Revista Castelul fermecat nr. 5/2013

RRRooommmââânnniiiaaa şşşiii RRReeepppuuubbbllliiicccaaa MMMooollldddooovvvaaa

RRREEEVVVIIISSSTTTĂĂĂ CCCOOOGGGNNNIIITTTIIIVVV---EEEDDDUUUCCCAAATTTIIIVVVĂĂĂ ŞŞŞIII LLLIIITTTEEERRRAAARRR---AAARRRTTTIIISSSTTTIIICCCĂĂĂ PPPEEENNNTTTRRRUUU

CCCOOOPPPIIIIII ŞŞŞIII AAADDDOOOLLLEEESSSCCCEEENNNŢŢŢIII

CASTELUL FERMECAT

-Elena Vornicescu Salvaţi-vă! Salvaţi-ne! Editorial……...p.4

-Ion Vanghele Trec reni şi cerbi……………………………...p.8

-Lică Barbu Poveste ………p.9

-Sorina Zota Roşilă şi Albăstrilă…………………….p.19 -Maria Niculescu Medalion poetic…………………………..p.29 -Mariana Dobrin Olăritul –

meşteşug şi cultură

tradiţională………….…p.31

- Ion Ionescu-Bucovu

Eminescu şi dulcea lui

mamă………….……… p.39

ANUL1,NR.5 DECEMBRIE, 2013

REVISTĂ COGNITIV-EDUCATIVĂ ŞI LITERAR-ARTISTICĂ PENTRU COPII ŞI ADOLESCENŢI

ANUL1. NR.5,DECEMBRIE,2013

3

COLEGIUL

DE REDACŢIE

Director:

Elena Vornicescu

Redactor şef:

Mariana Dobrin

Redactor –şef adjunct :

Tamara Vornicescu

Redactori:

Elena Spiridon

Mihai Cotea

Teodora Noje

Ioana Zadic

Silvia Gavrilov

Tamara Vornicescu

Tehnoredactor:

Elena Vornicescu

Consultant:

Ioan Muntean

Parteneri: Ion Anton - redactor-șef

la revis „FLORILE DALBE” – ,

membru al USM şi USR;

Republica Moldova

Geoge Stroia - redactor-şef la rev.

„ARMONII CULTURALE”,

Membru corespondent al

Academiei Româno –

Americane de Arte și Știinţe;



4

EDITORIAL

SALVAŢI-VĂ! SALVAŢI-NE!

Iată-ne în noul an 2014! Nou este anul, noi sunt visurile voastre,

noi sunt aspiraţiile.Ne dorim cu toţii un an mai bun, care să ne

aducă bucurii şi succese frumoase. Realizarea acestor dorinţe

depinde însă în bună parte de noi , de VOI…

Vreau atâtea să vă spun la acest început de an…

Dar cred că mai bine ca minunatul om de artă,Tudor Chirilă, nu o

voi putea face. De aceea îmi permit să redau scrisoarea lui

aici:,,Scrisoarea către liceieni” .

,, Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveţi o şansă. Noi am fost fericiţi că am descoperit Coca-cola şi

bananele şi am crezut că dacă noi citim, şi ei vor citi. şi că toţi vom progresa şi ţara o să aibă scăpare. Noi

ne-am înşelat. Unii dintre noi au plecat de aici. Câştigă bani acolo şi tânjesc dupa oraşul ăsta împuţit. Voi

însa, voi aveţi o şansa. Voi, aveţi şansa.

Nu vă gândiți la furat. E calea cea mai simplă. Știu că ați aflat că așa te îmbogățești. Dacă ai pământ sau

dacă faci afaceri cu statul. Știți voi ceva despre tva și cum ai putea să-l furi, dar nu vă e încă foarte clar. Nu

ăsta e drumul. Cu cât se va fură mai mult, cu atât se va construi mai puțin, iar copiii copiilor noștri vor

moșteni un imperiu de cenușă. Sunteți tineri și totuși habar n-aveți ce înseamnă un București în care se

circulă normal. Dacă voi habar n-aveți și dacă Ei continuă să fure, gândiți-vă la copiii noștri. Nu e nici o

șansă.

Citiți. Citiți mult. Citiți tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultați doar pe profesori. Citiți orice, fără

discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, căutați-vă între voi. Vedeți care citiți aceleași lucruri și înhăitaţi-vă. Numai în haită de oameni deștepți o să reușiți. Unul singur dintre voi va fi

mâncat. Zece, însă, s-ar putea să reușiți. Gândiți-vă de pe acum să-i înlocuiți. Timpul lor trebuie să se

termine. Trebuie să-i dominați. Dar nu cu gândul că veți fura mai mult ca ei. Asta e calea simplă care vă

va sufoca moștenitorii. Ce-o să faceți cu milioanele într-un oraș mort? Ce-o să cumpărați cu banii

grămezi? La ce-ți folosește un Lamborghini când n-ai o autostradă? De ce să ai o vilă într-un cartier

sufocat de inundații?

Nu vă dușmăniți profesorii. Sunt oameni amărâți, din ale căror drame puteți învăța. Își dau priceperea pe

un salariu de nimic și vă învață carte. Nu vă bateți joc de ei. Au muncit, și nu e vina lor că părinții voștri

s-au descurcat mai bine. N-aveți nici un drept să-i disprețuiți. Nu le sunteți superiori. Banii părinților

voștri nu vă reprezintă. Vă reprezintă doar ceea ce puteți scoate pe gură. Aveți grijă ce scoateți pe gură.

Vremea pumnului și a bodiguarzilor a trecut. O să călătoriți, iar copiii francezi învață carte, englezii la fel.

Vă confruntați cu o lume care acum e mai deschisă decât oricând. Hoții de la putere nu sunt în stare să vă

spună cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu vă pot spune care e influența lui Schopenhauer

în Sărmanul Dionis și nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte puțini o să vă spună cine a

pictat Cina cea de taină și de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film. Ei vor

ști doar să vă învețe să furați. Iar calea asta, mai devreme sau mai târziu, se va înfunda și ne va asfixia

copiii.

Nu vă mai luați după ziare. Nu dau doi bani pe generația voastră, nu vă dați seama? Pentru ei, cu cât

sunteți mai proști, cu atât le va fi mai ușor să vă vândă orice căcat. Iar căcatul pe care îl veți cumpăra va fi

obținut de la proști, plătiți pe măsură. Adică prost. Eleva porno este un exemplu. Nu citiți ziarele. Citiți câteva, cele care vă informează. Nu marșați la orice promoție. Fiți mai selectivi.

Nu fumați iarbă și nu vă dați în cap cu alcool, cu orice preț. O să le dați apă la moară inculților și hoților

de la putere. Le va fi mai simplu să vă catalogheze drept o generație de distruși, iar banii destinați salvării

voastre, îi vor fură.

ELENA

VORNICESCU



5

Acum însă trebuie să învățați, pentru că în curând nu va mai fi timp pentru asta, căci veți intra în viață

adânc de tot, și e mai rău ca în junglă. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise. Nu alergați după bani cu orice preț. Banii trebuie să vă fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie să fie

cunoașterea. Cu cât veți ști mai multe, cu atât veți fi mai înalți. Orice carte citită, orice lecție învățată, se

vor așeza sub voi și vă vor ridica deasupra celorlalți. Veți domină cu mintea. Nu e nimic mai frumos decât

asta. Europa cumpără inteligență. România nu cumpără nimic pentru că hoții nu construiesc, hoții fură. Nu

uitați că vă fură pe voi și asta trebuie să vă oprească. O să auziți toată viața de Napoleon și de Nicolae

Titulescu, dar sigur copiii voștri nu vor ști cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteți tineri. Nu vă gândiți că sunteți slabi. Puterea voastră stă în curățenie. Sunteți curați, n-au apucat să

vă mânjească, dar dacă dintre voi nu se vor ridica luptătorii, o să vă împroaște cu noroiul străzilor pe care

nu le-au reparat. Fiecare picătură de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie să schimbați asta. Care e calea? Să citiți. Literatură universală o să vă învețe să deosebiți Binele de Rău. Balzac,

Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toți deosebesc Binele de Rău. Din prezentul

amărâtei ăsteia de țară nu puteți învăța Binele. Binele puteți fi voi. Și cu cât veți fi mai mulți buni, cu atât

veți sufocă răul. Nu e imposibil. Dați scrisoarea asta mai departe. Deveniți buni, mai buni, cei mai buni și

răspândiți-va precum lăcustele.

Nu-i invidiați pe oamenii cu bani. Nu vă faceți modele din băieții de bani gata, din băieții de oraș. După

treizeci și nouă de ani le va rămâne doar o lista lungă de femei. Or trofeele astea sunt trecătoare. Când

îmbătrânești și trofeul tău va fi o babă. După asta vine singurătatea. Voi aveți șansa să lăsați ceva în urmă

voastră. Banii nu sunt Calea. Priviți unde ne-a adus setea de bani.

Nu vă resemnați, asta nu duce nicăieri. Capul plecat, sabia îl tăie. Protestați, luptați, protestați. Cu scop,

însă. Nu degeaba, că altfel se transformă în lătrat. Învățați legile. Învățați-vă drepturile. Atunci veți ști când

are cineva voie să vă legitimeze. Veți ști cum să luptați, dacă veți ști legile. Apoi o să vedeți că legile sunt

proaste. Și veți înțelege că trebuie să le schimbați. Pare greu și cere timp. Dar, Doamne, voi aveți timp și

pentru voi nimic nu e greu. Voi nu înțelegeți că SUNTEȚI SCHIMBAREA? Dacă voi lăsați țara asta pe

mâna hoților, atunci, de-abia copii voștri vor mai avea o șansă! Căci șansa vine o dată la o generație. Noi

am pierdut. Câțiva dintre noi, și nu suntem puțini, vă putem ajuta. Noi suntem Fomilă și Setilă, dar voi

sunteți Harap-Alb. Alegeți dintre voi pe adevărații lideri. Să-i alegeți și să nu-i invidiați. Lor le va fi cel

mai greu. Vor avea gloria, dar și coșmarul. Vor fi salvatorii voștri, dar se vor pierde pe ei înșiși. Liderii

trebuie să fie dintre voi. Și trebuie să-i căutați de pe acum. Uitați-vă unii la alții în fiecare zi și căutați-vă

căpitanii. Altfel veți pieri o dată cu noi. Și atunci porțile libertății ne vor fi închise și EI vor câștiga. Cine

sunt ei? Știți foarte bine. Îi vedeți în ziare, în fiecare zi.

Salvați-vă! Salvați-ne! Este o singură cale! Luptă cunoașterii!! Și când veți fi câștigat lupta cunoașterii, de-

abia atunci veți cunoaște să luptați cu adevărat!!!

Nu vă amăgiți cu prezentul... Salvați-vă în viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceți?” Tudor Chirilă

Nimic mai adevărat .Numai lectura ne mai poate salva.

Citiţi cât mai mult , dragii mei !



6

Dragii mei, dragi cititori,

V-am adus azi un cadou

Să-l aveţi de sărbători,

Când veţi trece-n

ANUL NOU.

E revista fermecată

Şi v-aşteptă s-o citiţi,

Vouă vă e dedicată,

Vreau cu ea să vă-ntâlniţi.

De o lună-a mea echipă

A muncit s-o pregătească,

Zi de zi, clipă de clipă

Noi surprize să găsească.

Bine-ar fi s-o admiraţi,

Şi s-o-aveţi la voi acasă,

Sigur veţi fi încântaţi,

Când o veţi citi, la masă!

Până-atunci vă spun la toţi

Un AN NOU cu sănătate,

La bunici, părinţi, nepoţi,

Bucurii nenumărate!



7

SALONUL

UNIUNII

SCRIITORILOR

PENTRU COPII

MARIANA DOBRIN

Feerie

Ninge bogat, cu fulgi pufoşi,

E-o iarnă ... ca-n Alecsandri

Sau poate ... ca în Grigorescu

Şi-ţi vine iar copil să fii.

S-alergi aşa …prin tot omătul,

Să simţi zăpada sub picioare

Şi fulgii moi să ţi se-aşeze

Pe-obraz şi să te înfioare.

Dar stau cuminte lângă foc,

Aud trosnind câte-un cărbune,

Privesc pe geam copacii ninşi

Impodobiţi… ca o minune !!!

Pentru serbarea de CRĂCIUN,

Când vin copiii pe la case,

Să ni-L aducă pe IISUS

În cântecele lor frumoase.

Cu flori de măr şi leru-i ler,

Ce cristalin colinda sună!

Ne dă de veste că-i AJUN

Şi lumea poate fi mai bună.

IOANA ZADIC

Leru-i ler...Mere vă cer Leru-i ler, cade din cer

Neaua ca un giuvaer

Și acoperă pământ

Că-i uscat, bătut de vânt.

Leru-i ler... Mere vă cer!

Leru-i ler, noaptea pornesc

Singur și-apoi mă opresc

La fereastra dinspre poartă.

Să mai spun colinda toată?

Leru-i ler...Mere vă cer!

.

Leru-i ler... S-a înnoptat,

Stelele au scânteiat

Luna-i mare, ceru-i sus,

Astăzi s-a născut Iisus!

Leru-i ler... Mere vă cer.

.

Leru-i ler... Acum vă las

C-am rămas și fără glas.

Noaptea-i neagră, drumu-i greu

Și se naște Dumnezeu. Leru-i ler... Mere vă cer.

LUMINIŢA SĂCELEANU

Vine Crăciunul

Se-apropie Crăciunul

Iar vine vremea lui

Noi, unul câte unul,

Îi scriem Moşului.

Ce ne dorim, ce vrem

Vom scrie pe hârtie,

Apoi o să învăţăm

Şi-o scurtă poezie.

La uşi avem cununi,

Flori roșii în fereastră,

În brad, printre lumini,

Punem iubirea noastră.

CURIOZITĂŢI

Numele lui Moş Crăciun în

alte ţări Moş Crăciun nu vine doar în țara noastră, ci aduce daruri copiilor de pe întreg pământul. Cum îl cheamă pe Moş în alte țări? Vedeți câteva exemple mai jos: Brazilia: Papai Noel: Canada: Santa Claus; Germania: Weihnachtsmann; Italia: Babbo Natale; Turcia: Noel Baba; Polonia: Swiety Mikolaj Rusia: Ded Moroz etc. În unele țări numele Moşlui înseamnă “parintele Crăciun”, iar în altele numele lui vine de la numele Sf. Nicolae http://www.moscraciun.org/despre-craciun/numele-lui-mos-craciun-in-alte-tari#sthash.6rC8oEcW.dpuf



8

S-a furat iarna S-a dat veste rea în sat, Un hoț iarna a furat. Nu se ştie cum, de unde, Într-un sac îns-o ascunde. -Ce ne facem noi acum? Fără iarnă nu-i Crăciun, Prăjituri şi cârnăciori, Să înfuleci până-n zori. Totul este compromis! Zise un câine convins. -Vai de mine, vai de noi, S-aducem iarna-napoi! Anu-ntreg fără zăpadă, De nu fulgi, ce va să cadă? Fără sănii şi ghețuş, Adăugă strigând Lăbuş Şi în cor zece căței, Îngroziți, oftau şi ei. -Sau... prea bine am putea, Să uităm de-ndat` de ea; Căci vedeți, eu m-am născut, Într-o iarnă, la-nceput Şi-aş fi mereu tinerel, Spuse vesel un purcel.

Teodora Noje

TEODORA NOJE

Trec cerbi şi reni Trec cerbi şi reni cu pasul lor săltat

Sănii cu elfi, pline cu Moşi Crăciuni

Şi ceru-i pom de iarnă decorat

Cu stele-lumânări şi rugăciuni

Doamne, tu dăruieşte-ne din sac

Daruri bogate că am fost cuminţi

Când globuri, stelele în cer desfac

Lumina caldă parcă pentru sfinţi

Anul ce vine fă-l un pic mai blând

Te-om sorcovi ca să ne dăruieşti

În timpu-acesta peste vieţi trecând

Din fericire-un strop, de ne iubeşti

Ne iartă de zăpadă şi de ger

Din tot ce ai vreau numai un cadou

De vrei să fiu, de bucurie-n cer

Pe ea aş vrea să o mai văd din nou

Măcar atât îmi lasă… doar speranţa

Din sacul tău umplut cu doruri sfinte

Să-mi lumineze nopţile şi viaţa

Şi Moş Crăciun, îţi jur, voi fi cuminte

Ion Vanghele

Superstiţii de Anul Nou:

Pe 1 ianuarie nu arunca nimic din casă, nici măcar gunoiul. Dimpotrivă, este de dorit să primeşti un cadou pe 1 ianuarie, oricât de mic şi nesemnificativ ar fi acesta. Niciodată sa nu măturați în Ajun de Anul Nou, pentru că alungați prosperitatea. Dacă nu ați făcut-o cu o zi înainte,amânați până pe 2 ianuarie. Altfel veți avea casa goala tot anul. Dacă spălați rufe, iar va merge rău tot anul. Cei mai superstițioşi spun ca e bine să nu spălați rufe până la Bobotează, când se sfințesc apele. De asemenea nu e bine să coaseți sau să folosiți foarfeca.



9

POVESTE – POVESTE !

- Bunicule!...Îmi spui şi mie o poveste?

- .........

- Bunicule!...Buniiicule!...Offf!!...Buniniculeee!!!...

- Au!..ce?...A fost gol?...Mǎ uitam la meci. Ce e Mara?

- Care meci, bunicule? ...Nu vezi cǎ-s ştirile de noapte?..Ai adormit.

- Şi cine a bǎtut? Steaua?

- Cum sǎ batǎ steaua, bunicule? Steaua e pe cer. Sclipeşte, nu

bate...Hai, te rooog! Îmi spui şi mie o poveste?

- Da, îţi spun. Îţi spun, draga mea!...Stai sǎ vǎd ştirile, poate dǎ scorul.

- Ce-i ǎla scor?

