21
- lovirea sau alte violenţe - SENTINŢA PENALĂ NR. 57 Ministerul Public a fost reprezentat de doamna OM – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ Pe rol se află pronunţarea hotărârii în cauza penală cu numărul de mai sus, privind pe inculpatul AA, trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal. Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 04.02.2014 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa a fixat un termen pentru pronunţarea hotărârii pentru azi, 18.02.2014. INSTANŢA, Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 271/P/2012 din data de 08.06.2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ şi înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 4580/279/2012 la data de 25.06.2012, s- a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului AA, pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, fapte prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal. Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt: Părţile vătămate BBşi CClocuiesc, comuna Borleşti, judeţul Neamţ, fiind vecini cu inculpatul AA, iar în

sentinta completa.doc

Embed Size (px)

Citation preview

Numar dosar

PAGE

2

- lovirea sau alte violene -

SENTINA PENAL NR. 57

Ministerul Public a fost reprezentat de doamna OM procuror n cadrul Parchetului de pe lng Judectoria Piatra Neam

Pe rol se afl pronunarea hotrrii n cauza penal cu numrul de mai sus, privind pe inculpatul AA, trimis n judecat pentru svrirea a dou infraciuni de lovire sau alte violene, prevzut de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc n edina public din data de 04.02.2014 i au fost consemnate n ncheierea de edin din aceeai zi, care face parte integrant din prezenta hotrre, cnd instana a fixat un termen pentru pronunarea hotrrii pentru azi, 18.02.2014.

INSTANA,

Delibernd asupra cauzei penale de fa, constat urmtoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 271/P/2012 din data de 08.06.2012, ntocmit de Parchetul de pe lng Judectoria Piatra Neam i nregistrat pe rolul acestei instane sub nr. 4580/279/2012 la data de 25.06.2012, s-a dispus trimiterea n judecat, n stare de libertate, a inculpatului AA, pentru svrirea a dou infraciuni de lovire sau alte violene, fapte prevzute de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanei s-a reinut, n esen, urmtoarea situaie de fapt:

Prile vtmate BBi CClocuiesc, comuna Borleti, judeul Neam, fiind vecini cu inculpatul AA, iar n luna octombrie 2011 au cumprat de la numita DDsuprafaa de 307 mp teren, n vecintatea blocului n care domiciliaz. Ulterior acestui moment, ntre prile vtmate i inculpat au existat frecvent discuii contradictorii, inculpatul invocnd un drept de proprietate asupra terenului menionat, teren pe care partea vtmat BBi-a creat o cale de acces spre spatele blocului n care locuiete.

La data de 30.12.2011, n jurul orelor 14:00, n timp ce partea vtmat BBinteniona s transporte lemne pentru foc, folosind calea de acces amintit, inculpatul AA i-a blocat accesul, susinnd c terenul este al su, iar cnd partea vtmat i-a cerut s se ndeprteze, a nceput s o loveasc, att cu pumnii, ct i cu picioarele.

Partea vtmat CCa intervenit pentru aplanarea conflictului, ns a fost la rndul su lovit de inculpat.

Prile vtmate s-au prezentat la Serviciul Judeean de Medicin Legal, iar n urma examinrii a rezultat c BBa suferit leziuni vindecabile n 16-19 zile de ngrijiri medicale, iar CCa prezentat leziuni pentru a cror vindecare au fost necesare 4-5 zile de ngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale depuse la dosar.

Fiind audiat, inculpatul AA nu a recunoscut svrirea faptelor, susinnd c nu a lovit-o pe partea vtmat EE, iar leziunile suferite de partea vtmat CCau fost determinate de dezechilibrarea i cderea acesteia, pe fondul consumului de alcool, cnd inculpatul a eliberat din mn o plas de gard de care se inea partea vtmat. Aceste aprri au fost nlturate pe baza declaraiilor prilor vtmate, coroborate cu declaraia martorului propus de acestea i cu meniunile din certificatele medico-legale, n contextul n care chiar inculpatul a confirmat existena conflictului, iar martorii propui de acesta nu au oferit informaii utile soluionrii cauzei.

Situaia de fapt expus n rechizitoriu se probeaz prin intermediul urmtoarelor mijloace de prob: proces-verbal de consemnare a actelor premergtoare (fila 4 dosar urmrire penal), declaraia prii vtmate BB(filele 7-10 dosar urmrire penal); certificate medico-legale (filele 11-12, 17), declaraia prii vtmate CC(filele 14-16); contract de vnzare-cumprare (filele 18-19); declaraiile martorilor XX, VV, XX, TT, SS, (filele 20-22, 31-34 dosar urmrire penal), declaraiile inculpatului AA (filele 35-36, 38-39 dosar urmrire penal).

n faa instanei, n cursul cercetrii judectoreti, s-a procedat la audierea inculpatului i a prilor vtmate (filele 24-26), au fost administrate proba cu nscrisuri (filele 29-30, 138, 154-159), proba testimonial (constnd n ascultarea martorilor FF, XX, LL, XX, SS, TT i KK), precum i proba cu expertiz medico-legal (filele 142-145 dosar instan).

