34
S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 29 mai 2017 S U M A R 1. Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru. 4; 21 2. Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată: - Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – procedură de urgenţă; - Lege pentru modificarea anexei nr. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; - Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2016 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 30 alin. (4 1 ) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor; - Lege pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2017 privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, precum şi pentru stabilirea de măsuri în acordarea unor beneficii de asistenţă socială – procedură de urgenţă; - Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul cinematografiei – procedură de urgenţă; - Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. 4-5; 25 3. Aprobarea procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea unor iniţiative legislative. - Proiectul de lege privind stabilirea cerințelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuși organici volatili (COV) rezultați din depozitarea benzinei și din distribuția 5

S T E N O G R A M A · trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva – în domeniul public al

  • Upload
    others

  • View
    6

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 29 mai 2017

S U M A R

1. Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru. 4; 21

2. Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale

asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor

art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii

Constituţionale, republicată:

- Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2016 pentru

modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii –

procedură de urgenţă;

- Lege pentru modificarea anexei nr. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea

executării lucrărilor de construcţii;

- Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2016 pentru prorogarea

termenului prevăzut la art. 30 alin. (41) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea

împotriva incendiilor;

- Lege pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii publice;

- Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2017 privind

prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi

sancţionarea contravenţiilor silvice, precum şi pentru stabilirea de măsuri în acordarea

unor beneficii de asistenţă socială – procedură de urgenţă;

- Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2016 pentru

modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia,

precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul cinematografiei – procedură de

urgenţă;

- Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi

funcţionarea Curţii de Conturi.

4-5;

25

3. Aprobarea procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea unor iniţiative legislative.

- Proiectul de lege privind stabilirea cerințelor tehnice pentru limitarea emisiilor de

compuși organici volatili (COV) rezultați din depozitarea benzinei și din distribuția

5

- 2 -

acesteia de la terminale la stațiile de distribuție a benzinei, precum și în timpul

alimentării autovehiculelor la stațiile de benzină; (b203/2017)

- Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut (Proiect de îmbunătăţire a

serviciilor judiciare) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 17 februarie 2017 şi la 27 februarie 2017; (b209/2017)

- Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului

nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii; (b102/2017)

- Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2010 privind

trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea

Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva – în domeniul public al unor unităţi

administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora; (b98/2017)

- Propunerea legislativă privind unele măsuri în domeniul protecţiei apelor.

(b111/2017)

4. Adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare, la data de 23

mai 2017, a Proiectului de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative

privative de libertate. (L14/2017)

8

5. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind auditul statutar al situaţiilor financiare

anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte

normative. (L117/2017)

8-9;

22-23

6. Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind

apărarea împotriva incendiilor. (L93/2017)

(Retrimitere la Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului.)

9

7. Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcţionarilor publici – republicată. (L95/2017)

14-16;

23

8. Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru completarea Legii apiculturii nr. 383/2013.

(L90/2017)

16

9. Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru completarea art. 190 şi 1901 din

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. (L89/2017)

19

10. Adoptarea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 7/2016 pentru modificarea

şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

(L595/2016)

21-22;

23-25

11. Adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 165 din 16 mai 2013 privind

măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor

preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. (L51/2017)

22

- 3 -

12. Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 5 – 10 iunie a.c. 23

13. Întrebări şi interpelări adresate Guvernului de senatorii:

Doina-Elena Federovici, Cătălin Dumitru Toma, Viorel Salan, Romulus Bulacu, Dan Lungu,

Victorel Lupu, Remus Mihai Goțiu.

25

- 4 -

S T E N O G R A M A

ședinței Senatului din 29 mai 2017

Ședința a început la ora 16.15.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul senator Iulian-Claudiu Manda, vicepreședinte al

Senatului, înlocuit de domnul senator Remus Mihai Goțiu, vicepreședinte al Senatului, asistați de

domnii senatori Adrian Țuțuianu și Ioan-Iustin Talpoș, secretari ai Senatului.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Declar deschisă ședința plenului Senatului de astăzi, 29 mai 2017.

Vă anunț că, din totalul de 136 de senatori, și-au înregistrat prezența 94, cvorumul legal de

lucru fiind îndeplinit.

Ședința plenului Senatului este condusă de subsemnatul, asistat de domnii secretari Adrian

Țuțuianu și Iustin Talpoș.

Ordinea de zi a plenului a fost distribuită.

Dacă sunt comentarii în ceea ce privește ordinea de zi. (Discuții la prezidiu.) Nu.

Atunci, supun votului dumneavoastră ordinea de zi.

Vă rog să votați.

Cu 83 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere, ordinea de zi a fost aprobată.

Programul de lucru pentru această zi este următorul: între orele 16.00 și 18.00, lucrări în plenul

Senatului; la ora 17.00, vot final asupra inițiativelor legislative cu caracter organic; 18.00 – 18.15,

pauză; 18.15 – 19.45, întrebări, interpelări și răspunsuri.

Dacă sunt intervenții în ceea ce privește programul pentru această zi. Nu.

Atunci, supun votului dumneavoastră.

Vă rog să votați.

Cu 91 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere, programul de lucru pentru astăzi

a fost aprobat.

*

Dați-mi voie să vă citesc notă pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a

Curții Constituționale.

În conformitate cu prevederile articolului 15 alineatele (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarul general al Senatului, în

vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:

1. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2016 pentru modificarea

şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – procedură de urgenţă;

- 5 -

2. Lege pentru modificarea anexei nr. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării

lucrărilor de construcţii;

3. Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2016 pentru prorogarea termenului

prevăzut la art. 30 alin. (41) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;

4. Lege pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de

pensii publice;

5. Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2017 privind prorogarea

termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea

şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, precum şi

pentru stabilirea de măsuri în acordarea unor beneficii de asistenţă socială – procedură de urgenţă;

6. Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2016 pentru modificarea

şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru stabilirea

unor măsuri în domeniul cinematografiei – procedură de urgenţă.

*

Stimați colegi, la punctul 1, Secțiunea I a ordinii de zi, avem aprobarea procedurii de urgenţă

pentru dezbaterea şi adoptarea unor iniţiative legislative.

Se supun aprobării plenului Senatului, conform prevederilor art. 108 din Regulamentul

Senatului, dezbaterea și aprobarea în procedură de urgență, analizată în ședința Biroului permanent din

29 mai 2017, a următoarelor inițiative:

1. Proiectul de lege privind stabilirea cerințelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuși

organici volatili (COV) rezultați din depozitarea benzinei și din distribuția acesteia de la terminale la

stațiile de distribuție a benzinei, precum și în timpul alimentării autovehiculelor la stațiile de benzină.

(b203/23.05.2017)

Inițiator, Guvernul României. Dacă este.

Vă rog, domnule secretar de stat, microfonul 10. Vă rog să vă prezentați.

Domnul Laurențiu Adrian Neculaescu – secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și

Pădurilor:

Domnule președinte,

Laurențiu Neculaescu este numele meu, secretar de stat la Ministerul Mediului.

Guvernul susține procedura de urgență pentru proiect. (Rumoare, discuții în sală.)

Din sală: Supun la vot... (Râsete, discuții în sală.)

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Numai puțin…

- 6 -

Nu am supus votului, am apăsat din greșeală pe butoane. (Discuții în sală.) Considerăm

adoptat.

Vă mulțumesc, domnule secretar de stat, mai ales pentru argumentația necesară.

Supun votului dumneavoastră procedura de urgență.

Vă rog să votați.

Cu 78 de voturi pentru, 12 voturi împotrivă și 2 abțineri, procedura de urgență a fost aprobată.

2. Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut (Proiect de îmbunătăţire a

serviciilor judiciare) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare,

semnat la Bucureşti la 17 februarie 2017 şi la 27 februarie 2017 – (b209/25.05.2017) – adoptat de

Camera Deputaților.

Inițiator, Guvernul României.

Vă rog, domnule secretar de stat, microfonul 9.

Vă rog să vă prezentați.

Domnul György Attila – secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice:

Mulțumesc frumos.

Attila György – secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice.

Guvernul susține procedura de urgență, având în vedere că este nevoie de implementarea cât

mai grabnică a activităților prevăzute în acordul acesta.

Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Mulțumesc și eu.

Supun votului dumneavoastră.

Vă rog să votați.

Cu 92 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 2 abțineri, procedura de urgență a fost aprobată.

3. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociaţii şi fundaţii. (b102/21.03.2017)

Inițiator, domnul deputat Pleșoianu Liviu Ioan Adrian. Este prezent?

Vă rog, domnule Șerban Nicolae. Microfonul 3.

Domnul Șerban Nicolae:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am depus deja cererea pentru a fi trecut inițiator la această propunere legislativă.

Vă rog să susțineți procedura de urgență.

- 7 -

Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc pentru precizare, domnule coinițiator.

Supun votului dumneavoastră procedura de urgență.

Vă rog să votați.

Cu 77 de voturi pentru, 15 voturi împotrivă și 2 abțineri, procedura de urgență a fost aprobată.

4. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996.

(b96/21.03.2017)

O serie de inițiatori, din partea Grupului PSD. Dacă există cineva care să susțină. Nu.

Trecem mai departe.

5. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea

unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a

Pădurilor – Romsilva – în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea

consiliilor locale ale acestora. (b98/21.03.2017)

O serie de inițiatori. Domnule senator Cseke Attila. Microfonul 2. Aveți cuvântul.

Vă rog, microfonul 2.

Domnul Cseke Attila-Zoltan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, acest proiect vine să faciliteze accesarea fondurilor europene pe Programul

Operațional Regional, pe infrastructura de drumuri, astfel încât Grupul UDMR susține necesitatea

dezbaterii acestui proiect în procedură de urgență.

Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Supun votului dumneavoastră procedura de urgență.

Vă rog să votați.

Cu 94 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și o abținere, procedura de urgență a fost aprobată.

6. Propunerea legislativă privind unele măsuri în domeniul protecţiei apelor. (b111/28.03.2017)

La fel, o serie de deputați și senatori inițiatori.

Domnul senator Romașcanu printre inițiatori.

Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 3.

Domnul Lucian Romașcanu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

- 8 -

Având în vedere necesitatea încadrării în normele europene privind apele uzate și pericolul de a

plăti, din partea autorităților publice, penalități însemnate, susțin procedura de urgență pentru prezentul

act normativ.

Vă mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Supun votului dumneavoastră.

Vă rog să votați.

Cu 93 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere, procedura de urgență a fost

aprobată.

*

La punctul 2, Secțiunea I a ordinii de zi, avem notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea

termenului pentru dezbatere şi adoptare, la data de 23 mai 2017, a unei iniţiative legislative.

Este vorba despre Proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative

privative de libertate. (L14/01.02.2017)

Inițiativa legislativă se consideră adoptată prin împlinirea termenului, în conformitate cu

prevederile art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituția României, coroborat cu prevederile art. 142 alin.

(2) din Regulamentul Senatului și urmează să fie transmisă Camerei Deputaților spre dezbatere și

aprobare, în calitate de Cameră decizională.

Continuăm activitatea plenului cu dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi.

*

Punctul 1, Proiectul de lege privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al

situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative. (L117/15.05.2017)

Este proiect de lege cu caracter organic.

Declar deschise dezbaterile generale și dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru a

prezenta proiectul de lege.

Vă rog, domnule secretar de stat, microfonul 9. Aveți cuvântul.

Domnul György Attila:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Proiectul de lege prevede desemnarea unei singure autorități competente responsabile cu

îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de Directiva 2014/56 și are în vedere printre altele înființarea

Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar în subordinea Ministerului

Finanțelor Publice, prin reorganizarea Consiliului pentru supravegherea în interes public a profesiei

- 9 -

contabile, având rolul de a asigura supravegherea în interes public a activității de audit statutar potrivit

principiilor din Directiva Europeană 2006/43.

De asemenea, se clarifică distincția dintre auditul statutar și auditul financiar.

Vă rugăm să fiți de acord cu această inițiativă guvernamentală. Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Mulțumesc, domnule secretar de stat.

Din partea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital pentru

prezentarea raportului.

Microfonul 5, microfonul 6, microfonul 7... Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și

piață de capital!

Vă rog, domnule senator Arcaș Viorel, în numele comisiei. Microfonul 7.

Mulțumim că ne-ați scos din impas.

Domnul Viorel Arcaș:

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și

Comisia pentru afaceri europene.

Membrii comisiei au analizat proiectul de lege, avizele și amendamentele și au hotărât, cu

unanimitatea voturilor senatorilor prezenți, să adopte raport de admitere, cu amendamentele din anexa

la prezentul raport.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Dacă sunt intervenții din partea colegilor. Nu sunt.

Atunci, declar încheiate dezbaterile generale și vom trece la votul asupra proiectului de lege la

ora 17.00, fiind vorba de lege cu caracter organic. Senatul este primă Cameră sesizată.

*

Punctul 2, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea

împotriva incendiilor. (L93/02.05.2017)

Declar deschise dezbaterile generale și dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent, pentru a

prezenta.

Sunteți inițiator? (Discuții la prezidiu.) Dintre inițiatori, vă rog. Domnul senator Bădulescu.

Aveți cuvântul. Microfonul central.

Domnul Dorin-Valeriu Bădulescu:

Susținem proiectul legislativ în modalitatea formulată.

- 10 -

Proiectul legislativ își dorește să facă o clarificare asupra clădirilor care dețin, cel puțin pe o

perioadă limitată, sau care nu dețin autorizații privind incendiile, pentru o mai bună informare a

populației care are acces în anumite locuri publice de tip cluburi, restaurante și alte asemenea. Și,

bineînțeles, în instituțiile publice.

Este o inițiativă legislativă, care este benefică, având în vedere experiențele neplăcute cu

privire la clubul Colectiv și alte asemenea evenimente. Practic, își dorește, prin aceste panouri de

avertizare, să informeze foarte bine populația că, odată pătruns într-un anumit imobil, are… acel

imobil are sau nu are autorizație pentru incendii.

Având în vedere aceste precizări, vă rugăm să fiți de acord cu acest proiect legislativ.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Mulțumesc, domnule senator.

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului.

Vă rog, doamna secretar de stat Cristina Manda.

Microfonul 8. Aveți cuvântul.

Doamna Maria-Cristina Manda – subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Guvernul susține adoptarea propunerii legislative cu luarea în considerare a unor propuneri și

observații.

Vă mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc și eu.

Raportul comisiei este de respingere.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului

pentru prezentarea raportului.

Vă rog, domnule președinte Florin Cârciumaru.

Microfonul 7. Aveți cuvântul.

Domnul Florin Cârciumaru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În ședința din data de 16 mai 2017, membrii Comisiei pentru administrație publică și

organizarea teritoriului au dezbătut și au hotărât, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți, să

adopte un raport de respingere.

- 11 -

Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului supune, spre dezbatere și

adoptare, plenului Senatului, raportul de respingere, împreună cu propunerea legislativă.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc.

Dacă dintre colegi doresc să ia cuvântul.

Vă rog, domnule senator Deneș, aveți cuvântul. Microfonul central.

Domnul Ioan Deneș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Dacă ați fost atenți la modul în care și-au exprimat punctele de vedere Guvernul și Comisia

pentru administrație… sunt două opțiuni diferite, în sensul că Guvernul a dat raport de… sau, mă rog,

punct de vedere favorabil și s-a precizat schimbarea culorii acestor buline din culoare galbenă în

culoare roșie. Nu s-a exprimat pe fondul acestei inițiative.

Iar Comisia pentru administrație, luând în analiză fondul și aplicarea în realitate a acestei

inițiative, a dat raport de respingere, în unanimitatea membrilor comisiei prezenți la acea ședință,

datorită următoarelor prevederi care… Dacă această inițiativă ar deveni lege, s-ar regăsi în realitatea

aplicării acestei legi.

