reprezentări plastice ale sinoadelor ecumenice şi ale sfintei treimi în

REPREZENTĂRI PLASTICE ALE SINOADELOR ECUMENICE ŞI ALE SFINTEI TREIMI ÎN

ICONOGRAFIA ORTODOXĂ (TRADIŢIE ICONOGRAFICĂ ŞI EXPRIMARE

CONTEXTUAL-ISTORICĂ)

Lect.Drd. Merişor G. Dominte, Lect.Drd. Stelian Onica

A merge împreună pe acelaşi drum, a urma aceeaşi cale, aşa se

înţelege cuvântul grecesc sinod, provenit din F×< = împreună, acelaşi şi Ï*`H = drum. „Referitor la Biserică, termenul sin înseamnă a hotărî împreună asupra adevărurilor de credinţă care constituie calea spre mântuire, scopul final al lucrării Bisericii în lume”1.

Pentru ca un sinod să fie considerat ecumenic era necesar „să fie convocat de împărat şi să întrunească episcopii din întreg Imperiul Roman care participau personal sau prin reprezentanţi; să examineze învăţătura de credinţă a Bisericii pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii şi să o expună într-o definiţie scurtă şi precisă”2.

Desfăşurat la Niceea, de la 20 mai la 25 august 325, Sinodul I ecumenic a combătut erezia lui Arie, (arianismul), care nega dumnezeirea, egalitatea şi consubstanţialitatea Fiului cu Dumnezeu-Tatăl, susţinând „subordinaţionismul, adică Fiul lui Dumnezeu ar fi mai mic decât Dumnezeu-Tatăl”3.

Disputele teologice, premergătoare sinodului, au continuat un timp şi după acesta, chiar dacă, la Niceea, sinodalii mărturisiseră „dumnezeirea Fiului şi egalitatea şi consubstanţialitatea Lui cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Fiul nu este o parte din Dumnezeire, ci Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt formează împreună un singur dumnezeu în trei feţe sau ipostasuri”4.

1 N. Chifăr, Istoria creştinismului, vol. II, Editura Trinitas, 2000, p. 5. 2 Ibidem, p. 8. 3 Ibidem, p. 11. 4 Ibidem, p. 20.

Lect.Drd. Merişor G. Dominte; Lect.Drd. Stelian Onica 114

În iconografia ortodoxă românească, reprezentarea sinoadelor ecumenice apare deobicei în pronaos sau în pridvor, unde, cele şapte sinoade recunoscute de ortodoxie, acoperă uneori chiar şi trei pereţi printr-o bandă continuă, plasată median printre alte scene inspirate de Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie ortodoxă (Sinaxar, vieţi ale sfinţilor, etc.).

Importanţa Sinodului I ecumenic rămâne ca un far pentru Biserică şi figurarea lui în iconografia creştină, în special ortodoxă, ne aminteşte azi că acum două milenii oamenii au început să se unească în Hristos, în aceeaşi biserică, spre a se ruga pe pământ unităţii modelului din ceruri, Tatăl, Fiul, şi Sfântul Duh.

Argumentul ideii nu e mai presus de realitate, ci exprimă necesităţile ei principiale, Treimea fiind şi semnificaţia aceloraşi întreguri, dar cu forme diferite în întreg şi nu a părţilor ce exprimă un tot. Mai concret, reperele consubstanţiale sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, ce se autotransmit către oameni spre a-i uni în credinţă. Pentru a susţine consubstanţialitatea Tatălui şi Fiului cu Sfântul Duh, a fost însă nevoie în 381 de încă un sinod ecumenic, al II-lea, de la Constantinopol. Au urmat apoi sinoadele ecumenice de la Efes (431), Calcedon (451), Constantino-pol (553), Constantinopol (680-681) şi Niceea (787). Convocate în cazuri excepţionale de către împărat, sinoadele ecumenice erau organizate pentru a fi soluţionate mari dispute teologice răspândite în întreg creştinismul. Impunându-se prezenţa întregului episcopat creştin, doar ordinele împăratului aveau „valabilitate generală în întreg Imperiul Roman, care acoperea aproape întreaga arie de răspândire a creştinismului”5.

Reprezentarea plastică a sinoadelor ecumenice îşi află probabil sursa de inspiraţie în cuvintele istoricului Eusebiu de Cezareea, care ne prezintă, vizibil emoţionat, solemnitatea deschiderii lucrărilor primului sinod ecumenic (Niceea – 325).

„Episcopii adunaţi în sala cea mare din mijlocul palatului fuseseră aşezaţi în ordine pe scaunele puse de o parte şi de alta, aşteptând în tăcere venirea împăratului. După ce au venit unii demnitari şi militari de la curtea imperială, dar numai aceia care erau creştini, şi trei dintre rudele împăratului, s-a anunţat venirea lui însuşi. S-au ridicat toţi în picioare. Intrând în sală, împăratul a înaintat prin mijlocul scaunelor până în faţă,

5 Ibidem, p. 8.

REPREZENTĂRI PLASTICE ALE SINOADELOR ECUMENICE... 115

ca un înger trimis de Dumnezeu din cer. Era îmbrăcat în veşminte atât de strălucitoare că aruncau în jur talazuri de fulgere înfocate, cărora li se adăugau sclipirile orbitoare ale aurului şi pietrelor preţioase. Sufletul îi era înveşmântat cu podoabele firii lui Dumnezeu şi ale smereniei; ţinea privirea plecată cu smerenie în jos, iar frumuseţea lui, ţinuta lui atât de impunătoare, vigoarea de nebiruit a trupului, concurau cu blândeţea şi marea sa bunătate, făcând ca extraordinara-i limpezire a cugetului să nu poată fi redată în cuvinte. Ajungând în mijlocul rândului din faţă, împăratul s-a oprit în dreptul unui scăunel din aur dar nu s-a aşezat până când nu a fost poftit de episcopi să ia loc”6.

