Suport Curs Ingrijitor Batrani La Domiciliu

UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU”DIN REŞIŢA

P-ţa Traian Vuia, nr. 1-4, 320085 - Reşiţa, Tel.: +40 255 210227, Fax: +40 255 210230e-Mail: [email protected], www.uem.ro

SUPORT DE CURS

ÎNGRIJITOR BĂTRÂNI LA

DOMICILIU

http://www.uem.ro/

mailto:[email protected]



CUPRINS

MODUL 1 COMPETENŢE FUNDAMENTALE

CAIET 1 COMUNICAREA LA LOCUL DE MUNCĂ……………………….…………………... 3

MODUL 2 COMPETENŢE GENERALE LA LOCUL DE MUNCĂ

CAIET 1 APLICAREA NPM ŞI PSI……………………………………………………….13

CAIET 2 ASIGURAREA CONDIŢIILOR IGIENICO-SANITARE ……………………...15

CAIET 3 ASIGURAREA PERFECŢIONĂRII PROFESIONALE………………………...22

CAIET 4 COMPLETAREA FIŞEI DE ÎNGRIJIRI A PERSOANEI ASISTATE………….27

CAIET 5 GESTIONAREA RESURSELOR ALOCATE…………………………………...28

CAIET 6 PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII ZILNICE……………………………………..29

MODUL 3 COMPETENŢE SPECIFICE

CAIET 1-2 ACORDAREA ÎNGRIJIRILOR IGIENICE PENTRU PERSOANA ASISTATĂ…………………………………………………………………………………..30

CAIET 3 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR PERSOANEI ASISTATE………………41

Asigurarea confortului batranului asistat

CAIET 4-5 ASISTAREA ALIMENTAŢIEI ŞI ADMINISTRAREA ALIMENTELOR… 50

CAIET 6 MOBILIZAREA ŞI TRANSPORTUL BĂTRÂNULUI ASISTAT……………. 57

CAIET 7 RESPECTAREA ŞI APLICAREA PRESCRIPŢIILOR MEDICALE………….. 60

CAIET 8 SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE A PERSOANEI ASISTATE….70

http://www.uem.ro/




BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………78

MODUL 1 COMUNICAREA LA LOCUL DE MUNCĂ

NOŢIUNI PRIVIND COMUNICAREA

COMUNICAREA LA LOCUL DE MUNCĂ

COMUNICAREA este o necesitate fundamentală a fiinţei umane.

Ce se poate spune despre comunicare?

Comunicarea este….

specifică pentru fiinţa umană;

relaţia conştientă şi intenţionată cu alteritatea.

Pentru aceasta:

omul a dezvoltat un sistem propriu de comunicare;

omul este o fiinţă comunicaţională;

comunicarea este expresia vieţii - totul este comunicare.

Există:

comunicarea om – om;

comunicarea om – maşină.

NEVOIA DE COMUNICARE este o nevoie fizică / biologică fundamentală.

MODELE DE COMUNICARE:

modelul linear;

http://www.uem.ro/




modelul circular (pentru întoarcerea mesajului – feed-back).

Mesaj

E – emiţător;

R – receptor;

Re – repertoriul emiţătorului;

Rr – repertoriul receptorului.

AXIOME ALE COMUNICĂRII:

comunicarea este inevitabilă;

comunicarea este un proces;

comunicarea este un proces continuu;

fiinţele umane folosesc două moduri de comunicare: analogic şi digital;

orice proces de comunicare este simetric sau complementar;

comunicarea este ireversibilă;

comunicarea presupune procese de ajustare şi acomodare dau acelaşi sens mesajului transmis.

E R

Canal

Re

Rr

http://www.uem.ro/




Jean Claude Abric (2002) definea comunicarea ca fiind „un schimb de informaţii şi de semnificaţii între

persoane aflate într-o situaţie socială dată.

REPERE:

a). Comunicare = interacţiune (partenerii situaţiei de comunicare încearcă să se influenţeze reciproc);

b). Comunicarea = act social voluntar – involuntar, conştient – inconştient;

c). Comunicarea nu se rezumă la expresia verbală;

d). Comunicarea are întotdeauna o finalitate (explicită sau implicită);

e). Comunicarea este direct influenţată de contextul social, cultural în care se realizează;

f). Comunicarea pentru a fi eficace trebuie să funcţioneze ca un sistem circular (să se autoregleze).

TIPURI DE COMUNICARE UMANĂ:

Comunicarea este un element esenţial al vieţii sociale, nu este un dat, ci un produs al vieţii sociale.

I. După numărul de participanţi şi tipul de relaţii dintre aceştia, comunicarea poate fi:

a). Comunicare intrapersonală (E şi R sunt una şi aceeşi persoană);

! Este o formă de comunicare importantă în practica pedagogică şi in cea terapeutică.

b). Comunicare interpersonală (diadică) (E şi R sunt persoane diferite);

c). Comunicare de grup (familie, grup şcolar);

d). Comunicare publică (E unic, R auditoriu larg);

e). Comunicare de masă (E unic, R public considerabil ca număr; impact considerabil; feed-back

întârziat).

Comunicarea

vizează

Cunoaşterea celorlalţi

Influenţarea celorlalţi

Cunoaşterea de sine

http://www.uem.ro/




II. În funcţie de instrumentul cu ajutorul căruia se codifică informaţia şi de natura canalului de

transmitere, comunicarea poate fi:

a). Comunicare verbală (se realizeză prin limbaj articulat; semantică; codificată logic – intelectivă;

instrumentul este limbajul natural);

Exigenţe ale comunicării verbale (trebuie îndeplinite simultan):

Exigenţe de ordin sintactic;

Exigenţe de ordin semantic;

Exigenţe de ordin pragmatic.

! Cuvântul poate fi folosit pentru a masca, pentru a ascunde realitatea, pentru a manipula.

Forme ale comunicării verbale:

Comunicare verbală orală (caracter situativ; este susţinută de participarea partenerilor);

Forme: colocvială, dialogată, monologată;

Stiluri: rece (radio-TV), consultativ (tip profesional), ocazional (între prieteni).

Comunicare verbală scrisă (mai pretenţioasă decât cea verbală orală – plan prealabil;

implică deprinderi de scris, citit; o reglementare severă: sistematizare, claritate, corectitudine,

conciziune);

Comunicare internă (se desfăşoară în sfera mentală).

b). Comunicare paraverbală (amplifică, completează conţinutul comunicării verbale prin: caracteristicile

vocii, particularităţile vorbirii, accentul, intonaţia, pauza, ritmul, debitul vorbirii, intensitatea vorbirii,

tăcerea; aspectele paraverbale ale comunicării pot schimba cu totul sensul unui mesaj);

c). Comunicare nonverbală (ectosemantică) (transmiterea mesajului se realizează prin alte mijloace

decât cuvântul: expresia feţei, privirea, gesticulaţia, postura corporală, proximitatea, contactul corporal,

înfăţişare, îmbrăcăminte; elementele nonverbale întăresc, nuanţeză, precizează mesajul verbal; nu are

reguli stricte, poate fi decodificată pe baza simţului corporal);

! Expresia facială, ochii, privirea este foarte importantă;

! Oamenii reacţionează de cinci ori mai mult la stimulii paraverbali şi nonverbali decât la cei verbali.

http://www.uem.ro/




FUNCŢIILE COMUNICĂRII:

1. Funcţia cognitivă;

2. Funcţia expresivă;

3. Funcţia poetică;

4. Funcţia referenţială;

5. Funcţia metalingvistică;

6. Funcţia faptică.

DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE COMUNICARE:

Vocea:

vorbiţi în ritm adecvat;

vorbiţi clar şi inteligibil;

articulaţi chiar şi terminaţiile cuvintelor;

adaptaţi volumul vorbirii la situaţia şi locul realizării;

accentuaţi cuvintele cheie;

variaţi tonalitatea vocii – nu vorbiţi monoton;

intercalaţi pauză pentru a scoate în evidenţă anumite cuvinte / propoziţii;

folosiţi un ton prietenos, respectuos, prevenitor;

antrenaţi-vă vocea pentru a deveni plină şi puternică (fără excese);

evitaţi „umpluturile” de genul ăăăă, îîîîîî;

ritm flexibil, cursiv;

melodica incitantă, vioaie;

evitaţi sunete care exprimă stânjeneală.

Conţinutul:

asiguraţi o ordine logică a ideilor;

folosiţi un limbaj pictural ilustrativ;

evitaţi cuvintele străine inutile;

vorbiţi simplu, inteligibil, scurt, pregnant, fără preţiozităţi;

folosiţi fraze scurte;

http://www.uem.ro/




folosiţi exemple, analogii, metafore.

Limbajul corpului:

fiţi degajaţi, relaxaţi (tensiunea se transmite ascultătorilor);

mişcaţi-vă dinamic, dar nu vă agitaţi;

păstraţi un contact vizual adecvat cu interlocutorii;

zâmbiţi, zâmbiţi;

mimică: amabilitate, interes, deschidere;

folosiţi mâinile, braţele pentru a conferi mai multă putere de convingere cuvintelor;

evitaţi să îndreptaţi arătătorul spre alte persoane (poate fi interpretat ca semn de

agresivitate);

utilizaţi gesturi ample, lente, deschise;

staţi drept, puternic, degajând siguranţă şi stabilitate;

evitaţi ţinerea mâinilor în buzunare;

îmbrăcaţi-vă îngrijit, adecvat;

nu exageraţi (nu daţi dovadă de teatralism).

Efectele emoţionale:

vorbiţi cu plăcere, cu entuziasm, convinşi de tema prezentată;

cunoaşteţi-vă vocea, îndrăgiţi-o;

automotivaţi-vă;

preţuiţi emoţia (tracul) ca sursă de putere;

credeţi în succesul dumneavoastră;

acceptaţi-vă greşelile ca şansă de a învăţa;

lăudaţi-vă în forul dumneavoastră interior pentru prezentare.

! Antrenamentul este foarte important pentru evoluţia personalităţii: Exersaţi:

Vorbirea – oamenii nu vorbesc suficient de clar şi de inteligibil fiindcă nu au învăţat să deschidă suficient

gura, să respire, să articuleze;

Pauzele şi accentuarea – citiţi regulat şi cu voce tare texte, poezii, făcând pauze, pronunţând clar şi

inteligibil;

http://www.uem.ro/




Folosiţi comparaţii în locul unor explicaţii lungi – exemplu: scump ca…., convenabil ca …, înalt ca …,

inteligent ca …, convingător ca …;

Mimica – observaţi-vă expresia feţei în oglindă: ochii, srâncenele, gura; relaxaţi-vă în mod conştient

musculatura feţei; exersaţi o expresie caldă, calmă, prietenoasă, entuziastă; priviţi alte fizionomii,

analizaţi-le;

Gesturile, poziţia corpului – analizaţi-vă gesturile: care vă plac, care nu; analizaţi gesturile altora,

comparaţi-vă;

Poziţia centrală – dacă aveţi trac, staţi stabil pe ambele picioare şi deplasaţi-vă greutatea de pe un picior

pe altul astfel încât să aveţi senzaţia de echilibru şi de centrare a corpului; inspiraţi adânc, duceţi aerul

până la abdomen, expiraţi lent.

BLOCAJE ALE COMUNICĂRII

Care sunt factorii care induc blocaje în comunicare?

Teama faţă de interlocutor;

Emotivitatea (temperament);

Dezinformarea;

Tulburări de limbaj;

Întreruperi ale interlocutorului;

Ambianţa (zgomote, mobilier);

Starea de sănătate (oboseala fizică / intelectuală);

Stresul;

Lipsa de interes;

Lipsa motivaţiei;

Necunoaşterea exactă a limbii;

Cod lingvistic restrâns (complex de inferioritate, …);

Lipsa flexibilităţii şi deschiderii faţă de dialog (inflexibilitate);

Lipsa feed-back-ului;

Inadecvarea mesajului la particularităţile celui cu care se vorbeşte;

Carenţe la nivelul competenţelor (ştiinţifice şi pedagogice);

Lipsă de respect reciproc;

http://www.uem.ro/




Intoleranţă;

Atitudine negativă;

Competenţe comunicaţionale deficitare (referitoare la o limbă străină);

Conflictul intergeneraţional;

Dezinteresul pentru formare continuă;

Bagajul liminal de cunoştinţe (structuri cognitive deficitare);

Supraaglomerarea;

Infailibilitatea liderului;

Rigiditatea;

Conservatorismul;

Conflictul cognitiv (ideea mea este cea mai bună, modelele mele sunt cele mai bune, etc.);

Conflictul generat de valori, atitudini, modele culturale şi comportamentale;

Autoritarismul;

Violenţa fizică şi verbală;

Imaginea de sine negativă.

COMPONENTELE UNEI SCHEME CLASICE DE COMUNICARE

Ce înseamnă „comunicare”?

Comunicare înseamnă:

Transmitere de informaţii;

Relaţionare;

Independenţă;

Curaj;

Afectivitate;

Feed-back eficient;

Parteneriat.

http://www.uem.ro/




Cum s-ar putea reprezenta schematic comunicarea?

Schema de comunicare: Contextul (mediul)

Canal de comunicare

CONDITIILE COMUNICĂRII EFICIENTE:

Emiţătorul :

- formulează clar mesajul;

- utilizează un limbaj accesibil;

- este bine informat ştiinţific;

- foloseşte mai multe forme de comunicare;

- asigură un climat educativ stimulativ.

Receptorul:

- are capacităţi de receptare/înţelegere;

- posedă informaţii ancoră;

- este motivat pentru activitate;

- realizează un feed-back eficient;

- decodifică mesajul pedagogic.

Feed-back-ul:

- să fie obiectiv;

- să vizeze o situaţie concretă;

E R

Mesaj transpus într-un cod

Feed-back

http://www.uem.ro/




- să se manifeste imediat după receptare;

- să nu fie impus;

- să fie bine intenţionat;

- să se adreseze direct emiţătorului;

- să exprime aşteptările şi sentimentele receptorului.

Cum poate fi comunicarea?

I. După relaţia dintre emiţător şi receptor, comunicarea poate fi:

Comunicare unidirecţională;

Comunicare bidirecţională.

II. După sensul comunicării, acesta poate fi:

Comunicare pe verticală: ascendentă sau descendentă;

Comunicare pe orizontală;

Comunicare oblică (diagonală).

III. După forma mesajului, comunicarea poate fi:

Comunicare orală;

Comunicare scrisă;

Comunicare mimicogestuală.

COMUNICAREA SCRISĂ:

Elaborarea unei scrisori:

Pasul 1: vizează răspunsul la trei întrebări:

- Este oportună comunicarea scrisă?;

- Cine va citi scrisoarea?;

- Ce reacţii aştept în urma citirii mesajului?

Pasul 2: vizează:

- clarificarea şi sistematizarea ideilor;

- organizarea materialului.

http://www.uem.ro/




Pasul 3: vizează:

- întocmirea ciornei;

- redactarea scrisorii;

- revizuirea şi finalizarea mesajului.

Mijloace specifice limbajului scris:

reguli gramaticale;

semne de ortografie şi punctuaţie;

modul de aşezare în pagină;

modul de frazare;

aspectul grafic / caligrafic.

TRĂSĂTURI:

Claritate;

Corectă din punc de vedere ştiinţific (argumentată) şi gramatical;

Concretă ca adresabilitate;

Să fie prezentată logic pe puncte vizate.

! O formă specifică a comunicării scrise este CV-ul.

CURRICULUM VITAE:

Să fie succint (nu mai mult de două pagini);

Să fie redactat într-o formă grafică bună (spaţii libere între paragrafe, sublinierea subtitlurilor,

spaţii de margine, caractere uşor de citit, semne grafice de atenţionare);

Corect din punct de vedere gramatical;

Bine structurat pe capitole;

Complet.

STRUCTURA CV-ULUI:

Numele şi prenumele:

http://www.uem.ro/




Adresa:

Data naşterii:

Locul naşterii:

Statutul marital:

Educaţie (studii) (în ordine invers cronologică):

Experienţă profesională:

Activităţi conexe (formator, metodist, responsabil de comisie…):

Aptitudini (limbi moderne, PC):

Hobbz-uri:

Recomandări (referinţe):

Data completării:

Semnătura:

http://www.uem.ro/




MODUL 2 APLICAREA NPM ŞI PSI

Prin legile tării noastre, fiecare om care munceşte este protejat, la locul său de muncă, fată de îmbolnăvirile şi accidentele care pot surveni în timpul şi din cauza activităţii.

