Upload
others
View
6
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
ROMÂNIA
PLENUL
ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 06 NOIEMBRIE 2014
Nr. crt.
Număr lucrare
Descriere lucrare
1. 23335/2014 • Hotarare nr. 1128
• Hotarare nr. 1129<
MENŢINERE ÎN FUNCŢIE:
1) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 23131/DRUO/1154/2014
privind cererea doamnei NEGULESCU ELENA, judecător la Curtea de Apel
Ploieşti, de acordare a avizului anual pentru menţinerea în funcţie după
împlinirea vârstei de 65 de ani.
2) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 23242/1154/2014 privind
solicitarea de acordare a avizului pentru menţinerea în funcţie după împlinirea
vârstei de 65 de ani a domnului IONESCU TRAIAN, judecător la Tribunalul
Ialomiţa.
Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:
1. Acordarea avizului anual pentru menţinerea în funcţie a doamnei
NEGULESCU ELENA, judecător la Curtea de Apel Ploieşti, după
împlinirea vârstei de 65 de ani, începând cu data de 15.12.2014, până la
data de 15.12.2015.
2. Acordarea avizului anual pentru menţinerea în funcţie a domnului
IONESCU TRAIAN, judecător la Tribunalul Ialomiţa, după împlinirea
vârstei de 65 de ani, începând cu data de 08.01.2015, până la data de
08.01.2016.
2. 23038/2014 • Hotarare nr.
1130<
Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 22118/1154/2014 privind solicitarea judecătorilor şi procurorilor stagiari, privind indisponibilizarea unor posturi. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:
1. Indisponibilizarea posturilor de execuţie care se vor vacanta
prin numirea în funcţii de conducere ca urmare a concursului
sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a
judecătorilor la curţile de apel, tribunale şi judecătorii, precum
şi la parchetele de pe lângă acestea şi în consecinţă amânarea
validării examenului de capacitate, după validarea în prealabil a
examenului pentru funcţii de conducere a judecătorilor şi
procurorilor.
2. Indisponibilizarea posturilor de judecător şi procuror care
vor deveni vacante ulterior datei de 07.11.2014, având în vedere
că pentru sesiunea de transferuri din noiembrie 2014 şi sesiunea
de numire din funcţia de procuror în funcţia de judecător sau
de numire din funcţia de judecător în funcţia de procuror, vor fi
avute în vedere posturile vacante până la data de 07.11.2014
inclusiv, fiind incluse şi posturile de judecător pentru care s-a
emis ordinul ministrului justiţiei în vederea redistribuirii, în
ipoteza în care acestea nu se vor ocupa prin procedurile deja
aprobate, sau prin alte proceduri prevăzute de lege.
3. 23014/2014 • Hotarare nr. 1131
• Hotarare nr. 1216<
Nota completatoare a Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 4743/2013 în legătură cu punctul de vedere privind propunerile INM de modificare a regulamentelor concursurilor de admitere la INM şi de admitere în magistratură. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:
1. Sesizarea Ministerului Justiţiei cu propuneri de modificare a
Hotărârii de Guvern nr. 183/2005 privind înfiinţarea pe lângă Consiliul
Superior al Magistraturii a unei activităţi finanţate integral din venituri
proprii.
2. Modificarea Regulamentului privind concursul de admitere şi
examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, aprobat
prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
nr.439/2006 şi a Regulamentului privind organizarea si desfăşurarea
concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.279/2012, conform
propunerilor Comisiei nr. 2, forma finală.
4. 22947/2014 • Hotarare nr. 1132 • Hotarare nr. 1133 • Hotarare nr. 1134 • Hotarare nr. 1135 • Hotarare nr. 1136
• Hotarare nr. 1137<
ELIBERARE DIN FUNCŢIE PRIN PENSIONARE:
Curte de Apel/Parchet de pe lângă Curtea de Apel Cererea de eliberare din funcţie, prin
pensionare, formulată de doamna
VELŢAN AURORA LETIŢIA.
Judecător la Curtea de Apel Târgu
Mureş
Cererea de eliberare din funcţie, prin
pensionare, formulată de doamna
GHEORGHE AURELIA.
Judecător la Curtea de Apel Iaşi
Tribunal/Parchet de pe lângă Tribunal Cererea de eliberare din funcţie, prin
pensionare, formulată de doamna BOŢIAN ELISABETA MARIANA.
Procuror în cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Sibiu
Judecătorie/Parchet de pe lângă Judecătorie Cererea de eliberare din funcţie, prin
pensionare, formulată de doamna judecător GRAMA ELENA.
Preşedinte al Judecătoriei Târgu
Lăpuş
Cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de doamna
BALACI-DUMA MANUELA-CORINA.
Judecător la Judecătoria Lugoj
Cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de domnul ANTON
EUGUEN.
Prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti
Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:
1. Eliberarea din funcţia de judecător, prin pensionare, a doamnei
VELŢAN AURORA LETIŢIA, judecător la Curtea de Apel Târgu
Mureş.
2. Eliberarea din funcţia de judecător, prin pensionare, a doamnei
GHEORGHE AURELIA, judecător la Curtea de Apel Iaşi, începând cu
data de 01.01.2015.
3. Eliberarea din funcţia de procuror, prin pensionare, a doamnei
BOŢIAN ELISABETA MARIANA, procuror în cadrul Parchetului de
pe lângă Tribunalul Sibiu.
4. Eliberarea din funcţia de judecător, prin pensionare, a doamnei
judecător GRAMA ELENA, preşedintele Judecătoriei Târgu Lăpuş.
5. Eliberarea din funcţia de judecător, prin pensionare, a doamnei
judecător, BALACI-DUMA MANUELA-CORINA, judecător la
Judecătoria Lugoj.
6. Eliberarea din funcţia de procuror, prin pensionare, a domnului
ANTON EUGEN, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria
Feteşti, începând cu data de 01.01.2015.
5. 23460/2014 • Hotarare nr. 1138<
Nota Direcţei resurse umane şi organizare privind solicitarea de revocare a Hotărârii nr. 1069/02.10.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, formulată de domnul Moraru Gelu Gicu, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât admiterea
solicitării de revocare a Hotărârii nr. 1069/02.10.2014 a Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii, formulată de domnul Moraru Gelu
Gicu, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care
s-a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţia de procuror,
prin pensionare a domnului Moraru Gelu Gicu.
6. 23010/2014 • Hotarare nr. 1140 • Hotarare nr. 1141 • Hotarare nr. 1142 • Hotarare nr. 1143 • Hotarare nr. 1144 • Hotarare nr. 1145 • Hotarare nr. 1146 • Hotarare nr. 1147 • Hotarare nr. 1148 • Hotarare nr. 1149 • Hotarare nr. 1150 • Hotarare nr. 1151 • Hotarare nr. 1152 • Hotarare nr. 1153 • Hotarare nr. 1154 • Hotarare nr. 1155 • Hotarare nr. 1156 • Hotarare nr. 1157 • Hotarare nr. 1158 • Hotarare nr. 1159 • Hotarare nr. 1160 • Hotarare nr. 1161 • Hotarare nr. 1162 • Hotarare nr. 1163 • Hotarare nr. 1164 • Hotarare nr. 1165 • Hotarare nr. 1166
VALORIFICĂRI: Nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind solicitările de valorificare a rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie din data de 01 iunie 2014.
JUDECĂTORI
Nr.
crt.
