1

Situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în

străinătate

A. STATISTICI ŞI ESTIMĂRI În prezent, nu se cunoaşte numărul exact al copiilor rămaşi acasă în urma plecării unuia sau ambilor părinţi în străinătate pentru perioade lungi de timp. Autorităţi ale administraţiei publice locale şi centrale depun eforturi în vederea determinării numărului acestor copii şi, cu toate acestea, dimensiunea reală a acestui fenomen rămâne necunoscută. La nivel central, Direcţia Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Munci, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prezintă, trimestrial, o situaţie statistică elaborată pe baza datelor raportate de către serviciile publice de asistenţă socială (SPAS) de la nivelul fiecărei unităţi administrativ/teritoriale şi a direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui judeţ/sector (DGASPC). Această situaţie statistică nu reflectă numărul total la copiilor cu părinţi plecaţi, ci doar al acelora ale căror situaţii sunt cunoscute şi înregistrate de SPAS/DGASPC. Conform situaţiei prezentate de Direcţia Protecţia Copilului, la finele anului 2012, erau înregistraţi în evidenţele autorităţilor responsabile de asistenţa socială, un număr total de 79.901 copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 41% erau complet lipsiţi de grija părintească: 22.993 aveau ambii părinţi plecaţi, iar 9.991 proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat. Îngrijorător este şi numărul copiilor aflaţi singuri acasă care au ajuns în sistemul de protecţie specială: 3.346 (din care, 827 în centre de plasament şi 500 în grija asistenţilor maternali). Judeţul cu cei mai mulţi copii rămaşi singuri înregistraţi la nivelul DGASPC era Suceava (8.538 copii), urmat de Bacău (7.281 copii) şi Neamţ (5.740 copii). La polul opus se aflau Ilfov şi Municipiul Bucureşti, care însumează 468 de copii în această situaţie. Privind aceste date, întrebarea firească este dacă ele nu reflectă mai degrabă capacitatea autorităţilor locale şi judeţene de a implementa cadrul legislativ actual şi de a face cunoscută, în rândul părinţilor sau a altor adulţi cărora le rămân în grijă copiii, necesitatea declarării rămânerii acasă a copiilor. Evoluţia în timp a datelor centralizate de Ministerul Muncii:

Anul

Total Cu un singur

părinte plecat Cu ambii

părinţi plecaţi Cu părinte unic

susţinător plecat

Lipsiți complet de grija părintească

Intrați în sistemul de protecție specială

2012 79.901 46.917 22.993 9.991 32.984 3.346

2011 83.658 49.470 23.924 10.264 34.188 3.654

2010 84.084 48.037 25.567 10.480 36.047 3.544

2009 85.605 48.665 26.472 10.468 36.940 3.623

2008 92.328 53.125 28.795 10.408 39.203 3.684

2

O serie de studii au arătat că datele oficiale prezintă doar o parte din dimensiunea reală a fenomenului. Astfel, în 2007, Fundaţia Soros indica, doar în rândul elevilor de gimnaziu, un număr de două ori mai mare decât numărul total de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate prezentat de autorităţi. Studiul menţionat arăta existenţa a 170.000 elevi de clasele V-VIII care au cel puţin un părinte la muncă în străinătate („Efectele Migraţiei : Copiii rămaşi acasă”, a se vedea în secţiunea următoare). În 2008, un alt studiu, de această dată al UNICEF, Alternative Sociale şi Gallup România, estima că, la momentul derulării cercetării, la scară naţională, erau 350.000 de copii ai căror părinţi erau plecați în străinătate, iar mai mult de o treime dintre aceştia, adică aproximativ 126.000 de copii, erau afectaţi de migraţia ambilor părinţi („Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate”, a se vedea în secţiunea următoare).

