Revista Cervantes

8/17/2019 Revista Cervantes

1/66

Revistă internaţională de cultură

Anul I Numărul I Iulie 2012 Apare lunarCervantes


2/66

“O nouă publicaţie, vor spune unii, e un viitor eşec”.Cred însă că a crede în ceea ce faci, poate pregura unsucces. Dorim să descoperim talente. Dorim să publicăm doar ce e mai bun. Dorim să refuzăm lucrăride slabă calitate. Vom putea face asta? Bineînţeles!

Pentru că nu trăim din această publicaţie, pentrucă nu dorim să scoatem prot din ea. Şi atunci, ne permitem să m altruişti. Dorim, de asemenea, săîncurajăm prietenia cu scriitorii din diasporă. Avemnevoie unii de alţii. Vom încerca să realizămevenimente pe langă publicaţia de faţă şi Editura

“Inspirescu”. (Zilele revistei, editurii etc). Site-ul edituriieste: www.inspirescu.ro

Avem în vedere o tabără literară în zona Braşov şialta în Austria (zona Viena). Legătura cu cenacluriledin ţară şi străinătate vor denitorii. Redacţia vasuferi modicări pe viitor. Sunteţi chemaţi la ocompetiţie cinstită, ţi redactori activi. Vom realiza suplimente pe diverse teme. Autorii care publică cărţi laeditură vor avea parte de o prezentare în revistă! Iar dacă vorbim de un tiraj de circa 3-4.000 exemplare distribuiteîn circa 4-7 ţări şi pe internet, atunci putem vorbi pe viitor de un fenomen cultural. Publicaţia “Cervantes” va editată şi online (avem toate aprobările în acest sens). Pe internet vor lmări cu autori, colaboratori activi. Cineştie, poate una din aceste lmări cu dvs. citind din propriile creaţii vor documente valoroase pe viitor atuncicând veţi autori de referinţă.

Ce să mai vorbim? Să trecem la fapte! Publicaţia “Cervantes” este lansată la apă!Vânt bun!

CUVÂNTUL EDITORULUI

George TERZIU

Cervantes


3/66


3

POEM DESPRE ALT POEM

Profundul violoncel al nopţiiazvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare.Imaginea de ceaţă a lucrurilor îşi dizolvă formeleÎn uviul de lumină cosmică.Muzeul de artă tresare sub paşii poetului ...Nu, nu acesta e poemul căderii mele

Am ceva pentru voi, prieteni din toata lumeaO sărbătoare de iunie sub care mă nascAseară m-am întâlnit cu mine şi arătam obositDacă am noroc voi muri de o boală celebră, nouăŞi se va vorbi de ea la televizor.

DESPRE PATRU PEREŢI

Doi tineri căsătoriţi sunt o lumeResponsabilă pentru cealaltă lumePărul ei, tresărind sub roua palmelor de bărbat

Chipul ei, mestecând sentimente de grupÎn ecare dimineaţă colorând soareleDormitorul e locul unde se întâmplă până nu se maiîntâmplăDe aceea spun căDoi tineri căsătoriţi sunt o lumePentru care patru pereţi n-ar trebui să e de-ajuns

POEM CU GEORGE

Cine ştie cine-o mai şi George Terziu:

Părea băiat de treabă, sincer, cu baniCu multe idei, cu viziune,L-am vazut ieri, meditând trist lângă un podŞi-mi părea că e vremea să sarăAvea în sine o cădere cosmicăPoate vroia să se verse în marea cea marePoate căderea lui va declanşa o nouă dilemăCe mi s-a părut ciudat e că vorbea singurOpinia publică trecea dând din capSăracul, încă un nebun de prea multe cuvinteHei, George am strigat, stai să vin şi eu

Când suntem doi poate începe o revoluţieŞi avem nevoie de ea, amândoi

DANSUL UMBREI

Am văzut o fată dansândPe un drum,Era o vreme calmă şi îngheţată,Era îmbătată de izbucnirea nopţiiI se rupea, ea mergea visând poeme în părCu ochii ămânzi de soare şi ori

Hei, am strigat, eu sunt umbra, te voi urmări mereuChiar şi atunci când vei privi spre asfaltApăsată de greutăţile vieţiiLaptele zorilor o va prinde zâmbindNumai umbra mea va rămâne aceeaşi.

FANTEZIE CU EA

Te voi bea dimineaţă la prânz şi searaCa-ntr-un ritual numai de mine ştiutDar acum am nevoie de clipe neliniştite

Câinii îmi ling cuvintele din palmăAşa mă spăl dimineaţa de politica naţionalăAşteaptă-mă încă puţin, precis voi veniIar dacă nu, voi trimite nebunul din mineSă-ţi răscolească uturii din păr.

POEM CRIZAT

Am elaborat un plan de criză:Include datorii neplătiteIarbă multă şi tăceri compromise

Şi un cuţit răscolind inima ţării meleScriu repede cuvinte, poate nu mai e timpPoate se stinge lumina, e crizăGuvernul deschide uşa din când în cândPândind momentul când poemul va intra în istorieŞi-mi vine să râd,Prieteni, tot timpul a fost crizăDar ocupaţi cu cele de toate,Priveam în altă parteAm văzut cândva o fată dansând pe un drum,Era vreme calmă şi îngheţată,

Îmbătată de explozia nopţii de primăvară.

Poeţi români

George TERZIU:

Din volumul în pregătire “MOARTEA NECESARĂ“


4/66

4

Cervantes

MOARTE LA TELEVIZOR

Vroiam să mor de o moarte rară

Să se vorbească la televizorLa Realitatea şi Pro TVDar am murit banal, cum am trăitCred că m-am împiedicat de un calS-a vorbit atunci de cineva din MoldovaCare violase o găină,Cu amanunte, cu reconstituiriDin nou cineva inteligent îmi bătuse moarteaMama lor de moldoveniŞtiu mereu cum să e la ştiriChiar acum se transmite cum cineva de la IaşiA violat toată poezia naţională.

SFÂRŞITUL UNUI POET DUBIOS

De când am murit e pace în RomâniaCred că eram un tip dubiosServiciile secrete se interesau de mine în ecaresearăDădeau rapoarte, se primeau rapoarteNumai eu ştiam declinarea verbului a simţi

Numai eu înţelegeam răsăritul şi apusulDar mi-a intrat un cui în talpăCuiul fundamental prezis de EinsteinAm dat apoi în starea de triunghi şi am murit,Lăsând pe toţi cu gura căscatăS-a vorbit la moartea mea, ca şi la alţiiUite domnule, a murit, vai, era o valoareŞi m-au dus la cimitirPrintre mii de oameni de neînlocuit.

MOARTEA NAŢIONALĂ

Morţii noştri lucrează pentru naţiuneEmit legi şi decrete ciudateNe trimit veşnicii să nu ne e frigNe trimit sărbători inutileNe trimit Moşi Crăciuni enervanţiAi zice că lucrează pentru companii multinaţionaleDar ei sunt doar departe, neştiuţiPe câmpuri mirosind a scorţişoarăŞi ape duhnind a pălincă

Morţii noştri au murit de prea multă tăcereŞi alţii vorbesc în numele lor.

DE ULTIMĂ ORĂ

Isteria generală a început ieri

Când s-a aat de moartea mea.Am devenit invidiat, comentat,E ceva să mori la momentul potrivitSă nu te mai consumi cu încălzirea globalăCu prevestirile calendarului maiaşŞi cu impoziteleCe mai, sunt un mort fericitCeea ca vă doresc şi dumneavoastră.

ALAMBICĂTURI

Dacă n-aş murit mi-ar murit moarteaMersul lucrurilor s-ar stricatDe atâta cacarisealăAm o moarte liniştită, citeşte tot timpul, invaţă limbistrăineŞi cântăNu mă deranjeazăCe-i vine la gură.E veselă ştie ea ce ştieSe îmbracă la modă, ştie să bea din pahar elegantSâc, voi veţi muri de sida, tuberculoză şi cancer

Eu de moartea cea bunăDiseară voi îmbrăca moartea în verdeSă moară ungurii de supărare

FEMEII PIROGRAVATE

În vreme ce mestecăm limbajul de lemn,Şi ronţăiam seminţe trase în ciocolatăMi-a intrat în gând cu un ţipăt subţireNumita femeie pirogravată

Faţa ei, misterul omizii păroase,Clinchenind furişata privirii părereAşa mi se arată numita făpturăAna are mere.

Am uitat să vă spun, o cheamă AnaCe contează a cărui ManoleDaca ştie cât fac patru + patruŞi face bine gulaş cu bob de fasole

Acum, la terminarea poemului, vă îndemn

Să vă pirogravaţi o femeieÎn suetul vostru de lemn.

Poeţi români


5/66

5


***pădure de cristal

era chipul tăude tânără fecioară

înmiresmatăcu iz de cetină

retrăiaicea mai frumoasă

poveste de iubire

***ca o spirală

dragostea creşteate modelam în cuvinte

lut proaspătrâu nesecat

***pictez

pe ţărmul măriichipul tăude madonă

cu privireafixez orizontul

intersectatde gândul

iubirii veşnice

*** vara eram...în sufletul tău

aduceam caldurace aprindea

ruguliubirii noastre

***privirea rătăcită

spre parculcu verzile alei

unde ne plimbam

iubitone aminteşte

că am fosttineri cândva

***noapteaînvăluită

cu hlamida stelelortrezeşteîn sufletul efemer

sentimentuliubirii veşnice

***în colţul ferestreipetală de floare

sentimentul trăiriipetec de lumină

iubireaaura multicoloră

aşteptare

***cu mâna dreaptăîntinsă spre cerîncerc să prind

grăuntele de iubirecare să-mi vindece

singurătatea

***e vară din nou

la mine în suetiubire

nu te-ai arătat...crinii au înorit

amintindu-mi de dragosteaconcentrată

în câteva gesturisimt cum fericirea

îmi cuprinde orizontul

clipă nemuritoare

***gândire abstractă

inimă plinălabirint

orizontul în ăcărisfârşit de primăvară

mă topesciubind

***iarbă

verdele cristaldin jur

îmi dezmiardăsimţurile

rapsodia greiereluice se perindă

peste totcri-criiubesc

***iubito

buzele talesunt asemeni vinului roşu

proaspăt fermentatde ecare dată

când le sărutsimt acea beţie

a dragostei

***ultimul sărut

nu ne-a minţitla ecare colţ

de stradăne-am îmbrăţişat

purtându-ne crucea

Poeţi români

Claudiu ŞIMONAŢI:

Din volumul “Iubiri fără nume”


6/66

6

Cervantes

***e primăvară

aurie

în părul răvăşitmi-au legat destinulde căldura inimii

şi pulsezodată cu ea

***parfumul buzelor tale

îl port în palmepână la

marea albastră

cu braţele ating steleleculegând speranţeeşti pretutindeni

***modelez iubire

cu degete lungi şi subţirilumina lunii

strecurându-se subaşternutul cald

mă tulburi

***norii cenuşii

îmi tulbură mintearoua dimineţii

îmi spală suetuluscat de răutatea ta

căldura soareluiîmi readuce speranţa

de a iubi

***îmi înoreşti

în ecare dimineaţăîn suet

sdându-mi mintea bolnavăcu frumuseţea ta

din întunericfaci să apară

petale albe de ori

***femeie

inima meaa începutsă cânte

vibreazăîn perdeaua timpuluiun

te iubescamăgire

***încă o zi

paşii rătăciţiîn secunde

proaspete imagini

chipul tăumister absolutmare de gânduri

***cutreier văzduhul

pe traiectorii subatomiceplutesc în eter

anesteziat de parfumuldragostei

cu raţiunea subjugată

şi inima frântămă îndrept inconştientspre capcana iluziilor

pierzându-mă în ochiulmagic al dorinţei

***urc treptele

ceruri se deschidplutesc

zări nepătrunsereacţie imposibilă

între privirile noastrese închide fereastra

timpuluiparadoxal

chinul meu a luat sfârşit

***altoiul visului

săditlângă suet

să prindă rădăcinicopaci

milenariecoul iubiteiîn pădurea

gândurilor mele

***femeie nemuritoare

buzelemi-au pictat ori

pe obrazul învineţitde aşteptare

cărări îngusteîn inimate visez

***îţi împletesc părul

cu orile înmiresmateale galaxiei

în suet îţi agăţstele căzătoare

ascunzându-ţi goliciuneacu verdele cruddin ochii mei

te vreau

***rup tăcerea

pictând cu degetele moipe trupul tău cald

parfumul dragosteioarbe

eşti dulceca o piersicăîn toamnă

târziuţi-am descoperit

nemurirea.

