Şcoala Bioconceptuala

Şcoala Bioconceptuala

Faptul magic între sacru şi demonic

Şcoala Bioconceptuală_____________________________________Faptul magic

Descântecele

Utilizarea descântecului, în care traco-dacii par să fi fost experţi, reprezintă o practică universală, vizând utilizarea magică a „puterii cuvântului", în multiplele sale forme, începând de la incantaţia magică a sacerdoţilor occidentali, până la recitarea mantrei de către iniţiaţii orientali. Practicile terapeutice ale traco-geţilor, presupunând vindecarea „sufletului" pentru optimizarea trupului, se subordonează principiului medical integralist, respectiv practicii medicale holistice, care acţionează asupra întregului pentru a vindeca partea.

Corespondenţa dintre trup şi suflet reprezintă o unitate filozofică pe care dacii o cunoşteau bine, aceea dintre sănătatea cugetului şi sănătatea trupului, respectiv o unitate psihosomatică, care presupune acţiunea asupra „corpului subtil", energo-informaţional, în termeni moderni, pentru vindecarea „corpului fizic". Principiul unităţii dintre medicina alopată şi cea complementară transpare din aceste practici.

Puterea cuvântului de a acţiona asupra substratului biologic derivă din faptul că ele, cuvintele, poartă în miez date foarte exacte despre lucrarea de înviere fiind, din acest punct de vedere, cele mai precise mecanisme de punere în mişcare a magiei biologice.

Descântecele se clasează în Magia personală. Explicaţia modernă este că ele se fac cu ajutorul voinţei, acţionând asupra fluidelor planului astral, sau mai degrabă asupra elementelor fluidice care s-ar găsi acolo. Aşadar, acestea ar fi lansate într-o direcţie oarecare, animate de o anumită mişcare vibratorie şi plasate în aceeaşi stare astrală, asemeni corpului astral al fiinţei asupra căreia vrem să acţionăm. Ele caută să se pună în armonie cu aceasta, contactând astfel corpul astral al ţintei.

Dacă în tradiţia primă a traco-geto-dacilor, bărbaţii erau prin excelenţă cei care stăpâneau secretele comunicării cu transcendentul, având implicit şi darul de vindecători, această competenţă, pe măsură ce a devenit tot mai utilitară, a fost transferată treptat femeilor.

în consecinţă, de sute de ani deja, majoritatea practicilor terapeutice tradiţionale sunt asociate cu doftoroaiele, moaşele satului, vraci, descântători, etc. Dacă pentru zilele noastre aceste denumiri au o conotaţie rizibilă, pentru perioada arhaică ele aveau o greutate cu totul aparte, întrucât trimiteau la persoane capabile să opereze în planurile subtile ale existenţei, în zonele magice ale fiinţării cosmice şi umane.

Descântecul poate fi considerat nu doar o simbolistică literar-folclorică, cum îndeobşte se face, ci o practică terapeutică complexă ce conjugă benefic :

-efectele de rezonanţă ale complexului sonor mcantat (descântecul).

Cojocariu Emil_____________________________________________Pag. 1

Şcoala Bioconceptuală_____________________________________ Faptul magic

-efectul de pozitivare psihică, conştientă sau subconştientă, generată de conţinutul textului recitat.

-consecinţele terapiilor complementare asociate (farmaceutice, bioenergetice, etc).

în funcţie de descântec putem deosebi următoarele categorii de intervenţii:

-descântece, care activează cu prioritate asupra trupului omenesc, prin intermediul unor mijloace cum ar fi ingredientele fitoterapeutice şi farmaceutice, sunetele - muzicalitatea şi sonoritatea cuvântului, dansul -mişcarea, gestualitatea, imaginea - simbolistica figurilor, a culorilor, etc.

-descântece preponderent informaţional-energetice, care orientează acţiunea terapeutică asupra componentei „radiant-informaţionale" a organismului uman, prin mijloace precum sugestia subconştientă, în multiplele sale ipostaze, de la cea hipnotică la cea placebo, bioenergoterapia, acţionând în multiple forme asupra corpurilor subtile ale omului, prin preluare sau cedare de energie-informaţie şi în sfârşit, spiritoterapia, acţionând la nivelul inconştientului, prin mobilizarea arhetipurilor majore.

-descântecele sinergice acţionează atât la nivelul fizic cât şi la nivelele mai profunde energo-informaţionale. Acestea sunt cele mai des întâlnite descântece ele cuplând strategiile biofizice cu cele psihomentale. Instrumentul de interfaţă între aceste strategii este reprezentat de sunet, complexul sonor al vocii umane.

Cercetări riguroase denotă că, prin vibraţiile pe care le declanşează, sunetele vocii umane acţionează pozitiv sau negativ la nivelul structurilor biologice, la nivelul organelor, al glandelor endocrine, al sistemului energetic uman (chakre). Spre exemplu, s-a dovedit că prin simpla rostire cu o anumită tonalitate (înaltă) şi frecvenţă a vocalelor A, E, I, O, U şi prin repetarea lor lentă, de câte trei ori, pe fondul expiraţiei, se generează efecte de rezonanţă, care optimizează funcţionarea sistemului neuro-vegetativ. O interpretare fonologică a sunetelor, corelată cu cercetarea efectelor lor denotă că :

- A, senin şi grav, acţionează asupra gâtlejului, părţii superioare aplămânilor, asupra creierului.

- E, trezeşte simţurile şi tonifică glandele tiroidiene.- I, care este „vesel", se pronunţă cu un surâs pe buze, invadează

craniul.- O, sunet frumos şi profund, face să vibreze cutia toracică şi

diafragma, propagându-se în abdomen până la glandele genitale,efectuând un oportun masaj intern.

- U, face să vibreze corzile vocale şi ceafa.

Cojocariu Emil

Şcoala Bioconceptuală______________________________________Faptul magic

Dacă vocalele asigură o curgere neântreruptă a respiraţiei, consoanele întrerup respiraţia, care apoi este brusc eliberată. La rândul ei, limba elaborează şi modelează specific sunetele articulate. Tocmai aceste mecanisme generatoare a unor fenomene de rezonanţă specifică, respectiv bio-psihologică, explică deja efectele de „putere ale incantaţiei verbale", în rândul cărora rostirea numelui ocupă un loc privilegiat. Să ne reamintim în acest sens vechea convingere a românilor că „cine stăpâneşte numele, stăpâneşte sufletul", practica terapeutică populară a schimbării numelui copilului îmbolnăvit din motive necunoscute, practica întineritoare a chiuitului din timpul dansului sau al cântecului de veselie, vibraţia sonoră a incantaţiei magice sau a descântecului. Toate aceste practici arhaice validează adevărul unei vechi cugetări:

„Sufletul se află în grai, iar graiul este arma sau vâsla conducătoare cu care omul îşi croieşte drumul în lume".

Dar să ne mai întoarcem la descântătoare. Prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinească o descântătoare este să fie curată, adică să nu fie „la lună", să nu fi avut în ziua aceea sau de multă vreme contact cu un bărbat (dacă este bătrână), să fie spălată şi primenită. Unele descântătoare postesc în ziua când au să descânte. Altele, înainte de a rosti descântecul, îşi fac cruce, bat câteva mătănii, zic „Doamne ajută" sau „Tatăl nostru" şi apoi încep să descânte. Babele sunt convinse că darul de a lecui îl au de la Maica Domnului sau de la Iele, în urma unei boli grele, când sufletul lor este purtat de Iele prin văzduh, timp în care învaţă să vindece. De asemeni cred că le vine în ajutor Sfânta Vineri, pe care o serbează prin nelucrare şi post.

Ca să aibă leac, descântecul trebuie să îl furi. Tragi cu urechea când baba descântă şi-1 înveţi „prin furarea şoaptelor". Descântecul nu trebuie spus nimănui, căci altfel îşi pierde leacul. Când a învăţat cineva un descântec, înainte de a se apuca să descânte cuiva, trebuie să se ducă la o salcie şi să zică :

„cum s-a prins salcia aceasta de pământ, aşa să se prindă şi descântecul meu".

în genere, pentru lecuit, babele descântă în zilele de post sau „de sec", adică lunea, miercurea şi vinerea, ca să sece boala, dar se poate descânta şi în celelalte zile lucrătoare ale săptămânii, când este nevoie absolută. Duminica nu se descântă niciodată. De asemeni, nu este îngăduit a se descânta într-o zi de sărbătoare sau în săptămâna mare. Unele descântece se repetă de 9 ori pe zi. Atunci se descântă de 3 ori dimineaţa, de 3 ori la prânz şi de 3 ori seara, înainte de asfinţitul soarelui. Niciodată nu se descântă când este lună nouă sau când creşte luna, ci întotdeauna când este luna „pe sfârşite", ca să se sfârşească şi boala. Descântecul ca să aibă şi leac, trebuie să fie răsplătit. Nici o descântătoare

Cojocariu Emil________________________________________________Pag- 3


nu descântă fără plată. Banii nu se dau babei în mână, ci se pun pe masă, de unde îi va lua mai târziu.

Se cunosc descântece pentru 60 de boli, dar rar sunt babe care să ştie să descânte pentru 15-20, dar toate se pricep să descânte de deochi. Bolile pentru care se poate descânta sunt cele ale gâtului, pieptului, aparatului circulator, sângelui, gurii, stomacului şi intestinelor, organelor sexuale, pielii, creierului şi sistemului nervos, ochilor, urechilor. Se mai poate descânta pentru bolile infecţioase, bolile copiilor, ca şi pentru leziuni.

Mai toate descântecele sunt alcătuite din versuri în care rima este formată uneori de o simplă asonantă sau lipseşte cu totul. Unele sunt foarte lungi, având peste 150 de versuri, iar altele sunt foarte scurte. Spre exemplificare, Marcellus Empiricus, care a trăit în secolul al V-lea, ne recomandă pentru oprirea curgerii sângelui, descântecul „socnon, socnon" rostit de şapte ori sau de câte ori vrei, sau „sirimo, sirimo" repetat de 99 de ori. Acestea au valoarea unei mantre, fiind lipsite de înţeles.

Toate descântecele se adresează sau puterilor cereşti sau duhurilor întunericului, ca să-i scoată suferindului boala din corp şi să-1 facă sănătos. Dar modul în care este făcută cererea sau invocaţia către aceste puteri supranaturale variază de la boală la boală şi adesea de la descântec la descântec. în afară de descântecele în care Divinitatea sau duhurile necurate sunt invocate direct, mai sunt altele în care este intercalat un

A.

episod epic, o povestire asupra provenienţei bolii, un dialog, etc. In alte descântece, se elimină unul câte unul, până la cel din urmă, elementele care se presupune că au provocat boala sau se recurge la o comparaţie, invitându-se în mod simbolic duhul necurat sau boala să dispară aşa cum a dispărut şi elementul comparativ. în altele se pomeneşte de anumite lucruri sau fiinţe imposibile şi se invită boala, adică duhul care a provocat-o, să revină în trupul omului numai când aceste imposibilităţi se vor realiza.

în felul acesta, descântecele deosebindu-se mult unele de altele după cum sunt alcătuite, se pot grupa în câteva tipuri distincte :

1. Rugăminte.2. Poruncă însoţită adesea de ameninţări şi ocări.3. Blestem.4. Eliminare.5. Enumerare.6. Descreştere.7. Paralelisme.8. Dialog.9. Poveste cu elemente epice.10. Imposibilităţi.

Cojocariu Emil _____________________________________________Pag. 4

Şcoala Bioconceptuală______________________________________ Faptul magic

Descântecele rugăminte - După credinţa poporului, mare parte din boli fiind trimise de Dumnezeu ca pedeapsă, de Maica Precistă, de sfinţi sau de alte fiinţe supranaturale plăcute lui Dumnezeu, pentru că omul, cu ştire sau fără ştire, a comis un păcat mai mare sau mai mic, care i-a supărat, bolnavul le cere adesea vindecare prin descântece, sub formă de rugăminte. Această rugă se face firesc, prin intermediul descântătoarei.

Descântecele poruncă, blestem - Pentru a îndupleca duhurile necurate, care i-au trimis omului boala în trup, să se îndepărteze de la el şi să îl lase în pace, descântătoarele se roagă şi de ele să se îndure de bolnav, dar cazurile acestea sunt rare. In genere nu sunt rugate, ci poftite în mod politicos să iasă afară din corpul bolnavului. Deoarece în cele mai multe cazuri, duhurile necurate nu prea se îndură să părăsească prada pe care au pus ghearele şi nu-1 slăbesc, cu una cu două, pe bietul bolnav, se recurge la ameninţări. Prin acestea, descântătoarea caută să le înfricoşeze cu tot soiul de pedepse şi chinuri groaznice. De la ameninţări trece la ocări şi de la acestea la blesteme. Duhului necurat, izgonit din trupul omului, i se porunceşte să se ducă în anumite locuri unde să se aciueze.

Descântecele eliminare - Sunt anumite boli pentru care se recită un descântec care are menirea să alunge suferinţa, nu dintr-o dată, ci eliminându-se una câte una, părticică cu părticică, fiecare din manifestările ei. Formula care se recită porneşte de obicei de la numărul 9, trece apoi la 8, după aceea la 7, şi tot eliminând câte o unitate, isprăveşte cu 0, care indică stadiul la care trebuie să ajungă boala. Este un fel de îndrumare dată demonului bolii, să urmeze la fel şi să plece încetul cu încetul din corpul bolnavului.

