Embed Size (px)
Citation preview
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
„GR. T. POPA” IAŞI
FACULTATEA DE FARMACIE
DISCIPLINA FARMACODINAMIE – FARMACIE
CLINICĂ
REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT
STUDIUL FARMACOLOGIC EXPERIMENTAL
AL UNOR INTERACŢIUNI ÎNTRE SUBSTANŢE
CARE INFLUENŢEAZĂ METABOLISMUL
ACIDULUI ARAHIDONIC ŞI MODULATOARE
ALE MEDIAŢIEI ANGIOTENSINICE, LA
NIVELUL MUSCULATURII NETEDE
Conducător de Doctorat
Prof. Dr. Mircea D.G. Pavelescu
Doctorand
Ionuţ-
Răducu Popescu
Iaşi
- 2013 -
2
Conform deciziei Rectorului Universităţii de
Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi nr. 13867
din 16.07.2013, s-a stabilit comisia de doctorat:
Prof. univ. dr Anca Miron, U.M.F. „Gr. T. Popa”
Iaşi
Conf. univ. dr. Andrei Tica U.M.F. Craiova
Conf. univ. dr. Camil Vari, U.M.F. Tîrgu Mureş
Susţinerea publică a tezei de doctorat va avea
loc în data de 27 septembrie 2013 ora .... în …..
Teza de doctorat cuprinde: 133 pagini (Stadiul cunoaşterii - 37 pagini,
Contribuţii proprii - 92 pagini)
82 figuri
5 tabele
281 referinţe bibliografice
Articole ştiinţifice: 1 B+ ; 2 ISI;
În acest rezumat se păstrează numerotarea din
teză pentru cuprins, tabele şi figuri.
Cuvinte cheie: angiotensina II, acid arahidonic,
enzima de conversie a angiotensinei, muşchi neted,
stimulare în câmp electric.
3
CUPRINS 1. INTRODUCERE 5
2. STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIU 6
2.1. ANGIOTENSINA 7
2.1.1. Biosinteză şi metabolizare 7
2.1.2. Angiotensine bioactive 8
2.1.2.1. Date iniţiale 8
2.1.2.2. Acţiunile biologice ale noilor angiotensine 10
2.1.2.3. Interacţiuni funcţionale între peptidele angiotensinice 14
2.1.3. Receptori angiotensinici 16
2.1.3.1. Receptorul AT1 16
2.1.3.2. Receptorul AT2 17
2.1.3.3. Receptorul AT4 17
2.1.3.4. Receptorul pentru angiotensinogen 17
2.1.4. Transducerea semnalului 17
2.1.4.1. Receptorul AT1 17
2.1.4.2. Receptorul AT2 18
2.1.4.3. Receptorul AT4 19
2.1.5. Blocanţi ai Receptorilor Angiotensinici (BRA) 20
2.1.6. Implicaţii funcţionale 21
2.1.7. Aplicaţii terapeutice 22
2.1.8. Perspective în inhibiţia farmacologică a SRA 22
2.1.8.1. Inhibitorii vasopeptidazelor 22
2.2. METABOLISMUL ACIDULUI ARAHIDONIC 23
2.2.1. Sinteza eicosanoizilor 23
2.2.2. Efectele prostaglandinelor şi tromboxanilor 24
2.2.3. Efectele lipoxigenazelor şi ale produşilor de metabolism ai
Citocromului P450 25
2.2.4. Inhibarea sintezei de eicosanoizi 25
2.2.4.1. Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) 25
2.2.4.1.1. Farmacocinetică 26
2.2.4.1.2. Farmacodinamie 26
2.2.4.2. Inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei 29
2.2.4.2.1. Definiţie 30
2.2.4.2.2. Clasificarea IECA 31
2.2.4.2.3. Mecanism de acţiune 31
2.2.4.2.4. Efectele IECA 31
2.3. IMPORTANŢA PEPTIDELOR ANGIOTENSINICE ÎN
REACTIVITATEA MUŞCHIULUI NETED 34
2.3.1. Efecte ale inhibitorilor de sinteză a COX asupra muşchiului neted
visceral şi vascular 37
2.3.2. Interacţiuni la nivelul musculaturii netede viscerale şi vasculare
dintre inhibitorii ECA, blocanţii de receptori AT1 şi blocanţii de sinteză a COX
39
3. CONTRIBUŢII PERSONALE 42
4
3.1. INVESTIGAREA REACTIVITĂŢII MUSCULATURII NETEDE –
NOŢIUNI TEHNICE 42
3.1.1. Material biologic 42
3.1.1.1. Artere de conductanţă 42
3.1.1.2. Experimente pe esofag de şobolan 43
3.1.1.3. Experimente pe ileon de şobolan 43
3.1.2. Tehnica de lucru folosind stimularea în câmp electric (SCE) 44
3.1.3. Tehnica de lucru folosind sistemul de organ izolat cu traductori
izometrici 45
3.1.4. Montarea şi tensionarea preparatului 45
3.1.5. Soluţia salină, administrarea şi îndepărtarea substanţelor 46
3.1.6. Echilibrarea şi testarea preparatului 46
3.1.7. Protocol de lucru şi aparatură pentru miograful izometric vertical
47
3.1.8. Model experimental de stabilire a indicelui de forţă 48
3.1.9. Substanţe farmacologic active folosite pentru aprecierea
contractilităţii: 48
3.1.10. Animale de experienţă utilizate 49
3.1.11. Respectarea normelor de bioetică şi deontologie a cercetării 49
3.2. CARACTERISTICI SPECIFICE ALE MUSCULATURII NETEDE
51
3.2.1. Musculatura netedă vasculară 51
3.2.1.1. Efectul stimulării farmacologice asupra musculaturii netede
vasculare 51
3.2.1.2. Efectul angiotensinei II administrate izolat asupra muşchi neted
vascular 54
3.2.1.3. Efectul blocanţilor enzimei de conversie şi a blocanţilor de
receptori AT1 asupra diverselor tipuri de muşchi neted vascular 56
3.2.1.4. Efectul AINS administrat izolat asupra diverselor tipuri de
muşchi neted vascular 56
3.2.1.5. Efectul SCE asupra muşchiului neted vascular de arteră renală
56
3.2.1.6. Efectele AINS asupra contractilităţii vasculare angiotensinergice
57
3.2.1.7. Efectul AINS asupra contractilităţii adrenergice a muşchiului
neted vascular 60
3.2.1.8. Efectul angiotensinei II asupra preparatelor vasculare stimulate
cu SCE 62
3.2.1.9. Efectul blocanţilor enzimei de conversie şi inhibitorilor de
receptor AT1 asupra preparatelor vasculare stimulate cu SCE 63
3.2.1.10. Efectul AINS asupra preparatelor vasculare stimulate cu SCE
64
3.2.1.11. Efectele diverselor combinaţii AINS şi angiotensină asupra
preparatelor vasculare stimulate cu SCE 65
3.2.1.12. Efectele modulatoare diferite ale ionilor de amoniu asupra
5
acţiunilor vasculare ale angiotensinei pe aortă şi artere renale izolate de şobolan
67
3.2.1.13. Interacţiunile vasculare dintre aldosteron, ang II şi antioxidanţi
72
3.2.1.13.1. Influenţa aldosteronului asupra efectelor vasculare ale ang
II 72
3.2.1.13.2. Modularea efectelor combinate ale aldosteronului şi ang II
de către amifostină, N-acetilcisteină şi L-NAME 76
3.2.2. Musculatura netedă digestivă 78
3.2.2.1. Evaluarea reactivităţii musculaturii netede esofagiene 78
3.2.2.1.1. Evaluarea motilităţii colinergice şi adrenergice a preparatului
de esofag 78
3.2.2.1.2. Efectele mediaţiei angiotensinergice asupra motilităţii
esofagiene 79
3.2.2.1.3. Efectele AINS asupra motilităţii esofagiene 82
3.2.2.1.4. Efectul interacţiunii între AINS şi Ang II la nivelul
musculaturii netede esofagiene 83
3.2.2.2. Evaluarea contractilităţii musculaturii ileo-jejunale pe preparat
circular şi longitudinal 85
3.2.2.2.1. Stimularea colinergică 85
3.2.2.2.2. Stimulare în câmp electric 87
3.2.2.2.3. Efectul administrării de ang II asupra preparatelor de intestin
subţire 87
3.2.2.2.4. Efectul coadministrării de ang II şi AINS la nivelul
musculaturii netede ileale 88
3.2.2.2.5. Efectul ang II asupra contractilităţii musculare netede în
condiţiile inhibiţiei adrenergice şi colinergice 90
3.2.2.2.6. Efectele IECA şi BRA asupra contracţiei colinergice 91
3.2.2.2.7. Efectele AINS asupra contracţiei colinergice 93
3.2.2.2.8. Investigarea interacţiunii angiotensină, AINS, BRA şi IECA
asupra SCE. 94
3.2.3. Musculatura netedă traheo-bronşică 101
3.2.3.1. Influenţa ang II asupra contractilităţii traheo-bronşice. 102
3.2.3.2. Efectul AINS asupra reactivităţii musculaturii netede traheo-
bronşice. 106
3.2.3.3. Efectele administrării concomitente de ang II şi AINS asupra
musculaturii netede traheo bronşice 110
3.3. DISCUŢII 113
3.4. CONCLUZII SUMATIVE DETALIATE 128
CONCLUZII FINALE ALE STUDIULUI CU TITLUL “STUDIUL
FARMACOLOGIC EXPERIMENTAL AL UNOR INTERACŢIUNI ÎNTRE
SUBSTANŢE CARE INFLUENŢEAZĂ METABOLISMUL ACIDULUI
ARAHIDONIC ŞI MODULATOARE ALE MEDIAŢIEI ANGIOTENSINICE,
LA NIVELUL MUSCULATURII NETEDE” 132
4. BIBLIOGRAFIE 134
6
1. INTRODUCERE
Pe măsură ce vârsta medie a pacienţilor cu tulburări
cardio-vasculare creşte, depăşind foarte frecvent 60 ani, co-
administrarea terapiei anti-hipertensive (-blocante,
inhibitoare ECA, BRA, diuretice, etc.) cu AINS este din ce în
ce mai frecventă în practica medico-farmaceutică de zi cu zi.