Nume şi prenume Instanţa la care
funcţionează
Instanţa la care se
solicită promovarea
1 NICOLA-GHEORGHIU
DANIEL
Tribunalul Tulcea Curtea de Apel Alba
Iulia
Secţia contencios administrativ şi fiscal
2. ŞCHIOPU FLORICA Tribunalul Alba Curtea de Apel Alba
Iulia
Secţia contencios administrativ şi fiscal
3. ANDRAS RALUCA
MIHAELA
Tribunalul Ilfov Curtea de Apel
Bucureşti
Secţia I penală
Secţia a II-a penală
• Hotarare nr. 1167 • Hotarare nr. 1168 • Hotarare nr. 1169 • Hotarare nr. 1170
• Hotarare nr. 1220<
4. PURIGIU FLORIN Tribunalul Bucureşti Curtea de Apel
Bucureşti
Secţia I penală
Secţia a II-a penală
5. NICOLESCU ALIN
SORIN
Tribunalul Gorj Curtea de Apel
Bucureşti
Secţia a II-a Penală
6. TOADER DANIELA Tribunalul Bucureşti Curtea de Apel
Bucureşti
Secţia I penală
Secţia a II-a Penală
7. RADU VLAD ALEXANDRU
Judecătoria Buftea Tribunalul Ilfov
Secţia civilă
8. VASILE RAMONA CORINA
Tribunalul Cluj Curtea de Apel Cluj
Secţia a II-a civilă, de
contencios administrativ
şi fiscal
9. ZDRENGHEA BOGDAN GEORGE
Tribunalul Cluj Curtea de Apel Cluj
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ
şi fiscal
10. RONCIOIU CRISTINA ROBERTA
Tribunalul Hunedoara Curtea de Apel Cluj
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ
şi fiscal
11. BOTIŞ MARIA CAMELIA Tribunalul Specializat
Cluj
Curtea de Apel Cluj
Secţia a II-a civilă, de
contencios administrativ şi fiscal
12. NEMETH FRANCISC Judecătoria Constanţa Tribunalul Constanţa
Secţia I civilă
13. ULIANOV ANGELICA Judecătoria Constanţa Tribunalul Constanţa
Secţia I civilă
14. MĂSTĂCAN ERICH
EMILIAN
Judecătoria Medgidia Tribunalul Constanţa
Secţia I civilă
15. PETCAN ROMEO
IULIAN
Judecătoria Slatina Tribunalul Olt
Secţia penală
16. BÎRDĂU GHEORGHE Judecătoria Craiova Tribunalul Olt
Secţia penală
17. CONSTANTIN LUIS Judecătoria Slatina Tribunalul Olt
Secţia penală
18. CORNESCU DANIEL Judecătoria Târgu Jiu Tribunalul Gorj
Secţia I civilă
19. CRUCERU LILIANA
MARIA
Judecătoria Târgu Jiu Tribunalul Gorj
Secţia I civilă
20. ERDEI DANA
VERONICA
Tribunalul Bihor Curtea de Apel Galaţi
Secţia pentru cauze de contencios administrativ
şi fiscal
21. UDROIU MIHAIL Tribunalul Bucureşti
(Detaşat DIICOT)
Curtea de Apel Oradea
Secţia penală şi pentru
cauze cu minori
22. OLARIU DOINA Judecătoria Caransebeş
Curtea de Apel Oradea
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
23. RADU MIHAELA LAURA Tribunalul Bucureşti Curtea de Apel Oradea
Secţia I civilă
24 MANOLIU
CONSTANTIN
Tribunalul Bihor Curtea de Apel Oradea
Secţia I civilă
25. POPA LIVIA MARILENA Judecătoria
Sector 3 Bucureşti
Tribunalul Argeş
Secţia penală
26. CIOPONEA IRINA
NICOLETA ELISABETA
Tribunalul Prahova Curtea de Apel Ploieşti
Secţia a II-a civilă, de
contencios administrativ şi fiscal
27. MALIŢA MIRELA Tribunalul Prahova Curtea de Apel Ploieşti
Secţia a II-a civilă, de
contencios administrativ
şi fiscal
28. COCOR NINA CORINA Judecătoria Buzău Curtea de Apel Ploieşti
Secţia penală, pentru cauze cu minori şi de
familie
29. IORGUŢĂ GEORGIANA DOINA
Judecătoria Ploieşti Curtea de Apel Ploieşti
Secţia penală, pentru cauze cu minori şi de
familie
30. CODREAN GHEORGHE Tribunalul Suceava Curtea de Apel Suceava
Secţia a II-a civilă şi de
contencios administrativ
31. GHERASIM PROCA
VALENTINA
Judecătoria
Sector 1 Bucureşti
Tribunalul Bucureşti
1.Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
2. Secţia civilă
Tribunalul Suceava
1. Secţia civilă
2. Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Tribunalul Galaţi
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Secţia civilă
Tribunalul Vrancea
Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Secţia civilă
Tribunalul Vaslui
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Secţia civilă
32. CORDUNEANU DANIEL Judecătoria Suceava Tribunalul Botoşani
Secţia penală
33. CARAVELEA ŞTEFAN
DORIN
Judecătoria Timişoara Tribunalul Timiş
Secţia contencios
administrativ şi fiscal
34. BALABAN ANITA CRISTINA
Judecătoria Timişoara Tribunalul Timiş
Secţia penală
35. ZAHARIA DANIEL Judecătoria Drobeta Turnu Severin
Tribunalul Timiş
Secţia penală
36. OANA ADINA Judecătoria Arad Tribunalul Arad
Secţia I civilă
Secţia a II-a civilă
PROCURORI
Nr.
crt.
Nume şi
prenume
Parchetul la care funcţionează Parchetul la care
solicită promovarea
1. BLÎNDA TUDOR ANDREI
Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bacău
2. BĂNILĂ OLIVER FELIX
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bacău
3. UŞURELU GABRIELA
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bacău
4. APETRI OANA GEORGIANA
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3
Bucureşti
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Braşov
5. VLAD FELICIA Parchetul de pe lângă Tribunalul
Covasna
Parchetul de pe
lângă Curtea de
Apel Bucureşti
6. ARDELEANU
IONUŢ
Direcţia de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism-Structura Centrală
Parchetul de pe
lângă Curtea de
Apel Bucureşti
7. NĂSTĂSIE ION Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bucureşti
8. ILIESCU IONEL Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
9. MANEA TEODOR Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
10. ZGRIPCEA MIHAI VALENTIN
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
11. DĂNUŢ CRISTEA Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4
Bucureşti
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
12. ANDREI ANETA VIOLETA
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
13. ARVINTE
RAMONA
Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sectorului 3
Bucureşti
Parchetul de pe
lângă Tribunalul
Bucureşti
14. BĂLŢAT CETEAN
MARIA
Direcţia de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Alba Iulia
Parchetul de pe
lângă Curtea de
Apel Constanţa
15. HIRA CAMELIA MĂDĂLINA
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Constanţa
16. FLOREA CARMEN MIHAELA
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Craiova
17. CĂPĂŢÂNĂ MARIA LUIZA
Direcţia Naţională Anticorupţie Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Craiova
18. CARAGEA CAMELIA
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Gorj
19. FUMUREANU CRISTIANA
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Gorj
20. URECHE DARIUS Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
Parchetul de pe
lângă Curtea de
Apel Galaţi
21. MINA ANDREEA
CRISTINA
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Ploieşti
22. DURAC ANCA Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bacău
23. CIOCÂNTĂ CRISTINEL
VALENTIN
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bacău
24. BOCU MARIA MĂDĂLINA
Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Covasna
Solutie
1.Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât admiterea
cererilor de valorificare a rezultatelor obţinute la concursul de
promovare efectivă în funcţii de execuţie din data de 01.06.2014 şi
promovarea efectivă începând cu data de 01.01.2015, a următorilor
judecători:
JUDECĂTORI
Nr.
crt.
