Sociologie generala

7/21/2019 Sociologie generala

http://slidepdf.com/reader/full/sociologie-generala-56dad27b7d1c3 1/94



CAPITOLUL I Structura sociala

1.1. Interacţiunea socială

!tructura socială este un concept care exprima modul de alcatuire şi de functionare asistemului grupurilor sociale, interactiunea, locul şi rolul lor in dinamica sociala pe o anumitatreapta de dezvoltare a societatii.

ntr-un sens larg, structura socială este o reţea de componente creată prininteracţiuni sociale repetate, şa"lonate. !tructura socială transformă un sortiment deoameni într-un grup, o populaţie într-o societate.

utem analiza structura socială plecînd de la următoarele componente'statusurile, rolurile, relaţiile interpersonale şi instituţiile sociale.

nteractiunea sociala este "aza organizării şi structurii societăţii. nteracţiunilea%ung de la neoficial la oficial. Dar toate interacţiunile se descriu prin modele. ntr-un fel,toate sistemele sociale la scară mare depind de schemele de interacţiune socială pe carele încarnăm prin rutina noastră zilnică. După *./.. $icourel 0, pentru a analiza acestconcept tre"uie să plecăm de la următoarele ipoteze'0) articipanţii la o interacţiune socială 1înţeleg2 în aparenţă multe lucruri (prinela"orarea semnelor ver"ale şi non-ver"ale) chiar dacă acestea nu sînt menţionate înmod explicit. Elementele non-ver"ale se pot dovedi a fi la fel de importante ca şielementele ver"ale.3) *ctorii atri"uie semnificaţii prin care 1se poate înţelege2 ceea ce estedescris sau explicat, chiar dacă la un moment dat conversaţia nu pare să fie tocmailimpede pentru partener sau pentru o"servatorul neutru, din cauza utilizării anumitortermeni. Prin folosirea procedeelor interpretative, participanţii acordă semnificaţii şi

structuri inferioare. $onţinutul aparent nu dezvaluie aceste semnificaţii unui o"servator,decât dacă modelul acestuia este orientat spre structuri de acest tip.4) articipanţii la o interacţiune socială presupun o schemă deinterpretare ( procedee interpretative) şi selectează anumite caracteristici ale sceneipentru a fi în măsură să explice şi să completeze lacunele în ceea ce este descris.articipanţii par să fie de acord deşi nici unul, nici celălalt nu indică în mod clar motivelesau "azele acordului. 5iecare poate alege 1să se a"ţină2.6) n general participanţii nu se îndoiesc de vor"ele celuilalt şi nu pretindpro"e exterioare, atâta vreme cât fiecare presupune că pot exista alte 1amănunte2 (saucă alte amănunte îi pot fi furnizate) în ce priveşte lacunele descoperite în timpulconversaţiei. Dar chiar cînd există îndoieli, partenerul va încerca să-l 1a%ute2 pe celalalt săcontinue conversaţia. $onfruntările directe se datorează schim"ării radicale a perspectivei

pe care o utilizează fiecare participant7 dar în timpul primei aproximări ei considerăincontesta"il faptul că fiecare ştie ce spune şi ce vrea să spună.8) rocedeele interpretative sugerează informaţiile (cunoştinţe distri"uitesocial) care-i permit actorului să asocieze reguli informative generale cu scene deinteracţiune trăite. rocedeele interpretative şi regulile de suprafaţă (normative)furnizează actorului o structură cu a%utorul căreia îşi poate compartimenta mediul îndomenii de semnificaţii.9) rocedeele interpretative guvernează decuparea interacţiunii însecvenţe şi sta"ilesc condiţiile necesare pentru a evalua şi produce comportamente pecare cercetătorul le numeşte atri"ute de 1statut2 şi de 1rol2 sau de 1conduitecorespunzătoare2. m"inarea procedeelor interpretare cu regulile de suprafaţă(normative) reprezintă fundamentul interacţiunii concertate pe care o numim 1structuri

sociale2.0 :a !ociologie cognitive (0;<4), =5, 0;<;, pp. 80-83.

2



<) n consecintă, noţiuni ca 1statut2, 1rol2 şi 1normă2 nu pot fi exactedecât în măsura în care modelul cercetătorului ţine explicit seama de caraceristicile ce-ipermit actorului să idenfice şi să acţioneze în funcţie de comportamentele

1corespunzătoare2.*şadar, modul în care interacţionăm depinde de situaţie. $înd aşteptările sînt

neclare, oamenii trec printr-un proces de reconciliere, numit 1definirea situaţiei >(?. .&homas). !ă examinăm împreună cu *. @iddens3 cîteva moduri prin care faptele noastre

capătă structură şi formă socialmente accepta"ilă. !ociologul englez prezintă cu aceastăocazie pe doi dintre cei mai importanţi sociologi contemporani' Erving @offman şi Aarold@arfinBel.

1.1.1. Regulile sociale şi vorbirea

$u toate că în mod o"işnuit folosim indicaţii non-ver"ale în comportamentulnostru şi pentru a-l întelege pe cel al celorlalţi, o mare parte din interacţiunea noastră areloc prin vor"irea de toate zilele (conversaţiile informale cu C). !tudiul conversaţiilor afost puternic influenţat de opera lui A.@arfinBel, întemeietorul etnometodologiei.

Etnometodologia este studiul 1etnometodelor> - metode populare sauneprofesionale - pe care oamenii le folosesc pentru a înţelege ce anume fac ceilalţi şi

îndeose"i ce anume spun. n viaţa cotidiană aplicăm aceste metode, în mod normal fărăsă le acordăm o atenţie conştientă. Deseori putem înţelege ceea ce se spune într-oconversaţie doar în momentul în care cunoaştem contextul social, care nu este exprimatprin cuvinte. @iddens dă ca exemplu următoarea conversaţie (după . Aeritage)'

*' *m un "ăiat de 06 ani.. Ei, nu-i nimic.*. *m şi un câine.. , îmi pare rău.$e se întămplă aici F $are este relaţia dintre vor"itori F Dacă ştim că este vor"a

despre o conversaţie între un eventual chiriaş şi un proprietar, conversaţia e inteligi"ilă.=nii proprietari acceptă copii, dar nu le permit chiriaşilor să ţină animale în casă. &otuşi,dacă nu cunoaştem contextul social, răspunsurile individului par a nu avea relaţie cu

afirmaţiile lui *. O parte a sensului se află în cuvinte, iar o parte în felul în care contextulsocial structurează ceea ce spune.

1.1.2. Înţelegeri împărtăşite

$ele mai lipsite de însemnătate forme de convor"iri zilnice presupun înţelegeri împărtăşite complicate şi cunoaşterea adusă în %oc de către cei implicaţi. $onversaţiilenoastre "anale sînt atât de complexe, încât până acum s-a dovedit imposi"ilăprogramarea chiar şi a celui mai sofisticat computer pentru a conversa cu fiinţe umane.$uvintele folosite în vor"irea o"işnuită nu au întotdeauna întelesuri precise şi 1sta"ilim> ceea ce vrem să spunem prin presupunerile menţionate, care constituie un spri%in. DacăGaria îl întrea"ă pe &oma' 1$e ai făcut ieriF>, nu există un răspuns clar sugerat de acestecuvinte. zi reprezintă o perioadă lungă de timp, iar &oma ar putea răspunde în modlogic' 1ăi, la ora <.08 m-am trezit. :a <.0H minute m-am dat %os din pat, m-am dus la"aie şi am început să mă spăl pe dinţi. :a <.0;, am intrat su" duş....>. ntelegem tipul derăspuns pe care-l solicită între"area, cunoscând-o pe Garia, ce tip de activităţi realizează&oma în mod normal şi ce anume face &oma de o"icei într-o anumită zi a săptămânii,printre altele.

1.1.. !şteptările de ambianţă "e#perimentele lui $arfin%el&

1*şteptările de am"ianţă> sînt formele prin care ne organizăm conversaţiileo"işnuite. @arfinBel le-a pus în lumină prin câteva experimente cu voluntari din rândul

studenţilor. *cestora li s-a cerut să înceapă o conversaţie, cu un prieten sau cu o3 *. @iddens, !ociologie, *ll, ucureşti, 3III, p.p. HI-;8.

3



cunoştiinţă, şi să insiste ca remarcile indiferente sau comentariile generale să fiecontinuate, pentru a li se preciza înţelesul. Dacă cineva spune' 1ţi doresc o zi "ună1,studentul tre"uie să răspundă' 1ună în ce sensF>, 1:a care parte a zilei te referiF>, şiaşa mai departe. ată unul dintre schim"urile de cuvinte '

!. $e mai faci FE. $e mai fac din ce punct de vedereF &e referi la sănătate, la "ani, la cum îmi

merge la facultate, la pacea mea sufletească, la ...

!. ( roşu la faţă şi pier'(ndu)şi brusc controlul )' =ite ce e J Ku făceam altcevadecât să fiu politicos. Ku mă intersează deloc ce mai faci.De ce sînt oamenii supăraţi, cînd conversaţii în aparenţă minore nu sînt duse până

la capătF +ăspunsul este acela că sta"ilitatea şi semnificaţia vieţii noastre depinde departiciparea la presupuneri culturale nemenţionate şi legătura cu ceea ce se spune şi dece. Dacă nu am fi capa"ili să considerăm aceste lucruri ca fiind de la sine înţelese,comunicarea cu sens ar fi imposi"ilă. rice între"are sau contri"uţie ar tre"ui urmată deo masivă 1procedură de căutare> de felul celei pe care su"iecţii lui @arfinBel au fostinstruiţi s-o iniţieze, iar interacţiunea s-ar distruge pur şi simplu. rin urmare, ceea ce laprima vedere par a fi doar conversaţii neimportante, se dovedesc a fi fundamentalepentru însăşi alcătuirea vieţii sociale, motiv pentru care întreruperea lor constituie unlucru serios.

!e poate trage concluzia că, în viaţa de zi cu zi, ocazional oamenii se prefac înmod deli"erat că nu sînt la curent cu cunoaşterea nemenţionată. *cest lucru poate fifăcut pentru a-i refuza pe ceilalţi, pentru a-i umili, a produce stinghereală sau a atrageatenţia asupra du"lului înţeles conţinut în cele spuse. !e poate da ca exemplu 2clasicul2schim" de cuvinte între părinţi şi adolescenţi'

. =nde te duci F*. *fară.. $e vrei să faci F*. Kimic.+ăspunsurile adolescentului sînt efectiv opusul celor ale voluntarilor din

experimentele lui @arfinBel. n loc să-şi continue căutările, acolo unde nu se face în modnormal acest lucru, adolescentul refuză să ofere răspunsurile cuvenite - spunând de fapt'

1/ezi-ţi de trea"a ta J> rima între"are ar putea o"ţine un răspuns diferit, de la o altă persoană, în alt

context'*. =nde te duci F. Gă duc la dracuLJn mod deli"erat interpretează greşit între"area lui *, pentru a-i comunica în

mod ironic îngri%orare sau frustrare. =morul şi gluma provin din astfel de neînţelegeri,deli"erat greşite, ale presupunerilor nemenţionate care nu sînt implicate în conversaţie.*cest lucru nu are nimic ameninţător, atâta vreme cât părţile implicate îşi dau seama deintenţia de a provoca râsul.

1.1.*. +orme de conversaţie "anali'ă din perspectivă etnometodologică&

n lim"a% există elemente care nu pot fi descrise independent de recursul laelemente non-lingvistice. n mod special este vor"a de cazul deicticelor , cum sînt - cazullim"ii - pronumele la persoana şi , adver"ele de timp şi loc. Din punct de vederelexical, aceste elemente nu pot avea un conţinut conceptual, ci doar unul procedural. Depildă, pronumele la persoana poate fi parafrazat ca 1cel care vă vor"eşte în prezentuluienunţ>. !ă luăm exemplul'

(0) Eu nu exist.!e poate su"stitui 1eu> cu 1cel care vă vor"eşte în prezentului enunţ> fără a se

schim"a sensul frazei, adică fără a schim"a condiţiile sale de adevărF +ezultatulsu"stituţiei este'

(3) $el care vă vor"eşte în prezentului enunţ nu există.

4 /ezi o dezvoltare a acestei pro"leme în K. erpelea, $orpul comunicării provocat, Ed. Expert, ucureşti, 3II0.

4



r, (3) este o propoziţie în mod necesar falsă căci nu există o lume posi"ilă în carelocutorul prezentului enunţ nu există, deorece, dacă ar exista, enunţul nu ar fi putut fiprodus. n schim", (0) exprimă o propoziţie falsă, dar nu necesar falsă' căci - dacădesigur nu luăm în serios teoria reîncarnăriiJ - eu aş fi putut să nu exist sau există maimulte lumi în care eu nu exist.

*stfel de exemple arată că deicticele nu au un conţinut conceptual , ci unul procedural . entru a interpreta astfel de termeni tre"uie să vedem cărei proceduri

corespund. !ă luăm două exemple'a) conţinutul procedural corespunzător lui 1eu> este 1căutaţi locutorul >7b& turul de vor"ire (2perechea adiacentă2 dintr-o conversaţie duală de tip 2a"a"2)nu este o unitate gramaticală (ca 2enunţul2 sau 2fraza2), ci o unitate interactivăco)construită de către cei care fac conversaţia. definiţie a unui astfel de 2tur2(rînd la vor"ire recunoscut cvasi-pu"licJ) ca unitate statică cu limite fixe nu descrie

în mod clar structura sa. După $. @oodMin turul tre"uie conceptualizat ca 2unproces temporal deoarece localizarea limitelor sale nu este doar o pro"lemăpentru analist ci una dintre între"ările prin care participanţii tratează schim"urilede rol26. =nii autori8 vor"esc chiar de o durată standard (I,H secunde) aintervenţiilor cu aplauze, uralii sau urlete de protest în cadrul mitingurilor politice."servaţia lui *tBinson este îndeose"i vala"ilă pentru crearea sau menţinerea unei

atenţii pu"lice în cazul unor transmisii televizate de mitinguri sau dez"ateripolitice. Dacă un interlocutor nu respectă parametrii standardizaţi ai captăriiatenţiei telespectatoriale, atunci el poate fi suspectat de defecte ale conduiteidemocratice - în sensul unei lipse de atenţie a acţiunii în curs (anume2conversaţia2 cu 2pu"licul de cetăţeni televizuali2).n unele modele de comunicare se realizează un soi de parametra al acestor

deictice în funcţie de constanţa prezenţei lor în diferite situaţii de comunicare. Ele producdestinatarului materialul (2efect de anunţ2) necesar presimţirii ( proectabilit- ) acţiuniicare este în curs de a prinde o formă. *stfel, această 2proiecta"ilitate2 este utilizată depoliticieni pentru a suscita reacţiile colective de apro"are din partea pu"licului lor ţintă. audouă exemple de asemenea 2formate pu"lice2.

rimul este un mi%loc comod de a indica sfîrşitul iminent al mesa%elor specificmarcate ca 2apalaudi"ile2. @. efferson9 susţine că în conştiinţa pu"licului atent politiclistele de itemi sînt în mod convenţional structurate pe grupuri de cîte trei, în aşa fel încâtel anticipează isprăvirea discursului şefului charismatic (sau pe care-l vrea astfel) şi

începe cu uralele înainte de terminarea efectivă a celui de-al treilea item<'G. &hatcher' *ceastă săptămînă a demonstrat (I,6)

că noi sîntem un partid unit în o"iectivele noastre (I,6) în strategie (I,3)şi în hotărîre

ţu"lic' (=raaa, uraaa)CCC.(H,I)CCCC

ţu"lic' x-xxNNNNNNNNNNNxxx

$el de-al doilea exemplu este poate şi mai specific pentru stilul luptelor politiceromâneşti' Koi - $eilalţi.

n această campanie noi n-avem intenţiade a mai face şi alte promisiuninoi avem intenţia ca guvernul nostru!ă-şi ţină

6 $. @oodMin, $onversational rganization. nteraction "eetMeen !peaBers and Aearers, KeM OorB, *cademis ress, 0;H0, p. 3I.

8 .G. *tBinson, ur GastersL /oice. &he :anguage of olitics, :ondon, Gouton, 0;H6, pp. ;-04.

9 @. efferson, 2:ist-$onstruction as a &asB and +esource2, in @. sathas, nteraction $ompetence, nternational nstitute for EthnomethodologP and

$onversation *nalPsis, ?ashington, 0;;I.

< $onvenţii de transcriere' (I,H) - timpul7 (.) - micropauză mai mică de o zecime de secundă7 o"iectivele - cuvîntul su"liniat indică o accentuare a

intonaţiei7 ma%usculele indică nivelul sonor7 semnul Q indică neîntreruperea expunerii7 croşetele R indică încălecarea vor"irilor între mai mulţi locutori7 xxx

- aplauze usoare7 NNN - aplauze puternice.

5



Q toate promisiunile.u"lic' =raa uraa.

5ormatul retoric al 2perechilor contrastive2 este de mare succes la mitingurilepolitice întrucât forma tezăSantiteză permite pu"licului autoidentificarea anticipată încadrul unei lupte maniheiste (funcţia mitingurilor este de a scoate în valoare propriilepoziţii politice prin devalorizarea celorlalte).

*ceste exemple ne arată că a asculta o înregistrare pe "andă sau a citi

transcrierea unei conversaţii la care ai participat - este o experienţă care te poate facesă-ţi dai seama de anumite lucruri. $onversaţiile sînt mult mai întrerupte, mai ezitante şinegramaticale decât cred ma%oritatea oamenilor. *tunci cînd luăm parte la conversaţiilecotidiene, suntem înclinaţi să credem că ceea ce spunem este destul de inteligi"il, pentrucă, în mod inconştient, noi umplem fondul cuvintelor pronunţate7 conversaţiile reale sîntfoarte diferite de cele din romane, unde persona%ele vor"esc în propoziţii "ine construitegramatical.

1.1.. /trigăte de răspuns

*numite forme de exprimare nu reprezintă vor"irea, ci constau din exclamaţiimormăite sau din ceea ce @offman a denumit strigăte de răspuns. !ă luăm dreptexemplu pe cineva care spune 1paJ>, după ce răstoarnă sau scapă ceva pe %os. 1paJ> pare doar a fi o reacţie reflexă neintersantă la o întămplare nefericită, la fel ca şi clipituldin pleope, atunci cînd o personă îşi apropie cu repeziciune mâna de faţa ta. &otuşi, nu ereacţie involuntară, lucru demonstrat de faptul că, oamenii nu exclamă în acest fel, atuncicănd sînt singuri. 1paJ> în mod normal este direcţionat către cei de faţă Exclamaţiademonstrează martorilor că greşeala nu e decât minoră şi de moment, nefiind ceva caresă presupună îndoieli asupra felului în care respectiva persoana îşi coordoneazăacţitunile.

1paJ> este folosit doar în situaţii de eşec minor, nu cu ocazia unor accidentema%ore sau calamităţi - ceea ce demonstrează că exclamaţia face parte din gestionareanoastră controlată asupra vieţii sociale. Gai mult, cuvântul poate fi folosit de către cinevacare o"servă o altă persoană7 sau poate fi între"uinţată penru avertizarea altcuiva.

1paJ> este de o"icei un sunet scurt, dar 1o>-ul poate fi prelungit în anumite situaţii.*stfel cineva poate prelungi sunetul pentru a masca un moment critic, în cadrulexecutării unei sarcini. De exemplu, un părinte poate exclama 1paJ> prelung, atunci cîndse %oacă cu copilul aruncându-l în sus. !unetul acoperă scurta fază, în care copilul poatesimţi o pierdere a controlului, liniştindu-l pe micuţ şi pro"a"il, în acelaşi timp, dezvoltândneîţelegerea reacţiei la strigătele copilului.

&ermenul 1paJ> este el însuşi definit în mod cultural. *tunci când, de exempluruşii scapă un o"iect pe %os ei nu spun 1paaaJ>, ci exclamă ceva care seamană cu 1*iiiJ>.

*cestea pot părea inventate şi exagerate. De ce ne-am o"osi să analizăm atât dedetaliat o exclamaţie lipsită de însemnătateF ineînţeles că nu acordăm interes - la nivelconştient. &otuşi aspectul crucial este acela că luăm de la sine înţeles un control extremde complicat, continuu, al aparenţei acţiunilor noastre. $eilalţi aşteaptă de la noi, aşa

după cum noi aşteptăm să dăm dovadă de ceea ce @offman denumeşte 1vigilenţăcontrolată>. caracteristică fundamentală a fiinţei umane demonstrează necontenitcelorlaţi competenţa noastră în rutinele vieţii cotidiene.

1.1.0. $reşelile de vorbire

1AopaJ> este o reacţie faţă de un accident minor. !e fac greşeli de vor"ire şi depronunţare, în cadrul conversaţiilor, conferinţelor şi a altor situaţii de vor"ire. n cadrulinvestigaţiilor sale în 1psihopatologia vieţii cotidiene,> !igmund 5reud, întemeietorulpsihanalizei, a analizat numeroase exemple de greşeli de vor"ire. După 5reud, greşelilede vor"ire - inclusiv cuvintele pronunţate greşit sau între"uinţate greşit ori "âl"âielile nusînt de fapt niciodată întâmplătoare. Ele sînt motivate în mod inconstient de senzatii care

sînt reprimate de conştient sau pe care încercăm în mod conştient, dar lipsit de succes,să le suprimăm. Deseori, aceste senzaţii împlică asocieri sexuale. *stfel, cineva poate

6



dori să spună 1organism>, dar rosteste în schim" 1orgasm>. ntr-un exemplu dat de5reud, cînd o femeie a fost între"ată' 1n ce regiment se află fiul dumneavoastră F>, ea arăspuns 1 n regimentul 63, =cigaşi> (GTrder, în germană, în locul cuvântului pe care voiasă-l pronunţe, rser sau ortiere&.

Deseori greşelile de vor"ire sînt ilare şi pot trece drept glume. Deose"irea constăpur şi simplu în faptul că vor"itorul conştient a intenţionat, ca respectivele cuvinte să fiepronunţate aşa cum a făcut-o. @reşelile de vor"ire se învecinează cu alte tipuri de vor"ire

1nepotrivită>, pe care 5reud le considera, de asemenea, ca fiind motivate în modinconştient - cum se întâmplă în cazul cînd o persoană nu realizează că ceea ce spune,are în mod limpede, du"lu înţeles. Ui acestea pot fi luate drept glume, dacă a existat ointenţie deli"erată, dar altmiteri reprezintă erori în producţia controlată a vor"irii -proprie oamenilor.

=na dintre cele mai potrivite modalităţi de a ilustra aceste aspecte, este aceea dea urmări greşelile de vor"ire ale prezentatorilor de radio şi televiziune. /or"irea acestoranu este de asemenea vor"irii o"işnuite, pentru că este citită, nu este spontană. Keaşteptăm ca ea să fie mai aproape de perfecţiune, decât vor"irea o"işnuită7 să fierealizată cu mai puţine ezitări şi să fie mai clar articulată. Din acest motiv, "âl"ele şigreşelile făcute de prezentatorii ştirilor sînt mai evidente, decât cele făcute înconversaţiile o"işnuite. $ei care prezintă ştirile, comit desigur greşeli de vor"ire, iar

multe sînt amuzante sau au caracterul 1extrem de adevărat> - asupra căruia atrăgeaatenţia 5reud. !untem înclinaţi să râdem mai mult de greşelile ver"ale, făcute deprezentatori (sau profesori în timpul prelegerilor), decât atunci cînd apar în cadrul uneiconversaţii o"işnuite. =morul rezidă nu numai în ceea ce s-a exprimat în mod eronat, ci

în stinghereala pe care prezentatorul sau profesorul o dovedeşte, datorită faptului că arealizat o prestaţie su" aşteptări. n mod frecvent vedem, su" masca de profesionalismrece, individul o"işnuit care se ascunde.

1.1.3. +aţa, corpul şi vorbirea în interacţiune

nteracţiunea zilnică depinde de relaţia su"tilă dintre ceea ce transmitem prinintermediul feţei şi corpului şi ceea ce exprimăm prin cuvinte. 5olosim expresiile faciale şi

corporale ale altora pentru a completa ceea ce comunică în mod ver"al şi pentru acontrola gradul de sinceritate în ceea ce spun. n cea mai mare parte fară a realiza acestlucru, fiecare dintre noi păstrează un control strâns şi continuu asupra expresiei faciale, apoziţiei trupului şi a mişcării, în decursul interacţiunii noastre zilnice cu ceilalţi.

$âteodată, însă, comitem greşeli ver"ale, care - după cum arată exemplul lui5reud cu 1ucigaşii> - dezvăluie pentru scurt timp ceea ce dorim să păstrăm ascuns, înmod conştient sau inconştient. Gulte greşeli de vor"ire 2dau pe faţă2 adevăratele noastresentimente. rin urmare, faţa, gestica fizică şi vor"irea sînt folosite pentru a transmiteanumite înţelesuri şi pentru a le ascunde pe altele. De asemea, ne organizăm activităţile

în conte#tele vieţii sociale pentru a atinge anumite scopuri.ntalnirile' in multe situaţii sociale intrăm cu ceilalţi în ceea ce @offman

denumeşte interacţiune nefocali'ată. *ceasta are loc atunci cînd indivizii dovedesc

conştientizarea reciprocă a prezenţei celuilalt. De o"icei mulţimi de oameni sînt adunatela un loc, pe o stradă aglomerată, într-un teatru sau la o petrecere. *tunci cînd oameniise află în prezenţa altora, chiar dacă vor"esc în mod direct cu ei, se implică încomunicarea non-ver"ală prin postura lor şi prin gestica fizică.

4nteracţiunea focali'ată are loc atunci cînd indivizii iau parte la ceea ce spun saufac ceilalţi. $u excepţia cuiva care stă izolat, să zicem, la o petrecere, interacţiuneaimplică atât schim"uri focalizate, cât şi nefocalizate. @offman denumeşte un caz deinteracţiune focalizată întălnire, iar o mare parte din viaţa noastră zilnică constă în

întâlniri cu alte persoane - familie, prieteni, colegi de serviciu - care se petrec în modfrecvent pe fundalul unei interacţiuni nefocalizate cu alţii, care sînt prezenţi la loculrespectiv. $onversaţiile "anale, discuţiile de seminar, %ocurile şi contactele de tip 1 faţă)în)faţă o"işnuite (cu controlori de "ilete, ospătari, vânzători etc.) reprezintă exemple de

întălniri.ntâlnirile au întotdeauna nevoie de o 1deschidere>. *ceasta indică faptul că s-a

renunţat la neatenţia civilă (@offman). *tunci cînd străinii se întâlnesc şi încep să

7



vo"ească - cum ar fi la o petrecere - momentul încetării neatenţiei civile este întotdeaunariscant, având în vedere că pot apărea cu uşurinţă neîntelegeri, referitoare la natura

întâlniri care se sta"ileşte. De aceea realizarea contactului vizual poate fi am"iguă şiexperimentală. După aceea o persoană se poate comporta ca şi cum nu ar fi făcut nici omişcare directă, în cazul în care iniţiativa nu poate fi acceptată.

@offman distinge între expresiile pe care indivizii le 1dau> şi pe cele care le 1emit>.rimele reprezintă cuvintele şi expresiile faciale, pe care oamenii le folosesc pentru a

produce anumite impresii asupra altora. $ele din a doua categorie reprezintă indicaţiipentru controlarea sincertităţii şi exactităţii lor. De exemplu, proprietarul unui restaurantascultă cu un zâm"et politicos declaraţiile clienţilor, care spun cât de mult le-au plăcutmâncărurile - remarcând în aceelaşi timp cât de încântaţi păreau în timp ce mâncau,dacă au lăsat măncare în farfurie, precum şi tonul vocii folosit pentru a-şi exprimasatisfacţia.

GarBerii' ma%oritatea dintre noi ne întâlnim şi vor"im cu diferite tipuri de oamenipe parcusul unei zile. De exemplu, $atherine se trezeşte, ia micul de%un cu familia ei, şi

îşi poate duce copiii la şcoală, făcând o pauză scurtă pentru a schim"a câteva cuvinte(glume) cu o prietenă la porţile şcolii. Ea merge la serviciu, pro"a"il ascultând radioul. eparcursul zilei, partcipă la schim"uri de cuvinte cu colegi şi vizitatori - de la conversaţiitrecătoare până la întruniri formale. Este pro"a"il că fiecare din aceste întâlniri să fie

separată prin mar%eri sau prin ceea ce @offman denumeşte parante'e, care distingfiecare episod de interacţiune focalizată de cel de dinainte şi de interacţiune nefocalizatăcare are loc în fundal .

De exemplu, la o petrecere, oamenii care conversează vor avea tendinţa să seaşeze şi să-şi controleze nivelul vocilor, pentru a crea o 1consfătuire> , separat de ceilalţi.Ei pot sta în picioare unul în faţa celuilalt, făcând dificilă patrunderea altora până cînd iauhotărârea de a se despărţi sau până încearcă să dispară graniţele interacţiunii lorfocalizate, deplasându-se în diverse locuri din încăpere. n ocazii mai formale, procedeerecunoscute sînt deseori folosite pentru a semnaliza deschiderea şi sfârşitul unei anumite

întălniri. entru a indica începutul unei piese de teatru, de exemplu, se sting luminile şise ridică cortina. :a sfârşitul spectacolului, se aprind din nou luminile din plafon şi cadecortina.

GarBerii sunt deose"it de importanţi, fie atunci cînd o întâlnire este neo"işnuită,fie cand ar putea exista incertitudine în privinţa a ceea ce se petrece. De exemplu, atuncicînd un model pozează gol în faţa unei clase de artisti plastici, de o"icei el nu se dez"racăsau nu se îm"racă în fata grupului. Dez"răcatul şi îm"răcatul în particular dă posi"ilitateaca trupul să fie dat la iveală şi ascuns. *cest lucru marchează limitele episodului şitransmite că este lipsit de semnificaţiile sexule, pe care le-ar putea transmite altmiteri.

n spaţii foarte strâmte, cum sînt lifturile, este dificil de marcat o zonă deinteracţiune focalizată. e de altă parte, nu le este uşor nici celorlaţi de faţă să indice, aşacum fac în alte situatii, că nu ascultă conversaţiile care se poartă. De asemenea, estedificil pentru străini să nu fie văzuţi uitându-se unii la alţii, în mod direct decât dacăpermit normele de neatenţie civilă. *stfel, în lifturi, oamenii deseori adoptă o atitudineexagerată de tip 1nu ascult> şi 1nu mă uit>, privind fix panoul cu "utoane sau oriunde înaltă parte, numai la ceilatlti nu. De o"icei, conversaţia este suspendată sau limitată laremarci scurte. n mod asemănător, într-un "irou sau acasă, dacă mai multe persoaneconversează, iar una este întreruptă fiind chemată la telefon, ceilalţi nu pot arăta imediato neatenţie completă şi e posi"il să poarte un fel de conversaţie şovăielnică şi lipsită devlagă.

Ganagementul impresiei' pentru analiza interacţiunii sociale @offman foloseştenoţiuni din teatru. $har conceptul de rol social îşi are originea în montarea teatrală. /omexamina acest fenomen mai în detaliu atunci cînd vom prezenta cîteva pro"leme legatede 2spectacoloul politic2.

@offman consideră că viaţa socială e ca şi cum ar fi interpretată de actori pe oscenă (sau mai multe scene). *ceastă a"ordare este denumită model dramaturgic .amenii sînt sensi"ili la modul în care sînt văzuţi de alţii şi între"uniţează multe formede management al impresiei , pentru a-i o"liga pe ceilalţi să le răspundă în manierele

dorite. $u toate că e posi"il să facem acest lucru într-o manieră calculată, de o"icei senumără printre lucrurile pe care le făceam fără a avea o atenţie conştientă.

8



De pildă, atunci cînd luăm parte la o întrunire de afaceri, purtăm costum şicravată şi ne comportăm cât mai "ine cu putinţă7 seara - atunci cînd ne relaxăm

împreună cu prietenii urmărind un meci de fot"al - ne 2tragem nişte "lugi şi un pulovăr2şi spunem tot soiul de "ancuri. *ceasta reprezintă managementul impresiei .

1.1.5. Regiunile din faţa şi din spate

@offman sugera că o mare parte a vieţii sociale poate fi împărţită în regiunile 2dinfaţă 2 şi cele 2din spate2.

Regiunile din faţă sînt ocazii sau întălniri sociale în cadrul cărora indiviziiinterpretează roluri formale7 acestea sînt 2interpretări scenice2. De pildă, doi politicieni defrunte din acelaşi partid pot înscena un spectacol ela"orat, de unitate şi prietenie, în faţacamerelor de televiziune, chiar dacă fiecare îl detestă pe celălalt. =n soţ şi o soţie se potstrădui să-şi ascundă pro"lemele de faţă de copiii lor, păstrând o armonie de faţadă, darvor începe să se certe cu furie după ce copiii au fost culcaţi.

Regiunile din spate sînt cele în care oamenii îşi adună recuzita şi se pregătescpentru interacţiuni în cadre formale. +egiunile din spate seamănă cu culisele unui teatrusau cu activităţile din spatele aparatului de filmare. *tunci cînd se află în siguranţă înculise, oamenii se pot relaxa şi îşi pot exprima sentimentele şi stilurile lor de

comportament, pe care le ţin su" control atunci cînd se află pe scenă. +egiunile din spatepermit 2"lasfemie, remarci sexuale deschiseC o vestimentaţie neprotocolară, indecenţă, opoziţie Vneîngri%ită a trupului, şezând sau stând in picioare, folosirea vor"irii dialecticesau neconforme cu normele, mormăitul şi strigătul, agresivitatea Vîn %oacăW, lipsa deatenţie faţă de celălalt în cadrul unor acte minore dar potenţial sim"olice, participăriminore precum murmuratul, şuieratul, mestecatul, clefăitul, râgâitul şi flatulenţa2( @offman, cit . de @iddens). *stfel, un chelner poate să fie sim"olul politeţii tăcute,atunci cînd serveşte un client, dar devine zgomotos şi agresiv în momentul în care se află

în spatele uşilor de la "ucătărie. ro"a"il că, puţine ar fi restaurantele pe care le-arfrecventa clienţii, dacă ar avea posi"ilitatea de a vedea posi"ilitatea de a vedea tot ceeace se petrece la "ucătărie.

1.2. Statusurile şi rolurile

=n statusH este o pozitie în societate care sau este incredintată individului pe"aza vîrstei, sexului rasei sau altor caracteristici imua"ile, sau este o"tinută prin actiuneindividuală.

ntr-o conversatie uzuală folosim cuvantul 1status> pentru a nu ne referi laprestigiu (statusul simbol ). !ociologii folosesc termenul pentru a se referi la orice pozitieocupata de individ în societate, fie că este 2inalta2, fie că este 2%oasă2. =n statut 1master> este acela ce depaseste orice altceva reprezinta sau face persoana respectiva. Este 2acelceva2 cu care un individ este cel mai mult identifica"il.

=n rol constă din drepturi şi responsa"ilitati definite social care acompaniază unstatus.

Daca ocupi un status de student, grupul se asteaptă sa actionezi ca un student.$a pe o scena, un rol sta"ileste liniile principale ale 2%ocului de rol2. cât de diferitinterpreteaza indivizii rolurile variaza de la caz la caz. *cesta este un aspect important alindividualitatii. Este aspectul care duce la o multime de confuzii in ceea ce priveste luareadeciziilor de catre individ şi grup.

E. @offman a introdus în sociologie conceptul de negocierea statutului de deviant .n /tigmate (0;94), el opune două tipuri de identitate socială' o identitate socialăvirtuală (pe care celălalt o poate atri"ui pe "aza atri"utelor vizi"ile) şi o identitate socialăreală (atri"utele posedate efectiv). *numite caracteristici (defectele fizice, alcoolismul,rasa ...) stigmatizează indivizii şi îi deose"esc in ochii celor care se consideră 1normali2.n interacţiunea socială, individul stigmatizat oferă imaginea unui eu precar pe care o

poate întoarce în avanta%ul său sau pe care poate încercă să o corecteze punându-şi înH entru o privire mai amplă asupra acestui concept, vezi . &urner, !tatusul, Ed, D= !tPle, ucureşt, 0;;H.

9



valoare trăsăturile identităţii sale virtuale. După cum ilustrează @offman, o altă opţiuneconstă în a disimula prin mici strategii, o faţetă a personalităţii potenţial neprielnică dacăar fi cunoscută (ca de exemplu humosexualitatea).

=n singur status sta"ileste un numar de relatii diferite, cunoscute ca un set deroluri . $u toate acestea, de la un profesor se aşteaptă sa faca rolul de 1cadru didactic> cu studentii, colegii, alti mem"rii ai facultatii, anga%atii administratiei facultăţii, şi asa maideparte. e deasupra, un individ ocupa un numar de mai multe statusuri diferite in

acelasi timp (profesor, soţ, vecin). +olurile simplifica intractiunea sociala, dar pot duce deasemenea la o tensiune, atunci cand individul nu este in stare sa-si indeplineasca rolulsau chiar la conflict, atunci cand roluri diferite realizeaza cereri incompati"ile.

ată un interesant exemplu (2examinări medicale intime2) prezentat de *. @iddensreferitor la conceptul de adoptarea de roluri;:

Aenslin şi riggs au analizat materialul strâns, dintr-un foarte mare număr deexaminări medicale. Ei au interpretat ceea ce au descoperit că având mai multe stadiitipice. *doptând o metaforă din dramaturgie, ei au sugerat că fiecare fază poate fi tratatăca o scenă distinctă, în care rolurile pe care le interpretează actorii se schim"ă peparcursul desfăşurării episodului.

n prolog, femeia intră în sala de aşteptare pregătindu-se să-şi asume rolul depacientă - dându-şi la o parte temporar identitaea exterioară. oftită in sala de

consultaţie, adopta rolul 2pacientei2 şi se deschide prima scenă. Gedicul îşi asumă omanieră profesională şi se comportă faţă de pacientă ca o persoană competentă,păstrând contactul vizual şi ascultând politicos ceea ce are de spus aceasta. Dacă elconsideră că e nevoie de o examinare, îi comunică acest lucru şi pleacă din încăpere7scena întâi s-a terminat.

n momentul în care el pleacă, intră sora. Ea este persoana care schim"ă recuzita în scena principală, care e pe punctul de a începe. Ea calmează temerile pe care le-arputea avea pacienta, comportându-se atât ca o confidentă - cunoscând unele dintre

1lucrurile cu care se confruntă femeile2 - cât şi ca un cola"orator la ceea ce urmează.:ucru de o importanţă crucială - sora a%ută la schim"area pacientei dintr-o persoană intr-o 2non-persoană2 pentru scena esenţială - înfăţişând un trup, din care doar o parte va fiexaminată. n studiul lui Aesnslin şi riggs, sora nu numai că supraveghează dez"răcareapacientei, ci şi preia aspecte pe care în mod normal le-ar controla pacienta. *stfel, ea iahainele pacientei şi le împătureşte. Ga%oritatea femeilor doresc ca len%eria lor de corp sănu fie la vedere în momentul în care se întoarce medicul, iar sora are gri%ă de acest lucru.Ea conduce pe pacientă la masa de examinare şi acoperă cea mai mare parte a trupuluipacientei cu un cearşaf, înainte de venirea medicului.

ncepe acum scena centrală, la care iau parte atât sora cât şi doctorul. rezenţasorei a%ută ca interacţiunea dintre medic şi pacientă să fie lipsită de nuanţe sexuale şioferă totodată un martor legal, în cazul în care medicul ar fi acuzat de comportamentneprofesional. Examinaea începe ca şi cum personalitatea pacientei ar fi a"sentă7cearşaful de pe ea separă zona genitală de restul trupului ei, iar poziţia nu-i permite săurmărească cum este examinată. $u excepţia unor între"ări profesionale specifice,doctorul o ignoră, şezând pe un ta"uret %os, în afara unghiului ei de vedere. acientacola"orează pentru a deveni o non-persoană temporară, neiniţiind vreo conversaţie şireducându-şi la minim mişcările.

n intervalul dintre această scenă şi cea finală, sora %oacă din rolul celei careschim"ă recuzita, a%utând-o pe pacientă să redevină persoana dinainte. n acestmoment, cele două pot din nou să converseze, pacienta exprimându-şi satisfacţia că s-aterminat consultaţia. După ce s-a îm"răcat şi s-a aran%at, pacienta este pregătită să facăfaţă scenei finale. Gedicul îşi face din nou apariţia şi, discutând rezultatele consultaţiei, otratează din nou pe pacientă ca pe o persoană integră şi responsa"ilă. +eluându-şimanierele politicoasă şi profesională, el îi comunică faptul că reacţiile lui faţă de ea nu

; p. cit. p.p. ;3-;6. !tudiul a fost efectuat de ames Aenslin şi Gae riggs asupra unui tip de întâlnire delicată' vizita unei femei la medicul ginecologic.

n timpul cînd a fost realizat studiul (0;<0), ma%oritatea examinărilor pelviene erau efectuate de medici "ăr"ati, iar din acest motiv experienţa era (iar

câteodată este) plină de incertitudini şi stân%eneală, potenţiale pentru am"ele părţi. ăr"aţii şi femeile din ccident sînt educaţi să considere organele

genitale drept cea mai intimă parte a corpului7 iar vederea şi pipăirea acestor organe de către o altă persoană este de o"icei asociată cu relaţiile sexuale.

=nele femei sînt atât de controversate de perspectiva unei examinări pelviene, încât refuză să meargă la medic, fie "ăr"at sau femeie, chiar şi atunci cînd

suspectează un motiv medical intemeiat pentru a face acest lucru.

10



sînt schim"ate în nici un fel de contactul intim cu corpul ei. Epilogul are loc atunci cînd eapărăseşte "iroul medicului, reluându-şi identitatea în lumea exterioară. acienta şimedicul au cola"orat astfel încât să poată manevra interacţiunea şi impresia pe carefiecare participant şi-o formează despre celălalt.

1.. !ru"uri şi institutii sociale/irtual, toate activitatile umane implica alti oameni. Relatiile interpersonale sînt

caracterizate de următoarele procese' competitie, cooperare, conflict, sc6imb. =niisociologi vad schim"ul şi reciprocitatea ca pe un soi de 1lipici social> care leaga indiviziiunii de altii. +elatiile interpersonale crează reţele ( plase lungi de conexiuni sociale) şigrupuri (noduri strînse de interactiuni sociale). *ceasta distinctie e importanta inintelegerea modelelor de comunicare dintre oameni. =nele dintre ele devin dura"ile şi potsupravietui lungi perioade de timp.

4nstituţiile sociale sînt 2amprente2 larg acceptate în organizarea de activitatisociale pe care oamenii le considera vitale pentru "una lor viata. $ele 8 institutii socialema%ore sînt' familia, educatia, religia, sistemul politic şi sistemul economic . Ele

corespund nevoile umane de "ază şi furnizeaza solutii de%a experimentate pentrurezolvarea unor pro"leme recurente de viaţă (cum ar fi cresterea copiilor şi modul dedistri"uire a "unurilor şi serviciilor).

nstitutiile isi mentin continuitatea din generatie in generatie. Dar institutiile %oaca,de asemenea, un rol in schim"ariele sociale. !chim"area intr-o institutie (de pildă otrecere de la o economie agrara la una industriala) - cauzeaza schim"ari inevita"ile inalte institutii.

1..1. icroperspectiva in interactiunea sociala

Gicroperspectiva este o analiza detailata a comportamentului cotidian. *ccentul

cade atît asupra modului in care indivizii isi determina statusurile proprii şi pe cele alealtor oameni, cât şi asupra modului in care-si interpreteaza propriile roluri.

n anumite cazuri (de exemplu' un %oc de fot"al sau o inmormantare) toatalumea stie cum sa reactioneze7 in alte cazuri nu stie. invitatie la cina cu un coleg demunca de sex opus este o intalnire sau o intalnire de afaceriF n astfel de cazuri,participantiii tre"uie sa a%unga la o definire colectivă a situaţiei. $um actioneaza unii fatade altii depinde de această definiţie. $asatoria este un exemplu in care doi oamenifolosesc o ceromonie institutionalizata pentru a-si defini relatiaJ ată un exemplu, poate şimai relevant decît căsătoria, despre modul în care oamenii reuşesc să devină prudenţi.

Eli%ah *nderson, un sociolog care se ocupă de mediul ur"an de la =niversitatea dinennsPlvania, a studit tipurile de interacţiune socială, pe străzile a două cartiere ur"anealăturate.$artea sa /treer7ise18 (0;;I) ia în considerare felul în care interacţionează pe

stradă al"ii şi negrii, 1cu risc minim şi cu reciproc maxim, într-o lume plină denesigurantiă şi de pericole.> *şa după cum au conchis şi alţi sociologi care au studiatinteracţiunea socială, *nderson a descoperit că cercetarea vieţii cotidiene aruncă luminăasupra felului în care este creată ordinea socială de către interacţiunile individuale. e el

îl interesează îndeose"i să înţeleagă interacţiunea, atunci cînd cel puţin o parte esteconsiderată ca fiind ameninţătoare. $um se întâmplă că străinii devin mai puţin străiniunii faţă de alţii într-un interval scurt de timpF

nainte de a studia străzile pentru a afla răspunsul la această între"are, *ndersonşi-a amintit cum descria Erving @offman felul în care se nasc definiţiille sociale, înanumite contexte sau locuri' 1*tunci cînd un individ a%unge în prezenţa altora, în modnormal ei caută să do"ândească informatii despre el sau să pună în circulaţie informatii

0I *d%ectiv care defineşte persoana experimentată, cunoscătoare sau indrăzneaţă în realţille cu oamenii din zonele sărace ale unui oraş, mai ales dinzonele unde rata criminalităţii este mare. (entru o prezentare mai detaliată a acestui exemplu, vezi *. @iddens, op. cit. p. ;0)

11



de%a existente... nformaţiile despre individ a%ută la definirea situaţei, dându-le celorlaţiposi"ilitatea de a şti dinainte ce anume aşteaptă el de ei şi ce anume pot aştepta ei de lael>

@hidându-se după ideea lui @offman, *nderson s-a între"at ce tipuri de indici şisemne comportamentale alcătuiesc voca"ularul interacţiunii pu"lice. El a a%uns laconcluzia că'

VVgenul, culoarea pielii, vârsta, prietenii, îm"răcămintea, "i%uteriile şi o"iectele

pe care le poartă oamenii a%ută la identificarea lor, în aşa fel încât se formeazăpresupuneri şi poate avea loc comunicarea. Gişcările (încete sau rapide, false sausincere, clare sau neclare ) limpezesc şi mai mult această comunicare pu"lică. 5actoriprecum momentul zilei sau o activitate care 1explică> prezenta unei persoane pot, deasemenea, să influenţeze maniera şi rapiditatea cu care este neutralizată imaginea

1străinului>. Dacă un străin nu poate trece de inspecţie, spre a fi socotit drept 1singur>,poate apărea imaginea prădătorului, iar ceilalţi pietoni s-ar putea să menţină o distanţăconstantă faţă de această imagine.

$e gen de oameni trec uşor de această 2inspecţie pe stradă2F După *nderson, 1copiii trec uşor de inspecţie, femeile al"e şi "ăr"aţi al"i fac acest lucru mai încet,negresele, negrii şi adolescenţii negri cel mai greu dintre toţi.> Doar prin experienţălocuitorii oraşelor învaţă să facă distincţie între pericolul adevărat şi falsele alarmeWW.

n timp ce unii sociologi privesc comportamentul zilnic ca pe o punere in scenainconştientă a rolurilor pe care societatea le generează, E. @offman (printre alţii) sustineca oamenii încearcă in mod conştient să regleze impresia pe care o fac celorlalti şi sa seprezinte in cea mai favora"ila lumina. 5olosind un model din dramaturgie @offman aaratat cum un cuplu de oameni căsătoriţi poate acţiona într-un fel pe scena (in pu"lic) şiintr-un mod destul de diferit in afara scenei (in particular). =na dintre cele maiinteresante revelaţii, a fost aceea că în cele mai multe cazuri oamenii îşi susţin unul altuiainterpretările, chiar atunci cînd ştiu că cealalată persoană încearcă să creeze o impresiefalsă. $înd cineva se a"ate de la normă, audienţa este adesea %enată şi se preface că nuo"servă.

ată în acest sens un scurt fragment din opera lui E. @offman, 96e Presentation of /elf in :ver-da- ;ife' ;<:! , Î= !>:?@R<; :4, :/9: O A:R:O=4:

$ând un actor %oacă un rol, el le cere implicit partenerilor săi să ia în seriosimpresia pe care o produce. El le cere să creadă că persona%ul pe care il văd are într-adevăr atri"utele pe care pare să le ai"ă7 dacă activitatea pe care o exercită va aveaefectiv consecinţele pe care le presupune implicit că le va provoca şi că, in general,lucrurile sînt cu adevarat ceea ce par se fie. n această perspectivă, se admite, la modulgeneral, că actorul urcă pe scenă pentru a-şi da reprezentaţia şi îşi organizeazăspectacolul 1pentru celelalte2 persoane. *r putea fi util însă dacă am inversa perspectivaşi am examina în ce masură actorul însuşi crede în impresia de realitate pe care încearcăsă o creeze în rândul, celor care îl încon%oară. *ctorul poate fi cu totul prins în propriulsău %oc, el poate fi sincer convins că impresia de realitate pe care o produce este chiarrealitatea. $înd pu"licul său împărtăşeşte această convingere - ceea ce pare să se

întămple cel mai adesea - cel puţin pe moment, numai sociologul sau mizantropul poatepune la indoială 1realitatea2 a ceea ce prezintă actorul. Dar nici actorul poate să nu fie

înşelat de propriul său %oc. ar acest lucru este cu atât mai uşor de conceput cu cât niciun o"servator nu este mai "ine situat pentru a descifra %ocul unui actor deât actorul

însuşi. ş...ţ*stfel, cînd un actor se afla în prezenţa unui pu"lic, reprezentarea să tindă să

includă şi să ilustreze valorile sociale oficial recunoscute mai mult, de fapt, decât tinde deo"icei ansam"lul comportamentului său. Este vor"a aici, într-o oarecare masură, potrivitpunctului de vedere exprimat de DurBheim şi de +adcliffe-roMn, de o ceremonie, de oexpresie reanimată şi de o reafirmare a valorilor morale ale comunităţii. Gai mult, înmasura în care a%ungem să privim expresia realităţii pe care o creează reprezentaţiile cape realitatea însăşi, conferim lucrurilor pe care le considerăm reale în acel moment un soide consacrare oficială. * râmane într-o camera departe de recepţie, sau departe de locul

în care practicianul se ocupă de clientul său, înseamna a ramâne departe de locul în care

realitatea este reprezentată. :umea, într-adevăr, este o ceremonie.

12



:iteratura despre mo"ilitatea socială oferă un material deose"it de "ogat referitorla reprezentaţiile idealizate. n ma%oritatea societăţilor poate să existe un sistem destratificare dominant şi, în cea mai mare parte a societaţilor stratificate, indiviziiidealizează poziţia superioara şi aspiră să treacă de la poziţiile inferioare la poziţiilesuperioare. *ceasta atitudine nu traduce numai dorinţa de a avea o situaţieprestigioasă ,dar şi de a se apropia de nucleul sacru al valorilor sociale sta"ilite. Dupăcum se constată frecvent, ascensiunea socială implică reprezentanţii pe masură7

eforturile pe care le fac indivizii fie pentru a urca scara socială fie pentru a evitadecăderea presupun de asemenea faptul că el consimte la sacrificii pentru a pastraaparenţele. n momentul în care am intrat în posesia repertoriului sim"olic potrivit şi ne-am familiarizat cu manipularea sa, îl putem utiliza pentru a înfrumuseţa şi a da strălucirereprezentaţiilor zilnice, conferindu-le un stil cu o valoare socială.

1..2. acroperspectiva in sc6imbarea sociala

Gacroperspectiva constitutie analiza societăţilor (luate ca întreguri) şi aschim"ărilor sociale pe termen lung. *ccentul cade mai degra"ă pe instituţiile socialedecît pe acţiunile individuale. Discuţia din textul de mai %os cu privire la structuraschim"ătoare a societăţii umane ilustrează o macro-apropiere.

1societate> este un grup de oameni care ocupa un teritoriu comun şi participa lao cultura comuna. /om identifica 8 tipuri de astfel de societăţi' grupări de vînatori Sculegatori, sate horticulturale, sate agrare, naţiuni industriale şi sistemul mondial.

