In cadrul unor ciocniri militare violente care au loc in statul Suidan intre fortele armate regulate ale statului si aripa militara a Luptei celor Drepti sunt luate in custodie mai multe sute de persone apartinand autointitulatei grupari de eliberare nationala – Lupta Celor Drepti (LD), care controleaza sudul statului Suidan sub comanda sefului lor, Saturean. LD solicita pentru persoanele respective acordarea statului de prizonier de razboi de catre autoritatile statului Suidan. Seful statului va solicita in calitate de consilier juridic sa lamuriti ce inseamna acest lucru, daca persoanele respective pot avea acest statut si care sunt obligatiile statului Suidan cu privire la aceste personae, prin raport la conditiile de la Geneva si Protocolul Aditional, la care Suidan este stat parte.

Pentru inceput, pentru a determina drepturile de care se bucura respetivele persoane si obligatiile statului Suidan analizam tipul de conflict ce este in desfasurare. Normele de drept international consfintesc doua categorii principale de conflict: conflictul international armat si conflictul neinternational armat. In aceasta speta gasim motive sa incadram conflictul in categoria de conflict armat neinternational. Exista doua acte ce definesc acest tip de conflict: Conventia de la Geneva din 1949, prin articolul 3 si Protocolul Aditional prin articolul 1. Speta ofera destul de putine informatii legate de tipul de implicare avut de respectivele persoane in conflict. Cu toate acestea ne lasam ghidati de termenul de “persoane”, termenul folosit si in articolul 3 din Conventia de la Geneva. Pe de alta parte Protocolul aditional foloseste termenul de “Civil”. Pe cale de consecinta logica, Suidan este obligat sa respecte prevederile articolului 3 ale Conventiei de la Geneva.

Intalnim denumirea de “hors de combat” pentru “scos in afara luptei” si este un termen de origine franceza folosit in diplomatie si in dreptul international, facand referire la combatantii ce sunt incapabili sa participe la conflict. Acestia beneficieaza de protectie in conformitate cu legilele de drept international. In conformitate cu Conventia de la Geneva, persoanele ce intra in aceasta categorie “hors de combat” sau “unlawful combatants” sunt protejati, beneficind de un tratament uman si demn pe perioada in care sunt tinuti in captivitate, dar spre deosebire de combatantii recunoscuti, de soldati, pot fi trimisi in judecata si condamnati pentru faptele lor.

Regulile internationale de protectie pentru prizonierii de razboi au fost prezentate in detaliu in urma Conventiei de la Geneva din 1929. Datorita circumstantelor internationale si a atrocitatilor comise in timpul conflagratiei mondiale au fost redefinite in 1949, pentru ca mai apoi sa fie regandite in 1977 prin intermediul Protocolului aditional. In primul rand problema aceasta de drept international provine din dificultatile intampinate in incadrarea acestor persoane retinute, deoarece nu fac parte dintr-o armata nationala a unui alt stat. Cu toate acestea, prevederile internationale ofera protectie nu numai combatantilor unui stat recunoscut, ce ar putea fi denumiti cu mare usurinta ca fiind soldati, dar si combatantilor ce alcatuiesc o parte adversa intr-un conflict local si inclusiv civililor ce fac parte intr-un fel sau altul din tabara adversa. Exista precedente istorice in aceasta privinte. Cu acest scop amintim de civilii retinuti de una dintre partile combatante pentru motive de securitate. In perioada celui de-al doilea razboi mondial in Statele Unite ale Americii au fost retinuti cetatenii de origine Japoneza si Germana.

