Istoricul relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană

România este prima ţară din Europa Centrală şi de Est care a derulat relaţii oficiale cu

Comunitatea Europeană.

Primele relaţii oficiale între România şi, pe atunci, Comunitatea Economică Europeană, au

fost instituite în anul 1967, prin iniţierea negocierilor pentru încheierea unei serii de acorduri

tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare, respectiv, brânzeturi, ouă, carne

de porc. Aceste acorduri au urmărit, pe de o parte, scutirea de taxe, suplimentarea produselor

româneşti, iar pe de altă parte, obligarea părţii române să respecte un anumit nivel al preţurilor

pentru a nu creea dificultăţi pe piaţa statelor membre. Cele două părţi au semnat un acord prin

care, în 1974, România era inclusă în Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP), iar în 1980,

între Comunitatea Europeană şi România a fost încheiat un Acord comercial asupra

Produselor Industriale, acesta fiind ulterior suspendat de către Comunitate din cauza încălcării

drepturilor omului în perioada regimului comunist.

Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990. În 1991 a

fost semnat Acordul privind Comerţul şi Cooperarea, ca urmare a reorientării României către

valorile democratice.

România a semnat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană (Acordul European) pe

data de 1 februarie 1993.

Acest Acord, intrat în vigoare la 1 februarie 1995, statuează cadrul juridic şi instituţional

al raporturilor României cu UE, având ca obiectiv fundamental pregătirea aderării la Uniunea

Europeană.

Cererea oficială de aderare la UE a fost depusă de România la 22 iunie 1995.

În iulie 1997, Comisia Europeană publică "Opinia asupra Cererii României de a deveni

membru al UE", iar în anul următor este produs un "Raport periodic privind progresele

înregistrate de România în vederea aderării”. În cel de-al doilea "Raport periodic" asupra

României, publicat în octombrie 1999, Comisia recomandă începerea negocierilor cu

România, în anumite condiţii, printre care îmbunătăţirea situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi

elaborarea unei strategii economice pe termen mediu (Rapoartele periodice sunt publicate

anual).

În iunie 1999, România înaintează Programul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană.

Consiliul European de la Helsinki, din 12 decembrie 1999, a decis începerea negocierilor

de aderare cu toate statele candidate, inclusiv România.

Negocierile efective pentru aderarea României la UE au fost lansate oficial în 15 februarie

2000 (în acelaşi timp cu Malta, Slovacia, Lituania, Letonia şi Bulgaria).

Obţinerea statului de economie de piaţă funcţională din partea Comisiei Europene, cu

ocazia Raportului anual 2004, a influenţat în mod evident dinamica negocierilor de aderare.

România a semnat la sfârşitul anului 2006 Tratatul de aderare la Uniune, data de 1

ianuarie 2007 fiind data aderării efective a României la UE.

Cadrul juridic bilateral

După 1990, Consiliul European a pus în discuţie posibilitatea extinderii Uniunii Europene

prin cooptarea de noi membri dintre ţările Europei Centrale şi de Est. În acest scop, toate

ţările candidate la aderare au încheiat Acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, care

prevăd instaurarea unei zone de comerţ liber şi modalităţile instituţionalizate de dialog între

guvernele acestor ţări şi instituţiile comunitare, precum şi domeniile care fac obiectul noilor

relaţii între cele două părţi. Iniţiativa extinderii Uniunii Europene a fost materializată oficial la

Consiliul European de la Copenhaga, din 1993.

Acordul European constituie baza legală a relaţiilor dintre România şi Uniunea

Europeană. Documentul a fost semnat la 1 februarie 1993, a fost ratificat prin Legea nr.

20/1993 (privind ratificarea Acordului European instituind o asociere între România, pe de o

parte, Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte) şi a fost

publicat în Monitorul Oficial al României nr. 73/12.04.1993. Acordul de Asociere a intrat în

vigoare la 1 februarie 1995. Acordul European constituie fundamentul relaţiilor între UE şi

România. Dispoziţiile comerciale ale acestui acord au intrat în vigoare la 1 mai 1993 sub

forma unui acord interimar, notificat la GATT 1994.

Acordul instituie asocierea României la Uniunea Europeană şi stabileşte formele

dialogului politic permanent şi cooperării economice între cele două părţi.

