Sistemele Speciale

2. 4. 2. Dispozitivele (sistemele) speciale

Sistemele speciale (dispozitivele de precizie şi semiprecizie) sunt

considerate o strategie în general prost înţeleasă şi suprautilizată de către

dentişti (Donovan şi Cho, 2003).

Schema din Stewart

CLASIFICARE

- după gradul de performanţă tehnică:

dispozitive de precizie : sunt dispozitive fabricate industrial prin tehnici

de mare precizie, având componente din metale compatibile între ele,

componentele potrivindu-se perfect (low-tolerance);

dispozitive de semiprecizie : au în componenţă elemente prefabricate

din material plastic sau ceară care sunt transformate în componente

metalice prin turnare în laborator;

- după localizare:

intracoronare – sunt dispozitive poziţionate în întregime în interiorul

conturului anatomic normal al dintelui stâlp;

extracoronare - sunt dispozitive care sunt poziţionate în întregime în

afara conturului dintelui stâlp.

Există şi o categorie de dispozitive intra-extracoronare.

- după rigiditatea imbinării elementelor componente:

n on-reziliente (rigide) – patricea şi matricea fiind metalice restricţionează

mişcările relative între dintele stâlp şi proteză în timpul încărcării

funcţionale. Dispozitivele non-reziliente:

- pot fi foarte greu fabricate;

- folosesc fricţiunea ca mijloc de retenţie;

- trebuie folosite doar în cazul unor edentaţii limitate de dinţi (laterale)

(sprijin dento-parodontal);

- retenţia prin fricţiune este impresionantă iniţial dar dispare sau se

reduce dramatic într-o perioadă redusă de timp,( fapt care impune)

întreţinerea este dificilă şi minuţioasă în încercarea de a reface

fricţiunea iniţială. (Donovan şi Cho, 2003)

reziliente – dispozitivele construite în aşa fel încât să permită

mişcarea relativă a bazei protezei în timpul încărcării funcţionale.

Mişcările bazei PPS pot fi restricţionate la o mişcare verticală,

orizontală şi/sau rotaţională sau pot fi permise mişcări în toate

direcţiile.

Donovan şi Cho (2003) consideră că dispozitivele reziliente trebuie

evitate oricând este posibil deoarece:

- rareori funcţionează în felul în care au fost gândite;

- produc supracontururi coronare;

- sunt de obicei dispozitive complexe şi sensibile tehnologic;

- frecvent necesită o întreţinere foarte complicată.

Dispozitivele reziliente sunt utilizate pentru a pune în practică conceptul de

„ruptori de stress” care sugereaza (presupune) izolarea din punct de vedere

mecanic a dinţilor stâlpi faţă de mişcările şeilor în extensie (de obicei uni

sau biterminale, rar frontale) în momentul încărcării funcţionale, la PPS care

au sprijin mixt. O PPS care are în construcţie elemente de acest gen se

presupune că limiteaza forţele potenţial nocive care acţionează asupra

dinţilor stâlpi atunci când şeile terminale sunt deplasate în timpul funcţiilor.

Ionescu (1999) clasifică sistemele speciale, din raţiuni didactice, după

criterii geometrice de construcţie, în 6 categorii:

1. Sistemele de culise:

A. Culisele prefabricate;

B. Culisele realizate în laborator.

2. Sistemele de capse

3. Sistemele de bare cu călăreţi

4. Sistemele de telescopare

5. Sistemele articulate

A. Ruptorii de forţe;

B. Amortizorii de forţe.

6. Sistemele de micromagneţi

2. 4. 2. 1. Sistemele de culise

Primele culise au fost utilizate în 1906 de către Chayes.

Culisa este un mecanism cu pereţii paraleli şi egali în înălţime (de regulă),

care alunecă unul de-a lungul celuilalt şi care permite repetata separare şi

cuplare a celor două elemente componente (Fig. 2) .

Caracteristica funcţională fundamentală a culiselor este fricţiunea ce se

realizează între pereţii care sunt în contact. De aici rezultă necesitatea

existenţei unor dinţi cât mai lungi.

