Studiu complex fizico-geografic al

bazinului pârâului Plapcea

Cuprins.1. Introducere2. Istoricul Cercetării3. Poziția geografică și limitele regiunii.4. Geologia zonei.5. Aspecte ale reliefului.6. Clima.7. Elemente de hidrografie.8. Particularități biogeografice.9. Elemente pedografice.

Introducere.Principala motivare o reprezintă cunoașterea detaliată a spațiului analizat, acesta

reprezentând orizontul local al copilăriei mele. Adăugarea unor elemente de analiză geogafică, din perspectiva unei persoane ce a putut observa evoluția acestui spațiu, la elementele cercetării geografice cunoscute din literatura de specialitate pune în evidență modificările spațiului geografic respectiv în ultimii ani.

Scopul acestei lucrări este informarea auditoriului geografic despre evoluția acestui spațiu care marchează limita sudică a Platformei Cotmeana, respectiv dezvoltarea spiritului de cercetare geografică locală.

Istoricul cercetării.Cercetări asupra bazinului Plapcei apar într-o serie de lucrări cu caracter general;

cercetările geografice se împletesc cu cele geologice. Printre primii autori ai unor lucrări despre geografia și geologia acestei regiuni se numără Emmanuel de Martonne, Gheorghe Murgoci, George Vâlsan și Iulian Rick. După anul 1925 lucrările devin tot mai numeroase.

Vintilă Mihăilescu elaborează o serie de lucrări cu caracter general: “Geografia fizică a României”; “Geografia fizică, politică și administrativă”, dar si unele lucrări care tratează numai anumite regiuni: “Piemontul Getic”. Date referitoare la geologia zonei sunt oferite de V. Mutihac si L. Ionesi în 1974 cu prilejul elaborării tratatului “Geologia României”. Și alte lucrări în care sunt redate aspecte fizico-geografice sau social-umane cu referire la zona studiată sunt: “Geografia apelor României” de Ujvari; “Geomorfologia României” de Petre Coteț; “Câteva observații asupra teraselor Oltului și Vedei în zona de contact dintre Piemontul Getic și Câmpia României” de Grigore Posea; “Importanța practică a teraselor și luncilor” de Grigore Posea; “Terase și suprafețe de nivelare” de Ilie Ionescu; “Monografia județului Olt” de I. Șandru. Cât despre substratul geologic al zonei, până în 1950, singurele date asupra structurii geologice a Platformei Moesice erau cele oferite de forajele de la Filaret și Mărculești care nu depășeau însă depozitele cretacice. Nu existau indicații asupra soclului platformei și la fel de rare erau și indicațiile asupra resurselor subsolului. După anul 1950, în condițiile unei reorganizări a

geologiei românești, unitățile de prospectare geologică și exploatare încep o cercetare sistematică prin foraje și metode geofizice.

Situarea cursului de apă într-o regiune cu urme dovedite de populare a dus la efectuarea unor cercetări arheologice pe teritoriul localităților din albia acestuia, identificându-se așezări omenești din toate epocile. Lucrările de amenajare hidrologică în lungul văii Osica, un afluent al Plapcei, au pus în evidență unelte de piatră și ceramică ce confirmă o populare stabilă încă din paleolitic.

Poziția geografică și limitele regiunii.Bazinul hidrografic al pârâului Plapcea este situat în nord-estul județului Olt. Curs de apă

mic ca lungime și debit, Plapcea intră în categoria pârâurilor de mici dimensiuni: 42 kilometri lungime (56 km dupa alte surse) și un debit mediu de 1,8-3 m3/s, iar suprafața bazinului hidrografic este de 354 km2. Cota la izvor este de 375 m, iar cota la vărsare este de 147 m. Panta este de aproximativ 4%, iar coeficientul de sinuozitate este de 1,19. Pârâul izvorăște din localitatea Făgețelu, traversând urmatoarele localități: Făgețelu, Spineni, Scornicești, Potcoava și Icoana. În multe lucrări de specialitate, pârâul Plapcea este trecut chiar în categoria cursurilor de apă nepermanente (temporare); în bazinul inferior, cursul este însă permanent. Străbate Podișul Getic și Câmpia Română pe o direcție inițială nord-sud, pentru ca apoi să se abată spre sud-est, urmând direcția generală de scurgere a apelor din Câmpia Română, care de la un anumit punct se abat către est, principalul motiv fiind prezența unei zone mai joase, de subsidență (Câmpia de subsidență a Siretului), în estul câmpiei. Prin urmare, teritoriul străbătut și asupra căruia vom face referire în lucrare este situat la contactul unor două unități majore de relief (Podișul Getic și Câmpia Română), respectiv al subdiviziunilor acestora (Platforma Cotmeana și Câmpia Boianului).