În acest scop, în oricare domeniu de activitate, fiecărui om care lucrează i se face un instructaj de protecţia muncii, în care i se aduc la cunoştinţă normele de protecţia muncii, specifice domeniului în care îşi va desfăşura activitatea; în timpul activităţii, instructajul iniţial este reînnoit periodic la intervale de 6 – 12 luni.

Instructajul privind măsurile de protecţia muncii vizează;

- modul igienic de viaţă;- dozarea efortului fizic;- purtarea corectă a hainelor de protecţia muncii;- modul de funcţionare a aparatelor cu curent electric;- măsuri de securitatea muncii privind buteliile de gaze comprimate şi lichefiate;- măsuri de securitatea muncii privind instalaţiile de gaz metan;- măsuri de prevenirea îmbolnăvirilor profesionale datorate sensibilizării fată de medicamente;- măsuri de prevenire a infecţiilor.

1. Dozarea eforturilor fizice – cauză a îmbolnăvirii aparatului locomotor:

- ridicarea, schimbarea de poziţie a bolnavului se vor executa aplicând o tehnică corectă care să faciliteze acţiunea.

2. Evitarea umezelii:

- se îmbracă mănuşi de cauciuc pentru a preveni macerarea tegumentelor mâinilor care poate favoriza apariţia infecţiilor locale, eczemelor;

- protejarea cu şorţuri de cauciuc pentru a preveni umezirea îmbrăcăminţii îngrijitorului în timpul unor îngrijiri, tratamente;

- instalarea grătarelor de lemn şi folosirea cizmelor de cauciuc în cazul pardoselilor acoperite cu apă.

3. Prevenirea accidentelor prin electrocutare şi a incendiilor provocate de curentul electric:

- aparatele electrice vor fi în contact cu pământul;

http://www.uem.ro/




- aparatele electrice vor fi verificate periodic de specialişti;- după funcţionare aparatele electrice vor fi deconectate, curăţite, uscate, pentru

prevenirea accidentelor în momentul în care vor fi puse din nou în funcţiune;- orice defecţiune a prizelor, întrerupătoarelor electrice va fi imediat anunţată

personalului responsabil cu întreţinerea acestora.

4. Prevenirea accidentelor datorate buteliilor de gaze comprimate şi lichefiate:

- recipientele butelie vor fi vopsite în diferite culori convenţionale şi vor purta inscripţiile reglementare;

- recipientele butelie vor fi manevrate si depozitate corespunzător pentru e nu se produce explozii. Se vor preîntâmpina căderea, lovirea, supunerea la trepidaţii sau murdărirea recipientelor;

- buteliile vor fi plasate la o distanţă de cel puţin 1 metru faţă de radiatoarele de încălzire şi de cel puţin 10 metri faţă de sursele de încălzire cu foc deschis;

- recipientele butelie vor fi exploatate numai cu reductoare de presiune a căror stare de funcţionare este verificată periodic;

- pentru prevenirea exploziilor recipientele butelie cu oxigen nu vor fi transportate împreună cu grăsimi, uleiuri. Se interzice contactul mâinilor unse cu uleiuri, unguente, cu robinetele şi conductele de oxigen.

5. Prevenirea accidentelor (arsuri, explozii) cauzate de gazul metan:

- în încăperile cu sobe sau aparate cu sursă de gaz metan se vor deschide geamurile pentru aerisire şi se vor controla robinetele care trebuie sa fie închise;

- focul va fi aprins prin deşurubarea lentă a robinetelor;- defecţiunile instalaţiilor de gaz metan, scurgerile se vor anunţa de urgenţă personalului

de specialitate pentru remediere.6. Prevenirea îmbolnăvirilor profesionale provocate de substanţe chimice şi medicamentoase:

- substanţele chimice necesare pentru întreţinerea camerelor, băilor, WC-urilor, coridoarelor se vor păstra ambalate şi etichetate în locuri destinate depozitării lor;

- pentru a nu provoca sensibilizarea faţă de substanţele chimice sau medicamentoase cu care îngrijitorul vine în contact în mod frecvent, se vor întrebuinţa mănuşi, măşti.

7. Măsuri de prevenire a infecţiilor:

- pentru prevenirea infecţiilor ce se transmit pe cale aerogenă, personalul va purta mască cu tifon;

- pentru prevenirea infecţiilor ce se transmit pe cale digestivă, personalul va evita contactul direct cu alimentele şi vasele bolnavului, iar spălatul veselei va fi urmat de dezinfectare;

- pentru prevenirea infecţiilor ce se transmit prin contact direct se vor utiliza mănuşi de cauciuc pentru manipularea instrumentelor, materialului moale.

http://www.uem.ro/




MODUL 3 ASIGURAREA CONDIŢIILOR IGIENICO-SANITARE

Dezinfecţia = operaţia de distrugere a agenţilor infecţioşi pentru a se împiedica răspândirea lor, sau propagarea unei infecţii prezente.

Soluţii dezinfectante = clorură de var, cloramină, bromocet, hidrod.

Scop: efectuarea operaţiilor de curăţire şi de aplicare a soluţiilor pentru dezinfectarea încăperilor, a elementelor lor constructive (pavimente, gresie, faianţă, pereţi, uşi, ferestre) şi a obiectelor cu care se execută (găleţi, perii, cârpă).

1. Dezinfectarea pavimentelor (de mozaic, gresie, marmură, ciment) se va face prin:a. spălare cu apă, sodă şi detergent, sau soluţii speciale pentru aceste genuri de suprafeţe. Se

va folosi o perie cu coadă lungă pentru curăţarea pavimentelor, se va limpezi suprafaţa curăţată cu apă şi se va şterge cu o cârpă stoarsă;

b. dezinfectare, prin ştergere sau stropire cu Var cloros 20‰,/Cloramină 20‰,/Hidrod,/Bromocet 1-2‰.

2. Dezinfectarea parchetului va urmări aspirarea prafului cu aspiratorul, spălarea cu apă, detergenţi, utilizând perie şi cârpe, urmată de ştergerea suprafeţei cu o cârpă stoarsă sau cu o flanelă uscată.

3. Dezinfectarea pereţilor presupune:a. îndepărtarea mobilei şi acoperirea paturilor cu cearşafuri;b. ştergerea pereţilor cu o perie învelită în cârpă;c. curăţirea porţiunilor de faianţă sau vopsea în ulei cu peria şi cârpa, folosind produse

specifice şi dezinfectarea acestora cu Var cloros 20‰,/Cloramină 20‰,/Bromocet 1‰.d. Ştergere.

4. Dezinfectarea uşilor şi ferestrelor prin spălare cu produse specifice, dezinfectare prin ştergere cu o cârpă îmbibată cu Var cloros 20‰,/Cloramină 20‰,/Bromocet 1‰ şi ştergere cu o cârpă uscată.

5. Curăţirea geamurilor presupune:a. ştergere de praf cu o cârpă moale;b. spălare cu apă şi hârtie/ apă cu oţet/ apă şi alcool/ apă cu sodă/ spray de geamuri;c. ştergere cu o cârpă moale uscată.

6. Dezinfectarea WC-urilor se va face zilnic şi presupune:a. curăţire prin spălare cu apă, detergent şi perie de WC, purtând mănuşi de protecţie;b. limpezire cu apă;c. dezinfectare prin spălare/ ştergere cu Var cloros 40-50‰.

7. Dezinfectarea chiuvetelor, căzilor de baie, bideurilor, prin:a. spălare cu apă, praf de curăţat şi detergent, folosind mănuşi de protecţie, urmată de

limpezire;b. dezinfectare prin ştergere sau spălare cu Var cloros 20‰,/Bromocet 2‰.

http://www.uem.ro/




8. Dezinfectarea găleţilor pentru curăţenie, prin spălare cu apă şi detergent, urmată de dezinfectare cu Var cloros 40‰,/ Hidrod.

9. Dezinfectarea periilor pentru pavimente prin spălare cu apă şi săpun urmate de dezinfecţie cu Var cloros 20‰.

10. Dezinfectarea recipientelor pentru colectarea reziduurilor şi a pubelelor cu va Var cloros 40‰.Nu se efectuează limpezire după aplicarea substanţelor dezinfectante.

DEZINFECTAREA MOBILIERULUI

1. Mobilierul din lemn se va curăţa cu soluţii specifice fiecărui tip de material lemnos (existente în comerţ).

2. Oglinzile vor fi spălate cu apă şi ziar, sau oţet, sau alcool de 1-3%, sau spray special pentru sticlă şi vor fi şterse cu cârpe uscate.

3. Sobele de teracotă se vor şterge de praf, iar la calorifere se va insista între elemenţi, iar apoi vor fi spălate cu detergenţi, limpezite cu apă curată şi, în final, şterse.

4. Becurile, globurile şi tuburile fluorescente vor fi şterse cu o cârpă înmuiată în alcool diluat 1-3%. Cârpa trebuie să fie bine stoarsă

5. Saltelele, pernele vor fi aspirate de praf, scuturate cu bătătorul de covoare şi dezinfectate cu formol 5% prin pulverizare.

a. Cărucioarele vor fi spălate cu apă caldă şi detergent, limpezite, şterse şi apoi dezinfectate cu soluţie de bromocet 1‰.

După pulverizare sau spălare cu soluţii dezinfectante obiectele nu se mai şterg.

DEZINFECTAREA OBIECTELOR FOLOSITE ÎN ALIMENTAŢIE

Acest tip de dezinfectare este necesară pentru eliminarea posibilităţilor de contaminare a alimentelor prin intermediul obiectelor care se folosesc pentru dezinfectarea, prepararea, distribuţia şi consumul alimentelor către persoana îngrijită.

1. Mesele de lucru si chiuvetele se vor curăţa de resturile alimentare, se vor spăla cu apă şi detergent, se vor dezinfecta prin ştergere cu Var cloros 10-20‰,/ Cloramină 20‰,/ Bromocet 1-2‰, iar apoi vor fi clătite cu apă din abundenţă pentru a îndepărta substanţele dezinfectante. Se vor folosi mănuşi de cauciuc.

http://www.uem.ro/




2. Butucii de tăiat carne vor fi curăţiţi cu o perie tare, folosită doar în acest scop, spălaţi cu apă caldă si sodă de rufe, şterşi cu cârpa şi presăraţi cu sare de bucătărie într-un strat uniform. Se vor folosi mănuşi de cauciuc.

3. Ustensilele de bucătărie, lăzile de carne şi pâine, se vor curăţa mecanic, după protejarea mâinilor cu mănuşi de cauciuc, prin spălare cu apă şi detergenţi de bucătărie si dezinfectare prin ştergere cu soluţie de cloramină 5‰. Vor fi aşezate în dulapuri închise.

4. Aparatele complexe se vor demonta, partea electrică se va curăţa cu o cârpă înmuiată în soluţie dezinfectantă şi foarte bine stoarsă, după ce a fost decuplată de la sursa de curent, iar celelalte componente vor fi spălate cu soluţii de apă şi detergenţi, vor fi dezinfectate prin ştergere cu soluţie de cloramină 5‰, limpezite şi uscate prin ştergere. Aparatele vor fi remontate si aşezate în dulapuri.

5. Vasele de bucătărie vor fi curăţite de resturi alimentare, spălate cu apă sodată, limpezite cu apă fierbinte, dezinfectate prin ştergere cu soluţie de cloramină 5‰, limpezite cu apă rece, uscate prin evaporare şi aşezate în rafturi/dulapuri.

6. Vesela şi tacâmurile se vor curăţa de resturile alimentare, se vor spăla cu apă sodată (tacâmurile se fierb), se vor dezinfecta prin introducere în soluţie de cloramină 5‰, pentru 30 minute, se vor limpezi cu apă din abundenţă, se vor usca prin evaporare şi se vor aşeza în dulapuri în sertare speciale.

7. Recipientele pentru reziduuri şi resturi alimentare se vor goli, se vor spăla cu apă caldă sodată şi detergenţi, se vor scurge, se vor dezinfecta prin spălare cu soluţie de var cloros 40‰ şi se vor usca prin evaporare.

Dezinfectarea obiectelor folosite pentru alimentarea persoanei îngrijite se va face zilnic.

DEZINFECTAREA OBIECTELOR

1. Adunarea în coşuri speciale a rufelor murdare şi spălarea acestora la maşina de spălat, uscarea şi călcarea lor. Păstrarea în dulapuri speciale.

2. Plosca, bazinetul, urinarul se golesc după folosire şi se spală cu apă rece. Apoi se trece la spălarea cu apă caldă şi perie ţinută în soluţie dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 50‰/ Lizol 5%), submerjarea 2 ore în soluţie dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 40‰ ) şi uscare prin evaporare.

3. Scuipătorile vor fi golite cel puţin o dată pe zi, dimineaţa, şi se spală cu apă rece. Apoi se trece la spălarea cu apă caldă şi perie ţinută în soluţie dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 50‰/ Lizol 5%), submerjarea 2 ore în soluţie dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 40‰ ) şi uscare prin evaporare. Scuipătorile de buzunar se fierb zilnic. Înainte de întrebuinţare se toarnă in scuipători o soluţie dezinfectantă (soluţie de Lizol 3%/ Fenol 2,5%)

4. Muşamaua şi colacii de cauciuc se vor spăla cu apă şi detergent, se vor limpezi, se şterg cu soluţie de Cloramină 10‰ şi se usucă prin evaporare.

5. Termometrele se spală cu apă şi săpun, se limpezesc cu apă curată din abundenţă şi se submerjază în soluţie dezinfectantă (Cloramină 10‰ / Bromocet 1‰).

http://www.uem.ro/




ACORDAREA ÎNGRIJIRILOR IGIENICE

Îngrijirile corporale sunt efectuate cu îndemânare conform tehnicilor specifice. Baia totală/parţială este efectuată periodic/ori de câte ori este necesar prin utilizarea produselor cosmetice adecvate: pudră, creme, alifii, săpun, şampon, dezinfectante cutanate. Îngrijirile corporale sunt acordate cu conştiinciozitate pentru prevenirea infecţiilor şi a escarei. Îmbrăcarea/dezbrăcarea persoanei asistate este efectuată cu operativitate .

Persoana asistată este ajutată/asistată permanent la satisfacerea nevoilor fiziologice . Ajutarea persoanei imobilizate este efectuată prin aplicarea rapidă a obiectelor specifice.

Lenjeria din patul ocupat/neocupat este schimbată periodic/ori câte ori este necesar prin aplicarea tehnicilor specifice. Schimbarea lenjeriei este efectuată cu îndemânare pentru asigurarea confortului persoanei asistate. Accesoriile patului (perne, rulouri suluri) sunt adaptate cu operativitate la necesităţile imediate ale persoanei asistate.

Schimbarea lenjeriei de pat se efectueaza în felul următor:

Bolnavul imobilizat se mută cu grijă către o margine a patului, se rulează cearceaful murdar până langă corpul bolnavului, cearceaful curat, în prealabil făcut sul, se desfăşoară pe partea rămasă liberă a patului, apoi bolnavul se aşează pe partea patului acoperită cu cearceaful curat, se scoate cel murder şi se întinde cel curat pe partea cealaltă a patului.

Îngrijirile corporale cuprind: igiena tegumentelor, igiena mucoaselor (nas, gât, urechi), igiena fanerelor (tăierea unghiilor), perierea părului.

Unii bolnavi nu pot fi transportaţi la baie. În astfel de cazuri, toaleta bolnavului se face în pat, ca baie parţială sau completă. Spălarea se face cu un prosop înmuiat în apă cu săpun, după ce, sub bolnav, a fost pusă o muşama.

Ordinea spălării corpului este următoarea: se începe cu faţa, apoi se trece la gât, după care se spală membrele superioare (mâinile), partea anterioară a toracelui (pieptul), abdomenul, spatele, coapsele (partea picioarelor de la şold până la genunchi), restul picioarelor şi tălpile, organelle genitale şi la sfârşit partea perianală (din jurul orificiului anal).

