PROIECT FINANCIAR BANCAR

„Rolul impozitelor indirecte în sistemul fiscal din România”

CUPRINSCUPRINS Pagina Pagina

INTRODUCERE 2

CAPITOLUL IASPECTE GENERALE PRIVID IMPOZITELE ÎN CADRUL ECONOMIEI DE PIAŢĂ

1.1. Aspecte privind sistemul fiscal 3 1.1.1. Conceptul de sistem fiscal 3 1.1.2. Evolutia sistemelor fiscale 4 1.1.3. Clasificarea sistemelor fiscale 5

1.2. Conţinutul şi rolul impozitelor 61.3. Principiile impunerii 8

1.3.1. Principiile de echitate fiscală 9 1.3.2. Principiile de politică financiară 10 1.3.3. Principiile de politică economică 10

1.3.4. Principiile social-politice 11 1.4. Clasificarea impozitelor 11

CAPITOLUL IIROLUL TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ SI A ACCIZELOR ÎN SISTEMUL FISCAL DIN ROMANIA

2.1.Caracterizarea generală a impozitelor indirecte, evoluţia şi impactul lor asupra resurselor financiare publice

14

2.1.1. Caracterizarea impozitelor indirecte 16

2.1.2. Rolul impozitelor indirecte 17 2.2. Apariţia şi evoluţia taxei pe valoarea adăugată 19

2.2.1. Sfera de aplicare a TVA 21 2.2.2. Obiectul şi plătitorii de TVA 24 2.2.3. Scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată 27

2.2.4.Introducerea TVA în România şi principiile care stau la baza aplicării ei

31

2.3. Caracterizare generală a accizelor 33 2.3.1 Sfera de aplicare a accizelor în România 35 2.3.2 Baza de impozitare a accizelor 36 2.3.3 Plătitorii de accize 37

2.3.4 2.4.

Scutiri de la plata accizelorTaxe vamale

3840

CAPITOLUL IIIANALIZA EVOLUŢIEI IMPOZITELOR INDIRECTE ÎN ROMÂNIA

3.1 Evoluţia fluxurilor fiscale indirecte în România, în perioada 2005 – 2010

43

3.2 Perspective macroeconomice fiscale şi bugetare în România, în perioada 2010 - 2012

49

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În ultimii ani, politica fiscală din România nu a reuşit să evite deficitele excesive – deşi a

existat această intenţie – şi nu a acţionat eficient asupra deficitului cvasi-fiscal.

Reforma fiscală a avut ca strategie crearea unui sistem de impozite care, pe termen lung,

să se alinieze la cele similare ale ţărilor europene, iar pe termen scurt, să răspundă condiţiilor

concrete ale diferitelor etape de transformare a economiei. Astfel, s-a recurs la ajustarea sau

implementarea unor instrumente fiscale care să asigure, în primul rând, procurarea veniturilor

bugetului public, urmând ca pe parcurs – pe măsura creării cadrului administrativ adecvat şi a

unei pieţe care să ofere o bază cât mai diversificată de impozitare – să se restructureze şi să se

contureze un sistem fiscal adecvat scopurilor economice pe termen lung.

Sistemul fiscal este expresia voinţei politice a unei comunităţi umane organizate,fixată pe

un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea ,prin intermediul

organelor care le reprezintă,să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice şi fiscale.

1

Sistemul fiscal,alături de alte sisteme (monetar sau bănesc,de credit sau

financiar),urmăreşte realizarea obiectivelor politicii economice şi sociale a statului.

Lucrarea de faţă, intitulată „Rolul impozitelor indirecte in sistemul fiscal din România”,

este structurată pe trei capitole, astfel:

I. Capitolul I, intitulat „Aspecte generale privind impozitele în cadrul economiei de piaţă”, care

cuprinde o integrare a impozitelor în cadrul economiei, tratând conţinutul şi clasificarea

impozitelor, precum şi rolul acestora în cadrul economiei de piaţă.

II. Capitolul II, intitulat „Rolul taxei pe valoarea adăugată si a accizelor in sistemul fiscal din

Romania”, prezintă evoluţia acestor impozite de-a lungul timpului.

III. Capitolul III, analizează evoluţia fluxurilor fiscale indirecte, în România, în perioada 2005-

2010, precum şi proiecţia acestora pentru perioada 2010-2012.

Aderarea la piaţa unică, la spaţiul economic şi social comunitar a depins de politicile

economice promovate în economia de schimb, politica monetară, reforma economiei publice,

politica socială etc. Deşi politica fiscală constituie doar una dintre politicile care se impun a fi

promovate în economie, sub aspect tehnic aceasta este influenţată de impactul celorlalte asupra

structurilor economico – sociale.

CAPITOLUL I.

ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPOZITELE INDIRECTE ÎN CADRUL ECONOMIEI DE PIAŢĂ

1.1. Aspecte generale privind sistemul fiscal

Sistemul fiscal reprezintă un sistem complex,alcătuit dintr-o diversitate de elemente,care

interacţionează şi care influenţează structura şi comportamentul sistemului,contribuind la

realizarea obiectivelor sale.

1.1.1. Conceptul de sistem fiscal

Corespunzător primei abordări (mai restrânsă) ,sistemul fiscal este văzut ca totalitatea

impozitelor dintr-un stat.Cea de-a doua abordare (extinsă) îl defineşte prin prisma elementelor

componente şi a relaţiilor dintre elementele care formează acest sistem.Conform celei de a doua

2

abordări ,sistemul fiscal se defineşte ca ansamblul de concepte ,principii, metode,procese cu

privire la o mulţime de elemente (materie impozabilă,cote),între care se manifestă relaţii

care apar ca urmare a proiectării ,aşezării şi perceperii impozitelor şi care sunt gestionate

conform legislaţiei fiscale în scopul realizării obiectivelor sistemului.

Indiferent de natura lor (economică,socială,tehnică),toate elementele sistemului fiscal

sunt reglementate juridic ,asigurând preluarea reglementată a unor părţi din produsul intern

brut ,de către stat,în procesul redistribuirii şi consumului.

Sistemul fiscal este un sistem deschis ,deoarece,pe de o parte ,mediul economico-social

acţionează asupra sa,modificându-l sau orientându-l,iar pe de altă parte ,sistemul fiscal

acţionează asupra mediului,în mod direct sau indirect.

Ficare stat şi-a adoptat propriul sistem fiscal ,mai mult sau mai puţon perfecţionat,în

strânsă legatură cu gradul de dezvoltare economică,socială şi militară. În măsura în care statul

suveran din punct de vedere politic îşi poate exercita o putere fiscală absolută pe teritoriul său,se

poate vorbi de suveranitate fiscală. Pentru ca un sistem fiscal să dispună de autonomie fiscală

completă (suveranitate fiscală),este necesar ca aceasta să întrunească urmatoarele cerinţe:

-exclusivitatea aplicării,care presupune faptul că se aplică într-un teritoriu geografic

determinat ,fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un buget sau un sistemunitar de

bugete;

-autonomia tehnică se referă la necesitatea ca sistemul fiscal să fie complet ,adică să

conţină toate regulile de aşezare,lichidare şi încasare a impozitelor,astfel încât să fie posibilă

puterea sa în aplicare.

1.1.2.Evoluţia sistemelor fiscale

Evoluţia şi caracteristicile sistemelor fiscale reprezintă o reflectare a structurilor social-

economice,a curentelor ideologice şi politice,precum şi a avansării în cunoaştere prin cercetarea

ştiinţifică economică.

Delimiterea unor etape în evoluţia sistemelor fiscale reprezintă un demers destul de dificil

,având în vedere ,pe de o parte,vechimea perceperii impozitelor ,iar pe de altă parte ,lipsa unor

informaţii coerente şi ancorate în perioade mai vechi.

Cunoaşterea etapelor parcurse de evoluţia sistemelor fiscale permite înţelegerea

prezentului ,prefigurarea viitorului şi,mai ales ,ocolirea erorilor trecutului.

De-a lungul istoriei,sistemele fiscale au urmărit ,în principal,obiective ca:

3

-acoperirea necesarului de resurese financiare publice ale statului;

-simplificarea şi înlesnirea muncii de colectare şi evidenţă a impozitelor;

-consimţirea la plata impozitelor.

a) Etapa antică – în care are loc formarea sistemelor fiscale,prin introducerea treptată a

impozitelor.

In acea perioadă,sistemele fiscale în curs de c onstituire erau mai mult sau mai puţin

evoluate,necesarul de resurse fiind în strânsă legatură cu capacitatea de menţinere a ordinii

interne,de apărare a frontierelor.

Principalele caracteristici ale ale sistemelor fiscale erau:

-stabilirea şi repartizarea arbitrară a obilgaţiilor fiscale,care erau specifice fiecărei entităţi

organizatorice;

-preponderenţa impozitelor de repartiţie;

-neregularitatea perceperii impozitelor;

-inegalitatea cetăţenilor în faţa impozitelor.

b) Etapa veche – înaintează în timp spre sfârşitul secolului al XVI-lea,fără să înregistreze

evoluţii spectaculoase ale sistemelor fiscale.

Principalele caracteristici erau:

-trecerea de la impozitele de repartitie la cele de tip real;

-incercari frecvente pentru generalizarea impunerii la nivelul societatii,astfel ca

impozitele nu au mai fost stabilite dupa bunul plac al conducatorilor de colectivitati,ci prin lege;

-mentinerea de privilegii fiscale pentru unele categorii de cetateni.

c)Etapa liberală este cuprinsă între secolul al XVI-lea şi secolul al XIX-lea, perioadă în

care asupra sistemelor fiscale şi-au pus amprenta relaţiile de tip capitalist.Caracteristicile

acestora s-au modificat substanţial, fiind strans legate de obiectivele urmărite:

-procurarea resurselor fiscale ale statului să se realizeze astfel încat să nu fie afectate

procesele de acumulare şi consolidare ale capitalului;

-eliminarea inechitaţilor fiscale care dăinuiseră in sistemele fiscale anterioare.

d)Etapa modernă incepe odata cu a doua faza a revoluţiei industriale,continuându-se

procesul de modernizare al sistemelor fiscale,prin:

4

-adoptarea de noi procedee de aşezare si calcul al impozitelor;

-creşterea randamentului fiscal;

-trecerea de la impozite analitice la impozite sintetice.

1.1.3. Clasificarea sistemelor fiscale

După cel de-al doilea război mondial,se delimitează,treptat, patru categorii de sisteme

fiscale:

-sisteme fiscale ale economiilor subdezvoltate –caracterizate printr-o putere

contributivă redusă, preponderenţa impozitelor indirecte şi posibilităţi reduse de administrare a

impozitelor;

-sisteme fiscale ale ţărilor dezvoltate –caracterizate prin extinderea contribuabililor

mijlocii, diversificare sursei de venituri, specializarea aparatului fiscal si creşterea relativă a

impozitelor pe venituri;

-sisteme fiscale ale economiilor superdezvoltate –constituite după anii ’80

caracterizate printr-o putere contributivă mai mare (generată de creşterea

veniturilor) ,personalizarea accentuată a impozitelor, creşterea randamentului fiscal (printr-un

control mai drastic şi mai eficient al administraţiilor fiscale şi prin reducea evaziunii

fiscale) ,utilizarea politicii fiscale în politica de supraveghere a activităţii economice;

-sisteme fiscale ale economiilor in tranziţie –caracterizate prin existenţa unor

constrângeri , interne si externe, cum sunt:nivel scăzut al veniturilor, reflectat într-o capacitatea

contributivă redusă , extinderea facilităţilor fiscale ,accentuarea presiunii fiscale ,apariţia şi

creşterea evaziunii fiscale , adoptarea unor măsuri repetate de reformă fiscală.

La evaluarea calităţii si performanţelor sistemelor fiscale acestea trebuie analizate prin

prisma îndeplinirii unor cerinţe ,cum sunt:

-distribuţia echitabilă a sarcinii fiscale;

-alegerea impozitelor care să perturbe cât mai puţin posibil macanismul de luare a

deciziilor economice;

-asigurarea stabilităţii sistemului fiscal , in ceea ce priveşte structura şi nivelul

impozitelor;

-utilizarea instrumentelor fiscale în scopuri econimice care să nu producă inechitaţi ale

sistemului fiscal;

5

-costuri de administrare a impozitelor să fie la un nivel care să nu afecteze realitatea

obiectivelor de politică fiscală;

-structura impozitelor să permită utilizarea politicii fiscale pentru obiectivele stabilizării

si creşterii economice;

-asigurarea transparenţei fiscale , pentru a permite adoptarea deciziilor de politică fiscală

adecvate şi a facilita dezbateriile pe acest subiect.

In evoluţia lor, dar şi în viziunea specialiştilor în domeniu ,sistemele fiscale au cunoscut

numeroase configuraţii , ceea ce permite clasificarea lor după criterii diverse. Importantă este

găsirea unor elemente de referinţă , în funcţie de care să se analizeze spaţial si temporal evoluţia

sistemelor fiscale ale unor ţări cu structuri economico-sociale asemănătoare.

1.2. Conţinutul şi rolul impozitelor

Termenul de impozit provine din limba latină de la cuvântul “impositus” şi din limba

franceză de la cuvântul “impot”.

Impozitul reprezintă prelevarea unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi

juridice la dispoziţia statului pentru acoperirea cheltuielilor publice. Prelevarea se face în mod

obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără o contraprestaţie directă din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat

este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită

sursă sau care posedă un anumit tip de avere pentru care, conform legii, datorează impozit.

Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi el exercită de cele mai multe ori, prin intermediul

puterii legislative (Parlamentul), iar uneori şi, în anumite condiţii, prin organele de stat locale.

Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanţă naţională

(generală), iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităţilor

administrativ-teritoriale. În România, conform Constituţiei, consiliile locale sau judeţene

stabilesc impozitele şi taxele locale, în limitele şi în condiţiile legii.

Sumele încasate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi la bugetele

locale cu titlu de impozit au caracter definitiv şi nerambursabil. În schimbul lor statul nu se

angajează la nici un contraserviciu direct şi imediat, iar plătitorii nu pot solicita un contraserviciu

de valoare egală sau apropiată. Acesta este un aspect ce deosebeşte impozitul de taxă care

reprezintă, în general, suma de bani plătită de către o persoană fizică sau juridică, ca regulă

generală pentru un serviciu prestat plătitorului de către stat sau instituţiile sale.

6

Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social. Modul

concret de manifestare a acestui rol cunoaşte unele diferenţieri de la o etapă de dezvoltare

economino-socială la alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea

constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea

cheltuielilor publice. Astfel, în ţările dezvoltate, impozitele, taxele şi contribuţiile procură opt,

nouă zecimi din totalul resurselor financiare publice. În cadrul ţărilor aflate în dezvoltare,

ponderea impozitelor şi taxelor în totalul resurselor financiare publice înregistrează diferenţieri

importante, variind între cinci şi nouă zecimi.

Pe plan social, rolul impozitelor se concertizează în faptul că, prin intermediul lor, statul

procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut între grupuri sociale şi

indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice. Astfel, prin intermediul impozitelor, taxelor şi

contribuţiilor statul preia la buget între patru şi cinci zecimi şi chiar mai mult din PIB, în ţările

dezvoltate şi între trei şi patru zecimi în ţările în dezvoltare.