Din ce în ce mai frecvent se raportează creşteri de presiune
arterială datorată AINS, ceea ce creşte riscurile de AVC,
infarcte miocardice şi alte complicaţii cardiovasculare. De
aceea, investigaţiile, atât clinice cât şi de cercetare
fundamentală ale interacţiunilor între aceste substanţe la
nivelul musculaturii netede, mai ales vasculare, dar şi din alte
localizări, sunt din ce în ce mai frecvente şi mai bine
sistematizate (1).
Există dovezi clare în literatură că stimularea
receptorilor AT1 de către angiotensina II are efecte nete
proinflamatorii, cu sau fără implicarea variaţiilor de presiune
arterială. O serie de experimente clinice şi paraclinice au
demonstrat că blocarea sistemului renină-angiotensină, fie cu
inhibitori ai enzimei de conversie (IECA), fie cu blocanţi ai
receptorilor angiotensinici (BRA) reduce răspunsul inflamator
la nivel vascular. Dar, în ciuda investigaţiilor intense,
mecanismele inflamaţiei vasculare induse de Ang II sunt încă
necunoscute. Pe de altă parte, interacţiunea între ang II şi
rezultatele metabolismului vascular al ciclooxigenazelor la
nivelul muşchiului neted sunt mai puţin studiate. Având în
vedere multitudinea de instanţe în care medicaţia pacienţilor
cuprinde atât inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei
(IECA), precum captopril, enalapril, lisinopril şi alţii sau
blocanţi ai receptorilor pentru angiotensină (BRA), precum
losartan, candesartan, irbesartan şi alţii, folosiţi în tratamentul
cronic al hipertensiunii arteriale, în combinaţie cu diverşi
agenţi care inhibă metabolismul acidului arahidonic precum
7
acidul acetilsalicilic şi nenumărate antiinflamatoare
nesteroidiene (AINS), folosite ca antalgice şi antiiflamatoare,
un grad mai mic sau mai mare de interacţiune al acestora la
nivelul ţesuturilor şi celulelor organismului era de aşteptat.
Având la dispoziţie instrumentaţia tehnologică pentru
studierea contractilităţii şi responsivităţii farmacologice a
musculaturii netede, sistemul organului izolat, s-a decis
continuarea unor studii nesistematizate, necesitând
sistematizarea sub forma acestui proiect de teză de doctorat.
Proiectul tezei mele de doctorat se înscrie în această arie
majoră de preocupări actuale din domeniul biologiei
musculaturii netede viscerale şi vasculare.
Obiectivele tezei:
1. Evaluarea interacţiunilor dintre substanţe care
influenţează metabolismul acidului arahidonic şi modulatoare
ale mediaţiei angiotensinice la nivelul muşchiului neted
vascular.
2. Evaluarea interacţiunilor dintre substanţe care
influenţează metabolismul acidului arahidonic şi modulatoare
ale mediaţiei angiotensinice la nivelul muşchiului neted
digestiv.
3. Evaluarea interacţiunilor dintre substanţe care
influenţează metabolismul acidului arahidonic şi modulatoare
ale mediaţiei angiotensinice la nivelul muşchiului neted
traheo-bronşic.
2. STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII ÎN
DOMENIU
Sistemul renină-angiotensină (SRA) este unul dintre
cele mai importante sisteme hormonale generale şi locale ale
organismului. Angiotensinogenul circulant (2-proteină
plasmatică, sintetizată în principal în ficat), sub acţiunea
reninei, o aspartilprotează acidă, în greutate de 40 kDa, de
8
origine mezangială renală (circulantă) şi extrarenală (de stocaj
sau tisulară) este transformat în angiotensină I (2).
Angiotensina I (1-10) este un nonapeptid, care nu este activ
per se, ci numai ca precursor al altor fragmente. Această
peptidă este supusă acţiunii unor enzime denumite generic
ENZIME DE CONVERSIE.
Ang II (1-8) este principalul peptid bioactiv, formată
din ang I de ECA (80% în plămâni) şi chimaza cardiacă.
Acţiunile se realizează prin intermediul receptorilor
membranari de tip AT1 şi AT2. Receptori specifici sunt AT1
(blocaţi de losartan, candesartan), AT2 (blocaţi de PD123319),
AT1-7 (blocaţi de A779), AT4 (blocaţi de divalinal-ang IV).
Implicaţiile fiziologice ale sistemului renină
angiotensină sunt:
– autoreglarea circulaţiei
– reglarea dipsogenezei şi balanţei hidroelectrolitice
– modelarea şi remodelarea cardiovasculară
SRA şi efectele sale de tip eliberator de aldosteron
stimulează vasoconstricţia coronară, mai ales la nivelul
cordului deja ischemic, în vreme ce riscul de insuficienţă
cardiacă este crescut (3).
Există şi alte dovezi care consideră SRA ca fiind unul
dintre principalii vinovaţi şi în alte grupuri fiziopatologice.
Există din ce în ce mai multe dovezi că SRA şi boala
Alzheimer sunt mai puternic asociate decât se credea înainte.
Se pare că o anumită alelă a genei Enzimei de Conversie a
Angiotensinei (ECA-D) este asociată cu deficienţa cognitivă
severă (4).
Tratamentul cronic cu blocanţi de ECA pare să scadă
puternic prevalenţa atacului cerebral (5), în timp ce creşteri ale
activităţii ECA în cortex, ariile hipocampice, parahipocampale
şi nucleii caudaţi au fost găsite la pacienţii cu Alzheimer (6).
9
2.1. ANGIOTENSINA
În urma cu trei decade a devenit clar că peptidele
angiotensinice bioactive pot fi generate nu numai în circulaţia
sistemică ci şi ca hormoni locali în câteva ţesuturi şi organe.
Clasic, sistemul renină angiotensină a fost considerat un sistem
hormonal circulant în care produsul final şi bioactiv, Ang II,
este produs cu participarea a două enzime importante, renina şi
enzima de conversie a angiotensinei (2). Sistemul renină
angiotensină este un sistem hormonal complex cu proprietăţi
paracrine, autocrine şi intracrine.
Astăzi sunt cunoscute mai multe tipuri de
angiotensină:
1) angiotensina I (Ang I) – este considerată un
prohormon, este inactivă din punct de vedere biologic;
2) angiotensina II (Ang II) – octapeptid considerat o
lungă perioadă de timp singurul principiu biologic
activ al sistemului renină angiotensină (SRA);
3) angiotensina III (Ang III) – metabolit activ al Ang II;
4) angiotensina IV (Ang IV) – se formează doar la
nivelul encefalului;
5) angiotensina (1-7) – fragment heptapeptidic al Ang II,
a fost descoperit a fi activ biologic în 1988.
2.2. METABOLISMUL ACIDULUI ARAHIDONIC
Acidul arahidonic este cel mai abundent şi cel mai
important dintre precursorii eicosanoidelor. După mobilizare,
acidul arahidonic este oxigenat pe patru căi diferite:
cicloxigenaze, lipoxigenaze, P450 epoxigenaze şi calea
izoprostanului (7).
10
2.3. IMPORTANŢA PEPTIDELOR ANGIOTENSINICE
ÎN REACTIVITATEA MUŞCHIULUI NETED
Angiotensinele bioactive apar ca urmare a unei
cascade enzimatice angiotensin-formatoare, care transformă
angiotensinogenul, sub acţiunea reninei, o aspartilprotează
acidă, în greutate de 40 kDa, de origine mezangială renală
(circulantă) şi extrarenală (de stocaj sau tisulară), în
angiotensină I. Angiotensina I (1-10) este un nonapeptid, care
nu este activ per se, ci numai ca precursor al altor fragmente.
Această peptidă este supusă acţiunii enzimelor de conversie.
Acestea sunt metalozincproteaze cu două izoforme: ECA1 şi
ECA2. ECA1 este o dipeptidilcarboxipeptidază cu localizare
predominant membranară (endotelii, epitelii, neuroni), solubilă
5 - 10% în plasmă, LCR şi urină şi prezentă în numeroase
ţesuturi şi organe (plămâni, vase, cord, rinichi, creier, ficat
etc.) (8). Acţiunea sa este nespecifică în sensul că realizează
clivarea dipeptidelor terminale atât ale ang I, cât şi a altor
peptide bioactive, precum bradikinina, substanţa P,
enkefalinele, dinorfina şi neurotensina. Este inhibată de
captopril şi derivaţii acestuia. Ang II (1-8) este principalul
peptid bioactiv, formată din ang I de ECA (80% în plămâni) şi
chimaza cardiacă. Acţiunile se realizează prin intermediul
receptorilor membranari de tip AT1 şi AT2. Receptori specifici
sunt AT1 (blocaţi de losartan, candesartan), AT2 (blocaţi de
PD123319), AT1-7 (blocaţi de A779), AT4 (blocaţi de divalinal-
ang IV).