Descântecele enumerare - O credinţă veche ne spune că trebuie să cunoşti numele demonului, dacă vrei să pui stăpânire pe el şi să îl sileşti să te asculte. Astfel se explică de ce, în foarte multe descântece, se invocă numele bolii, însoţindu-1 de tot felul de epitete, care sunt de fapt numele a tot atâţia demoni, încercându-se astfel să se dea de urma lui, nimerindu-i numele şi originea.

Descântecele cu paralelism - Prin comparaţie cu diferite vietăţi care se potolesc la un moment dat, sau cu anumite lucruri care se curăţă de obicei, i se dă duhului necurat indicaţia să facă şi el la fel, să se potolească şi să se cureţe din trupul bolnavului.

Descântecele cu imposibilităţi - Demonul bolii se teme de lucrurile nefireşti, de lucruri pe care mintea lui îngustă nu le poate pricepe şi de care caută să se ferească. De aceea, în unele descântece, se pomeneşte de unele lucruri imposibile, de acţiuni de necrezut, pe care o minte sănătoasă nu le poate concepe. Toate acestea cu scopul de a impresiona adânc duhul încuibat în trupul bolnavului şi a-1 determina să-1 părăsească.

Cojocariu Emil ________________________________________________Pag. 5


Una din caracteristicile esenţiale ale descântecului românesc este întrebuinţarea a diferite obiecte de care se slujeşte lecuitoarea, în timp ce descântă. Aceste obiecte au ca scop să ameninţe demonul bolii. Această ameninţare se face cu obiecte tăioase sau ascuţite, cu o nuia de alun, în descântecele de muşcătură de şarpe, căci alunul este „naşul şarpelui" şi se teme grozav de el, cu o mătură sau numai cu un fir, cu usturoi, de care fug toate duhurile rele, cu o cruce, cu tămâie şi alte lucruri sfinţite de care demonul bolii fuge. Ele mai au ca scop să execute o acţiune analogică asupra bolii care, imitând pilda indicată de întrebuinţarea obiectului ori de însuşirile lui speciale, sau de lucrările săvârşite cu acesta în timpul descântecului, s-o determine a părăsi corpul suferindului.

Unele lucruri întrebuinţate la descântat au virtuţi deosebite dacă îndeplinesc anumite condiţii, dintre care amintim : să fie de furat, de găsit, părăsite, cumpărate fără tocmeală, etc. Afară de obiectele pomenite mai sus, descântătoarea se foloseşte şi de obiecte din lemn sau metal, unelte şi vase, lucruri comestibile, plante şi minerale, părţi de animale sau materii organice, al căror rol nu este întotdeauna bine definit. Corpurile medicamentoase, sau acelea ce urmează a sluji ca leacuri la boala pentru care se descântă stau mai totdeauna pregătite, la îndemâna lecuitoarei, în tot timpul descântecului, pentru ca magia cuvintelor rostite să-şi execute acţiunea şi asupra lor, făcând astfel să crească puterea lor curativă. Apa neâncepută joacă un rol foarte important în medicina magică a românilor. Alături de această apă specială se mai foloseşte apa de la Bobotează, agheazma, rouă, etc.

Deochiul

Deochiul formează în folclorul multor popoare (jetura la italieni) un capitol a cărui dezvoltare a dat naştere la studii speciale, asupra obiceiurilor şi descântecelor de această afecţiune, care nu este în fapt decât o variantă a influenţelor hipnotice, având tulburări manifestate prin dureri mari de cap, vărsături, ameţeli, câscare, somnolenţă, etc, fenomene ce se observă de obicei când deşteptarea subiecţilor hipnotizaţi nu se face conform unor reguli şi măsuri de prevenire a accidentelor. Deochierea este deci, pentru cei ce cunosc hipnotismul, un fenomen de „fascinare".

Deochiul se poate provoca prin simpla uitătură sau cu vorba.O singură privire este adesea de ajuns ca să zdruncine sănătatea

cuiva, sau să aducă într-un fel sau altul vătămare, nu numai omului, în special copilului, ci chiar vitelor şi plantelor. Ba chiar, lucru de necrezut, efectele acestei priviri sunt resimţite chiar de obiectele neânsufleţite. Această uitătură, căreia i se atribuie o putere magică aşa de mare, este îndreptată adesea către cineva sau ceva fără nici o răutate, fără nici un

Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 6


gând de a-i produce vătămare. Ba chiar dimpotrivă, ea poate să fie plină de dragoste sau admiraţie. Puterea dăunătoare a acestei priviri este, în cazul acesta, independentă de vomţa lui, e un fel de vrajă involuntară, provocată de însuşirea nenorocită pe care o are de a deochia. Această însuşire o au unele persoane de la naştere, iar altele o capătă mai târziu, datorită unor anumite împrejurări. îşi poate închipui oricine cât de primejdioasă poate deveni această uitătură, când este îndreptată cu invidie sau cu ură asupra cuiva, când pizmuitorul râvneşte la fericirea altuia. în cazul acesta, acţiunea vătămătoare a privirii deochetorului e voluntară, invidiosul doreşte cu tot dinadinsul să facă rău şi victima resimte imediat urmările acestei acţiuni.

Când cineva exprimă prin cuvinte admiraţia de care este cuprins faţă de o persoană frumoasă, sănătoasă, fericită sau înzestrată cu calităţi deosebite, ori dacă aduce laude peste măsură aceluia ce posedă aceste însuşiri, deochiul este gata. Ba însuşi vorbitorul se poate deochia singur, când arată cu vorba că este pe deplin mulţumit de starea sa, sau dă de înţeles că este peste măsură de fericit. Singurul mijloc de a evita urmările acestor laude exagerate este expresia „să nu-i fie de deochi" sau „de nu m-aş deochia".

Grecii şi romanii îşi închipuiau că sănătatea deplină, frumuseţea neobişnuită, bunăstarea cea mulţumitoare sau fericirea desăvârşită aţâţau invidia zeilor. Aceştia nu priveau întotdeauna cu ochi buni fericirea oamenilor şi făceau adesea tot ce le stătea în putinţă să nimicească această fericire, să transforme traiul acelora pe care îi invidiau într-o viaţă amărâtă, plină de tot felul de necazuri. De aceea, lauda peste măsură se întrebuinţa ca un mijloc şiret de către cei invidioşi, cu scopul de a atrage asupra celor vizaţi mânia cerească. Aceasta se chema la romani „fascinare lingua" adică a deochia cu vorba.

In Africa sunt unele familii ai căror membri pot, prin aceste laude deosebit de periculoase, să prăpădească turme, să usuce copacii şi să facă să moară copiii. Nici o superstiţie n-a fost şi nu este aşa de răspândită ca cea a deochiului. Moştenită de la păgâni, creştinismul nu a putut să o alunge, căci chiar Părinţii Bisericii au recunoscut influenţa tainică a acestei acţiuni magice. In creştinism, deochiul este atribuit duhurilor necurate. Credinţa în deochi este comună tuturor popoarelor de pe glob şi ea vine din timpurile imemoriale, cu aceeaşi forţă, până astăzi.

După cum reiese din imprecaţiile întrebuinţate în descântece, oricine poate, cu voie sau fără de voie să deoache, dar în special persoanele cu ochii albaştri, verzi sau negri, ca şi cei cu sprâncenele împreunate. La alte popoare se crede că mai pot deochia cei cu ochii injectaţi, cei urduroşi, cei cu ochii mari sau dimpotrivă cei cu ochii mici şi vârâţi în fundul capului.Chiorii sunt reputaţi în Orient ca provocatori ai deochiului, alături de cei cu ochii saşii. Oamenii pociţi, urâţi, cu diferite


Şcoala Bioconceptuală________________________________________Faptul magic

metehne ale trapului au şi ei darul funest de a deochia. Aromânii, francezii, germanii şi scoţienii te sfătuiesc să te fereşti de cei cu părul roşu căci deoache. Se mai crede că şi spânii au puterea de a deochea. O altă credinţă răspândită este aceea că toţi copiii întorşi de la ţâţă, adică aceia care după ce au fost înţărcaţi, mamele lor, din cine ştie ce pricină, le-au dat iarăşi sânul, sunt înzestraţi cu o mare putere de a deochea. Se mai zice acelaşi lucru despre copiii născuţi cu tichie. Copilul până la un an, dacă se uită în oglindă, se deoache singur, cred bucovinenii. Dintre neamuri, evreii trec la germani drept provocatori ai deochmlui, pe când la noi se crede că sunt ţiganii. Dar nu numai oamenii posedă această putere fascinatoare ci şi dobitoacele şi păsările. Credinţa în animism, răspândită la. mai toate popoarele de pe pământ, credinţă după care există un suflet în tot ce ne înconjoară, până şi în lucrurile neânsufleţite, face ca poporul nostru să creadă că şi acestea din urmă pot deochea. Astfel, mai pot provoca deochiul iarba, câmpul, codrul sau pădurea, apa ori izvorul sau fântâna, drumul şi poteca, cerul, soarele şi luna, vântul, dar în special aripile lui şi în sfârşit Dumnezeu. Dacă pentru toţi ceilalţi factori care determină deochiul se foloseşte descântecul cu blestem, în cazul lui Dumnezeu se invocă mila Lui sau a Maicii Domnului.

Dar cine poate fi deocheat? In afară de fiinţele vii cu care intrăm în contact, pot fi deocheate şi lucrurile neânsufleţite, în virtutea credinţei animismului, care înzestrează cu viaţă tot ce ne înconjoară. Dintre fiinţele omeneşti, copiii sunt cei mai expuşi deochiului. Este de ajuns ca un copil să fie frumos sau să pară foarte deştept, pentru ca lumea mirându-se de el şi lăudându-1 peste măsură, fără a întrebuinţa formula obişnuită „să nu-i fie de deochi" să-1 învenineze cu deochiul. Oamenii mari, în special flăcăii şi fetele frumoase, mirele şi mireasa, uneori şi oamenii slăbănogi sau bolnăvicioşi sunt expuşi la deochi. Lăuzele sunt foarte adesea în primejdia de a fi deocheate.

în afară de fiinţele omeneşti pot fi deocheate animalele domestice, în special caii şi vitele cornute, mai ales când sunt deosebite. Şi mai expuşi sunt mânjii, viţeii, mieii şi iezii. Se deoache şi păsările de casă, în special puii. Tot aşa păţesc şi stupii de albine, mai ales când acestea strâng multă miere. De aceea se recomandă ca stupii să fie legaţi cu brâu roşu. Gândacii de mătase se deoache foarte uşor. De aceea, multe gospodine nu lasă pe nimeni să-i vadă, iar dacă nu, îi acoperă cu o pânză roşie sau pun în mijlocul patului lor un ou roşu de la Paşti.

Afară de acestea, pot fi deocheate şi plantele de tot felul, legumele şi grânele, florile, poamele şi copacii. Se mai crede că aluatul făcut pentru pâine nu mai creşte şi dă înapoi, când te miri de el şi îl deochi. Deochiul, ca şi vrăjile, poate face să sece laptele vacii. De asemenea, laptele, când este deocheat, îl poţi bate orişicât în putinei, că nu se mai alege untul din el.

Cojocariu Emil_________________________________________ P ag- 8


Atacul magic: adevăr, prevenire, dezlegare

Farmecele, blestemele, descântecele şi vrăjile sunt nişte acţiuni magice, în care o persoană specializată, poate atrage asupra alteia, devenită ţintă, un efect dorit. Farmecele, blestemele şi vrăjile întotdeauna încalcă şi modifică liberul arbitru al celor ce sunt afectaţi de ele. Descântecele, foarte des întâlnite în tradiţia popoarelor, au atât valenţe pozitive cât şi valenţe negative. Latura pozitivă a descântecelor se atinge atunci când acestea lucrează pentru sănătatea oamenilor şi pentru eliberarea acestora de diferite influenţe negative, care le afectează liberul arbitru. Latura negativă apare atunci când practicantul, bine intenţionat sau nu, afectează liberul arbitru al ţintei, în folosul său sau al unei alte persoane, de la care de regulă, percepe o taxă.

Farmecele

Sunt acţiuni de la distanţă asupra fiinţei umane, fie pentru a-i face rău, fie pentru a-i inspira iubire, având un caracter ofensiv. Sunt de trei tipuri:

- cele confecţionate dintr-un suport material,- cele care constau într-un act însoţit sau nu de cuvinte şi- cele care se rezumă la o simplă elocuţiune. Farmecul cântat sau

recitat poate fi folosit şi pentru a subjuga un spirit sau a obţine un efectdorit. De asemeni ele pot fi o parte dintr-un ritual de fabricare a uneiamulete sau a unui talisman.

Farmecele pot fi socotite ca practici intermediare între Descântece şi Vrăji. A fermeca înseamnă a zăpăci, a deruta pe cineva de la scopurile şi intenţiile sale, precum şi a influenţa pe sine însuşi. Ele sunt un fel de sugestionare la distanţă, pe cale telepatică, cât şi o autosugestie. De multe ori, cel care face farmece se farmecă pe sine însuşi şi conformându-se ideii ce-şi sugerează, crede că farmecă el pe altul. Subconştientul său este atunci cel care acţionează cu o forţă practic nelimitată.

