Stiinta in Grecia Antica

Ce este ştiinţa?

“Ştiinţa, ca ceva persistent şi inchegat, este lucrul cel mai obiectiv cunoscut de om.Dar ştiinţa in acţiune, ca un scop care trebuie urmărit este tot subiectivă şi decondiţionată psihologic ca orice ramură, a aspiraţiilor omeneşti, aşa incat la intrebarea “Care e scopul şi sensul ştiinţei?” diverşi oameni in diverse epoci au dat răspunsuri cu totul diferite.”

Einstein

J.D. Bernal in lucrarea “Ştiinţa în istoria societăţii” arată că ştiinţa a fost considerată de-a lungul istoriei drept:

- o instituţie - o metodă - o acumulare de cunoştiinţe transmise prin tradiţie - un factor important in menţinerea şi dezvoltarea producţiei - unul dintre cei mai puternici factori in formarea convingerilor şi

atitudinilor faţă de Om şi Univers

Naşterea ştiinţei greceşti

Ştiinţa, care reprezintă o imagine organizată a Universului, s-a dezvoltat o dată cu naşterea civilizaţiei greceşti. Cei ce se ocupau de ştiinţă erau in primul rand filosofii, care considerau ştiinţa ca un domeniu in serviciul filosofiei.

In secolul al VI-lea primii filosofi ionieni: Thales din Milet, Anaximandros şi Anaximenes, au inceput să facă speculaţii referitoare la natură. Grecii au fost primii care au incercat să găsească dincolo de simple observaţii principiile generale, care stau la baza Universului. Elementul nou adus de gandirea greacă a fost filosofia speculativă.

Grecii au formulat teorii generale prin care explicau Universul şi au fost primii care au introdus metodologia ştiinţifică, care pe atunci se baza pe constatări şi pe raţionamente fără a face apel la experimentarea sistematică.

Grecii au perfecţionat funcţionarea unor instituţii cum ar fi: Academia, Liceul şi Muzeul. Aceste instituţii au prestat acticvităţi de cercetare ştiinţifică.

In Grecia ştiinţa a fost o mişcare laică.

Etapele dezvoltării ştiinţei greceşti

I. Etapa ioniană: - Asia Mică; - secolul al VII-lea i.Hr. II. Etapa ateniană: - 480-330 i.Hr; - Atena: - epoca luiPericle; - apogeul democraţiei. III. Etapa elenistică: - Alexandria; - 330-30 i.Hr. IV. Etapa romană: - 146 i.Hr. Roma cucereşte

Etapa ioniană

Pentru această perioadă principala preocupare a ganditorilor a fost explicarea originilor universului.

1. Thales din Milet (624-546 i.Hr) Este primul ganditor care a inlocuit explicaţia mitologică a fenomenului

naturii.Conform lui, principiul unic(arche) care sta la baza Universului era apa. 2. Anaximandros (610-546 i..Hr) Conform lui, principiul primordial al lumii este “apeiron-ul”, o anumită materie din care au luat

naştere toate lucrurile. A construit primele cadrane solare. A intocmit prima hartă geografică din Grecia Antică.

3. Anaximene (585-525 i.Hr) Conform lui, principiul lumii este aerul, ca rezultat al dilatării şi condensării acestuia.

Aerul este originea tuturor lucrurilor căci din el se produc toate şi din nou in el se absorb. 4. Pitagora (580-500 i.Hr) Pentru el, la baza lumii se află numărul, cheia inţelegerii. A stabilit metoda

demonstraţiei pe calea raţionamentului deductiv, pornind de la postulate .Acesta reprezintă cel mai puternic mijloc de generalizare a experienţei, pentru că transformă un număr de cazuri intr-o teoremă.

5. Heraclit din Efes (540-475 i.Hr) El afirmă existenţa unui element primordial focul, element aflat in permanenţă schimbare ca intreg

Universul, in care nimic nu rămane imobil, totul este intr-o continuă transformare, mişcare.