- Ăǎǎǎ!...E un rezultat de la meci.

- Ce-i ǎla rezultat?

- Ăǎǎǎ!...adicǎ...e un fel de final al meciului.

- Şi meci? Ce e meci?

- Meci e un joc de fotbal între douǎ echipe.

- Aşa cum e Juventus Torino cu Real Madrid?

- Da’ de unde le ştii tu pe astea?

- Pǎi...când dormeai, a dat la televizor rezultatele meciurilor din

Champions League.

- Şi Steaua? Ce-a fǎcut Steaua?

- Dacǎ-mi spui o poveste îţi spun şi eu rezultatele...Ştiu cǎ joci la

Pariuri Sportive.

- Îţi spun, îţi spun! Spune-mi rezultatele şi mergem în camera ta, da?

- Nu! Întâi îmi spui o poveste şi pe urmǎ rezultatele.

- Şi dacǎ adormi?

- Nu-i nimic! Da-i pe teletext şi ai rezultatele.

- Ptiu!...Aşa-i!...Unde-i telecomanda?

- Unde-i povestea?

- Hai, Mara!...Te rooog!...Mǎ uit repede şi...

- .....şi pe urmǎ dai la un fiiiiilm...şi adormi...şi dimineaţǎ trebuie sǎ te

trezesc sǎ mǎ duci la grǎdi...Hai, hai la poveşti!

- Bine! Fie!...Dar, sǎ-mi spui unde-i telecomanda cǎci iar am s-o caut

trei ceasuri.

- E în buzunarul de la pijamaua ta.

- Ei, na!...Ha,ha,ha!...Eşti culmea!...Bine iubita!...Hai la poveşti! ...............................................................................................................................

-Mara!.. Nu fugii! Ai rǎbdare! ...Camera ta este un Castel Fermecat

prin care intri în Lumea Poveştilor...şi trebuie sǎ intri încet-încet....pâş-

pâş...şiiiit!....Sǎ nu rupem vraja!...sǎ nu-i deranjǎm pe Tom Degeţel, pe

Harap-Alb, pe Cenuşǎreasa....

- Unde se duc clipele, Mara?

- Clipele nu se duc ,bunicule....

Rǎmân în veşnicia copilǎriei mele

în mii de pǎpǎdii cu umbreluţele lor de

nea

Sub care se sǎrutǎ doi copii.... LICĂ BARBU

ZÂMBETE

-Tati , tati, ce avem

anul ăsta sub brad?

-Parchet , fiule ,

parchet

Nepoţelul către bunica: -Bunico , tobele de la tine au fost cel mai frumos cadou de Crăciun. -Cum aşa ? Se bucură bunica -Păi da ,mama-mi dă câte cinci lei ori de câte ori vreau să mă joc cu ele .

Ce e iubirea ?

O fetiţă de 5 anişori

şi-a întrebat fratele

mai mare:

- Ce e iubirea ?

El i-a răspuns:

- Iubirea e atunci

când tu îmi furi

ciocolata din

ghiozdan în fiecare zi

şi totuşi o ţin în

acelaş loc mereu.

Citeste: http://www.ku

dika.ro/articol/special/

22173/10-bancuri-

http://www.kudika.ro/articol/special/22173/10-bancuri-super-haioase-cu-si-despre-copii.html#ixzz2ov3Y723Q









10

-....daaaaa!....şiiiit!...mai ales pe Cǎpcǎun şi Muma Pǎdurii...Ei sunt

rǎi şi ne stricǎ povestea. Bunicule!...Eu zic sǎ închidem telefonul sǎ nu

sune. Îi trezeşte pe Datdracului şi pe Vaidenoi şi o sǎ fie vai de noi...

- Da, da!...Închide-l!...El nu este fermecat.

- Cum nu e fermecat? Are şi aplicaţii Walkman, Album, Movies şi

Sony Select.

- Bine cǎ le ştii tu pe toate!...Hai în pǎtuţ!

- Eiiii!...Bunicule!...Ţi-ai uitat ochelarii. Cum îmi citeşti?

- Nu! În seara asta nu-ţi citesc. Ne vom imagina o poveste fǎcutǎ

acum, pe loc.

- Poveste–poveste?

- Poveste-poveste!....Am promis la cineva cǎ-ţi voi spune o poveste,

dupǎ care o scriu şi o trimit pe net.

- Pe Facebook?

- Cam aşa.

- S-o postezi! Îţi dau eu like. Cui o trimiţi?

- Ei, unui prieten....Da’ ce?.... tu ai cont?

- Da!...şi am 1475 de prieteni.

- Hm!...M-ai întrecut. Eu am doar 164...Bine!...Hai, sǎ ne imaginǎm o

poveste!

- Sǎ nu mi-o spui p’aia cu “Din adormitǎ frumoasa pǎdurea” cǎ iar

plâng...

- “Frumoasa din pǎdurea adormitǎ” se zice!

- Ştiu! Da’, eu am zis pe pǎsǎreşte.

- Da, chiar!...sǎ ne imaginǎm o poveste cu pǎsǎrele!...Vrei?

- Sǎ fie cu rândunele, bunicule!...Te roooog!...

- Mara! Tu ştii de ce pleacǎ rândunelele în ţǎrile calde?

- Fiindcǎ le aşteaptǎ mamaia Flory la Proviţa. Acolo e cald cǎ e la ţarǎ.

- Da! Dar, numai vara. Iarna pleacǎ spre ţinuturi mai calde. Ştii de ce?

- Ştiu! Fiindcǎ le cheamǎ soarele sǎ zboare pe razele lui. Aşa e,

bunicule?

- Aşa este Mara dar, rândunelele pleacǎ şi din altǎ cauzǎ.

- Care?

- Vom afla acum din povestea pe care o vom inventa....Nici eu nu ştiu

exact-exact...voi afla acum cu tine.

- Te ascult, bunicule!.

.................................................................................................................

....

Era odata demult, tare demult...Aşa de demult, încât Mara a uitat sǎ

bea lǎpticul în seara asta...

- Ba, l-am bǎut!...Mi-a spus mami cǎ-mi creşte mustǎţi ca a lui tataia

Licǎ dacǎ nu-l beau...el bea ţuicǎ d’aia i-a crescut mustǎţi...

- Hmm!..Da?..hm!..

...şi atunci, de demult, era o lume care trǎia în pace şi armonie. Şi când

spun “lume” spun tot: oameni, plante, animale, cerul, tot ce ne

înconjoarǎ.

- Şi vecinii, bunicule?

- Nici nu exista cuvântul “vecin”...se spunea “prieten”.

Toatǎ lumea asta trǎia în deplinǎ înţelegere. Oamenii cu animalele,

animalele cu pǎsǎrile, pǎsǎrile cu cerul, cerul cu pǎmântul...

Mâini dibace

ZÂNA IARNĂ

(DECORAŢIUNI

PENTRU GEAM)



11

Oamenii se hrǎneau cu ce rodea pǎmântul pentru cǎ-l munceau si-l

îngrijeau, pǎsǎrile şi animalele zburdau fericite fǎrǎ teama cǎ vor fi

vânate...

Lupul şi oaia pǎşteau împreunǎ, vulpea se juca cu puii de gǎinǎ, aşa

cum te joci tu la ţarǎ...fluturii dormeau noaptea în puful pǎsǎrilor,

câinele ieşea la plimbare împreunǎ cu pisica şi şoriceii, oamenii

mergeau în pǎdure la cules fragi şi urşii le arǎtau unde sunt tufele, îi

ajutau la cules...

Nimeni nu ţipa, nimeni nu se vǎita, nimeni nu se certa...Nu existau boli,

nu existau doctori. Dacǎ se rǎnea cineva Mama Naturǎ îi vindeca.

Totul era pace şi linişte...Şi peste toate astea veghea Cerul cu Soarele şi

Luna, cu stelele lui sclipitoare. El asigura Viaţa de pe Pǎmânt cu

cǎldurǎ şi luminǎ, cu dragoste şi înţelegere, cu parfum de iubire şi

curcubee de culori...

- Da’... televizor aveau, bunicule?

- Nu! Nu exista, pentru cǎ oamenii nu ştiau sǎ inventeze ceva ce le

aduce rǎu.

...Erau multe pǎsǎri care ciripeau de dimineațǎ pânǎ seara, ba chiar şi noaptea cântau triluri de noapte bunǎ. Oamenii le ascultau şi fredonau cântecele lor. Muzica lor le dǎdea puteri şi dragoste de viaţǎ.

- Şi rândunelele cântau?

- Şi rândunelele, draga mea! Cântau vibraţia Universului.

Regina rândunelelor, Dara, le conducea cântând, însoţindu-i pe oameni

la munca câmpului, la plimbǎri de dragoste...pentru cǎ oamenii le

iubeau şi le îngrijeau cuiburile.

De aceea, şi azi, rândunelele îşi fac cuiburile sub streaşina casei. Acolo

îşi regǎsesc şi azi dragostea de mult pierdutǎ.

- Şi dragostea se pierde?

- Stai sǎ vezi!...Nu, dragostea nu se pierde. Se uitǎ doar, un pic.

Dara era respectatǎ şi iubitǎ de toate pǎsǎrile, nu numai de rândunele. Şi

de privighetori, şi de vulturi, şi de porumbei...pentru cǎ ea ştia cum sǎ

le conducǎ în Lumea Dragostei de Oameni. Ea le spunea cântând

poveşti cu Feţi Frumoşi, cu Zâne Bune...şi le îndemnau sǎ iubeascǎ

oamenii pentru cǎ sunt rude, de acelaşi sânge ca şi pǎsǎrile, ca şi

animalele, ca şi copacii şi nu trebuie sǎ existe urǎ, dezbinare între ele.

Iar oamenii, la rândul lor, ştiau asta şi le iubeau mult, mult de tot.

- Cât de mult?

- Uite-aşa de mult!

- Pânǎ la cer?

- Şi mai sus! Cât Universul!...Cât e Universul? Cât un om ceva mai

mare....

Ei, şi cum toate erau frumoase şi la locul lor şi Nimicul nu pǎrea sǎ

schimbe aceastǎ Lume Minunatǎ...ei uite, cǎ exista în acea Lume şi un

Rǎu.

-Nu avea cu ce. Nu-i aşa, bunicule?

- Aşa-i Dara...ǎǎǎǎ...Mara. Nu erau rachete,navete spaţiale...poate

doar cu Gândul pentru care nu existǎ Spaţtiu şi Timp, sǎ-l aducǎ...şi

cum Rǎul nu are Gândire... ...Ei, şi Rǎul, în prostia lui, a uitat în Pǎmânt o sǎmânțǎ rea care se strǎduia

sǎ încolțeascǎ, sǎ iasǎ afarǎ sǎ facǎ rǎu oamenilor pentru a supravețui

ZÂMBETE

POZE HAIOASE



12

Oamenii îşi vedeau de Fericirea lor. Nu ştiau ce-i aşteaptǎ.

Rǎul se hrǎnea cu Prostia, cu Violenţa,cu Ignoranţa pe care oamenii le-

au aruncat, le-au îngropat în pǎmânt....

Când a reuşit sǎ-şi scoatǎ colţii din pǎmânt, Rǎul s-a pus pe treabǎ. Cu

ajutorul Prostiei, Violenţei şi Ignoranţei i-a ademenit pe oameni

folosind Minciuna, Viciile, Teama sǎ-şi construiascǎ unele lucruri

necunoscute lor pânǎ atunci. I-a pǎcǎlit sǎ inventeze maşini ca sǎ nu

mai meargǎ pe jos sǎ vadǎ frumuseţile Naturii, sǎ fabrice televizoare ca

sǎ nu mai audǎ cântecul pǎsǎrilor şi sǎ vadǎ culorile florilor, i-a învǎţat

politicǎ dându-le bani ca sǎ se certe între ei, le-a dat boli şi

medicamente uitând de Farmacia Naturii.

Încet-încet, prin rǎzboaie, prin minciuni şi violenţǎ, prin urǎ şi

duşmǎnie, prin politicǎ de manipulare, Rǎul a dominat Lumea...

- Dar, animalele şi pǎsǎrile, florile şi copacii, de ce nu sunt rele,

bunicule? Doar sunt rudele noastre. N-ai spus aşa?

- ......................O singurǎ parte a Lumii nu a atins Rǎul, partea cea mai frumoasǎ, cea mai bunǎ şi inocentǎ: Natura. Pe ea a apǎrat-o dragostea şi firescul vieţii, seva Universului a hrǎnit-o permanent. Prin Naturǎ trǎia şi Universul. Una fǎrǎ alta nu se poate. E una şi aceeaşi Când Rǎul se lupta sǎ se instaleze, pǎsǎrile şi animalele,

copacii şi florile, au simţit asta şi au cerut ajutor în Spaţiu. Au trimis

mesageri Acolo şi s-au întors cu puteri pentru a învinge Rǎul.

Regina Dara şi-a chemat pǎsǎrile şi le-a cântat o melodie adusǎ din

Univers. Un bob de lacrimǎ i s-a scurs atunci din ochişori. Iar pǎsǎrile

au înţeles: ne vom lupta cu Rǎul iubind oamenii.

Şi totuşi – le-a spus Dara, trebuie sǎ stǎm la distanţǎ de ei. Vom pleca

iarna când e frig şi viscol, iar Rǎul e în puteri atunci, vom pleca cǎtre

alte ţinuturi de unde vom reveni Primǎvara sǎ vestim oamenii cǎ existǎ

Frumuseţe, cǎ existǎ Luminǎ şi Cǎldurǎ, cǎ existǎ Iubire.

Şi cuiburile, ce facem cu ele? Le luǎm cu noi? – au întrebat

rândunelele.

Dara a fâlfâit din aripioare şi dupǎ o clipǎ de gândire le-a spus:

Cuiburile rǎmân aici, vor fi legǎtura noastrǎ cu oamenii care nu au

uitat ca suntem rude. Şi pentru asta vom veni în fiecare an sǎ ne

regǎsim cu oamenii. Dorul dragostei lor ne va aduce an de an înapoi.

Ne cheamǎ dorinţa de a trǎi în pace şi fericire....

De aceea, în fiecare iarnǎ rândunelele, împreunǎ cu regina lor pleacǎ

spre alte ţinuturi şi revin primǎvara.

- Mara!...Dormi?

- Nu, bunicule!...Eu...eu vreau sǎ fie mereu primǎvarǎ!

- Da,Mara! Se poate şi asta.Trebuie doar sǎ crezi în poveşti. Restul

vine de la sine.

- Bunicule!

- Da, Mara!

- Te iubesc!..Ştii?

- Ştiu, Mara! Şi eu te iubesc! Noapte bunǎ! Fǎ somnic! - Şi te mai iubesc odatǎ fiindcǎ m-ai fǎcut regina rândunelelor...Dara – Mara, am înţeles... -……………..! Noapte bunǎ, bunicule! Am sǎ visez numai primǎvarǎ!

ARTĂ

SCULPTURĂ C ÎN

GHEAŢĂ



13

TEODORESCU

LĂCRĂMIOARA

Vis de iarnă S-aud colindători pe drum, cum ode sfinte cântă,

Copiii lângă vatră stau și mama îi alintă.

Miros de cozonac cu rom, pluteşte-n aer iară,

Ei stau cuminți căci dar primesc, de Moșu-o să apară.

E iarnă grea, trosnesc stejari, iar Moșul nu sosește,

Un vifor aspru suflă greu, pe-orice drumeț gonește.

Și mama tristă îi privește, dar ochii-i joacă-n lacrimi,

Ea știe ce pe Moș l-oprește, sunt ale sale patimi.

Căci tata-i dus de mult din lume,nu poate să-i ajute,

Cu greu și trudă ea îi crește din frământări țesute.

Iar casa-i șubredă și rece, în vatră focu-i stins,

Copiii sunt a ei mândrie, ce suflet i-a cuprins.

Cu glasu-i blând, plin de căldură, o rugăciune spune,

Vrea să zâmbească pentru ei, e doar amărăciune!

Ce-o să le spună la copii, când Moșul n-o veni,

S-ar duce să-l aducă ea, dar nu mai are galbeni.

A vrut măcar de sărbători, să aibă masa plină,

E mulțumirea cea mai mare, ce inima-i alină.

Să vadă-n ochii lor voioși, cum bucuria joacă,

Este speranța-n care ea, tristețea își îneacă.

Da poate mâini când s-or trezi, minune s-o petrece,

Și casă caldă vor găsi, nu o colibă rece,

Iar copilași s-or îngraopa, printre cadouri multe,

În timp ce o colindă lină, la ușă-o să le cânte.

SFATURI UTILE

… de la Lăcrămioara

Teodorescu

Ceai de Scorţişoară – 10

Beneficii şi Tratamente

Miraculoase Ceaiul de scorţişoară se poate prepara din batoane de scorţişoare rupte, macerat într-o cană cu apă clocotită timp de 10 minute. Ceaiul se poate face şi dintr-o linguriţă de pulbere de scorţişoară la o cană cu apă fierbinte, bine dizolvată. 1. Scorţişoara ca un anti-oxidant.Reduce foarte mult prejudiciul cauzat de radicalii liberi din fumul de ţigară. 2. Creşte abilitatea cognitivă, atenţia şi puterea de memorare. 3. Leac pentru diabet4. Ajutăin

tratarea bolile de inimă.

5. Purifică sângele şi stimulează

circulaţia.

6. Ajută la slăbit. 7. Repară indigestia. 8. Efect benefic asupra sindromulului de colon iritabil. 9. Efect benefic in cazul cancerului de colon. 10. Odorizant de gură.

http://api.ning.com/files/e3fQE5OJ*SRUoKt3vyLFYEzF*hSZHf-O1hJb-YfxKHYE-c83rKMphFqwr9H2EezYYrMO9qQamLkFBp28WWxccGCytolQJN7c/imageGGH.jpg



14

Gheorghe Pârlea

Brăduţul (Dedicată scumpelor mele

nepoate: Emma, Elisabeta,

Diana) Sita Cerului tot cerne

Pulberi fine de cristal,

Scutec Pruncului aşterne

Peste lut primordial.

