Upload
gabriela-berlea
View
93
Download
1
Embed Size (px)
DESCRIPTION
-
Citation preview
CUPRINS
Capitolul I Contextul socio-cultural al familiei şi reuşita şcolară la adolescenţi
1.1 Succesul/Insuccesul şcolar: delimitări conceptuale
1.2 Reuşita şcolară în contextul familiilor complete şi familiilor monoparentale
Capitolul II Baza experimentală a cercetării
2.1 Caracteristica eşantionului. Interpretarea şi analiza datelor
Concluzii şi recomandări
Anexe
1
INTRODUCERE
Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Educaţia în familie
este un mijloc eficient de inoculare a sistemului de valori tradiţionale ale societăţii, de valori
morale. Tendinţa deplasării responsabilităţii educaţiei de la nivelul nucleului familial pe umerii
sistemului educaţional instituţionalizat, oarecum explicabilă în contextual creşterii activităţii
profesionale parentale şi inclusiv a ocupării mamei într-o activitate, alta decât cea domestică,
este evidentă în societatea contemporană actuală şi explică evidentele carenţe educative ale
tinerilor din societatea contemporană.
Viaţa de familie, atmosfera familială şi relaţiile dintre membrii familiei au o influenţă
directă şi hotărâtoare asupra formăriiadolescentului, astfel că familia determină personalitatea
lui. Părinţii apar în faţa adolescentului ca oameni a căror autoritate şi prestigiu, în cele mai
diferite domenii, sunt în afară de orice îndoială. Copiii urmăresc cu atenţie viaţa părinţilor,
acţiunile lor, îşi însuşesc vorbele lor şi pe baza acestora îşi formează atitudinile. Tocmai de aceea
părinţii trebuie să constituie un exemplu de conduită pentru adolescenţi, având o responsabilitate
majoră în procesul educativ.
Pe lângă sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, părinţii sunt obligaţi să-şi crească copilul
îngrijindu-se şi de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia în raport de insuşirile
lui..
Frecvenţa cu care se produce „eşecul şcolar” în mediile şcolare şi, mai ales aspectul de
fenomen cronicizat pe care el poate să-l dobândească determină să fie privit cu mare
responsabilitate. Experienţa personală atestă această afirmaţie şi mi-a insuflat dorinţa de a
dobândi o bună pregătire de specialitate pentru a dispune de competenţa psiho-pedagogică
necesară în stabilirea factorilor şi metodelor cele mai adecvate de redresare a insuccesului şcolar.
În lucrarea de faţă şi cu ajutorul surselor bibliografice am încercat să găsesc un răspuns
cât mai apropiat de această întrebare, dar să găsesc cauzele şi eventualele preveniri ale
insuccesului, inclusiv a celui favorizat de mediul familial. Motivul pentru care am ales să
cercetez această temă este numărul în continuă creştere a familiilor monoparentale din RM, în
ultimii ani, în special di cauza migraţiei în masă.
2
Având în vedere că ţara noastră trece printr-o perioadă de tranzitie, familia este supusă
unor procese care influenţează negativ relaţiile dintre membrii acesteia. Cercetările au
demonstrat faptul că procentul familiilor monoparentale în totalul familiilor este foarte mare.
Cercetarea a fost impulsionată de conştientizarea faptului că
transformările social-economice
din ţară au influenţă directă asupra acţiunilor educative realizate în cadrul
familiei, abordată ca instituţie socială unicală, care stă la baza formării
habitusului primar al individului şi integrării lui sociale. În esenţă, familia
determină într-o mare măsură calitatea sau carenţele eredităţii, a medului
primar în care nimereşte copilul, influenţele şi acţiunile educative pe care le
exercită
Scopul şi obiectivele cercetării. Scopul constă în stabilirea dependenţei
succesului sau insuccesului şcolar la adolescenţi de structura familiei.
Obiectivele cercetării:
1. Examinarea şi interpretarea epistemologică a acţiunii educative familiale
la vârsta adolescenţei;
2. Delimitarea conceptuală a succesului şi insuccesuli şcolar;
3. Analiza particularităţilor de vârstă a elevilor;
4. Determinarea rolului structurii familiale asupra reuşitei elevului - adolescent;
5. Stabilirea impactului pe care familia monoparentală o are asupra reuşitei/eşecului şcolar;
6. Stabilirea consecinţelor pe care lipsa unui părinte o are asupra apariţiei insuccesului şcolar.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Pentru prima dată în
spaţiul academic şi educaţional al Republicii Moldova a fost realizată analiza
influienţei structurii familiei asupra succesului sau insuccesului şcolar la
adolescenţi.
Determinarea şi interpretarea funcţiilor generale şi particulare ale
acţiunii educative familiale la vârsta adolescenţei a asigurat sistematizarea şi
clasificarea acţiunilor educative familiale prin stabilirea scopurilor, condiţiilor,
conţinuturilor extensiei posibilităţilor acţiunii educative ale familiei
monoparentale şi biparentale, indiferent de structura ei.
3
Problema ştiinţifică importantă soluţionată rezidă în stabilirea şi
definirea fundamentelor teoretico-aplicative pedagogice ale acţiunii
educative familiei monoparentale la vârsta adolescenţei.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă. Importanţa teoretică
rezidă în conceptualizarea şi fundamentarea acţiunii educative familiale,
abordate ca demers pedagogic polifuncţional de formare a competenţelor
parentale privind educaţia adolescentului. Literatura de specialitate vorbeşte despre
trei categorii de factori ai insucceselor şcolare: factori care ţin de elev (caracteristici anatomio-
fiziologice şi psihologice), factori care ţin de şcoală şi de condiţiile pedagogice şi factori care ţin
de familie şi de mediul sociocultural în general.
Efectuând investihaţiile de rigoare, am constatat că nu putem vorbi de un factor decisiv al
insuccesului şcolar, deşi există autori care privilegiază un factor în raport cu ceilalţi. Astfel,
uneori au fost puse pe primul plan cauzele „dispoziţionale", deci factorii care ţin de individ, mai
ales cei de origine congenitală, alteori hotărâtori au fost consideraţi factorii de mediu. În al doilea
rând, nu trebuie uitat că fiecare caz de insucces şcolar este unic, cu particularităţi proprii, şi poate
proveni din combinaţii inedite de factori, uneori imposibil de prevăzut.
Valoarea aplicativă a lucrării costă în primul rând că ar reprezenta un îndrumar în cariera
de mai departe a autorului. Totodată, ar putea prezenta interes pentru autorii studiilor despre
fenomenul migraţiei în Republica Moldova, care a afectat sute de familii.
Ipoteza cercetării Dacă elevii au o relaţie defectuoasă cu membri familiei,atunci
aceşti elevi prezintă risc de insucces şcolar. La elevii care provin din familii monoparentale
creşte riscul apariţiei unui eşec şcolar
4
Capitolul I
Contextul socio-cultural al familiei şi reuşita şcolară la adolescenţi
1.1 Succesul/Insuccesul şcolar: delimitări conceptuale
Componentă importantă a existenţei noastre - succesul s-a impus în calitate de reper
axiologic, dar şi de criteriu acţional şi, aproape fără excepţie, cu toţi îl căutam, indiferent de
formă particulară sub care îl concepem. Succesul trebuie văzut nu doar că o reuşită unică,
singulară, care, eventual ne permite atingerea unui scop, ci este un sistem care asigura şi susţine
perpetuarea reuşitelor.