11
3. CONTRIBUŢII PERSONALE
3.2. CARACTERISTICI SPECIFICE ALE
MUSCULATURII NETEDE
3.2.1. Musculatura netedă vasculară
Principalele studii efectuate asupra metabolismului şi
efectelor SRA au fost realizate pe musculatură netedă
vasculară cu precădere folosind cel mai cunoscut model
funcţional şi anume aorta de şobolan. Acest model este
preferat datorită stabilităţii şi reproductibilităţii pe care le
prezintă. De asemenea îndepărtarea endoteliului vascular este
uşoară şi de manieră reproductibilă în aşa fel încât rezultatele
sunt demne de încredere. Totuşi, aorta prezintă o serie de
caracteristici care o fac mai puţin utilă pentru protocoalele care
s-au folosit cu precădere. Aorta de şobolan nu reacţionează de
obicei la stimularea în câmp electric sau răspunsul este slab iar
reproductibilitatea este deficitară.
Pentru a folosi totuşi SCE, care a reprezentat o
modalitate esenţială de lucru în cazul lucrării de faţă, am
utilizat o arteră somatică care a dovedit un răspuns suficient de
puternic şi reproductibil pentru a fi cosiderat de încredere şi
anume artera renală.
3.2.1.1. Efectul stimulării farmacologice asupra
musculaturii netede vasculare
Contracţia de control cea mai utilizată pentru muşchiul
neted vascular este cea produsă de fenilefrină. Aceasta pentru
sistemul vascular se obţine 10-6 M, ceea ce este o concentraţie
mică şi nu are nici un fel de efect chimic sau osmotic.
Contracţia este caracteristică ca şi aspect şi
configuraţie şi este o modalitate de apreciere vizuală rapidă a
viabilităţii şi responsivităţii preparatului (figura 19).
12
Figura 19 – Contracţie martor la administrarea de 10-6 M fenilefrină pe aortă
de şobolan
Efectul vasorelaxant este în întregime dependent de
integritatea endoteliului vascular, lucru demonstrat de
producerea vasodilataţiei la administrarea de carbacol în
soluţie (figura 20).
Figura 20 – Efectul administrării de carbacol în platoul contracţiei produse
de fenilefrină 10-6 M pe aorta de şobolan cu endoteliul intact
13
O altă modalitate de a testa contractilitatea muşchiului
neted este folosirea depolarizării cu potasiu. (figura 21).
Figura 21 – Contracţii martor la KCl 40 M şi 80 M pe arteră carotidă de
şobolan
3.2.1.2. Efectul angiotensinei II administrate izolat
asupra muşchi neted vascular
Figura 22 – Contracţie specifică la administrarea de angiotensină II (10-6 M)
pe arteră renală de şobolan
Angiotensina II este un puternic vasoconstrictor dar
ale cărui caracteristici contractile pe preparatul izolat sunt
14
semnificativ diferite de cele induse de mediaţia adrenergică
sau de KCl (figura 23). Contracţia angiotensinergică nu se
menţine indefinit precum în cazul stimulării adrenergice.
Figura 23 – Comparaţie între contracţia adrenergică şi cea angiotensinergică
Contracţia angiotensinică la nivel vascular se
conformează relaţiei doză-efect, administrarea succesivă de
doze crescătoare permiţând trasarea unei curbe cumulative
doză-efect de tip clasic (figura 24).
Contracţia determinată de administrarea de
angiotensină II nu este influenţată de prezenţa sau absenţa
endoteliului vascular.
15
Figura 24 – Curba doză-efect la administrarea de angiotensină II în
concentraţii crescânde (10-10, 10-9, 10-8, 10-7, 10-6, 10-5 M)
3.2.1.3. Efectul blocanţilor enzimei de conversie şi a
blocanţilor de receptori AT1 asupra diverselor tipuri de
muşchi neted vascular
În administrarea unică sau în doze cumulative
captoprilul nu a avut nici un efect per se asupra tonusului
muşchiului neted vascular.
Administrarea de losartan şi de PD123379 nu a avut
nici un efect per se asupra preparatelor vasculare. Aceasta
sprijină în continuare ideea că la nivelul ansamblului
endotelio-muscular vascular angiotensina II activă provine
doar din plasmă şi nu este generată local.
3.2.1.4. Efectul AINS administrat izolat asupra
diverselor tipuri de muşchi neted vascular
Administrarea de AINS asupra preparatelor izolate
arteriale nu a produs efecte per se.
Aceste rezultate sugerează că atât în endoteliu cât şi în
muşchiul neted vascular există atât COX-1, COX-2, cât şi
receptori pentru prostaglandine şi tromboxani, medierea
tonusului bazal arterial nu se face cu ajutorul acestora.
16
3.2.1.5. Efectul SCE asupra muşchiului neted
vascular de arteră renală
Singurul preparat care a fost utilizabil în cazul SCE a
fost artera renală.
Figura 25 – Curbă control SCE – arteră renală de şobolan, Frecvenţă 4, 8,
12, 16, 20 Hz, Durata pulsului – 0,5 msec, Timpul de stimulare - 5 sec
3.2.1.6. Efectele AINS asupra contractilităţii
vasculare angiotensinergice
S-a folosit preparatul de organ izolat aortă toracică de
şobolan.
După testarea preparatului pentru contractilitate cu
fenilefrină 10-6 M şi pentru integritatea sau îndepărtarea
completă a endoteliului vascular cu carbacol 10-5 M, s-a
administrat angiotensină II 10-6 M pentru obţinerea contracţiei
de control. La 90-120 minute de la prima administrare de
angiotensină II, interval în care s-au efectuat spălări multiple
ale preparatului, s-a administrat ibuprofen în concentraţii
variabile. După 10-15 minute de incubare, s-a administrat din
nou angiotensină II 10-6 M.
17
Administrarea de ibuprofen în incubare a redus
contracţia determinată de ang II în manieră dependentă de
doză, până la abolirea completă a acesteia.
Figura 26 – Abolirea contracţiei angiotensinice de către ibuprofen
În urma experimentelor înseriate (n=6) s-a putut
construi o curbă doză-efect.
Figura 27 – Contracţie martor ang II vs contracţie cu preincubare cu
ibuprofen
Ibuprofen
normal
800
1000
1200
1400
1600
1800
2000
0 2000 4000 6000 8000 10000 12000 14000
Fenilefrină
Carbacol
Ang II Ang II Ibuprofen
18
Rezultatele experimentale au fost independente de
prezenţa endoteliului vascular pe preparat, inhibiţia contracţiei
fiind prezentă în ambele cazuri.
În urma experimentărilor efectuate, s-a dovedit că
preincubarea cu ketoprofen are efecte similare cu cele
determinate de ibuprofen. S-a putut construi o curbă doză-
efect a inhibiţiei procentuale a contracţiei induse de ang II la
nivelul aortei toracice endotelizate şi dezendotelizate (n=6).
Figura 28 – Inhibiţia contracţiei angiotensinice la preincubarea cu
ketoprofen
S-a repetat protocolul prezentat la punctele anterioare
şi s-a demonstrat un efect puternic inhibitor, dependent de
doză, al nimesulidului asupra contracţiei induse de ang II 10-6
M. Fiind un efect dependent de doză s-a putut construi curba
doză-efect, ce are o configuraţie similară cu cele ale
ibuprofenului şi ketoprofenului.
Experimentele au fost completate cu administrarea de
nimesulid în pretratare a contracţiei fenilefrinice şi potasice.
Nu s-au obţinut modificări semnificative ale contractilităţii
19
fenilefrinice sau potasice.
Figura 29 – Inhibiţia contracţiei angiotensinice la preincubarea cu nimesulid
3.2.1.7. Efectul AINS asupra contractilităţii
adrenergice a muşchiului neted vascular
Pentru a se diferenţa între efecte inhibitorii
musculotrope neselective şi efecte specifice, protocolul
experimental a fost repetat folosind ca agent contractant
fenilefrina 10-6 M.
Figura 30 – Absenţa efectului preincubării cu ibuprofen asupra contracţiei
fenilefrinice
S-a demonstrat că pre-incubarea cu ibuprofen nu a
produs nici un fel de modificare a contracţiei fenilefrinice, nici
carbacol
20
în doză minimă (10-9 M) nici în doză maximă (10-5 M) (n=4).
Protocolul experimental a fost repetat folosind ca
agent contractant KCl 40 mM. Nici de această dată nu a fost
obţinută nici un fel de modificare a contracţiei potasice în
prezenţă de ibuprofen 10-5 sau 10-9 M (n=4).
În scopul eliminării suspiciunii de efect inhibitor
nespecific al contractilităţii musculare netede, s-au repetat
experimentările cu ketoprofen în prezenţa fenilefrinei 10-6 M şi
a KCl 40 mM. Nici una dintre contracţiile induse de aceste
substanţe nu a fost afectată de preincubarea de ketoprofen,
ceea ce certifică faptul că efectul inhibitor este conturat doar la
contracţia angiotensinică.
3.2.1.8. Efectul angiotensinei II asupra preparatelor
vasculare stimulate cu SCE
A B Figura 33 – Traseu martor SCE (4, 8, 12, 16, 20 Hz) (A) şi influenţa
preadministrării de angiotensină II asupra contracţiei SCE (B)
SCE martor AngII + SCE
40
60
80
100
120
140
160
Figura 34 – Influenţa pre-administrării de angiotensină II asupra contracţiei
SCE
21
Preincubarea cu angiotensină II (10-6 M) a preparatelor
de arteră renală a produs o contracţie per se care a revenit la
nivelul bazal după aproximativ 10 minute. Administrarea de
SCE s-a făcut numai după reatingerea pragului contractil
bazal. Administrarea de stimuli electrici cu frecvenţe
crescânde a produs o creştere cantitativă a răspunsului
contractil al arterei renale (figura 34).
