18
I. Înţelepciune fără doctrină Probabil doar o persoană foarte drăguţă: Sfânta Agnes din Montepulciano.

Religia pentru atei

Embed Size (px)

DESCRIPTION

O meditaţie despre cum putem beneficia de înţelepciunea, frumuseţea şi puterea consolatoare a religiei, fără a fi credincioşi, Religia pentru atei le propune agnosticilor şi ateilor ca, în loc să ridiculizeze religiile lumii, să "fure" de la acestea. Alain de Botton ne dezvăluie cum putem găsi în religie acele idei bune despre cum să ne trăim viaţa şi să ne organizăm societăţile, punându-ne la dispoziţie exemple preţioase despre cum să construim un spirit al comunităţii, cum să facem relaţiile să dureze, cum să trecem peste sentimentele de invidie sau inadecvare, cum să călătorim inspiraţi sau să ne reconectăm la natură.

Citation preview

Page 1: Religia pentru atei

I. Înţelepciune fără doctrină

Probabil doar o persoană foarte drăguţă: Sfânta Agnes din Montepulciano.

Page 2: Religia pentru atei

Religia pentru atei10

1. Cea mai anostă și neproductivă întrebare care se poate pune legat de religie, oricare ar fi ea, este dacă aceasta e sau nu adevărată – în sensul în care ea le-ar fi fost transmisă credincioșilor din ceruri în sunet de trâmbiţe și este guvernată în chip supranatural de profeţi și creaturi celeste.

Ca să economisim timp, și, cu riscul de a pierde niște cititori chiar de la debutul acestui demers, haide să afirmăm din capul locului că nicio religie nu este adevărată în sens teologic. Această carte li se adresează celor incapabili să creadă în miracole, spirite sau povești despre ruguri aprinse și care nu manifestă vreun interes special pentru faptele unor bărbaţi sau femei stranii precum acea sfântă din secolul al XIII-lea, Agnes din Montepulciano, despre care se credea că era capabilă să leviteze un metru de la sol în timpul rugăciunii și să învie copii din morţi – și care, la sfârșitul zilelor se zice că ar fi urcat la ceruri de undeva din sudul Toscanei în spinarea unui înger.

2. Încercarea de a demonstra inexistenţa lui Dumnezeu poate consti tui o activitate foarte antrenantă pentru atei. Criticii acerbi ai religiei s-au delectat dintotdeauna cu expunerea idioţeniei credincioșilor în cel mai crud detaliu, oprindu-se doar atunci când simţeau că au reușit să-și înfăţișeze dușmanii drept imbecili desăvârșiţi sau maniaci.

Deși acest exerciţiu își are satisfacţiile lui, adevărata întrebare nu este dacă Dumnezeu există ori ba, ci în ce direcţie poate evolua discuţia după ce ajungi la concluzia că, în mod evident, acesta nu există. Premisa acestei cărţi o constituie ideea că se poate să rămâi

Page 3: Religia pentru atei

Înţelepciune fără doctrină 11

un ateu convins, dar, cu toate astea, să găsești uneori religiile utile, interesante și reconfortante și, ca atare, să devii preocupat de posibilitatea importării anumitor precepte și practici religioase în viaţa laică.

Cineva pe care doctrinele Treimii Creștine și Calea cu opt braţe a budismului îl lasă rece nu înseamnă că nu poate fi interesat de modurile în care religiile predică, promovează moralitatea, inculcă un anumit spirit comunitar, se folosesc de artă și de arhitectură, instruiesc și insuflă recunoștinţă faţă de frumuseţea primăverii. Într-o lume plină de fundamentaliști de ambele categorii – religioși și laici –, trebuie să se poată ajunge la un echilibru între respingerea credinţei religioase și un respect selectiv pentru ritualurile și preceptele religioase.

Lucrurile devin cu adevărat interesante de-abia atunci când încetăm să mai credem că religiile ne-au fost transmise din ceruri sau că sunt complet aberante. Atunci putem admite că am inventat religiile ca să slujească celor două nevoi primare care ne animă și astăzi și pe care societatea laică nu a reușit niciodată să le satisfacă în mod onorabil: prima, nevoia de a trăi laolaltă, în comunităţi, în armonie, contrar impulsurilor noastre egoiste și violente adânc înrădăcinate; și a doua, nevoia de a face faţă unor grade înspăi-mântătoare de durere cauzată de vulnerabilitatea în faţa eșecului profesional, a relaţiilor agitate, a pierderii celor dragi și a propriei noastre des compuneri și morţi. Se prea poate ca Dumnezeu să fi murit, dar problemele arzătoare care ne-au împins să-l inventăm continuă să impună soluţii care nu dispar atunci când depistăm vreo inexactitate știinţifică în parabola înmulţirii pâinilor.