*. !trămoşii noştri trăiau ca vînatori şi culegători. Ei nici nu produceau, nici nu-şipăstrau hrana şi trăiau în grupări nomade de 0I-08 oameni7 mem"rii lor erau li"eri savină şi să plece.

Ku existau institutii politice sau economice oficiale. ndivizii îşi cîştigau respectul înfuncţie de deprinderile lor. rice "ăr"at adult era vînător, iar femeile adulte culegatoare.Exista un grad înalt de li"ertate7 nimeni nu lucra pentru altcineva. Gaterialul de răz"oi nuera cunoscut pentru că populaţia umană era redusă ca număr, iar resursele naturalea"undente (spre deose"ire de azi, cînd o mare parte a tensiunilor internationale provindin disputa asupra posedării unor resurse rare). $înd aceste grupuri nu se întelegeau

unele cu altele, pur şi simplu migrau.. *cum vreo zece mii de ani, oamenii au devenit producători de hrană'

domesticirea plantelor şi animalelor este asociată cu primele sate permanente, cu ostructură socială mai complexă şi cu răz"oiul. *partenenţa la un sat şi drepturile privindgrădinile din %ur sînt determinate de înrudiri şi căsătorii. Deşi fiecare cuplu lucreazăpentru sine, apararea necesita eforturi colective. $ele mai multe sate au un conducător,care are atri"uţii în a conduce invaziile şi S sau a aplana disputele. Exista, de asemenea,şi un şaman (specialist magico-religios). n unele dintre aceste societăţi rolurile socialema%ore erau cele de luptător (toţi "ăr"aţii adulţi) şi grădinar (toate femeile adulte).

$. +evoluţia agrară, care a început acum şase mii de ani, a netezit drumul pentruo societate şi mai complicată, statul agrar . lugul şi alte invenţii au facut posi"il capămîntul să fie ţinut cultivat continuu, să se sta"ilescă aşezări permanente. roducerea

unui surplus de hrană a facut posi"il ca unii mem"ri ai populaţiei să se dedice completunor activităţi, altele decît cele agrare.Dezvoltarea statelor agrare este asociată cu naşterea primelor oraşe7 ivirea unor

religii de stat, a unor conducători divini care aveau putere de viaţă şi moarte şi a uneiclase de specialişti religioşi (preoţie)7 primele economii "ăneşti, primele taxe şi primiifuncţionari7 militarismul, crearea unor armate permanente, diviziunea societăţii în claseseparate şi inegale (de la regi la sclavi)7 inventarea scrisului, calendarelor, a vaselor denavigaţie, şi multe altele.

!tatele agrare erau de departe mult mai complexe decît orice societate cunoscută înainte. Gărimea societăţii creştea7 teritoriile se lărgeau7 se dezvoltau noile instituţii(religia, politica şi economia)7 numarul statusurilor şi rolurilor se multiplica. Gareama%oritate a oamenilor din aceste societăţi erau ţărani.

D. Kaţiunea industrială este o invenţie recentă. +evoluţia industrială, care a început în *nglia acum 38I de ani, a reformulat structura socială din anumite puncte devedere. n primul rînd, populaţiile au crescut ca număr şi s-au mutat în centre ur"ane .

13



n al doilea rînd, numărul specializarilor ocupaţionale a crescut dramatic. $a urmare,oamenii erau mult mai interdependenţi decît fuseseră vreodată. Doar un procent mic dinpopulaţia naţiunilor industriale este anga%at în producerea hranei7 foarte puţini oamenirealizează un produs făcut în mod complet de ei înşişi. n al treilea rînd, echili"rul dintreinstituţii s-a schim"at, familia devenind mai puţin puternică şi sistemul politic maiinfluent. Koile instituţii, cum ar fi ştiinta şi domeniul sănătăţii s-au dezvoltat. n alpatrulea rînd, participarea mulţimilor la guvernare a crescut, iar inegalităţile sociale au

fost doar puţin atenuate. n sfîrşit, natura grupurilor şi a comunităţilor s-a schim"at, iarasociaţiile voluntare şi secundare au înlocuit legăturile tradiţionale.E.:argirea industrialismului a dus la crearea unui sistemului mondial, o reţea de

legături economice şi politice dominate de naţiunile capitaliste principale.$om"inînd, la nivelul macrosocial, două cupluri determinante pentru orientarea

spre valori (universalismSparticularism, calitateSîmplinire), sociologul american &. arsonscaracterizează diferite societăţi. *stfel, societatea industrială americană, în careactivitatea profesională este foarte apreciată, este definită de predominanţauniversalismului şi a împlinirii. @ermania de dinainte de Aitler şi din perioada nazistă s-arputea defini prin perechea universalismScalitate, civilizaţia chineză prin com"inarea

împlinirii cu particularismul, iar societăţile *mericii :atine prin întrepătrundereaparticularismului şi a calităţii.

De fapt, pentru arsons originea comună a societăţilor moderne se află însocietăţile Europei occidentale care s-au dezvoltat pe temelia medievală, aşa cum s-asta"ilizat după declinul mperiului +oman de *pus. *ccesul la al treilea stadiu a fost creatprin constituirea dreptului instituţionalizat care sta"ileşte principii universale străine deorice anga%are religioasă. *pariţia cadrelor constituţionale, dezvoltarea ideii de cetăţenieşi ascensiunea a trei tipuri de organizări (pieţele, "irocraţia şi asociaţiile) încununeazăaceastă efervescenţă a modernităţii. !ocietaţile industriale (în primul rând !tatele =nite)constituie o formă de realizare # dar nu de desăvârşire # marcată de o puternicădeose"ire funcţională. n ele precumpănesc valori ca reuşita individuală, se dezvoltăprofesii ştiinţifice şi tehnice, este consacrată familia nucleară şi neutralitatea afectivă,guvernează economia de piaţă etc. Ele constituie, în opinia lui arsons, 1fruntea ultimeifaze a modernizării>.

1.#. !ru"urile sociale

1.*.1. >efinirea grupurilor sociale

După . achler00, grupul este modalitatea socialului care poate fi înţeleasă cel maiuşor. =n grup este o unitate de activităţi compusă din su"unităţi. Auplul este cel mai micgrup posi"il, iar umanitatea cel mai mare - dacă ar reuşi să se unească într-o 2unitate deacţiune2 cum ar fi 2rezolvarea pro"lemelor poluării2.

+eţinem şi următoarele elemente definiţionale'- un număr de oameni care au în comun anumite modele organizate de interacţiune

recurentă7- interacţiunile sînt consecinţa unui set de statusuri şi roluri sociale7- caracterul de durată a interacţiunilor7- existenţa unor modele formale şiS informale de organizare a relaţiilor dintre

mem"ri7- existenţa unei conştiinţe active, difuze sau fantasmatice03 a acestei interacţiuni

comune7

00 entru o mai "ună înţelegere, menţionăm următoarele definiţii' sodalitate (capacitatea umană de a întemeia grupuri - cupluri, familii, întreprinderi,

echipe sportive, "iserici, armate, politii)7 socia"ilitate (capacitatea umană de a forma reţele' relaţii de vecinătate, categorii de pu"lic, saloane, cercuri,

curţi regale, pieţe, clase sociale, civilizaţii)7 socialitate (capacitatea umană de a menţine împreună grupurile şi reţelele, de a le asigura coerenţa şi

coeziunea ce le constituie în societăţi' ceata, tri"ul, feudalitatea, , regimul castelor, cetatea, regatul, imperiul, naţiunea. *cestea din urmă sînt denumite

de aechler cu termenul de morfologie. El pare ceva mai precis decît termenul propus de DurBheim' 2solidaritate socială2 (mecanică şi organică). /. cap.

2@rupurile şi socia"ilitatea2, în +. oudon, 2&ratat de sociologie2, Aumanitas, 0;;<, p. 96-99 şi ;0-;4.

03 entru a vedea unele a"ordări speciale ale grupului, vezi . $l. +ouchP, @rupul - spaţiu analitic, olirom, 3III.

14



- un grup nu e nici %uxtapunerea, nici simplul contact al indivizilor7 pentru ca ungrup să existe tre"uie să existe o relaţie de interdependenţă, schim"uri şiinteracţiuni, o viaţă afectivă comună7

- există o"iective comune - chiar dacă 2existenţa grupală2 nu e conştientizată detoţi şi nu a căpătat o organizare şi o consacrare oficială7

- grupul dezvoltă norme, valori, mituri şi exercită asupra mem"rilor săi 2presiuni degrup2.

- forme de 2grupare umană2 care nu constituie grupuri în accepţia de mai sus'- simple aglomerări umane' cumpărătorii dintr-un magazin, pu"licul mass)media. rimele sînt o simplă proximitate spaţială, pu"licul mediatic este doar o mulţime a căreiatenţie este captată de un ansam"lu de semnificaţii uniformizate.- pu"licul unei conferinţe, expoziţii - nu există interacţiune recurentă (repetitivă)- rupările statistice (sau 2grupuri nominale2)- sînt alcătuite de cercetători, în scopuri declasificare şi analiză7 se pleacă de la o"servarea unor trăsături de similitudine' grupuridupă nivel de instrucţie, venit, grupuri de vârstă.- categorii sociale şi profesionale - au totuşi o mai mare relevanţă de grup. n anumitecondiţii ele pot deveni grupuri sociale.

1.*.2. >irecţii de cercetare a grupurilor şi tipologii

$omparativismul istoric - studiază formele şi tipurile de grupuri umane pe fondulconstatării unei mari diversităţi socio-istorice a grupării oamenilor, de la mulţimi şi masepână la forme de comunităţi etno-culturale şi clase sociale. pro"lemă cheie pentruaceste studii este aceea a trecerii în plan istoric de la grupurile primitive la cele dinsocietatea modernă diferenţiată (vezi textul care exemplifică o perspectivămacrostructurală).Definirea grupurilor pe "aza atri"utele sociale'

- dega%area elementelor constitutive ale interacţiunii indivizilor în grup- identificarea legăturilor esenţiale dintre elementele interacţiunii de grup*ceastă direcţie a construit concepte ca' grup formalSinformal7 grup de apartenenţă7referinţă de grup7 grupuri primare S secundare.

a) grupuri formale'- grupuri constituite pentru realizarea unor o"iective cu caracter instituţional- structura şi relaţiile dintre mem"ri sînt reglementate normativ- structura lor este oficializată şi relativ transparentă fiind determinată de specificul

activităţii grupului- conduitele mem"rilor grupului sînt riguros determinate şi o"ligatorii- liderii (liderul) grupului sînt desemnaţi potrivit unor reglementări oficiale- încălcările normelor de conduită atrag sancţiuni sta"ilite oficial- nu este exclusă existenţa unor relaţii interpersonale (vezi 2rganizaţiile2)

" & grupuri informale'- apar în mod spontan, fie în cadrul grupurilor formale, fie independent de un

anumit grup formal, reunind mem"rii din mai multe grupuri formale

- sînt grupuri mici şi foarte mici- nu includ instituţii sta"ilite oficial- relaţiile interumane se "azează pe afinităţi şi contacte personale- liderii sînt desemnaţi, dar cel mai adesea sînt recunoscuţi spontan- caracterul informal nu înseamnă neorganizare, ci o organizare (foarte eficientă

uneori), dar nu instituţionalizată, de exemplu "andele şi gang-urile.- grupurile informale persistente şi "ine organizate exercită o funcţie de control a

performanţelor unui grup formal. Ele devin adeseori un element de disoluţiepentru grupul formal (pe măsură ce se formează conflictele dintre grupurileinformale şi cele formale)c) grupuri de apartenenţă şi grupuri de referinţă (după +. X. Gerton)'grupurile de apartenenţă. *partenenţa la grupare prezintă forme diferite'

- formală (reglementată oficial),- informală,- poate avea o determinare nativă (naţională, de castă),

15



- poate fi rezultatul unei alegeri,- poate desemna identificarea deplină a individului la grup,- presupune participarea la activităţile grupului,- poate fi rezultatul unor decizii instituţionale.- unele grupuri presupun o a"sor"ire totală a individului, altele sînt mai tolerante.

grupul de referinţă'- sunt grupuri ce ne servesc ca etalon atunci cînd facem %udecăţi de valoare.

- nu le aparţinem, dar devin etalon pentru cristalizarea atitudinilor şicomportamentelor noastre- după Gerton, acestea sînt fie normative (sta"ilesc şi ne oferă norme de

comportament), fie comparative (ne furnizează repere pentru %udecăţile devaloare).d) $rupurile de presiune' coaliţii ocazionale sau permanente, îndeose"i deinterese, care se manifestă activ, urmărind să impună dorinţele şi o"iectivele lorprin smulgerea unor scutiri sau privilegii din partea puterii politice. *cţionează

îndeose"i în ce priveşte deciziile guvernamentale sau cele ale forurilor legislative.$a exemple tipice avem cercurile de afaceri, cercurile militare, societăţiletransnaţionale. !e deose"esc de partidele politice pentru că nu sînt instrumentede participare la cucerirea puterii şi exercitarea ei în stat. *cţionează din exterior

asupra puterii, secret sau transparent. . aechler scrie' 2n termeni mai puţinplăcuţi, aceste eforturi echivalează întotdeauna cu încercarea de a trişa în modlegal2 (op. cit. p. <0)J

e) grupurile primare (după A. $ooleP - 2Ucoala de la $hicago2)'- sînt formate dintr-un număr mic de persoane care se cunosc reciproc, comunică în moddirect între ei şi se consideră unul pe altul ca scopuri şi nu ca mi%loace. *propierea strînsădintre mem"ri (2apropiere psihologică2, 2căldura comunitară2, 2noi2, 2viaţa comună2)consistă într-o anumită fu'iune a individualităţilor într-un 2corp comun2. 5iecare mem"rucomunică direct (2face)to)faceB ) cu toţi ceilalţi. !înt 2primare2 în mod special prin faptulcă sînt fundamentale în formarea naturii sociale şi a idealurilor individului.- forme de grupuri primare' 0) familia7 3) grupul de %oacă al copiilor7 4) grupul devecinătate7 6) grupul de "ătrîni ($ooleP îl defineşte ca grup compensatoriu care oferă

afecţiune umană "ătrânilor).f) grupurile secundare' grupuri mari, contactele sociale sînt impersonale, formale,segmentare şi utilitare. amenii se tratează unii pe alţii ca mi%loace şi simpli indivizi ce

îndeplinesc un 2rol2. *ceste grupuri sînt' a) segmentare - implică numai o parte dinpersonalitatea mem"rilor7 ") utilitare - interesează nu calităţile umane ale indivizilor cieficienţa în grup. *u, de regulă, coeziune mai sla"ă. !înt constituite deli"erat, reprezintăinterese şi nevoi speciali'ate.

&ermenii de primar şi secundar se referă nu la importanţa grupului pentru individşi societate, ci mai curând la tipul şi calitatea relaţiilor dintre mem"ri. @rupul primar esteapreciat pentru 2calitatea umană2 a relaţiilor dintre mem"ri, pentru trăirile afective.@rupul secundar e apreciat mai curând pentru eficienţa în îndeplinirea o"iectivelor degrup. El e %udecat după capacitatea lui de a atinge performanţe în activitate, adică, dupătipologia acţiunilor sociale realizată de Gax ?e"er, au o orientare raţională ca finalitate.

@raniţa nu e rigidă' performanţele 2instrumentale2 în grupurile secundare depindşi de calitatea realţiilor inter-umane, iar satisfacţiile în grupurile primare depind şi decapacitata grupului de a atinge anumite performanţe practice. /om descrie acest aspect

în capitolul 2rganizaţii2.n general, comunităţile tradiţionale au atri"utele specifice grupurilor primare04.

- !ocietata modernă, din contră, favorizează dezvoltarea grupurilor secundare,depreciază oarecum grupurile primare.

$ercetări aprofundate asupra grupurilor mici (specificul psihologiei sociale)'- grupurile mici constituie o"iecte imediat accesi"ile investigaţiei,- permit în mai mare măsură organizarea de experimente- sunt un cadru optim al o"servaţiei co-participante

04 entru un punct de vedere critic la această susţinere, vezi cercetările lui opBin care relevă în cadrul 2căldurii comunitare2 o ţesătură de interese

individuale primare. entru detalii, vezi cap. din 2&ratat de sociologie2 (+. oudon).

16



Ucoala lui X. :eMin (2dinamica grupului2)' cercetează procedeele care-i conduc peactorii sociali la cunoaşterea, recunoaşterea şi acceptarea anumitor norme de grup prin

înţelegerea situaţiei în care interacţionează, ceea ce poate avea două efecte principale'- diminuarea tensiunilor de grup- maximizara efectelor de cooperare

@rupul se transformă astfel dintr-un o"iect de o"servare într-un soi de laborator ce permite actorilor sociali să adopte regulile ocului .

!tudiile supra comunităţilor (cuplu, familie, aşezări rurale, ur"ane etc) şi populaţiilor06

1.*.. :fecte de grup "cercetare e#perimentală&

!tudiul sociologic al grupurilor pune în lumină efectul de grup. $ele mai multefenomene sociale sînt efecte de grup. *cest efectul a fost atestat experimental mai alesprin cercetări asupra proceselor de influenţare a schim"ării opiniilor, atitudinilor etc.rientările de opinii şi atitudini constau în tendinţa de aliniere a individului la grupulsocial. =n corolar al acestei tendinţe este conformismul. rezentăm un interesantfenomen de aliniere 2la medie2 pe care l-am putut constata în timpul unei cercetăriprivind comunicarea politică în +omânia (0;;9)08.

nteracţiunea între 2sociolgul anchetator2 şi 2su"iectul chestionat2 creează un

spaţiu public minimal în care microgrupul creat de cei doi are ca 2temă2 de discuţiemanifesta"ilitatea opiniei altuia ) în general, acest 2altul2 schim"ă situaţia de grup creată,ca şi cum acesta ar fi avînd o 2talie2 de trei mem"ri. Deşi realitatea sa are doarconsitenţa unei ficţiuni statistice, totuşi persoanele chestionate îşi reglează răspunsurileca şi cum ar fi vor"a de o altă persoană făţă de care tre"uie să-şi manifeste atitudinea.ată două cazuri care exemplifică acest paradox al percepţiei celuilalt . 1EL 2 e mai curândvinovat dacă nu este în regulă ceva (de exemplu că nu 2gîndeşte cu capul propriu2 şi seia după ceea ce se spune în 2sonda%ele măsluite2)'

(0) *legătorii ţin seama de rezultatele sonda%elor- Deloc Q 08,6Y

(3) Dar dv. personal- Deloc Q 6I,0Y

ată şi rezultatele dintr-o cercetare realizată în 5ranţa în 0;;<, pentru cei care -după ce au declarat că au cunoscut ultimele sonda%e (84Y) - se exprimă asupra modului în care au ataşat 2informaţia sonda%eră> în mecanismul cognitiv implicat în decizia votuluifinal'

- *u ţinut mult seama de rezultatele sonda%elor .........6 ;- Da, un pic ...................................................................8- :a modul adevăratF Ku ............................................09 H;- , nuJ DelocJ..............................................................<4- Ku se pronunţă..............................................................3

În situaţii non)e#perimentale su"iecţii dezvoltă strategii pragmatice - cele caresînt eficace în cea mai mare parte a situaţiilor reale de %udecată (cum este cazul

2efectului de recenţă2). Gai multe cercetări au arătat, de exemplu, că atunci cînd douăelemente de informaţie cu implicaţii contradictorii sînt prezentate su" forma uneiconversaţii (naturale), cea mai mare parte a su"iecţiilor consideră că a doua informaţieeste cea mai importantă. :fectul de recenţă se diminuează dacă su"iecţilor li se spune,

într-un fel sau altul, că ordinea de prezentare a două tipuri de informaţie estedeterminată aleatoriu.

Într)o situaţie e#perimentală, cum este aceea a unui sonda% de opinie, su"iecţiilansează ipoteze experimentale cu privire la cererea anchetatorului. ntr-un sonda%o"işnuit indicii care furnizează o astfel de ipoteză ar putea să-i facă pe su"iecţii studiuluisă-şi zică lucruri de genul' 2/rea să se afle ce, că şi cum oamenii vor"esc şi gîndescdespre cutare chestiune2. *dică, în funcţie de gradul de rafinare a teoriei sociologice

06 entru o a"ordare din această perspectivă, vezi' . Gihăilescu, !ociologie generală, Ed. =niversităţii ucureşti, 3III.

08 K. erpelea Z, !tructura sim"olică a cîmpului electoral, nstitutul european , 0;;H. EKK;9 Q eşantionul din +omania7 E5 Q datele o"ţinute pe un

eşantion din 5ranţa.

17



naive pe care su"iectul o are, faptul 2că oamenii au opinii2. ar atunci 1sondeurului> i sefurnizează opinii...ca să nu plece cu mîna goală.

$u alte cuvinte, su"iecţii utilizează informaţiile din chestionar şi cele contextuale(data sonda%ului, înfăţişarea anchetatorului etc.) pentru' 0. a-şi crea impresia că esteinformat cu privire la scopul diagnosticului de pus în urma aplicării chestionarului7 3. a-şiconforta sentimentul că este pus într-o situaţie de a %udeca ceva (că, virtual , relaţiadintre opiniile sale tipice şi atributele sale sociale poate fi considerată a fi

2semnificativă2). !e atri"uie astfel, oricărui chestionar (situaţie experimentală) ceea ceAilton şi 5ein09 numesc diagnosticitate tipică.:a între"area' 2$îte persoane consideraţi că că sînt între"ate într-un sonda%2 s-a

răspuns'

Persoane în eşantion ENN 96 EF 89

0. Gai puţin de 3II 6,;Y 0;3. ntre 3II şi 8II 4,6 44. 8II - 0III 8,< 86. 0III - 03II 34,I 648. 04II - 3III 33,9 6

9. 3III - 6III 00,< 8<. 8III sau chiar maimulte

0I,I 6

H. K!SK+ (nu ştiuSnurăspund)

0H,< 0<

ntr-un experiment efectuat cu grupuri restrînse de studenţi am păstrat o scalăcu acelaşi număr de trepte, dar care începea cu 8II şi avea ca ultimă posi"ilitate derăspuns 2peste 0I III2. n această nouă situaţie a crescut numărul su"iecţilor care auoptat pentru varianta 28 III persoane2.

!tudii făcute în această privinţă de alţi cercetători a%ung la concluziiasemănătoare' su"iecţii construiesc răspunsuri ţinînd cont de informaţiile reţinute mai

ales via 2scala de răspunsuri2. Estimările în legătură cu ceea ce tre"uie să constituie unrăspuns rezona"il utilizează două elemente' cunoaşterea efectivă a propriuluicomportement şi opţiunile de răspuns propuse. >iagnosticitatea, în cazul experimentuluilui !chMarz referitor la o scală privind 2consumul televizual2, pare a se fi sta"ilit prinreflecţii de genul' 2$îte ore mă uit eu la &/...F Gmhh... Ku mult ... faţă de alţii... Gmhh...un pic mai puţin ca media... Dacă scala lor merge de la până la, asta-i fără îndoialăpentru că cea mai mare poate a oamenilor se situează cam la mi%loc... deci eu sînt campe aici, un pic su".... Da...... cam asta mi se potriveşte, îmi pare....2

&otuş, scala utilizată nu este doar un %oc în %urul unui referenţial unic. Ea poatemodifica chiar sensul între"ării puse, cu alte cuvinte referenţialul vizat. *stfel, în primulexperiment 2caracteristica cererii experimentale2 a avut ca 2efect de teorie2 o anumefigură a diagnosticităţii ' 2*ici se vrea a se şti dacă oamenii au cunoştinţe, dacă au opinii2.*ceasta pare a fi concentrat răspunsurile la mi%loc, aici fiind perceput 2locul2 în care s-argăsi răspunsul raţional . n a doua situaţie, su"iecţii par a fi activat mai curînd ceva dinmemoria sim"olică, mai precis un sonda%-"om"ă 2pe 8 III de persoane2 prezentat cumare tam-tam la *ntena 0 şi cumva susţinut (în sensul accentuării importanţei 2opinieipe viu2) prin prezentarea 2[ la m\teo2 a unei adevărate ploi de sonda%e (2pe +&/2 şi launele posturi de radio private unde, în manieră meteorologică, se arăta cum cîte unviteaz sireap venea din urmă sau nu mai putea fi a%uns 2 întrucât aşa indică... 2legeasonda%elor2J). Diagnosticitatea pare astfel a se fi format prin figura unei 2cauze2' 2!ă setermine odată cu sonda%ele astea făcute cu şmecherii sociologice... !ă vedem ce-i cuele... $ine le face... !ă se între"e cât mai mulţi oameni....20<.

09 $f. /. Ozer"Pt, @. !chadron, $onnâtre et %uger autrui, =5, 0;;9, pp. 09H-09;.

0< Genţionăm că în timpul campaniei electorale din 5ranţa din luna martie 3II0 mulţi dintre cei solicitaţi să răspundă la între"ările din chestionare au

refuzat' sociologii de la !! au dezvăluit faptul că pentru a se alcătui un eşantion de 03II de su"iecţi a tre"uit să fie solicitate 4III de persoane.

18



19



CAPITOLUL II Sociali$area şi strati%icarea sociala

2.1. Sociali$area

!ocializarea poate fi definită ca procesul de transmitere şi de însuşire a unui setde modele culturale şi normative, de cunoştinţe şi atitudini prin care indivizii do"îndesccunoaşterea comportamentelor socialmente dezira"ile, îşi formează deprinderi şi dispoziţiicare-i fac apţi să se comporte ca mem"ri ai societăţii şi grupurilor sociale.

rocesul de socializare nu tre"uie redus numai la formarea copilului. *cest processe repetă de fiecare dată cînd un adult e introdus într-un nou mediu. După . erger şi &.:ucBmann0H, imaginea desprinsă din vi'iunea 6olistă a lui DurBheim despre societate(închisoare) ar tre"ui completată cu ideea că oamenii care au o structură dată desocietate lucrează ei însişi activ la menţinerea în perfectă stare a zidurilor închisorii.*stfel ei îşi construiesc eul social şi îşi modifică identitatea0;.

ro"lemele socializării au fost introduse ca un capitol important al sociologiei înprincipal de către sociologii americani $h. $ooleP (0H96-0;3;) şi @.A.Gead (0H94-0;40).

Ei sînt consideraţi ca un fel de pionieri ai microsociologiei întrucât sînt interesaţi în moddeose"it de procesul de constituire a pesonalităţii. deea lor de "ază este că individul nuexistă decît prin societate şi societatea numai prin indivizi. ndividul separat de lumeasocială e o a"stracţie. !ocietatea, gîndită separat de indivizi e tot o a"stracţie. $îndvor"im de societate şi de indivizi tre"uie să avem clar ideea că prin cele două noţiuni nudesemnăm realităţi separate, ci doar aspecte diferite ale aceluiaşi fenomen' aspectulcolectiv şi cel individual.

ersonalitatea, 2eulB uman se constituie doar în relaţie cu alţii. :ul e mai întâisocial. $ooleP va arăta că eu)ul fiecărui su"iect nu are sens decât în raport cu 1tuC, DelC,DnoiC, DvoiC. dentitatea personală e, de fapt, o reflectare a ideilor despre sine însuşi, pecare o atri"uie altora.

$ooleP, apoi Gead, va introduce noţiunea de 2imaginea (reflectarea) despre sine2

ca o construcţie în faţa unei oglinzi # percepţia şi reprezentarea altora despre noi.maginea şi identitatea nostră este rezultatul unui proces de interacţiune cu alţii, e înfuncţie de privirile altora despre noi, apro"area şi dezapro"area altora, de clasificările încare suntem aşezaţi de către alţii. *utopercepţia în funcţie de percepţia altora.

*. @iddens3I arată că există câteva similitudini între părerile lui Gead şi cele ale lui5reud, cu toate că Gead consideră personalitatea umană ca fiind una mai puţintensionată.

*stfel, conform teoriei lui Gead, "e"eluşii şi copiii mici se dezvoltă ca fiinţe sociale în prinul rând prin imitarea acţiunilor celor din %urul lor. =na dintre modalităţile în care sepetrece acest lucru este %oaca. n %oaca lor, copiii mici deseori imită ceea ce fac adulţii. =ncopil mic face plăcinte din noroi, după ce a văzut un adult făcând de mâncare, sau vasăpa cu o lingură, după ce a văzut pe cineva lucrând în grădină. oaca copiilor evolueazăde la simpla imitaţie la %ocuri mai complicate în cadrul cărora un copil de patru sau cinciani va interpreta rolul unui adult. Gead denumeşte aceasta preluarea rolului celuilalt -

învăţarea a ceea ce înseamnă să fii în pielea altei persoane. De-a"ia în această fază copiiido"ândesc un sentiment dezvoltat al sinelui. $opiii capătă o înţelegere a lor înşişi şi încalitate de agenţi separaţi - în calitate de 1cu> - vazându-se pe sine prin ochii celorlalţi.

Dupa Gead, noi do"ândim conştiinţă de sine cînd învăţăm să distingem între 1pemine> şi 1eu> 30. 1Eu> este "e"eluşul nesocializat, o adunătură de nevoi şi dorinţespontane. 1e mine>, aşa după cum foloseşte Gead termenul, reprezintă sinele social.Gead susţine că indivizii dezvoltă conştiinţa a%ungând să se vadă aşa cum îi văd alţii peei. *tât 5reud cât şi Gead consideră că la vârsta de aproximativ cinci ani copilul devine unagent autonom, capa"il de înţelegere de sine şi în stare să opereze în afara contextului

0H $onstruirea socială a relităţii, Ed. =nivers, ucureşti, 0;;;

0; n privinţa pro"lemei identităţii, v. remarca"ila lucrare a lui +. enBins, dentitatea socială, Ed. =nivers, ucureşti, 3III.

3I p. cit. pp. 60-63.

30n original, 1me> şi 1> (n.t.).

20



familiei. entru 5reud, acesta este rezultatul fazei oedipiene, în timp ce pentru Gead eleste consecinţa unei capacităţi dezvoltate de conştientizare a sinelui.

=n stadiu mai avansat în dezvoltarea copilului se evidenţiează, în opinia lui Gead,atunci cînd copilul are opt sau nouă ani. *ceasta este vârtsta la care copiii tind să ia partemai mult la %ocuri organizate şi mai puţin la 1%oaca> nesistematică. De-a"ia în acestăperioadă încep copiii să înţeleagă valorile şi moralitatea glo"ale în funcţie de care sedesfăşoară viaţa socială. entru a învăţa %ocuri organizate, tre"uie înţelese regulile %ocului

şi noţiunile de onestitate şi participare egală. n acest stadiu, copilul învaţă să priceapăceea ce Gead numeşte celălalt generalizat - valorile generale şi regulile morale prezente în cultura în care dezvoltă el. *cest lucru este plasat de către Gead la o vârsta oarecaremai mare decât de 5reud, dar încă o dată se poate o"serva că în acest punct existăsimilititudini clare între ideile lor.

3.0.0. Aopiii nesociali'aţi 22

$um ar arăta copiii dacă ar fi crescuţi fără influenţa adulţilorF Este limpede că nicio persoană umană nu ar putea educa un copil în afara sferei de influenţă umană. *uexistat mai multe cazuri de copii care şi-au petrecut primii ani departe de un contactnormal.

D Aopilul salbatic din !ve-ron> e data de ; ianuarie 0HII din pădurile de lîngă satul !aint-!erin din sudul 5ranţei

a apărut o creatură stranie. n ciuda faptului că mergea în două picioare, părea maidegra"ă animal decât om, deşi la scurtă vreme s-a descoperit că era un "ăiat în vârstăde unsprezece ani sau doisprezece ani. /or"ea doar prin urlete stridente, care sunauciudat. !e părea că "ăiatul nu avea simţul igienei personale şi se uşura cănd şi acolounde îi venea la îndemână. * fost înformată poliţia din localitate şi a fost dus la unorfelinat. :a început a încercat în mod constant să evadeze, fiind prins cu oarecaredificultate. +efuza să poarte haine, sfâşiindu-le imediat ce erau puse pe el. Kimeni nu avenit să-l revendice.

$opilul a fost supus unui examen medical amănunţit, care n-a scos în evidenţă oanomalie ma%oră. *tunci cănd i s-a arătat o oglindă, se pare că a văzut imaginea, dar nu

s-a recunoscut pe sine. ntr-o anumită ocazie a încercat să trecă prin oglindă spre a înşfăca un cartof pe care l-a vazut în ea. (De fapt cartoful era ţinut în îndărătul capuluisău). După mai multe încercări, fără a întoarce capul, a luat cartoful întinzând mânapeste umăr. =n preot care l-a ţinut su" o"servaţie zilnică pe "ăiat, a descris în acest modincidentul cu cartoful'

&oate aceste mici detalii, şi multe altele pe care le-am mai putea adauga,dovedesc că acest copil nu este total lipsit de inteligenţă, gândire, putere şi %udecată.&otuşi, suntem o"ligaţi să spunem că , în toate ipostazele fără legătură cu necesităţilesale naturale sau cu satisfacerea apetitului său, în el se poate vedea doarcomporatmentul animal.

Din acest exemplu putem deduce că există trei dimensiuni mai importante alesocializării'

0. Psi6ologică - maturizarea treptată a copilului, fixarea unor trăsături psihicepersistente73. Aulturologică - interiorizarea normelor şi valorilor unei culturi, formarea structurii

aptitudinale, de gândire, capacităţii de a comunica74. Propriu)'is sociologică - deprinderea rolurilor sociale, ela"orarea unor

comportamente corespunzătoare status-urilor.+ezultatul cel mai important al socializării îl constituie armonizarea motivelor noastre

interioare de opţiune în comportament cu norme şi valori ale societăţii. E un proces cudu"lu sens' socializarea individului # autoreproducerea societăţii' datorită faptului căsocializarea produce personalităţi sociale are loc şi sta"ilitatea, menţinerea unei societăţi,a unei naţiuni, a unei categorii sociale etc.

3.1.2. 9ipuri de sociali'are33 *cest cele"ru exemplul este analizat mai detaliat de *. @iddens, op. cit. p.p. 46-48.

21



a& /ociali'area primară ) se realizează la vârsta copilăriei, la vârsta maximei

plasticităţi a individului. +eprezintă prima etapă a socializării. E de "ază pentru că esocializarea ce conduce la cristalizarea pesonalităţii de "ază - reproduce modeleleculturale ale unei societăţi. Este procesul în care individul interiorizează structurile de"ază atitudinale, morale, de gândire. Ke marchează pentru toată viaţa. !ocializarea e

însă continuă.

b& /ociali'area secundară - asimilarea şi do"ândirea de către oameni a unor noinorme sociale, noi sisteme de deprinderi, noi roluri sociale, potrivit cu noile medii,grupuri, status #uri sociale în care intră. *re scopuri distincte. !ocializarea primară seface într-un climat afectiv. $ea secundară se face într-un context de neutralitate afectivă,de instrumentalitate, funcţionalitate. Ea intervine în tot cursul vieţii oamenilor.

c& /ociali'area anticipativă - procesul de pregătire a indivizilor pentru a-şi asuma înviitor noi roluri sociale, pentru a putea intra uşor în noi medii, pentru a exercita uşor noidrepturi, o"ligaţii. !erveşte ca instrument care permite individului să progreseze social,uşurează mo"ilitatea profesională.

d& /ociali'area concordantă - se desfăşoară su" influenţa modelului cultural #normativ admis, dezira"il într-o societate. !e face în concordanţă cu normele recunoscute

într-o anumită societate.

e& /ociali'area discordantă - se realizează în grupuri marginale, prin interiorizareaunor astfel de valori. E conformă cu cerinţele unor grupuri periferice aflate în conflict cunormele sociale recunoscute.

f& Resociali'area # proces de convertire a celor care au fost o"iect al proceselor desocializare negativă, readucerea lor la recunoaşterea, respectarea modelului normativ,cultural al unei societăţi. =rmăreşte recuperarea indivizilor marginali şi devianţi. !eorganizează instituţii ce au ca scop reeducarea individului deviant. Ea mai are şiurmătoarele semnificaţii' corectarea greşelilor comise de către agenţii primari aisocializării (familia)7 pentru completarea lacunelor sociale primare7 pentru înlăturareaeşecurilor ce însoţesc, uneori, mo"ilitatea socială.

2.1.. +actorii sociali'ării

5amilia # rol decisiv în socializarea primară7 şcoala- @rupuri şi colectivităţi- nstituţiile culturale- Gass-media

5amilia # rol hotărâtor în formarea personalităţii de "ază. Ea acţionează ca factorsocializator în patru situaţii şi direcţii'- educaţie morală - reguli morale şi fundamente. 5uncţionarea normală a relaţiilor deautoritate în familie este cheia învăţării de către copil a regulilor morale.- învăţare cognitivă - formare structurilor de gândire- context imaginativ # dezvoltarea fanteziei (%ocuri)- contextul comunicării afective # dezvoltarea sensi"ilităţii

2.2. STRATI&ICAREA SOCIAL'

&eorile despre stratificare sînt destinate în special analizei ierarhiilor sociale aleindivizilor şi grupurilor. Ele încercă să explice nivelurile existente în diferite comunităţisociale şi a relaţiile acestora cu sta"ilitatea sau schim"area socială.

*proape toate teoriile pornesc de la premisa că toate societăţile cunosc sistemevariate de stratificare socială (nu există societăţi fără ierarhii sociale). !tratificarea poatefi definită prin şansele pe care le are individul - după situaţia sa socială - de a primi maimulte sau mai puţine "unuri şi recompense sociale sau de a participa în mai mare (mică)măsură la valorile esenţiale ale unei societăţi. ată două definiţii'

22



>upă P. /oro%in' 1!tratificarea socială constă într-o distri"uţie inegală adrepturilor şi privilegiilor, datoriilor şi disponi"ilităţilor, a puterii sociale şi a influenţei întremem"rii unei societăţi>

9. Parsons' 1!tratificarea socială este clasificarea diferenţială a elementelor cecompun un sistem social dat şi calificarea lor ca superioare S inferioare unele faţă dealtele după valori importante pentru societate>.

&oate definiţiile leagă stratificarea de rangurile ierarhice deţinute de indivizi. =nele

folosesc noţiunea de strat social, altele pe cea de clasă socială. De regulă, analizeledespre stratificare conţin referinţe la valori, în sensul că ierarhizarea oamenilor şigruparea lor după venit, avere, prestigiu, putere (etc.) se face în funcţie de anumitevalori. Diferite ierarhii cunoscute de societate (economică, de prestigiu, de putere) seintersectează întrucât se suprapun parţial, uneori între ele există chiar concordanţeconsistente.

rin strat social desemnăm situaţiile comune indivizilor care le conferă şanseaproximativ egale pentru acces la "ogăţie S sărăcie, prestigiu, putere etc. !tratul socialeste o noţiune mai cuprinzătoare decât cea de clasă socială. rima noţiune este maigeneral acceptată de sociologi şi exprimă mai corect procesele şi fenomenele de ierarhiesocială şi ordonare ierarhică a indivizilor şi grupurilor sociale7 noţiunea de clasă eacceptată de unii sociologi, supraevaluată de alţii, respinsă de alţii. *desea sociologii

consideră clasele drept ca'uri particulare de stratificare.Kumeroşi sociologi preferă noţiune de strat social deoarece relevă în mod maiştiinţific nu numai discontinuităţile, ci şi continuităţile existente între nivelurile ierarhiceale unei societăţi. n acest sens, noţiunea de clasă socială poate fi folosită pentru adistinge separaţiile calitative dintre rangurile ierarhice.

2.2.1.9eorii realiste

Garxismul priveşte clasele ca unităţi sociale reale, entităţi economice, sociale, politice şiideologice. &eoria marxistă a claselor are ca 2nucleu dur2'

- dihotomia exploatator-exploatat, ceea ce simplifică la extrem cercetareaorganizărilor ierarhice ale societăţilor.

- ideologia luptei de clasă, construită în perspectiva victoriei inevita"ile aproletariatului şi comunismului.=nilateralitatea acestei teorii constă înreducerea ierarhiilor sociale la clasle rezultate din funcţionarea modurilor deproducţie.

- 2.2.2.9eorii nominaliste

Gax ?e"er consideră clasele sociale ca pe nişte colecţii de indivizi care au o situaţiesocială relativ identică. După ?e"er, nu există unităţi reale defini"ile prin termenul declasă socială. Există ansam"luri de indivizi ce au în comun o anume situaţie socială, darei nu ştiu dacă sînt cu adevărat uniţi sau nu. n lucrarea 1Economie şi societate> elpreferă să folosească noţiunea de situaţie de clasă , înţeleasă ca 2şansă tipică ca unindivid să poată să dispună de "unuri sau servicii sociale>.

După ?e"er, în societate se manifestă trei tipuri de ordini şi ierarhii:0. Economică (ierarhie de clasă)3. !ocială (ramuriS statute de prestigiu)4. olitică (ierarhia partidelor politice)

lecînd de la această clasificare, în opoziţie cu Garx, sociologul german considerăcă noţiunea de clasă socială are o anumită legitimitate doar ca referinţă la ordineaeconomică.

Gax ?e"er introduce conceptul de grup de status pentru a desemna acele grupuricare se organizează pentru a avea un acces privilegiat la resursele rare. !pre deose"irede clasele economice care sînt doar nişte agregate de indivizi, grupurile de status au oconştiinţă politică mai ridicată şi se organizează comunitar prin activarea unor mecanismede închidere socială menit să le prote%eze monopolul asupra unor onoruri.

23



=nul dintre aceste mecanisme este 2stilul de viaţă2. ată o interesantă analiză aautorului 24maginaţiei sociologice2 ($. ?right Gills, 0;<I)

2.2..$ulere scrobite2

n lumea micului întreprinzător, oamenii vindeau marfuri7 în noua societate asalariaţilor, ei îşi vând în primul rând serviciile. =tilizatorul de servicii manuale cumpărămunca, energia şi îndemînarea muncitorului7 în ma%oritatea meseriilor de "irou,utilizatorul de servicii cumpară şi personalitatea anga%aţilor. * lucra pentru un salariu peproprietatea industrială a altuia implică ideea că pentru patron tre"uie sacrificat timp,forţă, energie7 a lucra ca funcţionar implică adesea sacrificiul propriei personalităţi pentruo serie întreagă de 2consumatori2, clienţi, directori. =tilizarea trăsăturilor de caracter însarcinile deseori monotone care tre"uie îndeplinite este o cauză frecventă a 1incapacităţiide a rezista într-un post27 de aceea orice teorie a 2pauperizării2 tre"uie sa ţină seama deaspectele psihologice ale muncii în cazul gulerelor scro"ite.

ntr-o societate de salariaţi, dominată de spiritul comercial, apare în modinevita"il o piaţă a personalităţii. $ăci pe parcursul transformării capitale care înlocuieşte

îndemînarea manuală cu arta de a manevra oamenii, de a le vinde şi de a-i servi,trăsăturile personale chiar şi cele mai intime ale slu%"aşului, alunecă în domeniul

schim"urilor şi devin factori comerciali, "unuri de consum pe piaţa muncii. De fiecaredată cînd un individ transmite puterea pe care o are asupra propriei sale personalităţialtui individ în schim"ul "anilor, de fiecare dată cînd îşi vinde trăsăturile de caracteresenţiale opiniei pe care ceilalţi şi-o fac despre el, acel individ creează o piaţă apersonalităţii.

+angul social al salariaţilor este unul din elementele cele mai vala"ile pe care neputem "aza pentru a-i defini ca clasă, şi acesta este punctul esenţial al oricărei tentativece ar viza să-i situeze în structura socială contemporană şCţ. De fapt psihologia lor poatefi adesea definită ca o cursă pentru prestigiu şCţ. +evendicările gulerelor scro"ite se exprimă, cum le arată şi numele, în aspectulexterior. cupaţia le permite, "a chiar îi o"ligă să poarte haine de oraş la lucru. Deşi li secere o ţinută so"ră, costumul lor nu este totuşi o uniformă, el nu se deose"eşte cu nimic

de hainele care se poartă în general în oraş. !tandardizarea şi producerea în serie ahainelor la moda au eliminat numeroase distincţii care contau enorm înainte de secolulNN, dar nu au suprimat distincţia, încă foarte netă, între funcţionar şi muncitor.Guncitorul poate, desigur, purta haine de oraş standardizate în afara programului darfuncţionarul le poarta şi la lucru. *ceastă diferenţă iese la iveală dacă comparăm "ugetulpentru îm"răcăminte al muncitorilor şi al funcţionarilor, în special la fete tinere şi femei.După adolescenţă funcţionarele cheltuiesc mult mai mult pe haine decât muncitoarele cuvenit egal7 e vala"il şi pentru "ăr"aţi, dar într-o mai mica masură.

2.2.*. 9eorii ale stratificării

0. &eorii radicale (teorii ale conflictelor) # marxismul, care insistă asupra proceseloristorice şi asupra transformărilor ce au loc în cadrul anumitor sisteme de stratificare.*ceste teorii propun o a"ordare dinamică şi conflictuală a stratificării7

3. &eorii de orientare conservatoare înrudite cu funcţionalismul # insistă asupracaracterului echili"rat al stratificărilor sociale, pe rolul funcţional al sistemului destratificare şi se interesează mai puţin de schim"ările existente în sistemul destatificare (teoria lui arsons)

4. &eorii ce analizează stratificarea în termenii economiei de piaţă - teoria cererii sociale.1. 9eoria mar#istă. După unii analişti, schema marxistă a corespuns cel mult unor

structuri istorice trecătoare (de exemplu, începuturile capitalismului în *nglia).2. 9eoria funcţionalistăE stratificarea este o consecinţă a diviziunii muncii

(ocupaţiile şi poziţiile sociale corespund unor funcţii de importanţă varia"ilă în sistemul

34 $.?. Gills, :es $ols "lancs. Essai sur les classes moPennea am]ricaines (0;80), trad. franceza, Gasp]ro, 0;99, p.0;0 şi pp. 366-368.

24



diviziunii muncii, de aceea ocupaţiile şi poziţiile sociale au un caracter ierarhic în sensulcă sînt inegal recompensate)

*şadar, stratificarea ar fi o expresie a importanţei funcţionale a activităţilordesfăşurate. Gărimea rangului şi a recompensei ataşate unei anumite poziţii sociale este

în raport invers cu facilitatea acoperirii şi exercitării unei funcţii.. 9eoriile cererii şi ofertei pornesc de la ideea că fenomenul stratificării este un

rezultat necesar al economiei de piaţă' veniturile şi rangurile sociale ale oamenilor depind

de relaţia cerere # ofertă pentru fiecare tip de ocupaţie. rice societate implică unansam"lu foarte variat de activităţi ce constituie o cerere. $ererile de activităţi sînt foartediferite de la o societate la alta. De exemplu, în anumite societăţi cererea de preoţi eimportantă, pe cînd în societăţile occidentale excelează cererile de natură ştiinţifico -tehnică.

Gulţi consideră că fiecare dintre aceste teorii este parţială, nu se poate explicatotul printr-o a"ordare funcţionalistă. n linii mari, funcţionalismul are două nea%unsuri'0. transpune la scara întregii societăţi o schemă funcţională vala"ilă doar pentru un

su"sistem social73. nu răspunde la între"area valorii funcţionale diferenţiale a diferitelor activităţi.

Dar nici teoria cererii şi ofertei nu poate explica toate pro"lemele ridicate deierarhiile sociale. /eniturile şi rangurile sociale nu depind numai de cerere şi ofertă. sînt şi

alte elemente ce au un impact asupra ierarhiilor sociale, ce ţin de sfera organizaţiilorsociale./om a"orda cîteva dintre aceste pro"leme în capitolul 2olitică şi putere236.

36 entru a avea o privire mai detaliată asupra conceptului de startificare socială, vezi K. @oodman, ntroducere în sociologie, Ed. :ider, ucureşti, 0;;3.

25



CAPITOLUL III Organizaţiile

"iectivul25 acestui capitol este prezentarea'- &eoriei lui Gax ?e"er despre "irocraţie

-&eoriei lui Gichel 5oucault despre societatea supravegherii (controlul timpului şi alspaţiului în organizaţii)- &eoriei structurării a lui *. @iddens- &eoriei actorului strategic a lui G. $roziern final vom prezenta două analize de caz'a) organizarea informală a uzinei,") fenomenele de putere în atelierele de producţie

Gax ?e"er a formulat prima interpretare sistematică asupra apariţiei organizaţiilormoderne. El susţinea că organizaţiile sînt modalităţi de coordonare a activităţilor umane

într-un mod sta"il în spaţiu şi timp. ?e"er a su"liniat că dezvoltarea organizaţiilordepinde de controlul informaţiei. n acest proces, scrisul are o importanţă centrală' o

organizaţie are nevoie de reguli scrise pentru a funcţiona şi de dosare în care să fiestocată 1memoria> ei. ?e"er considera organizaţiile ca fiind puternic ierarhizate, putereatinzând să se concentreze către vârf.

/om prezenta concepţia lui ?e"er din perspectiva concepţiei lui @iddens, careconsideră că dacă teoriile acestuia sînt veridice, atunci rezultă o consecinţă ma%orăpentru noi toţi, întrucât ?e"er detecta atât o luptă, cât şi o legătură între organizaţiilemoderne şi democraţie. /om o"serva cu această ocazie şi opinia lui @iddens despre teorialui G. 5oucault.

.1. Teoriile lui (e)er *es"re )irocraţie

&oate organizaţiile de mare întindere, după opinia lui ?e"er, tind prin natura lor săfie "irocratice. $uvântul 1"irocraţie> a fost inventat de către Gonsieur de @ournaP în anul0<68, care a adăugat cuvântului 1"irou>, însemnând atât încăperea cât şi masa de scris,un termen derivat din ver"ul grecesc 1a conduce>. +$+*^* ar însemna deciconducerea de către funcţionari. irocraţia ca termen a fost aplicată mai întâi doarfuncţionarilor guvernamentali, dar treptat a fost extinsă pentru a defini, în general,organizaţiile mari.

$onceptul a fost de la "un început folosit într-un mod dispreţuitor. De @ournaPvor"ea despre puterile crescânde ale funcţionarilor ca despre 1o "oală numită "iromanie>.+omancierul francez Aonor] de alzac considera "irocraţia 1o putere uriaşă deţinută depigmei>. *cest gen de opinie s-a menţinut până în zilele noastre' "irocraţia este frecventasociată cu hârţogăria, ineficienţa şi risipa. *lţi autori au prezentat "irocraţia într-olumină diferită, ca un model al gri%ii, preciziei şi eficienţei administrative. irocraţia,susţin ei, este în realitatea cea mai eficientă formă de organizare pe care au conceput-ooamenii deoarece, toate sarcinile sînt reglementate prin reguli stricte de procedură. După@iddens, poziţia lui ?e"er asupra "irocraţiei se situează undeva între aceste douăextreme.

=n număr limitat de organizaţii "irocratice, evidenţia ?e"er, au existat şi însocietăţile tradiţionale. De exemplu, sistemul funcţionăresc "irocratic din $hina imperialăera responsa"il pentru afacerile generale ale guvernării. Dar "irocraţiile s-au dezvoltat pedeplin a"ia în vremurile moderne.

După ?e"er, expansiunea "irocraţiei este inevita"ilă în societăţile moderne7autoritatea "irocratică este singurul mod de adaptare la cerinţele administrative alesistemelor sociale de mare întindere. &otuşi, ?e"er considera că "irocraţia prezintă multenea%unsuri importante, care au implicaţii semnificative în viaţa socială modernă.

38 entru o a"ordare mai detaliată, vezi' G. /lăsceanu, sihosociologia conducerii şi organizaţiilor, aideia, 0;;47 *. @iddens, !ociologie, *ll, 3III.

26



entru a studia originile şi natura expansiunii organizaţiilor "irocratice, ?e"er aconstruit un tip ideal 39de "irocraţie. ?e"er a enumerat mai mute caracteristici ale tipuluiideal de "irocraţie'

4erar6ia clar demarcată a autorităţii . *stel, sarcinile în cadrul organizaţiei sîntdistri"uite ca 1o"ligaţii oficiale>. irocraţia arată ca o piramidă, având poziţia de cea maimare autoritate în vârf. Există un lanţ al comenzilor de la vârf către "ază, care faceposi"ilă coordonarea luării de decizii. 5iecare înalt funcţionar controlează şi supervizează

pe cel aflat pe o treaptă inferioară lui, în cadrul ierarhiei.Aomportamentul funcţionarilor de la toate nivelurile organi'aţiei este reglementat prin reguli scrise. *ceasta nu înseamnă că o"ligaţiile "irocratice sînt doar o pro"lemă derutină. $u cât funcţionarul deţine o funcţie mai înaltă, cu atât mai mult regulile tind săcuprindă o mai mare varietate de cazuri, presupunând flexi"ilitate în interpretarea lor.