Fricţionarea bolnavului, după spălare cu spirt mentolat sau alcool completează efectul dezinfectant al spălării. După baie, bolnavul se îmbracă în lenjerie curată şi se schimbă lenjeria de pat.

Pieptănarea părului se face în fiecare zi.

http://www.uem.ro/




Toaleta cavităţii bucale (gura) se va face dimineaţa şi seara cu o bucata de tifon imbibată cu apa caldă şi cu bicarbonat de sodiu (bicarbonat alimentar) la persoanele care nu se pot spăla singure pe dinţi.

Daca persoana asistată este imobilizată îndelung la pat pot apărea un şir de complicaţii:

- încetinirea circuitului sanguin duce la apariţia trombozelor (tendinţa de formare a chegurilor în vasele de sânge);

- ventilaţia dificilă a plămânilor, adică respiraţia îngreunată, favorizează apariţia pneumoniilor;

- şederea îndelungată la pat, în aceeaşi poziţie, duce la comprimarea (apăsarea) unor porţiuni ale corpului şi la o proasta circulaţie a sângelui în acele zone. Din această cauză apar escarele (răni mai mult sau mai puţin profunde);

- escarele, fără o îngrijire atentă şi permanentă, se pot infecta cu uşurinţă;

- lipsa activităţii musculare duce la atrofierea (slăbirea şi subţierea) muşchilor;

- pielea persoanelor imobilizate la pat îşi pierde tonusul , iar condiţiile grele de menţinere a igienei favorizează apariţia unor afecţiuni dermatologice (boli ale pielii);

- tractul digestiv (trecerea alimentelor prin gură spre stomac şi mai departe, până la eliminarea resturilor) devine hipoton (leneş) ceea ce duce la apariţia constipaţiilor.

Persoanei imobilizate la pat trebuie să i se asigure condiţii speciale:

- temperatura camerei trebuie menţinută la 20ºC- 22ºC;

- patul trebuie amenajat cât mai comod, cu saltea din material plastic sau o saltea obişnuită acoperită cu o muşama prinsă de saltea, pentru a evita strângerea şi mototolirea ei sub bolnav, patul trebuie să fie perfect neted, cearceaful curat şi bine întins;

- patul trebuie amplasat în aşa fel încât asistentul personal să aibă acces uşor la toate părţile trupului bolnavului;

- ferestrele camerei trebuie prevăzute cu jaluzele care să permită, pe timpul zilei, ca persoana să poată beneficia de lumina naturală, iar în timpul somnului să nu fie deranjată de aceasta;

- lenjeria de corp trebuie să fie confecţionată dintr-un material moale, fără cute, pentru a se evita presarea mai mult timp a anumitor părţi ale corpului şi formarea de escare;

- schimbarea lenjeriei se efectuează astfel: bolnavul se ridică uşor, de mijloc ori de spate, cu o mână, iar cu cealaltă i se trage cămaşa, mai întâi până la gât, apoi peste cap, dupa care se trage de pe mâini;

http://www.uem.ro/




- îmbrăcarea cămăşii se face într-o ordine inversă a operaţiilor;

- la cei care au o mână bolnavă, dezbrăcarea cămăşii se face întâi pe partea sănătoasa iar îmbrăcarea se face începând cu mâna bolnavă;

- bolnavii care nu pot fi mişcaţi se îmbracă într-o cămaşă tăiată iar la spate marginile se vor întinde cu grijă sub spatele bolnavului pentru a nu face cute.

MĂSURI DE IGIENĂ PERSONALĂ

Pielea este poarta de intrare pentru germeni microbieni dacă: există microtraumatisme, escoriaţii, se face contact direct şi prelungit cu obiecte murdare sau infectate, este prezent stratul de murdărie mai mult timp.

1. Igiena mâinilor presupune:

1.1. Îndepărtarea inelelor sau a altor podoabe de pe degete şi antebraţe la locul de muncă.1.2. Spălarea pe mâini cu apă caldă săpun şi perie de unghii timp de un minut minim.1.3. Ştergerea cu un prosop uscat.1.4. Dezinfectarea cu alcool sau soluţie de bromocet.1.5. Îmbrăcarea mănuşilor de cauciuc în caz de contact cu materiale infectate (fecale, vărsături, etc.),

sau dacă există leziuni pe pielea proprie.1.6. Aplicarea de alifii şi creme protectoare pe pielea spălată repetat şi timp îndelungat (cu Lanolină,

Vaselină şi Glicerină).1.7. Tăierea unghiilor scurt şi rotunjit, evitându-se vopsirea lor.

2. Igiena corpului presupune:2.1. Baie sau duş zilnic cu apă caldă, săpun şi burete2.2. Ştergerea feţei cu un prosop uscat, special.2.3. Ştergerea corpului cu un alt prosop curat, gros şi moale.2.4. Ştergerea picioarelor cu al treilea prosop.2.5. Aplicarea pe regiunea axilară a unui strat de substanţă dezodorizantă (creme, batoane, spray)

pentru combaterea mirosului neplăcut al transpiraţiei.2.6. Spălarea picioarelor în fiecare seară şi ungerea spaţiilor interdigitale şi a plantelor cu cremă

emolientă.2.7. Tăierea unghiilor de la picioare se execută scurt şi drept, pentru prevenirea acumulării de

murdărie şi a încarnării unghiilor în pielea degetelor. 3. Igiena părului.

3.1. Pieptănare şi periere zilnică.3.2. Spălarea părului săptămânal cu apă caldă şi săpun neutru sau şampon, urmată de clătire.3.3. Spălarea săptămânală a periei de cap şi a pieptenelui cu apă caldă şi săpun.

http://www.uem.ro/




4. Igiena ochilor.4.1. Nu se vor freca cu mâinile murdare. 4.2. După spălarea zilnică cu pleoapele închise ochii se şterg cu prosopul de faţă.

5. Igiena urechilor.5.1. Spălarea zilnică a întregului pavilion cu apă caldă şi săpun (ambele feţe şi zona retroauriculară).5.2. Ştergerea cu colţul prosopului.5.3. Evitarea introducerii de obiecte care pot leza conductul auditiv.

6. Igiena căilor nazale6.1. Mucozităţile şi praful se elimină prin suflarea uşoară a nasului în batistă, evacuându-se fiecare

nară, pe rând. 6.2. Batista este personală şi nu se împrumută!

7. Igiena buco-dentară.7.1. Spălarea dinţilor după fiecare masă şi, în special, înainte de culcare.7.2. Se foloseşte periajul dentar, cu mişcări verticale, dinspre gingie spre vârful dinţilor. Durata

corectă: 5 minute.7.3. Capul ţinut drept, periuţa cu mâna dreaptă, transvers pe arcada dentară.7.4. Clătirea gurii cu gura inchisă prin contractarea alternativă a muşchilor celor doi obraji.

8. Igiena organelor genitale externe feminine.8.1. Spălarea zilnică cu apă caldă şi săpun a organelor genitale externe, dinspre regiunea vulvară

spre cea anală.8.2. Ştergerea cu prosoape moi.8.3. Folosirea de bandaje igienice (în perioadele menstruale), schimbate de 2-3 ori pe zi.

http://www.uem.ro/




MODUL 4 ASIGURAREA PERFECŢIONĂRII PROFESIONALE

Integrarea profesională - precondiţie a dezvoltării

Angrenarea noilor angajaţi în efortul de dezvoltare a resurselor companiei este condiţionată de un dublu proces de acomodare - al persoanelor în cauză la grupul de lucru din care urmeză să facă parte şi al organizaţiei însăşi faţă de noii săi membri - proces care este cunoscut sub numele de integrare profesională.Activităţile subsumate procesului de integrare profesională pot fi privite prin prisma a trei dimensiuni: dimensiunea informaţională, sau cognitivă; dimensiunea relaţională, faţă de indivizi şi grupurile de muncă şi dimensiunea culturală, legată de apartenenţa la noua organizaţie.Ele constau în: contactul cu noul şef, pregătirea grupului, realizarea cadrului de comunicare şi structurarea (pe categorii, pe suporturi de prezentare şi în timp) a informaţiilor oferite în cursul procesului de integrare.Responsabilităţile programelor de integrare sunt, de regulă distribuite între departamentul de resurse umane, şeful ierarhic direct şi managerul coordonator.Procedurile de integrare depind, în mare măsură, de specificul fiecărei organizaţii şi pot fi: scrisoarea de bun venit, manualul angajatului, instructajele, conferinţele şi filmele de îndrumare sau lucrul sub tutelă.Metodele de integrare nu se referă exclusiv la asimilarea performantă a cerinţelor postului vacant, ci privesc şi potenţialul noilor angajaţi faţă de cerinţele viitoare de dezvoltare a firmei. Gama acestor metode este destul de diversă, incluzând, de pildă: integrarea pe postul disponibil, monitorizarea procesului de integrare, cunoaşterea problematicii organizaţiei prin „rotirea” noului angajat prin compartimentele conexe postului său de lucru şi realizarea unui proiect concret.

Locul şi rolul dezvoltării profesionale în managementul resurselor umane

Dinamica accentuată a transformărilor din mediul economic şi social impune un proces permanent de reconsiderare a cunoştinţelor şi abilităţilor individuale în raport cu cerinţele, mereu mai complexe, ale activităţilor desfăşurate în cadrul organizaţiei, iar menţinerea nivelului de competitivitate a firmelor, într-un spaţiu concurenţial, necesită o instituţionalizarea a preocupărilor privind formarea şi perfecţionarea profesională a angajaţilor.Procesul formativ este o componentă a planificării strategice în domeniul resurselor umane. Din această perspectivă rezultă necesitatea unei abordări sistematizate a acţiunilor privind dezvoltarea profesională, structurată pe cel puţin trei faze distincte şi anume:- identificarea necesităţilor de pregătire profesională;- derularea propriu-zisă a programelor de pregătire profesională;

http://www.uem.ro/




- evaluarea rezultatelor procesuluiEvaluarea necesităţilor de pregătire porneşte de la cele două categorii de cauze ce pot genera procesul formativ: eliminarea deficienţelor constatate şi noile cerinţe organizaţionale.

Faza de identificare a nevoilor

Faza de derulare a programelor

Faza de evaluare a rezultatelor- Analiza organizaţională- Analiza sarcinilor- Analiza individualăIdentificarea necesităţilor

Dezvoltarea criteriilor

Evaluarea procesului

Derularea programelor

Selectarea metodelor

Actualizarea obiectivelor

În faza de derulare propriu-zisă a programelor de pregătire profesională se pune problema existenţei celor două precondiţii ale procesului de instruire, respectiv pregătirea prealabilă şi motivaţia.Evaluarea procesului de pregătire profesională cuprinde activităţile referitoare la măsurarea nivelului de realizare a obiectivelor propuse, a costurilor pregătirii şi a beneficiilor rezultate.

Metode şi programe de pregătire profesională

Conceperea unui program eficient de pregătire profesională trebuie să ţină cont de numeroşi parametri, dintre care cei mai semnificativi privesc: specificul procesului de învăţare, condiţiile materiale şi didactice, motivarea şi conştientizarea participanţilor, stimularea aplicării cunoştinţelor dobândite, a schimbărilor de comportament şi de atitudine la locul de muncă.Metodele de pregătire depind, în mare măsură, de numărul şi structura personalului cuprins în programul de instruire, de obiectivele procesului formativ şi, evident, de fondurile disponibile acestor activităţi. Ele pot fi individuale sau colective. Dintre metodele individuale, cele mai vunoscute sunt: pregătirea la locul de muncă, pregătirea asistată de calculator, delegarea sarcinilor – cu varianta sa maximală de înlocuire temporară a şefului direct şi rotaţia pe posturi.

http://www.uem.ro/




Dintre metodele colective sunt de menţionat: pregătirea în cadrul unor forme colective instituţionalizate, metodele participative de pregătire, includerea cursantului în echipele de elaborare a unor proiecte, lucrări sau studii, participarea la formaţiuni de lucru eterogene, preluarea rolului de instructor şi participarea la diferitele forme ale managementului de grup - în mod efectiv, sau în cadrul aşa-numitelor „comitete-junior”.Selectarea unei metode sau alta pentru procesele concrete de pregătire profesională trebuie să ţină seama de numărul, structura şi provenienţa persoanelor incluse în programul de instruire, dar şi de specialiştii disponibili pentru instructaj şi alte restricţii privind voloumul de resurse alocat. Dar cel mai semnificativ criteriu de selecţie îl reprezintă compatibilitatea metodei cuconţinutul programului de training.Responsabilităţile în domeniul pregătirii profesionale sunt structurate pe trei paliere, corespunzătoare nivelului general de competenţă şi decizie în domeniul resurselor umane şi sunt localizate la nivelul managerilor de vârf, la cel al managerilor de pe celelalte paliere ierarhice şi la nivelul compartimentelor de resurse umane, sau al substructurilor specializate.

Aspecte generale privind managementul carierei

Există o mare varietate de percepţii ale noţiunii de carieră, de la ideea de traiectorie ascendentă în domeniul profesional şi social şi până la cadrul dinamic în care o persoană îşi percepe viaţa în întregul ei şi interpretează semnificaţia diferitelor calităţi personale, acţiuni şi lucruri care i s-au întâmplat.Viziunea asupra carierei prezintă, însă, o serie de constante, nu neapărat obligatorii în totalitatea lor, dar care pot oferi o imagine destul de cuprinzătoare a conceptului în cauză, după cum urmează:- creşterea, cantitativă sau calitativă a gradului de satisfacţie, manifestată în mod concret prin termenul de avansare;- ideea de mobilitate, reflectată prin succesiunea de posturi, roluri, sau etape ce definesc parcursul carierei;- legătura cu nivelul de performanţă socialmente recunoscut;- coordonata profesională, privită ca o condiţionare de bază a complexului de satisfacţii;- cadrul organizaţional, privit ca un potenţial de dezvoltare a carierei sau, după caz, ca o barieră în calea acestei dezvoltări;- reverberaţia în spaţiul social şi familial;- percepţia individuală a spaţiului, timpului şi celorlaţi factori prin prisma cărora este evaluată cariera.Există premise pentru două tipuri distincte de abordări ale managementului carierei şi anume: din perspectiva organizaţiei - în contextul procesului de dezvoltare a resurselor umane, inclusiv sub raportul potenţialului de promovare, caz în care vorbim despre cariera obiectivă şi din perspectivă individuală - ca şi dinamică a percepţiei calităţilor şi situaţiei personale în raport cu propriul sistem de valori şi de aspiraţii, aspecte ce ţin de cariera subiectivă.Managementul carierei implică, aşadar, interdependenţele funcţionale dintre planificarea individuală a carierei şi cea organizaţională, inclusiv sub aspectul dezvoltării viitoare a conexiunilor în cauză.

http://www.uem.ro/




Alţi specialişti pun accentul pe armonizarea componentelor individuale şi organizaţionale ce intervin în planificarea carierei, apreciind că asumarea unor eforturi personale de acomodare şi perfecţionare este la fel de necesară ca şi conştientizarea faptului că nevoile organizaţionale nu pot fi satisfăcute dacă nevoile individuale sunt neglijate.