În primul rând, se spune că pe toate clădirile, imobilele cu impact public, trebuie aplicată o bulină

și pentru cele care sunt autorizate, și pentru cele care nu sunt autorizate, și aici nespecificându-se că sunt,

de exemplu, primării, sedii de primării monumente istorice care trebuie să aibă în vedere, atunci când ar

trebui să obțină această autorizație de la ISU, și o altă lege, Legea monumentelor istorice. Și e o

chestiune care nu ține de voința sau „nevoința” celor care ar trebui să facă niște modificări ca să obțină

această autorizație ISU. Acea clădire ar trebui să fie… Și acea clădire – hai să folosim „îmbulinată”, da,

cu bulină – și cele care au autorizație ar trebui să facă și în intrarea în clădire…cu, mă rog, un text pe

care-l scrie aici legea. Și mai mult de atât, dacă cumva cel care a obținut autorizarea uită să facă acest

lucru, îl amendează ca și pe cel care este neautorizat, între 20 000 – 50 000 de lei, ceea ce mi se pare o

exagerare a acestei inițiative.

Drept urmare, Comisia pentru administrație a dat raport de respingere a acestei inițiative.

Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc.

Domnul senator Traian Băsescu.

Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul central.

Domnul Traian Băsescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

- 12 -

Dragi colegi,

Ăsta este riscul. PMP-ul nu are oameni în toate comisiile, inclusiv în Comisia pentru

administrație publică. Probabil că ar fi putut avea un aviz pozitiv, chiar dacă inițiatorii puteau să

susțină inițiativa.

În realitate, antevorbitorul meu a încercat să facă un joc. Și eu am fost foarte atent la punctul de

vedere al Guvernului. Guvernul este de acord cu această inițiativă legislativă. Există un aviz favorabil

al Guvernului.

Și constatăm, în schimb, că la Comisia pentru administrație publică locală marea grijă este cum

să ascundem clădirile cu acces public de informația pentru cei care ar intra în clădire, că acea sală, acel

spațiu este sau nu autorizat împotriva incendiilor.

Eu cred că evenimentul „Colectiv” ar trebui să ne fie proaspăt în minte și cine nu învață din

întâmplările trecutului este predispus să le repete.

Eu cred că avizul comisiei este greșit și am convingerea că Parlamentul nu trebuie să facă

jocurile deținătorilor de baruri, de cluburi de noapte, de diverse spații, de jocuri mecanice, de păcănele

și așa mai departe.

Obligația noastră este să protejăm cetățeanul sau să-l încunoștiințăm.

Și este opțiunea cetățeanului dacă intră într-un astfel de spațiu sau nu.

Dar altfel, să fim părtași cu proprietarii de cluburi care nu sunt autorizate, cu proprietarii de

spații de jocuri de noroc, cu proprietarii de cazinouri, cred că nu este în regulă, iar o astfel de măsură

va stimula primăriile să ia toate măsurile ca în clădirile lor să se intre în deplină siguranță, ca în școli

să se intre în deplină siguranță și așa mai departe.

Personal, solicit un vot pozitiv pentru această inițiativă legislativă și atenționez că cei care vor

vota împotrivă își asumă riscul dezinformării celor care intră în spații publice.

Vă mulțumesc mult.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Mulțumesc, domnule senator.

Îl invit la microfon pe domnul senator Goțiu Remus.

Vă rog, aveți cuvântul.

Microfonul 2 sau microfonul central? Microfonul central.

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Stimate colege și stimați colegi,

Fac un apel la responsabilitate.

- 13 -

Acest proiect legislativ a fost depus pe data de 22 februarie. El ar urma să aibă o aplicare

temporară, cel puțin până în momentul în care se va îndeplini obligația ca toate aceste cluburi, localuri,

să aibă autorizare.

Nu vreau să mă gândesc că faptul că a intrat pe ordinea de zi atât de târziu se datorează sau este

cauzat de faptul că cineva așteaptă să se producă un accident pentru a putea arăta cu degetul către X

sau Y guvern, care a prorogat un termen legat de autorizările ISU.

Aceste plăcuțe, aceste buline sau cum vor fi sunt o minimă protecție pentru ca ceea ce s-a

întâmplat la Colectiv să nu se mai repete.

De aceea, vă cer, pe de o parte, dacă se va supune la vot, să votați pentru acest proiect

legislativ, dacă nu, este și o propunere din partea Grupului USR de retrimitere la comisie și refăcut,

eventual, cu anumite amendamente, dar acest lucru ar trebui să intre cât mai repede în funcțiune pentru

a le putea oferi oamenilor o minimă informare despre locurile în care urmează să meargă.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Stimate coleg,

O să vă rog să citiți Regulamentul. Propunerea de retrimitere la comisie poate să o facă un lider

sau un vicelider.

(Intervenție neinteligibilă a domnului senator Remus Mihai Goțiu.)

Am înțeles.

Dau cuvântul domnului senator Deneș, după care domnul Radu Oprea.

Domnul Ioan Deneș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Grupul care susține Guvernul sau alianța care susține Guvernul… Să știți că la probleme care

trebuie rezolvate din punct de vedere al impactului acestor inițiative asupra populației întotdeauna sunt

constructivi.

Cum spunea domnul senator Goțiu anterior, noi suntem deschiși unei astfel de analize în cadrul

Comisiei pentru administrație, pentru că vreau să spun că această inițiativă, așa cum este ea, este, să

spunem așa, cu prevederi exagerate, dar înțelegem și chiar ne dorim ca să reglementăm aceste lucruri,

atât de sensibile în societatea românească.

Drept urmare, pentru a face modificările care sunt necesare – și îi invit și pe colegii din opoziție

a căror inițiativă este aceasta – să discutăm pe această temă și să facem o inițiativă aplicabilă, care să

deservească interesele cetățenilor.

- 14 -

Drept urmare, în numele Grupului PSD, solicit retrimiterea la comisie pentru un termen de

două săptămâni ca să facem modificările care sunt necesare pe această inițiativă, astfel încât să fie o

inițiativă și aplicabilă, și corectă.

Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc, domnule vicelider.

Avem o propunere de retrimitere la comisie.

Termen: două săptămâni.

Înțeleg că și USR-ul era cu aceeași propunere.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie.

Vă rog să votați.

Cu 91 de voturi pentru, un vot împotrivă și nicio abținere, a fost aprobată retrimiterea la comisie.

Termen: două săptămâni.

Rog comisia să invite inițiatorii la această dezbatere și, dacă dorește, inclusiv pe domnul

senator Traian Băsescu.

*

Punctul 3 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici – republicată. (L95/02.05.2017)

Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative și dau cuvântul inițiatorilor.

Dacă este cazul, dintre inițiatori… (Discuții la prezidiu.)

Nu.

Atunci, dau cuvântul… (Discuții la prezidiu.)

Vă rog, domnule senator Cîțu. Microfonul 2.

Aveți cuvântul.

Domnul Florin-Vasile Cîțu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Este o inițiativă care încearcă să ajute administrația publică prin a lărgi numărul celor care au

acces la examenele pentru a lucra în administrația publică.

Inițiativa reduce numărul de… sau timpul necesar absolvenților de universitate – de experiență

– atunci când se înscriu la concursurile pentru administrație publică.

Astfel, doar 2% din absolvenții de facultate au acces la aceste concursuri.

Prin această inițiativă legislativă, mai mulți absolvenți de facultate vor putea să participe la

aceste concursuri și poate că mai mulți dintre ei vor accesa și vor avea acces la noile beneficii din

sistemul public.

- 15 -

Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Mulțumesc și eu.

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului.

Vă rog, doamna secretar de stat Caraman Sirma. Microfonul 9, din partea Ministerului

Dezvoltării.

Doamna Sirma Caraman – secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale,

Administrației Publice și Fondurilor Europene:

Mulțumesc frumos.

Punctul de vedere al Guvernului nu este finalizat.

Obiectul de reglementare al acestei inițiative este reducerea condițiilor de vechime pentru

ocuparea funcțiilor de conducere, la un an pentru șef serviciu birou și la doi ani pentru director.

Dacă ținem cont de necesitatea profesionalizării funcției publice, considerăm că nu se impune a

fi adoptat acest act.

Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc și eu.

Dau cuvântul președintelui Comisiei pentru administrație. Domnul senator Florin Cârciumaru,

microfonul 7, pentru a prezenta raportul comisiei.

Aveți cuvântul.