Conceptul de succes şcolar este utilizat în sensul de reuşită şcolară şi se referă la
performanţele superioare obţinute de elevi în învăţarea şcolară, performanţe care se raportează la
cerinţele programelor de învăţământ. Din punct de vedere psihologic succesul exprima
concordanţă dintre cerinţele faţă de elev şi rezultatele obţinute, dintre posibilităţile şi aspiraţiile
lui.
Succesul, sau reuşita şcolară este considerat de regulă că o confirmare, o recunoaştere, o
recompensare socială a unei conduite performante la învăţătură. Succesul în şcoală, ca şi în
viaţă, presupune obligatoriu o conduită a scopului, autocunoaşterea, valorificarea propriilor
calităţi şi lupta continuă pentru depăşirea limitelor.
În sfera activităţii educative a secolului XXI se vehiculează insistent ideea succesului, a
reuşitei şcolare, deşi, în anii ’70, dezbaterile asupra şcolii invocau mai mult eşecul, nereuşită
5
şcolară. Succesul şi eşecul şcolar sunt asociate cu un ansamblu amplu de elemente constitutive
ale activităţii educative. Acest fapt a determinat, de altfel, constituirea pedagogiei succesului, că
ramură de sine stătătoare între diviziunile sistemului ştiinţelor educaţiei. Pedagogia succesului se
constituie că studiu al tuturor ipostazelor reuşitei în activitatea şcolară: succesul elevului/reuşita
şcolară, succesul cadrului didactic, succesul procesului de învăţământ, al metodelor/strategiilor
didactice, al şcolii ca atare, al reformelor şcolare etc.
Liliana Stan, universitar şi pedagog cu experienţă din România, se opreşte într-o foarte
recentă carte, asupra unei tematici de actualitate: căutarea succesului (şcolar) prin intermediul
mijloacelor şi procedeelor educaţiei moderne. Devenită obiectiv fundamental al existenţei,
“reuşita schimba modurile tradiţionale de concepere a realizării în viaţă şi, implicit, imprima o
anumită dinamica accepţiei acordate succesului educaţional, în general, succesul în şcoală, în
particular” .
Plecând de la o multitudine de teoretizări ale succesului, propuse de gânditori mai mult
sau mai puţin celebrii autoarea Liliana Stan ne pune în faţa unei sugestii extrem de generoase,
care ne-a atras atenţia încă de la începutul lucrării. Indiferent de domeniul în care se manifestă,
sensul noţiunii de succes este acelaşi, oamenii îl doresc cu înverşunare şi, odată deprins gustul
succesului vor fi în căutarea lui toată viaţa.
Accepţia de bază a succesului şcolar, precum şi a succesului în general, este greau de
indicat, deoarece nici un autor nu se raportează la o “definiţie” consacrată sau larg vehiculată.
Dimpotrivă cele mai multe analize conţin ideea relativităţii înţelesurilor variabilelor respective;
Guy Missoum, de exemplu, precizează că nefiind un sinonim pentru perfecţiune, reuşita
constituie “un concept fundamental relativ”, şi şi nu unul absolut.
T. Kulcsar (1978) considera că succesul şcolar presupune starea de concordanţă stabilită
între capacităţile şi interesele celui care învaţă şi exigentele şcolare formulate şi prezentate lui
prin diferite metode instructive-educative.
Pentru Ioan Nicola, definirea succesului şcolar se realizează luând în calcul, pe de o
parte, rezultatele elevului (semnalate ca randament sau performanta), iar pe de altă parte,
realitatea solicitărilor obiective la care este supus elevul.Rezultatele obţinute de către elevi se
obiectivează în comportamentul verbal şi nonverbal; pe baza detectării şi înregistrării lor se poate
6
identifica randamentul şcolar, se indica performanţele activităţii şcolare sau se evidenţiază
eficienţa muncii elevilor.De altfel, Ioan Nicola (2003) sesizează faptul că interesul pentru
succesul şcolar se manifestă în contextul preocupărilor sociale din ce în ce mai accentuate legate
de eficienţa procesului de învăţământ.
Determinarea corectă a succesului şcolar, solicita luarea în considerare şi a posibilităţilor
interne ale elevului, întrucât, “un rezultat evaluat cu nota 7 se înscrie în limitele succesului
pentru un elev cu posibilităţi mari”.În consecinţă, personalitatea elevului “conferă specificitate
manifestărilor de succes sau insucces în activitatea de învăţare. Astfel succesul exprima
adecvarea sau concordanţă dintre nivelul dezvoltării psihofizice a educatului şi solicitările,
obiective formulate pentru elev în cadrul procesului de învăţământ.
În opinia Lianei Stan, şcoală şi educaţia constituie cele mai sigure ingrediente ale reţetei
succesului. Problema succesului şcolar, este, poate, mult mai complexă în aria educaţională decât
în alte domenii, şi mă refer aici la cele două componente care se manifestă în ceea ce priveşte
reuşita din domeniul educaţional: succesul ca mijloc educaţional, ca atribut al activităţii
educatorilor şi profesorilor, performanta atinsă în urma unui act bine gândit şi realizat, dar şi
succesul realizat al actului educaţional “prestat” de profesori şi manifestat la nivelul elevilor sub
forma performanţei şcolare şi nu numai. Este o perspectivă binară asupra succesului educaţional
care, oferă noi înţelesuri atât asupra conceptului cât şi asupra procesului în discuţie [89;50].
Succesul ca mijloc educaţional este văzut de Liliana Stan ca un rezultat concentrat al unui
complex de metode, mijloace, procedee psihopedagogice care trebuie să definească un act
educaţional responsabil. Întregul demers teoretic al autoarei, Liliana Stan, confirma, încă o dată,
poziţia exprimată de profesorul George Văideanu atunci când afirma că singurul domeniu social
în care nu sunt admise sub nici o formă rebuturile este domeniul educaţional. Toate resursele şi
mijloacele trebuie să fie puse în slujba evitării rebuturilor educaţionale.
Ca rezultat al actului educaţional, succesul şi reuşita şcolară se reflectă la nivelul elevilor.
Cele mai multe abordări tratează succesul şcolar în cadrul unei paradigme bimodale succes –
insucces, Din această perspective, succesul şcolar poate semnifica obţinerea unui bun rezultat
(randament), conform cu scopul şi obiectivele actului de învăţare şi în conformitate cu dorinţele
agenţilor implicati. Din ce în ce mai mult, în condiţiile democratizării accesului la acestea,
succesul în ceea ce priveşte actul educaţional capăta noi configuraţii. O gândire creative, dublată
7
de ştiinţă şi capacitatea căutării şi valorificării informaţiilor se apropie tot mai mult de profilul
unui “produs de succes” al şcolii, indiferent de nivelul acesteia.
Succesul şcolar se poate traduce, în egală măsură, şi prin alegerea unei cariere în
conformitate cu aptitudinile şi potenţialul elevului (studentului), prin integrarea socială şi
profesională a acestuia. Oricum, premisele şcolare favorabile nu sunt totdeauna suficiente pentru
a defini cu certitudine succesul. De aceea, autoarea Liliana Stan crede ca succesul şcolar poate fi
conceput într-o perspective mai amplă, dinamica, sub forma unor achiziţii, care asigura
performanţa imediată,precum şi o performanţa de perspectivă.Ca multe alte comportamente, şi
comportamentul orientat spre succes poate fi învăţat, dar, în egală măsură, aşa cum se învaţă
succesul, uneori (din păcate) se poate învăţa şi eşecul. Asumat într-o formă constructivă şi
valorizatoare, eşecul poate fi transformat în succes, şi tocmai în această transformare găsim
valoarea educaţională a eşecului.