MANAGEMENTUL CARIEREI

Planificarea individuală a carierei- Evaluarea capacităţilor (abilităţilor) şi intereselor personale- Înregistrarea datelor privind oportunităţile organizaţionale- Stabilirea obiectivelor carierei- Dezvoltarea unei strategii pentru realizarea scopurilor carierei

Planificarea organizaţională a carierei- Integrarea necesităţilor de resurse umane pe termen scurt şi pe termen lung- Dezvoltarea unui plan al carierei individualeIntegrarea nevoilor organizaţionale şi a planurilor individuale de carieră- Consilierea carierei- Proiectarea traiectoriilor carierei individuale- Crearea strategiei de dezvoltare a carierei

Dezvoltarea carierei- Implementarea planurilor carierei- Publicarea posturilor vacante- Evaluarea performanţei angajatului- Dezvoltarea completă a carierei

Dualitatea individ-organizaţie se manifestă şi în ceea ce priveşte evaluarea carierei. Dacă reperele individuale ţin de aspecte cum ar fi:performanţa, atitudinea, adaptabilitatea, sau identitatea (corespondenţa cu interesele, aspiraţiile şi propriul sistem de valori), organizaţia instrumentează criterii din gama: randamentului, eficienţei, satisfacţiei, mobilităţii şi dezvoltării instituţionale.Ar fi, însă, insuficient să reducem problematica evaluării la efecte şi criterii de apreciere a acestora, fără a lua în calcul şi costurile aferente, respectiv eforturile pe care, atât individul cât şi firma le depun pentru realizarea obiectivelor definite în planificarea carierei şi anume: costurile anterioare intrării în organizaţie, costurile integrării, costurile de exerciţiu al funcţiei, costurile promovării şi costurile ulterioare carierei profesionale.

http://www.uem.ro/




Abordarea individuală a carierei

Concepţia de bază a acestei abordări include identificarea calităţilor, aspiraţiilor şi setului de valori pe baza cărora vor fi orientate deciziile personale privind selectarea organizaţiei, a nivelului ierarhic şi a postului dorit, preocupările în domeniul perfecţionării profesionale, comportamentul şi atitudinea faţă de ceilaţi actori din spaţiul instituţional.Principalii factori care influenţează alegerea şi evoluţia ulterioară a carierei individuale sunt: autoidentificarea, ca imagine proprie şi ca mod în care ne înţelegem pe noi înşine; sistemul de interese, determinat de propriul set de valori şi de coordonatele familiale; orientarea către un anumit domeniu, zonă de activitate, sistem de lucru, privite ca spaţiu de afirmare a propriei personalităţi; mediul social, de provenienţă şi de evoluţie ulterioară.Specialiştii în domeniu au evidenţiat o conexiune directă între proiecţia în timp a carierei (fazele de dezvoltare) şi principalele stadii ale vieţii.Conexiunea strânsă între coordonatele personale şi potenţialul organizaţional pe parcursul derulării procesului de dezvoltare a carierei impune respectarea unui set de cerinţe generale în abordarea individuală a problematicii specifice acestui proces şi anume: preocuparea pentru performanţă promovarea decentă, dar consecventă, a rezultatelor personale, asumarea unui mentor, conducerea propriei cariere şi, nu în ultimul rând, educaţia continuă.Unii autori propun chiar o abordare pas cu pas a procesului de planificare individuală, după cum urmează:- definirea profilului individual (cunoştinţe, abilităţi, interese, valori);- culegerea informaţiilor privind specificul posturilor disponibile;- identificarea domeniilor ocupaţionale preferate;- adâncirea analizei domeniilor de preferinţă şi restrângerea acestora pe măsura obţinerii unor informaţii suplimentare relevante;- opţiunea pentru un post organizaţional;- analiza perspectivelor oferite de organizaţie pentru dezvoltarea carierei şi proiectarea variantelor de acţiune în acest sens;- testarea periodică a proiectelor de dezvoltare a carierei pe baza informaţiilor privind realitatea concretă a spaţiului organizaţional; revizuirea obiectivelor şi proiectelor de dezvoltare a carierei.

Abordarea organizaţională a carierei

Preocupările organizaţiei privind managementul carierei nu se rezumă la suplinirea lipsei de interes a unor angajaţi pentru acest subiect şi sunt departe de a constitui o acţiune dezinteresată. Ele se circumscriu, în mod firesc, viziunii asupra factorului uman considerat ca o resursă esenţială a oricărei companii, o resursă cu specificităţi de care trebuie să se ţină seama.Practica managerială în domeniu a consacrat câteva categorii distincte de preocupări în ceea ce priveşte planificarea organizaţională a carierei.Selectarea beneficiarilor programelor de dezvoltare a carierei nu este o acţiune discriminatorie, ci se referă la identificarea acelor angajaţi care acceptă implicarea organizaţiei în acest proces.

http://www.uem.ro/




Definirea traiectoriilor potenţiale în dezvoltarea carierei reprezintă un proces complex de evaluare a posibilităţilor de asigurare a succesiunii posturilor organizaţionale în care aspiraţiile şi competenţa fiecărui individ îşi găsesc un corespondent convenabil (figura 5.4.).Asumarea responsabilităţilor în dezvoltarea carierei angajaţilor unei firme îi priveşte, desigur, în primul rând pe manageri, dar antrenează - în egală măsură - şi departamentul de resurse umane, cu atât mai mult cu cât acesta poate sistematiza preocupările în domeniu ale diferiţilor factori implicaţi.Stimularea opţiunilor individuale în domeniul optimizării carierei nu înseamnă derobarea de la rolul şi atribuţiile fireşti oricărei instituţii în acest sens, ci răspunde nevoii angajaţilor de a trece prin filtrul personal orice ofertă venită din exterior şi de a selecta oportunităţile în funcţie de un complex de factori imposibil de simulat la nivel organizaţional.

http://www.uem.ro/




MODUL 5 COMPLETAREA FIŞEI DE ÎNGRIJIRI A PERSOANEI ASISTATE

Îngrijitorul la domiciliu a bătrânilor trebuie să sesizeze şi să noteze în fişa de îngrijiri aspecte privind situaţiile noi apărute în starea generală a persoanei asistate, precum şi măsurile imediate adoptate pentru eliminarea riscurilor.

Orice modificare survenită în comportamentul persoanei asistate trebuie identificată rapid şi notată în fişa de îngrijiri. Datele identificate sunt evaluate cu corectitudine pentru adaptarea îngrijirilor imediate, necesare şi semnalate familiei. Datele specifice sunt consemnate corect, lizibil, concis în formulare corespunzătoare. Fişa de îngrijiri este pusă zilnic la dispoziţia familiei/echipei medicale.

Modificările survenite se referă la starea de sănătate ( apariţia febrei, modificarea simptomelor deja cunoscute, apariţia de simptome noi etc.); stări comportamentale (apatie, tristeţe, lipsa poftei de mâncare etc).

http://www.uem.ro/




MODUL 6 GESTIONAREA RESURSELOR ALOCATE

Resursele materiale (alimentele necesare alimentării persoanei asistate; materiale de igienizare; lenjerie de pat, de corp pentru persoana asistată; medicamente) alocate de familie sunt gestionate cu corectitudine pentru asigurarea îngrijirilor conform tehnicilor de îngrijire.

Gestionarea resurselor băneşti este efectuată cu corectitudine pentru satisfacerea nevoilor/plăcerilor imediate ale persoanei asistate. Resursele băneşti alocate zilnic/săptămânal/lunar de familie sunt utilizate cu respectarea indicaţiilor familiei angajatoare.

http://www.uem.ro/




MODUL 7 PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII ZILNICE

Succesiunea firească a activităţilor este identificată pentru întocmirea corespunzătoare a planului zilnic de îngrijire. Activităţile sunt identificate în colaborare cu familia/persoana asistată.

Resursele sunt stabilite/alocate în conformitate cu volumul şi tipul activităţilor din planul de îngrijire. Resursele materiale/băneşti sunt alocate în funcţie de posibilităţile financiare ale familiei. Programul este evaluat şi adaptat în funcţie de situaţiile neprevăzute apărute, pentru îngrijirea eficientă a persoanei asistate. Planul zilnic de îngrijire este adaptat permanent în funcţie de modificările comportamentale (schimbarea stării emoţionale: vesel, încrezător în vindecare, pesimist, trist; schimbarea stării de sănătate) survenite la persoana asistată. Adaptarea programului zilnic este efectuată cu respectarea etapelor principale (îngrijiri igienice, alimentaţie, mobilizare) cuprinse în planul zilnic de îngrijire.

Particularităţile persoanei asistate: grad de senilitate; handicap fizic/psihic; imobilizat la pat temporar/permanent.

http://www.uem.ro/




MODUL 8 ACORDAREA ÎNGRIJIRILOR IGIENICE

PENTRU PERSOANA ASISTATĂ

Îngrijirile corporale sunt efectuate cu îndemânare conform tehnicilor specifice. Baia totală/parţială este efectuată periodic/ori de câte ori este necesar prin utilizarea produselor cosmetice adecvate: pudră, creme, alifii, săpun, şampon, dezinfectante cutanate. Îngrijirile corporale sunt acordate cu conştiinciozitate pentru prevenirea infecţiilor şi a escarei. Îmbrăcarea/dezbrăcarea persoanei asistate este efectuată cu operativitate .

Persoana asistată este ajutată/asistată permanent la satisfacerea nevoilor fiziologice . Ajutarea persoanei imobilizate este efectuată prin aplicarea rapidă a obiectelor specifice.

Lenjeria din patul ocupat/neocupat este schimbată periodic/ori câte ori este necesar prin aplicarea tehnicilor specifice. Schimbarea lenjeriei este efectuată cu îndemânare pentru asigurarea confortului persoanei asistate. Accesoriile patului (perne, rulouri suluri) sunt adaptate cu operativitate la necesităţile imediate ale persoanei asistate.

Schimbarea lenjeriei de pat se efectueaza în felul următor:

Bolnavul imobilizat se mută cu grijă către o margine a patului, se rulează cearceaful murdar până langă corpul bolnavului, cearceaful curat, în prealabil făcut sul, se desfăşoară pe partea rămasă liberă a patului, apoi bolnavul se aşează pe partea patului acoperită cu cearceaful curat, se scoate cel murder şi se întinde cel curat pe partea cealaltă a patului.

Îngrijirile corporale cuprind: igiena tegumentelor, igiena mucoaselor (nas, gât, urechi), igiena fanerelor (tăierea unghiilor), perierea părului.

Unii bolnavi nu pot fi transportaţi la baie. În astfel de cazuri, toaleta bolnavului se face în pat, ca baie parţială sau completă. Spălarea se face cu un prosop înmuiat în apă cu săpun, după ce, sub bolnav, a fost pusă o muşama.

Ordinea spălării corpului este următoarea: se începe cu faţa, apoi se trece la gât, după care se spală membrele superioare (mâinile), partea anterioară a toracelui (pieptul), abdomenul, spatele, coapsele (partea picioarelor de la şold până la genunchi), restul picioarelor şi tălpile, organelle genitale şi la sfârşit partea perianală (din jurul orificiului anal).

Fricţionarea bolnavului, după spălare cu spirt mentolat sau alcool completează efectul dezinfectant al spălării. După baie, bolnavul se îmbracă în lenjerie curată şi se schimbă lenjeria de pat.

Pieptănarea părului se face în fiecare zi.

http://www.uem.ro/




Toaleta cavităţii bucale (gura) se va face dimineaţa şi seara cu o bucata de tifon imbibată cu apa caldă şi cu bicarbonat de sodiu (bicarbonat alimentar) la persoanele care nu se pot spăla singure pe dinţi.

Daca persoana asistată este imobilizată îndelung la pat pot apărea un şir de complicaţii:

- încetinirea circuitului sanguin duce la apariţia trombozelor (tendinţa de formare a chegurilor în vasele de sânge);

- ventilaţia dificilă a plămânilor, adică respiraţia îngreunată, favorizează apariţia pneumoniilor;

- şederea îndelungată la pat, în aceeaşi poziţie, duce la comprimarea (apăsarea) unor porţiuni ale corpului şi la o proasta circulaţie a sângelui în acele zone. Din această cauză apar escarele (răni mai mult sau mai puţin profunde);

- escarele, fără o îngrijire atentă şi permanentă, se pot infecta cu uşurinţă;

- lipsa activităţii musculare duce la atrofierea (slăbirea şi subţierea) muşchilor;

- pielea persoanelor imobilizate la pat îşi pierde tonusul , iar condiţiile grele de menţinere a igienei favorizează apariţia unor afecţiuni dermatologice (boli ale pielii);

- tractul digestiv (trecerea alimentelor prin gură spre stomac şi mai departe, până la eliminarea resturilor) devine hipoton (leneş) ceea ce duce la apariţia constipaţiilor.

Persoanei imobilizate la pat trebuie să i se asigure condiţii speciale:

- temperatura camerei trebuie menţinută la 20ºC- 22ºC;

- patul trebuie amenajat cât mai comod, cu saltea din material plastic sau o saltea obişnuită acoperită cu o muşama prinsă de saltea, pentru a evita strângerea şi mototolirea ei sub bolnav, patul trebuie să fie perfect neted, cearceaful curat şi bine întins;

- patul trebuie amplasat în aşa fel încât asistentul personal să aibă acces uşor la toate părţile trupului bolnavului;

- ferestrele camerei trebuie prevăzute cu jaluzele care să permită, pe timpul zilei, ca persoana să poată beneficia de lumina naturală, iar în timpul somnului să nu fie deranjată de aceasta;

- lenjeria de corp trebuie să fie confecţionată dintr-un material moale, fără cute, pentru a se evita presarea mai mult timp a anumitor părţi ale corpului şi formarea de escare;

- schimbarea lenjeriei se efectuează astfel: bolnavul se ridică uşor, de mijloc ori de spate, cu o mână, iar cu cealaltă i se trage cămaşa, mai întâi până la gât, apoi peste cap, dupa care se trage de pe mâini;

- îmbrăcarea cămăşii se face într-o ordine inversă a operaţiilor;

http://www.uem.ro/




- la cei care au o mână bolnavă, dezbrăcarea cămăşii se face întâi pe partea sănătoasa iar îmbrăcarea se face începând cu mâna bolnavă;

- bolnavii care nu pot fi mişcaţi se îmbracă într-o cămaşă tăiată iar la spate marginile se vor întinde cu grijă sub spatele bolnavului pentru a nu face cute.

MĂSURI DE IGIENĂ PERSONALĂ

Pielea este poarta de intrare pentru germeni microbieni dacă: există microtraumatisme, escoriaţii, se face contact direct şi prelungit cu obiecte murdare sau infectate, este prezent stratul de murdărie mai mult timp.

1. Igiena mâinilor presupune:

1.1. Îndepărtarea inelelor sau a altor podoabe de pe degete şi antebraţe la locul de muncă.1.2. Spălarea pe mâini cu apă caldă săpun şi perie de unghii timp de un minut minim.1.3. Ştergerea cu un prosop uscat.1.4. Dezinfectarea cu alcool sau soluţie de bromocet.1.5. Îmbrăcarea mănuşilor de cauciuc în caz de contact cu materiale infectate (fecale, vărsături, etc.), sau dacă

există leziuni pe pielea proprie.1.6. Aplicarea de alifii şi creme protectoare pe pielea spălată repetat şi timp îndelungat (cu Lanolină, Vaselină

şi Glicerină).1.7. Tăierea unghiilor scurt şi rotunjit, evitându-se vopsirea lor.

2. Igiena corpului presupune:2.1. Baie sau duş zilnic cu apă caldă, săpun şi burete2.2. Ştergerea feţei cu un prosop uscat, special.2.3. Ştergerea corpului cu un alt prosop curat, gros şi moale.2.4. Ştergerea picioarelor cu al treilea prosop.2.5. Aplicarea pe regiunea axilară a unui strat de substanţă dezodorizantă (creme, batoane, spray) pentru

combaterea mirosului neplăcut al transpiraţiei.2.6. Spălarea picioarelor în fiecare seară şi ungerea spaţiilor interdigitale şi a plantelor cu cremă emolientă.2.7. Tăierea unghiilor de la picioare se execută scurt şi drept, pentru prevenirea acumulării de murdărie şi a

încarnării unghiilor în pielea degetelor. 3. Igiena părului.

3.1. Pieptănare şi periere zilnică.3.2. Spălarea părului săptămânal cu apă caldă şi săpun neutru sau şampon, urmată de clătire.3.3. Spălarea săptămânală a periei de cap şi a pieptenelui cu apă caldă şi săpun.

4. Igiena ochilor.4.1. Nu se vor freca cu mâinile murdare. 4.2. După spălarea zilnică cu pleoapele închise ochii se şterg cu prosopul de faţă.

5. Igiena urechilor.5.1. Spălarea zilnică a întregului pavilion cu apă caldă şi săpun (ambele feţe şi zona retroauriculară).5.2. Ştergerea cu colţul prosopului.5.3. Evitarea introducerii de obiecte care pot leza conductul auditiv.

http://www.uem.ro/




6. Igiena căilor nazale6.1. Mucozităţile şi praful se elimină prin suflarea uşoară a nasului în batistă, evacuându-se fiecare nară, pe

rând. 6.2. Batista este personală şi nu se împrumută!