Pe parcursul soluionrii prezentei cauze, inculpatul AA a fost asistat de aprtorul ales, d-na avocat LH, iar prile vtmate de d-na avocat ML, n baza mputernicirilor avocaiale ataate la dosar.

Analiznd ansamblul materialului probator administrat n cauz n faza de urmrire penal i n cursul cercetrii judectoreti, instana reine urmtoarea situaie de fapt:

n data de 30.12.2011, pe fondul unui conflict generat de disputarea dreptului de proprietate asupra unei suprafee de teren situate n vecintatea imobilului n care locuiesc, inculpatul AA a lovit-o cu pumnii i cu picioarele pe partea vtmat BB(care a suferit leziuni vindecabile n 21-23 zile de ngrijiri medicale) i a exercitat acte de violen asupra prii vtmate BB, care a intervenit pentru aplanarea conflictului, cauzndu-i acesteia leziuni pentru a cror vindecare au fost necesare 5-6 zile de ngrijiri medicale.

Instana a reinut aceast situaie de fapt corobornd probele administrate pe parcursul procesului penal:

La data de 18.01.2012, persoana vtmat BBa formulat o plngere penal mpotriva inculpatului AA, n care a redat versiunea sa asupra situaiei de fapt, astfel: n data de 30.12.2011, n jurul orelor 14:00, a ajuns la locuina sa, situat n comuna Borleti, judeul Neam, cu intenia de a transporta o cantitate de lemne pentru foc pe terenul pe care l-a cumprat, ns a fost ntmpinat de inculpat, care i-a adresat cuvinte jignitoare, a ncercat s l strng de gt i l-a lovit cu pumnul n mandibul, reprondu-i c nu i-a cerut permisiunea de a ptrunde pe teren. A menionat persoana vtmat n plngere c, n timpul incidentului, s-a apropiat soia sa, BB, cu intenia de a aplana conflictul, ns a fost trntit de inculpat la pmnt i lovit n zona picioarelor (fila 6 dosar urmrire penal).

Din declaraiile acestei pri vtmate mai reiese c, potrivit Certificatului medico-legal nr. 7/03.01.2012, leziunile cauzate de loviturile aplicate de inculpat, care este vecinul su, au necesitat 16-19 zile de ngrijiri medicale pentru vindecare, nenelegerile dintre pri fiind generate de faptul c persoanele vtmate au cumprat de la numita DD(prin contractul ncheiat la data de 17.10.2011) suprafaa de 302 mp teren, situat n partea de vest a blocului n care locuiesc, inculpatul AA invocnd un drept de proprietate asupra acestei suprafee.

n toamna anului 2011, prile vtmate i-au delimitat o cale de acces spre terenul n litigiu, pentru a putea transporta diferite materiale n curtea amenajat n spatele blocului, iar la data svririi faptei inculpatul a blocat aceast cale de acces, ncercnd s mpiedice trecerea persoanei vtmate EE, al crei drept de proprietate asupra terenului l contest. n acest context, inculpatul a nceput s se manifeste violent fa de vecinul su, aplicndu-i mai multe lovituri i agresnd-o pe soia acestuia, care a intervenit pentru aplanarea conflictului.

A menionat partea vtmat c desfurarea incidentului a fost observat de martorul XX, care ar putea confirma cele expuse (filele 7-10 dosar urmrire penal, fila 26 dosar instan).

n Certificatul medico-legal - reexaminare nr. 7/16.01.2012 eliberat de Serviciul Judeean de Medicin Legal Neam (fila 11 dosar urmrire penal) sunt descrise leziunile constatate de personalul medical asupra corpului prii vtmate BB(fractur de ram vertical mandibular stng), leziuni care s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur, care pot data din 30.12.2011 i care au necesitat, pentru vindecare, un numr total de 16-19 zile de ngrijiri medicale, recomandndu-se alimentaie moale timp de 2 sptmni i control de specialitate dup acest interval.

Persoana vtmat CCa formulat, de asemenea, plngere prealabil, prin care a solicitat tragerea la rspundere penal a inculpatului AA, pentru svrirea infraciunii de lovire sau alte violene, artnd c, n ziua de 30.12.2011, observnd c inculpatul l agreseaz pe soul su, s-a apropiat s vad ce se ntmpl i a fost trntit la pmnt de ctre inculpat i lovit de trei ori n fluierul piciorului, suferind astfel leziuni care au necesitat ngrijiri medicale (fila 13).

Din declaraia prii vtmate CCrezult n esen aspectele redate i de partea vtmat EE, respectiv: starea tensionat dintre familia inculpatului i prile vtmate, generat de disputa asupra unei suprafee de teren, faptul c incidentul din ziua de 30.12.2011 a avut loc n prezena martorului XX i c partea vtmat, ncercnd s l ajute pe soul su, care era agresat de inculpat, a intervenit n conflict, dar a fost, la rndul su, lovit de inculpat cu picioarele n zona tibiei (filele 14-16 dosar urmrire penal, fila 25 dosar instan).