„Această întâlnire solemnă a suveranului imensului Imperiu Roman, care a dat libertate creştinismului, şi reprezentanţii Bisericii creştine, unii dintre ei victime ale persecuţiilor, poate fi considerată un moment unic din istoria creştinismului”7.

Ulterior, însăşi secţiunea „Diverse reprezentări” din cadrul Erminiei picturii bizantine a lui Dionisie din Furna prevede indicaţii precise conform cărora trebuie să fie pictate imaginile celor şapte sinoade ecumenice.

Fig. 1.

6 Ibidem, vol. III, p. 10. 7 Ibidem, p. 19.


Astfel, pentru Sinodul întâi ecumenic există următorul text: „Sfântul şi a toată lumea întâiul sinod, cel de la Niceea, s-a făcut pe

vremea [împărăţiei] marelui Constantin, la anii de la Hristos 325, fiind [adunaţi] 318 sfinţi părinţi împotriva lui Arie.

Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi Sfântul Constantin, sezând în mijloc pe scaun; şi despre amândouă părţile lui şezând aceşti sfinţi arhierei îmbrăcaţi arhiereşte: Silvestru, papă al Romei, Alexandru al Constantinopolei, Alexandru al Alexandriei, Eustatie al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului, sfântul Pafnutie Mărturisitorul, sfântul Iacov al Nisibei, sfântul Pavel al Neocezareei, şi alţi arhierei şi părinţi şezând [de jur] împrejur, şi în mijlocul lor un filosof minunându-se. Şi înaintea lui stând sfântul Spiridon, avându-şi o mână întinsă către dânsul, şi cu cealaltă strânge o cărămidă, din care iese foc şi apă: focul se suie în sus, iar apa curge în jos printre degetele lui (36)-(Minunea Sfântului Spiridon care, atrăgând cărămida, a rămas în mâni doar cu lutul, înfăţişează o analogie a Sfintei Treimi în unime). Şi Arie, şi el stând cu îmbrăcăminte preoţească. Şi înaintea lui Sfântul Nicolae (37)-(Sfântul Nicolae este reprezentat simbolic, pentru ca el a trăit înaintea Sinodului I, suferind prigoniri sub împăratul roman Diocleţian (284-305), avându-şi mâna [cea dreaptă] întinsă, ca să-l lovească cu palma. Şi ereticii cei de un cuget cu Arie, şezând mai jos decât toţi. Iar sfântul Atanasie [din Alexandria], diacon, tânăr, fără de barbă, şezând, scrie [începutul Simbolului credinţei]: „Cred întru unul Dumnezeu [Tatăl atotţiitorul]...”, până la „şi întru Duhul Sfânt...” (38)-(Se prăznuieşte în „Duminica Sfinţilor Părinţi”, întâia înaintea Rusaliilor)8 (Fig. 1. Primul Sinod Ecumenic de la Niceea - Meteora, sec. XVI).

Tot în Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna (scriere realizată destul de târziu, pe la 1781, atunci când pericolul pierderii tradiţiei ortodoxe a reprezentării iconografice devenise evident) întâlnim şi indicaţiile referitoare la aspectele care trebuie vizualizate pentru fiecare din restul de până la şapte al sinoadelor ecumenice considerate de ortodoxie; observăm astfel că la toate textele, inclusiv primul, avem în dreptul „zugrăvirii” afirmaţia: „Casă şi deasupra Sfântul Duh”, iar împăratul timpului, nominalizat, este plasat la mijloc, tronând ca un ax de

8 Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, Bucureşti, 2000, p. 218, 224.


simetrie, raportat la cele două părţi formate de arhierei, părinţi, sfinţi, în faţa cărora sunt situaţi cei împricinaţi, ereticii. Credinţa lor eronată, considerată cauză periculoasă care determina constituirea neapărată a sinoadelor ecumenice, este vizual mai puternic amendată în textele al treilea, al patrulea şi al cincilea (corespunzătoare sinoadelor respective), în care apar menţionaţi şi diavolii ca fiind ataşaţi ereticilor.

Aceste texte din Erminie, având rolul doar de descriere generală şi nominalizare a componenţei esenţiale a fiecărui sinod ecumenic în parte, au permis în timp destulă libertate faţă de includerea unor detalii de epocă suprapuse pe ideea compoziţională de bază. Vom întâlni astfel destule detalii vestimentare şi de ambientare care pot fi luate drept parafraze la problemele timpului şi locului când şi unde au fost realizate pictural diferitele sinoade ecumenice.

Înainte însă de a cunoaşte unde şi când apar ele în iconografia românească de factură ortodoxă (cel puţin la modul generic, orientativ) să aflăm care sunt indicaţiile Erminiei picturii bizantine pentru reprezentarea vizuală a restului de şase sinoade ecumenice.

Sinodul al doilea ecumenic Acesta s-a făcut în Constantinopol, pe vremea lui Teodosie I cel

Mare, la anii de la Hristos 381, fiind [adunaţi] 156 de sfinţi părinţi, împotriva lui Macedonie.

Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi în mijloc marele Teodosie şezând pe scaun; şi despre amândouă părţile lui, şezând aceşti sfinţi părinţi: sfântul Timotei al Alexandriei, Meletie al Antiohiei, Chiril al Ierusalimului, Grigorie (de Nazianz) Teologul, patriarhul Constantino-polei, [şi Damasus, papa Romei], şi scriu „Crezul” de la: „Şi întru Duhul Sfânt...” până la sfârşit. Şi aproape lângă dânşii alţi arhierei şi părinţi şezând. Şi la cealaltă parte, şezând (eretici) macedonieni şi vorbind.

Sinodul al treilea ecumenic Acesta s-a făcut în [cetatea] Efes pe vremea lui Teodosie II cel Mic

[şi a papei Celestin], la anii de la Hristos 431, fiind [adunaţi] 200 de sfinţi părinţi împotriva lui Nestorie (diofizit).

Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi în mijloc împăratul Teodosie II cel Mic, tânăr cu începere de barbă, şezând pe scaun; şi despre amândouă părţile sale şezând aceştia: (Sfântul) Chiril al Alexandriei, Iuvenalie al Ierusalimului şi alţi arhierei şi părinţi; şi înaintea


lor Nestorie, bătrân, cu îmbrăcămintea arhierească, certându-se cu dânşii; şi dinapoia lui [ceilalţi] eretici de un cuget cu el, având pe umerii lor diavoli.

Sinodul al patrulea ecumenic Aceasta s-a făcut în Calcedon, pe vremea lui Marcian [şi Pulheria]

la anii de la Hristos 451, fiind [adunaţi] 630 de sfinţi părinţi împotriva [ereziei] lui Eutihie şi a lui Dioscor (monofiziţi).

Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi împăratul Marcian, bătrân, şezând pe scaun şi lângă dânsul dregătorii lui, având pe capete căciuli (boiereşti) şi pălării aurite şi roşii. Şi deasupra amândouă părţile (împăratu)lui şezând aceştia: Anatolie, (patriarh) al Constantinopolei, Maxim al Antiohiei, Iuvenalie al Ierusalimului; şi Pashasin şi Luchinsie epitropi, şi Bonifatie prezbiterul, epitropii şi locţiitorii lui Leon, papa Romei, şi alţi arhierei şi părinţi. Şi înaintea lor, Dioscor, cu îmbrăcă-mintea arhierească, şi Eutihie împreună cu dânsul, certându-se [cu sfinţii părinţi]; şi pe umerii (eretici)lor diavoli, ţinându-i de capete.

Sinodul al cincilea ecumenic Acesta s-a făcut (la Constantinopol), pe vremea marelui Iustinian I,

în anii de la Hristos 553, fiind [adunaţi] 165 de [sfinţi] părinţi, împotriva lui Origen (predestinaţianist).

Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi împăratul [Iustinian] şezând pe scaun, şi despre amândouă părţile lui şezând: Vigiliu, papă al Romei, Eutihie al Constantinopolei şi alţi părinţi. Şi înaintea lor Origen (reprezentat) simbolic, bătrân, certându-se cu dânşii; şi un demon şezând pe umerii lui, îi astupă ochii.

Sinodul al şaselea ecumenic Acesta s-a făcut în cetatea Constantinopolei, pe vremea lui

Constantin IV Pogonatul, adică Bărbosul, în anii de la Hristos 680-681, fiind [adunaţi] 174 de părinţi, împotriva lui Onorie [papa], a lui Serghie şi a lui Pirr, monoteliţi, adică cei ce credeau în Hristos numai o voie.

Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi împăratul Constantin IV Pogonatul, cu cărunteţe, cu barba despărţită în două, şezând pe scaun, şi dinapoia lui ostaşii şi slujbaşii lui; şi despre amândouă părţile lui şezând: Gheorghe al Constantinopolei, şi locţiitorii papei Agaton, Teodor şi Gheorghe, şi alţi [sfinţi] părinţi; şi ereticii certându-se cu dânşii.


Sinodul al şaptelea ecumenic Acesta s-a făcut în Niceea, pe vremea împăratului Constantin VI şi

Irina [şi a papei Adrian], la anii de la Hristos 787, fiind [adunaţi] 300 de sfinţi părinţi, împotriva dispreţuitorilor de icoane (iconomahi).

Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi împăratul Constantin copil mic şi mama sa Irina, şezând în jeţuri; şi Constantin ţinând în mâini icoana lui Hristos, iar Irina, icoana Prea Sfintei Fecioare; şi despre amândouă părţile lor Tarasie al Constantinopolei şi locţiitorii papei, Petru şi alţi patru prezviteri; şi alţi [sfinţi] părinţi şezând şi ţinând în mâini icoane. Şi în mijlocul lor un arhiereu scriind: „Oricine nu se închină sfintelor icoane şi cinstitei cruci, să fie anatema !” (Fig. 2 – Sinodul al II-lea de la Niceea)9.

Fig. 2. Sinodul al II-lea de la Niceea (al şaptelea

sinod ecumenic) Ilustrul istoric

de artă I. D. Ştefă-nescu10 remarcă faptul că „cele mai vechi înfăţişări de sinoade ecumenice, păstrate până astăzi, se află la Betleem şi datează

din sec. XI”11 şi specifică în continuare (după cum deja am luat cunoştinţă) că „în erminia de la Athos sunt descrise cu amănunte, începând cu cel dintâi, ţinut la Niceea sub Constantin cel Mare în anul 325”12.

