Embed Size (px)
Citation preview
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOGRAFIE
ŞCOALA DOCTORALĂ „SIMION MEHEDINŢI – NATURA ŞI DEZVOLTARE
DURABILĂ”
STAN DOINA
CÂMPIA TITU-
STUDIU DE GEOGRAFIE RURALĂ
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
Conducător ştiinţific:
Prof. univ. dr. MELINDA CÂNDEA
Bucureşti
2011
CUPRINS
Introducere ........................................................................................................................ .......5
Capitolul I. Consideraţii generale ................................................................................... .......8
1.1. Definirea noţiunilor de rural, geografie rurală şi spaţiu rural ................................ .......8
1.2. Aspecte teoretice şi metodologice ........................................................................ .....24
1.3. Istoricul cercetărilor ............................................................................................... .... 28
Capitolul II. Poziţia geografică şi administrativ-teritorială ......................................... .....34
2.1. Poziţia geografică şi limitele fizico-geografice .................................................... .....34
2.2. Încadrarea Câmpiei Titu în structura administrativ-teritorială .............................. .....36
Capitolul III. Importanţa condiţiilor naturale în dezvoltarea spaţiului rural ........... .....39
3.1. Elemente de ordin geologic şi resursele de subsol ................................................. .....40
3.2. Relieful – factor de favorabilitate şi restrictivitate în localizarea şi dezvoltarea
aşezărilor ............................................................................................................................. .....41
3.3. Particularităţile condiţiilor climatice ..................................................................... .....48
3.4. Hidrografia ............................................................................................................ .....54
3.4.1. Apele de suprafaţă ....................................................................................... .....54
3.4.2. Apele subterane ........................................................................................... .....58
3.5. Componentele biopedogeografice ........................................................................ .....59
Capitolul IV. Potenţialul uman ....................................................................................... .....64
4.1. Caracteristici ale istoricului populării Câmpiei Titu .............................................. .....64
4.2. Evoluţia numerică a populaţiei în secolul al XX-lea şi la începutul secolului XXI.. 71
4.3. Densitatea populaţiei ............................................................................................. .....79
4.3.1. Densitatea generală a populaţiei (densitatea medie) .................................... .....80
4.3.2. Densitatea agricolă (netă) ............................................................................... .. 83
4.3.3. Densitatea fiziologică (arabilă) a populației .............................................. .....85
4.3.4. Indicele de arealitate .......................................................................................... .....87
4.4. Particularităţile dinamicii populaţiei ................................................................... .....89
4.4.1. Mişcarea naturală ........................................................................................ .....89
4.4.1.1. Evoluţia natalităţii .............................................................................. .....89
4.4.1.2. Evoluţia mortalităţii ........................................................................... .....91
4.4.1.3. Evoluţia bilanţului natural .......................................................................92
4.4.1.4. Indicele de vitalitate ............................................................................ .....94
4.4.2. Mişcarea migratorie ..................................................................................... .....96
4.4.2.1. Evoluţia plecărilor ............................................................................. .....97
4.4.2.2. Evoluţia sosirilor ................................................................................ .....98
4.4.2.3. Bilanţul migratoriu ............................................................................. .....99
4.4.3. Caracteristicile bilanţului total .................................................................... ...101
4.5. Structura populaţiei ............................................................................................... ...103
4.5.1. Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe ........................................... ...104
4.5.1.1. Indicele de îmbătrânire demografică ................................................. ..109
4.5.1.2. Raportul de dependenţă demografică......................................................111
4.5.1.3. Structura populaţiei pe sexe ................................................................ ..111
4.5.1.4. Raportul de feminitate ........................................................................ ..114
4.5.1.5. Piramida structurală a vârstelor .......................................................... ..115
4.5.2 Structura etnică ............................................................................................. ..118
4.5.3 Structura confesională .................................................................................. ..121
4.5.4 Structura social-economică .......................................................................... ..123
4.5.4.1. Rata de activitate a populaţiei ............................................................ ..124
4.5.4.2. Structura populaţiei active ................................................................. ..126
4.5.4.3. Şomajul .................................................................................................... ..131
4.5.4.4. Structura populaţiei inactive ............................................................... ..134
4.5.4.5. Raportul de dependenţă economică (raportul de inactivitate)...............137
4.5.4.6. Raportul de înnoire a forţei de muncă ................................................ ..138
Capitolul V. Aşezările umane .......................................................................................... ..141
5.1. Geneza, evoluţia şi caracteristicile reţelei de aşezări ............................................ ..142
5.1.1. Aşezările omeneşti din secolele XIII-XV ................................................... ..143
5.1.2. Aşezările omeneşti din secolele XVI-XIX .................................................. ..144
5.1.3. Aşezările omeneşti în secolul XX şi la începutul secolului XXI ...................147
5.2. Tipologia aşezărilor umane ................................................................................... ..149
5.2.1. Tipuri de aşezări după situl acestora ........................................................... ..149
5.2.2. Tipuri structurale de aşezări ........................................................................ ..154
5.2.3. Tipuri de sate după forma vetrei .................................................................. ..155
5.2.4. Tipuri de aşezări după textură ..................................................................... ..156
5.2.5. Tipologia funcţională a aşezărilor ............................................................... ..157
5.3. Caracteristici ale densităţii şi dispersiei aşezărilor ............................................... ..158
5.3.1. Densitatea aşezărilor .................................................................................... ..158
5.3.2. Dispersia aşezărilor ..................................................................................... ..160
5.3.2.1. Indicele de dispersie după formula Demangeon .................................. ..161
5.3.2.2. Indicele de dispersie Chiffre ................................................................ ..163
5.3.2.3. Potenţialul de polarizare al centrelor comunale ................................... ..165
5.4. Categorii de mărime demografică a aşezărilor ..................................................... ..167
5.4.1. Evoluţia numărului de localităţi pe grupe de mărime
demografică (1910-2007) ..................................................................................... . 167
5.4.2. Categorii de mărime demografică a comunelor..............................................171
5.5. Tipuri de locuinţe şi gospodării ............................................................................ ..173
5.6. Particularităţi ale dezvoltării durabile a aşezărilor omeneşti din Câmpia Titu ........... ..174
5.6.1. Definirea conceptului de dezvoltare durabilǎ ..................................................... ..174
5.6.2. Particularităţi ale dezvoltǎrii durabile a aşezǎrilor omeneşti din
Câmpia Titu ............................................................................................................... ..175
5.6.3 Elemente de restrictivitate în dezvoltarea durabilǎ .............................................. ..175
5.6.4.Măsuri întreprinse în scopul dezvoltării durabile ................................................ ..177
5.7. Importanţa ariei de influenţă a centrelor comunale şi a oraşelor
din apropierea câmpiei....................................................................................................... ..179
Capitolul VI. Specificul potenţialului economic al spaţiului rural .............................. 186
6.1. Agricultura şi specificul agricol al Câmpiei Titu ................................................... 186
6.2. Modificări în structura modului de utilizare a terenurilor . ................................... 188
6.3. Evoluția structurii și modului de folosință a terenurilor agricole în
intervalul 1977-2010 .................................................................................................... 190
6.4. Creşterea animalelor ............................................................................................... 196
6.5. Specializarea agricolă a aşezărilor. ......................................................................... 200
6.6. Particularităţi ale dezvoltării durabile a agriculturii în Câmpia Titu ...................... 205
6.6.1. Definirea conceptului de dezvoltare durabilă ................................................ 205
6.6.2. Dezvoltarea durabilă a agriculturii, definire și implicații. ............................ 206
6.6.2.1. Definirea conceptului de „agricultură durabilă” ................................. 206
6.6.2.2. Implicațiile agriculturii durabile ......................................................... 207
6.6.2.3. Posibilități de dezvoltare a agriculturii durabile în Câmpia Titu......207
6.7. Premise ale practicării agriculturii ecologice în Câmpia Titu ................................. 212
6.7.1. Definirea conceptului de agricultură ecologică ........................................... 212
6.7.2. Elemente naturale care sprijină agricultura ecologică în Câmpia Titu ........ 213
6.7.3. Oportunităţi şi restricţii în dezvoltarea agriculturii ecologice
în Câmpia Titu .............................................................................................................. 215
6.8. Activităţi economice. .............................................................................................. 219
6.8.1. Activităţi economice neagricole tradiţionale. Apariţia şi dezvoltarea
industriei ............................................................................................................. 219
6.8.2. Nivelul de diversificare a activităţilor economice în prezent ...................... 221
6.8.3. Transporturile şi căile de comunicaţie. ....................................................... 227
Capitolul VII. Infrastructura fizică şi socială ................................................................ 231
7.1. Fondul locativ ........................................................................................................ 231
7.2. Dotările tehnico-edilitare ...................................................................................... 238
7.3. Reţeaua şcolară ..................................................................................................... 241
7.4. Reţeaua sanitară .................................................................................................... 247
7.5. Sistemul informaţional şi de telecomunicaţii ......................................................... 251
Capitolul VIII. Analiza SWOT – metodă esenţială pentru fundamentarea strategiilor
de dezvoltare rurală a Câmpiei Titu ................................................................................ 254
8.1. Rezultate analizei SWOT.......................................................................................254
8.2. Caracteristicile nivelului de dezvoltare al aşezărilor rurale din Câmpia Titu…....258
8.3. Proiecte de dezvoltare rurală pe direcţiile prioritare, adoptate pentru spaţiul
rural din Câmpia Titu…………………………………………………………………262
Capitolul IX. Impactul factorilor naturali şi antropici asupra calităţii mediului şi
evoluţiei peisajului Câmpiei Titu ..................................................................................... 270
9.1. Starea actuală a factorilor naturali şi sursele de poluare ale acestora ................... 270
9.2.Posibilităţi de reducere a impactului surselor de poluare asupra mediului în
spaţiul rural din Câmpia Titu ........................................................................................ 276
Concluzii ............................................................................................................................ 280
Bibliografie ........................................................................................................................ 295
INTRODUCERE
Această teză de doctorat intitulată „Câmpia Titu - Studiu de geografie rurală”, s-a dorit a fi o
lucrare de cercetare aprofundată a elementelor de geografie rurală, iar alegerea temei s-a datorat
faptului că teritoriul Câmpiei Titu, a fost foarte puţin studiat în literatura de specialitate. Din această
cauză a fost acordată o atenţie deosebită realizării unui studiu complex care să abordeze multitudinea
de aspecte pe care le prezintă regiunea.
Lucrarea a fost concepută astfel încât să ofere o imagine reală şi actuală a Câmpiei Titu de
aceea cercetarea s-a bazat pe realizarea observaţiilor pe teren, prelucrarea unui volum impresionant de
date statistice şi de asemenea pe consultarea unei vaste bibliografii de-a lungul celor trei ani de studiu.
Pentru ca rezultatele cercetării să evidenţieze cât mai fidel situaţia reală analiza s-a realizat atât
la nivel de localitate pentru anumite Aspecte (evoluţia numărului de locuitori, structura populaţiei pe
grupe mari de vârstă, structura populaţiei pe sectoare de activitate), pentru toate cele 87 de localităţi
ale câmpie cât şi la nivelul celor 23 de unităţi administrative extinse pe teritoriul a două judeţe:
Dâmboviţa şi Giurgiu (bilanţul natural, bilanţul migratoriu, bilanţul total, piramida vârstelor, rata
şomajului, densitatea populaţiei, ş.a.).
Lucrarea de faţă reprezintă de altfel şi prima lucrare de geografie rurală în care este tratată în
amănunt Câmpia Titu, pe parcursul celor nouă capitole, pornind de la caracteristicile cadrului natural,
privit prin prisma caracterului de favorabilitate şi restrictivitate al componentelor sale pentru
dezvoltarea aşezărilor omeneşti cât şi pentru om şi activităţile sale.
Se adaugă capitolele care au vizat o atentă analiză a potenţialului uman (evoluţie numerică în
timp, densitate generală, dinamica populaţiei, structura populaţiei, ş.a.) prin surprinderea elementelor
care dau specific câmpiei, continuând cu evidenţierea caracteristicilor aşezărilor omeneşti (vechimea
aşezărilor omeneşti, tipologia lor, ş.a.) şi apoi cu economia (specificul agricol, modul de utilizare a
terenurilor, caracteristicile agriculturii şi industriei, ş.a.) specifică zonei şi nu în ultimul rând cu analiza
realizată la nivelul infrastructurii fizice şi sociale (fondul locativ, reţeaua şcolară, reţeaua sanitară,
ş.a.).
Dacă în prima parte sunt analizate probleme legate de componentele cadrului natural, de
potenţialul uman, aşezări omeneşti, potenţial economic, infrastructură, partea de final a lucrării a fost
rezervată analizei SWOT, pe baza cărei se pot fundamenta strategii de dezvoltare rurală a Câmpiei Titu
şi problemelor legate de impactul factorilor naturali şi antropici asupra calităţii mediului şi evoluţiei
peisajului Câmpiei Titu.
Pe parcursul perioadei de studiu am aplicat o serie de metode de lucru, precum: consultarea
materialelor bibliografice, colectarea, sintetizarea şi prelucrarea datelor statistice preluate de la diferite
instituţii de specialitate, consultarea materialelor cartografice şi nu în ultimul rând, studiul personal pe
teren care mi-a dat posibilitatea surprinderii caracteristicilor geografice ale acestui spaţiu şi
confruntării teoriei cu realitatea de pe teren.
Pornind de la prelucrarea unui volum impresionant de date statistice, transpuse apoi în
materiale grafice şi cartografice, urmată de interpretarea acestora la care s-a adăugat cercetarea
lucrărilor de specialitate şi cea de pe teren indispensabilă în lucrări cu asemenea specific, am urmărit
ca finalităţile cercetării să prezinte atât importanţă ştiinţifică cât şi practică.
În elaborarea lucrării a fost acordat un interes sporit cercetării în detaliu a tuturor aspectelor
cât şi interpretării rezultatelor obţinute şi stabilirii unor legături de interdependenţă între elemente,
procese, fenomene. Partea grafică care însoţeşte permanent partea teoretică, facilitează înţelegerea
fenomenelor oferind o imagine extrem de sugestivă a fenomenelor reprezentate. Partea teoretică este
completată cu numeroşi indicatori, care au fost calculaţi prin prelucrarea datelor statistice întrucât era
necesară cunoaşterea celor mai mici detalii ale fenomenelor.
Lucrarea se doreşte a fi un studiu de geografie rurală complex care să aducă elemente noi şi să
faciliteze cunoaşterea Câmpiei Titu în detaliu având în vedere complexitatea problemelor abordate şi
multitudinea datelor statistice atent prelucrate. Lucrarea a abordat şi tendinţele contemporane în planul
aşezărilor şi în cel economic (dezvoltarea durabilă a agriculturii, dezvoltarea durabilă a aşezărilor
omeneşti, agricultura ecologică), cât şi probleme legate de mediu (artificializările de mediu).
Având în vedere faptul că această lucrare este primul studiu de geografie rurală realizat până
în prezent, mi-am propus să abordez în întregime problemele specifice ale zonei, lucru care s-a şi
realizat motiv pentru care se poate spune că acest studiu reprezintă atât o sursă de informare pentru cei
interesaţi să cunoască această regiune cât şi pentru cei care doresc să abordeze problematica Câmpiei
Titu din alte perspective.
În elaborarea acestui studiu am beneficiat de ajutorul Doamnei prof. univ. dr. Cândea Melinda
care m-a sprijinit pe tot parcursul acestei activităţi ştiinţifice şi mi-a oferit susţinere pe tot de-a lungul
celor trei ani de studiu, m-a ghidat şi m-a ajutat să finalizez această lucrare complexă. De aceea,
mulţumirile mele se îndreaptă spre dumneaei, întrucât datorită experienţei de viaţă şi la catedră m-a
ajutat să pot realiza această lucrare.
De asemenea doresc să aduc mulţumiri colectivului de profesori de la catedra de Geografie
umană a Facultăţii de Geografie din Universitatea Bucureşti precum şi directorilor şi funcţionarilor de
la instituţiile de specialitate care mi-au oferite atât date statistice prelucrate personal ulterior cât şi o
serie de informaţii utile şi sprijin în finalizarea acestei teze de doctorat care sper să trezească interesul
celor dornici să descopere lucruri inedite despre această regiune.
Menționez faptul că cercetările au fost desfășurate în cadrul proiectului: ”Suport financiar
pentru studii doctorale privind complexitatea din natură, mediu și societatea umană”, Contract nr.
POSDRO/6/1.5/S/24.
I . CONSIDERAŢII GENERALE
Definirea noţiunilor de rural, geografie rurală şi spaţiu rural
În elaborarea acestui studiu de „geografie rurală”, am considerat ca fiind o necesitate
cunoașterea sensului unor noţiuni care vor fi frecvent utilizate în text pentru a facilita înţelegerea
conţinutului acestora. Am pornit de la definirea termenilor de geografie rurală şi respectiv spaţiu
rural, definire care a fost completată cu sublinierea celor mai importante caracteristici ale acestora.
Noţiunea de rural poate fi înţeleasă pornind de la sensul cuvântului „rural”, provenit din limba
latină „rur”, „ruris”, care se traduce prin câmp sau teritoriu locuit, ocupat sau amenajat de către om.
În limba română cuvântul a fost preluat cu înţelesul său din limba franceză1. Dicţionarul Explicativ al
Limbii Române dă adjectivului „rural” sensul de: sătesc, referitor la sat. Mediul rural, la rândul său
este spaţiul unde se produc alimente în condiţii tradiţionale, iar între oameni se stabilesc relaţii de
rudenie şi vecinătate.
Ruralul reprezintă obiect de studiu pentru numeroase discipline umaniste, precum istoria,
geografia, sociologia, etnografia, economia etc., care au studiat acest concept pornind de la obiectul
specific de cercetare al fiecărei discipline. El este, de fapt, un concept interdisciplinar şi plurivalent,
fiind considerat de unii specialişti „un mod specific de utilizare a spaţiului, caracterizat prin
densitatea relativ scăzută a locuitorilor şi a clădirilor, preponderenţa peisajelor naturale şi activitate
economică predominant agro-silvo-pastorală”2.
Geografia rurală are două scopuri precise: studierea elementelor şi caracteristicilor cadrului
natural, iar pe de altă parte, studierea modului de viaţă, respectiv caracterul aşezărilor.
Geografia rurală, consideră ruralul ca fiind partea cea mai extinsă a spaţiului geografic în care
omul s-a putut afirma. Aceasta ramură a geografiei, la rândul ei, se divide în următoarele subramuri:
geografia habitatului rural, turismul rural, geografia utilizării terenurilor, geografia industriei rurale,
geografia populaţiei rurale, etc. Mediul rural îmbină cu succes activităţi primare, secundare şi uneori
terţiare, caracterizat fiind printr-o dinamică continuă, având o evoluţie îndelungată.
Spaţiul geografic este un termen care poate fi întrebuinţat oricărui teritoriu analizat în
prealabil complex şi în totalitatea aspectelor specifice componentelor sale, de aceea de multe ori
definirea acestui termen necesită şi cunoştinţe împrumutate din alte discipline care utilizează acest
termen.
Spaţiul rural corespunde, potrivit definiţiei din Charta Europeană a Spaţiului Rural (1995),
elaborată de către Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală, ”unei zone interioare sau costiere,
formată din sate şi oraşe mici unde terenurile sunt utilizate pentru agricultură, silvicultură, pescuit,
1 Dicţionar explicativ al limbii române. Ed. Academiei, Bucureşti, 1975
2Alexandri, C., Davidovici, I., Gavrilescu, D. (coord.), 2009, Tratat de economie agrară, Ed. Expert, Bucureşti
acvacultură cât şi pentru alte activităţi economice şi culturale ale locuitorilor din aceste zone
(industrie, artizanat, turism etc.)”.
Spaţiul agrar este un termen specific geografiei agriculturii şi se referă la acel teritoriu din
cadrul unei aşezări rurale, destinat producţiei agricole, având în special importanţă economică. Agrarul
este cea mai importantă componentă a spaţiului rural, dar cu toate că majoritatea activităţilor rurale
sunt agrare, spaţiul rural şi cel agrar nu sunt noţiuni sinonime. Întotdeauna termenul de spaţiu rural
este mai vast decât cel de spaţiu agrar, întrucât ruralul se referă la activităţi agricole, fiind sediul
acestora dar şi al industriei, comerţului rural, artizanatului.
Regiunea agrogeografică se prezintă ca un spaţiu relativ omogen, cu anumite practici agricole
care se supun specificului condiţiilor climatice. Regiune agrogeografică este definită de specificul
activităţilor agricole, de frecvenţa culturilor agricole dominante şi a animalelor crescute. Regiunii
agrogeografice i se atribuie peisaje agricole rezultate din practicarea a două tipuri de activităţi:
cultivarea plantelor şi creşterea animalelor.
Zona (regiunea) rurală – se referă la o regiune omogenă, la teritorii de un singur tip. După
OCDE, sunt identificate ca fiind zone rurale acele comunităţi cu densitate a populaţiei de sub 150
loc./kmp, acestea fiind grupate în regiuni predominant rurale, semnificativ rurale şi predominant
urbane. Tipologia Eurostat se bazează pe gradul de urbanism şi identifică:
zone dens populate: grupuri de localităţi învecinate, fiecare cu o densitate mai mare de 500
loc/kmp şi un total al populaţiei zonei de cel puţin 50000 locuitori;
zone intermediare: grupuri de localităţi, fiecare cu o densitate mai mare de 100 loc/kmp şi care
nu aparţin unei zone dens populate;
zone puţin populate: grupuri de localităţi neclasificate ca fiind nici dens populate şi nici
intermediare.
