O frumoasă iniţiativă a tine-retului armean din Bucureşti, susţinut atît de oficialităţile armene, cît şi de autorităţile româneşti a dus la un bogat şi plin de semnificaţii eveni-ment interetnic. Proiectul „Strada Armenească”, bine gîndit şi variat proiectat pe trei zile a adunat multă su-flare bucureşteană în pe-rimetrul ce găzduieşte nu-cleul comunităţii armene din România. Prilej pentru a cunoaşte mai bine resortu-rile intime ale unei comunităţi cu vechi contribuţii la edi-ficarea şi pulsul de fiecare zi al Bucureştilor, dar şi de a schimba impresii cu alte minorităţi ce există în Româ-nia. Dansuri, muzică, imagini şi cuvinte amicale, glume şi bucate cu specific divers, armenesc sau internaţionale – se mai pune problema ce fel de bere bem dacă este rece? – multe clipe de re-laxare pentru un weekend în care au fost lăsate deoparte bombănelile şi supărările, iar viaţa a părut chiar suportabilă şi pe caniculă. Repetăm, bună iniţiativă, cu multiple reverberaţii, care va

fi continuată şi la anul, după cum a declarat Maimarele Armenilor, deputatul Varujan Pambuccian. Care a fost o simpatică gazdă a evenimen-telor, prezentator şi anima-tor, într-o lume multiculturală care chiar caută pretexte de a se cunoaşte mai bine. Sigur că evenimentul major al comunităţii armene din România este pelerinajul a-nual de la Mănăstirea Hagi-gadar de la Suceava. Prilejuit de prăznuirea Sf. Maria, dar şi prilej de a aduna suflarea armenească din România în jurul ei însăşi. Mulţi, puţini, cîţi am mai rămas, răspîndiţi prin te miri ce colţ de ţară, de la Bucureşti la Piteşti şi Constanţa, de la Iaşi şi Botoşani la Tg. Ocna şi pînă la Galaţi şi Brăila. Este in-teresant de urmărit acest fenomen, prin care, în plină globalizare, fiecare individ îşi caută resorturile intime în rîndul identităţii sale. Etnice, religioase, ideologice dese-ori. Computerul şi internetul, departe de a ucide individu-alul din noi, au făcut să re-suscite căutarea celuilalt. De aproape sau mai departe. Iar pentru armeni, răspîndiţi prin toată lumea, datorită sucelilor şi răsucelilor isto-riei, această aplecare de a-fi laolaltă, nu are decît să ne

bucure. Dilema camusiană, solitar/solidar nu are decît un singur răspuns. În interi-orul unei naţiuni, în interiorul umanităţii. Pe acest fond de înţelegere şi toleranţă necesare ca omenirea să supravieţuiască, urmărim cu emoţie şi îngrijorare eveni-mentele care se derulează în Orientul Mijlociu. Nu ne este indiferent ce se întîmplă pe acolo, mai ales că vechi şi puternice comunităţi armene sunt astăzi în pericol. În Siria, Iran, Irak, Iordania,în Liban, de ultimă oră, în Egipt. Recrudescenţa radicalismu-lui islamic în ţările arabe, tensionarea relaţiilor dintre musulmani, evrei şi creştini, rezolvarea prin forţă a di-verselor conflicte religioase sau interetnice nu pot duce decît la agravarea situaţiei.Evoluţia situaţiei explozive din Egipt continuă. Pes-te 60 de biserici, inclusiv armeneşti, au fost atacate, distrugerile sunt mari, actele de vandalism au provocat pierderi culturale irecupera-bile. Creştinii din Egipt, fie ei copţi, greci sau armeni sunt deja în pericol. O coabitare de o mie de ani este în sus-pans. Sperăm că raţiunea liderilor politici şi presiunea exercitată de organismele internaţionale va găsi soluţii viabile. Manifestările de genul “Str. Armenească”, simbol al toleranţei şi co-abitării paşnice între diverse etnii şi civilizaţii ar fi un bun exemplu de urmat.

Str. Armenească, Hagigadar şi situaţia din Egipt

EDITORIALBedros Horasangian

4

AA

AR R

T

Armeni, evrei, greci şi romi şi-au dat întâlnire, timp de trei zile, în peri-oada 2-4 august pe Strada Armenească, pentru a lua parte la primul Festival Strada Armenească, eveniment care a cuprins spectacole de dans şi muzică tradiţionale, work-shopuri, bucătărie

tradiţională.

“Sper să fie un experiment re-uşit, pe care să-l organizăm anual”, a spus liderul Grupu-lui deputaţilor aparţinând mi-norităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, amfitrionul serii, în timp ce PS Episcop Datev Hagopian, Arhiepiscop al Bise-ricii Armene din România, a elogiat modul în care ţara noas-tră, “exemplu de ospitalitate pentru întreaga lume” i-a primit pe refugiaţii armeni în anii 1915-1922. “Armenii din România măr-turisesc că sunt sută la sută români şi sută la sută armeni”, a mai spus înaltul prelat, bine-cuvântându-i pe cei prezenţi la eveniment. Ambasadorul Armeniei la

Bucureşt i , E.S. Dl . Hamlet Gasparian, şi-a exprimat spe-ranţa ca astfel de manifestări să conducă la o mai bună colaborare dintre ţara pe care o reprezintă şi România. Deputatul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comu-nităţilor Evreieşti din Româ-nia (FCER), care a salutat cu tradiţionalul “Shalom!” (Pace), a evocat tinereţea petrecută pe Strada Mântuleasa, aproape de Armenească, prăvăliile arme-neşti de cafea din Capitală ori puternica echipă de baschet EFA (Educaţia Fizică Armeană). “Noi am trăit şi am suferit mult în istorie, dar nu ne-am dat bătuţi”, a mai spus Aurel Vainer.

Festivalul Strada Armenească, s-a desfăşurat timp de trei zile

la Bucureşti

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

ACTUALITATECuvinte de salut au mai trans-mis reprezentanţii comunităţilor elenă - deputatul Dragoş Gabri-el Zisopol şi romă - Cătălin Ma-nea, secretarul general al Parti-dei Romilor. Printre atracţiile evenimen-tului s-au numărat mai multe expoziţii de fotografie prin intermediul cărora organiza-torii au dorit să ofere publicu-lui o viziune asupra evoluţiei comunităţii armene de-a lungul timpului. Pe Strada Armenească din Ca-pitală au fost amplasate stan-duri de carte, dar şi cu produse handmade, icoane, cafea şi co-niac armenesc sau bijuterii. Din cadrul târgului nu au lipsit atelierele de dans tradiţional armenesc sau de caligrafie şi limba armeană. Pe parcursul celor trei zile de festival au fost deschise pu-blicului larg Muzeul şi Biblio-teca Arhiepiscopiei şi Catedrala Armenească. Strada Armenească este atestată din secolul al XVII- lea şi reprezintă un important punct de reper atât pentru comunitatea armeană, cât şi pentru populaţia Bucureştiului. Cu ocazia festivalului a fost edi-tat, de redacţia Ararat numărul special al ziarului Strada Arme-nească ce a fost oferit publicu-lui participant.

6

AA

AR R

T

La duduk - Cosmin Bălean

ACTUALITATE

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

Mi-aş fi dorit şi regret că, din lipsa timpului, nu am putut lua parte la atelierul de dans tradiţional armenesc sau la cel de caligrafie… dar m-am bucu-rat de standurile cu cărţi, cafea, coniac armenesc, produse hand-made şi nu numai. Dacă ar fi să rezum, pot spune că sunt impresionată de modul în care s-a mobilizat comu-nitatea şi de cum au reuşit să pună la punct un eveniment aflat la început de drum. Pe lângă toată curăţenia şi atenţia la detalii, m-a încântat faptul că membrii staff-ului erau foarte concentraţi la a păstra ordinea liniştii publice sau la confor-tul participanţilor. Alergau de colo-colo pentru a mai adăuga scaune, a împărţi informaţii despre comunitate sau a scoate din cadrul Festivalului orice persoană care deranja liniştea celorlalţi. Nu a fost un eveni-ment lăsat pe mâna spectatorilor pentru a crea atmosfera ci, mai degrabă, a fost un eveniment în care erai primit ca musafir în comunitate. Mie mi-a plăcut!

http://www.valentinaroman.ro

Ecouri din festival

8

AA

AR R

T

S-a terminat. Cele trei zile de festival s-au încheiat duminică 4 august seara cu artificii, baloane şi un dans pe rit-muri armeneşti al zecilor de participanţi. A fost ceva nemaiîntîlnit pe această stradă de cînd există mahalaua armenească ! Sau poate nu ştim noi ce era acum o sută de ani…

Ce să adăugăm? Nu avem cu-vinte şi nu ne revenim din surpriza pe care ne-au făcut-o tinerii, în grija cărora a căzut organizarea acestui prim fes-tival stradal al armenilor din România. Vahe, Narine, Silvia, Hrand, Măgârdici şi ceilalţi s-au depăşit pe ei. Au umblat

Festivalul Strada Armenească la final

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

după toate aprobările, necesare unui astfel de eveniment şi apoi au trecut la fapte. Restul e deja o amintire plăcută a trei zile de muzică, dans, bucate, băuturi – toate armeneşti- la care s-au adăugat prietenii noştri evrei, greci şi romi. Bucureştenii ne-au copleşit cu dorinţa lor de a ne întîlni, pe strada Armenească şi ne-au aplaudat, la scenă deschisă. Le-am oferit tot ceea ce noi armenii putem da. Şi, la final, la propunerea lui Varu-jan Pambuccian toţi armenii prezenţi ne-am înclinat în faţa publicului prezent, în semn de respect pentru poporul român care ne-a primit pe aceste me-leaguri de cîteva secole.

