134
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori. Aspectele comunicarii eletorale. Imagine si ideologie Introducere Analiza pe care o propun în această lucrare reprezintă o încercare de a determina, nu o „reţetă” pentru proiectarea comunicării electorale, ci o analiză prin intermediul căreia voi încerca să subliniez transformările survenite în comunicarea electorală. Comunicarea electorală presupune două componente majore, una de imagine şi alta ideologică, graniţa dintre cele două fiind greu de precizat. Componenta de imagine se referă la la reprezentările pe care le au oamenii despre o anumită personalitate sau o anumită formaţiune, iar cea ideologică ia forma unei anumite concepţii cu valoare ideologică pe care fiecare actor politic o propune în campania electorală. Prin urmare în această lucrare am încercat să răspund problemei unui anume primat al ideologiei sau al imaginii în comunicarea electorală, prin referire la un caz concret, şi anume campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2000. Răspunsul la acestă problemă nu se poate impune ca un răspuns universal valabil, deoarece Pagina 1 din 134

Referendum si alegeri 2004

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Aspectele comunicarii eletorale. Imagine si ideologie

Introducere

Analiza pe care o propun în această lucrare reprezintă o încercare de a determina, nu o

„reţetă” pentru proiectarea comunicării electorale, ci o analiză prin intermediul căreia voi

încerca să subliniez transformările survenite în comunicarea electorală. Comunicarea

electorală presupune două componente majore, una de imagine şi alta ideologică, graniţa

dintre cele două fiind greu de precizat. Componenta de imagine se referă la la reprezentările

pe care le au oamenii despre o anumită personalitate sau o anumită formaţiune, iar cea

ideologică ia forma unei anumite concepţii cu valoare ideologică pe care fiecare actor politic

o propune în campania electorală. Prin urmare în această lucrare am încercat să răspund

problemei unui anume primat al ideologiei sau al imaginii în comunicarea electorală, prin

referire la un caz concret, şi anume campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din

anul 2000. Răspunsul la acestă problemă nu se poate impune ca un răspuns universal valabil,

deoarece preponderenţa uneia dintre cele două concepte este strâns dependentă de contextele

particulare.

În încercarea de a stabili ordinea celor două componente ale comunicării electorale

din perspectiva importanţei pe care un actor politic le-o acordă, am avut în vedere evoluţiile

înregistrate în domeniul comunicării electorale, evoluţii care iau forma „americanizării”. În

linii mari, acest fenomen se referă la o serie de practici de comunicare şi care vizează:

spectacularizarea comunicării electorale, profesionalizarea comunicării şi acţiunii politice,

diminuarea loialităţii politice, autonomia crescândă a mediilor de informare, comercializarea

politicului care de altfel este în stransă legătură cu faptul că mass media cunosc ele însele un

proces de comercializare.

Prin urmare, voi prezenta elementele pe care le implică acest fenomen, urmărind să

identific dacă acestea se pot regăsi şi în comunicarea electorală din România şi modul în care

Pagina 1 din 75

Page 2: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

aceste elemente determină o preferinţă sporită pentru una din componentele de imagine sau

de ideologie.

Structura acestei lucrări a fost gandită plecând de la modelul de analiză a comunicării

de masă propus de Harold D. Lasswell care afirma că, pentru a înţelege procesul comunicării

de masă, este necesară studierea nivelelor ce corespund următoarelor întrebări: Cine spune?,

Ce spune? Prin ce canal?, Cui?, Cu ce efecte?. Adaptând acest model general de analiză a

comunicării de masă la comunicarea electorală, partea intâi a lucrării va dezbate fiecare din

cele cinci dimensiuni: emiţătorul de mesaj electoral, mesajul, mijloacele prin care sunt

transmise mesajele şi receptorii. Această parte a lucrării a delimitat cadrul teoretic în care îmi

voi desfăşura analiza şi a definit principalele concepte cu care voi lucra.

Partea a doua a lucrări propune o analiză la nivelul comunicării electorale. Campania

electorală din 2000 pentru alegerile prezidenţiale a avut un element de surpriză, şi anume,

ascensiunea electorală a candidatului Corneliu Vadim Tudor. Având în vedere faptul că, in

cazul acestor alegeri, electorii lui Corneliu Vadim Tudor care şi-au format o opţiune de vot pe

perioada desfăşurării campaniei electorale au fost în proporţie de 35%, putem afirma că, în

cazul acestui candidat, campania sa electorală a avut un efect semnificativ. O campanie

electorală este eficientă în primul rând prin componenta sa de comunicare. Măsura în care un

candidat reuşeşte sau nu să atragă cât mai mulţi electori de partea sa depinde într-o foarte

mare măsură de modul în care acesta îşi comunică mesajele. Analiza pe care o propun

reprezintă astfel o încercare de a determina elementele definitorii ale comunicării electorale

în cazul candidatului Corneliu Vadim Tudor şi măsura în care acesta, prin anumite tehnici

discursive, promovează o identitate ideologică sau o „imagine” printr-o comunicare

personalizată.

În final se regăsesc concluziile generale ale lucrării, precum şi câteva idei care au

rezultat pe parcursul întregii analize.

I.1. Comunicare, comunicare politică,

comunicare electorală

I.1.1. Procesul comunicării

Pagina 2 din 75

Page 3: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

La baza tuturor proceselor, interacţiunilor şi relaţiilor interumane stă comunicarea iar

societatea există practic datorită procesului de comunicare, pentru că, fără acesta, structurile

sociale la nivel de micro şi macroclimat nu s-ar putea forma şi nici nu s-ar putea menţine. În

acest sens, Paul Watzlawick considera comunicarea ca pe o „conditio sine qua non a vieţii

omeneşti şi a ordinii sociale”1.

Procesul comunicării are o dispersie foarte largă în toate domeniile de activitate.

Probabil că nimeni nu va putea vreodată să definească toate domeniile de aplicabilitate ale

comunicării, atât datorită palierului larg al dispersiei sale, cât şi datorită caracterului dinamic

al acestui proces.

Comunicarea a fost percepută ca element fundamental al existenţei umane încă din

antichitate. În fapt, însăşi etimologia termenului sugerează acest lucru; cuvântul

„comunicare” provine din limba latină; „communis” înseamnă „a pune de acord”, „a fi în

legatură cu” sau „a fi în relaţie”, deşi termenul circula în vocabularul anticilor cu sensul de „a

transmite şi celorlalţi”, „a împărtăşi ceva celorlaţi”. În

prezent, a fi informaţi, a comunica, reprezintă principala dimensiune a existenţei fiecăruia

dintre noi, devenind atât de prezentă, încât nici măcar nu mai este percepută ca activitate

distinctă.

Conceptul de comunicare se află într-o spectaculoasă creştere de popularitate, atât în

limbajul uzual, cât şi în terminologia unor tot mai diverse domenii; acesta derutează prin

multitudinea ipostazelor sale şi tinde să se constituie într-o permanentă sursă de confuzii şi

controverse. Personalităţi nenumărate, aparţinând diverselor domenii de activitate, au încercat

să definească cât mai complet acest concept, astfel încât, elementele care îl constituie să

conţină referiri la cât mai multe domenii de activitate şi astfel, definiţia în sine să fie un punct

de referinţă unanim.

Incă de la inceputul secolului XX, Charles Cooley deja înţelegea prin comunicare

„mecanismul prin intermediul căruia relaţiile umane există şi se dezvoltă” (Social

Organisation). Gânditori precum J. Habermas şi N. Luhmann au considerat comunicarea

drept conceptul cheie al teoriei lor; unul a cercetat condiţiile de existenţă a consensului

raţional elaborând o teorie asupra activităţii comunicaţionale, celălalt a prezis că „raportul

dintre comunicare şi societate va fi reprezentat nu numai de subiectul unui studiu specific al

comunicării, ci şi de tema centrală a oricărei teorii asupra societăţii”. De asemenea, Anthony

Giddens scria: „consider că ideile mele implică punctul central al studiilor asupra comunicării

1 apud Michael Kunczik, Astrid Zipfel, Introducere în ştiinţa publicisticii şi a comunicării, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998, p.12

Pagina 3 din 75

Page 4: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

în ştiinţa socială în ansamblu” 2. Putem astfel afirma că studiul comunicării este, cu

desăvârşire, unul central, în ceea ce priveşte teoria socială şi ştiinţa socială.

Însă, pentru a ne apropia mai bine de domeniul pe care îl voi prezenta în această

lucrare – comunicarea politică – voi lua ca exemplu şi definiţia comunicării ce aparţine

autorilor Carl I. Hovland, Irving I. Janis şi Harold H. Kelley: “Comunicarea este un proces

prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei verbali) cu scopul de a

schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)”3.

Altfel spus, fiecare proces de comunicare are o structură specifică reprezentată de un

anume tip de relaţie dezvoltată de trinomul emiţător-mesaj-receptor. Aceasta este o relaţie de

interdependenţă care face ca orice proces de comunicare să se desfăşoare astfel: există cineva

care iniţiază comunicarea, emiţătorul, şi altcineva căruia îi este destinat mesajul, destinatarul.

Acest mesaj este o componentă complexă a procesului de comunicare, datorită faptului că

presupune etape precum codificarea şi decodificarea, presupune existenţa unor canale de

transmitere, este influenţat de dependenţa modului de recepţionare a mesajului, de

deprinderile de comunicare ale emiţătorului şi destinatarului, de contextul fizic şi psihosocial

în care are loc comunicarea.

I.1.2. Comunicarea politică

A defini „comunicare politică” este de asemenea o întreprindere dificilă, din cauza

multiplelor perspective de studiu, sau a diferitelor obiecte de cercetare la care se face

trimitere, dar şi datorită faptului că se sprijină pe concepte deja supraîncărcate de sens, ale

căror relaţii nu pot fi decât problematice şi ale căror manifestări sunt multidimensionale.

După cum am afirmat anterior, comunicarea este considerată un proces social

fundamental de la care porneşte orice alt fapt social. În aceste condiţii nici politica nu se

poate sustrage acestei reguli. Însă ce înţelegem prin politică? Activitatea politică priveşte

emergenţa problemelor colective, elaborarea unor proiecte de soluţii, relaţia dintre aceste

proiecte şi modalităţile lor de realizare. În fiecare dintre aceste procese, este implicată

comunicarea, iar contribuţia sa în activitatea politică este omniprezentă Comunicarea

pătrunde în orice activitate politică, în măsura în care comportamentele de acest gen implică

2 apud Jacques Gerstlé, Comunicarea politica, Editura Institutul European, Iasi, 2002, p.223 apud Mihai Dinu, Comunicarea, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1997, p.9

Pagina 4 din 75

Page 5: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

un recurs la o formă oarecare de comunicare. De altfel, ar fi imposibilă politica în absenţa

comunicării, pentru că însăşi societatea nu poate fi concepută în absenţa comunicării.

O primă definiţie a comunicării politice ar fi cea pe care ne-o oferă Andre Gosselin:

„un câmp în care se intersectează diverse modalităţi de persuadare a electoratului”. În aceeaşi

manieră A.Belanger consideră că prin comunicarea politică se realizează „o influenţare în

primul rând voită, apoi transformată în actiune, sau dimpotrivă, o acţiune omisă. Întotdeauna

este vorba de o intervenţie intenţională referitoare la un eventual comportament al

receptorului”. Aceste definiţii evidenţiază un scop anume al comunicării politice, şi anume

acela de a influenţa opinia publică. Nu putem însă reduce comunicarea politică strict la

intenţionalitatea sa.

Alţi autori asociază comunicarea politică cu mediul şi spaţiul de dispersie al acesteia.

Ideea de spaţiu politic apare şi în accepţiunea lui Domonique Wolton pentru care

comunicarea politică este „spaţiul în care se relaţionează discursurile contradictorii a trei

actori care au legitimitate de a se exprima în mod public asupra politicii: oameni politici,

jurnalişti şi opinia publica, prin intermediul sondajelor de opinie”.

Un alt unghi sub care este analizată comunicarea politică este cel al mijloacelor prin

intermediul cărora această formă de comunicare ajunge la nivelul receptorilor. Roland Cayrol

consideră că procesul comunicării poltice este rezultatul final al conlucrării convergente sau

divergente al unei „sfinte treimi”: „televiziunea, sondajele şi publicitatea”. De asemenea,

Pippa Norris propune un model interactiv, într-o oarecare măsură linear, căci consideră

comunicarea politică „un proces interactiv referitor la transmiterea de informaţie între

oamenii politici, noile media şi public. Procesul operează de sus în jos, de la instituţiile

guvernului către cetaţeni, orizontal, între oamenii politici, şi de jos în sus, de la opinia publică

spre autorităţi”.

Definiţiile expuse anterior se înscriu în cele doua abordări ale comunicării politice,

una centrată pe aspectul instrumental, cealaltă pe cel instituţional. Dimensiunea instrumentală

a comunicării politice se axează pe elementele de influenţare şi intenţionalitate, acest proces

fiind văzut ca o relaţie de persuasiune între interlocutori. A doua tendinţă în definirea

comunicării politice accentuează dimensiunea instituţională şi/sau structurala care face

trimitere la termeni precum „câmp”, „spaţiu”, „sistem”, „proces”; aici comunicarea politică

este înţeleasă ca un sistem alcătuit din resurse tehnologice, condiţii etice, profesionale,

reglementări normative şi convenţionale destinate publicităţii politice.

O abordare integrată a comunicării politice, adică înţeleasă atât ca o relaţie

pragmatică, cât şi ca o structură instituţională ne este oferită de autorul francez Gilles

Pagina 5 din 75

Page 6: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Achache (Le marketing politique, 1989) care distinge între mai multe modele de comunicare

politică: dialogic, propagandistic, marketing politic. Cele trei modele pot fi rezumate astfel:

- Modelul dialogic: este un model care accentuează funcţia ideologică, ţine de

domeniul ideilor şi al ideologiilor. Spaţiul de comunicare se caracterizează prin omogenitate

şi continuitate, imagine a unui spaţiu public definit de interesul comun, şi loc de întâlnire al

argumentelor. În ceea ce priveşte forma mesajului şi canalele de comunicare, se preferă

mesajele verbale şi media discursive.

- Modelul propagandistic: aici se accentueaza funcţia teologică, fiind un model care

provine din domeniul marilor mituri politice şi care se bazează pe discursuri infalsifiabile.

Spaţiul comunicaţional este de asemenea continuu şi omogen dar se caracterizează printr-o

fuziune a actorilor într-o comunitate de credinţă. În ceea ce priveşte forma şi conţinutul

discursului, notăm predominanţa imaginii.

- Modelul marketing: unde notăm predominanţa funcţiei persuasive, este domeniul

actorilor politici, al limbajului politic. Spaţiul comunicaţional este discontinuu şi

concurenţial. În acest caz domină argumentaţia strategică-periferică; se utilizează toate

tipurile de media, dar se pune accent pe publicitate. Actorii sunt clar delimitaţi pe categorii,

un loc important avându-l receptorii mesajului politic, electoratul, în timp ce emiţătorii sunt

nevoiţi să construiască un mesaj cât mai seducător şi să prezinte o imagine cât mai

atrăgătoare şi pozitivă.

Tipologia expusă de Achache nu propune modele exclusive, ci ele pot coexista în

situaţiile de comunicare politică. Cu toate acestea, modelul marketing se bucură în ultimul

timp de o poziţie dominantă. Marketingul politic este un domeniu care se ocupă cu

„vânzarea” produsului politic către un public considerat „consumator de informaţii”.

Aplicabilitatea marketingului în politică este, în principal, reprezentată prin marketingul

electoral, care constituie forma sa cea mai avansată. Astfel, strategiile de marketing electoral

încearcă să optimizeze capacitatea de atracţie exercitată asupra electoratului de personalităţi

ale sferei publice, partide sau mişcări politice, prin compatibilizarea cu nivelul cerinţelor şi

dorinţelor a temelor majore ale dezbaterii electorale, a alegerii mijloacelor de comunicare în

masă, a modului de afişaj şi de folosire a mijloacelor publicitare, a pregătirii discursurilor şi a

liderilor.

Ca orice proces de comunicare, comunicarea politică, pentru a putea funcţiona,

necesită existenţa unor condiţii de baza (normative, tematice, comerciale, tehnologice, ş.a.).

În primul rând avem nevoie de proiecte şi intenţii. Oamenii politici, mass media, opinia

Pagina 6 din 75

Page 7: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

publică, actorii individuali sau colectivi ai scenei politice reprezintă anumite instituţii sau

grupuri profesionale; de regulă, aceşti participanţi la comunicarea politică au o legitimitate

formală şi, deci, interese specifice. În plus avem nevoie de o tematică de interes public căci

oamenii politici, mass media, opinia publică şi experţii concură la definirea agendei publice.

Acestora li se adauga condiţiile normative (standarde şi reglementări juridice ce delimitează

marja de acţiune a oamenilor politici în spaţiul public), condiţii concurenţiale (piaţa mediatică

crează un cadru de negociere a agendei publice, respectiv a temelor prioritare pentru mass

media, politicieni şi public), condiţii expresive (comunicarea presupune diferite practici de

punere în scenă a politicului selectate pe bază de consultanţa şi tehnici de tip marketing) şi nu

în ultimul rând de condiţii tehnologice (mass media şi noile tehnologii de comunicare).

Dacă în rândurile de mai sus am expus condiţiile care generează procesul de

comunicare politică, în cele ce urmeaza mă voi referi la elementele distinctive ale acestui tip

de comunicare:

a) reţea de interacţiuni

Comunicarea politică implica o reţea de interacţiuni, o configuraţie de proiecte de

comunicare aparţinând unor actori sociali cu identităţi diferite; este greşit să o vedem doar ca

o releţie verticală între doi interlocutori, respectiv două proiecte de comunicare (actorul

politic şi electoratul, actorul politic şi adversarul său politic, actorul politic şi jurnaliştii,

jurnaliştii şi experţii). Nu este vorba numai de acte de comunicare iniţiate de oameni politici,

ci şi de intervenţii publice provenind de la actori sociali care nu au neapărat o identitate

politică. Comunicarea politică înglobează „contracte de comunicare” diferite, de unde şi

finalitatea sa aparent contradictorie: persuasiune şi, în acelaşi timp, informare; strategie şi, în

acelaşi timp, practică democratică.

b) dimensiunea reprezentativă

Comunicarea politică reprezintă un „teritoriu” simbolic în care actorii politici

negociază construcţia agendei publice, conferind vizibilitate unor proiecte care vizează

comunităţile, grupurile sociale şi societatea în ansamblu. Temele comunicării politice sunt

tratate ca teme reprezentative pentru interesul public; la fel se prezintă şi argumentele care se

întemeiază pe reprezentări, simboluri, valori şi practici care alcătuiesc gândirea convenţională

sau spaţiul „normalităţii” colective existent la un moment dat.

c) ritualizarea

La producerea comunicării politice contribuie interacţiunea dintre actori sociali care

reprezintă tipuri distincte de instituţii. De aici rezultă tipologia atât de diversă a intercţiunilor

Pagina 7 din 75

Page 8: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

care generează comunicarea politică. Din acest punct de vedere, comunicarea politică este

mult mai convenţională şi mai ritualizată decât alte procese de comunicare.

d) rolul mass media

Mass media deţine rolul decisiv în procesul comunicării politice prin faptul că

constituie principala sursă pentru vizibilitatea publică a informaţiei politice, dar şi pentru

dezbaterea publică a acesteia. Mediatizarea este o condiţie intrinsecă a comunicării politice, şi

numai prin intermediul ei, prin modurile în care informaţia politică este pusă în scenă putem

intui diversitatea condiţiiolor care concură la producerea comunicării politice.

e) o practică democratică

Comunicarea politică nu este doar o activitate strategică, ci şi un mijloc prin care

publicitatea în politică, înţeleasă ca vizibilitate publică a politicului, poate deveni o practică

socială. În funcţie de practicile de comunicare politică dintr-o societate putem evalua gradul

de democratizare al respectivei societăţi.

I.1.3. Comunicare electorală

În literatura de specialitate există tendinţa de a reduce studiul comunicării politice la

cea de tip electoral. Într-adevăr, campania electorală pare a fi contextul cel mai relevant

pentru cercetarea mecanismelor şi practicilor de comunicare politică. Însă se uită că

democratizarea presupune, printre altele, existenţa unor mecanisme de vizibilitate a

politicului în contexte diverse – în context electoral, ceremonial, internaţional sau ca rutină

politică, etc. Viaţa politică reflectă o dinamică a contextelor, şi, implicit a spaţiilor de

comunicare politică. Comunicarea politică este implicată atât în lupta pentru obţinerea puterii

(comunicarea electorală), cât şi în exercitarea ei la diferite nivele (comunicare prezidenţială,

comunicare guvernamentală, comunicare de partid, comunicare politică locală, comunicare

politică internaţională).

Prin urmare, comunicarea electorală este o forma a comunicării politice care cuprinde

toate elementele componente ale acesteia, dar care se diferenţiază de aceasta prin faptul că ea

este posibilă doar într-un mediu concurenţial, pe parcursul campaniilor electorale locale şi

generale, respectiv parlamentare şi prezidenţiale.

Comunicarea electorală este o practică politică puternic reglementată de o întreagă

serie de coduri socio-politice care o legitimează ca:

Pagina 8 din 75

Page 9: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

metodă de selecţie a liderilor politici, deoarece impune norma participării la selecţie

(pluralism politic, participare nediscriminatorie) şi norma majorităţii drept criteriu de validare

a selecţiei;

pocedură de desfăşurare a selecţiei, deoarece presupune un cadru legal şi tehnic de

selecţie a liderilor; instituţiile şi actorii politici care participă la campania electorală au

obligaţii şi drepturi specifice; cadrul juridic trebuie raportat la tipul de sistem electoral,

sistemul de partide şi sistemul media din ţara respectivă.

ritual, deoarece se desfăşoară după coduri socio-politice care reglementează

interacţiunea între participanţi;

practică naţională, deoarece este expresia unei anumite tradiţii politice, unui anumit

sistem politic şi a unui anumit grad de dezvoltare socio-economică, instituţională şi

democratică;

regim concurenţial, deoarece campaniile electorale sunt evenimente atipice întrucât

competiţia politică se desfăşoară într-un interval de timp considerabil care variază de la o ţară

la alta.

Studiul comunicării electorale a constituit de multă vreme un sector predilect al

cercetării în domeniul comunicării politice. Interesul pentru studiul mecanismelor de

campanie s-a consolidat mai ales şi prin evoluţia actuală a vieţii politice, care tinde să se

transforme într-o campanie permanentă, în care personalul angajat în politică încearcă să-şi

legitimeze acţiunile sprijinindu-se pe strategiile comunicării. Însă, pentru a înţelege modul în

care se desfăşoară azi comunicarea electorală, trebuie cunoscut modul în care au evoluat

campaniile de comunicare electorală şi, implicit, resursele electorale.

În studiul intitulat „Campaign Communications” (2001), autorul britanic Pippa Norris

prezină evoluţia „campaniilor de comunicare” şi, folosind criteriul „modernităţii”, el descrie

cele trei etape majore de dezvoltare.

Campaniile de comunicare pre-moderne le regăsim în perioada dezvoltării societăţii

industriale, începând cu secolul XIX până în anii ’50 ai secolului XX. În această perioadă a

fost caracteristică o comunicare interpersonală între candidaţi şi electorat, conform unor

proiecte pe termen scurt stabilite de conducerea partidului, iar contactul direct cu electoratul

se realiza prin adunările publice, meeting-urile de partid, dar mai ales prin contactarea directă

a alegătorului. Presa scrisă, mai ales cea de partid juca un rol important, însă, din 1920

radioul şi filmele încep să confere evenimentului electoral o dimensiune naţională. Un rol

activ important în organizarea şi proiectarea campaniei electorale îl aveau atât partidele, prin

membrii de partid care se implicau în toate operaţiunile de pregătire şi derulare a

Pagina 9 din 75

Page 10: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

evenimentului electoral, cât şi reţelele de voluntari. Loialitatea politică puternică a

electoratului faţă de partide se întemeia pe criterii de clasă, religie, regiune; în aceste condiţii,

identificarea partizană constituia comportamentul electoral predominant.

Elementele campaniilor pre-moderne mai pot fi astăzi regăsite în cazul partidelor mici

care nu dispun de resurse financiare importante.

Campaniile de comunicare moderne. Modernitatea în materie de comunicare politică

începe în 1950 şi continuă până în anii ’80 (un exemplu elocvent este momentul septembrie

1960, şi anume dezbaterea televizată dintre Nixon şi Kennedy). Comunicarea electorală

devine o practică naţională, acţiunea partidelor la nivel local fiind din ce în ce mai puţin

autonomă. Acum se impun ca resurse de comunicare strategice consultanţa şi marketingul

politic, fapt care a marcat trecerea de la voluntariat la specializarea şi profesionalizarea

politicii. Comunicarea politică din perioada non-electorală devine la fel de importantă ca şi

comunicarea electorală propriu-zisă.

Rolul predominant al presei scrise de până atunci este preluat treptat de către

televiziunea naţională, în timp ce mediatizarea pozitivă a candidatului devine strategia

electorală de bază. Mai mult, presa scrisă renunţă la partizanat şi se dedică logicii comerciale.

În condiţiile ascensiunii televiziunii comunicarea electorală se centrează mai mult asupra

candidaţilor, ceea ce va determina şi o „personalizarea a politicii”.

În ceea ce priveşte electoratul, el nu mai este dependent de loialităţi politice, ci devine

mai pragmatic şi mai puţin implicat în procesul electoral.

Campaniile de comunicare postmoderne. Începând cu deceniul noua al secolului XX

se manifestă o fragmentare a televiziunii şi, ca urmare, pe lângă televiziunile naţionale apar

noi surse de comunicare precum televiziunea prin satelit şi cablu (Robert Denton denumeşte

acest fenomen drept „era teledemocraţiei”). Comercializarea comunicării electorale prin

recurgerea la tehnicile de marketing şi publicitate devine o condiţie obligatorie; mesajul

electoral este proiectat pentru a răspunde aşteptărilor electoratului. Are loc şi o

„permanentizare” a campaniei de comunicare, căci partidele şi candidaţii apelează în mod

constant la sondaje de opinie, focus-group-uri, sau întâlniri cu electoratul, atât în perioada

electorală, cât şi în perioada dintre campaniile electorale.

Tehnologia digitală a contribuit la apariţia unor practici de comunicare care, în opinia

lui Norris, ar aminti, pe de o parte, de activismul local din perioada campaniilor pre-moderne

(interacţiunea directă cu electoratul şi implicarea militanţilor locali) şi, pe de altă parte, ar

exprim condiţia pasivă a spectatorului de televiziune, o condiţie tipică pentru etapa modernă

(autorul are în vedere practici precum dezvoltarea reţelelor de conversaţie prin intermediul

Pagina 10 din 75

Page 11: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Internetului, pagini web interactive create de unele agenţii guvernamentale, comunicarea

electronică la nivel de partid, etc).

Transformările survenite în comunicarea politică din ultimele decenii au fost evaluate

de unii autori ca luând forma fenomenului de ”americanizare”, tendinţă care se referă la o

serie de practici dezvoltate în SUA şi apoi „exportate” în ţările post-industriale, schimbând

radical poziţia omului politic. Autorul britanic Norris Pippa a evitat acest argument atunci

când a evaluat comunicarea electoarală din perioada actuală; faptul că unele practici de

comunicare electorală consacrate în SUA au penetrat alte spaţii naţionale, nu înseamnă că

asistăm la uniformizarea comunicării politice şi/sau electorale. Procesul

„americanizării” vizează evoluţii precum spectacularizarea comunicării politice,

profesionalizarea comunicării şi acţiunii politice, diminuarea loialităţii politice, autonomia

crescândă a mediilor de informare interesate mai degrabă să servească propria politică decât

să medieze construcţia agendei politice, comercializarea politicului care de altfel este în

stransă legătură cu faptul că mass media cunosc ele însele un proces de comercializare.

