CURS  DESEN TEHNIC şi

INFOGRAFICĂ Introducere

BIBLIOGRAFIE

1. Precupeţu – “Desen tehnic industrial pentru construcţia de maşini”, Ed. Tehnică, 1982

2.

Clinciu

R., Olteanu F. –

“Desen tehnic”, Universitatea Transilvania din Braşov, 2001

3.

Văcariu

Gh.

şi colectiv –

“Desen tehnic –

Îndrumar de lucrări”

Universitatea din Braşov, 1988

4.

Dogariu

M. şi colectiv –

“Desen tehnic industrial –

Culegere de probleme I,

II”, Universitatea Transilvania din Braşov,

1996

INTRODUCERE• Desenul 

tehnic 

este 

reprezentarea 

grafică 

plană 

a 

unei 

concepții 

tehnice 

după 

anumite norme şi reguli stabilite.– Desenul

tehnic este un mijloc indispensabil pentru exprimarea în tehnică a tuturor elementelor privind 

proiectarea, execuția şi controlul unui produs.

– Această disciplină pune la dispoziția tuturor ce lucrează în domeniul tehnic, indiferent de nivelul 

pregătirii lor profesionale, metode grafice atât pentru reprezentarea unei concepții tehnice cât şi pentru 

interpretarea ei, în vederea materiali‐zării acesteia.

– In desenul tehnic, reprezentările sunt însoțite de toate explicațiile necesare privind metodele de 

fabricație, procedeele tehnologice folosite, calitatea suprafețelor, precizia, indicații asupra tratamentelor 

speciale ce trebuie să fie aplicate, etc.

• Scopul desenului tehnic

este acela de a reprezenta obiecte din spațiul tridimensional 

pe 

un 

suport 

plan 

(o 

foaie 

de 

hârtie), 

astfel 

încât 

reprezentarea 

obținută să 

descrie 

obiectul complet, atât ca formă cât şi ca dimensiuni. • Pentru 

a 

putea 

înțelege  şi 

executa 

desene 

tehnice 

este 

necesar 

să 

existe 

un 

limbaj 

specific. • Obiectele care apar în tehnică şi în viața de toate zilele au, de regulă, forme spațiale 

complexe. 

Ele 

rezultă 

din 

combinarea 

unor 

forme 

geometrice 

simple 

(prismă, 

piramidă, cilindru, con, sferă, tor).• Modul 

de 

reprezentare 

a 

corpurilor 

simple 

precum  şi 

principiile 

care 

stau 

la 

baza 

reprezentării intersecților

acestora sunt studiate de geometria descriptivă, care stă la  

baza desenului tehnic. 

CLASIFICAREA DESENELOR TEHNICE• După domeniul la care se referă desenul :

– Desenul industrial, care face obiectul acestui curs; se referă la reprezen‐tarea obiectelor şi a concepției 

tehnice, privind structura, construcția, funcționarea şi realizarea obiectelor din domeniul construcțiilor 

de maşini, construcțiilor navale, construcțiilor aerospațiale, din domeniul electrotehnic şi energetic, 

construcțiilor metalice în general etc.

– Desenul de, construcții se referă la reprezentarea construcțiilor de clădiri, a lucrărilor de artă (poduri, 

tunele etc.), a căilor de comunicații, a construcțiilor hidrotehnice , etc.;

– Desenul de arhitectură se referă la concepția funcțională şi estetică a construcțiilor, la evidențierea 

elementelor decorative şi de finisare;

– Desenul de instalații are ca obiect reprezentarea ansamblurilor sau a elementelor de instalații aferente  

construcțiilor,

etc.;

– Desenul cartografic; se referă la reprezentarea regiunilor geografice sau a suprafețelor de teren cu 

formele de relief, construcțiile şi amenajările existente;

– Desenul de sistematizare (urbanistic); se referă la reprezentarea concepțiilor de ansamblu şi de detalii în 

vederea amenajării teritoriilor, centrelor populate, unităților industriale sau agricole , etc.

• După modul de prezentare a desenului:– Desenul în proiecție ortogonală; 

– Desenul în perspectivă; desenul care rezultă dintr‐o singură reprezentare ce dă imaginea spațială a 

obiectului respectiv, obținută prin proiecția în perspectivă sau axonometrică a acestuia.

• După modul de întocmire:– Schița este un desen întocmit, în general, cu mîna liberă, păstrînd

proporțiiie

între dimensiunile 

obiectului, în limitele aproximației vizuale.;

– Desenul la scară este desenul care se întocmeşte cu ajutorul instru‐mentelor de desen, la o scară 

standardizată.

CLASIFICAREA DESENELOR TEHNICE• După gradul de detaliere a reprezentării :

– Desenul de ansamblu, care serveşte la reprezentarea formei, structurii şi funcționalității unui ansamblu 

(obiect) compus din mai multe piese sau elemente. In cazul ansamblurilor (obiectelor) complexe se  

folosesc desenele de subansamblu;

– Desenul de piesă sau element are ca scop reprezentarea şi determinarea formei şi mărimii unei piese sau 

a elementului respectiv.

• După destinație:– Desenul de studiu, serveşte drept bază pentru executarea desenului definitiv

– Desenul de execuție este un desen definitiv, întocmit la scară, cuprinzând toate datele necesare 

execuției obiectului reprezentat;

– Desenul de montaj este desenul întocmit în scopul precizării modului de asamblare sau amplasare a 

părților componente ale obiectului reprezentat;

– Desenul de prospect sau catalog; este desenul întocmit în scopul prezentării şi identificării obiectului 

reprezentat.