Analizând poziția geografică și matematică, consecințele climatice ce decurg din acestea au influențe asupra reliefului, dar mai ales asupra vegetației, faunei și solurilor.

Poziția geografică a bazinului Plapcei în cadrul Județului Olt.

Scara: 1:500.000

Scara: 1:500.000

( Sursa- Colecția “Județele Patriei”, Editura Academiei Republicii Socialiste România- 1974)

Geologia zonei.Zona geografică se află, geologic vorbind, în unitatea de vorland a Platformei Moesice

cuprinsă între Depresiunea Precarpatică în nord și Depresiunea Prebalcanică în sud. În stadiul actual de cunoaștere se poate distinge clar primul etaj structural, respectiv cuvertura sedimentară, aceasta fiind străbătută de numeroase foraje. Evoluția a început cu soclul rigid al fundamentului aflat la mari adâncimi și continuată în diferite etape de eroziune și acumulare marină, lacustră și continentală, care s-au suprapus în etaje diferite până au ajuns la nivelul cel mai extins, de vârstă cuaternară, pe care ne aflăm astăzi.

Depresiunea Getică a cunoscut mai multe etape de sedimentare în care rolul hotărâtor l-au avut râurile carpatice. La sfârșitul pliocenului, odată cu ridicarea Munților Carpați, în Depresiunea Getică s-au depus strate groase de prundișuri, nisipuri, pietrișuri și argile, dispuse monoclinal, cunoscute sub denumirea de Pietrișuri de Cândești.

Formațiunile superficiale sunt constituite predominant din luturi grele și pietrișuri în zonele de câmpie și pe terase, iar în luncă apar materiale aluviale. Luturile argiloase au un rol important în drenarea apei din formațiunile superioare și localizarea în adâncime a stratului freatic. Pietrișurile din versanții văii Plapcei favorizează o fragmentare puternică a reliefului. De aceea apar numeroase reflectări în toponimie, de exemplu Dealul Pietrișiul.

Într-unul dintre forajele de la Ciurești se remarcă prezența unei mase de roci eruptive cu o grosime de 600 m, cu acoperișul format din dolomite masive închise la culoare. Urmează depozite din triasicul superior, alcătuite din marne roșii, vărgate, peste care se suprapun depozite de vârstă jurasică grezoase-argiloase cu o grosime de 40 m. Depozitele groase de 1500 m,

aparținând cretacicului, sunt alcătuite din calcare și marnocalcare și prezintă o importanță practică pentru acumulările lichide și gazoase de hidrocarburi aflate în exploatare.

Pliocenul este prezent în forajele de la Ciurești și Corbu ca o succesiune completă, fiind alcătuit din marne cenușii meoțiene și marne verzi cu o stratificare lenticulară și orizontală. Seria dacian-levantin este alcătuită din depozite de nisip fin cu intercalații de argile și argile roșii.

Aspecte ale reliefului.Zona studiată se găsește la contactul piemontului cu câmpia, și prin urmare vom întâlni

forme de relief care subliniază caracterul de tranziție al reliefului. Câmpia este cea mai întinsă treaptă de relief, cu aspect larg, ondulat, înclinat către sud-

est, după direcția de curgere a apelor la 30-35 m față de lunca Plapcei și divizată în două părți, o parte între valea Plapcei și valea Vedei, mai bine fragmentată, iar cealaltă între valea Vedei și Vedița, mai bine conservată.