Această primă ediţie a festi-valului ne-a dat curaj. Deci să ne vedem cu bine la ediţia a doua, în luna august 2014 !

PS Episcop Datev Hagopian, Deputatul Varujan Pambuccian şi PC Preot Bogdan Eszras

E.S. Dl Hamlet Gasparian Ambasadorul Republicii Armenia

Fraţii Garbis şi Capriel Dedeian

10

AA

AR R

T

Str. Armeneascăfoae dependentă de festival

apareîn

week-end

Anul I2 - 4 august

2013

În Bucureştiul de odinioară – formulă vagă şi inconsistentă, căci acest odinioară poate să difere de la oraş

la oraş - exista Mahalaua Armenească. Cuvîntul Mahala, cuvînt de origine arabă, mahal’le- cartier, intrat prin inter-mediul limbii turce şi în limba română a făcut carieră. Doar că, precum în ban-curile cu Radio Erevan, şi-a schimbat statutul. Dintr-un cuvînt nevinovat şi fără încărcătură peiorativă, a devenit ceva urît. În secolul XIX, Bucureştii erau împărţiţi în fel de fel de cartiere, mahalale,în funcţie de Biserici, meserii sau etnii. Mahalaua Boteanu era cea din jurul bisericii cu acelaşi nume, ma-halaua armenească la fel. Sau cum era împărţit administrativ oraşul, pe culori. Poveşti frumoase cu oraşul de odinioară se pot găsi în cărţile pline de savoare ale lui Ionescu-Gion, Papazoglu, Potra sau mai aproape de noi, ale prietenului nos-tru Andrei Pippidi. Asta era, astăzi ma-halalele nu mai există. Printr-un Festival stradal, care va dura trei zile şi va scoate lumea din case ca să mai uite de ce i se vîră în cap de către televiziuni, arme-nii din fosta mahala armenească vor să reînvie un timp revolut şi să-şi afirme, într-o lume pe zi ce trece mai globalizată şi multiculturală de azi, identitatea. Fără bundiţe şi tricolor pus pe piept, fără alte sulemeneli retorice. Mahalaua de odinioară, care nu avea nimic urît şi rău

în ea, în general populată de oameni nevoiaşi sau puţin avuţi, avea regulile ei. Se trăia la mahala, ca şi în centru. Cu bune cu rele, cu bucurii şi necazuri, cu violenţe domestice sau stradale, cu vorbe piperate neaoşe cum auzim şi azi. În fine, să nu lungim pelteaua amintiristă. Ma-halaua armenească este astăzi undeva în centrul Bucureştilor. Cine mai ştie azi că acolo unde este primăria lui Nicolae Onţanu, sector 2, era bariera Tîrgului de Afară. Adică se termina Bucureştiul şi începeau drumurile care duceau în toată Ţara Românească, Moldova, Dobrogea, aiurea în lume. Calea Tîrgului de Afară, devenită calea Moşilor, am apucat-o şi noi. Plină de prăvălii şi magazine, de cîrciumioare şi ateliere avea un anume parfum dispărut azi. Înghesuiala de la mall-uri şi eficienţa cumpărăturilor puse în coşul pe roţi nu pot înlocui ceea ce se numea cîndva tocmeală. Cum să faci o cumpărătură fără să te tocmeşti? Asta era, dincolo de acea umanitate care popula strada, casele, mahalaua. Neam de neguţători şi meseriaşi, armenii s-au aşezat şi ei pe unde au apucat. Şi pe unde s-au aşezat au clădit cîte o Biserică şi cîte o şcoală. Chiar dacă ei au mai şi pierit/murit, bisericile şi şcolile au rămas. Stra-da Armenească şi staţiile RATB Biserica Armenească există. Şi sunt realităţi pal-pabile. Pe acest fundal de trecut se aşează iniţiativa unor tineri ca să resuscite pub-

Strada şi Mahalaua ArmeneascăBedros Horasangian

- Este adevărat că imperialismul capitalist este pe cale de a se prăbuşi?- Perfect adevărat. Necazul este că se prăbuşeşte peste noi…

Radio Erevan răspunde cititorilor

- Credeti că iaurtul este un remediu împotriva impotenţei?- În principiu da, dar numai în combinaţie cu ipsosul.

Caricatură de Matty

( Continuare în pag. 2 )La Radio Erevan, un ascultător amărît din România întreabă: - De ce trebuie să strîngem cureaua în perio-ada asta de criză? Radio Erevan răspunde: - De gît.

Mi s-a spus să nu amestec vodca cu serviciul pe care îl am. Ce să fac?Renunţaţi la serviciu.

Ce să fac dacă mă apucă cheful de muncă?Întindeţi-vă un sfert de oră pe canapea. Vă trece.

La Radio Erevan, un ascultător întreabă:- De ce poartă chirurgii manuşi?Radio Erevan răspunde:- Ca să nu li se găsească amprentele!

Ziarul Festivalului

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

12

AA

AR R

T

Duminică, 28 iulie 2013, a avut loc la sediul Bisericii Armene din Constanţa Adunarea Generală a enoriaşilor parohiei Constanţa.Au participat – ca invitat de onoare – P.S. Episcop Datev Hagopian, care a şi condus lucrările adunării, precum şi di-acon Haig Azarian şi de aseme-nea, domnul Antranic Salgian din partea Consiliului Eparhial Bucureşti.Părintele paroh Oshakan Khachatryan a prezentat Da-rea de seamă a activităţilor Bisericii Apostolice Armene din Constanţa, pe perioada mai 2012 – mai 2013.În afara activităţilor curente, specifice bisericii noastre, ex-punerea părintelui a evidenţiat acţiuni noi, cu caracter inovativ, pe care domnia sa le-a iniţiat şi condus, precum: şedinţele lunare cu credincioşii, de expli-care şi clarificare a unor aspecte

din Evanghelii, pentru cei

interesaţi; delegarea doamnelor din Comitetul de sprijin al Bi-sericii în efectuarea de vizite la domiciliul unora dintre cei mai vârstnici membri ai parohiei, cărora sănătatea nu le permite totdeauna prezenţa la Biserică, spre a le transmite respectul şi susţinerea permanentă; ser-barea de Crăciun, când corul

bisericii şi corul de copii, con-duse de doamna preoteasă Armine Khachatryan au inter-pretat cântece noi, cu tematică religioasă şi laică adecvate prilejului, serbare ce s-a bucu-rat de un binemeritat succes. Părintele i-a răsplătit pe corişti pentru strădania lor cu iconiţe şi diplome; comemorarea Geno-cidului, în colaborare cu U.A.R. filiala Constanţa, acţiune de mare amploare, desfăşurată la Hotel „Ibis”, cu invitaţi de marcă din localitate, precum şi cu participarea consulului Armeniei în România, domnul Arsen Mikayelyan; petrece-rea după Sfânta Liturghie de Paşte, când toţi credincioşii au coborât în curtea însorită a Bi-sericii, spre a ciocni ouă roşii, precum şi a gusta din dulciurile pregătite de însăşi preoteasa; aniversarea zilei Primei Re-publici Armene – cu sprijinul filialei constănţene a U.A.R.-, festivitate ce a cuprins binecu-

Adunarea Generală a enoriaşilor Parohiei Constanţa

A C U M 8 5 D E A N I

AUGUST - 1928

Lunga vară fierbinte a A.D. 1928 părea că pusese cu desăvârşire stăpânire şi peste comunitatea armeană din România. Cel puţin în Ararat, Baronul Mestugean părea că în luna august scria mai mult din complezenţă şi datorie, decât din plăcere, aşa cum ne obişnuisem până acum. Primele pagini ale revistei sunt ocupate de una dintre intermi-nabilele conferinţe ale lui Gr. Trancu-Iaşi despre marele poet naţional Mihai Eminescu, despre vederile economice şi sociale ale sale. Şi în definitiv, aşa cum a concluzionat şi Gr. Trancu-Iaşi “Cu toţii am văzut dragostea lui de ţăran, ne-am dat seama cum în sufletul lui vibrau suferinţele proletariatului”. Se pare că so-cialismul câştiga teren tot mai larg în România Mare a acelor vremuri. În rest în Ararat-ul din august abundă literatura veche ca de exemplu “Imn strugurelui” de Sargavac din Berdac (care, după cum ştim, are data naşterii şi morţii necunoscute), apoi o povestire moralizatoare a lui Şirvanzade “Întoarcerea eroului” şi nu în ultimul rând cu umorul bi-necunoscut, Baronul Mestugean publică şi fabula lui H. H. Baro-nian “Brasca ţestoasă şi câinele”. Probabil ca să termine şi numărul din Ararat din august cât mai re-pede, mai introduce şi un text care n-am înţeles prea bine dacă a fost o conferinţă sau un articol semnat de dna. Stanislas Meu-nier intitulat “Muntele Ararat” despre “cutremure care formează un stihor sub poala-i sumbră”. Mărturisim că n-am avut răbdare să-l parcurgem în întregime. De-spre viaţa comunitară ştirile sunt

la fel de lapidare. Aflăm totuşi dintr-un necrolog că s-a stins din viaţă Christea Haceres Hagi din Bucovina. Personalitate marcantă a comunităţii noastre, viaţa sa în sine ar fi un subiect de roman. Mare negustor în Suceava, pri-eten apropiat a lui Varteres Prun-cul, este ales epitrop în Suceava la biserica armeană. În timpul Primului Război Mondial, se refugiază (paradoxal!) la Viena, probabil bănuia sau credea că bolşevismul va cuprinde Româ-nia. De la Viena va trimite bani lunar către văduvele şi orfanii de război contribuind la întreţinerea lor. La moartea sa îşi împarte averea. Cea mai mare parte o lasă comunităţii armene din Suceava, dar donează şi bani şi terenuri comunităţii şi bisericii evanghe-lice germane din Suceava. Clar putem trage concluzia că avea o viziune diferită, cosmopolită, de a conaţionalilor săi vizavi de ideea de România Mare. Cu atât mai lăudabilă iniţiativa sa întrucât nu şi-a uitat rădăcinile. A fost inhu-mat de un sobor de preoţi condus de Pr. K. Mandalian, Pr. Sârbu din partea românilor şi pastorul evanghelic german Hargishei-mer. Ecumenismul funcţiona.În final ştirile comunitare sunt în concordanţă cu vara. Aflăm că “Dl. Corneliu Grigorian a plecat în Franţa la vileagitură de unde se va întoarce la 1 octombrie”. Şi nu în ultimul rând o ştire ascunsă într-un colţ: “şcoala elementară armeană ce se înfiinţase acum doi ani la Giurgiu şi care era frecventată de 35 de copii, s-a în-chis din lipsă de fonduri”.Vremuri refractare, dar prospere şi ... ‘’căldură mare, Monşer! ‘’

