STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEIsdtr.ro/upload/STUDII/20. Sinteza_Protectia monumentelor istorice si a... · Monumente istorice – total LMI 2013, pe macro‐regiuni,

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare

2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin‐Silviu BONDAR

şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Director general: Toader POPESCU

STUDIUL 20. PROTECŢIA MONUMENTELOR ISTORICE ŞI A PATRIMONIULUI CONSTRUIT Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Raport de sinteză. 2014

2

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul 20

2

Protecția monumentelor istorice şi a patrimoniului construit Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați 2014

3

Studiul 20. Protecţia monumentelor istorice şi a patrimoniului construit

I. Informaţii generale

I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

Domeniul 6. Cultură şi patrimoniu Studiul 20. Protecţia monumentelor istorice şi a patrimoniului construit

I.2. Tipul raportului

Raport de sinteză

I.3. Lista autorilor, colaboratorilor

Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Autori: arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, dr. arh. Sergiu NISTOR, arh. urb. Şerban POPESCU‐CRIVEANU, urb. Alexandra HAJNŠEK (ANA‐VIŞINESCU). Colaboratori: arh. urb. Ana Maria PETRESCU, urb. peisg. Carmen MOLDOVEANU, urb. Ramona UNGUREANU, dr. arh. Toader POPESCU. Cartografie, GIS: dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU, dr. geogr. Sorin BĂNICĂ Consultant de specialitate: Dr. Virgil NIŢULESCU

I.4. Cuprinsul raportului

V. Raport de sinteză V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare V.2. Diagnostic V.3. Tendinţe de evoluţie V.4. Priorităţi V.5. Sinteză strategică şi operaţională

Harta 20.1. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România – total LMI (număr MI 2013) Harta 20.2. Sinteză – UAT cu valori de patrimoniu construit de interes naţional şi internaţional (2013) Harta 20.3. Judeţe după numărul real de MI – total LMI (număr MI 2013) Harta 20.4. Ierarhizarea unităţilor de relief după numărul valorilor de interes naţional (număr MI 2013) Tabelul 20.1. Monumente istorice, VPCIN şi MLPM – total pe judeţe şi regiuni de dezvoltare Graficul 20.1. Monumente istorice – total LMI 2013, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

I.5. Anexă

Cuprinsul raportului final

4


4

V. Sinteza studiului

V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare

Obiectivele Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României sunt determinate şi de procesele şi realităţile din domeniile patrimoniului cultural, întrucât patrimoniul:

Promovează şi dă substanţă diversităţii teritoriale, fundamentând pe baza unor realităţi, procese şi concepte culturale unitare obiectivele de dezvoltare durabilă;

Contribuie la definirea, întărirea şi uneori chiar „restaurarea” identităţii locale, prin conservarea elementelor specifice şi a valorilor locale şi prin promovarea inovării, legate de obiectivul de competitivitate teritorială;

Contribuie la dialogul dintre colectivităţi şi potenţează competitivitatea teritoriilor prin specificul local definit şi prin rolul diferit al comunităţilor urbane şi rurale în procesul de dezvoltare.

Protecția responsabilă și valorificarea patrimoniului construit reprezintă o componentă a dezvoltării durabile a teritoriului naţional, care presupune păstrarea unui echilibru între existența resurselor, exploatarea economică a acestora și posibilitatea generaţiilor viitoare de a dispune de resurse similare pe care să le poată utiliza.

Orientările strategice în domeniul patrimonial considerate prioritare pentru orizonturile 2020 şi 2035 se bazează pe ipoteza unui progres în ceea ce priveşte asumarea de către statul român a principiilor stabilite prin Tratatul de la Lisabona1 şi a obiectivelor documentelor şi programelor CE referitoare la protecția patrimoniului construit. Orientările sunt compatibile celor stabilite prin documentele strategice naţionale şi presupun utilizarea, ca bază operaţională teritorializată, a obiectivelor definite prin prezentul studiu.

Pentru a contura politici, programe şi proiecte din domeniul patrimonial care să fundamenteze dezvoltarea teritorială a României, studiul a realizat un diagnostic al activităţii de protecţie a monumentelor istorice şi al modului de asumare a responsabilităţilor de către protectori (APCS, APL, proprietari) urmărind, cu precădere, corelarea aspectelor legate de protecţie şi de dezvoltare locală. Diagnosticul a pornit de la observarea situaţiei de fapt din România anilor 1990‐2014.

După 1990, România a aderat rapid (1990‐1996) la principalele convenţii internaţionale ale UNESCO şi Consiliului Europei din domeniul protejării patrimoniului cultural şi natural, consolidând un sistem legislativ şi operaţional diferit de cel al perioadei anterioare. Transformările de după 1990, generate de reaşezarea populaţiei în teritoriu, de extinderea generalizată a arealelor locuite în defavoarea celor naturale şi de înlocuirea masivă a construcţiilor vetuste au avut, însă, efecte grave asupra monumentelor istorice, patrimoniului construit şi peisajului.

Într‐o primă perioadă (1990‐1992) inexistente, mecanismele şi structurile instituţionale actuale de protecție s‐au dovedit într‐o a doua etapă insuficiente (1992‐1999), iar după 2000, în bună măsură, ineficiente. Acest fapt poate fi pus pe seama unei anumite crize de autoritate a administraţiei survenită după părăsirea sistemului politic centralizat anterior, în contextul unei creşteri economice rapide, pe de‐o parte şi, pe de altă parte, a lipsei unei conştiinţe patrimoniale, resimţită la nivelul întregii societăţi, ale cărei cauze pot fi căutate în ultimele două decenii şi jumătate ale perioadei socialiste.

Cercetarea s‐a bazat pe această observaţie preliminară, încercând să demonstreze cauzele eşecului politicilor patrimoniale din România şi, prin excepţie, modelele de succes. Eşecul politicilor se remarcă în ceea ce priveşte protejarea unor tipuri ale patrimoniului construit (în special arhitectura minoră, patrimoniul urban şi vernacular) şi se manifestă mai puternic în conjuncturi specifice (slăbiciunea sistemului de control în faţa operaţiunilor de dezvoltare, inclusiv în cazul particular al patrimoniului arheologic, slăbiciunea sistemului de avizare în faţa operaţiunilor de finanţare a reabilitărilor, slăbiciunea profesioniştilor în faţa demersului de planificare ş.a.), iar modelele de succes, în operaţiunile coerente de protejare a patrimoniului din câteva oraşe reprezentative ale ţării.

Obiectivele studiului au fost formulate astfel încât să conducă la conturarea unei strategii de dezvoltare teritorială, prin stabilirea orientărilor în protecţia patrimoniului la nivel naţional, regional şi judeţean (inclusiv stabilirea priorităţilor legislative, cu crearea de dispoziţii specifice zonelor protejate), stimularea și susținerea inițiativelor publice și private de protecţie şi valorificare monumentelor istorice şi a patrimoniului construit (centre istorice ale localităţilor, patrimoniu arhitectural şi urban) precum şi finanţarea acţiunilor de calitate prin fonduri publice, naţionale, locale sau europene.

Metodele de cercetare au pornit de la colectarea şi actualizarea datelor referitoare la numărul de MI, la categorii și la valori, la modul de protejare a acestora şi analizarea problemelor constatate la fiecare pas al analizei, continuă prin raportarea rezultatelor sistemului de protecţie la obiectivele afirmate în legislaţia naţională şi internaţională, finalizându‐se prin stabilirea măsurilor utile pentru remedierea disfuncţiilor. Pe de altă parte, reliefarea particularităţilor regionale sau zonale în ceea ce priveşte stocul patrimonial şi a disparităţilor constatate între diferitele părţi ale ţării au condus la formularea, diferenţiată pe teritorii de referinţă, a situaţiei, tendinţelor de evoluţie, a priorităţilor şi – implicit – a viziunii strategice.

1 Tratatul de la Lisabona, art. 2 par. (3) alin. 4 „Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi dezvoltarea patrimoniului

cultural european”.


5

V.2. Diagnostic

Se constată că sistemul de protecţie exercitat de stat se bazează pe un eşafodaj ştiinţific încă lacunar, care se exercită printr‐o procedură complicată condusă de o administraţie formată din prea puţini specialişti2. Controlul lucrărilor este aproape inexistent, iar implicarea statului în executarea unor lucrări este foarte slabă din cauza bugetării slabe a domeniului; aparent, din acelaşi motiv statul nu cumpără imobilele monument istoric puse în vânzare.

