PARLAMENTUL ROMÂNIEI SENATUL

Departamentul Legislativ DirecŃia Informare şi Documentare

Sisteme de educaŃie în unele state ale

Uniunii Europene

- iunie 2009 -

2

Cuprins

Capitolul I ComparaŃie între diferitele sisteme de educaŃie din: Austria, Belgia, Danemarca, FranŃa, Germania, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Suedia: 3

1. Durata învăŃământului 2. VacanŃe şcolare şi modul de desfăşurare al unei săptămâni-tip 3. Raportul dintre învăŃământul public şi cel privat

Capitolul II Prezentarea unor sisteme educaŃionale naŃionale 1. Finlanda 8 2. FranŃa 16 3. Italia 23 4. Marea Britanie şi Irlanda de Nord 35 5. Spania 39

3

Capitolul I

ComparaŃie între diferitele sisteme de educaŃie din Europa

FranŃa: - 30 de academii (26 în Hexagon, 4 în DOMTOM) conduse de către un rector. Sistem centralizat care depinde de Ministerul EducaŃiei NaŃionale. Sistemul educativ este divizat în patru cicluri de învăŃământ: 1) preşcolar 2) primar 3) secundar 4) superior Germania Regiunile sunt responsabile de domeniul educaŃiei. Nu există învăŃământ preşcolar, şcoala primară cuprinde 4 ani de studiu (clase de la clasa I la clasa a IV-a ).

ÎnvăŃământul secundar general

Hanptschule

(formare profesională)

Realschule

(formare generalizată în vederea exercitării unor

profesii cu exigenŃe teoretice ridicate)

Gymnasium

(bac general şi acces la universitate)

4

Luxemburg Copii pot începe şcoala maternală la 3 ani. De la 4 ani devine obligatorie. Belgia Sistemul de învăŃământ este guvernat de două principii fundamentale:

- libertatea învăŃământului - suveranitatea totală a învăŃământului

ÎnvăŃământul preşcolar: 97% dintre copii îl frecventează pentru a favoriza dezvoltarea personală Şcolarizarea obligatorie: - între 6 şi 15 ani cu frecvenŃă obligatorie - între 15 şi 18 frecvenŃă redusă este acceptată (ucenicia) Olanda Şcolarizarea copiilor se face de la vârste de 4 ani, în şcoala primară (basic school), unde aceştia vor învăŃa timp de 8 ani. Din 1980 toate şcolile sunt gratuite. Spania ÎnvăŃământul este obligatoriu de la vârsta de 6 ani până la 16 ani. Şcoala primară cuprinde trei cicluri a câte 2 ani (de la 6 la 12 ani). ÎnvăŃământul secundar cuprinde 2 cicluri a câte 2 ani şi se încheie cu un examen. Elevii sunt obligaŃi să reuşească la acest examen pentru a continua. După aceea pot urma:

- un ciclu de formare cu grad de dificultate mediu (învăŃământ profesional). - să se pregătească 2 ani pentru Bacalaureat pentru ca apoi să urmeze o

universitate.

Italia Există 3 nivele de învăŃământ:

- nivel elementar - nivel secundar mediu - nivel secundar superior

Sistem şcolar compus în principal de instituŃii de învăŃământ catolice

5

Şcoala este obligatorie de la vârsta de 6 la 14 ani. Se poate alege între sistemul public şi cel privat. Legea prevede autonomia fiecărei instituŃii de învăŃământ, indiferent de nivel. Portugalia

Primele 9 clase din cele 12 clase prevăzute în sistemul de învăŃământ portughez sunt gratuite şi obligatorii. În cea de-a douăsprezecea clasă se studiază doar trei materii care respectă domeniul de specializare al facultăŃii. Suedia

Sistemul şcolar public este alcătuit, pe de o parte, din şcoli obligatorii şi, pe de altă parte, din forme de învăŃământ bazate pe opŃiuni. ÎnvăŃământul este obligatoriu şi pentru persoanele cu handicap mintal. Toate sistemele şcolare sunt în întregime gratuite. Finlanda

Există o separaŃie între clasele inferioare şi clasele superioare. Pe parcursul claselor inferioare, vor dobândi competenŃe fundamentale. În clasele superioare, elevii înveŃe să fie responsabili, iar opŃiunile se diversifică. Şcolaritatea obligatorie începe la 7 ani şi se încheie după 9 ani. Copiii în vârstă de 6 ani pot frecventa facultativ un an de învăŃământ preşcolar. Danemarca

ÎnvăŃământul este obligatoriu între 6 şi 16 ani. 90% dintre copii sunt în sectorul public. Nu există nicio distincŃie de nivel. Elevii pot alege apoi o şcoală profesională sau să studieze timp de 3 ani şi să susŃină ulterior examenul de bacalaureat. ÎnvăŃământ secundar general: în anii '60 s-a introdus examenul pregătitor superior pentru adulŃi şi toŃi cei care au părăsit sistemul. Marea Britanie 3 sisteme - Anglia / łara Galilor - ScoŃia - Irlanda de Nord

Fiecare are propria sa autoritate centrală

6

Toate cele trei sisteme se caracterizează printr-o dezvoltare scăzută a învăŃământului preşcolar (resurse scăzute). ÎnvăŃământul este obligatoriu de la 5 la 16 ani. Apoi, elevii au două posibilităŃi: - liceele (grammar school) trecerea la

viaŃa activă - şcolile secundare sau tehnice universitatea Austria

ÎnvăŃământul cuprinde trei nivele: - elementar - secundar - mediu

Şcoala este obligatorie până la împlinirea vârstei de 15 ani. Orientarea se face începând cu vârsta de 10 ani. O a doua limbă străină este introdusă încă din şcoala primară, există de asemenea o programă comună pentru instituŃiile de învăŃământ secundar.

1. NoŃiuni de învăŃământ secundar łările din Europa se diferenŃiază în trei mari grupe în funcŃie de

organizarea şi trecerea de la învăŃământul primar la cel secundar superior.

În prima grupă se regăsesc Ńări precum Danemarca, Portugalia, Finlanda, Islanda, Suedia şi Norvegia. Acestea nu fac nicio distincŃie superior-inferior. Nu se vorbeşte decât de învăŃământ secundar.

În a doua grupă se află Ńări precum FranŃa, Italia şi Grecia. Primului nivel i se spune „integrat”, toŃi elevii având un program de formare identic. Începând cu învăŃământul secundar superior, sunt mai multe linii de formare posibile. În cea de-a treia grupă se află sistemele de învăŃământ din Belgia, Spania, Marea Britanie. Acestea prevăd un soclu comun de competenŃe până la vârsta de 14 ani. Germania, Austria şi Olanda nu pot fi incluse într-o anume categorie dat fiind diferenŃele prea mari din interiorul acestor sisteme de învăŃământ.

7

1. Durata învăŃământului

1. Secundar inferior: Durata acestui ciclu de învăŃământ variază între 2 ani (Belgia) la 5 sau 6

ani (Germania). În FranŃa este de 4 ani. Durata medie este de 3-4 ani. 3 ani: Italia, Danemarca, Portugalia, Olanda, Suedia, Marea Britanie (Anglia şi łara Galilor), Luxemburg 4 ani: Spania, FranŃa, Marea Britanie (ScoŃia)

2. Secundar superior: O mare variabilitate. În general 2-3 ani.

2 ani: Danemarca, Olanda, Spania, Marea Britanie 3 ani: FranŃa, Italia, Portugalia, Suedia, Finlanda 4 ani: Belgia, Luxemburg, Austria

3. Profesional Pentru marea majoritate, acesta durează între 2 şi 4 ani, dar poate ajunge

până la 5 ani, chiar 6 ani (Italia, Austria, Olanda, Luxemburg). 2. VacanŃe şcolare şi modul de desfăşurare al unei săptămâni-tip

RepartiŃia şi durata vacanŃelor şcolare VacanŃele şcolare nu durează decât - 4 săptămâni în Germania

- 9 săptămâni în FranŃa - 13 săptămâni în Islanda

În Danemarca şcoala începe la jumătatea lunii august, în vreme ce în majoritatea celorlalte Ńări începe la începutul lunii septembrie. În Spania începe mai târziu. În general săptămânile de vacanŃă sunt împărŃite astfel:

a. 1 săptămâna de Ziua Tuturor SfinŃilor (1 Noiembrie) b. 15 zile de Crăciun c. 15 zile în Februarie (excepŃie Anglia şi Italia) d. 8/15 zile de Paşti

+ în medie 13 zile nelucrătoare oficiale anual

Desfăşurarea unei săptămâni-tip În general, săptămâna de şcoală are 5 zile, luni-vineri, cu excepŃia Italiei şi

Luxemburgului unde aceasta are 6 zile. În Germania, Irlanda, Austria, Portugalia, şcolile au posibilitatea de a alege între săptămâna de 5 zile şi cea de 6 zile. În Belgia şi FranŃa, nu există cursuri miercurea după-amiaza.

8

În Luxemburg, sunt trei zile cu program lung şi trei zile cu program scurt.

3. Raportul dintre învăŃământul public şi cel privat

Există trei grupe în funcŃie de raportul dintre sectorul public şi cel privat.

- Grupa 1: Grecia şi Marea Britanie: nicio finanŃare din partea autorităŃilor publice. AbsenŃa finanŃării nu împiedică statul să controleze modul în care banii sunt utilizaŃi de către instituŃiile de învăŃământ. - Grupa 2: FranŃa, Italia, Portugalia: diferite tipuri de contract care leagă sectorul public de cel privat. Conform contractului, şcolile particulare primesc mai mult sau mai puŃin subvenŃii şi dispun de libertăŃi mai mult sau mai puŃin mari în ceea ce priveşte alegerea profesorilor şi a materiilor de studiu. - Grupa 3: majoritatea Ńărilor: o mare similaritate între şcolile publice şi cele particulare. ÎnvăŃământul este subvenŃionat câteodată în parte, câteodată complet. Olanda: egalitatea finanŃării public/privat.

În general, instituŃiile de învăŃământ subvenŃionate sunt finanŃate cu peste 50% din fondurile de stat. În Belgia, majoritatea instituŃiilor de învăŃământ sunt private subvenŃionate. În general transferul elevilor dintr-un sistem în altul nu constituie o problemă. În Grecia, spre exemplu, transferul privat/public nu este posibil. În Spania şi Italia, salariile din sectorul privat sunt mai mari decât cele din sectorul public (spre deosebire de Grecia unde întâlnim contrariul). În FranŃa salariile din sectorul privat sunt egale cu cele din sectorul public.