3.2.1.9. Efectul blocanţilor enzimei de conversie şi
inhibitorilor de receptor AT1 asupra preparatelor vasculare
stimulate cu SCE
Incubarea preparatului cu IECA a produs răspunsuri
semnificativ mai mari (p = 0,00012) la stimularea în câmp
electric, la fel ca şi incubarea cu blocanţi ai receptorilor pentru
angiotensină (BRA) (p = 0,00186).
A B
Figura 35 – Efectul blocării enzimei de conversie (A) sau al receptorilor
AT1 (B) asupra contracţiei SCE
3.2.1.10. Efectul AINS asupra preparatelor vasculare
stimulate cu SCE
Administrarea de AINS în pretratare a produs un efect
inhibitor asupra răspunsului contractil la stimulare electrică.
22
SCE martor Nimesulid + SCE0
20
40
60
80
100
120
Figura 37 – Influenţa administrării de nimesulid asupra contracţiei SCE
Administrarea de nimesulid a produs o scădere cu o
medie de 64,58 ± 5,84 % a răspunsului contractil.
SCE martor Ketoprofen + SCE0
50
100
150
200
250
300
Figura 38 – Influenţa administrării de ketoprofen asupra contracţiei SCE
Administrarea de ketoprofen a produs o scădere
semnificativă (p = 0,0267) a răspunsului contractil cu o medie
de 68,42 ± 9,72 %.
3.2.1.11. Efectele diverselor combinaţii AINS şi
angiotensină asupra preparatelor vasculare stimulate cu
SCE
S-au folosit preparate similare reactivitatea muşchiului
neted fiind testată folosind stimulare în câmp electric.
Incubarea cu ang II a crescut contractilitatea.
23
A B Figura 39 – Contracţie SCE la 4, 8, 12, 16, 20 Hz, durata 0,5 ms, tensiune 10
V. A – contracţie pe fond de preincubare cu ang II. B - contracţie pe fond de
preincubare cu ang II şi ibuprofen
Co-administrarea de ibuprofen împreună cu ang II a
redus în mod semnificativ amplitudinea contractilă la
stimularea în câmp electric.
SCE martor Angiotensinã II + SCE Ibuprofen + ang II + SCE
40
60
80
100
120
140
Figura 40 Curba frecvenţă-răspuns în prezenţă de ang II şi ang II + ibuprofen
3.2.1.12. Efectele modulatoare diferite ale ionilor de
amoniu asupra acţiunilor vasculare ale angiotensinei pe
aortă şi artere renale izolate de şobolan
Scopul acestui studiu a fost de a determina acţiunile
lor comparative asupra contractilităţii aortei şi arterelor renale
de şobolan indusă de către ang II.
Într-o primă serie de experimente s-a testat
reactivitatea inelelor aortice şi renale normale şi
dezendotelizate stimulate electric sau farmacologic cu
fenilefrină, noradrenalină şi ang II. În ambele, atât stimularea
electrică cât şi cea farmacologică a preparatelor a determinat,
în condiţii bazale, reacţii vasoconstrictoare mai intense în
24
cazul arterei renale, însoţite în unele experienţe de variaţii
spontane lente ale tonusului vascular bazal.
Spre deosebire de reacţiile vasculare ale aortei
toracice, care au fost numai de tip vasoconstrictor indiferent de
natura excitantului, cele ale arterei renale au apărut bifazice în
cazul angiotensinei II. În afara binecunoscutei sale acţiuni
vasoconstrictoare, ang II a produs relaxarea inelelor vasculare
renale precontractate cu fenilefrină sau noradrenalină.
În continuare, reactivitatea inelelor aortice şi renale a
fost studiată comparativ sub influenţa expunerii de scurtă
durată la ionii de amoniu. Preparatele pretratate timp de 10
minute cu NH4Cl în doze variabile (0,5 – 50 M) au prezentat
reacţii diferite la nivelul inelelor renale în cazul ang II. În timp
ce vasoconstricţia inelelor aortice provocată de ang II a fost
puternic inhibată de NH4Cl, reactivitatea preparatelor renale a
crescut semnificativ în prezenţa ionilor de amoniu (figura 41).
Figura 41 – Influenţa ionilor de amoniac asupra efectelor vasoconstrictoare
ale ang II pe aorta toracică de şobolan (A) şi artera renală (B)
25
Valorile medii şi variaţiile statistice ale rezultatelor
obţinute sunt prezentate în figura 42.
A B Figura 42 – Valorile medii ale efectelor modulatoare inhibitoare ale NH4Cl
asupra vasoconstricţiei produse de către ang II la nivelul inelelor de aortă de
şobolan (A) – *** p < 0,0001 faţă de grupul de control ang II, şi arteră
renală (B) – * p = 0,002 faţă de grupul de control ang II, *** p < 0,0001 faţă
de grupul de control ang II. Valorile sunt medii ± S.E.M. (n = 6 animale pe
grup)
Efectele vasodilatatoare produse de ang II asupra
inelelor precontractate cu fenilefrină sau noradrenalină au
apărut semnificativ inhibate de către NH4Cl (figura 43). Ph-ul
soluţiei a fost păstrat între 7,38 – 7,42.
A B Figura 43 – Proprietăţile modulatoare diferite ale NH4Cl asupra efectelor
ang II pe arteră renală izolată (A) şi aortă toracică (B).
***
***
***
*
*** *** *
***
26
3.2.1.13. Interacţiunile vasculare dintre aldosteron,
ang II şi antioxidanţi
Acţiunile nongenomice cardiovasculare ale
aldosteronului sunt produse de căi celulare variate şi mediate
de o multitudine de sisteme mesagere inclusiv speciile reactive
ale oxigenui şi azotului. Având în vedere implicarea stresului
oxidativ şi nitrozativ în căile care duc la activarea sistemului
angiotensină - aldosteron, în studiul de faţă am încercat să
evaluăm interacţiunile funcţionale dintre aldosteron,
angiotensină II şi antioxidanţi în celulele musculare netede
vasculare izolate din inele aortice de şobolan. Datele noastre
oferă argumente suplimentare, că acţiunile nongenomice ale
aldosteronului asupra celulelor musculare netede aortice de
şobolan sunt o problemă de dialog şi echilibrul între efectele
sale vasoconstrictoare şi vasodilatatoare rapide, ca urmare a
activării de specii reactive de oxigen, în primul caz şi de specii
de azot în al doilea. În acest fel, se pare că într-un ambient
scăzut de stres oxidativ, aldosteronul determină producerea de
oxid nitric (NO) şi vasodilataţie, în timp ce în situaţii cu
creşterea stresului oxidativ vor prevala disfuncţia endotelială şi
efectele negative induse de vasoconstricţie.
În prima serie de experimente, efectele vasculare ale
aldosteronului în doze progresive (10-9 – 10-6 M) atât per se cât
şi asupra acţiunilor vasoconstrictoare ale angiotensinei II (10-6
M) sau KCl (40 mM) au fost investigate în condiţii de relaxare
bazală înainte şi după 10 minute de la administrarea
spironolactonei inhibitor specific al receptorilor
mineralocorticoizi. Aldosteronul şi spironolactona au fost
folosiţi în doze variabile (10-6 – 10-5 M) pe preparate aortice
atât cu endoteliul intact cât şi dezendotelizate.
Ţinând cont că efectele vasculare ale aldosteronului
depind parţial de speciile reactive ale oxigenului şi oxidului de
azot, în altă serie de experimente am studiat influenţa sa
asupra vasoconstricţiei angiotensinice în preparatele pretratate
27
cu amifostină (10-8 – 10-7 M) (Schering – Plough Ltd), N-
acetyl-cisteină (10-6 – 10-5 M) şi L-NAME (10-5 M) (Sigma
Co).
Rezultatele experimentelor preliminare au arătat că
aldosteronul per se nu a modificat în mod semnificativ tonusul
bazal al inelelor de muşchi neted aortic în primele 10–15
minute de la administrare. Totuşi, o modificare evidentă a
reactivităţii vasculare testată cu ang II şi potasiu a fost obţinută
în preparatele pretratate cu doze diferite de aldosteron.
Vasoconstricţia angiotensinică a fost inhibată de către
expunerea acută la aldosteron în majoritatea experimentelor
(75%), în timp ce contracţia vasculară indusă de potasiu a fost
invariabil potenţată. O creştere a vasoconstricţiei indusă de
ang II a fost aleatoriu obţinută doar în 25% din experimente.
Acţiunile inhibitoare ale aldosteronului asupra
vasoconstricţiei angiotensinice au apărut atât în cazul inelelor
normale cât şi în cazul celor dezendotelizate. Potenţarea
vasoconstricţiei angiotensinice indusă de către aldosteron în
unele preparate normale a fost de asemenea inhibată în inelele
dezendotelizate.
Blocarea receptorilor aldosteronici de către
spironolactonă nu a modificat semnificativ reactivitatea
vasculară a preparatelor normale sau dezendotelizate la
vasocontricţia angiotensinică alterată de aldosteron.
În ceea ce priveşte contracţia angiotensinică după
administrarea de spironolactonă am observat o scădere
semnificativă a contracţiei după administrarea de
spironolactonă 10-6 M şi o creştere semnificativă a contracţiei
după administrarea de spironolactonă 10-6 M şi aldosteron pe
inelele normale
Totuşi, în cazul inelelelor dezendotelizate am observat
o scădere a contracţiei angiotensinice atât la grupurile tratate
cu spironolactonă 10-6 M cât şi în cazul celor tratate cu
spironolactonă 10-6 M şi aldosteron, doar primul fiind
semnificativ statistic.
28
Potenţarea efectelor vasoconstrictoare ale ang II de
către aldosteron a fost evidentă numai în inelele aortice cu
endoteliu normal.