Eduard ANTONIAN

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

vântarea rostită de preot, into-narea imnului Armeniei, evoca-rea evenimentului, urmate de de o petrecere cu grătar, în curtea Bisericii; sărbătorirea Zilei de Înălţare, când – după Liturghie – s-a recurs la tradiţionalul ri-tual de extragere de „vigeag”uri (bileţele cu texte semnificative din Sfânta Scriptură), s-a cântat Hamparţum yayla şi alte cân-tece.În intervenţiile lor, participanţii au evidenţiat meritul unor enoriaşi care au efectuat donaţii substanţiale, precum domnul Măgârdici Elluchian, domnul Mihai Chircor şi alţii. S-au făcut propuneri constructive referitor la întărirea legăturilor de frăţietate şi prietenie între membrii comunităţii, precum şi la identificarea unor eventu-ale surse de sporire a fondului financiar al Bisericii. A fost evidenţiată munca remarcabilă a părintelui care – neobosit – a căutat noi mijloace de con-vingere şi atragere a enoriaşilor către Biserică, dăruirea şi competenţa doamnei preotese, care a reorganizat corul bi-sericii, ridicându-i calitatea prestaţiei şi îmbogăţindu-i re-pertoriul.În încheiere P.S. Episcopul Datev Hagopian a apreciat activitatea parohiei din Constanţa, im-plicit a slujitorului său devotat, părintele paroh Oshakan Kha-chatryan.Participanţii la adunare s-au de-plasat apoi la restaurantul „Zo-rile” unde au petrecut împreună încă două ceasuri plăcute.

Arşaluis GURĂU

14

AA

AR R

T

La aniversarea a 501 ani de la sfinţirea Mănăstirii armeneşti supranumită a “împlinirii tu-turor dorinţelor”, cu hramul “Adormirea Maicii Domnu-lui”, slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Bisericii Armeneşti din România, Datev Hagopian, gazdă fiind parohul bisericii armene din Suceava, Azad Mandalian. Ca în fiecare an a fost pregătită tradiţionala ciorbă de urechiuşe ce a fost oferită credincioşilor după slujbă. Dealul de la Hagiga-dar a fost urcat în genunchi de zeci de pelerini care au cerut prin această penitenţă iertarea păcatelor şi implini-rea dorinţelor. La sărbătoare au fost prezenţi, ca în fiecare an, liderii laici ai comunităţii armene – Varujan Vosganian, ministrul economiei şi depu-tatul Varujan Pambuccian

Vremea frumoasă a ţinut în acest an cu membrii comunităţii armene din România, care s-au adunat în număr mare, peste 500, conform estimărilor făcute de Jandarmerie, la sărbătoarea hramului Mănăstirii Hagigadar. Cu o seară înainte, în curtea Parohiei armeneşti din Suceava, a fost pregătită tradiţionala ciorbă de urechiuşe, din care, după slujba de ieri s-au ospătat pelerinii. Având hramul “Ador-mirea Maicii Domnului”, la fel ca principalele lăcaşuri de cult creştine ortodoxe – Putna şi catolice – Cacica, mănăstirea Hagigadar cunoscută fiind a “împlinirii tuturor dorinţelor”, este loc de pelerinaj tradiţional al întregii comunităţi armene din România, dar şi din în-treaga lume. Pentru ca păcatele să fie iertate iar dorinţele să se îndeplinească, credicioşii trebuie să urce în genunchi dealul până la lăcaşul de cult,

iar apoi să înconjoare biserica.Anul acesta, la împlinirea a 501 ani de la sfinţirea lăcaşului de cult, slujba religioasă a fost oficiată de Arhiepiscopul arme-nilor din România, PS Episcop Datev Hagopian, gazdă fiind ca şi în alţi ani, parohul bi-sericii armeneşti din Suceava, Azad Mandalian. Liderii laici ai comunităţii armenilor din România, ministrul economiei, Varujan Vosganian şi deputatul minorităţii armene, Varujan Pambuccian au fost de aseme-nea prezenţi.Comunitatea armeană este, cum a explicat Varujan Vosga-nian, cea mai veche comunitate armeană din Europa. Armenii au venit aici acum mai bine de 1000 de ani, la jumătatea secolului al X-lea. La Suceava a fost înfiinţată cea mai veche episcopie armeană din Europa, la 1401. “Suceava este, după ţinuturile istorice armeneşti şi

Sute de credincioşi la hramul mănăstirii Hagigadar

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

C R E D I N Ţ Ăţinuturile Ierusalimului, oraşul cu cea mai mare încărcătură religioasă pentru armeni”, a declarat Vosganian, arătând că aici comunitatea armeană a construit două mănăstiri, unice în felul lor în Europa şi patru biserici dintre care trei mai există şi astăzi.

Secretul “urechiuşelor”

Urechiuşele, acei mici “colţunaşi” savuroşi ce fac deliciul supei de sărbătoare armeneşti, umplute cu un amestec de carne de vită şi in-grediente secrete păstrate cu străşnicie în tainiţele bucătăriei armene, se împletesc doar de femei, fiindcă se spune că pen-tru ele, la împlinirea dorinţelor este nevoie doar de iubire şi credinţă pe când la bărbaţi, mai este nevoie şi de altceva, precum puterea lor de a lupta şi de a se supune dorinţelor femeilor se spune în tradiţia armeană. Astfel, pentru ca dorinţele fetelor sau femeilor să se îndeplinească fără calvarul urcării în genunchi a dealului pe care este aşezată Mănăstirea Hagigadar, fiecare dintre ele

trebuie să pregătească măcar 40 asemenea minuscule ingre-diente ale supei binemeritate de credincioşi, după o perioadă de post închinate sărbătorii Ador-mirii Maicii Domnului. De aceea, mai multe femei şi fete armene au participat sâmbătă seară la prepararea acestor mi-raculoase “urechiuşe”.

Meritele comunităţii armeneşti din Bucovina

Se ştie că armenii din Bucovina au avut un rol important in viaţa provinciei. Casa de Austria le-a recunoscut meritele obţinute în viaţa economică, socială şi culturală, răsplătindu-i cu titluri nobiliare: familiile Von Kapri şi Von Prunkul.Comunitatea armeană s-a ocupat în special cu comerţul, erau faimoşi pentru producerea ghiudem-ului, s-au implicat în proiecte sociale (spitale, şcoli, orfelinate). Tot comunităţii se datorează ridicarea Bisericilor

din Gura Humorului, Cernăuţi şi a capelei armeano-catolice din Şerbăuţi, alături de fai-moasele biserici armeneşti din Suceava. Fraţii Von Prunkul, de pildă, importau produse din Austria şi le distribuiau pe piaţa bucovineană la sfârşitul veacu-lui al 18-lea.Faimoase sunt în Suceava Casa Prunkul (fostul restaurant Naţional), Casa Capri (actuala casă memorială Simion Florea Marian), strada Armenească, înţesată cu case armeneşti cu cerdac, case germane şi case evreieşti, hanul Langer, apre-ciat de personalităţi ale vremii, precum George Enescu si Mi-hai Eminescu.Cât priveşte Mănăstirea Ha-gigadar, aceasta a fost, potri-vit unei inscripţii încastrată în zidul bisericii, construită în anul 1512 de Dragan Donovak, un bogat negustor armean de la acea vreme.

Neculai ROŞCA

16

AA

AR R

T

Traducând al treilea volum din Monografia Oraşului Liber Re-gal Gherla, îmi continui incur-siunea într-un trecut dezvăluitor de verigi ce par a aştepta să lege trecutul cu prezentul şi viitorul, oferind şansa reînvierii metropo-lei armeneşti de odinioară care, cred eu, are resurse să susţină existenţa, prosperitatea şi noto-rietatea oraşului de astăzi.În volumul „Monografia Oraşului Liber Regal Gherla, Părţi generale” – publicat în anul 1900, la editura locală a lui Endre Todorán – profesorul şi publicistul Kristóf Szongott, autorul monumentalei lucrări în cinci volume, dedicată

oraşului său – rezervă

un spaţiu generos episcopului Oxen-dius Vărzărescu, menţionând în preambul că : Ver-zereskul (după or-tografierea folosită de însuşi episco-pul, în veacul al XVIII-lea) este cel mai mare armean autohton şi în a-celaşi timp unul dintre bărbaţii cei mai remarcabili ai ţării, lucrarea mea străduindu-se să ofere biografia amănunţită – pe baza datelor de arhivă autentice care mi-au căzut în mână – a celui mai important fiu al comunităţii noas-tre, a cărui statuie de bronz va îm-podobi, în curând,