Susinerile prii vtmate CCn sensul c a fost agresat fizic n mprejurrile redate mai sus sunt confirmate de meniunile din Certificatul medico-legal nr. 06/03.01.2012 eliberat de Serviciul Judeean de Medicin Legal Neam, din care rezult c, la data examinrii, aceasta prezenta leziuni traumatice pe braul stng, pe coapsa stng i pe gamba dreapt, care s-au putut produce prin lovire cu i de corp dur, n data de 30.12.2011, necesitnd pentru vindecare 4-5 zile de ngrijiri medicale (fila 17).

Susinerile persoanelor vtmate au fost confirmate de martorul ocular XX, care a relatat c, n ziua de 30.12.2011, s-a deplasat la domiciliul prilor vtmate, n scopul rezolvrii unor probleme personale, iar la plecare, cnd a ajuns n strad, l-a observat pe inculpatul AA lovindu-l cu pumnii i cu picioarele pe EE; persoana vtmat CCa intervenit pentru a aplana conflictul, dar a fost, la rndul su, lovit de inculpat (filele 20-21 dosar urmrire penal, fila 49 dosar instan).

Ceilali martori audiai pe parcursul urmririi penale (VV, TT, SS) nu au oferit informaii n ceea ce privete desfurarea propriu-zis a conflictului, ns au menionat c i-au observat pe inculpat i pe persoana vtmat BBpurtnd discuii aprinse, n contradictoriu, astfel nct, dei aceste declaraii nu vizeaz exact momentul agresiunii, ci un moment anterior, ele sunt utile soluionrii cauzei, n condiiile n care se coroboreaz cu probele examinate anterior i l plaseaz pe inculpat n contextul n care persoanele vtmate pretind c au fost lovite, confirmnd existena nenelegerilor dintre pri.

n ceea ce privete poziia procesual a inculpatului AA, instana observ c acesta nu a recunoscut svrirea faptelor astfel cum au fost descrise n actul de sesizare, prezentnd propria versiune a situaiei de fapt, care ns nu este susinut de probele administrate n cauz.

Instana observ c inculpatul nsui se plaseaz la locul svririi infraciunilor, el recunoscnd c, de mai mult vreme, ntre el i vecinii si exist o stare conflictual (din cauza nenelegerilor legate de dreptul de proprietate asupra unei suprafee de teren), c a avut un schimb de replici cu partea vtmat EE, negnd ns c ar fi exercitat violene asupra acesteia. A precizat inculpatul c, dimpotriv, vecinul su este cel care a efectuat mai multe manevre cu autoturismul, ncercnd s l loveasc, iar persoana vtmat CCera n stare de ebrietate, leziunile suferite de aceasta fiind determinate de dezechilibrarea i cderea sa, cnd inculpatul a eliberat din mn o plas de gard de care se inea partea vtmat (filele 35-36, 32-33 dosar urmrire penal).

Susinerile inculpatului, n sensul c el nu a aplicat lovituri prii vtmate BBi c soia acestuia din urm, BB, s-ar fi autoaccidentat, nu reies ns din ansamblul mijloacelor de prob administrate n cauz.

Afirmaiile inculpatului AA, n sensul c vecinul su BBeste cel care a ncercat s l accidenteze cu autoturismul sunt lipsite de suport probator i sunt chiar contrazise de probele existente la dosar. n acest context, subliniaz instana c, n conformitate cu prevederile art. 69 Cod procedur penal, declaraiile inculpatului fcute n cursul procesului penal pot servi la aflarea adevrului numai n msura n care sunt coroborate cu fapte i mprejurri ce rezult din ansamblul probelor existente n cauz.

Or, dei inculpatul i-a indicat pe martorii KK i TT n sprijinul susinerilor sale, acetia, fiind audiai de instan n cadrul cercetrii judectoreti, nu au confirmat aprrile inculpatului, preciznd c nu pot oferi detalii cu privire la conflictul fizic i artnd c au auzit doar cearta izbucnit ntre cei doi (filele 74-75 dosar instan).

n ceea ce o privete pe persoana vtmat BB, inculpatul a afirmat c, pe fondul consumului de alcool, aceasta s-a dezechilibrat i a czut n momentul n care el a eliberat din mn o plas de gard de care se sprijinea vecina sa, ns instana nu poate ignora faptul c inculpatul a avut o contribuie esenial n acest sens, ntruct, cu intenie, a eliberat din mn plasa de gard, acceptnd astfel posibilitatea ca persoana vtmat s fie lovit (fila 24 dosar instan).

Acest comportament este de natur a atrage rspunderea sa pentru svrirea infraciunii de lovire sau alte violene, care presupune svrirea oricror acte de violen cauzatoare de suferin fizic, fiind sancionabil penal orice aciune violent, direct sau indirect, prin care se cauzeaz o vtmare asupra corpului persoanei vtmate, iar leziunile astfel cauzate necesit un numr de pn la 20 de zile de ngrijiri medicale.