Deoarece atât aldosteronul cât şi angiotensina II
activează la nivel cardiovascular sinteza speciilor radicalare
ale oxigenului (9, 10) şi speciilor reactive ale azotului (11),
activare care este inhibată de captatorii (scavengerii) de
radicali liberi şi alţi antioxidanţi endogeni şi exogeni (12) am
investigat proprietăţile modulatoare ale unor substanţe
antiradicalare asupra efectelor vasculare ale aldosteronului şi
ang II pe inelele izolate de aortă.
În cazul amifostinei, un captator (scavenger) al
speciilor reactive ale oxigenului cu efecte chemo- şi
radioprotective (13) vasoconstricţia indusă de ang II a fost
semnificativ influenţată de speciile radicalare ale oxigenului
(O-, H2O2), fiind diminuată mai ales pe preparatele
dezendotelizate (figura 48 A).
Figura 48 – Influenţa amifostinei (A) şi L-NAME (B) asupra
vasoconstricţiei angiotensinice pe preparate normale şi dezendotelizate
pretratate cu aldosteron, * – semnificativ statistic (p < 0,05)
S-a observat de asemenea o creştere semnificativă a
contracţiei angiotensinice la grupul pretratat cu L-NAME şi
amifostină (figura 48 A).
Reacţii similare au apărut în cazul inelelor aortice
pretratate cu N-acetilcisteină, care are proprietăţi antioxidante,
demonstrate recent, în cazul stresului oxidativ (14).
După cum s-a precizat, pretratarea cu L-NAME a
* * * *
*
*
*
* *
29
indus o creştere a reactivităţii vasculare la ang II, creştere ce a
fost mai intensă în cazul preparatelor cu endoteliu intact faţă
de cele dezendotelizate (figura 48 B).
3.2.2. Musculatura netedă digestivă
3.2.2.1. Evaluarea reactivităţii musculaturii netede
esofagiene
Esofagul în porţiunea sa terminală este un conduct
musculo-membranos a cărui musculatură şi inervaţie respectă
distribuţia generică a tubului digestiv.
3.2.2.1.1. Evaluarea motilităţii colinergice şi
adrenergice a preparatului de esofag.
Am testat motilitatea preparatelor esofagiene circulare
şi longitudinale în funcţie de înălţimea prelevării. Cel puţin pe
preparatele care au folosit şobolani Wistar şi şoareci Swiss, nu
am obţinut contracţie colinergică la nici o concentraţie de
carbacol aplicată (pornind de la 10-9 M până la 10-5 M).
Aceasta în condiţiile în care stimularea cu SCE a avut rezultate
clare, puternice şi reproductive atât pe preparatele circulare cât
şi longitudinale. Stimularea cu KCl de la 20, 40, 60, 80 mM în
curbă cumulativă a produs un răspuns nesemnificativ din
punct de vedere al generării de forţă, comparativ cu stimularea
electrică. Pentru a investiga mediaţia
nonadrenergică/noncolinergică (NANC) s-au folosit blocanţi
specifici ai mediatorilor simpatici şi parasimpatici pentru a se
observa efectele asupra contractilităţii SCE.
30
A B Figura 49 – Inhibiţia contracţiei SCE de către pretratarea cu atropină şi
prazosin pe preparat de esofag longitudinal (A) şi circular (B)
Ca substanţe de lucru s-au folosit prazosin şi atropina.
Dozele administrate au fost de 10-6 M. Administrarea s-a făcut
în pretratare de 10 – 15 minute înainte de SCE. Contracţiile
SCE iniţiale au fost folosite drept control.
Pretratarea cu coctailul NANC a redus în mod
semnificativ contractilitatea SCE pe toate preparatele, atât
longitudinal (figura 49 A) (p = 0,00691) cât şi circulare (figura
49 B).
3.2.2.1.2. Efectele mediaţiei angiotensinergice asupra
motilităţii esofagiene
Nici una din dozele administrate nu a avut efect per se
asupra tonusului bazal al preparatelor longitudinale cât şi al
celor circulare de esofag.
Pentru a se investiga efectul pretratării cu ang II
asupra răspunsului contractil la SCE în preparatele de esofag
de şobolan s-a efectuat pretratarea cu ang II 10-5 M şi
incubarea preparatului timp de 15 minute.
A B Figura 50 – Influenţa pretratării cu ang II asupra contracţiei SCE pe preparat
de esofag circular (A) şi longitudinal (B)
31
Pretratarea cu ang II a produs reducerea semnificativ
statistică a contractilităţii SCE.
SCE martor Angiotensinã II + SCE Losartan + ang II + SCE
0
200
400
600
800
1000
1200
Figura 51 – Efectul pretratării cu losartan şi ang II asupra SCE (p = 0,00893)
Administrarea de losartan a inhibat influenţa
angiotensinei II asupra contracţiei SCE, contractilitatea
preparatului revenind aproape la valorile iniţiale (Figura ).
3.2.2.1.3. Efectele AINS asupra motilităţii esofagiene
Pentru investigarea contractilităţii esofagiene s-a
folosit şi ansamblul de traductori izometrici cu SCE.
Tatonările experimentale au dus la stabilirea unei serii
frecvenţă/tensiune cu rezultate reproductibile, care au fost
folosite în continuare (figura 52). Pentru preparatul de esofag
de şobolan am obţinut contracţii optimale şi reproductibile la
frecvenţe de 5, 15, 30, 45, 60 Hz, tensiune de 150 V, timp de
10 s.
Figura 52 – Contracţie control SCE – esofag şobolan (n = 5, 15, 30, 45, 60
Hz, tensiune de 150 V, timp de 10 s)
32
A B
C Figura 53 – Influenţa pretratării cu sulindac (p = 0,03732) (A), piroxicam (p
= 0,04132) (B) şi nimesulid (p = 0,03586) (C) asupra SCE
Administrarea de AINS 10-6 M în pretratare nu a
produs nici un efect per se.
Toate AINS folosite au avut un efect de inhibiţie a
contracţiei SCE cu acelaşi profil al curbei de răspuns ceea ce
sugerează un efect unitar asupra contractilităţii (figura 53).
3.2.2.1.4. Efectul interacţiunii între AINS şi Ang II la
nivelul musculaturii netede esofagiene
Preincubarea cu ang II a redus semnificativ
contractilitatea la SCE. Coadministrarea de ketoprofen sau alte
inhibitoare neselective de COX a redus şi mai mult
contractilitatea musculaturii netede esofagiene (figura 54).
33
SCE martor Ang. II + SCE Ketoprofen + SCE Keto. + ang II + SCE
0
100
200
300
400
500
600
700
Figura 54 – Influenţa coadministrării de ang II şi ketoprofen asupra
contracţiei SCE
3.2.2.2. Evaluarea contractilităţii musculaturii ileo-
jejunale pe preparat circular şi longitudinal
3.2.2.2.1. Stimularea colinergică
În toate preparatele care folosesc musculatură netedă
digestivă contracţia indusă de carbacol este folosită ca martor
datorită stabilităţii şi reproductibilităţii sale (figura 55).
Figura 55 – Contracţie martor de carbacol pe ileon circular
S-au folosit diluţii succesive de carbacol pornind de la
10-10 M până la 10-6 M pentru construirea unei curbe doză efect
cumulative (n = 6).
Figura 56 – Curba doză-efect la
administrarea de carbacol
(10-10, 10-9, 10-8, 10-7, 10-6 M) pe
ileon de şobolan
Figura 57 – Contracţie martor
carbacol – ileon longitudinal
3.2.2.2.2. Stimulare în câmp electric
Tubul digestiv şi în special intestinul este deosebit de
responsiv la stimularea în câmp electric (figura 58).
Figura 58 – Contracţie control la stimularea în câmp electric ( - 8, 16, 32,
64 Hz, 10 V, 10 s)
3.2.2.2.3. Efectul administrării de ang II asupra
preparatelor de intestin subţire
Ang II este cel mai puternic vasconstrictor al
circulaţiei splahnice (15).
De asemenea este binecunoscut faptul că ECA se
secretă la nivelul mucoasei intestinale (16) ceea ce semnifică
o mediaţie angiotensinică importantă atât a circulaţiei
splahnice, cât şi probabil a motilităţii intrinsece a tubului
35
digestiv.
Contracţia la Ang II este menţionată pentru
musculatura sfincteriană, mai puţin pentru intestin propriu-zis
(17).
A B Figura 59 – Curba doză efect la administrarea în doze cumulative de ang II
(1010M – 10-6 M) pe ileon longitudinal (A) şi circular (B).
Administrarea de angiotensină în doze cumulative
pornind de la 10-10 M până la 10-6 M a produs o creştere a
tonusului contractil de amplitudini similare (60 – 80 %) cu
contracţia indusă de carbacol (figura 59). Pretratarea cu
inhibitorul de enzimă de conversie captopril nu a produs efecte
semnificative asupra contracţiei angiotensinice pe muşchiul
neted digestiv.
3.2.2.2.4. Efectul coadministrării de ang II şi AINS la
nivelul musculaturii netede ileale
După cum se poate observa din figura 60 pretratarea
cu AINS s-a făcut în ordinea selectivităţii lor pentru COX-2.
A B
36
C D
E Figura 60 – Efectul pretratării cu ibuprofen (A), ketoprofen (B), sulindac
(C), piroxicam (D) şi meloxicam (E) asupra contracţiei angiotensinice
Pretratarea cu AINS reduce efectul stimulării
angiotensinice gradul de inhibiţie variind cu selectivitatea lor.