Fig. 2 .

Utilizarea mai multor culise la aceeasi PPS pretinde un paralelism perfect

între axele lor lungi concomitent cu un paralelism perfect între aceste axe şi

axul de inserţie-dezinserţie a PPS.

CLASIFICARE

După modul de confecţionare:

prefabricate - firme producătoare (Degussa, Dentaurum), având de

regulă formă de T, H, coadă de rândunică, laminate, cilindru, ovală;

individuale - realizate manufactural de către tehnicianul dentar

(semiprecizie).

Culisele prefabricate

AVANTAJE

calităţile mecano-tehnice sunt superioare - au o structură metalică

omogenă şi sunt realizate din aliaje de aur platinat normale, speciale sau

extradure, turnabile la temperaturi înalte ;

precizie maximă;

pot fi asamblate atât intracoronar cât şi extracoronar;

sunt livrate în mai multe dimensiuni;

dacă este necesar se pot reduce prin şlefuire;

unele dintre ele se pot activa dacă menţinerea se depreciază în timp.

DEZAVANTAJE

sunt expuse uzurii rapide;

solicitarea mecanică a dinţilor stâlpi este foarte mare la basculări şi

rotaţii, de aceea se indică folosirea unui braţ opozant extracoronar.

INDICAŢII:

Criterii clinice:

dinţi ce urmează oricum să fie acoperiţi de coroane de înveliş, de

preferinţă dinţi laterali şi cât mai lungi;

dinţi cu implantare optimă, şi chiar şi în aceste cazuri se indică

solidarizarea dinţilor stâlpi;

acceptabile pe caninii superiori şi incisivii centrali superiori, mai puţin

mulţumitoare pe incisivii laterali superiori şi caninii inferiori şi de

nerecomandat pe incisivii inferiori;

atunci când se doreşte o restaurare fizionomică.

Criterii tehnice:

există garanţia execuţiei tehnice ireproşabile mai ales când se

plasează mai multe culise care trebuie paralelizate cu ajutorul

paralelografului;

există posibilitatea ca părţile componente uzate să fie înlocuite.

Culisele sunt indicate la pacienţii care:

sunt conştienţi de investiţia făcută;

pun preţ pe starea danturii lor;

pot manipula astfel de proteze.

A. Culisele intracoronare (Fig. 2).

plasarea matricei în interiorul perimetrului microprotezei metalice,

metalo-ceramice sau metalo-acrilice; conturul dintelui nu este decât foarte

puţin modificat; presupune şlefuirea accentuată a dintelui în această zonă şi se pretează mai

ales pe dinţi devitalizaţi.

Fig 2

AVANTAJE

transmiterea presiunilor cât mai aproape de axul central al dintelui;

estetica foarte bună;

nu oferă nici o zonă unde s-ar putea acumula placa bacteriană.

EXEMPLE

culisa în T – Degussa;

Mc Collum;

Biloc;

Crismani în coadă de rândunică;

Ney-Chayes în T;

SternG/L.

B. Culisele extracoronare (Fig. 2.

se aplică coroanelor de înveliş fie matricea, fie patricea, în zona

proximală ce vine în contact cu şaua protezei;

fixarea matricei sau patricei la coroane sau punţi se va face prin lipire sau supraturnare.

AVANTAJE

la prepararea dintelui nu este necesară sacrificarea exagerată a

substanţei dentare;

păstrarea intactă a rezistenţei mecanice a dintelui;

nu este pusă în pericol pulpa.

DEZAVANTAJE

sunt foarte solicitante asupra dinţilor stâlpi deoarece solicitarea se

face paraaxial;

se formează nişe corono-culiso-gingivale care conduc la hiperplazia

papilei şi formarea de pungă parodontală datorită acumulării de placă

bacteriană.

EXEMPLE

culisa cilindrică Degussa;

culisa în T Mc Collum;

culisa în coada de rândunică;

culisa Stalilex;

Sistemul Dentaurum;

Sistemul Bredent.