După specificul activităţilor, Bernard Kayser delimitează cinci tipuri de zone rurale:
„rural profund” – comunităţi cu 70% populaţie rurală şi mare declin demografic;
„rural semiagricol” – declin demografic dar cu comunităţi care au întinse exploataţii agricole
şi o agricultură rentabilă;
„ruralul în mutaţie” – cu o populaţie agricolă viguroasă formată din salariaţi industriali
calificaţi;
„ruralul în stagnaţie” – populaţia agricolă este viguroasă, ruralul aflându-se în trecere de la
agricultură la industrie;
„ruralul intermediar” – cu populaţie agricolă încă importantă, cu mare proporţie de inactivi şi
retraşi.
Aspecte teoretice şi metodologice
Pentru elaborarea acestui studiu au fost utilizate o serie de metode, principii şi procedee
aplicate pe parcursul celor trei etape de cercetare: pregătitoare, de teren şi finală.
1. Etapa pregătitoare - este dedicată studiului individual în vederea documentării prin
parcurgerea materialelor de specialitate (lucrări ştiinţifice, materiale cartografice), realizarea unor hărţi
şi materiale grafice, elaborarea cuprinsului lucrării, stabilirea traseului pentru observarea aspectelor
definitorii ale spaţiului analizat, fixarea punctelor de observaţie, pregătirea echipamentului de teren şi
a instrumentelor ce vor fi utilizate pe teren.
În această etapă am utilizat următoarele principii şi metode:
metoda cartografică – care în această etapă presupune realizarea unor hărţi prin cartarea
geomorfologică, pornind de la hărţi topografice la scară 1:25000 (care oferă imaginea
întregii regiuni) corelate cu hărţi la scară 1:50000 şi 1:100000 pentru cercetări mai
generalizate.
principiul repartiţiei spaţiale: necesar în etapa de stabilire a poziţiei geografice, întrucât
aceasta este deosebit de importantă atât pentru componentele naturale cât şi pentru cele
economico-sociale;
metoda analizei: presupune pentru această etapă parcurgerea materialului bibliografic ce
face referire la regiunea analizată în scopul familiarizării cu aspectele generale ce urmează a
fi aprofundate.
2. Etapa de teren – este o etapă amplă în care sunt preluate informaţii în mod direct prin
deplasare pe teren pe un anumit traseu. În acestă etapă extrem de importantă şi complexă trebuie
urmărite aspecte precum: realizarea unor schiţe, profile, fotografierea unor aspecte deosebite, notarea
informaţiilor, discuţii cu localnicii. Această etapă este necesar să se repete de mai multe ori pe
parcursul întocmirii lucrării pentru o analiză cât mai detaliată.
În această etapă au fost utilizate ca ţi metode, principii şi procedee, următoarele:
Procedeul reprezentării grafice şi cartografice, măsurarea, evidenţa statistică (preluarea
datelor statistice de la diferite instituţii: A.N.M.H., Direcţiile de Statistică din Giurgiu şi
Târgovişte, Agenţia pentru Dezvoltare, Direcţia Silvică);
Metoda analizei: cercetarea zonei în mod direct şi analiza acesteia pe teren urmărindu-se
surprinderea caracteristicilor geografice specifice pentru diferite componente: reţea
hidrografică, aspecte geomorfologice, caracteristicile aşezărilor omeneşti, ş.a.
Metoda observţiei: deosebit de importantă pentru elaborarea studiului pe teren întrucât are
rolul de a surprinde aspectele definitorii care de cele mai multe ori nu apar pe hărţi, precum:
morfologia văilor, albiilor minore şi majore, procesele lor caracteristice, observaţii asupra
componentelor mediului care influenţează derularea fenomenelor hidrologice, pedologice
sau vegetative.
3.Etapa finală - este destinată studiului individual, acasă, prin care se urmareşte analiza
detaliată a materialului bibliografic şi a celui de pe teren, obţinut în etapele anterioare, studierea
acestuia şi elaborarea textului într-o manieră logică şi firească structurat pe probleme, puncte şi
subpuncte, redactarea textului în formă concisă şi prin îmbinare cu materiale grafice şi cartografice.
II. POZIŢIA GEOGRAFICĂ ŞI ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ
Poziţia geografică şi limitele fizico-geografice
Câmpia Titu este situată în partea central-sudică a României şi constituie alături de câmpiile
Sărata, Târgovişte-Ploieşti, Istriţei şi Vlăsiei, sectorul central-estic al Câmpiei Române, denumit
Câmpia Ialomiţei. Pe direcția nord-sud se desfășoară între curbele de nivel de 192 m în nord și 110 m
în sud. Această subunitate geografică localizată între cursurile inferioare ale Argeşului şi Dâmboviţei
se caracterizează printr-o serie de elemente morfohidrografice specifice: lunci largi, bălţi, grinduri,
divagarea cursurilor de apă ș.a.
Limitele fizico-geografice precum şi contactul Câmpiei Titu cu unităţile învecinate au fost
stabilite în Tratatul Geografia României, vol. V, după cum urmează:
Limita nordică, faţă de Câmpia Târgoviştei, urmăreşte aliniamentul localităţilor: Mătăsaru,
sud de Cuza Vodă, sud de Finta, pornind dinspre sud-vest spre nord-est. Câmpia piemontană din nord
s-a conturat în urma proceselor de acumulare piemontană şi debitului solid bogat din pleistocen şi
cuaternar.
Limita nord-estică se realizează faţă de Câmpia Gherghiţa (Pucheni), în lungul liniei ce uneşte
localităţile Finta şi Bilciureşti, având direcţia generală nord-sud.
Limita estică este marcată de trecerea spre Câmpia Ilfovului, subunitate a Câmpiei Vlăsiei cu
care Câmpia Titu se află în strânsă legătură marcată de prezenţa unei cuverturi de loess şi unui
clastocarst sufozional (P. Coteţ, 1976). Trecerea se realizează pe aliniamentul localităţilor: Bilciureşti,
Cojasca, vest de Niculeşti, vest de Crevedia, Gulia.
Limita sudică se realizează pe direcţia sud-vest spre nord-est. Astfel, de o parte şi alta a limitei
sudice se face trecerea către Lunca Argeş-Sabar și spre Câmpia Ilfovului, respectiv compartimentul
acesteia, numit Câmpul Colentinei cuprins între văile Colentina şi Prahova, în lungul aliniamentului:
nord Ogrezeni - Crivina - Mihai Vodă – Bâcu – Joiţa – Cosoba - Gulia.
La contactul acestor subunităţi se constată schimbări în textura hidrografiei, precum adâncirea
albiei majore a râului Argeş ce marchează şi ieşirea râului din zona de subsidenţă.
Limita vestică este clară şi ajunge pe dreapta Argeşului, unde se realizează trecerea spre
Câmpia Găvanu Burdea, în lungul liniei ce uneşte localităţile: est de Stavropolia şi Crivina (nord de
Ogrezeni). Direcţia este nord-vest spre sud-est. Zona de trecere este marcată şi de prezenţa
interfluviului Argeş-Neajlov ce apare ca o treaptă între câmpia de subsidenţă analizată şi Câmpia
Găvanu-Burdea. Valea Argeşului reprezintă o limită de referinţă şi datorită faptului că s-a demonstrat
a fi şi o limită litologică între depozitele holocen superioare din Câmpia Titu şi cele holocen inferioare
din Câmpia Găvanu-Burdea.
Limita nord-vestică se realizează faţă de Câmpia Piteştiului, între localităţile Mătăsaru şi est
de Stavropolia. Limita nu este subliniată prin denivelări şi se trasează în zona unde terasele dispar pe
suprafaţa câmpiei. Direcţia de desfăşurare este nord-est către sud-vest.
Încadrarea Câmpiei Titu în structura administrativ-teritorială
Modelul împărţirii administrativ teritoriale la nivelul României se respectă şi în cazul
Câmpiei Titu. Din punct de vedere administrativ regiunea analizată se compune din 23 de unităţi
administrative extinse pe teritoriul a două judeţe: 16 unităţi administrative în judeţul Dâmboviţa:
Braniştea, Bilciureşti, Brezoaele, Ciocăneşti, Cojasca, Conţeşti, Costeştii din Vale, Lunguleţu,
Mătăsaru, Odobeşti, Poiana, Potlogi, Răcari, Slobozia Moară, Tărtăşeşti, Titu şi, respectiv, 7 unităţi
administrative în judeţul Giurgiu: Bolintin Deal, Bolintin Vale, Cosoba, Floreşti-Stoeneşti, Găiseni,
Joiţa, Ulmi.
În cadrul celor 23 de unităţi administrative sunt incluse trei oraşe: Bolintin Vale, Răcari şi
Titu, fiecare având în componenţă aşezări rurale care reprezintă obiectul de analiză al lucrării. Limitele
unităţilor administrative se suprapun limitelor fizico-geografice ale câmpiei.
III. IMPORTANŢA CONDIŢIILOR NATURALE ÎN DEZVOLTAREA SPAŢIULUI RURAL
Elemente de ordin geologic şi resursele de subsol
Câmpia de subsidenţǎ Titu este situatǎ din punct de vedere geologic, în partea nordică a
Platformei Moesice, în apropierea avanfosei carpatice. Acest sector este poziționat între regiunea
subcarpaticǎ care a fost supusă unor mişcări de înălțare şi platforma epihercinică valahă.
Geologic, putem vorbi de existenţa unui fundament şi a unei cuverturi sedimentare.
Fundamentul include unități foarte vechi, mai vechi poate și decât unele zone din Carpați şi este
fragmentat în horsturi şi grabene situate la adâncimi diferite. Cea mai importantǎ linie tectonicǎ a
fundamentului este “marea flexurǎ longitudinalǎ” prin care Platforma Moesică, se înfățișează în fața
Carpaţilor şi prin care se delimitează “avanfosa carpaticǎ”.
În raport cu varietatea formaţiunilor geologice, regiunea analizatǎ nu dispune de o mare
diversitate de resurse de subsol. Amplasarea resurselor de subsol este legatǎ de litologie, structurǎ şi
tectonicǎ, iar natura acestora depinde de condiţiile care au existat în perioada de formare. Dintre
resursele existente putem menţiona: petrol exploatat la Titu şi Lunguleţu, gaze naturale exploatate la
Bilciureşti, importante rezerve de ape subterane folosite în alimentarea populației și a unităților
industriale, lemn prelucrat la Rǎcari, gresiile si nisipurile necesare în lucrǎrile de construcţii.
Relieful – factor de favorabilitate şi restrictivitate în localizarea şi dezvoltarea aşezărilor
Relieful Câmpiei Titu are aspect plan, iar altitudinea scade dinspre NV, de la 170-190m, spre
SE unde ajunge la 50 m. Relieful este reprezentat îndeosebi prin terase aluviale, lunci largi, interfluvii
extinse (zeci de kilometri lungime și orientare nord-sud cu aspect de „câmpuri” cu lățimi ce variază
între 3-5 km și 8-10 km, albii minore și o serie de forme mai mici care au apărut în urma eroziunii,
acumulării, sufoziunii și tasării, reprezentate prin bancuri, ostroave, renii, eroziuni ale malurilor,
surpări și prăbușiri de maluri, despletiri și modificări ale cursurilor afluenților.
În ansamblu, relieful are aspectul unei câmpii joase de subsidență și frecvente procese de
colmatare. Fenomenul de subsidență activă poate fi ușor de surprinse pe teren mai ales în zona
convergenței hidrografice Titu-Potlogi.
Trepte hipsometrice în Câmpia Titu
Particularităţile condiţiilor climatice
Temperatura aerului. La o primǎ analizǎ se constatǎ faptul cǎ temperatura medie anualǎ
pentru acest interval a fost de 10,2ºC, temperatura medie a lunii ianuarie, a fost de -2,3ºC, iar
temperatura medie a lunii iulie a fost de 23,7º. În aceste condiţii, amplitudinea termică a fost de
21,4˚C. Din analiza fig. nr.11. se observă tendinţa continuu ascendentă a valorilor temperaturii medii
lunare din ianuarie până în luna iulie urmată de o descreştere treptată după această lună şi până în
decembrie.
Temperatura medie lunarǎ şi anualǎ a aerului (ºC) (2000-2009)
Staţia Titu I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII An Amplit.
anuala
Temperatura -2,3 -0,8 4,5 10,4 16,3 19,4 23,7 20,3 16,1 10,2 4,3 -0,2 10,2 21,4
Sursa: A.N.M.
Cantitatea medie de precipitaţii este de 650-700 mm/an, cea mai ploioasǎ lunǎ din an fiind
luna iunie. Cantitatea maxima în 24 ore a fost de 103,2 mm la 21.VII.1978. Au existat şi existǎ ani în
care cantitaţile de precipitaţii au fost dublate, dar şi ani cu activitate anticiclonalǎ predominantǎ, când
cantitatea de precipitaţii scade, aparând seceta şi uscǎciunea, iar cantitatea de precipitaţii se reduce
pânǎ la 250-300 mm (fig. nr.2). Variaţia cantitǎţii de precipitaţii duce la apariţia hazardurilor şi
riscurilor.
0
200
400
600
800
1000
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
mm
Variația precipitaţiilor medii anuale (2000-2009)
Hidrografia
Apele de suprafaţǎ
Râurile. Apa râurilor este folositǎ în consumul casnic şi industrial, dar mai presus de toate
reprezintǎ sursa de apǎ pentru irigaţii, acestea reuşind sǎ suplineascǎ deficitul de umiditate generat de
precipitaţiile reduse cantitativ, temperaturile ridicate şi evaporaţia intensǎ. Pe lângǎ sistemele de
irigaţii au fost realizate sisteme de canale pentru captarea apei în canale de aducţiune urmând să fie
redistribuitǎ în canale de dimensiuni mai reduse.
Apele de suprafaţǎ sunt constituite din cursurile râurilor Argeş pe o lungime de 62 km şi
Dâmboviţa pe o lungime de 50 km. Se adaugǎ o serie de afluenţi, precum: Sabar, Baiu, Ciorogârla,
Colentina, Ilfov, pâraie şi cursuri temporare (fig. nr. 4). Regimul lor de alimentare este predominant
din ploi şi zǎpezi și secundar din surse subterane (15-35%).
Rețeaua hidrografică și raporturile cu rețeaua așezărilor
Lacurile sunt prezente pe râurile principale şi pe afluenţii lor, fiind reprezentate prin iazuri şi
heleştee, la care se adugǎ bǎlţişi mlaştini. Pe râul Colentina existǎ lacurile: Ghimbaţi, Vizureşti,
Ciocăneşti, cu rol de agrement şi pentru pisciculturǎ. Se adaugǎ amenajǎrile de pe pâraul Ilfov, Udreşti
şi Bundet I, plus alte şase lacuri.
Apele subterane
Apele freatice – se acumuleazǎ în primul orizont de materiale permeabile, se alimenteazǎ din
precipitaţii iar stratul acvifer este permanent şi continuu. În câmpia Titu, din bazinul Dâmboviţei,
grosimea stratului acvifer freatic este de 5-10 m, chiar 17 m. Mineralizarea nu depășește 1g/l, apele
fiind potabile. La nord de Titu, nivelul freatic se afla la 70-85 cm, iar în zonele mlăştinoase se aflǎ la
40-50 cm. Apele freatice din lunci sunt folosite pentru alimentarea populaţiei, în activitățile industriale
şi agricole.
Apele freatice se află cantonate în pietrişuri, bolovănişuri şi nisipuri acvifere iar adâncimea lor
medie variază între 2-5 m iar uneori, în lunci, sub 2 m. Adâncimea redusă la care se află pânza freatică
în corelaţie cu râurile care străbat câmpia la suprafaţă, a condus la apariţia a numeroase izvoare şi
înmlăştiniri pe care s-a fixat o vegetaţie higrofilă adaptată acestor condiţii.
Apele de adâncime – au caracter ascensional şi artezian, fiind bicarbonatate, bicarbonatat-
sulfatice, carbonat-clorurate, bicarbonate-sulfatice.
Componentele bio-pedogeografice
Vegetaţia.
Biogeografic, regiunea analizată face parte din regiunea Holarctică, subregiunea euro-
siberiană, provincia moesică, sectorul central european.
Din punct de vedere fitogeografic, aparține regiunii macaronezo-mediteraneană (subregiunea
submediteraneeană), caracterizată prin întrepătrunderea pădurilor de Quercus robur cu păduri de
Quercus cerris și Quercus frainetto.
Cele mai frecvente specii arboricole sunt: salcâmul, cerul (Quercus cerris), gârniţa (Quercus
frainetto), ulmul şi stejarii mici (Quercus robur), plopul (Populus alba, Populus nigra), salcia (Salix
alba, Salix cinerea, Salix fragilis), rǎchitişurile diverse3. Vegetaţia palustrǎ este reprezentatǎ prin stuf,
rogoz (Carex praecox) şi papurǎ, în afarǎ de buruienile ce cresc nemijlocit pe luciul apei şi
obstrucționeazǎ oxigenarea acesteia, cursul natural şi pescuitul (orzoaica, plutniţa, lintiţa).
Pe solurile umede se remarcǎ prezenţa unor specii hidrofile: Cirsium arvense, Plantago major,
Rorippa silvestris, Mentha longifolia ș.a. Pe marginea drumurilor, a cǎrǎrilor sau a izlazurilor
caracteristice sunt: Matricaria matricarioides, Plantago major, Polygonum aviculare, Poa annua.
Fauna. Pâlcurile de pǎdure adǎpostesc multe specii de insecte, unele benefice pentru
combaterea naturalǎ a dǎunǎtorilor şi constituind în mare mǎsura hrana pasǎretului mic, reprezentat
prin specii cântatoare precum: gaiţa, cucul, cinteza, piţigoiul, sticletele, graurii. Acest pǎsǎret apare în
livezi şi în arboretele din pǎdure. Fauna din urmǎ, se compune din animale mici, pe cale de dispariţie,
precum dihorul, nevǎstuica, iepurele, aflate în grija silvicultorilor, ca şi unele specii de şerpi şi
batracieni de uscat.
Se întâlnesc şi numeroase rozǎtoare, specifice acestei zone, precum popândǎul, hârciogul,
orbetele, şoarecii de câmp. Uneori apar raţe sǎlbatice sau cârduri de stǎncuţe, stârci migratori şi ciori.
Reptilele sunt reprezentate prin: şerpi de uscat şi de apǎ, broaşte ţestoase, broaşte comune, şopârle.
Fauna psicicolǎ este bogatǎ în specii de peşti, precum: crap românesc, crap chinezesc, babuşcǎ,
roşioarǎ, caras, biban şi şalǎu.
Învelişul de sol. Ca și înveliș al scoarței terestre, solul reprezintă pentru orice regiune
componenta cea mai dinamică a suportului topografic aflat într-un proces neîntrerupt de solificare.
În câmpia Titu predominǎ solurile azonale, din clasele argiluvisoluri şi molisoluri (soluri
cambice), caracteristice stepei şi pǎdurilor de foioase. Clasa molisoluri cuprinde soluri cernoziomuri
cambice şi argiloiluviale. Acestea reprezintă cea mai importantă resursă pentru agricultură datorită
gradului ridicat al fertilității (peste 300 t/ha humus), prin care se asigură plantelor subtanțe nutritive în
cantități suficiente (azot, potasiu, fosfor).
3 2005, Geografia României, Vol. V, pg. 429
Repartiția solurilor în Câmpia Titu (sursa: Harta solurilor 1:1.000.000)
IV. POTENŢIALUL UMAN
Evoluția numerică a populației în secolul al XX-lea și la începutul secolului XXI
Evoluția numerică a populației din Câmpia Titu a fost analizată pe parcursul intervalului 1910-
2010, pe baza datelor statistice de la recensămintele populației la care s-au adăugat o serie de date
statistice preluate de la Direcțiile de Statistică ale județelor Dâmbovița și Giurgiu.
La primul recensământ, realizat în anul 1912, populaţia Câmpiei Titu era de 91.000 locuitori şi
va continua să crească, astfel încât la recensământul din anul 1930 va ajunge la 107.749 locuitori.
Astfel populaţia câmpiei creşte cu 16.749 locuitori iar rata de creştere are valori pozitive, 1,2%, fiind
printre cele mai ridicate valori din întreg intervalul analizat. Această creştere numerică relativ mică, s-
a produs mai puţin pe seama imigrărilor întrucât acestea scad foarte mult în intensitate, şi mai ales pe
seama sporului natural pozitiv.
Evoluţia numerică a populaţiei şi rata de creştere (%) a acesteia (1912-2010)
Anul 1912 1930 1956 1966 1977 1986 1992 2002 2010
Nr. loc. 91.000 107.749 123.281 124.310 140.329 139.325 135.632 132.886 129.391
Rata de creștere (%) 1,02 0,55 0,08 1,17 -0,08 -0,44 -0,2 -0,33
0
20000
40000
60000
80000
100000
120000
140000
160000
1912 1930 1956 1966 1977 1986 1992 2002 2007 2010
nr.loc.