7. Igiena buco-dentară.7.1. Spălarea dinţilor după fiecare masă şi, în special, înainte de culcare.7.2. Se foloseşte periajul dentar, cu mişcări verticale, dinspre gingie spre vârful dinţilor. Durata corectă: 5

minute.7.3. Capul ţinut drept, periuţa cu mâna dreaptă, transvers pe arcada dentară.7.4. Clătirea gurii cu gura inchisă prin contractarea alternativă a muşchilor celor doi obraji.

8. Igiena organelor genitale externe feminine.8.1. Spălarea zilnică cu apă caldă şi săpun a organelor genitale externe, dinspre regiunea vulvară spre cea

anală.8.2. Ştergerea cu prosoape moi.8.3. Folosirea de bandaje igienice (în perioadele menstruale), schimbate de 2-3 ori pe zi.

IGIENA PERSONALĂ A PERSOANEI ASISTATE

Spălarea întregului corp prin introducerea persoanei asistate în cada de baie are ca scop îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos, descuamat şi impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare, microbi şi alte substanţe străine care aderă la piele (murdărie).

1. Pregătirea fizică şi psihică a persoanei aflată în îngrijire

1.1. Se anunţă persoana cu o jumătate de oră înainte şi i se explică necesitatea tehnicii.1.2. Se oferă persoanei urinarul1.3. După micţiune se îndepărtează urinarul.1.4. Ne spălam pe mâini cu apă şi săpun.

2. Pregătirea camerei de baie şi a materialelor necesare.

2.1. Se închide uşa şi fereastra.2.2. Se verifică temperatura din camera de baie (21-22ºC).2.3. Se dă drumul la apă rece şi apoi la caldă, pentru a preveni formarea aburilor în camera de baie.2.4. Cu ajutorul termometrului de baie se verifică temperatura apei.2.5. În ordinea întrebuinţării, se aranjează lenjeria de corp curată şi încălzită pe un radiator (calorifer).

3. Efectuarea îmbăierii.3.1. Se îmbracă persoana îngrijită cu halatul şi papucii şi se transportă in camera de baie, unde se dezbracă

cu blândeţe.3.2. Dacă i se acesteia scoate proteza dentară, se pune în pahar.3.3. Dacă nu se doreşte spălarea părului, acesta va fi protejat cu o cască.3.4. Dacă starea generală a persoanei este bună se va proceda la susţinerea acesteia pentru a intra în cadă, iar

dacă acest lucru nu e posibil persoana asistată va fi introdusă în cadă de către două persoane, cu ajutorul unui cearşaf care se va menţine pe toată perioada băii pe fundul căzii, ca la nevoie persoana asistată să poată fi scoasă imediat cu ajutorul acelui cearşaf.

http://www.uem.ro/




3.5. Se îmbracă o mănuşă de baie, se umezeşte şi se spală întâi ochii, de la comisura externă spre cea internă, apoi fruntea, de la mijloc spre tâmple, regiunea periorală şi perinazală, prin mişcări circulare. Se sterge si se continuă cu toaleta urechilor şi a gâtului, insistând in şanţurile pavilionului şi după ureche, se clăteşte .

3.6. Se săpunesc membrele superioare prin mişcări circulare de la umeri spre mâini, insistând în axilă, apoi partea anterioară a toracelui, insistând la pliurile submamare (la femei). Se spală apoi spatele şi regiunea lombo-sacrată şi abdomenul, insistând asupra ombilicului.

3.7. Cu a doua mănuşă se săpunesc coapsele, insistând în regiunea inghinală, apoi gambele şi piciorul, insistând în regiunea poplitee şi spaţiile interdigitale.

3.8. Toaleta organelor genitale se va efectua cu o a treia mănuşă, prin spălarea zonei cu săpun neutru dinspre partea anterioară spre anus. Se clăteşte cu apă curată îndepărtând orice rest de săpun care ar putea să producă prurit sau inflamaţii.

3.9. Se stropeşte suprafaţa corpului cu apă mai rece puţin decât cea din cadă, pentru tonificarea ţesuturilor şi activarea circulaţiei şi a respiraţiei.

3.10. Persoana îngrijită va fi susţinută de sub axile să se ridice din cadă, va fi înfăşurată într-un cearşaf uscat şi încălzit, va fi aşezată pe o canapea, va fi ştearsă, fricţionată cu alcool, pudrată în regiunea plicilor şi îmbrăcată cu lenjerie de corp curată şi încălzită.

3.11. Se efectuează toaleta unghiilor.3.12. Se îmbracă asistatul cu halatul si papucii, se transportă la pat unde va fi învelit bine.

4. Reorganizarea locului4.1. Se introduce lenjeria murdară în coşul de rufe murdare.4.2. Se dă drumul la apa din cadă.4.3. Se spală cada cu detergent şi se dezinfectează cu Clorură de var 1%/ Cloramină 1%.4.4. Se spală cada şi robinetele cu apă curată.4.5. Se spală instrumentele folosite (foarfece, pilă, pieptene, mănuşi) şi se introduc în soluţie dezinfectantă.4.6. Se aeriseşte baia.

Dacă în timpul băii starea generală a persoanei din cadă se alterează se dă drumul apei, susţinând capul asistatului, care va fi acoperit şi i se va acorda primul ajutor.

Dacă starea generală este gravă, bătrânii vor fi spălaţi cu duşul mobil.

Toaleta generală se va efectua cel puţin odată pe săptămână, dimineaţa sau seara (niciodată înainte sau la două ore după servirea mesei).

http://www.uem.ro/




ASIGURAREA IGIENEI PERSONALE CORPORALE ŞI VESTIMENTARE A ASISTAŢILOR MOBILIZABILI

A.BAIA GENERALĂ, DUŞUL

Baia generală sau duşul nu va depăşi 15 minute şi se va programa dimineaţa pe nemâncate sau seara după digestie. Se va face baie sau duş de cel puţin două ori pe săptămână.

Baia generală sau duşul are ca scop menţinerea tegumentelor într-o stare de perfectă curăţenie în vederea prevenirii unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor pielii care au rol important în apărarea organismului si pentru asigurarea unei stări de confort necesară asistatului.

1. Pregătirea încăperii.1.1. Închiderea geamului şi a uşii.1.2. măsurarea temperaturii încăperii, în jur de 20ºC.

2. Pregătirea materialelor.2.1. Se aşează săpunul în savonieră, mănuşile de baie pe un suport lângă duş.2.2. Se aşează pe un scaun cearşaful de baie, lenjeria curată, trusa pentru unghii cu ustensilele

dezinfectante, pieptenele, peria pentru păr, peria de dinţi, paharul, pasta de dinţi, alcoolul pentru frecţie pe o tavă.

3. Pregătirea cadei de baie.3.1. Se introduce în cadă apa fierbinte peste apa rece, pentru a evita producerea de vapori, cada fiind

spălată şi dezinfectată în prealabil. Cada se umple pe jumătate.3.2. Se măsoară temperatura apei care va atinge valori de 37-38ºC.

4. Pregătirea asistatului.4.1. Asistatul este invitat să urineze şi să se dezbrace.

4.2. Se protejează părul asistatului cu casca de baie, dacă nu se doreşte şi spălarea părului acestuia.

4.3. Asistatul este introdus cu precauţie în cada de baie supraveghindu-i-se reacţia.

5. Efectuarea băii.5.1. Asistatul se spală singur sau este spălat de către îngrijitor cu prima mănuşă de baie pe faţă, pe

trunchi şi membre cu a doua mănuşă, iar a treia mănuşă este folosită pentru regiunea perineală.5.2. După îmbăiere se clătesc tegumentele cu ajutorul duşului.5.3. Este ajutat să iasă din baie, este învelit in prosopul de baie, este şters şi i se face o frecţie cu alcool

pentru închiderea porilor şi stimularea circulaţiei.5.4. Este ajutat să se îmbrace cu lenjeria curată, halat şi papuci.5.5. Este ajutat să se pieptene, să-şi facă toaleta cavităţii bucale, să-şi taie unghiileAsistatului i se poate face toaleta atât în poziţie ortostatică, cât şi în poziţie şezândă, pe un taburet, cu

ajutorul duşului mobil.

http://www.uem.ro/




B.IGIENA PERSONALĂ A PERSOANEI ASISTATE

Spălarea întregului corp prin introducerea persoanei asistate în cada de baie are ca scop îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos, descuamat şi impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare, microbi şi alte substanţe străine care aderă la piele (murdărie).

1. Pregătirea fizică şi psihică a persoanei aflată în îngrijire

1.5. Se anunţă persoana cu o jumătate de oră înainte şi i se explică necesitatea tehnicii.1.6. Se oferă persoanei urinarul1.7. După micţiune se îndepărtează urinarul.1.8. Ne spălam pe mâini cu apă şi săpun.

2. Pregătirea camerei de baie şi a materialelor necesare.

4.7. Se închide uşa şi fereastra.4.8. Se verifică temperatura din camera de baie (21-22ºC).4.9. Se dă drumul la apă rece şi apoi la caldă, pentru a preveni formarea aburilor în camera de baie.4.10. Cu ajutorul termometrului de baie se verifică temperatura apei.4.11. În ordinea întrebuinţării, se aranjează lenjeria de corp curată şi încălzită pe un radiator (calorifer).

5. Efectuarea îmbăierii.5.1. Se îmbracă persoana îngrijită cu halatul şi papucii şi se transportă in camera de baie, unde se dezbracă

cu blândeţe.5.2. Dacă i se acesteia scoate proteza dentară, se pune în pahar.5.3. Dacă nu se doreşte spălarea părului, acesta va fi protejat cu o cască.5.4. Dacă starea generală a persoanei este bună se va proceda la susţinerea acesteia pentru a intra în cadă, iar

dacă acest lucru nu e posibil persoana asistată va fi introdusă în cadă de către două persoane, cu ajutorul unui cearşaf care se va menţine pe toată perioada băii pe fundul căzii, ca la nevoie persoana asistată să poată fi scoasă imediat cu ajutorul acelui cearşaf.

5.5. Se îmbracă o mănuşă de baie, se umezeşte şi se spală întâi ochii, de la comisura externă spre cea internă, apoi fruntea, de la mijloc spre tâmple, regiunea periorală şi perinazală, prin mişcări circulare. Se şterge si se continuă cu toaleta urechilor şi a gâtului, insistând in şanţurile pavilionului şi după ureche, se clăteşte .

5.6. Se săpunesc membrele superioare prin mişcări circulare de la umeri spre mâini, insistând în axilă, apoi partea anterioară a toracelui, insistând la pliurile submamare (la femei). Se spală apoi spatele şi regiunea lombo-sacrată şi abdomenul, insistând asupra ombilicului.

5.7. Cu a doua mănuşă se săpunesc coapsele, insistând în regiunea inghinală, apoi gambele şi piciorul, insistând în regiunea poplitee şi spaţiile interdigitale.

5.8. Toaleta organelor genitale se va efectua cu o a treia mănuşă, prin spălarea zonei cu săpun neutru dinspre partea anterioară spre anus. Se clăteşte cu apă curată îndepărtând orice rest de săpun care ar putea să producă prurit sau inflamaţii.

5.9. Se stropeşte suprafaţa corpului cu apă mai rece puţin decât cea din cadă, pentru tonificarea ţesuturilor şi activarea circulaţiei şi a respiraţiei.

http://www.uem.ro/




5.10. Persoana îngrijită va fi susţinută de sub axile să se ridice din cadă, va fi înfăşurată într-un cearşaf uscat şi încălzit, va fi aşezată pe o canapea, va fi ştearsă, fricţionată cu alcool, pudrată în regiunea plicilor şi îmbrăcată cu lenjerie de corp curată şi încălzită.

5.11. Se efectuează toaleta unghiilor.5.12. Se îmbracă asistatul cu halatul si papucii, se transportă la pat unde va fi învelit bine.

6. Reorganizarea locului6.1. Se introduce lenjeria murdară în coşul de rufe murdare.6.2. Se dă drumul la apa din cadă.6.3. Se spală cada cu detergent şi se dezinfectează cu Clorură de var 1%/ Cloramină 1%.6.4. Se spală cada şi robinetele cu apă curată.6.5. Se spală instrumentele folosite (foarfece, pilă, pieptene, mănuşi) şi se introduc în soluţie dezinfectantă.6.6. Se aeriseşte baia.

Dacă în timpul băii starea generală a persoanei din cadă se alterează se dă drumul apei, susţinând capul asistatului, care va fi acoperit şi i se va acorda primul ajutor.

Dacă starea generală este gravă, bătrânii vor fi spălaţi cu duşul mobil.

Toaleta generală se va efectua cel puţin odată pe săptămână, dimineaţa sau seara (niciodată înainte sau la două ore după servirea mesei).

C.EFECTUAREA TOALETEI PE REGIUNI LA PERSOANA ASISTATĂ IMOBILIZATĂ

Curăţirea tegumentelor întregului corp se realizează pe regiuni, la patul bolnavului, descoperindu-se progresiv numai partea care se spală.

Pentru efectuarea toaletei asistatului, îngrijitorul trebuie să respecte următoarele reguli:

Să asigure o temperatură adecvată în încăpere, pentru a feri asistatul de răceală; Să pregătească materialele necesare, în prealabil, astfel ca îngrijirea să se desfăşoare operativ; Să acţioneze rapid, cu mişcări sigure, dar totodată blânde, pentru a scuti asistatul de alte suferinţe

şi oboseală; Să-l convingă cu multă delicateţe şi tact de necesitatea efectuării îngrijirilor de curăţenie corporală,

pentru a obţine acceptul acestuia; Toaleta zilnică permite controlul regiunilor expuse escarelor şi acţionează în vederea prevenirii lor.

Materiale necesare: muşama; aleze; lighean; tavă cu apă caldă; cană cu apă rece; două bazinete; cearşaf; o pereche de mănuşi de cauciuc; trei mănuşi de baie de culori diferite (câte una pentru faţă, una pentru trup şi membre şi una pentru organe genitale), confecţionate din prosop sau finet; săpun neutru; alcool mentolat sau camforat; cutie cu pudră de talc; lenjerie de pat curată (cearşaf de pat, cearşaf de pătură, feţe de pernă); lenjerie de corp curată, găleată pentru apă murdară; sac de lenjerie murdară; termometru de baie; materiale pentru îngrijirea unghiilor: foarfece, pilă; materiale pentru igiena bucală: periuţă de dinţi, pastă de dinţi, un pahar cu apă pentru spălat dinţii, un pahar cu soluţie antiseptică pentru gargară, un pahar cu apă pentru eventualele proteze dentare.

http://www.uem.ro/




1. Pregătirea materialelor necesare.1.1. Se aleg şi se pregătesc materialele necesare, toate sau în funcţie de regiunile care vor fi spălate.

2. Pregătirea fizică şi psihică a persoanei aflată în îngrijire.2.1. Se anunţă persoana cu o jumătate de oră înainte şi i se explică necesitatea tehnicii.2.2. Se oferă persoanei urinarul2.3. După micţiune se îndepărtează urinarul.2.4. Ne spălam pe mâini cu apă şi săpun.

3. Pregătirea camerei de baie şi a materialelor necesare.3.1. Se închide uşa şi fereastra.3.2. Se verifică temperatura din camera de baie (21-22ºC).3.3. În ordinea întrebuinţării, se aranjează lenjeria de corp curată şi încălzită pe un radiator (calorifer).

4. Efectuarea toaletei feţei.4.1. Se îndepărtează una din perne, susţinând capul asistatului.4.2. Cealaltă pernă se acoperă cu muşamaua pentru a o proteja de umezeală, iar peste muşama se aşează

o aleză.4.3. Pătura se pliază în formă de armonică şi se aşează pe un scaun4.4. Se dezbracă asistatul şi se acoperă cu cearşaful de pătură. 4.5. Spălare pe mâini cu apă caldă şi săpun.4.6. Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37ºC) şi se verifică temperatura apei cu ajutorul

termometrului de baie.4.7. Se aşează în jurul gâtului bolnavului un prosop. Dacă i se scoate proteza dentară, se pune în pahar.4.8. Se îmbracă o mănuşă de baie, se umezeşte şi se spală întâi ochii, de la comisura externă spre cea

internă, apoi fruntea, de la mijloc spre tâmple, regiunea periorală şi perinazală, prin mişcări circulare.

4.9. Se şterge si se continuă cu toaleta urechilor, insistând in şanţurile pavilionului şi după ureche.4.10. Se clăteşte şi se şterge cu prosopul.4.11. La cererea asistatului se pot introduce dopuri de vată în urechi.