Prin urmare, impozitele constituie unul din principalele instrumente de care statul dispune

pentru redistribuirea veniturilor şi averii.

1.3. Principiile impunerii

Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni, efectuate în baza legii, care au

drept scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice.

Impunerea are atât o latură de natură politică, cât şi una de ordin tehnic (concretizată în metodele

şi tehnicile utilizate pentru determinarea mărimii obiectului impozabil şi a cuantumului

impozitului ). Din punct de vedere politic, prin impunere se urmăreşte ca fiecare impozit introdus

să răspundă anumitor cerinţe, să fie în concordanţă cu anumite principii. Astfel de principii au

fost formulate pentru prima dată de Adam Smith1, reprezentant de seamă al economiei politice

clasice, după cum urmează:

1. Principiul justeţii impunerii (echităţii fiscale ) care constă în aceea ca supuşii fiecărui stat să

contribuie, pe cât posibil, cu impozite în funcţie de veniturile pe care le obţin. Prin

promovarea acestui principiu, se urmarea anularea privilegiilor de care se bucurau nobilii şi

1 Adam Smith – reprezentant de seamă al economiei politice clasice din secolul al XVIII-lea şi primul pătrar al secolului al XIX-lea, Avuţia naţională, vol. II, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1965, p.242-244

7

clerul în ceea ce priveşte impozitele directe şi participarea tuturor supuşilor statului la

acoperirea cheltuielilor publice pe măsura veniturilor obţinute;

2. Principiul certitudinii impunerii presupune ca mărimea impozitelor datorate de fiecare

persoană să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele, modalitatea şi locul de plată să fie stabilite

fără echivoc, pentru a fi cunoscute şi respectate de fiecare plătitor. Prin promovarea acestui

principiu, se urmărea să se pună capăt domniei bunului plac în stabilirea şi încasarea

impozitelor. A. Smith considera că un mic grad de nesiguranţă este un defect mai mare decât

un considerabil grad de nedreptate;

3. Principiul comodităţii perceperii impozitelor cere ca impozitele să fie percepute la termenele

şi în modul cel mai convenabil pentru contribuabil;

4. Principiul randamentului impozitelor urmărea ca sistemul fiscal să asigure încasarea

impozitelor cu un minim de cheltuieli şi să fie cât mai puţin apăsător pentru plătitori. Acest

principiu este o reflectare a tezei „guvernului ieftin”, conform căreia aparatul pentru

stabilirea şi perceperea impozitelor, la fel ca întregul aparat de stat, nu trebuie să fie

costisitor. Totodată, acest aparat nu trebuie să stingherească activitatea economică a

plătitorilor şi nici să-i îndepărteze de ocupaţiile lor.

În mod normal fiecare impozit nou introdus trebuie să corespundă cerinţelor, principiilor

de echitate, de politică financiară, de politică economică şi socială. Aceste principii însă sunt

interpretate frecvent de pe poziţiile celor care deţin puterea politică şi drept urmare sunt aplicate,

în general, în concordanţă cu interesele acestora.

1.3.1. Principii de echitate fiscală

Ca noţiune, echitatea fiscală înseamnă dreptate socială în materie de impozite.

Pentru a putea fi vorba de echitate fiscală sunt necesare: impunerea diferenţiată a

veniturilor şi a averii în funcţie de puterea contributivă a subiectului impozitului şi scutirea de

plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, adică stabilirea unui minim neimpozabil. De

altfel, respectarea echităţii fiscale presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, şi

anume:

1. Stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim

care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Minimul neimpozabil însă poate

fi stabilit ca atare numai în cazul impozitelor directe (mai ales la impozitele pe venit),

neavând aplicabilitate în materie de impozite indirecte;

8

2. Sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică cu

luarea în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum şi a

situaţiei personale a acestuia;

3. La o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în

comparaţie cu sarcina fiscală a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei

persoane să fie stabilită în comparaţie cu sarcina altei persoane din aceeaşi categorie socială;

4. Impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate

persoanele care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu excepţia

persoanelor ale căror venituri se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).

Un rol deosebit în respectarea echităţii fiscale îl are cota de impunere care determină

modul de dimensionare a impozitului considerat. Practica fiscală cunoaşte impunerea în sume

fixe şi respectiv, în cote procentuale.

1.3.2 Principii de politică financiară

La introducerea unui impozit se cere ca acesta să indeplinească şi unele cerinţe de ordin

financiar. Astfel, impozitul trebuie să aibă randament fiscal ridicat, să fie stabil şi elastic.

Pentru ca un impozit să aibă randament fiscal ridicat, se cer a fi îndeplinite mai multe

condiţii:

1. Impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele (fizice sau

juridice) care obţin venituri din aceeaşi sursă, posedă acelaşi gen de avere sau îşi apropie

(prin cumpărare, import etc) aceeaşi categorie de bunuri. Universalitatea impozitului

presupune, în aceeaşi măsură, ca întreaga materie impozabilă aparţinând unei persoane să fie

supusă la impunere;

2. Să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere (pe căi ilicite sau licite) a unei părţi din

materia impozabilă;

3. Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi perceperea

impozitelor să fie cât mai redus posibil.

9

Un impozit este considerat stabil, atunci când randamentul său rămâne constant de-a

lungul întregului ciclu economic. Cu alte cuvinte, randamentul unui impozit nu trebuie neapărat

să sporească o dată cu creşterea volumului producţiei şi a veniturilor în perioadele favorabile ale

ciclului economic şi nici să scadă în perioadele de criză şi depresiune ale ciclului economic.

Stabilitatea este necesară şi pentru a permite agenţilor economici să-şi elaboreze planuri

financiare pe termen lung. Modificările frecvente ale sistemului fiscal şi ale cuantumului

impozitării conduc la un climat de neîncredere, potrivnic unei dezvoltări economice durabile.

1.3.3 Principii de politică economică

Cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmăreşte, de regulă, realizarea mai multor

obiective. Este vorba mai întâi de procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice,

apoi de folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a dezvoltării unor ramuri sau

subramuri economice, de stimulare ori de reducere a producţiei sau a consumului unor mărfuri,

de extindere a exportului sau de restrângere a importului anumitor bunuri e.t.c.

Încurajarea dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice poate fi realizată şi prin

măsuri de ordin fiscal, cum sunt: stabilirea unor taxe vamale ridicate la import, reducerea sau

scutirea de plata impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone, micşorarea impozitelor directe

stabilite în sarcina întreprinzătorilor care îşi plasează capitalurile în ramura sau subramura

respectivă, facilitarea amortizării accelerate a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce

la reducerea profitului impozabil al societăţilor de capital din ramura sau subramura respectivă

etc.În vederea creşterii consumului unei anumite mărfi, statul procedează la micşorarea sau chiar

suprimarea impozitelor indirecte percepute la vânzarea acesteia. Dacă se urmăreşte reducerea

consumului, atunci se procedează la majorarea cotelor de impozit aplicate la vânzarea mărfii

respective.

1.3.4 Principii social – politice

Prin politica fiscală promovată de unele state se urmăreşte şi realizarea unor obiective de

ordin social-politic. Astfel, partidul de guvernământ urmăreşte ca politica fiscală pe care o

promovează să fie în concordanţă cu interesele categoriilor şi grupurilor sociale pe care le

reprezintă. Uneori, prin intermediul măsurilor cu caracter fiscal, partidul de guvernământ încercă

să-şi menţină influenţa în rândurile unor categorii sociale, în perioada din preajma alegerilor.

Este cunoscută, de asemenea, practica acordării unor facilităţi fiscale contribuabililor cu

venituri reduse şi celor care au un anumit număr de persoane în întreţinere.

Impozitele sunt folosite şi pentru limitarea consumului unor produse care au consecinţe

dăunătoare asupra sănătăţii (tutun, băuturi alcoolice). Totodată, în unele ţări se practică un 10

impozit special în sarcina celibatarilor şi a persoanelor căsătorite fără copii, pentru a se influenţa

creşterea natalităţii.

1.4. Clasificarea impozitelor

În practica fiscală se întâlneşte o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca

formă, ci şi în ceea ce priveşte conţinutul lor. Pentru a sesiza mai uşor efectele diferitelor

categorii de impozite pe plan economic, financiar, social şi politic, este necesară gruparea

acestora pe baza unor criterii ştiinţifice.

După trăsăturile de fond şi de formă, impozitele pot fi grupate în impozite directe şi

indirecte.

Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane

fizice şi juridice, în funcţie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit

prevăzute în lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte

stabilite. În cazul acestor impozite, subiectul şi suportătorul impozitului sunt, în atenţia

legiuitorului, una şi aceeaşi persoană, deşi practic, uneori acestea nu coincid.

Dacă ţinem cont de criteriile care au stat la baza aşezării impozitelor directe, atunci

acestea pot fi grupate în impozite reale şi impozite personale.

Impozitele reale se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale, făcându-se

abstracţie de situaţia personală a subiectului impozitului. Ele mai sunt cunoscute şi sub

denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se aşează asupra produsului brut al

obiectului impozabil, fără a se face nici o legătură cu situaţia subiectului impozitului.

Impozitele personale se aşează asupra veniturilor sau averii, în stânsă legatură cu situaţia

personală a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute şi sub denumirea de

impozite subiective.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri şi al prestării unor servicii

(transport, spectacole, activităţi hoteliere etc), al importului, ori exportului etc. Ceea ce înseamnă

că ele vizează cheltuielile unor venituri. In cazul impozitelor indirecte, chiar prin lege se atribuie

calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportătorului acestuia.

După forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte pot fi grupate în:

a) taxe de consumaţie;

b) venituri de la monopolurile fiscale;

c) taxe vamale;

11

d) taxe de timbru şi de înregistrare.

Dacă avem în vedere obiectul impunerii, atunci impozitele pot fi clasificate în impozite

pe venit (profit), impozit pe avere (patrimoniu net sau capital) şi impozite pe consum (cheltuieli).

În funcţie de scopul urmărit, la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în impozite

financiare şi impozite de ordine.

Impozitele financiare sunt instituite în scopul realizării de venituri necesare acoperirii

cheltuielilor publice. Astfel de impozite sunt, în primul rând, impozitele pe venit, taxele de

consumaţie ş.a.

Impozitele de ordine sunt introduse mai ales pentru limitarea unei anumite acţiuni sau în

vederea atingerii unui ţel ce nu are caracter fiscal.

De exemplu, prin instituirea unor taxe ridicate la vânzarea băuturilor alcoolice şi a

tutunului se urmăreşte limitarea consumului acestora, având în vedere efectul lor nociv asupra

sănătăţii persoanelor care le consumă.

După frecvenţa realizării lor, impozitele se pot grupa în impozite permanente şi impozite

incidentale.

Impozitele permanente se încasează periodic (de regulă, anual), iar impozitele incidentale

se introduc şi se încasează o singură dată (de exemplu, impozitul pe averea sau pe profiturile

excepţionale de război).

Impozitele mai pot fi grupate şi după instituţia care le administrează. Din acest punct de

vedere, în statele cu structură federală, distingem impozite federale, impozite ale statelor,

provinciilor sau regiunilor membre ale federaţiei şi impozite locale, iar în statele de tip unitar se

întălnesc impozite ale administraţiei centrale de stat şi impozite ale organelor administraţiei de

stat locale.

12

CAPITOLUL II.

ROLUL TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ SI A ACCIZELOR ÎN SISTEMUL FISCAL DIN ROMANIA

2.1. Caracterizarea generală a impozitelor indirecte, evoluţia şi impactul lor asupra

resurselor financiare publice

În vederea procurării resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice se

instituie, pe lângă impozitele directe, şi impozite indirecte.

În ţările dezvoltate, de regulă, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale

ale statului este mai mic decât cel al impozitelor directe. Ponderea impozitelor indirecte în totalul

încasărilor fiscale cunoaşte unele diferenţieri de la o ţară la alta.

În ţările în tranziţie, de regulă, ponderea impozitelor indirecte o devansează pe aceea a

impozitelor directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului. Apelarea pe scară mai largă a acestor

ţări la impozitele indirecte trebuie privită în strânsă legătură cu nivelul veniturilor şi averii

realizate de diferite categorii de persoane fizice şi juridice. În condiţiile în care economia acestor

ţări are o performanţă mai scăzută comparativ cu aceea a ţărilor dezvoltate şi aportul şi

randamentul impozitelor pe venit ca, de altfel, şi al celor pe avere, este mai scăzut. Dacă la 13

acestea adăugăm comoditatea şi costul relativ redus al perceperii taxelor de consumaţie şi al altor

impozite indirecte, găsim explicaţia pentru impozitele indirecte.

În concepţia academicianului I. Văcărel preferinţa pentru impozitele indirecte se poate

explica prin aceea că:

,,necesită o perioadă scurtă de timp din momentul luării deciziei de instituire a impozitelor

(majorare a cotei) printr-un act normativ şi până devin operaţionale;

reclamă cheltuieli modice de aşezare, percepere şi urmărire;

sunt mai voalate – fiind cuprinse în preţul de vânzare al produselor (tarifele prestărilor de

servicii), iar nemulţumirea cumpărătorilor (beneficiarilor) se îndreaptă împotriva agenţilor

economici care practică preţuri (tarife) majorate, iar nu a statului, care a ordonat sporirea

impozitelor, ce a dus la scumpirea acestora: cumpărătorul (beneficiarul) nu ştie cât din preţul

plătit pentru produs (serviciu) revine agentului economic şi cât ajunge în tezaurul public.’’2

Impozitele indirecte sunt vărsate la buget, de regulă, de către industriaşi, comercianţi

e.t.c., dar sunt suportate de către consumatori, deoarece se includ în preţul de vânzare al

mărfurilor. Drept urmare, impozitele indirecte nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele

reale, ceea ce înseamnă că ele micşorează puterea de cumpărare.

Unii economişti consideră că impozitele indirecte ar avea un caracter benevol, deoarece

renunţându-se la consumul de bunuri şi servicii impozitate există posibilitatea ca ele să fie

evitate. În condiţiile în care impozitele indirecte se percep cu deosebire la vânzarea bunurilor de

larg consum, această afirmaţie rămâne fără acoperire. Dacă aceste impozite ar fi percepute numai

la vânzarea obiectelor de lux, atunci s-ar putea vorbi de caracterul lor voluntar, fiincă astfel de

bunuri nu sunt indispensabile vieţii.

Prin urmare, în cazul impozitelor indirecte nu este vorba de o constrângere politică, aşa

cum se intâmplă la impozitele directe, ci de una de ordin economic.

În perioadele când o economie înregistrează un curs ascendent, impozitele indirecte pot

avea un randament fiscal ridicat; în schimb, în perioadele de criză şi depresiune, când producţia

şi consumul înregistrează un recul, încasările din impozitele indirecte urmează aceeaşi evoluţie,

periclitând realizarea echilibrului bugetar sau conducând la adâncirea deficitului bugetar. Rezultă

că impozitele indirecte manifestă o sensibilitate sporită faţă de conjunctura economică.

2 Iulian Văcărel, ,,Spre o ,,nouă filozofie” în materie de resurse financiare publice”, în Economistul nr. 60 din 30 martie 1998.

