Universitatea  "Spiru Haret" - Facultatea de drept şi  administraţie publicăMASTER – Dreptul afacerilor în context european

Coordonator ştiinţific: Prof. univ dr. Grigore Florescu                                                   

SOCIETATEA EUROPEANĂ                            

Masterand: Machidon Iulian Data depunerii: 17.01.2011

1

1. Aspecte introductive

Istoricul reglementării are în vedere propunerile franceze şi olandeze de la jumătatea secolului al XX-lea. Deşi nu era prea clară natura juridică a societăţii europene, proiectul viza o societate pe acţiuni europeană a cărei reglementare să fie uniformă (diferită de armonizarea în materie).

Astfel, s-a discutat despre societate europeană de tip multinaţional dar conceptul de multinaţional sau transnaţional are în vedere o structură care în centru există societate-mamă şi care, prin mijloace juridice adecvate (constituirea de filiale, sucursale, franciză) îşi extinde activitatea la nivel internaţional.

De fapt, noua entitate juridică avea o fizionomie proprie - nemaiîntâlnită - de fapt, o societate europeană (care să împrumute elemente din toate legislaţiile şi care să fie comune şi acceptate de către toate statele membre).

Proiectul iniţial (1958) a fost conceput de către Peter Sanders şi M. Thibierge dar la propunerea Comisiei, Consiliul a constituit un grup de lucru (1967) care în 1970 a înaintat acestuia proiectul final.

Ulterior prezentării de către Comisie, în 1970, a propunerii de Regulament privind statutul societăţii anonime europene, amendată în 1975, activităţile privind armonizarea dreptului naţional al societăţilor comerciale au realizat progrese substanţiale, astfel încât, în domeniile în care funcţionarea unei SE nu are nevoie de reguli comunitare uniforme, se poate face referire la legislaţia care reglementează societăţile anonime în statul membru în care aceasta are sediul statutar.

Consiliul European întrunit la Bruxelles în 1987 şi-a exprimat dorinţa rapidei intrări în vigoare a unui astfel de statut.

După mai multe eşecuri în ceea ce priveşte această reglementare a urmat surpriza de la Nisa. Ultimul stat care se mai opunea încă acestui proiect - Spania - a fost convins.

Statutul societăţii europene (denumit în continuare SE) este una din măsurile care trebuia adoptată de către Consiliu înainte de 1992 enumerată în Cartea albă privind realizarea pieţei interne aprobată de către Consiliul European.

Societatea de drept european (comunitar) reprezintă încununarea unui efort conceptual şi procedural de durată. Şablonul societar unic, nu

2

simpla armonizare legislativă naţională, a reprezentat un deziderat european vechi.

Proiectul său s-a aflat alături de primele directive din dreptul comunitar, cu scopul declarat de a armoniza dreptul ţărilor membre în domeniul pieţei interne, al societăţilor comerciale.

Propunerea unei reglementări privind statutul unei societăţi de tipul societăţilor pe acţiuni a fost întocmită de Comisia Europeană încă din 1970 şi amendată în 1975.

Edictarea ei în anul 2001 răspunde unei nevoi, pentru că nu doar barierele din calea comerţului se impun a fi înlăturate, dar şi „structurile de producţie trebuie adaptate la dimensiunea Comunităţii”, să poată fi posibilă crearea şi funcţionarea unor societăţi de „dimensiune europeană, libere de obstacolele rezultând din diferenţele şi aplicarea teritorială limitată a dreptului naţional al societăţilor.”

Ideea regulamentului este de a desprinde această creaţie de drept comunitar de rădăcinile naţionale şi a o lăsa să evolueze într-un cadru comunitar unic. În acest scop, regulamentul se preocupă de reglementarea completă a unei societăţi de tip societate pe acţiuni (cu răspundere limitată emitentă de titluri negociabile).

Regulamentul 2157/2001 este completat de către Directiva nr. 2001/86/CE privind implicarea lucrătorilor şi se aplică în mod concomitent cu aceasta. Directiva conţine dispoziţii care consacră garantarea dreptului salariaţilor de a se implica în deciziile SE.