+uncţionarii sînt salariaţi, angaaţi cu normă întreagă. 5iecărei slu%"e din interiorulierarhie îi corespunde un salariu sta"ilit, fix. ndivizii pot face carieră în interiorulorganizaţiei. romovarea este posi"ilă pe "aza competenţei, a experienţei sau a celordouă calităţi laolaltă.

/epararea sarcinilor funcţionarului din interiorul organi'aţiei de viaţa lui personală. /iaţa de familie a funcţionarului este distinctă de activităţile de la locul demuncă, fiind şi fizic separată de el.

=ici un membru al organi'aţiei nu posedă resursele materiale cu care operea'ă.Dezvoltarea "irocraţiei, după ?e"er, separă muncitorii de controlul asupra mi%loacelor lorde producţie. n comunităţile tradiţionale, fermierii şi meşteşugarii aveau de o"icei,controlul asupra propriilor lor procese de producţie şi era posesorii uneltelor folosite. n"irocraţii, funcţionarii nu posedă "irourile în care lucrează, mesele la care stau saulogistica pe care o folosesc.

?e"er credea că, cu cât o organizaţie se apropie mai mult de tipul de "irocraţieideală, cu atât va fi mai eficientă în urmărirea o"iectivelor pentru care a fost înfiinţată. Elpunea adesea în legătură munca la "irou cu aparatura sofisticată.

.1.1. Relaţiile formale şi informale din interiorul birocraţiilor

n analiza sa asupra "irocraţiei, ?e"er acorda un loc aparte +E:*^:+ 5+G*:Edin cadrul organizaţiilor, relaţii dintre oameni aşa cum sînt sta"ilite de regulileorganizaţiei. ?e"er nu punea accent pe conexiunile informale şi micile relaţii de grup carepot exista în orice organizaţie. Dar în "irocraţii, modul informal de operare permiteadeseori o flexi"ilitate care nu ar putea fi o"ţinută altfel.

*. @iddens exemplifică +E:*^:E K5+G*:E pe "aza unui studiu al lui eterlau despre o organizaţie guvernamentală care avea ca sarcină investigarea posi"ililorevazionişti fiscali. *genţii care descopereau pro"leme de evaziune fiscală pe care nu lestăpâneau îndeaproape tre"uie să le discute cu superiorul lor direct7 regulile deprocedură sta"ileau că nu aveau voie să consulte colegi care lucrau având acelaşi nivel caşi ei. Ga%oritatea funcţionarilor erau însă reticenţi în a se apropia de superiorii lor, întrucâtaveau impresia că aceasta ar putea sugera o lipsă de competenţă din partea lor şi le-ar

reduce şansele de promovare. *stfel aceştia se consultau de o"icei între ei, încălcândregulile oficiale. *ceasta nu numai că le permitea să o"ţină sfaturi concrete, ci le şidiminua temerile legate de lucrul individual. reţea coerentă de legături de loialitate esteun prim nivel al @+==:= !$*:, care apare în rândul celor ce lucrează la acelaşi nivel.

ro"lemele cu care se confruntau aceşti lucrători erau drept urmare rezolvate într-un mod mai eficient. @rupul era capa"il să conceapă proceduri informale care permiteauiniţiativă şi o mai mare responsa"ilitate decât erau prevăzute în regulile formale aleorganizaţiei.

+eţele informale tind să apară la toate nivelurile organizaţiilor. :a vârf, legăturile şiconexiunile personale pot fi mai importante, decât situaţiile formale în care ar tre"ui să

39 &ermenul 1ideal> nu se referă la ceea ce este de dorit, ci la o formă pură de organizare "irocratică. =n tip ideal este o descriere a"stractă, construită

prin accentuarea anumitor trăsături preluate din cazuri reale, astfel încât să evidenţieze cele mai esenţiale caracteristici ale lor. entru aprofundarea

conceptului de tip ideal, vezi . ădescu, storia sociologiei, Ed. orto-franco, @alaţi, 0;;67 $. _amfir, :. /lăsceanu (coord), Dicţionar de sociologie, Ed.

a"el, 0;;4.

27



se ia deciziile. De exemplu, se presupune că politicile corporaţiilor de afaceri se sta"ilesc în şedinţele consiliului de administraţie, de către directori şi deţinătorii principali deacţiuni. n practică, adesea doar câţiva dintr mem"rii consiliului conduc cu adevăratcorporaţia, expunându-şi deciziile informal şi aşteptând decizia consiliului. +eţeleleinformale de acest tip se pot întinde de asemenea, peste corporaţii diferite. Directoriidiferitelor firme se consultă adesea între ei într-un mod informal şi pot face parte dinaceleaşi clu"uri sau asociaţii cu scopuri recreative.

* decide până la ce punct procedurile informale contri"uie sau împiedică eficienţaorganizaţiilor este un lucru dificil. !istemele care seamănă cu tipul ideal al lui ?e"er tindsă dea naştere unei adevărate încrengături de modalităţi neoficiale de a rezolvapro"lemele. *ceasta se întâmplă în parte deoarece lipsa de flexi"ilitate poate ficontracarată printr-o ocolire neoficială a regulilor formale. entru cei cu slu%"e plicticoase,procedurile informale a%ută adesea la crearea unui mediu de lucru satisfăcător.$onexiunile informale dintre înalţii funcţionari pot fi eficiente în moduri care să a%uteorganizaţia în întregul ei. e de altă parte, aceşti funcţionari pot fi mai preocupaţi săpromoveze sau să-şi prote%eze propriile interese decât pe cele ale organizaţiei.

.1.2 .Aadrul fi'ic al organi'aţiilor

Ga%oritatea organizaţiilor moderne funcţionează în cadre fizice special concepute.$lădirea care adăposteşte o anumită organizaţie are trăsături specifice, relevante pentruactivitatea organizaţiei respective dar are importante caracteristici arhitecturale comuneşi clădirilor altor organizaţii. De exemplu, arhitectura unui spital diferă în unele privinţede cea a unei firme de afaceri sau a unei şcoli. avilioanele separate ale spitalului,ca"inetele de consultaţii, sălile de operaţie şi oficiile dau întregii clădiri un aspect anume,

în timp ce o şcoală poate fi alcătuită din săli de clasă, la"oratoare, săli de sport. &otuşi,există o asemănare generală' amândouă conţin coridoare cu uşi de intrare şi folosescpeste tot decoraţii şi mo"ilier standardizat. :ăsând la o parte ţinuta vestimentară diferităa oamenilor care se află acolo, clădirile în care sînt de o"icei, organizaţii moderne au ooarecare asemănătoare între ele. *desea ele arată asemănător chiar şi văzute din afară,nu doar în interior. !e poate ca trecând pe lângă o clădire să ne între"ăm' 1*ceasta este

o şcoalăF> şi să primim răspunsul ' 1Ku, este un spitalF> Deşi sînt necesare serioasemodificări interioare, se poate întâmpla ca o şcoală să preia la un moment dat o clădirecare a adăpostit cândva un spital.

.2. Teoria lui +ic,el &oucault *es"re or-ani$aţii controlul ti/"ului şi al s"aţiului

Gichel 5oucault a demonstrat că arhitectura unei organizaţii este direct legată destructura ei socială şi de sistemul de autoritate. !tudiind caracteristicile fizice aleorganizaţiilor, putem surprinde noi puncte de vedere asupra pro"lemelor analizate de

?e"er. irourile despre care ?e"er vor"ea la modul a"stract sînt totodată decoruriarhitecturale # încăperi, separate prin coridoare # în interiorul organizaţiilor. $lădirilefirmelor mari sînt construite uneori chiar în sensul fizic ca o ierarhie, în care cu cât poziţiacuiva în ierarhia autorităţii este mai înaltă, cu atât "iroul său se află mai sus7 suntagma

1eta%ul de sus> este folosită uneori pentru a desemna pe cei care deţin puterea supremă în organizaţie.

n multe alte sensuri, geografia unei organizaţii afectează funcţionarea ei, maiales acolo unde sistemele se "azează esenţialmente pe relaţiile informale. roximitateafizică facilitează formarea grupurilor primare, în timp ce distanţarea fizică poate polarizagrupurile, ducând la o atitudine de opoziţie între 1ei> şi 1noi> între departamente.

.2.1. /upraveg6erea în cadrul organi'aţiilor

Godul de dispunere al camerelor, holurilor şi al spaţiilor deschise din clădirea uneiorganizaţii poate oferi indicii de "ază asupra sistemului de operare al autorităţilor sale. n

28



unele organizaţii, grupurile de oameni lucrează în comun, în încăperi necompartimentate.Datorită naturii plicticoase, repetitive a unor tipuri de muncă industrială, cum ar fi liniilede producţie-asam"lare, este necesară supravegherea permanentă pentru a se asiguracă muncitorii menţin ritmul lucrului. *celaşi lucru este adesea adevărat pentru munca derutină pe care o fac dactilografele, care stau laolaltă în camere comune, de undeactivitatea poate fi supravegheată de către superiori. 5oucault punea mare accent pemăsura în care vizi"ilitatea sau lipsa ei, în decorul arhitectural al organizaţiilor moderne,

influenţează sau determină elementele de autoritate. /izi"ilitatea face ca su"ordonaţii săfie supuşi cu uşurinţă la ceea ce 5oucault numea supraveghere, adică supervizareaactivităţilor. n organizaţiile din interiorul organizaţiilor moderne, toată lumea, chiar şi ceiaflaţi în poziţii relativ înalte de autoritate, este supusă supravegherii7 cu cât o persoanăeste situată mai %os, cu atât este o"servat mai îndeaproape comportamentul ei.

!upravegherea îm"racă două forme. =na este urmărirea directă a munciisu"ordonaţilor de către superiori. !ă luăm exemplul unei clase dintr-o şcoală. Elevii staula mese sau pupitre, de o"icei dispuse în rânduri, putând fi văzuţi toţi de către profesor.$opiii tre"uie să pară activi sau a"sor"iţi în munca lor. Desigur, în ce măsură se întâmplăcu adevărat acest lucru în practică, depinde de priceperea profesorului şi de înclinaţiacopiilor de a se conforma cu ceea ce se aşteaptă de la ei.

$el de-al doilea tip de supraveghere este mai su"til, dar la fel de important. El

constă în deţinerea de dosare, cataloage sau fişe despre viaţa oamenilor. ?e"er a înţelesimportanţa înregistrărilor scrise (astăzi cel mai adesea computerizate) pentruorganizaţiile moderne, dar nu a explorat îndea%uns modul în care pot fi ele folosite pentrua reglementa comportamentul. $arnetele cu însemnări anga%aţilor oferă adesea istoriacompletă a muncii lor, înregistrând detalii personale cât şi evaluări ale caracterului.*ceste cărţi de muncă sînt folosite pentru a monitoriza comportamentul anga%aţilor şipoate asigura recomandarea în vedera promovării. n multe firme de afaceri, indivizii dela fiecare nivel al organizaţiei prezintă anual un raport asupra performanţei celor aflaţidirect în su"ordinea lor. $ataloagele şcoală şi din colegii sînt de asemenea folosite pentrua monitoriza performanţa indivizilor, pe parcursul etapelor organizaţiei.

rganizaţiile nu pot opera eficient dacă munca anga%aţilor nu se desfăşoară înmod corespunzător. n firmele de afaceri, aşa cum arată ?e"er, oamenilor li se cere sărespecte un program fix. *ctivitatea tre"uie coordonată constant în timp şi spaţiu, ceeace se o"ţine atât prin dispunerea fizică cât şi prin orarul precis şi detaliat al programului.rarele reglementează activităţile în timp şi spaţiu # sau, aşa cum spunea 5oucault, ele

1distri"uie corpurile în mod eficient> în cadrul organizaţiei. rarele reprezintă condiţiadisciplinei organizaţionale, deoarece ele canalizează în aceeaşi direcţie activitatea unuimare număr de oameni. Dacă o universitate nu ar respecta un orar strict de cursuri, deexemplu, s-ar pră"uşi în scurtă vreme într-un haos total. rarul face posi"ilă folosireaintensivă a timpului şi spaţiului' fiecare din ele poate corela mulţi alţi oameni înnumeroase activităţi.

.. 0irocraţia şi *e/ocraţia

După @iddens, 5oucault avea dreptate în privinţa închisorilor. $hiar şi azi,ma%oritatea închisorilor seamănă surprinzător de mult cu anopticon. El avea dreptate şi

în legătură cu rolul supravegherii în societăţile moderne, o pro"lemă care a devenit şi maiimportantă în prezent datorită impactului crescând al tehnologiilor de informare şicomunicare. &răim în ceea ce unii au numit societatea de supraveghere' o societate încare informaţiile despre viaţa noastră sînt adunate de diferite tipuri de organizaţii.

Diminuarea democraţiei o dată cu progresul formelor moderne de organizare şicontrol a informaţiei, l-a preocupat în mod deose"it pe ?e"er. $eea ce-l îngri%ora cel maimult era perspectiva guvernării de către "irocraţi impersonali. $um poate supravieţuidemocraţia în faţa puterii crescânde pe care organizaţiile "irocratice o exercită asupranoastrăF n fond, socotea ?e"er, "irocraţiile sînt necesare, specializate şi ierarhice. $eidin apropierea "azei organizaţiei se află inevita"il concentraţi doar pe îndeplinirea unor

29



sarcini cotidiene şi nu au vreo putere asupra a ceea ce fac7 puterea este deţinută de ceicare se află înspre vârf 3<.;imitele supraveg6erii

/om vedea în continuare cum @iddens se desparte de ?e"er şi 5oucault. *ceştiasusţineau că modul cel mai eficient de a conduce o organizaţie este de a maximizasupravegherea, adică de a avea o repartizare clară şi consistentă a autorităţii. Daraceastă opinie este eronată, susţine @iddens, cel puţin dacă o aplicăm la firmele de

afaceri, care nu exercită (ca în cazul închisorilor) un control total asupra vieţii oamenilor în spaţii închise. De fapt, închisorile nici nu sînt un "un model pentru organizaţii îngeneral. !upravegherea directă s-ar putea să funcţioneze destul de "ine atunci cîndoameni implicaţi, cum se întâmplă cu închisorile, au o atitudine cu precădere ostilă faţăde cei cu autoritate asupra lor şi nu doresc să se afle acolo unde se află. Dar înorganizaţiile în care managerii doresc ca şi ceilalţi să coopereze cu ei în scopul urmăririicomune a anumitor ţeluri, situaţia este diferită. rea multă supraveghere directă duce laalienarea anga%aţilor, care au impresia că li se refuză orice posi"ilitate de implicare înmunca pe care o desfăşoară.

*cesta este unul dintre principalele motive pentru care organizaţiile fondate pe"aza principiilor formulate de către ?e"er şi 5oucault, cum ar fi fa"ricile de maridimensiuni, cu linii de producţie-asam"lare şi ierarhii rigide ale autorităţii, s-au confruntat

până da urmă cu mari pro"leme. Guncitorii nu erau înclinaţi să se dedice muncii lor înasemenea decoruri7 supravegherea continuă era de fapt necesară pentru a-i determinasă lucreze rezona"il, dar povoca resentimente şi adversitate.

amenii sînt predispuşi de asemenea, să înfrunte un nivel prea ridicat alsupravegherii în cel de-al doilea sens menţionat de 5oucault, colectarea de informaţiescrisă despre ei. *cesta a fost chiar unul dintre principalele motive care au dus ladestrămarea societăţilor comuniste în stilul celor sovietice. n aceste societăţi, oameniierau spionaţi cu regularitate de către poliţia secretă sau de către alţii aflaţi în serviciul ei,fie ei rude sau vecini. @uvernul deţinea informaţii detaliate despre cetăţenii ţării pentru aputea stopa de îndată orice opoziţie împotriva dominaţiei sale. +ezultatul era o formă sesocietate autoritaristă din punct de vedere politic şi, în ultima perioadă, ineficientăeconomic. ntr-adevăr, întreaga societate a%ungea să semene cu o uriaşă închisoare cutoate nemulţumirile, conflictele şi modurile de opoziţie pe care le generează închisorile,un sistem de care populaţia s-a eli"erat.

..1. >epasirea democratiei

Gultă vreme, în dezvoltarea societăţilor occidentale s-a menţinut modelul lui?e"er, apropiat de cel al lui 5oucault. n activităţile guvernamentale, administraţiaspitalelor, universităţi şi organizaţiile de afaceri, "irocraţia părea să fie dominantă. $hiardacă întotdeauna se dezvoltă o selecţie socială informală în cadrele "irocratice şi ea este

în realitate cea care funcţionează, se părea că viitorul avea să adeverească anticipaţiilelui ?e"er' o "irocratizare constantă crescândă.

irocraţii încă mai există în ccident, dar ideea lui ?e"er că o ierarhizare clară a

autorităţii, având puterea şi informaţia concentrate la vârf, este singurul mod în care sepoate conduce o organizaţie de mari dimensiuni, începe să pară arhaică. Kumeroaseorganizaţii se restructurează în aşa fel încât se devină mai puţin şi nu mai multierarhizate. entru a ilustra acest fenomen, @iddens se referă la faptul că multe corporaţiide afaceri din ccident urmează aşa-zisul 1model %aponez>.

4.4.3. odelul apone'

!e spune adesea că succesul economic al aponiei este datorat în principalcaracteristicilor distincte ale corporaţiilor %aponeze mari, care diferă su"stanţial de

3< !tudentul lui ?e"er, +o"erto Gichels, a inventat o suntagmă faimoasă despre această pierdere a puterii' în organizaţiile de mare întindere şi, în

general, într-o societate dominată de organizaţii, el susţinea că există o lege de fier a oligarhiei. ligarhia înseamnă puterea de guvernare a unui număr

limitat de persoane. După Gichels, fluxul puterii către vârful piramidei este pur şi simplu o parte inevita"ilă a unei lumi tot mai "irocratizate # de unde şi

termenul 1lege de fier>.

30



ma%oritatea firmelor de afaceri din ccident. $ompaniile %aponeze se deose"esc în maimulte privinţe de caracteristicile pe care ?e"er le asocia cu "irocraţia'

;uarea de deci'ii de os în sus. Garile corporaţii %aponeze nu formează o piramidăa autorităţii, aşa cum a trasat-o ?e"er, fiecare nivel fiind răspunzător numai faţă de celaflat mai sus. :ucrătorii de la nivelurile inferioare ale organizaţiei sînt consultaţi înlegătură cu politicile pe care conducerea intenţionează să le aplice şi chiar cei maiimportanţi funcţionari se întâlnesc cu regularitate cu ei.

ai puţină speciali'are. n organizaţiile %aponeze, anga%aţii sînt mult mai puţinspecializaţi decât omologii lor din ccident. =n a"solvent de facultate care tocmai s-aanga%at va deţine în firmă o poziţie de asistent de manager, petrecându-şi primul an

învăţând în general cum funcţionează diferitele departamente ale "ăncii. *poi va lucra într-o sucursală locală un timp, în calitate de casier, după care va fi adus înapoi la sediulcentral al "ăncii pentru a învăţa despre finanţe comerciale. *poi va fi detaşat din nou la osucursală, unde se va ocupa cu împrumuturile. De acolo se va întoarce pro"a"il la sediulcentral, pentru a lucra la departamentul personal. ntre timp vor fi trecut zece ani, iara"solventul va fi a%uns şef de secţie. Dar procesul rotirii slu%"elor nu se opreşte aici. !eva muta din nou la o altă sucursală a "ăncii, unde va avea de-a face pro"a"il de astă-dată cu finanţarea micilor întreprinzători, apoi se va întoarce la sediul central într-un altpost. cînd 2a"solventul2 va a%unge la apogeul carierei sale, după aproximativ 4I de ani de

la începutul său ca stagiar, va fi familiarizat de%a cu toate sarcinile importante. rincontrast, un stagiar tipic în managementul "ancar din *merica de aceeaşi vârstă se vaspecializa aproape cu siguranţă de la "un început într-un anumit domeniu "ancar, undeva rămâne până la vârsta de pensionare.

/iguranţa postului. Garile corporaţii din aponia sînt o"ligate să-şi menţinăoameni, anga%aţi pe viaţă' funcţionarul are o slu%"ă garantată. !alariul şiresponsa"ilitatea depind de vârstă # de perioada individului, lucrată la firma respectivă #mai curând decât de o luptă competitivă pentru promovare.

Orientarea către lucrul în grup. :a toate nivelele corporaţiei, oamenii sînt înplicaţi în mici 1echipe> de cola"orare sau grupuri de lucru. @rupurile şi nu mem"rii individualisînt evaluate ca performanţă. !pre deose"ire de omologii lor occidentali, 1statul defuncţiuni al organizaţiei> din companiile %aponeze # hărţile sistemului de autoritate #indică doar grupuri, nu poziţii individuale. *cest lucru este imortant deoarece contrazicepresupusa lege de fier a oligarhiei.

Aontopirea muncii cu viaţa privată. n ta"loul făcut de ?e"er "irocraţiei, există oclară demarcaţie între munca oamenilor din cadrul unei organizaţii şi activităţile lor dinafara ei. *cest lucru este de fapt adevărat pentru ma%oritatea corporaţiilor occidentale, încare relaţia dintre firmă şi anga%at este doar economică. !pre deose"ire de acestea,corporaţiile %aponeze se îngri%esc de multe dintre nevoile anga%aţilor lor, pretinzând înschim" un nivel înalt al loialităţii faţă de firmă. *nga%aţii %aponezi, începând cu lucrătoriidin prăvălia de la parter şi până la funcţionarii din vârful clădirii poartă adesea uniformacompaniei. Este posi"il să se întâlnească pentru a cânta 1cântecul companei> în fiecaredimineaţă şi iau parte cu regularitate la activităţile recreative organizate de cătrecorporaţie, la sfârşit de săptămână. ($âteva corporaţii occidentale, cum ar fi G şi*pple, au acum cântece ale companiei). :ucrătorii primesc "eneficii materiale din parteacompaniei, în plus faţă de salariile lor. De exemplu, firma producătoare de aparaturăelectrică Aitachi asigură cazare pentru toţi anga%aţii necăsătoriţi şi aproape %umătatedintre anga%aţii "ăr"aţi căsătoriţi. $opiii acestora puteau "eneficia, pentru educaţie, de

împrumuturi din partea companiei, care pot a%uta financiar şi în cazul unor nunţi sau înmormântări. !tudiul efectuat asupra unor uzine conduse de %aponezi în Garea ritanieşi în !tatele =nite indică faptul că luarea de decizii 1de %os în sus> se dovedeşte vala"ilă şi

în afara aponiei. :ucrătorii par să răspundă pozitiv faţă de nivelul mai înalt de implicarepe care-l oferă aceste uzine.

n "aza acestei analize, @iddens consideră că ar fi rezona"il să tragem concluziacă modelul %aponez oferă câteva lecţii relevante pentru conceptul Me"erian de "irocraţie.rganizaţiile care se pot asemăna cu tipul ideal al lui ?e"er sînt pro"a"il mult mai puţineficiente în realitate decât par, deoarece nu permit anga%aţilor de la nivelurile inferioare

să câştige sentimentul autonomiei faţă se sarcinile lor de lucru sau a implicării în acestea.

31



!upra"irocratizarea organizaţiilor duce la 1fisuri interne> în funcţionare din cauzanaturii lor rigide, inflexi"ile şi lipsite de implicare. 5ormele de autoritate pe care uchi lenumeşte clanuri # grupuri în care există legături personale strânse între mem"ri # sîntmai eficiente decât tipurile de organizare "irocratică.

După @iddens, o dovadă ar fi faptul că grupurile de lucru din firmele %aponeze audevenit un exemplu de structurare şi în interiorul organizaţiilor occidentale, unde sedezvoltă adesea şi sisteme informale de tip clan. &re"uie însă să ne între"ăm mai

îndeaproape şi asupra efectelor perverse (+. oudon) ale acestei evoluţii.

.# . Anali$a *e ca$ Or-ani$area in%or/ală a u$inei re$ultatele stu*iului e%ectuat *e E.+ao la a3t,orne24

&oate studiile experimentale demonstrează că în organizarea socială există cevamai mult decât ceea ce se o"servă în mod formal. Kumeroase modele de interacţiuneumană, care există în realitate, nu se regăsesc n organizarea formală, în timp ce altelesînt reprezentate necorespunzător şCţ. rganigramele unei companii descriu relaţiile

funcţionale dintre unitaţile de lucru, dar nu exprimă deose"irile sociale, mişcarea sauechili"rul descrise în preala"il. erarhia valorilor, care se referă la prestigiu, şi tinde săacorde lucrului manual o importanţa mai mare decât lucrului la "andă, este foarte sla"reprezentată în organizarea formală7 dintr-o organigramă nu se pot o"serva de o"icei nicigrupurile primare, adică acele grupuri care povin din relaţiile interpersonale cotidiene lalocul de muncă. $oordonatele logice, orizontală şi verticală, ale funcţiilor înlocuiescmodelele de interacţiune care există la ora actuală între oameni cu poziţii sociale diferite.rganizarea formală nu poate ţine seama de sentimentele şi de valorile ce rezidă înorganizarea socială şi prin care indivizii şi grupurile de indivizi se diferentiază, sîntconduşi şi se integrează în chip formal. ndivizii, prin asociaţiile lor în uzină, sta"ilescrelaţii personale. Ei formează grupuri informale în cadrul cărora fiecare persoană capătă oanumită poziţie şi un anumit statut. Katura acestor grupuri informale este foarteimportantă, după cum s-a dovedit în camera expeimentală, Rela- !ssembl- 9est Room(+*&+) şi în camera de o"servaţie, Fan% Giring Observation Room şCţ. Experienţa din+*&+ arată că, atunci cînd inovaţiile sînt introduse cu prudentă şi în functie de sentimentereale ale muncitorilor, aceştia dezvoltă în general un tip spontan de organizare informalăcare nu numai că va exprima cu mai multă acurateţe valorile şi semnificaţiile care le sîntproprii, dar, pro"a"il, se va armoniza mai "ine cu scopurile conducerii.

Deşi studiile de organizare informală de la uzina AaMthorne vizează anga%aţii, ar fiinexact să credem că fenomenul se produce numai la acest nivel. rganizarea informalăse manifestă la toate nivelurile, de la "ază la vârf. rganizarea informală, atât la niveluldirecţiei cât şi la cel al "azei, poate fie să faciliteze, fie să împiedice cooperarea şicomunicarea. n am"ele cazuri, la toate nivelurile organizării, organizările informaleexistă ca o condiţie necesară a cola"orării. 5ără ele, organizarea formală nu ar puteasupravieţui multă vreme. rganizarea formală şi cea informală sunt, aşadar, aspecteinterdependente ale interacţiunii sociale.

.5. Anali$a *e ca$ Incertitu*ine şi "utere in atelierele *e "ro*ucţie

n ;e P6HnomIne bureaucratiJue, G. $rozier descrie o situaţie organizatorică înatelierele de producţie ale unei "irocraţii (monopolul industrial) care pune faţă în faţă treicategorii de actori care "eneficiază cu toţii de siguranţa locului de muncă dar au statute şimoduri speciale de anga%are'

3Hrezentare după 5.. +oethlis"erger, ?.. DicBson, Ganagement and the ?orBer, $am"ridge, Aarvard =niversitP ress, 0;<;, cap.NN/. &raducerea

aparţine editorilor volumului storia ideilor sociologice, G.:allement (Ed. *ntet, 0;;H)

32



0) şefii de atelier (maiştrii responsa"ili însărcinaţi cu supravegherea, cuconta"ilitatea producţiei în atelier, cu aprovizionarea, cu transferurile...),

3) muncitorii de producţie necalificaţi (intre 9I şi 03I în fiecare atelier, femeiledeţin ma%oritatea posturilor de supraveghetor, casier sau gestionar),

4) muncitorii de întreţinere cu înaltă calificare şi dependenţi pe cale ierarhică deun inginer din afara atelierului (doisprezece la fiecare atelier7 ei au sarcina de a întreţineşi repara maşinile, fiecare fiind responsa"il cu trei pănă la şase dintre ele).

n acest univers separarea formală şi trasarea precisă a sarcinilor, existenţaregulilor impersonale care urmăresc remedierea eventualelor pro"leme (în cazulvacantării unui post, este prevăzut ca cel mai vechi în grad care se va oferi voluntar săo"ţină postul7 dacă nimeni nu îl doreşte, cel mai nou salariat din atelier va fidisponi"ilizat) evidenţiază o organizare în care ar"itraruiul nu există şi în care un conflictiz"ucneşte foarte greu.

n ancheta pe care o efectuată, G. $rozier constată că în ateliere relaţiile dintremuncitorii de producţie şi şefii de atelier sînt reci şi lipsite de importanţă, cele dintremuncitorii de producţie şi muncitorii de întreţinere tensionate şi conflictuale, iar celedintre muncitorii de întreţinere şi şefii de atelier ostile şi deschis conflictuale. De ceFentru că în această organizare în care rutina şi regulile formale sînt puternice, există odoză de neprevăzut, şi anume defectarea maşinilor. n acest caz, numai muncitorii de

întreţinere au căderea de a controla situaţia. Ei au aşadar putere deoarece sînt stăpâni peo zona de incertitudine.Guncitorii fac tot ce le stă în putinţa pentru a controla exclusiv în avanta%ul lor

această sursă de putere' sociologii au constatat, spre exemplu, că însemnările de întreţinere şi planurile maşinilor dispăruseră, astfel încât ştiinţa muncitorilor de întreţinere să fie accesi"ilă şi transmisă, pe cale orală, doar meseriaşilor din aceastăsferă. ntelegem astfel care este structura informală a relaţiilor sociale şi strategiafiecărui grup'

- deţinători ai unei puteri nelegitime, muncitorii de întreţinere încearcă să oconsolideze manifestându-se agresivi faţă de şefii de atelier care acceptă cuapatie - nu au altă soluţie- această asimetrie.

- muncitorii de producţie sînt în primul rând dependenţi de muncitorii de întreţinere şi lasă să se vadă acest lucru într-o manieră am"ivalentă' pentru căsînt dominaţi, ei sînt o"ligaţi să pastreze, pe faţă, relaţii "une, dar ei ştiu şi săarate o ostilitate surdă care să tempereze dominarea.

33



CAPITOLUL I6 Stu*iul co/"orta/entului *e7iant

&ermenul devianţă desemnează un ansam"lu dispersat de activităţi caredecepţionează o aşteptare, o normă, o valoare. n mod analitic, apare între"area' ale

cuiF n mod firesc, gîndul se îndreaptă spre 2indivizii dezira"ili2 şi 2indivizi marginali2. Darsîntem noi înşine atît de normali pe cât ne-ar plăcea să credemF ersoanele al cărorcomportament pare de neînţeles sau straniu pot fi oare considerate fiinţe raţionale atuncicînd înţelegem din ce motiv acţionează în felul respectivF

Dar din acest fel de a ne între"a nu rezultă cumva că este imposi"il de formulat odefiniţie a devianţei care ar fi a"solut transparentăF Ke vom putea da seama de aceastacomparînd modurile în care diverşi sociologi îşi încarnează expunerea cu exemple. &ocmaipentru aceasta, în acest capitol vom urmări expunerea lui *. @iddens. Din primele rînduriele ne avertizează să ne îndreptăm atenţia către influenţa claselor sociale, cătrediviziunile dintre "ogaţi şi săraci. entru un punct de vedere oarecum alternativ,recomandăm capitolul 2Devianţa2 din 2&ratatul de sociologie2 coordonat de +. oudon3;.

#.1. Anali$a lui A. !i**ens

!tudiul devianţei, asemenea altor domenii ale sociologiei, ne îndreaptă atenţiacătre puterea socială şi către influenţa clasei sociale # diviziunile dintre "ogaţi şi săraci.*tunci cînd considerăm devianţa sau conformarea de la regulile şi normele sociale,tre"uie întotdeauna să avem în vedere între"area' 1ale cui reguliK > *şa după cum vomvedea, normele sociale sînt puternic influenţate de divizările de putere şi de clasă.

După *. @iddens, devianţa poate fi definită drept non-conformism faţă de un setdat de norme, care sînt acceptate de un număr semnificativ de oameni, în cadrul uneicomunităţi sau a unei societăţi. Kici o societate nu poate fi împărţită într-o manierăsimplă între cei care deviază de la norme şi cei care se conformează. n anumite ocazii,

ma%oritatea dintre noi încălcăm reguli general acceptate de comportament. E posi"il, deexemplu, ca la un moment dat să fi comis nişte furturi minore, cum ar fi mici şterpeleli din magazine sau însuşirea unor mici o"iecte de la servici # de exemplu "loc-notesuri saupixuri # pentru uz personalJ

*nvergura concepului de devianţă este foarte largă. ată cîteva exemple pe care nile dă @iddens.

Giliardarul AoMard Aughes şi-a clădit masiva avere cu a%utorul unui amestec demuncă susţinută, idei inventive şi decizii iscusite. Din punctul de vedere al nevoii sale dea reuşi, activităţile sale s-au conformat unora dintre valorile fundamentale din societăţileoccidentale, valori care pun accentul pe dorinţa de recompense materiale şi de realizare aindividului. e de altă parte, în anumite domenii, comportamentul lui a deviat în mod,clar de la normele impuse. El a trăit ultimii săi ani de viaţă aproape complet izolat delumea exterioară, ieşind extrem de rar din apartamentul său de hotel, pe care îltransformase în adevărata sa casă. şi lăsase părul să crească extrem de lung şi avea o"ar"ă mare şi neîngri%ită, care îl făceau să semene mai degra"ă cu un profet "i"lic decâtcu un prosper om de afaceri.

Aughes a fost extrem de plin de succes, cât şi extrem de deviant încomportamentul său. $a exemplu contrastant, am putea lua cariera lui &ed undP. naparenţă felul de viaţă al lui undP era conform normelor de comportament ale unui "uncetăţean. /iaţa pe care a dus-o el n-a fost numai normală,ci şi extrem de merituoasă. Deexemplu, el a %ucat un rol activ în cadrul /amaritenilor , o asociaţie care organizează unserviciu telefonic non-stop pentru persoanele disperate sau care vor să se sinucidă. $utoate acestea, undP a săvârşit mai multe crime ori"ile. nainte de a-l condamna lamoarte, %udecătorul procesului l-a lăudat pe undP pentru aptitudinile sale (îşi pledasesingur cauza), dar a încheiat remarcând felul în care îşi irosise existenţa. $ariera lui

3; entru un studiu aprofundat al pro"lemelor legate de sociologia devianţei şi sociologia %uridică, recomandăm lucrările lui Dan anciu şi !orin G.

+ădulescu.

34



undP dovedeşte că o persoană poate părea complet normală, în timp ce, în secret,săvârşeşte acte de devianţă extremă.

Devianţa nu se referă doar la comportamentul individual7 ea are în vedereactivităţile grupurilor. ilustrare o constituie cultul Aare Xrishna, o grupare religioasă alecărei credinţe şi mod de viaţă sînt diferite de cele ale ma%orităţii oamenilor dintr-o ţarăoarecare din Europa. $ultul a fost întemeiat în anii `9I, cînd !ril ra"hupade a venit înccident din ndia, pentru a răspândi cuvântul conştiinţei lui Xrishna. El îşi îndrepta

mesa%ul îndeose"i către tinerii care erau consumatori de droguri, proclamând că poţi 1rămâne euforic tot timpul şi poţi descoperi fericirea eternă> urmându-i învăţăturile.Gem"rii cultului Aare Xrishna au devenit un grup familiar spectaculos dansând şi cântândpe străzi, în aeroporturi şi în alte locuri. Ei erau toleraţi de către ma%oritatea populaţiei,chiar dacă convingerile lor păreau excentrice.

Gem"rii cultului reprezintă un exemplu de su"cultură deviantă. $u toate cănumărul său de mem"ri a scăzut, ei au avut capacitatea de a supravieţui destul de uşor

în cadrul societăţii. rganizaţia este "ogată, fiind finanţată de donaţii de la mem"ri şisimpatizanţi. oziţia lor se deose"eşte de cea a unei culturi deviante care ar putea fimenţionată aici su" formă de contrast' cei lipsiţi de o casă. amenii aflaţi într-o situaţieprecară din toate punctele de vedere trăiesc pe străzi zi de zi petrecându-şi timpul înparcuri sau în clădiri pu"lice (cum sînt "i"liotecile). Ei fie dorm în aer li"er, fie îşi găsesc

adăposturi. Ga%oritatea celor fără o casă sta"ilă duc o existenţă mizera"ilă, la margineasocietăţii.

*.1.1.=orme şi sancţiuni

&oate normele sociale sînt însoţite de sancţiuni care promovează conformismul şiprote%ează împotriva nonconformismului. sancţiune este orice reacţie din partea unorafaţă de comportamentul unui individ sau al unui grup, menită să confere certitudinea căpersoana sau grupul respectă o anumită normă. !ancţiunile pot fi po'itive (oferirea unorrecompense pentru conformitate) sau negative (pedeapsă pentru comportamentul non-conformist). Ele pot fi, de asemeni, oficiale şi neoficiale.

/ancţiunile oficiale sînt aplicate de un grup specific de persoane sau de o agenţie

pentru a avea gri%ă de respectarea unui anumit set de norme./ancţiunile neoficiale sînt reacţii mai puţin organizate şi spontane faţă de non-

conformism, ca atunci cînd un student este acuzat, prin tachinare, de către prieteni călucrează prea mult sau că e 1tocilar> dacă ia hotărârea de a petrece seara sudiindrefuzând să meargă la o petrecere.

n societaţile moderne, principalele tipuri de sancţiuni formale sînt celereprezentate de tri"unale şi închisori. Desigur, poliţia este agenţia însărcinată cuaducerea vinovaţilor la proces şi cu posi"ila încarcerare.

;egile reprezintă sancţiunile formale definite de către guverne ca principii, pe carecetăţenii lor tre"uie să le respecte7 ele sînt folosite împotriva persoanelor care nu seconformează. *colo unde există legi, există şi delicte, pentru că delictul poate fi definit, încel mai simplu mod, drept orice tip de comportament care încalcă o lege.

*.1.2.Punctul de vedere biologic

=nele dintre primele încercări de explicare a delictului au avut un caracterpreponderent "iologic. $riminalistul italian $esare :om"roso, care a activat în anii 0H<I,era de părere că tipurile de delicvenţi pot fi identificate după forma craniului. El era deacord cu faptul că învăţarea socială poate influenţa dezvoltarea comportamentuluicriminal, dar considera ma%oritatea criminalilor ca fiind degeneraţi din punct de vedere"iologic sau cu defecte. deile lui :om"roso au fost discreditate în totalitate, dar au fostsugerate în mod repetat în opinii similare.

altă metodă populară de a se încerca demonstrarea influenţei eredităţii asupratendinţelor delictuale era studierea ar"orelui genealogic. După @iddens, acest lucru nu

demonstrază practic nimic despre influenţa eredităţii pentru că sînt imposi"il de separatinfluenţele moştenite de cele do"ândite.

35



teorie ulterioară distingea trei tipuri principale de fizic uman şi susţinea că unuldintre ele este asociat în mod direct cu delicvenţa. &ipurile musculare, active(mezomorfe) - afirmă teoria # au mai multe şanse de a deveni delincvenţi decât cele cufizic fin (ectomorfe) sau personale mai solide (endomorfe).

*stfel de opinii au fost amplu criticate. $hiar dacă ar exista o relaţie glo"ală întretipul fizic şi delincvenţă, acest lucru nu ar arăta nimic despre influenţa eredităţii.ersoanele aparţinând tipului muscular pot fi atrase de activităţi delictuale pentru că

acestea oferă oportunităţi pentru demonstrarea calităţilor atletice. n plus, ma%oritateastudiilor în acest domeniu s-au limitat la delincvenţi din şcolile de corecţie şi existăposi"ilitatea ca delincvenţii duri, cu o înfăţişare atletică, să ai"ă mai multe şanse de a fitrimişi în astfel de şcoli decât cei cu o înfăţişare fragilă şi slă"ănogi.

=nii indivizi pot fi înclinaţi către irita"ilitate şi agresivitate, iar acest lucru poate fireflectat în delicvenţe care au ca scop atacul fizic asupra altora. &otuşi nu există o dovadădecisivă că este moştenită în acest mod vreo trăsătură de personalitate, şi chiar dacă s-ar petrece acest lucru, legătura lor cu delincvenţa ar fi doar una îndepărtată.

*.1.. Punctul de vedere psi6ologic

$a şi interpretările "iologice, teoriile psihologice despre delict asociază delincvenţa

cu anumite tipuri de personalitate. =nele au sugerat că în cadrul unei minorităţi deindivizi de dezvoltă o personalitate imorală sau psihopată. Psi6opaţii sînt firi retrase,lipsite de emoţii care găsesc plăcere în violenţă de dragul violenţei.

ndivizii cu caracteristici psihopate comit într-adevăr uneori delicte violente, există însă pro"leme ma%ore legate de conceptul de psihopat. Ku este evident că trăsăturilepsihopate sînt în mod inevita"il delictuale. Ga%oritatea studiilor despre persoaneconsiderate a poseda aceste caracteristici au fost referitoare la deţinuţii condamnaţi, şiexistă tendinţa ca personalităţile lor să fie prezentate în mod negativ.

=nii oameni pot fi exploratori, spioni, împătimiţi ai %ocurilor de noroc sau doarplictisiţi de rutina vieţii cotidiene. Este posibil ca ei sa-şi propună să săvârşească acţiunidelictuale, dar este la fel de posi"il ca ei să caute provocarea pe căi respecta"ile dinpunct de vedere social4I.

&eoriile psihologice despre delincvenţă pot, în cel mai "un caz, să explice doaranumite aspecte ale delictualităţii. $u toate că anumiţi delincvenţi pot posedacaracteristici ale personalităţii distincte de cele ale restului populaţiei, este extrem deimpro"a"il ca ma%oritatea delincvenţilor să se afle în această situaţie. Există diferite tipuride delicte şi nu este indicat să presupunem că cei care le comit împărtăşesc anumitecaracteristici psihologice specifice. $hiar dacă ne limităm la o singură categorie dedelicte, cum ar fi delictele cu violenţă, sînt implicate circumstanţe diferite. =nele dintreastfel de delicte sînt săvârşite de indivizi singuratici, în vreme ce altele reprezintă operaunor grupuri organizate. are neverosimil ca structura psihologică a indivizilor care sîntsinguratici să ai"ă multe în comun cu mem"rii unei "ande "ine constituite. $hiar dacădiferenţele sesiza"ile ar putea fi puse în legătură cu forme de delincvenţă, totuşi nu amputea fi siguri în privinţa sensului liniei cauzalităţi. E posi"il ca faptul de a a%unge să fie

implicat în grupuri delictuale să influenţeze concepţia oamenilor, şi e mai puţin pro"a"ilca această concepţie să producă un comportament delictual, în primul rând.

*.1.*. /ocietate şi delictE teorii sociologice

rice evaluare satisfăcătoare despre natura delictului tre"uie să fie sociologică,căci ceea ce înseamnă delict implică instituţiile sociale ale unei societăţi. =nul dintreaspectele cele mai importante, asupra căruia insistă gândirea sociologică, îl reprezintăinterconexiunile dintre conformismul şi devianţa în contexte sociale diferite. !ocietăţilemoderne conţin multe su"culturi diferite, iar comportamentul care se conformeazănormelor unei anumite su"culturi poate fi socotit deviant în afara ei. De exemplu, poateexista o puternică presiune asupra unui mem"ru al unei "ande de adolescenţi, de a-şi

4I /ezi o dezvoltare a acestei analize în K. erpelea, Despre 2ritualizarea optimismului2 prin 2raţionamente prescurtate2, în !tarea societăţii romaneşti

după zece ani de tranziţie, E. _amfir, . ădescu, $. _amfir (ed), Ed. Expert, ucureşti, 3III.

36



dovedi valoarea furînd o maşină. n plus, în socitate există ample divergenţe de avere şiputere, care influenţează masiv oportunităţile accesi"ile diferitelor grupuri. Ku estesurprinzător faptul că, furtul şi tâlhăria sînt săvârşite în special de către persoane dinsegmentele sărace ale populaţiei7 frauda şi evaziunea fiscală sînt prin definiţie limitate lapersoanele aflate în posturi "ine remunerate.

*.1..>evianţa dob(ndităE asociere distinctivă

EdMin A. !utherland punea delictul în legătură cu ceea ce denumea el asocieredistinctivă. *ceastă idee este extrem de simplă. ntr-o societate care conţine o varietatede su"culturi, unele medii sociale tind să încura%eze activităţile ilegale, iar altele nu.ndivizii devin delincvenţi prin asocierea cu oameni care sînt susţinătorii unor normedelictuale. După !uherland, în mare parte comportamentul delictual este do"ândit încadrul grupurilor primare, în special în cadrul grupurilor de aceeaşi vârstă. *ceastă teoriese află în contrast cu opinia conform căreia, diferenţele psihologice îi separă pedelincvenţi de ceilalţi oameni, consideră activităţile delictuale ca fiind învăţate exact înaceeaşi manieră ca şi cele care respectă legea, fiind îndreptate către aceleaşi nevoi şivalori. Aoţii încearcă să o"ţină "ani exact ca şi oamenii care au slu%"e normale, dar alegmetode ilegale pentru a face acest lucru.

*.1.0.Presiunea structuralăE anomia în calitate de cau'ă a delictului

nterpretarea delictului pe care a efectuat-o +o"ert X.Gerton, care leagădelicvenţa de alte tipuri de comportament deviant, pune accent de asemeni, penormalitatea delincventului. Gerton s-a "azat pe conceptul de anomie pentru a construi oteorie despre devianţă care a exercitat o mare influenţă.

Koţiunea de anomie a fost enunţată pentru prima dată de către mile DurBheim,unul dintre fondatorii sociologiei, care a sugerat că societăţile moderne normale şistandardele tradiţionale devin su"minate dacă nu sînt înlocuite de altele noi. *nomiaexistă atunci cînd nu sînt standarde clare pentru a ghida comportamentul într-un anumitdomeniu a vieţii sociale. DurBheim era de părere că, în aceste circumstanţe, oamenii sesimt dezorientaţi şi anoxioşi7 anomia fiind, prin urmare, unul dintre factorii sociali careinfluenţează predispoziţia pentru sinucidere.

Gerton a redefinit conceptul de anomie pentru a face referire la presiunea la careeste supus comportamentul indivizilor, atunci cînd normele acceptate intră în conflict curealitatea socială. n societatea americană # şi, într-o oarecare măsură, în alte societăţiindustrializate # valorile general acceptate pun accentul pe succesul material, iarmodalităţile de a do"ândi succesul se presupun a fi autodisciplina şi munca asiduă. nmod corespunzător, cei care muncesc cu adevărat din greu pot reuşi, indiferent care estepunctul lor de plecare în viaţă. n realitate această ideee nu este validă, datorită faptuluică celor mai dezavanta%aţi le sînt oferite doar oportunităţi convenţionale limitate deavansare, sau nu. &otuşi, cei care nu 1reuşesc> pot fi condamnaţi pentru aparenta lorincapacitate de a realiza un produs material. n această situaţie, există o puternică

presiune pentru a se încerca progresia prin orice mi%loace, legale sau ilegale. DupăGerton, deci, devianţa reprezintă un produs secundar al inegalităţilor economice.

Gerton identifică cinci reacţii posi"ile la tensiunile dintre valorile susţinute la scarăsocială şi mi%loacele limitate de a le realiza'

Aonformiştii acceptă atât valorile susţinute social cât şi modalităţile conformistede a le realiza, indiferent dacă sînt sau nu încununate de succes. Ga%oritatea populaţieiintră în acestă categorie.

4novatorii continuă să accepte valorile apro"ate la scară socială, dar folosescmi%loace ilegale de a le realiza. Delincvenţii care do"ândesc avere prin activităţi ilegalesînt exemplu pentru acest tip.

Ritualiştii se conformează standardelor acceptate la scară socială, cu toate ca omitvalorile conţinute ale acestor standarde. +egulile sînt respectate, fără a se avea în vedere

un scop clar, într-o manieră forţată. +itualiştii sînt persoane care se dedică unor activităţi

37



monotone, chiar dacă acestea nu au perspective pentru carieră şi nu oferă multerecompense.

Retraşii au a"andonat complet viziunea competitivă, respingând astfel atât valoriledominante cât şi mi%loacele acceptate de realizare a lor. =n exemplu ar fi mem"rii uneicomunităţi care se întreţine singură.

Rebelii resping atât valorile cât şi mi%loacele existente, dar doresc în mod activ săle înlocuiacă cu unele noi şi să înşele astfel sistemul social. n această categorie intră

mem"rii grupărilor politice radicale.$ercetări ulterioare au legat noţiunea lui !utherland de 2asociere distinctivă2(ideea că grupul de oameni cu care se asociază indivizii îi influenţează înspre sau înpotivadelictului) de tipologia lui Gerton. n studiul lor consacrat "andelor de "ăieţi delincvenţi,+ichard *. $loMard şi :loPd E. hlin susţin că astfel de "ande apar în comunităţilesu"culturale unde şansele de a avea succes pe căi legale sînt reduse, cum ar fiminorităţile etnice lipsite de drepturi. :ucrarea lor pune accentul, în mod corect, pelegăturile dintre conformitate şi devianţă. :ipsa de oportunităţi pentru succes în cadrulsocietăţii reprezintă principalul factor care face diferenţa între cei care se anga%ează încomportament delictual şi cei care nu fac acest lucru.

&re"uie să fim precauţi în privinţa ideii că oamenii din comunităţile sărace aspiră laacelaşi nivel de succes ca şi oamenii "ogaţi. Ga%oritatea au tendinţa de a-şi a%uta

aspirtaţiile la ceea ce ei percep ca fiind realitatea situaţiei lor. &otuşi, ar fi de asemeneagreşit să presupunem că un dezacord între aspiraţii şi oportunităţi este doar apana%ulcelor mai puţin privilegiaţi. Există presiuni în ceea ce priveşte activitatea delictuală şi încadrul altor grupuri, aşa după cum indică aşa-numitele delicte ale gulerelor al"e(funcţionari), de fraudă, delapidare şi evaziune fiscală, pe care le vom studia.

*.1.3.9eoria etic6etării

=na dintre cele mai importante a"ordări în înţelegerea delincvenţei este denumităteoria etic6etării . Ea interpretează devianţa nu ca pe un set de caracteristici ale indivizilorsau grupurilor, ci ca pe un proces de interacţiune între devianţi şi non-devianţi. n opiniaacestopr teoreticieni, noi tre"uie să decoperim motivul pentru care anumite persoane

a%ung să fie etichetate drept 1deviante> pentru a putea înţelege însăşi natura devianţei.amenii care reprezintă forţa legii şi a ordinii sau care sînt capa"ili să impună

altora definiţii ale moralităţii convenţionale, realizează cea mai mare parte a etichetărilor.Etichetările care creează categorii de devianţă exprimă astfel structura de putere asocietăţii. n general vor"ind, regulile, în funcţie de care este definită devianţa, sîntela"orate de către cei "ogaţi pentru cei săraci, de către "ăr"aţi pentru femei, de către cei

în vârstă pentru cei tineri, de ma%orităţile etnice pentru grupurile minoritare. De exemplu,mulţi copii pătrund în grădinile altora, fură fructe sau trag chiulul de la şcoală. ntr-uncartier locuit de oameni "ogaţi, aceste fapte pot fi socotite de către părinţi, profesori şipoliţie drept un divertisment nevinovat al copilăriei. n zonel sărace, ele pot fi consideratedrept dovezi ale tendinţelor către delincvenţă %uvenilă.

n momentul în care un copil este etichetat ca fiind delincvent, el este considerat

ca fiind răufăcător şi sînt şanse ca el să fie socotit, ca fiind în neregulă de către profesorişi posi"ilii patroni. După aceea individul poate reveni la comportamentul delictual, sporind înstrăinarea faţă de convenţiile sociale curente. EdMin :emert a numit actul iniţial desăvârşire a unei infracţiuni devianţă primară.