Farmecele de ură pot fi legate de Magia Simpatică propriuzisă sau de Magia Simbolică sau Analogică.

în cazul farmecelor induse prin magie simpatică, acţiunea magică se execută asupra unei părţi ce a aparţinut corpului celui vrăjit: unghii, fire de păr, sânge (o batistă pătată), urină, etc, sau a unui obiect care a fost în contact o vreme oarecare în mod nemijlocit cu corpul acestuia, cum ar fi de exemplu o cămaşă, un indispensabil, o batistă, etc. Evidenţa existenţei unei legături între diferitele părţi constituente ale unui organism viu, principiu ce se află la baza Magiei simpatice, ca şi a obiectelor de care s-a folosit, a fost pusă în evidenţă la sfârşitul secolului trecut şi de colonelul Rochas, prin intermediul unor experienţe care au devenit clasice

Cojocariu Emil_________________________________________________Pag- 9


în domeniu. De altfel, cu mult înaintea lui, arabii spun, în credinţa poporului lor că părul ce se taie cu prilejul tunsului şi unghiile, să fie îngropate cu grije, pentru a nu cădea în mâna unor adversari, ce le-ar putea folosi în scopuri magice.

Acest gen de farmece au la bază faptul că orice act, indiferent de natura sa, întreprins asupra unei părţi a corpului sau a obiectelor care au venit în contact nemijlocit cu acesta, ba chiar şi asupra unei fotografii, se transmite prin raport atât corpului fizic, cât şi sufletului care îl animă pe acesta. în practică, actul distructiv se mai poate realiza dispunând materialele în cauză într-un loc expus la frig, în foc sau în contact cu diferite otrăvuri. Acestui procedeu fundamental, i se pot adăuga de la caz la caz, conform obiceiurilor locului, ritualuri accesorii care constau din conjuraţii, imprecaţii, blesteme, inscripţionate pe bucăţi de hârtie, frunze şi scoarţă de copaci. Este interzis a se folosi metalele în acest scop.

în cazul farmecelor induse prin magie simbolică, actul magic este îndreptat asupra unui obiect care reprezintă persoana ce urmează a fi fermecată. în această situaţie nu se mai apelează la legăturile naturale, ca în cazurile celelalte ci de bază este travaliul de imaginaţie şi inteligenţă. De cele mai multe ori, în cazul farmecelor simbolice se apelează la păpuşa de ceară. Din ce motive aflăm de la Paracelsius :

„Cunoaşteţi aceste imagini de ceară, făcute în interesul voinţei unui om împotriva altuia. Dacă este acoperită cu pământ, dacă este lovită cu putere, omul a cărui imagine s-a făcut modelul, suferă dureri în părţile corpului corespunzătoare acelei părţi a corpului atinsă de pietre. El nu scapă decât dacă păpuşa a fost eliberată şi salvată. Dacă piciorul imaginii este rupt, aceeaşi fractură va avea şi omul în cauză. Tot aşa va reacţiona la înţepături, la răni, etc Iată de ce : negromantia poate confecţiona figuri şi imagini în aşa fel încât un lucru să fie ceea ce nu este în realitate. Astfel, negromantul confecţionează un arbore şi îl duce într-o proprietate. Cel ce răneşte sau loveşte copacul, se răneşte pe sine. Motivul este că spiritul acestui om este rănit de spiritul mai puternic al arborelui Spiritul, dacă îl loveşti, te loveşte şi el pe tine. Tu şi spiritul tău sunteţi unul şi acelaşi lucru. Să ştii însă că nu corpul tău va fi rănit, chiar dacă rana se poate vedea şi atinge. Spiritul tău este în cauză, având aceleaşi membre ca şi tine. Iată de ce trebuie să ţii seamă să nu-ti îngrijeşti numai corpul, oricum ar fi degeaba, Vindecă-ti spiritul şi vindecarea corpului tău va urma imediat, pentru că spiritul este rănit, nu corpul

Dar să urmărim aceste imagini de ceară. Dacă în voinţa mea împotriva cuiva sunt plin de ură, eu nu o pot manifesta decât printr-un intermediar, adică printr-un corp. Este posibil atunci, pentru spiritul meu, fără prezenţa persoanei, s-o străpungă cu sabia sau să o rănească, din pricina agresivei mele mânii Aceasta deoarece, prin voinţa mea, îl

Cojocariu Emil___________________________________ Pag. 10


constrâng pe celălalt, spiritul duşmanului meu, să intre în imagine şi după bunul meu plac, îl voi face în ceară diform sau şchiop. Trebuie să ştiţi şi să nu uitaţi niciodată că operaţiunea de voinţă are o mare forţă în medicină. Cel care îşi vrea răul, cel care se urăşte pe sine, poate să simtă tot răul pe care îl cheamă asupra persoanei sale. Blestemul se face cu permisiunea spiritului şi se poate întâmpla ca imaginile din ceară să aducă boala asupra celor vizaţi "

Doctrina lui Paracelsius afirmă că în aceste operaţiuni simbolice, agentul magic este voinţa, dorinţa şi pofta. Pentru aceasta, cel care face farmece trebuie să-şi antreneze voinţa la maxim. Ca voinţa să aibă efect, ea trebuie să treacă din lumea inteligenţei în lumea materială, adică să se realizeze printr-un act asupra unui obiect material. Vedem deci că cel care face farmece trebuie să fie un medium cu o mare putere de voinţă, asemănător cu un hipnotizor experimentat. Când voinţa dispune de un grad suficient de energie, ea loveşte spiritul şi corpul astral al celui fermecat, care este pasiv, nu se aşteaptă la aşa ceva. Corpul astral se găseşte într-o intimă legătură cu cel fizic şi răul făcut unuia se va repercurta şi asupra celuilalt. Obiectul ce serveşte ca bază materială voinţei negative are o importanţă cu totul secundară. Raportul care se va crea cu viitoarea victimă este o conexiune pe care voinţa fermecătorului o va crea în întregime şi al cărui obiect material nu este decât un fel de suport. Aceasta explică faptul că păpuşile pot fi confecţionate, în afară de ceară, care întocmai ca şi geletina are proprietatea de a înmagazina proprietăţile dublului eteric şi din stofa, lemn dar mai puţin lut.

Farmecele de iubire nu apelează la demoni, din contră, la Maica Domnului, să le vină în ajutor şi au drept scule ; apa, rouă, busuiocul, cuţitul, toporul, etc.Farmecele se fac de fete, sau de babe pentru fete şi tineri. Timpul de acţiune este înainte de răsăritul soarelui atunci când spiritele rele au fugit şi când toată natura se redeşteaptă la viaţă în toată splendoarea ei. La baza acestor farmece stă redeşteptarea speranţelor şi formarea încrederii că dorinţele omului pot fi satisfăcute. In aceste practici găsim un substrat psihic, deoarece la ele aleargă toţi cei care şi-au pierdut speranţa, fără voinţa, fără încredere în ei înşişi, adică cei care şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu. Fiindcă totuşi afectează liberul arbitru al celor vizaţi, impunându-le sentimente care nu le aparţin, rămân nişte practici negative.


Şcoala Bioconceptuală________________________________________ Faptul magic

Vrăjite

Vrăjitoriile există din timpuri imemoriale şi sunt practicate în scopul de a tulbura pe cineva, a lupta contra voinţei lui, silindu-1 să facă ce vrea practicantul, scopul urmărit fiind acela de a-i face cât mai mult rău, trimiţând pe capul lui toate bolile, nenorocirile şi chiar moartea.Vrăjitorul, în practicile sale întrebuinţează plante otrăvitoare, otrăvuri şi chiar microbi, de al căror rol distrugător nici nu-şi dă seama.

Tot în mod inconştient, întrebuinţează sugestia indirectă prin ameninţări, profanări şi aruncarea a tot felul de s emne şi murdării în drumul subiectului (animale moarte, capete de păsări sau peşte, excremente, cocoloaşe de păr, etc). Poporul se teme de vrăjitori, nu pentru mijloacele otrăvitoare de care se servesc aceştia, cât pentru credinţa că lucrează cu cu spirite infernale.

Timpul lor de activitate este noaptea, când toată natura este în repaus complet. Practicile vrăjitoreşti-se fac după apusul soarelui, în t impul nopţ i i , până la miezul nopţ i i sau până la cântatul cocoşilor.Vrăjitoarele nu respectă sărbătorile şi ajunurile lor, din contra, caută a călca şi spurca aceste zile. Vrăjitorii cei mai temuţi sunt babele, fiinţele acelea care nu mai au nimic de sperat de la viitor şi pe care asprimea vieţii le-a înrăit până la cruzimea de fiară.

Cele mai obişnuite vrăji sunt : stricarea caselor, despărţirea soţilor sau a celor ce se iubesc, luarea somnului la copii, trimiterea de boli la oameni sau la animale. în ciuda progresului civilizaţiei umane, practicile de manipulare a semenilor s-au păstrat şi s-au diversificat, multe dintre ele dovedind o regretabilă eficacitate. Nu este vorba despre superstiţii sau autosugestie. Din nefericire pentru noi toţi, ritualurile magiei negre posedă o forţă reală.

Precum terifianta contaminare radioactivă, îndeletnicirile vrăjitoreşti, deşi nu sunt întotdeauna vizibile cu ochiul liber, poluează cumplit minţile şi sufletele oamenilor, degradându-le până şi trupurile. Toţi cei care practică vrăjitoria ar trebui să ştie că, tot răul la care devin complici, se va întoarce mai devreme sau mai târziu împotriva lor şi a familiei lor.

Această agresiune psihică izvorăşte din adâncul sentimentelor de ură, invidie, răzbunare sau, pur şi simplu, din setea de a provoca răul cuiva, fără riscul ca agresorul să fie descoperit şi pedepsit. Din punct de vedere spiritual, răul este o energie întunecată, care provenind din anumite surse, are posibilitatea de a se răspândi rapid în atmosfera psihică, infestând-o. După cum aerul este indispensabil plămânilor, atmosfera psiho-mentală hrăneşte mintea cu idei, emoţii, intenţii. Poluarea gândurilor, a sentimentelor, este un fenomen real, la fel de grav

Cojocariu Emil___________________________________________________Pag. 12

Şcoala Bioconceptualâ______________________________________Faptul magic

ca şi poluarea aerului. Vrăjitorul preia din spaţiu o mare cantitate de energie negativă, pe care o dirijează asupra victimei. Acest flux energetic otrăvitor invadează organismul fiinţei agresate, tulburându-i funcţiile vitale, psihice, mentale. Majoritatea oamenilor rezistă unui atac pe termen scurt, de până la şase luni, dar cedează în faţa celor pe termen lung, în funcţie şi de puterea credinţei lor. Vrăjitoria se aplică în mod direct sau indirect asupra oamenilor, folosindu-se ca armă principală emisia telepatică distructivă.

Vrăjitoria directă are loc atunci când victima se află în faţa agresorului. Acesta acţionează pur mental, sau combinând influenţa mentală cu manipularea unor obiecte şi vietăţi, cum ar fi: lumânări colorate în negru, brun, cenuşiu, verde-murdar, roşu-sângeriu spre brun, galben-bej închis, etc; animale vii sau moarte (şoareci, şobolani, pisici, câini, broaşte, şopârle, etc.) ; crucifixe din lemn sau os vopsite în culori închise ; păsări (găini, bufniţe, etc.) precum şi alte ustensile.

Prin sacrificarea vietăţilor nevinovate se aduc ofrande unor fiinţe slab dezvoltate spiritual, denumite curent duhuri ale Iadului sau demoni. Acestea, satisfăcute de cruzimea sacrificării unor fiinţe inocente şi slab protejate, devin interesate şi execută cererile vrăjitorului de a provoca suferinţă oamenilor-ţintă. Victima poate fi adusă în casa agresorului sau agresorul în casa victimei, care de obicei se află în stare de inconştienţă (beată, drogată sau hipnotizată).

Vrăjitoria indirectă se execută în absenţa victimei, care, de obicei, nu are cunoştinţă de ce i se întâmplă. în majoritatea cazurilor, ea nu află niciodată că, într-o anumită perioadă a vieţii sale, s-a aflat sub incidenţa unor emisii energetice agresive şi distructive. Metodele practice sunt aproape aceleaşi ca la atacul direct. Lor li se mai adaugă aşa-zisele „descântece ale depărtării", care se deosebesc mult de cele folosite în faţa victimei. Acestea din urmă sunt ceva mai blânde, pentru ca nu cumva persoana atacată să moară în timpul ritualului, fapt ce le-ar aduce serioase complicaţii celor implicaţi. Rezultatele aplicării acestor practici de influenţare a biocâmpurilor umane sunt imprevizibile. Nici vrăjitorul însuşi nu poate garanta efectul „optim" al acţiunilor sale. De la un caz la altul, acesta are intensitatea maximă, medie sau aproape nulă. De multe ori, acestuia îi scapă acţiunea de sub control, făcând multe victime, fără a-şi putea atinge scopul propus.

