41
REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009 de modificare a anexelor II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește conținuturile maxime ale reziduurilor pentru azoxistrobin, atrazin, chlormequat, ciprodinil, ditiocarbamați, fludioxonil, fluroxipir, indoxacarb, mandipropamid, triiodură de potasiu, spirotetramat, tetraconazol și tiram din sau de pe anumite produse (Text cu relevanță pentru SEE) COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parla mentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE ( 1 ), în special articolul 5 alineatul (1) și articolul 14 alineatul (1) litera (a), întrucât: (1) Conținuturile maxime ale reziduurilor (CMR) pentru azoxistrobin atrazin, chlormequat, ciprodinil, ditiocar bamați, indoxacarb, fluroxipir, tetraconazol și tiram au fost stabilite în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. CMR-urile pentru forfludioxonil, mandi propamid și spirotetramat au fost stabilite în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru triiodura de potasiu nu au fost stabilite CMR-uri specifice, iar substanța respectivă nu a fost inclusă în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. (2) În contextul unei proceduri, în conformitate cu Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar ( 2 ), de autorizare a unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă ciprodinil destinată utilizării pe plante aromatice, pe frunze și rădăcini de sfeclă și pe spanac, a fost depusă o cerere, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 369/2005, de modificare a CMR-urilor existente, prevăzute în anexele II și III. (3) În ceea ce privește substanța mancozeb (ditiocarbamați), a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea acestei substanțe pe usturoi. În ceea ce privește substanța indoxacarb, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe zmeură, mure și varza de Bruxelles. În ceea ce privește substanța fludioxonil, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe morcovi, rădăcini de sfeclă, păstârnac, hrean, ceapă, barba-caprei, rădăcină de pătrunjel, spanac și frunze de sfeclă. În ceea ce privește substanța fluroxipir, a fost depusă o astfel de cerere refe ritoare la utilizarea substanței respective pe praz. În ceea ce privește substanța mandipropamid a fost depusă o cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe muștarul roșu, frunze și lăstari de brassica, spanac, iarbă-grasă și frunze de sfeclă. În ceea ce privește substanța spirotetramat, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea acesteia pe citrice, fructe semințoase, caise, piersici și struguri. În ceea ce privește substanța tetraconazol, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe caise. (4) În conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, au fost depuse cereri privind toleranța la import pentru azoxistrobin pe fructele pasiunii, pentru ciprodinil și fludioxonil pe rădăcini de plante aromate și condimente, pentru fluroxipir pe ceai și boabe de cafea, pentru triiodură de potasiu pe banane, pepeni galbeni și struguri, precum și pentru tiram pe banane. (5) În ceea ce privește substanța chlormequat, un stat membru a depus o cerere de prelungire a CMR-ului provizoriu existent, prevăzut în anexa II, în ceea ce privește perele, datorită prezenței substanței respective în mediul înconjurător. (6) În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, aceste cereri au fost evaluate de statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost înaintate Comisiei. (7) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „Autoritatea”, a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumator și, după caz, pentru animale, si a emis avize motivate cu privire la CMR-urile propuse. Autoritatea a înaintat aceste avize Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului ( 3 ). (8) În avizele sale motivate, Autoritatea a concluzionat că toate cerințele referitoare la date au fost îndeplinite și că modificările CMR-urilor solicitate de autorii cererilor sunt admisibile în ceea ce privește siguranța consuma torilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. S-a ținut cont de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor produselor alimentare care ar putea conține substanțele respective, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum foarte ridicat de culturi relevante nu indică existența unui risc de depășire a dozei zilnice admise (DZA) sau a dozei acute de referință (DAR). (9) În ceea ce privește triiodura de potasiu, Autoritatea a concluzionat că includerea acestei substanțe în anexa IV este acceptabilă în ceea ce privește siguranța consuma torilor. (10) În ceea ce privește substanța atrazin, a fost fixat un CMR provizoriu până la 1 iunie 2009 pentru cereale, în așteptarea prezentării de către solicitant a datelor care să confirme conținutul exact al reziduurilor. RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/5

Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

  • Upload
    others

  • View
    1

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI

din 27 august 2009

de modificare a anexelor II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește conținuturile maxime ale reziduurilor pentru azoxistrobin, atrazin, chlormequat, ciprodinil, ditiocarbamați, fludioxonil, fluroxipir, indoxacarb, mandipropamid,

triiodură de potasiu, spirotetramat, tetraconazol și tiram din sau de pe anumite produse

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parla­mentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE ( 1 ), în special articolul 5 alineatul (1) și articolul 14 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1) Conținuturile maxime ale reziduurilor (CMR) pentru azoxistrobin atrazin, chlormequat, ciprodinil, ditiocar­bamați, indoxacarb, fluroxipir, tetraconazol și tiram au fost stabilite în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. CMR-urile pentru forfludioxonil, mandi­propamid și spirotetramat au fost stabilite în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru triiodura de potasiu nu au fost stabilite CMR-uri specifice, iar substanța respectivă nu a fost inclusă în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(2) În contextul unei proceduri, în conformitate cu Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar ( 2 ), de autorizare a unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă ciprodinil destinată utilizării pe plante aromatice, pe frunze și rădăcini de sfeclă și pe spanac, a fost depusă o cerere, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 369/2005, de modificare a CMR-urilor existente, prevăzute în anexele II și III.

(3) În ceea ce privește substanța mancozeb (ditiocarbamați), a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea acestei substanțe pe usturoi. În ceea ce privește substanța indoxacarb, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe zmeură, mure și varza de Bruxelles. În ceea ce privește substanța fludioxonil, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe morcovi, rădăcini de sfeclă, păstârnac, hrean, ceapă, barba-caprei, rădăcină de pătrunjel, spanac și frunze de sfeclă. În ceea ce privește substanța fluroxipir, a fost depusă o astfel de cerere refe­ritoare la utilizarea substanței respective pe praz. În ceea ce privește substanța mandipropamid a fost depusă o cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe muștarul roșu, frunze și lăstari de brassica, spanac, iarbă-grasă și frunze de sfeclă. În ceea ce privește substanța spirotetramat, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea acesteia pe citrice, fructe semințoase, caise, piersici și struguri. În ceea ce privește

substanța tetraconazol, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe caise.

(4) În conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, au fost depuse cereri privind toleranța la import pentru azoxistrobin pe fructele pasiunii, pentru ciprodinil și fludioxonil pe rădăcini de plante aromate și condimente, pentru fluroxipir pe ceai și boabe de cafea, pentru triiodură de potasiu pe banane, pepeni galbeni și struguri, precum și pentru tiram pe banane.

(5) În ceea ce privește substanța chlormequat, un stat membru a depus o cerere de prelungire a CMR-ului provizoriu existent, prevăzut în anexa II, în ceea ce privește perele, datorită prezenței substanței respective în mediul înconjurător.

(6) În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, aceste cereri au fost evaluate de statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost înaintate Comisiei.

(7) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „Autoritatea”, a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumator și, după caz, pentru animale, si a emis avize motivate cu privire la CMR-urile propuse. Autoritatea a înaintat aceste avize Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului ( 3 ).

(8) În avizele sale motivate, Autoritatea a concluzionat că toate cerințele referitoare la date au fost îndeplinite și că modificările CMR-urilor solicitate de autorii cererilor sunt admisibile în ceea ce privește siguranța consuma­torilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. S-a ținut cont de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor produselor alimentare care ar putea conține substanțele respective, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum foarte ridicat de culturi relevante nu indică existența unui risc de depășire a dozei zilnice admise (DZA) sau a dozei acute de referință (DAR).

(9) În ceea ce privește triiodura de potasiu, Autoritatea a concluzionat că includerea acestei substanțe în anexa IV este acceptabilă în ceea ce privește siguranța consuma­torilor.

(10) În ceea ce privește substanța atrazin, a fost fixat un CMR provizoriu până la 1 iunie 2009 pentru cereale, în așteptarea prezentării de către solicitant a datelor care să confirme conținutul exact al reziduurilor.

RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/5

Page 2: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(11) Solicitantul a prezentat recent aceste date. Întrucât nu a fost identificat niciun risc pentru consumatori, este necesar să se prelungească valabilitatea CMR-ului provizoriu cu încă un an, pentru a permite Autorității să evalueze datele respective.