Greșeala ateismului modern rezidă în a ignora numeroasele aspecte ale credinţelor care își păstrează relevanţa chiar și după ce premisele lor principale au fost demontate. În clipa în care încetăm

Page 4: Religia pentru atei

Religia pentru atei12

să mai credem că singurele lucruri pe care le putem face sunt fie să ne prosternăm dinaintea lor, fie să le denigrăm, suntem liberi să descoperim în religii depozitarele a nenumărate concepte ingenioase cu ajutorul cărora putem încerca să alinăm câteva dintre cele mai persistente și ignorate rele ale vieţii laice.

3. Am crescut într-o familie de atei convinși, ca fiu a doi evrei netra-diţionaliști care vedeau în credinţa religioasă cam același lucru cu atașamentul faţă de Moș Crăciun. Îmi amintesc cum tata a făcut-o pe sora mea să plângă în încercarea de a-i anula convingerea firavă că undeva prin univers ar locui un dumnezeu izolat. La vremea respectivă ea avea opt ani. Dacă se vădea că vreun membru al cercului lor social nutrea sentimente religioase clandestine, părinţii mei începeau să-l privească cu soiul acela de milă rezervat îndeobște celor diagnosticaţi cu vreo boală degenerativă și din acel moment era în zadar să-i convingi să-l mai ia vreodată în serios.

Cu toate că am fost puternic influenţat de atitudinea părinţilor mei, pe la douăzeci și ceva de ani am traversat o criză de necredinţă. Scepticismul meu își avea originea în cantatele lui Bach, fusese adâncit în prezenţa anumitor Madonne ale lui Belinni și a devenit copleșitor în urma familiarizării cu arhitectura Zen. Chiar și așa, de-abia la șapte ani de la moartea tatălui meu – care zace sub o lespede din cimitirul evreiesc din Willesden, în nord-vestul Londrei, pentru că, în mod straniu, a omis să facă alte aranjamente mai laice pentru propria înmormântare – am început să înţeleg adevărata dimensiune a ambivalenţei mele în privinţa principiilor doctrinare care îmi fuseseră inculcate în copilărie.

Convingerea absolută că Dumnezeu nu există nu mi s-a clătinat nicio clipă. Mă simţeam pur și simplu ușurat la gândul că ar exista

Page 5: Religia pentru atei

Înţelepciune fără doctrină 13

o posibilitate de a mă arăta interesat de religie fără a fi nevoit să-i accept și conţinutul supranatural – în termeni mai puţin abstracţi, un mod de a mă gândi la Taţi fără a tulbura amintirea pioasă a propriului meu părinte. Am înţeles că rezistenţa mea continuă la teoriile legate de viaţa de apoi sau de locatarii cerești nu putea justifica renunţarea la muzica, arhitectura, rugăciunile, ritualurile, sărbătorile, locurile sfinte, pelerinajele, mesele împărtășite sau manuscrisele iluminate ale credinţelor.

Societatea laică a fost pe nedrept sărăcită prin pierderea unei suite de practici și de teme pe care ateii le găsesc de netolerat pentru că par asociate mult prea îndeaproape cu ceea ce Nietzsche numește „mirosurile urâte ale religiei“. Am ajuns să ne temem de cuvântul moralitate. Să ne dea fiori gândul ascultării unei predici. Fugim de ideea că arta ar trebui să fie înălţătoare sau să aibă o menire etică. Nu pornim în pelerinaje. Nu putem construi temple. Nu dispunem de niciun mecanism de exprimare a recunoștinţei. Ideea de a citi o carte de dezvoltare personală a devenit absurdă pentru cei cu înalte concepţii morale. Refuzăm exerciţiul mental. Necunoscuţii cântă arareori laolaltă. Suntem puși în faţa unei alegeri neplăcute între a ne ralia la niște teorii stranii legate de zeităţi imateriale sau a ne dezice complet de o sumedenie de ritualuri consolatoare, subtile sau pur și simplu fermecătoare, cărora ne dăm peste cap să le găsim echivalent în societatea laică.

