GRUPA I

Loreley

de Heinrich Heine

Christian Johann Heinrich Heine (numele la naștere Harry Heine), (n.13 decembrie 1797, Düsseldorf– d. 17 februarie 1856, Paris) a fost unpoet și prozator german.

A fost unul dintre cei mai semnificativi poeți germani și reprezentant de sea ă al li i ii romantice u i e sale. Li i a sa efle i ă este a ată de o o igi ală su ie ti itate, fii d su o do ată deopot i ă fa teziei și reveriei romantice, dar și înclinației ăt e i o ie, autopa odie și umor. A e e itat o pute i ă i flue ță asup a literaturii germane.

Biografie

Heine s-a ăs ut di t -o familie e eias ă din Düsseldorf, Germania. Tatăl său a fost u o e ia t a e, î u sul o upației franceze a o statat ă s-au des his oi pe spe ti e pe t u e ei. Câ d tatăl său a

dat faliment, Heine a fost trimis la Hamburg, unde unchiul său, Salomon, un bancher bogat, l-a î u ajat să se p egăteas ă pe t u o a ie ă î o e ț. După e și afacerea lui Heine a dat faliment, el s-a hotă ât să studieze d eptul la u i e sitățile din Göttingen, Bonn și la Universitatea Humboldt din Berlin, dar în final, deși a absolvit în 1825, a o statat ă lite atu a este ai i te esa tă de ât d eptul. Î a eastă

pe ioadă s-a hotă ât să se o e teas ă de la Iudaism la Protestantism. Acest lucru i-a fost necesar, deoarece în multe din statele germane, li se aplicau restricții severe evreilor, în multe cazuri fiindu-le hia i te zisă practicarea unor profesii. Una din profesiile interzise pentru evrei era și cea de profesor la universitate, care devenise țelul lui Heine. Heine și-a justifi at o e ti ea, spu â d ă a easta a fost „ iletul său de i t a e î ultu a eu opea ă . De fapt se pa e ă u a fost hia așa. Vă ul și

i efă ăto ul său, o pozito ul Me e ee , u a fost e oit să se o e teas ă pe t u a păt u de î ultu a eu opea ă. Pe t u tot estul

vieții, Heine a s-a confruntat cu elementele incompatibile ale dublei sale ide tități, germane și evreiești.

Heine este cel mai bine cunoscut pentru poezia li i ă, di a e o u ă parte ai ales lu ă ile de ti e ețe a fost pusă pe uzi ă de compozitori de lieduri, dintre care cel mai reprezentativ a fost Robert Schumann. Și alți compozitori, între care Richard Wagner, Franz Schubert, Felix Mendelssohn, Fanny Mendelssohn, Hugo Wolf și Joha es B ah s, au pus pe uzi ă e su i ale lui Hei e. Chia și în secolul al XX-lea, Hans Werner Henze și Lord Berners le-au urmat exemplul.

Ca poet, Heine a debutat în 1821 cu volumul Gedichte (Poezii). Pasiu ea sa a o oasă u ilate ală față de e ișoarele sale Amalie și Therese l-au i spi at să s ie ele ai eușite versuri, Buch der

Lieder (Cartea cântecelor, 1827).

În 1831 Heine a plecat în Franța, la Paris. Acolo a aderat la socialismul utopic, reprezentat de adepții ideilor lui Saint-Simon, care p opo ăduiau u pa adis egalita ist, fă ă lase so iale, bazat pe meritocrație.

Cu excepția unei scurte vizite în Germania, în 1843, el și-a petrecut restul vieții la Pa is. Î Ge a ia lu ă ile sale au fost i te zise, î p eu ă u ale elo a e e au o side ați a fă â d pa te di mișcarea Junges Deutschland (Ger a ia tâ ără)

Cu toate acestea, de la distanță, a o ti uat să o e teze politi a ge a ă. Î a s is Deutschland. Ein Wintermärchen (Germania.

O poveste de iar ă , u fel de da e de sea ă a ălăto iei întreprinse de el în Germania și a li atului politi de a olo. P iete ul său, Karl Marx, a publicat lucrarea în ziarul Vorwärts. În lucrarea Atta Troll: Ein

Sommernachstraum (Atta Troll: Visul unei nopți de vară), el a satirizat politi a utopi ă a opoza ților regimului din Germania.

Experiența emoțio a tă a e ilului său se ogli dește în poezia In der

Fremde (Pri tre străi i . Î ulti ii săi opt a i de iață a fost țintuit la pat, u ii ed ă a a ut s le oză î plă i, î ti p e alții opi ează ă a avut sifilis. A murit la Paris și a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.

În 1933, în cursul raidului întreprins de naziști asupra Institut für Sexualwissenschaft(Institutul pentru științe sexuale , p i t e ă țile arse în Piața Oprerei (Opernplatz) din Berlin s-au găsit și lu ă ile lui Hei e.

“e pa e ă epli a di piesa sa Almansor, din 1821: Dort, wo man

Bücher verbrennt, verbrennt man am Ende auch Menschen (Acolo

u de se ard cărți se vor arde, pâ ă la ur ă, și oamenii) a reprezentat o su ă p e esti e.

Heinrich Heine – Loreley

Eu u ştiu e poate să fie Că- i su ă e eu î u e hi Cu eş i a-i melancolie Un basm din zilele vechi.

Se- tu e ă fă ă de este, Lin apele Rinului curg, Şi es ale u ţilo este Mă eţ st ălu i d î a u g.

Pe stâ ă u hip de fe eie S-a ată di egu ă lâ d, B ăţa a-i de aur scînteie, Ea-şi piaptă ă pă ul a ta d.

Ea-şi piaptă ă pă ul şi a tă Un cantec de ajă al ei; Te fa e ă şi te- spăi a tă Cantarea frumoasei femei!

Pescarul, nebun, se repede Cu lu t ea lui i ă şi, dus, Ni i alu i, i i stî ă u ede, El aută u ai î sus.

Vîltoarea-l iz eşte de oasta “tî oasă, şi oa e-necat: Lo ele a fă ut-o aceasta Cu viersul ei fermecat.

Hei ri h Hei e şi ger a ii – o

dragoste post mortem Au trecut 150 de ani de la moartea poetului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Anton Potche ]

Nu s-a putea spu e ă e ţii l-ar fi iu it pe Hei i h Hei e. Asta i i u e a posi il, da ă e gâ di la antisemitismul care bântuia de-a lungul secolelor prin regiunile ge a e. Cu adi ă, să-l iu eas ă pe u jida ? I edi il... A ia după cel de-al doilea ăz oi o dial i agi ea lui Hei e a î eput să se schimbe în bine. Î a ul o aşul Düsseldo f, astăzi apitala la dului ge a Re a ia de Nord-Vestfalia, apa ţi ea de ducatul Berg. În acel an s-a ăs ut la de e ie î fa ilia Hei e u ăiat a e p i ea u ele Ha . Pă i ţii au fost e ei, u hia î stă iţi. Capul fa iliei s-a îndeletnicit cu negustoria de textile. Şase a i ai tâ ziu a ata lui Napoleo a o upat zona Rinului. Evreii i-au salutat pe franceji ca salvatori dintr-o sta e de asup i e ate ială şi

ai ales spi ituală. Între anii 1810 – 1814 Harry Heine a fost elev la un liceu din Düsseldorf. Directorul şcolii a fost un catolic. În anul 1815 tânărul a început, sau mai bine zis, a fost silit să înceapă o ucenicie la o casă comercială din Frankfurt pe Main, cu toate că inclinaţiile sale literare erau deja vizibile.

