Suflete damnate

COLECÞIE COORDONATÃ DE

Magdalena Mãrculescu

suflete damnate_22 decembrie_BT.qxp 12/22/2010 3:12 PM Page 1


YRSA SIGURDARDÓTTIR

SUFLETEDAMNATETraducere deLaurenþiu Dulman


Editori:Silviu DragomirVasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:Magdalena Mãrculescu

Coperta colecþiei:

Faber Studio (S. Olteanu, D. Dumbrãvician)

Imagine copertã: © GULIVER TRADE S.R.L./GETTY IMAGES

Director producþie:Cristian Claudiu Coban

Redactor:Isabella Prodan

Dtp: Gabriela Chircea

Corecturã: Cãtãlina Ioancea

Copyright © Yrsa Sigurdardóttir, 2006Prezenta ediþie a fost publicatã prin acord cu Editura Veröld, Reykjavik, Islanda

© Editura Trei, 2011pentru prezenta ediþie

C.P. 27-0490, BucureºtiTel./Fax: +4 021 300 60 90e-mail: [email protected], www.edituratrei.ro

ISBN: 978-973-707-428-7

Titlul original: Sér grefur gröfAutor: Yrsa Sigurdardóttir

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiSIGURDARDÓTTIR, YRSA

Suflete damnate / Yrsa Sigurdardóttir ; trad.: Laurenþiu Dulman - Bucureºti : Editura Trei, 2011

ISBN 978-973-707-428-7

I. Dulman, Laurenþiu (trad.)

821.113.3-31=135.1


Aceastã carte îi este dedicatã lui Mánason,nepotul meu cel de curând nãscut,

care încã n-a fost botezat.Îi mulþumesc îndeosebi lui

Páll Kjartansson, spaima poºtaºilor.

Yrsa



Februarie 1945



Fetiþa simþea cum frigul îi cuprinde picioarele ºi spatele. Sestrãduia sã stea în capul oaselor pe scaunul din dreapta ºoferului,ca sã vadã cât mai bine. Se uita la peisajul albit de zãpadã, dar nuzãrea niciun animal de fermã. „E prea frig ca sã stea afarã“, s-agândit ea, dorindu-ºi sã coboare din maºinã ºi sã se întoarcã încasã. Dar nu îndrãznea sã scoatã niciun cuvânt. O lacrimã i s-aprelins pe obraz, în timp ce bãrbatul din stânga ei se strãduia sãporneascã motorul. Strângând din buze, fetiþa a întors capul, pen-tru cã nu voia ca el s-o vadã — ºtia cã s-ar fi enervat foarte tare.S-a uitat la casa lângã care era parcatã maºina ºi a cãutat-o din pri-viri pe cealaltã fetiþã, dar singura fãpturã care se vedea în jur eraRover, câinele familiei, care moþãia pe treptele uºii de la intrare.Rover a ridicat capul ºi s-a uitat la ea preþ de o clipã. Fetiþa i-a zâm-bit uºor, dar câinele s-a întins la loc ºi a închis ochii.

Dupã ce a bolborosit de câteva ori, motorul a pornit, iarbãrbatul s-a îndreptat de spate.

— Era ºi timpul, a zis el cu o voce asprã ºi rãguºitã.A demarat, apoi i-a aruncat o privire fetiþei, care întorsese

capul ºi se uita drept înainte:— Hai sã facem o micã plimbare.

Au pornit pe drumul denivelat, plin de hârtoape, care du-cea spre conac.

— Þine-te bine! i-a spus bãrbatul, fãrã sã se uite la ea.În cele din urmã, au ajuns la stradã ºi au mers în tãcere o vre-

me. Fetiþa s-a uitat pe fereastrã, în speranþa cã avea sã zãreascã

9


vreun cal, dar, cât vedeai cu ochii, peisajul era alb ºi dezolant.Când ºi-a dat seama unde se aflau, i-a sãrit inima din piept.