Din analiza tuturor probelor rezult c faptele s-au petrecut astfel cum au fost reinute de instan n paragrafele anterioare, iar declaraiile persoanelor vtmate se coroboreaz cu cele ale persoanelor audiate n prezentul dosar, parial chiar i cu cele ale inculpatului, succesiunea evenimentelor rezultnd din mbinarea tuturor acestor declaraii (la data svririi faptei, ntre persoana vtmat BBi inculpat a avut loc o discuie n contradictoriu, n apropierea imobilului n care locuiesc, discuie recunoscut chiar de inculpat, martorul XX a observat c inculpatul le-a lovit pe prile vtmate, ceilali martori au confirmat existena unui conflict verbal, nimeni nu a observat prezena unei alte persoane la locul respectiv, iar prin certificatele medico-legale s-a stabilit c leziunile suferite de persoanele vtmate pot data din 30.12.2011).

Mai mult, n completarea probelor analizate deja vin concluziile Raportului de expertiz medico-legal nr. 4802/06.12.2013 ntocmit de Institutul de Medicin Legal Iai, formulate ca urmare a analizrii documentelor medicale eliberate pe numele persoanei vtmate BBi a examinrii medico-legale a acestuia: persoana vtmat BBa prezentat, n luna decembrie 2011, un traumatism obiectivat prin fractur de mandibul subcondilian stng, iar topografia i morfologia leziunii pledeaz pentru producerea ei prin lovire activ cu mijloace contondente; fractura menionat a necesitat 21-23 zile de ngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii i a putut data din 30.12.2011 (filele 144-145 dosar instan).

Avnd n vedere intrarea n vigoare a Noului Cod penal pe parcursul soluionrii prezentei cauze, devin incidente prevederile art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, care instituie regula potrivit creia n cazul n care de la svrirea infraciunii pn la judecarea definitiv a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplic legea mai favorabil.

innd cont de concluziile raportului de expertiz medico-legal, care au reindividualizat numrul de zile de ngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de persoana vtmat BBn data de 30.12.2011 (21-23 zile, iar nu 16-19 zile, cum s-a menionat n certificatul medico-legal), instana va dispune, n temeiul art. 386 din Noul Cod de procedur penal, schimbarea ncadrrii juridice a faptelor reinute n sarcina inculpatului AA, din dou infraciuni de lovire sau alte violene, prevzute de art. 180 alin. 2 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 33 litera a Vechiul Cod penal, n infraciunile de lovire sau alte violene, prevzut de art. 180 alin. 2 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, i lovire sau alte violene, prevzut de art. 193 alin. 2 din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 litera a Vechiul Cod penal.

Se justific aceast schimbare de ncadrare juridic, ntruct dispoziiile art. 193 alin. 2 din Noul Cod penal nglobeaz infraciunea de vtmare corporal incriminat de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1968 (care ar fi fost incident n spe, dat fiind numrul de zile de ngrijiri medicale, care depete 20), iar noua reglementare este mai favorabil inculpatului, n condiiile n care prevede pedeapsa nchisorii alternativ cu pedeapsa amenzii, alternativ inexistent n Vechiul Cod penal.

Astfel fiind, n drept, faptele inculpatului AA care, la data de 30.12.2011, pe fondul unui conflict latent generat de disputarea dreptului de proprietate asupra unei suprafee de teren, a exercitat acte de violen asupra persoanei vtmate CC(care a suferit leziuni vindecabile n 4-5 zile de ngrijiri medicale) i a lovit-o cu pumnii pe persoana vtmat BB(care a suferit o fractur de mandibul pentru a crei vindecare au fost necesare 21-23 zile de ngrijiri medicale), ntrunesc elementele constitutive ale infraciunilor de lovire sau alte violene, prevzut de art. 180 alin. 2 din Vechiul Cod penal (pedepsit cu nchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend penal) i de lovire sau alte violene, prevzut de art. 193 alin. 2 din Noul Cod penal (pedepsit cu nchisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amend).

Existena infraciunilor reinute presupune ca elementul material al fiecrei fapte s constea n orice aciune violent, direct sau indirect, svrit de inculpat, prin care se produc leziuni vindecabile n cel mult 20 de zile de ngrijiri medicale, n cazul infraciunii de lovire sau alte violene prevzute de Codul penal din 1968, ori leziuni a cror gravitate este evaluat prin zile de ngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, n cazul infraciunii de lovire sau alte violene prevzute de Noul Cod penal.

n plus, este imperativ necesar ca autorul, sub aspectul laturii subiective, s acioneze cu intenie, direct sau indirect, indiferent de mobilul sau scopul cu care a fost comis infraciunea.

Urmarea imediat a faptei este reprezentat de afectarea integritii corporale i a sntii victimelor, infraciunea fiind una de rezultat i leznd valori sociale importante ocrotite de legea penal.