Cu o înclinare relativ redusă a reliefului, două terase bine marcate, uneori deformate, valea Plapcei s-a adâncit puternic, cu aspectul unui culoar cu versantul drept mai abrupt și terase pe partea stângă. Terasele, în număr de două, apar doar pe malul stâng: cea superioară de 20-25 m altitudine relativă, iar cea inferioară 5-10m, mai îngustă, dar importantă pentru densitatea vetrelor amplasate pe aceasta. Tot aici apar și numeroase căi de comunicație.

Lunca, în partea dinspre vărsare, unde se produc inundații frecvente, are o dezvoltare echilibrată, de o parte și de alta a râului, cu o lățime între 0,8-1,2 kilometri, ajungând la aproape 2 kilometri la confluența cu Vedea. Inundațiile se produc mai ales în partea dreaptă a luncii Plapcei, dinspre zona de vărsare, datorita faptului că partea dreaptă a luncii este mai joasă decât partea stângă, rezultând într-un aspect asimetric al albiei majore. Albia minoră prezintă numeroase meandre și cursuri părăsite, care devin active în perioada apelor mari. Albiile au o pantă de aproximativ 3 grade, specifică zonei de trecere de la piemont la câmpie.

Așezările gospodărești din partea dinspre vărsare a Plapcei, respective localitățile care alcătuiesc Potcoava și o parte a localității Icoana sunt situate pe terasa stângă a Plapcei. Remarc fenomene geomorfologice, de tipul alunecărilor și prăbușirilor de teren, prezente pe partea dreaptă a albiei, unele vechi, stabilizate, altele noi, active. Ele sunt condiționate de structura geologică, de înclinarea versanților și uneori de exploatarea irațională a terenurilor. O altă notă caracteristică a reliefului este dată de eroziunea torențială, care a dus la formarea unor bazine întinse, îndeosebi pe partea stângă a văii. Dispunerea așezărilor a dus la apariția unor anumite tipuri de utilizare a terenurilor.

Modelarea actuală a reliefului, formele și procesele actuale, sunt influențate de climă, vegetație, apă, pantă, rocă etc. Procesele actuale au luat o amploare mai mare odată cu începerea defrișărilor efectuate pentru a mări suprafața terenurilor agricole. Vegetația forestieră a fost înlăturată, rocile impermeabile sau permeabile au fost dezvelite, iar procesele gravitaționale și fluvio-torențiale s-au intensificat. Dintre procesele și formele gravitaționale care afectează zona studiată, amintim deplasările bruște și lente. Deplasările bruște cuprind prăbușirile și alunecările care se manifestă îndeosebi la baza versanților cu pantă mare, dar nu numai. Prăbușirile, cunoscute și sub numele de surpări sau năruiri, sunt cauzate de eroziunea de la baza versantului, urmare a acțiunii ploilor, furtunilor, a acțiunii pânzei freatice și au în general un caracter ritmic. Ele sunt urmate apoi de o perioadă de stabilitate; sunt întâlnite pe versantul drept al Plapcei, dar și pe cursul unor pârâuri temporare, precum Dragomiru, Șoimu, Osica. Alunecările de teren sunt din ce în ce mai slab reprezentate acum, datorită unor măsuri luate de om pentru a preîntâmpina

acest proces. Alunecările afectează pantele cu o înclinare mare și lasă în urma lor un relief haotic și ondulat. Prezența unui strat de argilă situate pe versantul drept al Plapcei din zona localităților Scornicești și Potcoava constituie patul de alunecare pentru roca de deasupra. Cauza care favorizează declanșarea alunecării este prezența apei care umectează stratul de argilă. Prezența vegetației reprezintă o frână în calea alunecărilor, dar nu una absolută; existența unor terase artificiale, a unor parapeți de protecție, a unor incastrații din beton sau puțuri care să adune apa din stratul de argilă sunt câteva măsuri luate pentru a proteja unele obiective din zonă. Spre exemplu, pe teritoriul localității Potcoava, versantul este stabilizat in acest fel pentru a proteja calea ferată ce taie versantul respectiv. Se remarcă totuși, de multe ori, prezența unor alunecări vechi, stabilizate și chiar fixate.

