Splanchnologia la păsările domestice Marius Pentea

SPLANCHNOLOGIA LA PĂSĂRILE DOMESTICE

APARATUL DIGESTIV (Apparatus digestorius)

Cavitatea orală este relativ îngustă la galinacee și lățită la palmipede. Păsările nu prezintă buze și dinți, astfel că, cavitatea orală nu este divizată în vestibul oral și cavitate orală propriu-zisă. Buzele sunt înlocuite de două producții cornoase, valva maxilară (superioară) şi valva mandibulară (inferioară) care se mulează pe scheletul maxilei și al mandibulei formând ciocul (Rostrum). La galinacee ciocul este scurt, ascuțit și gros cu valva maxilară recurbată în jos. La palmipede ciocul este lățit și aplatizat dorso-ventral, cu vârful rotunjit, iar pe marginile valvelor spre unghiurile orale se reliefează o serie de zimţi.

Palatul dur este relativ îngust și prezintă median o fisură cu aspect de fantă care formează choanele. Pe toată lungimea palatului dur sunt prezente crestele palatine. Pe marginea caudală a palatului dur se reliefează o serie de papile orientate caudal care au rol în deglutiție, orientând bolul alimentar spre esofag.

Palatul moale lipseşte.Planșeul cavității orale este redus și ocupat în totalitate de limbă. Limba are forma valvei inferioare. La galinacee limba este musculoasă, cu vârful

ascuțit și baza mai largă, iar la palmipede vârful este rotungit. Median este susţinută de procesul lingual al bazihioidului. La baza limbi se remarcă prezenţa unui rând transversal de papile filiforme cornificate, orientate caudal.

Forma și structura limbii este în concordanță cu modul de hrănire, fiind adaptată formei ciocului. La pasărea colibrii și la alte păsări insectivore limba este foarte lungă.

Glandele salivare sunt răspândite în pereţii cavităţii orale şi ai mucoasei esofagiene, ajungând până la guşă. În digestia păsărilor îmbibarea hranei cu salivă este deosebit de importantă. Saliva păsărilor este mucoasă.

Glanda maxilară se află situată pe palatul dur, deschizându-se caudal pe valva superioară unde se găsesc numeroși muguri gustativi. La nivelul unghiurilor orale se deschid glandele angulare ale gurii. În mucoasa palatului dur se deschid glande palatine înconjurate de muguri gustativ. Pe planșeul cavității orale se deschid glandele mandibulare și sublinguale.

DeglutițiaPrehensiunea alimentelor se face cu ciocul, hrana fiind apoi presată cu limba către

palatul dur unde rămâne lipită deoarece se amestecă cu saliva. Choanele se închid în mod reflex. Prin mișcările repetate și rapide ale limbii mâncarea este transportată spre faringe. Mișcările peristaltice ale faringelui favorizează transportul hrănii spre esofag. Reflexul de deglutiție este susținut și de către o serie de papile orientate caudal, precum și de către saliva produsă din abundență.

Faringele este greu de delimitat. Datorită faptului că păsările nu prezintă palatul moale și nici epiglotă, cavitatea orală și faringiană formează orofaringele. Nazofaringele este absent.

Esofagul este un conduct alimentar flexibil, foarte lung și subțire. Începe dorsal de laringe și se termină la nivelul stomacului glandular aproximativ în dreptul spațiilor intercostale 3-4. Segmentul cervical este situat dorsal de trahee, iar de la mijlocul regiunii cervicale trece la dreapta de trahee. După ce a pătruns în cavitatea toracică esofagul revine dorsal de trahee și de cord, fiind înconjurat de claviculă și de porțiuni ale sacilor aerieni.Înainte de a pătrunde în cavitatea toracoabdominală esofagul se dilată formând gușa.

Guşa (Ingluvies) reprezintă o dilatație musculară a esofagului. Este absentă la bufniţă, pescăruş şi pinguin la care mâncarea ajunge direct în proventricul. Funcția sa principală este de a stoca temporar hrana și de o face mai moale, înainte ca aceasta să fie dirijată spre

1

Splanchnologia la păsările domestice Marius Pentea

stomac. Este rotundă la galinacee, fusiformă la palmipede. La porumbel guşa este bilobată, mucoasa guşii se hipertrofiază la ambele sexe și produce aşa-numitul ”lapte de porumbel sau laptele de gușă” cu care sunt hrăniți puii în primele zile de viaţă.