14

Impozitele indirecte cunosc unmătorele forme de manifestare: taxe de consumaţie,

venituri din monopolurile fiscale, taxe vamale şi diferite alte taxe. În ţările dezvoltate cel mai

important impozit indirect îl constituie taxele de consumaţie. De asemenea, în ţările în tranziţie

taxele de consumaţie deţin o pondere apreciabilă în totalul încasărilor provenite din impozitele

indirecte.

Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte care se includ în preţul de vânzare al

mărfurilor fabricate şi realizate în interiorul ţării care percepe impozitul. Mărfurile asupra cărora

se percep taxe de consumaţie sunt, în general, cele de larg consum, iar acestea pot diferi ca

structură de la o ţară la alta.

Taxele de consumaţie îmbracă fie forma taxelor de consumaţie pe produs, cunoscute şi

sub denumirea de taxe speciale de consumaţie sau accize, fie forma unor taxe generale pe

vânzări, când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de

consum sau mijloace de producţie.

2.1.1. Caracterizarea impozitelor indirecte

1) nu sunt nominative, adică nu se cunoaşte numele contribuabilului şi celelalte date fiscale de

identificare, precum adresa, cod numeric personal (la persoanele fizice), cod fiscal (la

persoanele juridice) etc.;

2) se stabilesc pe consumul unor produse şi servicii, precum băuturile alcoolice, tutun, ţigări,

cafea, jocuri de noroc etc.;

3) nu se determină pe bază de „documente de plată”, prin care să i se comunice fiecărui

contribuabil impozitul pe care îl are de plătit;

4) sunt cuprinse în preţul unor produse şi tariful unor servicii, ceea ce face ca cei ce cumpără

produsele şi/sau serviciile respective să nu cunoască dacă acestea conţin sau nu impozite

indirecte, dacă da, cât de mari sunt acestea (în sumă fixă şi/sau în cotă procentuală din preţul

de vânzare);

5) sunt în corelaţie directă cu consumul, cu cheltuielile populaţiei şi nu cu venitul şi/sau averea

acestora, ceea ce conduce la cote regresive de impozitare;

6) suportatorul este în toate cazurile diferit de plătitor – de exemplu, în cazul alcoolului, la care

acciza este stabilită în sumă fixă pe unitate de produs, plătitor este unitatea producătoare, iar

suportator (contribuabilul adevărat) sunt persoanele fizice şi juridice care consumă produsele

15

obţinute din acesta, indiferent de numărul agenţilor economici pe la care trece alcoolul până

ajunge să fie livrat sub forma diferitelor produse. În cazul taxei pe valoarea adăugată,

plătitoare sunt unităţile producătoare, iar suportator este ultimul consumator (consumatorul

final) al produselor supuse T.V.A.;

7) termenul de plată este diferit la contribuabil faţă de plătitori – pentru contribuabili, termenul

de plată îl constituie data efectuării cheltuielilor, respectiv data plăţii produselor şi serviciilor

care conţin impozite indirecte; pentru plătitori (în general agenţi economici) termenul de

plată este stabilit prin lege, respectiv până la o anumită dată fie după data livrării produsului

respectiv, fie după expirarea lunii în care s-a vândut produsul respectiv.

Statul va încasa aceste impozite, dar nu „direct” de la suportatorii acestora, ci „indirect”,

prin interpuşi, prin persoanele juridice (societăţi comerciale, regii autonome), şi fizice

(autorizate să desfăşoare anumite activităţi), care vând produse şi/sau prestează servicii supuse

impozitelor indirecte, dintre care cele mai cunoscute sunt taxa pe valoarea adăugată, accizele

şi taxele vamale.

În concluzie, denumirea de „indirecte” provine de la faptul că statul nu are posibilitatea

să stabilească nominal această categorie de impozite, în mod direct pe fiecare persoană; altfel

spus, statul nu are posibilitatea să cunoască numele şi prenumele, adresa, cuantumul impozitului

persoanei care trebuie să plătească unul sau mai multe impozite indirecte (în funcţie de structura

produselor consumate, care conţin impozite indirecte) şi care să fie luate în evidenţa organelor

fiscale.

2.1.2. Rolul impozitelor indirecte

Impozitele indirecte au dublu scop:

1) procurarea necesarului de venituri bugetare, care nu pot fi asigurate numai pe calea

impozitelor indirecte;

2) frânarea importului şi a consumului unor bunuri şi servicii din partea populaţiei, bunuri şi

servicii al căror consum, în special excesiv, este dăunător sănătăţii fizice, morale şi mentale a

populaţiei. Între aceste produse şi servicii se încadrează alcoolul băuturile alcoolice, tutunul,

produsele din tutun, activitatea barurilor şi restaurantelor (în special celor cu program de

noapte), jocurile de noroc, prostituţia (devenită fenomen social) e.t.c.

În prezent se constată că pe măsură ce creşte discrepanţa dintre necesarul de venituri

bugetare – tot mai mare – şi posibilităţile reduse de asigurarea a acestora, numai pe calea

impozitelor directe, se apelează din ce în ce mai mult la impozitele indirecte. Aceasta şi ca

16

urmare a faptului că, impozitele directe, fiind „vizibile”, depăşirea unui anumit nivel al acestora

conduce la sporirea stării de nemulţumire din partea marii majorităţi a populaţiei, la „atacuri” tot

mai frecvente şi serioase la adresa sistemului fiscal. Aceste „atacuri” la adresa sistemului fiscal,

determinate de mărirea poverii fiscale „directe”, susţinute de numeroase personalităţi, oameni

politici, partidele de opoziţie, au ajuns uneori la adevărate „revoluţii fiscale”, conducând la

căderea de la putere a guvernului şi chiar a unor partide politice.

În schimb impozitele „indirecte”, fiind „invizibile”, se pot folosi cu multă abilitate şi

uşurinţă în preluarea unei părţi cât mai mari din veniturile populaţiei, fără ca aceasta să-şi dea

seama, cu uşurinţă şi imediat, nici asupra numărului acestora, şi nici asupra mărimii lor; altfel

spus, în cazul impozitelor „indirecte”, populaţia nu are de unde să ştie, permanent şi în mod

concret, povara fiscală la care este supusă. Impozitele „indirecte”, aşa după cum le arată şi

denumirea, sunt acele impozite care nu sunt „vizibile”, nu sunt cunoscute, nu sunt perceptibile şi

comensurabile de contribuabilii persoane fizice şi juridice, la cumpărarea produselor şi

serviciilor. Aceste impozite preiau din veniturile persoanelor, nu în mod „direct”, „vizibil”, ci în

mod „indirect”, „invizibil”, prin mijlocirea preţului, prin includerea lor în preţul produselor şi

tariful serviciilor.

În timp ce la impozitele directe fiecare persoană cunoaşte, anticipat termenului de plată,

„direct” impozitul datorat, la impozitele „indirecte” acest lucru nu este posibil, întrucât acestea

sunt „ascunse” în preţul produselor sau tariful serviciilor; aceasta face ca populaţia , cu ocazia

cumpărării anumitor produse şi/sau servicii, să nu aibă posibilitatea să cunoască:

1) produsele şi serviciile care conţin impozite şi care nu;

2) la produsele şi serviciile care conţin impozite:

care sunt categoriile de impozite incluse în preţul acestor produse (accize,

T.V.A., taxe vamale) şi

care este mărimea acestor impozite; spre exemplu, un produs conţine accize

(impozit pentru frânarea consumului produsului respectiv, precum la băuturi

alcoolice, ţigări, cafea etc.), dar acestea pot reprezenta 10%, 20%, 100% sau

200% din preţul produsului respectiv. În cazul taxei pe valoarea adăugată, unele

produse sunt scutite de T.V.A. (în cazul în care se practică mai multe cote de

T.V.A.) de 5%, 10%, 15%, 20% şi chiar 30%.

17

Impozitele indirecte nu se stabilesc direct şi nominativ (nu se individualizează pe

persoană) asupra contribuabililor, ci se aşează asupra vânzării bunurilor sau serviciilor, al

importului ori exportului etc.

În timp ce impozitele directe vizează veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi

juridice, impozitele indirecte vizează consumul unor bunuri şi servicii, respectiv cheltuirea unor

venituri ale persoanelor fizice şi juridice.

Fiecare persoană fizică şi juridică suportă, fără să ştie când şi cât, impozitele indirecte

(accize, T.V.A., taxe vamale, impozitul la ţiţei şi gaze naturale etc.), în funcţie de structura

produselor şi serviciilor cumpărate, respectiv în funcţie de natura cheltuielilor efectuate.

Spre exemplu: numeroşi cetăţeni, cunoscând că în preţul de vânzare cu amănuntul al unui

litru de coniac, de 2 euro, sunt incluse accize în sumă de un euro şi T.V.A. în sumă de 30 cenţi,

respectiv impozite indirecte în sumă de 100+30 = 130 cenţi, adică 66,5% din preţul de vânzare

cu amănuntul, şi-ar schimba atitudinea faţă de cumpărarea acestui produs; altfel spus, cunoscând

nivelul impozitelor indirecte conţinute în preţul fiecărui produs şi tariful fiecărui serviciu,

numeroşi cetăţeni ar considera că „nu se merită să consumi impozite indirecte”, al căror nivel

depăşeşte uneori de câteva ori costul real al produsului respectiv, care şi acesta conţine la rândul

său alte impozite, precum impozitul pe salarii, pe profit etc.

În cazul impozitelor indirecte, chiar prin lege se stabileşte că suportator al impozitului

este consumatorul final care, în general, este cetăţeanul de rând, iar plătitor este agentul

economic, producător şi/sau vânzător.

2.2. Apariţia şi evoluţia taxei pe valoarea adăugată

Taxele generale pe vânzări se întâlnesc sub forma impozitului pe cifra de afaceri. Acesta

a fost introdus după primul război mondial, fiind aşezat asupra deverului total al întreprinderilor

industriale, comerciale şi al celor care prestează servicii şi efectuează lucrări etc.

Din punctul de vedere al verigii (unitatea producătoare, unitatea comerţului cu ridicata

sau cu amănuntul) la care se încasează, impozitul pe cifra de afaceri poate îmbrăca forma

impozitului cumulativ (multifazic) şi forma impozitului unic sau monofazic.

În cazul impozitului cumulativ, mărfurile sunt supuse impozitării la toate verigile pe la

care trec din momentul ieşirii lor din producţie şi până când ajung la consumatori. Aceasta

înseamnă că, practic, cu cât o marfă trece mai multe verigi, cu atât impozitul plătit statului este

mai mare. Impozitul cumulativ este cunoscut şi sub denumirea de ,,impozit în cascadă’’, ,,în

18

piramidă’’ sau ,,bulgăre de zăpadă’’, deoarece se calculează asupra preţului de vânzare al

mărfurilor în care se include şi impozitul plătit în amonte, adică se percepe impozit la impozit.

Impozitul cumulativ s-a practicat o anumită perioadă în Germania, Olanda etc.

Impozitul pe cifra de afaceri unic se încasează o singură dată, indiferent de numărul

verigilor prin care trece o marfă, de la producător la consumator. Impozitul unic se poate încasa

fie în momentul vânzării mărfii către producător, când se numeşte taxă de producţie, fie în

stadiul comerţului cu ridicata ori cu amănuntul, când se numeşte impozit de circulaţie sau

impozit pe vânzare. În Marea Britanie s-a practicat până la intrarea acesteia în Comunitatea

Economică Europeană, forma impozitului pe circulaţie. În S.U.A. se practică şi în prezent forma

impozitului unic. Comparativ cu impozitul pe circulaţie, taxa de producţie prezintă avantajul că

se percepe de la un număr mai mic de plătitori, ceea ce permite statului să efectueze în mai bune

condiţii controlul asupra aşezării şi perceperii impozitului.

Din punctul de vedere al bazei de calcul, impozitul pe cifra de afaceri cunoaşte forma

impozitului pe cifra de afaceri brută şi a impozitului pe cifra de afaceri netă.

Impozitul pe cifra de afaceri brută se calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra

întregii valori a mărfurilor vândute, care include şi impozitul plătit la verigile anterioare. Prin

urmare, acest impozit, încasându-se la toate verigile prin care trece o marfă, are un randament

fiscal ridicat; el prezintă însă şi unele neajunsuri. Astfel, aşezându-se la fiecare verigă asupra

preţului de vânzare al mărfii, care cuprinde şi impozitele plătite anterior, impozitul pe cifra de

afaceri brută conduce la calcularea şi perceperea de impozit la impozit, sau altfel spus, duce la o

stratificare de impozit, la o aplicare cumulată a acestuia. Acest impozit are ca efect concentrarea

producţiei, deoarece întreprinderile integrate evită plata impozitului la una sau chiar două verigi,

fiind astfel avantajate faţă de cele neintegrate. În plus, acest impozit este lipsit de transparenţă,

adică nu se cunoaşte exact cât s-a plătit la buget de la producător la consumatorul final, pentru a

solicita rambursarea sumei aferente exportului. Întrucât bunurile care fac obiectul comerţului

exterior se impun, de regulă, în ţara de destinaţie, iar nu în cea de origine, în unele ţări se

restituie exportatorilor, parţial sau total, impozitele aferente mărfurilor exportate.

Impozitul pe cifra de afaceri netă se aplică numai asupra diferenţei dintre preţul de

vânzare şi preţul de cumpărare, adică numai asupra valorii adăugate de către fiecare participant

la procesul de producţie şi circulaţie al mărfii respective. Drept urmare, acest impozit face

posibilă înlăturarea neajunsurilor menţionate la impozitul pe cifra de afaceri brută. Mai corect,

prin modul de aşezare şi percepere a impozitului pe cifra de afaceri netă se ajunge ca suma

datorată statului să fie aceeaşi, indiferent de numărul verigilor prin care trece marfa. Totodată, în

19

cazul acestui impozit, compensaţia de export se poate calcula cu uşurinţă. Acest impozit se

percepe, în prezent, în peste 70 de ţări ale lumii. Numărul şi nivelul cotelor taxei pe valoarea

adăugată diferă de la o ţară la alta, iar în aceeaşi ţară poate diferi de la o perioadă la alta. Astfel,

în Italia, Belgia şi Luxemburg se utilizează patru cote (cota zero, cota redusă, cota standard şi

cota majorată), în Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania se utilizează două cote (cota redusă şi cota

standard), iar în Danemarca se aplică o singură cotă.

În Uniunea Europeană, prin Directiva nr. 77/388/CEE din 17.05.1977, s-a fixat nivelul

minim al cotei reduse (5%) şi al celei standard (15%), fără să se stabilească şi un plafon al

acestor cote.

În România, cel mai important impozit indirect, care s-a perceput până la 1 iulie 1993 şi

care era o forma a impozitului pe cifra de afaceri brută, multifazic, a fost impozitul pe circulatia

mărfurilor (I.C.M.). De exemplu, aportul acestui impozit la formarea veniturilor înscrise în

bugetul de stat, pe anul 1991, a fost de aproximativ 43%.

Avându-se în vedere avantajele pe care le oferă impozitul pe cifra de afaceri netă, cât şi

preocupările ţărilor membre ale uniunii Europene pe linia armonizării legislaţiei privind

impozitele indirecte, acestea au înlocuit treptat impozitul pe cifra de afaceri brută cu impozitul pe

cifra de afaceri netă, cunoscut sub denumirea de taxa pe valoarea adăugată.