Un an mai târziu s-a dus la Ha u g, u de u hiul său e a pat o ul u ei ă i. A est unchi, Salomon Heine, l-a ajutat pe tâ ă ul o e ia t să fa ă afa e i pe o t p op iu. Degea a, fă ă tale t u se

putea sup a ieţui i i î a ii a eia î lu ea e o o iei. “e pa e ă a est u hi a fost u o foa te î ţelegăto şi ă i i os. I-a fi a ţat lui Harry un studiu de drept la Bonn, pe care acesta l-a început în anul 1819. Ai i, la u i e sitatea di Bo , Hei e a o fu dat î să a des sălile pentru cursurile de drept cu cele rezervate literarii. Îndeosebi prelegerile lui August Wilhelm Schlegel (1767- au lăsat u e î sufletul lui Hei e, el puţi î a ei a i de e alta e o a ti ă. Î toa a lui îl găsi î să deja la Götti ge ... ătâ du-se u işte o ilito i. Asta a ea a u a e o ouă s hi a e de lo alitate: Be li . Şede ea î capitala p usia ă i-a î les it pe de o pa te u oaşte ea filozofiei lui Hegel (1770- şi pe de altă pa te o ta tul u iaţa lite a ă de acolo. În salonul doamnei Rahel Levin (1771- , o fe eie a e ştia să adu e î asa ei ele ităţi di toate st atu ile so iale şi ultu ale, Hei e i-a î tâl it pe poeţii şi s iito ii F ied i h “ hleie a he -1834), Friedrich de la Motte Fouqué (1777- şi Adal e t o Cha isso (1781- . O i u , studiul lui Hei e t e uia să edeze tot ai ult a ti ităţii literare. Î de e ie a apă ut p i a sa ulege e de poezii, u ată î de un al doilea volum. Versurile lui Heine sunt tipice pentru poezii de ti e eţe şi efle tă sta ea sufleteas ă a u ui tâ ă î d ăgostit efe i it. Totuşi au euşit două o a ţe di a eastă pe ioadă să eî ie e eu i te esul poste ităţii: „Cei doi grenadieri” şi „Belsazer“ care „în acea noapte fusese omorât / de ai săi a gaţi. “ A fost un spirit nestatornic, acest Heinrich Heine, ca mulţi alţii din breasla poeţilor; lucru de altfel valabil până în zilele noastre. Unchiul

său la Hamburg devenise însă nerăbdător, ceea ce l-a determinat pe poetul din Berlin să-şi a i teas ă de o ligaţiile sale etăţe eşti. Hei e s-a întors în anul 1825 la Göttingen, pentru a-şi a sol i e a e ele î d ept. Şi iată ă o i teg a e î so ietate p i i te ediul u ei ese ii „serioase“ chiar că era posibilă, dacă... dacă proaspătul avocat ar fi euşit să găseas ă o sluj ă. Î să -a fost să fie aşa. Cu toate ă Hei i h

Heine a convertit în anul 1825 la c eşti is , u l-a angajat nimeni. La Be li a eşuat şi î e a ea sa de a o ţi e a ilita ea pe t u î ăţă â tul supe io . Ni i î d agoste u a ea o o . Co se uti se î d ăgostise de ele două e işoa e ale sale di Ha u g. Fă ă su es... Ce i-a ă as să ai fa ă? A î eput să a hoi ă eas ă. Şi totuşi... î a ul Hei e st ă ătuse zo a u ţilo Ha z şi îl izitase pe marele Johann Wolfgang von Goethe (1749- . A eastă pe eg i a e a lăsat u e î lite atu a ge a ă. Hei e a î eput să s ie ciclul de „Tablouri de călătorie“, devenite foarte gustate de cercuri largi ale populaţiei. Patru volume au apărut în perioada 1826 – 1831, conţinâ d te te de o pute i ă olo atu ă so ial- iti ă, u toate ă titlul suge ează î p i ul ând descrieri de peisaje naturale. Destule lucruri nu prea fericite s-au î tâ plat şi î a est ti p, hia da ă Hei i h Hei e e a deja u u e u os ut, sau poate to ai fii d ă e a o pe so alitate lite a ă. Poetul u a fă ut o figu ă p ea u ă la conducerea unei reviste literare din München, pe care i-o î edi ţase e u itul edito Joha F ied i h F eihe o Cotta (1764- , şi i i u a euşit să-l impresioneze pe monarhul bavarez Ludwig I. (1786-1868), ratând postul unui profesor de istorie litera ă la universitatea din München. S-au ai adu at şi alte p o le e fa ilia e care l-au împins pe Heine în postura unui oponent notoriu. Când la Paris a izbucnit „ e oluţia di iulie“ (1830) Heinrich Heine a notat: „Libertatea este religia timpului nostru, francejii sunt poporul de elită al noii religii. Parisul este noul Ierusalem şi Rinul este Iordanul care

desparte ţara binecuvântată a francejilor de ţara filistinilor.“ La 3 mai 1831 Heine a ajuns la Paris. N-ar trebui însă să ne ocupăm de cea de a doua etapă de viaţă a poetului fără o scurtă privire de ansamblu a realizărilor sale literare până în acel moment, începutul autoexilului său. Heine s-a transformat dintr-u isăto ela oli î t -u o i a u pa ă as uţită. “a as ul lui, ge e at fă ă î doială de iog afia sa, a de e it u ele e t do i a t î eaţia sa lite a ă. U ele di e su ile lui au de e it atât de popula e, î ât ulţi oa e i le e ită sau le â tă şi azi, fă ă să ştie i e le-a scris. „Lorelei“ este probabil cea mai cunoscută baladă din literatura germană, găsind, prin punerea ei pe note de către Friedrich Silcher (1789-1860), intrarea atât în tezaurul muzicii populare cât şi a muzicii clasice germane. La Paris Heinrich Heine a avut relaţii cu Victor Hugo (1802-1885), Alexandre Dumas (1802-1870) şi Honoré de Balzac (1799-1850). Efervescenţa ieţii politi e, so iale şi î deose i ultu ale la Pa is l-a a i at pe autoe ilatul ge a ai ales î u a sa ju alisti ă. A scris eseuri pentru AUG“BURGER ALLGEMEINE )EITUNG/Ge a ia şi pe t u ziarele franceze L’ EUROPE LITTÉRAIRE şi REVUE DE“ DEUX MONDE“. A este te te au apă ut ai tâ ziu şi î t -o carte. „Despre istoria folozofiei în Germania“ este ea ai e u ită di t e culegerile sale de eseuri. Ai i se e u oaşte i flue ţa u e tului folozofi al se zualiştilo f a ezi. Spiritul critic al lui Heine s-a îndreptat pa ţial şi î pot i a ise i ii di Ge a ia. Di a ul Hei e a t ăit u C s e e Eug ie Mi at. Da s-au ăsăto it a ia şapte a i mai târziu. Între timp scrierile lui Heine

de e ise ă î Ge a ia o p o le ă politi ă. Î Bu destagul di Be li a i te zis p i t e altele şi s ie ile lui, eea e î se a o us ă î ăutăţi e a situaţiei sale ate iale. Ni i u hiul di Ha u g u vroia

să ai plăteas ă. Da gu e ul f a ez i-a a o dat o u să, de a e s-a u u at pâ ă î a ul .