Vrăjitorul este un colaborator de nădejde al demonilor, puternic şi bine instruit negativ. Profitând de interesele meschine şi de patimile omeneşti, el trimite energii perverse către victimele indicate de clienţi, transformându-le viaţa într-un coşmar. Astfel, vrăjitorul, prin biocâmpurile şi capacităţile sale mentale, amplifică ideile demonice, distractive.Cu scopul de a-şi concretiza intenţiile murdare, el se foloseşte de spiritele negre pentru satisfacerea clienţilor. Dar şi forţele întunericului



profită de „talentele" lui, pentru a-şi împlini planul strategic de a genera cât mai multă suferinţă.

Chiar şi cei care nu cred în vrăji pot să le cadă victime. Bravada şi ignoranţa în faţa acestui fenomen pot alimenta sugestia primită pe cale telepatică - parte componentă a agresiunii prin vrăjitorie - ca individul să suporte pasiv fluxurile negative năpustite asupra sa. Dacă omul nu crede în existenţa farmecelor şi a vrăjilor, nici nu intenţionează să lupte împotriva lor. Dacă s-a întâmplat că a devenit victima lor, ar putea avea necazuri mari.

Ca un simptom alarmant al ipocriziei omeneşti, slujitoarele „magiei albe" se pretind a fi oponentele „magiei negre", diavoleşti. Numai că atâta timp cât şi practicile de „magie albă" produc haosul în vieţile victimelor, după bunul plac al celor ce plătesc bine, legând şi dezlegând cununii, distrugând familii, ajutând infractori să câştige bani cu nemiluita, atunci care mai este diferenţa ? Nici o vrăjitoare nu ţine cont de Binele şi înţelepciunea Divine.

Rugăciunile pentru izgonirea diavolilor din corpul omului, cum ar fi Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, rugăciunea Sfântului Ciprian şi altele, atestă grija Bisericii faţă de om în acest sens, şi totodată implicarea ei în eradicarea acestui fenomen. Nu există altă cale de a lupta cu forţele demonice decât prin Puterea lui Dumnezeu. Salvarea stă şi în forţa şi tenacitatea victimelor de a invoca personal ajutorul lui Dumnezeu. Nu este suficient să ai un suflet minunat şi să faci fapte bune, mai trebuie să ai şi mintea trează, pentru ca nimeni să nu te surprindă şi să inducă în firea ta de taină cine ştie ce spurcăciuni.

Blestemele

Blestemul este un act de magie verbală, bazat pe credinţa în puterea cuvântului de a institui, de a modifica o stare existentă. Este constituit dintr-o formulă fixă sau improvizată, prin care se invocă mânia sau urgia unei divinităţi asupra unei persoane, a unui obiect sau a unei acţiuni. Blestemul este utilizat în scop de răzbunare, pedepsire sau compromitere.

în cărţile Vechiului Testament, pentru a putea blestema, trebuia să ai un drept asupra celui pe capul căruia arunci imprecaţia. Acest drept este întâi al Creatorului, dar el poate să derive şi dintr-o autoritate, cea părintească de pildă, sau să fie o „explozie" a unei stări limită. Aşa că, pentru orice vină o unică pedeapsă, blestemul. Strigătele de blestem sunt adesea chemări la răzbunare. Justiţia Divină fiind Dumnezeu cel mereu drept, este invocat să răsplătească după judecăţi în care poziţia Lui pare să fie dinainte fixată, iar selecţia celor pedepsiţi nu poate crea surprize, cel care blesteamă fiind convins de dreptatea lui.



în India vedică blestemau înţelepţii, care cutezau să arunce imprecaţii chiar şi împotriva zeilor, care nu erau scutiţi de efectele lor. Grecii cei vechi ca şi romanii invocau entităţi specializate ca Eriniile sau respectiv Furiile. Solicitările cu privire la instaurarea unei justiţii subiective erau adresate de regulă Eriniilor, zeităţi htoniene ale răzbunării şi blestemului, născute de Gaia după ce fuseseră concepute din sângele ce izvora din penisul mutilat al lui Uranos.

Pe aceste creaturi spăimoase le chemau în ajutor sufletele morţilor nerăzbunaţi sau cei care nu aveau mijloacele de pedepsire a ucigaşilor. Furiile în denumirea lor latină, chinuiau cel mai cumplit pe cei care vărsaseră sânge matern sau patern. Ele ascultau imprecaţiile şi blestemele prin care erau invocate, îşi părăseau locuinţele subterane şi îşi începeau demersurile pedepsitoare. înfăţişarea lor trezea spaime - demoni ori genii feminine pedepsitoare, sub chipul unor femei în vârstă, cu aripi din şerpi împletiţi, cu şerpi colcăindu-le pe cap, în loc de păr, cu făclii în mâini. Eriniile pedepseau încălcarea „legilor" ce veneau din negura vremurilor, răzbunau crimele înfăptuite în familie, sancţionau în general orice încălcare a normelor, îi urmăreau pe ucigaşi, îi chinuiau şi le provocau insuportabile mustrări de conştiinţă, fiind intim legate de blesteme.

Atât grecii cât şi romanii scriau blesteme pe tăbliţe de plumb, pe care de obicei le puneau în morminte, fără însă a evita practica afişării blestemelor la loc vizibil. Conţinutul acestor blesteme, din care nu lipsea niciodată numele duşmanului, chiar dacă „dependent" de un formular deja constituit, era destul de variat. Erau aruncate sub puterea distructivă a formulelor magice viaţa inamicului, sănătatea lui, roadele muncii sale, amicii lui, rubedeniile. Tăbliţele cu blesteme, care începuseră să fie scrise de persoane de instrucţie medie, numite în Grecia logografi, erau puse în morminte. Conţinutul lor trebuia să ajungă la cunoştinţa zeilor subpământeni, şi „cutii poştale" mai bune decât locurile de veci, anticii nu au putut imagina. Spiritele celor răposaţi, într-o mişcare nestânjenită între cele două lumi, urmau a fi „curierii" de încredere care transmiteau blestemele zeităţilor htoniene cu predilecţie. Tăbliţele cu blesteme purtau deci nişte mesaje ce urmau a fi trimise către „lumea de dincolo", în aşteptarea solicitării funeste.

Vechiul Testament impunea izolarea, scoaterea parţială sau completă din comunitatea religioasă şi din „lume" a culpabililor, în Levitic de exemplu. La vechii evrei excomumcarea avea o componentă mai puţin dură, numită „niddui" sau excomunicarea mică, care îl izola pe cel care greşise de sinagogă, adică de partea religios constituită a comunităţii. în schimb „cheremul", adică marea excomunicare, era asociată unor mari şi înfiorătoare blesteme. Cheremul era chiar un blestem, el era rostit public, când erau de faţă cel puţin zece persoane.


Şcoala Bioconceptuală________________________________________ Faptul magic

Formulările, extrem imprecatorii, erau de o duritate extremă şi „proiectate" pentru eternitate.

Primii creştini erau totuşi, foşti păgâni. Ca urmare ei nu au renunţat la obiceiul de a blestema. Ei blestemau încercând să-şi facă dreptate, să apere prin blesteme un act, de a proteja prin ziceri imprecatorii mormintele, de a invoca Divinitatea spre a făptui pedepsind, acte reparatorii. Noul Testament, carte sacră creştină, a preluat cu unele atenuări, ideea de excomunicare, socotind-o utilă, ca pedeapsă, în cazul celor care ignorau repetat şi periculos perceptele, codul şi perturbau ordinea. Despre izolare, ca măsură profilactică, vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în epistola a doua către Tesa loniceni şi în Epistola către Romani. Acelaşi sfânt apostol, când folosea în Galateni,!, 8-9, cuvântul grecesc anatema, avea în vedere ideea de blestem, de sancţiune pentru ignorarea sau călcarea învăţăturii. El a folosit acest cuvânt şi în sensul de excludere din Biserică spunându-le corintenilor că „cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema".Cu siguranţă că în primele timpuri creştine sensul de blestem a fost mai puternic în cazul anatemei, un blestem dumnezeiesc asociat pedepsei pe o perioadă limitată sau pentru totdeauna. Acest înţeles a dăinuit lămurit în concepţia conducătorilor Bisericii, de vreme ce în vremurile combaterii ereziilor s-au alcătuit „actele" sau „cărţile de afurisenie" adică de „anatemă şi blestem" împotriva feluritelor mişcări deviante de la dreapta credinţă. Şi din moment ce erezia era anatemizată, blestemul cădea automat asupra tuturor celor care îi împărtăşeau ideile. Anatema, pedeapsă atât de severă, separa pe anatemizat integral de Biserică, lipsindu-1 astfel de rugăciunile Ei, nedându-i voie să primească Sfintele Taine sau chiar să participe la serviciul divin, cu deosebire la Liturghie, eliminându-1 din categoria celor care au dreptul la o înmormântare oficiată creştineşte - cimitirul, locul de odihnă fiind şi el un spaţiu sacru, ce nu îi poate adăposti pe cei izgoniţi din Biserică. A fost un veritabil blestem, ce îl excludea pe vinovat, marginaiizându-1, ostracizându-1, privându-1 de drepturile la care îi dăduse acces Taina Botezului, rupându-1 de Christos şi plasându-1 în categoria celor cărora mântuirea le era interzisă. în zilele noastre anatema şi-a mai pierdut din severitate, insistându-se pe sensul de izolare, dar diluându-se faza blestemelor care nu mai este conformă cu realitatea.

Făcând să dispară cumva diferenţele dintre profan şi Sacru, blestemul, produs al spiritului uman izvorât din obida celui care trudeşte, manifestare a unei stări de spirit latente, poate fi socotit un model cultural ce depozitează achiziţii vechi, trecând dincolo de timpul obişnuit şi reflectând mentalităţi, psihoze, speranţe. El a înlesnit supravieţuirea atimci când rezistenţa pasivă nu mai era posibilă. Blestemul a dat omului medieval un sentiment de echilibru, cultivând încrederea în Pedeapsa Divină, care face dreptate.

Cojocarii* Emil____________________________________________________^ > a J>- 16


Blestemul, fie cel profan, fie cel ce invoca ajutorul unui personaj din sanctorial, fie cel complet religios, dificil de clasificat între producţiile magiei, a provocat întotdeauna teamă, spaimă, fiică, fiindcă i se atribuia capacitatea de a produce boala, suferinţa, moartea. Blestemele de părinţi sau de mamă, ca şi cel preoţesc sau arhieresc, sunt dintre cele mai de temut. Blestemelor li se punea în seamă şi o extraordinară capacitate de a dăinui, o persistenţă de 99 de ani sau o înspăimântătoare remanentă asupra neamului celui care recepţionase imprecaţia. în chip natural, prin esenţa şi finalitatea lui, blestemul nu are nevoie de trecut, aşa cum nu are nevoie nici de prezent, acţiunea derulându-se în viitor, deşi imprecaţia se rosteşte în mod curent în prezentul conjunctiv. Sensul acestui prezent este însă mai degrabă cel al unui viitor nesfârşit, aparţinând unui „timp" imens, dilatat cu bună ştiinţă, pentru a cuprinde sancţiunile. Actele creaţiei, ca şi actele distructive, cum ar fi blestemele şi consecinţele sale, nu se fac continuu, ci în momente speciale, cum ar fi reluarea ciclului natural, când „sensibilitatea" timpului se accentuează şi hotărârile care se iau capătă o valoare aparte, incomparabilă cu aceea care caracterizează actele întreprinse în afara timpului consacrat.

Când cineva se îmbolnăvea, când starea sănătăţii sale nu mai era cea normală, colectivitatea privea imediat spre diavol, duhuri necurate, cauză unică a dereglărilor de acest fel. Poporul crede că, în unele dintre aceste situaţii, ale deteriorărilor fizice grave, diavolul este un soi de „agent" care şi-a asumat răspunderea de a concretiza „o pedeapsă divină" pentru deraieri individuale sau colective, pentru păcate ce nu puteau ocoli raţiunea. Ar fi, în acest caz, maladia şi o îndemnare către pocăinţă şi penitenţă. Ca şi teologii din vechime, poporul era convins că în aceste stricări ale echilibrului sanitar trebuie constatată „urgia divină". Foarte multe blesteme găsim în interiorul descântecelor. Descântecul în care este inclus un blestem beneficiază de o putere magică rectificată, consolidată, întărită. Forţa magică a descântecului, a celui de deochi să zicem, funcţionează drept cadru în care este valorificat apetitul magic al blestemului. Blestemul participă la acea luare magică în posesie a „stării de rău", care asigură vindecarea, întreprindere realizabilă prin cunoaşterea originii. Descântecul cu blestem reface o stare pozitivă, năruind integritatea atentatorilor. întregul complex ajută distrugând, reconstruieşte anihilând, într-o dialectică a „contrariilor" care nu se anulează. Sediul predilect al blestemelor îl constituie descântecele de deochi, în care deochetorii sunt blestemaţi cu scopul de a fi anihilaţi şi pedepsiţi totodată. Imprecaţiile îşi asumă această sarcină şi atacă putinţele de reproducere ale fiinţelor, deci existenţa în sine, prin defectarea glandelor ori a organelor genitale. în descântecele de deochi, blestemele nu doar pedepsesc, ci instalează moartea tuturor întruchipărilor rău-voitoare, tot atâţia duşmani potenţiali ce trebuie înlăturaţi.

