Sistemul CirculatorAutori: Drăniceanu Eusebio Jiman Andrei Panţiru Alex Rusu TudorŞcoala: Colegiul Tehnic “Ana Aslan”Perioada: 13.03.2013 – 18.03.2013Prof. Coordonator: Barbu Leonora

Cuprins

• Introducere• Alcătuire:• -Inima• -Ventriculele• -Atriile• -Valvele• -Vasele sanguine• Circulaţia sanguină• Vasele sanguine:• -Arterele• -Venele• -Vasele capilare• Bolile Sistemului Circulator• Concluzii

Introducere

• Sistemul cardiac şi cel circulator se compun din inimă şi dintr-un circuit sistematic şi pulmonar, format dintr-o reţea de artere şi vene. Acestea sunt necesare pentru ca sângele să circule prin corp, asigurând astfel viaţa.

• Inima, motorul sistemului circulator, pompează sânge în toate organele şi ţesuturile corpului. În acest fel, sângele aprovizionează corpul cu oxigen, nutrienţi şi alte substanţe necesare vieţii şi elimină deşeurile metabolice şi dioxidul de carbon. În plus, el transportă hormoni de la glandele endocrine către organele corespunzătoare.

Alcătuire

• Sistemul circulator este alcătuit din inimă, vasele sangvine şi limfatice care alcătuiesc o unitate funcţională coordonată şi permanent adaptată nevoilor organismului.

Inima (Cor)

• Inima este un muşchi mare ce înconjoară mai multe cavităţi. Ea cântăreşte circa 300 g şi are aproximativ dimensiunea pumnului persoanei al cărei sânge îl pompează. Sarcina sa este de a pune sângele în mişcare printr-o activitate ritmică.

• Datorită construcţiei inimii, în timpul contracţiei camerelor (sistolă), sângele este pompat în marile artere ale sistemului circulator sistemic şi pulmonar, în acelaşi timp fiind evacuat din vene în atrii. În timpul relaxării camerelor (diastolă), aceste sunt inundate din nou cu sânge din atrii.

• Inima şi vasele de sânge sanguine formează sistemul circulator al inimii, prin intermediul căruia toate celulele din organism sunt aprovizionate cu substanţe necesare. În acelaşi timp, sunt eliminate deşeurile metabolice.

• Inima seamănă cu un con ce stă pe o parte. Ea se află în partea mediană a toracelui şi este înconjurată aproape complet de plămâni. Două treimi din inimă se află în jumatatea stăngă a toracelui, o treime în cea dreaptă.

• Straturile interioare ale peretelui cardiac sunt compuse dintr-un ţesut subţire (endocardul), precum şi din muşchiul cardiac propriu-zis (miocardul), care face, de altfel, toată treaba inimii. În afară, inima este înconjurată de pericard, care o leagă de diafragmă şi împiedică dilatarea excesivă a peretelui cardiac.

• În interior, un perete despărţitor (septul) împarte inima într-o jumătate dreaptă şi una stângă. Fiecare jumătate se mai divide apoi într-un atriu şi un ventricul, poziţionat dedesubt.

• Inima este alimentată de un sistem propriu de vase coronariene.

• Ea se contractă de până la 70 de ori pe minut, pompând de fiecare dată circa 0,075 litri de sânge pulmonar din partea ei stângă în aortă. Aceeaşi cantitate de sânge ajunge astfel şi din partea dreaptă a inimii în plămâni (sânge venos). Inima transportă zilnic circa 7500 de litri de sânge, fără să obosească. Acest lucru este posibil datorită unui tip de fibre musculare proprii inimii li a unui generator de ritm, nodul sinoatrial, o conglomerare de celule nervoase de dimensiunea unei gămălii de ac, aflat în peretele ventriculului drept. Nervii cardiaci comandă practic nodului sinoatrial mişcări mai rapide sau mai lente.