În tentativa creării unei instituţii de sine stătătoare, regulamentul delimitează cu claritate cadrul legal în care evoluează SE.

Baza normativă a SE este stabilită de regulament pe paliere de reglementare; în măsura în care palierele superioare nu asigură o reglementare totală a societăţii, izvorul juridic va fi căutat pe un palier inferior. Astfel, o SE va fi guvernată de regulamentul european, de actul său constitutiv, dacă regulamentul permite, sau, acolo unde nu există normă în regulament sau reglementările nu sunt complete, pentru partea nereglementată, de legile naţionale edictate de un stat membru în implementarea dispoziţiilor privind SE, de dispoziţiile naţionale aplicabile unei societăţi pe acţiuni în statul în care SE îşi are sediul social, de dispoziţiile actelor constitutive proprii, în mod asemănător societăţilor pe acţiuni guvernate de dreptul naţional al statului în care se află sediul social.

Izvorul de drept comun al prezentei creaţii juridice este unul de drept comunitar, regulamentul special dedicat SE. Totuşi acesta nu reuşeşte să fie

3

unicul izvor faţă de inerentele lipsuri de reglementare şi diversitatea sistemelor legislative ale statelor membre.

Desprinderea totală de dreptul naţional al statelor membre nu putea fi posibilă atât timp cât societatea va lua naştere într-un stat membru în care îşi fixează sediul, sub regimul naţional.

Modul de înregistrare a societăţii se va supune dreptului naţional, cu garanţia recunoaşterii existenţei acesteia în tot spaţiul comunitar, fără îndeplinirea altor formalităţi. Tratamentul rezervat SE din perspectiva dreptului naţional, conform regulamentului prezent, este acelaşi cu cel aplicat societăţilor de tip societăţi pe acţiuni naţionale.

Dimensiunea europeană, aşa cum este ea trasată legislativ, nu este una artificială. O societate evoluând în cadrul comunitar „devine” europeană, nu se naşte în acest fel. Simpla voinţă a fondatorilor, acţionarilor, nu este suficientă pentru a naşte o entitate nouă, subiect de drept european. Doar evoluţia transfrontalieră, în interiorul Uniunii, cu respectarea cerinţelor comunitare, poate avea ca rezultat naşterea unui subiect de drept cu trăsături aparte. Subsecvent acestei evoluţii, SE ia naştere în primă instanţă în dreptul naţional, pentru ca, ulterior, după ce a atins o maturitate şi o dimensiune transnaţională, să poată „respira” în dreptul comunitar.

Paşi importanţi au fost realizaţi în uniformizarea anumitor structuri societare prin primele directive în materia societăţilor. Însă diversitatea naţională nu a fost ştirbită cu nimic, cerinţele unice de înregistrare, de ocrotire a bunei credinţe a terţilor şi de stabilitate a capitalului social fiind departe de a crea un şablon societar unic.

Prin instituirea acestei societăţi (SE), tocmai acest lucru este atins: crearea unui şablon societar comunitar unic, indiferent de „solul” legislativ naţional în care aceasta fiinţează prin sediul său de înregistrare.

2. Necesitatea reglementării societăţii europene

În adoptarea textului referitor la societatea europeană au existat două raţiuni superioare: obiectivul juridic, de integrare economică europeană şi obiectivul social.

Realizarea pieţei interne şi îmbunătăţirea situaţiei economice şi sociale pe care aceasta o atrage în întreaga Comunitate implică nu numai eliminarea barierelor comerţului, dar şi adaptarea structurilor de producţie

4

la dimensiunea comunitară. În acest scop, este esenţial ca întreprinderile a căror activitate nu este limitată la satisfacerea unor nevoi pur locale să poată concepe şi întreprinde reorganizarea activităţilor proprii la nivel comunitar.

Organizarea activităţii la nivel comunitar se poate realiza fie prin entităţi juridice cu personalitate juridică (sucursale, birouri, puncte de lucru, reprezentanţe) fie prin entităţi care deţin personalitate juridică (filiale). Există dezavantaje în ambele situaţii: în primul caz, entităţile fără personalitate juridică pot funcţiona numai pe baza unor acorduri de reciprocitate între statele implicate, iar în cazul al doilea funcţionarea societăţii se face pe baza regulilor naţionale, diferite de la stat la stat.