Bat din aripi heruvimii

Ca să primenească zarea,

Pruncii noştri află primii

Că începe Sărbătoarea.

Semn al marii bucurii,

Muntele-şi asumă jertfa,

Pe când coruri de copii

Îi cinstesc în imn oferta:

“Brad semeţ crescut pe creste,

Uneşti Cerul cu Pământul,

Fiindcă tu ne dai de veste

Că din nou coboară Pruncul.”

Iată-n inima-mi bătrână

Se revoltă-un băieţel

Parcă încercând să-mi spună

Că ar vrea brăduţ şi el.

O, copil uitat de vreme,

Au acum prioritate

(Când de brad o să mă-ntrebe)

Scumpele mele nepoate!

Sita Cerului tot cerne

Pulberi fine de cristal,

Scutec Pruncului aşterne

Peste lut primordial.

Silvia Gavrilov

Pentru Moş Crăciun

Moşul va veni,vă spun Chiar în noaptea de Ajun Într-o sanie albastră Eu, voi sta la o fereastră . Şi atunci, încet voi spune Despre fapte, rele, bune , El va socoti sau ba Dacă voi primi ceva. Dar prea multe nu-mi doresc Numai sănătos să cresc, Iar bunicii de se poate, Ochelari noi,şi o carte . Cuțu', vrea un os de ros, Tata, un palton mai gros , Mama, o pisică mică , Iar bunicul meu, o pipă !

CURIOZITĂŢI

Obiceiul împodobirii bradului este

unul dintre cele mai plăcute şi

aşteptate de întreaga

familie. Pomul de Crăciun

reuneşte familia sub ramurile sale,

aduce cadouri, dă speranţe de mai

bine pentruanul care urmează. El

simbolizează viaţa, bucuria,

sănătatea. Fiind un obicei vechi şi

foarte răspândit, prezintă şi multe

curiozităţi.

* Un brad pentru a putea fi folosit

ca pom de Craciun are nevoie de

7-10 ani ca să crească.

* Exista obiceiul ca la naşterea

unui copil să se planteze un brad.

* Cu mulţi ani în urmă a existat şi

obiceiul ca bradul să se aşeze cu

vârful în jos.

* Se spune că tradiţia împodobirii

bradului îşi are originea în

Germania, începând cu sec al XVI

lea.

* Beculetele puse în brad sunt

invenţia lui Edward Johnson,

asistent al lui Edison, care în 1882

inventează prima instalaţie

electrică pentru pomul de iarnă.

* Beteala a fost inventată în

Germania în anu 1610 şi era din

argint, fiind deci valoroasă şi

simbolizând bogăţia. Deoarece

argintul coclea( oxida ) a fost

înlocuit ulterior cu alte materiale

strălucitoare şi uşoare.

BRADUL

http://api.ning.com/files/GZDzX3ZqtQ7pEtO0nJQga9mOO6lqd1hVgjDMV1GLCF5sNfaNk4xk*4aPxmFnlwQlbgcMQa9O76EKlcZgkXpzHN98aIEmPZyr/BradutulElydicembre20110261.JPG



15

Aurora Luchian

MÂINI DIBACE

…ALE MEMBRELOR

REDACŢIEI ,,CASTELUL

FERMECAT”

ICOANĂ PE STICLĂ- lucrare Mariana

Dobrin

MACRAMEU –lucrare Elena

http://api.ning.com/files/pFHxzEkMbaeZJckYiJgcDzIqRL64VX12-65obGSZ5Ros5p1XN8whJrfbUGUqmTB5LP93ENJ4e9AtpY8X6f-P7y0RQROZnKE4/Picture014.jpg



16

Mihaela Moşneanu

Prinţesa lalelelor

(fragmentul II)

Ei se speriară şi săriră în sus. Se uitară unul la celălalt şi Maria îi

spuse supărată soţului ei:

- Mă’ Ioane, ce-ţi tot spun eu ţie şi nu vrei să-nţelegi? De ce nu mă

laşi în pace, cu supărarea mea?

- Marie, dar nu am făcut nimic! Văd bine că azi nu eşti Maria mea,

pe care o ştiu eu. Văd că parcă ai fi altă Marie.

- Maria! Se auzi o voce melodioasă din spatele lor, Ion al tău îţi

spune adevărul. El nu a făcut nimic care să nu-ţi fie ţie pe plac. El

doar încearcă să te împace şi nu ar trebui să te cerţi cu el.

Ei se întoarseră şi văzură o barză, care în timp ce le vorbea, lua

înfăţişarea de înger-femeie. Avea părul lung şi inelat, era blondă cu

ochi albaştri şi era foarte frumoasă. Veşmântul ei alb, poleit cu fire de

aur şi de argint, şi cu aripile mari străluceau în lumina soarelui.

Îngerul continuă să le vorbească:

- Maria, adineaori am coborât lângă voi şi am auzit de ce eşti tu

supărată. Acum aş vrea să ştiu şi eu de ce îţi doreşti atât de mult un

copil? Şi de ce nu-ţi ajunge frumuseţea Ţării Lalelelor şi Ion al tău?

- Înger frumos şi drag, să nu-ţi fie cu supărare, Ţara Lalelelor e atât

de frumoasă! Şi sunt mulţumită şi fericită că Dumnezeu ne-a dat viaţă,

mie şi lui Ion, pe acest pământ frumos. Însă, aş fi vrut să avem şi noi

un copil al nostru, un făt sau o fată, orice ar fi fost, numai să ne

mângâie bătrâneţile. Că mâine sau poimâne, Bunul Dumnezeu ne-o

chema la El şi noi nu am cunoscut cum e să fim părinţi.

- Bine,Marie, am să văd dacă pot să te ajut. Am să zbor acolo sus,

unde este norul acela alb, îl vezi? După acel nor Stă Domnul şi Vede

tot ce se întâmplă în Ţara Lalelelor. Eu am să văd ce pot face pentru

tine, am să vorbesc cu El.

- Mulţumim, înger frumos şi drag!

Şi îngerul, transformându-se din nou în barză îşi luă zborul. Maria şi

Ion îl urmăriră cu privirea pe înger cum zboară sus şi se-ndreptă până

la norul cel alb, apoi îi spuse lui Ion:

- Dacă o vrea Domnul, poate o să mi se împlinească dorinţa şi o să

fim şi noi pe deplin împliniţi. Şi tu, dragul meu Ion, iartă-mă c-am

strigat la tine.

- Te iert, Marie dragă, că de multe ori m-am gândit şi eu la asta. Şi

mie mi-ar fi plăcut să avem un copil, un făt sau o fată, orice ar fi fost,

dar nu ţi-am spus nimic, pentru că nu am vrut să te supăr.

Apoi se luară în braţe şi nu-şi mai spuseră nimic.

În timp ce ei se ţineau în braţe şi se gândeau la copilul pe care şi l-ar fi

dorit, Îngerul-barză zbură sus până la norul cel alb. Într-o oră ajunse şi

ciocăni cu o aripă în nor.

- Intră!,spuse Domnul, auzind ciocănitul.

LALEA ORIGAMI

Materiale 1. Hârtie pentru

origami patrată de culoare verde şi galbenă sau roşie.

Procedura Floarea

Se îndoaie patratul aşezat în forma de romb;

CREATIVITATE



17

Dumnezeu stătea într-un jilţ înalt, învelit în catifea roşie şi poleit pe

margini cu argint. Purta straie împărăteşti cu fir de aur şi în mâna

dreaptă avea un sceptru din diamant de mărimea unui toiag. Părul

lung şi barba îi erau albe ca neaua, cu cărare pe mijloc şi făcut inele.

Ochii Lui albaştri-verzui îl priveau cu bunătate, dragoste şi pace pe

îngerul care voia să-i ajute pe cei doi bătrâni din Ţara Lalelelor.În

jurul Său străluceau luminile curcubeului. Îngerul-barză, cu o privire

curată ca lacrima, îi vorbi Domnului:

- Doamne! Am venit până la Tine să Te rog ceva.

- Ştiu măi prâslea, de ce-ai venit. Mă gândeam la dorinţa Mariei şi-

a lui Ion. Ştiu că îşi doresc un copil şi am să le îndeplinesc dorinţa.

Am să le rrimit un înger-barză micuţ, pe unul din puii tăi, până o să

cred că le-a veni timpul să vină la mine. Am să o fac fată mică, am

să le-o duc şi am să le-o pun într-o lalea. Dar să nu le spui că această

fetiţă este un pui de-al tău, pentru că vreau să văd cât de mult o vor

iubi şi-o vor preţui. Să le spui că mâine dimineaţă să se ducă, să o ia

de acolo.

Îngerul- barză făcu ochii mari şi-L întrebă pe Domnul:

- Un pui de-al meu?

- Da, un pui de-al tău, pentru că tu ai bunăvoinţa să-i ajuţi. Ce v-

am învăţat Eu, pe voi, îngerii?

- Să fim buni, să iubim, să protejăm şi să ajutăm.

- Şi atunci, de ce te miri aşa? Nu tu vrei să-i ajuţi? Nu tu ai venit

să-mi spui de dorinţa Mariei şi-a lui Ion?

- Ba da, dar n-aş fi crezut că Tu, Doamne, Te vei gândi la aşa ceva.

- Şi îţi pare rău să ajuţi şi să fii bun?

- Nuu!, Doamne, Fă cum doreşti Tu. Noi, îngerii, trebuie să fim

buni, să iubim, să protejăm şi să ajutăm.

- Atunci, aşa va fi. Maria şi Ion o vor iubi şi vor avea grijă de ea.

- Da, ştiu şi îţi mulţumesc Doamne!, că le îndeplineşti dorinţa.

- Cu drag, îngeraşule. Să le spui să o numească Prinţesa.

- Am să le spun, Doamne!

- Aşa să faci, măi prâslea. Acum, du-te la ei şi le spune.

Îngerul plecă de la Domnul cu inima îndoită. Pe o parte era

bucuros că dorinţa Mariei şi-a lui Ion va fi împlinită, iar pe de altă

parte era supărat, pentru că acel copil, cu care Domnul le îndeplinea

dorinţa celor doi, va fi unul din puii lui dragi.

(va urma)

1.Se îndoaie pe linia

punctată;

2.Se indoaie pe linia

punctată;

3, Se îndoaie din spate

pe linia punctată înspre

interior

4.Floarea finisată;



18

Frunza 1. Se indoaie pe liniile

punctate;

2.Se indoaie in doua;

3. Se indoaie pe linia

punctata;

1. 4.Lipeste frunza la floare si

ai laleaua gata.

Curelciuc Bombonica

Fulgul ca un gând…

Un fulg se zbate-ncet în palma mea, Simțind sfârşitul în căldura mâinii... „Ce doruri porți în tine, mică stea, Şi cui le laşi, când te sfâşie câinii Cu ghearele de iarnă grea şi rea?” Tu dormi precum un spic în miezul pâinii... Şi-aştepți să vină-o altă iarnă rece Şi-o altă palmă albă-n a ta cale, Căci clipa-ți este unică, dar trece Ca gândul către spații siderale Şi-n zboru-ți lin pe toți îi vei întrece, Ca să alini un suflet plin de jale... Tu nu lăsa ca visele să-mi sece! M-ai mângâiat cu haina-ți de cristal, Țesută cu argint precum o ie, M-ai invitat ca partener de bal În valsul lebedelor-fulgi – o mie, Un roi de fluturi albi pe finul şal Ce ne învăluie de-o veşnicie... Tu ne aduci colind din ancestral. Eşti pentru noi precum un gând sfios Ce ne aduce azi Crăciunu-n case Şi pe micuțul Domn Iisus Hristos În leagănul de raze luminoase. În calea-ți de la cer şi până jos Ne luminezi cu formele-ți frumoase... Tu – fulgul mic, cu gând armonios.

C. Nechita

Pisoiul somnoros Un pisoi mic şi pufos,

Dar un pic mai somnoros,

A rămas închis, se pare,

În odaia noastră mare.

Pan’-aici, nicio problemă,

Dar staţi să vă pun în temă!

Singurel cum a rămas,

Vru să iasă din impas.

Neputând în loc să şadă,

Se luă roată după coadă,

Gândind c-o găsi scăpare

Din această închisoare.

În goana-i nechibzuită,

N-a gândit nicio clipită;

A lui coadă vină n-are,

C-a rămas în închisoare.

Dar uşa când s-a închis,

El dormea pe sobă-ntins,

Iar acum, de plictiseală,

Renunţă la învârteală

Şi porni cu pas uşor

Să-şi caute locuşor. Alergată fără vină,

Coada să-şi afle hodină.



19

Sorina Zota

Roşilă şi Albăstrilă

Era iarnă. În pădure lupii urlau, lăsând în urmă ecoul şi urmele lor

în zăpada mare, pufoasă şi strălucitoare.

Într-un luminiş din mijlocul copacilor bătrâni era o căsuţă

mică-mică-mititică, făcută din bârne groase, cu acoperiş înalt şi

ţuguiat, cu hornul îmbrăcat într-un manşon de omăt. Pe-acolo ieşea

fumul în rotocoale mici şi urcau lin spre cer. Sus, sus de tot, se

amestecau cu norii albi de nea, care-i cerneau neîncetat ca pe-o

făină strălucitoare, înapoi.

În căsuţă trăiesc doi pitici. Au bărbi lungi şi albe. Sunt

încălţaţi cu cizmuliţe negre, iar pe cap poartă căciuliţe ca nişte

fesuri lungi ce le-atârnau pe un umăr. Se înţeleg ca fraţii. Pe cel cu

fesul roşu îl chema Roşilă, iar pe cel cu tichia albastră, Albăstrilă.

Se făcu seară, dar ninsoarea nu încetă. Fulgii coboară în

neştire, cad fără oprire. Se aştern gingaş pe copaci, pe tot ce ating

şi se adaugă covorului alb, aşternut în codru, de iarnă.

Roşilă stă cu nasul lipit tot de ferăstruica din bucătărie, în

timp ce Albăstrilă, cu o mână se chinuie să frigă-ntr-o tigaie nişte

ciuperci, ia cu cealaltă vrea să facă în acelaşi timp şi ceaiul.

- Roşilă hai şi m-ajută şi pe mine cu mâncarea, zice

Albăstrilă în timp ce-şi bagă cu repeziciune degetul în gură, fript

fără să vrea cu tigaia de pe foc.

- Da` ce? Tu nu poţi s-o faci singur? - răspunde Roşilă fără

ca barem pentru o clipă să catadicsească a-şi dezlipi nasul de pe

geam.

- La ce te gândeşti de stai aşa lipit de fereastră? De ce nu

mă ajuţi şi pe mine? întreabă Albăstrilă cu mâinile în şold, mâniat

că Roşilă nu face nimic.

- Mă gândesc la căprioare. Ce-or fi făcând ele pe vremea

asta? mormăie cel cu scufa roşie, mai mult în barbă, aşa, ca pentru

sine.

- La asta te gândeşti tu? Ei bine, pot eu să-ţi spun că bietele

tale căprioare, în mod sigur au cinat şi că nu mult după asta or să

meargă la culcare. În nici un caz nu se ceartă ca noi acum!

După predica ţinută de Albăstrilă, Roşilă se îndură, ce-i drept cam

bodogănind pe sub mustaţă, să-l ajute,. Cu chiu cu vai încep să

mănânce. Apoi, satisfăcuţi, se duc la culcare.

E noapte. Pendulul din peretele camerei lui Roşilă arată

nouă şi un sfert. Afară ninge într-una, iar brazii seamănă cu nişte

moşnegi îmbrăcaţi în mantii albe şi au cuşme pe cap.

EX LIBRIS

VĂ RECOMANDĂM:



20

Roşilă se dezbrăcă în camera lui, îşi aşeză frumos hăinuţele pe

un scăunel, puse scufa albă de noapte pe cap, apoi suflă în lumânare.

Nu intră imediat în pătuc. Ci mai priveşte visător la jocul fulgilor de

nea. Apoi se cuibăreşte în plapumă. Cu gândul la căprioarele lui,

adormi.

Albăstrilă, mai distrat, îşi aruncă hăinuţele aiurea pe un

scăunel. Apoi stinge lumânarea, îşi îndeasă şi el scufia pe cap şi

mormăind, se băgă până la gât în învelitoarea groasă de lână.

Acum trebuie să spun că, odăiţa lui Roşilă se afla în catul de jos, iar

cea a lui Albăstrilă la etaj. Afară continua să ningă frumos şi liniştit,

cu fulgi mari şi mulţi. În căsuţa piticilor era acum linişte şi cald.

Deodată, tocmai când Albăstrilă vru să se întoarcă pe partea

cealaltă, se auzi un glăscior. Mic, pricăjit, dar sufient cât să se audă.

Cam ca atunci când cineva vrea să scape de ceva şi nu poate. Piticul

se ridică speriat şi aprinde iar lumânarea.

Şi vede o arătare mai mică în alb. Ceva ce aducea tare mult cu

o fantomă. Se sperie şi mai tare şi înnebunit de frică o ia la sănătoasa

pe scări, cu lumânarea în mână şi fesul de noapte care flutura in zbor.

Ajuns în camera cealaltă, dintr-o izbitură închide uşa în urma

lui. În timp ce-şi caută şi încearca să-şi recapete glasul, printre

gâfâieli începe să strige ca din gură de şarpe:

- Roşilă!!! Roşilăă!!! Trezeşte-te Roşilă!!!

- Ce-iiiiiiiiiii, ce ai? Ce s-a întâmplat??? întreabă în timp ce

sare ca ars şi foarte buimac Roşilă. Înfricoşat la rândul său ajunge

dintr-o săritură, habar n-are cum, drept în mijlocul odăii, în timp ce

bâjbîie să aprindă lumânarea.