(12) Pe baza avizului motivat al Autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru contextul în cauză, modificările solicitate ale CMR-urilor îndeplinesc cerințele articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(13) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

(14) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent privind

lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexele II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 august 2009.

Pentru Comisie

Androulla VASSILIOU Membru al Comisiei

RO L 239/6 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.9.2009

Page 3: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

( 1 ) JO L 70, 16.3.2005, p. 1. ( 2 ) JO L 230, 19.8.1991, p. 1. ( 3 ) Rapoarte științifice EFSA disponibile la adresa http://www.efsa.europa.eu

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind stabilirea unei toleranțe la import pentru azoxistrobin în fructele pasiunii. Raport științific EFSA (2008) 209, 1-25. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-ului existent pentru fluroxipir în praz. Raport științific EFSA (2008) 211, 1-17. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-ului existent pentru tiram în banane. Raport științific EFSA (2008) 210, 1-29. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-ului existent pentru indoxacarb în varza de Bruxelles. Raport științific EFSA (2009) 225, 1-27. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-ului existent pentru lambda-cihalotrin în coacăze (negre, roșii și albe). Raport științific EFSA (2009) 226, 1-26. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-ului existent pentru mandipropamid într-o serie de zarzavaturi. Raport științific EFSA (2009) 229, 1-25. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-ului existent pentru tetraconazol în caise. Raport științific EFSA (2009) 230, 1-25. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-ului existent pentru chlormequat în pere. Raport științific EFSA (2009) 232, 1-34. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-ului existent, exprimat în CS2, pentru ditiocarbamați în usturoi. Raport științific EFSA (2009) 237, 1-40. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-ului existent pentru fludioxonil în diverse legume rădăcinoase. Raport științific EFSA (2009) 238, 1-27. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-ului existent pentru ciprodinil în diverse culturi. Raport științific EFSA (2009) 240, 1-26. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind includerea triiodurii de potasiu în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Raport științific EFSA (2009) 241, 1-20. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru spirotetramat în diverse culturi fructifere. Raport științific EFSA (2009) 242, 1-29. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru fludioxonil în spanac și în sfecla pentru pețiol și frunze. Raport științific EFSA (2009) 244, 1-23. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-ului existent pentru ciprodinil în spanac. Raport științific EFSA (2009) 245, 1-26. Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru indoxacarb în zmeură și mure. Raport științific EFSA (2009) 246, 1-23.

RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/7

Page 4: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

ANEXĂ

Anexele II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:

1. Anexa II se modifică după cum urmează:

(a) rândurile pentru azoxistrobin, clormequat, ciprodinil, ditiocarbamați, indoxacarb, fluroxipir, tetraconazol și tiram se înlocuiesc după cum urmează:

RO L 239/8 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.9.2009

Page 5: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

10.9.2009 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

L 239/9

„Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (a )

Azo

xist

robi

n

Clor

meq

uat

Cipr

odin

il(L

)(R)

Diti

ocar

bam

ați(

expr

imaț

iîn

CS2,

incl

usiv

man

- eb

,man

coze

b,m

etira

m,p

ropi

neb,

tiram

șizi

ram

) (7

)

Flur

oxip

ir(f

luro

xipi

r,in

clus

ives

terii

aces

tuia

, ex

prim

ațiî

nflu

roxi

pir)

(R)

Indo

xaca

rbca

sum

ăde

izom

eriS

and

R(L

)

Tetr

acon

azol

(L)

Tira

m(e

xprim

atîn

tiram

)

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0100000 1. FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI 0,05 (*)

0110000 (i) Fructe citrice 1 0,05 (*) 0,05 (*) 5 (mz) 0,02 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0110010 Grepfruturi (Pomelo (inclusiv „citricul gigant”), sweeties, tangelo, ugli și alți hibrizi)

0110020 Portocale (Bergamotă, portocală amară, chinote și alți hibrizi)

0110030 Lămâi (Chitră, lămâie)

0110040 Lămâi verzi „lime”

0110050 Mandarine (Clementină, tangerină și alți hibrizi)

0110990 Altele

0120000 (ii) Fructe nucifere (cu sau fără coajă) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0120010 Migdale 0,05 (*)

0120020 Nuci de Brazilia 0,05 (*)

0120030 Anacard 0,05 (*)

0120040 Castane 0,05 (*)

0120050 Nuci de cocos 0,05 (*)

0120060 Alune (Alună turcească) 0,05 (*)

Page 6: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

L 239/10 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

10.9.2009

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0120070 Nuci macadamia 0,05 (*)

0120080 Nuci de Pecan 0,05 (*)

0120090 Semințe de pin 0,05 (*)

0120100 Fistic 0,05 (*)

0120110 Nuci comune 0,1 (mz)

0120990 Altele 0,05 (*)

0130000 (iii) Fructe sămânțoase 0,05 (*) 1 5 (ma, mz, me, pr, t, z) 0,3 (*)

0130010 Mere (Merișor) 0,05 (*) 0,5 5

0130020 Pere (Pară nashi) 0,1 ft 0,3 5

0130030 Gutui 0,05 (*) 0,3 0,1 (*)

0130040 Moșmoni 0,05 (*) 0,3 0,1 (*)

0130050 Moșmoni japonezi 0,05 (*) 0,3 0,1 (*)

0130990 Altele 0,05 (*) 0,3 0,1 (*)

0140000 (iv) Fructe sâmburoase 0,05 (*) 0,05 (*)

0140010 Caise 2 2 (mz, t) 0,3 0,1 3

0140020 Cireșe (Cireșe dulci, vișine) 1 2 (mz, me, pr, t, z) 0,02 (*) 0,02 (*) 3

0140030 Piersici (Nectarine și hibrizi similari) 2 2 (mz, t) 0,3 0,1 3

0140040 Prune (Goldan, renglotă, corcodușă) 2 2 (mz, me, t, z) 0,02 (*) 0,05 2

0140990 Altele 0,5 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0150000 (v) Bace și fructe mici 0,05 (*)

0151000 (a) Struguri de masă și de vin 2 5 5 (ma, mz, me, pr, t, z) 2 0,5

0151010 Struguri de masă 0,1 (*)

Page 7: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

10.9.2009 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

L 239/11

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0151020 Struguri de vin 3

0152000 (b) Căpșuni 2 5 10 (t) 0,02 (*) 0,2 10

0153000 (c) Fructe de rug 0,05 (*) 0,2 0,1 (*)

0153010 Mure 3 10 0,5

0153020 Mure de câmp (Zmeură varietatea Logan, zmeură varietatea Boysen și mure galbene)

0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*)

0153030 Zmeură (Fructe de Rubus phoenicolasius) 3 10 0,5

0153990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*)

0154000 (d) Alte bace și fructe mici 0,05 (*) 0,2 0,1 (*)

0154010 Afine (Afine, merișor de munte) 5 5 0,02 (*)

0154020 Merișoare 2 5 0,02 (*)

0154030 Coacăze (roșii, albe sau negre) 5 5 (mz) 1

0154040 Agrișe (Inclusiv hibrizii încrucișați cu alte specii de Ribes) 5 5 1

0154050 Măceș 5 5 1

0154060 Dud (Arbatus) 5 5 1

0154070 Păducel spaniol 5 5 1

0154080 Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

2 0,05 (*) 1

0154990 Altele 2 5 0,02 (*)

0160000 (vi) Fructe diverse 0,05 (*) 0,02 (*)

0161000 (a) Cu coajă comestibilă 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0161010 Curmale 0,05 (*) 0,05 (*)

0161020 Smochine 0,05 (*) 0,05 (*)

Page 8: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

L 239/12 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

10.9.2009

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0161030 Măsline de masă 0,1 (*) 5 (mz, pr)

0161040 Kumquat (Kumquat marumi, kumquat nagami) 0,05 (*) 0,05 (*)

0161050 Carambola (Bilimbi) 0,05 (*) 0,05 (*)

0161060 Kaki 0,05 (*) 0,05 (*)

0161070 Prună de Java [Fruct de Eugenia javanica, Fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia (grumicha-ma), fruct de Eugenia uniflora]

0,05 (*) 0,05 (*)

0161990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*)

0162000 (b) Cu coajă necomestibilă, mici 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0162010 Kiwi 0,05 (*)

