Rezumat Vlad Marian Sinoade

8/3/2019 Rezumat Vlad Marian Sinoade

1/80

1

UNIVERSITATEA BUCURETIFACULTATEA DE TEOLOGIE JUSTINIAN PATRIARHUL

St at u t u l canon ico - j u r idic al pat r iar hiei ecumen ice.

Per spect iva ist or ico- ecl ez io l og ico- canon ica

RE ZU M A T

Coordonator tiinific:

Prof. Univ. Dr. Pr. Vasile Rduc

Doctorand:

Prep. univ. protos. Maxim (Marian)Vlad

Bucureti

2010

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com
http://www.pdffactory.com/http://www.pdffactory.com/http://www.pdffactory.com/


2/80

2

CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................................................................

1. ELEMENTE DE ECLEZIOLOGIE CANONIC-ORTODOX.......................................................

1.2. Euharistia i Biserica .............................................................................................................................

1.3. Euharistia i Episcopul ..........................................................................................................................

1.4. Sfnta Euharistie, Episcopul i catolicitatea (universalitatea) Bisericii locale

1.5.Raportul dintre treptele harice i ierarhia jurisdicional...................................................................

1.5.1. Sinodul Apostolic de la Ierusalim. Instituia sinodalitii i evoluia ei .....................................

2. ORGANIZAREA ECLEZIAL N PRIMELE IV SECOLE ...........Error! Bookmark not defined.

2.1. Biserica din Ierusalim.........................................................................Error! Bookmark not defined.

2.2. Bisericile din jurul Ierusalimului...........................................................................................................

2.3. Bisericile din lumea pgn............................................................... Error! Bookmark not defined.

2.3.1. Biserica din Antiohia...................................................................Error! Bookmark not defined.

2.3.2. Bisericile din Asia ........................................................................Error! Bookmark not defined.

2.3.3. Bisericile europene - A dou cltorie misionar ....................Error! Bookmark not defined.

2.3.4 Biserica din Efes ...........................................................................Error! Bookmark not defined.

2.3.5 Biserica din Roma ........................................................................Error! Bookmark not defined.

2.3.6. Biserica din Alexandria ..................................................................Error! Bookmark not defined.

2.4. Arealul misionar al celor 12 Apostoli. Succesiunea apostolic. Apostolicitatea i unitatea bisericilor

locale ..........................................................................................................Error! Bookmark not defined.

3. EVOLUIA FORMELOR DE ORGANIZARE ECLEZIAL ........Error! Bookmark not defined.

3.1. De la parohia episcopala la parohia prezbiterial ........................... Error! Bookmark not defined.

3.2. Parohia horepiscopal .......................................................................Error! Bookmark not defined.

3.3. Organizarea mitropolitani exarhal ............................................. Error! Bookmark not defined.

3.3.1. Drepturile i ndatoririle Mitropoliilor i Exarhilor .................Error! Bookmark not defined.



3/80

3

4. CONSTANTINOPOLUL - NOUL CENTRU BISERICESC AL LUMII CRETINE ..........Error!Bookmark not defined.

4.1. Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) .............................................Error! Bookmark not defined.

4.2. Constantinopolul Noua Rom........................................................ Error! Bookmark not defined.

4.3. Statutul Episcopului capitalei............................................................Error! Bookmark not defined.

4.4. Tradiia apostolicitii Bizanului (Constantinopolului) i legenda Apostolului Andrei.........Error!

Bookmark not defined.

4.5. Episcopii Constantinopolului ntre sinodul nti ecumenic de la Niceea i cel de-al doilea ecumenic

de la Constantinopol. ncercri timide de extindere a jurisdiciei.........Error! Bookmark not defined.

4.5.1. Eusebiu..........................................................................................Error! Bookmark not defined.

4.5.2. Macedoniu....................................................................................Error! Bookmark not defined.

4.5.3. Eudoxiu.........................................................................................Error! Bookmark not defined.

4.5.4. Demofil-Evagrie.............................................................................Error! Bookmark not defined.

4.5.5. Grigorie de Nazianz.......................................................................Error! Bookmark not defined.

5. PRIMATUL EPISCOPULUI DE CONSTANTINOPOL .................Error! Bookmark not defined.

5. 1. Al doilea Sinod ecumenic de la Constantinopol .............................Error! Bookmark not defined.

5.2. Opera canonic a Sinodului...............................................................Error! Bookmark not defined.

5.3. Primatul n aciune.............................................................................Error! Bookmark not defined.

5.4. Iliria Orientala.....................................................................................Error! Bookmark not defined.

5.5. ntrirea jurisdiciei asupra Exarhatelor...........................................Error! Bookmark not defined.

6. SINODUL PATRU ECUMENIC DE LA CALCEDON I APARITIA INSTITUTIEI

PATRIARHATULUI .................................................................................. Error! Bookmark not defined.

6.1. Cauzele convocrii Sinodului.............................................................Error! Bookmark not defined.

6.2. Convocarea Sinodului ........................................................................Error! Bookmark not defined.

6.3. Opera canonic a Sinodului...............................................................Error! Bookmark not defined.

6.3.1. Canoanele 9 i 17........................................................................Error! Bookmark not defined.

6.3.2. Canonitii bizantini .....................................................................Error! Bookmark not defined.



4/80

4

6.3.3. Legislaia imperial..................................................................... Error! Bookmark not defined.

6.3.4. Istoricii i canonitii moderni .....................................................Error! Bookmark not defined.

6.4. Canonul 28..........................................................................................Error! Bookmark not defined.

6.4.1. Alctuirea i sensul canonului........................................................Error! Bookmark not defined.

6.5. Teoria Pentarhiei Patriarhilor ...........................................................Error! Bookmark not defined.

7. STATUTUL PATRIARHATULUI ECUMENIC POTRIVIT LEGISLAIEI NOMOCANONICEORTODOXE ................................................................................................ Error! Bookmark not defined.

7.1. Legile civile .........................................................................................Error! Bookmark not defined.

7.2. Stavropighiile......................................................................................Error! Bookmark not defined.

7.3. Titulatura. Demnitile i privilegiile ................................................Error! Bookmark not defined.

7.3.1. Alegerea patriarhilor .....................................................................Error! Bookmark not defined.

7.3.2. Oficiile ecleziastice patriarhale ......................................................Error! Bookmark not defined.

8. RETROSPECTIV DIACRONIC SINTETICASUPRA PATRIARHIEI ECUMENICE I APATRIARHULUI EI, DE LA SINODUL IV PN ASTZI ...........Error! Bookmark not defined.

8.1. De la al patrulea sinod ecumenic pn n 1453...............................Error! Bookmark not defined.

8.1.1. Schisma celor dou Biserici (1054)............................................Error! Bookmark not defined.

8.1.2. Un caz inedit Patriarhatul Ecumenic de la Niceea..........................Error! Bookmark not defined.

8.2. Din 1453 pn n secolul al 19-lea....................................................Error! Bookmark not defined.

8.2.1. Istoria reedinei patriarhale sub stpnire turc ..........................Error! Bookmark not defined.

8.3. Din secolul al 19-lea pn n secolul 21............................................Error! Bookmark not defined.

8.3.1. Secolul 19......................................................................................Error! Bookmark not defined.

8.3.2. Secolul 20....................................................................................Error! Bookmark not defined.

8.3.2.1. Patriarhul Meletie IV..........................................................Error! Bookmark not defined.

8.3.2.2. Papa Eftimie i Biserica Ortodoxa Turc........................... Error! Bookmark not defined.

8.3.2.3. Patriarhul Ecumenic Grigorie VII.......................................Error! Bookmark not defined.

8.3.2.4. Patriarhul Ecumenic Constantin VI ...................................Error! Bookmark not defined.

8.4. Patriarhia Ecumenici jurisdicia asupra Muntelui Athos ............Error! Bookmark not defined.



5/80

5

8.5. Filetismul ............................................................................................Error! Bookmark not defined.

8.6. Diaspora..............................................................................................Error! Bookmark not defined.

8.7. Organizarea contemporan a Instituiei Patriarhiei Ecumenice ....Error! Bookmark not defined.

8.7.1. Patriarhul Ecumenic Atenagora.................................................Error! Bookmark not defined.

8.7.2. Patriarhul Ecumenic Dimitrie I ...................................................Error! Bookmark not defined.

8.7.3. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I ............................................Error! Bookmark not defined.

8.8. Patriarhia Ecumenic n Uniunea European .................................. Error! Bookmark not defined.

8.8.1. Biroul Patriarhiei Ecumenice de pe lng Uniunea EuropeanError! Bookmark not defined.

8.8.2. Patriarhatul ecumenic-Turcia: o nou perspectiv ..................Error! Bookmark not defined.

8.8.3. Biserica patriarhala din Constantinopol purttoare nc de la origini a unei contiine

supranaionale ......................................................................................Error! Bookmark not defined.

8.8.4. Preteniile canonice prejurisdicionale ale Patriarhatului de ConstantinopolError! Bookmark

not defined.

8.8.5. Problema jurisdiciei canonice n Europa unit........................ Error! Bookmark not defined.

8.8.6. Nou perspectiv asupra Mitropoliilor Noilor Teritorii ...........Error! Bookmark not defined.

8.8.7. Problema diasporei ortodoxe europene...................................Error! Bookmark not defined.

8.8.8. Formule ecleziastice propuse pentru o nou configurare a statutului juridic al Patriarhatului

Ecumenic ...............................................................................................Error! Bookmark not defined.

8.8.9. Articularea jursdicional patriarhal n Europa unit.............Error! Bookmark not defined.

CONCLUZII ................................................................................................ Error! Bookmark not defined.

BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................................................... 39



6/80

6

Biserica a fost fondata in momentul in care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos s-a intrupat

facandu-se om si unind in persoana sa divinul cu umanul. Acest moment face din Biserica o

realitate ireversibil noua pentru evolutia umanitatii, care avanseaza catre finalul istoriei sale prin

Biserica si in Biserica lui Hristos.