În concluzie, există o tendinţă de slăbire a acţiunilor statului în domeniul protecţiei patrimoniului, de neangajare în anumite procese şi acţiuni care se desfăşoară în ţară; această tendinţă se combină cu preferinţa proprietarilor privaţi sau a administratorilor publici de a nu se angaja in activităţi sau acţiuni de restaurare a valorilor patrimoniale, acţiuni care par complicate, lente şi ineficiente. Rezultatul acestei combinaţii de factori este, în multe cazuri, lipsa de îngrijire a valorilor patrimoniale(distrugerea lentă a acestora prin incurie sau, la limită, distrugerea voluntară).

Principale constatări: Sistemul de protecţie este bazat pe legislaţia aferentă monumentelor istorice şi patrimoniului arheologic; aplicarea

legislaţiei are probleme majore de eficienţă, în condiţiile unui aparat public subestimat grav, ale unei Liste a monumentelor istorice nerevizuite în fond de peste 20 ani (care nu acoperă valorile de patrimoniu care necesită protecţie, raportându‐se la concepte caracteristice celei de‐a doua jumătăţi a secolului XX) şi, mai ales, ale unui context economic, social şi politic care desconsideră problemele patrimoniale, uneori cu preţul nerespectării angajamentelor internaţionale; sistemul de control este ineficient, monitorizarea lipseşte, finanţările sunt insuficiente; domeniul este propus a fi vizat de descentralizarea serviciilor publice, cu pierderea controlului la nivel central;

Teritoriul protejat este de cca 0,5% din teritoriul naţional, insuficient (de menţionat faptul că densitatea monumentelor istorice este deosebit de mică în comparaţie cu nivelul altor ţări europene)3; patrimoniul rural este subreprezentat (în special în ariile caracterizate de o densitate mare a aşezărilor şi de o vitalitate mare a populaţiei) iar patrimoniul urban este suprareprezentat (arhitectura minoră din oraşe – patrimoniul urban – este protejată în slabă proporţie prin includere în LMI, în locul unui sistem de protecţie teritorial – zone protejate); centrele urbane şi rurale nu beneficiază de protecţie (sistemul zonelor protejate nu este legiferat, fiind susţinut în mod exclusiv şi în puţine cazuri prin practica urbanistică);

Operaţiunile de reabilitare a patrimoniului sunt puţin numeroase: câteva iniţiative publice de anvergură şi succes (Sibiu 2007, Alba Iulia), mai multe iniţiative non‐etatice de mai mică anvergură, şi acestea de succes (Râmetea, Viscri ş.a.) şi – în rest – iniţiative punctuale de restaurare, finanţate fie din bugetul MC, fie din fonduri locale sau europene;

Rolul unei strategii ar fi aducerea sistemului de protecţie în concordanţă cu sistemele europene de după anul 2000, cu adecvarea la principiile Convenţiei‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Faro, 2005), singura convenţie a Consiliului Europei din domeniul patrimoniului cultural care nu a fost semnată de România.

Aspecte pozitive relevante: Creşterea numărului de acţiuni de valorificare a patrimoniului cultural prin acțiuni localizate în zonele istorice sau în

incintele M.I. (turism, festivaluri, evenimente culturale, prezentarea ocupațiilor tradiționale ș.a.); Începerea formării în societate unei atitudini favorabile protecției monumentelor istorice (creşterea numărului de ONG de

profil, creşterea numărului de acţiuni în favoarea protejării patrimoniului, creşterea numărului de dezbateri în media a cazurilor de bune practici şi a cazurilor de încălcare a legislaţiei patrimoniale etc.)4;

Apariţia unor structuri non‐etatice cu rol activ în protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural.

Aspecte negative relevante: Viziune restrânsă a colectivităţii şi a administraţiei asupra efectelor benefice ale protejării patrimoniului construit; Atitudine pasivă a administraţiei publice centrale de specialitate care reprezintă problemele patrimoniului construit; Legislaţie neadaptată evoluţiei conceptelor patrimoniale, cu implicaţii asupra elementelor protejate (absenţa unor

categorii relevante, suprareprezentarea altor categorii, lipsă de omogenitate la nivel teritorial); Lipsa de protecţie în interiorul ansamblurilor, siturilor şi în interiorul zonelor de protecţie a tuturor monumentelor istorice; Lipsa de protecţie a teritoriilor denumite „zone protejate” şi lipsa legislaţiei aferente peisajului; Carenţe majore în ceea ce priveşte punerea în aplicare a OG 43‐2000 prin actele normative subsecvente reglementând

protejarea patrimoniului arheologic; Lipsa de corelare a legislaţiei de protecţie a patrimoniului natural şi a celui cultural;

2 România avea în 2003 cca 2000 de poziţii din LMI pe fiecare angajat al Direcţiei de specialitate din Ministerul Culturii şi Cultelor (denumirea la acea dată a

Ministerului Culturii), faţă de 4,5 MI/angajat în Slovenia, sau – la jumătatea listei – 159 MI/angajat în Franţa (ţară unde există numărul de MI la 100 locuitori este dublu faţă de România), fiind pe ultimul loc din Europa din acest punct de vedere. Astăzi raportul este de 1 angajat la 5800 de poziţii din LMI 2010, o cifră dublă faţă de Germania, unde numărul de MI/1000 locuitori este de 65 ori mai mare. În serviciile deconcentrate şi instituţiile de specialitate subordonate raportul era de 1 specialist la cca 100 monumente istorice iar astăzi, prin scăderea personalului, a ajuns la 1 la 250 de monumente istorice.

3 Cu un număr de 29663 poziţii în Lista monumentelor istorice (care corespund unui număr real de 26688 monumente istorice), România se poziţionează în ultima

treime (poziţia 15 din 19 ţări analizate) într‐un clasament al densităţii patrimoniale în ţările europene, fie aceasta calculată în raport cu suprafaţa, fie în raport cu numărul de locuitori. Faţă de situaţia României, densitatea patrimonială este în Olanda, Germania şi Anglia de 15, 25 şi respectiv 35 de ori mai mare în raport cu suprafaţa şi în Anglia, Germania şi Slovenia de 7, 9, respectiv 11 ori mai mare în raport cu populaţia.

4 Vezi situaţia conflictuală determinată de reluarea exploatărilor de la Roşia Montană.

6


6

Harta 20.1. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România – total LMI (număr MI 2013)

Harta 20.2. Sinteză – UAT cu valori de patrimoniu construit de interes naţional şi internaţional (2013)


7

Harta 20.3. Judeţe după numărul real de MI – total LMI (număr MI 2013)

Harta 20.4. Ierarhizarea unităţilor de relief după numărul valorilor de interes naţional (număr MI 2013)

8


8

Sistem neperformant de evidență a monumentelor istorice, sisteme de finanţare şi de control neadaptate realităţii şi, implicit, neperformante, sistem de avizare a intervențiilor cu deficiențe birocratice, sistem de finanţare slab şi lipsit de viziune pe termen mediu şi lung, toate aceste aspecte având drept cauză multiple aspecte ale societăţii româneşti şi, în primul rând, personalul subreprezentat şi, mai ales la nivel teritorial, subcalificat;

Lipsă de corelare a obiectivelor de conservare a valorilor teritoriale cu cele de dezvoltare (lipsă în ceea ce priveşte asocierea autorităţilor publice interesate şi a colectivităţii în procesul de planificare a dezvoltării); slăbiciuni în sistemul de avizare a documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului; lipsa de corelare a legislaţiei privind dezvoltarea (şi a instrumentelor de dezvoltare locală) cu legislaţia urbanismului şi amenajării teritoriului şi a autorizării construirii care asigură legătura – prin sistemul de avizare – cu legislaţia de protejare a patrimoniului cultural);

Privilegierea, în achiziţiile publice, a criteriilor legate de preţul cel mai mic sau de termenul cel mai scurt fără stabilirea precisă a performanţelor aşteptate; acest sistem conduce la realizarea unor documentaţii tehnice şi a unor intervenţii de slabă sau foarte slabă calitate, care afectează iremediabil fondul construit valoros. Observaţia este valabilă şi în cazul documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, unde consecinţele acestei practici afectează teritorii de mari dimensiuni; în cazul strategiilor de dezvoltare, problemele sunt similare, adăugându‐li‐se lipsa încadrării în sistemul legal de avizare‐aprobare caracteristic DUAT.

