Seminar Lucian Blaga

Embed Size (px)

Citation preview

SEMINAR SPECIAL LUCIAN BLAGA curs optional lector univ. dr. Corina Sorana Matei OBIECTIVE: Principalul obiectiv al cursului consta n (re)familiarizarea studentilor cu opera filosofica a lui Lucian Blaga, ndeosebi cu acele concepte si idei-forta care dau masura consistentei si originalitatii ei. n acest sens, vor fi puse n lumina valentele sa le filosofice actuale n contextul cultural mai vast al unor domenii si discipline socio-umane (etnografia, antropologia culturala, psihanaliza etc.) De asemenea, cursul urmar este sa surprinda, ntr-o maniera reflexiva, modul n care filosofia lui Blaga a fost recept ata n contemporaneitate si ulterior, pna n secolul al XXI-lea, nsa accentul si stringenta ntregului demers se vor concretiza n ndemnul ca studentii sa frecventeze, cu precad ere si mai nti, opera filosofului si, abia apoi, exegeza. I. DATE BIOBIBLIOGRAFICE Lucian Blaga se naste la 9 mai 1895, n satul Lancram, judetul Alba, fiind al noualea si ultimul copil al preotului Isidor Blaga. Scoala primara o urmeaza la Sebes, iar studiile liceale le absolva la liceul Andrei Saguna din Brasov, n anul 1914. Pna n 1917, sustragndu-se satisfacerii serviciului militar n armata austro-ungara, urmea za cursurile Institutului Pedagogic si Teologic din Sibiu (mutat apoi la Oradea), l a sectia Teologie. Urmeaza studii universitare de filosofie si biologie la Viena, iar n 19 20 obtine titlul de doctor, cu teza Kultur und Erkenntnis (tradusa cu titlul Culturasi cun ostinta, n 1922). Este premiat n 1921, de catre Academia Romna, pentru volumele sale de versu ri. Urmeaza activitatea redactionala la ziarele Vointa si Patria pna n 1926, cnd debute aza n cariera diplomatica ce va dura pna n 1939; la Varsovia, Praga, Berna si Viena va fi, pe rnd, atasat de presa, consul si apoi ambasador la Lisabona. Din 1938 pna n 1947 este profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj. n 1935 este premia t de catre Academia Romna pentru opera dramaticasi poetica, iar n 1936 este ales membru activ al Academiei Romne. Din 1948 este scos din nvatamnt si activeaza n calitate de cercetator la Institutul de Istorie si Filosofie, apoi ca bibliotecar si apoi ca directoradjunct la filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei Romne. Se sfrseste din viata l a 6 mai 1961 si este nmormntat la Lancram. Activitatea sa publicistica debuteaza n perioada liceului (1910), n revista Tribuna din Arad. Publica apoi poeme, aforisme, eseuri si studii filosofice n revis telearadene Romnul , Gazeta Transilvaniei , Pagini literare , n 1923 n Prager Presse , din 1924 n Adevarul literar si artistic din Lugoj, iar din 1921 n revista clujeana Gndirea , al carei membru fondator este, dar de care se desparte n 1941, n urma polemicilor purtate cu Nichifor Crainic; nfiinteaza la Sibiu, n 1943, revista de f ilosofie Saeculum . Din 1957 colaboreaza la revistele clujene Steaua , Tribuna , iar n 1960 si la Contemporanul . Opera literara impresionanta volume de versuri, proza, piese de teatru puncteaza aproape anual cte o noua aparitie editoriala, ncepnd din 1919, de la volu mul de debut Poemele luminii, si culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu, pna la volumul de note si aforisme Discobolul, din 1945. Astfel, din opera sa dramatica , amintim: Zamolxe (1921), drama de debut, premiata de Academia Romnasi de Universitatea din Cluj, Tulburarea apelor (1923), piesele Fapta si Daria (1925), Mesterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avram Iancu (1934), Arca lui N oe (1944). Volume de versuri publicate n aceeasi perioada: Pasii profetului (1921), n marea trecere (1924), Lauda somnului (1929), La cumpana apelor (1933), La curtil e dorului (1938), Nebanuitele trepte (1943). Ca traducator, Blaga ofera publicului romnesc traducerea, n 1955, a operei Faust de Goethe, iar n 1958 a volumului Opere de Lessing. Opera filosofica este structurata, n cea mai mare parte a sa, sub forma celor pa tru trilogii, al caror cuprins l vom prezenta n continuare, nu n ordine cronologica, ci n ordinea stabilita n final, asa cum vom vedea, de autorul nsusi: Trilogia cunoasterii, cuprinznd: Despre constiinta filozofica (1947, curs universitar), Eonul dogmatic (1931), Cunoasterea luciferica (1933), Cenzura transcendenta (1934), Experimentul si spiritul matematic (1949-1953, aparut postum, n 1969); Trilogia culturii, cuprinznd: Orizont si stil (1936), Spatiul mioritic (1936), Geneza metaforei si sensul culturii (1937); Trilogia valorilor, cuprinznd: Stiinta si creatie (1942), Gndire magicasi religie (1941-1942), Artasi valoare (1939); Trilogia cosmologica, cuprinznd: Diferentialele divine (1940), Aspecte antropologice (1948, curs universitar), Fiinta istorica (1943-1959, aparuta postum, n 1977).Alte scrieri cu caracter filosofic, care nu fac parte din trilogii, dar unele devansnd, ntr-o anumita masura, idei cuprinse n cartile trilogiilor, sunt si pot ficonsultate: Filosofia stilului (1924), Probleme estetice (1924), Fenomenul origi nar (1925), Ferestre colorate (1925), Daimonion (1930), o seama de eseuri si articol e ce au fost reunite n volumele: Zari si etape, Isvoade, ncercari filosofice (a se vedea bibliografia orientativa de la final). Sunt remarcabile, de asemenea, romanul Luntrea lui Caron (Humanitas, 1990), lucrarea Gndirea romneasca n Transilvania n secolul al XVIII-lea, publicata n 1966, precum si memoriile sale si aforismele reunite n Pietre pentru templul meu, Disco bolul, Hronicul si cntecul vrstelor (1965). Unele dintre aforisme puncteazasi reiau ntr-o forma artistica, asa cum se poate remarca si n poemele blagiene, idei ce isi gase sc teoretizarea n scrierile filosofice ale autorului. II. CONSIDERATII INTRODUCTIVE Motto: Important nu este sa fii numai liber, ci ca aceasta libertate sa fie creatoare, sa-ti dea un loc si o functie n lume, sa-ti creeze un destin, sa-ti atribuie un rol functional n ntreg mecanismul existentei. Si acest ideal nu poate fi ntrevazut dect pe marile culmi, acolo unde Omul se ntlneste cu Cerul. (Anton Dumitriu1) Propunem spre lectura acest curs mai nti ca un posibil ghid n orientarea panoramica, sumativa asupra unei opere de anvergura: cea a filosofului Lucian Bl aga. Dat fiind caracterul didactic al acestui ghid, el ofera cititorilor o sistematiz are si o abordare cu precadere filosofica a marilor teme din creatia blagiana, n prelungir ea notelor de curs prezentate studentilor n cadrul Seminarului special Lucian Blaga. Intentia noastra nu se rezuma nsa la acest scop didactic, ci transpune n text si o implicita invitatie la a aprofunda cunoasterea personalitatii creatoare de excep tie pe care o reprezinta Blaga n cultura romnasi n cea universala; o invitatie la a-i studia op era, dar si biografia, pentru a putea evalua, apoi, masura n care ele sunt n armonie, p entru a realiza faptul ca ni se reveleaza totodata, n acest mod, un model uman. Daca oriz ontul sau spiritual apare ca neegalat, daca amplitudinea creatiei sale este coplesitoa re, daca singularitatea destinului i confera o aura de efigie ndepartata, poate chiar prea straina unora, atunci este suficient sa-i exploram trecutul prin evenimentele de viata c e i-au nsotit, ntr-o cursivitate paralela, creatia, pentru a observa un lucru: aceasta pe rsonalitate ntruneste calitati ce nu mereu sunt reunite ntr-un om de cultura un mare creator s i deopotriva un caracter nobil, de o superba demnitate intelectuala asa cum remarca Ovidiu Drimba. Chiar necunoscnd prea mult despre personalitatea lui Blaga, s-ar c adeasa cautam mai profund, incitati de aprecierile celor ce l-au cunoscut: cine este acela