Sisteme administrative

Sisteme administrative

comparate

1. Noţiuni introductive

2. Definiţii ale administraţiei publice

3. Evoluţia sistemelor administrative

4. Resursa umană în administraţia publică

5. Probleme privind structura administrativă

6. Relaţiile politico-administrative

7. Parteneriatul public-privat. Parteneriatul cu ONG-urile

8. Comunicarea în instituţiile publice

Cuprins

Cap. 1 Noţiuni introductive

1. Noţiuni introductive

Politica = procesul sau arta prin care anumite grupuri de oameni

ating scopuri colective

Statul = acea formă de asociere umană care îşi arogă cu succes monopolul constrângerii fizice legitime în graniţele unui anumit teritoriu

– Caracteristici:

1. populaţie

2. un teritoriu bine determinat

3. reguli care precizează conduita dezirabilă

4. capacitatea de a-şi impune regulile

Noţiuni introductive

Apariţia statului

1. Gânditorii marxişti – statul este o creaţie a clasei celor bogaţi pentru a-şi protejeze averile şi poziţiile

2. John Locke (fondatorul liberalismului politic) – statul a apărut în momentul în care a apărut necesitatea reglementării relaţiilor de proprietate în cadrul unei anumite

comunităţi 3. Istorici (Arnold Toynbee, Gheorghe Brătianu) – statul a

apărut ca urmare a nevoii de organizare a unor mari

colectivităţi umane pentru atingerea unor scopuri colective

- nevoia de protecţie -


Suveranitatea – aparţine acelui organism sau acelei persoane care este îndreptăţită să formuleze legile (regulile) în cadrul statului

– Suveranitatea – componente:1. relaţiile din interiorul unui stat

2. recunoaşterea internaţională a dreptului unui stat de a-şi stabili regulile în cadrul propriilor graniţe

Funcţiile statului:

1. Funcţia de protecţie

2. Funcţia socială

3. Funcţia economică

4. Funcţia educativă


Puterea = capacitatea unui individ sau a unui grup de indivizi de

a obţine efecte intenţionate asupra altor persoane Caracteristici:

1. Caracterul intenţional al puterii

2. Tipul de efecte produse de către putere

– efecte de tip extern – se manifestă doar în prezenţa nemijlocită a sursei de putere

– efectele de tip intern – presupun acceptarea scopurilor pentru care se exercită puterea de către cei asupra căreia se exercită

3. Existenţa ei în stare latentă


Autoritatea = puterea acceptată

Max Weber – tipuri de autoritate

– Autoritatea tradiţională

– autoritatea de tip carismatic

– autoritatea de tip legal-raţional

Legitimitatea

– Persoane – autoritate

– Legitimitate – regimuri


Sursele legitimităţii:

1. Originea divină

2. Voinţa poporului

3. Votul popular

4. Pregătirea de specialitate

Descentralizare = procesul prin care unor autorităţi locale sau regionale le sunt atribuite anumite competenţe definite prin lege care le conferă autonomie faţă de autoritatea centrală

Deconcentrare = procesul prin care agenţii sau servicii ale statului sunt plasate la nivel local rămânând sub controlul nemijlocit al nivelului central

Cap. 2 Definiţii ale administraţiei publice

2. Definiţii ale administraţiei publice

I. Definiţii politice

1. Administraţia publică este ceea ce face guvernământul

2. Administraţia publică este organizaţia sau activitatea prin care sunt prestate servicii publice direct sau indirect

3. Administraţia publică este o fază din cadrul ciclului de elaborare şi implementare a politicilor publice

4. Administraţia publică este organizaţia sau activitatea prin care se implementează interesul public

5. Administraţia publică este organizaţia sau activitatea prin care se realizează în mod colectiv ceea ce nu poate fi realizat individual

Definiţii ale administraţiei publice

II. Definiţiile legale ale administraţiei publice

1. Administraţia publică este legea în acţiune (sau punerea în aplicare a legii).

2. Administraţia publică reprezintă o activitate de reglementare.

3. Administraţia publică este activitatea sau organizaţia prin care se manifestă “bunăvoinţa regilor”

4. Administraţia publică este o “hoţie” sau o organizaţie sau activitate prin care cetăţenii sunt furaţi.


III. Definiţiile manageriale ale administraţiei publice

1. Administraţia publică reprezintă funcţia executivă a Guvernământului

2. Administraţia publică este o specialitate în cadrul managementului

3. Administraţia publică este artă

4. Administraţia publică este ştiinţă

5. Administraţia publică este un fel de “Mickey Mouse”.


IV. Definiţiile ocupaţionale ale administraţiei publice

1. Administraţia publică este o categorie ocupaţională (o profesie).

2. Administraţia publică reprezintă idealismul în acţiune.

3. Administraţia publică este un domeniu academic.

4. Administraţia publică este un concurs de eseuri.

Cap. 3 Evoluţia sistemelor administrative

3. Evoluţia Sistemelor Administrative

1. Modele administrative prebirocratice

• Max Weber omenirea a folosit de-a lungul timpului două forme fundamental diferite de administrare:

• cea pe baze tradiţionale, • cea pe baze raţionale

• Max Weber a identificat trei forme sub care se manifestă

autoritatea • Autoritatea de tip tradiţional

– ne supunem unei persoane sau instituţii pentru că aşa au procedat şi strămoşii noştri

– relaţiile de subordonare sunt acceptate în baza cutumei

3. Evoluţia Sistemelor Administrative • Autoritatea charismatică este bazată pe calităţile

excepţionale, reale sau imaginare, ale unui anumit lider– persoane care îşi atribuie sau le sunt atribuite puteri magice

– slujitorii diferitelor religii

– persoanele dotate cu calităţi intelectuale deosebite

– heliocentrism – influenţa foarte mare pe care un anumit personaj (de regulă, şeful partidului) o are asupra imaginii partidului în rândul electoratului

• Autoritatea de tip legal-raţional – este caracteristică societăţilor moderne

– se bazează pe conştientizarea raţională a avantajelor care decurg din existenţa şi respectarea regulilor formale (legilor)

Cele trei forme de autoritate nu sunt regăsite decât arareori în formă pură

3. Evoluţia Sistemelor Administrative II. Administraţia de tip tradiţional

– autoritatea se bazează pe relaţii personale şi pe tradiţii – problemele comunităţii sunt rezolvate ad-hoc, conform cutumelor sau

a elementelor conjuncturale

Forme:

1. Patriarhalismul – un notabil stapânea un domeniu de dimensiuni restrânse– relaţiile erau foarte apropiate de tip cele familial– slujitorii erau şi ei consideraţi parte a familiei– ataşament faţă de tradiţie şi faţă de conducător – regulile – sanctificate de tradiţie– poziţia de conducător se obţine prin moştenire

3. Evoluţia Sistemelor Administrative 2. Model bazat pe poziţia de onoare

– poziţia conducătoare se dobândeşte datorită unor însuşiri care conferă celui care este desemnat o anumită formă de „onorabilitate”: averea, vârsta sau înţelepciunea

– regulile izvorăsc tot din tradiţii, dar sunt interpretate şi aplicate de către cel aflat în poziţia conducătoare

– în cazul comunităţilor caracterizate de un grad mare de autarhie administrativă

3. Statul patrimonial

– stăpânul oferea în administrare o porţiune din teritoriul său unui „vasal”

– vasalul nu mai era, în mod obligatoriu, în relaţie de rudenie cu stăpânul său

3. Evoluţia Sistemelor Administrative 3. Statul patrimonial

– suveranul oferea protecţie supusului său, acesta fiindu-i dator în schimb cu diverse servicii

– relaţiile între monarh şi vasalii săi depindeau de raporturile de forţă existente între cele două părţi

4. Patrimonialism sultanism

– puterea absolută a suveranului asupra supuşilor săi (de cele mai multe ori el avea chiar drept de viaţă şi de moarte)

– o anumită libertate - distanţa geografică faţă de capitală, respectiv suveran

3. Evoluţia Sistemelor Administrative III. Rolul personalităţilor charismatice în sistemele

tradiţionale

– desconsiderarea regulilor

– liderului charismatic nu ţine cont, prin urmare, de regulile, formale sau informale existente în comunitate, ci de necesităţile conjuncturale

– autoritatea de tip charismatic apare mai ales în momentele iniţiale, de creere a diverselor forme de organizare umană, sau în momente de criză

– prezintă de multe ori manifestări de repudiere a trecutului, mai ales de respingere a oricăror reguli sau drepturi ataşate acestuia

3. Evoluţia Sistemelor Administrative Formalizarea şi rutinizarea charismei

– autoritatea charismatică - un mare grad de instabilitate combinată cu o lipsă de continuitate

– dezvoltarea unor caracteristici impersonale şi formale, pentru succesiune

Modele prin care se realiza transmiterea puterii:

– desemnarea succesorului de către lider

– alegerea noului conducător de către o instanţă, înzestrată la rândul ei cu charismă

– revelaţia sau oracolul – identificarea noului lider după anumite caracteristici care

îi conferă legitimitatea charismatică

3. Evoluţia Sistemelor Administrative Modele prin care se realiza transmiterea puterii:

– transmiterea charismei prin anumite procedee rituale (charismă care aparţine mai degrabă unei instituţii)

– asigurarea succesiunii în regimurile charismatice a generat uneori reguli tradiţionale sau chiar formale

Sursă de presiune pentru „rutinizarea charismei” – grupul de slujbaşi ai conducătorului

– criteriile pe care un nou venit trebuia să le îndeplinească pentru a fi accceptat în grup

3. Evoluţia Sistemelor Administrative IV. Evoluţia sistemelor administrative spre forme birocratice

– “birocraţie” = conducerea de către cei care lucreaza în birouri.

– a apărut pentru prima dată în Franţa în secolul XVIII

– Max Weber – modelul birocratic ideal

I. Autoritatea birocratică

– domeniu jurisdicţional

– activităţile sunt repartizate într-o manieră stabilă ca îndatoriri oficiale

– comenzi şi mijloacele coercitive

– prevederi metodologice - îndeplinirea regulată şi continuă a acestor îndatoriri

– persoane care deţin calificarea necesară

3. Evoluţia Sistemelor Administrative II. Principiul ierarhiei – instituţiile birocratice funcţionează pe principiul

supra- şi subordonării.

III. Administrarea instituţiilor este realizată cu ajutorul documentelor scrise

IV. Separaţia totală între cele două sfere: publică şi privată.

V. Ocuparea funcţiilor publice – pregătire de specialitate; angajarea şi promovarea – competenţei şi a experientei (carierei)

VI. Funcţionarea acestor instituţii se bazează pe legi şi regulamente

VII. Activitatea necesită dedicare, loialitate

VIII. Deţinerea unei funcţii într-o instituţie birocratică presupune vocaţie

Cap. 4 Resursa umană în administraţia publică

4. Resursa Umană în Administraţie Publică

I. Categorii de personala) cei care beneficiază de un statut special (funcţionarii publici)

b) cei a căror relaţii de muncă sunt reglementate de legislaţia ordinară (codul muncii)

c) cei angajaţi pe diferite perioade determinate

• administraţia publică este prinsă “între ciocan şi nicovală”:

– pe de o parte nevoia de limita cheltuielile publice (coroborată cu imaginea proastă a birocraţiei)

– pe de altă parte nevoia de a oferi servicii mai multe şi mai bune

4. Resursa Umană în Administraţie Publică • o legislaţie specială - condiţii speciale de angajare şi

promovare, dar şi un grad de protecţie în faţa acţiunii politicienilor

• statutul de funcţionar obţinut pe viaţă, obligaţia statului de a plăti salariul funcţionarului în timpul în care acesta nu beneficiază de un loc de muncă

• nevoia de îmbunătăţire a managementului instituţiilor publice

Care sunt categoriile de angajaţi ai sectorului public care ar

trebui incluşi în rândul funcţionarilor publici?

4. Resursa Umană în Administraţie Publică II. Recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici

Dpdv al modului în care sunt selectaţi: – funcţionarii numiţi pe criterii politice – personalul de carieră

Merit system – funcţionarii publici trebuie selectionaţi exclusiv pe criterii de competenţă

Recrutarea = procesul prin care candidaţii la un post sunt mobilizaţi pentru a fi incluşi în procesul de selecţie

Selecţia = procesul prin care din candidaţii prezentaţi sunt aleşi cei care urmează să fie angajaţi


Metode de selecţie a funcţionarilor publici: a) selecţia

centralizată, b) descentralizată şi c) mixtă

a) Selecţia centralizată– Statele Unite, Franta, Belgia– există o instituţie care este responsabilă cu selecţia

birocraţilor pe plan naţional – două modalităţi de realizare a recrutării centralizate

agenţia naţională poate organiza periodic concursuri organizarea, la cererea institutiilor publice a unor

concursuri pentru ocuparea posturilor vacante


– Avantaje:• merit system-ul este mai bine respectat • gradul mai ridicat de specializare şi profesionalizare

a agenţiei naţionale • realizarea unei uniformităţi administrative la nivel

naţional – Dezavantaje:

• procesul de testare a viitorilor funcţionari nu este continuu

• încetineala cu care funcţionează sistemul • poate intra în contradicţie cu principiile

descentralizării şi autonomiei locale


b) Selecţia descentralizată– Germania, ţările nordice– selecţia este lăsată la latitudinea instituţiilor publice– Avantaje:

• autonomia este respectată într-o mai mare masura – Dezavantaje:

• riscul mai mare de încălcare a criteriilor de competenţă

4. Resursa Umană în Administraţie Publică III. Motivarea funcţionarilor publici

– prestigiul social – sentimentul apartenenţei la un grup de elită

– posibilitatea de a influenta deciziile politice – stabilitatea postului + salariul şi alte forme de

recompensa materială

IV. Noi tendinţe în managementul resursei umane– dificultăţi pe care administraţiile din mai multe ţări le

întâmpină în încercarea de a-şi asigura necesarul de forţă de muncă

– Marea Britanie, Franţa, Suedia au centralizat procesul de selecţie pentru a nu pierde eventualii candidaţi care ar fi respinşi de către o instituţie publică, aceştia fiind preluaţi şi redirijaţi către alte instituţii

4. Resursa Umană în Administraţie Publică IV. Noi tendinţe în managementul resursei umane

– în alte ţări (Germania, Norvegia, Danemarca) au ales să descentralizeze şi să relaxeze procedurile de selecţie pentru a permite o mai mare flexibilitate şi adaptabilitate a instituţiilor angajatoare

– campanii de publicitate şi de îmbunătăţire a imaginii instituţiilor publice

– asigurarea unor condiţii de muncă adecvate, motivante şi atractive pentru a creşte atractivitatea serviciului public

4. Resursa Umană în Administraţie Publică V. Problema reprezentativităţii funcţionarilor

– se pune accentul pe integrarea socială a grupurilor marginalizate politic, social, economic

– “politici de discriminare pozitivă” – se asigură o mai bună cunoaştere a realităţilor din teren,

a valorilor şi a modului de viaţă din aceste colectivităţi, o mai bună comunicare cu beneficiarii politicilor

– se ridică nivelul de reprezentare al acestora, dar în acelaşi timp şi nivelul lor general de viaţă, poziţia socială

– Dezavantaj: încalcă principiul competenţei

4. Resursa Umană în Administraţie Publică VI. Pregătirea personalului din administraţia publicăTipuri:a) pregătirea iniţială (pregătire necesară pentru a accede în

funcţia publică)• şcoli speciale de administraţie (Şcoala Naţională de

Administraţie – ENA, sau L’Ecole Politecnique pentru funcţiile tehnice în Franta)

• studii juridice (Germania) + studii tehnice sau de specialitate • pregătire de tip generalist, umanist (Marea Britanie)• studii tehnice care sunt completate cu studii post-

universitare de administrative (SUA)b) pregătirea în timpul carierei, aşa numita formare

continuă.

4. Resursa Umană în Administraţie Publică VI. Pregătirea personalului din administraţia publică

Tipuri:b) pregătirea în timpul carierei, aşa numita formare

continuă• instituţii de stat care au ca obiect de activitate

asigurarea pregătirii şi perfecţionării birocraţilor (Franta, Spania)

• institutele de pregătire sunt patronate de asociaţii profesionale (asociaţia municipiilor în Danemarca)

• instituţiile sunt fie private, fie organizaţii non-guvernamentale, dar activitatea lor este reglementată prin legi care stabilesc modul în care trebuie să îşi îndeplinească misiunea (Olanda)

• universităţile - SUA

4. Resursa Umană în Administraţie Publică VII. Migraţia funcţionarilor publici

1. Transferul de personal dinspre mediul politic spre administratia publica

– Critică: se păstrează loialitatea faţă de partidul din care provine, subiectivismul şi abordarea partizană în rezolvarea sarcinilor administrative

2. Migratia dinspre administratia publica spre mediul politic – Avantaj: gradul de expertiză a clasei politice creşte

3. Migratia personalului intre sectorul public si cel privat – transfer important de cunostinte, practici

Cap. 5. Structura administrativă

1. Organizarea administrativă a statelor

2. Tipuri de organizaţii publice

3. Dinamica instituţională

4. Hipertrofierea instituţională

Cuprins

5. Structura administrativăI. Organizarea administrativă a statelor

1. Confederaţii • autorităţi centrale foarte slabe (lipsite de prerogative) • acordul explicit al fiecaruia din statele componente • Ex: Uniunea Europeana, Comunitatea Statelor