— Mergem la mine acasã? a întrebat ea pe un ton vesel, fã-când ochii mari.

— Se poate zice ºi-aºa.Fetiþa s-a îndreptat ºi mai mult de spate, privind în jur cu

mai multã atenþie. În faþa lor se întindea un peisaj familiar, iar înzare se vedea o stâncã — mama ei îi spusese cã era soþia unui trolcare împietrise la mijitul zorilor. În mod instinctiv, s-a aplecat înfaþã ca sã vadã mai bine. Pe culmea unei coline a apãrut o ma-ºinã care se apropia de ei. Din câte îºi putea da seama fetiþa, eraun vehicul militar. Bãrbatul a încetinit ºi i-a cerut sã se pituleze.Întrucât era obiºnuitã sã se ascundã, fetiþa s-a aplecat fãrã ezita-re. Bãrbatul era întru totul de acord cu bunicul ei: nu te puteaiaºtepta la nimic bun din partea armatei. Dar fetiþa aflase de lamama ei — care îi vorbise în ºoaptã — cã soldaþii erau niºte bãr-baþi perfect normali, la fel ca bunicul. Atâta doar cã erau mai ti-neri. ªi mai frumoºi. „Exact ca tine!“ Fetiþa ºi-a adus aminte câtde drãgãstos îi zâmbise mama când rostise aceste cuvinte.

Pe mãsurã ce se apropia, zgomotul celeilalte maºini deveneadin ce în ce mai puternic, apoi a trecut pe lângã ei, s-a îndepãr-tat ºi, în cele din urmã, s-a stins. Fetiþa a început sã se miºte pescaun.

— Gata, a trecut, i-a zis ºoferul, iar ea s-a ridicat. Ia zi, ºtii câþiani ai?

— Patru, i-a rãspuns ea, având grijã sã vorbeascã limpede, aºacum o învãþase bunicul.

Bãrbatul a pufnit:— Eºti cam costelivã pentru vârsta ta.

Deºi nu a înþeles cuvântul, fetiþa ºi-a dat seama cã nu erabine sã fii aºa. N-a zis nimic. Tãcere.

— Vrei s-o vezi pe mami?Fetiþa a fãcut ochii mari ºi s-a uitat la ºofer. Oare chiar avea

s-o vadã pe mami? Se simþea mai bine numai când se gândea laasta. A încuviinþat din cap cu nerãbdare.

N-o mai dureau coapsele din pricina frigului. Totul avea sãfie frumos din nou. Au cotit pe un drum pe care fetiþa îl ºtia

Yrsa Sigurdardottir

10fiction connection


foarte bine. A vãzut conacul ºi a zâmbit pentru prima oarã dupãfoarte multã vreme. Maºina s-a apropiat uºor de el ºi s-a oprit.Fetiþa se uita cu un aer vrãjit la casa aceea mare ºi semeaþã. Pã-rea atât de tristã ºi pustie. Nicio luminã la ferestre ºi niciun picde fum deasupra hornurilor.

— Mami e aici? a întrebat ea pe un ton surprins.Ceva nu era în regulã. Ultima oarã când îºi vãzuse mama,

stãtea întinsã pe un pat din casa acelui bãrbat. Era bolnavã. Lafel cum fusese ºi bunicul. Mama ei era bolnavã ºi nimeni nuvoia s-o ajute, în afarã de ea. Oare mami s-a întors acasã înnoaptea când a dispãrut din pat? Atunci de ce o lãsase cu bãr-batul acela? Mami n-ar fi fãcut una ca asta.

— Mãmica nu-i chiar aici. Dar tot ai s-o vezi. ªi-o sã puteþi rã-mâne împreunã pentru totdeauna.

Rânjetul bãrbatului i-a mai domolit bucuria, dar fetiþa n-aîndrãznit sã punã nicio întrebare. Bãrbatul a deschis portiera ºia coborât. Apoi a ocolit botul maºinii ca sã-i deschidã ºi eiportiera.