***nu pot sta în faţa ta

ultima speranţă trădeazăamarul din cupadestinului meuiubeşti jocurile

oscilezi între da şi nudurerea

cât un munte.

Poeţi români


7/66


7

Sociologul Gilles Kepel observa că după 1970 s-areluat un proces de reconsolidare a creştinismului, rolul acestuia crescând considerabil în societăţilecontemporane, mai ales “... în acele societăţi care aucunoscut, mai mult de un secol, un proces profund desecularizare”. Zona de nord-vest a spaţiuluitransilvănean, ca de altfel întreaga arie a Transilavaniei,a fost un teritoriu de interferenţă culturală şi etnică.

Identicarea apartenenţei etnice realizându-se prinlimbă, credinţă şi antroponim, raportul strâns întreetnie şi religie este de la sine înţeles.

Lucrarea de faţă se concentrează asupramecanismelor sociale care au dus la mobilitate şiasimilare interetnică şi interconfesională, precum şi launele caracteristici socio-politice care au dus la dorinţaconvieţuirii creştinilor germani şi români în cadrul Bisericii Calvaria din Satu Mare.

Discuţia despre o civilizaţie a convieţuirii nu se

poate realiza făcând abstracţie de factorul “conict”.Conictul rezultă din intoleranţa faţă de tot ceea ceeste diferit nouă, de imposibilitatea de a facecompromisuri şi de a ajunge la o înţelegere.

Identitatea unui grup este întotdeauna denită şidescrisă în raport cu celălalt, cu entitate externăgrupului. Astfel, identitatea trasează graniţele uneicomunităţi, dar aproape întotdeauna în defavoareareciprocităţii şi a toleranţei. Privind pe axa timpului,umanitatea nu a cunoscut armonia şi asta se datoreazăîn primul rând din cauza diversităţii etniilor şi a

multiplelor interese politice şi economice.Se poate considera în timpul postcolonialismului,

când statul naţiunii a fost elementul garanţie pentrusiguranţa unei populaţii, că s-a născut conictultocmai datorită faptului că s-a legitimizat noţiunea de“identitate”.

Statele premoderne construite pe structuriierarhice rigide erau evident purtătoare de inegalităţisociale, dar permiteau o bogată varietate etnică şireligioasă în interiorul graniţelor sale.

În anul 1000, când populaţia maghiară aată înCâmpia Panoniei, se încreştinează sub regele Ştefan,primeşte de la Roma coroana şi împuternicirea de a

organiza Biserica. În faţa populaţiei din Ardealorganizată în voievodate şi cnezate, maghiarii avândun rege se impun cu uşurinţă, astfel că în jurul anului1200 maghiarii ajung să deţină puterea pe întregteritoriul.

Pentru apărarea graniţelor din partea de sud-estaduc saşi din Flandra şi Luxemburg care se grupeazăîn centre urbane, formând oraşe precum Braşov,

Mediaş şi Sibiu. Consideraţi că au o culturăsuperioară, aceştia erau trataţi ca oaspeţi ai regelui maiales în partea de răsărit. Secuii au fost aduşi cu scopulde a apăra graniţele de năvălirile tătarilor. Se formeazăastfel o elită de secui, saşi şi maghiari, elementulcomun ind religia catolică. Populaţia autohtonă, dinpunct de vedere religios, aparţinea de ritul şi limbaslavonă.

În timpul imperiului habsburgic, ÎmpăratulLeopold I emite Diploma leopoldină. Pentru a se

bucura de drepturi, populaţia românească trebuia săse convertească la una din religiile dominante:catolică, luterană, calvină sau unitariană.

În anul 1669, Roma hotărăşte că credincioşii de ritoriental pot reveni la Biserica Catolică păstrându-şiritul şi tradiţiile, acceptând doar dogmele catolice.Anul următor, prin Decretul emis de ÎmpăratulLeopold, preoţii şi credincioşii de rit grecesc trebuiausă se unească cu aceasta pentru a se bucura deprivilegiile Bisericii Catolice.

Soluţia era ideală, deoarece nu se schimba nimic

din ritul oriental şi obiceiuri. Dogmele constituiau oproblemă ce atingea preoţii, şi nu mulţimea decredincioşi.

Vântul reformei religioase s-a simţit şi în zonatransilvăneană, unii autori considerând că dacăinuenţele acesteia ar fost permanente, acesta ar fost fenomenul social şi religios care ar integratRomânia în lumea occidentală.

Ţări precum Olanda, Belgia, Danemarca, Norvegia,prin intermediul reformei religioase şi-au înlesnitdrumul spre armarea propriei identităţi naţionale.

Sociologie

Diana ZAZULA:

CONVIEȚUIRE INTERETNICĂ ȘI CONFESIONALĂ

LA BISERICA “CALVARIA” DIN SATU MARE


8/66

8

Cervantes

Refoma luterană apare în Transilvania la începutulsecolului al XVI-lea cuprinzând în mare parte populaţiasăsească. Nobilii maghiari, pentru a-şi manifestaopoziţia faţă de Casa de Habsburg, au îmbrăţişatcalvinismul. După venirea comunismului în România,întreaga populaţie a fost împinsă către ortodoxia rusă.

Pentru ca populaţia din această zonă să se aliniezepe orbita slavinismului ortodox, comuniştii au începuto adevărată persecuţie împotriva tuturor elementelor şiaspectelor care se puteau asocia cu Occidentul. Ţinteleprincipale au fost reprezentanţii grupărilor protestante,neoprotestante şi, bineînţeles, cei ai liaţiei latine.Liderii religiosi au fost supuşi unui climat deexterminare în închisorile comuniste.

Decretul 358 de la 1 Decembrie 1948 anunţa căBiserica Unită încetează să mai existe. Preoţii au începutsă e arestaţi sau au fost duşi la Canalul Dunare - MareaNeagră, ind expuşi la munci epuizante, în condiţiiinumane.

Biserica Calvaria a secolului al XIX-lea a fost oconstrucţie suburban mică aşezată la periferia oraşului,continuând să e o locaţie mărginaşă, chiar şi după cea fost renovată în anul 1868. Încetul cu încetul Bisericaa început să devină un lăcaş din ce în ce mai importantpentru celebrările liturgice ale catedralei. De patru ori

pe an - în 3 mai la snţirea grâului, în cele două zile aleCrucii şi în Vinerea Mare - credincioşii şi asistenţamergeau în procesiune de la catedrală la BisericaCalvaria. Istoria Bisericii Calvaria este de fapt în mareparte o istorie a Ordinului Iezuit în această zonă. Astfel,primii iezuiţi sătmăreni, pentru a reînvia viaţa spiritualăa credincioşilor sătmăreni, au îninţat în 1868Societatea Inimii lui Isus şi la Satu Mare.

O mare parte din activitatea pastorală a iezuiţilor seconcentra asupra vizitelor regulate şi păstorireabolnavilor din spitale sau celor de-acasă care zăceau la

pat. În condicile păstrate, numărul bolnavilor vizitaţide către părinţii iezuiţi în prima jumătate a secoluluiXX a fost de câteva sute pe an, numărul acestorascăzând în timpul primul război mondial, iar înperioada de după înregistrându-se o creşteresemnicativă a pacienţilor şi vizitelor acestora.

În perioada antemergătoare primului războimondial, autorităţile venite la putere s-au implicat activ şi în activitatea pastorală a Bisericii. Apartenenţareligioasă a ajuns să e o problemă naţională. Prinînstrăinarea credincioşilor greco-catolici români de

Biserica Calvaria, problema naţionalităţii şi aapartenenţei religioase a devenit ocială: greco-catolicii

sunt români, romano-catolicii sunt maghiari. De aicirezultă că nu era recomandată frecventarea bisericilorromano-catolice de către greco-catolicii români. S-ainterzis înscrierea elevilor greco-catolici în structurileşcolare ale bisericilor romano-catolice. Astfel, după1920, munca pastorală a părinţilor iezuiţi a fost redusăla celebrarea liturgică din biserică. O altă schimbareputernică a avut loc în toamna anului 1940, cândcălugării iezuiţi şi-au putut relua activitatea ceea ce adeterminat creşterea numărului membrilor.

Procesul de dezvoltare în tot acest timp a membrilorcomunităţii şi a activităţilor din cadrul acesteia a foststopat în anul 1948 prin naţionalizarea clădirilorbisericii. Activitatea pastorală a călugărilor iezuiţi a fost

din nou redusă la celebrările liturgice deoarece a fostinterzisă funcţionarea asociaţiilor şi congregaţiilor.În anul următor se desinţează şi ordinele

călugăreşti. Prin desinţarea tuturor ordinelor, princonscarea şi naţionalizarea mănăstirilor şi bunuriloracestora, iezuiţii au fost obligaţi să-şi părăsească casa dela Satu Mare. De atunci trăiesc dispersaţi permiţându-li-se să lucreze în cadrul Diecezan ca preoţi diecezani.

Ca urmare a desinţării Ordinului Iezuit,administrarea Bisericii Calvaria a fost preluată de cătrecatedrală, având program de celebrare liturgică la orele

6 şi 7 dimineaţa.Pe la mijlocul anilor ‘70, o mare parte dincomunitatea etnică germană şi-a pus problemacelebrării liturghiilor în limba maternă. Prima liturghieocială în limba germană a avut loc în anul 1976, dardespre o comunitate şi despre o pastoraţie germană sepoate discuta abia după 1990. Dizolvarea BisericiiGreco-Catolice şi încorporarea acesteia în cadrulBisericii Ortodoxe a adus cu sine un număr mare decredincioşi greco-catolici la liturghiile romano-catolice.

Astfel, aceştia îşi botezau în secret copiii şi încheiau

căsătorii în secret cu preoţi romano-catolici în ritromano-catolic, însă despre liturghie şi pastoraţie înlimba română nu se poate vorbi decât după cădereacomunismului. Rezolvarea problemei minorităţilordin cadrul Episcopiei a fost o problemă efervescentăpentru revitalizarea activităţilor religioase din cadrulEpiscopiei Romano-Catolice de Satu Mare. Se discutape problema de identitate religioasă dar nu pe criteriietnice într-o perioadă în care schimbarea nu doar că afost anticipată, dar majoritatea populaţiei era parteactivă a schimbărilor.

Sociologie


9/66


9

Astfel, pornind de la câteva principii simple precumorientarea Papei Ioan Paul al II-lea privindevanghelizarea în Biserica Catolică, corelat cu dinamicacotidianului, cu păstrarea personalităţii tradiţiei şispecicului Bisericii Romano-Catolice sătmărene, s-acerut rezolvarea problemei minorităţilor din cadrulBisericii Calvaria.