C. Culisele adezive

Reprezintă cea mai nouă generaţie de culise care se aplică pe dinţi naturali

prin lipire;

aparţin grupei culiselor prefabricate extracoronare;

culisa primară (patricea) este fixată pe dintele stâlp printr-o prelungire

metalică sub forma unei aripioare ce îmbracă faţa orală. Aripioara este

prevazută cu un prag pe care se aplică o prelungire metalică ataşată culisei

secundare care are rolul de a participa la sprijinul protezei şi de a împiedica

tracţiunea exagerată asupra culisei primare, participând la solicitarea

simultană şi egală a dintelui şi a culisei.

INDICAŢII

edentaţia uniterminală sau biterminală şi edentaţia la pacienţii tineri

la care nu se indică o punte;

dinţii limitanţi indemni de carie şi fără afectare parodontală;

conducere canină în lateralitate şi lipsa oricăror interferenţe.

CONTRAINDICAŢII

dinţi cu coroane scurte care nu oferă o suprafaţă mare de adeziune -

premolarul prim inferior;

dinţi cu abraziune generalizată;

dinţi cu mobilitate sau mobilizabili în viitor;

dinţi cu defecte de mineralizare;

pacienţi cu disfuncţii ocluzale.

AVANTAJE

pierderea de substanţă dentară este minimă;

sunt destul de estetice.

DEZAVANTAJELE

stabilitatea este destul de mică datorită cuprinderii numai orale (de

aceea aripioara poate cuprinde şi o parte a feţei ocluzale);

accidentele de dezlipire la limita metal-agent de lipire sunt destul de

frecvente.

2. 4. 2. 2. Sistemele de capse

Sisteme speciale alcătuite dintr-o matrice tubulară ce se află în faţa

mucozală a şeilor protezei şi patricea fixată la un dispozitiv radicular

(Dumitrescu, 1973).

DEFINITIE

Majoritatea capselor sunt confecţionate din aur platinat, patricea fixându-se

la dispozitivul radicular prin lipire sau prin supraturnare.

CLASIFICARE

capsele simple - asigură menţinerea prin fricţiune: capsele Gmür,

Biaggi 648;

capsele cu mijloace suplimentare de retenţie - arc de oţel în matrice

care prinde patricea: capsele Sandri sau Micro-Fix;

capsele care acţionează cu distanţă între matrice şi patrice acţionând

ca ruptori de forţe: Rothermann, Baer, Biaggi 650, Dalbo, Ceka;

capsele cu patrice de nylon: Zest Anchor.

Sistemul Ceka

Reziliente sau nu

Necesită înălţime şi lărgime de 5 mm

Sistemul Ceka

Satisfacţii dpdv al medicului :

se pot activa relativ uşor;

se pot înlocui cu un Ceka nou destul de repede.

Edentaţii termino-terminale

ancorarea se face de fiecare parte pe cel puţin doi dinţi pe care se fac

două coroane solidarizate.

Cu ajutorul capselor se realizează în general supraprotezările de tipul

"cover denture" în edentaţiile subtotale când cel mai bine acestea se

plasează pe cei doi canini.

BREDENT

2. 4. 2. 3. Sistemele de bare cu călăreţi

Clasic, sistemul Dolder este constituit din două dispozitive radiculare

unite printr-o bară metalică cu diferite profile şi cimentate pe caninii inferiori.

Astăzi bara poate să fie lipită între două microproteze plasate fie în

regiunea laterală, fie în regiunea frontală, iar călăreţii sunt fixaţi în faţa

mucozală a şeilor din acrilat datorită unor retenţii.

AVANTAJE

solidarizarea dinţilor restanţi;

solicitarea dinţilor se realizează axial proteza având şi sprijin

parodontal;

stabilizarea protezei în toate direcţiile;

se poate aplica şi pe dinţi mobili cu mobilitate maximă de gradul I;

dacă se aplică pe microproteze, când se scoate proteza dimensiunea

verticală de ocluzie se păstrează.