Nume şi prenume Instanţa la care
funcţionează
Instanţa la care se
solicită promovarea
1. CIOPONEA IRINA
NICOLETA ELISABETA
Tribunalul Prahova Curtea de Apel Ploieşti
Secţia I civilă
2. NEMETH FRANCISC Judecătoria Constanţa Tribunalul Constanţa
Secţia I civilă
3. GHERASIM PROCA
VALENTINA
Judecătoria
Sector 1 Bucureşti
Tribunalul Suceava
Secţia civilă
4. CARAVELEA ŞTEFAN
DORIN
Judecătoria Timişoara Tribunalul Timiş
Secţia contencios
administrativ şi fiscal
2.Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea
cererilor de promovare efectivă la instanţele superioare, prin
valorificarea rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie
din data de 01 iunie 2014, formulate de următorii judecători:
JUDECĂTORI
Nr. crt.
Nume şi prenume Instanţa la care funcţionează
Instanţa la care se solicită promovarea
1 NICOLA-GHEORGHIU
DANIEL
Tribunalul Tulcea Curtea de Apel Alba
Iulia
Secţia contencios administrativ şi fiscal
2. ŞCHIOPU FLORICA Tribunalul Alba Curtea de Apel Alba
Iulia
Secţia contencios
administrativ şi fiscal
3. ANDRAS RALUCA
MIHAELA
Tribunalul Ilfov Curtea de Apel
Bucureşti
Secţia I penală
Secţia a II-a penală
4. PURIGIU FLORIN Tribunalul Bucureşti Curtea de Apel Bucureşti
Secţia I penală
Secţia a II-a penală
5. NICOLESCU ALIN
SORIN
Tribunalul Gorj Curtea de Apel
Bucureşti
Secţia a II-a Penală
6. TOADER DANIELA Tribunalul Bucureşti Curtea de Apel Bucureşti
Secţia I penală
Secţia a II-a Penală
7. RADU VLAD
ALEXANDRU
Judecătoria Buftea Tribunalul Ilfov
Secţia civilă
8. VASILE RAMONA
CORINA
Tribunalul Cluj Curtea de Apel Cluj
Secţia a II-a civilă, de
contencios administrativ şi fiscal
9. ZDRENGHEA BOGDAN
GEORGE
Tribunalul Cluj Curtea de Apel Cluj
Secţia a II-a civilă, de
contencios administrativ şi fiscal
10. RONCIOIU CRISTINA
ROBERTA
Tribunalul Hunedoara Curtea de Apel Cluj
Secţia a II-a civilă, de
contencios administrativ
şi fiscal
11. BOTIŞ MARIA CAMELIA Tribunalul Specializat Cluj
Curtea de Apel Cluj
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ
şi fiscal
12. ULIANOV ANGELICA Judecătoria Constanţa Tribunalul Constanţa
Secţia I civilă
13. MĂSTĂCAN ERICH EMILIAN
Judecătoria Medgidia Tribunalul Constanţa
Secţia I civilă
14. PETCAN ROMEO IULIAN
Judecătoria Slatina Tribunalul Olt
Secţia penală
15. BÎRDĂU GHEORGHE Judecătoria Craiova Tribunalul Olt
Secţia penală
16. CONSTANTIN LUIS Judecătoria Slatina Tribunalul Olt
Secţia penală
17. CORNESCU DANIEL Judecătoria Târgu Jiu Tribunalul Gorj
Secţia I civilă
18. CRUCERU LILIANA
MARIA
Judecătoria Târgu Jiu Tribunalul Gorj
Secţia I civilă
19. ERDEI DANA
VERONICA
Tribunalul Bihor Curtea de Apel Galaţi
Secţia pentru cauze de contencios administrativ
şi fiscal
20. UDROIU MIHAIL Tribunalul Bucureşti
(Detaşat DIICOT)
Curtea de Apel Oradea
Secţia penală şi pentru
cauze cu minori
21. OLARIU DOINA Judecătoria Caransebeş
Curtea de Apel Oradea
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
22. RADU MIHAELA LAURA Tribunalul Bucureşti Curtea de Apel Oradea
Secţia I civilă
23 MANOLIU
CONSTANTIN
Tribunalul Bihor Curtea de Apel Oradea
Secţia I civilă
24. POPA LIVIA MARILENA Judecătoria
Sector 3 Bucureşti
Tribunalul Argeş
Secţia penală
25. MALIŢA MIRELA Tribunalul Prahova Curtea de Apel Ploieşti
Secţia a II-a civilă, de
contencios administrativ şi fiscal
26. COCOR NINA CORINA Judecătoria Buzău Curtea de Apel Ploieşti
Secţia penală, pentru
cauze cu minori şi de
familie
27. IORGUŢĂ GEORGIANA DOINA
Judecătoria Ploieşti Curtea de Apel Ploieşti
Secţia penală, pentru cauze cu minori şi de
familie
28. CODREAN GHEORGHE Tribunalul Suceava Curtea de Apel Suceava
Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ
29. CORDUNEANU DANIEL Judecătoria Suceava Tribunalul Botoşani
Secţia penală
30. BALABAN ANITA
CRISTINA
Judecătoria Timişoara Tribunalul Timiş
Secţia penală
31. ZAHARIA DANIEL Judecătoria Drobeta
Turnu Severin
Tribunalul Timiş
Secţia penală
32. OANA ADINA Judecătoria Arad Tribunalul Arad
Secţia I civilă
Secţia a II-a civilă
3.Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea
cererilor de valorificare a rezultatelor obţinute la concursul de
promovare efectivă în funcţii de execuţie din data de 01.06.2014,
formulate de următorii procurori:
PROCURORI
Nr.
crt.
Nume şi
prenume
Parchetul la care funcţionează Parchetul la care
solicită promovarea
1. BLÎNDA TUDOR ANDREI
Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bacău
2. BĂNILĂ OLIVER FELIX
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bacău
3. UŞURELU
GABRIELA
Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti
Parchetul de pe
lângă Curtea de
Apel Bacău
4. APETRI OANA
GEORGIANA
Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sectorului 3
Bucureşti
Parchetul de pe
lângă Curtea de
Apel Braşov
5. VLAD FELICIA Parchetul de pe lângă Tribunalul
Covasna
Parchetul de pe
lângă Curtea de
Apel Bucureşti
6. ARDELEANU
IONUŢ
Direcţia de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Structura
Centrală
Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Bucureşti
7. NĂSTĂSIE ION Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bucureşti
8. ILIESCU IONEL Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
9. MANEA TEODOR Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
10. ZGRIPCEA MIHAI VALENTIN
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
11. DĂNUŢ CRISTEA Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sectorului 4
Parchetul de pe
lângă Tribunalul
Bucureşti Bucureşti
12. ANDREI ANETA VIOLETA
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
13. ARVINTE RAMONA
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3
Bucureşti
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti
14. BĂLŢAT CETEAN MARIA
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Alba Iulia
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Constanţa
15. HIRA CAMELIA
MĂDĂLINA
Parchetul de pe lângă
Judecătoria Constanţa
Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Constanţa
16. FLOREA CARMEN
MIHAELA
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Dolj
Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Craiova
17. CĂPĂŢÂNĂ MARIA LUIZA
Direcţia Naţională Anticorupţie Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Craiova
18. CARAGEA CAMELIA
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Gorj
19. FUMUREANU CRISTIANA
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Gorj
20. URECHE DARIUS Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Galaţi
21. MINA ANDREEA CRISTINA
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Ploieşti
22. DURAC ANCA Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bacău
23. CIOCÂNTĂ
CRISTINEL
VALENTIN
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bacău
Parchetul de pe
lângă Curtea de
Apel Bacău
24. BOCU MARIA
MĂDĂLINA
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Braşov
Parchetul de pe
lângă Tribunalul
Covasna
7. 23439/2014 • Hotarare nr. 1171<
Nota referitoare la stabilirea structurii Raportului privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2014. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat structura
Raportului privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii
aferent anului 2014 şi măsurile propuse.