Probleme la nivel teritorial Slaba reprezentare a persoanelor specializate în protejarea patrimoniului cultural în instituţiile şi serviciile publice de la

nivel judeţean şi local (aspect care vizează instituţiile publice din mediul rural sau din oraşele de mici dimensiuni, în primul rând, dar şi firmele cu activitate în domeniul patrimoniului construit5, cu consecinţe în ceea ce priveşte mecanismele de protecţie şi cele de valorificare a patrimoniului cultural);

Discrepanţele mari la nivel regional şi local în ceea ce priveşte tipul, categoriile imobilelor protejate, numărul acestora şi suprafaţa protejată, cauzate nu atât de discrepanţele patrimoniale reale, cât de modul de înţelegere a patrimoniului, dar şi de lipsa – în ultimii 50 de ani şi cu precădere după 1990 – a cercetării îndreptate către identificarea elementelor specifice şi a celor de valoare din teritoriu (este de reamintit că Lista monumentelor istorice se bazează în parte pe cea de dinainte de 1989 şi în parte pe cea realizată imediat după Revoluţie, fără o bază metodologică modernă şi fără a fi fost supusă unei scrutări științifice comprehensive atunci când baza metodologică a fost instituită, iar problemele derivate din acest fapt au fost detaliate în studiu). Acest proces este cu atât mai grav cu cât, în ultimii 20 de ani, dezvoltarea s‐a realizat cu sacrificarea unei mase mari de construcţii considerate vetuste, parte din ele meritând protecţie;

Corelarea, la nivel teritorial, a numărului şi tipului valorilor protejate conduce la următoarele observaţii: Mediul urban este mai bine reprezentat decât cel rural; Teritoriile situate în jurul capitalelor regiunilor istorice, teritoriul transilvan de cultură saxonă şi nordul Dobrogei sunt

mai bine reprezentate decât celelalte în ceea ce prveşte totalul monumentelor istorice; Ierarhia se modifică în ceea ce priveşte valorile de patrimoniu cultural de interes naţional, care reflectă mai fidel

distribuţia arealelor de coerenţă istorică şi arhitecturală din ţară; Centrul şi sudul României sunt, după toate criteriile, mai bine reprezentate decât vestul sau estul ţării.

V.3. Tendinţe de evoluţie

Se menţionează că tendinţele de evoluţie care pot fi prezentate acum reprezintă posibilităţi aparent contradictorii; multe dintre aceste tendinţe sunt evidente în societate, altele sunt conjecturi formulate de autorii studiului. În măsura în care politicile și programele adoptate în scopul protecţiei patrimoniului vor fi eficiente, multe dintre tendinţele cu conţinut negativ vor putea fi diminuate; în cazul neadoptării masurilor necesare, tendinţele negative se pot amplifica.

Tendinţe pozitive:

Începutul formării unei conștiințe colective îndreptată către recunoașterea valorii sociale a patrimoniului și a valorilor vieții locale, în urma căreia unele autorități ale administrației publice locale încep să acționeze în beneficiul monumentelor;

Formarea unor grupări non‐etatice de oameni care acționează în domeniul protecției (asociații, ONG, proprietari culți ș.a.);

Amplificarea preocupărilor de formare a practicienilor şi a meșteșugarilor în domeniul restaurării și protecției patrimoniului.

Tendinţe negative:

Marginalizarea problemelor legate de protecția patrimoniului cultural, vizibilă în slaba administrare de către stat a domeniului şi în promovarea activă a intereselor economice ale pieţei private;

Augmentarea procesului de distrugere voită a monumentelor istorice, indiferent de natura proprietarilor, prin intervenții constructive neștiințifice, prin incurie, prin vandalism sau prin neaplicarea legilor6;

Scăderea cheltuielilor din bugete publice îndreptate către restaurarea monumentelor istorice.

5 Numărul specialiştilor şi experţilor atestaţi în domeniul protejării monumentelor istorice face ca într‐o treime din judeţele ţării să nu existe expertiza necesară

conducerii proiectelor de restaurare, iar în domeniul meseriilor tradiţionale să ducem o acută lipsă de meseriaşi. Pe de altă parte, desfiinţarea registrului firmelor acreditate în domeniul restaurării de monumente istorice, cerută de aplicarea Directivei Servicii a UE, a dat cale liberă către contracte bănoase de restaurarea firmelor fără experienţă în domeniul monumentelor istorice

6 Vezi, de pildă, acţiunile PMB în cazurile Pasajul Titulescu sau axa de circulaţie Buzeşti‐Berzei.


9

Rezultate teritoriale:

Mărirea numărului de construcții civile clasate monumente istorice folosite în scopuri comerciale și turistice (comerț, birouri, alimentație publică, unități de cazare ș.a.), în scopuri de învăţământ și în scopuri administrative;

Mărirea numărului monumentelor istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial și a celor clasate în Lista Monumentelor Istorice, cu repercusiuni pozitive in evoluţia teritoriului;

Evoluția științifică a sistemului de protecție a monumentelor istorice, clarificarea conceptelor, metodelor și procedurilor (este un sistem mai bine structurat decât sistemul de protecție a ariilor naturale);

Valorificarea identităţii locale prin turism, prin evenimente culturale şi prin ocupaţii tradiţionale; acţiuni localizate în centrele istorice ale localităților și în unele incinte ale monumentelor istorice.

V.4. Priorităţi de dezvoltare

Problemele majore ale sistemului de protecţie a patrimoniului construit afectează societatea pe mai multe planuri. Pierderea fondului construit valoros reprezintă o pierdere culturală, ştiinţifică, economică dar, în primul rând, identitară: desconsiderarea istoriei conduce la diluarea sentimentului de apartenenţă la comunitatea naţională. Lipsa unei conştiinţe patrimoniale a decidenţilor şi a populaţiei trebuie remediată printr‐un ansamblu de măsuri legislative şi operaţionale complexe, a cărui componentă de sensibilizare a publicului este esenţială. În ceea ce priveşte procesul activ de descentralizare a serviciilor publice, care se va petrece în viitorul apropiat, prioritatea este echilibrarea atribuţiilor, urmând principiul subsidiarităţii, fără a pierde însă din vedere nevoia de coordonare la nivel naţional şi teritorial prin mecanismele legale.

În ceea ce priveşte acţiunile legislative, priorităţile sunt: Drepturile şi obligaţiile generate de statutul de monument istoric. Sprijinirea de către stat a proprietarilor privaţi ai

monumentelor istorice este foarte slabă, reducându‐se la scăderea de impozit pe proprietate a spaţiilor folosite pentru locuire, a terenurilor ocupate de monumente şi la scutirea de taxă de autorizare a construcţiei în cazul lucrărilor autorizate. Acest sistem de sprijin are însă un efect negativ asupra bugetelor unităţilor administrativ ‐ teritoriale în care sunt multe monumente, singurele care suportă degrevările fiscale. Pe de altă parte, sprijinirea de către stat a protecţiei patrimoniului ia trei aspecte total diferite, în funcţie de tipul proprietarului monumentului istoric: eficienţă în rezolvarea problemelor şi sprijin necondiţionat în cazul proprietăţii publice administrate de instituţii ale statului; sprijin dependent de criterii politice în ceea ce priveşte patrimoniul în proprietate publică a administraţiilor locale; lentoare, piedici şi uneori atitudine ostilă în cazul proprietarilor privaţi. Administratorii publici beneficiază de sprijin activ, fără a fi controlaţi în mod activ, iar proprietarii privaţi beneficiază de control activ, fără a fi sprijiniţi, ceea ce creează o situaţie inegală7. Considerăm prioritară reechilibrarea drepturilor şi obligaţiilor protectorilor monumentelor istorice în cadrul unui proces de reformă legislativă a patrimoniului, bazată pe înţelegerea rolului activ în societate pe care acesta îl poate deţine. În acest sens o prioritate trebuie să o constituie asumarea de câtre stat a degrevării fiscale pentru costurile lucrărilor de restaurare a monumentelor istorice suportate de persoanele fizice, ca o contrapartidă pentru degrevările fiscale suportate de bugetele locale.

Valorile de patrimoniu cultural sunt înconjurate de zone de protecţie stabilite conform legii în foarte puţine cazuri; majoritatea monumentelor istorice nu beneficiază de aceste mijloace de protecţie a căror necesitate este stabilită prin lege (dispoziţia legală nu are măsuri coercitive de aplicare). Considerăm prioritară crearea legislaţiei aferente zonelor protejate, ca parte a legislaţiei de protecţie a patrimoniului cultural şi corelarea acesteia cu legislaţia de dezvoltare, de amenajare a teritoriului şi urbanism şi cu regimul ariilor protejate.

Protecţia peisajului. O creştere substanţială a arealelor protejate se va realiza numai după ce vor deveni funcţionale legislaţia şi politicile de protejare a peisajului, care vor acoperi întreg teritoriul naţional, cu reglementări pentru zonele specifice din punct de vedere al peisajului, în directă dependenţă cu caracteristicile biogeografice şi istorice ale teritoriilor. Considerăm prioritară crearea legislaţiei de protecţie a peisajului şi corelarea acesteia cu legislaţia de dezvoltare, de amenajare a teritoriului şi urbanism şi de protecţie a patrimoniului natural şi cultural, parte a obligaţiilor asumate de statul român prin semnarea şi ratificarea Convenţiei Europene a Peisajelor.

