studii privind dezvoltarea unor preparate dermatocosmetice utilizate

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

„GRIGORE T. POPA” IAŞI

FACULTATEA DE FARMACIE

DISCIPLINA DE TEHNOLOGIE

FARMACEUTICĂ

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

STUDII PRIVIND DEZVOLTAREA

UNOR PREPARATE

DERMATOCOSMETICE UTILIZATE

ÎN TRATAMENTUL ACNEEI

Doctorand:

Farm. Manuela HORTOLOMEI

Conducător ştiinţific:

Prof. univ. Dr. Iuliana POPOVICI

2015

Prin decizia Rectorului Universității de Medicină

și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași nr 822 din

06.10.2015, a fost numită comisia pentru susținerea

publică a tezei de doctorat intitulată ”Studii privind

dezvoltarea unor preparate dermatocosmetice

utilizate în tratamentul acneei”, elaborată de Farm.

Manuela Hortolomei, conducător științific Prof. Univ.

Dr. Iuliana Popovici, în vederea conferirii titlului de

Doctor în Științe Medicale, domeniul Farmacie.

PREȘEDINTE

Decan Prof. Univ. Dr. Monica Hăncianu

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”

Iași

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

Prof. Univ. Dr. Iuliana Popovici

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”

Iași

REFERENȚI OFICIALI:

Prof. Univ. Dr. Victoria Hârjău Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”

București

Prof. Univ. Dr. Dumitru Lupuleasa

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”

București

Prof. Univ. Dr. Marcel Popa

Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” Iași

Teza de doctorat cuprinde:

220 pagini,

128 figuri

61 tabele

166 referințe bibliografice

În aceste rezumat se păstrează numerotarea din

teză pentru cuprins, tabele și figuri.