3.2.2.2.5. Efectul ang II asupra contractilităţii
musculare netede în condiţiile inhibiţiei adrenergice şi
colinergice
O parte importantă din medierea contractilităţii
muşchiului neted digestiv de către neuronii intramurali
realizându-se folosind neuromediatori de alte origini decât cei
ai sistemului nervos vegetativ (mediaţie nonadrenergică-
noncolinergică – NANC) am dorit să ştim dacă inhibarea
mediaţiei clasice prazosin şi atropină are efecte asupra
contracţiei colinergice şi asupra medierii COX a acesteia.
A B Figura 61 – Influenţa pretratării cu piroxicam (A) şi ibuprofen (B) asupra
contracţiei angiotensinice în condiţiile inhibării mediaţiei NANC
37
Pretratarea cu atropină şi prazosin nu are efecte
semnificative asupra inhibiţiei induse de AINS asupra
contracţiei angiotensinice ba chiar, uneori, se produce o
reversie a efectului inhibitor, fără semnificaţie statistică.
Administrarea în doză unică de atropină 10-6 M readuce
contractilitatea digestivă în limite aproximativ normale pentru
stimularea angiotensinică.
3.2.2.2.6. Efectele IECA şi BRA asupra contracţiei
colinergice
Pentru a se vedea dacă există interacţiuni între
răspunsul colinergic şi preadministrarea de substanţe cu efect
asupra metabolismului angiotensinei s-a investigat
interacţiunea între acestea.
Preadministrarea de captopril 10-6 M a avut un rezultat
neaşteptat (figura 62)
Figura 62 – Efectul preadministrării de captopril asupra contracţiei indusă de
carbacol
Contracţia carbacolică a fost diminuată în mod
semnificativ deşi de principiu cele două substanţe acţionează
pe substrate complet diferite iar captoprilul nu a avut efecte
per se asupra contracţiei musculaturii netede digestive.
În cadrul aceluiaşi set de experimente s-a investigat şi
efectul preadministrării de losartan. Ca urmare a preincubării
timp de 15 minute s-a observat o creştere semnificativă a
38
capacităţii de contracţiei a muşchiului neted intestinal (30 –
40%) (figura 63).
Figura 63 – Influenţa preadministrării de losartan asupra contracţiei
carbacolice
3.2.2.2.7. Efectele AINS asupra contracţiei colinergice
Pentru a se observa dacă contracţia carbacolică
foloseşte metaboliţi ai acidului arahidonic ca mediatori s-a
realizat verificarea interacţiunii între AINS şi carbacol. După
cum se observă din figura 65, pretratarea cu ketoprofen 10-6 M
produce o inhibiţie semnificativă a contractilităţii carbacolice,
lucru observat şi la AINS-ul COX-2 selectiv – meloxicam..
A B Figura 65 – Efectul preadministrării de ketoprofen (A) şi meloxicam (B)
asupra contracţiei carbacolice
39
3.2.2.2.8. Investigarea interacţiunii angiotensină,
AINS, BRA şi IECA asupra SCE.
3.2.2.2.8.1. Efectele ang II asupra motilităţii
intestinale stimulate SCE.
După cum era de aşteptat, curba contractilă a
stimulării electrice (figura 66) la frecvenţe variabile (4, 8, 16,
32, 64, 100 Hz) a demonstrat în condiţiile preincubării cu
angiotensină II o inhibiţie a contracţiei SCE.
SCE martor Ang II + SCE0
50
100
150
200
250
300
Figura 66 – Inhibiţia SCE de către pretratarea cu ang II
3.2.2.2.8.2. Investigarea contractilităţii NANC pentru
SCE
Pentru a vedea care este impactul mediaţiei colinergice
şi adrenergice asupra contractilităţii native a muşchiului neted
ileal s-au blocat receptorii 1 adrenergici cu prazosin şi
receptorii M colinergici cu atropină. Rezultatul asupra
contractilităţii în câmp electric este prezentat în figurile de mai
jos (figura 67).
40
A B Figura 67 – Influenţa inhibiţiei NANC asupra contracţiei SCE pe preparat
circular (A) şi longitudinal (B)
Studii preliminare au demonstrat că nici atropina nici
prazosinul nu au efecte contractile per se asupra muşchiului
neted ileal. Stimularea în câmp electric pe fond de atropină a
produs o scădere semnificiativă a contractilităţii, care se
regăseşte şi la administrarea amestecului atropină plus
prazosin. Pe de altă parte, preadministrarea izolată de prazosin
nu a produs nici un efect asupra rezultatelor stimulării în câmp
electric, ceea ce era de aşteptat, având în vedere că activitatea
1 adrenergică a tubului digestiv este destul de redusă.
Administrate ca amestec, cele două substanţe au avut
un foarte puternic efect inhibitor al contracţiei musculaturii
netede pe preparatele longitudinale (figura 67 B). Spre
deosebire de acestea, administrarea amestecului
atropina/prazosin a avut efecte variabile pe preparatul circular
(figura 67 A). La frecvenţe mici de stimulare efectul a fost de
inhibiţie a contractilităţii, în vreme ce la frecvenţe mai mari
contractilitatea a revenit către normal.
3.2.2.2.8.3. Efectele AINS asupra contracţiei SCE în
condiţiile inhibiţiei colinergice şi adrenergice
La administrarea mai multor tipuri de AINS inhibiţia
produsă de atropină şi prazosin se păstrează şi există un anume
grad de contracţie remanentă în toate experimentele, cu variaţii
cantitative nesemnificative.
41
SCE martor Ketoprofen + A + P + SCE Sulindac + A + P + SCE
0
100
200
300
400
500
600
Figura 68 – Influenţa pretratării cu ketoprofen şi sulindac asupra SCE în
condiţiile inhibiţiei NANC
Administrarea de SCE (8, 16, 32, 64 Hz) asupra
preparatului de ileon pretratat cu ketoprofen pe fond de
atropină şi prazosin a produs inhibiţia contracţiei. De
asemenea, administrarea de sulindac pe preparat de ileon pe
fond de atropină şi prazosin a produs inhibiţia contracţiei
(figura 68). Aceeaşi inhibiţie a apărut şi la pretratarea cu
ibuprofen şi piroxicam pe fond de atropină şi prazosin
3.2.2.2.8.4. Evaluarea mediaţiei nitrinergice în
contractilitatea musculaturii netede intestinale
Am folosit inhibitorul specific de NO sintază L-
NAME (L Nitro-Arginin-Metil-Ester) pentru a reduce sau
aboli sinteza de NO la nivel intestinal.
SCE martor L-NAME + SCE0
200
400
600
800
1000
Figura 70 – Inhibiţia SCE de către pretratarea cu L-NAME
Incubarea cu L-NAME a produs o scădere minoră a
42
contractilităţii, ceea ce sugerează o mediaţie nitrinergică a
contractilităţii (figura 70).
3.2.3. Musculatura netedă traheo-bronşică
Studiul a fost efectuat pe ansamblul de traductori
izometrici cu stimulare farmacologică şi pe sistemul de
traductori izometrici cu stimulare în câmp electric. Preparatele
folosite au fost inele de trahee şi/sau bronhie principală de
şobolan Wistar. Preparatele au fost montate în sistemul de
traductori şi lăsate la echilibrat timp de 60 de minute. Apoi au
fost supuse unor contracţii de control cu carbacol 10-9 M până
la 10-5 M în administrare cumulativă (figura 71). În urma
trasării curbei de control, s-a decis folosirea concentraţiei de
10-6 M carbacol.
Figura 71 – Curba de control la administrarea cumulativă de carbacol în
concentraţii de: 10-9 M, 10-8 M, 10-7 M, 10-6 M şi 10-5 M.
3.2.3.1. Influenţa ang II asupra contractilităţii
traheo-bronşice.
Studiul s-a efectuat folosind ang II 10-9 M până la 10-5
M în administrare cumulativă. Nici una din dozele
administrate nu a avut efect per se asupra tonusului bazal al
inelelor de trahee.
Pentru a se investiga efectul pretratării cu ang II
asupra răspunsului contractil la alţi stimuli farmacologici în
preparatul de trahee de şobolan, s-a efectuat pretratarea cu ang
43
II 10-6 M şi incubarea preparatului timp de 15 minute. După
acest interval s-a administrat carbacol 10-9 M – 10-5 M în doză
cumulativă. Pretratarea cu ang II a inhibat în mod semnificativ
contracţia colinergică (figura 72).
Carbacol martor Ang II + carbacol
0
100
200
300
400
Figura 72 – Inhibiţia contracţiei carbacolice de pretratarea cu ang II 10-5 M
Pentru investigarea contractilităţii traheale s-a folosit
şi ansamblul de traductori izometrici cu SCE. Pentru
preparatul de trahee de şobolan am obţinut contracţii optimale
şi reproductibile la frecvenţe de 5, 15, 30, 45, 60 Hz, tensiune
de 150 V, timp de 10 s.
Figura 73 – Contracţie martor SCE frecvenţe: 5, 15, 30, 45, 60 Hz, tensiune
de 150 V, timp de 10 s.
Administrarea de angiotensină 10-6 M în pretratare nu
a produs nici un efect per se (vezi mai sus). Stimularea cu
frecvenţele prezentate mai sus a produs la nivelul preparatului
44
pretratat cu ang II un răspuns contractil ce demonstrează o
inhibiţie (figura 74) semnificativă statistic.
Figura 74 – Efectul pretratării cu ang II 10-6 M asupra preparatelor de trahee
stimulate în câmp electric.
Pentru a se verifica medierea acestui efect s-a realizat
coadministrarea de angiotensină II cu losartan. Rezultatul
administrării a fost o revenire aproape la normal a
contractilităţii traheale conform rezultatelor prezentate în
figura 75.