9 Wilhelm Nyssen, Începuturile picturii bizantine, Editura Institutului Biblic şi de

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti. 10 I.D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti,

Editura Meridiane, Bucureşti, 1973. 11 Ibidem, p. 155. 12 Ibidem.


Fig. 3a. O sinteză asu-pra reprezentării de factură bizantină a sinoadelor ecumenice în bisericile ortodoxe din România ne poartă în zonele mari ale ţării, între secolele XIV şi XVII, expri-mările ulterioare su-portând din ce în ce mai mult influenţe plastice laice, tributare îndeosebi modei neoclasice occidentale care câştigă un teren tot mai evident,

tendinţe în acest sens se menţin până astăzi, ele fiind preferate în unele situaţii, ele părând mai realiste sau, aparent, mai spectaculoase ori naturaliste ca imagine, decât stilizările de factură bizantină. La vremea sa (mijloc de secol XX) I. D. Ştefănescu13 constată că pictura tradiţională în sens ortodox mai încântă încă privirile din câteva lăcaşuri cu renume de pe teritoriul României. Sinoadele ecumenice sunt reprezentate, de exemplu, „în biserica domnească de la Argeş... pe bolta nartexului”.

13 Ibidem.


Fig. 3b. Aflăm în

continuare că fiind pictate încă din sec. XIV „sunt în parte ruinate. În biserica cea mare a mănăs-tirii Cozia apar, la partea superioară a pereţi-lor de miază-noapte, apus şi miazăzi, în nartex, deasupra acatistului Bunei Vestiri; în mănăstirea Snago-vului, la fel ... În Moldova, la Băli-neşti, sinoadele au fost zugrăvite în partea superioară a

pereţilor: se disting cele trei, de la apus (Fig. 3a şi 3b – Relevee pronaos cu localizarea Sinoadelor ecumenice şi Sf. Treimi - 11,12,13,14,15 şi 9)14.

La Popăuţi, patru sinoade sunt pictate pe timpanele pronaosului, iar alte trei pe a doua zonă a pereţilor de apus şi miazănoapte. În mănăstirea Humorului, şapte timpane arată sinoadele şi formează prima zonă de picturi, în pronaos (Fig. 4 – Sinoade ecumenice în Biserica Mănăstirii Humor)15.

14 Corina Popa, Bălineşti, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981. 15 V. Drăguţ, Arta creştină în România, sec. XVI, vol. V, Editura Institutului

Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989.


Fig. 4. În Biserica Sf. Gheorghe din Hârlău, tema e împărţită pe pereţii de

apus şi miazănoapte ai pronaosului. (Fig. 5 – Detaliu Sinod ecumenic, Biserica Sf. Gheorghe, Hârlău)16.

Fig. 5. Nu lipseşte din mai nici unul din

monumentele moldoveneşti de secol XVI şi XVII”. (Fig. 6a-f; 7,8,9 – Sinoade ecumenice)17.

16 V. Florea, Istoria artei româneşti veche şi medievală, Editura Hyperion,

Chişinău, 1991. 17 V. Drăguţ şi P Lupan, Pictura murală din Moldova, Editura Meridiane,

Bucureşti, 1982.


Fig. 6a. Sinod ecumenic - pronaos, Fig. 6b. Detaliu sinod ecumenic – Bis. Sf. Gheorghe, Hârlău zonă centrală

Fig. 6c. Sinod ecumenic - pronaos, Bis. Sf. Nicolae, Probota


Fig. 6d. Detaliu sinod - zonă centrală Fig. 6e. Detaliu sinod - zonă laterală

(stânga)

Fig. 6f. Detaliu sinod ecumenic - Fig. 7. Sinod ecumenic - pronaos, Suceviţa Bis. Învierea Domnului, Suceviţa


Fig. 8.

Sinod ecumenic (detaliu) – Suceviţa

Fig. 9. Sinoade ecumenice pe bolta

pronaosului cu Sf. Treime V.T. şi Dumnezeu-Tatăl, în calote – Suceviţa18.

„…zugravul a profitat cu abilitate de spaţiul rămas liber între arcele longitudinale şi calote pentru a plasa aici patru sinoade, celelalte trei fiind repartizate pe zidurile de la apus şi răsărit. Aceste sinoade se succed în felul următor: primul în fund, pe zidul de la est; al doilea de la nord la stânga Sf. Treimi, şi al treilea la sud, la dreapta acesteia; al patrulea la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, la sud, al cincilea şi al şaselea pe zidul dinspre apus,

18 Paul Henry, Monumente din Moldova de Nord, Editura Meridiane, Bucureşti,

1984.


deasupra uşii de intrare, iar al şaptelea la nord, la stânga lui Iisus. Aspectul fiecărui sinod este aproape identic cu al celorlalte, ceea ce prezintă, de altfel, avantajul de a conferi o mare unitate registrului superior al zidurilor şi a pune întregul pronaos sub ocrotirea unui impozant număr de prelaţi. Iconografia nu s-a schimbat deloc de la Humor şi de la Moldoviţa şi este încă destul de deosebită de cea din Erminie; nu vedem nicăieri nici casă, nici pe Sf. Duh, nici eretici discutând în faţa adunării. Fundalul e format de o impozantă gardă temeinic înarmată ale cărei halebarde se decupează pe cerul înstelat ce se întinde, nu fără măreţie, peste reuniunile acestea solemne. În primul rând se află întotdeauna împăratul, pe tronul său înconjurat de opt sau zece episcopi aşezaţi la acelaşi nivel, în spatele lor îngrămădindu-se o mare mulţime de prelaţi. În spatele tronului imperial se află şi câţiva laici. Discuţiile sunt expulzate într-un colţ, la dreapta sau la stânga, şi nu sunt lipsite de însufleţire; în cursul celui de al doilea sinod un episcop îşi pălmuieşte adversarul; la dreapta, şi, la toate sinoadele, ereticii, fără nimb, sunt puşi pe fugă cu destulă asprime. Dar aceasta se petrece, am putea spune, în culise; maiestatea primului rând nu e tulburată şi pare să ignore, în calmul ei suveran, agitaţia care are loc undeva în spate”19.