9

Capitolul II

Prezentarea unor sisteme educaŃionale naŃionale

FINLANDA

1. ÎnvăŃământul populaŃiei şi limba de predare În 2008 existau 562.500 de copii cu educaŃie primară. Procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 0 şi 29 de ani era în 2007 de 35,6%. Finlanda are două limbi oficiale, finlandeza şi suedeza. Aproximativ 7% dintre elevii de învăŃământ primar şi secundar absolvă o şcoală unde limba de predare este limba suedeză. Ambele grupuri lingvistice au instituŃii proprii pornind de la grădiniŃă până la nivelul de educaŃie superioară. Suplimentar, există instituŃii de învăŃământ unde predarea se face total sau parŃial într-o limbă străină (engleză). AutorităŃile locale dispun organizarea învăŃământului în limba laponă, în zonele cu populaŃie vorbitoare de limbă laponă. Se iau în considerare oportunităŃile de educaŃie pentru alte minorităŃi, la fel ca şi pentru cei ce folosesc limbajul semnelor. 2. Controlul administrativ şi extinderea învăŃământului finanŃat din surse publice ÎnvăŃământul este subordonat Ministerului EducaŃiei. Consiliul Director NaŃional al ÎnvăŃământului (CDNI) colaborează cu ministerul, pentru dezvoltarea obiectivelor educaŃionale, conŃinut şi metode pentru învăŃământ primar, secundar şi superior. Suplimentar, fiecare dintre cele 6 provincii finlandeze are un departament de educaŃie şi cultură care se ocupă de aceste probleme. AdministraŃia locală derogă responsabilitatea către municipalităŃile locale ce joacă un rol important în acordarea educaŃiei.

Cele mai multe instituŃii de educaŃie primară şi secundară sunt susŃinute de către autorităŃile locale sau de consiliile municipale (asociaŃii municipale). Mai puŃin de 3% dintre copii merg în şcoli private de educaŃie primară. InstituŃiile private sunt supervizate de autorităŃile publice: urmăresc programele naŃionale şi ghidurile de calificare confirmate de CDNI. Ele au acelaşi nivel de finanŃare ca şi şcolile publice. Răspunderea pentru finanŃarea învăŃământului este împărŃită între stat şi autorităŃile locale. FinanŃarea statului se calculează procentual astfel: statul subvenŃionează 42% din costuri în timp ce municipalitatea subvenŃionează 58%. AutorităŃile locale determină autonomia

10

şcolilor. Şcolile au drept de acordare a serviciilor educaŃionale conform unor hotărâri administrative proprii, în conformitate cu legea.

InstituŃiile politehnice, cele de studii superioare profesionale, sunt atât publice sau private. UniversităŃile susŃinute de stat se bucură de o autonomie extinsă.

Nu există inspectorat şcolar, iar inspecŃiile şcolare au fost abandonate. Activitatea furnizorilor de învăŃământ este direcŃionată de obiectivele stipulate în Programele naŃionale şi în legislaŃia învăŃământului. Sistemul se bazează pe eficienŃa profesorilor în eforturile lor de a îndeplini obiectivele respective. Sectoarele de învăŃământ sunt responsabile de autoevaluarea educaŃiei pe care o acordă şi se aşteaptă participarea acestora la evaluări naŃionale şi internaŃionale. Din anul 2003 Consiliul de Evaluare a ÎnvăŃământului operează în strânsă legătură cu Ministerul educaŃiei şi este responsabil de planificarea, coordonarea, conducerea şi dezvoltarea evaluărilor din învăŃământul primar, secundar, superior şi de perfecŃionare. Mai mult decât atât, CDNI evaluează efectele predării. 3. ÎnvăŃământul pregătitor De la naştere până la vârsta de 6 ani, copiii pot merge la grădiniŃă sau asociaŃii familiale private (creşe), cu taxe rezonabile, în funcŃie de venitul parental. ToŃi copii de 6 ani au dreptul la educaŃie pregătitoare gratuită. Fiecare autoritate locală decide acordarea de educaŃie pregătitoare în şcoli sau grădiniŃe. În 2007, 99% dintre copii urmau acest tip de educaŃie. 4. EducaŃia obligatorie I. Etape EducaŃie primară 7 – 16 ani

Programul de învăŃământ obligatoriu este de 9 ani. Se mai poate face în mod voluntar încă un an. II. Criterii de admitere

ÎnvăŃământul obligatoriu începe la vârsta de 7 ani împliniŃi. Aproximativ 1% din copii încep mai devreme, dar numai în baza unui certificat de aptitudine. ÎnvăŃământul obligatoriu este gratuit. AutorităŃile locale desemnează locaŃia pentru fiecare elev în zona de rezidenŃă, dar părinŃii pot alege şcoala după preferinŃe.

11

III. Durata unei zi/săptămâni/an şcolar

Anul şcolar constă în 190 de zile între mijlocul lunii august şi începutul lunii iunie. Numărul minim de lecŃii pe săptămână variază între 19 şi 30, depinzând de nivelul şi numărul subiectelor opŃionale. Suplimentar există o autonomie locală privind extra vacanŃele. În cele două formate, o zi şcolară constă în cel mult 5 materii; în alte orare numărul maxim este de 7 materii pe zi. O oră de studiu durează 60 de minute; predarea este de 45 minute şi pauza de 15 minute. IV. Mărimea clasei – grupul de studenŃi

Nu există reglementări privind numărul de cursanŃi, exceptând învăŃământul pentru copiii cu dizabilităŃi, unde numărul maxim de cursanŃi este de 6-10. Grupurile cursanŃilor sunt formate din copii de aceeaşi vârstă. Totuşi, unde este cazul, copiii de diferite vârste pot învăŃa împreună, în special în şcoli mici. Copiii din primele 6 clase au aceeaşi profesori la majoritatea orelor, dar pot exista profesori de arte vizuale, educaŃie fizică şi muzică. Copiii din clasele VII / IX au profesori diferiŃi pentru fiecare materie. V. Controlul şi conŃinutul programei

Programa naŃională curentă a fost verificată de CDNI în anul 2004 şi include obiectivele şi criteriile de evaluare. În această formă şcolile şi autorităŃile locale îşi formează reglementările proprii privind programa şcolară. Profesorii îşi aleg metodele de predare şi au libertatea de a selecta manualele proprii de predare. Subiectele obligatorii în educaŃia primară sunt: limba maternă (finlandeză sau suedeză), literatura, a doua limbă naŃională, limbile străine, protecŃia mediului, educaŃia sanitară, religie sau etică, istorie, studii sociale, matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, educaŃie fizică, arte vizuale, meşteşuguri, economie primară şi consiliere infantilă. EducaŃie primară suplimentară este acordată copiilor care nu au primit loc de studiu sau care au nevoie de timp pentru a-şi face planuri viitoare de studiu. VI. Calificări, evoluŃie şi evaluare

Profesorii îşi fac evaluarea pe baza criteriilor de evaluare şi obiectivelor stipulate în programă. Evaluarea este o parte a vieŃii şcolare zilnice şi fiecare copil sau elev primeşte un raport anual. Suplimentar, un raport intermediar poate fi dat în timpul anului şcolar. Evaluarea cunoştinŃelor elevilor se face prin teste. Programa naŃională include descrierile performanŃelor bune (gradat ”bun” sau 8) la majoritatea materiilor. Un elev poate repeta anul în cazul în care nu a absolvit la una sau mai multe materii, sau dacă se constată că nu are cunoştinŃe sau

12

abilităŃi necesare pentru accederea la următoarea etapă. În practică, totuşi, acest lucru este marginal. Fiecare elev primeşte un certificat de absolvire pentru cei 9 ani de învăŃământ obligatoriu. Pentru cel de-al 10-lea an opŃional se eliberează un alt certificat. 5. ÎnvăŃământul superior secundar şi post-secundar

I. Tipuri de învăŃământ ÎnvăŃământ superior secundar general - între 16 şi 19 ani ÎnvăŃământ şi perfecŃionare superioară secundară vocaŃională

II. Criterii de admitere

StudenŃii care au absolvit cu succes învăŃământul obligatoriu sunt apŃi pentru învăŃământul superior secundar vocaŃional şi perfecŃionare. Procedura de aplicare are loc prin sistemul de aplicare naŃional. StudenŃii sunt îndrumaŃi să aplice la o instituŃie care oferă educaŃie superioară secundară. SelecŃia studenŃilor la aceste şcoli se bazează pe foaia matricolă, unde este cazul, unele instituŃii specifice pot include experienŃa de lucru şi alŃi factori de comparaŃie precum şi teste de aptitudine şi de admitere. Predarea este gratuită dar se solicită contribuŃii financiare pentru achiziŃionarea manualelor. 20% dintre studenŃi îşi continuă studiile după absolvirea învăŃământului primar: în 2006, 51% au optat pentru studii superioare secundare generale şi 40% pentru studii superioare vocaŃionale. III. ConŃinutul şi controlul programei

CDNI decide conŃinutul şi obiectivele materiilor şi modulelor de studii atât pentru învăŃământul superior secundar general precum şi învăŃământul superior secundar specific şi de perfecŃionare. Bazându-se pe programa naŃională, fiecare sector de învăŃământ este bazat pe programa locală. Materiile obligatorii sunt: limba şi literatura maternă, a doua limbă naŃională, limbi străine, matematică, ştiinŃe naturale şi de mediu, religie sau etică, filozofie, psihologie, istorie, ştiinŃe sociale, educaŃie fizică şi arte, medicină. Suplimentar, orarul conŃine cursuri opŃionale, decise la nivelul fiecărei unităŃi de învăŃământ. Studentul trebuie să fie ghidat către o profesie conform aptitudinilor.

Calificările superioare secundare vocaŃionale pot fi obŃinute în învăŃământul şcolar prin instruire practică sau prin test de competenŃă.

13

EducaŃia vocaŃională şi instruirea acoperă 8 sectoare de învăŃământ (învăŃământ cu profil uman, cultură, ştiinŃe sociale, administraŃie şi afaceri, ştiinŃe naturale, tehnologie, comunicaŃie şi transporturi, resurse naturale şi de mediu, servicii sociale, sănătate şi sport, turism, servicii de catering şi servire), 53 de calificări vocaŃionale incluzând un total de 119 programe diferite. Fiecare calificare vocaŃională constă în studierea materiilor de bază, materii opŃionale şi cel puŃin 20 de credite obŃinute prin muncă practică.

Programa de bază include limba maternă, a doua limbă naŃională, o limbă străină, matematici, fizică, chimie, ştiinŃe sociale, ore de practică, educaŃie fizică şi sănătate precum şi arte şi cultură. ŞtiinŃele includ, de asemenea, meditaŃii şi un proiect final.