care, prin opera sa, i-a inspirat lui Eliade previziunea unui om universal n cultura noas tra? Cine este cel ce ne poarta subtil si cu aceeasi naturalete prin cultura, metafiz icasi natura ca prin salile unui palat asa cum observa Tudor Vianu? Cine este cel pe care Iorga l 1 Dumitriu, Anton, Retrospective, Bucuresti, Editura Tehnica, 1991, p. 93.descria ca un tnar ce ntinde brate de energie catre tainele lumii ? Care este resortu l unei asemenea extraordinare energii si cum s-a convertit ea ntr-o opera care spun e ceva despre Noi nu doar noua, romnilor, ci oricarui cetatean al planetei? Cum reusesc sa se mbine, n aceasta opera cu aspect arhitectonic de biserica , semnificatiile tacerii si ale cuvntului? Toate aceste ntrebari sunt, deopotriva, mirari care nsotesc permanent lectura. Modalitatile diverse n care filosofia lui Blaga a fost si este receptata , nsa, pot fi deconcertante pentru un cititor lipsit de unele criterii de lectura critica, sau tributar, din pacate, obisnuintei facile de a consulta nu autorii, ci, mai degraba, ceea ce se spune despre ei. Analizele, evaluarile, clasificarile ideilor lui Blaga parcurg un reg istru amplu, de la cele avizate la cele hazardate, de la cele neutre sau laudative la cele de nigratoare, de la cele binevenite si restitutive la cele suspecte. Toate acestea se cer cntarite cu discernamnt, altfel riscnd ca ele sa fie percepute ca un indistinct zgomot de fond ce s-ar opune, n mod nepotrivit, acelei metaforice taceri de lebada, care parca nsoteste s i vegheaza cu discretie, ca un fundal poetic nevazut, gndul filosofului. Pentru ca, prin multitudinea exegezelor existente, cititorul sa se poata orienta n cunostinta de cauza, este nsa necesar ca el sa cunoasca, n primul rnd, opera filoso fului. Astfel va ajunge sa constate ca aceasta nu are nevoie sa fie aparata, reabilitat a, justificata n fata nimanui, din exteriorul sau din interiorul culturii noastre; opera lui Bla ga se sustine prin ea nsasi, iar valoarea ei trebuie doar aratata, afirmata. Aprofundndo cu bunacredinta, vom observa masura si nuantele care fac ca ea sa respire prin trad itie, dar si prin inovatie moderna; sa mbine spiritul national cu cel universal; sa fie creati va, pornind de la asimilarea celor mai noi teorii si idei din stiinta, filosofie, arta; sa mp leteasca profunzimea viziunii mitice si magice cu rigoarea spiritului stiintific si cu o viziune personala asupra religiei; sa fie ineditasi, n acelasi timp, sa ilustreze ceva an ume din chiar acea matrice stilistica pe care a teoretizat-o; sa abordeze si sa ofere ra spunsuri personale marilor probleme filosofice privitoare la relatia omului cu: divinitat ea, existenta, cunoasterea, cultura, creatia, istoria. n ultima instanta, sa aproxime ze n modui propriu, fertil si cu o consecventa de o viata, dezideratul unei constiinte filo sofice privita ca suprema veghe a omului 2. Structura acestui curs este conceputa astfel nct cititorul sa asimileze, la nceput,reteaua de concepte ce strabat ntregul sistem de gndire blagian. Atentia noastra v a fi axata pe constelatia conceptelor de baza ale filosofiei blagiene, pe lamurirea s umara a semnificatiilor si conexiunilor lor care dau unitate sistemului, astfel nct, odata puse n luminasi contextualizate n opera, sa poata constitui o utila grila de lectura pen tru oricare dintre lucrarile filosofului. Un cititor atent va descoperi ca, pornind de la or icare dintre aceste concepte-cheie, va putea reconstitui si se va edifica asupra tuturor celo rlalte, ntruct sistemul filosofic blagian prezinta, n viziunea noastra, chiar o structura d e constelatie , de retea conceptual-metaforica. Este cunoscut faptul ca, n conceperea si n sistematizarea lucrarilor, scrierea unora dintre ele a fost anterioarasi independenta de mpartirea n cele patru trilog ii, mpartire conforma cu testamentul editorial de mai trziu al autorului3; cu toate ac estea, fiecare lucrare n parte are o rotunjime a sa si contribuie la unitatea armonioasa a ntregului sistem. Cu att mai mult, familiarizarea cu principalele concepte si cu 2 Blaga, L., Despre constiinta filosofica, Bucuresti, Editura Humanitas, 2003, p . 194. 3 Cf. Testament editorial , scris la 25 august 1959 si Anexa , n idem, op. cit, ed. cit ., pp. 201 204.nlantuirea lor coerenta ntr-o retea ideatica va fi edificatoare pentru orice event uala lectura, nerespectnd neaparat ordinea cronologica a scrierilor. Capitolele ce vor urma prezentarii retelei de concepte vor aborda, pe rnd, fiecar e trilogie n parte. Vor fi puse n lumina acele teme ce reprezinta specificul de gndir e si conceptie al autorului, vor fi evidentiate palierele de discurs, caracteristicil e metodologice ale sistemului, unele implicatii ideatice n domeniile filosofiei culturii, gnoseo logiei, axiologiei, metafizicii, antropologiei, esteticii, psihologiei. Ne vor preocupa acele probleme care sunt actuale sau care pot fi reactualizate, filiatiile de idei si n rudirile de spirit ale filosofului romn, contextualizari posibile, exegeze, fructificari n zon e ale culturii interdisciplinare sau de interferenta cu filosofia. Ne propunem sa staruim mai mult asupra unora dintre componentele fiecarei trilogii, ntruct spatiul restrns al acestui curs nu ne permite o abordare integrala a lor si egala ca proportii, ntr-un mod util. Consideram ca prezentarea rapsodica a tuturo r scrierilor blagiene de factura filosofica nu ar constitui un cstig mai mare dect consultarea unor articole de dictionar. Va fi mai util sa ne oprim si sa supunem atentiei studentilor unele teme si probleme care, prin complexitatea si farmecul lor, vor reprezenta o invitatie la a aprofunda opera lui Blaga. n masura n care anumite puncte de vedere ale autorului sau ale exegetilor vor suscita interesul studentilor, le propunem spre reflectie n eventuale eseuri si r eferate, desigur, cu titlu de recomandare, si nu de obligativitate. Fiecare capitol se va ncheia cu o lista de ntrebari si teme propuse studentilor sp re reflectie si dezbatere si cu mentionarea conceptelor-cheie. De asemenea, vom ofe ri si unele citate memorabile despre autor, precum si formularile aforistice ale unora dintre ideile ce se regasesc n filosofia sa de sistem. La finalul cursului, studentii vo r avea la dispozitie ilustrari din tematica fiecarei trilogii n parte, prin selectia acelor lecturi din opera filosofica a autorului . Vor constitui lectura obligatorie a studentilor: volumul Dimensiunea metafizica a operei lui Lucian Blaga. Antologie de texte din si despre opera filosofica, volum coordonat de Angela Botez; Dictionar de termeni filosofici ai lui Lucian Blaga, autori Florica si Marin Diaconu;Dictionarul operelor filosofice romnesti, coordonat de Ion Ianosi. Dintre operele blagiene ale trilogiilor se recomanda, cu precadere, cele ale Trilogiei culturii si ale Trilogiei valorilor. Bibliografia de la finalul cursul ui are un rol orientativ. Cursul abordeazasi scrieri filosofice care nu sunt incluse n cele patru trilogii, cum ar fi, de pilda: Elogiul satului romnesc, Culturasi cunostinta, Filosofia sti lului etc., tocmai pentru a cuprinde ct mai edificator arealul filosofic al autorului, dar si evolutia si conturarea sa n opera, de-a lungul timpului. Capitolele de final vor contine, sintetic, sugestii de lectura criticasi prezent area unor exegeze si problematizari posibile, pornind de la textele blagiene cele mai incitante n acest sens, care prezinta o anume deschidere la interpretari, critici, reconfig urari. Ele vor sublinia, astfel, valoarea, actualitatea, si potentialul peren de reverberat ii ideatice ale filosofiei lui Lucian Blaga, ale spiritului n care s-a nascut aceasta filosofie