Î a el a e oluţio a î epe pe t u Hei i h Hei e u a ti iu fizi a e u a să-l lege de pat pâ ă la sfâ şitul ieţii. A u it î ziua de

februarie 1856. Rezultatul luptelo de pole i ă, pe a e Hei e le-a tot purtat de la Paris u lasa politi ă di Be li şi u dife iţi lite aţi şi hia e u i lite a e

ge a e, su t efle tate î poeziile sale sati i e şi pole i e, o side ate astăzi a fii d ele ai de duh, da şi ele ai g osola e di

lite atu a ge a ă. „Deutschland. Ein Wintermärchen“ (Deutschland. U as de ia ă este ea ai u os ută sati ă politi ă a lui Hei e. “u e tu ă, spu u ii, ge ial, e la ă alţii şi azi, de a i după înmormântarea lui pe cimitirul Montmartre din Paris. Pat ia ge a ă şi-a iubit-o totuşi, o i e s-ar spune. Cum altfel se pot explica astfel de versuri? A ea odată o pat ie f u oasă. Pomul de stejar crescu acolo înalt, viorelele salutau duioase. Un vis era. M-a să utat e ţeşte şi ostea e ţeşte g eu de î ţeles hia ,

ce bine suna) cuvântul: „Te iubesc“. Un vis era.

Grupa a II– a ,,El Desdichado,, - Jerard de Nerval

E iste ţa lui G rard Labrunie ,cunoscut în

lumea literelor sub pseudonimul Gérard de

Ne al, de utează su se ul t agi ului. Năs ut î , a fiu al lui Etie e La u ie,

edi ilita î a ata Ri ului, şi al Ma iei Antoinette Laurent, el nu-şi a u oaşte a a, ple ată de ti pu iu î ealaltă lu e. A eastă a se ţă îl a u ă ii î t eaga iaţă ulti â du-i o

hipe se si ilitate aladi ă, e t ată pe o pe petuă ăuta e.

Î t e studiile de edi i ă, pe a e le a pă ăsi u â d, şi care-l

a situa î p i ele â du i ale e oltei o a ti e, Ne al î ea ă s-o

descopere pe aceea care-l pă ăsise atât de u â d. Miste ul fe i i este î e t ul u ei eaţii î a e a a şi iu ita se o fu dă. O ado aţie ap oape isti ă îl fa e să-şi aute idolul î lu ea lite atu ii şi a tei, a se si ilităţii și dă ui ii e t e e.

A auzit oa e i g a idi ulizâ d d agostea pe t u a t iţe, pe t u egi e, pe t u fe eile poet, pe t u eea e, după ei, agită i agi aţia ai ult de ât i i a; şi totuşi, cu astfel de iubiri nebune se

ajunge la delir, la moarte, sau la sacrificii nemaiauzite.

A eea pe a e o aută, fe eia u ei ealităţi, e eu alta, e eu s hi ătoa e, îi o tu ează u fie a e zi, u fie a e ouă e pe ie ţă,

himera. Sub influența romantismului german, scrie poeme de inspirație

o i i ă, u î li ație spre reverie, cu predilecție pentru fantasticul

magic și forțele oculte ale universului.

Opera sa cuprinde: ,,Elegii națio ale„ ; „Note de ălăto ie în

O ie t„ ; o t adu e e di „Faust„ și apodope ele „Fii ele fo ului„ ; „Hi e ele„ ; „Au elia„ sau „Visul și viața„. Ceea e le defi ește este

corespondența între vis și realitate. Nerval este revedicat de

suprarealiști ca un precursor.

Volu ul „Hi e ele„ al lui Ge a d de Ne al, u ul di t e u ele proeminente ale romantismului francez, este o colecție de sonete

apa ută î , î p eu a u p ozele di „Les Filles du feu„. Ai i, Nerval evoca experiențele sale poetice în versuri, adesea obscure, dar

î a elasi ti p de se, î a e su t t a sfigu ate î tâ plă i t ăite, dublate de trimiteri livrești și aluzii la al hi ie sau ast ologie. „El Desdi hado și A te is„ , poe e ep eze tati e ale „Hi e elo „ , su t totodată două o e ale poeticii lui Gerard de Nerval. În primul poem,

Ne al e e o ează, iluziile u ui t e ut pie dut ,î ti p e î el de-al

doilea e o ă o figu ă lu i oasă a ieții sale, altfel stăpî ită de te e e.

Nerval însuși afi ă ă a fi s is „Hi e ele„ î t -o stare de

e e i e sup a atu alistă și ă a estea și-a pie de fa e ul da ă a fi e pli ate, î az ă așa ceva ar fi posibil. Se crede ca El Desdichado s-ar

efe i, aluzi , la o se ie de tul u ă i e oase și eșecuri sentimentale

suferite de poet; înțelesul e a t al si olu ilo este î să poate ai puțin relevant, important fiind felul în care acestea sunt integrate în

text.

Nerval se folosește de fo a fi ă a so etului sp e a ea u poe de o perfecțiu e fo ală desă â șită. Te siu ea di „El Desdi hado„ p o i e

tocmai din modul în care ermetismul seriei de simboluri poetice se

a ti ulează î t -un limbaj și o et i ă de o e t ao di a ă pu itate și

claritate.

„ El Desdi hado„; damnatul, dezmoștenitul, în

spa iolă este figu a e t ală a poe ului, î p u utat de Ne al di o a ul „I a hoe„ de Walter Scott. Cea mai mare parte dintre

imaginile enigmatice se î ad ează î ge e al î două atego ii- d agostea idealizată de tip trubaduresc și erosul bazat pe seducție și

decepție. A ele tipu i de iu i e se u es î ă de la bun început în figurile Soarelui negru numit

Mela olie , i agi e sugesti ă pe a e Ne al o î p u ută di ele a g a u ă a lui Du e , și a sensibilitații poetice,reprezentate de Ofreu.

Opere

PRINCIPALE

Voyage en Orient (1851) La Bohème galante (1852) Lo el , sou e i s d’Alle ag e Les Illuminés (1852) Petits châteaux de Bohème (1853) Les Filles du feu (1854) Promenades et souvenirs (1854) Aurélia ou le rêve et la vie (1855)

Les Chimères (1854) Le Peuple (1830) Piquillo (1837) L'Alchimiste (1839) Odelettes (1834)

DIVERSE

La Main de gloire, histoire macaronique-1832 Léo Burckart- d a ă Scènes de la vie orientale (1846–1847) Le Marquis de Fayolle-1849 (roman) Les Monténégrins-1849 (dramă Le Cha iot d’e fa t- d a ă Les Confidences de Nicolas (1850) Les Nuits du Ramazan (1850) L'Imagier de Harlem- d a ă Contes et facéties (1852) Une allée du Luxembourg

Grupa a III-a

Wiliam Wordsworth

Balade lirice

William Wordsworth s-a nascut pe 7 aprilie 1770 la Cockermouth,

Cumberland, Lake District si a decedat pe data de 23 aprilie 1850 la

Rydal Mount.A fost un poet englez din prima pe ioadă a o a tis ului. Î p eu ă u Cole idge și Southey aparține de așa zisă "Ș oală a lacurilor", Wordsworth fiind cel mai vârstnic dintre poeții acestui grup.