IV. Calificări, progrese şi aprecieri Planul de învăŃământ superior secundar general este conceput pe o

perioadă de 3 ani, dar studenŃii îl pot termina în 2 sau chiar 4 ani. Instruirea este organizată într-o formă ce nu este împărŃită pe semestre. Fiecare curs este considerat terminat atunci când studentul a urmat numărul necesar de ore, ulterior primind un certificat de absolvire. Aprecierea se face pe baza obiectivelor definite de programa şcolară naŃională.

Şcolarizarea superioară secundară generală se finalizează cu un examen naŃional, care este completat cu un test de limbă maternă, precum şi 3 teste obligatorii: a doua limbă naŃională, o limbă străină şi matematică; sau un singur test de studii generale cuprinzând literatură şi ştiinŃe. StudenŃii pot susŃine şi alte teste opŃionale. După susŃinerea cu succes a examenului naŃional şi terminarea programei şcolarizării superioare secundare generale, studenŃii intră în posesia unui certificat de absolvire.

Studiile pentru calificare vocaŃională durează 3 ani. Planurile individuale de studiu ale studenŃilor determină alegerile şi progresul acestor studii. Aprecierea nivelului şi cunoştinŃelor se face după terminarea fiecărui modul. Programa naŃională conŃine criteriul aprecierii studentului. Un nou tip de apreciere, este demonstrarea cunoştinŃelor acumulate şi a fost introdus în certificarea modulelor vocaŃionale. Un certificat de calificare este înmânat după completarea tuturor modulelor de studiu de către instituŃia vocaŃională sau sectorul de educaŃie.

După terminarea cursurilor practice studenŃii primesc două certificate: un certificat de participare şi un certificat de calificare.

Finalizarea acestei forme de învăŃământ, atât generală cât şi vocaŃională, permite studentului să fie apt pentru studii superioare.

14

6. Studii superioare

I. Structură Studiile superioare sunt oferite de universităŃi şi şcoli tehnice superioare

ce sunt instituŃii superioare de învăŃământ profesional. UniversităŃile pun accent pe cercetare şi instruire ştiinŃifică pe când şcolile tehnice superioare adoptă o abordare mai practică.

II. Admiterea Foaia matricolă furnizează eligibilitate pentru studii superioare, iar

suplimentar, aceia care au o calificare vocaŃională acced la un nivel post secundar de cel puŃin 3 ani.

Există o admitere restrictivă ”numerus clausus” în toate domeniile de studiu. În funcŃie de numărul de locuri, universităŃile utilizează criterii de selecŃie diferite. De obicei selecŃia se face pe baza rezultatelor obŃinute şi pe baza unui examen de admitere.

CerinŃa generală de admitere la şcolile tehnice superioare este absolvirea unei şcoli superioare secundare sau şcoli vocaŃionale. SelecŃia candidaŃilor la şcolile tehnice superioare se bazează pe note şi pe experienŃa practică acumulată precum şi examene de admitere.

III. Calificări Conform sistemului de absolvire a universităŃilor este posibil să fie

obŃinută o diplomă academică de scurtă sau de lungă durată. Diploma de absolvire de scurtă durată este acordată după 3 ani însumând 180 de credite. Diploma de master de lungă durată se acordă după 2 ani de studiu după absolvirea primei perioade (de 3 ani) şi însumează 120 de credite. 7. Nevoi speciale

Fiecare elev cu dizabilităŃi din şcoala elementară are dreptul la şcolarizare şi instruire de specialitate, conform nevoilor speciale. Acestea se acordă în cadrul învăŃământului pre-primar şi superior secundar. Obiectivul constă în sprijinirea elevilor pentru a avea oportunităŃi egale de absolvire a şcolii. Elevii cu probleme mintale primesc educaŃie obligatorie precum şi educaŃie specială dată de profesori SNE.

15

Dacă un copil nu poate primi educaŃie obligatorie datorată unei dizabilităŃi, boli, dezvoltare întârziată, instabilitate emoŃională sau alte motive similare, este transferat în sistemul de învăŃământ pentru nevoi speciale, unde instruirea se face într-o clasă specială.

În 2007, 46.000 de copii au fost admişi şi transferaŃi în sistemul de învăŃământ pentru nevoi speciale, care reprezintă 8,1% din învăŃământul primar. 8. Cadre didactice

Echipa de predare şi de instruire în învăŃământul primar trebuie să aibă diplome de absolvire a unei facultăŃi sau a unei şcoli tehnice sau calificări vocaŃionale post-secundare. Suplimentar ei sunt asistaŃi de supraveghetori cu calificări vocaŃionale superioare secundare.

Educatorii de grădiniŃă trebuie să aibă diplomă de absolvire în educaŃie. Profesorii din şcoala elementară sunt, de obicei profesori generalişti, iar cei din ultimele clase şi la nivel superior secundar sunt specialişti pe materii. ÎnvăŃătorii au masteratul în educaŃie, iar profesorii au o diplomă de master de specialitate, precum şi studii pedagogice. CandidaŃii la postul de profesor trebuie sa treacă un examen de admitere care constă într-o probă scrisă, un test de aptitudini şi interviu. Unele universităŃi includ o situaŃie de grup, precum şi o demonstraŃie opŃională de predare la admitere.

Profesorii au statut de funcŃionari publici.

16

FRANłA În FranŃa, organizarea şi administrarea învăŃământului sunt atribuite Ministerului EducaŃiei NaŃionale şi Cercetării. Sistemul educativ francez cuprinde o şcolarizare obligatorie şi gratuită pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani. Bugetul alocat sistemului educaŃional se ridică la 65,96 miliarde de euro/an. Cheltuielile pentru educaŃie, în procent de 85%, provin din surse publice (stat: 62,7%, colectivităŃi teritoriale: 21,3%; alte administraŃii publice: 2,1%). Cu toate acestea, legile privind descentralizarea au transferat anumite puteri autorităŃilor locale, conform principiului competenŃelor partajate. CompetenŃele colectivităŃilor teritoriale Comunele – conform legilor din 1879 şi 1889 – au în administrare clădirile în care funcŃionează instituŃiile de învăŃământ. Acestea se ocupă cu construcŃia, reconstrucŃia, repararea, echiparea şi funcŃionarea şcolilor. Consiliul municipal al comunelor decide înfiinŃarea şcolilor publice după consultarea unui reprezentant al statului. Primarul fixează orarul şcolar, după consultarea Consiliului şcolar. Conform unei hotărâri a Consiliului municipal, în fiecare şcoală din fiecare comună a fost înfiinŃat un serviciu care colectează ajutoare financiare din partea elevilor, în funcŃie de posibilităŃile părinŃilor. Consiliile generale – consiliilor generale le sunt atribuite construirea, renovarea, cheltuielile referitoare la întreŃinerea şi funcŃionarea (cazare, alimentaŃie, mobilier) instituŃiilor de învăŃământ aflate în subordine. Acestea sunt însărcinate şi cu organizarea şi finanŃarea transportului şcolar. Consiliile regionale - au atribuŃii stricte, pe domenii de activitate. Legea privind descentralizarea a transferat colectivităŃilor teritoriale noi atribuŃii privind recrutarea, remunerarea, administrarea personalului tehnic şi celui care lucrează în colegii sau licee. Statul a transferat, de asemenea, fondurile necesare acestei noi responsabilităŃi.

17

CompetenŃe partajate În domeniul competenŃei partajate, colectivităŃile au elaborat programe de investiŃii în domeniul construcŃiilor, renovării şi/sau restructurării instituŃiilor existente în jurisdicŃia lor. Pentru noile construcŃii, colectivităŃile stabilesc capacitatea acestora, localizarea, tipul de cazare pentru elevi. Prefectul are ultimul cuvânt în acest sens, după avizul autorităŃii academice. Rectorul academiei şi inspectorul de specialitate hotărăsc structura pedagogică a instituŃiei iar ministerul prevede structura personalului angajat. ÎnvăŃământul primar ÎnvăŃământul primar este alcătuit din şcoala maternală şi din şcoala elementară. Şcoala maternală ÎnfiinŃată în anul 1881, este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 6 ani. Deşi nu este obligatorie, acest sistem de învăŃământ şcolarizează copiii, în majoritatea cazurilor, în sistemul public de învăŃământ. Având dublu obiectiv: educativ şi pedagogic, şcoala maternală permite copiilor să-şi dezvolte propria personalitate şi să-şi dezvolte abilităŃile comunicaŃionale. În FranŃa, un sfert din numărul copiilor de 2 ani, precum şi cei cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani sunt cuprinşi în acest sistem de educaŃie. Programul şcolii maternale este împărŃit în 5 domenii de activitate: - descoperirea alfabetului, şi, implicit, a scrisului; - pregătirea pentru viaŃa de şcolar; - descoperirea corpului omenesc; - descoperirea lumii înconjurătoare; - dezvoltarea altor activităŃi creative, educative, senzitive. Şcoala elementară ÎnvăŃământul elementar este obligatoriu pentru toŃi copii, de naŃionalitate franceză sau de alte naŃionalităŃi, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 11 ani. În cadrul ciclului 1 al învăŃământului primar se disting două direcŃii principale: stăpânirea vocabularului limbii materne şi educaŃia civică. Ciclul 2 aprofundează studiul limbilor străine, al matematicilor şi activităŃilor referitoare la descoperirea lumii, a artelor vizuale şi a educaŃiei muzicale şi sportive.

18

Ciclul 3 are în centrul activităŃilor literatura, istoria şi geografia, ştiinŃele exacte şi tehnologia. Tehnologia informaticii şi a comunicării sunt utilizate în cadrul mai multor activităŃi şcolare şi conduc spre obŃinerea primului Brevet privind informatica şi internetul (B2i). Şcoala elementară dezvoltă aptitudinile fiecărui elev: stimulează intelectul, în sensul observării, gustului privind experimentarea, sensibilitatea, capacităŃile motrice şi creative. AlocaŃia şcolară a elevilor se atribuie în fiecare an, pentru un număr mai mare de 3 milioane de familii cu venituri modeste. Elevii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani. Suma alocată lunar pentru cheltuielile şcolare se ridică la 272,59 euro. AlocaŃia este vărsată direct de către Casa de alocaŃii familiale. AlocaŃia de distribuie în funcŃie de numărul de copii, iar veniturile familiale nu trebuie să depăşească: - 21 991 euro pentru un copil; - 27 066 pentru doi copii; - 32 141 euro pentru trei copii; - 5075 euro pentru fiecare alt copil (al patrulea, al cincilea ş.a.m.d.) După terminarea studiilor gimnaziale ce durează patru ani, elevii pot opta fie pentru educaŃie generală/tehnologică, în licee unde se pregătesc pentru bacalaureat sau pentru bacalaureatul tehnologic, fie pentru învăŃarea unei meserii, în şcoli profesionale unde se pregătesc mai întâi pentru Certificatul de Aptitudini Profesionale ("Certificat d'Aptitudes Professionnelles") sau pentru Brevetul de Studii Profesionale ("Brévet d'Études Professionnelles") şi apoi, pentru cei care doresc să continue, pentru bacalaureatul profesional. ÎnvăŃământul secundar ÎnvăŃământul secundar cuprinde colegiul şi liceul. Colegiul Colegiul se referă la copii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani. Înscrierea la colegiu se face fără susŃinerea unui examen şi permite şcolarizarea tuturor tinerilor într-un sistem unic de învăŃământ. Colegiul cuprinde patru ani obligatorii de studiu. ÎnvăŃământul este structurat pe discipline: limba franceză, matematica, istorie-geografie, educaŃia civică, ştiinŃele naturii, ştiinŃe tehnologice, arte plastice, educaŃia muzicală, educaŃie fizică, fizică şi chimie. La absolvirea colegiului se acordă o diplomă naŃională.