Un agent important în modelarea reliefului este apa; rolul acesteia rezidă din faptul că, de multe ori, pătura vegetală este discontinuă, fapt ce favorizează procesele și formele fluviotorențiale, dintre care cele mai evoluate sunt torenții, în care apa se concentrează și curge cu o mare viteză și putere de transport. Aceștia sunt prezenți pe întregul bazin al râului Plapcea, dar în anumite regiuni, unii sunt bine evoluați (de exemplu, pe valea râului Osica, ca urmare a dezechilibrelor generate de defrșări, desțeleniri, pășunat intens, nerațional).

În albia pârâului se remarcă procese de eroziune liniară și laterală, în timp ce procesele de acumulare sunt reduse, urmare a activităților antropice (acumulări de nisip, pietriș, etc.) Valea Plapcei este puternic meandrată, acesta fiind un proces specific râurilor de câmpie. Acumulări în albie mai intense, sub formă de ostroave se întâlnesc nu numai pe cursul pârâului, dar și a unor afluenți mici ai acestuia, precum Negrișoara și Șoimu. Aceste procese și forme pluvio-torențiale pot fi frânate rapid prin intervenția omului; astfel de lucrări au fost de astfel executate în timp pentru protecția malurilor, a podurilor care traversează pârâul sau pentru micșorarea eroziunii torențiale.

Și omul, prin activitățile sale, constituie un factor pozitiv sau negativ în modificarea reliefului. Când activitatea umană este negativă, ea duce la grave dezechilibre care, în momentul în care iau amploare, sunt greu de frânat. Inundațiile din anul 2005 și exploatarea materialelor de construcție din albia pârâului, din apropierea podului de peste Plapcea din localitatea Icoana, au facut ca unul din pilonii podului să cedeze și să se prăbușească, îngreunând circulația.

Suprafețele despădurite, pășunate se confruntă adeseori cu procese de degradare și eroziune a terenurilor. Schimbări majore s-au petrecut nu numai pe interfluvii, unde pădurea a fost înlăturată, ci mai ales pe valea și terasele Plapcei, acolo unde se înșiră majoritatea gospodăriilor populației. Modificări importante au adus și construirea căilor de comunicație: drumuri, șosele, căi ferate; de asemenea, creșterea suprafețelor agricole ce a dus la modificări ale covorului vegetal, iar construirea unor baraje de acumulare în cadrul bazinului Plapcei au dus la

unele modificări în regimul hidrografic. Multe dintre terenurile agricole și modul în care este lucrat pământul au favorizat procese de spălare și ravenare.

Toate modificările introduse de activitatea antropică pe valea Plapcei au generat individualizarea unor anumite tipuri de peisaj; cel mai important este cel al așezărilor omenești, care au o mare vechime și au introdus cele mai variate modificări. De ele este legată activitatea umană în mod direct și ca urmare și în viitor vor constitui partea cea mai dinamică a modificărilor antropice. În cadrul zonei de referință, unele procese geomorfologice actuale sunt de durată și au o intensitate mare, în timp ce altele au un caracter temporar.

Alunecare de teren pe versantul drept al văii Plapcei-zona Potcoava (sursă foto-Petruscă Ionel-Alexandru).

Alunecare de teren pe versantul stâng al văii Plapcei.

(sursă foto-Petrușcă Ionel-Alexandru)

Ravene în bazinul inferior al pârâului Plapcea (sursă foto-Petruscă Ionel-Alexandru)

Microterase artificiale în cadrul bazinului hidrografic al pârâului Plapcea

(sursă foto-Petrușcă Ionel-Alexandru)

(sursă- Administrația bazinală de apă Argeș- Vedea; Sistem hidrotehnic independent Olt)

