Embed Size (px)
Citation preview
Securitate economică
Într-o lume globală şi globalizantă, dezvoltarea economică şi securitatea
(internaţională, regională şi naţională) sunt reperele majore sub care se
manifestă principalele mutaţii la nivel planetar, dar şi al fiecărui stat şi,
subsecvent, al fiecărui individ. În această ecuaţie, existenţa unei economii
puternice, performante şi competitive, stabilă din punct de vedere macro-
economic şi dinamică sub raportul ritmului de creştere şi al adaptării
funcţionale, reprezintă un pilon important al politicii de securitate.
Sub aceste auspicii se derulează misiunea noastră, ce are ca unic scop
asigurarea capacităţii nealterate a economiei naţionale de adaptare la semnalele
pieţei, respectiv la oportunităţile, dar şi la riscurile pe care le incumbă
manifestarea ei în condiţii de concurenţialitate, performanţă şi competitivitate.
Ce facem noi, mai concret? Ne focalizăm atenţia spre acele zone
(potenţial a fi) vulnerabile fie prin prisma (in)acţiunii structurilor instituţionale
responsabile, fie din perspectiva iniţiativelor lansate funcţie de interese
subiective (interne sau externe), ce îşi propun să preia sub control pârghiile de
decizie (macro)economică.
Astfel, contribuim la prezervarea şi protejarea valorilor de securitate ale
statului român şi la promovarea intereselor naţionale pe diverse paliere ale
ansamblului economico-social.
Marius Tita
Amanunte despre autor – in Sectiunea de CV-uri a CAPRI si in
Catalogul GENERATIA 2000 de pe acest site.
Securitatea economica si interesul national in procesul de integrare
europeana
Motto:
Romanii au perceput si au tratat integrarea in Uniunea Europeana ca
o garantie de securitate si admiterea in NATO ca o sansa de dezvoltare
economica.
Marius Tita, Impactul opiniei publice asupra politicii romanesti de
aparare si securitate, Bursa NATO de cercetare, NATO website: www.nato.int
Securitatea economica este o componenta si mai mult decat o simpla
componenta a securitatii nationale. Pe plan extern, un stat isi manifesta intentia
de a se integra intr-un spatiu economic multidimensional in functie si de gradul
in care securitatea sa economica este asigurata. Este vorba, desigur, de tendinte
normale, conform vointei nationale exprimate democratic si nu de procese
fortate, impuse cel mai des din afara.
Democratia si interesul national
Integrarea statelor comuniste in CAER a fost un proces impus atat din
afara, prin apartenenta politica la un grup international cat si din interior prin
actiunea dominanta si nedemocratica a unui sistem unipartitist. Spre deosebire
de alte aliante economice, CAER gravita in jurul unei puteri dominante iar
deciziile aveau caracter obligatoriu. Pentru Romania, istoria interbelica aduce
multiple exemple de organisme regionale care au promovat prioritar securitatea
nationala, prin aliante defensive, dar si securitatea economica, prin elemente
concrete din continutul acestor acorduri sau prin proiecte economice ce au
insotit initiativele politice regionale. In 1933, la Belgrad, s-a desfasurat o
conferinta preliminara pentru pregatirea primei sesiuni a Consiliului Economic
al Micii Intelegeri, evident, latura de cooperare economica a unei aliante politice
defensive, la care Romania a fost reprezentata de profesorul Victor V.
Badulescu, cel care propunea uniunea vamala ca solutie posibila pentru viitorul
schimburilor economice internationale ( Emilian M. Dobrescu, Integrarea
economica, Ed Academiei Romane, 1996, pg. 24).