19

Pentru acest nivel de învăŃământ există diferite ajutoare financiare: - alocaŃia privind întreŃinerea şcolară; - bursele colegiale; - fonduri sociale; - fonduri sociale pentru cantine. În anul 2008, alocaŃia privind întreŃinerea şcolară era de 287,59 euro pentru un copil. Liceul Liceul şcolarizează adolescenŃi cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani şi oferă o gamă variată de modalităŃi de instruire. Există licee ce au la baza învăŃământul general şi tehnologic şi care se finalizează cu un bacalaureat general şi licee profesionale care se termină cu CAP, BEP sau un bacalaureat profesional. Licee privind învăŃământul general şi tehnologic Cursurile pregătesc elevii în vederea obŃinerii brevetului de tehnician (B.T.) sau bacalaureatului specific ( hotelier sau tehnic, în domeniul artistic: muzică, dans, pictură) ÎnvăŃământul general cuprinde trei serii: economic şi social (E.S.), literar (L) şi ştiinŃific (S). Materiile de specialitate sunt alese de elevi după cum urmează: - seria L: ştiinŃe clasice, limbi clasice, limbi străine, matematică; - seria E.S.: matematică, ştiinŃe economice şi sociale; limbi; - seria S: matematică, fizică-chimie, ştiinŃe ale naturii, tehnologie industrială. Liceele profesionale reprezintă forme de învăŃământ în care cursurile se desfăşoară, în funcŃie de specialitate, în clasă sau în atelier, în laborator sau pe şantier. Materiile generale (limba franceză, matematica, istoria, geografia, ştiinŃele, limbile străine) ocupă, de asemenea, un loc important. Liceul profesional permite tinerilor să-şi continue studiile sau să se integreze în viaŃa activă a societăŃii. La sfârşitul liceului profesional, elevii pot obŃine: - un certificat privind aptitudinile profesionale (C.A.P.) – există 215 specialităŃi; sau - un brevet de studii profesionale (B.E.P.) – există aproximativ 50 de specialităŃi. După obŃinerea uneia din aceste diplome, elevii se pot pregăti pentru bacalaureatul profesional în 2 ani sau tehnologic

20

Examenul final de bacalaureat este foarte important pentru studenŃii francezi. Este un examen riguros, fără variante multiple de întrebări: aceasta include o fază scrisă şi una orală, fiecare cu mai multe subiecte. Examenul durează de la două până la patru zile. Aproape 30% din cei care îl susŃin nu-l promovează. Bacalaureatul reprezintă o diplomă acordată de sistemul educativ francez care are un rol dublu: semnifică absolvirea studiilor secundare şi permite accesul către învăŃământul superior. Bacalaureatul tehnologic cuprinde 7 categorii: - ştiinŃe şi tehnologii de laborator; - ştiinŃe şi tehnologii industriale; - ştiinŃe şi tehnologii de gestiune; - ştiinŃe şi tehnologii sociale şi de sănătate; - tehnica muzicii şi a dansului; - hotelier; - agronomie. Pentru acest nivel de învăŃământ există anumite ajutoare financiare acordate de către stat: - alocaŃia privind întreŃinerea şcolară; - bursele; - bursele de merit; - fondurile sociale; - fondurile sociale pentru cantine.

În anul 2008, alocaŃia privind întreŃinerea şcolară era de 297,59 euro pentru un copil. ÎnvăŃământul superior EducaŃia superioară în FranŃa este caracterizată printr-un sistem dual: studiile se fac în universităŃi (incluzând institute politehnice de stat - " Instituts nationaux polytechniques ") la care participă un număr mare de studenŃi, în Grandes Écoles şi alte instituŃii de educaŃie superioară, cu reguli de admitere selective. Programele universităŃilor sunt, în general, concentrate asupra cercetării şi aplicaŃiilor practice. ÎnvăŃământul superior regrupează categoriile de materii cuprinse în cadrul examenului de bacalaureat.

În cadrul acestei categorii coexistă două sisteme: • un sistem deschis în cadrul universităŃilor; acesta se adresează tuturor absolvenŃilor care au dreptul de a ocupa un loc fără o selecŃie prealabilă; domeniile sunt diferite. • un sistem ce selectează anumite capacităŃi şi aptitudini – intrarea se face prin selectarea dosarelor, pe baza unui concurs, eventual interviu.

21

Este cazul studiilor politice (IEP), şcolilor de ingineri şi celor de comerŃ,

institutelor tehnologice universitare (IUT) institutelor profesionale precum şi stabilimentelor de învăŃământ care permit accesul către al doilea nivel, precum Şcoala NaŃională de AdministraŃie, Şcoala NaŃională Superioară, Politehnica. Aceste instituŃii de învăŃământ formează, în special, cadrele superioare şi mediatorii dintre stat şi întreprinderi. ÎnvăŃământul superior francez cuprinde 3 categorii: - de scurtă durată; - de lungă durată; - de alternanŃă a primelor categorii. 1. ÎnvăŃământul de scurtă durată ÎnvăŃământul de scurtă durată, doi ani după examenul de bacalaureat, implică sectoarele de afaceri, industrie şi alte domenii. Cursurile reprezintă, de fapt, stagii în întreprinderi pentru a permite un acces direct pe piaŃa muncii. Pentru această categorie se face o selecŃie riguroasă. Diploma universitară tehnologică (D.U.T), valabilă pentru 25 de specializări, se obŃine în 115 instituŃii universitare. Brevetul de tehnician superior (D.U.T.) se obŃine pentru domeniile hotelier, industrie, sănătate, arte aplicate, gestiune şi agricultură. 2. ÎnvăŃământul de lungă durată ÎnvăŃământul de lungă durată se desfăşoară în universităŃi şi şcoli specializate. FormaŃiunile de lungă durată sunt organizate pe trei nivele succesive, ce permit obŃinerea a 3 diplome naŃionale: - licenŃa, pregătită în 6 semestre; aici sunt două variante: licenŃa, ca formaŃiune generală, şi licenŃa profesională. - masterul – pregătit la 4 semestre după licenŃă; şi aici sunt posibile două variante: masterul în cercetare, care permite accesul spre doctorat şi masterul profesional, care permite accesul imediat către piaŃa muncii. - doctoratul – pregătit în 6 semestre după master – diploma de doctorat se obŃine după susŃinerea unei teze. Şcolile superioare Şcolile superioare sunt instituŃii publice sau private în domeniile: ingineriei, arhitecturii, comerŃului, jurnalismului şi limbilor străine. Studiile durează 5 ani şi primii 2 ani sunt preparatori.

22

3. ÎnvăŃământul de alternanŃă Constă în formarea teoretică într-o şcoală sau universitate cu formarea practică în cadrul unei întreprinderi. ÎnvăŃământul privat În FranŃa, învăŃământul privat există sub patru forme: - învăŃământ privat pe baza de contract de asociere cu statul – formă des întâlnită: 2,2 milioane de elevi în 2007; - învăŃământ privat pe bază de contract simplu – foarte rar; - învăŃământ privat pe bază de contract – foarte rar; - educaŃie de familie – sistem izolat. Multe instituŃii private pe bază de contract aparŃin învăŃământului catolic (mai mult de 90%). Şcolile private, pe bază de contract, au obligaŃii similare celor din sistemul public, în măsura în care profesorii sunt plătiŃi de către stat. Acest sistem se bazează pe sprijinul familiilor (400 – 750 de euro pe an), taxe necesare pentru cheltuielile de întreŃinere. ÎnvăŃământul privat sub contract

InstituŃiile de învăŃământ privat sunt înfiinŃate pe baza unor contracte de asociere cu statul. InstituŃia de învăŃământ astfel înfiinŃată trebuie să întrunească mai multe criterii:

• să răspundă unei cerinŃe şcolare recunoscute; • să dispună de o locaŃie adecvată; • cadrele didactice recrutate trebuie să posede calificările existente în

sistemul public de învăŃământ; În cadrul unei instituŃii de învăŃământ sub contract de asociere, statul plăteşte salariile personalului salariat. ColectivităŃile publice finanŃează, din punct de vedere material, instituŃia de învăŃământ, la un nivel echivalent şcolii publice. ActivităŃile culturale şi cheltuielile de chirie şi întreŃinere a imobilului revin în sarcina familiilor.

23

ITALIA În decursul ultimului deceniu, structura sistemului educaŃional şi de

formare a făcut obiectul transformărilor profunde cu privire la natura şi funcŃiile sale. Mai ales, pe baza politicii de descentralizare, instaurată prin Legea constituŃională nr. 3/2001, statul nu mai reprezintă singurul actor al sistemului, valorificându-se de asemenea şi autonomia colectivităŃilor teritoriale (Comunele, Provinciile, Oraşele metropolitane, Regiuni) şi instituŃiile şcolare. În noua organizaŃie instituŃională statul exercită trei funcŃii:

- administrează sistemul de educaŃie naŃional în mod unitar; - controlează calitatea generală a sistemului de educaŃie şi de formare; - intervine prin intermediul măsurilor compensatorii (financiare sau/şi

tehnice). Măsurile legislative, mai ales art. 117 din ConstituŃia modificată, stabilesc

ca statul şi regiunile pe de-o parte şi regiunile, colectivităŃile teritoriale şi instituŃiile şcolare pe de altă parte colaborează la elaborarea unei politici de formare în conformitate cu particularităŃile teritoriale. Această politică va deveni unitară şi coordonată de politicile de formare naŃională. InstituŃiile şcolare, urmând indicaŃiile naŃionale, trebuie să elaboreze, graŃie proiectelor, creativităŃii şi autonomiei, tipuri de învăŃare din ce în ce mai personalizate şi specifice pentru diversele exigenŃe ale fiecărui şcolar.