Patrimoniul arheologic. Dispariţia unor situri arheologice a căror valoare ştiinţifică ar fi putut justifica punerea în valoare in situ, în paralel cu cercetarea sistematică, poate fi prevenită prin stabilirea, în legislaţie, a procedurilor legate de finalizarea cercetării arheologice preventive (fie prin clasarea în Lista monumentelor istorice, fie prin descărcare de sarcină arheologică). Menţionăm că, în contextul dezvoltării teritoriale (în special prin crearea de noi axe de circulaţie), sistemul – aşa cum este conceput – conduce, în mod exclusiv, către descărcarea de sarcină arheologică a siturilor descoperite, oricare ar fi valoarea ştiinţifică a acestora. Prevederea – în cazul marilor proiecte – a unui buget special pentru cercetări şi acţiuni de modificare a traseului (sau de creare de viaducte) precum şi pentru eventuala punere în valoare a siturilor este obligatorie. Considerăm prioritară acţiunea de stabilire precisă, în legislaţie, a procedurilor legate de relaţia dintre cercetarea arheologică şi regimul de monument istoric şi, în particular, a procedurilor şi mecanismelor operaţionale ale cercetării arheologice preventive în cazul investiţiilor de anvergură (artere de circulaţie rutieră şi feroviară, exploatări de suprafaţă sau de adâncime, hidrocentrale etc.)8.

7 Un exemplu în această direcţie este cel al înmânării obligaţiilor de folosinţă cu precădere proprietarilor privaţi.

8 Efortul de clarificare a legislaţiei trebuie să reunească autorităţile din domeniul protecţiei patrimoniului, transporturilor, infrastructuri, construcţiilor ş.a.

10


10

Reabilitare, restaurare şi regenerare urbană. Acţiunile concrete, prilejuite de sistemul de finanţare din fonduri naţionale şi, mai ales, europene, reprezintă în special operaţiuni de reabilitare a clădirilor de învăţământ, a primăriilor şi a altor monumente istorice din domeniul public de interes local. Acţiunile locale de anvergură întreprinse în zonele urbane sunt puţin numeroase: în centrul istoric Sibiu, centrul istoric Bucureşti, Cetatea Alba Carolina Alba Iulia, Piaţa Sfatului Braşov, centrul istoric Cluj, centrul istoric Timişoara, centrul istoric Baia Mare sau centrul istoric Sfântu Gheorghe. În general însă, acţiunile duse de administraţia publică sunt puţine, se desfăşoară în ritm lent şi nu se transformă în activităţi de valorificare a patrimoniului construit. Considerăm prioritară extinderea operaţiunilor de reabilitare a centrelor istorice ale principalelor oraşele ale ţării prin crearea – prin lege – a unui cadru operaţional integrat, care să aibă la bază obligativitatea existenţei unui regulament de protecţie şi intervenţie avizat de APCS şi aprobat de APL şi a unei documentaţii locale de planificare strategică.

Investiţii publice. Pentru investiţiile bazate pe fonduri publice, o problemă de fond este modul de structurare a acestora: în primul rând, realizarea documentaţiilor de achiziţii publice de către nespecialişti (care, apoi, sunt implicaţi în procedura de evaluare a ofertelor); efectul este generalizarea practicii achiziţiei la preţul cel mai scăzut, fără condiţii restrictive suficiente pentru a asigura calitatea realizării investiţiei. Un caz particular este acela al documentaţiilor tehnice pe bază de studii de fezabilitate care nu sunt precedate de un proiect supus avizării și care consfinţeşte un deviz în care studiile necesare obţinerii unei calităţi acceptabile lipsesc cu desăvârşire, conducând la forţarea specialiştilor la concesii majore. Pe de altă parte, calitatea slabă a proiectanţilor neselecţionaţi după capacitate conduce la efecte majore asupra investiţiei: creşterea costurilor şi, în particular pentru obiectivele de patrimoniu, distrugerea bunurilor protejate. În cazul finanţării unor lucrări din fonduri europene (cu aport substanţial în acţiunile de valorificare a patrimoniului), rezultatul este deseori nociv, prin suprimarea (în scopul acţiunii imediate) a etapelor iniţiale de studii, de cercetări şi de proiectare ştiinţifică. Considerăm prioritară introducerea, prin lege, a unui circuit legal de avizare‐aprobare de către APCS a documentelor de planificare (strategii locale, planuri de dezvoltare ş.a.) şi a celor economice (SF, SPF) care preced investiţiile precum şi a unui set minimal de indicatori de calitate.

În ceea ce priveşte palierul operaţional, priorităţile sunt: Acţiuni de anvergură ale statului şi colectivităţilor locale. Descentralizarea atribuţiilor executive a condus la rezultate

notabile în unităţile administrativ‐teritoriale în care autorităţile APL au dorit să îşi asume protecţia patrimoniului (exemple sunt municipiile: Alba Iulia, Sibiu, Timişoara şi – în ultimii ani – Sf. Gheorghe ş.a.). Este de remarcat faptul că, în primele două exemple, a existat un sprijin activ al statului: la Alba Iulia, sprijin din partea MC şi MDRAP în baza unor protocoale de colaborare cu ministerele care se ocupă de cultură, echipare, urbanism din Franţa iar, în al doilea caz, acţiunile s‐au concentrat în jurul proiectului de anvergură internaţională „Sibiu – Capitală Europeană 2007”. Considerăm prioritară iniţierea unui Program Naţional al Marilor Restaurări, în legătură cu monumentele istorice, ansamblurile rurale şi urbane de importanţă naţională şi crearea unui fond special al patrimoniului care să asigure finanţarea acestuia9.

Monumente înscrise în Lista patrimoniului mondial (MLPM). Efectele în teritoriu ale lipsei de protecţie a zonelor‐tampon sunt deosebit de grave, substanţa acestora fiind afectată radical prin intervenţii constructive realizate fără cel mai mic control, în contextul economic favorabil al dezvoltării turismului cultural şi al celui rural; acest fapt este mai puţin grav în cazul satelor săseşti, al Sighişoarei şi al Mănăstirii Hurezi, dar extrem de grav în cazul bisericilor din nordul Moldovei, a celor din Maramureş şi pot conduce la radierea acestor poziţii din Lista patrimoniului mondial. Considerăm prioritară acţiunea directă a APCS în reglementarea efectivă a zonelor protejate generate de cele 31 de monumente înscrise în Lista patrimoniului mondial (acţiune care trebuie continuată de MDRAP, pentru care baza legislativă a fost creată), parte a obligaţiilor asumate de statul român prin semnarea Convenţiei Patrimoniului Mondial. Înființarea unei unități centrale pentru gestiunea şi protecţia MLPM și monitorizarea acțiunilor întreprinse în legătură cu acestea, ca şi revizuirea Listei Tentative a României pentru UNESCO reprezintă, de asemenea, măsuri prioritare.

Patrimoniu vulnerabil. Din cele 661 valori de patrimoniu cultural de interes naţional, 496 (75%), împreună cu zonele protejate de importanţă naţională generate de acestea sunt în zone de risc natural (31% fiind în zone unde se cumulează 2 sau mai mulţi factori de risc). O parte mai mică a VPCIN se găsesc în zone defavorizate (3% din total). Considerăm prioritară evaluarea vulnerabilităţii valorilor de patrimoniu construit de interes naţional, printr‐un program naţional de cercetare şi evaluare, pentru pregătirea acţiunilor necesare.

Patrimoniu rural. Se observă tendinţa supraaprecierii valorice a celor amplasate în localităţile urbane şi a subaprecierii valorice a celor amplasate în localităţile rurale, în condiţiile în care specificitatea locală ar impune o atenţie sporită adresată mediului rural (fapt observat şi din modificarea cererii şi ofertei turistice, de pildă). Considerăm prioritară acţiunea de reevaluare a patrimoniului rural, în legatură cu protecţia peisajului, cu efecte benefice în valorificarea turistică a mai multor regiuni ale ţării şi, în primul rând, a identităţii populaţiei rurale, printr‐un program naţional de cercetare.

9 Un exemplu în acest sens este Fondul Lotto, în Italia, bazat pe un procent redirecţionat către activităţi de restaurare.


11

Localizare Număr MI Total Număr VPCIN Total MR Regiune Județ Total I II III IV Total 1. 2.