Dorinţa de a se ocia slujbe în limba maternă încadrul Bisericii Calvaria a fost una puternică, indistoric predispusă spre a lua în grija spirituală membridin diverse comunităţi.

Prof. dr. Mircea Teodoru, responsabil cu temaprivind minoritarii în Dieceză, arma că “românii seaă într-o situaţie mai delicată. Fiind minoritari în ţară,nu se pune problema conservării limbii sau a pierderiiidentităţii naţionale.

În schimb, din punct de vedere confesional, suntîntr-o triplă minoritate care îi face mai sensibili înprimul rând faţă de majoritatea ortodoxă care îiconsidera de multe ori mai puţin patrioţi; în al doilearând faţă de majoritatea catolică românească de ritbizantin din zonă, a căror tendinţă este sa-i vadă maipuţin români, iar în al treilea rând, desigur, faţă demajoritatea romano-catolică maghiară din Dieceză.

Populaţia românească a fost foarte clar delimitatădin punct de vedere teritorial prin comunităţileortodoxe şi greco-catolice. În momentul de faţă,comunitatea românească din cadrul Bisericii Calvariacuprinde aproximativ 600 de persoane şi aparţine deParohia catedralei. Creşterea comunităţii româneşti afăcut ca din 1992 până în prezent credincioşii să aibăparte de liturghii zilnice în limba română, precum şiocierea în limba maternă a nunţilor, botezurilor,înmormântărilor şi liturghia de catehizare a copiilor înlimba maternă.

Şvabii formează actualmente comunităţi izolate şichiar îmbătrânite. Motivele principale au fost migraţiamasivă a populaţiei şvăbeşti la începului anului 1990către Germania şi Austria, sau adoptarea limbiimaghiare ca limbă maternă. Deşi şvabii au reprezentatcândva majoritatea în Parohia sătmăreană, azi suntprezenţi doar în câteva localităţi mici în care şi-aupăstrat limba liturgică, adică cea germană.

La Satu Mare, liturghiile în limba germană se fac încadrul Bisericii Calvaria însă, ca specic acesteicomunităţi aceasta nu este o populaţie germană binedenită, ci este pentru credincioşii care doresc să e maiaproape de cultura şi limba germană. În judeţul SatuMare se mai ociează liturghii şi, parţial, catehizareacopiilor în limba germană la Carei, Ardud, Beltiug,

Homorodul de Jos. Rolul principal al acestor liturghiieste de a menţine trează conştiinţa apartenenţeişvăbeşti.

Rezultatul creşterii semnicative a număruluicredincioşilor, atât din comunitatea română cât şi ceagermană, a făcut ca în toamna anului 2003, subîndrumarea episcopului Eugen Schönberger, să seformeze două parohii personale, cea românească şi ceagermană. Administrarea bisericii şi a bunurilormateriale ale acesteia a trecut din jurisdicţia catedraleiîn cea a parohiilor personale. Astfel din 2003 BisericaCalvaria este simbolul miniaturizat al realităţilor dinDieceza catolică sătmăreană, unde Evanghelia estetransmisă în trei limbi: maghiară, română şi germană.

Bibliograe:

• I. Bădescu, Familia în lumina sociologiei creştine,în Sociologia românească, vol. III, nr. 3, EdituraPolirom, Iasi, 2005• V. Bodocan, Etnie, confesiune şi comportamentelectoral în Transilvania, Editura Presa UniversitarăClujană, Cluj Napoca 2002• I. Bota, Istoria Bisericii universale şi a bisericilorromâneşti, Editura Viaţa creştină, Cluj Napoca 2004• R. Boudon, Phbeenard, M. Cherkaoui, B. P. LecyerLa Rousse Dicţionar de sociologie, Editura Universenciclopedică, Bucureşti 1996• S. Chelcea, Metodologia cercetării sociologice,Editura Economică, Bucureşti, 2004• L. Dumitru, Tinerii pe calea întrebărilor, EdituraEgumenita, Galaţi, 2004• D. Dungaciu, Stat, etnicitate şi pluralism religiosîn Balcani. Cazul românilor/vlahilor din sud-estulSerbiei, în Sociologia Românească, vol. II, nr. 2, EdituraPolirom, Iaşi, 2004• E. Durkheim, Regulile metodei sociologice,Editura Antet, Filipeştii de Târg, 2004• E. Durkheim, Formele elementare ale vieţiireligioase, Editura Polirom, Iaşi, 1995• A. Giddens, Sociologie, Editura All, Bucureşti,2000• P. Ilut, Abordarea calitativă a socioumanului,Editura Polirom, Iaşi, 1997• P. Ilut, Dinamica valorilor sociale, în SociologiaRomânească, vol. II, nr. 1, Editura Polirom, Iaşi, 2004• N. Iorga, Istoria românilor din Transilvania,Editura Viaţa creştină, Cluj Napoca, 1979• N. Iorga, Sate şi preoţi din Ardeal, Editura ClujNapoca, Cluj Napoca, 1979.

Sociologie


10/66

10

Cervantes

Iată, cultura, această paşnică şi încă marecenuşăreasă a prezentului, continuă să aibă slujitorideli, e în artiştii care se manifestă învingând maridicultăţi, e în cercetătorii pasionaţi şi rigurosangrenaţi într-o amplă activitate de promovare a valorilor culturale. La Muzeul Banatului, doamna dr.Rodica Vârtaciu, într-o deplină convergenţă cueforturile altor colege şi colegi, ignoră neajunsurilepersistente ale ultimilor douăzeci de ani şi readuceperiodic în atenţie valori culturale existente în bogatulfond muzeal timişorean.

Colecţia de artă europeană a Muzeului Banatuluieste fără îndoială importantă şi cu ani în urmă, într-oaltă structurare a spaţiilor de expunere şi-a îndeplinitdestinaţia de sursă şi mediu catalitic pentru “educaţie

culturală” şi “reculegere spirituală”.Dacă un om de cultură al secolului trecut, cum afost istoricul de artă şi colecţionarul Sigismund Ormoşa putut constitui o consistentă colecţie de pictură,gracă, artă decorativă şi sculptură europeană şi dacăaceastă colecţie donată şi îmbogăţită apoi în MuzeulTimişoarei a devenit un valoros bun public, ne mirăşi ne pare ilogică neputinţa noastră, a celor dinprezent, incapabili să rupem barierele închistate aleunui fel de predestinare aculturală, impusă de cele maiarbitrare criterii ale trecutului apropiat şi încă ale

indiferenţei actuale.Cu o amplă pregătire documentară, sprijin din

partea Institutului Italian de Cultură de la Bucureşti şiAmbasadei Italiei, inclusiv pe baza unei activităţi decercetare derulată în Italia, organizatoarea expoziţieirealizează un demers de înaltă ţinută, mergând de laselecţia şi clasicarea operelor, atribuirea lor,panotarea expoziţiei şi mapa însoţitoare, până laefortul personal de a face cunoscută, o epocă artisticăde referinţă în rândul publicului şi mai ales a noilorgeneraţii.

Aşa cum concluziona şi doamna Rodica Vârtaciu,Şcoala Italiană a revoluţionat arta europeană realizând

trecerea de la “pictura Evului Mediu şi a Renaşteriitimpurii” la sensibilitatea lumii moderne. Binereprezentată în colecţia muzeului nostru, chiar dacănu regăsim şi numele personalităţilor celor mai mari,pictura expusă beneciază de spectrul larg al facturilorartistice oferite de centrele culturale italiene (Florenţa,Veneţia, Roma, Ferrara, Bologna) ale renaşterii şipostrenaşterii. Tematica şi complexitatea operelor,particularităţile stilistice, ştiinţa picturii (culoare,compoziţie, perspectivă) şi contribuţiile directe şiindirecte ale unor mari personalitaţi din domeniu,demonstrează elocvent splendoarea spirituală a unormomente reper de apogeu cultural.

Dincolo de a rămâne însă o simplă demonstraţie deistoria artei, concretizată în opere şi valori, expoziţia

şi, implicit, colecţia se impun şi cer un contactpermanent cu publicul. Spaţii muzeale destinate arteiclasice (şi celei contemporane, evident) continuă să eaşteptate şi azi, ele ind imperios necesare unui oraşca al nostru.

Repere muzeale, aproape uitate, au redevenit acum,din păcate, pentru o scurtă perioadă, un fel de culturăstocată şi descoperită activ, atât de necesară fortieriimorale a generaţiilor de azi. Ele se constituie totodatăca un semn şi poate un strigăt adresat celor caretrebuie să repună în drepturi, să reconstituie şi să

constituie o moştenire culturală, redimensionată,după exigenţe contemporane.

Artişti italieni ai secolului XV-XVIII

Ciprian RADOVAN:

Recuperări printr-o perseverentă readucere în atenţie

Expoziţia: “Artişti italieni ai secolului XV - XVIII,în colecţia Muzeului Banatului“

Muzeul Banatului


11/66

Pictori italieni - sec. XV

Loredana-Ioana MUNTEAN:

RENAISSANCE ET BAROQUE (Renascentism şi baroc)


11

A, Palermo, le gothique, dans sa variante catalane,résiste avec ténacité au développe ment du stylerenaissance. En plein Xvéme sičcle, le portail su de laCathédrale est encore gothique.

De 1443 ŕ 1445 deux artistes inconnus peignent leTriomphe de la Mort, aujourd'hui au Palais Abatellis,

une oeuvre de la n du gothique international,effrayante et splendidement colorée, dont s'inspirapeut-étre Picasso pour sa téte de mort gimacante de„Guernica”.

Aprés 1459 arrivent ŕ Palermo Domenico Gaginia'abord, puis Francesco Laurana. Un nouveausentiment d'harmonie et de beauté tranquille animele goűt et l'art Qu'il ait pour modéle Isabele d'Aragonou Eléonore, une noble dame napolitaine ou unesicilienne, le buste sculpté par Francesco Laurana (ŕdroite) aujourd'hui au Palais Abatellis, saisit dans sa

bčaute immobile la pureté idéale de la forme, inspiréede l'abstraction de Piero della Francesca.Deux moments de la Renaissance ŕ Palermo, deux

peintures rejaillissant du monde apatial italien et de„l'intérior” amand.

Peinte par Antonello da Messina vers 1474, avantson séjour ŕ Venise, l'Annonciation (ŕ droite) du PalaisAbatellis une forme sicilienne seule devant larévélation supréme rend ŕ la forme absolute la vied'un instant, qui bloque le temps en suspensionimmobile dans la lumičre et dans l'événement,

traduisant ainsi l'aspect physique d'un acte intérieur,d'un mystčre intime.

Les équilibres du spatial italien et de couleur, sefondent dans la fraícheur naissante d'une poésie sansn.

La peintur e amande de la Reinassance, parcontre, est présente ŕ Palermo avec un tryptiqueMadone entre Sainte Catherine d'Alesandrie et SainteDorothée de Jean Gossaert, dit la Mabuse, sensible ŕl'importance de la représantion apatiale italienne etaux évidences de Mantegna.

În traducere: Daniela OGÂRCIN

Antonello da Messina (1474):“Madona siciliană”

Jean Gossaert: “Sculptură”


12/66

12

Cervantes Gracă şi pictură

Carlo PULEO(Bagheria - Sicilia)

Poet şi pictor, italianul Carlo Puleo foloseşte înpictura sa un limbaj meditativ contaminat demodernism, dar absorbit de expresionism şisuprarealism ca mai toţi contemporanii săi europeni.

Temperament încărcat de mare vitalitate şi pasiune,realismul său în gracă este încărcat de culori care setransformă în căldură umană - poezie, vreau să zic -plină de dragoste.