O astfel de reorganizare presupune că întreprinderile existente în diverse state membre să aibă posibilitatea punerii în comun a potenţialului lor prin fuziuni. Astfel de operaţiuni pot fi derulate doar prin respectarea regulilor de concurenţă instituite în Tratat.

3. Constituirea SE

Regulamentul enumeră patru modalităţi de constituire, prin tot atâtea modalităţi de depăşire a limitelor naţionale: prin fuziune; prin constituirea unui holding; prin constituirea unei filiale SE; prin transformarea unei societăţi anonime în SE - dacă aceasta deţine de cel puţin 2 ani o filială reglementată de dreptul altui stat membru.

Fiecare modalitate de constituire are o reglementare proprie. Caracterul european este umbrit de cel naţional din punctul de vedere al constituirii. Practic, constituirea porneşte numai de la o realitate juridică naţională preexistentă. Constituirea SE nu este un proces comunitar complet, în sensul conferirii personalităţii juridice unei construcţii juridice fără o asecendenţă comercială predefinită. În cea mai mare parte a cazurilor, SE are o personalitate juridică preexistentă, „deturnată” spre un sens european. Personalitatea europeană derivă din personalitatea preexistentă, o succede juridic după un mecanism propriu mai mult noţiunii de transformare decât celui de constituire a unei societăţi.

5

3.1. Constituirea prin fuziune

Societăţile de tip societăţi pe acţiuni formate sub legea unui stat membru, cu sediul social în spaţiul Uniunii şi sub condiţia ca cel puţin două dintre ele să fie guvernate de legi naţionale diferite, pot forma o SE prin fuziune.

În sensul regulamentului, fuziunea poate fi de 2 feluri:- prin absorbţie – caz în care societatea absorbantă devine SE în

momentul fuziunii;- prin contopire – caz în care societatea nou constituită este SE.Posibilitatea de a face opoziţie în legătură cu participarea la

constituirea unei SE este şi ea reglementată. Aceasta poate să aparţină numai unei autorităţi competente în virtutea legislaţiei statului respectiv şi numai pe motive de interes public, anterior eliberării certificatului. Opoziţia poate fi atacată pe cale judecătorească.

Procedura fuziunii este prevăzuta în mod detaliat de către regulament. Aceasta urmează îndeaproape etapele edictate, armonizate în sistemele de drept naţionale prin efectul actului comunitar care reglementează fuziunile, pentru societăţile naţionale de tip societăţi pe acţiuni, pe eşafodajul cărora este construită SE.

a) O primă etapă este aceea a întocmirii proiectului de fuziune de către organul administrativ al societăţilor implicate în fuziune care va cuprinde informaţii cu privire la:

- numele şi sediile sociale ale societăţilor care fuzionează împreună cu actele propuse pentru SE,

- aportul de schimb şi sumele propuse pentru orice compensaţie,- termenii privind distribuirea acţiunilor SE,- data de la care tranzacţiile societăţilor comerciale care fuzionează

vot fi tratate ca operaţiuni ale SE din punct de vedere contabil,- drepturile conferite de SE posesorilor de acţiuni speciale şi

deţinătorilor de valori mobiliare (altele decât acţiunile) sau măsurile propuse în privinţa lor,

- orice avantaj special conferit membrilor organelor administrative şi de control sau experţilor care examinează proiectul de fuziune,

- actul constitutiv al SE,- informaţii în privinţa procedurilor prin care cerinţele europene

vizând atragerea în procesul decizional a salariaţilor sunt respectate;

6

b) Etapa întocmirii este urmată de publicarea în buletinul intern al statului membru în cauză pentru fiecare dintre societăţile care fuzionează, în afară de eventualele cerinţe suplimentare de înregistrare impuse de statul membru, a informaţiilor referitoare la:

- tipul, numele şi sediul social pentru fiecare societate implicată,- registrul de publicitate în care societatea este înregistrată şi

numărul de înregistrare pentru fiecare societate,- indicarea convenţiilor realizate cu creditorii şi acţionarii minoritari

împreună cu indicarea locului unde pot fi obţinute informaţii complete şi gratuite despre aranjamente,