Pe de altă parte, cele mai recente reforme legislative vizează, conform principiilor şi directivelor comunitare în domeniul educaŃiei şi formării, promovarea şi asigurarea unui tip de învăŃământ pe parcursul vieŃii, egalitatea şanselor, dezvoltarea cunoştinŃelor şi a individului.

Sistemul italian de educare şi formare, reformat prin Legea 53/2003 asigură fiecărui individ dreptul la educaŃie şi formare timp de doisprezece ani sau până la obŃinerea unei calificări înainte de a atinge vârsta de optsprezece ani.

Pe baza acestor premise, sistemul de educaŃie şi formare este organizat conform schemei alăturate1:

1 Acestă schemă este elaborată de ministerul italian de educaŃie universitară şi cercetare (www.istruzione.it)

24

Şcoală primară

Examen de stat

Şcoală secundară de nivelul 1

Învă

Ńăm

ânt ş

i for

mar

e su

peri

oară

LicenŃă specializată (2 ani)

LicenŃă

Examen de stat

U N I V E R S I T A T E

Şcoala maternală

IFTS

Cic

lu s

ecun

d

Liceu (5 ani)

Cinci ani integral

Patru ani

Sisteme de învăŃare şi formare profesională

• Formare profesională

• ÎnvăŃare • Alternare

Cic

lu p

rim

ar

25

Sistemul este compus din două cicluri şi un stadiu de formare superioară.

1. primul ciclu cuprinde şcoala primară şi şcoala secundară ; 2. al doilea ciclu cuprinde liceele şi stadiul de formare profesională.

Ciclul primar (şcoala primară, şcoala secundară de nivelul 1)

Primul ciclu de studii cuprinde şcoala primară, cu o durată de cinci ani şi şcoala secundară de nivelul 1 cu o durată de trei ani. Şcoala primară promite, în vederea respectării diferenŃelor individuale, dezvoltarea personalităŃii, a cunoştinŃelor şi a obiceiurilor de bază; ea stabileşte bazele pentru o limbă a Uniunii Europene, alta decât limba italiană. Organizează şi sporeşte, în mod egal, prin utilizarea tehnologiilor informatice, cunoştinŃele şi obiceiurile legate de aptitudinile şi vocaŃiile elevilor.

Şcoala secundară de nivelul 1 are o durată de trei ani şi este subdivizată într-o perioadă de doi ani şi într-una de un an care completează parcursul educativ şi permite accesul în ciclul secundar.

Începând cu primul an, se învaŃă o a doua limbă europeană şi se aprofundează utilizarea tehnologiilor informatice. Primul ciclu de studii este în totalitate obligatoriu şi se termină în jurul vârstei de 14 ani (în funcŃie de vârstă şi de începerea şcolii) la sfârşitul şcolii secundare de nivelul 1. La sfârşitul acestui ciclul este prevăzut un examen de stat care permite accesul la liceu şi în sistemele de învăŃământ şi formare profesională. Ciclul secund (liceu, sisteme de învăŃământ şi formare profesională)

Ciclul secund se împarte în două structuri: licee şi sisteme de învăŃământ şi formare profesională; şcolarii au posibilitatea de a alege între cele două variante. Structura de liceu cuprinde secŃiunile următoare, cu o durată fiecare de 5 ani:

• artistică • clasică • economică • lingvistică • muzicală • ştiinŃifică • tehnologică • ştiinŃe umane

Fiecare secŃiune este subdivizată în câte două perioade de doi ani şi un al

cincilea an consacrat aprofundării materiilor; la final se susŃine un examen de

26

stat; cei care susŃin acest examen primesc bacalaureatul care permite accesul la universitate, la înalta formare artistică, muzicală şi teatrală precum şi la învăŃământul şi la formarea tehnologică superioară (IFTS). Sistemul de învăŃământ şi de formare profesională, care este o alternativă la structura liceelor are o durată minimă de patru ani. Diplomele şi certificatele obŃinute la sfârşitul celor patru ani permit trecerea examenului de stat – de asemenea util pentru accesul la universitate şi la înalta formare artistică, muzicală şi teatrală – după frecventarea unui curs anual special, chiar dacă se poate trece examenul şi fără frecventarea acestui curs. În cel de al treilea an elevii obŃin o primă calificare recunoscută pe plan european, care le permite să se angajeze.

Legea oferă posibilitatea de a schimba specializarea în interiorul aceluiaşi liceu, precum şi trecerea de la structura liceelor la sistemul de învăŃământ şi formare profesională şi vice-versa, cu ajutorul iniŃiativelor didactice specifice, finalizate pentru dobândirea unei formări conforme cu noua alegere. Frecventarea, cu rezultate şcolare pozitive, a oricărei structuri din ciclul secund permite dobândirea creditelor certificate care pot fi utilizate în etapele din parcursurile diferite. În al doilea ciclu, certificatele de competenŃă, emise de instituŃiile şcolare şi formare, validează exerciŃiile practice, experienŃele de formare şi stagiile în Italia sau în străinătate. AlternanŃa studiu-activitate profesională

Elevii în vârstă de 15 ani sau mai mult, în exercitarea dreptului lor la educaŃie şi formare pentru o perioadă de cel puŃin doisprezece ani, pot alege efectuarea întregii lor formări, de la 15 ani la 18 ani, alternând studiile cu munca. AlternanŃa studiilor-slujbă este una dintre modalităŃile de punere în practică a formării ciclului secund, precum şi în structura liceelor şi a sistemului de învăŃământ şi formare profesională, pentru a permite tinerilor să dobândească nu doar cunoştinŃe de bază, ci, în aceeaşi măsură, şi competenŃe care pot permite punerea în practică în cadrul serviciului. Căile de alternanŃă sunt concepute, puse în aplicare, urmate şi evaluate pe baza responsabilităŃii instituŃiilor şcolare şi de formare, urmând convenŃiile specifice cu întreprinderile, cu asociaŃiile reprezentative, cu camerele de comerŃ, industrie, artizanat şi agricultură, cu organele publice şi private. Structura de alternanŃă are pentru baza şi condiŃia prealabilă posibilitatea de a alterna perioadele de studii şi perioadele de muncă. Modalitatea de educaŃie în alternanŃă urmăreşte finalităŃile care stabilesc modalităŃi de învăŃământ flexibile şi echivalente cu punctul de vedere cultural şi educaŃia care uneşte sistematic formarea în clasă cu experienŃa practică şi care favorizează orientarea tinerilor pentru valorificarea vocaŃiilor lor personale, interesele lor, stilurile individuale

27

de învăŃare; pe de altă parte ea leagă oferirea de informaŃii şi dezvoltarea culturală, socială şi economică din teritoriu. O primă condiŃie indispensabilă pentru punerea în aplicare a iniŃiativelor constă în organizarea modulară a activităŃilor, care prevede o alternanŃă între formarea teoretică şi cea tehnică şi practică. Conform acestui sistem, evaluarea in itinere care însoŃeşte realizarea tuturor activităŃilor permite de asemenea şcolii sau universităŃii ca şi domeniului de muncă, să verifice obiceiurile reale şi competenŃele elevului pentru a-şi însuşi, înainte de a aprofunda, într-un modul succesiv, eventualele competenŃe neînsuşite sau de a completa programul de învăŃământ cu activităŃi mai mult tehnico-profesionale derivate din contactul cu întreprinderile. Elevii pot să efectueze printre altele perioade de stagiu în Italia sau în străinătate. Aceste activităŃi sunt recunoscute prin certificatele de competenŃă specifice eliberate de instituŃiile şcolare şi de formare. Aceste organisme, în funcŃie de interese, pot permite frecventarea, faŃă de instituŃiile de învăŃământ şi de formare profesională, de cursuri integrale care prevăd planuri de studii concepute de comun acord între cele două sisteme.

Ucenicia

Ucenicia reprezintă un contract „mixt”. În afară de o relaŃie autentică de muncă, întreprinderea trebuie să contribuie la formarea necesară pentru un lucrător calificat. Ucenicia este utilă pentru tinerii care nu doresc să parcurgă tot traseul tradiŃional al educaŃiei superioare, favorizând îmbinarea între formare şi activitatea profesională.

LegislaŃia italiană recunoaşte două tipuri de contracte cu conŃinut formativ: contractul de ucenicie sau de stagiu şi contractul slujbă-formare. Contractul de ucenicie este reglementat prin articolele 2130-2134 din Codul Civil şi, recent, prin Legea nr. 196 din 24 iunie 1997 şi nr. 263 din 2 august 1999. Legea Biagi (Legea nr. 30 din 14 februarie 2003) şi decretul legislativ 267 din 10 septembrie 2003 prevăd o modificare a contractului de ucenicie, împărŃirea în trei posibile categorii:

- contractul de ucenicie în cadrul drepturilor şi obligaŃiilor educaŃiei şi formării: pot fi angajaŃi în toate sectoarele de activitate, toŃi tinerii şi adolescenŃii cu vârsta de peste 15 ani. Contractul are o durată maximă de trei ani şi se finalizează prin obŃinerea unei calificări profesionale. Durata contractului este determinat în funcŃie de calificarea obŃinută, de diploma de studii, de creditele profesionale şi de experienŃă, precum şi de bilanŃul de competenŃe efectuate de către serviciile publice de angajare sau de către subiecŃii privaŃi autorizaŃi, ce verifică creditele de formare, în

28

termenii legii nr. 53 din 28 martie 2003. Calificarea obŃinută trebuie să fie înscrisă în carnetul de muncă (libretto formativo).

- Contractul de ucenicie strict profesionalizat: pot fi angajaŃi în toate sectoarele de activitate persoanele cu vârsta între 18 şi 29 de ani. Acest contract se finalizează prin obŃinerea unei calificări profesionale, prin intermediul unei formări profesionale şi prin achiziŃia competenŃelor de bază, transversale şi tehnico-profesionale. Recunoaşterea rezultatelor obŃinute este certificată pe bază de carnet de muncă.

- Contractul de ucenicie pentru obŃinerea unei diplome de nivel secundar sau universitar: pot fi angajaŃi, în toate sectoarele de activitate, persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani, în vederea obŃinerii de diplome de studii de nivel secundar, universitar, înalta formare artistică, muzicală şi teatrală şi specializarea tehnică superioară. Ucenicii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani.

ÎnvăŃământ şi Formare Tehnică Superioară (IFTS)

Conform Regulamentului de aplicare al articolului 69 din Legea nr.