Cea mai mare parte a statelor lumii se afla in prezent implicate intr-o
forma sau alta de cooperare economica internationala, in special zone de liber
schimb sau uniuni vamale, cu trasaturi specifice datorate regiunii in care
functioneaza dar care pastreaza conditiile generale. Este mai evident ca
niciodata ca o autarhie economica nu poate functiona, ca este sortita esecului cu
suferinte enorme pentru populatie. Poate cu o singura exceptie – Coreea de Nord
– celelalte tentative de autarhii economice nu sunt auto-impuse ci datorate unor
embargouri internationale. Aceste situatii caracterizeaza statele unde interesul
national nu este formulat in mod democratic, fiind un interes fals, pervertit. El
reprezinta, de fapt, interesul unui grup de putere, care detine si exerseaza puterea
in mod discretionar, interes de grup impus cu forta, nedemocratic si promovat pe
post de interes national. Colaborarea economica externa promovata de astfel de
regimuri este, la randul sau, pervertita, avand ca scop nu optimizarea
functionarii economiei nationale si dezvoltarea sa prin participarea la diviziunea
internationala a muncii, ci acoperirea necesitatilor grupului aflat la putere. Acest
tip de colaborare internationala poate functiona doar ca schimburi simple si
sporadice si nu se poate ridica la nivelul fie si incipient al unor forme de
integrare economica. Simplificand rationamentul putem spune ca numai statele
democratice unde interesul national promovat este real pot participa la initiative
de integrare economica. Participarea la mecanisme de integrare economica este
o expresie a nevoii de securitate economica a fiecarui stat. In volumul citat,
Emiliam M. Dobrescu subliniaza fara echivoc ca principiul democratic este o
conditie sien qua non a integrării. "Numai o Uniune Europeană care respecta
identitatea fiecarei tari membre, care prospera prin diferentele dintre ele si este
puternica prin institutiile sale, va putea permite mersul inainte pe calea
progresului economic si social, al securitatii si demnitatii".
Securitatea economica si integrarea europeana
Europa comunitara a fost fondata pentru a consolida securitatea
economica si politica a fiecarei natiuni europene, fiind legendara intentia
stergerii rivalitatii franco-germane prin punere in comun a unor ramuri
economice strategice. Un scop politic a fost slujit cu un mijloc economic si toate
acestea la nivel inalt, acolo unde se discuta despre securitatea nationala si
interesul national.
Se considera ca, in sens larg, securitatea economica a unei tari este data
de stocul de resurse si de nivelul de dezvoltare. Am putea spune ca aceasta este
de fapt o perceptie restransa. Securitatea economica nu poate fi privita doar in
mod static, aproape contabil, ea trebuie perceputa in stransa legatura cu
securitatea nationala si cu interesul national iar in ecuatie intra si politica
economica promovata, teluri pe termen mediu si lung, gradul de participare nu
numai la comertul international ci la intreaga viata economica internationala.
Corelatia dintre securitatea economica si gradul de integrare economica este dat
de vulnerabilitatea unei economii, vazuta ca raport intre avantajele si
dezavantajele economiei nationale in raport cu mediul economic international,
cu mediul social si politic intern, cu capacitatea acesteia de a face fata cu forte
proprii provocarilor interne si externe. Altfel spus, vulnerabilitatea se refera la
capacitatea economiei nationale de a realiza obiectivele nationale (interesul
national). Procesul de integrare, de pregatire a aderarii la Uniunea Europeana, va
face ca economia nationala sa semene structural cu economiile care functioneaza
in cadrul acestei organizatii integrationiste.
Insecuritatea economica si suveranitatea nationala
Complementar securitatii economice exista insecuritatea. Raportat la
procesul de integrare putem spune ca exista o insecuritate neagra, cauzata de
neintegrarea in Uniunea Europeana si o insecuritate alba, generata de aderarea la
prevederile si restrictiile organizatiei comunitare. Romania strabate in prezent o
zona gri de insecuritate, caracterizata de efectele atat ale unei amanate aderari la
UE cat si ale unei adoptari din ce in ce mai profunde a reglementarilor
comunitare (acquis-ul comunitar si deciziile luate la Bucuresti la solicitarea
Bruxelles-ului sau din proprie initiativa dar in scopul indeplinirii conditiilor de
aderare).