Fenomenul „americanizării” nu trebuie înţeles ca o uniformizare a comunicării

electorale. În diferite ţări în care modelul american s-a impus, există de asemenea şi practici

de comunicare electorală specifice spaţiilor naţionale. Mai mult, dezvoltarea acestui model nu

a însemnat renunţarea unor practici consacrate în perioada pre-modernă a campaniilor de

comunicare electorală, precum contactul direct al candidaţilor cu alegătorii, practici care

continuă să fie cultivate în multe ţări, inclusiv în SUA.

Astfel, fenomenul de „americanizare” poate fi un fenomen care să democratizeze, dar

care poate avea şi efecte perverse care să atace acţiunea politică. Este foarte important să se

ţină cont de cei care utilizează acest model, de tipul de democraţie care se practică în

societatea respectivă, precum şi de gradul de democratizare.

Luând ca referinţă tipologia propusă de Achace, voi plasa modelul marketing ca fiind

dominant în comunicarea politică/electorală actuală din România şi, pe parcursul acestei

lucrări voi încerca să identific dacă în spaţiul comunicării politice din România putem regăsi

elementele care să indice tendinţe de „americanizare”.

I.1.4. Comunicare politică – proces de influenţă socială

Pagina 11 din 75

Page 12: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Elementul comun al diferitelor definiţii ale comunicării politice este

„intenţionalitatea”: comunicarea politică este înţeleasă ca fiind o acţiune teleologică – o

acţiune orientată, programată, proiectată pentru influenţare.

Influenţa socială este o acţiune exercitată de o entitate socială (persoană, grup etc.)

orientată spre modificarea atitudinilor, credinţelorşi comportamentelor altor persoane sau

grupuri sociale. Ea este asociată cu domeniul relaţiilor de putere şi control social, de care se

deosebeşte întrucât nu apelează la constrângere. Influenţa socială poate fi considerată ca o

formă specifică a puterii, a cărei resursă principală este persuasiunea. Efectele influenţei

sociale sunt profund dependente de context, întrucât acesta stimulează sau blochează

receptivitatea şi creează condiţii de acceptare, întărire şi manifestare a schimbărilor eventual

produse.

Analizând comunicarea ca proces de influenţă într-un cadru teoretic bazat pe

conceptul de putere, Denis McQuail afirma: „utilizarea termenului de influenţă implică

utilizarea puterii pentru a obţine conformarea celuilalt, în situaţii în care comunicarea este

principalul instrument, canal sau mijloc de exercitare a resurselor puterii”. Autorul distinge

cinci baze ale puterii, adică proprietăţi care îi dau comunicatorului posibilitatea să îşi exercite

influenţa: puterea recompensatoare, coercitivă, legitimă, referenţială, cea a expertului. În

situaţiile de influenţă prin comunicare (şi este cazul întregului proces de comunicare realizat

în spaţiul public) influenţa, chiar şi în forma persuasiunii nu poate fi eficientă decât dacă este

acceptată de receptor. Ori, aceşti cinci termeni care descriu tipurile de putere socială ca

atribute ale agentului influenţei, implică şi un tip special de coorientare a receptorului.

„Astfel, recompensa sau coerciţia sunt eficiente în cazul unei orientări calculative a

receptorului, influenţa legitimă se bazează pe supunerea reglementată normativ, puterea

referenţială depinde de identificarea cu comunicatorul, iar puterea expertului pe încrederea şi

convingerea receptorului”.

În strânsă legătură cu conceptul de influenţare se află şi noţiuni precum: persuasiune,

manipulare, propagandă.

Conceptul de persuadare a fost conceput iniţial pentru a se face o distincţie clară între

mijloacele politice de modificare a atitudinilor şi concepţiilor prin manipulare şi cele care fac

apel la convingere şi acţionează pe baza liberului consimţământ, a acţiunii benevole şi a

libertăţii de alegere. Dacă propaganda are ca rezultat impunerea voinţei propagandistului,

persuadarea se desfăşoară într-un cadru tranzacţional.

Persuasiunea se realizează în condiţiile în care se ţine cont de caracteristicile de

receptivitate şi reactivitate ale persoanelor influenţate. Ea este o activitate de convingere

Pagina 12 din 75

Page 13: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

opusă impunerii sau forţării unei opţiuni organizată astfel încât să ducă la adoptarea personală

a schimbării aşteptate. Efectele persuasiunii sunt dependente atât de factorii personali

(persuabilitatea sau tendinţă individuală de a fi receptiv la influenţe şi de a accepta schimbări

în atitudini şi comportamente), cât şi de cei referitori la modul de organizare al influenţelor

(relaţii dintre sursă, mesaj, canal de transmitere, receptare şi context social).

Manipularea este acea acţiune de a determina un actor social (persoană, grup,

colectivitate) să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului,

iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsionează

intenţionat adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de gândire şi decizie. Spre deosebire de

influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai

corectă şi mai profundă a situaţiei, ci inculcarea unei înţelegeri convenabile, recurgîndu-se

atât la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât şi apelul la palierele emoţionale non-

raţionale. Intenţiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile primitorului

acestuia. Din punct de vedere politic, manipularea reprezintă o formă de impunere a

intereselor unei clase, grup, colectivităţi, nu prin mijloacele coerciţiei, puterii, ci prin cele

ideologice, prin inducere în eroare. Din acest motiv, recurgerea la manipulare în situaţiile de

divergenţă de interese devine tot mai frecventă în societatea actuală, manipularea

reprezentând un instrument mai puternic decât utilizarea forţei.

Propaganda politică presupune un demers prin care un actor politic încearcă să

influenţeze atitudinal şi comportamental un anumit public-ţintă prin intermediul unor acţiuni

politice şi prin comunicare. Pe lângă dimesiunea comunicaţională, propaganda presupune şi

acţiuni sociale extrem de diverse, generate de actorii politici, prin care aceştia îşi pot realiza

obiectivele. Din această cauză, propaganda nu trebuie identificată cu comunicarea politică,

căci înseamnă mult mai mult, presupunând cu necesitate şi acţiuni de promovare a unei idei, a

unui candidat sau a unei instituţii, acţiuni care nu pot fi reductibile la procese de comunicare.

Acest termen a căpătat însă o conotaţie negativă, fiind adeseori asociat cu minciuna

instituţionalizată, manipularea, războiul psihologic sau dominarea ideologică. Aceasta se

datorează şi experienţei naţional-socialiste din Germania interbelică, J. Goebbels fiind unul

dintre cele mai reprezentative momente în istoria propagandei politice.

Propaganda deschisă, asumată politic şi social va determina întotdeauna atitudini

negative; ideea în sine că cineva vrea să ne convingă de ceva, nu doar să ne informeze, ci să

ne determine şi să facem ceva, nu este una acceptabilă fără rezerve. Totuşi, pentru a avea

eficienţă, ea trebuie să ţină cont de două cerinţe: să fie cât mai puţin vizibilă, manifestă sau

declarativă şi să nu fie continuă pentru a nu determina obişnuinţă, plictiseală sau oboseală.

Pagina 13 din 75

Page 14: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Studiile asupra propagandei au jucat un rol fundamental în începuturile cercetării

comunicării politice. În 1927, Lasswell publică o lucrare despre tehnicile de propagandă din

timpul primului război mondial („Propaganda Technique in the World War”), definindu-le ca

managementul atitudinilor colective prin manipularea simbolurilor. În opinia autorului,

propaganda nu este bună sau rea, ci ea depinde de punctele de vedere, de mesajele pe care le

promovează, de caracterul adevărat sau fals al acestora.

Odată cu dezvoltarea metodelor de studiu al opiniei publice, ca şi cu extinderea

cercetărilor de psihologie socială în acea perioadă, studiul propagandei cunoaşte o extindere

remarcabilă. În 1937 a fost fondat Institutul de Analiză a Propagandei (Institut for

Propaganda Analysis), avându-l pe profesorul Clyde Miller de la Universitatea Columbia

drept director executiv. Aici s-a dezvoltat o teorie foarte detaliată a analizei propagandei

(„ABC’s of Propaganda Analysis”), publicată în volumul The Fine Art of Propaganda din

1937. Cele şapte tehnici de propagandă sunt:

etichetarea (name calling): a da unei idei o etichetă defavorabilă, şi de aceea a o

respinge sau condamna fără examinarea vreunei dovezi;

generalizarea sclipitoare (glittering generality): asocierea a ceva cu un atribut care

desemnează o virtute şi crearea astfel de acceptare sau aprobare fără o examinare prealabilă;

transferul (transfer): deplasarea respectului sau autorităţii a ceva respectat la ceea ce

vrei să faci respectat; funcţionează şi invers prin asocierea a ceva respingător la ceea ce vrei

să faci să apară drept respingător;

mărturia (testimonial): a avea o persoană respectată sau detestată care să afirme o idee

sau un program dat sunt bune sau rele;

oameni de bine (plain folks): metodă prin care vorbitorul încearcă să convingă

audienţa că el sau ideile lui sunt bune, deoarece sunt ale oamenilor cinstiţi, „de bine”;

măsluirea cărţilor (card-stacking): implică selecţia şi folosirea de falsuri, ilustraţii sau

diversiuni, în ansambluri logice sau ilogice, pentru a da cea mai bună sau mai proastă

imagine, după caz, unei idei, program, persoane sau produs;

platforma vagonului (band-wagon): a spune publicului că toţi ceilalţi membrii ai

comunităţii au aderat deja şi că mai bine aderă în ultimul moment decât să fie lăsaţi în urmă.

Studiile despre propagandă vor cunoaşte un declin vizibil dupa cel de al doilea război

mondial, locul lor fiind luat de cercetarea efectelor mass-media. Una din cauzele acestui

declin a fost şi faptul că analiza propagandei nu a beneficiat de o teorie coerentă, situaţie

explicabilă într-o anumită măsură prin diversitatea disciplinelor sociale (sociologie,

Pagina 14 din 75

Page 15: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

psihologie, ştiinţe politice) din care se inspira. Sfârşitul ultimei conflagraţii mondiale a

însemnat detaşarea de excesele sale, inclusiv de cele din domeniul propagandei. Astfel

termenul de „comunicare de masă” şi „cercetarea comunicării” apar la mijlocul anilor ’40,

înlocuindu-i pe cei de propagandă şi analiza propagandei. Este la mijloc şi o problemă de o

restructurare a limbajului, dar şi una care ţine de consolidarea unei realităţi sociale, realitatea

mediatică, pentru care era nevoie de termeni noi şi de demersuri de cercetare diferite.

Acest capitol a avut drept scop stabilirea distincţiei dintre comunicare, comunicare

politică şi comunicare electorală şi identificarea elementelor caracteristice ale acestor tipuri

de comunicare.

În cele ce urmează mă voi referi strict la comunicarea electorală şi voi prezenta pe

rând componentele sale: emiţătorul, mesajul, canalul, receptorul şi efectul. Structura acestei

lucrări a avut drept punct de pornire modelul de analiză a comunicării de masă propus de

Harold D. Lasswell. Pentru a înţelege procesul comunicării de masă, autorul propune

studierea nivelelor ce corespund următoarelor întrebări: Cine spune?, Ce spune? Prin ce

canal?, Cui?, Cu ce efecte?.

Am folosit acest model general de analiză a comunicării de masă, prin adaptare la

comunicarea electorală şi în continuare voi dezbate fiecare din cele cinci dimensiuni,

începând cu capitolul următor care prezintă rolul emiţătorului în cadrul comunicării

electorale.

I.2. Emiţătorul mesajului electoral

I.2.1. Condiţia actorului politic

După cum am amintit şi în capitolul precedent, transformările survenite în

comunicarea politică din ultimele decenii plasează marketingul electoral pe un loc central în

organizarea şi desfăşurarea unei campanii electorale. Se observă prezenţa tot mai accentuată a

experţilor în publicitate, marketing, PR, stilişti, psihologi care sunt adevăraţi strategi care îşi

orientează acţiunile către succesul campaniei de mobilizare a electorilor. Strategia lor constă

în a determina o „ofertă” şi a o comunica cât mai bine, generând fluxul de comunicare şi

manipulând resursele simbolice. Gestionarea acestor resurse este permanent perturbată de

Pagina 15 din 75

Page 16: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

provocările strategiilor adverse, într-o situaţie prin definiţie polemică. În această competiţie

polemică fiecare candidat încearcă să se singularizeze prin marca sa şi să se distingă

demarcându-se de ceilalţi. Construirea imaginii şi identităţii actorului politic sunt elemente

cheie ale marketingului electoral.

În prezent comunicarea politică este din ce în ce mai standardizată la nivelul formelor,

regulilor şi strategiilor, precum şi din punctul de vedere al situaţiilor de interacţiune politică.

Această standardizare a comunicării politice a avut loc în condiţiile globalizării spaţiului

public contemporan dar este strâns legată şi de fenomenul „americanizării comunicării

politice”, fenomen amintit în capitolul anterior. Evoluţiile din domeniul comunicării politice

au transformat condiţia politicianului, el devenind un „profesionist” al cărui „savoir faire” nu

se mai poate limita doar la experienţă şi instinct politic.

Americanizarea comunicării politice presupune adaptarea la acţiunea politică a unor

strategii de comunicare specifice „pieţei” (publicitare, economice şi a show-business-ului).

Aceste strategii permit ca politicianul să devină un „personaj” care face parte din memoria

colectivă – o prezenţă în imaginarul social.

Dintre aceste strategii, primele ar fi cele de proiectare care au fost importate din

marketing şi care structurează proiectul actorului politic ca „ofertă” (politică) construită în

conformitate cu „profilul pieţei”. Practicile bazate pe marketing politic transformă

evenimentele şi oamenii politici în „produse de vânzare”, iar electoratul este consumatorul de

produse. „Oferta” actorului politic este destinată „grupurilor sociale-ţintă” ale căror aşteptări,

percepţii şi nevoi sunt „diagnosticate” în prealabil pe baza unor tehnici de sondare a pieţei.

„Oferta” este, aşadar, proiectată după o „hartă” electorală care indică „segmentele” sociale

disponibile să accepte „oferta”.

Strategiile de mediatizare conferă „personajului” politic vizibilitate în spaţiul public.

În condiţiile în care televiziunea a devenit principala resursă de mediatizare, politicianul

trebuie să-şi proiecteze în aşa fel „oferta” încât ea să poată suporta constrângerile (situaţiile)

specifice arenei televiziuale. Canalele de televiziune, precum şi realizatorii, ca „voci”

publice, apelează la diferite formule de mediatizare care fixează anumite unghiuri de

vizibilitate a „ofertei”. Astfel, mediatizarea poate să distrugă, să deturneze sau să completeze

personajul proiectat de actorul politic. Din această cauză actorul politic trebuie să fie pregătit

să reziste dispozitivului televizual care stabileşte unghiurile de vizibilitate a „ofertei”

Startegiile discursive (importate mai ales din publicitate şi show-business) sunt

utilizate pentru a comunica mesajele politice, respectiv pentru ca actorul politic să poată oferi

electoratului „versiunea accentuată” a ofertei sale. O astfel de strategie poate focaliza atenţia

Pagina 16 din 75

Page 17: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

publică asupra informaţiilor şi semnificaţiilor pe care actorul politic le consideră a fi cele

importante la nivelul ofertei sale şi la care electoratul trebuie să reflecteze în mod expres.

Aceste strategii implică utilizarea limbajului verbal şi nonverbal astfel încât să se poată

genera efecte de credibilitate. Actorul politic acţionează discursiv în sensul că el orientează

electoratul spre o anumită interpretare a ofertei politice, valorizând-o. În acest fel ei îşi

construiesc personajul de care au nevoie sau, altfel spus, îşi etalează credibilitatea.

S-a reproşat adesea acestor strategii că dezvoltă comercializarea politicului, că, pe

baza unui sistem de seducţie sofisticat, publicul este „indoctrinat” nu cu ideologii, ci cu

„imagini” şi „pseudorealităţi”; cu alte cuvinte, prea multa „comunicare” elaborată scenic şi

prea puţină substanţă politică.

Vina nu trebuie aruncată în întregime asupra modelului american de comunicare

politică. Într-adevar, el poate fi un fenomen cu efecte contradictorii, care poate să

democratizeze, dar şi să confişte acţiunea politică. Însă totul depinde de cei care utilizează

acest model, de tipul de democraţie care se practică în societatea respectivă, precum şi de

gradul de democratizare

I.2.2. Caracteristicile emiţătorului

Fie că doreşte o schimbare a direcţiei sau a intensităţii acţiunii receptorilor,

comunicatorul, actorul politic angrenat în campania electorală, trebuie să ţină cont de cele

două caracteristici esenţiale care pot influenţa într-un sens sau altul eficacitatea mesajului

său. Acestea sunt: credibilitatea şi atractivitatea.

Despre credibilitatea comunicatorului ca element important în schimbarea atitudinii

vorbesc experimentele lui C.I. Hovland, I.L. Janis şi H.H. Kelley (în Communication and

Persuasion, 1953). Autorii consideră credibilitatea ca fiind un amestec între prestigiul

individual, statutul acestuia şi aparenţa fizică; dacă este o persoană puternică, mesajul său

conţine credibilitate pentru că trezeşte atenţie asupra sa, dacă are o poziţie de prestigiu în

societate, aceasta sugerează că a câştigat deja anumite influenţe asupra celorlalţi, element

care va creşte credibilitatea.

J.W. McGuire considereă că se obţine credibilitate prin competenţă şi încredere

acordate acestuia de către alegători. Astfel, emiţătorul este perceput ca deţinând informaţii

pertinente, adevărate, şi fiind doritor să le transmită. Impactul persuasiv al sursei, considerată

credibilă, este cu atât mai eficace cu cât nivelul de educaţie, inteligenţa, statutul social şi

Pagina 17 din 75

Page 18: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

competenţa profesională atribuite candidatului vor creşte. De asemenea, credibilitatea

acestuia va creşte cu cât este mai implicat în mesaj. Ca urmare a aprecierii pozitive/negative a

comunicatorului, informaţiile mesajului acestuia vor fi considerate pertinente, adevărate sau

nu, chiar şi fără a se ţine seama de argumentaţia discursului.

Putem explica credibilitatea şi prin teoria atribuirii care susţine că se atribuie

comportamentului oratorului, fie factori individuali (interni), fie factori situaţionali (externi).

În funcţie de informaţiile pe care le deţine despre candidat, înainte de a asculta mesajul

(trăsături de caracter ale oratorului, opiniile acestuia exprimate anterior, competenţa),

asociate cu situaţia din momentul discursului (lipsa de sinceritate ori obiectivitatea din

momentul discursului), alegătorul îşi va construi o reprezentare a candidatului de la care va

aştepta un anume comportament politic. Eficacitatea mesajului depinde de confirmarea sau

nu a acestor aşteptări.

Tot după J.W. McGuire, atunci când candidatul este atractiv (aspect fizic,

personalitate, mod de comportare), schimbarea atitudinală a alegătorului este determinată de

procese de identificare cu sursa, pe baza sentimentelor admirative pe care le încearcă faţă de

aceasta. Dacă schimbarea atitudinală, obţinută prin procesul de identificare cu sursa atractivă,

nu este integrată în sistemul de credinţe şi valori ale alegătorului, fiind dependentă de durata

legăturii afective stabilite între candidat şi alegător, atunci aceasta va putea fi oricând

revocată.

Atunci când se vrea amplificarea componentei de atractivitate, trebuie să se ţină cont

de următoarele elemente:

contactele repetate, directe sau prin intermediul mass-media, fac să crească

atractivitatea şi durabilitatea relaţiei;

stereotipul atractivităţii fizice este foarte puternic şi determină creşterea încrederii în

persoanele respective; oamenii se lasă influenţaţi de cei asemănători lor, având atitudini,

comportamente şi preferinţe asemănătoare acestora, considerându-i atractivi;

există posibilitatea de a considera atractivă persoana cu trăsături şi comportamente

diferite de ale noastre, în măsura în care acestea sunt cele care ne lipsesc şi pe care ni le-am

dorit, şi, astfel, complementaritatea generează atractivitate;

ceea ce convinge alegătorul de bunele intenţii ale candidatului este chiar imaginea pe

care acesta o proiectează din prezenţa fizică (emană energie, vitalitate), îmbrăcăminte

(corectă, elegantă şi de culoare închisă), gestică, coerenţă şi viteza discursului (pentru un bun

orator, aproximativ 300 de cuvinte / minut) la care se adaugă corectura prin unghiul

camerelor de luat vederi, atunci când acestea se folosesc.cu cât este mai dinamic, cu atât este

Pagina 18 din 75

Page 19: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

mai convingător. Prin aspectul său propriu-zis cât şi prin stilul şi viteza optimă a discursului,

comunică energie, entuziasm, autoritate. Competenţa şi dinamismul ce străbat discursul

determină ascultătorul să-l accepte ca fiind credibil;

sunt foarte eficiente strategiile persuasive dacă, în urma analizării reacţiilor

auditoriului, oratorul stabileşte ce îl poate pune în valoare, ce-i poate creşte încrederea,

prestigiul, autoritatea. Prin imaginea substitutivă pe care şi-o confecţionează astfel, oratorul

poate anticipa mental preferinţele publicului pe care trebuie să-l convingă.

I.2.3. Gestionarea capitalului electoral

Campaniile electorale conferă candidaţilor anumite roluri înainte chiar ca aceştia să se

lanseze în competiţie. Astfel, fiecare candidat acţionează simultan în calitate de:

„candidat” – reprezentant al puterii politice vs. „candidat” al opoziţiei

„contra - candidat”

„politician” care dispune deja de o imagine publică alimentată de un trecut politic şi

de o memorie colectivă

Problema pe care o voi dezbate în continuare este cea a capitalului electoral cu care

fiecare actor politic intră în ecuaţia comunicării politice. Oricărui actor politic (formaţiune

politică sau lider al acesteia) îi sunt asociate la nivel de cunoaştere comună şi de reprezentări

sociale anumite etichete ideologice şi caracterizări valorice.

Actanţii politici generează acţiuni, gesturi, discursuri, luări de poziţie care, prin

acumulare, contribuie la construirea identităţii lor politice. Notorietatea lor, precum şi

popularitatea, credibilitatea, trăsăturile imaginii personale, localizarea în spaţiul politic se

desemnează sau se precizează în mod progresiv. Comunicarea politică se hraneşte din

amintiri, iar decizia electorală se construieşte în timp. Anumite acte săvârşite pe scena

politică lasă o urmă mai adâncă asupra opiniei. Ele se caracterizează prin aspectul lor

evocator, clasificator sau diferenţiator, iar durabilitatea lor ţine de concurenţa şi de rezonanţa

altor acte înfăptuite de acelaşi actant. În acest sens, Jacques Gerstlé afirma că o competiţie

între actanţi este mai întâi „o competiţie între o multitudine de amintiri de acte pline de

semnificaţie”.

Mai mult, imaginea unui actor politic nu este evaluată în termeni de bun sau rău în

sine, necorelat cu un anume tip de electorat. Electoratul este întotdeauna puternic structurat,

organizat pe diferite nivele. În aceste condiţii respectivul capital electoral trebuie valorificat

Pagina 19 din 75

Page 20: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

în campanie în corelaţie cu caracteristicile diferitelor tipuri de electori. Imaginea este prin

definiţie subiectivă, aşa cum sunt şi părerile oamenilor despre semenii lor sau despre starea

societăţii.

Prin imagine se înţeleg acele calificative de identificare acordate de public unui

anumit actor sau ansamblul reprezentărilor sociale care există la nivelul unei populaţii, în

legătură cu un anumit obiect al atenţiei publice. O imagine poate fi analizată prin prisma unor

calificative valorice care sunt asociate de catre anumite segmente ale populaţiei, eventual de

întreaga populaţie, cu un anume actor politic. Astfel, acesta poate avea imaginea unui om

cinstit, corect, rigid, populist, simpatic, extremist, puternic, viril sau ambiţios etc. Imaginea

există şi poate fi analizată doar prin prisma unor asemenea atribute. Atributele au integrate

conotaţii de tip evaluativ, pozitive sau negative. Atât atributele, cât şi conotaţiile ataşate sunt

întotdeauna relative la un anumit tip de electorat, el fiind cel care le alocă.

Alături de componenta de imagine care există pe piaţa electorală, de diferenţierile

care se produc la nivelul diferitelor categorii de electori, există anumite atribute definitorii

care pot reprezenta un gen de imagine prototip a unui actor politic. Există, deci, atribute care

sunt extrem de importante, fie pozitive, fiind absolut necesare (de exemplu: curajul, cinstea),

fie negative, care ar fi bine să nu fie prezentate (un handicap fizic, o problemă mintală, etc.).

În acest mod se poate considera că imaginea reprezintă o etichetă – o reprezentare – pe care

populaţia o acordă unui actor politic, şi care este, în fond, un feed-back la acţiunile şi

mesajele lansate de către acesta şi evident, un răspuns acordat de către ceilalţi actori ai scenei

sociale, în primul rând de presă şi de ceilalţi competitori politici.

Un candidat care aspiră la o funcţie în stat sau care doreşte să şi-o menţină pe cea

câştigată, trebuie să aibă în vedere faptul că electoratul trebuie să aibă o imagine foarte bună

despre el, imagine ce trebuie susţinută prin diferite acţiuni, de ordin electoral sau nu. Această

imagine urmăreşte în primul rând promovarea omului şi în al doilea rând promovarea

candidatului împreună cu partidul din care provine. Din păcate mulţi politicieni nu utilizează

această procedură sau o utilizează într-o măsură insuficientă şi, un lucru foarte important, nu

este promovată de către mass-media. În acest caz, practica a arătat că, pentru a se obţine un

nou mandat, nu este nevoie doar de o campanie electorală bună şi eficientă înaintea alegerilor

ci, de un capital de încredere substanţial de mare al electoratului faţă de candidatul propus.

Astfel spus, electortul nu se lasă uşor convins decât dacă acel candidat a demonstrat că are o

bună imagine care s-a câştigat în timp. Evident, că există şi cazuri când un candidat care avea

o imagine favorabilă, însă nu foarte bună, a reuşit să câştige alegerile datorită mesajelor

eficient folosite în campania sa electorală precum şi datorită altor acţiuni cu caracter electoral

Pagina 20 din 75

Page 21: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

reuşite (mă refer la campania electorală din anul 2000 când a câştigat Traian Băsescu deşi s-a

înscris în cursă foarte târziu. Aceasta a desfăşurat o campanie ce a utilizat, printre altele,

nenumărate afişe cu mesaje “glumeţe”, dar în acelaşi timp imperative care au condus la

convingerea electoratului şi implicit la câştigarea alegerilor).

După un început timid, campaniile electorale din România au început să crească în

spectaculozitate, semănând tot mai mult cu cele din ţările occidentale. De la mesaje simple de

genul “Votaţi candidatul X pentru că este cel mai bun….” s-a ajuns la mesaje ce trebuiesc

interpretate şi asociate cu imagini, cu coloristica întregului ansamblu, dar şi cu dispunerea

elementelor ce completează un afiş sau o reclamă electorală într-un ziar. Televiziunea a oferit

candidaţilor posibilitatea de a exprima mesaje cât mai complexe, prin tehnici elaborate, astfel

încât candidaţii au oportunităţi nenumărate de a se face cunoscuţi şi de a-şi face cunoscute

ideile şi aspiraţiile.

Publicul, electoratul, la rândul său a evoluat în timp şi a început să aibă aşteptări mai

mari, care nu mai sunt satisfăcute de mesajele simple de convingere sau dezbaterile TV. Ideea

de a se crea un mit, un idol dintr-un candidat a funcţionat şi funcţionează astfel încât

întâlnirile directe aduc, de cele mai multe ori, satisfacţii mari de partea ambelor tabere.