Ventriculele (Ventriculus dextrum, Ventriculus sinistum)

• Ventriculele constituite pompele sistemului circulator. Datorită acestora, sângele este presat în marile artere. Calea parcursă prin sistemul circulator pulmonar necesită în mod evident mai puţin efort decât cea parcursă prin sistemul circulator al corpului.

• Acesta este motivul pentru care ventriculul stâng lucrează cu un nivel de presiune mai mare decât cel drept, iar pereţii ventriculului stâng dispun de o masă musculară mai mare decât cei ai ventriculului drept.

• Septul (septum) separator este format la limita dinspre ventriculele din ţesut conjunctiv, având în rest structura musculară. Ventriculului stâng este delimitat de atriul stâng prin intermediul unei valve bicuspide, denumite valvă mitrală (valva bicuspidalis).

Atriile (Atrium dextrum, Atrium sinistrum)

• Spre deosebire de ventricule, funcţia de pompare a atriilor este mai puţin importantă. Atriile constituie un fel de vas de acumulare pentru sângele transportat de vene înapoi către inimă.

• Pereţii formaţi din muşchi sunt în mod evident mai subţiri decât cei ventriculari. O valvă tricuspidă separă atriul de ventriculul drept (valva tricuspaladis). Pe partea stânga, o valvă bicuspidă separă atriul de ventricul. Pe de alta parte, cele doup atrii sunt separate prin intermediul unui perete format din ţesut conjunctiv, septul interatrial.

Valvele

• Diferenţiem două tipuri de valve: valvele atrioventriculare şi cele semilunare. Acestea împiedică refluxul sângelui în timpul sistolei sau diastolei.

• Valvele atrioventriculare delimitează atriile de ventricule. Valva aflată între atriul şi ventriculul drept se numeşte “tricuspidă”, iar cea din partea stângă a inimii “mitrală”.

• Valvele semilunare se află pe căile sanguine de scurgere, deci pe marile artere. Valva semilunară dreaptă, supranumită şi valva pulmonară, separă ventriculul drept de artera pulmonară. Valva semilunară stângă, ce poartă şi denumirea de valvă aortică, delimitează ventriculul stâng de aortă. În fiecare jumatate a inimii se găsesc, aşadar, cate două valve, una atrioventriculară şi una semilunară.

• În timp ce valvele atrioventriculare împiedică refluxul sângelui dispre ventricule către atrii, cele semilunare nu permit refluxul sângelui din căile sanguine de scurgere către ventricule.

• Construcţia valvelor semilunare este similară cu cea a celor venoase. Ele sunt formate dintr-un flaps mic de piele, fixat direct de peretele cardiac. Atunci când sângele curge în direcţia normală, valvele semilunare stau lipite de perete. Dacă apare refluxul, ele se ridică, iar marginile flapsurilor situate pe părţi opuse se suprapun. Deschiderea prin care sângele ar putea curge înapoi este astfel închisă.

• Principiul după care funcţionează valvele atrioventriculare aminteşte de construcţia paraşutelor. Acest tip de valve lucrează ca nişte mici paraşute formate din pielea din interiorul inimii, care sunt legate prin cordoane de muşchi papilari. Atunci când volumul de sânge din atrii creşte, paraşutele se închid, iar sângele poate ajunge în ventricule. Pe de altă parte, dacă presiunea din ventricule se ridică, paraşutele se deschid şi obturează canalul de trecere dintre ventricule şi atrii.

• Muşchii papilari şi cordoanele întind în aceste condiţii paraşuta şi împiedică penetrarea valvelor atrioventriculare în atrii.

Vasele sanguine ale inimii

• Toate ţesuturile, în special musculatura cu activitate permanentă, au nevoie de oxigen. Şi necesarul de oxigen al inimii, care este activă neîntrerupt, este extrem de ridicat. Atriile şi ventriculele pompează o cantitate mare de sânge, însă inima nu poate fi alimentată cu oxigen prin acest proces.