- numele şi sediul propus pentru SE;c) Cu caracter facultativ, pot fi numiţi unul sau mai mulţi experţi

independenţi care vor examina proiectul de fuziune şi vor întocmi un raport către acţionari. Aceşti experţi sunt numiţi de o autoritate administrativă sau judiciară a unui stat membru de înregistrare a uneia din societăţile implicate sau a sediului propus pentru SE;

d) Aprobarea proiectului de fuziune de către adunarea generală a fiecăreia dintre societăţile care fuzionează. Regulamentul permite rezervarea dreptului pentru fiecare societate de a efectua înregistrarea noii societăţi sub condiţia realizării acordurilor convenite cu salariaţii;

e) Examinarea legalităţii fuziunii în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă societăţilor care fuzionează. Legea statelor membre se va aplica societăţii reglementate de ea – precum în cazul naţional al fuziunii societăţilor sale de tip societăţi pe acţiuni – cu observarea caracterului tranfrontalier al fuziunii, în scopul protecţiei drepturilor creditorilor societăţilor care fuzionează, a deţinătorilor de obligaţiuni ale acestora, a deţinătorilor de valori mobiliare – altele decât acţiuni – care poartă drepturi speciale în societăţile implicate. Statele membre pot, pentru societăţile care fuzionează, guvernate de legea lor, să adopte prevederi în scopul protecţiei acţionarilor minoritari care se opun fuziunii;

f) Eliberarea certificatului de către autoritatea competentă (instanţa, notarul sau altă autoritate naţională) care atestă încheierea actelor şi a formalităţilor premergătoare fuziunii;

g) Examinarea legalităţii fuziunii şi a constituirii SE de către autoritatea competentă (instanţă, notar) din statul membru în care va fi situat viitorul sediu social al SE;

h) Înmatricularea SE;

7

i) Pentru fiecare societate, încheierea fuziunii va fi făcută publică conform dreptului naţional.

În regulament sunt prevăzute în mod diferenţiat efectele fuziunii prin absorbţie faţă de efectele fuziunii prin contopire.

Efectele fuziunii prin absorbţie sunt:- întreg patrimoniul, respectiv atât activul, cât şi pasivul fiecărei

societăţi absorbite se transferă societăţii absorbante;- acţionarii societăţii absorbite devin asociaţii societăţii absorbante;- societatea absorbită încetează să existe;- societatea absorbantă adoptă forma de SE.Efectele fuziunii prin contopire sunt:- întregul patrimoniu activ şi pasiv al societăţilor se transferă SE;- acţionarii societăţii care fuzionează devin asociaţii SE;- societăţile care fuzionează încetează să existe.

3.2. Constituirea unui holding SE

Dreptul românesc nu cunoaşte expres definirea acestui grup de societăţi – holdingul. De principiu, acesta implică deţinerile indirecte, structuri societare create pe verticală prin înfiinţarea, de către societăţile deţinute de acţionarii iniţiali, unor alte societăţi comerciale; sau transferarea de către acţionari a acţiunilor deţinute de ei la societatea din vârful piramidei în schimbul acţiunilor societăţilor de la bază, societăţile promotoare. Astfel de constucţii implică structuri piramidale cu „înalţimi” – ramificaţii verticale – considerabile. Acţionarii „finali” se află la baza construcţiei şi este nevoie de un efort de investigare pentru a coborî nivelele piramidei până la acest nivel de bază.

Naşterea structurii poate fi naturală, prin adăugarea permanentă de ramificaţii şi supraînălţarea edificiului, sau poate fi rezultatul unei metamorfoze prin care entităţi independente devin controlate de aceeaşi structură unică.

Acest ultim procedeu interesează în cazul formării holdingului SE, respectiv acţionarii societăţilor promotoare sunt „transportaţi” de pe o poziţie „paralelă”, fiecare în societatea lui promotoare, pe o poziţie similară de co-acţionari la societatea de tip holding care va controla ambele/toate /societăţi/societăţile promotoare.