0162020 Litchi (Pulasan, rambutan) 0,05 (*)

0162030 Fructele pasiunii 4

0162040 Smochine indiene (limba soacrei) 0,05 (*)

0162050 Fructul Chrysophyllum cainito 0,05 (*)

0162060 Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

0,05 (*)

0162990 Altele 0,05 (*)

0163000 (c) Cu coajă necomestibilă, mari 0,05 (*)

0163010 Avocado 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0163020 Banane (Banană pitică, banană pentru gătit, banană măr) 2 2 (mz, me) 0,2 0,2

0163030 Mango 0,2 2 (mz) 0,02 (*) 0,1 (*)

0163040 Papaia 0,2 7 (mz) 0,02 (*) 0,1 (*)

0163050 Rodii 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0163060 Fructe de Annona cherimola (Custard apple, sugar apple, lama (Annona diversifolia) și alte anonacee de talie medie)

0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0163070 Guave 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

Page 9: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

10.9.2009 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

L 239/13

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0163080 Ananas 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0163090 Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0163100 Durian 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0163110 Soursop 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0163990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0200000 2. LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

0210000 (i) Legume rădăcinoase și cu tuberculi 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0211000 (a) Cartofi 0,05 (*) 0,05 (*) 0,3 (ma, mz, me, pr, z) 0,02 (*)

0212000 (b) Legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*)

0212010 Manioc (Tuberculi de Colocasia esculenta, taro, tannia)

0212020 Batate

0212030 Igname (yam, jicama)

0212040 Arorut

0212990 Altele

0213000 (c) Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

0213010 Sfecle 0,05 (*) 1 0,5 (mz) 0,02 (*)

0213020 Morcovi 0,2 2 0,2 (mz) 0,02 (*)

0213030 Țeline de rădăcină 0,3 0,05 (*) 0,3 (ma, mz, me, pr, t, z) 0,02 (*)

0213040 Hrean 0,2 2 0,2 (mz) 0,02 (*)

0213050 Topinamburi 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*)

0213060 Păstârnaci 0,2 2 0,2 (mz) 0,02 (*)

0213070 Pătrunjel rădăcină 0,2 2 0,2 (mz) 0,02 (*)

Page 10: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

L 239/14 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

10.9.2009

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0213080 Ridichi (Ridiche neagră, ridiche japoneză, ridiche și varietăți similare)

0,2 0,05 (*) 0,05 (*) 0,2

0213090 Barba-caprei (Scorțoneră, salsifi) 0,2 2 0,2 (mz) 0,02 (*)

0213100 Gulie furajeră 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*)

0213110 Napi 0,2 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*)

0213990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*)

0220000 (ii) Legume bulboase 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0220010 Usturoi 0,05 (*) 0,3 0,5 (mz)

0220020 Ceapă (Ceapă argintie) 0,05 (*) 0,3 1 (ma, mz)

0220030 Ceapă eșalotă 0,05 (*) 0,3 1 (ma, mz)

0220040 Ceapă verde (Ceapă de iarnă și varietăți similare) 2 1 1 (ma, mz)

0220990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*)

0230000 (iii) Legume fructoase 0,05 (*) 0,05 (*) 0,1 (*)

0231000 (a) Solanacee 2

0231010 Tomate (Roșii cireșe) 1 3 (pr, mz) 0,5 0,1

0231020 Ardei (Ardei iuți) 1 5 (mz, pr) 0,3 0,1

0231030 Vinete (Pepino) 1 3 (mz, me) 0,5 0,02 (*)

0231040 Bame 0,5 0,5 (mz) 0,02 (*) 0,02 (*)

0231990 Altele 0,5 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*)

0232000 (b) Cucurbitacee cu coaja comestibilă 1 0,5 0,2 0,2

0232010 Castraveți

0232020 Cornișoni

0232030 Dovleci [Dovlecel (Cucurbita pepo var. melopepo f. clypei­formis)]

Page 11: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

10.9.2009 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

L 239/15

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0232990 Altele

0233000 (c) Cucurbitacee cu coaja necomestibilă 0,5 0,05 (*) 1 ft 0,1 0,05

0233010 Pepeni galbeni (Kiwano)

0233020 Dovleci (Dovleac alb turcesc)

0233030 Pepeni verzi

0233990 Altele

0234000 (d) Porumb zaharat 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*)

0239000 (e) Alte legume fructoase 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*)

0240000 (iv) Brasicacee 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0241000 (a) Varză cu inflorescență 0,5 0,3

0241010 Broccoli (Broccoli calabrese, broccoli chinezesc, frunze de nap)

0241020 Conopidă

0241990 Altele

0242000 (b) Varză cu căpățână 0,3

0242010 Varză de Bruxelles 2 (mz) 0,1

0242020 Varză cu căpățână (Varză cu căpățână, varză roșie, varză creață de Milano, varză albă)

3 (mz) 3

0242990 Altele 0,05 (*) 0,02 (*)

0243000 (c) Varză pentru frunze 5 0,5 (mz)

Page 12: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

L 239/16 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

10.9.2009

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0243010 Varză chinezească [Muștar indian (muștar chinezesc cu frunze de varză), pakchoï, pakchoï sub formă de rozetă (tai goo choi), varză chinezească (petsai), Brassica alba vulgaris]

0,2

0243020 Varză fără căpățână (Varză creață fără căpățână, varză de iarnă)

0,2

0243990 Altele 0,02 (*)

0244000 (d) Gulii 0,02 (*)

0250000 (v) Legume cu frunze și plante aromatice 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*)

0251000 (a) Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee 3 10

0251010 Fetică (Fetică italiană) 1 0,1 (*)

0251020 Lăptucă (Salată cu căpățână, salată de foi, salată iceberg, marulă)

2 2

0251030 Scarolă (cicoare cu frunze întregi) (Cicoare sălbatică, cicoare cu frunze roșii, radicchio, cicoare creață de grădină, cicoare pentru păpuși)

2 2

0251040 Creson 0,02 (*) 0,1 (*)

0251050 Barbarea verna 0,02 (*) 0,1 (*)

0251060 Rucolă (Rucolă sălbatică) 0,02 (*) 0,1 (*)

0251070 Muștar vânăt 0,02 (*) 0,1 (*)

0251080 Frunze și lăstari de Brassica, spp. (Mizuna) 0,02 (*) 0,1 (*)

0251990 Altele 0,02 (*) 0,1 (*)

0252000 (b) Spanac și similare (frunze) 0,1 (*)

0252010 Spanac (Spanac din Noua Zeelandă, frunze de napi) 0,05 (*) 8 0,05 (*) 2

0252020 Iarbă-grasă (Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă- grasă comună, măcriș, salicornie)

3 10 5 0,02 (*)

0252030 Sfeclă pentru pețiol și frunze (Frunze de sfeclă) 0,05 (*) 10 (*) 0,05 (*) 0,02 (*)

Page 13: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

10.9.2009 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

L 239/17

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0252990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*)

0253000 (c) Frunze de viță-de-vie 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 2 0,1 (*)

0254000 (d) Năsturel 0,05 (*) 0,05 (*) 0,3 (mz) 0,02 (*) 0,1 (*)

0255000 (e) Cicoare witloof 0,05 (*) 0,1 (*)

0256000 (f) Plante aromatice 3 10 2 0,1 (*)

0256010 Asmățui

0256020 Arpagic

0256030 Frunze de țelină (Frunze de fenicul, frunze de coriandru, frunze de mărar, frunze de chimen, leuștean, angelică, asmățui și alte apiacee)

0256040 Pătrunjel

0256050 Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină)

0256060 Rozmarin

0256070 Cimbru (Măghiran, oregano)

0256080 Busuioc (Frunze de roiniță, izmă, izmă-bună)

0256090 Frunze de dafin

0256100 Tarhon (Isop)

0256990 Altele

0260000 (vi) Leguminoase (proaspete) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*)

0260010 Fasole (păstăi) (Fasole verde, fasole spaniolă, fasole fideluță, fasoliță)

1 2 1 (mz)

0260020 Fasole (boabe) [Bob mare, flageolet, mazăre-sabie (de Mada­gascar), fasole de Lima, fasoliță]

0,2 0,5 0,1 (mz)