o riginala.III. CONCEPTE DE BAZA SI CONCEPTE CONEXE. INOVATII TEORETICE SI TERMINOLOGICE Blaga compara sistemul sau filosofic cu o biserica avnd mai multe cupole. Putem considera ca una dintre aceste cupole o reprezinta Trilogia Cunoasterii, prima dintre cele patru trilogii, care articuleaza nu doar o conceptie gnoseologicasi epistem ologica, ci si o conceptie metafizica privind cunoasterea, inedita n istoria filosofiei asa c um nsusi autorul remarca n Schita unei autoprezentari filosofice, n 1938; inedita ntruct, pen tru prima data, ideea de mister devine axul, centrul unei teorii a cunoasterii si pu ne n lumina un plan ontologic mai profund. Ea este supusa unor amanuntite analize si clasificari menite sa arate ca nsasi existenta umana se plaseaza n orizontul miste rului si pentru revelarea acestuia. Acest orizont ontologic este specific uman; omul mai participasi la orizontul imediat si pentru autoconservare, dar la acesta participasi regnul animal. Orizo ntul ontologic este nsa unul originar si ireductibil pentru om, n masura n care misterul nu se transforma niciodata n non-mister. El tradeaza un tlc transcendent : faptul ca exista un centru metafizic transcendent, numit printr-o metafora Marele Anonim , de o natura spirituala superioara celei umane, un factor divin al existentei, care opereaza o cenzura n cunoasterea noastra. n Diferentialele divine, lucrare pe care profesorul Ion Iano si o considera mai curnd un cerc ultim la Trilogia cunoasterii4, (la care, prin testamen tul editorial, se adaugasi Despre constiinta filosofica si Experimentul si spiritul matematic5), Blaga declara ca are ntrutotul constiinta ca, prin ideea Marelui Anonim, propune un mit filosofic . Cenzura transcendenta este acea limitare, acel control menit sa mpiedice revelarea misterelor n mod pozitiv si absolut adecvat, cu scopul de a ne feri de primejdia unor asemenea revelatii pe care structura noastra omeneasca nu le-ar putea susti ne si, n ultima instanta, de a prezerva echilibrul cosmic si a ne mentine statutul nostru ontologic de fiinte destinate creatiei. O alta motivatie a cenzurii transcendente, care a suscitat vii polemici n epoca, mai ales din perspectiva teologica, este aceea ca Marele Anonim si apara astfel creatia de eventuala aspiratie de a ne substitui lui ca fiinte omni sciente. Ovidiu Drimba, n lucrarea sa, Filosofia lui Blaga, pe care o recomandam spre lectura, si propune o prezentare simpla, clarasi precisa, fara a se ndeparta de te xt, a filosofiei blagiene. Despre cunoastere, el scrie: Cunoasterea individuata, sub to ate formele ei, ne vorbeste necontenit despre realitatea permanenta a misterului. Di n punct devedere metafizic, zicem ca aceasta cunoastere e o imensa apologie a misterului existential. Ceea ce numim cunoastere, e, ontologic vorbind, de fapt o transmutare , o convertire apologica a misterelor. 6 Consideram ca o alta inovatie teoretica blagiana o reprezinta n filosofie, si mai ales n consideratiile metafizice, teoria asupra stilului; chiar simpla preluare a acestui termen din esteticasi ridicarea lui la rang de categorie filosofica este inedita , iar autorul 4 Ianosi, Ion, O istorie a filosofiei romnesti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996, p. 245. 5 Cf Blaga, L., Despre constiinta filosofica, ed. cit., pp. 201 202, testament e ditorial scris la 25 august 1959. 6 Drimba, Ovidiu, Filosofia lui Blaga, Bucuresti, Editura Cugetarea Georgescu-De lafras, 1944, p. 35.marturiseste ca are constiinta inovatiei sale n lucrarea Stiinta si creatie7. Dezvoltarea impozanta a acestei filosofii a stilului se extinde de la lucrarea cu acelasi ti tlu scrisa n 1924 la toate trilogiile, nsa cu precadere este ea articulata n Trilogia culturii, o alta cupola a sistemului. Filosofia culturii, n viziunea lui Blaga, aglutineazasi transfigureaza n sine si o viziune antropologica aparte: n opinia sa, cultura si conformatia fizica sunt la fel de importante si definitorii pentru om, iar existenta umana este privita deopotriva ca istorica si culturala. Cu o definitie consacrata, stilul este numit un jug n robia caruia t raim , sesizndu-l arareori ca atare (el este comparat cu respiratia sau cu miscarea Pamnt ului); de obicei, traind n spiritul unei anume unitati stilistice, putem sesiza caracter isticile altor unitati stilistice, discernabile n creatiile circumscrise unei anumite vremi sau regiuni geografice. Filosofia culturii poate fi privita ca filosofia stilurilor discerna bile ca moduri de expresie pentru constiinta creatoare, ca si coeficienti prin care creatiile si dobndesc demnitatea si legitimitatea n cadrul unei culturi. Creatia n cultura da sens existentei umane, traseaza destinul omului: omul e destinat sa creeze; Aceasta creatie poarta totdeauna pecetea unui stil (nu exist a vid stilistic) si, n ultima instanta metafizica, ea aspira la revelarea misterului. n orice caz, stilul nu poate lipsi niciodata; atunci cnd el pare sa lipseasca, avem de-a face mai degraba cu un amalgam de stiluri, sau o suprapunere a lor. Matricea stilistica este amprenta sine qua non a unei culturi, un cadru preforma tor ce da aerul comun, aerul de familie al creatiilor unei culturi. O alta trasatura structurala inedita a acestei noi viziuni pe care ne-o propune Blaga este plasarea n inconstientul colectiv a determinatiilor matricei stilistic e8; aici putem remarca apropierea, dar si detasarea de viziunea psihanalitica a lui Carl Gustav Jung. Trei sunt ideile despre inconstient mpartasite cu celebrul psihanalist elve tian, att de mult citat astazi: 1) n cadrul inconstientului se alcatuiesc, printr-o polaritate, plasmuiri si cont inuturi de compensatie fata de cele ale constiintei; 2) inconstientul are o zona mai profunda, de extensiune colectiva, n care sunt precipitate experientele ancestrale fundamentale ale vietii; 3) inconstientul devanseaza anumite stari ale personalitatii constiente.9 nsa Blaga si propune articularea unei filosofii a spiritului asadar accentultrebuie pus pe spiritul inconstient colectiv, nu pe sufletul inconstient colecti v, n aspiratia de a pune bazele unei noologii abisale . El scrie: Coordonatele stilistice pe care l e vom pune n lumina la diverse popoare, din arhaic pna astazi, n-am vrea sa fie ntelese c a expresii sumare ale unor nebuloase nclinari psihologice, ci ca niste adevarate fu nctii 7 Teoria stilului am dezvoltat-o sistematic, permitndu-i ramificari nevisate pna ai ci, si asimilnd teritorii ce nu apartin numai psihologiei sau esteticii, sau unei anume filozofii descript ive a culturii, ci antropologiei, ontologiei si metafizicii. n L. Blaga, Stiinta si creatie, Bucuresti, Editura Humanitas, 1996, p. 8. 8 n Orizont si stil, Bucuresti, Editura Humanitas, 2003, p 40, Blaga scrie: Contr ibutia noastra la explicatia fenomenului stil consista n faptul fundamental ca introducem, n problemat ica aceasta, factorul inconstientului n toata amploarea cuvenita, adica nu numai ca un fapt li minar, ci ca marime cu totul pozitiva. [ ] Baza teoriei noastre este n genere teza ca pe plan inconstient avem de-a face cu continuturi si structuri psihice eterogene fata de cele din ordinea constiintei si, n special, supozitia ca inconstientul poseda orizonturi proprii, care sunt cu totul altele dect cele ale constiintei. 