— Haide! O sã faci o micã plimbare înainte s-o vezi pe mami.Fetiþa a coborât din maºinã cu multã grijã. S-a uitat de jur

împrejur în speranþa cã va da cu ochii de cineva sau de cevacare s-o încurajeze, dar n-a vãzut nimic. Bãrbatul a luat-o demâna înmãnuºatã:

— Hai sã-þi arãt ceva!Apoi a pornit cu paºi mari, iar fetiþa a trebuit sã alerge ca sã

poatã þine pasul cu el. S-au dus în spatele casei ºi au pornit spregrajd. În aer se simþea o duhoare care devenea din ce în ce mairespingãtoare pe mãsurã ce se apropiau de acel loc. Fetiþa voia sãse þinã de nas, dar nu îndrãznea. Expresia de pe faþa bãrbatuluidãdea de înþeles cã ºi el simþise duhoarea. Când au ajuns lagrajd, bãrbatul s-a oprit ºi s-a uitat pe fereastrã. Fetiþa era preascundã ca sã poatã face la fel. Bãrbatul s-a dat repede în spate,acoperindu-ºi gura cu mâna. Fetiþa spera ca vacile sã nu fi pãþitnimic. Dar ºi-a dat seama imediat cã nu se auzea niciun zgo-mot dinãuntru. Poate cã dormeau. Bãrbatul a luat-o din loc, trã-gând-o de mânã.

— Al dracului de scârbos! a zis el.

Suflete damnate

11


S-au îndepãrtat un pic de grajd, apoi bãrbatul s-a oprit, s-auitat la întinderea de zãpadã ºi a slãbit mâna cu care o þinea pefetiþã.

— A ce naiba miroase? a mormãit el cu un aer nervos, apoi aînceput sã râcâie zãpada cu talpa.

Fetiþa stãtea liniºtitã, iar bãrbatul continua sã scurme. Numai era bucuroasã. Mami nu era acolo. Nu avea cum sã fie subzãpadã. Era bolnavã. ªi-a înãbuºit un hohot de plâns ºi l-a între-bat pe bãrbat cu glas sfios:

— Unde-i mami?— E la Dumnezeu, i-a rãspuns el, rãscolind zãpada cu piciorul.— La Dumnezeu? a întrebat Kristín cu un aer nedumerit. ªi ce

face acolo?— E moartã, a pufnit el. Iar când mori, te duci la Dumnezeu.

Fetiþa nu înþelegea ce însemna asta. Pânã atunci, nu întâl-nise niciun om care sã fie mort.

— Dumnezeu e bun, nu-i aºa?Habar n-avea de ce îi pusese aceastã întrebare. Doar ºtia

foarte bine rãspunsul. Mama ºi bunicul îi spuseserã de multeori cã Dumnezeu este bun. Grozav de bun.

— ªi o sã se întoarcã de la Dumnezeu? a întrebat ea cu speran-þã în glas.

— Gata! a strigat bãrbatul triumfãtor, oprindu-se din scurmat.Am gãsit-o, în sfârºit!

Apoi s-a aplecat ºi a dat la o parte zãpada cu mâinile înmã-nuºate:

— Nu, nimeni nu se întoarce de la Dumnezeu. Dacã vrei s-ovezi pe mãmica, va trebui sã mergi la El.

Fetiþa s-a crispat toatã. Oare ce voia sã spunã? Se uita þintãla bãrbat, iar acesta dãdea la o parte zãpada care acoperea trapade oþel. Erau pe câmpul unde mama îi spusese cã nu avea voiesã se joace. Oare acolo se afla Dumnezeu?