MLPM Total

ZIAP Total

BH 417 143 236 19 19 15 13 2 0 0

BN 663 305 340 11 7 5 5 0 0 0

CJ 1230 564 611 13 42 31 26 5 0 1

MM 565 100 426 13 26 21 18 3 8 0

SM 280 87 181 6 6 5 5 0 0 0

Nord‐Vest

SJ 469 262 198 6 3 12 8 4 0 0

Total NV 3624 1461 1992 68 103 89 75 14 8 1

AB 589 168 391 20 10 32 26 6 2 2

BV 878 92 702 8 76 26 25 1 2

CV 494 112 365 9 8 6 4 2 0 0

HR 614 203 390 4 17 13 12 1 1 0

MS 919 200 681 12 26 18 16 2 2 0

Centru

SB 917 133 733 14 37 30 28 2 2 0

1

Total Centru 4411 908 3262 67 174 125 111 14 9 2

BC 324 98 202 8 16 8 4 4 0 1

BT 445 211 211 16 7 13 9 4 0 0

IS 1450 683 668 53 46 35 30 5 1 0

NT 457 135 301 21 0 21 13 8 0 0

SV 463 103 320 10 30 41 39 2 7 0

Nord‐Est

VS 395 127 245 0 23 10 7 3 0 0

Total NE 3534 1357 1947 108 122 128 102 26 8 1

BR 164 34 79 9 42 3 3 0 0 0

BZ 739 415 274 3 47 5 3 2 0 0

CT 610 401 152 43 14 24 5 19 0 3

GL 238 78 135 20 5 4 3 1 0 0

TL 502 402 90 2 8 27 5 22 0 0

Sud‐Est

VN 381 113 183 17 68 7 5 2 0 0

2

Total SE 2634 1443 913 94 184 70 24 46 0 3

AG 927 67 685 14 161 27 23 4 0 0

DB 1108 352 671 12 73 10 10 0 0 0

CL 262 93 139 0 30 1 1 0 0 0

GR 474 174 270 11 19 5 4 1 0 0

IL 194 69 110 3 12 1 0 1 0 2

PH 994 214 692 16 72 13 9 4 0 0

Sud ‐Muntenia

TR 373 73 289 8 3 3 1 2 0 0

Total S Muntenia 4332 927 2856 64 370 60 48 12 0 2

B 2585 150 2081 115 239 47 47 0 0 0 București ‐ Ilfov IF 606 463 113 16 14 2 2 0 0 0

3

Total B‐IF 3191 613 2194 131 253 49 49 0 0 0

DJ 663 77 515 23 48 11 9 2 0 0

GJ 465 68 346 23 28 18 16 2 0 0

MH 525 133 355 9 28 18 14 4 0 0

OT 717 107 577 13 20 9 7 2 0 0

Sud ‐ Vest

VL 704 171 472 24 37 22 19 3 1 0

Total SV 3074 556 2265 92 161 78 65 13 1 0

Vest AR 360 106 217 19 18 10 9 1 0 0

CS 733 241 466 15 11 10 4 6 0 0

HD 473 114 334 9 16 36 24 12 5 4

TM 322 51 226 27 18 6 6 0 0 0

4

Total V 1888 512 1243 70 63 62 43 19 5 4

Total România 26688 7892 16672 694 1430 661 517 144 31 13

Tabelul 20.1. Monumente istorice, VPCIN şi MLPM – total pe judeţe şi regiuni de dezvoltare Surse: LMI 2010, actualizare sept. 2013 – număr real calculat prin studiu (urb. Alexandra Hajnšek, urb. peisg. Carmen Moldoveanu, Quattro Design) Monumente istorice, după capitol (I – arheologie; II – arhitectură; III – monumente de for public; IV – monumente memoriale/funerare) Valori de patrimoniu cultural de interes național, după categorie (1. Monumente și ansambluri de arhitectură; 2. Monumente și situri arheologice)

12


12

Graficul 20.1. Monumente istorice – total LMI 2013, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe Surse: LMI 2010, actualizare septembrie 2013 (urb. Alexandra Hajnšek, urb. peisg. Carmen Moldoveanu, Quattro Design)


13

V.5. Sinteză strategică şi operaţională

În perspectiva Convenţiei‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate (art. 2): Patrimoniul cultural constituie un ansamblu de resurse moştenite din trecut pe care persoanele le consideră, indiferent de

regimul de proprietate a bunurilor, ca o reflectare şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor în continuă evoluţie. Acesta include şi toate aspectele de mediu care rezultă din interacţiunea în timp între persoane şi locuri;

O comunitate patrimonială este formată din persoanele care ataşează o anumită valoare aspectelor specifice ale patrimoniului cultural pe care ei doresc, în cadrul acţiunii publice, să le menţină şi să le transmită generaţiilor viitoare.

Părţile convin să promoveze o recunoaştere a patrimoniului comun al Europei care include (art. 3): Toate patrimoniile culturale din Europa care constituie, în ansamblu, o sursă partajată de memorie, înţelegere, identitate,

coeziune şi creativitate; şi Idealurile, principiile şi valorile născute din experienţa progreselor şi a conflictelor trecute, care favorizează dezvoltarea

unei societăţi a păcii şi a stabilităţii bazată pe respectul drepturilor omului, a democraţiei şi a Statului de drept.

Aplicarea Convenției de la Faro în România – după semnarea acesteia de către statul român, menţionată în programul de guvernare – trebuie concepută ca pe o completare și extindere a obligațiilor pe care țara noastră și le‐a asumat în virtutea aderării la Convenția de la La Valetta și la Convenția de la Granada. Îndatoririle statelor în domeniul configurării legislative, administrative, fiscale și metodologice a sistemelor de protecție a patrimoniului arhitectural ori arheologic, deja prevăzute prin Convențiile Consiliului Europei din 1985 și 1992 se întregesc prin Convenția de la Faro cu: Precizarea rolului social al patrimoniului, privit ca resursă în raport cu o comunitate ce‐i împărtășește valorile culturale ori

economice, precum și instituirea conceptului de patrimoniu cultural european comun; Provocarea construirii unei relații multipolare între patrimoniul cultural, pe de o parte, și autoritatea centrală de protecție a

patrimoniului, administrațiile publice locale și diversele straturi sociale și colectivități, pe de altă parte. Această relație este bazată pe dreptul persoanelor și colectivităților de a se bucura de patrimoniul cultural ‐ ca parte a dreptului la cultură și identitate culturală – și de responsabilitatea comună în a contribui la protejarea și punerea în valoare a acestuia.

Domeniul culturii – în sens larg – este integrat în noţiunea de patrimoniu cultural propusă de Convenţie, inclusiv problemele patrimoniului mobil şi ale patrimoniului intangibil. Viziunea domeniului Cultură şi patrimoniu ia în considerare faptul că patrimoniul cultural al României, astfel înţeles, reprezintă o parte a patrimoniului cultural european comun, set de valori culturale în concordanţă cu drepturile fundamentale ale omului, cu principiile statului de drept, ale democrației și coeziunii sociale, împreună cu elementele patrimoniului cultural ce le materializează. Prezervarea patrimoniului cultural reprezintă o obligaţie europeană şi naţională, responsabilitatea fiind împărţită între state, administraţie publică locală, comunităţi şi cetăţeni.

Obiectivul strategic al domeniului, bazat pe înţelegerea rolului major al patrimoniului cultural pentru societate, este promovarea culturii şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în beneficiul comunităților.

Obiectivului strategic îi corespunde elaborarea unei politici publice cu titlul Patrimoniul cultural al României ca parte a patrimoniului cultural european comun, urmărind – pe de‐o parte – creşterea nivelului cultural al populaţiei şi punerea în valoare a creativităţii şi, pe de altă parte, afirmarea patrimoniului în societate ca o resursă comunitară, cu rol social şi identitar precum şi ca sumă de drepturi şi obligaţii ale administraţiei publice centrale, locale şi ale colectivităţilor. Scopul politicii publice va fi abilitarea colectivităţilor în identificarea, selectarea, instituirea, protejarea, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului identitar şi conservarea rolului fundamental al APCS în coordonare, finanţare şi control şi creşterea eficienţei sistemului de protecţie la nivel naţional.

Politica publică se operaţionalizează prin pachete de proiecte cuprinse în mai multe programe care corespund obiectivelor specifice la nivel naţional, atât în ce priveşte monumentele istorice şi patrimoniul construit cât şi în ceea ce priveşte infrastructura culturală. Componenta de pilotare a procesului de descentralizare – afirmată în art. 5(2) al Legii‐cadru a descentralizării nr. 195/2006 – va fi menţionată în cadrul fiecărui obiectiv. În articol se precizează că „Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, organizează faze‐pilot în vederea testării şi evaluării impactului soluţiilor propuse pentru descentralizarea competenţelor pe care le exercită în prezent”.

