UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU FACULTATEA DE DREPT

Disciplina: PRACTICA LA PARCHETE

SOLUȚII DE NETRIMITERE ÎN

JUDECATĂ DISPUSE DE PROCUROR

Soluțiile care pot fi dispuse de procuror pe parcursul sau la terminarea urmăririi penale

sunt reglementate în art. 314- 320 C.proc.pen. Astfel, urmărirea penală se desfășoară

neîntrerupt până când intervine un impediment în continuarea ei, sub forma unuia dintre

cazurile prevăzute în art. 16 C.proc.pen. sau de renunțare la urmărire, pe considerente de

oportunitate, în condițiile legii. Din punct de vedere procesual, cazurile de întrerupere se

materializează într-una din cele două soluții prevăzute de lege: clasarea și renunțarea la

urmărire. Aceste soluții nu se pronunță, ci se dispun, ca urmare a principiului formei

predominant scrise a urmăririi penale.

Organul competent să dispună aceste soluții este procurorul, iar soluțiile nu au un

caracter definitiv, în sensul că pot fi infirmate sau revocate ulterior, implicând reluarea

urmăririi penale. Aceste soluții devin definitive, iar urmărirea nu mai poate fi reluată atunci

când judecătorul de cameră preliminară le confirmă ca urmare a rezolvării unei plângeri

formulate în condițiile art 341 C.proc.pen.

Clasarea și renunțarea la urmărire penală reprezintă remediile procesuale prin care este

afectată sau abolită regula de bază a obligativității punerii în mișcare și exercitării acțiunii

penale, prevăzută de art. 7 C.proc.pen. Oricare dintre cele două soluții poate fi dispusă fie

înainte, fie după punerea în mișcare a acțiunii penale și se fundamentează pe concluziile la

care ajunge organul de urmărire penal; ele pot fi dispuse doar de către procuror, prin

ordonanță, fie la propunerea organului de cercetare penală, fie din oficiu.

Clasarea este o soluție prin care se întrerupe urmărirea penală și poate cuprinde atât o

soluție de neurmărire, cât și o soluție de netrimitere în judecată. Așadar, clasarea se dispune fie

ca urmare a imposibilității începerii urmăririi penale, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de

fond și formă ale sesizării, fie ca urmare a existenței vreunuia din cazurile dispuse de art. 16

C.proc.pen. Astfel, clasarea apare pe de o parte, ca o soluție de neurmărire, iar pe de altă parte

ca o soluție de netrimitere în judecată (temeiul este reprezentat de art 17 C.proc.pen.)

În ceea ce privește conținutul ordonanței de clasare, acesta este preconstituit prin

dispoziții generale și dispoziții particulare, cuprinse în art. 286, respectiv 315 C.proc.pen.

Acest ultim articol menționează că ordonanța de clasare cuprinde și acte complementare de

dispoziție, referitoare la ridicarea sau menținerea măsurilor asiguratorii. Întrucât prin soluția

clasării se elimină răspunderea penală, dispare contextul procesual în care mai poate fi

angajată răspunderea civilă în procesul penal. Organul judiciar poate dispune menținerea

măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile, chiar dacă dispune clasarea. Măsurile vor

înceta de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen

de 30 de zile de la comunicarea soluției.

2

De asemenea, tot în categoria actelor complementare cuprinse în ordonanța de clasare

pot exista referiri cu privire la: restituirea bunurilor ridicate sau a cauțiunii, sesizarea

judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a

confiscării speciale, sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de

desființare totală sau parțială a unui înscris, sesizarea instanței competente potrivit dispozițiilor

legii speciale în materia sănătății mintale (dispunerea internării nevoluntare) și cheltuieli

judiciare.

Soluția clasării nu operează în bloc, astfel că într-o cauză cu pluralitate de suspecți sau

inculpați/ pluralitate de fapte, soluția operează doar cu privire la persoana și pentru faptele

pentru care există cazul de întrerupere.