• Viteza fluxului este mult prea mare, iar muşchii cardiaci care compun pereţii inimii sunt prea groşi. Din acest motiv, inima dispune de un circuit propriu de alimentare: pentru propriul său uz, inima foloseşte cinci la sută din sângele pompat.

• Vasele sanguine coronariene se formează deasupra valvei aortice şi se desfăşoară de jur împrejurul inimii. Acestea formează o reţea atât de ramificată, încât fiecare fibră de muşchi cardiac este acompaniată de un vas capilar. Arterele coronariene transportă zilnic circa 520 de litri de sânge prin muşchiul cardiac.

• Două ramificaţii ale arterei coronariene stângi alimentează pereţii ventriculului stâng şi a unei părţi din ventriculul drept, în timp ce artera coronariană dreaptă “hrăneşte” în principal ventriculul drept. În plus, ambele artere coronariene participă la alimentarea atriilor.

• La fel ca în cazul circuitului principal, şi aici sunt folosite vene pentru a transporta sângele înapoi către inimă. În acest caz, venele preiau sarcina returnării sângelui din musculatura cardiacă şi se reunesc într-un vas mai mare pe peretele anterior al inimii, care goleşte în atriul drept.

Circulaţia sanguină

• Sângele este cel mai important mijloc de transport al corpului. Pentru a alimenta toate părţile sale şi celulele somatice, organismul are nevoie de o cale de transport proprie şi eficientă: sistemul circulator, cu vasele sale lungi de mii de kilometri.

• Transportul este realizat cu ajutorul inimii, care pompează sângele în marile artere ale circuitului sanguin şi îl aspiră în atrii pe cel din marile vene, ca un fel de pompă de presiune şi sucţiune.

• Arterele sunt vasele sanguine care transportă sângele de la inimă. Pentru a asigura alimentarea organelor, acestea se ramifică pe parcurs. Arterele sunt vasele sanguine care transportă sângele de la inimă. Pentru a asigura alimentarea organelor, acestea se ramifică pe parcurs. Arterele deţin pereţi groşi formaţi din ţesuturi conjunctive elastice. Ele preiau presiunea iniţială înaltă şi o transformă, astfel încât prin arterele şi vasele capilare mai mici să circule un flux constant de sânge.

• Sistemul nervos controlează celulele musculare din pereţii arteriali. Atunci când aceştia se contractează, diametrul arterelor se reduce, deci debitul sângelui scurs este mai mic. În acest fel se asigură alimentarea optimă cu sânge a tuturor zonelor, de exemplu când trebuie stocată căldura sau a crescut nivelul acesteia în caz de frig, ori când trebuie sporită alimentarea cu sânge la efort susţinut etc.

• Arterele se ramifică întâi în arteriole, apoi în vase capilare. Acestea din urmă se găsesc peste tot în ţesuturi, fiind cele mai mici vase sanguine. Prin intermediul lor se desfăşoară schimbul de substanţe ce celule: acestea sunt alimentate cu substanţe nutritive, iar din ele se evacuează deşeuri metabolice. Schimbul se realizează prin pereţii capilariextrem de subţiri, care nu constituie o barieră pentru majoritatea substanţelor.

• După vasele capilare, căile sanguine devin din nou din ce în ce mai mari, transformându-se întâi în venule, care se reunesc în continuare în vene mai mici, apoi în vene mai mari. Venele mari transportă sângele înapoi catre inimă.

• Venele şi arterele se diferenţiază în primul rând prin grosimea pereţilor lor, cei ai venelor fiind mai subţiri. Pe de altă parte, şi presiunea din interiorul lor diferă: cea de la nivelul venelor este în mod evident mai mică, chiar dacă volumul de sânge transportat este mult mai mare ca cel din artere.