Cuvinte-cheie: acnee, rozacee, eritromicină,

magnolol, honokiol, dermopreparate

1

CUPRINS

ABREVIERI 6

INTRODUCERE 8

PARTEA GENERALĂ 11

CAPITOLUL 1. ACTUALITĂȚI

PRIVIND MANAGEMENTUL

AFECȚIUNII ACNEICE 11

1.1. Acneea vulgară (Acneea) 11

1.1.1 Forme clinice de acnee vulgară 12

1.1.2 Acneea – afecțiune asociată în unele

boli sistemice 15

1.1.2.1. Sindromul SAHA - Seboree-Acnee-

Hirsutism-Alopecie 15

1.1.2.2. Sindromul SAPHO 16

1.1.2.3. Sindromul PAPA 17

1.1.2.4. Sindromul CAH 17

1.1.2.5. Sindromul PCO 17

1.1.2.5. Sindromul HAIR-AN 18

1.1.3. Fiziopatologia acneei vulgare 19

1.1.3.1. Hiperkeratinizarea foliculară 20

1.1.3.2. Supraproducția de sebum și

influențele hormonale 20

1.1.3.3. Proliferarea Propionibacterium acnes

și inflamarea folicului pilosebaceu 22

1.1.4. Medicația topică administrată în

tratamentul acneei 24

1.1.4.1. Agenți keratolitici 25

1.1.4.2. Antibiotice de uz topic 28

2

1.1.4.3. Retinoizii 31

1.1.4.4. Terapii inovative în medicația

antiacneică 33

1.1.4.4.1. Inhibitorii de ectopeptidaze 33

1.1.4.4.2. Inhibitorii de 5-Lipoxigenază (5-

LOX) 34

1.1.4.4.3. Acidul lauric 35

1.1.4.4.4. Vaccinul anti Propionibacterium

acnes 35

1.2. Acneea rozacee 35

1.2.1. Forme clinice de acnee rozacee 36

1.2.1.1. Rozaceea eritematotelangiectazică

(ET) 38

1.2.1.2. Subtipul papulopustular (PP) 38

1.2.1.3. Subtipul fimatos 38

1.2.1.4. Subtipul ocular 39

1.2.2. Fiziopatologia acneei rozacee 39

1.2.2.1. Anomalii vasculare 40

1.2.2.2. Inflamația și degradarea matricei

dermice 41

1.2.2.3. Anomalii ale foliculului pilosebaceu

și infecții microbiene 41

1.2.2.4. Teorii noi privind implicația

neuropeptidelor în patologia rozaceei 42

1.2.3. Medicația topică administrată în

tratamentul acneei rozacee 45

1.2.3.1. Chimioterapice și antibiotice 45

1.2.3.2 Acidul azelaic 47

1.2.3.3. Retinoizii 47

1.2.3.4. Inhibitori de calcineurină 48

1.2.3.5. Agoniști ai receptorilor α-adrenergici 48

3

CAPITOLUL 2. FORMULAREA

PRODUSELOR TOPICE – O

PROVOCARE PERMANENTĂ ÎN

CERCETAREA FARMACEUTICĂ 50

2.1. Obiective generale urmărite în

formularea produselor topice 50

2.2 Penetrația cutanată și metode

experimentale de evaluare 52

2.2.1. Metode in vitro de evaluare a

penetrației cutanate 55

2.2.1.1. Tipuri de celule de difuzie utilizate în

metodele in vitro de evaluare a penetrației

cutanate 56

2.2.1.1.1. Celule de difuzie statice (Celule de

difuzie Franz) 56

2.2.1.1.2. Celule de difuzie dinamice (Celula

Enhancer) 56

2.2.1.2. Membrane utilizate în metodele in

vitro de evaluare a penetrației cutanate 56

2.2.1.2.1. Membrane nonlipidice 57

2.2.1.2.2. Membrane lipidice 57

2.2.1.2.3. Membrane biologice 58

2.3. Evaluarea proprietăților senzoriale ale

produselor topice din punct de vedere

dermatocosmetic 59

PARTEA DE CERCETĂRI

EXPERIMENTALE 62

CAPITOLUL 3. MOTIVAȚIA ȘI

OBIECTIVELE CERCETĂRII 62

3.1. Motivația cercetării 62

3.2. Scopul și obiectivele cercetării 64

4

3.3. Metodologia cercetării 65

CAPITOLUL 4. DEZVOLTAREA ȘI

EVALUAREA CARACTERELOR UNOR

DERMOPREPARATE

MICROEMULSIONATE CU ULEI DE

AVOCADO 67

4.1. Studii privind dezvoltarea unor

microemulsii pe bază de ulei de avocado

pentru aplicare topică prin metoda

diagramei de fază ternară 67

4.1.1. Introducere 67

4.1.2. Materiale și metode 68

4.1.2.1. Materiale 68

4.1.2.2. Metode 68

4.1.3. Rezultate 68

4.1.4. Discuții 70

4.1.5. Concluzii 72

4.2. Studii privind caracterizarea unor


pentru aplicare topică 72




4.2.2.2. Metode 73

4.2.2.2.1. Evaluarea proprietăților

macroscopice 73

4.2.2.2.2. Caracterizarea fizico-chimică a

microemulsiilor 73

4.2.2.2.3. Evaluarea stabilității

microemulsiilor prin spectroscopie de

absobție IR transformată Fourier (FT-IR) 73

5

4.2.3. Rezultate 73

4.2.4. Discuții 77

4.2.5. Concluzii 77

4.3. Dezvoltarea și validarea unei metode de

analiză prin cromatografie de lichide de

înaltă performanță (HPLC) pentru

determinarea cantitativă a eritromicinei din

dermopreparate microemulsionate 78


4.3.2. Material și metodă 78


4.3.2.2. Metode 79

4.3.2.3. Stabilirea parametrilor metodei 79

4.3.2.3.1. Stabilirea lungimii de undă 79

4.3.2.3.2. Optimizarea timpului de retenție 79

4.3.2.3.3. Rezultate 79

4.3.2.3.4. Discuții 80

4.3.2.3.5. Concluzii 81

4.3.2.4. Validarea metodei de determinare a

eritromicinei prin cromatografie de lichide de

înaltă performanță 81

4.3.2.4.1. Identificarea peak-urilor 81

4.3.2.4.2. Determinarea repetabilității

(precizia sistemului) 82

4.3.2.4.3. Determinarea liniarității metodei 83

4.3.2.4.4. Determinarea limitelor de detecție

și de cuantificare 85

4.3.2.4.5. Determinarea robusteții metodei 86

4.3.2.4.6. Determinarea acurateții metodei 87

6


microemulsii cu ulei de avocado și

eritromicină pentru administrare topică 88




4.4.2.2. Metode 89

4.4.2.2.1. Prepararea microemulsiilor cu ulei

de avocado și eritromicină 89

4.4.2.2.2. Controlul calității microemulsiilor

cu eritromicină și ulei de avocado 89

4.4.2.3. Rezultate 91

4.4.2.4. Discuții 96

4.4.2.5. Concluzii 96

CAPITOLUL 5. DEZVOLTAREA ȘI

VALIDAREA UNOR METODE NOI DE

ANALIZĂ PRIN CROMATOGRAFIE DE

LICHIDE DE ÎNALTĂ PERFORMANȚĂ

(HPLC) PENTRU DETERMINAREA

CANTITATIVĂ A MAGNOLOLULUI ȘI

HONOKIOLULUI 100

5.1. Introducere 100

5.2. Materiale și metode 101

5.2.1. Materiale 101

5.2.2. Metode 101

5.2.2.1. Optimizarea parametrilor metodei 101

5.2.2.2. Identificarea peak-urilor 101

5.2.2.3. Determinarea repetabilității și

preciziei intermediare 102

5.2.2.4. Determinarea liniarității 102

7

5.2.2.5. Determinarea limitelor de detecție și

cuantificare 102

5.2.2.6. Determinarea robusteței metodei 102

5.2.2.7. Determinarea acurateței metodei 103

5.3. Rezultate 103

5.4. Discuții 110

5.5. Concluzii 111

CAPITOLUL 6. FORMULAREA ȘI

CARACTERIZAREA UNOR GELURI ÎN

VEDEREA UTILIZĂRII CA BAZE

SEMISOLIDE PENTRU SUBSTANȚE

BIOACTIVE DESTINATE

TRATAMENTULUI ACNEEI 114

6.1. Introducere 114

6.2. Materiale și metode 115


6.2.2. Metode 115

6.2.2.1. Formularea gelurilor 115

6.2.2.2. Prepararea gelurilor 115

6.2.2.3. Studiul comportamentului reologic al

gelurilor 116

6.2.2.4. Evaluarea proprietăților senzoriale

ale gelurilor 117

6.3. Rezultate 117

6.4. Discuții 130

6.5. Concluzii 133

CAPITOLUL 7. TESTAREA ACȚIUNII

ANTIMICROBIENE A UNOR

SUBSTANȚE BIOLOGIC ACTIVE 146

7.1. Determinarea concentrației minime

inhibitorii (CMI) și a concentrației minime

8

bactericide (CMB) a unor compuși

antimicrobieni față de tulpini de

Staphylococcus aureus 146



7.1.3. Metode 148

7.1.4. Rezultate 149

7.1.5. Discuții 150

7.1.6. Concluzii 150

7.2. Evaluarea unor posibile interacțiuni

între eritromicină și magnolol, respectiv

honokiol 150



7.2.3. Metodă 151





inhibitorii a magnololului și honokiolului

față de Propionibacterium acnes 159



7.3.3. Metodă 161




CAPITOLUL 8. DEZVOLTAREA UNOR

DERMOPREPARATE PE BAZA

COMPLEXULUI ERITROMICINĂ -

LACTID-Β-CICLODEXTRINĂ 164

9

8.1. Studii privind prepararea și

caracterizare complexului eritromicină-

lactid-β-ciclodextrină 164




8.1.2.2. Metode 165




8.2. Studii privind formularea și

caracterizarea unor dermopreparate pe

bază de eritromicină-lactid β-ciclodextrină 168




8.2.2.2. Metode 169

8.2.2.2.1. Obținerea dermopreparatelor 169

8.2.2.2.2. Controlul calității

dermopreparatelor 169

8.2.2.3. Rezultate 172

8.2.2.4. Discuții 176

8.2.2.5. Concluzii 176


DERMOPREPARATE ANTIACNEICE PE

BAZĂ MAGNOLOL 177


caracterizare unor dermopreparate cu

magnolol și eritromicină 177



10


9.1.2.2. Metode 178

9.1.2.2.1 Obținerea dermopreparatelor 178






9.2. Cercetări privind evaluarea efectului

antiinflamator al unor dermopreparate cu

magnolol 185




9.2.2.2. Metode 186

9.2.2.2.1. Prepararea soluțiilor și a

dermopreparatelor cu magnolol de

concentrație 1 % și 3 % 186

9.2.2.2.2. Principiul metodei de inducere a

edemului 187

9.2.2.2.3. Calcularea gradului de edemațiere

a labei 189

9.2.2.2.4. Calcularea gradului de inhibiție a

inflamației 189

9.2.2.2.5. Analiza statistică a datelor 189





DERMOPREPARATE ANTIACNEICE PE

BAZĂ HONOKIOL 197

11


caracterizare unor dermopreparate cu

honokiol și eritromicină 197



10.1.2.1. Materiale 197

10.1.2.2. Metode 198

10.1.2.2.1 Obținerea dermopreparatelor 198






CAPITOLUL 11. CONCLUZII

GENERALE. CONTRIBUȚII

ORIGINALE. PERSPECTIVE DE

CERCETARE 206

11.1. Concluzii generale 206

11.2. Contribuții originale 210

11. 3. Perspective de cercetare 211

BIBLIOGRAFIE 212

ANEXE

12

PARTEA DE CERCETĂRI EXPERIMENTALE

CAPITOLUL 3.

MOTIVAȚIA ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

3.1. Motivația cercetării

Frecvent acneea nu este simțită ca o afecțiune

acută, ci ca o patologie cu evoluție continuă în

manifestare sub aspectul severității simptomelor și al

zonelor de apariție. Este cunoscut faptul că tratamentul

acneic se administrează în regim cronic, pe durata a

câteva luni, chiar ani. În ciuda acestui aspect în multe

situații acneea cauzează cicatrici locale și este asociată cu

un impact emoțional negativ persistent mult timp după

vindecare.

În prezent, acneea este inclusă pe lista afecțiunilor

cronice ale OMS fiind caracterizată de toate elementele

caracteriste unei astfel de afecțiuni: manifestare

prelungită, evoluție secvențială cu perioade de remisie și

reapariție, impact psihologic și social cu efecte negative

în integrarea comunitară a pacientului.

Acneea este clasificată în funcție de diverse

criterii, însă în principal distingem două grupe mari de

manifestare: acneea vulgară, definită generic prin

termenul ”acnee” și acneea rozacee, numită simplu

”rozacee”.

Etiopatologia acneei implică în principal

următorii factori: hipersecreția glandelor sebacee,

hiperkeratinizare foliculară, inflamația folicului

pilosebaceu și colonizarea pielii cu Propionibacterium

13

acnes, Staphylococcus epidermidis sau Demodex

foliculorum.

Medicația topică a ambelor forme de acnee

permite utilizarea tuturor formelor convenționale topice (

de exemplu: creme, geluri, soluții) dar și forme

farmaceutice moderne (soluții micelare, spume, micro- și

nanoemulsii).

Dezvoltarea rezistenței la antibioterapie este una

dintre problemele majore ale medicației antiacneice.

Astfel, identificarea unor noi agenți terapeutici cu acțiune

antimicrobiană este un domeniu prioritar în cercetarea

medicală.

Luând în considerare aceste date ne-am propus

dezvoltarea unor noi dermopreparate cu recomandare în

tratamentul topic al acneei prin investigarea unor factori

specifici de formulare și asocierea eritromicinei (ER), ca

antibiotic de elecție antiacneic, cu doi compuși de origine

naturală magnolol (MG) și honokiol (HK).

3.2. Scopul și obiectivele cercetării

Cercetările efectuate în cadrul tezei de doctorat au

avut ca obiectiv principal dezvoltare de noi preparate

dermatocosmetice cu acțiune antimicrobiană, emolientă,

nutritivă și hidratantă în vederea utilizării în terapia

locală a acneei.

Obiectivele concrete ale studiilor realizate au fost:

- dezvoltarea unor microemulsii pentru aplicare

cutanată cu materii prime naturale (esteri ai sucrozei și

ulei de avocado) prin analiza influenței surfactantului și a

cosurfactanților asupra diagramei de fază ternară;

14

- dezvoltarea unor dermopreparate tip

microemulsie L/H pe bază de ulei de avocado cu ER și

evaluarea profilului de eliberare a ER și a cineticii de

cedare prin teste in vitro și ex vivo;

- dezvoltarea și validarea a trei metode noi de

analiză cantitativă a ER, MG și HK prin tehnica HPLC;

- formularea și caracterizarea reologică și

senzorială a unor baze semisolide, cu polimeri diferiți, în

vederea utilizării lor pentru dispersarea unor substanțe

medicamentoase și obținerea unor dermopreparate cu

acțiune antiacneică;

- sinteza și caracterizarea unui nou complex CD-

LA_E;

- evaluarea CMI și a CMB a ER, CD-LA_E și a

clindamicinei față de Staphilococcus spp;

- dezvoltarea unor dermopreparate cu CD-LA_E

și evaluarea profilului de eliberare a ER și a cineticii de

cedare prin teste in vitro și ex vivo prin analiza

comparativă a ER în stare liberă versus complex CD-

LA_E;

- evaluarea CMI și a CMB a MG și HK față de

Staphilococcus spp și Propionibacyerium acnes;

- investigarea unor posibile interacțiuni în

exercitarea efectului antimicrobian între ER și MG,

respectiv HK, prin metoda ”tablei de șah” și calcularea

indicelui de concentrație inhibitorie fracțională;

- dezvoltarea unor dermopreparate cu MG și ER,

evaluarea profilului de eliberare a celor două substanțe și

a cineticii de cedare prin teste in vitro și ex vivo;

15

- evaluarea efectului antiinflamator al unor

dermopreparate cu MG in vivo asupra inflamației acute

prin testul edemului labei de șobolan;

- dezvoltarea unor dermopreparate cu HK și ER,

evaluarea profilului de eliberare a celor două substanțe și

a cineticii de cedare prin teste in vitro și ex vivo.

Cercetările din cadrul tezei de doctorat au fost

orientate spre un domeniu de mare actualitate

farmaceutică, dermatocosmetică și medicală privind

perspectiva utilizării microemulsiilor cu ulei de avocado

ca produse dermatocosmetice cu acțiune hidratantă,

emolientă și nutritivă la nivel cutanat precum și utilizarea

acestora ca vehicule pentru administrarea unor substanțe

cu acțiune locală în tratamentul acneei. Un alt element de

noutate la tezei constă în sinteza unui nou complex al ER

de tipul CD-LA_E și investigarea posibilităților de

încorporare a acestuia în diverse baze semisolide. Nu în

ultimul rând, menționăm cercetarea inovatoare realizată

pentru a investiga sinergismul între ER și cei doi compuși

naturari MG și HK și analiza cineticii de cedare a acestor

principii active din diverse forme farmaceutice

semisolide topice.

16

CAPITOLUL 4.

DEZVOLTAREA ȘI EVALUAREA

CARACTERELOR UNOR DERMOPREPARATE

MICROEMULSIONATE CU ULEI DE AVOCADO


microemulsii cu ulei de avocado și eritromicină

pentru administrare topică

4.4.1. Introducere

Acneea reprezintă o afecțiune frecventă a pielii cu

care se confruntă aproximativ 30% din populația

globului, jumătate dintre aceștia fiind pacienți cu vârste

cuprinse între 30 și 50 de ani. Antibioterapia topică este o

parte integrantă a managementului terapeutic al acneei.