Vizitându-i studioul din Bagheria în compania

importantului pictor cilian Sebastian Matta, pictoruli-a spus: "Picturile tale sunt ochii poeziei".Poate că Puleo iubeşte "tagma" poeţilor, el ind şi

poet - de suet.Un lucru este cert: el poate reda şi înfăţişa femeia

cu ochii magicianului ce exaltă frumuseţea vizionarădin viaţă într-un timp în care tristeţea ne-a pătruns însuet, ajutându-ne să trăim şi să visăm. În limbajul săuse descoperă valori estetice naturale, adică un noumod de a şi a percepe ajutându-ne să fugim înîntunecimea existenţială.

Poezia şi pictura l-a purtat pe toate meridianele şiparalelele Terrei. Este unul din marii iubitori aiRomâniei, prieten al multor scriitori: Ion MarinAlmăjan, Viorica Bălteanu, Ion Alexandru, EugenDorcescu, Doina Cetea, Adrian Popescu, AlexandruCăpraru, Ion Arieşanu, Petre Dinu Marcel, VasilePintea şi mulţi alţi artişti români.

El este autorul basoreliefului "Omagiu Siciliei"ridicat în New York. "Un pictor este un poet în pieţelemondiale", spune el în recenta sa carte publicată laeditura Ila Palma, "Al ombra di Palagonia" (”La umbradin Palagonia”).

Traducere de: Carol-Toma UNGAR

“Visul poetului” - Carlo Puleo


13/66

13


Cronică plastică

Clara-Brigitte UNGAR:

PÂNZA CA O PROIECŢIEDE IMAGINE INTERIOARĂ

Diversă de regina vanitoasă din fabula în care seetala privindu-se în oglindă şi o întreba, anxioasă:"Oglindă, oglindă, cine este mai frumoasă din regat?",magiciana noastră nu vrea să reecte inaintea sapropria imagine într-o ramă de mută realitate, eapreferă de a face să nască o altă gură, asemănându-se cu cea din interior pe care o are înăuntrul său, ca

tablourile de pe pânzele sale, ca mama fericită care dănaştere "creaturii" suferind. Iubeşte reectând în faţaunei pânze, sigur, nu din narcisism, doar din dorinţade recunoaştere înainte de a o arăta altora.

Daniela Trecalli, amestecă pe măsuţa sa de lucruculorile cele mai dragi: galbenul, roşul şi albastrul,penelând armonios pe pânză vibrante note de culori,aşa că atunci când cadrul devine complet, are valenţaunei partituri muzicale.

Galbenul, roşul şi albastrul sunt cele trei note"muzicale" constante care îi permit de a

"compune" mari ochi de femeie care se rătăcescîn imensitate; mâini ne revoltate împotrivaaltora, asemeni unor aripi nervoase gata de aexplica zborul; lungi şi ondulate coame blonde,ca nişte cascade de torente; apoi toate aceste feţefeminine şi proluri care se scurg de-a lungulunui perete ca nişte secvenţe dintr-un lm, toatecuprinse într-un spaţiu scurt, expuse din diverseunghiuri.

Daniela Trecalli, atentă la estompări, grijuliecu regia activităţii sale artistice, demonstreazăaspectul interior al identităţii sale în cele maiintense stadii ale suetului. Este posibil ca astfel

să observi pe pânzele sale multiple aspecte desprefemeie, care apar nu numai ca o gură improvizată,dar studiată în o mie de particularităţi în creaţia sa,care a fost de la începutul profesiei sale o desfăşurare,o operaţie artistică aleasă. Toate aceste opere, aşadar,constituie o parte minimă din pardoseala unui maremozaic, care cere pentru aceasta, mult studiu şi tot

atâtea obligaţii laborioase, care primează încompoziţiile sale în întregime, obligând-o pe DanielaTrecalli să nu accepte o răsucire imediată şi la o facilărealizaţie.

Introspectiva psihologică pe care o întreprindepentru ranamentul său artistic a disecat continuupentru a găsi ORIGINALA EXPRESIE A FEMEII ÎNSPIRITUALITATEA SA.

Suet sensibil, caracter neliniştit, frica de a nu posedată, mobilitatea de a privi aspectul urât printr-o

tânără femeie vulnerabilă pentru marea sete deafecţiune ce o posedă dintotdeauna.Maturizată la Academia de Arte Frumoase, predă

lecţii de desen, laureată în arheologie, se acompaniazăca două amice: simplitatea şi modestia. Aceasta esteDaniela Trecalli.

Şi îmi permit să închei cu gândul la regretatul amicFrancesco Carbone, grea pierdere pentru artă şicultură, pe care Daniela Trecalli l-a cunoscutstimulând-o pentru a nu întrerupe mersul ei artistic,întreprins cu atâta râvnă.

Întâlnire de ecare zi


14/66

14

Cervantes

Poeţi italieni de azi

Salvator D’ANNA

O sută de versuri pentru Ilhabela

Feribotul care duce Ilhabelaeste pluta pe care naufragiezîn ecare zişi mă lasă pe pământul tăcerilorcu neliniştea

mării fără margini.- Ca şi progresul:marea ce ţi se-apropieşi care apoi fuge de tine - vine să închidă o paranteză.

În această pauză de dialog eternmereu contradictoriusunt măşti chipurile cunoscutestârnite în spatele scenei.Departe-i ceea ce credem aproapeşi totuşi simţi că o poţi îmbrăţişaînchizând-o-n tine ca pe tine însuţi.

Coboară caii la păscutatât de liberi…Dacă-i numeri le rupi vraja.Aici, în jur totul se întoarceîn pântecul generos al naturiitotul e ţesut cu verdeca o reţea de speranţe

e răbdătorul drum de altădatătrasat de turmele de sclavisub biciul neguţătorului de negri.

Nesfârşite sunt căile Domnului,aceasta este caleape care oamenii o căutau mai scurtăcătre civilizaţie -de-a lungul drumului de er bătrân -- lin, ca regulile unui jug,al stăpânilor şi al sclavilor -indcă cine ştie privi către ţintă va putea frânge răsplata durerii.

Salvator D'Anna este editorul prestigioasei edituri italo-latino-americană "Palma" cusediul la Palermo (Italia) şi Sao Paolo (Brazilia). Este autorul a numeroase culegeri deversuri: "Angeli senza ali" ("Îngeri fără aripi"), "Carro d'ombre" ("Car de umbre"), "Centoversi per Ilhabela" ("O sută de versuri pentru Ilhabela"), "Maschere lirice di FernandoPessoa" ("Măştile lirice ale lui Fernando Pessoa"), "Poesia del Brasile d'oggi" ("PoeziaBraziliei de azi"), precum şi "Antologia nr. 1" (1968) şi "Antologia nr. 2" (1970).Traducător a numeroşi scriitori brazilieni, portughezi, sicilieni (dialect), poeţi ruşi, francezi, spanioli (cotraducător) şi numeroase antologii cuprinzând poeţi din Europa,

printre care şi antologia "Poeţi români de azi" (1989).Editează numeroase reviste literare (Mediterrana, Arenaria, Quaderno etc.) în care a

publicat numeroşi scriitori români: Mircea Eliade, Constantin Noica, Alexandru Filipide, Constantin Ciopraga, Mihu Vulcănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ioanid Romanescu, Corneliu Sturzu, Doina Cetea, Ileana Mălăncioiu, Constanţa Buzea, Vasile Ignea, Petre Dinu Marcel, Anghel Dumbrăveanu, Cezar Baltag, GheorgheTomozei, Gabriel Chifu, Ion Alexandru, Ion Mureşan, Aurel Rău, Ion Mărginean, Marin Mincu, Eugen Dorcescuşi mulţi alţii.

Ca preşedinte al juriului, a dat premii scriitorilor români: Mircea Eliade (Măslina de aur), ConstantinCiopraga (Măslina de aur), Mihu Vulcănescu (Premiul Preşedintelui) etc. Renzo Mazzone, directorul şi editorul ILA PALMA are în planul editorial pe anul 2003, o antologie poetică care cuprinde 50 de nume ale poeţilor români de azi. ( Loredana-Ioana MUNTEAN)


15/66

15


Eşti copilă

Ochii tăi lucitori,pupilele tale cereşti,faţa ta purpurăau răpit inima mea;acele priviri penetrantede modestă domnişoarăinimă palpitantă

cu simplicitatea tabuzele tale coralieneeşti frumoasă, fascinantăaşadar, spune-mi adevărulte iubesc sincer, vorbesc fără ironiespune-mi adevărulpăpuşa meate iubescmult, mult

sunt sigurde marea ta afecţiuneaceastă pasiune a meaar un vis, o iluziemică himerăinvocă pentru mineo rugăciune.

Speranţa

Astă noapte visamcum se întâmplă adeseaam văzut iubirea meaîn faţa mea şezândo priveamşi ea mă priveao mângâiamşi ea mă mângâiacu dragoste şi frumuseţezicându-mi multe lucruriblânde şi pline de speranţă.


Vincenzo ROTONDO (Palermo)

Vincenzo Rotondo este născut la Collesano, la 1 iulie 1920, şi locuieşte în Palermo str. S.E. Scandurra 8. Poet de dată veche, el scrie poezie în dialect sicilian, ca şi în limba pură italiană. În 1983 publică prima sa carte “Il Sasso” (”Piatra”). În 1986 publică volumul de poezii “Framenti D'Amore”. Vincenzo Rotondo este autorul a treiopere de comedie: “Hominis Primi”, “Cummari Jacudda e a gna Calidda”, “Ostetanzione Fragilita Modestia”.Poeziile sale au apărut în multe antologii, jurnale şi reviste în toată Italia, precum şi în reviste din România,cum sunt: “Tribuna”, “Paralela 45”, “Medeea”.

Vincenzo Rotondo este membru în Comitetul de Premiere a participanţilor la concursul de poezie de pe lângărevista internaţională “OGGI FUTURO”. ( PETRE DINU MARCEL)

Senese: “Lot şi icele”


16/66

"Textele sale poetice au fost incluse în diferite antologii şi multe dintre ele au fost premiate. În cursul anului 2000 a obţinut, pentru poezia sa, următoarele premii şinominalizări: Premiul întâi la Concursul Naţional "Silarus", Premiul special unic pentruregiunea Lazio, Premiul Naţional "Histonium", a fost a doua clasicată la Concursul Internaţional "MADRE TERRA SORELLA ACQUA", nalistă la Concursul Naţional "Peninsula Sorrentina", nominalizată la Concursul Internaţional "Premio San Valentino".Pentru romanul inedit "Sei sorelle e un specchio" ("Şase surori şi o oglindă") a fost clasicată pe locul secund la Concursul Internaţional "G. Gronchi" şi remarcată la

Concursul Internaţional "Nuovo Milennio". Pentru prezentul poem a fost nominalizatăla Premiul Internaţional Rhegium Julli - Inedito 2000 (a 33-a ediţie).

Poezia feminină italiană

Imperia TOGNACCI (Roma)

Lungul curs al uviului

I.

Pe pietre lustruite de trudăSe fărâmă uxulVocilor de la spălătorese.Mesajul oracolant al braţelor

Din Vetre nu se împrăştiau,Rămân strânse în adierea unui vânt călduţ.Flacăra crea contrastePe zidul credincios şi cenuşa dintr-o lumeCare se închide în gogoaşa sa.

Înfăşurat în şalul zorilorPrivind prada vântuluiCoriandri, ghirlande şi volburăPentru o sărbătoare cât o clipire

A neliniştii mele de decolare.

II.

Se depuneau în CALABărcii mele de cartonPecetluiri energiceDe persoane şi lucruri.Mama mea împletea din luminăPenumbrele cotidianuluiPână ce mâinile sale

Dantele preţioase înoreau.