2.2.1. Sfera de aplicare a TVA

Obiectivul taxei pe valoarea adăugată îl reprezintă livrările de mărfuri către terţi şi pentru

consumul propriu, achiziţiile de bunuri, prestaţiile de servicii, bunurile importate. Totodată, sunt

impozabile şi unele operaţiuni care pot fi asimilate vânzării sau cumpărării, ca de exemplu:

creditul pentru consum, cesiunea de mărfuri şi, pe plan mai general, orice tranzacţie privind

transferul proprietăţii unui bun material.

Taxa pe valoarea adăugată se poate calcula prin aplicarea cotei de impozit:

a) fie asupra valorii adăugate în fiecare stadiu pe care îl parcurge marfa de la producător la

cumpărător;

b) fie asupra preţului de vânzare, din care se deduce taxa (calculată în acelaşi fel) aferentă

preţului de vânzare din stadiul anterior.

Diferenţa rezultată este taxa pe valoarea adăugată aferentă stadiului respectiv. În practică

se utilizează cu precădere a doua variantă de calcul.

Baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată o reprezintă preţul de vânzare al diferitelor

mărfuri sau valoarea serviciilor prestate. În vederea calculării taxei, se stabileşte volumul total al

20

vânzărilor sau prestărilor de servicii (cifra de afaceri), pe perioada de impunere (lună, trimestru

etc.) la care se aplică cota de impozit. Pentru a nu se impune de mai multe ori aceeaşi valoare, se

scad sumele vărsate anterior la buget cu titlu de taxă pe valoare adăugată aferente mărfurilor

respective. În vederea efectuării acestor deduceri, este necesar ca taxa pe valoarea adăugată să fie

evidenţiată distinct în fiecare factură.

La baza aplicării taxei pe valoarea adăugată poate sta, în general, fie principiul originii

mărfii, fie principiul destinaţiei acestora.

Confrom principiului originii, se impozitează valoarea care este adăugată tuturor

bunurilor autohtone, inclusiv valoarea celor care vor fi ulterior exportate, fără însă să fie

impozitată valoarea adăugată în străinătate şi care se află încorporată în bunurile supuse

impozitării. Înseamnă, deci, că este impozitată numai valoarea adăugată în interiorul ţării,

exporturile fiind impozitate, iar importurile fiind scutite.

În cazul aplicării principiului destinaţiei, se impozitează întreaga valoare adăugată

realizată atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru toate bunurile destinate consumului ţării

respective. Prin urmare, exporturile sunt scutite de plata taxei pe valoarea adăugată, iar

importurile vor fi impozitate.

Taxa pe valoarea adăugată este vărsată la buget de către fiecare întreprindere (care apare

în calitate de vânzător) şi se suportă de consumatorii mărfurilor sau serviciilor respective o dată

cu cumpărarea lor.

Numărul şi nivelul cotelor taxei pe valoarea adăugată diferă de la o ţară la alta, iar în

aceeaşi ţară pot diferi de la o perioadă la alta.

Diferenţierea nivelului cotelor se face cu luarea în considerare a unor aspecte, cum sunt:

sfera de aplicare a taxei, natura mărfurilor şi a serviciilor supuse impozitării, asigurarea

veniturilor pentru buget în colaborare cu politica dusă în domeniul cheltuielilor publice,

asigurarea protecţiei sociale pentru cei cu venituri mici etc. Astfel, de exemplu, ţările în care se

utilizează mai multe cote, la celelalte mărfuri şi servicii se aplică cota standard.

Prin neimpozitarea cu taxa pe valoarea adăugată a mărfurilor destinate exportului şi prin

impozitarea importurilor la fel ca şi produsele indigene se asigură condiţia de bază pentru buna

funcţionare a unei pieţe concurenţiale.

În acest fel, taxa pe valoarea adăugată îşi demonstrează caracterul ei neutru faţă de

comerţul exterior şi capacitatea de a nu distorsiona producţia sau distribuţia internă. Taxa pe

valoarea adăugată prezintă şi avantajul că apare ca o sursă relativ stabilă de venituri pentru buget,

21

deoarece consumul (în cazul majorităţii produselor şi serviciilor de primă necesitate supuse

impozitării) nu cunoaşte fluctuaţii deosebite de la o perioadă la alta.

Conform reglementărilor3 care stau la baza taxei pe valoarea adăugată în România, sub

incidenţa acesteia cad toate operaţiunile vizând livrările de bunuri (mobile şi imobile, prestările

de servicii şi importul de bunuri şi servicii).

Din punctul de vedere al regimului de impozitare privind TVA practicat în România,

operaţiunile impozabile se clasifică astfel:

a) operaţiuni supuse impozitării în baza cotei standard de 24%;

b) operaţiuni scutite de plata TVA cu drept de deducere. În acest caz furnizorii de bunuri

şi/sau prestări de servicii au dreptul de deducere a TVA aferentă bunurilor şi/sau serviciilor

achiziţionate, destinate realizării operaţiunilor respective. De exemplu, sunt considerate

operaţiuni scutite cu drept de deducere: exportul de bunuri, transportul şi prestătile de servicii

legate direct de acesta; transportul internaţional de persoane în şi din străinătate; transportul de

marfă şi de persoane, în şi din porturile şi aeroporturile din România, cu nave şi aeronave aflate

sub pavilion românesc, comandate de beneficiarii din străinătate etc;

c) operaţiuni scutite de TVA fără drept de deducere. În această categorie se includ o serie

e activităţi de un larg interes general, cum sunt cele realizate de: spitale, sanatorii, dispensare,

cabinete şi laboratoare medicale ş.a.; unităţile cuprinse în sistemul naţional de învăţământ;

instituţiile de interes public care desfăşoară activităţi de asistenţă şi protecţie socială; instituţii

publice care realizează servicii culturale etc. Printre operaţiunile scutite mai întâlnim operaţiuni

bancare şi financiare (acordarea de credite, operaţiuni de investiţii financiare, de intermediere

financiară), operaţiuni de asigurare şi reasigurare; editarea, tipărirea şi/sau vânzarea de manuale

şcolare şi/sau de cărţi, livrările de proteze de orice fel etc.

d) operaţiunile de import scutite de plata TVA. În acest caz este vorba de unele operaţiuni

de import, cum sunt: importul de bunuri care se comercializează în regim duty-free; reparaţiile şi

transformările la nave şi aeronave româneşti în străinătate; importul de bunuri a căror livrare este

scutită de plata TVA în interiorul ţării; importul de licenţe de filme şi programe destinate

activităţii de radio şi televiziune etc.

Ca regulă generală, faptul generator de TVA ia naştere în momentul efectuării livrării de

bunuri şi/sau în momentul prestării serviciilor, iar acesta coincide cu exigibilitatea, adică cu data

de la care organul fiscal are dreptul de a pretinde contribuabilului plata la bugetul de stat a TVA.

3 Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial nr. 371/01.06.200222

Printre excepţiile de la această regulă în ceea ce priveşte momentul în care ia naştere faptul

generator al TVA menţionăm: în cazul bunurilor plasate în regim de import, acesta este data

înregistrării declaraţiei vamale; data vânzării bunurilor către beneficiari, dacă aceasta se

realizează prin intermediari sau prin consignaţie; termenele de plată a ratelor prevăzute în

contractele pentru operatiunile de leasing etc.

Din prezentarea principalelor elemente ce caracterizează regimul TVA aplicat în

România, se poate observa că prin Legea nr. 345/2002 privind TVA s-a făcut un pas înainte în

direcţia armonizării cadrului juridic de la noi cu cel existent în ţările membre ale UE. Este vorba

mai întâi de restrângerea ariei scutirilor (cea mai notabilă pe această linie fiind anularea scutirii

la construcţia de locuinţe, extinderea, consolidarea şi reabilitarea locuinţelor existente). De

asemenea, ne încadrăm în cerinţele acquis-ului comunitar în ceea ce priveşte stabilirea bazei de

impozitare şi nivelul cotei standard de impozitare, în sensul că aceasta din urmă să se încadreze

în intervalul 15% (minim) şi 25% (maxim).

În concluzie, legat de regimul TVA care se practică la un moment dat este de reţinut că:

majoritatea cotelor TVA poate ajuta, pe termen scurt, la acoperirea unor goluri de venituri la

buget, însă pe termene mijlocii şi lungi pot aparea probleme, deoarece duce la scumpirea

mărfurilor şi afectează puterea de cumpărare;

autorităţile comunitare şi nu cele naţionale au dreptul să ia decizii în materie de TVA şi alte

impozite indirecte;

în perspectiva, probabil aproapiată, pentru a se asigura buna funcţionare a pieţei unice

comunitare, se vor lua măsuri privind armonizarea cotelor de impozitare. Într-o asemenea

situaţie, ţările care practică cote mai mari decât nivelul ce va fi stabilit, vor fi obligate să le

reducă. Această reducere va provoca un gol de venituri bugetare, care va putea fi acoperit fie

prin majorarea impozitelor directe, fie prin reducerea cheltuielilor sau apelând la ambele căi;

TVA este un venit care alimentează şi bugetul Uniunii Europene, deoarece ţările membre

varsă o cotă din încasările realizate pe seama TVA la acest buget. Înseamnă că, practic, cu

cât va fi mai mare volumul încasărilor din TVA realizat într-un stat membru cu atât mai

ridicat va fi cuantumul vărsămintelor la bugetul Uniunii Europene.

Toate acestea demonstrează că orice decizie cu privire la TVA, în general, şi la nivelul şi

numărul cotelor de impozitare, în special, trebuie temeinic fundamentată, având în vedere

multiplele implicaţii pe care le are.

2.2.2. Obiectul şi plătitorii de TVA

23

Operaţiunile care sunt cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată pot fi

operaţiuni impozabile în mod obligatoriu, operaţiuni la care se aplică cota zero şi operaţiuni

scutite de plata taxei pe valoarea adăugată.

Conform legislaţiei în vigoare (Legea 571/2003, privind Codul fiscal al României,

publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 927/23.12.2003, cap. II, art. 126) ”în sfera de aplicare

a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile de plată, precum şi cele asimilate

acestora, ..., efectuate de o manieră independentă de către contribuabili, privind:

a) livrările de bunuri mobile şi/sau prestările de servicii efectuate în cadrul exercitării

activităţii profesionale, indiferent de forma juridică prin care se realizează: vânzare,

schimb, aport de bunuri la capitalul social;

b) transferul proprietăţii bunurilor imobile între contribuabili, precum şi între aceştia şi

persoane fizice;

c) importul de bunuri;

d) serviciile efectuate de prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul

prestării se consideră a fi în România, în conformitate cu criteriile teritoriale stabilite prin

normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă”

Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată

în Monitorul Oficial nr. 112/06.02.2004, aduc unele dezvoltări şi clarificări privind operaţiunile

care intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată.

Conform normelor metodologice, constituie transfer al dreptului de proprietate asupra

bunurilor deţinute trecerea acestui drept de la proprietar către beneficiar, indiferent dacă se

realizează în mod direct sau prin intermediar. Deci, pentru a intra sub incidenţa taxei pe valoarea

adăugată, livrările de bunuri trebuie să se facă prin transferul dreptului de proprietate.

Dacă o societate aduce ca aport la constituirea unei alte societăţi unde va avea participaţii

un bun mobil sau imobil va înregistra taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă acestui aport.

În cazul bunurilor livrate sau aprovizionate pentru constituirea şi reîmprospătarea

rezervelor naţionale materiale şi/sau de mobilizare, taxa pe valoarea adăugată apare doar în

momentul în care bunurile respective sunt scoase din regimul menţionat şi sunt livrate către alţi

beneficiari.

Pentru toate prestările de astfel de servicii, contribuabilii sunt obligaţi să calculeze taxa

pe valoarea adăugată aferentă valorii serviciului (pentru ei taxa respectivă reprezintă taxa pe

valoarea adăugată colectată).

24

Bunurile imobile care intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată în cadrul transferului

dreptului de proprietate între contribuabili, precum şi între aceştia şi persoane fizice sunt:

locuinţele, vilele, construcţiile comerciale, industriale, agricole, terenurile, bunurile mobile care

nu pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor.

În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată intră bunurile introduse în ţară direct sau

prin intermediari autorizaţi, de către orice persoană fizică sau juridică, în condiţiile prevăzute de

Regulamentul Vamal. De asemenea, intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată şi serviciile

efectuate de prestatorii cu sediul sau domiciliul în străinătate dacă locul prestării se consideră a fi

în România. Rezultă că operaţiunile de mai sus sunt impozabile şi atunci când sunt realizate de

persoane fizice neînregistrate ca plătitori de taxa de valoarea adăugată.

În cazul în care, în cadrul unei societăţi comerciale, are loc preluarea unui echipament de

lucru pentru care s-a exercitat dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată şi este pus în

mod gratuit la dispoziţia unui terţ, societatea comercială asimilează această operaţiune unei

livrări care intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată. Aferent acestei livrări societatea

trebuie să determine taxa pe valoarea adăugată colectată.

În cazul în care contribuabilul nu este plătitor de TVA, transferul dreptului de proprietate

în cazul executării silite nu intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată.

În categoria contribuabililor taxei pe valorea adăugată, conform prevederilor legale,4

includem:

a) „persoane juridice;

b) persoane fizice, asociaţii familiale, precum şi asociaţiile civile fără personalitate

juridică, autorizate, care realizează venituri în România din activităţi desfăşurate pe

baza liberei iniţiative;

c) alte persoane decât cele prevăzute mai sus, asociaţii sau organizaţii de orice fel care

desfăşoară în România activităţi cu caracter economic, social, cultural, politic,

sindical, filantropic, religios sau de natură publică;

d) instituţiile publice;

e) reprezentanţele societăţilor comerciale sau ale organizaţiilor economice străine,

precum şi alte organizaţii şi organisme internaţionale care funcţionează în

România.”

4 Legea 571/2003, privind Codul fiscal al României, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 927/23.12.2003, Titlul VI, Cap. XI, art. 150, 151

25

Categoriile de contribuabili prezentate mai sus sunt subiecţi ai taxei pe valoarea adăugată

în cazul în care desfăşoară activităţi care intră în sfera de acţiune a taxei.

Referitor la teritorialitatea aplicării taxei pe valoarea adăugată, în România se foloseşte

principiul destinaţiei. Astfel, sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată intră operaţiunile privind

transferul dreptului de proprietate care se desfăşoară pe teritoriul ţării noastre, importul de

bunuri, precum şi prestările de servicii care se consideră a fi realizate în România.

În ceea ce priveşte determinarea locului de prestare a serviciilor, legiuitorul prezintă în

normele metodologice mai în amănunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca prestarea

serviciului să fie considerată operaţiune impozabilă în România.

Conform normelor metodologice (Legea 571/2003, privind Codul fiscal al României)

privind taxa pe valoarea adăugată „locul prestării de servicii este locul unde prestatorul îşi are

stabilit sediul activităţii economice sau un sediu stabil de la care sunt prestate serviciile ori, în

lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită”, cu excepţiile prevăzute.

În cadrul excepţiilor includem activităţile de construcţii-montaj efectuate pentru

realizarea, repararea şi întreţinerea imobilelor situate în România, caz în care locul prestării

serviciilor este considerat locul unde sunt situate bunurile de natură imobiliară. Această regulă se

aplică indiferent dacă sediul prestatorului este situat în ţară sau în străinătate.