Viata si opera Willia Wo ds o th e a fiul u ui a o at. Ră as o fa de ti pu iu, a fost crescut de niște rude și, după a sol i ea școlii în localitatea sa

atală, u ează u su ile U i e sității din Cambridge. Însuflețit de

ideile lui Jean-Ja ues Rousseau desp e î toa e ea la atu ă, î ălăto ește pe jos prin Elveția și regiunile muntoase învecinate ale

Franței. Î a ul u ăto plea ă la Pa is pe t u a lua pa te la e oluție,

simpatiile sale îndreptându-se ăt e g upul "Gi o di ilo ". Î t e și

ălăto ește în Germania. Înapoindu-se în Anglia, își petrece anii

u ăto i la ța ă, ai u sea ă î egiu ea la u ilo . Î , după oa tea lui Ro e t “outhe , i se de e ează titlul de "poet

laureat".Wordsworth și-a o pus p i ele lu ă i, "A E e i g Walk" "Pli a e de sea ă", și "Descriptive Sketches" ("Schițe

descriptive", 1793), în spiritul poeziei didactice descriptive ale

sentimentaliștilor.

Balade lirice

Decepționat de revoluția f a eză și de idealurile iluministe, în

perioada unei crize sufletești, se întâlnește cu Coleridge (1795) și

p iete ia a e se leagă î t e ei îi du e la ela o a ea u o p i ipii a tisti e o u e. Rodul a estei o lu ă i este "L i al Ballads" ("Balade lirice", 1798). Pentru ediția a doua din 1800, Wordsworth scrie

o prefață a e o stituie a ifestul o a tismului din cadrul literaturii

engleze. Wordsworth vedea salvarea de relele civilizației în întoarcerea

la o â dui ea pat ia hală a ță ă i ii e gleze și î autodesă â șirea

o ală u ajuto ul eligiei. După pă e ea lui, p i ipiul di i i se e ela omului pri ap opie ea a estuia de atu ă. O t ăsătu ă i po ta tă a poeti ii lui Wo ds o th o o stituie efuzul său hotă ât de a folosi convenționalismele stilistice ale secolului al XVIII-lea. Poezia t e uie să fie e p esia e ijlo ită a se ti e telo , î eșmântate în cuvinte

simple.

La o evaluare onesta a remarcabilei contributii literare a lui

Wordsworth trebuie avute in vedere mai intai umbra lunga a fortei lui

poetice in declin si transformarea lui de la maretia timpurie a

ganditorului original si rebel la conformismul pios al poetului ocazional

si mediocru de mai tarziu. S-a spus ca Wordsworth a incetat sa mai

creeze poezii importante inca din 1805, dar a continuat sa scrie inca

patruzeci si cinci de ani, dezavuandu-si stantele sfidatoare si devenind

purtatorul public de cuvant al stabilimentului pe care l-a atacat in

ti e ete. Pe t u Ro e t B o i g, Wo ds o th e a Co du ato ul pierdut" despre care avea sa scrie:

,,Ne-a parasit pentru un pumn de-arginti

Si-o panglica ce si-o va pune-n piept;

E singurul castig de care soarta

Ne-a vaduvit; el le-a lasat pe celelalte,

Ce noi am socotit calauz drept.

I-au dat argint, cand dansii aveau aur;

Din mult, atata doar au impartit...

Noi - toata arama noastra, haine rupte...

Ha! Purpur sa fi fost, s-ar fi mandrit!

Si noi, care-l slaveam si il urmam,

Traind in ochii lui mareti si-n parte

Frumoasa-i vorba deprinzand, si pilda

Facandu-ni-l de viata si de moarte!

Shakespeare - de-al nostru; Milton - pentru noi;

Cu noi, Burns, Shelley - cata din mormant!

Doar el din avangarda s-a desprins

Si este-al tu ei fa a de u a t!

(Robert Browning, Conducatorul

pierdut Vol. Versuri alese, traducere de Leon D. Levitchi, Editura

Univers, Bucuresti, 1972)

Cu toate acestea, declinul originalitatii lui Wordsworth nu trebuie sa

estompeze maretia realizarilor lui. Publicarea Baladelor lirice in 1798

reprezinta probabil evenimentul cel mai de seama din istoria literaturii

engleze. In colaborare cu Coleridge, Wordsworth a initiat o revolutie

literara si a revitalizat literatura, stabilindu-i un curs modern in care mai

este cantonata si in prezent. Daca asa cum a afirmat Wordsworth,

opilul este tatal o ului", e pe ie tele lui ti pu ii ep ezi ta heia dezvoltarii sale. Nascut in Anglia, in Cockermouth, in Lake District, care

a ajuns sa fie asociat cu numele lui, Wordsworth si-a pierdut ambii

parinti la o varsta frageda (tatal, care era agent comercial al unui nobil,

pe cand avea cinci ani si mama, la opt ani). Moartea parintilor i-a

despartit pe cei cinci copii, William resimtind foarte dureros separarea

de sora sa, Dorothy. A urmat scoala la Hawkshead, ale carui imprejurimi

naturale au statornicit puternica legatura intre viitorul poet si natura si

viata simpla de la tara. Dupa ce si-a facut studiile la Cambridge, era de

asteptat ca Wordsworth sa intre in randurile clerului, profesiune pe

care n-a vrut s-o imbratiseze. In 1791 a petrecut un an in Franta,

observand la fata locului evenimentele revolutiei, pe care, cel putin la

inceput si spre deosebire de majoritatea contemporanilor sai englezi, a

sprijinit-o cu entuziasm. In aceasta perioada a avut o legatura amoroasa

cu o frantuzoaica, Annette Vallon, care i-a nascut o fiica, un secret

ascuns cu multa grija, ce va fi dezvaluit abia in secolul al XX-lea. Lipsa de

bani l-a obligat sa se intoarca in Anglia, iar razboiul cu Franta care a

izbucnit la scurt timp dupa aceea i-a despartit pe cei doi vreme de zece

ani.

Nu s-au casatorit niciodata, asa cum planuisera la inceput.

Deziluzia crescanda provocata de cursul revolutiei si scepticismul tot

mai pronuntat care pusese stapanire pe el sub influenta unor ganditori

radicali din Londra precum William Godwin l-au adus in pragul unei

caderi psihice din care si-a revenit datorita unei mosteniri neasteptate

lasate de un prieten pe care il ajutase in ultimii ani, inainte de a fi rapus

de o boala incurabila. Aceasta i-a dat posibilitatea sa-si intemeieze un

camin impreuna cu Dorothy, care a ramas alaturi de poet tot restul

vietii. In 1797, Wordsworth s-a imprietenit cu Coleridge, si amicitia lor

s-a dovedit a fi una dintre cele mai productive din istoria literaturii. Cei

doi au elaborat impreuna mijloacele de revitalizare a literaturii engleze

promovand un nou limbaj poetic menit sa restaureze poezia ca

instrument al adevarului. In prefata la Baladele lirice, considerate drept

principalul manifest al romantismului englez, Wordsworth ridiculizeaza

maniera statuta si artificiala a poeziei din secolul al XVIII-lea. Poetul,

s ie el, a t e ui sa fie u o a e o este oa e ilo " i li ajul uzual al lu u ilo o is uite, e ita d g a doa ea si e faza si frazeologia inutila"; el trebuie sa stimuleze interesul pentru atributele

ese tiale ale e pe ie tei u a e u fu tuna si stralucirea soarelui, cu

succesiunea anotimpurilor, cu frigul si arsita, cu pierderea prietenilor si

a celor dragi, cu injurii si resentimente, recunostinta si speranta, cu

teama si durere. Acestea si altele asemanatoare sunt sentimentele si

obiectele care ii intereseaza". Poeziile din volumul Balade lirice se

remarca printr-o redefinire revolutionara a stilului poetic si a

subiectului care extinde sfera de cuprindere a poeziei si mijloacele de

redare a experientei in mod direct si cinstit. Acest lucru este

demonstrat in subiectele in mod deliberat banale din baladele simple

ale lui Wordsworth, cum ar fi Idiotul si Suntem sapte, si meditatia lirica

Tintern Abbey in care isi abordeaza subiectul caracteristic recurgand la

jocul dintre natura si imaginatie pentru explorarea lumii senzoriale

externe si dezvaluirea functionarii interne a gandirii contemplative.