Etapa ateniană

In secolul al V-lea i.Hr, ştiinţa se emancipează de sub autoritatea filosofiei şi apoi se defineşte domeniul şi instrumentele logice cu care operează.

1. Socrate (469-399 i.Hr) Considera obiectul cunoaşterii OMUL, insuşindu-şi ilustra maximă

”cunoaşte-te pe tine însuţi“. Scopul final al cunoaşterii este virtutea. Nu a lăsat nici o operă scrisă, gandirea fiindu-i cunoscută datorită elevului său, Platon.

2. Platon (427-347 i.Hr) Este fondatorul Academiei din Atena, şcolă filosofică care se desfăşura

intr-o grădină numită după eroul atenian Akademos. Pentru Platon, ştiinţa adevărată (episteme) nu poate avea alt obiect decat IDEILE. Lucrurile sensibile pot fi numai obiectul “opiniei”(Doxa),Raţiunea fiind calea cunoaşterii autentice. In ierarhia lumii ideilor, primul loc il ocupă BINELE, care şi explică mersul universului.

3. Aristotel (388-323 i.Hr) El a fondat in 335 i.Hr propria sa şcoală filosofică Liceul. Considera Universul unic,

finit,perfect şi etern, fără inceput şi fără sfarşit. Pentru Aristotel lumea ideilor nu poate fi separată de lumea fiinţelor şi obiectelor concrete. A contribuit la dezvoltarea biologiei, logicii, fizicii.

Etapa elenistică

Ştiinţa grecească a venit in această perioadă in contact direct şi cu problemele, ca şi cu mijloacele tehnice şi cu ştiinţa vechilor culturi asiatice. Pentru prima dată in istoria lumii s-a făcut o incercare voită şi conştientă de a organiza şi subvenţiona ştiinţa. Muzeul din Alexandria a fost primul institut de cercetări subvenţionat de stat.

Se dezvoltă: Matematica: Euclid Fizica: Arhimede Astronomia: Hiparh, Ptolemeu Medicina: Gallenus Aristotel a fost dascălul lui Alexandru cel Mare, care, inainte de a muri,

in 323 i.Hr, a cucerit lumea din Grecia pana in India. Armatele lui Alexandru au răspandit cultura greacă, sau elenă, producand o fuziune de culturi pe care o numim elenistică. Ştiinţa elenistică a prins rădăcini adanci in special in Egipt şi, mai cu seamă, in oraşul Alexandria. Matematicieni elenişti au făcut progrese considerabile in domeniul algebrei şi al studierii formelor curbelor, in timp ce astronomii elenişti au dezvoltat o imagine complexă a universului, corectă dacă o raportăm la posibilităţile de observare a fenomenelor existente pe atunci.

Etapa romană:

Incepand din 146 i.Hr., grecii – cu toate că tradiţiile lor s-au păstrat –, şi majoritatea popoarelor mediteraneene au intrat sub dominaţia Romei; numai Egipt a rămas independent pentru incă două secole. Cu toate că legislaţia romană n-a atacat făţiş ştiinţa, aceasta nici n- a prosperat. După perioada de dominaţie romană, ştiinţa elenistică a fost practic transferată in Egipt, iar după sec. III d.Hr. a suferit un declin şi mai puternic, de atunci ne mai producand decat puţine noutăţi. Iar din 395 d.Hr, cand cea mai mare parte a lumii elenistice a devenit o parte din Imperiul Bizantin, situaţia a continuat să se deterioreze.

Domenii ale ştiinţei: progrese

Astronomia Ştiinţele naturii Ştiinţele fizico- chimice

Matematica Medicina Istoriografia

Astronomia

Grecii au incercat să dea explicaţii fizice fenomenelor cereşti observate.La inceput, interesul lor s-a concentrat asupra cosmologiei, astronomii lor avand o multitudine de modele cosmologice.

Aristarh din Samos (310 – 230 i.Hr.) A propus un model in care Soarele este centrul Universului,

celelalte planete inclusiv Pămantul, rotindu-se in jurul lui, fiind un precursor al lui Copernic.