Tot la baza regulii privind activităţile de construcţii-montaj se determină şi locul prestării

serviciilor în cazul închirierii bunurilor imobile, operaţiunilor de leasing care au ca obiect

utilizarea bunurilor imobile, serviciilor de arhitectură, proiectare, coordonare a lucrărilor de

construcţii, precum şi serviciile prestate de alţi contribuabili înregistraţi ca plătitori de taxă pe

valoarea adăugată cu activitate în domeniul bunurilor imobile (studii, expertize, reparaţii şi alte

prestări ale agenţilor imobiliari).

O altă excepţie privind locul care este considerat locul prestării serviciilor apare în cazul

activităţilor de transport de bunuri sau persoane. Transportul de bunuri sau persoane se supune

taxei pe valoarea adăugată dacă locul de plecare al transportului se află în România. De

asemenea, în cazul bunurilor importate, transportul lor se supune taxei pe valoarea adăugată dacă

locul de sosire se situează în România.

2.2.3. Scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată

Operaţiunile scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată sunt delimitate de către

legiuitor în două mari categorii:

26

1) livrări de bunuri şi prestări de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată efectuată

de anumite organizaţii şi unităţi expres prevăzute de lege;

2) operaţiuni de import.

De scutire privind plata taxei pe valoarea adăugată beneficiază unităţile autorizate să

desfăşoare activităţi sanitare (inclusiv veterinare) şi de asistenţă socială pentru operaţiunile

specifice acestor unităţi. Prin legislaţia actuală, în cadrul acestor unităţi includem: spitale,

sanatorii, policlinici, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire şi asistenţă,

centre de intergare pentru terapie ocupaţională, centre pilot pentru tineri cu handicap, cămine de

bătrâni şi de pensionari, case de copii, staţii de salvare, unităţi sanitare care desfăşoară activităţi

sanitare şi de asistenţă socială în staţiuni balneoclimaterice.

De asemenea, sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată operaţiunile constând în

servicii de cazare, masă şi tratament prestate cumulat de către contribuabilii autorizaţi şi care îşi

desfăşoară activitatea în staţiuni balneoclimaterice dacă contravaloarea serviciilor este decontată

pe baza biletelor de tratament.

Normele metodologice (Legea 571/2003, privind Codul fiscal al României) desemnează

ca operaţiuni scutite şi serviciile funerare prestate de unităţile sanitare.

Dacă instituţiile de mai sus desfăşoară şi alte activităţi decât cele sanitare şi de asistenţă

socială, în vederea obţinerii de profit, are loc înregistrarea unităţilor ca plătitoare de taxă numai

pentru partea din structura organizatorică a contribuabilului care desfăşoară o astfel de activitate

(operaţiunile respective sunt operaţiuni impozabile). Pentru înregistrarea ca plătitor de TVA

trebuie ca cifra de afaceri să fie mai mare de 50 milioane. Activităţile care se pot încadra în

categoria operaţiunilor impozabile sunt: livrările de medicamente, livrările de bunuri din

gospodăriile anexe, prestările hoteliere, activităţile de comerţ şi altele.

De asemenea, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată unităţile şi instituţiile de

învaţământ cuprinse în sistemul naţional de învaţământ, unităţile care desfăşoară, potrivit legii,

activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare şi execută programe, subprograme, teme, proiecte

precum şi acţiuni componente ale Programului naţional de cercetare-dezvoltare finanţate în

parteneriat internaţional, regional şi bilateral.

De scutire de taxa pe valoarea adăugată beneficiază avocaţii şi notarii, indiferent de

forma de exercitare a profesiei. Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată bunurile livrate

de gospodăriile agricole individuale cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra

27

terenurilor agricole şi care le folosesc şi le exploatează în mod individual, precum şi bunurile

obţinute de asociaţiile agricole constituite.

De asemenea, nu intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată transferul dreptului de

proprietate, total sau parţial, asupra acţiunilor gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat, precum şi

a acţiunilor sau părţilor emise de o societate comercială, persoană juridică română, indiferent de

forma de proprietate.

Activitatea desfăşurată de Banca Naţională a României, privind operaţiunile specifice

efectuate conform legii privind statutul BNR nu intră în sfera de acţiune a taxei pe valoarea

adăugată, cu excepţia achiziţiilor de aur şi argint de la populaţie, în acest caz intervenind taxa pe

valoarea adăugată.

Pentru sumele încasate de la asiguraţi, societăţile de asigurare, reasigurare, precum şi

intermediarii autorizaţi sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. În schimb, taxa pe valoarea

adăugată este inclusă în despăgubirile acordate asiguraţilor.

În sfera operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată se mai include activitatea de

taximetrie desfăşurată de persoanele fizice autorizate, operaţiunile care intră în sfera de activitate

a impozitului pe spectacole (sumele încasate din vânzarea biletelor şi abonamentelor pentru

activităţile pentru care se datorează impozitul pe spectacole, sumelor repartizate din încasări

proprietarilor şi difuzorilor de filme), activitatea de editare, tipărire şi/sau vânzare de cărţi,

manuale şcolare, dicţionare, enciclopedii, cărţi ilustrate pentru copii, cărţi de desenat pentru

copii. Intermediarii care se ocupă cu vânzarea acestora beneficiază de scutire doar dacă

realizează vânzarea la preţul de achiziţie sau la preţul stabilit de editură.

Sumele încasate pentru activitatea desfăşurată de tipografii sau edituri, pentru alte

activităţi specifice decât cele prezentate mai sus, cum ar fi sumele încasate din reclamă,

publicitate sau din tipărituri realizate exclusiv în scopuri comerciale, intră sub incidenţa taxei pe

valoarea adăugată.

Sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată programele de radio şi televiziune, atât

în cazul unităţilor care le realizează, cât şi în cazul unităţilor care le difuzează. Intră sub incidenţa

taxei pe valoarea adăugată programele de reclamă şi publicitate.

De asemenea, nu intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată producţia de filme

realizate pe peliculă sau bandă video care au ca destinaţie difuzarea la televiziune.

Este o operaţiune scutită de taxa pe valoarea adăugată aportul de bunuri la capitalul social

de către acţionari sau asociaţi. Intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată operaţiunea de

28

cumpărare, de către contribuabil, de bunuri care să se constituie aport în natură la capitalul

social.

Din considerente de protecţie socială, nu se supun taxei pe valoarea adăugată fotoliile

rulante şi alte vehicule similare pentru invalizi (cu propulsie manuală sau cu motor), părţi

componente din fotolii rulante sau alte vehicule similare, articole şi aparate de ortopedie, inclusiv

centuri, bandaje medico-chirurgicale, cârje, precum şi aparate pentru facilitarea auzului la surzi,

sau alte aparate care ajută la compensarea unei deficienţe sau infirmităţi.

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată uniformele pentru copii din învăţământul

preşcolar şi primar, articolele de îmbăcăminte şi încălţăminte pentru copii în vârstă de până la 1

an. Pentru încadrarea în scutirea acordată, hainele trebuie să se încadreze în anumite mărimi

stabilite de legiuitor prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei.

Sunt scutite de taxa pe valorea adăugată o serie de activităţi desfăşurate în zonele libere,

de către contribuabilii autorizaţi. Aceste activităţi, aşa cum rezultă din normele metodologice de

aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt:

prelucrarea, manipularea, depozitarea, sortarea, măsurarea, ambalarea, asamblarea,

fabricarea, condiţionarea, marcarea, testarea şi licitarea, expertizarea, repararea şi

dezmembrarea, vânzarea-cumpărarea mărfurilor;

transportul, expediţiile interne şi internaţionale;

închirierea sau concesionarea de spaţii de depozite şi/sau terenuri;

concesionarea clădirilor;

controlul cantitativ şi calitativ al mărfurilor;

navlosirea, agenturarea şi aprovizionarea navelor;

aprovizionarea altor mijloace destinate transportului în zonele libere;

eliberarea de permise pentru accesul în zona liberă şi de licenţe pentru desfăşurarea de

activităţi în zona liberă.

Trebuie menţionat că pentru alte activităţi desfăşurate în zonele libere, altele decât cele

prezentate mai sus, se aplică regimul taxei pe valoarea adăugată, ele nefiind scutite de la plata

taxei.

29

De asemenea, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată şi serviciile efectuate de

prestatorii care au sediul în străinătate, dacă aceste servicii, în cazul prestatorilor cu sediul în

România:

a) pentru mijloacele de transport, mărfurile şi alte bunuri provenite din străinătate care se

introduc direct în zonele libere;

b) pentru licenţele de filme şi programe, abonamentele la agenţiile de ştiri externe şi altele de

această natură, destinate activităţii de radio şi televiziune;

c) pentru bunurile importate de instituţiile publice, direct sau prin comisionari, finanţate din

împrumuturi contractate de pe piaţa externă, cu garanţie de stat.

Legiuitorul acordă posibilitate contribuabililor care realizează operaţiuni scutite de taxa

pe valoarea adăugată ca, la cerere şi în funcţie de interesele lor, să opteze pentru plata taxei pe

valoarea adăugată aferentă acestor operaţiuni sau numai unei părţi din aceasta. Pentru aceasta,

este necesară o aprobare dată de Ministerul Finanţelor, aplicabilitatea fiind data de întâi a lunii

următoare datei aprobării. Aprobarea este irevocabilă până pe data de 31 decembrie al celui de-al

patrulea an următor anului în care s-a făcut opţiunea şi se prelungeşte automat pentru încă 5 ani

în cazul în care contribuabilul şi-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată

aferentă mijloacelor fixe cumpărate.

În cazul în care un contribuabil înscrie în factură taxa pe valoarea adăugată, devine

obligatorie plata acesteia către bugetul de stat, indiferent dacă operaţiunea respectivă nu era

supusă taxei pe valoarea adăugată.

2.2.4. Introducerea TVA în România şi principiile care stau la baza aplicării ei

În ţara noastră, în condiţiile trecerii la economia de piaţă şi ca urmare a urmăririi alinierii

fiscalităţii la practica ţărilor dezvoltate, impozitul pe circulaţia mărfurilor, care funcţiona ca un

impozit indirect, a fost înlocuit cu taxa pe valoarea adăugată.

Această înlocuire a impozitului pe circulaţia mărfurilor cu taxa pe valoarea adăugată

constituie o condiţie ce trebuie împlinită pentru a adera la Uniunea Europeană.

Pentru introducerea taxei pe valoarea adăugată au fost luate o serie de măsuri referitoare

la impozitul pe circulaţia mărfurilor, pentru a facilita trecerea de la un impozit la altul. Astfel, în

1991, s-a redus la cinci numărul cotelor de impozit pe circulaţia mărfurilor aferente bunurilor şi

serviciilor şi s-a instituit un nou impozit indirect (acciza) pentru unele produse şi articole

considerate de lux.

30

Cu toate acestea, se impunea reducerea numărului cotelor impozitului pe circulaţia

mărfurilor la una sau doua, precum şi includerea în sfera de impozitare a acestuia a majorităţii

bunurilor şi serviciilor. Prin aplicarea impozitului pe circulaţia mărfurilor nu era impozitat

comerţul cu amănuntul.

Înainte de implementarea taxei pe valoarea adăugată s-a căutat să se extindă câmpul de

aplicare al impozitului pe circulaţia mărfurilor la unele produse şi prestări de servicii, cum ar fi,

de exemplu, produse agricole, activitatea poştală şi de telecomunicaţii, transportul de călători şi

de mărfuri etc.

Aşa cum a fost stabilită, această taxă reprezintă un impozit indirect care, spre deosebire

de impozitul pe circulaţia mărfurilor, se aplică pe întreg circuitul economic, până la utilizatorul

final al produselor sau serviciilor, însă numai la valoarea adăugată în fiecare fază a acestui

circuit.

Valoarea adăugată este egală cu diferenţa dintre vânzările şi cumpărările aceluiaşi stadiu

al circuitului economic sau diferenţa rezultată scăzând din valoarea bunurilor livrare sau

serviciilor prestate valoarea bunurilor achiziţionate şi a serviciilor recepţionate, într-o perioadă

de timp, de regulă lunar.

Perceperea taxei pe valoarea adăugată s-a făcut sub forma unor cote procentuale

diferenţiate în funcţie de anumite criterii, însă pentru acelaşi produs se percepe acelaşi impozit,

indiferent de întinderea circuitului economic pe care acesta îl parcurge.

Se observă că şi la noi în ţară se respectă principiul unicităţii impozitului. Ca urmare a

acestui fapt, taxa percepută în final fiind egală cu cea rezultată prin aplicarea cotei de impozitare

asupra întregii valori finale pe care o capătă produsul în faza transmiterii sale în proprietatea

consumatorului final.

De asemenea se respectă şi fracţionalitatea plăţii impozitului, taxa pe valoarea adăugată

fiind percepută fracţionat la trecerea de la un stadiu la altul, în funcţie de valoarea adăugată la

fiecare stadiu al circuitului economic parcurs de produs. Cuantumul taxei pe valoare adăugată se

stabileşte în ultima fază prin care produsul circulă de la apariţia sa până în momentul trecerii la

consumatorul final. Perceperea taxei are loc fragmentat, în fiecare fază a circuitului economic,

corespunzător cu valoarea care i se adaugă în fiecare fază a circuitului.

Un alt principiu al taxei pe valoarea adăugată se referă la aria ei de aplicare. Pentru ţara

noastră, în ceea ce priveşte teritorialitatea taxei pe valoarea adăugată, se aplică principiul

destinaţiei, fiind impozitat consumul, deci are loc o impozitare a bunurilor sau serviciilor care se

31

comercializează sau sunt prestate în România, indiferent dacă provin de la producători interni sau

din import. Bunurile importate sunt impozitate în România la intrarea acestora în ţară (o data cu

înregistrarea declaraţiei vamale de import).

Prestările de servicii sunt impozabile atunci când sunt utilizate în România, indiferent de

locul unde este situat sediul sau domiciliul prestatorului.

Conceperea şi funcţionarea T.V.A. a avut în vedere şi posibilitatea limitării evaziunii

fiscale în sensul că neplata ei în fazele anterioare duce la sporirea taxei în fazele ulterioare ale

circuitului economic. Ca urmare a acestui fapt, agenţii economici care cumpără produse sau

bunuri sunt interesaţi să verifice dacă furnizorul acestora a calculat corect partea de taxa care îi

revenea.

2.3.. Caracterizare generală a accizelor

Alături de taxa pe valoarea adăugată (TVA) şi taxele vamale, accizele intră în categoria

celor mai importante impozite indirecte, la care statul apelează pentru a-şi procura resursele

necesare acoperirii cheltuielilor.

Deşi sunt, la fel ca şi taxa pe valoarea adăugată, impozite care se aplică asupra

consumului şi nu asupra rezultatelor, accizele se deosebesc de TVA prin faptul că sfera lor de

aplicare nu se extinde asupra majorităţii bunurilor şi serviciilor, fiind mult mai restrânsă.

Accizele sunt taxe speciale de consumaţie care fac parte din categoria impozitelor

indirecte aplicate asupra unor mărfuri şi produse provenite atât din producţia internă, cât şi din

import.