0260030 Mazăre (păstăi) (Mazăre dulce) 0,5 2 1 (me, mz)

0260040 Mazăre (boabe) (Mazăre pentru consum, mazăre proaspătă, năut)

0,2 0,1 0,1 (mz)

Page 14: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

L 239/18 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

10.9.2009

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0260050 Linte 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*)

0260990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*)

0270000 (vii) Legume cu tulpină (proaspete) 0,05 (*) 0,1 (*)

0270010 Sparanghel 0,05 (*) 0,05 (*) 0,5 (mz) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*)

0270020 Cardon 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*)

0270030 Țelină 5 5 0,05 (*) 0,05 (*) 2 0,05

0270040 Fenicul 5 0,2 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*)

0270050 Anghinare 1 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,1 0,2

0270060 Praz 2 0,05 (*) 3 (ma, mz) 0,2 0,02 (*) 0,02 (*)

0270070 Rubarbă 0,05 (*) 0,05 (*) 0,5 (mz) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*)

0270080 Lăstari de bambus 0,05 (*) 0,05 (*) 0,5 (mz) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*)

0270090 Miez de palmier 0,05 (*) 0,05 (*) 0,5 (mz) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*)

0270990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*)

0280000 (viii) Ciuperci 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0280010 Ciuperci de cultură (Ciupercă de gunoi/Șampinion, burete negru de fag, shi-take)

10

0280020 Ciuperci sălbatice (Gălbiori, trufe, zbârciogi, mânătarcă) 0,05 (*)

0280990 Altele 0,05 (*)

0290000 (ix) Alge 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0300000 3. LEGUME PĂSTĂI 0,1 0,05 (*) 0,2 0,05 (*) 0,02 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0300010 Fasole (Bob mare, fasole comună, fasole oloagă, mazăre-sabie, fasole de Lima, boabe, fasoliță)

0,1 (mz)

0300020 Linte 0,05 (*)

Page 15: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

10.9.2009 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

L 239/19

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0300030 Mazăre (Năut, mazăre de câmp, latir) 0,1 (mz)

0300040 Lupin 0,05 (*)

0300990 Altele 0,05 (*)

0400000 4. SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,1 (*)

0401000 (i) Semințe oleaginoase

0401010 Semințe de in 0,05 (*) 7 0,1 (*) 0,05 (*)

0401020 Arahide 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401030 Semințe de mac 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401040 Semințe de susan 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401050 Semințe de floarea-soarelui 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401060 Semințe de rapiță (Rapiță sălbatică, navetă) 0,5 7 0,5 (ma, mz) 0,05 (*)

0401070 Boabe de soia 0,5 0,1 (*) 0,1 (*) 0,5

0401080 Semințe de muștar 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401090 Semințe de bumbac 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401100 Semințe de dovleac 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401110 Șofrănel 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401120 Limba mielului 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401130 Camelină 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401140 Cânepă 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401150 Ricin 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

0401990 Altele 0,05 (*) 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*)

Page 16: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

L 239/20 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

10.9.2009

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0402000 (ii) Fructe oleaginoase 0,05 (*) 0,1 (*) 0,02 (*)

0402010 Măsline pentru ulei 5 (pr, mz)

0402020 Nuci de palmier 5 (pr, mz)

0402030 Fructe de palmier pentru ulei 5 (pr, mz)

0402040 Kapok 5 (pr, mz)

0402990 Altele 0,1 (*)

0500000 5. CEREALE 0,02 (*) 0,1 (*)

0500010 Orz 0,3 2 3 2 (ma, mz) 0,1 0,1

0500020 Hrișcă 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,1 0,05

0500030 Porumb 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05

0500040 Mei (Mei comun, teff) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05

0500050 Ovăz 0,3 5 2 2 (ma, mz) 0,1 0,1

0500060 Orez 5 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05

0500070 Secară 0,3 2 0,5 1 (ma, mz) 0,1 0,05

0500080 Sorg 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05

0500090 Grâu (Alac, triticale) 0,3 2 0,5 1 0,1 0,1

0500990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05

0600000 6. CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO 0,1 (*) 0,1 (*) 0,05 (*) 0,1 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,2 (*)

0610000 (i) Ceai (Camellia sinensis frunze și codițe uscate, fermentat sau nu)

0,1 (*)

0620000 (ii) Boabe de cafea 0,1 (*)

Page 17: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

10.9.2009 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

L 239/21

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0630000 (iii) Infuzii (uscate)

0631000 (a) Flori

0631010 Flori de mușețel 2

0631020 Flori de hibiscus 0,1 (*)

0631030 Petale de trandafir 0,1 (*)

0631040 Flori de iasomie 0,1 (*)

0631050 Tei pucios 0,1 (*)

0631990 Altele 0,1 (*)

0632000 (b) Frunze 0,1 (*)

0632010 Frunze de căpșun

0632020 Frunze de rooibos

0632030 Maté

0632990 Altele

0633000 (c) Rădăcini 0,1 (*)

0633010 Rădăcină de valeriană

0633020 Rădăcină de ginseng

0633990 Altele

0639000 (d) Alte infuzii 0,1 (*)

0640000 (iv) Cacao (boabe fermentate) 0,1 (*)

0650000 (v) Roșcove 0,1 (*)

Page 18: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

L 239/22 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

10.9.2009

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0700000 7. HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei și pudra neconcentrată

20 0,1 (*) 0,05 (*) 25 (pr) 0,1 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,2 (*)

0800000 8. CONDIMENTE 20 0,1 (*) 0,05 (*) 25 0,1 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,2 (*)

0810000 (i) Semințe

0810010 Anason

0810020 Chimen negru

0810030 Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

0810040 Semințe de coriandru

0810040 Semințe de chimen

0810060 Semințe de mărar

0810070 Semințe de fenicul

0810080 Schinduf

0810090 Nucșoară

0810990 Altele

0820000 (ii) Fructe și bace

0820010 Piper de Jamaica

0820020 Piper de anason (piper de Sichuan)

0820030 Chimen

0820040 Cardamom

0820050 Fructe de ienupăr

0820060 Piper, negru și alb (Piper lung, piper roz)

0820070 Păstăi de vanilie

0820080 Tamarin

0820990 Altele

Page 19: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

10.9.2009 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

L 239/23

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0830000 (iii) Scoarță

0830010 Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

0830990 Altele

0840000 (iv) Rădăcini sau rizomi

0840010 Lemn-dulce

0840020 Ghimbir

0840030 Curcuma (șofran de India)

0840040 Hrean

0840990 Altele

0850000 (v) Muguri

0850010 Cuișoare

0850020 Capere

0850990 Altele

0860000 (vi) Stigmate de flori

0860010 Șofran

0860990 Altele

0870000 (vii) Tegumente accesorii

0870010 Nucșoară

0870990 Altele

Page 20: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

L 239/24 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

10.9.2009

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

0900000 9. PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI 20 0,1 (*) 0,05 (*) 25 (pr) 0,1 (*) 0,05 (*) 0,02 (*) 0,2 (*)

0900010 Sfeclă de zahăr

0900020 Trestie de zahăr

0900030 Rădăcini de cicoare

0900990 Altele

1000000 10. PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE 0,05 (*)

1010000 (i) Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnații și preparatele alimentare

0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*)

1011000 (a) Porcine 0,05 (*)

1011010 Carne 0,05 (*) 0,01 (*) 0,05

1011020 Carne fără grăsime sau macră 0,05 (*) 0,3 0,5

1011030 Ficat 0,05 (*) 0,01 (*) 1

1011040 Rinichi 0,5 0,01 (*) 0,2

1011050 Organe comestibile 0,05 (*) 0,01 (*) 0,05

1011990 Altele 0,05 (*) 0,01 (*) 0,05

1012000 (b) Bovine

1012010 Carne 0,05 (*) 0,05 (*) 0,01 (*) 0,05

1012020 Grăsime 0,05 (*) 0,05 (*) 0,3 0,5

1012030 Ficat 0,1 (*) 0,05 (*) 0,01 (*) 1

1012040 Rinichi 0,2 (*) 0,5 0,01 (*) 0,2

1012050 Organe comestibile 0,05 (*) 0,05 (*) 0,01 (*) 0,5

1012990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*) 0,01 (*) 0,05

Page 21: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

10.9.2009 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

L 239/25

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

1013000 (c) Ovine 0,05 (*)