Gabriel Andreescu apreciaza ca fiind simplista schema ce limiteaza la
aspectul strategic-militar securitatea unei tari si propune identificarea mai multor
"niveluri de securitate" ( Gabriel Andreescu, Recomandarea 1201 si o retea de
stabilitate/securitate in Europa Centrala si de Est, in "Studii internationale",
nr.3/ 1997). Interesant este ca, daca pentru ecologic, politic si chiar societal
opteaza pentru termenul de securitate, cand vine vorba de economic ii ataseaza
notiunea de insecuritate. Gradul inalt de interdependenta economica permite
utilizarea eficace a instrumentului economic ca arma – sanctiunile si pune intr-o
lumina noua instabilitatea si propagarea ei. In Europa Centrala si de Est,
considera autorul, restructuarea economica profunda si reorientarea masiva a
relatiilor economice transforma economia nationala intr-un sistem fragil, foarte
dependent de politica marilor institutii financiare internationale, ori a
organismelor interguvernamentale. Discutia despre interventia acestor
organisme in decizia economica suverana nationala impune o diferentiere intre
relatiile cu Fondul Monetar International si Banca Mondiala si cele cu Uniunea
Europeana. Integrarea europeana este un proces care merge profund in structura
societatii romanesti, continutul sau nefiind exclusiv economic. Negocierile
privind aderarea sunt mai mult decat negocierea unui imprumut rambursabil cu
Banca Mondiala si FMI, care, la randul sau, este mai mult decat negocierea
obtinerii unui imprumut de la o banca comerciala. Procesele integrationiste sunt
mai profunde decat relatiile din cadrul unor organisme financiare internationale.
Analizand raportul dintre economie si securitate, Daniel Daianu atrage
atentia asupra inaltei vulnerabilitati a economiilor in tranzitie ( Daniel
Daianu, Some Thoughts on the Nexus Economy-Security, expunere la seminarul
"Securitatea Romaniei in secolul al XXl-lea", Institutul de Studii Internationale
si Strategice, Bucuresti, 25 februarie 2000). Aceasta vulnerabilitate nu este
legata in mod necesar de pietele financiare, ci deriva dintr-un larg dezechilibru
intern si din eforturile economice deosebite care vor face sa apara o inflatie
inalta si crize bancare. In sens restrans, vulnerabilitatea se refera la dimensiunile
sale economice, la incapacitatea de a face fata socurilor interne si externe. In
sens larg, vulnerabilitatea marcheaza incapacitatea statului de a asigura un nivel
de viata corespunzator cetatenilor si demonstreaza existenta unor importante
conflicte interne, o fragmentare si o tendinta centrifugala a fortei sale, care pot fi
vazute ca reale amenintari la adresa securitatii nationale. Daniel Daianu
considera ca aceste fenomene maresc tentatia de a impune solutii politice
autoritare, ca inlocuitori pentru structuri statale slabe.
Economic si securitate in aderarea la NATO si UE
Romanii au perceput, cel putin la inceput, aderarea la NATO ca un factor
de progres economic, si aderarea la Uniunea Europeana ca o garantie de
securitate. Un paragraf din raportul "Principiul democratic si tesatura NATO:
noile democratii europene si largirea NATO" prezentat, in 1996, de raportorul
asociat Petre Roman pentru Comisia politica a Adunarii Atlanticului de Nord
este foarte elocvent in sustinerea acestei afirmatii bazate pe o supraveghere mai
indelungata a dezbaterii euro-atlantice: "Noile elite ale tinerelor democratii ale
Europei centrale au ferma convingere ca doar aderarea la NATO va permite
surmontarea rapida a greutatilor tranzitiilor si asigurarea viitorului democratiei
in tarile lor. Un impact economic pozitiv este, de asemenea, de asteptat din
simpla extindere a NATO la tarile Europei Centrale. In plus, intr-un climat de
securitate si de stabilitate propice continuarii cresterii activitatii economice,
investitorii straini isi vor da seama ca aceasta regiune este una dintre cele mai
sigure din lume ceea ce va avea ca efect accelerarea tranzitiei, reluarea cresterii
economice si dezvoltarea acestor tari" ( Petre Roman, Le principe democratique
et le tissu de l’OTAN: les nouvelles démocraties européennes et l’elargissement
de l’OTAN, in Rapports 1996, Rapport special de la Sous-commission sur
l’elargissement de l’OTAN et les nouvelles democraties, Commission politique,
Assemblee de l’Atlantique Nord., Novembre 1996).