DEZAVANTAJE

igiena este deficitară la unirea dintre bară şi microproteză ceea ce

duce la proliferarea gingivală şi la apariţia pungii parodontale;

necesitatea unei D.V.O. mare pentru a asigura spaţiul de 2 mm între

bară şi marginea gingivală, spaţiu necesar igienizării corecte;

posibilitatea de reparaţie în cazul pierderii dinţilor este mică;

proteza iese de obicei prea groasă în defavoarea fizionomiei;

nu pot fi aplicate decât în linie dreaptă ceea ce este dificil în zona

frontală unde creasta alveolară este frecvent curbă;

bare curbe nu pot fi utilizate decât dacă proteza are un sprijin pur

parodontal.

VARIANTE

sistemul Dolder cu bară în forma ovoidală care se fixează între două

dispozitive radiculare cimentate pe caninii inferiori şi călăreţul fixat în

proteză. Între bară şi călăreţ rămâne un spaţiu care permite protezei

ca în timpul masticaţiei să basculeze prin înfundare, sistemul

reprezentând un ruptor de forţe.

sistemul Dolder cu bară în formă de U care se utilizează în regiunea

laterală. Atât barele cât şi călăreţii sunt confecţionaţi din aur platinat

sau Palliag.

sistemul Gilmore cu bare dreptunghiulare la care menţinerea este

asigurată prin fricţiune, sau cu bare rotunde în secţiune.

sistemul Ackermann cu bare în formă de picătură sau rotundă; pe o

bară se pot aplica mai mulţi călăreţi.

sistemul de bare şi capse Ceka - există bare metalice prevăzute cu

matrice de capse Ceka. Patricea este fixată în faţa mucozală a şeii.

Tipul de bară folosit poate reduce rotaţia în jurul axului barei.

Spaţiul este de asemeni important.

Dacă se realizează o proteză parţială, este necesară proba machetei

înainte de fabricarea barei

2. 4. 2. 4. Sistemele de telescopare

Mijloace speciale de MSS compuse din:

o coroană primară care se cimentează pe dinţii stâlpi;

o coroană secundară care acoperă mai mult sau mai puţin coroana

primară şi care se toarnă odată cu scheletul metalic, se lipeşte sau se

sudează la acesta.

Coroana secundară culisează peste coroana primară realizând telescoparea. Între cele două

coroane se naşte o forţă de fricţiune care este cu atât mai mare cu cât pereţii laterali sunt mai

paraleli şi cu cât suprafaţa de contact este mai mare.

CLASIFICAREA coroanelor telescopate ţine cont de tipul de aderenţă care

apare între cele două coroane.

A. Coroanele telescopate fricţionale:

paralelism perfect al pereţilor coroanelor primare;

nu se poate realiza paralelism perfect şi, în consecinţă, coroanele

secundare nu se pot adapta 100% pe cele primare;

după cimentarea coroanelor primare îndepărtarea protezei de pe

câmpul protetic este foarte dificilă.

B. Coroanele telescopate conice:

coroana primară are o formă conică, pereţii laterali făcând cu axul de

inserţie un unghi maxim de 6 grade. Fricţiunea are loc prin efectul de pană.

prin uzare fricţiunea scade, iar îmbunătăţirea ei se face prin şlefuirea

uşoară a feţei ocluzale cu un polipant după care coroana se înfundă.

în timp fricţiunea se diminuează foarte mult şi nu mai asigură

menţinerea protezei.

C. Coroanele telescopate reziliente:

coroane conice la care între cele două coroane există un spaţiu de

0,3 mm în repaus şi care dispare în relaţie centrică.

aceasta înfundare în timpul masticaţiei are ca scop compensarea

rezilienţei mucoasei şi creşterea fricţiunii în momentul de după înfundare.

se folosesc în edentaţiile subtotale când sprijinul este majoritar

mucozal; în timp rezilienţa se pierde deoarece proteza se înfundă definitiv.