Mai precis, Biserica a fost fondata pe pamant in momentul in care Domnul i-a chemat in

jurul Sau pe cei Doisprezece si a constituit nucleul Bisericii vizibile. Adresandu-se apostolilor in

ziua Invierii, cand El li s-a aratat pentru intaia oara, Iisus Hristos le-a spus: ,,Asa cum M-a trimis

pe mineTatal, asa va trimit si Eu pe voi(...)Celor carora le iertati pacatele, le vor fi iertate. Celorcarora nu le iertati pacatele, nu le vor fi iertate. Salutandu-si discipolii inainte de Inaltare, nu

numai ca le-a poruncit sa predice tuturor natiunilor si sa le boteze, dar i-a si asigurat ca va fi cu ei

pana la sfarsitul lumii, aluzie clara la faptul ca misiunea ce le-a fost incredintata si autoritatea ce

le-a fost data ramane in cadrul Bisericii.

Cat au fost in viata Apostolii, martori iluminati ai lui Dumnezeu, precum si mandatari

directi ai lui Iisus Hristos, au exersat aceasta putere spirituala, sfintind prin puterea lor, sau prin

colaboratorii lor, mai intai presbiteri si diaconi, apoi episcopi. Dupa moartea Apostolilor, cea maiinalta slujire in Biserica a fost detinuta de episcopi.

Prin sensul si originea sa, slujirea episcopala este legata de comunitatea locala. Episcopul

nu este un apostol, ci un conducator ce a primit din partea apostolilor harul de a prezida si

indruma comunitatea. Sarcina sa esentiala nu este de ordin misionar, ca cea a apostolilor, ci

sacramentala si pastorala. Va rog, incercati sa faceti totul intr-o armonie sfanta, sub

conducerea episcopului, care este in locul lui Dumnezeu, scria in anul 100 Ignatie al

Antiohiei catre magnezieni.

Episcopul, icoana lui Dumnezeu, reprezentantul lui Iisus Hristos in Biserica locala,

asezat pe locul lui Hristos de catre apostoli si mai tarziu de colaboratorii acestora, prezideaza

adunarea de cult si mai ales pe cea euharistica, si conduce Biserica ce i-a fost incredintata.

Biserica primara a vazut in episcop martorul vietii ecleziale fondata pe Sfintele Taine, succesorul

Apostolilor, reprezentantul lui Dumnezeu care se arata si care salveaza.



7/80

7

In Biserica locala, episcopul tine, in mod incontestabil, loc de conducator. Acolo unde

este prezent episcopul, acolo sa fie comunitatea, asa cum acolo unde este Iisus Hristos, acolo se

afla Biserica catolica.

Conducatorul Bisericii este Intemeietorul sau sfant, Iisus Hristos. Insa intr-o perspectiva

teologica care se justifica, episcopul care il reprezinta si sta pe locul lui Iisus Hristos este si el

considerat conducatorul Bisericii locale. Deoarece cel pe care seful unei case il trimite sa aiba

grija de casa lui, trebuie sa il primim ca pe cel care l-a trimis.

In Biserica nu exista autoritate mai mare decat cea a episcopului, iar aceasta autoritate

este considerata in si nu deasupra Bisericii. Episcopul este centrul si capul unic al Bisericiilocale care ii este supusa. Este conducatorul Bisericii lui Dumnezeu intr-un loc anume, pentru o

anumita comunitate umana si un anumit numar de suflete ce ii sunt incredintate. Isi exercita

opera pastorala si prezideaza adunarea de cult si tainele in Biserica locala care i-a fost

incredintata, si care reprezinta pentru el, in spatiu si in timp, intruparea Bisericii lui Dumnezeu.

Unitatea organica a episcopului si a Bisericii locale, traita in Euharistie sub forma capului

si a corpului, face din episcop purtatorul acestei unitati. Biserica primara avea constiinta

profunda. Sfantul Ignatie, reprezentat de episcopul din Tralles, Polybius, vedea Biserica locala intotalitatea ei. Stiu ca aveti sentimente curate, de o netagaduita rabdare, nu doar prin uz, ci si

prin natura, cum a declarat episcopul dumneavoastra Polybius, care a venit la Smirna din vointa

lui Dumnezeu si a lui Iisus Hristos. Astfel, s-a bucurat impreuna cu mine de faptul ca sunt intr-o

fiinta cu Iisus Hristos, astfel incat pot contempla in el intreaga voastra comunitate. El mi-a

demonstrate bunavointa voastra, si am sarbatorit faptul ca v-am regasit, asa cum am aflat,

imitatori ai lui Dumnezeu.

Inca de la inceputul celui de-al doilea secol, conform marturiei lui Ignatie din Antiohia,se constientizase faptul ca episcopii, stabiliti pana la marginile pamantului, reprezinta gandirea

lui Iisus Hristos.

Acest lucru este important mai ales pentru unitatea Bisericii pe intreg pamantul locuit.

Unitatea se reflecta in cele din urma prin institutia Sinoadelor, si mai ales prin Sinoadele

ecumenice in care se manifesta ordinea autoritatii si se exprima credinta Bisericii. Dar in lumina

studiului teologic al Sfantului Ignatie, conform careia Hristos se arata in unitatea fiecarei



8/80

8

Biserici, unitatea insasi a Bisericilor stabilite pana la marginea pamantului nu poate avea alt sens

decat unitatea sacramentala. Fiind dat, potrivit teologiei Sf Ignatie, ca fiecare episcop sa fie unit

si prezent ca si corpul lui Hristos fata de Biserica ce i-a fost incredintata, toti episcopii ce se

indreapta spre acelasi centru sunt toti in acelasi Iisus Hristos. Astfel, unitatea ecumenica nu

reiese si nu se realizeaza dintr-o complementaritate a partilor, sau dintr-o majoritate

democratica a persoanelor, ci din coincidenta si identificarea reciproca a Bisericilor locale in

acelasi centru, adica in gandirea lui Iisus Hristos.

Sfantul Ciprian exprima o conceptie asemanatoare. In acord cu intreaga traditie

anterioara, considera ca episcopul este centrul unitatii Bisericii. In unitatea Bisericii locale

integrate episcopului se vede fundamentul unitatii acesteia. Conform teoriei Sfantului Ciprian

despre unitatea Bisericii fiecare episcop participa la aceeasi autoritate, la aceeasi institutie

episcopala, nu ca parte intr-un tot, ci ca o expresie a acestui intreg. Fiecare episcop in persoana

este succesorul apostolilor, si nu doar fiecare episcop care are originea de la apostoli este

succesorul lor, ci toti episcopii numiti in mod canonic sunt succesorii apostolilor.

Aceasta conceptie despre unitate in identitate, in timpul primelor trei secole, continua sa

formeze constiinta conform careia toate Bisericile sunt ecumenice. In ce fel aceasta identitate a

Bisericilor intre ele se bazeaza pe acelasi centru, adica pe gandirea lui Iisus Hristos?

a) Se considera insispensabila coincidenta temporala sau istorica a Bisericilor locale cu

trecutul, si mai ales cu originile apostolice. Aceasta dimensiune a continuitatii era atat de

puternica in cosntiinta Bisericii in primele trei secole, incat termenii o Biserica si Biserica

primara se explicau reciproc.

b) Se considera de asemenea indispensabila verificarea etnogeografica, a identitatii

Bisericii in aceeasi credinta si viata, in gandirea lui Iisus Hristos. Adica fiecare Biserica, pentrua fi ortodoxa, trebuia sa se identifice cu celelalte si sa traiasca in deplina comuniune cu ele.

Necesitatea acestei verificari va concepe si consolida institutia sinodala, al carei continut profund

in primele trei secole este adus la lumina de fraza Sfantului Ignatie: Episcopii numiti pe intregul

pamant sunt gandul lui Iisus Hristos. Totusi, aceasta dimensiune a ortodoxiei geografice sau

spatiale nu era suficienta pentru a asigura unitatea Bisericii ortodoxe in lumea intreaga. In ceea

ce priveste sensul si importanta, Biserica ramanea sub dependenta absoluta a primei dimensiuni,



9/80

9

adica a inradacinarii temporale in Biserica primara, precum si verificarea faptului daca fiecare

Biserica se identifica foarte bine cu Biserica apostolica.

Insa nici dimensiunile geografica si spatiala ale Bisericii ortodoxe, nici raportul

temporal care o leaga de fundamentul primar din trecut, nu erau de ajuns pentru a verifica

coincidenta Bisericilor in gandirea lui Iisus Hristos, fara interventia unui al treilea element al

ortodoxiei: harul si sfintenia. Este remarcabil faptul ca recursul la memoria istorica a Bisericii si

la intalnirea comuna dintre Bisericile lumii se facea prin persoana episcopilor, care erau pastorii

responsabili ai Bisericilor locale. Insa recursul si intalnirea isi aveau sursa si in principiul

ecleziologic al institutiei episcopale, a harului episcopal, a autoritatii episcopale, stabilite in mod

sfant si apostolic in cadrul Bisericii.

Pe de o parte, recursul la trecut se facea prin redactarea listelor episcopale locale, liste

bine cunoscute si aflate in folosinta, ce puneau in evidenta continuitatea neintrerupta a

episcopilor fiecarei Biserici cu unul sau mai multi apostoli. Pe de alta parte, intalnirea reciproca

dintre Bisericile locale se realizeaza prin sinodul episcopilor.

Verificarea ortodoxiei Bisericii este legata in mod organic si indisolubil de unitatea

sacramentala a sfintei Euharistii, din momentul in care harisma veritatis detinuta de Biserica estedaruita prin hirotonia in cadrul Euharistiei, sacerdotiului.

Ori, daca toate Bisericile locale reprezinta Biserica in intregime, prin prezenta reala a lui

Hristos in sfanta Euharistie, si daca toti episcopii au primit aceeasi autoritate spirituala prin

comuniunea sacramentala canonica, cum se explica existenta intaietatilor(primatiilor)?

Am mentionat faptul ca fiecare Biserica locala era constienta de plenitudinea sa. Insa

aceasta constiinta nu o izola de identitatea comuna care o unea cu toate celelalte Biserici.

Plenitudinea nu este un bun propriu, ci un dar al maretiei lui Dumnezeu. Toate Bisericile locale

din lume traiau aceeasi realitate prin sfanta Euharistie. Bisericile erau prin Euharistie martore ale

unitatii Bisericii lui Dumnezeu in adevarata credinta, in numele adevarului lui Hristos. Toate

Bisericile locale, traind aceeasi realitate, trebuie sa aiba aceeasi marturie de fidelitate fata de

adevarul revelat, adica Sfanta Scriptura si Traditia apostolica. Ceea ce in limbaj ecleziologic

numim succesiune apostolica implica nu numai succesiunea de persoane, dar si continuitatea



10/80

10

neintrerupta a unui adevar eclezial intotdeauna identic cu el insusi, asa cum este perceput,

marturisit si propovaduit prin succesiune si traditie.