Evoluţia numerică a populaţiei în Câmpia Titu (1912-2010)
Pe parcursul secolului XX, populaţia a cunoscut sub aspectul evoluţiei numerice, trei perioade
distincte: două perioade de creștere între anii 1912-1977 și alta după anul 2007 până în prezent,
intercalate printr-o perioadă de descreștere în intervalul 1977-2007. Acest lucru se poate observa şi din
analiza variaţiilor ratei de creştere, cu valori care au oscilat fiind atât pozitive cât şi negative.
Densitatea populației
Astfel, până în anul 1986 valorile acestui indicator au crescut semnificativ de la 110,7 loc/km²,
în anul 1912 până la 164,4 loc/km², în anul 1986 după care valoarea a scăzut treptat până la 154,3
loc/km² în anul 2002 înregistrând în anii care au urmat până în anul 2010 aceeaşi tendinţă de reducere
a valorii ajungând la până la 153,1 loc/km². Pe parcursul întregului interval analizat, valorile densității
medii ale populației din câmpie au fost superioare mediei pe țară. (91,02 loc/km² în anul 1986; 90,9
loc/km² în anul 2002; 90,02 loc/km² în anul 2010).
Densitatea medie a populației în Câmpia Titu (1912-2010)
Anii 1912 1930 1956 1966 1977 1986 1992 2002 2010 Media
Dens. Medie 110.7 124.6 139.7 141.3 161.0 164.4 158.4 154.3 153.1 145.3
Indicele de arealitate
La nivelul câmpiei valorile indicatorului au oscilat în limite reduse între 0,007 -0,009 km²
pentru un locuitor. Valoarea de 0,007 a caracterizat intervalul 1956-1990, interval în care populaţia
câmpiei a avut şi cel mai mare număr de locuitor: 123.281 locuitori în anul 1956, 140329 locuitori în
anul 1977, 139.325 locuitori în anul 1986. Valorile cele mai mari 0,008-0,009 km² pentru un locuitor
s-au înregistrat în primele decenii ale secolului XX când populaţia se afla la începutul perioadei de
creştere demografică (91.000 locuitori în anul 1912 şi 107.749 locuitori în anul 1930 ) şi în ultimul
deceniu al aceluiaşi secol când populaţia începe să se reducă numeric (129.391 locuitori în anul 2010).
Particularităţile dinamicii populaţiei
Mişcarea natural
Evoluţia natalităţii
Pentru perioada de la începutul intervalului, anul 1966 şi pentru cea de la sfârşitul acestuia,
anul 2009, la nivelul unităţilor administrative valoarea maximă a scăzut de la 32,8‰ în anul 1966
(Floreşti-Stoeneşti) până la 28,8‰ în anul 2009 (Cojasca). Valoarea minimă în schimb a scăzut de la
9,9‰ în anul 1966 (Braniştea), la 6,2‰ în anul 2009 (Slobozia Moară).
Pentru majoritatea unităţilor administrative, cele mai mari valori ale ratei natalităţii s-au
înregistrat în anul 1977, când au oscilat între 16,2‰ (Slobozia Moară şi Bolintin Deal) şi 41,5‰
(Cojasca). Cele mai reduse valori s-au înregistrat în anul 2002, când au oscilat între 6,3‰ (Slobozia
Moară) şi 22,9‰ (Cojasca).
Evoluţia mortalităţii
La nivelul întregii câmpii există o tendinţă de creştere continuă a valorilor acestui indicator
începând din anul 1966 când valoarea este cea mai redusă, 10,2‰ până la 14,7‰ în 1992, când se
atinge valoarea cea mai ridicată. O uşoară tendinţă de reducere a valorii a existat şi în anul 2007, când
valoarea scade până la 12,7‰, însă este de scurtă durată.
Dacă până în anul 1986, valorile ratei mortalităţii erau inferioare celor ale ratei natalităţii,
după acest an situaţia se inversează, ceea ce face ca populația să înregistreze o scădere continuă sub
aspect numeric. Cea mai ridicată valoare a acestui indicator s-a înregistrat în anul 2009, 27,4‰
(Potlogi) iar valoarea cea mai redusă a fost de 5,1‰ în anul 1966 (Bolintin Vale).
Evoluţia bilanţului natural
Valorile medii ale bilanţului natural au un caracter continuu descendent în intervalul 1966-
2002. Valorile scad de la 9,4‰ în anul 1966 până la -3,6‰ în anul 1992 aceasta fiind şi cea mai mică
valoare înregistrată. Urmează o perioadă de ameliorare dar în care se menţin valorile negative (-0,5‰
în anul 2007) și apoi la finalul intervalului din nou o accentuare a valorilor negative (-2,4 ‰ în anul
2009). Cea mai mare valoare a fost cea din anul 1966, respectiv 9,4‰ iar cea mai redusă cea din anul
2002, -3,6‰.
Dinamica natalității și mortalității (‰) (1966-2009)
Mişcarea migratorie
Evoluţia plecărilor
La nivelul câmpiei rata plecărilor a cunoscut în timp oscilaţii importante care au făcut ca
valorile să crească sau să scadă în anumite intervale. Cea mai redusă valoare s-a înregistrat în anul
1986 şi a fost de 9,8 ‰ iar valoarea cea mai ridicată a fost în anul 2007, de 16,9 ‰. Putem constata
faptul că începând din 1966 şi până în anul 1977 se produce o creştere lentă de la 14,6 ‰ până la 15,9
‰, urmată de o reducere până la 9,8 ‰ în anul 1986. Din anul 1992 şi până în 2007 creşterea este
continuă şi remarcabilă, de la 10,5‰. până la 16,9 ‰. O uşoară diminuare se înregistrează în anul
2009 când rata plecărilor coboară până la 15,4 ‰.
Evoluţia sosirilor
Media sosirilor a avut de-a lungul intervalului 1966-2009 o evoluţie în cea mai mare parte
ascendentă, de la 9,7 ‰. în anul 1966 la 25 ‰ în anul 2009. Perioada de scădere a ratei sosirilor a
început în anul 1986 şi a ţinut până în anul 1992, când de la 9,7 ‰, rata sosirilor a ajuns în anul 1992
la 5,5 ‰. Valoarea maximă a ratei sosirilor a fost în anul 2009, de 48,7‰ (Bilciureşti) iar valoarea cea
mai redusă în anul 1986, de 0,2 ‰ (Găiseni). La nivelul unităţilor administrative valorile cele mai
ridicate ale ratei sosirilor în anul 2009, sunt în comunele: Bilciureşti (48,7 ‰), Costeştii din Vale (33,6
‰), Tărtăşeşti (34 ‰) şi în oraşul Titu (30 ‰), Cosoba (44,3 ‰).
Bilanţul migratoriu
În anul 1966 valoarea medie cea mai scăzută a fost de -14,8 ‰ (Ciocăneşti) iar valoarea cea
mai ridicată a fost de 5,2 ‰ (Găiseni). În anul 2009, cea mai scăzută valoare a fost de –1,3‰ în
comuna Cojasca, iar valoarea cea mai ridicată a fost de 27,8 ‰, în comuna Bilciureşti.
De-a lungul întregului interval analizat cea mai mică valoare a bilanţului migratoriu s-a
înregistrat în anul 1977 şi a fost de -21 ‰ (Bilciureşti) iar valoarea cea mai ridicată a fost în anul 1977
şi a fost de 33,4‰ (Titu). Putem observa faptul ca predomină valorile negative ale bilanţului
migratoriu pe tot intervalul de referinţă, în timp ce valorile pozitive care au adus un plus în ceea ce
priveşte creşterea numerică a populaţiei au fost puţine şi au caracterizat comunele pe perioade scurte
de timp. Doar 2 comune au avut numai valori negative: Cojasca şi Odobeşti. O singură comună,
Bilciureşti a înregistrat o valoare nulă, în anul 1966 când rata sosirilor şi cea a plecărilor au avut valori
identice.
Caracteristicile bilanţului total
Valorile au oscilat, astfel: 4,5 ‰ în anul 1966, 4,2 ‰ în anul 1977 şi 4 ‰ în anul 1986. A
doua etapă se desfăşoară după 1986 când valorile bilanţului total devin negative: - 6,5‰ în anul 1992,
- 3,6 ‰ în anul 2002. În anul 2009 se cunoaşte o oarecare îmbunătăţire a situaţiei iar bilanţul total
devine pozitiv pentru un an (7,2‰) acest lucru fiind transpus în creşterea numărului de locuitori din
câmpie.
La nivelul unităţilor administrative, cele mai ridicate valori medii au fost de 29,7 ‰ în Ulmi şi
de 27,2‰ în Cojasca, în anii 1966 şi respectiv 1977. Valorile cele mai reduse au fost de -23,4 ‰ în
comuna Bilciureşti în anul 1986 şi de – 15,6 ‰ în Bilciureşti în anul 1977.
Evoluţia bilanţului total (1966-2009)
Structura populaţiei
Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe
Analiza structurii populaţiei pe grupe de vârstă se realizează distinct pentru fiecare dintre cele
trei grupe de vârstă considerate: grupa de vârstă 0-14 ani care corespunde populaţiei tinere, grupa de
15-60 ani ce corespunde populaţiei adulte şi grupa de peste 60 ani care reprezintă populaţia vârstnică.
Grupa de vârstă 0-14 ani a înregistrat în timp oscilaţii ale valorii medii, cunoscând atât
perioade de creştere cât şi perioade descreştere, astfel: din anul 1966 până în anul 1992 ponderea
acestei grupe a crescut de la 21,3% la 21,8%. Din anul 1992 până în anul 2002 se observă o tendinţă
de reducere dar aproape insesizabilă de numai 0,4%, astfel se ajunge la o valoare de 21,4%.
Grupa 15-59 ani, este cunoscută sub denumirea de „grupa adultă”, este de fapt grupa care este
activă şi produce pentru celelalte două grupe inactive. În ceea ce priveşte ponderea acestei grupe pe
parcursul anilor de recensământ, se observă o reducere treptată a procentului deţinut, de la 61,8 % în
anul 1966, la 55,8% în anul 1992, urmată de o creştere lentă până la 56,5% în anul 2002.
Grupa de peste 60 ani, a înregistrat o creştere continuă a ponderii de la 17,0% în anul 1966,
la 22,4% în anul 1992, urmată de o perioadă de uşoară reducere a ponderii până la 22,1 % în anul
2002.
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100
total 0-14
ani
total15-59
ani
total 60 ani
şi peste
masculin 0-
14 ani
masculin
15-59 ani
masculin 60
ani şi peste
feminin 0-
14 ani
feminin 15-
59 ani
feminin 60
ani şi peste
%
1966 1992 2002
Evoluţia grupelor mari de vârstă în Câmpia Titu (1966, 1992, 2002)
Indicele de îmbătrânire demografică
Pe parcursul intervalului 1966-2002, valoarea medie a acestui indicator a crescut de la 0,80 în
1966, la 1,03% în anul 1992 şi apoi a stagnat în anul 2002 ceea ce explică fenomenul de îmbătrânire
demografică prezent. Faţă de valorile acestui indice la nivelul ţării în mediul rural din intervalul 1992-
2002 (0,71 respectiv 1,03) la nivelul Câmpiei Titu se observă o valoare mai mare în anul 1992 cu 0,32,
iar în privinţa anului 2002 valorile sunt egale.
La nivel de localitate, valorile cele mai ridicate în anul 2002, de peste 2, au fost întâlnite în
satele: Călugăreni (2) şi Tomşani (2,25) iar valorile cele mai mici, sub 0,5 au fost constatate în satele:
Vizureşti (0,46), Iazu (0,59), Bălteni (0,37) şi Căscioarele (0,47). Cele mai multe localităţi au
înregistrat valori ale indicelui cuprinse între 1 şi 2, respectiv 50 de localităţi iar 34 au înregistrat valori
cuprinse între 0,5 şi 1.
Raportul de dependenţă demografică
Valoarea medie a acestui indicator la nivelul întregii regiuni, prezintă o evoluţie oscilantă,
reprezentată de o creştere de la 619‰ în anul 1966, până la 792‰ în anul 1992, după care s-a
înregistrat o scădere uşoară în anul 2002 până la 771‰. Această creştere se datorează în special
creşterii procentului de populaţie vârstnică şi reducerii procentului de populaţie tânără corelată cu
reducerea procentului de populaţie adultă.
Structura populaţiei pe sexe
Evoluţia structurii populaţiei pe sexe, a fost urmărită pe parcursul intervalului 1930-2009 şi s-
au constatat proporţii aproximativ egale ale celor două categorii dar în permanență a exista o uşoară
predominare a populaţiei feminine: 51% în anul 1930, 51,2 % în 1956, 51,7% în anul 1966, 50,6% în
anul 1977, 50,9% în anul 1992, 51,1% în anul 2002 şi respectiv 51% în anul 2009.
Raportul de dependenţă demografică (2002)
Raportul de feminitate
Pentru Câmpia Titu valoarea medie a acestui indicator a fost de 104,5 reprezentând 104,5
persoane de sex feminine la 100 persoane de sex masculin.
Evoluţia raportului de feminitate (%) (1930 -2010)
Anul 1912 1930 1956 1966 1977 1992 2002 2010 Media
Raport de
feminitate 101.9 104 105 109.8 102.5 104.4 104.5 104 104.5
Pe tot intervalul analizat au existat oscilaţii ale raportului de feminitate, dar populaţia feminină
a fost tot timpul superioară numeric celei masculine. Se poate deosebi o perioadă de creştere a valorii
acestui raport din anul 1912 până în anul 1966 de la 101,9 până la 109,8, urmată de o perioadă de
descreştere în anul 1977 (102,5) după care în intervalul 1992-2002 raportul de feminitate a crescut din
nou pentru ca în anul 2010 să se reducă foarte puţin cu 0,5.
Piramida structurală a vârstelor
La nivelul anului 2002, piramida structurală are formă de amforă, marcată de procentul redus
al populaţiei tinere (22,1%) şi ponderea mai ridicată a populaţiei vârstnice (24,8%). În acest an de
recensământ piramidele vârstelor la nivel de unitate administrativă aveau aceleaşi tipuri de forme
întâlnite şi la nivelul anului 1966 cu menţiunea că ele vor fi regăsite la nivelul altor comune:
- piramida cu formă de amforă (Titu, Mătăsaru, Bolintin Vale);
- piramida cu formă de clopot (Floreşti-Stoeneşti, Ulmi, Joiţa) ;
- piramida cu formă de dreptunghi (Bilciureşti, Slobozia Moară).
Structura pe grupe de vârstă şi sex
Câmpia Titu
-6000 -4000 -2000 0 2000 4000 6000
0-4
5-9
10-14
15-19
20-24
25-29
30-34
35-39
40-44
45-49
50-54
55-59
60-64
65-69
70-74
75-79
>80 ani
Feminin Masculinloc. loc.
- piramida cu formă de triunghi apare o singură dată, în cazul comunei Cojasca, având baza
extinsă datorită numărului mari de tineri şi vârful ascuţit întrucât populaţia vârstnică este
redusă numeric.
Structura pe grupe de vârstă şi sexe (2002)
Structura etnică
Românii, etnia predominantă, a înregistrat sub aspect numeric o evoluţie ascendentă din anul
1930 când reprezenta 94,05% din totalul populaţiei, până în anul1966 când deţinea 94,99%. Urmează
o perioadă de reducere uşoară până la 93,40% în anul 1992, urmată de o perioadă de creştere până la
valoarea de 94,86% în anul 2002. După acest an etnia română îşi reduce uşor ponderea până la
93,25%.
Structura etnică a populaţiei în Câmpia Titu (1930-2009)
Anul 1930 1956 1966 1992 2002 2009
Populație/
Etnie
nr. loc. % nr. loc. % nr. loc. % nr. loc. % nr. loc. % nr. loc. %
107749 100 123281 100 124310 100 135632 100 132886 100 129391 100
români 101339 94,05 116828 94,77 118088 94,99 126676 93,40 126055 94,86 120663 93,25
rromi 6245 5,80 6288 5,10 6123 4,93 8876 6,54 6745 5,08 8654 6,69
maghiari 54 0,05 52 0,04 42 0,03 44 0,03 44 0,03 41 0,03
bulgari 38 0,04 45 0,04 24 0,02 16 0,01 15 0,01 13 0,01
aromâni 23 0,02 18 0,01 12 0,01 4 0,00 10 0,01 7 0,01
lipoveni 20 0,02 12 0,01 15 0,01 7 0,01 9 0,01 6 0,00
alte etnii 30 0,03 38 0,03 6 0,00 9 0,01 8 0,01 7 0,01 Sursa:Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița și Giurgiu
Structura confesională
Chiar dacă perioada de referinţă este extrem de vastă, aproximativ opt decenii, este evidentă
pe tot parcursul anilor dominarea religie ortodoxe care deţine un procent apropiat de 100%. Astfel, în
anul 1930, ponderea religiei ortodoxe în totalul populaţiei era de 98,6%, valoare care a crescut
nesemnificativ în perioada de referinţă următoare şi a ajuns la 99,52% în anul 1992, la 99,3% în anul
2002 şi respectiv 99,35% în anul 2009.
Structura confesională a populaţiei din Câmpia Titu (1930-2009)
Anul 1930 1992 2002 2009
Religie nr. % nr. % nr. % nr. %
Pop. Totală 107749 100 135632 100 132886 100 129391 100
Ortodoxă 106241 98,60 134979 99,52 131909 99,26 128546 99,35
Penticostală 611 0,57 299 0,22 488 0,37 500 0,39
romano-cat. 345 0,32 234 0,17 211 0,16 177 0,14
Adventistă 211 0,20 41 0,03 121 0,09 90 0,07
Musulmană 125 0,12 32 0,02 88 0,07 56 0,04
creştini după evanghelie 216 0,20 47 0,03 69 0,05 22 0,02
Sursa:Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița și Giurgiu
Structura socio-economică
În cadrul Câmpiei Titu, ponderea populaţiei active s-a redus continuu, din anul 1966, de la
56,1%, la 52,8% în anul 1992, apoi la 42,1% în anul 2002. Putem corela această scădere a ponderii
populaţiei active în totalul populaţiei, cu tendinţa generală de reducere numerică a populației câmpiei
şi cu creşterea ponderii populaţiei vârstnice tot mai pregnantă în ultima perioadă.
În privinţa populaţiei inactive, situaţia este inversă întrucât ponderea acestei categorii a crescut
continuu cu 14% din anul 1966 până în anul 2002, de la 43, 9% în anul 1966, la 47,2% în anul 1992 şi
respectiv 57,9% în anul 2002. Acest lucru a fost susţinut pe tot parcursul de creşterea numerică a
populaţiei vârstnice care nu mai exercită nicio activitate.
%
0
10
20
30
40
50
60
70
1966 1992 2002
pop. activă pop. inactivă
Evoluţia populaţiei active și inactive în cadrul câmpiei (1966-2002)
Rata de activitate a populaţiei
Din 1992 până în anul 2002, ponderea populației active se reduce de la 55% până la 44,9%.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu ponderea populaţiei masculine care scade de 63,4% în anul 1992 până
la 61,7% în anul 2002. În schimb va creşte ponderea populaţiei active feminine de la 36,6% la 38,3%
în anul 2002.
Structura populaţiei active
În urma analizei efectuate la nivelul anului 2002, în ceea ce priveşte structura populaţiei active
pe sectoare de activitate, cea mai mare parte a populaţiei active ocupate (49881 persoane), desfăşoară
activităţi în cadrul sectorului primar care deţine 64%, fiind urmat la distanţă mare de sectorul secundar
cu 23,1% şi de cel terţiar cu 12,9%.
Pentru o mai bună cunoaştere a situaţiei existente la recensământul din anul 2002, s-a analizat
structura populaţiei active după următoarele criterii:
pe sectoare de activitate, se constată o reducere a ponderii sectorului de activitate primar de la
65,9 % în anul 1992 până la 64% în anul 2002 şi o creştere a ponderii sectoarelor terţiar de la 11,7% în
anul 1992 la 12,9% în anul 2002 şi a sectorului secundar de la 22,4% în anul 1992 până la 23,1% în
anul 2002.
după statutul profesional populaţia activă a Câmpiei Titu se suprapune pe următoarele
categorii: salariaţi, în număr de 23525 persoane, care deţin ponderea cea mai mare (42,1%), lucrători
pe cont propriu, în număr de 16792 persoane care deţin 30%, lucrători familiali în gospodării proprii,
în număr de 12609 persoane (22,5%), patroni, în număr de 495 persoane prezentând 0,9% şi alte
situaţii (4,5%) cu un total de 2508 persoane.
Şomajul În prima parte intervalului 2000-2002, rata şomajului a crescut de la 9,2% până la 9,6%.
Începând cu anul 2004 şi până în anul 2010 rata şomajului se reduce treptat până la 9,3% în anul 2004,
8.9% în anul 2006 şi respectiv 6,4% în anul 2008. În ultimul an analizat, respectiv 2010, rata
şomajului a crescut semnificativ cu 4,3%, ajungând la 10,7%. Pentru cea mai mare parte a intervalului
s-a constatat o tendinţă de reducere până la 6,4% în anul 2008 aceasta fiind şi cea mai mică valoare de
pe parcursul întregului interval.