• Culoarea sângelui se transformă pe parcurs de la roşu deschis (sânge bogat în oxigen) la roşu-albăstrui închis (sânge sărac în oxigen, îmbogăţit cu deşeurile ţesuturilor şi dioxid de carbon), iar fluxul nu mai este atât de rapid.

• Datorită împărţirii inimii într-o parte dreaptă şi una stângă, facem distincţia între două circuite: unul mic, pulmonar şi unul mare, sistemic. Cele două circuite sunt conectate în forma unui opt.

Circuitul sanguin sistemic

• Marele circuit sanguin sistemic începe în atriul stâng. Sângele dezoxigenat, bogat în dioxid de carbon şi deşeuri metabolice, este transportat din circuitul sistemic înapoi în atriul drept prin trei vene: canalul venos al circuitului cardiac, vena cavă superioară, şi vena cavă inferioară.

• În contrast, circuitul sanguin mic foloseşte doar o singură arteră principală (aorta) pentru a pompa în corp sângele bogat în oxigen.

• Sângele ajunge din atriul în ventriculul stâng prin valva bicuspidă. De acolo, acesta trece în aortă şi este pompat în artere care se ramifică tot mai tare în întreg corpul, asigurând alimentarea capului, toracelui, membrelor şi intestinelor.

• O particularitate o constituie alimentarea tractului gastro-intestinal. În acest caz, sângele se acumulează în vena portă, care joacă un rol special. În mod normal, venele se reunesc în vase sanguine mai mari şi transportă sângele direct către inimă. În cazul venei porte, situaţia este însă alta. La nivelul ficatului, aceasta se ramifică din nou într-o reţea capilară, din care i-au naştere venele hepatice. Înainte de a fi din nou îmbogăţit cu oxigen, sângele parcurge, aşadar, două sisteme capilare, unul în intestine şi celălalt în ficat, cel mai mare organ metabolic din corp. Pentru propria sa alimentare cu sânge oxigenat, ficatul foloseşte artera hepatică.

• Explicaţia sistemului capilar dublu este simplă.• În capilarele intestinale sunt descompuse, pe de o parte,

substanţe nutritive ce pot fi resorbitepentru a genera energie, pe de altă parte, pe de altă parte sunt eliminate deşeurile toxice. Aceste deşeuri sunt neutralizate în ficat şi nu trebuie, aşadar, transportate prin întreg corpul.

• Şi sângele din circuitul splinei curge tot spre ficat, deoarece aici sunt transformate şi deşeurile sanguine. În ficat, din pigmentul roşu denumit hemoglobină iau naştere pigmenţii specifici bilei.

• Mai mult, sângele venos al pancreasului ajunge, de asemenea, în ficat, deoarece hormonii produşi în pancreas influenţează metabolismul carbohidraţi.

• Produsele eliminate ajung prin artere la rinichi, unde sunt evacuate împreună cu o cantitate mare de apă în vezica urinară. Sângele curăţat de aceste deşeuri se întoarce apoi în circuitul sanguin. Circa 1500 de litri de sânge curg zilnic prin rinichi, din care sunt filtraţi aproximativ 180 de litri.

• Din vena portă, sânegele venos din tractul gastro-intestinal ajunge prin vena pulmonară în vena cavă inferioară. Aici se varsă şi sângele din picioare şi din partea inferioară a toracelui. Din cap, braţe şi partea superioară a corpului, sângele se reîntoarce prin vena cavă superioară. Ambele vene cave se varsă în atriul drept.

Circuitul sanguin pulmonar

• Din acest circuit face parte doar un singur organ, şi anume plămânii. În acest caz, sângele sărac în oxigen (venos) curge în plămâni prin arterele pulmonare, iar cel oxigenat (arterial) este transportat catre inimă prin vene.

• Circuitul pulmonar începe în atriul drept. Sângele ajunge print-o valvă tricuspidă în ventriculul drept, acesta împiedicând refluxul sângelui din ventricul în atriu.