B. STUDII/CERCETĂRI

Organizaţia Salvaţi Copiii, „Impactul migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi acasă”, 2007. Organizaţia Salvaţi Copiii şi-a propus ca prin cercetarea „Impactul migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi acasă” să evidenţieze: impactul pe care plecarea părinţilor îl are asupra bunei dezvoltări a copiilor, nevoile pe care aceşti copii le au pe perioada lipsei părinţilor, iar pe baza nevoilor evidenţiate, să recomande şi să dezvolte cele mai potrivite tipuri de servicii pentru acest grup ţintă. De asemenea, studiul a analizat situaţia acestor copii din perspectiva respectării drepturilor garantate prin Convenţia ONU privind drepturile copilului. Fiind un demers cu caracter exploratoriu, s-a optat pentru o cercetare de tip calitativ, utilizându-se, ca metode de cercetare, focus-grupul şi interviul. La grupele mici de vârstă, au fost folosite mai multe tehnici proiective (tehnica desenului, a colajului de poze, poveştii despre o zi obişnuită din viaţa de copil) pentru a facilita comunicarea şi exprimarea opiniilor copiilor. În total, au participat 60-70 elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, 40 de persoane care au în întreţinere aceşti copii (unul din părinţi care a rămas în ţară, alte rude, vecini sau cunoştinţe), 40 de cadre didactice, 8 consilieri şcolari şi 6 reprezentanţi ai serviciilor de asistenţă socială din cadrul primăriilor sau al Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, din Suceava, Iaşi şi Neamţ.

Principalele concluzii ale studiului Dreptul la familie şi protecţie: lipsa mamei este mai des şi mai intens resimţită de majoritatea grupului ţintă, atât pentru că

aceasta este cea care se ocupă de majoritatea treburilor gospodăreşti care, în lipsa ei, revin în grija copiilor, cât şi pentru că mamele reuşesc în general să construiască o relaţie apropiată şi o comunicare deschisă cu copiii;

apar probleme de comunicare în special între copii şi bunici, percepute a fi cauzate de diferenţa foarte mare între sistemul de valori adoptat de fiecare, de stilul de viaţă diferit şi de capacitatea redusă a celor în vârstă de a se adapta noilor valori sociale, a stilurilor de viaţă moderne, specifice tinerilor;

problemele de comunicare apărute s-au evidenţiat a fi mai grave în cazul adolescenţi, categorie cu care bunicii nu reușesc în general să coopereze;

adolescenţii resimt nevoia unei comunicări constante şi apropiate cu un părinte sau cu o rudă în care să găsească un sprijin în cazul în care trebuie să ia anumite decizii considerate a fi foarte importante pentru viaţa lor;

adolescentele par a se adapta mai uşor în relaţionarea cu bunicii, însă și-ar dori o comunicare mai strânsă şi mai deschisă cu ei aşa cum o aveau cu mama;

3

relaţia pe care părinţii plecaţi o stabilesc cu copiii rămaşi acasă a fost percepută atât de către copii cât şi de către cei care rămân cu aceştia ca având o importanţă deosebită în atitudinea şi comportamentul copiilor: o relaţie apropiată, constantă, bazată pe încredere şi sinceritate îi ajută pe copii să accepte mai uşor lipsa lor, să fie în continuare implicaţi în viaţa socială şi să aibă un comportament dezirabil social, pe când lipsa relaţiei cu părinţii s-a dovedit a avea efecte de izolare, scădere a încrederii în sine, scădere a rezultatelor şcolare, absenteism şi chiar abandon şcolar, lipsa implicării şi participării la acţiuni extra-şcolare, ajungând chiar la comportamente şi atitudini indezirabile social (infracţionalitate, violenţă etc).