Aşadar succesul nu este nici magie şi nici un atribut al norocului, deşi unele fapte de viaţă
ne-ar putea contrazice. De fapt succesul este produsul unui efort susţinut, constant şi de nivel
înalt.
Frecvenţa cu care se produce insuccesul şcolar în instituţiile de învăţământ şi, mai ales,
aspectul de fenomen permanentizat pe care el poate să-l dobândească adeseori ne determina să-l
privim cu toată responsabilitatea.
Fiecare traiectorie şcolară poate fi povestită în moduri diferite, în funcţie de punctul de
vedere adoptat: al elevului, al părintelui, al profesorului. Povestea conţine, inevitabil si referiri la
performanţele elevului, la succesele şi insuccesele care marchează această traiectorie. Notele,
statutul de “elev bun” sau “elev slab”, succesul sau insuccesul şcolar influenţează poziţia
elevului în familie şi în grupul de prieteni, dar şi prestigiul familiei, percepţia socială a acestuia,
calitatea educaţiei în familie. Inclusiv şcoala este evaluată de comunitate în funcţie de notele
obţinute de elevii săi. Astfel, în acest context, succesul şcolar a devenit, un etalon al calităţii
tuturor celor implicaţi în acest proces (elevi, profesori, părinţi, instituţii şcolare, comunităţi
sociale), în timp ce insuccesul ori eşecul şcolar antrenează deprecierea individului, a şcolii şi a
familiei. Insuccesul nu este doar o problemă pedagogică, ci şi una socială.
8
Studiile consacrate insuccesului şcolar au pus în evidenă un fenomen complex, cu
multiple faţete şi dimensiuni, care nu pot fi surprinse într-o definiţie.De cele mai multe ori,
insuccesul şcolar a fost definit prin raportare la ceea ce prezintă reversul sau, succesul şcolar.Se
consideră că între succes şi insucces există o relaţie dinamica şi complexă, aşa cum nu poate
există un succes total, continuu, tot aşa cum nu poate există un insucces definitiv şi global.
Sintagma insucces şcolar este utilizată alternative cu cea de eşec şcolar, fiind considerate
sinonime, însă în această lucrare am optat pentru cea de insucces şcolar, întrucât este mai neutră,
cu o încărcătură afectiva mai mică şi cu un impact psihologic negativ mai redus, dar şi pentru
faptul că oferă o perspectivă mai optimistă asupra posibilităţilor de redresare. Problema
insuccesului şcolar tine de domeniul psihologiei fiindcă se raportează şi se explică prin întreaga
personalitate a şcolarului, dar el tine şi de condiţia pedagogică a educatorului.
Problema insuccesului, respectiv a succesului a fost adesea în atenţia specialiştilor. Ea
continua să preocupe şi în prezent şcoală, familia, societatea şi probabil va rămâne o problemă
mereu actuală şi pentru viitor.
Insuccesul şcolar se defineşte prin rămânerea în urmă la învăţătură a unor elevi, care nu
reuşesc să obţină un randament şcolar la nivelul cerinţelor programelor şcolare.Mircea Stefan
defineşte eşecul şcolar (nu şi insuccesul şcolar) ca incapacitatea elevilor “de a face faţă cerinţelor
şcolii, de a-şi însuşi competentele prevăzute de programele şcolare, de a se vieţii şcolare, de a
răspunde probelor de evaluare”. Insuccesul şcolar se referă la “rămânerea în urmă la învăţătură
sau la îndeplinirea cerinţelor obligatorii din cadrul procesului instructiv-educativ, fiind efectul
discrepanţei dintre exigenţe ,posibilităţi şi rezultate”.
Din aceste definiţii sesizăm relativitatea noţiunilor în discuţie, astfel spus reuşita sau
nereuşită elevului la învăţătură nu pot fi judecate în sine, fără raportare la exigenţa normelor
şcolare. Performanţele elevilor, măsurate şi evaluate cu ajutorul diferitelor instrumente
docimologice, sunt raportate la un anumit nivel de cerinţe, stabilite în funcţie de vârstă, dar şi de
exigenţele specifice ale unui sistem educaţional. Aceasta face să avem o diversitate de
interpretări ale noţiunilor de succes şi insucces, în funcţie de tradiţiile culturale şi educative ale
diferitelor ţari, exprimate în sistemele de evaluare, filierele şcolare, modalităţile de trecere de la
un nivel la altul, normele şi gradul de exigentă în ceea ce priveşte calitatea instruirii.În unele ţări
repetenţia a fost desfiinţată, cel puţin la nivelul învăţământului de bază, întrucât se consideră că
9
provoacă trauma psihoafective, în timp ce în alte ţării repetenţia este considerată un mijloc
pedagogic pozitiv, care-l poate ajuta pe elev să atingă standardele minime de cunoştinţe pentru a
trece clasă. .
În afara acestor norme obiective stabilite de sistemele educative ale fiecărei ţări, cu
ajutorul cărora se judecă reuşita sau eşecul, există şi norme subiective, traduse prin modul
particular în care elevul şi chiar părinţii percep şi evaluează rezultatele şcolare. Imposibilitatea de
a găsi definiţii satisfăcătoare ne obligă să încercăm a fixa înţelesul insuccesului şcolar prin
raportarea la formele de manifestare şi criteriile de aplicare.În practica şcolară, insuccesul
elevilor îmbracă o gamă vastă de manifestări, de la formele cele mai simple, de rămânere în urmă
la învăţătură, până la formele persistente şi grave, repetenţia şi abandonul, fiecare fiind trăite
individual la niveluri specifice de intensitate, profunzime şi persistentă .
O primă distincţie pe care o găsim în literatura pedagogică este aceea între insuccesul
generalizat (situaţie în care elevul întâmpina dificultăţi de adaptare la viaţa şcolară în ansamblu şi
nu face faţă baremelor minime la majoritatea obiectelor de învăţământ) şi insuccesul limitat, de
amplificare redusă (situaţie în care elevul prezintă dificultăţi doar la unele materii de învăţământ
sau chiar la una singură).
O a doua distincţie este aceea între eşecul şcolar de tip cognitiv, ce are în vedere
nerealizarea de către elev a obiectivelor pedagogice, ce se exprimă în rezultate slabe la examene,
corigente, repetenţie, şi un eşec de tip necognitiv, care se referă la inadaptarea elevului la
exigenţele ambianţei şcolare. Insuccesul şcolar poate avea un caracter episodic, de scurtă durată,
limitat la circumstanţele unor dificultăţi în rezolvarea sarcinilor de învăţare, sau poate avea
aspectul unui fenomen de durată, exprimat în acumularea de lacune pe perioade mai mari de tip,
un semestru sau un an şcolar.
Situaţiile dificile -desemnate ca insuccesuri- în care se situează elevul pe traseul şcolar
parcurs, pot fi manifestări episodice, conjunctural nemulţumitoare (insucces temporal), dar şi
situaţii persistente, care devin din ce în ce mai grave.
Insuccesul elevilor se poate institui şi la nivelul tipurilor de relaţii stabilite cu colegii de
clasă, sau de şcoală, între aceştia şi profesori sau alte categorii de persoane care fac parte din
categoria agenţilor educaţiei formale.
10
Insuccesul şcolar se manifestă prin diferite forme: rămânerea în urmă la învăţătură,
insuccesul specific şi insuccesul generalizat. Rămânerea în urmă la învăţătură reprezintă un
insucces latent, temporar (note mai mici decât posibilitatile unui elev, riscul de corigenţe).
