On Denoting (B. Russell)- handout -

In “On Denoting” (Despre Denotare) Russell incearca :1. sa prezinte care sunt dificultatile cu privire la sintagmele/expresiile denotative2. sa arate motivele din care teoria lui Meinong (2.1) si cea a lui Frege (2.2) cu privire la expresiile

denotative sunt nesatisfacatoare 3. sa prezinte propria sa teorie si sa arate faptul ca aceasta ofera o solutie cu mult mai

satisfacatoare cu privire la problema denotarii

(1) Dificultatile cu privire la sintagmele/expresiile denotative

– sintagmele denotative pot fi recunoscute prin forma lor fiind fie – (1) expresii in care primul cuvant e articulat fie – (2) expresii in care apar articole nehotarate de tipul : “vreun”, “oricare”, “fiecare”, et c.

– 3 tipuri de sintagme denotative care pun probleme :

(1) o sintagmă poate să fie denotativă şi totuşi să nu denote nimic; de pildă, sintagma „regele actual al Franţei“;

(2) o sintagmă poate să denote un anume obiect; de exemplu, „regele actual al Angliei“ denotă un anume bărbat3.

(3) O sintagmă poate să denote ambiguu; de exemplu, „un om“ nu denotă mai mulţi oameni, ci un om neprecizat

Russell acorda importanta acestor expresii (care par oarecari, fara vreo miza filosofica) deoarece el considera ca acestea stau la baza unor confuzii (si tentatii) filosofice clasice.

(2) Pozitia lui Meinong si cea a lui Frege

Russell considera ca unele confuzii filosofice importante (si diverse alte tentatii de a rezolva dificultati filosofice) provin din utilizarea/acceptare unei teorii gresite (ie. “naive”, “problematice”, “simpliste”, etc.) cu privire la functionarea expresiilor denotative.

(2.1) O prima esemenea teorie apartine lui Meinong care sustine ca :“orice expresie/termen are un denotat (oricarui termen/expresie ii corespunde ceva)”

O asemenea teorie sustine ca fiecarei expresii lingvistice ii corespunde ceva, un obiect (in lume). Filosofii care au aceasta pozitie (cu privire la limbaj) sunt constransi sa extinda domeniul lumii reale (sau mai precis : tipul si numarul entitatilor considerate reale) in diverse moduri, pentru a putea sa explice cum anumite expresii au un denotat.

Doua asemenea expresii :“Patratul rotund este o figura geometrica.” :“Lui Mos Craciun ii plac bursucii mici si aurii”

Conform acestei pozitii atat expresia “patratul rotund” cat si “Mos Craciun” trebuie sa aiba denotat (sa indice spre un obiect). Unii filosofi cum ar fi Meinong “au apucat taurul de coarne” (sau cum se spune in engleza : “to bite the bullet”) si au extins domeniul lucrurilor existente la infinit. Spre exemplu Meinong sustine ca “patratul rotund” (sau “Mos Craciun)” este o entitate reala care exista.1

Russell considera ca o asemenea intelegere este pur si simplu intolerabila deoarece duce la incalcarea unor principii ale logicii. Spre exemplu expresiei “cerc patrat” i-ar corespunde un un obiect care are in acelasi timp proprietatea de “a fi cerc” si de “a nu fi cerc” ceea ce incalca principiul non-contradictiei.

(2.2) Pozitia lui Frege este aceea ca :

“orice expresie/termen denotativa are un inteles si un denotat”

Conform pozitiei lui Frege expresia “cerc patrat” nu are un denotat si astfel propozitia “Patratul rotund este o figura geometrica” pur si simplu este un non-sens. Cu toate ca prin aceasta Frege evita unele consecinte neplacute ale pozitiei lui Meinong (ex: incalcarea principiului contradictiei) pozitia lui are alte dificultati mai putin sesizabile la prima vedere. Russell indica cateva :

(1) situatia in care lipseste denotatul : Pentru Frege lipsa denotatului implica non-sensul expresiei denotative. Spre exemplu in propozitia “Actualul rege al Frantei este chel” contine sintagma denotativa “actualul rege al Frantei” care nu are un denotat (Franta fiind republica inca din sec 19). Conform pozitiei lui Frege expresia este lipsita de sens (si implicit si propozitia care o contine). Insa acest lucru este contraintuitiv. Simplul fapt ca o premisa asumata de catre cel ce rosteste propozitia (aceea ca exista un actual rege al Frantei) este falsa nu inseamna ca enuntul este fara sens. Ci doar ca enuntul este fals. Problema teoriei lui Frege esta ca nu permite tratarea propozitiei ca falsa ci doar ca non-sens.

(2) problema substitutiei : Russell isi imagineaza o situatie in care regele Angliei ar dori sa il cunoasca pe autorul romanului “Waverley” care fusese publicat anonim, Regele banuieste ca acest roman a fost scris de unul din supusii sai si se intreaba daca nu cumva romanul a fost scris de Sir Scott. Astfel regele se intreaba asupra faptului daca “Scott este autorul lui Waverley”?. Datorita faptului ca expresia denotativa “autorul lui Waverley” are acelasi denotat ca si numele propriu “Scott” (pentru ca in realitate Scott era autorul lui Waverley – insa il publicase anonim din ratiuni politice) regele pare (daca acceptam pozitia lui Frege) a isi pune intrebari cu privire la principiul identitatii : “Scott este Scott”? Insa regele nu se intreaba cu privire la principiul identitatii.