Rezultatele studiului relevă faptul că există o categorie de copii care nu se află sub directa supraveghere a unui adult (părinte, rudă sau cunoştinţă); astfel, aceştia nu beneficiază de un mediu familial adecvat pentru dezvoltarea lor psiho-emoţională normală. Ei au în general peste 13-14 ani şi fiind consideraţi aproape maturi, sunt lăsaţi de părinţi singuri, fără bunici sau alte rude. S-a evidenţiat faptul că, pentru această categorie de copii, riscurile de abandon şcolar, infracţionalitate și consum de droguri sunt mai mari. Dreptul la educaţie:

Printre adolescenţii, mai ales printre băieţi, care au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, există tendinţa de a abandona şcoala;

De asemenea tot printre adolescenţi, atât fete cât şi băieţi, se manifestă tendinţa de absenteism școlar;

Atât la cei mici cât şi la cei mari se observă o scădere a interesului acordat şcolii şi temelor pentru acasă, pe fondul lipsei de preocupare a părinților față de educația lor;

Cei mici şi uneori și adolescenţii întâmpină dificultăţi în realizarea temelor acasă şi a înţelegerii materiei predate la şcoală, resimţind nevoia unui ajutor din partea unui adult care să se poată implica în această activitate / care să le acorde sprijin în lipsa părinţilor;

În familiile unde mama este cea plecată, fetele consumă o mare parte din timpul lor cu activităţile în gospodărie, uneori în detrimentul programului şcolar şi pregătirii temelor;

La nivel de şcoală nu există încă un sistem clar de abordare a copiilor cu părinţi plecaţi care manifestă o scădere a motivaţiei pentru şcoală. Numai în caz de abandon şcolar, instituţia de învăţământ anunţă fie direcţia de protecţie a copilului, fie serviciile / departamentele de asistenţă socială din cadrul primăriilor.

Dreptul la opinie şi participare: Copilul resimte atât lipsa informării cât şi a participării la decizie într-un mod negativ, cu

consecinţe asupra atitudinii şi comportamentului în absenţa părinţilor de acasă; Copilului, indiferent de vârstă, îi este acordat în mică măsură dreptul la participare la decizia

părinţilor de a pleca să muncească în străinătate; Cei mici, copiii până în 12-13 ani, nu numai că nu sunt consultaţi în decizia părinţilor de a pleca

de acasă pentru o anumită perioadă, dar de cele mai multe ori aceştia nu sunt nici măcar informaţi despre plecare, decât în momentul în care aceasta se întâmplă.

Dreptul la timp liber, joc şi activităţi culturale:

Copiii care provin din familii unde mama este plecată au mai multe activităţi de îngrijire a gospodăriei, ceea ce le consumă din timpul lor liber;

Posibilităţile de petrecere a timpului liber împreună cu bunicii sunt reduse din cauza lipsei disponibilităţii acestora, pe de o parte pentru activitatea de joc şi pe de altă parte, pentru activităţile ce presupun mişcare ca mersul la iarbă verde, în excursii etc.;

4

Posibilităţile de petrecere a timpului liber au fost percepute de către copii ca fiind reduse în general atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Dreptul la nediscriminare / incluziune socială:

Nu se poate vorbi de discriminare negativă a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate; mai mult, există tendinţa de a proteja această categorie de copii în societate;

La nivel social şi în mass-media se pune mai degrabă accent pe suferinţa şi situaţia dezavantajată în care aceşti copii se află şi mai puţin pe modul în care sunt respectate drepturile acestor copii sau pe soluţiile la problemele lor, pe serviciile concrete pe care aceştia le pot accesa. În acest context, copiii se simt mai degrabă „victime”, accentuându-se efectele negative ale plecării părinţilor de acasă.

Cele mai importante recomandări:

Dezvoltarea unei strategii de mobilizare şi intervenţie la nivel local; Campanii de informare şi conştientizare adresate părinţilor; Campanii de sensibilizare la nivelul comunităţilor de români din ţările de destinaţie; Dezvoltarea serviciilor de consiliere pentru persoanele care au în îngrijire copii cu ambii părinţi

plecaţi; Extinderea reţelei de consilieri şcolari; Extinderea programelor de tip „Şcoala după şcoală”; Dezvoltarea mai multor cluburi destinate copiilor cu scopul de a oferi acestora modalităţi

benefice de petrecere a timpului liber; Campanii media de promovare a soluţiilor şi oportunităţilor pentru aceşti copii, a exemplelor

pozitive.