Instana concluzioneaz, pe baza probelor administrate, c sunt ntrunite toate aceste elemente constitutive ale infraciunilor menionate i c, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a svrit faptele care i se imput cu intenie indirect n sensul art. 19 alin. 1 punctul 1 litera b Cod penal, ntruct a prevzut rezultatul faptelor sale, respectiv lezarea integritii corporale a persoanelor vtmate, i, dei nu a acionat n scopul cauzrii unor urmri att de grave, a acceptat posibilitatea producerii lor.

La individualizarea pedepsei ce urmeaz a fi aplicat inculpatului AA, instana va ine seama de criteriile generale enumerate de art. 74 din Noul Cod penal, raportndu-se la gravitatea infraciunilor svrite i la periculozitatea inculpatului, care vor fi evaluate dup urmtoarele criterii: mprejurrile i modul de comitere a infraciunilor, precum i mijloacele folosite; starea de pericol creat pentru valoarea ocrotit; natura i gravitatea rezultatului produs ori a altor consecine ale infraciunii; motivul svririi infraciunilor i scopul urmrit; natura i frecvena infraciunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului; conduita dup svrirea infraciunii i n cursul procesului penal; nivelul de educaie, vrsta, starea de sntate, situaia familial i social a inculpatului.

n concret, instana apreciaz c gravitatea infraciunilor reinute n sarcina inculpatului nu poate fi minimalizat, avnd n vedere circumstanele concrete n care au fost svrite (n timpul zilei, n prezena altor persoane, asupra a dou victime, vecinii inculpatului, una dintre persoanele vtmate fiind de sex feminin, pe fondul unor nenelegeri legate de o suprafa de teren), valorile sociale lezate (integritatea corporal i sntatea persoanei) i urmrile efective produse (leziuni pentru vindecarea crora a fost necesar un numr nsemnat de zile de ngrijiri medicale).

De asemenea, sub aspectul circumstanelor personale ale inculpatului, instana reine faptul c acesta a absolvit 11 clase, este cstorit, nu are antecedente penale i a avut o atitudine nesincer pe parcursul procesului penal, el ncercnd s induc n eroare instana cu privire la mprejurrile comiterii faptelor, aspecte care influeneaz, de asemenea, cuantumul pedepsei ce urmeaz a-i fi aplicat.

Avnd n vedere considerentele expuse, dup schimbarea ncadrrii juridice n sensul expus:

n temeiul art. 180 alin. 2 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, instana l va condamna pe inculpatul AA la pedeapsa de 1000 lei amend penal, pentru svrirea infraciunii de lovire sau alte violene (parte vtmat BB).

Instana apreciaz c aceast pedeaps este proporional cu gradul de pericol social al infraciunii svrite de inculpat (n condiiile n care aciunile acestuia au produs urmrile menionate) i este just individualizat n raport cu toate circumstanele cauzei, fiind necesar n vederea reeducrii lui n sensul adoptrii unei atitudini corecte fa de ordinea de drept i a contientizrii reale a efectelor negative ale comportamentului su.

n temeiul art. 193 alin. 2 din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, l va condamna pe inculpatul AA la pedeapsa de 9 (nou) luni nchisoare, pentru svrirea infraciunii de lovire sau alte violene (parte vtmat EE).

Dat fiind conduita procesual a inculpatului, se apreciaz c o pedeaps egal cu minimul special nu ar fi suficient pentru a determina o schimbare real n comportamentul inculpatului, care a dovedit c nu a contientizat consecinele faptei sale i importana respectrii valorilor sociale ocrotite de legea penal.

n aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, instana apreciaz c sancionarea pluralitii de infraciuni i individualizarea modalitii de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului trebuie realizat independent de legea considerat mai favorabil sub aspectul pedepsei principale, aceste instituii avnd caracter autonom, astfel nct inculpatul va beneficia, i din aceast perspectiv, de prevederile legale care i sunt mai favorabile.

Constatnd c faptele deduse judecii sunt concurente (fiind comise de inculpat n aceleai mprejurri, prin aciuni diferite, fr s fi intervenit vreo hotrre definitiv de condamnare), judectorul analizeaz, comparativ, prevederile art. 34 Cod penal din 1968 i ale art. 39 din Noul Cod penal i constat c acestea din urm prevd, pentru situaia dedus judecii, aplicarea pedepsei nchisorii, la care se adaug n ntregime pedeapsa amenzii, n vreme ce vechea reglementare nu instituie obligativitatea adugrii amenzii la pedeapsa nchisorii, ci ofer instanei posibilitatea de a opta pentru aplicarea acesteia, n tot sau n parte.

n consecin, apreciindu-le ca fiind mai favorabile inculpatului, instana va face aplicarea prevederilor art. 33 litera a art. 34 alin. 1 litera d Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, i va contopi cele dou pedepse aplicate inculpatului AA, urmnd ca acesta s execute, ca pedeaps rezultant, pedeapsa cea mai grea, de 9 (nou) luni nchisoare.