Coordonarea şi programarea acţiunilor derivate din politici, programe şi proiecte reprezintă o responsabilitate a APCS interesate, şi în special MC, MDRAP, MMSC.

Obiectivul general în privinţa patrimoniului cultural, bazat pe înţelegerea rolului major al acestuia pentru societate, este creşterea eficienţei sistemului de protecţie, prin crearea de mecanisme instituţionale adaptate secolului XXI, capabile de a promova conservarea şi utilizarea durabilă a patrimoniului cultural.

14


14

VIZIUNE

Patrimoniul cultural al României reprezintă o parte a patrimoniului cultural european comun

PALIERUL STRATEGIC

Obiectiv strategic

OS6. Promovarea culturii şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în beneficiul comunității

Obiectiv general (linie directoare)

OG20. Conservarea şi utilizarea durabilă a patrimoniului cultural, în condiţiile creşterii eficienţei sistemului de protecţie, prin crearea de mecanisme instituţionale adaptate secolului XXI

Obiective specifice naţionale

Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020)

ON20.1: Creşterea implicării statului, a administraţiei publice locale şi a colectivităţilor teritoriale în privinţa patrimoniului cultural, în contextul descentralizării, cu luarea în considerare a rolului activ al colectivităţilor locale, proprietarilor, asociaţiilor şi societăţilor comerciale în protejarea patrimoniului cultural ON20.2. Îmbunătăţirea imaginii despre țară și locuitori pe plan internaţional, bazată pe promovarea patrimoniului natural, cultural şi a peisajului; dezvoltarea turismului care valorifică patrimoniul istoric și modul de viață tradițional

ON20.3. Încurajarea acţiunilor în beneficiul patrimoniului pe plan regional şi local, pentru proprietari publici şi privaţi; încurajarea accesului către fonduri naţionale şi europene a acestora, în special în cazul comunităţilor defavorizate ON20.4. Crearea unor mecanisme transparente şi competitive de acces la finanţările naţionale şi europene în domeniul protejării şi valorificării patrimoniului construit şi de instrumente performante de măsurare a eficienţei şi corectitudinii utilizării fondurilor

Obiective specifice teritoriale (operaţionale)

OT20.5. Asigurarea unui set de măsuri speciale adresate zonelor cu specific geografic; aceste măsuri vor fi coroborate cu cele derivate din alte domenii şi studii pentru crearea unui cadru de dezvoltare adaptat specificităţilor locale şi vor contribui la crearea profilului intervenţiilor teritoriale integrate

1. Urban‐rural şi zone metropolitane

OT20.5.1. Protejarea şi valorificarea monumentelor istorice şi a patrimoniului cultural în teritoriile urbane (zone metropolitane, zone funcţionale urbane, sisteme urbane, oraşe de mici dimensiuni): a. Regenerarea urbană a zonelor istorice de mari dimensiuni (zone şi centre istorice, cartiere cu specific urbanistic, arii

industriale dezafectate, parcuri şi grădini, clasate sau neclasate) – prioritate pentru municipii şi oraşe medii, mici sau în declin economic; sunt necesare investiţii teritoriale integrate, coroborate cu acţiuni de restaurare a monumentelor istorice, de creştere a calităţii spaţiilor publice, de favorizare a plantaţiilor

b. Reglementarea şi punerea în valoare a vecinătăţilor monumentelor, ansamblurilor şi siturilor, protejarea patrimoniului neclasat – prioritate pentru zonele metropolitane, polii de creştere şi de dezvoltare; sistemele de transport în zonele metropolitane sau în zonele funcţionale urbane trebuie să ţină cont de poziţia monumentelor istorice importante, contribuind la dezvoltarea turismului cultural pentru locuitorii zonei şi la atractivitatea acesteia pentru turişti

OT20.5.2.Protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural clasat sau neclasat şi a peisajului în teritoriile rurale (în special prin asocierea mai multor comune dintr‐o arie culturală omogenă, cu promovarea acţiunilor în această privinţă a asocierilor de comune), în special în cazul arealelor de podiş sau de câmpie, unde patrimoniul natural este mai puţin cunoscut şi cu prioritate în zonele izolate

2. Zone periferice (frontaliere)

OT20.5.3. Valorificarea monumentelor istorice din vecinătatea punctelor de trecere a frontierei, care poate contribui la diversificarea profilului economic al UAT respective, favorizând călătorii de scurtă durată interstatale sau vizite legate de escale, în cazul frontierelor pe ape); în acest ultim caz, reabilitarea infrastructurilor specifice (instalaţii portuare) reprezintă un obiectiv important

3. Zone slab populate sau izolate

OT20.5.4. Sprijinirea comunităţilor locale din zone slab populate sau izolate în valorificarea patrimoniului rural şi a tradiţiilor

4. Zone în transformare sau declin

OT20.5.5. Conservarea şi valorificarea patrimoniului activităţilor în diminuare a. Conservarea patrimoniul industrial în zonele urbane în declin b. Conservarea activităţilor rurale tradiţionale în zonele rurale în transformare (zone periurbane, zone turistice)

5. Zone geografice

OT20.5.6. Promovarea dezvoltării durabile a localităţilor şi a corelării obiectivelor de dezvoltare a turismului cultural cu cel rural sau tematic în arealele de munte sau costiere (de litoral) precum şi în ariile subcarpatice sau de deal supuse presiunilor turistice


15

PALIERUL OPERAŢIONAL

Politici

Politică cu titlul Patrimoniul cultural al României ca parte a patrimoniului cultural european comun, urmărind afirmarea patrimoniului în societate ca o resursă comunitară, cu rol social şi identitar

Măsuri

M20.1. Mărirea bugetului alocat protecției patrimoniului construit și a valorilor locale (mărire diferențiată proporțional cu complexitatea problemelor patrimoniale cu care se confruntă fiecare teritoriu); direcţionarea spre restaurare a veniturilor provenite din folosirea monumentelor istorice

M20.2. Sprijinirea activității de restaurare a monumentelor istorice, indiferent de natura proprietarilor (finanțare, facilități administrative, facilități procedurale, fiscalitate specială, răspundere pentru luarea măsurilor de protecție); introducerea în bugetele publice la capitolul Investiții a subcapitolului distinct Restaurarea monumentelor istorice; evidenţierea activităţilor prin statistici adecvate

M20.3. Cumpărarea monumentelor istorice puse în vânzare de proprietari, pe baza dreptului de preemţiune, pentru intrarea în patrimoniul statului sau al colectivităţilor locale, în scopul folosirii de către instituțiile publice (cu precădere culturale)

M20.4. Elaborarea documentelor de proprietate publică asupra monumentelor istorice – documente juridice, delimitarea siturilor arheologice, cadastrul monumentelor istorice, cărțile funciare cu înscrierea servituților, actele de administrare, Obligația de folosință a monumentului istoric ș.a.

M20.5. Elaborarea Codului patrimoniului cultural, a Legii zonelor protejate şi a Legii‐cadru a dezvoltării teritoriale şi peisajului

M20.6. Revizuirea Listei Monumentelor Istorice, cu înscrierea în LMI a unor categorii de construcții slab reprezentate şi reîncadrarea poziţiilor care creează confuzii

M20.7. Înființarea unei unități centrale pentru gestiunea şi protecţia MLPM și monitorizarea acțiunilor întreprinse în legătură cu acestea; pregătirea documentațiilor pentru MLPM deja înscrise și revizuirea Listei Tentative a României pentru UNESCO

M20.8. Includerea problematicii patrimoniului cultural în cadrul politicilor de dezvoltare teritorială, în scopul creşterii competitivităţii

M20.9. Dezvoltarea capacităţilor de intervenţie directă a proprietarilor (prin activităţi curente) şi de expertiză din domeniu (prin specialişti, persoane fizice şi firme de specialitate)

M20.10. Îndreptarea prioritară a fondurilor naţionale către reglementarea urbanistică în zone şi centre istorice, în vederea instituirii zonelor protejate

M20.11. Stabilirea unui set de priorităţi de finanţare la nivel central bazate pe eficienţa acţiunilor în responsabilitate locală, pe importanţa valorilor de patrimoniu şi pe conformitatea actelor întocmite

M20.12. Crearea condiţiilor de acces echitabil la fonduri pentru colectivităţile locale şi alţi potenţiali beneficiari, fără condiţionări derivate din dreptul de proprietate şi asigurarea accesului prioritar la finanţare pentru zonele cu deficit în ceea ce priveşte protejarea monumentelor istorice – ariile subcarpatice şi de câmpie, zonele cu dificultăţi economice, zonele izolate etc.)

