3
Rugăciune pe care o rostea în fiecare dimineaţă Părintele Arsenie Boca "Doamne Iisuse Hristoase, ajută- mă ca astăzi, toată ziua, să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă

Rugăciune Pe Care o Rostea În Fiecare Dimineaţă Părintele Arsenie Boca

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Rugăciune pe care o rostea în fiecare dimineaţă Părintele Arsenie Boca

Citation preview

Rugciune pe care o rostea n fiecare diminea Printele Arsenie Boca

Rugciune pe care o rostea n fiecare diminea Printele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajut-m ca astzi, toat ziua, s m lepd de mine nsumi, c cine tie din ce nimicuri mare vrajb am s fac i astfel, innd la mine, s Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajut-mi ca rugciunea Preasfntului Tu nume s-mi lucreze n minte mai mult dect fulgerul pe cer, c nici umbra gndurilor rele s nu m ntunece, cci iat pctuiesc n tot ceasul. Doamne, Cela ce vii n tain ntre oameni, ai mil de noi, c umblm mpiedicndu-ne prin ntuneric. Patimile au pus tin pe ochii minii, uitarea s-a ntrit n noi ca un zid, mpietrind n noi inimile noastre i toate mpreun au fcut temni n care Te inem bolnav, flmnd i fr hain, aa risipind n deert zilele noastre, umbrii i dosdii pn la pmnt. Doamne, Cel ce vii ntre oameni n tain, ai mila de noi i pune foc temniei, aprinde dragostea n inimile noastre, arde spinii patimilor noastre i f lumin sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii n tain ntre oameni, ai mil de noi, vino i Te slluiete ntru noi, mpreun cu Tatl i cu Duhul Tu cel Sfnt. Cci Duhul Sfnt se roag pentru noi cu suspine negrite, cnd graiul i mintea rmn neputincioase. Doamne, Cel ce vii n tain, ai mila de noi, cci nu ne dm seama ct suntem de nedesvrii i ct eti de aproape de sufletele noastre i ct ne deprtm noi prin pcatele noastre. Ci lumineaz lumina Ta peste noi, ca s vedem lumin prin ochii Ti, s trim n veci prin viaa Ta. Lumina i Bucuria noastr, slav ie! Amin".