>evianţa secundară are loc atunci cînd individul a%unge să accepte eticheta şi seconsideră ca fiind deviant. !ă-l luăm ca exemplu pe :uBe, care sparge vitrina unuimagazin în timp ce-şi petrece seara de sâm"ătă în oraş cu prietenii. *ctul poate ficonsiderat ca fiind rezultatul accidental al unui comportament extrem de furtunos, ocaracteristică scuza"ilă a tinerilor. :uBe ar putea scăpa cu o mustrare şi cu o micăamendă. Dacă el provine dintr-un mediu 1respecta"il>, aceasta este consecinţa pro"a"ilă.ar spargerea vitrinei rămâne la nivel de devianţă primară, dacă tânărul respectiv esteconsiderat ca fiind o persoană în regulă care în această împre%urare a devenit

neastâmpărată. Dacă, pe de altă parte, poliţia şi tri"unalul dau o condamnare cususpendare şi îl o"ligă pe :uBe să ţină legătura cu un asistent social, incidentul ar puteadeveni prima etapă a drumului către devianţă secundară. rocesul de 1a învăţa să fii

38



deviant> are tendinţa de fi accentuat prin chiar organizaţiile care tre"uie să corectezecomportamentul deviant # închisorile şi ospiciile.

&eoria etichetării este importantă pentru că începe de la premisa că nici un act nueste delictual în mod intrinsec. Definiţiile date delincvenţei sînt sta"ilite de către ceiputernici, prin formularea legilor şi prin interpretarea lor de către poliţie, tri"unale şiinstiuţii de corecţie. $riticii acestei teorii au susţinut că există anumite acte care sîntcomplet interzise practic în toate culturile, cum ar fi crima, violul şi tâlhăria. *ceastă

opinie este cu siguranţă incorectă7 chiar şi în cadrul propriei noastre culturi, uciderea nueste întotdeauna socotită drept crimă. n vreme de răz"oi, ucidera inamicului esteapro"ată, iar până nu demult, legile din Garea ritanie nu au recunoscut ca fiind viol,relaţia sexuală la care îl o"ligă o femeie pe soţul ei.

utem critica într-o manieră mai convingătoare teoria etichetării pe alte temeiuri.n primul rând su"liniind procesul activ de etichetare, teoreticienii etichetanţi negli%eazăprocesu care conduce la acte diferite drept deviante. $ăci etic6etarea anumitor activităţidrept deviante nu este complet ar"itară, diferenţele de socializare, atitudini şioportunităţi influenţează măsura în care oamenii se implică într-un comportament careare şanse de a fi etichetat drept deviant. De exemplu, copii din medii sărace sînt maipredispuşi decât copiii mai "ogaţi dă fure din magazine. Ku atât etichetarea lor îi face săfure în primul rând, cât mediul din care provin.

n al doilea rând, nu este clar dacă etichetarea are drept efect sporireacomportamentului deviant. $omportamentul delictual are tendinţa de a se accentua dupăo condamnare, dar este oare acest lucru, însuşi rezultatul etichetăriiF ot fi implicaţi alţifactori precum o interacţiune sporită cu alţi delincvenţi sau descoperirea unor noioportunităţi delictuale.

*.1.5. Aonclu'ii teoretice

$e am putea conchide din această trecere în revistă a teoriilor depre delincvenţăFGai întâi tre"uie să ne amintim un enunţ făcut mai sus' chiar dacă delincvenţa este doaruna dintre su"categoriile comportamenului deviant în ansam"lu, ea acoperă o varietateatât de mare de forme de activitate # de la furatul unei ciocolate până la uciderea în

masă # încât este impro"a"il, că am putea produce o singură teorie care să explice toateformele de comportament delictual.5iecare dintre teoriile de mai sus contri"uie la înţelegera unor aspecte sau tipuri

de delict. *"ordările "iologice şi psihologice pot identifica caracteristici de personalitatecare, în anumite contexte de învăţare socială şi experienţă, îi predispun pe anumiţiindivizi să-şi îndrepte atenţia asupra actelor delicuale. De exemplu, oameni cu trăsăturicare în mod normal sînt considerate psihopate pot fi reprezentaţi mai mult în rândul unorcategorii de delincvenţi violenţi, decât în rândurile populaţiei normale. e de cealaltăparte, ei sînt totodată mai "ine reprezentaţi în rândurile celor care săvârşesc acte deeroism sau de a-şi asuma riscuri ma%ore.

*.1.L. >elictele Dgulerelor albeC

&ermenul de 1delict al gulerelor al"e>, a fost introdus pentru prima oară de cătreEdMin !utherland, şi se referă la delictul săvârşit de către cei din segmentele "ogate alesocietăţii. &ermenul defineşte tipuri de activitate delictuală, inclusiv frauda fiscală,practica de vânzare ilegală, frauda de titluri de valoare şi proprietăţi, delapidarea,producerea sau comercializarea unor produse periculoase şi ilegale, poluarea mediului,furtul. +ăspândirea delicvenţei gulerelor al"e este şi mai greu de măsurat decât cea aaltor tipuri de delicte7 ma%oritatea unor astfel de forme de delincvenţă nu apar deloc înstatistici. utem face diferenţa între delincvenţă a gulerelor albe şi delincvenţă a celor

puternici . Delincvenţa gulerelor al"e implică în principal folosirea unei poziţii ocupate înclasa de mi%loc sau în cadrul profesiei pentru implicarea în activităţi ilegale. Delictele celorputernici sînt cele în care autoritatea conferită de o anumită poziţie este folosită în

modalităţi delictuale # ca în cazul în care un funcţionar acceptă mită pentru a favoriza oanumită decizie.

39



$u toate că autorităţile par să tolereze delictele săvârşite de către cei mai puţinprivilegiaţi, costul delincvenţei gulerelor al"e este considera"il. n !tatele =nite s-auefectuat cu mult mai multe studii despre delincvenţa gulerelor al"e decât în Garearitanie. n *merica, s-a calculat că sumele de "ani implicate în delincvenţa gulereloral"e (definită drept fraudă fiscală, fraudă de titluri de valoare care implică medicamenteşi servicii medicale, fraudă de îm"unătăţire a casei sau frauda de reparare a maşinii) sîntde 6I de ori mai mari decât cele aferente delictelor o"işnuite împotiva proprietăţii (%afuri,

furturi, delapidări, falsificări şi furturi din maşini) ($omisia prezidenţială despre crimaorganizată 0;H8). n plus, anuimite forme de delincvenţă a gulerelor al"e afectează unnumăr mai mare de persoane decât delincvenţa sau prin intermediul fraudei pe computer,milioane # de oameni, iar alimentele şi medicamentele alterate care sînt vândute în modilegal pot afecta sănătatea multora, şi pot provoca decese.

*spectele violente ale delincvenţei gulerelor al"e sînt mai puţin vizi"ile decât încazurile de omucidere sau atac, dar sînt la fel de reale # şi ocazional pot fi mai grave princonsecinţe. De exemplu, reglementările dispreţuitoare referitoare la prepararea noilormedicamente, siguranţa la locul de muncă sau poluarea pot provoca rănirea ori decesulmultor oameni. Decesele cauzate de accidente de muncă depăşesc cu mult ca numătcrimele, cu toate că statistici precise referitoate la accidentele de muncă sînt dificil deo"ţinut. Desigur, nu putem presupune că toate sau ma%oritatea acestor decese şi răniri

sînt urmarea negli%enţei paronului în privinţa factorilor de siguranţă pentru care sîntrăspunzători din punct de vedere legal. $u toate acestea, există un anumit temei pentrua presupune că multe dintre ele se datorează negli%enţei de către patroni sau directori, areglementărilor legale referitoare la siguranţă.

!-a estimat că aproximativ 6IY din rănirile accidentale la locul de muncă în !=* în fiecare an reprezintă rezultatul direct al condiţiilor de lucru ilegale, iar alte 36Y derivădin condiţii legale dar lipsite de siguranţă. *proape mai mult o treime se datoreazăactelor săvârşite de muncitorii în condiţii lipsite de siguranţă. Există exemple concrete depatroni care introduc sau menţin în mod conştient practici riscante chiar şi atunci cîndacestea contravin legii. =nii susţin că decesele rezultate în aceste împre%urări ar tre"uidenumite omucideri ale corporaţiei , pentru că ele implică în mod efectiv responsa"ilitateacorporaţiilor.

#.2. Delict8 *e7ianta şi or*ine sociala

*r însemna o eroare să considerăm delictul şi devianţa într-o lumină completnegativă. rice societate care recunoaşte că fiinţele umane au diverse valori şi preocupăritre"uie să găsească spaţiu pentru indivizii sau grupurile a căror activităţi nu seconformează normelor urmate de ma%oritate. amenii care au idei noi, în politică, ştiinţă,artă sau alte domenii, sînt deseori priviţi cu suspiciune sau ostilitate de către cei careurmează modalităţile normale. De exemplu, idealurilor politice de către cei care urmeazămodalităţile normale. De exemplu, idealurilor politice dezvoltate în revoluţia americană #li"ertatea pentru individ şi egalitate de oportunităţi # li s-au opus vehement multe

persoane la vremea respectivă, şi totuşi acum ele au devenit acceptate în toată lumea. Enevoie de cura% şi hotărâre pentru a devia de la normele dominante ale unei societăţi, dardeseori acest lucru e esenţial în susţinerea proceselor de schim"are care ulterior sîntconsiderate a fi în interesul general.

societate care este tolerată faţă de comportamentul deviant nu tre"uie săsufere de dez"inare socială. :a această situaţie se poate a%unge, însă, doar acolo undeli"ertăţile individuale se alătură %ustiţiei sociale # într-o ordine socială în care inegalităţilenu sînt sesiza"ile şi în care populaţia în ansam"lu ei are şansa de a duce o viaţă

îm"elşugată şi satisfăcătoare.ată în final cam cum este întrevăzută soluţia de către *. @iddens' >acă libertatea nu este ec6ilibrată prin egalitate, şi dacă mulţi oameni îşi

consideră vieţile lipsite de împlinire personală, comportamentul deviant are şanse să fie

canali'at către scopuri distructive din punct de vedere social.

40



*.2.1. O anali'ă de ca' din perspectiva teoriei etic6etării 1

Devianţa este un punct focal al sociologiei numite 2interacţionism sim"olic2.!ociologii care vor folosi această cale de atac au dat naştere teoriilor etichetări sociale"label t6eor-&. &eza propusă de autori ca A. ecBer sau E. @offman afirmă că devianţa nueste un în sine faptul de a încalca normele, ci acela de fi numit delincvent de celălalt.*stfel spus, delincvenţa este o construcţie socială cu a%utorul căreia anumiţi indivizi a%ungsă fie numiţi delincvenţi. 1Devianţa nu este o calitate a actului comis de o persoană, cimai degra"ă o consecinţa a aplicării, de către ceilalţi, a unor norme şi sancţiuni unui

1transgresor2. Deviantul este cel căruia această etichetă i-a fost aplicată cu succes, iarcomportamentul deviant este cel pe care colectivitatea lipeşte această etichetă243. E. :emert (Paranoia and t6e drnalnic of :#clusions, 0;9<) distinge devianţaprimară (actul de încălcare a normelor) de devianţa secundară (etichetarea de cătremediul social). :a acest al doilea proces participă activ, în cazul "olnavilor mintal, atâtpsihologul, poliţia cât şi mem"rii apropiaţi ai familiei. deea este confirmată de cercetărilelui E. @offman. rin metoda o"servaţiei directe timp de trei ani, E. @offman ( !siles,0;90) a descris lumea închisă şi coercitivă a spitalului psihiatric, un fel de binstituţietotalitară2 în care indivizii trăiesc împreună o viaţă izolată ale cărei evenimente sîntimpuse şi minuţios controlate. E. @offtnan arată că în universul azilului ne"unia nu se

reduce la o formă de alienare mintală, ci este însoţită de alienarea socială (fixareaindivizilor în rolul de nebun). $u toate acestea, şi în pofida unei lupte inegale care duceadesea la conflict, toţi "olnavii pun în aplicare scheme şi stratageme nenumărate pentrua se împotrivi rolului social pe care mem"rii corpului medical sau rudele vor ca ei să-0

%oace.A. ecBer, a studiat din perspectiva menţionată interpreţii de %azz (A. ecBer era

el însuşi un interpret de %azz). El a scos astfel la iveală existenţa unei culturi specificeacestei profesii şi a arătat că se ascunde aici un exemplu tipic de pro"leme întâmpinatede devianţi în contact cu persoane din afară care au un punct de vedere diferit despreactivităţile lor. $eea ce, în cariera de muzician, în forma concretă a unui conflict constant

între doua o"iective' a face 1muzica comercială2 pentru a avea succes sau a cânta dupăcanoanele şi normele profesiei cu riscul de a fi marginalizat de marele pu"lic. :a rândul

său, G. Dalton (en 76o anage, 0;8;) a analizat o"iceiul salariaţilor de a-şi însuşi"unuri şi servicii aparţinând întreprinderii unde lucreează. ractica aceasta, la fel deveche ca şi 2salariatul2, nu poate fi asemănată cu furtul. n logica interactionismuluisim"olic, ea tre"uie înţeleasă ca produs al acţiuni efectuate de doi actori (salariatul,

întreprinderea). !alariatul o"ţine, pe calea transgresiunii, recompense pentruanga%amentul său în întreprindere, patronul fiind scutit de instaurarea oficială a unuiastfel de sistem.

*.2.2. Aariera fumatorului de mariuana

2=n individ adoptă un mod de consum regulat de mari%uana doar dacă a inceputsă-i placă, însă această condiţie necesară nu este suficientă' el tre"uie de asemenea să

nu fie influenţat de asprele controale sociale care descriu acest o"icei al său ca imoral saunecugetat.

Este nevoie de o slă"iciune a controalelor sociale care tind de o"icei să menţinăcomportamentele ân conformitate cu normele şi valorile fundamentale ale societaţîîpentru ca un comportament,deviant să-şi facă apariţia într-o societate ca a noastră,acest proces poate fi foarte complex întrucât slă"iciunile controlului social se produc decele mai multe ori atunci cand indivizii devin mem"ri ai unui grup a cărui cultură şicontroale sociale proprii se opun celor ale societaţii glo"ate. &re"uie deci să ne asteptămla a găsi anumite determinante ale comportamentului deviant în procesele prin careindivizii se eli"erează de controalele societaţii pentru a cădea su" influenţa celor ale unuigrup restrâns.

40 După A. ecBer, utsiders (0;94), G]taili], 0;H8, pp. 64-68.

43 A. ecBer, utsiders, 0;94, trad. franceza 0;H8, p. 44.

41



$ontroalele sociale influentează in primul rând comportamentul individual prinexercitarea unei puteri care se manifestă în aplicarea de sancţiuni' după cumcomportamentele sînt conforme sau contrare în raport cu valorile, ele sînt răsplătite saupedepsite. Dar controlul ar fi greu de menţinut dacă este mereu impus prin constrângeri.Există mecanisme mai, su"tile care pot îndeplini aceeaşi funcţie. =nul dintre acesteainfluentează conceptiile pe care şi le construiesc indivizii despre activităţile in discuţie şidespre posi"ilitatea de a le practica. *ceste concepţii sînt transmise prin persoane demne

de stima şi sînt întărite de experienţă, în împre%urări în care indivizii sînt convinşi săcreadă că activitatea cu pricina este neplacută, necugetată sau imorală, şi prin urmare sănu se implice.

Dacă adoptăm acest unghi de vedere, vom analiza naşterea comportamentelordeviante urmârind ceea ce face ca aceste comportamente să fie demne de luat înconsiderare' evenimentele care contracarează eficacitatea sancţiunilor şi experienţelecare schim"ă concepţiile indivizilor despre aceste comportamente. $u a%utorul exempluluidespre consumul de mari%uana voi studia, în acest capitol, şirul de evenimente şiexperienţe în urma cărora o persoană devine capa"ilă să continue să furnizezemari%uana, în pofida normelor ela"orate de control social care acţioneaza pentru a

împiedica această practică ş...ţ.$ariera fumătorului de mari%uana poate fi împarţită în trei faze, care corespund

fiecare unei modificari diferite a raportului dintre fumator şi controalele sociale alesocietaţii glo"ale pe de o parte şi a mediului în care consumă mari%uana pe de altă parte.n prima faza avem începătorul, care fumează mari%uana pentru prima oară7 în a doua,consumatorul oca'ional , la care utilizarea sporadică depinde de circumstanţe aleatorii7 iar

în a treia apare consumatorul regulat , a cărui practică a devenit sistematică şi rutinată, îngeneral zilnică2. (A. ecBer, Outsiders,0;94)

*.2.. Aonclu'ii

$omportamentul deviant se referă la acţiuni care trec dincolo de normeleacceptate în mod o"işnuit. $eea ce este socotit drept deviant se poate schim"a uneori şi

pe alocuri7 comportamentul 1normal> într-un anumit cadru social poate fi etichetat drept 1deviant> într-un altul.

!ancţiuni, oficiale sau neoficiale, sînt aplicate de către societate pentru a aplicanormele sociale. :egile sînt normele definite şi aplicate de către guverne7 delictelereprezintă actele care nu sînt permise de către aceste legi.

&eoriile "iologice şi psihologice au fost dezvoltate pentru a se dovedi că delictul şialte forme de devianţă sînt determinate din punct de vedere genetic7 dar ele au fostdiscreditate în mare măsură. !ociologii susţin că devianţa şi conformismul sînt definite înmod diferit în contexte sociale diferite. Deose"irile de "ogăţie şi de putere în societateinfluenţează oportunităţile ce se oferă diferitelor grupuri de indivizi şi maniera în careanumite activităţi sînt socotite delictuale. *ctivităţile delictuale sînt deprinse cam înacelaşi fel ca şi cele care respectă legea, şi în general sînt direcţionate către aceleaşi

nevoi şi valori.&eoria etichetării (care spune că etichetarea cuiva drept deviant va întăricomportamentul deviant al respectivei persoane) este importantă pentru că porneşte dela ideea că nici un act nu este delictual (sau normal) în mod intrinsec. &otuşi, aceastăteorie tre"uie să fie suplimentată prin între"area' ce anume a provocat comportamentul(care a a%und să fie denumit deviant)F

+ăspîndirea delincvenţei în orice societate este dificil de evaluat, pentru că nutoate delictele sînt raportate. Doar anumite societăţi par a avea niveluri mult mai ridicateale delincvenţei decât altele # aşa după cum indică ratele înalte ale omuciderilor în!tatele =nite, în comparaţie cu ţările occidentale.

1Delincvenţa> variază de la o perioadă sau o cultură la alta, iar acelaşi lucru se întâmplă cu formele de pedepsire. nchisorile s-au dezvoltat parţial pentru a prote%a

44 După *. @iddens, !ociologie, *ll, 3III, p.p. 33<-33H. entru o comparaţie cu situaţia delincvenţei în +omânia, vezi !orin G. +ădulescu, Devianţă,

criminalitate şi patologie socială, Ed. :umina :ex, ucureşti, 0;;;.

42



societatea şi parţial cu intenţia de a-l 1reforma> pe delincvent. Ele par a fi completineficiente în acest sens. edeapsa cu moartea a fost a"olită în ma%oritatea ţărilor.

nchisorile nu par a descura%a delictele, iar gradul în care îi rea"ilitează pe deţinuţipentru a se adapta în societate fără a recurge din nou la delincvenţă este îndoielnic. *ufost sugerate numeroase alternative la închisoare, inclusiv eli"erarea condiţionată, muncă

în serviciul comunităţii, amenzi, plata unor sume către victime şi alte măsuri. =neledintre acestea se folosesc de%a la scară largă în anumite ţări.

+eţelele delincvenţei sînt mult mai scăzute la femei decât la "ăr"aţi, pro"a"il dincauza diferenţelor de socializare generală între "ăr"aţi şi femei, plus implicarea mai marea "ăr"aţilor în sferele non-domestice.

/iolul se pare că este mult mai răspândit decât arată statisticile oficiale. ntr-unanumit sens, toate femeile sînt victimele violului, având în vedere că ele tre"uie să-şi iaprecauţii speciale pentru protecţie şi să trăiască cu teama permanentă de a fi violate.

Delincvenţa gulerelor al"e şi delictele celor puternici se referă la delictele săvârşitede cei din segmentele "ogate ale societăţii. $rima organizată se referă la formeleinstituţionalizate ale activităţii delictuale, în care apar multe dintre caracteristicileorganizaţiilor normale, dar activităţile respective sînt în mod ilegal sistematice.

43



CAPITOLUL 6 Politică şi "utere. +ecanis/e sociolo-ice ale "uterii

Etimologia (greacă) a termenului politică ne indică drept referinţă fenomenele

legate de guvernarea $etăţii. !ociologia politică este o privire posi"ilă asupra 2o"iectuluipolitic2. *cest concept este util deoarece nu reduce semnificaţia 2politicii2 la o activitatespecializată (a face politică). *şadar, referinţa acestui o"iect este modul în care indivizii şigrupurile o"ţin ceea ce o"ţin prin acţiunile lor şi ale altora reglate în funcţie de structura,normele şi convenţiile de acţiune existente. n general, după unii autori46, 2o"iectulpolitic2 este studiat de 2ştiinţa politică2. !ociologia nu ar fi decît o 2"ranşă2 a acesteia"ordări savante.

e lîngă a"ordarea ştiinţifică mai există şi discursul actorilor implicaţi direct.Gilitanţii, reprezentanţii politici, diriguitorii au şi ei am"iţii explicative. +ostul acestui efortintelectual este de a imputa propriului cîmp responsabilitatea evenimentelor politicepozitive şi de a împinge în cîmpul advers responsa"ilitaea asupra evenimentelor negative.*desea 2actorul anga%at2 foloseşte în mod strategic conceptele ela"orate în discursul

savant şi, astfel, apare între"area referitoare la neutralitatea disciplinelor sociale. Gai întîlnim şi discursul %urnaliştilor şi 2analiştilor politici2. !pecialiştii în ştiinţe politice şisociologii nu le contestă pretenţia de scientificitate. &otuşi, putem spune că există odeose"ire' aceste ştiinţe au o utilitate specifică, anume fondarea de concepte printr-oelucidare riguroasă a datelor empirice referitoare la fenomenele legate de putere.

*şadar, am putea continua plecînd de la următoarea consideraţie a lui X.DoMding' 9 * spune o poveste despre politică însemnă a spune o VpovesteW despreputerea în societate. *ceasta ne spune despre natura structurii puterii şi despre putereaactorilor înşişiţC Ku se poate studia politica fără înţelegerea naturii puterii. /iziuni falseasupra puterii dau viziuni parţiale asupra politicii şi societăţii248. Ku putem suntetiza înacest context toate tipurile de a"ordare teoretică a relaţiile de putere. rezentămrezumativ doar cîteva dintre cele mai disputate. /om începe cu cîteva pro"leme generalepuse în lim"a%ul filosofiei sociale. *poi vom prezenta cîteva a"ordări ale puterii dinperspectiva micro-sociologiei. n al treilea rînd vom prezenta cîteva concepte pe care Gax?e"er le introduce pentru a explica modului în care puterea (politică sau nu) se exercită

în situaţii construite social . n final, vom a"orda relaţia dintre comunicare şi putere prinreferinţă la rolul opiniei publice în construcţia spaţiului politic.

5.1. :oon "oliti;on şi %iloso%ia socială

*ristotel afirma că omul este un 2animal politic2 ( 'oon politi%on). n mod frecventtraducem prin 2animal social2. $onform unei cele"re distincţii a lui $arl !chmitt49, 2a facepolitică2 însemnă a acţiona prudent , adică a discrimina între 2amici2 şi 2inamici2. n acest

sens, există şi animale care sînt 2sociale2, dar numai la specia umană putem vor"i despreo sociabilitate politic ă. *ceastă înseamnă a trăi în 2societatea civilă2, fapt care este ovirtute care ne permite să ne adaptăm circumstanţelor fără a decădea într-un proteismmoral relativist (2în funcţie de situaţie2). *ceastă virtute ar putea fi înţeleasă ca

întruparea a unui scrupul ' lupta pentru a face vizi"ilă în spaţiul pu"lic o distincţie întreun 2este2 şi un 2tre"uie2 şi încercarea de a o"ţine pe această "ază legitimarea unui 2"inepu"lic2. =n astfel de "ine însemnă a face discriminări între 2%ust2 şi 2in%ust2 potrivit unornorme ela"orate prin proceduri instituţionalizate.

46 . raud, !ociolgie politiue, Ed. :[email protected]., aris, 0;;H, p. 09.

48 X. DoMding, uterea, ucureşti, Ed. D= !tPle, 0;;H, p.40-43.

49 $. !chmitt, :a theorie de la $onstitution, =5, aris, 0;;4. $. !chmitt înţelege prin inamic pe cel care este ostil, dar nu în sensul de a fi distrus, ci ca

individ faţă de care tre"uie exhi"ată o forţă şi sta"ilită o frontieră comună. *ceastă teorie a produs iritarea celor care îşi fixaseră ca o"iectiv un inamic

a"solut (rasa la nazişti, clasa la "olşevici). $f., D. $olas, !ociologie politiue, =5, aris, 0;;6, pp. HI-H6.

44



&ermenul 2civil2 se regăseşte de%a la Ao""es (;eviat6an). Dacă folosim cuvintele2pozitiv2 şi 2negativ2, atunci putem zice că partea negativă a omului caracterizeazăstarea de natură (2negativul2 este în social nu în politic), iar partea pozitivă este îninstituţie (societatea politică sau civilă). n 2starea de natură2 toţi oamenii sînt egali însensul că fiecare, chiar cel mai sla", poate să se aran%eze în aşa fel încât să-l omoare pecel puternic. !peranţa de a putea să-şi realizeze propriile scopuri (profitul, securitatea,renumele) se manifestă prin trei tipuri de relaţii sociale de agresiune'

- rivalitatea (oamenii care doresc acelaşi lucru devin inamici),- neîncrederea generalizată (prudenţa îţi comandă un lanţ pervers de anticipări),- mîndria (fiecare se aşteaptă să fie stimat cel puţin tot atîta cât îi stimează el

pe ceilalţi, apare vanitatea care duce la o escaladare a dispozitivelor de asmulge celorlaţi recunoaşterea valorii pe care credem că o avem).

Dacă oamenii nu sînt constrînşi instituţional la anumite forme de respect, atuncine trezim într-un răz"oi al turor contra tuturor (bellum omnium contra omnes). rinformarea societăţii civile, a unei commonMelth, a repu"licii, a !tatutului, oamenii fac un2contract2 prin care se despart de pretenţia de a avea drepturi asupra tuturor lucrurilor înfavoarea unui suveran. *stfel, viaţa socială se pacifică politizîndu-se.

n concluzie, Ao""es considera că omul este un animal politic în sensul că politica îl transformă pe animal în om. *celaşi lucru îl susţinea şi +ousseau, numai că el vedea în

trecerea de la starea de natură la !tatul politic un fenomen cu valoare negativă. n stareade natură, omul este ro"ust, solitar, inocent. *ici el este li"er căci nu are nevoie decît deel însuşi. Doar 2hazardul2 (de ex. o catastrofă geologică o"ligă indivizii să trăiască înproximitate) îl poate face pe om ticălos' viaţa sexuală în familie naşte gelozia, folosireacalculului raţional, a instrumentelor, a lim"a%ului sim"olic, a instituţiilor politice multiplicăinegalităţile pînă la a"uzul societăţii politice. &oate acestea conduc în cele din urmă la unindividualism autosuficient' oamenii au ideea unui anga%ament mutual, dar acest2contract2 este fragil' dacă-i vor"a să prindă un cer" ei stau la post pînă ce constată că-imai util pentru azi să prindă iepurele care tocmai trece, dar astfel îşi pierd li"ertatea zileide mîine. $oncluzia sa are o nuanţă 2socialistă2' omul tre"uie constrîns ca să fie cuadevărat li"er4<.

Garx este prins de această fo"ie faţă de instituţiile reprezentative constrîngătoare,

dar consideră că prin pra#is-ul politic revoluţionar omul se poate reconcilia cu el însuşi. nviziunea lui Garx, cuplul conceptual pertinent pentru a defini politica nu este alcătuit dintermenii 2dominant -dominant2. Aontradicţia ca atare este însăşi lupta practică împotrivaformelor sociale şi economice care parazitează societatea civilă.

:enin va înţelege pra#is)ul politic pe fondul opoziţiei dintre manifestaţia social)democratică şi insurecţia revoluţionară a proletariatului. El îi critica pe 2menşevici2spunînd că arată ostentativ o 2forţă a"sentă2. *ceastă manifestare demonstrativă asocial-democraţiei este doar un simulacru de politică. interiorizare prea puternică aideii de reprezentare ne-ar face laşi şi ineficace întrucât reduce politica la un vodevil.&eroarea de masă ar fi prefera"ilă 2politicii frazei24H.

5ilosofii, politologii, psihologii sau sociologii analizează fenomenele politice avîndadesea ca ţintă comunicarea politică. Două dintre metode sînt anali'a de conţinut şianali'a de discurs. ată - după D. $olas - termenii cheie ai unui discurs de tip leninist . Kude puţine ori îi întîlnim şi în discursurile conflictuale ale politicienilor de azi'

4nsurecţie anifestaţie

politică teatruluptă de clasă scenarizare$lauseMitz Aamletarmată parlament

4< /. &ratat de sociologie, Aumanitas, ucureşti, cap. , 0;;<.

4H =nii autori (. $hampagne, 5aire lLopinion. :e nouveau %eu politiue, Ginuit, aris, 0;;I) consideră că dimnuarea violenţei fizice a acţiunii politice se

plăteşte cu reîntărirea violenţei sim"olice, adică prin impunerea de noi credinţe, mai mult sau mai puţin iluzorii, care fac posi"ile procesele de dominaţie

fără a mai fi necesare mi%loacele violente. n esenţă, ideea unor sociologi ca . ourdieu şi . $hampagne este că 2dominaţii2 devin treptat incapa"ili să

analizeze şi să com"ată violenţa structurilor de dominaţie. ărerea lui $olas este că sociologii din Ucoala lui ourdieu induc o atitudine de suspiciune a

democraţiei în profitul unei viziuni totalitariste. /. mai departe critica sonda%elor de opinie.

45



acţiune vor"eforţă neputinţăpartid procesorganizare isterie2cuvînt de ordine2 strigătlinişte zgomotproletari mici-"urghezi

dictatura proletariatului democraţie capitalistă@arda roşie, $eBa Drepturi constituţionale

5.2. +icro<sociolo-ia "uterii

.2.1.:#ercitarea puterii considerată drept cau'ă a unui comportament

Kumeroase a"ordări pleacă de la o cele"ră definiţie dată de +o"ert Dahl' 2*exercită o putere asupra lui în măsura în care o"ţine de la o acţiune O pe care acestadin urmă nu ar efectua-o în alte condiţii2. e "aza acestei definiţii putem o"serva legătura

dintre putere (sau o anume competenţă %uridică) şi responsabilitate.!ă luăm ca exemplu modul în care un senator o"ţine de la comisia parlamentarădreptul de a supune dez"aterii un text de lege, apoi, în funcţie de resursele de putere decaxre dispune comisia, poate o"ţine apro"area ei de către arlament.

*vanta%ul definiţiei propuse mai sus este că deci'iile sînt vi'ibile, iar atitudinilereperabile. :a următoarele alegeri, dacă legea adoptată a produs mai mult necazuri,atunci diferite persoane pu"lice sau private sînt legitimate, în mod normal, să imputeresponsabilitatea autorului direct .

n linii mari, dezavanta%ele acestei definiţii provin din faptul că face dificilă analizaunor situaţii în care'

a) ndivizii "ine informaţi anticipează 2starea de spirit2, conţinutul consensuluima%oritar, pentru a capta o 2 putere reputaţională2 repezindu-se să fie ei primii carepropun o anume decizie. ntîlnim această a"ilitate în viaţa de toate zilele, nu tre"uie săfim atenţi doar la practicile politicianiste din cîmpul luptei pentru putere. *cesta esteefectul de cameleon' pentru a se poziţiona ca lideri, unii indivizi se arată ca fiind foartegri%ulii de 2aspectele reale de pe teren2. nvers, se feresc să li se impute deci'iilenepopulare. e această cale apar non)deci'iile. Ui acestea sînt însă o exercitare a puteriideoarece, aşa cum scriu achrach şi aratz, în acest caz 2puterea lui * se exercită ca oconsacrare a forţelor pentru a crea sau reîntări valorile sociale şi politice în aşa fel încâtpracticile instituţionale să restrîngă domeniul procesului politic doar la pro"lemele caresînt relativ puţin dăunătoare pentru *2. *şadar, în acest cas este dificil să spunem dacăa"senţa unei decizii provine din efectul de cameleon sau este doar o eroare de observaţiea sociologului sau o rea interpretare dată de un analist politic aflat su" um"rela2opoziţiei2.

") =nii indivizi (de exemplu 2opoziţia parlamentară2) îşi exercită 2putereanegativă2' individul vrea să se poziţioneze în cîmpul politic şi, chiar dacă este îninteresul său să se adopte o anume decizie, respinge a priori soluţia propusă de individul. *ceastă practică se manifestă şi în spaţiul cotidian, atunci de exemplu cînd cineva2face pe şeful2 ceilalţi se pot simţi iritaţi şi invocă asemenea imagini pentru a se opun -uneori fără a avea vreo altă soluţie. Ke închipuim, desigur, şi faptul că primii anticipeazăaceastă procedură şi construiesc situaţii de interpretare (pentru observatorul e#tern la

persoana a 444)a, de ex. 2opinia pu"lică2) în care poziţia celui care se opune este văzutădoar în lumina unor date caracteriale (el poate fi văzut ca un simplu încăpăţînat). *cest

%oc pervers poate continua' oponentul preia imaginea de 2încăpăţînat2 pentru a-şi mascaincompetenţa (uneori e mai "ine să fi văzut că greşeşti pentru că eşti prea îndîr%it, decîtpentru că eşti incapa"il). *m întîlnit aceste proceduri retorice în construcţia imaginiipu"lice prin sloganurile din campania electorală din toamna anului 3III.

!pecialiştii în sociologia comunicării spun că în aceste cazuri nu se respectărespectă ma#imele lui $rice' 1!ingurul o"iectiv de împărtăşit în mod necesar între

46



adevăratul comunicator şi cel care acceptă rolul de destinatar este comunicarea însăşi7 înalţi termeni, comunicatorul şi destinatarul tre"uie să ai"ă ca o"iectiv comun de a face înaşa fel încât intenţia informativă a comunicatorului să fie recunoscută de destinatar> 4;.Gai precis, spunem că nu se respectă pre'umţia de pertinenţă' auditorul nu paote ficonvins că persoana care comunică a încercat, pe cât a putut, să fie pertinentă. Estecazul o"strucţionismului parlamentar ("locarea funcţionării parlamentului prin discursuriintermina"ile). rin această procedură discursivă nu se conservă atenţia auditoriului, nici

măcar nu se încearcă. ntre"area este dacă o"strucţioniştii fac o comunicare defectuoasăsau se prefac doar a comunicaF E destul de clar oare pentru un telespectator carepriveşte la o dez"atere parlamentară că ei nu se adresează celor din salăF

.2.2. :#ercitarea puterii considerată ca e#presie a unui sc6imb inegal

=nii sociologi a"ordează fenomenul puterii din perspectiva teoriilor schim"ului6I. Eiconsideră că relaţiile de putere construiesc situaţii în care indivizii schim"ă în modreciproc unele avanta%e' o marfă contra "anilor, o muncă pentru salariu, un avanta% moral(de ex. mulţumirile făcute în pu"lic) contra unui serviciu făcut în mod "enevol. e aceastăcale apar dezechili"re care pot fi interpretate în termeni de putere. *stfel, dacă unconsumator acceptă să plătească un preţ foarte ridicat, atunci am putea să zicem că se

află într-o poziţie 2sla"ă2 faţă de vînzător. Dacă un cadru superior o"ţine de laconducerea instituţiei o renumeraţie foarte mare în raport cu alţii care fac aceeaşi trea"ă,spunem că are o mare putere de negociere.

=nul dintre avanta%ele acestei teorii este că ne permite să măsurăm intensitateaputerii exercitate prin comparaţie cu mărimea avanta%ului o"ţinut. De asemenea, putemanaliza constrîngerile structurale care guvernează relaţiile de schim" inegal. uterea nueste doar o tranzacţie punctuală sau microsocială, ci este capacitatea de a structura înmod dura"il procesele de schim" de avanta%e în favoarea unei anumite părţi. De pildă, încazul imaginat mai sus, 2cadrul superior2 poate fi un om politic care profită de faptul căun consiliu de administraţie al unui trust economic anticipează că se va pune înparlament pro"lema privatizării şi îşi oferă serviciile ca mem"ru-expert. n realitate,2expertiza2 sa poate consta în tergiversarea unei legi sau în crearea unei imagini pu"lice

favora"ile doar anumitor investitori privaţi. înţelegere mai aprofundată a valorii euristice a acestui gen de a"ordare necesităo preala"ilă prezentare a metodei de analiză "azată pe teoria %ocurilor. *poi vom aplicaacest model general pentru avedea cum se poate do"îndi un status de putere în cadrulproceselor sociale de stratificare.

.2.. 9eoria ocurilor şi dilema pri'onierului

*ceastă metoda de analiză are un mare succes în ultimele decenii. Ea esteaplicată în modalităţi varia"ile, de sociologi ca E.@offman, +. oudon sau G. $rozier. Ei

încercă să formalizeze situaţiile în care opţiunile unui individ (şi consecinţele acţiunii sale)se încrucişează cu cele ale altor protagonişti. n acest fel se poate arăta că raţionalitatea

individuală este o sursă de efecte perverse (+. oudon).$ea mai cunoscută ilustrare este dilema pri'onierului 60 !ă ne închipuim că doi

indivizi (* şi ), suspectaţi de comiterea în complicitate a unui delict ma%or, au fostarestaţi. nterogaţi separat, cei doi prizonieri - care nu s-au putut sfătui în preala"il întreei - "enficiează de oferta urmatoare' dacă un prizonier mărturiseşte şi este singurul careo face, în conformitate cu regulile de drept, va compărea ca martor şi nu va fi condamnat(I ani închisoare) în timp ce complicele sau, mai îndărătnic, va fi aspru pedepsit (08 anide inchisoare' 08). Dacă am"ii prizonieri mărturisesc, vor fi condamnaţi la ispasirea uneipedepse mai mici (03 ani' - 03), dacă nici unul nu marturiseşte, pedeapsa va fi maiuşoara căci nu există nici o pro"ă, aşa că a"ia li se va putea imputa o infracţiune minoră,

4; D. !per"er, D. ?ilson, :a ertinence, Ginuit, 0;H;, p.364.

6I . lau, Exchange and oMer in !ocial :ife, KeM OorB, ?ileP, 0;96

60 *. +apoport, *.G. $hamnah, risonerLs Dilema. * !tudP in $onflict and $ooperation, 0;98.

47



vaga"onda% sau orice altceva (trei luni de închisoare, adica un sfert de an' - I.38).Gatricea profilului de mai %os formalizează situaţia'

Opţi!nea l!i "

Opţi!nea l!i # $%rt!riseşte &"'( N! )%rt!riseşte &"2(

Gărturiseşte (*0) -037-03

I7-08

Gărturiseşte (*3) -087I

-I,38-I,38

entru am"ii prizonieri, cea mai "ună strategie glo"ală constă în a nu mărturisi(cazul *3, 3), mai degra"ă decît în a mărturisi amandoi şi a risca astfel cincisprezece anide puşcărie (cazurile *3, 0 şi *0, 3). r, fiecare prizonier în parte va acţiona în felul

urmator' dacă mărturisesc, riscă, dupa caz, doisprezece ani de puşcarie sau li"ertatea7dacă nu mărturisesc sînt condamnaţi ori la cincisprezece ani ori la trei luni de puşcarie. naceastă structură de opţiuni, este mai raţional ca prizonierul să încerce să evite pedeapsamaximă şi să parieze pe eli"erare. Gărturisirea este, aşadar, strategia cea mai raţională.$um am"ii prizonieri fac acelasi raţionament, se impune soluţia (*0, 0)7 soluţia aceastanu este însă cea mai optimă intrucît, deşi puteau să petreacă doar trei luni de puşcarie,cei doi prizonieri vor sta la răcoare doisprezece ani.

*ceastă a"ordare permite explicarea unor efecte perverse, dar este consideratănesatisfacătoare deoarece ignoră faptul că indivizii sînt socializaţi în moduri diferite şi că,prin urmare, puşi în faţa unei structuri de opţiuni, vor acţiona dupa logici care

încarnează un ataşament faţă de anumite valori.

.2.*. Procesele sociale de stratificare şi negocierea puterii n >iscurs asupra originii inegalităţii (0<86) +ousseau face o legătură între

diviziunea muncii, introducerea instituţiei proprietăţii şi inegalitate. *poi sociologii s-austrăduit să explice stratificarea socială pe "aza diferenţei între profesiuni. :egătura nueste însă aşa de simplă. Este meritul sociologiei funcţionaliste de a demonstra că trecereade la una la alta se face prin procese diferite' diferenţierea, ierarhizarea, evaluarea,recompensa. După G. $herBaoui63, teoria funcţionalistă presupune o schemă care poate ficondensată în trei ipote'e de diferenţiere (0, 3, 4) şi un principiu de de stratificare (0,3,4)'0' rice societate este un ansam"lu de poziţii structurate, cărora le sînt asociate

îndatoriri sau funcţii.

3' Gem"rii societăţii tre"uie repartizaţi în aceste poziţii.4' ndatoririle aferente fiecărei poziţii tre"uie îndeplinite de către mem"rii societăţii.0' oziţiile nu sînt de importanţă egală pentru supravieţuirea societăţii.3' Ele nu cer din partea acestora aceeaşi experienţă sau un talent egal.4' ndatoririle nu se realizează cu aceeaşi plăcere.

Principiul descris prin propoziţiile de mai sus presupune trei structuri de ordinereferitoare la'a) poziţii (unele sînt vitale, altele negli%a"ile),") calificare (de la experţi la incompetenţi există un continuumJ),c) gradul de plăcere şiSsau dificultate.

4pote'ele de diferenţiere se realizează, iar principiul este respectat dacă există'a) un ansam"lu de recompense ierarhizate7 recompensele sînt' economice ("unuri

materiale), estetice (divertisment, plăcere), sim"olice (prestigiu).63 G. $herBaoui, 2!tratificarea2, în +. oudon, &ratat de sociologie, Aumanitas, p.p.009-033.

48



") un mode de repartizare a acestor recompense în funcţie de valorile poziţiilor.Doar dacă aceste condiţii funcţionează echili"rat putem spune că recompensele şi

distri"uţia lor devi o parte a ordinii sociale şi creaează stratificarea. Dar dacă privim maiatent lucrurile, o"servăm că putem afirma 0 doar dacă există de%a o stratificare pe "azacăreia are loc o ierarhizare a poziţiilor. n sine, ierarhizarea este un proces neutru. Deexemplu, a spune că un individul * este mai talentat ca sau că un anume ins este maisu"til psihologic nu este o %udecată de valoare. negalitatea se produce doar atunci cînd

se precizează că există o scală de valoare, de pildă că 2dacă * e mai su"til, atunci însemnă că e mai "un2. *ceastă dificultate explicativă a fost tratătă de &. arsosns prinprecizarea că modul şi intensitatea stratificărilor profesionale se schim"ă de la o societatela alta în funcţie de sistemul general de valori' unele societăţi privilegiază statusuldo"îndit (ac6ived status), altele pe cel atri"uit (ascribed status). De exemplu, dacă esteprivilegiat statusul do"îndit, atunci o diplomă rezultată prin propriile acţiuni este socotităsuperioară uneia atri"uită îndeose"i datorită discriminării sexuale, rasiale sau poziţiei înstructura puterii politice.

Godelul funcţionalist are o mare valoare euristică, dar este este prea a"stract. Elpresupune nişte actori sociali raţionali care nu acceptă să îndeplinească (în mod li"er)funcţiile mai dificile fără o retri"uţie superioară. n realitate, comportamentul individualnu poate fi explicat decît în termeni de motivaţii personale. entru a vedea cum putem să

completăm explicaţia posi"ilă în modelul teoretic funcţionalist vom examina cazurile încare'0) Ku există o congruenţă între statusul actual al indivizilor şi importanţa socială a

activităţii lor.3) =nii indivizi capătă status înalt pentru activităţi care nu au de fapt nici o valoare

reală.*stfel, şarlatanilor li se acordă un status înalt dacă unii indivizi influenţi ai grupului

ştiu că ei sînt inutili sau chiar dăunători, dar socotesc'- fie că pînă la urmă aceasta aduce un "eneficiu,- fie că procedurile de com"atere a lor sînt pe moment prea costisitoare (2nu e

"ine să te pui cu prostul2, ne avertizează simţul sociologic popular)."servăm adesea această atitudine în faptul că unii oameni politici pe care îi

admirăm pentru integritatea morală întreţin 2relaţii de conivenţă2 cu specimene notorii înprivinţa demagogiei. !ă lăsăm însă de o parte necesitatea unei explicaţii mai detaliate aacestor %ocuri politice 2de cînd lumea2. n esenţă, sociologia politică are ca sarcină săconstruiască un model explicativ general al captării de status. are deose"it deinteresantă în acest sens ideea lui AarsanP de a traduce statusul în termeni de relaţii de

putere negociatăE un individ achiziţionează un status înalt dacă o"ţine cooperareamem"rilor grupului. $ooperarea este definită ca rezultat al capacităţii sale de arecompensa şiSsau a pedepsi. *şadar tre"uie să identificăm resursele pe care oamenii lepot aduce în %ocurile de negociere. =na dintre acestea nainte de a descrie acest modeltre"uie să precizăm că el este construit pe "aza principiilor teoriei ocurilor ' relaţia (deputere, în acest caz) este reciprocă (fiecare ia în calcul interesele şi mişcările celuilalt) iarpoziţiile protagoniştilor (individul * şi restul grupului ) depind de recompensele şipedepsele pe care fiecare le poate administra celuilalt. +ezultatul este faptul că * are opoziţie cu atît mai solidă, cu cât costurile rezultate dintr-un conflict cu vor fi mai micipentru el şi mai mari pentru . ată cum descrie AarsanP acest sistem (notăm cu literemici costurile lui * şi cu litere mari costurile lui )'

- r Q recompensele pe care * le-ar primi în mod normal de la ,- $(r) Q costul plătit de pentru recompensarea lui *,- + Q recompensele pe care * i le-ar acorda lui ,- c(+) Q costul plătit de * pentru recompensarea lui ,- p Q daunele mpe care i le-arputea produce lui *,- $(p) Q costul pe care tre"uie să-l plătească datorită acestor daune,- Q daunele pe care * i le-ar produce lui ,- c() Q costul plătit de * pentru a-i produce aceste daune lui ,- c Q r p c() - c(+),- $ Q + $(p) - $(r).

49



ndividul * va avea un status cu atat mai înalt cu cat c este mai mic şi $ maimare.

.2.. :#ercitarea puterii considerată ca restricţie a libertăţii altuia

n ce sens putem spune că exercitarea puterii limitează sau suprimă li"ertateacuivaF n general, acest mod de a formula între"area presupune existenţa unui cupluantagonist, cum ar fi' puterea (statului) versus li"ertatea individuală. ntîlnim aceastăa"ordare la ohn !tuart Gill' singurul scop pentru care puterea poate fi utilizată în modlegitim de către o comunitate civilizată contra voinţei unuia dintre mem"rii săi este de a-l

împiedica să dăuneze altuia.Gulte tratate de ştiinţe politice analizează acest antagonism prezentînd formele

prin care se trece de la autonomiaSli"ertatea rezervată doar elitelor la participareamaselor prin sufragiul universal. n linii mari, putem spune că în acest caz avem de aface cu o istorie a li"eralismului. =nii dintre interpreţi săi consideră că această doctrinăcaută soluţii pentru un 2grad zero de constrîngere2. n realitate, nici chiar anar6o)liberalismul (+. KozicB) nu presupune a"senţa puterii politice exercitată de stat asupraindividului, este doar vor"a despre construcţia unui mit mobili'ator .

entru a nu rămîne la nivelul unei expuneri generale, să concretizăm cele afirmate

mai sus într-un model în care se presupune că toţi indivizii sînt competenţi să sesizezediferenţele interne din cadrul comunităţii politice în care trăiesc (nu există deose"iriradicale între indivizii cu statusuri-funcţii diferite pe scara socială).

. $u alte cuvinte, oamenii trăiesc emoţional incertitudinea unor 2ordine deegalitate2 şi îşi configurează o identitate politică personală. /om spune că politica estemai întîi 1conflictul asupra e#istenţei unei scene comune, asupra e#istenţei şi calităţii celor pre'enţi acoloC 64.

Getoda de cercetare consistă în a surprinde acele proceduri prin care indiviziiconstruiesc probe necesare stopării dezacordurilor şi caută acele 2o"iecte sociale2 care

încarnează principii de ec6ivalenţă. *ceste principii tre"uie înţelese ca moduri încarnate în care persoane reale pot să măsoare, ele însele, ceva sau să se măsoare cu cineva.*stfel, persoanele vor accepta o ordine de putere ca fiind %ustificată (legitimă) în măsura

în care sînt capa"ile să pună în valoare astfel de o"iecte.ntroducem următoarele definiţii'Aonte#tele şi ansamblele de obiecte asociate diferitelor principii comune de

ec6ivalenţă pot fi cercetate ca lumi coerente şi autosuficiente numite, în acest model,naturi.

amenii pretind ca deciziile politice să provină din 1situaţii de comunicareargumentative>. astfel de situaţie este 2naturală şi %ustiţia"ilă2 în funcţie de un

principiu superior comun (graţia, stima, renumele, interesul colectiv, preţul - capacitateade a produce "unuri rare, eficienţa) în măsura în care persoanele ţin cu precădere de oaceeaşi natură.=n model formal complet - "azat pe metafizici politice diverse dar care au ca intenţieprincipiul unei comune umanităţi "a1& - se numeşte cetate. *cest principiu a"ia aici, în

cetate, devine o formă de ec6ivalenţă, adică după ce se vor fi identificat persoanelesuscepti"ile de a se pune astfel de acord.*ceste persoane devin membri cu parte întreagă în cetatea respectivă. Koţiunea

de membru are un înţeles tehnic şi este extrasă din voca"ularul sociologieietnometodologice66. @arfinBel o utilizează pentru a se referi la faptul că familiaritateanoastră cu societatea este un miracol reînnoit fără încetare. *ceastă familiaritatedesemnează ansam"lul celor pe care le săvîrşim în viaţa cotidiană ca practici care stau la"aza oricăror forme de interacţiune. Ele sînt un soi de competenţe ordinare care sîntnecesare producţiei cotidiene a ordinii sociale. =n 1mem"ru> nu este deci o persoană carerespiră, gîndeşte şi aplică prin oc de rol regulile statusului , ci o persoană dotată cu unansam"lu de proceduri, de metode, de 1a şti cum săC care-l fac capa"il să inventezedispozitive de adaptare pentru a da sens lumii care-l încon%oară. &otuşi, 2mem"rul2 îşi

64 .+anciere, :a G]sentente. olitiue et philosophie, aris, @alil]e, 0;;8, p. 6;.

66 *. $oulon, :èthnometodologie, aris, =5, 0;H<, pp. 63-68.

50



păstrează o constanţă interioară căci controlează în forul interior un sens conform maicurînd intereselor personale decît 1faţadei> pe care tre"uie să o prezinte altuia.*devăratele mize rămîn deci în spatele acestei aparenţe scenice. *tunci sociologul nu arealtceva de făcut decît să surprindă - prin arta separaţiei dintre temporalitatea desuprafaţă şi temporaliatea de fond (.+icoeur) - orizontul verita"il al acţiunilor. /or"im înacest caz de un timp lung dincolo (sau care su"întinde) de ori'ontul imediat 68.

entru a evita utopia edenului (umanitate adamică Q A0), individul anarho-li"eral

este de acord cu introducerea, în paralel cu principiu comunei umanităţi , a unei a douaaxiome' principiul de diferire (a3). El exclude edenul - întrucât presupune cel puţin douăstări posi"ile (starea de mic şi starea de mare)pentru fiecare membru al societăţii.*ceastă diferenţiere pe stări permite forme de ustificare a acţiunilor, pe care persoanelele folosesc - împreună cu probe adecvate - în funcţie de anga%area într-o anumită lume.

rima axiomă (a0) - principiul comunei umanităţi - constrînge apoi la excluderea,din acest corpus social construit pe "aza mitului mo"ilizator anarho-li"eral a poziţiilorcare sînt construite în "aza unor maniere fi#e de acces la stări ' 1esenţele> religioase,castele sau diferenţierile sexuale. Godelul presupune deci, pentru toţi mem"ri, o putereidentică de acces la toate stările. *stfel se capătă în lume prima insignă' demnitatea (a4) ntr-o lume a umanităţii cu mai multe stări (A3), dezacordurile se pot limita laforma litigiilor privind atri"uirea unei stări unei anumite persoane, fără a antrena imediat

un diferend mai profund asupra pertinenţei acestor stări. &otuşi în societatea reală avemo multitudine de acte de distri"uire, de "unuri şi fericiri ataşate stărilor. entru cadisputele astfel generate să fie stopate, se introduce principiul ordonarii (a6) între stăripentru a se coordona acţiunile şi a se %ustifica distri"uirile. *cesată ordine se exprimăprintr-o scală de valori . Ea creează însă o tensiune cu axioma comunei umanităţi.

utem să o"servăm că a1 şi a (puterea egală de acces) se pot com"ina în aşa fel încât să creeze o presiune imginară insuporta"ilă spre o stare supremă (formînd astfel uneden). entru a explica de ce nu se a%unge la asta, este necesar ca în modelul nostruinterpretativ să se facă o referinţă la o formulă de investire simbolică (a ). Ea leagă"eneficiile stării supreme de un cost sau de un sacrificiu - din această cauză s-ar maiputea numi formulă de economie simbolică. +ormula de sacrificiu tre"uie echili"rată înaşa fel încât să suprime tensiunea între a0 şi a6. *stfel ne rezultă un model de umanitateordonată "M&.