Programe

Pachetul 1 (asociat ON20.1) P20.1. Program de reformă legislativă, constând din adoptarea Codului Patrimoniului Cultural, cu 2 faze: principiile codului, adoptate prin Hotărâre de Guvern, după consultare publică, incluzând prescripţii privind zonele protejate şi peisajul (ambele domenii menţionate pot fi obiect al unei legi speciale)

P20.2. Program de fundamentare a procesului de descentralizare a atribuțiilor administrative și decizionale în domeniul protecției monumentelor istorice, cu formularea posibilelor scenarii şi consecinţele acestora asupra fondului patrimonial precum şi necesităţile în termeni de formare, specializare, personal al instituţiilor publice

P20.3. Program de mărire a bazei de contribuţie la bugetul alocat protecției patrimoniului construit și a valorilor locale, prin prevederi corespunzătoare în Legea administraţiei publice locale şi cea a finanţelor publice locale

Pachetul 2 (asociat ON20.2) P20.4. Program de valorificare a patrimoniului cultural reprezentativ pe plan internaţional, prin publicaţii, media, aplicaţii şi platforme internet, bazate pe o prezentare de nivel ştiinţific ridicat, corelată cu programele de prezentare a potenţialului turistic al României P20.5. Program de prezentare şi interpretare a patrimoniului de importanţă naţională, prin centre de informare, publicaţii, aplicaţii internet; organizarea unui sistem de ghizi de specialitate locali (personal al universităţilor, muzeelor, bibliotecilor); P20.6. Program de finanţare a unor operaţiuni de anvergură – mari restaurări – cu asigurarea vizibilităţii internaţionale, în jurul cărora pot fi organizate şantiere‐şcoală, prezentări, publicaţii (de pildă Probota, Curtea de Argeş, Cetăţile dacice, alte monumente înscrise în Lista patrimoniului mondial); crearea unui fond special al patrimoniului care să asigure finanţarea. P20.7. Program de punere la zi a activităţilor legate de monumentele înscrise în Lista patrimoniului mondial, conform legislaţiei naţionale şi solicitărilor UNESCO (inclusiv continuarea reglementării acestora, administrare unitară ş.a.); P20.8. Program de valorificare a patrimoniului rural, printr‐o suită de acţiuni de inventariere, conservare, promovare, valorificare.

16


16

Pachetul 3 (asociat ON20.3) P20.9. Program de sprijinire a dezvoltării locale bazate pe conservarea patrimoniului natural, cultural şi a peisajului (probleme metodice, acces la fonduri, colaborare intercomunală, asocierea serviciilor publice şi a celorlalţi actorilor patrimoniali la proiectele de dezvoltare, facilitarea realizării de parteneriate public‐privat, încurajarea formelor non‐etatice de sprijin în protejarea patrimoniului)

P20.10. Program finanțat din bugetul de stat pentru cumpărarea monumentelor istorice puse în vânzare de proprietari și pentru intrarea monumentelor în patrimoniul local, în scopul folosirii de către instituțiile publice, cu precădere cele culturale

P20.11. Program de instituire a zonelor construite protejate în localități (asociere a APCS cu colectivităţile locale)

P20.12. Program de sprijinire a desemnării unor imobile protejate local de către APL (sprijin metodologic, financiar)

P20.13. Program de sprijinire a formării profesionale în domeniul protecției și restaurării monumentelor istorice, de utilizare a potenţialului uman local, a materialelor locale (eficienţă economică mai mare)

P20.14. Program de încurajare a finanțării unor forme non‐etatice de sprijin a protecției M.I., colaborarea cu acestea (Bisericile, asociațiile, sindicatele, organizațiile profesionale ș.a.)

Pachetul 4 (asociat ON20.4) P20.15. Program de recalibrare a criteriilor şi mecanismelor de acces la fondurile naţionale şi europene (Ghidul aplicantului)

P20.16. Program de stabilire de instrumente performante de măsurare a eficienţei şi corectitudinii utilizării fondurilor şi de implementare a acestora

Pachetul 5 (asociat OT20.5) P20.17. Program de precizare a elementelor specifice fiecărui teritoriu, pornind de la definirea zonelor cu specific geografic şi a obiectivelor locale şi de precizare a obiectivelor prioritare de dezvoltare pentru fiecare teritoriu în parte

P20.18. Program de creştere a suprafeţelor protejate (monumente istorice, zone protejate, zone de protecţie a peisajului) în arealele în care teritoriul este insuficient protejat, în paralel cu reechilibrarea criteriilor de clasare şi a categoriilor patrimoniale (areale montane, areale submontane şi de dealuri, areale de podiş, areale de câmpie Delta, lunca și bălţile Dunării)

Proiecte (proiecte‐pilot la nivel naţional)

PP20.1. Proiect‐pilot de fundamentare a procesului de descentralizare şi al rezultatelor acestuia, în condiţiile reformei legislative, după scenarii bazate pe numărul de niveluri de competenţă (sistemul actual – două niveluri; 3 niveluri – ipoteza introducerii regiunilor; 4 niveluri – ipoteza introducerii regiunilor şi a unor subdiviziuni judeţene) şi după gradul de implicare a colectivităţilor, asociaţiilor, proprietarilor, societăţilor comerciale.

PP20.2. Proiect‐pilot de „custodie comunitară a patrimoniului cultural”, prin care, după modelul custodiei ariilor protejate, zone de patrimoniu construit, urban, rural, ori situri mixte, construite si naturale, sunt gestionate din punct de vedere al propunerii masurilor științifice, tehnice, al comunicării publice si punerii in valoare de către ONG cu expertiza in domeniu.

PP20.3. Proiecte pilot de cercetare operaţională a unei zone în vederea stabilirii unor politici de dezvoltare locală bazate pe utilizarea resurselor patrimoniale (investiţii teritoriale integrate, dezvoltare sub responsabilitatea comunităţii) – regenerare urbană, rurală, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural, inclusiv valorificarea potențialului turistic local specific, reabilitarea zonelor istorice urbane ale oraşelor mari, medii şi mici, protejarea şi valorificarea durabilă a siturilor naturale, valorificarea durabilă a patrimoniului cultural10. Alegerea zonelor trebuie să fie în concordanţă cu obiectivele a căror finanţare prin fonduri europene este probabilă în perioada următoare de programare şi trebuie să profite de existenţa unor studii sau parteneriate strategice anterioare, cu participarea MDRT. În plus, existenţa unor VPCIN şi MLPM care generează ariile protejate este necesară favorizează finanţarea studiilor de către MDRT, în baza Legii nr. 5/2000 şi HG 1268/2010: Regenerarea urbană (studii de caz posibile: Drobeta Turnu Severin, Mangalia, Făgăraş, Odobeşti) Regenerarea rurală (studii de caz posibile: Chiojdul Mare, Cincşor, Comana, Rogoz, Sântămăria Orlea) Restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural, inclusiv valorificarea potențialului turistic local specific (studii de caz posibile:

Munţii Orăştiei, zona viticolă Drăgăşani – cu posibilitatea testării parteneriatelor rural‐urban, public‐privat) Reabilitarea zonelor istorice urbane ale oraşelor mari (studiu de caz: Brăila), medii (studiu de caz: Alba Iulia) şi mici (studii de

caz posibile: Câmpulung Moldovenesc, Orăştie, Curtea de Argeş, Babadag) Protejarea şi valorificarea durabilă a siturilor naturale (studii de caz posibile: Măgura – sat al com. Moeciu, jud. Braşov ş.a.) Valorificarea durabilă a patrimoniului cultural (studii de caz: Mărginimea Sibiului, Platforma Luncanilor).

Notă. Structura principală a prezentării sintetice a fost comunicată de MDRAP autorilor studiilor, pentru o mai bună integrare în structura SDTR.