9 Ibidem, p. 18.modelatoare si de putere categoriala, apartinnd spiritului inconstient. Preocuparil e noastre nu se leaga de problematica psihologiei popoarelor, ci se ndreapta spre o doctrina posibila a spiritului, pe care-l nzestram cu garnituri eterogene de functii categor iale. O asemenea doctrina, odata deplin lamurita n intentiile ei, ar permite poate sa fie numita noologie abisala (noos spirit, abisal inconstient) 10. Factorii stilistici cuprind: 1 orizontul spatial apartinnd inconstientului (infinit, plan, spatiul-bolta, spat iul mioritic, spatiul alveolar-succesiv etc.); 2 orizontul temporal apartinnd inconstientului (timpul-havuz, timpul-cascada, tim pulfluviu); 3 accentul axiologic, ca o initiativa pretuitoare a inconstientului fata de orizon turile asupra carora s-a fixat (afirmativ si negativ); 4 atribuirea globala a unui sens fundamental vietii, ca samnta inconstienta din c are se formeaza sentimentul fata de destin (sensul putnd fi de naintare atitudine anabasica , de retragere atitudine catabasica, sau de stationare atitudine neutra, ntr-un ori zont); 5 nazuinta formativa, acel factor care, n cultura, creeaza o formasi o dezvolta, sustinnd-o dupa o consecventa launtrica (individualul, tipicul, stihialul). Acestia sunt factori primari ce stau la temelia unui stil si lor li se adauga o suma de factori secundari, ntre toti avnd loc complexe interactiuni si combinatii, ce diferentiaza matricea stilistica a culturilor. Blaga noteaza: Matricea stilistica este ca un manunchi de categorii care se imprima, din inconstient, tuturor creatiilor umane , si chiar si vietii ntruct ea poate fi modelata prin spirit. Matricea stilistica, n calitatea ei categoriala, se ntipareste, cu efecte modelatoare, operelor de arta, conceptiilor metafizice, doctrinelor si viziunilor stiintifice, conceptiilor etice si sociale etc. Sub acest unghi trebuie sa notam ca lumea noastra nu e modelata numai de categoriile constiintei, ci si de un manunchi de alte categorii, al caror cuib e inconstient ul. 11 ntr-o lucrare trzie, Aspecte antropologice, aparuta initial sub forma unui curs universitar si inclusa apoi n Trilogia cosmologica, Blaga adopta descrierea n anti teza a factorilor stilistici, pe de o parte, si a arhetipurilor de inspiratie jungiana (dar n interpretare proprie), pe de alta parte, tocmai pentru a lamuri mai bine diferen tele. ntruct dorim sa aprofundam acum conexiunile conceptuale care alcatuiesc reteaua ideatica a filosofiei lui Blaga, vom reda aici acea prezentare. Asadar, arhetipurile: 1. reprezinta cristalizarea unor experiente n circuitul biologic-instinctiv, al fiintei animale, n orizontul lumii sensibile; 2. sunt generale si stereotipe pentru o specie animala, si implica posibilitati rea ctive nnascute, de natura biologica; 3. sunt mijloace de adaptare la lumea concreta, lund forma unor icoane , si fantasme ca alcatuiri complexe, plastice, cu puternic accent afectiv; 4. Ele se manifesta n viata psihica a omului cnd mai clar, cnd mai camuflat, dar suporta mereu travestiri ; 5. Au o existenta bio-psihologica fara vreo relatie speciala ntre ele, dar inclusa n finalitatea de ansamblu a relatiei fiintei animale cu lumea din jur; 10 Stiinta si creatie, ed. cit., p. 11. 11 Orizont si stil, ed. cit., p. 109.6. Sunt nradacinate n circuite biologic-instinctive, deci sunt stereotipe pentru spec ia animala, iar prezenta lor n viata psihica umana l leaga pe om de natura, facnd din el o fiinta naturala. n schimb, factorii stilistici: 1. sunt factori modelatori ai spiritului uman care este situat n orizontul specific al necunoscutului ce urmeaza a fi revelat prin creatii de cultura; 2. variaza n functie de epoca, loc si colectivitate, chiar si de la un individ la al tul, ceea ce nseamna ca nu implica posibilitati reactive nnascute, de natura biologica; 3. au o eminenta simplitate si o functie exclusiv modelatoare n raport cu plasmuiril e prin care spiritul uman ncearca revelarea necunoscutului; 4. nu suporta nici un fel de travestiri ; 5. raportndu-se unul la altul, ei sunt arhitectonic complementari, alcatuind mpreuna un cmp stilistic ce imprima o anumita pecete unui ansamblu de creatii de cultura; 6. sunt variabili; n calitatea lor de puteri ce determina forme si anume structuri a le creatiilor de cultura, ei se numara printre factorii care fac din om o fiinta is torica. Consideram ca viziunea aceasta asupra factorilor stilistici, fie si sumar prezentata, deschide posibilitatea unor contextualizari interesante n orientarile actuale de psihanaliza jungiana, ca si de filosofia culturii. n viziunea lui Blaga, categoriile ce stau la baza unui stil reprezinta tot attea frne transcendente prin care ne este oprita revelarea totalasi adecvata a misterelo r. Autorul nsusi subliniaza: noi filosofam sub specia misterului ca atare. Misterul e pentru noi suprem unghi de vedere 12. Din aceasta perspectiva, articularea concept iei sale gnoseologice si epistemologice apare cu att mai surprinzatoare cu ct ea este alime ntata de foarte bogate informatii si consideratii pe marginea teoriilor stiintifice. D e altfel, preocuparea pentru istoria stiintei a fost o permanenta n viata intelectuala a lu i Blaga, asa cum remarca si profesorul Mircea Flonta, care l apropie pe filosoful romn, prin vi ziunea unitatii gndirii stiintifice si filosofice (ce rezida mai ales n scrierile sale di n Stiinta si creatie si Experimentul si spiritul matematic) de viziunea contemporanului sau A lexandre Koyr, istoric al stiintei bine cunoscut azi13. Blaga concepe stiinta si gndirea stiintifica nu ca un corp ce creste cumulativ, c i ca un proces cu reluari, reveniri, initiative, (vezi teoria relativitatii, a cuantelor etc.), vorbind chiar despre o instabilitate a stiintei . Chiar unele observatii strict emp irice, statornicite n stiinta ca atare, ar fi de fapt ncastrate n perspective teoretice, nt r-o forma data de anume interpretari; n acelasi timp, ele sunt contaminate si de anume orien tari stilistice mai mult sau mai putin vremelnice de-ale spiritului omenesc 14. n trilogia consacrata cunoasterii, aceasta nu mai este abordata ca n gnoseologiile clasice, care puneau accentul pe distingerea modalitatilor de cunoastere autenti ca fata de cea iluzorie, pe criterii stiintifice si logice de stabilire a adevarului si fal sului si de statuare a enunturilor drept cunostinte, de verificare a corespondentei lor cu r ealitatea etc. Ineditul gnoseologiei blagiene e dat n primul rnd de fixarea misterului n centrul t eoriei sale, reabilitndu-l nu doar pe plan metafizic, ci si instrumental teoretic mister ul este obiectul cunoasterii luciferice, denumita astfel pur metaforic, prin distingere calitativa, 12 Blaga, L., Trilogia cunoasterii, ed. cit., p. 496. 13 Cf Flonta, Mircea, Analiza culturala a cunoasterii pozitive , n Dimensiunea metaf izica a operei lui Lucian Blaga, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1996, pp. 257 260. 