Succesiunea apostolica trebuie sa fie inteleasa cu dubla semnificatie: ca o succesiune de

persoane in cadrul institutiei episcopale si ca o succesiune de credinta, de traditie si de

invatatura. De aceea legatura directa cu epoca apostolica nu era privilegiul tuturor Bisericilor

locale. Deoarece multe dintre ele nu puteau demonstra continuitatea directa si neintrerupta a

episcopilor lor din timpuri apostolice, din momentul in care au cunoscut crestinismul nu printr-

un apostol, ci prin actiunea misionara a unei Biserici locale. Ori, apostolicitatea Bisericilor astfel

instituite nu a fost nicioadata contestata, tocmai pentru ca notiunea de succesiune a cuprins in

sine si exactitatea (regula) credintei si a adevarului pe care aceste Biserici le primisera de la

Biserica Mama si pe care le-a pastrat intacte de-a lungul secolelor, simultan cu harisma

adevarului si a credintei provenindde la preotie si transmise prin ea.

Insa reiese de la sine faptul ca marturia Bisericilor locale direct implicate era mai

credibila decat marturia celorlalte Biserici, legate indirect de epoca Apostolilor, prin Biserica

Mama de care depindeau. Faptul ca orice marturie a unei Biserici locale era judecata in functie

de raportul sau cu traditia Apostolilor privilegiaza locul Bisericilor apostolice, care puteau sa

demonstreze fidelitatea marturiei lor fata de aceasta traditie. Atat timp cat Biserica nu trebuia sa

rezolve problemele legate de credinta, fiecare Biserica locala se straduia sa traiasca prin ea

insasi, in acord cu traditia apostolica.

Identitatea Bisericilor locale cu privire la aceasta traditiei garanta unitatea in aceeasi

credinta dreapta. Astfel, Bisericile locale care nu aveau origine apostolica directa, au recurs la

Biserica Mama pentru toate problemele importante ce le priveau. Relatiile spirituale dintre

Biserica Mama si Biserica Fiica nu puneau sub semnul intrebarii plenitudinea celei din urma,

pe care doreau sa o pastreze. Problema pe care o Biserica locala nu o putea rezolva, era si o

problema a Bisericii lui Dumnezeu. Punand la dispozitie propria marturie, Bisericile apostolice

ofereau celorlalte Biserici aflate in dificultate rodul experientei lor. Iar marturia lor era mai

credibila decat a tuturor celorlalte, din cauza relatiei directe a acestor Biserici cu timpurile

apostolice.



11/80

11

Primatul inseamna mai intai marturia privilegiata a Bisericii Mama, manifestat in amplele

adunari ale episcopilor, adica in cadrul sinoadelor, prin intermediul propriului sau episcop , in

persoana caruia Biserica primea onoarea cuvenita. La inceput, sinoadele se reuneau in mod

exceptional, pentru a rezolva probleme de interes general. Din aceasta cauza, in ciuda

contributiilor importante pe care l-au adus pentru manifestarea primatului, sinoadele nu pot fi

considerate drept factor unic si decisiv al genezei acestuia. Alti factori, au jucat un rol decisiv

precum apostolicitatea Scaunelor, importanta politica a oraselor, extinderea activitatii misionare,

sau o autoritate Bisericeasca universala.

Insa, primatul s-a manifestat mai intai si mai ales in cadrul sinoadelor locale, prezidate

de obicei de episcopii Bisericilor Mama. Reuniunea in acelasi loc a episcopilor vecini, cu ocazia

sfintirii unui episcop pentru un loc vacant, a favorizat cu siguranta primatul. Aceste adunari de

episcopi, ce aveau ca scop si pastrarea unitatii Bisericii prin confirmarea comuniunii

episcopatului in care intra noul episcop, au contribuit la impunerea primatului, deoarece

episcopul ce conducea sfintirea apartinea Bisericii Mama. Sfintirea unui episcop se celebra de

obicei inainte de partea propriu-zis mistica a sfintei euharistii. Dupa consacrare, unul dintre

episcopi aseza darurile de paine si vin in mainile celui hirotonisit,care prezida in continuare

euharistia. Aducerea jertfei de mainile celui hirotonit semnifica faptul ca nu numai Bisericalocala este constienta ca, prin episcopul sau, isi atinge plenitudinea, dar si faptul ca noul episcop

se afla in comuniune cu ceilalti episcopi. Sunt astfel confirmate, prin validitatea oferita de

Euharistie, apostolicitatea Bisericii locale si comuniunea cu celelalte Biserici.

In timp ce in interiorul sinoadelor locale, primatul avea mai degraba un caracter de

prezidenta, prin sfintirea episcopala acesta se impletea mai profund cu practica si constiinta

Bisericii. Intrepatrunderea onoarei conducerii in cadrul sinoadelor, cu prezenta si participarea

activa la hirotonia altor episcopi, a fost intr-o oarecare masura axa evolutiei generale a traditiilorce priveau primatul de onoare, precum si principalul continut al primatului canonic administrativ.

Daca principiul Bisericii locale a fost regula fundamentala a organizarii ecleziale,

decurgand in mod organic din natura Bisericii insasi, intruparea principiilor in istorie a fost

diversa si s-a adaptat conditiilor schimbatoare ale vietii Bisericii.



12/80

12

Prima faza a acestei dezvoltari a fost reprezentata de unirea Bisercilor locale in

ansambluri mai mult sau mai putin vaste, si, in paralel, stabilirea ierarhiilor Bisericilor in Biserici

vechi si Biserici mai tinere. Crestinismul s-a stabilit mai intai in marile orase ale Imperiului

roman. Cu timpul, in jurul acestor prime centre, s-au format noi comunitati, impreuna cu

episcopii lor. Insa aceste comunitati de la un moment dat , cand au atins maturitatea dezvoltarii

proprii, nu au mai pastrat legatura cu Biserica Mama, de la care primisera ierarhia, canonul

credintei si traditia liturgica, devenind autonome si autocefale. Astfel s-au grupat inca din epoca

persecutiilor, Biserici locale in functie de criteriul etnic si geografic, in provincii, in cadrul carora

episcopul din Biserica cu cea mai mare vechime era numit protoierarh sau intaistatator, iar mai

tarziu cand s-a aplicat principiul acomodarii organizarii ecleziastice la formele de organizarepolitica, episcopul care rezida in capitala provinciei, adica in metropola si in jurul careia se

grupau celelalte parohii episcopale din jur, era numit mitropolit.si recunoscut ca primat

In vechile Biserici, mitropolitii erau episcopi ce nu se distingeau de ceilalti in ceea ce

priveste slujirea si demnitatea episcopala. Se distingeau de ceilalti episcopi doar prin puterea

administrativa mai mare, precum si printr-un domeniu mai mare in care se exercita aceasta

putere. In cadrul acestor prerogative marite, mitropolitii aveau in grija provincia lor ecleziala, ce

ingloba un numar destul de mare de scaune episcopale. Mitropolitii prezidau in cadrulepiscopilor, cei din urma recunoscandu-i drept lideri spirituali si li se adresau pentru orice

problema importanta. Pentru a arata ca sunt in comuniune bisericeasca cu primatul lor

mitropolitul, episcopii ii pomeneau numele in cadrul liturghiilor. In ceea ce priveste mitropolitul,

in calitatea sa de prim administrator al mitropoliei, ii hirotonisea pe episcopii alesi de catre

sinodul episcopilor din cadrul diecezei sale, prezida de doua ori pe an sinoadele provinciale si era

judecatorul diferendelor episcopilor sau a plangerilor formulate impotriva lor. Primatul

mitropolitilor nu era doar expresia unei simple superioritati, ori a unei simple prezidente de tip

democratic sau parlamentar, ci a evoluat pana in momentul in care a devenit o autoritate reala.

Mitropolitii, impreuna cu sinoadele provinciale reunite sub conducerea lor, erau

organisme canonice si detinatori reali ai administratiei ecleziastice in vechia Biserica. Aceasta

din urma, gestionand cu intelepciune problemele, recunoastea drepturi si obligatii reciproce in

raporturile dintre Primat si Sinod. Biserica a armonizat colegialitatea si autoritatea in persoana

Primatului, afirmand ca trebuie sa episcopii fiecarei natiuni sa stie cine este primul dintre ei si sa



13/80

13

il considere conducator. Nu trebuie sa faca nimic fara acordul sau. Fiecare episcop trebuie sa isi

resolve doar problemele din dieceza sa si din tinuturile aferente. Insa nici mitropolitul nu trebuie

sa faca nimic fara acordul tuturor episcopilor. Astfel va domni intelegerea, iar Dumnezeu, Tatal,

Fiul si Duhul Sfant, vor fi mariti de catre Domnul in numele Sfantului Duh.

Acest canon, ce interpreteaza principiul general ce sta la baza administratiei locale a

Bisericii, arata care este centrul si care este perimetrul acesei administratii. Se precizeaza relatiile

reciproce, care trebuie sa asigure ordinea necesara bunului mersal vietii ecleziale. Sensul

canonului este clar: dintre toti episcopii unui neam sau ai unei regiuni, unul dintre ei trebuie sa

primeasca intaietatea si sa fie numit conducator. Ceilalti episcopi trebuie sa i se adreseze lui in

ceea ce priveste problemele legate de administrarea Bisericii: Nu trebuie sa intreprinda nimic

fara acordul sau. De asemenea, Intaistatatorul nu trebuie sa intreprinda nimic in problemele

Bisericii fara acordul colegilor sai, pentru a mentine intre episcopi intelegere si bunatate ce

trebuie sa fie exemplu pentru cler si popor, pentru slava Tatalui, prin Hristos, in Duhul Sfant.

Astfel, administrarea generala a unei Biserici trebuie sa se faca prin participarea tuturor

episcopilor, insa si prin autoritatea unuia dinter ei, ce este conducatorul celorlalti si are calitatea

de organism central eclezial.