Printre alte dispoziţii, Acordul European conţine prevederi referitoare la următoarele

puncte: dialog politic (primul capitol); circulaţia călătorilor (capitolul II), drept de stabilire

(capitolul III), prestarea de servicii (capitolul IV); plăţi, capital, concurenţă şi alte dispoziţii

economice, armonizarea legislativă (capitolul V); cooperarea economică (capitolul VI);

cooperarea culturală (capitolul VII); cooperarea financiară (capitolul VIII) şi dispoziţii

instituţionale (capitolul IX).

Acordul European care a instituit o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatea

Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, relevă "importanţa legăturilor

tradiţionale existente între România, Comunitate, statele sale membre, precum şi valorile

comune pe care le împărtăşesc".

Acelaşi document relevă "necesitatea de a continua şi finaliza, cu asistenţă din partea

Comunităţii, procesul de tranziţie al României spre un nou sistem politic şi economic care să

respecte regulile statului de drept şi drepturile omului, inclusiv drepturile persoanelor

aparţinând minorităţilor, să practice un sistem pluripartid bazat pe alegeri libere şi

democratice şi să asigure liberalizarea economică, în scopul instituirii unei economii de

piaţă".

Principiile generale ale Acordului şi obiectivele procesului de asociere sunt următoarele:

creearea cadrului instituţional pentru realizarea unui intens dialog politic: sprijinirea

eforturilor României pe calea dezvoltării economiei de piaţă şi consolidării democraţiei;

liberalizarea circulaţiei mărfurilor, serviciilor capitalului şi persoanelor şi creearea cadrului

pentru dezvoltarea cooperării economice, sociale, financiare şi culturale.

În domeniul comercial, Acordul European prevede realizarea unei zone de comerţ liber

prin eliminarea graduală în cadrul unei perioade de tranziţie de 10 ani, a tuturor obstacolelor

tarifare şi netarifare din calea comerţului reciproc.

Creearea zonei de comerţ liber se realizează prin concesiile convenite de părţi care au un

caracter asimetric concretizat prin eliminarea de către UE a obstacolelor sale în prima parte a

perioadei de tranziţie, iar de către România în a doua parte a acesteia.

Astfel, de la data de 1 ianuarie 1995 la importul UE de produse industriale provenite din

Romania (altele decât produsele siderurgice, produsele textile şi articolele de îmbrăcăminte)

taxele vamale au fost complet abolile. La importul de produse siderurgice taxele vamale au

fost abolite la 1 ianuarie 1996, iar la importul de produse textile şi articole de îmbrăcăminte

acestea au fost eliminate la 1 ianuarie 1997. Totodată, plafoanele cantitative la importul de

produse textile şi articole de îmbrăcăminte au fost eliminate la 1 ianuarie 1998. La importul în

România de produse industriale originare din Uniunea Europeană a fost stabilit un calendar

progresiv de eliminare a taxelor vamale care permite protejarea produselor sensibile până în

anul 2002, dată de la care România a eliminat taxele vamale aplicate produselor industriale

originare din Uniunea Europeană.

În ceea ce priveşte produsele agricole, cele două părţi şi-au acordat gradual concesii

limitate pe o bază reciprocă.

Până în prezent Acordul European a funcţionat corespunzător, fiecare parte respectându-şi

angajamentele asumate.

Evoluţii ale cadrului juridic bilateral

Comerţul cu produse agricole de bază

În cursul anului 2002 a fost finalizată runda de negocieri cu Comisia Europeană pentru

liberalizarea comerţului cu produse agricole de bază. Noile concesii au intrat în vigoare de la

01.04.2003.

Rezultatele negocierilor au vizat: promovarea aşa-numitei "dublei opţiuni zero" (utilizată

şi în cursul precedentului exerciţiu de negociere (din anul 2000). Aceasta constă în

convenirea, de ambele părţi, a unor contingente tarifare cu taxă vamală zero pentru

următoarele produse agricole: grâu, făină de grâu, porumb, orez, carne de bovine, preparate

din carne de bovine şi malţ. Menţionăm că în cazul grâului şi porumbului, care prezintă

interes pentru exportul românesc, concesiile convenite în cadrul "dublei opţiuni zero" au un

caracter asimetric în favoarea României, contingentele tarifare la exportul românesc în UE

fiind net superioare celor convenite la import. Pentru produsele acceptate în cadrul "dublei

opţiuni zero" părţile se angajează să nu acorde subvenţii/restituţii la export); liberalizarea

imediată a schimburilor bilaterale pentru o serie de produse agricole. Astfel, la importul în