înă acum modelul ne permite o"servarea unei game largi de acorduri. +ealismulne învaţă însă că persoanele aflate în 1stare inferioară> sînt înclinate - mai curînd decîtsă suporte (a8) costul accesului la 1starea superioară> - să repună în cauză acest cost.Efectele perverse ale unei asemenea atitudini duc la apariţia omului pi'muitor .+eamintim, pe scurt, matricea lui =o'ic% 69'

E: &=

0. îl are îl ai 3. îl are nu-l ai 4. nu-l are îl ai 6 nu-l are nu-l ai

Eşti pizmuitor dacă preferi pe 4 lui 0, deşi este de preferat 4 lui 6. El împiedică,de pildă, onorarea autentică a sacrificiului pe care îl încearcă altul. După KozicB, pizmaeste un act de duşmănie care împiedică orientarea celorlaţi către spri%inirea politicilorpu"lice6<.

68 n modelul expus aici, sînt analizate şi motivele oculte, dar gri%a cea mare este de a se lua în serios %ustificările pe care persoanele o"işnuite le aduc

atunci cînd tre"uie să "asculeze de la o lume la alta. *ceasta implică faptul că, de la "un început, sociologul tre"uie să fie atent la maniera în care

persoanele fa"rică şi pronunţă , în temporalitatea fiecărei scene, %udecăţi asupra realităţilor. Ku interesează în primul rînd un portret sociologic al

persoanei, ci %udecăţile şi o"iectele utilizate în secvenţe (scene) de acţiune diferite. *poi, din acestea se construieşte o arhitectură a reacţiilor sta"ile faţă

de contingenţe. !copul ei este repertorierea costurilor pe care persoanele, grupate după acest criteriu, le pot suporta şi, astfel, resursele (relevînd

regimuri de acţiune variate) pe care este pro"a"il să le folosească atunci cînd sînt confruntate cu o incertitudine privind natura lumii în care se află.

69 +. KozicB, *narhie, stat, utopie , Aumanitas, 0;;<.

6< *ceastă temă apare adesea în discursul unor reprezentanţii ai K@-urilor ' 2răutatea ziariştilor care găsesc numai noduri în papură2, 2ne acuză că

facem asta doar pentru "ani2.

51



entru evitarea acestui efect pervers, modelul tre"uie întărit printr-o du"lăconstrîngere, a"ia această ipoteză suplimentară va întări cetatea (A6) întrucât este oipoteză asupra "inelui şi fericirilor ataşate diferitelor stări. Este astfel necesarăintroducerea unei noi axiome' binele comun (a0). *ceasta presupune ca de fericirea

1omului a%uns mare> să profită într-un fel sau altul întreaga cetate. Finele comun seopune, aşadar, plăcerii egoiste care tre"uie sacrificată pentru a accede la o stare degrandoare superioară.. rdinile astfel fondate - starea de mare S starea de mic -

favorizează o revărsare a "ucuriilor egoiste su" forma binefacerilor de grandoare6H ale 1oamenilor mari>. rin adăugarea acestei condiţii suplimentare (a9) - la (a6), în locul unei scale devalori apare ordinul de grandoare. El este cel ce permite apariţia locului înalt . utemacum să o"servăm că în spaţiul pu"lic se poate vor"i şi de o demnitate comună, înmăsura în care toţi au o egală capacitate de a acţiona întru binele comun. !e poatecritica ideea locului înalt ca exigenţă de inaccesi"ilitate fizică, dar nu putem să nuo"servăm că există efectiv locuri pu"lice, cum ar fi !rcul de 9riumf , care trimit la aceastăidee. n concepţia noastră, orice spaţiul pu"lic tre"uie să ai"ă nişte 'one de6ipersemnificaţie localiza"ile ca îndreptare moral)politice (locuri sacre şi temporalităţi -zile sacre) indiscuta"ile.

n anul 0;;H am asistat, de pildă, la o 2schizofrenie reflexivă2' personalul politic

care ocupa poziţiile puterii a localizat aceste 2îndreptare2 în ucureşti, cel care stătea în"ăncile opoziţiei, la *l"a ulia. Explicaţia acestui fenomen are desigur în spate 1"uneraţiuni> de strategie politică pe care nu are rost să le invocăm în acest cadru. Din punctulde vedere al modelului expus aici, ne interesează să ştim dacă este plauzi"ilă ipoteza că,

în ceea ce unii numesc psi6ismul politic al parti'anilor taberelor politice, se poate descrieo stare interioară de teamă ca locul înalt, pe care îl postulam mai sus, să nu fie marcatinsuporta"il de urmele $eluilalt - dacă se acceptă, de pildă, o comemorare. Dacă acestlucru s-ar putea dovedi - în sens teoretic, desigur -, atunci am putea oare căuta mai cufolos după ipoteza potrivit căreia ceea ce lipseşte completitudinii 1cetăţii> noastre actualeeste axioma a4, adică principiul comunei demnităţiK

5.. Putere8 control şi *o/inatie. Sociolo-ia "olitica 3e)eriana

. audouin parafrazează o metaforă a lui ?hitehead privind raporturile filosofiei în general cu opera lui laton' dacă se poate spune că filosofia nu e decît un lungcomentariu la opera lui laton, atunci, tot astfel, ştiinţa politică nu este altceva decît unlung comentariu la opera lui Gax ?e"er6;.

După unii autori, întemeietorii sociologiei politice (Gax ?e"er, /. areto, @. Gosca,+. Gichels, &. GasarPB) reduc ştiinţa politică la sociologie (politică). *rgumentul este că

întrucât în societate există tot atîtea tipuri de putere cîte tipuri de relaţii şi grupuri, atuncisociologia este cea mai adecvată să studieze fenomenul în glo"alitatea sa8I.

*cesta este, de exemplu, punctul de vedere al lui G. Duverger 80 atunci cînd îşiconstruieşte analiza pe "aza unei consideraţii ca' 1orice om politic îşi dă seama că

puterea politică nu se poate manifesta în forma sa nudă, materială, ca o expresie "rutalăa forţei împotriva voinţei tuturor. !e impune o conversiune a violenţei fizice, materiale, înviolenţa sim"olică. *stfel, puterea devine legitimă şi îşi realizează menirea' aceea de a seface ascultată>. deea provine de la Gax ?e"er, care, după cum susţine . audouin 83, areuşit să universalizeze politicul, reducîndu-l la un invariant fundamental -instituţionali'area dominaţiei . *poi, sociologul german a diferenţiat între modurile

6H storicii au a"ordat această pro"lema prin conceptul de evergetism (. /ePne). n esenţă, este vor"a despre spectacolul politic - înţeles 1la modul

serios>, nu ca 1circ politic> - pe care oamenii cu putere sînt întrucîtva o"ligaţi să-l întreţină ca pe un "un pu"lic.

6; . audouin, ntroducere în sociologia politică, Ed. *marcord, &imişoara, 0;;;, pp. 6;-8<.

8I entru o a"ordare mai detaliată a acestei pro"leme, v. . etraş-/oicu, ntroducere în sociologia politică, $asa de editură &ransilvania ress, vol ,

0;;6, cap. .

80 G. Duverger, !ociologie politiue, aris, =5, 0;99.

83 p. cit. cap. .

52



dominaţiei cu a%utorul conceptului de legitimitate, înţeleasă ca producere a încrederii învaliditatea unui ordin politic.

*şadar, am putea să spunem că legitimitatea este o calitate pe care puterea o înfăţişează pentru a se adapta imaginii pe care diferitele grupuri o au despre puterea careeste considerată ca validă în societatea respectivă. ată, în linii mari, care sînt paşii princare sociologii au argumentat această teză.

Gax ?e"er începe cu o disticţie între dominaţie (ac6t ) şi putere (Merrsc6aft ).

uterea este 2şansa de face să trumfe în interiorul unei relaţii sociale propria voinţă, chiar în pofida unei rezistenţe2. Dominaţia este 2şansa de a găsi persoane ce pot fi convinse,gata să asculte un ordin cu conţinut concret2. n primul caz, cel care comandă nu este înmod necesar legitim, supunerea putînd fi impusă84. n cel de-al doilea, supunerea estefondată pe recunoaşterea de către cei care se supun a caracterului legitim al ordinelordate. "servăm că frontiera dintre putere şi dominaţie este delimitată de un ar"itrudestul de sla"' legitimitatea.

+aporturile de dominaţie se exercită în toate straturile societăţii.. Este oaredominaţia politică un raport care nu se deose"eşte de celelalte raporturi sociale decît prinmi%loacele specifice pe care le pune în mişcareF olitologul american +. Dahl răspundeafirmativ susţinînd că sistemul poitic este 2o urzeală persistentă de raporturi umane ceimplică într-o măsură semnificativă putere, dominaţie, autoritate2. !ociologii care

continuă linia lui Gax ?e"er încercă să repereze părţile ireducti"ile ale dominaţieipolitice' există o singularitate a politicului care se traduce prin teritorialitatea sa,continuitatea în spaţiu şi timp şi o conducere administrativă (forma cea mai împlinită estestatul modern) care revendică cu succes monopolul legitim al coerciţiei fizice.

@uvernarea prin forţă şi teroare distruge în ultimă instanţă ţesutul social şi serepercutează ca un "umerang împotriva propriei sale voinţe' aceea de a deveni a"soluta.n fond, chiar şi tiranii cei mai cruzi aveau nevoie de o motivaţie ideologică pentru

%ustificarea actelor lor în ochii guvernaţilor. *şadar, finalitatea discursului ideologic esteaceea de a legitima puterea, iar a discursului propagandistic de a %ustifica acţiunileputerii.

ncă din *ntichitate, printre criteriile sale de clasificare a regimurilor politice,*ristotel distingea între criteriile prime şi cele derivate, între cele pure şi impure (*ristotel#1Politica>). =n criteriu pur şi prim important era binele public , iar cel corelativ, impur şiderivat, era binele personal . $om"inând aceste criterii cu acela al numărului, *ristoteldistingea între monarhie şi tiranie, în cadrul formelor unipersonale de guvernământ(monarhia Q guvernarea unuia singur în folosul tuturor7 tirania Q guvernarea unuiasingur în folosul propriu). *ceeaşi distincţie ar exista şi între aristocraţie (Qguvernareanumărului mic în folosul tuturor) şi oligarhie (Q guvernarea numărului mic în folosulpropriu). &otodată, succesiunea formelor de guvernământ, în tipologia lui *ristotel, estemarcată şi de legitimitatea specifică fiecărei forme de guvernare. *stfel, monarhiile eroiceşi ereditare îşi legitimează dreptul la guvernare prin faptele de arme ale unui predecesor,care au dus la întemeierea cetăţii sau la salvarea ei. *ristocraţiile au ca "ază ştiinţapracticării virtuţii şi statutul de proprietari.

Gax ?e"er a oferit o clasificare a tipurilor de legitimitate care s-ar găsi la "aza atrei forme de regim politic'

1. legitimitatea istorică sau tradiţională, care este "azată pe' a) încrederea încaracterul sacru al tradiţiilor şi cutumelor, ") încrederea în persoanele care sîntdepozitarele directe ale acestora. *cestă legitimitate corespunde formelormonarhice de guvernământ7

2. legitimitatea c6arismatica sau personală, care este fondată pe încrederea încaracterul exemplar al uni şef ieşit din comun, dotat cu o 2charismă2 sau cu un2farmec2 fără egal. *cestă legitimare corespunde îndeose"i regimurilorautoritare, dictatoriale sau totalitare. !punem că monarhul are 2supuşi2, iarliderul 2charismatic2 se adresează 2adepţilor2 care formează o 2comunitateemoţională27

84 =n caz dificil de analizat cu această definiţie este însă acela în care se manifestă o supunere cinică la un ordin ilegitim, ca atunci cînd cineva vrea să

închidem o uşă, iar noi o închidem dîndu-i de înţeles că o facem tocmai pentru a-i sfida aşteptarea pe care o are că nu-l vom respectaJ

53



3. legitimitatea legalNraţională, este "azată pe încrederea în legalitatea şiraţionalitatea titlurilor şi a deciziilor revendicate de autorităţile politicecentrale. Ea îşi găseşte expresia cea mai înaltă în administraţia de tip"irocratic, cum este şi aceea a regimurilor democratice moderne.

:egitimitatea istorică îşi întemeiază dreptul la guvernare pe ideea caracteruluisacru al puterii, al originii divine a titularului acestei puteri, precum şi pemitul eroului.

*stfel, în societaţile tri"ale, puterea şefului de tri" se putea legitima prin faptul căavea darul neo"işnuit de a asculta vocea strămoşilor, adevărata putere tutelară careocrotea de prime%dii tri"ul. Gai târziu, unii regi îşi legitimează temeiul autoritaţii şi puterii(ca în epopeile homerice) prin invocarea descendenţei dintr-un persona% mitic, zeu sauerou.

n teocraţiile orientale, axa internă a discursului de captare a puterii eracorespondenţa dintre ordinea cosmică şi ordinea politică. !tructura dominantă adiscursului era hierocratică (puterea preoţilor). reoţii, foarte numeroşi, aveau sarcina sălegitimeze puterea. mpăraţii sau regii erau fii ai cerului sau ai soarelui, "a chiar ei înşişizei (faraonii). uterea lor era intangi"ilă, imaterială.

n alte arii politice, regii domneau în virtutea faptului că un strămoş, părinte sau ei înşişi, prin străşnicia sa"iei au cucerit cetăţi sau teritorii unde şi-au dus poporul.

dată cu creştinismul, legitimitatea divină a puterii politice a primit o solidăarticulare teoretică prin teoria 1ministeriatului >. 1Omnis potestas a >eo> (orice puterevine de la Dumnezeu) înseamna că, indiferent de natura puterii, laică sau religioasă, eapresupune ascultare din partea supuşilor. +egii sau prinţii nu erau decât 1braţul înarmat al lui A6ristos>, prin care se exprima voinţa divină. Ei erau 1unşii lui >umne'eu>, or, a-icontesta echivala cu un sacrilegiu de neiertat.

+eferitor la charismă, amintim că Gax ?e"er distinge între 2charisma personală2şi 2charisma funcţiei2. rima solicită mai mult emoţia şi afectivitatea, cea de-a douacomportamentul raţional ca finalitate.

n general, legitimitatea charismatică se întemeiază pe ideea calitaţilor naturaleexcepţionale ale şefului (duce, fhrer, conducător, tătuc, mare şta"), astfel încât acesteasînt percepute de către imaginaţia populară drept daruri (calităţi) supranaturale.

$harisma omului politic este percepută ca o sunteză moral#volitivă şi intelectualăa personalităţii sale, care îi conferă o asemenea forţă de atracţie magnetică încât masele,entuziasmate, îl urmează fără şovăire, realizându-se astfel consensul, fără să se maicheltuiască timp şi energie cu aplicarea regulilor şi procedurilor politice pentru o"ţinerealui.

!.. :ipset a suntetizat în felul următor calităţile care definesc charisma unui liderpolitic'

0. prestigiul personal aureolat de credinţa nestrămutată într)un ideal ' ani greipetrecuţi în închisorile dictaurii, erou şi veteran al marelui răz"oi, revoluţionarneînfricat, scriitor disident etc.73. intuiţiaE percepţia directă şi spontană a elementelor concrete ale realităţiipolitice74. inspiraţia' conştientizarea necesităţii unei decizii extrem de rapide76. imaginaţia prospectivă.&oate aceste elemente se topesc în vocaţie, capacitate de manipulare, forţă de

persuasiune şi un instinct de dominare prin care exercită o puternică influenţă înrândurile mulţimilor. Desigur, toate acestea necesită o încarnare în expresii teatrale(2prezenţa scenică2), a gesturilor, stilului, forţei fizice. n acest sens sînt adesea citateimpresiile profunde lăsate de $aesar, Kapoleon, $h. de @aulle, .5.XennedP sau+.+eagan.

;egitimitatea legalNraţională se întemeiază pe votul popular şi este caracteristicădemocraţiilor occidentale moderne. *cestea sînt capa"ile să suscite formarea li"eră aconsensului, fără presiunea şanta%ului sau a terorii. &otuşi, şi în cazul regimurilordemocratice moderne se manifestă tensiuni în cadrul raporturilor dintre 2reprezentare2 şi2guvernare2. rin însăşi natura sa, democraţia înseamnă atît lupta pentru putere, cât şi

conducerea de către popor, prin reprezentanţi desemnaţi prin diferite proceduri

54



electorale. entru a fi sta"il, un guvern democratic are nevoie de acordul celor guvernaţi.*cest consens va depinde însă de randamentul său funcţional.

*desea, încercând să-şi materializeze programul, un guvern tre"uie săneutralizeze acordul cu acei care l-au adus la putere. nvers, un guvern care promovează

în spirit populist o politică strict derivată din promisiunile electorale (de exemplu alocareaunei părţi masive din "uget pentru protecţia socială), nu va realiza performanţeleeconomice necesare pentru susţinerea unei astfel de politici şi, mai devreme sau mai

târziu, va fi confruntat cu o criză de credi"ilitate chiar în electoratului său sta"il.n epoca modernă, schim"ările sociale rapide şi diversificarea mentalităţilor 2claseipolitice2 au relevat două fapte esenţiale'

0. tipurile de legitimitate nu fiinţează în stare pură, nu însoţesc ca o um"ră unregim politic, de la instaurare până la căderea lui73. orice regim politic, indiferent de natura sau de forma lui, vine la putereinvocând principiile legitimitaţii în vogă' legitimarea legal-raţională a puterii, prinvotul şi voinţa populară.De exemplu' Aitler a venit la putere, în @ermania, pe "aza votului popular7

loviturile de stat din *frica şi *merica :atină au fost date în numele voinţei populare.$hiar dacă loviturile militare de stat sau de palat s-au caracterizat prin cucerirea

violentă a puterii politice de către o mână de oameni, noile regimuri, fără excepţie, în

prima fază a existenţei lor, au invocat principiile legitimităţii populare pentru a o"ţineconsensul guvernanţilor. e măsura sta"ilizării regimurilor politice respective (sau tocmaipentru a se sta"iliza prin o"ţinerea adeziunii populare), noua clasă conducătoare va apelala o recuzită amplă de mi%loace din arsenalul ideologiei şi tehnicilor de propagandă,pentru legitimarea noii puteri şi pentru %ustificarea acţiunilor ei. n această strategie,tipurile de legitimitate se suprapun' alături de cea legal-raţională sînt invocate elementeale legitimităţii personale (cultul personalităţii) sau ale legitimităţii tradiţional-istorice(cazul regimurilor politice din *frica' după mişcările de eli"erare colonială şeful de stat apreluat unele din prerogativele sacre ale şefului de tri").

rocesul de creare a legitimităţilor politice nu se reduce la o"ţinerea votuluipopular. El se cere reînnoit, adaptat la noile condiţii de teren (pierderea credi"ilităţii,concurenţa altor forme de legitimare).

e lângă compromisuri, acorduri, negocieri şi alianţe, ca forme legal)raţionale deo"ţinere a consensului prin crearea ma%orităţii parlamentare sau guvernamentale,procesul de legitimare poate fi accelerat prin ritualurile puterii , în care sacralizarea şiteatralizarea %oacă un rol de prim rang. +itualurile puterii capătă o forţă deose"ită întimpul procesiunilor, aniversărilor şi ceremoniilor politice. Ele urmăresc să inoculeze înconştiinţa populară ideea de unitate în %urul unui proiect uman universal vala"il. *desease invocă o imagine a ordinii sociale, constituită din resuscitarea miturilor, sim"olurilor şicredinţelor fundamentale ale unei naţiuni.

n timpul marilor adunări populare, a mitingurilor, al conferinţelor şi al congreselorpartidelor comuniste, se su"linia energic unitatea de monolit a partidului in %urulsecretarului său general, ca şi unitatea 2de ne'druncinat 2 între partid şi popor. n cadrulceremoniilor de doliu, durerea cauzată de pierderea 2conducătorului iubit 2 se converteşte,pe canalele propagandei, în voinţa de a realiza o şi mai profundă unitate în %urulpartidului, pentru a suplini această pierdere irepara"ilă. Depunerea de flori la principalelemonumente pu"lice, cu ocazia aniversărilor politice şi a slu%"elor religioase, cu ocaziacomemorării eroilor-martiri, urmăresc realizarea consensului, pe "aza valenţelor coezivedin sim"olurile, miturile şi imaginile prezente in %ocul reprezentărilor colective.

n concluzie'- legitimitatea reflectă modul în care o societate defineşte legalitatea unei

guvernări şi dreptul sau autoritatea acesteia de a conduce.:egitimitatea transformăputerea în autoritate. &otuşi, legitimitatea, în raport cu evantaiul de pro"leme implicatede guvernare, constituie doar o premisă. rivită, su" acest unghi, legitimitatea înseamnănumai accesul de drept la soluţionarea pro"lemelor guvernării şi nu însăşi rezolvarea. Gaimult, incapacitatea de a găsi soluţii pro"lemelor guvernării erodează legitimitatea.

- udecăţile despre legitimitate sînt mai mult afective şi evaluative, decît "azate

pe o 2raţionalitate instrumentală2 (2acţiunea raţională ca finalitate2 - conform tipurilor deraţionalitatea ela"orate de Gax ?e"er). n societaţile arhaice, oamenii pot accepta

55



legitimitatea, deoarece ea se "azează pe tradiţii. &otuşi, şi în societaţile moderneautoritatea e legitimată prin uzanţă îndelungată, pe lângă votul popular.

- n perioadele de criză şi schim"are, autoritatea tradiţională este supusă uzurii.n asemenea condiţii pot apărea liderii charismatici, ale căror calităţi speciale suplinescprocesele de legitimare.

- ideologie legitimează puterea întrucât pe "aza 2orientărilor valorice2 mediazăalocarea resurselor de implentare a decizilor de care dispune societatea. rice conflict s-

ar manifesta între două partide politice (de ex., în timpul unei campanii electorale), sferade extindere şi manifestare a unui astfel de "ătălii pentru putere e limitată de norme şireguli acceptate de am"ele parţi.

- *ceste conflicte se desfăşoara într-o arie limitată a aspectelor aflate în litigiu.*desea aceasta depinde de seriozitatea cu care 2personalul politic2 priveşte necesitateaunui consens fundamental asupra unor valori şi credinţe.

5.#. Co/unicarea "olitica8 o"inie "u)lica şi son*a=e8 e%ecte "er7erse ale s"ectacolului "olitic

.*.1. >iferenţa dintre discursul sociologic şi cel al analiştilor politici =nii sociologi contestă faptul că s-ar putea ela"ora o 1teorie precisă> a

comunicării politice. Există, mai curînd, "ănuieli privind existenţa unui astfel de o"iect decercetare ştiinţifică (1discursul politic>, 1comunicarea politică>). *r tre"ui evitată, coniderăEliseo /]ron, o epistemologie 1frontală> 86' o"iectul ştiinţific ca o"iect al unei conştiinţe,iluzia unui o"iect imediat.

*desea %ocul caracteristic spectacolului comunicării politice este văzut prinmetafora aruncatului reciproc, mimetic, cu piatra. $onform unei teorii a lui +]n] @irard88,am putea spune că şi în cultura politică se manifestă un mecanism victimatoriu (1ţapulispăşitor>). rin acest mecanism ideologic arhaic se desemnează stadiul ultim admisi"il al

1decompoziţiei sociale2 şi punctul de plecare al 1recompoziţiei>. !e poate vor"i de un

asemenea 1punct zero al culturii> şi în cadrul 1culturii politice democratice>. Există şi aici oimaginare a unei lapidaţii instituţionale, dintr-un timp îndepărtat, o primă (ori ultimă)lapidaţie deci, care se va fi declanşat spontan şi a reconciliat comunitatea (politică).

poziţie dominantă în cîmpul agenţilor care asigură 1pe viu> aceaste ritualuri aleculturii politice contemporane este aceea ocupată de inteligentsia. +olul lor este de a fi ointerfaţă (o 1reţea de reţele>) care indică agenţilor sociali profani că există de%a un sens.*stfel, s-a făcut o"servaţia că în lim"a%ul acestei categorii de intelectuali care circulăfrecvent în mass-media este utilizată cu mare plăcere o tematică legată de mitologiafondatoare. *stfel ei se reprezintă în imaginarul pu"lic ca un soi de 1pasa% cristalizat>,adică un depozitar al schemelor virtuale care relaţionează haosul şi raţionalul. =tilizareaunui lim"a% pseudo-sofisticat corespunde aşteptărilor şi competenţelor unui pu"lico"işnuit de%a cu o gîndire 1dicţionarică2 aflată în circulaţie prin integrame şi zodiacuri.

Ku tre"uie să vedem în producţia sim"olică a acestor reţele intelectuale doar nişte%itsc6-uri ale comunicării politice. Ele au o importantă funcţie catarsică şi adesea sînt, dinnefericire, singura sursă de existenţă materială decentă a intelectualilor. $a sociologitre"uie totuşi să facem o"servaţia că invazia cărţilor scrise de aşa-numiţii 1intelectualipolito-mediatici antimediatici> (.G. 5errP) hrăneşte imaginarul social cu o viziune de laînălţime asupra pro"lemelor pu"lice, adică aşa cum apar ele în 1studiile> sociologiei

1administrativiste> şi ale elitelor polito-mediatice. !trategia lor narativă capătă formaunor 1povestiri politice> 89 - un fel de saga care pune în valoare capacitatea lor,antreprenorială şi mediativă, de a formula regulile %ocului politic. ar asta face să le apară

86 E. /]ron, our en finir avec la 1communication>, $.K.E.&., +]seaux, aris, 0;;0, pp. 69-6<7 :a s]miosis sociale. 5ragments dùne th]orie de la

discursivit], aris, resses =niv. de /incennes, 0;HH.

88 +en] @irard,/iolenţa şi sacrul, ucureşti, Kemira, 0;;<.

89 . Guller, En%eux, controverses,..., în +evue francaise des sciences politiues, 69S0;;9

56



ca subversivă o viziune de os, cea sociologică - întrucât surprinde desfătarea)de)sine înrol , adică, adesea, altceva decît imaginea de sine pe care şi(-o) dau înalţii funcţionari. Dinaceastă cauză, a"ordările 1strict sociologice> au dificultăţi în a integra dimensiuneapropriu-zis politică a acţiunilor pu"lice (cum ar fi un sonda%, participarea la un tal%)s6o7 ,conferinţe de presă, etc) întrucât pare a ridiculiza, prin supunerea la deconstrucţiateoretică, acel 1vine de la sine ca asta să fie politic > prin care se automistifică, în manierăesenţialistă, unii actori ai cîmpului politic.

consecinţă a acestui unghi de vedere 2strict sociologic2 este aceea că sociologiisînt percepuţi ca avînd o viziune su"versivă. n plus, ei pot avea necazul de a fi socotiţiplictisitori - atunci, de pildă, cînd realizează studii mai aprofundate privind rolulsonda%elor de opinie în cadrul comunicării politice. $onsumatorii de 1analiză politică deduminica> sînt o"işnuiţi mai curînd cu criticile interne aduse sonda%elor (cum se

1măsluieşte> prin formularea între"ărilor7 un fel de 1preţul corect-sociologic>), şi nu vorgăsi suficient suspans interpretativ 3 într-o a"ordare non-convenţională din punctul devedere al pieţei actuale a ideilor de tip 1inteligentsia> care asigură comunitatăţii politiceun echili"ru între cele trei stări ale spiritului public ' emoţional - reflexiv - conceptual. r,tocmai pe această împărtăşire şi veghere asupra 1regulilor procedurale> este fondatăcredinţa că 2informaţia2 este un termen cu parte întreagă a contractului de comunicaredintre personalul politic şi societatea civilă.

critică mai aprofundată a sonda%elor de opinie împiedică reprezentarea lor cainformaţie de serviciu (în cadrul comunicării pu"lice), ca un soi de iz"îndă a perenuluiproiect de 1deschidere> a aparatului administrativ. . irn"aum 8H a arătat, în termenii uneianalize a teoriilor politice contemporane, cum procesul glo"al de profesionalizare apoliticului se manifestă prin refuzul de a acorda un loc esenţial puterii şi relaţiilorconflictuale între grupurile sociale. !înt valorizate astfel aspiraţii mai profunde ale teoriilornoastre naive fondate pe ideea unei 1administraţii ştiinţifice şi nonpartizane a vieţiipolitice>. !onda%ele (şi 1gri%a> pentru prinderea 1manipulatorilor>) participă aşadar la

întreţinerea acceptaţiei colective că desemnarea o"iectivelor şi regulilor politice nu esterezultatul unor orientări ideologice sau al infiltraţiei grupurilor de presiune' ele tre"uie săapară, la nivelul imaginii publice, ca fiind determinate în şi prin stricta atenţie acetăţeanului şi ca un soi de retur din informaţia cotidiană (1spicuită> cât mai pro"a"ilistic)şi conformă coerenţei specifice 1societăţii civile>.

.*.2. /piritul social. *viz universal şi opinii reţinute în reţelele discursive.$redinţe, %udecăţi şi acceptaţii colective. Gecanisme cognitive.

/piritul socialE$e însemnă 1social> atunci cînd vor"im despre 1caracterul social> al 1spiritului

societăţii>, al cogniţiilor şi al opiniilorF poziţia o"stinată dintre social - individual survine în urma unei lipse de rafinament conceptual. /ocialul nu se 2opune2 individualul, ci esteceva 1intern> enunţurilor actorilor. $eea ce se 2opune2 individualului este colectivul .

/ensul prezent în 1spiritul> actorilor este realmente comun, şi nu este doar un soide convergenţă a semnificaţiilor individuale atri"uite de actori. De aceea 1sensul comun> nu este de ordinul reprezentărilor şi al %udecăţilor individuale (stări mentale posedate decineva anume). !ensul le precede şi le face posi"ile.

!e poate vor"i deci de o 1gîndire unică>, dar diferenţiată în funcţie de poziţiile şirolurile într-o structură de activitate. dentificăm prin categoria de 1spirit o"iectiv> ceeace animă practicile socialmente instituite. Deci, 2spiritul social2 este mai întîi un 1spirito"iectiv> încarnat în instituţiile, practicile şi 1uza%ele> regulilor sociale. Aapacitatea de a

8< $ele"rele 1efecte de sonda%> se realizează prin două tipuri de influenţă' 0) directă (a. mimetică, ". reactivă' 1eu nu vreau să votez cum mi se zice că

vor vota şi ceilalţi>) şi 3) indirectă' 1cola"orarea> între marile media - marile partide (cînd raţiunile legate de strategiile de marBeting le îm"ie să pu"lice

2informaţii sonda%iere2) şi institutele de sonda%e7 întreţinerea cultului performanţei după modelul sportiv. entru a fi integra"ilă logicii mediatice,

cercetarea sociologică prin chestionar tre"uie să devină 1sonda%-spectacol>, dez"aterea - talB shoM, declaraţia politică - conferinţă de presă ritualizată.

entru a menţine atenţia spectatorială, se insistă nu pe valoarea predictivă a sonda%ului, ci pe aspectele sale care relevează cele ce fac că 1"alonul e

rotund>. =n efect 1indirect> este, de ex., faptul că variaţia cur"ei de audienţă nu e legată de valoarea intrinsecă a programelor politice în concurenţă, ci de

aptitudinea candidaţilor pentru speculaţie (1mica frază> este faţă de program ceea ce este 2"ursa2 faţă de întreprinderea economică).

8H . irn"aum, :a fin du politiue, aris, !euil, 0;<8

57



gîndi şi de a achiziţiona cunoştinţe este, astfel, mai puţin o capacitate de a forma şi manipula repre'entări interne, cât competenţa de a se angaa în practici sociale animateşi articulate prin idei similare, credinţe legitime şi sisteme conceptuale impersonale.

De pildă, o persoană care identifică sida ca importantă nu aplică fenomenului unsistem de evaluare privată7 dimpotrivă, pretinde implicit că se conformează unei grile

publice a aprecierilor, care 1vine-de-la-sine> pentru toţi. !ociologul *. !chutz a vor"it înacest sens de existenţa unei 1congruenţe de relevanţe>.

ersoana (locutorul ) care ocupă o poziţie într-o situaţie de comunicare pu"lică sespri%ină pe capacitatea %udecăţii sale de a releva un sens împărtăşit al realităţii. 1*ceastăanticipare se spri%ină, pe de o parte, pe o anume VVconştiinţăWW a operaţiei de lărgire` (A.*rendt) a unui punct de vedere, această lărgire` fiind regulă constitutivă pentruformarea de opinie7 pe de altă parte, există un credit acordat interlocutorului ' locutorulse încrede în "una credinţă a acestuia, adică în faptul că şi celălalt este dispus săînţeleagă ceea ce este zis prin referinţă la părerea generală (avi' universal ) sau să iaopinia comună drept lege a discursului> 8;. !vi' universal şi opinii reţinuteE

$aracterul verosimil al unei e#presii de opinie provine din faptul că ea esterezultatul unui fenomen de persuasivitate reciprocă. entru a explica mai concret acestmecanism de formare a spiritului social, se poate utiliza distincţia'

- Opinia reţinută într-un grup' ceea ce autorizează %udecăţile de opinie esteconformitatea la 1ceea ce se gîndeşte în lume>. Ea mai poate fi numită 1opinie comună> şieste de ordinul convenţiei . De pildă, atunci cînd zic că 2eu mă opun> - aceasta înseamnăcă o fac contra a ceea ce 1li s-a "ăgat altora N,O, _ în cap>. e această cale se manifestăşi o 1ideologemă> a culturii politice actuale' adevărul se cucereşte de către 1spiriteleli"ere> contra preudecăţilor opiniei comune. e "aza unor astfel de reflecţii se "azează şisociologia populară atunci cînd postulează existenţa unui 1contract originar> - un soi demeta-convenţie care presupune că 1toată lumea> tre"uie să ştie despre ceea ce s-aconvenit. De aici rezultă că opinia reţinută poate fi o"iectul unei cunoaşteri de tip

propo'iţional desfăşurată de către persoanele o"işnuite. *stfel apare o 1cunoaşteremutuală> şi meta-enunţul pu"lic 1că> există 1cunoaşteri mutuale> 9I.

< !vi'ul universal ' este verosimilul instituit prin autoritatea nici a 1sinelui>, nici aaltui 1sine>7 un 1loc înalt> şi un înţelept presupus sacru care încarnează legea unuidiscurs universal . El apare în maginarul pu"lic su" forma 1ceea)ce)gîndeşte)lumea)întreagăC. n acest caz, !ltul este reprezenta"il numai ca reprezentat de către un su"iectcare vorbeşte în locul său. *ceastă instanţă de apel nu este de ordinul convenţiilor

prealabile, nu are conţinuturi propo'iţionale şi nici un 1o"iect anume de cunoaştere>. Estedoar un loc de enunţare, o sursă anonimă de vorbire care implică o perspectivă şi o

1privire evaluatoare>.$onţinutul 2avizului universal2 consistă în'a) exstensia generalităţii unei opinii,b) multiplicarea locurilor, grupurilor şi formelor expresive prin care aceasta 1privire

anonimă> este calificată (acceptată efectiv) ca intersu"iectivă.entru clarificare, să fim atenţi la două o"servaţii ale lui /. Descom"es. rima se

referă la faptul că un act de vor"ire este un act social, dar nu în sensul de 1a fi colectiv> (Q săvîrşit 1cu mai mulţi>), ci prin exigenţa că 1lui îi tre"uie un su"iect multiplu, unsu"iect poliadic (şi nu doar un su"iect plural sau colectiv). *cest su"iect multiplu tre"uiesă prezinte o structură [...] artenerii au lucruri diferite de îndeplinit, totuşicomplementare [...] $eea ce noi gîndim serveşte de regulă la ceea ce eu trebuie săgîndesc . !u"iectul VV noiWW nu este în acest caz un individ colectiv (o mulţimegînditoare), el este un su"iect social' adică este fiecare din noi în calitate de unitatediadică> 90.

* doua o"servaţie se referă la cauzele care, atunci cînd vor"im despre un astfel deindivid de ordin superior, dau impresia de şmecherie sau contrafacere conceptuală. 1Esteimportant, pentru o reflecţie asupra logicii descripţiei colective, a remarca faptul căver"ele folosite pentru a zice ceea ce face sau ceea ce este colectivul sînt aceleaşi care s-

8; :.uer], :òpinion' lèconomie du vraisem"la"le. +]seaux, 64S0;;I.

9I n lim"a%ul sociologiei cognitiviste anglo-saxone, pentru referinta la acest soi de 1meta-enunt> se foloseste termenul 1common BnoMledge>.

90 /. Descom"es, :es institutions du sens, Ginuit, aris, 0;;9, p. 4I9-4I< şi 43;.

58



ar utiliza la fel de "ine pentru persoane individuale. *ceasta îi face pe unii să creadă căeste introdus un agent de ordin superior, iar acesta este un agent care ni se aseamănă(întrucît face cam acelaşi lucru ca şi noi). &otuşi acesta este un agent de ordin superior(devreme ce este compus din persoane, la fel cum persoanele sînt compuse dinVVmem"riWW). De aici apare impresia unei concurenţe între actorii individuali şi actorii colectivi . $um a sugerat ouvenel, reacţia noastră nu este aceeaşi dacă grupul deapartenenţă este prezentat ca o realitate la scara noastră (oamenii, militanţii) sau ca o

realitate suscepti"ilă de a fi VVpersonalizatăWW pentru propria sa dare de seamă(oporul, artidul). amenii şi militanţii sînt doar mai mulţi indivizi - ca fiecare dintre noi,cu aceleaşi slă"iciuni, dar oporul şi artidul par să se "ucure de o realitate şi o autoritatesuperioară (u"icuitate, longevitate, memorie, înţelepciune)> 93.

Gai remarcăm că unei asemenea impresii i se mai adaugă o 1indispoziţie de ordinmoral> (Descom"es). !uperioritatea 1individului colectiv> pare a se datora faptului că estemai mare, căci mai multe persoane pot să facă, 1acţionînd la plural>, ceea ce unul nu estecapa"il. r, nouă ne repugnă gîndul că o superioritate datorată 1taliei> ar putea fi osuperioritate morală sau o autoritate pu"lică. *ceastă "izară 1emoţie epistemică> nepoate face să exagerăm critica pe care o aducem modelelor sociologice în careintroducem ideea de 1intenţionalitate colectivă>. Aredinţe şi acceptaţii collectiveE

n ce sens putem vor"i despre entităţi numite 1credinţe colective>F $are sîntatitudinile sociale care pot %uca acest rolF!ă începem a răspunde plecînd de la credinţele factuale sau credinţele empirice'

1că afară plouă>, 1că poştaşul, încă nu a trecut pe strada mea>. *şadar, acest soi decredinţe pot fi definite ca modalităţi epistemice de afirmare şi de investire a speranţei(încrederii) într-o propo'iţie'

a) considerată ca adevărată sau,") faţă de care se manifestă o atitudine de acceptare.=neori ele sînt numite 1opinii propo'iţionale>. rin acest soi de a"ordare nu ieşim

din sfera cognitivă, astfel că o credinţă este mai curînd o opinie - opinia că. Ea sedeose"eşte de credinţa în, care este sinonimă cu încrederea)în.

!punem că o persoană sau un grup are 2credinţa-în2 (belief in) atunci cîndmanifestă pu"lic o atitudine emoţională. A. D. rice a formalizat această atitudine(inclusiv aceea de a crede în Dumnezeu) arătînd că poate fi descrisă ca o suită virtualăde susţineri '

/ crede în # doar dacă'a) / crede că # există (şi susţine unele credinţe factuale despre # ),") / crede că # este "un sau valoros,c) / crede că însuşi faptul de a afirma pu"lic 2că # este "un sau valoros2 este unlucru "un sau valoros. *cest calcul infinitezimal este insatisfăcător, căci a crede în Dumnezeu nu

înseamnă doar că anumite adevăruri se susţin prin calculele din mintea ta. +undalul 1încrederii-în> este dominat de o emoţie de ade'iune şiSsau de angaament. *ceste emoţiipot exista fără a face apel la opiniile propo'iţionale su"iacente.

n funcţie de context, ar tre"ui să utilizăm unul sau altul din termenii de mai sus.*ceastă procedură ar deveni însă o"ositoare şi redundantă, deoarece spiritul nostru face,pro"a"il, de unul singur aceste 1precizări>. ată în continuare o prezentare suntetică acaracteristicilor generale ale acestui gen de credinţe, aşa cum sînt ele văzute dintr-operspectivă a logicii do#astice'

- $redinţele pot să fie o convingere intimă - 1adeziunea la o cunoaştere care seştie cunoaştere>.

- =neori utilizăm termenul de credinţă pentru a numi o 1certitudine fără pro"e> - oenunţare care îşi admite faili"ilitatea şi insta"ilitatea, dar care se predispune unei viitoarecunoaşteri de sine a"solute (o cunoaştere sigură de ea însăşi).

- 5olosim credinţele pentru a prezice acţiuni sau comportamente, întrucâtpresupunem că, asemenea dorinţelor, cauzează comportamente.

- *ceste cauzări se datorează 1conţinutului> lor' dacă credinţa mea că este "ere

rece la colţ nu ar avea acest 1conţinut>, atunci nu m-aş duce acolo.93 id., p. 039-03<.

59



- $redinţele sînt mai mult sau mai puţin conştiente (1prezente în spiritul nostru>).De pildă, aud ploaia şi cred că plouă. $rezînd asta, %udec şi gîndesc că plouă. *poi,(deodată) încetez să mă mai gîndesc la asta. Dar nu pot să încetez a crede că plouă -atîta vreme ce aud ploaia pe acoperiş.

- $redinţele sînt cauzate de alte stări mentale, cum sînt percepţiile şi senzaţiile7altfel vor"im doar de 1credinţe dispo'itive> - în sensul că rămîn doar stări pasive şinesupuse unui control voluntar direct. De exemplu, nu mă pot decide în fiecare minut 1că

artidul N este salvatorul +omâniei>, dar dacă am 2un caracter oportunist2 aş avea 2"uneraţiuni2 de a crede asta dacă mi se promite o funcţie sau sînt 2onorificat sim"olic2.) $redinţele factuale sînt orientate (au o 1direcţie de a%ustare2) către adevăr7 în

general, nu putem crede contra evidenţei. Doar dacă sîntem fanatici.- $redinţele sînt su"iectul unui ideal de integrare sau de coerenţă cu alte credinţe.

&re"uie să distingem între 1structurarea raţională> a credinţelor şi 1structura cauzală> care produce în mod ordinar credinţele empirice. !tructurarea lor raţională se produceprintr-o 1promiscuitate> inferenţială cu alte credinţe.

- $redinţele sînt stări mentale care pot dura mai mult sau mai puţin timp şi pecare le întreţinem în diferite contexte7 unele sînt anecdotice (cînd cred că zgomotul vinede la o petardă, apoi că era un pocnet de motor), altele relativ stabile (cînd cred 1că> extratereştrii sînt mai deştepţi ca pămîntenii7 1că> persoanele cu o orientare politică 2de

dreapta> sînt mai calculatorii, pe cînd cele cu o ideologie 1 populistă> sînt mai îngăduitoare). Există şi o independenţă de conte#t ' eu tre"uie să cred fie 1că p>, fie 1cănon pC dar nu pot crede 1că p>, în funcţie de context.

- $redinţele au grade, care variază proporţional cu gradul de confirmare. ot săcred că plouă, cu un anumit grad de încredere' 1 $red că plouă, dar nu-s prea sigur>.

- Există credinţe tacite - cele pe care nu le-am întreţinut niciodată, deşi poate amavut vreo reprezentare a situaţiei implicate în acea credinţă.

- $redinţele nu se confundă cu reprezentările mentale (imagini, concepte, senzaţiietc.) pe care le avem cînd 1întreţinem> aceste credinţe. @. 5rege este cel care a introdusaceastă distincţie capitală între gînduri ($edan%en) şi reprezentări (?orstellung). Deexemplu, a zice că o pisică este un animal (Q p) exprimă un gînd , nu o repre'entare.$redinţa exprimată prin 1eu gîndesc că p> rămîne aceeaşi indiferent cine 2o întreţine>. !avea o credinţă înseamnă a întreţine o relaţie cu o entitate complexă (o propoziţie, ofrază, o teorie implicită sau explicită, un lim"a%). Entităţile a"stracte care intră încompoziţia acestora, nu intră şi-n imagini sau percepţii, fapt care face ca 1o"iectul> pisicăsă depindă de fiecare dată de o repre'entare subiectiv)singulară. !emnificaţia gînduluipoate fi astfel decriptată în termenii frazei, teoriei sau lim"a%ului.

- * avea o credinţă înseamnă a avea o relaţie cu o propoziţie' spunem astfel căavem o 1atitudine propo'iţională>7 a udeca este a avea o relaţie cu această relaţie, oatitudine în raport cu această atitudine (o meta-reprezentare sau o meta-atitudine). nmod normal ar tre"ui să vor"im despre credinţe doar în cazul acestor credinţe de ordinul doi ' atunci cînd avem, deci, 1%udecăţi> 94. *ceasta era şi concepţia lui D`*uino' a crede înDumnezeu înseamnă a crede că anumite adevăruri se susţin' că există, că este "un, cănu 1dă cu zaruri> etc.

!ă aplicăm acum aceste referinţe generale în domeniul de o"iecte al sociologiei. primă o"servaţie' nu este acelaşi lucru a zice că o comunitate are credinţe colective şi azice că are repre'entări colective. $redinţele implică dispo'iţia de a udeca acele lucruri.+eprezentările colective sînt stări pasive, iar mecanismele de distribuire a lor în grupurisînt cele 1epidemiologice> (mimetice). Gecanismele de propagare a credinţelor şi a

%udecăţilor sînt diferite de cele de 2difuziune a reprezentărilor2. a doua remarcă pleacă de la faptul că nu este acelaşi lucru'0) să ai o credinţă (în sensul de a fi dispus a %udeca - pe cât poţi, desigur) că un

anume 1conţinut propoziţional> este adevărat,3) să accepţi acest conţinut.n general confundăm aceste două atitudini deoarece adesea acceptăm lucruri pe

care le credem sau în legătură cu care sîntem dispuşi să emitem %udecăţi. n acest sens,

94 =nii psihologi consideră că putem vor"i despre existenţa credinţelor la copii doar în momentul cînd încep să ai"ă credinţe despre proprile credinţe şi

despre credinţele altuia. $oncluzia ar fi că - dacă nu sîntem desigur naivi de orgolioşi - avem suficiente zone de incompetenţă.

60



2accept că pB implică 2credinţa că pB. /iaţa sau meseria ne îndeamnă însă să ducem o politică epistemică0*.

ată acel exemplu cînd faţă de cineva (dar şi faţă de 1su"-euri> ale noastre)ducem politica avocatului ' acceptăm inocenţa 1clientului>, deşi nu credem în nevinovăţiasa. n viaţa de toate zilele, ca 2simpli cetăţeni2 sau dacă sîntem avocaţi, zicem că 1luămde "un> ce a zis cutare, iar dacă sîntem cumva doctori, folosim prudenţial (1credinţăpragmatică>) acceptaţia că pacientul are cutare "oală, deşi nu există suficiente date

pentru a deduce din simptome că are respectiva "oală. n alt context, de pildă înmemorii, avocatul 2dezvăluie2 vinovăţia clientului. :a fel politicianul, îşi schim"ă şi 1acceptaţiile> sau chiar doctrina.

n concluzie, cînd zicem 1mmh, accept şi nu prea accept asta> ne referim de faptla credinţe, nu la acceptaţii . *cestea din urmă sînt 1pline>, 1întregi> pentru că vizează oţintă - în sensul că avem o 1intenţie)în)acţiune>

utem acum să ne între"ăm dacă toţi membrii unei comunităţi cred acele lucruridespre care vor"im în termeni de 1credinţă colectivă>.

Gai întîi tre"uie să remarcăm că termenul 1credinţă comunăC (sau 1în comun>)desemnează doar faptul că maoritatea sau membrii autori'aţi (ei pot fi denumiţireprezentanţi calificaţi ai 1credinţei colective>) ai grupului au această credinţă. partedin ceilalţi sînt doar dispuşi să o accepte ori nici nu o acceptă. ată propoziţia 1că

reşedintele nostru este "un şi valoros pentru ţară>. Ea este o 1credinţă în comun> (în&impul 3) - deşi poate că va fi încetat să mai fie o 1acceptaţie colectivă>. entru unmem"ru N, ea putea să fie o 1acceptaţie> (în timpul &0), chiar dacă el nu 1accepta> căreşedintele are în sine caracteristicile cutare sau cutare.

$înd vor"im, deci, de 1credinţă colectivă> înţelegem că ea este autori'ată saureţinută, fără să putem face în mod clar deose"irea între 1opinia reţinută> şi 1avizuluniversal> întrucât nu ştim de unde vine 1autorizaţia>' de la mem"rii calificaţi sim"olicsau din încrederea ziarul ce a pu"licat un sonda% care ne face să ne gră"im să credem înce-i 2"un şi valoros2 sau să tăcem pentru a nu părea 1depăşiţi de importanţa pro"lemei> (o variantă a 1spiralei tăcerii>). &ot aşa, uneori avem 2opinia că K=2 doar pentru că neirită retorica la modă în unele ziare sau discursuri ale analiştilor politici.

5aptul că există astfel de 1credinţe reţinute> sau 1acceptaţii colective> nu implicăşi faptul că su"iecţii au reprezentările necesare pentru a-şi forma aceste credinţe. Darnici invers, adică existenţa reprezentărilor sau a unui mare număr de 1credinţe în comun> nu implică şi caracterul lor 1reţinut>. *stfel, în sonda%e, dacă N este considerat ca 1camdu"ios (insta"il etc)> de ma%oritatea eşantionului, asta însemnă doar că oamenii sîntdispuşi să facă 1%udecăţi colective>, că aceste opinii propo'iţionale 1circulă>. Ku avem însăde a face cu o 1acceptaţie colectivă> care exprimă o 2intenţie-în-acţiune2, astfel că nu semanifestă 2voinţa colectivă2 a unui vot care ar fi cauzat de existenţa unei similitudiniempirice între numeroasele declaraţii redate prin propoziţii de genul 2N e du"ios2.

Deci' acceptaţiile colective împărtăşesc cu credinţele şi %udecăţile colective - darnu şi cu simplele reprezentări - un ideal de integrare raţională. n cazul exemplificat,acest ideal ia forma unei deci'ii de coerenţă publicăE a-l menţine pe 1insta"il> pînă laisprăvirea unui 1stagiu``. nferenţele raţionale ale unei părţi semnificative a pu"licului sedesfăşoară pe altă filieră cauzală decît reţelele de proximitate între credinţe şiSsaureprezentări.

n fine, alte distincţii ar putea fi făcute pornind de la disputele între individualismulmetodologic şi anti-individualişti. De exemplu, G. @il"ert consideră că putem vor"i despreo 1credinţă sumativăC care nu acoperă în totalitate sensul de 1credinţă colectivă>. $eadintîi se referă la faptul că fiecare mem"ru are acea credinţă, dar într-o manieră privată.*dică'

a) sau nu este comunicată altora prin formate publice (la megafon, pe ziduri etc),") sau onescu, opescu, /asilescu etc. au iluzia că doar ei sînt cei privilegiaţi şi

nu ştiu că ma%oritatea sau un su"-ansam"lu semnificativ întreţine la fel de privat sautăinuit acea credinţă.

e această "ază putem sta"ili apoi distincţia' acceptaţie colectivă - doctrinăsecretă. Dacă 1mem"rii eminenţi> nu pot comunica între ei şi nu comunică cu alţii

96 *ceste distincţii au fost ela"orate de :..$ohen, *n EssaP on elief and *cceptance, xford, 0;;3.