Statul, prin intermediul accizelor, urmăreşte, atât colectarea unor venituri cât mai mari,

cât şi dirijarea consumului către anumite grupe de produse. Astfel, prin aplicarea unor accize

ridicate, statul poate influenţa preţul unor produse, în sensul creşterii şi în acest fel poate

determina cumpărătorii să se îndrepte către produse similare existente pe piaţă, care au preţuri

mai scăzute. Totuşi, spre deosebire de taxele vamale şi ţinând cont de faptul că accizele se aplică

unor produse greu substituibile, de cele mai multe ori, prin majorarea accizelor se ajunge la

diminuarea consumului.

Accizele sunt aplicate unui număr restrâns de produse impozabile, acestea fiind

nominalizate în anexele la actul legislativ care reglementează acest impozit indirect. Dintre

aceste produse amintim: alcoolul etilic alimentar, băuturile alcoolice naturale, ţigările şi

produsele din tutun, bijuteriile, autoturismele, benzina şi altele.

32

Prin aplicarea accizelor nu se realizează condiţiile necesare respectării criteriilor de

echitate fiscală, deoarece la stabilirea lor, ca de altfel a tuturor impozitelor indirecte, nu se ţine

cont de situaţia financiară a contribuabilului.

Taxele speciale de consumaţie sau accizele sunt aşezate asupra unor produse care se

consumă în cantităţi mari şi care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele, pentru ca în acest

fel impozitul să aibă în mod constant un randament fiscal cât mai ridicat. Drept urmare, accizele

se instituie asupra unor produse care au a cerere neelastică, cum sunt: alcoolul, vinul, cidrul,

berea, apele minerale, produse petroliere etc. (în Franţa); tutunul, cafeaua, alcoolul, ceaiul,

uleiurile minerale etc. (în Germania); berea, vinul, spirtul, tutunul, uleiurile minerale etc. (în

Marea Britanie).

În ţara noastră se practică accize pe produse, cum sunt: băuturile alcoolice, vinurile şi

produsele pe bază de vin, berea, produsele din tutun, , uleiurile minerale (benzina cu plumb,

benzina fără plumb şi motorina etc.), cafeaua, confecţiile din blănuri naturale, articole din cristal,

bijuteriile din aur şi/sau platină, autoturismele şi autoturismele de teren (inclusiv din import, noi

sau rulate), parfumurile, apele de colonie şi apele de toaletă, aparatele video de înregistrat sau de

reprodus, camerele video, cuptoare cu microunde, aparate pentru aer condiţionat, arme de

vânătoare, bărci cu motor, etc.

Taxele de consumaţie pe produs se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de măsură, fie

pe baza unor cote procentuale aplicate asupra preţului de vânzare. În mod normal, produsele

provenite din import trebuie impuse cu aceleaşi taxe, ca şi produsele indigene, iar cele destinate

exportului, de regulă, nu sunt impozitate. Nivelul cotelor utilizate pentru calcularea accizelor

diferă de la o ţară la alta şi de la un produs la altul. De exemplu, pentru produsele din tutun

nivelul acestor cote depăşeşte frecvent 50 şi chiar 60 de procente.

În România regimul accizelor în vigoare5 se caracterizează prin:

stabilirea de accize în echivalent euro/U.M. (hl., buc., kg, tonă) pentru alcool, băuturi

alcoolice, vinuri şi produse pe bază de vin, bere, produse din tutun, cafea şi uleiuri minerale;

pentru confecţii din blănuri naturale, articole din cristal, bijuterii din aur şi/sau platină,

autoturisme, produse de parfumerie, aparate video, cuptoare cu microunde, aparate pentru aer

condiţionat etc., accizele se calculează prin aplicarea cotelor procentuale stabilite prin lege

asupra bazei de impozitare (preţ de livrare, valoare în vamă etc.). Nivelul acestor cote variază

între 1% (la unele tipuri de autoturisme) şi 50% (la articole din cristal şi arme de vânătoare);

5 Legea 571/2003, privind Codul fiscal al României, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 927/23.12.2003.

33

plata accizelor se efectuează lunar, pe baza declaraţiei privind obligaţiile de plată la buget pe

care o întocmesc agenţii plătitori ai accizelor şi o depun lunar la organul fiscal teritorial.

În unele ţări, în ultimele decenii, s-au intensificat preocupările privind utilizarea, într-o

mai mare măsură, a accizelor ca instrument pentru înfăptuirea unor obiective de ordin social.

Astfel, creşterea consumului de alcool şi efectele nocive ale acestuia (absenteism, accidente

rutiere, spitalizare, creşterea numărului de infracţiuni etc.) au condus la concluzia că taxele de

consumaţie pe alcool nu sunt folosite în suficientă măsură ca mijloc de frânare a consumului de

alcool. Pe această linie, se poate vorbi de o legătură directă între volumul consumului de alcool şi

nivelul impozitelor indirecte care se percep asupra alcoolului.

În practica fiscală din ţările membre ale Uniunii Europene există diferenţe mari între

nivelul accizelor percepute la băuturile alcoolice. Astfel, în Suedia nivelul accizei (care este cel

mai mare în cadrul ţărilor membre ale UE) la 1 hl alcool pur este de 9 ori mai mare decât nivelul

minim întâlnit în Italia. Având în vedere că în Suedia de practică acciza cea mai mare şi la vinuri

se poate afirma că este vorba de o preocupare (întâlnită şi în ţările nordice) pentru estomparea

consumului de alcool. Diferenţe importante apar şi între nivelurile accizelor percepute asupra

tutunului. De exemplu, acciza specifică la 1000 ţigarete în Regatul Unit este de peste 46 de ori

mai mare decât cea din Spania, iar acciza ad-valorem din Franţa este de aproape 3 ori mai mare

decât cea din Irlanda. De menţionat că la ţigarete, care deţin ponderea în cadrul produselor din

tutun, accizele în ţările membre ale UE, reprezintă cel puţin 57% din preţul cu amănuntul, care

include toate impozitele, inclusiv TVA. Totodată, şi în ceea ce priveşte nivelul accizei la unele

produse petroliere există diferenţe mari între nivelul minim şi cel maxim întâlnit în cadrul UE.

Astfel, accizele se instituie, de regulă, asupra produselor la care:

producţia şi vânzarea sunt supravegheate de stat;

elasticitatea cererii în raport cu venitul este supraunitară;

consumul lor conduce la externalităţi de ordin negativ (afectează starea de sănătate şi conduc

la cheltuieli suplimentare pentru refacere, influenţează mediul înconjurător).

În categoria acestor produse întâlnim, aproape fără excepţie, băuturile alcoolice,

produsele din tutun şi produsele petroliere. Plata accizelor are loc în statele în care produsele

impozitate se consumă indiferent unde (în ce stat membru) s-au fabricat, inclusiv în ceea ce

priveşte produsele care provin din import. Aceasta înseamnă practic că plata accizelor nu poate

avea loc înainte de momentul în care produsele respective sunt declarate ca puse în vânzare pe

piaţă.

34

2.3.1. Sfera de aplicare a accizelor

Conform Legii nr. 571/2003 privind regimul produselor supuse accizelor, produsele care

intră în sfera de aplicare a acestui impozit se împart în patru mari grupe:

a) alcoolul brut, alcoolul etilic rafinat, băuturile alcoolice şi orice alte produse destinate

industriei alimentare sau consumului, care conţin alcool etilic, grupă care cuprinde: alcoolul

brut, alcoolul etilic rafinat, whiski, gin, rom, rachiuri din trestie de zahăr, alte băuturi

alcoolice spirtoase, băuturi alcoolice naturale, vinurile şi produsele pe bază de vin, berea.

b) produsele din tutun, categorie în care includem: ţigaretele, ţigările de foi, tutunul destinat

fumatului, tutunul de prizat, tutunul de mestecat.

c) produsele petroliere, care cuprind: benzine, benzine fără plumb, motorine, petrol

turboreactor, combustibil pentru încălzit, cu excepţia păcurii, alte produse şi semifabricate

petroliere şi/sau petrochimice rezultate din prelucrarea ţiţeiului, care pot fi utilizate drept

carburanţi pentru motoare auto, în cazul în care acestea nu sunt livrate altor rafinării

prelucrătoare, uleiurile pentru motoare auto, aditivi preparaţi pentru benzine, inclusiv

metilterţbutileten, tetraetil de plumb, vaseline, parafine.

d) alte produse şi grupe de produse, unde includem: cafea verde, cafea prăjită, inclusiv cu

înlocuitori, cafea solubilă, inclusiv amestecuri de cafea solubilă, confecţii din blănuri naturale

(cu excepţia celor de iepure, oaie, capră), articole din cristal, bijuterii din aur şi/sau din

platină, cu excepţia verighetelor, autoturisme, parfumuri, ape de colonie şi ape de toaletă,

aparate video de înregistrat sau de reprodus, combine audio, dublu-radiocasetofoane cu

redare de pe bandă magnetică sau de pe compact-disc, cameră video, cuptoare cu microunde,

aparate pentru aer condiţionat de perete sau de fereastră, formând un singur corp, arme de

vânătoare şi arme de uz individual, altele decât cele de uz militar sau de sport.

2.3.2. Baza de impozitare a accizelor

Baza de impozitare prezintă o mare diversitate, referitor la modul său de determinare, în

funcţie de felul produselor care se supun accizelor, precum şi de provenienţa lor (de la intern sau

de la import).

Astfel, baza de impozitare a accizelor o reprezintă cantitatea de alcool pur existentă în

băuturile alcoolice obţinute pe bază de alcool etilic sau a băuturilor alcoolice naturale, a

băuturilor spirtoase, precum şi a celor obţinute pe bază de vin şi care au concentraţie alcoolică

mai mare de 22% în volum.

În cazul vinurilor şi a berii, baza de calcul o reprezintă cantitatea exprimată în hectolitri,

multiplicată cu numărul de grade alcoolice din conţinutul acesteia.

35

Baza de impozitare a accizelor pentru ţigarete este formată din numărul de ţigarete, pe

baza căreia se calculează acciza unitară şi din baza de impozitare pentru acciza ad-valorem. Baza

de impozitare pentru acciza ad-valorem în cazul ţigaretelor, este preţul maxim de vânzare cu

amănuntul declarat pentru fiecare tip de ţigaretă.

Baza de impozitare pentru produsele din tutun, altele decât ţigăretele este dată de numărul

unităţilor de 1.000 de bucăţi pentru ţigări sau cantitatea exprimată în kilograme pentru tutun.

În cazul produselor petroliere sau a sortimentelor de cafea, baza de impozitare este dată

de cantitatea de produse exprimată în tone.

Pentru produsele a căror acciză se determină prin aplicarea unei cote procentuale la baza

de impozitare, baza de impozitare este diferenţiată în funcţie de provenienţa acestor produse. La

determinarea bazei de impozitare trebuie să se ţină cont de faptul că accizele preced taxa pe

valoarea adăugată şi se calculează o singură dată. Deci, taxa pe valoarea adăugată nu se include

în baza de impozitare a accizelor. În schimb, accizele se includ în baza de impozitare a taxei pe

valoarea adăugată. Apare astfel, dubla impunere internă, calculându-se impozit (în cazul TVA)

prin aplicarea cotei de impozitare la o bază de impozitare care conţine impozite.Astfel, pentru

produsele din producţia internă, baza de impozitare este dată de preţurile de livrare, mai puţin

accizele. Altfel spus, baza de impozitare este determinată de preţul importatorului, dar nu poate

fi mai mică decât costurile aferente realizării acestor produse.

Pentru produsele care provin de la persoanele fizice neînregistrate ca agenţi economici,

dar comercializează prin agenţi economici, baza de impozitare este dată de contravaloarea care

se cuvine persoanei fizice pentru produsele respective.

Pentru bunurile supuse accizelor vândute prin intermediul caselor de amanet, baza de

impozitare a accizei este dată de preţul de vânzare (fără taxa pe valoarea adăugată) al bunurilor

respective, mai puţin accizele.

Pentru produsele din import, baza de impozitare este reprezentată de valoarea în vamă la

care se adaugă taxa vamală, comisionul vamal şi alte taxe prevăzute de lege.

2.3.3. Plătitorii de accize

Plătitorii accizelor cuprind o sferă largă de contribuabili, ei fiind diferenţiaţi în funcţie de

produsele care se supun accizelor.

Vom prezenta plătitorii accizelor în funcţie de cele patru mari grupe de produsele supuse

impozitării.

36

În cazul alcoolului brut, alcoolului etilic rafinat, băuturilor alcoolice şi oricăror alte

produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conţin alcool, plătitorii sunt agenţii

economici – persoanele juridice, asociaţiile familiale, persoanele fizice autorizate – care produc

sau importă astfel de produse.

Legea 571/2003 dezvoltă categoriile de plătitori ai accizelor în cazul alcoolului brut,

alcoolului etilic şi al băuturilor alcoolice, astfel:

a) agenţii economici – persoanele juridice, asociaţiile familiale, persoanele fizice autorizate

– care cumpără de la producători individuali – persoane fizice – produse de natura celor

supuse accizelor, pentru prelucrare şi/sau comercializare;

b) agenţii economici, pentru cantităţile de produse supuse accizelor, obţinute din producţie

proprie sau din import, care sunt acordate ca dividende sau ca plată în natură acţionarilor

sau asociaţilor, precum şi persoanelor fizice angajate.

2.3.4. Scutiri de deduceri privind accizele

Sunt scutite de la plata accizelor produsele exportate direct de agenţii economici

producători sau prin agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea pe bază de comision.

De asemenea, sunt scutite de la plata accizelor produsele comercializate prin magazinele

autorizate să comercializeze produse în regim de duty free, precum şi produsele importate în

regim de tranzit sau de import temporar, atâta timp cât acestea se află în această situaţie.

Pentru produsele care se află în regim de import temporar scutirea are loc numai dacă

agentul importator depune o garanţie egală cu valoarea accizelor aferente, garanţie care va fi

restituită agentului economic în situaţia în care marfa iese din acest regim.

Totodată sunt scutite bunurile din import provenite din donaţii sau finanţate direct din

împrumuturi nerambursabile, precum şi din cooperare ştiinţifică şi tehnică, acordate de guvernele

străine, organisme internaţionale şi organizaţii non-profit de caritate, instituţiilor de învăţământ şi

cultură, ministerelor şi altor organe ale administraţiei publice.

Mai beneficiază de scutire de accize produsele livrate la rezerva de stat şi la rezerva de

mobilizare, pe perioada cât au acets regim.

Scutire de la plata accizelor se acordă şi în cazul alcoolului etilic rafinat care este utilizat

pentru producţia de alcool sanitar, numai pentru cantităţile de alcool sanitar livrate direct

unităţilor sanitare şi farmaciilor, precum şi alcoolul etilic rafinat utilizat în producţia de

medicamente şi de oţet alimentar. De asemenea este scutit de la plata accizelor alcoolul etilic

37

utilizat în scop medical în spitale şi farmacii. De scutire mai beneficiază şi cantităţile de

combustibili pentru încălzire utilizate pentru consumul casnic, precum şi petrolul turboreactor

utilizat exclusiv drept combustibil pentru aviaţie.