Independente, Confederatia Statelor Americane (prima forma de organizare a SUA)


2. Federaţii• autoritate centrală puternică• doua niveluri constitutionale (constituţie federală,

fiecare stat component are propria constituţie)• parlament central bicameral si un guvern central • SUA, Germania, Mexic, Austria • federatii cu organizare

a. uniforma (Germania) b. neuniforma (SUA);


3) State unitare• un singur nivel constitutional a) state unitare cu sistem administrativ dual -

reprezentanti ai guvernului central la nivelul unitatilor administrativ teritoriale

b) state unitare cu sistem administrativ fuzionat - reprezentantul guvernului este şi şeful administraţiei publice locale

5. Structura administrativă

II. Organizaţiile publice

A. În funcţie de destinaţia lor:

1. Organizaţii destinate îndeplinirii unui scop

2. Organizaţii create pentru deservirea sau administrarea unei arii geografice

– Prefectura sau Consiliul Judetean

3. Organizaţii create pentru deservirea unei categorii speciale de clienţi (veterani de război, persoane cu handicap, etc.)



În funcţie de destinaţia lor:

4. Organizatii create pentru derularea sau supravegherea unui anumit proces

a) cele concepute pentru ducerea la îndeplinire a actelor administrative (implementatoare)

b) cele de coordonare • Conflicte:

• organizaţiile coordonatoare au tendinţa de a le trata pe cele implementatoare ca rude sărace

• organizaţiile implementatoare sunt mult mai bine poziţionate din punctul de vedere al accesului la informaţii



B. În funcţie de modul de relaţionare a diferitelor componente ale organizaţiei:

1. Organizaţii constituite în jurul unui lider – Ex.: regatele medievale, triburile de indieni, organizaţii

criminale – Autoritatea de tip carismatic

2. Organizaţii de tip consorţiu – organizaţii care urmǎresc atingerea unui obiective

specifice – Ex.: Uniunea Europeanǎ, NATO, parteneriate public-

privat, asociaţii de ONG sau asociaţii compuse din autoritǎţi locale



2. Organizaţii de tip consorţiu – fragmentarea excesivǎ a administraţiei locale →

asociere între autoritǎţile locale • aducţiuni de apǎ, dezvoltarea infrastructurii rutiere,

servicii de transport în comun, servicii de salubritate

3. Organizaţiile de tip piramidal (ierarhice) ― cele mai multe autoritǎţi sau instituţii publice ― Rigiditatea, inflexibilitatea



4. Organizaţii de tip matrice ― dedicate atingerii unui anumit obiectiv sau realizǎrii

unui proiect specific – manager de proiect ― departamentele funcţionale pun la dispoziţie personal― conducătorii departamentelor funcţionale pun la

dispoziţie aspectele logistice ― odatǎ problema rezolvatǎ echipa se dizolvǎ

5. Organizarea în echipe ― alcǎtuirea unor subunitǎţi autonome care gestioneazǎ

anumite domenii ― existenţa unei structuri ierarhice mai complexe în

interiorul acestor echipe



5. Organizarea în echipe a) Echipa intersectorialǎ este organizatǎ pe o perioadǎ

prestabilită şi este alcǎtuitǎ din reprezentanţi ai departamentelor funcţionale

― necesitatea abordǎrii unor situaţii care depǎşesc pe orizontalǎ

competenţele unui departament funcţional

b) Echipele permanente – sunt încadrate cu personal astfel încât sǎ fie acoperite toate domeniile de activitate care au tangenţǎ cu scopul pentru care au fost constituite

― beneficiazǎ de un mare grad de autonomie ― Ex.: Oficiul Federal pentru Administraţie care asigurǎ toate

facilităţile pentru deplasǎrile efectuate în interesul serviciului de cǎtre funcţionarii aparţinând tuturor instituţiilor federale


III. Dinamica instituţională

Formele sub care are loc aceasta dinamica institutionala:

– Formarea de noi institutii

– Desfiintarea institutiilor

– Contopirea institutiilor

– Divizarea institutiilor

– Dezvoltarea institutiilor

– Restrangerea institutiilor



Factori care determină modificările instituţionale

1. Schimbările politice • schimbari de regim politic • schimbarea partidului sau coalitiei de partide aflate la

putere

2. Evoluţia tehnologiilor fizice • noile facilitati tehnice permit rezolvari diferite, mai

economice pentru anumite sarcini administrative

3. Evoluţia tehnologiilor sociale • explozia informatica, dezvoltarea mass-mediei,

dezvoltarea metodelor de cercetare sociala



Factori care determină modificările instituţionale

4. Evoluţia demografică – dezvoltarea marilor oraşe

5. Evoluţia valorilor la nivelul societăţii – secolul XIX opinia dominanta în societatile capitaliste

era ca fiecare este dator să-şi asume destinul – XX, impunându-se ideea că societatea are o

responsabilitate faţă de toţi membri săi

6. Marile personalităţi – preşedintele Roosvelt „New Deal”

7. Evenimentele deosebite (războaie, crize economice, catastrofe naturale)


IV. Hipertrofierea instituţională

Teoria lui Kauffman – de ce instituţiile publice ajung prea mari:

– şefii instituţiilor publice încearcă să le dezvolte dpdv al dimensiunilor, al atribuţiilor care le revin, al resurselor

– motivaţia: dorinţa de putere şi de prestigiu social

– lupta institutiilor birocratice pentru a-si pastra dimensiunile si uneori chiar pentru supravietuire

– teoria „cercurilor concentrice”: pentru a-si proteja propria pozitie conducatorii ip isi maresc organizatia prin crearea unor „cercuri” succesive

– dacă totuşi reducerile afectează instituţia, acestea nu vor atinge „nucleul dur”


IV. Hipertrofierea instituţională

Teoria lui Niskanen– cei care aleg o cariera în administratia publica sunt mai

putin tentati sa depună eforturi pentru dezvoltarea institutiilor pe care le conduc

• noile abordari manageriale din administratia moderna au dus la aparitia unui nou tip de functionar public: cel preocupat de eficienta activităţii şi a instituţiei

• organizatiile profesionale ale birocratilor – eficienţă, criterii de perfomanţă

Cap. 6 Relaţiile Politico-Administrative

Cuprins

1. Politizarea administraţiei publice

2. Activităţile politice ilegitime ale birocraţiei

3. Modele teoretice privind relaţiile politico – administrative

4. Mijloacele de influenţă ale birocraţilor asupra politicienilor

5. Mijloacele de influenţă ale politicienilor asupra birocraţilor

6. Elemente care influenţează relaţiile politico-administrative

Paradigma separaţionistă

Woodrow Wilson – cele două domenii, cel politic şi cel administrativ, ar trebui să fie total separate

Guvernământul – două structuri complet separate: cea politică responsabilă cu procesul decizional şi cea administrativă responsabilă cu implementarea

– Birocraţia – într-o poziţie de totală subordonare faţă de politic

Scopul:

– protejarea administraţiei în faţa ingerinţelor politicului

– asigurarea profesionalismul, imparţialitatea şi neutralitatea administraţiei în raport cu mediul politic şi cu cetăţenii


Revizuirea paradigmei separaţioniste

sfârşitul primei jumătăţi a secolului XX

birocraţia nu mai este considerată o simplă unealtă la îndemâna politicienilor, dar este din ce în ce mai mult considerată o putere distinctă în stat

birocraţia joacă adeseori un rol extrem de important în procesele decizionale

implicarea tot mai accentuată în procesele de formulare a politicilor publice (a deciziilor)


Politizarea = substituirea criteriilor bazate pe merit cu cele întemeiate pe considerente politice în procesul de selecţie, retenţie, promovare, recompensare şi penalizare a funcţionarilor publici

Precizări cu privire la definiţia politizării:

– în unele sisteme administrative există un număr de angajaţi care sunt numiţi pe criterii politice, acest fapt fiind considerat acceptabil

– uneori apartenenţa la un grup politic este înlocuită cu adeziunea la valori politice sau profesionale

– un anumit grad de interferenţă politică este acceptabilă dacă funcţionarea administraţiei în general este dominată de criteriile de performanţă

–voinţa politică poate să conducă la depolitizare


Activităţile politice ilegitime ale birocraţiei

• un partid aflat la putere poate determina unii birocraţi să contribuie la campania electorală, să prezinte date eronate pentru a induce în eroare opoziţia sau opinia publică

• acapararea de către administraţia publică a unor arii de activitate care aparţin în mod legitim politicului

• rezistenţa la schimbare a fp. – dorinţa de a-şi păstra activitatea

• expertiza – cunoaşterea problemelor comunităţii mai bine decât politicienii

• fp. reacţionează la eventualele ameninţări la adresa lor


Legitimitatea funcţionarilor publici

Expertiza – competenţă

Cunoaşterea nevoilor cetăţenilor

Neutralitatea politică

Eşecurile politicienilor, scandalurile de corupţie

Legitimitatea politicienilor

Votul cetăţenilor


Modele teoretice privind relaţiile politico – administrative

1. Triunghiul de fier

- Explică modul în care se iau deciziile politice în unele domenii din Statele Unite