Este remarcabil faptul ca aceste canoane ce definesc drepturile mitropolitilor acorda o

importanta dosebita puterii de a hirotonisi pe episcopii provinciei. Canonul al patrulea al

Sinodului ecumenic de la Niceea precizeaza faptul ca Mitropolitul va confirma ceea ce se va

face in fiecare provincie. Canonul 19 de la Sinodul Antiohiei (341) considera ca prezenta unui

mitropolit este necesara: Un episcop nu trebuie sa fie hirotonisit fara sinod si fara prezenta

mitropolitului. Prezenta mitropolitului nu face mai putin dorita si prezenta colegilor din

provincie Canonul 8 de la al treilea Sinod ecumenic (431) vede in hirotonisirea episcopilor

Bisericii Ciprului principalul motiv al dependentei lor fata deScaunul Antiohiei. Din acest motiv,

pentru stabilirea autonomiei Bisericii Ciprului, canonul ii insarcineaza pe conducatorii acestei

Biserici sa celebreze ei insisi hirotoniile.

In continuare, mitropolitii s-au reunit in jurul Scaunelor ce existau de mai demult sau in

jurul capitalelor politice, a caror episcopi au inceput sa ia numele patriarhilor, care aveau in



14/80

14

mijlocul mitropolitilor aceleasi drepturi si privilegii pe care mitropolitii le aveau in mijlocul

episcopilor.

Printre patriarhi, primatul Scaunului Noii Rome- Constantinopolul si cel al Scaunului

Vechii Roma au fost ridicate deasupra celorlalte, din cauza contextului istoric si a influentei

exersate in problemele Bisericii.

Putem spune ca istoria Bisericii si traditia canonica recunosc mai multe niveluri pentru

primat: b) primatul mitropolitilor, b) primatul patriarhilor sau a conducatorilor Bisericilor

autocefale, c) primatul ecumenic al Romei si al Constantinopolului.

Aceste forme canonice si aceste centre de comuniune nu sunt simple produse ale vietii si

istoriei lipsite de orice necessitate profunda. Ele reprezinta, in organizarea vizibila si existenta

terestra a Bisericii, structuri necesare, recunoscute si confirmate in mod canonic. Prin drepturile

detinute, prin locul ocupat, aceste organisme asigura exactitatea si legitimitatea raporturilor

ecleziastice, garanteaza unitatea si progresul vietii Bisericii.

Cu siguranta, aceste organisme isi datoreaza inceputurile influentei conditiilor istorice si

evolutiei Bisericii in forma sa exterioara. Insa sursa lor este canonul eclezial, principiul

fundamental al ordinii inerente Bisericii, ordine care exista prin ea insasi si care diferentiaza

Biserica de orice alta societate umana. Astfel transpare fundamnetul insusi al principiului

eclezial, in toate formele exterioare ale organismelor administrative.

Trebuie astfel sa consideram intreaga evolutie a administratiei ecleziastice in toate

formele sale exterioare si vizibile, ca o realitate incontestabila a Bisericii. Pentru ca doar aceste

structuri ii permit Bisericii sa se mentina in mijlocul societatilor umane, pentru a-si indeplini

propria misiune. Trebuie sa recunoastem astfel ca insasi organismele cele mai dezvoltate aparute

de-a lungul evolutiei istorice, de exemplu institutia patriarhala, au fost un fenomen necesar.

Nascute dintr-o lunga cautare a ordinii, a organizarii, a perfectiunii din punct de vedere

administrativ, au patruns incet in viata ecleziala, chiar in interiorul cadrului in care a luat nastere

toata aceasta administratie a Bisericii. Fenomenul este in conformitate cu fundamentele ordinii

ecleziale, asa cum au fost recunoscute de de Biserica si s-au dezvoltat in legislatia sa.



15/80

15

De aceea, toate organismele administratiei ecleziale, de la cel mai umil la cel mai inalt,

dezvoltandu-se sub influenta conditiilor istorice, s-au aflat in acord interior cu esenta Bisericii,

cu natura si vocatia proprie. Tocmai aceasta simfonie trebuie sa defineasca si sa judece valoarea

relativa si utilitatea a diferitelor aspecte ale administratiei ecleziastice, precum si oportunitatea si

inconvenientul diferitelor organisme in structura si organizarea Bisericii.

Este de la sine inteles ca am luat in considerare elementul stabil al organizatiei

ecleziastice. Deoarece aceasta nu este alcatuita numai din organisme, din orientari si modele

diferite adaptate omului si supuse schimbarilor de tot felul, conform conditiilor de loc si de timp.

Dimpotriva, o organizatie ecleziastica are fundamente, are principii ce exclud orice lucru arbitrar

in formarea si definirea organismelor sale, nu permite indiferenta si neglijenta in luarea

deciziilor, si cere o dirijare precisa a actiunilor. Aceste fundamente si principii sunt prezentate de

canoane, a caror importanta este predominanta in administrarea si intreaga viata a Bisericii.

Pentru ca tocmai in acord cu sensul canoanelor se formeaza organismele administrative, se

stabilesc relatiile lor si se defineste jurisdictia lor. Intr-un cuvant, elementul canonic este atat de

important, incat serveste drept regula celorlalte elemente, dogmatice si istorice.

Elementul dogmatic in administratia ecleziastica reprezinta aceasta autoritate sfanta,

spirituala, pe care Hristos o purta in momentul in care a fondat Biserica, cand a devenit capul ei.

Autoritate pe care a transmis-o discipolilor sai, si prin intermediul lor, tuturor succesorilor,

pastorilor Bisericii, investiti cu aceasta vocatie de catre Duhul Sfant coborat asupra Apostolilor

insisi, pentru a afirma, in aceasta Biserica, prezenta absoluta a lui Hristos.

Ierarhia are astfel un rol constitutiv in Biserica in sensul ca face Biserica vizibila si o

constituie in comuniunea unei sfinte institutii, ce o distinge in mod radical de celelalte societati

umane, deoarece ea formeaza principiul preotiei reale si legitime, si, in cele din urma, intreaga

ordine bisericeasca. Totusi, pentru a se prezenta ea insasi ca o relitate comunionala perceptibila,

capabila sa traiasca si sa se dezvolte in cadrul dimensiunilor umane si sub infleunta relatiilor

creatoare la nivelul acestei lumi, Biserica lui Hristos trebuie sa interactioneze cu societatea

umana si sa se adapteze, pana la un anumit punct, la conditiile acestei societati. De aici

necesitatea elementului istoric in administratia ecleziastica. Aici trebuie cautat celalalt

fundament, a carui semnificatie reiese din influenta pe care organismele Statului si institutiile

politice o au asupra oranduirii si relatiilor ecleziastice.



16/80

16

Tot asa cum elementul dogmatic reprezinta fundamentul esential in administratia

ecleziastica, sursa autoritatii care actioneaza asupra tuturor organismelor Bisericii, asa si

elementul istoric simbolizeaza evolutia istoriei si multitudinea formelor exterioare a acestor

institutii. In timp ce primul element face din administratia ecleziastica un factor static,

stabilizator, cel de-al doilea introduce in viata Bisericii factorul dinamic, ce isi are expresia in

principiul diversitatii, care se manifesta in diferite conditii de loc si timp, in care se afla lumea

crestina. Pentru ca aceste doua elemente, dogmatic si istoric, sa se poata impaca si armoniza, este

necesar un alt element, formator si coordonator, care sa poata edifica institutii diferite prin forma

si locul lor, si care sa se ocupe de justetea relatiilor dintre ele. Aceasta este opera elementului

canonic.

Din ceea ce tocmai am afirmat, reiese faptul ca sistemul canonic al administratiei

ecleziastice poate suscita in dezvoltarea sa diferite forme de organizare, care, deoarece nu difera

foarte mult din punctual de vedere al esentei si al texturii autoritatii spirituale exersate, implica

totusi o ierarhie in oranduirea administrativa exterioara. Toti episcopii sunt astfel egali in

Biserica, se bucura in aceeasi masura de darul harului arhieriei si sunt articulati la neintrerupta

succesiune apostolica. Totusi, in sistemul canonic al adminstratiei ecleziastice nu au aceeasi

distinctie. Au nume diferite, drepturi diferite, in conformitate cu locul pe care il ocupa incronologia istoriei si in ordinea Bisericii. Astfel, unii episcopi sunt decani in hirotonie, au mai

multa infleunta asupra celorlalti, se bucura de privilegii specifice si au initiativa in problemele

ecleziastice cu caracter general. Traditia Bisericii a instituit astfel prin practica aceasta ierarhia

onorifica, care nu este altceva decat ceea ce mai numim primat. A nega aceasta realitate in

numele egalitatii in har si putere gresit inteleasa, inseamna a substitui adevaratei ortodoxii o

conceptie democratica echivoca.

Biserica ortodoxa a recunoscut intotdeauna existenta unui prim episcop in fiecare neamsau regiune, mitropolit, arhiepiscop, patriarh, si a unui prim episcop printre episcopii Bisericii

ecumenice. Astfel apare, dupa schisma, episcopul Constantinopolului, a carui autoritate, inca din

secolul al al patrulea, a fost recunoscuta prin decizia Sinoadelor ecumenice drept egala cu cea a

episcopului Romei. In timp autoritatea episcopului Romei, sub influenta diferitelor evenimente, a

condus la exercitarea unei puteri absolute in Occident - puterea papala pretindea absorbirea

tuturor primatelor Bisericii, supunandu-le autoritatii sale, si sa faca din papa seful relatiilor



17/80

17

ecleziastice si judecatorul suprem al Bisericii, in ciuda autoritatii si influentei predominante a

episcopului Constantinopolului, caruia in calitate de episcop al capitalei ii revenea initiativa de a

rezolva problemele ce interveneau intre Biserici.

In timp ce toate manifestarile vietii ecleziale sunt supuse papei, autoritatea episcopului

Constantinopolului tinde sa orienteze viata ecleziala catre o abordare si o directie comuna a

problemelor generale. De aceea, rolul episcopului Constantinopolului nu poate fi comparat cu

rolul papei, iar invatatura cu privire la primat si prerogativele acestuia nu trebuie identificate cu

teoria papismului, ca si cum Orientul ortodox ar putea suscita cea mai mica tendinta a unui

curent neopapist.

Dorim sa subliniem cat de mult, in exercitarea incontestabilei sale autoritati ecleziale, a

luat in considerare Tronul ecumenic notiunea profunda a unei diaconii implinite intr-o lume

ortodoxa si printre Bisericile ortodoxe, fara a concepe si a exercita aceasta autoritate in directia

unui neo-papism ortodoxist, sui generis.