Pentru produsele comercializate prin magazine autorizate să comercializeze produse în

regim de duty free, alcoolul etilic rafinat utilizat în producşia de alcool sanitar care este livrat

direct unităţilor sanitare sau farmaciilor, alcoolul etilic rafinat utilizat în scopul producerii

medicamentelor şi oţetului sanitar, alcoolul etilic rafinat folosit în spiatele şi farmacii îm scop

medical, scutirea de la plata accizelor constă în restituirea accizelor plătite la achiziţionarea

acestora, pe baza documentelor justificative, numai dacă produsele sunt folosite exclusiv pentru

destinaţiile prevăzute.În cazul în care agentul economic producător foloseşte ca materie primă

produse supuse accizelor, el poate să deducă din accizele datorate ca urmare a livrării produselor

finite acciza corespunzătoare materiei prime.

În cazul produselor cuprinse în grupa alcoolului brut, alcoolul etilic rafinat, produsele

obţinute pe bază de alcool etilic şi băuturile alcoolice obţinute din distilate de cereale, care sunt

utilizate ca materie primă pentru obţinerea altor produse supuse accizelor se acordă posibilitatea

deducerii accizelor plătite pentru acestea din accizele datorate pentru produsele obţinute din

prelucrare. Accizele care se deduc sunt accizele plătite în vamă sau la achiziţionarea de pe piaţa

internă a materiei prime de la agenţii economici producători sau importatori. Acest principiu al

deducerii se aplică şi în cazul alcoolului brut care este supus prelucrării pentru a se obţine alcool

etilic rafinat.

Deducerea are loc pe baza cantităţilor de materii prime folosite la producerea bunurilor

supuse accizelor, în limita normelor de consum. Limitele pentru normele de consum rezultă din

reţetele de fabricaţie a băuturilor alcoolice, reţete pe baza cărora s-a obţinut licenţa de fabricaţie.

Deducerea accizelor nu poate să depăşească limita accizelor stabilite pentru produsele

finite (băuturile alcoolice) obţinute.

Pentru a se putea efectua deducerea accizelor specifice materiei prime sunt necesare

următoarele documente justificative:

a) în cazul achiziţionării materiei prime direct de pe piaţa internă:

licenţa de import;

autorizaţia de comercializare în calitate de agent economic importator;

declaraţia vamală de import;

38

factura externă.

b) în cazul achiziţionării materiei prime direct de la agenţii economici producători interni:

copie de pe autorizaţia de comercializare în calitate de producător de alcool;

copie de pe factura vizată de supraveghetorul fiscal, care să ateste provenienţa

alcoolului şi în care acciza să fie evidenţiată separat. Pe factura fiscală trebuie să

existe viza supraveghetorului fiscal. De asemenea, factura fiscală trebuie însoţită

de o copie după documentul de supraveghere fiscală întocmit de supraveghetorul

fiscal.

c) în cazul achiziţionării materiei prime direct de la agenţii economici importatori:

copie de pe autorizaţia de comercializare a furnizorului în calitate de agent

economic importator;

copie de pe declaraţia vamală de import;

factura fiscală care să ateste provenienţa alcoolului, în care acciza să fie calculată

separat;

Pentru deducerea accizelor trebuie ca agenţii economici să ţină evidenţa cumpărărilor de

materii prime prin înscrierea lor în jurnalul de cumpărări, precum şi al vânzărilor de materii

prime prin înscrierea lor în jurnalul vânzărilor.Aceste jurnale se întocmesc pentru fiecare lună

calendaristică în parte şi vor fi prezentate în termen de 5 zile de la expirarea lunii, organului

fiscal teritorial în vederea înregistrării de către acesta.

2.4. Taxe vamale

Taxele vamale reprezintă impozite indirecte instituite ca urmare a intervenţiei statului în

comerţul intenaţional.

Intervenţia statului în economie se poate realiza pe două căi: direct şi indirect. Pe cale

directă, statul poate interveni,fie prin măsuri cantitative asupra importurilor sau exporturilor , fie

prin reglementarea schimburilor.

Intervenţia directă ridică probleme destul de delicate, deorece poate perturba relaţiile dintre

state şi poate avea efecte nefaste asupra raporturilor economice în perioadele următoare, fapt

pentru care practica a optat pentru intervenţia indirectă.

Intevenţia indirectă se realizează prin taxele vamale,adică prin impozitarea schimburilor

internaţionale. Obiectul impunerii este valoarea în vamă a produselor care fac obiectul tranzacţiei

externe. Cota de impunere, adică nivelul taxei vamale, se prevede prin lege.

39

Deoarece taxele vamale sunt multiple ca număr,ca mod ,ca mod de aşezare şi ca efecte

diferite, se impune o clasificare a lor. Multitudinea taxelor vamale poate fi ordonată după cel

puţin patru criterii:

- sensul fluxurilor comerciale;

- modul de fixare ;

- modul de percepere a taxei ;

- scopul instituirii taxelor vamale;

a) În funcţie de sensul fluxurilor comerciale, regasim:

- taxe vamale de import;

- taxe vamale de export;

- taxe vamale de tranzit.

Taxele vamale cu ponderea cea mai mare sunt cele de import, care se plătesc de către

importatori odată su depunerea documentelor ce atestă efectuarea tranzacţiei. Această taxă

vamală se adaugă la preţul de cumpărare, sporind astfel preţul la care se vor vinde produsele în

interiorul ţării importatoare. În final, taxa va fi suportată de consumatorul individual, ca în cazul

tuturor impozitelor indirecte.

Taxele de export se întâlnesc rar ,deoarece statele sunt interesate în general de încurajarea

exporturilor. Raţiunea lor este una fiscală şi se întâlneşte în ţările care au nevoie stringentă de

venituri şi le pot obţine , în principal , prin taxarea expoturilor . Un alt scop al acestor acestor

taxe vamale poate fi acela al descurajării exporturilor de materii prime neprelucrate.

Taxele vamale de tranzit sunt introduse doar cu un scop fiscal, deoarece nu afectează nici

producţia, nici consumul; fiind utilizat teritoriul naţional, statul impune taxa. În prezent , sunt

practicate în cazuri foarte rare, deoarece statele sunt interesate în general de tranzitarea

teritoriului lor, obţinând diverse beneficii de pe urma acestor situaţii.

c) După modul de fixare,taxele vamale pot fi:

- taxele vamale autonome – se aplică la impoturile din ţara cu care nu există acorduri privind

“clauza naţiunii celei mai favorizate”;

- taxele vamale convenţionale – au un nivel mai redus decât cele autonome şi se aplică asupra

relaţilor comerciale între ţările care fac parte din anumite uniuni vamale. Se mai numesc şi taxele

vamale preferenţiale;

- taxele vamale asimilate – sunt temporare, ele fiind introduse cu ocazia preluării sistemului

vamal al unei ţării;

c) După modul de percepere al taxei, întâlnim:

40

- taxe vamale ad valorem – presupun utilizarea unei cote procentuale care se aplică asupra

bazei de impozitare. Acest tip de taxe vamale este cel mai des întâlnit. Utilizarea lor are avantajul

simplităţii, dar prezintă neajunsul fiscal al variaţiei randamentului , ca urmare a modificărilor

frecvente ale preţurilor pe pieţele mondiale;

- taxe vamale specifice – sunt stabilite în sumă fixă pe unitatea de măsură a bunurilor importate;

- taxe vamale mixte – îmbină cele două forme anterioare de taxare.

d) După scopul instituirii taxelor vamale, regăsim:

- taxevamale cu scop fiscal – au ca scop principal obţinerea de veniturii la bugetul statului;

- taxe vamale cu scop protecţionist – au ca scop principal protejarea producţiei interne a

anumitor produse, prin impozitarea accentuată a celor similare provenite din import;

- taxe vamale cu scop preferenţial – sunt determinate de negocierile între guvern guverne şi

constau într-o reducere reciprocă a taxelor vamale;

- taxe de sancţiune – pot îmbrăca următoarele forme:

. taxe anti-dumping;

. taxe compensatorii;

. taxe de retorsiune;

Aşezarea taxelor vamale porneşte de la declaraţia vamală de import, care este însoţită de

licenţa ce atestă legalitatea tranzacţiei , factura, documentele de transport internaţional,

certificatul ce atestă originea mărfurilor şi alte documente. Baza o reprezintă factura, deoarece

pornind de la aceasta se calculează valoarea în vamă.

Valoarea în vamă cuprinde preţul extern transformat în moneda naţională la cursul oficial al

zilei, la care se adugă cheltuielile de transport, cheltuielile de asigurare şi alte cheltuieli efectuate

pentru transportul mărfii pâna în vamă.

Asupra aceste valori în vamă se aplică taxa vamală. După achitarea acesteia se primeşte în

scris „liberul de vamă” , care atestă că operaţia de vămuire s-a încheiat.

Ansamblul taxelor vamale ale unei ţări se constituie în Tariful / Codul vamal. Tariful vamal

stabileşte modul concret de a aplicare pe fiecare produs în parte.

Pe măsura avansării procesului de aderare a ţărilor la Uniunea Europeană, taxele vamale

dispar din relaţiile comerciale ale tot mai multor state, corespunzător liberei circulaţii a

mărfurilor, iar politica vamală naţională devine de domeniul trecutului.

41

Capitolul III.

ANALIZA EVOLUŢIEI IMPOZITELOR INDIRECTE ÎN ROMÂNIA

3.1. Evoluţia fuxurilor fiscale indirecte în România,

în perioada 2005 - 2010

Impozitele indirecte sunt instituite asupra vânzărilor de mărfuri şi prestărilor de servicii.

Calculul şi vărsarea lor este stabilită în sarcina producătorilor, comercianţilor şi prestatorilor de

servicii, dar ele sunt suportate de către ultimul consumator, fiind incluse în preţurile produselor şi

tarifele serviciilor.

La aşezarea impozitelor indirecte, nu se poate ţine seama de principiul echităţii fiscale,

ele fiind în stânsă corelaţie cu consumul de produse şi servicii al fiecărui individ. Fiind aşezate

asupra consumului de bunuri şi servicii, unii economişti avansează ideea că impozitele indirecte

ar avea un caracter benevol, astfel că ar putea fi evitate prin renunţarea la consumul de bunuri şi

servicii. Ori, restângerea consumului afectează nivelul de trai, în sensul reducerii sale. Opţiunea

de a consuma mai mult, mai puţin sau deloc, se poate aplica la bunurile de lux, dar taxele de

consumaţie generale (cum este TVA) se percep la bunurile de larg consum, indispensabile

traiului.

Cotele aplicate la impozitele indirecte nu sunt diferenţiate în funcţie de venitul, averea

sau situaţia personală a plătitorului, lăsând falsa impresie că afectează în aceeaşi măsură

veniturile tuturor consumatorilor. În realitate, impozitele indirecte îi afectează mai pregnant pe

contribuabilii cu venituri mici (şi medii) comparativ cu cei care obţin venituri mari şi foarte mari.

Plata impozitelor indirecte nu este dictată de o constrângere politică (aşa cum este la

impozitele directe), ci una de ordin economic, întrucât capacitatea de procurare a bunurilor şi

serviciilor este dată de nivelul veniturilor realizate (cele rămase disponibile după aplicarea

impozitelor indirecte). Tocmai din acest motiv, numeroşi economişti remarcă la impozitarea

indirectă un pronunţat caracter regresiv.

Un mare avantaj al impozitelor indirecte constă în reducerea evaziunii fiscale, în

condiţiile unui nivel general de taxare scăzut. Totodată, trebuie remarcată şi sensibilitatea lor

sporită faţă de conjunctura economică, ceea ce se poate constitui într-un avantaj când economia

42

înregistrează un curs ascendent şi într-un dezavantaj în perioadele de criză şi depresiune când, pe

fondul scăderii producţiei şi consumului, scad încasările din impozitele indirecte.

Ponderea cea mai mare a impozitelor indirecte în PIB o are taxa pe valoarea adăugată,

după cum reiese din graficul nr. 1:

* date de proiect

Ca pondere în total venituri fiscale, principalele impozite indirecte prezintă următoarele

procente, conform graficului nr.2.

43

Taxa pe valoarea adăugată reprezintă un impozit general pe consum, astfel că se percepe,

cu foarte puţine excepţii, asupra tuturor activităţilor de producţie, comerţ sau prestări de servicii.

Sfera largă de cuprindere îi conferă rolul de principal impozit indirect şi cu un loc privilegiat în

cadrul veniturilor fiscale în ansamblu.

Evoluţia comparativă a principalelor impozite indirecte în perioada analizată este redată în graficul nr. 3:

44

* date de proiect

Valorile cele mai ridicate revin taxei pe valoarea adăugată, urmată de accize şi taxele

vamale, iar pe ultimul loc taxa de prima inmatriculare.

Conform execuţiei bugetare, taxele vamale au crescut în 2004 faţă de 2003, 3.58%. Însă

în 2005 faţă de 2004, cresc cu 37.60%, ritm de creştere menţinut şi în 2006 faţă de 2005

(26.01%) şi în 2007 faţă de 2006 (21.18%).

La creşterea din 2005 a contribuit şi Ordonanţa Guvernului Nr. 59 din 22 august 2002

pentru modificarea Legii nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării

drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, prin care se încerca

împiedicarea de introducere în ţară de mărfuri-pirat. Cea mai mare influenţă asupra acestei

creşteri o are creşterea importurilor de bunuri supuse taxei vamale conform Codului vamal,

conform încadrării tarifare.

În anul fiscal 2004, conform execuţiei bugetare, accizele au atins o cotă de 86.47% din

valoarea proiectată prin Legea bugetului de stat pentru 2004. Similar, şi în anul 2005 (84.79%).

În schimb începand cu anul 2006 şi până în 2008, s-a înregistrat o depăşire a valorii proiectate,

astfel: cu 31.67% în 2006 şi cu 15.58% în 2007 şi respectiv 2008 (conform datelor de mai jos):

45

Tabelul nr. 1:

Execuţia bugetului de stat - %

AN/INDICATORImpozite indirecte

total Accize TVA Taxe vamale

2004 95,77% 86,47% 103,89% 86,83%

2005 102,92% 84,79% 116,86% 98,49%

2006 107,36% 131,67% 105,81% 157,81%

2007 107,48% 115,58% 102,33% 117,42%

2008 107,48% 115,58% 102,33% 117,42%

Execuţia bugetară pune în evidenţă faptul că accizele au crescut cu 45.94% în 2004 faţă

de 2003. În 2005 faţă de 2004 au avut o creştere de doar 18.83%, pentru ca în 2006 să crească cu

86.25% faţă de 2005. În 2007 creşte cu doar 31.86% faţă de 2006. Similar în 2008 faţă de 2007

înregistrează o creştere de 41.82% (tabelul nr.2).

Tabelul nr. 2

Stuctura fluxurilor fiscale ale bugetului general consolidat, în valori reale, în perioada 2004 – 2008 - %

AN/ INDICATOR

Impozite indirecte

total Accize TVATaxe

vamale

Alte impozite indirecte

Venituri fiscale totale

2004 15,93% 45,94% 2,69% 3,86% 57,63% 20,00%2005 30,97% 18,83% 40,26% 3,58% 43,15% 22,20%2006 47,60% 86,25% 31,42% 37,60% 48,94% 40,70%2007 21,98% 31,86% 18,08% 26,01% 5,77% 7,48%2008 23,70% 41,82% 15,00% 21,18% 0,31% 24,80%

Creşterea din 2004 se justifică prin punerea în aplicare a prevederilor ORDONANŢA

GUVERNULUI Nr. 27 din 30 ianuarie 2000 privind regimul produselor supuse accizelor şi a

ORDONANŢEI DE URGENŢĂ Nr. 158 din 27 noiembrie 2001 privind regimul accizelor, prin

care a fost restricţionat modul de comercializare a produselor accizabile şi întărită supravegherea

fiscală, astfel că s-a redus evaziunea fiscală prin „producţia subterană de alcool”.