61



(1mem"rii ordinari>' aceia care a"ia astfel îşi pot da seama că aveau şi ei de%a aceaacceptaţie - şi asta le impune invidia respectuoasă faţă de 1eminenţi>), atunci acceptaţiileprivate rămîn 1doctrină secretă> pentru ansam"lul grupal.

ncheiem cu o discuţie privind modul în care G.@il"ert construieşte definiţiacredinţei colective'

1=n grup @ crede că p dacă şi numai dacă mem"rii lui @ acceptă concomitent că p, şi numai dacă este o cunoaştere comună în @ că mem"rii săi au exprimat în mod

individual, intenţional şi în mod deschis voinţa lor de a accepta că p împreună cu alţimem"rii ai @> 98. Expresia 1este o cunoaştere comună în @ că mem"rii săi au exprimat> presupune

că tre"uie să existe un motor de încetinire a regresiunii la infinit a sumativităţii presupusede către comunicările între 1cunoaşterile mutuale>. entru ca să existe o astfel de

practică generală publică ar tre"ui ca' 0) în spaţiul pu"lic să existe locuri speciale pentruastfel de meta-enunţuri, 3) reprezentanţi artificiali să propună - respectînd cele"relereguli ale lui . +aMls (1poziţia originară>, 1vălul de ignoranţă> asupra faptului că există,sau că vor exista, preferinţe particulare) - definiţii sociale formale pe "aza cărora sepoate decide asupra importanţei pro"lemelor pu"lice fără a ţine seama de orientaţiileideologice particulare. ro"a"il că un astfel de spaţiu pu"lic ar fi un parc generalizat însensul cele"rului M-de Par% .

*şadar, G. @il"ert identifică acceptaţia colectivă cu credinţa colectivă. n timp cela /. Descom"es, :. uere şi . Engel acceptaţia colectivă este doar limita superioară acredinţei colective, aceea în care formele de anga%ament faţă de 1propoziţiile> recunoscute pu"lic se exprimă prin' a) dispoziţia de a avea opinii (de a face udecăţi colective), ") capacitatea de a face inferenţe ustificate plecînd de la aceste credinţe -puse ca principii . Diferenţa dintre cele două concepţii acoperă, în linii mari, pe aceeadintre 1li"ertarieni> şi 1comunitarieni>.ecanisme cognitive

Gişcările sociale sînt, în acelaşi timp, producătoare şi purtătoare ale unei noicunoaşteri a socialului 00. EPerman şi amison insistă pe faptul că, departe de a fiseparată, ea este integrată pra#is-ului şi că revine îndeose"i intelectualilor unei mişcărisociale (organizate activ sau latent în %urul unui capital simbolic 03 ) de a 1pune în formă> această cunoaştere înscrisă latent în acţiune.

*desea vizi"ilitatea în spaţiul public se produce printr-o simplă atenţie laconunctură. *cest gen de atenţie publică nu schim"ă prioritatea alegerilor ideologiceesenţiale, dar modifică formele lor de expresie. n spaţiile pu"lice în care cererea desemnificare politică este mare (de pildă, conte#tul electoral ), oamenii (1electorii >) sîntmai sensi"ili la conunctură 05. *stfel, informaţia generată prin mi%locirea sonda%elor,privitoare la diferite situaţii sociale sau moduri virtuale de articulare a opiniilorindividuale, afectează sensi"ilitatea cognitivă şi emoţională.

Dintre 1factorii pe termen scurt> (situaţia economică, presa, activităţile decampanie, spectacolul actorilor politici, cheltuielile ludice şi "ăneşti ale campaniei,sonda%ele) vom reţine pentru analiză în special sondaele de opinie, întrucât însăşiinformaţia că există multe sonda%e pare a favoriza sensibilitatea la conunctură. are însăexagerată afirmaţia unor %urnalişti că ar exista firme sonda%iere fantomă care ar facesonda%e mai mult pentru a menţine anumite teme sau persoane pu"lice în cîmpulchestiona"ilului şi, deci, pentru a scădea din greutatea aprecierii lor pe "aza unoratitudini politice 1întîrziate> (identităţi ideologice, rutine etc.).

rivite în interiorul dispozitivelor de comunicare aceste procese de austare laconunctură ne apar ca forme de stabili'are a opiniilor şi atitudinilor politice. =nii sociologi(2cognitiviştii2) le tratează cu termenul 2efecte2. ată trei dintre cele mai des utilizate în

98 op.cit, p. 4I9.

99 +on EPerman, *ndreM amison, !ocial Govements' * $ognitive *pproach, $am"ridge, olitP ress, 0;;0

9< !au ha"itus, în sensul dat de ourdieu' dispoziţii dura"ile şi transpoza"ile care, integrînd experienţele trecute, funcţionează în fiecare moment ca o

matrice de percepţie şi evaluare.

9H Definiţie ' o secvenţă în care orice circumstanţă imediată, orice fapt, gest, discurs, cu 1"ătaie> electorală sau nu, de natură politică sau nu, este

suscepti"ilă să fie difuzată prin mi%loace de informare, să reţină atenţia pu"licului şi, astfel, să contri"uie la ela"orarea deciziei de a face o declaraţie de

opinie şiSsau de a vota într-un anume fel.

62



ceea ce unii numesc 2sociologia comunicării politice29;. :fectul de agendă (agenda setting) care consistă în 2fraparea2 anumitelor mize,

percepute de opinie, pentru a induce o anumită presiune în ierarhizarea pu"lică apriorităţilor.

:fectul de amorsa ( priming) al atenţiei asupra unei pro"leme şi încorporarea sa înfuncţie de crititeriul de evaluare (de exemplu a ofertei electorale printr-o informaţiegenerală, nespecifică contextului electoral).

:fectul de cadra (framing) care consistă în realizarea de cadra%e informativetraducti"ile imediat în definiţii ale situaţiei pro"lemei. De exemplu un tratament episodical sărăciei incită la o atri"uire individuală a sărăciei, pe cînd tratamentul tematic conducela recunoaşterea unei responsa"ilităţi colective.

.*.. /istemul scenografic şi spectatorul sondaelor spectacolul politic

*naliza imaginarului politic ne relevă existenţa unei dimensiuni reflexiv-conceptuale în care se activează teme38 necesare exercitării unor competenţe discursive.u"licurile se reprezintă ca actori colectivi 2în carne şi oase2, ca subiect figurativ al unuieşantion imaginar . Este ceea ce unii politologi numesc 2instituţionalizare a opiniei pu"lice2(mai precis' a opiniei care îşi exercită competenţa discursivă în sonda%e). n a"senţa

acestor competenţe 2de opinie pu"lică2 viaţa politică ar degenera. 1entru ca ea sărenască, scrie E. :andoMsBi, tre"uie ca personalul politic să nu ai"ă în faţă doar omulţime neorganizată. &re"uie să dispună de interlocutori competenţi (o anumecompetenţă) - în stare, altfel spus, de a VVpersonifica poporulWW (în prea%madiriguitorilor) şi de a VVsusţine interesele sceniceWW (în ochii pu"licului însuşi)>.

E. :andoMsBi o"servă că 2proprietăţile2 induse pe această cale în spaţiul pu"lic decătre personalul politic, %urnalişti sau 1sonda%ieri>, au similitudini în sistemul scenografical dramaturgiei ateniene<0'

Xoilon orchestră :ogeion!pectatori cor corifei hPpoBritai2pu"lic2

2guvernanţi2

opinia 2purtători de

cuvânt2

2clasă politică2

2guvernanţi2 Ke vom referi pe scurt doar la cele două figuri centrale. !pre deose"ire de

1pu"lic>, ele au o competenţă discursivă. $orul şi corifeii cîntă, pe cînd vocile individualenu pot să producă, toate la un loc, decît un soi - zice :andoMsBi - de bru6a6a inarticulat.Kimeni nu le interzice să-şi exercite - prin petiţii,manifestaţii, greve ale foamei etc. - ocompetenţă discursivă proprie şi să scape de rolul de spectator pasiv devenind un 1individcomplex şi contradictoriu> <3. *şa numita 1tăcere a pu"licului> nu-şi poate arăta forţa decîttot ca emergenţă a unui discurs de opinie, adică în cadrul unei teatrali'ări a comunicăriisociale. *şa cum am văzut, $haradeau vede aici un soi de confiscare prin aspiraţie acompetenţei emisive. n acest sens pare a merge şi interpretarea lui :andoMsBi'

1Discursul de opinie (al corului) se analizează de fapt ca un discurs de persuasiune

destinat la fel de "ine a face să acţioneze clasa politică precum, în cealaltă parte a scenei, în privinţa pu"licului, a-l face să-şi asume o anumită viziune despre propria saidentitate1<4.

entru a se a%unge la această 2pogorîre2 a opiniei pu"lice ca instanţă a"ilitată săatri"uie datorii clasei politice, tre"uie să fi avut loc în preala"il 2un lung proces defigurativizare a opiniei pu"lice2<6. *ceasta înseamnă că opinia pu"lică nu este doar o

9; . @erstl], 2:a sensi"ilit] des ]lecteurs [ la con%oncture2, +evue franjais de sciences politiues, aris, IctS0;;9.

<I /. K. erpelea, 1KiBlas :uhmann, un sociolog la vedere>, în +evista +omana de !ociologie, 3-4S0;;<.

<0 E. :andoMsBi, :a societ] reflechie (essais de socio-semiotiue), aris, !euil, 0;H;.

<3 analiză mai detaliată am prezentat-o în 1Dileme prin sociologia televiziunii>, în Dilema, 48S;6.

<4 p. cit. p. 40.

<6 cercetare concretă privind modul în care 1opinia pu"lică> romanească şi-a construit astfel de suporturi reflexiv-conceptuale este prezentată în K.

erpelea, 1Experienţe şi intenţionalităţi comunicative>, . Drăgan (coord.), $omunicarea de masă şi spaţiul pu"lic în perioada de tranziţie, nstitutul de

!ociologie, *cad. +om., ucureşti, 0;;4.

63



entitate a"stractă care serveşte drept suport teoretic pentru ela"orarea legilor. 2&ele-revoluţia2 din 0;H; poate fi interpretată ca o procedură sim"olică prin care s-a realizat oasemenea 2încarnare2 a opiniei pu"lice ca figură temporală. !pecificul ei a făcut ca, astăzi

încă, aşteptările paradigmatice ale pu"licurilor în legătură cu regimul de vizi"ilitate înspaţiul pu"lic să fie 2reglate> la maximum. $hiar dacă oamenii se lasă tot mai greupăcăliţi în privinţa 1adevărului> transmisiei în direct, ei speră că prin televiziune, pot săplon%eze în toiul evenimentelor şi, astfel, să afle un soi de adevăr care începe de undeva

din 1interior>. Există totuşi o diferenţă - faţă de 0;H; - în exercitarea acestei concepţiinaiv-esenţialiste care consistă în a căuta cu înfrigurare un adevăr undeva în miezullucrurilor (asemănător copiiilor care strică %ucăria ca să prindă misterul între degete).ncă în 0;;4, cînd s-a făcut ancheta amintită în nota de la su"sol, mai mult de 3S4 dineşantion considera că în decem"rie 0;H; la televizor s-au putut 1vedea> lucruri 1chiar aşacum s-au petrecut>. *cesta este un "un argument pentru a susţine ipoteza că în vremea

1telerevoluţiei> oamenii pătrundeau în imageria televizuală pentru a se reprezentaacţionînd. Dacă este să dăm 1crezanie> (*. @iddens) sonda%elor de astăzi, ma%oritateapopulaţie consideră 1că> atunci s-a minţit şi 1că adevăratele lucruri> s-au petrecutaltundeva, 1că n-a fost revoluţie, ci lovitură...> etc. &otuşi nu tre"uie să vedem aici doar oimitaţie de ventriloci a calapoadelor interpretative produse de unii analişti politici. nsinea lor oamenii nu se leapădă de autenticitatea trăirilor pe care le-au avut în acea

perioadă. Gai curînd ei se reprezintă ca reconstruind 1contrafactual> evenimentele. $ualte cuvinte, ei încearcă să pătrundă din nou în 1interior>, dar, de data aceasta, pe "azaunei experienţe de exploratori capa"ili să vadă multiplele faţete virtuale aleevenimentului.

*cest gen de a"ordare 1socio-semiotică> (coala de la Paris) este oarecumartificios, dar ne dă sugestii pentru deschiderea pro"lemei dificultăţilor spectatorialeprovocate uneori de 1cîrdul sonda%elor> (D. ?olton) .

n dez"aterile televizuale cu privire la discursul sonda%elor se poate vedeacu ochiul li"er o anumită stîn%eneală a oamenilor politici, analiştilor sau %urnaliştilor. Eisînt nevoiţi să-şi manifeste şi poziţia de spectator faţă de un asemenea fenomen,

încearcă un real sentiment de 2scandal2 dar nu ştiu dacă tre"uie să-l exteriorizeze caatare' să arate sau nu că sînt su" 2perfuzia de cifre2F

$e efect pervers al comunicării să fi creat această fâsticealăF Getaforele pot scurtaşi umple golurile în ştiinţele sociale' în 2triunghiul infernal2 %urnalişti - oameni politici -opinie pu"lică s-a schim"at raportul de forţe între logica informaţiei, opiniei pu"lice şiacţiunii. 2*stăzi, consideră D. ?olton, omniprezenţa comunicării şi a opiniei pu"lice esteceea ce desta"ilizează o logică politică mai puţin arogantă2 <8. Uederile 2pe funcţie2 sîntscurte, mar%ele de manevră sînt înghesuite, dar tre"uie să se dea împresia de stăpânire aviitorului. $olac peste pupăză, spectacolele politice mediatizate (de la simpla 2dez"atere2până la cea de 1la &ucă2 sau 2la $ălinescu2, 2$eaiul de la ora 82 ori 2apariţia înVV$aţavencuWW2) sînt indispensa"ile - altfel cum să fii cunoscut într-o societate a2partidelor de opinie2 - dar accelerează filmul până la secvenţele în care 2regele e gol2,căci pu"licul o"servă în cele din urmă că nu au mare lucru de propus (2în plus2).

=nii sociologi susţin că predominanţa sim"olicului în cadrul comunicării pu"liceaduce pre%udicii capacităţii de acţiune politică. Ui asta mai cu seamă că proasta)dispo'iţiecreată de decala%ul între rapiditatea informaţiei şi lentoarea acţiunii este percepută şi decătre 2simplul cetăţean2. El nu vrea să fie înşelat de politicieni (2măcar să nu ştie2) şi, totaşa, 2în direct2 nu prea e de dorit a se vedea fragilitatea personalului politic, aşa cum nicifata nu vrea să-şi vadă i"ovnicului umilit la măsurătoarea de muşchi pe cînd se plim"ăprin "îlci. Ui tocmai aici 2cârdul de sonda%e2 - îşi continuă ?olton povestea -desta"ilizează informaţia prin asaltul de 2"arometre2 şi 2cote de popularitate2. +ezultatul,zice el, este că 2ei a"uzează de lim"a de lemn, potrivit căreia sonda%ele nu au influenţăasupra lor şi confirmă că gri%a lor este de a duce o acţiune de lungă durată... Discurs pecare nimeni nu-l crede, şi care accentuează sentimentul de indispoziţie2.

*desea unii reprezentanţi ai personalului politic se arată indignaţi de astfel deinterpretări 2sociologiste2. =n sociolog care a produs multă indignare în 5ranţa, atricB$hampagne<9, analizează lipsa de sinceritate a acestei indignări. El susţine că este doar

<8 Dominiue ?olton, enser la communication, 5lammarion, aris, 0;;<, p. 06<.

<9 . $hampagne, 5aire lòpinion. :e nouveau %eu politiue, aris, Ginuit, 0;;I.

64



vor"a de o desfătare)de)sine)în)rol, asemănătoare autovoPerismul unor 2vip-uri2satisfăcut pe mâna papara''ilor *cest soi "izar de masochism provine mai puţin dinactivarea unor mecanisme freudiene, cât din calculul strategic al unor componenţi aicîmpului politic (desigur nu atît de omogen cum îl descriu unii sociologi) care consideră căeste util să se %ustifice prin metafora 1tre"uie să se lucreze VVsu" presiunea străzii şi asonda%elorWW1. rin aceast soi de 2management al imaginii2 ei a%ung să se asemene cuacei şefi care-şi ţin haina pe umeri.

rin definiţie, ritualul nu tre"uie aplicat lucrurilor "anale, căci - cum zice GePerhoff - el conţine totdeauna o posi"ilitate de eşec. 2Dacă eşuează, suntem mânaţi să întrevedem natura sa fundamental artificială, şi, pornind de aci, să luăm cunoştinţă deficţiunea şi de invenţia care su"întinde orice cultură. :a "aza oricărui ritual, rezidă unpericol fundamental... $el de a fi surprinşi cu mîna în sac, inventînd din tot soiul de pieseconcepţia noastră despre lume, societate, chiar despre noi înşine. +iscăm aşadar de aaluneca spre această constatare fatală' orice cultură este o construcţie, ar"itrară,convenţională, invenţie a muritorilor de rând2<<.

!pectacolul politic (sonda%ele de opinie îi aparţin întrucît, pe lângă dimensiuneareflectiv-cognitivă, induc şi tensiunea ludică a aşteptării 2învingătorului2, o 2atitudineestetică2 dincolo de teritoriul artei) este un medium de transfer între 2societatea civilă2 şi2societatea politică2. El împiedică puterea politică să se reproducă prin ea însăşi (adică să

se transforme într-un uza% administrativ al unei puteri de%a constituite).De cele mai multe ori prin spectacol politic se înţelege fie un soi de circ care săatragă electori (măcar să participe la vot), fie un mi%loc de a face de râs <H pe cineva (a-i2uza imaginea2) ca să nu mai îndrăznească 2să scoată capul2. n mod paradoxal însă,deşi acest spectacol este ţesut din lim"a%ul ordinar, el se "ucură de avanta%eleinstituţionali'ării uridice la fel ca oricare altă procedură de formare pu"lică a opiniei şivoinţei care se isprăveşte în decizii relative la proiecte politice şi legi. *ceastăinstituţionalizare, în măsura în care se săvârşeşte cu mi%loace comunicaţionaleconcurente, valorizează principiul discuţiei . &ot aşa cum, parafrazându-l pe A. +. auss,2arele 9eatru al ;umii serveşte în ultimă instanţă ideii unei %udecăţi universale... cîndmăştile tre"uie să cadă, se relevă egalitatea tuturor în faţa morţii... comportamentulli"er, imprevizi"il, al indivizilor, devine previzi"il şi transparent pentru spectator iar acestedramatis personae cu un anumit statut... pot fi descifrate ca cu indicaţii de regie...2<;.

După *.. ]langerHI, în toate vremurile guvernanţii au recurs la teatralitatepentru a-şi fonda legitimitatea şi 2a da la văzut2 ceea ce-i distinge de guvernanţi.Aomandamentul are nevoie deci, pentru a opera, de această 2distanţă de rol2- vi'ibili'area ocului de rol - produsă, de ex., de costum şi punerea în scenă ori de semnificarea

1vremurilor> în care se face spectacolul. 2ărelnicul (le paraître) fiind manifest pus caelement semnificativ al %ocului politc- crede ]langer- curtea se oferea mai întâi într-unspectacol pentru ea însăşi chiar în timp ce asta servea la demarcarea po'iţiilor care, dinaproape în aproape, conducea la autoritatea supremă2 (su"l.ns.,). !onda%ele ar aveadeci, după ]langer, rolul de revelator, în acest %oc al comunicării politice, dar şi deretroacţiune care alimentează din nou strategia fiecăruia - comunicarea politicărămânând ceea ce a fost dintotdeauna' cele părelnice aflate în conflict. *m putea vedea

în partea spectaculară a sonda%elor un spectacol al clasei plitice 2pentru ea însăşi2, odesfătare-de-sine-în-rol (adică un soi de desfăşurare în imaginaţie în privinţa celorsupărătoare în viaţă)F rin 2demarcarea poziţiilor2 să înţelegem, apoi, dedu"lareainerentă tuturor comportamentelor de rol - distanţă interioară (A. +. auss) care, fiindadoptată reflexiv, facilitează desfăşurarea de sine în experienţe de rol prin contrastK uterea s-ar reprezenta ca posesor al competenţei de a tipi'a în cadrul %ucării-pe-roluri adramei autoidentificării unui grup social. Kumai că, în ceea ce unii numesc epoca media şi

<< $it. în . eters, E. ?. +othen"uhler, Dincolo de teama de imagini, Aermes, 04-06S0;;6.

<H &iraniile ludice sînt o excepţie, puţini fiind în stare, asemenea lui $aligula, să-şi ofere singur paharul. $u alte cuvinte, în sensul în care rîsul este o

formă de opinie, în acest caz nu este vor"a de o formare pu"lică de opinie. mitarea o"ligată a rîsului (pentru a face plăcere nu-ştiu-cui), este una dintre

cele mai mutilante proceduri de manipulare. sau, chiar dacă nu e simulat, acest soi de rîs nu este cathartic din cauza 2insuficienţei etice2 (!ouriau). 2El nu

(se)%oacă, ci atacă prin surprindere2 (A. +. auss). !pectatorul unui astfel de teatru politic nu poate fi părtaş la o 2comunitate a rksului2 (:achgemeinde)

şi nu poate căpăta li"ertatea distanţei.

<; Aans +o"ert auss, Experienţa estetică şi hermaneutică literară, Editura =nivers, ucureşti, 0;;4.

HI *.elanger, :a comunication politiue ou le %eu du th]âtre et des ar\nes, Aerm\s, 0<S0HS0;;8.

65



a comunicării virtuale ,pe această 2nouă scenă de tip sociologic2( A.+.auss) ar fi utilăconstrucţia altui concept de rol - pornind de la noul tip de teatru (irandello, recht).*cela în care spectatorului nu i se mai ascunde tehnica punerii în scenă, fiind înzestrat,de la distanţă, cu o competenţă scenică. 2$omuniune dintre spectatori şi actori2 în careuneori este însă mai important a se arăta puterea de a produce bătaia de gong. $ine esteoare cel mai îndrituit să ridice cortina pentru a se vedea faptul că, 1în pu"lic>, semanifestă o...>semnificativă> tăcere publică F

66



CAPITOLUL 6I Cultura şi reli-ie

>.1. Cultura

0.1.1. Originile conceptului de cultura cultura şi civili'atie

După unii autoriH0 originea acestui termenului poate fi situată în @ermania, unde a început să fie utilizat spre sfârşitul secolului N/ în studii de 1istorie universală>. *cestestudii încercau să reconstituie istoria generală a omenirii şi a societaţilor. nsă istoriciierau mai puţin interesaţi de istoria politică şi militară şi mai mult de istoria moravurilor, ainstituţiilor, a ideilor, a artelor şi a ştiinţelor. Ei erau mânaţi de o curiozitate nedisimulatăpentru diversitatea societăţilor şi civilizaţiilor şi acumulau o documentaţie "ogată asupratuturor perioadelor istorice şi societăţilor cunoscute. n acelaşi timp erau convinşi căistoria omenirii este şi istoria progresului omenirii şi că studierea comparată a societaţilorşi civilizaţiilor dezvăluie traiectoria acestui progres. n particular, considerau că istoriacontemporană tre"uie să permită analiza 2factorilor istorici2 care au generat diferite

etape ale progresului uman. entru aceasta era nevoie să fie determinate acelemomente ale istoriei marcate de extinderea cunoştinţelor, de avântul artelor, civilizareamoravurilor, îm"unătăţirea instituţiilor sociale7 se putea astfel considera că fusese vor"ade o fază mai avansată a progresului. De exemplu, în 2Aonsideraţii asupra istoriei universale2 (0;I8), urcBhardt distingea între trei factori' statul şi religia (acestea sîntexpresii ale unei nevoi politice şi metafizice)7 cultura (aceasta ar răspunde 2nevoilornoastre terestre şi spirituale luate într-un sens mai restrîns2)H3.

După @. +ocher, este un lucru aproape sigur că istoricii au împrumutat termenuldin lim"a franceză, unde nu avea totuşi acelaşi sens. Ei îl scriau 1$ultur> şi a"ia lasfârşitul secolului a început să fie caligrafiat 1Xultur>. n franceza Evului mediu termenul

1cultură> desemna cultul religios. !e spunea 1couture> sau 1coture> pentru a numi uncâmp arat şi însămânţat7 ver"ul 1culturer>, ca şi 1couturer> denumeau acţiunea de a

cultiva pământul. &ermenii 1coutiveure>, 1cultiveure>, 1cultivure>, 1cultivoure>, 1cultivoison> erau folosiţi în sensul culturii solului . !e pare că a"ia în secolul N/ 1cultură> a%unge să însemne munca pământului şi, prin extensie sau prin analogie, este între"uinţată şi în expresii precum 1cultura literară>, 1cultura ştiinţelor>. !criitorii încep dinsecolul N/ să utilizeze termenul pentru a desemna la modul general formareaspiritului. n această epocă, aşadar, termenul 1cultură> a%unsese să denumeascăprogresul intelectual al unei persoane ori munca necesară pentru un astfel de progres.&radus în germană, termenul de cultură a căpătat un sens mai extins, iarăşi prinanologie, numind progresul intelectual şi social al omului în general, al colectivităţilor, alomenirii. *stfel a do"ândit pentru prima oară o conotaţie colectivă. nsă a continuat săconţină ideea unei mişcări înainte, a unei ameliorări, a unei deveniri.

K. Elias explică de ce noţiunea de 1civilizaţie> nu are aceeaşi semnificaţie la toate

naţiunile occidentale. El remarcă o mare diferenţă îndeose"i între între"uinţările pe carele dau acestui cuvânt englezii şi francezii, pe de o parte, germanii pe de altă parte' primii înglo"ează într-un singur concept mândria faţă de naţiune, progresul ccidentului şi alomenirii în general7 în între"uinţare germană, termenul 1civilizaţie> denumeşte cusiguranţă ceva foarte util, dar de importanţă secundară' ceea ce constituie laturae#terioară a omului , suprafaţa existenţei umane. $onform analizei lui K. Elias, cînd ungerman îşi propane să se definească pe el însuşi, cînd vrea să exprime mândria faţă derealizările sale, foloseşte cuvântul 1cultură> (Xultur).K. Elias arată că în @ermania opoziţia între 2cultura autentică2 şi 2civilizaţia exterioară2(Qivilisiert6eit ) şi-a pierdut caracterul de antagonism social intern pentru a exprima unantagonism cu predominanţă naţională.

H0 =rmăm analizele lui @. +ocher (ntroduction [ la sociologie g]n]rale, vol.' l`*ction sociale, !euil, aris 0;9H, pp. 0I6-0I9) şi K. Elias, :a $ivilisation

des moeurs, $almann-:]vP, aris, 0;<4, p.03 şi pp.84-89.

H3 entru o analiză mai detaliată a operei lui . urcBhardt, v. . /alade, cap. $ultura, în +. oudon, &ratat de sociologie, Aumanitas.

67



0.1.2. 9eorii asupra culturiiE functionalism, interactionismul simbolic,structuralismul, cognitivismul

*ntropologii au studiat îndelung conceptul de cultură pentru a descrie felul în care

individul evoluează în mediul său. :a început, antropologia, ca şi celelalte discipline aleştiinţelor sociale, a recurs la teorrii destinate să o"serve societăţile primitive şi non-occidentale. *poi şi-a întins o"servaţiile asupra culturilor societăţilor industriale.

*r fi imposi"ilă o trecere în revistă a tuturor teoriilor asupra culturii. /om grupaaceste teorii după patru modele principale, care tind să răspundă la între"areaurmatoare' 2ndividul este cel care creează societatea şi cultura sa sau acestea din urmăsînt cele care modelează individul F21. +uncţionalismul

rima mare teorie asupra culturii ca şi asupra individului şi a societăţii,funcţionalismul , a avut tendinţa de a separa cultura de cei care o trăiesc, o produc şi ocreează, opunînd pur şi simplu cultura individului şi lăsînd puţin loc pentru li"ertateaindividuală.

* doua teorie, interacţionalismul simbolic , a acordat mai multă importanţă roluluiindividului în interiorul culturii sale, accentuînd faptul că aceasta din urmă este rezultatulimaginaţiei individului.

n fine, a treia teorie susţine că exista un raport echili"rat între individ şisocietate.

!ă examinăm cîteva dintre aceste teorii pe care sînt fondate definiţiile conceptuluide cultură.

5ondatorul teoriei funcţionaliste, antropologul "ritanic ronislaM GalinoMsBi(0HH6-0;63) consideră cultura ca un mod prin care indivizii şi grupurile se adaptea'ămediului său natural în scopul satisfacerii necesităţilor. n aceasta stă, după GalinoMsBi,un prim aspect al culturii. *stfel, toate o"iectele sau comportamentele care nu sîntnecesare nevoilor individului sînt eliminate din societate. rezenţa lor în societateexprima raţiunea lor de a fi . De pildă, alimentaţia "ogată în grăsimi a ţăranilor nu-şi maiavea raţiunea de a fi odată ce ei s-au instalat în oraşe şi astfel au adoptat o"işnuinţealimentare mai "ine adaptate muncii sedentare.

=n alt antropolog funcţionalist, $lPde XlucBhohm (0;I6-0;9I), discută un aldoilea aspect al culturii' în orice societate cultura posedă structura sa particulară, care dăun sens fiecărei părţi care o compune. $ultura %oacă un rol capital în dezvoltarea socială aindividului. Gulti funcţionalişti consideră contri"uţia culturii unei societăţi pentru a explicacomportamentele pro"lematice care se dezvoltă în interiorul acesteia.

!ă reţinem că, din punct de vedere funcţionalist , individul este întotdeauna produsul culturii sale. 5uncţionaliştii văd cultura ca pe un sistem puternic integrat în carefiecare element contri"uie cu ceva la realizarea întregului. ntr-o analiză a unei culturi, eise concentrează asupra modului în care credinţele şi practicile funcţionează pentru asatisface nevoile umane de ba'ă şi pentru a reîmprospăta angaamentele 2părţilor2 însistemul social. *ltfel spus, funcţionaliştii examinează consecinţele sociale ale diferitelor elemente ale culturii . X. EriBson, de exemplu, susţine că pedeapsa pu"lică aplicatăelementelor deviante (ca în cazul 2vînătorii de vră%itoare2) întăreşte graniţele culturale.2. 4nteracţionismul simbolic

n esenţă., această a"ordare susţine că, dimpotrivă, individul este cel carecreează cultura. n loc de a pleca de la funcţia unei instituţii sau de la utilitatea unuicomportament în societate, interacţionismul sim"olic defineşte cultura ca un sistem de2semnificaţii2 şi 2sim"oluri colective2. $a reprezentant al acestei şcoli de gîndire, $.@eertz scrie' 2mul este un animal suspendat în pînze de semnficaţii pe care le-a ţesut el

însuşi7 ansam"lul acestor pînze îl numesc culturăH42. ndivizii şi grupurile acordă osemnificaţie particulară comportamentelor celorlalţi. $ultura unei societăţi se compunedeci dintr-un ansam"lu de semnificaţii sociale produse de către spiritul fiecărui individ.

ată cum pot fi o"servate limitele acestor concepţii asupra culturii din perspectivaH4 $. @eertz, &he nterpretation of $ultures, KeM OorB, "asic ooBs, 0;<4, p. 8.

68



modelul individualismului metodologic .După sociologul francez +aPmond oudon, atît funcţionalismul, cât şi

interacţionalismul prezintă anumite limite deoarece cultura nu poate explica totalitatearealităţii sociale. =u orice comportament are în mod necesar o utilitate. cultură poatesă fie incoerentă deoarece este adesea locul unor conflicte de interese şi unor tensiuni

între grupurile şi indivizii unei societăţi anume. Gai mult, tre"uie respinsă ideea potrivitcăreia toţi mem"rii unei aceleiaşi societăţi participă la o cultură unică. !ocietăţile

industriale au devenit prea complexe pentru ca un singur sistem cultural să poatăpredomina. n fine, după oudon, antropologii au exagerat importanţa acordatăsocializării sta"ilind o legatură prea directa între un anumit tip de cultură şi un tip depersonalitate dat. oudon a%unge la concluzia că este periculos de a 2exagera influenţavalorilor transmise prin socializare asupra comportamentului2, $ontraargumentul său estecă indivizii acţionează în funcţie de interesele lor aşa cum le concep, şi adaptează în modconstant ceea ce au învăţat noilor situaţii în care se găsesc. n afară de cultură, istoria

personală şi mediul social de origine influenţea'ă direct asupra formării societăţii.*ceste două teorii asupra culturii au la "ază modele sociologice care pot fi

respinse pentru că exagerează divorţul între individual şi social, şi ne închid într-odez"atere fără ieşire. De%a 0;3H, antropologul american EdMard !apir respingea aceastămanieră de a explica individul prin cultură. El susţinea că individul este un tot care devine

dificil de disecat cînd din punct de vedere "iologic, cînd psihologic, cînd sociologic, deunde necesitatea unui model echili"rat. n spatele fiecărui comportament individualexistă în fapt prezenţa societăţii şi a culturii. e de altă parte, fiecare comportamentcolectiv se încarnează în comportamente individuale. Este deci o falsă dilemă aceea carevrea sa opună socialul şi individualul sau să dea unuia mai multă importanţă într-oanaliză sociologică..!ntropologia structurală "A. ;?4)/9R!<//&E

:]vi-!trauss consideră în cele"ra sa !nt6ropologie structurală (0;8H) că o"iectul2ştiinţelor structurale2 este ceea ce conferă caracterul de sistem. rin aceastacaracteristică se desemnează orice ansam"lu din care nici un element nu poate,fimodificat fără a antrena modificarea tuturor celorlalte. *doptând punctul de vederestructural dezvoltat în lingvistică, $. :]vi-!trauss studiază societaţile săl"atice. 1!untemnevoiţi, într-adevăr, să ne între"ăm dacă diferite aspecte ale vieţii sociale (inclusiv arta şireligia) - despre studiul căreia ştim de%a că între"uinţează metode şi noţiuni

împrumutate din lingvistica - nu constau în fenomene a căror natură coincide cu însăşicea a lim"a%ului2. rin urmare, societatea poate fi concepută ca ansam"lu de indivizi şigrupuri care comunică între ei. *stfel, antropologul are misiunea de a descifra codul invariant care se ascunde în spatele %ocului aparenţelor sociale.

:]vi-!trauss distinge trei tipuri de sc6imb care permit crearea legăturii sociale'schim"ul de femei , de bunuri şi de cuvinte. +egulile căsătoriei şi sistemele de rudenie potfi asociate cu un lim"a%, înţeles ca ansam"lu de operaţii menite să asigure comunicarea

între indivizi şi grupuri. nterzicerea incestului, schim"ul de femei între neamuri forţează,ca şi lim"a%ul, comunicarea cu celălalt şi spri%ină integrarea în grup.

După modelul semiologilor (+. aBo"son, 5. de !aussure), $. :]vi-!trauss îşifixează ca o"iectiv de cercetare descoperirea structurilor şi analiza legilor detransformare. El su"liniază limitele unor antropologilor ca +adcliffe-roMn. *ceştiaasimilează structura cu realitatea, când, de fapt, ar tre"ui să se disocieze net structurasocială. *ceasta este un principiu de cunoaştere, un model construit după realitateaempirică.

/tructura este o unitate omnipre'entă, inconştientă, iar formele culturale sînt repre'entări ale acesteia. Este, de pildă, cazul "ucătariei şi al miturilor # lim"a%e în caresocietăţile îşi traduc în mod inconştient structura sau contradicţiile care le frământă.

azîndu-se pe supoziţia existenţei unui cod universal, $. :]vi-!trauss susţine înlucrarea $îndirea sălbatică (0;93) o teză forte' indiferent de specificul cultural local,spiritul uman este fundamental identic . ntre mit şi ştiinţa ela"orată, între gândireaprimitivă şi gândirea ştiinţifică nu există aşadar rupturi radicale, ci numai diferenţe înceea ce priveşte mi%loacele de chestionare a lumii.

*plicate la studiul miturilor, toate aceste afirmaţii conduc la negarea pertinenţeistudiilor care încercau să descifreze sim"olurile pe care le-ar fi putut vehicula mitul

69



(5razer, 5reud) sau care urmăreau să mărginească funcţia socială a mitului la un conte#t cultural dat (GalinoMsBi). întrucât miturile trimit la alte mituri şi revelează spiritul care lemodelează, atunci modurile de transformare ale unui mit în altul, ar tre"ui analizateindependent de orice context sociologic şi cultural' 1Koi nu vrem sa arătăm, scrie el, cumgândesc oamenii in mituri, ci cum sînt gândite miturile în oameni fără ştirea lor2H6.*.!ntropologia cognitivistă. /tudiul contagiunii ideilorE

De ce doar un mic număr dintre reprezentările noastre mentale private se

răspîndesc uşor printre ceilalţi, devin reprezentări culturale împărtăşite, sînt mai 1contagioase> decît alteleF *ceasta este între"area care ne poate deschide drumul către oanaliză cognitivistă a mecanismelor comunicaţionale care stau la "aza culturii umane.

*şa cum am văzut, unele teorii au dificultăţi din cauza orgoliului (structuralismul)de a o"ţine un model suntetic şi a"stract al ansam"lului de versiuni ale culturii, altele sînto"sedate să producă patternuri şi figuri de agregare a diferitelor funcţiiSdisfuncţii şireacţie de consum - cazul paradigmelor funcţionalisteH8. n perspectiva unei aplicaţii aştiinţelor cognitive în sociologie, o"iectul de studiu realmente interesant nu este însăalcătuit din interpretările suntetice prin care se pot caracteriza 2reprezentărileasemănătoare2, ci descrierea înlănţuirii cau'ale a 1conţinuturilor> comunicării şi aprocedurilor retorice de formatare a informaţiei în 1mediumuri cauzale> care vor conferidiferite statute atenţiei publice. *cestea sînt, aşadar, aşteptările epistemologice ale

modelului epidemiologic al comunicării H9

.n psihologia socială cognitivă, atenţia publică este investigată în special cua%utorul conceptului de pregnanţă (1sailanţă>, 1relief>). !ă încercăm să vedem cumfuncţionează acest mecanism de construcţie a atenţiei şi la nivel 1macrosocial>F astfelde încercare aparţine lui Dan !per"erH< şi este prezentată cu egida care ne aminteşte de@.&arde' contagiunea ideilor .

Ku tre"uie să avansăm în împăien%enita teorie a reprezentărilor. ntr-un sens larg,spunem că ele au ca referinţă tot ceea ce are un caracter cultural şi un 1sens dereprezentare>. êsătura reprezentărilor este o relaţie între trei termeni' un lucru îl repre'intă pe un altul şi pentru cineva. ntr-un model epidemiologic, putem lucra cuurmătoarea operaţionalizare'

- +eprezentările pot fi descriptive (1vră%itoarele călătoresc pe mături>7 2politicieniivor"esc la televizor cu poporul2) sau normative (1tre"uie să "ei vin al" atunci cîndmănînci peşte>7 2înainte de a vota tre"uie să te uiţi la tele%urnal2). *ceste exemple sîntsimple. =n exemplu comple# este dreptul cutumiar sau ideologia marxistă. +eprezentăriledescriptive sînt verbale (un mit), non)verbale (o mască) sau mi#te (o slu%"ă religioasă).

- =nele reprezentări sînt interne sau mentale (2în creier2)' amintirile, gîndurile(stări mentale dotate cu conţinuturi - credinţe, dorinţe, intenţii etc), ideile (în sensul deproduse ale activităţii reflexive a spiritului) altele - mai puţin numeroase - sînt e#ternesau pu"lice (semnale, imagini, enunţuri, texte).

- Repre'entările mentale sînt stări sau procese ale creierului şi reprezintă cevapentru 1deţinătorul> său. +eprezentările mentale sînt, într-o anumită măsură, conectate

într-un mod regulat cu ceea ce reprezintă - au proprietăţi semantice (o 1semnificaţieproprie>).

- Repre'entările publice sînt fenomene materiale în mediul persoanelor şireprezintă ceva pentru persoanele care le percep şi le interpretează. întrucât sînt legatede ceea ce reprezintă doar prin intermediul semnificaţiei atribuite de producător sauutilizator, reprezentările pu"lice nu au proprietăţi semantice proprii - nu au semnificaţiedecît prin asociaţie cu reprezentările mentale. !punem că semnificaţia este intrinsecă încazul reprezentărilor mentale şi că este o semnificaţie atribuită în cadrul reprezentărilorpu"lice. n general, producătorii şi utilizatorii de reprezentări pu"lice atri"uie semnificaţiiasemănătoare, altfel aceste reprezentări nu ar putea servi comunicării. *ceastăsimilitudine între semnificaţii este posi"ilă datorită asemănării cunoaşterii lingvistice şi

H6 :e $ru et le cuit, 0;96, p. 3I

H8 entru o prezentare critica a acestor paradigme, v. . Dragan, aradigme ale comunicarii de masa, Ed. ansa, ucuresti, 0;;9.

H9 Getafora lui D. !per"er este' 1 înlantuire de versiuni nu este un mit, la fel cum o epidemie de gripa nu este o gripa. Dar, spre deose"ire de o gripa

care este o gripa chiar fara epidemie, fiecare istorie mentala sau fiecare povestire pu"lica nu este în ea însasi culturala şi deci mitica`decît pentru ca

apartine unei astfel de înlantuiri. Kici un o"iect material nu este deci intrinsec un mit 1.

H< D. !per"er, :a contagion des id]es, dile aco", aris, 0;;8.

70



enciclopedice a interpretanţilor. n concluzie, reprezentările pu"lice sînt reprezentărimentale puternic communicate' transformate de comunicator în repre'entări manifeste,apoi, de către destinatar, în reprezentări mentale (interne). Aultura este alcătuită dinaceste reprezentări care, avînd un înalt grad de contagiozitate, sînt foarte răspîndite într-o populaţie umană şi devin dura"ile.

- $onştientizarea similarităţilor interindividuale este un eveniment public carecreează posi"ilitatea de a se face a"stracţie de diferenţele individuale şi, astfel, de a

descrie 1semnificaţia> unei reprezentări pu"lice - cum ar fi 1credinţa> că vră%itoarelecălătoresc pe mături sau că politicienii chair vor"esc, la televizor, cu poporul - ca şi cumam avea de a face cu o unică reprezentare, independentă de expresiile pu"lice sau derealizările mentale. $eea ce este atunci descris este o abstracţie. a"stracţie este utilă,

în acest caz, pentru că pune în evidenţă o familie de repre'entări mentale şi pu"lice.*şadar, reprezentările a"stracte 1vră%itoarele călătoresc pe mături> sau 2politicieniivor"esc la televizor cu poporul2 corespund unor milioane de versiuni de reprezentărimentale şi pu"lice. =na dintre aceste versiuni apare ca o versiune în plus - o versiune

publică de această dată - pentru că prin ea se identifică de o manieră suntetică2conţinutul2 reprezentărilor individuale.

- "iectele unei epidemiologii a reprezentărilor nu sînt nici reprezentărilea"stracte, nici cele concrete, ci mătcile şi familiile de reprezentări concrete legate prin' a)

relaţii cauzale, ") similaritate de conţinuturi. Getodologia epidemiologică nu face exegezaa ceea ce reprezentările 2vor să zică2, ci studiază distri"uţia reprezentărilor (2cartografiaevolutivă2).

- +actorii psi6ologici potenţiali care pot explica o consistenţa unei familii dereprezentări sînt ' a) facilitatea cu care o reprezentare particulară este suscepti"ilă de afi memorizată (reţinem mai repede o poveste "izară a unui ziarist decît descrierea făcutăde un sociolog)7 ") existenţa uni context de cunoaştere - fără de care reprezentarea nuar fi pertinentă7 c) motivaţia pe care am putea-o avea ca să comunicăm ceee ce estedefinit drept 2conţinutul reprezentării2.

- rintre factorii ecologici sînt' a) recurenţa situaţiilor în care reprezentareasuscită sau a%ută la săvîrşirea unei acţiuni adecvate7 ") disponi"ilitatea unor memoriiexterne (în particular, texte scrise)7 c) existenţa de instituţii consacrate transmisiei dereprezentări.

- 1Repre'entările culturale sînt su"-ansam"le cu margini flui"ile ale unui ansam"lude reprezentări mentale şi pu"lice care sălăşluiesc într-un grup social> HH. ată în aceastăafirmaţie a lui !per"er o concepţie care se desparte de 6olismul cultural. e "azamodelului epidemiologic descriem culturile particulare ca sisteme deschise în care seproduc echili"re ecologice, mai degra"ă decît 2integrări organice2H;.

- *devărul este o condiţie necesară, dar insuficientă pentru o descripţieadecvată;I7 pentru a reprezenta conţinutul unei reprezentări, se folosesc alte reprezentăriavînd un conţinut similar. Ku se descrie acest conţinut, ci se parafrazează, se traduce, serezumă, se dezvoltă. *ceste procese se numesc interpretare. 1rocesul> de comunicarese descompune în două direcţii de interpretare' una de la mental spre public , alta de la

public spre mental.*vînd acum la îndemînă această operaţionalizare minimală, să vedem cum ne-am

putea descurca cu acel gen 1reprezentări pu"lice> care sînt atri"uite unui grup social întreg (1Rom(nii cred că...>). $e sînt aceste reprezentări şi cum poate fi evaluatăfidelitatea interpretării care le este propusăF *u conţinuturile acestora o proprietate deco)interpretabilitateF oate oare modelul epidemiologic să ne indice 2orientarea generală2(a unui su"iect colectiv ca 2Rom(niiSB&, dat fiind faptul că accesul nostru la 2conţinutul2reprezentărilor este iremedia"il interpretativF !ă schiţăm răspunsul la primele între"ăriexaminînd unul dintre exemplele frecventate în antropologia ultimelor decenii.

1Pe la sfîrşitul unei după)amie'e ploioase, Opote revine aducînd un frumos peştematrinc6ao pe care)l prinsese cu năvoadele sale. Îl depuse fără un cuvînt lîngă 9ubia,

HH :a contagion des id]es, p. 8I.

H; !e poate însa formula o între"are cum este aceea despre ce anume face ca unele familii de reprezentari sa contri"uie la dezvoltarea reciproca, iar

altele sa-si faca concurenta.

;I 1!e produce un o"iect care reprezinta o poveste nu zicînd un lucru oarecare adevarat despre despre ea, ci facîndu-l sa i se asemene prin continut, într-

un mod mai mult sau mai fidel> (p. 83-84).

71



unul dintre cei patru şefi de familie din casa sa. !cesta îl curăţă şi se puse să)l afume.Pînă la mie'ul nopţii îl mănîncă, singur, cu îng6iţituri mici, sub privirile interesate alecelorlalţi din casă. =imeni altul nu se atinse de matrinc6ao, nici măcar nu)şi manifestă

pofta. 9otuşi foamea era generală iar carnea de matrinc6ao era una dintre cele mai nemaipomenită> ;0.

De ce această a"stinenţă generalăF +ăspunsul unui interpret funcţionalist poate fi'pescarul, pote, posesorul magiei pescuitului nu poate consuma fără riscul de a afecta

eficacitatea acestei magii...la fel ceilalţi, ei cred că ar putea să a"soar"ă spiritul acesteispecii care, aşa cum spune învăţătura tri"ului (interiorizată pînă în străfundurilesu"conştientului), în anumite situaţii este periculos ş.a.m.d. Din perspectiva unui modelepidemiologic ne putem întrea"a dacă decripţia efectelor unui fenomen cultural poate săfie o descripţie explicativă. !per"er pare a fi de acord cu o asemenea idee, dar cuurmătoarea rezervă' 1efectele unui fenomen nu pot niciodată să-i explice emergenţa7pentru a arăta cum efectele unui fenomen îi explică dezvoltarea sau persistenţa, ar tre"uista"ilită existenţa unui mecanism de retroacţiune a efectelor asupra fenomenului

însuşi> ;3. n mod ostentativ, !per"er pune două pro"leme în urma cărora şcoalafuncţionalistă ar tre"ui să se ducă la colţ' cum să se pună în evidenţă un astfel demecanism de retroacţiune constantă - ţinînd seama de faptul că asemenea privaţiunialimentare ar putea avea efecte nocive, ca şi, de altfel, atîtea alte instituţiF *poi, un

comportament care într-o societate relevă o 1precauţiune rituală>, în alta este o purănevroză individuală. /edem deci cât de uşor putem face generalizări interpretativear"itrare plecînd de la practici locale.

După !per"er, rafinamentul psihanalisto-structuralist al unor savanţi ca .Gengetfrizează ridicolul' 1...totul se petrece ca şi cum două principii antagoniste regizeazăprocesele vitale, într-o dinamică care nu găseşte niciodată un echili"ru decît pentru a-lpierde. =n principiu puternic, legat de sînge...corpul uman, potrivit ritmurilor care variazăcu vîrsta, sexul şi condiţiile, ana"olizează su"stanţele forte şi neutralizează pericoleleC.5orţa precauţiilor ritualice este de a articula o logică a calităţilor naturale ale fiinţei cuo pro"lematică a succesiunii şi de a semnifica astfel atît progresivitatea cât şiireversi"ilitatea timpului uman>.

ntre"area lui !per"er este în acest caz referitoare la o"iectul social pe care îlreprezintă aceste interpretări. Ku cumva prin acest soi de a"stractizări exageratedecontextualizăm concepţiile locale şi pierdem orice posi"ilitate de a răspunde la

între"area' pentru cine deţine oare această instituţie (ritualul prohi"itiv) semnificaţiapresupusă în interpretareF $eea ce vizează aici !per"er este să arate că atribuirea desemnificaţie nu este o e#plicaţie cau'ală. utem totuşi să facem astfel de generalizăriinterpretative şi să le schim"ăm după cum poftim, dar ele nu constituie ipoteze teoretice,ci doar... interpretări de fenomene locale necesare studiilor culturale.

n fine, !per"er pune o între"are de toată pomina' 1$ine ar accepta mariprivaţiuni cu scopul de VV a semnifica ireversi"ilitatea timpului umanWW F 1;4.

După atîtea puneri la colţ, ne putem între"a în ce ar mai putea să consteaexplicaţia epidemiologicăF entru a explica macrofenomenele comunicării culturale!per"er propune să avem în vedere două tipuri de micromecanisme'

- mecanisme individuale de formare şi transformare a reprezentărilor mentale,- mecanisme interindividuale care, prin mi%locirea transformărilor mediului,

săvîrşesec transmisia de reprezentări.$e gen de între"ări apar, din această perspectivă teoretică, în privinţa credinţei pe

care o atri"uim (1N cred că...>) altor grupuri. !ă reluăm exemplul de mai înainte. +itualulse desfăşoară pe un termen suficient de lung pentru ca, dacă practica ar fi ineficace,credinţa să se erodeze din generaţie în generaţie, asta mai ales dacă se o"servă că eacomportă inconveniente flagrante. Există patru cazuri;6 care i-ar putea 1instrui> din punctde vedere cognitiv pe indivizi în privinţa eficacităţii sau ineficacităţii ritualului lor'

0a) practica a fost strict urmată, iar nefericirea nu s-a produs7

;0 !cena este povestita de antropologul . Genget şi se petrece la ndienii &xiBao din razilia. !copul lui .Genget era sa ilustreze şi sa interpreteze cîteva

ipoteze privind diferitele forme de precautie impuse în anumite societati unui "ar"at înainte, în timpul şi imediat dupa nasterea copilului sau.

;3 :a $ontagion, pp. 9H-9;.

;4 :a $ontagionC, p. 94.

;6 :a $ontagionC, p. <4-<8.

72



0") practica a fost strict urmată, dar nefericirea tot s-a produs73a) practica nu a fost strict urmată, dar nefericirea nu s-a produs72b& practica nu a fost strict urmată, iar nefericirea s)a produs.ntr-un timp îndelungat, oamenii ar tre"ui să o"serve că nefericirea nu este mai

puţin frecventă cînd practica este strict urmată, decît atunci cînd nu este respectată. !e înfiripă atunci două ipoteze' sau indivizii sunt indiferenţi la faptele o"servate, sau, dacăsînt atenţi , atunci fac inferenţe inadecvate.

n cazul de faţă practica este sta"ilă şi asta ne indică faptul că în mod spontanindivizii acordă o pondere e#cesivă ca'urilor de tip 2b. De aici putem deduce'0) Doar nefericirea pretinde întotdeauna o e#plicaţie.3) *tunci cînd non)respectul unei practici sociale precede nefericirea, transgresiunearegulii apare ca avînd rol de cau'ă4) Explicaţia nefericirii prin acţiunea sau non)acţiunea persoanelor permite'

a) identificarea de responsabili ,") cel puţin un răspuns social la o situaţie în care individul sau grupul este

neputincios6) $onformarea la o practică proteea'ă indivizii măcar de un risc social ' a nu fi acuzaţide a fi cauza nefericirii.

