Suport Curs Evaluator 2011

UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREŞTI

S.C. HSEQ CONSULTING S.R.L.

DR. ING. DORU DARABONT

CURS POST-UNIVERSITAR

EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

SUPORT DE CURS

-2011-

Curs post-universitar „EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ” 2

CUPRINS

1. INTRODUCERE ÎN MANAGEMENT...........................................................................41.1. Managementul, o metodă ştiinţifică de conducere şi organizare............41.2. Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă......................................6

1.2.1. Sistemul de management al SSM, componentă a sistemului general de management al organizaţiei........................................................................6

1.2.2. Auditul securităţii şi sănătăţii în muncă.......................................................81.2.3. Standardul SR OHSAS 18001:2008...........................................................91.2.4. Certificarea sistemelor de management al SSM......................................11

2. LEGISLAŢIA DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ....................................132.1. Elemente de legislaţie europeană în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă...................................................................................................132.2. Sistemul legislativ din România în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă...................................................................................................192.2.1. Istoric........................................................................................................192.2.2. Structura actuală a sistemului legislativ în domeniul SSM.......................202.2.3. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006..................................222.2.4. Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă

nr.319/2006...............................................................................................242.2.5. Hotărâri ale Guvernului României în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă.......................................................................................................282.3. Elemente de legislaţie naţională conexă securităţii şi sănătăţii în muncă31

3. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERILOR...............................................................................................333.1. Cerinţe legale privind organizarea activităţii de prevenire şi protecţie. .333.2. Cerinţe minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă35

3.2.1. Nivel de bază............................................................................................353.2.2. Nivel mediu...............................................................................................353.2.3. Nivel superior............................................................................................35

3.3. Asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor de prevenire şi protecţie........................................................................36

3.4. Lucrători desemnaţi..............................................................................373.5. Serviciul intern de prevenire şi protecţie...............................................373.6. Serviciul extern de prevenire şi protecţie..............................................383.7. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii

şi sănătăţii în muncă.............................................................................383.8. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă.......................................393.9. Elaborarea documentaţiilor necesare desfăşurării activităţii de prevenire

şi protecţie............................................................................................403.9.1. Instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă...........................403.9.2. Planul de prevenire şi protecţie................................................................413.9.3. Tematicile de instruire...............................................................................423.9.4. Fişele de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă.433.9.5. Fişa de instruire colectivă.........................................................................44

4. EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ......................................................................................................454.1. Teorii privind mecanismul producerii accidentelor de muncă şi a bolilor

profesionale..........................................................................................45


4.2. Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Relaţia factor de risc – cauză............................................................................46

4.3. Dinamica producerii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale..........................................................................................48

4.4. Principii de bază ale evaluării riscurilor. Tipuri de metode de evaluare a riscurilor................................................................................................494.4.1. Elementele sistemului de muncă..............................................................494.4.2. Relaţia risc - securitate.............................................................................494.4.3. Riscul acceptabil.......................................................................................504.4.4. Tipuri de metode de evaluare a riscurilor.................................................51

4.5. Metode bazate pe liste de verificare.....................................................524.5.1. Ghid de evaluare a riscurilor.....................................................................524.5.2. Instrument pentru evaluarea riscurilor......................................................53

4.6. Metoda Job Safety Analysis (JSA)........................................................544.7. Metoda INCDPM de evaluare a riscurilor.............................................55

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................61


1. INTRODUCERE ÎN MANAGEMENT

1.1. Managementul, o metodă ştiinţifică de conducere şi organizare

Ştiinţa managementului s-a conturat relativ recent, prin eforturile depuse de un număr mare de specialişti din toate ţările, ca urmare a necesităţii impuse de dezvoltarea economică. Managementul a fost privit iniţial ca o activitate practică, concretă, constituită din ansamblul activităţilor de organizare şi conducere, în scopul adoptării deciziilor optime în proiectarea şi reglarea proceselor microeconomice [1].

Pe măsura dezvoltării ştiinţelor economice şi sociale şi a căutării unor soluţii ştiinţifice pentru maximizarea profitului şi corelarea acţiunilor de organiziare şi planificare cu rezultatele obţinute [1], s-a definit managementul ca ştiinţă a organizării şi conducerii întreprinderii [15].

Managementul la nivel microeconomic este considerat în prezent ca fiind ansamblul sistematic de concepte, teorii, legi, tehnici, metode, modele şi reguli care privesc organizarea şi conducerea pe baze ştiinţifice a unei entităţi economico-sociale, conturate pe baza unor procese de colectare, sistematizare şi generalizare a experienţelor de vârf realizate pe plan mondial şi a rezultatelor cercetărilor proprii, având drept scop adoptarea deciziilor optime în proiectarea şi reglarea proceselor la nivel microeconomic. În momentul de faţă, conceptul de management a fost extins şi la nivel macroeconomic şi se aplică oricărui tip de proces, fiind privit ca activitatea şi arta de a conduce [1].

Procesul de management al firmei constă din ansamblul fazelor, procesele prin care se determină obiectivele acesteia şi ale subsitemelor încorporate, resursele şi procesele de muncă necesare realizării lor şi executanţii acestora, prin care se integrează şi se controlează munca personalului, folosind un complex de metode şi tehnici în vederea îndeplinirii cât mai eficiente a raţiunilor care au determinat înfiinţarea organizaţiei respective [1].

În cadrul procesului de management pot fi indentificate trei faze principale [1]: faza previzională, caracterizată de preponderenţa previziunii şi a viziunii prospective,

axată pe anticiparea de modalităţi, metode, soluţii etc. organizatorice, motivaţionale, de evaluare, corespunzător evoluţiei predeterminate a firmei;

faza de operaţionalizare în care este preponderentă organizarea, coordonarea şi antrenarea personalului în vederea realizării curente a obiectivelor cuprinse în planurile şi prognozele firmei;

faza de comensurare şi interpretare a rezultatelor, fază finală, în care predomină exercitarea funcţiei de evaluare şi control în raport cu obiectivele şi criteriile stabilite în prima fază; în cadrul acestei faze se stabilesc acţiunile de corectare şi adaptare permanentă a procesului de management la necesităţile actuale ale firmei.

Aceste faze corespund elementelor “ciclului lui Deming” (PDCA – Plan, Do, Check, Act), concept introdus în domeniu calităţii în 1986 şi preluat ulterior în toate activităţile de management. “Ciclul lui Deming” (fig.1.1) reprezintă succesiunea activităţilor pentru îmbunătăţire, subliniind importanţa înţelegerii şi evaluării corecte a consecinţelor înainte de a acţiona, şi este format din următoarele elemente [9]:

Planifică (Plan) – se analizează situaţia dată, stabilindu-se ce se doreşte în perspectivă. Se evaluează în ce măsură pot fi satisfăcute cerinţele, care sunt cele mai importante rezultate care trebuie obţinute, dacă datele disponibile sunt suficiente şi ce

Planifică

Execută

Verifică

Acţionează

Fig.1.1 Elementele “ciclului lui Deming”


informaţii noi sunt necesare. Se stabilesc priorităţile, elaborându-se un plan de îmbunătăţire, pe baza evalurărilor făcute.

Execută (Do) – se aplică planul de îmbunătăţire pentru a obţine primele informaţii privind efectele (rezultatele) posibile ale acestuia;

Verifică (Check) – se evaluează rezultatele (efectele) aplicării planului de îmbunătăţire, identificându-se punctele critice;

Acţionează (Act) – se studiază rezultatele şi dacă nu au fost realizate îmbunătăţirile preconizate se iau măsuri pentru: efectuarea modificărilor necesare în proceduri, elaborarea de noi standarde sau modificarea celor existente, pentru a le pune de acord cu soluţiile preconizate. Acestea pot fi, în continuare, îmbunătăţite printr-un nou plan, reluându-se astfel ciclul.

În literatura de specialitate sunt definite cinci funcţii principale ale managementului (fig.1.2) [1]:

Funcţia de previziune – ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se determină principalele obiective ale firmei şi componentele sale, precum şi resursele şi cele mai importante mijloace pentru realizarea lor.

Funcţia de organizare – ansamblul proceselor de management prin care se stabilesc şi se delimitează procesele de muncă fizică şi intelectuală şi componentele lor (mişcări, timpi, operaţii, lucrări, sarcini etc.), precum şi gruparea acestora pe posturi, formaţii de muncă, compartimente şi atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii manageriale, economice, tehnice şi sociale, în vederea realizării obiectivelor propuse.

Funcţia de coordonare – ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile şi acţiunile personalului firmei şi ale subsistemelor sale, în cadrul previziunilor şi sistemului organizatoric stabilite anterior.

Funcţia de antrenare - ansamblul proceselor de muncă prin care se determină personalul firmei să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor propuse, pe baza luării în considerare a factorilor care o motivează.

Funcţia de control – evaluare – ansamblul proceselor prin care performanţele firmei, ale subsistemelor şi componentelor sale sunt măsurate şi comparate cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial, în vederea eliminării deficienţelor constatate şi a integrării abaterilor pozitive.

Funcţiile managementului nu evoluează în mod independent. În practică, procesul de management trebuie abordat în ansamblul său, tratând funcţiile managementului corespunzător caracterului lor complementar şi multiplelor conexiuni dintre ele [1].

În cadrul firmei, amploarea procesului de management variază de la un nivel ierarhic la altul, mărindu-se pe măsură ce se înaintează pe ierarhia sistemului de management, concomitent cu diminuarea proceselor de execuţie.

PREVIZIUNE

ORGANIZARE

ANTRENARECOORDONARE

CONTROL - EVALUARE

Fig.1.2 Relaţiile dintre funcţiile managementului


Procesul de management variază totodată şi în timp, atât în ansamblu, cât şi la nivelul funcţiilor competente. Intensitatea procesului, apreciată prin intermediul volumului de timp alocat, numărului şi importanţei deciziilor şi acţiunilor întreprinse de conducere, evoluează, de cele mai multe ori, ciclic, ondulatoriu, intensităţile maxime corespunzând încheierii şi începerii principalelor subdiviziuni temporare folosite în previzionarea activităţilor firmei [1].

1.2. Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă

1.2.1. Sistemul de management al SSM, componentă a sistemului general de

management al organizaţiei

Tendinţele actuale manifestate în domeniul economic atât la nivel european cât şi internaţional, arată în mod clar, pe de o parte, necesitatea stabilirii de către fiecare organizaţie (agent economic) a unor obiective concrete privind securitatea şi sănătatea în muncă (SSM), iar pe de altă parte, necesitatea plasării acestor obiective pe aceeaşi treaptă de importanţă cu obiectivele privind productivitatea, calitatea produselor sau protecţia mediului înconjurător.

De asemenea, este deja recunoscut faptul că între aceste segmente ale managementului general al firmei există o relaţie directă, succesele/deficienţele înregistrate în cadrul unui segment având efecte favorabile, respectiv nefavorabile, şi asupra celorlalte segmente.

Necesitatea abordării sistematice a acestor segmente ale managementului general al firmei a impus conceperea şi realizarea unor modele pe baza cărora să se facă implementarea, menţinerea şi verificarea sistemelor de management pentru fiecare dintre aceste segmente.

Astfel de modele au apărut pentru prima dată în domeniul calităţii şi al protecţiei mediului, conceptul fiind extins ulterior şi pentru SSM. Relaţiile directe existente între aceste componente la nivelul managementului general al unei firme au impus stabilirea unor corelaţii şi la nivelul modelelor aferente, în special în cazul sistemelor de management al SSM, calităţii şi mediului (fig.1.3).

Progesul tehnologic şi presiunea intensă a competiţiei au adus schimbări rapide în condiţiile de lucru, procesele de muncă şi în organizare sub aspectul securităţii şi sănătăţii în muncă. În aceste condiţii, legislaţia este esenţială dar nu poate asigura singură gestionarea noilor tipuri de pericole şi riscuri. Organizaţiile trebuie să fie capabile să facă faţă în mod continuu problemelor de SSM şi să răspundă acestora prin strategii dinamice de management [12]. Acesta constituie un alt motiv al necesităţii de introducere a noţiunii de sistem de management în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Sistemul de management al SSM este definit ca fiind: “un ansamblu de elemente cu caracter decizional, organizatoric, informaţional,

motivaţional etc. din cadrul firmei, prin intermediul căruia se exercită ansamblul proceselor şi al relaţiilor de management al SSM în vederea obţinerii nivelului dorit de securitate şi sănătate în muncă” [1];

“parte a sistemului de management al unei organizaţii utilizată pentru dezvoltarea şi implementarea politicii OH&S1 şi managementul riscurilor OH&S” [13] sau

“un set de elemente interrelaţionate şi care interacţionează pentru stabilirea politicii şi obiectivelor SSM şi pentru atingerea acestor obiective” [12].

Pentru realizarea unui sistem de management al SSM eficient este necesară parcurgerea mai multor etape. În cadrul unei prime etape, premergătoare, angajatorul ar trebui să decidă demararea acţiunilor pentru implementarea sistemului şi să asigure participarea la cursuri de formare în acest domeniu, a personalului cu atribuţii specifice de SSM [4]. De asemenea, ar trebui luată în considerare partcipiarea managerilor la acest gen de cursuri, având în vedere faptul că aceştia vor avea de jucat un rol deosebit de important în asigurarea funcţionării eficiente a viitorului sistem de management al SSM.1 Termenii “sănătate şi securitate ocupaţională” şi “OH&S” introduşi de standardul SR OHSAS 18001:2008 reprezintă, în opinia autorului, o traducere inadecvată şi respectiv, incompletă a termenului “securitate şi sănătate în muncă”, utilizat în prezent de întreaga legislaţie românească de specialitate şi care a înlocuit termenul similar “protecţia muncii”.


O altă direcţie de acţiune ar trebui să fie o cât mai bună documentare în acest domeniu, prin parcurgerea unor publicaţii de specialitate. Nu ar trebui neglijat nici rolul consultanţei pe care o pot oferi instituţiile abilitate.

Urmând ciclul lui Deming, procesul de implementare a sistemului începe cu etapa de planificare, în care angajatorul trebuie să definească politica sa în domeniul SSM, să contureze cadrul general pentru identificarea pericolelor, evaluarea riscurilor şi punerea în practică a măsurilor de control necesare [17].

Etapa de implementare propriu-zisă a sistemului implică efectuarea următoarelor acţiuni [17]:

stabilirea rolurilor şi responsabilităţilor; stabilirea procedurilor de comunicare a informaţiilor privind SSM către

angajaţi şi alte părţi interesate; documentarea proceselor şi dezvoltarea unui sistem de control al

documentelor şi al datelor; aplicarea unui sistem de control operaţional; stabilirea planurilor şi procedurilor pentru situaţii de urgenţă.

Etapa de verificare are ca scop principal îmbunătăţirea continuă a sistemului şi se realizează în principal prin:

măsurarea şi monitorizarea performanţei în domeniul SSM; auditarea sistemului de management al SSM şi a conformităţii cu legislaţia în

domeniul SSM; evaluarea riscurilor;

În etapa de acţionare efectivă în vederea îmbunătăţirii, se realizează analiza managementului securităţii şi sănătăţii în muncă, având ca bază rezultatele etapei de verificare. Concluziile acestei analize trebuie să conducă la identificarea unor acţiuni de îmbunătăţire care să vizeze întregul sistem.

REGLEMENTĂRI, RECOMANDĂRI, SPECIFICAŢII

MANAGEMENTUL GENERAL AL FIRMEI

MANAGEMENTUL CALITĂŢII

MANAGEMENTUL MEDIULUI

MANAGEMENTUL SSM

ALTE SEGMENTE DE MANAGEMENT

ISO 9001:2008 ISO 14001:2004 BS OHSAS 18001:2007standarde naţionalerecomandări/ specificaţii

Reglementări specifice

Fig.1.3 Sistemul de management al SSM, componentă a sistemului de management general al firmei


1.2.2. Auditul securităţii şi sănătăţii în muncăAuditul este definit ca fiind un “proces sistematic, independent şi documentat în scopul

obţinerii de dovezi de audit şi evaluarea lor cu obiectivitate pentru a determina măsura în care sunt îndeplinite criteriile de audit” [12,13,14].

Definiţia este valabilă atât pentru auditurile din domeniile calităţii şi mediului, cât şi pentru cele din domeniul SSM. Desfăşurarea acestor audituri se realizează prin parcurgerea aceloraşi etape, descrise de standardul SR ISO 19011:2003 - Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calităţii şi/sau de mediu.

Dovezile auditului sunt constituite din totalitatea informaţiilor obţinute prin [3,4]:analiza documentelor şi a înregistrărilor relevante;interviuri – discuţii directe cu angajaţii cu responsabilităţi privind domeniul auditului, la toate nivelele ierarhice din organizaţie, şiobservarea directă de către auditori a activităţilor desfăşurate de auditat în legătură domeniul auditului.

Criteriile auditului sunt formate de totalitatea prevederilor legale, standardelor şi a cerinţelor organizaţionale specifice faţă de care auditorul compară dovezile de audit colectate privind obiectivul auditat. Criteriile de audit sunt identificate înainte de începerea auditului şi sunt selectate în funcţie de tipul de audit şi de scopul efectuării auditului.

În funcţie de cele două categorii de audituri, criteriile unui audit de SSM pot fi diferenţiate astfel:

cerinţe ale legislaţiei de SSM şi/sau principii, reguli de bună practică – pentru auditul de conformitate (“evaluarea conformării”, cum este denumit de standardul SR OHSAS 18001:2007);cerinţe ale modelului de sistem (referenţialului) pentru auditul de sistem.

Caracterul de “proces sistematic” al auditului securităţii şi sănătăţii în muncă presupune ca această activitate să fie programată şi planificată în funcţie de tipul şi scopul auditului.

Cea de-a doua caracteristică a auditului SSM, de “proces independent”, se traduce prin faptul că această activitate nu trebuie desfăşurată de persoane care au responsabilităţi directe privind obiectivele auditate, tocmai pentru a se asigura obiectivitatea auditului [4].

AUDIT INSPECŢIE

Dife

renţ

e

Este întotdeauna programat şi anunţat. Poate fi neprogramată şi neanunţată.Se efectuează de către personal care nu are responsabilităţi privind zona auditată.

Se poate efectua şi de către personal cu responsabilităţi directe privind zona controlată (de exemplu, conducătorul locului de muncă).

Se urmăreşte identificarea unor eventuale neconformităţi şi oportunităţi de îmbunătăţire, fără a dispune acţiuni corective/preventive.