Cavitatea toracică și cavitatea abdominală nu sunt separate de diafragmă.Păsările prezintă două tipuri de stomac: stomacul glandular (Ventriculus glandularis)

şi stomacul muscular (Ventriculus muscularis).Stomacul glandular sau proventriculul este plasat între cei doi lobi ai ficatului având

aspect fusiform. Este responsabil de secreția sucului gastric. Caudal comunică cu stomacul muscular printr-o zonă intermediară, numită istm.

Stomacul muscular are aspect discoidal, de lentilă biconvexă, cu pereţii foarte groşi, alcătuiţi din două perechi de muşchi circulari, lateral şi intermediar. Are rol triturator. Este căptușit la interior de o cuticulă subţire dar foarte rezistentă.

Stomacul muscular se continuă cu duodenul prin orificiul piloric, iar stomacul glandular comunică şi el cu duodenul printr-un jgheab intermedio-duodenal.

Intestinul subţire este alcătuit din duoden, jejun şi ileon.Duodenul are forma literei "U" și calibru uniform pe toată lungimea sa. Între ansele

sale, suspendat de mezoul duodenal se află pancreasul. Canalele pancreatic și biliar se deschid pe papila duodenală care se găsește la nivelul primei anse.

Jejunul și ileonul formează un segment comun, care debutează la nivelul flexurii duodenojejunale. Topografic, poate fi identificat în partea dreaptă a cavității toracoabdominale. Diverticulul vitelin (diverticulul Meckel) este o formațiune prezentă inconstat pe marginea antimezenterică a segmentului jejuno-ileal care marchează limita dintre jejun și ileon. Poate lipsi la aproximativ 40 % din galinacee și la 10-20% anseriforme. Este un rudiment al sacului vitelin cu rol în mielopoieza posteclozională.

Intestinul gros este alcătuit din cecum și colon.Cecumul are aspect de fund de sac.Este dublu la gallinacee și anseriforme, dar absent la

columbiforme, cuculiforme și coraciforme. Este localizat de o parte și de alta a ileonului, de care este legat prin ligamentul ileocecal.

Porțiunea proximală sau baza cecumului este mai dilatată, fiind prezente vilozități intestinale bine dezvoltate. Porțiunea mijlocie sau corpul cecumului este scurtă, iar apexul este orientat distal. Cele două cecuri se deschid separat în colon. Doar la struț și potârniche cecumurile se deschid în comun.

Colonul realizează comunicarea dintre cecum şi cloacă.Cloaca este un organ specific păsărilor și reptilelor. Are aspectul unui vestibul larg în

care sunt situate trei compartimente: coprodeum, urodeum şi proctodeum. Delimitarea celor trei compartimente al cloacei se realizează cu ajutorul unor pliuri membranoase și nu este întotdeauna distinctă.

La nivelul cloacei colonul se deschide cranial în coprodeum. Dorsolateral se situează urodeumul în care se deschid cele două uretere care conduc urina de la rinichi. Ventral se găseşte proctodeumul unde sunt situate sau se deschid căile genitale. La masculi pe planșeul proctodeumului se află papila copulatoare sau falusul.

Dorsal pe plafonul proctodeumului se situează bursa lui Fabricius, organ limfoid care este prezent până la maturitatea sexuală, după care involuează și dispare complet la toate păsările cu excepția ratitidelor.

Anusul reprezintă deschiderea externă a cloacei. Are aspect de fantă orizontală, delimitată dorsal și ventral de două pliuri (labii) la nivelul cărora se află numeroase glande. Mușchiul cloacal servește la dilatarea cloacei atât în timpul oatului cât și al defecării.

Ficatul este voluminos, alcătuit din doi lobi, drept (mai voluminos) şi stâng. Fața viscerală a ficatului vine în contact cu plămânii. În stînga, ficatul este în contact cu stomacul glandular, stomacul muscular și splina, iar în dreapta cu duodenul. La masculi este în contact

2

Splanchnologia la păsările domestice Marius Pentea

cu testiculul drept. La păsările adulte ficatul are culoare roșu brun sau brun deschis, de consistență moale la gaină și porumbel și mai tare la rață și gâscă.

Vezica biliară este dispusă pe fața viscerală a lobului hepatic drept. Lipsește la bibilică, porumbel, papagal, struţ. Canalul cisticoenteric (omologul canalului coledoc de la mamifere) se deschide pe prima ansă a duodenului.

Pancreasul este localizat între ansele duodenului, suspendat de mezoul duodenal. Cele două sau trei canale pancreatice se deschid în duoden alături de canalul cisticoenteric.