D. Coroane telescopate speciale:

pentru a evita scăderea fricţiunii în timp au fost imaginate dispozitive

prefabricate cu buton şi arc care se aplică pe coroanele secundare acest

buton pătrunzând într-o depresiune de pe cape, îmbunătăţindu-se astfel

menţinerea;

nu se pot realiza decât pe dinţii laterali din cauza necesităţii de

spaţiu.

EXEMPLE:

sistemul Ipsoclip Gugliemetti din aur platinat;

sistemul Presso-matic Romagnoli (Metaux Precieux – Elveţia);

sistemul TK-Snap.

D. Coroane telescopate la care se măreşte fricţiunea prin aplicarea

suplimentară a unor culise. Coroana primară este prevăzută cu şanţuri

verticale paralele cu axul de inserţie al protezei, iar coroana secundară are

pe faţa internă patrice perfect adaptată şanţurilor.

E. Telescoparea radiculară

mai rar utilizată;

compusă dintr-un sistem radicular în care s-a forat un puţ perfect

cilindric. În acest puţ pătrunde un ştift fixat la faţa mucozală a şeilor, ceea

ce asigură prin fricţiune menţinerea protezei.

Sistemele de telescopare sunt indicate la pacienţi mai în vârstă, cu

mai puţini dinţi restanţi.

Pentru o mai bună rezistenţă în timp coroanele telescopate sunt

prevăzute cu faţete de acrilat, riscul de fractură fiind mai mic, dar apare

dezavantajul ca faţetele îşi schimbă culoarea în timp. ?aici nu prea am

inteles eu cum e cu rezistenta acrilatului

Coroanele telescopate sunt mult mai voluminoase decât alte sisteme,

deci mai puţin estetice. (mai greu de protejat vitalitatea)

Avantaj - menajează parodonţiul marginal.

2. 4. 2. 5. Sistemele articulate

Sistemele articulate permit şeilor protetice, în edentaţiile terminale, un

grad mai mare sau mai mic de mobilitate, ceea ce evită efectul de pârghie

asupra dinţilor stâlpi.

CLASIFICARE

Se descriu două tipuri de sisteme articulate:

ruptorii de forţe;

amortizorii de forţe.

A Ruptorii de forţe

Sunt dispozitive prefabricate care fac legătura dintre dinţii stâlpi şi şeile

terminale.

Rol - distribuirea presiunilor de masticaţie fie numai pe creste, fie şi pe

creste şi pe dinţii stâlpi, în funcţie de numărul şi amplitudinea mişcărilor pe

care le permite dispozitivul.

a. Balamalele sunt distribuitori de forţe care permit o singură mişcare

a şeii terminale şi anume bascularea prin înfundare.

Sunt indicate mai ales la mandibulă şi, deşi protejează dinţii stâlpi, se

recomandă solidarizarea a cel puţin doi dinţi.

Există două tipuri de balamale:

balamale care se fixează în întregime la scheletul metalic al protezei

şi care realizează un sprijin mixt articulat. Şeile sunt libere, legate de

schelet numai prin intermediul balamalei, iar menţinerea protezei se

realizează cu croşete circulare.

Ex: B Conod, B Gerber, B Krupp.

balamale care se fixează cu o parte la microproteze şi cu cealaltă la

şaua protezei. Nu mai există schelet metalic al protezei, ci doar şaua care

este independentă, asamblarea cu microprotezele făcându-se în gură.

Ex: B cu culisă PR, B FM, B cu culisă Ancorvis patricea fiind fixată la

microproteză.

5. 1. Ruptorii de forţe

Ruptori de forţe care permit două mişcări ale şeilor:

translaţia verticală şi rotaţia vestibulo-orală a şeii:

Ex: dispozitivul Roach plat şi Roach sferic cu platou ghidat;

translaţia verticală şi bascularea prin înfundare a şeii:

Ex: capsele Ceka.

Ruptori de forţe care permit trei mişcări ale şeilor:

translaţia verticală, rotaţia vestibulo-orală şi bascularea prin

înfundare:

Ex: dispozitivul Roach sferic fără platou de ghidaj.