Pentru Wordsworth, descrierea naturii inlocuieste experienta

directa, si in cele mai bune lucrari ale sale manifesta un spirit novator,

ceea ce confera poeziei o profunzime si o veridicitate neegalate pana

atunci. La un an dupa aparitia primei editii a Baladelor lirice (o a doua

editie mai lunga a fost publicata in 1800), Wordsworth si sora sa s-au

mutat inapoi la Lake District, unde au ramas tot restul vietii. Acolo el s-a

casatorit cu o prietena din copilarie, Mary Hutchinson, cu care a avut

cinci copii, in restul vietii lui Worsworth au fost putine evenimente

dramatice, dar s-a bucurat in masura tot mai mare de aprecierea

publicului, culminand in 1843 cu numirea lui ca poet laureat, in

conditiile unui declin la fel de constant al talentului sau poetic. Cea mai

mare realizare poetica a lui Wordsworth a ramas insa nepublicata in

timpul vietii sale. Dupa aparitia Baladelor lirice, a inceput sa lucreze la

un amplu poem filozofic care sintetiza toate gandurile lui despre om,

natura si societate. Din acesta a vazut lumina tiparului numai Excursul

(1814), insa partea profund personala care a devenit Preludiul a fost

incheiata in 1805 si revizuita apoi pe tot parcursul vietii. Subtitlul

acesteia, Cresterea mintii unui poet, sugereaza intentia lui Wordsworth

de a trasa autobiografic stadiile dezvoltarii sale din copilarie pana in

momentul aparitiei Baladelor lirice. Preludiul este unic in poezia

engleza prin faptul ca seamana cu un roman psihologic modern in

versuri care isi propune sa sondeze constiinta interioara. In acest poem,

Wordsworth recreeaza in plan imaginar diversele momente concrete si

specifice si amintirile care au generat aparitia lui. Accentul pus pe

importanta copilariei si modul in care interpreteaza actiunea

subconstientului indreptatesc afirmatia ca avanseaza o teorie integrata

a mintii inaintea lui Freud. In poezie, Wordsworth indica sursa

constiintei poetice:

,,Anume timp in viata ni s-a-nscris,

Care contine-aparte si precis

Virtutea ce repara, pe cand, descurajat

De opiul fals, de gandul mereu controversat

Sau ce apasa tare, cu greutate, silnic,

in triviale fapte si in contactul zilnic,

Hraneste mintea noastra si drege nevazuta

Virtutea, ce placerea e-n stare s-o asmuta,

Ce ne patrunde si ne urca-n sfere

“us, sus, si e i alta a d su te i ade e.

Prin analogie cu revelatia proustiana, Wordsworth concepe

mijloacele prin care obiceiul si uzanta care tocesc perceptia pot fi

transformate, iar experienta rascumparata cu puterea imaginatiei.

Maretia lui ca poet deriva din aceasta intelegere, care deschide intregul

sir de experiente umane menite sa lumineze si sa salveze lumea altfel

saracita si stearpa. In pofida declinului permanent al geniului lui

Wordsworth, la moartea lui survenita in 1850, Matthew Arnold, in

Versuri memoriale, considera ca pierderea este imensa, iar

Wordsworth merita sa ocupe un loc in panteonul literar, alaturi de

GOETHE si BYRON , printre cele mai mari voci ale poeziei:

,,Cat timp inca lumina o vad zilele gri

Prudenta omeneasca si arsul dor de-a fi,

Ni le restaureaza timpul in a sa goana

Prin byroneana forta si minte goetheana;

Cand insa, cea din urma a Europei vreme

Va mai gasi puterea pe Wordsworth sa-l intreme?

Or sa ne-nvete unii viteji cum sa-ndraznim

Si pieptul, contra fricii, in fata cum se scoate;

Altii or sa ne-nvete sa suportam de toate

Dar cine, ah, dar cine ne-o fa e sa si ti ?

GRUPA IV

Preafata drama Hernani

Victor Hugo

Scriitorul francez Victor Hugo s-a ăs ut la fe ua ie , i Besançon. Era fiul lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo, ofiter in armata

imperiului francez si al “ophiei T u het. A ea f aţi ai a i. A î ăţat la li eul Louis le G a d di Pa is si di adoles e ţă a s is poezii, a t adus di ope a lui Vi giliu. I a fo dat î p eu ă u f aţii săi e ista Co se ateu Litt raire. A debutat in 1822, cu volumul

de versuri Odes et poésies diverses si pentru oda inchinata ducelui de

Berry in 1820 primea de la regele Ludovic al XVIII-lea o bursa. S-a

ăsăto it i u Ad le Fou he , pe a e o iu ea i se et si u ul dintre fraţii săi, Euge e. A esta a î e u it i ziua u ţii. Vi to Hugo si Adèle au avut 5 copii.

In 1825 era numit Cavaler al Legiunii de Onoare.

I pu li a piesa de teat u C o ell si p efaţa s isă de el devenea manifestul curentului romantic, in 1930 se juca la Paris piesa

Hernani, avea succes cu Le roi s'amuse (1832).

Primul roman publicat a fost Han d'Islande (1823). In 1831 a

publicat primul roman istoric, Notre-Dame de Paris si libretul pentru

ope a Es e alda, azată pe acest roman. A scris volume de poezie

i spi ate de a t iţa Juliette D ouet, a e i-a fost a a tă. Ad le s-a

î d ăgostit i a easta pe ioada de “ai te-Beuve, prietenul lui Hugo. In

1838 avea loc premiera piesei Ruy Blas la Théâtre de la Renaissance,

Paris.

S-a i pli at i politi ă si a susţi ut pa tidul epu li a . I a devenit membru al Academiei Franceze, in 1945 era numit pair al

F a ţei. I ii u ea u a di t e fii e si ti p de âţi a a i u a ai pu li at i i . Î u a e oluţiei din 1848 a fost ales in Adunarea

Co stitua tă şi Adu a ea Legislati ă, a î ă uşit e oltele u ito eşti. In 1951 s-a opus loviturii de stat organizate de Napoleon al III-

lea si a fost go it di F a ţa. “-a autoexilat la Guernsey, în Canalul

Mâ e ii, pe t u de a i. I a easta pe ioadă a s is Casa de Hauteville, volumul de poezii Les châtiments (1853), Les Misérables

, o a ul a e il a fa e ap e iat i toată lu ea. Au u at Les T a ailleu s de la Me , L’Ho e ui it ), Quatre-vingt-

treize (1874).

In 1863 a publicat romanul autobiografic Adèle. S-a întors la

Pa is după a di a ea lui Napoleo al III-lea si instaurarea Republicii, a

devenit deputat. In perioada Comunei din Paris (1871), Victor Hugo a

t ăit la Bruxelles si a fost expulzat pentru adăposti ea u o e oluţio a i.

A pu li at La L ge de des “i les , , L’A t d’ t e grand-père (1877), Le Pape (1878), La Pitié Suprême (1879), Religions et

Religion (1880), Les Deux Trouvailles De Gallus (1881), Torquemada

(1882).

Victor Hugo a murit la 22 mai 1885, in Paris.