Cojocariu Emil_________________________________________________Pag. 17


O altă formă de blestem este înjurătura. Aceasta este un relict degradat al descântecului, sub forma unei propoziţii interjecţionale, structurate pe fondul magic al superstiţiei şi având caracterul unui blestem minor, de fapt fiind un blestem desacralizat prin trivializare, tocmai pentru că ea comunică procesul de „coborâre" pe care îl suferă imprecaţia, în drumul ei de transformare în sudalmă. Oamenii, ajungând la stările de tensiune care presupun descărcările deprecationare faţă de persoanele sau obiectele care li se opun, înjură la fel de truculent în toate popoarele. Exploziile acestea emoţionale au o anumită preferinţă pentru terminologia sexuală şi pentru inventarul religios, asupra căruia se execută desacralizarea. Cel care înjură ştie că păcătuieşte. El deschide totuşi această poartă a derulării, căci nu-şi poate opri, se zice, aplecarea spre blasfemia pe care înjurătura o adăposteşte în subtext. Sacralul agresat prin sudălmi îi oferă omului putinţa de a ieşi din dintr-un „obişnuit" plictisitor, de a plonja demonic în afara normalităţii. Riscul păcatului este asumat. Un risc enorm, căci înjurătura înseamnă, într-un cod general acceptat şi ura împotriva celor sfinte, chiar împotriva Duhului Sfânt, direcţionare ce aduce culpa în zona păcatelor de neiertat.

Semne ale contaminării cu vrajă, farmec, blestem sau deochi

Efecte ale farmecelor şi vrăjitor - în afara efectelor concrete, expuse în textele farmecelor şi vrăjilor, sau reprezentate mimetic în diferite ritualuri, cel vrăjit sau fermecat poate avea şi astfel de simptome :

1. O stare de nervozitate şi profunde dureri de cap.2. Somn agitat, neodihnitor şi plin de coşmaruri.3. Voci, zgomote suspecte în casă.4. Stare de confuzie, anxietate, claustrofobie.5. Stări de leşin, uneori cu pierderea cunoştinţei.6. Căderea părului.7. Deşi persoana este normală, totuşi nu are partener.8. Banii vin, dar nu se alege nimic de ei, nu este spor.9. Nimic nu iese, persoana este urmărită de ghinion.10.Certuri, neânţelegeri din senin acasă sau la serviciu.11. Când se intervine prin vrăji pentru îndepărtarea soţului de

soţie, unul dintre cei doi nu-1 mai suportă pe celălalt în preajma sa. Are momente când îl vede cu un chip respingător, adeseori simţind nevoia să o ia la fugă sau să îl omoare. Manifestările pot fi reciproce.

12.Mersul lucrurilor se schimbă cu 180 de grade.13.Slăbirea credinţei în Dumnezeu, obsesia morţii.



Efecte ale blestemelor - efectele blestemelor sunt întotdeauna cele descrise în textul imprecaţiei, respectând întocmai dorinţele blestemătorului, aceasta şi în funcţie de motivaţia şi puterea acestuia.

Efecte ale deochiului - simptomele după care se poate recunoaşte că cineva este deocheat sunt următoarele :

1. Capătă deodată dureri de cap îngrozitoare.2. Cască într-una, fără să îi fie somn. Dacă o babă descântă cuiva,

presupunând că este deocheat, şi ea începe să caşte în timp cerosteşte descântecul, e un semn de netăgăduit că bolnavul estedeocheat. Cu cât descântătoarea cască mai mult, cu atâtvindecarea este mai sigură.

3. Copiii şi chiar oamenii mari se aprind la faţă şi au călduri.4. Le ţiuie urechile.5. Bolnavii sunt apucaţi de vărsături.6. Le curge sânge din nas.7. Li se duc ochii în fundul capului şi slăbesc tare.8. Le piere pofta de mâncare.9. Omul se umple uneori de bube rele sau i se face un sugel la un

deget.10.Cât priveşte animalele, în special caii, vitele şi mieii, le vezi

tremurând, încep să tânjească şi în cele din urmă se prăpădesc. 11.Când este vorba de plante deocheate, florile îndată se vestejesc,pomii nu mai dau roade şi încep să se usuce. 12.Până şi la lucrurile neânsufleţite se pot constata efectele deochiului. Un obiect deocheat, brusc şi fără a da semne specifice începe să se defecteze.

Efecte ale descântecelor - întotdeauna descântecele au ca efect dezlegarea suferindului de boala lui interioară, astfel producându-se efecte şi la nivelul corpului fizic. Profunzimea dezlegării interioare ţine de înţelepciunea descântătorului, de vibraţia sonoră a textului, precum şi de capacitatea de a prelua mesajul a bolnavului. Această capacitate este în strânsă legătură cu inteligenţa descântatului, care îl ajută să conştientizeze mesajul, dar într-o mai mică măsură. Determinantă este însă capacitatea emoţională a subiectului de a prelua mesajul nescris, vibraţional, al descântecului.

Cojocariu Emil_________________________________________________Pag.


Mecanisme funcţionale ale farmecelor, vrăiilor, blestemelor, deochiului si descântecelor

Majoritatea formelor de magie se bazează pe calitatea excepţională a omului de a se integra în cunoştinţă de cauză în Universul Creaţiei. Pe măsură ce ochii acestuia se deschid mai larg către realitatea care îl înconjoară, acesta descrie cu o fantezie debordantă, o realitate care pare fantastică prin oferta sa. El descoperă în jurul său o mulţime de fiinţe. Găseşte fiinţe de lumină, prietenoase, care sar în ajutorul lui la greu, cerând în schimb doar manifestarea Iubirii. Pe acestea îşi construieşte un adevărat fundament, care să stea temelie vieţii lui curate întru Dumnezeu. Dar mai găseşte şi unele stranii, aducătoare de disconfort, pe care le cataloghează drept negative, spunându-le demoni, diavoli şi pe care le face responsabile de suferinţa sa. In efortul lui general de a stăpâni lumea, în vanitatea lui, omul a iscodit metode de a lua în posesie aceste fiinţe. Pentru aceasta însă a acceptat o nefericită plată, reprezentată de o parte din liniştea veşnică a sufletului său nemuritor.

Cu Dumnezeu împrejurul lui şi întovărăşit de îngeri şi demoni, omul a aflat că adevărata putere se găseşte de fapt în sine şi nicidecum în afara sa. Din acest moment atenţia lui s-a îndreptat asupra sa, şi cercetând, a descoperit că de fapt, întregul Univers se găseşte în el, începând astfel să intuiască Principiul Hologramei. Unind Principiul Hologramei cu Legea Interacţiunii Permanente, omul a aflat că, acţionând asupra Părţii, de fapt acţionează asupra întregului. Timpul a trecut şi oamenii au aflat că totul este vibraţie, şi atunci s-au folosit de puterea colosală a vocii lor, provocând oscilaţii bioconceptuale. Tot atunci s-a născut şi limbajul, şi o dată cu el asociaţiile simbolice, care stau la baza multor procedee magice. Apoi aceste asocieri s-au dezvoltat. Omul a descoperit că la baza multor acţiuni stă activitatea cerebrală. Şi a început să-şi cerceteze creierul. Descoperind cele patru stări, respectiv p\ a, 0 şi A, a găsit explicaţia posibilităţii interacţiunii de la distanţă cu alţi oameni, animale, plante şi obiecte. Acest lucru i-a marcat din nou existenţa, pentru că pătrunzând mai bine tainele, a devenit mai puternic fără a deveni neapărat mai iubitor. Acest lucru a condus la explozia de magie neagră din zilele noastre, eveniment care însă separă în mod vizibil, după spusele biblice, grâul de neghină.

Cojocariu Emil____________________________________ Pag. 20


Metode practice de înlăturare a farmecelor, vrâiilor, blestemelor şi deochiului

Paza de farmece si vrăji - Ca să nu se prindă farmecele de cineva, spre a fi ferit de vrăji, e nevoie de anumite acte simbolice, precum şi de amulete sau talismane speciale, care să îl protejeze. Practicile cele mai des folosite în popor sunt:

1. Omul să-şi îmbrace cămaşa sau haina pe dos, ori să-şi încalţeunul din ciorapi sau amândoi pe dos.

2. Se întoarce scaunul şi toate lucrurile din casă şi atunci mergfarmecele înapoi asupra celui ce le-a trimis.

3. Copilul trebuie cântărit îndată după naştere, ca să nu seprindă niciodată farmecele de el. De altfel se recomandă şioamenilor mari să se cântărească des, mai ales în ziua de Sf.Gheorghe, ca să se apere de farmece.

4. Se pune noaptea sub cap un cuţit cu vârful în afară,ameninţând şi tăind astfel farmecele care ar veni să facă rău.

5. Trebuie pus vătraiul şi toporul, cuţitul şi mătura lângă uşă.Se spune că mătura şi vătraiul alungă, iar toporul şi cuţitultaie farmecele trimise şi aşa nu se mai pot apropia de om.

6. E bine să tii la casă un câine negru, o pisică sau o găinăneagră, căci te apără de farmece. Culoarea neagră aanimalelor, fiind un mijloc eficace de alungare a farmecelor,se recomandă în acelaşi scop, să se mănânce întâiul ou alunei puicuţe negre.

7. Să pui 9 sau 12 fire de grâu pe sfânta masă, în altar, fără săştie preotul. Pe acestea, după ce slujeşte popa 12 Liturghii, săle iei şi să le păstrezi cu anafura, că nici un farmec nu se vamai apropia de casă.

Plantele folosite pentru paza de farmece şi vrăji sunt:• Pelinul -Purtat cu sine apără de farmece şi spirite rele.• Clocoticiul (Staphilea pinnata) - după bucovineni este un

lemn sfânt. Cine îl poartă nu se mai teme de nimic, nicidiavolul şi nici alt duh necurat nu se mai poate apropia de el.

• Omeagul (Aconitum Napellus) - această buruiană, deşi esteotrăvitoare, este considerată de popor ca „tare bună şicurată". Unde este omeag, nu se apropie.necuratul, strigoii şinici Ielele.

• Usturoiul -alungă cu mare succes atât demoni cât şi strigoi.• Turiţa mare - purtată cu sine goneşte spiritele rele.• Angelica - purtată cu sine protejează de farmece.



• Iedera - care creşte pe casa cuiva, o apără de spirite rele şiblesteme.

• Scoarţa de mesteacăn - purtată cu sine apără împotrivafarmecelor.

Pietre care apără de farmece şi vrăji - dintre acestea putem enumera :

• Ametistul - apără de farmece şi blesteme.• Cuarpil pur - este un transformator foarte puternic,

trnsformând totul în energie pozitivă.• Diamant - crează un puternic câmp de forţă, care protejează

de influxurile negative din exterior.• Obsidian - protejează împotriva gândurilor negre şi alungă

tensiunile. Este ca o adevărată barieră în calea agresiunilormentale de tipul „farmece, vrăji, blesteme" şi chiar întoarcerăul către persoana care 1-a activat.

Paza de deochi - pentru ca deochiul să nu se prindă se folosesc diferite gesturi simbolice, diferite de la un popr la altul, după cum urmează :

1. Cel mai sigur şi mai răspândit mijloc, când e vorba de uncopil, de im om mare, de o vită, de o floare sau de un pom,este să nu te miri de frumuseţea sau de alte calităţi ale lor,să nu le aduci laude, fără a scuipa sau a face gestulscuipatului asupra lor, de 3 ori în şir, zicând : „ptiulptiu!ptiu!să nu-ifie de deochi" sau „de nu s-ar deochea".

2. Se face de către mamă im benchi pe fruntea copilului cucenuşă, cu noroi de pe tocul sau de pe talpa încălţămintei,amestecat cu puţin scuipat, ori cu funingine, cu cărbune saucu cerneală.

3. Pentru a induce în eroare duhurile rele, nu trebuie spus, pânăa treia zi de la naştere, de ce sex este copilul, scăpându-1astfel de primejdia deochîului.

1. Trebuie dat copilul să sugă de la sânul unei ţigănci.4. Copilul nou-născut trebuie cântărit înainte de a i se face

prima baie, dar nu se spune nimănui cât trage la cântar. Lagermani se spune că nu este bine să cântăreşti copilul, că numai creşte.

Plantele folosite pentru paza de deochi sunt:• Busuiocul - în suc se foloseşte pentru deochi.• Crizantema - purtată cu sine fereşte de deochi.• Laurul - purtat cu sine îndepărtează deochiul.• Bujorul - purtat cu sine te ferşte de deochi.


Şcoala Bioconceptualâ______________________________________ Faptul magic

Plantele Magice

Magia plantelor în România are o tradiţie extraordinară, prin varietatea speciilor folosite şi a ritualurilor, dar şi prin caracterul său unitar - ritualuri identice, pentru aceleaşi ierburi, sunt întâlnite deopotrivă în Banat şi în nordul Moldovei ori în Maramureş. Există mai multe categorii de plante magice, dintre care cele mai puternice sunt cele toxice (mătrăguna, omeagul, strigoaia, rostopasca), acestea din urmă fiind şi cele mai periculoase. în general, puterea unei plante, câştigată de partea utilizatorului prin tot felul de ritualuri, este neutră, ea putând fi folosită deopotrivă pentru a face bine şi pentru a distruge. Mătrăguna, de exemplu, putea fi un remediu salvator în bolile cu sfârşit letal, atunci când era culeasă şi administrată cu dragoste, cu post şi rugăciuni, dar şi o armă ucigătoare, atunci când era însoţită de blesteme şi ocări. în afara plantelor toxice, mai există o categorie de plante magice cu totul aparte, plantele de protecţie psihică si magică. Despre acestea, vom vorbi în continuare.