Bãrbatul s-a ridicat în picioare, dupã care s-a aplecat dinnou ºi a deschis trapa grea. S-a uitat la ea ºi a rânjit a doua oarã.Fetiþa ºi-ar fi dorit sã nu mai facã asta. Bãrbatul i-a fãcut semnsã vinã lângã el. Cu paºi ºovãielnici, fetiþa s-a apropiat de el ºide hãul negru care se cãscase sub trapã.

Yrsa Sigurdardottir



— Aici sunt Dumnezeu ºi mami? a întrebat ea cu glas tremurãtor.Bãrbatul încã rânjea.

— Nu, Dumnezeu nu-i aici. Dar o sã vinã mai încolo sã te ia.Haide! i-a zis el, apoi a apucat-o de umãrul uscãþiv ºi a tras-o maiaproape de groapã.

— Ce bine cã eºti botezatã. Dumnezeu nu-i primeºte pe cei ne-botezaþi. Dar sã sperãm cã te þine minte, pentru cã n-are cum sãverifice registrele bisericeºti.

Rânjetul lui devenise ºi mai rece.— Poate c-ar fi bine sã ne asigurãm ºi sã te mai botezãm o

datã. N-aº vrea ca Dumnezeu sã refuze sã te ia, a adãugat el, râ-zând uºor.

Fãrã sã priceapã despre ce vorbea bãrbatul, fetiþa continuasã se uite ca hipnotizatã în hãul din zãpadã. Mama ei n-ar fiintrat niciodatã într-o asemenea groapã. L-a auzit îngãimândceva despre „botezul scurt“, dar n-a ridicat privirea din pãmântdecât în clipa când a întors-o spre el, i-a pus pe frunte niºte zã-padã ºi a zis:

— Te botez în numele Tatãlui, al Fiului ºi-al Sfântului Duh.Amin.

Apoi a deschis ochii ºi s-a uitat la fetiþã. O durea fruntea în-grozitor din pricina frigului, dar expresia din ochii lui a strã-puns-o ºi mai dureros. A întors imediat capul, vârându-ºi mâini-le în buzunarele hanoracului. Îi era foarte frig, iar mãnuºile delânã nu reuºeau s-o apere de vântul tãios. A simþit ceva în buzu-narul drept ºi, dintr-odatã, ºi-a adus aminte de plic. A cuprins-oo teamã care, preþ de o clipã, i-a domolit frica faþã de bãrbat. Îipromisese mamei cã avea sã trimitã scrisoarea ºi, în momentulacela, pãrea cã n-o sã se poatã þine de promisiune. Erau ultime-le cuvinte pe care i le spusese mama, iar fetiþa îºi amintea lim-pede cã era foarte important pentru ea. A simþit cã i se prelin-ge o lacrimã pe obraz. Nu-i putea da plicul bãrbatului, pentru cãmama îi atrãsese atenþia sã nu facã asta. ªi-a muºcat buza dejos — nu ºtia dacã sã tacã sau sã spunã ceva. A închis ochii, do-rindu-ºi din tot sufletul ca, în loc sã se afle acolo, sã stea întin-sã alãturi de mama ei ºi totul sã fie ca înainte. Dar, când a des-chis ochii, se aflau tot acolo. Doar ea ºi bãrbatul. A cuprins-o un

Suflete damnate

13


sentiment de disperare ºi a început sã plângã în liniºte, lãsândlacrimile sã i se prelingã pe obraji ºi sã se ascundã în fular.

Bãrbatul a apucat-o de umãr:— Dumnezeu o sã te întâmpine cum se cuvine. ªtii vreo

rugãciune?Fetiþa a încuviinþat cu un aer speriat.

— Foarte bine, a zis el, uitându-se la groapã. O sã te bag aici,iar Dumnezeu o sã vinã mai încolo sã te ia. Ar fi bine sã zici ru-gãciuni pânã vine. O sã-þi fie frig, dar ai sã adormi buºtean ºi,fãrã sã-þi dai seama, o sã ajungi în cer, la mama ta.