Uniunea Europeană figurează produse de interes deosebit la exportul românesc, cum ar fi:

ovinele vii, carnea de ovine, sucul de mere, mierea de albine, castraveciorii şi nucile. La

importul în România, pe lista produselor liberalizate au fost incluse unele fructe

mediteraneene care nu sunt produse în ţara noastră, de asemenea s-a obţinut îmbunătăţirea

concesiilor existente pentru o serie de produse agricole de interes, partea română a obţinut o

taxă vamală de 10% din nivelul MFN la importul în UE pentru bovinele vii originare din

România şi a acceptat reducerea la zero a taxei vamale pentru contingentul de măsline

existent la importul în România şi eliminarea taxei vamale pentru o serie de poziţii tarifare la

care, la data respectivă, UE beneficia doar de o reducere a taxei vamale. Produsele în cauză au

fost selecţionate astfel încât să nu afecteze piaţa internă, având în vedere că, în cea mai mare

parte, ele nu se produc în România (măsline nefierte sau fierte în apă sau în abur, struguri

uscaţi şi arahide).

În data de 10 mai 2004 a fost finalizată o nouă rundă de negocieri aferentă voletului

produselor agricole de bază. Principiul de bază în cadrul negocierilor a fost asimetria

concesiilor convenite în favoarea României, UE fiind pregătită să-şi deschidă într-un grad mai

mare piaţa pentru importul de produse de origine română, în timp ce deschiderea pieţei

româneşti pentru produsele comunitare se va realiza gradual. La data de 4 mai 2005 România

a semnat, la Bruxelles Protocolul Adiţional la Acordul European pentru a ţine cont de

aderarea celor zece noi membri la UE şi liberalizarea, în continuare, a comerţului cu

produsele agricole de bază.

Protocolul Adiţional la Acordul European pentru a ţine cont de aderarea celor zece noi

membri la UE şi liberalizarea comerţului cu produsele agricole de bază a fost ratificat prin

Legea nr.220/6.07.2005 (publicată în Monitorul Oficial nr. 589/7.07.2005), prevederile

acesteia intrând în vigoare de la data de 1 august 2005.

Autorităţile române apreciază că modificarea regimului comercial va conduce, printre

altele, şi la adaptarea graduală a operatorilor economici români la exigenţele şi rigorile pieţei

interne şi la pregătirea adecvată a produselor româneşti pentru a face faţă presiunii

concurenţiale a produselor similare comunitare, precum şi la creearea de noi oportunităţi de

afaceri pentru operatorii economici români.

Comerţul cu produse agricole transformate

În cadrul procesului de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană a ţărilor candidate,

Comisia Europeană a lansat un amplu proces de negociere vizând noi liberalizări în comerţul

bilateral cu produse agricole transformate (PAT) (acele produse care au în componenţă: făină,

zahăr, materii prime, precum şi berea, băuturile alcoolice, apa minerală etc.). În cadrul

rundelor de negocieri partea comunitară a propus liberalizarea întregului comerţ bilateral cu

PAT, de o manieră asimetrică. Astfel UE urmează să liberalizeze total importul de PAT de

origine din România, cu excepţia unui număr redus de produse sensibile (de exemplu, produse

derivate din zahăr şi amidon), în timp ce România urmează să procedeze la o liberalizare

graduală.

Negocierile aferente liberalizării comerţului bilateral cu produse agricole transformate au

fost finalizate la data de 7 aprilie 2004. Concesiile convenite vizează, în principal,

liberalizarea cvasi-totală a exporturilor româneşti pe piaţa UE (cca. 89%) şi îmbunătăţirea

semnificativă a accesului pe piaţa românească a produselor agricole transformate de origine

din UE (concesiile convenite acoperă cca. 63% din exporturile comunitare tradiţionale).

Printre produsele care au făcut obiectul exerciţiul de negociere sunt incluse produsele

zaharoase fără cacao, ciocoltă, paste alimentare, produse de brutărie şi patiserie, o serie de

legume preparate şi conservate, bere, băuturi alcoolice, îngheţată, ţigarete şi tutunuri

omogenizate etc.

La data de 7 iulie 2005 Consiliul de Asociere România-UE a aprobat rezultatele

negocierilor prin adoptarea Deciziei nr. 3/2005 privind îmbunătăţirea regimului comerţului cu

produse agricole transformate, prevăzute în Protocolul nr.3 la Acordul European. Decizia nr.