Se urmăreşte identificarea unor eventuale abateri de criteriile prestabilite şi se dispun măsuri de corecţie/prevenire.

Nu se urmăreşte stabilirea responsabilităţilor pentru neconformităţile constatate.

Se poate urmări stabilirea responsabilităţilor pentru abaterile constatate.

Nu se stabilesc sancţiuni. Se pot stabili sancţiuni pentru abaterile constatate.

Ase

măn

ări

- Compară situaţia reală din zona auditată/inspectată cu criterii prestabilite, în vederea stabilirii gradului în care sunt respectate aceste criterii şi a cerinţelor care sunt încălcate

- Pentru apreciarea respectării criteriilor se pot utiliza liste de verificare (checklist-uri) cuprinzând întrebări/indicatori.

- Răspunsul la întrebări/indicatori poate fi cantitativ (prin “DA/NU”) sau calitativ (prin acordarea unui punctaj pe o scală valorică, între un punctaj minim şi unul maxim

Fig.1.4. Diferenţe şi asemănări între audit şi inspecţie


Caracterul de proces independent al auditului nu implică efectuarea acestuia exclusiv de către auditori din afara organizaţiei auditate. Organizaţiile interesate de implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea unui sistem de management al SSM trebuie să acorde atenţie formării unei echipe proprii de auditori interni, dar care să poată asigura obiectivitatea şi imparţialitatea procesului de audit. În paralel, organizaţia poate apela şi la audituri externe, mai ales în perioada de început a funcţionării sistemului său de management SSM.

Caracterul de “proces documentat” al auditului de SSM rezultă din faptul că toate etapele acestui proces se desfăşoară pe baza unor documentaţii. Auditul de SSM trebuie să fie programat din timp, iar desfăşurarea sa se face pe conform unei planificări stabilite în faza de pregătire. O mare parte din dovezile auditului sunt obţinute prin examinarea unor documente (înregistrări) specifice. De asemenea, constatările auditului sunt cuprinse în documente specifice (rapoartele de neconformitate şi raportul de audit).

Auditul SSM nu trebuie confundat cu activităţile de inspecţie a SSM sau de supraveghere a SSM, care urmăresc controlul proceselor sau a produselor din punct de vedere al SSM [4]. În fig. 1.4. este prezentată o analiză comparativă a principalelor caracteristici ale auditului şi inspecţiei. Auditul SSM poate include şi efectuarea unor inspecţii de SSM, dar are o cuprindere mai mare, necesitând un efort mai mare din partea echipei care-l realizează, putând avea o întindere de câteva zile. O inspecţie de SSM durează mult mai puţin şi se realizează cu o frecvenţă mult mai mare, uneori chiar zilnic [8].

1.2.3. Standardul SR OHSAS 18001:2008

Standardul român SR OHSAS 18001:2008 “Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Cerinţe” reprezintă transpunerea standardului britanic BS OHSAS 18001:2007, elaborat de British Standard Institution (BSI).

Seria OHSAS2 cuprinde două documente:- BS OHSAS 18001:2007 – standard de cerinţe;- OHSAS 18002:2008 – “Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii

ocupaţionale – Ghid pentru implementarea OHSAS 18001:2007”.Seria OHSAS a apărut ca răspuns la cerinţa pieţii de a avea la dispoziţie un standard

recunoscut care să poată fi utilizat pentru implementarea şi certificarea unui sistem de management al SSM.

Prima variantă a OHSAS 18001 a apărut în anul 1999 ca specificaţie, rolul său fiind de a asigura compatibilitatea cu standardele ISO 9001 şi ISO 14001 în vederea facilitării construirii şi implementării în cadrul organizaţiilor a unui sistem de management integrat calitate-mediu-SSM.

Această specificaţie a fost înlocuită de standardul BS OHSAS 18001:2007.Spre deosebire de cele două standarde ISO, standardul BS OHSAS 18001:2007 nu este

un standard internaţional, dar îndeplineşte rolul unui astfel de document.SR OHSAS 18001:2008 cuprinde o serie de cerinţe care trebuie îndeplinite de către

sistemul de management al SSM din organizaţie în vederea asigurării unei îmbunătăţiri continue a performanţelor în acest domeniu. Cerinţele sunt aplicabile oricărei organizaţii, indiferent de mărime sau tipul de activitate desfăşurată şi sunt structurate după principiul lui Deming (ciclul PDCA).

Cerinţele pot fi grupate pe următoarele domenii principale [17]:- stabilirea unei politici în domeniul SSM;- planificare pentru identificarea pericolelor, evaluarea riscurilor şi stabilirea

controalelor;- stabilirea obiectivelor şi a programelor de management;- stabilirea structurii şi a responsabilităţilor pentru toate nivelurile ierarhice;- identificarea şi îndeplinirea cerinţelor organizaţiei privind competenţa, instruirea şi

conştientizarea;- consultarea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora şi comunicarea internă şi

externă;2 OHSAS reprezintă acronimul pentru Occupational Health and Safety Assessment Series (Seria Evaluarea Securităţii şi Sănătăţii în Muncă)


- controlul operaţional;- pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi capacitatea de răspuns;- măsurarea şi monitorizarea performanţelor şi îmbunătăţire.

Prezentarea generală a acestor cerinţe este realizată în tabelul 1.1. [13].Tabelul 1.1

Cerinţele standardului SR OHSAS 18001:2008 (descriere generală)Cerinţa Descriere4.1. Cerinţe generale Stabilirea unui sistem de management SSM care să

îndeplinească cerinţele standardului4.2. Politica OH&S Angajatorul trebuie să stabilească politica organizaţiei în

domeniul SSM. Rolul politicii este a asigura baza pentru funcţionarea sistemului de management al SSM şi de a face cunoscute atât pe plan intern cât şi pe plan extern organizaţiei poziţia şi angajamentele asumate de conducere faţă de asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor.

4.3. Planificarea4.3.1. Identificare pericol, evaluare risc şi stabilire controale

Identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor cu ajutorul unei metode stabilite.Stabilirea unei proceduri pentru identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor.Reducerea riscurilor prin stabilirea unor măsuri de control. Selectarea acestor măsuri de control se face pe baza unei ierarhii asemănătoare principiilor generale de prevenire menţionate de art.7 din Legea nr.319/2006.

4.3.2. Cerinţe legale şi alte cerinţe Identificarea permanentă a cerinţelor legale şi a altor cerinţe relevante pentru organizaţie.

4.3.3. Obiective şi programe Identificarea obiectivelor SSM adecvate organizaţiei şi stabilirea unor programe de management pentru atingerea acestora.

4.4. Implementare şi funcţionare4.4.1. Resurse, funcţii, responsabilitate, răspundere şi autoritate

Angajatorul trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru SSM, aşa cum cere şi Legea nr.319/2006 şi să-şi demonstreze acest angajament.Trebuie desemnat un membru al conducerii cu responsabilităţi pentru SSM.Toţi lucrătorii trebuie să aibă responsabilităţi privind SSM, corespunzător nivelului ierarhic

4.4.2. Competenţă, instruire şi conştientizare

Asigurarea competenţei tuturor lucrătorilor care realizează sarcini de muncă ce pot avea efecte asupra SSM.Identificarea şi satisfacerea nevoilor de instruire, precum şi evaluarea eficacităţii instruirilor efectuate.

4.4.3. Comunicare, participare şi consultare

Stabilirea unor proceduri pentru comunicare internă şi externă.Stabilirea unor proceduri pentru participarea şi consultarea lucrătorilor privind identificarea pericolelor, evaluarea riscurilor, luarea deciziilor privind SSM precum şi consultarea partenerilor organizaţiei (contractori) în probleme SSM de interes pentru aceştia.

4.4.4. Documentaţie Politica în domeniul SSM, obiectivele, elementele sistemului de management şi legăturile dinte acestea trebuie documentate.

4.4.5. Controlul documentelor Documentele sistemului de management trebuie controlate din punct de vedere al aprobării, actualizării, modificărilor necesare, disponibilităţii la locurile de utilizare, retragerii celor perimate, arhivării.

4.4.6. Control operaţional Pornind de la identificarea operaţiilor şi activităţilor care pot prezenta riscuri, trebuie stabilite măsurile de control necesare pentru prevenirea acestor riscuri, inclusiv instrucţiuni scrise (instrucţiuni de lucru sau instrucţiuni proprii de securitate a muncii).

4.4.7. Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns

Situaţiile de urgenţă potenţiale trebuie identificate şi pentru fiecare din acestea, tebuie stabilite planuri de intervenţie. Aceste planuri trebuie analizate şi revizuite periodic.


Cerinţa DescriereTrebuie programate şi efectuate periodic exerciţii de simulare a acestor situaţii de urgenţă.

4.5. Verificare4.5.1. Măsurarea şi monitorizarea performanţelor

Performanţele în domeniul SSM trebuie monitorizate şi măsurate periodic pentru a permite raportarea la obiectivele propuse.

4.5.2. Evaluarea conformării Organizaţia trebuie să realizeze periodic o evaluare a conformării activităţilor pe care le desfăşoară cu cerinţele legale relevante şi cu alte cerinţe aplicabile (de exemplu, cerinţe SSM ale beneficiarilor/furnizorilor)

4.5.3. Investigarea incidentelor, neconformităţi, acţiuni corective şi preventive

Investigarea incidentelor (accidente de muncă, boli profesionale) şi a neconformităţilor are ca scop identificarea cauzelor, a necesităţilor de acţiuni corective/preventive şi comunicarea rezultatelor investigaţiilor efectuate. Investigarea incidentelor se va face în conformitate cu prevederile Legii nr.319/2006.

4.5.4. Controlul înregistrărilor Înregistrările sunt necesare pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele sistemului de management implementat precum şi cu cerinţele standardului. Aceste înregistrări trebuie identificate, depozitate şi accesate în condiţii stabilite.

4.5.5. Audit intern Organizaţia trebuie să desfăşoare în mod periodic audituri interne ale sistemului său de management SSM, în baza unor programe. Aceste audituri trebuie realizate de persoane competente, în condiţii de obiectivitate şi imparţialitate. Rezultate auditurilor trebuie să fie disponibile pentru analiza efectuată de management.

4.6. Analiza efectuată de management

Periodic (anual) angajatorul trebuie să analizeze sistemul de management SSM în vederea stabilirii necesităţilor de modificare şi oportunităţilor de îmbunătăţire globală a acestui sistem.

Multe din cerinţele acestui standard, cum ar fi evaluarea riscurilor, stabilirea unor controale (măsuri de prevenire), asigurarea unei informări şi instruiri adecvate a lucrătorilor, consultarea şi reprezentarea acestora în probleme de SSM se suprapun cerinţelor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006.

Cu toate acestea, conformarea cu cerinţele standardului nu asigură în mod automat conformarea cu cerinţele legale.

Respectarea cerinţelor standardului SR OHSAS 18001 are un caracter voluntar, fiind imperativă numai pentru acele organizaţii care şi-au asumat acest lucru, din considerente legate în principal de cerinţe ale pieţii (de exemplu, când implementarea şi certificarea unui sistem de management SSM reprezintă o condiţie pentru participarea la licitaţii). Demonstrarea către terţi a respectării cerinţelor standardului de către sistemul de management al SSM implementat în organizaţie se face prin certificare.

1.2.4. Certificarea sistemelor de management al SSM

Certificarea unui sistem de management al SSM implementat în organizaţie pe baza standardului OHSAS 18001 presupune verificarea respectării cerinţelor standardului. Această verificare este realizată de către o organizaţie acreditată, denumită organism de certificare.

Organismul de certificare trebuie să deţină acreditarea din partea unui organism de acreditare.

Acordarea sau neacordarea certificării este decisă de organismul de certificare în urma efectuării unui audit de certificare.

Auditul de certificare este un audit de terţă parte.Certificarea unui sistem de management implementat pe baza standardului OHSAS 18001

prezintă pentru organizaţie următoarele beneficii [17]:


O potenţială reducere a numărului de accidente;O potenţială reducere a opririlor de producţie şi a costurilor asociate;Demonstrarea conformării cu cerinţele legale şi de reglementare;Demonstrarea către părţile interesate a angajamentului conducerii pentru securitate şi sănătate în muncă;Demonstrarea unei abordări inovative şi orientate spre viitor;Facilitarea accesului pe piaţă (noi clienţi şi parteneri de afaceri);Un management mai bun al riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă, în prezent şi în viitor;O potenţială reducere a costurilor de asigurare la risc.

Certificarea sistemului de management SSM şi menţinerea certificării presupun parcurgerea de către organizaţie a următoarelor audituri, efectuate de organismul de certificare:

- auditul de certificare (AC);- auditurile de supraveghere (S1 şi S2);- auditul de recertificare (AR).

Succesiunea în timp a acestor audituri este prezentată în fig.1.5.Certificarea sistemului de management implementat aduce un plus de valoare pentru

organizaţie, dar nu trebuie privită ca un scop în sine ci ca un mijloc pentru atingerea obiectivelor în domeniul SSM urmărite de către organizaţie.

t

T T+1 an T+2 ani T+3 ani

Audit de certificare (AC)

Audit de supraveghere (S1)

Audit de supraveghere (S2)

Audit de recertificare (AR)

Fig.1.5. Certificarea şi menţinerea certificării sistemului de management SSM


2. LEGISLAŢIA DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

2.1. Elemente de legislaţie europeană în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

La 1 ianuarie 1958 intră în vigoare Tratatul de la Roma sau Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene [18] semnat de Franţa, Republica Federală Germania, Italia, Belgia, Luxemburg şi Olanda la data de 25 martie 1957

Amendat printr-o serie de tratate ulterioare şi redenumit Tratatul de constituire al Comunităţii Europene, acesta rămâne principala sursă de legislaţie comunitară.

Două articole din acest tratat (117 şi 118) fac referire la problema securităţii şi sănătăţii în muncă, respectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă şi a protecţiei contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, dar baza juridică creată de aceste articole este încă limitată.

TITLUL IIIPolitica socială

Capitolul 1Prevederi sociale

Articolul 117

Statele Membre sunt de acord privind necesitatea promovării unor condiţii de muncă mai bune şi a unor standarde de viaţă îmbunătăţite pentru lucrători, astfel încât să fie posibilă armonizarea acestora şi menţinerea îmbunătăţirilor realizate.

Acestea cred că o asemenea dezvoltare va rezulta nu numai din funcţionarea pieţei comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, dar şi din procedurile promovate prin acest Tratat şi din apropierea prevederilor legislaţiei, reglementărilor sau acţiunilor administrative.

Tratatul de la Roma

Articolul 118

Fără a prejudicia alte prevederi ale acestui Tratat şi în conformitate cu obiectivele sale generale, Comisia va avea sarcina de a promova o strânsă cooperare între Statele Membre în domeniul social, în special cu privire la:

- angajarea în muncă;- legislaţia muncii şi condiţiile de muncă;- instruirea vocaţională de bază şi avansată;- securitate socială;- prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;- igiena profesională;- dreptul de asociere şi negocierea colectivă între angajator şi lucrători.

În acest scop, Comisia va acţiona în strânsă legătură cu Statele Membre prin realizarea de studii, emiterea unor opinii şi stabilirea de consultări atât în problemele ridicate la nivel naţional cât şi în cele cu privire la organizaţiile internaţionale.

Înainte de a promova opiniile menţionate în acest Articol, Comisia se va consulta cu Comitetul Economic şi Social"

Tratatul de la Roma


La 1 iulie 1987 intră în vigoare Actul Unic European [19] prin care se revizuieşte Tratatul de la Roma şi se introduc articolele 100A şi 118A care creează baza juridică specifică deschiderii pieţei interne şi realizării armonizării condiţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

La 7 februarie 1992 se semnează Tratatul de la Maastricht, de înfiinţare a Uniunii Europene, care se preconiza să funcţioneze începând cu 1 noiembrie 1993.

Legislaţia Uniunii Europene este constituită din următoarele categorii de documente [1]:- legislaţia primară;- legislaţia secundară.

Legislaţia primară a UE are aplicabilitate generală şi este obligatorie pentru toate statele membre.

Din legislaţia primară fac parte:- Tratatul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (ECSC/CECA);- Tratatul de la Roma, cu modificările aduse prin Actul Unic European;- Tratatul de la Maastricht ş.a.

Subsecţiunea III – Politica socială

ARTICOLUL 21

Tratatul CEE se completează cu următoarele dispoziţii:

"ARTICOLUL 118A

1. Statele membre acordă o atenţie specială încurajării îmbunătăţirilor, în special în mediul de muncă, cu privire la securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi îşi stabilesc ca obiectiv armonizarea condiţiilor în acest domeniu, menţinând îmbunătăţirile realizate.

2. Pentru a contribui la atingerea obiectivului prevăzut la primul paragraf, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, în cooperare cu Parlamentul European şi consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă, prin intermediul directivelor, cerinţele minime de implementare treptată, având în vedere condiţiile şi normele tehnice existente în fiecare stat membru.

Aceste directive vor evita impunerea unor constrângeri administrative, financiare şi juridice într-un mod care ar putea să împiedice crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii

3. Dispoziţiile adoptate în temeiul prezentului articol nu împiedică nici un stat membru să menţină sau să introducă măsuri mai stricte pentru protejarea condiţiilor de muncă compatibile cu acest Tratat."

Actul Unic European

(32) În Partea a Treia, Titlul III va fi înlocuit cu următorul text:

"TITLUL VIIIPOLITICA SOCIALĂ, EDUCAŢIA, INSTRUIREA PROFESIONALĂ ŞI TINERII"

(33) Primul subparagraf al Articolului 118a(2) va fi înlocuit cu următorul text:

"2. Pentru a contribui la atingerea obiectivului prevăzut în primul paragraf, Consiliul, acţionând în concordanţă cu procedurile menţionate la Articolul 189c şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă, prin intermediul directivelor, cerinţele minime de implementare treptată, având în vedere condiţiile şi normele tehnice existente în fiecare stat membru."

Tratatul de la Maastricht


Legislaţia secundară este compusă din următoarele tipuri de acte:- directive – documente obligatorii în ceea ce priveşte rezultatele care trebuie

atinse, lăsându-se la latitudinea statelor membre alegerea formei şi a metodelor de transpunere şi implementare în legislaţia naţională;

- decizii – documente obligatorii pentru persoanele juridice cărora li se adresează;

- recomandări şi opinii – documente care nu au caracter de obligativitate, dar care reflectă opinia majoritară.