10 Categorii stabilite prin Acordul de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020, Primul proiect, MFE, octombrie 2013, Obiectivul

tematic nr. 6 Protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor. Aceste activităţi pot fi corelate cu cele realizate în Grupurile Locale Funcţionale ale MFE şi în special cu GLF pentru noi abordări, responsabil de instrumente financiare, dezvoltare urbană, investiții teritoriale integrate şi dezvoltare sub responsabilitatea comunităților locale


17

Anexă. Cuprinsul Raportului final

I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) I.3. Lista autorilor, colaboratorilor I.4. Lista consultanţilor de specialitate I.5. Cuprinsul studiului I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor I.7. Lista tabelelor şi graficelor I.8. Anexe

II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor II.4.3. Indicatori şi indici II.4.4. Reprezentări cartografice

II.5. Bibliografie şi surse II.5.1. Studii şi publicaţii II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări II.5.3. Strategii II.5.3. Date statistice II.5.4. Date cartografice

II.6. Glosar de termeni II.6.1. Patrimoniu construit II.6.2. Patrimoniu imaterial II.6.3. Patrimoniu arheologic II.6.4. Arii şi zone protejate

18


18

III. Analiză şi recomandări III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Monumente istorice şi alte categorii ale patrimoniului construit III.1.1.a. Monumente istorice III.1.1.b. Patrimoniul arheologic III.1.1.c. Patrimoniul tehnic şi industrial III.1.1.d. Monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial III.1.1.e. Patrimoniul european III.1.1.f. Valori de patrimoniu construit de interes naţional (VPCIN)

III.1.2. Zone protejate III.1.2.a. Definiţie şi bază legislativă III.1.2.b. Conceptul de zonă protejată naturală şi construită: III.1.2.c. Lacune ale sistemului de protecţie III.1.2.d. Principalele caracteristici ale sistemului de protecţie a patrimoniului construit III.1.2.e. Protecţia patrimoniului construit – concluzii

III.1.3. Numărul şi repartiţia teritorială a bunurilor de patrimoniu construit III.1.3.a. Monumentele istorice, valorile de patrimoniu cultural de interes naţional şi monumentele înscrise în Lista patrimoniului mondial III.1.3.b. UAT cu patrimoniu construit important III.1.3.c. Areale cu patrimoniu construit important III.1.3.d. Propuneri de dezvoltare

III.1.4. Eficienţa mecanismului de protecţie a patrimoniului construit III.1.4.a. Politica de finanţare a intervenţiilor şi de sprijinire a proprietarilor III.1.4.b. Efectele politicii de protecţie asupra patrimoniului construit III.1.4.c. Efectele politicii locale de dezvoltare, în contextul descentralizării III.1.4.d. Efectele politicii de finanţare din fonduri naţionale şi europene

III.1.5. Relaţia dintre patrimoniul cultural şi dezvoltarea teritorială – politici publice III.1.5.a. Contribuţia strategiilor şi politicilor din domeniul patrimoniului la coeziunea teritorială III.1.5.b. Contribuţia strategiilor şi politicilor patrimoniale la punerea in valoare a resurselor naturale III.1.5.c. Relaţia strategiilor şi politicilor patrimoniale cu punerea în valoare a resurselor umane. III.1.5.d. Contribuţia strategiilor şi politicilor patrimoniale la punerea în valoare a resurselor financiare III.1.5.e. Contribuţia strategiilor şi politicilor patrimoniale la rezilienţa comunităţilor în faţa dezastrelor

III.2. Tendinţe de evoluţie III.3. Priorităţi de dezvoltare

III.3.1. Măsuri pentru stimularea şi susţinerea iniţiativelor publice şi private de protecţe a patrimoniului III.3.2. Dezvoltarea unei conştiinţe colective de protecţie a patrimoniului III.3.3. Specificul cultural local ‐ noţiune ‐ cheie pentru dezvoltare III.3.4. Echilibrul între protejare şi dezvoltare – obiective şi control

III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune și obiective specifice

IV.1.1. Diagnostic în privinţa monumentelor istorice şi a patrimoniului construit IV.1.2. Viziune şi obiectiv strategic în domeniul Cultură şi Patrimoniu IV.1.3. Obiectiv general (linie directoare) IV.1.4. Obiective specifice

IV.2. Politici, programe şi proiecte IV.2.1. Obiective naţionale (orizont 2035), programe şi proiecte asociate acestora IV.2.2. Obiective naţionale (orizont 2020), programe şi proiecte asociate acestora IV.2.4. Măsuri prioritare

IV.3. Modalităţi de implementare IV.3.1. Cadru legislativ necesar IV.3.2. Cadru instituţional necesar IV.3.3. Responsabilităţi IV.3.4. Mecanisme de implementare IV.3.5. Monitorizarea aplicării strategiei

IV.4. Sinteză strategică şi operaţională


19

Lista hărţilor şi cartogramelor

Harta 20.1. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România – total LMI (2013) Harta 20.2. Sinteză – UAT cu valori de patrimoniu construit de interes naţional şi internaţional (2013) Harta 20.3. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România – total LMI – Cap. I – arheologie (2013) Harta 20.4. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România – LMI, Cap. II – arhitectură (2013) Harta 20.5. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România – LMI, Cap. III – for public (2013) Harta 20.6. UAT după numărul real al monumentelor istorice din România – LMI, Cap. IV – memoriale (2013) Harta 20.7. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. I – arheologie (2013) Harta 20.8. Judeţe după numărul real de MI – Cap. I ‐ arheologie (nr. MI 2013) şi situri arheologice înscrise în RAN Harta 20.9. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. II – arhitectură (2013) Harta 20.10. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. III – for public (2013) Harta 20.11. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – Cap. IV – funerare/memoriale (2013) Harta 20.12. Judeţe după numărul real de MI – total LMI (număr MI 2013) Harta 20.13. Ierarhizarea unităţilor de relief după numărul valorilor de interes naţional (număr MI 2013) Harta 20.14. Ierarhizarea unităţilor de relief după media MI/UAT (număr MI 2013)

Lista tabelelor şi graficelor

Tabelul 20.1. Lista cuprinzând zonele de interes arheologic naţional cf. O.M.C.C. 2843/ 2006. Tabelul 20.2. Zonele de protecţie şi zone protejate aferente VPCIN, MLPM, MI Tabelul 20.3. Zonele protejate de interes cultural ‐ sinteză Tabelul 20.4. Numărul poziţiilor din Lista monumentelor istorice, după capitol (2010‐2013) Tabelul 20.5. Monumente istorice, VPCIN şi MLPM – total pe regiuni de dezvoltare Tabelul 20.6. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul de monumente istorice Tabelul 20.7. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul de monumente istorice din capitolul I ‐ arheologie Tabelul 20.8. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul de monumente istorice din capitolul II – arhitectură Tabelul 20.9. Ierarhia regiunilor de dezvoltare după numărul VPCIN Tabelul 20.10. Monumente istorice, VPCIN şi MLPM – total pe judeţe şi regiuni de dezvoltare Tabelul 20.11. Judeţe după numărul real de monumente istorice 2013 şi 2010, pe grupe valorice Tabelul 20.12. UAT după numărul real de monumente istorice 2013, pe medii Tabelul 20.13. Numărul MI după categorii (monument, ansamblu, sit) – LMI, Cap. I – arhitectură (2004). Tabelul 20.14. Numărul MI ale educaţiei (şcoli, licee, colegii, sedii de facultăţi, universităţi, spaţii Tabelul 20.15. Densitatea patrimonială în Europa (S. Nistor, 2013) Tabelul 20.16: Obiective de patrimoniu construit de importanţă naţională aflate în zone defavorizate (S. Nistor, 2013) Tabelul 20.17. Alocarea fondurilor programului naţional de restaurare ‐ 1997‐2013 Tabelul 20.18. Obiective de restaurare PNR, fonduri şi stadiul lucrărilor (2013) Tabelul 20.19. Obiective de patrimoniu construit de importanţă deosebită aflate în zone de risc natural (S. Nistor, 2013) Graficul 20.1. Patrimoniu arhitectural urban generator de zone construite protejate de interes naţional, Graficul 20.2. Relaţia monument istoric – zonă de protecţie – zonă protejată Graficul 20.3. Monumente istorice – total LMI 2013, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe Graficul 20.4. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. I – arheologie, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe Graficul 20.5. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. II – arhitectură, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe Graficul 20.6. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. III – for public, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe Graficul 20.7. Monumente istorice – LMI 2013 – Cap. IV – memoriale/funerare, pe macro‐regiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe Graficul 20.8. Numărul monumentelor istorice şi al personalului serviciilor de protecţie în Europa (S. Nistor, 2003) Graficul 20.9. Fonduri PNR alocate (febr. 2013), cu redistribuire (iulie 2013) Graficul 20.10. Repartiţia obiectivelor de patrimoniu construit de importanţă naţională după factorii de risc (S. Nistor, 2013) Graficul 20.11. Repartiţia monumentelor istorice după delimitările geografice funcţionale, pe medii Graficul 20.12. Repartiţia valorilor de patrimoniu cultural de interes naţional după delimitările geografice funcţionale

Anexe

Anexa 20.1. Label Patrimoine Européen/European Heritage Label Anexa 20.2. Ordine emise de Ministerul Culturii pentru clasarea/ declasarea unor monumente istorice (2010‐2013) Anexa 20.3. Propuneri orientative de clasare a unor noi monumente istorice Anexa 20.4. Raportul Bady referitor la o politică naţională a patrimoniului în contextul descentralizării în Franţa (2002)

s

Documents

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEIsdtr.ro/upload/STUDII/20. Sinteza_Protectia monumentelor istorice si a... · Monumente istorice – total LMI 2013, pe macro‐regiuni,