Clima.Studiul climatului din zona cercetată este important în înțelegerea mediului geografic,

deoarece acesta contribuie la determinarea peisajului, dar și pentru folosirea unor date pentru utilizarea rațională a unor suprafețe. Pe ansamblu, poziția bazinului hidrografic al pârâului Plapcea, în partea de sud a țării, într-o zonă de tranziție între climatul temperat-continental de nuanță submediteraneană și climatul temperat-continental excesiv determină anumite caracteristici specifice arealului studiat.. Pe parcursul anului predomină atât circulația estică, cât și cea vestică. Pentru analiza climatică, au fost preluate și prelucrate date de la stația meteorologică Strehareți, Slatina. Pe baza acestora, dar și din analiza unor hărți din atlasul climatologic, reiese o temperatură medie anuală de aproximativ 10,5 grade Celsius. Pe un interval de aproximativ 10 ani, media lunii iulie atinge aproximativ 22,8 grade, iar pentru luna ianuarie -2,4 grade Celsius, temperature apropiate de valorile înregistrate pentru Slatina. Analizând oscilațiile temperaturii aerului, remarcăm o creștere accentuată în intervalul martie-mai. Izoterma de 10 grade Celsius trece prin partea de nord a bazinului hidrografic al Plapcei, pe când izoterma de 10,5 grade trece prin partea sudică a bazinului. Amplitudinea termică absolută este foarte mare (71 grade Celsius); acest fapt subliniază caracterul continental al climei. Primul îngheț apare, în medie, între 20 octombrie și 10 noiembrie, dar au fost semnalate și mai devreme (între 1 și 10 octombrie). Ultimul îngheț este prezent, în medie, între 10- 20 aprilie.

Precipitațiile din zona studiată sunt cuprinse în medie între 550-600 mm, iar în urma unor înregistrări efectuate, rezultă o valoare medie de aproximativ 590 mm anual, cu o repartiție inegală pe anotimpuri. Repartiția este inegală și pe lunile anului; astfel luna iunie este cea mai

bogată în precipitații, iar luna februarie este cea mai săracă. Studiind însă repartiția precipitațiilor medii lunare în anul 2006, se poate observa însă o distribuție diferită a precipitațiilor, cu o lună august extreme de ploioasă (176 mm), iar în luna noiembrie doar 5,3 mm. Repartiția precipitațiilor în lungul anului, cu precipitații bogate în perioade scurte de timp, a dus, printre altele, la inundații precum cele din anul din 2005, când în numai 24 ore, cantitatea de precipitații a totalizat aproximativ 122 mm, aproape un sfert din totalul precipitațiilor medii anuale; acestea, pe fondul unui sol îmbibat deja cu apă. Cele mai multe precipitații cad sub formă lichidă. Primele ninsori apar la sfârșitul lunii noiembrie, iar ultimele, la sfârșitul lunii martie. Stratul de zăpadă persistă în medie 70 de zile pe an, cu o grosime cuprinsă între 19 și 26 cm, dar cu situații excepționale, precum în iarna 1953-1954, când zăpada a ajuns la peste 3 m în locurile troienite. O caracteristică a ultimilor ani, mai puțin a anului acesta, o constituie prezența unui strat subțire de zăpadă, cu influențe negative asupra agriculturii. Bazinul hidrografic al Plapcei se află sub influența unor centri barici dezvoltați în Marea Mediterană și Adriatică, precum și în Oceanul Atlantic. Prin urmare, în cea mai mare parte a anului, predomină o circulație vestică și sud-vestică. Iarna predomină aerul polar; apar geruri ce persistă o perioadă îndelungată, precum în iarna anilor 1962-1963, 1974-1975, 1984-1985. Primăvara, rolul principal îl au masele de aer oceanice, cu precipitații mai bogate în perioada mai-iunie și cu inundații frecvente. Vara, în schimb, pătrund mase de aer tropical-uscat, care duc la apariția zilelor tropicale, cu temperaturi de peste 30 de grade, cu aer uscat, care generează secete îndelungate. Alternanța maselor de aer și repartiția inegală a precipitațiilor în cursul anului conduc la apariția secetelor, dar și a inundațiilor.

Diagrama climatică.

