UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” REŞIŢAFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE

STUDENT:ȘIPOȘ A. RAREȘ

An I, A.P.

2013

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Parlamentul României este organ reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate

legiuitoare a României. Parlamentul este bicameral, fiind alcătuit din Senat și Camera Deputaților.

Structura Parlamentului Romaniei este bicamerala, cuprinzand Camera Deputatilor si

Senatul. Reprezentantii poporului sunt alesi in Parlament, pe baza votului universal, egal, direct,

secret si liber consimtit, pe un mandat de 4 ani.

Camera Deputatilor si Senatul au prerogative egale, cu exceptia numirii numai de catre Senat

a Avocatului Poporului, justificand bicameralismul. Organizarea interna a Parlamentului este

stabilita prin regulament propriu. Pentru indeplinirea atributiilor lor, Camerele isi organizeaza

birouri, comisii care isi desfasoara activitatea numai pe baza regulamentelor adoptate. Convocat de

Presedintele Romaniei, in cel mult 20 de zile de la alegeri, Parlamentul isi desfasoara primele

activitati separat in fiecare Camera, acestea alegandu-si birouri de varsta, alcatuite din cel mai varstic

parlamentar si 4 secretari, stabiliti din randul celor mai tineri deputati, respectiv senatori.In vederea

validarii mandatelor parlamentarilor,

Camerele isi aleg in prima lor sedinta cate o comisie de validare, care trebuie sa reflecte

configuratia politica rezultata din alegeri. Camerele se pronunta printr-un singur vot asupra listei

parlamentarilor propusi pentru validare si prin vot separat pentru fiecare deputat sau senator propus

sa i se invalideze mandatul. Validarea sau invalidarea mandatelor se face cu votul majoritatii

parlamentarilor prezenti. Grupurile parlamentare se pot organiza separat pentru fiecare Camera in

parte. Acestea sunt institutionalizate, beneficiaza de un sef, de un cabinet si de 1-5 experti, platiti din 1

bugetul Camerei. Ele urmaresc formarea organelor de lucru si desfasurarea activitatii fiecarei

Camere, fiind constituite din cel putin 5 senatori sau 10 deputati, care au fost alesi pe listele aceluiasi

partid. In general, grupurile parlamentare au urmatoarele competente:

fac propuneri pentru constituirea comisiilor de validare

propun cate un candidat pentru functia de Presedinte al Camerei Deputatilor si cea de

Presedinte al Senatului.

fac propuneri pentru candidatii membrilor birourilor celor doua Camere.

isi dau acordul la desemnarea membrilor comisiilor parlamentare.

participa la alcatuirea comisiilor de mediere.

prezinta propuneri pentru stabilirea ordinii de zi.

prezinta amendamente.

Legislatura, sesiunea si sedinta reprezinta perioade distincte de timp in care Parlamentul isi

desfasoara activitatea. Camera Deputatilor si Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani. Mandatul

Parlamentului Romaniei inceteaza in in mod colectiv la implinirea acestui termen de 4 ani, putand fi

totusi prelungit prin lege organica in caz de razboi sau catastrofa. Incetarea mandatului

Parlamentului poate avea loc si inainte de termenul de 4 ani, prin dizolvarea acestuia, in conditiile

art. 89 din Constitutie.

Alegerile pentru Parlament se desfasoara in cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau

dizolvarea celor doua Camere. Sesiunea este forma organizatorica de lucru a Parlamentului, adica

perioada de timp din cadrul unui an calendaristic in care isi desfasoara activitatea in mod

continuu.Spre deosebire de Guvern, care isi desfasoara activitatea in mod neintrerupt, Parlamentul se

reuneste pentru perioade de timp limitate, care se numesc sesiuni. Camera Deputatilor si Senatul se

intrunesc separat, in 2 sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune ordinara are loc in perioada februarie-

iunie, iar cea de a doua in septembrie-decembrie. Convocarea Camerelor in sesiuni ordinare se face

numai de catre presedintii acestora, asigurandu-se in acest mod independenta Parlamentului. Sedinta

constituie modalitatea de constituire a Camerei in reuniune plenara in scopul dezbaterii ordinii de

zi.Potrivit regulamentelor proprii, fiecare Camera isi desfasoara activitatea separat in plen, pe

comisii si grupuri parlamentare, in primele 4-5 zile ale saptamanii.In afara sedintelor ordinare din

aceste zile, la propunerea Biroului permanent, se pot tine sedinte si in alte zile.