1013010 Carne 0,05 (*) 0,01 (*) 0,05

1013020 Grăsime 0,05 (*) 0,3 0,5

1013030 Ficat 0,05 (*) 0,01 (*) 1

1013040 Rinichi 0,5 0,01 (*) 0,5

1013050 Organe comestibile 0,05 (*) 0,01 (*) 0,5

1013990 Altele 0,05 (*) 0,01 (*) 0,5

1014000 (d) Caprine 0,05 (*)

1014010 Carne 0,05 (*) 0,01 (*) 0,5

1014020 Grăsime 0,05 (*) 0,3 0,5

1014030 Ficat 0,05 (*) 0,01 (*) 1

1014040 Rinichi 0,5 0,01 (*) 0,5

1014050 Organe comestibile 0,05 (*) 0,01 (*) 0,5

1014990 Altele 0,05 (*) 0,01 (*) 0,5

1015000 (e) Animale din specia cabaline, asini sau catâri 0,05 (*) 0,05 (*) 0,01 (*) 0,5

1015010 Carne

1015020 Grăsime

1015030 Ficat

1015040 Rinichi

1015050 Organe comestibile

1015990 Altele

1016000 (f) Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

0,05 (*) 0,05 (*)

1016010 Carne 0,01 (*) 0,02 (*)

Page 22: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

L 239/26 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

10.9.2009

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

1016020 Grăsime 0,3 0,02 (*)

1016030 Ficat 0,01 (*) 1

1016040 Rinichi 0,01 (*) 0,05

1016050 Organe comestibile 0,01 (*) 0,02 (*)

1016990 Altele 0,01 (*) 0,02 (*)

1017000 (g) Alte animale de crescătorie (Iepuri de casă, canguri) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,01 (*) 0,02 (*)

1017010 Carne

1017020 Grăsime

1017030 Ficat

1017040 Rinichi

1017050 Organe comestibile

1017990 Altele

1020000 (ii) Lapte și smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt și alte grăsimi derivate din lapte, brânză și caș

0,01 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 0,05

1020010 Bovine

1020020 Ovine

1020030 Caprine

1020040 Cai

1020990 Altele

1030000 (iii) Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate ouă fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndul­citori

0,01 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 0,05

Page 23: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

RO

10.9.2009 Jurnalul O

ficial al Uniunii Europene

L 239/27

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

1030010 Pui

1030020 Rață

1030030 Gâscă

1030040 Prepeliță

1030990 Altele

1040000 (iv) Miere (Lăptișor de matcă, polen) 0,01 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 0,05

1050000 (v) Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili) 0,01 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 0,05

1060000 (vi) Melci 0,01 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 0,05

1070000 (vii) Alte produse derivate din animale terestre 0,01 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,05 (*) 0,02 0,05

Clormequat CMR provizorie care se aplică până la 31 iulie 2010 Ditiocarbamați (exprimați în CS2, inclusiv maneb, mancozeb, metiram, propineb, tiram și ziram) CMR exprimate în CS2 pot să apară din diferiți ditiocarbamați și, prin urmare, acestea nu reflectă o singură bună practică agricolă (BPA).

Așadar, nu este adecvat să se utilizeze aceste CMR pentru a verifica respectarea unei anumite BPA. (*) Indică limita inferioară de detectare analitică.

(**) Combinația pesticid-cod pentru care se aplică CMR stabilite în anexa III partea B. (a ) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I.

(L) = liposolubil (R) = definiția reziduului diferă în cazul următoarelor combinații pesticid-număr de cod:

CMR provizorie care se aplică până la 31 iulie 2010 Intre paranteze, originea reziduului (ma: maneb mz: mancozeb me: metiram pr: propineb t: tiram z: ziram).

Indoxacarb Conținutul maxim de reziduuri pentru smântâna din lapte este 0,3 mg/kg”.

Page 24: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(b) nota de subsol 1 referitoare la atrazin în cereale se înlocuiește cu următorul text:

„(1) CMR-uri provizorii, valabile până la 1 iunie 2010, în așteptarea avizului Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară privind datele referitoare la reziduuri. După această dată, valoarea CMR-ului va fi de 0,1 mg/kg, cu excepția cazului în care aceasta este modificată printr-un regulament.”

2. În anexa III,

(a) în partea A, rândurile pentru fludioxonil, mandipropamid și spirotetramat se înlocuiesc după cum urmează:

„Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR ( a )

Flud

ioxo

nil

Man

dipr

opam

id

Spiro

tetr

amat

and

its

4 m

etab

olite

s BY

I083

30-

enol

, BYI

0833

0-ke

tohy

drox

y, B

YI08

330-

mon

o-

hydr

oxy,

and

BYI

0833

0 en

ol-g

luco

side,

ex-

pr

esse

d as

spi

rote

tram

at

(1) (2) (3) (4) (5)

0100000 1. FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

0110000 (i) Fructe citrice 0,01 (*) 1

0110010 Grepfruturi [Pomelo (inclusiv „citricul gigant”), sweeties, tangelo, ugli și alți hibrizi]

10

0110020 Portocale (Bergamotă, portocală amară, chinote și alți hibrizi)

7

0110030 Lămâi (Chitră, lămâie) 7

0110040 Lămâi verzi „lime” 7

0110050 Mandarine (Clementină, tangerină și alți hibrizi) 7

0110990 Altele 7

0120000 (ii) Fructe nucifere (cu sau fără coajă) 0,05 (*) 0,01 (*) 0,1 (*)

0120010 Migdale

0120020 Nuci de Brazilia

0120030 Anacard

0120040 Castane

0120050 Nuci de cocos

0120060 Alune (Alună turcească)

0120070 Nuci macadamia

0120080 Nuci de Pecan

0120090 Semințe de pin

0120100 Fistic

RO L 239/28 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.9.2009

Page 25: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

0120110 Nuci comune

0120990 Altele

0130000 (iii) Fructe sămânțoase 5 0,01 (*) 1

0130010 Mere (Merișor)

0130020 Pere (Pară nashi)

0130030 Gutui

0130040 Moșmoni

0130050 Moșmoni japonezi

0130990 Altele

0140000 (iv) Fructe sâmburoase 0,01 (*)

0140010 Caise 5 2

0140020 Cireșe (Cireșe dulci, vișine) 5 0,05

0140030 Piersici (Nectarine și hibrizi similari) 7 2

0140040 Prune (Goldan, renglotă, corcodușă) 0,5 0,05

0140990 Altele 0,05 (*) 0,05

0150000 (v) Bace și fructe mici

0151000 (a) Struguri de masă și de vin 2 2 2

0151010 Struguri de masă

0151020 Struguri de vin

0152000 (b) Căpșuni 3 0,01 (*) 0,1 (*)

0153000 (c) Fructe de rug 0,01 (*) 0,1 (*)

0153010 Mure 5

0153020 Mure de câmp (Zmeură varietatea Logan, zmeură varietatea Boysen și mure galbene)

0,05 (*)

0153030 Zmeură (Fructe de Rubus phoenicolasius) 5

0153990 Altele 0,05 (*)

0154000 (d) Alte bace și fructe mici 0,01 (*) 0,1 (*)

0154010 Afine (Afine, merișor de munte) 3

0154020 Merișoare 1

0154030 Coacăze (roșii, albe sau negre) 3

RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/29

Page 26: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

0154040 Agrișe (Inclusiv hibrizii încrucișați cu alte specii de Ribes)

3

0154050 Măceș 1

0154060 Dud (Arbatus) 1

0154070 Păducel spaniol 1

0154080 Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

2

0154990 Altele 1

0160000 (vi) Fructe diverse 0,01 (*) 0,1 (*)

0161000 (a) Cu coajă comestibilă 0,05 (*)

0161010 Curmale

0161020 Smochine

0161030 Măsline de masă

0161040 Kumquat (Kumquat marumi, kumquat nagami)

0161050 Carambola (Bilimbi)

0161060 Kaki

0161070 Prună de Java (Fruct de Eugenia javanica, Fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia (grumicha-ma), fruct de Eugenia uniflora)

0161990 Altele

0162000 (b) Cu coajă necomestibilă, mici

0162010 Kiwi 20

0162020 Litchi (Pulasan, rambutan) 0,05 (*)

0162030 Fructele pasiunii 0,05 (*)

0162040 Smochine indiene (limba soacrei) 0,05 (*)

0162050 Fructul Chrysophyllum cainito 0,05 (*)

0162060 Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

0,05 (*)