8

Operaţiunea este, în principiu, un schimb de acţiuni: în schimbul acţiunilor deţinute – la societăţile promotoare iniţiatoare – acţionarii primesc acţiuni la noua structură care va controla fiecare din societăţile iniţiatoare. În acest mod se creează un nivel unic de control al societăţilor promotoare, iar vechii acţionari coboară o treaptă, rezervându-şi un loc în această structură nou creată, de control, holdingul, în calitate de acţionari finali.

Această modalitate de constituire este singura situaţie în care pot fi implicate atât societăţi de tip societăţi pe acţiuni, cât şi societăţi de tip societăţi cu răspundere limitată.

Societăţile anonime şi societăţile cu răspundere limitată cu sediul social şi administraţia în Comunitatea Europeană, pot constitui o SE prin formarea unui holding, dacă cel puţin două dintre ele sunt reglementate de dreptul unor state membre diferite sau dacă deţin de cel puţin 2 ani o filială reglementată de dreptul unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat membru.

Procedura ce trebuie urmată în acest caz cuprinde:a) Elaborarea proiectului de constituire de către organele de

conducere sau de administrare, proiect care include şi un raport explicativ şi justificativ privind aspectele juridice şi economice; în cadrul proiectului se stabileşte procentul minim de acţiuni sau părţi ale fiecăreia dintre societăţile care promovează operaţiunea şi pe care acţionarii trebuie să le aporteze la constituirea SE (procentul nu va putea fi mai mic de 50% raportat la drepturile de vot în adunarea în cauză);

b) Îndeplinirea formalităţilor de publicitate a proiectului pentru fiecare dintre societăţile care promovează operaţiunea conform legislaţiei fiecărui stat membru;

c) Examinarea proiectului şi întocmirea unui raport de către experţii independenţi;d) Aprobarea proiectului de către adunarea generală a fiecărei societăţi implicate;e) SE se constituie numai dacă în termen de 3 luni de la întocmirea

proiectului de constituire, acţionarii sau deţinătorii de părţi ai societăţilor care promovează operaţiunea au raportat procentul minim de acţiuni sau părţi sociale al fiecărei societăţi participante;

f) Înmatricularea SE.

9

3.3. Constituirea prin formarea unei filiale SE

În legătură cu constituirea unei SE filiale, regulamentul prevede că această modalitate poate fi folosită atât de către societăţile comerciale, cât şi de către alte entităţi juridice de drept public sau privat, constituite în temeiul dreptului unui stat membru şi având sediul social şi administraţia centrală pe teritoriul Comunităţii. Acestea pot constitui o filială SE subscriind la acţiunile acesteia, dacă cel puţin două dintre ele sunt reglementate de dreptul unor state diferite sau dacă deţin de cel puţin 2 ani o filială reglementată de dreptul unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat membru.

În cazul de faţă, filiala se înfiinţează ca societate anonimă conform dreptului intern.

3.4. Transformarea unei societăţi pe acţiuni preexistentă într-o SE

Ultima posibilitate de creare a unei SE constă în transformarea unei societăţi anonime. Însă acest procedeu nu conduce nici la dizolvarea societăţii, nici la crearea unei persoane juridice noi.

Specific acestui procedeu este faptul că, în momentul transformării, sediul social nu poate fi transferat dintr-un stat membru în altul.

În vederea creării unei SE, procedura de transformare presupune:a) Întocmirea proiectului de transformare şi a unui raport explicativ

şi justificativ privind aspectele juridice şi economice;b) Publicarea proiectului de transformare cu cel puţin o lună înaintea

convocării adunării generale;c) Atestarea activelor nete, precum şi a rezervelor societăţii de către

experţii independenţi;d) Aprobarea proiectului de transformare de către adunarea generală.

10

3.5. Actul constitutiv

SE este gândită pe modelul societăţii de tip societate pe acţiuni şi actul său constitutiv va conţine dispoziţii compatibile cu acest tip de structură. Greutatea reglementării provine însă din diversitatea soluţiilor adoptate în privinţa acestui tip de societate pe cuprinsul Uniunii, diversitate nelimitată de efectele de armonizare ale directivelor din domeniul societar, deşi acestea au acţionat cu predilecţie asupra unui şablon societar.