5. Efectuarea toaletei gâtului. 5.1. Se descoperă gâtul asistatului şi se spală cu apă şi săpun.5.2. Se clăteşte bine şi se şterge imediat pentru ca asistatul să nu fie predispus la răceală. 5.3. Se acoperă gâtul asistatului cu cearşaful şi se aruncă apa din lighean.

6. Efectuarea toaletei membrelor superioare.6.1. Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37ºC) şi se verifică temperatura apei cu ajutorul

termometrului de baie.6.2. Se descoperă unul din membrele superioare şi se aşează muşamaua şi aleza sub întreg braţul,

deasupra învelitorii.6.3. Se săpuneşte membrul superior prin mişcări circulare de la umeri spre mână, insistând în axilă. 6.4. Se limpezeşte şi se şterge imediat cu prosopul curat.6.5. Se acoperă braţul asistatului.6.6. Se taie unghiile cu grijă, nu prea adânc şi se pilesc eventualele asperităţi.6.7. Se efectuează toaleta celuilalt braţ, după aceeaşi tehnică.

7. Efectuarea toaletei toracelui.7.1. Se descoperă partea anterioară a toracelui şi se săpuneşte.7.2. La femei se insistă la pliurile submamare.7.3. Se limpezeşte bine şi se şterge prin tamponare.

8. Efectuarea toaletei spatelui.8.1. Se întoarce asistatul şi se susţine in decubit lateral.

http://www.uem.ro/




8.2. Se aşează sub asistat muşamaua acoperită de aleză. 8.3. Se spală spatele şi regiunea lombo-sacrată .8.4. Se limpezesc bine şi se şterg prin tamponare.8.5. Se pudrează cu talc. 8.6. Se îndepărtează muşamaua împreună cu aleza8.7. Se readuce asistatul în poziţia întins pe spate şi se acoperă toracele acestuia.

9. Efectuarea toaletei abdomenului.9.1. Se aşează muşamaua împreună cu aleza sub abdomenul asistatului. 9.2. Se săpuneşte abdomenul, insistând asupra ombilicului. 9.3. Se limpezeşte bine şi se şterge prin tamponare.9.4. Se unge regiunea ombilicală cu vaselină.9.5. Se fricţionează braţele şi toracele cu alcool.9.6. Se pudrează cu talc gâtul, toracele, abdomenul, dar mai ales braţele şi axilele.9.7. Se îmbracă asistatul cu cămaşa de noapte(pijama).9.8. Se aruncă apa murdară în găleată. Se scoate mănuşa utilizată şi se pune în tăviţa renală.

10. Efectuarea toaletei membrelor inferioare.10.1. Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37ºC) şi se verifică temperatura apei cu ajutorul

termometrului de baie.10.2. Se îmbracă a doua mănuşă de baie.10.3. Se mută muşamaua împreună cu aleza în regiunea coapselor.10.4. Cu a doua mănuşă se săpunesc coapsele, insistând în regiunea inghinală.10.5. Se limpezesc şi imediat se şterg.10.6. Se ridică genunchiul10.7. Se mută muşamaua mai jos şi se aşează ligheanul pe muşama.10.8. Se introduce piciorul în lighean10.9. Se săpuneşte gamba, insistând în regiunea din spatele genunchiului şi apoi piciorul, insistând în

spaţiile interdigitale.10.10. Se limpezesc şi se şterg imediat cu al doilea prosop.10.11. Se fricţionează membrele inferioare cu alcool şi se pudrează cu talc.10.12. Se taie unghiile drept, nu prea scurt, pentru a nu produce leziuni şi se pilesc.

11. Efectuarea toaletei organelor genitale.11.1. Se prezintă persoanei asistate bazinetul pentru a urina.11.2. Se îndepărtează bazinetul.11.3. Se izolează patul cu muşamaua şi aleza.11.4. Se aşează asistatul în poziţie ginecologică.11.5. Se aşează sub fundul asistatului bazinetul curat.11.6. Se îmbracă mănuşa de cauciuc şi cea de-a treia mănuşă de baie. 11.7. Se efectuează spălarea zonei cu săpun neutru dinspre partea anterioară spre anus. 11.8. Se clăteşte cu apă curată, turnată în jet, îndepărtând orice rest de săpun care ar putea să producă

prurit sau inflamaţii. 11.9. Se scoate bazinetul de sub asistat.11.10. Organele genitale şi regiunea din jur se şterg cu cel de-al treilea prosop curat, insistând asupra

plicilor.11.11. Se pudrează cu pudră de talc.

12. Efectuarea toaletei părului.12.1. Se poziţionează asistatul la marginea patului, fără pernă sub cap.12.2. Se pune o muşama şi o aleză sub capul asistatului.

http://www.uem.ro/




12.3. Pe o altă aleză se aşează o altă muşama, rulată de ambele laturi, astfel încât să formeze un jgheab cu un capăt mai îngust, care va fi aşezat sub capul asistatului şi un capăt mai larg, care va fi introdus in găleata pentru captarea apei murdare.

12.4. Lângă patul asistatului, pe muşama, se aşează ligheanul cu 2/3 apă caldă (37ºC).12.5. Se umezeşte părul şi apoi se şamponează.12.6. Se fricţionează părul cu ambele mâini şi se masează uşor pielea capului pentru activarea circulaţiei

sangvine.12.7. Se limpezeşte părul.12.8. Se repetă manopera d două, trei ori. 12.9. Se clăteşte cu apă din abundenţă şi se acoperă părul cu un prosop încălzit.12.10. Se îndepărtează muşamaua introducând-o în lighean.12.11. Se aşează asistatul în poziţia iniţială.12.12. Se usucă părul cu foenul. Şi se piaptănă în şuviţe, începând cu vârfurile (se împleteşte dacă este

cazul).12.13. Se spală obiectele de pieptănat şi se introduc în soluţie dezinfectantă.12.14. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.

13. Efectuarea toaletei cavităţii bucale.A. LA ASISTAŢII CONŞTIENŢI

13.1. În funcţie de starea asistatului, acesta este adus în poziţie semişezândă sau în decubit lateral (culcat pe o parte).

13.2. Se pune pastă de dinţi pe periuţă.13.3. Se protejează lenjeria asistatului cu un prosop şi o aleză.13.4. Se servesc asistatului paharul cu apă şi periuţa cu pastă pentru a-şi spăla dinţii cu mişcări verticale

energice şi pentru a-şi clăti apoi gura cu apă.13.5. Se serveşte apoi paharul cu apă pentru gargară.13.6. În condiţiile în care asistatul se poziţionează în decubit lateral, se serveşte apa cu o cană cu cioc sau

cu un tub de cauciuc.B. LA ASISTAŢII INCOŞTIENŢI13.1. Asistatul este în poziţie culcat pe spate (decubit dorsal).13.2. Sub bărbie se aşează prosopul şi tăviţa renală.13.3. Se amplasează deschizătorul de gură între arcadele dentare.13.4. Se înmoaie un tampon cu glicerină boraxată.13.5. Se şterg limba, bolta palatină, şi suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare cu mişcări dinăuntru în

afară.13.6. Cu alt tampon se curăţă dantura.13.7. Cu degetul înfăşurat în tifon îmbibat în glicerină boraxată sau zeamă de lămâie se îndepărtează depozitul

gros depus pe mucoase până în faringe (după aplicarea deschizătorului de gură).13.8. Buzele uscate şi crăpate se ung cu glicerină boraxată. 14. Reorganizarea locului

14.1. Se introduce lenjeria murdară în coşul de rufe murdare.14.2. Se efectuează schimbarea patului cu lenjerie curată.14.3. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.14.4. Se spală instrumentele folosite (foarfece, pilă, pieptene, mănuşi) şi se introduc în soluţie

dezinfectantă.La asistaţii cu aparat gipsat se va avea grijă să nu se ude aparatul gipsat.

Eventualele pansamente se refac după efectuarea toaletei parţiale.

http://www.uem.ro/




D.PREVENIREA ESCARELOR DE COMPRESIUNE

Escarele sunt leziuni profunde ale ţesuturilor prin irigarea insuficientă datorită comprimării lor mai îndelungate, între proeminenţele osoase şi un plan dur.

Regiunile predispuse escarelor corespund punctelor de sprijin ale corpului pe planul patului:

- în decubit dorsal (culcat pe spate): regiunea occipitală(partea posterioară a capului), a omoplaţilor (umerilor), sacrală, a feselor, a coatelor şi călcâielor;

- în decubit lateral: la nivelul genunchilor, în interiorul şi în exteriorul genunchilor, dar şi în interiorul şi exteriorul gleznei;

- în poziţia şezândă: regiunea ischiatică.Materiale necesare: săpun acid, alcool diluat, pudrieră cu talc, pomezi grase, mercurocrom, colac de cauciuc sau pernă elastică, colac de vată sau inele.

1. Se pregătesc materialele necesare şi i se explică asistatului utilitatea şi simplitatea tehnicii.2. Se efectuează toaleta riguroasă la pat a asistatului imobilizat.3. Se efectuează masajul regiunilor predispuse escarelor, cu alcool diluat executând mişcări largi în sens

circular; se masează profund, energic, dar fără brutalitate, timp de cel puţin 10 minute, realizând reactivarea circulaţiei sangvine periferice şi întărirea epiteliului.

4. Se pudrează cu talc.5. Se îmbracă asiguratul cu lenjerie curată şi i se asigură un pat comod, cu lenjerie curată, cu cearşaful bine

întins, fără cute sau resturi alimentare sau alte obiecte (nasturi, bucăţi de ghips, medicamente, etc.) care, uitate sub asistat, ar putea produce prin comprimare tulburări locale de circulaţie şi deci ar favoriza apariţia escarelor. Din acelaşi motiv se va întinde bine atât lenjeria de pat de sub asistat, cât şi lenjeria de corp, urmărindu-se să nu existe cute.

6. Sub regiunea sacrata a asistatului se aşază un colac de cauciuc umflat moderat, acoperit cu un material textil şi pudrat cu talc. Sub regiunea calcaneeană (sub călcâie) se aşază colaci de vată sau inele, pudrate cu talc, ca şi pentru susţinerea coatelor şi a regiunii occipitale (sub cap), la asistaţii care stau mult în poziţie de decubit dorsal (culcat pe spate). Asistaţii în stare gravă, care stau în decubit lateral (culcat pe o parte) vor avea nevoie de susţinere cu ajutorul colacilor de vată pudraţi cu talc între genunchi.

7. Lenjeria murdară sau umedă se va schimba şi se va introduce cu mişcări lente în sacul de lenjerie murdară.

La intervale de 30 minute – o oră se va schima succesiv poziţia asistatului: decubit dorsal (culcat pe spate), decubit ventral (culcat pe burtă), lateral drept şi stâng. O compresiune în acelaşi loc de peste 2 ore la o persoană imobilizată provoacă apariţia escarelor. !

Schimbarea poziţiei asistatului nu se face decât atunci când afectiunea acestuia permite acest lucru. Se va evita contactul direct al tegumentelor cu suprafaţa de cauciuc. În cazul apariţiei primelor semne de escară, se va anunţa familia ca să fie anunţat medicul şi să

urmeze îngrijirea plăgii după principiul îngrijirii plăgilor. Starea tegumentelor este oglinda calităţii muncii profesionale de îngrijire.

http://www.uem.ro/




MODUL 9 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR PERSOANEI ASISTATE

Tipul de accident/incident este identificat cu rapiditate pentru acordarea eficientă a primului ajutor. Accidentul/incidentul semnalat este analizat cu calm pentru luarea măsurilor de prim ajutor corespunzătoare. Măsurile de prim ajutor sunt aplicate cu corectitudine conform tehnicilor specifice în funcţie de tipul de accident/incident. Măsurile de prim ajutor sunt acordate cu rapiditate pentru înlăturarea cauzelor accidentului/incidentului. Familia/echipa medicală este înştiinţată cu promptitudine după aplicarea măsurilor de prim ajutor.

Tip de accident/incident care poate să apară sunt:

- În procesul de îngrijire: la îngrijiri corporale: opăriri, înec, loviri prin alunecare; la mobilizare: loviri prin cădere, răniri în diferite părţi ale corpului, arsuri, electrocutări; la administrarea hranei: înecare cu alimente/lichide, arsuri.

- În starea de sănătate a persoanei asistate: tensiune arterială, accelerarea pulsului, hipo/hiper termie, greutate în respiraţie etc.

INSTRUCŢIUNI DE ACORDARE A PRIMULUI AJUTOR

Suferinţa organismului provocată prin agresiunea unor factori ai mediului înconjurător (soare, apă, foc, curent electric, obiecte dure sau tăioase, etc.) constituie o urgenţă care trebuie tratată din primele minute de la producerea ei, deoarece întârzierea intervenţiei poate periclita vindecarea bolnavului, prin apariţia unor complicaţii care îngreuiază ulterior actul terapeutic sau printr-o evoluţie nefavorabilă finalizată prin infirmităţi definitive sau deces.

Toate măsurile luate pentru salvarea vieţii şi sănătăţii bolnavilor, asupra cărora au acţionat pe neaşteptate factori de mediu, alcătuiesc asistenţa de urgenţă din care măsurile elementare luate imediat formează primul ajutor, care se aplică de orice persoană instruită la locul accidentului.

Îngrijirile se acordă bolnavilor în funcţie de cauzele care au generat suferinţa. Aceste cauze se împart în patru categorii: mecanice, chimice, calorice şi electrice.

1. Acţiunea distructivă a unui factor mecanic – agent vulnerant – asupra corpului omenesc este numit traumatism. Agentul vulnerant, în funcţie de masa sa şi viteza cu care acţionează, poate provoca fracturi, luxaţii sau entorse, contuzii (zdrobiri), plăgi (răni), leziuni viscerale însoţitede hemoragie externă sau internă.

http://www.uem.ro/




Există şi efecte grave ale unor cauze mecanice care nu sunt traumatisme: apa care blochează căile respiratorii produce înec, corpii străini care astupă gura, nasul sau traheea provoacă asfixie.

2. Cauzele chimice pot fi substanţe acide sau bazice care acţionând pe piele produc arsuri, iar când acţionează pe mucoasa respiratorie sau digestivă (gaze, vapori toxici, substanţe înghiţite) produc intoxicaţii acute.

3. Cauzele termice ale accidentelor sunt flacăra, apa, vaporii fierbinţi sau frigul. Consecinţele acţiunii lor sunt arsurile, degerăturile, insolaţia şi şocul caloric.

4. Curentul electric acţionând asupra organismului poate provoca şocul electric (electrocutarea) şi arsura electrică.

Toate aceste cauze devin agresive pentru organism numai în anumite condiţii, împotriva cărora se aplică măsurile de protecţia muncii şi normele de prevenire a accidentelor.

Pentru salvarea accidentatului, indiferent de cauze şi gravitate, se va acţiona cu rapiditate respectându-se principiile primului ajutor :

1. scoaterea victimei de la locul accidentului şi aşezarea ei în condiţii favorabile acordării primului ajutor;2. examinarea rapidă şi sumară a victimei pentru aprecierea gravităţii accidentului;3. informare scurtă asupra cauzelor accidentului;4. întreruperea cauzei care a produs accidentul;5. efectuarea la nevoie a primelor îngrijiri (masaj cardiac extern şi respiraţie artificială, hemostază

provizorie, toaleta şi pansarea plăgilor, imobilizarea provizorie a fracturilor);6. îndepărtarea curioşilor şi crearea unui baraj de securitate în jurul accidentatului;7. efectuarea mişcărilor cu blândeţe – mişcările intempestive pot agrava leziunile produse de accident;8. anunţarea accidentului;9. transportarea accidentatului la spital;10. însoţirea victimei până la unitatea care-l va îngriji în continuare.

ACORDARE PRIMULUI AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI

Posibilităţile acordării primului ajutor sunt diferite după locul în care s-a produs accidentul, dacă există sau nu truse de prim ajutor. Actul medical propriu-zis va fi adaptat la locul respectiv, acordarea primului ajutor fiind mai complexă când victima nu poate fi transportată la spital.