Renunţând la atât de multe lucruri, am îngăduit religiei să pretindă ca apanaj exclusiv zone ale experienţei umane care aparţin de drept întregii umanităţi – și pe care n-ar trebui să ne fie rușine să ni le reapropriem pentru uzul secular. Până și creștinismul tim pu-riu era foarte abil în a-și însuși ideile bune ale altora, subsumându-și în mod agresiv nenumărate practici păgâne pe care ateii moderni au tendinţa să le evite, convinși fiind că sunt incontestabil creștine.

Page 6: Religia pentru atei

Religiile au obiceiul de a se instala în locuri care nu le-au aparţinut de la început, așa cum se vede aici la Bazilica Sfântului Laurenţiu din Miranda, Roma, construită în secolul al XVII-lea pe ruinele templului roman închinat lui Antoninus și Faustinei.

Page 7: Religia pentru atei

Înţelepciune fără doctrină 15

Noua credinţă a preluat festivităţile dedicate solstiţiului de iarnă și le-a reambalat drept Crăciun. A absorbit idealul epicurian al traiului laolaltă într-o societate filozofică și l-a trans for mat în ceea ce este astăzi monahismul. Nu în ultimul rând, s-a insinuat nepăsător în tem plele abandonate închinate altădată eroilor și credinţelor pă-gâne din cetăţile devastate ale vechiului Imperiu Roman.

Provocarea cu care se confruntă ateii este aceea de a anula procesul colonizării religioase: cum să separi ideile și ritualurile de instituţiile religioase care și le-au însușit. De exemplu, cam tot ce e mai frumos la sărbătoarea Crăciunului nu are absolut nimic de-a face cu nașterea lui Hristos. Ea are în centru conceptele de comu-nitate, de sărbătoare și de reînnoire care datează de dinainte de contextul în care au fost plasate de-a lungul secolelor de către creștinism. Nevoile noastre spirituale sunt gata să fie eliberate de conotaţia specială atribuită lor de doctrinele religioase – chiar dacă, în mod paradoxal, studiul însuși al religiilor este acela care deţine adesea cheia redescoperirii și rearticulării lor.

Ceea ce urmează este o încercare de a citi doctrinele religioase, cu precădere creștinismul și, într-o mai mică măsură, iudaismul și budismul, în speranţa descoperirii unor idei care s-ar putea dovedi utile în viaţa laică, în mod special când vine vorba de provocările traiului în comun și ale suferinţei mentale și trupești. Teza funda-mentală nu este aceea că secularismul este greșit, ci că, cel mai adesea, am secularizat în mod greșit – în sensul în care, în demersul de a ne descotorosi de ideile nefezabile, am abandonat în mod inutil și unele dintre cele mai utile și mai atrăgătoare componente ale credinţelor religioase.

Page 8: Religia pentru atei

Religia pentru atei16

4. Strategia schiţată în această carte va enerva, firește, susţinători din ambele tabere. Cei religioși se vor simţi lezaţi de această analiză în aparenţă seacă, selectivă și nesistematică a convingerilor lor. Religiile nu sunt bufete cu autoservire, vor protesta ei, din care să alegi numai felurile care îţi plac. Cu toate acestea, motivul decăderii a numeroase credinţe religioase a fost tocmai insistenţa lor nerezonabilă ca adepţii să mănânce tot din farfurie. De ce n-ar fi posibil să apreciezi modul în care este redată castitatea în frescele lui Giotto și, cu toate astea, să eludezi doctrina Bunei Vestiri, sau să admiri accentul pus în doctrina budistă pe compasiune, și totuși să respingi teoriile vehiculate de aceasta despre viaţa de apoi? Pentru cineva lipsit de credinţă religioasă nu e cu nimic mai grav să împrumuţi elemente din mai multe credinţe decât este pentru un iubitor de literatură să-și aleagă o mână de scriitori preferaţi din întreg canonul literar. Dacă vom vorbi aici doar despre trei dintre cele mai importante douăzeci și una de doctrine religioase, nu este din cauza vreunui favoritism sau a lipsei de răbdare, ci reprezintă consecinţa felului în care această carte înţelege să pună accentul pe compararea religiei în general cu secularismul, mai degrabă decât pe compararea doctrinelor religioase între ele.