„În Ţara Românească, sinoadele ecumenice sunt pictate uneori la partea superioară a pereţilor exonartexului (a tindei din afară). În legătură cu acestea se zugrăveşte şi minunea Sf. Eufimia (fig. 12.), pe care o vedem în biserica Scaune din Bucureşti şi în icoane din veacurile XVII şi XVIII”20.

19 Ibidem, p. 242-243. 20 I.D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti,

Editura Meridiane, Bucureşti, 1973, p. 156.


Fig. 10. Model pentru zugrăvit soboare ecumenice21

21 Teodora Voinescu, Radu Zugravu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1978.


Fig. 11. Radu Zugravu – Fig. 12. Radu Zugravul - Miracolul Sf. Modele de zugrăvit două soboare ecumenice Euthimia. Model de reprezentat un leu22

Fig. 13a. Sinod ecumenic - Cozia

22 Teodora Voinescu, Un caiet de modele de pictură medievală românească, în

„Pagini de veche artă românească”, vol. III, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974.


Fig. 13b. Sinod ecumenic - Cozia23

Fig. 17. Sinoade ecumenice – Biserica din Dobreni24

23 Daniel Barbu, Pictura murală din Ţara Românească în sec. al XIV-lea, Editura

Meridiane, Bucureşti, 1986.


Pentru sinoadele ecumenice, compoziţii reprezentative, echilibrate, ritmate şi însoţite de înscrisuri, mai întâlnim din sec. XIV, la Târnovo, Bulgaria (Bis. Sf. Petru şi Pavel) şi din sec. al XVI-lea la Vatra Moldoviţei. Aici, ca şi la Humor, apar sinoadele şase şi şapte pe zidul de la nord al pronaosului, în partea lui superioară, deasupra ferestrelor/ ferestrei şi menologului (din septembrie până în ianuarie, respectiv pentru Humor – din septembrie până în noiembrie), menolog la a cărui bază întâlnim sfinţi pustnici.

E de remarcat compoziţia simetrică a celor două sinoade, figurate într-un semicerc secţionat în două sferturi de cerc.

Comparativ cu Humor, unde ansamblurile dau senzaţia unei intimităţi faţă de privitor, la Vatra Moldoviţei, compoziţiile sunt structurate ritmat, creind impresia de ecou sau de imagine în oglindă, cu o monumentalitate aparte.

Fig. 18a. Al IV-lea Sinod ecumenic, pictură murală, sec. XIV (Bis. SF. Petru şi Pavel, Târnovo - Bulgaria)

24 Cornelia Pillat, Pictura murală în epoca lui Matei Basarab, Editura Meridiane,

Bucureşti, 1980.


Fig. 18b. Sinoade ecumenice, sinaxar – Fig. 19. Sinod de la Constantinopol, pictură murală sec. XVI (Vatra Moldoviţei) pronaos - Mănăstirea Moldoviţa

Fig. 20a. Sinoade ecumenice – Humor


Fig. 20b. Sinoade ecumenice – Fig. 21. Sinoade ecumenice (şi bolta) - Vatra Moldoviţei Moldoviţa

La Probota, „una dintre cele mai monumentale construcţii

religioase, ridicate în vremea lui P. Rareş… în pronaos… în spaţiile formate de arcurile mari, transversale şi longitudinale, sunt zugrăvite Cele şapte sinoade, principala compoziţie din compartiment. Scenele respective atestă un talent viguros din partea artistului şi un bun simţ al perspectivei…”25.

Vizual, imaginea lor de arcadă semicirculară e intocmai ca un arc în plin cintru, a cărui cheie de boltă, persoana centrală, devine garantul forţelor constituiente pentru a se creea o structură rezistentă, unitară, elocventă şi elevată spiritual.

25 Gh. Buzatu, Mănăstirea Probota, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 19,

22, 23.


Ca şi la Humor, Moldoviţa ori Suceava (Bis. Sf. Dumitru) sau Hârlău (Bis. SF. Gheorghe), la Probota, meşteri dotaţi cu evidentă fantezie şi deosebită măiestrie, au reuşit să realizeze „o îmbinare armonioasă a picturii cu arhitectura”26 atât în interiorul cât şi în exteriorul ctitoriei lui Petru Rareş.

Fig. 22. Sinod ecumenic-pronaos, Mănăstirea Probota

Precedând cu câţiva ani renumitele ansambluri de pictură de la

Humor (1535), Moldoviţa (1537), Bălineşti (1535-1538), Arbore (1541) şi Voroneţ (1547), pictura de la Probota urmează celei de la Sf. Gheorghe din Hârlău. Zugrăvirii Probotei i se asociază anul 1532, conform unei inscripţii descoperită sub o repictare din 1844, „în capătul de răsărit al peretelui de miazănoapte al gropniţei” unde „se poate vedea un tablou înfăţişând un copil care se închină Sf. Nicolae, patronul bisericii. Inscripţia (în limba slavonă) ne arată că este vorba de un fiu al lui Petru Rareş, Ion, mort de timpuriu”27.