Numărul şomerilor a crescut de la 5716 persoane în anul 2000 până la 5951 persoane în anul
2010, creşterea fiind de 3,95%. În intervalul 2000-2010, un număr de 14 unităţi administrative au
înregistrat creşteri ale ponderii şomerilor: Bolintin Deal de la 14,3% la 21,6%, Bilciureşti de la 7,2% la
10,7% şi Ulmi de la 19,1% până la 31,6%, Potlogi de la 7,6% până la 10%. etc. Dintre unităţile
administrative care şi-au redus ponderea şomerilor se numără: Răcari cu 1,8%, Ciocăneşti cu 1,9%,
Braniştea cu 1,8%, Titu cu 7,3%, ş.a.
%
0
5
10
15
20
25
30
35
Joița Lunguleţu Mătăsaru Odobeşti Poiana Potlogi Răcari Slobozia
Moară
Tărtăşeşti Titu Ulmi
2000 2002 2004 2006 2008 2010
Evoluţia ratei şomajului pe unități administrative (2000-2010)
Structura populaţiei inactive
Această categorie de populația număra în acel an 76957 persoane inactive şi reprezenta 57.9%
din totalul populaţiei, fiind structurată astfel: elevii şi studenţii care deţin 29,7%; 36,3% pensionari;
14,5% persoanele casnice; 16,8% persoanele întreţinute de alte persoane, 1,4% persoane întreţinute de
stat şi 1,3% alte situaţii.
29,7%
36,3%
14,5%
16,8%
1,4% 1,3%
elevi-studenţi
pensionari
pop. casnică
pop. întreţinute de alte persoane
pop. întretinute de stat
alte situații
Structura populaţiei inactive (2002)
Raportul de dependenţă economică (raportul de inactivitate)
Un indicator deosebit de important în analiza populaţiei inactive, îl reprezintă rata de
inactivitate calculată ca raport între populaţia inactivă şi populația activă. Se exprimă în procente şi
arată numărul de inactivi ce trebuie susţinut de 100 persoane active. Analizat evolutiv, la
recensămintele din 1977, 1992, şi 2002, valorile acestui raport au crescut constant de şa 131,2 în anul
1977, la 137,9 în anul 1992 şi până la 141,6% în anul 2002. La nivel de localitate, se întâlnesc valori
extrem de mari, ce depăşesc 300 în localităţi precum: Bolintin Vale (399), Mereni (446,8), Hagioaica
(565,5), Cărpeniş (624,3). La polul opus sunt localităţile cu valorile cele mi mici: Gulia cu 3,1,
Bălăneşti cu 21, Brezoaia cu 18,8, Creţuleşti cu 44,1. Diferenţele dintre unităţile administrative,
exprimă de altfel existenţa şi accentuarea fenomenului de îmbătrânire demografică, creşterea
şomajului, reducerea numărului de persoane active şi ne semnalează modificările care se pot produce
din cauza predominării unei dintre categorii. La nivelul întregii câmpii, raportul dintre inactivi şi activi
a fost de 1,3 inactivi/1 activ şi de 1,4inactivi/1 activ în anul 1992, valoare care s-a menținut şi în anul
2002.
Raportul de inactivitate (2002)
V. AŞEZĂRILE UMANE
Geneza, evoluţia şi caracteristicile reţelei de aşezări
Primele aşezări omeneşti erau formate din populaţie care la început se ocupa cu agricultura
primitivă şi creşterea animalelor depăşind statutul de simpli culegători. Așezările omeneşti continuă să
se dezvolte în paleoliticul superior când sunt menţionate aşezările de pe valea Argeşului şi localitatea
Potlogi situată mai spre interiorul Câmpiei. Argeşul, Dâmboviţa şi afluenţii acestora au constituit
puncte de atracţie pentru amplasarea aşezărilor omeneşti întrucât ofereau o resursă indispensabilă
vieţii şi activităţilor omeneşti, apa.
Perioada evului mediu se caracterizează prin apariţia primelor formațiuni statale românești cu
urme la Fântânele iar cercetările arheologice pun în evidență o așezare medievală, cea de la Mătăsaru.
Pe parcursul acestui interval continuă dezvoltarea economică a regiunii de câmpie iar satele îşi
continuă viaţa social-economică pe baza obştilor săteşti.
Din această perioadă datează aşezările: Braniştea (1469) şi Poiana Lungă (1482), Bolintin
Deal (1433), Bolintin Vale (1426).
Atestarea documentară a aşezărilor
În secolul XVI, în Câmpia Titu apar 20 de localităţi care reprezintă 22,9% din totalul
localităţilor existente în prezent: Săveşti (1578), Ciocăneşti (1522), Conţeşti (1525), Boteni (1578),
Tomşani (1501), Lunguleţu (1578), Oreasca (1584), Hodobeşti (1533), Poaina (1572), Poieniţa (1595),
Potlogi (1580), Pitaru (1596), Româneşti (1559), Ghergani (1590), Ghimpaţi (1577), şi Bâldana
(1586).
La sfârşitul secolului XVI, în Câmpia Titu existau 35 de localităţi care reprezentau împreună
42,3% din numărul satelor din prezent. Pe parcursul secolului XVI, numărul aşezărilor creşte de cinci
ori faţă de secolul XV.
Pe parcursul secolului al XVII-lea apar următoarele localităţi: Creţuleşti (1619), Sălcioara
(1682), Bilciureşti (1627), Suseni (1622), Brezoaia (1620), Creţu (1643), Vizureşti (1624), Fântânele
(1619), Costeţştii din Vale, Tărtăşeşti (1635), şi Titu (1634). Acestea sunt în număr de 10 şi reprezintă
12 % din totalul localităţilor.
În secolul XVIII reţeaua de aşezări se completează cu 9 localităţi: Socetu (1750),
Dâmbovicioara (1725), Crovu (1705), Secăturile (1799), Strâmbeanu (1727), Colacu (1767), Slobozia
Moară (1794), Sălcuţa (1766), Răcari (1725) care reprezintă 10,4% din numărul aşezărilor omeneşti
din prezent.
Secolul XIX este marcat de completarea reţelei existente cu încă 12 localităţi: Mărunţişu
(1829), Odaia Turcului (începutul secolului XIX), Puţu cu Salcia (jumătatea secolului XIX), Poroinica
(1860), Sălceanca (1860), Zidurile (1832), Vlăsceni şi Podu Cristinii (1889), Mavrodin (1811), Plopu
(1870), Hagioaica (1879), Fusea (1875). Acestea marchează o creştere cu 13,5% a numărului de
aşezări din Câmpia Titu.
Reţeaua de aşezări se completează cu satele: Creţu (1966), Cruceru (1910), Cămăraşu (1955),
Iazu (1964), Conţeşti (1914), Conţeştii de Sus şi Conţeştii de Jos (1912), Vlăsceni (1930), Palanca
(1954), Bâcu, Cosoba, Găiseni, Ghimpaţi, Trestieni, Poenari, Icoana, Moşteni, Cărpenişu (la începutul
secolului XX).
În urma recensământului din anul 1966, teritoriului câmpiei va fi divizat în judeţe, comune şi
sate. Astfel câmpia se suprapune şi în prezent judeţelor Dâmboviţa și Giurgiu.
În anul 1966, dispar 13 aşezări rurale, din cadrul comunelor: Brezoaele, Conţeşti, Costeştii din
Vale, Potlogi, Poiana şi Tărtăşeşti şi apar 5 sate în cadrul comunelor: Ciocăneşti, Cojasca, Conţeşti,
Mătăsaru şi Poiana, astfel încât numărul satelor scade până la 92. La recensământul din anul 1977
dispare satul Poșta Lăzărescu (comuna Odobești), iar localitatea Titu capătă statutul de oraş (1968)
astfel încât numărul satelor se reduce până la 90 situaţie pe care o regăsim şi în anul 1986.
În anul 1992 numărul satelor scade în urma declarării ca şi oraş a localităţii Bolintin Vale
(1989) astfel încât la recensământul din acest an existau 89 de sate, număr care se menţine şi în anul
2002. În anul 2004 se produc ultimele două modificări: satele Cosoba şi Săbăreni se separă de comuna
Joiţa şi se vor constitui în unităţi administrative separate iar localitatea Răcari este declarată oraş,
numărul satelor ajungând la 87, situaţie care se va menţine până în prezent.
Tipologia aşezărilor umane
Tipuri de aşezări după situl acestora
Datorită uniformităţii reliefului nu există o mare varietate de tipuri de aşezări de aceea
localitățile sunt incluse în categoria satelor de vale, întrucât în Câmpia Titu, prezenţa cursurilor
râurilor a constituit elementul de bază în alegerea sitului.
Satele de vale – au fost primele tipuri de aşezări umane permanente şi categoria care include
majoritatea satelor în prezent. Această amplasare a sitului s-a datorat importanţei vitale a apei pentru
om şi pentru activităţile sale. Satele de vale sunt grupate în Câmpia Titu în următoarele categorii: sate
de luncă, sate de luncă şi terasă, sate de terasă şi sate de terasă şi interfluviu.
satele de luncă - În prezent, satele de luncă sunt distribuite pe aliniamente paralele pe direcţia
nord-vest / sud-est după cum curg şi văile râurilor;
satele de luncă şi terasă – Acest subtip este caracteristic localităţilor: Suseni-Socetu,
Bilciureşti, Cojasca, Iazu (pe terasele Ialomiţei) şi localităţilor: Creţuleşti, Potlogi, Podu Popa Nae,
Cărpenişu, Puţu cu Salcia (pe terasele Argeşului) şi reprezintă doar 10% din totalitatea localităţilor din
Câmpia Titu.
Sate de terasă – reprezintă un tip de sat care se află situat exclusiv pe terasele râurilor, aceste
fiind zonele cele mai favorabile pentru sit întrucât sunt zone ferite de inundaţii unde se pot practica
activităţi agricole în condiţii optime. În această categorie intră satele: Ghionea, Poenari, Româneşti,
Serdanu, Puţu cu Salcia .
Sate de terasă şi interfluviu – situate atât pe terasă cât şi pe interfluviu: Icoana, Vlăsceni,
Tomşani.
Satele de interfluviu - sunt mai puţin numeroase şi sunt dispuse pe interfluviul Argeș -
Dâmbovița divizat în interfluviile secundare: Sabar-Băi, Argeș-Sabar, Bai-Dâmbovița, Ciorogârla -
Dâmbovița, cu desfășurare paralelă pe direcția NV-SE sub formă de lunci înalte bogate în ape
freatice. Dintre satele de acest tip, amintim: Tărtăşeşti, Bâldana, Gulia, Slobozia Moară, Mereni,
Stăneşti ș.a.
Distribuţia aşezărilor pe aliniamente
Tipuri structurale de aşezări
Satele adunate au două subtipuri: sate adunate concentrate şi sate adunate aglomerate:
▪ satele concentrate au casele separate între ele prin curţi înguste iar drumurile şi străzile sunt
bine delimitate. Acest subtip include satele: Ulmi, Vizureşti, Decindea, Boteni, Ghimpaţi, Colacu,
Săbieşti, Brezoaia, Cojasca, Iazu, Fântânele, etc.
sate aglomerate au casele separate prin curţi largi şi terenuri închise pentru livezi şi culturi de
câmp specifice zonei. Acest subtip include satele: Malu Spart, Crivina, Cărpenişu, Joiţa,
Floreşti, Palanca, Lunguleţu, Oreasca, Serdanu, Poiana, Potlogi, Hagioaica, Teţcoiu, etc.
Tipuri de sate după forma vetrei
După forma vetrei, în Câmpia Titu au fost identificate următoarele categorii de aşezări:
sate cu formă poligonală (dreptunghiulară, triunghiulară, pătrată) şi vatră bine conturată:
Fusea, Suseni-Socetu, Colacu, Odobeşti, Mihai Vodă, Bolintin Deal, Ciocăneşti. Acestea
deţin 8,0% din totalitatea satelor;
sate cu formă liniară: Lunguleţu, Trestieni, Cosoba, Joiţa, Bâcu, Poiana, Bilciureşti,
Mătăsaru, reprezentând 9,2% din numărul satelor. O categorie aparte o formează satele cu
formă liniară – tentaculară în care forma liniară se îmbină cu cea digitată: Ulmi, Tomşani,
Crivina, Boteni, Brezoaele. Reprezentând 5,7% din totalul satelor, acestea se înşiră în lungul
unei ape curgătoare (Argeş, Colentina, Dâmboviţa) sau în lungul unui drum principal.
sate cu formă neregulată a vetrei din cauza extinderii gospodăriilor şi pe teritoriul moşiei:
Pitaru, Vlăsceni, Crivina, Potlogi, Fâtânele, Dâmbovicioara, Boteni, Crângaşi, Palanca,
Stoeneşti, Găiseni, Trestieni, etc. Acest tip de formă reprezintă 77,1% din totalitatea satelor
şi de regulă prezintă o tramă stradală dezordonată.
77,1%
9,2%
5,7%
8,0%
formă neregulată
formă liniară
formă linia-tentaculară
formă poligonala
Ponderea aşezărilor după forma vetrei
Tipuri de aşezări după textură După modul de dispunere a tramei stradale în cadrul vetrei, satele se grupează în:
sate cu textură rectangulară: reprezentate de 2 sate (2,3%): Fusea, Odobeşti;
sate cu textură neregulată reprezentate de 79 sate (90,9%): Bolintin Deal, Floreşti, Palanca,
Stoeneşti, Mătăsaru, Costeştii din Vale, Trestieni, Mavrodin, Iazu ş.a.
sate cu textură liniar-tentaculară: un singur sat (1,1%): Lunguleţu;
sate cu textură monoliniară: un singur sat (1,1%): Crovu;
sate cu textură biliniară: reprezentate de 4 sate (4,6%): Joiţa, Cosoba, Crivina, Poiana.
2,3%
90,9%
1,1%
1,1%
4,6%
textură poligonală
textură neregulată
textură liniar-tentaculară
textură monoliniară
textură biliniară
Ponderea aşezărilor după textură
Tipologia funcţională a aşezărilor
Aşezări rurale cu funcţii agricole în care populaţia activă din sectorul primar depăşeşte 50%.
Această categorie include totalitatea localităţilor rurale (100%)şi se diferenţiază în funcţie de variaţia
ponderii celor trei sectoare de activitate în:
- aşezări rurale cu funcţii agricole (unde P ≥70%, S < 25%, T <25%) sunt în număr de 10
localităţi (11,5%): Bilciureşti, Costeştii din Vale, Moşteni, Crovu, Bolintin Deal, Mihai Vodă,
Crivina, Malu Spart, Vizureşti, Oreasca. Aceste aşezări fac parte din categorii diferite de mărime.
- aşezări agricole cu pondere mare a populaţiei active în sectorul secundar (unde P <70%, S
>25%, T <25%) în număr de 34 (39,1%): Braniştea, Brezoaia, Urziceanca, Crângaşi, Mărunţişu,
Serdanu, Poiana, Tărtăşeşti, Mereni, Bălăneşti, ş.a.
- aşezări agricole cu tendinţă de diversificare funcţională (P <70%, S şi T echilibrate ca şi
pondere), în număr de 43 de localităţi (49,4%): Suseni-Socetu, Suseni, Brezoaele, Săveşti, Creţu,
Cojasca, Conţeşti, Tomşani, Fântânele, ş.a. Populaţia ocupată în sectorul secundar se ocupă cu
industria şi predominant cu construcţiile iar populaţia ocupată în sectorul terţiar lucrează în
învăţământ, instituţii administrative, în special în primării.
Caracteristici ale densităţii şi dispersiei aşezărilor
Densitatea aşezărilor
Analizată la nivel de unitate administrativă, valoarea densităţii aşezărilor variază în limite
foarte mari de la 4,8 localităţi la 100 km² (Tărtăşeşti) până la 18,4 localităţi la 100 km² (Ulmi). Aceste
variaţii foarte mari sunt în raport de dependenţă indirectă cu suprafaţa unităţii administrative şi
numărul localităţilor componente ale fiecărei unităţi administrative. Valorile mari ale densităţii
aşezărilor sunt în unităţi administrative care au în componenţă localităţi mici şi foarte mici, dar în
număr mare.
Dispersia aşezărilor
Indicele de dispersie după formula Demangeon
Valorile acestui indice variază la nivelul unităţilor administrative între 0 şi 5,9. Valorile nule
din cazul a două unităţi administrative se datorează faptului că cele două comune (Slobozia Moară şi
Cosoba) au în componență un singur sat. Valoarea cea mai ridicată, 5,9 (Ulmi) este specifică zonelor
de câmpie şi evidenţiază un grad ridicat de concentrare a comunei. Valorile mai mici de 1 din cele 8
unităţi administrative evidenţiază dispersia foarte mică şi deci nivelul ridicat de concentrare a
aşezărilor.
Indicele de dispersie Chiffre
În comparaţie cu primul tip de indice acesta este mai complex întrucât utilizează pe lângă date
legate de numărul de locuitori şi elemente legate de aşezări (distanţa dintre aşezări, numărul aşezărilor,
suprafaţa administrativă). În urma calculării acestui indice la nivel de unitate administrativă, s-au
obţinut valori cuprinse între 0 şi 737,9.
Categorii de mărime demografică a aşezărilor şi comunelor
Evoluţia numărului de localităţi pe grupe de mărime demografică (1910-2010)
În intervalul 1910-2010 în Câmpia Titu s-au dezvoltat sate predominant din categoria celor
mijlocii, mari şi foarte mari grupele fiind analizate atât numeric cât şi ca pondere.
Satele mici şi foarte mici (< 500 locuitori). În intervalul analizat satele au avut următoarea
evoluţie:
- satele foarte mici (<100 locuitori) s-au menţinut ca şi număr în anul 2010 (Oreasca, Heleşteu,
Gămăneşti, Călugăreni) faţă de anul 1910 (Poşta Lăzărescu, Oreasca, Heleşteu, Căscioarele) 4 sate iar
ca pondere aceasta a oscilat între 4,3% şi 4,6%.
- satele mici (101-500 locuitori) au avut oscilaţii pe parcursul intervalului 1910-2010. Cele din
categoria 101-250 locuitori au variat de la 3 sate în anul 1910 la 5 sate în anul 2010. Satele cu
populație cuprinsă între 251-500 locuitori au variat între 18 şi 10 sate pe parcursul intervalului.
Satele mijlocii (501-2000 locuitori) au avut următoarele evoluţii:
- cele între 501-1000 locuitori au avut o evoluţie descendentă, de la 35 sate în anul 1910 la 21
sate în anul 2010 lucru care s-a datorat faptului că o serie de aşezări rurale au trecut în categorii de
mărime demografică superioare (Brezoaele, Moşteni, Ulmi, Fântânele, Teţcoiu, ş.a.). Ponderea acestei
categorii a scăzut pe durata intervalului analizat de la 37,6% până la 24,1%.
- cele între 1001-1500 locuitori au crescut ca număr de la 7 în anul 1910 la 14 în anul 1966 şi
până la 19 în anul 2010 datorită faptului că o serie de aşezări de mărime demografică mică şi-au
schimbat statutul (Suseni, Crivina, Odobeşti, Bâcu, Pitaru, Poenari ş.a.). Astfel, ponderea acestei
categorii a crescut pe parcursul intervalului de la 7,5% la 21,8%.
- cele între 1501-2000 locuitori au avut o evoluţie slabă, numărul satelor fiind relativ stabil,
7 sate la începutul intervalului, 6 sate în anul 1966 şi 8 sate în anul 2010. Ca şi pondere
oscilaţiile au fost reduse, între 27,5% şi 9,2%. Majoritatea satelor au rămas în această
categorie pe parcursul intervalului (Trestieni, Tărtăşeşti, Brezoaele, Braniştea) iar trei sate au
intrat în categoria celor mari (Lunguleţu, Bolintin Deal, Floreşti).
Satele mari (2001-4500 locuitori) au existat în Câmpia Titu pe parcursul întregului interval
analizat dar numărul lor a cunoscut o evoluţie ascendentă, de la 12 sate în anul 1910 la 20 de sate în
anul 2010. Ca şi pondere, aceasta a crescut de la 12,9 % până la 23%. Trei sate depăşeau în anul 2010
pragul de 4000 locuitori (Floreşti, Bolintin Deal, Lunguleţu), datorită în mare parte bilanţului
migratoriu pozitiv care a compensat valorile mici ale celui natural.
Particularităţile dezvoltării durabile a aşezărilor omeneşti din Câmpia Titu
Elemente de restrictivitate în dezvoltarea durabilǎ
Dezvoltarea durabilǎ a acestui spaţiu poate fi frânatǎ cel puţin în prezent de existenţa unor
factori restrictivi, precum:
existenţa unor numeroase vǎi parǎsite rezultate din schimbarea cursurilor râurilor datoratǎ
caracterului subsident al câmpiei Titu, limitând spaţiul destinat locuirii şi folosinţa agricolǎ şi
modificând în timp aspectul mediului;
meandrarea puternicǎ a râurilor Sabar, Şuţa, Ilfov, Sărata care duce la degradarea terenurilor;
excesul de umiditate din anumite sectoare datorat prezenţei apei freatice la micǎ adâncime
care duce la eliminarea acestor suprafeţe din circuitul agricol;
poluarea solului cu îngrǎşǎminte chimice folosite necorespunzǎtor sau cu diferite substanţe
provenite în urma scurgerilor din conducte perforate sau poluarea solului cu ţiţei şi apǎ sǎratǎ
(schela de exploatare a petrolului de la Titu);
poluarea apelor freatice cu substanţe provenite de la complexul zootehnic din zonǎ, pânza
freaticǎ depǎşind limitele admisibile la amonic, azoţi şi cloruri;
grosimea redusǎ a profilului de sol şi conţinutul ridicat de schelet care influenţeazǎ potenţialul
productiv al solului.