Rămânerea în urmă se manifestă prin pierderea ritmului de muncă, prin întârziere în îndeplinirea
sarcinilor în raport cu majoritatea şi prin realizări calitativ inferioare, adesea sub nivelul
cerinţelor şcolare. Dacă nu este ameliorată, duce la eşec şcolar.
Insuccesul particular (specific) forma intermediară – în care elevul prezintă rămâneri în
urmă la unul sau mai multe obiecte de învăţământ.Se manifestă prin note foarte mici sau
corigenţe temporale.În această fază intervenţia psihopedagogica este şi acum posibilă, dar este
mai dificilă şi mai complexă.
Faza finală – insuccesul generalizat – se manifestă de regulă prin situaţiile repetate sau
multiple de corigenţie anuală, sau de repetenţie. Atingerea acestei forme de insucces trece de cele
mai multe ori prin fazele anterioare şi se identifica prin apariţia unor dificultăţi majore, de
ansamblu şi de durată în adaptarea şcolară. Intervenţia psihopedagogica este acum foarte dificilă,
necesita programe speciale, timp, monitorizarea continuă a activităţilor şcolare şi este vorba mai
degrabă de o “terapie a insuccesului”.
Delimitarea acestor forme de insucces şcolar se poate face şi recurgând la ceea ce Riviere
(1991, apud Jigau M., 1998) a numit indicatori ai existenţei unor forme stabilizate de eşec:
Řindicatori proprii instituţiei de învăţământ: rezultate slabe la examene şi concursuri şcolare,
repetenţia;
Řindicatori exteriori instituţiei şcolare: tipul de orientare după terminarea şcolarităţii obligatorii
(întreruperea studiilor apare ca o formă de eşec), rata indicată de şomaj printre tinerii sub 25 de
ani, rata analfabetismului;
Řindicatorii referitori la efectele eşecului în plan individual: rata de abandon şcolar şi
absenteism, trăirea subiectivă a eşecului.
Se observă o lărgire a sferei de cuprindere insuccesului şcolar prin includerea a ceea ce se
întâmplă după terminarea şcolarităţii obligatorii, respectiv continuarea sau întreruperea studiilor,
gradul de integrare profesională şi socială. Reuşita sau nereuşită şcolară nu pot fi apreciate
11
exclusiv după performanţele strict şcolare, exprimate în note. Învăţarea trebuie să îşi dovedească
eficienţa prin competentele reale ale tinerilor, probate în situaţia competiţiei pe piaţa muncii, şi
nu în mod formal, printr-o diploma de studii. Prin această extindere a insuccesului şcolar la
fenomenele postşcolare se repune de fapt în discuţie idea că avem de-a face nu doar cu o
problemă pedagogică, ci şi una socioeconomica.
Atunci când se vorbeşte de insucces şcolar, apare în mod frecvent şi conceptual de
inadaptare şcolară. Inadaptarea şcolară se referă atât la dificultăţile de a îndeplini sarcinile
şcolare, cât şi la eşecul de integrare în mediul şcolar din care elevul face parte. [111; 162]
Studiile consacrate inadaptării şcolare se referă îndeosebi la debutul şcolarităţii pe
motivul că au o frecvenţă mai ridicată, o mare diversitate şi pot să aibă consecinţe nefaste pentru
întreaga traiectorie şcolară.În ceea ce priveşte raporturile dintre cele două noţiuni – insuccesul
şcolar şi inadaptarea şcolară -, opiniile sunt împărţite. Unii autori considera că inadaptarea este o
formă a insuccesului şcolar, având o sferă de cuprindere mai restrânsă. [77; 180], în timp ce
alţi autori considera ca sferele celor două noţiuni se intersectează, existând atât elemente
comune, cât şi elemente specific fiecăreia. Putem concluziona că starea de insucces şcolar nu
poate fi tratată la modul general şi absolute, deoarece este un fenomen cu multiple faţete.
Identificarea formei concrete de manifestare a insuccesului şcolar este primul pas, după care se
pot formula ipoteze referitoare la cauzele lui şi se pot contura strategii de intervenţie.
În concluzie la acest subcapitol, sintetizăm următoarele definiţii ale succesului şi
insuccesului şcolar. Succesul şcolar este expresia performanţelor elevilor la nivelul standardelor
şcolare în pregătirea şcolară şi, implicit, în dezvoltarea personalităţii. Succesul şcolar presupune
ca elevul să reuşească să-şi formeze un repertoriu de competenţe într-un anumit interval de timp
(semestru, an şcolar, nivel de şcolaritate) la nivelul înalt al standardelor de evaluare şcolară.
Insuccesul şcolar este expresia performanţelor sub standardele şcolare. Insuccesul şcolar poate
fi constatat ca o stare a performantelor şcolare specifice unor discipline şcolare la un moment
dat, dar el se instalează procesual, de obicei în etape cu grade progresive de disfuncţionalitate a
performanţelor şcolare şi atitudinii faţă de cerinţele şcolare.
1.2 Reuşita şcolară în contextul familiilor complete şi familiilor monoparentale
12
Familia influenţează decisiv personalitatea copilului, dezvoltă spiritul de cooperare şi de
comunicare, transmite obiceiuri, atitudini şi valori şi orientează copilul din punct de vedere
moral. Tot familia este cea care modelează personalitatea acestuia şi face trecerea de la un
comportament normativ (în care copilului îi sunt impuse din exterior anumite reguli) la un
comportament normal (ce se bazează pe autoreglare şi autonomie morală).
Datorită faptului că socializarea familială se realizează într-un cadru de afectivitate care
permite transmiterea şi însuşirea valorilor şi normelor sociale, în personalitatea şi
comportamentul copiilor sunt regăsite securitatea, îngrijirea, sprijinul material şi moral asigurate
de familie.
Fiind un proces de învăţare socială, procesul de socializare prin intermediul familiei se
manifestă în diferite direcţii:
Copiii învaţă că adulţii au dorinţe, interese, trebuinţe şi că este în avantajul lor să se
adapteze la acestea;
Copiii învaţă că trebuie să împartă hrana, jucăriile, bunurile, spaţiul, timpul, dar şi
afecţiunea părinţilor;
Copiii învaţă cum trebuie să se comporte pentru a fi acceptaţi, apreciaţi şi recompensaţi;
Copiii învaţă să lupte pentru a obţine ceea ce îşi doresc.
Teoria învăţării sociale afirmă că identitatea rolului de gen este învăţată prin intermediul
întăririi şi modelării. Rolurile adoptate de copii sunt diferite pentru că pedepsele sau
recompensele sunt acordate prin raportare la sexul lor. Astfel băieţii, spre deosebire de fete, vor
fi aprobati pentru un comportament agresiv.
Copilul este plasat în societate conform statutului social al familiei în care s-a născut,
fiind influenţat de aceasta în relaţionarea cu ceilalţi indivizi, precum şi în realizarea profesională
şi socială. Nu de puţine ori există diferenţe în modul în care este tratat copilul unei mame
nemăritate şi copilul unei familii în care ambii părinţi au o cariera strălucită.
fiind un tip special de familie, pe când alţii nu consideră acest grup social o familie.