Intr-adevar, notiunileputere si diaconie sunt notiuni contradictorii, ce se anuleaza una pe

alta. Puterea inlatura de obicei orice manifestare a diaconiei, asa cum ne arata istoria si practica.

Totusi, cand Tronul ecumenic exercita autoritatea recunoscuta de canoane si traditie, aspectul cetrebuie avut in vedere este cel al ofrandei diaconiei; potrivit modelului oferit de Domnul Iisus

Hristos Fiul lui Dumnezeu a venit nu pentru a fi servit, ci pentru a servi

Daca in trecut Tronul ecumenic s-a ingrijit intotdeauna de responsabilitatile ce decurgeau

din primat, ramanand in acelasi timp fidel poruncilor si exemplului lui Hristos cu privre la

diaconie, astazi este mai mult decat atasat si devotat fata de misiunea sa ecumenica.Scaunul este

pregatit sa serveasca Bisericile-surori, sa aiba grija de unitatea lor, pentru ca astfel sa se

indeplineasca misiunea Ortodoxiei pentru slava lui Hristos.



18/80

18

Supremaia Patriarhieide Constantinopol in cadrul Bisericii Ortodoxe se bazeaz pe mai

multe canoane ale Sinoadelor Ecumenice, precum i pe tradiia i practica ndelungat. Un

primat de onoare (ori presveia) a fost acordat Episcopului de Constantinopol de ctre canonul 3

al doilea Sinod Ecumenic (381). El a fost astfel ridicat n rang pe primul loc (protothronos) n

rndul tuturor episcopilor din Rasarit, o poziie de onoare deinuta pn atunci de ctre Episcopul

din Alexandria. Poziia de onoare acordata Episcopului de Constantinopol a adus cu sine

autoritate reala (exousia). Acest lucru este evidentiat de mai muli factori,: reactia adversa a altor

biserici; importana Sinodului Rezident (Endemousa Synodos), autoritatea exercitat de episcopi

cu notorietate cum ar fi Sfntul Ioan Gur de Aur, care s-au implicat in probleme dincolo de

limitele teritoriale ale Bisericii de la Constantinopol (cum ar fi evanghelizarea goilor i sciilor,printre altele, i reformarea eparhiilor independente de Pont, Asia i Tracia).

Primul Sinod Ecumenic

nceputurile o poziie de preeminena acordat excepionale anumite vede se gsesc n

canonul 6 al Consiliului Ecumenic Prima (325). Textul a canonului urmeaz:

S se ie obiceiurile cele vechi, cele din Egipti din Libia i dinPentapole, aa nct episcopul

din Alexandria saibstpnire peste toate acestea, pentru cacest este i obiciul episcopului

Romei. De asemeneai n Antiohia i-n alte eparhii (provincii) s li se pstreze Bisericilor

ntietile (privilegiile).Este apoi cu totul nvederat lucrul acela, c dac cineva ar deveni

episcop fr ncuviinarea mitropolitului, marele sinod a hotrt cunul ca acesta nu se cade s

fie episcop. Iar dacalegerii comune tuturor, fiind ea (cu temei) bine ntemeiati dupcanonul

bisericesc, i s-ar mpotrivi doi sau trei din vrajb (pizm) proprie, s aib trie votul

(hotrrea) celor mai muli..Dei acest canon a fost neles n mai multe moduri, menionarea acestuia aici este menita

s evidenieze principiul general acceptat al supremaiei regionale a anumitor biserici locale ca

un fapt istoric. Mai exact, canonul recunoate statutul privilegiat al episcopilor din Alexandria i

Antiohia in raport cu alti episcopi n anumite domenii definite. n plus, bazele acestui statut stau

pe "obiceiul strvechi." Nu exista inca nici o meniune a episcopului de la Constantinopol,



19/80

19

datorit faptului c la acea data era nc un ora mic nesemnificativ, destinate, cu toate acestea,

de atunci sa devina capitala imperiala a statului bizantin.

Deodata cu reconcilierea dintre Bisericia i Stat, s-a produs adaptarea organizatorica a

acesteia la structura administrativ a acestuia din urm. Ca rezultat, canoanele Primului Sinod

Ecumenic, reflect principiul conform cruia importana politica a unor orae constituie o norm

canonica necesara pentru exercitarea unei autoriti regionale mai mari n acelai timp. Cu toate

acestea, era luat serios n considerare, principiul "obiceiului strvechi." Cel mai adesea capitala

politica a provinciei a fost, biserica mama sau "Metropola", deci "mitropolia" pentru episcopul

su, din care cretinismul a fost iniial difuzat n regiune. n orice caz, canonul 6 recunoaste

autoritatea ecleziastic a celor mai importante trei scaune pe care le menioneaz, Roma,

Alexandria i Antiohia, stabilind astfel un precedent important pentru primatul canonic regional

n general.

Al doilea Sinod Ecumenic

Ceea ce s-a nceput prin canonul 6 al primului Sinodului Ecumenic, i anume cota de

autoritate a anumitor importante centre ecleziastice, a fost nlesnit de canoanele 2 i 3 al doilea

Sinod Ecumenic (381). Canonul a stabilit c dou teritorii ecleziastice i graniele seculare pots coincid, introducnd astfel o nou ordine n ierarhie att pentru sferele de competen ale

fiecrei Bisericii locale, precum i pentru organizarea lor n cadrul Bisericii universale . Canonul

3, la rndul su, a lipsit episcopul Alexandriei de poziia de primat n Orient, prin oferireaepiscop

Constantinopolului a prerogativelor de onoare dup episcopul Romei, deoarece Constantinopolul

era noua Roma. Este evident din aceste dou canoane, cel puin, c " teritoriile patriarhale" pot

fi citate nc din secolul al patrulea, dei termenul nu era nc n uz. Este clar c cele cinci mari

centre ecleziastice de la Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia i Ierusalim, cunoscute mai

trziu ca patriarhii, nu existau.Ele au fost mai trziu recunoscute de-al patrulea Sinod Ecumenic.

Canonul 3, n special, a stabilit o recunoatere, sau constiinta, a prerogativelor de onoare inerente

a se vedea (mai trziu Patriarhia) din Constantinopol. Aceast recunoatere a fost ntrit prin

canoanele 9 i 17 din al patrulea Sinod Ecumenic i proclamat de canonul 28 al aceluiai sinod.

O investigaie atent a coninutului lor ajut la clarificarea motivelor pentru prerogativele de

onoare revendicate de Constantinopol, i pentru rolul su in Ortodoxie.



20/80

20

n primul rnd, canonul 3 pentru prima dat menioneaz Biserica din Constantinopol ca

ocup o poziie de proeminen, printre alte biserici de Est: Episcopul de Constantinopol are

prerogativele de onoare dup episcopul Romei, deoarece Constantinopolul este Noua Rom.

Desigur, dificulti n interpretarea sensul presveia termen ori oamenii de tiin au condus la o

varietate de concluzii. Unii susin c aceasta implic doar o prioritate de onoare sau de prioritate

simple, altele care o implic ordinii constituionale, sau jurisdicia eseniale i putere. Unii

oameni de tiin de sprijin, chiar de prere c se refer la termenul episcop de Constantinopol

personal i nu pentru a vedea sale. Alii interpreta din nou acest canon n funcie de canonul 28 al

patrulea Sinod Ecumenic . Prin urmare, ori presveia asociate cu a se vedea de la Constantinopol

trebuie s fie neleas ca plasarea acesteia doilea la Roma n cinstea, nu primul. Roma acontinuat s fie primul. Constantinopolul a fost s fie al doilea n rang i onoare. Cu toate

acestea, acest statut nu a fost de a influena efectul ei i autoritatea care se ocup cu probleme

importante ecleziastice.

n realitate, acest canon a fost exclusiv ndreptate mpotriva Alexandria, nu mpotriva

Romei Acesta a fost, de asemenea, prima etap n altitudine canonice i Constantinopol. Sensul

dat de situaia creat de statutul seculare Constantinopol n funcie ori de ctre presveia su

episcop. Aceast situaie a fost rezultatul altitudinea de la Constantinopol pentru a noua capitala Imperiului Roman de Rsrit. Exaltare a se vedea de la Constantinopol ca centru ecleziastic

prima de Est a fost o consecin natural. Canon 3 nu a fost o inovaie arbitrar. Acesta a fost

rezultatul de dezvoltare acoper o perioad de cincizeci de ani.

n plus, presveia nu au fost pur i simplu distincii de onoare, n ordine ierarhic. Ei au

puteri reale implicate ntr-o relaie corespunztoare cu privilegii de alti episcopi. Acest lucru este

confirmat de faptul c Primul Sinod Ecumenic a acceptat importana etosul (obicei strvechi), a

recunoscut exousia (puterea jurisdicionale) de episcop al Alexandriei peste Egipt, Libia, i Pen-tapolis, i a luat not de exousia a episcopului de la Roma. Presveia sunt considerate aici ca

exousia, deoarece autoritatea deciziilor Sinodului de provincie a fost dat la primul episcop,

mitropolit, al crui aviz a fost important i necesar.

De asemenea, este interesant de notat interpretri ale secolul al doisprezecelea

comentatori bizantin Zonaras i Balsamon canonului 6 al Consiliului Ecumenic nti. Ele

subliniaz importana esenial a metropolitane, greutatea opinia sa, i acordul indispensabil,



21/80

21

chiar dac este n opoziie fa de o decizie a majoritii celor de sub autoritatea sa. n cele din

urm, canonul 3 face clar c presveia ori de la Constantinopol reprezentate prerogative

autoritatea reali au fost de ordin general peste jumtatea de est a imperiului. Ei trebuie, prin

urmare, s fie vzut ca o putere activ, practice n cadrul Bisericii de Est, a demonstrat, printre

altele, de ctre autoritatea episcopului de la Constantinopol pentru a rezolva problemele adus cu

el la recurs. Un exemplu de o astfel de problem a fost cazul care implic depunerea Mitropolit

Bagadios de Bostra de episcopii Chiril i Palladios. Cazul a fost adus n faa Sinodului de la

Constantinopol n 394. Mai degrab dect judectorul cauzei, Sinodul a reafirmat principiul c

episcopii nu trebuie s detroneze un alt episcop. n schimb, ele ar trebui s atepte soluionarea

sinodala a tuturor episcopilor provinciale. Ca ierarh preedintele Sinodului, Nectarie a analizatprimul caz i a prezentat decizia sa, care a fost acceptat de ctre cei prezeni. Acesta a fost

primul pas n aplicarea practic a prerogativelor Constantinopolului, care a consolidat ordinea

ierarhic astfel cum sunt definite n canonul 3 al doilea Sinod Ecumenic.