De altfel, existenţa SE este justificată chiar de această realitate: diversitatea naţională pe care directivele de drept comunitar nu şi-au propus să o anuleze.

A. Condiţii de fond

Regulamentul trasează exact forma şablonului societar reprezentat de această SE. Sunt prescrise norme în privinţa atributelor de indentificare (sediu, denumire); formarea şi dimensiunea minimă a capitalului social, tipul de răspundere angajată în persoana acţionarilor pentru obligaţiile societare, organizare şi funcţionare.

Statutul (actul constitutiv al unei SE) va însemna atât actul de constituire, cât şi, acolo unde este şi un document separat, statutul însuşi al societăţii.

Denumirea unei SE va fi urmată de abrevierea SE, acronim rezervat în mod expres şi exclusiv acestei creaţii de drept comunitar.

SE poate avea sediul (va fi înfiinţată) exclusiv pe teritoriul Uniunii, în jurisdicţia oricărui stat membru, în condiţiile regulamentului comunitar privind statutul SE.

Societatea va emite titluri reprezentative de participare la capitalul social (acţiuni), iar răspunderea acţionarilor pentru obligaţiile societăţii este limitată la valoarea acţiunilor subscrise. Exprimarea este una clasică, de drept comercial. În realitate obligaţiile societăţii sunt garantate strict cu patrimoniul său social, patrimoniu propriu născut subsecvent creării societăţii. Răspunderea acţionarilor nu poate fi angajată pentru obligaţiile

11

societăţii atât timp cât aceştia au vărsat aporturile conform subscrierilor efectuate.

Referitor la capitalul social al acesteia se prevede că acesta se exprimă în euro şi nu poate fi inferior sumei de 120.000 euro. Mai mult, în cazul în care legislaţia naţională prevede un capital subscris mai mare pentru un tip anume de societate, se aplică prevederea naţională.

B. Condiţii de formă, publicitate

Societăţile europene sunt în mod necesar înregistrate în jurisdicţia unui stat membru şi, în mod subsecvent, se află sub gravitaţia unei legi naţionale. Interacţiunea SE cu legea naţională în cauză, atât în timpul formării, cât şi ulterior acestui moment, nu putea fi ignorată de regulamentul comunitar.

Soluţia este una simplă şi aşteptată: SE vor fi tratate în fiecare stat membru ca şi cum ar fi societăţi de tip pe acţiuni conform dreptului naţional aplicabil locului sediului social.

Înregistrarea şi publicitatea constituirii SE se realizează în formele prescrise de dreptul naţional, aşa cum au fost acestea armonizate prin efectul Primei Directive de drept societar. Fiecare SE va fi înregistrată într-un registru conform legii naţionale a locului sediului social.

Publicitatea actelor şi a informaţiilor în scopul realizării obligaţiilor prevăzute în regulamentul comunitar va urma legea locului - legea jurisdicţiei sediului ales. Ea se va realiza conform dreptului statului membru al sediului.

Publicitatea impusă acestor societăţi europene are însă şi un nivel comunitar. Înregistrarea unei SE, ca şi radierea acesteia, va fi publicată, cu scop informativ, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după publicarea realizată sub imperiul dreptului naţional. Anunţul va cuprinde numele, numărul, data şi locul publicării, împreună cu titlul publicaţiei, sediul social şi domeniul de activitate al SE. Informaţiile enumerate vor fi înaintate la Biroul pentru Publicaţii Oficiale al Uniunii Europene în termen de o lună de la publicarea conform dreptului naţional.

12

BIBLIOGRAFIE

1. Stanciu D. Cărpenaru – Drept comercial român, Ediţia a VIII-a revăzută şi adăugită, Editura « Universul Juridic », Bucureşti, 2009, pag. 207-230.2. Daniel Şandru, Societăţile comerciale în Uniunea Europeană, Ed. Universitară, Bucureşti, 2006.3.Cristian Gheorghe - Drept comercial comunitar, Editura « Logisticon », Bucureşti, 2005, pag. 150-169.4. Directiva nr. 2001/86/CE.5. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată.6.Regulamentul Consiliului Europei nr. 2157/2001 privind statutul unei Societăţi Europene, art. 2, 9 şi 31.

13