O definiţie complexă a familiei monoparentale este dată de Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă
care consideră că acest tip de familie este: structura familială asimetrică, formată dintr-un părinte
şi copilul (copiii) său (săi) fie din decesul celuilalt părinte, fie prin divorţ, fie prin abandonarea
familiei de către un părinte, fie prin decizia de a nu se căsători a părintelui, fie prin adopţiunea
13
realizată de o persoană singură, fie prin naşterea întâmplătoare a unui copil dintr-o relaţie liberă,
în afara căsătoriei, cu referire, în special, la părinţii adolescenţi. [79; 210]
Familia monoparentală are câteva particularităţi organizatorice şi funcţionale specifice,
diferite faţă de familia cu ambii părinţi. Pentru fiecare dintre cei doi apar noi tipuri de solicitări
ce conduc la schimbări comportamentale. Relaţiile copil-părinte capătă diferite forme, iar
efectele asupra procesului de creştere şi maturizare psihologică a acestora sunt diferite. Diferenţa
între familiile monoparentale şi cele clasice, nucleare este de natură structurală, pentru că din
punct de vedere interacţional şi psihologic este la fel de complexă ca şi o familie cu ambii
părinti. Există cazuri în care o familie monoparentală nu diferă de o familie cu ambii părinţi în
care tatăl lipseste pentru o perioadă mai lungă de timp. În plus, dacă tatăl din familia
monoparentală îşi vede regulat copiii el poate avea o influenţă mai mare asupra acestora decât
tatăl care lipseste mai mult timp de lângă copii.
Dificultăţile pe care familia monoparentală le întîmpină pot fi:
de ordin material: risc mare la sărăcie;
de ordin biologic: legate de sexualitate şi restrângerea descendenţei;
de ordin afectiv: datorate absenţei partenerului, a dragostei conjugale etc..
Datorită faptului că familia monoparentală este ignorată în ceea ce priveşte politicile
sociale, apar o serie de efecte: majoritatea copiilor instituţionalizaţi provin din familii
monoparentale, dificultăţi de adaptare ale copiilor etc..
Cele mai multe familii monoparentale au ca susţinător unic femeile (9 din 10 părinţi sunt
femei). Mamele singure prezintă câteva caracteristici comune. Comparând familiile
monoparentale conduse de taţi şi cele conduse de mame s-a observat că taţii îşi îndeplinesc rolul
parental într-o manieră competitivă care are efecte pozitive asupra profilului
psihocomportamental al copilului. Copiii din aceste familii apreciază şi evaluează gradul de
investiţie afectivă al acestuia în mod superior faţă de cei care aparţin unei familii cu ambii
părinţi.
Familia monoparentală are multiple consecinţe asupra copiilor. S-a constatat că structura
familiei are efecte semnificative asupra acestora. Când vorbim despre structură ne referim fie la
componenta numerică (structura pe generaţii şi setul de statusuri şi roluri aferente), fie la
componenta referitoare la diviziunea rolurilor în interiorul familiei şi exercitarea autorităţii.
14
Cercetările asupra efectelor pe care familia monoparentală le are asupra copiilor au
condus la concluzii diferite. Pe de o parte se consideră că există riscuri mari pentru copil datorită
faptului că atunci când unul din părinţi lipseşte pentru o perioadă mai lungă de timp familia nu
mai funcţionează într-o manieră sănătoasă. Pe de altă parte S. Hanson consideră că suportul
social şi comunicarea eficientă conduc la sănătatea fizică şi mentală a copiilor din familiile
monoparentale.
Reacţia copiilor la separare este variabilă, în funcţie de mai mulţi factori: vârstă, timpul
care a trecut de la divorţul părinţilor, climatul ce caracterizeză relaţiile părinţilor în timpul
divorţului şi după etc. .
În funcţie de vârstă, copiii mici vor fi cei mai afectaţi. Dezvoltarea lor generală e
bulversată, pe de o parte devenind neascultători, chiar agresivi, mai puţin afectuoşi, iar pe de altă
parte par a deveni dependenţi. La copiii de şase-opt ani se constată existenţa unor sentimente de
tristeţe, frustrare, anxietate şi confuzie. Ei trăiesc acut un conflict de loialitate, cautând contactul
cu părintele absent. La această vârstă băieţii par mai vulnerabili, având probleme şcolare şi de
integrare socială. La copiii de 9-12 ani conştiinţa separării părinţilor este mai clară, iar ei se
manifestă mai discret, fiind capabili să lupte împotriva stărilor psihologice care-i domină. Totuşi,
ei trec adesea prin stări de anxietate, ruşine, durere şi un sentiment al neputinţei care se poate
exprima prin furie la adresa părintelui considerat de ei vinovat sau împotriva ambilor părinţi. În
adolescenţă, reacţiile la separarea părinţilor îmbracă o gamă mai diversă; de la furie, tristeţe şi
sentimente de ameninţare şi nelinişte în privinţa viitorului, la decepţie, indignare sau chiar
dispreţ pentru părinţi.
Fiind pus în situaţia de a rămâne cu un părinte (de cele mai multe ori cu mama) el îl va
învinovăţi pe celălalt sau se va învinovăţi pe sine însuşi pentru că sentimentele sale vor fi de
respingere, vinovăţie, neputinţă. Aceste sentimente îl vor face antisocial, revoltat, nevrotic sau
complexat.
O diferenţă între familiile monoparentale şi cele cu ambii părinţi este aceea că în al doilea
tip de familie există o distribuire a responsabilităţilor. În cazul familiei monoparentale condusă
de mamă există o tensiune în adoptarea rolului parental care creşte pentru că responsabilităţile
tatălui trebuie acum îndeplinite de mamă. Încercarea acesteia de a îndeplini ambele roluri
parentale conduce fie la restrângerea sferei comportamentale specifice fiecarui rol, fie la
exagerarea unor tipuri de conduită din sfera rolului matern. Sarcinile familiale şi extrafamiliale
15
răpesc mai mult timp mamei şi consecinţa este diminuarea timpului disponibil pentru
relaţionarea cu copilul/copiii săi. Este adevărat că funcţia socializatoare este diminuată din cauza
absenţei unui părinte (care determină lipsa afectivităţii), dar trebuie să ţinem seama şi de faptul
că şi în familiile cu ambii părinţi această funcţie este din ce în ce mai puţin îndeplinită. Acest
lucru se datorează faptului că şcoala intervine din ce în ce mai mult în acest proces preluând
atribuţiile familiei. Nu putem afirma că familia monoparentală are o influenţă negativă asupra
copilului datorită diminuării unor funcţii din moment ce şi familia clasică se confruntă cu astfel
de probleme.
Unii specialişti consideră că şansele copiilor de a avea rezultate slabe la testele de
inteligenţă sau de a avea un comportament criminal depind în foarte mare masură de situaţia din
familie, situaţie care este influenţată de prezenţa tatălui. Totuşi, doar pentru că tatăl nu este
vizibil nu înseamnă că este absent pentru că un părinte divorţat poate avea contacte cu copiii săi
şi îi poate influenţa deşi nu este prezent în familie. Chiar şi părintele decedat poate avea o
influenţă asupra copiilor prin amintirea pe care aceştia i-o poartă. Dacă tatăl este absent în timpul
copilăriei există posibilitatea ca dorinţa de realizare a acestuia să fie reprimată. Copilul nu va
avea încrederea de sine care este necesară pentru a-şi fixa obiective şi pentru a încerca să le
atingă. Din acest motiv structurarea personalităţii lui va rămâne deficitară, mai ales din punct de
vedere al orientării către un viitor personal şi al relaţiilor extrafamiliale. Insuficienţa paternă lasă
amprente crude asupra copilului, iar socializarea lui are şanse foarte mari să fie deficitară.
Concluzia generală este aceea că absenţa părinţilor poate genera probleme de identitate pentru
copil.