Domnul Florin Cârciumaru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În ședința din 16.05.2017, membrii Comisiei pentru administrație au dezbătut și au hotărât, cu

unanimitatea voturilor membrilor prezenți, să adopte un raport de respingere.

Comisia pentru administrație supune, spre dezbatere și adoptare, plenului Senatului raportul de

respingere, împreună cu propunerea legislativă.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dacă sunt intervenții.

Dau cuvântul domnului senator Adrian Țuțuianu.

Vă rog, domnule senator, aveți cuvântul. Microfonul central.

(Domnul senator Adrian Țuțuianu, secretar al Senatului, se deplasează la microfonul central

pentru a lua cuvântul.)

- 16 -

Domnul Adrian Țuțuianu:

Stimați colegi,

Vreau să fiți atenți la ce propunere legislativă avem, pentru că nu cred că s-au spus lucrurile de

amănunt.

Ce ne propun inițiatorii?

Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de

recrutare organizat pentru funcții publice de conducere:

a) 1 an în specialitatea studiilor necesare pentru funcțiile de șef, de birou, șef-serviciu și

secretar de comună, precum și funcțiile publice specifice asimilate acestora;

b) 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor

publice de conducere altele decât cele prevăzute la lit. a) (directori, directori generali, șefi de

departamente și așa mai departe).

Eu cred că n-o să mai avem niciun fel de competență în administrația publică. Dacă, la un an de

zile de vechime, încercăm să dăm cuiva atributul de secretar al unei unități administrativ-teritoriale cu

trei, patru, cinci, șase, șapte, opt mii de locuitori, înseamnă că vom avea și… mai puțină administrație,

mai puțină performanță.

Eu nu cred că trebuie chiar să tratăm povestea aceasta cu…, condiția aceasta, cu vechimea în

funcții publice, în felul acesta. 2 ani mi se pare obligatoriu și minimum pentru a putea conduce pe unii

care au o vechime în specialitate mai mare și mi se pare că în felul acesta, practic, lipsim de interes pe

orice funcționar care vrea să facă pași în carieră. Îl promovăm foarte repede, în cinci ani ajunge la

maximum, și apoi îi cerem performanță în funcția respectivă.

Eu cred că soluția adoptată de Comisia pentru administrație publică este corectă și cred că

trebuie să avem în vedere un minim necesar de pregătire pentru cine accede în funcții publice cu

responsabilitate foarte importantă.

Mulțumesc mult.

(Domnul senator Adrian Țuțuianu, secretar al Senatului, revine la prezidiu.)

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Mulțumesc, domnule senator.

Dacă sunt și alte intervenții. Nu.

Declar încheiate dezbaterile generale și vom vota asupra…, vom vota proiectul… propunerea

legislativă la ora 17.00, fiind vorba de propunere cu caracter organic.

*

Punctul 4 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru completarea Legii apiculturii nr. 383/2013.

(L90/02.05.2017)

- 17 -

Declar deschise dezbaterile generale.

Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.

Doamna senator Silistru, în calitate de inițiator, da?

Doamna Doina Silistru:

Da.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Microfonul 7. Aveți cuvântul.

Doamna Doina Silistru:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

În această inițiativă legislativă este prevăzut… sunt prevăzute sancțiuni pentru falsurile cu

miere de albine și produse apicole, ceea ce nu era prevăzut până acum în Legea apiculturii, sancțiunile

care pot fi acordate și instituțiile care pot face controlul în acest domeniu.

Pentru acest lucru vă solicit să votați această inițiativă legislativă.

Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc și eu, doamna senator.

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului.

Invit la microfon pe domnul Traian Petcu, vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitare

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Aveți cuvântul. Microfonul 10.

Domnul Traian Constantin Petcu – vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitare

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați senatori,

Această propunere legislativă are ca obiect de reglementare și completare Legea apiculturii

nr. 383/2013, cu modificările ulterioare, în scopul prevenirii comerțului cu miere și produse apicole

falsificate.

Se preconizează introducerea unui nou capitol, Capitolul II¹ conținând două noi articole, art.

17¹ și 17³, precum și completarea art. 18.

Prin propunerea legislativă se inițiază măsuri de stopare a amestecului mierii românești cu

miere surogat provenită din import.

Urmare analizei amendamentelor referitoare la această propunere legislativă, Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor susține raportul de admitere, cu

- 18 -

amendamentele admise și respinse, al Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală din

cadrul Senatului.

Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Mulțumesc și eu, domnule vicepreședinte.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală

pentru prezentarea raportului.

Doamna președinte Doina Silistru, aveți cuvântul. Același microfon 7.

Doamna Doina Silistru:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Inițiativa legislativă a fost dezbătută în data de 23.05.2017.

Propunerea legislativă a primit aviz favorabil de la comisiile…, de la Consiliul Legislativ,

Comisia juridică și Comisia pentru mediu, cu amendamente care sunt prevăzute și au fost luate în

dezbatere în Comisia pentru agricultură.

În ședința din 23.05.2017, comisia, în unanimitate de voturi, a adoptat un raport de admitere, cu

amendamente admise și respinse, pe care vi-l supunem spre dezbatere și adoptare, inclusiv propunerea

legislativă.

Inițiativa face parte din categoria legilor ordinare, Senatul primă Cameră sesizată.

Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Mulțumesc și eu, doamna președinte.

Dacă sunt intervenții din partea colegilor.

Domnul senator Șoptică. Microfonul 2.

Vă rog.

Domnul Costel Șoptică:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Deși legea, după cum știm cu toții, a fost, în 2013, promulgată, iată că, la un interval de timp

destul de scurt, a fost nevoie să intervenim asupra ei, în principal din cauza importurilor de miere de

albină – de ce să nu recunoaștem – din China, care au creat mari probleme atât pe piața românească,

cât și pe cea europeană.

Într-adevăr, legea și modificările actuale vin să precizeze foarte clar originea mierii de albine,

în sensul că este din Uniunea Europeană, din afara Uniunii Europene sau și din Uniune, și din afară,

precizând în mod expres pe etichetă inclusiv proporționalitatea în amestec, deci procentele respective.

- 19 -

Am luat cuvântul mai mult pentru a atrage atenția celor de la ANSVSA că, din punctul meu de

vedere, cum am spus și în timpul lucrărilor comisiei, se impune ca, periodic, printr-un grafic pe care îl

impuneți dumneavoastră, să se facă acele analize de specialitate la cele două laboratoare europene,

știut fiind faptul că numai acolo există acele analize cu izotopul de Carbon-13, care permite

identificarea exactă, dacă mierea de albine este naturală sau nu.

Partidul Național Liberal, având în vedere că această lege vine, în principal, în avantajul

consumatorilor, va vota pentru.

Vă mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Dacă sunt și alte intervenții. Nu.

Vă informez că raportul comisiei este de admitere, cu amendamente admise și amendamente

respinse.

Dacă sunt colegi care doresc să susțină amendamentele respinse. Nu.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este primă Cameră

sesizată.

Supun votului dumneavoastră raportul cu amendamentele admise.

Vă rog să votați.

A fost solicitată listă. Vă rog să prezentați lista, cei de la staff.

Cu 98 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere… (Râsete în sală.)

Nu înțeleg… ce-i acolo.

Raportul a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă.

Vă rog să votați.

Cu 95 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere, propunerea legislativă a fost

adoptată.

*

Punctul 5 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru completarea art. 190 şi 1901 din

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. (L89/02.05.2017)

Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative.

Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.

Domnule secretar de stat, nu sunteți inițiator. Imediat.

Avem inițiator prezent? Nu.

- 20 -

Atunci, dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru a prezenta punctul de vedere, domnul

secretar de stat Dan Dumitrescu, de la Ministerul Sănătății.

Aveți cuvântul. Microfonul 9.

Domnul Dan Dumitrescu – secretar de stat în Ministerul Sănătății:

Bună ziua, domnule președinte!

Doamnelor și domnilor senatori,

În urma analizei textului propunerii legislative, raportat la domeniul de competență al instituției

noastre, Ministerul Sănătății formulează următoarele observații: vă comunicăm că nu susținem

propunerea legislativă, deoarece ar limita dezvoltarea rețelei de medicină școlară doar în localitățile în

care autoritățile administrației publice locale au în subordine unitățile sanitare.