La 12 iunie 1989 se adoptă Directiva Cadru nr.89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă

Este cea mai importantă directivă derivată din art.118A; Obiectivul său este de a introduce măsuri de încurajare a îmbunătăţirii

securităţii şi sănătăţii în muncă, promovând în acest sens, principii generale de prevenire a riscurilor profesionale, protejarea securităţii şi sănătăţii, eliminarea riscurilor şi factorilor de accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată în conformitate cu legislaţia şi/sau practicile la nivel naţional şi instruirea lucrătorilor şi reprezentanţilor lor, precum şi linii directoare generale pentru implementarea acestor principii.

Directiva se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice cât şi private (industriale, agricole, comerciale, administrative, de servicii, educaţionale, culturale, de distracţii etc.).

Directiva nu se aplică acolo unde caracteristicile particulare anumitor activităţi de servicii publice specifice (armată, poliţie, protecţie civilă) vin în contradicţie cu prevederile Directivei. În aceaste situaţii, securitatea şi sănătatea lucrătorilor trebuie asigurată la un nivel cât mai ridicat posibil, în conformitate cu obiectivele Directivei.

Conţinutul Directivei – Cadru:

SECŢIUNEA I – PREVEDERI GENERALEObiectScopDefiniţii

SECŢIUNEA II – OBLIGAŢIILE ANGAJATORILORPrevederi generaleObligaţiile generale ale angajatorilorServicii de prevenire şi protecţiePrimul ajutor, stingerea incendiilor, pericol grav şi iminentAlte obligaţii ale angajatorilorInformarea lucrătorilorConsultarea şi participarea lucrătorilorInstruirea lucrătorilor

SECŢIUNEA III – OBLIGAŢIILE LUCRĂTORILOR

SECŢIUNEA IV – ALTE PREVEDERISupravegherea sănătăţiiGrupuri cu riscDirective speciale. Modificări. Domeniu general de aplicare a prezentei DirectiveComitetulDispoziţii finale.


Articolul 6Obligaţiile generale ale angajatorilor

(1) În cadrul răspunderilor sale, angajatorul ia măsurile necesare pentru protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale şi asigurarea informării şi formării, precum şi asigurarea organizării şi mijloacelor necesare.

Angajatorul trebuie să vegheze la adaptarea acestei măsuri, ţinând seamna de schimbarea împrejurărilor, cu scopul de a îmbunătăţi situaţiile existente.

(2) Angajatorul aplică măsurile menţionate la alineatul (1) primul paragraf pe baza următoarelor principii generale de prevenire:(a) evitarea riscurilor;(b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;(c) combaterea riscurilor la sursă;(d) adaptarea muncii în funcţie de persoană, în special în ceea ce priveşte proiectarea

locurilor de muncă, alegerea echipamentului de lucru şi a metodelor de producţie şi de lucru, în vederea, în special, a atenuării muncii monotone şi a muncii normate şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;

(e) adaptarea la progresul tehnic;(f) înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai puţin periculoase;(g) dezvoltarea unei politici de prevenire cuprinzătoare şi coerente, care să includă

tehnologia, organiziarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor legaţi de mediul de lucru;

(h) acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă faţă de cele de protecţie individuală;(i) acordarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

Directiva Cadru nr.89/391/CEE [20]

Articolul 16Directive speciale. Modificări.Domeniu general de aplicare a prezentei directive

(1) Consiliul adoptă, la propunerea Comisiei, în temeiul articolului 118a din Tratat, directive speciale, între altele, în domeniile enumerate în anexă.

(2) Prezenta directivă şi, fără a aduce atingere procedurii menţionate la articolul 17 privind adaptările tehnice, directivele speciale pot fi modificate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 118a din Tratat.

(3) Dispoziţiile prezentei directive se aplică integral tuturor domeniilor reglementate de directivele speciale, fără a aduce atingere dispoziţiilor mai restrictive sau specifice prevăzute de aceste directive speciale.


AnexăLista domeniilor menţionate la articolul 16 alineatul (1):

- locurile de muncă;- echipamentul de lucru;- echipamentul individual de protecţie;- lucrul cu echipamente dotate cu ecrane de afişaj;- manipularea încărcăturilor grele care implică riscul de afecţiuni ale zonei lombare;- şantiere temporare sau mobile;- pescuitul şi agricultura.



Directive speciale, în sensul articolului 16(1) din Directiva 89/391/CEE

1. Directiva Consiliului 89/654/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate şi sănătate pentru locurile de muncă

2. Directiva Consiliului 89/655/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători la locul de muncă a echipamentului de muncăDirectiva Consiliului 95/63/CEE de modificare a Directivei Consiliului 89/655/CEEDirectiva 2001/45/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei Consiliului 89/655/CEE

3. Directiva Consiliului 89/656/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate şi sănătate în utilizarea echipamentelor individuale de protecţie de către lucrători la locul de muncă

4. Directiva Consiliului 90/269/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate şi sănătate referitoare la manipularea manuală a maselor comportând riscuri, mai ales dorso-lombare

5. Directiva Consiliului 90/270/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate şi sănătate referitoare la activitatea desfăşurată cu echipamente cu ecran de vizualizare

6. Directiva 2004/37/CE privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni

7. Directiva 2000/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia lucrătorilor în faţa riscului expunerii la agenţi biologici la locul de muncă

8. Directiva Consiliului 92/57/CEE privind prescripţiile minime de securitate şi sănătate care se aplică şantierelor temporare sau mobile

9. Directiva Consiliului 92/58/CEE cu privire la prescripţiile minime de semnalizare de securitat şi/sau sănătate la locul de muncă.

10. Directiva Consiliului 92/85/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează.

11. Directiva Consiliului 92/91 cu privire la prescripţiile minime vizând ameliorarea protecţiei în materie de securitate şi sănătate a lucrătorilor din industriile extractive prin forare

12. Directiva Consiliului 92/104/CEE cu privire la prescripţiile minime vizând ameliorarea protecţiei în materie de securitate şi sănătate a lucrătorilor din industriile extractive de suprafaţă sau subterane

13. Directiva Consiliului 93/103/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate şi sănătate la locul de muncă la bordul navelor de pescuit

14. Directiva Consiliului 98/24/CEE privind protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor împotriva riscurilor legate de agenţii chimici la locul de muncă

15. Directiva 99/92/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor expuşi la potenţiale riscuri în atmosfere explozive


16. Directiva 2002/44/CE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la riscurile ce decurg din expunerea lucrătorilor la agenţi fizici (vibraţii)

17. Directiva 2003/10/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenţi fizici (zgomot)

18. Directiva 2004/40/CE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile ce decurg din agenţii fizici (câmpuri electromagnetice).

19. Directiva 2006/25/CE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de agenţi fizici (radiaţii optice artificiale)

Alte directive europene în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:1. Directiva 83/477/CEE privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de

expunerea la azbest la locul de muncă;

2. Directiva 90/641/EURATOM privind măsurile de protecţie operaţională a lucrătorilor expuşi riscului de radiaţii ionizante în timpul activităţilor desfăşurate în zone controlate;

3. Directiva 91/322/CEE privind stabilirea valorilor limită cu caracter orientativ pentru aplicarea Directivei 80/1107/CEE a Consiliului privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi chimici, fizici şi biologici la locul de muncă;

4. Directiva 92/29/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru promovarea unei mai bune asistenţe medicale la bordul navelor;

5. Directiva 94/33/CE privind protecţia tinerilor la locul de muncă;

6. Directiva 96/29/EURATOM de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia sănătăţii lucrătorilor şi a populaţiei împotriva pericolelor prezentate de radiaţiile ionizante;

7. Directiva 96/82/CE privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanţe periculoase;

8. Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară.

Directiva cadru nr.89/391/CEE, directivele sale speciale (individuale) precum şi directivele 83/477/EEC, 91/383/EEC şi 94/33/EC au fost modificate prin Directiva 2007/30/EC cu privire la simplificarea şi raţionalizarea rapoartelor privind implementarea practică. Această directivă a intrat în vigoare la data de 16.04.2009.

Directivele reprezintă, prin definiţie, legi-cadru al căror conţinut este minimul obligatoriu pentru fiecare stat membru.


2.2. Sistemul legislativ din România în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

2.2.1. Istoric

În ţara noastră, apariţia primelor reglementări legale cu referiri la securitatea şi sănătatea în muncă a fost determinată de dezvoltarea industrială de la sfârşitul secolului al XIX-lea care a avut ca efect apariţia şi folosirea forţei de muncă salariate [7].

Astfel, sunt emise Legea asupra serviciului sanitar (1874) şi Legea sanitară (1885).În 1894 este adoptat Regulamentul industriilor insalubre – Regulamentul dr. Felix. Acesta

cuprindea dispoziţii referitoare la securitatea muncii, munca femeilor şi copiilor, prevenirea bolilor profesionale etc. Astfel, în art. 5 din Regulamentul industriilor insalubre se prevedea: „în orice stabiliment industrial cu mai mult de 10 lucrători, atelierele vor avea un spaţiu de cel puţin 5 mc de fiecare lucrător, iar plafonul va avea înălţimea de cel puţin 3 m", iar în art. 6 se stipula: „Pentru a înlătura pericolul rănirii lucrătorilor în timpul funcţionării maşinii, va trebui prevăzut un spaţiu liber, destul de larg pentru a permite circulaţia, iar organele de transmitere ale maşinilor, ascensoarele, roţile legate de vreun motor se vor împrejmui cu parapete de siguranţă" [22].

La 6 martie 1897 este adoptată Legea repausului duminical.La 22 februarie 1905 este adoptată Legea asupra muncii minorilor şi femeilor în industrii

şi exploatări miniere, iniţiată de ministrul Lahovary, lege dată în urma participării României la Congresul Internaţional al Muncii de la Berna în anul 1905.

La 10 februarie 1910 este adoptată Legea privind măsurile de siguranţă pentru cazane, maşini, instalaţii mecanice şi electrice;

În 1912 este adoptată Legea privind organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti cunoscută ca Legea Neniţescu (în caz de boală, accident, bătrâneţe şi invaliditate). Contribuţiile pentru pensia de bătrâneţe erau suportate în părţi egale de către muncitor, patron şi stat. Limita de vârstă era de 65 ani, iar perioada maximă de cotizare de 23 ani.

În 1927 este adoptată Legea înfiinţării Serviciului de inspecţie a muncii. Structuri cu atribuţii de inspecţie a muncii (inspectorate şi subinspectorate) existau încă din anul 1922.

În 1928 este adoptată Legea pentru ocrotirea muncii minorilor şi femeilor şi durata muncii.

În 1930 este adoptată Legea nr.52/03.04.1930 pentru proteguirea muncii indigene. La 8 iunie 1950 este adoptată Legea nr. 3/1950, primul Cod al Muncii din România

(abrogat prin Codul muncii din 1972, adoptat prin Legea nr. 10/1972).În 1965 este adoptată Legea nr.5/1965 privind protecţia muncii.La 14 martie 1990 este adoptat Decretul-lege nr.95/1990 privind trecerea la săptămîna de

lucru de 5 zile în unităţile de statLa 12 iulie 1996 este publicată Legea nr.90/1996 – Legea protecţiei muncii. Această lege

marchează începutul procesului de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană în domeniu. În cadrul creat de această lege au apărut Normele generale de protecţie a muncii (1996 şi 2002) şi normele specifice de securitate a muncii. Aceste acte normative au fost abrogate prin apariţia Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006.

La 16 iunie 1999 se înfiinţează Inspecţia Muncii. Primele dispoziţii, având ca obiect condiţii de igienă şi de protecţie a muncii datează încă din anii 1800 (Legea sanitară din 1885 şi Regulamentul industriilor insalubre din 1894). După anul 1990, a fost necesară înfiinţarea unei instituţii care să se ocupe de urmărirea îndeplinirii obligaţiilor legale de către angajatori în domeniul relaţiilor de muncă, precum şi a celor referitoare la condiţiile de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor participanţi la procesul de muncă, în desfăşurarea activităţi. Încă de la înfiinţare, Inspectia Muncii a funcţionat ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Ministerului Muncii. Aceasta a fost înfiinţată în baza Legii nr. 108/1999 – republicată şi a H.G. nr.767/1999 - cu modificările şi completările ulterioare.


2.2.2. Structura actuală a sistemului legislativ în domeniul SSM

Constituţia României aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr.429/2003 reprezintă elementul generator al sistemului legislativ naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Articolele 22 şi 41 fundamentează acest sistem legislativ.

Principiile fundamentale ale legislaţiei româneşti de securitate şi sănătate în muncă sunt următoarele (fig.2.1) [1]:

1. Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă un drept fundamental al tuturor participanţilor la procesul de muncă;

2. Între dreptul la muncă şi securitatea şi sănătatea în muncă există o legătură indisolubilă;

3. Asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor este integrată în procesul de muncă;4. Securitatea şi sănătatea în muncă are preponderent un caracter preventiv;5. Prevenirea accidentelor de muncă şi prevenirea bolilor profesionale sunt

abordate ca o problemă unică.

CAPTOLUL II Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 22

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

Constituţia României [11]

ARTICOLUL 41Munca şi protecţia socială a muncii

(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.

(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul saptamânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.

(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.

(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.

Constituţia României [11]


Legislaţia în domeniul SSM se clasifică în următoarele categorii de acte juridice [Error:Reference source not found]:

După subiectul reglementării:1. Legislaţie de bază – cu referire strictă numai la activităţi direct legate de

securitatea şi sănătatea în muncă:– Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006;– Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006;– HG privind securitatea şi sănătatea în muncă;– Legea nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii;– Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli

profesionale, cu modificările şi completările ulterioare.2. Legislaţie conexă – acte normative care conţin numai în subsidiar norme

juridice de protecţie a muncii– Constituţia României;– Codul Muncii etc.

Legislaţia de bază poate fi grupată, după aria de obligativitate şi natura reglementării în următoarele categorii (fig.2.2):

A. Legislaţia primară – stabileşte cadrul general, principiile şi regulile de bază pentru domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

B. Legislaţia secundară – acte normative obligatorii pentru toţi agenţii economici, pentru o activitate sau numai o categorie de persoane etc.

C. Legislaţia terţiară – instrucţiunile proprii de securitate a muncii, care se elaborează de către utilizatorul lor şi sunt obligatorii numai pentru acesta.

SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ – DREPT FUNDAMENTAL AL TUTUROR PARTICIPANŢILOR LA PROCESUL DE MUNCĂ

Act statuant: Constituţia României

LEGĂTURA INDISOLUBILĂ DINTRE DREPTUL LA MUNCĂ ŞI SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ

Act statuant: Constituţia României

INTEGRAREA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢIIÎN PROCESUL DE MUNCĂ

Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006: "Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă"

CARACTERUL PREVENTIV AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂLegea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006: securitatea şi sănătatea în muncă

reprezintă "ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice,

sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă"

ABORDAREA PREVENIRII ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A ÎMBOLNĂVIRILOR PROFESIONALE CA PROBLEMĂ UNICĂ

Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006are ca scop "instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în

muncă a lucrătorilor"

Fig.2.1. Principiile fundamentale ale legislaţiei SSM



2.2.3. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006

Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006 a înlocuit Legea protecţiei muncii nr.90/1996 precum şi celelalte acte normative derivate din această lege (Normele generale de protecţie a muncii – ed.2002 şi normele specifice de securitate a muncii) şi este publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.646 din 26 iulie 2006.

Legea transpune Directiva Consiliului nr.89/391/CEE (directiva cadru)privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă

Scopul acestei legi constă în "instituirea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor" (art.1 alin.1).

Domeniul de aplicare al legii îl reprezintă: "toate sectoarele de activitate, atât publice cât şi private" (art.3, alin.1) cu excepţia cazurilor "în care particularităţile inerente ale anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundaţii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, vin în contradicţie cu prezenta lege" (art.4 alin.1).

Structura Legii nr.319/2006 este următoarea:

CAPITOLUL I – Dispoziţii generaleCAPITOLUL II – Domeniu de aplicareCAPITOLUL III – Obligaţiile angajatorilor

Fig.2.2. Structura legislaţiei de bază în domeniul SSM

ELEMENT GENERATOR:CONSTITUŢIA

LEGISLAŢIA PRIMARĂ:-principii-Legi, HG

LEGISLAŢIA SECUNDARĂ-măsuri de prevenire,

reguli de aplicare-Norme metodologice

Standarde de securitate, de produs

LEGISLAŢIA TERŢIARĂ-măsuri de prevenire detaliate-

Instrucţiuni proprii de securitate a muncii

LEGISLAŢIA DE BAZĂ EMITENT

PARLAMENT

GUVERNUL ROMÂNIEI

MMFPS, Ministerul Sănătăţii, ASRO etc.

Angajator


Secţiunea 1 – Obligaţiile generale ale angajatorilorSecţiunea a 2-a – Servicii de prevenire şi protecţieSecţiunea a 3-a – Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav

şi iminentSecţiunea a 4-a – Alte obligaţii ale angajatorilorSecţiunea a 5-a – Informarea lucrătorilorSecţiunea a 6-a – Consultarea şi participarea lucrătorilorSecţiunea a 7-a – Instruirea lucrătorilor

CAPITOLUL IV – Obligaţiile lucrătorilorCAPITOLUL V – Supravegherea sănătăţiiCAPITOLUL VI – Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea

evenimentelorSecţiunea 1 – EvenimenteSecţiunea a 2-a – Accidente de muncăSecţiunea a 3-a – Boli profesionale

CAPITOLUL VII – Grupuri sensibile la riscuriCAPITOLUL VIII – InfracţiuniCAPITOLUL IX – ContravenţiiCAPITOLUL X – Autorităţi competente şi instituţii în domeniuCAPITOLUL XI – Dispoziţii finale

Aspectele de noutate pe care le introduce Legea nr.319/2006 sunt următoarele: Terminologieo eliminarea termenului paralel protecţia muncii şi utilizarea exclusivă a

termenului securitate şi sănătate în muncăo lucrător, angajator, reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în

domeniul securităţii şi sănătăţii în muncăo echipament de muncă înlocuieşte termenul echipament tehnico servicii interne/externe de prevenire şi protecţie

Concepte:o accentuarea obligaţiilor angajatorului, simultan cu o mai mare llibertate de

acţiune a acestuia prin simplificarea legislaţieio accentuarea rolului instrucţiunilor proprii elaborate de angajatoro excluderea obligaţiilor financiare ale lucrătorilor la realizarea măsurilor privind

securitatea, sănătatea şi igiena în muncăo Comunicarea evenimentelor către inspectoratele teritoriale de muncă şi către

asigurător, potrivit Legii 346/2002 (art.27 alin.1)

Aspecte privind evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Conform art.7 “evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate” este unul din principiile pe baza cărora angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile privind asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, prevenirea riscurilor profesionale şi adaptarea acestor măsuri în funcţie de modificarea condiţiilor existente şi pentru îmbunătăţirea acestor condiţii. De asemenea, evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate trebuie să se realizeze “inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă”.