14 Blaga, L., Stiinta si creatie, ed. cit, p. 10.nu cantitativa, de cunoasterea ce a facut obiectul epistemologiei de pna atunci s i care este denumita, tot metaforic si simbolic, cunoastere paradisiaca. Misterul, n teoria cunoasterii a lui Blaga, nu este privit nici n cheie teologica, nici ontologica, nici oculta; el se refera la obiectul de cunoscut si are o plur alitate corespunzatoare celei a obiectelor de cunoscut. Trilogia distinge si clasifica a manuntit o ntreaga tipologie a misterelor: latent, deschis, redus, permanentizat, potentat ( plus alte tipuri conexe). Vom recurge sintetic la o prezentare n paralel a determinatiilor celor doua tipur i de cunoastere, asa cum reies acestea n special din lucrarea mediana a trilogiei, dar si din Stiinta si creatie15. Cunoasterea paradiziaca: 1) se afla n afara influentei categoriilor stilistice ( si nu tine de spiritul in constient); 2) se orienteaza complet asupra obiectului concret, care ramne ca atare, iar necunoscutul apare ca lipsa ce trebuie acoperita prin analogie si apel la cunoas terea deja dobndita; 3) nu este o cunoastere care pune problema , care problematizeaza ntr-un sens nalt filosofic, ci are simili-probleme de scurta respiratie, este mpacata, senina, ind uce spiritului stabilitate calma; 4) urmareste determinarea obiectului. Ceea ce e cunoscut tine de prezenta obiect ului n cmpul cunoasterii, ceea ce nu e cunoscut tine de absenta lui, de hiat; 5) nu vizeaza misterul, care totusi poate sa se manifeste ca mister latent; 6) poate exista independent de cunoasterea luciferica; 7) progreseaza prin extensie, acoperind golurile si producnd noi obiecte ale cunoasterii; 8) nu identifica dect lacune, nu si tensiuni interioare ; 9) pentru ea, a explica nseamna a descrie. Cunoasterea luciferica: 1) se realizeaza totdeauna ntr-un cmp stilistic (si tine de spiritul inconstient); 2) se detaseaza de obiect, care-i apare ca despicat n: a) fanic partea ce se arata b) criptic partea ce se ascunde E vorba de un mister a carui existenta se aratasi a carui esenta se ascunde; 3) e o cunoastere ce induce neliniste, produce n obiectul sau criza prin acea des picare; aduce n prim-plan problematicul misterul, fata de care se articuleaza tentativele de revelare, cu risc, cu tatonare, cu aventura, cu dezechilibru; 4) urmareste criza obiectului care e doar un simptom si desfacerea misterului as tfel nct prin fanic sa fie revelat cripticul (necunoscutul, ascunsul);5) vizeaza misterul si deschiderea lui; 6) nu poate exista fara cunoasterea paradiziaca, aceasta fiind treapta ei premer gatoare; 7) progreseaza calitativ prin: i) reducerea, ii) permanentizarea, sau iii) potentarea misteruluiapar si se deschid noi mistere, la infinit;15Vezi Cunoasterea luciferica, Bucuresti, Editura Humanitas, 1993, 2003, cu o si nteza la pagina 220 si Stiinta si creatie, ed. cit., cu o sinteza asemanatoare la pagina 221.8) identifica tensiunea interioara unei probleme prin divergenta dintre fanic si c riptic si prin lansarea unei punti de salt care cauta sa explice sau sa interpreteze crip ticul n functie de fanic. Tensiunea interioara creste direct proportional cu discrepanta dintre fanic si puntea de salt; 9) a explica nseamna a deschide un mister. Blaga distinge ntre planul intelectului enstatic, care este structurat logic si c el al intelectului ecstatic, mai nalt, care transgreseaza logica. Modalitatea minus-cun oasterii (aceea care potenteaza misterul) este numita dogmatica, n sensul ca ea, asemeni dogmei, transgreseaza logica printr-o antinomie transfigurata ; intelectul ecstatic iese di n sine si are acces la ceva transcendent, pe care-l aseaza n tiparul unei sinteze a doua te ze antinomice, initial imposibil de conciliat pe planul mai jos al intelectului ens tatic. Astfel apare dogma, adica (n viziunea lui Blaga) un continut ininteligibil din punct de vedere logic, pentru ca are enunturi antinomice, dar inseparabile, dar care si dovedeste nebanuite valente cognitive. (Cel mai pregnant exemplu tratat este cel al dogmei Sfintei Treimi.16) De asemenea, minus-cunoasterea nu are valente negative n evaluarea ei cognitiva, ea poate duce la noi descoperiri n cunoastere. Asadar cunoasterea este posibila, dar ea e limitata; cunoasterea pura e inaccesibila, nu putem atinge acea adecvare absoluta ntre obiectul cunoasterii si cunostinta noastra despre el. Cenzura transcendenta este inculcata n nsusi aparatu l nostru cognitiv; ea se nscrie ntre Marele Anonim si cunoasterea individuala, ca o protectie si o preventie ontologica a dezvaluirii integrale a misterului, si se manifesta la granita dintre cunoasterea paradiziacasi cea luciferica (printr-o multime de fac tori cenzoriali). Dar tocmai aceasta face posibila creatia, a carei sansa ontologica se subntinde acestui arc al cenzurii transcendente dintre Marele Anonim si cunoaster ea individuala, arc al misterului perpetuu, totodata, ca si al stradaniei perpetue de a-l revela. Printre ideile fundamentale ale filosofiei lui Blaga, pe care ni le putem imagin a alcatuind o superba constelatie, ideea creatiei pare a straluci cu aceeasi intensi tate ca si aceea de mister. Cu toate ca ideea misterului este centrul metafizicii sale, poa te ca, n ultima instanta, latura antropologica a filosofiei blagiene ar prevala, si aceas ta tocmai prin generozitatea ideii de creatie care ne devine destin. n variatele ncercari perpetu e de revelare, constiinta devine creatoare de cultura.Blaga spune ca un sistem teoretic nseamna o reductie a unui numar de mistere deschise la unul singur, calitativ atenuat (variat) 17. Cu privire la oportunitate a constructiei sistematice n filosofie, n Despre constiinta filosofica, el da urmato area replica acelora (n speta, existentialistilor) care sustin mpotriva sistemului filo sofic ca el ar duce la anchilozarea gndirii: si molustele, daca ar gndi, ar sfatui vertebratele sa nusi alcatuiasca un schelet 18. Consideram ca, dincolo de evolutia ulterioara n istoria filosofiei si de perimarea, n cadrul ei, a formulei constructiilor de sistem, arh itectonica filosofiei lui Blaga cere, din partea noastra, minima recunoastere a unei monume ntale capacitati de cuprindere si articulare a conceptiilor, dar si a unei energii si inspiratii neegalate n epoca. De asemenea, fertilitatea gndirii lui Blaga se vadeste astazi si prin reverberati ile pe care scrierile sale le creeaza n noul context, ulterior lor, al unor disciplin e socio 16 Eonul dogmatic, Bucuresti, Editura Humanitas, 1993, 2003, pp. 41 17 Blaga, L., Trilogia cunoasterii, ed. cit., p. 355. 18 Idem, Despre constiinta filosofica, ed. cit., p. 158. 51.umane cum este, de pilda, antropologia culturala. Lucrari precum Spatiul mioriti c, Elogiul satului romnesc, Aspecte antropologice pot constitui un bun exemplu n aces t sens, caci ele dau seama pentru serioasele preocupari de antropologie ale lui Bl aga, concretizate nu doar n vaste lecturi, ci si n opera sa. Ele contin elemente deoseb it de utile pentru o eventuala cercetare aplicata asupra propriei culturi, prin demers ul acceptat mult mai trziu ca valid, n ceea ce s-a numit antropologia de acasa (n prelungirea specificului traditional al antropologiei ca studiu al altor culturi). La fel, p entru cercetarea fenomenelor de aculturatie si enculturatie lucrarile sale sunt ct se poate de ins piratoare. Blaga se nscrie, prin filosofarea privind matricea stilistica, spatiul mioritic, apriorismului romnesc , ntr-o preocupare perena pentru autodefinirea culturii romnesti. Dincolo de relativizarile la care a fost supusa, de-a lungul timpului, ideea specificului national, consideram edificator sa privim identitatea oricarei crea tii culturale n cercuri concentrice, de la primul acela al specificului personal al creatorului , la cel mai larg acela universal uman; ntre acestea se ncadreaza, cu siguranta, si specifi cul etnic si national, neputnd fi eludate. Spatiul mioritic este o opera fata de care noi, astazi, e necesar sa ne manifest am simpla onestitate de a recunoaste ca ne ajuta sa ne autodefinim ca popor. De pil da, sa sesizam determinatia inconstienta de a percepe orizontul nostru spatial ca o rea litate ondulatorie, ca o leganare, un echilibru n miscare repetitiva, lina ceea ce impri ma n mod inconstient creatiei noastre o nazuinta spre echilibru, cumpatare, o accepta re a urcusurilor si coborsurilor inevitabile din viata noastra. Acelasi ritm leganat, alternant, se regaseste n doine, n hore, n artefactele populare, n decoratiuni si chiar n culori le calde, dar stinse (rosu stins), dar si alb si negru; (o remarca importantasi ndre ptatita: gustul pentru frumos n creatia populara nu este dependent de bunastarea materiala ). De asemenea, se impune reflectiei noastre ideea acelei dimensiuni sofianice a relat iei