0162990 Altele 0,05 (*)

0163000 (c) Cu coajă necomestibilă, mari

0163010 Avocado 0,05 (*)

0163020 Banane (Banană pitică, banană pentru gătit, banană măr)

0,05 (*)

0163030 Mango 0,05 (*)

0163040 Papaia 0,05 (*)

RO L 239/30 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.9.2009

Page 27: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

0163050 Rodii 3

0163060 Fructe de Annona cherimola [Custard apple, sugar apple, lama (Annona diversifolia) și alte anonacee de talie medie]

0,05 (*)

0163070 Guave 0,05 (*)

0163080 Ananas 0,05 (*)

0163090 Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack) 0,05 (*)

0163100 Durian 0,05 (*)

0163110 Soursop 0,05 (*)

0163990 Altele 0,05 (*)

0200000 2. LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

0210000 (i) Legume rădăcinoase și cu tuberculi 0,01 (*) 0,1 (*)

0211000 (a) Cartofi 1

0212000 (b) Legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale 0,05 (*)

0212010 Manioc (Tuberculi de Colocasia esculenta, taro, tannia)

0212020 Batate

0212030 Igname (yam, jicama)

0212040 Arorut

0212990 Altele

0213000 (c) Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

0213010 Sfecle 1

0213020 Morcovi 1

0213030 Țeline de rădăcină 0,05 (*)

0213040 Hrean 1

0213050 Topinamburi 0,05 (*)

0213060 Păstârnaci 1

0213070 Pătrunjel rădăcină 1

0213080 Ridichi (Ridiche neagră, ridiche japoneză, ridiche și varietăți similare)

0,05 (*)

0213090 Barba-caprei (Scorțoneră, salsifi) 1

0213100 Gulie furajeră 0,05 (*)

0213110 Napi 0,05 (*)

0213990 Altele 0,05 (*)

RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/31

Page 28: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

0220000 (ii) Legume bulboase 0,01 (*) 0,1 (*)

0220010 Usturoi 0,05 (*)

0220020 Ceapă (Ceapă argintie) 0,1

0220030 Ceapă eșalotă 0,05 (*)

0220040 Ceapă verde (Ceapă de iarnă și varietăți similare) 0,3

0220990 Altele 0,05 (*)

0230000 (iii) Legume fructoase

0231000 (a) Solanacee

0231010 Tomate (Roșii cireșe) 1 1 2

0231020 Ardei (Ardei iuți) 2 0,01 (*) 2

0231030 Vinete (Pepino) 1 1 2

0231040 Bame 0,5 0,01 (*) 0,1 (*)

0231990 Altele 0,5 0,01 (*) 0,1 (*)

0232000 (b) Cucurbitacee cu coaja comestibilă 0,2

0232010 Castraveți 1 0,2

0232020 Cornișoni 0,5 0,1

0232030 Dovleci [Dovlecel (Cucurbita pepo var. melopepo f. clypeiformis)]

1 0,1

0232990 Altele 0,5 0,1

0233000 (c) Cucurbitacee cu coaja necomestibilă 0,05 (*) 0,3 0,2

0233010 Pepeni galbeni (Kiwano)

0233020 Dovleci (Dovleac alb turcesc)

0233030 Pepeni verzi

0233990 Altele

0234000 (d) Porumb zaharat 0,05 (*) 0,01 (*) 0,1 (*)

0239000 (e) Alte legume fructoase 0,05 (*) 0,01 (*)

0240000 (iv) Brasicacee 0,05 (*) 0,01 (*)

0241000 (a) Varză cu inflorescență 1

0241010 Broccoli (Broccoli calabrese, broccoli chinezesc, frunze de nap)

RO L 239/32 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.9.2009

Page 29: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

0241020 Conopidă

0241990 Altele

0242000 (b) Varză cu căpățână

0242010 Varză de Bruxelles 0,3

0242020 Varză cu căpățână (Varză cu căpățână, varză roșie, varză creață de Milano, varză albă)

0,5

0242990 Altele 0,1 (*)

0243000 (c) Varză pentru frunze 2

0243010 Varză chinezească [Muștar indian (muștar chinezesc cu frunze de varză), pakchoï, pakchoï sub formă de rozetă (tai goo choi), varză chine­zească (petsai), Brassica alba vulgaris]

0243020 Varză fără căpățână (Varză creață fără căpățână, varză de iarnă)

0243990 Altele

0244000 (d) Gulii 2

0250000 (v) Legume cu frunze și plante aromatice

0251000 (a) Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee 10

0251010 Fetică (Fetică italiană) 0,01 (*) 0,1 (*)

0251020 Lăptucă (Salată cu căpățână, salată de foi, salată iceberg, marulă)

10 5

0251030 Scarolă (cicoare cu frunze întregi) (Cicoare sălbatică, cicoare cu frunze roșii, radicchio, cicoare creață de grădină, cicoare pentru păpuși)

10 0,1 (*)

0251040 Creson 0,01 (*) 0,1 (*)

0251050 Barbarea verna 0,01 (*) 0,1 (*)

0251060 Rucolă (Rucolă sălbatică) 10 0,1 (*)

0251070 Muștar vânăt 7 0,1 (*)

0251080 Frunze și lăstari de Brassica, spp. (Mizuna) 7 0,1 (*)

0251990 Altele 0,01 (*) 0,1 (*)

0252000 (b) Spanac și similare (frunze) 0,1 (*)

0252010 Spanac (Spanac din Noua Zeelandă, frunze de napi)

7 7

0252020 Iarbă-grasă (Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă-grasă comună, măcriș, salicornie)

10 7

0252030 Sfeclă pentru pețiol și frunze (Frunze de sfeclă) 7 7

0252990 Altele 0,05 (*) 0,01 (*)

RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/33

Page 30: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

0253000 (c) Frunze de viță-de-vie 0,05 (*) 0,01 (*) 0,1 (*)

0254000 (d) Năsturel 0,05 (*) 0,01 (*) 0,1 (*)

0255000 (e) Cicoare witloof 0,1 (*)

0256000 (f) Plante aromatice 1 10 0,1 (*)

0256010 Asmățui

0256020 Arpagic

0256030 Frunze de țelină (Frunze de fenicul, frunze de coriandru, frunze de mărar, frunze de chimen, leuștean, angelică, asmățui și alte apiacee)

0256040 Pătrunjel

0256050 Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină)

0256060 Rozmarin

0256070 Cimbru (Măghiran, oregano)

0256080 Busuioc (Frunze de roiniță, izmă, izmă-bună)

0256090 Frunze de dafin

0256100 Tarhon (Isop)

0256990 Altele

0260000 (vi) Leguminoase (proaspete) 0,01 (*) 0,1 (*)

0260010 Fasole (păstăi) (Fasole verde, fasole spaniolă, fasole fideluță, fasoliță)

1

0260020 Fasole (boabe) [Bob mare, flageolet, mazăre-sabie (de Madagascar), fasole de Lima, fasoliță]

0,2

0260030 Mazăre (păstăi) (Mazăre dulce) 0,2

0260040 Mazăre (boabe) (Mazăre pentru consum, mazăre proaspătă, năut)

0,05 (*)

0260050 Linte 0,05 (*)

0260990 Altele 0,05 (*)

0270000 (vii) Legume cu tulpină (proaspete) 0,01 (*) 0,1 (*)

0270010 Sparanghel 0,05 (*)

0270020 Cardon 0,05 (*)

0270030 Țelină 0,05 (*)

0270040 Fenicul 0,1

0270050 Anghinare 0,05 (*)

0270060 Praz 0,05 (*)

0270070 Rubarbă 0,05 (*)

RO L 239/34 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.9.2009

Page 31: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

0270080 Lăstari de bambus 0,05 (*)

0270090 Miez de palmier 0,05 (*)

0270990 Altele 0,05 (*)

0280000 (viii) Ciuperci 0,05 (*) 0,01 (*) 0,1 (*)

0280010 Ciuperci de cultură (Ciupercă de gunoi/Șampinion, burete negru de fag, shi-take)

0280020 Ciuperci sălbatice (Gălbiori, trufe, zbârciogi, mânătarcă)

0280990 Altele

0290000 (ix) Alge 0,05 (*) 0,01 (*) 0,1 (*)