Punnd n balan cele reinute i constatnd c inculpatul AA nu are antecedente penale, n ciuda atitudinii nesincere a acestuia, innd seama de nscrisurile n circumstaniere din care rezult c inculpatul are unele probleme de sntate, instana apreciaz c scopul educativ al pedepsei aplicate poate fi atins i fr executare efectiv.

n scopul individualizrii modalitii de executare, instana este chemat s compare instituia suspendrii condiionate a executrii pedepsei, prevzut de art. 81 Cod penal din 1968, cu instituia amnrii aplicrii pedepsei, prevzut de art. 83 din Noul Cod penal. Observ instana c noua instituie stabilete cerine imperative i restrictive pe care fapta dedus judecii i persoana inculpatului ar trebui s le ndeplineasc n mod cumulativ, condiii care nu sunt ndeplinite n cauza de fa.

Se mai observ c amnarea aplicrii pedepsei implic prestarea unei munci n folosul comunitii, respectarea unor obligaii i a unor msuri de supraveghere de ctre inculpat, astfel nct este o instituie mai puin favorabil acestuia, spre deosebire de suspendarea condiionat a executrii pedepsei prevzut de Codul penal din 1968, care nu implic asemenea restricii.

Cu excepia duratei termenului de ncercare, reglementarea din art. 81 Cod penal din 1968 este mai favorabil inculpatului, prin prisma condiiilor de acordare, deoarece nu exist stabilit o limit legal a pedepsei pentru aplicabilitatea acestei instituii, limita pedepsei care poate fi aplicat n concret este mai ridicat, antecedentele penale care constituie impediment la dispunerea suspendrii condiionate sunt mai restrnse, iar pe durata termenului de ncercare obligaiile pe care trebuie s le respecte inculpatul sunt mai puine.

Prin urmare, verificnd condiiile de aplicare a suspendrii condiionate, prevzute de art. 81 alin. 1 i 2 Cod penal din 1968, instana constat c acestea sunt ntrunite n cazul de fa, deoarece inculpatul nu a fost condamnat anterior, pedeapsa aplicat prin prezenta hotrre nu este mai mare de 3 ani, iar scopul pedepsei poate fi atins chiar fr executarea efectiv a acesteia.

Astfel, n temeiul art. 81 din Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, se va dispune suspendarea condiionat a executrii pedepsei de 9 luni nchisoare aplicate inculpatului AA, pe durata unui termen de ncercare de 2 ani i 9 luni, stabilit potrivit dispoziiilor art. 82 alin. 1 Vechiul Cod penal i calculat de la data rmnerii definitive a prezentei sentine.

Totodat, drept consecin a stabilirii acestei modaliti de executare, instana va atrage atenia inculpatului AA c, potrivit art. 83 din Vechiul Cod penal, svrirea unei alte infraciuni n termenul de ncercare de 2 ani i 9 luni poate avea ca urmare revocarea suspendrii condiionate i executarea n ntregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicat pentru noua infraciune.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, se constat c persoana vtmat CCs-a constituit parte civil cu sumele de 200 lei daune materiale (cheltuieli pentru investigaii medicale i transport) i 5000 lei daune morale, iar persoana vtmat BBa solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor de 500 lei daune materiale (cheltuieli pentru investigaii medicale i transport) i 10.000 lei daune materiale.

n conformitate cu dispoziiile art. 1349 din Noul Cod civil (n vigoare la data svririi faptei), orice persoan are ndatorirea s respecte regulile de conduit pe care legea sau obiceiul locului le impune i s nu aduc atingere, prin aciunile ori inaciunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cei care, avnd discernmnt, ncalc aceast ndatorire, rspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat s le repare integral.

Instana reine i incidena prevederilor art. 1357 din Noul Cod civil, potrivit crora cel care cauzeaz altuia un prejudiciu printr-o fapt ilicit, svrit cu vinovie, este obligat s l repare, autorul prejudiciului fiind responsabil pentru cea mai uoar culp, precum i a dispoziiilor art. 1381 din acelai Cod, care instituie principiul conform cruia orice prejudiciu d dreptul la reparaie.

Sunt aplicabile n spe i prevederile art. 19 din Codul de procedur penal, potrivit crora aciunea civil exercitat n procesul penal are ca obiect tragerea la rspundere civil delictual a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul aciunii penale, repararea prejudiciului material i moral realizndu-se potrivit dispoziiilor legii civile.