De altfel, sintagmele utilizate sunt "integrare europeana" si/sau
"integrare euro-atlantica". In politica romaneasca si in interesul opiniei publice
cele doua subiecte – aderarea la Uniunea Europeana si primirea in NATO –
cunosc evolutii sinusoidale, in contratimp, intalnindu-se rareori, ca sa nu
spunem niciodata, la aceeasi intensitate. Initial, ele au evoluat lent dar continuu,
cunoscand si o etapa a semnaturilor necesare, pe documente importante, cum a
fost Acordul de asociere si Parteneriatul pentru Pace.
Faptul ca Romania a fost prima tara care a semnat acest Parteneriat, in
ianuarie 1994, marcheaza un prim varf in dezbaterea privind integrarea euro-
atlantica. Entuziasmul a fost atat de mare incat acelasi ex-premier Petre Roman,
unul dintre initiatorii deschiderii catre NATO, a facut gafa sa ceara
institutionalizarea Parteneriatului pentru Pace, neintelegand ca aceasta nu este
decat o modalitate de amanare a deciziei privind primirea de noi membri, in
special pentru mai buna pregatire a statelor NATO si pentru o mai serioasa
optiune privind statele ce vor fi invitate sa intre in NATO. Evolutiile ulterioare
au demonstrat ca acest lucru nu a fost bine inteles la Bucuresti. Dupa momentul
NATO-1994, este randul interesului pentru intrarea in UE sa devina prioritar. In
1995 intra in vigoare Acordul de asociere si este adoptata Strategia nationala de
pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, pe care o putem numi
prin analogie cu cea din anul 2000, "Snagov l". Nu numai locul de negociere
este comun dar si coordonatorul procesului de elaborare, academicianul Tudorel
Postolache, si modalitatea de manifestare a sustinerii generale a spectrului
politic parlamentar, printr-o declaratie politica (De la Essen la Cannes.
Itinerariul Strategiei romanesti de integrare europeana, Ed Academiei Romane,
1995). In 1995, presedintele Romaniei participa, pentru prima data, si la un
Consiliu european, cel de la Cannes, alaturi de omologii sai din tarile candidate.
Este total eronat a considera ca eforturile de integrare europeana si euro-
atlantica apartin doar perioadei de dupa 1996 dar aceasta idee a fost vehiculata
cu precadere inaintea Reuniunii la nivel inalt a NATO, de la Madrid, din 1997,
pentru a justifica un esec previzibil. Societatea romana a fost polarizata in cel
mai inalt grad dar isteria pro-NATO din acele zile nu a fost un fenomen exclusiv
romanesc, el manifestandu-se si in alte tari candidate, mai norocoase.
Nenumarate sunt analizele asupra rezulatelor summit-ului de la Madrid dar
exista si pericolul ca ele sa nu fi surprins adevaratele motive ale deciziei celor
16. Cert este ca interesului pentru subiectele integrarii a atins o cota
nemaintalnita pana atunci, punand masiv in umbra orice discutie despre aderarea
la Uniunea Europeana. El a scazut constant pana la faza de apatie din prezent
din care nu a fost scoasa nici de summit-ul de la Washington din 1999, la care se
stia ca nu se vor face noi invitatii de aderare. In plus, era din nou in crestere
interesul pentru Uniunea Europeana, atentia fiind atrasa de primul val de
invitatii de aderare la UE, ratat de Romania care se pare ca nu are vocatia
primelor valuri, si perspectiva unui al doilea val pe care nu-l putea rata mai ales
din cauza ca era aproape sigur ca nimeni nu va fi lasat in afara acestui proces –
inceperea negocierilor – a carui finalizare nu este, insa, garantata.