Scopul evaluării riscurilor, şi în acelaşi timp obligaţie a angajatorului prevăzută de art.7 alin.(4) lit.b, este ca “măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice”.

Legea stabilieşte obligaţia angajatorului de a realiza şi de a fi “în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice” – art.12 alin.(1) lit.a. Grupurile sensibile la riscuri includ: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii, precum şi persoanele cu dizabilităţi. Neîndeplinirea


de către angajator a acestei obligaţii consituie contravenţie şi este sancţionată cu amendă de la 4.000 la 8.000 lei – art.39 alin.(4).

Evaluarea riscurilor şi rezultatele acestei acţiuni trebuie să fie disponibile în vederea informării pentru lucrători, reprezentanţii acestora şi lucrătorii desemnaţi – art.16 şi art.17.

În cadrul procesului de consultare şi participare, lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor au dreptul de a lua parte la discutarea şi soluţionarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv de a face propuneri de măsuri pentru eliminarea sau reducerea riscurilor profesionale. (art.18).

Cadrul organizatoric pentru desfăşurarea proceselor de informare, consultare şi partipare a lucrătorilor la nivelul angajatorului îl constituie Comitetul de securitate şi sănătate în muncă. Înfiinţarea acestor comitete este cerută de art.19, iar elementele de detaliu privind condiţiile de organizare şi funcţionare a acestora sunt prezentate de HG 1425/2006, normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006, capitolul IV, art.57-73.

Riscurile generale, prezente la nivelul întregii întrepinderi/unităţi, riscurile specifice locului de muncă precum şi măsurile de prevenire a acestor riscuri concretizate prin instrucţiunile proprii de securitate a muncii trebuie să facă obiectul activităţii de instruire a lucrătorilor. Acestă instruire trebuie să fie realizată în următoarele momente - art.20 alin.(1):

- la angajare;- la schimbarea locului de muncă sau la transfer;- la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale

echipamentului existent;- la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;- la executarea unor lucrări speciale.

De asemenea, angajatorul are obligaţia de a asigura “instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în muncă” pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, “pe durata desfăşurării activităţilor” – art.20 alin.(3).

Riscurile identificate în urma activităţii de evaluare constituie baza pe care se stabilesc măsurile de asigurare a supravegherii sănătăţii lucrătorilor, conform prevederilor art.24.

2.2.4. Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006

Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006 au fost aprobate prin HG nr.1425/11.10.2006 şi au fost publicate în Monitorul Oficial al României partea I nr.882/30.10.2006.

Scopul normelor metodologice este de a stabili modul de aplicare al legii.

Structura normelor metodologice este următoarea:

CAPITOLUL I – Dispoziţii generaleÎn art.1 este descris scopul acestor norme metodologice, iar în art.2 sunt date definiţiile a

20 de termeni şi expresii folosite în cadrul acestui act normativ, suplimentar definiţiilor prezentate în art.5 din lege.

CAPITOLUL II – Autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă

Acest capitol descrie obligaţiile angajatorului privind autorizarea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, procedura prin care angajatorul solicită această autorizare către inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea şi procedura prin care inspectoratul teritorial de muncă soluţionează această cerere.

CAPITOLUL III – Servicii de prevenire şi protecţieSecţiunea 1 – Prevederi generale


Acest capitol stabileşte cerinţele minime pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate şi protecţia lucrătorilor la locul de muncă, cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, a serviciilor externe de prevenire şi protecţie, stabilirea criteriilor de evaluare şi a procedurii de abilitare a serviciilor externe, precum şi reglementarea statutului de reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Obligaţia asigurării planificării, organizării şi mijloacelor necesare activităţii de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate revine angajatorului.

Secţiunea a 2-a – Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţieSunt stabilite un număr de 31 de activităţi de prevenire şi protecţie obligatorii pe care

angajatorul trebuie să le realizeze prin asumarea răspunderii sau prin personal specializat intern sau extern. Prima dintre aceste activităţi, prevăzută de ar.15 alin.(1) este “identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/echipamente de muncă şi mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru”.

În funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii precum şi de tipul activităţii desfăşurate, sunt stabilite cerinţele minime de pregătire de specialitate a personalului care realizează activităţile de prevenire şi protecţie.

Secţiunea a 3-a – Lucrători desemnaţiSunt stabilite aspecte privind modul de desemnare a acestor lucrători şi cerinţele de

pregătire de specialitate pe care trebuie să le îndeplinească.Secţiunea a 4-a – Serviciile interne de prevenire şi protecţie

Sunt stabilite cerinţele privind organizarea, structura şi funcţionarea serviciilor interne de prevenire şi protecţie.

Secţiunea a 5-a – Servicii externe de prevenire şi protecţieSunt stabilite cerinţele generale privind organizarea, structura, abilitarea şi funcţionarea

serviciilor externe de prevenire şi protecţie precum şi clauze minimale care trebuie să se regăsească în contractele încheiate de aceste servicii cu angajatorii.

Secţiunea a 6-a – Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţieFuncţionarea unui serviciu extern de prevenire şi protecţie este permisă numai după

obţinerea certificatului de abilitare emis de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Această comisie funcţionează în cadrul direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie teritorială, respectiv a municipiului Bucureşti, pe raza căruia solicitantul îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa.

Este descrisă procedura de solicitare a abilitării, obligaţiile comisiei privind soluţionarea cererilor precum şi condiţiile de reînnoire sau anulare a certificatului de abilitare.

Secţiunea a 7-a – Planul de prevenire şi protecţiePe baza evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, angajatorul are

obligaţia să elaboreze un plan de prevenire şi protecţie care să cuprindă măsuri tehnice, organizatorice, igienico-sanitare şi de altă natură pentru prevenirea riscurilor identificate la fiecare din locurile de muncă/posturile de lucru. Acest plan trebuie revizuit ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv apariţia unor riscuri noi.

Planul de prevenire şi protecţie trebuie supus analizei lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă şi trebuie să fie semnat de angajator.

Secţiunea a 8-a – Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Sunt stabilite 3 niveluri de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, necesare pentru dobândirea capacităţilor şi aptitudinilor corespunzătoare efectuării activităţilor de prevenire şi protecţie:

- nivel de bază;- nivel mediu;- nivel superior.

Pentru fiecare din aceste niveluri sunt stabilite cerinţele minime de pregătire şi modul în care se atestă dobândirea nivelului respectiv.


Secţiunea a 9-a – Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncăSunt stabilite cerinţele generale privind alegerea, numărul şi atribuţiile reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

CAPITOLUL IV – Organizarea şi funcţionarea comitetelor de securitate şi sănătate în muncă

Secţiunea 1 – Organizarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncăSunt stabilite cerinţele privind organizarea, componenţa şi dimensionarea comitetului de

securitate şi sănătate în muncă în funcţie de numărul total de lucrători.Secţiunea a 2-a – Funcţionarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Sunt stabilite condiţiile generale privind funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

Secţiunea a 3-a – Atribuţiile Comitetului de securitate şi sănătate în muncăSunt prezentate atribuţiile minimale pe care trebuie să le aibă comitetul de securitate şi

sănătate în muncă.Secţiunea a 4-a – Obligaţiile angajatorului referitoare la comitetul de securitate şi

sănătate în muncăSunt stabilite obligaţiile pe care le are angajatorul în vederea asigurării unei funcţionări

corespunzătoare a comitetului de securitate şi sănătate în muncă şi a îndeplinirii de către acesta a atribuţiilor care-i revin.

CAPITOLUL V – Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncăSecţiunea 1 – Dispoziţii generale

Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă şi se realizează în 3 faze:

- instruirea introductiv-generală;- instruirea la locul de muncă;- instruirea periodică.

Sunt stabilite cerinţele privind înregistrarea efectuării acestei instruiri şi a rezultatelor.Secţiunea a 2-a – Instruirea introductiv generală

Sunt stabilite categoriile de personal cărora trebuie să li se facă instruirea introductiv-generală, cine realizează această instruire şi cerinţe privind modul de desfăşurare şi tematicile abordate.

Secţiunea a 3-a – Instruirea la locul de muncăSunt stabilite categoriile de personal cărora trebuie să li se facă instruirea la locul de

muncă, cine efectuează această instruire precum şi cerinţe privind modul de desfăşurare şi tematicile abordate.

Secţiunea a 4-a – Instruirea periodicăSunt stabilite categoriile de personal cărora trebuie să li se facă instruirea periodică

intervalul maxim dintre două instruiri, în funcţie de categoria de personal, precum şi cerinţe privind modul de desfăşurare şi tematicile abordate.

Sunt stabilite situaţiile în care este obligatorie efectuarea instruirii periodice suplimentar celei programate.

CAPITOLUL VI – Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specificSecţiunea 1 – Pericol grav şi iminent de accidentare

Sunt stabilite măsurile care trebuie luate în cazul constatării unei stări de pericol grav şi iminent de accidentare.

Sunt stabilite măsurile organizatorice pe care angajatorul trebuie să le ia pentru a asigura capacitatea de răspuns în eventulitatea producerii unor astfel de situaţii, corespunzător naturii activităţilor, numărului de lucrători, organizării teritoriale a activităţii şi prezenţa altor persoane în afara celor implicate direct în procesul muncii.

Secţiunea a 2-a – Zone cu risc ridicat şi specific


Angajatorul trebuie să deţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific. În urma evaluării riscurilor, angajatorul trebuie să stabiliescă măsurile specifice care trebuie luate pentru aceste zone şi să informeze conducătorii locurilor de muncă şi lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în aceste zone. Acţiunile de realizare a măsurilor specifice pentru aceste zone trebuie să constituie o prioritate în planul de prevenire şi protecţie.

CAPITOLUL VII – Comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale

Secţiunea 1 – Comunicarea evenimentelorEste stabilită procedura generală privind comunicarea evenimentelor şi obligaţiile care

revin angajatorului, inspectoratului teritorial de muncă, serviciilor poliţiei rutiere, unităţilor sanitare, unităţilor medico-legale şi unităţilor de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.

Secţiunea a 2-a – Cercetarea evenimentelorSunt stabilite obligaţiile angajatorului, respectiv a inspectoratului teritorial de muncă

privind cercetarea evenimentelor.Este stabilită procedura de cercetare a evenimentului, conţinutul dosarului de cercetare

şi modul de transmitere a acestui dosar.Secţiunea a 3-a – Înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor

periculoaseEste stabilită procedura generală de înregistrare şi evidenţă a accidentelor de muncă şi

a incidentelor periculoase şi obligaţiile pe care angajatorul le are în acest sens.Secţiunea a 4-a – Comunicarea, cercetarea şi înregistrarea evenimentelor produse în

afara graniţelor României, în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori români, aflaţi în îndeplinirea sarcinilor de stat, de interes public sau a îndatoririlor de serviciu

În aceste situaţii se aplică aceleaşi proceduri ca în cazul producerii evenimentelor pe teritoriul ţării. Sunt, însă, stabilite cerinţele particulare pentru astfel de situaţii.

Secţiunea a 5-a – Comunicarea şi cercetarea evenimentelor produse pe teritoriul României în care sunt implicaţi cetăţeni străini aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu

Sunt stabilite cerinţele specifice pentru aceste situaţii.Secţiunea a 6-a – Semnalarea bolilor profesionale

Sunt stabilite obligaţiile medicilor, indiferent de specialitate, precum şi a medicilor de medicina muncii cu privire la semnalarea suspiciunilor de boală profesională.

Secţiunea a 7-a – Cercetarea bolii profesionaleCercetarea bolii profesionale se realizează de către medicul specialist de medicina

muncii din cadrul autorităţii de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti. Este stabilită procedura de cercetare şi de declarare cazului de boală profesională.

Secţiunea a 8-a – Declararea bolilor profesionaleSunt stabilite obligaţiile autorităţii de sănătate publică privind declararea bolilor

profesionale.Secţiunea a 9-a – Raportarea bolilor profesionale

Sunt stabilite obligaţiile autorităţii de sănătate publică privind raportarea cazurilor de boală profesională.

Secţiunea a 10-a – Bolile legate de profesieEste stabilit modul de acţiune în cazul înregistrării unei boli legate de profesie.

Secţiunea a 11-a – Dispoziţii finaleContractele de prestări de activităţi şi servicii încheiate între angajatori trebuie să

cuprindă clauze privind comunicarea, cercetarea şi înregistrarea unor eventuale accidente de muncă.

Sunt prevăzute drepturile pe care le are victima sau familia victimei unui eveniment urmat de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces privind sesizarea evenimentului către inspectoratul teritorial de muncă şi informarea în legătură cu acest eveniment.


CAPITOLUL VIII – Avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Secţiunea 1 – Prevederi generaleScopul capitolului este stabilirea tipurilor de documentaţii cu caracter tehnic de informare

şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ce se supun avizării, a cerinţelor care stau la baza realizării acestora, precum şi a procedurii de avizare.

Secţiunea a 2-a – Cerinţe de realizare a documentaţiilorSunt stabilite cerinţele generale şi specifice de realizare a acestor documentaţii.

Secţiunea a 3-a – Avizarea documentaţiilorDocumentaţiile cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă pot fi difuzate sau comercializate numai dacă sunt avizate de către comisia de abilitare din judeţul în care îşi are sediul elaboratorul.

Este stabilită procedura generală de solicitare a acestui aviz şi de soluţionare a cererii de către comisie.

Secţiunea a 4-a – Dispoziţii finaleSunt stabilite dispoziţii privind difuzarea şi comercializarea acestor documentaţii,

respingerea avizării, suspendarea sau retragerea avizului de către comisie, precum şi obligaţiile titularului avizului în cazul intenţiei sale de modificare a acestor documentaţii.

2.2.5. Hotărâri ale Guvernului României în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Directivele specifice, în sensul art.16(1) din Directiva cadru 89/391/CEE au fost preluate în legislaţia românească prin hotărâri ale Guvernului.

În tabelul 2.1. este prezentată lista hotărârilor de Guvern care transpun directive europene în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Alte acte normative cu specific de securitate şi sănătate în muncă sunt prezentate în tabelul 2.2.

Tabelul 2.1.Hotărâri de Guvern care transpun directive europene în domeniul SSM

Nr.crt.

HG nr./data Denumire Publicat în MO Transpune Directiva

Nr. CELEX

1. 1875/22.12.2005 Hotărâre privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor faţă de riscurile datorate expunerii la azbest

64/24.01.2006 83/477/CEE91/382/CEE98/24/CEE2003/18/CE

31983L047731991L038231998L002432003L0018

2. 1876/22.12.2005 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii

81/31.01.2006 2002/44/CE 32002L0044

3. 300/02.03.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile

252/21.03.2006 92/57/CEE 31992L0057

4. 493/12.04.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot

380/03.05.2006 2003/10/CE 32003L0010

5. 971/26.07.2006 Hotărâre privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă

683/09.08.2006 92/58/CEE 31992L0058

6. 1007/02.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la asistenţa medicală la bordul navelor

696/15.08.2006 92/29/CEE 31992L0029


Nr.crt.


Nr. CELEX

7. 1028/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare

710/08.08.2006 90/270/CEE 31990L0270

8. 1048/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă

722/23.08.2006 89/656/CEE 31989L0656

9. 1049/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă de suprafaţă sau subteran

727/25.08.2006 92/104/CEE 31992L0104

10. 1050/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă de foraj

737/29.08.2006 92/91/CEE 31992L0091

11. 1051/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare

713/18.08.2006 90/269/CEE 31990L0269

12. 1058/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive

737/29.08.2006 99/92/CE 31999L0092

13. 1091/16.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă

739/30.08.2006 89/654/CEE 31989L0654

14. 1092/16.08.2006 Hotărâre privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă

762/07.09.2006 2000/54/CE 32000L0054

15. 1093/16.08.2006 Hotărâre privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă

757/06.09.2006 2004/37/CE 32004L0037

16. 1135/30.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă la bordul navelor de pescuit

772/12.09.2006 93/103/CEE 31993L0103

17. 1136/30.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice

769/11.09.2006 2004/40/CE 32004L0040


Nr.crt.


Nr. CELEX

18. 1146/30.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă

815/03.10.2006 89/655/CEE95/63/CE

2001/45/CE

31989L065531995L006332001L0045

19. 1218/06.09.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi chimici în muncă

845/13.10.2006 91/322/CEE98/24/CEE2000/39/CE

31991L032231998L002432000L0039

20. 557/06.06.2006 Hotărâre privind comlpetarea măsurilor destinate să promoveze îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii la locul de muncă pentru salariaţii încadraţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată şi pentru salariaţii temporari încadraţi la agenţi de muncă temporară

407/18.06.2007 91/383/CEE 31991L0383

21. 600/13.06.2007 Hotărâre privind protecţia tinerilor la locul de muncă

473/13.07.2007 94/33/CE 31994L0033

Tabelul 2.2.Alte acte normative cu specific de securitate şi sănătate în muncă

Nr.crt.

Nr./Data Denumire Publicat în MO

1. 355/11.04.2007 Hotărâre privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor 322/17.05.20072. 3/03.01.2007 Ordin pentru aprobarea Formularului pentru înregistrarea

accidentului de muncă – FIAM 70/30.01.2007

3. 99/29.06.2000 Ordonanţă de urgenţă privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă

304/04.07.2000

4. 06.07.2000 Normă metodologică de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

315/07.07.2000

5. 96/14.10.2003 Ordonanţă de urgenţă privind protecţia maternităţii la locurile de muncă.

750/27.10.2003

6. 07.04.2004 Normă metodologică de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă.

378/29.04.2004


2.3. Elemente de legislaţie naţională conexă securităţii şi sănătăţii în muncă

Legislaţia naţională conexă securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde acte normative care se adresează, în principal altor domenii, dar care cuprind în conţinutul lor şi prevederi referitoare la domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Cel mai important act normativ din această categorie este Codul Muncii din 24.01.2003, adoptat prin Legea 53/2003 publicată în Monitorul Oficial nr.72/05.02.2003. Scopul său este de a reglementa „totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii” (art.1).