Menționăm că suntem în curs de elaborare a unei propuneri de act normativ care să reglementeze

problemele identificate în implementarea activității de medicină școlară. De asemenea, precizăm că

personalul din medicina școlară nu are calitatea de funcționar public, ci de personal contractual.

Având în vedere aspectele mai sus menționate, Guvernul nu susține promovarea prezentei

inițiative legislative.

Vă mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc și eu.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru sănătate, domnul senator Renică Diaconescu,

pentru a prezenta raportul comisiei.

Aveți cuvântul. Microfonul 7.

Domnul Renică Diaconescu:

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare, potrivit expunerii de motive, modificarea

Legii nr. 95 privind reforma în domeniul sănătății, în sensul trecerii activității cabinetelor de medicină

școlară și preșcolară și cabinetelor de medicină dentară în coordonarea unui spital.

Consiliul Legislativ a avizat negativ această propunere legislativă.

Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități a avizat negativ propunerea legislativă.

Ministerul Sănătății nu susține propunea legislativă.

Comisia pentru sănătate publică supune, spre dezbatere și adoptare, plenului Senatului raportul

de respingere a propunerii legislative.

În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor

ordinare și Senatul este prima Cameră sesizată.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc, domnule senator.

- 21 -

Dacă sunt intervenții din partea colegilor. Nu.

Atunci, declar încheiate dezbaterile generale și trecem la votul asupra propunerii legislative.

Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative. Propunerea legislativă face parte

din categoria legilor cu caracter ordinar, Senatul este primă Cameră sesizată.

Supun votului dumneavoastră raportul de respingere.

Vă rog să votați.

Cu 93 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă, nicio abținere, raportul de respingere a fost adoptat,

motiv pentru care propunerea legislativă este respinsă.

*

Stimați colegi, până la ora 17.00 mai avem câteva minute.

Din partea Grupului PSD, doamna senator Lavinia Craioveanu.

Aveți cuvântul. Microfonul central.

Doamna vicelider.

Doamna Elena-Lavinia Craioveanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să propun modificarea programului de lucru: ca imediat după încheierea votului, cu o

pauză de 5 minute, să procedăm la întrebări și interpelări, fără să mai așteptăm până la ora prevăzută

inițial.

Mulțumesc frumos.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc pentru propunere.

Supun votului dumneavoastră modificarea programului.

Vă rog să votați.

Cu 94 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și nicio abținere, modificarea programului a fost

aprobată, motiv pentru care, după votul final de la ora 17.00, cu o pauză de 5 minute, începem sesiunea

de întrebări, interpelări și răspunsuri.

*

Stimați colegi,

Este aproape ora 17.00, motiv pentru care vom supune votului dumneavoastră propuneri

legislative cu caracter organic.

Punctul 1 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 7/2016 pentru

modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

(L595/07.11.2016)

Adoptată tacit de Camera Deputaților.

- 22 -

Comisia de fond, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital are raport

suplimentar de admitere, cu amendamente admise.

Caracterul legii: este organică.

Supun votului dumneavoastră întâi raportul, după care propunerea legislativă.

Supun votului dumneavoastră raportul.

Vă rog să votați.

Cu 64 de voturi pentru, 19 voturi împotrivă și 18 abțineri, raportul nu a fost adoptat.

A fost solicitată listă. Rog stafful să prezinte lista liderilor de grup.

Supun votului dumneavoastră respingerea propunerii legislative… (Discuții la prezidiu.)

Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă în forma inițiatorului.

Vă rog să votați.

Cu 61 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă și 10 abțineri, propunerea legislativă nu a fost

adoptată.

*

Punctul 2, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 165 din 16 mai 2013 privind

măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate

în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. (L51/20.03.2017)

Procedură de urgență.

Caracterul legii: este organică.

Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă.

Vă rog să votați.

Cu 84 de voturi pentru, 16 voturi împotrivă și 2 abțineri, propunerea legislativă a fost adoptată.

Punctul 3... (Discuții la prezidiu.)

La punctul 2, supun votului propunerea legislativă, primul vot a fost dat pentru raportul comisiei.

Vă rog să votați.

Cu 78 de voturi pentru, 20 de voturi împotrivă și nicio abținere, propunerea legislativă a fost

adoptată.

*

Punctul 3, pentru legile cu caracter organic, Proiectul de lege privind auditul statutar al

situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte

normative. (L117/15.05.2017)

Raportul comisiei este de admitere, cu amendamente admise, a proiectului de lege.

Supun votului dumneavoastră raportul comisiei, cu amendamente.

Vă rog să votați.

- 23 -

Cu 87 de voturi pentru, un vot împotrivă și 13 abțineri, raportul comisiei a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege.

Vă rog să votați.

Cu 89 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 11 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.

*

Ultimul punct pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcţionarilor publici – republicată. (L95/02.05.2017)

Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative.

Supun votului dumneavoastră raportul de respingere.

Vă rog să votați.

Cu 102 voturi pentru, raportul de respingere a fost adoptat, motiv pentru care propunerea

legislativă a fost respinsă.

(Tabela electronică de vot indică: 102 voturi pentru, un vot împotrivă și nicio abținere.)

*

Stimați colegi,

Având în vedere că mâine nu o să avem zi de plen pentru a prezenta și aproba programul de lucru,

vă supun votului dumneavoastră programul de lucru pentru săptămâna viitoare, care este următorul.

- luni, 5 iunie: zi liberă;

- marți, 6 iunie 2017: ora 12.30, şedinţa pregătitoare a Biroului permanent al Senatului; ora 13.00,

şedinţa Biroului permanent al Senatului; 14.00 – 16.00, lucrări în grupurile parlamentare; 16.00 – 18.00,

lucrări în plenul Senatului, ora 17.00, vot final asupra inițiativelor legislative cu caracter organic; 18.00

– 18.15, pauză; 18.15 – 19.45, întrebări, interpelări şi răspunsuri;

- miercuri, 7 iunie: 9.00 – 10.30, declaraţii politice; 10.30 – 13.00, lucrări în plenul Senatului,

ora 13..., după care urmează lucrări în comisiile permanente;

- joi, 8 iunie: lucrări în comisiile permanente;

- vineri, 9 iunie: activităţi în circumscripţiile electorale;

- sâmbătă, 10 iunie: activităţi în circumscripţiile electorale.

Dacă sunt intervenţii în ceea ce privește programul de lucru. Nu.

Atunci, supun votului dumneavoastră programul de lucru pentru săptămâna viitoare.

Vă rog să votați.

Cu 95 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și nicio abținere, programul de lucru pentru

săptămâna viitoare a fost adoptat.

*

Vă rog, domnule senator Mihai Fifor, Grupul PSD, aveți cuvântul. Microfonul central. (Discuții

în sală.)

- 24 -

Domnul Mihai-Viorel Fifor:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În opinia noastră, a fost o problemă tehnică la votul pe legea... pe Curtea de Conturi. Așteptăm

lista să vedem și contestăm acest vot, solicităm reluarea lui. (Discuții, vociferări în sală.)

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

În regulă. Așteptăm lista. (Discuții la prezidiu.)

Stimați colegi,

Invit la microfon pe liderul Grupului UDMR pentru a prezenta o situație cu care ne-am întâlnit

la punctul 1 din ordinea de zi la legea cu caracter organic... la votul legilor organice.

Vă rog. Domnul Cseke Attila. Microfonul 2.

Aveți cuvântul.

Domnul Cseke Attila-Zoltan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Problema este simplă, pe ordinea de zi am avut un desfășurător cu număr de ordine, pe punctul

1 era Proiectul de lege referitor la auditul financiar și modificarea unor acte normative, iar la vot a fost

o altă ordine de zi, înțelegem noi, deci a apărut o problemă de procedură, drept pentru care a intervenit

această chestiune.

Susținem necesitatea reluării votului pe acel punct.

Mulțumesc.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc pentru precizare, domnule senator.

Eu doresc doar să vă spun că am citit la punctul 1 la vot exact așa cum am prezentat, înțeleg că

este diferit de ce este prezentat pe site.

Ok, avem o propunere de reluare a votului.