Parlamentarii primesc o indemnizatie lunara stabilita prin lege, diurna pe perioadele in care

participa la lucrarile Camere, in plen sau in comisii, cazare gratuita pentru cei care nu domiciliaza in

Capitala, transport gratuit pe caile ferate, cu mijloace auto, navale si aeriene interne, decontarea

2

cheltuielilor de posta si telecomunicatii interne facute pentru activitati legate de exercitarea

mandatului. Masurile disciplinare care pot fi luate impotriva parlamentarilor in cazul in care comit

abateri de la regulamentul Camerei din care fac parte sunt:

avertismentul, care este aplicat de presedinte la prima abatere.

chemarea la ordine, adresata celor care nesocotesc avertismentul continuand sa se

abata de la regulament sau celor care chiar de la prima abatere incalca in mod grav

precederile regulamentului.

Scurt istoric al instituţiei parlamentare

1831 – început de drum

Istoria parlamentară în România începe cu anul 1831 când, în Ţara Românescă, a fost adoptat

un act cu caracter constituţional denumit Regulamentul organic, aplicat, un an mai târziu, şi în

Moldova. Regulamentele organice au pus bazele parlamentarismului în Principatele Române.

Regulamentul organic

- Ţara Românească -

Regulamentul organic

- Moldova -

Convenţia de la Paris din 1858 şi, mai ales, Statutul Dezvoltător al Convenţiei (care a

introdus reprezentarea bicamerală), adoptat din iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin

plebiscit, în 1864, au perfecţionat şi lărgit principiul reprezentării naţiunii. Sub regimul politic

instituit de Convenţia de la Paris, forul legislativ a cunoscut un evident proces de modernizare, iar

prin Constituţia din 1866, promulgată de Carol I, s-au pus bazele moderne ale forului legislativ ca

Reprezentanţă Naţională, care a funcţionat în concordanţă cu modul de organizare şi funcţionare a

parlamentelor Europei Occidentale din acea vreme.

3

Deschiderea Adunării elective de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza,

29 februarie 1860

Procesul istoric de formare a Parlamentului României în perioada modernă a dat un impuls

puternic afirmării suveranităţii naţionale, conducând mai târziu la Unirea celor două Principate, în

1859. Sub cupola Parlamentului României s-a dat citire, la 9 mai 1877, Declaraţiei de independenţă a

ţării şi s-au ratificat, în 1920, actele de unire a Provinciilor istorice româneşti cu Ţara.

În februarie 1938, pe fondul unor puternice tensiuni politice, regele Carol al II-lea, care a

subminat rolul instituţiei parlamentare, a impus un regim de monarhie autoritară. Sub regimul

dictaturii regale, Parlamentul a devenit un organ decorativ, lipsit de principalele sale atribuţii. În

toamna anului 1940, o dată cu instaurarea regimului de dictatură militară, activitatea Parlamentului a

fost suspendată. După 23 august 1944, sub presiunea forţelor sovietice şi comuniste, Parlamentul a

fost reorganizat într-un singur corp legislativ, Adunarea Deputaţilor, care va fi transformată, prin

Constituţia din 1948, în Marea Adunare Naţională, organism formal, subordonat total puterii

comuniste.

Revoluţia din Decembrie 1989 a deschis calea revenirii României la un regim democratic

autentic, bazat pe alegeri libere şi pluralism politic, pe respectarea drepturilor omului, pe separaţia

puterilor şi răspunderea guvernanţilor în faţa organelor reprezentative. Prin actele emise de puterea

revoluţionară provizorie, România a revenit la sistemul parlamentar bicameral. Toate aceste teze se

regăsesc în noua Constituţie a ţării, aprobată prin referendum în 1991.