După cum vedem, modelul epidemiologic nu are ca o"iect de analiză formulele

e#presive ale 2conţinuturilor2 culturii, scopul său nefiind nici explicaţia construcţieiintersu"iective a reprezentărilor colective. "iectul său de interes este modul cum au loc înlănţuirile cauzale care fac posi"ile aceste similitudini în formularea e#presivă. *ceastaimplică o teorie care să explice cum anume funcţionează acel dispo'itiv inferenţial carepermite su"iectului să recunoască unele credinţe non)repre'entate, spri%inindu-se pe celecare sînt de%a repre'entate intern. entru a prezenta liniile generale ale aceastei explicaţiivom proceda în doi paşi. Gai întîi vom arăta cum, în programul cognitivist dezvoltat de!per"er, se pune pro"lema memoriei sociale (aici 2memoria sim"olică2) ca interfaţă întremecanismele individuale şi cele interindividuale ale reprezentărilor. *poi vom examinaunele consecinţe ale distincţiei dintre credinţele intuitive şi cele reflexive.

0.1.. Aunoaşterea simbolică ) enciclopedică ) semantică.

$unoaşterea semantică are ca 2o"iect2 categoriile şi nu lumea. Ea se exprimă într-un ansam"lu de propoziţii analitice, cum ar fi'

(0) =n cuţit "un este un cuţit care taie "ine.(3) =n celi"atar nu este însurat.(4) :eul este un animal.(6) :icorna este un animal.Dacă ştiu lim"a în care sînt exprimate propoziţiile şi mă uit în dicţionar, voi avea

un înţeles al cuvîntului 2cuţit2 chiar dacă nu am folosit niciodată acest instrument. * şti căleul e un animal nu are nimic de a face cu cunoaşterea leilor, la fel în (4), ci doar cu a şticeva despre sensul cuvântului 2leopard2. Ke putem închipui o maşină care ar puteasemnala toate parafrazele, tautologiile sau contradicţiile analitice - adică ar putea avea

toată Bcunoaşterea semanticăB proprie unei lim"i fără a dispune de niscaiva cunoaştere alumii.Aunoaşterea enciclopedică este despre lume'(8) =n cuţit "un este scump.(9) on e soţul Gariei.(<) :eul este un animal periculos.(H) :icorna nu există.$ă propoziţiile (8-H) sînt adevărate sau false, asta ţine de starea lumii, 2valoarea

de adevăr2 nefiind sta"ilită potrivi regulilor semantice.=nele categorii nu au decît dimensiune semanticăE 2întotdeauna2, de pildă, are un

sens nominal , dar nu şi o referinţă. *ltele, cum ar fi numele proprii , au mai curînd unaspect enciclopedicE

(;) etre este un om.Aunoaşterea semantică asupra fiecărei categorii este finită' este posi"il de a şti totul despre semnificaţia cuvîntului 2leopard2. E însă imposi"il a şti totul despre leopar'i .

73



Aunoaşterea enciclopedică este potenţial infinită. :a prima vedere, lucrurile stau la fel şi în privinţa cunoaşterii simbolice. :a se poate e#prima cu autorul unor propo'iţii sunteticecaE

(0I) :eopardul e un animal creştin care respectă tinerii "isericii copte.(00) E ta"ou (gome) a ucide un şarpe.(03) !piritul dacilor se încarnează în faptul că tot mai mulţi "ăr"aţi au "ar"ă;8.$a şi în propoziţiile (8-H), valoarea de adevăr a propoziţiilor (0I-03) sau a altor

metafore leonine, serpiforme depinde de starea lumii şi nu se poate deduce din sensulcuvintelor folosite. ropoziţii ca (8-H) sînt supuse pro"ei de refutabilitate empirice, deaceea coerenţa cunoaşterii enciclopedice suferă destul de mult, dar întreaga noastră viaţăpractică depinde de efortul constant de a cori%ia contradicţiile.

ndivizii nu produc însă acelaşi efort cognitiv în cazul cunoaşterii simbolice.$oerenţa stărilor mentale articulate în memoria simbolică este de altă natură şi, astfel,

propo'iţiile care le exprimă coexistă cu 1propoziţiile enciclopedice> care le contrazic'tri"alul îşi păzeşte turma şi miercurea şi vinerea. El procedează astfel nu pentru că"ănuie 1spiritul leopardului> de a fi un creştin păcătos, ci întrucât consideră ca adevăr şi că leopardul 2posteşte2, şi că el e periculos întotdeauna. $ele două propoziţii nu sîntnicicînd confruntate. propoziţie ca (0I) nu este analitică (4), dar aceasta nu înseamnăcă este incoerentă. $ă leoparzii sînt periculoşi, asta se ştie din experienţă. $ă ei sînt

creştini, asta o garantează tradiţia. Ku se caută o soluţie;9

acestui paradox, 2se ştie2 căexistă una.n esenţă, persoanele care examinează în acest mod realitatea o fac pentru a-şi

%ustifica o nouă acţiune sacrificială. oliticienii noştri despre care se spune că se duc înainte de evenimente politice răsunătoare la ghicitoarea 2mida2 o fac, pro"a"il, pentrua se întări într-o hotărîre oarecare. &re"uie să ne îndoim însă că toţi sînt aşa de naivi

încât credinţa în procedură catharsică din mi%locul cortului chiar are un efect asupravoinţei personale. oate că mai curînd vor să-i facă pe alţi naivi să creadă că ei nu facdecît să fie un medium care respectă averti'ările potenţiale ale spiritelor astrale. atăaşadar o sursă de înzestrare charismatică a personalului politic.

!ă încercăm o privire generalizată asupra mecanismul acestor proceduri. n mare,tre"uie să pro"ăm că modul de organizare a cunoaşterii sim"olice nu provine dintr-unansam"lu aleatoriu de greşeli de raţionament, ci dintr-o 2relaxare sistemică2. n cecondiţii e în mod logic posi"il să opinezi că o propoziţie e adevărată, fără a o confrunta cualte propoziţii care sînt suscepti"ile de a o valida sau invalidaF

5ie o propoziţie p. Dacă face parte din cunoaşterea enciclopedică, e în modnecesar confruntată cu altele. Ea poate însă figura şi de o altă manieră, ca parte dinpropoziţia (04)'

(04) VVWW este adevăratr, este plauzi"il a şti (04) fără a şti p. :a fel, dintre propoziţiile (06-08), numai

(06) face parte din cunoaşterea enciclopedică a unuia care nu e fizician'(06) e Q mc3

(08) VVe Q mc3WW este validă.ropoziţiile de genul (08), fac parte în mod direct din enciclopedia mea şi e pe de-

a-ntregul raţional să le iau drept adevărate. ropoziţia (08) îmi pare adevărată întrucâtţine de experienţa mea de ansam"lu să consider ca adevărate 1sursele> (cred că fizicieniinu se înşeală în mod masiv) propoziţiei (06). ropoziţia (06) figurează în enciclopediamea căci nefiind fizician nu pot să o supun unor pro"e de refuta"ilitate prin comparaţiecu alte propoziţii. Ea are valoare în cunoaşterea mea enciclopedică doar ca parte din (08)şi doar între ghilimele.

0.1.*. Aredinţă intuitivă ) credinţă refle#ivă.

;8 Extras dintr-o declaratie a conducatorului unui 2grup de cercetare2 prezentat recent la 2$hestiunea _ilei2 (+&/).

;9 Exista însa şi aceasta procedura, doar ca principiul 2pro"ei empirice2 sufera de facticitate. De exemplu, sînt destul de mari sansele ca un tri"al sa fi dat

cu piatra dupa un sarpe. *tunci 2ghicitorul2 şi 2clientul2 pot usor sa cada de acord ca este 2experimentala2 corelatia dintre o nefericire care tocmai s-a

produs şi raul marturisit.

74



Din punctul de vedere al unei 2analize tehnice2, putem spune că o credinţă estedispoziţia de a exprima o propoziţie, de a o accepta, sau de a acţiona în acord cu ea.poteza lui !per"er este că există două tipuri de credinţă'

- $redinţele intuitive, care sînt descripţii;< de stări de lucruri direct înmagazinate în2cutia cu credinţe27 voca"ularul lor mental este alcătuit din ansam"lul conceptelor de"ază' a) fenomene identifica"ile perceptiv, ") conceptele neanalizate şi preformate, cumar fi conceptul de normă, de cauză, su"stanţă, specie, funcţie, număr sau de adevăr.

$redinţele intuitive sînt concrete şi, luate în ansam"lu, oferă o imagine a lumii carerelevă "unul simţ. Dar asta înseamnă şi că sînt superficiale, căci sînt mai mult descriptivedecît explicative.

- $redinţele reflexive (metareprezentări sau interpretări de reprezentări), care sînt2încastrate2 în interiorul unor credinţe intuitive sau, în serie, în alte credinţe reflexive (şitocmai în virtutea acestei încastrări ele sînt crezuteJ). +aţionalitatea acestor credinţedepinde nu de 2conţinutul2 lor, ci de 2sursă2' în cultura mea Dumnezeu este misterul, şieste 2explica"il2 vîrcolacul tri"alului (adică misterul său).

$e fel de stări mentale pot determina asemenea dispoziţiiF +ăspunsul este cătipuri diferite de stări mentale pot genera 2comportamente de credinţă2 identice' idei semi)înţelese ca 2eQmc32 sau 2spiritele dacilor sălăşluiesc în "ăr"ile românilor2 nufigurează direct într-o 2"ază de date2 sau 2cutie cu credinţe2. ersonal nu pot să spun

nimic despre 2eQmc32, dar în privinţa spiritelor astrale pot să spun că nu vor deveniniciodată o credinţă intuitivă.!ă mergem mai departe, cum am văzut mai sus, tri"alii, politicienii sau noi înşine

sîntem dispuşi să luăm ca "ază de acţiune propoziţii care nu sînt reprezentate în spiritulnostru. $ă există vîrcolaci şi pe :ună şi pe ămînt, că luna noiem"rie este propicesuccesului electoral al scorpionilor, toate acestea devin motivante pentru acţiune dacă potfi deduse din nişte credinţe care sînt de%a reprezentate mental. *vem aici presupoziţiaexistenţei unui dispozitiv inferenţial care permite su"iectului cogniţiilor să recunoascăcredinţele non)repre'entate ca fiind ale sale. ntr-un model epidemiologic, aceasta estedovada că în construcţia unor credinţe reflexive - cele construite prin inferenţa dincredinţe care nu sînt deloc reprezentate în mintea noastră - intervine un factor deraţionalitate.

n esenţă, 2argumentul epidemiologic2 susţine că dacă anumite reprezentăriprovin din percepţie (termen utilizat în sens larg, pentru a se putea include şi 2percepţia2propriilor stări mentale), atunci o organizare mentală în care apar inferenţe (conştientesau nu, directe sau indirecte) de credinţe fondate pe percepţii este suficientă poentru aasigura 'one de coerenţă. *stfel de 2zone de coerenţă2 apar şi la elefant, diferenţa estecă - în cazul politicianului mizii - credinţele provin nu din percepţia unor 2o"iecte alecredinţei2, ci din comunicarea în legătură cu aceste o"iecte. ercepţia şi comunicarea sînt

întotdeauna implicate în construcţia credinţelor, atît a celor intuitive (o parte din fundalulconceptual care se com"ină cu input -ul senzorial este achiziţionat prin comunicare), cât şia celor reflexive. $um s-ar putea oare analiza între"area referitoare la credinţa intuitivăcare este construită mai mult prin distri"uirea socială a cunoaşteriiF $u cât este mai mare2partea2 comunicării, cu atît mai mare va fi distri"uireaF Este cert că credinţele reflexive

îşi datorează distri"uţia aproape exclusiv comunicării. ndivizii sînt conştienţi decredinţele lor reflexive. n plus, atît pote cât şi politicianul mizii (:) ştiu cădistri"uirea acestor credinţe se face 2su" cer deschis2. *ceasta îi poate face să creadă căeste de datoria lor să-şi împărtăşească şi altora această credinţă.

Există vreo deose"ire între pote şi :F ntr-un fel nici una' pote acţionează învirtutea unui mit, care este accepta"il în măsura în care com"inaţia dintre conte#t şistructura narativă reuşeşte să-l izoleze de credinţele intuitive (exprima"ile în %udecăţile0a, 0", 3a) şi să-l facă crezut doar în mod reflexiv.

!ă vedem acum dacă : are cât de cât ceva serios în cap. *parent - pentru uno"servator exterior, să-i zicem &oma, care nu crede în 2misticisme2 - el este sau un naivsau un escroc. Dacă e naiv, atunci ferice lui şi ferice celor care-l votează pentru că estescorpion sau pentru că ştie premoniţiil e mizii. Dar nu cumva el are succes la &omatocmai pentru ceea ce vizează ca escrocF ntr-o lume plină de ziare cu zodiacuri şi %urnale

;< 5olosim termenul 2descriptie2 (si nu 2descriere2) pentru a sugera ca credintele intuitive sînt în mod tipic produsul proceselor perceptuale şi inferentiale

spontane şi inconstiente.

75



tv. cu ştiri despre adeverirea premoniţiilor, &oma poate raţiona în felul următor' 2DomLle,omul ăsta chiar crede, deci poate să creadă în ceva2. Dar astfel lui &oma i s-a transmis ocredinţă intuitivă' 2că dificultăţile provin din faptul că există factori ascunşi şi factorivizi"ili, cei ca : măcar se z"at2. "servăm aşadar aceeaşi structură explicativă ca încazul mitic' explicarea nefericirii prin acţiunea sau inacţiunea unor persoane permiteidentificarea de responsa"ili virtuali. *poi, ne între"ăm adesea cum se face că în fiecarenouă campanie electorală unii politicieni mint, altfel desigur, dar tot în sensul că 2mint de

sting apele2F !tructura explicaţiei este aceeaşi ca mai sus' doar nefericirea (în acest cazaceea de la sfîrşitul perioadei pentru care este mandatat :) apelează întotdeauna oexplicaţie, în concluzie a nu minţi (promite verzi şi uscate) echivalează cu a spune dintru-nceput că nu vei încerca un efort neo"işnuit (dar cu consecinţe riscante pentru2electora"ilitatea2 din campania următoare). !ingura deose"ire între pote şi ol ţine decoerenţa reprezentărilor culturale' 2nucleul dur2 al culturii indienilor 9#icao presupuneritualizarea a"stinenţei alimentare, cel al culturii politice electoraliste îl îm"ie pe ol săarate prin ritualuri de faţadă că are emoţii în comun cu semenii săi.

0.1.. !nali'a structurii culturii

entru mulţi oameni cultura este cantitatea de cunoştinţe pe care o persoană le

posedă. n mod curent se spune despre o persoană instruită că este cultivată. $ulturaeste în acest caz sinonimul erudiţiei. Ku acesta este sensul dat 2culturii2 în ştiinţeleumane.

n 0H<0, istoricul englez E.. &Pler definea cultura ca pe un sistem complex decunoştinţe, credinţe, arte, legi, morale, o"iceiuri, şi al tuturor acelor capacităţi şio"işnuinţe do"îndite de om ca mem"ru al unei societăţi. *lfred :. Xroe"er şi $lPdeXlucBhohn au adunat în 0;8; un ansam"lu de o sută şaizeci şi trei de definiţii care pot fidistri"uite în şase categorii (descriptive, istorice, normative, psihologice, genetice,structurale);H. Definiţia de mai sus este însă destul de generală pentru a fi acceptată dema%oritatea sociologilor şi antropologilor.

$ultura reprezintă acel milion de mici detalii privind manierele noastre de a gîndi,de a simţi şi de a acţiona în cotidian. rin aceste trăsături ale culturii indivizii se

aseamănă sau se deose"esc. n general, aceste trăsături sînt transmise de la o generaţiela alta prin familie şi educaţie. n procesul său de învaţare, individul află că este mem"rulunor grupuri cu care se poate identifica, cu care poate înnoda legături afective şi decomunicare. nvaţă de asemenea să se distingă de alte grupuri care nu-i împărtăşesccultura. $ultura reuneşte deci indivizii care o împărtăşesc. Ea marchează totalitateaindividului, pentru că influenţează direct percepţiei şi viziunea sa despre lume.

n percepţia lumii, cultura %oacă un rol de filtru. e de o parte, creierul nostru esteun receptacol activ, alege informaţiile prin intermedierea acestui filtru, le condensează şile adaptează situaţiilor noi. e de altă parte, lumea exterioară este compusă din o"iecteneînsufleţite şi însufleţite' stînci, animale, alţi oameni.*stfel, atunci cînd percep lumeaexterioară, cultura intervine ca un filtru în relaţiile mele cu ceilalţi.

$ultura exercită, de asemenea, o influenţă importantă asupra percepţiei corpului .

!ă ilustrăm această influenţă printr-un exemplu familiar, acela al suferinţei. &oate fiinţeleumane o cunosc, mai devreme sau mai tîrziu. =nele cercetări au arătat că percepţia şiexpresia suferinţei variază de la o cultură la alta.

!e crede că o leziune corporală antrenează întotdeauna expresia unei dureri fiziceşi cu cât leziunea este mai gravă, cu atît durerea va fi mai mare. cercetare a luiGelzacB;; (0;H8) asupra durerii a%unge la concluzia că, în fapt, reprezentarea pe care ne-o facem despre durere este la fel de importantă ca natura şi gravitatea leziunii. $ulturaintervine direct în manierele în care noi percepem durerea şi în care o exprimăm. GelzacBdă ca exemplu ceremonia suspendării de croşete care are loc în unele regiuni din ndia.n fiecare an se alege un reprezentant care este suspendat în pari de oţel înfipţi în piele şi

;H entru o discuţie mai aprofundată asupra 2%unglei conceptuale2 legate de termenul 2cultură2, vezi . /alade, cap. $ultura, în +. oudon, &ratat de

sociologie, Aumanitas. a"ordare suntetică este realizată şi de . ădescu. Ea poate fi găsită în Dicţionar de sociologie, $. _amfir, :. /lăsceanu (ed),

a"el, ucureşti, 0;;4.

;; $f. +. $ampeau Z, ndividu et soci]t], Ed. @atan Gorin, Gontr]al, 0;;4.

76



muşchii din spate. *cesta este dus dintr-un sat în altul într-o căruţă. n timpul mersului,el se ţine de corzile căruţei, dar în fiecare sat, la apogeul ceremoniei, dă drumul corzilorpentru a "inecuvînta oamenii, fără ca nimic să arate că ar suferi. Două săptămîni dupăaceastă experienţă, cele"rantul este complet vindecat de rănile sale.

$ontextul cultural pare deci să acţioneze asupra manierei de a percepe şi exprimadurerea. n fapt, atitudinea părinţilor şi primele experienţe ale acestora cu copiii în ceeace priveşte durerea variază de la o cultură la alta. *stfel, GelzacB aminteşte de o

experienţă care a avut loc în la"orator şi care a implicat etnii diferite. otrivit acesteiexperienţe, femeile de origine americană şi evreiască par să ai"ă o capacitate mai marede a suporta durerea decît femeile de origine italiana. ercepţia şi expresia durerii variazăcu originea etnică. *sta înseamnă ca am percepe durerea prin intermediul culturii căreia

îi aparţinem, care acţionează ca un filtru în privinţa anumitor informaţii şi influenţeazăastfel asupra atitudinilor noastre.1. ;imbaul

rimul element care ne distinge de animale este lim"a%ul sim"olic. :im"a%ul a luatdiferite forme la fiinţele umane, contri"uind la diferenţierea culturilor şi etniilor. =n lim"a%permite reprezentarea lumii cu a%utorul sim"olurilor. 5iecare etnie are propriile salesim"oluri şi propriul său lim"a% care o disting de 2celelalte2, de 2imigranţi2 şi de2săl"atici2. 5iecare grup are maniera sa de a desemna lucrurile, de a le ordona şi a le

interpreta.:im"a%ul pe care-l utilizăm ia coloratura mediului nostru social de origine. =neledintre cuvintele folosite într-un mediu desemnează o"iecte familiare şi exprimăraporturile între sexe, etnii sau clase sociale. :im"a%ul nu este deci numai un instrument de comunicare, el transmite şi o vi'iune asupra lumii prin intermediul căreia apar ilustratediferenţele de sex, de etnii şi de clase. amenii din mediile populare desemnează pe ceidin straturile mai înstărite prin cuvinte care le exprimă neîncrederea şi invidia' 2Ei au, cele pasăF2.2. /imbolurile

+eprezentarea lumii trece prin sim"olurile la care aderează un grup sau osocietate. n orice cultură, sim"olurile sînt esenţiale comunicării şi vieţii sociale.

n sens etimologic, un sim"ol este un semn de recunoaştere între două sau mai multe persoane. n orice societate, viaţa socială este organizată în %urul unor sim"oluri cusemnificaţie a"stractă. !im"olul însuşi poate fi oricare' un o"iect, un animal, o plantă, unsunet, o culoare, un cuvînt, un gest, etc. De pildă, în cultura noastră porum"elul al" estesim"olul păcii şi este folosit pentru a-i desemna pe pacifişti. nima sim"olizeazădragostea. =n 2/2 din arătător şi degetul mi%lociu sim"olizează victoria etc.

Aainele au o funcţie sim"olică. ortul unor vechi haine recuperate sau unor hainenoi găurite intenţionat serveşte unora dintre tineri pentru a-şi exprima revolta faţă deadulţi şi a se diferenţia de alţi tineri care se îm"racă în manieră mai tradiţională.

*desea sim"olurile au o mare încărcătură afectivă. Este cazul drapelelor,reprezentări sacre pentru popoare. n consecinţă, este natural ca o călcare în picioare aunui drapel să provoace furia oamenilor cărora le aparţine. *deziunea la aceleaşisim"oluri întăreşte apartenenţa la un grup sau la o naţiune şi creşte coeziunea unui grupsau a unei societăţi.

!im"olurile şi lim"a%ul sînt interdependente şi amîndouă formează un cod decomunicare socială între mem"rii unei aceleiaşi culturi.. 4deologiile

rice om normal îşi pune între"ări fundamentale de-a lungul vieţii sale' de ce sîntsăracF Există o viaţă după moarteF De ce să munceşti F $um s-ar putea schim"asocietateaF etc. deologiile constituie răspunsuri la acest gen de între"ări. Ele seconstituie într-un corpus de credinţe care circulă în societate.

ideologie posedă două caracteristici importante. n primul rînd, orice ideologieeste un tot coerent, adică un ansamblu de noţiuni armoni'ate. *stfel, o ideologie nupoate, în acelaşi timp, să susţină existenţa lui Dumnezeu şi inexistenţa lui. n al doilearînd, orice ideologie g6idea'ă comportamentele mem"rilor unei societăţi.

=nele ideologii sînt împărtăşite pe larg de către mem"rii unei societăţi. *stfel,

ideologia li"erală este larg răspîndită în Europa şi în alte societăţi industriale. *ceastăideologie este fondată pe credinţa în li"era întreprindere, în proprietatea privată şi în

77



căutarea profitului. *lte ideologii sînt minoritare şi propun aderenţilor lor revendicări şi unplan de acţiune precis. De exemplu, anumite grupuri aderă la o ideologie sindicală carepropune o concepţie a lumii "azată pe protecţia celui care lucrează faţă cu ar"itrariilepatronale din mediul de lucru şi o mai mare egalitate şi protecţie a drepturilor cetăţenilorcei mai defavorizaţi ai societăţii (de exemplu muncitori la negru, cei 2fără carte demuncă2 din +omânia de la începutul mileniului ). De asemenea, naţionalismul,feminismul şi ecologia sînt exemple de ideologii care contri"uie într-o maniera importantă

la clarificarea priorităţilor şi valorilor pe care colectivitatea vrea să le întreţină.*. ?alorileEtimologic termenul (a#ios) înseamnă 2care merită2, 2care e demn de ceva2.

valoare are ca referinţă stările sau modurile de acţiune pe care un individ, un grup sau osocietate le consideră ca fiind dezira"ile. =nii oameni aderă la valori dominante alesocietăţii, în timp ce alţii au valori foarte personale. /alorile de grup mai sînt numite2orientări valorice2. *cestea se împart în 2orientări dominante2 (categorii mari de valori)şi 2orientări variante2 (diferenţiate după etnie, clasă, rol etc). 5ie că valorile sînt colectivesau individuale, oamenii au nevoie de ele pentru a-şi evalua acţiunile. *stfel, de fiecaredată cînd întîlnim pe cineva, îi evaluăm valorile şi le comparăm cu ale noastre.. odelele de comportament

entru ca o cultură să se perpetueze, tre"uie ca mem"rii societăţii să

împărtăşească o aceeaşi viziune a lumii, valori importante, sim"oluri şi o lim"ă comună.Gai mult, comportamentele acestor mem"rii tre"uie să fie conforme valorilor şi viziuniidespre lume care domină într-o societate.

Godelele de comportament sînt, în fapt, pattern-uri sau imagini ideale privindmodurile noastre de a acţiona. Ele reprezintă un ansam"lu de calităţi şi de defecteatri"uite unui comportament pe care societatea îl 2valorizează2. *stfel, modelele decomportament care sînt adoptate şi acţiunile care sînt îndeplinite sînt fondate pe valorile

în care credem cel mai mult. *ceste comportamente sînt în general sta"ile, rezistăschim"ărilor. n fapt, noi nu ne modificăm comportamentele în fiecare zi. * ne schim"acomportamentele înseamnă a pune su" semnul între"ării valorile şi sim"olurile pe careacestea se fondează.

Godelele de comportament suscită moduri de viaţă care pot varia de la un individla altul într-o aceeaşi cultură. De exemplu, într-o aceeaşi familie care are patru copii,unul dintre copii poate să se orienteze către religie, un altul către acţiunea sindicală, unal treilea către practicarea avocaturii. Este de la sine înţeles că aceste trei persoane nusînt inspirate de aceleaşi modele de comportament şi nu aderă la aceeaşi ideologie,aceleaşi valori, nici la aceleaşi sim"oluri.0. 9radiţiile

mare parte din comportamentele noastre sînt fondate pe tradiţii. *cestea sîntmaniere de a gîndi, de a simţi şi a acţiona proprii unei societăţi şi transmise de la ogeneraţie la alta. *şa cum s-a văzut în capitolul despre socializare, tradiţia constituiemoştenirea pe care o societate o 2deleghează2 tinerilor ei. ntr-adevar, viaţa în societatepresupune un minim de organizare şi de reguli. $ultura prescrie deci modele decomporatament care sînt însoţite întotdeauna de norme sociale fondate în parte peaceste tradiţii. =nii sociologi văd în aceste norme un soi de 2"alize2 care dicteazăoamenilor ce tre"uie să facă, ce tre"uie să spună şi ce tre"uie să gîndească. De exemplu,viaţa unui student tinde să fie reglementată printr-o serie de reguli, scrise sau nu. Esteceea ce face, între altele, că tinerii învaţă foarte repede să nu-şi pună picioarele pe mese,să nu scrie pe pereţi şi să fie discreţi într-o "i"liotecă.

*nsam"lul de modele de comportament şi de norme formează partea vi'ibilă atradiţiilor unei culturi, în timp ce ideologiile şi valorile sînt faţa sa invi'ibilă. n oricecultură tradiţia constituie nucleul stabil transmis de la o generaţie la alta. &radiţia esteceea ce rămîne atunci cînd o noua generaţie învaţă să gîndească, să se comporte demanieră autonomă. Este, de exemplu, cazul căsătoriei religioase' chiar atunci cînd tineriinu sînt practicanţi, căsătoria la "iserică, cu rochia al"ă, fotograful, petrecerea de dupăceremonie şi călătoria de nuntă, toate acestea par să se perpetueze la tinerii căsătoriţi.

Dar cultura nu face numai să se perpetueze. Koile generaţii sta"ilesc un alt

registru care le permite să se adapteze şi să adapteze credinţele şi comportamentele lorsituaţiilor noi. *stfel, deşi aderă la tradiţia cununiei religioase, tinerii de azi îşi definesc

78



identitatea căutînd noi modele ale relaţiei "ăr"at-femeie, privind sarcinile domestice etc.*desea ei experimentează aceste modele înainte de căsătorie. $ultura intervine decidirect în dezvoltarea polului social al identităţii.

0.1.0. Principalele functii ale culturii

!ociologii care au studiat comparativ diferite societăţi au relevat existenţa a patrufuncţii importante ale culturii.

rima este o funcţie de adaptare. entru antropologul american $lPde XlucBhohn(0;99), cultura permite individului să se adapteze la mediul său geografic şi climaticoferindu-i un ansam"lu de soluţii pentru pro"lemele sale de supravieţuire. (locuinţă,hrană, îm"răcăminte,...). n lipsa lemnului, eschimosii au învăţat să-şi construiascalocuinţe din "locuri de zăpadă. n deşert, cunoştinţele transmise prin cultură sînt utilepentru a deose"i în nisip prezenţa micilor animale comesti"ile. n pădure, amerindienii au

învăţat să se orienteze şi să detecteze prime%dia. @raţie culturii, societăţile umane auputut să se adapteze climatelor celor mai reci şi mai calde, de la cercul arctic la deşertulsaharian.

a doua funcţie a culturii este comunicarea. După unii sociologi aceasta esteprincipala sa funcţie. *ceastă afirmaţie este însă foarte dificil de susţinut din punct de

vedere teoretic. i vom consacra un capitol aparte.$omunicarea cere utilizarea unui lim"a% sau unor sim"oluri care deose"esc

grupurile sociale între ele şi pe acestea de animale. n orice cultură, ne interogăm asuprapropriilor origini ca fiinţe umane şi asupra necesităţii de a defini propria identitate socialăprin desemnarea indivizilor care nu aparţin aceleiaşi culturi ca fiind 2străini2. $omunicarea

între indivizi se sta"ileşte deci mai uşor în interiorul aceleiaşi culturi.* treia funcţie a culturii permite mem"rilor unei societăţi să facă predicţii asupra

comportamentelor celorlalţi. $ultura are la om rolul pe care-l %oacă instinctul la animal.$ontrar animalelor, care au comportamente instinctive, omul nu prezintă la naşterecomportamente înnăscute. El îşi învaţa comportamentele de-a lungul vieţii. într-oaceeaşi cultură, indivizii adoptă deci comportamente asemănătoare şi aşteptări preciseale unora în raport cu ceilalţi. *stfel, atunci cînd este cunoscută cultura unui popor, pot fi

prezise, într-o anumită măsură, comportamentele individuale ale mem"rilor săi.n fine, a patra funcţie' cultura favorizează anumite tipuri de legături afective întreindivizi aparţinînd unui acelaşi grup. în fapt, ea propune individului să se identifice cuaceleaşi valori, sim"oluri, norme şi modele de conduită. *ceastă împărtăşire a uneiaceleiaşi culturi asigură unitatea grupului şi permite fiecărui individ să se identifice cuo"iectivele sale. De exemplu, adeziunea la o ideologie religioasă precisă, cum estecreştinismul, permite definirea unui sentiment de apartenenţă la o comunitate religioasăcare se distinge de tradiţiile religioase musulmană şi evreiască. +eferinţa la o ideologiereligioasă face deci apel la un 2noi2 care dezvoltă "azele afective ale grupului.

*ltădată, tradiţiile favorizau schim"ul şi vecinătatea între mem"rii comunităţii.5iecare îl recunoştea pe celălalt. *ceastă recunoaştere crea un puternic sentiment deapartenenţă la comunitate. ineînţeles, multe din aceste tradiţii s-au slă"it sau au

dispărut complet, luînd cu ele acest sentiment de apartenenţă. +elaţiile de astăzi audevenit cu mult mai impersonale. *ltădată, măcelarul sau "rutarul cunoşteau nevoilefiecăruia dintre clienţii lor şi răspundeau acestora, acum însă în marile oraşe serviciile sîntmai impersonale şi mai reci. 1. 4ndividualismul

Emile DurBheim (0H8H-0;0<) a descris evoluţia societăţilor folosind drept criteriulegăturile afective dintre indivizi. El a o"servat că în societăţile tradiţionale (înainteaindustrializării), individul se identifica cu grupul şi era a"sor"it de către acesta. 5iecaremem"ru tre"uia să adere la valorile şi comportamentele preconizate de către grup.Distanţarea nu era tolerată. DurBheim a numit această legătură solidaritate mecanică.!ociologul francez a constatat de asemenea că, odată cu industrializarea, individualismulse manifestă de fiecare dată cînd mem"rii unei societăţi îşi urmăresc propriile o"iectivefără să ameninţe ordinea pu"lică. ineînţeles, în această societate, individul tre"uie să sesingularizeze, să facă dovadă de iniţiativă şi de autonomie. DurBheim nota de%a, la

începutul secolului, o slă"ire a legăturilor afective în sînul familiei, în cartier şi la locul de

79



muncă (prin diviziunea şi specializarea sarcinilor). El nota, de asemenea, o dispariţie sauo slă"ire a normelor care reglementează comportamentele, în special cele religioase.*stfel, individul era a"andonat lui însuşi şi propriilor sale interese. *ceastă dezintegraresocială, care se manifestă într-o societate de fiecare dată cînd valorile, comportamenteleşi tradiţiile se schim"ă rapid, a%unge la o formă de solidaritate impersonală pe careDurBheim a numit-o solidaritate organică.

*cestei evoluţii a societăţilor DurBheim îi atri"uie creşterea numărului de

sinucideri. El demonstrează cum, cu cât societăţile se dezvoltă mai mult, cu atît normelesociale integrează mai dificil indivizii. !ocietăţile moderne care cunosc pro"leme deintegrare au deci o rată a sinuciderii mai ridicată decît societăţile tradiţionale . După ce aexaminat o serie de argumente şi ansam"lul statisticilor existente, DurBheimconcluzionează că sinuciderea nu este un gest strict individual şi de natură psihologică'se poate prezice cu certitudine acest fenomen, a cărei rată este relativ constantă de la unan la altul. e această "ază el a emis ipoteza unei integrări insuficiente a individului însocietate, integrare care se măsoară prin gradul său de participare familială, religioasă,politică şi socială. După DurBheim, cu c(t un individ este mai integrat social, cu atît mai mic este riscul de sinucidere. $omparînd ratele de sinucidere în ţările europene,DurBheim descoperă că un "ăr"at căsătorit, avînd un copil, de religie catolică şiaparţinîndunei organizaţii politice, are mai puţine pro"a"ilităţi de a se sinucide decît un

"ăr"at protestant, celi"atar sau divorţat. +egularitatea ratelor de sinucidere de la un anla altul în ţările studiate permite considerarea sinuciderii ca pe un fapt social previ'ibil , caorice alt fenomen social.

DurBheim distinge trei tipuri de sinucidere' sinuciderea egoistă, sinucidereaaltruistă şi sinuciderea anomică.

!inuciderea de tip egoist se defineşte printr-o neintegrare într-un grup social dat(familie, religie, partid politic). ăr"aţii şi femeile sînt predispuşi să-şi ia viaţa atunci cîndnu se gîndesc decît la ei înşişi.

!inuciderea altruistă rezultă dintr-o integrare prea puternică a individului laimperativele grupului. :a o sinucidere de acest tip se dedau mem"rii unui comandosuicidar .

*l treilea tip, sinuciderea anomică, are drept cauze de'integrarea socială şislă"irea legăturilor între individ şi grup. în perioadele de "ulversare economică (crizeeconomice, şoma% crescut, ur"anizare,...), rata de sinucidere creşte pentru victimeleacestor "ulversări. *cest al treilea tip de sinucidere constituie o ipoteză interesantăpentru a studia inadaptările culturale (2stări de rău cultural2) dintr-o societate şi naturalegăturilor dintre individ şi mediul său social.

ntr-o încercare de a rezuma, deşi sinuciderea este un gest individual, cauzelesinuciderii sînt, după DurBheim, esenţialemente sociale şi rezidă într-o ruptură a legăturiidintre individ şi societate.

2. :voluţia spaţiului privat şi public !tudiul culturii moderne revelează că frontiera dintre individ şi cultură s-a deplasat

de o manieră radicală. ată cîteva exemple.n Evul Gediu, cu excepţia no"ililor, individul nu avea viaţă privată7 dependenţa sa

de grup era totală. Era de la sine înţeles că el avea să rămînă totdeauna în cadrulfamiliei, încadrată ea însăşi de către vecini. De multe ori, casa nu poseda decît o singurămare încăpere, aparţinînd tuturor mem"rilor familiei. ndividul care căuta să se izoleze dealţi mem"ri ai familiei şi de vecini era etichetat ca 2straniu2 şi făcea o"iectul presiunilorintense din partea grupului pentru a se integra în întregime acestuia. !utoritatea

parentală putea astfel să se exercite fără limite asupra copiilor. înă la începutul secoluluiNN, viaţa privată a ma%orităţii indivizilor se identifica cu cea a familiei şi a satului lor.

Gai tîrziu, în mod progresiv, clasa conducătoare a început să-şi transformeinterioarele caselor. După ascal Di""ie0II (0;H<';0), clasa conducătoare s-a retras dinsocietatea săracă şi din locurile deschise. *ceasta nu mai suporta presiunile sociale şicăuta să amena%eze locuri favora"ile intimităţii în cartiere noi, departe de maselepopulare. * fost începutul spaţiilor destinate odihnei şi diverselor activităţi familiale. n

acest cadru individul, departe de ochii altora, şi-a alcătuit încetul cu încetul universul său0II ascal Di""ie, Ethnologie de la cham"re [ coucher, !euil, aris, 0;H<.

80



privat.După @eorges Du"P şi hillippe *ries0I0, transformarea spaţiilor de locuit nu

explică în întregime dezvoltarea valorilor individuale. &ransformarea tradiţiilor familiale şipierderea relativă a puterii cuplului asupra copiilor, ca şi slă"irea influenţei dominante atatălui în familie au permis individului crearea unui spaţiu doar pentru el însuşi. :a

începutul secolului NN, valorile care se dezvoltă sînt axate pe cultul corpului , pe aparenţafizică (îngri%irile estetice, o"işnuinţele de curăţenie corporală şi gri%a hainelor frumoase),

pe sănătatea fizică (căutarea unei alimentaţii mai puţin grase) şi pe o "ună condiţiefizică. * se ocupa de propriul corp devine centrul vieţii private' 2* se machia, a facegimnastică sau %ogging, tenis, etc. este a-şi lua propriul corp ca scop al activităţii şi cami%loc al ei2. După al doilea raz"oi mondial, 2 a se simţi "ine în propria piele2 este unideal de atins, o valoare centrala a societăţii de consum.

De asemenea, în cultura modernă, se o"servă în evoluţia sentimentului amoros oorientare către individualism şi dezvoltarea vieţii private, în care individul devine 2propriulsău proiect2. De aici o li"eralizare a moravurilor sexuale şi o mai mare permisivitate înprivinţa coa"itării şi divorţului.

n concluzie, într-un context în care solidaritatea socială se transformă, valorilecomune fiind mai rare, individul se centrea'ă mai ales pe propriile sale interese. $a oreacţie la ruptura cadrelor tradiţionale, ca familia şi comunitatea religioasă locală,

individul societăţii post)moderne sta"ileşte noi legături de solidaritate, uneori mai strîns,dar microscopice' 2ş...ţ motocicliştii creştini, les"ienele monoparentale, vechii %ucători ailigii depresivilor, amatorii de trenuri cu a"uri,...20I3 (*rcand, 0;;0'30H). *ceste noi locuri de solidaritate se potrivesc direct valorilor şi intereselor immediate ale mem"rilor lor.roliferarea acestor grupuri exprimă nevoia fiecărui individ de a avea medii sociale decare să se poată lega.. Pluralismul cultural

n societăţile moderne există medii sociale care vehiculează valori şi viziuni alelumii adesea diametral opuse. $ontactul diferitelor culturi care convieţuiesc, se

îm"ogăţesc reciproc şi uneori se opun unele altora produce un fenomen care este numit pluralism cultural .

$um poate fi explicat acest pluralism cutural care caracterizează societăţilemoderneF utem să-l atri"uim factorilor economici , mai ales industrializării şi progresuluitehnic. utem în egală măsură să-l imputăm persistenţei unui sentiment naţional caretinde să se afirme la contactul cu alte culturi.

!e vor"eşte de subcultură pentru a desemna o cultură care este proprie unui grupsocial precis. *ceastă su"cultură nu este în mod necesar orientată contrar societăţiiglo"ale - în acest caz vor"im de contracultură. su"cultură poate fi pur şi simpluconstituită din valori şi comportamente particulare compati"ile cu societatea.

Kici o cultură nu poate trăi izolată de celelalte. ri, contactul unei culturi cu o altaconstituie întotdeauna un şoc cultural pentru că fiecare o %udecă şi o evaluează pecealaltă din propriul său punct de vedere. $ontactul între două culturi poate lua diverse

întorsături. *stfel, un imigrant poate să aleagă să renunţe la propria sa cultură şi să oadopte pe cea a ţării gazdă. *cest proces de asimilare se numeşte aculturaţie.

cultură poate de asemenea să se estimeze superioară altora, mai avansată decîtcelelalte. *ceastă atitudine este numită etnocentrism. ată o interesantă analiză pe care oface *. @iddens în privinţa acestui fenomen'

25iecare cultură posedă propriile sale modele unice de comportament, care parstrăine oamenilor din alte medii culturale. $a exemplu, îi putem lua pe Kacirema, un grupdescris în cadrul unei renumite investigaţii ştiinţifice, de către Aorace Giner (0;89). Ginerşi-a concentrat atenţia asupra ansam"lului complicat de ritualuri în care se angreneazămem"rii grupului Kacirema, ritualuri care au caracteristici stranii şi exotice. nvestigaţiasa merită să fie citată detaliat'

$redinţa fundamentală care stă la "aza întregului sistem pare să fie cea conformcăreia corpul omenesc este urât, iar înclinaţia sa naturală este către neputinţă şi "oală.rizonier al unui astfel de corp, singura speranţă a omului constă în a înlătura acestecaracteristici prin folosirea puternicelor influenţe exercitate de ritual şi ceremonie. 5iecare

0I0 @. Du"P, h. *ries, storia vieţii private, Geridiane, ucureşti, 0;;<.

0I3 .*rcand, :e %aguar et le tamanoir. /ers le degr] zero de la pornographie, Gontr]al, oreal,0;;0.

81



gospodarie are unul sau mai multe altare dedicate acestui scop... unctul central alaltarului este o cutie sau un dulap construit în zid. n acest dulap sînt păstrate numeroasevra%i şi porţiuni magice fără de care nici un "ăştinaş nu crede că ar putea trăi. *cestepregătiri sînt efectuate de o mulţime de doctori specializaţi. $ei mai puternici dintreaceştia sînt vră%itorii, al corăror spri%in tre"uie răsplătit cu daruri su"stanţiale. &otuşi,vra%itorii nu le oferă clienţilor lor reţete tămăduitoare, ci decid lista de ingredinente, pecare apoi le scriu într-un lim"a% străvechi şi secret. *ceastă scriere este înţeleasă doar de

către vră%itori şi de specialiştii în ier"uri care, în schim"ul altui dar, oferă vra%a dorită...Kacirema manifestă o groază şi o fascinaţie aproape patologică faţă de gură, a cărei starese crede că execută o influenţă supranaturală aupra tuturor relaţiilor sociale. Dacă n-arexista ritualurile gurii, ei cred că le-ar cădea dinţii, le-ar săngera gingiile, li s-ar scofâlcimaxilarele, i-ar parăsi prietenii sau iu"iţii lor i-ar respinge. Ei mai cred de asemeni, că

între caracteristicile orale şi cele morale este o relaţie strânsă. De exemplu, există oatitudine rituală a gurii pentru copii, despre care se spune că le îm"unătăţeşte fi"ramorală.+itualul corpului zilnic efectuat de fiecare include şi un rit al gurii. n ciuda faptului căaceşti oameni sînt atât de meticuloşi în privinta îngri%irii gurii, acest rit implică o practicăce îl uimeşte pe străinul neiniţiat considerând-o ca fiind revoltătoare. Gi s-a relatat căritualul constă în introducerea în gură a unui mic mănunchi de fire de păr de porc,

împreună cu anumite prafuri magice, apoi se remarcă prin mişcarea mănunchiului într-oserie de gesturi extrem de formalizate. ( Giner, 0;89, pp 8I4-8I6).$ine sunt Kacirema, şi în ce parte a lumii trăiesc eiF uteţi răspunde singuri la

aceste între"ări şi puteţi identifica natura ritualurilor corporale descrise, prin simpla citirea cuvântului 1Kacirema> invers. *proape orice activitate familiară va părea stranie dacăeste descrisă ca fiind scoasă din context, în loc să fie luată în considerare ca parte a unui

întreg mod de viaţă al unui popor. +itualurile de purificare occidentale nu sînt mai multsau mai puţin ciudate decât o"iceiurile unor grupuri din acific care îşi scot dinţii din faţăpentru înfrumuseţare sau decât cele ale anumitor grupuri tri"ale din *merica de !ud care

îşi introduc dicuri în interiorul "uzelor, făcându-le apoi să iasă afară, considerând că acestlucru le sporeşte atractivitatea.Ku putem înţelege aceste practici şi credinţe separându-le de culturile diverse din careface parte. cultură tre"uie studiată în termenii propiilor sale inţelesuri şi /*:+ - osupoziţie - cheie a sociologiei. !ociologii se străduiesc pe cât pot să evite etnocentrismul,care reprezintă %udecarea altor culturi prin comparaţia cu cea căreia îi aparţii. *vând învedere că, culturile umane diferă atât de mult, nu este surprinzător că în mod frecventoamenilor care provin dintr-o anumită cultură le este greu să înţeleagă ideile saucomportamentul alteia.20I4.

rincipalul criteriu prin care societatea noastră modernă %udecă celelalte culturieste cel al performanţei te6nice şi a moravurilor . De fapt, se crede cu prea multăuşurinţa că, cu cât o societate este mai dezvoltată tehnologic, cu atît ea este avansată peplan social, moral şi intelectual. *ceastă credinţă potrivit căreia societăţile industrializatesînt superioare altora a dat naştere teoriei sociologice "azate pe evoluţionismul luiDarMin. n general, etnocentrismul izolează culturile diminuînd contactele între ele şipoate să conducă la rasism.

altă formă de contact între culturi, relativismul cultural , este contraparteaetnocentrismului cultural. *ceastă atitudine constă în a considera toate culturile ca fiind la fel de demne de stimă. +elativismul cultural încearcă să înţeleagă culturile din interior ,fără a le %udeca în raport unele cu altele. *stfel, atunci cînd de exemplu vedem prinintermediul culturii noastre riturile de mutilare fizică practicate în *frica neagră, în *ra"iasau în rientul *propiat, sîntem înclinaţi să le %udecăm cu severitate. Este însă delicat săevaluezi ritul de trecere constînd în exciziunea clitorisului fără a-l situa în cadrul culturiiacestor ţări. n aceste societăţi, o tînără fată nesupusă exciziunii nu este o femeie şi nupoate deveni mamă. +espingerea acestei practici ar implica pentru o tînără africanăi'olarea socială completă de către familie.

Dintr-un punct de vedere mai general, 2a %udeca culturile străine nu este un faptcare ar fi în sine reprehensi"il2 (&. &odorov). După el, tre"uie evitată, pe de o parte,

ierarhizarea culturilor plasînd-o pe a noastră proprie în vîrf (etnocentrism) şi, pe de alta,0I4 *. @iddens, !ociologie, *ll, ucureşti, 3III, pp.43-44.

82



punerea tuturor pe un picior de egalitate închizînd ochii asupra unor comportamenteculturale ieşite din comun. *numite comportamente culturale sînt în sine condamna"ile.Ku putem, de exemplu, sa scuzăm tortura sau exciziunea pur şi simplu pentru că ele sînt2practicate în cadrul unei anume culturi particulare2. $hiar respectînd diferenţeleculturale, tre"uie condamnate comportamentele care în%osesc fiinţa umană.

0.1.3. Aultura de masa

0. Gediul cultural al individuluincepînd cu al doilea răz"oi mondial, mediul cultural al indivizilor s-a modificat

profund şi a devenit mai complex, în particular prin apariţia tehnicilor audiovizuale, ateleviziunii, a transmiterii informaţiei prin sateliţi şi a utilizării micro-informaticii. *cestemi%loace care servesc la producerea şi difuzarea informaţiei scrise şi audiovizuale către olargă populaţie reprezintă mass)media. Este vor"a mai ales despre presă, radio,televiziune, cinema şi cărţi. $a urmare a existenţei acestor media (acest termen tinde săfie utilizat tot mai des pentru a se desemna presa scrisă, radioul şi televiziunea), individulsocietăţilor moderne are acces la cunoaşterea evenimentelor mondiale prin intermediulteleviziunii şi este pus în prezenţa unei multitudini de informaţii scrise şi audiovizualeacumulate în băncile de informaţie. *nsam"lul acestor imagini şi idei constituie oare onouă culturăF $e impact are această nouă cultură, dacă ea există într-adevăr F3. Definiţia culturii de masă

*şa cum am văzut, cultura propune o concepţie despre lume, care se asimilează în cursul existenţei. După unii autori cultura de masă ar fi o 2cultură secundă2 (+.$ampeau, op. cit., p. 0<I), produsă după procedeele de fa"ricaţie industrială şi difuzatăde către media. entru analiza acestui fenomen se mai foloseşte şi suntagma 2industrii culturale2.

$ultura de masă face parte din 2cultura secundă2 şi în sensul că rezultă dintr-oreflecţie a individului asupra lui însuşi şi asupra celorlalţi. După Edgar Gorin0I6, aceastăcultură de masă ar veni să se adauge altor culturi de%a existente (culturile populară,naţională, etnică, religioasă, politică). *stfel, pentru a-si preciza identitatea, un individ arputea să se definească ca fiind de naţionalitate român, de origine sîr" sau grec, de religie

ortodoxă şi ca posedînd o cultură produsă de manieră standard şi difuzată de manierăegală pe tot teritoriul +omaniei, sau chiar al Europei de Est.

*ceastă 2cultură nouă2, care este produsă şi difuzată de către media, se numeştecultură de masă. dată cu apariţia acestor noi tehnici de comunicare în masă, sociologiis-au aplecat în primul rînd asupra consecinţelor acestor tehnici asupra credinţelor şicomportamentelor maselor. $are sînt caracteristicile noului nostru mediu culturalFGodifică el indentitatea individuluiF

n societăţile moderne cultura este considerată ca o marfă care, pe piaţă, tre"uiesă aducă profituri. Ea se prezintă su" forma unui spectacol, a unui divertisment. n fine,de o manieră mai precisă, fiecare ziar sau post de televiziune pretinde că întotdeaunainformaţia sa scrisă sau televizată vizează o"iectivitatea şi neutralitatea. urnalultelevizat este perceput ca o reflectare exactă a realităţii. * privi la ştirile televizate

constituie pentru mulţi oameni modalitatea însăşi de a cunoaşte adevărul. Dar ceea ce neeste transmis este într-adevăr 2adevărul 2F4. $ultura este o marfă

$ultura nu scapă influenţei organizării comerciale. *ceasta prezintă trei aspecte.Gai întîi, este realizată o ediţie de lux, pentru elite, pentru vip-uri etc. *poi se trece laproducţia de masă, adică producţia unei mari cantităţi de "unuri şi de servicii fa"ricate înserie şi de manieră standardi'ată. ndividul este obişnuit cu produse uniforme care sîntsupuse aceloraşi etape de transformare şi potrivit unui aceluiaşi scenariu de "ază. Dacăun produs cultural înregistrează un succes, se produce o a doua serie. !e o"servăaceastă tendinţă la serialele televizate, la filmele de succes sau la colecţiile de romanesiropoase. *l treilea aspect constă în practicarea unui consum de masă, pe o piaţacompusă din oameni care tre"uie să ai"ă dorinţa de a cumpăra bunuri culturale în mare

cantitate şi, totodată, miloacele de a o face. De unde un du"lu imperativ' în primul rînd,0I6 E. Gorin, :e paradigme perdu' la nature humaine, aris, !euil, 0;<4.