8. 23446/2014 • Hotarare nr. 1172<
Nota Comisiei pentru elaborarea raportului privind starea justiţiei şi a raportului pe structura bilanţurilor pentru anul 2014 pentru stabilirea structurii Raportului privind starea justiţiei pe anul 2014. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat structura
Raportului privind starea justiţiei pentru anul 2014, conform anexei la
nota comisiei de elaborare a raportului, cu observaţiile formulate de
comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
9. 23443/2014 Nota Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr.16218/1154/2014 cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2014. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea
Ministerului Justiţiei cu propunerea de modificare şi completare Legii
nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a
Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2014.
10. 22945/2014 • Hotarare nr. 1173<
Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.19465/2014 privind solicitarea Parchetului de pe Judecătoria Horezu de suplimentare a listei posturilor scoase la concursul de admitere în magistratură organizat în perioada 1 iulie-16octombrie 2014. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea
solicitării Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu de suplimentare a
listei posturilor alocate concursului de admitere în magistratură din
perioada 1 iulie 2014 -16 octombrie 2014.
11. 23462/2014 • Hotarare nr. 1174 • Hotarare nr. 1217
• Hotarare nr. 1218<
1) Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 23218/1154/2014 privind interpretarea articolului 103 ind.11 alin.(1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. 2) Notă centralizatoare privind opiniile instanţelor referitoare la semnarea condicii de şedinţă în format electronic. 3) Punctul de vedere nr.17636/2014 al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios referitor la interpretarea art. 88 alin.(1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte activitatea formatorilor. Solutie
1.1. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât modificarea
Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, după
cum urmează:
Art. 10311
se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 10311
- În cauzele în care instanţa este sesizată cu
rechizitoriu sau cu plângere împotriva soluţiei de neurmărire ori de
netrimitere în judecată, în cadrul repartizării aleatorii în sistem
informatic se stabileşte numai completul de judecată, dintre completele
de judecători de cameră preliminară şi pentru judecata în primă
instanţă. Cauzele repartizate aleatoriu sunt transmise completului
corespunzător, pentru îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege.
Art. 10314
alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) După rămânerea definitivă a încheierii prin care s-a dispus, în
procedura în camera preliminară, începerea judecăţii, completul de
judecată fixează primul termen de judecată, dispunând citarea părţilor,
precum şi, după caz, alte măsuri pentru pregătirea judecăţii, în condiţiile
legii. Dosarul se predă de îndată grefierului de şedinţă care, în aceeaşi zi,
introduce termenul în aplicaţia ECRIS. ”
1.2.Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea
Ministerului Justiţiei, respectiv a Comisiei de actualizare a
nomenclatoarelor aferente aplicaţiei Ecris şi celorlalte aplicaţii IT cu
specific judiciar constituită la nivelul Ministerului Justiţiei, pentru
adaptarea aplicaţiei Ecris, în raport cu modificarea Regulamentului de
ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
1.3. De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât
adoptarea unei soluţii de principiu cu privire la aceste noi prevederi
regulamentare care să asigure aplicarea lor până la adaptarea sistemului
Ecris.
2.Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât adoptarea unei
hotărâri de principiu cu privire la art. 105 alin. (1) din Regulamentul de
ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în sensul că se impune
semnarea condicii de şedinţă în format electronic de către preşedintele
completului de judecată, iar în cazul completelor colegiale - de către
preşedintele acestuia sau de către unul dintre judecătorii din complet.
3. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit punctul de
vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios în sensul că se
impune adoptarea unei hotărâri de principiu referitor la interpretarea
art. 88 alin.(1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor
judecătoreşti în ceea ce priveşte activitatea formatorilor, în care să se
prevadă următoarele:
Art.1 – (1) Judecătorul care are şi calitatea de formator în cadrul
Institutului Naţional al Magistraturii sau Şcolii Naţionale de Grefieri ori
de expert în cadrul programelor cu finanţare externă pentru justiţie
derulate de Consiliul Superior al Magistraturii poate desfăşura
activităţile de formare în zile lucrătoare, în timpul programului de
activitate al instanţei.
(2) În cazul în care activităţile de formare prevăzute la alin. (1) nu
permit prezenţa judecătorului şi la sediul instanţei, acesta poate să nu se
prezinte la instanţă în zilele în care desfăşoară activităţi de formare, fără
ca absenţa să fie considerată nejustificată.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), judecătorul are obligaţia de a-
şi planifica şi realiza activitatea de formare astfel încât să respecte toate
celelalte obligaţii care îi revin potrivit art. 1 din Hotărârea Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1237 din 19 noiembrie 2013.
12. 22953/2014 • Hotarare nr. 1219<
Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 18969/2014 referitor la consecinţele soluţiei judecătorului de cameră preliminară de restituire a cauzei la parchet asupra suspendării judecătorului sau procurorului trimis în judecată. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit punctul de
vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 18969/2014
referitor la consecinţele soluţiei judecătorului de cameră preliminară de
restituire a cauzei la parchet asupra suspendării judecătorului sau
procurorului trimis în judecată, în sensul că, pentru ca judecătorul sau
procurorul suspendat să fie repus în funcţie, nu este suficient ca
încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la
instanţa de fond să rămână definitivă, fiind necesară adoptarea unei
hotărâri de către secţia competentă din cadrul Consiliului Superior al
Magistraturii prin care să se constate că temeiul de fapt care a
determinat luarea măsurii suspendării din funcţie a magistratului nu mai
subzistă, motiv pentru care şi măsura suspendării din funcţie trebuie să
înceteze. Totodată, prin hotărârea secţiei Consiliului Superior al
Magistraturii trebuie să se dispună şi repunerea magistratului în situaţia
anterioară.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea
Ministerului Justiţiei cu propunerea de modificare a art. 63 alin. (1) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum
urmează:
„Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal faţă
de judecător ori procuror ori s-a dispus restituirea cauzei la parchet,
suspendarea din funcţie încetează, iar judecătorul sau procurorul
suspendat este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile băneşti
de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte
vechimea în magistratură pentru această perioadă. ”
13. 22957/2014 • Hotarare nr. 1175<
Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.22558/1154/2014 privind propunerile Şcolii Naţionale de Grefieri de numire a unor magistraţi şi grefieri ca personal de instruire propriu (cu normă întreagă). Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:
1. Numirea ca personal de instruire, cu normă întreagă, în cadrul
Departamentului de formare profesională iniţială, a următorilor:
- doamna judecător Stoica Luminiţa Cristina, din cadrul Curţii de Apel
Bucureşti, la disciplina Procedură civilă;
- doamna judecător Chiujdea Denis Brânduşa, preşedinte de secţie la
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, la disciplina Procedură penală;
- doamna grefier Băjenaru Corina Paula, prim-grefier la Curtea de Apel
Iaşi, la disciplina managementul activităţii grefierului.
2. Numirea ca personal de instruire, cu normă întreagă, la disciplina
Procedură civilă, în cadrul Departamentului de formare profesională
continuă, a doamnei Ionela Ghiugan, judecător la Tribunalul Bucureşti.
14. 23463/2014 • Hotarare nr. 1176<
Nota Direcţei resurse umane şi organizare privind nr 4174/1154/2014 privind încetarea efectelor Hotărârii nr. 226/06.03.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat încetarea
efectelor Hotărârii nr. 226/06.03.2014 a Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii, prin care s-a dispus ocuparea, pe perioadă nedeterminată,
a unui post temporar vacant, la nivelul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Craiova, în condiţiile art.1341 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
15. 23459/2014 • Hotarare nr. 1177<
Nota Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe nr. 4/23020/2014 privind proiectul pentru consolidarea managementului strategic la nivelul sistemului judiciar în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât desemnarea
domnului judecător Marius Tudose Badea, membru al Consiliului
Superior al Magistraturii, în vederea constituirii grupului inter-
instituţional propus de Ministerul Justiţiei în scopul dezvoltării
propunerii de proiect privind consolidarea managementului strategic la
nivelul sistemului judiciar în cadrul Programului Operaţional Capacitate
Administrativă 2014-2020.