Splina are aspect sferic (aprox. 2 cm diametru) la majoritatea păsărilor, fiind aplatizată la păsările acvatice. Este situată pe fața viscerală a ficatului, între stomacul muscular şi stomacul glandular. Are culoare brun-roşietică.

APARATUL RESPIRATOR (Apparatus respiratorius)

Păsările nu prezintă nas propriu-zis.Cavitatea nazală, relativ îngustă la galinacee și mai largă la palmipede, comunică rostral cu

exteriorul prin intermediul nărilor. Septul nazal împarte cavitatea nazală în două cavități simetrice.Nările perforează valva superioară în plan sagital, având contur diferit în funcție de specie.

Pe marginea dosală a nărilor se găsește operculul, o proeminență diferită ca formă în funcție de specie.

În fiecare cavitate nazală se găsesc trei corneți nazali: rostral, mijlociu și caudal. Sinusul cornetului nazal caudal nu comunică cu cavitatea nazală, dar comunică cu sinusul infraorbitar.

Orificiul canalului nazo-lacrimal este situat ventral de cornetul nazal mijlociu.Organul vomero-nazal se schiţează embrionar, dar dispare după ecloziune. În peretele

lateral al cavităţii nazale sunt prezente glanda nazală laterală și glanda nazală medială.Caudal, cavitatea nazală comunică cu faringele prin choane care au aspect de fantă. Pe

plafonul faringelui aproape de choane se deschid conductele faringo-timpanice.Laringele este alcătuit doar din cartilajele aritenoide, procricoid şi cricoid. Lipsesc epiglota,

tiroidul şi cartilejele accesorii. În mucoasa laringelui se găsesc glandele salivare laringiene. În cavitatea laringelui nu sunt prezente pliurile vocale, laringele rostral neavând rol fonator.

Traheea este alcătuită din 100-130 inele cartilaginoase complete. Dorsal de cord se bifurcă în cele două bronhii principale, stângă şi dreaptă.

Înainte de bifurcaţia traheală are loc o îngustare a traheei unde se formează sirinxul la galinacee şi tamburul la palmipede. Sirinxul reprezintă organul fonator al păsărilor, zgomotele fiind produse prin trecerea aerului. La interior prezintă un pinten cartilaginos numit pessulus. La răţoi, tamburul este dilatat, formând bula timpaniformă, plasată pe bronhia principală stângă.

Fiecare bronhie principală pătrunde în plămânul corespondent pe la nivelul hilului organului, continuându-se oblic, din sens cranial în sens caudal, ca mezobronhie. Fiecare bronhie principală traversează plămânul corespondent pentru a se deschide în sacul aerofor abdominal. Pe traiect, din mezobronhie se desprind patru ventrobronhii şi opt dorsobronhii. Între dorso- şi ventrobronhii comunicarea se realizează prin intermediul parabronhiilor.

Plămânii sunt nelobaţi, foarte puţin mobili și nu sunt înveliți de pleură. Pe fețele costală și vertebrală ale fiecărui plămân sunt prezente amprentele a cel puţin cinci coaste, care formează şanţurile costale.

Deși păsările au plămâni în procesul respirator un rol important îl au sacii aerieni, nişte diverticule mari ale mucoasei bronhiale. Aceștia nu intervin în realizarea schimburilor gazoase, dar pot invada sistemul scheletic fie prin intermediul porilor pneumatici mici, fie printr-o gaură pneumatică mare.

Sacii aerofori comunică cu bronhiile şi plămânii și formează diverticule ce pătrund în humerus, în vertebrele cervicale şi toracale. La galinacee există opt saci aerieni: cervical (care pneumatizează corpurile ultimelor vertebre cervicale), interclavicular, doi saci toracali craniali,

3

Splanchnologia la păsările domestice Marius Pentea

doi saci toracali caudali şi doi saci abdominali (cei mai voluminoşi). La curcă nu sunt prezenți sacii toracici caudali, iar la raţă parabronhiile sunt subţiri și sacul toracic caudal este foarte dezvoltat.

APARATUL UROGENITAL (Apparatus urogenitalis)

Organele urinare

Sunt reprezentate de rinichi şi uretere. Păsările nu prezintă vezică urinară şi uretră.Rinichii sunt alungiți, mulaţi pe lojele renale ale osului lombosacral. Sunt divizaţi arbitrar

de artera iliacă externă şi de artera ischidică, în trei porţiuni distincte, cranială, mijlocie și caudală.Corticala şi medulară renală nu pot fi puse în evidenţă, iar sinusul renal este absent.Ureterele rezultă din confluarea celor trei segmente corespunzătoare lobilor renali. Pornesc

de la nivelul marginii mediale a rinichilor pentru a se deschide în urodeum.