B. Amortizorii de forţe

Sunt tot ruptori de forţe dar care după încetarea efortului muscular

readuc şeile în poziţia iniţială. Deşi destul de slabe, resorturile contribuie la

decompresiunea ţesuturilor mucozale ale crestelor alveolare.

Amortizorii de forţe se combină cu culise pentru menţinerea

protezelor rezultând diferite dispozitive cum ar fi amortizorul Dalbo,

amortizorul Dalbo M, amortizorul ASC 52, etc.

Sistemele articulate care permit mai multe mişcări ale şeilor au o

valoare funcţională redusă deoarece în timpul masticaţiei se pierde

contactul ocluzal, o parte din forţa de masticaţie utilizându-se pentru

mişcarea şeilor.

2. 4. 2. 6. Sistemele de micromagneţi

Cel mai comun magnet - cobalt-samariu

descris de Becker – anii ’60;

utilizat mai întâi în "over-denture" de Gillings;

au o intensitate intrinsecă mare - deşi polii sunt apropiaţi ei nu se

demagnetizează între ei şi de aceea se menţine o permanenţă magnetică

de 40 ori mai mare decât a oricărui aliaj magnetic cunoscut.

utilizaţi în stomatologie - pot fi confecţionaţi în dimensiuni mici de 3-

4,5 mm.

Anii ’80 - un nou tip de magnet neodiu-fier-bor, mai eficient decât

magnetul Co-Sm.

Indicaţiile utilizării micromagneţilor:

la mandibulă când ne aflăm în situaţia asanării totale parodontale mai

pastrăm câteva rădăcini;

la mandibulă atunci când PP tinde să devină PT;

la pacienţii cărora li se poate prognostica o adaptare dificilă la PT;

la pacienţii care nu au mai purtat niciodată P mandibulară şi trebuie

să poarte pentru prima oară direct o PT;

la pacienţii tineri care mai au 1, 2 sau 3 dinţi restanţi trataţi endodontic

şi pe care ar trebui aplicate croşete, culise sau telescoape. Este de preferat

ca la început să se facă o proteză cu magneţi pentru a nu se mobiliza

precoce dinţii.

dimensiunile magneţilor nu sunt variabile limitată folosirea lor pe

rădăcinile incisivilor inferiori mandibulari, dar în principiu orice rădăcină

poate fi folosită dacă este corect tratată endodontic şi dacă este implantată

în os cel puţin 5 mm. Dacă pacientul are un dinte cu mobilitate de gradul III

se reduce pârghia extraalveolară şi se tratează parodontal, dintele poate fi

folosit cu micromagnet.

la pacienţi cu edentaţie biterminală mandibulară. Această situaţie este

cea mai dificilă pentru medic deoarece orice element de retenţie poate

dezvolta un stress nedorit asupra dinţilor stâlpi. De asemenea, posibilitatea

apariţiei problemelor parodontale este întotdeauna prezentă. Aceeaşi

situaţie la maxilar nu este atât de dificilă datorită sprijinului protezei pe

palat.

Sistemele magnetice utilizate în stomatologie au două părţi componente:

magnetul care se plasează în proteză;

keeper-ul care se plasează pe rădăcina dintelui.

Keeper-ul este un metal care va atrage un magnet, dar care nu este

el însuşi un magnet.

Exemple:

oţelul inoxidabil feritic;

aliajele de paladiu şi cobalt;

paladiul;

cobaltul;

nichelul.

Când aceste aliaje sunt expuse unui magnet apare o forţă de atracţie

de 300g prin formarea unui câmp magnetic.

6. Sistemele de micromagneţi

Dezavantaj - marea instabilitate a aliajelor de Co-Sm în mediul bucal

în care corodează uşor:

colorarea mucoasei învecinate;

pierderea calităţilor magnetice.

De aceea, mai nou micromagneţii sunt înveliţi într-un strat izolator din metal

necoroziv cum ar fi cromul sau în răşini sintetice.