- Oooooooo... Oooo... O fantomă! O fantomă...la mine... în

camera mea...

- O ce??? zice Roşilă, mirat.

- O fantomă. Crede-mă, spune aproape disperat şi cu un glas

abia auzit Albăstrilă.

- Sărmanul de tine, zice deja, mai liniştit, dar şi cu milă

Roşilă, cred c-ai mâncat prea multe ciuperci.

- Roşilă, crede-mă. O fantomă micuţă, se agită cu braţele pe

sus în cămăruţa mea.

- De unde fantome în căsuţa noastră?

- Da` vino odată să vezi şi atunci ai să mă crezi, mai rosteşte

Albăstrilă şi-l trage de o mână, cu multă hotîrâre, afară din cameră.

Dar când vru să urce scările, pe Albăstrilă îl apucă tremuriciul

de-i scăpă lumânarea din mână. Scufia îi atârna pe spate şi bâţâia din

tot trupul de parcă cineva nevăzut l-ar fi luat la scuturat.

- Ce-i Albăstrilă, ce te-a apucat? Ce-ai păţit? îl întreabă temător

Roşilă.

- Mi-e... mi-e frică...

- Hai cu mine, zice bărbătos şi plin de vitejie Roşilă, deşi în

sinea lui îi era şi lui teamă.

Ajunseră în catul de sus. În faţa uşii de la etaj, încep să se

îmboldească unul pe altul care s-o de-a la o parte şi să intre.

- Deschide tu - spuse Roşilă temător.

- Ba s-o faci tu. Că tu nu m-ai crezut, zice Albăstrilă în timp

ce clănţăne totuşi, uşor, din dinţi.



21

Până la urmă împing amândoi uşa de perete, în acelaşi timp. Şi rămân

ca înlemniţi. Într-adevăr, în mijlocul camerei se agita cu braţele pe

sus, în toate direcţiile şi cu multă vâlvă, o arătare micuţă. Albă toată.

Piticii abia mai respirau. Ochii li se măresc. Sprâncenele ating

în sus de tot bolta frunţii. Gurile erau deschise de parcă voiau să ţipe,

degetele încleştate pe clanţa uşii, iar picioarele stăteau gata de fugă.

De frică, inima le bate nebuneşte şi parcă sunt înmărmuriţi aşa cum

stau în pragul uşii.

De unde apăruse arătarea aceea cumplită care se fâţâia ca

înebunită în mijlocul podelei de lemn a camerei lui Albăstrilă? Şi ce

căuta acolo? Că doar ei nu făcuseră nici un rău nimănui. După alte

câteva zvâcnri zbuciumate, scuturături şi smuncituri cu icnete, dintr-o

dată auziră un oftat de uşurare:

- Ufffffff!

Şi de sub cămăşuţa aruncată pe jos a lui Albăstrilă apăru,

istovit şi pleoştit de atâta frământare ... un biet şoricuţ. Mic, mic de

tot. Şi foarte ameţit de toată chinuiala lui.

Piticii să leşine şi alta nu. Roşilă se dezmeticeşte primul. Cu

ochii cât cepele de-atâta minunare, începe dintr-odată să râdă atât de

tare încât îi dau lacrimile şi abia mai poatea zice ceva printre

hohotele de râs. Se ţine cu o mâna de burtă iar cu cealaltă se străduie

din greu să-şi nimerească ochii, să şi-i şteargă:

- Ha, hahahahhahahaha... ha, ha, ha, auzi.. ha, haha...

fantome... hahhahhaa...

- Ha, ha, mormăie scurt şi mirat Albăstrilă, în timp ce-şi

scarpină ceafa cu degetele şi se uită tare lung, parcă fără a-şi crede

ochilor, spre şoricelul cu bucluc.

- Ha, ha, ha, hahahaha, abia mai poate să vorbească printre

hohote de râs Roşilă, fricosule...de un biet şoricel... hahahahaha ...

Curios, cu totul nevinovat şi cu ochii mari, şoricelul, fără a

înţelege ce e cu atâta veselie în jurul lui întreabă:

- Ce-i? Ce s-a întâmplat??

Cei doi pitici se privesc unul pe altul, apoi primul, printre

icnete de râs, celălalt printre mormăieli îi povestiră şoricelului

petrecania.

Toţi trei râdeau la sfârşit în hohote.

Era iarnă. În pădure lupii urlau, lăsând în urmă ecoul şi

urmele lor în zăpada mare, pufoasă şi strălucitoare.

Într-un luminiş din mijlocul copacilor bătrâni era o căsuţă

mică-mică-mititică, făcută din bârne groase, cu acoperiş înalt şi

ţuguiat, cu hornul îmbrăcat într-un manşon de omăt. Pe-acolo ieşea

fumul în rotocoale mici şi urcau lin spre cer. Sus, sus de tot, se

amestecau cu norii albi de nea, care-i cerneau neîncetat ca pe-o făină

strălucitoare, înapoi.

De departe de tot, deşi era atât de târziu în noapte, ecoul

pădurii mai aducea încă hohotele de râs ale celor trei mititei. În

căsuţă, la ceasul acela târziu, se mai auzea din când în când:

- Hahahahaha... hahaha, auzi.. fantome.. hahahahaha...



22

Marin Moscu

Elena Spiridon

DE PAZĂ ÎN AJUN

Stau de pază la fereastră,

De când seara-i în hamac,

Ca să-l prind pe Moş de barbă

Să văd ce are în sac.

Cu ghetuţa lângă mine

O s-aştept...nu mai clipesc

Şi mai cânt câte-o colindă

Nu cumva să aţipesc.

Mama râde-ncet de mine,

Tata văd că-n casă nu-i,

Cred că stă şi el de pază

Să-i ia sacul Moşului.

Vine Moşul! Îmi zâmbeşte,

Mă întreabă de-s cuminte

Şi îmi pune în ghetuţă

Ciocolată cu-ardei iute.

Şi o carte despre lume.

Ştie Moşul că citesc.

Îmi pune şi-o nuieluşă.

Oare să mă cuminţesc?

Nu contează, mă simt bine...

Şi mă bucur c-a venit.

Îmi vine să strig în noapte:

-„Moşule, sunt fericit!”

Împăcare

Un arici cât o căciulă

S-a strecurat printre flori

Să-şi caute de mâncare

O mână de melcişori.

O albină-i supărată

C-a fost tare deranjată.

- Tu arici vrei melcişori,

Eu vreau miere polifloră.

- Decât să ne „înţepăm”

Mai bine facem o horă!

Nuieluşa fermecată

Vântu-aduse în ogradă

O nuieluşă fermecată,

Grivei iute ca o puşcă

A ascuns-o într-o cuşcă.

Să ştie Moşul că el

A fost cuminte, bunicel;

Şi că merită cadou

Dulciuri multe, un platou!

Omul de zăpadă

S-a dat startul la zăpadă

Chiar la mine în ogradă,

Am făcut un om înalt

Din zăpadă, a-ngheţat.

I-am pus cratiţa pe cap,

Buze două cozi de crap,

Un morcov în loc de nas,

La urechi câte un ceas. Tare-n clinchete să sune

Când iarna încet apune,

S-ascund omul de zăpadă

Să nu fugă din ogradă!

ZÂMBETE

Un copil merge pe

stradă și vede pe

gard un mare afiș pe

care scrie:

ATENȚIE, CÂINE

RĂU!

Curios, se uită în

curte, așteptându-se

să vadă un câine

mare și rău și nu

vede decât un cățel

mic, alb, pufos. Îl

întreabă:

– Unde este câinele

cel rău?

– Eu sunt câinele

rău că nu mi-am

mâncat supica! (cu o

voce mai subțire!)

Un tip se suie într-un

autobuz, se duce și

perforează un bilet,

după care mai

perforează încă

unul. Un călător îl

întreabă:

– Scuzați-mă, de ce

ați perforat 2 bilete?

– Păi dacă îl pierd pe

primul și vine

controlorul, să îl am

pe al 2-lea.

– Bine, și dacă le

pierdeți pe

amândouă?

– Păi am abonament,

măi baiatule!



23

SALONUL

TINERELOR

TALENTE

Coptil Aurelia Emilia, Tîrlișua, județul Bistrița

Năsăud,elevă în clasa a x-a

S2, Colegiul Național ,, Petru

Rareș'' Beclean

județul Bistrița- Năsăud

Indiferenţă Timpul mi-e singurul dușman,

Pe care-l pierd din mâini în fiecare zi.

Gândesc că fie ce o fi

Doar amintirile-mi rămân liman.

Când mă strecor prin ploaia rece

Nu am habar de nimeni și vă zic:

Zâmbesc chiar dacă timpul trece,

Sunt pe ideea ,, totul sau nimic''.

Doare atunci când nimeni nu m-ascultă

Și uit adesea să țin capul sus.

Mereu aș mai avea ceva de spus

Dar sunt prea mică să pornesc la luptă.

Mai am și zile-n care plâng.

Nu vreau să se ivească noua zi,

Dar ochii-nchid și pleoapele le strâng,

O zi mai bună poate să sosească.

Aș vrea un strop de fericire-n viață

Ca să-l împart la toți ce mă iubesc,

Aș vrea să uit de cei ce mă urăsc

Și să nu-mi pierd a mea mică speranță.

Greșelile-s nenumărate

Și cred că nu pot fi uitate...

Păstrez în minte-un singur gând,

Mi-ascund un zâmbet printr-un cânt.

Familia e dar divin,

Îmi e povară, îmi e chin...

În inimă o port mereu,

Sunt sigură: de n-aș avea

O mamă bună n-aș putea

De greutăți nu m-oi feri

Și-n fața lumii eu voi fi

Să cred în mine. Nu e greu Să-mi împlinesc destinul meu.

De greutăți nu m-oi feri

Și-n fața lumii eu voi fi INDIFERENTĂ.

Spirit de sărbători

Aștept să ningă, aștept să plouă.

Aș vrea să am viață nouă.

Mi-e frig de cald și cald de frig

Dar nu am glas ca să mai strig.

Soarele iese de sub nori,

Va fi frumos de sărbători,

Copiii-n cete se vor aduna,

Cu steaua și colinda vor umbla.

Mirosul pâinii îmi îmbie

Senina mea copilărie.

Perdele de zăpadă-s, gri...

Crăciunule când ai să vii,

Să îmi aduci doar sănătate

Că-n rest o să câștig de toate.

Avere mare nu-mi doresc,

Vreau bucurie să primesc.

M-așteaptă iar bunicu-n prag

Și eu o să-l colind cu drag.

Bunica coace turtă dulce...

Eu de la ei nu m-aș mai duce.

Miroase-a brad din noapte-n

zori,

Bat în ferestre urători.

Senin e cerul și-nstelat!

Eu voi zâmbi neîncetat.

Când mă gândesc la

Moș Crăciun

Promit să fiu copil mai bun.

VORBE DE SUFLET



24

Lăcrămioara Teodorescu însoţeşte

aceşti elevi pe Drumul spre POEZIE

Bratu Alin

Clasa a VII-a,

Şcoala Gimnazială

Clipiceşti

A sosit iarna

Iarna a sosit grăbită,

Peste văi şi peste dealuri,

Lunca pare pribegită

Neaua cade valuri, valuri

Copii sunt bucuroşi

Ei înoată prin zăpadă

Zboară bulgării apoşi,

Râsetele se înoadă.

Şi pe dealuri zboară sănii

În văzduh crivăţ aleargă,

Toţi copiii fac mătănii,

Prin nămeţi ei vor să meargă.

Norii cern stele de gheaţă,

Copacii sunt îmbrăcaţ,

Vârful nasului le-ngheaţă,

Stau grămadă adunaţi.

Mantia albă sclipeşte,

Scârţâie sub paşii grei,

Şi de ghete se lipeşte,

Te-mpiedică vrei nu vrei.

Munteanu Ana

Clasa a V-a,

Şcoala Gimnazială

Clipiceşti

La săniuş

Se aude gălăgie

Ce să fie? ce să fie?

Sunt copii la săniuş,

Sus în deal e derdeluş

Zboară săniile-ndată,

Prin zăpada fără pată,

Lăsând dâre-n urma lor,

Iar copii strigă-n cor.

Mai încolo vreo doi pici,

Dau de-a dura bulgări mici,

Vor să-i facă mari îndată,

Gata-i omul de zăpadă.

Păunescu Diana

Clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială

Clipiceşti

În Ajun

Zâna iarnă a croit,

Haină groasă de zăpadă,

Şi copaci a-mpodobit,

În grădina de la stradă.

Asteptând colindători,

Să-l vestească pe Iisus,

A cernut încă din zori,

Steluţe tocmai de sus.

Când noi lucrăm, noi

lucrăm,însă când noi

ne rugăm,Dumnezeu

lucrează!



25

Şi ger aspru-apresărat,

Peste satul dintre dealuri,

Nămeţi valuri a cărat,

Pân la margine de câmpuri.

Crivăţ şuieră la geamuri,

Flori de gheaţă aducând,

Apa tremură-ntre maluri,

Cu tristeţe suspinând.

Casele le-a îngropat,

Într-o plapumă pufoasă,

Streşini zici că s-au surpat

Sub o mare furioasă.

De la mic şi pân la mare

Totul tremură de frig,

Nu-i nici o mişcare-n zare,

E prezent doar gerul aprig.

Zugravu Marina

Clasa a V-a

Școala Gimnazială

Clipiceşti

La colindat

Am pornit la colindat,

În ajun de sărbătoare,

Obiceiul ni l-au dat,

Moşii să-l păstrăm cu-ardoare

Noi mergem din casă-n casă

Să urăm de sănătate,

Chiar de gerul ne apasă,

Şi ne mână de la spate.

Glasurile cristaline,

Umplu văzduhul ceţos,

Sufletele să aline,

Să-l vestească pe Hristos.

Mere, cozonaci şi nuci,

În trăistuţe-nghesuim,

Cu zăpadă în papuci,

Tot satul mărşăluim.

Dobre Ionuţ Clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială

Şindrilari

Com. Reghiu

La colindat

Iarna iată a sosit,

Noi cu plugul am pornit

Pe la case colindăm,

Şi pe oameni îi urăm.

Le urăm de sănătate,

Dragoste pe săturate,

Mult belşug în a lor casă,

Să aibă viaţă frumoasă.

De departe noi venim,

Sănătoşi să vă găsim

Iară anul care vine,

Să v-aducă numai bine.

Acum dacă v-am urat,

Şi pe toţi v-am bucurat,

Mai rămâneţi sănătoşi

Veseli, la fel de frumoşi.

Chipăilă Mădălina Clasa a VII-a

Şcoala Gimnazială

Şindrilari

Com. Reghiu

Vis de iarnă

A sosit asa, deodată,

Iarna cea mult aşteptată

E un vis ce se transformă,

În poveste fără formă.

Săniuţa iute zboară,

De cu zori şi pnă-n seară.

Toţi copii sunt voioşi,

Moşu-aşteaptă curioşi.

În văzduh s-aud colinde,

Gazdele aşteaptă-n tinde

Hristos este lăudat,

Şi Crăciunul aşteptat.



26

Baraguană Andreea Clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială

Clipiceşti

Zi de iarnă

Norii grei de plumb tot cern

Peste văi şi peste dealuri,

Plăpiumioară ei aştern,

Peste casă valuri, valuri.

Un copac înfrigurat,

Parcă tremură de frig,

Se întreabă-ngândurat,

Cine îl loveşte aprig.

Este vântul cel hain,

Ce aleargă printre crengi,

Frigul nu îi e străin,

Uşor nu poţi să-l alungi.

Casele au fost brodate,

De o mână pricepută,

Steluţe sunt aşezate,

De-o fiinţă nevăzută.

Fumul gros în rotocoale,

Se buluceşte să iasă,

Precum coca pale, pale,

De la hornul de pe casă.

Tot satul acum sclipeşte,

În lumina lunii triste,

Iarna păru-şi despleteşte,

Nou imperiu îşi clădeşte.

Făiniţă Felicia

Clasa a VIII-a

ŞcoalaGimnazială

Şindrilari,Com. Reghiu

Iarna la uşa mea

Dintr-o dată a-nceput,

Fulgi să cadă pe pămnt.

Cu toţii am observat

Că iarna s-a instalat.

Tiptil pân la noi la uşă,

Cu căciulă şi mănuşă,

Satul tot l-a-nfăşurat,

Cu preş alb ce l-a cărat

Peste deal şi peste vale,

Pudrând ce-i ieşea în cale.

Peste tot şi-a pus amprenta,

Mândră dar şi foarte-atentă,

Căci din mâna sa voia,

Să iasă ce trebuia.

Casele frumos gătite,

Cu stele frumos lipite,

De ferestre luminoase,

Cu perdele de mătase.

Copacii i-a îmbrăcat,

Iar la uşă-a înşirat,

O ghirlandă sclipitoare,

Care strălucea la soare.

Toţi copii-s bucuroşi,

Pe pârtii se-ntrec voioşi

Ca năluci aleargă sănii

Prin nămeţi se fac mătănii.

Bulgări zboară în văzduh,

Nevăzuţi precum un duh,

Chiuit valea răsună,

Chiar de soare vrea s-apună.

Urzică Nicoleta

Clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială

Şindrilari Com. Reghiu

Magia iernii

Ninge, ninge ne-ncetat,

Peste case, peste sat,

Fulgii mari, pufoşi, zglobii,

Se aşeză pe câmpii.

Satul e acoperit,

De omătul strălucit,

Soarele nu se arată,

Nori s-adună laolaltă.

Anotimp cu haină albă,

Pui pe casă mândră salbă,

SFATURI UTILE

MODA 2014



27

Şi trecând presari voioasă,

O mantie luminoasă.

Ne aduci de sărbători,

La uşă colindători

Cu picioarele-ngheţate,

Şi cu glasuri fermecate.