Prin clasare încetează de drept măsurile de prevenție, astfel că inculpatul arestat

preventiv va fi pus în libertate imediat după primirea adresei întocmite de către procuror, de

către administrația locului de deținere.

Motivarea ordonanței de clasare trebuie efectuată de către procuror, doar dacă acesta

nu își însușește argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală sau dacă în

cursul urmăririi penale suspectului i-a fost adusă la cunoștință această calitate. Pentru ca

soluția clasificării să fie adusă la cunoștința participanților la proces, o copie după ordonanța

de clasare se comunică persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului și altor

persoane interesate; această copie va fi însoțită și de o copie a referatului organului de

urmărire penală, atunci când ordonanța nu este motivată. Soluția de clasare poate fi atacată

prin plângere formulată în termen de 20 de zile.

Renunțarea la urmărire penală nu are același temei juridic precum clasarea, respectiv

existența unui impediment în punerea în mișcare a acțiunii penale, ci se bazează pe aprecierea

procurorului că nu mai este oportună continuarea urmăririi penale.

Întrucât articolele din C.proc.pen. care fac referire la această soluție sunt contradictorii,

este neclar dacă se renunță la urmărire sau la acțiunea penală ( art 314 C.proc.pen. stabilește

că renunțarea se dispune când nu există un interes public în urmărirea penală a inculpatului, iar

art. 318 C.proc.pen. face referire la renunțarea față de suspect sau inculpat).

Pentru a se dispune renunțarea la urmărirea penală trebuie să se îndeplinească

cumulativ următoarele condiții: cauza să aibă ca obiect o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani și trebuie să existe aprecierea

procurorului că nu există interes public în continuarea urmăririi penale. Pentru ca această

apreciere să fie obiectivă, ea trebuie să țină cont de anumite criterii, precum: conținutul faptei,

modul și mijloacele de săvârșire a faptei, împrejurările săvârșirii, precum și de urmările reale

3

și potențiale ale faptei. „În subsidiar, dacă făptuitorul este cunoscut, la aprecierea interesului

public sunt avute în vedere și anumite criterii subsidiare: persoana suspectului sau

inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii și eforturile depuse pentru

înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.”1

În cazul în care deja a fost pusă în mișcare acțiunea penală, renunțarea la urmărire

stinge acțiunea de drept, în temeiul art. 17 C.proc.pen., transpunând în concret principiul

oportunității temperate.

Procurorul poate dispune, facultativ, pe lângă dispoziția de neurmărire sau netrimitere

în judecată, după consultarea suspectului sau inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau

mai multe dintre următoarele obligații: să înlăture consecințele faptei penale sau se repare

paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia, să ceară

scuze persoanei vătămate, să presteze o muncă nerenumerată în folosul comunității, pe o

perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, să frecventeze un program de consiliere. În acest caz,

procurorul dispune prin ordonanță și un termen până la care obligațiile trebuie îndeplinite, care

nu poate fi mai mare de 6 sau 9 luni.

Revocarea ordonanței de renunțare la urmărirea penală intervine dacă se îndeplinesc

cumulativ următoarele condiții: de ordin obiectiv (neîndeplinirea obligațiilor în termenul

stabilit) și de ordin subiectiv (reaua- credință a suspectului sau inculpatului în neîndeplinirea

obligațiilor).

O copie a ordonanței de renunțare la urmărirea penală se comunică persoanei care a

făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau altor persoane interesate. În aceeași cauză penală

poate interveni o singură renunțare la urmărire.

Suspectul sau inculpatul poate fi cerută de suspect sau inculpat, în ambele cazuri de

netrimitere în judecată dispuse de procuror, în termen de 20 de zile de la primirea copiei după

ordonanță, pentru a-și putea dovedi nevinovăția.

1 Zarafiu, Andrei; Procedură penală. Partea generală. Partea specială, Ed. C. H. Beck, București, 2014, p. 322

4

BIBLIOGRAFIE

Zarafiu, Andrei; Procedură penală. Partea generală. Partea

specială, Ed. C. H. Beck, București, 2014

Codul de procedură penală

5