16. 23444/2014 Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 25797/1154/2014 referitoare la cerinţa de modificare a aplicaţiei Ecris, astfel încât să devină posibilă comunicarea anumitor tipuri de documente către părţile din proces, respectiv
către avocaţii acestora. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că se impune
modificarea aplicaţiei ECRIS, astfel încât să devină posibilă comunicarea
via e-mail a anumitor tipuri de documente către părţile din proces,
respectiv către avocaţii acestora, conform propunerii din nota Direcţiei
resurse umane şi organizare, precum şi sesizarea Ministerului Justiţiei în
acest sens.
17. 23438/2014 PLÂNGERE PREALABILĂ: Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 21086/1154/2014 cu privire la plângerea prealabilă formulată de petentul FAUR NISTOR ISAI, referitor la răspunsul comunicat prin adresa nr. 1/19889/2014 emisă de Servicul de relaţii cu publicul, registratură, secertariat şi arhivă - Biroul relaţii cu publicul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea ca
neîntemeiată a plângerii prealabile a petentului FAUR NISTOR ISAI,
referitoare la răspunsul comunicat prin adresa nr. 1/19889/2014 emisă de
Serviciul de relaţii cu publicul, registratură, secretariat şi arhivă - Biroul
relaţii cu publicul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
18. 22952/2014 Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 21268/2014 cu privire la plângerea prealabilă formulată de domnul procuror ULIANOV GABRIEL, împotriva Hotărârii nr. 597 din 16.05.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea
plângerii prealabile formulate de domnul procuror ULIANOV
GABRIEL, împotriva Hotărârii nr. 597 din data de 16.05.2014 a Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.
19. 23440/2014 Nota Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 30833/1154/2012 de informare privind Decizia nr. 7024 pronunţată la data de 01.11.2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 7321/1/2012. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de Nota Direcţiei
legislaţie, documentare şi contencios nr. 30833/1154/2012 de informare
privind Decizia nr. 7024 pronunţată la data de 01.11.2013 de Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal
în dosarul nr. 7321/1/2012.
20. 23204/2014 • Hotarare nr. 1178<
Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 21432/1154/2014 privind solicitarea formulată de conducerea Curţii de Apel Ploieşti referitoare la încetarea transferului temporar al unui post de judecător din statul de funcţii şi de personal al Tribunalului Prahova în statul de funcţii şi de personal al Judecătoriei Pogoanele. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât acordarea avizului
conform pentru modificarea statelor de funcţii şi de personal ale
Tribunalului Prahova şi Judecătoriei Pogoanele, prin revenirea unui post
vacant de judecător din statul de funcţii şi de personal al Judecătoriei
Pogoanele în statul de funcţii şi de personal al Tribunalului Prahova.
21. 22956/2014 • Hotarare nr. 1179 • Hotarare nr. 1180 • Hotarare nr. 1181 • Hotarare nr. 1182
AVIZE PENTRU MODIFICAREA STATELOR DE FUNCŢII ŞI DE PERSONAL: 1) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.1/22601/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi de personal al Curţii de Apel Piteşti.
• Hotarare nr. 1183 • Hotarare nr. 1184 • Hotarare nr. 1185 • Hotarare nr. 1186 • Hotarare nr. 1187 • Hotarare nr. 1188 • Hotarare nr. 1189
• Hotarare nr. 1190<
2) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.19585/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform în vederea aprobării statelor de funcţii şi de personal ale instanţelor judecătoreşti pe anul 2014. 3) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.22765/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi de personal al Curţii de Apel Târgu Mureş. 4) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.22600/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi de personal al Judecătoriei Târgu Neamţ. 5) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.23056/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi de personal al Judecătoriei Bacău. 6) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.23059/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi de personal al Judecătoriei Iaşi. 7) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.23055/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi de personal al Judecătoriei Ploieşti. 8) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.22599/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi de personal ale Curţii de Apel Alba Iulia şi Tribunalului Sibiu. 9) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.23552/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi de personal al Judecătoriei Petroşani. 10) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.23559/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi de personal al Judecătoriei Avrig. 11) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.23560/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi de personal al Judecătoriei Pătârlagele. 12) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.32017/1154/2014 privind solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi de personal al Tribunalului Harghita. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:
1. Acordarea avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi
de personal al Curţii de Apel Piteşti, prin transformarea unui post
vacant de grefier cu studii medii, treapta I, în post de grefier arhivar,
treapta I.
2. Acordarea avizului conform în vederea aprobării statelor de funcţii şi
de personal ale instanţelor judecătoreşti pe anul 2014.
3. Acordarea avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi
de personal al Curţii de Apel Târgu Mureş, prin transformarea unui
post de grefier debutant cu studii superioare, în post de grefier gradul II.
4. Acordarea avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi
de personal al Judecătoriei Târgu Neamţ, prin transformarea unui post
de grefier debutant cu studii superioare, în post de grefier gradul II.
5. Acordarea avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi
de personal al Judecătoriei Bacău, prin transformarea unui post ocupat
de grefier debutant cu studii superioare în post de grefier gradul II, ca
urmare a definitivării în funcţie a titularului acestuia pe bază de examen.
6. Acordarea avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi
de personal al Judecătoriei Iaşi, prin transformarea unui post ocupat de
grefier arhivar debutant, în post de grefier arhivar treapta a II-a, ca
urmare a definitivării în funcţie a titularului acestuia pe bază de examen.
7. Acordarea avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi
de personal al Judecătoriei Ploieşti, prin transformarea următoarelor
posturi, ca urmare a definitivării în funcţie a titularilor acestora pe bază
de examen, după cum urmează:
Instanţa Postul actual Postul
transformat
Nr.
posturi
Judecătoria
Ploieşti
Grefier
debutant cu
studii
superioare
Grefier
gradul II
7
Grefier
debutant cu
studii medii
Grefier
treapta II
1
Grefier
arhivar
treapta I
Grefier
arhivar
treapta II
1
8. Acordarea avizului conform pentru modificarea statelor de funcţii şi
de personal ale Curţii de Apel Alba Iulia şi Tribunalului Sibiu, prin
transformarea unor posturi vacante de grefier cu studii medii, în posturi
de grefieri cu studii superioare, după cum urmează:
Instanţa Postul actual Postul
transformat
Nr.
posturi
Curtea de Apel
Alba Iulia
Grefier
treapta I
Grefier
gradul II
1
Grefier
treapta II
Grefier
gradul II
1
Tribunalul Sibiu Grefier
treapta I
Grefier
gradul II
1
9. Acordarea avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi
de personal al Judecătoriei Petroşani, prin transformarea unui post
vacant de muncitor treapta IV, personal contractual, în post de grefier
arhivar debutant, personal auxiliar de specialitate.
10. Acordarea avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi
de personal al Judecătoriei Avrig, prin transformarea unui post vacant
de grefier gradul I în post de grefier gradul II.
11. Acordarea avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi
de personal al Judecătoriei Pătârlagele, prin transformarea unui post
ocupat de grefier debutant cu studii medii în post de grefier treapta II, ca
urmare a definitivării în funcţie a titularului acestuia pe bază de examen.
12. Acordarea avizului conform pentru modificarea statului de funcţii şi
de personal al Tribunalului Harghita, prin transformarea unui post de
grefier treapta II în post de grefier gradul II.