Eritromicina este un antibiotic din clasa macrolidelor,

prescris în tratametul acneei de peste 20 de ani. Deși

unele studii evidențiază dezvoltarea rezistenței la

eritromicină a unor germeni implicați în etiopatologia

acneei și inducerea unor reacții iritative locale, acest

antibiotic este în continuare prescris de dermatologi cu

succes ca antibiotic de primă alegere în tratamentul local

al acestei dermatoze (Rosen, Waisman, 1981; Del Rosso,

Leyden, 2007; Bojar et al, 1990; Leyden et al., 2007;

Cooper, 1998). În general, pentru aplicare topică

eritromicina este formulată în creme. Serdaz F. Et all a

studiat încorporarea eritromicinei în microemulsii pe

bază de mono- și trigliceride ale acizilor grași cu lanț

mediu, folosind Tween 80 ca surfactant. Rezultatele

obținute au evidențiat o dublare a biodisponibilității ER

17

administrată oral sub forma acestor emulsii (Serdoz,

Voinovich, 2011).

Obiectivul acestor studii a constat în dezvoltarea

unor dermopreparate tip microemulsii apă în ulei

preparate prin încorporarea eritromicinei în faza uleioasă

a microemulsiei.

4.4.2. Materiale și metode

4.4.2.1. Materiale

Ulei de avocado (Natural Sourcing LLC, Oxford,

Anglia), izopropilmiristat (Sigma Aldrich, Germany),

polietilenglicol 400 (Sigma Aldrich, Germany), Tween

20 ((Sigma Aldrich, Germany), eritromicină puritate

99,85% (Zhejlang Sanmen Hengkang Pharmaceutical Co.

Ltd. China); acetonitril de puritate cromatografică

(Merck, Germania); fosfat disodic (Merck, Germania);

La prepararea microemulsiilor și la analizele

cantitative a fost utilizată apa purificată, apă bidistilată

şi alţi reactivi corespunzători condiţiilor de calitate

prevăzute de F.R. X.

4.4.2.2. Metode

4.4.2.2.1. Prepararea microemulsiilor cu ulei de

avocado și eritromicină

Studiile au fost realizate pe 6 formulări de

microemulsii, notate astfel: 3 formule de microemulsii

din diagrama de fază ternară construită cu Tween 20 (F1

– F3 și 3 formule (F4 – F6) din diagrama în care am

utilizat drept surfactant:cosurfactant Tween 20: PEG 400.

Formulările au fost selectate din zonele de

formare a microemulsiilor, conform diagramelor de fază

18

ternară prezentate în fig. 4.5. și respectiv 4.6. și au fost

utilizate la 24 ore de la preparare.

Practic microemulsiile au fost preparate prin

ușoară încălzire și agitare a fazei uleioase, adăugarea

surfactantului conform diagramei de fază ternară și în

final includerea fazei apoase, în picături și sub agitare la

200 rpm. Microemulsiile au fost lăsate la temperatura

camerei timp de 24 de ore după care au fost testate.

4.4.2.2.2. Controlul calității microemulsiilor cu

eritromicină și ulei de avocado

4.4.2.2.2.1. Evaluarea caracteristicilor fizico-

chimice, organoleptice și tactile

Aspectul, omogenitatea și mirosul au fost evaluate

conform metodelor prezentate în literatură (Bagwe et al.,

2001; Sintov, Shapiro, 2004).

Determinarea pH-ului – pH-ul s-a efectuat

potențiometric, utilizând pH-metrul Thermo Orion

(Thermo Fisher, Florida, USA).

Proprietățile senzoriale ale microemulsiilor

capacitatea de etalare, efectul emolient imediat după

aplicare (senzația de „moale”) și consistența au fost

evaluate pe 10 pacienți voluntari care au notat produsele

de la 1-100 în funcție de gradul de satisfacție.

4.4.2.2.2.2. Evaluarea coeficientului de pierdere

transepidermică de apă (TEWL)

Determinările au fost efectuate utilizînd TEWA-

metrul TM 210 (Courage&Kazaka, Germania) pe grupuri

de 6 persoane, cu vârsta cuprinsă în intervalul 20-35 ani.

Coeficientul de pierdere epidermică de apă a fost măsurat

19

imediat după aplicarea emulsiei pe zona anterioară a

palmei (zonă expusă la aer, cu o densitate redusă a

glandelor sebacee), considerat momentul zero al

determinărilor, urmat de măsurători succesive la fiecare

30 minute, timp de două ore. Experimentul a fost

realizate trei zile consecutiv, rezultatele fiind exprimate

ca medie a celor trei determinări.

4.4.2.2.2.3. Determinarea conținutului de

eritromicină a microemulsiilor pe bază de ulei de

avocado

Determinarea conținutului de ER în microemulsii

s-a realizat prin metoda HPLC dezvoltată și validată în

subcapitolul 3.3. al acestei teze.

Mod de lucru: 0,50 g probă (F1, F2, F3, F4, F5,

F6) se dizolvă separat în câte 8 mL fază mobilă, se

dispersează la cald pentru 5 minute prin agitare

magnetică, se menține în repaus pentru 20 min și se

diluează la 10 mL cu același solvent. Soluția obținută se

centrifughează și se filtrează prin filtru de 0,45 µm și se

cromatografiază conform metodei HPLC dezvoltată în

subcap. 4.3.

4.4.2.2.2.4. Evaluarea cedării in vitro și ex vivo a

eritromicinei din microemulsii pe bază de ulei de

avocado

Testul de dizolvare in vitro au fost efectuat pe

celula Franz cu diametrul de 2,5 cm și volumul

compartimentului acceptor de 15 mL, conform

următorului protocol:

20

- mediu de dizolvare: soluție tampon fosfat pH

7,4;

- masa probei: pentru fiecare formulă studiată au

fost luate în lucru 0,5 g;

- membrană celulozică cu diametrul porilor Ø =

45µm (Milipore, Merck Germania);

- temperatura: 37 °C ± 0,2 °C;

- interval de recoltare: 30 min, 1 h, 2 h, 3 h, 4 h, 5

h și 6 h. La fiecare moment s-a recoltat un volum de

mediu de 0,5 mL, care a fost înlocuit cu mediu prospăt;

- viteza: 100 rpm.

Membrana celulozică a fost plasată în mediul de

dizolvare timp de 24 h, a priori efectuării testului in vitro,

în vederea hidratării și dilatării optime a porilor.

Testul de dizolvare ex vivo au fost efectuat în

condiții similare, cu mențiunea că am folosit ca

membrană biologică piele de pe abdomenul șobolanilor

de tip Wistar, femele, cu o greutate de 200 – 250 g. După

recoltare, părul și țesutul adipos au fost îndepărtate de pe

fracțiunea de piele și a fost introdusă în sistem tampon

pH 7,4 timp de 24 ore înainte de efectuarea testului.

Probele prelevate au fost cromatografiate și s-a

înregistrat spectrul eritromicinei la lungimea de undă

λ=200 nm.

4.4.2.2.2.5. Determinarea coeficientului de

permeabilitate a eritromicinei din microemulsiile cu

ulei de avocado

Viteza de permeație a substanței în fază staționară

a fost determinată din panta dreptei și respectiv

interceptul cu abscisa a porțiunii liniare a curbelor

21

cantității cumulative de substanță medicamentoasă care a

permeat în funcție de timp. Coeficientul de

permeabilitate a fost calculat conform Karalis (Karalis et

al., 2010).

4.4.2.3. Rezultate

La încărcarea cu substanță medicamentoasă nu s-

au constatat diferențe la proprietățile macroscopice ale

microemulsiilor față de cele dezvoltate și caracterizate în

subcapitolul. 4.1. și 4.2.

În figura 4. 16 și 4.17 sunt prezentate datele

obținute la evaluarea proprietăților senzoriale ale

coeficientului TEWL al microemulsiilor.

Fig. 4.16. Reprezentarea proprietăților senzoriale ale

microemulsiilor cu eritromicină pe bază de ulei de avocado

22

Fig. 4.17. Reprezentarea coeficentului TEWL senzoriale ale


Conținutul de ER și pH-ul emulsiilor studiate sunt

indicate în tabelul 4.X.

Tabel 4.X. Conținutul în substanță activă și pH-ul


Formula Conținut în ER

(%) pH

F1 101,13 ± 0,54 5,30 ± 0,05

F2 99,25 ± 0,71 5,95 ± 0,27

F3 97,24 ± 1,04 5,51 ± 0,57

F4 99,85 ± 0,96 5,89 ± 0,36

F5 103,11 ± 0,46 5,63 ± 0,25

F6 100,53 ± 0,87 5,12 ± 0,49

23

Rezultatele testelor de cedare in vitro și ex vivo a

ER din microemulsiile pe bază de ulei de avocado sunt

prezentate în fig. 4.17 și 4.18.

0 60 120 180 240 300 360

0

10

20

30

40

50

60

Ca

ntit

.cu

mu

lativ

ã d

e E

R c

ed

atã

(%

m/m

)

Timp (min)

F1

F2

F3

F4

F5

F6

Fig. 4.17. Profilul cinetic cumulativ de cedare in vitro a ER

din microemulsiile cu ulei de avocado

0 60 120 180 240 300 360

0

10

20

30

40

50

Ca

nt. c

um

ula

tivã

de

ER

ce

da

tã (

% m

/m)

Timp (min)

F1

F2

F3

F4

F5

F6

Fig. 4.18. Profilul cinetic cumulativ de cedare ex vivo a ER din

microemulsiile cu ulei de avocado

Rezultatele obținute la evaluarea cineticii de

cedare a ER din formulările de microemulsii, prin fitare

pe modele matematice sunt prezentate în fig. 4.19 și

respectiv, fig. 4.20.