Exist, de asemenea, cazul lui Bosporios, episcop de Kolonia, pe care Grigorie Teologul

menionate la hotrrea Nectarie ". Scopul a fost dublu: de a interzice recurgerea la instan ele

civile, ca un mijloc de rezolvare probleme ecleziastice, i pentru a fi soluionate litigiile dintre

eparhii.

n plus, exist cazul lui Gerontios diacon, care a fost pedepsit de ctre Episcopul

Ambrozie al Milanului i care a cutat refugiu la Constantinopol. Acolo, el a reuit s catige

favoarea instanei i favoarea de a fi hirotonit mitropolit al Nikomediei de Helladios al Cezareei

Capadociei. Deranjat de acest lucru, Ambrozie face plngere nu catre Helladios ci catre

Nectarie. Astfel, se pare c, Nectarie, episcop de Constantinopol a intervenit ntr-adevr, i a

exercitat o putere real asupra Capadociei i a Bitiniei, care sunt provincii din Pont. De

asemenea, prin rolul su influent n Sinodul Permanent, care reunea episcopii altor bisericilocale prezenti ( ce locuiau) in capitala, el a devenit arbitru i judector al ntregii Biserici din

Rasarit.

n sfrit, exist mai multe cazuri atunci cnd Sfntul Ioan Gur de Aur, n rolul de

primul episcop de Rasarit i preedinte al Sinodului rezident, exercitat prerogativa de judector

suprem, att n Asia i n Bitinia. Ca atare, el a detronat ierarhi considerati nedemni nlocuindu-i

cu altii numiti de el. n plus, prin cercetarea cazurilor aflate n afara jurisdic iei sale imediate, el a



22/80

22

ndeplinit n mod real prerogativele stabilite prin canonul 3 din 381. n Gur de Aur vedem cum

presveia i jurisdicia Constantinopolului nu au fost prelungite numai n eparhii Pontului, Asiei

i Traciei, ci si dincolo de frontierele Imperiului Roman. n acest fel, Gur de Aur, poate fi privit

ca precursor al lucrrilor realizate de-al patrulea Sinod Ecumenic n canonul su 28.

nainte de a analiza importana canoanele 9, 17, i 28 ale celui de-al patrulea Sinod

Ecumenic n care se face referinta la dezvoltarea istoric i aplicarea practic a intaietatii de

onoare, s rezumam ceea ce s-a spus pn acum. Este clar c prinii celui doilea Sinod

Ecumenic au recunoscut i au confirmat situaia istoric creat de noua evoluii a misiunii

cretine..

Creterea autoritii Constantinopolului este un rezultat al mai multor factori:

1. importana noii capitale pentru lumea cretin i semnificaia istoric a rolului

episcopului su;

2. rolul episcopului de Constantinopol ca intermediar ntre mprat i episcopii care veneau

n capital pentru rezolvarea treburilor lor provinciale;

3. existena Sinodului Endemic (permanent), care a contribuit foarte mult la prestigiulepiscopului din capital;

4. aura de mreie asociat cu reedina patriarhal, ndeosebi n cazul celor care ncercau

s vin sub autoritatea influena a noii Patriarhii;

5. carisma unor episcopi ce au ilustrat prin viaa si activitatea lor Tronul ecumenic, cum ar

fi Sfntul Ioan Gur de Aur;

6. afinitile culturale si ecleziastice ale eparhiilor din Tracia, Asia i Pont fa deConstantinopol.



23/80

23

Al patrulea Sinod Ecumenic

Dup ce a stabilit importana canonul 3 al doilea Sinod Ecumenic n dezvoltarea roluluivedea de la Constantinopol, ne ntoarcem la canoanele 9, 17 i 28 din al patrulea Sinod

Ecumenic. n aceast discuie, vom lua n considerare canoanele 9 i 17, mpreun datorit

asemnrii lor. Vom rezuma apoi semnificaia canonul 28.

Importana canoanele 9 i 17 se afl n faptul c ele recunosc n episcop de

Constantinopol autoritatea suprem n dezacordurilor dintre episcopi i mitropolii. Ambele

soluionarea litigiilor i de atac ulterior o mai mare autoritate. Partea cele mai importante ale

canonului 9 formulat dup cum urmeaz: Dac totui un cleric are un caz mpotriva propriei salesau a unui alt episcop, el este de a fi judecat de ctre Sinodul al provinciei. Dac un episcop sau

un cleric are o disput cu mitropolit al aceeai provincie, el este pentru a repara la exarh al

diecezei, sau la tron al capitalei imperiale, Constantinopol, i de a fi ncercat n faa lui. n

canonul 17, seciunea cheie este urmtoarea:

Dac cineva este nedreptit de propriile sale metropolitane el este s fie judecat, astfel

cum a fost spus nainte, de exarh al diecezei sau de ctre tronul de la Constantinopol .

n ambele cazuri, episcopii i clerul alte nemulumii lor metropolitane nu sunt obligate

de ctre Consiliu de a face apel pentru a vedea de la Constantinopol, rsturnarea astfel decizia de

exarh al diecezei. Dimpotriv, acestea sunt date aceast opiune numai dac doresc acest lucru.

Este evident c un proces voluntar de apel este recunoscut datorit, pn acum, vechime bine

stabilite de ora imperial. n acest sens, comentatorul bizantin Balsamon recunoate n episcop de

Constantinopol prerogativele judiciare aceleai ca i n episcop al Romei. n consecin, n cazul

episcopului de la Roma, el a nelege aceste prerogative n calitate de ordonator-l pentru a audia

cazurile care implic episcopi deja examinate n sinoadele provinciale si altele. Acesteprerogative sunt aceleai, de asemenea, atribuite episcop de Constantinopol. Acest lucru este n

continuare vzut n interpretarea Balsamon de canonul 12 al Sinodului din Antiohia: "Al doilea

Sinod Ecumenic, i a patra a dat Patriarhului de Constantinopol prerogative ale Papei, i a stabilit

c ambele ar trebui s fie onorat fa de toate celelalte ()"



24/80

24

n mod similar, n a sa circulat manual din Legea bizantine, Syntagma, Matei Blastaris,

renumit canonist din secolul al paisprezecelea, citeaz urmtorul text din Epanagoge, un

remarcabil monument de drept bizantin:

Tronul de la Constantinopol, onorat de ctre biroul imperiale, a fost desemnat primul prin

deciziile sinodale; legile divine care a reuit aceste decizii decret c litigiile care apar n zonele

de competen a altor tronuri ar trebui s fie menionate la hotrre i verdictul c tron.

Din cele de mai sus, este deci posibil s se trag urmtoarele concluzii n ceea ce privete

canoanele 9 i 17:

1. rezidnd n capitala, episcopul de Constantinopol a ctigat tot mai mult n prestigiu i

autoritate n Rsrit, similar celei de care se bucura episcopul Romei n Occident;

2. n calitate de conductor al bisericii din capital, el a fost permanent n imediata

apropiere a mpratului i a instanelor civile. Acest lucru a contribuit semnificativ la creterea

prestigiului i a autoritii chiar i dincolo de limitele jurisdiciei sale imediate;

3. Sinodul Permanent, al crui preedinte era, a contribuit foarte mult la proiecia imaginii

sale n exterior. Ceilali membri ai acestui sinod erau episcopi care veneau n capitala n cutareaunor favoruri sau pentru a rezolva anumite probleme;

4. Sinodul Permanent este considerat ca ultima etap n dezvoltarea organizaional a

instituiei sinodale;

5. Canoanele 9 i 17 ale Sinodului IV Ecumenic permit dreptul episcopilor i preoilor,

nemulumii fa de mitropoliii lor, de a face apel la exarhul diecezei, sau la a episcopul de

Constantinopol;

6. Canoanele 9 i 17 recunosc dreptul episcopului de Constantinopol pentru a primi recurs,

n toate tipurile de cazuri, care au fost deja examinate de ctre alte instane;

7. prerogativa de autoritate judiciar suprem a fcut din Constantinopol cea mai nalt

instan ecleziastic din Rsrit, prerogativ similar acordat episcopului Romei n Occident

prin canoanele sinodului de la Sardica;



25/80

25

8. aceast prerogativ nu ar trebui s fie privit ca o nclcare a drepturilor mitropoliilor i

ale sinoadelor locale avnd n vedere faptul c episcopul de Constantinopol intervenea numai la

cererea justiiabililor;

Canonul 28 al Consiliului Ecumenic al patrulea

Parintii sinodului IV Ecumenic au investit cu autoritate canonica un obicei care a prins

rdcini nainte. Canonul 28, pe de alt parte, a completat puterea jurisdicionala i a crescut

autoritatea episcopului de Constantinopol.