Plante pentru amuleteFără îndoială că cei mai în vârstă îşi amintesc de săculeţul pe care

li—1 punea la gât bunica, atunci când erau mici, săculeţ care conţinea fel şi fel de ierburi, care să-i apere de deochi şi boli. în întreaga Europă a existat această tradiţie, până în secolul trecut, tradiţie care avea foarte mici variaţii de la un popor la altul. Cel mai bine era ca aceste plante să fie păstrate cât mai aproape de corp, dar ele puteau fi puse şi într-un mic săculeţ, care era mereu purtat la gât pe sub haine, ori puteau fi puse sub pernă sau la capul patului, în timpul somnului. Şi astăzi, în satele izolate de munte, mai poţi întâlni convalescenţi, copii ori fete de măritat care poartă la gât fel de fel de plante care să-i ocrotească - o tradiţie veche de milenii, cu o eficienţă inexplicabilă, dar reală. Iată câteva plante magice folosite frecvent pentru amulete:

Usturoiul - câţiva căţei de usturoi puşi într-o pânză şi purtaţi la gât sunt im remediu infailibil pentru ocrotirea copiilor de răceli, de viermi intestinali şi de deochi. Flăcăii care mergeau singuri prin pădure aveau neapărat o căpăţână de usturoi la ei, pentru a-i feri de Iele ori de Fata Pădurii. De asemenea, bărbaţii ori femeile vlăguite, care aveau noapte de noapte visuri ude (poluţii nocturne), păstrau noaptea la capul patului o căpăţână sau o cunună de usturoi.

Odoleanul - este mai cunoscut sub numele de valeriană (Valeriana officinalis), rădăcina sa fiind un remediu extraordinar pentru protecţia fetelor de măritat (mai ales pentru a fi ocrotite de zburători, care luau vlaga şi minţile fetelor). Rădăcina de odolean era purtată în general la brâu, având rolul de a îndepărta influenţele erotice malefice.

Iarba creaţă - este un ingredient frecvent folosit alături de odolean. Sub acest nume, mai este cunoscută şi menta dulce (Mentha

Cojocariu Emil_________________________________________________P&g- 23

Şcoala Bioconceptuală ______________________________________ Faptul magic

viridis), care calmează psihicul, reduce iritarea şi alungă demonii maniei, precum şi pe cei ai pasiunii necontrolate. Solomonarii • de odinioară spuneau că în nopţile întunecate puteau auzi zmeii mergând prin ceruri şi spunând:

"De n-ar fi odolean şi iarbă creaţă/ Am avea şi noi o viaţă./ Leuşteanul de n-ar fi/Atunci noi n-am mai pieri".

Leuşteanul - era odinioară la mare preţ pentru alungarea entităţilor malefice, dar şi pentru apărarea de "făcături de dragoste". Se folosea împreună cu odoleanul şi iarba creaţă, alcătuind o triadă invincibilă. Femeile făceau amulete cu ele şi puneau aceste trei ierburi într-o mâncare specială, pe care o dădeau tinerelor fete, înainte de a merge singure cu oile în munte, ca să le ocrotească.

Iarba neagră - este o denumire dată sânişoarei (Sanicula europaea), fiind folosită mai ales pentru protecţia femeilor de blesteme (pentru a nu le seca sau a nu se otrăvi laptele tinerelor mame, pentru a nu-şi pierde fertilitatea tinerele soţii etc). Se ţinea ca şi celelalte ierburi, într-un săculeţ la gât.

Văscul - este o plantă care, pe de o parte, aduce norocul şi belşugul în casă, iar pe de altă parte, o apără de blesteme şi alungă răul. Vâscul, mai ales cel de la Crăciun, se ţinea pe pragul uşii de la intrare, ca să sperie toate spiritele rele şi să le atragă pe cele bune. Multe alte plante se folosesc local pentru protecţia oamenilor, a caselor ori a animalelor - teiul înflorit, salvia, sânzienele galbene, cimişirul, ramurile de brad. Toate se păstrează prinse în cunună la icoane ori pe pragul de sus al casei.

Ritualuri folosite pentru dezlegare de farmece si vrăji:

Cum să rupi o vrajă făcută asupra ta ?Aveţi nevoie de o lumânare neagră şi de un bol negru şi: Aşezaţi lumânarea în bolul negru, lipind-o cu ceară de fundul acestuia, ca să stea în picioare. Apoi umpleţi bolul până la marginea de sus cu apă neâncepută, fără să ajungeţi la fitilul lumânării. Respiraţi adânc şi vă rugaţi câteva minute. Când simţiţi că mintea vă este complet limpede, aprindeţi lumânarea. Vizualizaţi puterea vrăjii care vi s-a făcut, ca şi cum această putere ar sălăşlui în flacăra lumânării. Lăsaţi lumânarea să ardă, să se topească până când va ajunge la apă. Când apa va stinge lumânarea, atunci vraja va fi ruptă. La final, săpaţi o gropiţă în pământ şi turnaţi apa în ea, după care îngropaţi acolo şi lumânarea.



Noaptea de Sfântul Andrei - 30 noiembrie

în noaptea de 29 spre 30 noiembrie se fac diverse ritualuri de protecţie. Se spune din bătrâni că usturoiul este cel mai bun mijloc de apărare împotriva spiritelor necurate, a magiei, a farmecelor şi a deochiului. în serile de Sf. Andrei şi Sf. Vasile se spune că umblă mai mult pe la casele oamenilor spiritele malefice: strigoii, duhurile necurate.

Se ung cu usturoi uşile şi geamurile, în cruciş, se ung animalele, grajdurile, pentru protecţia lor. Dacă aveţi bolnavi a căror boală consideraţi că li se trage de la farmece, magie, vrăji, vă recomand o reţetă foarte eficientă: în seara de Sf. Andrei luaţi 9 căpăţâni mari de usturoi şi pe 7 dintre ele le pisaţi mărunt, ungeţi bolnavul cu usturoi pe tot corpul, apoi îl înveliţi şi îl lăsaţi să doarmă două-trei ore aşa - nu înainte de a înghiţi trei căţei din cea de-a opta căpăţână. Apoi bolnavul se spală şi se presupune că dacă boala este din cauza farmecelor, se va vindeca. Mai trebuie să aprindeţi trei lumânări în jurul bolnavului, una albă, una verde, una albastră, să îi spuneţi de trei ori Psalmul 50 şi Tatăl Nostru. Cu cel de-al nouălea usturoi procedaţi astfel : înfigeţi în el nouă ace, pe toate părţile, apoi a doua zi aruncaţi-1 pe o apă curgătoare. în seara zilei de 29 noiembrie se mănâncă usturoi iar în 30 noiembrie se mănâncă usturoi cu peşte pentru că Sfântul Andrei a fost pescar.

Descântec de sănătate

Cea mai mare avere a omului este sănătatea, toate celelalte decurgând de aici. Când suntem sănătoşi nu ştim ce bogăţie avem, abia când ne înbolnăvim devenim conştienţi de ce am pierdut. E bine ca din când în când să îi amintim subconştientului că dorim să ne ajute în păstrarea sănătăţii. Descântecul se face într-o sâmbătă dimineaţa.

1. Te trezeşti devreme, înaintea zorilor, aduci apa neâncepută într-ooală de lut şi muind în ea un bucheţel de busuioc sfinţit, stropeşti înjuraitău. Stropeşti şi faci semnul crucii spre răsărit şi apus, spre miază - noapteşi miază - zi, rostind:

Boli necurate, boli spurcate / Mergeţi în pustietate / La mine să nu veniţi/ Să nu vă lipiţi/De capul meu /De trupul meu /De sufletul meu /Mergeţi în loc depărtat /în pustiul Jără viaţă /în pustiul cel de foc /în pustiul cel de gheaţă!

2. îţi faci cruce spre răsărit şi spui:Maicii Domnului m-am rugat/Maica Domnului m-a ascultat/

Bolile le-a adunat /Departe le-a aruncat /Bolile s-au vindecat/Şi am rămas / Frumos şi sănătos / Curat şi luminat / La trup / La cap / Şi la suflet /Cade Maica Domnului lăsat!



3. Ieşi în prag şi te stropeşti pe tot trupul, pe faţă, pe cap menind: Cum străluceşte soarele în zori/Aşa să strălucească Trupul meu / Capul meu /Sufletul meu /De curăţenie şi de sănătate! / Cum nu poţi trece cu piciorul mările /Aşa să nu poată pătrunde bolile/ în casa mea /în trupul meu /în capul meu /în sufletul meu!

Apa rămasă o arunci dincolo de prag în bătătură, sau peste balcon, dacă stai la bloc. Descântecul îl repeţi la începutul fiecărui anotimp. El asigură mobilizarea forţelor subconştientului pentru păstrarea sănătăţii corpului, minţii şi sufletului omului respectiv. Asta nu înseamnă că poţi duce în continuare o viaţă plină de vicii. Legile universale au grijă să stabilească echilibrul, asemeni unei roţi.

Ritualuri creştine folosite pentru dezlegare defarmece si vrăji

Rugăciuni creştine pentru ajutorarea bărbaţilor aflaţi în singurătate, suferind blestemul celibatului veşnic ■.

Prima rugăciune se va face la miezul nopţii, în faţa icoanei Mântuitorului Iisus Hristos, cu mâna în dreptul inimii :

"Prea Sfinte Doamne Dumnezeule, Prea înţelepte Iisuse Hristoase, ridicaţi blestemul celibatului de deasupra flintei mele însingurate. Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Amin."

Rugăciunea se va face timp de 30 de zile, începând cu o noapte de Lună Plină. Până la sfârşitul perioadei de rugăciune trebuie să se arate un semn, o îndrumare spre o fiinţă ce i-ar putea deveni soţie celui ce se roagă. Dacă nu va fi aşa, se va face rugăciunea, începută tot pe Lună Plină, încă 30 de zile. în cazul când nici după aceste zile de rugăciune nu se va arăta fiinţa dorită, va urma o pauză de cel puţin 30 de zile.

După această pauză, se va începe cu rugăciunea a doua tot într-o noapte cu Lună Plină :

"Sfinte Doamne Dumnezeule, Sfinte Iisuse Hristoase, ajutaţi-mă să mă decid în alegerea flintei potrivite pentru a-mi deveni soţie. Alungaţi-mi ghinioanele, în urma rugăciunii mele. Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Amin."

Dacă după 30 de zile de rugăciuni bărbatul nu s-a logodit, va face o pauză până la următoarea noapte cu Lună Plină, când va reâncepe rugăciunea a doua. Va face tot aşa până când se va căsători.

Indicaţii speciale pentru cel ce doreşte să se roage:începutul rugăciunilor trebuie să fie şi începutul unei vieţi lipsite de

păcate majore (violenţa în cuvânt şi faptă, uneltire împotriva semenilor, duşmănie, răutate, invidie).



Omul nu va spune nimănui că se roagă, evitând astfel răutatea celor invidioşi. Trebuie să postească lunea, miercurea şi vinerea, în perioadele de rugăciune scoţându-şi din alimentaţie alcoolul, carnea şi drogurile. Important este să nu aspire la cucerirea unei femei deja măritate, să nu meargă la vrăjitoare sau alte persoane care ar putea să-i aducă prin farmece femeia dorită şi să jure în faţa icoanei că se va purta frumos cu viitoarea lui soţie.

Rugăciuni pentru îndulcirea vieţii oamenilor care muncesc cinstit (de la Iisus Hristos)

Rugăciunea de săptămâna întâi:"Sfinte Doamne Dumnezeule, Sfântă Maică a Domnului, Sfinte

Iisuse Hristoase, ajutaţi-mă să muncesc mai uşor şi mai bine, spre bucuria mea şi a celor dragi mie ! Alungaţi-mi duşmanii din cale, înlesniţi-mi câştiguri de tot felul pentru îndulcirea vieţii mele ! Aşa să-mi ajute Dumnezeu, acum şi pururea, în vecii vecilor. Amin!

Rugăciunea de săptămâna a doua :"Sfinte Doamne Dumnezeule, Sfântă Maică a Domnului, Sfinte

Iisuse Hristoase, ajutaţi-mi mie şi familiei mele să avem spor la câştigul necesar vieţii Ajutaţi-ne pe toţi să muncim cu spor şi să ne merităm răsplata, în vecii vecilor. Amin!"

Rugăciunea de săptămâna a treia :"Sfinte Doamne Dumnezeule, Sfântă Maică a Domnului, Sfinte

Iisuse Hristoase, ajutaţi-mă să-mi câştig răsplata dreaptă a muncii mele ! Ajutaţi-mă să muncesc cu mai mult spor pentru a fi răsplătit mai bine ! Aşa să-mi ajute Dumnezeu ! Amin!"