24

În tabelul 4.XII sunt prezentate valorile

coeficienților de permeație a ER din microemulsiile

studiate prin cele două membrane.

Tabel 4.XII. Parametri specifici permeației ER din


Formula

Parametri permeației

Jss (μg/cm2/h) KP x 10

-6 (cm/h)

Membrană sintetică (in vitro)

F1 30.4559 ± 7.2197 7115.86

F2 30.3371 ± 7.5029 7561.58

F3 25.0658 ± 7.7158 5424.43

F4 30.3625 ± 7.7720 7882.27

F5 28.2829 ± 7.7888 6926.99

F6 26.9587 ± 7.4907 6156.37

Membrană biologică (ex vivo)

F1 25.0234 ± 7.1224 5181.90

F2 26.8229 ± 7.3379 5922.48

F3 25.3714 ± 7.3734 5466.80

F4 26.6616 ± 7.1809 5839.17

F5 25.0998 ± 7.2846 5387.38

F6 25.2441 ± 7.5083 5465.27

4.4.2.4. Discuții Toate cele șase formule de microemulsii au fost

omogene, transparente și colorate în galben verzui, cu

miros caracteristic slab, plăcut de ulei de avocado.

Analiza proprietăților senzoriale a evidențiat

faptul că microemulsiile preparate cu amestecul Tween

20:PEG 400 ca surfactant au prezentat cele mai bune

25

proprietăți de hidratare și etalare (Fig. 4.16). Această

caracteristică poate fi atribuită prezenței PEG 400 în

formulă care exercită un efect hidratant la nivelul pielii.

Deși toate formulele de microemulsii au fost evaluate cu

scorul maxim de 100 pentru aspect formulările F1 și F3

cu cel mai mic procent de fază apoasă au primit cel mai

mic scor la parametrul etalare fiind semnalată senzația de

gras.

Coeficientul TEWL a prezentat cele mai bune

valori pentru seria de microemulsii preparate cu sistemul

de surfactanți Tween 20:PEG 400, după cum este

prezentat și în fig. 4.17.

Pentru evaluarea conținutului în ER a

formulărilor de microemulsii studiate ne-am raportat la

monografia Emulsiones și Unguenta din FR X care

admit o abatere de ± 3% față de valoarea declarată pentru

produsele care conțin 0,5% și mai mult de 0,5% substanță

activă. Rezultatele prezentate în tabelul 4. X indică o

distribuție uniformă a ER în microemulsiile studiate,

având un conținut de substanță activă care variază în

intervalul 97,24 - 103,11%, valori care corespund

prevederilor FR X. pH-ul microemulsiilor s-a încadrat în

domeniul ușor acid, și a prezentat variații foarte mici în

jurul valorii de 5,5.

Rezultatelor testelor de cedare in vitro prin

membrană sintetică și ex vivo prin membrană biologică a

evidențiat o cedarea nesatisfăcătoare a ER pe parcursul

celor 6 ore de studiu. Din analiza cumulativă a datelor se

constată că formularile F1-F3 preparate cu surfactantul

Tween 20 au prezentat un ritm ușor accelerat de cedare în

primele două ore ale testului după care concentrația de

26

ER rămâne în stadiu de platou. Putem aprecia că

formulările F3 și F6 care au conținutul cel mai mare de

apă au prezentat cel mai mare procent de cedare atât la

testul prin membrana biologică (F3 = 11,90%, și F6 =

18,18%) precum și la cel cu membrană sintetică (F3 =

22.90% și respectiv 35,18%). Formulările F4-F6

preparate cu sistemul co-surfactant Tween 20:PEG400 a

prezentat cel mai mare procent de cedarea a ER cuprins

în intervalul 26,98 – 35,18% în cazul testului in vivo și

13-45 – 18,18% în cazul testului ex vivo. Acest procent

redus de cedare poate fi atribuit pe de o parte unor

posibile interacțiuni între eritromicină cu unele substanțe

din formula microemulsiilor, insolubilității ER în mediul

de dizolvare cât și dimensiunii mari a moleculei de

eritromicină. Totuși prima ipoteză este parțial infirmată

de gradul de regăsire mare al ER în microemulsii,

exprimat prin conținut în substanță medicamentoasă din

microemulsii ceea ce exprimă faptul că ER a fost

eliberată în microemulsii.

4.4.2.5. Concluzii

Microemulsiile preparate cu sistemul co-

surfactant Tween 20:PEG 400 ca surfactant au prezentat

cele mai bune proprietăți senzoriale și cel mai bun

coeficient de pierdere transepidermică de apă.

ER este uniform distribuită în microemulsiile

studiate care au prezentat un conținut în substanță activă

între 97,24 - 103,11%.

pH-ul microemulsiilor studiate este în domeniul

acid favorabil stabilității eritromicinei.

27

Rezultatelor testelor de eliberare in vitro prin

membrană sintetică și ex vivo prin membrană biologică a

evidențiat o cedare a ER, sub 40%. Cedarea ER din

formulările de microemulsii pe bază de ulei de avocado

are loc prin difuzie conform fitării pe modelul

Korsmeyer-Peppas. Gradul de permeație a ER este

influențat de prezența PEG 400 care a condus la o

creștere semnificativă a acestui parametru.

28

CAPITOLUL 7.

TESTAREA ACȚIUNII ANTIMICROBIENE A

UNOR SUBSTANȚE BIOLOGIC ACTIVE


inhibitorii a magnololului și honokiolului față de

Propionibacterium acnes

7.3.1. Introducere

Terapia cu antibiotice a Propionobacterium acnes

datează de peste 40 de ani. Utilizarea largă a tetraciclinei

și eritromicinei au schimbat sensibilitatea P. acnes din

1980, ceea ce a condus la creșterea CMI peste tetraciclină

și eritromicină și utilizarea clindomicinei (Eady et al,

2003).

În ultimii ani, cercetătorii au triat dezvoltarea de

agenți terapeutici care să nu prezinte efecte secundare,

dar să aibă acțiune antimicrobiană mare. Astfel, s-au

studiat doi compuși fenolici izolați din Magnolia spp.:

magnololul și honokiolul, care au activitate

antimicrobiană față de microorganisme (Park et al., 2004;

Jada et al., 2012).

Bazat pe efectele antimicrobiene cunoscute ale

acestor două substanțe, am cercetat posibilitatea utilizării

lor în tratamentul acneei.

7.3.2. Materiale

Medii și reactivi: Anaerobic Bacteria Medium:

triptonă 30 g, extract drojdie 20 g, L-cisteină clorhidrat

0,5 g, soluție hemină 25 ml, pulbere agar-agar (în cazul

mediului solid) 15 g, apă distilată 1 litru; ingredientele se

29

amestecă cu apa distilată, se omogenizează și apoi se

sterilizează prin autoclavare la 110°C timp de 30 minute;

Ser fiziologic steril (0,9% NaCl); Soluții stock ale

substanțelor antimicrobiene de testat: magnolol – MG

(10240 mg/L), honokiol – HK (10240 mg/L); DMSO

(solvenți pentru prepararea soluțiilor stock și a diluțiilor)

(Sigma, Germania); Parafină lichidă pentru

microbiologie, sterilizat prin autoclavare.

Consumabile: Tuburi sterile din plastic – 75 x 12

mm și 100 x 17 mm (VWR, Spania); Plăci Petri sterile,

diametru 90 mm, unică folosință (Dialab, Spania); Pipete

sterile de 1, 5 și 10 mL; Vârfuri sterile pentru

micropipete; Anse calibrate sterile, de 1 și 10 μL; Plicuri

cu amestec reducător pentru crearea condițiilor de

anaerobioză.

Echipamente: Vortex cu viteză reglabilă;

Densimat (pentru etalonarea inoculului, 0,3-10

McFarland); Micropipete și pipetă multicanal, cu volum

reglabil (Eppendorf); Balanță electronică; Anaerostat;

Incubator reglabil (Memmert, Germania); Autoclav

(Raypa, Spania).

7.3.3. Metodă

A) Pregătirea diluțiilor de magnolol / honokiol

în vederea testării

Pornind de la soluțiile stock de magnolol,

respectiv honokiol în DMSO, cu concentrația de 10240

mg/L, se prepară diluții seriate binare de 20 ori mai

concentrate decât cele alese pentru testare (512, 256, 128,

64, 32, 16, 8, 4, 2, 1 mg/L). S-a pregătit și un martor

pozitiv, conținând doar DMSO, mediu și inocul.

30

B) Prepararea inoculului și însămânțarea

plăcilor: Fiola cu tulpina liofilizată de

Propionibacterium acnes (CECT 5684) a fost deschisă

conform indicațiilor producătorului (Coleccion Espanola

de Cultivos Tipo, Valencia – Spania) și reconstituită prin

eluare cu Anaerobic Bacteria Medium (bulion). În

tuburile conținând mediul lichid însămânțat cu tulpina

reconstituită s-au pipetat prin prelingere 2 mL ulei de

parafină pentru asigurarea anaerobiozei, apoi acestea au

fost incubate în anaerostat, timp de 48 ore la 37°C.

Pentru obținerea condițiilor de anaerobioză în incinta

anaerostatului s-au folosit plicuri cu amestec reducător –

Anaerocult A mini (Remel, SUA), care s-au umectat cu 8

mL apă distilată înainte de utilizare.