Sprijin

Informatii

Resurse financiare

Informatii Suport electoral

Politicienii

Functionarii publici

Grupurile de interese

Modele teoretice privind relaţiile politico – administrative

2. Reţelele de influenţă

– “reţele” nu sunt organizate de către cineva anume, ci se formează ad-hoc, odată cu apariţia unei probleme de interes public

– uneori membrii acestor reţele nu se cunosc între ei, de multe ori nu ajung în contact, nu comunică între ei

– reţeaua dispare în momentul în care problema îşi pierde actualitatea

– membrii acestor reţele sunt politicieni, funcţionari de carieră, lideri sau chiar simpli componenţi ai grupurilor de interes, ziarişti, specialişti în domeniu sau simpli cetăţeni


3. Modelele lui Guy Peters

a) Modelul formal legal (“Da, domnule ministru”)

• relaţiile între funcţionarii de carieră şi politicienii aleşi sunt conforme cu cele prevăzute de legislaţia statului

• politicienii au rolul principal în luarea deciziilor – funcţionarii au rolul de simpli executanţi

b) Modelul comunitar• politicienii şi funcţionarii de carieră colaborează în procesul

de formulare a deciziilor • politicienii şi birocraţii au un trecut comun • complexitatea crescândă a guvernării în societăţile moderne


3. Modelele lui Guy Peters

c) Modelul comunitar-funcţional• colaborarea între funcţionari şi politicieni se realizează sectorial,

pe domenii sau departamente.

d) Modelul adversial• acest model este dominat de competiţie şi conflicte între

politicienii aleşi şi funcţionarii de carieră. • apariţie: schimbări radicale de guvern • model de tranziţie


3. Modelele lui Guy Peterse) Modelul statului administrativ • rolul dominant în procesul de formulare a deciziilor îl are

birocraţia • modelul apare în special în sistemele politice caracterizate de o

mare instabilitate, precum şi în sistemele politice în care birocraţia constituie un corp foarte unit, o castă şi în perioadele de relaxare a dictaturii

Care sunt scopurile?• puterea• incercarea de a-şi face datoria• o poziţie socială mai bună• salarii mai mari• prezervarea carierei• simplificare modului de lucru


Mijloacele de influenţă ale birocraţilor asupra politicienilor

1. Expertiza

2. Experienţa acumulată pe parcursul carierei

3. Complexitatea crescândă a procesului administrativ

4. Capacitatea superioară de a lua decizii

5. Stabilitatea funcţionarilor publici

6. Neutralitatea politică şi imparţialitatea

7. Unitatea birocraţilor în opoziţie cu fragmentarea sistemului politic

8. Grupurile de interese


Mijloacele de influenţă ale politicienilor asupra birocraţilor

1. Legitimitate dobândită prin vot

2. Numirea unor politicieni de carieră în fruntea instituţiilor publice

3. Apelul la expertiză externă sistemului administrativ (echipele de consilieri sau firme de consultanţă)

4. Bugetul

5. Posibilitatea de a interveni în structura internă a instituţiilor publice

6. Activitatea birocraţiei poate fi verificată prin intermediul diferitelor forme de anchetă

7. Campaniile electorale

8. Grupurile de interes


Elemente care influenţează relaţiile politico-administrative

1. Structura formală a statului

2. Grupurile de interese

3. Rolul partidelor politice şi sistemului politic


Cap. 7. Parteneriatul public-privat în administraţia publică. Parteneriatul cu

organizaţiile non-guvernamentale

Cuprins

1. Accepţiuni ale conceptului de parteneriat public-privat2. Funcţii ale parteneriatului public-privat3. Avantaje şi dezavantaje operaţionale ale parteneriatului

public – privat4. Utilizarea ONG-urilor în administraţia publică

7. Parteneriatul public-privat

Accepţiuni ale Conceptului de Parteneriat Public-Privat

1. Parteneriatul public privat ca o formă a reformei manageriale

• obţinerea unei eficienţe sporite a administraţiei publice

• abilităţi antreprenoriale, flexibilitate şi orientare spre rezultate

2. Parteneriatul public privat ca mijloc de conversie a problemelor

• tradiţional funcţionarul public trebuie să furnizeze un anumit serviciu

• funcţionarul public nu mai este un executant, ci un agent de marketing care va căuta cea mai bună ofertă de pe piaţă