Din ce în ce mai mult, echipele de campanie inventează sau îmbunătăţesc tot mai

multe tehnici de comunicare în timpul campaniei. Privite din afară, aceste acţiuni seamănă tot

mai mult cu un adevărat spectacol în care evoluează actorii politici. Ei au în spate o întreagă

echipă care “netezeşte calea” prin diferite procedee pentru ca actorul politic, candidatul să

poată convinge cât mai mulţi electori să îi acorde votul lor.

Datorită complexităţii campaniilor electorale de astăzi, mai ales sub influenţa

tehnicilor de marketing, candidatul nu mai este un propagandist al unor idei sau doctrine, ci

un “produs politic” fabricat de profesionişti ai publicităţii politice şi “vândut pieţei

electorale”. Termenii de genul electorat încep să fie înlocuiţi, aşa cum am arătat deja, cu

“public ţintă”, adaptând limbajul politic la cel publicitar. Astfel “liderii politici” sunt

denumiţi “emiţători de mesaje politice”, presa devine “suport media”, iar creatorii de mesaje-

“copywriteri”.

Marketingul politic “vinde” produsul politic către un public considerat “consumator

de informaţii”. Şarmul candidatului este prelucrat mai mult decât o idee din programul politic

al partidului său. Discursul -din ce în ce mai diluat- este “ambalat” în zâmbete curtenitoare,

fiind prezent în medii artistice, cu unicul scop de a seduce alegătorul. Tehnicile persuasive ale

“publicităţii care vinde produsele” sunt adaptate din viaţa comercială în cea politică, iar

imaginea omului politic este prezentată într-o formă vandabilă. Omul politic este înconjurat

Pagina 21 din 75

Page 22: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

de familie şi de prieteni, artişti de marcă îl însoţesc peste tot, se organizează mari spectacole,

în care sobrietatea şi prestanţa sunt înlocuite facil cu zâmbetul şi dezinvoltura.

Se spune pe bună dreptate că în timpul campaniilor electorale de azi, candidatul îşi

lasă identitatea proprie în “garderoba de acasă”, aceasta fiind prelucrată de activitatea

profesioniştilor din publicitate.

Omul politic încearcă din ce în ce mai mult să-şi impună o imagine proprie care să

capteze şi să fixeze atenţia publicului. Această imagine este o reproducere, mai mult sau mai

puţin fidelă a sa. Este ansamblul de trăsături alese pentru a fi prezentat în faţa opiniei publice.

Imaginea face o persoană cunoscută sau recunoscută. Ea crează sau consolidează

notorietatea; imaginea îndeajuns de individualizată şi de creionată captează interesul

publicului. Astfel, omul politic trebuie să accepte să joace permanent personajul pe care şi l-a

ales; trebuie să consimtă la imaginea care sprijină propaganda electorală. Niccolo

Machiaveli avertiza în Principele: „lumea vede bine ceea ce eşti pe dinafară şi puţini văd ceea

ce eşti pe dinăuntru; iar cei puţini nu îndrăznesc să contrazică opinia mulţimii care are de

partea ei măreţia statului care îi susţine...pentru că poporul nu judecă decât ceea ce vede”

Hannah Arendt,

observând numai „partea blestemată” a fenomenului, denunţă practicile acestora: „politica e

făcută, pe de o parte, prin fabricarea unei anumite imagini, şi, pe de altă parte, prin arta de a

face această imagine să fie credibilă”. Schwartzenberg, în Statul

spectacol acuză şi el violent această practică, în numele căreia politica înseamnă persoane

sau, mai degrabă, personaje; fiecare conducător pare că îşi alege o funcţie şi îşi ia un rol, ca

într-un spectacol; politica devine regie. Fiecare conducător îşi etalează calităţile şi pozează în

vedetă. Astfel se produce personalizarea puterii politice iar aceasta, la rândul ei, se raportează

la psihologia colectivă. Un personaj simbolizează naţiunea, statul sau partidul. De aceea,

trebuie să facă apel la diverse trăsături şi influenţe pe care autorul le clasifică în câteva roluri

stereotipe ce îşi au propriile lor etichete: Eroul - distant, rece, omul de excepţie, şef

providenţial, adesea idol; Omul obişnuit - extras dintr-o politică de mâna a doua; Liderul

şarmant – încearcă mai mult să seducă, decât să convingă; Părintele naţiunii - figura tutelară a

autorităţii. Mergând până la identificare cu analogia politică/spectacol, Schwartzenberg

consideră că omul politic are şansa de a fi autentic, dar preferă să se deghizeze, fabricând un

personaj care captează atenţia şi frapează imaginaţia, ambiţia lui fiind aceea de a juca rolul

principal. Autorul eludează însă faptul că nici un om politic nu ar avea şanse în competiţia

electorală dacă nu ar apela la asemenea procedee menite să inflameze periodic imaginarul

politic al oamenilor.

Pagina 22 din 75

Page 23: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Aceste evoluţii le-a semnalat şi Robert Denton („Dangers of ‚Teledemocracy’: How

the Medium of Television Undermines American Democracy”, 2000) care a avertizat asupra

faptului că retorica electorala este tot mai ‚familiară’, personalizată, ‚intimă’, ‚charismatică’,

şi mai puţin programatică şi analitică: „Politicienii sunt mai puţin dispuşi să-şi argumenteze

opiniile; în schimb, ei încearcă să spună ceva prin care noi, audienţa, să ne identificăm, să

proiecteze o imagine în legătură cu cele afirmate şi să comunice audienţei ceva despre

personalitatea lor”.

Pe baza celor afirmate anterior putem afirma că gestiunea imaginii în marketingul

electoral este deci extrem de importantă. O strategie bine pusă la punct, bazată pe evaluarea

aşteptărilor populaţiei, poate fi spulberată dacă omul politic care o promovează nu dispune de

o imagine favorabilă. Inainte de formarea imaginii dorite, trebuie să se ţină cont de faptul că

orice program, partid, om sau idee politcă poate avea o imagine formată anterior. Greşelile

cele mai frecvente intervin atunci când se ignoră acest lucru şi se crede că formarea unei

imagini politice poate începe de la zero, fără să se ţină cont de contextul social, de trecutul

sau de acţiunea adversarilor.

I.3. Mesajul electoral

În cadrul activităţii politice se rostesc sau se scriu, se aud sau se citesc anumite

cuvinte. Vorbitorii pot fi mulţi sau puţini; sala şi auditoriul pot fi mari sau mici. Cele spuse

pot alcătui un discurs, sau pot fi doar o contribuţie la dezbatere sau la o convorbire; pot fi

concepute pentru a servi scopuri diferite, pot fi potrivite unor auditorii diferite şi pot avea

diverse structuri. Acestea iau forma mesajului politic. Mesajul politic implică discursuri,

declaraţii, interviuri, sloganuri, evocări, angajamente, promisiuni sau atacuri la adresa

adversarilor politici. Mă voi limita în cele ce urmează doar la discursul politic.

În general procesul comunicării constă într-un schimb de informaţii. Convertit în

propaganda electorală, acest proces suferă de o dublă distorsiune: funcţia lui de informare

cedează funcţiei de influenţare a unui comportament determinat, iar mecanismul desfăşurării

lui nu mai este reciprocitatea, inerţia schimbului, ci sensul unic. Mesajul propagandei

electorale aparţine astfel unei retorici eminamete teleologice: scopul său este transparent şi

exclusiv: influenţarea deciziei de vot a recptorilor în sensul dorit de emiţător.

Pagina 23 din 75

Page 24: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Comunicarea politică, ca de altfel orice alt proces de vorbire, presupune folosirea

limbii. În acest sens, Jessica Evans („The Language of Election Campaigning”) afirma că

limba este un instrument esenţial al politicii. Este un instrument folosit spre a obţine efectul şi

impactul dorit asupra audienţei. Situaţia politică în care importanţa limbii este maximă este

campania electorală. Aici, actorii politici luptă pentru a câştiga puterea. Autoarea apreciază

această luptă ca fiind de fapt „un război al cuvintelor”.

Politica este un univers de forţe, dar şi un univers de semne cu eficacitate socială.

Discursul (utilizarea limbajului) permite găsirea acordului, a compromisului, având deci o

virtute pacificatoare în relaţiile sociale. Însă discursul serveşte şi conflictului, strategiei,

manipulării, dominaţiei. Semnele sunt şi arme, resurse în lupta politică, nu numai posibilităţi

pe care o oferă prin agresarea directă a adversarului, dar şi pentru că au în sine reprezentări

ale lumii, percepţii ale realităţii sociale şi fizice. Politica este deci un univers al comunicării,

al discursurilor.

I.3.1. Discurs politic – discurs electoral

Discursul este un mod de utilizare a limbii şi limbajelor (limbaje nonverbale, limbaje

specializate) pe baza căruia un actor social prezintă interlocutorilor săi o interpretare a unor

fapte. Altfel spus, discursul este o modalitate de organizarea a conţinutului comunicării

printr-un ansamblu de operaţii enunţiative, logistice, tematice, care permite comunicarea unui

conţinut suplimentar privind modul în care locutorul evaluează într-un anumit moment ceea

ce se comunică, poziţia sa, poziţia interlocutorului.

Pentru a înţelege mai bine ceea ce discursul politic este, trebuie să clarifică mai întâi

relaţia dintre cele două concepte cheie. În acest sens ne este de folos argumentaţia facută de

Teun Van Dijk care arată că discursurile, respectiv caracteristicile formale ale acestora (genul

discursului, limbajul, retorica, argumentele, relevanţa informaţiei, etc.) constituie pentru

actorii sociali şi politici nişte scheme de interpretare ale diferitelor evenimente şi interacţiuni

politice. Discursul şi politica pot fi astfel asociate în două moduri: a) din perspectivă socio-

politică, procesele şi structurile politice sunt constituite din evenimente, interacţiuni şi

discursuri politice situate în contexte politice; b) din perspectivă socio-cognitivă,

reprezentările politice sunt alimentate de reprezentările individuale ale acestor discursuri,

interacţiuni şi contexte. Aşadar discursul mediază între „instituţii, domeniul public şi

experienţele individuale”. De aceea, orice discurs este în acelaşi timp: o structură socială (un

ansamblu de reguli, convenţii şi practici sociale), o structură individuală (o schemă de

interpretare pe care fiecare dintre noi a acumulat-o în timp, de-a lungul propriei bibliografii

Pagina 24 din 75

Page 25: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

sociale) şi un eveniment (o schemă de interpretare care exprimă o anumită viziune despre

interlocutor, şi, în general, despre întreaga situaţie de comunicare).

Termenul „discurs politic” acoperă diferite moduri în care limbajul şi datele politice

pot fi folosite, de la conversaţiile obişnuite la prezentări formale ale şefilor de stat şi de

guverne, de la articole jurnalistice la acte şi legi ale Parlamentului, de la simple statistici în

jurnale la analize complexe ale agenţiilor guvernamentale.

Discursul electoral este un gen al discursului politic, fiind aşadar o practică politică

specializată, generat de un eveniment convenţional (campania electorală) şi construit pe baza

unor convenţii de interacţiune (dezbaterea electorală) şi comunicare specifice (practici

specifice de comunicare electorală).

I.3.2. Construcţia discursului electoral

Comunicarea electorală este un schimb activ de idei între diferiţi actori politici care

participă la campanie. Acest schimb se realizează într-un spaţiu al discursului public, în care

se dezbat programe, atitudini, opinii. Pentru că este profund ritualizat şi provoacă

evenimente, este denumit generic: “discurs electoral”. Discursul electoral este o tehnică de

campanie care asigură cadrul propice pentru creşterea notorietăţii candidatului, pentru

promovarea programului şi a ofertei politice, fiind în acelaşi timp şi o metodă activă de

devalorizare a adversarilor.

În timpul campaniei electorale, oamenii politici încearcă să convingă publicul prin

tehnici discursive să voteze cu partidul sau formaţiunea respectivă. Măsura în care un actor

politic reuşeşte sau nu să atraga cât mai mulţi electori de partea sa depinde într-o foarte mare

măsură de modul în care acesta îşi organizează şi îşi prezintă discursul electoral.

Un prim pas pentru convingerea auditoriului este să te faci înţeles; reuşita persuasiunii

depinde astfel în mare măsură de inteligibilitatea mesajului. Iar un mesaj este cu atât mai

inteligibil cu cât este mai simplu – este cu totul contrar ştiinţei persuasiunii să se transmită o

imagine sau o realitate complexă.

O importanţă la fel de mare o prezintă şi ordinea în care sunt prezentate argumentele.

În acest sens, studiul întreprins de Hovland, Lumsdaine şi Sheffield este edificator. Aceşti

autori au ajus la concluzia că mesajele bilaterale (argumente pro şi contra) sunt mai eficiente

la oamenii cu o educaţie superioară, în vreme ce mesajele unilaterale (doar argumente pro)

sunt mai convingătoare pentru cei cu nivele de educaţie scăzută. Când persoanele cu educaţie

Pagina 25 din 75

Page 26: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

superioară recepţionează mesajele de tip unilateral, se poate trezi suspiciunea că în mod

deliberat cealaltă faţă a adevărului le este ascunsă, ceea ce duce la dezvoltarea de rezistenţă în

faţa persuasiunii şi scăderea eficacităţii acesteia; persoanele cu o educaţie mai scăzută pun

mai puţin la îndoială ceea ce aud.

Strategiile persuasive sunt cu atât mai persuasive dacă apelurilor raţionale li se alătură

emoţiile pozitive. Însă este posibil ca mesajul să fie eficient şi dacă se asociază cu emoţii

negative, prin inducerea fricii. Frica este eficace ca agent persuasiv dar ea poate produce şi un

efect de tip bumerang. În mesajul care face apel la frică este esenţială prezenţa mijloacelor de

a o înlătura, de a o reduce. Cel mai eficient mesaj este cel în care schimbarea de atitudine ar

duce la scăderea fricii, altfel, dacă nici o cale eficientă de a o înlătura nu e prevăzută în mesaj,

subiecţii pot dezvolta o evitare defensivă şi rezistenţa să devină mai puternică pe măsură ce

frica este sporită.

O abordare complementară a eficacităţii comunicării ne propune şi studiul lui Wilbur

Schramm „The Process and Effects of Mass Communications”, studiu ce are valoarea unui

adevărat cod al comunicării eficiente. Autorul se concentrează pe studiul condiţiilor de

eficienţă ale comunicării pentru că îşi dă seama că acest proces are loc în contexte diferite, că

este influenţat de o multitudine de factori, cea mai riscantă atitudine fiind aceea de a postula o

relaţie automată între mesaj şi efect. Autorul american relevă că efectul comunicării este

rezultatul a patru factori: mesajul, situaţia în care comunicarea este receptată şi în care ar

trebui să aibă loc răspunsul, trăsăturile de personalitate ale receptorului, normele şi coeziunea

grupului din care face parte receptorul. Dintre acestea, Schramm insistă asupra mesajului,

întrucât acesta este singurul pe care comunicatorul îl controlează cu adevărat. El defineşte

astfel patru condiţii sau reguli ale reuşitei comunicării:

1. „mesajul trebuie să fie astfel conceput şi transmis, încât să câştige atenţia

receptorului avut în vedere”. Pentru aceasta, mesajul trebuie să ajungă la receptor şi să se

distingă printr-o caracteristică anume, pentru a putea fi selectat. Selecţia depinde de calitatea

mesajului, dar mai ales de corespondenţa dintre acesta şi nevoile/interesele receptorului. „Nu

există comunicare dacă nu vorbim destul de tare încât să fim auziţi, dacă scrisoarea noastră

nu ajunge la destinaţie sau dacă îi zâmbim persoanei potrivite în timp ce priveşte în altă

parte”; (p 13)

2. „mesajul trebuie să folosească semne care se referă la experienţa comună, atât a

sursei cât şi a receptorului”(p.14). Oamenii codifică experienţele pe care le trăiesc şi prin

acest fel ei conferă lucrurilor o valoare simbolică. Atunci când comunicăm este nevoie să

conferim acelaşi înţeles sau un înţeles similar lucrurilor sau experienţelor avute în vedere. În

Pagina 26 din 75

Page 27: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

caz contrar se vorbesc limbi diferite. Este extrem de important ca nimic din ceea ce se spune

să nu contrazică frontal modul în care receptorul vede şi clasifică lumea. „În comunicare, ca

şi în zborul cu avionul, regula este ca, atunci când bate un vânt puternic, să nu aterizezi

împotriva vântului decât dacă eşti obligat să o faci” (p.14)

3. „mesajul trebuie să stimuleze nevoile resimţite de peronalitatea receptorului şi să

sugereze o modalitate de a satisface aceste nevoi”. Din această perspectivă, mesajul urmează

să creeze o nevoie sau o tensiune care poate fi satisfăcută. Apoi, mesajul va controla evoluţia

lucrurilor, sugerând ce tip de acţiune să fie aleasă.

4. „mesajul trebuie să sugereze o modalitate de a satisface acele nevoi în concordanţă

cu situaţia grupului în care se află receptorul în momentul comunicării respective”. Grupul

exercită o presiune normativă şi receptorul va elege dintre răspunsurile ce se prefigurează pe

cel care se exprimă sau se apropie cel mai mult de standardele şi valorile grupului respectiv.

În ansamblul lor, cele patru reguli fundează un învăţământ capital pentru orice

comunicator avizat: „cunoaşteţi-vă audienţa!”, adică aşteptările şi nevoile destinatarului, felul

de limbaj accesibil acestuia, atitudinile şi valorile recunoscute şi acceptate şi la care trebuie

făcut apel, normele de grup prezente în contextul în care efectul intenţionat urmează să aibă

loc. Acestea sunt de fapt patru reguli cheie pentru ca mesajul să provoace răspunsul

intenţionat şi anticipat.

I.3.3. Particularităţi ale discursului electoral

Într-un sistem democratic acţiunile celor care vor să acceadă la putere ori să o

păstreze sunt, cele mai multe, acţiuni, procedee şi angajamente de ordinul discursivităţii,

deoarece discursul este calea cea mai eficientă de a intra în legătură cu cei care pot acorda

legitimitatea. Însă, a realiza legitimarea discursivă a puterii presupune, nu de puţine ori,

recursul la o serie de practici care particularizează discursul electoral. Astfel, discursul

electoral se individualizează prin aceea că el poate fi ambiguu, că are un caracter disimulat şi

că este, prin excelenţă, imperativ şi polemic. În cele ce urmează le voi discuta pe larg pe

fiecare:

ambiguitatea intenţionată. Prin exprimare ambiguă apar mai multe sensuri dintre care

nu se ştie care este cel preferat. Un discurs ambiguu oferă auditoriului o amplitudine

opţională mult mai diversificată decât un discurs precis pentru care opţiunile auditoriului sunt

fie pentru, fie contra. Aria de cuprindere a unui discurs bazat pe o retorică a ambiguităţii se

Pagina 27 din 75

Page 28: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

amplifică în mod considerabil şi sporeşte şansele ca tot mai mulţi dintre receptori să adere la

ideile expuse şi să acţioneze în consecinţă. Mai mult, un discurs fondat pe o retorică a

ambiguităţii lasă receptorului impresia că îl consideră co-participant la instaurarea de sensuri.

Spre deosebire de discursul exact care poate fi contracarat mai uşor (argumentele

contra pot fi mai lesne formulate tocmai pentru că raportarea la sens este clară), un discurs

care-şi plasează auditoriul în ambiguitate este mai dificil de supus respingerii pentru că

întotdeauna el se poate refugia strategic în unul sau altul dintre sensurile care sunt vizate prin

atac. Exprimarea ambiguă face apel la argumente diverse, sentimente, insinuări, interogaţii

retorice, afirmaţii cu tentă contradictorie care pun în încurcătură semantica auditoriului, astfel

încât, fiecare dintre cei prezenţi vor găsi un element de identificare şi vor fi influenţaţi de

ceva.

disimularea. Caracterul disimulat al discursului electoral invită receptorii la a vedea şi

altceva, dincolo de ceea ce se spune în mod direct. Un discurs electoral trebuie să ţină în cel

mai înalt grad seama de auditoriul căruia îi este adresat. De cele mai multe ori, actorul politic

trebuie să pună la dispoziţia auditoriului ceea ce acesta din urmă ar vrea să audă în legătură

cu anumite aspecte ale domeniului politic. Însă între ceea ce se doreşte a fi şi ceea ce este el

în realitate, există de foarte multe ori o discrepanţă flagrantă. Astfel apare dismularea. A da

prin discursul electoral auditoriului ceea ce el vrea să audă este, în acest context, o chestiune

de pragmatism politic (niciodata, un pretendent al puterii nu va spune ca nivelul de trai ar

putea să scadă chiar dacă el va prelua puterea, şi asta pentru că electoratul nu vrea să audă aşa

ceva).

Caracterul disimulat al discursului electoral este reclamat de foarte multe ori şi de

ceea ce numim „obsesia imaginii”. Grupurile de putere, în lupta lor pentru ascensiunea la

putere sunt preocupate excesiv de imaginea pe care o au în ochii electoratului. Discursul

propus trebuie să ţină cont de acest efect de imagine şi, în virtutea lui, el trebuie să propună

ceea ce face bine imaginii pe care grupul de putere urmăreşte s-o aibă în faţa electoratului.

Datorită obsesiei imaginii favorabile, anumite realităţi sunt distorsionate, anumite priorităţi

amânate (dacă dăunează imaginii), anumite asperităţi atenuate.

Spargerea echilibrului dintre ceea ce spune şi adevăratele intenţii poate avea însă un

efect de bumerang asupra atingerii scopurilor discursului electoral. Disimularea excesivă

poate duce la pierderea credibilităţii sursei.

caracterul imperativ. Având ca raţiune de a fi influenţarea comportamentului

receptorilor în sensul dorit de emiţător, discursul electoral trebuie să treacă de la „a spune” la

„a face”. Eşecul în acţiune este un eşec în discurs.

Pagina 28 din 75

Page 29: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Imperativitatea discursului electoral poate fi de multe ori brutală, lipsită de orice

precauţii şi dominată numai de ambiţia atingerii scopului. Dacă acest lucru este vizibil pentru

auditoriul în faţa căruia se produce discursul, atunci şansele de reuşită se diminuează în mod

simţitor. Aceasta determină nerecunoaşterea mecanismelor discursive ale convingerii şi

persuasiunii, a relaţiei dintre orator şi auditoriul său sau chiar inabilitatea discursivă a

oratorului.

Caracterul imperativ al discursului nu trebuie să fie unul de natură declarativă, ci unul

raţionalizat, fundamentat, căci altfel şansele de transpunere în fapt a prescripţiilor sunt

minime şi stau, mai totdeauna, sub semnul provizoratului.

caracterul polemic. Un discurs electoral susţine în faţa auditoriului doctrina şi

interesele proprii ale unui grup de putere, dar în acelaşi timp critică oferta grupurilor de

putere opuse. Acest caracter polemic îi dă posibilitatea actorului politic să-şi fundamenteze

opţiunile proprii prin intermediul confruntării cu opiniile contrare (superioritatea propunerilor

proprii nu poate ieşi în evidenţă decât prin confruntare cu opiniile contrare, mai ales prin

critica acestora). Caracterul critic şi polemic este un mijloc prin care se pun faţă în faţă

diferite opţiuni în vederea unui act decizional bazat pe cunoaşterea şi evaluarea alternativelor.

Pentru receptor, caracterul polemic este un semn al luptei pentru putere. El de

asemenea ia la cunoştinţă alternativele posibile, fie în sensul confirmării unei aşteptări (în

acest caz discursul electoral câştigă semnificativ din punct de vedere al capacităţii de

legitimare a puterii politice), fie în sensul neîmplinirii idealurilor sale (în această situaţie

discursul are puţine şanse pe linia legitimării grupului de putere pe care îl reprezintă).

I.3.4. Limbajul în discursul electoral

Am afirmat adeseori că elementul central al strategiei unui discurs este acela de a-l

adapta la aşteptările şi nevoile publicului ţintă. Aceasta implică la nivelul discursului

folosirea limbii pe care publicul o vorbeşte curent, fără neologisme, fără artificii lingvistice şi

cuvinte pretenţioase. Mesajul discursului se exprimă clar pentru a avea un canal deschis de

comunicare cu publicul şi pentru a menţine interesul auditoriului. Deşi în politică se întâlnesc

adeseori subiecte greu de înţeles, un candidat de succes este cel care reuşeşte să folosească

limba pe care omul mediu o înţelege. Mai exact, trebuie folosită limba română “de acasă”.

Folosirea terminologiei de specialitate, străină publicului obişnuit, dar cunoscută de

Pagina 29 din 75

Page 30: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

profesionişti, are rolul de a crea imaginea unui tehnocrat dar, dacă de multe ori această

metodă poate da roade electorale, ea poate fi în acelaşi timp şi o capcană.

Arta emiţătorului de mesaje constă deci, în primul rând în selecţia acelor cuvinte ce

întrunesc un anumit grad de familiaritate din punct de vedere al receptorilor vizaţi, în sensul

că aceştia din urmă le cunosc corespondenţa materială din experienţa personală. Receptorul

poate extrage din cuvinte acele semnificaţii – la care de fapt emiţătorul doreşte să ajungă –

deoarece are capacitatea de a reţine singur concluziile printr-un act individual de reflexie. El

va avea deci convingerea de a fi înţeles corect situaţia desemnată şi va adopta

comportamentul pe care îl va estima drept cel mai adecvat. O serie de cercetări

experimentale, printre care se numără şi cele ale lui Richard D. Anderson, au arătat că

„limbajul comun” şi în acelaşi timp „familiar” reduce numărul inferenţelor la care

interlocutorul apelează pentru a construi mesajul unui discurs (spre deosebire de limbajul

elaborat care sporeşte numărul acestora). Mai mult autorul a evidenţiat că exprimarea

mesajelor politice într-un limbaj comun încurajează participarea democratică, permiţând

cetăţenilor să perceapă diferenţele dintre candidaţi, diferenţe care altminteri sunt estompate

de limbajul distanţării. Cetăţenii sunt stimulaţi să împărtăşească aceeaşi identitate cu cea a

candidatului, fapt care îi motivează să participe la vot.

Apelul la un limbaj comun şi deci apropierea faţă de auditoriu determină două

premise cognitive pentru participare:

în primul rând participarea politică este opţiune; deşi participarea politică este

concepută ca „a lua parte la procesul politic”, a vota, a fi activ într-o campanie, sunt forme ale

„a lua poziţie”. Un limbaj comun încurajează să iei o anumită poziţie, mărind diferenţele

dintre politicieni.

în al doilea rând, participarea politică presupune costuri. Nu doar a vota, a intra in

campanie sau contribuţiile presupun costuri, ci şi simplul fapt de a te informa, a deosebi între

candidaţi/partide. Expunerea la un limbaj comun creşte disponibilitatea cetăţenilor de a

suporta costurile informării, al perceperii poziţiilor pe care candidaţii favoriţi sau nu le au.

Acest studiu, având la bază analiza retoricii sovietice, arată că, dacă elitele

nondemocratice se adresează publicului utilizând un limbaj al distanţei sociale, în spaţiul

public democratic, comunicarea politică s-ar desfăşura într-un registru cât mai familiar pentru

electorat. Limbajul comun determină efectul de „apropiere” socială, de unde rezultă şi

utilitatea strategică pentru actorul politic.