În deceniul atât de frământat al tranziţiei postcomuniste, Camera Deputaţilor - împreună cu

Senatul - a dezbătut şi adoptat un număr impresionant de legi şi acte normative, menite să reformeze

pe baze democratice întreaga societate, să confere garanţii pentru respectarea drepturilor

fundamentale ale omului, să promoveze reforma şi privatizarea, să consolideze instituţiile economice

4

de piaţă şi ale statului de drept, condiţii pentru integrarea României în structurile europene şi

euroatlantice.

Functiile Parlamentului in sistemul constitutional romanesc

Funcţiile semnifică rolul parlamentului, iar procedurile constituţionale sunt mijloacele

tehnice, constituite ca atare, pentru îndeplinirea rolului său.

Parlamentul are o triplă misiune, inerentă democraţiei: informarea, controlul, legiferarea.

Există şi puncte de vedere care consideră că ar fi suficient să se vorbească despre “rolul legislativ” al

parlamentului şi despre “rolul său politic” (informarea şi angajarea răspunderii guvernului).

Principale funcţii ale parlamentului sunt următoarele: reprezentarea, recrutarea personalului

guvernamental şi a altor persoane care urmează să îndeplinească unele prerogative, determinarea

cadrului general al politicii externe, declanşarea procedurii judiciare faţă de anumite persoane,

informarea, controlul, deliberarea.

Parlamentul îndeplineşte o funcţie de reprezentare: el este “organul reprezentativ suprem al

poporului român”. Altfel spus, Parlamentul este “purtătorul de cuvânt al Naţiunii”.

Funcţia de direcţionare a politicii externe, pe care majoritatea covârşitoare a parlamentelor

contemporane o îndeplinesc, a fost multă vreme rezervată în exclusivitate executivului, sub motivul

că “diplomaţia nu aparţine poporului”. Ea este însă şi trebuie să fie una din funcţiile oricărui

parlament. Pentru ilustrarea prerogativelor parlamentare în realizarea funcţiei de direcţionare a

politicii externe, este de subliniat că el ratifică unele dintre tratatele internaţionale şi îşi constituie o

comisie specială de politică externă cu semnificative atribuţii.

Funcţia judiciară a Parlamentului este explicit dimensionată prin câteva prerogative:

încuviinţarea reţinerii, arestării, percheziţionării sau trimiterii în judecată a parlamentarului; punerea

sub acuzare a Preşedintelui României, pentru înaltă trădare; solicitarea urmăririi penale a membrilor

Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Încercând o enumerare a funcţiilor exercitate de Parlamentul României, aceste sunt

următoarele:

funcţia legislativă constând în adoptarea legilor;

stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social-economice;

alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorităţi statale;

controlul parlamentar;

conducerea în politica externă;

5

organizarea şi funcţionarea proprie.

Concluzia care trebuie reţinută în finalul acestor considerente este aceea că Parlamentul are şi

trebuie să aibă un rol deosebit în sistemul statal. De aceea şi competenţa sa (împuternicirile) trebuie

să răspundă necesităţii de a crea condiţiile exprimării voinţei poporului care l-a ales şi care-l

reprezintă direct, nemijlocit.

Atribuţiile parlamentului sunt specifice înfăptuirii, la cel mai înalt nivel, a conducerii statale.

Astfel, funcţiile parlamentului sunt funcţii de conducere, sunt funcţii deliberative. Fiind ales direct

de către cetăţeni, prin vot, el reprezintă voinţa poporului şi are dreptul să exercite cele mai

importante drepturi ale acestuia, să exercite puterea poporului.

6

1. Cristian Ionescu, Drept Constitutional, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012

2. Ghita Roxana, Drept constitutional - note de curs, Restia, 2013

3. http://www.parlament.ro/

4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Parlamentul_Romaniei

5. http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=istorie1

6. http://www.scritube.com/stiinta/drept/Functiile-parlamentului

7