Hernani de Victor Hugo

„A iubi pe cineva profund îţi dă putere. A fi iubit de cineva

profund îţi dă curaj.” -Lao Tse

Prin drama Hernani, Hugo e ide ţiază epe usiu ile u ei iu i i duse la e t e şi do i ţa iu iţilo de a ă a e î p eu ă, u toate ă

p eţul plătit ep ezi tă iaţa. Din faptele lor reiese curajul de care dau do adă ei doi pe t u a asigu a o o ti uitate a iu i ii di t e ei, hia şi după oa te. Este o d a ă î e su i, a ţiu ea a e lo i F a ţa şi se li itează pe o s u tă pe ioadă de ti p, elati două zile. Piesa are ca te ă iu i ea, a easta fii d dez oltată pe ai ulte pla u i. Pe so ajele a e ge e ează şi ezol ă o fli tele ope ei su t Doña “ol, He a i, Do

Ca los şi Do Ru Go ez de “il a. A eştia su t ei a e dau iu i ii ai multe sensuri. Aş putea spu e ă de u i ea elaţiei di t e ele pat u pe so aje a fi de „păt at a o os , pe t u ă ei t ei o iu es pe Doña “ol, da se ti e tele ei su t î pă tăşite u ai lui He a i. A esta este u fost o il, de e it p os is u două o ie ti e: ăz u a e şi iu i ea pe t u Doña “ol. El ea să îşi az u e tatăl a e a fost u is de tatăl lui Do Ca los, ia p i a eastă i a, He a i a pie dut toată a e ea şi titlul astfel trece de la Don Juan de Aragon la Hernani. Don Carlos este prete de t al Doñei “ol şi aspi ă la t o ul “pa iei. Do Ru Go ez de “il a este u adept al o oa ei, la fel a p ede eso ii săi, d ept u a e el î ea ă să u păteze atât o oa ea lui ât şi a lo . Don Ruy Gomez este u hiul şi logod i ul Doñei “ol. A p e izat ă p i i te ediul a esto pe so aje iu i ea î faţişează dife ite „ hipu i . Iu i ea eî pă tăşită se apli ă î azul lui Do Ca los şi î azul lui Do Ru Go ez . Iu i ea pu tată de Do Ca los Doñei Sol tinde spre obsesie, acesta se fu işează î a e a ei u i te ţia de a o sedu e, î să a olo a e su p iza de a îl î tâl i pe He a i. Câ d ei doi se p o oa ă la duel, totul este a ulat p i p eze ţa lui Do Ru Go ez a e o a uză pe Doña “ol de adulte , deoa e e, fii d esigu de sentime tele ei, este î pe a e ţă suspi ios şi gelos. “ituaţia este ezol ată de Do Ca los, a e îl asigu ă de faptul ă do ea să dis ute u

el desp e işte hestiu i politi e, ia He a i îl î soţea, astfel a sol i d-o pe Doña “ol de o i e i ă. Cu iu i ea di t e Doña “ol şi He a i este i te zisă, ei doi plă uies să fugă î p eu ă, î să a est pla u se ealizează di auza lui Do Ca los, a e ep ezi tă u i pedi e t şi de

ase e ea di auza faptului ă He a i este ăutat de soldaţi.

Iubirea lui Hernani pentru Doña Sol îl impinge la acte e u eşti; astfel, a esta se deghizează î peleg i şi se î făţişează la eşedi ţa Do ului Ru Go ez hia î ziua u ţii lui u Doña “ol,

apelâ d a peleg i la ospitalitatea a estuia. De “il a află a Hernani este u a dit, şi ai ales află ă este a a tul Doñei “ol, î să u toate acestea nu-l p edă lui Do Ca los, fii d u o de o oa e şi espe tâ d legile ospitalitaţii. Do Ca los este sigu de p eze ţa lui He a i î eşedi ţa lui Do Ru , ia pe t u a-l obliga pe de Silva să-l predea o ia

pe Doña “ol d ept „o ie t de s hi . După ple a ea lui Do Ca los, He a i desă â şeşte u alt a t e u es pe t u Doña “ol. El fa e u pa t u Do Ru Go ez, pa t î a e He a i sal ează atât o oa ea lui cât si a lui Do Ru p i oa tea sa. Mo e tul o ţii lui a ea să fie a u ţat de su etul o ului său, da ai î tâi t e uiau să o sal eze pe Doña Sol.

Do Ru Go ez si He a i se alătu ă u ui g up de o ili e complotau împotriva lui Don Carlos. A eştia plă uiau asasi a ea lui î cazul în care acesta devine rege. Complotul lor este descoperit de Don Ca los, a e îi o da ă la oa te. He a i îl î f u tă pe ege î numele iubirii ce i-o poa ta Doñei “ol, ia a easta ă tu iseşte faptul ă nu avea să îşi o su e ăsăto ia u Do Ru deoa e e a ea să se si u idă. Do Ca los este ăgulit de iu i ea di t e ei doi, astfel î ât îl ia tă pe He a i şi îi estituie d eptu ile de o il şi u ele de Do Jua de Aragon.

Victor Hugo a avut studii despre William Shakespeare, în drama Hernani apă â d i flue ţe shakespea ie e. Atu i â d o fli tele pa să se ezol e şi i i u pă ea să stea î alea fe i i ii lui

He a i si a Doñei “ol, a estia îşi ati g o ie ti ul şi a u e u ta. După u tă apa e Do Ru Go ez a e îi ea i teşte lui He a i de pa tul

fă ut şi î e o stă. A eastă ăstu a e de situaţie t a sfo ă fi alul î u ul shakespea ia , ase ă ăto elui di Romeo şi Julieta. Don Ruy Go ez de “il a îi pu e la dispoziţie lui He a i, pe t u a să â şi pa tul,

o sti luţă de ot a ă si u pu al, î t e a e t e uia să aleagă. He a i alege ot a a. Cei doi su t su p i şi de Doña “ol a e, ăzâ d ă u-l pot î duple a pe Do Ru să e u ţe la pa t, ea ju ătate di sti luţă, He a i îi u ează exemplul, murind amândoi, iar Don Ruy Gomez se sinucide.

Victor Hugo si Romantismul

Definind curentele literare drept grupari largi de scriitori si opere care se inrudesc prin trasaturi comune de ordin ideologic si artistic, prin apetenta pentru anumite teme, motive ori formule stilistice, cercetatorii au evidentiat si caracterul complex al acestor fenomene istorice, care nu se detaseaza categoric nici de miscarile pe care le inlocuiesc sau le neaga, nici de acelea pe care le prefigureaza in timp. Printre acestia, G. Calinescu afirma: "Clasicism - Romantism sunt doua tipuri ideale, inexistente practic in stare genuina, reperabile numai la analiza in retorta", demonstrand astfel apartenenta marilor creatori la mai multe viziuni estetice deopotriva. Receptat sub raport teoretic, romantismul se defineste ca o miscare europeana de anvergura, manifestata in prima jumatate a secolului al XlX-lea, dar care cunoaste in evolutia sa mai multe etape, specifice concretizarilor sale in toate spatiile europene. Favorizat de destramarea societatii feudale si de revolutiile burgheze din 1780 si 1830, dar si de perimarea doctrinei clasice, romantismul se configureaza ca reactie impotriva clasicismului, asigurand literaturii libertate de exprimare prin inlaturarea tuturor normelor. În prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama ca "nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este "liberalismul literaturii". Acest liberalism fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum "Sturm und Drang" sau estetica lui Schiller din Asupra poeziei naive si sentimentale, unde se face distinctia clara intre artistul clasic, expresie a naturii insesi, si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu sine si cu umanitatea in genere. Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul "romantic" si definesc artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind carac¬terizat prin melancolie.