Pentru mine ieşirea deschisă-iLampă aprinsăÎn xitatea aeruluiPresiunea parfumuluiNu cedează.Eu trăiesc în această trecereŞi mâinile nu le oprescApa uviului care fărâmiţează

Povestea târând-o.Repet cântecul exilatuluiAjuns la TEVERE care mormăieNostalgic, între oraşul care vedeNaşterea ce în vârtejuri de secole se pierde.

Pagină realizată de: Carol-Toma UNGAR

16

Cervantes


17/66


Anna Stazzone Magistro

Academiciană de Micene, a fost laureată la mai

multe concursuri literare - dintre care a obţinut diplomeşi medalii: "Leone di Venezia" (Leul din Veneţia),"Medaglia d'Oro - Citta di roma" (Medalia de aur "Oraşul Roma") şi alte distincţii.

Cu buzunarele goale

Trăim în vicisitudinea cotidianăLenevind în tăcereÎntre lucruri fără sensZilele trec lentŞi supăraţi, în minte revinSurâsuri confuze, îndepărtate.Te întorci cu mâinileÎn buzunarele goaleÎn care nu ascunzi nimicNici chiar gândurile.Ne lăsăm atraşiDe arderea noastră în vanSpre noile orizonturiColorate de măceluri

De droguri, de inutile bătăliiÎn care te regăseşti confuz, implicatVinovat poate, că nu te adapteziLa boala care a încolţit.

Frederico Attanasio

Este preşedintele comitetului redacţional al revisteiLa Stampa "Letteraria" care apare la Roma, şi este ul marelui poet napolitan Giovanni Attanasio.

Vis de dragoste

Astă-noapte te-am visatDormind pe inima meaŞi te-am sărutat îndelungCum se sărută o oare.

Am suspinat adâncŞi m-ai strâns spre tineÎn inimă aveai acel tumult

Care-mi plăcea mie.

În visul meu erai un trandarÎn cer o mare steaErai tu, dulce şi drăgăstoasă

Ca întotdeauna mai frumoasă.

Apoi, te-ai îndreptatAvântându-te în noapteÎn sfârşit, te-am regăsitCând suna de miezul nopţii.

Visul meu a fost scurtVai mie cât de puţin a durat…

Când m-am trezit cădea zăpadă

Înfrigurat am aprins foculŞi-am aşteptat AURORABătăile inimii s-au acceleratŞi pentru a visa din nouAm readormit!

Ester Silvestri Vai

Este Senatoare de Micene, i s-a atribuit diploma"Award" de către Rotary Club de Mufulira - Zambia şi

alte distincţii.

Credeam

Credeam ziua aceeaDe a fericităŞi gândurile plecândÎn lumea viselor.

Apoi conturulOmului

AcoperindRazele soareluiSub sticlă:Mă uitŞi unda dragosteiTârăşte o viaţă.

Traducere de: Petre Dinu Marcel


17


18/66

(…) Fulvia Donatella Narciso avertizează prezenţa uimitorului mecanism cosmic care ne indică drumuricunoscute spre fericire.

Visul, lirica imaginară este dâra secretă a realităţii pe care ne-o promite ecăruia destinul. Astfel, poeziilesale devin parabole visătoare care merg pe diverse căi, deschizând umanităţii imaginaţie spre soluţii de inniteaşteptări, dincolo de ecare vârstă. ( MICHELE ALEMANNO)

Poeţi contemporani

FULVIA DONATELLA NARCISO Senator de Micene (Milano, Italia)

ANTONIETTA BLASER TURRETTA Horw-LU (Elveţia)

Când…

Când marea vieţiiNe poartă pe valurile salerâdem împreună…

Când soarele existenţeine ilumineazăsuntem fericiţi…

Când zorii ilor noştriIzvorăsc

noi îi iubim…

Când apusul vieţiise aratănoi ne strângemÎntr-o eternă îmbrăţişare…

Când trupul seriiproiectează luna sa peste Noi,Noi, ca nişte uturi,Urmărimdincolo de orizonturiiubirea innită…

Secolul meu nu a plecat

s-a întors la casa luipentru a face parte din alt timpdeparte

departeşi totuşi nu

pentru că suntem făcuţi de acelaşi timpîndepărtat

îndepărtatşi chiar nu.

Timpul prezent în noi esteîl căutăm inconştient

şi nu chiar.Particule de timp care ne compun

viaţa noastră

frumoasă sau urâtă, cum este ea.Particule voiajând în spaţiu - innit -care ne caută pentru a ne forma cum suntemlăsând în noi ghicitulsă simţim mesajul viselor pulsanteCunoscute doar de noi înşinecând ne oprim pentru a-l ascultapentru a înţelege semnicaţiatimpului în timpca noi să cunoaştemîn actuala viaţă.

Traduceri de: VIOREL IOVANOV

18

Cervantes


19/66

(…) Plecând de la inspiraţia suprarealistă, poeta povesteşte viaţa, şi aminteşte aşteptările şi soarta omului,atentă cum realitatea universului trăieşte şi supravieţuieşte în contextul făcut de natură, de materie şi de amintire,capabilă de a culege signicante amintiri din zborul unui uture sau de la fulgerul luminii unui astru.

Lumea interioară, prezentul şi viitorul condensează speranţe romantice şi aşteptări care se fac durere pentrucât nu este. Mirajul devine poezie uidă, şi atinge mereu un reviriment care se cheamă iubire. ( MICHELE ALEMANNO)

Poeţi italieni academici de Micene

GIULIANA MILONE Senator de Micene (Avellino)

ORNELLA CAPPUCCINI Procurator de Micene (Roma)

Promisiune

O promisiunegravată în etern;Acumtimpul său s-a întorsşi foşnetul vântuluiînchide o poartăaceluiaşi imens ştiut;un râu de lumină ne curgeşi atinge inima

pentru căchiar şi el se deschideMarelui Soare central

şi un nod strânge gâtul,poate este nostalgiadintr-un timp care a fostşi este

dartimpul este întors.

Memoria

Memoria, o mare magiea gândului neîmblânzitVa alina, răsunânddin undă în undă, verzipajişti înconjurate.

Din spor în spor, din orăîn oră, elixirul vieţii gustat;descifrând structuracristalului strălucitor.

Sărutat de aurorăse înalţă bine denitcântecul din coardeleunei violine înrourateînaintea dimineţii.

Din ferestre se aprindeziua, estompând seara;un sol ne-o lasăiluminată până-nadâncul nopţii.

Traduceri de: VIOREL IOVANOV


19


20/66


VITO FERRANTE (Castellammare - Golfo Sicilia)

FRANCO CALVANESE (Marsala - Sicilia)

Cimitirul

Un nume, un portret, o dată…Şi săraci şi bogaţi şi slabi şi puterniciSunt toţi aici jos sub lespezi de marmurăFii de aceeaşi soartă…

Trupuri de mame bătrâne şi tinerePutrezindu-le frumuseţea iubită.

Poeţi, eroi, hoţi şi snţiÎntre lumini, ori uscate şi cruciDorm eternul şi "dulcele somn”Al misterului, al liniştii, al păcii.Aici nu există măreţie şi distincţie;Acesta este pământul mai just şi mai sfânt,

Unde sclavul nu cunoaşte stăpânul,Nici bogăţie şi nici iubire.În această profundă mare de uitareTotul este sfârşit…A trecut Soarele şi deja apune.Morfeu doarme fără dorinţă.Numai o pasăre pe o ramurăCântă, ţopăie şi apoi zboară,Se mută pe o jumătate de bust, şi cântăPână când se face trist ecoul cântecului:"Doar cântecul tău înfrânge eternulSe duce şi se întoarce la acel infern!Se întoarce în acea lume de vanitatePlină de ciumă, războaie, egoism şi foameteUnde pacea militară nu poate :Nici Justiţie şi nici Libertate".

Fiule

Fiule, singura mea făclieîn această solitudine tenebroasăsfâşiat de mii de pumnale.

Fiule, torente de luminăce traversează venele meleîn această disperare de piatră neagră.

Fiule, unicul meu surâsîn această pădure de hăţişuri dure.Fiule, singurul meu dumnezeu râdeşi atunci când zilele-mi sunt ploioase.Fiule, unicul meu prieten del.

Somnul!

Somnul interminabil, fără estuarFluviu etern de neguri cu opiu.De ce viaţa nu poate transformată

Într-o neîntreruptă apropiere onirică?

A munci!A umbla, a te agita, a te descurcaA mânca, a bea, a elimina…La naiba!Când vor gata urneleDe însueţire neîntreruptă?Sicrie de hibernare pentru oricineVrea să-şi ia adio, chiar dacă trecătoare,De la viaţa aceasta de reptile dansatoare

Printre săbiile ucigătoare?Nu.Este interzis să-ţi maciniZilele, chiar dacă aerul suetului tăuO asiduă vijelieÎnjunghiată de fulgereŞi o viperă muşcă, fără încetare, pieptul tău.Cine oare a inventat viaţa?Acest mecanism diabolicCe mâhneşte inimaAmestecându-ne într-o mocirlăSângerândă?

Traducere de: PETRE DINU MARCEL

20

Cervantes


21/66

După ce o lungă perioadă de timp a stat departe de camerele de luat vederi, actorul argentinean Gustavo Bermúdez s-a întors pe micul ecran cu "Mil Millones" - o telenovelă plină de situaţii imprevizibile, dragoste, dar şi mult umor. Eroul din “Mil Millones”, JulianVargas, este ul adoptiv al unei familii sărace din celebrul cartier Boca din Buenos Aires.El este tipicul seducător fără prea multe ambiţii, dar romantic şi inimos. Într-o zi aă deidentitatea tatălui său biologic ce tocmai murise, dar care i-a lăsat o avere imensă: 1000milioane de dolari (!!).

Cu această ocazie face cunoştinţă cu rudele sale de sânge care, nu sunt prea încântatede ultima dorinţă a răposatului, adică să-şi împartă averea cu Julian, un umil muncitor.În această perioadă o va reîntâlni pe Carolina Marin (Araceli González), fosta lui colegăde universitate şi iubita lui din adolescenţă. Carolina va lucra ca şi contabilă la una din rmele ce tocmai le-amoştenit Julian şi îl va ajuta pe acesta în administrarea averii.

"Mil Millones" este o coproducţie între Yair Dori (Israel) şi Raul Lecouna (Argentina) în regia talentatei Diana Alvarez şi Gaita Aragona. Gustavo Barrios este unul din autorii acestei producţii.

Artişti latini

Gustavo BERMUDEZ

Interviu prin internet cu

PROTAGONISTUL TELENOVELEI “MIL MILLONES”

Sincer, cordial şi gelos pe intimitatea sa, Gustavo searată foarte liniştit faţă de întoarcerea sa în lumea

telenovelelor. El trăieşte în casa sa din San Martin delos Andes (loc pe care l-a descoperit pe vremea cândlma la "Alen, Luz de luna"), la sud de Argentina,împreună cu soţia sa Andrea şi icele Camila (11 ani)şi Manuela (2 ani). În continuare, vă prezentămprimul interviu pe care l-am “smuls” talentatului actorla scurt timp după începerea lmărilor la "MilMillones", pe site-ul dedicat acestei telenovele:

Reporter: După aceşti patru ani, departe decamerele de luat vederi, ce aştepţi acum că te-ai întorsla televiziune?