(3) Teoria lui Russell

Russell propune un proces prin intermediul caruia trebuie sa analizam o propozitie care contine o sintagma denotativa. Procesul propus de Russell are la baza doua elemente fundamentale :

(1) folosirea variabilelor in propozitii si tratarea valorii de adevar a propozitiei in functie de articolele nehotarate continute (ceea ce noi am numi variabile cuantificate prin cuantori)

(2) tratarea diferita a ocurentelelor primare si secundare ale sintagmelor denotative

1(insa nu subzista :) - este oarecum neclara distinctia dintre “existenta“ si “subzistenta” la Meinong – dar asta e :) )

Prima idee fundamentala propusa de Russell este ca orice propozitie contine variabile care initial sunt complet nedeterminate (nu le stim valoarea), iar valoarea de adevar a propozitiei poate fi stabilita abia in momentul in care aceste variabile devin determinate (li se da o valoare anume).

Spre exemplu “X este rosu” devine adevarata numai cand am dat variabilei X valoarea “steagul Chinei”.

In functie sintagmele denotative de baza (articolele nehotarate) pe care le contine propozitia, valoarea ei de adevar poate depinde nu doar de o singura inlocuire a variabilei X ci de mai multe. Asemenea sintagme denotative (care contin articole nehotarate) sunt : fiecare, oricare, niciun, etc.Russell propune un mod de a traduce propozitiile care contine asemenea sintagme denotative in propozitii care contin variabile si astfel conditiile lor de adevar devenind mai clare :

[S1] C(orice) = “C(X) este intotdeauna adevarata”

Daca vom spune ca C(X) = “X este muritor” => C(orice) se traduce prin : “X este muritor este intotdeauna adevarata” => C(orice) este adevarata doar daca inlocuind pe X cu orice entitate “C(X) este adevarata”. Evident acest lucru este imposibil. Daca voi spune ca X = “Dumnezeu” atunci “C(X) este adevarata” nu mai tine (este falsa).

Russell arata faptul ca celelalte propozitii care contin sintagme denotative pot fi obtinute din [S1].

Astfel :

[S2] C(unii) = Propozitia “C(X) este intotdeauna adevarata” este falsa (adica : uneori C(X) este falsa)

[S3] C(vreun) înseamnă „Este fals despre «C(x) este falsă» că este întotdeauna adevărată“.

Prin acest proces Russell propune intai sa transformam orice propozitie cu sintagme denotative in propozitii de forma C(X), iar apoi sa aplicam articolele nehotarate conform regulii de mai sus. Russell considera ca prin aplicarea acestui procedeu vom elimina anumite confuzii/tentatii filosofice importante (ie. A crea entitati noi, etc.)

Russell ilustreaza procesul descris de el prin aplicarea sa la cazurile in cate avem dificultati in tratarea expresiilor denotative aratand ca teoria sa rezolva satisfacator cazurile dificile fara a avea problemele pozitiei lui Frege (sau Meinong). Astfel

(1) situatia in care denotatul lipseste : “Actualul rege al Frantei este chel” :● “regele Frantei” este o sintagma denotativa care trebuie in primul rand transformata intr-o

expresie care contine variabile astfel : “X-ul unic si rege al Frantei”● astfel propozitia finala ar putea fi de forma : “Exista ce putin un X unic caare (in acelasi

timp) are proprietatea de a fi regele Frantei si proprietatea de a fi chel”; propozitia este evident falsa deoarece nu exista nici macar un mod de a inlocui variabila X cu o entitate care ar satisface proprietatea de a fi rege al Frantei si de a fi chel

● in plus solutia evita concluzia lui Frege ca propozitia nu are sens; propozitia are sens insa este falsa

(2) problema substitutiei : “George vrea sa stie daca Scott este autorul lui Waverley”● Russell sustine ca in aceasta situatie trebuie sa facem o distinctie dintre sintagma denotativa

ca si “ocurenta primara” sau ca si “ocurenta secundara”● Pentru a intelege distinctia lui Russell este mai usor daca facem urmatoarele notatii :

○ S = “autorul lui Waverley” (sintagma denotativa)○ Q = “Scott este S” (o propozitie)○ P = “George vrea sa stie daca Q” (o alta propozitie)

● intre P,Q si S exista o relatie de imbricare; astfel P contine pe Q si Q pe S => P(Q(S))

● Russell sustine ca atunci cand sintagma denotativa apare ca si ocurenta secundara (cum este cazul in exemplul : “George vrea sa stie daca Scott este autorul lui Waverley”) noi trebuie sa evaluam sintagma denotativa S in cadrul propozitiei Q si nu in cadrul propozitiei cadru P; astfel primul lucru pe care il facem este sa evaluam Q prin intermediul exprimarii prin variabile nedeterminate, exprimand toate conditiile care ar fi necesare pentru ca Q sa fie adevarata; al doilea pas ar fi sa luam aceste contintii si sa le substituim cu Q in P astfel rezultand ceva de genul “George vroia sa stie daca C(X) este adevarata” unde C(X) = “X unic astfel incat X are numele Scott si X este autorul romanului Waverley”.

● Evident, urmand acest procedeu ambiguitatea cu privire la ce vroia sa stie George (problema substitutiei) dispare.