Elemente de hidrografie.Caracterele hidrologice ale rețelei hidrografice situată în bazinul studiat reflectă în mare

măsură condițiile climatice. Contactul Piemontului Getic cu Câmpia Română favorizează prezența unui orizont acvifer format în nisipuri fluvio-lacustre cu lentile de pietrișuri, orizont alimentat de râurile carpatice ca și de precipitațiile mai bogate din partea nordică. Din acest orizont sunt alimentați principalii afluenți ai Plapcei. Acești afluenți se alimentează din pânza de suprafață care suportă influența factorilor de climă analizați, fapt ce explică reducerea debitelor în perioadele secetoase sau chiar dispariția lor. Acest caracter intermitent poate fi combătut prin lucrări hidroameliorative. Pânzele superficiale din care se alimentează atât rețeaua hidrografică au adâncimi cuprinse între 2,7 metri în orașul Scornicești și 8,4 metri pe interfluviul Plapcea-Osica. În zona de luncă sunt depozite aluvionare care au o permeabilitate mare ce favorizează legătura dintre pânza freatică și râuri. Pe interfluviul Plapcea-Iminog au fost puse în evidență ape cu temperaturi de 55 grade Celsius provenite din depozite sarmațiene. Aceste ape au fost valorificate în cadrul localității Potcoava printr-o stațiune balneară de interes local.

Rețeaua hiodrografică își are obârșia în Piemontul Getic (mai precis în Platforma Cotmeana) și la contactul dintre cele două unități de relief (afluenții Plapcei: Șoimu, Osica, Dragomiru, Negrișoara). Debitele medii sunt de aproximativ 1,8-2 m3/s; cele mai mari se înregistrează în perioada viiturilor timpurii (februarie-martie) când se pot atinge 24-27 m3/s, fapt ce determină o creștere a eroziunii în maluri cu efecte negative serioase. În acest sens s-au întreprins lucrări de protecție a malurilor și a podurilor. În timpul secetelor, chiar și de lungă durată, Plapcea își păstrează apa, fiind adâncită până la nivelul izvoarelor ce apar în pietrișurile de Cândești. În sezonul rece scurgerea este redusă, fenomenul de îngheț frecvent; predomină gheața la mal aproximativ 40 de zile, iar podul de gheață 20-25 de zile. Curgerea sloiurilor este frecventă și în perioada de iarnă dar mai ales în luna martie când se asociază și cu debitele mari. Fenomenul a făcut necesară protecția pilonilor prin lucrări speciale de amenajare.

Apele curgătoare de pe teritoriul localității (Șoimu, Osica, Dragomiru, Negrișoara, Florișoru) se caracterizează prin ape mari rezultate din topirea zăpezii și din precipitații, primăvara, în timp ce vara, în anii secetoși, debitul scade iar afluenții seacă pe anumite porțiuni. Debitele reduse se înregistrează și iarna din cauza podului de gheață.

Temperatura medie a apelor este de 9 grade Celsius, în luna iulie atingând valori maxime de 19-20 grade Celsius. Numărul zilelor cu temperaturi de peste 10 grade Celsius este de aproximativ 170-190 pe an. Turbiditatea apelor este cuprinsă între 250-200 g/m3, iar mineralizarea este redusă.

O problemă care se impune în momentul de față este aceea a protejării apelor Plapcei îndeosebi de poluanții industriali. Apa a devenit pe alocuri unsuroasă; prezintă pete de țiței datorită exploatărilor din zonă. La acestea se adaugă substanțele organice din resturile menajere aruncate în albia râului de către locuitorii localităților adiacente. Se încearcă soluționarea problemei; nu s-a ajuns încă la un rezultat, datorită lipsei de bani.

Cursul meandrat al Plapcei. ( sursă foto- Petrușcă Ionel-Alexandru)

Particularități biogeografice.Situarea bazinului hidrografic studiat la contactul a două forme importante de relief are

repercusiuni asupra învelișului vegetal. Factorii care influențează răspândirea plantelor sunt clima, relieful, apele și omul. În decursul timpului, factorii naturali și omul au intervenit activ, modificând în special ariile de răspândire pe care le-au mărit sau micșorat și mai puțin componența asociațiilor vegetale.