VI. SPECIFICUL POTENŢIALULUI ECONOMIC AL SPAŢIULUI RURAL
Agricultura și specificul agricol al Câmpiei Titu
Agricultura reprezintă activitatea de bază a populației din Câmpia Titu și totodată principala
sursă de asigurare a produselor alimentare.
În urma analizei structurii populației rurale din Câmpia Titu s-a observat predominarea
utilizării arabile a regiunii, în proporție de peste 90%. În anul 2010, 64% din populația câmpiei era
ocupată în agricultură, valorile de peste 50% fiind caracteristice tuturor celor 23 unități administrative.
În intervalul 1992-2010, numărul salariaților din agricultură a oscilat, astfel încât dacă în anul 1992 era
de 24776 salariați, în anul 2002 numărul acestora s-a redus până la 23525 salariați pentru ca în anul
2010 să crească ușor până la 24551 salariaţi. Scăderea din anul 2002 s-a datorat desființării CAP-urilor
după anul 1992 iar creșterea ce a urmat anului 2002, a fost determinată de înființarea unor ferme
zootehnice.
Modificări în structura utilizării terenurilor agricole
Modificările în structura utilizării terenurilor agricole au început să se producă în secolul al
XIX-lea, când debutează procesul de despădurire și desțelenire a stepei în scopul obținerii de noi
terenuri agricole. Acest lucru a fost determinat de apariția posibilității extinderii comerțului după
Tratatul de la Adrianopole din anul 1829 astfel încât la jumătatea secolului peisajul țării se modificase
substanțial. Din acest moment pădurile și stepa pierd teren în favoarea terenurilor arabile.
Alte mutații au fost cauzate de lucrările de îmbunătățiri funciare sau în urma adoptării unor
măsuri de comasare a fostelor și micilor proprietăți în mari structuri de producție cooperatiste și de stat
din perioada de după 1989. Câmpia Titu a fost supusă alături de alte regiuni intenselor procese de
desecare, îndiguire și construire de sisteme de irigații începând cu secolul XX. Anumite mutații s-au
produs și în urma aplicării legilor funciare 18/1991, 169/1997 și 1/2000, care se refereau la acordarea
terenurilor agricole în proprietate privată.
După anul 1990, activitățile agricole din Câmpia Titu intră în regres treptat, întrucât
suprafețele agricole se reduc la fel și calitatea acestor terenuri ceea ce are efecte evidente asupra
producțiilor care nu mai se ridică la nivelul calitativ al celor din anii anteriori și nici la valoarea
cantitativă a producției din anii de dinainte de 1990.
Evoluția structurii și modului de folosință a terenurilor agricole în intervalul 1977-2009
În anul 2009, suprafața ocupată de terenurile agricole era de 67301 hectare, reprezentând
94,8% din suprafața totală a Câmpiei Titu în timp ce spațiul neagricol deținea 3692 hectare, respectiv
5,2% din suprafața totală a regiunii. La nivelul anul 2009, structura spațiului agricol avea următoarea
componență: suprafață arabilă – 63811 ha, pășuni – 3214 ha, livezi – 104 ha, vii – 109 ha, fânețe – 28
ha. În intervalul 1977-2009 se observă o ușoară reducere a suprafeței ocupate de terenurile agricole, de
la 72490 ha în anul 1977 la 67301 ha în anul 2009.
Suprafața ocupată cu fânețe s-a redus continuu de la 76 ha în anul 1977 la 64 ha în anul 1992
și până la 28 ha în anul 2002, după care a rămas constantă până în prezent. Aceeași situație există și în
cazul suprafețelor acoperite de vii care s-au redus în ritm accentuat de la 371 ha în anul 1977 până la
109 ha în prezent lucru care poate fi observat și în privința suprafețelor deținute de livezi (de la 398 ha
în anul 1977 până la 104 ha în anul 2009). În cazul acestora scăderea a fost de asemenea însemnată, de
la 398 ha la începutul intervalului, la 149 ha în anul 1992 și respectiv 104 ha în anul 2009.
Structura și modul de folosință a terenurilor agricole (1977-2009) Anii/Mod de
utilizare (ha) 1977 1992 2002 2010
Arabil 69319 66633 66658 63811
Pășuni 2268 3659 3574 3214
Fânețe 76 64 28 28
Vii 186 182 111 109
Livezi 398 149 106 104
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița și Giurgiu
Creşterea animalelor
Analiza evoluţiei efectivului de animale în intervalul 1977-2009 la nivel de unitate
administrativă, evidenţiază evoluţii oscilatorii ale diferitelor categorii de animale. Astfel: bovinele au
înregistrat scăderii ale efectivului cu 43,6%, porcinele au înregistrat creşteri semnificative, cu 59,2%,
ovinele s-au redus ca efectiv cu 38,5% iar păsările au înregistrat creşteri cu 54,9%. Reducerea
efectivelor de bovine şi ovine este corelată cu suprafaţa redusă şi în scădere a suprafeţelor ocupate de
păşuni şi fâneţe precum şi închiderea unor complexe zootehnice care nu au mai fost susţinute financiar
de către stat sau cu tendinţa de îmbătrânire demografică a populaţiei care se orientează spre creşterea
altor categorii de animale (porcine, păsări).
Cultura plantelor (1992-2009)
Monoutilizarea agricolă a terenurilor, respectiv arabilă este un lucru evident în structura
culturilor agricole unde trei pătrimi din suprafața arabilă o dețin cerealele, respectiv grâul și porumbul
care în anul 2009 aveau 62,1% din suprafața arabilă.
Evoluția ponderilor principalelor culturi (1992-2009)
Tip de
cultură Grâu Porumb Floarea-soarelui Cartof Legume
Anii 1992 2002 2010 1992 2002 2010 1992 2002 2010 1992 2002 2010 1992 2002 2010
Supr.
cultivată 12728 13532 13422 25312 21394 22634 3145 2972 3432 4400 6615 6144 1714 1810 2225
Ponderea
din arabil (%) 20,9 23,2 23,3 41,6 36,7 39 5,2 5,1 5,9 7,2 11,3 10,6 2,8 3,1 3,8
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița și Giurgiu
Evoluţia efectivului de bovine şi porcine (1977-2009) şi densitatea acestora (2009)
Evoluţia efectivului de ovine (1977-2009) şi densitatea acestora (2009)
Particularităţi ale dezvoltării durabile a agriculturii în Câmpia Titu
Posibilități de dezvoltare a agriculturii durabile în Câmpia Titu
Promovarea dezvoltării durabile a agriculturii în Câmpia Titu, presupune o serie de măsuri
care trebuie întreprinse în următoarele direcții:
schimbarea mentalității populației – lucru destul de dificil în prezent, întrucât oameni sunt
destul de reticenți la orice modificare din cauza lipsei de informație și din cauza faptului că încă nu
conștientizează efectul pe termen lung al practicilor agricole din prezent, fiind interesați mai mult să
obțină resursele de hrană necesare existenței și mai puțin să facă ca acest lucru să fie posibil fără
riscuri și în viitor.
restructurarea agriculturii practicată în prezent – reprezintă măsura de bază care poate fi
îndeplinită dacă se are în vedere: eficientizarea potențialului de producție a fondului funciar agricol,
încurajarea pluriactivității în agricultură, diversificarea serviciilor în agricultură, asigurarea
producătorilor contra factorilor de risc, continuarea și accelerarea privatizării agriculturii, accesul la
input-uri, realizarea unei finanțări viabile.
creșterea producției cu costuri reduse – creșterea producției astfel încât să asigure necesitățile
alimentare ale omenirii și materia primă necesară unor ramuri industriale cât și organizarea pe baze
moderne a spațiului agrar, depind în mare măsură de mecanizarea și chimizarea agriculturii, de
introducerea unor metode agrotehnice avansate și descoperirea unor noi soiuri de plante și rase de
animale mai productive.
conservarea și protecția mediului înconjurător - se referă la protejarea principalelor
componente ale sale: aer, apă, sol. În câmpia Titu, acestea pot fi afectate în urma practicării
agriculturii, astfel încât trebuie întreprinse o serie de măsuri cu caracter preventiv. Creșterea
animalelor reprezintă o cauză a degradării solului (pășunat excesiv, compactarea și eroziune), apei
(deșeuri de origine animală) și aerului (emisii de dioxid de carbon provenite de la bălegarul folosit ca
îngrășământ) la care se adăugă agricultura ce influențează caracteristicile apei, aerului și solului prin
chimizare necorespunzătoare (contaminarea surselor de apă cu metale grele, nitrați și alte otrăvuri,
dispariția unor specii sau a prădătorilor naturali), eroziunea solului, aplicarea nerațională a
mecanizării.
folosirea unor tehnici care să fie viabile timp îndelungat și a investițiilor – investițiile se
referă la fermele agricole care vizează ameliorarea calitativă a producției, reducerea costurilor (pentru
materiale, îngrășăminte chimice, pesticide), protejarea mediului și ameliorarea peisajului, asigurarea
unei creșterii normale a animalelor, încurajarea pluriactivității.
cheltuieli pentru resursele umane în trei direcții: susținerea fermierilor tineri, încurajarea
pensionării anticipate, stimularea formării profesionale.
dezvoltarea rurală a teritoriului exploatărilor agricole prin delimitarea suprafețelor noilor
proprietari, constituirea de asociații, definirea rețelei de drumuri, corelarea limitelor proprietăților cu
schema hidrotehnică a amenajărilor de îmbunătățiri funciare. formarea unei agriculturi competitive –
care să asigure un surplus economic destinat propriei dezvoltări și care să contribuie la realizarea unui
echilibru general;
dezvoltarea unei agriculturi durabile pe principii ecologice care să producă bunuri
agroalimentare curate și care să nu cadă pradă poluării;
dezvoltarea unor activități agricole care să ducă la creșterea calității vieții fermierilor și
populației rurale și care să asigure o egalitate a veniturilor producătorilor din agricultură cu a altor
categorii socio-economice.
menținerea corelației între cantitate, calitate și structura alimentelor și conservarea calității
mediului înconjurător.
asigurarea unui sprijin financiar pentru populație în scopul învestirii lui în dezvoltarea
agriculturii
Premise ale practicării agriculturii ecologice în Câmpia Titu
Oportunităţi şi restricţii în dezvoltarea agriculturii ecologice în Câmpia Titu
Dintre oportunităţi trebuie menţionate în special, următoarele:
● distanța – reprezintă dimensiunea spaţială a separării din punct de vederea al efortului fizic
şi costurilor necesare parcurgerii ei cât şi din punct de vedere temporal. Distanţele faţă de capitală şi
centrele urbane din vecinătate (Piteşti, Ploieşti, Târgovişte, Găeşti) sunt reduse ceea ce în
eventualitatea dezvoltării agriculturii ecologice face posibil transportul lesnicios al produselor, în timp
scurt şi în condiţii optime.
● accesibilitatea – Câmpia Titu reprezintă un areal accesibil consumatorilor şi producătorilor
şi constituie astfel un avantaj important pentru dezvoltarea agriculturii ecologice şi pentru efectuarea
schimburilor de produse şi servicii.
● localizarea relativă – este de asemenea favorabilă dacă luăm în calcul apropierea de capitală
şi de unele centre urbane sau apropierea de căile de comunicaţie.
● spaţiul – factor geografic fundamental, necesar dezvoltării agriculturii ecologice, prezintă
importanţă întrucât Câmpia Titu este o zonă integrată în sfera de influenţă a omului, putând fi utilizat
şi organizat eficient în vederea obţinerii unor rezultate optime
● mediul – este favorabil dezvoltării agriculturii ecologice, având în vedere faptul că peisajul
natural şi elementele sale (apă, sol, relief, climă) sunt responsabile pentru dezvoltarea agriculturii
ecologice;
● căile de transport – sunt necesare şi indispensabile pentru comercializarea produselor
agricole ecologice
● irigaţiile – au un rol deosebit de important luptând împotriva efectului negativ al lipsei sau
insuficienţei apei din precipitaţii. Regiunea dispune de sisteme de irigaţii care pot suplini deficitul de
1540
36
21374773
174
140
58
58
108
390
Cultivarea legumelor, cerealelor
Creşterea animalellor
Comerţ cu produse alimentare
Comerţ cu produse nealimentare
Comerţ cu material lemnos
Transport de mărfuri
Transport de persoane
Construcţii
Fabrici prod. de morărit
Colectarea şi epurarea apelor uzate
Activ. imobiliare
Comerţ cu produse intermediare
Alte activităţi
apă prin alimentare cu apă din râuri (Argeş, Dâmboviţa , Sabar etc.) sau din lacuri: Vizureşti,
Ciocăneşti, Ghimbaţi.
● forţă de muncă - agricultura în general necesită un potenţial ridicat de mână de lucru deşi în
ultima perioadă tendinţa este de înlocuire a forţei de muncă cu maşini şi utilaje performante care să
reducă efortul fizic, timpul necesar lucrărilor şi care să crească productivitatea agricolă.
Activităţi economice
Nivelul de diversificare a activităţilor economice în prezent
La nivelul anului 2010, la Registrul Comerţului din Dâmboviţa şi Giurgiu, în cele 23 de unităţi
administrative din Câmpia Titu, existau 1197 societăţi comerciale, dintre care 540 societăţi comerciale
în unităţile administrative dâmboviţene şi 657 societăţi comerciale în unităţile administrative
giurgiuvene dintre care se detaşează comuna Floreşti-Stoeneşti cu 138 de societăţi comerciale cu
activităţi extrem de variate dar cu predominarea celor cu activitate în construcţii.
În anul 2010, în toate cele 87 de localităţi rurale ale Câmpiei Titu funcţionau societăţi
comerciale de mărimi şi importanţă diferită toate având activitate în prezent, cele mai active fiind
considerate a fi unităţile administrative: Potlogi cu 108 societăţi comerciale, Ulmi cu 136 societăţi
comerciale, Bolintin Deal cu 119 societăţi comerciale şi Floreşti-Stoeneşti cu 138 societăţi comerciale.
Aceste 4 comune deţin 48,9% din numărul societăţilor comerciale din Câmpia Titu, iar activitatea de
baza o reprezintă construcţiile rezidenţiale şi nerezidenţiale. Societăţile comerciale care desfăşoară
activitate în prezent în Câmpia Titu acoperă domenii variate, dar s-a constatat predominarea
activităţilor din sfera construcţiilor, transportului rutier de marfă şi comerţului cu produse alimentare
dar şi nealimentare.
Societățile comerciale după domeniul de activitate desfășurat (2010)
Transporturile şi căile de comunicaţie
Câmpia Titu beneficiază de o reţea de transport pe uscat bine reprezentată şi variată, alcătuită
din căi ferate, drumuri naţionale, judeţene şi comunale care acoperă întreg arealul câmpiei, făcând
posibil accesul în zonă din toate părţile şi realizând legături lesnicioase între toate localităţile câmpiei
cât şi între acestea şi localităţile rurale şi urbane din vecinătate.
Bogata reţea rutieră oferă posibilitatea unor legături lesnicioase între toate localităţile
Câmpiei Titu precum şi între acestea şi centre situate la periferie mai apropiate sau la distanţă
astfel încât, nicio localitate nu rămâne izolată în raport cu celelalte.
Căile de comunicație
VII. INFRASTRUCTURA FIZICĂ ŞI SOCIALĂ
Fondul locativ
Creşterea numărului de locuinţe a fost mai accentuată în intervalul 1992-2002, când numărul
de locuinţe a crescut cu 5,6% faţă de partea a doua a intervalului (2002-2010) când creşterea a fost
slabă, cu numai 1,2%. Creşterea mai accentuată din prima parte s-a datorat faptului că populaţia din
câmpie a decis investirea resurselor financiare în case noi cu grad de confort mai ridicat şi cu dotări
tehnico-edilitare mai bune. Dacă luăm în calcul faptul că în acest interval populaţia câmpiei s-a redus
numeric, această situaţie este practic un paradox.
În a doua parte a intervalului analizat, creşterea numărului de locuinţe a fost de 1,2% şi chiar
dacă la nivelul câmpiei evoluţia numerică a populaţiei a fost descendentă dar nu alarmantă, situaţia
poate fi motivată prin creşterea în ritm mai accentuat al populaţiei din anumite unităţi administrative
(Bilciureşti, Ulmi, Bolintin Deal, Bolintin Vale, ş.a.) care a atras creşterea numărului de locuinţe în
câmpie.
Numărul mediu de persoane/locuinţă a fost urmărit ca şi mod de evoluţie pentru anii de
referinţă 2002 şi 2010. Modificările nu au fot remarcabile întrucât valorile acestui indicator s-au redus
doar cu 0,1 de la 2,9 persoane/locuinţă în anul 2002 până la 2,8 persoane/locuinţă în anul 2010. Acest
lucru s-a datorat stagnării valorilor într-un număr mare de comune (Bilciureşti, Braniştea, Ciocăneşti,
Poiana, Floreşti-Stoeneşti, ş.a.) și reducerii valorilor în unele unităţi administrative dar în proporţie
foarte mică: Brezoaele, Conţeşti, Ulmi, Titu, Slobozia Moară ş.a., fiecare cu 0,1.
Evoluția numărului de locuințe (1992-2010)
Suprafaţa locuibilă a câmpiei Titu în anul 2010 era de 1.733.888 m², valoarea fiind una
ridicată în comparaţie cu alte unităţi fizico-geografice, lucru care se datorează potenţialului de habitat
al cadrului natural şi numărului ridicat de locuitori din câmpie care a determinat construirea
locuinţelor pe suprafeţe extinse. Pentru o mai bună apreciere a evoluţiei acestui element a fost
calculată suprafaţa medie pe locuinţă atât pentru anul 2002 cât şi pentru 2010.
Indicatori ai fondului locativ (2002- 2010)
Unitatea
administrativă
Suprafața
medie/locuință (m2)
Suprafaţa medie
locuibilă/persoană (m2)
Nr. mediu de
persoane/locuinţă
2002 2010 2002 2010 2002 2010
Bilciureşti 33,7 31,8 16,8 15,7 2,0 2,0
Bolintin Deal 43,3 46,7 13,1 14,0 3,3 3,3
Bolintin Vale 40,7 38,2 12,7 12,1 3,2 3,2
Braniştea 40,1 39,0 14,4 14,0 2,8 2,8
Brezoaele 38,0 36,8 15,7 16,3 2,4 2,3
Ciocăneşti 37,9 37,2 12,9 13,0 2,9 2,9
Cojasca 33,7 33,6 7,9 7,6 4,3 4,4
Conţeşti 39,2 35,2 16,0 14,9 2,5 2,4
Cosoba 43,6 45,6 - 19,9 - 2,3
Costeștii din Vale 33,7 33,4 11,2 10,9 3,0 3,1
Florești-Stoenești 39,0 38,1 11,9 11,5 3,3 3,3
Găiseni 38,7 38,6 11,8 11,7 3,3 3,3
Joița 39,6 38,2 7,8 19,8 5,0 1,9
Lunguleţu 43,5 43,2 14,9 14,9 2,9 2,9
Mătăsaru 41,0 40,0 12,1 12,6 3,4 3,2
Odobeşti 35,3 34,5 12,9 13,0 2,7 2,6
Poiana 40,2 38,5 14,1 13,8 2,8 2,8
Potlogi 37,9 36,9 12,8 12,3 3,0 3,0
Răcari 39,8 38,3 15,7 16,1 2,5 2,4
Slobozia Moară 43,2 42,4 18,0 18,7 2,4 2,3
Tărtăşeşti 54,1 47,3 22,9 21,1 2,4 2,2
Titu 40,1 39,5 14,5 14,8 2,8 2,7
Ulmi 33,6 33,5 7,5 7,6 4,5 4,4
Media 40,7 38,6 12,9 14,2 2,9 2,8
Reţeaua şcolară
În prezent reţeaua şcolară a Câmpiei Titu se compune din 55 de şcoli primare şi gimnaziale şi
un liceu în localitatea Tărtăşeşti cu profil agricol dar învăţământul este reprezentat pe teritoriul
câmpiei printr-o reţea şcolară bine conturată încă din secolul al XVII-lea astfel încât regiunea se
bucură de tradiţie şi continuitate de-a lungul secolelor în domeniul educaţiei.
Şcolile primare şi gimnaziale din prezent sunt răspândite uniform pe teritoriul câmpiei fiind
prezente în toate cele 23 de unităţi administrative. Cele mai multe unităţi şcolare sunt în Titu şi
localităţile componente şi în comuna Ulmi iar cele mai puţine în comune precum Cosoba, Poiana,
Braniştea, Slobozia Moară.
Rețeaua școlară din Câmpia Titu (2010)
În privinţa nivelului de instruire al populației situația a fost analizată la nivelul anului 2002 şi
a înregistrată următoarea situaţie: 929 persoane, respectiv 1,01% erau persoane cu studii superioare de
lungă durată, cu ponderi mai mari în localităţile: Bolintin Deal (3,1%), Mătăsaru (2,8%), Poiana
(3,9%), Cosoba (4,3%) şi ponderi foarte reduse în Zidurile, Cojasca, Slobozia Moară, Crovu, cu
ponderi sub 0,5%. Cu toate aceste în peste 50% din localităţile câmpiei (51 localităţi) nu existau
persoane cu astfel de studii.