144/1999, sistemul de învăŃământ şi de formare tehnică superioară, introdus în Italia în 1999, este subdivizat într-un „traseu” al cărui obiectiv este să aducă tinerii şi adulŃii în curs de angajare sau de şomaj, la un nivel cultural elevat şi o formare tehnică şi profesională aprofundată. PiaŃa muncii publică sau privată, din ce în ce mai interesată de inovaŃiile tehnologice şi de internaŃionalizarea pieŃelor, are nevoie de figuri profesionale mai ales specializate. Sistemul IFTS răspunde în mod egal la necesitatea de adaptare la nivelurile europene unde, până în 1998, coeficientul de participare la formarea superioară era mult mai bine reprezentată decât în Italia. Traseele sunt concepute şi administrate de cel puŃin patru subiecte:

- Şcoala - Formarea profesională - Universitatea - Întreprinderea

Ele sunt organizate în fiecare regiune, conform standardelor naŃionale, în

funcŃie de necesităŃile teritoriale. Pentru a accede la IFTS este nevoie de bacalaureat: în lipsa acestuia, trebuie recunoscute creditele relative la competenŃele achiziŃionate din precedentele etape de educare, formare şi de muncă efectuate după şcoala obligatorie.

Durata minimă a etapelor este de două semestre şi durata maximă de patru, pentru un total pe lună de minim 1200 de ore şi maxim 2400 de ore. Pentru cei angajaŃi, această sumă poate fi distribuită pe o perioadă mai lungă.

29

Fiecare semestru este subdivizat în ore de activitate teoretică, practică şi laborator. Stagiile de practică şi stagiile de formare sunt obligatorii; ele trebuie acoperite cu cel puŃin 30% din durata totală de curs şi pot fi efectuate în străinătate.

Cel puŃin 50% din cadrele didactice ale cursurilor IFTS provin de pe piaŃa muncii şi au o experienŃă profesională specifică de cel puŃin cinci ani în sector.

Fiecare experienŃă de formare este validată în credite care pot fi utilizate în cadrul altor cursuri de formare sau lucru pe tot teritoriu naŃional. Regiunile şi provinciile autonome eliberează certificate de specializare tehnică superioară, imediat după examenul final condus de comisiile de examen compuse din reprezentanŃi ai şcolii, ai universităŃii, de cei ce se ocupă de formarea profesională şi de experŃii de pe piaŃa muncii.

Institutul NaŃional de Documentare pentru InovaŃia şi Cercetarea EducaŃională, deŃine o bază de date cu privire la sistemul de învăŃământ şi de formare tehnică superioară.

Sistemul universitar

Doctorat în cercetare

LicenŃă specializată

(2 ani)

Master de nivelul 2

LicenŃă (3 ani)

Master de nivelul 1

Fig. 2 Sistemul universitar UniversităŃile italiene prevăd următoarele cursuri pentru nivelul primar şi secundar:

30

- Ciclul de licenŃă - Ciclul de licenŃă specializată - Masteratul universitar - Doctoratul de cercetare

Examenele sunt notate cu 30, iar lucrarea finală cu 110. Pentru fiecare curs de 3 cicluri de studiu este atribuit un anumit număr de credite de formare universitară. Cantitatea minimă de muncă efectuată de către un student, pe durata unui an întreg, este fixată la 60 de credite. Creditele de formare universitară măsoară traseul până la finalul formării, în timp ce notele măsoară randamentul. Creditele sunt total independente de nota obŃinută şi se dobândesc dacă este trecut examenul indiferent de notă. Cu diploma obŃinută la sfârşitul liceului se pot înscrie la orice curs universitar: universitatea se va ocupa cu studierea curriculum-ului. Dacă se constată lacune în formare, studentul trebuie să recupereze în primul an prin activităŃi complementare specifice, organizate de către universitate. Ciclul de licenŃă (CL – Corsi di Laurea)

Cursurile au o durată de trei ani şi asigură studenŃilor metode potrivite şi conŃinuturi ştiinŃifice generale, precum şi dobândirea de cunoştinŃe profesionale specifice. Pentru promovare, studentul trebuie să aibă cel puŃin 180 de credite. Pentru a avea acces în primul ciclu, bacalaureatul este indispensabil. Admiterea este câteodată condiŃionată şi de alte condiŃii. Pentru obŃinerea licenŃei este obligatoriu studierea unei limbi europene. Ciclul de licenŃă specializată (CLS – Corsi di Laurea Specialistica)

Numai cei cu diplomă de licenŃă sau echivalentă din altă Ńară au acces la CLS; cursurile durează doi ani şi licenŃa specializată este acordată celui care a întrunit cel puŃin 300 de credite, inclusiv creditele obŃinute la licenŃă (max. 180), şi care au elaborat o teză. Obiectivul CLS este de a furniza studenŃilor formarea la un nivel avansat, în vederea exercitării unei profesii exigente şi o calificare elevată în domenii specifice. Italia are: 42 de universităŃi de stat, 6 universităŃi private, 3 universităŃi tehnice, 12 institute universitare specializate.

31

Masteratul universitar de primul nivel (CMU1)

CMU1 reprezintă cursuri de perfecŃionare ştiinŃifică sau de formare permanentă şi continuă. Se pot înscrie în CMU1 numai cei cu diplomă de licenŃă sau echivalentă. Admiterea este câteodată condiŃionată şi de alte condiŃii. CMU1 au o durată minimă de un an. Pentru obŃinerea unei master universitar de primul nivel este nevoie de obŃinerea a 60 de credite. Masteratul universitar de nivelul 2 (CMU2)

Numai cei cu diplomă de licenŃă specializată sau echivalentă pot urma CMU2. Admiterea este condiŃionată câteodată şi de alte condiŃii. CMU2 au durata minimă de un an. Promovarea CMU2 se face cu cel puŃin 60 de credite. Doctoratul de cercetare (CDR – Cosi di Dottorato di Ricerca)

Se pot înscrie la CDR cei cu diplomă de licenŃă specializată sau echivalentă şi trebuie să treacă concursul. Durata unui CDR este de trei ani, iar obŃinerea doctoratul este condiŃionată de elaborarea unei teze. Obiectivul CDR-ului este de a dobândi o metodologie specifică cercetării ştiinŃifice sau de profesionalism la nivel înalt. Certificarea, sistemul de credite

Certificarea competenŃelor şi creditelor de formare joacă, în Europa şi Italia, un rol important care permite mobilitatea angajaŃilor şi studenŃilor într-o viziune de integrare în diferite sisteme de formare; ele asigură transparenŃa între instituŃii, indivizi sau piaŃa de muncă. CompetenŃa poate fi definită ca o adunare de cunoştinŃe, de obiceiuri şi de comportamente care permit unui individ să obŃină rezultate utile pentru adaptarea sa în structurile pe care le consideră semnificative şi care se manifestă precum capacitatea de a înfrunta şi de rezolva problemele utilizând competenŃe cognitive şi sociale. CompetenŃele se configurează în măsura de a transfera valoarea lor diferitelor sectoare creând de asemenea într-un mod dinamic o spirală cu alte cunoştinŃe şi alte competenŃe.

Procedura de certificare, conform decretului nr. 174 din 31/05/2001 defineşte certificarea precum un proces în cadrul căruia un subiect instituŃional legitim atestă existenŃa sau posesia „obiectele determinate în cadrul formării”, care privesc: rezultatul participării individuale pe parcursul formării date; tipul şi nivelul competenŃelor dobândite de un subiect cu privire traseul formării date şi sau cu privire la experienŃa personală, profesională şi de formare; calitatea produsului de formare (material didactic, curs de formare); calitatea procesului

32

de formare; calitatea caracteristicilor unei structuri afectată de scuti acŃiunile de formare; competenŃele personalului angajat în sistemul de formare. Regiunile sunt abilitate să certifice competenŃele; în cadrul lor de autonomie legislativă şi de reglementare, ele determină procedurile de aplicare Ńinând cont de standardele minime stabilite pe plan naŃional. CompetenŃele sunt înscrise în carnetul individual de formare şi constituie creditele recunoscute şi pot fi utilizate la fel de bine pe plan naŃional cât şi european. Anii şcolari EducaŃia pre-şcolară GrădiniŃa

� 3 ani, de la 3 la 6 ani EducaŃia primară Şcoala primară

� Anul I, de la 6 la 7 ani � Anul II, de la 7 la 8 ani � Anul III, de la 8 la 9 ani � Anul IV, de la 9 la 10 ani � Anul V, de la 10 la 11 ani

EducaŃia secundară Şcoala secundară nivelul 1

� Anul I, de la 11 la 12 ani � Anul II, de la 12 la 13 ani � Anul III, de la 13 la 14 ani (LicenŃa medie)

Şcoala secundară de nivelul 2 � Anul I, de la 14 la 15 ani � Anul II, de la 15 la 16 ani � Anul III, de la 16 la 17 ani (Calificare profesională) � Anul IV, de la 17 la 18 ani � Anul V, de la 18 la 19 ani (LicenŃa profesională)

sau Formare Profesională Ciclu de 3 ani: Anul I , de la 14 la 15 ani Anul II, de la 15 la 16 ani Anul III, de la 16 la 17 ani (calificare profesională) Ciclul de 2 ani: Anul I, de la 17 la 18 ani Anul II, de la 18 la 19 (LicenŃa profesională)

Universitate Diplomă de licenŃă

� Anul I, de la 19 la 20 ani � Anul II, de la 20 la 21 ani � Anul III, de la 21 la 22 ani

33

� (Anul IV, de la 22 la 23 ani; doar pentru „ŞtiinŃa Formării Primare”, necesare pentru predare la grădiniŃă sau şcoala primară

Diplomă de specialitate (diplomă de master) � Anul IV, de la 22 la 23 ani � Anul V, de la 23 la 24 ani

sau Diplomă de specialitate cu ciclu unic � Anul I, de la 19la 20 ani � Anul II, de la 20 la 21 ani � Anul III, de la 21 la 22 ani � Anul IV, de la 22 la 23 ani � Anul V, de la 23 la 24 ani � (Anul VI, de la 24 la 25 ani – doar la Medicină)

Doctoratul în cercetare � 3, 4 sau 5 ani

Sistemul privat

Şcoala publică este de departe cea mai răspândită în Italia. Există totuşi şi instituŃii de învăŃământ particulare, nu întotdeauna religioase. Cu excepŃia câtorva instituŃii catolice sau străine, liceele private au în general o reputaŃie proastă pentru că accepta adesea elevi care au eşuat în sistemul public.