Din cultura obținută, s-au transferat 100 μL pe

suprafața unei plăci cu Anaerobic Bacteria Agar, iar

aceasta s-a incubat 48 ore. Folosind câteva colonii cu

morfologie similară, s-a preparat o suspensie cu

densitatea 0,5 McFarland care apoi s-a diluat 1:100 în

mediu lichid; concentrația finală a inoculului a fost 0,5-

1,5 x 106 UFC/mL, iar volumul de 0,1 mL utilizat la

inocularea mediului cu diferite concentrații de compus

antimicrobian a asigurat o încărcătură de 0,5-1,5 x 105

UFC/placă. Plăcile au fost individualizate notându-se

denumirea compusului și concentrația acestuia, apoi în

fiecare dintre ele s-au pipetat câte 1 mL diluție MG sau

HK și 0,1 mL inocul bacterian diluat, în două cadrane

opuse. S-a adăugat apoi mediul topit și răcit la 47-50°C,

în volum de 19 mL pentru fiecare placă, omogenizându-

se imediat prin mișcări circulare. După solidificarea

mediului, plăcile au fost redeschise sub fluxul de aer al

31

unei hote microbiologice clasă 2 pentru adăugarea unui

nou strat de mediu (cca 5 mL agar topit).

C) Incubarea plăcilor și citirea rezultatelor

După solidificarea peliculei de mediu, plăcile au

fost plasate cu capacul în jos în suportul special de

contenție, introduse în anaerostat împreună cu plicurile

de amestec reducător și lăsate la incubat timp de 72 ore la

37°C. După expirarea timpului de incubare, plăcile au

fost examinate în contra-lumină, notându-se prezența sau

absența coloniilor. Prezența unui număr mare de colonii

în grosimea stratului bazal de mediu al plăcii martor

pozitiv validează testul. Concentrația minima inhibitorie

(CMI) a fost considerată cea mai mică concentrație care

inhibă complet dezvoltarea bacteriană.

7.3.4. Rezultate

Plăcile martor (mediu + 5% DMSO + inocul) au

prezentat în ambele cazuri (testare MG, respectiv testare

HK) cultură bacteriană intens și uniform dezvoltată în

grosimea stratului bazal de mediu, indicând viabilitatea

inoculului și lipsa efectului inhibitor al solventului

utilizat pentru efectuarea diluțiilor. Rezultatele

experimentale ale testărilor efectuate sunt redate în

tabelul 7.IV, care exprimă valorile concentrațiilor de

magnolol, respectiv honokiol, care inhibă creșterea

bacteriană Tabel 7. IV. Rezultatele creșterii bacteriene la diferite

concentrații de MG / HK Concentrația

compusului

antimicrobian

(mg/L)

512 256 128 64 32 16 8 4 2 1

Martor

pozitiv

0

MG absent absent absent absent + + + + + + +

HK absent absent absent absent + + + + + + +

32

În figurile 7.14 și 7.15 se observă aspectul

plăcilor înainte și după inoculare cu Propionibacterium

acnes.

Fig. 7.14. Absența creșterii bacteriene la concentrația de 64

mg/L a MG

Fig. 7.15. Absența creșterii bacteriene la concentrația de 64

mg/L a HK

7.3.5. Discuții

Examinarea plăcilor conținând diferite

concentrații de magnolol și, respectiv, honokiol și a

datelor inserate în tabelul 7.III, a relevat absența creșterii

bacteriene la concentrații mai mari de 32 mg/L (începând

cu 64 mg/L) (fig. 7.14 și 7.15).

33

Se consideră că atât magnololul, cât și honokiolul

sunt compuși vegetali activi pe Propionibacterium acnes

și prezintă aceiași concentrație CMI de 64 mg/L.

7.3.6. Concluzii

S-a testat acțiunea antimicrobiană a doi compuși

vegetali – magnolol și honokiol – asupra

Propionibacterium acnes. Ambele substanțe sunt active

pe P. acnes și prezintă o CMI de 64 mg/L.

9.1. Studii privind formularea și caracterizare

unor dermopreparate cu magnolol și eritromicină

9.1.1. Introducere

Obiectivul acestui studiu a fost de a formula și

caracteriza geluri cu MG pe baza rezultatelor testelor de

evaluare a activității antimicrobiene a MG. Un factor

decisiv în continuarea studiilor a constat și rezultatul

testelor de investigare a interacțiunilor dintre ER și MG

care au relevant faptul că cele două substanțe nu se

antagonizează, ceea ce permite formularea acestor

substanțe în același produs în vederea obținerii unui

preparat cu actiune antimicrobiană cu spectru larg.

9.1.2. Materiale și metode

9.1.2.1. Materiale

HPC 150 – 4000 cP (Nisso Chemical Europe

GmbH, Germania). C 940, propilenglicol,

trietanolamină, alcool cetilic, vaselina, glicerol-

monostearat și izopropilmiristat de putitate farmaceutică

(MedChim, București). Lecitina din soia, L 12 și L 68

(BASF Germania). La prepararea gelurilor am folosit apă

pură și apă bidistilată (Millipore de conductivitate – 0,01

34

Μs/cm). Eritromicină puritate 99,85% (Zhejlang Sanmen

Hengkang Pharmaceutical Co. Ltd. China); Magnolol

puritate 98% ( Sinova Inc, SUA). Testele de dizolvare in

vitro au fost efectuate pe membrană sintetică tip Nylon

cu diametrul de 50 mm și pori de Ø = 45µm (Milipore,

Merck Germania). Testele ex vivo au fost realizate pe

piele de șobolan, recoltată de pe abdomenul șobolanilor

de tip Wistar.

9.1.2.2. Metode

9.1.2.2.1 Obținerea dermopreparatelor

Gelurile au fost preparate prin dispersarea ER și a

MG în concentrație 3% în bazele formulate și

caracterizate în subcap. 6.2. În tabelul 9.I. prezentăm

notarea formulărilor studiate.

Tabel. 9.I. Abrevierea formulărilor de geluri cu MG și ER

Formulare gel Abreviere

Gel HPC 3,5% B1-E-MG 3%

Gel C 940 2,5% B2-E-MG 3%

Emulsia L/H B3-E-MG 3%

Gel L 127 15% și L 68 3% B4-E-MG 3%

Gel L 127 13% B5-E-MG 3%

Organogel B6-E-MG 3%

9.1.2.2.2. Controlul calității dermopreparatelor

9.1.2.2.2.1. Evaluarea caracteristicilor

macroscopice

Aspectul, omogenitatea și mirosul au fost evaluate

prin metodologia prescrisă în monografia Unguenta, din

FR X. Determinarea pH-ului – pH-ul s-a efectuat

35

potențiometric, utilizând pH-metrul Thermo Orion

(Thermo Fisher, Florida, USA).

9.1.2.2.2.2. Determinarea conținutului în

substanțe active

Determinarea conținutului de ER în geluri s-a

realizat prin metoda HPLC dezvoltată și validată în

subcapitolul 4.3. al acestei teze.

9.1.2.2.2.3. Evaluarea cedării in vitro și ex vivo a

ER și MG

Testul de dizolvare in vitro au fost efectuat pe

celula Enhancer cu diametrul de 2,5 cm, utilizând

aparatul SR 8 Plus Series (AB & L Jasco) conform

următorului protocol: mediu de dizolvare: soluție tampon

fosfat pH 7,4, 100 mL; masa probei: pentru fiecare

formulă studiată au fost luate în lucru 0,5 g; membrană

sintetică cu diametrul porilor Ø = 45µm (Milipore,

Merck Germania); temperatura: 37 °C ± 0,2 °C; interval

de recoltare: testul a fost realizat pe un interval de 12

ore, la fiecare 60 min am recoltat un volum de 1 mL

probă, care a fost înlocuit cu mediu prospăt; viteza: 100

rpm.

Testul de dizolvare ex vivo au fost efectuat în

condiții similare, cu mențiunea că am folosit ca

membrană biologică piele de pe abdomenul șobolanilor

de tip Wistar, femele, cu o greutate de 200 – 250 g. După

recoltare, părul și țesutul adipos au fost îndepărtate de pe

fracțiunea de piele și a fost introdusă în sistem tampon

pH 7,4 timp de 24 ore înainte de efectuarea testului.

Probele prelevate au fost filtrate prin filtru de 0,45 µm și

36

apoi cromatografiate pentru determinarea ER conform

metodei HPLC dezvoltată în subcap. 4.3. și în cap. 5

pentru MG.

9.1.2.2.2.4. Determinarea coeficientului de

permeabilitate a ER și Mg

Pentru determinarea acestui parametru am aplicat

metodologia descrisă în subcap. 8.2.2.2.2.5.

9.1.2.2.2.5. Evaluarea cineticii de cedare a ER și

MG

Cinetica de cedare celor două substanțe, ER și

respective MG, a fost analizată prin fitare pe modelele

matematice descries în subcap. 8.2.2.2.2.5.

9.1.2.2.2.6. Fitarea datelor - Software

Fitarea datelor s-a realizat prin regresie liniară sau

neliniară, folosind programul Matlab 7.1. Datele au fost

prezentate ca medie ± deviația standard și au fost

considerate semnificativ statistic la p < 0,05.

9.1.3. Rezultate

Datele obținute la controlul calității gelurilor

studiate sunt prezentate în tabelul 9.II.