Prevederi din Codul Muncii care fac referire la aspecte privind securitatea şi sănătatea în muncă sunt:

art.13 alin.(3) Încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă;art.13 alin.(5) Încadrarea în muncă în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea vârstei de 18 ani; aceste locuri de muncă de stabilesc prin hotărâre a Guvernului;art.17 alin(2) lit.e Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana care solicită angajarea, respectiv salariatul cu privire inclusiv la „riscurile specifice postului”;art.39 alin.(1) Salariatul are „dreptul la securitate şi sănătate în muncă”, „dreptul la informare şi consultare”, „dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă”;art.39 alin.(2) Salariatul are „obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate”.

Titlul V „Securitatea şi sănătatea în muncă” este consacrat integral acestui domeniu.Capitolul I „Reguli generale” stabileşte obligaţiile angajatorului privind asigurarea

securităţii şi sănătăţii în muncă a salariaţilor. Aceste obligaţii se referă la prevenirea riscurilor profesionale, informarea şi pregătirea lucrătorilor precum şi punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi a mijloacelor necesare acesteia. Sunt precizate principiile generale de prevenire care trebuie avute în vedere la adoptarea şi aplicarea măsurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă:

„a). evitarea riscurilor;b). evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;c). combaterea riscurilor la sursă;d). adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă

şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precu, şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;

e). luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;f). înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este

mai puţin periculos;g). planificarea prevenirii;h). adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de protecţie

individuală;i). aducerea la cunoştinţa salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare”.

Capitolul II cuprinde aspecte generale privind organizarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

Capitolul III cuprinde aspecte privind protecţia salariaţilor prin servicii medicale, stabilind obligaţia anjatorului de a asigura accesul salariaţilor la serviciul medical de medicina muncii.

Titlul X „Inspecţia muncii” stabileşte că „aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă este supusă controlului Inspecţiei Muncii, ca organism specializat al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale”.

Alte acte normative conexe securităţii şi sănătăţii în muncă sunt prezentate în tabelul 2.3.


Tabelul 2.3.Alte acte normative conexe securităţii şi sănătăţii în muncă

Nr.crt.

Nr./Data Denumire Publicat în MO

1. 156/26.07.2000 Lege privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate (republicată)

291/05.05.2009

2. 384/2001 Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.

208/24.04.2001

3. 200/09.11.2000 Ordonanţă de urgenţă privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase

593/22.11.2000

4. 92/23.01.2003 Hotărârea Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase

118/25.02.2003

5. 195/2002 Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind circulaţia pe drumurile publice (cu modificările şi completările ulterioare)

670/03.08.2006

6. 202/2002 Lege privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi 301/08.05.20027. 340/17.07.2006 Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.202/2002

privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi642/25.07.2006

8. 448/06.12.2006 Lege privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (republicată)

1/03.01.2008

9. 226/07.06.2006 Lege privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale

509/13.06.2006

10. 126/27.12.1995 Lege privind regimul materiilor explozive 298/28.12.199511. 262/05.10.2005 Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.126/1995

privind regimul materiilor explozive904/10.10.2005

12. 481/2004 Lege privind protecţia civilă (republicată) 554/22.07.200813. 307/12.07.2006 Lege privind apărarea împotriva incendiilor 633/21.07.200614. 712/23.06.2005 Ordin pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind

instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă599/12.07.2005

15. 1023/15.11.1999 Ordin privind aprobarea Dispoziţiilor generale de ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor DGPSI-001

78/22.02.2000

16. 88/14.05.2001 Ordin pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi a platformelor anenajate cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor DGPSI-003

583/18.09.2001

17. 108/01.08.2001 Ordin pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind reducerea riscurilor de incendiu generate de încărcări electrostatice DGPSI-004

597/21.09.2001

18. 138/05.09.2001 Ordin pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind organizarea activitţţi de apărare împotriva incendiilorDGPSI-005

606/26.09.2001

19. 45/27.01.2003 Ordin privind aprobarea Normelor de prevenire şi stingere a incendiilor specifice activităţilor din sectoarele industriei lemnului

103/19.02.2003

20. 87/14.06.2001 Ordin pentru aprobarea Metodologiei privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu

571/13.09.2001

21.7 775/22.07.1998 Ordin pentru aprobarea Normelor generale de prevenire şi stingere a incendiilor

384/09.10.1998


3. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERILOR

3.1. Cerinţe legale privind organizarea activităţii de prevenire şi protecţieÎn conformitate cu prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006,

art.13, angajatorul are obligaţia de a asigura planificarea, organizarea şi mijloacele necesare activităţii de prevenire şi protecţie din unitatea şi/sau întreprinderea sa.

Pentru organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie, angajatorul are la dispoziţie următoarele modalităţi pentru care poate opta, în funcţie de anumite condiţii specifice prevăzute de legislaţie:

asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor de prevenire şi protecţie prevăzute de lege;desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie;înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţie;apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.

Angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate, denumiţi lucrători desemnaţi, în conformitate cu prevederile Legii nr.319/2006, art.8(1).

În situaţia în care în întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe.

Stabilirea lucrătorilor desemnaţi sau apelarea la servicii externe nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului privind asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006, art.15(1), prevăd un număr de 31 de activităţi de prevenire şi protecţie care trebuie realizate la nivelul întreprinderii/unităţii:

1. identificarea pericolelor si evaluarea riscurilor pentru fiecare componenta a sistemului de munca, respectiv executant, sarcina de munca, mijloace de munca/echipamente de munca si mediul de munca pe locuri de munca/posturi de lucru;

2. elaborarea si actualizarea planului de prevenire si protectie; 3. elaborarea de instructiuni proprii pentru completarea si/sau aplicarea reglementarilor

de securitate si sanatate in munca, tinand seama de particularitatile activitatilor si ale unitatii/intreprinderii, precum si ale locurilor de munca/posturilor de lucru;

4. propunerea atributiilor si raspunderilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca, ce revin lucratorilor, corespunzator functiilor exercitate, care se consemneaza in fisa postului, cu aprobarea angajatorului;

5. verificarea cunoasterii si aplicarii de catre toti lucratorii a masurilor prevazute in planul de prevenire si protectie, precum si a atributiilor si responsabilitatilor ce le revin in domeniul securitatii si sanatatii in munca, stabilite prin fisa postului;

6. intocmirea unui necesar de documentatii cu caracter tehnic de informare si instruire a lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca;

7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicitatii adecvate pentru fiecare loc de munca, asigurarea informarii si instruirii lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca si verificarea cunoasterii si aplicarii de catre lucratori a informatiilor primite;

8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul intreprinderii si/sau unitatii; 9. asigurarea intocmirii planului de actiune in caz de pericol grav si iminent, conform

prevederilor art. 101-107, si asigurarea ca toti lucratorii sa fie instruiti pentru aplicarea lui;

10. evidenta zonelor cu risc ridicat si specific prevazute la art. 101-107; 11. stabilirea zonelor care necesita semnalizare de securitate si sanatate in munca,

stabilirea tipului de semnalizare necesar si amplasarea conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 971/2006 privind cerintele minime pentru semnalizarea de securitate si/sau sanatate la locul de munca;

12. evidenta meseriilor si a profesiilor prevazute de legislatia specifica, pentru care este necesara autorizarea exercitarii lor;


13. evidenta posturilor de lucru care necesita examene medicale suplimentare; 14. evidenta posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii,

necesita testarea aptitudinilor si/sau control psihologic periodic; 15. monitorizarea functionarii sistemelor si dispozitivelor de protectie, a aparaturii de

masura si control, precum si a instalatiilor de ventilare sau a altor instalatii pentru controlul noxelor in mediul de munca;

16. verificarea starii de functionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgenta, precum si a sistemelor de siguranta;

17. informarea angajatorului, in scris, asupra deficientelor constatate in timpul controalelor efectuate la locul de munca si propunerea de masuri de prevenire si protectie;

18. intocmirea rapoartelor si/sau a listelor prevazute de hotararile Guvernului emise in temeiul art. 51 alin. (1) lit. b) din lege, inclusiv cele referitoare la azbest, vibratii, zgomot si santiere temporare si mobile;

19. evidenta echipamentelor de munca si urmarirea ca verificarile periodice si, daca este cazul, incercarile periodice ale echipamentelor de munca sa fie efectuate de persoane competente, conform prevederilor din Hotararea Guvernului nr. 1.146/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de catre lucratori a echipamentelor de munca;

20. identificarea echipamentelor individuale de protectie necesare pentru posturile de lucru din intreprindere si intocmirea necesarului de dotare a lucratorilor cu echipament individual de protectie, conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie la locul de munca;

21. urmarirea intretinerii, manipularii si depozitarii adecvate a echipamentelor individuale de protectie si a inlocuirii lor la termenele stabilite, precum si in celelalte situatii prevazute de Hotararea Guvernului nr. 1.048/2006;

22. participarea la cercetarea evenimentelor conform competentelor prevazute la art. 108-177;

23. intocmirea evidentelor conform competentelor prevazute la art. 108-177; 24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de munca suferite de lucratorii din

intreprindere si/sau unitate, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) din lege;

25. urmarirea realizarii masurilor dispuse de catre inspectorii de munca, cu prilejul vizitelor de control si al cercetarii evenimentelor;

26. colaborarea cu lucratorii si/sau reprezentantii lucratorilor, serviciile externe de prevenire si protectie, medicul de medicina muncii, in vederea coordonarii masurilor de prevenire si protectie;

27. colaborarea cu lucratorii desemnati/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor angajatori, in situatia in care mai multi angajatori isi desfasoara activitatea in acelasi loc de munca;

28. urmarirea actualizarii planului de avertizare, a planului de protectie si prevenire si a planului de evacuare;

29. propunerea de sanctiuni si stimulente pentru lucratori, pe criteriul indeplinirii atributiilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca;

30. propunerea de clauze privind securitatea si sanatatea in munca la incheierea contractelor de prestari de servicii cu alti angajatori, inclusiv la cele incheiate cu angajatori straini;

31. intocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfasurarea acestor activitati.


3.2. Cerinţe minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Aceste cerinţe minime sunt stabilite de art.47-51 din HG 1425/2006.Nivelurile de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă necesare pentru

dobândirea capacităţilor şi aptitudinilor corespunzătoare efectuării activităţilor de prevenire şi protecţie sunt următoarele:

- nivel de bază- nivel mediu- nivel superior

Cursurile cu durata minimă de 40 de ore şi, respectiv de 80 de ore, necesare pentru pregătirea în domeniu, trebuie să fie organizate de către un furnizor de formare profesională autorizat, conform prevederilor art.18-27 din Ordonanţa Guvernului nr.129/2000 privind fomarea profesională a adulţilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.375/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

3.2.1. Nivel de bazăCerinţele minime de pregătire corespunzătoare nivelului de bază sunt:

a). studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic;

b). curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui prevăzut în anexa 6 lit.A din HG 1425/2006, cu o durată de cel puţin 40 de ore.

Nivelul de bază se adresează:- angajatorilor care doresc să-şi asume atribuţiile pentru realizarea măsurilor

de prevenire şi protecţie;- reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă.

3.2.2. Nivel mediuCerinţele minime de pregătire corespunzătoare nivelului mediu sunt:

a). studii în învăţământul postliceal în profil tehnic;b). curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim

conform celui prevăzut în anexa 6 lit.B din HG 1425/2006, cu o durată de cel puţin 80 de ore.

Nivelul mediu se adresează:- lucrătorilor desemnaţi;- lucrătorilor din cadrul serviciilor interne/externe de prevenire şi protecţie.

3.2.3. Nivel superiorCerinţele minime de pregătire corespunzătoare nivelului superior sunt:

a). studii superioare tehnice;b). curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu un conţinut minim

conform celui prevăzut în anexa 6 lit.B, cu o durată de cel puţin 80 de ore;c). curs postuniversitar de evaluare a riscurilor cu o durată de cel puţin 180

ore.Cerinţa privind cursul de 80 de ore poate fi echivalată cu absolvirea unei forme de

învăţământ postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.


3.3. Asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor de prevenire şi protecţie

În cazul micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici, în care se desfăşoară activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru realizarea măsurilor de prevenire şi protecţie, dacă are capacitatea necesară în domeniu - Legea nr.319/2006, art.9(2).

O altă condiţie necesară este ca activităţile desfăşurate să nu fie cele prevăzute de anexa 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006. Aceste activităţi sunt următoarele:

1. Activităţi cu risc potenţial de expunere la radiaţii ionizante;2. Activităţi cu risc potenţial de expunere la agenţi toxici şi foarte toxici, în special cele

cu risc de expunere la agenţi cancerigeni, mutageni şi alţi agenţi care periclitează reproducerea;

3. Activităţi în care sunt implicate substanţe periculoase, potrivit prevederilor HG nr.95/2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;

4. Activităţi cu risc de expunere la grupa 3 şi 4 de agenţi biologici;5. Activităţi de fabricare, manipulare şi utilizare de explozivi, inclusiv articole pirotehnice

şi alte produse care conţin materii explozive;6. Activităţi specifice exploatărilor miniere de suprafaţă şi subteran;7. Activităţi specifice de foraj terestru şi de pe platforme maritime;8. Activităţi care se desfăşoară sub apă;9. Activităţi în construcţii civile, excavaţii, lucrări de puţuri, terasamente subterane şi

tuneluri, care implică risc de surpare sau risc de cădere de la înălţime;10. Activităţi în industria metalurgică şi activităţi de construcţii navale;11. Producerea gazelor comprimate, lichefiate sau dizolvate şi utilizarea masivă a

acestora;12. Activităţi care produc concentraţii ridicate de praf de siliciu;13. Activităţi care implică riscuri electrice la înaltă tensiune;14. Activităţi de producere a băururilor distilate şi a substanţelor inflamabile;15. Activităţi de pază şi protecţie.

Cazul micro-întreprinderii (1-9 lucrători)Angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă dacă

sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii prevăzute de HG 1425/2006, art.16(1):a). activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt cele prevăzute în anexa 5;b). angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate

în întreprindere şi/sau unitate;c). angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă, corespunzătoare cel puţin nivelului de bază.Dacă angajatorul nu îndeplineşte aceste cerinţe, atunci activităţile de prevenire trebuie

realizate de prin următoarele variante sau combinaţii ale acestora:unul sau mai mulţi lucrători desemnaţi;servicii interne de prevenire şi protecţie;servicii externe de prevenire şi protecţie.

De asemenea, angajatorul poate realiza doar o parte din activităţile de prevenire şi protecţie (dacă îndeplineşte condiţiile menţionate) iar pentru celelalte să apeleze la servicii externe.

Cazul întreprinderilor mici (10-49 lucrători)Angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă dacă

sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii prevăzute de HG 1425/2006, art.17(1):a).activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt cele prevăzute în anexa 5;b). riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe

grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;


c). angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau unitate;

d).angajatorul îndeplineşte condiţiile minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului de bază.

Dacă angajatorul nu îndeplineşte aceste cerinţe, atunci activităţile de prevenire trebuie realizate de prin următoarele variante sau combinaţii ale acestora:

unul sau mai mulţi lucrători desemnaţi;servicii interne de prevenire şi protecţie;servicii externe de prevenire şi protecţie.

De asemenea, angajatorul poate realiza doar o parte din activităţile de prevenire şi protecţie (dacă îndeplineşte condiţiile menţionate) iar pentru celelalte să apeleze la servicii externe.

3.4. Lucrători desemnaţiDesemnarea de către angajator a unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de

activităţile de prevenire a risurilor profesionale nu diminuează răspunderea angajatorului pentru SSM.

Pentru fiecare din lucrătorii desemnaţi trebuie să existe o decizie a angajatorului.În fişa postului se vor specifica activităţile de prevenire şi protecţie pe care le realizează

lucrătorul desemnat respectiv, timpul necesar şi mijloacele pe care acesta le are la dispoziţie.Lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal atribuţii privind SSM şi cel mult atribuţii

complementare.Lucrătorul desemnat trebuie să îndeplinească cerinţele de pregătire în domeniul SSM

corespunzătoare cel puţin nivelului mediu.Angajatorul trebuie să stabilească numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de mărimea

întreprinderii şi/sau unităţii sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de atribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.

Lucrătorii desemnaţi pot realiza activităţi de prevenire şi protecţie în:- micro-întreprinderi (1-9 lucrători);- întreprinderi mici (10-49 lucrători);- întreprinderilor şi/sau unităţilor cu 50-149 lucrători, dacă activităţile

desfăşurate nu sunt din anexa 5.

3.5. Serviciul intern de prevenire şi protecţieServiciul intern de prevenire şi protecţie este compus din:

Conducătorul serviciului intern de prevenire şi protecţie, care trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire corespunzătoare nivelului superior;Lucrători, care trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire correspunzătoare nivelului mediu şi/sau superior;Personal auxiliar, după caz.

Serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea directă a angajatorului ca structură distinctă.

Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să desfăşoare numai activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi complementare (PSI, protecţia mediului).

Angajatorul trebuie să consemneze în regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie pe care le realizează serviciul intern.

Angajatorul trebuie să stabilească structura serviciului intern în funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.

Serviciul intern de prevenire şi protecţie se poate organiza în toate tipurile de întreprinderi, indiferent de mărimea acestora.


3.6. Serviciul extern de prevenire şi protecţieServiciul extern de prevenire şi protecţie realizează activităţile de prevenire şi protecţie pe

baza unui contract de prestări servicii încheiat cu angajatorul.Serviciul extern trebuie să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de

prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Aceste comisii funcţionează în cadrul direcţiilor de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Serviciul extern de prevenire şi protecţie este compus din:Lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu şi/sau superior;

o Conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire corespunzătoare nivelului superior;

Personal auxiliar, după caz.Servciul extern poate fi format dintr-o singură persoană, care trebuie să îndeplinească

cerinţele minime de pregătire corespunzătoare nivelului superior.Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să

prevadă:- activităţile de prevenire şi protecţie care vor fi desfăşurate;- modul de colaborare cu lucrătorii desemnaţi, serviciul intern de prevenire şi

protecţie şi/sau cu alte servicii externe;- clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi;- clauze privind păstrarea confidenţialităţii privind informaţiile la care acces

privind procesele de producţie, reţete de fabricaţie etc.Serviciul extern trebuie să depună la inspectoratul teritorial de muncă un raport de

activitate semestrial.

3.7. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Conform definiţiei date de Legea nr.319/2009, art.5 lit.d, acest reprezentant este o „persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, să-i reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă”.