Civilian internee

Masura retinerii este o masura menita a asigura securitate. Aceasta inseamna ca odata ce motivul ce a cauzat insecuritatea este indepartat persoana respectiva trebuie sa fie eliberata. Regulile ce guverneaza modul in care este tratat un astfel de civil sunt asemanatoare cu regulile ce gurveneaza modul in care trebuie tratat un prizonier de razboi. Atat Conventia de la Geneva din 1949 prin articolul 3, cat si Protocolul aditional stipuleaza faptul ca o persoana retinuta ca urmare a unui conflict armat trebuie tratata intr-un mod uman indiferent de circumstante. In mod special, aceste persoane sunt protejate impotriva uciderii, torturii, tratamente inumane sau degradante. Cu toate acestea, cei ce sunt considerate civili, cei ce sunt retinuti pentru ca participare la ostilitati nu sunt imuni in fata acuzatiilor penale, existente in sistemul penal local. Pe de alta parte prizonierii de razboi nu pot sa fie pedepsiti pentru participarea in cadrul conflictului. Retinerea lor nu este o forma de pedeapsa, doar urmareste impiedicarea participarii lor in cadrul conflictului. Odata cu sfarsitul ostilitatilor ei trebuie eliberati si repatriate. Autoritatile ce ii retin pot sa ii puna sub acuzare pentru crime de razboi, dar nu ii pot condamnda pentru acte de violent ce sunt considerate parte din activitatea lor de soldati, asa cum este reglementata de IHL.

Persoanele lipsite de libertate trebuie sa primeasca mancare, apa, haine, adapost si ingrijiri medicale. Obiectele personale ale celor lipsiti de libertate trebuie inventariate. De asemenea, aceste persoane trebuie incarcerate intr-o zona in afara zonei de lupta, unde pot fi asigurate conditiile minime de igiena. Persoanele lipsite de libertate drept urmare a unui conflict neinternational trebuie eliberate imediat ce nu mai exista motiv. Convingerile religioase si personale ale celor lipsiti de libertate trebuie respectate. Comitetul International al Crucii Rosii poate fi chemat pentru a verifica starea acestora si modul in care sunt tinuti pe perioada retinerii. De asemenea au dreptul sa isi anunte rudele si Comitetul International al Crucii Rosii despre faptul ca au fost capturati. Nu este permis sa fie obligati la munca silnica sau care este periculoasa, degradanta sau care le afecteaza sanatatea. Nu pot fi fortati sa ofere informatii dincolo de informatiile necesare pentru identificare precum: nume, varsta, grad, numar de identificare daca exista.

Astfel următoarele acte sunt interzise în orice loc şi orice perioadă, faţă de persoanele menţionate mai sus: violenţa asupra vieţii şi persoanei, uciderea, mutilarea, tratamentul crud sau tortura, luarea de ostatici, jignirile aduse demnităţii personale, îndeosebi tratarea umilitoare şi degradantă, comandarea unei sentinţe sau execuţia fără o hotărâre prealabilă luată de o judecătorie ce are toate garanţiile judiciare şi este recunoscută ca fiind indispensabilă de către personae civilizate.

În virtutea Convenţiei a III-a de la Geneva, prizonierii de război se află în responsabilitatea puterii inamice şi nu în cea a  unităţilor militare sau indivizilor care i-au capturat. Prin urmare, indiferent de responsabilităţile individuale care pot exista, Puterea deţinătoare este responsabilă de tratamentul aplicat acestora. Prizonierii de război trebuie să fie trataţi omeneşte tot timpul. Orice act ilicit sau omiterea de către Puterea deţinătoare ce cauzează moartea sau punerea în pericol a sănătăţii unui prizonier de război aflat în custodia sa sunt interzise şi vor fi privite ca o încălcare serioasă a prevederilor convenţionale. Îndeosebi niciun prizonier de război nu trebuie supus mutilării fizice sau experimentelor medicale ori ştiinţifice de niciun fel, experimente ce nu sunt justificate de tratarea medicală, a prizonierului respectiv şi dusă la capăt în interesul acestuia. De asemenea prizonierii de război trebuie protejaţi tot timpul, mai ales împotriva actelor de violenţă sau intimidare şi împotriva insultelor şi a curiozităţii publice. Sunt interzise represaliile asupra prizonierilor de război. Partea ce deţine prizonierii de război are obligaţia să asigure întreţinerea acestora gratuită şi a îngrijirii medicale necesare statutului sănătăţii acestora.

http://www.iises.net/download/Soubory/IJOSS/V3N5-special/pp60-78_ijossV3N5.pdf