15,1%
13,3%
29,8%
28,1%
10,8%1,0%
0,2%1,7% superior de lungă durată
superior de scurtă durată
postliceala și maiştri
liceal
profesională/ucenici
gimnazial
primar
analfabeţi
Nivelul de instruire a populației (2002)
Reţeaua sanitară
În Câmpia Titu în prezent la nivelul localităţilor analizate există două spitale, un centru de
sănătate şi o serie de cabinete medicale individuale de familie şi stomatologice, atât de stat cât şi
private. Acestora li se adaugă farmacii private şi un laborator de tehnică dentară privat. În aceste
unităţi se desfăşoară operaţiuni mai simple, în cazul situaţiilor grave, bolnavii fiind orientați spre
spitalele şi unităţile sanitare din oraşele apropiate.
Activitatea acestor cabinete medicale se desfăşoară cu program redus, medicii venind la
cabinet doar de 2-3 ori pe săptămână întrucât activează la mai multe unităţi sanitare. În anul 2010, în
cele 87 de localităţile componente ale celor 23 unităţi administrative exista un spital pentru tratarea
bolnavilor de TBC la Floreşti, un centru de sănătate la Ghergani, un spital la Bolintin Deal şi 45 de
cabinete medicale individuale dintre care două private, 24 cabinete stomatologice, dintre care patru
private şi 24 de farmacii în marea lor majoritate private. Cabinetele individuale ale medicilor de
familie existau în toate unităţile administrative şi variau între 1 şi 4 cabinete (Titu). Se remarcă
numărul mare de cabinete stomatologice de stat, 20 cabinete şi numărul mare de farmacii private, 22
farmacii.
Rețeaua sanitară din Câmpia Titu (2010)
VIII. ANALIZA SWOT – METODĂ ESENŢIALĂ PENTRU FUNDAMENTAREA
STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE RURALĂ A CÂMPIEI TITU
Rezultatele analizei SWOT PUNCTE TARI
Aşezare în zonă joasă de câmpie și relief
cu aspect de câmpie netedă;
Climat temperat continental moderat cu
influenţe de tranziţie;
Potenţial demografic ridicat;
OPORTUNITĂȚI
Promovarea unor programe de investiţii
având în vedere rolul favorabil al cadrului
natural pentru aşezări şi agricultură;
Posibilitatea accesării Fondurilor
Structurale;
Reţea de drumuri rutiere şi feroviare de
importanţă naţională şi judeţeană şi locală
în mare parte modernizate;
Pondere mare a terenurilor arabile în
totalul terenurilor agricole (94,8%);
Folosirea îngrăşămintelor naturale în
agricultură care oferă posibilitatea
practicării agriculturii ecologice;
Atmosferă mai puţin poluată și calitate
bună a factorilor de mediu;
Absenţa unor centre de poluare majore.
Posibilitatea reconversiei profesională în
cadrul unor unităţi specializate;
Suplimentarea fondurilor europene cu cele
pentru reabilitarea infrastructurii sanitare şi
şcolare;
Posibilităţi de practicare a agriculturii
ecologice și de dezvoltare durabilă a
agriculturii;
Posibilităţi de extindere a unor activităţi
ecologice;
Posibilitatea împăduririi anumitor areale.
PUNCTE SLABE
Prezenţa fenomenului de subsidenţă şi
înmlăştinire;
Deficit de umiditate în anumite perioade
ale anului când valoarea precipitaţiilor
ajunge la 200-300mm/an;
Bilanţ natural negativ (-2,4‰) și tendinţă
generală de îmbătrânire demografică;
Nivel scăzut de instruire a populaţiei;
Infrastructură tehnico-edilitară slab
dezvoltată;
Practicarea unei agriculturi predominante
de subzistenţă;
Lipsa activităţilor turistice și a fondului
forestier;
Existenţa unui număr redus de staţii de
epurare şi spaţii pentru depozitarea
corespunzătoare a deşeurilor.
RISCURI
Extinderea şi accentuarea unor fenomene
de risc: secete, inundaţii, eroziunea
terenurilor;
Lipsa informaţiilor cu privire la Fondurile
Structurale;
Absenţa locurilor de muncă şi veniturile
mici au determinat deplasarea populaţiei
active în afara câmpiei;
Reducerea ponderii populaţiei active;
Interes relativ scăzut pentru a investi în
zonă;
Continuitate în practicarea agriculturii de
subzistenţă,
Slaba educaţie în domeniul ecologic;
Manifestarea indiferenţei din partea
populaţie faţă de protecţia mediului.
IX. IMPACTUL NEGATIV AL FACTORILOR NAURALI ŞI ANTROPICI ASUPRA
CALITĂŢII MEDIULUI ŞI EVOLUŢIEI PEISAJULUI CÂMPIEI TITU
Starea actuală a factorilor naturali şi sursele de poluare a acestora
De-a lungul timpului, spaţiul rural din Câmpia Titu s-a confruntat cu o serie de modificări de
natură economică, demografică dar mai ales ecologică impuse de dezvoltarea societăţii, modificări care
în cea mai mare parte au avut efecte negative asupra mediului din acest spaţiu rural. Trebuie să
menţionăm faptul că acţiunile care se desfăşoară în cadrul mediului înconjurător determină dezechilibre
în evoluţia componentelor fără viaţă ale mediului ambiant care se pot transpune uneori în perturbări
ecologice cu efecte serioase asupra mediului de viaţă al omului şi animalelor, cu implicaţii serioase
asupra vieţii şi sănătăţii, care pot degenera în fenomene de degradare cu amploare din ce în ce mai
mare. De aceea am considerat a fi necesar să pornesc de la analiza situaţiei actuale a factorilor naturali
(apă, aer sol) şi apoi să evidenţiez principalele surse de poluare din spaţiul rural precum şi modalităţile
de diminuare a impactului asupra mediului.
Situaţia actuală a componentelor naturale prezentă la nivelul câmpiei Titu trage un semnal de
alarmă pentru autorităţi şi populaţie care trebuie să conştientizeze faptul că dorinţa şi posibilitatea
obţinerii unor recolte mari în prezent se poate reflecta pe termen lung într-o degradare a cadrului
natural care poate fi greu de frânat sau chiar imposibil de aceea se impune adoptarea unor măsuri
corecte menite să refacă echilibrul natural ale mediului şi să ducă la îmbunătăţirea calităţii acestuia.
Posibilităţi de reducere a impactului surselor de poluare asupra mediului în spaţiul rural
din Câmpia Titu
Pe lângă factorii naturali a căror acţiune de cele mai multe ori nu ţine de voinţa omului întrucât
hazardele naturale se produc spontan şi uneori nu pot fi prevenite şi nici stopate omul fiind doar martor
al efectelor lor asupra mediului, factorii antropici au implicare mult mai nocivă întrucât din dorinţa tot
mai pregnantă de creştere cantitativă a producţiei în agricultură sau în industrie nu se mai ţine cont şi de
presiunea care se exercită asupra mediului.
Agricultura ecologică permite obţinerea unor produse de calitate superioară pe baza solurilor
foarte fertile, exclude utilizarea fertilizanţilor artificiali, dar susţine lucrările de îmbunătăţiri funciare,
precum şi adoptarea unor tehnologii nepoluante. Agricultura ecologică se află în strânsă dependenţă cu
agricultura durabilă care poate proteja mediul prin: aplicarea fertilizanţilor în funcţie de necesităţile
plantelor cultivate; drenajul adecvat al apei în sol pentru evitarea înmlăştinirilor, salinizării solului şi
eroziunii acestuia; rotaţia culturilor cu scopul de a evita eroziunea solului; combaterea principalilor
dăunători ai culturilor agricole.
Pentru o dezvoltare armonioasă a regiunii este necesar să se treacă la practicarea unei
agriculturi ecologice, pe principii moderne care sa aducă cât mai puţine prejudicii mediului şi totodată
să se acorde atenţie sporită protecţiei lui la nivelul tuturor componentelor sale naturale. De asemenea se
poate practica şi o agricultură intensivă dar modernă care să îmbine metode variate dar care corelate să
ducă la îndeplinirea obiectivelor propuse. Aceste metode includ: mecanizarea, chimizarea, folosirea
sistemelor de irigaţii, combaterea dăunătorilor, creşterea fertilităţii solului, protecţia plantelor, lucrări
agrotehnice şi agrofitotehnice.
CONCLUZII
Lucrarea de faţă, „ Câmpia Titu - Studiu de geografie rurală” - a fost realizată ca un studiu
complex care face de asemenea obiectul unei teze de doctorat. Pe parcursul elaborării acestui studiu, s-
a urmărit aducerea în prim-plan a unor elemente definitorii şi în acelaşi timp de actualitate care să
poată crea o imagine cât mai reală a arealului studiat.
Fiind concepută ca un studiu de geografie rurală, care nu s-a mai realizat până în prezent,
lucrarea se doreşte a fi originală dar şi de interes ştiinţific întrucât aduce în atenţie o multitudine de
fenomene studiate în amănunt. Din acest studiu elaborat cu mare interes se pot evidenţia o serie de
aspecte definitorii pentru arealul studiat care urmăresc să ofere o imagine a specificului Câmpiei Titu.
Spaţiul rural se conturează ca un spaţiu complex care reuneşte atât peisaje naturale intacte cât
şi antropizate în care există dotări tehnico-edilitare şi infrastructură specifică şi care se prezintă ca un
spaţiu deschis cu dinamică continuă. Potrivit conceptului de dezvoltare rurală al Uniunii Europene, se
urmăreşte păstrarea în spaţiul rural a unor comunităţi rurale „nealterate”, menţinerea tradiţiilor şi
culturii, îmbunătăţirea infrastructurii, crearea unor noi locuri de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de
viaţă precum şi protecţia şi conservarea mediului înconjurător.
Spaţiul rural trezeşte interes şi datorită funcţiilor sale care au fost menţionate în Carta
Europeană a Spaţiului Rural, şi se referă la: funcţia economică având ca principal element agricultura,
considerată ca fiind funcţia de bază, funcţia ecologică cu scop de a proteja şi conserva spaţiul rural şi
funcţia social-culturală care are drept scop stabilirea unor relaţii sociale între membrii comunităților
rurale.
Atenţia s-a îndreptat apoi şi spre definirea noţiunii de „habitat rural”, care reprezintă un
teritoriu amenajat sau o arie geografică unde se desfăşoară o serie de activităţi economice şi sociale ale
omului şi care frecvent depăşeşte limitele perimetrului construibil al localităţii şi include suprafeţe
destinate activităţilor de muncă, de circulaţie şi recreere, fiind o componentă a mediului rural.
Fiind localizată într-o regiune joasă, în partea central-sudică a României face parte din
sectorul central-estic al Câmpiei Române, denumit Câmpia Ialomiţei. Prin poziţia geograficǎ extrem
de favorabilǎ, Câmpia Titu se constituie într-un areal propice dezvoltării aşezǎrilor omeneşti, întrucât
ne aflǎm într-o zonǎ de câmpie, unde altitudinea reliefului este redusǎ, climatul temperat continental
de tranziţie, reţeaua hidrograficǎ bine reprezentatǎ, solurile în cea mai mare parte fertile, toate aceste
caracteristici contribuind la apariţia şi dezvoltarea de-a lungul timpului a numeroase localităţi.
O privire generală ne indică faptul că relieful are aspectul unei câmpii joase de subsidență cu
frecvente procese de colmatare. Fenomenul de subsidență activă poate fi ușor de surprins pe teren mai
ales în zona convergenței hidrografice Titu-Potlogi. Altitudinea este redusă şi scade dinspre NV, de la
170-190 m, spre SE unde ajunge la 50 m.
În ansamblu, cadrul natural ca şi suport pentru om şi activităţile sale este favorabil: relieful are
aspectul unei câmpii joase de subsidență iar din punct de vedere morfometric, morfologic şi al
evoluţiei paleogeomorfologice, câmpia Titu este divizatǎ în douǎ subunitǎti: câmpia de subsidenţǎ
propriu-zisǎ (la sud de oraşul Titu) şi câmpia mai înaltǎ, de tranziţie spre zonele învecinate (se
contureazǎ în nordul şi sudul regiunii).
Caracteristicile reliefului indică faptul că acesta a avut dintotdeauna un rol favorabil în
apariţia şi dezvoltarea aşezǎrilor omeneşti, lucru susţinut de: altitudinea redusă a reliefului (110 m în
sud-est pânǎ la 170-180 m în nord-vest), uniformitatea accentuatǎ a reliefului, pantele mici (8-10º),
prezența luncilor de vârstă recentă cu altitudini joase și dimensiuni variabile (Lunca Argeșului 7 km în
zona de divagare, lunca Dâmboviței 3 km) cu orientare NE-SV, rolul interfluviilor pentru practicarea
agriculturii, irigării, amplasării căilor de comunicație, energia de relief cu valori cuprinse între 4-10 m
în nord şi 2-6 m în zona de meandrare a Dâmboviţei, extinderea redusă a versanţilor, ş.a.
Deși favorabilitățile sunt net superioare, există şi o serie de restricţii impuse de relief, dar
acestea sunt mai reduse în comparaţie cu elementele de favorabilitate şi au putut fi eliminate datorită
tehnicilor moderne şi interesului venit din partea populaţiei. Dintre acestea, se impun: existența unor
interfluvii joase (2-6 m deasupra văilor) în zona de divagare afectate de inundații și colmatări,
favorizând apariția înmlăștinirilor în urma ploilor torențiale sau topirii zăpezii; meandrarea râurilor;
caracterul subsident al câmpiei face ca aceasta sǎ fie brăzdatǎ de numeroase vǎi pǎrǎsite, apariţia
intenselor procese de colmatare, cu limitarea teraselor atât pe râul Argeş cât şi pe râul Dâmboviţa, s.a.
Clima este fără doar și poate componenta cea mai dinamicǎ a mediului natural, care are un rol
deosebit de important în evoluţia reliefului, rǎspândirea vegetaţiei şi solurilor, dezvoltarea reţelei
hidrografice, dezvoltarea aşezǎrilor omeneşti. Câmpia Titu beneficiazǎ de un climat temperat
continental moderat cu influenţe de tranziţie şi influenţe de aer estic, vestic şi cald. Temperatura medie
anualǎ are valori ce trec de 10,2ºC, temperatura medie a lunii ianuarie, se situează în jurul valorii de -
2,3ºC, iar temperatura medie a lunii iulie are valori medii de 23,7º. În aceste condiţii, amplitudinea
termică a fost de 21,4 ˚C.
În intervalul de referinţă (2000-2009), ce mai mare cantitate medie anuală de precipitaţii a fost
de 888,6 mm/an în anul 2008 iar cea mai redusă de 523,2 mm/an în anul 2002. În priviţa cantităţii
maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore, cea mai mare valoare s-a înregistrat în anul 2006 (85,1
mm/an) iar cea mai mică valoare în anul 35 mm/an.
Bogata şi variata reţea hidrografică se compune din: apele de suprafaţǎ, constituite din
cursurile râurilor Argeş pe o lungime de 62 km şi Dâmboviţa pe o lungime de 50 km şi afluenţii lor:
Sabar, Baiu, Ciorogârla, Colentina, Ilfov, pâraie şi cursuri temporare, lacuri (prezente pe râurile
principale şi pe afluenţii lor prin iazuri şi heleştee, la care se adugǎ bǎlţi şi mlaştini) şi ape subterane
freatice şi de adâncime folosite pentru alimentarea populaţiei, în activitățile industriale şi agricole.
Din punct de vedere biogeografic, regiunea analizată face parte din regiunea Holarctică,
subregiunea euro-siberianaă, provincia moesică, sectoul central european iar fitogeografic, aparține
regiunii macaronezo-mediteraneană (subregiunea submediteraneeană), caracterizată prin
întrepătrunderea pădurilor de Quercus robur cu păduri de Quercus cerris și Quercus frainetto.
Regiunea analizatǎ aparţine zonei de stepǎ şi silvostepǎ din jumǎtatea de est a Europei şi nu se
poate vorbi de prezenţa mai multr etaje de vegetaţie din cauza extinderii reduse a reliefului în
altitudine. Vegetaţia beneficiazǎ de condiţii naturale favorabile de climǎ, de un sol fertil şi de
umiditate constantǎ. Sunt favorizate plantele agricole în diversitatea lor, cât şi legumicultura şi flora
spontanǎ. Acelaşi lucru se poate spune şi despre trupurile de pǎdure rǎmase şi despre arbuştii din
liziere.
În câmpia Titu sunt frecvente solurile din clasele: argiluvisoluri şi molisoluri (soluri cambice,
cernoziomuri cambice), caracteristice stepei şi pǎdurilor de foioase care constituie cea mai importantă
resursă pentru agricultură datorită gradului ridicat al fertilității (peste 300 t/ha humus), prin care se
asigură plantelor subtanțe nutritive în cantități suficiente (azot, potasiu, fosfor).
Se adaugă solurile argiloiluviale reprezentate prin soluri brun-roşcate şi brun-roşcate luvice,
solurile cambice alcǎtuite din soluri brune eu-mezobazice în arealul dintre Dâmboviţa şi Argeş,
solurile intrazonale hidromorfe, alcǎtuite din soluri gleice şi soluri neevoluate reprezentate prin soluri
aluviale şi protosoluri aluviale. Acestea nu sunt preferate pentru practicarea agriculturii din cauza
proprietăţilor lor limitate.
Câmpia Titu reprezintă un spațiu favorabil locuirii încă din cele mai îndepărtate timpuri.
Descoperirea unor urme ale culturii materiale umane, atestă faptul că acest teritoriu a fost locuit încă
din paleoliticul inferior fiind integrat în procesul de antropogeneză afro-euroasiatică, reprezentând cel
mai puternic centru al activității umane din paleoliticul inferior în Europa.
Faptul că regiunea are potenţial ridicat de locuire este demonstrat prin numărul de locuitori
care s-a menţinut ridicat chiar dacă a înregistrat oscilaţii pe parcursul secolului XX şi până în prezent
de la 91.000 locuitori în anul 1912 la 129.391 locuitori în anul 2010 iar creșterea numerică a populației
a condus treptat la o serie de modificări pozitive evidențiate de dezvoltarea economică, dezvoltarea
rețelei urbane, dezvoltarea așezărilor rurale, extinderea schimbului de produse agricole și industriale
cu orașele învecinate (Ploiești, București).
Densitatea generală este un indicator extrem de sugestiv în analiza presiunii populaţiei asupra
spaţiului. Dacă până în anul 1986 s/a constatat o creștere a vlorilor acestui indicator de la 110,7
loc/km², în anul 1912 până la 164,4 loc/km², în anul 1986 după acest an valoarea a scăzut treptat până
la 154,3 loc/km² în anul 2002 înregistrând în anii care au urmat până în anul 2010 aceeaşi tendinţă de
reducere a valorii ajungând la până la 153,1 loc/km².
În urma analizei variațiilor acestui indicator la nivel de unitate administrativă, s-a constatat că
majoritatea unităţilor administrative (20) au valori superioare mediei pe țară pe tot intervalul analizat,
frecvent depășind pragul de 100 loc/km² iar şase unități au valori mai mari de 200 loc/km²: Bolintin
Deal, Bolintin Vale, Braniștea, Cojasca, Florești-Stoenești, Titu. Aceste valori foarte mari
demonstrează încă o dată caracterul extrem de favorabil al acestei regiuni.
Un alt indicator calculat la nivelul unităților administrative cât și la nivelul câmpiei este
indicele de arealitate ale cărui valori, la nivelul câmpiei au oscilat în limite reduse între 0,007-0,009
km² pentru un locuitor. Valoarea de 0,007 a caracterizat intervalul 1956-1990, interval în care
populaţia câmpiei a avut şi cel mai mare număr de locuitor: 123.281 locuitori în anul 1956, 140329
locuitori în anul 1977, 139.325 locuitori în anul 1986. Valorile cele mai mari 0,008-0,009 km² pentru
un locuitor s-au înregistrat în primele decenii ale secolului XX când populaţia se afla la începutul
perioadei de creştere demografică (91.000 locuitori în anul 1912 şi 107.749 locuitori în anul 1930 ) şi
în ultimul deceniu al aceluiaşi secol când populaţia începe să se reducă numeric (129.391 locuitori în
anul 2010).
Potenţialul uman al regiunii de câmpie a reprezentat subiectul unei analize vaste, menite să
surprindă în cel mai mic amănunt problemele pe care le ridică zona dar şi aspectele pozitive totodată.
Demografic, regiunea se află în regres, întrucât se confruntă tot mai mult cu accentuarea fenomenului
de îmbătrânire demografică şi reducere a natalităţii, ceea ce ridică o serie de probleme la nivelul
câmpiei.
Dintre problemele actuale pot fi menţionate: bilanţ natural şi migratoriu negativ, rată mare a
şomajului, ponderea ridicată a populaţiei care lucrează în sectorul primar, tendinţa de reducere
numerică, nivelul scăzut de instruire a populaţiei, ş.a.