Dintr-odatã, fetiþa a început sã plângã în hohote, deºi fã-cea tot ce-i stãtea în putinþã sã se abþinã. Nu era drept! DacãDumnezeu era atât de bun, de ce nu venea s-o ia chiar în clipaaceea? De ce trebuia sã coboare în hãul întunecat de la picioa-rele ei? Îi era fricã de întuneric, iar groapa aceea era scârboasã.ªtia de la mama ei. S-a uitat la bãrbat ºi a înþeles cã, vrând, ne-vrând, tot avea sã coboare acolo. Îngheþase bocnã. Bãrbatul aluat-o de subsuori ºi a coborât-o uºor în groapã. Fetiþa a întorscapul ca sã-ºi vadã casa pentru ultima oarã ºi s-a uitat cu un aeruluit la o fereastrã aflatã chiar sub acoperiº. În spatele geamuluise afla cineva care urmãrea întreaga scenã. Dar fereastra era preaîndepãrtatã ºi prea murdarã ca sã poatã vedea cine era. Dupãce a intrat cu totul în groapã, n-a mai vãzut nimic, însã a încer-cat sã nu se lase pradã groazei care i se strecurase în suflet. Dum-nezeu era bun. Nu era o stafie la fereastrã. Dumnezeu era bun.Iar tânguitul delicat care a umplut groapa nu era plânsul copii-lor morþi. Dumnezeu era bun. Aºa-i spusese mami.

Acolo jos era mult mai frig decât afarã. Fetiþa a încercat sãse aºeze, dar podeaua era ºi mai rece decât scaunul maºinii cucare venise. ªi-a strâns trupuºorul cu braþele. Trapa a coborât, iarînainte sã se închidã de tot, fetiþa l-a auzit pe bãrbat:

— Succes! Transmite-i maicã-tii salutãri din partea mea. ªi luiDumnezeu. Sã spui multe rugãciuni!

Totul a devenit negru. Fetiþa a încercat sã se potoleascã,dar nu putea din pricina sughiþurilor de plâns. Cel mai rãu îi pã-rea cã scrisoarea nu avea sã ajungã la destinaþie. A închis ochii,imaginându-ºi ceva foarte luminos, ca sã se liniºteascã. Poate cã

Yrsa Sigurdardottir



avea sã vinã cineva s-o scoatã de acolo — omul de la fereastrã si-gur avea s-o salveze. Ce bine ar fi fost, ce bine ar fi fost, ce binear fi fost!

Dar nu mai voia sã stea acolo. Aºa cã ºi-a împreunat mâinile:

În pat m-aºez acum sã dorm,Domnul sufletul sã mi-l pãzeascã.ªi de-o fi sã mor în somn,Domnul sufletul sã mi-l primeascã.

Suflete damnate

15



Marþi, 6 iunie 2006



1

— Apertura cutiei poºtale, i-a corectat Thóra cu un zâmbetpoliticos. În regulament, se numeºte „apertura cutiei poºtale“.

A fãcut un semn cu mâna spre foaia scoasã la imprimantãaflatã pe birou, apoi a întors-o spre cuplul care stãtea în faþa ei.Încruntãturile de pe feþele celor doi s-au adâncit ºi mai mult,iar Thóra s-a grãbit sã continue, înainte ca bãrbatul sã înceapão nouã tiradã:

— Atunci când Regulamentul nr. 505/1997 cu privire la servi-ciile poºtale de bazã a fost abrogat, iar în locul lui s-a introdusRegulamentul nr. 805/2003 cu privire la serviciile poºtale com-plexe ºi la implementarea lor, articolul 12 — cel cu privire la cu-tiile de scrisori ºi la aperturile lor — a fost revocat.

— Vezi? i-a strigat bãrbatul soþiei cu un aer triumfãtor. Exactcum þi-am zis! Aºa cã nu pot hotãrî sã nu ne mai trimitã cores-pondenþa, a conchis el, apoi s-a întors spre Thóra ºi s-a îndrep-tat de spate, punându-ºi mâinile în sân.