De asemenea, are legtur cu semnificaia canonul 28 i originile sale este dorinta de a

bisericii de la Constantinopol s continue activitatea misionar n inuturile de peste

Commonwealth bizantin. Succesul acestui exercitare este bine cunoscut, i ca urmare a acestei

sarcini colosale biserica din Constantinopol a crescut la importan excepional. n plus,

rspndirea monofizismul a adus cu sine mprirea lumii cretine, precum i ruptur de

coeziunea spiritual a imperiului. Acesta a fost, prin urmare, a considerat imperios necesar

pentru a se consolida poziia a bisericii din Constantinopol. Canonul 28 a fost exemplul clasic de

respect i onoare, de care episcopul de capitala imperial s-a bucurat in Rasarit. Aceasta a fost, n

plus, formularea canonica a realitii istorice care rezult din evenimentele petrecute in Orientulcretin. Textul a canonului:

Urmnd ntru totul ornduirilor (hotrrilor) Sfinilor Prini i cunoscnd canonul abia

citit al celor 150 de Dumnezeu preaiubitori episcopi, care s-au ntrunit n mprtescul

Constantinopol, n noua Rom, sub marele Teodosie, fostul mprat de pioasamintire, aceleai

le ornduim (hotrm) i le statornicim i noi, despre ntietile (privilegiile) preasfintei

Biserici a aceluiai Constantinopol, a noii Rome, de vreme ce i scaunului Romei vechi prinii

dup dreptate i-au dat (conferit) ntietatea (privilegiul) pentru (motivul) c cetatea aceea eracetate mprteasc. i cei 50 episcopi preaiubitori de Dumnezeu, ndemnai (mpini) de acelai

el (scop, considerent), au druit (conferit) ntieti (privilegii) egale Preasfntului scaun al

Romei noi, socotind a fi cu dreptate ca cetatea care s-a cinstit (onorat) cu mpria i cu

senatul (sinclitul) i care a dobndit ntieti (privilegii) deopotriv(egale) cu ale vechii Rome

mprteti; ntocmai ca i aceea sse facde mare (mreasc, sse nale) i n lucrurile cele

bisericeti fiind a doua dup aceea. De asemenea (s-a hotrt) c numai mitropoliii diecezei



26/80

26

Pontului, a Asiei i a Traciei, precum i episcopii din inuturile barbare ale diecezelor numite

mai nainte s se hirotoneasc de ctre pomenitul preasfnt scaun al Prea Sfintei Biserici din

Constantinopol; i adic , fiecare mitropolit al diecezelor pomenite mpreun cu episcopii din

eparhie (mitropolie) hirotonind pe episcopii din eparhie (mitropolie) dup cum se rnduiete

(poruncete) prin dumnezeietile canoane; iar mitropoliii pomenitelor dieceze s fie hirotonii,

dup cum sa spus, de ctre arhiepiscopul Constantinopolului, dup ce potrivit obiceiului s-au

fcut alegeri ntr-un glas (unanime)i i s-au adus lui la cunotin

Canonul 28 se ncadreaz n dou pri principale. Prima este o repetiie i o ratificare a

canonului 3 al Sinodului al doilea Ecumenic, care nu a fost recunoscut de ntreaga Biseric ca

avnd autoritate universal. A doua este o recunoatere a autoritii exercitate de ctre Episcopul

de Constantinopol peste eparhiile din Tracia, Asia i Pont, precum i asupra episcopilor acestor

eparhii descrise ca fiind printre barbari.

De asemenea, el acord prerogativ exclusiv a consacra mitropolii a acestor eparhii,

mpreun cu episcopii lor, care sunt printre barbari. ntr-adevr, el era recunoscut c

exercitnd o prerogativ care a fost deja n practic o lung perioad de timp. Este clar c prin

repetarea i ratificarea canonului 3 al Sinodului al doilea Ecumenic, prinii de la al patrulea

Sinod Ecumenic au confirmat evoluia episcopului de Constantinopol. Ca rezultat, ei au definit

cu precizie zonele n care autoritatea sa ca exarh protos (patriarh) ar trebui s se extind.

Trei principii pot fi deduse din canonul 28:

1. prestigiul i autoritatea unei biserici sunt rezultatul influenei sale crescute prin

intervenia n treburile altor biserici;

2. episcopii din cele mai importante orae au deinut o poziie de onoare i au exercitat o

influen corespunztoare acesteia;

3. statutul Scaunului Roman a servit ca un precedent i, ca un model util.

Toi prinii celui de-al patrulea Sinod Ecumenic au consacrat rangul i onoarea

Constantinopolului. afirmnd c prerogativele sale sunt egale cu cele ale episcopului Romei. n

Canonul 28 au definit teritoriul, competena, i puterea Scaunului Romei Noi i jurisdicia asupra

celor trei exarhate Pont, Asia i Tracia. n cele din urm, n contrast cu practica n vigoare la



27/80

27

Roma i Alexandria c primaii acestor dou scaune s consacre pe toi episcopii din provincie

aflai sub jurisdicia lor, Biserica de la Constantinopol n conformitate cu canonul 28, nu a

practicat acest lucru, ci a hirotonit doar pe ntistttorii celor trei dioceze dup alegerea acestora

de ctre episcopii diecezei.

Sensul clauzei " ocpocptxoic" prezint o problem. n conformitate cu punctul

de vedere susinut de domnul S. Troitsky, cuvnt n canonul 28, pot fi folosite ntr-

unul din dou moduri: n sens geografic pentru a indica o anumit zon n raport cu graniele

imperiului, sau ntr-un etnologice sens pentru a desemna cele din afara imperiului convertit la

credina cretin. Dac neleas n sensul n primul rnd, trebuie s se admit faptul c toate

regiunile dincolo de imperiu au fost ncredinate pentru a vedea de la Constantinopol, n cazul n

care, pe de alt parte, n sensul acesta din urm, atunci cererea de Constantinopol s i exercite

autoritatea asupra tuturor Ortodoxe din "diaspora" pierde greutate.

Din respect pentru opinia c "Barbaros" este o etnologice i nu un termen geografic,

biserica de la Constantinopol a susinut ntotdeauna c motenirea canonice ale

Al patrulea Sinod Ecumenic dovedete, fr ndoial, urmtoarele:

1. ecleziastic biserica de la Constantinopol a ocupat primul loc n Rsrit. n plus,

competenele sale administrative i judiciare au fost extinse i au continuat s se extind;

2. zonele barbare care nu ineau de o jurisdicie ecleziastic specific au fost trecute sub

autoritatea episcopului de la Constantinopol;

3. canonul 28, nu numai c reitereaz canonul 3 din al doilea Sinod Ecumenic ci ofer

statutului canonic al scaunului constantinopolitan i un nou neles de facto. Dac canonul 3

din 381 a atribuite doar ntietatea cinstei episcopului de Constantinopol, n mod similar, canonul28, a mers mai departe acordndu-i aceleai privilegii de care beneficia episcopul Romei.

Se ridica o ntrebare atunci cnd se ia n considerare principiul canonic exprimat n canonul

28 i ratificat prin canonul 36 al Sinodului VII Ecumenic care are de-a face cu teoria pentarhiei

patriarhilor. Aceast teorie pare compromis prin canonul 28, i, prin urmare contrazis.

Conform teoriei pentarhiei exist patru diviziuni ale lumii civilizate mprit ntre cinci

patriarhi. Aa cum exist doar cinci simuri n organismul uman, nu pot exista dect doar cinci



28/80

28

patriarhi n Biserica lui Hristos. Corolarul acestei convingeri este c administraia Bisericii nu

poate fi corect dect atunci cnd este exercitat n mod armonios de cei cinci patriarhi ca prin

cele cinci simuri ale corpului.

Cu toate acestea, niciodat n istoria Bisericii de Rsrit postura de mai sus nu a exclus

posibilitatea de nlare a statutului i prestigiului unuia sau mai multor patriarhi, fr ca a

celorlali s fie redus la un nivel de inconsisten. Este adevrat c teoria pentarhiei nu a fost

niciodat considerat esenial din punct de vedere al eclesiologiei sau al tradiiei canonice.

n concluzie, trebuie afirmat c de la sfritul secolului al patrulea episcopul de

Constantinopol a exercitat o autoritate care prin canonul 28, a fost recunoscut ca prerogativlegitim, fr opoziie n Rsrit. Acest fapt este semnificativ atunci cnd se consider c

prerogativele episcopilor din Alexandria i Antiohia s-au redus foarte mult n cursul secolelor al

cincilea i al aselea. Bisericile din Orient au apelat la Noua Rom pentru sprijin i inspiraie n

lupta lor mpotriva ereziilor. Studiul bazelor canonice ale ntietii Constantinopolului i

aplicarea n practic a privilegiilor sale trebuie s aib ca finalitate. Evitarea inovaiilor arbitrare

n dezvoltarea structurii ecleziastice, pentru a se pstra i respecta ordinea canonic n afacerile

ecleziastice

Structura administrativ a vedea patriarhal din Constantinopol

De-a lungul istoriei sale ndelungate, patriarhatul de Constantinopol a adoptat un sistem

sinodal de guvernare n conformitate cu canonul 2 al doilea Sinod Ecumenic O varietate de

sinoade au fost convocate pe teritoriul su. Acestea au inclus sinoade ecumenice i regionale,

precum i reuniunile sinoadelor provinciale bianuale i apoi anuale, i a sinoadelor endemusa

ntrunite n mod excepional i apoi n mod regulat. La acestea din urm au participat activ chiar

i ierarhi pensionari ai scaunului de Constantinopol. n cazul n care se discutau chestiuni grave,participau de asemenea si patriarhii celorlalte patriarhate din Orient.

Raportat la Sinod Permanent, n special n mijlocul secolului al XVIII-lea este ntlnit mai

frecvent instituia btrnilor (gheronilor) care s-a dezvoltat la aproximativ n acelai timp.

Aceasta instituie ierarhica a gheronilor a ocupat scaunele mitropolitane istorice cele mai vechi

i mai distinse n apropiere de Constantinopol numr de opt. Astfel, ridicate la rangul de

preeminen printre mitropoliile Patriarhiei, aceste opt au exercitat un grad mare de



29/80

29

autoritate i influen asupra afacerilor sale. Instituia gheronilor a fost n cele din urm abolit

de Regulamentul General n ultimul secol. Instituia permanent Sfntul Sinod a fost resuscitat,

devenind organismul instituit administrativ al Patriarhiei.

Regularitatea i componenta acestor sinoade, inclusiv participarea clericilor distins (alii

dect ierarhi) i a laicilor, nu au fost prevzute n toate regulamentele. Dimpotriv, acestea au

fost ntmpltoare, i n cea mai mare parte impuse de circumstane. Unii dintre clericii

participani au format Consiliul de tain al patriarhului, n special n chestiuni legate de treburile

Arhiepiscopiei de Constantinopol.

Laicii au devenit tot mai activi n viaa administrativ a Bisericii, mai ales dup cdereaImperiului Bizantin. Rolul lor a fost consolidat n mod semnificativ de ctre fanarioi influeni i

de ctre Comitetul pentru Public cu sediul n cadrul patriarhiei. Acesta a atins apogeul dezvoltrii

sale odat cu nfiinarea Consiliul Naional permanent mixt, un organism impus de otomani, care

a aprut n secolul al XIX-lea.

Printre manifestrile mai notabile ale administraiei ecleziastice, care sunt, de asemenea,

obiectul unor decrete legislative fundamentale, sunt alegerea episcopilor, patriarhului.

Aa cum s-a menionat anterior, dup cderea Imperiului Bizantin, Scaunul de

Constantinopol a fost administrat de ctre patriarh i sinod. Avnd n vedere circumstanele

atenuante n acel moment, sinodul nu se preocupa de crearea de ordonane. Nevoile Bisericii la

acel moment a cerut o abordare diferit pentru meninerea ordinii i pstrarea unitii. Ca

rezultat, fr a renuna la misiunea sa n primul rnd spiritual n favoarea celei lumeti,

patriarhul a fost recunoscut ca etnarh, sau lider al poporului su n probleme legate de

identitatea etnic, religioas, i a drepturilor minoritilor.