• După valoarea ca document se deosebesc:– Desenul original este desenul, care este considerat ca document de bază şi în care sunt înscrise în 

original semnăturile legale. Poate fi folosit pentru multiplicare;

– Copia este reprodusă după desenul de bază (desen original) printr‐unul din sistemele de multiplicare, în 

scopul folosirii curente în locul desenului de bază.

REPREZENTĂRI UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC REPREZENTAREA ORTOGONALĂ

• Metoda 

folosită 

pentru 

reprezentarea 

plană 

a 

obiectelor 

tridimensionale 

este 

cea 

a 

proiecțiilor. • Cea mai utilizată metodă de proiecție în desenul tehnic este proiecția ortogonală, când 

direcția de proiecție este perpendiculară pe planul de proiecție.Un segment de dreaptă se proiectează ortogonal pe un plan proiectând ortogonal 

extremitățile sale.

O figură geometrică plană se proiectează ortogonal pe 

un plan proiectând ortogonal segmentele de dreaptă ce constituie

conturul figurii. 

Model  tridimensional

Reprezentare în triplă  proiecție ortogonală

DISPUNEREA PROIECȚIILOR  CUBUL DE PROIECȚIE

Determinarea completă ca formă şi dimensiuni a unui obiect se realizează  prin reprezentarea ortogonală pe mai multe plane de proiecție.

Uneori nu sunt suficiente două sau trei proiecții, fiind necesare 4, 5, 6 sau  chiar 

mai 

multe    proiecții, 

în 

unele 

situații 

fiind 

nevoie 

de 

reprezentări 

combinate (vederi şi secțiuni) pe aceeaşi proiecție. 

Modul 

de 

dispunere 

a 

proiecțiilor 

ortogonale 

ale 

unei 

piese 

(vederi  şi  secțiuni) pe desenele tehnice poartă numele de dispunerea proiecțiilor şi este  reglementată prin STAS 614‐76..

Metoda 

consideră 

piesa 

situată 

imaginar 

în 

interiorul 

unui 

cub 

denumit cub de proiecție, , iar proiecțiile

se obțin pe fețele interioare ale cubului.

După ce se obțin cele şase proiecții, cubul se desfăşoară astfel încât toate fețele

sale 

să

fie

situate

în

acelaşi plan, 

suprapuse 

peste 

planul 

vertical 

considerat fix. Ca urmare, cele şase proiecții vor fi dispuse una lângă cealaltă.

vederea din faţă (vedere sau

proiecţie principală)

vederea de sus

vederea din stânga

vederea din dreapta

vederea din spate

vederea de jos

DISPUNEREA PROIECȚIILOR  CUBUL DE PROIECȚIE

Se obțin 6 vederi, după cum urmează:

În SR ISO 10209‐2:1996 sunt definite două

metode de proiecție: 

metoda europeană care foloseşte ca simbol grafic de identificare simbolul din figura 

metoda americană care foloseşte ca simbol grafic de identificare simbolul din figura 

Diferența dintre cele două metode:metoda europeană consideră piesa situată în primul triedru;metoda americană consideră că piesa este situată în al cincilea triedru.

 

Simbolul 

grafic 

de 

identificare 

utilizat 

se 

reprezintă 

într‐o 

rubrică 

a  indicatorului sau alături de desen.

Conform metodei

europene, cele  şase vederi se dispun astfel pe 

fețele cubului:

Conform metodei

americane,  cele şase vederi se dispun astfel 

pe fețele cubului:

DISPUNEREA PROIECȚIILOR  CUBUL DE PROIECȚIE

Desfăşurarea cubului de 

proiecție după  metoda

europeană este  următoarea:

Desfăşurarea cubului de 

proiecție după  metoda

americană:

După metoda europeană, piesa prezentată anterior va avea proiecţiile dispuse după cum urmează:

Denumirea 

vederii 

nu 

se 

înscrie. 

Excepție 

face 

vederea

din

spate, 

care 

se  poate dispune, la alegere, fie în extremitatea stângă fie în cea dreaptă şi deasupra  căreia se scrie “vedere din spate”. 

Dispunerea vederilor obținute după cele şase direcții de proiecție folosind  metoda americană:

DISPUNEREA PROIECȚIILOR  CUBUL DE PROIECȚIE

• Proiecția principală

(vederea din față) se alege astfel încât:să reprezinte piesa în poziția de funcționare;

pe această proiecție să fie indicate cele mai multe detalii de formă şi dimensionale. 

• Piesele 

care 

pot 

funcționa 

în 

orice 

poziție 

(şuruburi, 

axe, 

arbori 

etc.) 

se  reprezintă, de obicei, în poziția de prelucrare;

• Numărul 

de 

proiecții 

se 

limitează 

la 

numărul 

minim 

necesar 

pentru 

a  reprezenta o piesă fără ambiguitate;

• Dacă este necesar pot fi folosite proiecții din 

altă direcție 

decât 

cele şase  indicate 

(cazul 

elementelor 

înclinate) 

sau 

proiecții 

ce 

nu 

sunt 

plasate 

în 

desen conform 

dispunerii 

normale 

a 

proiecțiilor 

în 

scopul 

măririi 

clarității  desenului şi utilizării raționale a câmpului desenului.

– în 

aceste 

cazuri 

direcția 

de 

proiecție 

se 

indică 

printr‐o 

săgeată 

notată 

cu 

o 

literă 

majusculă, 

iar 

deasupra 

vederii 

respective 

se 

trece 

aceeaşi 

literă 

folosită 

la 

notarea 

săgeții.