37

Tabel 9.II. Parametri farmaco-tehnici ai gelurilor cu MG și

ER

Formula

Conținut

ER

(m/m % )

Conținut

MG

(% m/m)

pH Aspect

B1-E-MG

3%

99,10 ±

0,36

101,12 ±

1,02

7,63 ±

0,31

Gel omogen, alb, fără

aglomerări de

particule, etalare facilă

B2-E-MG

3%

98,22 ±

0,28

99,89 ±

0,21

6,15 ±

0,13

Gel cu vîscozitate

mare, lipsit de

particule aflate în

suspensie

B3-E-MG

3%

99,58 ±

0,72

98,08 ±

0,57

7,68 ±

0,11

Cremă omogenă, alb-

gălbui, fără particule în

suspensie

B4-E-MG

3%

101,1 ±

0,49

98,15 ±

0,35

6,30 ±

0,09

Gel translucid, cu

aspect sidefat, galben-

verzui, lipsit de

particule în suspensie

B5-E-MG

3%

98,51 ±

0,22

99,80 ±

0,18

6,40 ±

0,26

Gel translucid, galben-

brun, lipsit de particule

în suspensie

B6-E-MG

3%

99,39 ±

0,73

99,27 ±

0,38

6,55 ±

0,32

Gelopac, galben-

verzui, lipsit de

particule în suspensie

Rezultatele testelor de dizolvare in vitro și ex vivo

sunt prezentate în fig. 9.2 si respectiv 9.3 care prezintă

profilului de permeație a ER și MG din gelurile studiate.

38

a b

Fig. 9.2. Profilul cumulative de permeație a ER din gelurile B1

→ B6 -E-MG 3%

a. in vitro; b. ex vivo

a b

Fig. 9.3. Profilul cumulativ de permeație a MG din gelurile B1

→ B6 -E-MG 3%

a. in vitro; b. ex vivo

În tabelul 9.III. sunt prezentați parametri specifici

permeației ER și MG obținuți prin analiza rezultatelor

testelor de dizolvare in vitro și ex vivo a gelurilor

dezvoltate în acest studiu.

39

Tabel 9.III. Parametri specifici permeației ER și MG din

gelurile B1 → B6 -E-MG 3% (n=6)

Formula

Parametri permeației ER

Jss (μg/cm2/h) KP x 10

-6 (cm/h)


B1-E-MG 3% 34.5589 ± 1.5705 3822.43

B2-E-MG 3% 39.7702 ± 3.5462 4086.83

B3-E-MG 3% 24.6157 ± 0.5390 2371.19

B4-E-MG 3% 37.8920 ± 17.0066 7153.28

B5-E-MG 3% 41.8189 ± 1.1470 6807.96

B6-E-MG 3% 28.0344 ± 1.6170 2498.88


B1-E-MG 3% 6.2228 ± 1.2436 437.47

B2-E-MG 3% 4.4178 ± 0.2170 310.88

B3-E-MG 3% 6.5354 ± 1.3058 461.16

B4-E-MG 3% 7.2870 ± 1.3099 517.56

B5-E-MG 3% 4.6067 ± 0.4874 324.28

B6-E-MG 3% 6.1740 ± 1.5286 437.60

Parametri specifici permeației MG


B1-E-MG 3% 8.9053 ± 4.1192 89.05

B2-E-MG 3% 12.4063 ± 4.1299 124.06

B3-E-MG 3% 8.7748 ± 4.1299 87.75

B4-E-MG 3% 27.8093 ± 11.4575 278.09

B5-E-MG 3% 32.0181 ± 10.6147 320.18

B6-E-MG 3% 15.6257 ± 4.5458 156.26


B1-E-MG 3% 14.6179 ± 7.4862 108.3884

B2-E-MG 3% 14.7143 ± 8.7739 134.8155

B3-E-MG 3% 15.4416 ± 9.6542 125.7385

B4-E-MG 3% 23.4431 ± 12.3874 299.0440

B5-E-MG 3% 28.5264 ± 11.5123 259.2767

B6-E-MG 3% 29.0480 ± 7.6748 242.3368

40

9.1.4. Discuții

Gelurile formulate corespund specificațiilor FR X

sub aspectul conținutului în substanță activă și al pH-ului.

Se observă faptul că gelul pe bază de Carbopol (B2-E-

MG 3%), precum și formulările pa bază de polioxietilen-

polioxipropilen copolimeri (B4-E-MG 3%, B5-E-MG

3%, B6-E-MG 3%) au prezentat valori de pH în jurul

valorii de 6,5 corespunzătoare stabilității ER. Profilul

cinetic de eliberare a ER (fig. 9.2.) arătă faptul că cedarea

ER în prezența MG este mult îmbunătățită în condiții in

vitro, fiind obținut un procent de cedare maxim de 99%

(m/m) în cazul gelurilor pe bază de polioxietilen-

polioxipropilen copolimeri (B4-E-MG 3%, B5-E-MG

3%, B6-E-MG 3%). În cazul testului ex vivo rezultatele

au fost suprinzătoare, deoarece procentul de ER eliberat

este apropiat sau chiar mai mic decât valorile obținute la

testele cu geluri pe bază de ER, prezentate în subcap. 8.2.

Formula B5-E-MG 3% în care am asociat 127 și L 68

prezintă cel mai mare coeficient de permeație atât pentru

ER cât și pentru MG (tabelul 9.III.). Rezultatele obținute

sunt în concordanță cu datele din literatură în care

polioxietilen-polioxipropilen copolimerii, folosiți ca

agenți formatori de gel, singuri sau în asociere

favorizează permeabilitatea substanțelor medicamentoase

(Kute et al., 2013, Panwar et al., 2011, Kumar et al.,

2013).

MG a prezentat proprietăți de permeație

superioare ER și a înregistrat o cantitate cumulativă

maximă de 246,70 μg/cm2 în cazul formulei B4-E-MG

3% la testele in vitro și respectiv 347,58 μg/cm2 în cadrul

testelor ex vivo. Din analiza datelor obținute se remarcă

41

și gelul pe bază de carbopol (B2-E-MG 3%) care a

generat pentru MG o cantitate cumulativă de 137,17

μg/cm2 la testele in vitro și respectiv 216,53 μg/cm

2 la

testele ex vivo (fig. 9.3.). Cel mai slab coeficient de

permeație la testul ex vivo a prezentat gelul B1-E-MG

3%, pe bază de HPC, pentru ambele substanțe active.

Analiza cineticii de cedare a MG din gelurile studiate a

evidențiat o fitare pe modelul Korsmeyer-Peppas pentru

toate formulele, cu precizare că gelul pe bază de

Carbopol (B2-E-MG 3%) a prezentat cel mai mare R2 =

0,9931, in vitro și R2 = 0,9899 ex vivo, cu n = 0,99, în

ambele cazuri (tabelul 9. IV și 9.V).

9.1.5. Concluzii

În acord cu rezultatele testor efectuate în acest

studiu putem concluziona faptul că cele șase baze de

unguent selectate au capacitate de a încorpora uniform

MG în asociere cu ER, cu formare unor geluri cu o

distribuție uniformă a substanțelor active și un pH

compatibil cu pielea și stabilității celor două substanțe.

Rezultatele testelor in vitro și ex vivo au relevat

faptul că formula pe bază de polioxietilen-

polioxipropilen copolimeri asociați (B4-E-MG 3%)

asigură cea mai bună cedare a MG atât in vitro (231,86

μg/cm2 ), cât mai ales ex vivo (347,58 μg/cm

2 ), rezultate

care se corelează cu o permeabilitate bună a substanței

analizate. Eliberarea ER și MG din gelurile studiate se

realizează printr-un proces de difuzie ca rezultat al fitării

pe modelul matematic Korsmeyer-Peppas.

42

CAPITOLUL 11.

CONCLUZII GENERALE. CONTRIBUȚII

ORIGINALE. PERSPECTIVE DE CERCETARE

11.1. Concluzii generale

Cercetările din cadrul tezei de doctorat au fost

orientate către un domeniu prioritar din perspectiva

eficientizării terapiei locale antiacneice prin dezvoltare

unor dermopreparate noi sub aspectul formei

farmaceutice sau a substanțelor medicamentoase.

În urma rezultatelor obținute putem concluziona

următoarele:

Partea generală include două capitole în care

sunt prezentate informații recente privind managementul

afecțiunii acneice, aspecte legate de formularea

produselor pentru administrare topică și metodele de

investigare a procesului de eliberare a substanței

medicamentoase dar și a proprietăților senzoriale a

acestei categorii de produse din punct de vedere

dermatocosmetic.

Partea personală a tezei include contribuțiile

proprii structurate în 8 (opt capitole).

Direcțiile de cercetare din cadrul tezei de doctorat

au urmat mai multe obiective, incluse în planul de

realizare a studiilor experimentale, care sunt prezentate în

capitolul 3 al tezei.

Prima direcție a cercetărilor a constat în

dezvoltarea și evaluarea unor dermopreparate

microemulsionate cu ulei de avocado. La debutul acestor

studii am analizat influența mai multor sisteme de

43

surfactanți, co-surfactanți asupra capacității de

microemulsionare a uleiului prin metoda diagramei de

fază ternară. Rezultatele acestor cercetări au infirmat

ipoteza folosirii esterilor sucrozei ca surfactanți pentru

obținerea unor microemulsii cu ulei de avocado și au

evidențiat faptul că Tween-ul 20 și sistemul de co-

surfactanți Tween 20:PEG 400, formează microemulsii

de la linia de diluție 7 a diagramei de fază ternară.

Ulterior au fost selectate câte 3 formulări de

microemulsii din cele două diagrame care au fost

caracterizate fizico-chimic și farmacotehnic în vederea

utilizării lor ca vehicule pentru substanțe

medicamentoase. Aceste studii au relevat compatibilitate

între materiile prime selectate. În ultima etapă a

cercetării, destinată dezvoltării de microemulsii am

folosit microemulsiile selectate ca vehicule pentru

administrare ER, selectată ca antibiotic de elecție în

tratamentul topic al acneei. Aceste studii au confirmat

faptul că toate microemulsiile preparate cu ulei de

avocado asigură o distribuție uniformă a principiului

activ, însă formulările preparate cu sistemul co-surfactant

Tween 20:PEG 400 au prezentat proprietăți senzoriale

optime și cel mai bun coeficient de piedere

transepidermică de apă. Cu toate acestea, rezultatelor

testelor de cedare in vitro prin membrană sintetică și ex

vivo prin membrană biologică a evidențiat o cedare

nesatisfăcătoare a ER. Formulările F4-F6 preparate cu

sistemul co-surfactant Tween 20:PEG400 au prezentat

cel mai mare procent de cedarea a ER cuprins în

intervalul 26,98 – 35,18% în cazul testului in vivo și 13-

45 – 18,18% în cazul testului ex vivo.