0300000 3. LEGUME PĂSTĂI 0,05 (*) 0,01 (*) 0,1 (*)

0300010 Fasole (Bob mare, fasole comună, fasole oloagă, mazăre- sabie, fasole de Lima, boabe, fasoliță)

0300020 Linte

0300030 Mazăre (Năut, mazăre de câmp, latir)

0300040 Lupin

0300990 Altele

0400000 4. SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE 0,05 (*) 0,01 (*) 0,1 (*)

0401000 (i) Semințe oleaginoase

0401010 Semințe de in

0401020 Arahide

0401030 Semințe de mac

0401040 Semințe de susan

0401050 Semințe de floarea-soarelui

0401060 Semințe de rapiță (Rapiță sălbatică, navetă)

0401070 Boabe de soia

0401080 Semințe de muștar

0401090 Semințe de bumbac

0401100 Semințe de dovleac

0401110 Șofrănel

0401120 Limba mielului

0401130 Camelină

0401140 Cânepă

0401150 Ricin

RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/35

Page 32: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

0401990 Altele

0402000 (ii) Fructe oleaginoase

0402010 Măsline pentru ulei

0402020 Nuci de palmier

0402030 Fructe de palmier pentru ulei

0402040 Kapok

0402990 Altele

0500000 5. CEREALE 0,01 (*) 0,1 (*)

0500010 Orz 0,05 (*)

0500020 Hrișcă 0,05 (*)

0500030 Porumb 0,1

0500040 Mei (Mei comun, teff) 0,05 (*)

0500050 Ovăz 0,05 (*)

0500060 Orez 0,05 (*)

0500070 Secară 0,05 (*)

0500080 Sorg 0,05 (*)

0500090 Grâu (Alac, triticale) 0,2

0500990 Altele 0,05 (*)

0600000 6. CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO 0,02 (*) 0,1 (*)

0610000 (i) Ceai (Camellia sinensis frunze și codițe uscate, fermentat sau nu)

0,05 (*)

0620000 (ii) Boabe de cafea 0,05 (*)

0630000 (iii) Infuzii (uscate)

0631000 (a) Flori 0,05 (*)

0631010 Flori de mușețel

0631020 Flori de hibiscus

0631030 Petale de trandafir

0631040 Flori de iasomie

0631050 Tei pucios

0631990 Altele

RO L 239/36 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.9.2009

Page 33: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

0632000 (b) Frunze 0,05 (*)

0632010 Frunze de căpșun

0632020 Frunze de rooibos

0632030 Maté

0632990 Altele

0633000 (c) Rădăcini 1

0633010 Rădăcină de valeriană

0633020 Rădăcină de ginseng

0633990 Altele

0639000 (d) Alte infuzii 0,05 (*)

0640000 (iv) Cacao (boabe fermentate) 0,05 (*)

0650000 (v) Roșcove 0,05 (*)

0700000 7. HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei și pudra neconcentrată

0,05 (*) 0,02 (*) 10

0800000 8. CONDIMENTE 0,02 (*) 0,1 (*)

0810000 (i) Semințe 0,05 (*)

0810010 Anason

0810020 Chimen negru

0810030 Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

0810040 Semințe de coriandru

0810050 Semințe de chimen

0810060 Semințe de mărar

0810070 Semințe de fenicul

0810080 Schinduf

0810090 Nucșoară

0810990 Altele

0820000 (ii) Fructe și bace 0,05 (*)

0820010 Piper de Jamaica

0820020 Piper de anason (piper de Sichuan)

0820030 Chimen

0820040 Cardamom

RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/37

Page 34: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

0820050 Fructe de ienupăr

0820060 Piper, negru și alb (Piper lung, piper roz)

0820070 Păstăi de vanilie

0820080 Tamarin

0820990 Altele

0830000 (iii) Scoarță 0,05 (*)

0830010 Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

0830990 Altele

0840000 (iv) Rădăcini sau rizomi 1

0840010 Lemn-dulce

0840020 Ghimbir

0840030 Curcuma (șofran de India)

0840040 Hrean

0840990 Altele

0850000 (v) Muguri 0,05 (*)

0850010 Cuișoare

0850020 Capere

0850990 Altele

0860000 (vi) Stigmate de flori 0,05 (*)

0860010 Șofran

0860990 Altele

0870000 (vii) Tegumente accesorii 0,05 (*)

0870010 Nucșoară

0870990 Altele

0900000 9. PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI 0,05 (*) 0,01 (*) 0,1 (*)

0900010 Sfeclă de zahăr

0900020 Trestie de zahăr

0900030 Rădăcini de cicoare

0900990 Altele

RO L 239/38 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.9.2009

Page 35: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

1000000 10. PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

0,05 (*)

1010000 (i) Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri alte produse trans­formate având pe bază de aceste produse, precum cârnații și preparatele alimentare

0,05 (*) 0,02 (*)

1011000 (a) Porcine

1011010 Carne

1011020 Carne fără grăsime sau macră

1011030 Ficat

1011040 Rinichi

1011050 Organe comestibile

1011990 Altele

1012000 (b) Bovine

1012010 Carne

1012020 Grăsime

1012030 Ficat

1012040 Rinichi

1012050 Organe comestibile

1012990 Altele

1013000 (c) Ovine

1013010 Carne

1013020 Grăsime

1013030 Ficat

1013040 Rinichi

1013050 Organe comestibile

1013990 Altele

1014000 (d) Caprine

1014010 Carne

1014020 Grăsime

1014030 Ficat

1014040 Rinichi

1014050 Organe comestibile

1014990 Altele

RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/39

Page 36: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

1015000 (e) Animale din specia cabaline, asini sau catâri

1015010 Carne

1015020 Grăsime

1015030 Ficat

1015040 Rinichi

1015050 Organe comestibile

1015990 Altele

1016000 (f) Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

1016010 Carne

1016020 Grăsime

1016030 Ficat

1016040 Rinichi

1016050 Organe comestibile

1016990 Altele

1017000 (g) Alte animale de crescătorie (Iepuri de casă, canguri)

1017010 Carne

1017020 Grăsime

1017030 Ficat

1017040 Rinichi

1017050 Organe comestibile

1017990 Altele

1020000 (ii) Lapte și smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt și alte grăsimi derivate din lapte, brânză și caș

0,05 (*) 0,02 (*)

1020010 Bovine

1020020 Ovine

1020030 Caprine

1020040 Cai

1020990 Altele

1030000 (iii) Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate ouă fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

0,05 (*) 0,02 (*)

RO L 239/40 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.9.2009

Page 37: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4) (5)

1030010 Pui

1030020 Rață

1030030 Gâscă

1030040 Prepeliță

1030990 Altele

1040000 (iv) Miere (Lăptișor de matcă, polen) 0,05 (*)

1050000 (v) Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili) 0,05 (*)

1060000 (vi) Melci 0,05 (*)

1070000 (vii) Alte produse derivate din animale terestre 0,05 (*)

( a ) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I. (*) Indică limita inferioară de detectare analitică.”