Nu de multe ori s-au criticat discursurile politice ale oamenilor politici ai zilelor

noastre că ignoră regulile oratoriei, acordându-se o importanţă majoră doar tehnicii de

Pagina 30 din 75

Page 31: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

comunicare şi nu modului în a se comunica4. Dispariţia oratoriei – privită, în mod tradiţional,

ca o condiţie sine qua non a discursului politic – se datorează în special faptului că politicienii

de azi sunt mai puţin angajaţi ideologic. În acest sens se poate observa problema distincţiei

stânga – dreapta care este din ce în ce mai puţin operaţională. Partidele au o identitate slabă a

programelor politice; programele politice au o mult mai mică importanţă comparativ cu

imaginea liderilor şi partidelor care are o substanţă mai curând simbolică decât politică, chiar

dacă se bazează într-un anumit grad pe programele politice.Efectul discursului politic asupra

receptorului depinde astfel în mai mare măsură de eficacitatea discursivă decât de

predominarea conceptelor şi a ideologiei exprimate. Studii şi teste de evaluare a parametrilor

de receptare a unor mesaje cuprinse în discursurile politice diverse au relevat în special o

atenţie sporită acordată expresivităţii discursurilor.

I.3.5. Tendinţe actuale de construcţie a discursului electoral

Am amintit în primul capitol despre transformările survenite în comunicarea politică

din ultimele decenii, transformări cunoscute sub denumirea de „americanizare”. Discursul

politic şi în special cel electoral este poate exemplul cel mai relevant cu privire la aceste noi

practici politice. Sub influenţa „americanizării”, retorica politică este din ce în ce mai

familiara, personalizată, conversaţională, intimă, charismatică, şi mai puţin programatică şi

analitică. Politicienii sunt mai puţin dispuşi să-şi argumenteze opiniile; în schimb ei încearcă

să spună ceva prin care auditoriul să se identifice, să proiecteze o imagine în legătură cu cele

afirmate şi să comunice audienţei ceva despre personalitatea lor. Mai mult, discursul electoral

este calificat drept accesibil, simplist, dar mai ales divertisment. Expresia artistică nu mai este

considerată o caracteristică secundară a discursului electoral, exclusiv decorativă şi

manipulatorie, ci un element constitutiv al acestuia.

Actualele evoluţii ale strategiilor de comunicare la nivelul discursului electoral,

destinate mai mult să producă „spectacolul politic”, pot fi rezumate astfel:

discursul electoral este conceput într-o formă simplistă, fiind centrat nu atât pe teme,

cât pe slogane atractive, mici fraze politicianiste (‚soundbites”) şi atacarea adversarului;

4 Ellis Conklins, Oratory? Today’s politicians have lost the fine art, în Los Angeles Herald Examiner, 24 sept 1988

Pagina 31 din 75

Page 32: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

distincţia dintre orientările politice tradiţionale (stânga/dreapta) este din ce în ce mai

puţin operaţională, discursul actual fiind evaziv, implicit, cu foarte puţine luări de poziţie

explicite;

personlizarea discursului electoral care se manifestă prin concentrarea asupra

dimensiunii psihologice a discursului, prin punerea în evidenţă a unui anumit tip de

personalitate, un anumit „personaj” sau „caracter”;

depolitizarea discursului şi transformarea acestuia într-o „conversaţie populistă şi

demagogică” ca urmare a faptului că acesta se adresează unui public extrem de diversificat.

Aceste noi resurse de comunicare politică modelate după logica marketingului şi a

mediatizării au suscitat reacţii predominant negative în literatura de specialitate, astfel încât

unii autori, printre care se numără si Barrie Axford, vorbesc despre „sfârşitul politicii

realiste”.

I.4. Mijloace de comunicare ale mesajului electoral

I.4.1. Mediatizarea vieţii politice

Mass media au un rol tot mai important în viaţa politică, atât internă cât şi

internaţională. Nu doar profesioniştii care activează în politică acordă o atenţie susţinută

pregătirii strategiilor mediatice, dar şi populaţia, ea obţinând informaţii esenţiale graţie

mijloacelor de comunicare de masă (mai ales cele oferite de audio-vizual care sunt

considerate mai credibile).

Dar ce se înţelege prin media? În teoria generală a comunicării, termenul desemnează

orice mijloc de comunicare, natural sau tehnic, care permite transmiterea unui mesaj. În

limbajul curent, sensul termenului este mai restrictiv, trimiţând la o situaţie caracterizată de

dominaţia mijloacelor de difuzare colectivă şi care permit răspândirea informaţiei în rândurile

unui public mai numeros, eterogen şi anonim. Mijloacele de informare sunt în principal:

televiziunea, radioul, presa scrisă, chiar dacă noi tipuri mediatice şi-au făcut apariţia o dată cu

inovaţiile tehnologice, precum telematica, reţelele prin cablu, sateliţii care însumează

teledifuziunea şi telecomunicaţia.

Însă, dintre toate mijloacele de comunicare de masă, televiziunea deţine locul central

în dinamica şi configuraţia spaţiului public. Prin faptul că televiziunea are o adresabilitate

Pagina 32 din 75

Page 33: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

generală (spre deosebire de presa scrisă), se generează o dinamică a reacţiilor şi efectelor care

va constitui un nou tip de opinie publica. După cum afirmă Dominique Wolton, efectul public

este acela că „guvernanţii sunt constrânşi să se explice mereu în faţa publicului, fiind astfel

supuşi unei legitimări mediatice repetate. Jocul politic îşi schimbă astfel natura. Cel care

vorbea nu mai este astfel stăpânul jocului. Şi astăzi nici un responsabil politic nu mai poate

guverna fără să se explice cu regularitate la televiziune”. Televiziunea (audiovizualul în

genere) devine o „cheie” a spaţiului public iar comunicarea audiovizuală o dimensiune

esenţială a oricărei politici. Reuşita acestei comunicări este primordială pentru succesul

politic. Prin comunicarea audiovizuală, credibilitatea oamenilor politici, în primul rând a

guvernanţilor, este sistematic expusă judecăţii marelui public. Omul politic nu mai dispune de

un capital de credibilitate constant. Televiziunea îl obligă să îşi pună mereu în joc

credibilitatea, să fie într-o permanentă confruntare cu judecata publică. Se crează o nouă

relaţie în care omul politic care controlează „emiţătorul” (puterea), nu mai controlează şi

reacţiile receptorilor, adică efectele.

În virtutea faptului că televiziunea îi obligă pe oamenii politici la un dialog permanent

cu publicul şi expunându-i judecăţilor critice ale acestora, este discutabil să se susţină ca

televiziunea constituie inevitabil „instrumentul puterii” (se infirmă astfel ipoteza dominării

opiniei publice prin televiziune). Ca mediator al dialogului public, televiziunea are o logică a

influenţării care îi este proprie, devenind o instituţie mai influentă decât puterea (influenţă

care derivă din suscitarea judecăţii publice). Ea chiar îi constrânge pe oamenii politici să-i

schimbe discursul.

D. Wolton şi J.L.Missika („La Folle du logis. La télévision dans les sociétés

démocratiques”, Fayard, 1983) vorbesc despre principalele schimbări induse în spaţiul public

sub influenţa televiziunii, care pot fi sintetizate în următoarele repere:

1. lărgirea câmpului dezbaterii publice şi antrenarea publicului larg în exerciţiul

judecării deciziilor şi actorilor politici prin programele de dezbateri ale tv şi prin sondaje

generează un efect mai puţin aşteptat: creşterea rolului alegerilor şi al electoratului, creşterea

importanţei principiului alegerii şi votului;

2. dimensiunile publicului tv şi adresabilitatea tv către toţi au ca efect pozitiv

democratizarea dezbaterii publice;

3. mediatizarea mai puternică a câmpului politic a favorizat emergenţa unui public

mijlociu şi a obligat publicul cultivat să se adapteze unei situaţii mai puţin elitiste. Aceasta

înseamnă: creşterea numărului participanţilor în sfera vieţii publice, multiplicarea circuitelor

Pagina 33 din 75

Page 34: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

de participare şi exprimare, depăşirea restrângerii spaţiului public la un număr limitat de

actori şi argumente, şi atenuarea clivajului opiniei în opinie cultivată şi opinie populară.

4. descreşterea relativă a rolului „cadrelor intermediare ale politicii” (partide,

formaţiuni politice, lideri de opinie) au dus la o „criză a actorului politic” şi a

reprezentativităţii politice. În noul spaţiu public actorul politic trebui să-şi conceapă acţiunea

politică şi identitatea politică apreciind realist situaţia exprimată prin relaţiile dintre mass

media, opinia publică şi instituţiile politice. Reprezentativitatea politică a actorilor politici

începe să fie depăşită de reprezentativitatea lor comunicaţională. În aceste condiţii are loc o

redefinire a identităţii actorului politic;

5. formarea „societăţii mediatice” are drept consecinţă şi apariţia unui nou gen de

vedete politice. Actorii politici şi acţiunea politică apar drept construcţii mediatice – actorul

politic oferă „reprezentaţii”, discursul său ia o alură publicitară, actorul politic tradiţional

cedează locul unor personalităţi mediatice când nu intră el însuşi în acest rol (intelectualul

mediatic, starurile care se afirmă pe scena politică, etc.);

6. dezvoltarea televiziunii şi a celorlalte media conferă spaţiului public un plus de

autonomie faţă de decizia politică; opiniei publice i se conferă un rol de actor cu pondere

întreagă în jocul politic. Decizia politică devine dependentă, graţie jocului comunicaţional

lărgit şi diversificat, nu numai de influenţa directă a autorităţii ci şi de cea a opiniei legitime

suscitate şi prezente în spaţiul public prin acţiunea comunicării de masă.

I.4.2.Televiziunea şi persoanlizarea politicului

Puterea tot mai mare pe care o deţine televiziunea are ca efect şi vizualizarea politicii.

Publicul obţine prin televiziune o cunoaştere fizică a actorilor politici, se familiarizează cu ei,

ceea ce aduce schimbări considerabile în percepţia scenei politice. Politica fiind receptată

direct, se ajunge la noi relaţii între actorii politici şi cetăţeni. Oamenii au posibilitatea de a

vdea şi judeca direct acţiune şi calitatea fiecărui actor politic, de a compara direct ideile

programele, dar mai ales competenţele şi performantele discursive ale politicienilor.

Neîndoielnic că această situaţie specifică de comunicare politică, accentuat personalizată, îi

favorizează pe cei ce deţin un mai mare capital de competenţe comunicaţionale, o forţă de

adresabilitate superioară şi, mai ales, o imagine carismatică. Politica este adusă în casele

tuturor, devenind dintr-o lume neobişnuită şi depărtată de omul de rând, ceva familiar

fiecăruia.

Pagina 34 din 75

Page 35: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Mass media, îndeosebi televiziunea, construiesc actualitatea politică şi campaniile

electorale mai mult ca peilejuri de competiţii între lideri şi persoane, decât între programe.

Politica devine spectacol care pune „în scenă” pe înşişi actorii principali ai acesteia:

candidaţii.

Personalizarea politicii prin intermediul televiziunii determină o serie de efecte. În

primul rând, televiziunea funcţionează ca instrument de legitimare socială în ierarhia vieţii

publice (actorul politic dobândeşte un statut public, el se legitimează în funcţie de instituţia

pe care o reprezintă şi în funcţie de numărul în numele cărora se prezintă şi vorbeşte). O altă

funcţie este aceea că televiziune contribuie la democratizarea vieţii politice (contribuie la

deliberarea informaţiei publice, semnalează abuzurile puterii -„watchdog”- stimulează

participarea politică a publicului -„mobilizing agent”-)

Impunerea televiziunii în ansamblul sistemelor mediatice este un factor ce a obligat la

reconsiderarea puterii de influenţă a media. Aceasta atinge şi atrage audienţe de dimensiuni

fără precedent; puterea de atracţie şi de seducţie a televiziunii este incomparabilă cu cea a

altor media. Ca urmare a invaziei televiziunii în spaţiul mediatic, dogma efectului minimal

începe să se destrame. Impactul media asupra publicului creşte în intensitate şi ca urmare a

tendinţelor care domină azi comunicarea politică, dar mai ales cea electorală: personalizarea

politicului, liderul politic ca imgine publicitară şi politicul ca spectacol. Astfel, atunci când se

cercetează puterea de influenţă a media, trebuie să se aibă în vedere şi aceste aspecte.

I.4.3. Efecte ale mass media

Ştiinţa comunicării acordă un loc esenţial efectelor pe care le produc procesele de

comunicare. Indiferent de nivel, instanţa care emite mesaje intenţionează să obţină un efect

asupra receptorului. Prin aceasta se recunoaşte implicit că efectul se referă la urmările voite

pe care le are receptarea mesajului. Înţelegem prin efect al comunicării ansamblul de procese

şi de consecinţe pe care le presupune receptarea mesajelor , procese şi consecinţe care nu pot

fi atribuite decât actului de comunicare.

De-a lungul timpului, mass media au fost acuzate de a fi îndemnat oamenii înspre o

largă gamă de activităţi şi comportamente, pe care altfel nu le-ar fi luat în considerare, şi

înspre acceptarea unor credinţe, valori şi idei, pe care nu le-ar fi susţinut altfel. Nu există prea

mari îndoieli referitoare la faptul că introducerea, dezvoltarea şi prezenţa diferitelor mass

Pagina 35 din 75

Page 36: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

media au avut anumite tipuri de "efecte" şi "influenţe" asupra societăţii ca întreg şi, în

consecinţă, asupra grupurilor sociale şi asupra indivizilor.

Dezbaterea asupra influenţei mass media şi efectelor lor asupra publicului a cunoscut

mutaţii semnificative de-a lungul timpului, cercetătorii efectelor comunicării de masă

distingând mai multe modele care înglobează cele mai importante perspective teoretice

asupra acestui fenomen. Cercetările privind importanţa şi puterea de a influenţa a media,

capacitatea lor de a produce anumite efecte s-au articulat fie sub ideea „efectelor

atotputernice”, fie în ideea „efectelor minime”. Aceste interpretări sunt în strânsă relaţie cu

modul în care a fost perceput receptorul: un receptor pasiv, supus unei influenţe directe a

mesajelor, fie un utilizator activ şi selectiv al mediilor şi conţinuturilor.

În general se vorbeşte despre trei mari modele ale efectelor comunicării de masă:

modelul propagandei media, modelul efectelor minime si modelul consumatorului5.

Dezvoltarea modelul propagandei media („propaganda model”), popular între cele

două războaie mondiale a fost posibilă datorită eficacităţii propagandei realizate în diferite

contexte în timpul războiului (prezentarea filmelor cu mare impact la public privind

atrocităţile războiului, propaganda nazistă, etc.). Cu toate acestea, teoriile care sunt înglobate

în acest model sunt lipsite de suportul practic al cercetărilor care să le confirme. Din acest

motiv, specialiştii au contestat ulterior acest model, argumentând fundamentarea sa pe

speculaţii şi nu pe evidenţe empirice.

Acest model are la bază o perspectivă „mecanicista” comunicator-receptor în care

mass media au o influenţă directă, nemijlocită asupra publicului receptor. Astfel, principalele

componente ale acestui model sunt: membrii audienţei sunt indivizii pasivi şi receptivi la

orice mesaj mediatic; au loc schimbări pe termen scurt, imediate şi masurabile în gândirea,

atitudinile şi comportamentele oamenilor; influenţa media asupra audienţei este una directă.

Odată cu cercetările conduse de Lazarsfeld şi Katz din 1940, ipotezele modelului

propagandei-media au fost infirmate, rezultatele evidenţiind o altă realitate care avea să

devină noul model al efectelor mesajelor media, modelul efectelor minime („the minimal

effects model”). S-a demonstrat astfel că foarte puţini cetăţeni şi-au schimbat intenţia de vot

pe parcursul campaniei electorale prezidenţiale americane, şi mai mult, chiar aceia care şi-au

modificat-o în acest timp, au fost influenţaţi mai mult de prieteni, vecini sau alţi parteneri de

discuţii, decât de media. Atitudinile şi opiniile politice se cristalizează de-a lungul campaniei

electorale, dar opţiunea finală reprezintă mai mult poziţia socială decât expunerea la mass

5 Valentina Marinescu, Simona Ştefănescu, Efectele comunicării asupra comportamentului electoral, în Ioan Drăgan, Construcţia simbolică a câmpului electoral, Institutul European, Iaşi, 1998

Pagina 36 din 75

Page 37: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

media. Spre deosebire de modelul anterior, modelul efectelor minime a demonstrat că

informaţia (mesajul) media nu ajunge la individ direct, ci prin medierea unor lideri de opinie

ai grupului din care acesta face parte. Acest model insistă şi asupra importanţei expunerii

selective la mass media: aflându-se în faţa unei multitudini de surse de informare, cetăţenii nu

sunt doar nişte receptori pasivi ai mesajelor media, ci sunt capabili să discearnă între mesajele

difuzate prin media, să filtreze aceste mesaje, respingându-le pe cele neinteresante şi

acordându-le atenţie celor interesante pentru ei.

Ideea expunerii selective la media a fost mai târziu dezvoltată într-un nou model al

influenţei media: modelul consumatorului („consumer model”), model pe care unii autori îl

suprapun, total sau parţial, modelului utilizării şi satisfacţiei („uses and gratifications

model”). Acest model consideră cititorul, ascultătorul, telespectatorul, ca fiind un participant

activ în procesul de comunicare şi arată că nu este suficient să aflăm dacă cetăţenii s-au expus

la un anumit mesaj politic transmis prin media, ci este necesar să aflăm de ce s-au expus la

acel mesaj şi ce anume aşteptau să câştige din această experienţă. Mai mult, efectele media

sunt condiţionate de diferenţele dintre indivizi, căci acelaşi mesaj mediatic poate avea

influenţe diferite asupra diferiţilor indivizi. Media prin ele însele nu sunt percepute ca şi

cauze suficiente pentru efecte asupra audienţei, ci numai una dintre sursele de influenţă,

alături de altele care se exercită în mediul social şi psihologic al individului

Modelul consumatorului este o perspectivă psihologică a comunicării care insistă

aupra utilizării şi alegerii individuale. Efectele media sunt explicate, în acest fel, în termenii

scopurilor, funcţiilor şi utilizărilor controlate de pattern-urile de selecţie ale receptorilor.

Alte studii contemporane sau ulterioare focalizate asupra efectelor comunicării de

masă au condus la noi dezvoltări ale modelului consumatorului.

Una dintre acestea este teoria ‚agenda setting’ (McComb şi Shaw) conform căreia în

decursul campaniilor electorale programul (agenda) dezbaterilor publice este fixat de media.

„Presa nu spune oamenilor cum să gândească, în schimb, ea indică oamenilor la ce anume să

se gândească”.

În anul 1984 Elisabeth Noelle-Newmann elaborează modelul ‚spiralei tăcerii’ potrivit

căruia oamenii, pentru a evita izolarea când este vorba despre problemele publice importante,

caută în mediul în care trăiesc indicii privitori la opinia dominantă, opinii aflate în ascensiune

sau în declin. Dacă o persoană crede că propria opinie coincide cu opiniile aflate în declin, ea

este mai puţin înclinată să o exprime public. Drept rezultat, opiniile percepute drept

dominante devin şi mai puternice, în timp ce declinul celorlalte se accentuează.

Pagina 37 din 75

Page 38: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În concluzie, putem afirma că mass media au un rol decisiv, constituind principala

resursă pentru vizibilitatea publică a informaţiei politice şi, implicit, pentru dezbaterea

publică a acesteia; mass media sunt cele care pot media interacţiunea dintre participanţii la

comunicarea politică şi care furnizează imagini ale acestei interacţiuni. Numai prin

intermediul mass media, prin modurile în care informaţia politică este pusă în scenă, putem

intui diversitatea condiţiilor care concură la producerea comunicării politice. Aşadar,

mediatizarea este o condiţie intrinsecă oricărui act de comunicare politică.

I.5. Receptorii mesajului electoral

I.5.1. Electoratul ca public – ţintă

Scopul principal al oricărui actor politic pretendent al puterii este de a câştiga de

partea sa cât mai mulţi electori. Prin urmare, comunicarea mesajelor, a programelor politice

se realizează în scopul de a produce un efect la nivelul segmentului ţintă care poate fi

măsurabil prin prisma cantităţii şi calităţii informaţiei (respectiv cu cât este mai puţin

distorsionată) recepţionate de ţintă şi prin prisma modificării atitudinii în sensul dorit de sursa

emiţătoare de mesaj.

Am amintit în rândurile de mai sus noţiunea de public ţintă. Ea exprimă segmentarea

pieţei electorale, sau, cu alte cuvinte, grupe de alegători omogeni din diferite puncte de

vedere. Este limpede că nici o idee politică nu poate fi pe placul întregii populaţii şi nici un

candidat nu se bucură de popularitate unanimă. Sau, fiecare partid are suporterii care îl

apreciază şi eventual votează pentru el şi, mai mult, ataşamentul pentru un partid este extrem

de diferit chiar între suporterii în cauză. Astfel, în funcţie de anumite criterii (mediul şi zona

de rezidenţă, vârsta, sexul, nivel de instruire, ocupaţia) putem segmenta electoratul în diferite

grupuri, diferite tipuri de omogenizare demografică şi socială cărora li se asociază diferite

tipuri de comportamente, inclusiv cele electorale.

Prin urmare, cunoaşterea caracteristicilor populaţiei careia i se adresează mesajele

oamenilor politici este un element cheie în planificarea comunicării electorale. Comunicarea

permite oamenilor politici să transmită informaţii, idei, concluzii, puncte de vedere, atitudini,

programe politice, oferte venite în sprijinul unor necesităţi. Pentru aceasta, specialiştii în

comunicare politică trebuie să adapteze foarte bine mesajul la necesităţile segmentelor ţintă în

Pagina 38 din 75

Page 39: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

concordanţă cu ideologia partidului. Deci, un mesaj bun, eficient trebuie să ţină cont de

nevoile, interesele, preocupările segmentelor ţintă. Din acest punct de vedere este foarte

importantă pregătirea campaniei electorale pe următoarele coordonate:

Care sunt cerinţele populaţiei, structurate pe categorii „problematice”?

Sunt mesajele compatibile cu segmentele-ţintă stabilite, mai precis cu necesităţile

acestora?

Există incompatibilităţi ale punctelor de vedere: om politic – segment-ţintă?

Cât de numeroase sunt segmentele-ţintă ce nu împărtăşesc punctele de vedere ale

partidului?

Cât de numeroşi sunt indecişii şi în ce segmente ţintă se regăsesc?

În ce măsură oferta politică îi poate interesa pe indecişi?

Există grupuri-ţintă aderente mesajului unui partid care să stabilească relaţii cu

grupurile indecise, dar care sunt interesante din punct de vedere al partidului respectiv?

O cale eficientă pentru ca mesajul cel mai potrivit să ajungă la persoanele cele mai

potrivite şi în modul cel mai adecvat are în vedere urmatoarea schemă:

.

I.5.2. O tipologie a electoratului

Se impune în acest moment distincţia între electori decişi şi cei indecişi, stabili,

conjuncturali. Prin aceasta se înţelege că unii oameni votează la toate alegerile pentru aceleaşi

Pagina 39 din 75

dorinţele aşteptările

mesaje

grup ţintă

vot

nevoile aspiraţiile

unui de votanţi

pentru a le adresa în vederea obţinerii

unui raspuns favorabil, cuantificat prin

Page 40: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

formaţiuni, alţii, de la un scrutin la altul, se reorientează; unii se decid cu foarte mult timp

înainte cu cine vor vota, alţii se decin cu puţin timp înainte de ziua votării.

De ce este importantă această tipologie? În cursa electorală, actorul politic nu işi

fixează drept public ţintă electoratul care are deja preferinţe politice, care „merge” cu alte

partide. Alegătorii ţintă vor fi, în primul rând electorii fideli, stabili ai respectivului

candidat/partid, dar, mai cu seamă, cetăţenii care nu s-au hotarât, cei care au un interes scăzut

pentru politică, cei care nu şi-au format încă o opinie, cei care oscilează sau au slabe simpatii

pentru un partid sau altul.

Există o mare varietate de diferenţieri între electori, însă o tipologie care să ne vină în

sprijinul nostru este modelul cercurilor concentrice. Potrivit acestui model, există mai multe

zone de susţinători (cercuri) în funcţie de gradul „apropierii” de un anumit partid.

Fig.1. Modelul cercurilor concentrice

primul cerc este cel al susţinătorilor, numiţi şi activiştii partidului. Aceştia se implică

activ în activităţile formaţiunii respective şi manifestă un nivel maxim al încrederii faţă de

acestea. La nivel local ei deţin un rol foarte important, fiind instrumentele esenţiale ale

persuasiunii politice la nivel comunitar. Calitatea de membu oficial al unei formaţiuni nu

implică în mod obligatoriu un activism accentuat din partea acestora, la fel cum există şi

mulţi simpatizanţi care să nu fie memrii ai formaţiunii.

al doilea cerc al electorilor este cel al votanţilor de încredere. Deşi nu au o implicare

reală în viaţa partidelor sau în activităţile politice desfăşurate de acestea, ei manifestă o

încredere deplină faţă de acestea şi votează necondiţionat partidul. Datorită faptului că

încrederea lor se bazează în primul rând pe un ataşament cu substrat valoric şi mai puţin pe

elemente exterioare (imaginea, conjunctura), aceştia sunt consideraţi şi votanţi „ideologici”.

Manifestă o stabilitate mare în comparaţie cu alte categorii, ei votând constant cu formaţiunea

în cauză, fără a se raporta la mediul politic, factorii conjuncturali sau la campania electorală.

Acest electorat, exprimat procentual, reprezintă limita minimă „garantată” a stabilităţii

politice a unei formaţiuni.

Pagina 40 din 75

activiştii partidului

electorii de încredere

electorii de campanie

electorii conjuncturali

Page 41: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

a treia zonă este cea a votanţilor de campanie. Aceşti electori sunt ataşaţi partidului

dar nu sunt nişte votanţi necondiţionaţi. Aprecierea faţă de formaţiune este condiţionată de un

factor exterior - o personalitate politică sau culturală, o acţiune şocantă la nivel local - iar

dispariţia acestui factor exterior poate pune în pericol aprecierile pozitive faţă de partidul în

cauză. Deşi manifestă o stabilitate mică în opţiuni, numărul acestora este foarte mare, fiind,

de fapt cea mai importantră categorie de electori din punct de vedere numeric ai unui partid.

al patrulea cerc îl reprezintă votanţii conjuncturali. Aceşti electori îşi formează o

opţiune doar pe parcursul campaniei electorale, de regulă, în finalul acestora. Ei se raportează

strict reactiv la viaţa politică şi sunt puternic influenţaţi de propaganda din campanii, în

primul rând de disputele directe din finalul acestora.

Astfel, comunicarea politică se adresează pe de o parte electorilor stabili, în scopul de

a-i menţine, dar mai ales îi are în vedere pe potenţialii electori, în special, cei conjuncturali.

Însă modelul cercurilor concentrice nu mai funcţionează în al doilea tur de scrutin

decât pentru o parte din partide. În cazul electorilor care nu au votat în primul tur cu unul din

cele două partide care au rămas în cursa electorală vor acţiona spaţiile de convergenţă /

divergenţă. Acestea reprezintă compatibilităţile şi incompatibilităţile pe care electorii le

percep în relaţiile lor cu partidele sau, cu alte cuvinte, modul în care se pot deplasa electorii

pe axa electorală în timpul campaniei, între cele două tururi de scrutin. În realitate, aproape

orice elector are mai multe preferinţe politice care sunt de regulă graduale. Electorii votează

pentru o anumită formaţiune politică dar pot simpatiza şi altele pentru care ei pot să fie

consideraţi votanţi ascunşi sau de rezervă. Trebuie să li se acorde de asemenea o atenţie

sporită acestor votanţi de rezervă căci ei pot fi, în anumite condiţii, un important rezervor de

susţinători pentru un partid.

Prin urmare, intensitatea votului, profilul electoratului, spaţiile de convergenţă/

divergenţă sunt elemente cheie prin care analizăm electoratul, condiţie a unei comunicări

eficiente.