3/2005 a fost ratificată prin Legea nr. 303/25.10.2005 (publicată în Monitorul Oficial

965/31.10.2005), prevederile acesteia intrând în vigoare de la data de 1 decembrie 2005.

Comerţul cu vinuri şi băuturi alcoolice

La 26 noiembrie 1993, la Bruxelles, România şi Comunitatea Europeană au semnat două

acorduri în sectorul vinurilor şi băuturilor spirtoase: Acordul privind stabilirea de concesii

tarifare şi Acordul privind protecţia reciprocă şi controlul denumirilor în domeniul vinurilor.

Prevederile acestor acorduri s-au aplicat începând cu 1 februarie, respectiv 1 mai 1994.

Aceste acorduri au prevăzut îmbunătăţirea, pe bază preferenţială, a condiţiilor de acces pe

piaţa comună a UE pentru vinurile româneşti, precum şi acordarea, pe principiul asimetriei a

unor facilităţi la importul în România de vinuri originare din Statele Membre ale Uniunii

Europene.

Acordul privind stabilirea reciprocă de contingente tarifare pentru anumite vinuri a expirat

la 31 decembrie 1997. Pentru a se asigura, în continuare, un regim preferenţial în comerţul

bilateral cu vinuri, acesta a fost prelungit, pe baze anuale.

În cursul anului 2001 România şi Comisia Europeană au parafat două acorduri privind

denumirile în sectorul vinurilor şi băuturilor spirtoase, acorduri care nu au fost niciodată

semnate şi puse în aplicare. În acelaşi context, la 22 martie 2001 a fost semnat, la Bruxelles,

Acordul sub formă de Schimb de Scrisori care reglementează comerţul bilateral cu vinuri şi

băuturi alcoolice.

La data de 1 aprilie 2005, România şi UE au finalizat negocierile vizând convenirea unui

Protocol Adiţional anexă la Acordul European ce include un nou Acord privind recunoaşterea

reciprocă, protecţia şi controlul denumirilor în domeniul vinurilor, băuturilor spirtoase şi

vinurilor aromatizate.

Exerciţiul de negocieri a avut în vedere, printre altele, completarea listei indicaţiilor

geografice şi denumirilor de origine pentru a ţine seamă de noile dezvoltări în domeniu,

precum şi reglementarea cadrului juridic bilateral cu privire la mărcile de comerţ pentru

vinuri, băuturi spirtoase şi vinuri aromatizate.

Comerţul cu peşte şi produse din peşte

Cadrul juridic aferent relaţiilor comerciale dintre România şi Uniunea Europeană, în noul

format de 25 state membre a înregistrat o modificare suplimentară prin semnarea la 1 ianuarie

2004 a unui nou Protocol adiţional privind reguli aplicabile comerţului cu anumite specii de

peşti şi produse din peşte.

Ratificarea Protocolului adiţional între România şi Comunitatea Europeană privind

regulile aplicabile comerţului cu anumite specii de peşti şi produse din peşte, anexă la

Acordul European, s-a realizat prin adoptarea legii nr. 143/04.05.2004, publicată în Monitorul

Oficial al României nr. 420/11.05.2004. Protocolul adiţional a intrat în vigoare de la data de 1

iunie 2004.

Concesiile convenite prevăd liberalizarea, de la intrarea în vigoare a Protocolului adiţional

a exporturilor româneşti de peşte şi produse din peşte destinate pieţei UE şi reducerea de către

România în 4 tranşe egale a taxelor vamale de import pentru produsele similare comunitare,

mai puţin pentru o serie de specii de peşti cum sunt (crapi vii, păstrăvi, calcani etc.) şi

conserve de peşte (heringi, sardine, scrumbii).

Menţionăm că începând cu data de 20.04.2004, România fost inclusă pe lista ţărilor

agreate la exportul de peşte, melci şi moluşte bivalve pe piaţa UE 25, operatorii economici

români beneficiind de această oportunitate începând cu data 04.06.2004.

În contextul în care totalul exporturilor româneşti pe piaţa UE, înregistrat în anul 2005, a

fost de 645 tone cu o valoare de 2,3 milioane USD (cca. 1,8 milioane euro), Protocolul a fost

de natură să contribuie la îmbunătăţirea accesului pe pieţele statelor membre UE cu aceste

produse, pentru anul 2010 realizandu-se un export de circa 1300 tone.