Anotimp plin de lumină,

Tu pui zâmbet cui suspină,

Copii veseli primesc

De la Moş tot ce-şi doresc

Mocanu Steliana

Clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială

Şindrilari

Com. Reghiu

Noapte de iarnă

Într-o noapte când dormeam, cineva bătu în geam

Cine poate-acum să fie, la o oră-aşa târzie?

Deschid ochii speriat, mă ridic uşor din pat,

Şi păşesc spre geam să văd, de-i minune sau prăpăd.

Mici steluţe se-mbulzeau, loc cu coatele-şi făceau

Coborând în număr mare, anunţau pe fiecare,

Om, căci a sosit grăbită, iarna grea,cea mult dorită.

Printre razele de lună, fulgii se grăbeau să pună,

Peste sat plapumă moale,din creştet şi pân la poale.

Toţi copacii tremurau, crengile le degerau,

Aşteptau haina pufoasă,din mătase albă-aleasă.

Zâna iarnă le croise, caselor precum în vise,

Cuşme groase sufocante, cu sclipiri de diamante,

Iar la streşine-atârnase, ghirlande alunecoase.

Ninsoarea plutea în aer, precum lâna albă-n caier.

Era linişte deplină... numai vântul mai suspină,

Încercând cu dibăcie, să colinde cum el ştie,

Pe la uşile închise, căci nimeni nu îl primise.

Eu am înţeles îndată, toamna fuse alungată

Iarna-n sat se instalase, căci războiul câştigase

Şi pe sora ei mai mică, o gonise fără frică.

Puteam dormi liniştit, visu-mi fuse-ndeplinit!

Enache Cornelia

Clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială

Şindrilari

Com. Reghiu

O zi de iarnă

Iarna a sosit grăbită , peste satul amorţit,

Trena albă îşi întinde, totu a-ncărunţit.

Norii grei stau agăţaţi, parcă-s înşiraţi,

La uscat ca nişte rufe, sunt acum curaţi.

Până mai ieri au cernut , steluţe mărunte,

Gerul râu-a transformat, într-o groasă punte.



28

Caselor le-a pus ghirlande şi le-a-desenat,

La fereste multe flori, totu-i minunat.

Şi copaci-s îmbrăcaţi, cu o haină groasă,

Iar pădurea-i toata-n alb , parcă-ar fi mireasă

Sub a soarelui sclipire, zăpada sclipea,

Scârţâia sub picioare şi de ghete se lipea .

Clinchete de zurgălăi, se aud departe-n zare,

Peisajul de poveste, n-are-asemănare.

Sus pe deal e hărmălaie, glasuri de copii,

Răsună întreaga vale, nu poţi să te- apropii.

Veselia e în toi, sănii zboară cu iuţeală,

Toţi copacii de pe drum, se trezesc din amorţeală.

Cu ei parcă se întrece, chiar şi vântul supărat,

Vântură de zor zăpada, pe copii i-a-mbujorat.

Iată, îndată se-noptează, liniştea se lasă,

Peste satul obosit, ca o pânză de mătasă.

Numai luna mai veghează dintr-un colţ de cer,

Păzind marea de zăpadă, ca un grănicer.

Brumă Teodora cl. a IV-a, trio pentru doi suflători și o vioară

Cercul de pictura al Centrului Cultural "Aurel Stroe" - Bușteni –

Prof. coordonator- Alexandru Voinea

http://negrupealb.ning.com/group/castelulfermecat/forum/topics/brum-teodora-cl-a-iv-a-trio-cu-doi-sufl-tori-i-o-vioar

http://negrupealb.ning.com/group/castelulfermecat/forum/topics/brum-teodora-cl-a-iv-a-trio-cu-doi-sufl-tori-i-o-vioar



29

SALONUL MEDALIONULUI LITERAR

RUGA LUI IONUŢ

Doamne Sfinte, Doamne Bun,

Poţi să crezi? Eu sunt

cuminte!

Iar în Noaptea de Crăciun

Vreau să-ţi fac o rugăminte:

Dinspre Ceruri, lin, te lasă,

Poate vii cu Carul Mare,

Te opreşte-n a mea casă,

Mulţumesc de-a Ta-ndurare!

Pune de la Soare-o rază

Să-mi înlumineze gândul,

Să îmi ţină mintea trează

Sfânt, Cuvântul, culegându-l.

De-i veni vom sta-mpreună

Să cinstim a Ta sosire,

Luna, pe a harpei strună

Ne-o cânta de-a Ta iubire,

De iubirea minunată

Ce ne-O dăruieşti, Preasfinte,

De iubirea preacurată

Dintr-o inimă fierbinte.

DE NAŞTEREA LUI ISUS

Cu zahăr firea e pudrată,

E totul alb, ca de poveste,

Pe stradă nimeni nu mai este,

Doar Luna, chipul, îşi arată.

E pace pe întreaga Teră

Iar raze albe stau de pază

Copiii mari şi mici visează

Minuni ce, Noaptea, le oferă.

La geamul unei case, iată,

Cu nasul cârn, cu păr inele,

Cu negrii ochi privind la stele,

Un chip de copilaş se-arată.

Aflat-a că-n cea Noapte rară,

Cu Steaua, El, va fi să vină,

Iisus, fiinţa cea divină.

Priveşte-atent: Va să apară

Iisus, copilul cel cuminte

Bogat la suflet, nu la straie,

Cu ochi de-azur, faţa bălaie

Ce ştie multe-nvăţăminte?

Trezit din paşnică visare

Privi spre paşnică Cetate,

Pe sfântă-a ei imensitate

Văzu o stea strălucitoare.

Gândi că-i timpul să se-adune

Şi, înainte de culcare,

Îngenuncheat la lumânare

Să spună-o mică rugăciune:

„Preabunule, din câte-s toate

Nu vreau nimic, atâta doară

Un frăţior, o surioară,

Să-mpart cu ei pe jumătate

Din prea-puţinul ce părinţii

Cu greu l-au strâns dar cu iubire

Şi Te mai rog, de-Ţi e în fire

Să dai ascult şi rugăminţii

Ce naşte-n inima-mi, ciudată:

Să faci un gest ca o minune

Până ce Steaua nu apune-

Vreau să-mi apari măcar o dată.

Nici nu sfârşi al său cuvântul

Când, flăcăruia lumânării

Crescu şi-n taina înserării

Icoana se-nclină, Preasfântul

Făcu un semn cum că există,

În golul de la inimioară

Îi puse-o strună de vioară

Şi un surâs pe faţa-i tristă

DORINŢA ILENUŢEI

Moş Crăciun, am aşteptat Încă-un an, acuma, poate, Vei sosi, vezi, Iarna bate La ferestre ne-ncetat. Moş Crăciun, de-ai să ajungi La căsuța noastră mică Să-mi aduci o păpuşică: Ochii verzi, codițe lungi, Frățiorului s-aduci- Dacă-ți e la îndemână - Maşinuța cea cu frână Şi-o pereche de papuci , Că îi este tare greu , Când porneşte la plimbare Prin odaia nu prea mare Se împiedică mereu De-a’ botoşilor urechi Ce atârnă într-o parte, Parcă sunt căzuți din Marte,

Sunt cam rupţi, sânt mult prea

vechi ,

Sunt astfel că sunt ai mei.



30

Eu am pus în puşculiţă:

Mi-a dat buna , unchiul Niţă,

Am, cu totul, zece lei.

Te-mprumut, dacă vei vrea;

Pân’-la iarna cealaltă,

Va să strâng delaolaltă

Mult mai mult, de vreme rea.

Aşa m-a-nvăţat bunelul,

Să fiu bună, strângătoare,

Să dau celui care n-are-

Lui aşa îi este felul.

Eu‚-’l iubesc pe Moşul, mult,

Tare seamănă cu tine,

E un om cum se cuvine

Şi în toate îl ascult.

RUGĂCIUNEA MARIEI Moş Crăciun, mi-eşti tare drag,

Sper să nu te superi dacă

Va fi ger sau promoroacă

În al casei mele prag.

Noaptea toată-am să te-aştept;

De-i vedea că-s printre vise,

Pleoapele de-mi sunt închise.

Să mă ierţi, de crezi că-i drept.

Doar un lucru am să-ţi mai spun:

Frăţiorul meu, cu mine

Ne-am purtat cum se cuvine

Şi-nainte de Crăciun.

Anul tot, cuminţi am fost,

Ajutat-am pe mămica

Să-şi mai domolească frica

Ce-i stă-n gându-i, fără rost:

Zicea, dânsa, într-un timp:

„Căsuţa-i sărăcăcioasă

Domnul cred că nu ne lasă,

Vom mai trece-un anotimp.

Mult ce mă gândesc la voi ,

Copilaşi sleiţi de foame ,

Mai avem câteva poame,

Dar scăpa-vom de nevoi.

Să fim, dară sănătoşi,

E mai bună decât toate

Sănătatea, moartea bate,

Ne-om vedea, din iarnă, scoşi”.

Zis-a încă:” Doamne Sfânt,

De copii, măcar, Te-ndură,

Dragostea-Ţi n-are măsură

Pentru cei de pe pământ”.

Dragostea-Ți n-are măsură Pentru cei de pe pământ”. Am dori, de ai să poți, Moş Crăciun, ce le ştii toate, Sacul tău cu sănătate Să îl umpli şi, la toți , Să împarți; ca un făcut, Tati a plecat s-aducă, Într-un pumn, era pe ducă, Şi, la Ceruri a trecut.

Tony a primit cadou

O maşină,-un bibelou!

E o bucurie mare

Când se duce la plimbare.

E în roşu colorată,

Să nu fie deocheată,

Are farurile toate

Şi pe faţă şi pe spate

Şi claxonul care sună-

Te-asurzeşte pentru-o lună!

Are scaune, mai are

Număr de înregistrare,

Roţi,însă,-au uitat să pună,

Nu, că asta nu-i a bună!

Dar probleme,Tony, nu-are,

Este iute de picioare.

Dacă prinde-o pantă lină

Poate-ntrece-o limuzină!

O MAŞINĂ CIUDATĂ

VĂ IUBESC,

DRAGII MEI!

PRIETENIA

Prietenia e o floare rară

Şi nu ades îți este oferită,

Iar când eşti trist, cu inima rănită,

Înmugureşti, în suflet, primăvară.

Petalele, oricar-ar fi culoarea,

Îți dăruie puțin din câte toate,

A lor tărie stă-n eternitate,

În gingăşie-ți mângâind urmarea,

Găseşti surprize-n ele, moi şi multe:

Un colț din alabastrul bolții ronde,

Surâsuri dulci de tinere Gioconde

Şi cânturi pentru cei ce ştiu s-asculte,

Mătasea lor, lăuntrul înveşmântă,

Ales parfum şi fin te înfioară,

Simți că renaşti a nu ştiu câta oară.

Prietenia e o floare sfântă,

Frumoase flori, în sufletu-mi au locul,

Se dăruind, le dăruind iubire,

Sunt fericită până peste fire,

Vieții mele simt, dorit, norocul.



31

SALONUL

ARTEI

OLĂRITUL - MEŞTEŞUG ŞI CULTURĂ TRADIŢIONALĂ

Etimologia cuvantului ,, ceramică'' îşi are originea în cuvântul

grecesc ,, keramos'', care înglobează noţiunea de coacere şi în acelaşi

timp caracterul de plasticitate al argilei. Meşteşugul olăritului poartă

în sine o întreagă mitologie, căci aparent simpla modelare a lutului

este asociată cu însăşi creaţia divină. Vasele de lut sunt ele însele

reflectări ale universului uman, cu formele şi culorile sale, transpuse

stilizat în lutul moale. Olăritul reprezintă o îndeletnicire pe care noi,

romănii o moştenim din adâncul timpurilor, de la îndepărtaţii noştri

stramoşi din neolitic, dar totodată a fost şi este una dintre cele mai

propice modalitaţi de materializare a însuşirilor artistice. Prin formă,

proporţii, decor şi culoare vasele de orice tip au întrunit, pe lângă

rosturile practice şi virtuţi artistice decurgând din ştiinţa,

inventivitatea şi imaginţia meşterului popular, din stăpânirea

tehnicilor şi a meşteşugului.Ţăranul din vechime nu se înconjura de

lucruri multe, strălucitoare şi moarte. Obiectele lui erau puţine la

număr, niciodata pur decorative, impersonale, anorganice. Avea la

îndemană lucrul viu al mâinilor lui care rostuiau materia, înnobiland-

o prin efort şi suferinţă. Mesteşugul olăritului avea în primul rând un

rol practic, dar ceramica este folosită şi în scop decorativ, în

construcţii sau pentru anumite ritualuri. Locuinţa ţărănească deţinea

o varietate de vase de lut - oale, ulcioare, căni, străchini, chiupuri,

blide, oale pentru ţinut laptele, oale enorme în care se pregătea

mâncarea etc. În vechime, olarii erau grupaţi şi formau nuclee de 200-300 de

familii. Ei puteau fi întîlniţi în toate satele, în cartierele mărginaşe ale

tîrgurilor şi oraşelor mai importante, reşedinţe domneşti, centrele

comerciale.

Olarii erau foarte căutaţi în preajma sărbătorilor tradiţionale, cînd

produsele lor erau foarte apreciate, la tîrguri, de "moşi", la nunţi ori

botezuri. Negoţul cu oale este amintit din timpuri foarte îndepărtate

şi s-a păstrat şi astăzi, în unele zone îmbrăcînd chiar formă de troc,

aşa după cum era odinioară. Mai există încă sate unde olarii fac

schimb pe capacităţi, adică, spre exemplu, dau vasul în schimbul

conţinutului de porumb ori grîu.

Măiestrie şi artă la

Târgul Olarilor de

la Iurceni,Republica

Moldova

SALONUL

ARTEI



32

Meşteşugul prelucrării lutului cere multă pricepere, iar în

vechime, olarului i se atribuiau puteri zămislitoare: prin propria

suflare şi prin dogoarea focului, el dădea vasului suflet şi grai. Olarul

era socotit un om păcătos şi exista credinţa că pe lumea cealaltă va

avea mult de muncă, pentru că a ars şi chinuit pămîntul. Olarilor nu

prea le pasă de vorbele bătrînilor şi nici de ce spun poveştile. Ei îşi

văd de ale lor pe lîngă roată şi pe lîngă cuptor. Încă din vechime, ei au

ales să-şi ardă oalele pentru a le face mai rezistente şi au găsit şi

tehnici de perfecţionare a cuptoarelor. De la cele simple, fără vatră, au

ajuns la cuptoare cu două camere, în care o placă desparte camera de

foc de cea de ardere. Şi la roţii i-au adus îmbunătăţiri. De la roata

iniţială, acţionată manual, dar care avea o mişcare lentă, s-a ajuns la

cea acţionată de picior, care este mai rapidă. Mai tîrziu a apărut şi

obiceiul smălţuirii vaselor, dar şi tehnica lustruirii pereţilor vaselor cu

o piatră de rîu, pentru a reduce porozitatea oalelor şi a le da rezistenţă.

Meşteşugului străvechi i-au fost aduse şi alte de îmbunătăţiri,

iar în timp au apărut şi structuri specializate. Ceramica utilitară şi

ceramica artistică sînt doar două dintre variante. Oricum, toate vasele

de ceramică se disting prin eleganţa formelor şi prin ornamentaţie.

Ceramica tradiţională este modelată la roată şi este arsă apoi în sobe

orizontale, prin două tehnici: prin oxigenare sau prin lipsa oxigenării.

Olarul are trudă mare pe lîngă cuptor, dar fiecare vas este o bijuterie şi

merită efortul. În unele zone, încă se mai spune că nu face un păcat cel

ce fură oală de la un olar. După moarte, îi va fi ţărîna mai uşoară

pentru că şi-a furat din lut.

Olăritul este o ocupaţie straveche ce se practică din vremuri

îndepărtate, mărturie stând frumoasele vase de ceramică din epoca

neolitică, epoca în care pe teritoriul României s-a dezvoltat o

civilizatie remarcabila. Olăritul este o muncă obositoare, necesitând

forţă, îndemânare şi cunoştinte deosebite. Orice greşeală poate avea

drept consecinţă distrugerea vasului; de aceea, olăritul este un

meşteşug rezervat în exclusivitate bărbaţilor, femeile ajutând eventual

doar la decorat. Bărbaţii scot lutul din locuri speciale, îl aduc în

gospodărie şi îl frământă cu mâinile, picioarele, sau cu un ciocan mare

de lemn, amestecându-l cu apa. Pasta astfel obţinută se curaţă de

impurităţi, ţăindu-se în felii subţiri şi se lucrează apoi la roată. Roata e

formată din două discuri: unul mai mic sus şi unul mai mare în partea

de jos, acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se

pune bulgărele de pământ, iar discul de jos este mişcat de olar,

imprimându-i cu piciorul o mişcare circulară destul de rapidă. Astfel,

roata se învârteşte, obţinându-se forme rotundFormarea vasului

necesită o tehnică deosebită şi o viteză de lucru mare, pentru că pasta

nu trebuie să se usuce (uneori vasul se realizează chiar în 40-50 de

secunde).După modelare, vasele se lasă la uscat câteva zile, la umbră

şi apoi se ard în cuptoare speciale, după ce au fost în prealabil

ornamentate şi eventual smălţuite (la blide se smălţuieşte numai partea

interioară şi marginile).