(b) în partea B, rândurile pentru ciprodinil și fluroxipir se înlocuiesc după cum urmează:

„Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR ( a )

Cypr

odin

il (L

) (R)

Flur

oxip

ir (f

luro

xipi

r, in

- cl

usiv

est

erii

aces

tuia

, ex-

pr

imaț

i în

fluro

xipi

r) (R

)

(1) (2) (3) (4)

0130040 Moșmoni 1 0,05 (*)

0130050 Moșmoni japonezi 1 0,05 (*)

0154050 Măceș 2 0,05 (*)

0154060 Dud 2 0,05 (*)

0154070 Păducel spaniol 2 0,05 (*)

0154080 Boabe de soc 2 0,05 (*)

0161050 Carambola 0,05 (*) 0,05 (*)

0161060 Kaki 0,05 (*) 0,05 (*)

0161070 Prună de Java 0,05 (*) 0,05 (*)

0162040 Smochine indiene (limba soacrei) 0,05 (*) 0,05 (*)

0162050 Fructul Chrysophyllum cainito 0,05 (*) 0,05 (*)

0162060 Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

0,05 (*) 0,05 (*)

0163060 Fructe de Annona cherimola 0,05 (*) 0,05 (*)

0163070 Guave 0,05 (*) 0,05 (*)

0163090 Fructul arborelui de pâine 0,05 (*) 0,05 (*)

RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/41

Page 38: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4)

0163100 Durian 0,05 (*) 0,05 (*)

0163110 Soursop 0,05 (*) 0,05 (*)

0212040 Arorut 0,05 (*) 0,05 (*)

0251050 Barbarea verna 10 0,05 (*)

0251070 Muștar vânăt 10 0,05 (*)

0252020 Iarbă-grasă 10 0,05 (*)

0253000 (c) Frunze de viță-de-vie 0,05 (*) 0,05 (*)

0256050 Salvie 10 0,05 (*)

0256060 Rozmarin 10 0,05 (*)

0256070 Cimbru 10 0,05 (*)

0256080 Busuioc 10 0,05 (*)

0256090 Frunze de dafin 10 0,05 (*)

0256100 Tarhon 10 0,05 (*)

0270080 Lăstari de bambus 0,05 (*) 0,05 (*)

0270090 Miez de palmier 0,05 (*) 0,05 (*)

0290000 (ix) Alge 0,05 (*) 0,05 (*)

0401110 Șofrănel 0,05 (*) 0,05 (*)

0401120 Limba mielului 0,05 (*) 0,05 (*)

0401130 Camelină 0,05 (*) 0,05 (*)

0401150 Ricin 0,05 (*) 0,05 (*)

0402020 Nuci de palmier 0,05 (*) 0,05 (*)

0402030 Fructe de palmier pentru ulei 0,05 (*) 0,05 (*)

0402040 Kapok 0,05 (*) 0,05 (*)

0620000 (ii) Boabe de cafea 0,05 (*) 0,1 (*)

0630000 (iii) Infuzii (uscate)

0631000 (a) Flori 0,05 (*)

0631010 Flori de mușețel 0,05 (*) 2

0631020 Flori de hibiscus 0,05 (*) 0,1 (*)

0631030 Petale de trandafir 0,05 (*) 0,1 (*)

0631040 Flori de iasomie 0,05 (*) 0,1 (*)

0631050 Tei pucios 0,05 (*) 0,1 (*)

0631990 Altele 0,05 (*) 0,1 (*)

RO L 239/42 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.9.2009

Page 39: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4)

0632000 (b) Frunze 0,05 (*) 0,1 (*)

0632010 Frunze de căpșun 0,05 (*) 0,1 (*)

0632020 Frunze de rooibos 0,05 (*) 0,1 (*)

0632030 Maté 0,05 (*) 0,1 (*)

0632990 Altele 0,05 (*) 0,1 (*)

0633000 (c) Rădăcini 1 0,1 (*)

0633010 Rădăcină de valeriană 1 0,1 (*)

0633020 Rădăcină de ginseng 1 0,1 (*)

0633990 Altele 1 0,1 (*)

0639000 (d) Alte infuzii 0,05 (*) 0,1 (*)

0640000 (iv) Cacao (boabe fermentate) 0,05 (*) 0,1 (*)

0650000 (v) Roșcove 0,05 (*) 0,1 (*)

0800000 8. CONDIMENTE 0,1 (*)

0810000 (i) Semințe 0,05 (*) 0,1 (*)

0810010 Anason 0,05 (*) 0,1 (*)

0810020 Chimen negru 0,05 (*) 0,1 (*)

0810030 Semințe țelină 0,05 (*) 0,1 (*)

0810040 Semințe de coriandru 0,05 (*) 0,1 (*)

0810050 Semințe de chimen 0,05 (*) 0,1 (*)

0810060 Semințe de mărar 0,05 (*) 0,1 (*)

0810070 Semințe de fenicul 0,05 (*) 0,1 (*)

0810080 Schinduf 0,05 (*) 0,1 (*)

0810090 Nucșoară 0,05 (*) 0,1 (*)

0810990 Altele 0,05 (*) 0,1 (*)

0820000 (ii) Fructe și bace 0,05 (*) 0,1 (*)

0820010 Piper de Jamaica 0,05 (*) 0,1 (*)

0820020 Piper de anason (piper de Sichuan) 0,05 (*) 0,1 (*)

0820030 Chimen 0,05 (*) 0,1 (*)

0820040 Cardamom 0,05 (*) 0,1 (*)

0820050 Fructe de ienupăr 0,05 (*) 0,1 (*)

0820060 Piper, negru și alb 0,05 (*) 0,1 (*)

RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/43

Page 40: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4)

0820070 Păstăi de vanilie 0,05 (*) 0,1 (*)

0820080 Tamarin 0,05 (*) 0,1 (*)

0820990 Altele 0,05 (*) 0,1 (*)

0830000 (iii) Scoarță 0,05 (*) 0,1 (*)

0830010 Scorțișoară 0,05 (*) 0,1 (*)

0830990 Altele 0,05 (*) 0,1 (*)

0840000 (iv) Rădăcini sau rizomi 1 0,1 (*)

0840010 Lemn-dulce 1 0,1 (*)

0840020 Ghimbir 1 0,1 (*)

0840030 Curcuma (șofran de India) 1 0,1 (*)

0840040 Hrean 1 0,1 (*)

0840990 Altele 1 0,1 (*)

0850000 (v) Muguri 0,05 (*) 0,1 (*)

0850010 Cuișoare 0,05 (*) 0,1 (*)

0850020 Capere 0,05 (*) 0,1 (*)

0850990 Altele 0,05 (*) 0,1 (*)

0860000 (vi) Stigmate de flori 0,05 (*) 0,1 (*)

0860010 Șofran 0,05 (*) 0,1 (*)

0860990 Altele 0,05 (*) 0,1 (*)

0870000 (vii) Tegumente accesorii 0,05 (*) 0,1 (*)

0870010 Nucșoară 0,05 (*) 0,1 (*)

0870990 Altele 0,05 (*) 0,1 (*)

0900000 9. PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI 0,05 (*) 0,05 (*)

0900010 Sfeclă de zahăr 0,05 (*) 0,05 (*)

0900020 Trestie de zahăr 0,05 (*) 0,05 (*)

0900030 Rădăcini de cicoare 0,05 (*) 0,05 (*)

0900990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*)

RO L 239/44 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.9.2009

Page 41: Regulamentul (CE) nr. 822/2009 al Comisiei din 27 august ...old.madr.ro/pages/legislatie/Regulamentul-822-2009_RO.pdf · REGULAMENTUL (CE) NR. 822/2009 AL COMISIEI din 27 august 2009

(1) (2) (3) (4)

1015000 (e) Animale din specia cabaline, asini sau catâri 0,05 (*) 0,05 (*)

1015010 Carne 0,05 (*) 0,05 (*)

1015020 Grăsime 0,05 (*) 0,05 (*)

1015030 Ficat 0,05 (*) 0,05 (*)

1015040 Rinichi 0,05 (*) 0,05 (*)

1015050 Organe comestibile 0,05 (*) 0,05 (*)

1015990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*)

1017000 (g) Alte animale de crescătorie 0,05 (*) 0,05 (*)

1017010 Carne 0,05 (*) 0,05 (*)

1017020 Grăsime 0,05 (*) 0,05 (*)

1017030 Ficat 0,05 (*) 0,05 (*)

1017040 Rinichi 0,05 (*) 0,05 (*)

1017050 Organe comestibile 0,05 (*) 0,05 (*)

1017990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*)

1030020 Rață 0,05 (*) 0,05 (*)

1030030 Gâscă 0,05 (*) 0,05 (*)

1030040 Prepeliță 0,05 (*) 0,05 (*)

1030990 Altele 0,05 (*) 0,05 (*)

1040000 (iv) Miere 0,05 (*) 0,05 (*)

1050000 (v) Amfibieni și reptile 0,05 (*) 0,05 (*)

1060000 (vi) Melci 0,05 (*) 0,05 (*)

1070000 (vii) Alte produse derivate din animale terestre 0,05 (*) 0,05 (*)

( a ) Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I. (*) Indică limita inferioară de determinare analitică. (L) = liposolubil (R) = definiția reziduului diferă în cazul următoarelor combinații pesticid-număr de cod:”

3. În anexa IV,

după rândul pentru „iodura de potasiu”, se inserează următorul rând:

„triiodură de potasiu”.

RO 10.9.2009 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 239/45