Efectele familiei monoparentale pe termen scurt şi mediu asupra copiilor sunt diferite de
cele asupra părinţilor. Părinţii care asigură custodia manifestă o influenţă, dar această influenţă
nu se manifestă în toate privinţele. Chiar dacă relaţiile părintelui cu rudele fostului soţ nu se mai
manifestă din punct de vedere legal şi se diminuează din punct de vedere al interacţiunii şi
comunicării, nu acelaşi lucru se întamplă cu relaţiile dintre copii şi rude.
Trebuie să ţinem cont şi de tipul de familie în care elevul este crescut şi educat: familie
conjugală (doi părinţi căsătoriţi şi copiii rezultaţi din uniunea lor), familie monoparentala (un
singur părinte şi unul sau mai mulţi copii), familie reconstituită (unul dintre parteneri a mai fost
căsătoriţi), familie adoptivă (unul sau mai mulţi copii sunt adoptaţi).
16
Cercetările au arătat divorţul părinţilor drept un factor de risc major în ceea ce priveşte
dificultăţile şcolare ale elevului. Elevii aflaţi sub incidenţa divorţului sunt marcaţi de numeroase
probleme psihologice şi relaţionale: trăiesc sentimente de confuzie, anxietate, frustrare,
vinovăţie, ruşine, durere şi stare de neputinţă. Eşecul şcolar al copiilor proveniţi din familii
monoparentale se datorează nu atât carentelor educative ale acestui tip de familie, cât situaţiei
complexe create din compunerea mai multor variabile: un statut socioprofesional, un nivel al
veniturilor şi un nivel educaţional scăzute ale părintelui care primeşte custodia copilului,
costurile materiale, psihologice şi sociale ale divorţului, schimbările repetate de domiciliu care
antrenează şi schimbarea şcolii, a anturajului copilului.
Studiile de specialitate au arătat că situaţia concretă în care se dezvoltă
copilul, cu alte cuvinte situaţia familiei în care creşte copilul şi tot ceea ce
derivă din această situaţie, reprezintă principala cauză a abandonului şcolar.
Familia, prin tonalitatea şi atmosfera sa afectivă, prin dimensiunea sa
culturală şi gradul ei de integrare socială, constituie un mediu educativ
determinant. Orice dezacorduri şi tensiuni existente în mediul familial vor
genera în conştiinţa copilului îndoieli, reticenţe sau reacţii neadaptative..
Elevul provenit dintr-un mediu familial favorizant beneficiază, chiar de
la începutul şcolarităţii, de un "tezaur cultural" identic sau foarte apropiat de
cultura vehiculată de şcoală, ceea ce îi va asigura succesul şcolar şi, ulterior,
cel profesional. Totodată, copilul aparţinând unei astfel de familii este
stimulat să frecventeze diferite instituţii culturale şi să participe la realizarea
unor activităţi culturale intrafamiliale. Prin comparaţie cu aceste familii, cele
cu un mediu defavorizant nu pot să asigure copiilor referinţele culturale
minime, necesare pentru a valorifica eficient oferta şcolară existentă.
Totuşi, nu putem afirma cu certitudine că toţi copiii proveniţi din familii
monoparentale au reuşite slabe la învăţătură. Asupra succesului şcolar al
copiilor din familiile monoparentale influenţează mai mulţi factori, cum ar fi
menţinerea legăturii dintre copil şi celălalt părinte, implicare rudelor în
educaţia copilului, “de exemplu bunicii, unchii), nivelul de educaţie până la
17
destrămarea familiei, asigurarea materială a familiei şi timpul acordat de
părinte în relaţia cu copilul.
În concluzie la acest subcapitol putem afirma că următoarele: copii
din familiile monoparentale pot fi afectaţi de insuccesul şcolar pe motiv că
aceste familii de cele mai multe ori sun defavorizate din punct de vedere
material, lipsa afecţiunii în mediul familial, afectarea psiho-emoţională a
adolescentului rămas fără un părinte etc. Oricum nu poate fi considerat drept
o regulă faptul că copii din familii monoparentale în mod obligatoriou a
reuşite mai slabe la învăţătură.
Capitolul II
Baza experimentală a cercetării
2.1 Descrierea cercetării şi caracteristica eşantionului.
Cercetarea de faţă are un scop investigativ. În principal m-au interesat: identificarea
cauzelor care generează insuccesul şcolar şi în ce măsură se deosebesc rezultatele şcolare a elevilor
care provin din familii monoparentale de cei care provin din familii cu ambii părinţi. În cadrul
cercetării au fost chestionaţi 28 de elevi din clasele a X.
Elevii chestionaţi au vârstă cuprinsă între 16-17 ani , şi studiază la un liceu „Lucian Blaga”
din Chişinău.Am ales această categorie de vârstă deoarece aceasta este perioada când în viaţa elevului
se produc diferite schimbări, este perioada cea mai propice instalării insuccesului şcolar. Şapte din
elevii supuşi experimentului, 3 băieţi şi patru fete, provin din familii monoparentale, fiind educaţi doar
de mamă.
Experimentul nostru este compus din 2 etape. În prima etapă, în baza unui chestionar adresat
elevilor, în care vom încerca să evaluăm care sunt motivele succesului şi în special al insuccesului
şcolar. (Anexa 1) A doua etapă constă în analiza rezltatelor şcolare în baza datelor de catalog.
18
Obiectivul general al cercetării este prevenirea si reducerea comportamentelor de risc şcolar
care au ca finalitate abandonul şcolar.
3.2 Analiza şi interpretarea datelor
a. Analiza datelor asupra chestionarului adresat elevilor
Chestionarul (anexa 1) a avut drept scop evidenţierea factorilor determinanţi ai insuccesului
şcolar pe un eşantion de 28 de elevi de la liceul „Lucian Blaga”.
Un număr de intrebări au vizat dezvăluirea condiţiilor socio-familiale ale elevilor ,relaţia pe care
aceştia o au cu familia şi atitudinea pe care familia o are faţă de actul educaţional. (item:1,2,3,4)
Tabelul nr. 1
Cum descrii relatia cu familia ta ?
Sunt de acord cu tot ceea ce fac
Ma sprijină in tot ce fac
Sunt prea severi, au preamulte reguli
Sunt indiferenţi, nu se interesează de ceea ce fac
Total
Frecvenţă 16 10 1 1 28Procentaj 57,1 35,7 3,6 3,6 100
Graficul nr.1
În cea ce priveşte relaţia pe care elevi o au cu familia lor,peste jumătate dintre aceştia susţin că
familia este de accord cu tot ce fac şi ca sunt interesaţi de preocupările lor şcolare,35.7% susţin că
19
beneficiază de sprijinul familiei in tot ceea ce fac,le oferă sprijin în rezolvarea temelor şi a altor sarcini
şcolare,7.2% considră că parinţii sunt prea severi şi au prea multe reguli.
Tabelul nr. 2
Care din următoarele probleme seregăsesc în familia ta?
Nu sunt probleme
Lipsa acută a banilor
Violenţă verbală şi fizică
Consumul de alcool
Altele Total
Frecvenţă 21 5 1 1 0 28
Procentaj 75.0 17.9 3.6 3.6 0 100
Graficul nr.2
La această întrebare peste trei sferturi din elevii chestionaţi (75%) susţin că nu se regăsesc nici
un fel de probleme în familia lor,17.9% dintre elevi se confruntă cu probleme din cauza banilor ,iar
7.2%se confruntă cu probleme de genul:consumul de alcool şi violenţă verbală şi fizică.
Tabelul nr. 3
În ce situaţii vin părinţii tai la şcoală?