Procedura de alegere a acestor reprezentanţi şi numărul lor se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare. Numărul reprezentanţilor trebuie să fie cel puţin numărul cerut pentru formarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă, în raport cu numărul total de lucrători.

Aceşti reprezentanţi ai lucrătorilor trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul SSM corespunzătoare cel puţin nivelului de bază.

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM sunt consultaţi, participă şi pot desfăşura următoarele activităţi:

a). colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă;

b). însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor;c). ajută lucrătorii să conştientizeze necesitatea aplicării măsurilor de prevenire

şi protecţie;d). aduc la cunoştinţă angajatorului sau comitetului de securitate şi sănătate în

muncă propunerile lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;

e). urmăreasc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie;f). informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor legale

în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.Reprezentanţii lucrătorilor au atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă în

unităţile cu mai puţin de 50 de lucrători.


3.8. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă

Cerinţe privind organizarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă sunt prevăzute în Codul Muncii (Titlul V, cap.2) şi în Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2009 (Cap.IV).

Conform Codului Muncii, scopul organizării comitetului de securitate şi sănătate în muncă este asigurarea implicării salariaţiilor la „elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul protecţiei muncii”.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă (CSSM) se constituie la nivelul tuturor unităţilor care au un număr de cel puţin 50 de lucrători şi, la impunerea inspectorului de muncă şi în unităţile cu număr mai mic de lucrători.

CSSM trebuie constituit şi în cazul activităţilor cu caracter temporar, cu o durată de minimum 3 luni.

Componenţa CSSM este:- reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM;- angajator sau reprezentantul său legal şi/sau reprezentanţii săi (în număr

egal cu reprezentanţii lucrătorilor);- medicul de medicina muncii;- lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern, care este secretarul

CSSM.Reprezentanţii lucrătorilor din CSSM se aleg de către lucrători din cadrul reprezentanţilor

cu răspunderi specifice în domeniul SSM. Numărul reprezentanţilor lucrătorilor din CSSM, în funcţie de numărul total de lucrători este prezentat în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor din CSSM,

în funcţie de numărul total de lucrătoriNr. total de lucrători Nr. reprezentanţi ai

lucrătorilor în CSSM50 – 100 2

101 – 500 3501 – 1000 4

1001 – 2000 52001 – 3000 63001 – 4000 7peste 4000 8

Angajatorul sau reprezentantul său legal este preşedintele CSSM.Membrii CSSM se nominalizează prin decizie scrisă a preşedintelui acestuia.Funcţionarea CSSM se realizează pe baza unui regulament propriu de funcţionare.Angajatorul trebuie să prezinte, cel puţin o dată pe an, în CSSM un raport scris care va

cuprinde:- situaţia din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;- acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul încheiat;- propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie care se vor realiza în anul

următor.Angajatorul transmite acest raport, avizat de membrii CSSM, către inspectoratul teritorial

de muncă, în termen de 10 zile.


3.9. Elaborarea documentaţiilor necesare desfăşurării activităţii de prevenire şi protecţie

3.9.1. Instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă

Instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă reprezintă o măsură legislativă de asigurare a securităţii muncii, cu arie de aplicabilitate restrânsă la emitentul lor şi cu conţinutul format din colecţii de prevederi cu caracter obligatoriu pentru personalul angajat de un agent economic, prin a căror respectare se urmăreşte eliminarea cauzelor subiective (dependente de om) de accidentare şi îmbolnăvire profesională [1].

Funcţiile instrucţiunilor proprii sunt următoarele:Instrument pentru realizarea instructajului la locul de muncă şi al celui periodic;Instrument folosit în cadrul cercetării accidentelor de muncă pentru stabilirea cauzelor producerii acestora şi a responsabilităţilor;Instrument cu ajutorul căruia se realizează controlul, dar mai ales autocontrolul activităţilor de prevenire;Act juridic principal în baza căruia se stabilesc şi se sancţionează abaterile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;Jalon în stabilirea programelor anuale de securitate şi sănătate în muncă.

Principiul de bază în elaborarea instrucţiunilor proprii este: “Pentru fiecare factor de risc trebuie să existe cel puţin o măsură de prevenire”.

Criterii de elaborare a instrucţiunilor proprii [Error: Reference source not found]:

stabilirea conţinutului-cadru al instrucţiunilor astfel încât să fie asigurată detalierea prevederilor Legii SSM nr.319/2006, a normelor metodologice de aplicare şi a HG aplicabile activitiăţilor desfăşurate de întreprindere;

organizarea prevederilor astfel încât să reflecte elementele componente ale sistemului de muncă pentru fiecare proces de muncă desfăşurat;

stablirea conţinutului de detaliu, concret, astfel încât să se asigure acoperirea integrală a tuturor factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională prin măsuri de prevenire şi protecţie, inclusiv a celor care nu sunt cuprinşi în legislaţia SSM la nivel naţional.

Variantele posibile de structurare a instrucţiunilor proprii sunt prezentate în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2Varianta Avantaje Dezavantaje

Structurarea pe criterii administrative, în corelaţie cu organigrama unităţii. Instrucţiunile vor cuprinde un capitol distinct pentru fiecare subunitate organizatorică

-Volum de lucru mai mic la elaborare

-Modelul este aplicabil numai unităţilor structurate pe baza unei organigrame;- Schimbările în structura organizatorică a unităţii obligă la revizuirea instrucţiunilor proprii

Structurarea pe activităţi, cuprinzând mai multe procese desfăşurate la mai multe locuri de muncă, cu detaliere pe aceste procese

- Se elimină repetarea prevederilor, toate locurile de muncă cu procese identice fiind prinse într-o singură instrucţiune

Posiblitatea de a pierde din vedere anumite riscuri particulare prezente doar la unele din locurile de muncă cu procese similare


Varianta Avantaje DezavantajeStructurarea pe locuri de muncă, fiecare instrucţiune fiind orientată pe un singur loc de muncă, respectiv pe un singur proces

- Abordare sistematică, posibilitate redusă de a pierde din vedere factori de risc specifici locului de muncă- Adaptare uşoară la schimbările organizatorice la nivelul unităţii;- Facilitează efectuarea instruirilor pe loc de muncă şi periodice

- Grad de dificultate ridicat al abordării, necesitând volum de muncă mare

Instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă trebuie să prevadă următoarele:Scop. Instrucţiunile proprii de SSM sunt elaborate cu aprobarea angajatorului în sopul de a furniza informaţiile necesare pentru realizarea unei anumite activităţi în condiţii de securitate. Prin utilizarea şi aplicarea acestor informaţii se vor elimina sau se vor reduce până la un nivel acceptabil riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională pe care le implică desfăşurarea activităţii respective.Conţinut. Instrucţiunile proprii cuprind măsurile tehnice şi organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale specifice executării unei anumite activităţi;Domeniu de aplicare. Instrucţiunile proprii se aplică tuturor persoanelor implicate în realizarea unei anumite activităţi în cadrul întreprinderii/unităţii care a emis instrucţiunile respective. Instrucţiunile se prelucrează în cadrul instruirilor la locul de muncă şi a celor periodice.Prevederi specifice, cuprinzând măsurile tehnice şi organizatorice de securitate şi sănătate în muncă ce trebuie respectate pentru fiecare element al sistemului de muncă (executant, sarcină de muncă, mijloace de producţie, mediul de muncă).

3.9.2. Planul de prevenire şi protecţie În conformitate cu prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006, art.13

lit.b, angajatorul este obligat “să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii”.

Planul de prevenire şi protecţie trebuie revizuit ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv apariţia unor riscuri noi.

Pe baza rezultatelor evaluării riscurilor se stabilesc măsuri de prevenire şi protecţie şi se dimensionează resursele umane şi materiale necesare pentru implementarea lor.

Planul de prevenire şi protecţie cuprinde cel puţin următoarele informaţii (normele metodologice, anexa 7):

- locul de muncă/postul de lucru unde se aplică măsurile;- riscurile evaluate;- măsuri tehnice- măsuri organizatorice- măsuri igienico-sanitare;- măsuri de altă natură;- acţiuni în scopul realizării măsurii;- termen de realizare;- persoana care răspunde de realizarea măsurii- observaţii.

Planul se supune analizei lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă, va fi avizat de aceştia şi apoi semnat de angajator.


3.9.3. Tematicile de instruireTematicile de instruire se elaborează de către:

angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;lucrătorul desemnat;serviciul intern de prevenire şi protecţie;serviciul extern de prevenire şi protecţie

Tematicile de instruire trebuie să fie semnate de către angajator.Tematicile de instruire se elaborează pentru:

instruirea introductiv generală;instruirea la locul de muncă;instruirea periodică;instruirea suplimentară.

Tematicile de instruire introductiv generală trebuie cuprindă următoarele probleme care vor fi abordate în cadrul acestor instruiri:

legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă;riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor.

Tematicile de instruire la locul de muncă trebuie să stabilească următoarele probleme care vor fi abordate în cadrul acestor instruiri:

informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă şi/sau postului de lucru;prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de lucru;măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice ale locului de muncă şi postului de lucru;demonstraţii practice privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura şi exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.

Tematicile pentru instruirile periodice trebuie stabilite astfel încât să se asigure:reluarea periodică a problemelor abordate la instruirile la locul de muncă, în vederea reîmprospătării acestor cunoştinţe;prezentarea aspectelor de noutate privind legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Tematicile pentru instruirile suplimentare celor periodice programate trebuie elaborate în funcţie de situaţia care impune instruirea suplimentară. Conform prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006, art.98, aceste situaţii sunt următoarele:

a). când un lucrător a lipsit mai mult de 30 de zile lucrătoare;b). când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă

privind activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru sau ale instrucţiunilor proprii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri în unitate;

c). la reluarea activităţii după un accident de muncă;d). la executarea unor lucrări speciale;e). la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale

echipamentului existent;f). la modificarea tehnologiilor existente sau a procedurilor de lucru;g). la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.


3.9.4. Fişele de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă

Fişele de instruire individuală sunt documentele care atestă efectuarea instruirilor cerute de legislaţie, precum şi rezultatele acestor instruiri.

Instruirea la angajare este consemnată prin următoarele informaţii:- data;- durata (ore);- cine a efectuat instruirea;- funcţia celui care a efectuat instruirea;- conţinutul instruirii, care trebuie să fie conform tematicii pentru instruirea

introductiv-generală.Verificarea însuşirii cunoştinţelor se face pe bază de test scris, iar rezultatul este

consemnat în fişa de instruire la capitolul “Rezultatele testărilor”.Instruirea la locul de muncă este consemnată prin următoarele informaţii:

- data efectuării;- locul de muncă/postul de lucru;- durata (ore);- cine a efectuat instruirea;- funcţia celui care a efectuat instruirea (conducătorul direct al locului de

muncă);- conţinutul instruirii, care trebuie să fie conform tematicii pentru instruirea la

locul de muncă.Verificarea însuşirii cunoştinţelor se face de către şeful ierarhic superior al celui care a

efectuat instruirea.Instruirile periodice se consemnează prin următoarele informaţii:

- data instruirii;- durata (ore);- ocupaţia;- materialul predat, care trebuie să fie în conformitate cu tematica pentru

instruirea periodică;- semnături, ale celui instruit, celui care a efectuat instruirea şi celui care a

verificat instruirea.Verificarea instruirilor periodice se realizează de către şeful ierarhic superior al celui care

efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie, care vor semna fişele, consemnând astfel că instruirea a fost efectuată corespunzător.

Instruirile periodice suplimentare se consemnează prin următoarele informaţii:- data instruirii;- durata (ore);- ocupaţia;- materialul predat, care trebuie să fie în conformitate cu tematica pentru

instruirea periodică;- semnături, ale celui instruit, celui care a efectuat instruirea şi celui care a

verificat instruirea.În fişa de instruire individuală se mai consemnează:

- Accidentele de muncă sau îmbolnăvirile profesionale suferite de lucrător;- Sancţiuni aplicate pentru nerespectarea reglementărilor de SSM;- Rezultatele controlului medical periodic (cu semnătura şi parafa medicului de

medicina muncii);- Rezultatele testărilor psihologice periodice (cu semnătura psihologului).

Testările psihologice se fac, conform HG355/2007, în următoarele situaţii:- la locurile de muncă unde sunt prezenţi:o agenţi chimici, respectiv acid cianhidric si compusi cianici, cu exceptia

cianamidei calcice, benzen, hidrocarburi aromatice (in afara de benzen): toluen, xilen, naftalina etc., la indicaţia medicului specialist de medicina muncii ;


o agenţi fizici, respectiv, câmpuri electromagnetice neionizante din banda 0-300 GHz şi zgomot (la indicaţie) şi radiaţii ionizante;

- pentru anumite condiţii de muncă particulare:o lucru la înălţime;o munca în reţele de foarte înaltă, înaltă, medie şi joasă tensiune, aflate sau

nu sub tensiune;o personal sanitar superior, mediu şi personal educativ;o instituţii de învăţământ;o personal cu funcţie de decizie (funcţionar public aflat temporar într-o funcţie

din viaţa politică sau socială, cu atribuţii de interpretare şi aplicare a legilor în vigoare pe teritoriul său de activitate);

o personal care în cadrul activităţiii profesionale conduce utilaje, vehicule de transport intrauzinal şi/sau maşina instituţiei;

o personal care lucrează în condiţii de izolare;o personal din străinătate care va lucra în România;o personal care lucrează în tura de noapte (intervalul orar 22,00 – 6,00).

3.9.5. Fişa de instruire colectivăSe întocmeşte după modelul prevăzut de Normele metodologice de aplicare a Legii

nr.319/2006, anexa 12, pentru:- persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea angajatorului;- lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi

pe bază de contract de prestări de serivicii în întreprindere şi/sau unitate.

Se întocmeşte în 2 exemplare:- 1 exemplar la angajatorul/lucrătorul desemnat/serviciul intern/serviciul extern

care a efectuat instruirea;- 1 exemplar la angajatorul lucrătorilor instruiţi sau conducătorul grupului de

vizitatori.


4. EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

4.1. Teorii privind mecanismul producerii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale

Primele încercări de explicare a mecanismului producerii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când ca efect al revoluţiei industriale în plină desfăşurare, numărul accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale a înregistrat o creştere considerabilă, iar acţiunile întreprinse pentru prevenirea lor au început să dobândească un caracter organizat [2].

Primele preocupări în acest sens puneau accidentele de muncă şi bolile profesionale exclusiv pe seama factorilor tehnici (maşini şi utilaje). Măsurile preventive recomandate constau în ecrane de protecţie şi dispozitive de protecţie pentru utilajele care prezentau pericole.

Într-o etapă ulterioară s-a observat că şi factorii legaţi de mediul de muncă (temperatura mediului ambiant, zgomotul, umiditatea, iluminatul, vibraţiile, noxele chimice etc.) pot fi cauze ale accidentelor de muncă sau bolilor profesionale. Ca urmare, acţiunile preventive s-au extins şi spre îmbunătăţirea mediului de muncă [2].

Mai târziu au fost identificaţi drept cauze posibile ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale şi factorii de natură umană. Astfel a fost formulată teoria predispoziţiei la accidente. Primele cercetări în acest sens au fost întreprinse de cercetătorii Greenwood şi Woods (1919), Yule (1920), continuate de Marbe (1929), Lahy şi Korngold (1936) [2].

Conform acestei teorii, sunt predispuse la accidente persoanele care prezintă anumite caracteristici psihice individuale înnăscute, nemodificabile şi care pot fi investigate prin metode psihometrice. Principalele caracteristici individuale luate în considerare şi care erau asociate cu producerea accidentelor de muncă sunt: temperamentul, atenţia, emotivitatea, plasticitatea gândirii. Pe baza acestor studii, Marbe a enunţat Legea de recurenţă (Legea lui Marbe) conform căreia accidentele se produc cu precădere la aceleaşi persoane, predestinate prin caracteristici individuale înnăscute.

O altă ipoteză consideră caracteristicile individuale drept condiţii ce pot favoriza producerea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale şi care trebuie privite în corelaţie cu situaţiile periculoase ce pot apare în desfăşurarea activităţii. Această abordare a condus la teoria behavioristă, care explică mecanismul producerii accidentelor de muncă printr-un comportament neadecvat rezultat din interacţiunea variabilelor personale cu variabilele situaţionale specifice activităţii [2].

În anul 1928, cercetătorul american de origine germană H.W. Heinrich, în lucrarea sa „Industrial Accident Prevention” face o clasificare a cauzelor accidentelor de muncă în acţiuni periculoase şi condiţii periculoase, dezvoltând un model al producerii accidentelor, cunoscut sub denumirea de modelul dominoului. Conform acestui model, accidentul de muncă este rezultatul coincidenţei unei acţiuni periculoase a executantului cu o condiţie periculoasă, care derivă din mediul de lucru, respectiv din procesul tehnologic. Este suficient ca acţiunea sau condiţia periculoasă să fie suprimată şi accidentul va fi eliminat. Modelul propus de Heinrich este primul care explică mecanismul producerii accidentului de muncă prin combinarea mai multor cauze (multicauzalitate) şi care are în vedere în mod explicit relaţia cauză-efect în geneza accidentelor de muncă. Modelul propus de Heinrich cunoaşte o largă răspândire în analizele accidentului de muncă la nivelul practicii industriale, în special în perioada anilor 1930-1950 [2].

Jumătate de secol mai târziu, cercetătorul suedez D. Peterson elaborează modelul „Cauzalitate şi erori umane” în care afirmă că toate accidentele sunt rezultatul unor erori umane, ce precedă sau sunt în legătură cu cauzele acestora. El afirmă că „orice condiţie sau situaţie poate fi periculoasă dacă se acţionează suficient de periculos” şi că „orice condiţie poate deveni nepericuloasă dacă se acţionează suficient de prudent”, inclusiv în sensul aplicării tuturor măsurilor de prevenire.


Problema explicării genezei accidentelor de muncă prin coincidenţa erorilor umanecu condiţii periculoase obiective (facotri tehnici) este reluată ulterior, în diverse variante, în majoritatea abordărilor moderne, sistematice ale fenomenelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Printre acestea se evidenţiază în mod deosebit teoria fiabilităţii sistemelor şi abordarea ergonomică a securităţii sistemelor de muncă.