Concluzionand, putem spune ca aderarea la UE si primirea in NATO
sunt doua componente ale interesului national, exprimat foarte convingator de
opinia publica si clasa politica incat nu mai are nevoie de reafirmare, doua laturi
care se manifesta alternativ. Valentin Stan considera ca faptul ca integrarea
Romaniei in UE si NATO este obiectivul esential al actualei generatii politice
este o realitate cu valoare de truism. Tot el aduce in discutie complementaritatea
celor doua procese si considera ca neglijarea raportului de interconditionalitate
care exista intre extinderea NATO si cea a Uniunii Europene este una dintre cele
mai persistente erori ale guvernarilor atat din inainte, cat si dupa 1996 ( Valentin
Stan, NATO si UE: dilemele extinderii, in Politica externa, nr. 3-4, toamna
1997). Mai mult, el considera ca guvernantii tarii au construit, in mod eronat,
strategii separate pentru aderarea la NATO si integrarea in Uniunea Europeana.
In Agenda 2000, important studiu de impact al largirii UE, finalizat in
1997 de catre Comisia Europeana, se arata foarte clar ca, desi sunt procese
autonome, exista importante legaturi in problema extinderii atat a UE, cat si a
NATO. Aceasta precizare se face in contextul aparitiei ideii unei Identitati
Europene de Securitate si Aparare. Dar liderii occidentali au subliniat tot timpul
ca neinvitarea la aderarea la una dintre aceste organizatii nu implica automat
compensatii in procesul de aderare la cealalta organizatie. Pornind de la o
declaratie a fostului ministru german de externe, Klaus Kinkel, care considera ca
"pentru tarile din Centrul si Estul Europei este mai important sa fie membre UE
decat ale NATO, deoarece, pentru ele, relatiile politice si economice cu Europa
au o importanta decisiva", Valentin Stan apreciaza ca aderarea la UE presupune
un proces gradual de garantare a securitatii, care nu va oferi garantiile pe care le
presupune calitatea de membru al NATO. La seminarul "Securitatea Romaniei
in secolul al XXl-lea" din februarie 2000, secretarul de stat al MAE pentru
afaceri europene, Eugen Dijmarescu, aprecia ca "o comunitate europeana extinsa
favorizeaza cresterea stabilitatii prin sporirea increderii bazata pe securitatea
colectiva, unitate politica si legaturi comerciale" ( Eugen Dijmarescu, Romania
si extinderea Uniunii Europene, expunere la seminarul "Securitatea Romaniei in
secolul al XXl-lea", Institutul de Studii Internationale si Strategice, Bucuresti,
25 februarie 2000). De asemenea, Dijmarescu considera ca in procesul de
integrare europeana, coeziunea sociala si economica sunt la fel de importante ca
si obtinerea statului de membru deplin in structurile europene de securitate
colectiva.
Integrarea in NATO constituie nu numai o garantie politico-militara, ci
presupune si o mare stabilitate si securitate economica a tarilor participante.
Daca criteriile de aderare la NATO sunt mai mult geopolitice, putem considera
ca fara a implica automat calitatea de membru al UE, aderarea la NATO cere de
fapt respectarea celebrelor criterii stabilite de Consiliul European de la
Copenhaga, in iunie 1993, mai ales cele privind existenta unor institutii stabile,
care garanteaza democratia, primatul legii, drepturile omului, respectarea si
protectia minoritatilor si cele referitoare la existenta unei economii de piata
functionale, cu capacitatea de a face fata presiunilor concurentiale si fortelor de
piata ale comunitatii europene.
Una dintre concluziile seminarului "Interesul national si politica de
securitate a Romaniei in perspectiva secolului XXI", desfasurat in martie 1999
la Bucuresti, a fost ca, esential pentru Romania este urmarirea a doua mari
obiective: securitatea nationala, din punct de vederea militar, si prosperitatea
economica. Cele doua componente definesc conceptul de interes national si pot
fi realizate prin integrarea Romaniei in NATO si UE. Cu aceasta ocazie, Ion
Ratiu declara ca: "nici o alta solutie in afara integrarii in NATO si UE nu poate
crea securitate pentru Romania. "
http://capriro.tripod.com/polit/polint06.htm