1. Asigurarea barajului de securitate a victimei o execută altă persoană care nu acordă primul ajutor :

http://www.uem.ro/




- sunt îndepărtate persoanele curioase adunate în jurul accidentatului (ele împiedică aerisirea victimei, îi creează sentimentul de panică cu efect negativ asupra evoluţiei ulterioare a bolii, împiedică mişcările celor ce dau primul ajutor).

2. Examinarea victimei la locul accidentului:

- se efectuează o primă examinare a bolnavului pentru a constata dacă respiră, dacă se simt pulsaţiile arterelor carotidă şi radială;

- în caz de stop cardiac, se examinează pulsul la arterele mari, respiraţia, pupilele (midriază când stopul este instalat mai de mult şi pupilele inegale, semn de traumatism cranian sever).

3. Efectuarea primelor îngrijiri:

- se efectuează manevrele de degajare a căilor respiratorii superioare şi manevrele de respiraţie „gură la gură”, la nevoie masaj cardiac extern intercalat cu respiraţie artificială;

- se efectuează hemostaza provizorie, dacă accidentatul are o hemoragie abundentă.- se efectuează imobilizarea provizorie a fracturilor sau a luxaţiilor utilizând mijloacele speciale

existente în trusele de prim ajutor sau improvizaţii;- se efectuează toaleta plăgilor şi pansarea lor.

4. Scoaterea victimei de la locul agresiunii:

- se scoate victima de la locul accidentului, păstrându-i-se, pe cât posibil, poziţia în care a fost surprinsă;

- mobilizarea accidentatului se execută astfel încât segmentul cap – gât – trunchi – bazin să formeze un bloc rigid (nu se flectează capul pe trunchi şi trunchiul pe bazin) deoarece în cazul fracturii de coloană vertebrală orice flecsiune în acest segment poate produce lezarea măduvei urmată de paralizie definitivă;

- ridicarea şi aşezarea accidentatului se vor efectua cu mişcări line şi cât mai puţine pentru a se evita agravarea leziunilor osoase ale membrelor si ale coloanei vertebrale (dacă există);

ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN STOPUL CARDIO-RESPIRATOR

Stopul respirator = oprirea mişcărilor respiratorii.

Stopul cardiac = oprirea bruscă a activităţii inimii. Încetarea bruscă a funcţiei respiratorii şi a celei cardiace duce la stopul cardio-respirator, care corespunde cu moartea clinică. Stopul cardio-respirator se recunoaşte clinic prin: pierderea conştienţei, oprirea respiraţiei, încetarea bătăilor inimii, absenţa pulsului la artera carotidă; paloare extremă (sau cianoză) a tegumentelor; relaxarea completă a musculaturii (inclusiv a sfincterelor) ce duc la pierderi necontrolate de urină şi materii fecale. Între moartea clinică şi moartea biologică a sistemului nervos central există un interval de timp scurt în care funcţiile vitale mai pot fi restabilite.

Resuscitarea cardio-respiratorie este o urgenţă vitală în care intervenţia salvatorului trebuie să fie rapidă şi eficientă, imediată şi va continua de la locul accidentului în timpul transportului şi la spital.

Oprirea respiraţiei este urmată în câteva minute de oprirea inimii (în funcţie de constituţia şi vârsta accidentatului).!

http://www.uem.ro/




Oprirea inimii se însoţeşte rapid, în 30 secunde, de oprirea respiraţiei. Stopul cardiac este deci stop cardio-respirator şi necesită obligatoriu resuscitarea ambelor funcţii.

Absenţa pulsului la artera carotidă este semn de certitudine pentru stopul cardio-respirator. Măsurile de salvare în acest caz constau în instituirea respiraţiei artificiale şi a masajului cardiac extern = resuscitarea cardio-respiratorie, care se va face după cum urmează:

1. Poziţia victimei şi a salvatorului.1.1. Se poziţionează bolnavul întins pe spate, cu umerii ridicaţi cu ajutorul unei haine sau a unei pături

rulate sub porţiunea superioară a spatelui.1.2. Salvatorul se va aşeza în genunchi la capul victimei, în partea dreaptă.

2. Dezobstruarea căilor aeriene superioare.2.1. se efectuează hiperextensia capului: cu o mână se apasă pe creştet, iar cu cealaltă sub bărbie se

răstoarnă capul pe spate. 2.2. Se eliberează căile respiratorii de eventualii corpi străini, controlând cavitatea bucală cu indexul

mâinii drepte înfăşurat în batistă sau tifon.2.3. Se luxează (propulsează) mandibula: cu ultimele 4 degete ale mâinilor aplicate pe unghiul

mandibulei şi degetul mare pe bărbie se trage înainte mandibula. Propulsia mandibulei eliberează orificiul gotic. Dacă nu se reuşeşte, se trage limba, apucând-o cu o compresă, batistă sau pensă de limbă.

2.4. Se introduce degetul mare al mâinii stângi în gură, îndoit în cârlig şi se tracţionează în faţă, iar cu mâna dreaptă se împinge mandibula în sus, reuşindu-se astfel fixarea sa în poziţie semideschisă.

2.5. Se introduce canula (pipa) Gueddel spre fundul cavităţii bucale cu vârful orientat în sus, în contact cu bolta palatină până în peretele posterior al faringelui.

2.6. Se răsuceşte în jos, încărcând baza limbii şi trăgând-o înainte pentru a preveni asfixia. Placa de la cealaltă extremitate, lăsată afară, se aduce în faţa buzelor, sprijinind-o de ele.

3. Efectuarea respiraţiei artificiale directe.a) metoda internă ”gură la gură”.

3.1. Salvatorul aşterne cu mâna stângă pe faţa victimei o batistă, un tifon etc.3.2. Tot cu mâna stângă acesta va pensa nările victimei pentru a preveni pierderile de aer în timpul

insuflaţiei.3.3. Se inspiră, se expiră, apoi se inspiră din nou şi se opreşte respiraţia.3.4. se deschide larg gura şi se aplică, repede şi ferm, conturul buzelor peste conturul buzelor victimei

(inclusiv este marginile buzelor) şi se insuflă aerul cu oarecare putere în plămâni, în căile respiratorii ale victimei.

3.5. Se retrage capul lateral, privind spre toracele victimei (pentru a aprecia eficienţa inspiraţiei după gradul de destindere al cutiei toracice). Se aşteaptă ieşirea aerului din plămânii victimei şi se va efectua următoarea insulare.

3.6. Se repetă succesiunea de mişcări de 14-16 ori pe minut, capul victimei fiind menţinut în hiperextensie.

b) metoda internă ”gură la nas”.Se foloseşte când metoda internă ”gură la gură” nu poate fi efectuată: gura victimei nu poate fi deschisă,

gura salvatorului este mai mică decât gura victimei, sau gura victimei prezintă leziuni grave sau secreţii.

3.1. cu mâna stângă se apasă fruntea victimei pentru a efectua hiperextensia capului, iar cu mâna dreaptă se împinge bărbia în sus, închizându-i gura.

3.2. se inspiră şi se aplică gura pe nasul victimei,insuflând aerul în plămâni. !Respiraţia rapidă şi profundă a salvatorului poate duce la ameţeli şi chiar la pierderea cunoştinţei.

http://www.uem.ro/




Insuflarea cu presiune „gură la gură” poate rupe plămânul victimei sau, mai frecvent, deschide gura esofagului şi declanşează o vărsătură, care este întotdeauna mortală.

4. Efectuarea masajului cardiac extern.4.1. Se va face fără să se întrerupă efectuarea respiraţiei artificiale. 4.2. Se aplică pe faţa anterioară a sternului, în treimea inferioară, podul palmei stângi, cu degetele

răsfirate în sus.4.3. Se aşează podul mâinii drepte peste cea stângă în acelaşi mod.4.4. Se execută scurt, energic şi ritmic compresiuni pe minut, apăsând sternul cu braţele întinse (cu toată

greutatea corpului), astfel încât să se deprime cu 6-8 cm la adult spre coloana vertebrală.4.5. Se lasă apoi să revină toracele spontan la normal, fără a ridica mâinile de pe sternul victimei.

Se vor efectua două insuflaţii succesive şi 10 compresiuni presternale, sau o insuflaţie „gură la gură” şi cinci compresiuni presternale.!

Succesiunea timpilor poate fi reţinută prin formula „HELP ME”, astfel:H = hiperextensia capului;

E = eliberarea căilor respiratorii superioare;

L = luxarea mandibulei;

P = pensarea nasului;

M = masaj (cardiac);

E = extern.

ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENŢĂ ÎN FRACTURI

Fractura = întreruperea continuităţii unui os asupra căruia a acţionat o forţă mecanică externă.

Acordarea ajutorului de urgenţă în caz de fracturi are ca scop combaterea şocului traumatic prin suprimarea durerii, imobilizarea provizorie a focarului de fractură şi prevenirea complicaţiilor (hemoragii, secţiunea nervilor etc.).

Fracturile traumatice pot fi: închise (tegumentul care acoperă fractura este intact) sau deschise (însoţite de o plagă care interesează pielea şi muşchii, ajungând până la os).

Semne de recunoaştere: mobilitate anormală a segmentului fracturat, durere într-un punct fix care creşte la orice mişcare sau manevră cu membrul fracturat, deformarea regiunii, impotenţă funcţională etc.

Acordarea ajutorului de urgenţă în caz de fracturi presupune:

1.Stabilirea diagnosticului.

1.1. Se palpează regiunea dureroasă şi se analizează plaga.

http://www.uem.ro/




2. Efectuarea hemostazei.

2.1. Se aplică garoul - în cazul hemoragiilor mari – astfel încât să oprească circulaţia, dar culoarea tegumentelor să fie păstrată.

2.2. Menţinerea garoului nu trebuie să depăşească 2 ore.

2.3. în cazul hemoragiilor mici se execută un pansament compresiv.

3. Efectuarea toaletei plăgii.

3.1. Se administrează calmante.

3.2. Se şterge plaga cu soluţii dezinfectante.

4. Efectuarea pansamentului plăgii.

5. Imobilizarea provizorie a fracturii.

5.1 Se pregătesc atele speciale sau improvizate, căptuşite cu vată sau alte materiale moi.

5.2. Se aşează atelele deasupra şi dedesuptul fracturii, fixând două articulaţii vecine locului fracturii (să nu stânjenească circulaţia, să nu apese pe nerv), imobilizând un segment cât mai întins din membrul traumatizat.

5.3. Se lasă descoperită extremitatea segmentului fracturat (degetele de la mână sau de la picior) pentru a observa apariţia unor modificări de culoare sau aspect (care se pot produce prin compresiunea vaselor).

Principii de imobilizare provizorie:

- atelele improvizate şi speciale vor fi căptuşite cu vată sau alte materiale moi pentru a nu leza pielea sau a nu nări durerea;

- în atele se vor fixa cele două articulaţii vecine regiunii fracturate;- manevrele se vor efectua cu multă blândeţe;- se lasă descoperită extremitatea segmentului fracturat (degetele de la mână sau de la picior);- atelele se fixează cu faşă circulară, şerpuitoare, suficient de strâns, dar fără să împiedice circulaţia;- fractura de claviculă se va imobiliza prin fixarea membrului superior pe torace cu ajutorul unei

eşarfe.

ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENŢĂ ÎN ENTORSE ŞI LUXAŢII

http://www.uem.ro/




1. Se administrează victimei calmante pentru a-i suprima durerea.2. Se aplică pe articulaţia afectată comprese reci sau tratament umed compresiv.3. Se aşază accidentatul pe targă şi se transportă direct la unitatea sanitară dotată corespunzător.4. Accidentatul nu va utiliza membrul lezat.5. Nu se încearcă readucerea articulaţiei la poziţia normală de către îngrijitor. Acest lucru îl face doar

medicul specialist.

ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN HEMORAGIILE EXTERNE

Hemoragia = pierderea de sânge în afara sistemului vascular.

Clasificarea hemoragiilor:

- arteriale – sânge roşu deschis, oxigenat, care ţîşneşte ritmic din plagă;- venoase - sânge roşu închis, oxigenat, care curge în valuri inundând plaga;- capilare - sânge roşu care musteşte din plagă.

Acordarea îngrijirilor în hemoragii:

1. Se aşază victima în poziţie întins pe spate, cu capul mai jos decât trunchiul şi extremităţile pentru a se produce mai uşor circulaţia la nivelul creierului.

2. Se identifică tipul de hemoragie (arterială, venoasă, capilară).3. Se efectuează hemostaza provizorie prin pansament compresiv sau compresiune la distanţă, în funcţie de

mărimea hemoragiei şi localizarea ei. 4. la hemoragiile arteriale mari se aplică garoul deasupra membrului afectat (sau dedesupt dacă este vorba de

hemoragie venoasă), sau se aplică un tub elastic şi se va fixa pe traiectul arterei principale un rulou de tifon. Se va nota pe un bilet data şi ora când s-a aplicat garoul.

5. Se strânge garoul încât să nu oprească circulaţia, iar culoarea tegumentelor să se menţină apropiată de cea normală.

6. Garoul se va menţine maxim 2 ore, slăbindu-l 1-2 min. la interval de 15-20 min., pentru a permite irigarea ţesuturilor.

7. Rănitul se va transporta de urgenţă la spital.8. Se efectuează încălzirea victimei în mod progresiv, administrându-i băuturi calde şi încălzindu-i

extremităţile cu sticle sau pungi de apă caldă.9. decomprimarea garoului nu se va face brusc.

ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN RĂNIRI

http://www.uem.ro/




Rana (plaga) = o întrerupere a continuităţii pielii ca urmare a unui traumatism, aceasta devenind o poartă de intrare a microbilor în organism.

Acordarea primelor îngrijiri presupune:

1. Spălare pe mâini cu apă şi săpun.2. Curăţarea şi degresarea tegumentelor din jurul plăgii de impurităţi, cu apă şi săpun, benzină iodată sau

alcool.3. Se badijonează cu tinctură de iod tegumentele din jurul plăgii, de la plagă spre periferie.4. Se spală plaga cu soluţii antiseptice: apă oxigenată, rivanol etc.5. Se aplică deasupra plăgii câteva comprese sterile şi un strat de vată.6. Se fixează pansamentul cu benzi de leucoplast sau feşi.7. Se aşează regiunea rănită în poziţie de repaus, care va fi păstrată tot timpul transportului către unitatea

spitalicească. !Nu se aplică tinctură de iod în plagă. Nu se aplică antiseptice în arsuri. Nu se aplică vată direct pe rană. Nu se toarnă antiseptice în plăgi penetrante şi perforante. Nu se vor scoate din plagă fragmente de os, corpuri străine şi nici agentul vulnerant, deoarece

aceste manevre pot provoca mari hemoragii. Se efectuează vaccinare antitetanică.

ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN ARSURI

Arsurile = leziuni produse de agresiunea căldurii (flăcări, fluide, vapori, metale topite corpuri incandescente), a unor substanţe chimice (acizi, baze, gaze de luptă, medicamente), electricităţii (flamă, arc voltaic), radiaţiilor (solare, ultraviolete, atomice, X).

Acordarea primelor îngrijiri presupune:

1. Se scoate victima de sub acţiunea agentului vulnerant.2. Se efectuează stingerea prin stropire cu apă a îmbrăcămintei (arsuri prin flăcări, vapori etc.). Nu se vor

dezbrăca regiunile arse.3. Se acoperă victima cu cearşafuri curate fără a îndepărta resturile de haine de pe tegumentele arse.4. Se administrează calmante.5. a) Se face tratamentul local al plăgilor prin spălare cu un dezinfectant (rivanol, cloramină, soluţie slabă de

bromocet), dacă transportul la spital ar putea dura mai mult de 2 ore.b) Se execută o spălare locală (în arsuri chimice) cu apă încălzită la 24-28ºC. Excepţie fac arsurile cu oxid de calciu, când înainte de spălare se şterg cu comprese sterile uscate şi alcool regiunile afectate.

6. Se iau măsuri urgente pentru a transporta victima la spital. !Nu se sparg flictenele (pungile care se formează, cu lichid) Nu se folosesc antiseptice. Nu se folosesc unguente.

http://www.uem.ro/




Nu se folosesc pulberi de sulfamidă pe plagă.

ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN DEGERĂTURI

Degerătura şi îngheţarea generalizată = tulburări locale şi generale ale organismului determinate de acţiunea frigului asupra unor porţiuni limitate sau a corpului întreg.