omului cu divinitatea n ortodoxie, ilustrata de imaginea rotunjita, boltita a cupolelor de biserici, care sugereaza coborrea divinitatii nspre oameni (spre deosebire de catedralele go tice ndreptate spre cer ca niste sageti). La fel de interesant sunt tratate sentimentu l dorului, nelipsit n lirica popularasi reflectat aparte n creatia culta (vezi Eminescu), si relatia transorganica, spiritualizata a omului cu natura, cu pamntul ca strat sub care do rm stramosii, ca muma . Blaga subliniaza ca exista o incontestabila influenta reciproca ntre culturi, dar ca ea are loc totdeauna cu transfigurarile inerente fiecarei cultur i n parte. n contemporaneitate, opera blagiana cu relevanta antropologica se nscrie ntr-un context mai amplu, n care si alti gnditori se aplecau asupra specificului culturii noastre. Mircea Vulcanescu considera ca o posibila terapie pentru sufletul ce se simte nen teles, necunoscut, ntoarcerea la traditie, adica la radacini19; astfel, putem deduce noi azi redescoperindu-ne radacinile, vom putea sa ne identificam si sa ne legitimam cu valorile noastre n fata alteritatii, n fata Celuilalt. Mesajul ce pare a se desprinde din o pera lui Blaga este ca radacinile nu sunt niciodata anacronice, ci vitale. De altfel, ace asta motivatie a animat si amplul demers al cercetarilor sociologice initiate de Dimi trie Gusti, la care au participat: Mircea Vulcanescu, Traian Herseni, Stefan Milcu, Tudor Vi anu, Henri Stahl, Francisc Rainer, Vasile Caramelea, Gheorghe Focsa, Constantin Brail oiu 19 Vulcanescu, Mircea, Dimensiunea romneasca a existentei, Bucuresti, Editura Fun datiei Culturale Romne, 1991, p. 52.etc. Depinde de noi, astazi, sa valorificam mostenirea lasata de acestia, dar si de opera monumentala a lui Blaga, care poate fi privitasi ca o ncercare de autocunoastere. 20 Trilogia valorilor este a treia cupola a sistemului blagian, din care supunem atentiei, aici, n special lucrarea mediana, Gndire magicasi religie.21 Premizele c e pot fi desprinse n abordarea gndirii mitice si gndirii magice (n termenii sai, a ideii magicului), ar fi: 1) contextul ontologic al omului este dat de orizontul lumii si orizontul mister ului; 2) contextul metafizic al omului este dat de Marele Anonim; 3) cunoasterea urmareste revelarea misterului; 4) cunoasterea se poate obtine att prin stiinta, ct si prin metafizica, religie, a rta, mit sau ideea magicului; 5) stilul, factorii stilistici, confera o amprenta specifica oricarei forme de c reatie, n cadrul unei culturi; 6) mitul si ideea magicului exista n orice cultura. Blaga, n demersul sau teoretic orientat asupra mitului si magiei, aminteste si aglutineaza mai multe perspective clasice: a) Perspectiva antropologica potrivit careia magicul si mitul sunt substitute sa u auxiliare ale gndirii conceptuale, sunt forme primordiale ale gndirii omului, caracterizate prin sincretism: fapte de gndire, protofilosofie, morala; b) Perspectiva metafizica asupra gndirii mitice si magice la romantici (Novalis) si la Hegel; c) Perspectiva psihologizanta asupra gndirii mitice si magice (n psihanaliza, Carl Gustav Jung) ; d) Perspectiva obiectivizanta (E. Swedenborg), potrivit careia exista realitati ascunse, exterioare noua, la care se poate accede prin instrumente si medii spec ial concepute pentru aceasta, ntre care se numarasi mitul si magia. Pentru Blaga, gndirea mitica se nscrie tot n aspiratia de a revela misterul si ea poarta amprenta factorilor stilistici; gndirea magica nu e amprentata stilistic p entru ca nu e structurata ca o gndire, ci ca ritualizare a unor trairi, fiind mai aproape de rit. n ce priveste gndirea primitiva ea este o prezenta perpetua n mentalul omului; Iar magi cul functioneaza ca un calmant al apetitului cognitiv , ca o cunoastere-substitut pentr u multe necunoscute; magicul fixeaza existenta n orizontul misterului si se manifes ta polivalent, ca un element important al vietii spirituale.22 Blaga conchide: Oricta critica i s-ar aduce, e aproape sigur ca ideea magicului nu va putea sa fie niciodata izgo nita din constiinta umana, iar daca ar fi izgonita de aici, e sigur ca ideea magicului vacontinua sa 20 Vasile Bancila remarca n Portrete si semnificatii, Bucuresti, Suplimentul Revi stei de Istorie si Teorie Literara, 1987, p. 215: n sfrsit, pentru noi, romnii, opera lui Blaga fiind, pna la un punct, o metamorfoza personalasi transfigurata a structurii noastre etnice, prezinta un interes deosebit. [ ] autorul n chestiune poate fi apreciat oriunde, daca se trece peste greutatea limbii, dar cea mai mare valoare a lui va ramne n chip fatal pentru noi, asa cum orice poet sau gnditor e mare n primul rnd pen tru ai sai. Acest sentiment de nrudire structuralasi de autodefinire prin fenomneul Blaga, ca si pr in alti creatori de exceptie ai nostri, va asigura ntotdeauna un adaus de interes sau de actualitate pentru cr eatia blagiana, n comunitatea romneasca, fara sa fie vorba, n judecata pe care o facem, de nici un exces, de nici o conventie, de nici un accent de trib, ci de o recunoastere de onestitate. 21 Care reuneste doua lucrari distincte: Despre gndirea magica si Religie si spirit . 22 Gndire magicasi religie, Bucuresti, Editura Humanitas, 1996, pp. 166 170.palpite n subconstientul uman, nrurind de acolo orientarea n cosmos si cele mai ales e simtaminte ale noastre. 23 Religia este abordata filosofic, ca un raport de corelatie ideala ntre ultimele elemente sau coordonate ale misterului existential n genere si ncercarea omului, su b influenta categoriilor stilistice, de autototalizare (prin credinta, fata de div initatea superioara careia i se supune) si autodepasire (prin mistica, ce presupune uniun ea extatica chiar cu acea divinitate, depasind conditia umana). nsa, subliniaza Blag a, supraconstiinta mistica este si ea supusa cenzurii si nfrnarii transcendente care d omina toate ncercarile revelatoare ale spiritului uman. 24 IV. CTEVA EXEGEZE SI PROBLEMATIZARI POSIBILE Consideram util ca, dupa aceasta scurta trecere n revista a conceptelor principal e ce configureaza constelatia categoriala a filosofiei de sistem la Blaga, sa supu nem atentiei studentilor unele teme, probleme si puncte de vedere ce pot suscita interesul un or lucrari si studii pe cont propriu. Astfel, n legatura cu tema creatiei n acceptiunea lui Blaga, tema care pare sa se constituie prin replica, sau ca o expresie a temei misterului, n plan ontologic s i gnoseologic, se poate zabovi asupra unei duble determinari: sub raport descripti v si sub raport normativ; ntrebarea care se ridica ar fi : n ce masura creatia este compone nta noastra structurala, datul nostru ca fiinte imperfecte si n ce masura creatia est e dezideratul nostru n calitate de creaturi ale Marelui Anonim? La fel, n ce masura misterul potenteaza n noi propensiunea spre creatie si n ce masura el este constit utiv att lumii (pe plan ontologic), ct si cunoasterii (pe plan gnoseologic)? O alta tema fertila pentru reflectia personala o reprezinta ideea magicului; ea invita la o cercetare mai atenta a raportului n care se afla magia si mitul cu ar ta, dar si la dezbaterea punctului de vedere blagian conform caruia gndirea magica nu este o gnd ire propriu-zisa, spre deosebire de gndirea mitica. De asemenea se poate cerceta mai n detaliu sustinerea ca ideea magicului nu este influentata de factorii stilistici , care actioneaza la nivel inconstient. Modalitatea minus-cunoasterii poate declansa, de asemnenea, multe dezvoltari teoretice. Se poate cerceta masura n care Blaga pretuieste mijloacele logice de cunoastere si le recunoaste rolul n solutionarea unor probleme ontologice, dar si investirea minus-cunoasterii cu capacitatea de a aduce un progres n domeniul cuno asterii umane n genere. Apoi, poate fi chestionata pozitia rationalismului sau ecstatic.Cu privire la terminologia metaforica introdusa de Blaga si la consecventa sau inconsecventa cu care a mentinut-o pe parcursul trilogiilor sale, o opinie ce po ate fi dezbatuta (printre multe altele) este cea formulata de catre Sergiu Al-George, n lucrarea sa Arhaic si universal, despre inoportunitatea termenului de dogma , care a fost ul terior nlocuit cu cel de minus-cunoastere . Mai ntlnim la Al-George o interesanta 23 Ibidem, p. 170. 