Fundaţia Soros România, ”Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă”, 2007 şi „Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă. Riscuri şi soluţii”, 2008 (studii realizat în cadrul unui program de cercetare mai amplu - „Migraţie şi Dezvoltare”)

Derulat în două etape, demersul de cunoaştere a fenomenului copiilor rămaşi singuri acasă în urma migraţiei părinţilor a cuprins două cercetări: prima a fost de tip cantitativ şi s-a derulat în anul 2007, iar a doua a avut o abordare calitativă (plecând de la rezultatele anterioare), fiind realizată în 2008. Prin acest demers, Fundaţia Soros şi-a propus să determine care este impactul absenţei părinţilor plecaţi la muncă în străinătate asupra copiilor rămaşi în ţară şi să propună măsuri prin care efectele negative pot fi diminuate. Cercetarea cantitativă din 2007 are la bază o anchetă de teren realizată pe un eşantion reprezentativ de 2.037 elevi din clasele V-VIII, ce include un subeşantion de 437 elevi care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Din studiul Soros reiese că numărul de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate înregistrat de oficialităţi este mult subdimensionat. Estimările pe datele din acest sondaj relevă o cifră dublă faţă de statistica oficială, numai la nivelul populaţiei şcolare din clasele V-VIII estimându-se 170.000 de copii. Dintre aceştia, aproximativ 35.000 au ambii părinţi plecaţi, 55.000 au doar mama plecată, iar 80.000 au doar tatăl plecat în străinătate. Din punct de vedere al răspândirii geografice datele arată că regiunile cele mai afectate de fenomen sunt vestul ţării (Banat, Crişana şi Maramureş, unde procentul elevilor de gimnaziu care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate este de 27% din numărul total de elevi) şi Moldova (unde procentul este de 25%). Studiul mai arată că migraţia pentru muncă a părinţilor are atât efecte pozitive cât şi efecte negative asupra copiilor rămaşi acasă.

5

Principalele efecte pozitive sunt legate de bunăstarea materială a copiilor (îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, telefon mobil, computer etc.). Între efectele negative, s-a remarcat faptul că plecarea unuia dintre părinţi determină, în unele cazuri, o deteriorare a relaţiei copilului cu părintele rămas acasă. Alte efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic; la copiii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate frecvenţa simptomului de deprimare este mai mare. Studiul prezintă o analiză aprofundată a datelor de sondaj din anul precedent şi completarea lor cu date explicative rezultate din interviuri la nivel local, derulate cu familii/rude care au grijă de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi cu specialişti, în 8 localităţi cu incidenţă mare de migraţie.

Asociaţia Alternative Sociale, „Singur Acasă”, 2007 (studiu realizat în cadrul proiectului „Home Alone”; coordonator cercetare Dr. Gabriela Irimiescu)

Cercetarea s-a derulat în zona Iaşi şi a avut o componentă cantitativă (anchetă sociologică pe bază de chestionar, pe un eşantion bistadial stratificat format din elevi cu vârsta cuprinsă între 10 şi 19 ani, atât din mediul urban – Municipiul Iaşi, cât şi din mediul rural – comuna Răducăneni) şi una calitativă (ancheta a fost completată cu două focus–grupuri cu specialişti din domeniul protecţiei copilului din cele două localităţi). Scopul studiului a fost acela de a creiona un profil al familiei de migranţi, de a identifica factorii favorizanţi plecării părinţilor la muncă în străinătate, modul în care copiii percep plecarea părinţilor la muncă în străinătate, efectele plecării părinţilor asupra copiilor şi identificarea celor mai potrivite căi pentru a proteja aceşti copii aflaţi în situaţie de risc. În principal, rezultatele acestui studiu au evidenţiat faptul că:

părinţii care se hotărăsc să plece la muncă în străinătate au între 25 şi 45 ani; principalul motiv al migraţiei este lipsa banilor; frecvenţa familiilor destrămate este mai mare în rândul familiilor de migranţi; plecarea părinţilor are efecte negative asupra copiilor: aceştia trăiesc sentimentul de abandon,

nu le sunt asigurate o serie de nevoi; apar probleme legate de frecvenţa şi îndeplinirea activităţilor şcolare la copiii care au părinţii

plecaţi la muncă în străinătate; în mediul rural se observă o creştere a responsabilităţilor ce le revin copiilor; efectele migraţiei asupra copiilor sunt vizibile: schimbarea aspectului fizic, absenteism şi

abandon şcolar, probabilitate crescută de a comite infracţiuni etc.