Gustavo Bermúdez: Acum, iau totul cu mult maimult calm. Îmi place profesia mea şi vreau să măbucur de ea fără a suferi nici un tip de presiune.Adevărul este că nu aştept nimic special; ceea ce-mieste foarte clar este că nu vreau să fac "nebunii" cuindicii de audienţă. (N.R.: Se pare că telenovela sa aprins foarte bine la public, deoarece pe parcursul celor120 de episoade s-au înregistrat între 11 şi 15 puncterating! La fel de bine a "prins" şi în Israel unde, la oraactuală, telenovela se apropie de nal).

R.: De ce te-ai hotărât să te întorci tocmai acum?G.B.: În tot acest timp mi s-au propus diferite

scenarii, dar nici unul nu m-a convins. Propunerea

pentru "Mil Millones" m-a interesat şi m-am consultatîmpreună cu familia. Mi-a plăcut istoria şi personajul

meu, un umil muncitor ce devine miliardar, cu toateconsecinţele ce implică acest lucru. Cred că este unmoment propice, acum când toată lumea vorbeşte debanii care sunt sau care lipsesc, de demonstrat că baniinu aduc deloc fericirea…

R.: Şi cum stai tu cu banii, acum?G.B.: Am avut perioade mai rele şi altele mai bune,

dar întotdeauna am trăit la fel. Când am început săcâştig mai mulţi bani din munca mea, nu m-amtransladat să trăiesc într-o vilă, nici nu am cumpăratlucruri ce nu mi-au fost necesare. Nu sunt ambiţios şi

cu atât mai puţin nu sunt nebun după bani. Pentrumine, cel mai important lucru rămâne afecţiuneapersoanelor ce mă înconjoară.

R.: Care este deniţia pe care Gustavo Bermúdez oare despre succes?

G.B.: Acum câţiva ani, ziceam că succesul consta îna realiza cât mai multe puncte în indicii de audienţă,să ai o sală de cinema plină sau să vezi mii de persoaneieşind de la teatru. În acest moment, nu am nici oîndoială că pentru a avea succes trebuie să i opersoană fericită.


21


22/66

R.: Şi tu? Ai dobândit deja această fericire?G.B.: Da, bineînţeles. Deşi nu în toate

momentele. În termenele generale, sunt o

persoană destul de optimistă, încerc să mergîntotdeauna înainte şi mă bucur în ecaremoment de ceea ce am. Gândesc că trebuie sădai lucrurilor adevărata lor importanţă, nutrebuie să aştepţi să se întâmple situaţiiextreme, ca de exemplu o boală gravă, pentrua-ţi da seama de ceea ce este cu adevăratimportant.

R.: Acum trăieşti departe de Buenos Aires.Cum crezi că este această experienţă?

G.B.: Foarte bună. Când eram adolescent,

mă gândeam că la vârsta de 35 de ani voi trăiundeva la ţară, dar cum pe soţia mea n-oentuziasma prea mult ideea, am ajuns la unpunct intermediar, adică la San Martin de LosAndes. Sunt ceva ani de când suntem instalaţiaici şi trăim o viaţă liniştită, în contact cunatura. Ne bucurăm mult de munţi (AnziiCordilieri), iarna ieşim să schiem, iar vara iescu ica mea cea mare, Camila, să ne plimbămsau să călărim. Pe lângă toate acestea, petrecemdestul timp cu prietenii ce vin să ne viziteze.

R.: Te-a costat mult să te adaptezi?G.B.: Nu. Viaţa mea privată a fost

întotdeauna foarte liniştită, şi niciodată nu mi-au plăcut marile oraşe. La început îmi lipsearutina muncii, dar mai târziu nici viaţa mea şinici eu nu ne-am schimbat prea mult. S-auschimbat doar principiile. În San Martin deLos Andes se trăieşte bine pentru că nu existănebunia din Buenos Aires.

R.: Şi nu îţi lipseşte popularitatea sau să dai

autografe?G.B.: Nu am avut posibilitatea de a-mi lipsiaceste lucruri pentru că oamenii au continuatsă e alături de mine. Zilnic primesc zeci descrisori şi mesaje de care îmi amintesc cudragoste. Pe lângă toate acestea, eu nu simt onecesitate măreaţă de a faimos, nici nu mordacă nu apar la televizor. Sunt actor pentru căîmi place această profesie, restul am învăţat săle accept ca o consecinţă a muncii mele, dar nueste ceva ce caut în special.

Pagini realizate de: Flory M. B.

Artişti latini

Monumentul Gloriei ridicat în oraşul Mendoza ca semnde recunoştinţă pentru faptele de vitejie ale generalului

San Matin

Palatul de Justiţie din Rosario de Santa Fe,situat pe malul râului Parana - oraş în care s-a năcut actorul

argentinean Gustavo Bermudez San Matin

22

Cervantes


23/66

Omagiere

Maria-Ana TUPAN:

Prezentul memoriei

Un telefon m-a trezit cu brutalitate la realitateacelor douăzeci ani care se vor împlini pe 26 septembrie2012 de la dispariţia ilustrului anglist Dan Duţescu. Înmemoria mea a rămas vie o altă dată: 20 octombrie,ziua de naştere, când sunam pentru a-l felicita,reformulând, într-un fel sau altul, dedicaţia de peprima mea carte: "profesorului meu, care m-a învăţattot ceea ce ştiu".

Dan Duţescu este genul invidiat de personalitate,care depăşeşte graniţele strictei specializări, devenindun fel de instituţie, o gură cunoscută de cele maidiverse categorii sociale. Numele era recunoscutimediat, e că era pomenit faţă de un lolog, unmedic, un inginer sau un episcop. Aceasta, deoareceimensele sale resurse fuseseră fructicate într-uncâmp lologic foarte larg: de la erudiţia şi scribiarestauratorului, care reînvie pentru contemporanifarmecul arhaic al lexicului, sintaxei şi prozodiei

medievale, la traducerea unei naraţiuni romantice, dela bermeneutica textului shakespearian, la emisiunileradio sau manualele pline de farmec şi fantezie aleînvăţării limbii engleze sau artei conversaţiei în aceastălimbă, către studiul căreia românii se îndreptau cuaviditate în anii şaizeci şi care a devenit, între timp,noua lingua franca a lumii.

Într-un clasament al celor mai bune traduceri,Povestirile din Canterbury, de Geoffrey Chaucer, estegreu de rivalizat. Este operă de anticar, care a cercetatlexicul şi registrele stilistice ale Evului Mediu, atât în

limba engleză, cât şi în română, este un regal decreativitate, şăgălnicie, invenţie, şi totuşi delitate faţă

de extrem de dicila prozodie a unui poet careavusese, la vremea sa, orgoliul de a dovedi nu doar căpoate vehicula cu virtuozitate metrii continentali, darşi că e capabil de originale combinaţii. O imensăplăcere a lecturii şi a exerciţiului textual trebuie să stat la originea unor cărţi atât de diverse discursiv,cum sunt operele clasice, romanul de aventuri,literatura didactică, traducerile în/din limba română,

colecţiile de umor, de literatură a absurdului şinonsensului.De fapt, cu acea anitate ce apropie oamenii de

valoare, Dan Duţescu s-a armat alături de confraţicare-i erau ca o familie: Lev (Leon Leviţchi), Dănuţ,Ştefan (Stoenescu) şi Andrei (Bantaş) au creat operelede referinţă ale anglisticii româneşti, parte a culturiinaţionale: lucrări lexicograce academice, istorii aleliteraturii engleze şi americane, studii şi traduceri aleoperelor canonice, de la Beowulf în postmodernitate.Primii doi erau parte a unei familii şi mai extinse, care,

în anii cincizeci, contracarând deteriorarea galopantăa climatului intelectual, au gândit şi realizat un proiectde naturalizare, în limba română, a capodoperelorliterare universale. Alături de Ion Barbu, Tudor Vianu,Mihai Isbăşescu şi mulţi alţii, se străduiau să "coasă"alte re în urzeala destrămată ce împletise până atuncicultura română cu marea cultură a lumii.

Cultură, în sensul larg, de dincolo de sensulpropriu-zis, care se traduce în ranamente decomportament, de mod de interrelaţionare umană şiinstituţională. Generaţia de aur a anglisticii româneşti

făcuse dintr-o facultate a Universităţii Bucureşti uncolţ de Anglie. Confraţii, ca şi studenţii, vedeau în DanDuţescu un "gentleman".

Ceva din spiritul poporului a cărui cultură ostudiase în intimitate, trecuse în umorul său n, îndialogul spiritualizat, în aluzivitatea inteligentă şidelicată, în gesturile reţinute, în eleganţa discretă a vestimentaţiei.

Printre gurile şterse ale memoriei, personalitateasa rămâne atât de vie pentru cei ce l-au cunoscut, încâttrebuie să li se ierte faptul că nu îşi pot aminti decâtziua lui de naştere. De fapt, cei care se nasc în culturaţării lor, se nasc ireversibil.

DAN DUŢESCU


23


24/66

Istorie

Tiberiu CIOBANU:

Vlad Ţepeş

Poate cea mai celebră, pe plan mondial,personalitate a poporului nostru, Vlad al III-lea,supranumit Ţepeş (datorită predilecţiei pe care omanifesta faţă de pedeapsa trasului în ţeapă), a domnitasupra Ţării Româneşti în trei rânduri (1448; 1456 -1462; 1476). Născut, se pare, la Sighişoara, înTransilvania (după alte opinii, la Nürnberg, înGermania) în jurul anului 1430, el era ul lui VladDracul (domnul Munteniei între 1436-1442 şi 1443-

1447) şi al uneia dintre icele lui Alexandru cel Bun,astfel că îi avea drept bunici atât pe Mircea cel Bătrân, voievodul Valahiei între 1386 1418, cât şi pedomnitorul ce a guvernat Moldova între anii 1400 -1432. Prin urmare, în venele sale curgea, deopotrivă,sângele nobil al Basarabilor şi cel al Muşatinilor.Descinzând din iluştri membri ai dinastiilor princiareîntemeietoare ale statelor medievale româneşti de lasud şi est de Carpaţi, Ţepeş a fost unul dintre cei mai vestiţi conducători politici şi militari ai timpului săuşi nu numai.

Având o copilărie zbuciumată, petrecută mai multprintre străini, ind refugiat cu familia sa la curţiledomnitoare creştine sau ostatec la Înalta Poartă, cazălog al credinţei părintelui său faţă de sultan, tânărulprinţ valah dobândeşte, pe lângă o învăţătură aleasă(deprinde printre altele limbile: italiană, turcă, latină,germană, slavonă, greacă, maghiară) şi o măiestrie,aproape neegalată în epocă, în arta războiului, elajungând, în egală măsură, un iscusit comandant deoşti şi un redutabil mânuitor al armelor de tot felul.Înzestrat de la natură cu o constituţie atletică şi cu oforţă herculiană, la care se adăugau o voinţă de er şio inteligenţă remarcabilă, "ul Dracului" îşi va canaliza

toate aceste calităţi într-o direcţie unică şi anumealungarea turcilor (împotriva cărora nutrea o urăimensă, însă lesne de înţeles) de pe meleagurile nataleşi chiar din Europa.

După o primă şi scurtă domnie (ce s-a derulat înluna octombrie a anului 1448), nepotul învingătoruluide la Rovine urcă din nou pe tronul de la Târgovişte,la 22 august 1456 şi, vizând întărirea puterii centrale,anihilează, încă de la început, tendinţele anarhice alemarii boierimi, inaugurându-şi cârmuirea prinmasacrarea celor potrivnici liniei politice promovatede el. În atingerea obiectivelor sale, Dracula s-asprijinit pe boierimea mică, pe ţărănimea liberă şi peorăşeni. În favoarea acestora din urmă şi pentrudezvoltarea economică a statului muntean, a luat unelemăsuri protecţioniste, printre care şi îninţarea"iarmaroacelor" de frontieră, ca un cadru obligatoriual schimburilor comerciale cu negustorimea săseascădin Transilvania, ceea ce a provocat un lung conict

cu bogaţii comercianţi braşoveni. Aceştia vor iniţiatipărirea, la Nürnberg, a infamei broşuri intitulate"Cruzimile lui Dracula Voievod", ce va sta la bazadenaturării imaginii marelui erou atât în epocă, cât şipeste veacuri.