Thóra ºi-a dres uºor glasul:— Din pãcate, nu-i chiar atât de simplu. Noul regulament de

funcþionare cuprinde un articol cu privire la dimensiunile aper-turilor cutiilor poºtale ºi la amplasarea lor. Potrivit acestui articol,aperturile trebuie sã fie amplasate în aºa fel, încât distanþa de lasol pânã la partea inferioarã a aperturii sã nu fie mai micã de1 000 de milimetri, nici mai mare de 1 200 de milimetri.

Thóra s-a oprit puþin, ca sã tragã aer în piept, dar a conti-nuat repede, de teamã ca nu cumva s-o întrerupã bãrbatul:

19


— Iar Legea de funcþionare a poºtei nr. 12/2002 stipuleazã cãfurnizorii de servicii poºtale pot returna corespondenþa expedi-torului, în cazul în care apertura nu respectã normele cu privi-re la construirea cutiilor poºtale.

Dar n-a putut continua, pentru cã bãrbatul se sãturase s-otot asculte.

— Vreþi sã spuneþi cã n-o sã mai primesc nicio scrisoare ºi cãnu pot face nimic împotriva acestor prevederi birocratice?

A pufnit teatral ºi a dat din mâini ca ºi când ar fi încercatsã respingã asaltul unor birocraþi invizibili, iar Thóra a ridicatdin umeri.

— Aþi putea sã vã mutaþi cutia poºtalã un pic mai sus.Bãrbatul i-a aruncat o privire furioasã.

— Speram sã ne fiþi de ajutor, mai ales cã ne-aþi promis c-o sãstudiaþi problema înainte sã venim.

În loc sã ia regulamentul ºi sã-l azvârle în cãpãþâna roºie casfecla a bãrbatului, Thóra s-a mulþumit sã strângã din dinþi.

— Ceea ce am ºi fãcut, a zis ea pe un ton calm, afiºând unzâmbet fals.

Se aºtepta ca amândoi sã fie uimiþi de cunoaºterea ei enci-clopedicã ºi de mãiestria cu care fãcea legãturi între diferitele ar-ticole ale regulamentelor. Dar ar fi trebuit sã-ºi dea seama cã eraunul dintre acele cazuri plicticoase în care nu faci decât sã te iz-beºti cu capul de un zid, fãrã sã obþii niciun rezultat. Iritarea pecare o simþise în glasul bãrbatului când, cu douã zile mai îna-inte, sunase la biroul ei de avocaturã ar fi trebuit s-o punã îngardã. Vorbind ca o moarã stricatã, acesta îi explicase cã do-reºte consiliere juridicã în legãturã cu o problemã pe care el ºisoþia lui o au cu poºtaºul ºi poºta. Tocmai se mutaserã într-ocasã din prefabricate pe care o comandaserã din America ºi careavea toate cele trebuincioase, inclusiv o uºã de intrare prevãzu-tã cu o cutie poºtalã necorespunzãtoare normelor în vigoare.Într-o bunã zi, soþia lui s-a întors acasã ºi a gãsit în uºã un bi-let scris de mânã, prin care erau înºtiinþaþi cã, întrucât cutiapoºtalã era dispusã prea jos, nu avea sã li se mai livreze nicioscrisoare. În viitor, trebuiau sã-ºi ridice corespondenþa de la ofi-ciul poºtal.

Yrsa Sigurdardottir



— Eu nu pot decât sã vã dau un sfat cu privire la cea maibunã miºcare pe care o puteþi face în aceastã situaþie. Dupã cumv-am explicat, dacã veþi da poºta în judecatã, nu veþi face decâtsã cheltuiþi bani în plus. ªi nu vã recomand nici sã-l acþionaþi înjustiþie pe ºeful comisiei de normare a cutiilor poºtale.