Referitor la aceste informaţii, două sunt aspectele la care vom corela în continuare câteva observaţii. Pe de o parte, imaginea Sf. Nicolae, pe

26 Ibidem, p. 20. 27 Ibidem, p. 23.


care o întâlnim în manuscrisele Erminiei picturii bizantine, alături de câteva schiţe după natură ale figurii umane, cărora le sunt asociate indicaţii exprese de exersare a modalităţilor de desenare, în relaţie cu imagini din mediul înconjurător (Fig. 14, 15, 16)28.

Putem conştientiza astfel importanţa acordată, pe tot parcursul exprimării iconografice creştine, pentru acea pregătire prealabilă de învăţare a desenului, culorii şi compoziţiei în directă legătură cu modele din natură, înainte de folosirea tipologiilor canonice specifice vizualizărilor de factură ortodoxă, reunite în cele din urmă (în sens teoretic) în Erminia picturii bizantine.

Fig. 14,15,16. Schiţe iconografice de concepţie şi observaţie

28 Dionisie din Furna, Carte de pictură, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.


Fig. 16a. Radu Zugravul. Foaie de studii de atelier „În afara erminiilor ce furnizau formule cu caracter codificat,

zugravii români au simţit nevoia şi au recurs la întocmirea unor repertorii


de desene reprezentând modele iconografice ce le erau necesare pentru exercitarea profesiunii lor. Întocmite de aceştia dintr-o iniţiativă personală cu scopul de a satisface cerinţe de moment, caietele de modele aveau un sumar mai larg şi mai liber decât erminiile”29 (fig. 10, 11, 12).

Acest fapt înlătură impresia eronată, întâlnită deseori, că pictura ortodoxă sau imaginile ortodoxiei de factură bizantină nu sunt decât nişte copii ale unor tipicuri fixate cândva, care inhibă creativitatea şi impun doar o preluare mecanică de simplă execuţie tehnică. În realitate, chiar dacă se respectă anumite canoane de reprezentare imagistică şi modalităţi tehnice de vizualizare, care de fapt au rolul să ordoneze compoziţiile iconografice şi să faciliteze armonia de ansamblu dar şi de detaliu a acestora, există indubitabil şi în mare măsură aportul individual al strădaniilor pictorului de a-şi perfecţiona cât mai mult sistemul plastic de redare a subiectelor cu specific religios. Fără munca asiduă, de lucru cu forma plastică, efort imens, de obicei nesesizat ori necunoscut de către cel ce doar priveşte şi nu lucrează efectiv, nici rezultate convingătoare şi remarcabile nu pot să existe. Tot acest laborator, amintit de schiţele din vechime, redescoperite după atâţia ani, pe lângă faptul că-şi demonstrează importanţa sa covârşitoare în pregătirea unui ucenic ce tinde să devină profesionist (sau „maestru”), ne surprinde prin modernitatea şi actualitatea „scriiturii plastice” din vremuri trecute. Necunoaşterea etapelor de lucru ale picturii bisericeşti, mai ales de către cei care nu practică efectiv vizualizările de factură ortodoxă, întreţin falsa impresie că acestea ar putea fi realizate oricum, rapid şi de către oricine, care ar avea minime predispoziţii pentru copierea unor imagini după model. De aici derivă deseori şi minimalizarea rolului creativ a celui care susţine şi exprimă imagistic credinţa ortodoxă, până la a fi considerat doar simplu executant al unei munci de rutină. Dacă însă analizăm cu atenţie, fără un aport calitativ ridicat al eforturilor celor care pun imaginea în fapt real (nu doar o indică ori îi stabilesc componenţa), creştinătatea (deci implicit ortodoxia), ar fi lipsite de iconicitate relevantă şi misionară, acţiuni de obicei tacite, discrete şi deseori anonime. Astfel, în timp, s-au împodobit bisericile ortodoxe cu imagini, perpetuându-şi iconicitatea lor specifică în care sinoadele ecumenice, foruri hotărâtoare privind credinţa şi instituţia

29 T. Voinescu, Un caiet de modele de pictură medievală românească în „Pagini de veche artă românească”, vol. III, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974, p. 150.


bisericii, sunt integrate iconografiei atât în sens religios cât şi istoric (fig. 13-22). Contexte de asemenea factură influenţează în general stilul redării imaginilor, chiar şi atunci când se respectă canoane iconografice.

În acest sens, edificatoare nu este numai pictura de la Probota de secol XVI, la modul iniţial, şi de secol XIX, în cazul repictărilor, numite uneori impropriu „restaurări” în cadrul unor monografii. În atîtea alte lăcaşuri imaginea ajunge să reflecte contextul social-istoric fie prin detalii compoziţionale, fie prin stil, racordat la maniera vizuală specifică vremii. Astfel, imaginile sinoadelor ecumenice sunt de fapt un fel de reportaje vizuale ale unor evenimente istorico-religioase ce s-au petrecut în anumite timpuri, locuri şi situaţii. Fapte reale sunt sublimate în esenţializări vizuale, iar participanţii la ele sunt reprezentaţi emblematic. Iar pentru ca cei care privesc să poată înţelege mai bine că fiecare sinod poartă cu sine o învăţăminte de credinţă ce se perpetuează în timp, participanţilor la sinod li se conferă şi atribute ale timpului istoric cînd a fost realizată efectiv imaginea, nu numai ale aceluia cînd sinodul a avut loc. Un exemplu în acest sens sunt reprezentările Sinoadelor ecumenice din Biserica Mănăstirii Frumoasa din Iaşi, cărora li se alătură imaginea Sinodului de la Iaşi, evident personalizat şi integrat în contextul locului (Fig. 23).