33

ULCIORUL

Este deja un lucru cunoscut, că cele mai vechi tehnici de

prelucrarea a lutului, s-au menţinut la noi în ţară în judeţul Mureş,

localitatea Deda şi două sate învecinate, Pietriş şi Morăreni, unde

vasele se făceau din suluri de lut, încolăcite după formele dorite şi

apoi modelate se realizează cu mâna. Nu în ultimul rând putem

aminti de frumuseţea ornamentelor reprezentate pe vasele de lut,

specifice fiecarei zone unde sunt confectionate. De la minunata

ceramică de Cucuteni, tezaur datând de acum 5000 de ani, la

frumoasele amfore, chiupuri, oale și ulcioare dacice, și până la

tradiționala și deja celebra ceramică de Horezu, poporul român se

poate mândri cu străvechiul meșteșug al olăritului în cele mai

valoroase forme ale sale. Cine vrea să vadă geniul tehnic al

românilor să meargă prin sate, prin muzee, de pildă la Muzeul

Tehnicii Populare din Dumbrava Sibiului. În acest sens, un

proverb de-al nostru spune că meseria este brăţară de aur. Iată că,

foarte recent, un meşteşug tradiţional românesc, mai precis olăritul

din Horezu, a fost înscris pe lista Patrimoniului Cultural Mondial

Imaterial a UNESCO, pe care se mai află şi doina şi jocul Căluşul,

dovadă că şi poporul nostru îşi merită locul său sub Soare.

ULCIORUL

Olăritul este vechiul meşteşug,

Este artă sacră, cu puteri divine,

Har şi frumuseţe poartă din belşug,

Cu aceste daruri către mine vine.

Roata de olar e ca o magie

Pusă în mişcare de un meşter care

S-a împărtăşit din mitologie

Şi cu lutul intră în armonizare.

Aliat îi este soarele şi focul,

Florile câmpiei, apa de izvor,

Măna lui vânjoasă, ce cunoaşte jocul,

Face să răsară un frumos ulcior.

E ca o solie de la vechii daci,

Un răvaş cu slove încrustate-n lut,

Tălmăcirea slovei tu smerit s-o faci,

Cu iubire dusă pân’la absolut!

Mariana Dobrin



34

SALONUL TEZAURULUI POPULAR

DECEMBRIE, FESTIN SPIRITUAL

-tradiţii şi obiceiuri-

Numit în popor şi andrea, indrea sau undrea, aceste denumiri

se pare că provin de la numele Sfântului Andrei. G. Dem.

Teodorescu, referitor la această chestiune , spunea că ”fiind

geroasă (n.r. luna decembrie), aceasta te înţeapă de parcă-ţi bagă

ace, undrele”1.

”Anul se sfârşeşte şi gazda trebuie să se îngrijească de toate

(Mangiuca, 1882, p.32)” se spune în această perioadă a anului. Şi

se mai spune ceva! Sunt anumite semne prevestitoare ce apar doar

acum. Dacă în decembrie e ger bun, atunci va fi vară secetoasă şi

călduroasă, iar dacă în luna aceasta va fi vremea domoală, vara va

fi ploioasă (Gherman-4, p.126).

Totuşi, cele mai gustate zile din această lună rămân cele

dedicate Sfântului Nicolae şi sărbătoririi Naşterii Domnului nostru

Iisus Hristos.

Sfântul Ierarh Nicolae a trăit într-o perioadă dificilă,” pe

vremea tiranilor împăraţi Diocleţian şi Maximilian (284-305)”1,

petrecându-şi o parte din viaţă ca pustnic. Odată ieşit din

pustietate, datorită propovăduielilor sale în numele dreptei credinţe

(a creştinismului), acesta a fost închis şi supus la nenumărate

cazne. A scăpat numai graţie noului împărat, Constantin cel Mare,

care la 313 a promulgat ”Edictul de la Milano” prin care se

interziceau persecuţiile asupra creştinilor. Despre Sfântul Nicolae

tradiţia spune că e al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, ”care stă

alături de părintele ceresc, în stânga Lui” (Pamfile, 1997, p.238).

Despre el se mai ştie că e milostiv faţă de săraci, ajută văduvele,

orfanii şi dăruieşte bani tuturor oropsiţilor. În această zi se

obişnuieşte a pune crenguţe de pomi fructiferi în apă, ”pentru a

înflori până la Anul Nou, cu care ocazie se aprecia şi rodul

ivezilor” (Ghinoiu, 1999, p.222). foto:

sfnicolae.wordpress.com

PRIMIŢI URĂTORII ?

Aho, aho, copii şi fraţi

Staţi puţin şi nu-mânaţi,

Lângă boi v-alăturaţi

Şi cuvântul mi-ascultaţi:

S-a sculat mai an

Bădica Traian

Şi-a încălecat

Pe-un cal învăţat,

Cu numele de Graur,

Cu şeaua de aur,

Cu frâu de mătasă,

Cât viţa de groasă.



35

În Ajunul Crăciunului, tumultul şi bucuria sărbătorii încep să

se simtă tot mai mult. Dar oare ştiaţi că această zi îi este dedicată lui

Moş Ajun? Cine e el?? Iată! Moş Ajun, la fel ca şi Moş Crăciun este,

după cum îi spune şi numele, un moş. Cei doi se aseamănă unul cu

altul ca doi fraţi gemeni: ambii sunt bătrâni, cu bărbile lungi până în

pământ, stufoase şi albe ca zăpada, amândoi sunt buni şi darnici,

amândoi cutreieră lumea de la un capăt la altul răspândind veselia în

jur prin darurile bogate ce veselesc mereu copiii. Moş Ajun dăruieşte

din bogata lui traistă nuci, pere, covrigi, colaci, colindeţi, plăcinte,

prăjituri, bomboane şi altele. În schimb, Moş Crăciun aduce haine,

încălţăminte, jucării, cârnaţi, caltaboş şi şorici de purcel (Teodor

Bălăşel, ”Sezătoarea”, an.XXIV, nr.3-4, 1916, pp.38-39).

foto:

www.amosnews.ro

La toate ajunurile sărbătorilor de iarnă se pun pe masă două

pâini, sare, peşte, grâu şi un pahar de apă în credinţa că noaptea vin

rudele moarte şi mănâncă din aceste bucate. Se mai spune că pentru

a avea noroc, să nu mănânci nimic în ajunul Crăciunului (Gorovei,

1995, p.168). De asemenea, acum se taie câte un măr şi, dacă mărul

e vermănos, atunci cel ce a tăiat mărul are să fie bolnăvicios tot anul,

iar dacă-i putred, atunci are să moară (Gorovei, 1995, p.23).

Şi vine şi ziua de Crăciun, iar momentul cel mai special din

această zi este colindatul, care se desfăşoară altfel în fiecare zonă a

ţării. Bucovinenii cred că în urmă cu foarte multă vreme oamenii

făceau foarte multe răutăţi din cauză că-şi uitaseră Dumnezeul.

Pentru a-i scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele. În alte părţi

se crede că toiegele ornate ale piţărăilor (duse de aceştia, după

colindat, la cimitir, unde sunt înfipte în morminte) sunt folosite

pentru ameninţarea demonilor.

Ca şi obiceiuri, finii merg la naşi cu daruri în această zi. Începând cu

întâia zi de Crăciun şi sfârşind în ziua de Bobotează, sau numai până

la Sf.Vasile, mai pretutindeni , copiii umblă cu steaua. Copiii care

umblă cu steaua se numesc stelari, colindători sau crai, pe cap

având coroane de hârtie colorată (Pamfile, 1997, p.345).

Pe la sate, în locurile unde obiceiurile încă se păstrează, ultima zi din

an are semnificaţii importante şi acum se petrec lucruri minunate.

Băieţeii, câte doi-trei, fac un pluguleţ de lemn, întocmai după forma

celui mare. Coarnele i le împodobesc cu ciucuri şi cu ornamente

felurite, atârnând şi un clopoţel.

Și în scări s-a ridicat,

Că s-aleagă-un loc curat

De arat și semănat.

Și-n curând s-a apucat,

Câmpul neted de arat,

În lungiș

Și-n curmeziș

S-a apucat într-o joi,

C-un plug cu doisprezece boi:

Boi bourei

În coadă cu dalbei,

În frunte țintăței.

Mânați flăcăi: hăi, hăi!

Ziua toată a lucrat,

Brazdă neagră a răsturnat

Și prin brazde-a semănat

Grâu mărunt și grâu de vară,

Să dea Domnul să răsară.

Și când lucrul a sfârșit

Iată, mare, s-a stârnit,

Un vânt mare pe pământ

Și ploi multe după vânt,

Pământul de-a răcorit

Și sămânța a-ncolţit

La lună, la săptămână

Își umplu cu aur mâna.

Și se duse ca să vadă

De i-a dat Dumnezeu roadă

Și de-i grâul răsărit

Și de-i spicul aurit.

Mânați flăcăi: hăi, hăi!

Traian iute s-a întors...

Și din grajd pe loc a scos

Un alt câl mai năzdrăvan,

Cum îi place lui Traian:

Negru ca corbul

Iute ca focul,

De nu-l prindea locul;

Cu potcoave de argint

http://www.amosnews.ro/

http://www.amosnews.ro/



36

Aceştia umblă câte trei, din casă în casă, urând un an mănos.

”Unul din copii, numit plugar, poartă pluguleţul. Altul, numit

mânător, trosneşte biciul, iar celălalt, numit iapă, poartă traista

unde se pun bornacii sau covrigii ce-i capătă plugarii” (Muţlea-

Bârlea, p.322). În ajunul Anului Nou, cam pe la ora unu după-

amiază, copiii umblă cu pluguşorul sau pluguleţul în cete de câte

doi-trei, ba chiar mai mulţi. Unul dintre ei are un clopot împodobit,

în unele localităţi, cu flori de târg, ori cu busuioc şi înfăşurat într-o

basma. Acesta va suna clopotul la fereastra casei, zicând din gură

plugul, o poezie prin care se urează gazdei sănătate în acel an, rod,

iar ceilalţi copii, care au bice, trosnesc din ele când cel ce urează la

fereastră zice: ”Mânaţi măi, hăi, hăi!”.

Copiii cu pluguleţul umblă până pe la orele trei-patru după-amiaza,

când încep a umbla flăcăii cu plugul cel mare. Aceştia pun la un

plug patru sau şase cai sau boi, doi inşi încalecă, unul îl duce de

căpăstru, unul ţine de coarnele plugului, un altul are o traistă cu

grăunţe şi toţi ceilalţi trosnesc din bice. Se trage cu plugul o brazdă

pe dinaintea casei până ce se înserează bine, apoi, în unele

localităţi, după ce se înserează, încep a umbla din nou flăcăii cu

colindul până-n zori. Se spune că cel căruia nu-i urează nimeni

nimic în seara spre Anul Nou şi nu-i seamănă în ziua de Anul Nou,

acela nu va ajunge până la anul…

El voios a-ncălecat,

La Tighina a plecat

Şi oţel a cumpărat

Ca să facă seceri mari

Pentru secerători tari.

Şi să facă seceri mici

Pentru copilaşi voinici.

Şi-a strâns fine şi vecine,

Şi vreo trei babe bătrâne,

Care ştiu rândul la pâine;

Şi pe câmp i-a dus

Şi pe toţi i-a pus,

La lucrul pământului

În răcoarea vântului.

Ei cu stânga apucau

Şi cu dreapta secerau

Şi prin lan înăintau

De parea ca înotau.

Mânaţi măi: hăi, hăi!

Alţii în urma lor legau

Şi clăi mândre ridicau,

Apoi carele-ncărcau

Şi pe toate le cărau

În capul pământului,

În bătaia vântului.

Arie pe loc făceau

Şi grâul îl treerau;

Şarabane încarcau

Şi la moară le porneau.

Şi turnau deasupra-n coş

Grâu mărunţel de cel roş,

De sub piatră în covată

Curgea făină curată.

Traian mult se bucura,

Zeciuiala morii da

Şi voios se înturna.

Iară mândra jupâneasă

Auzea tocmai din casă

Chiotul flăcăilor

Scârţâitul carelor.

Mânaţiă: hăi, hăi!



37

În cămară ea mergea

Şi din cui îşi alegea

Sită mare şi cam deasă

Tot ca pânza de mătasă.

Şi cernea, mare, cernea,

Ninsoare se aşternea;

Apoi pâine plămădea

Şi-o lăsa până dospea;

Colăcei ca învartea

Pe lopată mi-i culca

Şi-n cuptor mi-i arunca;

Apoi iară cu lopata,

Rumeni îi scotea şi... gata!

Atunci ea-mpărţea vreo cinci,

La flăcăii cei voinici

Şi-mparţea trei colăcei

La copiii mititei.

Mânaţi măi: hăi, hăi!

Cum a dat Dumnezeu an,

Holde mandre lui Traian,

Asfel să dea şi la voi

Ca s-avem parte şi noi.

Sâ va fie casa, casă;

Sâ va fie masa, masă;

Tot cu mesele întinse

Şi făcliile aprinse.

Şi la anul să trăiţi,

Să văgăsim înfloriţi,

Ca merii,

Ca perii,

În mijlocul verii,

Ca toamna cea bogată

De toate-ndestulată.

Aho, aho!

Colind basarabean

In cetatea împărătească

Mareste im nea.

În cetatea-mpărătească

Florile sunt dalbe,

Prins-au rugii să-nflorească

Însă nu e rug în floare

Că-i Preasfânta Născătoare.

Lângă Maica-n legănel

Doarme pruncul mititel,

Iar în jurul pruncului

Creşte floarea drumului.

Printre rugii înfloriţi

Pare şi spini ascuţiţi

Pruncu-n somn se mişca lin,

I-o ajuns mânuţa-n spini.

Din mânuţă-i pica sânge,

Pruncuşoru-ncepe-a plânge.

Taci cu mama, Fiul meu,

Că-ţi va fi pruncuţ mai greu.

Ucenicul cânt te-a vinde

Şi pe cruce te-or întinde

Atunci naşterea de-acum

Iţi va face aspru drum.

Când sudoarea iţi va curge

Să ne ierţi, Iisuse dulce.

Colind din Ardeal

Seara Craciunului nost'

Mareste imaginea.

Seara Crăciunului nost'

Mare bucurie-o fost

Şi-a fost bucurie-n lume

De-aşa mare minune.

Iosif cu Sfânta Maria

Pornit-au călătoria

Şi-au ajuns într-un oraş

Şi-au cerut puţin salaş

Să îi lase să se culce

Noaptea-n drum să nu-i apuce

Iar oamenii din cetate

l-au răspuns cu răutate.

Du-te, du-te şi ne lasă

Că n-ai loc la noi în casă.

Atunci Preasfânta Fecioară

Ieşi din oraş afară.

Şi-au ajuns la cei săraci

La un grajd cu nişte vaci.

Sosi vremea la Maria

Ca să nască pe Mesia.

Şi-a născut un prunc frumos

Si-L numea Iisus Hristos

Care cu puterea Sa

Va înţelepţi lumea.

http://str.crestin-ortodox.ro/foto/1427/142609_colindatori..jpg

http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/1427/142636_nasterea-domnului-2.jpg



38

SALONUL

CLASICILOR

Sub raza Luceafărului

Într-un fel Eminescu e sfântul preacurat al ghiersului românesc[…[

Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus

şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal.

(Tudor Arghezi)

A vorbi despre Eminescu înseamnă a vorbi despre un om de o

valoare excepţională.

Într-o viaţă scurtă, Eminescu a creat o operă monumentală, care

învinge timpul şi spaţiul.

Pentru că versurile sale au adunat toată simţirea acestui popor, tot ce

are mai frumos limba românească, poetul ocupă loc de frunte nu

numai în literatura noastră, ci şi în literatura universală.

Eminescu este asemenea porţii deschise spre Paradis, este poarta

pătrunderii noastre în universalitate.

Metafora „sfântul preacurat” are în vedere puritatea celui ales de

Dumnezeu să fie fără pereche în lumea fascinantă a versului. Poetul

însuşi era conştient de „dărnicia” Celui Atotputernic când afirma:

Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un

nour de aur din marea de amor.

Eminescu n-ar fi putut străluci pe cerul literaturii atât de viu, de

intens, dacă n-ar fi depus aşa multă migală în căutarea formei

perfecte în care să-i „încapă” ideile. Cuvintele devin stropi de aur

sub pana mişcată de gândurile-i geniale.

Ce păcat că viaţa lui a fost atât de scurtă! A trăit treizeci şi nouă de

ani. A trecut prin această lume ca un meteor, dar a rămas „neclintit”

pentru posteritate ca un luceafăr pe cerul poeziei româneşti.

Mă întreb cât timp îi va trebui acestui pământ românesc să-şi

unească sevele ca să trimită spre lumină un alt vlăstar de tăria celui

al lui Eminescu?

Prin inteligenţă, memorie şi cultură şi-a uimit contemporanii şi a

stârnit invidie, dar prin opera sa a încântat contemporaneitatea, cât şi

posteritatea, pentru că el a devenit un pisc poetic la care nu se

ajunge uşor.

Deşi a avut pregătire filozofică, el a scris într-un stil limpede şi

armonios, putând să fie înţeles şi de omul obişnuit, nu numai de cei

culţi. De aceea, cred că nu există român care să nu fi auzit de

Eminescu sau să nu poată reproduce din memorie versuri ale

marelui poet.

Cel întrupat din sevele adânci ale pământului românesc şi-a trăit în

goană viaţa-i trecătoare pentru a se avânta într-un zbor uluitor spre

Absolut, fixându-se undeva în văzduhuri şi cununându-se cu

veşnicia.

Eminescu a fost fiinţa care şi-a dorit să-şi imortalizeze prin creaţie

destinul, fiindcă el, omul, a fost zdrobit prea devreme. Creaţia i-a

asigurat veşnicia. Niciun poet din constelaţia literaturii române nu l-

a egalat şi, poate, nu se va naşte unul care să-l egaleze. El va rămâne

poetul nostru nepereche.

Curiozităţi despre

Mihai Eminescu

A fost fiul căminarului Gheorghe

Eminovici și a Ralucăi – fiica

stolnicului Jurașcu din Joldești.

A avut 9 fraţi – Șerban, Nicolae,

Iorgu, Ruxandra, Ilie, Maria,

Aglae, Harieta, Matei. Ruxandra

a murit la numai o toamnă de la

naștere.

A fost cel de-al 7-lea copil al

familiei Eminovici.

În fiece an, de Sfîntul Gheorghe,

în casa căminarului Gh.

Eminovici se dădeau petreceri cu

vin bun de la Ivești și plăcinte.