Pentru a consolida puterea domnească şi bazeleeconomice şi social-politice ale rezistenţeiantiotomane, şi-a organizat armata, ind primuldomn care a recrutat, în mod sistematic, ţărani înoastea sa şi a apelat la mercenari. Cunoscândprogramul antiotoman al lui Ştefan cel Mare (vărul său

primar), l-a ajutat să devină domnitor al Moldovei înaprilie 1457. Cu poziţiile interne şi externe astfelforticate, a declanşat conictul cu Imperiul Otoman,refuzând, în 1459, plata haraciului către SublimaPoartă.

Această atitudine îl va determina pe Mahomed alII-lea să întreprindă o serie de acţiuni ostile împotrivaintransigentului domnitor. El ordonă, în anul 1461, luiHamza, paşa de la Nicopole şi secretarului său grec,Catavolinos, să-l prindă, prin orice mijloace, penepotul marelui Mircea şi să-l aducă la Istanbul.

24

Cervantes


25/66

Istorie

După cum bine se cunoaşte, Vlad reuşeşte sădejoace planurile turcului şi din "vânat" devine"vânător", capturându-i pe cei doi demnitari ai Înaltei

Porţi, care vor cunoaşte înorătoarea pedeapsă atrasului în ţeapă.

Cucerind puternica cetate a Giurgiului (ctitoriabunicului său), el iniţiază, în iarna anilor 1461 - 1462,o serie de acţiuni fulgerătoare, prin care nimiceştegarnizoanele turceşti de pe malurile Dunării,pricinuind, aşa cum reiese din scrisoarea trimisă de el,la 11 ianuarie 1462, lui Matei Corvin, regele Ungariei,mari pagube osmanlăilor.

Printre altele, în document se spune că au fost ucişi23.809 musulmani, numărul celor morţi cunoscându-

se cu precizie datorită strângerii capetelor tăiate aleacestora "… afară de 884 care au foşti arşi în casele lorşi ale căror capete nu au putut înfăţişate". Nu este demirare atunci când aăm, dintr-o mărturiecontemporană, că de teamă locuitoriiConstantinopolului, noua capitală a ImperiuluiOtoman (după cucerirea sa în anul 1453) "se speriaserăîntru atâta mulţimile (turcilor) încât se socotea fericitcel ce putea trece dincolo, în Anatolia". Vlad Ţepeş sepregătea, astfel, de confruntarea decisivă care nu va

întârzia prea mult să se producă.Ocupat totuşi cu asedierea Corintului, padişahulMahomed al II-lea, cuceritorul capitalei bazileilorbizantini, îi porunceşte cumnatului său, marele vizirMahmud-paşa, să restabilească controlul turcesc înzonă. Depăşindu-şi mandatul, acesta trece, în martie1462, bătrânul uviu în fruntea unei oştiri ce însumaaproximativ 18.000 de războinici şi înaintează peteritoriul statului românesc sud-carpatin, sperând, caprintr-o acţiune rapidă, să-l învingă singur penesupusul "bei de la Kara Iak”. Este însă zdrobit într-

o bătălie ce s-a desfăşurat în Lunca Brăilei (undevaîntre Brăila şi Buzău), corpul expediţionar de subcomanda sa suferind pierderi grele, cifrate la peste12.000 de morţi, răniţi şi prizonieri. Marele vizir serepliază, în mare grabă, cu restul forţelor de care maidispunea, spre Soa. În aceste condiţii, în aprilie 1462,împotriva Valahiei porneşte însuşi sultanul Mahomedal II-lea, în fruntea unei armate uriaşe ce număra cca250.000 de soldaţi, constituind, după cum scriacronicarul bizantin Laonic Chalcocondil, "cea maiputernică (urdie otomană; n.n. T. C) de la cucerireaConstantinopolului". Aplicând cu iscusinţă tacticaapărării active, Vlad Ţepeş a dus un război de durată

(aprile-septembrie 1462), biruind oastea otomană (cutoate că dispunea doar de aproximativ 30.000 deoşteni) în mai multe bătălii, dintre care memorabilă a

rămas cea de la Târgovişte, intrată în istorie sub numelede "Atacul de noapte" (16/17 iunie 1462). Referindu-se cu admiraţie la incredibila acţiune militară săvârşităde Vlad Ţepeş în acea noapte, legatul papal Nicolae deModrussa consemna: "În cursul nopţii, alergând ca unfulger în toate direcţiile a făcut mare măcel" (dupăunele izvoare ar fost ucişi peste 30.000 de turci).

Deşi a silit armia turcească să se retragă, ind trădatde o parte a marii boierimi (a cărei oaste îl va înfrângeîn octombrie 1462), este nevoit să se refugieze înTransilvania, unde, din păcate, va arestat şi

întemniţat din porunca lui Matei Corvin, ca rezultat aluneltirilor puse la cale de către neguţătorii saşi. Este vorba despre scrisoarea plăsmuită de aceştia, adresată,chipurile, de Vlad Ţepeş sultanului, prin care se ofereasă-l ajute împotriva creştinităţii. Adevărul este căaprigul voievod, care obţinuse câteva victoriiimportante împotriva turcilor, putea să ţină pieptpăgânilor dacă benecia de ajutorul militar al lui MateiCorvin. Dar acesta, pentru a-şi justica poziţia de a nu-l sprijinit până la capăt, s-a făcut părtaş la punerea în

scenă a "comediei" care îl va discredita pe Vlad Vodăîn ochii lumii creştine.După mai bine de un deceniu de captivitate, este

eliberat la insistenţele Papei de la Roma şi ale lui Ştefancel Mare, care au conştientizat, în cele din urmă, faptulcă prezenţa sa în fruntea luptei antiotomane eraindispensabilă. Prin urmare, între anii 1474 - 1476,Vlad Ţepeş participă la campania purtată de oştileungare în Balcani, contra necredincioşilor. El vacontinua să lupte cu ismaielitenii din Bosnia, alături dedespotul Serbiei Vuc Grigorievič (înaintând până la

Zwornik) chiar şi după plecarea precipitată, a lui MateiCorvin, din zona de operaţiuni militare.

În octombrie 1476, cu sprijinul lui Ştefan cel Mareşi al voievodului Transilvaniei, revine în scaunuldomnesc al Ţării Româneşti, dar piere, la scurt timp,în luna decembrie a aceluiaşi an (după alte izvoare înianuarie 1477), în împrejurări tulburi, probabil,asasinat de un grup de boieri, partizani ai lui LaiotăBasarab (un pretendent la sceptrul Muntenieiaparţinând ramurei Dăneştilor a dinastiei Basarabe,adversara de moarte a Drăculeştilor).


25


26/66

erv nteserv nteserv ntes

Istorie

Acesta fusese alungat de la domnie, în8 noiembrie 1476, de către Ştefan celMare şi înlocuit cu Vlad Ţepeş.

Sprijinit însă de un puternic corp deoaste otomană, el revine pe neaşteptateîn ţară, surprinzându-l nepregătit peDracula, care, la momentul respectiv,nu avea în preajmă decât 200 de oştenimoldoveni (lăsaţi de voievodul de laSuceava ca să-i asigure pazapersonală).

Rămăşiţele sale pământeşti, cu greugăsite pe câmpul de luptă de câţivadintre apropiaţii săi, au fost înhumate

în mare taină sub o lespede apardoselii bisericii mănăstirii Snagov,de pe insula din mijlocul lacului cuacelaşi nume de lângă Bucureşti.Pentru a-i feri mormântul deprofanare, cei care l-au înmormântatnu au pus nici o inscripţie, aşa cămultă vreme norodul de rând (ce venea să se roage în acest lăcaş alDomnului) nu a ştiut că păşeşte peste

trupul neînsueţit al aceluia pe care,decenii la rând, îl va aştepta să seîntoarcă în mijlocul lui, pentru a facedreptate celor obidiţi şi pentru a-ialunga pe păgâni de pe pământul sfânt al ţării.

Nevoit să stea mereu la pândă, cu mâna pe sabie,ameninţat, în interior, de boierimea nemulţumită deîntărirea puterii centrale (lucru întâlnit la toate statelemedievale) şi primejduit, din exterior, de marelepericol pe care-l constituia Imperiul Otoman, nu estegreu de ghicit de ce Dracula, prinţ peste un popor mic,

a recurs la teroare pentru a-şi înspăimânta duşmanii.Altfel, iată cum aplicarea unei pedepse excesiv de

crude, nemulţumirile unor negustori, invidia şiinteresele contrare ale unui rege creştin, egoismul uneiboierimi nestatornice, precum şi confuziile legate deoriginea supranumelui său au făcut dintr-o marepersonalitate, a evului mediu românesc şi european,o creaţie de coşmar.

Referitor la motivul pentru care a fost supranumitşi "Dracula", se impun câteva precizări. După cum seştie, tatăl său era poreclit "Dracul", cronicele vremii şitradiţia populară trecând şi asupra ului acestsupranume, sub forma de Dracula "ul Dracului". El

îşi are originea în faptul că Vlad Dracul făcea parte dinOrdinul cavaleresc al "Dragonului de aur", ordinîninţat de împăratul Germaniei, Sigismund deLuxemburg. Pentru serviciile aduse acestuia, tatăl luiŢepeş a fost primit în acest ordin, iar ca semndistinctiv al apartenenţei purta în jurul gâtului uncolan de care era prins un pandativ cu imaginea unui

dragon. În concepţia populară, Dragonul a fostasimilat cu Dracul. Confuzia pe care o făceau oameniide rând între Dragon şi Drac sau transcrierea greşităa cuvântului au dus la această situaţie.

Necunoaşterea adevărului istoric, denaturarea luide către adversarii săi sau de cei care goneau dupăsenzaţii tari (fenomen semnalat începând cu secolultrecut şi continuat în secolul nostru cu obstinenţă), aucondus la perceperea greşită, în special în Occident, aimaginii celui despre care, de altfel, însuşi cel mai mareduşman al său, sultanul Mahomed al II-lea, spunea "cănu poate să ia ţara unui bărbat care face lucruri aşa demari şi mai presus de re…”

26

Cervantes


27/66

Poeziile au fost selectate din volumul “Nameless silences” (”Tăceri fără nume”) apărut la editura ATLAS - CLUSIUM şi prefaţat de Cornel Moraru.

“Clipa din urma noastră n-o va culege nimeni”.

Poezia feminină de azi

MARTHA IZSAK (Sibiu)

Deşertăciune

"Căci unde este multă înţelepciune,este şi mult necaz şi cine ştiemulte, are şi multe dureri".

Eclesiastul, 1, 18

Printre gemete şi ţipete obezedegetul de piciorul diafanei domnişoare

de onoare venerată bocitoare din patul soiosiluzia stinsă în veioza vecinuluihamalul casieria vizitiului retortasărutului în beznă în viziuni ascunsetotul reînvie incantaţia popilor tunşi şi raşimelodii prăfuite adunate în saci cu melcişi cantaride pe drumuri deşartedeşertăciune ţi-e clipa şi tot ce xează retinagoană-n vânt iubireaşi tot ce-ai reuşit să aduni în raniţa tatrupul făcut pentru două zile.