Evoluţia accizelor ca pondere în PIB şi în venituri fiscale, urmează un traseu asemănător

cu cel al valorilor absolute în termeni reali.

46

După cum se remarcă în graficul de mai sus, accizele aduc bugetului general consolidat

între 5 si aproximativ 20% din totalul veniturilor fiscale, ceea ce înseamnă că există încă rezerve

de creştere a lor, prin orientarea taxării asupra obiectelor de lux şi a celor nocive sănătăţii

populatiei. De asemenea, ar putea fi avută în vedere aşezarea de accize şi asupra veniturilor din

jocuri de noroc, acestea trebuind să fie impozitate mai accentuat decât veniturile provenite din

muncă.

Urmărirea în permanenţă a evoluţiei elasticităţii impozitelor indirecte în raport cu PIB,

poate oferi managementului financiar informaţii utile pentru reglarea fluxurilor fiscale prin

intermediul acelor canale care permit o creştere a impozitării, pe de o parte, în corelaţie cu

mersul economiei reale, iar pe de altă parte, prin valorificarea acelor canale de alimentare unde

se constată a fi rezerve în acest sens (la accize şi taxe vamale), astfel încât, pe ansamblu,

presiunea fiscală să nu sporească. Totodată, măsurile de intensificare a fluxurilor fiscale pe

seama accizelor şi a taxelor vamale, pe lângă aportul la creşterea veniturilor publice, s-au înscris

în politica fiscală de armonizare a sistemului fiscal din România cu cel european.

III.1. Perspective macroeconomice fiscale şi bugetare, în România, în perioada 2010-

201247

Principalele ţinte în privinţa creşterii economice, pentru perioada 2010-2012, sunt : 

produsul intern brut va creşte – în medie – cu 5,9%, ceea ce va determina reducerea treptată a

decalajelor privind standardul de viaţă faţă de cel din UE;

creşterea economică se va realiza în condiţiile unei îmbunătăţiri a competitivităţii interne şi

externe a economiei, ceea ce va determina:

menţinerea unor ritmuri ridicate ale exporturilor de bunuri şi servicii;

o mai bună adaptare a producţiei la cerere, insoţita de menţinerea nivelului stocurilor relativ

aproape de limita necesarului;

reducerea ponderii deficitului de cont curent în produsul intern brut (până la circa 12,8% în

2012);

formarea brută de capital fix se va majora cu aproape 37% faţa de 2008 (în medie cu 11%

anual);

indicatorii de performanţă ai economiei naţionale se vor imbunătăţi (rata de investiţie va

ajunge la peste 32% in anul 2012 de la 28,7% in anul 2008, in condiţiile in care rata de

economisire internă va creşte la peste 15% de la 12,4% in anul 2008);

rata inflaţiei se va reduce treptat, ajungănd la 2,6% in 2012, nivel comparabil cu cel al

statelor member ale Uniunii Europene

construcţiile vor înregistra ritmuri superioare ritmului de creştere a produsului intern brut ;

producţia industrială va creşte cu un ritm mediu de peste 5% datorită majorării, cu deosebire,

a producţiei ramurilor industriei prelucrătoare.

Produsul intern brut se estimează că va creşte cu un ritm de 5,9%, în principal, pe baza

contribuţiei majoritare a cererii interne, în cadrul acesteia remarcăndu-se tendinţa de reducere a

dinamicii consumului si de menţinere la cote înalte a dinamicii brute de capital fix.

Se aşteaptă ca formarea brută de capital fix să înregistreze pe toată perioada creşteri

semnificative avănd în vedere oportunităţile de investiţie create de integrarea in Uniunea

Europeană si de fondurile care pot fi accesate.

Exportul net işi va reduce contribuţia negativă la creşterea reală a produsului intern brut, dar

datorită necesarului de echipamente performante pentru investiţii, aceasta va ramăne negativă.

48

In condiţiile imbunătăţirii competitivităţii externe, ca urmare a utilizării mecanismelor de

promovare si stimulare a exporturilor concomitent cu aplicarea strategiei nationale de export, se

aşteaptă ca exporturile Romăniei sa inregistreze creşteri semnificative. Importurile vor înregistra

creşteri asemănătoare, fiind impulsionate de ritmul ridicat de creştere a formării brute de capital

fix.

Comerţul exterior pe perioada 2010-2012, va prezenta următoarele caracteristici:

1) exportul de bunuri urmează să crească cu un ritm mediu anual de 14,5%, superior celui

al importului de bunuri, al cărui ritm mediu anual de creştere este estimată la 13,9%;

2) deficitul comercial datorită ritmului de creştere superior al exporturilor fată de

importuri işi va încetini creşterea şi ca urmare, după ce în anii 2009 si 2010 îşi va

menţine aceeaşi pondere în PIB, în anul 2012 îşi va reduce ponderea;

3) atăt în cazul exporturilor, căt şi al importurilor, se estimeaza ritmuri medii anuale de

creştere semnificative la produsele industriei construcţiilor de maşini (24,4% la

exporturi şi 16,6% la importuri);

4) deficitul de cont curent se va majora în medie anual cu circa 12%, în timp ce ponderea

acestuia în PIB se va diminua pănă la 12,8% căt se estimeaza pentru anul 2012;

5) exporturile şi importurile de bunuri intră în UE vor înregistra în perioada 2010-2012,

un ritm mediu de creştere de 16,2%, respectiv 14,8%;

6) în ceea ce priveşte comerţul exterior extra UE, acesta va avea un ritm mediu de creştere

de 10,2% pentru export şi 12,3% pentru import

7) pentru perioada 2010-2012 se estimează o îmbunătăţire a gradului de acoperire al

importurilor prin exporturi, pe total, cu circa 1 punct procentual, în timp ce pe zona

intră UE acesta se va majora cu 1,7 puncte procentuale.

Se estimează pentru perioada următoare continuarea procesului de reducere a inflaţiei prin

menţinerea conduitei ferme a politicii monetare şi promovarea unor rate reale pozitive ale

dobănzilor. În plus, reducerea graduală a creşterilor preţurilor administrate, promovarea unei

politici salariale prudente şi continuarea reformelor structurale vor menţine procesul de

dezinflaţie pe o traiectorie sustenabilă.

Astfel, rata inflaţiei, ca medie anuală, urmează să scadă gradual pană la nivelul de 2,8% in

anul 2012.

49

De asemenea, continuarea procesului de dezinflaţie va contribui la scăderea suplimentară a

aşteptărilor inflaţioase.Un alt mijloc eficient de ancorare a anticipaţiilor inflaţioniste va fi

menţinerea tendinţei de apreciere in termeni reali a monedei naţionale in raport cu euro.Acest

fapt este posibil dacă se are în vedere perspectiva unei creşteri mai accelerate de productivitate a

muncii în economia romănească faţa de principalii săi parteneri externi.

In domeniul ocupării forţei de muncă, în condiţiile reducerii resurselor de muncă, creşterea

economică va fi insoţită de o majorare a numărului mediu de salariaţi din sectorul civil formal în

anul 2012, faţă de 2008, cu circa 225 mii persoane si de reducere a ratei şomajului înregistrat la

3,9% la sfărşitul anului 2012.

Proiecţia veniturilor bugetului general consolidat pe orizontul de timp de referinţă este

prezentată în tabelul următor:

- % din PIB -

Indicator/An 2007

Program

2008

Program

2009

Program

2010

Program

2011

Propuneri

2012

Estimări

Venituri 31,0 31,3 30,3 30,2 29,4 30,3

CONCLUZII

50

Concluzii:

Începutul reformei economico-sociale în România, implementarea mecanismelor

economiei de piaţă, diversificarea şi intensificarea schimburilor comerciale au influenţat în mod

direct şi activitatea vămii române. Eforturile depuse de vama română în ultimii ani în direcţia

reformei şi modernizării au dus la creşterea calităţii cât şi a eficienţei activităţii vamale.

Realizările sistemului vamal românesc au fost obţinute în contextul asistenţei acordate de

instituţiile specializate ale Uniunii Europene mai ales în materia foarte vastă a preluării

legislaţiei naţionale aplicabilă sau conexă domeniului vamal.

Aşadar, procesul de reformă legislativă şi instituţională al vămii române a avut ca

obiectiv principal pregătirea condiţiilor aderării la Uniunea Europeană.

Referitor la domeniul vamal între România şi Comunităţile Economice Europene s-au

încheiat acorduri privind cooperarea vamală şi asistenţa administrativă reciprocă pentru

prevenirea şi combaterea infracţiunilor vamale cu Statele Unite ale Americii, Bulgaria, Grecia,

Turcia şi Iugoslavia, şi recent cu Georgia.

În raportul Comisiei Europene pentru România pe anul 2000 sunt reliefate progresele

înregistrate de Administraţia Vamală Română pe linia preluării acquis-ului comunitar în

legislaţia vamală primară şi secundară. Se precizează domeniile activităţii vamale în care

progresele sunt considerabile: alinierea legislaţiei privind tranzitul comun, aplicarea procedurilor

simplificate de vămuire şi începerea elaborării Tarifului Vamal Integrat Român (TARIR) în

concordanţă cu structura şi principiile Tarifului Vamal Integrat Comunitar (TARIC).

Elaborarea tarifului vamal integrat este o activitate extrem de laborioasă care presupune

inventarierea întregului cadru legislativ (legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, hotărâri de

guvern, ordine ale miniştrilor, circulare şi norme de aplicare etc.) şi identificarea sferei de

aplicabilitate alocată la fiecare fel de marfă (reprezentată prin cadrul tarifar aferent) care face

obiectul unei operaţiuni comerciale specifice supuse vămuirii.

Necesitatea introducerii unui astfel de instrument în activitatea de vămuire este mai mult

decât evidentă din următoarele motive:

existenţa unui cadru legislativ foarte vast în continuă modificare şi perfecţionare care

reglementează activitatea de vămuire. Pentru exemplificare în teritoriul vamal al Uniunii

Europene operează circa 2000 de norme legale cu aplicabilitate în activitatea de vămuire

dintre care mai mult de jumătate sunt aplicabile în domeniul foarte sensibil al politicii

agricole comune. În ţara noastră, până la adoptarea integrală a acquis-ului comunitar, există

51

câteva sute de reglementări care au fost luate în calcul la elaborarea tarifului vamal integrat

român;

vastitatea cadrului legislativ generează în multe cazuri aplicarea neuniformă şi discreţionară

din partea lucrătorilor vamali a prevederilor legale;

existenţa tarifului integrat actualizat şi publicat periodic, pus la dispoziţia agenţilor

economici creează acestora posibilitatea de a cunoaşte perfect cerinţele legii aplicabile

fiecărui fel de marfă şi regim vamal;

înlătură până la eliminare posibilităţile de corupţie generate de instabilitatea cadrului

legislativ şi maniera direcreţionară de aplicare a legii de către funcţionarii vamali;

diminuează expunerea angajaţilor sistemului vamal la presiunile mediului politic sau de

afaceri pentru aplicarea preferenţială a legii cât şi la dispoziţiile discreţionare ale şefilor

ierarhici;

informatizarea completă a operaţiunilor de vămuire odată cu implementarea pe suport

informatic a softului necesar preluării tarifului vamal integrat;

permite, în momentul aderării, preluarea integrală în activitatea de vămuire a Tarifului Vamal

Integrat Comunitar odată cu obligativitatea aplicării integrale a reglementărilor tarifare

comunitare;

contribuie la crearea unui mediu de afaceri atractiv în care legea se aplică unitar atât în

interesul agenţilor economici cât şi pentru realizarea funcţiilor administraţiei vamale (fiscale,

sociale şi de fluidizare a comerţului).

În această calitate, România depune eforturi pentru a atinge performanţele economice şi

politice pe care le implică aderarea. Pe această linie se înscrie şi armonizarea legislaţiei din

domeniul accizelor la legislaţia comunitară.

Prin modificările succesive aduse legislaţiei care reglementează regimul accizelor şi care

se regăsesc şi în noul act normativ Ordonanţa Guvernului nr.158/2001, s-au realizat importante

îmbunătăţiri ale prevederilor legislaţiei române în sensul armonizării cu legislaţia comunitară,

cum sunt:

stabilirea, pentru ţigarete (atât pentru cele obţinute din producţia internă cât şi pentru cele din

import) a unei accize mixte compuse din: acciza specifică de 2 Euro/1000 ţigarete şi acciza

ad-valorem de 25% aplicată asupra preţul maxim de vânzare cu amănuntul declarat;

52

reducerea semnificativă a diferenţei de impozitare dintre băuturile alcoolice naturale (ţuica,

rachiurile naturale din fructe – atât din producţia autohtonă, cât şi din import) şi băuturile

alcoolice spirtoase, prin stabilirea accizei specifice la acelaşi nivel ;

stabilirea accizelor în sume fixe – exprimate în echivalent Euro – pe unitatea de măsură

pentru alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun şi produse petroliere;

stabilirea aceluiaşi nivel pentru acciza specifică datorată pentru “vinul spumos” şi “vinul

spumat”;

includerea în sfera de aplicare a accizelor şi a altor uleiuri minerale în afară de benzine şi

motorine şi anume: combustibil tip “M” şi tip “P” – cu excepţia consumului casnic – uleiuri

pentru motoare auto, aditivi preparaţi pentru benzine, vaseline, parafine;

aplicarea principiului practicării accizelor reduse, diferenţiate în funcţie de capacitatea

nominală de producţie a instalaţiilor pe care aceştia le deţin, pentru berea produsă de micii

producători independenţi;

BIBLIOGRAFIE

53

1. CIOPONEA Mariana Cristina

Veniturile şi cheltuielile bugetare în contextul integrării europene, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004

2. CIOPONEA Mariana Cristina

Finante publice si teorie fiscala, editia a II-a, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2008

3. MOŞTEANU Tatiana Finanţe publice, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002

4. VĂCĂREL Iulian şi colectivul

Finanţe publice, Editura Didactică şi pedagogică RA Bucureşti, 2007

5. VĂCĂREL Iulian Sistemul impozitelor şi taxelor în Uniunea Europeană şi în România, Editura Expert, 2002

6. *** Colecţia revistei „Impozite şi Taxe”, Editura Tribuna Economică 2010

7. *** Tariful Vamal de Import al României, Volumul I, Editura SemnE, Bucureşti, 2004

8. *** Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 597-13.08.2002

9. *** Legea nr. 247/10.06.2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2003 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor şi pentru instituirea unor măsuri de îmbunătăţire a colectării unor venituri bugetare

10. *** H. G. nr. 287-07.04.2006, privind procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă, publicată în Monitorul Oficial 301-11.04.2005

11. *** H.G. nr. 707/2006, privind aprobarea regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României aprobat prin Legea 86/2006

12. *** Ministerul Finanţelor Publice, Raport privind situaţia macroeconomică pentru anul 2006 şi proiecţia acestuia pe anii 2007-2009, www.mfinante.ro

54