Ateii militanţi se pot simţi la rândul lor ultragiaţi de o carte care tratează religia ca și cum ar merita să fie o continuă piatră de hotar pentru nevoile noastre. Ei vor invoca lipsa de toleranţă instituţională a nenumărate religii și, de asemenea, resursele la fel de bogate, dar mai puţin ilogice și neliberale, de alinare și de revelaţii accesibile prin intermediul artei și știinţei. În plus, s-ar putea întreba de ce cineva care se declară nedispus să accepte o mulţime de aspecte ale religiei – care se simte incapabil să protesteze în numele neprihănitei zămisliri, să zicem, sau să aprobe tacit teoriile pioase din povestirile

Page 9: Religia pentru atei

Înţelepciune fără doctrină 17

din Jataka legate de identitatea lui Buddha ca reîncarnare a unui iepure – și-ar mai dori să fie asociat cu o temă de dezbatere atât de compromisă precum credinţa.

La cele de mai sus, răspunsul este acela că doctrinele religioase merită atenţia noastră pentru pura lor ambiţie conceptuală; pentru faptul că au schimbat lumea într-un fel în care puţine instituţii seculare au izbutit s-o facă. Au reușit să combine teoriile despre etică și metafizică cu o implicare practică în educaţie, modă, politică, artă și arhitectură – un areal de preocupări pe lângă care pălesc chiar și rezultatele celor mai mari și mai influente mișcări seculare din istorie. Dacă ești interesat de circulaţia și impactul ideilor, este greu să nu fii uluit de exemple ale celor mai de succes mișcări educaţionale și intelectuale pe care le-a cunoscut vreodată această planetă.

5. Pentru a conchide, această carte nu își propune să facă dreptate vreunei doctrine religioase sau alteia; acestea își au propriii apologeţi. Ea încearcă, în schimb, să examineze aspecte ale vieţii religioase care conţin concepte ce ar putea fi aplicate cu succes la problemele societăţii secularizate. Își propune să dea foc aspectelor dogmatice ale religiilor pentru a le distila pe acelea dintre ele care s-ar putea dovedi utile și reconfortante pentru minţile contemporane sceptice care se confruntă cu crizele și suferinţele unei existenţe finite pe o planetă agitată. Ea nădăjduiește să salveze câte ceva din ceea ce este frumos, înălţător și încărcat de înţelepciune din tot ceea ce nu mai pare a fi adevărat.

Page 10: Religia pentru atei
Page 11: Religia pentru atei

II. Com

unitate

Page 12: Religia pentru atei

Religia pentru atei20

i. Interacţiunea cu necunoscuţi

1. Una dintre pierderile cel mai acut resimţite de societatea modernă este aceea a sentimentului apartenenţei la comunitate. Tindem să ne imaginăm că pe vremuri exista un anume grad de bună vecinătate care a ajuns să fie înlocuit de un anonimat nemilos, în care oamenii caută să interacţioneze unii cu alţii în primul rând în scopuri res-trictive, individualiste: pentru câștig financiar, avansarea pe scara socială sau iubire romantică.

O parte din nostalgia care ne încearcă gravitează în jurul reticenţei noastre de a le întinde o mână de ajutor altora aflaţi la nevoie, dar se poate la fel de bine să ne preocupe și alte simptome mai mărunte ale izolării sociale, cum ar fi incapacitatea noastră de a ne saluta pe stradă, de exemplu, sau aceea de a ne ajuta vecinii în vârstă să-și care cumpărăturile. Trăind în orașele noastre gargantuești, tindem să ne închidem în interiorul unor ghetouri tribale bazate pe educaţie, clasă socială sau profesie și ajungem să privim restul omenirii ca pe un dușman, și nu ca pe un colectiv înţelegător căruia să ne dorim să i ne alăturăm. Dacă iniţiem o conversaţie spontană cu o persoană necunoscută într-un spaţiu public, asta se întâmplă numai în mod absolut excepţional și ciudat. Odată trecuţi de vârsta de treizeci de ani, este chiar o mare surpriză dacă mai reușim să ne facem un prieten nou.

În încercarea de a înţelege ce ar fi putut conduce la erodarea sentimentului de apartenenţă la comunitate, un rol important i-a fost îndeobște atribuit interiorizării convingerilor religioase care a avut loc în Europa și Statele Unite în secolul al XIX-lea. Istoricii sunt de părere că am început să ne desconsiderăm vecinii cam tot pe atunci când am încetat să ne mai cinstim zeităţile împreună.