• În continuare, sângele trece printr-o altă valvă, cea pulmonară din ventriculul drept în arterele pulmonare şi apoi în vasele capilare pulmonare. Aici are loc schimbul de gaze. Sângele cu dioxid de carbon (roşu-albăstrui închis) este îmbogăţit cu oxigen. Sângele arterial (roşu deschis) se întoarece apoi prin venele pulmonare în atriul stâng, punct din care începe circuitul sanguin sistemic.

Vasele sanguine

• Vasele sanguine din corpul uman se clasifică în trei grupe: artere, vene şi vase capilare. Arterele şi venele servesc în mod exclusiv transportului sângelui prin corp, în timp ce vasele capilare se ocupă cu schimbul de substanţe realizat între sânge şi ţesuturi.

• Cu excepţia capilarelor, pereţii vaselor sanguine sun formaţi din trei straturi. Grosimea şi structura fiecărui perete poate varia în funcţie de tipul vasului sanguin. Stratul intern este format din ţesuturi conjunctive subţiri. Pe deasupra se găseşte un singur strat de celule endoteliate. Stratul median este compus din fibre elastice de muşchi netezi. Stratul exterior este alcătuit tot din ţesuturi conjunctive, care permit lipirea lor în spaţiul ce le înconjoară.

• Pe de altă parte, straturile din care sunt formate venele nu sunt atât de diferenţiale.

Arterele

• Arterele sunt vase sanguine care transportă sângele de la inimă. Ele diferă de vene prin construcţia lor – şi anume printr-o membrană elastică suplimentară, care se află între peretele intern şi cel median.

• În funcţie de sarcina şi de poziţia arterei, stratul median este compus, în principal, fie din fibre elastice, fie din muşchi netezi. Arterele mai elastice se găsesc în principal în apropierea inimii (ex: aorta).

• Atunci când inima pompează cu putere sângele în artere, acestea se pot dilata datorită structurii lor elastice.

• În momentele de relaxare ale muşchilor cardiaci, arterele revin la dimensiunea iniţială, iar sângele este transportat mai departe. În acest fel se asigură un flux constant al sângelui.

• Arterele cu o structură musculară mai bine evidenţiată pot să îşi mărească diametrul prin conctracţie sau să şi-l reducă. În acest fel, pot creşte sau diminua cantitatea de sânge conţinut. În cazul unei dilataţii semnificative, sângele ajunge în arterioarele şi apoi în vasele capilare.

Venele

• Venele sunt vasele sanguine care transportă sângele către inimă. Straturile pereţilor venelor sunt mai subţiri decât cele ale arterelor. Acestea sunt compuse din mai multe ţesuturi conjunctive, iar stratul de muşchi este mai puţin dezvoltat. Diamentrul venelor este mai mare decât cel al arterelor. Sângele ajunge din venule, cele mai mici vene conectate la vasele capilare, în vene şi de acolo, în inimă.

• Având în vedere stratul muscular subţire de care dispun, venele nu pot transporta singure sângele. De aceea, ele sunt ajutate de muşchii care le înconjoară. Atunci când se contractă, muşchii funcţionează asupra venelor ca o pompă. Diametrul interior al venelor se reduce, iar sângele este presat mai departe. Pentru a nu se ajunge la un reflux, unele vene, în special cele de la extremităţi sunt dotate cu valve venoase. Când fluxul de sânge este îndreptat către inimă, valvele venoase stau lipite de pereţii venelor. Dacă are însă loc o congensie sau un reflux, valvele se desprind. Practic, sângele este presat împotriva valvelor închise şi nu poate curge în direcţia opusă.

Vasele capilare

• Vasele capilare sunt cele mai mici vase sanguine ale corpului. Ele sunt legate de arteriole şi se continuă în cele mai mici vene, venulele. Astfel, ele constituie legătura dintre artere şi vene.