centrul oraşului nostru.Personalitatea şi faptele ieşite din comun ale episcopului sunt prezentate în capitolul întitulat „Meritele lui Verzereskul”, din care spicuiesc doar câteva- Prinzând veste de apropie-rea turcilor, pune jos Scrip-tura ale cărei învăţături le-a propovăduit cu mare succes de-a lungul anilor, îşi părăseşte casa din Bistriţa şi, alături de oamenii săi înarmaţi, taie calea vrăjmaşului pustiitor. Turcii nu pot pătrunde în ţară, însă-l capturează pe conducătorul ce-tei înarmate şi-l duc în robie. Verzereskul petrece trei ani chi-nuitori în captivitate, însă zilele îi sunt alinate de conştiinţa că

suferă pentru ţara lui.- Văzând că enoriaşii săi, pricepuţi atât la meserie, cât şi la negoţ, trăiesc risipiţi în Ar-deal şi atunci când au norocul de nu fi hărţuiţi, abia dacă sunt toleraţi în satele şi oraşele unde locuiesc, cere permisiune de la stăpânire să construiască un oraş liber regesc pe o bucăţică de teren din domeniul fiscal de la Gherla (de un kilometru lungime şi cel mult cinci sute de metri lăţime, pentru care ar-menimea a plătit un preţ exor-bitant: 25.000 de florini)…- În acele vremuri pri-mej-dioase, în care episcopul ro-mano-catolic al Ardealului mânca pâinea amară a exilului, Verzereskul cârmuieşte două eparhii, într-un mod plăcut în faţa Domnului… iubit cu ar-doare de armeni şi respectat de enoriaşii romano-catolici care i se adresau încrezători cu neca-zurile lor.- Face drumuri lungi şi obosi-toare. Se duce de mai multe ori la Curtea de la Viena, pen-tru a cere diplome şi privilegii pentru noile oraşe înfiinţate de conaţionalii săi. Alţii băteau drumul Vienei pentru a obţine titlul de arhiepiscop sau cardi-nal, el însă nu a făcut nici un pas în interesul său, mulţumindu-se cu titlul de episcop…Episcopul Vărzărescu s-a stins din viaţă la 10 martie 1715, la Viena, unde se dusese încă din 1712 pentru a obţine de la Împărat diploma de privilegii promisă Gherlei. A fost în-mormântat în biserica Ordinului Misericordian din Leopolstadt, o suburbie a Vienei. Diligenţele comunităţii armene – făcute

De 300 de ani Gherla (Armenopolis) aşteaptă statuia întemeietorului său

Proiectul monumentului realizat de Alajos Stróbl

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

DOCUMENT

peste mai bine de un veac – de a-i readuce osemintele şi a le îngropa în cripta Bisericii Solomon au fost zădărnicite de renovarea bisericii misericordi-enilor şi strămutarea oseminte-lor într-un loc necunoscut…Încă din 1719 Consiliul Oraşului Gherla îşi propusese să ridice un monument în me-moria episcopului întemeietor, lucru consemnat şi în procesul verbal al şedinţei din 30 iunie a aceluiaşi an, în care se făcea un inventar al obiectelor preţioase rămase de la defunctul în-alt prelat: Vă aducem la cunoştinţă că dintre obiect-ele rămase de la doctor (în armeană vartabed, cu refer-ire la episcopul Vărzărescu) …: o cruce cu şase pietre roşii şi una albastră, o cruce cu unsprezece pietre verzi şi un mărgean, un inel cu piatră albă, un inel de argint cu piatră galbenă; o piatră albă de dimensiuni mari, doi bulgări de aur …, Acestea vor rămâne în lada Magi-straturii pentru ca din preţul obţinut pe ele să se ridice ceva în amintirea su-fletului doctorului.”

Obiectele preţioase au zăcut neatinse în ladă, până în epoca împăratului Francisc I (1792 – 1835) când au fost scoase, vân-dute, banii obţinuţi fiind donaţi de oraşul Gherla, pentru ţara strâmtorată aflată în război”.Avea să mai treacă aproape un secol până când, la iniţiativa unor cetăţeni de vază ai Gher-lei (primarul Dávid Placsintár, preotul paroh armeano-catolic Lukács Bárány, Kristóf Szon-gott profesor şi redactor şi dr. László Esztegár) au lansat un apel pentru ridicarea statuii epis-copului întemeietor Vărzărescu. Momentul se anunţa foarte pri-elnic, după cum reiese şi din relatarea lui Kristóf Szongott, autorul Monografiei:Administraţia oraşului a alo-cat 5000 de forinţi în vederea îndeplinirii acestui scop nobil. Bani la care se adaugă frumoasa sumă strânsă în urma generoa-sei colecte publice, astfel încât curând se poate întruni comisia pentru statuie şi pentru a încheia

un contract cu unul dintre cei mai renumiţi sculptorii maghia-ri, pentru ridicarea statuii lui episcopului Verzereskul.Se pare că s-au dus tratative cu mai mulţi sculptori importanţi ai timpului, printre care şi János Fadrusz, autorul renu-mitei statui a lui Matei Corvin din Cluj, iar în arhiva Parohiei Armeano-Catolice din Gherla există fotografiile a două ma-chete propuse pentru monu-mentul episcopului Vărzărescu, de cunoscutul sculptor maghiar Alajos Stróbl şi de Ödön Har-math, un sculptor ardelean. Po-trivit unor informaţii, concursul pentru statuie a avut loc, juriul optând pentru lucrarea lui Har-math…Au venit războaiele, dictaturile şi tranziţia, vremuri neprielnice pentru ridicarea de statui, mai ales a unui monu-ment dedicat unui episcop…chiar dacă acesta a fost înteme-ietorul Gherlei.

Peste doi ani, în 2015, se împli-nesc 300 de ani de la moartea episcopului Oxendius Vărzărescu. Treptat, muni-cipiul Gherla îşi recuperează rădăcinile armeneşti. De ce n-ar fi acest jubileu momen-tul potrivit pentru ridicarea statuii întemeietorului său ?

Andrea GhiţĂ

Materialul foto a fost pus la dispoziţie de Mircea Ti-vadar, directorul cultural al Asociaţiei Muzeului Armean

proiectul lui Ödön Harmath

Episcopul Oxendius Vărzărescu

18

AA

AR R

T

Uniunea Europeană a anunţat încheierea negocierilor sale cu Armenia privind Acordul de Asociere ce va permite o a-propiere strînsă a Armeniei de Europa.Într-un comunicat comun dat publicităţii la 25 iulie, Cathe-rine Ashton, înaltul reprezent-ant al Uniunii Europene pen-tru politică externă şi politica de securitate, şi Stefan Füle, comisarul pentru extindere al Uniunii Europene, s-au declarat “bucuroşi” de această evoluţie.“Este o evoluţie foarte pozitivă şi sîntem nerăbdători să parafăm acest acord de asociere în cadrul următorului summit al Parteneriatului Oriental, ce va avea loc la Vilnius la 29 noiem-brie 2013, şi ulterior să semnăm acordul odată procedurile tehnice terminate. Încheie-rea acestor negocieri lansate

în 2010 reprezintă o realizare importantă pentru Uniunea Europeană şi Armenia”, spune comunicatul celor doi demni-tari europeni. “Acordul va avea un impact pozitiv direct asupra vieţii cotidiene şi îi va permite Armeniei şi cetăţenilor săi să se apropie de Uniunea Europeană. Ne exprimăm recunoştinţa faţă de negociatorii celor două părţi pentru a fi ajuns la acest rezul-tat excelent”, mai spune comu-nicatul.Acest comunicat urmează la scurt timp după anunţarea încheierii negocierilor între Ar-menia şi Uniunea Europeană privind crearea unei Zone de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător, care se estimează că va aduce, odată intrată în vigoare, o creştere cu 15% a ex-porturilor totale ale Armeniei.Pe de altă parte, negocierile

PARTENERIAT ARMENIA UNIUNEA EUROPEANĂ

Armeniei cu Uni-unea Europeană sînt de natură să creeze asperităţi în relaţiile Armeniei cu Rusia. În ultimii ani Mos-cova a încercat mod insistent să convingă Armenia să adere la Uniunea Vamală Euroasiatică – din care fac parte Rusia, Bielorusia şi Kazah-stanul – a cărei pater-nitate îi este atribuită preşedintelui rus, Vladimir Putin. În

ciuda insistenţelor la cel mai înalt nivel, Erevanul a evitat să dea un răspuns răspicat, spunînd doar că o aderarea Armeniei la o uniune vamală cu care nu are graniţă comună ridică anumite probleme. În tot acest timp, Erevanul a purtat negocieri ferme cu Uniunea Europeană, ai cărei reprezentanţi au amintit cu fiecare ocazie că eventuala aderare a Armeniei la uniunea vamală propusă de Rusia anulează orice acord cu euro-penii. În ciuda dezminţirilor ruseşti şi armeneşti privind zvonurile despre presiunile Moscovei, încheierea acor-dului cu Uniunea Europeană, care reprezintă un refuz clar al ofertei ruseşti, nu poate decît să-l deranjeze pe preşedintele Vladimir Putin care a făcut din uniunea vamală post-sovietică un proiect personal.

P O L I T I C Ă

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

În ultima vreme presa armenească din Patrie şi din Diaspora vuieşte pe tema emigraţiei masive. Statistici, cifre, procente, studii de caz am-ple — toate vin să demonstreze acest fenomen ce a luat mult prea mari proporţii, devenind

alarmant. De fapt alarmant e puţin spus. Nici nu îmi vin în minte superlative pentru “alarmant”. Când au o ocazie, care mai de care se bulucesc, ţuşti afară şi… “ adio şi n-am cuvinte ”. Că dintre ei o parte respectabilă lucrează “curat” şi trimit bani la familia rămasă în ţară în fiecare lună, e o altă poveste. Dar nu vreau şi nici nu trebuie să intru în detalii, nu există pădure fără uscături.