Liceele administrate privat răspund la două exigenŃe distincte, una care elimină obligaŃiile de socializare atribuite sistemului educativ, şi alta cu rolul de selecŃie socială. Până la sfârşitul anilor 90, legislaŃia în vigoare asupra şcolilor private din Italia a fost mult timp marcată de legile votate în timpul regimului fascist. Aceste legi au permis existenŃa şcolilor administrate privat fără subvenŃii de la stat. A fost introdusă, în acest timp, instituŃia „recunoaşterii legale” care putea fi acordată şcolilor private în care profesorii erau titularii unui certificat de aptitudini în învăŃământ, şi care urmau programele şi orarele prevăzute în cadrul învăŃământului public. Până la reforma realizată în 2000, principala distincŃie între instituŃiile publice s-a bazat pe obŃinerea recunoaşterii legale care garanta valoarea legală a titlurilor şcolare emise de şcoli. Modificările aduse acestor norme au rămas marginale mai bine de o jumătate de secol. ConstituŃia republicană (1948) recunoştea organismelor private dreptul de a înfiinŃa şcoli, dar ea confirma că ele nu puteau primi ajutor din partea statului. La presiunea partidelor laice şi în special a Partidului Comunist Italian, interdicŃia subvenŃiilor şcolilor private – în vigoare deja în timpul legislaŃiei perioadei fasciste – a fost deci validată pe plan constituŃional.

34

Interpretarea acestei interdicŃii a fost unul din punctele cele mai controversate cu privire la şcolile private, fără a se preciza natura chiar dacă a făcut obiectul unei legislaŃii mai detaliate, care în realitate n-a fost niciodată promulgată. Cele trei guverne de centru-stânga care s-au succedat între anii 1996-2001 au fost interesate de educaŃia privată. Ele au propus scutiri de la cheltuielile educative administrative (cărŃi şcolare şi cheltuieli de înscriere) inclusiv pentru cei care îşi înscriu elevii în şcolile private. O propunere asemănătoare, niciodată aprobată, prevedea de asemenea sprijinul pentru elevii „merituoşi”, cu o origine socială defavorizată, acordând o bursă de studiu chiar dacă sunt înscrişi în şcolile private. Guvernele au introdus un credit anual în favoarea şcolilor private pentru ”îmbunătăŃirea calităŃii şi eficacităŃii ofertei de formare”. Proiectele care pot fi finanŃate prin aceste fonduri sunt numeroase şi heterogene. ContribuŃiile susceptibile a fi atribuite unei instituŃii nu sunt deloc neglijabile, ele se încadrează între 10.000 şi 20.000 euro (pe baza numărului de cursuri iniŃiate).

Legea nr. 62/2000 (legea egalităŃii) a redefinit întreaga legislaŃie cu privire la şcolile private. Ea trebuie să revină la distincŃia dintre şcolile convenŃionale (paritare) şi non-convenŃionale. La primele, recunoaştem o funcŃie colectivă: ele fac parte din dreptul sistemului de educaŃie naŃional, în baza căruia trebuie să respecte anumite obligaŃii prestabilite. În particular, şcolile paritare trebuie să permită înscrierea tuturor elevilor care doresc şi nu pot obliga participarea la activităŃi extraşcolare care constau în „aderarea la o ideologie sau confesiune religioasă precisă”. Este vorba de a apăra laicitatea ofertei educative în şcolile private.

Legea egalităŃii prevede în acest timp că trebuie înfiinŃată o clasă cu cel puŃin zece elevi pentru fiecare nivel. Această obligaŃie se referă la problema traseului educaŃional de calitate îndoielnică care conduce elevii direct în ultimul în ultimul an. Legea parităŃii prevede posibilitatea stabilirii unei cote de rambursare, o parte sau în totalitate, din cheltuielile familiilor care îşi înscriu copiii în şcoli paritare. Această rambursare nu se aplică decât unei singure regiuni cu statut special. Totodată este recunoscută din punct de vedere formal legitimitatea finanŃării educaŃiei private, cel puŃin un sprijin indirect pentru familie. Ca şi precedentele propuneri de decontare, această dispoziŃie serveşte ca justificare pentru a da efectiv dreptul la educaŃie oricărui tip de şcoală. În consecinŃă, finanŃarea este destinată cu prioritate familiilor mai puŃin favorizate.

De asemenea, subvenŃiile alocate familiilor care au recurs la sistemul privat pentru educaŃia copiilor lor funcŃionează ca un argument convingător în favoarea unei politici eficace de difuzare a dreptului la educaŃie pentru toŃi în măsura în care cele mai multe familii aparŃin unei categorii privilegiate. Asemenea măsuri constituie resurse adiŃionale destinate favorizării libertăŃii de alegere între învăŃământul public şi privat pentru clasele mijlocii şi mijlocii-superioare.

Legea 62/2000 prevede de asemenea, controale sistematice privind normelor necesare pentru obŃinerea parităŃii. Aceste controale au o importanŃă

35

fundamentală în perspectiva unei legi cu privire la paritate care are în vedere un sistem naŃional de educaŃie integrat, în care sunt incluse şi şcolile paritare. La patru ani de la aprobarea legii, aceste tipuri de control par a fi superficiale, aşa cum se arată în mod explicit în rapoartele oficiale. Ministerul recunoaşte existenŃa unei adevărate uzine de eliberat diplome dominate de practici îndoielnice în desfăşurarea examenelor de bacalaureat. Este astfel posibil ca un elev să se înscrie în al cincilea an de studii în şcolile private (ultimul an de liceu) şi să obŃină rapid o diplomă secundară datorită unei comisii de examen binevoitoare.

Guvernul de centru-stânga din 2001 a simplificat legea parităŃii în mod semnificativ în vederea obŃinerii mai uşoare a acreditării pentru recunoaşterea şcolilor paritare. Pot preda în aceste şcoli profesori tineri care nu dispun încă de calificările cerute de şcolile de stat, ceea ce diminuează calitatea cursurilor. O altă subvenŃie a fost introdusă în 2003 pentru rambursarea cheltuielilor de şcolarizare în şcolile private. Acest bonus-şcolar se adresează doar elevilor din şcolile private şi poate acoperi cvasi-totalitatea cheltuielilor de înscriere, în funcŃie de bugetul de stat. Atribuirea lui nu are legătură cu venitul familiei, nerespectând dreptul de prioritate al familiilor defavorizate, ceea ce ridică un semn de întrebare privind constituŃionalitatea lui.

36

MAREA BRITANIE ŞI IRLANDA DE NORD

PopulaŃia şcolară şi limba de învăŃământ

Limba de studiu în Marea Britanie este engleza. Totuşi, în łara Galilor, limba galeză este în programa naŃională. În Irlanda de Nord, în anumite şcoli predarea se face în irlandeză. 93% dintre elevii din Marea Britanie (inclusiv din ScoŃia) frecventează şcolile publice, 7% frecventează instituŃiile private. EducaŃia preşcolară

Există patru tipuri de structuri de educaŃie pentru copii cu vârste între 3 luni şi 5 ani (4 ani în Irlanda de Nord): creşele şi grădiniŃe (până la 4/5 ani), grupe preşcolare sau grupe de joacă (de la 2 ½ ani la 4/5 ani), şcoli sau clase maternale (de la 3 la 4/5ani) şi clase de recepŃie la şcoala primară (Anglia şi łara Galilor doar de la 4 ani). Guvernul încearcă să dezvolte sistemul de educaŃie pentru copii mici prin parteneriat cu sectorul privat. În Anglia şi în łara Galilor, structurile şcolii maternale sunt gratuite pentru toŃi copii de 4 ani ai căror părinŃi solicită acest lucru. ÎnvăŃământul obligatoriu (primar şi secundar)

ÎnvăŃământul este obligatoriu între 5 ani şi 16 ani. EducaŃia primară începe la vârsta de 5 ani şi se termină la vârste de 11 ani (de la 4 la 11 ani în Irlanda de Nord). În anumite regiuni din Anglia există un sistem de şcoli primare (de la 5 la 8/9 ani) şi de şcoli „de mijloc” (de la 8/9 ani la 12/13 ani).

Sistemul de învăŃământ secundar, finanŃat public (de la 11 la 16 ani) se desfăşoară în „comprehensive schools” care oferă o educaŃie generală elevilor şi în „grammar school” (Anglia şi Irlanda de Nord) care oferă o educaŃie mult mai orientată din punct de vedere academic pe o bază selectivă. „Comprehensive schools” insistă asupra unui domeniu particular din programă, precum tehnologia spre exemplu predând în totalitate programa generală oficială.

Multe şcoli secundare au şi clase pentru elevii de 16-18 ani pentru care educaŃia nu mai este obligatorie. PărinŃii sunt liberi să aleagă ce şcoală doresc pentru copii lor. Autoritatea locală este cea care decide asupra criteriilor de admitere. PărinŃii au drept de apel dacă nu-şi pot înscrie copilul în şcoala dorită.

37

„Grammar schools” sunt singurele instituŃii care au dreptul să selecŃioneze elevii pe bază de competenŃe. Organizarea şcolarizării

Anul şcolar durează din august/septembrie până în iunie/iulie, în funcŃie de regiune. Şcolile trebuie să fie deschise 190 de zile pe an. Ele funcŃionează în general cinci zile pe săptămână (de luni până vineri). Cotele orare recomandate în Anglia şi în łara Galilor sunt de 21 de ore pentru 5-7 ani, 23,5 ore pentru 8-11 ani şi 24 de ore pentru 12-16 ani. Ziua de şcoală durează în general între 9 şi 15-16 ore. Durata orei de curs este variabilă şi este stabilită de fiecare instituŃie şcolară în parte.

Clasele pentru elevii de 5-7 ani (4-8 ani în Irlanda de Nord) sunt limitate la 30 de elevi. Nu există recomandări pentru celelalte grupe de vârstă. La şcoala primară, clasele sunt eterogene în ceea ce priveşte competenŃele elevilor. În şcoala secundară, elevii pot fi grupaŃi în funcŃie de competenŃele pe care le au în anumite domenii.

Programa de studiu Programa pentru educaŃia obligatorie se împarte în patru „etape cheie” (EC): EC1 (5-7 ani sau 4-8 ani) EC2 (7-11 ani sau începând de la 8 ani în Irlanda de Nord) EC3 (11-14 ani) EC4 (14-16 ani). Nu există manuale şcolare oficiale, profesorii aleg propriile metode şi unelte de predare. Materii obligatorii: EC 1 / EC 3

Engleza Matematica ŞtiinŃe Desen şi tehnologie (tehnologie în łara Galilor regrupează tehnologia, tehnologia informaŃiei şi desen) EducaŃie religioasă EducaŃie fizică

38

Istorie - Geografie Arte şi desen Muzică O limbă străină devine obligatorie începând cu EC3 (EC4 în łara Galilor)

EC 4

Mai puŃine materii obligatorii

EducaŃia personală, socială şi sanitară (EPSS) în Anglia, educaŃia socială

şi personală (EPS) în łara Galilor sunt materii obligatorii din 2002. Tot din 2002, în Anglia este obligatorie EducaŃia CetăŃenească.