Astfel, condiiile ce trebuie ndeplinite cumulativ pentru angajarea rspunderii civile delictuale sunt: existena unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate ntre fapta ilicit i prejudiciu, precum i a vinoviei celui care a provocat prejudiciul. n ceea ce privete ntinderea prejudiciului, sarcina probei revine prii civile, creia i revine obligaia de a justifica, prin mijloacele de prob admise de lege, toate sumele solicitate cu titlu de despgubiri.

n aceste condiii, se observ c prile civile au ataat la dosar nscrisuri care dovedesc efectuarea unor cheltuieli pentru eliberarea certificatelor medicale, pentru anumite investigaii medicale i pentru asigurarea transportului la Institutul de Medicin legal Iai, n vederea examinrii (filele 28 i 138 dosar instan), instana constatnd c acestea i-au dovedit parial preteniile materiale formulate, astfel: persoana vtmat CCa fcut dovada achitrii sumei de 78 lei (38 lei tax pentru eliberarea certificatului medico-legal i 40 lei contravaloare investigaii medicale pentru leziunea suferit n zona gambei), iar persoana vtmat BBa fcut dovada achitrii sumei de 338 lei (38 lei tax pentru eliberarea certificatului medico-legal, 180 lei contravaloare investigaii medicale i 120 lei contravaloarea combustibilului necesar transportului la I.M.L. Iai n vederea examinrii calculat pentru o distan de 280 km, un consum mediu de 7,5 % i un pre de 5,59 lei/l benzin).

Referitor la aciunile civile avnd ca obiect repararea daunelor morale, instana observ i subliniaz c nu exist criterii legale de cuantificare a acestor daune, care au un statut diferit de cel al prejudiciului patrimonial, susceptibil de evaluare exact. Este de necontestat c, prin natura sa nepecuniar, prejudiciul moral nu poate fi exprimat n bani, dar nici nu este oportun o alt modalitate de reparare.

Aa fiind, fr a face abuz de aplicarea unor reguli rigide ori arbitrare, instana are ndatorirea de a asigura o reparaia bazat pe un raport echitabil ntre faptele inculpatului i prejudiciul suferit n plan psihic de ctre prile civile.

Instana va avea n vedere Recomandrile Consiliului Europei (Londra, 1969), care subliniaz c principiul reparaiei daunelor morale trebuie recunoscut ca fiind aplicabil n cazul leziunilor corporale, despgubirea avnd rolul de a acorda o compensare victimei; pe lng daunele materiale suferite de persoanele vtmate, au existat i prejudicii morale care decurg din traumele fizice suferite, sechelele posttraumatice, toate afectnd negativ posibilitatea prilor vtmate de a participa la viaa social i de familie, comparativ cu situaia anterioar vtmrii produse prin faptele ilicite ale inculpatului.

n aceste condiii, se vor avea n vedere suferinele fizice intense provocate persoanelor vtmate de leziunile produse prin loviturile aplicate de inculpat, leziuni care au necesitat ngrijiri medicale pentru vindecare, faptul c acestea (n special EE) au fost lipsite, pentru o perioad, de posibilitatea de a-i desfura activitile zilnice potrivit voinei lor, precum i de impactul negativ al faptelor asupra imaginii persoanelor vtmate, acestea i inculpatul fiind vecini, iar comunitatea din care fac parte percepe n mod acut astfel de evenimente cu caracter violent.

Mai mult, se poate prezuma, n mod legitim, c suferina fizic a fost puternic i de durat n cazul persoanei vtmate EE, care a suferit o fractur de mandibul i a fost nevoit s urmeze un regim alimentar special (alimentaie moale) i s se prezinte la controale periodice, n vederea redobndirii unei stri de sntate optime.

mprejurarea c martorii audiai n cauz, vecini i cunotine ale prilor civile, au luat cunotin de contextul n care s-a produs agresiunea, este de natur a afecta imaginea acestora, iar violena nejustificat exercitat de inculpat, care nu a avut nevoie dect de un pretext pentru a se manifesta agresiv, le-a creat prilor vtmate un disconfort psihic i le-a indus sentimentul de team i senzaia c au fost njosite fr motiv.

A nu sanciona judiciar un asemenea comportament ar reprezenta un act de natur a ncuraja gesturile agresive i atitudinile denigratoare, cu repercusiuni nefaste pentru valorile fundamentale, ocrotite att de legea penal, ct i de dispoziiile legii civile.

n ceea ce privete ns cuantumul daunelor morale solicitate, instana apreciaz c acesta se impune a fi cenzurat, pentru a evita o mbogire fr just cauz a prilor civile, raportndu-se att la situaia particular a prilor din prezenta cauz, ct i la consecinele pe termen lung ale faptelor inculpatului; judectorul consider, astfel, c sumele de 1000 lei, pentru partea civil BB, respectiv 3000 lei, pentru partea civil EE, constituie indemnizaii echitabile i suficiente pentru repararea prejudiciilor nepatrimoniale suferite, inculpatul urmnd a fi obligat n consecin.

Astfel, n temeiul art. 397 alin. 1 din Noul Cod de procedur penal, raportat la art. 1349 alin. 1 i 2, art. 1357, art. 1385 i art. 1387 alin. 1 din Noul Cod civil, instana va admite, n parte, aciunea civil formulat de partea civil CCi l va obliga pe inculpatul AA s plteasc acesteia suma de 78 lei cu titlu de daune materiale i suma de 1000 lei cu titlu de daune morale.