Dar, în general, petrecerile erau

evenimente rare în casa

Eminovicilor, înconjurată de tei.

În familie, Mihai avea o misiune

importantă – să răscolească

cuibarele de ouă.

http://crinapopa.files.wordpress.com/2011/04/m-eminescu.jpg

http://crinapopa.files.wordpress.com/2011/04/m-eminescu.jpg



39

Ion Ionescu-Bucovu

EMINESCU

ȘI DULCEA LUI MAMĂ

Se știe că Eminescu și-a iubit mama mai mult ca orice pe acest pământ.

Ea a deschis ochii poetului în lume cu poveștile și eresurile pe care i le

spunea în scurta lui copilărie trăitoare la Ipotești. Mama l-a învățat

primele buchii ale cărții, i-a transmis dragostea de natură, de folclor și

de pământul natal.

Raluca Iurașcu, numită așa înainte de căsătorie, se trăgea dintr-o familie

cu filiații în vechimea istorică a acelor ținuturi, mergând până în vremea

lui Gheorghe Ștefan, voivodul Moldovei. Tatăl ei, stolnicul Iurașcu, din

Joldești avea o genealogie care se pierdea în vechimea câtorva secole

până pe la 1600. Vasile Iurașcu, căsătorit cu Paraschiva Brihuescu-

Donțu, țărancă, fiica nelegitimă a Caterinei Brihuescu, făcută cu Alexa

Potloff, poreclit Donțu, un refugiat rus, și-a întemeiat o mare familie,

cum era tradiția acelor timpuri, având nouă copii, Raluca fiind al

șaselea copil. ( De altfel și Raluca la rândul ei a născut 11 copii) Iată-i la

rând în ordinea nașterii : Maria (Marghioala), Iordachi, Costachi,

Fevronia, Safta, RALUCA, Ion, Olimpiada, și Sofia. Soția lui Vasile

Iurașcu s-a prăpădit în anul 1834 într-un accident stupid, descris chiar

de soț : „ În anul 1834 Noiembrie în 27 zile marți la 7 ciasuri s-au

prăvălit trăsura și din acea struncinare la opt ciasuri din ziua aceea și-au

dat și sufletul soția me Parascheva cu care am viețuit peste 30 de

ani.” Căpitanul Matei Eminovici povestea despre mama sa : „Avea

pretenții de nobleță față de tata, zicând că Iurăsceștii, străbunii ei, au

fost boieri de I-îia ordine. Tata n-o contrazicea, decât îi obiecta că, la

drept vorbind, mai nobil a fost Donțu decât Iurăsceștii.” Obârșea

răzășească veche se fixase adânc în conștiința poetului și chiar în

preajma tulburărilor psihice din vara anului 1883 reapar într-un proiect

de epitaf pentru Raluca :„ În acest morment odihnesc/ remeșițele

repausatei/ șerbei lui Dumnezeu/Ralu Iura / fiica Stolnicului/Vasile

Iura/ Boier de neam din Moldova/ din timpul lui/ Alexandru Mușat/ cel

bun/ soția lui/ George cavaler de Eminovici/ castelan ereditar/ al

regnului Poloniei”

Frații și surorile Ralucăi au avut soarta pe care le-a hărăzit-o

Dumnezeu. Maria (Marghioala) s-a căsătorit cu stolnicul Mihalachi

Mavrodin, având pământuri la Mihăileni, Popeni, Fundeni, Ionășeni și

Șendricei, ducându-și viața în interminabile procese de încălcare și

arendă.

Al doilea copil al lui Iurașcu a fost Iordachi, „năzdrăvan mare și cam

plesnit cu leoca”, din care cauză tatăl ceru sihăstriei Secului recluziunea

fiului în această mânăstire, drept care fu arestat și condus pentru

pocăință la Secu. A fost căsătorit și a murit de holeră.

Tatăl lui Eminescu considera că

ei sunt un neam de oameni

deprinși cu munca de mici, doar

că sunt certaţi cu norocul.

Cînd abia intrase la gimnaziu,

dintre băuturi, Mihai se împăca

doar cu vinul și la nevoie cu

rachiul.

La gimnaziu, Eminescu trebuia

să se conformeze mai multor

reguli: să nu fumeze, să nu

frecventeze restaurantele și

cafenelele, spectacolele de orice

fel, să meargă la biserică, să se

spovedească săptămînal.

Scria poezii pe ascuns. Prima

care a dat de versurile lui a fost

soţia profesorului Aron Pumnu,

care a zis că sunt pline de

simţămînt. Mihai ascundea

faptul că scrie poezii, deoarece

tatălui său nu-i plăceau poeţii.

Iosif Vulcan a fost cel care i-a

compus numele Eminescu. Se

întîmpla asta pe cînd Mihai

avea 16 ani.

Îi plăcea nespus de mult în

timpul liber să citească romanţe

fioroase și fantastice.

Se bîrfea pe vremuri cum că

poetul se trage din neam

armean sau că ar avea un

urmaș turc – Emin-Efendi,

însurat cu o româncă.

Una din slăbiciunile lui era să profite de liniștea nopţilor.

Multe dureri – puţine plăceri – aceasta eravorba lui Eminescu.

Niciodată nu s-a plîns de neajunsurile propriei sale vieți.



40

Slavici spunea cîndva despre

Eminescu: E un om cu trebuinţe

puţine, dar cu apucături boierești.

Respinge tot ce i se pare vulgar.

Citește cu o uimitoare

repeziciune. Ține să citească în

tihnă, la masă sau tolănit pe sofă,

în vreme ce odaia îi e înmiresmată

de cafeaua pe care singur și-o

pregătește cu mult dichis. E lipsit

de tot ceeea ce în viaţa de toate

zilele se numește egoism. Nu

trăiește pentru sine și prin sine, ci

prin lumea în care-și petrece viaţa

și pentru ea.

Nenorocirea cea mare a vieţii, zicea el, e să fii mărginit, să nu

vezi cu ochii tăi, să știi puţine, să

înţelegi rău, să judeci strîmb.

La 28 iunie 1883 ceasornicul de

aur al lui Eminescu a intrat în

posesia fratelui său Matei. Ceasul

a fost pierdut şi recuperat. Astăzi

este admirat la Muzeul Literaturii

Române.

În ciuda problemelor sale

de sănătate, Mihai Eminescu a

scris poezii până în momentul

morţii. În buzunarul de la haină

pe care o purta în momentul

morţii, se aflau, scrise de mâna,

poeziile ,,Viaţa” si ,,Stele in cer”.

Mihai Eminescu este membru al

Academiei Române. A fost ales

post-mortem in 20 0ctombrie

1948.

Poezia “Kamadeva” este ultima

poezie tiparită în timpul vieţii,

fiind publicată în revista ieşeana

Convorbiri Literare în data de 1

iulie 1887.

Costache, al treilea fiu, a intrat în monahism cu numele de Calinic.

Calinic era dedat „patimii bahice în chilia lui”, cam arțăgos, misogin

și neîngrijit.

A patra fiică a fost Fevronia, femeie plină de ciudățenii, se călugărise

la Agafton, poreclită „Iurăscioaia cea nebună” Venea deseori pe la

Ipotești, îl iubia mult pe Eminescu care o vizita când era copil, dar și

mai târziu. De altfel la o șezătoare de tors lână în casa ei poetul a

auzit povestea lui Călin din gura maicii Zenaida, pe care a prelucrat-o

în „Călin Nebunul” și „Călin (file din poveste) ”

A cincea fiică a lui Iurașcu a fost Safta, căsătorită cu un băcăoan.

Spre bătrânețe a îmbrăcat și ea haina monahală, la Agaton, lângă

Fevronia.

Al șaptelea copil, Iachifit, ca laic, Iancu, „ se deda libațiilor,

consumând vinațul podgoriei ce stăpânea în jurul mânăstirii Socola,

unde fusese hirotonisit arhimandrit, deși nu credea

în preoție.”Arendase pământ cu junimistul Mandrea și iubea

vânătoarea, fuma mult, își luase și țiitoare, dezaprobat de surori,

pleca prin pădure și venea cu vânat.

Olimpiada, a opta fiică, s-a călugărit la schitul Orășeni, apoi a trecut

la Agafton, ajungând stareță.

Sofia, a noua fiică, călugărită și ea la Agafton în rând cu surorile mai

mari a fost maică lucrătoare și donatoare la Agafton.

În 1814, surorile mamei lui Eminescu, Sofia, Fevronia şi Olimpiada

Iuraşcu, cea care, mai apoi, avea să fie şi stareţa mănăstirii, au sosit la

Agafton de la Schit Orăşeni, rămânând aici pentru tot restul vieţii.

Maicile care le-au prins în viaţă au povestit apoi generaţiilor ce le-au

urmat despre desele vizite pe care Mihai Eminescu le făcea mătuşilor,

la Agafton, tăind de-a dreptul dinspre Ipoteşti pădurea Baisei, ca să

ajungă la „mănăstirea din codri“. „Pentru Eminescu, Agaftonul a fost

a doua casă. Venea foarte des la mătuşile lui, chiar de când era copil.

Apoi, când deja devenise un poet cunoscut, maicile îi spuneau

„domnul Eminescu“. Aici, în mănăstire, era scutul lui de protecţie. Îi

plăcea, se spune, să străbată, singuratic, poienile pădurii din

apropiere, să asculte sunetul clopotelor şi toaca. De altfel codrii

aceştia, ai Merei, cum li se spunea în trecut, se regăsesc, vizual, în

multe dintre poeziile sale“, povesteşte maica Ambrozia. „Aici, în

căsuţa de lângă biserica mare, a compus «Călin, file de poveste».

Cred că încă nu s-a cercetat îndeajuns legătura Eminescu - Agafton“,

consideră ieromonahul Siluan Antoci, preotul Mănăstirii Agafton.

Raluca a fost al șaselea copil. Ea s-a născut în 1816 în Joldești. Știa

carte de acasă, față de frații săi Iorgu, Costache și Ion care studiaseră

la Cernăuți, fapt ce va influența familia ca toți feciorii Ralucăi să fie

școliți în același oraș. Raluca a fost dotată la căsătorie cu o dietă

consistentă, fapt ce a dat bază monetară lui Eminovoci ca el să-și

construiască o imaginară bogăție care nu se va realiza niciodată,

trecând pământul și galbenii prin tot soiul de tranzacții în care pierde

banii și e privat de pământ, casă și de alte bunuri.



41

Ultimul articol semnat de Eminescu

în ziarul Timpul a apărut în ziua de

28 iunie 1883 (dar a fost datat 29

iunie 1883).

Există un singur film despre viaţa

lui Mihai Eminescu, Luceafărul,

regizat de Emil Loteanu, si apărut

în anul 1987.

9495 Eminescu este un asteroid

descoperit in 1971 la Observatorul

Palomar, California. Diametrul

asteroidului sau nu depăşeşte 6 km.

Se poate apropia la 140.000.000 km

de Pamant. Când a fost descoperit,

la 26 martie 1971, de către

astronomii americani, aceştia l-au

numit simplu 9495. In anul 2000, an

care a fost declarat „anul

Eminescu”, preşedinta Comitetului

Naţional Roman de Astronomie,

Magda Stavinschi, a anuntat că

Uniunea Astronomica

Internaţionala (IAU) i-a atribuit

asteroidului 9495 numele lui Mihai

Eminescu.

În septembrie 2012, la Chişinau s-a

organizat prima ediţie

a Congresului Mondial al

Eminescologilor. Conform

organizatorilor, 150 de participanti

s-au strans din opt tari.

Ofițerul care studiase în Prusia și făcuse parte dintr-o delegație

militară la Berlin prin 1868-1869, se sinucide cu revolverul.

Familia a lansat zvonul că a căzut de pe cal și s-ar fi sfârșit de

ftizie. La 1864 Raluca era văzută cu testemel pe cap, purtând o

rochie moldovenească largă. Ea călătoarea des la Cernăuți cu

daruri pentru Aglaia și era îngrijorată pentru Aglaia și Henrieta

care se îmbolnăviseră de tifos. La toate acestea se adaugă necazul

cu Șerban, de la care nu mai avea știri, care murise la Viena. Mihai

își informa tatăl la Botoșani despre moartea fratelui cu rugămintea

de a nu-i provoca mamei „o superare cumplită.”

Sfredelită de griji, trupul Ralucăi cedează în fața nenumăratelor

necazuri în anul 1876. Avea insomnii atroce și rebele, îngrijorată

de dezastrul familiei. Cu un soț ruinat materialicește, cu odraslele

morți de mici, sinucigași, inadaptabili, risipiți în cele patru vânturi,

cu fetele bolnăvicioase, Raluca s-a îmbolnăvit grav, măcinată de

cancer. Văzându-și sfârșitul, la începutul lui iunie 1876, inspirată

de soț, a chemat la Ipotești un împuternicit al Tribunalului de

Botoșani, pentru a-și face testamentul care lăsa toată averea

soțului. La 13 august 1876, „la ora 12 din zi” trupul ei a intrat în

neființă, de față fiind căminarul, Henrieta și Nicolae. De la

Cernăuți fu chemată Agalia, de la Iași, Mihai, și cadetul Matei.

Mărturii târzii ni-l arată pe Eminescu cu chipul lui îndurerat la

ceasul înmormântării mamei cum însuși mărturisește liric într-un

poem scris pentru Veronica în acest an fatidic. Poemul se

numește„Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci ! „Pe maică-mea sărmana atâta n-am iubit-o Și totuși când pe dânsa cu țărână-a coperit-o Părea că lumea-i neagră, că inima îmi crapă Și aș fi vrut cu dânsa ca să mă puie-n groapă... Când clopotul sunat-au, plângea a lui aramă Și rătăcit la minte strigam : unde ești, mamă ? Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau râu Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu.” Eminescu, când venea pe acasă, se ducea la movila de pământ din cimitirul Ipoteștilor, la bisericuța lor, și stătea tăcut în reculegere ore în șir, privind prelung, meditativ, parcă, umbra din care pornise și căreia îi păstra o statornică mare recunoștință. În noaptea de început a anului 1880 amintirea îl colindă în decorul mormântului de la Ipotești, copleșit de salcâmi, presimțindu-și propria prăbușire : „O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu măchemi ; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt... Apropiații poetului vorbesc despre un adevărat cult al poetului față de mama sa. Caragiale „În Nirvana” ne povestește : „L-am întrebat atunci pe Eminescu dacă mama lui trăiește

Mama murise, dar, după aerul posomărât cu care mi-a răspuns, am

înțeles că de moartea ei se legau niște amintiri mai crude ca de o

moarte normală, nu numai dureroase, dar și neplăcute.”



42

La steaua –M. Eminescu

La steaua care-a răsărit

E-o cale-atât de lungă,

Că mii de ani i-au trebuit

Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum

În depărtări albastre,

Iar raza ei abia acum

Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit

Încet pe cer se suie:

Era pe când nu s-a zărit,

Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor

Pieri în noapte-adâncă,

Lumina stinsului amor

Ne urmăreşte încă.

Legámânt-G. Vieru (Lui Mihai Eminescu)

Ştiu: cândva, la miez de noapte

Ori la răsărit de Soare, Stinge-mi-s-or ochii mie

Tot deasupra cărţii Sale. Am s-ajung atunce, poate, La mijlocul ei aproape. Ci să nu închideţi cartea

Ca pe recile-mi pleoape. S-o lăsaţi aşa, deschisă, Ca băiatul meu ori fata

Să citească mai departe

Ce n-a dovedit nici tata. Iar de n-au s-auză dânşii Al străvechii slove bucium, Aşezaţi-mi-o ca pernă

Cu toţi codrii ei în zbucium.

Slavici la fel relatează : „Cu înduioșare numai de mama lui l-am auzit

vorbind”

Mite Kremnitz, de asemenea, în discuțiile ei cu poetul îl provoca să

vorbească despre familie :„ Încercam câte odată să-l aduc a-mi povesti

despre familia sa, dar nu se învoia ; părea o frunză desprinsă din ramura pe

care o purtase, de pomul care-o hrănise...” și numai arare dăți : „îmi

povestea despre mama sa, de care adesea îi era dor.”

Căminarul Eminovici râvnea la ce văzuse la boierii la care slujise și voia ca

asemenea condiții să le creeze și băieților și fetelor lui. Om sever, voia ca

feciorii lui să iasă oameni adevărați, urmărindu-i și pedepsindu-i necruțător

atunci când fugeau de la școli sau aveau rezultate slabe la învățătură.

Pedepsele lui luau adesea forme aspre, îi dezbrăca de haine, îi lega de pat,

îi pedepsea cu hrana, cu biciul și mai ales cu violențe verbale. Adesea

intervenea Raluca luându-le apărarea. Atunci toate răutățile se vărsau

asupra femeii.

Viața lui Eminescu nu poate să facă abstracție de înaintașii familiei pe linie

maternă și chiar paternă. Bunicul lui din partea tatălui fusese cântăreț de

biserică. Ereditatea și mediul sunt cei doi factori care pun bazele

dezvoltării unei personalități. La Eminescu ereditatea pe linie maternă a

fost cea care i-a trasat personalitatea. El și-a petrecut copilăria pe lângă

biserică. Maică-sa, nefiind biserică în Ipotești, construiește propria biserică

în curtea casei, biserică ce dăinuiește și astăzi. Religiozitatea bunicului

Iurașcu, a copiilor lui cu trei femei care au îmbrăcat haina monahală, a

băieților care se dedau la „patimi bahice”, sau erau „plesniți cu leoca”

închiși în ei și singuratici, au influențat și viața poetului. Copil fiind,

Eminescu își petrecea o mare parte din timp la bunicii din partea mamei, la

Joldești, adus de Raluca, sau la mătușile lui de la Agafton. Aici și-a format

primele noțiunoi despre viață, aici a pus ochii pe Biblie, aici a urmărit

purtările mătușilor și ale unchilor și a încercat să-i imite atât în cele bune

cât și în cele rele. Acum îndrăgește natura, creația populară, cimiliturile și

proverbele , acum prinde gustul singurătății și tot acum prinde gustul

băuturii și al fumatului. La 14 ani Eminescu bea vârtos vin și se-apucase de

fumat. Cu o inteligență ieșită din comun care semăna cu a unchilor și a

mătușelor din partea mamei, el era conștient încă de mic de faptul că viața

lui va fi pusă sub semnul îndoielii. Eminescu era un om religios, educat

încă de mic de Raluca în frica de Dumnezeu. Prietenul său Slavici

povestește că „ Eu crescusem în biserică ; iară el (Eminescu) cunoștea, la

vârsta de 20 de ani, nu numai învățăturile cuprinse în Evanghelii, ci și pe

cele ale lui Platon, pe cele ale lui Confucius, Zoroastru și

Buddha ; și punea religiozitatea, orișicare ar fi ea, mai presus de toate.”