Supun votului dumneavoastră reluarea votului la punctul 1 de pe ordinea de zi a votului final, și

anume: Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 7/2016 pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Mai fac încă o dată precizarea pentru toți colegii: vă rog să votați pentru reluarea votului.

Cu 71 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere, procedura a fost aprobată.

Supun votului dumneavoastră raportul comisiei, cu amendamentele admise. Cine e...

Vă rog să votați. (Discuții la prezidiu.)

- 25 -

Cu 72 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere, raportul comisiei, cu

amendamentele admise, a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă.

Vă rog să votați.

Din sală: Listă!

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

A fost solicitată listă. Vă rog, stafful să prezinte lista... pentru liderii de grup.

Cu 71 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere, propunerea legislativă a fost adoptată.

(Discuții în sală.)

Zero abțineri și un vot împotrivă!

*

Dați-mi voie să citesc, la finalul ședinței, nota pentru exercitarea de către parlamentari a

dreptului de sesizare a Curții Constituționale.

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a depus la secretarul general al Senatului, în vederea

exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarea lege:

1. Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții de Conturi.

Termenul pentru sesizare este de 5 zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun.

Termenul se calculează luând în considerare ziua anunțului de astăzi, 29 mai 2017.

Neavând alte puncte pe ordinea de zi, epuizând, facem o pauză de 5 minute și reluăm

activitatea cu sesiunea de întrebări, interpelări și răspunsuri.

Vă mulțumesc tuturor pentru implicare și pentru prezență.

Vă mulțumim și dumneavoastră, doamna Arcan, că ne-ați fost alături.

PAUZĂ

*

(Conducerea ședinței este preluată de domnul senator Remus Mihai Goțiu, vicepreședinte al

Senatului.)

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Bună seara!

Sunt Mihai Goțiu și, asistat de domnii senatori Adrian Țuțuianu și Ioan-Iustin Talpoș, voi

prezida sesiunea de întrebări, interpelări și răspunsuri, conform programului aprobat.

În deschidere o invit la microfon, din partea Grupului senatorial al PSD, pe doamna senator

Doina Federovici.

- 26 -

Doamna Doina-Elena Federovici:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Am o întrebare scurtă și o interpelare.

Voi începe cu întrebarea adresată domnului Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul transporturilor.

Obiectul întrebării: „Posibilitatea reînființării Postului de Revizie Vagoane Botoșani”.

Stimate domnule ministru,

La cabinetul meu parlamentar am primit în audiență reprezentanții a 19 salariați de la Post

Revizie Vagoane Botoșani, actualmente desființat, în prezent salariați ai Reviziei de Vagoane Suceava,

care au depus memoriul atașat prezentei și care au solicitat sprijin pentru reînființarea Postului de

Revizie Vagoane Botoșani.

Memoriul cuprinde pe larg motivele care stau la baza solicitării de reînființare a postului de

revizie, astfel încât, în acest moment, eu nu le voi mai da citire.

Având în vedere faptul că actuala conducere a SNTFC „CFR Călători” SA a reînființat o parte

din unitățile închise în anul 2013, vă adresez rugămintea, stimate domnule ministru, de a-mi transmite

dacă este posibilă reînființarea Postului de Revizie Vagoane Botoșani, lucru care ar asigura un

transport feroviar de călători corespunzător și pentru județul Botoșani.

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită considerație,

Senator PSD de Botoșani, Doina-Elena Federovici

Iar interpelarea este adresată doamnei Grațiela Gavrilescu, ministrul mediului.

Obiectul interpelării: „Situația infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice”.

Stimată doamnă ministru,

Programul de dezvoltare a infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice își propune

montarea, la nivel național, a 10 000 de dispozitive. Ținta este de a finanța acest proiect în așa fel încât

România să-și respecte angajamentele față de Uniunea Europeană și Comisia Europeană, în sensul în

care există o directivă europeană din 2014 referitoare la stațiile de încărcare și pe care România are

obligația să o implementeze din anul 2016.

Având în vedere că, în acest moment, prin Programul „Rabla Plus”, Guvernul României acordă

un bonus de 10 000 de euro pentru achiziția unui automobil electric, este de așteptat ca și infrastructura

pentru acest tip de autoturisme să se dezvolte corespunzător.

Cum în acest moment, în județul Botoșani, nu există nicio astfel de stație de alimentare a

mașinilor electrice, vă adresez rugămintea, stimată doamnă ministru, de a-mi comunica care este

stadiul de dezvoltare a acestui angajament european și ce suport legislativ este necesar pentru atingerea

acestui deziderat prevăzut inclusiv în programul de guvernare.

- 27 -

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită considerație,

Același senator PSD de Botoșani, Doina-Elena Federovici

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Îi mulțumim doamnei senator Doina-Elena Federovici, din partea Grupului parlamentar al PSD.

În continuare, îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PNL, pe domnul senator

Cătălin Dumitru Toma.

Domnul Cătălin Dumitru Toma:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Am o întrebare adresată domnului Viorel Ștefan, Ministerul Finanțelor Publice, din partea mea,

senator Cătălin Toma, Circumscripția electorală nr. 41, Vrancea, Grup parlamentar PNL.

Obiectul întrebării este: „Impozitarea multinaționalelor în România”.

Domnule ministru,

Companiile multinaționale care activează în statele membre UE nu vor mai avea cum să

ocolească impozitarea profiturilor realizate în țările unde își derulează afacerile, potrivit unei noi

directive adoptate recent la nivel european.

Această directivă subliniază că, în efortul de a-și reduce obligațiile fiscale globale, grupurile de

societăți au recurs din ce în ce mai mult la erodarea bazei impozabile și la transferul profiturilor.

Actualele priorități politice în ceea ce privește impozitarea internațională subliniază necesitatea de

garantare a faptului că impozitele sunt plătite acolo unde sunt generate profiturile și valoarea, mai

precizează noua reglementare, adăugând: „este esențial să se restabilească încrederea în echitatea

sistemelor fiscale și să se permită guvernelor să-și exercite în mod efectiv suveranitatea fiscală”.

În programul de guvernare asumat s-a insistat pe urgentarea aplicării Directivei nr. 1164/2016 a

Comisiei Europene care prevede impozitarea profiturilor multinaționalelor în țările în care acestea se

produc și se vor introduce alte măsuri care să determine reechilibrarea bugetului prin încasarea în

România a sumelor obținute sub formă de profit, cum ar fi: extinderea aplicării impozitării veniturilor

pentru toate companiile din România.

Având în vedere aceste aspecte, vă întreb, domnule ministru, care este stadiul de aplicare a

acestei directive în România?

Vă mulțumesc mult.

Solicit răspuns scris și verbal.

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Îi mulțumim domnului senator Cătălin Dumitru Toma, din partea Grupului parlamentar al PNL.

- 28 -

În continuare, îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul senator

Viorel Salan.

Domnul Viorel Salan:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Întrebarea mea este adresată domnului ministru al transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, iar

obiectul întrebării este cel referitor la: „Trecerea de nivel peste calea ferată în Proiectul «Reabilitare a

liniei de cale ferată Brașov – Simeria, componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația

trenurilor cu viteză maximă de 160 de kilometri la oră»”.

Stimate domnule ministru,

În cadrul programului săptămânal de audiențe al biroului parlamentar teritorial, un grup de

cetățeni din municipiul Orăștie mi-au adus la cunoștință următoarea situație:

În cursul realizării Proiectului „Reabilitare a liniei de cale ferată de mare viteză Brașov – Simeria,

componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteză de maximum 160 de

kilometri la oră”, continuarea modernizării în forma actuală a tronsonului de cale ferată desființează,

practic, drumurile DC379 și DC401, drumuri de exploatare folosite de proprietari pentru accesul către

terenurile agricole aflate dincolo de calea ferată, cu o suprafață totală de peste 100 de hectare.

Având în vedere cele de mai sus, aș dori să vă întreb care este soluția prevăzută în proiect

pentru rezolvarea acestui aspect și dacă a fost convenită împreună cu reprezentanții unității

administrativ-teritoriale de pe raza căreia își desfășoară activitatea.

Vă mulțumesc.

Solicit răspuns în scris.