83



se inundă consumatorii cu publicitate pentru a)i convinge că doresc ceea ce se vrea a fivîndut7 în al doilea rînd, se oferă un serviciu de credit pentru ca ei să poată să cumpereimediat ceea ce unii vor să vîndă.

4ndustria culturală nu scapă acestui fenomen de consum de masă. !ă precizămceea ce se înţelege prin industrie culturală. Există în general o recunoaştere aam"iguităţii conceptului de industrie culturală. rezentăm în continuare cîteva criterii carepermit definirea unei industrii culturale. (&rem"laP, 0;;I'4H7 :acroix, 0;H8';).

=n prim criteriu rezidă în importanţa resurselor financiare necesare pentru aproduce şi a difuza produsele. ndustria culturală este o activitate de producţie, dedistri"uţie şi de difuzare de produse culturale şi sim"olice.

*l doilea criteriu' industria culturală utilizează tehnici moderne de producere,reproducere şi de difuzare pentru a avea acces la categorii largi de public .

*l treilea criteriu' industriile culturale necesită o specializare în privinţa diverselorsarcini. Gulţi muncitori nu au o imagine completă a produsului cultural, aşa cum arată el

în etapa sa finală. n acest soi de proces de creaţie, găsim' a) sarcini de concepere, careau acces către o vedere completă a produsului cultural şi, ") sarcini de e#ecuţieultraspeciali'ate. De pildă, pentru producerea unui film de animaţie ca 2*ladin2,studiourile DisneP au anga%at 9II de tehnicieni desenatori, dintre care cea mai mareparte au îndeplinit o muncă într-o parcelă dată.

n fine, un ultim criteriu' produsul final este vîndut pe o piaţa a cărei importanţăcorespunde importanţei miloacelor puse în lucru pentru producţie. *stfel, într-o micăpiaţă de consumatori costurile de producţie ale unui film tre"uie să fie %oase pentru caprodusul să fie renta"il. nvers, pe o piaţă mare, costurile de producţie pot fi ridicate.6. +eacţia individului la cultura de masă

ndivizii reacţionează în mod diferit la cultura de masăF !au industrializareaculturii şi orientarea ei către divertisment şi spectacol au acelaşi impact asupra tuturorindivizilor, transformîndu-i în 'ombi F Este limpede că o mare parte din locuinţe sîntechipate de televiziune, şi din ce în ce mai multe au acces la distri"uţia de ca"lu şi lamicro-informatică. &inerii sînt din ce în ce mai atraşi de acest nou mediu tehnic şi caurmare alte activităţi (ca lectura sau sportul) s-au redus. rogresul tehnic va accelerareplierea asupra sinelui şi va genera doar un consum pasiv de informaţie sau, dimpotrivă,va permite noi forme de solidaritate între indivizi graţie clu"urilor care se formează înacest domeniuF

entru a răspunde acestei între"ări, care de care mai alarmante sau optimiste artre"ui să examinăm' a) modul în care indivizii au acces la cultura de masă şi creeazăpropria lor cultură, ") mecanismele prin care tehnicile moderne de difuzare a culturii demasă influenţează asupra comportamentului. /om începe cu prezentarea a două cele"recercetări, cea a lui +. Aoggart şi cea a lui . ourdieu. ntr-un fel ele se susţin, în alt felse contrazic. :a punctul (") vom vedea şi mai concret (pe 2cazul televiziunii2) dificultatealuării unei poziţii definitive faţă de această pro"lemă. !nali'ele lui R. Moggar şi P. Fourdieu

înă în 0;6I cercetătorii păreau să se înţeleagă asupra influenţei dominante amass-media asupra comportamentului şi opiniilor indivizilor. *stăzi, cercetările asupraacestui su"iect arată că difuzarea unui mesa% scris sau audiovizual de către media estetotdeauna reinterpretată şi reluată de către mediul cultural în care a%unge. n anii 0;9I,+ichard Aoggart (0;8<) a relativizat, în monografia sa asupra claselor populare, aceastăidee a atotputerniciei mass-media arătînd cum mediile populare manifestau indiferenţăsau reinterpretau mesa%ele ce le erau destinate. Deşi această cercetare a fost făcută

înaintea instalării televiziunii în Garea ritanie, se poate afirma că fiecare mediu sau grupsocial opune o rezistenţă mai mult sau mai puţin însemnată faţă de mesa%ele mass-media. ată un extras din cele"ra analiză pe care +. Aoggart a făcut-o 2culturiisăracului20I8'

2* trăi în mediul popular înseamnă, şi astăzi încă, a aparţine unei culturi difuzecare nu este mai puţin constângătoare şi ela"orată decât cea care caracterizează claselesuperioare. =n muncitor ar face cu siguranţă dezacorduri şi gafe în lanţ dacă ar lua partela o masă aleasă dar, dacă ar tre"ui să trăiască în mi%locul oamenilor din popor, un mare

"urghez şi-ar trăda la fel de sigur stângăcia prin vor"ă # adică prin de"it şi prin0I8 +.Aoggart, :a $ulture du pauvre (0;8<), Ed. de Ginuit, aris, 0;<I, pp.94-98.

84



su"iectele de conversaţie sau întorsăturile de frază -, prin modul de a-şi folosi mâinile,prin mers sau ţinută şi până la maniera de a comanda "ăuturile sau dea a face cinste.entru a ne convinge de specificitatea culturii populare, este suficient să ne gândim lanenumăratele detalii care alcătuiesc un stil de viaţă, spre exemplu la modelele decomportament ce determină o"iceiurile vestimentare.şCţ

De aproape %umătate de secol s-a instaurat tradiţia de a trimite prietenilor cărţipoştale # în general comice # cînd suntem 1în vilegiatura> pe malul mării, iar această

tradiţie are toate caracteristicile unei instituţii' într-o perioadă normală, oamenii 1"ine> argăsi comicul deocheat al cărţilor destul de şocant, dar în vacanţă avem dreptul 1să nelăsăm puţin duşi de val> şi să expediem prietenilor sau părinţilor cărţi ce înfăţişeazăcumetre planturoase sau %andarmi rotofei, omuleţi firavi prevăzuţi cu neveste cu formevoluminoase ori veşnica sticlă de "ere şi eterna oală de noapte, toate acestea ţinând, deregulă, de un umor trivial cu iz de "ere şi ?.$.

$onstatăm că ma%oritatea mesa%elor pe care le difuzează mi%loacele moderne decomunicare nu afectează comportamentele şi atitudinile claselor populare atât de profundcum am fi ispitiţi să credem date fiind multitudinea şi insistenţa noilor organe de difuzareculturală. *m putea, în "eneficiul sociologiei-ficţiune, să acordăm o valoare de ipotezăsau de anticipare analizelor care ne prezintă clasele populare ca 1o gigantică masăanonimă dotată cu răspunsuri condiţionate>, însă această imagine ţine mai mult de

fantezia literară sau apocaliptică decât de descrierea realistă' că ma%oritatea mem"rilorclaselor populare nu sînt reduşi la starea de consumatori pasivi ai culturii de masă, dedatorează faptului că sînt 1a"senţi>, pentru că trăiesc în alt univers în care pot rămânefideli certitudinilor concrete, o"iceiurilor şi ritualurilor cotidiene precum şi lim"a%ului loro"işnuit compus din locuţiuni prover"iale şi dictoane tradiţionale. Dacă această apărarearhaică îi prote%ează destul de "ine de solicitările cele mai agresive din partea culturiimoderne, însăşi naivitatea atitudinii lor îi transformă, de fapt, într-o pradă uşoară pentruanumite întreprinderi pu"licitare. n orice caz, dacă clasele populare s-au schim"at su"influenţa mi%loacelor moderne de comunicare, schim"area s-a petrecut în direcţii şi su"forme al căror principiu îl ofereau de%a valorile culturale2.

!nali'a lui P. Fourdieu$ele"rul sociolog francez susţine o teză care s-ar putea numi 2manipularea

ignorată20I9. !u"stituind termenului de elită pe cel de clasă dominantă, . ourdieu aratăcă, în primul rând din cauza şcolii, dominarea claselor inferioare depinde mai puţin deputerea sau influenţa unora cât de %ocul o"scur al violenţei sim"olice, multiforme şinecunoscute prin care sistemul social îşi reproduce diviziunile şi clasamentele7 ;aReproduction, 0;<I). uterea violenţei sim"olice înseamnă aici 1orice putere carereuşeşte să impună semnificaţii ca legitime disimulând raporturile de forţă care stau latemelia forţei sale>, de aceea acţiunea pedagogică a profesorilor 1este în mod o"iectiv oviolenţă sim"olică întrucât impune, printr-o putere ar"itrară, un ar"itrar cultural> (;aReproduction, pp.0H-0;).

Ucoala este aşadar una din rotiţele esenţiale ale unei maşini sociale de reprodusinegalităţi, ea camuflează o adevărată aristocraţie socială şi o găteşte cu podoa"elemeritocraţiei. $ăci o"ţinera privilegiilor sociale depinde strict de posesia titlurilor şcolare.r, potrivit lui .oudieu, aceste titluri sînt cu atât mai accesi"ile cu cât agenţii sînt

înzestraţi cu o cultură legitimă vehiculată şi valorizată de şcoală' cea a claselordominante. ar şcoala ar reuşi cu atât mai uşor să-i convingă pe 2dezmoşteniţi2 că îşidatorează destinul şcolar şi social lipsei de aptitudini sau de merite şi că tocmai a"senţaculturii legitime exclude posi"ilitatea de a conştietiza acest proces de dominare sim"olică.ată cîteva fragmente din această analiză a raporturilor dintre 2cultura li"eră şiinegalităţile şcolare2'

2!tudenţii cei mai favorizaţi nu datorează mediului din care provin doar o"iceiuri,practici şi atitudini care le folosesc direct în activităţile lor şcolare7 ei moştenesc deasemenea învăţături şi un mod de a învăţa, gusturi şi un 1"un gust> pentru carerenta"ilitatea şcolară, deşi indirectă, nu e mai puţin sigură. $ultura 1li"eră>, condiţieimplicită a reuşitei universitare în unele discipline, este foarte inegal răspândită printerstudenţii originari din medii diferite, fără ca inegalitatea veniturilor să poată explica

0I9 reluăm această suntagmă din prezentarea făcută de G. :allement, storia ideilor sociologice, ed. *ntet, 0;;H. &raducerea prezentată aici din

lucrarea lui .ourdieu, .-$. asseron, :es A]ritiers (0;96) aparţine editorului.

85



deose"irile constatate. rivilegiul cultural este evident cînd se pune pro"lema familiarităţiicu operele care nu se poate realiza decât prin frecventarea cu regularitate a teatrelor,muzeelor sau concertelor (frecventare ce nu este organizată de şcoală, sau numaisporadic organizată). *vanta%ul este şi mai evident în cazul operelor, în general cele maimoderne, care sînt cele mai puţin 1şcolare>.$omparaţi în oricare din domeniile culturale, teatru, muzică, pictură, %azz sau cinema,studenţii au cunoştinţe cu atât mai "ogate şi mai extinse cu cât originea lor socială e mai

ridicată. Dacă variaţia puternică în ce priveşte studiul unui instrument muzical,cunoaşterea pieselor prin spectacol sau a muzicii clasice prin concert nu este cu nimicsurprinzătoare întrucât o"iceiurile culturale de clasă şi factorii economici îşi cumulează,aici, efectele, este în schim" remarca"il faptul că studenţii se deose"esc încă net, înfuncţie de originea socială, cînd vine vor"a de frecventarea muzeelor sau chiar decunoaşterea istoriei %azz-ului sau a cinematografului, prezentate adesea drept 1arte demasă>.şCţ +emarcăm, de "ună seamă, că o cultură pur şcolară nu este numai o cultură parţialăsau o parte a culturii, ci o cultură inferioară deoarece elementele ce o compun nu ausensul pe care l-ar avea într-un ansam"lu mai larg. $ăci nu laudă şcoala, prin 1culturagenerală> opusul a ceea ce tot ea denunţă ca practică şcolară la cei pe care origineasocială îi condamnă să nu ai"ă altă cultură decât cea pe care o datorează şcoliiF 5iecare

cunoştinţă tre"uie deci să fie percepută ca un element dintr-o constelaţie şi totodată caun moment al itinerarului cultural în totalitatea sa, aşa cum fiecarea punct de pe cur"ăinclude întreaga cur"ă. n sfârşit, maniera personală de a realiza actele culturale este ceacare le conferă calitatea propriu-zis culturală' astfel, dezinvoltura ironică, eleganţapreţioasă sau siguranţa statutară care dă uşurinţa sau afectarea uşurinţei sînt

întotdeauna atri"utele studenţilor proveniţi din clasele superioare în care aceste maniere %oacă rolul unor semen de apartenenţă la elită2. (.ourdieu, .-$. asseron, ;esMHritiers, Ed. de Ginuit, 0;96, pp.4I-46). !tiluri reflexive în relaţia cu televiziunea

/om vedea cu această ocazie şi o mare dificultate de care se lovesc sociologii încadrul cercetărilor 2de teren2' ei nu pot să fie prea siguri pe 2relatările telespectatorilor2.

lecăm de la o dipută între @iddens şi $ollins asupra pro"lemei raporturilor dintreproprietăţile comunicării în situaţii de co)pre'enţă şi proprietăţile sociale, zise

1macrostructurale>.!upoziţia lui @iddens' opoziţia dintre micro-sociologie şi macro-sociologie este

vidă de sens şi nu reprezintă decît o versiune a dualismului care opune o"iectivismul şisu"iectivismul. *ceastă opoziţie ar tre"ui conceptualizată pornind de la între"area' 1cumanume interacţiunea care este în curs în contextele de co-prezenţă este în mod structuralprinsă în sisteme caracterizate printr-o mare distanţare spaţio-temporală7 cum acesteadin urmă a%ung să acopere mari întinderi de spaţiu şi timp> 0I<.

$ollins0IH a remarcat că schisma de mai sus s-a accentuat în ultima perioadă caurmare a reacţiilor la funcţionalism şi marxism, dar şi la un soi de com"inaţie a celordouă - cultural studies. El consideră că doar în etnometodologie am avea acel tip de

1microsociologie radicală> capa"ilă să găsească "una rută - cea care urmează un programde 1traducere> a 1fenomenelor structurale> în termeni 1micro>. n acest scop, 1verita"ilelemacrovaria"ile> ar fi' timpul, spaţiul şi numărul. *stfel, un concept cum ar fi

1centralizarea de autoritate> poate fi tradus în descripţii de microsituaţii prindeterminarea modului în care 1actorii situaţi> deţin o autoritate şi o exercită în contextelesupuse reducţiei etnometodologice. $ollins spune că tre"uie să ne temem de noţiunea de

1structural> întrucât aceasta face referinţă la un lucru care este 1în afară> de activitatea 1mem"rilor>.

rin comentariul care urmează, vom susţine mai curînd o poziţie asemănătoare cucea a lui @iddens, atunci cînd critică ipoteza lui $ollins potrivit căreia 1macronivelul> nueste decît o 1agregare de micro-experienţe>.

$ând discuţi 1despre televiziune>, chiar dacă partenerul este un 'ombi, rămâi înmărmurit' el îţi va spune, într-un fel sau altul, 1hh, eu nu sînt de fapt un tip cu capul

0I< *. @iddens, :a $onstitution de la societ], aris, =5, 0;H<, p.49.

0IH +. $ollins, Gicro-translation as a theorP-"uilding strategP, în X. Xnorr-$etina, *./. $icourel, *dvances in !ocial &heorP and GethodologP, +outlege,

:ondon, 0;H0.

86



în televizor> 7 1Gă uit mult la televizor, dar totuşi există momente în care nici nu vreu săaud de el>7 1l privesc, aşaa, cu coada ochiului>7 1!tă şi el acolo, aprins, dar nu s-ar zicecă ne uităm. Eu una mai mult tricotez în timpul ăsta>. De ce această denegaţie revine aşafacil în conversaţiile noastreF

*cest 1discurs de distanţare> a fost analizat de D. oullier0I;. Godelul introduceparametri care descriu două fenomene caracteristice oricărui medium comunicaţional , însensul că sînt înscrise în însăşi construcţia sa socio-tehnică ' efectul de masă şi efectul

de flu#.. n societatea postmodernă a apărut un deficit de legitimitate al acestor efectecare este dezvăluit mai întîi prin gura elitelor şi a formatorilor de opinie, apoi se transmitediferitelor categorii de telespectatori. $eea ce se constată atunci cînd analizăm acestediscursuri, este că distanţa afişată faţă de televiziune nu este legată de 1conţinutul> său(şi deci de prezumtivul 1conţinut> manipula"il 1în capul> privitorilor), ci este înainte detoate dependentă de 1natura> relaţiilor lor cu televiziunea. 5iecare va încerca să negeprezenţa sa în acest univers şi să marcheze capacitatea sa de a a"senta, apoi, în faţaimposi"ilităţii de a o face în mod a"solut, va %uca 1rolul distincţiei> pentru a su"liniaparticularismul său şi a rupe legătura cu un univers fictiv (cum este televiziunea) în carear fi "ănuit că se scaldă neputincios. 5aptul de a avea televizor este deci perceput ca ocondiţie discreditantă în legătură cu care tre"uie să te distingi afişîndu-i caracterul

1comun>. Dar cum ai putea fi socotit mincinos - căci nu poţi totuşi să o eviţi în moda"solut -, tre"uie să arăţi că poţi face din 1consumul televizual> o activitate strictstăpînită, în genul televideotecii.

*naliza procedurilor de distanţare arată că există patru formule, două explicite şidouă implicite '

a) :u privesc, dar nu privesc.") ă uit doar la ceea ce este bun de vă'ut, am alte interese decît televi'orul .c) ă uit pentru că sînt forţat de alţii, ori pentru că nu mă pot abţine. *ceastă

1conştiinţă nefericită> este de fapt o confirmare a tendinţei de deligitimare a 1efectelorde masă şi de flux>. *"senţa distanţei este pusă în scenă prin referinţă la o normă dedistanţare care nu se poate aplica.

d) ă uit la televi'or pentru că îmi place asta şi nu mi)e de loc ruşine să o spun.Este vor"a aici despre o revendicare mîndră care provine de fapt tot dintr-o denegare,aceea - asemănătoare ironizării sonda%elor - contra figurii retorice care poate fi numită

1locului comun> al discursurilor 1anti-tele>.ornind de la lucrările lui +osengren şi ?indahl, care au dega%at patru tipuri de

identificare şi interacţiune cu o sursă de comunicare centrali'ată (detaşare, identificaresolitară, interacţiune parasocială, captivitate), se pot deduce principiile de com"inaţie

între cele două mi'e ale unui contract comunicaţional '- mi'a negocierii sociale (competenţa socială comunicaţională sau sofisticarea atenţiei la pro"lemele pu"lice),- mi'a legată de formula de investire emoţională.$omunicarea televizuală îi apare astfel lui oullier ca un 1discurs vră%itoresc>'

1dispariţia> partenerilor unul în universul celuilalt - macrosocialul (puterea, avizuluniversal) versus microsocialul (viclenia individului capa"il de 1democraţie semiotică>).ată cum este operaţionalizată această tensiune magică în modelul lui oullier '

9ipul 1 E /tăpînire T pasiune U medium legitim*cest model corespunde idealului din punctul de vedere al statutului cultural al

televiziunii. unerea în scenă a acestei poziţii este inataca"ilă deoarece cumuleazăproximitatea afectivă cu autopercepţia competenţei sociale. !e creează, astfel, un 1podcultural> pentru reintegrarea televiziunii în universul sim"olistic legitim. n sociologiaamericană, acest 1stil> mai este numit 1television em"raced>. +eviste ca 1Protv > sau

19elemania> sînt menite să sugereze feedbac% -ul contractului de comunicare 1originar>.9ipul 2 E /tăpînire T nepăsare U medium rece*cest stil %oacă pe cartea 1dispreţului>' distanţarea este pusă în scenă prin figura

exteriorităţii critice. !înt ilustrative în acest sens ru"ricile de critică televizuală din marilereviste culturale. *utorii de lim"ă engleză au numit acest stil 1television protested >. *cest

tip de telespectator este construit de către televiziune prin 1măsurile de audienţă> 0I; D. oullier, :es stPles de relation [ la t]l]vision, +]seaux, $KE&, aris, 0;;0.

87



reflectate apoi în proiectarea programelor . $u alte cuvinte, nu prea contează realitateapersoanei telespectatorului, ci doar faptul că poate fi îm"iat să fie 1pe fază>- dîndu-iimpresia că este critic şi că foloseşte telecomanda cînd are el chef. Este tipic în acest senscomportamentul celor care se uită 1la &ucă> sau 2la $ălinescu2 - în ciuda dispreţului afişat- tocmai ca să ai"ă ce critica ziua următoare le serviciu.

9ipul E >eposedare T pasiune U medium în fu'iuneDistanţa socială şi afectivă este nulă' individul este 1capturat> (1narcoti'ing

d-sfunction>, Gerton - :azarsfeld). &elespectatorul nu este totuşi, după alţi autori (@licB şi:evP), intoxicat, căci asemenea lui +asputin el s-a adaptat înghiţind doze homeopatice(1television accomodated >).

9ipul * E >eposedare T nepăsare U medium atotputernic şi automatic Dacă în tipul 4 pasiunea putea încă să producă o 1formulă de investiţie

emoţională> care să îm"oldească su"iectul să zică ceva, acum 1se atinge gradul zero depersonalitate, ecranul a"sor"ind şi anulînd su"iectul>. oullier se referă de fapt în acestcaz la ceea ce ne-am o"işnuit să numim 'ombi , fără să ştim de fapt prea exact desprecine este vor"aJ

$eea ce reţinem în primul rînd din acestă discuţie este modul în caremacrosocialul se 1infiltrează> în situaţia comunicaţională. +eprezentările telespectatorilorpot fi văzute - din perspectiva propusă de $ollins - drept 1conţinuturi> ale atitudinilor

(1micro-experienţe particulare>) din care se agregă 1macrosocialul>. n realitate ele sîntficţiuni de%a construite de !ltul (2proiectul televizual2) pentru ca telespectatorul să sesimtă un semnatar reflexiv al 2contractului de comunicare2.

n al doilea rînd, reţinem sugestia că din anali'a de conţinut a conversaţiilor şirelatărilor telespectatorilor nu avem prea mari şanse să surprindem 1conţinuturile> realeale vieţii lor spirituale profunde, ci doar un ritm care le parcurge declaraţiile de opinie şile dă un caracter de frene'ie refle#ivă. $u această susţinere ne apropiem însă de analizalui +. Aoggart.

*şadar, sîntem înclinaţi să susţinem că se poate vor"i doar de o competenţă atelespectatorului în utilizarea telecomenzii pentru a trece pe alt canal. *stfel, el areimpresia că participă fără intermediar - altul decît o"iectul tehnic neutru - la 2 directul masivB generat prin fluxul continuu al 1marii povestiri televizuale a lumii200I.

Din fericire cultura nu se reduce la 2cultura televizuală2.

>.2. Reli-ia

*naliza sociologică000 - chiar mai general, analiza raţională - a religiei saureligiosului întîmpină o dificultate ma%oră pe care i-o opune însăşi natura o"iectului său.ro"lema apare îndată ce definim existenţa religiosului prin opoziţia dintre sacru şi

profan. Dificultatea vine nu numai din aceea că savantul s-ar situa de partea profanului,dar, în plus, din a tre"ui să convertească sacrul la profan, dacă vrea să îl sesizeze în chipraţional. ri, dacă sacrul este sesizat ca profan, atunci el încetează să aparţină sferei

religiosului, iar 2ştiinţa religiosului2 se vede lipsită de o"iectul său.*ceastă pro"lemă nu cunoaşte o soluţie satisfăcătoare şi definitivă7 de fapt, eaopune investigaţiilor raţiunii în domeniul religiosului o limită de nedepăşit. ntr-o

încercare de delimitare a elementelor iraţionale ale religiosului, un clasic al filosofieireligiei, +udolph tto, scria în cartea sa003 din 0;0<'

00I&ransmisia 1în direct 1 este o conventie de 1continuitate televizuala a lumii VVasa cum este eaWW1 în cadrul contractului dintre 1pu"lic> şi

1comunicatorul centralizat>. rin diverse proceduri de monta% (de ex., se recurge chiar la mimarea unor accidente legate de vocea sau figura corporala a

prezentatorilor, 1neîntelegeri> între regizor şi animator, altercatii în cadrul unor emisiuni gen realitP-shoM) se o"tin diferite 2grade de constructie a

directului2. $f., . ourdon, :e direct' une politiue de la voix ou la t]l]vision comme promesse inaccomplie, +]seaux, $KE&, aris, H0S0;;<.

000 rezentăm aici perspectiva 2epistemologiei pragmatice2 (v. cap. introductiv, 2!$:@*2) a lui ean aechler, 2+eligia2, în +aPmond oudon, 2&ratat

de sociologie2. entru a vedea şi alte perspective de analiză, v. $. $uciuc, ntroducere în sociologia religiilor, Ed. @nosis, ucureşti, 0;;8 (vol0), 0;;H

(vol.3)7 K. @avriluţă, Gentalităţi şi ritualuri magico-religioase, olirom, 0;;H.

003 +.tto, 2!acrul. Elementul non-raţional în ideea de divin şi relaţia sa cu raţionalul2 (0;0<), p.;4. $f. ean aechler, 2+eligia2, în +aPmond oudon,

2&ratat de sociologie2.

88



2 Kumim VraţionalW în ideea de divin ceea ce poate fi sesizat în mod clar de către înţelegerea noastră şi care poate trece în domeniul conceptelor ce ne sînt familiare şicare sînt suscepti"ile de definiţie. e de altă parte, afirmăm că dedesu"tul acestuidomeniu de pură claritate se află o profunzime o"scură care se dero"ează, nusentimentului nostru, ci conceptelor noastre şi acesta este motivul pentru care vor"imdespre ViraţionalW2.

*cest element iraţional - pentru care +.tto propune denumirea de numinos (

6agios în greacă, sanctusVsacer în latină) - nu poate fi definit, ci doar examinat şi propusatenţiei celuilalt, în măsura în care vrem să ne apropiem de un studiu al religiosului.*cest examen poate face să se desprindă anumite elemente, al căror fundament esteexperienţa unor momente şi stări de reculegere profundă, emoţie a revelaţiei, care fac săse nască în cei care le trăiesc sentimentul originar al stării de a fi creaţi. $omplementarăacestei stări, nu printr-o inferenţă conceptuală, ci printr-un sentiment imediat, esteexperienţa afectivă a unei puteri suverane inexprima"ile.

5ilosoful teolog care este +.tto desfăşoară o analiză a calităţilor numinosului(tremendum, maestas, energia, misterul,C) 7 ea se cuvine a fi înfăţişată sociologuluiaflat în faţa pro"lemei religiosului ca pe un mi%loc de avertisment în privinţa limitelor şirătăcirilor posi"ile.

!ociologul este o"ligat la o definiţie' putem admite că 2fenomenele religioase sînt

ansam"lul fenomenelor privind sacrul (care rămîne el însuşi a fi definit mai precisC) care,pe de o parte, emană de la o sursă W şi, pe de alta, rezultă în mod concret prinstră"aterea unei diversităţi de medii istorice şi sociale. ntr-o asemenea definire rămînede păstrat precauţia asupra tratării naturii sursei W . !ociologul nu tre"uie nici să afirmetranscendenţa sa a"solută, pentru că atunci savantul s-ar transforma în credincios, dupăcum nici nu o poate reduce la un fenomen strict uman, deoarece atunci o"iectul său ar fidizolvat în non-religios2 (aechler).

!înt de preferat distanţe faţă de reducţionismele prea primitive' cel al lui Garx ,pentru care religia nu este decît o iluzie difuzată pentru a împiedica oamenii să fie ceeace ei sînt în mod generic, adică zei7 cel al lui !igmund 5reud, care nu vede în religie decîto nevroză. Ui de asemenea, religiosul nu poate fi redus la social (2sentimentul pe carecolectivitatea îl inspiră mem"rilor săi2, aşa cum spunea DurBheim), din acelaşi motiv ala"olirii o"iectului însuşi al investigaţiei.

!ociologului îi revine reflecţia nu asupra naturii sursei N, ci asupra caracterelor speciei umane care fac să fie sensibilă la această sursă (oricare ar fi aceasta), de vremece admitem că restul regnului viu sau animal nu cunoaşte fenomenele religioase.Diversitatea acestora este impresionantă, iar unul dintre o"iectele reflecţiei sociologiceeste de a propune puncte de origine comună acestei diversităţi.

0.2.1 .=atura religiosului ) producţia religiosului

=rmăm în continuare liniile analizei lui . aechler asupra naturii conversiunii lareligios.

*ctivităţile umane pot fi împărţite în două categorii' unele vin ca rezultate ale

eforturilor de'voltate pentru a răspunde unor nevoi , adică unor deficituri (este, deexemplu, cazul activităţilor ce ţin de economic, vizînd satisfacerea de tre"uinţe)7 alteleapar ca urmare a unor aspiraţii dintre cele mai adînci ale fiinţei umane, fenomenulconştiinţei îngăduind omului un recul faţă de fiinţa sa fizică şi trimiţîndu-l în direcţii decreaţie (arta, de exemplu).

+eligiosul este legat deopotrivă de aceste două surse . e de o parte, putem să-iatri"uim o sursă alimentată de tre"uinţe care pot fi raportate la deficituri constitutive alenaturii şi condiţiei umane.

=n prim deficit este cognitiv . $a fiinţă conştientă, omul este un animal curios şiinterogator (De ce lucrurile sînt aşa cum sînt' cele din natură, dar şi instituţiile createprin efecte de grup social F), iar explorarea ca şi curiozitatea sînt fără de sfîrşit, totulputînd fi privit ca pro"lematic.

=n al doilea deficit este de natură materială. 2Ku este într-atît faptul că tre"urileomeneşti eşuează adesea, cât certitudinea că ele pot să eşueze întotdeauna2 (aechler).Dacă orice activitate umană se caracterizează printr-o incertitudine radicală, atunci

89



omului i se pare normal să caute să scape de acest sentiment dezagrea"il. n linii mari,sociologii au analizat trei căi'

0) calea raţională a tehnicii73) calea magică' ansam"lul de procedee (iraţionale, desigur, în viziunea ştiinţei şi

tehnicii) prin care oamenii caută să atingă sau să evite anumite rezultate ale activităţiilor7

4) calea religioasă, ca ansam"lu de practici prin care oamenii caută să o"ţină o

armonie generală, sau spri%inul "inevoitor al unor puteri care sînt considerate ca fiindfavora"ile succesului a ceea ce vor să facă.!-a discutat îndelung dacă religia şi magia se confundă. *depţii teoriei acţioniste,

cum este aechler, se raliază părerii lui DurBheim care su"linia că practicile magice nuconduc niciodată la formarea de "iserici, ci doar 2hrănesc2 legături între magician şiadepţii săi. racticile magice pot să se infiltreze în ceremoniile religioase, tot aşa cumtehnica poate să se însoţească cu complemente magice şi religioase. De aici ar decurgelogic o diminuare a manifestărilor religiei şi mai ales ale magiei, odată cu creştereaeficacităţii tehno-raţionalului. ărerea lui aechler este că această corelaţie negativă severifică pentru magie, întrucât ea este rară în societăţile de prădători. Explicaţia stă înfaptul că în aceste societăţi eşecurile activităţilor întreprinse sînt mai puţin pro"a"ile,decît în socităţile mai complexe şi mai am"iţioase, cum sînt desigur cele de azi.

*l treilea deficit este mai profund şi cu mult mai dificil de 2vindecat2. Este vor"ade faptul că omul resimte nu numai un rău şi o nefericire 2punctuale2 (acestea ar fi derezolvat pe căile precedente), dar şi o nefericire existenţială sau un rău ontologic .nsecuritatea, angoasa, frica sînt pro"leme care par a fi mai curînd soluţiona"ile pe căireligioase şi etice, decît prin reflecţii raţionale. racticile de viaţă care vizează

înţelepciunea nu intră în concurenţă cu ştiinţa sau cu tehnica. n ceea ce priveşte legătura religiei cu li"ertatea de aspiraţie care se manifestă în

om, ea ar putea fi 2explicată2 mai curînd de mistic decît de către sociolog, totuşi citarealui aechler ni se pare "enefică' 25undarea pozitivă a religiosului este mai dificil de filtrat,deoarece există aici ceva inefa"il prin natura sa. *m putea încerca să-l definim ca pe unelan care împinge fiinţa să-şi depăşească condiţia sa umană pentru a se deschide cătrealtceva, imanent sau transcendent, care-l depăşeşte conţinandu-l.2

+eferitor la producţia religiosului , ea poate fi atri"uită unor producători speciali'aţi . Garile religii istorice au cate un fondator' "udismul a fost fondat de uddha ,creştinismul de sus, religia islamică de către profetul Gohamed.

După întemeiere, ele au fost întreţinute şi dezvoltate de către specialişti. *ceastăafirmaţie este la fel de adevărată şi pentru societăţile primitive, în care există deasemenea ceea ce putem numi specialişti , doar că aceştia sînt indivizi (şamanii) şi numem"ri ai unui grup a"ilitat să trateze despre sacru.

entru marile religii ca şi pentru religiile primitive, se poate distinge între producătorii propriu)'işi şi cei care sînt gestionarii produselor . !ociologia vor"eşte despreraporturile dintre oameni şi sacru distingînd trei mari categorii' iniţiatorii, gestionarii şiconsumatorii.

4niţiatorii nu sunt numai fondatorii originari, ci toţi cei care, după sta"ilireainstituţiei, aduc fiinţa vie a religiosului, aşa cum sînt misticii marilor religii istorice.aechler îi defineşte ca 2economii psihice astfel constituite încat resimt cu deose"ităacuitate atît deficiturile cât şi elanurile care duc la religios2 şi remarcă felul în care ei2scapă sociologiei în ceea ce au esenţial, întrucât sînt mai puţin produsele unui mediusocial cât producătorii acestuia2. e de altă parte, el consideră ca este o ipotezărezona"ilă aceea a 2repartiţiei lor uniforme în umanitate2 şi mai face o o"servaţieinteresantă' deoarece putem considera că religia este concurată de alte activităţi umane,există posi"ilitatea ca, in funcţie de mediile sociale sau de civilizatţia cărora le aparţin,aceleaşi economii psihice să se poată exprima în activităţi non-religioase, de pildăestetice, ştiinţifice sau etice. Dacă iniţiatorii religiei 2scapă sociologiei2, în schim" gestionarii acesteia pot fiaduşi la o legătură mai prozaică cu aceasta . n măsura în care prin activităţile lor ei2trăiesc din religie2, se poate analiza faptul că, pentru a recruta practicanţi, ei tre"uie să

propună produse care să răspundă manifestărilor spontane ale religiosului în oameni

90



(sau, în oamenii sensi"ili la religios). *ceste produse pot fi clasificate în patru categoriiprincipale (aechler)'

i) tre"uie să existe o credinţă, care se poate exprima şi manifesta în mituri, în dogmesau în construcţii teologice7ii) se regăsesc emoţii, manifestîndu-se în dansuri, transe, rugăciuni.iii) experienţa religioasă apare şi în gesturi, c are sînt sistematizate în ritualuri .iv) toate acestea sînt împărtăşite de către o comunitate, care participă la toate aceste

ceremonii şi îşi construieşte o temporalitate şi un spaţiu care-i sînt proprii.:iniile principale ale construcţiei religioase aparţin iniţiatorilor, în schim"gestionarii tre"uie să păstreze acest mesa% originar şi să-l prote%eze împotrivaeventualelor concurenţe. &otodată, ei sînt o"ligaţi să se confrunte cu exigenţa ca

produsele să fie acceptate de oameni , ceea ce înseamnă pe de o parte că ele tre"uie sărăspundă unor nevoi psihice profunde (dansul, nevoia de stări fizice ieşind din o"işnuit,nevoia de identitate colectivă), iar pe de alta că tre"uie să fie adaptate moravurilor unuigrup dat. 2@estionarii unei religii2 nu numai că nu pot să se opună moravurilor (2ceea cese face şi nu se face într-o societate dată2), dar adesea li se cere să le spri%ine prin

udecăţi po'itive (miturile explicînd instituţiile dintr-un anumit tip de societate). *stfel, însocietăţile puţin stratificate, funcţia de %ustificare a ordinii sta"ilite se poate confunda cusursa cognitivă a religiei (miturile explică fenomenele naturii şi explică instituţiile sociale).

*tunci cînd există stratificare socială şi concentrare a puterii politice, eliteleadresează gestionarilor o cerere mai specifică, şi anume de a %ustifica nu 2ordinea îngeneral2, ci locul lor în cadrul acestei ordini. 2@estionarii, care fac parte din aceleaşi elite,răspund prin alunecarea religiosului către ideologic2 (aechler). Este uşor de văzutexemplul creştinismului (care originar este atît de îndepărtat de politic), după rolul pecare iserica începe să-l %oace în mperiul +oman, şi mai tîrziu, în Europa medievală şimodernă.

=rmăm aceeaşi analiză - "azată pe teoria acţionistă şi individualismulmetodologic- pentru a-i caracteriza pe consumatori, fiind limpede că ei apar din acelefuncţii ale religiosului care fac ca el să răspundă unor necesităţi umane' 2de curiozitate,de securitate, de comunitate, e unei "une conştiiţe, de exaltare, .... *ceste nevoi suntsatisfăcute printr-un ansam"lu mai mult sau mai puţin "ine legat de credinţe, emoţii,rituri şi ceremonii.2 entru ma%oritatea oamenilor aceste nevoi nu sunt nici extrem depronunţate nici permanente, păstranduse însă în viaţa cotidiană perioade şi spaţii în careprofanul cedează locul sacrului.

0.2.2. Producţiile sociale ale religiei

Există o polivalenţă a religiosului, venind din pluralitatea surselor şi a produselorsale, din eterogenitatea producătorilor săi şi din interesele diferite ale consumatorilor.

Există un 2religios difuz2 care poate impregna o diversitate de activităţi umane,fiind utilă operarea unei distincţii între activităţile sociale non-religioase prin natura lor,dar acompaniate de elemente religioase în virtutea difuziei religiosului, şi activităţilespecific religioase. !ociologia este desigur interesată să studieze fenomene vizi"ile prin

care se traduce faptul că oamenii au activităţi religioase' constituirea comunităţiireligioase, riturile, credinţele, regulile de viaţă.

0.2.. Aomunitatea religioasă

*ctivitatea religioasă poate produce în mod spontan grupuri, alteori se exercitădirect în grupuri de%a definite în morfologia socială004. n morfologia tri"ală religiosul

004 entru o mai "ună înţelegere, menţionăm următoarele definiţii' sodalitate (capacitatea umană de a întemeia grupuri - cupluri, familii, întreprinderi,

echipe sportive, "iserici, armate, politii)7 socia"ilitate (capacitatea umană de a forma reţele' relaţii de vecinătate, categorii de pu"lic, saloane, cercuri,

curţi regale, pieţe, clase sociale, civilizaţii)7 socialitate (apacitatea umană de a menţine împreună grupurile şi reţelele, de a le asigura coerenţa şi

coeziunea ce le constituie în societăţi' ceata, tri"ul, feudalitatea, , regimul castelor, cetatea, regatul, imperiul, naţiunea. *cestea din urmă sînt denumite

de aechler cu termenul de morfologie. El pare ceva mai precis decît termenul propus de DurBheim' 2solidaritate socială2 (mecanică şi organică). /. +.

oudon, 2&ratat de sociologie2 p. 96-98 şi ;0-;4.

91



apare la fiecare nivel al segmentării, de la familia lărgită la uniunile de tri"uri (sanctuaretri"ale, culte domestice, culte locale ale satelor etc.).

n societăţile complex constituite şi odată apariţia religiilor universale, situaţiaeste mult mai complicată deoarece se adaugă activităţile religioase exercite în grupuridefinite independent de ea, cu finalităţi non-religioase. Este evident că aceste grupuri,constituite în alte scopuri decat cele religioase, pun pro"lema calităţii practicilor religioasecare se desfăşoară în sanul lor şi a riscului utilizării religiei în scopuri nereligioase. Ke

putem imagina o ideologie care consolidează un grup sudat, gata la riscurile răz"oiului,de pildă. Emoţiile încercate de aceşti oameni în anumite condiţii, sau emoţiile trezite înalţi oameni care îi văd pe aceştia pot fi apropiate de acelea identificate altădată cu emoţiireligioase.

/om susţine mai departe argumentarea lui aechler, aceea că 2o religieuniversală, produsă de un profet ridicat de un vag numinos profund, nu este o ideologiede uza% social. Gesa%ul său este unul de salvare, şi care vizează să propună tututoroamenilor, adică mului din fiecare om, şi nu oamenilor ca mem"ri ai grupurilor sociale,răspunsuri satisfăcătoare la între"ări născute din deficiturile care fondează conversiuneala religios, dacă nu religiosul însuşi. Garile religii se adresează acestei fracţiuni apopulaţiei, pro"a"il foarte minoritară, fiind animată de o pasiune dura"ilă şi exigentă,pentru care religia reprezintă o nevoie irezisti"ilă, aşa cum este curiozitatea pentru alţii.

*ceşti oameni nu ar putea să fie satisfăcuţi doar cu practicile religioase oferite în cadrulgrupurilor profane.2*stfel, apare pro"lema unui tip de constituire propriu grupurilor religioase, menit

să le afirme şi să le păstreze identitatea. Două tipuri de răspunsuri pot fi regăsite în toatemarile religii'

- pe de o parte mistica, ascetismul şi mona6ismul (implicand trăirea experienţeireligioase în singurătate, izolarea monastică şi mistică)7

- pe de alta, constituirea unei comunităţi de credincioşi reuniţi printr-o credinţăcomună, independent de alte apartenenţe sociale ale mem"rilor săi (cu timpul,mănăstirile devenind nuclee de creştere a comunităţii de credincioşi).

0.2.*.Riturile

Diversitatea riturilor este nesfîrşită, însă există posi"ilitatea de a desprinde treimari categorii' sacrificiul , rugăciunea şi pelerinaul .

Pelerinaul este o consecinţă directă a 6ierofaniei (manifestare a sacrului,termenul fiind cel adus de Gircea Eliade7 există o mare varietate de hierofanii' ape,animale, pietre, spirite, C.,dar şi spaţiul sacru, ziua de rugăciune,C). *numite locuri au o

încărcătură a numinosului care le face ţinte de pelerina% pentru credincioşi7 ele sunt deasemenea însoţite de ideea parcursului iniţiatic , care se regăseşte în toate marile religii.$onsecinţele extra-religioase (desigur şi politice) ale pelerina%elor sunt extrem denumeroase (C).

Ke-am putea opri un moment asupra sacrificiului , care ar avea funcţia de 2a facesă comunice lumea profană cu lumea sacră prin intermediul unei victime2 (aechler,

citand studiul lui Galamoud006

, 0;<9). !acrificiul se termină prin 2rituri de ieşire2,deoarece contactul cu sacrul este atît de intens încat riscă să transforme profanii, caretre"uie totuşi să se întoarcă pentru a acţiona în lumea lor. /ictima este intermediarul acărui prezenţă permite celor două lumi, cea a sacrului şi cea a profanului, să penetrezeuna către cealaltă rămanand în acelaşi timp distincte (Galamoud, cf .aechler). 008

0.2..Aredinţele

Experienţele mistice pure par a fi vidate de orice conţinut cognitiv. Gisticii nuvor"esc despre ele, tac sau se folosesc de mi%loacele poeziei pentru a sugera naturaexperienţei lor. Gistica este însă rezervată unui număr mic de oameni. 2amenii

006 iardeau G, Galamoud $h. (0;<9), 2!acrificiul in vechea ndie2, aris, =5, cf. . aechler 2+eligia2, în +. oudon, 2&ratat de sociologie2.

008 Kota autorului' utem înţelege şi mai "ine acum pro"lema enunţată a 2sociologului ce studiază religia2, care ar putea fi pusă în termenii 2lipsei unui

contract-victimă2. e cine sacrifică oare sociologulFJ

92



o"işnuiţi2 încearcă nevoia unui minimum de credinţe, ca un mi%loc de a răspundepro"lematizării vieţii lor de fiecare zi, fie că este vor"a despre un domeniu teoretic sau deunul practic. entru domeniul practic al vieţii, te6nica a fost întotdeauna în stare să dearăspunsuri eficiente. n ceea ce priveşte însă domeniul teoretic , omul dispune (laolaltăcât şi separat) atat de 2imaginaţiaB sa cat şi de demersul raţional fondat pe com"inareade teorii ipotetico-deductive (care ele însele pot fi procurate de imaginaţie) cuexperimentări controla"ile. $eea ce tre"uie o"servat aici este că 2putem concepe - şi

imagina J- o situaţie a umanităţii în care cunoaşterea să fie în întregime procurată deimaginaţie2. *stfel a%unge aechler la definirea gandirii mitice, pusă în opoziţie cugandirea ştiinţifică.

!tatutul credinţei religioase poate fi precizat în funcţie de acestea două. nsocietăţile unde domneşte gandirea mitică, credinţele sunt şi ele transcrise în lim"a% miticşi mitologic, iar miticul şi religiosul sînt dificil de diferenţiat. De exemplu, religiozitateagrecilor antici nu poate fi sesizată în afara mitologiei lor. :a un moment dat apare însă îninteriorul acestor societăţi o încercare de raţionali'are a mitologiei (nevoia de a 2dega%anodurile raţionale2). nsă' 2miticul raţionalizat, adică redus la schemele sale fondatoare,nu dă ştiinţificul, ci dogmaticul şCţ2 (aechler). Ela"orările dogmatice apar în ma%oritateamorfologiilor umane, însă doar marile religii au reuşit să procure dogmelor încărcătura desacru care să facă din ele credinţe îndea%uns de puternice pentru a se înrădăcina în viaţa

unui număr imens de oameni.Katura dogmelor centrale ale religiilor universale poate fi caracterizată în felulurmător' ele sînt 2raţionale, deoarece sînt coerente şi plauzi"ile7 ne)ştiinţifice,sustrăgîndu-se oricărei verificări experimentale7 mitologi'abile, deoarece pot fi saureperate retrospectiv în anumite mitologii, sau retranscrise în mituri, fa"ule, legende2(aechler) care se răspîndesc şi sînt utilizate de oameni.

0.2.0. 4nfluenţa religiei asupra sferei Bne)religioaseB religie şi economie

+eligia (în toate formele ei, ca religiozitate populară, religiozitate difuză, saureligiozitate specializată în marile religii universale) are incidenţe asupra tuturor tipurilorde activităţi umane, de la alimentaţie şi organizarea spaţiului la demografie, estetică,

o"iceiuri,C n cele ce urmează vom face doar o scurtă referinţă la cele"rele analize alelui Gax ?e"er privind modul în care religia a putut să influenţeze raţionalizareaeconomică.

e scurt, în 2Etica protestantă şi spiritul capitalismului2 (0;I6-0;I8) 009, ?e"erporneşte de la o examinare a statisticii profesionale a unei ţări mixte din punct de vedereconfesional (@ermania) care pune în evidenţă 2caracterul predominant protestant alposesiunii de capital şi al patronatului, ca şi al muncitorimii de înaltă calificare, şi mai cuseamă al personalului cu pregătire superioară tehnică şi comercială din întreprinderilemoderne2. "iectivul său este să demonstreze că, pentru a face să apară 2spiritulcapitalismului2 a fost nevoie de o com"inaţie de calităţi intelectuale şi morale (indispensa"ileraţionalizării economice de tip modern) dezvoltate într-o fracţiune strategică a populaţiei (caurmare a apartenenţei sale la o anumită credinţă religioasă' protestantismul ascetic ). După

Gax ?e"er, 2imaginile lumii2 (Geltbilder ) propuse prin formele ascezei active (spre deose"irede fatalismul apatic al ascezei mistice orientale) îi determină pe unii indivizi (2puritanii2) săcaute în succesul din viaţa cotidiană (profesia, vocaţia) semnele voinţei lui Dumnezeu. Darcum este vor"a nu de cotidianul aşa cum se înfăţişează, ci aşa cum ar trebui să fie, atuncidoar faptul de a muncii cu ardoare este considerat un semn al predestinării spre salvareadivină.

0.2.3.odernitate şi religie

&ermenul de modernitate se referă la perioada din istoria Europei care începeodată cu secolul N/, şi care introduce multiple transformări, dintre care o serieafectează religia. aechler distinge trei fenomene care definesc locul religiei în lumea

modernă' laicizarea, decreştinizarea şi denuminizarea. După aechler, această009G. ?e"er, Etica protestantă şi spiritul capitalismului , Aumanitas, 0;;4.

93



diferenţiere este mai fină decat cea legată de termenului de secularizare (folosit frecvent în literatura sociologică, cu un înţeles acoperind unul sau altul din aceste trei sensuri).

:aicizarea este o mişcare de natură politică care a transformat statutul odinioarăpu"lic al religiei într-unul privat. *ceastă mişcare începe, ca proiect politic, în a doua

%umătate a secolului al N/-lea, odată cu răz"oaiele religioase care arată cu claritatepericolul ce pandeşte întotdeauna confesiunile minoritare în societăţile în care există ostransă legătură între politic şi religios. Dar fenomenul principal care o provoacă este

apariţia regimurilor politice democratice 00<, care au ca o trăsătură fundamentalădistincţia dintre pu"lic şi privat. :aicitatea vine ca separaţie a religiei de !tat, şiprivatizare a acesteia.

aechler arată că această laicitate, venită ca rezultatul unui proces de laicizaremai curînd dificil datorită legăturii stranse dintre politică şi religie în regimurile anterioare,s-a însoţit de manifestări anticlericale şi antireligioase. e scurt, au apărutanticlericalismulSantireligiozitatea însoţite complementar de reacţia religioasăantimodernă. e de altă parte, 2creştinismul - foarte devreme în secolele N/ şi N/pentru protestantism, la sfarşitul secolului NN pentru catolicism - a fost victima unei re)idelogi'ări masive, dar cu conţinut modern2, democratizarea adăpostind o dezvoltaremasivă a ideologiilo. n sfarşit, religia devenind o pro"lemă privată, 2creştinismul riscă dea înceta să mai fie un rit social2 (aechler). :aicizarea are drept consecinţă a"andonarea

practicilor rituale de către ma%oritate.:a între"area dacă laicizarea poate fi integrală, răspunsul poate fi cu destulăuşurinţă dat ca fiind negativ7 e#istă o permanenţă a manifestărilor sacrului în toatetipurile de societăţi umane.

Dacă laicizarea este un fenomen politic, 2decreştinizarea2 este mai degra"ă omanifestare a pluralismului cultural. Decreştinizarea se referă la faptul că, o parte dinminoritatea resimţind o puternică nevoie de religios, nu se mai adresează creştinismului,ci începe să cunoască sfera de influenţă a altor religii. *stfel decreştinizarea este unfenomen de 2pluralizare religioasă2. dată ce religiosul este în întregime atri"uit sfereiprivate, şi odată ce în democraţie individul este lăsat să fie singurul %udecător al opiniilor,gusturilor şi aspiraţiilor sale, apare virtualitatea unei pluralităţi de opinii şi de orientări.Există numeroase consecinţe pentru religia creştină' multiplicarea definiţiilor religioasecreştine, emergenţa a numeroase ideologii00H cu voca"ular religios, o prezenţă maiaccentuată a celorlalte mari religii universale, odată cu facilitarea contactelor Europei curestul lumii şi 2planetarizarea2 de după al doilea răz"oi mondial.

n ceea ce priveşte denumini'area, aechler o defineşte ca o mişcare prin care2sfera sacrului este înghiţită puţin cate puţin de cea a profanului2. (Gax ?e"er vor"eadespre 2dezvră%irea lumii2).

Denuminizarea modernă (absorbţie a sacrului în profan) poate fi înţeleasă prinprisma unei compensări parţiale din alte surse ale acelor deficituri care defineau nevoiade numinos, şi care erau de natură cognitivă, practică şi morală. Ke putem gîndi că înmare parte deficitul cognitiv a fost explorat extrem de promiţător dinspre raţiune'dezvoltarea ştiinţei, evoluţia tehnică, diferitele soiuri de progres la care asistăm însocietatea umană. Este evident că explicaţia s-a adancit într-atat în ştiinţă, încat să aparăchiar opinia că ştiinţa poate explica 2totul2, şi că în cele din urmă religia va fi înlocuită deăt tii ţă 2! fi l i di f i î t i i ! i ă î

Documents

Sociologie generala