Teoria fiabilităţii sistemelor. Fiabilitatea unui sistem reprezintă calitatea acestuia de a funcţiona fără defecţiuni un anumit interval de timp pentru scopul dat şi în mediul pentru care a fost conceput. Ea se exprimă matematic prin probalitatea ca sistemul să-şi îndeplinească misiunea în condiţii determinate. Fiabilitatea unui sistem este rezultatul fiabilităţii elementelor acestuia şi a interacţiunii lor, indiferent de dimensiunea sistemului sau de natura şi numărul elementelor sale.

În studiul fiabilităţii sistemelor se disting două categorii de elemente cărora li se urmăreşte îmbunătăţirea fiabilităţii: tehnice şi umane.

Prin analogie cu definiţia fiabilităţii tehnice, fiabilitatea umană se exprimă prin probabilitatea ca un individ să efectueze cu succes, într-o perioadă de timp dată, o sarcină prestabilită. Aşa cum noţiunea de defecţiune este în centrul conceptului de fiabilitate tehnică, cea de eroare umană constituie noţiunea de bază a fiabilităţii umane. Eroarea umană este definită ca fiind „un comportament (acţiune sau omisiune) ce depăşeşte limitele acceptabile” [2].

Din cauza costului foarte ridicat şi a dificultăţii efectuării calculelor, metodele de calcul a fiabilităţii globale a sistemelor au o aplicabilitate practică restrânsă, limitată în prezent la domeniile nuclear, aerospaţial şi energetic, domenii în care riscurile şi gravitatea consecinţelor în caz de accident sunt foarte mari şi justifică din punct de vedere economic aplicarea unor astfel de analize.

Abordarea ergonomică a securităţii sistemelor de muncă. În cadrul abordărilor ergonomice, accidentele de muncă şi bolile profesionale reprezintă disfuncţionalităţi ale sistemului de muncă, abateri de la starea sa normală de funcţionare. Cauzele acestor disfuncţionalităţi trebuie căutate la nivelul fiecărui element al sistemului. În general, este vorba de un complex de cauze care concură la producerea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Pentru depistarea lor se pleacă de la analiza locului de muncă, cu accent pe determinarea riscurilor obiective pe care le implică şi a modalităţilor de manifestare ale acestora. Se analizează apoi solicitările psiho-fiziologice ale operatorului impuse de sarcina de muncă, de utilaje şi de mediul de muncă. Se constată apoi dacă personalul prezintă calităţile necesare (aptitudini, cunoştinţe profesionale şi de securitatea a muncii, deprinderi etc.). O astfel de analiză permite punerea în evidenţă atât a cauzelor reale ale accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale după producerea acestora (analiză postaccident), precum şi depistarea apriorică a punctelor critice în sistemul analizat (analiză preaccident).

Un aspect important al explicitării mecanismului producerii accidentelor de muncă în cadrul abordărilor ergonomice îl constituie faptul că accidentul de muncă propriu-zis (vătămarea organismului) este considerat ca veriga finală a unui lanţ de evenimente prealabile, lanţ care reprezintă schema genezei accidentului (dinamica producerii accidentului) [2].

4.2. Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Relaţia factor de risc – cauză

Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente proprii elementelor sistemului de muncă ce pot provoca, în anumite condiţii, accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale.

Problema prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale se reduce la depistarea şi eliminarea acţiunii acestora. Deoarece factorii de risc se regăsesc la nivelul fiecărui element al sistemului de muncă, măsurile de prevenire vor corespunde cel puţin unuia dintre aceste elemente. De exemplu, măsurile de prevenire referitoare la executant (examen medical, psihologic, instruire) au ca scop elimnarea factorilor de risc proprii acestuia, generaţi de lipsa unor aptitudini fizice şi psihice corespunzătoare, lipsa cunoştinţelor profesionale şi de securitate a muncii, atitudinea necorespunzătoare faţă de risc etc. [2].

După consecinţa pe care o pot produce, factorii de risc se clasifică în:factori de risc de accidentare;factori de risc de îmbolnăvire profesională.


După elementul generator, factorii de risc se clasifică în:factori de risc proprii executantului, care pot fi:

o acţiuni greşite;o omisiuni

factori de risc proprii sarcinii de muncă, încadraţi în:o conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu

scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţiile de risc (operaţii, reguli, procedee greşite, absenţa unor operaţii, metode de muncă necorespunzătoare etc.)

o sub/supradimensionarea cerinţelor impuse executantului, respectiv necorespunzătoare posibilităţilor acestuia

factori de risc proprii mijloacelor de producţie, care se pot manifesta în următoarele forme:

o factori de risc fizici (de natură mecanică, termică, electrică);o factori de risc chimic;o factori de risc biologic.

factori de risc proprii mediului de muncă, ce se pot încadra în:o factori de risc fizic (mecanic, termic, electric);o factori de risc chimic;o factori de risc biologic.

După natura lor, factorii de risc se clasifică în:factori de risc obiectivi, care nu depind de factorul uman şi sunt proprii numai mijloacelor de producţie şi mediului de muncă;factori de risc subiectivi, dependenţi de factorul uman, proprii executantului şi sarcinii de muncă.

După contribuţia la producerea unui accident de muncă/îmbolnăviri profesionale, factorii de risc se clasifică în:

factori de risc principali, prin a căror suprimare se elimină în mod cert posibilitatea producerii evenimentelor;factori de risc secundari, care favorizează efectele acţiunii factorilor principali şi a căror eliminare nu constituie o garanţie a evitării evenimentului.

După plasarea în timp în raport cu momentul în care devine posibil sau se produce efectiv evenimentul, factorii de risc pot fi împărţiţi în:

iniţiali, a căror acţiune se manifestă cel mai departe în timp de la momentul producerii vătămării;intermediari, a căror acţiune se manifestă în intervalul dintre momentul iniţial şi vătămarea efectivă sau posibilă;finali, prin a căror acţiune se finalizează factorul sau factorii de risc iniţiali într-un accident sau într-o îmbolnăvire.

După rolul lor în producerea evenimentului, factorii de risc pot fi:direcţi, a căror manifestare provoacă nemijlocit evenimentul sau concură direct la producerea lui;indirecţi, a căror acţiune generează factorii de risc direcţi.

Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională se caracterizează cu ajutorul nivelului de risc. Acesta reprezintă un indicator convenţional ce exprimă sintetic şi cumulativ dimensiunea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională existente într-un sitem de muncă. El se determină în cadrul activităţii de evaluare a riscurilor, pe baza combinaţiei dintre gravitatea şi probabilitatea consecinţelor maxime previzibile ale factorilor de risc existenţi în sistemul respectiv asupra personalului [2].

Până la vătămarea efectivă a executantului, prezenţa şi acţiunea factorilor de risc poate fi oricând anihilată prin măsuri corespunzătoare, evitându-se accidentarea sau îmbolnăvirea. Din acest motiv, în fazele anterioare producerii vătămării, factorii de risc reprezintă cauze potenţiale de accidentare sau îmbolnăvire profesională. După producerea evenimentului, factorii de risc devin cauze reale ale accidentului sau îmbolnăvirii profesionale [2].


4.3. Dinamica producerii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionalePentru ca să aibă loc un accident de muncă sau o îmbolnăvire profesională este necesară

acţiunea simultană a doi factori de risc, unul obiectiv şi celălalt subiectiv, deoarece numai astfel se poate produce impactul dintre victimă şi agentul material care îi afectează organismul. Factorul subiectiv propriu executantului, constă cel îuţin în prezenţa executantului în zona periculoasă [2].

De regulă, însă, acţiunea celor doi factori de risc, cauze potenţiale minime, reprezintă ultima verigă a unor adevărate înlănţuiri de manifestări ale diverşilor factori de risc prezenţi într-un sistem de muncă (fig.4.1).

În dinamica producerii accidentului de muncă se disting trei faze posibile [2]:

Faza I: Constituirea situaţiei de accidentareÎncepe cu cauza situată cel mai aproape de momentul producerii leziunii şi se

caracterizează prin următoarele:- este aparent nediferenţiată faţă de situaţia normală, astfel încât pericolul nu

poate fi sesizat decât dacă este urmărit în mod special;- apare o situaţie periculoasă sesizabilă, iniţiată de factorul uman;- de regulă, se poate interveni pentru prevenirea accidentului, atât de către

executant cât şi de către factorii de decizie.

Faza a II-a: Desfăşurarea situaţiei de accidentareConstă în înlănţuirea şi imbinarea mai multor cauze, generând cauza finală.

Caracteristici:- are loc înlănţiuirea şi îmbinarea mai multor cauze, într-un interval scurt de

timp;- din cauza crizei de timp, acţiunile de prevenire ale executantului pot fi

agravante;- există totuşi posibilitatea, foarte limitată faţă de faza anterioară, de a se

interveni pentru prevenirea leziunii.

Faza a III-a: Producerea leziunii- Faza definitorie a accidentului;- are loc impactul omului cu elementele mijloacelor de producţie sau ale

mediului fizic ambiant, care provoacă leziunea- se produce într-un timp foarte scurt.

Accident de

muncă/ Boală

profesională

Fig.4.1. Înlănţuirea cauzelor în producerea unui accident de muncă/boală profesională


4.4. Principii de bază ale evaluării riscurilor. Tipuri de metode de evaluare a riscurilor

4.4.1. Elementele sistemului de muncăAnaliza unui sistem de muncă în vederea evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire

profesională se bazează pe descompunerea acestui sistem în cele 4 elemente (executant, sarcina de muncă, mijloace de producţie şi mediul de muncă), precum şi pe definirea relaţiilor care se stabilesc între aceste elemente (fig.4.2).

Executantul. Omul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de muncă.Sarcina de muncă. Totalitatea acţiunilor pe care trebuie să le efectueze executantul în

vederea realizării scopului sistemului de muncă.Mijloacele de producţie. Totalitatea mijloacelor de muncă (clădiri, instalaţii, echipamente

de muncă) şi a obiectelor muncii (materii prime, produse intermediare etc.) utilizate în procesul de producţie a bunurilor materiale.

Mediul de muncă. Ambianţa (fizică şi socială) în care executantul îşi desfăşoară activitatea.

Accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale se produc ca urmare a disfuncţionalităţilor produse în sistemul de muncă generate de dereglările elementelor sale şi/sau ale relaţiilor dintre ele.

4.4.2. Relaţia risc - securitatePericolul este definit ca fiind sursa unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii.Securitatea unui sistem de muncă presupune absenţa pericolelor de accidentare şi

îmbolnăvire profesională în procesul de muncă, respectiv a riscurilor. Noţiunile de securitate şi risc sunt noţiuni abstracte, opuse ca înţeles.

În realitate, însă, având în vedere caracteristicile oricărui sistem de muncă, nu poate fi exclusă posibilitatea de producere a unor accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale.

Prin urmare, în practică se operează cu noţiunile de nivel de risc şi respectiv nivel de securitate, acestea fiind doi parametrii aflaţi în relaţie de invers-proporţionalitate (fig.4.3).

Relaţia securitate – risc este , unde:

PROCES DE

MUNCĂ

SISTEM DE MUNCĂ

SARCINA DE MUNCĂ

EXECUTANT

MIJLOACE DE PRODUCŢIE

MEDIU DE MUNCĂ

Fig.4.2. Elementele sistemului de muncă


4.4.3. Riscul acceptabilRiscul este definit ca fiind combinaţia dintre probabilitatea şi gravitatea unei posibile

leziuni sau afectări a sănătăţii într-o situaţie periculoasă. Existenţa unui risc este determinată de existenţa pericolului asociat.

Probabilitatea de producere a leziunii sau a afectării sănătăţii este în funcţie de [15]:- frecvenţa şi durata expunerii persoanei la pericol;- probabilitatea de apariţie a evenimentului periculos;- posibilităţile tehnice şi umane de a evita sau limita dauna (de exemplu,

reducerea vitezei, echipament de oprire de urgenţă, conştientizarea pericolului etc.)

Existenţa riscului în cadrul unui sistem de muncă este cauzată de prezenţa factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Aceştia se diferenţiază între ei prin consecinţele pe care acţiunea lor le poate avea auspra executantului, respectiv prin gravitatea vătămării şi probabilitatea ca ea să se producă într-un anumit interval de timp. Prin urmare, coordonatele care caracterizează riscul sunt:

- p - probabilitatea cu care acţiunea unui factor de risc poate conduce la accident şi

- g - gravitatea consecinţei acţiunii factorului de risc asupra victimei.Un risc de o anumită mărime poate fi reprezentat în funcţie de coordonatele sale, prin aria

unui dreptunghi F1 (fig.4.4), dar şi prin orice alt dreptunghi de arie egală, de exemplu F2 şi F3. Curba care uneşte vârfurile care nu sunt pe axele de coordonate ale tuturor acestor dreptunghiuri de arie egală este o curbă de tip hiperbolă şi reprezintă toate cuplurile gravitate – probabilitate pentru care nivelul de risc este acelaşi.

Cel mai mare nivel de risc care poate fi acceptat în cadrul unui sistem de muncă este reprezentat prin curba de acceptabilitate a riscului (fig.4.5). Orice risc situat (prin coordonatele sale p, g) peste această curbă va fi considerat risc inacceptabil şi orice risc situat sub această curbă va fi considerat risc acceptabil.

Risc

Securitate

+∞

+∞

y = f(x)

Fig.4.3 Relaţia risc-securitate


4.4.4. Tipuri de metode de evaluare a riscurilorÎn literatura de specialitate există o multitudine de metode de estimare a factorilor care

influenţează securitatea sistemelor de muncă, şi care pot fi grupate în următoarele categorii [5]:- metode bazate pe teoria fiabilităţii;- metode bazate pe ergonomia sistemelor;- metode bazate pe liste de verificare.

O altă clasificare împarte metodele de evaluare a riscurilor în:- metode directe (inductive);- metode inverse (deductive).

Metodele directe pornesc de la cauze identificabile la reprezentarea diferitelor secvenţe de evenimente susceptibile să producă accidentări sau îmbolnăviri profesionale.

În cazul metodelor inverse se porneşte de la identificarea evenimentelor nedorite şi se determină cauzele care au condus la apariţia acestora.

g

p

F1

F2

F3

Fig.4.4. Echivalenţa riscurilor caracterizate prin diferite cupluri gravitate – probabilitate (g,p)

g

pFig.4.5. Curba de acceptabilitate a riscului

gA

pA

A

BgB

pB

- risc acceptabil (A)

- risc inacceptabil (B)


4.5. Metode bazate pe liste de verificare

4.5.1. Ghid de evaluare a riscurilor

Acest ghid a fost elaborat în cadrul unui program PHARE derulat în perioada 2006-2007 de Inspecţia Muncii din România în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Economică şi Integrare Europeană din Austria [].

Ghidul este destinat în principal intreprinderilor mici şi mijlocii.Realizarea evalurării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională pe baza acestui

ghid presupune realizarea următoarelor activităţi:1). Formaţi echipa;2). Definiţi posturile de lucru şi zonele de evaluare;3). Realizaţi examinarea generală;4). Identificaţi pericolele specifice;5). Analizaţi pericolele;6). Evaluaţi riscurile;7). Planificaţi acţiuni;8). Monitorizaţi acţiunile.

Pentru evaluarea riscurilor, identificate pe baza unor liste de verificare, sunt stabilite clase de gravitate (tabelul 4.1) şi clase de probabilitate (tabelul 4.2). Pe baza cuplurilor gravitate-probabilitate sunt stabilite categoriile de risc (tabelul 4.3):

- categoria de risc 5 – sunt necesare acţiuni imediate şi încetarea lucrului până ce gravitatea şi/sau probabilitatea riscului sunt reduse prin măsuri tehnice;

- categoria de risc 4 – sunt necesare acţiuni, dar lucrul poate continua dacă au fost luate cel puţin măsuri organizatorice;

- categoria de risc 3 – sunt necesare acţiuni şi trebuie implementate cel puţin măsuri pe termen mediu;

- categoria de risc 2 – nu sunt necesare acţiuni, dar pericolul trebuie supravegheat (de ex. instruirea lucrătorilor);

- categoria de risc 1 – riscul este neglijabil.Tabelul 4.1

Clase de gravitateGravitate Descriere

Mortal consecinţa unui pericol este un accident sau o boală profesională mortală

Foarte grav consecinţa pericolului este un accident de muncă grav ce are ca rezultat invaliditate sau incapacitate temporară de muncă mai mare de 90 de zile (concediu medical mai mare de 90 de zile)

Grav consecinţa unui pericol este un accident de muncă ce are ca rezultat incapacitate temporară de muncă de 3 până la 90 de zile

Moderat consecinţa unui pericol este un accident de muncă ce are ca rezultat incapacitate temporară de muncă de 1-2 zile.

Tabelul 4.2Clase de probabilitate

Gravitate DescriereFoarte

probabilpericolul apare cel mult o dată la 10 zile lucrătoare

Probabil pericolul apare o dată la 6 luniRar pericolul apare o dată la 1 an

Foarte rar pericolul apare o dată la 5 aniImprobabil pericolul apare cel mult o dată la 5 ani.


Tabelul 4.3.Grila categoriilor de risc

probabilitategravitate mortal foarte grav grav moderat

foarte probabil 5 5 4 4

probabil 5 4 4 3

rar 4 4 3 3

foarte rar 4 3 3 2

improbabil 3 3 2 1

4.5.2. Instrument pentru evaluarea riscurilor

Evaluarea riscurilor pe baza acestei metode presupune parcurgerea a 5 paşi (fig.4.6)

Identificarea pericolelor se realizează cu ajutorul unor liste de verificare prestabilite, dar la care se mai pot adăuga indicatori corespunzători unor pericole particulare, specifice locului de muncă evaluat şi care nu se regăsesc în varianta standard a metodei.

ETAPA 1 – Colectarea informaţiilor

ETAPA 2 – Identificarea pericolelor

ETAPA 3 – Evaluarea riscurilor generate de pericole

ETAPA 4 – Planificarea acţiunilor de eliminare sau reducere a riscurilor.Analiza evaluării

ETAPA 5 – Elaborarea documentaţiei de evaluare a riscurilor

Fig.4.6. Instrument pentru evaluarea riscurilor


4.6. Metoda Job Safety Analysis (JSA)Activităţi potrivite pentru JSA sunt:

- Activităţi cu rată ridicată de AM şi/sau BP- Activităţi cu potenţial de producere a unor evenimente grave, chiar dacă nu

există un istoric al evenimentelor- Activităţi la care eroarea umană poate avea consecinţe grave- Activităţi noi sau cu proceduri modificate- Activităţi complexe care necesită instrucţiuni scrise.