La şedinţele cu părinţi
Când sunt chemaţi pentru
Discută frecvent cu
Nu vin la şcoală
Total
20
o anumită problemă
dirigintele
Frecvenţă 8 8 8 4 28
Procente 28,6 28,6 28,6 14,3 100
Graficul nr. 3
În ceea ce priveşte situaţiile în care parinţii elevilor chestionaţi vin la şcoală se poate observa o
egalitate.De aici tragem concluzia că părinţii elevilor se interesează de situaţia lor şcolară,indiferent de
modul în care o fac:la şedinţele cu părinţii(28.6%), cănd sunt chemaţi pentru o anumită problemă
(28.6%) sau discutând frecvfent cu dirigintele (28.6%).Doar 14.3% dintre părinţii elevilor chestionaţi
nu vin la şcoală.
Un alt grup de întrebări au urmărit să reliefeze faptul că un stil nepotrivit de predare,greu de
înţeles şi o atitudine nepotrivită a dascălului poate favoriza apariţia insuccesului şcolar.(itemi:6,7,8,9)
Tabelul nr. 4
Ce calităţi are profesorul pe care-l apreciezi cel mai mult?
Înţelegător Prietenos Corect Discută frecvent cu elevii
Indulgent Total
Frecvenţă 5 12 2 6 3 28
Procentaj 17,9 42,9 7,1 21,4 10,7 100
Graficul nr.4
21
Elevii apreciază un cadru didactic dacă este prietenos (42.9%),dacă discută frecvent cu elevii
(21.4%),dacă manifestă înţelegere faţă de ei (17.9%) ,daca este corect (7.1%) şi indulgent (10.7%).
Tabelul nr.5
Care este atitudinea pe care o apreciezi cel mai mult în timpul orei la un profesor?
Raspunde prompt la întrebările elevului
Încurajeaz iniţiativele elevilor
Cultivă spiritul critic al elevilor
Doreşte să se facă înţeles
Total
Frecvenţă 4 5 4 15 28
Procente 14,3 17,9 14,3 53,6 100
Elevii preferă profesori care au o atitudine potrivită funcţiei pe care o deţin,apreciază profesori
care doresc să se facă înţeleşi (53,6%),profesorii care încurajează iniţiativele elevilor
(17,9%),profesorii care cultiva spiritul critic al elevilor şi raspund la întrebările elevului (14.3%)
Tabelul nr.6
Care sunt motivele pentru care nu apreciezi un profesor?
Nu este interesat dacă am înţeles lecţia
Este incorect
Este prea exigent
Jigneşte elevii
Nu discută şi alte probleme în afară de materia predată
Total
Frecvenţă 10 9 1 8 0 28
22
Procente 35,7 32,1 3,6 28,6 0 100
Motivele pentru care un dascăl nu este apreciat de elevii sai sunt :dacă nu este dezinteresat
dacă elevii au înţeles cele predate (35,7%),dacă este incorect (32,1%),dacă jigneşte elevii (28,6%) sau
dacă este prea exigent (3,6%).
Graficul nr.5
Tabelul nr.7
Care este modul de predare folosit de majoritatea profesorilor la voi în şcoală?
Dictează lecţia
Pune întrebări în timpul lecţiei
Implică elevi în desfăşurarea lecţiei
Face schema pe tablă
Realizează activităţi pe grupe
Total
Frecvenţă 7 3 13 4 1 28
Procente 25,0 10,7 46,4 14,3 3,6 100
În ceea ce priveşte modul de predare al profesorilor,50% dintre elevi susţin că aceştia implică
activ elevi în desfăşurarea lecţiei,25% dintre elevi sustin că principala metodă de predare folosită
rămâne dictatul lecţiei,14,3%dintre elevi susţin că sunt profesori ce fac schema lecţiei pe tablă.
Graficul nr.6
23
Printr-un alt grup de întrebării am vrut sa stabilim tipul de conflicte de care se lovesc elevii de
liceu,ce tip de probleme il afectează cel mai mult,şi la cine apelează în rezolvarea unor conflicte .
( itemi:10,11,12,).
Tabelul nr.8
Ce fel de conflicte sunt între tine şi colegii tăi?
Frecventă Procentaj
Nu există 13 46,4Certuri 5 17,9
Ironizări 3 10,7Jigniri 4 14,3Bătăi 2 7,1
Ameninţări 1 3,6santaj 0 0Total 28 100.0
În ceea ce priveşte conflictele dintre elevi,doar 46.6% dintre cei chestionaţi susţin că nu există
conflicte în care să fie implicaţi,restul fiind antrenaţi în:certuri (17,9 %),jigniri (14.3%),ironizări
(10.7%) si chiar bătăi ( 7.1%).
Tabelul nr.9
24
La cine apelezi în rezolvarea conflictelor?
Frecventă Procentaj
Nu apelez la nimeni încerc să le rezolv singur
13 46,4
Las să se rezolve de sine 1 3,6La un prieten din clasă 3 10,7
Psiholog 3 10,7Părinţi 4 14,3
Profesori 3 10,7colegi 1 3,6Total 28 100.0
În cazul în care elevi se confruntă cu probleme,46.4% preferă sa-si rezolve singuri
problemele,doar 14,3% apelează la părinţiîn cazul confruntări cu probleme,10,7% apelează la
profesori,10.7% la psiholog.Se pare că elevi nu au aşa mare încredere în colegi,doar 3,6% preferând să
apeleze la colegi.
Tabelul nr.10
Care dintre următoarele probleme te afectează cel mai mult?
Frecventă Procentaj
Lipsa banilor 9 32,1Notele mici 11 39,3
Certurile cu prieteni 2 7,1Problemele de familie 4 14,3
Neînţelegere din partea profesorilor 1 3,6Sancţiunile şcolare 1 3,6
Total 28 100.0
Cel mai mult elevii par afectaţi de notele mici primite la şcoală (39,3%)şi apoi de lipsa banilor
(32,1%) şi de problemele de familie (14,3%).Certurile cu prieteni (7.1%),neînţelegerea din partea
profesorilor (3.6%),sancţiunile şcolare (3.6%)sunt,în ordine ,situaţii care îi afectează pe elevi.
Graficul nr.7
25
b. Analiza rezultatelor şcolare
După cum am arătat la începutul studiului, şapte din cei 28 de elevi supuşi experimentului
provind din familii monoparentale.
Iniţial vom prezenta mediile la cei 21 de elevi care provin din familii biparentale.
Astfel 2 elevi au media la învăţătură 10
Patrul elevi au mediile cuprinse între 9,3 şi 9,6
Patru – media 9
Cinci elevi – medii cuprinse între 8,3 şi 8,7
Doi elevi – media 8
Trei elevi – medii cuprinse între 7,2 şi 7,8
Un elev – media 6,5
Ceilalţi 7 elevi, care sunt întreţinuţi şi educaţi doar de mamă, au obţinut în cel de al doilea
semestru următoarele medii la învăţătură:
Un elev (o fată) – media 10
Un elev (o fată) - media 9,7
Un elev ( o fată) – media 9,2
Un elev (o fată) - media 8,9
Un elev (băeat) – media 8,6
Un elev – băeat - media 7,9
26
Un elev (băeat) – media 7,5
Din câte observăm mediile reuşitelor la învăţătură a celor 7 elevi din clasa a X-ea de la
liceul “Lucian Blaga”, care provin din familii parentale sunt bune, şi nu putem spune că aceştea
ar însuşi materialul şcolar mai rău în comparaţiei cu colegii lor care au ambii părinţi.