În primele decenii ale secolului al XlX-lea, principala preocupare a roman-tismului va fi sa isi configureze doctrina, in opozitie cu principiile clasicismului. Astfel, in vreme ce clasicismul dezvaluie o lume ideala, statica, obiectiva, structurata in categorii ideale si tipuri eterne, in care fiinteaza un personaj abstract, echilibrat si dominat de morala, romantismul propune, in replica, un univers determinat de miscarile istoriei, fantastic, subiectiv, cu o natura care il copleseste pe individ, in care se profileaza un erou dinamic, sentimental, angajat intr-o continua cautare a absolutului. Spre deosebire de clasici, romanticii nu se angajeaza intr-o simpla observatie a naturii, ci intr-o reinterpretare a ei, prin prisma propriei lor subiectivitati.Ratiunea propovaduita de clasici este inlocuita de sentimente si pasiuni, iar noul mijloc de a sonda orizonturile cunoasterii este imaginatia. De aceea, romanticii sunt spirite indraznete, dornice de aventura pe care o presupun evaziunea in pitoresc, exotic, fantastic, retragerea in spatiul oniric sau refugiul in trecut. Eroii romantici au sentimentul istoriei, pe care o percep in evolutie, in devenire, definindu-si fata de sensurile deprinse din intelegerea ei adanca o atitudine activa si constructiva sau, dimpotriva, una pesimista, determinata de sentimentul neputintei. Definind curentele literare drept grupari largi de scriitori si opere care se inrudesc prin trasaturi comune de ordin ideologic si artistic, prin apetenta pentru anumite teme, motive ori formule stilistice, cercetatorii au evidentiat si caracterul complex al acestor fenomene istorice, care nu se detaseaza categoric nici de miscarile pe care le inlocuiesc sau le neaga, nici de acelea pe care le prefigureaza in timp. Printre acestia, G. Calinescu afirma: "Clasicism - Romantism sunt doua tipuri ideale, inexistente practic in stare genuina, reperabile numai la analiza in retorta", demonstrand astfel apartenenta marilor creatori. Receptat sub raport teoretic, romantismul se defineste ca o miscare europeana de anvergura, manifestata in prima jumatate a

secolului al XlX-lea, dar care cunoaste in evolutia sa mai multe etape, specifice concretizarilor sale in toate spatiile europene. Favorizat de destramarea societatii feudale si de revolutiile burgheze din 1780 si 1830, dar si de perimarea doctrinei clasice, romantismul se configureaza ca reactie impotriva clasicismului, asigurand literaturii libertate de exprimare prin inlaturarea tuturor normelor. În prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama ca "nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este "liberalismul literaturii". Acest liberalism fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum "Sturm und Drang" sau estetica lui Schiller din Asupra poeziei naive si sentimentale, unde se face distinctia clara intre artistul clasic, expresie a naturii insesi, si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu sine si cu umanitatea in genere. Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul "romantic" si definesc artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind carac¬terizat prin melancolie. În primele decenii ale secolului al XlX-lea, principala preocupare a roman-tismului va fi sa isi configureze doctrina, in opozitie cu principiile clasicismului. Astfel, in vreme ce clasicismul dezvaluie o lume ideala, statica, obiectiva, structurata in categorii ideale si tipuri eterne, in care fiinteaza un personaj abstract, echilibrat si dominat de morala, romantismul propune, in replica, un univers determinat de miscarile istoriei, fantastic, subiectiv, cu o natura care il copleseste pe individ, in care se profileaza un erou dinamic, sentimental, angajat intr-o continua cautare a absolutului. Spre deosebire de clasici, romanticii nu se angajeaza intr-o simpla observatie a naturii, ci intr-o reinterpretare a ei, prin prisma propriei lor subiectivitati.Ratiunea propovaduita de clasici este inlocuita de sentimente si pasiuni, iar noul mijloc de a sonda orizonturile cunoasterii

este imaginatia. De aceea, romanticii sunt spirite indraznete, dornice de aventura pe care o presupun evaziunea in pitoresc, exotic, fantastic, retragerea in spatiul oniric sau refugiul in trecut. Eroii romantici au sentimentul istoriei, pe care o percep in evolutie, in devenire, definindu-si fata de sensurile deprinse din intelegerea ei adanca o atitudine activa si constructiva sau, dimpotriva, una pesimista, determinata de sentimentul neputintei.

Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 - d. 22 mai 1885) a fost un poet, d a atu g, o a ie p ozato şi u eo i pi to , de o igi e fran eză.

Este considerat cel mai important scriitor romantic francez, fiind pair al F a ţei di , se ato al Pa isului şi e u al A ade iei F a eze din 1841. Operele sale cele mai cunoscute su t Mize a ilii şi Not e-Dame deParis.

Date biografice Victor-Ma ie Hugo a fost al t eilea şi ulti ul fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo (1773– şi “ophie T u het -1821). S-a ăs ut î a ul la Besa ço î egiu ea F a he-Co t . Deşi a lo uit î F a ţa, ea ai a e pa te a ieţii lui, di pâ ă î a fost e ilat şi a lo uit î Belgia, î Je se şi Gue se . Copilă ia lui Vi to Hugo a fost a ată de o se ie de e e i e te deose ite : ăde ea şi e e i ea P i ei Repu li i şi apa iţia p i ului i pe iu su Napoleo

Bonaparte. Acesta s-a p o la at î pă at la doa a i după e Vi to Hugo s-a ăs ut ia pâ ă a el să î pli eas ă a i, o a hia u o ă a fost estau ată. Tatăl lui Vi to Hugo a fost u ateist epu li a şi u ofiţe î a ata lui Naopoleo , pe a e îl stima enorm, iar mama sa a fost atoli ă şi egalistă. In ciuda dorintelor mamei sale, Victor Hugo s-a indragostit si logodit in secret cu iubita lui din copilarie, Adèle Foucher(1803-1868), dar abia dupa moartea mamei Hugo s-a ăsăto it u Ad le î . Cuplul a avut

opii : L opold i , da a e a u it la o â stă foa te f agedă,

Lèopoldine (1824), Charles (1826), François-Vi to şi Ad le . Totusi, Vi to Hugo a a ut şi o a a ta: pe Juliette D ouet, o a t iţă de teatru. Viaţa politi ă Hugo e a si patiza t al Repu li ii. A fost "pai " al F a ţa ia î a ul a fost ales î A ade ia F a eză. )e e a i ai tâ ziu, Hugo a fost exilat pentru curajul de a-l numi pe Napoleon al III-lea "t ădăto ". A fost e ilat di pâ ă în 1870, când s-a î to s î F a ţa. Î de u sul exilului, Hugo a publicat o parte din pamflete sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea : Napoleo el i şi Isto ia u ei i e. Deşi au fost i te zise î F a ţa, pa fletele sale au a ut o pute i ă i flue ţă î ţă ile î e i ate. Hugo a s is î e il Mize a ilii, p o a il el

ai u os ut o a ul al său. Moartea Victor Hugo a murit pe 22 mai 1885, iar la funeraliile sale au luat parte mai mult de doua milioane de oameni care l-au ad i at şi au

ut să-l î soţeas ă pe ulti ul d u . A fost î o a tat la Pa teo la Paris. Opera Primele opere ale lui Victor Hugo au fost profund influentate de François-Re de Chateau ia d. Vi to Hugo a pu li at p i ul său roman, Han din Islanda, în 1823, la numai 21 de ani. Poe e, ode şi alade * Ode şi poezii di e se * Orientalele (1829) * F u ze de toa ă * Cântecele crepusculului (1835) * Vo ile lău t i e * Razele şi u ele * Pedepsele (1853) - apodope ă a poeziei satirice franceze * Co te plaţiile - 1857) * Lege da se olelo , două olu e - 1883) - apodope ă a poeziei franceze