Că suntem înconjuraţi mai din toate părţile de inamici, pe faţă sau “pe la spate”, e un fapt. Să zicem că scoatem din ecuaţie turcii şi fraţii lor azeri. Dar am o oarecare îndoială despre un stat care pe faţă cică ne e priet-en, însă pe la spate ne distruge bisericile şi pun beţe in roate ar-menilor din Djavakhk. Ţinând cont de această situaţie, nu mai ţin minte cine a spus şi când, dar bine a spus că cei care îşi exprimă clar dorinţa de a pleca definitiv, fără cale de întoarcere din Armenia sau îi instigă pe ceilalţi ar trebui consideraţi trădători. De patrie, de neam, cum vreţi.

În condiţiile în care avem două graniţe închise fiecare cu câte şapte lacăte, economia nu stă chiar pe roze, iar războiul poate (re) izbucni oricând, nu ar trebui să ne permitem să (mai) pierdem din populaţie. Tocmai din cauza asta mă enervează la culme când aud de la unii aşa zişi patrioţi, chiar daşnaci, că “cred că şi eu voi lua drumul emigrării, nu vreau să crească copii mei aici”. Am o prietenă, jurnalistă în Erevan, care a par-ticipat ca observator la ultimele alegeri, cred că îşi alegeau noul primar. Sau vechiul, mă rog… Nu am înţeles exact cine ce i-a făcut sau cine a bruscat-o sau s-a uitat strâmb la ea, dar ca urmare a incidentului respectiv şi-a postat pe blog un articol unde îşi exprima nemulţumirea. La sfârşit cică a hotărât că vrea să plece din Armenia, că “asta nu e ţară”, că viitorii ei copii nu trebuie să crească şi să fie educaţi într-un asemenea mediu infect…În acelaşi timp, în ultimele zile am avut un musafir din Israel, care venea în Armenia (şi Arţah) a doua oară deja. În ţara lui par-

ticipa la toate manifestările ar-menilor, cu pancarte, cu torţe, cu toate cele. Ce m-a impresionat cel mai mult la el a fost însă un alt incident. Mergeam împreună cu maşina spre un sat din re-giunea Hadrut, unde trebuia să participăm la un mic concert de muzică tradiţională. Pe drum, tam-nisam s-a apucat să cânte. Se simţea bine omul, ce mai ! Dar când am auzit ce cântă, am rămas mască. Învăţase imnul Arţahului pe de rost ! Şi, cu părere de rău spun, spre ruşinea multor localnici, zicea foarte bine, şi cuvintele, şi melodia. Şi atunci mi-am adus aminte de prietena mea “patrioată” din Erevan, care din cauza “mun-nat”-ului unora (nici nu ştiu cum să traduc, probabil “priviri strâmbe”) ia o hotărâre atât de radicală să plece definitiv din ţară, punând, astfel, implicit şi practic, în pericol securitatea patriei mult-iubite…

Cristina rakedjian

No comment

20

AA

AR R

T

I se mai poate spune şi marea victorie a premierului turc Re-cep Tayyip Erdogan liderul partidului Justiţie şi Dezvol-tare care după aproape 5 ani a reuşit să determine justiţia acum la început de august, să se pronunţe cu sentinţe grele în aşa zisul proces „Ergene-kon” în care au fost inculpaţi peste 270 de persoane, gene-rali, colonei, ziarişti,oameni politici,deputaţi,academicieni,etc. Toţi fiind acuzaţi fără prea multe probe, că au complotat pentru răsturnarea guvernului Erdogan. Fostul şef al Statului Major al armatei generalul Ilker Basbug a fost condamnat la în-chisoare pe viaţă, la fel şi colo-neii Dursun Cicek,Fuad Selvi şi Hasan Ataman Yildirim. Aceaşi condamnare au primit ziaristul Tuncay Ozkan, liderul Partidu-lui Muncitorilor Dogu Perincek şi avocatul Kemal Kerinc-

siz. Încă trei generali au

fost inculpaţi şi condamnaţi în acelaşi proces fiind acuzaţi de încercare de încălcare prin forţă a Constituţiei.Cum s-a ajuns la un asemenea deznodământ fără precedent în istoria Turciei moderne unde armata,puternica armată turcă, apărătoarea principiilor kemal-ist-laice,care până nu de mult asigura monitorizoarea vigilentă a tuturor guvernelor civile care s-au succedat la conducerea Turciei şi care atunci cînd a con-siderat că un guvern derapează de la perceptele kemaliste nu a ezitat să-l răstoarne şi chiar să trimită la spânzurătoare un premier mai recalcitrant cum a fost cazul nefericitului Mend-eres, acum să fie îngenunchiată şi chiar umilită ? Premierul Erdogan care a pozat tot tim-pul într-un islamist moderat şi liberal dar care în realitate îşi propune transformare Turciei într-un puternic stat islamic,

a înţeles că nu va putea reuşi această transformare dacă nu va neutraliza trufia dominatoare a periculoşilor generali turci.Un prim pas de mare îndrăzneală şi riscant pentru viitor său, dar care pentru o perioadă îi poate consolida puterea,a fost ca prin căi oculte,încă nedesluşite pe deplin, guvernul Erdogan a reuşit să obţină enorme cre-dite şi investiţii de la ţările din Golf, deosebit de interesate de apariţia în lumea islamică a unui puternic stat religios, cum se prefigurează a deveni Turcia islamică care ar putea să joace un rol eficient de arbitru în aplana-rea unor conflicte din Orientul mijlociu fără implicarea pu-terilor occidentale,contribuind astfel la realizarea unui bloc al ţărilor musulmane căt mai bine consolidat. Se vorbeşte de un împrumut de 80 miliarde dolari care a fost acordat încă din 2010 de cei din Golf. Această ploaie de aur stă de fapt la baza mult trâmbiţatului boom economic al Turciei şi care trebuie să dovedească lumii dar în primul rând electoratului turc calităţile guvernării Erdogan care le-a adus prosperitate şi bună stare. Nu de mult într-o cuvântare primul ministru Erdogan a asi-gurat pe turci că pănă în 2023 Turcia va fi printre primele 10 ţări cu cea mai mare dezvoltare economică.În momentul de faţă Europa este căzută în extaz faţă de suc-cesele economice ale Turciei deşi economiştii de reputaţie mondială precum David Gold-

Final spectaculos în afacerea

„Ergenekon” *

COMENTARIU

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

man şi alţii, explică că acest ba-lon umflat artificial nu prevede nimic bun şi va sfârşi lamen-tabil dezumflându-se încet dar sigur. Potrivit experţilor F.M.I. Turcia va înregistra deja în 2013 o încetinire pronunţată a ritmului de creştere economică. Nu ne propunem aici să facem o analiză de specialitate a situaţiei economice a Turciei dar este limpede că ea ascunde unele aspecte întunecate ig-norate de clasa de mijloc,de populaţia rurală şi de pauperi care sunt mulţumiţi. Cert este că Erdogan fiind sigur de sim-patia şi adeziunea acestei părţi a populaţiei Turciei a hotărât că este momentul când poate să atace conducerea armatei preluând cum se spune în ter-meni de specialitate, iniţiativa ofensivei înainte ca armata să poată organiza previzibila sa debarcarea. Prevalându-se de existenţa organizaţiei secrete „Ergenekon” care începuse să polarizeze nemulţumirile ar-matei şi a unei mari pături din rândul intelectualităţii, guver-nul Erdogan a organizat „de-mascarea” vârfurilor şi aresta-rea lor. Cum s-ar spune i-a prins pe picior greşit şi nepregătiţi. Decapitată de conducere, ar-mata turcă s-a dovedit cel puţin până în prezent incapabilă de o ripostă. Doar câţiva generali cu ceva funcţii de conducere au de-misionat în semn de protest,dar aceasta nu-l poate deranja pe şmecherul premier,care în tinereţe vindea în piaţă covrigi cu susan.Va găsi el,aşa cum se întâmplă peste tot,câţiva ge-nerali şi dacă nu, îi va crea el, care să accepte obedienţa faţă de guvernul său.Element versat şi probabil bine consiliat, Regep Tayyip Er-dogan s-a grăbit să numească la conducerea serviciilor secrete

turce (MIT) pe omul său cel mai de încredere Hakan Fidan.Despre acesta se ştie că a co-chetat întotdeauna cu mişcarea islamică. Iniţial a fost şeful unei agenţii de „dezvoltare” şi a ţinut legătura cu liderul islam-ist Fatulah Gulen care trăieşte în exil în SUA şi care a fost artizanul venirii la putere a lui Erdogan. Ulterior Hakan Fidan a fost numit reprezentantul Tur-ciei la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică iar de aici înscăunat direct la MIT având bineînţeles ca principală misiune să asigure spatele pre-mierului şi să supravegheze cu maximă vigilenţă mişcările generalilor şi ale coloneilor rămaşi în libertate. În luna iu-nie anul acesta Hakan Fidan a primit în taină vizita lui Tamir Pardo şeful serviciilor secrete al Israelului (Mossad) pentru a discuta unele probleme de in-teres comun cum ar fi situaţia din Siria şi Iran. Întors acasă Tamir Pardo a declarat destul de îngrijorat că atitudinea lui Hakan este pro-iraniană şi are tendinţe islamiste.Referindu-se la „Ergenekon” ziaristul armean Markar Esa-yan de la ziarul turc „Taraf”