Această exigență a divinului, care este o căutare de adevăruri și valori

absolute, a rămas imprimată ca o trăsătură asupra întregii sale opere. ”Și de

aceea nu ezităm să-l numim pe Eminescu un geniu religios” (Rosa Del

Conte) De altfel Eminescu va duce mereu dorul unei religiozități de ton și

gust patriarhal prin filonul tradiției familiare și populare. El cunoștea

Biblia aproape pe de rost și în limbajul lui era simbolul cel mai solemn al

Cărții, întrucât are pecetea tradiției, străbătând veacurile cu adevăruri de

necontestat. Așa se face că în poezia lui întânlim multe poezii religioase.

De altfel și boala lui care l-a obsedat toată viața, vine tot pe linie maternă.

El se considera un nefericit, un neadaptat care ducea mai departe blestemul bunicilor și străbunicilor, revărsându-se asupra familiei și al lui.

http://www.grigorevieru.md/creatia/poezii/179-legamant



43

SALONUL

LIMBII

ROMÂNE

SĂ ÎNVĂŢĂM

LIMBA ROMÂNĂ,

JUCÂNDU-NE !

MOTTO:

Copilul râde :

,, Înţelepciunea şi

iubirea mea e j o c u l

! “

Tânărul cântă :

,,J o c u l şi-

nţelepciunea mea-i

iubirea ! “

Bătrânul tace :

,, Iubirea şi j o c u l

meu e-nţelepciunea !

“

( Lucian Blaga – Trei

feţe)

Vocabularul Omonimele sunt cuvintele care au aceeaşi formă, dar înţeles

diferit.

Omonimele sunt împărţite în :

- omofone (cu pronunţare identică ) ;

- omografe (care sunt scrise identic şi se diferenţiază doar prin

accent) Isteţilă de Irimie Străuţ

Isteţilă-i un puştan

Argint viu, un năzdrăvan…-

Ce cauţi, măi frate-n car?

- Vreau nişte bostani să car!

- Multe ţi se-vârt în cap…

- Hainele nu mă încap.

- Taci, şi-ţi dau în schimb

un leu.

- Nu-s balaur şi nici leu…

- Iada peste casă sare?

- Doar de-i pui pe coadă sare!

- Coşarii pe horn ce-ţi par?

- Parcă-s urşi în vârf de par!

- Poate-ţi faci din carton

un zmeu…

- Făt-Frumos l-a-nvins

pe zmeu

- Şi-i viteaz…în general,

- Parc-ar fi chiar general!

- Te-am văzut vara la mare.

- Da, am fost cu mama-mare!

- Mă, tu n-ai să mori în pat.

Da, cândva era s-o pat

- C-a venit tiptil o capră

- Şi m-a azvârlit pe-o capră,

- Sus, pe-o schelă, la o casă …

- Asta spui, desigur, ca să

- Ne arăţi că eşti un pici

- Şugubăţ , isteţ de pici…

- Măi…deştept între deştepţi

- Multe gânduri îmi deştepţi…

- Place-mi-e că eşti cu minte,

- Însă şi-un copil cuminte…

- Eu car cu un car merele mărului,

nu mărar.

- În vii sunt mulţi pui vii de vulpe şi

dacă tu vii cu copiii vi-i arăt aşa

cum vi-i dorinţa .”

- Câte ouă vechi şi câte noua

Câte nouă, câte vouă?

Vechi sunt nouă, nouă două;

Două nouă, vouă nouă;

Nouă două ouă nouă

Vouă nouă ouă vechi !“



44

PARONIME Paronimele sunt acele cuvinte care diferă ca sens, dar care

sunt confundate din cauza asemănării lor ca formă. Joc de cuvinte : omonime şi paronime Puştiul nu poate să-mpuşte Şi nici muştele să muşte. Mandarine ca desert, N-ai putea găsi-n deşert , De-ai străbate zeci de mile Nu sunt pomi unde s-atârne În deşert sunt doar cămile, Însă toate-s foarte cârne.

Schimbaţi litera (sau silaba) Scopul urmǎrit în acest joc este activizarea şi îmbogǎtirea vocabularului,

dezvoltarea capacitǎţii de selectare, a mobilitǎţii gândirii şi a expresivitǎţii

limbajului.

Sarcina didacticǎ: formarea de cuvinte cu sens clar, prin schimbarea unei

litere sau a unei silabe:

a)Cuvinte formate din 1-2 silabe prin schimbarea primei sau ultimei

litere sau silabe:

toc lac panǎ ramǎ canǎ

loc lan ranǎ mamǎ casǎ

joc lat canǎ lamǎ carǎ

foc leu şinǎ temǎ cade

b) Cuvinte formate din 2-5 silabe prin menţinerea primei

silabe:

coleg copac vioarǎ

cocoş colac vitezǎ nǎtoare

covor cocoş violet seninǎtate

c) Cuvinte formate din 2-4 silabe cu menţinerea unei silabe:

mare doreşte pǎlǎrie

zare zâmbeşte frizerie

Jocul se poate desfǎsura individual sau în colectiv.

LIMBA NOASTRĂ de Alexei Mateevici Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte

Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,

Doina dorurilor noastre,

Roi de fulgere, ce spintec

Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,

Când de vânt se mişcă vara;

În rostirea ei bătrânii

Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,

Zbuciumul din codrii veşnici,

Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,

Că vi-i limba prea săracă,

Şi-ţi vedea, cât îi de darnic

Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.

Povestiri din alte vremuri;

Şi citindu-le 'nşirate, -

Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă

Să ridice slava-n ceruri,

Să ne spuie-n hram şi-acasă

Veşnicele adevăruri.

Limba noastră-i limbă sfântâ,

Limba vechilor cazanii,

Care o plâng şi care o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,

Ruginit de multă vreme,

Ştergeţi slinul, mucegaiul

Al uitării 'n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare

Ce din soare se aprinde -

Şi-ţi avea în revărsare

Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară

În adâncuri înfundată, Un şirag de piatră rară Pe moşie revărsată.



45

SALONUL

SPIRITUA-

LITĂŢII

Mulţumim lui Dumnezeu- autor Elena Mititelu

De când zorii s-au mijit

şi pân’ lun-a asfinţit,

nu uita că-n jurul tău,

este bunul Dumnezeu!

După ce te-ai deşteptat,

te-ai spălat, te-ai îmbrăcat,

când te rogi, să ştii – mereu –

te-ocroteşte Dumnezeu!

Să te joci cu ai tăi fraţi,

pe părinţi să-i ajutaţi,

să nu faci vreun lucru rău,

că-L mânii pe Dumnezeu!

Şi-apoi când seara se lasă

şi intraţi cu toţi în casă,

fiindcă v-a ferit de rău,

Înainte să te culci,

nu-i important de mănânci,

mămăligă sau buşeu,

e cu tine Dumnezeu!

Dacă simţi că moşul Ene,

se strecoară pe la gene,

milostiv – nu fariseu,

să te-nchini lui Dumnezeu!

Iar cât e noaptea de lungă,

nu contează de dormi lângă,

pirostrii sau şemineu,

Lângă tine-I Dumnezeu!

CUVINTE PĂRINTEŞTI, DE

CRĂCIUN

autorMaria Niculescu

Tu, copilul meu cuminte, Fii atent, deci ia aminte La frumoase, dulci cuvinte Ce le spune blând părinte: Dumnezeul Cel ce este Sus, în lumile celeste Se coboară-adesea, peste Lumea ta, nu, nu-i poveste! Vine, de eşti mic sau mare, Ştie-anume ce te doare, Îți aduce-n suflet soare Şi în gând cuvinte rare. Dumnezeu este cu tine În tot locul, spre-a-ți fi bine, De aceea se cuvine Inima-ți, Lui, să se-nchine. In culcare, în trezire, Când e noapte peste fire, Zori când stau spre-nmugurire Să nu uiți a Sa iubire. El, lumină-n stele pune Şi-n privire, ce minune! Însoreşte verzi lagune, Ştie, suflete, să-mbune.

"Religia este cea mai

profundă poezie a

sufletului."

(Fr. V. Hellwald)

"Religia e singura putere

înaintea căreia te poti

pleca fără a te înjosi."

(Gh. Asachi)



46

Salcia plângătoare.

A fost odată un copac mândru, care îşi înălţa cu trufie ramurile spre cer. După ce Pilat chemă pe Iisus la judecată şi-l ascultă, fără să-i găsească vină, el îl dădu pe mâna ostaşilor, care îl schingiuiră. Oştenii se duseră în grădină ca să-şi caute nuiele şi numaidecât îşi puseră ochii pe ramurile zvelte ale sălciei, care stătea în mijlocul grădinii şi din care rupseră o mulţime. Salcia nu bănuia la ce aveau să slujească ramurile sale. Dar văzu îndată cum Iisus fu adus acolo. Oştenii cruzi îi smulseră haina, îl legară de un copac şi-l loviră cu nuielele până ce ţâşni sângele.Iisus îndură toate chinurile fără ca din gura lui să iasă o vorbă de jelire. Dar salcia fu cuprinsă de o durere adâncă, îi era ruşine că-şi oferise ramurile pentru un lucru atât de rău şi nu mai îndrăznea să-şi întindă ramurile către cerul albastru; jelind, ea îşi aplecă frunzele şi ramurile la pământ.Oamenii începură de atunci să planteze salcia pe morminte. Şi aşa se făcu, dintr-o mândreţe de copac, salcia aplecată şi plângătoare.

Omul ipocrit

După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la

umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o

raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute

pe ogor.Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi – zdup! – a prins pasărea.

- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să

prăjesc raţa asta. Să vezi ce bună o să fie! Dar în timp ce încerca să

scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă

mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu

necaz după ea, ţăranul a mai zis:

- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat

de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru

binele pe care l-am făcut! Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea

om? Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu

altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcăleşte. Aşa cum

întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel răul nu poate fi

alungat decât cu bine.

“Păcatul este nedreptate. Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe

sine, fie nedreptăţeşte pe altul.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Doamne, eu Te rog frumos, Că eşti Iubitor şi Bun, Să fiu, Doamne, sănătos Şi să merg pe al Tău drum! Mă fereşte, Bun Părinte, Şi de rele, şi de boală, Ajută-mă să fiu cuminte Şi acasă, şi la scoală! S ă mă străduiesc mereu, Să mă port cum se cuvine Şi s-aduc în jurul meu Bucurie, nu suspine! Doamne, Doamne, Bun Părinte, Eu acum îţii mulţumesc Şi Te rog mereu fierbinte Să mă ierţi când mai greşesc! Şi atât Te mai rog eu: Pe părinţi, surori şi fraţi Să-i ajuţi, Doamne, mereu Şi să fim apropiaţi! Amin!



47

SALONUL PICILOR

Crăiasa zăpezii

GHICITORI

Barbă albâ, zâmbet blând,

Te aşteptăm în Ajun,

Să ne-aduci la toţi de toate,

Fericire, sănătate.

Spune tu, de ştii tu oare,

Care-i moşul ăsta oare?

Crăiasa Zăpezii este unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale

iernii, e un personaj fabulos de Crăciun. Crăiasa e nepoata lui

Moș Crăciun! Moşul se bazeză oricând pe ea, căci e ajutorul său

constant și îl însoţeşte pretutindeni. Crăiasa zăpezii e un

intermediar între copii și Moș Crăciun.Se pare că prima ei

apariție oficială împreună cu Moș Crăciun a fost în anul 1937,

la Casa Sindicatelor din Moscova.În folclorul rusesc, Crăiasa

Zăpezii apare în secolul al XIX-lea ca un personaj de poveste

făcută din zăpadă, care prinde viață.

LEGENDA

A fost o dată o familie de ţărani: Ivan şi Maria. Ei trăiau în

dragoste și armonie, aveau de toate, doar copii nu puteau avea.

Înre-un sfârşi veni iarna bogată, cu multă multă zăpadă. Ivan și

Maria au ieșit bucuroşi afară din casă și au început să facă o

papușă din zăpadă. Dintr-o dată. Ivan a văzut că papușa din

zăpadă se mișcă și prinde viață. Maria, când văzu minunea

aceasta, a strigat de bucurie: „Uite, Ivan, Dumnezeu ne-a dat un

copil și nouă!”.Crăiasa Zăpezii este un personaj folosită în piese

de operă, piese de teatru, în cărți și în filme. Este un personaj

foarte iubit de copii.Vă propunem o planşă de colorat, pe care o

puteţi descărca şi colora. Apoi o puteţi lipi sau folosi ca

felicitare, pentru a umple şi mai mult casa cu spiritul

Crăciunului!

http://www.calendarulmagic.ro/craiasa-zapezii-legenda-si-plansa-de-colorat/



48

Găseşte

drumul corect!



49

ALFABETUL SPORTURILOR cap.IV

-Să-mi spui ce literă

urmează?

-Păăi...D-ul e acum la rând,

Acum el mândru defilează.

-Şi care sport îţi vine-n gănd?

-Un sport e ... dansul, am ghicit?

-De-acord, e artă şi efort,

Dansând eşti cel mai fericit

Şi spre frumos ai paşaport.

E o mândrie să înveţi

Şi dansul tău şi-al altor naţii,

Iar când pe scenă te răsfeţi

Culegi aplauze, ovaţii.

AUTOR-MARIANA DOBRIN

CURIOZITĂŢI

Ştiaţi că… *Puteţi deveni dependent de

dans datorită endofrinei,

substanţa eliberată de creier

şi care insuflă o stare de

spirit pozitivă?

*Poantele au fost inventate in

1830 când Marie Taglioni le-

a folosit pentu prima dată în

baletul Sylphide ?

*Dansul în vârful picioarelor

al lui Michael Jackson se

numea „moon walk” şi imita

mersul îndărăt al primilor

astronauţi pe luna?

*Baletul a apărut pentru

prima dată în Franţa în anul

1581 ? Sora reginei Louise

urma să se căsătorească cu

ducele de Joyeuse şi a

ordonat muzicianului şi

profesorului de dans de la

Curte sa pregatească

banchetul. El a conceput

spectacolul „Ballet comique

de la Rene”, considerat de

majoritatea istoricilor piatra

de temelie a baletului.

DANSUL



50

Bratu

CUPRINS

*Elena Vornicescu Salvaţi-vă! Salvaţi-ne!

Editorial……………………………………………...p.4

*Mariana Dobrin Adresarea lui Fifi…….p.6

*Mariana Dibrin Feerie……………………..p.7

*Luminiţa Seceleanu Vine Crăciunul ...p.7

*Ioana Zadic Leru-i ler mere vă cer…..,p.7

*Teodora Noje S-a furat iarna…………..p.8

*Ion Vanghele Trec reni şi cerbi………..p.8

*Lică Barbu Poveste Poveste…………..p.9

*Lăcrămioara Teodorescu Vis de iarnă p.10

*Gheorghe Pârlea Brăduţul………………p.14

*Silvia Gavrilov Pentru Moş Crăciun…p.14

*Aurora Luchian Poezii…………………….p.15

*Mihaela Moşneanu Prinţesa lalelelorp.16

*Curelciuc Bombonica Fulgul ca un gănd

p.18

*C. Nechita Pisoiul somnoros…………….p.18

*Sorina Zota Roşilă şi Albăstrilă………….p.19

*Marin Moscu Poezii…………………………p.22

*Elena Spiridon De pază în ajun………..p.22

*Coptil Aurelia Poezii…….…………………p.23

*Bratu Alin A sosit iarna……………………p.24

*Munteanu Ana La săniuş ……………….p.24

*Păunescu Diana În ajun …………………p.24

*Dobre Ionuţ La colindat………………….p.25

*Zugravu Marina La colindat……………p.25

*Chipăilă Mădălina Vis de iarnă………p.25

*Baraguană Andreea Zile de iarnă…..p.26

*Făiniţă Felicia Iarna la uşa mea……..p.26

*Urzică Nicoleta Elegia iernii……………p.26

*Mocanu Steliana Noapte de iarnă…p27

*Enache Cornelia O zi de iarnă………..p.27

*Brumă Teodora Rrio pentru doi suflători

și o vioară……………………………………….p.28

*Maria Niculescu Medalion poetic..p.29

*Mariana Dobrin Olăritul –meşteşug şi

cultură tradiţională…………p.31

*Mihai Cotea Decembrie, festin

spiritual…………………………p.34

Colinde……………………… ...p.37

*Sub raza Luceafărului………...p.38

*Ion Ionescu-Bucovu Eminescu

şi dulcea lui mamă…………… p.39

*Să învîţăm limba română, jucându-

ne ……………..………………...p.43

*Elena Mititelu Mulţumesc lui

Dumnezeu…………………….p.45

*Maria Niculescu Cuvinte părinteşti,

de Crăciun…………………….p.45

Pilde prtodoxe………………..p.46

Tamara Vornicescu Crăiasa

zăpezii…………...................…p.47

Mariana Dobrin Alfabetul

sporturilor…………………….p.49

A ajutat la deschiderea lădiţelor

comorilor—Tamara Vornicescu



51

Documents

Revista Castelul fermecat nr. 5/2013