3. Parteneriatul public privat ca un mod de regenerare morală

• plăteşti pentru serviciul pe care îl primeşti

4. Parteneriatul public – privat: modalitate de împărţire a riscurilor

• sectorul privat care poate prelua o parte riscurilor presupuse de o investiţie

• in sectorul public profitul nu este foarte mare, de aceea autorităţile publice pot să ofere condiţii care să ducă la reducerea riscurilor pe care compania privată le poate întâmpina


4. Parteneriatul public – privat: modalitate de împărţire a riscurilor

• eliminarea sau limitarea concurenţei • încheierea contractelor pe o perioadă mai îndelungată • autorităţile pot prelua, parţial sau total, riscurile pe care investiţiile făcute de firmele private le presupun (garanatarea creditelor)

5. Parteneriatul public privat ca un mijloc de restructurare a administraţiei publice Hipertrofiere instituţională – transferarea de atribuţii către sectorul privat

6. Parteneriatul public privat ca un mijloc de împărţire a puterii pe orizontală – rol în asigurarea bunăstării comunităţilor


Funcţii ale Parteneriatul Public-Privat

1. Funcţia Generatoare de Venituri

• prezenţa firmelor private înseamnă impozite pe care acestea le plătesc; înseamnă în acelaşi timp locuri de muncă, prin urmare cetăţeni care au venituri, plătesc la rândul lor impozite şi cumpără bunuri şi servicii

2. Funcţia de Prestare de Servicii

• furnizarea continuă şi efectivă a serviciilor publice constituie o condiţie necesară pentru funcţionarea oricărei societăţi moderne

3. Funcţia de Partener în Elaborarea Politicilor Publice 4. Firmele Private ca Partener Social


Avantajele parteneriatului public – privat

• dispariţia monopolului pentru anumite servicii

• instituţiile publice pot să-şi asume un rol de control, de protejare a cetăţeanului

• dispariţia monopolului şi din punctul de vedere al pieţei muncii

• costurile de calificare a personalului se reduc

• costurile de funcţionare pot fi transferate sectorului privat

• timp mult mai scurt şi fără costuri materiale

• transferul riscurilor

• stimulează creşterea economică generală


Dezavantaje ale parteneriatului public – privat

• controlul autorităţilor publice este mai dificil

• posibilitatea apariţiei cazurilor de corupţie

• apariţiei discriminării cetăţenilor


Utilizarea ONG-urilor în administraţia publică

• nu urmaresc să obţină profit din activităţile pe care le prestează

• se bazează pe activitatea lor voluntariatul

• autoritatile sprijină aceste activitati în mod direct, prin subventii sau în mod indirect prin diverse avantaje si facilitati oferite acestor organizatii

• pot fi dirijate prin oferirea de stimulente resurse din sectorul privat

Cap. 8. Comunicarea în instituţiile publice


Etape ale procesului de comunicare:

1. iniţierea informaţiei: aceasta poate fi reglementata sau intamplatoare

2. transmiterea informaţiei: aceasta se poate transmite pe cai formale sau informale

3. recepţia comunicării – cand informatia este adusa la cunostinta destinatarului


Plasarea centrului de decizie

1. centrul de decizie în vârful ierarhiei, altfel spus la conducătorul

• avantaje: viziune de ansamblu asupra activitatii instituţiei,o calificare superioara

• dezavantaje: timp mai îndelungat necesar informaâiei pentru a parcurge toate nivelele ierarhice; lipsa legaturii cu realitatea, prin urmare imaginea sa poate sa difere de realitate.

2. decizia incredintata funct. de la nivelul ierarhic cel mai mic

• avantaje: economie de timp; informatia nu mai este distorsionata; implicarea personala

• dezavantaje: lipsa calificării; lipsa informatiilor colaterale; lipsa de resurse


Bariere în calea comunicării:

1. Diferenţele de statut

2. Limbajul pretentios

3. Diferenţe privind sistemul de referinţă

4. Bariere tehnologice

5. Distantele geografice

6. intenţionată a accesului la informaţie

7. Bariere legate de protejarea sursei


Strategii comunicaţionale

1. Utilizarea unor strategii de segmentare pentru a ne adresa unei anumite categorii de audienţă

2. Restrângerea problematicii

3. Aplicarea unor concepte din marketing

Documents

Sisteme administrative