Page 13: Religia pentru atei
Page 14: Religia pentru atei

Religia pentru atei22

Se impune automat întrebarea ce făceau religiile, înainte vreme, pentru a stimula sentimentul apartenenţei la comunitate, și, mai practic, dacă societatea secularizată ar mai putea vreodată recupera acest sentiment fără ajutorul suprastructurii teologizate de care era pe vremuri în mod inextricabil legată. Este oare posibil să ne recuperăm sentimentul de apartenenţă la comunitate fără a fi nevoiţi să o întemeiem pe un fundament religios?

2. Dacă analizăm îndeaproape cauzele alienării moderne, o parte din însingurarea noastră se reduce la cifre. Miliardele de oameni care trăiesc pe pământ fac ideea de a vorbi cu un necunoscut mai ame-ninţătoare decât era în vremurile de demult, capacitatea de interac ţiune socială părând invers proporţională cu densitatea populaţiei. În general ne bucurăm să vorbim cu alţii numai atunci când avem și opţiunea de a-i evita cu totul. În vreme ce beduinul al cărui cort este înconjurat de sute de kilometri de deșert mani-festă disponi bilitatea psihologică de a-i oferi unui necunoscut o primire căldu roasă, contemporanii săi din mediul urban, deși cu nimic mai puţin bine intenţionaţi sau generoși, trebuie – pentru a-și păstra măcar o fărâmă de pace interioară – să nu dea nici cel mai mic indiciu că ar remarca măcar milioanele de oameni care mănâncă, dorm, se ceartă, copulează și mor la doar câţiva centi-metri în jurul lor.

Se mai pune și problema felului în care ne prezentăm. Spaţiile publice în care ne întâlnim îndeobște cu alţii – vagoanele de călători, trotuarele aglomerate, aeroporturile – toate contribuie la a proiecta o imagine înjositoare a identităţilor noastre, lucru care ne subminează capacitatea de a mai crede că fiecare om este centrul unei indivi-dualităţi complexe și preţioase. Este greu să-ţi păstrezi optimismul

Page 15: Religia pentru atei

Comunitate 23

în privinţa omenirii după o plimbare pe Oxford Street sau după o escală pe O’Hare.

Pe vremuri ne simţeam mai apropiaţi de vecinii noştri, în parte şi pentru că, cel mai adesea, ne erau şi colegi. Căminul nu a fost întotdeauna un dormitor obscur în care te cazezi târziu şi pe care îl părăseşti la prima oră. Vecinii ajungeau să se cunoască bine nu neapărat pentru că se pricepeau să întreţină o conversaţie, ci pentru că trebuia să strângă fânul sau să înalţe acoperişul şcolii împre ună, astfel de proiecte înlesnind în mod firesc interrelaţionarea. Capi-talismul, însă, nu are timp de pierdut cu producţia locală şi afacerile la domiciliu. S-ar putea chiar să prefere ca noi să nu avem niciun fel de relaţie cu vecinii noştri, ca nu cumva aceştia să ne facă să întârziem la birou sau să ne descurajeze să comandăm un produs on-line.

În trecut ajungeam să facem cunoştinţă cu alţii pentru că nu aveam altă soluţie decât să le cerem ajutorul – şi ni se cerea, la rândul nostru, ajutorul. Întrajutorarea era parte integrantă din viaţa pre-modernă. Era imposibil să eviţi momentele când trebuia să ceri bani de la un cvasinecunoscut sau să-i dai de pomană unui cerşetor într-o lume fără sistem de asigurări medicale, ajutor de şomaj, locuinţe sociale sau produse bancare pentru persoane fizice. Abor daţi pe stradă de o persoană bolnavă, plăpândă, derutată sau fără adăpost, trecătorii nu îşi fereau privirea, spunându-şi că o agenţie guverna-mentală are să rezolve problema.