— Dar ne costã ºi sã schimbãm uºa de la intrare. V-am spusdeja cã nu putem muta cutia mai sus.

Bãrbatul ºi soþia lui s-au uitat unul la altul cu un aer triumfãtor.— Un lucru e sigur: o uºã v-ar costa mai puþin decât orice

proces.Thóra le-a întins ºi ultimul document din teancul pe care îl

pregãtise înainte de sosirea cuplului:— Aceasta este o scrisoare pe care am întocmit-o în numele

dumneavoastrã.Amândoi au întins mâna dupã scrisoare, dar soþul a înhã-

þat-o primul.— Poºta sau poºtaºul a comis o eroare de procedurã. Ar fi tre-

buit sã primiþi o scrisoare recomandatã prin care sã fiþi informaþiîn mod oficial cã înãlþimea cutiei poºtale nu corespunde norme-lor în vigoare; în plus, ar fi trebuit sã vi se ofere o perioadã degraþie în care s-o puteþi modifica. Livrarea corespondenþei nupoate fi întreruptã decât la sfârºitul acestei perioade.

— O scrisoare recomandatã? a intervenit soþia. Pãi, cum am fiputut s-o primim, din moment ce n-au voie sã ne livreze cores-pondenþa?

Apoi s-a uitat la soþul ei, cu un aer foarte mulþumit de sine.Dar rãspunsul lui n-a fost pe mãsura aºteptãrilor ei, aºa cã pe faþasoþiei a reapãrut încruntãtura cu care intrase în biroul Thórei.

— Ei, hai, nu fi pedantã! a mormãit el. Scrisorile recomanda-te nu ajung în cutia de scrisori, ci le primeºti în mânã, pentru cãtrebuie sã semnezi pentru ele.

Apoi s-a întors cãtre Thóra ºi a zis:— Continuaþi.— Scrisoarea pe care v-am întocmit-o îi cere poºtei sã urmeze

procedura corectã: sã vã trimitã o recomandatã prin care sã vi sesolicite sã modificaþi înãlþimea cutiei poºtale ºi sã vã ofere un ter-men rezonabil. O sã cerem douã luni.

Suflete damnate

21


A fãcut un semn cu mâna spre scrisoarea pe care, dupã ceo citise, bãrbatul i-o înmânase soþiei.

— Dupã terminarea perioadei de graþie, nu mai putem facemare lucru, de aceea vã sugerez sã mutaþi cutia poºtalã la înãl-þimea regulamentarã. Dacã nu se poate ºi vreþi sã pãstraþi uºa,puteþi sã vã cumpãraþi o cãsuþã poºtalã pe care s-o montaþi înfaþa casei. Deschizãtura ei trebuie sã se afle la aceeaºi înãlþimespecificatã pentru cutiile poºtale de pe uºi. Dacã alegeþi aceastãultimã soluþie, vã sfãtuiesc sã folosiþi o ruletã atunci când omontaþi, ca sã nu mai aveþi neplãceri din cauza asta, a încheiatea, zâmbindu-le de complezenþã.

Bãrbatul i-a aruncat o privire, pãrând cã se gândeºte, iardupã câteva clipe, a afiºat un rânjet dizgraþios ºi a zis:

— Bine. Am înþeles. Deci trimitem scrisoarea pe care ne-aþiîntocmit-o, aºteptãm sã primim recomandata, dupã care o sãbeneficiem de o perioadã de graþie de douã luni, timp în carepoºtaºul trebuie sã ne livreze corespondenþa indiferent de înãl-þimea cutiei de scrisori? Aºa-i?

Thóra a încuviinþat din cap, iar bãrbatul s-a ridicat în pi-cioare cu un aer victorios.

— Cine râde la urmã râde mai bine. Mã duc sã pun scrisoareala poºtã chiar acum ºi, dupã ce mi se oferã perioada de graþie, osã cobor cutia poºtalã pânã la prag. Iar când o sã expire terme-nul, o sã-mi cumpãr o cutie poºtalã ºi o s-o montez în faþa ca-sei. Sã mergem, Gerda!