Totodat, n temeiul art. 397 alin. 1 din Noul Cod de procedur penal, raportat la art. 1349 alin. 1 i 2, art. 1357, art. 1385 i art. 1387 alin. 1 din Noul Cod civil, va admite, n parte, aciunea civil formulat de partea civil BBi l va obliga pe inculpatul AA s i plteasc suma de 338 lei cu titlu de daune materiale i suma de 3000 lei daune morale.

Va constata instana c, pe parcursul soluionrii cauzei, inculpatul a fost asistat de aprtor ales (d-na avocat LH).

n ceea ce privete cheltuielile judiciare avansate de stat, avnd n vedere soluia de condamnare ce va fi pronunat, n temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedur penal, instana l va obliga pe inculpatul AA s plteasc statului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (cheltuieli pentru efectuarea actelor de procedur).

n conformitate cu prevederile art. 276 alin. 1 Cod procedur penal, inculpatul este obligat s plteasc prii vtmate n caz de condamnare, precum i prii civile creia i s-a admis aciunea civil, cheltuielile judiciare fcute de acestea.

Cuantumul onorariului pltit de prile civile BBi CCavocatului lor este stabilit prin contractul de asisten juridic, iar depunerea n proces a originalului chitanei de plat a onorariului, emis n baza contractului de asisten juridic, nate prezumia c acesta este onorariul stabilit prin contractul de asisten juridic (1000 lei), adic suma efectiv pltit n susinerea procesului.

Ca urmare, n temeiul dispoziiei legale menionate, instana l va obliga pe inculpatul AA s plteasc prilor civile suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de acestea n prezenta cauz (onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

N NUMELE LEGII,

HOTRTE:

n temeiul art. 386 alin. 1 din Noul Cod de procedur penal, schimb ncadrarea juridic a faptelor reinute n sarcina inculpatului AA, din dou infraciuni de lovire sau alte violene, prevzute de art. 180 alin. 2 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 33 litera a Vechiul Cod penal, n infraciunile de lovire sau alte violene, prevzut de art. 180 alin. 2 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, i lovire sau alte violene, prevzut de art. 193 alin. 2 din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 litera a Vechiul Cod penal.

n temeiul art. 180 alin. 2 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, condamn pe inculpatul AA comuna Borleti, judeul Neam, domiciliat n sat Borleti, comuna Borleti, judeul Neam, cetean romn, cstorit, studii 11 clase, fr ocupaie, fr antecedente penale), la pedeapsa de 1000 lei amend penal, pentru svrirea infraciunii de lovire sau alte violene (parte vtmat BB).

n temeiul art. 193 alin. 2 din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, condamn pe inculpatul AA la pedeapsa de 9 (nou) luni nchisoare, pentru svrirea infraciunii de lovire sau alte violene (parte vtmat EE).

n temeiul art. 33 litera a art. 34 alin. 1 litera d Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, contopete cele dou pedepse aplicate inculpatului AA, urmnd ca acesta s execute, ca pedeaps rezultant, pedeapsa cea mai grea, de 9 (nou) luni nchisoare.

n temeiul art. 81 din Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, dispune suspendarea condiionat a executrii pedepsei de 9 luni nchisoare aplicate inculpatului AA, pe durata unui termen de ncercare de 2 ani i 9 luni, stabilit potrivit dispoziiilor art. 82 alin. 1 Vechiul Cod penal i calculat de la data rmnerii definitive a prezentei sentine.

Atrage atenia inculpatului AA c, potrivit art. 83 din Vechiul Cod penal, svrirea unei alte infraciuni n termenul de ncercare de 2 ani i 9 luni poate avea ca urmare revocarea suspendrii condiionate i executarea n ntregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicat pentru noua infraciune.

n temeiul art. 397 alin. 1 din Noul Cod de procedur penal, raportat la art. 1349 alin. 1 i 2, art. 1357, art. 1385 i art. 1387 alin. 1 din Noul Cod civil, admite, n parte, aciunea civil formulat de partea civil CC(, comuna Borleti, judeul Neam) i l oblig pe inculpatul AA s plteasc acesteia suma de 78 lei cu titlu de daune materiale i suma de 1000 lei cu titlu de daune morale.

n temeiul art. 397 alin. 1 din Noul Cod de procedur penal, raportat la art. 1349 alin. 1 i 2, art. 1357, art. 1385 i art. 1387 alin. 1 din Noul Cod civil, admite, n parte, aciunea civil formulat de partea civil BB(cu domiciliul n sat Borleti, comuna Borleti, judeul Neam) i l oblig pe inculpatul AA s i plteasc suma de 338 lei cu titlu de daune materiale i suma de 3000 lei daune morale.

Constat c inculpatul a fost asistat de aprtor ales (d-na avocat LH).

n temeiul art. 274 alin. 1 din Noul Cod procedur penal, oblig pe inculpatul AA la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

n temeiul art. 276 alin. 1 din Noul Cod de procedur penal, oblig pe inculpatul AA s plteasc persoanelor vtmate constituite pri civile suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de acestea, reprezentnd onorariul achitat aprtorului ales.

Cu drept de apel n termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunat n edin public, azi, 18.02.2014.