24 Ibidem, p. 380.resemnificare a minus-cunoasterii prin prisma filosofiei indiene, care merita o lectura aplicata. El afirma: Nenteleasa cunoastere dogmatica ce continua sa strneasca nca nedumeriri si ndoieli, prin referirea la antinomiile gndirii indiene, ne revine cu un chip mai accesibil, mai putin enigmatic, n care putem regasi si treapta suprema a liri cii lui Blaga. 25 Pe de alta parte, Nicolae Bagdasar apreciaza abordarea inedita, gnoseologicasi non-teologica a dogmei, spunnd: Blaga e convins ca dogma nu exprima numai o formula metafizica, ci ca ascunde si un sens metodologic, a carei exacta determinare poate deschide filosofiei perspective noi si poate arunca lumini vii asupra viit orului gndirii filosofice. Se impune nsa ca dogmaticul sa fie privit nu numai prin prisma teologica sub care a fost privit pna acum, si nici sub prisma filosofica unilater alasi gresita sub care l-a privit Kant, imprimndu-i un sens care e unul de osnda. B. ext inde sensul dogmei dincolo de granitele nguste ale sensului ei religios si ale complic atiilor teologice si o priveste dintr-un pdv mai nalt, dpdv epistemologic n genere si meta fizic. El cerceteaza dogma n structura ei pur intelectuala, cautnd sa demonstreze ca dogmaticul are o noimasi n afara de consideratiuni teologice, ca dogmei i se poate lua substratul teologic, adica huma cereasca a revelatiei, fara ca prin aceasta dogma ca tip de gndire sa ramna cu radacinile n vnt , ca dogma este un mod de gndire n genere, nu numai unul de gndire teologica. 26 Cu privire la fondul anonim si la un presupus filon indic n filosofia lui Blaga avem, prin contrast, opinia lui Stefan Afloroaei: Pe de alta parte, fondul anonim desfasoara o dialectica absolut paradoxala, daca dialectica poate fi numita acea sta. si anunta prezenta prin chiar ceea ce-l face cu totul absent. Se arata att doar ct es te perfect ascuns. Este numai n masura n care nu este. Indecidabilul est et non est l caracter izeaza desavrsit. Nu cred ca acest mod perfect paradoxal adica dogmatic n care este vazut a manifestarea sa este de extractie hindusa. Desi se pot stabili anumite relatii nt re felul n care autorul ntelege misterul si cenzura transcendenta cu ceea ce aflam n traditia upanisadica, diferentialele ramn esentiale. 27 Conceptia blagiana inedita, personalasi metaforica despre Marele Anonim a provoc at n epocasi mai trziu critici, n special de pe pozitiile teologiei ortodoxe. Iata cum si formuleaza Dumitru Staniloae pozitia, dupa decantari de cteva decenii, n Trairea l ui Dumnezeu n ortodoxie: Un filozof romn a emis ideea [n Cenzura transcendenta, n.n.] ca fiinta umana este prevazuta cu un fru, prin nsasi constitutia sa, ca sa nu se na lte prea sus si sa pericliteze suveranitatea Marelui Anonim din vrful existentei. nvataturacrestina recunoaste si ea utilitatea unei frne. Dar frna aceasta si-o impune fiint a noastra n mod liber; ea nu e o forta careia i este supusa n mod fatal. Si rostul ei nu este sa mpiedice fiinta noastra de a se nalta spre fiinta absoluta, ci, dimpotriva, de a o dezlega de lanturile care o retin din acest avnt. n conceptia crestina, Dumnezeu nu se tem e sa-l ridice pe om pna la mpartasirea de propria Sa fiinta, pna la ndumnezeirea lui. Caci omul, chiar daca devine dumnezeu, prin nsusi faptul ca are fiinta creata, este nu mai 25 Al-George, Sergiu, Arhaic si universal. India n constiinta culturala romneasca, Bucuresti, Editura Universal Dalsi, 2000, p. 246. A se consulta si Itu, Mircea, Indianismul lui Bla ga, Brasov, Editura Orientul Latin, 1996, pp. 223 226, despre caracterul sacru al cunoasterii. 26 Bagdasar, Nicolae, Istoria filosofiei romnesti, Bucuresti, Profile Publishing, 2003, p. 216 sqq. Bagdasar, Nicolae, Istoria filosofiei romnesti, Bucuresti, Profile Publishing, 2003, p. 216 27 Afloroaei, Stefan, Cum este posibila filosofia n estul Europei, Iasi, Editura Polirom, 1997, pp. 120 121.dumnezeu dupa har, si ca atare nu pericliteaza niciodata suveranitatea fiintei d ivine. 28 Probabil ca aceasta confruntare de viziuni detine n continuare un viu potential p olemic. O alta problema deschisa n cadrul filosofiei culturii aceea a valorizarii culturilor minorasi majora o formuleaza explicit Blaga, ca pe o invitatie la ref lectii ulterioare: Cultura minoratine pe om ndeobste mult mai aproape de natura. Cultura majora l departeazasi-l nstraineaza de rnduielile firei. Filosofic privind, nu se s tie daca n cele din urma avantajele spirituale ale unei culturi majore, tensiunile si prob lematica acesteia, curiozitatile ce le strneste si satisfactiile ce le prilejuieste nu sun t cucerite cu pretul unui dezavantaj, care le tine aproape cumpana: cu nstrainarea prea mare a omului de vesnica Muma. Vrem sa spunem cu aceasta numai ca o comparatie a culturii mino re si a culturii majore, sub unghiul valorii, nu e tocmai simpla. Ea ni se pare chiar asa de complicata, nct ne vedem sfatuiti sa nu o atingem dect cu sfiala si cu tacerea noas tra. Preferam sa lasam aceasta problema deocamdata deschisa. 29 O tema extrem de provocatoare o reprezinta dezbaterea asupra ideii de matrice stilistica si, n special, evaluarea persistentei ei formative n cadrul unei culturi, caracterul ei peren, ritmul modificarilor ei. n lucrarea Fiinta istorica, aparuta postum, Blaga scria: Meditnd asupra duratei factorilor ce alcatuiesc o matrice stilistica sa u un cmp stilistic, ajungem la o concluzie nu lipsita de importanta pentru filosofia i storiei. Concluzia ar fi aceasta: niciodata factorii care alcatuiesc un cmp stilistic nu a u o durata egala. Prin remanierea unora dintre factorii constitutivi nsusi cmpul stilistic po ate deveni un altul. Prin activitatea unor noi factori, n locul acelora care se sting , un cmp stilistic se poate realcatui n complexitatea sa de cmp stilistic, devenind cu aceas ta, fireste, un nou cmp stilistic. Din analizele desfasurate n legatura cu durata fact orilor ce alcatuiesc un cmp stilistic trebuie sa retinem nca un lucru: un factor stilistic o arecare are sansa de a dura cu att mai ndelungata vreme cu ct se bucura de o mai mare vechime. 30 Lista acestor propuneri de teme de reflectie poate fi completata oricnd, n functie de propria grila de lectura a cititorului, ntruct textul plin de susbstanta al lui Blaga suscita la fiecare pas ntrebari, provocari, detasari, apropieri, digresiuni, reve niri este semnul unei filosofii vii si viabile, consistente n sine. Pentru a constata aceas ta si a ne mbogati spiritual prin gndirea fecundasi personala a lui Blaga e necesar, asa cum insistam la nceput, doar sa-i deschidem cartile.BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVA*: AFLOROAEI, Stefan, Cum este posibila filosofia n estul Europei, Iasi, Editura Pol irom, 1997; AL-GEORGE, Sergiu, Arhaic si universal. India n constiinta culturala romneasca, Bucuresti, Editura Universal Dalsi, 2000; AVRAM, Vasile, Chipurile divinitatii, Baia Mare, Editura Ethnologica, 2006; 28 Staniloae, Dumitru, Trairea lui Dumnezeu n ortodoxie, Cluj-Napoca, Editura Dac ia, 2000, p. 131. 29 Blaga, L., Spatiul mioritic, n Trilogia Culturii, ed. cit., p. 274. 