• Spre deosebire de artere şi de vene, vasele capilare nu dispun nici de un perete median, nici de unul exterior, ci doar de unul interior, format din ţesuturi conjunctive şi celule endoteliate.

• Dat fiind faptul că diametrul lor este foarte mic, sângele circulă încet prin vasele capilare. Acest fapt şi pereţii subţiri le permit să-şi ducă la bun sfârşit sarcina principală, şi anume de a face schimb de substanţe şi de apă cu spaţiul lor înconjurător. Astfel, datorită tensiunii arteriale, oxigenul şi nutrienţii din sânge sunt presaţi în afară, în spaţiul intercelular. În schimb, dinspre exterior se preiau dioxid de carbon şi deşeuri metabolice.

Bolile sistemului circulator - Flebita

• Flebita este inflamarea unei vene, care afectează, în general, membrele inferioare. Principalele simptome ale acestei boli sunt următoarele: inflamarea peretelui venos, şi senzaţia de tensiune în picior ca şi cum acesta s-ar umfla şi este mai fierbinte.

• Principalele cauze ale acestei boli sunt: imobilizarea la pat pentru o perioadă lungă de timp, compresia unei vene pentru o perioadă lunga de timp, şi tulburări ale coagulării sângelui.

• Tratament: comprese reci aplicate pe locul cu pricina, antiinflamatoare, anticoagulante.

Hipertensiunea

• Circulaţia sângelui este datorată unei diferenţe de presiune între sistemul arterial cu presiune mare şi cel venos cu presiune mică. Diferenţa de presiune dintre cele două sisteme este datorată activităţii de pompare a inimii.

• În marea majoritate a cazurilor (peste 90%), cauzele hipertensiunii nu i se poate preciza cauza. Există mai mulţi factori care contribuie la hipertensiune, dar nu există o cauză singulară. Vârsta, modul de viaţa, predispoziţia genetică, toate acestea joacă un rol important.

• Tratament: o viaţa calmă, repausul şi relaxarea, regimul alimentar, renunţarea la alcool şi la tutun.

Varicele

• În situaţia în care venele nu mai pot asigura o circulaţie corespunzătoare sângelui, acestea se pot dilata, dând naştere unor “lacuri” de sânge. Când sunt situate superficial, aceste vene devin vizibile, dilatate şi produc adesea simptome cum ar fi: oboseală, senzaţia de greutate şi durere în membrul respectiv.

• În cazurile severe, varicele se pot rupe, dând naştere unor leziuni ulcerate, la suprafaţa pielii. În cele mai multe cazuri, varicele sunt identificate la nivelul membrelor inferioare, la picioare, mai exact la gambe şi la coapse. Varicele nu pot fi prevenite complet.

• Tratament: purtarea ciorapului elastic, menţinerea unei greutăţi corporale şi exerciţiul fizic regulat.

Ateroscleroza

• Ateroscleroza reprezintă procesul patologic de stenozare a lumenului arterial, din cauza depunerilor succesive de strate de lipide plasmatice, cheaguri de sânge, colesterol, calcar etc. Ateroscleroza debutează cu precădere în jurul vârstei de 20-25 de ani şi se agravează progresiv în jurul vârstei de 50-60 de ani, după care începe să se manifeste pregnant prin simptomele bolii coronariene.

• Principalele cauze ale acestei boli sunt: obezitatea, fumatul, alcoolul, hipertensiune, diabetul zaharat, stilul de viaţa sedentar.

• Tratament: lămaiele, patrunjelul, usturoiul şi ceapa, mierea, suc de legume (naturiste), evitarea mâncarurilor grase, evitarea fumatului şi a alcoolului şi o viaţa cat mai relaxată.

Bibiografie

• Editura NGV• Ce se întâmplă doctore?

Concluzii

Sănătatea este mai bună decât toate!

Aveţi grijă de ea!

Mulţumim pentru răbdarea acordata!