Dacă e să comparăm din cei 21 de elevi cu ambii părinţi doi au media de 10, iar din doar
7 elevi cu un singur părinte s-a găsit şi un elev care, deasemenea are media 10. Deasemenea, în
cei 21 de elevi sunt dintre cei care au media mai mică de 7, iar în cazul celor 7 adolescenţi care
provin din familii monoparentale, cea mai mică media, pe care o are un elev, este de 7,5.
În concluzie putem să spunem că în cazul adolescenţilor din clasa a X-ea de liceul Lucian
Blaga din Chişinău, faptul că unii dintre elevi cresc cu un singur părinte, nu influenţează asupra
succesului şcolar. Totuş, observăm că fetele care provin din familiii monoparentale au mediile
mai înalte la învăţătură comparativ cu băeţii care provin din familii monoparentale. În acest
context adăugăm că cei doi elevi din familiile biparentale, care au media 10 sunt băieţi. Acest
fapt s-ar putea explica prin faptul că cei trei băieţi din familiile monoparentale cresc doar cu
mama, şi sunt lipsiţi de afecţiunea tatălui. Oricum reuşitele lor la învăţătură nu sunt atât de
proaste şi mai reamintim că asupra succesului sau insuccesului şcolar influenţează şi alţi factori
decât mediul familial.
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Efectuând investigaţiile de rigoare asupra tezei reespective, am constatat următoarele: În
ceea ce priveşte influenţa factorilor familiali - exteriori actului didactic propriu-zis - şi mediul
familial îşi pune amprenta asupra succesului şi, mai ales, a insuccesului şcolar. Această categorie
de factori se exprimă prin mai multe moduri, cum ar fi:
- climatul educaţional familial;
- valenţele educative ale familiei;
- atitudinile proşcolare - educaţionale ale familiei;
- gradul de înzestrare logistică (calculator, Internet etc.) şi posibilităţi materiale - financiare;
- nivelul de instruire şi preocupare în ceea ce priveşte pregătirea şi autoeducaţia părinţilor;
- regimul de viaţă şi stilul de viaţă al părinţilor.
27
Fiecare din aceşti factori contribuie în mod diferenţiat la reuşita sau insuccesul şcolar.
Mai mult, sunt resimţiţi factorii de ordin financiar şi posibilităţile materiale ale părinţilor, ceea ce
a făcut să crească fenomenul abandonului şcolar şi analfabetismul.
Una din ipotezele de la care am pornit experimentul este premisa că elevii care au o
relaţie defectuoasă cu membri familiei sunt predispuşi la apariţia insuccesului şcolar. Chiar dacă
această ipoteză se infirmă (majoritatea subiecţilor atât elevii cât şi părinţii susţin că au o relăţie
bazată pe încredere şi ajutor reciproc), totuşi datele sunt îngrijorătoare pentru că un procent de
7,2%dintre elevi se confruntă cu probleme în familie , sau cu probleme din cauza banilor.
Altă ipoteză pleacă de la prezumţia că datorită unei atitudini nepotrivite şi a unui stil de predare
al unor profesori care nu facilitează înţelegerea ,va determina apariţia dezinteresului faţă de
materia pe care o predă şi respectiv apariţia insuccesului şcolar .
Cât priveşte ipoteza că adolescenţii din familii monoparentale au rezultate mai slabe la
învăţătură, deasemene a fost infirmată prin experimentul nostru.
Într-adevăr, structura familială reprezintă şi ea un factor referitor succesul sau insuccesul
şcolar, dar acest factor poate fi unul minor în comparaţie cu alţi factori. Altceva este că structura
parentală a familiei poate influenţa caracterul şi comportamentul adolescentului. Dar şi în acest
caz este primordial factorul educativ.
Totuşi, pentru a evita insuccesul şcolar la adolescenţii din familii monoparentale, considerăm
oportun ca pedagogii, în mod discret, să prevadă acest factor şi să întreprindă în prealabil
anumite măsuri pentru a evita insuccesul şcolar.
Activitatea de preîntâmpinare a insuccesului şcolar este extrem de complexă. În
realizarea ei este necesară o coordonare eficientă a tuturor factorilor educaţionali în care, desigur,
şcoala şi familia deţin prioritatea. Şi, pentru ca şcoala să-şi îndeplinească menirea ei, trebuie să
fie slujită de oameni nu numai cu o temeinică pregătire ştiinţifică şi psiho-pedagogică, ci şi
dornici să aplice în practică cunoştinţele profesionale
Un diagnostic corect al esecului scolar nu poate fi stabilit decât printr-o
colaborare stransa între elev , profesor şi familie, chiar dacă aceasta este monoparentală. .
28
ANEXE
Anexa 1
CHESTIONAR ELEVI
Acest chestionar face parte dintr-o lucrare de licenţă.Va rog să răspundeţi cu seriozitate la întrebările de mai jos.
Vă asigur că răspunsurile voastre se vor bucura de confidenţialitate,iar datele din caseta de identificare vor fi folosite doar pentru a face comparaţii si analize.
1.Cum descri relatia cu familia ta?
a)ma sprijina in tot ce fac
b)sunt de accord cu tot ceea ce fac
29
c)sunt prea severi,au prea multe reguli
d)sunt indiferenti,nu se intereseaza de ceea ce fac
2.Care din urmatoarele probleme se regasesc in familia ta?
a)nu sunt probleme
b)lipsa acuta a banilor
c)violenta verbala si fizica
d)consumul de alcool
e)altele…………………………………………………………………………………
3.Ce atitudine manifesta familia ta fata de activitatea ta scolara?
a)sunt interesati de preocuparile mele scolare
b)imi ofera sprijin in rezolvarea temelor pentru acasa
c)imi ofera sprijin in rezolvarea altor sarcini scolare
d)sunt indiferenti
4.In ce situatii vin parintii tai la scoala?
a)la sedintele cu parinti
b)cand sunt chemati pentru o anumita problema
c) discuta frecvent cu dirigintele
d)nu vin la scoala
5.Ai avut conflict cu unul dintre părinţii tăi?
a) da
b) nu
6)Ce calitati au părinţii tăi pe care le apreciezi cel mai mult?
a)intelegator
30
b)prietenos
c)corect
d)discuta frecvent cu mine
e)indulgent
7.Care este atitudinea pe care o apreciezi cel mai mult in relaţia ta cu părinţii?
a) îmi asigură toate cerinţele de ordin material
b)petrec mult timp cu mine
c) se implică în relaţiile
d)doreste sa se faca inteles tuturor
8.Care este modul de predare folosit de majoritatea profesorilor la voi in scoala?
a)dicteaza lectia
b)pune intrebari in timpul lectiei
c)implica elevi in desfasurarea lectiei
d)face schema lectiei pe tabla
e)realizeaza activitati pe grupe
9.Care stunt motivele pentru care nu apreciezi un profesor?
a)nu este interesat daca am inteles lectia
b)este incorect
c)este prea exigent
d)jigneste elevii
e)nu discuta si alte probleme in afara de materia predata
10.Ce fel de conflicte sunt intre tine si colegii tai?
a)nu exista e)batai
31
b)certuri f)amenintari
c)ironizari g)santaj
d)jigniri
11.La cine apelezi in rezolvarea unor conflicte?
a)nu apelez la nimeni incerc sa le rezolv singur
b)las a se resolve de la sine
c)la un prieten din clasa
d)psiholog
e)parinti
f)profesori
g)colegi
12.Care din urmatoarele probleme te afecteaza cel mai mult
a)lipsa banilor
b)notele mici
c)certurile cu prieteni
d)problemele de familie
e)neintelegere din partea profesorilor
f)sanctiuni scolare
32