I.5.3. Comportamentul electoral şi mediatizarea politicului

Studiile asupra electoratului au urmărit cercetarea modului în care oamenii au tendinţa

să voteze la alegeri şi motivele pentru care votează astfel, influenţa pe care o au asupra

votului factori precum afilierea la un partid, legăturile cu familia şi cu prietenii, vârsta,

Pagina 41 din 75

Page 42: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

religia, ocupaţia, locul de reşedinţă, nivelul de ocupaţie, convingerile ideologice, nivelul

venitului, statutul social, etc.

Până în prima jumătate a secolului al XX-lea, identitatea tradiţională a partidelor se

întemeia pe loialităţi politice puternice: alegătorii partizani aparţineau anumitor clase, aveau o

anumită religie precum şi o apartenenţă regională. Cercetările asupra comportamentului

electoral iniţiate de Lazarsfeld demonstrau că o campanie electorală nu face decât să

consolideze opţiunea partizană a alegătorilor. Evoluţiile socio-economice precum mobilitatea

socială şi teritorială, creşterea nivelului de educaţie, proliferarea noilor tehnologii de

comunicare au generat însă un proces de dezangajare politică a electoratului. Campaniile nu

mai au un rol strict formal în formarea opţiunilor de vot, mulţi alegători stabilindu-şi opţiunea

de vot pe parcursul evenimentului electoral.

Norris Pippa pune desprinderea electoratului de anumite loialităţi politice pe seama nu

numai a dezvoltării societăţii de masă, creşterii nivelului de educaţie, mobilităţii sociale sau

faptului că deosebirile de rasă şi gen au fost depăşite, ci şi pe seama partidelor care tind să

recurgă la aşa-numitele strategii de comunicare de tip „catch all”, strategii concepute pentru a

atrage alegătorii de la alte partide, deci, alegători cu alte opţiuni şi loialităţi politice.

În opinia lui Jacques Gerstlé noile modele de explicare a comportamentului electoral

lasă astăzi mai mult loc factorilor de comunicare. Acest fapt se explică mai întâi prin

transformarea campaniilor şi prin modernizarea spaţiului politic, care slăbesc ponderea pe

termen îndelungat a unor variabile precum tradiţiile istorice, caracteristicile sociale,

economice şi culturale ale individului. Autorul vede în declinul relativ al identificării

partizane şi în sporirea instabilităţii electorale o cauză a reconsiderării rolului factorilor de

scurtă durată în determinarea opţiunilor electorale.

Deci, alegătorii nu mai recurg la criterii stabile de evaluare a actorilor politici. Aceste

cercetări confirmă evaluările sociologilor şi politologilor cu privire la „individualizarea

comportamentului electoral” - votul este impregnat de subiectivitatea alegătorului, fiind

vorba de o decizie din ce în ce mai puţin bazată pe afiliere şi loialitate - şi la „socializarea

politică permanentă” a electoratului (Mayer, Perrineau, 1992). Prin urmare, variabilele

structurale (afilierea la un partid, vârsta, religia, ocupaţia, locul de reşedinţă, nivelul de

ocupaţie, convingerile ideologice, nivelul venitului, statutul social) nu mai sunt suficiente

pentru explicarea votului şi trebuie conjugate cu variabilele de campanie (contextul electoral,

discursurile electorale, practicile de mediatizare a politicului).

Alegătorul utilitar care calculează costurile şi beneficiile personale rezultate dintr-o

anumită opţiune electorală este înlocuit de alegătorul sensibil la conjunctura politică,

Pagina 42 din 75

Page 43: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

respectiv la mediatizarea acesteia. (S. Iyengar, D. Kinder, News that Matter). Mediatizarea

plasează alegătorul în situaţii de evaluare a actorilor politici. Acest model situaţional pleacă

de la o serie de ipoteze privind factorii şi mecanismele de influenţare a comportamentului

electoral:

alegătorul suportă înfluenţa unor factori care favorizează construcţia individuală a

votului: oferta candidatului, personalitatea sa, dezbaterea publică a mizei electorale şi a

mizelor acesteia, evenimentele din timpul campaniei electorale care pot conferi o anumită

semnificaţie acţiunii electorale

factorii de mai sus influenţează memoria pe termen scurt a a alegătorului cu privire la

candidat, dar şi criteriile cu care electorul evaluează situaţia personală şi climatul politic al

momentului. Cercetările au relevat că, la momentul votului sau după vot, alegătorii nu reţin

informaţiile la care au avut acces în timpul campaniei (nu pot oferii detalii asupra ofertei

candidatului); în schimb ei pot formula o serie de impresii referitoare la candidat. Deci

mediatizarea întreţine memoria atitudinală a electoratului: publicul reţine despre un candidat

nu atât fapte, argumente, cât impresii şi atitudini produse la momente diferite.

practici de mediatizare electorală precum cadrajul (framing) şi focalizarea informaţei

politice (priming) pot acţiona ca mecanisme de influenţare a votului6

aceste două practici de mediatizare menţin publicul conectat la un flux informaţional

cu ajutorul căruia publicul îşi ajustează constant impresiile despre candidat în funcţie de noile

criterii de evaluare pe care le furnizează mass media;

Acest model arată că practicile de mediatizare nu modifică opţiunea iniţială, ci permit

alegătorului să-şi justifice preferinţa, să o plaseze într-un cadru mai complex din punct de

vedere al criteriilor de evaluare. Aşadar, alegătorul este mai puţin rigid şi mai dispus să

evalueze politicianul‚ în situaţie şi nu neapărat prin prisma loialităţii faţă de un personaj sau o

familie politică. În acelaşi timp, actorul politic este judecat în interacţiune; tot ceea ce el va

afirma pe parcursul unei campanii electorale sau ceea ce alţii vor afirma despre el poate

deveni pentru electorat un criteriu de evaluare a votului.

Astfel se explică atât creşterea importanţei personalităţii (imaginii) unui candidat –

căci se votează mai mult pentru o persoană decât pentru un partid sau un program – precum şi

a impactului actualităţii politice asupra percepţiei politice a alegătorilor.

6 Prin cadraj construcţia mediatică a unei probleme duce la configurarea ei ca miză “publică vitală”, orientând imputarea publică, adică atribuirea responsabilităţilor şi a cauzelor, a posibilităţilor remedierii acestora. Prin focalizare atenţia electoratului se orientează spre anumite teme şi probleme şi care devin criterii de evaluare a protagoniştilor disputei electorale

Pagina 43 din 75

Page 44: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Comunicarea electorală în campania pentru

alegerile prezidenţiale – 2000

În literatura de specialitate, transformările survenite în comunicarea electorală din

ultimele decenii au îmbrăcat forma aşa-zisei “americanizări”. După cum am prezentat acest

fenomen în prima parte a lucrării, “americanizarea” vizează aspecte precum:

spectacularizarea comunicării electorale, profesionalizarea comunicării şi acţiunii politice,

diminuarea loialităţii politice, autonomia crescândă a mediilor de informare interesate mai

degrabă să servească propria politică decât să medieze construcţia agendei politice,

comercializarea politicului care de altfel este în stransă legătură cu faptul că mass media

cunosc ele însele un proces de comercializare. Retorica politică sub influenţa

“americanizării” este din ce în ce mai familiară, mai personalizată, mai charismatică. Această

evoluţie este în strânsă legătură cu tendinţa tot mai accentuată de a proiecta un “personaj”, “o

imagine”, şi mai puţin o “identitate ideologică”.

Analiza pe care o propun în această lucrare reprezintă o încercare de a identifica

relaţia dintre ascensiunea semnificativă de care s-a bucurat candidatul Partidului România

Mare, Corneliu Vadim Tudor, la alegerile prezidenţiale din campania electorală 2000 şi

modul în care acesta a utilizat resursele de comunicare în sensul promovării fie a unei

identităţi ideologice, fie a unei imagini distincte. Aceste elemente comunicaţionale nu pot fi

înţelese însă înafara unui contextul în care au acţionat.

Premise şi ipoteze de cercetare

Cercetările experimentale în materie de comportament electoral au pus în evidenţă

faptul că alegătorii nu mai recurg la criterii stabile de evaluare a candidaţilor. Aceste cercetări

au confirmat o “individualizare a comportamentului electoral”. Comportamentul electoral

poate fi analizat pe de o parte, cu ajutorul varibilelelor structurale (afilierea la un partid,

vârsta, religia, ocupaţia, locul de reşedinţă, nivelul de ocupaţie, convingerile ideologice,

nivelul venitului, statutul social) şi, pe de altă parte cu ajutorul variabilelelor de campanie

(contextul electoral, discursurile electorale, practicile de mediatizare a politicului).

Individualizarea comportamentului electoral este rezultatul declinului influenţei variabilelor

structurale, concomitent cu creşterea importanţei variabilelor de campanie.

Prin urmare, având în vedere câteva elemente care au caracterizat campania electorală

din 2000, şi anume instabilitatea ridicată a intenţiilor de vot pe parcursul anului electoral şi în

preajma campaniei electorale, ponderea considerabilă a votanţilor care s-au decis asupra

Pagina 44 din 75

Page 45: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

opţiunii lor de vot în timpul campaniei electorale şi în ziua votului (37% conform sondajului

exit-poll realizat de Metro Media Transilvania, 26 noiembrie), identităţile electorale confuze

ale candidaţilor, ataşamentul politic redus al electoratului, discursurile electorale care nu se

mai bazează atât pe argumente ce ţin de zona ideologică din care provin, cât pe tehnici

discursive, mediatizarea televizuală, se poate observa că, într-adevăr, un rol tot mai important

în decizia de vot l-au avut variabilele de campanie. Toate acestea evidenţiază un electorat

sensibil la campania electorală.

Un caz concret în acest sens este campania candidatului C.V.Tudor: în primul rând

pentru că acest politician a fost singurul care a reuşit să îşi dubleze scorul electoral în

perioada campaniei electorale, în al doilea rând, în cazul său, 34,7% din cei care l-au votat s-

au hotărât să voteze după dezbaterile televizate şi, nu în ultimul rând, deoarece candidatul

PRM a fost unul dintre puţinii candidaţi care a transformat dispozitivul emisiunilor electorale

într-o resursă de vizibilitate eficientă.

Pornind de la aceste elemente, ipotezele mele de cercetare au fost următoarele:

candidatul Corneliu Vadim Tudor a acumulat un capital de imagine semnificativ pe

parcursul campaniei, apelând la diferite resurse, în primul rând retorice şi mediatice, resurse

care au putut fi pe deplin exploatate într-o conjunctură electorală specifică (ipoteza

principală);

această evoluţie a fost posibilă în condiţiile în care comunicarea electorală din

România tinde să se “americanizeze” (ipoteza secundară)

Voi testa ipotezele printr-o analiză de discurs. Această analiză va identifica

elementele de retorică electorală a textului şi organizarea argumentativă a acestuia care au

capacitatea de a promova o imagine a emiţătorului, care pun în evidenţă un anumit tip de

personalitate, un anumit „personaj” (retorica electorală personalizată). Analiza discursului

electoral nu poate fi desprinsă de o anumită conjunctură în care acţionează şi din această

cauză voi prezenta şi elementele care alcătuiesc contextul electoral în care a acţionat actorul

politic.

Am ales ca unitate de analiză “tema” cu ajutorul căreia am încercat să pun în evidenţă

o anumită structură a discursului electoral şi modul de argumentare prin identificarea

elementelor de retorică electorală. Materialul de analiză l-a constituit discursul susţinut de

candidatul Corneliu Vadim Tudor la televiziunea publică în data de 7 decembrie 2000,

discurs intitulat “Mesajul către Naţiune al preşedintelui moral al României”.

Pagina 45 din 75

Page 46: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Contextul electoral

Fiecare campanie electorală are particularităţile ei ce îi conferă un relief aparte. Deşi,

în general, normele care reglementează o campanie electorală sunt aceleaşi, mereu apar

contexte diferite, probleme specifice, confruntări particulare. Diferă de multe ori nu numai

actorii, nu numai partidele şi coaliţiile de partide, ci chiar dominantele momentului, ceea ce

face ca şi mesajele, sloganurile, programele, discursurile să fie specifice. Campania electorală

din 2000 nu a adus o confruntare în care competitorii să aibă cât de cât şanse apropiate de

câştig. Actorii principali, PDSR şi reprezentantul său în cursa prezidenţială, Ion Iliescu, nu au

fost confruntaţi cu riscul de a pierde competiţia.

Ca imagine de ansamblu, până foarte aproape de final, campania electorală a părut a

nu avea o miză reală. Pentru alegerile parlamentare câştigătorul era aproape sigur cu mult

înaintea campaniei. PDSR a apărut în toate sondajele de opinie de dinaintea campaniei ca

fiind câştigătorul detaşat (de exemplu, la sfârşitul lunii august, conform unui sondaj realizat

de Metro Media Timişoara, PDSR era creditat cu 52 de procente ). Problema votului pentru

Preşedinţie nu a fost mult diferită, cel puţin în prima parte a campaniei. Ion Iliescu era sigur

calificat în turul al doilea. Dacă a existat un moment de suspans în timpul acestei campanii,

acela a fost reprezentat de alegerea celui de-al doilea candidat Ultimele două săptămâni de

campanie, în urma ascensiunii oarecum neaşteptate a lui Corneliu Vadim Tudor au dinamizat

competiţia.

Pentru a înţelege campania electorală din 2000 trebuie să avem în vedere şi o serie de

evenimente precedente acesteia. După alegerile din 1996, majoritatea electoratului privea cu

încredere schimbarea guvernării. Această încredere a luat forma “perioadei de graţie” pe care

populaţia a acordat-o guvernului după alegeri (de altfel, una dintre cele mai lungi perioade de

graţie de care s-a bucurat un guvern). Când se proiectează atâta încredere, atunci şi

dezamăgirea care urmează este foarte mare. În perioada 1999 - 2000 s-a consemnat o

degradare a nivelului de viaţă (conform Barometrelor de Opinie Publică - CURS). Acest

decalaj între ceea ce s-a promis şi ceea ce s-a realizat a avut ca efect şi anularea posibilităţii

forţelor ce au alcătuit coaliţia de a reprezenta o alternativă. Mai mult, forţele care au alcătuit

miezul coaliţiei s-au despărţit în perioada preelectorală, au avut candidaţi proprii în cursa

electorală, ceea ce a accentuat fărâmiţarea.

Acest fundal de dezamăgire a fost şi cauza unui fenomen care de altfel a fost întâlnit

şi în campania precedentă: votul negativ. În 2000, cetăţeanul a votat nu pentru cei care au

Pagina 46 din 75

Page 47: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

venit la putere, ci mai ales în contra celor care guvernaseră până atunci. Votul negativ este

expresia unui protest, a unei sancţiuni. Care au fost, în aceste condiţii, alternativele?

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de CURS, la 22 noiembrie, lupta pentru locul

doi în cursa prezidenţială se dădea între C.V.Tudor (21%), Th. Stolojan (15%) şi M. Isărescu

(11%). Succesul lui C.V.Tudor poate fi corelat şi cu faptul că acest candidat, fără îndoială un

bun orator, o personalitate cu o experienţă considerabilă în dezbaterea publică, a avut drept

competitori specialişti de mare valoare, dar debatteuri mult mai modeşti.

Campania electorală din 2000 a marcat, înacelaşi timp şi sfârşitul unei politici excesiv

ideologice, al unei politici care a făcut din ideologie principalul criteriu de referinţă. Această

campanie a redimensionat şi a acordat un loc cu totul special abordărilor pragmatice, aplicate,

mult mai detaşate de repere ideologice şi mai apropiate de contexte particulare, de împrejurări

specifice. Această tendinţă poat fi şi un răspuns la faptul că marea majoritate a electoratului,

atunci când îşi formează o opţiune politică, nu este interesată dacă un candidat este de dreapta

sau de stânga. Potrivit unui sondaj realizat de SAR şi CURS (sondaj de opinie în două valuri,

la începutul şi sfîrşitul campaniei; 5-7 octombrie 2000; 21-22 noiembrie 2000) 70% din

eşantion declara că nu iau în consideraţie identitatea ideologică a unui candidat atunci când

votează.

Mass media în campania electorală din 2000

Pe ansamblu, campania electorală pentru alegerile generale din anul 2000 se remarcă,

din perspectivă mediatică, printr-un rol secundar pe care media l-a jucat în desfâşurarea sa.

Comparativ cu anii trecuţi când mass media şi-a asumat rolul de formator de opinii politice

pe perioada campaniei, în 2000, aceasta a avut doar rol de a accentua tendinţa.

Raportul de monitorizare a presei realizat de Agenţia de Monitorizare a Presei –

Academia Caţavencu a relevat faptul că atitudinea generală a presei scrise şi a audio-

vizualului a fost predominant neutră faţă de actorii angajaţi în cursa electorală; dacă unele

dintre cotidiene au manifestat tendinţe moderate de favorizare sau defavorizare a unor

candidaţi, principalele posturi TV (ProTV, Antena1, TVR1) au manifestat în programele de

ştiri o neutralitate aproape de 100%.

Aceasta se datorează şi faptului că în 2000 campania electorală a fost caracterizată de

stricte reglementări al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) prin Decizia 240 din 9

octombrie 2000. Această decizie interzicea difuzarea spoturilor electorale în cadrul altor

emisiuni cu excepţia celor dedicate în întregime campaniei electorale (Articolul 21,

Pagina 47 din 75

Page 48: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

paragraful 1) şi restrângea discutarea chestiunilor legate de campanie la aceste emisiuni

(Articolul 8, paragraful 1), interzicând în mod special buletinelor de ştiri includerea ştirilor

referitoare la campanie (Articolul 16, paragraful 2). Prezenţa candidaţilor în buletinele de ştiri

era permisă doar în măsura în care ştirile nu erau legate de campanie şi aleasă doar în funcţie

de valoarea informativă. Alte paragrafe ale aceluiaşi articol 8 interziceau candidaţilor să se

atace reciproc, iar gazdele emisiunilor erau făcute răspunzătoare pentru desfăşurarea în

condiţii civilizate a dezbaterilor (Articolul 13). Acest cadru suprareglementat a fost justificat

de campaniile negative trecute, însă a impus reguli greoaie, dar mai ales prohibitive pentru o

desfăşurare normală a campaniei electorale.

În perioada dintre cele două tururi de scrutin au avut însă loc o serie de evenimente

care au generat discuţii controversate pe tema comportamentului mass media care ar fi

încălcat regulile cominicării electorale democratice. Aceste evenimente s-au produs pe

fundalul ascensiunii puternice a lui C.V.Tudor şi clasificării sale în turul al doilea. În faţa

eventualităţii ca alegerile să fie câştigate de liderul PRM, presa a demarat o campanie de

negativizare a acestui lider politic. Pe parcursul câtorva zile numai, numărul articolelor

negative privitoare la acest lider politic s-a triplat faţă de perioada anterioară primului tur de

scrutin. Atacurilor la adresa candidatului PRM, considerat a reprezenta o mişcare

antidemocratică, li s-au alăturat şi mesajele de susţinere a candidatului Ion Iliescu, emise atât

de mass media cât şi de unii reprezentanţi ai societăţii civile.

Campania electorală ca joc televizat

Televiziunea publică şi canalele private au plasat candidaţii într-un regim de

mediatizare extrem de restrictiv. Principalele constrângeri au fost reprezentate de timpul

extrem de redus alocat pentru fiecare intervenţie a candidatului (între treizeci de secunde şi

trei minute), precum şi cadrul propriu-zis în care s-a petrecut intervenţia candidatului care

semăna mai mult cu desfăşurarea unui concurs televizat. Această situaţia a fost cauzată pe de

o parte, de reglementările CNA, pe de altă parte, de tendinţa de comercializare a

dispozitivelor televizuale, sau, cu alte cuvinte, datorită faptului că televiziunile au exploatat

evenimentul electoral pentru a atrage atenţia publicului mai mult asupra produsului mediatic

atractiv decât asupra participării candidaţilor. Dacă în campnia din 1996 candidaţii erau cei

care utilizau emisiunile electorale pentru a exploata o platformă electorală concepută după

criterii comerciale, în 2000, candidaţii au devenit ei înşişi resurse pentru comercializarea

emisiunilor electorale ale posturilor de televiziune. Exploatarea emisiunilor electorale ca

Pagina 48 din 75

Page 49: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

spaţii de divertisment politic a generat şi un regres considerabil în ceea ce priveşte

mediatizarea programelor politice ale candidaţilor. Mai mult, candidaţii nu au putut

interacţiona unii cu alţii, deoarece “comunicarea orizontală” între ei a fost strict mediată de

moderatori/jurnalişti (de altfel, rolul acestora a fost mai mult decorativ, constând în

administrarea timpilor de antenă şi în distribuirea luărilor de cuvânt).

În ceea ce priveşte turul al doilea de scrutin al campaniei prezidenţiale, candidatul Ion

Iliescu a refuzat să participe la emisiunile electorale programate alături de C.V.Tudor. În

consecinţă, fiecare candidat a participat la o emisiune electorală difuzată de televiziunea

publică.

Discursul electoral- element al contextului electoral

Discursul dinaintea celui de-al doilea tur al candidatului C.V.Tudor difuzat la

televiziunea publică a fost enunţat sub forma unui monolog. Acest discurs însă a fost cu totul

diferit de imaginea pe care presa i-a construit-o lui Vadim, şi anume cea a unui personaj

vulcanic, agresiv. Înaintea alegerilor din toamna anului 2000, opinia publică şi clasa politică

se aşteptau să vadă în campanie un personaj mai apropiat de imaginea pe care şi-a susţinut-o

ani de zile: un partid care atacă vehement, care acuză şi calomniază, un partid ‘zgomotos’.

C.V.Tudor a venit însă cu un mesaj moderat. În afara mizanscenei (sfeşnic cu lumânări

tricolore, biblia, bustul lui Eminescu, colierul-medalie purtat de candidat) tonul lui C.V.Tudor

a fost fad, ritmul - monoton, mimica şi mişcările - sărace. C.V.Tudor a mizat în schimb pe

inundarea spaţiului cu cuvinte.

Prima observaţie care se impune din analiza structurii argumentative a discursului

electoral al lui Corneliu Vadim Tudor este aceea că fiecare treaptă argumentativă se

circumscrie, în mare parte, discursului şi valorilor de tip populist-autoritarist, în timp ce

ideile, conceptele şi obiectivele naţionaliste sunt în mare parte absente. Invocarea

argumentului naţionalist se realizează în calitate de idee-suport, de justificare suplimentară

pentru un alt concept. El a lipsit însă din scheletul esenţial de idei care a structurat discursul.

Centrul de greutate al discursului candidatului a fost reprezentat de mesajul din sfera de

semnificaţii şi simboluri populist-autoritariste.

Din acest discurs electoral pot fi decupate patru teme principale :

Pagina 49 din 75

Page 50: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

a)”revoluţia demnităţii naţionale”, votul din 26 noiembrie este asociat cu trezirea

conştiinţei poporului român ;

b) “prigoana barbară” împotriva persoanei sale ; C.V.Tudor îi atacă pe cei care au

iniţiat campania de negativizare a sa, campanie pusă pe seama unor jocuri de putere; critica se

îndreaptă în special impotriva lui I.Iliescu şi a PRO TV-ului ca actori de baza in acest joc de

culise ;

c) critica adusă PDSR-ului şi liderului acestuia, Ion Iliescu;

d) prezentarea programului electoral şi implicit chemarea la vot a populaţiei.

Debutul discursului este expresia legitimităţii sale electorale ce reflectă în întregime

starea politică si economică în care se află societatea românească. Justificarea şi/sau

atribuirea venirii sale la conducerea ţării îşi au originea în trezirea la realitate a poporului

român-votul acordat PRM-ului şi liderului acestuia pe 26 noiembrie 2000, vot ce echivalează,

in viziunea sa, cu o adevarată “revoluţie a demnităţii naţionale, a transpunerii în viaţă a

imnului Deşteaptă-te române”.

Tema revoluţiei demnităţii naţionale este dezvoltată demonstrativ, printr-o serie de

explicaţii ce subliniază starea de criză a societăţii la momentul electoral. Analiza narativă

abordează acţiunea individuală ca “istorie” localizabilă în timp şi spaţiu şi explică această

acţiune ca pe o cauzalitate emergentă. Această temă este argumentată şi prin elemente de

retorică populistă, şi anume flatarea electoratului : “ei bine, la 26 noiembrie, …s-a dovedit că

românii sunt un Popor mare“, “să fie învăţătură de minte pentru orice tâlhar, sau şarlatan, sau

aventurier care crede că îşi poate bate joc de un popor eroic fără a-şi primi binemeritata

pedeapsă“.

Evoluţia în competiţia electorală permite candidatului arogarea unor pretenţii de

veridicitate referitoare la competenţa sa politică, la gradul de informare asupra mersului

societăţii în ansamblu, asupra cunoaşterii celor mai bune metode de contracarare a degradării

accelerate în care s-a înscris societatea românească (pretenţie de performanţă).

    În întreaga sa argumentaţie electorală, Corneliu Vadim Tudor se auto-

identifică în postura de "mână de fier", de care România are nevoie, apelând deci la ideea de

autoritate. Pentru a-si justifica opţiunea, el apelează în discursul sau la un "preambul" în care

înfăţişează un peisaj puternic negativ al Romaniei "paralizate de structuri mafiote". În acest

fel, se construieste o viziune aproape apocaliptică, a haosului care aşteaptă o forţă a ordinii.

De altfel, haos-ordine este axa pe care se construieşte întregul său discurs în cadrul acestei

Pagina 50 din 75

Page 51: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

emisiuni. Urmând această logică, opţiunea sa pentru personajul Preşedintelui autoritar, care

vine să instaureze reguli într-o lume destabilizată devine legitimă si justificată. Legitimitatea

candidatului a fost construită şi prin exploatarea intensă a faptului că nici el, şi nici partidul

pe care-l coduce nu au făcut parte din structurile puterii, fapt care îl diferenţia considerabil de

ceilalţi candidaţi.

Enunţarea mesajelor care fac referire la, corupţie, anarhie, haos, constituie pivotul

discursurilor sale. Efectele politice ale acestor mesaje sunt multiple. În primul rând, partidul

se prezintă ca un partid al ordinii, ceea ce l-a ajutat să câştige voturile celor care, de-a lungul

anilor tranziţiei, s-au dovedit reticenţi în faţa vremurilor tulburi, preferând liniştea regimurilor

autoritare. În al doilea rând, prin astfel de declaraţii, realitatea capătă nuanţe apocaliptice.

Aceasta însemnă pe de o parte că majoritatea românilor nu îşi pot da seama de gravitatea

situaţiei, de adevărata realitate a tranziţiei, pe de altă parte că Vadim Tudor este un vizionar,

că el are capacitatea de a vedea dincolo de pragul percepţiei normale. El se consideră printre

puţinii care disting şi înţeleg adevărata realitate.

Trecerea de la construirea unei imagini simbol a degradării iremediabile a societăţii la

conturarea uneia reale se face prin diverse tehnici şi strategii de persuasiune cu impact

profund asupra auditoriului.”Spiritul malefic, al inconştienţei şi egoismului “, “solidaritatea

hoţilor “, ”luxul orbitor, recepţiile, balurile şi paradele de veşminte scumpe şi bijuterii”,

”jafurile care ar face invidioasă şi Mafia siciliană “, “pădurile de vile“, “lăcomia bolnavă “ îşi

găsesc expresia în ruina ţării. Critica este acum îndreptată nu numai împotriva guvernării

anterioare, ci se adresează tuturor celor care de 11 ani au fost la conducerea ţării. Astfel se

prezintă o imagine a clasei politice segmentată în două tabere :„noi” cei buni, care am meritat

să câştigăm şi „ceilalţi”, cei răi care inevitabil trebuie înlăturaţi. Este evidentă opoziţia ei /

noi, opoziţie care drenează nemulţumiri şi frustrări difuze spre o logică simplă generatoare, la

rândul ei, de atitudini tranşante.