(Parte) încearcă cu tact să ex-plice :”Nu este ceva nou pentru Turcia arestarea şi condamna-rea unor personalităţi până mai ieri considerate intangibile.Din punctul meu de vedere acest „Ergenekon” începe din 1913 odată cu acţiunile Partidului pentru Uniune şi Progres care includea asasinate,lovituri mili-tare de stat,etc. Ergenekon nu este o organizaţie,este o stare în sine,o modalitate de conducere a statului în care aparatul gu-vernamental acceptă folosirea forţei,executarea deputaţilor şi a miniştrilor aşa cum s-a mai făcut.” Curajoasă afirmaţie care este de fapt în tonul general a majorităţii ziariştilor turci care nu se lasă intimidaţi de numer-oasele arestări şi procesele ce le sunt intentate de guvern. În acest sens scriitorul şi ziaristul american Paul Auster a afirmat încă de anul trecut că vrea să viziteze Turcia pentru a se docu-menta asupra situaţiei alarman-te privind persecuţia ziariştilor turci. Auzind de intenţia aces-tuia, premirul Erdogan a spus cu sarcasm :” probabil şi acesta este implicat în complotul Er-genekon, să vină.” Cotidianul turc cu cel mai mare tiraj „Hu-

22

AA

AR R

T

rriyet” sub semnătura ziaris-tului Selim Tursen îşi exprimă speranţa că sentinţele date în procesul „Ergenekon” vor fi anulate la Curtea Supremă şi se va restabili astfel încrederea în justiţia statului turc.Pentru a calma spiritele guver-nul Erdogan cunoscând marea dorinţă a turcilor de a ajunge să fie consideraţi cetăţeni ai U-niunii Europene, a lansat neofi-cial versiunea că împiedicarea armatei de a se mai amesteca pe viitor în politica guvernelor, a fost cerută în mod expres de Uniunea Europeană, aceasta fi-ind una din condiţiile esenţiale pentru admiterea Turciei în U.E. Nu ştim dacă este o diver-siune sau este adevăr dar poate într-o zi dl.Barosso va clarifica această problemă.

Acest proces al lui „Ergenekon” a împărţit în acest moment Tur-cia în două, spiritele sunt foarte agitate,se aşteaptă ceva deşi nu prea se ştie ce şi totuşi Guver-

nul Erdogan îşi continuă

neabătut drumul spre o putere islamică absolută şi în acest sens se lucrează intens pentru modificarea în cel mai scurt timp a Constituţiei care va transforma Turcia în republică Prezidenţială, acordând pu-teri sporite preşedintelui ce va fi ales în anul viitor,Erdogan avînd mari speranţe şi bine înte-meiate de a fi ales Preşedintele unei Republicii care va arunca peste bord toate principiile ke-malismului laic îndreptându-se fără echivoc spre un stat islamic conservator ale cărui principii democratice vor căpăta proba-bil nişte forme mai originale.Toate bune şi frumoase pentru guvernarea Erdogan,mai ales că reacţia SUA se lasă aşteptată.

Va accepta oare SUA ca puter-nica şi bine dotata armată turcă, pe care a creiat-o chiar ea încă din timpul războiului rece pen-tru a avea în coasta Uniunii So-vietice un aliat de nădejde,să devină acum o forţă în mâna unui stat islamic care poate

oricând să alunece spre extre-mism ?Nu va manevra oare SUA, prin influenţa pe care o are în ţările din Golf, ca să închidă ro-binetul petro-dolarilor ce curg spre guvernul Erdogan,ca să-l trezească la realitate ?Iată numai două întrebări care probabil îşi vor găsi răspunsul în cel mai scurt timp.

Sevag HairaBetian

* Ergenekon este denumirea unei localităţi – provenită din mitologia turcă, care afirmă că acolo (în Asia Centrală) ar fi fost leagănul poporului turc.

I N T E R V I U

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

La vârsta de 91 de ani, Andrei Avedic Gheorghiu este cel mai vârstnic membru al comunităţii armene din Suceava. Se simte acasă, deopotrivă, la Suceava şi la Winchester (la cca. 14 km nord de Boston, comitatul Middlesex, statul Massachu-setts, SUA) întrucât are dublă cetăţenie, română şi americană.

În anul 1970, Andrei Avedic Gheorghiu a plecat din Româ-nia şi s-a stabilit, cu familia, în SUA, dar, din 2004, şi-a recu-perat proprietatea din Suceava şi, deşi are o vârstă venerabilă, vine în fiecare an şi stă câte-va săptămâni în casa pe care a ridicat-o în cea de-a doua jumătate a anilor ’50, pe strada Armenească, în apropierea Bi-sericii Sf. Cruce.Andrei Avedic Gheorghiu (numele de familie iniţial era Kevorkian, dar a fost schim-bat de bunicul său în Gheor-ghiu, pentru că, aşa cum spune el, „cu un nume românesc se putea obţine atunci mai uşor o afacere”) s-a născut şi a fost

botezat la Vicovu de Sus în anul 1921. Tatăl său, care în perio-ada interbelică era proprie-tarul restaurantului din Gara Burdujeni, a fost nevoit, după moartea soţiei, să-l dea spre creştere la orfelinatul armean din Suceava.

Orfelinatul armean şi locuinţa părintească din Burdujeni, Şcoala primară de băieţi din Parcul central al Sucevei (i-mobilul în care funcţionează acum Muzeul de Ştiinţele Na-turii), apoi Liceul Comercial din Cernăuţi (până la ocuparea nordului Bucovinei de către sovietici) şi Liceul Comercial din Piatra Neamţ, Gara Bur-dujeni (cu restaurantul tatălui său) şi Cafeneaua Armenească din Suceava (cafeneaua - res-taurant a unchiului Garabet) au conturat universul copilăriei şi adolescenţei lui Andrei Avedic Gheorghiu. Copilărie şi tinereţe din care păstrează o mulţime de amintiri nealterate de trecerea anilor. Amintiri despre colegii de joacă şi de şcoală, despre

pavilioanele-locuinţă din Gara Burdujeni, sau despre băiatul de prăvălie, care lucra în lo-calul tatălui său şi care-l citea şi-l iubea nespus pe Eminescu (Nicolai Steiciuc, din Călineşti Cuparencu).

Andrei Avedic Gheorghiu îşi a-minteşte despre prima şi ultima ţigară fumată în trenul care-l ducea la liceul din Cernăuţi (s-a simţit rău şi nu a mai fumat niciodată), despre cum organi-za echipa de fotbal pe maidanul din Burdujeni (cu Ionel, fratele poetului Vasile Pânzaru), despre armenii Sucevei de altădată, de la părintele Knel Mandalian, la Antranic Paşa, care avea cafe-nea în centrul oraşului (şi pe care l-a revăzut, peste ani, la Bos-ton), sau despre Luca Clipici, un personaj pitoresc al Sucevei, care a trăit 106 ani şi a murit pe stradă (Moş Pătrunjel, care locuia în apropiere de Turnul Roşu şi se întreţinea vânzând cărticele religioase, după ce a scăpătat pierzându-şi averea la falimen-tul Băncii Marmorosch Blank.)

Poveste de viaţă -Acasă, deopotrivă la Suceava şi la Winchester

24

AA

AR R

T

Cu mai bine de patru decenii în urmă Andrei Avedic Gheorghiu s-a rugat la Mănăstirea Hagiga-dar să poată pleca şi să-şi facă un rost în America, acum, când revine la Suceava, se roagă să-l ţină Dumnezeu sănătos ca să se reîntoarcă şi să fie alături de membrii familiei. Rugăciuni şi dorinţe care s-au împlinit atunci şi care se împli-nesc an de an.Andrei Avedic Gheorghiu a obţinut aprobarea plecării din România, împreună cu familia (soţia şi doi copii), în luna de-cembrie a anului 1970. Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare a Naşterii Domnului s-au aflat la Beirut, în Liban, şi de-acolo, după patru luni de şedere, au ajuns în SUA. Avea vârsta de 50 de ani, 22 de ani de vechime în muncă în România,şi trebuia să ia viaţa de la capăt

într-o lume care avea alte

coordonate geografice, sociale, economice şi politice.

N-a fost uşor pentru el, a lucrat un an şi jumătate ca spălător de vase, apoi s-a angajat la o fabrică de lămpi. Dar a avut credinţă în Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a ajutat şi, după câţiva ani, şi-a cumpărat o casă şi şi-a putut deschide propria lui afacere, o prăvălie cu produse alimentare.Familia s-a adaptat noilor realităţii, copiii şi-au continuat studiile şi-au definit profesiu-nile şi s-au rostuit într-o nouă lume. Anii au trecut, Andrei Avedic Gheorghiu a vândut prăvălia în anul 1995 şi a ieşit la pensie, după alţi 22 de ani de muncă în America. Până la evenimentele din de-cembrie 1989 a venit în Româ-nia de două ori (în 1979 şi în vara anului 1989, la hramul de

Sf. Maria, când armenii vin să se roage la Mănăstirea Hagi-gadar), dar după instaurarea regimului democratic a revenit în fiecare an la Suceava.

Până la plecarea în SUA, An-drei Avedic Gheorghiu a avut rostul său pe pământ românesc. Din anul 1950 până în 1964 a fost contabil şi ulterior inten-dent la Spitalul Burdujeni, apoi a lucrat ca merceolog la Baza comercială şi din anul 1967 până în 1970 a fost adminis-tratorul parohiei armene Sf. Cruce din municipiul Suceava. Aproape de Biserica Sf. Cruce şi-a ridicat şi casa care i-a fost confiscată de statul român când i s-a aprobat plecarea din ţară. Casă în care s-a instalat coman-dantul Securităţii din Suceava, col. Dragoş Iţcuş (care a locuit acolo timp de 14 ani) după care casa a fost ocupată de adjunc-

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

I N T E R V I Utul acestuia. Cea mai arzătoare dorinţă a lui Andrei Avedic Gheorghiu era să reintre în po-sesia proprietăţii sale. A reuşit rugându-se la Mănăstirea Ha-gigadar (a venit ani la rând la Suceava şi a stat la hotel) recu-perându-şi casa după şapte ani de procese.