Thóra i-a condus la uºã, iar aceºtia i-au mulþumit, dupãcare ºi-au luat rãmas-bun—bãrbatul era nerãbdãtor sã expediezescrisoarea ºi sã înceapã a doua parte a rãzboiului sãu cu poºta-ºul. Thóra a clãtinat din cap ºi s-a întors la birou, uluitã de in-ventivitatea minþii omeneºti. Ce chestii le trec unora prin cap!Îºi dorea din tot sufletul ca poºtaºii sã fie bine remuneraþi, deºiavea mari dubii în aceastã privinþã.

Imediat ce a luat loc pe scaun, Bragi — asociatul ei în acelmic birou de avocaturã — a bãgat capul pe uºã. Era mai în vâr-stã decât ea ºi se specializase în divorþuri. Thóra nu suporta ca-zurile de acest gen. Propriul divorþ îi fusese de ajuns. În schimb,Bragi se simþea în acest domeniu ca peºtele în apã: era foarte

Yrsa Sigurdardottir



priceput când venea vorba de rezolvarea problemelor celor maidificile ºi reuºea sã-i facã pe parteneri sã stea de vorbã între eifãrã sã se ciondãneascã prea mult.

— Ei, ce s-a ales de cutia poºtalã? O sã iasã un caz care o sãajungã la Curtea Supremã ºi-o sã îmbogãþeascã jurisprudenþa?

Thóra a zâmbit ºi a zis:— Nu, or sã se mai gândeascã, dar sã nu uitãm sã le trimitem

factura prin curier. Nu-i deloc sigur c-o sã le mai fie livratã co-respondenþa în viitor…

— Ce mi-ar plãcea sã intenteze divorþ, a zis Bragi, frecându-ºimâinile. Ar fi o bãtãlie pe cinste!

Apoi a scos un bileþel ºi i l-a dat Thórei.— Cât timp erai ocupatã cu cârcotaºii ãºtia, te-a sunat un bãr-

bat. Mi-a lãsat numãrul lui de telefon ºi te-a rugat sã-l suni cândo sã ai timp.

Thóra s-a uitat pe bilet, iar când a vãzut numele, a scos unoftat. Jónas Júlíusson.

— Începe distracþia! a zis ea, aruncându-i o privire lui Bragi.Ce voia?

Cu vreun an înainte, Thóra îl ajutase pe Jónas, un afaceristbogat de vârstã mijlocie, sã punã la punct contractul de cumpã-rare a unei proprietãþi cu douã conace din peninsula Snaefel-lsnes. Jónas plecase în strãinãtate ºi fãcuse avere foarte repede,specializându-se în achiziþionarea unor posturi de radio aflate înpragul falimentului, pe care le punea pe picioare ºi le revindeacu un profit uriaº. Thóra habar n-avea dacã fusese ciudat de laînceput sau dacã devenise excentric din pricina banilor; cert e cãacum era absorbit de filosofia New Age ºi avea de gând sã con-struiascã un ditamai centrul de întruniri sau un fel de hotel bal-near, unde oamenii puteau veni sã se vindece de toate maladi-ile trupeºti ºi spirituale cu ajutorul terapiilor alternative. Thóraºi-a adus aminte de acel episod ºi a clãtinat din cap.

— Din câte am înþeles, e vorba de niºte defecte ascunse ale clã-dirii, i-a rãspuns Bragi. E nemulþumit de proprietatea pe care acumpãrat-o, a lãmurit-o el, zâmbind. Dã-i un telefon, cã n-avrut sã stea de vorbã cu mine. Cicã în cazul tãu planeta Venusare ascendent în Rac, iar chestia asta te face o bunã avocatã, a

Suflete damnate

23


Documents

Suflete damnate