În Irlanda de Nord, programa conŃine 5 domenii de studiu obligatorii de la EC1 la EC4: engleză, matematica, ştiinŃe şi tehnologie, mediu şi societate, studiul de creaŃie şi expresie. În plus, limbile străine sunt incluse în domeniile obligatorii începând cu EC3 şi EC4.

Evaluarea

Are loc o evaluare la finalul fiecărei „etape cheie”. Promovarea în anul următor de studiu sau spre următoarea „etapă cheie” este automată. La finalul educaŃiei obligatorii, majoritatea elevilor susŃin examenul pentru „General Certificate of Secondary Education” la un număr bine stabilit de materii. ÎnvăŃământul superior

ÎnvăŃământul superior britanic a fost marcat de diferenŃe puternice între Anglia, Irlanda şi ScoŃia. Ultimii ani au fost marcaŃi de încercarea de armonizarea a sistemului de învăŃământ superior cu cel european, ceea ce a condus şi la o armonizare pe plan intern. UniversităŃile au devenit aproape singurele instituŃii de învăŃământ superior, ceea ce explică de altfel că o singură structură reuneşte finalităŃi relativ diferite. Există 169 de instituŃii universitare britanice care reunesc aproximativ 2,3 milioane de studenŃi (dintre care 13% străini). 168 de universităŃi sunt publice şi una singură privată (Universitatea din Buckingham).

Două legi importante au reformat învăŃământul superior britanic « Education Reform Act » (1988) şi « Further and Higher Education Act » (1992). Aceste legi permit în prezent distincŃia între cinci tipuri de universităŃi: vechile universităŃi, create în sec. XII-XIII, universităŃile « Redbrick » sau « civic » care datează din sec. al XIX-lea sau din anii 1950, universităŃile « New

39

Green Field » sau « Plate-Glass » construite în afara oraşelor la începutul anilor, « new Universities » care sunt colegii tehnice transformate în universităŃi în perioada 1966-1967, şi universităŃile « Post 1992 » ou « New Universities » care sunt institute tehnice sau politehnice transformate în universităŃi după 1992. UniversităŃile sunt organisme autonome, reglementate doar de o Cartă Regală ). StudenŃii dornici să se înscrie într-o universitate din Marea Britanie trebuie să susŃină un examen care să valideze studiile secundare. Această diplomă le permite viitorilor studenŃi să solicite admiterea în 5 universităŃi. Fiecare universitate dispune apoi de libertatea de a-şi selecŃiona studenŃii pe care şi-i doresc.

Taxele de şcolarizare sunt stabilite de fiecare instituŃie în parte în limita a 4500 de euro pentru primul ciclu de studii. Pentru studiile de master taxele de studiu nu mai sunt plafonate. Diploma de licenŃă (Bachelor) corespunde unui ciclu de studiu conform normei europene (3 ani). Masterul durează în general 1 an iar doctoratul este aliniat cu sistemul de la Bologna (3 ani).

40

SPANIA

I. ÎnvăŃământul pre-universitar

ÎnvăŃământul primar durează şase ani. Ca urmare a reformei din 1990,

învăŃământul obligatoriu secundar (ESO) durează patru ani (de la vârsta de 12 ani la vârsta de 16 ani) împărŃit în două cicluri (între 12-14 ani şi între 14 – 16 ani) şi se finalizează cu certificatul Graduado en Educacion Segundaria Obligatoria. Aceste certificat este necesar pentru:

a) studii Bachillerato (între 16 -18 ani); b) pregătire vocaŃională intermediară (Ciclos Formativos de Grado

Medio). Elevii Bachillerato care şi-au încheiat cu succes toate studiile primesc

Titulo de Bachilerato (înainte de reforma din 1990, studenŃii trebuiau să termine şi Curso de Orientacion Universitaria). Pentru a fi primiŃi la universitate, studenŃii trebuie să dea un examen de admitere (Prueba de Acceso a la Universidad).

În cadrul pregătirii vocaŃionale intermediare (Ciclos Formativos de Grado Medio) studenŃii care şi-a finalizat studiile primesc Certificato Tehnico în domeniul de studiu. Acest certificat le este necesar pentru a se angaja în domenii de activitate legate de pregătirea lor, pentru a urma o pregătire ulterioară sau pentru a studia pentru un Bachillerato.

Durata învăŃământului obligatoriu - de la vârsta de 6 ani la vârsta de 16 ani

Structura sistemului şcolar preu-universitar

A. Primar

• Tipul de şcoală care asigură educaŃia: Şcoală primară; • Durata – 6 ani; • Nivelul de vârstă – de la vârsta de 6 ani la vârsta de 12 ani.

B. Secundar

• Tipul de şcoală care asigură educaŃia: Institudos de Educacion

Segundaria, Colegios Privados y Colegios Concertados;

41

• Durata programului: 4 ani; • Vârsta de studiu: de la vârsta de 12 ani la vârsta de 16 ani; • Certificatul/diploma acordată: Graduado en Educacion Secundaria

Obligatoria.

C. Secundar superior

• Tipul de şcoală care asigură educaŃia: Institutos de Educacion Secundaria, Colegios Privados y Colegios Concertados;

• Durata programului: 2 ani; • Vârsta de studiu: de la vârsta de 16 ani la vârsta de 18 ani; • Certificatul/diploma acordată: Titulo de Cachillerato sau Titulo Tecnico.

II. ÎnvăŃământul superior

ÎnvăŃământul superior este asigurat atât de universităŃi de stat cât şi de

universităŃi particulare. UniversităŃile sunt împărŃite între facultades universitarias, escuelas tecnicas superiores, escuelas universitarias, institutis universitarias şi alte centre, îndeosebi Centros de Estudios Superiores, Colegios Universitarios şi Consejo de Universidades, în care sunt reprezentaŃi ministerul, comunităŃile autonome şi universităŃile coordonează activitatea instituŃiilor de stat şi private şi propune principalele direcŃii de politică educaŃională. De asemenea, trasează cadrul pentru înfiinŃarea universităŃilor, centrelor şi institutelor. Poate propune şi măsuri privitoare la studiile postuniversitare avansate, definirea specializărilor care sunt recunoscute oficial în toată Ńara, precum şi standardele care guvernează crearea de facultăŃi în cadrul universităŃilor.

LegislaŃia privind autonomia universitară asigură cadrul legal pentru exercitarea autonomiei administrative, academice şi financiare.

Cadrul legislativ care asigură desfăşurarea învăŃământului spaniol: • Lege privind învăŃământul universitar (Ley Organica de Universidades nr.

121/000045) – anul 2001; • Legea organică privind calitatea educaŃiei – 2002; • Lege organică privind calificarea şi formarea profesională – 2002.

Anul academic: din luna octombrie până în luna iulie. Limbile de studiu: spaniola, basca, galiciana, catalana.

42

Stagii de studiu Nivelul non-universitar – studii post-secundare (de tip tehnic/vocaŃional)

Centrele de formare profesională de Grado superior oferă celor care deŃin Titulo de Bachillerato cursuri integrale de trei ani care asigură calificarea în Grado superior în domenii cum ar fi agricultura, comerŃul şi administraŃia. Studii superioare în muzică, dans, teatru, se finalizează în Titulo Superior de Musica, Danza, Drama care sunt echivalente cu gradul Licenciado. Cursurile de învăŃământ superior privind Conservarea şi Restaurarea monumentelor istorice, precum şi ciclurile formative de Grado Superior in Plastic Arts şi Design se încheie cu gradul Diplomado. Studii universitare

a. Primul stadiu: Primer ciclo Primul ciclu al studiilor universitare (cursurile de scurtă durată) care se

desfăşoară în Escuelas Tecnicas Superiores, Escuelas Universitarias şi Facultades durează trei ani şi se finalizează prin gradul de Diplomado, Inginero Tecnico sau Arquitecto Tecnico. Aceste cursuri pot fi urmate de cursuri de lungă durată.

b. Al doilea stadiu: Segundo ciclo Cursurile de studii care duc la gradul Licenciado, Ingeniero şi Arquitecto

constau din primul şi al doilea ciclu iar gradul respectiv este acordat când ambele tipuri de cursuri au fost încheiate cu succes. Gradele de Ingeniero sau Arquitecto sunt acordate în urma susŃinerii unui proiect de absolvire (proyecto fin de carrera). Studiile medicale durează 6 ani în afara celor de odontologie şi cele veterinare care durează cinci ani. Aceste cursuri de lungă durată sunt asigurate de facultăŃi sau şcoli tehnice superioare. Primele oferă cursuri de studii umaniste sau ştiinŃifice, iar cele din urmă cursuri de tehnologie, inginerie sau arhitectură.

c. Al treilea stadiu: Tercer ciclo, ciclu de specializare în cercetare şi docenŃă. Al treilea stadiu este deschis celor care sunt Licenciado, Arquitecto sau

Ingeniero şi se încheie prin acordarea titlului de doctor, care se acordă după cel puŃin trei ani de studii şi cercetare şi după ce a fost susŃinută şi o teză.

43

În anul şcolar 1998 – 1999, de exemplu 70,35 dintre elevi urmau şcoli din sectorul public. Două tipuri de instituŃii din cadrul nivelului obligatoriu nu sunt din sectorul privat: „centros concertados” care sunt finanŃate din fonduri publice şi reprezintă aproximativ 90% din toate şcolile private şi „centros no concertados” care sunt complet private. Guvernul central poartă răspunderea pentru reglementările generale din sistem, dar din 1978 anumite responsabilităŃi au fost delegate celor 17 guverne regionale (comunităŃi autonome) care în prezent exercită toate puterile în materie de educaŃie. În fiecare şcoală există un consiliu format din reprezentanŃii cadrelor didactice, părinŃilor şi elevilor, printre ale căror atribuŃii se înscrie şi alegerea directorului. Fiecare autoritate educativă răspunde de organizarea şi funcŃionarea propriilor lor servicii de inspecŃie. Serviciul superior de inspecŃie de stat controlează structura şi organizarea învăŃământului, iar un serviciu de inspecŃie tehnică operează în fiecare comunitate autonomă. Programa (curricula) şcolară principală este de resortul statului. ComunităŃile autonome stabilesc propria lor programă Ńinând cont de programa principală de stat. Şcolile îşi elaborează şi adaptează programa în funcŃie de situaŃia lor. Nu există evaluare naŃională sau regională. Programa minimală principală include directivele de bază pentru efectuarea evaluării care face parte integrantă din programă (evaluare continuă).