Dra e şi tragedii * Cromwell (1827) - cu celebra-i P efaţă * Hernani (1830) * Marion Delorme (1831) * Regele petrece (1832) * Angelo (1835) * Ruy Blas (1837) - apodope a sa d a ati ă * Burgravii (1843) * "Notre Dame de Paris" Pamflete * Napoleon cel mic (1852) * Istoria unei crime (1877) * Legenda secolelor (1859) * Ultima zi a unui condamnat la moarte Studii * William Shakespeare (1864)

Victor Hugo- Clasicul dramaturgiei universale

La întrebarea, ademenitoare, în care dintre genurile literare s-a ilust at u ai ult tale t şi pute e de î âu i e Vi to Hugo, u se poate da u ăspu s satisfă ăto . Ci e este ai i portant în istoria ultu ii u i e sale, poetul, p ozato ul sau d a atu gul? Î e aţi să

ieşiţi di a eastă dile ă; u ede ă eţi euşi. Da ă, totuşi, o eţi fa e, p o a il ă eţi u a o si gu ă ale, si tetizată de autorulLegendei secolelor într-o propoziţie di eseul desp e “hakespea e: „E istă oa e i o ea . Co side at de Baudelai e „ge iu fă ă f o tie e , Hugo a t a e sat, practic, întreg secolul al XIX-lea. „“e olul a ea doi a i , i e u os utul e s hugolia , u a e si plă aloa e iog afi ă. P i el, Victor Hugo, ăs ut î fe ua ie , la Besa ço , suge a, u sau fă ă i te ţie, ă desti ul său lite a îl ă tu iseşte pe el al ea ului. Şi tot î t -o zi de

fe ua ie, , a a ului , a ea lo la Co edia F a eză, p e ie a

dramei Hernani… Hugo pă ăsea a eastă lu e la de a i, î ai . Î ziua de iu ie , spe ta olul fu e aliilo aţio ale a eu it

la Pa is două ilioa e de oa e i e iţi să se e uleagă î faţa A ului de T iu f, o agii d a tistul te tat de hi e a totalităţii, el care a e tizase ă e pe ie ţa pe so ală este de fapt e pe ie ţa î t egii omeniri: „Luaţi de i a eastă ogli dă şi p i iţi- ă î ea […]. Vai! Câ d ă o es de i e, ă o es de oi. Cu oa e u si ţiţi a easta? Ah! Ne ugetatule, a e ezi ă eu u su t tu!

Ope a sa, ilust â d u i e salitatea iş ă ii o a ti e, este de o i e ti itate p odigioasă şi ep ezi tă, totodată, o si teză. “tatu a ei u iaşă î ti de a ipi e ă uite. Da ă a fi să e op i doa la poezie, Victor Hugo, cel care, conform opiniei lui Mallarmé, a fost versul în pe soa ă, îi o ţi e î pa te pe toţi poeţii f a ezi de la sfâ şitul ea ului său şi î eputul se olului al XX-lea. Întrebat care este cel mai a e poet f a ez, A d Gide ăspu dea pe ju ătate ad i ati , pe

ju ătate i o i : „Vi to Hugo, h las!

Cât desp e teat u, Vi to Hugo î heie fe o epo ă, pe t u a des hide p og a ati o alta. Î ele a p efaţă la Cromwell (1827), autorul lui Ru Blas ăstoa ă toate p ejude ăţile lasi e, p o la â d do t i a li e tăţile o a tis ului. Î faţa t agediei u i u de, el pu e d a a. Fă ă gestul a iţios şi adi al al lui Vi to Hugo, a ela a e a dus la u

ai puţi ele a „ ătălie pe t u Hernani , teat ul u s-ar fi eliberat la a ea dată de o a tifi ialitate apăsătoa e. Mate ia d a ei este o stituită pe t u Vi to Hugo di a a te e; ia a a te î sea ă ua ţă, o ple itate.

Mai ulte a ă u te î e isiu ea Victor Hugo. Mărturia u ui veac, în a e, pe lâ gă o e ta ii iti e, eţi as ulta f ag e te de piese di

Fo ote a de Au şi di ope e de Ve di pe li ete i spi ate di d a ele lui Victor Hugo, î i te p etă i de efe i ţă.

Hernani - d a ă a s iito ului f a ez Vi to Hugo.

La u ai t ei a i după e a s is P efaţa la d a a C o ell , o side ată p i ul a ifest al teat ului o a ti f a ez, Vi to Hugo

te i ă u ătoa ea sa d a ă, He a i, e a ea să fie ju ată pe s e ă în anul1830.

He a i p ezi tă toate a a te isti ile teat ului ou, o a ti : e u ţa ea la u itatea de ti p şi lo , e o stitui ea isto i ă (prin

descrierea decorului, a costumelor etc), personaje dominate de o

pasiu e e altată şi u ă ite de fatalitate, p efe i ţe pe t u a titeze. A ţiu ea d a ei se pet e e î “pa ia la î eputul se olului al XVI-lea.

Tâ ă a Do a “ol este iu ită de t ei ă aţi: de ăt â ul său tuto e, Do Ru Go ez, de egele Do Ca los şi de a ditul He a i. î ealitate, a esta di u ă u este altul de ât Do Jua d'A ago , u o il p os is, al ă ui tată a fost u is de tatăl egelui Do Ca los.

Dona Sol îl iu eşte î să si e pe p os isul He a i. într-o împrejurare în care s-a fi putut ăz u a pe ege a esta î ea ă să o ăpeas ă pe Do a “ol, î să, su p i s de He a i, egele efuză duelul, oti â d ă efuză să se ată u u a dit , He a i îi uţă iaţa, p i t -un gest de mare generozitate, într-un moment în care

He a i e a u ă it de oa e ii lui Do Ca los, Do Ru Go ez îl sal ează pe tâ ă , as-cunzându- î asa sa, după u îi e ea i iola ila lege a ospitalităţii. He a i şi Do Ru Go ez or încheia un

pa t o fo ă uia iaţa lui He a i a apa ţi e de a u î olo lui Do Ru Go ez â d a esta a su a di o tâ ă ul a t e ui să îşi pu ă apăt zilelo şi tot lui He a i îi e i e dato ia de a-1 ucide pe

Do Ca los. Do Ca los u a să fie u is î o e tul î o o ă ii a î pă at.

Co ju aţii î să, î f u te u He a- i, su t des ope iţi, a- estaţi şi apoi ie taţi. “e des ope ă ade ă ata ide titate a lui He - a i, şi a u e ă, în realitate, e un "grande de Spania". Hernani îşi e apătă titlul, a e ea şi, u î oi ea eaşteptată a egelui, u ează să se ăsăto eas ă u DonaSol.

I sea a u ţii, se aude u su et de o , a e îi a i teşte lui He a i de ju ă â tul fă ut lui Do Ru Go ez. He a i se si u ide, ia Do a

Sol prefe ă să oa ă odată u iu itul ei şi se ot ă eşte. Văzâ d t agedia pe a e o p o o ase, Do Ru Go ez se si u ide deasup a elo două ada e.