Senator al Partidului Social Democrat, de Hunedoara, Viorel Salan

Vă mulțumesc.

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Îi mulțumim domnului senator Viorel Salan, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PNL, pe domnul Romulus Bulacu.

Domnul Romulus Bulacu:

Mulțumesc, domnule președinte.

O întrebare către domnul Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul transporturilor.

Obiectul întrebării: „Datele aferente pentru Secțiunea 6, Autostrada Pitești – Sibiu”.

Domnule ministru,

Autostrada Pitești – Sibiu a fost și este unul dintre cele mai discutate și controversate proiecte

de infrastructură rutieră din ultimul deceniu. Proiectul în sine este unul destul de anevoios din cauza

traversării munților, dar și unul spectaculos și necesar, atât prin prisma nevoilor românești, cât și din

- 29 -

perspectiva priorităților europene. Studii de fezabilitate, promisiuni politice, licitații lansate, anulate și

iar reluate, toate s-au întâmplat în decursul a 6-7 ani.

Traseul întreg al autostrăzii Sibiu – Pitești, în lungime de aproximativ 123 de kilometri, este

compus din șase secțiuni:

- Secțiunea 1 – Sibiu – Boița, de la kilometrul 0 la kilometrul 15, asigură legătura între DN7

(Defileul Oltului), prin continuarea autostrăzii existente;

- Secțiunea 2 – Boița – Racoviță, de la kilometrul 15 la kilometrul 43, leagă localitatea Boița cu

localitatea Racoviță;

- Secțiunea 3 – Racoviță – Văleni, de la kilometrul 43 la kilometrul 72, asigură continuitatea

autostrăzii prin Valea Băiașului, făcând conexiunea dintre Defileul Oltului și Defileul Văii Topologului;

- Secțiunea 4 – Văleni – Curtea de Argeș, de la kilometrul 72 la kilometrul 90, traversează

Valea Topologului, face conexiunea cu localitatea Curtea de Argeș;

- Secțiunea 5 – Curtea de Argeș – Pitești, de la kilometrul 90 la kilometrul 123, leagă

localitatea Curtea de Argeș cu orașul Pitești și autostrada existentă;

- Secțiunea 6 – reabilitarea a 14 kilometri de drum național, respectiv DN73 fiind drum de

legătură între nodul rutier Tigveni și Râmnicu Vâlcea, precum și construcția a 2,5 kilometri de drum nou.

Din declarațiile dumneavoastră cunoaștem că, în luna iunie, va fi demarată procedura de

proiectare și de execuție pentru Secțiunile 1 și 5 și că, undeva în luna iulie, intenționați să demarați

aceeași procedură și pentru Lotul 4.

Ulterior, în funcție de rezultate, ați anunțat că veți putea înainta termene și pentru Loturile 2 și

3. Nu se mai discută nimic despre Secțiunea 6, care leagă Râmnicu Vâlcea de această autostradă.

Pe cale de consecință, domnule ministru, cu autoritatea de care dispuneți și pentru o informare

corectă, vă rog să-mi comunicați:

1. Când estimați că va fi demarată procedura de proiectare și execuție pentru Lotul 6, Tigveni –

Râmnicu Vâlcea?

2. Care sunt concret detaliile tehnice ale acestei secțiuni?

Solicit răspuns scris.

Senator Romulus Bulacu, Grupul PNL, Circumscripția electorală 40, Vâlcea

Vă mulțumesc.

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Îi mulțumim domnului senator Romulus Bulacu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Din partea Grupului parlamentar al USR, îl invit la microfon pe domnul senator Dan Lungu.

Domnul Dan Lungu:

Bună seara, domnule președinte de ședință!

- 30 -

Stimați colegi,

Am o interpelare scurtă în această seară, adresată domnului Cristian-Ioan Videscu, secretar de

stat la Departamentul Centenar.

Obiectul interpelării: „Situația Fondului Centenar”.

Stimate domnule secretar de stat,

Unul dintre obiectivele asociate Centenarului în Programul de guvernare 2017 – 2020 este cel

de constituire a unui Fond Centenar.

Care este în prezent situația acestui fond, în condițiile în care, în anul 2017, România va marca

singurele victorii de front existente în Primul Război Mondial, cele de la Mărăști, Mărășești și Oituz?

Vă mulțumesc.

Solicit răspuns scris.

Senator Dan Lungu, USR, Circumscripția nr. 24, Iași

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Îi mulțumim domnului senator USR Dan Lungu.

Îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul senator Victorel Lupu.

Domnul Victorel Lupu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Doresc să adresez o interpelare doamnei Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul

dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.

Obiectul interpelării: „Stadiul implementării Programului Național de Cadastru și Carte

Funciară 2015 – 2023”.

Stimată doamnă ministru,

Prima lege pentru organizarea cadastrului, bazată pe lucrări de geodezie și topografie, în care se

legiferează și introducerea cărților funciare, a fost Legea nr. 93/1933. Cadastrul național, conform

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, este conceput ca un sistem informațional al

terenului, constituit din cadastrul general, organizat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate

Imobiliară, și cadastrele de specialitate, organizate de ministerele de resort, care se sprijină pe

cadastrul general.

Un sistem cadastral funcțional este un sistem de bază, raportat la estimarea capitalului și

resurselor disponibile pentru Guvern, companiile particulare și persoanele fizice sau juridice. Până în

prezent, numărul de imobile gestionate de sistemul național informatic integrat de cadastru și carte

funciară este de aproximativ 9 744 262, reprezentând doar 24,36% din totalul de imobile din România

(de aproximativ 40 de milioane).

- 31 -

Este de notorietate publică faptul că lipsa cadastrului național ridică mari probleme fermierilor.

Pericolul principal este dat de imposibilitatea de accesare a subvențiilor pentru majoritatea covârșitoare

a producătorilor agricoli. Faptul că, în viitor, se intenționează ca plățile directe să fie făcute pe fermă și

nu pe hectar, dar și împrejurarea că se evită din ce în ce mai mult cumpărarea de terenuri neintabulate

creează mari probleme în gestionarea situațiilor juridice a imobilelor.

În anul 2015 a fost lansat Programul Național de Cadastru cu scopul de a realiza, cu titlu gratuit,

planurile cadastrale ale tuturor imobilelor din România. În același an, Agenția Națională de Cadastru și

Publicitate Imobiliară a anunțat că locuințele din 63 de comune vor fi incluse în prima fază a lucrărilor de

cadastru general gratuit prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015 – 2023. Sumele

estimate pentru realizarea activităților din acest program național în perioada 2015 – 2023 se cifrează

la aproximativ 4 miliarde de lei. Este foarte adevărat că programul îi va ajuta pe deținătorii de terenuri

să-și clarifice situația juridică a proprietăților lor, dar creează și premizele comasării terenurilor

agricole pentru o exploatare eficientă și cu randament ridicat. În prima etapă a derulării programului

sus-menționat, în județul Iași au fost selectate doar trei UAT-uri.

Aș dori să știu ce pași prevede în continuare desfășurarea acestui program la nivel național, în

general, dar pentru municipiul și județul Iași, în mod special. Spre exemplu: care sunt unitățile

administrativ-teritoriale din județul Iași în care se vor desfășura proceduri de înregistrare a imobilelor,

cu precizarea resurselor financiare repartizate, termenelor de realizare, precum și a responsabilităților

corespunzătoare.

Solicit un răspuns scris.

Cu deosebit respect,

Victorel Lupu, senator, Circumscripția electorală nr. 24, Iași

Mulțumesc.

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Mulțumim domnului senator Victorel Lupu, din partea Grupului senatorial al PSD.

Din partea Grupului USR, o să citesc și eu interpelarea din această seară.

(Domnul senator Remus Mihai Goțiu, vicepreședinte al Senatului, se deplasează la microfonul

central pentru a lua cuvântul.)

Bună seara!

Interpelarea din această seară este adresată ministrului economiei, domnul Mihai Tudose.

Stimate domnule ministru al economiei Mihai Tudose,

2017 este anul în care România este în plin proces de elaborare a strategiei prin care își va

exploata resursele minerale ale subsolului pentru următorii 20 de ani. Direcția care va fi decisă trebuie

să ia în considerare o dublă provocare: pe de o parte, să facă ordine în haosul care stăpânește

- 32 -

administrarea actuală a resurselor țării de către instituțiile responsabile, pe de altă parte, să răspundă de

facto, nu doar declarativ, celei mai mari probleme a lumii contemporane – schimbările climatice.