SCE martor Ang II + SCE Losartan + ang II + SCE
0
100
200
300
400
500
600
Figura 75 – Efectul pretratării cu losartan asupra inhibiţiei angiotensinice a
contractilităţii SCE pe muşchi traheal de şobolan (n = 6, p = 0,0023858)
Administrarea blocantului de receptori AT2 – PD
123319 a produs revenirea efectului contractil al stimulării în
câmp electric după administrarea de angiotensină II, dar la
nivele intermediare comparativ cu losartanul, ceea ce
sugerează o implicare mai redusă, dar posibilă a receptorilor
de tip AT2 (figura 76).
45
SCE martor Ang II + SCE PD + ang II + SCE
100
150
200
250
300
Figura 76 – Efectul pretratării cu PD 123319 asupra inhibiţiei angiotensinice
a contractilităţii SCE pe muşchi traheal de şobolan
La administrarea de PD 123319 contracţia indusă de
carbacol pe fondul pretratării cu ang II a revenit la valorile
martor.
3.2.3.2. Efectul AINS asupra reactivităţii
musculaturii netede traheo-bronşice.
Studiul s-a efectuat folosind carbacol 10-9 M până la
10-5 M în administrare cumulativă.
S-a efectuat pretratarea cu AINS 10-6 M şi incubarea
preparatului timp de 15 minute. După acest interval s-a
administrat carbacol 10-9 M – 10-5 M în doză cumulativă. După
cum se observa din Figura , pretratarea cu AINS clasici cu
selectivitate COX-2 în creştere (ibuprofen, ketoprofen,
piroxicam, meloxicam) produce o uşoară reducere a
contractilităţii colinergice, dar fără semnificaţie statistică (n=6,
p>0,05).
A
46
B C Figura 77 – Contracţie martor de carbacol (A); influenţa pretratării cu
ibuprofen şi ketoprofen asupra contracţiei induse de carbacol (B); influenţa
pretratării cu meloxicam şi piroxicam asupra contracţiei induse de carbacol
(C)
Pentru investigarea contractilităţii traheale s-a folosit
şi ansamblul de traductori izometrici cu SCE (figura 78).
Figura 78 – Contracţie martor SCE (n – 5, 15, 30, 45, 60 Hz, tensiune de 150
V, timp de 10 s) pe preparat de trahee de şobolan
Administrarea de AINS 10-6 M nu a produs nici un
efect per se asupra contactilităţii preparatelor taheo-bronşice.
Figura 79 – Influenţa preadministrării de tenoxicam, ketoprofen şi
meloxicam asupra contracţiei SCE
47
De manieră sistematică, inhibiţia COX a crescut uşor,
dar semnificativ, reactivitatea preparatelor stimulate electric
(figura 79).
3.2.3.3. Efectele administrării concomitente de ang II
şi AINS asupra musculaturii netede traheo bronşice
Preincubarea cu AINS de tip ibuprofen, ketoprofen,
meloxicam şi piroxicam nu a produs efecte semnificative
asupra inhibiţiei contracţiei SCE de către ang II (figura 81).
Utilizarea de inhibitori de enzimă de conversie precum
captopril produce o reversie a efectului inhibitor al ang II
asupra contractilităţii musculaturii atât colinergică cât şi SCE.
A B
C D Figura 81 – Influenţa pretratării cu ang II asupra contracţiei SCE (A);
influenţa pretratării cu ibuprofen şi ang II asupra contracţiei SCE (B);
influenţa pretratării cu ketoprofen şi ang II asupra contracţiei SCE (C);
grafic cumulativ cu influenţa pretratării cu ang II, ibuprofen şi ang II şi
ketoprofen şi ang II asupra contracţiei SCE (D)
48
3.4. CONCLUZII
Muşchi neted vascular
Sistemul renină-angiotensină-aldosteron are
interacţiuni importante la nivelul muşchiului neted cu sistemul
acidului arahidonic, prin intermediul sistemului enzimelor
ciclooxigenazice şi lipoxigenazice, al enzimei de conversie,
interacţiuni ce pot fi modulate de către susbstanţe cu acţiune
medicamentoasă asupra celor două sisteme, substanţe care
sunt disponibile în farmacopeea naţională şi care sunt utilizate
simultan sau consecutiv.
În administrarea unică sau în doze cumulative,
captoprilul (inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei)
nu a avut nici un efect per se asupra tonusului muşchiului
neted vascular.
Administrarea de losartan (blocant de receptori AT1)
şi de PD123379 (blocant de receptori AT2) nu a avut nici un
efect per se asupra preparatelor vasculare.
Administrarea de AINS asupra preparatelor izolate
arteriale nu a produs efecte per se. Administrarea a fost făcută
în ordinea selectivităţii lor pentru COX-2 astfel: ibuprofen,
ketoprofen, sulindac, nimesulid şi meloxicam.
Administrarea de ibuprofen în incubare a redus
contracţia determinată de ang II în manieră dependentă de
doză, până la abolirea completă a acesteia. Rezultatele
experimentale au fost independente de prezenţa endoteliului
vascular pe preparat, inhibiţia contractilă fiind prezentă în
ambele cazuri.
S-a demonstrat un efect puternic inhibitor, dependent
de doză, al nimesulidului asupra contracţiei induse de ang II.
Curba doză-efect are o configuraţie similară cu cele ale
ibuprofenului şi ketoprofenului.
Administrarea de nimesulid în pretratare nu a produs
modificări semnificative ale contractilităţii fenilefrinice sau
49
potasice. Pre-incubarea cu ibuprofen nu a produs nici un fel de
modificare a contracţiei fenilefrinice.
Protocolul experimental a fost repetat folosind ca
agent contractant KCl 40 mM. Nici de această dată nu a fost
obţinută nici un fel de modificare a contracţiei potasice în
prezenţă de ibuprofen.
În scopul eliminării suspiciunii de efect inhibitor
nespecific al contractilităţii musculare netede, s-au repetat
experimentările cu ketoprofen în prezenţa fenilefrinei 10-6 M
şi a KCl 40 mM. Nici una dintre contracţiile induse de aceste
substanţe nu a fost afectată de preincubarea de ketoprofen,
ceea ce certifică faptul că efectul inhibitor este conturat doar la
contracţia angiotensinică
Pre-tratarea cu angiotensină 2 produce creşterea
contractilităţii la stimularea cu SCE.
Incubarea preparatului cu IECA a produs răspunsuri
semnificativ mai mari la stimularea în câmp electric.
Şi incubarea cu blocanţi ai receptorilor pentru
angiotensină (BRA) a crescut răspunsurile la stimularea
electrică.
Administrarea de AINS în pretratare a produs un efect
inhibitor asupra răspunsului contractil la stimulare electrică.
Co-administrarea de AINS (ibuprofen) împreună cu
ang II a redus în mod semnificativ amplitudinea contractilă la
stimularea SCE. Rezultatul este util prin faptul că sugerează că
asocierea de AINS cu substanţe medicamentoase cu potenţial
vasocontractil ar putea reduce riscurile cardiovasculare induse
de acestea.
Potenţarea vasoconstricţiei la nivelul arterei renale
produsă de creşterea reactivităţii receptorilor AT1, dublată de
inhibarea relaxării indusă de receptorii AT2, ar putea contribui
la dereglările fluxului sanguin renal în hiperamonemiile de
diferite cauze.
50
Astfel, aldosteronul inhibă efectele vasoconstrictoare
ale angiotensinei într-o manieră doză-dependentă, fără a fi
implicat şi endoteliul. Acest efect nu pare să fie mediat de
către receptorii genomici pentru aldosteron, deoarece blocarea
acestor receptori cu spironolactonă nu afectează
vasoconstricţia angiotensinică.
Vasoconstricţia angiotensinică a fost inhibată de către
expunerea acută la aldosteron în majoritatea experimentelor
(75%), în timp ce contracţia vasculară indusă de potasiu a fost
invariabil potenţată. Acţiunile inhibitoare ale aldosteronului
asupra vasoconstricţiei angiotensinice au apărut atât în cazul
inelelor normale cât şi în cazul celor dezendotelizate.
Blocarea receptorilor aldosteronici de către
spironolactonă nu a modificat semnificativ reactivitatea
vasculară a preparatelor normale sau dezendotelizate la
vasocontricţia angiotensinică alterată de aldosteron.
În cazul inelelelor dezendotelizate am observat o
scădere a contracţiei angiotensinice atât la grupurile tratate cu
spironolactonă cât şi în cazul celor tratate cu spironolactonă
10-6 M şi aldosteron.
Aldosteronul modulează prin efectele sale
nongenomice rapide reactivitatea unor teritorii vasculare cu
participarea unor molecule semnal variate, incluzând speciile
reactive ale oxigenului şi azotului.
Contracţia angiotensinică este inhibată de coincubarea
cu captatori (scavengeri) de radicali liberi de tipul amifostină
sau L-acetilcisteină, în manieră dependentă de doză. Aceste
rezultate dovedesc că o parte semnificativă din contractilitatea
angiotensinică este dependentă de generarea de radicali liberi.
Rezultatele sunt endotelio-dependente iar mediaţia
inhibiţiei cu antioxidanţi este depednentă şi de mediaţia
nitrinergică.
Pretratarea cu L-NAME a crescut contracţia la
angiotensină, ceea ce dovedeşte că inhibiţia efectului
51
contrareglator al NO creşte efectul pro-inflamator şi pro-
radicalar al angiotensinei II.
Muşchi neted digestiv
Nici una din dozele de ang II administrate nu a avut
efect per se asupra tonusului bazal al preparatelor
longitudinale cât şi al celor circulare de esofag.
Pretratarea cu ang II a produs reducerea semnificativ
statistică a contractilităţii SCE atât pe praparatele longitudinale
cât şi pe inele.