44

O direcție distinctă în cercetarea realizată este

destinată dezvoltării și validării metodelor de analiză

cantitativă a substanțelor folosite ca princii active în

dermopreparatele studiate. Astfel au fost dezvolate trei

noi metode pentru determinarea cantitativă a ER, MG și

HK prin cromatografie de lichide de înaltă performanță

(HPLC).

Metoda dezvoltată utilizează coloana

Teknochroma Tracer Excel 120 OSDB C18, cu

lungimea de 150 mm, dimetrul intern de 4,6 mm și

dimensiunea particulelor de 5 µm. Temperatura din

compartimentul coloanei este menținută constantă la 45

°C. Faza mobilă optimă este un amestec de sol. K2HPO4

0,001M și acetonitril în raport de 20:80, introdusă cu un

debit de 1 mL/min. Timpul de retenție al ER este de 4,27

min cu detecție la λ = 200 nm. Metoda este liniară pe

domeniul de concentraţie de interes 0,025 – 1,5 mg/mL.

Ecuaţia dreptei de regresie este : A = 53,7430 · C +

0,00203 cu un coeficient de regresie de 0,9997.

MG și HK sunt doi compuși polifenolici extrași

din rădăcina și scoarța arborelui de magnolie Magnolia

spp. Metodele HPLC dezvolate pentru determinarea

cantitativă a acestor compuși au fost validate astfel:

am determinat repetabilitatea și precizia

intermediară a metodei pentru concentrația de 0,5

mg/mL când am obținut valori ale RSD ≤ 2,5 pentru aria

peak-ului, timp de retenție și concentrație;

am stabilit liniaritate metodei pe intervalul de

concentrație 0,025 – 1,5 mg/mL; am calculat ecuațiile

dreptelor de calibrare pentru MG (y = 492,05x + 6,5518)

45

(R2 = 0,9985) și pentru HK (y = 506,07x + 7,759) (R

2 =

0,9963);

Pentru MG am calculat limita de detecție

0,00988 mg/mL și limita de cuantificare 0,00988

mg/mL;

Pentru HK am calculat limita de detecție

0,0188 mg/mL și limita de cuantificare 0,00571 mg/mL;

Pentru evaluarea robusteții metodei am

injectat câte două soluții, pentru fiecare compus, în

concentrații de 0,5 și 1 mg/mL și condiții diferite de debit

și temperatură. Datele obținute evidențiază faptul că

metoda de separare a MG și HK este fiabilă, prezentând

o validitate constantă;

Pentru determinarea acurateței am

determinat regăsirea metodei pe trei concentrații ale celor

doi compuși. Gradul de recuperare a fost cuprins în

intervalul 98,42 – 103,83% pentru MG și 84,86 –

105,78% pentru HK.

Deoarece în simptomatologia acneei identificăm

leziuni atât cronice cât și acute în special în puseele

eruptive din acneea rozacee, selectarea bazei preparatelor

destinate a fi utilizate în terapia acneei este o etapă

importantă și definitorie pentru dezvoltarea unui produs

dermatologic. În acest context o direcție de cercetare a

constat în formularea și caracterizarea reologică și

senzorială a unor geluri în vederea utilizării lor ca baze

pentru preparate semisolide pentru încorporarea unor

substanțe bioactive destinate tratamentului acneei. În

dezvoltarea acestui studiu am plecat de la conceptul

modern de evaluare a bazelor de unguente care atribuie

acestora o structură gelică cu organizarea agregatelor

46

macromoleculare în structuri lamelare și lichido-

cristaline cu mai multe faze. În formularea bazelor de

unguent am folosit o serie de polimeri formatori de geluri

independent de pH-ul mediului. Formulările studiate au

fost caracterizate sub aspect reologic și al proprietăților

senzoriale, prin metoda SensiMap de determinare a

consistenței, etalării, texturii și consistenței reziduale.

Rezultatele obținute au evidențiat faptul că toate cele 6

formulări au o bună toleranță pe piele și au o comportare

viscoelastică la testul de baleiaj de amplitudine liniară

sau cu frecvență.

A treia direcție de cercetare a fost orientată spre

optimizarea proprietăților farmacotehnice ale ER prin

sinteza unui complex cu β-ciclodextrină modificată cu

lactidă. Modificarea structurii β-CD a vizat creșterea

polarității moleculei CD și îmbunătățirea capacității de

legare a ER. Structura complexului sintetizat a fost

analizată prin diferite metode. Astfel, spectroscopia

electronică de baleiaj a evidențiat faptul că în urma

incluziunii ER își modifică structura cristalină și trece în

stare amorfă. De asemenea, s-a demonstrat că anumite

benzi specifice unor grupări din structura eritromicinei se

deplasează în timpul procesului de incluziune.

O direcție de cercetare amplă dezvoltată în cadrul

studiilor a fost rezervată testării acțiunii antimicrobiene a

substanțelor biologic active de interes. Aceste studii au

inclus mai multe etape. În prima etapă am determinat

concentația minimă inhibitorie (CMI) și concentrația

minimă bactericidă (CMB) a ER, CD-LA_E, CLN, MG,

HK față de unele specii de Staphylococcus spp. În

următoarea etapă a studiilor de microbiologie am testat

47

posibile interacțiuni între ER și MG, respectiv ER și HK

prin metoda tablei de șah. În a treia etapă am determinat

CMI a MGși HK față de Propionibacterium acnes,

bacterie anaerobă implicată în etiopatologia acneei.

Rezultatele acestor cercetări au relevat faptul că

Staphylococcus aureus prezintă sensibilitate diferită la

substanțele testate. Astfel, cele mai multe tulpini de

Staphylococcus aureus testate sunt sensibile la ER în

timp ce la CLN au prezentat rezistență. Prin complexare

cu β-CD modificată cu lactidă, ER și-a păstrat activitatea

antimicrobiană. Compușii naturali, MG și HK au

prezentat CMI și CMB cuprinsă în intervalul 16 - 36

mg/L. Rezultatul cel mai surprinzător al acestui studiu,

constă în faptul că atât MG cât și HK sunt activi pe specii

de MRSA. Studiul de identificare a interacțiunilor dintre

ER și cei doi compuși naturali a evidențiat un efect de

indiferență a acestor asocieri, rezultat pe baza căruia ER

și MG, respectiv ER și HK pot fi asociate în formularea

preparatelor topice cu acțiune antibacteriană cu spectru

larg, pentru tratarea acneei dar și a altor dermatoze

determinate de germeni sensibili la aceste substanțe. În

ceea ce privește acțiunea antimicrobiană a MG și HK față

de Propionibacterium acnes am determinat faptul că cei

doi compuși prezintă o CMI de 64 mg/L față de bacteria

testată.

O altă direcție de cercetare urmată în cadrul tezei

include studiile de dezvoltare a unor dermopreparate cu

substanțele bioactive caracterizate din punct de vedere

microbiologic. Acesată direcție a fost realizată în mai

multe faze de lucru și a constat în:

48

- Studii privind formulare și caracterizarea unor

dermopreparate cu CD-LA_E;


dermopreparate cu ER și MG;


dermopreparate cu ER și HK;

Cercetările realizate pentru dezvoltarea unor

dermopreparate cu CD-LA_E au demonstrat faptul că

cele șase baze selectate au o bună capacitate de

încorporare a complexului CD-LA_E și prezintă

caracteristici organoleptice și farmacotehnice

corespunzătoare. Prin includerea ER în β-CD modificată

cu lactidă atît solubilitatea cât și permeabilitatea ER au

fost îmbunătățite. Dintre bazele studiate rezultatele

acestor teste au evidențiat că gelul pe bază de C940 și

asocierea de copolimeri de polioxietilen-polioxipropilen,

B2-CE2 % și respectiv, B4-CE2 % prezintă cele mai

bune caracteristici de eliberare a principiului activ.

Ultima direcție de cercetare în cadrul tezei de

doctorat a fost destinată studiilor in vivo pentru evaluarea

efectului antiinflamator al MG. Obiectivul general al

acestei cercetări a fost de a determina efectul

antiinflamator al MG administrat local sub forma unor

preparate semisolide sau soluție, în două concentrații 1 %

și 3%, asupra inflamației acute prin testul edemului labei

la șobolan. Este de remarcat faptul că B6 intensifică cel

mai mult efectul antiinflamator al MG, fiind obținute

valori foarte apropiate de cele ale diclofenacului.

Rezultatele confirmă faptul că MG are efect

antiinflamator dar și faptul că baza dermopreparatului are

influență majoră în exercitarea acestui efect. Putem

49

afirma că studiile realizate în această direcție au un

caracter introductiv care indică faptul că agenții formatori

de gel de tipul copolimerilor polioxietilen-

polioxipropilen sunt cei mai recomandați pentru

intensificarea acestui efect.