În loc de titlu

Te-am chemat acoloîn locul acela undeam pus o piatrăde aducere aminteîn mijlocul insulei de grâuacolo unde drumurilese văd de departeîn încăierarea unui uture

cu un r prea fragilpentru a-i purta povara

de veşti şi zumzetla ora aceea erao înţelegere tacităîntre rădăcini şi furniciîntre pietre de hotarşi ţipăt de pasăre speriatăTe-am chemat la ora aceeacând nu mai puteamclipi din ochi

când uriaşul strigoistătea lipitde tâmpla tacând scena dintre noiera populată de obiecteşi declaraţii adiacenteTe-am chemat să privimlumea noastrăscufundată în nepăsarea lumiiTe-am chemat şi mi-ai răspunscu vocea unui gnom neputincios

acolo unde cuvinteletrosnesc sub paşii noştri şovăitorişi forma se dezmembreazăîn particulefără nume.


27


28/66

Vanity

"For where there is much wisdom

there is also much trouble and he whoknows much also has much suffering".

e Eclesiast, 1, 18

Between groans, shreeks of obese womenthe toe of the diaphanous maidenwaiting revered wailer in the dirty bedthe turned off illusion in the neighbour's bed-lampthe porter the pay office of the coachman the retortof the kiss in the utter darkness in secret lairseverything brings to the life the incantation theparsons croppeddusty melodies collected in snail sacksand Spanish ies on empty rouds vanity is your moment and all your retina xesrunning in the wind loveand all you managed to ghater in your knapsack the body myde for two days.

No title

I called you therein that place whereI laid a stonea memorialin the middle of the wheat islandthere where the roadsare seen from afarin the scuffle between a buttery and a stalk too fragileto carry the burdenof news and humming

at that hour it wasa mutual agreementbetween roots and antsbetween landmarksand frightened bird screamI called you at that timewhen I could notblink any morewhen the giant ghoststood stuck to your templewhen the stage between uswas peopled with objects

and adjacent declarationsI called you to watchour world

sunk in the world's indifferenceI called you and repliedwith the voice of a powerless gnomein the place where the wordscrack under our hesitating feetand the shape breaks upin nameless particles.


28

Cervantes


29/66

“Amintirea este unicul paradis de unde nu putem vânaţi“

Jean-Paul Richter


EUGENIA MIHALEA(Bucureşti)

Uneori spre nimic

Scriu şi eu cum mă pricep virgulă tăiată-n zareşi poemul îl începrenunţând la întrebare.

Scriu şi eu vesel şi trist viaţa noastră trecătoare

pelerina de artistsă şi-o pună ecare.

Scriu, sunt Pan Rătăcitorul,punct de vise şi sudoareşi poemul îl începdoar cu semne de-ntrebare.

Precum pasărea Phoenix

Secundă ucisă de absurd,

ce plouă în rate peste vise;Nenorocul de a nu trăi surd:e vacanţa de vieţi compromise.

Secundă pe un veac învinsde diagonale în transformare:Viaţă, ninsoare, val înalt trimissă rupă o lungă aşteptare.

Isihasm

Ca şi cum n-am , ca o abreviereLupta pare fără EuTren cu vagă deraiere:Un început şi-un Dumnezeu.

Eu sunt o simplă dureretrecută prin mine mereu,

Rugăciunea mă cereSă u aproape de Dumnezeu.

Eu sunt o simplă chemare,către pragul de susmă strigă-n tăcere Golgota,precum a strigat-o Iisus.

Prefaţă

Cuiul iese prin o-scrisoare ruptă:

strident claxonează un vis.Pentru noi, calea vieţii e abruptărătăcim pe verde promis.

Simpatie şi antipatie: focpe palma cu linii şterseregula-i simplă: prefaţă la norocşi feţe foarte intense.

Aş da orice - chiar şi unicul meu rolpatronat de reecţieşi între noi nu ar mai nici un gol,Semafor cu atenţie.


29


30/66

Poezii selectate pentruConcursul Internaţional “Medeea” 2001-2002


Maria-Felicia DAVID

Veghe la lumina lunii

Noaptea nu mai dormVisul devine dorDin alaiul de vorbeS-a ales scrum.În cortegii albeLunaÎşi atârnă steleleÎn trenă pe cer.

Printr-o crăpătură pătrunde în casăSe-anină de suetePovesteşte ceva de departeDin trecutul durerosCe-mi apare în razele eiPietricatCa şi noapteaLumii.

Frica de mizerie

Te-apucă frica de viaţăŞi dormi iepureşteTe pândeşte întunericulŞi judeci hazliuFaci haz de necazPui frâne oricărei porniriŞi curmi cuvântulPriveşti la faptele altoraMut de uimireRămâne să găseşti o ieşire.

Interlocutorul

În miez de noapteGândurileStârnesc poeziaÎn vers proiectezCe lumii n-am pututSă-i spun...Un interlocutor imaginarÎmi aminteşte mereu

Ce-am zis,Ce-am gândit,Ce-am făcut,Ce-am scris pe la de hârtie,Ce-am visat,Ce-am compus,Ce întâmplări am trăit.Eu însă tânjesc după linişteaMetazicăSă-mi dea forţaŞi lumii forma

De progres...

Să u rug?

Să zic că rug suntŞi iarna-i o poveste?Ar o farsăDe demult.Mai bine sunt o arăCe-n junglă se avântăTotu-nspăimântând.

Preferăm iarna?Sau poate ara?

Ori poate focul?Rămân eu RugulAdversar - PotopulIar lumea - Jocul.

Universul azi

Universul concentraţionalÎn care trăimNe smulge inima

Ne scoate ochii,Ne taie avântul.Ce ne mai rămâne?Să trăim...

Două entităţi

Când două entităţi gândescSă e bine-n lumeE greu de spusDe-ar încerca

Mâna să întindăSpre tine.O entitate-i doar atât!Dacă-o atingiSe spargeIar lichidul curge coclitŞi te arde.Pârjolind în jurNisip şi steleCând două entităţi se-ntrecRâde lumea

De ele.

30

Cervantes


31/66

Autoare a unei poezii de nuanţă pozitiv feminină, de un anume delicat romantism, Antoaneta Apostol a găsit în pictură completarea disponibilităţilor sale creatoare, şi un alt mod de a intra în context cu realitatea... Poetareconstruieşte în imagini acelaşi univers plin de tandreţe, peisaje umane pline de prospeţime şi adevăr. Citind-osau privindu-i tablourile eşti cuprins de o sinceră emoţie.

“Dacă treci şi nu poţi însemna nimic din prezent - din tată în u, atunci povestea trebuie să e obosită de amerge înainte şi lumea de a strica o mare cantitate de timp“.

Russel Hoban


Alexandru TITU

ANTOANETA APOSTOL (Bucureşti)

Pânze anonime

Ce tonuri vagiStrăpunse melancolicE-n risipa astaPrea dulce de ecouriÎncât ard muzici clarePe vechile tablouri

Acorduri prăfuiteSub ninse armonii.

Se înoară falduri,Catifele,De fasturi moi, tăcuteSub sticla vecheÎncă vibrează neştiuteTristeţile-ngheţatePe zaţul de penele.

Şi cine-ar puteaOri poate a zâmbiCu mâini îndrăgostitePe-o pânză nesemnată,Lumina căror ochi a asnţitSurprind o clipă cătreNiciodată.


31


32/66

“Femeia este mai periculoasă decât focul şi vipera”.

MENESARCHOS EURIPIDE din FLIA

Poezia feminină

Dorina ŞOVRE (Caransebeş)

Adio, secol!

Nu mai mizaţi pe mineAm obosit,Să mă pun zilnic în ecuaţieNu mai ştiuUnde să pun parantezeleProblemelor veşnicfără soluţieAm pleoapele umate

De-atâtea începuturiEu debarcDaţi-mi doar un colac de salvarePurtaţi voi corabiaPe astfel de valuriSpre naufragiul de nicăieriÎnchid ochiiNu vreau să văd sfârşitulAdio secol!!!…Eroare

Îngerii iadului

Plictisiţii acestui secolScormonesc crucixePierdute-n gunoaiePlagă şi jertfăFumegăResturile omeniriiLa sfârşit de mileniuDaţi timpul înapoiCu un secolPrezentul coşmarVinovat de trădare

Condamnaţi-lLa ardere pe rugVă-ntrebaţi precum Hamlet

“A sau a nu ”……EroareCa ultim lucruFaceţi ce-a făcutPilat din Pont.

Ultima rugăciune

Vie ora ultimei rugăciuniSe aude tot mai aproape

ultimul cântecal lebedei negreDans păgânritual al dureriiblândă trecerede la focul Gheeneila linişteapiramidelor egiptene.Rămân întrebărileţipete de pescăruşiînecaţi în valuri…Eternitate

Alerg desculţăPrin urâtul din mineTălpile sângereazăDe pustietateUn corb îmi sfâşie neputinţaZboară cu ea către cerMă mistuie întunericulFocul îl scuip spre amiazăÎngenunchez între pietreCântecul din somnul lor îmi

aduce paceaSimt atunci că eternitateaE foarte aproape.

32

Cervantes


33/66

Poezia feminină

Laura MIRCEA (Timişoara)

Ai gene

Ai gene de rouă şi visViaţa mă îmbracă în aripiOceanul e sângele meu,Cerul, ochiul prin care mă priveşti.

Noaptea

Noaptea se preschimbă în zi,Un porumbel îşi ascunde aripaCăile albe se sting în dansul fără timpSurâzi, petalele mele ating luna.

Umbrele noastre

Umbrele noastreSe desprind de curcubeuÎn suet îmi creşte o oare de foc

Aud chemarea nopţiiÎn somn frumuseţea mă priveşte.

Ce mai faci…

Ce mai faci înZilele acestea de toamnă,Desprinse dintr-un soare nevăzut?E ca şi cum te-ai reîntoarceLa clipele în care frunzele pluteauaurii

S-au pierdut în adâncul cerului…Îţi mai aduci aminte deDaliile care înoreau noaptea?

“Somnul raţiunii naşte monştri”.Francisco de Goya


33


34/66

“Când iubeşti întâia oară,Chiar neiubită - eşti ca-n rai“.

H. Heine


Gabriela MELINESCU (Suedia)

1 noiembrie

Mâine e lumea celorpentru care se strâng de astăzi crizantemeîn coşuri făcute din coaste omeneşti.E un delir secret în ecareşi nu poţi de la iubirea asta să mă mai opreşti.

Mă duc cu o durere în trup să mă arunc

fragedă în duhorile acestor ori de cortprin care se aude muzicală convorbireaprea intimă cu adoratul mort.

Cum râd ei lacomi, cum înngîn noi ca-n fructe verzi dinţii,ne cer mâncare, pâini şi peşti, -mă duc să mă înghită lumeaşi nu poţi de la iubirea asta să mă mai opreşti.

Refacerea călătoriei

Pe calea dulce şi nebună a mirosurilortoate ar putea să se întoarcă şi să e iar.Prea fragedă şi fără apărare suntca fructul în iarba înaltă, crud şi amar.

Să vină prietenul ca un câinesă mă înhaţe cu nările-n vâltori,să mă târască înapoi spre casăca pe un lujer ţinut de subţiori.

Să vină ai mei să mă recunoascăc-am fost vuiet în ei

şi m-au văzut crescând de-aproape,să îşi ridice de pe mine toţi,cum de pe pajiştea însorită,curatele lor pleoape.

Arta magiei

Dintre artele vechicare-i făceau pe oameni fericiţi

aleg arta magiei,arta fără urmă printre lucrurile trecătoare.

În ecare dimineaţă aud glasul M

Documents

Revista Cervantes