Hiparh (190 – 120 i.Hr) A calculat distanţa de la pămant la soare.A intocmit un Catalog

al stelelor determinand poziţia a 805 stele, dispuse pe latitudine şi longitudine.

Ptolemeu (100? - 170? d.Hr.) A formulat teoria geocentrică, inlocuită in epoca modernă de

sistemul lui Copernic, Kepler şi Newton.

Ştiinţele naturii

Aristotel este considerat părintele ştiinţei vieţii. Aristotel a clasificat animalele cu aparat circulator şi fără aparat circulator, impărţindu-le pe cele din prima grupă in peşti, amfibieni reptile, păsări şi mamifere. A studiat peste 540 de specii şi a comparat prin disecţie anatomia a 48 de specii.

Tot Aristotel a observat şi a descris modul de dezvoltare a embrionului şi a fost fondatorul embriologiei comparate. Principala descoperire pe care a făcut-o in acest domeniu a fost aceea că, in procesul procreaţiei, contribuţia mamei era la fel de importantă ca cea a tatălui.Inainte de el, părerea acceptată a grecilor era că bărbatul furniza sămanţa care se transforma intr-o nouă fiinţă, iar rolul femeii in raport cu sămanţa era similar celui jucat de sol in raport cu sămanţa unei plante.

Teofrast, succesorul lui Aristotel la conducerea Liceului, a aplicat in continuare metoda de observare şi clasificare a predecesorului lui, insă pentru plante. El a descris şi catalogat un număr mare de plante, inventand numeroşi termeni.

“ Daţi-mi o pârghie suficient de lungă,un loc unde să pot sta şi voi fii în stare să

mişc Pământul”

Ştiinţele fizico-chimice

Arhimede

Natura substanţei sau substanţelor care stau la baza materiei a fost una dintre primele probleme ale ştiinţei grecilor incă din perioada timpurie. De la Democrit ne-a parvenit ideea că materia este alcătuită din atomi. Empedocle a introdus noţiunea de elemente.In fizică, Arhimede a pus bazele tradiţiei care astăzi se numeşte fizico-matematică.

Democrit El a explicat diferitele forme sub care exista materia, introducand

conceptul de atom. El a considerat că substanţele diferă una de alta prin forme, poziţii şi moduri de grupare a atomilor constituienţi.

Arhimede Deşi parghiile şi alte mecanisme erau neindoielnic cunoscute de mai

mult timp, Arhimede a fost primul care a stabilit legile matematice de mişcare a parghiilor. In mod similar, el a dezvoltat primele aplicaţii ale hidrostaticii, arătand că un corp cufundat intr-un lichid dislocă o cantitate de lichid egală cu propria sa masă. Legenda spune că Arhimede a descoperit legile hidrostaticii in baie, după care a alergat gol pe străziile Siracuzei strigand EVRIKA (Am găsit-o).

Matematica

Thales din Milet (624-546 i.Hr) A fost primul care a formulat legile matematicii generale ce stau la baza

măsurătorii.

A calculat inălţimea piramedelor egiptene măsurand umbra lor. A rezolvat problema inscrierii triunghiului intr-un cerc.

Pitagora (580-500 i.Hr.) A descoperit numerele iraţionale, cantităţile inexprimabile printr-un număr

intreg sau fracţionar. A pus bazele aritmeticii, ale geometriei, procedand prin abstractizare,precizand demonstraţii riguroase şi formuland definiţii precise.

Euclid (330-270 i.Hr.) A elaborat lucrarea ”Elementele“, un tratat complet de geometrie, cuprinzand 13

cărţi.

”Elementele“ sunt o construcţie matematică coerentă, bazată pe un număr mic de axiome din care , prin aplicarea unor legi prin logică derivă o multitudine de propoziţii, folosite şi azi.

Medicina

Medicina greacă a adus şi ea o contribuţie la făurirea unui tablou ştiiţific şi inchegat al lumii. De la ea pornesc cele două curente – unul empiric şi celălat filosofic–care au străbătut medicina pană in zilele noastre.In perioada elenistă Muzeul din Alexandria a favorizat mult cercetările din domeniul anatomiei.