Organele genitale

Organele genitale masculine sunt reprezentate de testicule, epididim, canal deferent şi penis. Masculii păsărilor nu prezintă funicul spermatic, scrot şi glande genitale accesorii.

Testiculele sunt suspendate de plafonul cavităţii abdominale, cranio-ventral de rinichi. Au formă ovoidă și culoare alb-gălbuie. Albugineea, fină şi foarte elastică, nu trimite septe testiculare spre interiorul testiculului. Testiculele sunt moi la palpare, mărindu-se în volum în perioada pontei de sute de ori. Testiculul stâng este în general mai mare decât cel drept.

Epididimul este scurt, ca un apendice vermiform plasat pe marginea medială a testiculului.Canalul deferent este subţire şi flexuos, dispus lateral de ureterul corespondent pe care îl

însoţeşte până la nivelul cloacei, unde se deschide simetric la limita dintre urodeum şi proctodeum la nivelul unui canal ejaculator.

Papila copulatoare este plasată pe planşeul proctodeumului fiind formată din doi corpi erectili ce delimitează un jgheab, iar la baza acestora se găsesc orificiile canalelor ejaculatoare.

La curcan, rățoi, gânsac, struț, penisul se numește falus. În timpul împerecherii se evaginează în sens caudal cu ajutorul unor muşchi speciali. Este spiralat și pe suprafața sa se află un jgheab prin care se scurge materialul seminal.

Organele genitale feminine sunt reprezentate de ovarul şi oviductul stâng. Cu toate că în perioada embrionară se dezvoltă ambele ovare şi oviducte, pe măsura dezvoltării corporale ovarul drept stagnează rămânând sub formă rudimentară.

Ovarul stâng este plasat în cavitatea abdominală pe faţa ventrală a porţiunii craniale a rinichiului stâng. Are aspect de ciorchine de strugure, fiind alcătuit din ovisaci în diferite stadii de evoluţie.

Ovisacii sunt acoperiţi de o membrană fină, puternic vascularizată, cu excepţia unei porţiuni numită stigma, locul pe unde se realizează ruperea membranei şi eliberarea ovulului care este preluat de pavilionul oviductului.

Oviductul este alcătuit din cinci segmente distincte: pavilionul, porţiunea glandulară, porţiunea mijlocie, porţiunea terminală şi vagina. Lungimea sa este variabilă, până la 60 cm.

Pavilionul sau infundibilul are rolul de a capta ovulul, fiind şi locul unde se realizează fecundarea. Este dilatat și are aspect de pâlnie.

Porţiunea glandulară sau magnum este porţiunea cea mai lungă. Mucoasa este cutată helicoidal şi conţine numeroase glande albumifere care secretă albumenul (albuşul) oului. Datorită cutelor helicoidale şi a contracţiilor peristaltice, prin răsucirea albumenului se formează şalazele, ligamentele care fixează oolema de membrana cochiliferă la cele două extremități ale oului.

4

Splanchnologia la păsările domestice Marius Pentea

Porţiunea mijlocie sau istm secretă un produs care structurează cele două membrane cochiliere, internă și externă.

Porţiunea terminală sau uterul conţine în mucoasă glande care contribuie la definitivarea cochiliei calcaroase, precum și pigmenți ce vor determina culoarea cojii ouălor.

Vagina reprezintă segmentul terminal în care oul complet format stagnează până la expulzarea lui în proctodeum.

Vulva, clitorisul și glanda mamară sunt absente.

OUL

Oul prezintă în centru gălbenuşul, care este un ovocit gigant, acoperit de o membrană fină numită oolemă. Dacă oul este fecundat conţine un disc germinativ. Zona centrală a gălbenuşului este mai deschisă la culoare reprezentând latebra care este în legătură cu discul germinativ.

Albuşul înconjoară gălbenuşul în straturi, cel din jurul gălbenuşului şi cel de la periferie au o consistenţă mai lichidă.

La vârful şi la baza oului prin răsucirea albuşului se formează şalazele, două ligamente spiralate care fixează oolema de membrana cochiliferă internă.

Membranele cochilifere, internă şi externă învelesc albuşul şi delimitează camera de aer la baza oului.

Cochilia sau coaja calcaroasă este poroasă şi acoperită la exterior de o membrană fină proteică, asemănătoare colagenului. Este permeabilă la aer și umezeală.

5