În legătură cu prima provocare, recent, destul de recent, în decembrie 2016, Raportul Curții de

Conturi privind auditul financiar și de performanță al instituțiilor statului relevă mari probleme în

activitatea desfășurată de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM). Redevențe

neactualizate și neîncasate de stat de la companii, (unele dintre ele menținute, oricum, la un nivel

jenant), resurse neinventariate, licențe acordate unor companii aflate în imposibilitatea de a oferi

garanții financiare suficiente, precum și altele reprezintă câteva dintre multele nereguli care compun

tabloul unei administrări iresponsabile. Dintre toate aceste practici, industria (reprezentând în multe

cazuri corporații mai mult sau mai puțin cunoscute, mai mult sau mai puțin responsabile, grupuri de

interese mai mult sau mai puțin legitime) iese câștigătoare, pe când comunitățile locale, în particular, și

cetățenii români, în general, mediul și patrimoniul cultural, bugetul sănătății ori resursele pentru

dezvoltări sustenabile alternative rămân mereu în pierdere.

Documentul la care Ministerul Economiei am înțeles că a început să lucreze, Strategia

Industriei Miniere 2017 – 2035, trebuie să pună interesul statului român în prim-plan și să integreze

principii europene esențiale pentru dezvoltarea durabilă, promovarea economiei circulare, implicarea

participativă a comunităților afectate de minerit pe toată durata de viață a activităților miniere, soluțiile

de dezvoltare sustenabilă a comunităților locale după închiderea minelor și, atenție, transparența ca

principiu de bază și de nenegociat. Nu în ultimul rând, nu mai putem discuta în 2017 de nicio

dezvoltare industrială care intră în interacțiune cu mediul natural, fără a ține cont de principiile și

normele Acordului de la Paris privind schimbările climatice, acord pe care, țin să vă reamintesc,

domnule ministru, România l-a adoptat cu o largă majoritate în această primăvară în Senat (cu 105

voturi „pentru” și 2 „împotrivă”).

Pentru ca textul final al Strategiei Industriei Miniere să cumuleze toate acestea, pentru a evita

viitoare controverse, contestări ori chiar conflicte sociale, precum cele generate de proiectul primitiv și

ilegal de la Roșia Montană, dar și altele asemenea, până la urmă, pentru ca o asemenea strategie să și

poată fi aplicată, elaborarea ei nu poate continua fără participarea tuturor părților cu interese legitime

în domeniu. Pentru aceasta, Ministerul Economiei trebuie să reunească la aceeași masă: reprezentanții

industriei extractive, ai instituțiilor publice din domeniu, aleși locali, dar și membri ai unor asociații

din comunitățile locale vizate de proiecte miniere, membri ai organizațiilor de mediu, pentru apărarea

patrimoniului cultural și ai drepturilor omului, membri ai unor sindicate și ai asociațiilor profesionale

afectate de minerit (crescători de animale, mici fermieri, turism și așa mai departe). Sper ca istoria

recentă să fi oferit suficiente învățăminte tuturor decidenților politici pentru a înțelege unde se poate

ajunge atâta timp cât dezbaterea publică e mimată, se desfășoară doar cu o parte a actorilor interesați

- 33 -

ori, pur și simplu, e ignorată. Țin să vă reamintesc că suntem în 2017, informațiile publice și abuzurile

nu mai pot fi ținute „la secret”, iar cetățenii români au demonstrat cu vârf și îndesat în ultimii ani că își

cunosc drepturile și că sunt dispuși să lupte pentru respectarea lor într-un mod care a devenit model și

pentru cetățenii din alte țări europene.

Pentru a nu porni cu stângul în elaborarea strategiei amintite, vă solicit, domnule ministru, să-mi

comunicați următoarele:

1. Care este calendarul elaborării Strategiei Industriei Miniere 2017 – 2035?

2. Care sunt reprezentanții industriei și cei ai instituțiilor publice invitați să participe la

dezbateri?

3. Care sunt ONG-urile de mediu, de patrimoniu și pentru drepturile omului invitate să

participe la dezbatere? Care a fost criteriul pe baza căruia au fost selectate și, dacă nu există, care este

motivul neincluderii lor în grupurile de lucru?

4. Care sunt reprezentanții comunităților locale unde se desfășoară sau urmează să se

desfășoare activități de minerit, invitați să participe la dezbatere? Dacă aceștia nu există, care este

motivul neincluderii lor în grupurile de lucru?

5. Care sunt ceilalți actori invitați să participe la grupurile de lucru?

6. Dacă nu ați luat în calcul până acum includerea unora dintre cei enumerați în grupul de lucru

pentru elaborarea Strategiei Industriei Miniere 2017 – 2035, sunteți dispuși să remediați acest lucru?

Dacă da, în ce mod?

Vă rog să-mi transmiteți răspunsurile la prezenta interpelare în scris.

Mihai Goțiu, senator USR de Cluj

Mai este și o întrebare, doar menționez că este adresată ministrului mediului, doamnei Grațiela

Gavrilescu, și privește „Modul în care poate fi autorizată legal o parcare în Parcul Tineretului din

București”.

De asemenea, la întrebările legate de acest subiect voi solicita răspunsuri în scris.

Vă mulțumesc.

(Domnul senator Remus Mihai Goțiu, vicepreședinte al Senatului, revine la prezidiu.)

În încheiere, o să-i citesc și pe cei care au mai depus interpelări și întrebări în această seară.

Interpelări:

- din partea Grupului parlamentar al PSD: Miron-Alexandru Smarandache, Vasile Ilea, Adrian

Țuțuianu, Ștefan Mihu;

- din partea Grupului parlamentar al PNL: Iancu Caracota, Eleonora-Carmen Hărău,

Marius-Petre Nicoară, Cătălin-Daniel Fenechiu, Eugen Pîrvulescu, Ioan Cristina;

- 34 -

- din partea Grupului parlamentar al USR: Silvia-Monica Dinică, George-Nicolae Marussi,

Florina-Raluca Presadă;

- din partea Grupului parlamentar al PMP: Vasile-Cristian Lungu și Gheorghe Baciu.

Întrebări:

- din partea Grupului parlamentar al PSD: Miron-Alexandru Smarandache, Adrian Țuțuianu,

Liliana Sbîrnea și Ștefan Mihu;

- din partea Grupului parlamentar al PNL: Siminica Mirea, Eleonora-Carmen Hărău, Iancu

Caracota, Costel Șoptică, George-Cătălin Stângă, Eugen Pîrvulescu și Ioan Cristina;

- din partea Grupului parlamentar al USR: Florina-Raluca Presadă, Nicu Fălcoi, Silvia Dinică;

- din partea Grupului parlamentar al ALDE: Scarlat Iriza;

- și Vasile-Cristian Lungu.

Au primit întrebări…, au primit răspunsuri, pardon: Cătălin Dumitru Toma, de la PNL, din

partea Ministerului Educației Naționale, de la secretarul de stat Petru Andea; Cristian Vasile-Lungu, de

la PMP, din partea Ministerului Finanțelor, răspuns de la secretarul de stat Attila György; tot Lungu

Cristian-Vasile, de la PMP, a primit răspuns de la Ministerul Afacerilor Interne, din partea secretarului

de stat Cristina Manda.

Iar la două întrebări ale aceluiași senator, Vasile-Cristian Lungu, de la PMP, Ministerul

Afacerilor Externe și Ministerul Transporturilor au solicitat amânare; de asemenea, la o interpelare,

Vasile-Cristian Lungu, de la PMP, a primit o solicitare de amânare din partea Ministerului Sănătății.

Aceasta a fost sesiunea de întrebări, interpelări și răspunsuri de astăzi, 29 mai, coordonată de

subsemnatul, Mihai Goțiu, asistat de secretarii Adrian Țuțuianu și Ioan-Iustin Talpoș.

Vă doresc o seară cât mai plăcută în continuare!

Ședința s-a încheiat la ora 17.45.