Hipocrat (460?-377?) Autorul tratatatului de medicină ”Corpus hippocraticum “, el

socoteşte medicina ca ”arta vindecării“. Fiecare caz este analizat după aspectele proprii, insă părerea asupra lui se bazează pe observaţiile făcute asupra cazurilor similare. Cauzele bolilor sau tratamentelor de natură magică sau religioasă nu sunt menţionate, negand categoric aceste cauze.

Herofil din Calcedonia (335-280 i.Hr.) Mare anatomist şi fiziolog, el a fost primul care a inţeles modul de funcţionare a

sistemului nervos şi folosirea clinică a pulsului, făcand distincţia intre funcţiile nervilor motori şi nervilor senzitivi.

Gallenus (129-199 d.Hr.) Opera lui a constituit sursa medicinii şi anatomiei arabe şi medievale, dobandind in

domeniul medicinii un prestigiu şi o autoritate tot atat de mare ca şi Aristotel in domeniul filosofiei.

Gallenus

Istiografia

Istoriografia europeană işi are originile in Grecia Antică. Modelul propus de istoricii greci a dominat istorigrafia europeană timp de secole.Analiza istorică grecească s-a axat pe studiul războaielor, al aşezămintelor constituţionale, pe conturarea portretelor liderilor emblematici, pentru a reda societatea dintr-o anumită perioadă de timp.

Herodot din Halicarnas (484? – 425 i.Hr) ”părintele istoriei” A introdus termenul de istorie, ceea ce in limba greacă veche inseamna

cercetare, anchetă. Principala lui lucrare ”Historia”, impărţită in 9 cărţi.Primele cărţi prezintă obiceiurile, legendele, limba popoarelor antice:egipteni, asirieni, babilonieni,lidieni, mezi, perşi, sciţi, traci etc, oferind primele informaţii despre geţi.Ultimele trei cărţi prezintă conflictul din secolul V i.Hr. Herodot consideră că dezvoltarea civilizaţiilor duce in mod inexorabil la un conflict intre greci şi perşi, intre cultura occidentală şi cultura orientală.

Tucidite (460-400 i. Hr) Este conoscut datorită lucrării sale “Istoria războiului

peloponesiac”,in care este prezentat conflictul dintre Atena şi Sparta, la care el insuşi a fost un important participant. Tucidite a obţinut informaţia istorică atat prin observaţiile personale, cat şi culegand de la martorii evenimentelor.Preocuparea sa pentru obiectivitate a exercitat o puternică influenţă a istoricilor de după el, ca Dio Cassius sau Polibius, dar şi mai tarziu.

Ce datorează ştiinţa modernă ştiinţei greceşti

Reţineţi: ♣ Grecii au perfecţionat funcţionarea unor instituţii cum ar fi: Academia, Liceul şi Muzeul

♣ Au formulat teorii generale prin care incercau să explice formarea Universului ♣ Au introdus primii metodologia ştiinţifică ♣ Au elaborat modele cosmologice. Aristarh din Samus a propus un model in care soarele era centrul

Universului

♣ Aristotel a fondat embriologia comparată ♣Alcmeon a descoperit nervul optic

♣ Herofilos din Chalcedon a studiat funcţiile creierului şi ale nervilor şi a fost primul care a făcut distincţie dintre vene şi artere

♣ Euclid a pus bazele geometriei plane

♣ Diofant, ,,părintele algebrei” a studiat ecuaţiile cu variabile multiple şi soluţii in numere intregi numite, azi, diofanice

♣ Democrit a dezvoltat ideea de atom

♣ Empedocle a introdus noţiunea de elemente

♣ Arhimede a descoperit legile hidrostaticii

♣ Herodot a pus bazele Istoriei

♣ Strabon a pus bazele Geografiei

Ştiinţa în Grecia a fost o mişcare laică, în condiţiile în care religia greacă nu formulase nici o teorie a creaţiei, ştiinţa a jucat ,,rolul religiei”, lansând teorii asupra originii Universului şi fenomenelor.