22. 22949/2014 • Hotarare nr. 1191 • Hotarare nr. 1192 • Hotarare nr. 1193 • Hotarare nr. 1194 • Hotarare nr. 1195 • Hotarare nr. 1196
• Hotarare nr. 1197<
MODIFICARE COMPONENŢĂ COMISIE DE EVALUARE A ACTIVITĂŢII PROFESIONALE A JUDECĂTORILOR/PROCURORILOR: 1) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.21655/2014 privind modificarea componenţei comisiei de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor, constituită la nivelul Curţii de Apel Piteşti. 2) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.22260/2014 privind modificarea componenţei comisiei de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor, constituită la nivelul Tribunalului Buzău. 3) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.22131/2014 privind modificarea componenţei comisiei de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor, constituită la nivelul Tribunalului Tulcea. 4) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.22205/2014 privind modificarea componenţei comisiei de evaluare a activităţii profesionale a procurorilor, constituită la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. 5) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.22779/2014 privind componenţa comisiei de evaluare a activităţii profesionale a procurorilor, constituită la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. 6) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.22555/2014 privind modificarea componenţei comisiei de evaluare a activităţii profesionale a procurorilor, constituită la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. 7) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.23530/2014 privind modificarea componenţei comisiilor de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor-asistenţi, constituite la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:
1. Modificarea componenţei comisiei de evaluare a activităţii
profesionale a judecătorilor, constituită la nivelul Curţii de Apel Piteşti,
în sensul numirii în calitate de membru desemnat, a doamnei judecător
NUŢĂ CORINA GEORGETA.
2. Modificarea componenţei comisiei de evaluare a activităţii
profesionale a judecătorilor constituită la nivelul Tribunalului Buzău,
după cum urmează:
- Numirea în calitate de membru desemnat al comisiei de evaluare a
activităţii profesionale a judecătorilor a domnului judecător
ALEXANDRU FELIX.
- Numirea în calitate de membru desemnat al comisiei de evaluare a
activităţii profesionale a judecătorilor a doamnei judecător MIU
ANGELICA.
- Numirea în calitate de membru supleant al comisiei de evaluare a
activităţii profesionale a judecătorilor a doamnei judecător VĂSÎI
GIANINA ELENA.
3. Modificarea componenţei comisiei de evaluare a activităţii
profesionale a judecătorilor constituită la nivelul Tribunalului Tulcea,
după cum urmează:
- Ia act de calitatea de membru de drept al comisiei de evaluare a
activităţii profesionale a judecătorilor constituită la nivelul Tribunalului
Tulcea a domnului judecător VITOŞ RĂZVAN ARCADIU, preşedintele
instanţei;
- Numirea în calitate de membru desemnat al comisiei de evaluare a
activităţii profesionale a judecătorilor a doamnei judecător MOCANU
VASILICA.
- Numirea în calitate de membru desemnat al comisiei de evaluare a
activităţii profesionale a judecătorilor a doamnei judecător
ŞURCULESCU MĂDĂLINA LELIA.
4. Modificarea componenţei comisiei de evaluare a activităţii
profesionale a procurorilor, constituită la nivelul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Sibiu, în sensul numirii în calitate de membru desemnat al
comisiei de evaluare a activităţii profesionale a procurorilor, a doamnei
procuror BANIAI SIMONA.
5. Modificarea componenţei comisiei de evaluare a activităţii
profesionale a procurorilor, constituită la nivelul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Mehedinţi, după cum urmează:
- Ia act de calitatea de membru de drept al comisiei de evaluare a
activităţii profesionale a procurorilor, constituită la nivelul Parchetului
de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, a domnului MINEA CLAUDIU
COSTINEL, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul
Mehedinţi.
- Numirea în calitate de membru desemnat al comisiei de evaluare a
activităţii profesionale a procurorilor constituită la nivelul Parchetului
de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a doamnei procuror SCHINTEIE
CORNELIA.
6. Modificarea componenţei comisiei de evaluare a activităţii
profesionale a procurorilor, constituită la nivelul Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Bacău, în sensul numirii în calitate de membru desemnat,
a doamnei procuror PETRARU CARLA.
7. Modificarea componenţei comisiilor de evaluare a activităţii
profesionale a magistraţilor-asistenţi, constituite la nivelul Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie, după cum urmează:
Pentru comisia de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor
asistenţi de la nivelul Secţiei penale:
Ia act de calitatea de preşedinte al comisiei a doamnei judecător
CORINA MICHAELA JÎJIE, preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie.
Pentru comisia de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor
asistenţi de la nivelul Secţiei I civilă:
- Ia act de calitatea de preşedinte al comisiei a doamnei judecător
LAVINIA CURELEA, preşedintele Secţiei I civilă a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, membru de drept.
- Reînvesteşte în calitate de membru desemnat al comisiei pe doamna
judecător ŢUCA ALINA IULIANA.
- Numeşte în calitate de membru desemnat al comisiei pe doamna
judecător GRIGORAŞ NINA ECATERINA.
Pentru comisia de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor
asistenţi de la nivelul Secţiei a II- a civilă:
Reînvesteşte pe doamna judecător NELA PETRIŞOR, în calitate de
membru desemnat al comisiei de evaluare.
Pentru comisia de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor
asistenţi din cadrul altor compartimente ale Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, altele decât secţiile instanţei supreme:
Ia act de calitatea de preşedinte al comisiei de evaluare a doamnei
judecător dr. LIVIA DOINA STANCIU, preşedintele Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
23. 23015/2014 • Hotarare nr. 1215<
Nota Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 20748/2014 privind propunerea Ministerului Justiţiei de înfiinţare a unei Comisii inter-instituţionale pentru monitorizarea implementării aplicării noilor Coduri. Solutie
1. Aprobarea înfiinţării unei Comisii inter-instituţionale pentru
monitorizarea implementării aplicării noilor coduri.
2. Aprobarea componenţei Comisiei inter-instituţionale pentru
monitorizarea implementării aplicării noilor coduri.
3. Desemnarea domnului judecător Cristian Ioniţă ca reprezentant al
Serviciului formare profesională şi statistică judiciară din cadrul
Consiliului Superior al Magistraturii, în ambele materii în care Grupul
de lucru îşi va desfăşura activitatea.
24. 17509/2014 • Hotarare nr. 1198<
Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 12394/2014 privind aprobarea programului special de formare profesională pentru doamna judecător MIHAELA LĂMÎIŢA CIOCEA. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât aprobarea
programului special de formare profesională continuă pentru doamna
judecător Ciocea Mihaela Lămîiţa, cu condiţia începerii programului de
la momentul încetării suspendării din funcţie a doamnei judecător.
25. 22955/2014 • Hotarare nr. 1199<
Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 19460/2014 cu privire la propunerile legislative pentru modificarea art.67 alin.(4) şi a art.99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:
1. Avizarea favorabilă a propunerii legislative pentru modificarea art.67
alin.(4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în
sensul introducerii asistenţilor-judiciari printre categoriile profesionale
care pot fi numite, prin concurs în funcţia de magistrat-asistent gradul
III, cu observaţia formulată de Direcţia legislaţie, documentare şi
contencios.
2. Avizarea negativă a propunerii legislative pentru modificarea art.99
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
26. 23445/2014 • Hotarare nr. 1200<
Solicitarea ROLII cu privire la propunerea de înlocuire a reprezentantului Consiliului Superior al Magistraturii în consiliul director al ROLII. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât desemnarea
domnului Marius Dumitru, şeful Biroului informatică din cadrul
Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de reprezentant al
Consiliului Superior al Magistraturii în Consiliul Director al Fundaţiei
ROLII, în locul domnului prof. univ. dr. Gabriel Boroi.