30 Idem, Fiinta istorica, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977, pp. 148 149.BAGDASAR, Nicolae, Istoria filosofiei romnesti, Bucuresti, Editura Profile Publis hing, 1988, pp. 186 - 217; BALOTA, Nicolae, Arte poetice ale secolului XX. Ipostaze romnesti si straine, Bucuresti, Editura Minerva, 1976; BALU, Ion, Lucian Blaga, Bucuresti, Editura Albatros, 1986; BANCILA, Vasile, Lucian Blaga 1995; energie romneasca, Timisoara, Editura Marineasa,BANCILA Vasile, Portrete si semnificatii, Bucuresti, suplimentul anual al Revist ei de Istorie si Teorie Literara, 1987; BLAGA, Lucian, Trilogia cunoasterii, Bucuresti, Editura Humanitas, 2003, volumel e: Despre constiinta filosofica (vol. I), Eonul dogmatic (vol. II), Cunoasterea luc iferica (vol. II), Cenzura transcendenta (vol. IV); BLAGA, Lucian, Experimentul si spiritul matematic, Bucuresti, Editura Stiintific a, 1969; BLAGA, Lucian, Trilogia culturii, Bucuresti, Editura pentru Literatura Universal a, 1969; BLAGA, Lucian, Trilogia valorilor, Bucuresti, Editura Humanitas, 1996, n trei vol ume: Stiinta si creatie (vol. I), Gndire magicasi religie (vol. II), Artasi valoare (vol. III) ; BLAGA, Lucian, Trilogia cosmologica, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997, n trei volume: Diferentialele divine (vol. I), Aspecte antropologice (vol. II), Fiinta istorica (vol. III); BLAGA, Lucian, Culturasi cunostinta, Cluj, Editura Ardealul, 1922; BLAGA, Lucian, Filosofia stilului, Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1924; BLAGA, Lucian, Zari si etape, Bucuresti, Editura Minerva, 1990; BLAGA, Lucian, Izvoade, Bucuresti, Editura Humanitas, 2002; BLAGA, Lucian, ncercari filosofice, Bucuresti, Editura Facla, 1977; BLAGA, Lucian, Poezii, Bucuresti, Editura Cartea Romneasca, 1982; * * * Caiet Lucian Blaga tor, TrguMures, Editura Ardealul, 2004; 2, antologie de studii si cercetari realizata de E. NisCASSIRER, Ernst, Eseu despre om. O introducere n filosofia culturii umane, Bucure sti, Editura Humanitas, 1994; CAZAN, Gh. Al., Istoria filosofiei romnesti, curs editat de Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Filosofie, 1975; CAZAN, Gh. Al., Istoria filosofiei romnesti, Bucuresti, Editura Didacticasi Pedag ogica, 1984; CALINESCU, George, Istoria literaturii romne, ed. a II-a, Bucuresti, Editura Mine rva, 1982; CRAINIC, Nichifor, Nostalgia paradisului, studiu introductiv de D. Staniloae, Ia si, Editura Moldova, 1994; DIACONU, F. si DIACONU, M., Dictionar de termeni filosofici ai lui Lucian Blaga, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic, 2000; * * * Dictionarul operelor filosofice romnesti (coordonator Ion Ianosi), Bucurest i, Editura Humanitas, 1997; * * * Dimensiunea metafizica a operei lui Lucian Blaga. Antologie de texte din s i despre opera filosofica (introducere, comentarii si antologare Angela Botez), Bucuresti , Editura Stiintifica, 1996; DOGAN, Mattei si PAHRE, Robert, Noile stiinte sociale. Interpenetrarea disciplin elor, Bucuresti, Editura Academiei Romne, 1993; DRIMBA, Ovidiu, Filosofia lui Blaga, Bucuresti, Editura Cugetarea Georgescu-Dela fras, 1944; DUMITRIU, Anton, Retrospective, Bucuresti, Editura Tehnica, 1991; DUMITRIU, Anton, Philosophia mirabilis, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Romne, editia a II-a, 1992;* * * Etnologie concepte si arii culturale, coord. Martine Segalen, Timisoara, E ditura Amarcord, 2002; ELIADE, Mircea, Comentarii la legenda Mesterului Manole, Bucuresti, Editura Humanitas, 2004; EVSEEV, Ivan, Dictionar de simboluri si arhetipuri culturale, Timisoara, Editura Amarcord, 2001; GADAMER, Hans-Georg, Elogiul teoriei. Mostenirea Europei, Iasi, Editura Polirom, 1999; GEORGIU, Grigore, Istoria culturii romne moderne (curs universitar), Bucuresti, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2000; IANOSI, Ion, O istorie a filosofiei romnesti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996; IORGA, Nicolae, O viata de om asa cum a fost. Orizonturile mele, Chisinau, Editu ra Universitas, 1991; ITU, Mircea, Indianismul lui Blaga, Brasov, Editura Orientul Latin, 1996; JUNG, Carl Gustav, n lumea arhetipurilor, Bucuresti, Editura Jurnalul Literar, 19 94; JUNG, Carl Gustav, Puterea sufletului (antologie n 4 volume), Bucuresti, Editura Anima, 1994; KERNBACH, Victor, Mit, mitogeneza, mitosfera, Bucuresti, Editura Casa Scoalelor, 1995; LAPLANCHE, J. si PONTALIS, J.-B., Vocabularul psihanalizei, Bucuresti, Editura Humanitas, 1994; LVI-STRAUSS, Claude, Antropologia structurala, Bucuresti, Editura Politica, 1978; LVI-STRAUSS, Claude, Gndirea salbatica. Totemismul azi, Bucuresti, Editura Babel, 1970; LOVINESCU, Eugen, Istoria literaturii romne contemporane (1900 1937), Chisinau,Editura Litera, 1998; MICU, Dumitru, Estetica lui Lucian Blaga, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1970; MINULESCU, Mihaela, Introducere n analiza jungiana, Bucuresti, Editura Trei, 2001 ; * * * Lucian Blaga cunoastere si creatie. Culegere de studii, (coord.: D. Ghise, A. Botez, V. Botez), Bucuresti, Editura Cartea Romneasca, 1987; MACOVICIUC, Vasile, Initiere n filosofia contemporana, Bucuresti, Editura Economica, 2000; * * * Poezii populare ale romnilor, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1965; PAPADIMA, Ovidiu, O viziune romneasca a lumii. Studiu de folclor, Bucuresti, Edit ura Saeculum I.O., 1995; PNZARU, I., Cercetare de estetica a oralitatii, Bucuresti, Editura Univers, 1989; PRIBAC, Sorin, Orientari si curente n antropologia culturala, Timisoara, Editura Universitatii de Vest, 2004; RADULESCU-MOTRU, C., Etnicul romnesc comunitate de origine, limbasi destin.Nationalismul cum se ntelege, cum trebuie sa se nteleaga, Bucuresti, Editura Albat ros, 1996; ROSCA, D. D., Studii si eseuri filosofice, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1970; STANILOAE, Dumitru, Pozitia domnului Lucian Blaga fata de crestinism si ortodoxi e, Bucuresti, Editura Paideia, 1993; STANILOAE, Dumitru Trairea lui Dumnezeu n ortodoxie, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000; STANILOAE, Dumitru, Reflectii despre spiritualitatea poporului romn, Bucuresti, Editura Elion, 2002; * * * Scoala sociologica de la Bucuresti. Traditie si actualitate, coord. Maria Larionescu, Bucuresti, Editura Metropol, 1996; TANASE, Alexandru, Lucian Blaga filosoful poet, poetul filosof, Bucuresti, Editu ra Cartea Romneasca, 1977;TANASE, Alexandru, Introducere n filosofia culturii, Bucuresti, Editura Stiintifi ca, 1968; THIESSE, Anne-Marie, Crearea identitatilor nationale n Europa. Secolele XVIII-XX, Iasi, Editura Polirom, 2000; TODORAN, Eugen, Lucian Blaga mitul dramatic, Timisoara, Editura Facla, 1985;TONOIU, Vasile, Ontologii arhaice n actualitate, Bucuresti, Editura Stiintificasi Enciclopedica, 1989; TUDOSESCU, Ion, Lucian Blaga Romnia de Mine , 1999; conceptia ontologica, Bucuresti, Editura Fundatiei Turism, 1982VAIDA, Mircea, Pe urmele lui Lucian Blaga, Bucuresti, Editura Sport ;VIANU, Tudor, Studii de filosofia culturii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1982; VIANU, Tudor, Arta prozatorilor romni, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1966 , p.166; VULCANESCU, Mircea, Dimensiunea romneasca a existentei, Editura Fundatiei Culturale Romne, 1991; ZAMFIRESCU, Vasile Dem., Filosofia inconstientului, Bucuresti, Editura Trei, 199 8. * Bibliografia este orientativa si reflecta lucrarile consultate pentru cursul e xtins, destinat variantei tiparite. Recomandarile de lectura pentru studenti sunt cele precizate la nceputul sintezei, la care se adauga lucrarea profesorului Ion Tudosescu, Lucian Blaga conceptia ontologica.