Zona aflată în studiu se remarcă prin existența unor terenuri altădată ocupate de păduri care azi au fost înlocuite cu culture agricole, pădurile ocupând suprafețe reduse (19%). Urmărind cu atenție hărțile vechi și făcând cercetări pe teren s-a observat că interfluviile erau ocupate cu păduri de cer și gârniță. Arborii seculari prezenți încă din loc în loc confirmă acest lucru. Pădurea de cer și gârniță ocupă o zona întinsă pe interfluviul Plapcea-Osica și pe areale mai restrânse rezultate în urma parcelărilor dintre Plapcea și Vedița; amintim aici pădurile (sau resturile pădurilor) Bălăceanca, Bulumacu și Călugăreasca. Speciilor de cer (Quercus cervis) și gârniță (Quercus frainetta) li se adaugă gorunul (Q. Petraea), stejarul pedunculat (Q. Robur) sau specii de amestec ca teiul (Tilia cordata), carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Fraxinus excelsior), jugastrul (Acer campestre), arțarul (Acer platenoides), ulmul (Ulmus salicea). În cadrul pădurilor respective bine reprezentat este și etajul arbuștilor și tufișurilor: gheorghinar (Craetegus managina), lemn câinesc (Ligustrum vulgaris), spinul cerbului (Rhammus catharctica) și chiar măceșul (Rosa canina), întâlnit pe o arie mult mai largă, ajungând alături de porumbar la marginea terenurilor agricole sau căilor de comunicație. La marginea apar formațiuni de salbă moale (Evanymus europea), anin (Aluns ghetinosa) și corn (Cornus sanguinea). În poienile din pădure, stratul ierbos este bine reprezentat de ierburi xerofile: păiuș (Festuca), golomăț (Dacilia polygama), firuța de livadă (Poa pratensis), fraga de camp (Fragaria viridis), șovârf (Origanum vulgaris).

Pe terenurile agricole apar resturi ale pădurilor de odinioară: arbori seculari ca stejarul; de asemenea, cireșul păsăresc (Cerasus avium), mărul și părul pădureț (Malus silvestris și Pyrus pyraster), iar pe marginea acestora, gheorghinarul și porumbarul. Printre culturi remarcăm, prin

coloritul lor, macii roșii și albi (Papaver shoeas), volbura. Plantele pentru furaj sunt întâlnite în zona de luncă, în primul rând datorită umezelii mai mari. Plantațiile de salcâmi au un areal mai întins îndeosebi pe pantele cu un grad de eroziune ridicat.

Pe platouri și pe terase predomină gramineele: pirul (Agropius repeum), murul de camp (Rubus mirtus). În lunca Plapcei, mai întâlnim rogozul (Carex gracilius), stânjenelul de baltă (Iris pseudocaros), limbarița (Alisma plamtagva), iar dintre speciile lemnoase: plopul (Plopus alba), salcia (Salix alba), richita (Salix fragilis).

Fauna, deși mai puțin vizibilă în peisaj și mai discontinuă decât vegetația, alcătuiește un adevărat înveliș terestru, fiind prezentă nu neapărat prin animale mari, ci îndeosebi prin lumea animalelor de mici dimensiuni.

Iepurele (Lepus europaens), vulpea (Vulpes vulpes), locuitori tipici ai pădurii de stejar, alături de căprioară (Capreol carpeolus) și de nevăstuică (Mustela vivalis), sunt tot mai întâlnite. Șerpi, șopârle, insecte, unele coleoptere, apar, de asemenea, în pădure.