Odată cu această campanie se poate observa o trecere de la tematica „naţională” la cea

„socială”. Acest discurs, ca de altfel şi celelalte din această campanie au pus un tot mai mare

accent pe imaginea lui C.V.Tudor de justiţiar. Votul pentru C.V.Tudor a fost rezultatul

jocului de imagine pe mitul Eroului Justiţiar, iar nu un simplu “vot al sărăciei” după cum au

avut tendinţa mulţi să afirme. Dacă “votul sărăciei” ar fi fost factor central pentru explicarea

succesului liderului PRM, atunci bazinul său electoral ar fi trebuit să fie altul decât cel din

zona Banat-Ardeal. Într-adevăr, el utilizează ca temă de campanie ”sărăcia”, însă marşează pe

această direcţie, pentru a vorbi despre ”dezastru” şi ”marea hoţie” (cuvinte asupra cărora

exercită un adevărat monopol). Deşi aceste afirmaţii au fost întărite de prezenţa cifrelor, (“în

Pagina 51 din 75

Page 52: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

11 ani s-au furat şi s-au scos din România, în bănci străine, 11 miliarde de dolari, anul şi

miliardul. In 11 ani au răsărit păduri de vile, de ordinul câtorva zeci de mii…”,”există unii

care nu se mulţumesc cu o singură vilă,ci au câte 3, 4 şi chiar 5 vile, nu numai în ţară, ci şi în

străinătate”) impactul mesajului nu a fost maxim şi a generat o lipsă de credibilitate deoarece

au lipsit argumentele concrete, nume de politicieni, acuzaţii cu dovezi, cazuri relevante de

îmbogăţiri şi corupţi. Atacul la clasa politică în general şi, în particular la directori de ziare şi

posturi de televiziune, după cum vom vedea mai târziu, nu a reuşit să fie foarte convingător.

Un element omniprezent în discursurile lui C.V.Tudor este apelul la spaţiul simbolic

comun populat de opinii colective, naraţiuni, mitologii şi simboluri politice împărtăşite de

electorat la un moment dat. Aceste enunţuri au avantajul de a diminua considerabil distanţa

socio-cognitivă dintre candidat şi electorat. In realitate, abia dacă se mai poate vorbi despre

un mesaj politic în afara miturilor politice fundamentale : ‘Eroul Salvator’, ‘Unitatea’,

‘Conspiraţia’, ‘Vârsta de aur’. Miturile sunt stereotipuri care constituie nodul central al

reprezentării sociale pe care un popor o are despre el însuşi. Acestea sensibilizează,

stimulează reprezentarea comună a indivizilor, întrucât accesează cele mai profunde

sentimente ale acestora, adică cele referitoare la trecutul istoric al comunităţii, transformate

prin decantare în stereotipuri de gândire şi limbaj.

In strânsă legătură cu recurgerea la mitul salvatorului (”Eu sunt singurul care poate

lua taurul Mafiei de coarne, dacă nu se va înţelege asta va fi rău şi pentru Ţară, şi pentru tihna

din multe cămine europene”, ”eu am fost acela care am izbit nucleul dur al Mafiei din

România, eu i-am tăiat caracatiţei braţele…”) se află şi asocierea liderului cu o serie de

acţiuni miraculoase, măsurile revoluţionare care induc restabilirea echilibrului în societate

(”voi fi reformatorul ţării mele”, ”tot ce voi face va fi lichidarea Mafiei, cu Legea în mână şi

confiscarea marilor averi realizate prin fraudă…numai aşa vom putea începe o viaţă nouă”).

Invocarea unor simboluri sacre ale poporului român din literatură, istorie, religie

(”Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară, /Prea facurăţi neamul nostru de ruşine şi

ocară.”–M.Eminescu, exemplul vindicativ al ciobanului din Mioriţa, ”balaurii care ne înghit

de vii “-T.Vladimirescu), proverbe şi zicători (”Spune-mi cu cine te împrieteneşti ca să-ţi

spun ce fel de om eşti"), imnul national, conferă un caracter puternic, incontestabil

discursului, il face uşor receptibil şi astfel reduce distanţa cu electoratul.

În contextul în care, după succesul înregistrat în primul tur de scrutin, s-a demarat o

campanie de negativizare a liderului PRM, o mare parte din acest discurs este dedicată

atacului împotriva celor care au iniţiat această “prigoană barbară“. Dacă iniţial aceştia nu au

Pagina 52 din 75

Page 53: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

nume, sunt fictivi, pe parcurs însă se vor concretiza în special în persoana lui I. Iliescu şi nu

în ultimul rând a PDSR-ului în general (tema “prigoanei barbare“).

Orice discurs politic este menit să convingă, iar aceasta devine posibilă prin

demonstraţii (de altfel, aceasta este o strategie frecvent folosită şi cu efecte pe masură).

Necesitatea demonstraţiei implică faptul că ideile sunt mai uşor acceptate dacă ele pot fi

demonstrate sau dacă există dovezi care sa le susţină. Ca urmare, în menţinerea imaginii de

victimă (procedeu care de cele mai multe ori determină o reacţie bumerang, obţinându-se o

solidarizare cu cel aflat în pericol), C.V.Tudor recurge la o serie de exemple şi dovezi care

să-i susţină pledoaria. Termenii folosiţi au rolul de a accentua şi de apela la afecţiunea şi

empatia publicului: “v-aţi năpustit în haită“, “prigoana barbară împotriva mea, a familiei

mele, a părinţilor mei morţi (în credinţele poporului şi în viziunea despre viaţă şi moarte,

morţii ocupă o poziţie intangibilă, inatacabilă, sacră, iar faptul că ‘prigoana’ i-a atins şi

părinţii săi morţi pune la zidul infamiei pe cei care îndrăznesc să sfideze valorile sacre ale

ortodoxiei), “bombardament fără precedent în istoria politicii şi a presei româneşti “,

“campanie de demonizare“, “sinistru arsenal al terorii“, “hăituire primitivă“, “campanie de

exterminare“,etc. Tema denigrării şi a persecuţiei persoanei sale este realizată pe un

fundament puternic negativ, construit prin utilizarea pronumelor şi adverbelor negative şi a

conjuncţiilor cu o astfel de nuanţă: “nici“, “niciodată“, “nimeni“.

Atacurile împotriva celor care au demarat campania sa de denigrare se îndreaptă şi

către ProTv, incriminat de complicitate cu PDSR (această incriminare este argumentată de o

posibilă recompensă din partea PDSR-ului - anularea datoriilor la stat, lucru însă care nu este

probat cu dovezi clare).

C.V.Tudor a exploatat această situaţie şi pentru a dezminţi aşa-zisul său extremism:

acţiune reparatorie de anulare a acestei “etichete“ se realizează prin argumentarea sofistică

(“numai că nimeni nu poate produce nici cea mai mică dovadă concretă a acestui aşa-zis

extremism- este limpede că, dacă eu aş fi fost aşa, până acum ar fi avut de suferit în vreun fel

toţi acei piraţi de presă care mi-au bălăcărit familia, dar uite că nimeni nu i-a atins nici măcar

cu o floare“). Această dezminţire este construită şi prin tehnica ‘mărturiei’ - A.Iorgovan -

parintele constitutiei- care a pledat pentru a demonstra injusteţea etichetarii lui C.V.Tudor ca

extremist. Antisemitismul său este de asemenea respins prin tehnica “oamenilor de bine“

(“preşedintele Comunităţii Evreilor din Oradea, ing.Felix Kopelman, mi-a trimis prin fax un

mesaj în care mă felicita de ziua mea de naştere, dar şi pentru rezultatele obţinute în alegeri“)

şi cea a “generalizărilor sclipitoare“ – liderul PRM aseamănă campania sa de negativizare cu

“Noaptea cuţitelor lungi“.

Pagina 53 din 75

Page 54: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

O parte semnificativă a discursului este centrată pe critica la adresa contracandidatului

său, I.Iliescu, împotriva căruia construieşte un set întreg de acuzaţii, în alcătuirea cărora

porneşte piramidal: determină capital de imagine negativ mai întâi la adresa membrilor

PDSR, anturajului liderului PDSR, I.Iliescu, pentru ca în final să-l critice virulent şi pe

Iliescu. În articularea ideilor sale, C.V.Tudor se bazează pe un substrat preexistent cu privire

la imaginea de partid corupt a PDSR-ului şi aderă la un complex de mituri, prejudecăţi,

credinţe adânc înfipte în subconştientul individului.

În competiţia electorală, publicul trebuie să aibă posibilitatea alegerii şi, prin urmare,

fiecare candidat încearcă să folosească cu eficienţă mijloacele de care dispune, să-şi creeze un

avantaj, printr-o serie de strategii. Se remarcă la nivelul discursurilor lui C.V.Tudor o

constanţâ în a utiliza argumentaţia periferică7. Dacă, pe de o parte, C.V.Tudor are capacitatea

oratorică de a crea imagini pozitive persuasive, el poate totodată să şi negativizeze; îşi

concentrează atenţia asupra punctelor slabe ale adversarului, atacându-le cu multa siguranta.

Negativizarea imaginii lui I Iliescu în faţa publicului se desfaşoară prin sofisme: dacă

membrii PDSR sunt corupţi, iar Iliescu nu a obtinut rezultate in contraatacarea coruptiei

inseamna ca este si el corupt .

Negativizarea contracandidatului său se realizează şi prin apelul la frică: Iliescu este

perceput ca un exponent al spaţiului sovietic.Prin venirea lui I.Iliescu la conducerea ţării se

induce o ameninţare a populaţiei ţării, căci aceasta ar fi echivalentă cu întoarcerea la vechiul

regim, fraternizarea cu ruşii, abandonarea valorilor. Se poate vorbi de o strategie de

poziţionare reciprocă: poziţia lui C.V.Tudor în raport de dominaţie poate căpăta o serie de

aspecte; plasarea ca stăpân incontestabil care ştie tot şi care este superior prin poziţia sa

instituţionalizată, punerea în dificultate a adversarului,care devine inferior. Aceastăn poziţie

inferioară este sugerată atât prin atacul competenţelor intelectuale şi fizice ale lui I.Iliescu

Mai mult, ‚pactizarea‘ cu duşmanul în trecut atrage după sine răspunderea prezentă în faţa

istoriei: trecerea de la apărarea valorilor sovietice la a celor occidentale este o dovadă a

‘cameleonismului’ politic al lui Iliescu .

Ultima parte a discursului, de altfel şi cel mai restrâns ca întindere, prezintă

programul electoral. Mesajul lui C.V.Tudor a beneficiat de un argument major: lipsa

mesajelor economice. Majoritatea partidelor au venit, în campanie, cu explicaţii economice

7 argumentaţie care pleacă de la persoana interlocutorului şi care constă în neacceptarea unor afirmaţii pe motiv că persoana care le susţine nu are calitatea morală să le avanseze

Pagina 54 din 75

Page 55: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

riguroase, dar şi rigide în acelaşi timp. Soluţiile la problemele economice nu difereau şi

conţineau, în majoritatea lor, elemente nepopulare. Prin urmare, opţiunea liderului PRM de a

evita un astfel de mesaj a fost benefică. Un paragraf foarte restrâns se referă la 6 măsuri care

vor fi adoptate: asigurarea salariului minim pe economie, facilităţi de angajare pentru

absolvenţii de facultăţi pentru promoţia din 2001, modernizarea agriculturii şi complexelor

zootehnice, despăgubirea investitorilor FNI. C.V.Tudor nu demonstrează însă care sunt

metodele şi condiţiile de implementare ale acestora, instrumentele şi mijloacele practice prin

care le asigură finalitatea. C.V.Tudor dispune de o analiză atentă a electoratului, cunoaşte

problemele cu care se confruntă acesta, şi îşi construieşte această succintă dimensiune

economică a discursului său în consecinţă. Mesajul trebuie să determine motivarea

electoratului, să satisfacă una sau mai multe nevoi ale receptorului, să facă apel la interesul

personal.

Arogarea unei pozitii de superoiritate, precum si mitul eroului salvator, formulate

explicit- “daca mă va ajuta bunul D-zeu să salvez ţara de la pieire”- sunt evidente şi în

această parte a discursului sau. La baza acţiunii reparatorii stă competenţa sa politică,

individualizată prin expresii ca : ’voi face’, ’voi depune’, ’eu sunt singurul care…’ cu rol în

mărirea credibilităţii.

De remarcat este şi modul în care candidatul PRM îşi încheie discursul. Dacă marea

majoritate a discursului său s-a bazat pe o critică aspră, cu un înalt grad de tendenţiozitate, în

final sunt invocate formule sacre (“există totuşi cineva care te vede, judecă şi cântăreşte totul,

din slava Cerului ”, “dacă mă va ajuta bunul Dumnezeu”, “Doamne, ocroteşte-i pe români!”),

face apel la înţelegere şi iertare. Modul în care este construit finalul crează condiţiile unor

mecanisme psihologice în rândul celor celor care au receptat acest discurs: afirmaţii pozitive,

favorabile din final determină o impresie generală asupra discursului de aceeaşi factură, şi

tinde în general să le anuleze pe cele negative, tendenţioase.

Concluzii

Ceea ce am urmărit pe parcursul acestei lucrări a fost să determin dacă proiectarea

comunicării electorale tinde să acorde o importanţă sporită componentei de imagine şi mai

puţin celei ideologice.

Pagina 55 din 75

Page 56: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Campania electorală din 2000 a scos în evidenţă o amplificare a tehnicilor de tip

marketing. Aceasta presupune adaptarea la acţiunea politică a unor strategii specifice „pieţei”

care transformă proiectul actorului politic într-o „ofertă”, construită în conformitate cu

„profilul pieţei”. Aceste tendinţe comerciale s-au manifestat mai ales în rândul mass media, a

televiziunii în principal, care de altfel este şi cea mai importantă resursă de vizibilitate a

candidaţilor. Emisiunile electorale au fost exploatate ca spaţii de divertisment politic şi mai

puţin ca mediatizare a platformelor electorale.

Comercializarea dispozitivelor televizuale a însemnat o exploatare a evenimentului

electoral pentru a atrage atenţia publicului mai mult asupra produsului mediatic atractiv,

decât asupra participării candidaţilor. Candidaţii au devenit ei înşişi resurse pentru

comercializarea emisiunilor electorale ale posturilor de televiziune, lucru care a determinat o

adaptare a strategiilor de comunicare ale candidaţilor în această direcţie. Campania electorală

a pus în faţa electorilor mai mult o competiţie între lideri şi persoane, şi mai puţin între

programe politice. Politica a devenit astfel un „spectacol” care a pus „în scenă” actorii săi

principali: candidaţii.

La nivelul retoricii electorale se remarcă o tendinţă de personalizare, în sensul că se

urmăreşte să se pună în evidenţă cu ajutorul tehnicilor discursive un anumit tip de

personalitate, un „personaj” distinct, şi mai puţin să fie expresia unor valori ideologice.

Limbajul utilizat este unul familiar, comun, care are capacitatea de a reduce distanţa socială

dintre candidaţi şi public, lucru care are capacitatea de a spori identificarea electorilor cu

politicienii, pe care îi simt ca fiind „de-ai lor”. Această distanţă socio-cognitivă dintre

candidat şi electori este diminuată considerabil şi prin apelul la un spaţiu simbolic

comunpopulat de opinii colective, naraţiuni, mitologii şi simboluri politice. Discursurile

politice sunt folosite în special ca prilej de a face referiri la experienţele personale ale

emiţătorului de „bun creştin”, „mare iubitor de ţară”, „justiţiar”, „luptător împotriva mafiei”.

Discursul politic devine astfel mai accesibil şi mai stimulativ pentru alegători.

Astfel, aceste resurse de comunicare (tehnologice, expresive, simbolice) amplifică

vizibilitatea publică a omului politic situat într-un context predominant comercial, în care

politicul se întrepătrunde cu publicitatea şi divertismentul.

Potrivit acestor evoluţii, se poate afirma că în prezent comunicarea electorală tinde să

devină personalizată, punând în special accentul pe componenta sa de imagine. Aceste

evoluţii sunt însă în strânsă legătură cu fenomene precum: extinderea politicii-show,

comercializarea mass media şi a politicii, diminuarea loialităţilor politice, elemente care ne

indică un anumit grad de „americanizare” a comunicării electorale în România.

Pagina 56 din 75

Page 57: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

ANEXA nr. 1

Mesajul către Naţiune al Preşedintelui moral al României

(mesaj citit în direct de către CorneliuVadim Tudor

la TVR, 6 decembrie 2000)

Stimaţi compatrioţi, prin voinţa Poporului Suveran au fost trimişi în Parlamentul

României nu mai puţin de 121 de senatori şi deputaţi ai acestui partid, care poartă numele

sfînt al Ţării, aşa cum s-a întemeiat ea la 1 Decembrie 1918. Poate că cea mai mare izbîndă a

noastră este cîştigarea mandatului de senator al României pentru martirul Ilie Ilaşcu. în ziua

de 26 noiembrie s-a produs ultima revoluţie din România secolului XX. A fost revoluţia

demnităţii naţionale, a transpunerii în viaţă a Imnului „Deşteaptă-te, române!" Iar românii s-

au deşteptat şi au optat pentru cel mai naţional şi mai justiţiar partid, care a făcut dovada că

pătimeşte, efectiv, pentru cauza naţională. Aflaţi încă sub stare de şoc, unii încearcă să afle

explicaţiile acestui fenomen. Dacă ar şti puţină Istorie, s-ar uita înapoi, în timp, la acele

„momente astrale” ale Neamului Românesc, cind, după ani şi ani de umilinta, de răbdar

eîngerească, de lacrimi şi sînge - românii au dat un iureş năvalnic şi şi-au răsturnat opresorii.

La 26 noiembrie 2000, mămăliga a făcut explozie pentru ultima oară în acest mileniu şi praful

şi pulberea s-au ales din şandramaua unui regim putred, ticălos pînă în măduva oaselor, care

de 11 ani şi-a tot bătut joc de ei şi atîta a întins coarda, pînă ce aceasta a pleznit. Aici, în

această incapacitate de a-şi explica triumful forţelor naţionale, se vede cel mai bine ce

prăpastie s-a căscat între clasa politică şi presă, pe de o parte - şi Poporul Român, pe de altă

parte. Acei politicieni şi ziarişti care le ţin isonul într-un mod foarte suspect au trăit de

pomană 11 ani. Ei nu au cunoscut drama milioanelor de români, nu s-au dus la uşa văduvei

sau a săracului, n-au auzit geamătul stins al bătrînului, s-au ţinut departe de mizeria satelor, a

tîrgurilor şi a oraşelor, ca nu care cumva să se mînjească ori să-şi strice cheful de viaţă.

Niciodată nu s-a trăit mai rău în România, dar, parcă în duşmănie, niciodată nu s-a afişat un

lux mai orbitor, nu s-au organizat mai multe recepţii, baluri şi parade ale veşmintelor scumpe

şi ale bijuteriilor. Un spirit malefic, al inconştienţei şi al egoismului, i-a făcut pe ciocoii vechi

să-şi dea mîna cu ciocoii noi, într-o impresionantă solidaritate a hoţilor. Ei chefuiesc

împreună, vînează împreună, îşi trimit odraslele la studii în străinătate şi fură vîrtos,

perfecţionînd, zi de zi, un sistem al jafului care ar face invidioasă şi Mafia siciliana, în 11 ani,

Pagina 57 din 75

Page 58: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

s-au furat şi s-au scos din România, în bănci străine, 11 miliarde de dolari - anul şi miliardul,

în 11 ani, au răsărit păduri de vile pretutindeni, de ordinul cîtorva zeci de mii, fapt care nu e

deloc condamnabil, în sine, fiindcă toată lumea aspiră către prosperitate - însă nu ştiu cum se

face, dar vilele acestea, unele cît nişte transatlantice, cu piscine şi pază militarizată, nu sînt

ale muncitorilor, nu sînt ale soldaţilor, nu sînt ale pensionarilor, nu sînt ale veteranilor de

război, nu sînt ale oamenilor de rînd, ci ale unor miniştri, şi parlamentari, şi magistraţi, şi capi

ai Poliţiei, şi vameşi, şi tartori ai Regiilor petrolului şi gazelor naturale. Există unii care nu se

mulţumesc cu o singură vilă, ci au cîte 3, 4 şi chiar 5 vile, nu numai în Ţară, ci şi în

străinătate. Avem de-a face cu o lăcomie bolnavă, pe care n-o pot numi nici măcar animalică,

fiindcă un cîine, de pildă, mănîncă şi el cît poate, îşi mai îngroapă un os, după care îşi vede de

treaba lui - pe cînd „tagma jefuitorilor" adună cu o furie bezmetică, pentru cîteva generaţii de

acum încolo. Am crezut, o vreme, că „spuma murdară a revoluţiei", de care vorbea

romancierul german Heinrich Mann, se va duce la fund, sau va fi azvîrlită pe mal şi măturată

de vîntul stîrnit de trecerea timpului. N-a fost aşa, ea a crescut şi s-a îngroşat, sufocînd totul

în preajmă.

In cei 11 ani care au trecut de la Revoluţia din Decembrie 1989, transformată în

lovitură de Stat de către o echipă de conspiratori antrenată, din timp, de KGB, România a

devenit un stat de tip mafiot. O spun cu durere în suflet, dar aceasta e realitatea pe care o trăiţi

zi şi noapte. Tot ce am spus eu s-a adeverit. Reţelele Mafiei şi ale crimei organizate se

întrepătrund cu structurile Statului, căruia îi paralizează funcţiile vitale. Practic, nu există nici

un domeniu al afacerilor de tip mafiot, de la exportul de copii pentru băncile de organe şi

traficul de carne vie, pînă la contrabanda de arme, ţigări, cafea, alcool şi droguri, în care să nu

se întîlnească şi nume de demnitari ai Statului, de miniştri (mai vechi şi mai noi), de generali

de Poliţie, de şefi ai Justiţiei, de capi ai Serviciilor Secrete, de fruntaşi ai unor partide politice.

Şi nimeni nu ia nici o măsură! Şi România se surpă pe noi, şi cade tavanul şcolilor pe capul

copiilor, şi mamele astupă ferestrele cu ziare sau cîrpe, ca să nu vadă pruncii că s-a făcut ziuă

afară şi să nu ceară de mîncare, şi ghilotina unei „reforme" criminale lichidează totul, pînă la

pămîntul negru, iar Ţara se vinde, bucată cu bucată, la străini - şi nimeni nu vrea să priceapă

că şi răbdarea de înger a românului are o limită, fiindcă s-a ajuns la situaţia de „care pe care" .

Ei, bine, la 26 noiembrie tot putregaiul acestui „lagăr de exterminare" a sărit în aer. Nu cu

furci şi topoare, nu cu incendierea conacelor boiereşti, ca la 1907 - ci aşa cum ne-a învăţat

chiar Europa civilizată: prin exercitarea dreptului democratic la vot! încă o dată în Istorie, s-a

dovedit că românii sînt un Popor mare. încă o dată în Istorie, românii şi-au potrivit gîndurile

şi paşii după orologiul lui Dumnezeu şi, atunci cînd au simţit că a venit ziua crucială, au lovit

Pagina 58 din 75

Page 59: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

năpraznic „balaurii care ne înghit de vii" , cum zicea Tudor Vladimirescu. Să fie învăţare de

minte pentru orice tîlhar, sau şarlatan, sau aventurier care crede că îşi poate bate joc de un

Popor eroic fără a-şi primi binemeritata pedeapsă. „Prea v-aţi arătat arama, sfîşiind această

Ţară/Prea făcurăţi Neamul nostru de ruşine şi ocară" - scria Mihai Eminescu, acum aproape

120 de ani, şi se cuvine să ne amintim de el, fiindcă acesta e nu numai Anul Jubileului

Naşterii lui Isus Christos, ci şi anul Jubileului Naşterii acelui sfînt care este Poetul Naţional al

românilor. Şi uite-aşa se face că într-o duminică din zodia de foc a Săgetătorului, ciobanul

din „Mioriţa" a înviat din morţi şi i-a pălit cu baltagul pe vînzătorii care i-au prăpădit turma.

„Votul e mai puternic decît sabia!" -spunea preşedintele american Abraham Lincoln. Ce nu

vă convine, domnilor cîrcotaşi de profesie, care trăiţi numai din ură şi nu scrieţi cu cerneală,

ci cu otravă? Cum vă permiteţi să insultaţi milioane de români şi să-i faceţi în fel şi chip, ba

proşti, ba nevrotici, ba schizofrenici, ba analfabeţi ? în ce Ţară din lume v-aţi putea permite

voi să jigniţi un Popor întreg, călcînd în picioare, cu brutalitate, Legile Ţării şi toate

principiile democratice pe care vă prefaceţi că le apăraţi? împotriva cui apăraţi aceste

principii democratice? împotriva Poporului, v-o spun eu. Fiindcă o panică teribilă a pus

stăpînire pe voi atunci cînd aţi văzut că şi ei, oamenii cei mulţi, şi anonimi, şi flămînzi ai

acestei Ţări, au descoperit fructele dulci ale democraţiei. Deodată, aţi rămas goi-puşcă, în

lumina reflectoarelor. Nu v-a mai crezut nimeni. Lumea rîdea de voi ca de nişte caricaturi.