Obiectul analizei:Se recomandă ca analiza să se facă pe un segment limitat al fluxului de producţie, de exemplu pe un post de lucru.Metoda este ideală pentru sarcini de muncă bine definite, care se desfăşoară prin parcurgerea succesivă a unor paşi.

Etapele de aplicare ale metodei: Pregătire Analiza sarcinii de muncă Identificarea riscurilor Evaluarea riscurilor Propunerea măsurilor preventive

Pregătire - Stabilirea obiectului analizei- Stabilirea grupului de analiză- Strângerea informaţiilor necesare

Grupul de analiză ar trebui să cuprindă:- Conducătorul analizei (de ex. lucrător desemnat)- Şef de echipă, maistru- Personalul de mentenanţă- Tehnolog

Analiza sarcinii de muncă - Descompunerea activităţilor pe operaţii- Mentenanţă şi reparaţii- Situaţii speciale (avarii, urgenţe, defecte)

Identificarea riscurilor - Documente;- Interviuri;- Observare directă

Evaluarea riscurilor Riscurile identificate se încadrează în 4 grade de risc, stabilite conform tabelului4.4.

Tabelul 4.4.Grade de risc

Grad Descriere

1Risc acceptabilNu sunt necesare măsuri(de ex. nu este afectată capacitatea de muncă)

2Risc mediuSe recomandă stabilirea unor măsuri de prevenire(de ex. accidente uşoare)

3Risc mareTrebuie să se ia măsuri(de ex. accidente cu ITM de cel puţin 3 zile, cu probabilitate 1/an)

4Risc foarte mareTrebuie să se ia măsuri imediat(de ex. accidente cu invaliditate, deces, colective)


Propunerea măsurilor preventive Măsurile de prevenire stabilite pentru riscurile identificate sunt înregistrate în fişa de

analiză, conform modelului prezentat în fig.4.7.

ANALIZA SECURITĂŢII MUNCII Activitatea: Data:Unitatea:

Secţia/Atelierul:

Grup de analiză:1.2.3.4.

Nr.crt.

Operaţia Riscuri identificate

Grad Măsuri propuse:

4 – Risc foarte mare Trebuie luate măsuri imediat3 – Risc mare Trebuie luate măsuri2 – Risc mic Se recomandă stabilirea unor măsuri1 – Risc neglijabil Nu sunt necesare măsuri

Fig. 4.7. Model fişă de înregistrare a riscurilor

4.7. Metoda INCDPM de evaluare a riscurilor

Aplicarea metodei presupune parcurgerea următoarelor etape: Definirea sistemului de analizat (loc de muncă/post de lucru); Identificarea factorilor de risc din sistem; Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională; Ierarhizarea riscurilor, stabilirea priorităţilor de prevenire şi propunerea măsurilor

de prevenire.1. Definirea sistemului de analizat. În această etapă se efectuează analiza detaliată a

locului de muncă, urmărindu-se, în principal: identificarea şi descrierea componentelor sistemului de muncă şi modului său de

funcţionare: scopul sistemului, descrierea procesului tehnologic, a operaţiilor de muncă, maşinile şi utilajele folosite – parametri şi caracteristici funcţionale, unelte etc.;

precizarea sarcinii de muncă ce revine executantului;Informaţiile necesare pentru această etapă se preiau din documentele puse la dispoziţie

de unitatea evaluată (fişa tehnologică, cărţile tehnice ale echipamentelor de muncă, fişa postului pentru executant, caiete de sarcini, buletine de determinare a noxelor, instrucţiuni proprii de securitate a muncii). O sursă complementară de informaţii pentru definirea sistemului o constituie discuţiile cu lucrătorii de la locul de muncă analizat.

2. Identificarea factorilor de risc din sistem. În această etapă, pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, se identifică disfuncţiile care pot apare, în toate situaţiile previzibile şi probabile de funcţionare. Această identificare se face pe baza Listei de identificare a factorilor de risc (tabelul 4.5)

Factorii de risc identificaţi se înscriu în Fişa de evaluare a locului de muncă (tabelul 4.6).

Tabelul 4.5.Lista de identificare a factorilor de risc


A. EXECUTANT1. ACŢIUNI GREŞITE

1.1. Executare defectuoasă de operaţii comenzi,manevre, poziţionări, fixări, asamblări, reglaje, utilizare greşită a

mijloacelor de protecţie1.2. Nesincronizări de operaţii – întârzieri, devansări1.3. Efectuarea de operaţii neprevăzute de sarcina de muncă

pornirea echipamentelor de muncă întreruperea funcţionării echipamentelor de muncă alimentarea sau oprirea alimentării cu energie (curent electric, fluide

energetice etc.); deplasări, staţionări în zone periculoase deplasări cu pericol de cădere:

o de la acelaşi nivel: prin dezechilibrare, alunecare, împiedicare;o de la înălţime: prin păşire în gol, prin dezechilibrare, prin alunecare.

1.4. Comunicări accidentogene2. OMISIUNI

2.1. Omiterea unor operaţii2.2. Neutilizarea mijloacelor de protecţie

B. SARCINA DE MUNCĂ1. CONŢINUT NECORESPUNZĂTOR AL SARCINII DE MUNCĂ ÎN RAPORT CU

CERINŢELE DE SECURITATE1.1. Operaţii, reguli, procedee greşite1.2. Absenţa unor operaţii1.3. Metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a operaţiilor)

2. SARCINA SUB/SUPRADIMENSIONATĂ ÎN RAPORT CU CAPACITATEA EXECUTANTULUI2.1. Solicitare fizică – efort static, poziţii de lucru forţate sau vicioase, efort dinamic2.2. Solicitare psihică – ritm de muncă alert, decizii dificile în timp scurt, operaţii repetitive de ciclu scurt sau extrem de complex, monotonia muncii

C. MIJLOACE DE PRODUCŢIE1. FACTORI DE RISC MECANIC

1.1. Mişcări periculoase 1.1.1.Mişcări funcţionale ale echipamentelor tehnice (organe de maşini în mişcare, curgeri de fluide, deplasări ale mijloacelor de transport) 1.1.2.Autodeclanşări sau autoblocări contraindicate ale mişcărilor funcţionale ale echipamentelor tehnice sau ale fluidelor 1.1.3.Deplasări sub efectul gravitaţiei: alunecare, rostogolire, rulare pe roţi, răsturnare, cădere liberă, scurgere liberă, deversare, surpare etc. 1.1.4.Deplasări sub efectul propulsiei: proiectare de corpuri sau particule, deviere de la traiectoria normală, balans, recul, şocuri excesive, jet, erupţie1.2. Suprafeţe sau contururi periculoase: înţepătoare, tăioase, alunecoase, abrazive, adezive etc.1.3. Recipiente sub presiune1.4. Vibraţii excesive ale echipamentelor tehnice

2. FACTORI DE RISC TERMIC2.1. Temperatura ridicată a obiectelor sau suprafeţelor2.2. Temperatura coborâtă a obiectelor sau suprafeţelor2.3. Flăcări, flame

3. FACTORI DE RISC ELECTRIC3.1. Curentul electric: atingere directă, atingere indirectă, tensiune de pas

4. FACTORI DE RISC CHIMIC4.1. Substanţe toxice4.2. Substanţe caustice4.3. Substanţe inflamabile4.4. Substanţe explozive


4.5. Substanţe cancerigene5. FACTORI DE RISC BIOLOGIC

5.1. Culturi sau preparate cu microorganisme (bacterii, virusuri, richeţi, spirochete, ciuperci, protozoare etc.)5.2. Plante periculoase (ex. ciuperci otrăvitoare)5.3. Animale periculoase (ex. şerpi veninoşi)

D. MEDIU DE MUNCĂ1. FACTORI DE RISC FIZIC

1.1. Temperatura aerului – ridicată, scăzută1.2. Umiditatea aerului – ridicată, scăzută1.3. Curenţi de aer1.4. Presiunea aerului – ridicată, scăzută1.5. Aeroionizarea aerului1.6. Suprapresiune în adâncimea apelor1.7. Zgomot1.8. Ultrasunete1.9. Vibraţii1.10. Iluminat – nivel de iluminare scăzut, strălucire, pâlpâire1.11. Radiaţii 1.11.1. Electromagnetice – infraroşii, ultraviolete, microunde, de frecvenţă înaltă/medie/joasă, laser 1.11.2. Ionizante – alfa, beta, gamma1.12. Potenţial electrostatic1.13. Calamităţi naturale – trăsnet, inundaţii, vânt puternic, grindină, viscol, alunecări, surpări, prăbuşiri de teren sau copaci, avalanşe, seisme etc.)1.14. Pulberi pneumoconiogene

2. FACTORI DE RISC CHIMIC2.1. Gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici2.2. Pulberi în suspensie în aer, gaze sau vapori inflamabili sau explozivi

3. FACTORI DE RISC BIOLOGIC3.1. Microorganisme în suspensie în aer (bacterii, virusuri, richeţi, spirochete, ciuperci, protozoare etc.)

4. CARACTERUL SPECIAL AL MEDIULUI: subteran, acvatic, subacvatic, mlăştinos, aerian, cosmic etc.

3. Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Pentru fiecare factor de risc identificat trebuie determinată forma concretă de manifestare care se înregistrează în Fişa de evaluare a locului de muncă. De asemenea, trebuie stabilite consecinţele maxime previzibile şi probabilitatea de producere a unui eveniment ca urmare a acţiunii unui factor de risc. În acest scop se utilizează toate informaţiile relevante, cum ar fi statistica accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale, înregistrări privind incidentele şi accidentele uşoare, buletinele de determinări de noxe etc.

Consecinţa maximă previzibilă pentru un factor de risc se încadrează în una din cele 7 clase de gravitate stabilite de metodă (tabelul 4.7).

Probabilitatea de producere a unui eveniment se determină pe baza informaţiilor menţionate şi se încadrează în una din cele 6 clase de probabilitate stabilite prin metodă (tabelul 4.8).

Pentru fiecare factor de risc se determină cuplul gravitate – probabilitate (g,p) din Grila de evaluare a riscurilor (tabelul 4.9). Pe baza acestei perechi de valori, se determină nivelul parţial de risc, cu ajutorul Scalei de încadrare a nivelelor de risc/securitate (tabelul 4.10).

Nivelul de risc global (Nr) pe locul de muncă/postul de lucru se calculează ca medie ponderată a nivelelor parţiale de risc, corespunzătoare factorilor de risc identificaţi. Pentru ca rezultatul obţinut să reflecte cât mai exact realitatea, se utilizează ca element de ponderare rangul factorului de risc, care este egal cu nivelul de risc parţial.

Tabelul 4.6.


Unitatea:

FIŞA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ

Număr de persoane expuse:

Secţia: Durata expunerii (h/zi):

Locul de muncă:

Nivel de risc global:

Componenta sistemului de

muncă

Factori de risc

identificaţi

Forma concretă de manifestare a factorilor de risc

Consecinţa maximă

previzibilă

Probabilitatea de producere

Clasa de gravitate

Clasa de proba-bilitate

Nivelul de risc

EXECUTANT

SARCINA DE MUNCĂ

MIJLOACE DE MUNCĂ

MEDIU DE MUNCĂ

Tabelul 4.7.Scala de cotare a gravităţii consecinţelor acţiunii factorilor de risc asupra organismului uman

Clasa de gravitate Consecinţe Gravitatea consecinţelor

1 NEGLIJABILE - consecinţe minore reversibile cu incapacitate de muncă previzibilă până la 3 zile calendaristice (vindecare fără tratament)

2 MICI - consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă previzibilă de 3-45 zile care necesită tratament medical

3 MEDII - consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă previzibilă de 45-180 zile care necesită tratament medical şi prin spitalizare

4 MARI - consecinţe ireversibile cu o diminuare a capacităţii de muncă de maxim 50% (invaliditate gr.III)

5 GRAVE - consecinţe ireversibile cu pierdere între 50-100% a capacităţii de muncă, dar cu posibilitatea de autoservire (invaliditate gr.II)

6 FOARTE GRAVE - consecinţe ireversibile cu pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de autoservire (invaliditate de gr.I)

7 MAXIME - deces

Tabelul 4.8.Scala de cotare a probabilităţii de producere a unui eveniment ca urmare

a acţiunii factorilor de riscClasa de

probabilitate Evenimente Probabilitate de producere

1 EXTREM DE RARE 1 eveniment la peste 10 ani2 FOARTE RARE 1 eveniment la 5 – 10 ani3 RARE 1 eveniment la 2 – 5 ani4 PUŢIN FRECVENTE 1 eveniment la 1 – 2 ani5 FRECVENTE 1 eveniment la 1 lună – 1 an6 FOARTE FRECVENTE 1 eveniment la mai puţin de 1 lună

Tabelul 4.9.


Grila de evaluare a riscurilorCLASE DE PROBABILITATE

1 2 3 4 5 6

Ext

rem

de

rar

Foar

te

rar

Rar

Puţ

in

frecv

ent

Frec

vent

Foar

te

frecv

ent

CLASE DE GRAVITATE Consecinţe

>10

ani

5-10

ani

2-5

ani

1-2

ani

1 lu

nă-

1 an

<1 lu

nă

7 Maxime Deces (7,1) (7,2) (7,3) (7,4) (7,5) (7,6)

6 Foarte grave Invaliditate gr.I (6,1) (6,2) (6,3) (6,4) (6,5) (6,6)

5 Grave Invaliditate gr.II (5,1) (5,2) (5,3) (5,4) (5,5) (5,6)

4 Mari Invaliditate gr.III (4,1) (4,2) (4,3) (4,4) (4,5) (4,6)

3 Medii IM 45-180 zile (3,1) (3,2) (3,3) (3,4) (3,5) (3,6)

2 Mici IM 3-45 zile (2,1) (2,2) (2,3) (2,4) (2,5) (2,6)

1 Neglijabile IM<3 zile (1,1) (1,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6)

Tabelul 4.10.Scala de încadrare a nivelelor de risc/securitate

NIVEL DE RISC CUPLUL GRAVITATE-PROBABILITATE NIVEL DE SECURITATE

1 MINIM (1,1) (1,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6) (2,1) MAXIM 7

2 FOARTE MIC (2,2) (2,3) (2,4) (3,1) (3,2) (4,1) FOARTE MARE 6

3 MIC (2,5) (2,6) (3,3) (3,4) (4,2) (5,1) (6,1) (7,1) MARE 5

4 MEDIU (3,5) (3,6) (4,3) (4,4) (5,2) (5,3) (6,2) (7,2) MEDIU 4

5 MARE (4,5) (4,6) (5,4) (5,5) (6,3) (7,3) MIC 3

6 FOARTE MARE (5,6) (6,4) (6,5) (7,4) FOARTE MIC 2

7 MAXIM (6,6) (7,5) (7,6) MINIM 1

Nivelul de risc global se calculează cu relaţia:

unde:Nr este nivelul de risc global pe loc de muncă;ri - rangul factorului de risc i;Ri - nivelul de risc pentru factorul de risc i;n - numărul factorilor de risc identificaţi la locul de muncă/postul de lucru.

4. Ierarhizarea riscurilor, stabilirea priorităţilor de prevenire şi propunerea măsurilor de prevenire. Ierarhizarea riscurilor se face în funcţie de nivelul de risc parţial. Prioritatea în implementarea măsurilor de prevenire va fi stabilită în ordinea descrescătoare a nivelelor de


risc parţiale. Măsurile de prevenire propuse se documentează în Fişa de măsuri propuse (tabelul 4.11).

Tabelul 4.11.

Unitatea:

FIŞA DE MĂSURI PROPUSE

Număr de persoane expuse:

Secţia: Durata expunerii (h/zi):

Locul de muncă:

Nivel de risc global:

Nr.crt.

Factorul de risc(forma concretă de manifestare)

Nivelul de risc

Măsuri propuse


BIBLIOGRAFIE

1. Darabont Alexandru, Pece Ştefan, Dăscălescu Aurelia – Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, vol.1 şi 2, Editura AGIR, Bucureşti, 2001;

2. Darabont Alexandru, Pece Ştefan – Protecţia muncii (manual pentru învăţământul universitar), Editura Didactică şi Pedagogică R.A. Bucureşti, 1996;

3. Darabont Doru – Auditarea de securitate şi sănătate în muncă, Editura Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, 2004;

4. Darabont Alexandru, Nisipeanu Steluţa, Darabont Doru – Auditul securităţii şi sănătăţii în muncă, Editura AGIR, Bucureşti, 2002;

5. Darabont Alexandru, Darabont Dan, Constantin Gelu, Darabont Doru – Evaluarea calităţii de securitate a echipamentelor tehnice, Editura AGIR, Bucureşti, 2001;

6. Darabont Doru, Roşca Mihai – Paşi hotărâţi pentru implementarea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, revista “Obiectiv”, nr.2/2003, p.34-35;

7. Ţiclea Alexandru ş.a. – Dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucureşti 2004;8. Innes John – Safety and Health Auditing, www.safetyline.wa.gov.au9. Olaru Marieta – Managementul calităţii, Editura Economică, Bucureşti, 1999;10. *** – Ghid pentru evaluarea riscurilor, Inspecţia Muncii, 2007;11. *** - Constituţia României modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei

României nr.429/200312. *** - Guidelines on occupational safety and health management systems – ILO – OSH 2001,

International Labour Office, Geneva, 2001;13. *** - SR OHSAS 18001:2008 – Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale.

Cerinţe;14. *** - SR EN ISO 19011:2003 – Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calităţii şi/sau

de mediu;15. *** - SR EN 1050 – Securitatea maşinilor. Principii pentru aprecierea riscurilor;16. *** - DEX - Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1986;17. *** - www.bsi-global.com – site-ul British Standard Institution18. *** Treaty establishing the European Economic Community, www.eur-lex.europa.eu19. *** Single European Act, Official Journal of the European Communities No. L 169/9, 29.06.198720. *** Directiva Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru

promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă (89/391/CEE), www.eur-lex.europa.eu

21. *** - http://osha.europa.eu/en/legislation/directives - site-ul Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă

22. *** - www.mmuncii.ro – site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale23. *** Instrument pentru evaluarea riscurilor, Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în

Muncă, http://hwi.osha.europa.eu

http://hwi.osha.europa.eu/

http://www.mmuncii.ro/

http://osha.europa.eu/en/legislation/directives

http://www.eur-lex.europa.eu/

http://www.eur-lex.europa.eu/

http://www.bsi.com/

http://www.safetyline.wa.gov.au/

Documents

Suport Curs Evaluator 2011