Din curtea casei sale de pe stra-da Armenească, Andrei Avedic Gheorghiu priveşte în fiecare zi către Biserica Sf. Cruce.

Anul trecut, la aniversarea a 500 de ani de la târnosirea Bi-sericii Sf. Maria a Mănăstirii Hagigadar, a trăit bucuria de a primi, la vârstă nonagenară, binecuvântarea Sanctităţii Sale Karekin al II-lea, Catolicosul şi Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor. A primit binecuvântarea în curtea Bisericii Sf. Cruce, leagănul amintirilor sale pe pământ românesc, pentru că pe-rimetrul din jurul acestei biserici circumscrie reperele vieţii sale: Orfelinatul armenesc în care-a crescut, Cafeneaua Armenească a unchiului Garabet, parohia pe care-a slujit-o ca administrator, casa pe care a construit-o şi în care-a trăit cu familia din anul 1958 până în 1970, când au ple-cat în America.

Credinţa ortodoxă l-a călăuzit permanent pe Andrei Avedic Gheorghiu. Cu mai bine de un deceniu în urmă a fost printre românii care au reuşit să obţină, la Wake-field, un lăcaş de cult în care să se slujească în limba română.A fost printre cei mai generoşi donatori care au contribuit la Biserica Ortodoxă Română Sf. Parascheva, la care a fost şi preşedintele Consiliului parohial la momentul la care

s-a cumpărat lăcaşul care a aparţinut cultului protestant. Parohia aparţine canonic Arhi-episcopiei Ortodoxe Române din America şi Canada care se supune Patriarhiei Ortodoxe Române.

Aceasta este, pe scurt, povestea de viaţă a unui om care a trecut de vârsta de 90 de ani. A unui om cumpătat, aşa cum spune el, care până anul acesta nu a avut nevoie de medicamente. Acum îl mai lasă picioarele. Anul aces-ta Andrei Avedic Gheorghiu şi soţia sa, Maria, au sărbătorit,

pe data de 7 iulie, 67 de ani de căsnicie. După ce s-a reîncărcat sufleteşte pe pământul pe care s-a născut şi pe care şi-a petrecut jumătate din viaţă, Andrei Avedic Gheorghiu se pregăteşte să se reîntoarcă la Winchester, în America. Tot acasă, dar pe alt continent.

Tiberiu COSOVAN

26

AA

AR R

T

În penultima zi a celei de-a 10-a ediţii a festivalului ˝Caisa de aur˝, la cinema Moscova din Erevan, s-a difuzat filmul ˝Scăpare nesfârşită, reîntoarcere eternă˝ realizat de regizorul fondator al festivalului, H. Khachatryan. Filmul este po-vestea unui armean, care neputând să-şi găsească drumul în viaţă şi să se realizeze părăseşte ţara. Toc-mai despre acestea am discutat cu regizorul Harutyun Khachatryan.

- Domnule Khachatryan, care este dorinţa eroului filmului dvs, Hayk: bogăţia, familia, patria..?

- În ultimele decenii în famiile noas-tre există un sindrom de pelerinaj, emigraţie, cu care ne confruntăm mereu. Aceasta este cauza, că în timpul vizionării filmului meu oa-menii încep să oscileze între senti-mente şi prejudecăţi contradictorii şi dificultăţi, nefiind în stare să ne controlăm emoţiile. Prin filmul meu am încercat să fac apel la oameni pentru a-i trezi şi ajuta să înţeleagă cauzele durerii adânci şi să îndure consecinţele.

- Ce gânduri, griji aveaţi până la realizarea festivalului?

Festivalul a fost creat, deoarece cinematografia armeană era la un pas de distrugere, era aproape moartă. Se vânduseră studioul, arhiva cinematografică şi toate sălile de cinema. Iar filmele şi te-lenovelele erau de proastă calitate. Pentru a reînvia cinematografia aveam de ales numai două căi: ori trebuiau făcute investiţii mari pentru redeschiderea studioului de cinematografie, găsirea tehnicii şi finanţarea noilor filme, ceea ce era imposibilă în Armenia, ori trebuia parcurs un drum lung şi dificil: reformarea unei anumite atmosfere

cinematografice, a festivalului, a şcolii internaţionale, organizarea de master class, aducerea filmelor în Armenia din întreaga lumea, prezentarea filmelor armene deja realizate în întreaga lume şi de-schiderea poftei tinerilor faţă de cinematografie. Credeam că ne-au ajuns 5 ani ca să realizăm acest lu-cru, dar în realitate, ne-au trebuit 10 ani. Doar astăzi vedem roadele festivalului. Dacă în primii ani participau 2-3 filme la concursul armenesc, în acest an au fost 50 de filme, iar noile filme armeneşti participă la diverse festivale internaţionale şi primesc premii de onoare.

- Care sunt reuşitele festi-valului?

- Sunt mândru că festivalul a reuşit şi s-au realizat şcoli de film pentru studenţi, care deja au ter-minat cursurile şi acum realizează filme. Sunt, de asemenea, bucuros pentru popularitatea pe care acest festival a căpătat-o fiind consi-derat, în acest moment, unul din cele mai bune festivale din lume. În afară de aceasta, festivalul nos-tru a primit premiul de onoare din partea Hollywood Foreign Press Association’s , acum cîţiva ani ceea ce ne-a surprins foarte mult.

- Totuşi ce părţi slabe are festivalul ˝Caisa de aur˝?

- Una din aceste părţi este lip-sa cinematografelor la Erevan. Nu întotdeauna evaluăm corect posibilităţile şi aducem mai multe filme decât suntem în stare să prezentăm. Din păcate nu căutăm noutăţi în domeniu, ci aducem filme deja realizate şi văzute în lume. Până la urmă, cred că misi-unea festivalului constă în găsirea noilor talente în artă.

- Dacă aveţi atâţia spectatori, oare acesta nu este un stimulent pentru construirea de noi săli de cinema?

- Armenii sunt negustori extraordi-nari, dar nu în domeniul de artă. În ciuda acestui fapt, la sfârşitul anu-lui 2013 se va deschide o nouă sală de cinema cu 5-6 case de vânzare. Deja lucrăm în această direcţie. La festivalul de anul viitor se vor face prezentări de filme. Încercăm, de asemenea, să redeschidem Sala de Vară a cinematografului˝Moscova˝ din Erevan, unde vor fi prezen-tate câteva filme.

- Există filme ce nu pot fi încadrate în festival?

- Filmul trebuie să fie o lucrare de artă. Nu există nici o limitare de ordin religios, politic sau naţional. Deci, nu arătăm doar filme co-merciale.

- Care sunt filmele comerciale?

- Filmele care nu contribuie la dez-voltarea limbajului cinematografic, sunt gândite doar cu scopul de a scoate bani. De exemplu, pe regi-zorii G. Reggio, Margarethe von Trotta nu-i aducea nici un organi-zator de festival comercial. Noi facem tocmai invers. Invităm regi-zori, realizatori care îmbogăţesc limbajul cinematografic. Şi aceasta este o modalitate de a dezvolta şi îmbogăţi limbajul cinematografiei armene.

- Care au fost evenimentele cele mai importante din acest an?

Lupta continuă între filme şi lucrări de artă – Interviu cu regizorul Harutyun Khachatryan, director al Festivalului „Caisa de Aur”

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

F I L M- Important a fost că în programul din acest an au fost incluse multe filme armeneşti, iar festivalul a fost realizat tocmai pentru aceasta. În plus, sunt foarte bucuros, că în ediţia a 10-a a festivalului am avut ca invitat de onoare pe Charles Aznavour, Artavazd Peleshyan, Kim Don-Hoy.

Elena CiOBANyAN

La standul Armeniei de la fes-tivalul de Film de la Cannes, unde eram acreditată anul aces-ta ca jurnalistă, l-am cunoscut pe regizorul Harutyun Khacia-tryan care m-a invitat sa parti-cip la celebrarea celei de-a 10-a ediţii a Festivalul internaţional de film de la Erevan „Golden Apricot/Caisa de aur” al cărui fondator chiar este. Invitaţia m-a atras instantaneu aflând că invitatul de onoare urma să fie anul acesta chiar Charles Azna-vour. La vârsta de aproape 90 de ani, şansele de a-l mai cunoaşte pe acest simbol al culturii arme-nesti, pe cel mai renumit armean în viaţă sunt minime iar timpul trece mi-am zis. Călătoria spre Armenia nu mai putea fi din nou amânată, aşa cum se întâmplase cu un an înainte. Decizia fiind luată cu neîntârziere într-un stil german, m-am hotărât să trec

mai întai pe la Moscova, unde avea loc festivalul internaţional de film de la Moscova pe 20-29/06 după care urma să zbor mai departe la Erevan pe data de 6 iulie, festivalul urmând să se desfăşoare în perioada 7-14 iulie. La Moscova unde au fost prezentate peste 400 de filme care au concurat l-am cunoscut pe unul dintre ceilalţi fondatori ai festivalului de la Erevan. În interviul acordat de Kiril Ras-logov întamplator am aflat că acesta nu este numai directorul dar chiar şi unul dintre fonda-torii festivalului GAIFF, fiind de origine armeană. Următoarea noastră întâlnire urma sa aiba loc la Erevan. În ziua de 6 iulie am decolat spre tărâmurile râvnite la orele 5 de dimineaţa iar la orele 14 eram la Sevan admirând priveliştea şi degustand bucatele armeneşti… Ritmul cronicii care urmează mă mai urmăreşte încă. Am cu-noscut mulţi cineaşti de primă mână, regizori, actori, critici de film populari, cum ar fi

Călătorie în Armenia cu ocazia festivalului de film GAIFF 2013

Krzysztof Zanussi, Jos Stelling, Margarete von Trotta, diverşi oficiali. Un bun prieten mi-a de-venit Pietro Marcello, cel care a fost prezentat publicului cu o retrospectivă şi cu noul docu-mentar despre viaţa regizorului Artavazd Peleshyan. Pe Charles Aznavour nu am avut ocazia de a-l cunoaşte atunci ci abia mai târziu, în mult aşteptata ziua de 7 iulie, în cadrul mult aşteptatei ceremo-nii de deschidere a festivalului la Teatrul Naţional Academic de Operă şi Balet “Al. Spen-diarian” unde a fost vizionat vechiul film în regia lui Truf-faut Shoutez le pianist cu Azna-vour în rolul principal. Sala a aplaudat frenetic la apariţia artistului. De abia a doua zi, în cadrul recepţiei date la Casa muzeu Charles Aznavour, din Erevan pe deasupra cascadelor, visul urma să se îndeplinească.