Avnd n vedere acest rol nou, Patriarhul Constantinopolului i-a extins influena dincolo

de graniele teritoriului su ecleziastic pentru a susine celelalte patriarhate din cadrul Imperiului

Otoman n practic pentru patriarhii acestor jurisdicii din Rsrit nu constituia o problema,

cutuma de a fi alei la Constantinopol i de a locui acolo pe termen nelimitat. Datorit rolului

important jucat de Biserica Ecumenic, ea a primit privilegii din partea Statului otoman n

vederea reglementarii problemelor legate de cretini, att n viaa personali public.



30/80

30

. Aceste familii sunt incluse i materie de nvmnt, precum i actele penale pe ocazie.

Aceasta, desigur, nu se opune ocazionale nclcare a privilegiilor acordate i imixtiuni arbitrare

din partea statului otoman.

Prin urmare, cu destule lipsuri, regulamentele i decretele legislative n domeniul

administraiei ecleziastice din aceast perioad se gsesc n urmtoarele: definiii canonice,

decretele imperiale, hrisoave, tomosuri, memorii, enciclice i decizii ale Patriarhiei Ecumenice.

ncepnd cu secolul al XVII-lea, s-au fcut mai multe ncercri s se adopte un cod de legi prin

care s se administreze patriarhatul. Acest lucru a fost realizat n cele din urm n a doua

jumtate a secolului XIX, odat cu adoptarea normelor generale sau a reglementrilor naionale

ale Patriarhiei Ecumenice, care au fost ulterior ratificat de ctre guvernul turc, devenind astfel

lege a statului.

Opiniile variaz cu privire la eficiena real a regulamentelor n administrarea Patriarhiei.

Pe de o parte, sunt cei care au vizualizat recent relaiile favorabile dezvoltate intre Biseric i

stat; pe de alt parte, exist cei care consider aceste regulamente duntoare. n orice caz,

Patriarhia a continuat s funcioneze n conformitate cu Regulamentele pn n 1923,

interveniile ocazionale arbitrare din partea guvernului turc fr a aduce atingere lor de

valabilitate a ncetat la momentul respectiv cu Tratatul de la Lausanne, pe baza crora rolul

Patriarhiei a fost limitat strict la problemele religioase .

n acest timp, bisericile venerabile din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Cipru i-au revenit

deplin devenind responsabile fa de propria lor administraie. n plus, n secolul al XIX-lea,

scaunele mitropolitane i episcopale ale Patriarhiei Ecumenice din zonele eliberate, cum ar fi

Peninsula Balcanic au nceput s caute independena ecleziastic n urma ctigrii

independenei politice.

Astfel, fiecare dintre acestea au devenit administrativ autonome i autocefale, avnd cu

propriile lor statute i organe administrative de funcionare. Proclamarea acestor autocefalii cu

toate ca Patriarhia de Constantinopol a condamnat filetismul ca reacie la declararea acestor

autocefalii ar trebui s mbunteasc posibilitile i responsabilitile Patriarhiei creia i

revine primul rol n supravegherea i iniiativa rezolvrii problemelor care afecteaz toate

Ortodoxia.



31/80

31

Din 1923, Biserica de la Constantinopol, n Republica Turcia a fost administrat prin

sfintele canoane, decrete ecleziastice, legea obiceiului, i mai multe regulamente anterioare.

Avnd n vedere lipsa unui regulament legal ulterior, acestea sunt surse invocate direct de ctre

organismele administrative ale Patriarhiei ca s fundamenteze deciziile care afecteaz viaa

Bisericii.

Patriarhia ca o instituie exclusiv religioas i spiritual are n modernitate statutul unei

biserici libere ntr-un stat laic, indiferent religios a cror ceteni n majoritate absolut sunt

musulmani. Eparhiile Patriarhiei Ecumenice de pe continentele Europei, Asiei, Australiei i a

cele dou Americi, de asemenea, i pstreaz statutul ecleziastic liber n statele seculare, ai cror

ceteni n majoritate sunt cretini.

n rile n care religiile oficiale sunt romano-catolicismul, anglicanismul, luteranismul etc,

eparhii sale au acelai statut. n Grecia i Finlanda, statutul lor este acela al unei biserici de stat.

Exist patru eparhii active conduse de un mitropolit n Turcia de astzi. Ali mitropolii poart

titluri de eparhii istorice, fr credincioi , n jurisdicia Patriarhiei. Dei astzi sunt fr o

comunitate, ele sunt de asemenea considerate active.

n teritoriile suplimentare ale Tronului Ecumenic sunt incluse urmtoarele: Mitropoliilenoilor teritorii n nordul Grecei (anexate la Biserica Grecei n 1928), Biserica semiautonom din

Creta, cele patru eparhii din Insulele Dodecanez, Arhiepiscopia Americii de Nord i a Americii

de Sud, Arhiepiscopia din Australia, Arhiepiscopia Thyatirelor i Marea Britanie, cinci eparhii

rmase n Europa, condus de mitropolii, i Arhiepiscopia autonom a Finlandei. Arhiepiscopii i

mitropoliii Tronului Ecumenic sunt sub autoritatea Patriarhiei. Titulaturile onorifice sunt

rezervate pentru efii de biserici autonome sau pentru mitropolii cu autoritate jurisdicional

larg. Episcopii provinciei, mitropoliii titulari i episcopi titulari, auxiliari ai scaunului ecumenic

se afl de asemenea, n sfera de autoritate a Patriarhiei. Alegerile pentru promovarea la episcopat

sunt efectuate de ctre Sfntul Sinod al Patriarhiei, pe baza instruciunilor date de sfintele

canoane. O excepie o constituie biserica din Creta, care desfoar alegerile din ierarhi cu

participarea sinodului n conformitate cu normele statutare proprii.



32/80

32

Primatul de onoare n PRACTIC

Poziie de autoritate i de conducerea Bisericii de la Constantinopol n lume Ortodoxiaeste demonstrat mai ales n viaa i practica Bisericii. Amintind de incidente specifice n practica

efectiv a pe parcursul a trei perioade separate, vom n seciunea final a acestei

lucrri prezint o imagine de ansamblu istoric al acestei practici trei perioade. Extinde:

1. de la al patrulea Sinod Ecumenic la 1453;

2. din 1453 pn n secolul al XlX-lea i

3. din secolul al nousprezecelea la ziua de astzi. Dup aceast perspectiv istoric, vomrevizui prerogativele meninut de ctre Patriarhia de Constantinopol, n dorina de a menine

ordinea, n dragoste, n lume de servicii pentru a Ortodoxiei.

Din partea Consiliului Ecumenic al patrulea la 1453 Dup al patrulea Sinod Ecumenic,

poziia privilegiat a Bisericii din Constantinopol n Est a fost acceptat ca fapt. n acelai timp,

limitele ei teritoriale au fost extinse, depasind cele ale altor biserici din Est n mrime i

importan. resturi de biserici ortodoxe armene i Iberice au fost supuse la biserica din

Constantinopol n secolul al aptelea, i ca un rezultat direct al activitii sale misionareulterioare, noi biserici au fost fondate n Serbia, Bulgaria, Rusia, i ara Romneasc. Mai multe

evenimente susine declaraiile de mai sus.

1) Ca urmare a o schism de lung n Egipt, care a vzut ascensiunea unui episcop

monofizit la tronul din Alexandria, clerul ortodox, mpreun cu episcopul lor, a solicitat

intervenia mpratului. Problema a fost remanded la episcop de Constantinopol Anatolios i

sinodul su, care a condamnat uzurpator, exercitndu-i, prin urmare, autoritatea judiciar de pe

tron alexandrin.

2) a se vedea de la Constantinopol a continuat s-i exercite autoritatea asupra afacerilor a

bisericii din Alexandria, n persoana lui succesorul episcopului Anatolios ". n timpul mandatului

su n funcie, el a reusit sa episcop anterioare monofizite exilat din nou i a unui episcop

ortodox ales.



33/80

33

3) n acelai timp, problema monofizit a se vedea n episcop al Antiohiei determinat de a

solicita sprijinul Gennadios Episcopul de Constantinopol. Ca rezultat, fostul adversar al

monofizit a fost exilat n cele din urmi nlocuit cu un alt episcop ortodox.

4) Controversele doctrinare de lung durat au contribuit la apariia unor episcopi de la

Constantinopol ca patriarhi efectivi ai ntregii Biserici de Rasarit. Aceasta s-a datorat faptului c

luptele mpotriva monofizitismului din capitala au fost purtate de mprat i patriarh (episcopul

de Constantinopol) in colaborare.

5) Expansiunea Islamului n secolul al aptelea, a dus la diminuarea vietii crestine din

Alexandria, Antiohia, Ierusalim, dei au fost independente politic.

6) Odata cu cucerirea persan din Antiohia n 611, patriarhii Antiohiei au locuit pentru un

timp la Constantinopol n exil i au fost alei acolo. Evenimentele politice ulterioare au

determinat modul n care acest aranjament a fost dezvoltat n viitor. Cu toate acestea, patriarhii

Antiohiei au continuat sa locuiasca i sa fie alei n Constantinopol pn n secolul al

treisprezecelea-lea.

7) O umilinta similar a fost ndurata de patriarhii Ierusalimului n momentul n care

oraul a fost ocupat de ctre arabi n 638, dei nu au fost expulzai dect mult mai trziu de ctre

cruciai.

Exist alte cazuri n care Constantinopolul a intervenit n treburile altor biserici bazate pe

. Se poate meniona aici o pedeaps de depunere de ctre Arhiepiscopul Ioan de

Cipru i sinodul lui, care a fost anulat de ctre patriarhul Constantinopolului Loukas

Chrysoverges n secolul XII-lea..

Contribuia Bisericii din Constantinopol la cretinarea Rusiei Kievene este binecunoscuta. Pn la cderea Constantinopolului n 1453 mitropoliii din Rusia, cu cteva excepii,

au fost numii de ctre patriarhii Constantinopolului. Exist, de asemenea, multe cazuri

documentate de intervenie a Constantinopolului pentru a rezolva chestiuni sens

Documents

Rezumat Vlad Marian Sinoade