Reducerea continuă a ratei natalităţii începând cu anul 1986 şi până în prezent nu face altceva
decât să conducă la accentuarea fenomenului de îmbătrânire demografică şi implicit la reducerea
numărului de locuitori.
Bilanţului natural prin valorile sale indică faptul că prezintă un caracter continuu descendent în
intervalul 1966-2002 întrucât valorile scad de la 9,4‰ în anul 1966 până la -3,6‰ în anul 1992
aceasta fiind şi cea mai mică valoare înregistrată. Se manifestă apoi o tendință de ameliorare dar se
menţin valorile negative (-0,5‰ în anul 2007), pentru ca la finalul intervalului din nou să se facăp
simțită o accentuare a valorilor negative (-2,4 ‰ în anul 2009). Cea mai mare valoare a fost cea din
anul 1966, de 9,4‰ iar cea mai redusă cea din anul 2002, de -3,6‰.
Bilanţului migratoriu și-a modificat valorile în timp, însă putem constata faptul ca de-a
lungul întregului interval, se pot separa trei intervale: unul în care valorile bilanţului migratoriu au fost
negative, din anul 1966 până în anul 1992 şi un interval în care valorile au fost pozitive, din 2007 până
în 2009. Între aceste etape, în anul 2002, valorile indicatorului au fost nule ceea ce se poate traduce
într-o tendinţă de posibilă stagnare numerică a populaţiei.
În privința ponderii populaţiei active s-a constatat faptul că aceasta s-a redus continuu, din
anul 1966, de la 56,1%, la 52,8% în anul 1992, apoi la 42,1% în anul 2002. Putem corela această
scădere a ponderii populaţiei active în totalul populaţiei, cu tendinţa generală de reducere numerică a
populației câmpiei şi cu creşterea ponderii populaţiei vârstnice tot mai pregnantă în ultima perioadă.
O atenție sporită a fost acordată evoluției populaţiei inactive, și s-a observat faptul că situaţia
este inversă întrucât ponderea acestei categorii a crescut continuu cu 14% din anul 1966 până în anul
2002, de la 43, 9% în anul 1966, la 47,2% în anul 1992 şi respectiv 57,9% în anul 2002. Acest lucru a
fost susţinut pe tot parcursul de creşterea numerică a populaţiei vârstnice care nu mai exercită nicio
activitate.
Din analiza realizată pe sectoare de activitate s-a ajuns la concluzia că sectorul primar deține
primul loc în toate cele 23 unităţi administrative, având ponderile cele mai ridicate în: Bolintin Deal
(72,8%), Bolintin Vale (71,9%), Cojasca şi Bilciureşti (69,9%), Ciocăneşti (67,4%) ş.a. Sectorul
secundar deţine ponderi mai mari dar care nu le depăşesc pe cele din sectorul primar, în comunele:
Braniştea (31,2%), Costeştii din Vale (27,7%), Titu (26,2%), Odobeşti (25,8%) ş.a. Ponderi mai mari
ale populaţiei active ocupată în sectorul terţiar sunt în Titu (17,2%), Cojasca (19,8%), Ciocăneşti
(18,9%), Ulmi (19,2%), Floreşti-Stoeneşti (18,4%).
Analiza realizată la nivelul șomajului a scos la iveală faptul că în prima parte a intervalului
2000-2002, rata şomajului a crescut de la 9,2% până la 9,6% iar din anul 2004 şi până în anul 2010
aceasta se reduce treptat până la 9,3% în anul 2004, 8,9% în anul 2006 şi respectiv 6,4% în anul 2008.
În ultimul an analizat, respectiv 2010, rata şomajului a crescut semnificativ cu 4,3%, ajungând la
10,7%. din cauza închiderii unui număr mare de unităţi industriale şi comerciale.
Din punct de vedere etnic, câmpia se caracterizează prin omogenitate întrucât românii, etnia
predominantă, a înregistrat sub aspect numeric o evoluţie ascendentă din anul 1930 când reprezenta
94,05% din totalul populaţiei, până în anul1966 când deţinea 94,99%. După acest an se constată o
reducere uşoară până la 93,40% în anul 1992, urmată de o perioadă de creştere până la valoarea de
94,86% în anul 2002 şi o reducere uşoară până la 93.25% în ultimul an de referinţă. Aceiaşi
omogenitate se observă şi în structura pe confesiuni religioase, unde populaţia ortodoxă a fost tot
timpul majoritară (peste 98%).
Caracterul de ruralitate accentuat al zonei este dat de faptul că reţeaua de aşezări se compune
în prezent din 23 de unităţi administrative dintre care 3 oraşe care au în componenţă aşezări rurale și
20 de comune, totalizând 87 de sate. Apariția acestora este diferită ca vmoment însă aşezările rurale de
pe teritoriul Câmpiei Titu reprezintă rezultatul unei evoluţii care a început în cazul unor dintre aşezări
cu secole în urmă. Existența unui număr ridicat de sate în prezent (87) se datorează faptului că pe acest
teritoriu condiţiile naturale şi factorul istoric au avut un rol determinant în stabilirea înainte de toate a
populaţiei pe aceste meleaguri care a contribuit apoi la dezvoltarea reţelei de aşezări.
Pentru o mai bună cunoaştere a specificului aşezărilor umane s-a realizat o tipologie a acestora
după mai multe criterii, precum: după formă şi structură, după textură, număr de locuitori, funcţii.
După funcţii, aşezări rurale cu funcţii agricole (în care populaţia activă din sectorul primar depăşeşte
50%), include totalitatea localităţilor rurale dar se diferenţiază în funcţie de variaţia ponderii celor trei
sectoare de activitate.
La nivelul Câmpiei Titu se remarcă predominarea densităţii liniare a aşezărilor întrucât acestea
sunt dispuse pe aliniamente în lungul văilor râurilor principale (Argeş, Dâmboviţa, Ialomița, Bai,
Colentina, ş.a.). La nivelul întregii câmpii densitatea medie a satelor este de 9,6 localităţi la 100 km²
ceea ce confirmă caracterul favorabil al câmpiei pentru locuire.
În Câmpia Titu satele prezintă o caracteristică importantă dată de ponderea redusă a satelor
mici şi foarte mici (21.8%) şi a celor mari (23%) în comparaţie cu ponderea ridicată a aşezărilor de
mărime mijlocie (55.2%). Satele din diferite categorii de mărime sunt răspândite pe tot cuprinsul
câmpiei fără să fie concentrate în anumite zone.
O atenţie deosebită a fost acordată interesului pentru dezvoltarea durabilă a ecosistemului
Câmpiei Titu, prin care se urmăreşte creşterea relaţiilor de interdependenţă dintre elementele cadrului
natural şi comunităţile umane care de-a lungul timpului au suferit modificări. Scopul declarat este
deci lupta continuă pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii atât pentru generaţiile prezente cât şi pentru
cele viitoare.
Specificul economic al regiunii a constituit subiectul unui capitol distinct în care s-a urmărit
importanţa practicării agriculturii în zonă şi nivelul de dezvoltare al industriei şi al infrastructurii.
Agricultura reprezintă activitatea de bază a populației din Câmpia Titu și totodată principala sursă de
asigurare a produselor alimentare. De asemenea agricultura este o ramură de activitate care are
capacitatea de a absorbi într-o oarecare măsură forța de muncă disponibilă sau de a atrage forță de
muncă din diferite regiuni contribuind astfel atât la permanentizarea populației în câmpie cât și la
sporirea numărului de locuitori prin stabiliri de domiciliu în zonă.
Pentru o imagine mai elocventă și pentru a explica cât mai bine acel caracter de ruralitate al
zonei întregit pe lângă numărul mare de localități rurale de suprafața agricolă foarte extinsă, putem
analiza situația existentă în anul 2010, când suprafața ocupată de terenurile agricole era de 67301
hectare, reprezentând 94,8% din suprafața totală a Câmpiei Titu în timp ce spațiul neagricol deținea
3692 hectare, respectiv 5,2% din suprafața totală a regiunii. La nivelul anul 2010, structura spațiului
agricol avea următoarea componență: suprafață arabilă – 63811 ha, pășuni – 3214 ha, livezi – 104 ha,
vii – 109 ha, fânețe – 28 ha.
Principalele plante cultivate după extensiunea suprafeţei sunt grâul şi porumbul. Grâul se
cultiva în anul 2010 pe 23,3% din suprafața arabilă şi reprezenta a doua plantă cultivată. La nivel de
comună se remarcă două comune cu suprafețe cultivate de peste 1000 ha (Bolintin Deal – 1422 ha,
Conțești – 1540 ha) și orașul Răcari cu 1000 ha cultivate cu grâul. La polul opus se situează trei
comune unde suprafețele cultivate sunt mai mici de 200 ha (Braniștea -200 ha, Lungulețu - 60 ha,
Slobozia Moară -35 ha).
Principala plantă cultivată este porumbul, cu o pondere de 39% în anul 2010 din suprafața
arabilă a câmpiei. Valorile cele mai ridicate, peste această medie se găsesc în principal în comunele:
Mătăsaru, Costeștii din Vale (1020 ha), Potlogi (1740 ha), Conțești (1254 ha), Tărtășești (1414 ha) și
orașul Răcari cu localitățile componente (1383 ha cultivate). Cele mai mici suprafețe cultivate cu
porumb sunt în comunele Cojasca - 561 ha și Slobozia Moară cu 573 ha.
Situația nu se menține și în privinţa producţiei deoarece suferă modificări, care fac ca în anul
2009, legumele să reprezinte 46,4% din producţia agricolă a câmpiei Titu, la care se adaugă producţia
de cartofi care deţinea ca pondere 24,7% iar pe locul al treilea producţia de porumb cu 20,3%. Grâul,
deşi este plantă specifică zonei de câmpiei are aici areale mai restrânse şi producţii mici la fel ca şi alte
plante cultivate, precum: sfecla, floarea-soarelui, viţa de vie sau pomii fructiferi cu ponderi aproape
nesemnificative.
Analiza evoluţiei efectivului de animale în intervalul 1977-2010 la nivel de unitate
administrativă, evidenţiază evoluţii oscilatorii ale diferitelor categorii de animale. Astfel: bovinele au
înregistrat scăderii ale efectivului cu 43.6%, porcinele au înregistrat creşteri semnificative, cu 59.2%,
ovinele s-au redus ca efectiv cu 38.5% iar păsările au înregistrat creştere substanţială.
În anul 2010, la Registrul Comerțului din Dâmboviţa şi Giurgiu, în cele 23 de unităţi
administrative din Câmpia Titu, existau 1197 societăţi comerciale, dintre care 540 societăţi comerciale
în unităţile administrative dâmboviţene şi 657 societăţi comerciale în unităţile administrative
giurgiuvene dintre care se detaşează comuna Floreşti-Stoeneşti cu 138 de societăţi comerciale cu
activităţi extrem de variate dar cu predominarea celor cu activitate în construcţii. Varietatea redusă a
activităţilor se datorează resurselor limitate ale regiunii şi specificului agricol dominant.
Analiza privind reţeaua de transport şi căile de comunicaţie precum și dezvoltarea acestora
este o necesitate tot mai stringentă a timpurilor noastre întrucât este important ca orice aşezare să fie
conectată la reţeaua de drumuri sau căi ferate care să asigure mobilitatea populaţiei spre diferite zone
şi să evite izolarea. Câmpia Titu beneficiază de o reţea de transport pe uscat bine reprezentată şi
variată, alcătuită din căi ferate, drumuri naţionale, judeţene şi comunale care acoperă întreg arealul
câmpiei, făcând posibil accesul în zonă din toate părţile şi realizând legături lesnicioase între toate
localităţile câmpiei cât şi între acestea şi localităţile rurale şi urbane din vecinătate. Se remarcă: DN
1A, DN 7, DJ 701, DJ 401 A, DJ 601 şi calea ferată Titu-Bucureşti.
Capitolul VII al lucrării a fost alocat studiului infrastructurii fizice şi sociale prin analiza
componentelor principale. Fondul de locuinţe a fost analizat la nivelul unităţilor administrative pentru
anii 1992, 2002, 2010 pentru evoluţia numărului de locuinţe şi la nivelul anilor 2002, 2010 pentru
elemente precum: numărul mediu de camere pe locuinţă, suprafața medie pe locuinţă, numărul mediu
de persoane/locuinţă, etc.
Numărul de locuinţe, a avut o evoluţie pozitivă de la 42000 de locuinţe în anul 1992 la 44341
locuinţe în anul 2002 şi până la 44890 locuinţe în anul 2010. Numărul mediu de persoane/locuinţă ca
şi indicator nu a avut oscilaţii remarcabile întrucât valorile acestuia s-au redus doar cu 0,1 de la 2,9
persoane/locuinţă în anul 2002 până la 2,8 persoane/locuinţă în anul 2010.
Acest lucru s-a datorat stagnării valorilor într-un număr mare de comune (Bilciureşti,
Braniştea, Ciocăneşti, Poiana, Floreşti-Stoeneşti, ş.a.) și reducerii valorilor în unele unităţi
administrative dar în proporţie foarte mică: Brezoaele, Conţeşti, Ulmi, Titu, Slobozia Moară ş.a.,
fiecare cu 0,1. Analiza a fost întregită prin calcularea altor indicatori de referinţă, precum: suprafaţa
locuibilă medie pe persoană, suprafaţa medie pe cameră, numărul mediu de camere pe locuinţă, ş.a.
Situația dotărilor tehnico-edilitare, în anul 2008, indică faptul că lungimea reţelei de distribuţie
a apei era 21,7 km, este insuficientă pentru alimentarea cu apă a locuinţelor în mod optim. Mai mult
decât atât doar 6 unităţi administrative dispun de instalaţii de alimentare cu apă dintre care se
detaşează comuna Bilciureşti cu 11,2 km lungime a reţelei de distribuţie a apei. Doar 29,05 % din
locuinţe beneficiau de instalaţii de alimentare cu apă, dintre care peste 50 % , respectiv 75,9 % aveau
apă din instalaţii situate în afara locuinţei.
O altă problemă cu care se confruntă regiunea este accesul limitat la reţeaua de canalizare
întrucât aceasta are o lungime de numai 3,9 km şi aparţine unităţilor administrative: Bolintin Vale,
Floreşti-Stoeneşti, Titu, Tărtăşeşti în care doar 89 locuinţe au acces la canalizare, respectiv: 31
locuinţe în Titu, 22 locuinţe în Răcari, 20 locuinţe în Floreşti-Stoeneşti, 15 în Bolintin Vale.
Alimentarea cu gaze naturale de la reţea este o altă problemă a regiunii, situaţia acesteia fiind
nesatisfăcătoare din cauza lungimii totale reduse a conductelor, de numai 217,4 km în anul 2008
insuficientă şi inegal răspândită în teritoriu. În 18 unităţi administrative nu există conducte pentru
transportul gazelor naturale în prezent. Cele 5 unităţi administrative traversate de conducte cu gaze
naturale sunt: Răcari (68 km), Potlogi (32,6 km),Titu (51,5km), Tărtăşeşti (39,6 km) şi Lunguleţu
(15,7 km).
Reţeaua şcolară a Câmpiei Titu este alcătuită din 55 de şcoli primare şi gimnaziale şi un liceu
în localitatea Tărtăşeşti cu profil agricol în care activau în anul 2010, 1378 cadre didactice şi învăţau
17838 elevi. În anul 2010, valoarea indicatorului elevi/unitate şcolară a fost de 339,5 elevi/unitate iar
cea a indicatorului număr de elevi/cadru didactic, a fost de 12,4 elevi/cadru didactic în acelaşi an.
Analizând populaţia după nivelul de instruire, situaţia a fost evidenţiată la nivelul anului 2002
când 929 persoane, respectiv 1,01% erau persoane cu studii superioare de lungă durată, cu ponderi
mai mari în localităţile: Bolintin Deal (3,1%), Mătăsaru (2,8%), Poiana (3,9%), Cosoba (4,3%) şi
ponderi foarte reduse în Zidurile, Cojasca, Slobozia Moară, Crovu, cu ponderi sub 0,5%. (fig.nr.75).
Cu toate acestea în peste 50% din localităţile câmpiei (51 localităţi) nu existau persoane cu astfel de
studii. Populaţia cu studii superioare de scurtă durată deţine ponderea cea mai mică, respectiv 0,24%,
fiind mai numeroasă în localităţile componente ale oraşelor Titu, Răcari, Bolintin Vale.
Absolvenţii de şcoli postliceale de maiştri (1.68% ) şi cei ai şcolilor profesionale de ucenici
(13.26%) dețineau ponderi mai mari. Deşi diferenţa dintre cele două forme de şcolarizare este
semnificativă ambele pregătesc elevi pentru diferite meserii în vederea încadrării lor pe piaţa forţei de
muncă.
Cea mai mare pondere o deţine categoria persoanelor cu studii gimnaziale (29.84%) şi
primare cu (28.08%) răspândite uniform pe teritoriul câmpiei. Un procent destul de mare, 10.81%,
este reprezentat de populaţia analfabetă care reuneşte predominant populaţia vârstnică care nu a avut
posibilitatea de a urma cursurile unei şcoli. Aceasta este mai răspândită în localităţile: Conţeşti (3,7%),
Miuleşti (3,1%), Cojasca (2,7%), Potlogi.
În Câmpia Titu în anul 2010, în cele 87 de localităţile componente ale celor 23 unităţi
administrative existau trei spital, 45 de cabinete medicale individuale dintre care două private, 24
cabinete stomatologice, dintre care 2 private. Declinul numărului cadrelor medicale se datorează
fenomenului de migraţie internaţională care a luat amploare în ultimii ani şi salariilor mici atribuite
acestora în ţară în comparaţie cu oportunităţilor oferite de ţările Uniunii Europene în special.
Un indicator important al nivelului de trai şi al calităţii vieţii este şi situaţia sistemului
informaţional şi de telecomunicaţii. Numărul de abonamente radio a crescut de la 21241 abonaţi în
anul 1992 la 71567 în anul 2010, evoluţia numărului de abonamente TV a fost de asemenea
ascendentă de la 22321 abonamente TV în anul 1992 la 45675 abonamente în anul 2002 şi 79256
abonamente în anul 2010, iar telefonia fixă a cunoscut şi ea o evoluţie pozitivă de la 16321 abonaţi în
anul 1992 la 66244 abonaţi în anul 2010 ceea ce reprezenta 51,2% din populaţia totală a câmpiei.
La sfârşitul acestei lucrări, o atenţie deosebită s-a acordat realizării analizei SWOT, prin care
s-a urmărit evidenţierea: punctelor tari, punctelor slabe, a oportunităţilor şi restricţiilor care stau în
calea dezvoltării regiunii. La acestea se adaugă o serie de direcţii asupra cărora trebuie să se intervină
în vederea eliminării barierelor din calea dezvoltării regiunii (caracterul subsident al câmpiei, tendinţa
de îmbătrânire demografică, rata mare a emigrării, problema şomajului, ș.a.) prin dezvoltarea unor
proiecte şi strategii de dezvoltare adecvate spaţiului rural pe principalele axe de dezvoltare.
De asemenea trebuie evidențiată și preocuparea omului pentru conservarea și îmbunătățirea
calității mediului înconjurător întrucât omul începe să conștientizeze tot mai mult impactul negativ al
activităților sale asupra mediului de viață. Deși este destul de dificil în prezent și desfășoară în ritm
lent, acest proces de dezvoltare rurală, faptul că s-au facut deja primii pași trebuie să ne dea speranță
că lucrurile nu se vor opri aici și că dacă există implicare și responsabilitate situația se poate schimba
radical în viitor.
În ultimul capitol s-a analizat situaţia actuală în teritoriu a principalelor componente ale
cadrului natural, pentru a se vedea impactul negativ al acestora asupra calităţii mediului şi au fost
propuse modalităţi de reducere a efectului nefavorabil al acestora. Astfel, au fost studiate cele trei
componente esenţiale: aerul, apa, şi solul şi au fost stabilite principalele probleme pe care le comportă
în prezent lucru considerat a fi o necesitate a timpurilor noastre întrucât apare tot mai pregnant
preocuparea pentru o dezvoltare durabilă şi o orientare spre agricultura ecologică.
Principiul dezvoltării durabile se manifestă ca o tendinţă actuală tot mai prezentă în toate ţările
lumii întrucât populaţia a început să conştientizeze impactul negativ pe care îl manifestă sursele de poluare
din punct de vedere economic dar şi ecologic asupra producţiei industriale dar mai ales asupra celei
agricole. Pentru a putea fi adoptate măsurile cele mai adecvate este necesar să fie cunoscute sursele de
poluare naturale şi antropice şi efectele pe care le au asupra mediului. Câmpia Titu se află la începutul
acestui proces, iar în prezent există dificultăți în adoptarea acestor principii pe de o parte din lipsa de
interes a populaţiei întreţinută de lipsa de informare, pe de altă parte din lipsa resurselor financiare,
autorităţile locale au început să se orienteze şi să adere la aceste metode cunoscând efectele benefice pe
termen lung. Pe măsură ce populaţia se va familiariza cu implicaţiile şi cu efectele pozitive, sperăm ca
interesul şi participarea localnicilor să crească astfel încât întregul areal să beneficieze în viitor de condiţii
de viaţă mai bune, de produse agricole ecologice, de posibilitatea asigurării resurselor şi pentru generaţiile
viitoare şi nu în ultimul rând de un mediu mai curat, propice existenţei umane pe acest teritoriu.