UNICEF, Gallup România, Asociaţia Alternative Sociale, „Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate”, 2008 (cercetarea face parte dintr-un proiect mai amplu derulat de Asociaţia Alternative Sociale, sprijinit de UNICEF).

Pentru a obţine o analiză la nivel naţional a situaţiei copiilor rămaşi singuri acasă, studiul combină cercetarea cantitativă (chestionar aplicat pe un eşantion naţional de 2.000 de gospodării şi pe sub-eşantioane), cercetarea calitativă (studii de caz, interviuri în profunzime cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale) şi analiza documentaţiei. Rezultatele cercetării arată că, la scară naţională, fenomenul este estimat a fi caracteristic pentru aproximativ 350.000 de copii (la momentul derulării cercetării), iar mai mult de o treime dintre aceştia, adică aproximativ 126.000 de copii, fiind afectaţi de migraţia ambilor părinţi. Jumătate dintre copiii cu

6

ambii părinţi plecaţi au vârsta sub 10 ani; peste jumătate dintre aceştia au vârsta între 2 şi 6 ani, iar cealaltă jumătate au vârsta peste 7 ani. Chiar dacă în termeni de procentaje cifra nu e mare, estimările arată că 4% din copiii cu ambii părinţi migranţi au vârsta sub un an. Mai mult de atât, în termeni de timp petrecut fără părinţi, 16% din copiii cu ambii părinţi plecaţi au petrecut mai mult de un an fără aceştia, iar 3% chiar mai mult de patru ani. În termeni de mediu de reşedinţă şi distribuţie regională, 100.000 de copii, adică aproape o treime din total, trăiesc în Moldova.

Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, „Problemele copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate”, 2007 (studiu realizat de Catedra de Filozofie – Sociologie; Coordonatorul studiului As. Drd. Viorel Rotilă).

Studiul s-a bazat pe aplicarea unui chestionar pe 981 de elevi din judeţele Galaţi, Brăila, Iaşi şi Botoşani (77% din elevi fiind din zona Galaţi), urmărindu-se identificarea factorilor determinanţi ce intervin în luarea deciziei părinţilor de a pleca la muncă în străinătate, atitudinilor copiilor asupra plecării şi implicit, efectelor plecării părinţilor asupra copiilor. Totodată, cercetarea şi-a propus să identifice şi schimbările ce intervin în viaţa familiei (respectiv între copii şi părinţi şi între părinţi) în urma plecării unuia sau ambilor părinţi în străinătate. În plus, în acest studiu s-a urmărit determinarea schimbărilor de mentalitate care sunt antrenate de locuirea în străinătate la părinţii plecaţi şi influenţele exercitate asupra copiilor rămaşi acasă, precum şi identificarea modalităţilor în care copiii cu părinţi plecaţi îşi proiectează viaţa profesională. Principalele concluzii ale studiului au fost (procentele se referă la eşantionul pentru acest studiu; eşantionul nu este reprezentativ la nivel naţional):

Absenţa mamei din familie în procent aproape asemănător cu absenţa tatălui (38,8% dintre copii au mama plecată în străinătate şi 38 % au tatăl plecat) indică un risc accentuat pentru copii, luând în considerare modelul tradiţional al familiei în care mamele deţin rolul cel mai important în creşterea şi educarea copiilor; în acelaşi timp, acesta este unul dintre factorii importanţi care contribuie la schimbarea modelului familiei;