Din punct de vedere strict financiar, noi suntem mult mai generoşi decât au fost vreodată strămoşii noştri, renunţând la aproape jumătate din venituri pentru binele comun. Însă facem asta aproape fără să ne dăm seama, prin mijlocirea anonimă a sistemului de impozitare; şi dacă ne gândim câtuşi de puţin la asta, cel mai adesea o facem animaţi de resentimente la gândul că banii noştri se duc pe tot soiul de cheltuieli birocratice sau pe achiziţionarea de

Page 16: Religia pentru atei

Religia pentru atei24

rachete. Arareori ne simţim legaţi în vreun fel de acei membri mai puţin norocoşi ai comunităţii cărora impozitele noastre le asigură aşternuturi curate, săpun, supă, adăpost sau doza zilnică de insu-lină. Nici beneficiarul, nici donatorul nu simt nevoia de a spune „vă rog“ sau „mulţumesc“. Donaţiile noastre nu sunt niciodată con-cepute – așa cum erau în epoca creștină – ca însăși seva unei reţele de relaţii interdependente, cu beneficii practice pentru beneficiar și spirituale pentru donator.

Izolaţi în coconii noștri personali, principala modalitate de a ne imagina cum sunt alţii a devenit mass-media și, drept urmare, este firesc să ne închipuim că toţi necunoscuţii sunt criminali, șarlatani sau pedofili – fapt care ne întărește pornirea de a nu ne încrede decât în acei câţiva indivizi care ne-au fost garantaţi de relaţiile de familie și de clasă preexistente. În rarele ocazii când împrejurările (furtuni de zăpadă sau electrice) reușesc să ne spargă bulele ermetice, arun-cându-ne laolaltă cu oameni pe care nu îi cunoaștem, suntem sur-prinși să constatăm că niciunul dintre concetăţenii noștri nu a mani-festat nici cea mai mică intenţie de a ne tăia în două sau de a ne molesta copiii, ba, din contră, s-au arătat chiar surprinzător de binevoitori și de serviabili.

Oricât de izolaţi se poate să fi devenit, nu am abandonat cu totul, desigur, speranţa de a întemeia relaţii. În canioanele pustii ale citadelei moderne, nu există nicio emoţie mai apreciată ca iubirea. Aceasta nu este, însă, iubirea pe care o propovăduiesc doctrinele religioase, acea înfrăţire universală a omenirii, ci un soi de iubire mai posesivă, mai restrictivă și, în fine, mai rea. Este o iubire romantică ce ne împinge să pornim într-o căutare disperată după acea unică persoană dimpreună cu care nădăjduim să atingem o comuniune desăvârșită pentru tot restul vieţii, acea persoană anume care ne va scuti de nevoia de a interacţiona cu oamenii, în general.

Page 17: Religia pentru atei

Visuri de a întâlni acea persoană unică ce ne va scuti de nevoia de alţi oameni.

Page 18: Religia pentru atei

Religia pentru atei26

În măsura în care societatea modernă ne mai promite accesul la o comunitate, aceasta este una bazată pe proslăvirea succesului profesional. Avem sentimentul că batem la porţile ei atunci când prima întrebare care ni se pune la o petrecere este „Cu ce te ocupi?“, răspunsul nostru fiind cel în măsură să decidă dacă vom fi primiţi cu braţele deschise sau uitaţi cu desăvârșire lângă bolul cu alune. În cadrul acestor reuniuni competitive, pseudocomunitare, puţine dintre calităţile noastre pot funcţiona ca monedă de schimb cu care să poţi cumpăra bunăvoinţa necunoscuţilor. Ce contează cel mai mult este ce scrie pe cărţile noastre de vizită, iar cei care au ales să-și petreacă viaţa având grijă de copii, scriind poezie sau îngrijind livezi vor afla repede că au mers în sensul opus tendinţelor dominante ale celor puternici și, ca atare, merită să fie marginalizaţi.

Având în vedere acest nivel de discriminare, nu e de mirare că mulţi dintre noi alegem să ne azvârlim cu furie asupra carierelor noastre. Concentrarea asupra muncii în detrimentul a aproape orice altceva este o strategie plauzibilă într-o lume în care realizările de la locul de muncă sunt principala monedă cu care ne putem procura nu doar mijloacele financiare pentru a supravieţui fizic, dar și atenţia de care avem nevoie pentru a prospera psihic.

3.Religiile par să știe o mulţime de lucruri despre singurătate. Chiar dacă nu credem mai nimic din ce ne propovăduiesc despre viaţa de apoi sau despre originile supranaturale ale doctrinelor lor, n-avem cum să nu le admirăm capacitatea de a înţelege ce ne ţine la distanţă de necunoscuţi și încercările de a contracara măcar câteva dintre prejudecăţile care ne împiedică în mod obișnuit să stabilim relaţii cu ceilalţi.