Rugăciunea de săptămâna a patra :"Sfinte Doamne Dumnezeule, Sfântă Maică a Domnului, Sfinte

Iisuse Hristoase, dati-mi putere şi noroc pentru a-mi duce viaţa mai departe ! Daţi-mi ce este al meu după munca mea cinstită, în vecii vecilor ! Amin!"Instrucţiuni pentru folosirea rugăciunilor: Rugăciunile se vor spune cu faţa către răsărit, privind icoana Mântuitorului, cu palmele împreunate la piept, în gând sau în şoaptă, înaintea rugăciunii şi după terminarea ei se va face semnul crucii de trei ori, se va spune "Tatăl nostru" şi din nou se va face semnul crucii de trei ori. Rugăciunile se vor face seara târziu sau dimineaţa la răsăritul soarelui.

Rugăciunea va începe în prima zi a lunii calendaristice în care pe calendar apare Lună Nouă (1). Se va spune zilnic până în ultima zi cu Lună Nouă (în ziua următoare va apare în calendar Luna în primul pătrar). Se va respecta poziţia Lunii Noi în fiecare lună calendaristică.


Şcoala Bioconceptualâ _____________________________________ Faptul magic

Dacă Luna Nouă începe în prima săptămână a lunii respective, se va spune "rugăciunea de săptămâna întâi". Dacă Luna Nouă începe în săptămâna a doua a lunii calendaristice, se va spune "rugăciunea de săptămâna a doua" ş.a.m.d.

Observaţie : Săptămâna I este cuprinsă între 1 şi 7 ; săptămâna II -între 8 şi 14; săptămâna III - între 15 şi 21; săptămâna IV - între 22 şi sfârşitul lunii. în zilele când se fac rugăciunile, cel ce se roagă nu are voie să consume came sau să comită acte de agresiune (certuri, bătăi, comploturi, blesteme, bârfa, răzbunări, ucideri de fiinţe vii). Omul se va ruga lună de lună până când situaţia sa se va îmbunătăţi.

Rugăciuni către Maica Domnului pentru reuşita oamenilor la învăţătură

Prima rugăciune (se va începe seara, cu un scop clar de reuşită) :"Prea Sfântă Maică a Domnului, ajută-mă să-mi însuşesc

cunoştinţele care îmi sunt necesare pentru reuşita la... (se va spune în gând sau în şoaptă scopul urmărit). Aşa să-mi ajute Bunul Dumnezeu ! Amin!"

Această rugăciune se va face în fiecare seară şi dimineaţa devreme, în gând sau în şoapta, timp de 10 luni încheiate. Dacă după cele 10 luni scopul rugăciunii nu este atins, se va trece imediat la

Rugăciunea a doua :"Prea Sfântă Maică a Domnului, ajută-mă din nou, cu mai

multă putere, spre reuşita învăţării mele ! Aşa să-mi ajute Dumnezeu ! Amin!"

Această rugăciune se va face de 3 ori pe zi, timp de 30 zile, dimineaţa, la prânz şi seara, în gând sau în şoaptă, nemărturisind-o nimănui. Dacă nici la încheierea celor 30 de zile de rugăciune rezultatul nu este bun, va urma

Rugăciunea a treia:"Prea Sfântă Maică a Domnului, da-mi puterea şi curajul de a

hotărî ce este mai bun pentru mine : să rămân la acelaşi scop, sau să-mi schimb intenţiile de studiu ! Aşa să-mi ajute Dumnezeu l Amin!"

Această rugăciune se va face de cel puţin 3 ori pe zi, o perioadă de timp nelimitată, până la rezolvarea situaţiei.

Important! Dacă este cu putinţă, cât mai des, rugăciunea să se facă în faţa icoanei Maicii Domnului, acasă sau în biserică. în zilele de mare sărbătoare, semnată cu cruce roşie pe calendar, efectul rugăciunilor este mult sporit. Dacă omul posteşte în aceste zile, sacrificiul său va fi mult apreciat în Ceruri şi izbânda se va apropia de cel ce se roagă.

Cojocariu Emil_________________________________________ Pag. 28


Ritualuri magice creştine pentrualunsarea duhurilor necurate din locuinţele

oamenilorfde la Iisus Hristos)

Omul îşi va pune în faţă 3 lumânări albe de lungime medie (15 -20 cm), grosimea lor nu contează. Pe gâtul fiecărei lumânări se înfige o hârtie albă în formă de pătrat, care să depăşească cu 5 - 10 cm lumânarea în lateral, oprindu-se la mijlocul lumânării. Lumânarea trebuie să ajungă la jumătate la sfârşitul rugăciunii. Nu se va depăşi jumătatea lumânării. Se aprind lumânările, omul se aşează în genunchi pe podea sau pe un obiect orizontal, îşi face semnul crucii de 3 ori, spune "Tatăl nostru" o singură dată, iar după aceasta va spune cu voce şoptită sau în gând următoarea rugăciune :

"Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Sfinte Dumnezeule, Tu, care îi ajuţi pe toţi, ajută-mă şi pe mine să scap de duhurile necurate care mă chinuiesc şi îmi necinstesc locuinţa. Alungă-i Doamne, din casa mea pe demonii musafiri nepoftiţi!"

Se va face din nou semnul crucii de 3 ori, se va stropi cu aghiasmă de câte 3 ori fiecare colţ al casei, în toate camerele, apoi omul va ieşi afară şi va stropi de 3 ori cu aghiasmă fiecare prag, repetând rugăciunea, în poartă, se va pune la loc ferit de privirile celor de pe stradă, o crenguţă cu busuioc din buchetul preotului. Se va face acest ritual 3 zile sau 3 nopţi la rând, după aceea o pauză de 3 zile şi se reia ritualul. Trebuie să faceţi acest ritual de 10 ori, fiecare de câte 3 zile sau nopţi. După ultimul ritual trebuie să se arate primul semn de îmbunătăţire : sau se potolesc manifestările duşmănoase, sau omul se va muta în altă casă, unde necuratul nu va mai intra. Dacă după un timp se va mai întâmpla vreun necaz, se reiau rugăciunile. Efectele vor fi bune şi pentru ceilalţi membri ai familiei.

în faţa a 3 lumânări aprinse, fără hârtie pe ele, se va face semnul crucii de 3 ori, se va spune "Tatăl nostru" o singură dată, se vor face 10 metanii în faţa icoanei Maicii Domnului cu Domnul Iisus în braţe. Se va rămâne în genunchi spunând următoarea rugăciune :

"Sfântă Maică a Domnului, Sfinte Iisuse Christoase, Sfinte Doamne Dumnezeule, curăţaţi-mi casa de demonii care o necinstesc !"

Se face din nou semnul crucii de 3 ori, se spune iar "Tatăl nostru" şi se continuă treburile prin casă. Această rugăciune va începe într-o zi sau noapte cu Lună Nouă şi va dura până la Lună Plină. Se va relua rugăciunea tot pe Lună Nouă, în luna următoare. în prima zi de rugăciune, omul va posti alb până la prânz şi numai cu pâine şi apă până a doua zi. Semnele bune trebuie să se arate înainte de ziua încetării rugăciunilor.



Sunt cazuri foarte dese de lovire a oamenilor prin puterea nemăsurată a demonilor. în astfel de situaţii, omul trebuie să facă multă lumină în casă, cu lămpi şi lumânări, să meargă cu o lumânare aprinsă în mână prin toată încăperea, pe unde se simte prezenţa nevăzută. Flacăra lumânării o va arde pe aceea şi alta nu va veni curând.

Rugăciuni împotriva vrăjitor* farmecelor si adescântecelor Rugăciunea

Sfântului Ciprian

Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi slăvit eşti, împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor, slavă Ţie. Tu cel care locuieşti în Lumina cea nepătrunsă şi neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi, revarsă ploaia la bună vreme peste tot pământul şi fă-1 să dea roadele lui, copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor, femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecului, acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti. Şi dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui, de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice. împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, toată lucrarea satanei, Tu cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji şi de toate lucrările şi de toate legăturile lui, şi distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume. Aşa Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul, şi dezleagă pe robul Tău (numele), de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor, sau prin necurăţie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pământul morţilor, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezieagă-le pentru totdeauna, în clipa aceasta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi şti toate, dezleagă, sfarmă şi distruge acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele), păzeşte-1 cu toţi ai casei lui, de toate uneltirile diavoleşti. Zdrobeşte cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Crucii Tale, toate puterile potrivnice. Pustieşte, distruge şi depărtează pentru totdeauna lucrările magiei, vrăjitoriei şi fermecătoriei de la robul Tău (numele). Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul, robul Tău, cu toţi ai casei mele şi dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala şi de tot


Şcoala Bioconceptualâ______________________________________Faptul magic

blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputinţa, prostia, neânţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia şi de toate rătăcirile şi greşelile, ştiute şi neştiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat eşti în veci. Amin!

Cum se pot izbăvi creştinii de vrăjitorii si de farmecele diavoleşti?

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neâncetat lui Dumnezeu şi merge regulat la Sfânta Biserică nu va cere niciodată ajutor diavolilor şi vrăjile nu vor avea nici o putere asupra lui, iar cei ce au mers la vrăjitori, la ghicitori şi au cerut ajutorul lor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat şi apoi să ceară canon. Apoi să nu mai apeleze niciodată la vrăjitori, ci numai la Dumnezeu să se roage mult şi cu lacrimi din inimă şi aşa, cu răbdare şi credinţă, se vor izbăvi de vrăji şi vor primi Duhul Sfânt.

Dacă eşti bolnav, adu-ţi aminte de dreptul Iov, căci el, după ce a rămas fără fii, fără avere, nu a blestemat pe Dumnezeu, ci a zis: " Domnul a dat, Domnul a luat Fie numele Domnului binecuvântat", Şi în răni grele zăcând şapte ani, n-a căutat tămăduiri la vrăjitori (cum îl sfătuiau prietenii săi, ci aşa a gândit: "Mai bine-mi este a muri, decât să-mi vând credinţa". în cele mai multe cazuri, vrăjile, farmecele şi descântecele au putere asupra noastră datorită păcatelor noastre.

Pentru a birui aceste lucrări diavoleşti, creştinii trebuie să postească în zilele de luni, miercuri şi vineri, iar în cele patru posturi rânduite de Biserica Ortodoxă, Postul Paştelui, Postul Crăciunului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Sfintei Marii, să se împărtăşească. Dacă sunt opriţi de la Sfânta împărtăşanie, să ia Aghiasmă Mare, de la Bobotează până la 14 ianuarie, în fiecare zi, înainte de a mânca şi după aceasta să ia anafura.în celelalte zile, înainte de masă, se ia întâi Sfânta Anafura şi apoi Aghiasmă Mică, dacă a trăit în curăţenie trupească. Să participe la Sfânta Liturghie în Duminici şi Sărbători şi la Sfântul Maslu. Să meargă în pelerinaje la Sfintele Mănăstiri şi să participe la Utrenie, Acatist, Sfânta Liturghie şi Sfântul Maslu. Să stropească în chipul Sfintei Cruci prin casă şi în gospodărie cu Aghiasmă Mare în perioada 6-14 ianuarie, şi cu Aghiasmă Mică în celelalte zile, zicând rugăciunea: "Să învie Dumnezeu, să se risipească vrăşmaşii Lui..": Să se roage zilnic folosind Rugăciunea de Dimineaţă, Cinstitul Paraclis sau Acoperământul Maicii Domnului, Rugăciunea de Seară şi închinăciuni şi metanii după, canonul dat de duhovnic. Cei mai râvnitori şi cu dragoste de Dumnezeu şi pentru aproapele, să se roage la miezul nopţii cu Canonul de rugăciune, Utrenia şi Psaltirea şi să practice Rugăciunea lui Iisus. Să citească Vieţile



Sfinţilor, din Sfânta Scriptură şi celelalte cărţi folositoare de suflet, ortodoxe. Fericiţi vor fi acei creştini, care în ziua Sfântului Vasile cel Mare ,1 ianuarie, se vor ruga împreună cu îngerii şi Sfântul Vasile cel Mare, în Sfintele Biserici şi Sfintele Mănăstiri.

Pentru a se izbăvi de vrăji, farmece şi deochi, creştinii trebuie : să cheme preotul acasă ca să sfinţească locuinţa şi să citească rugăciuni pentru dezlegare de vrăji, farmece, deochi ...Să participe la Hramurile şi la Praznicele împărăteşti ale Sfintelor Mănăstiri şi Catedrale Episcopale, unde se citesc de către Arhiereu rugăciuni de dezlegare. Să plătească pomelnice la Sfintele Mănăstiri, unde sunt pomeniţi zilnic la Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe.

Creştinul, stând în genunchi în faţa icoanelor Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnului şi a Sfântului Vasile cel Mare, se închină de trei ori pe zi şi zice:

„Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi a Sfântului Vasile cel Mare şi ale tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-nepenol Amin!"

Apoi:„Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul,

acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă slavă Ţie!"Şi apoi iarăşi:,JSlavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie. împărate ceresc,

Măngâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea eşti şi pe toate le plineşti, vistierul bunătăţii şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

De trei ori :"Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-

nepe noi "Şi iarăşi:„Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în

vecii vecilor. Amin."„Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe nou Doamne curăţeşte

păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele tău."