27. 23315/2014 Stadiul realizării măsurilor cuprinse în Planul de măsuri privind punerea în aplicare a Codului Civil, Codului de Procedură Civilă, Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de stadiul
realizării măsurilor cuprinse în Planul de măsuri privind punerea în
aplicare a Codului Civil, Codului de Procedură Civilă, Codului Penal şi a
Codului de Procedură Penală.
28. 23041/2014 • Hotarare nr. 1201<
Invitaţia Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca de participare din partea Consiliului Superior al Magistraturii a domnului procuror BOGDAN GABOR la derularea proiectului "Viziune.Adaptabilitate.Performanţă în programele de masterat în ştiinţe juridice". Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat participarea
domnului procuror BOGDAN GABOR, membru al Consiliului Superior
al Magistraturii, la derularea proiectului "Viziune. Adaptabilitate.
Performanţă în programele de masterat în ştiinţe juridice."
29. 22612/1154/2012 INSPECŢIA JUDICIARĂ: 1) Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 883/IJ/292/SIP/2007 privind rezultatul verificărilor efectuate cu privire la cererea de apărare a reputaţiei profesionale a domnului procuror SÎNTION MARIAN ROLF. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea la Inspecţia Judiciară, în vederea completării, a Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 883/IJ/292/SIP/2007 privind rezultatul vereificărilor efectuate cu privire la cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de domnul SÎNTION MARIAN ROLF, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
30. 372/1154/2014 • Hotarare nr. 1202<
Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 2550/IJ/1739/DIJ/2013 privind cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de doamna judecător ELENA CÂRCEI din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (nr. vechi 16106/1154/2013) Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea cererii
de apărare a reputaţiei profesionale formulată de doamna ELENA
CÂRCEI, judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
31. 22951/2014 Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 4179/IJ/3431/DIJ/2014 privind sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări cu privire la posibila atingere adusă independenţei justiţiei şi a unui judecător. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât retrimiterea, la
Inspecţia Judiciară, a Raportului nr. 4179/IJ/3431/DIJ/2014, privind
sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări cu privire la
posibila atingere adusă independenţei justiţiei şi a unui judecător, în
vederea completării, în sensul de a se răspunde cu privire la toate
aspectele semnalate în sesizarea formulată prin Hotărârea Secţiei pentru
judecători nr. 832/10.09.2014.
32. 23017/2014 Raportul 3931/IJ/3266/DIJ/1037/DIP/2014 având ca obiect apărarea independenţei sistemului judiciar. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit concluzia
Inspecţiei Judiciare în sensul că cererea formulată de doamna Elena
Cârcei, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu cuprinde
situaţii faptice care ar putea fi individualizate şi analizate.
33. 16232/2014 • Hotarare nr. 1139<
Punct de vedere al Direcţiei legislaţie documentare şi contencios nr. 8511/2014 privind solicitarea Comisiei nr. 1 referitoare la unele aspecte în legătură cu raportul de audit extern al managementului Inspecţiei judiciare pentru anul 2013. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit opiniile
exprimate la punctele 1 şi 2 din punctul de vedere al Direcţiei legislaţie
documentare şi contencios nr. 8511/2014 privind solicitarea Comisiei nr.
1 referitoare la unele aspecte în legătură cu raportul de audit extern al
managementului Inspecţiei judiciare pentru anul 2013.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat Raportul de audit
extern al managementului Inspecţiei judiciare pentru anul 2013.
De asemenea, Plenul a hotărât transmiterea lucrării la Comisia nr.1
34. 23468/2014 Nota Serviciului sinteze şi pregătirea lucrărilor şedinţelor Consiliului Superior al Magistraturii privind procedura de soluţionare a unor cereri în situaţia în care există solicitări de amânare ale titularilor. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că este necesară
completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului
Superior al Magistraturii, în vederea stabilirii unor proceduri, inclusiv,
de verificare periodică a situaţiei lucrărilor amânate sau suspendate pe
rolul secţiilor şi Plenului.
35. 23635/2014 • Hotarare nr. 1203
• Hotarare nr. 1204<
Referatul Direcţiei resurse umane şi organizare nr.49/8961/1154/2014 privind numirea persoanelor care au promovat concursul pentru ocuparea funcţiilor contractuale de conducere din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, organizat în perioada 24 - 29 octombrie 2014. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea
persoanelor care au promovat concursul pentru ocuparea funcţiilor
contractuale de conducere din cadrul aparatului propriu al Consiliului
Superior al Magistraturii, organizat în perioada 24 - 29 octombrie 2014,
începând cu data de 06.11.2014.
36. 23643/2014 • Hotarare nr. 1205<
Notele Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe nr. 05/21700/2014 şi 06/21700/2014 şi 23422/2014 privind participarea Institutului Naţional al Magistraturii în diferite proiecte cu finanţare internaţională.
Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat participarea
Institutului Naţional al Magistraturii la următoarele proiecte care nu
presupun contribuţie financiară:
1. proiectul „Seminar european: Cooperarea între autorităţile statelor
membre pentru soluţionarea cauzelor civile privind deplasarea ori
reţinerea ilicită de minori”, coordonat de Ministerul Justiţiei din
România.
2. proiectul coordonat de Institutul pentru Inițiative Legale din Bulgaria
(Institute for Legal Initiatives) și Institutul Național de Justiție din
Bulgaria, având ca scop întărirea cooperării civile între membrii
sistemelor judiciare din Bulgaria și România;
3. proiectul “Improving conditions related to detention”, coordonat de
Academia de Drept European de la Trier (ERA);
4.proiect de parteneriat coordonat de către Federaţia Organizaţiilor
Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) - ”Să lucrăm împreună
pentru o acţiune eficientă pentru protecţia, reabilitarea si reintegrarea
copiilor victime ale violenţei! (²Working Together²)”, finanţat în cadrul
Mecanismului Financiar Norvegian pentru ONG-uri;
5.contract de servicii de consultanţă pentru Republica Serbia aferent
proiectului “Enhancing Educationl Activities and Improvement of
Organization Capacities of the Judicial Academy”, finanţat de Comisia
Europeană.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât amânarea
aprobării participării Institutului Naţional al Magistraturii
la următoarele proiecte care presupun contribuţie financiară
(cofinanţare):
1.proiectul “Enhancing judicial cooperation in civil matters –
Organisation of a series of interactive language training events”,
coordonat de Academia de Drept European de la Trier (ERA).
2.proiect de parteneriat finanţat de Comisia Europeană privind
aplicarea instrumentelor de cooperare judiciară în materie civilă, -
Regulamentul (CE) No 2201/2003 privind competenţa, recunoasterea si
executarea hotărârilor judecătoresti în materie matrimonială si în
materia răspunderii părintesti (Brussels II), coordonat de Synergia si
Universitatea din Verona.
3. proiectul ACTIONES - Active Charter Training through Interaction
Of National Experiences, coordonat de către Institutul Universitar
European de la Florenţa (EUI) si finanţat de Comisia Europeană.
37. 23650/2014 • Hotarare nr. 1206<
Notele Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe nr. 2/20167/2014 şi 3/20167/2014 privind publicarea anunţurilor pentru depunerea de proiecte transnaţionale de cooperare în domeniul formării judiciare, finanţate de granturi ale Comisiei Europene 2014-2020. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat participarea
Institutului Naţional al Magistraturii la propunerea de proiect transmisă
de SSR International – Centrul de pregătire şi cercetare pentru sistemul
judiciar din Olanda.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât amânarea
participării Consiliului Superior al Magistraturii, în parteneriat cu
Institutului Naţional al Magistraturii şi alţi parteneri, la proiectele care
presupun contribuţie financiară (cofinanţare) din partea Consiliului
Superior al Magistraturii, respectiv:
1. „Practical seminars/exercises in implementing the judicial cooperation
instruments in civil matters” (Seminarii/Exerciţii practice în aplicarea
instrumentelor de cooperare judiciară internaţională în materie civilă.)