BIBLIOGRAFIE
Apetrei, D. (2007), – Dezvoltarea Rurală în România – Pilon de bază a Politicii Agricole Comune, Ed. Mitron,
Timișoara.
Apostol, Gabriela (2004), – Câmpia Mostiștei, Ed. Cd Press, București.
Badea, L., Niculescu, Gh. (1969), Regionarea geomorfologică a câmpiei din jurul Capitalei. Microregiuni de interes
special, Lucr. Geogr. Aplic. –IGG, Bucureşti.
Bailly, A. ş.a. (1991), Les concepts de la géographie humaine, Ed. Masson, Paris.
Băcănaru, I. (1966), Probleme actuale în geografia satului din România, SCGGG, Gografie, vol. VIII, Iaşi.
Băcănaru, I. (1974), Principes et méthodes concernant la typologie des établissemnets ruraux en Roumanie,
RRGGG-Géogr., XVIII, 1.
Bălteanu, D., Popescu, Claudia (1966), Dezvoltarea durabilă în context geografic est-european, Terra, XXVI-
XXVII.
Bâzâc, Gh. (1983), Influenţa reliefului asupra principalelor caracteristici ale climei României, Edit. Acad.
Rom., Bucureşti.
Beaujeu-Garnier, J. (1971), La géographie, méthodes et perspectives, Ed. Masson, Paris.
Bogdan, Octavia (1987), Influenţa fenomenelor secetă şi exces de umiditate asupra evoluţiei peisajelor de
câmpie din România, SCGGG – Geogr. XXXIV.
Bonnamour Jacqueline (1973), Géographie rurale. Méthodes et perspectives.
Bold, I., (1973), Organizarea teritoriului, Editura Ceres, București.
Bold, I., Matei Mioar, Săbădeanu, P., (1974), Sistematizarea rurală, Edit. Tehnică, București.
Bordânc, Floarea (1966), Dimensiunea spaţială a mutaţiilor structurilor agricole. Restructurarea agriculturii şi
tranziţia rurală în România, Edit. AGRIS, Redacţia Revistelor Agricole, Bucureşti.
Bordânc, Floarea (1997), Rolul pluriactivităţii în relansarea economiei rurale, în Economii rurale locale;
Dimensiuni şi perspective, Ed. Agris, Redacţia Revistelor Agricole SA.
Bordânc, Floarea (1997), Iniţiative în problematica dezvoltării rurale. Fundamentare conceptuală, Ministerul
Agriculturii şi Alimentaţiei.
Bordânc, Floarea (1997), Transition agraire en Roumanie oú la politique du „laissons faire la nature”, Mutation
én Europe Centrale, Bulletin de la Societé Lanquedocienne de Géographie, Université de
Montpellier III, tome 31, fascicole 1-2, p.105-153.
Borza, Al., (1966), Cercetări asupra florei şi vegetaţiei din Câmpia Română, II, Contrib. Bot., Cluj.
Botez, M., Celac Mariana (1980), Sistemele spaţiului amenajat: modelare, optimizare, previzune, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
Botezatu, R., (1982), Modele geofizice ale alcătuirii geologice a României, Edit. Academiei Române, Bucureşti.
Botzan, M., (1984), Apele în viaţa poporului român, Edit. Ceres, Bucureşti.
Botzan, M., (1966), Mediu şi vieţuire în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, Edit. Acad. Rom., Bucureşti.
Braghină, C. (1997), Changes in socio-profesional structure of Romanian population in the transition period,
Anglo-Romanian Geographies, Liverpool Hope Press, Liverpool.
Brown, L. (1997), Probleme globale ale omenirii, Editura Tehnică, Bucureşti.
Brumar, D., (2006), Organizarea și amenajarea teritoriului, Edit. Sitech, Craiova.
Brunet, R., (2005), Le developpement des territoires, Editions de l'Aube.
Bulgaru, M. (1995), Satul românesc o lume uitată, Calitatea vieţii, anul 6, nr. 3-4, p.207.
Bugă, D. (1994), Satul românesc în viziune geografică, Revista Geografică I, Institutul de Geografie Bucureşti.
Bugă, Dr., (1977), Geografia umană, geografia istorică şi etnografică în opera lui Constantin Brătescu,
Rev.Etnogr.Folc.42,1-2.
Bugă, Dr., Dobre, Silvia, (1993), Mutaţii în evoluţia şi repartiţia în teritoriu a populaţiei României în a doua
jumătate a secolului al XX - lea, sc-Geogr., XL.
Butură V. (1978), Etnografia poporului român, Editura Dacia.
Buză, M., (2001), Reducerea spaţială şi diminuarea calităţii solurilor ca urmare a activităţii antropice în
România, AUVT –Geogr., XI.
Călinescu, R. (1969), Biogeografia României, Editura Academiei, Bucureşti.
Cândea, Melinda, Bran, Florina (2001), Spaţiul geografic românesc. Organizare, amenajare, dezvoltare
durabilă, Editura Economică, Bucureşti.
Cândea, Melinda, Bran Florina (2006), Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spaţiului geografic,
Editura Universitară, Bucureşti.
Cândea, Melinda, Deică, P. (1992), Geografia confesiunilor religioase în România, Terra, 3-4/1992.
Cândea, Melinda şi colab. (2007), Spaţiul rural, turismul rural şi agroturismul, Editura Transversal, Bucureşti.
Cândea, Melinda, Erdeli G., Simion Tamara, Pieptănatu D. (2003), Potenţial turistic şi amenajarea spaţiului,
Editura Universitara, Bucureşti.
Cândea, Melinda, Peptenatu D., (2002), Geografia agriculturii – Cultura plantelor, Ed. Universității din București.
Cernescu, T. (1994), Aspecte ale evoluţiei satului românesc, „Sociologia românească”, serie nouă, an II, nr. 3-4.
Chiriţă, C., (1995), Pedologie generală, Edit. Agrosilv., Bucureşti.
Chiriţă, C., (1975), Relieful şi solurile României, Edit. Scris. Rom., Craiova.
Conea, I. (1937), Geografia satului românesc, în Sociologie românească, II, nr. 2-3, Bucureşti.
Conea, I. (1969), Originea şi importanţa documentară istorică a cuvântului nostru „sat”- în lumina geografiei
istorice, Lucr. Geogr. Simpoz. Geogr. Satului (sept.1967), Inst. Geogr., Bucureşti.
Coteţ, P., (1959), Probleme din geomorfologia văilor, Natura –GG, XI, 3.
Coteţ, P., (1976), Câmpia Română. Studiu de geomorfologie integrală, Edit. Ceres, Bucureşti.
Cristian, Marioara (1984), Date istorico-geografice privind agricultura Ţării Româneşti la mijlocul secolului
trecut, Terra, XVI (XXXVI), 4.
Cucu, V., Pop, Iuliana, Urucu, Veselina (1966), Contribuţiuni la studiul geografic al migraţiei interne a
populaţiei din România, AUB –SNGG, XV, 2.
Cucu, V., Isbăşoiu, C. (1983), Locuinţe şi aşezări în peisajul românesc, Terra, anul XV, Nr.1, Bucureşti.
Cucu, V. (2000), Geografia aşezărilor rurale, Editura Domino, Târgovişte.
Dângă, D., (2002), Managementul societăților cooperatiste, Edit. Artifex, București.
Defour, D., Baucher, I., (1969), Sistematizarea satelor, Editura Agro-Silvică.
Diaconu, C-tin (1971), Râurile României. Monografie hidrologică, Bucureşti.
Dicu, I., (1977), Diversitatea culturilor şi dezvoltarea agriculturii, Tribuna Ec., 20, 21, Bucureşti.
Donat, I. (1956), Aşezările omeneşti din Ţara Românească în sec. XIV-XVI, Rev. Ist., IX, 6.
Donat, I. (1969), Caracterele geografice ale vechiului sat românesc, Lucr. Simpoz. Geogr. Satului (sept. 1967),
Bucureşti.
Donat, I. (2000), Economia rurală, Edit. Economică, București.
Donisă, I. (1977), Bazele teoretice şi metodologice ale geografiei, E.D.P. Bucureşti.
Dragomirescu, R., Lăzarescu, C., (1975), Probleme ale sistematizării teritoriului și localităților, Era Socialistă,
nr.19.
Drugescu, C-tin (1994), Zoogeografia României, Editura All, Bucureşti.
Dumitru, Ș., (1996), Satul românesc între anii 1918-1944, Casa de Presă și Editura ”Cronica”.
Erdeli, G. (2000), Schimbări în dinamica populaţiei satului românesc, Terra, Bucureşti.
Erdeli G., Cândea Melinda (1988), Tendinţe actuale în geo-demografia României, Terra 3-4, Bucureşti.
Erdeli, G., Cândea Melinda (1984), Aşezarea rurală, componentă principală a peisajului geografic românesc,
B.S.S.G., serie nouă, VII, LXXVII, Bucureşti.
Erdeli, G., Cândea Melinda (1995), Satul românesc şi populaţia rurală în a doua jumătate a secolului XX,
Revista Calitatea Vieţii, 3-4, an VI, Editura Academiei Române, Bucureşti.
Erdeli, G., Cândea, Melinda, Braghină, C., Costachie, S., Zamfir, Daniela (1999), Dicţionar de geografie umană,
Editura Corint, Bucureşti.
Erdeli, G., Cucu, V., (2005), România, populaţie, aşezǎri umane, economie, Editura Transversal, Bucureşti.
Erdeli, G., Dumitrache, Liliana (2001), Geografia populaţiei, Editura Corint, Bucureşti.
Florea, N. (1970 b), Harta pedohidrogeologică a Câmpiei Române dintre Ialomiţa şi Siret, STE-IG-C, 17.
Florea, N., Munteanu, I., Rapaport, C., Chiţu, C., Opriş, M. (1968), Geografia solurilor României, Edit. Şt.,
Bucureşti.
Gavrilescu, D.(1995), Reforma economică și dezvoltarea durabilă, Edit. Economică, București
Gavrilescu, D.(1997), Economia rurală locală, Edit. Agris, București.
Gâştescu, P., Nicola, Alexandra (1961), Lacurile de pe valea Colentinei. Geneză şi regim hidrologic, Com.
Acad., XI, 3.
Georgescu, G. (coordonator). (1995) -„Reforma economică şi dezvoltarea durabilă”, Editura Economică,
Bucureşti.
Ghinea, D. (1998), Enciclopedia Geografică a României, vol. I, II, III, Editura Enciclopedică, Bucureşti.
Ghinea, F., (1968), Economia de terenuri agricole, Redacția Revistelor Agricole.
Giurcăneanu, C. (1988), Populaţia şi aşezările din Carpaţii României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti.
Giurescu, C.C. (1971), Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Albatros, Bucureşti.
Grecu, Floarea (2000), Repere ale gândirii în geografie, vol. I, Editura Universităţii, Bucureşti.
Grolleau, H. (1988), Patrimoine rural et tourism dans la CEE, DGT, (Tourisme), TER.
Hadrian, Daicoviciu (1972), Dacii, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti.
Ianoş, I., (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Editura Tehnică, Bucureşti.
Ianoş, I. (2000), Sisteme teritoriale, Editura Tehnica, Bucureşti.
Ianoş, I., Humeau, J.B., (2000), Teoria sistemelor de aşezări, Editura Tehnică, Bucureşti.
Ianoş, I., Popescu, Claudia, Tălângă, C. (1988), Industrializarea şi organizarea spaţiului geografic, Terra, 3-4, p.
67-75.
Ianoş, I., Tălângă, C., (1994), Oraşul şi sistemul urban românesc în condiţiile economiei de piaţǎ, Institutul de
Geografie, Bucureşti.
Ielenicz, M., Pătru, Ileana (2005), România. Geografia fizică, vol. I, Editura Universitară, Bucureşti.
Ilinca, N. (1999), Geografie umană. Populaţia şi aşezările omeneşti, Editura Corint, Bucureşti.
Ion, Tatiana Daniela, Management agricol, Academia de Studii Economice, Bucureşti.
Ioncică, Maria, Minciu Rodica, Stănciulescu Gabriela (1997), Economia serviciilor, Edit. Uranus.
Ioniță I., Blidaru, Gh. (1999), Eficiența investițiilor în agricultură, Edit. Ceres, București.
Iordan, I. (1994), Utilizarea terenurilor în România, Re. Geogr., Serie nouă, 5.
Iorgu, Iordan (1963), Toponimia românească, Editura Academiei, Bucureşti.
Machedon, I. (2003), Silvicultura și dezvoltarea durabilă, Edit. Tridona, Oltenița.
Mărăcineanu, Fl., Elena, Constantin, Popescu D., Ştef, M. (1999) - „Dezvoltarea rurală durabilă”, Editura
„Alexandru Ştefulescu”, Tg. Jiu.
Mihailescu, V. (1923), Contribuţie la studiul aşezărilor omeneşti din Câmpia Română între 1853-1899, BSRRG,
XLI (1922)..
Mihailescu, V. (1924), Aşezările omeneşti din Câmpia Română la mijlocul și la sfârşitul secolului XIX, AAR-
MSI, Seria a III-a, IV, 2.
Mihailescu, V. (1927), Trebuie recunoscute trei tipuri de sat: satul adunat (concentrat), satul rasfirat si satul
risipit, BSRRG XLV.
Mihailescu, V. (1966), Dealurile și câmpiile României, Edit. Științifică, București.
Mihăilescu, V. (1968), Geografie teoretică, Editura Academiei RSR, Bucureşti.
Mihăilescu, V. (1969), Geografia fizică a României, Edit. Şt., Bucureşti.
Moga, T., Rădulescu, Carmen, Valentina (2000), Efectele poluării asupra mediului, Tribuna Economică
nr.36/2000, București.
Moga, T., Rădulescu, Carmen, Valentina (2002), Dezvoltarea potențialului agroturistic, Amfiteatru economic
nr.11/2002, Buzău.
Moga, T., Rădulescu, Carmen, Valentina (2002), Economia industriilor și serviciilor rurale, (note de curs),
Edit.ASE, București.
Moinet, F. (1996), Le tourisme rural, Ed. France Agricole, Paris
Moțoc, M., (1963), Eroziunea solului pe terenurile agricole și combaterea ei, Edit. Agro-Silvică, București.
Muja, S., (1984), Spaţiile verzi în sistematizarea teritoriului şi localităţilor, Editura Ceres, Bucureşti.
Mutihac, V., Ionesi, L. (1974), Geologia României, Editura Tehnică, Bucureşti.
Mutihac, V., Stratulat, Maria-Iuliana, Fechet, Roxana-Magdalena (2004), Geologia României, Edit., Did. Ped.,
Bucureşti.
Neagu, V., Stanciu, Ghe. (1996) – ”România – Charta europeană a spațiului rural”, Ed. Ceres, București.
Nedelcu, C., Gabriela, (2002), Câmpia Titu-Gherghiţa-Sǎrata, Studiu de geografie fizicǎ regionalǎ, Bucureşti.
Nicolescu, O., (2003), Managementul întrprinderilor mici și mijlocii, Edit. Economică, București.
Niculescu, I., (1972), Tehnici și metode moderne în diversificarea produselor alimentare, Edit. Ceres, București.
Otiman, P. I. (1997), Dezvoltarea rurală în România, Editura Agroprint, Timişoara.
Otiman, P. I. (1999), Restructurarea agriculturii și dezvoltarea rurală a României în vederea aderării la U.E.,
Edit. Agroprint, Timișoara.
Pătru, Ileana, Zaharia, Liliana, Oprea, R., (2006), Geografia fizicǎ a României - Climǎ, ape, vegetaţie, soluri,
Editura Universitarǎ, Bucureşti.
Pierre, G. (1963), Geographie rurale, Presse Universitaires de France, Paris.
Pop, Gr. (1988), România. Geografie economică, Partea a II-a, Univ. Din Cluj-Napoca.
Popa, Ana., (2000), Eficiența investițiilor, Edit. Universitaria, Craiova.
Popescu, G., (1999), Politici agricole-acorduri europene, Edit. Economică, București.
Popescu, N., (1972), Economia de fond funciar, Viața Economică nr.33 și 34.
Posea, Gr., (1970), Geomorfologia generală, Edit. Did. Ped., Bucureşti.
Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M. (1974), Relieful României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
Posea, G., Badea, L., (1984), România. Harta unităților de relief (regionarea geomorfologică), Edit. Științifică și
Enciclopedică, R.S.R.
Rădulescu, Carmen, Valentina (2001), Strategia agriculturii durabile și de dezvoltare a mediului rural pe termen
lung, Tribuna Economică, nr.41/2001, București.
Rădulescu, Carmen, Valentina (2002), Reducerea impactului agriculturii asupra mediului, Tribuna Economică
nr.1/2002, București
Rădulescu, Carmen, Valentina (2002), Utilizarea rseurselor neregenerabile în România și protecția mediului,
Amfiteatru economic nr.11/2002, Buzău.
Rotariu, T., (2003), Demografie și sociologia populației, Edit. Polirom, București.
Simion, Mehedinţi (1943), Opere complete, vol. I, Geographica, Bucureşti.
Soroceanu, V., (2000), Creșterea economică și mediul natural, Edit. Economică, București.
Stahl, H.H. (1958), Studiul satelor devălmaşe româneşti, vol.I, Bucureşti.
Stoica, Georgeta, Horsia, Olga (2001), Meşteşuguri artistice tradiţionale.
Surd, V. (2001), Geodemografie, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Teaci, D., (1980), Bonitarea terenurilor agricole, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Tietenberg, T.H., (1992), Environmental and Natural Resource Economics, Edit. Harper Collins Publishers,
New York.
Timariu, GH., (2004), Organizarea teritoriului exploatațiilor agricole, componentă a Programului Național de
redresare și dezvoltare a agriculturii, Edit. Corvin, Deva.
Trebici V., Ghinoiu I. (1986), Demografie şi etnografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Tricart, J. (1994), Ecogéographie des espaces ruraux, Nathan, Paris.
Tufescu, V., (1948), Geografia economică a României, Academia Comercială, Bucureşti.
Ujvari, I. (1960 a), Hidrografia R.P. Române, Edit. Şt., Bucureşti.
Ujvari, I. (1972), Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
Urucu, Veselina (1977), „Sat” şi „aşezare rurală”. Câteva consideraţii geoistorice, Rev. Geogr., IV.
Urucu, Veselina, Cândea, Melinda (1983), Aspecte ale modernizării satului românesc, AUB –G, XXXII.
Urucu, Veselina, Dobre, Silvia (1998), Particularităţi ale dezvoltării durabile a satului din Câmpia Română şi
din Dobrogea, Com. Geogr.-UB, II.
Vădineanu, ş.a., (1998), Dezvoltarea durabilă. Teorie şi practică, I, Edit. UB.
Velcea, I. (1993,1996), Geografie rurală, Tip. Univ. Creştine „D. Cantemir”- Sibiu.
Velcea, Valeria, (1971), Evaluarea proceselor actuale din Câmpia Română. Prognoze în vederea utilizării
raţionale a terenurilor, Simp. Geogr. Câmpii, Timişoara (1970), SSG, Bucureşti.
Velcea, Valeria (1995), Riscurile naturale şi tehnogene, Fac.Geogr. Turism., Sibiu.
Velcea, Valeria (2001), Geografia fizică a României, Edit. Univ.,,Blaga”, Sibiu.
Vert, C. (2001), Geografia populaţiei. Teorie şi metodologie, Editura Mirton, Timişoara.
Voicu, Mălina, Voicu, B., (2006), Satul românesc pe drumul către Europa, Edit.Polirom, București.
Voicu, R., Dobre, Iuliana (2003), Organizarea și strategia dezvoltării unităților agricole, Edit. ASE, București.
Zahiu, Letiția, (20060, Agricultura Uniunii Europene sub impactul Politicii Agricole Comune, Edit. Ceres,
București.
*** (1983), Geografia Romaniei, vol. 1, Geografia fizica, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti.
*** (1970), Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 15 martie 1966, vol.IV, Direcţia Centrală de Statistică,
Bucureşti.
*** (1980), Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 5 ianuarie 1977, vol.I-II Direcţia Centrală de Statistică,
Bucureşti.
*** (1984), Geografia României, vol. 2, Geografia umana și economica, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti.
*** Recensămintele populaţiei şi locuinţelor din anii: 1930, 1941, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, DJS
Dâmbovița/Giurgiu.
*** Legea 151/98 privind Dezvoltarea Regională în România.
*** Legea 315/2004 privind Dezvoltarea Regională în România.
*** (2000), România - Planul Naţional de Dezvoltare 2000-2002, ANDR, şi Comisia
Europeană, Bucureşti.
*** (2000), Planul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, MAA.
*** Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013
*** (1981), Atlasul României, Ed. Academiei, Bucureşti.
*** (1982), Enciclopedia geografică a României, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
*** (1986), Atlasul judeţelor României, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
*** Agenția Națională de Meteorologie;
*** Consiliile județene Dâmbovița și Giurgiu;
*** Direcțiile județene de statistică Dâmbovița și Giurgiu;
*** Direcțiile pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dâmbovița și Giurgiu;
*** Direcția silvică Dâmbovița;
*** Institutul Național de Statistică;
*** Prefecturile Dâmbovița și Giurgiu.