Administrarea de losartan a redus aproape complet
efectul inhibitor al pretratării cu ang II.
Coadministrarea de PD 123319 nu a modificat în mod
semnificativ efectele pretratării cu ang II.
Administrarea de AINS 10-6 M în pretratare nu a
produs nici un efect per se.
Toate AINS folosite au avut un efect de inhibiţie a
contracţiei SCE cu acelaşi profil al curbei de răspuns.
Administrarea combinată de ketoprofen sau alte
inhibitoare neselective de COX şi ang II a redus şi mai mult
contractilitatea musculaturii netede esofagiene.
Angiotensina II are effect contractil asupra
musculaturii netede digestive. Se poate trasa o curbă doză
efect la administrări atât cumulative cât şi succesive de ang II,
cu caracteristici stabile şi cu ajutorul căreia se pot trasa lini de
regresie sau se pot efectua alte determinări farmacologice.
Coadministrarea împreună cu captopril nu a produs efecte ceea
ce demonstrează că sinteza de ang II nu se face la nivel local ci
probabil plasmatic. De asemenea, contracţia este sensibilă la
losartan, ceea ce semnifică prezenţa şi activitatea corectă şi
completă a receptorilor AT1 la nivelul musculaturii netede
digestive.
52
Pretratarea cu AINS reduce efectul stimulării
angiotensinice la nivelul muşchiului neted jejuno-ileal.
Semnificaţia cea mai probabilă a acestui rezultat este că COX-
1 şi COX-2 sunt implicate în medierea contracţiei
angiotensinice la nvelul musculaturii netede digestive.
Rezultatele noastre indică ca ţintă principală a inhibiţiei COX-
2.
Pretratarea cu atropină şi prazosin nu are efecte
semnificative asupra inhibiţiei induse de AINS asupra
contracţiei angiotensinice. În ceea ce priveşte medierea COX
a contracţiei angiotensinice la nivelul muşchiului neted
digestiv, aceasta nu interferă cu celelalte mecanisme
modulatoare ale contractilităţii digestive.
Contracţia carbacolică a fost diminuată în mod
semnificativ de către pretratarea cu captopril, mecanismele
prin care apare acest rezultat nu sunt încă identificate.
Preincubarea timp de 15 minute cu losartan a produs o
creştere semnificativă a capacităţii de contracţiei colinergice a
muşchiului neted intestinal (30 – 40%).
Pretratarea cu ketoprofen şi meloxicam produce o
inhibiţie semnificativă a contractilităţii carbacolice. Acest
rezultat sugerează medierea contractilităţii generale a
muşchiului neted digestiv, cel puţin parţial, prin intermediul
metaboliţilor COX.
Preincubarea cu angiotensină II a demonstrat o
inhibiţie a contracţiei SCE. Cauza probabil este existenţa
angiotensinelor vasodilatatoare obţinute din metabolismul
altern al angiotensinogenului, angiotensinei 1-12 şi al
angiotensinei II.
Nici atropina nici prazosinul nu au efecte contractile
per se asupra muşchiului neted ileal. Stimularea în câmp
electric pe fond de atropină a produs o scădere semnificativă a
contractilităţii, care se regăseşte şi la administrarea
amestecului atropină plus prazosin.
53
Preadministrarea izolată de prazosin nu a produs nici
un efect asupra rezultatelor stimulării în câmp electric.
Administrate ca şi amestec cele două substanţe au avut
un foarte puternic efect inhibitor al contracţiei musculaturii
netede pe preparatele ileo-jejunale.
Adminstrarea de SCE asupra preparatului de ileon
pretratat cu ibuprofen pe fond de atropină şi prazosin a produs
inhibiţia contracţiei cu o medie de 40 %. De asemenea,
administrarea de sulindac pe preparat de ileon pe fond de
atropină şi prazosin a produs inhibiţia contracţiei cu o medie
de 38 %. Rezultatele obţinute infirmă clar teoria medierii
tromboxanice a peristaltismului.
Incubarea cu L-NAME a produs o scădere minoră, dar
semnificativă, a contractilităţii, ceea ce sugerează o mediaţie
nitrinergică a contractilităţii. Coadministrarea de L-NAME,
angiotensină şi prazosin nu a produs o abolire totală a
contractilităţii, ceea ce presupune şi o altă serie de mecanisme
contractile, probabil un mecanism strict electric reprezentat de
depolarizarea membranei şi deschiderea canalelor de calciu
voltaj dependente.
Muşchi neted traheo-bronşic
Ang II nu are efecte contractile per se asupra
musculaturii traheo-bronşice.
Tratarea cu ang II a preparatului traheo-bronşic
produce o scădere generalizată a contractilităţii acestuia atât la
stimularea chimică cu carbacol cât şi la stimularea electrică.
Scăderea contractilităţii pare a fi mediată prin
intermediul receptorilor de tip AT1, fapt dovedit de dispariţia
inhibiţiei la administrarea de losartan, atât pe contracţie
colinergică cât şi pe contracţie SCE.
Coadministrarea de A773 (inhibitor specific al
receptorului Mas) nu a redus inhibiţia angiotensinică, atât a
54
contracţiei colinergice cât şi SCE, ceea ce infirmă mediaţia
prin intermediul ang 1-7 şi a altor metaboliţi ai ang II.
Preadministrarea de AINS a crescut uşor, dar
semnificativ, reactivitatea preparatelor stimulate electric.
SCE în prezenţa AINS creşte contractilitatea, în timp
ce carbacolul în prezenţa AINS are contractilitate scăzută.
Există o cale de mediaţie COX-dependentă a
contractilităţii, probabil prin intermediul unor derivaţi
musculo-relaxanţi de acid arahidonic. Inhibiţia COX produce
reducerea sintezei acestor substanţe relaxante ceea ce face ca
efectul colinergic de cuplare farmaco-contractilă să fie mai
puternic.
Administrarea de atropină nu inhibă în mod
semnificativ contracţia produsă de SCE, lucru care sprijină în
continuare ipoteza medierii COX a contracţiei stimulate
electric la muşchiul neted traheo-bronşic.
Coadministrarea cu IECA produce restabilirea
contractilităţii musculaturii chiar sub stimulare
angiotensinergică, ceea ce sugerează implicarea mediaţiei
bradikininice.
Coadministrarea cu AINS, indiferent de gradul de
selectivitate COX a acestora, nu reduce inhibiţia contractilităţii
bronşice.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. White WB. Defining the problem of treating the
patient with hypertension and arthritis pain. Am J Med. 2009;
122(5 Suppl):S3-9.
2. Haulica I, Bild W, Serban DN. Angiotensin peptides
and their pleiotropic actions. Journal of the renin-angiotensin-
aldosterone system : JRAAS. 2005; 6(3):121-31.
3. Jennings DL, Kalus JS, O'Dell KM. Aldosterone
55
receptor antagonism in heart failure. Pharmacotherapy. 2005;
25(8):1126-33.
4. Amouyel P, Richard F, Berr C, David-Fromentin I,
Helbecque N. The renin angiotensin system and Alzheimer's
disease. Ann N Y Acad Sci. 2000; 903:437-41.
5. Epstein BJ, Gums JG. Can the renin-angiotensin
system protect against stroke? A focus on angiotensin II
receptor blockers. Pharmacotherapy. 2005; 25(4):531-9.
6. Savaskan E. The role of the brain renin-angiotensin
system in neurodegenerative disorders. Curr Alzheimer Res.
2005; 2(1):29-35.
7. Fitzgerald GA. Prostaglandins: modulators of
inflammation and cardiovascular risk. J Clin Rheumatol. 2004;
10(3 Suppl):S12-7.
8. Brosnihan KB, Li P, Ferrario CM. Angiotensin-(1-7)
dilates canine coronary arteries through kinins and nitric
oxide. Hypertension. 1996; 27(3 Pt 2):523-8.
9. Miyata K, Rahman M, Shokoji T, Nagai Y, Zhang
GX, Sun GP, et al. Aldosterone stimulates reactive oxygen
species production through activation of NADPH oxidase in
rat mesangial cells. J Am Soc Nephrol. 2005; 16(10):2906-12.
10. Wilson SK. Role of oxygen-derived free radicals in
acute angiotensin II--induced hypertensive vascular disease in
the rat. Circ Res. 1990; 66(3):722-34.
11. Lazartigues E, Lawrence AJ, Lamb FS, Davisson RL.
Renovascular hypertension in mice with brain-selective
overexpression of AT1a receptors is buffered by increased
nitric oxide production in the periphery. Circ Res. 2004;
95(5):523-31.
12. Lyle AN, Griendling KK. Modulation of vascular
smooth muscle signaling by reactive oxygen species.
Physiology (Bethesda). 2006; 21:269-80.
13. Santini V, Giles FJ. The potential of amifostine: from
cytoprotectant to therapeutic agent. Haematologica. 1999;
84(11):1035-42.
56
14. Aitio ML. N-acetylcysteine -- passe-partout or much
ado about nothing? Br J Clin Pharmacol. 2006; 61(1):5-15.
15. Strohmenger HU, Lindner KH, Wienen W,
Radermacher P. Effects of an angiotensin II antagonist on
organ perfusion during the post-resuscitation phase in pigs.
Critical care. 1998; 2(2):49-55.
16. Naim HY. Secretion of human intestinal angiotensin-
converting enzyme and its association with the differentiation
state of intestinal cells. The Biochemical journal. 1996; 316 (
Pt 1):259-64.
17. Coruzzi G, Poli E, Adami M, Bertaccini G, Starcich
B. Action of angiotensin on vascular and intestinal smooth
muscle and its antagonism by saralasin. Pharmacological
research communications. 1983; 15(8):719-34.