Evoluţia schimburilor comerciale bilaterale România - UE

Comerţul bilateral

Îmbunătăţirea schimburilor comerciale bilaterale între cele două părţi, s-a datorat în

principal:

• îmbunătăţirii permanente a cadrului juridic bilateral în domeniul relaţiilor comerciale;

• valorificării superioare de către exportatorii români a regimului preferenţial prevăzut la

importul în UE;

• evoluţiei pozitive a economiei româneşti;

• bunei funcţionări a mecanismelor comerciale stabilite prin Acordul European.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2011 a

fost de 16962,4 milioane lei (5017,0 milioane euro) la expedieri şi de 27132,0 milioane lei

(8025,4 milioane euro) la introduceri, reprezentând 70,6% din total exporturi şi respectiv

71,9% din total importuri.

Evoluţia schimburilor intracomunitare şi a celor extracomunitare este redată în anexa 4.

Comerţul cu Uniunea Europeană (UE-25) a înregistrat, o creştere de 34,5% faţă de (UE-

15) însumând 30,9 miliarde euro - cel mai înalt nivel înregistrat de la intrarea în vigoare a

Acordului European; exportul românesc a crescut cu 30,61 %, la 13,8 miliarde euro iar

importurile din UE cu 39,62%, la 17,1 miliarde euro.

Aderarea, în luna mai 2004, a celor 10 state la UE a adus un plus de 3,9 miliarde euro (+

14,5%) la comerţul României cu UE, din care 1,4 miliarde euro la exportul românesc (+

11,4%) şi 2,5 miliarde euro la import (+17,2%).

Comerţul bilateral cu produse industriale a reprezentat 91,9% din totalul comerţului cu

UE, însumând 29,6 miliarde euro (13,4 miliarde la exportul românesc şi 16,2 miliarde euro la

import). Atât exportul cât şi importul au înregistrat o evoluţie ascendentă: exporturile au

crescut cu 20,8% iar importurile cu 20,3%.

Exporturile şi importurile României s-au desfăşurat în cea mai mare parte cu statele

europene (85,4% şi, respectiv, 84,5%), Uniunea Europeană fiind principalul partener, cu o

pondere de 67,8% la export şi 62,4% la import.

Structura comerţului bilateral

În ceea ce priveşte structura schimburilor comerciale dintre România şi UE, atât la import

cât şi la export predomină produsele industriale, care au o pondere de cca. 90% din

schimburile comerciale bilaterale.

La exporturile româneşti către UE ponderea a fost deţinută de: textile şi îmbrăcăminte

(29,1%), maşini şi echipamente electrice (20,6%), metale comune şi produse din acestea

(9,6%), încălţăminte şi articole din piele (8,8%), vehicule şi echipamente de transport (6,9%),

produse minerale (3,5%), lemn şi produse din lemn (3,2%), alte produse (18,3%)

În ceea ce priveşte importurile, printre produsele care au înregistrat cele mai mari fluxuri

se numară: maşini şi alte echipamente electrice (25,2%), produse textile (16%), vehicule şi

echipamente de transport (11,5%), produse chimice (9,2%), metale comune şi produse din

acestea (8,7%), alte produse (29,4%)

Orientarea geografică a comerţului bilateral

UE şi-a consolidat locul de principal partener comercial al României. Orientarea

geografică a comerţului exterior arată concentrarea acestuia către Uniunea Europeană, care

deţine o pondere de 69,5% (73,0% la export şi 65,1% la import).

Italia a rămas, principalul partener comercial al companiilor româneşti, cu o pondere de

21,2% în totalul exportului. Alte destinaţii în spaţiul UE pentru exporturile româneşti au fost:

Germania (15%), Franţa (8,5%), Marea Britanie (6,7%) şi Olanda (3,2%).

Cele mai multe importuri pe piaţa românească, în afara Italiei cu 17,2% din import au

provenit din: Germania (14,9%), Franţa (7,1 %), Austria (3,5%) şi Marea Britanie (3,3%).

Primele 10 ţări -state membre UE - partenere la export, au fost: Italia (cu o pondere în

totalul exportului românesc de 20,0%), Germania (14,0%), Franţa (7,3%), Marea Britanie

(5,5%), Ungaria (4,0%), Austria (3,0%), Olanda (2,7%) şi Spania (2,5%), ponderea cumulată

a acestor ţări fiind de 59,0%.