Fig. 23a. Sinodul de la Iaşi - Mănăstirea Frumoasa


Fig. 23b. Sinodul I ecumenic de la Niceea - Mănăstirea Frumoasa, Iaşi „Pe arcul dublou, ce sugerează despărţirea celor două încăperi ale

navei (pronaos şi naos, n.n.), sunt reprezentate cele şapte sinoade ecumenice. Sinodul de la Iaşi, ocupă partea superioară a tabloului, situat pe latura sudică a arcului. Vechiul oraş se vede pe fundal... Pe latura


opusă se află un tablou similar, având în partea superioară un sinod ecumenic (I - de la Niceea, n.n. – fig. 23b) iar în cea inferioară, scene din viaţa Sf. Marina. Cele şapte grupuri reprezentând sinoadele ecumenice, deşi au aceeaşi dispunere în plan a personajelor, apar individualizate prin coloritul diferenţiat al costumaţiei şi înfăţişarea diferită a portretelor din prim plan”30.

Modelul în arc al reprezentării sinodale este ulterior preluat pentru vizualizări cu specific laic, tocmai pentru a sublinia importanţa semnificaţiilor acestora ori a induce ideea respectării valorilor istorice precum sunt emblematice valorile credinţei ortodoxe (Fig. 24).

Fig. 24. Divanul lui Nicolae Mavrogheni (de Iordache Venier, 1786)

Privirea de ansamblu asupra imaginii sinoadelor ecumenice, axată

aici doar pe o serie de exemple (îndeosebi autohtone) dintre toate cele

30 Pavel Florea, Mănăstirea Frumoasa, Editura Meridiane, Bucureşti, 1970, p. 29.


care se pot întîlni în iconografia ortodoxă, implică de la sine şi o referire, cel puţin tangenţială, la vizualizarea Sf. Treimi.

Raportându-ne tot al Erminia Picturii Bizantine aflăm dintr-un studiu de istoria artei despre existenţa unor valoroase manuscrise cu imagini iconografice ortodoxe realizate de meşteri autohtoni. Constituind un adevărat manual de reprezentare canonică vizuală a temelor şi subiectelor vechi şi nou testamentare din perspectivă ortodoxă, Radu Zugravul şi Niţă Zugravul integrează în caietele lor cu modele şi imaginile corespunzătoare pentru vizualizarea Sf. Tremi. La fel, fie Vechi sau Nou Testamentară, imaginea Sf. Treimi reuneşte atît tradiţia ortodoxă cît şi ineditul unor exprimări contextual-istorice, influenţate de ecouri occidentale. Cei trei îngeri vechi testamentari, canonici şi prezenţi atît în icoane cît şi în pictura murală, sunt secondaţi experimental de alternativa vizuală nou-testamentară a Tatălui, Fiului şi Sf. Duh (Fig. 25).

Fig. 25. Sf. Treime Vechi Testamentară şi Nou Testamentară de Anastasie Crimca


(din G. Popescu-Vâlcea – Anastasie Crimca, Editura Meridiane, Bucureşti, 1972)

De sine stătătoare, reprezentarea vizuală nou testamentară poate fi

vizualizată prin compunerea a trei imagini distincte ori a uneia, Dumnezeu Savaoth, care le presupune pe toate trei. Ultima vizualizare apare atît de inedită ori de modernă comparativ cu vremurile care îi corespund (sec. XVIII-XIX), rămânând pînă astăzi un model care a depăşit tradiţia (fig. 26a, 26b), hazardându-se în necanonic pentru a sugera cît mai evident consubstanţialitatea Tatălui, Fiului şi Sf. Duh în aceeaşi persoană sfîntă (fig. 26c) model suprem celest.

Fig. 26a. Niţă Zugravul- Sf. Troiţă (sec.XIX)


Fig. 26b. Radu Zugravul - Sf. Troiţă şi soboare îngereşti (sec. XIX)


Fig. 26c. Radu Zugravul - Dumnezeu Savaoth unul cu trei chipuri (sec. XIX)


Acest model al unităţii, armoniei şi indestructibilităţii apare în varianta necanonică nou testamentară mai ales în icoanele pe sticlă din mediul laic, fiind de fapt un chip cu trei feţe al Divinităţii supreme, Dumnezeu. E o remarcabilă soluţie plastică a omului obişnuit, care şi-a esenţializat astfel imagistic credinţa, structurînd un simbol religios cu o puternică forţă vizuală, realizată prin minim de elemente şi mijloace plastice. Depăşind cadrul istoric al formării prerogativelor canoanelor iconografiei ortodoxe, asemenea simbol trinitar rămâne în continuare doar cu o certă valoare semantică şi sentimentală. Într-un anume sens, se poate avansa ideea că Trinitatea într-un chip, aşa cum apare în icoanele pe sticlă româneşti din zona Transilvaniei, unde coexistau mai multe etnii şi confesiuni religioase, cuprinde de fapt toate palierele credinţei creştine şi ale strădaniei menţinerii acestora pe un făgaş de echilibru şi de coexistenţă armonioasă şi egală a individualităţilor într-un tot. S-ar putea spune că artistul român a simţit şi a vizualizat ecumenic, reunind în propunerile sale imagistice religioase nu atât stricteţea canoanelor ortodoxe cât sentimentul unei veritabile trăiri creştineşti în raport cu semenii săi.