„Doamne miluieşte" (de trei ori); „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!"

„ Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Amin!"



Apoi:,JPe tine te ştiu folositoare şi păzitoare prea tare a vieţii mele,

Fecioară de Dumnezeu Născătoare, care risipeşti tulburarea năpastelor şi farmecelor şi goneşti asupririle diavolilor, aşadar ţie mă rog întotdeauna, izbăvindu-mă din stricăciunea chinurilor mele."

Şi:„Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl, Atotştiitorul, Făcătorul

cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nufăcut,Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Măria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Filat şi a pătimit şi S~a îngropat Şi a înviat a treia zi după Scripturi Şi S-a înălţat la ceruri şi sade de-a dreapta Tatălui Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci într-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor, aştept învierea morţilor, şi viaţa veacului ce va să fie. Amin!"

Mijloace de protecţie magică şz ysihicâ în medicina populară românească

AgheasmăApa sfinţită este remediul cel mai frecvent folosit în medicina

populară românească, fiind un adevărat mijloc de prim ajutor magic. Agheasmă are darul de a alunga prompt şi rapid diavolul şi de a chema îngerii, de a purifica oamenii şi locurile, de a limpezi gândurile şi sentimentele. Aşa se explică potolirea ca prin farmec a crizelor de epilepsie, a acceselor de isterie, a delirurilor alcoolice,ş.a.m.d., prin simpla administrare sau stropire cu agheasmă. Iată cele mai cunoscute procedee de folosire a agheasmei:

Purificarea locuinţelor cu agheasmă:Stropirea camerei cu agheasmă, mai ales atunci, când este făcută de

preot, are darul de a o proteja de spiritele şi de influenţele rele. Această purificare a locului cu apă sfinţită este un remediu extraordinar, atunci când se urmăreşte stingerea unor certuri sau dispute în familie, atunci când locuitorii se îmbolnăvesc din senin, când apar coşmaruri sau stări de tristeţe inexplicabilă. Mai întâi, trebuie dereticată toată casa şi aerisită,


Şcoala Bioconceptuală _____________________________________Faptul magic

deschizând larg ferestrele ca să intre soarele. Apoi, după ce preotul stropeşte cu agheasmă toate ungherele camerei, trebuie ca fiecare membru al familiei să meargă să se spovedească şi sa se împărtăşească. In continuare, vreme de 7 zile (49 de zile, după alte surse), nu trebuie ca cineva să se certe, să ocărască sau să spună vreun cuvânt rău sub acoperişul casei. Acest procedeu străvechi de purificare a locuinţelor poate fi însoţit şi de tămâieri, aducerea de plante ocrotitoare etc.Stropitul cu agheasmă a bolnavilor gravi şi a celor posedaţi: Cel mai frecvent este consemnată folosirea agheasmei pentru stropirea bolnavilor gravi şi a celor tulburaţi sufleteşte. Se înmoaie o tulpină de busuioc păstrată la icoana Sfintei Marii în agheasmă şi cu ea este stropit cel în cauză, de sus până jos, dar în special în zona capului şi a pieptului. Acest procedeu, aplicat cu credinţă, opreşte instantaneu accesele de furie, manifestările agresive de tot felul, precum şi multe alte simptome specifice bolilor psihice grave. Stropitul cu agheasmă poate fi folosit şi ca mijloc de prim ajutor, dar şi ca procedeu tămăduitor, care să fie aplicat zilnic. Stropirile se fac dimineaţa şi seara. Este bine ca cel care stropeşte să spună în gând, înainte de această operaţie Tatăl Nostru şi saşi facă de trei ori semnul crucii.

Băutul agheasmei în scop de protecţie:Băutul agheasmei se face de obicei dimineaţa, pe stomacul gol,

după spălat şi rugăciune. Se iau trei guri de agheasmă, după fiecare înghiţitură facându-se semnul crucii. După ce s-a băut agheasmă, nu se mănâncă nimic vreme de jumătate de ceas. Este un remediu pentru a scăpa de deochi (afecţiune cu manifestări foarte diverse: greaţă, dureri de cap, apatie ori exacerbarea emotivităţii, indigestie, slăbiciune, tulburări de auz şi de văz, somnolenţă, iritabilitate etc), pentru a-i proteja pe copiii foarte emotivi şi sensibili la boli. Atunci când apăreau boli cu simptome neobişnuite şi exista bănuiala că ar fi "făcătură", cel afectat intra în post alb câteva zile la rând, se ruga şi bea agheasmă, câte trei înghiţituri, la răsăritul soarelui, la amiază şi la asfinţit.

Părintele Ilarion Argatu de la Mănăstirea Cernica

Posturile albe sau ajunările se ţin astfel:Luni: pentru orice dorinţă, cerere pe care o facem şi dorim să ne fie

împlinită, cum ar fi : căsătorie, serviciu, examene, copii, înţelegere în căsnicie, ascultare din partea copiilor şi tot ce ne dorim cu binecuvântare de la Dumnezeu, spre binele nostru şi al familiei.

Miercuri: pentru năpastă : învinuiri nedrepte la serviciu sau acasă, când eşti purtat prin judecăţi şi dreptatea trebuie să câştige, să se descopere adevărul că eşti nevinovat, pentru limpezirea situaţiei, pentru scoaterea la iveală a adevărului.



Vineri: pentru farmece, boli, blesteme şi duşmani şi în general pentru iertarea păcatelor celor vii şi a celor răposaţi din neamurile noastre; vinerea facem rugăciuni pentru uşurarea lor, dar nu numai pentru neamuri, ci şi pentru străini, cunoştinţe sau foşti prieteni, care au decedat şi pe care astfel îi uşurezi în viaţa de dincolo. Pentru răposaţi dai şi pomelnicul cu parastas la trei mănăstiri sau, dacă a fost foarte păcătos, la şapte mănăstiri, acolo unde se face zilnic sfânta liturghie pentru un an de zile. în acest timp posteşti şi tu vinerile la rând, mai faci de poţi şi ceva milostenie pentru sufletele lor către Dumnezeu. Mare pomană faci dacă te rogi ca bunul Dumnezeu să ierte păcatele unui suflet şi să-1 scoată din chinurile iadului. Iar pe tine Dumnezeu te va răsplăti şi în această viaţă şi în cea de dincolo, astfel vei căpăta îndurare pentru păcatele tale.

Când se ajunează în aceste zile de post, se fac şi rugăciuni şi se aprind şi lumânări care se ard în patru timpi, astfel:

în zilele de luni şi miercuri se aprind câte 7 lumânări.vinerea se aprind 9 lumânări, care se aşează în semnul sfintei

cruci: 3 pentru iertarea păcatelor, 3 pentru blesteme, 3 pentru farmece şi duşmani văzuţi şi nevăzuţi, ştiuţi şi neştiuţi.

Se mai fac şi 40 de mătănii, în patru timpi, după rugăciuni.Când se ţine post alb, aşa cum s-a arătat mai sus, hrana pe care ar fi

trebuit să o mănânci în acea zi, dar numai hrană de post, să o dai la un sărac, sau o sumă de bani, spunându-ţi numele de botez celui ce îi dai milostenie, ca el să se roage pentru tine. In zilele de post nu trebuie să te cerţi cu nimeni, orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva şi orice ispite ai avea. Nu trebuie să dormi mai mult pentru a trece timpul mai repede, pentru că asta înseamnă că încerci să te înşeli pe tine însuţi. Nu trebuie să ştie nimeni că posteşti, în afară de cei ai casei şi nu trebuie să te lauzi cu asta. Să nu faci vizite, ca să nu fii obligat să spui că posteşti şi pentru a nu fi ispitit şi pus în situaţia să mai faci şi alte păcate. Fugi cât poţi de orice păcat cu care te ispiteşte necuratul diavol, pentru a nu-ţi fura strădania făcută în ziua de post şi pentru a nu pierde folosul ce-ţi vine din această jertfă. Nu uita că postul nu este numai înfrânare, adică abţinere de la mâncare şi băutură, ci şi abţinerea de la orice alt păcat.

Pentru ziua de luni, când se ţine post alb până la ora 12 noaptea, după rugăciune, mătănii şi după ce au ars complet cele 7 lumânări ce le-ai aprins de dimineaţă, spui:

"Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Rafail, duceţi nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post la bunul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor mele, ale părinţilor mei, ale bunicilor mei, ale celor adormiţi din neamurile noastre, ale moşilor şi strămoşilor, până la al nouălea neam şi-mi dăruiţi mie împlinirea dorinţei mele (spui dorinţa) ".

Dacă ai vreun prieten (prietenă), să nu trăieşti cu el în afara legii lui Dumnezeu (cununie), căci lui Dumnezeu nu-i place curvia, iar rugăciunea

Cojocariu Emil____________________________________________ Pag- 35


ta nu este primită (păcatul desparte pe om de Dumnezeu). Dacă eşti căsătont(ă), să nu te culci cu soţul în acelaşi pat în zilele de post, chiar dacă nu te împreunezi cu el: înaintea lui Dumnezeu este spurcăciune şi aceasta pentru că trupul bărbatului este mai neputincios şi tot doreşte femeia şi se socoteşte că îl ispiteşte şi chiar diavolul face înadins ispită pentru el, ca tu să pierzi dulceaţa postului şi ajutorul lui Dumnezeu în dorinţa sau necazul pe care îl ai.

Păcatul blestemului în casă

Există un obicei foarte rău la unii părinţi de a-şi blestema copiii atunci când îi supără. Mai recomandat este, ca atunci când copiii nu sunt cuminţi, să-i bată, însă niciodată să nu-i blesteme. Deoarece blestemul, înjurătura, când sunt făcute de părinte asupra copilului pe care 1-a născut, au urmări negative asupra lui. Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui şi părinţii respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte uşor este atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferinţe, eşecuri în viaţă peste copiii respectivi. Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite de părinţi asupra copiilor, cât şi invers, de copii asupra părinţilor. Mulţi copii nu se căsătoresc, sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie, din cauza blestemelor părinţilor. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii făcută atât de părinţi, cât şi de copii; după aceea un rol foarte important îl are citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. Adică să meargă împreună, părinţii cu copiii, la preot pentru a le citi acea rugăciune de dezlegare. Foarte grav este când părinţii mor fără să le fi citit în viaţă rugăciunea respectivă. Acele înjurături şi blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot, când sunt în viaţă părinţii, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor. Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare. Să ne ferim a rosti orice cuvânt rău asupra copiilor noştri pentru a nu se repercuta asupra lor şi a nu le produce mari necazuri în viaţă. De asemenea, copiii niciodată să nu-şi blesteme sau să-şi înjure părinţii care i-au născut. Nu mai vorbim de acei copii care ajung chiar să-şi lovească părinţii, pe cei care i-au născut. Spun Sfinţii Părinţi că acelui copil care şi-a lovit părintele, mâna respectivă nu-i mai putrezeşte. Este ceva înfricoşător! Pentru orice cuvânt ieşit din gura noastră vom da răspuns în ziua Judecăţii, înaintea lui Dumnezeu.

Cojocariu Emil________________________________________________PaS- 36


Păcatul înjurăturilor

Nişte părinţi foarte tineri se amuzau de copilaşul lor, care avea 4 ani, şi pe care îl învăţaseră să dea diavolului, să înjure. Copilul vorbind gângav, când înjura părea atât de amuzant, încât producea râsete celor care-1 ascultau. Câtă iresponsabilitate la acei părinţi! în loc să-1 înveţe pe copil a se feri să pomenească numele satanei, deoarece numele satanei este cel mai nociv nume, ei dimpotrivă, indirect şi involuntar, îi făceau cel mai mare rău copilului. De asemenea, se observă acest obicei rău la foarte mulţi oameni: să înjure, să dea diavolului orice lucru, să dea diavolului casa, masa, animalele, copiii, hainele, gospodăria, tot ce le apare în faţă. Dând diavolului pe cineva sau ceva, tu îi doreşti răul. în loc să zici să fie al lui Dumnezeu lucrul respectiv, adică să aibă parte de Dumnezeu, tu însuţi îl închini satanei. O foarte mare iresponsabilitate există la cei care înjură şi pomenesc numele satanei! Numele diavolului conţine cel mai mare rău, o puternică doză de energie negativă, conţine răul în sine, conţine pe diavol, care este izvorul răului. Or, cel care rosteşte zilnic numele diavolului nu face altceva decât să-1 cheme pe satana în sufletul, în inima şi mintea lui. Trebuie să alegem: ori chemăm pe Dumnezeu zilnic prin rugăciune şi prin pomenirea Numelui Său, care este izvorul binelui, binele în sine şi pozitivul prin excelenţă, ori pe satana cu tot răul lui. Vom da răspuns în ziua Judecăţii pentru flecare cuvânt pe care l-am rostit în viaţă (Matei 12, 36). Să ne ferim în toată viaţa noastră a spune cuvinte rele şi dimpotrivă, să rostim cât mai multe cuvinte ziditoare de suflet după cuvântul Sfântului Pavel, care spune: "Din gura noastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă". (Efes. 4, 29).

Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 3 7

Documents

Şcoala Bioconceptuala