Ornitofauna este reprezentată prin fazan (Phasianns clochicns), potârniche (Perdix perdix), sturz (Turdus viscinorus), ciocârlia de pădure (Lulula arborea), ghionoaia sură (Picus canus). Păsările dăunătoare, prezente pe ogoare și la marginea pădurii sunt corbul (Corvus corax), cioara neagră (Corvus cornea), coțofana (Pica pica), stăncuța (Corvus manedula), gavița, uliul cenușiu. Dintre reptile amintim: șarpele orb (Augvis fragilis), șarpele de pădure (Natrix natrix), șopârla de camp (Laccita agilis), gușterul (Laceita viridis), iar dintre batracieni, broasca țestoasă de uscat (Testudo graeca). Insectele se găsesc în număr mare și sunt în majoritate dăunătoare: cărăbușul de mai (Melolontha melolontha), croitorul stejarului (Cerambis heros), omida stejarului (Lymatia dispar), cărăbușul cerealelor, ploșnița cerealelor, gândacul de Colorado, apărut după 1946.

Fauna ihtiologică este relativ redusă numeric datorită poluării și scăderii frecvente a nivelului apei. Cleanul, nisiparița, carasul, crapul, mai rar scoici, melci și racul de râu se găsesc în apele Plapcei.

Vegetație azonala în lunca Plapcei (sursă foto-Petrușcă Ionel-Alexandru)

Eutrofizarea apelor Plapcei. ( sursă foto-Petrușcă Ionel- Alexandru)

Elemente pedogeografice.Între componentele mediului geografic, solul ocupă un loc aparte. Acesta este un produs

natural și complex, o rezultantă care condiționează și exprimă particularitățile regionale în care s-a format. Caracteristicile învelișului de sol din bazinul Plapcei sunt determinate de relief, diversitate litologică, condiții climatice, viețuitoare. Formarea și evoluția solurilor se explică prin variabilitatea spațială și temporală a factorilor pedoclimatici naturali. Un rol important îl joacă factorul litologic care intervine în pedogeneză prin compoziția chimico-mineralogică și granulometria rocilor. Solurile din arealul studiat fac parte din categoria celor cu dezvoltare sub formațiunile pădurii de foioase, silvostepei, cu trecere către stepă, dar și a solurilor formate în luncă, cu grad diferit de humificare în funcție de textură și de durata proceselor de pedogeneză.

Din categoria argiluvisolurilor sunt prezente solurile brune și brun-roșcate de pădure. Sunt formate într-un climat cu temperaturi medii anuale de 10-11 grade Celsius, cu precipitații de 550-600 mm anual. Roca de solificare este alcătuită din depozite loessoide și luto-argiloase. Alături de solurile menționate mai sus și formate în aceleași condiții, au apărut planosolurile. Acestea se întâlnesc în zonele mai înalte, cu textură luto-argiloasă, drenaj anevoios și sunt cultivate cu plante tehnice, cereale, viță-de-vie, dar necesitând lucrări de combatere a eroziunii și de fertilizare. Sunt prezente pe suprafețe întinse solurile aluviale, soluri puțin evoluate, care s-au format în zonele de luncă și au diferite grade de humificare, în funcție de vârsta depunerilor. În general, aluviunile sunt fixe, pretabile la culturi de cereale, legume; sunt prezente pajiști și fânețe; aluviunile necesită însă lucrări de protecție contra inundațiilor și a excesului de umezeală. Solurile de luncă sunt slab humificate, au textură nisipo-argiloasă, iar potasiul și azotul sunt prezente în cantități reduse.

Bibliografie.

1. Vintilă Mihăilescu- Geografia fizică a României (1963)2. Vintilă Mihăilescu- Piemontul Getic (1946)3. V. Mutihac și L. Ionesi- Geologia României (1974)4. J. Ujvari- Geografia apelor României (1970)5. P. Coteț- Geomorfologia României (1973)6. G. Posea, Nicolae Popescu, Mihai Ielenicz- Relieful României (1972)7. L. Badea- Contribuțiile la cunoașterea Piemontului Getic (1955)8. P. Coteț- Câteva observații asupra teraselor Oltului și Vedei în zona de contact dintre

Piemontul Getic și Câmpia Română (1961)9. G. Posea, Ilie I.- Importanța practică a teraselor și luncilor (1961)10. Valeria Velcea- Harta solurilor zona Slatina (1971)11. V. Mutihac- Structura geologică a teritoriului României (1990)12. Al. Roșu- Geografia fizică a României (1971)13. Ilie I.- Terase și suprafețe de nivelare (1973)