Considerată a fi de inspiraţie apuseană, deşi unitatea întreită o întâlnim ca reprezentare veche şi în zone orientale, această imagine trinitară reuneşte de fapt într-un singur chip,încoronat ca Împărat Arhiereu, chipurile celor Trei Persoane Sfinte ale Sfintei Treimi Vechi Testamentare. Răspândirea acestui model în spaţiul rural, mai ales pentru icoanele pe sticlă, îndeosebi transilvane, poate că îşi are motivaţia iniţială în contactele umane facilitate de relaţiile etnice şi economice ca şi în rapiditatea cu care poate fi reprezentată eficient vizual imaginea Sfintei Treimi. Deşi e considerată necanonică conform tradiţiei iconografice ortodoxe bizantine, imaginea ca atare rămâne totuşi cu o valoare evidentă în sensul creativităţii artistice şi un document istoric ce atestă legăturile românilor şi cu alte spaţii culturale alături de cele ale ortodoxiei.

Unitatea Treimii a fost baza motivaţiei de credinţă în spiritul căreia, începând cu primul sinod ecumenic de la Niceea din 325, s-au organizat şi celelalte sinoade ecumenice, al şaptelea având loc tot la Niceea, în 787. În acest sens, semnificaţia ideatică a unităţii care leagă Sinoadele ecumenice de Sf. Treime se răsfrânge plastic în imagini ce presupun prin ale lor structurări compoziţionale însăşi aflarea acelor forme reprezentative


vizual, care să exprime şi să transmită optic specificul şi valoarea credinţei creştine pentru umanitate (Fig. 27a,b).

Fig. 27a. Sinodul I de la Niceea - Catedrala Episcopiei Romanului

Fig. 27b. Pictura din

turlă: Sfânta Treime Nou Testamentară, profeţii, apostolii, Liturghia Îngerească, Sinoadele ecumenice (Catedrala Episcopiei Romanului)


Bibliografie:

N. Chifăr, Istoria creştinismului, vol. II, p. 5, Editura Trinitas – 2000. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, Bucureşti,

2000. Wilhelm Nyssen, Începuturile picturii bizantine, Editura Institutului

Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti. I. D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale

româneşti, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973. Corina Popa, Bălineşti, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981. V. Drăguţ, Arta creştină în România - sec. XVI, vol. V, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989.

V. Florea, Istoria artei româneşti veche şi medievală, Editura Hyperion, Chişinău, 1991.

V. Drăguţ şi P Lupan, Pictura murală din Moldova, Editura Meridiane, Bucureşti, 1982.

Paul Henry, Monumentele din Moldova de Nord, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984.

Teodora Voinescu, Radu Zugravul, Editura Meridiane, Bucureşti, 1978. Teodora Voinescu, Un caiet de modele de pictură medievală românească

în „Pagini de veche artă românească”, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974.

Daniel Barbu, Pictura murală din Ţara Românească în sec. al XIV-lea, Editura Meridiane, Bucureşti, 1986.

Cornelia Pillat, Pictura murală în epoca lui Matei Basarab, Editura Meridiane, Bucureşti, 1980.

Gh. Buzatu, Mănăstirea Probota, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968. G. Popescu-Vâlcea, Anastasie Crimca, Editura Meridiane, Bucureşti,

1972. Pavel Florea, Mănăstirea Frumoasa, Editura Meridiane, Bucureşti, 1970.


Fine Representations of Ecumenical Synods And Holy Trinity in the Otrhodox

Iconography (Iconographic tradition and contextual- historical expression)

Abstract:The Holy Trinity, same as the seven Ecumenical Synods are considered

referential by the orthodox Church and are previewed in Byzantin pictography Erminy by Dionisie of Furna with precised indications about their iconographic representations. Each Synod contains an explaining text about characters composing, their gestures, the ambiental medium, architecture, clothing, as well as the theological semnifications of them. In the Orthodox Church Iconography, the Synods localization respects a traditions, by being placed in the pronaos or in the porch. The Synodos fine representation it’s probably inspired from Eusebiu of Cezareea account about the solemn opening of the First Synod. (Niceea 325)

The etymology of the greek “synod” (same road, together) shows the commitment “together in the truth of faith, which os the path to salvation, the final purpoe of Church’s work in the world”, the synodals confessing “the Son’s divinitiy and equality and His con-substantiality with Father and Holy Spirit.” Son is not a part of God, is Father and son and Holy Spirit united in a God with three faces or postures. The study presents inconographic aspects of Old and New Testamentar Holy Trinity as well as the ecumenical synods trough images presented in the romanian orthodox space. Some prepairing sketches and details from a few painters note books are praising particulary as well as generaly, the continue toil of iconographicians. They are assiduously improving first the imagistic representation after nature, to obtain later a fine-artistic emphsized conveyance, of a high professional level which respects the Orthodoxy canons too.

Documents

reprezentări plastice ale sinoadelor ecumenice şi ale sfintei treimi în