ACADEMY OF

PROSTHODONTICS

The glossary of prosthodontic terms, 7th

ed., J Prosthet Dent 1999; 81:30-110

BECERRA G, MacENTEE M A classification of precision attachements. J

prosthet dent 1987; 58:322-327

DAVENPORT J.C., BASKER

R.M., HEATH J.R., RALPH J.P.,

A Colour Atlas of Removable Partial

Denture, Wolf Medical Publications Ltd.

London, 1989

1 DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O

Need and demand for treatment Brit Dent J, 2000; 189-7: 364-368

2 DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O

The removable partial denture equation Brit Dent J, 2000; 189-8: 414-424

5 DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O,

A system of design. Brit Dent J, 2000; 189-11: 586-590

7 DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O, HAMMOND P

Bracing and reciprocation. Brit Dent J, 2001; 190-1: 10-15


Clasp design. Brit Dent J, 2001; 190-2: 71-81


Indirect retention. Brit Dent J, 2001; 190-3: 128-132

DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O, HAMMOND P

Brit Dent J, 2001; 190-1: 10-15

DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O, HAMMOND P

Brit Dent J, 2001; 190-1: 10-15

DONCIU V., DAVID D., DONCIU V., DAVID D.,

PĂTRAŞCU I.PĂTRAŞCU I.

Tehnologia protezei parţiale Tehnologia protezei parţiale

mobilizabile. Ed. Didactică şi mobilizabile. Ed. Didactică şi

pedagogică R.A., Bucureşti, 1995.pedagogică R.A., Bucureşti, 1995.

DUMITRESCU S.DUMITRESCU S. Restaurarea protetică mobilizabilă în

edentaţia parţială. Ed. Medicală, Bucureşti,

1973.

ENE L. Tratamentul edentaţiei parţiale cu ajutorul Tratamentul edentaţiei parţiale cu ajutorul

protezelor mobilizabile. Ed. Didactică şi protezelor mobilizabile. Ed. Didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 1981pedagogică, Bucureşti, 1981

ENE L., IONESCU A. Proteza scheletată, Ed. Medicală, Proteza scheletată, Ed. Medicală,

Bucureşti, 1982Bucureşti, 1982

GRANT A A, JOHNSON WGRANT A A, JOHNSON W An introduction to removable denture An introduction to removable denture

prosthetics. Churchill Livingstone, Edinburgprosthetics. Churchill Livingstone, Edinburg

London, 1983London, 1983

GRASSO J E, MILLER E LGRASSO J E, MILLER E L Removable Partial Prosthodontics. Third Removable Partial Prosthodontics. Third

Edition, Mosby Year Book, Inc. 1991Edition, Mosby Year Book, Inc. 1991

IONESCU A Tratamentul edentaţiei parţiale cu proteze Tratamentul edentaţiei parţiale cu proteze

mobile. mobile. Clinica şi tehnica de laborator. Ed. Clinica şi tehnica de laborator. Ed.

Naţional, Bucureşti, 1999Naţional, Bucureşti, 1999

KROL AJ RPI (rest, proximal plate, I bar) clasp

retainer and its modifications. Dent Clin

North Am 1973; 17:631-49.

KROL AJ Clasp design for extension-base removable

partial dentures. J Prosthet Dent 1973;

29:408-15.

LECHNER K SYBILLE,

MacGREGOR A R

Removable Partial Prosthodontics: a case-

orientated manual of treatment planning.

Wolfe Publishing – Mosby 1994

MCGIVNEY GP, CARR ABMCGIVNEY GP, CARR AB McCracken’s removable partial McCracken’s removable partial

prosthodontics. Tenth ed., Mosby, St. prosthodontics. Tenth ed., Mosby, St.

Louis, 2000 Louis, 2000

PHOENIX RD, CAGNA DR, PHOENIX RD, CAGNA DR,

DeFREST CFDeFREST CF

Stewart’s Clinical Removable Partial Stewart’s Clinical Removable Partial

Prosthodontics Third Edition Quintessence Prosthodontics Third Edition Quintessence

Publishing Co, Inc, 2003: 507-515Publishing Co, Inc, 2003: 507-515

Documents

Sistemele Speciale