La import, primele 10 ţări - state membre UE - partenere deţin o pondere de 46,70% din

totalul realizat, respectiv: Italia 15,9%, Germania 14,0%, Franţa 6,8%, Austria 3,7%, Ungaria

3,3% şi Polonia 3,0%.

Investiţiile străine directe

Evolutia ISD in perioada 2003-2010

1,94

5,18 5,19

8,6

0123456789

10

2003 2004 2005 2010

Fluxuri ISD (mld Euro)

România atrage anual un volum semnificativ de investiţii străine directe (ISD).

Investitorii străini care doresc să-şi relocalizeze producţia sau să dezvolte noi afaceri în

România sunt atraşi de o piaţă atractivă ca mărime, de salarii sensibil mai mici, de creşterea

productivităţii, de poziţia geografică şi perspectiva integrării în Uniunea Europeană.

Volumul cumulat al ISD a depăşit valoarea de 24 miliarde Euro.

Performanţele României în atragerea de ISD

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Principalele ţări investitoare la sfârşitul anului 2010 au fost:

20.8%

13.3%

10.6%

10.1%5.7%

4.7%

4.6%

30.2%

Olanda

Austria

Franţa

Germania

Italia

SUA

Anglia

Altele

Sursa:

Institutul Naţional de Statistică

Activităţile spre care s-au orientat investiţiile străine în perioada 1991 – decembrie

2010 au fost:

50.8%

26.4%

6.6%

6.4%

5.8%1.6% 1.5%

0.9%Industrie

Servicii profesionale

Transporturi

Comerţ cu ridicata

Comerţ cu amănuntul

Construcţii

Turism

Agricultură

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Obiective şi perspective vizând relaţiile economice România - UE.

Obiective de ordin general

România, ca stat membru al Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2007 adoptă strategia

şi obiectivele UE privind adâncirea integrării şi extinderea.

În perioada 2011-2013, România va primi de la UE cca. 30 miliarde de Euro, Fonduri

Structurale şi de Coeziune, din care 17 miliarde Euro sunt destinate politicii de coeziune.

Direcţiile prioritare de folosire a acestor fonduri pentru dezvoltare economică şi socială sunt:

- infrastructură, de nivel european;

- competitivitate economică, prin investiţii în cercetare, dezvoltare, inovare;

- dezvoltarea capitalului uman, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune;

- administraţie publică, performantă;

- dezvoltare teritorială, echilibrată.

Din partea României apare necesar un nou tip de comportament strategic, generat de:

- contextul elaborării deciziilor comunitare; modul de împărţire a deciziei între UE şi

Statele Membre

- forma duală de adoptare a deciziilor – naţională şi comunitară;

- mecanismele de reprezentare a intereselor şi cunoaşterea aspectelor particulare;

apartenenţa la anumite grupuri de interese economice şi sociale, atât la nivelul statelor,

cât şi ale societăţii civile şi mediului asociativ;

- creşterea interdependenţelor dintre statele membre şi poziţionarea faţă de problemele

integrării

Obiectivele se concentrează asupra următoarelor aspecte instituţionale şi administrative:

1. Reprezentarea intereselor

2. Elaborarea politicilor

industrială, agricolă şi de competitivitate

monetară

economică

de securitate

3. Impactul politicilor

dezvoltare şi competitivitate

participare la zona economică europeană lărgită

securitate şi apărare

4. Implementarea Acquis-ului Comunitar, în perspectiva complementarităţii

5. Legăturile de parteneriat şi consultare în realizarea unei strategii pentru coeziune

6. Finanţarea şi complementaritatea operaţiunilor de finanţare

7. Costurile / avantajele economice şi comerciale ale aderării României la UE şi

implicaţiile sale asupra mediului de afaceri

BIBLIOGRAFIE:

Grigore Geamănu „Drept internaţional public”

Ioan Voicu „Interpretarea autentică a tratatelor, 1969”

Ion Diaconu „Normele imperative în Dreptul internaţional,

Ed. Academiei, 1997”

Ion M. Anghel „Dreptul tratatelor, Bucureşti, 1993”

Ion Diaconu „Drept internaţional public, Bucureşti, 1995”

Ion Pârgaru „România în contextul globalizării şi integrării în UE,

Ed. Universitară, 2006”