11.2. Contribuții originale

Studiile efectuate în cadrul acestei teze de

doctorat includ următoarele elemente de originalitate:

1. dezvoltarea unor microemulsii pentru

aplicare cutanată cu ulei de avocado ca vehicul pentru

preparate topice cu acțiune medicamentoasă, emolientă și

hidratantă;

2. dezvoltarea unor dermopreparate tip

microemulsie L/H pe bază de ulei de avocado cu ER;

3. dezvoltarea și validarea a trei metode noi de

analiză cantitativă a ER, MG și HK prin tehnica HPLC;

4. sinteza și caracterizarea unui nou complex de

ER obținut prin includerea ER în β-ciclodextrină

modificată cu lactidă;

5. evaluarea CMI și a CMB a ER, CD-LA_E și

a clindamicinei față de Staphylococcus spp;

6. evaluarea CMI și a CMB a MG și HK față de

Staphylococcus spp și Propionibacyerium acnes;

7. investigarea unor posibile interacțiuni în

exercitarea efectului antimicrobian între ER și MG,

respectiv HK, prin metoda ”tablei de șah” și calcularea

indicelui de concentrație inhibitorie fracțională;

50

8. evaluarea efectului antiinflamator al unor

dermopreparate cu MG in vivo asupra inflamației acute

prin testul edemului labei de șobolan;

9. dezvoltarea a 6 dermopreparate cu CD-

LA_E (4 geluri pe bază de HPC, C 940, copolimeri de

polioxietilen polioxipropilen, o emulsie L/H și un

organogel);

10. dezvoltarea a 6 dermopreparate cu ER și MG

(4 geluri pe bază de HPC, C 940, copolimeri de


organogel);

11. dezvoltarea a 6 dermopreparate cu ER și HK

(4 geluri pe bază de HPC, C 940, copolimeri de


organogel).

11. 3. Perspective de cercetare

Contribuțiile originale obținute ca rezultat al

îndeplinirii obiectivelor tezei de doctorat vor constitui

elemente de bază în deschiderea unor noi direcții de

cercetare privind:

- testarea clinică a eficacității dermopreparatelor

tip emulsie cu ulei de avocado și ER;

- testarea clinică a dermopreparatelor cu CD-

LA_E, ER și MG, ER și HK în tratarea acneei, dar și a

altor dermatoze determinate de germeni sensibili la

aceste substanțe;

- investigarea efectului antiinflamator al celor doi

compuși naturali în prezența ER;

51

- evaluarea efectului antioxidant ale HK și MG în

vederea extinderii sferei de utilizare terapeutică a

acestora în medicația dermatologică;

- testarea interacțiunii efectului antimicrobian al

HK și MG cu alte antibiotice aplicate topic în vederea

identificării unor sinergisme de potențare;

- optimizarea tratamentului antiacneic prin

dezvoltarea unor microemulsii cu MG și HK cu acțiune

antibacteriană, dermoprotectoare și dermoreconstructivă.

52

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Alexander A, Dwivedi S, Ajazuddin, Giri TK,

Saraf S, Tripathi DK. Approaches for breaking the

barriers of drug permeation through transdermal drug

delivery. J Control Release 2012; 164: 26-40.

2. Arunachalam A et al. Transdermal drug delivery

systems: A review. Current Pharma Res 2010; 1: 70-81.

3. Azimi H, Fallah-Tafti M, Khakshur AA,

Abdollahi M. Fitoterapia 2012; 83: 1306-1317.

4. Bao ZJ, Dai L, Miao ZT, Ma ZG, Ding ZT.

Determination of the dissociation constants of magnolol

and honokiol by UV spectrophotometry. Nat Sci 2004;

26: 66-69.

5. Boo FE, Siu K, Carey J, et al. Creating the right

sensory characteristics. Personal Care 2010; 3: 36-40.

6. Csóka I, Bozsik E, Erös I, Paál TL. Regulatory

aspects of semisolid dosage form design. Eur J Pharm

Sci 2007; 32S: S6-S21.

7. El-Laithy Hanan M. Novel transdermal delivery

of Timolol maleate using sugar esters: Preclinical and

clinical studies. Eur J Pharm Biopharm 2009; 72(1):

239-245.

8. Fanun M. Formulation and characterization of

microemulsions based on mixed nonionic surfactants and

peppermint oil. J Colloid Interf Sci 2010; 343: 496-503.

9. Fanun M. Properties of microemulsions based on

mixed nonionic surfactants and mixed oils. J Mol Liq

2009; 150: 25-32.

53

10. Gediya SK, Mistry RB, Patel UK, Blessy M, Jain

HN. Herbal plants: used as a cosmetics. J Nat Prod Plant

Resour 2011; 1: 24-32.

11. Ghosh VK, Nagore DH, Kadbhane KP, Patil MJ.

Different approaches of alternative medicines in acne

vulgaris treatment. Orient Pharm Exp Med 2011; 11: 1-9.

12. Giamarellos-Bourboulis EJ. Macrolides beyond

the conventional antimicrobials: a class of potent

immunomodulators. Int J Antimicrob Agents. 2008; 31:

12-20.

13. Hemaiswarya S, Kruthiventi AK, Doble M.

Synergism between natral products and antibiotics

against infections diseases. Phytomedicine 2008; 15: 639-

652.

14. Higashi Y. Simultaneous Analysis of Honokiol

and Magnolol in Rat Serum by HPLC with Fluorescence

Detection after Solid-phase Extraction for

Pharmacokinetic Studies. Austin J Anal Pharm Chem

2015; 2: 1038.

15. Jacobi U, Kaiser M, Toll R, Mangelsdorf S,

Audring H, Otberg N, Sterry W, Ladermann J. Porcine

ear skin: an in vitro model for human skin. Skin Res

Technol 2007; 13: 19-24.

16. Jiang Y, Vaysse J, Gilard V, Balayssac S, Déjean

S, Malet‐Martino M., Barbin Y. Quality Assessment of

Commercial Magnoliae Officinalis Cortex by

1H‐NMR‐based Metabolomics and HPLC Methods.Phytochemical Analysis 2012; 23: 387-395.

17. Jie X, Hongjuan L, Xingyi Z et al. Efficient and

selective extraction of magnolol from Magnolia

54

officinalis by mechanochemical extraction technique.

Chem Eng Process 2011; 50: 325-330.

18. Kanlayavattankul M, Lourith N. Therapeutic

agents and herbs in topical application for acne treatment.

Int J Cosmet Sci 2011; 33: 289-297.

19. Kaushik D, Costache A, Kohn-Michniak B.

Percutaneous penetration modifiers and formulation

effects. Int J Pharm 2010; 386: 42-51.

20. Khabriev RU, Popkov VA, Reshetnyak VY,

Krasnyuk II. Solubility of erythromicin from solid

dispersions. Pharm Chem J. 2009; 43: 36-43.

21. Kim YS, Lee JY, Park J, Hwang W, Lee J, Park

D. Synthesis and microbiological evaluation of honokiol

derivatives as new antimicrobial agents. Arch Pharm Res

2010; 33: 61-65.

22. Liao JC, Tsai JC, Peng WH et al. Anti-

inflammatory activity of N-(3-

florophenyl)ethylcaffeamide in mice. Int J Mol Sci 2013;

14: 15199-15211.

23. Lu GW, Gao P. Emulsions and Microemulsions

for Topical and Transdermal Drug Delivery. Handbook

of Non-Invasive Drug Delivery Systems, William Andrew

(ed.), Oxford, 2010: 59-94.

24. Monograph „Erythromycin”. In: European

Pharmacopoeia, fifth ed., Suppl. 5.0, European

Directorate for Quality of Medicines, Strasbourg, 2005.

25. Monteiro-Riviere NA, Baynes RE, Rivier JE.

Animal Skin Morfology and Dermal Absorption. In

Roberts MS, Walters KA. Dermal Absorption and

Toxicity Assessement, 2nd

ed. New York: Informa

Healthcare 2008; 17-35.

ANEXA 2

LUCRĂRI PUBLICATE DIN TEMATICA TEZEI

DE DOCTORAT

2.1. Articole publicate in extenso în reviste cotate ISI

1. Manuela Hortolomei, Iuliana Popovici,

Lăcrămioara Ochiuz. Influence of formulation factors on

the physico-chemical characteristics of dermal

microemulsions prepared with sucrose esters. Farmacia

2012; 60(4): 484 – 492 (FI: 1,251)

2.2. Articole publicate in extenso în reviste cotate BDI

1. Manuela Hortolomei, Lăcrămioara Ochiuz,

Iuliana Popovici, Daniel Timofte, Diana Cezarina

Petrescu, Cristina Mihaela Ghiciuc. Development and

validation of the high performance liquid

chromatography method for the quantitative

determination of erythromucin in dermo-preparations.

RevMedChir 2015; 119(4) (in press).

2.3. Lucrări communicate la manifestări științifice

naționale și internaționale

1. Manuela Hortolomei, Lăcrămioara Ochiuz,

Ileana Cojocaru, Mariana Vasilescu, Iuliana Popovici:

Formulation and Characterisation of the Microemulsions

Systems for Skin Care Based on Sucrose Esters,

Congresul Naţional de Farmacie, ed. a XVI –a, Târgu

Mureș, 13 – 16 octombrie 2010.

2. Lăcrămioara Ochiuz, Grațiela Popa, Manuela

Hortolomei, Iuliana Popovici: A study of the influence of

the formulations factors on the physicochemicals

properties of microemulsions with avocado oil, Skin &

Formulation, 4th Symposium, Lyon, France, 4-5 June,

2012.

3. Manuela Hortolomei, Alina Maria Tomoiaga,

Lăcrămioara Ochiuz, Alina Ștefanache, Iuliana Popovici:

Stability assessment of some dermal microemulsions

with avocado oil by FTIR spectroscopy, Skin &

Formulation, 4th Symposium, Lyon, France, 4-5 June,

2012.

4. Lăcrămioara Ochiuz, Manuela Hortolomei,

Alina Tomoiaga, Grațiela Popa: Evaluation of the in vitro

release kinetics of Erythromycin and Tretinoin from anti-

acnee dermal preparations, 3rd Conference on

Innovations in Drug Delivery: Advances in Local Drug

Delivery. Pisa, Italy, 22-23 september 2013.

Documents

studii privind dezvoltarea unor preparate dermatocosmetice utilizate