8,4 % dintre copii declară că au fost lăsaţi singuri de către părinţii plecaţi la muncă în străinătate; 24% dintre copii declară că vorbesc sporadic (13%) sau rar cu părinţii lor; 44% dintre copii declară că au observat modificări în comportamentul celorlalţi faţă de ei; dintre

modificările sesizate pe primul loc se situează faptul că ceilalţi se poartă mai frumos cu ei fie pentru a-i menaja, fie pentru a obţine daruri;

45,67% dintre copii declară că le lipsesc foarte mult părinţii; se remarcă faptul că cei mai mulţi dintre aceştia au mamele plecate;

15,29% dintre copii consideră că relaţiile dintre părinţii lor s-au deteriorat; 27,42% dintre copii afirmă că părinţii lor plecaţi la muncă în străinătate nu intenţionează să se

întoarcă definitiv în ţară; 42% nu ştiu dacă părinţii lor se vor întoarce; 31% dintre copii doresc să plece în străinătate, din care 15% doresc să plece în străinătate

pentru a munci.

C. CADRUL LEGISLATIV RELEVANT

Ordinul ANPDC nr. 219/15.06.2006 privind activităţile de identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate

7

Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului Ordinul 219 reglementează pentru cetăţenii români care au copii minori în îngrijire şi doresc obţinerea unui contract de muncă în străinătate obligaţia de a notifica Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) / primăriei de domiciliu intenţia de a pleca la muncă în străinătate, precum şi nominalizarea persoanei în întreţinerea şi îngrijirea căreia vor rămâne copiii. Părinţii solicitanţi de locuri de muncă în străinătate au obligaţia prezentării la agenţii de ocupare a forţei de muncă a unei dovezi emise de SPAS/primăria de domiciliu, care atestă îndeplinirea acestei obligații. SPAS / Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) are obligația de a identifica permanent cazurile de copii ai căror părinţi se află la muncă în străinătate, de a lua măsuri în vederea prevenirii separării copilului de familia sa (va stabili modalităţile de menţinere a relaţiilor personale ale copilului cu părinţii, precum şi tipul de servicii de consiliere psihologică de care va beneficia copilul) și de a identifica serviciile de suport pe care comunitatea le poate oferi familiei/persoanei la care se află copilul în întreţinere şi îngrijire. Persoanele cu atribuții de asistență socială au obligaţia reevaluării situaţiei acestora la fiecare 3 luni. Dacă există motive temeinice de natură să primejduiască dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, aceștia au obligația de a sesiza Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în vederea instituirii unei măsuri de protecție specială (plasament în regim de urgență sau plasament). În prezent, Legea 272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului nu reglementează situația acestor copii. Pentru a veni în sprijinul copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate, Salvați Copiii România a înaintat propuneri de modificare a Legii 272/2004, solicitând introducerea unui capitol separat care să se refere strict la această categorie de copii. Dintre propunerile făcute de Organizația Salvați Copiii, menționăm:

Obligația SPAS-urilor de a identifica periodic cazurile; Obligația școlilor de a sesiza SPAS/DGASPC în legatură cu cazurile copiilor ai căror părinți

sunt plecați la muncă în străinătate; Obligația SPAS-urilor de a face o evaluare inițială a cazurilor și de a le monitoriza în funcție

de particularități; Găsirea unor modalităţi de menţinere a relaţiilor personale ale copilului cu părinţii; Obligația DGASPC/SPAS de a se asigura că persoana nominalizată de părinte se ocupă într-

adevăr de copil; Enunțarea în lege a criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească persoana în grija căruia

este lăsat copilul; Obligația SPAS/ DGASPC de a oferi servicii sociale relevante care să răspundă nevoilor

speciale ale acestor copii, precum şi ale persoanelor în a căror întreţinere şi îngrijire sunt rămaşi copiii;

Reglementarea unui mecanism eficient de schimb de informații între toate instituțiile care lucrează direct cu acești copii (atribuirea de responsabilități clare școlilor);

Includerea copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate, în afara cadrului legal, în specificațiile Legii 272/2004.

În prezent, proiectul de modificare a Legii 272 se află în lucru la Senat.