„Echipa de zgomote" cu care aţi ţinut sub teroare o Ţară întreagă, timp de 11 ani, şantajînd-o

cu represaliile străinătăţii, nu mai făcea nici două parale. Şi se băgaseră atîtea milioane de

dolari în voi, şi tăiaserăţi atîta frunză la cîini pe la burse internaţionale, şi simpozioane, şi

instructaje tipice spionajului! Atunci, în loc să dispăreţi, pur şi simplu, să vă pulverizaţi în

neantul din care aţi apărut, v-aţi năpustit împotriva mea, în haită. Nici nu se terminaseră bine

alegerile şi, pe toate posturile de Televiziune centrale, s-a declanşat o prigoană barbară

împotriva mea, a familiei mele, a părinţilor mei morţi, a partidului pe care îl conduc. S-a

pornit un bombardament fără precedent în istoria politicii şi a presei româneşti. Ziaristul Ion

Cristoiu numea această prigoană „linşaj" şi „proces de demascare de tip Stalinist". Niciodată,

în România, n-a fost vînat un om, un singur om, mai rău ca un animal al pădurii. În această

campanie de demonizare a mea aţi folosit armele celui mai sinistru arsenal al terorii, pe care

încă nu ştiu unde să-l încadrez. E nazism? E Stalinism? E Ku-Klux-KIan? Probabil că este

cîte puţin din toate, încă nu e prea tîrziu să-mi popularizaţi adresa pe micile ecrane şi în

ziarele voastre, care trăiesc din şantaj şi „taxă de protecţie", pentru a asmuţi lumea să mă

omoare. Ce atîta pierdere de vreme, doar voi înşivă aţi spus că pentru apărarea democraţiei

poate fi folosit şi pistolul şi orice metodă e bună. Dar cine deţine etalonul democraţiei şi cine

Pagina 59 din 75

Page 60: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

stabileşte de partea cui e dreptatea? Aţi mers pînă acolo, încît aţi instigat cîţiva studenţi,

învrăjbiţi de nişte agitatori de profesie, să organizeze joi, 7 decembrie, un fel de procesiune

cu zvastici naziste, pelerine şi cizme, ca-n „Noaptea cuţitelor lungi", marş care să treacă,

obligatoriu, şi prin faţa casei mele - nu v-aţi gîndit o clipă că am copii mici de crescut, că îi

puteţi înspăimînta cu acest spectacol grotesc, născocit de cîteva minţi bolnave ? Dacă eu aş fi

fost extremist, cum pretindeţi voi, aş fi organizat un contra-miting, nu cu cîteva zeci de

rătăciţi, cărora li s-au dat bani, ci cu 25 000 de oameni, pentru a-mi apăra familia, şi nu ştiu

pe unde aţi fi scos cămaşa. Numai că eu n-o fac, eu respect regulile democraţiei şi mă rog la

Dumnezeu să vă trezească la realitate, să opriţi inchiziţia! Lumea vede şi judecă şi habar n-

aveţi ce bumerang reprezintă asemenea hăituire primitivă. Aţi mers pînă acolo, încît m-aţi pus

la zidul de execuţie nu numai pe mine, dar l-aţi stigmatizat şi pe tînărul şi curajosul ziarist

Dan Diaconescu, care „îndrăznise" să mă invite la TELE 7 abc, miercuri, 29 noiembrie. Cu

numai o jumătate de oră înainte de emisiune, aceasta a fost anulată, iar Dan Diaconescu a

fost, pur şi simplu, concediat de către noua conducere străină a postului. Cum e posibil aşa

ceva ? în ce Ţară trăim? în ce secol? Aspirăm să ne integrăm în Europa, sau în jungla Africii

Negre ? O altă grozăvie, săvîrşită de aceiaşi propagandişti de teapa lui Goebbels: aşa cum se

ştie, preşedintele Comunităţii Evreilor din Oradea, ing. Felix Kopelman, mi-a trimis, prin

Fax, un Mesaj în care mă felicita de ziua mea de naştere, dar şi pentru rezultatele obţinute în

alegeri, exprimîndu-şi convingerea că eu pot face multe pentru o adevărată reconciliere

naţională. Imediat, s-a dezlănţuit şi împotriva lui o hărţuire inimaginabilă, omul fiind,

literalmente, terorizat de tot felul de „ziarişti" români şi străini, pentru a dezminţi sau a

retracta acel salut. La fel s-a încercat instigarea împotriva mea a altor doi intelectuali evrei de

valoare: acad. Nicolae Cajal şi scriitorul Dorel Dorian. Spre cinstea lor, cei trei au respins

aceste presiuni şi au declarat că nu există nici un fel de pericol la adresa evreilor. Nu numai

că eu îi preţuiesc pe evrei, care sînt Poporul Bibliei, dar unora dintre ei le dăruiesc hrană şi

medicamente, în cadrul Programului Umanitar „Cina Creştină", iar la rugămintea şefului lor,

acad. Nicolae Cajal, eu şi ceilalţi 27 de senatori şi deputaţi ai PRM am votat, nu demult,

pentru retrocedarea bunurilor comunitare ale evreilor: în mod concret, e vorba de Sinagoga şi

Templul Coral din Bucureşti, de mai multe băi rituale, de Teatrul Evreiesc de Stat şi de

Spitalul Caritas. lată, aici, globul din argint, în palma lui Dumnezeu, pe care l-am primit în

dar de la o organizaţie din Ierusalim, prin omul admirabil care este Sandu David. Şi atunci, ce

mai rămîne din aşa-zisul meu antisemitism ? Şi unde oare, decît în „România Mare", au

apărut cele mai multe studii şi articole împotriva fascismului, care a făcut posibil odiosul

Diktat de la Viena şi ne-a îndoliat Ţara, ba chiar, datorită Pactului dintre Hitler şi Stalin, încă

Pagina 60 din 75

Page 61: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

există consecinţe grave şi acum, prin despărţirea de Patria-Mamă a Basarabiei şi a Bucovinei

de Nord ?

Această campanie de exterminare nu s-a limitat numai la mine, ci a avut în vedere şi

memoria părinţilor mei. în repetate rînduri, eu am afirmat, şi la Antena 1, şi la TELE 7 abc, şi

în cărţile mele, că iubiţii şi regretaţii mei părinţi au fost creştini după Evanghelie, dar eu am

fost botezat ortodox, m-am cununat ortodox, la Biserica Amzei, şi mi-am botezat fetiţele tot

în ritul ortodox. Naşul meu de cununie a fost preotul Gelu Bogdan, de la Biserica Sf. Vineri,

iar la slujbă a asistat şi cel care avea să devină Arhiepiscopul şi Vicarul Bucureştilor,

Teodosie Snagoveanu. Nu ştiu ce ar trebui să fac mai mult pentru a dovedi că sînt creştin

ortodox - poate cumva să mă călugăresc, să mă îmbrac cu o rasă monahală legată cu sfoară şi

să mănînc, precum sfinţii în pustie, lăcuste şi faguri de miere şi să beau apă de ploaie din

căuşul copitelor de cai ? Şi faţă de cine să fac eu dovezile astea? Nu cumva faţă de nişte atei

nefericiţi, şi homosexuali rămaşi şomeri după falimentul postului „Europa liberă" ? Dar e o

curată nebunie! Nu credeam că acum, în România sfîrşitului de Mileniu, cu cîteva zile înainte

de Jubileul a 2 000 de ani de la Naşterea lui Isus Christos, să se mai practice prigonirea

creştinilor, mai rău ca pe vremea turcilor, care ne-au respectat credinţa, sau ca pe vremea cînd

Armata Roşie transforma bisericile în grajduri. Nimeni, în România, n-a făcut mai multe

donaţii la bisericile şi la mînăstirile ortodoxe, aşa cum am dat eu aproape toată agoniseala

mea, la peste 60 de lăcaşuri, începînd cu Mînăstirea Sîmbăta de Sus, a lui Constantin

Brâncoveanu, la care iconostasul e realizat din dania şi obolul meu, şi asta se poate citi pe

placa de marmură de la intrare, unde, printre noii ctitori, figurează şi Fundaţia „România

Mare". Chiar astăzi, de Moş Nicolae, am făcut daruri la cei 150 de copii orfani ai Revoluţiei

din Bucureşti, de care eu am grijă din 1990 şi pînă acum - dar posturile de Televiziune nu

popularizează asemenea acţiuni filantropice. Tot eu, şi nu altcineva, i-am redescoperit, i-am

repus în drepturi şi i-am publicat pe marii poeţi ortodocşi Nichifor Crainic, Radu Gyr, Vasile

Voiculescu, Vasile Militam. Niciodată eu nu mă voi dezice de părinţii mei, care au fost nişte

sfinţi. Dar, în această veritabilă criză de „delirium tremens", postul de Televiziune PRO TV i-

a jignit grav şi pe creştinii după Evanghelie, numindu-i „sectă" - ori ei reprezintă un „cult",

diferenţă de la cer la pămînt. în timp ce cultele sînt recunoscute şi ocrotite de Lege, sectele

sînt interzise. A fost insultat şi Poporul American, unde trăiesc peste 100 de milioane de

baptişti. A fost tocată, mărunt, şi telegrama de felicitare pe care eu i-am adresat-o

preşedintelui ales al Americii, dl. George W. Bush, în finalul căreia îl rugam pe acest creştin

practicant, care umblă cu Biblia la piept şi se roagă pe genunchi, să citească Psalmii 23 şi 91

ai Regelui David, în ideea că asta îi va da tărie în lupta cu forţele răului. Unde nu dă

Pagina 61 din 75

Page 62: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Dumnezeu să existe în România mai mulţi politicieni care să aibă relaţii excelente cu

puternica şi influenta comunitate baptistă din SUA? Tot acest „cor al broaştelor" face caz de

o orientare pro-americană, pe care ar avea-o, dar îl vînează pe un cetăţean american, care e

predicator din Texas, căsătorit cu nepoata mea şi stabilit în România. Şi ne mai mirăm că

America ne priveşte aşa cum ne priveşte ! Sînt singurul politician român care are în familie

un pastor american, dar, în loc să-l rugăm să-şi folosească toate relaţiile de peste Ocean

pentru apărarea intereselor României, iată că el este pus la stîlpul infamiei, în vreme ce se

folosesc milioane de dolari pentru un pretins lobby pe la diverse firme străine! Pentru a vă

face o idee despre stadiul înalt la care a ajuns „democraţia" la PRO TV, vă voi spune că

postul cu pricina a primit nu mai puţin de 3 proteste, de la Cultul Creştin Baptist, Cultul

Creştin după Evanghelie şi Alianţa Evanghelică din România, care îşi exprimă revolta faţă de

această discriminare religioasă foarte gravă, cu consecinţe internaţionale neplăcute - dar nici

unul dintre proteste n-a fost difuzat pe post, toate au fost aruncate la coş, le am eu, în copie, şi

le ţin la dispoziţia tuturor acelora care vor să vadă cine practică asuprirea şi demascarea

creştinilor de parcă ar fi nişte răufăcători. Mai repede decît se aşteptau unii, am aflat şi ce se

ascunde în spatele campaniei furibunde de denigrare a mea: cele peste 20 de firme-căpuşă ale

lui Adrian Sârbu, de la PRO TV, au de plătit la Bugetul Statului nu mai puţin de 800 de

miliarde de lei, iar liderii PDSR-ului i-au promis că îi vor anula datoriile dacă mă lichidează

pe mine. Cu o asemenea sumă fenomenală, s-ar putea asigura mîncarea în TOATE spitalele

din România, pînă la Paşte. Nicăieri în lumea civilizată nu sînt iertaţi cei care se fac vinovaţi

de evaziune fiscală - aduceţi-vă aminte de marea actriţă italiană Sophia Loren, care a stat la

închisoare din cauza fiscului, sau de tatăl celebrei sportive germane Steffi Graf, ori de

impresarul lui Michael Jackson, Marcel Avram. Numai la noi, un personaj corupt şi abuziv,

ca şeful PRO W, încalcă toate legile, practică şantajul cu demascarea pe micul ecran, îi

cheamă la ordine pe generalii de Poliţie, ca pe nişte copii de mingi, şi, în vreme ce azvîrle în

aer cu ceva confetti şi baloane colorate, ca un fel de spoială peste mizeria cronică a

populaţiei, el îi buzunăreşte pe români. Unealta lui cea mai logoreică e un actor ratat, un fel

de „poznă a firii", cum zicea cronicarul. Acesta face pe lupul moralist, dar a venit timpul ca

lumea să ştie cu ce afaceri de tip mafiot se îndeletniceşte: de 1 an de zile, el percepe „taxă de

protecţie", de 2 miliarde de lei pe lună, de la un mare producător de alcool, care e şi patronul

unei echipe de fotbal (iată de ce actorul cu pricina se preface a fi un fân al acestei echipe); în

acest an, infractorul a cumpărat, cu numai 5 000 de dolari, un autentic bacşiş, Sanatoriul

pentru copii rahitici de la Eforie Sud, în urma unei licitaţii trucate; acelaşi personaj de o

rapacitate ieşită din comun a pus mîna, tot ca urmare a unei licitaţii trucate, pe Institutul de

Pagina 62 din 75

Page 63: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Optică Militară din Bucureşti, care are o clădire de 9 etaje, cu sute de laboratoare şi birouri şi

cu o aparatură de mai multe zeci de milioane de dolari - preţul plătit Mafiei de la FPS de către

actorul-afacerist este de 30 de ori mai mic decît cel real, nu mai vorbim de pagubele aduse

cercetării şi tehnicii militare. Şi, ca dovadă că sînt bine informat: chiar numărul de mîine al

„Evenimentului zilei" mă acuză de cele mai aberante fapte. Aşa se explică violenta cîrdăşie

dintre Mafia politică şi Mafia din presă - eu am fost acela care a izbit „nucleul dur" al Mafiei

din România, eu i-am tăiat „caracatiţei" braţele şi acum, într-o agonie dezgustătoare, mă

împroaşcă şi mă spurcă pe toate canalele. Aceeaşi explicaţie e valabilă şi pentru acele ziare

centrale care trăiesc, efectiv, tot din furat, din şantaj, din „taxă de protecţie" şi care ştiu bine

că, dacă voi veni la Putere, li se vor închide robinetele jafului, ale reclamelor de la FPS, ale

sponsorizărilor de la tot felul de afacerişti băştinaşi şi străini, în realitate, neavînd ce să spună

concret despre mine, fiindcă eu nu am făcutabsolut nimic de care să-mi fie ruşine, duşmanii

mei şi ai Ţării au umflat, artificial, gogoaşa unui pretins extremism. Numai că nimeni nu

poate produce nici cea mai mică dovadă concretă a acestui aşa-zis extremism - este limpede

că, dacă eu aş fi fost aşa, pînă acum ar fi avut de suferit în vreun fel toţi acei piraţi de presă

care mi-au bălăcărit familia, dar uite că nimeni nu i-a atins nici măcar cu o floare, însuşi

avocatul Antonie Iorgovan, părintele Constituţiei, actualmente senator PDSR de Prahova, a

pledat, strălucit, la un proces artificial, pentru a demonstra ceea ce ştie toată lumea - că noi nu

sîntem extremişti. Şi atunci, în disperare de cauză, ei se leagă de cuvinte, în mod concret,

acelaşi PRO TV a extras dintr-un discurs polemic şi metaforic de-al meu, vechi de aproape 3

ani, cîteva cuvinte, în care vorbeam de salvarea Ţării cu mitraliera - dar, prin cele mai

diabolice mijloace ale cenzurii de tip Stalinist, au fost tăiate şi începutul, şi sfîrşitul frazei, în

care eu afirmam că nutresc speranţa că nu se va ajunge aici şi dezastrul cumplit al Ţării se va

rezolva pe cale paşnică. Dar, în definitiv, cine îmi reproşează mie un cuvînt, un simplu

cuvînt? Nu cumva chiar aceia care n-au mînuit cuvintele polemice, ci chiar mitraliere, în

decembrie 1989, în martie 1990, în iunie 1990, în septembrie 1991, în februarie 1999?Atunci

au murit oameni, ucişi în numele aceleiaşi democraţii de tip Idi Amin sau Pol Pot, care mă

incriminează pe mine acum. Timp de 11 ani muncitorii, pensionarii, studenţii, păgubiţii de la

FNI, chiriaşii, ba chiar şi savanţii fizicieni de la Măgurele au fost bătuţi la sînge, de gorilele

cu „cagule negre", numai pentru că şi-au cerut drepturile. Acesta e adevăratul şi singurul

extremism, domnilor: ţinerea sub teroare a populaţiei, „poliţia politică" a ambelor regimuri

defuncte, înfometarea unei Ţări întregi, lichidarea industriei, agriculturii, zootehniei, armatei,

sănătăţii, învăţămîntului, justiţiei, băncilor, turismului. Nu credeam că se împinge josnicia

pînă acolo încît să se mintă că eu aş face execuţii publice pe stadioane, după modelul chinez,

Pagina 63 din 75

Page 64: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

sau că voi închide discotecile pentru tineri, ori că ziariştii vor fi băgaţi la Canal sau în alte

lagăre de muncă, aşa cum a minţit un nefericit de le laşi, corespondent al Agenţiei France

Presse, din Mahalaua Ţicăului. Aştept, cu nerăbdare, ziua în care PDSR şi noii săi aliaţi mă

vor acuza că voi otrăvi apele şi ffntînile, aşa cum au speriat lumea, efectiv, în decembrie

1989, aceiaşi profesionişti ai intoxicării.

In canonada jenantă pusă la cale împotriva mea se minte, din zori şi pînă noaptea, că

vezi, Doamne, comunitatea internaţională ar fi extrem de îngrijorată din pricina ascensiunii

mele şi că România s-ar putea scufunda în Mare, ca Atlantida, ori că mai are puţin şi va cădea

de pe Glob. Hai să fim serioşi! Tratamentul dur la care e supusă Ţara noastră nu mi se

datorează mie, care mi-am afirmat, în repetate rînduri, ataşamentul categoric la valorile

civilizaţiei occidentale şi la idealul de integrare euro-atlantică. Voi sînteţi cei care au terfelit

imaginea Ţării, voi sînteţi cei care au transformat România într-o placă turnantă a

criminalităţii şi într-un exportator de violenţă. Eu nu fac altceva decît să mă lupt pentru

stoparea degradării umilitoare, iar ultimul Raport al Comisiei Europene, care arată că

România e una dintre cele mai corupte Ţări, confirmă justeţea luptei mele. Toată avalanşa

asta de citate din presa străină nu păcăleşte pe nimeni, fiindcă textele sînt comandate, scrise şi

plătite de aici, de la Bucureşti. Occidentul nu va trata cu hoţii, care au jefuit fondurile

comunitare, ci cu oamenii integri, ca mine, care cînd spun o vorbă, apăi aşa va fi! Aşa după

cum s-a văzut, nici o Ţară şi nici o oficialitate occidentală n-au formulat nici cea mai mică

obiecţie la adresa triumfului PRM, totul nu e decît o diversiune şi o ploaie de fumigene,

pentru înspăimîntarea populaţiei. Vrăjmaşii Ţării mă răstignesc, dar ei uită un lucru: oamenii

simpatizează cu victima! Astăzi, a fost dat publicităţii un sondaj IMAS, care mă creditează pe

mine cu 56%, iar pe contracandidatul meu cu 44%, iar diferenţa va creşte. Eu nu numai că nu

sînt izolat pe plan extern, dar îmi face plăcere să vă anunţ că ieri, 5 decembrie, am primit,

printr-un emisar special, una dintre cele mai importante distincţii internaţionale: Medalia de

Aur şi Diploma „Omul Anului 2000", decernate de Institutul Biografic American din New

York. Port la gît această medalie cu eşarfă de mătase mov, iar diploma o am aici, alături.

Dacă aş fi fost aşa cum încearcă să mă picteze unii, n-aş fi primit, doar în acest an, două

prestigioase distincţii: Medalia de Aur „Omul Anului 2000" şi Medalia de Aur a Academiei

Mondiale de Medicină „Albert Schweitzer", pentru acţiuni umanitare.

Doamnelor şi domnilor, acesta este ultimul meu mesaj către Poporul Român în

actuala campanie electorală. Aşa după cum vedeţi, unul dintre scopurile diversiunii a fost

atins: în loc să mă ocup de prezentarea programului meu prezidenţial şi de priorităţile social-

economice ale PRM, a trebuit să demontez, punct cu punct, acuzaţiile aberante care mi s-au

Pagina 64 din 75

Page 65: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

adus. Acelora care se întreabă de ce nu a avut loc nici o dezbatere publică între mine şi

contracandidatul meu, aşa cum se întîmplă în toată lumea civilizată, le voi răspunde că acesta

evită, mai pe româneşte fuge de un asemenea dialog, procedeu care nu îi face cinste. Este

regretabil că dl. Ion Iliescu nu acceptă un dialog, în direct, absolut necesar pentru ca populaţia

să poată compara cele două oferte electorale - dar el a intervenit, brutal, şi în dreptul meu

legal de a-mi împărţi spaţiul de antenă acordat de Legea Electorală pe postul public de

Televiziune: iniţial, eu am intenţionat să vorbesc astăzi 30 de minute şi mîine 30 de minute,

pentru a fi sigur că mă vor recepţiona mai multe categorii de cetăţeni, lată că n-a fost posibil

şi PDSR-ul a dictat şi a bătut cu pumnul în masă. De altfel, ştiu că s-a instaurat o stare de

nemulţumire şi nervozitate faţă de aroganţa la care au revenit liderii acestui partid. Nu mai

departe decît acum 4 ani, PDSR-ul a pierdut alegerile într-o manieră catastrofală, iar ieşirea

din scenă a d-lui Ion Iliescu părea a fi definitivă, îi reamintesc acestuia că populaţia era atît de

scîrbită şi revoltată, încît ar fi fost în stare să voteze cu oricine, şi cu Petrache Lupu, numai să

scape de el. Ion Iliescu a avut Ţara pe mînă timp de 7 ani, dar a condus-o din ce în ce mai rău,

pînă a făcut posibilă explozia socială din noiembrie 1996. încă ne sînt proaspete în memorie

declaraţiile unor lideri, care susţineau că „Dumnezeu e PDSR-ist" şi că ei vor conduce Ţară

pînă în anul 2050. Să mai vorbim de miliardele de dolari prăduite în primii 2 ani

postdecembrişti? Să mai vorbim de ruinarea economiei naţionale? Să mai vorbim de reţelele

de tip mafiot patronate de Regimul Iliescu ? Am zeci de documente, dintre care aleg unul

singur, din lipsă de timp: traficul de armament şi ţigări efectuat de aeronava IL-18 pe

Aeroportul Otopeni, în anii 1995 şi 1996, avion înmatriculat E.R. 75929. în perioada iunie-

decembrie 1995 au fost 16 transporturi, iar în perioada ianuarie-noiembrie 1996 au fost 22 de

transporturi. Reţineţi, e vorba de un singur avion, cel implicat, mai tîrziu, şi în Afacerea

Ţigareta II. în realitate, aşa după cum îmi mărturisea căpitanul Valentin Vasilescu,

comandantul adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, în timpul Regimului Iliescu au fost

desfăşurate mai multe sute de asemenea „operaţiuni speciale". Noi nu sîntem împotriva

comerţului, fie el şi cu arme, dar în ce buzunare sau conturi au intrat sutele de milioane de

dolari cîştigate şi de ce nu s-au plătit taxele vamale ? La fel de scandaloasă a fost contrabanda

cu petrol şi benzină, de care a scris şi presa internaţională. La fel de revoltătoare au fost

activităţile de tip mafiot ale directorului SPP de atunci, Dumitru Iliescu, cu maşini, cu arme şi

muniţie, cu alte bunuri şi valori, toate în afara Legii. Atunci cînd am ridicat acest caz

infracţional în faţa Senatului României, urmarea a fost că dl. Ion Iliescu, în loc să se

debaraseze de infractor, mi-a ridicat mie imunitatea parlamentară. Un caz similar s-a petrecut

în privinţa generalului Victor Marcu, prim-adjunct al directorului SRI: acesta l-a informat pe

Pagina 65 din 75

Page 66: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

şeful Statului despre ilegalităţile lui Virgil Măgureanu, dar, ce paradox inimaginabil, a doua

zi a fost dat afară chiar generalul care îndrăznise să sesizeze abuzurile şi actele ilegale ! De

fapt, una dintre problemele d-lui Ion Iliescu este aceasta: n-a avut „mînă bună" la oameni, s-a

înconjurat, aproape sistematic, de indivizi dubioşi şi puşi pe căpătuială, ca Gelu Voican

Voiculescu, Silviu Brucan, Mihai Bujor Sion, Dumitru Iliescu şi alţii ca ei. „Spune-mi cu cine

te-nsoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti!" - sună o zicală românească. Ne amintim, cu toţii, scena

ridicolă în care un comando de 40 de parlamentari PDSR l-a însoţit pe deputatul Gabriel

Bivolaru la Parchetul General, ca un fel de „trupă de şoc" şi de intimidare a Justiţiei. Am aflat

şi ce se ascundea în spatele acestei demonstraţii fără precedent, fiindcă nicăieri actul de

justiţie nu se exercită sub presiunea străzii: acest Gabriel Bivolaru îşi cumpărase, în 1996,

locul de deputat, ducînd cîte o valiză cu cîte 1 miliard de lei acasă la doi dintre fruntaşii

PDSR-ului. Exemplele sînt mai numeroase şi toate arată că PDSR-ul a pierdut atunci

alegerile fiindcă era perceput de populaţie drept cel mai corupt partid, în vara anului 1997,

PDSR-ul s-a spart în două, aşa după cum se ştie, pe fondul Afacerii Costea - personaj care a

pompat milioane de dolari şi într-o parte, şi în alta. Dar, nu-mi propun să fac un proces

PDSR-ului, deşi lumea se întreabă de unde a avut acest partid acum, în campania electorală,

atîtea zeci de milioane de dolari, în timp ce noi n-avem bani de afişe sau de bannere. Şi lumea

se mai întreabă cum au reuşit să ia trenul corupţiei, din mers, şi cei nou-veniţi la pupitrul de

comandă: de pildă, un primar PDSR de sector a cîştigat, în numai 6 luni, din iunie 2000 pînă

acum, 6 miliarde de lei, iar un viceprimar a cîştigat 2 miliarde de lei, ambii din atribuirea

unor lucrări de construcţii către propriile lor firme, evident, fără licitaţie. Aroganţa de care

vorbeam s-a propagat cu viteza fulgerului. Am să vă dau un singur exemplu: vineri, 1

Decembrie, un alai PDSR-ist s-a prezentat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca şi a încercat

să intre, cu forţa, în Loja Centrală, pentru a urmări spectacolul dat de Primărie în cinstea Zilei

Naţionale. Un funcţionar obştesc, pe nume lonuţ Ţene, le-a spus năvălitorilor că Loja cu

pricina e rezervată primarului Gh. Funar şi oaspeţilor de la Bucureşti şi Chişinău. „Şi ce

dacă? Noi am cîştigat alegerile!" - a răspuns vicepreşedintele Filialei Judeţene PDSR, un

anume Apahideanu, după care, nici una, nici două, i-a tras bietului om, o persoană delicată,

poet cu mai multe cărţi publicate, trei palme răsunătoare. Chiar aşa, domnilor? Aţi ajuns să

bateţi lumea numai pentru că nu face sluj în faţa voastră? Iar vă purtaţi de parcă aţi avut nu

37%, ci 87% ? Se vede treaba că din operele complete ale şefului vostru n-aţi reţinut decît

mîna vîrîtă în beregata unui ziarist şi faimoasa întrebare: „De ce urli, mă, animalule?" La ce

oare trebuie să se mai aştepte cetăţenii României de la nişte oameni care sînt puşi pe răfuială

şi reglări de conturi, pe inocularea unei psihoze că vine tăvălugul şi PDSR-izează Ţara?

Pagina 66 din 75

Page 67: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Domnule Iliescu, am să vă pun acum, în lipsă, cîteva dintre întrebările pe care vi le-aş

fi adresat dacă aţi fi avut bărbăţia să vă confruntaţi cu mine. Motivul invocat de dvs., cum că

eu aş fi agresiv şi v-aş jigni, nu rezistă, fiindcă am mai participat împreună, în turneul

electoral preliminar, la mai multe emisiuni de Televiziune, şi la TVR, şi la TVR Internaţional,

şi la ANTENA 1, unde nu numai că nu v-am deranjat cu nimic, dar chiar v-am luat apărarea

în faţa violenţei unor contracandidaţi. Acum, aţi adoptat o poziţie de tip apartheid. Dvs. aţi

prins din zbor acest clişeu, al aşa-zisului meu extremism, care nu se poate proba prin nimic

concret, şi faceţi caz că Occidentul vă apreciază echilibrul şi echidistanţa. Să admitem că ar fi

aşa. Atunci cum vă explicaţi, totuşi, eşecurile numeroase pe care le-aţi avut şi pe plan extern,

timp de 7 ani? în afară de invocarea obsesivă a Pactului de la Montcloa, din Spania, şi de

cîteva şabloane despre strategii şi parteneriate, ce mai ştiţi dvs. în materie de politică? Şi, în

general, ce termen de funcţionare poate avea „limba de lemn" pe care o utilizaţi, de 50 de ani

încoace? lată începutul unui articol din cunoscuta publicaţie britanică „The Independent", nr.

din 27 noiembrie a.c., care n-a fost popularizat de presa de la Bucureşti, citez: „Vechiul aliat

al fostului dictator comunist al României, Nicolae Ceauşescu, părea că va recîştiga puterea

seara trecută, mişcare care ar putea îngropa candidatura României la Uniunea Europeană şi

NATO. (...) Dl. Iliescu, 70 de ani, activează în politică din perioada stalinistă a anilor '50".