Alice kanterian

28

AA

AR R

T

Bogata colecţie de manusc-rise şi cărţi rare a Matenad-aran-ului s-a îmbogăţit cu un e-xemplar unic. Un exemplar al primei Biblii tipărite în limba armeană, donaţiei făcută de Ralph Yirikian, director ge-neral al companiei de telefonie

DONAŢIE. Matenadaran-ul s-a îmbogăţit cu un exemplar unic al Bibliei în limba armeană

mobilă VivaCell-MTS.Biblia este tipărită de Voskan Erevanţi în anul 1666 la Am-sterdam. Acest exemplar a făcut parte, de-a lungul anilor, din diferite colecţii particulare iar datorită acestei donaţii a ajuns la Matenadaran unde va

fi expusă în cadrul expoziţiei permanente.Acest exemplar a fost prezentat de către Voskan Erevanţi Catoli-cosului Hagop Jughayetsi unul din susţinătorii introducerii tiparului în limba armeană. În 1668 Biblia a fost decorată cu coperţi în argint fiind, astfel, un exemplar unic în arta armeană. Coperţile au fost realizate de un reprezentant al şcolii de la Erzerum, un centru renumit al artei orfevrăriei armeneşti. Coperta reprezintă o scenă din Bunavestire iar spatele o ima-gine din Înviere. Biblia se de-schide cu descrierea celor patru evanghelişti şi simbolurile lor.

http://www.armenews.com

Existenţa armenilor din Româ-nia nu poate fi desprinsă de viaţa întregii populaţii a ţării iar abilităţile sunt consecinţa inteligenţei, a spiritului în-treprinzător, a manierei rafinate de a descoperi, accepta şi însuşi ideile noi, de a le aplica, ceea ce le-a permis să se adapteze

oriunde s-au stabilit.

Însemnări despre comunitatea armeană din Romande Natalia Rusu

Un excelent volum apărut la Editura Ararat

Despre armenii din Roman

AA

AR R

T15 - 16 / 2013

C U L T U R Ă

Uniunea Armenilor din Româ-nia – Filiala Suceava în co-laborare cu Serviciul Judeţean Suceava al Arhivelor Naţionale a scos de sub tipar, în aceste zile de sărbătoare pentru comu-nitatea armenească, albumul intitulat „Turnu Roşu 500 – Hagigadar 501. XVI – un veac fast pentru spiritualitatea armenească bucovineană”.Dacă anul trecut, când la ani-versarea a 500 de ani de la târ-nosirea Bisericii Sf. Maria a Mănăstirii Hagigadar (moment care a fost celebrat la Suceava printr-o suită de manifestări de amploare), prin grija dr. Ioan Foit, preşedintele Uniunii Ar-menilor din România – Filiala Suceava, a fost editat albumul „Hagigadar – Împlinitoarea dorinţelor”, anul acesta un alt album marchează jumătate de mileniu de la prima ctitorire a Bisericii Sf. Simion.Albumul aniversar bilingv (română – engleză) cuprinde

informaţii despre comunitatea armenilor din Suceava, prezintă pe larg istoria bisericii Sf. Simi-on, dar oferă date şi despre alte biserici armeneşti din Bucovina (unele dintre ele dispărute), cum ar fi bisericile Sfânta Tre-ime sau cea cu hram necunoscut din Suceava.Alte construcţii menţionate sunt capelele armeneşti din Şerbăuţi şi Iacobeşti, precum şi cea construită de familia Prunkul, la Suceava.Albumul reproduce textul „Ar-menii”, de Dimitrie Dan (text publicat în monumentala lu-

ALBUM ANIVERSAR „Turnu Roşu

500 Hagigadar

501. XVI-Un veac fast pentru

spiritualitatea armenească bucovineană”

crare „Monarhia Austro-Ungară în cuvinte şi imagini” – Viena, 1899) şi conturează o galerie de profesori şi absolvenţi de origine armeană ai Gimna-ziului Superior Greco-Oriental din Suceava (actualul Colegiu Naţional „Ştefan cel Mare”).

Un album bogat ilustrat cu o se-rie de „Fotografii din trecutul şi prezentul bisericilor armeneşti bucovinene” şi cu câteva por-trete de armeni suceveni.

Tiberiu COSOVAN

30

În şedinţa C o m i t e t u -lui UAR C o n s t a n ţ a din data de 31.07.2013 a fost desemnat secretarul cultural al filialei, în persoana doamnei prof.dr. Iris Sarchizian, având ca atri-buţii revigorarea activităţilor comunităţii armene, diversifi-carea acestora, precum şi efi-cientizarea comunicării între toate filialele UAR. Ne propu-nem implicarea cât mai multor tineri în proiectele multicul-turale, judeţene, naţionale sau chiar internaţionale, valoriza-rea tuturor exemplelor pozitive ale membrilor comunităţii, dar mai ales, păstrarea şi perpetu-area spiritualităţii armeneşti la malul Mării Negre.Date de contact Iris Sarchizian, telefon 0743.167.518 e-mail: irissarchizian@yahoo.com, fa-cebook-Armenii din Constanţa.Un prim proiect al începutu-lui lunii septembrie, iniţiat de doamna Sarchizian, are ca titlul „Armenii sportului minţii”, ce doreşte să reunească în jurul sportului rege – ŞAHUL- toţi cunoscătorii jocului, de la cele mai fragede vârste, eveniment care ce se va desfăşura la Şcoala Comenius (Str. Poporului Nr.82), în data de 5 sept.2013, ora 17, iar conferinţa va fi susţinută de domnul economist dr. Sergiu Sarchizian.

Preşedinte, Hacic GARABET

UAR, Filiala Constanţa, şi-a ales un secretar cultural

Diana Cornelia Agop este mândria Cole-giului Naţional “Gh.Vranceanu” Bacău, dar şi a părinţilor săi, reputaţii antrenori de gimnastică, Vasilica şi Cornel Agop. Este prima pe lista în ierarhia totală a mediilor de la bacalaureatul 2013, sesiunea de vară. “A fost uşor, dar am şi învăţat. Nu am făcut pregatire decât la engleză, când mi-am luat atestatul”, ne-a spus. A dat Bac-ul scris la româna, istorie şi geografie, fi-ind absolventa pe specializarea filologie. “Las în urmă un co-legiu care a reprezentat foarte mult pentru mine, unde am făcut performanţă, am învăţat foarte multe şi m-am bucurat de rezultatele muncii mele. Am fost şi capitanul echipei de majorete, mereu am îmbinat utilul cu plăcutul. Mulţumesc în mod special profesorilor mei care mi-au creat drumul în viaţă, iar aici mă refer la prof. Florentina Neculau, de latină,

care mi-a fost şi diriginta, prof. Mara Merfea, de istorie şi prof. Doina Marinov, de româna, de la care am învaţat multe. Sunt bucuroasă. Chiar îmi doream un astfel de rezultat”, ne-a mai de-clarat Diana, care se pregăteşte deja să plece într-o binemeritată vacanţă, la mare, cu prietenul ei. Din toamnă va fi studentă în Marea Britanie. “Am apli-cat deja şi am fost acceptată la Facultatea de Relaţii Publice şi comunicare digitală. Îmi mai trebuia cel puţin media 8 la ba-calaureat. Aşa că nu sunt pro-bleme”.

Extras din http://www.desteptarea.ro

Armeanca de nota 10 la BAC Diana Cornelia Agop: “A fost uşor, dar am şi învaţat”

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa). Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Vera RITI ( Cluj)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T15 - 16 / 2013

REDACŢIA ARARAT

La data de 27 iulie s-a stins din viaţă, Eddy Djololian, nepot al marelui orientalist H.Dj. Siru-ni. Născut la Paris în 1942 era licenţiat în kinetoterapie, ac-tivitatea sa fiind recunoscută şi apreciată în lumea medicală.

Dar marea lui pasiune a fost dansul. A activat în trupa de balet armenesc Sossi ( între 1958-1966) şi a fondat, în 1967 trupa de dans Navasart pe care a condus-o pînă la finele vieţii lui. Această trupă a prezen-tat spectacole pe mari scene ( Zénith, Palais des Congrès, Carnegie Hall, Royal Albert Hall etc.) fiind una din trupele de dans armenesc de referinţă

S-a stins din viaţă Eddy Djololian, fondator al trupei de dans Navasart

pentru Diaspora. A descoperit noi talente şi a creat Academia de dans Navasart pentru tinerii ce doresc să se iniţieze în arta dansului.

El era, de asemeni, trezorier la nivel naţional al Fondului Hayastan din Franţa. A fost distins cu Ordinul Cavaler în grad Naţional de Merit, în anul 2000 iar Ministerul Culturii din Armenia i-a decernat Di-ploma de Onoare. Era membru al Uniunii Artiştilor din Arme-nia şi membru al Consiliului Internaţional al Dansului de pe lîngă UNESCO.

după armenews.com

Vă aşteptăm în 2014la Festivalul Str. Armenească,ediţia a II-a