2. „Practical seminars/exercises in implementing the judicial cooperation
instruments in criminal matters” (Seminarii/Exerciții practice în
aplicarea instrumentelor de cooperare judiciară internaţională în
materie penală);
3. „Learning by doing - mock trials and practical exercises for judicial
trainees in the field of civil judicial cooperation” (Învățarea prin
experiență proprie – procese simulate și exerciţii practice în materia
cooperării judiciare în materie civilă pentru auditorii de justiţie);
4.„Enabling the judicial cooperation between the European judges by
applying instruments of civil judicial cooperation” (Întărirea cooperării
judiciare dintre judecătorii europeni prin aplicarea instrumentelor de
cooperare judiciară în materie civilă).
5.propunerea de parteneriat din partea Institutului European de
Administraţie Publică (EIPA), pentru derularea unui proiect pentru
activităţi de pregătire a magistraţilor si a personalului auxiliar în
domenii ale dreptului european, conform cu domeniile de prioritate
justificate de
nevoile de training si de programele anuale.
6. JUST/2014/JACC/AG/E-JU Sprijin pentru proiectele e-justiţie
naţionale sau transnaţionale, având ca obiectiv facilitarea accesului
efectiv la justiţie pentru toţi cetăţenii, inclusiv promovarea şi sprijinirea
drepturilor victimelor infracţiunilor, cu respectarea dreptului la
apărare.
7.JUST/2014/JPPI/AG/CHIL Proiecte transnaţionale privind drepturile
copiilor în cadrul procedurilor judiciare.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât participarea
Consiliului Superior al Magistraturii la proiectul cu tema „Seminar
european: Cooperarea între autorităţile statelor membre pentru
soluţionarea cauzelor civile privind deplasarea ori reţinerea ilicită de
minori”, în calitate de partener asociat.
38. 23871/2014 • Hotarare nr. 1207<
INSPECŢIA JUDICIARĂ: 1) Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 4183/IJ/1104/DIP/2014 privind rezultatul
verificărilor efectuate cu privire la cererea de apărare a reputaţiei profesionale a domnului procuror EVA EMILIAN. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea cererii
de apărare a reputaţiei profesionale formulată de domnul EVA
EMILIAN, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
39. 23938/2014 • Hotarare nr. 1208<
INSPECŢIA JUDICIARĂ: 1) Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 4392/IJ/3561/DIJ/2014 privind cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de doamna IONIŢĂ IRINA, judecător în cadrul Judecătoriei Iaşi. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:
1. Admiterea cererii de apărare a reputaţiei profesionale formulată de
doamna IONIŢĂ IRINA, judecător în cadrul Judecătoriei Iaşi.
2. Emiterea unui comunicat de presă de către Biroul de informare
publică şi relaţii cu mass-media din cadrul CSM.
40. 23935/2014 • Hotarare nr. 1209<
Nota Direcţei resurse umane şi organizare privind nr 16424/1154/2014 privind transformarea unui post din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a promovării în clasă a funcţionarilor publici. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat modificarea
statului de funcţii şi de personal al Consiliului Superior al Magistraturii
prin transformarea funcţiei de referent clasa III, gradul profesional
superior din cadrul Direcţiei resurse umane şi organizare – Serviciul
formare profesională şi statistică judiciară, în consilier clasa I, grad
profesional asistent, ca urmare a promovării în clasă a funcţionarilor
publici din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
41. 23949/2014 Punctul de vedere al Direcţei legislaţie, documentare şi contencios nr. 23128/1154/2014 cu privire la interpretarea unor dispoziţii din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, referitoare la mandatul de prim-grefier, de grefier-şef sau de informatician-şef. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că un grefier
numit în funcţia de conducere anterior intrării în vigoare a Legii nr.
17/2006, şi ulterior numit din nou în funcţia de conducere după intrarea
în vigoare a aceleiaşi legi, poate fi reînvestit în aceeaşi funcţie de
conducere, în condiţiile art. 46 alin. (1) şi (11)din Legea nr. 567/2004, cu
modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât
sesizarea Ministerului Justiţiei cu propunerea de modificare a Legii nr.
567/2004, în sensul eliminării dispoziţiilor privind limitarea numărului
mandatelor funcţiei de prim-grefier, de grefier-şef, grefier şef secţie sau
de grefier informatician - şef.
42. 23950/2014 Nota Direcţie legislaţie, documentare şi contencios şi a Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe nr. 17314/2014 privind Raportul Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare (RECJ/ENCJ) referitor la Independenţa şi responsabilitatea sistemului judiciar - 2013-2014. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit Nota Direcţiei
legislaţie, documentare şi contencios şi a Direcţiei afaceri europene,
relaţii internaţionale şi programe nr. 17314/2014 privind Raportul
Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare (RECJ/ENCJ) referitor la
Independenţa şi responsabilitatea sistemului judiciar - 2013-2014 şi
transmiterea raportului la instanţe şi parchete.
43. 23964/2014 • Hotarare nr. 1210<
Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 21880/2014 privind modificarea structurii organizatorice a Consiliului Superior al Magistraturii. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat modificarea
structurii organizatorice a Consiliului Superior al Magistraturii,
conform notei Direcţiei resurse umane şi organizare.
44. 23968/2014 • Hotarare nr. 1211<
Validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură, desfăşurat în perioada 01.07.2014-16.10.2014 Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât validarea
rezultatelor concursului de admitere în magistratură, desfăşurat în
perioada 01.07.2014-16.10.2014, conform listei cuprinzând rezultatele
finale - Anexa 1 la nota direcţiei de specialitate.
45. 23988/2014 • Hotarare nr. 1212<
Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie documentare şi contencios nr. 23576/2014 cu privire la proiectul de Lege privind emisiunile de obligaţiuni ipotecare. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât avizarea
favorabilă a proiectului de Lege privind emisiunile de obligaţiuni
ipotecare.
46. 24033/2014 • Hotarare nr. 1213<
Nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind eliberarea din funcţia de judecător, prin demisie, a doamnei ROVENŢA ELENA, judecător la Tribunalul Bucureşti, în prezent suspendată din funcţie. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât eliberarea din
funcţia de judecător, prin demisie, a doamnei ROVENŢA ELENA,
judecător la Tribunalul Bucureşti, în prezent suspendată din funcţie.
47. 24169/2014 • Hotarare nr. 1214<
Nota Compartimentului de achiziţii publice nr. 17/22485/2014 privind stabilirea preţului maxim pentru renegocierea chiriei spaţiilor închiriate de Consiliul Superior al Magistraturii. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat renegocierea
preţului pentru închirierea spaţiului situat în Bucureşti, Calea Plevnei
nr.139 şi 141B, sector 6, în condiţiile nivelului chiriei de piaţă, potrivit
Rapoartelor de evaluare anexate la nota direcţiei de specialitate.
De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a abilitat
comisia aprobată prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1127/2014,
să renegocieze clauzele contractuale aferente spaţiului din Bucureşti,
Calea Plevnei, nr. 139 şi 141 B, sector 6, în limitele stabilite de rapoartele
de evaluare.
48. 24302/2014 Solicitarea de către Consiliul Superior al Magistraturii, în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, de informaţii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Solutie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, după suplimentarea
ordinii de zi, să solicite, în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 317/2004,
informaţii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
în legătură cu dosarele/dosarul care îl privesc pe disidentul anticomunist
Gheorghe Ursu.