Chiar astăzi, 7 decembrie, la Postul de Radio „Vocea Americii" , politologul Vladimir

Tismăneanu a avertizat că aceia care îl vor vota acum pe Ion Iliescu, peste 1 an de zile vor

regreta. Apropo, cînd aţi devenit dvs., din admirator al stalinismului biruitor, un aşa de

înfocat adept al capitalismului şi Occidentului? Am aici o fotocopie a articolului scris de dvs.

la Moscova şi publicat în ziarul „Scînteia", la 28 august 1951, citez: „Pentru orice student

român este o cinste şi o fericire să studieze în Uniunea Sovietică, în ţara ştiinţei, tehnicii şi

culturii celei mai avansate din lume (...) Noi avem foarte multe de învăţat şi din faptul că ne

aflăm într-o asemenea ţară ca Uniunea Sovietică, în mijlocul unor asemenea oameni ca

oamenii sovietici. (...) Avem de învăţat nespus de mult din felul de a trăi şi a gîndi al omului

sovietic, al acestui om de o mare înălţime morală, cult, modest". Şi acum, paragraful de

senzaţie: „Cu toţii simţim prietenia, îndrumarea şi ajutorul tovarăşilor noştri sovietici, ne

bucurăm împreună de succesele construcţiei noastre paşnice şi simţim aceeaşi revoltă contra

canibalilor americani care săvîrşesc bestialităţi de nedescris împotriva eroicului popor

coreean şi care pregătesc un nou război mondial. De la oamenii sovietici avem de învăţat ce

înseamnă adevăratul patriotism" - am încheiat citatul. Semnează, Ion Iliescu, Student Anul III

la Institutul Energetic Molotov, Moscova. Aşadar, în tinereţea dvs. stalinistă îi înfieraţi pe

americani ca fiind nişte canibali şi nişte bestii, pe cînd omul sovietic, ehei, era un model de

Pagina 67 din 75

Page 68: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

patriotism, de omenie, de o mare înălţime morală.În vremea aceea, ce se întîmpla în

România, din pricina oamenilor sovietici care erau idolii dvs.? Păi, ce să se întîmple: 300 000

de oameni, floarea culturii, ştiinţei, religiei şi oştirii române erau exterminaţi la Canal şi în

Lagăre de către trupele de ocupaţie sovietice, în acelaşi timp, zeci de mii de militari români şi

sute de mii de civili din Basarabia şi Bucovina îngheţau sub viscolele năpraznice ale Siberiei,

de le-au putrezit oasele la capătul lumii, tot din pricina „marii înălţimi morale a omului

sovietic". La tragedia lor de a muri de frig, de foame şi de bătăi în Uniunea Sovietică, dvs.

răspundeaţi cu „Fericirea de a studia în URSS", fericire, totuşi, întunecată de norii negri ai

canibalilor americani, care erau gata-gata să provoace atunci, după 1951, cel de-al Ill-lea

război mondial. Nobile şi înălţătoare pagini aţi mai scris la vîrsta de 21 de ani, d-le Ion Iliescu

! Aşa că nu-i de mirare că în iulie 1956, aşa după cum arată presa vremii, aţi fost cooptat în

Biroul Politic al CC al UTM şi cariera dvs. a început ! Nu vreau să vă scriu eu biografia şi

nici nu vă reproşez păcatele tinereţilor, deşi cine a pactizat atunci cu duşmanul Ţării sale e

poate mai vinovat decît acesta în faţa Istoriei. Totuşi, cum v-aţi dat biografia la întors, cum aţi

devenit, din duşman al americanilor mîncători de oameni, nu-i aşa, pro-american ?! O

asemenea metamorfoză ciudată nu s-a mai văzut decît la gîndacul lui Kafka! în realitate, d-le

Iliescu, dvs. n-aţi făcut altceva decît să vă aranjaţi ploile şi viaţa de aşa manieră, încît să

conduceţi tot timpul, indiferent de regimul politic. Născut să fiţi şef, acum nu concepeţi o altă

ipostază decît aceea de a reveni în fruntea Statului Român, deşi nu mai sînteţi la vîrsta la care

puteţi desfăşura o activitate energică pentru Ţară, de vreme ce nici acum 10 ani n-aţi făcut

mare lucru. Printre întrebările pe care aş fi vrut să vi le pun, d-le Iliescu, este şi una

referitoare la asasinarea fostului dvs. şef şi tovarăş de drum, Nicolae Ceauşescu. Ani de zile

aţi negat că aţi fi avut vreun amestec, dar aşa ceva e ridicol, fiindcă nu mişca nimic în

structurile noii puteri fără ştirea şi acordul dvs. Am aici o copie după actul prin care, la 24

decembrie 1989, în calitate de preşedinte al CFSN, dvs. aţi instituit Tribunalul Militar

Excepţional, a cărui sentinţă de condamnare la moarte, după cum a mărturisit şi Silviu

Brucan, era deja stabilită. Unde intervine ilegalitatea? La 24 decembrie nu funcţiona nici un

CFSN, şedinţa de constituire avînd loc abia la 28 decembrie 1989, şi nici măcar atunci nu aţi

fost ales preşedinte. Aşadar, aceea a fost o crimă calificată, pe baza unui grosolan fals în acte

publice, a încălcării Legilor Ţării şi a funcţionării unui Tribunal ilegal. Dar, dincolo de toate

acestea, rămîne asasinatul oribil, a doi oameni bătrîni, efectiv nituiţi cu 600 de gloanţe el şi cu

700 de gloanţe ea, căreia i-a zburat şi o parte a craniului, încît martorii povestesc că un cîine

al Regimentului de la Tîrgovişte, Rex, i-a mîncat creierul şi i-a băut sîngele. Cum a fost

posibil să se întîmple o asemenea atrocitate la un Popor născut creştin? Şi de ce aţi „livrat"

Pagina 68 din 75

Page 69: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

marfa în sfînta zi de Crăciun, cînd românii nu taie nici măcar porcul, de-aia şi este Ignatul cu

cîteva zile înainte? Citez dintr-un document secret: „De altfel, Gorbaciov stăruia, încă din 22

decembrie 1989, pentru asasinarea lui Ceauşescu. Scenariul asasinării urma să fie declanşat

de parola «Recursul la metodă» sub conducerea directă a lui Ion Iliescu". Eu n-am să vă

întreb, d-le Ion Iliescu, aşa cum v-a întrebat dl. Emil Constantinescu, în 1996, dacă dvs.

credeţi în Dumnezeu. Aţi mărturisit-o singur, sînteţi liber cugetător, adică ateu. Eu am să vă

întreb dacă l-aţi visat vreodată pe Nicolae Ceauşescu, dacă aţi avut vreodată imaginea acelui

bătrîn ciuruit de gloanţe înainte de a fi ucis de lipsa insulinei. Dar pe tinerii omorîţi DUPĂ

asasinarea lui Ceauşescu i-aţi visat ? Pe ei cine i-a împuşcat, d-le Iliescu? Să nu-mi răspundeţi

că teroriştii, fiindcă povestea asta n-o mai cred nici copiii dintre blocuri, care frecventează

lucrări mai elevate, ca textele formaţiei BUG Mafia şi ale altor trupe de succes. Vă spun eu ce

s-a întîmplat: acel război româno-român s-a declanşat pentru a justifica uciderea soţilor

Ceauşescu şi a instaura panica şi teroarea în populaţie, aşa încît legitimitatea puciştilor să

apară drept necesară şi salvatoare. Poeta Leonida Lari, pe atunci deputat în Parlamentul de la

Moscova, I-a auzit pe Mihail Gorbaciov spunînd, la microfon, că acum a vorbit cu tovarăşul

Ion Iliescu, care a cerut ajutorul trupelor sovietice. Exact acelaşi dialog I-aţi reprodus şi dvs.,

la Bucureşti, de faţă cu numeroşi martori. Noroc cu bravul general Ştefan Guşe, care s-a opus

intervenţiei ruseşti. Din păcate, curajul i-a fost fatal: nu peste mult timp, muntele acela de om,

prieten bun al meu, avea să moară de cancer, la numai 53 de ani, medicii militari din jurul

meu, senatorul loan Cârciumaru şi deputatul Ion Marinescu, comentînd că generalul a fost

iradiat. La fel a fost suprimat şi şeful trupelor USLA, colonelul Gh. Ardeleanu. în aceeaşi

manieră brutală, cu o salvă de rachete, a fost pulverizat, din ordinul generalului KGB-ist

Nicolae Militam, elicopterul cu care erau aduşi la Bucureşti generalii Nuţă şi Mihalea, care

ştiau prea multe despre amestecul străin. Apoi, i-aţi băgat la închisoare pe colegii şi tovarăşii

dvs., dintre care doi au şi murit destul de repede: fostul preşedinte al MAN Nicolae Giosan s-

a prăpădit în temniţă, iar fostul ministru de Externe loan Totu s-a spînzurat. N-aveţi, oare,

nici o remuşcare, d-le Ion Iliescu? Nici faţă de tinerii stîlciţi în bătaie în iunie 1990, sau faţă

de cei ucişi de forţele de represiune în septembrie 1991? Pe cîţi munţi de cadavre sînteţi

capabil să mai călcaţi pentru a vă eterniza la Putere? Şi cîţi ani vreţi să mai domniţi, poate

cumva pînă la vîrsta de 900 de ani a lui Matusalem? Nici o problemă, se poate aranja şi asta,

vorbim cu specialiştii în inginerie genetică şi vă clonăm, dvs. să fiţi fericit!

In privinţa candidaturii dvs. iarăşi s-a comis o fărădelege: dvs. pretindeţi că n-aţi avut

decît un singur mandat prezidenţial, 1992-1996. Eroare gravă! Dar între 1990 şi 1992 cine a

fost preşedintele României ? Hai să admitem că numărătoarea începe din decembrie 1991, de

Pagina 69 din 75

Page 70: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

cînd a fost votată Constituţia - şi tot rămîne aproape 1 an, pînă în septembrie 1992, timp în

care aţi semnat documente oficiale şi tratate internaţionale în calitate de preşedinte al Ţării.

Există un precedent: aşa după cum se ştie, imediat după asasinarea lui John Kennedy,

vicepreşedintele Lyndon Johnson a depus Jurămîntul, în avion, şi a devenit noul preşedinte al

Americii, pentru a se evita vidul de putere. Acel prim mandat al lui a durat doar 1 an, pînă la

alegerile din 1964, pe care le-a cîştigat, şi a mai beneficiat de încă un mandat, pînă în 1968.

Acolo, cariera lui prezidenţială s-a încheiat, întrucît Constituţia SUA prevede numai 2

mandate. Este exact cazul dvs. Acum, vă luptaţi, din răsputeri, pentru cel de-al 3-lea mandat.

Cine ne asigură pe noi că, dacă îl veţi obţine, nu veţi schimba Constituţia pentru a mai cîştiga

şi alte mandate, eventual o domnie pe viaţă ? Unde scrie că numai dvs. puteţi conduce Ţara

asta? O societate se guvernează după legi şi reguli, iar dacă ele sînt încălcate se deschide

calea către multe samavolnicii. D-le Iliescu, ce aţi vrea să faceţi dvs. nou pentru Poporul

Român, în comparaţie cu cei 7 ani în care I-aţi condus, aşa cum I-aţi condus ? Cine v-a

împiedicat să vă transpuneţi în viaţă programele atunci? Astăzi, pretindeţi că aţi căpătat mai

multă experienţă, ceea ce e comic. Pentru numele lui Dumnezeu, aveţi aproape 71 de ani, iar

la sfîrşitul unui eventual nou mandat veţi avea 75 de ani, să vă dea Dumnezeu sănătate ! V-aţi

născut în timpul marii crize mondiale, în martie 1930. România intră în Secolul XXI şi în

Mileniul III, nu credeţi că şi noile generaţii au dreptul la un preşedinte născut după cel de-al

ll-lea război mondial, care să le vorbească pe limba lor, să le înţeleagă, să nu fie mereu nevoit

să le explice de ce i-a făcut canibali pe americani şi să folosească şi alt limbaj decît „sinergia

faptelor" şi „meandrele concretului" ? D-le Iliescu, daţi o şansă celor peste 10 milioane de

copii, de adolescenţi şi de tineri, care au respect faţă de bătrîni, dar nu pot fi obligaţi să se

întoarcă în trecut ori să aştepte ca, din 4 în 4 ani, să vă maturizaţi dvs. şi să căpătaţi

experienţă. Aţi avut, duminica trecută, una dintre explicaţiile votului masiv pe care tinerii mi

l-au dat mie, iar nu dvs. Eu sînt cu 20 de ani mai tînăr decît dvs. Nu contest că am făcut şi eu

destule greşeli în viaţă, însă în nici un caz mizeriile de care mă acuză unii acum. Prin

încăpăţînarea dvs. de a deveni, pentru a treia oară, preşedintele României, şi de a refuza orice

dialog cu cel de-al doilea partid din Ţară, riscaţi să aruncaţi în haos şi să-i ridicaţi pe 3 000

000 de români împotriva altor milioane de fraţi ai lor. La urma urmei, ce v-am cerut noi? Nu

v-am cerut nimic ! Nici funcţii guvernamentale, pe care, oricum, nu ştiu cu ce drept le tot

împarte PDSR-ul acum la clientela sa lacomă, nu v-am cerut nici alianţe. Ba chiar Prinţul

Paul de România m-a vizitat, şi-a oferit serviciile de mediator, însă nici nu l-aţi băgat în

seamă. Au stat ei, la masa dialogului, israelienii şi palestinienii, sud-coreenii şi nord-coreenii,

negrii şi albii în Africa de Sud - şi n-ar fi putut avea nişte tratative civilizate două partide

Pagina 70 din 75

Page 71: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

româneşti? Păi electoratul de-asta a şi votat, masiv, pentru schimbarea defunctului regim, ca

să cooperăm şi să scoatem Ţara din prăpastia crizei! Imaginaţi-vă ce atmosferă bună ar fi fost

în Ţară şi ce climat de siguranţă şi muncă s-ar fi instaurat dacă, măcar în plan parlamentar, s-

ar fi realizat o colaborare a PDSR cu PRM care, prin redistribuire, au acum 72% dintre

mandatele de senatori şi deputaţi, iar guvernul, fie şi al dvs., ar fi putut funcţiona. Dar dvs. v-

aţi opus cu o vehemenţă ilogică şi, în orice caz, improprie politicienilor de anvergură, în

aceeaşi zi de marţi, 28 noiembrie, care era chiar ziua mea de naştere, în loc să primesc şi eu

un telefon de felicitare, aşa cum e omeneşte, m-am pomenit atacat, brusc, din direcţii

similare: ziarele „Izvestia" şi „Nezavisimaia Gazeta", care apar la Moscova, Piotr Lucinscki

şi, cu voia dvs., ultimul pe listă, Ion Iliescu. Această strategie avea să capete o explicaţie a

doua zi, cînd un general al Serviciilor Secrete al Ţării mi-a comunicat că ordinul venise de la

KGB. Acum era clar. Haideţi să ne uităm pe hartă: Rusia ştie că a pierdut, irevocabil,

Iugoslavia, care se integrează rapid în Europa Occidentală, şi atunci se încearcă să se creeze

un cap de pod, prin România, spre Balcani. Garanţia funcţionării acestui plan o reprezintă

realegerea dvs. în funcţia de preşedinte. Orice explicaţie aţi da, cu suficienţa care vă

caracterizează, nu rezistă în faţa faptelor concrete. Pentru că ura cu care dvs. aţi exclus, încă

din start, orice dialog, chiar la nivel de „Bună ziua", cu PRM, numai printr-un ordin extern se

explică. De altfel, mai mulţi ofiţeri ne-au mărturisit că Dosarul KGB al dvs. a fost sustras din

arhiva SRI, la începutul lui 1990, de viitorul general Vasile Lupu, care, evident, şi-a făcut mai

multe copii. Şi acum, întreb cancelariile occidentale şi ambasadele acreditate la Bucureşti:

vrea cineva ca România să recadă în spaţiul de influenţă al acelor tendinţe revanşarde ale

imperiului ex-sovietic ? Aşa ne îndreptăm spre NATO, cu un om care îi sataniza pe americani

şi a avut, toată viaţa, legături indestructibile cu Moscova ?!

Doamnelor şi domnilor, departe de mine gîndul de a-l descalifica pe dl. Ion Iliescu în

faţa dvs. Lumea vede şi judecă: în timp ce domnia-sa a condus Ţara timp de 7 ani, eu n-am

condus nimic şi aş putea face pentru Poporul Român şi idealurile sale mai mult decît un om

şovăielnic, care a fost, în ultimii 11 ani, prizonierul unor cercuri de interese de tip mafiot. Nu

ştiu cum se face, dar de venirea mea la Putere nu se tem nici muncitorii, nici gospodinele, nici

şomerii, nici minerii înfometaţi, nici militarii, nici dascălii, ci se tem exact aceia care, pînă

acum cîtva timp, îl terfeleau pe dl. Ion Iliescu în fel şi chip. Am aici ziarul „Ziua" din 29

octombrie 1996, puteţi vedea şi dvs.: „Caracatiţa Mafiei politico-financiare a preşedintelui

României a trecut Atlanticul. Ion Iliescu a topit în SUA peste 4 milioane de dolari sustras! de

la popor". Alte titluri, tot în „Ziua": „A fost o lovitură de Stat. lată dovada nr. 8. Ion Iliescu a

stat legat la firul scurt cu Gorbaciov". Alt titlu: „Parola «Opriţi măcelul!» a declanşat

Pagina 71 din 75

Page 72: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

teroarea". Alte publicaţii, care acum îl apără, îl acuzau că, pe vremea cînd era prim-secretar la

laşi, au fost arestate şi chiar au murit destule femei care îşi făceau chiuretaj. Timp de 7 ani, d-

na Doina Cornea a răguşit strigînd „Nu mai vrem, nici un pic, preşedinte bolşevic!" La

vremea aceea, eu i-am luat apărarea lui Ion Iliescu. Răsplata ? O vedeţi şi dvs., stimaţi

locuitori ai României: dl. Ion Iliescu a fost îmbrăţişat, cu o căldură suspectă, ca un fel de

salvator al democraţiei şi părinte al Patriei, exact de către aceia care îl făceau Antichrist.

Niciodată n-a existat, în Istoria României, o asemenea scenă de cameleonism colectiv.

Aceasta e, cu adevărat, „marea năpîrlire". Mai mult decît atît, în dispreţul propriului electorat,

care l-a votat tocmai ca să scape de partidele care au ruinat Ţara în ultimii 4 ani, PDSR-ul a

defilat, la braţ, cu liderii UDMR, PD şi PNL, pe care, cu numai cîteva săptămîni înainte, îi

ameninţa cu celulele puşcăriilor! Deruta a fost totală printre membrii şi simpatizanţii PDSR-

ului, oameni cinstiţi şi cu frica lui Dumnezeu. Ulterior, simţind pulsul populaţiei, negocierile

au fost îngheţate, dar asta e valabil pînă duminică, încercînd să dreagă busuiocul, conducerea

PDSR-ului a făcut o gafă şi mai mare. Dar, fiecare doarme aşa cum îşi aşterne. Insă e păcat

de Ţara asta, că intră în iarnă nu numai cu cămările goale, ci şi cu sufletul gol şi cu un

sentiment de trădare care produce traume adînci.

In fine, să ne ocupăm puţin de programul meu prezidenţial. Din numeroasele măsuri

pe care le preconizez, voi începe cu cîteva, mai stringente: în primul rînd, dacă mă va ajuta

bunul Dumnezeu să devin preşedinte şi să-mi salvez Ţara de la pieire, voi asigura cancelariile

lumii, inclusiv reprezentanţele diplomatice acreditate la Bucureşti, că voi respecta cu

fermitate angajamentul nostru de integrare a României în structurile euro-atlantice, precum şi

toate tratatele şi acordurile internaţionale la care Ţara noastră este parte. Nu de mine trebuie

sa se teamă Occidentul, fiindcă eu sînt un om al păcii şi dialogului, hotărît să modernizez

România - Occidentul trebuie să se teamă de ultima mare migraţie din Istorie, aceea a

gangsterilor, a traficanţilor de droguri şi arme, a ucigaşilor, a prostituatelor, a violatorilor de

copii, care se tot revarsă, ca lava unui vulcan, prin România către inima Europei. Aşa cum

românii au apărat, sute de ani, valorile civilizaţiei creştine a Occidentului împotriva

expansiunii otomane - acum le vor apăra contra crimei organizate, a imigraţiei ilegale şi a

altor primejdii. Eu sînt singurul care poate lua taurul Mafiei de coarne, dacă nu se va înţelege

asta va fi rău şi pentru Ţară, şi pentru tihna din multe cămine europene. Apoi, voi depune cele

mai cinstite şi statornice demersuri pentru o adevărată reconciliere naţională. N,u voi băga la

puşcărie politicieni şi ziarişti, nu voi face nici o execuţie publică, dimpotrivă, am să-i apăr de

furia populaţiei pe cei vinovaţi de jaf şi abuzuri. Tot ceea ce voi face va fi lichidarea Mafiei,

cu Legea în mînă, şi confiscarea marilor averi realizate prin fraudă. Acest drept nu mi-l poate

Pagina 72 din 75

Page 73: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

lua nimeni, fiindcă numai aşa vom putea începe o viaţă nouă. în paralel, voi lua toate

măsurile care se impun pentru asigurarea securităţii alimentare a populaţiei, cu orice preţ,

pînă vom ieşi la primăvară şi va da firul ierbii. Nu este normal ca România să sufere de

foame. Un studiu efectuat de un organism al ONU - e vorba de FAO - a stabilit că România,

cu pămîntul ei bogat şi cu regimul hidrografic excepţional, inclusiv cu cei aproape 200 de km

de Litoral al Mării Negre, cu o faună excepţională, poate hrăni nu 22 de milioane, ci 80 de

milioane de locuitori. Ca stil de muncă, voi vizita fiecare judeţ al Ţării, în primele 3 zile ale

fiecărei săptămîni, însoţit de specialişti în multiple domenii, dar şi de investitori români şi

străini, pentru a inventaria problemele grave cu care se confruntă populaţia şi a le găsi o

rezolvare rapidă, în privinţa investitorilor străini, îi voi invita să vină înapoi pe cei de la

marile firme şi concerne General Motors, General Electric, Siemens, Bayer, A.E.G.,

Deutsche Telecom, British Telecom, Marlboro şi pe toţi ceilalţi alungaţi de Mafia pestriţă

care a controlat şi a dijmuit totul. Voi ordona anchete prezidenţiale pentru stabilirea modului

în care s-au efectuat privatizările, iar acele privatizări frauduloase vor fi anulate. Voi instaura

austeritatea de sus şi pînă jos, începînd cu mine şi cu familia mea. Voi solicita Parlamentului

şi Guvernului să adopte actele normative şi să acţioneze pentru ca:

1) In maximum 6 luni, să fie asigurat salariul minim pe economie de 2 milioane de lei,

iar pensia minimă de 1,5 milioane de lei.

2) Pana la Anul Nou li se va face dreptate tuturor pagubitilor de la FNI, din fondurile

institutiei vinovate, CEC-ul, si , eventual, si cu ajutorul AVAB-ului.

3) Vor fi asigurate facilităţi de angajare pentru absolvenţii de facultăţi din promoţia

anului 2001.

Intreaga suprafaţă agricolă a României, de cea 9 milioane de hectare, să fie cultivată şi

să se reînceapă munca la amenajările funciare şi la refacerea sistemelor de irigaţii.

5) Toate complexele zootehnice care s-au dovedit rentabile vor fi redeschise.

6) Renegocierea acordurilor cu FMI şi Banca Mondială în funcţie de apărarea

Interesului Naţional.

Evident, avem mult mai multe proiecte şi măsuri, dar acestea apar mai importante în

prima fază. Totul pe fundamentul reinstaurării rolului Statului în viaţa social-economică.

Dragi compatrioţi, se apropie Sărbătorile de Iarnă. Din nefericire, ele sînt mai triste

astăzi decît oricînd, preţurile la alimente şi la carburanţi iar au luat-o razna şi voi nu aveţi nici

Pagina 73 din 75

Page 74: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

o instanţă morală şi legală la care să vă mai plîngeţi. Apar astăzi în faţa voastră cu smerenia

care se cuvine atunci cînd te ştii privit de poporul lui Ştefan cel Mare, al lui Mihai Viteazul,

al lui Avram lancu, al lui Eminescu, al lui lorga, al lui Brâncuşi, al lui Enescu. Ce popor

mesianic ! Păcat de conducătorii cei slabi pe care i-a avut în diverse perioade istorice. „Bună

Ţară, rea tocmeală" -zicea cronicarul. Aceasta e luna iertării, ca să intrăm curaţi la suflet în

Noul Mileniu. Vă iert şi pe voi, prigonitorii mei, care nu puteţi pricepe că un om e altfel decît

voi, că e o oaie albă într-o turmă de oi negre, că nu merge la furat cu hoţii, că nu se

destrăbălează cu destrăbălaţii, că nu numai că nu ia de la săraci, ca toţi bogătaşii de azi, ci,

dimpotrivă, îşi dă şi haina de pe el şi nici un om sărman n-a plecat de la uşa lui fără vreun

ajutor, oricît de mic. îi rog, totodată, pe cei pe care i-am mîhnit în vreun fel, sau i-am

nedreptăţit, fără voia mea - să mă ierte. Este înfiorător de greu, într-o lume care se

abrutizează, să-ţi păstrezi cumpătul, să rămîi un om adevărat, să nu te atingi de aurul care te

ispiteşte, să nu gîndeşti şi să nu făptuieşti urîciuni, chiar şi atunci cînd nu te vede nimeni -

există, totuşi, cineva care te vede, judecă şi cîntăreşte totul, din slava Cerului. Acelora care se

întreabă care e secretul succesului meu le voi răspunde cu simplitate, dovedind că nu m-a

orbit această izbîndă şi că trebuie să fug de păcatul trufiei: eu nu sînt decît un om, un simplu

om, ridicat din mijlocul Poporului meu, iar inima mea este cutia aceea de rezonanţă care

vibrează la nedreptăţi, la plînsul şi la durerile oamenilor. Nici eu nu-mi explic de ce mă doare

atîta suferinţa celor din jur, oameni şi animale, dar o iubire năvalnică îmi inundă pieptul şi

atunci sar în ajutorul lor. Parcă se petrece ceva magic cu mine şi trec peste orice primejdie

pentru a micşora suferinţa care domneşte în această „Vale a Plîngerii". Nu ştiu ce oieri, ce

plugari, ce preoţi, ce soldaţi, ce femei milostive mi-au trimis, pe fluviul de sînge al

generaţiilor, această patimă clocotitoare, de a face dreptate celor năpăstuiţi. Ca mîine, vor

răsuna colindele de Crăciun şi un crîmpei de lumînare, într-o ramură de brad, ne va face să ne

aducem aminte de copilărie şi de părinţi. Mesajul meu e de pace şi de bună învoire. Nu sînt

aşa de bun cum mă cred cei 220 000 de membri ai PRM, dar nici pe departe nu sînt aşa de rău

cum mă zugrăvesc cei care nu mă cunosc. Am să fiu reformatorul Ţării mele.

Duminică, România va juca ultima şansă a ei. îi rog pe magistraţii, pe preşedinţii

secţiilor de votare, pe cei care numără şi transportă voturile, dar şi pe observatorii străini - să

fie corecţi, să nu-şi facă păcatul grav de a năpăstui un om care nu vrea altceva decît binele

Poporului Român. Primesc informaţii că duminică voi fi furat „la sînge", ceea ce ar putea

provoca reacţii populare imprevizibile, îi invit pe membrii minorităţii maghiare, ai minorităţii

ţiganilor, ai altor etnii, să nu voteze cu mafia care i-a adus şi pe ei în sapă de lemn, să-şi

Pagina 74 din 75

Page 75: Referendum si alegeri 2004

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

asculte vocea inimii şi să aleagă un om care le va fi prieten şi apărător, îi rog pe cetăţeni să

vină, duminică, la vot. Jos Mafia ! Sus Patria ! Doamne, ocroteşte-i pe români ! La Mulţi Ani,

Popor Român, şi Sărbători Fericite !

Pagina 75 din 75