Acordarea primului ajutor unui „îngheţat” este o urgenţă imediată:

1. Se va opri pierderea de căldură (salvatorul îmbrăţişează victima).2. Se administrează ceai fierbinte îndulcit, în prize cât mai dese.3. Se efectuează resuscitarea cardio-respiratorie dacă victima este în stop cardio-respirator.4. Se iau măsuri urgente pentru transportarea victimei la cea mai apropiată unitate spitalicească, fără ca

aceasta să fie mobilizată activ sau pasiv.5. Nu se vor masa segmentele îngheţate.6. Reîncălzirea se efectuează progresiv.

ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN ELECTROCUTARE

1. Îndepărtarea accidentatului.1.1. Se întrerupe curentul electric de la comutator, sau se rupe conductorul electric cu un băţ, topor cu

mâner de lemn, sau cleşte cu braţe izolate.2. Resuscitarea cardio-respiratorie.

2.1. Se efectuează resuscitarea cardio-respiratorie 2.2. După revenirea stării de conştienţă , la nivelul plăgii (arsurii electrice) se aplică un pansament

protector aseptic pentru prevenirea infecţiei.3. Transportul accidentatului se va face cu maximă viteză la cea mai apropiată unitate sanitară dotată cu

serviciu de terapie intensivă.

http://www.uem.ro/




MODUL 11 ASISTAREA ALIMENTAŢIEI ŞI ADMINISTRAREA ALIMENTELOR

Meniul este stabilit cu responsabilitate prin consultarea familiei corespunzător posibilităţilor materiale ale acesteia. Stabilirea meniului este efectuată cu corectitudine cu respectarea principiilor alimentare specifice vârstei. În stabilirea meniului, prescripţiile medicale sunt respectate cu stricteţe.

Hrana este pregătită cu corectitudine conform reţetarului. Pregătirea hranei este efectuată cu rapiditate pentru încadrarea în normele temporare. Risipa în pregătirea hranei este evitată cu conştiinciozitate.

Tipul de administraţie este ales în conformitate cu particularităţile persoanei asistate prin aplicarea tehnicilor specifice. Administrarea alimentaţiei este realizată cu conştiinciozitate la ore fixe conform programului zilnic de îngrijire. Crearea/redobândirea deprinderilor de administrare a alimentelor de către persoana asistată este efectuată cu calm. Administrarea lichidelor este efectuată cu corectitudine pentru asigurarea aportului hidric corespunzător particularităţilor persoanei asistate.

Particularităţile persoanei asistate: vârstă, caracteristici psiho-fizice, stare de sănătate.

Tipul de administrare a hranei poate să fie pasiv sau activ.

Preferinţele şi obiceiurile culinare: specifice zonei geografice.

Dacă nu există un regim alimentar prescris de medic, care trebuie avut în vedere şi respectat de către asistentul personal (dietele se diferenţiază pe tipuri de boli), alimentaţia bolnavului trebuie să fie variată şi completă , formată din alimentele de bază: pâine, carne, produse din lapte, ouă, zarzavaturi şi legume proaspete (salate) ori gătite, fructe proaspete ori sub formă de compoturi deoarece toate acestea conţin substanţe necesare vieţii - proteine, lipide, glucide, vitamine şi săruri minerale.

O regulă în administrarea hranei este servirea meselor la ore fixe, aceasta va obişnui aparatul digestiv să aibă o activitate regulată. În acest fel nu se ajunge la indigestii şi balonari. Bolnavul trebuie îndemnat să mestece lent şi îndelung alimentele, pentru a le digera mai uşor. Dacă posibilităţile de a mesteca ale bolnavului sunt mici, hrana îi va fi administrate sub formă de pastă (mărunţită fin cu mixerul sau pasată- trecută printr-o sită).

Dacă nu există contraindicaţii ale medicului, lichidele se vor bea des şi în cantităţi mici pentru a se evita încărcarea stomacului. Apa poate fi înlocuită în limonade, sucuri sau ceai. În afecţiunile în care cantitatea de lichide ingerate (băute) nu are importanţă, bolnavul poate să bea fără restricţie. Este inuman să nu i se dea unui bolnav care nu-şi poate controla sfincterele (adică care se scapă pe el) să bea când simte nevoia, pe motiv că în acest mod “se va murdări mai rar şi mai puţin”.

Bolnavul în stare gravă, care nu se poate hrăni singur, va fi aşezat în poziţie semişezândă sau dacă starea lui nu permite aceasta se va menţine poziţia culcat. Asistentul personal se va plasa în dreapta bolnavului şi îl va hrăni.

http://www.uem.ro/




În cazuri extreme se poate folosi hrănirea prin sondă. În astfel de cazuri există riscul apariţiei vomei. Acest fenomen nu este periculos în sine. Foarte periculoasă este, însă, aspiraţia (tragerea în plămâni) a vomei care poate, datorită acidului din sucul gastric (lichidul pe care îl produce stomacul pentru digerarea hranei), să “ardă” căile respiratorii (plămânii) şi să producă stop cardio-respirator . De aceea, sonda va fi introdusă, dar mai ales scoasă cu delicateţe pentru a nu declanşa reflexul de vomă.

După terminarea mesei bolnavul trebuie curăţat şi apoi lăsat să se odihnească.

ALIMENTAŢIA ASISTATULUI

Deoarece prin alimentaţie se menţine energia organismului, îngrijirea asistatului are în vedere atât stabilirea unui regim alimentar echilibrat corespunzător afecţiunilor pe care le are fiecare asistat în parte, cât şi administrarea lui.

Alimentaţia trebuie să asigure aportul unor alimente în concordanţă cu nevoile organismului, diferenţiate după vârstă, muncă, starea de sănătate sau de boală, starea fiziologică etc.

Alimentaţia asistatului trebuie să respecte următoarele principii:

1. înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului – cele necesare creşterii, la copii, sau cele necesare pierderilor prin consum exagerat, la adulţi;

2. asigurarea aportului de vitamine şi săruri minerale necesare metabolismului normal, creşterii şi celorlalte funcţii;

3. favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave; alimentaţia poate influenţa tabloul clinic, caracterul procesului patologic şi ritmul evoluţiei acestuia, devenind un factor terapeutic;

4. prevenirea unor evoluţii nefavorabile în bolile latente, transformării bolilor acute în cronice şi apariţia recidivelor.

5. consolidarea rezultatelor terapeutice obţinute prin alte tratamente.

CALCULAREA RAŢIEI ALIMENTARE

Proporţia alimentelor, de origine animală sau vegetală, pe 24 ore, alcătuieşte raţia alimentară, variabilă după vârstă, munca prestată, starea de sănătate sau boală; ea trebuie să corespundă atât calitativ cât şi cantitativ. Pentru a putea fi calculată, trebuie să se cunoască nevoile organismului şi valoarea nutritivă a diferitelor alimente.

Raţia alimentară se măsoară în calorii. La raţia minimă de 1600 cal necesară organismului în repaus, se adaugă raţia care trebuie să acopere necesarul de calorii pentru munca depusă în plus. O persoană în repaus absolut la pat necesită 25 cal/kg corp (de exemplu, o persoană de 60kg necesită 1500 cal pe 24 ore, un copil necesită cu 20-

http://www.uem.ro/




30% mai mult, iar un bătrân cu 10-15% mai puţin). Necesităţile calorice cresc dacă persoana lucrează, dacă are febră (cu 13% pentru fiecare grad de temperatură), dacă are convulsii, etc.

Asigurarea aportului alimentar corespunzător poate fi realizată numai prin calcularea exactă a necesităţilor, ţinând seama de valoarea nutritivă a principiilor alimentare: 1g glucide = 4,1 cal; 1g proteine = 4,1 cal; 1g lipide = 9,3 cal.

Valoarea nutritivă a unor alimente

ALIMENTE (100g) Proteine

g%

Lipide

g%

Glucide

g%

Calorii

Lapte de vacă 3,5 3,6 4,8 67

Iaurt gras 3,2 3,2 3 55

ALIMENTE (100g) Proteine

g%

Lipide

g%

Glucide

g%

Calorii

Iaurt slab 3,1 0,1 3,9 30

Brânză telemea de oaie 17 20 1 270

Brânză slabă de vacă 17 1,2 4 97

Carne slabă de vacă 21 3,5 - 118

Carne grasă de vacă 18,3 16,3 - 226

Carne de miel 18 20 - 260

Carne salbă de găină 20 5 - 128

Carne slabă de porc 20,4 6,3 - 143

Carne grasă de porc 15 35 - 388

Peşte(crap) 18,9 2,8 - 104

Un ou de găină 7 6 - 85

http://www.uem.ro/




Ardei gras verde 1,1 - 4,6 25

Conopidă 2,8 - 3,9 30

Urzici 2,9 6,7 7,1 68

Cireşe 1 6,4 17,8 80

Pepene verde 0,1 - 5,4 20

Pâine albă 10,3 2 54 282

Pâine neagră 8,4 1,2 48,5 245

Unt 8 80 2,5 806

Untdelemn - 99,9 - 929

Raţia alimentară echilibrată la adult va cuprinde:

glucide - 6 g/kg corp/24 ore; lipide - 1 g/kg corp/24 ore; proteine – 1 g/kg corp/24 ore.

La bătrâni raţia de proteine scade.

La calcularea raţiei alimentare trebuie să se realizeze un echilibru între principiile nutritive, astfel: 50-55% glucide, 10-15% proteine şi 30-40% lipide . de asemenea, 40% din proteine trebuie să fie de origine animală şi 60% de origine vegetală, iar lipidele trebuie să fie 35% de origine animală şi restul de origine vegetală.

În funcţie de starea asistatului, alimentarea lui se poate face:

- activ (asistatul mănâncă singur în încăperea de servit masa, sau în încăperea în care stă);

- pasiv ( asistatului i se introduc alimentele în gură);

- artificial (alimentele sunt introduse în organismul asistatului în condiţii nefiziologice).

ALIMENTAREA ACTIVĂ A ASISTATULUI

Asistatul mănâncă singur, fără ajutor, alimentele servite.

http://www.uem.ro/




Alimentarea activă se poate desfăşura în încăperea special destinată acestui scop (sufragerie), sau in camera in care asistatul îsi desfăşoară activitatea zilnică, la masă sau la pat.

A. Alimentarea activă a asistaţilor1. Pregătirea condiţiilor de mediu pentru alimentare:

1.1. Se verifică starea de curăţenie.1.2. Se aeriseşte sufrageria.1.3. Se aranjează estetic tacâmurile, paharul cu apă, şerveţelul, flori, creând o atmosferă cât mai plăcută.1.4. Se anunţă asistatul să vină la masă, invitându-l totodată să se spele pe mâini.

2. Servirea alimentelor.2.1. Se servesc asistatului pe rând, pe măsură ce le consumă, felurile de mâncare.2.2. se ridică imediat vesela utilizată, fiecare aliment servindu-se într-o farfurie curată, fără a se atinge

alimentele cu mâna. 2.3. Se observă dacă asistatul a consumat porţia în întregime; în caz contrar se solicită motivul şi se iau

măsuri de înlocuire.3. Reorganizarea sufrageriei.

3.1. Se strânge toată vesela utilizată şi se duce la bucătărie.3.2. se aeriseşte şi se curăţă sufrageria.

B. Alimentarea activă în dormitor – la masă1. Pregătirea condiţiilor de mediu pentru alimentare.1.1. Se pregăteşte dormitorul în vederea servirii mesei. Se va îndepărta tot ceea ce ar putea influenţa în mod

negativ apetitul asistatului – scuipătoarele, tăviţele renale, urinarele, etc.1.2. Se pregăteşte masa: se aşează o faţă de masă curată, flori, tacâmuri, cana cu apă, şerveţele, sarea, dacă

este cazul.1.3. Se invită asistatul care se poate ridica din pat să se spele pe mâini şi este ajutat să se instaleze comod la

masa din dormitor.1.4. Îngrijitorul va purta o bonetă sau un batic pentru ca părul să nu cadă peste alimentele servite asistatului.2. Servirea alimentelor2.1. Se oferă asistatului pe rând, în măsura în care el termină, felurile de mâncare.2.2. Se ridică imediat vesela utilizată.2.3. Se serveşte fiecare aliment în farfurie curată, fără a atinge alimentele.2.4. Se observă dacă asistatul a consumat în întregime porţia sa şi în caz contrar se află motivul pentru a lua

măsuri.3. Reorganizarea dormitorului.3.1. Asistatul va fi ajutat să se instaleze comod în pat.3.2. Se stânge vesela utilizată şi se transportă la bucătărie.3.3. Se aeriseşte salonul.

C. Alimentarea activă in dormitor – la pat1. Pregătirea condiţiilor de mediu pentru alimentare. 1.1. Se pregăteşte dormitorul în vederea servirii mesei. Se va îndepărta tot ceea ce ar putea influenţa în mod

negativ apetitul asistatului – scuipătoarele, tăviţele renale, urinarele, etc.

http://www.uem.ro/




1.2. Se instalează asistatul în poziţie comodă, semişezândă sau şezândă, cu ajutorul pernelor.1.3. Se ajută asistatul să se spele pe mâini; se aşează o muşama pentru a proteja lenjeria, peste muşama un

lighean, i se oferă asistatului săpun, i se toarnă apă cu cana şi i se oferă un prosop pentru a se şterge. Se îndepărtează materialele utilizate.

1.4. Se adaptează masa specială la patul asistatului, acoperită cu o faţă de masă curată, sau o tavă cu picioruşe, sau o tavă simplă acoperită cu un prosop curat care se aşează pe genunchii asistatului, peste pătra protejată cu o aleză.

1.5. Se aşează la gâtul asistatului un prosop curat pentru a proteja lenjeria acestuia. 1.6. Îngrijitorul va purta o bonetă sau un batic pentru ca părul să nu cadă peste alimentele servite asistatului.2. Servirea alimentelor. 2.1. Se oferă asistatului pe rând, în măsura în care el termină, felurile de mâncare.2.2. Se ridică imediat vesela utilizată.2.3. Se serveşte fiecare aliment în farfurie curată, fără a atinge alimentele.2.4. Se observă dacă asistatul a consumat în întregime porţia sa şi în caz contrar se află motivul pentru a lua

măsuri.3. Reorganizarea dormitorului.3.1. Se îndepărtează măsuţa şi se strânge vesela utilizată.3.2. Se ajută asistatul să se spele pe mâini şi să se instaleze comod în pat.3.3. Se aeriseşte dormitorul.

D. Alimentarea activă la pat, în decubit lateral stâng

1. Pregătirea asistatului care nu se poate ridica şezând sau semişezând.1.1. Se aşază asistatul în decubit lateral stâng, cu capul sprijinit pe o pernă.1.2. Se spală asistatul pe mâini.

2. Pregătirea condiţiilor de mediu ambiant.2.1. Se protejează lenjeria de pat cu o aleză, iar cea a asistatului cu un prosop curat.2.2. Se aşează tava acoperită cu un prosop curat pe marginea aptului, sau pe un taburet la marginea

patului.3. Servirea alimentelor.

3.1. Se oferă asistatului pe rând, în măsura în care el termină, felurile de mâncare, ajutând asistatul, tăindu-i alimentele solide.

3.2. Se servesc lichidele în căni umplute doar pe jumătate sau în căni speciale, închise pe jumătate în partea superioară şi prevăzute cu un cioc, sau cu ajutorul unor tuburi transparente, din material plastic, curate şi fierte.

4. Reorganizarea dormitorului.4.1. Se ridică imediat vesela utilizată, se îndepărtează tava şi se ajută asistatul să se spele pe mâini.4.2. Se ajută asistatul să se instaleze comod în pat.4.3. Se aeriseşte dormitorul.

ALIMENTAREA PASIVĂ A ASISTATULUI

Când starea generală a asistaţilor nu le permite acestora să se alimenteze singuri, trebuie să fie ajutaţi. În acest fel vor fi hrăniţi asistaţii imobilizaţi, paralizaţi, adinamici, epuizaţi sau cei cu tulburări de înghiţire.

http://www.uem.ro/




1. Pregătirea îngrijitorului.1.1. Se îmbracă îngrijitorul cu un sorţ si îşi aşează pe cap o bonetă sau un batic pentru ca părul să nu

cadă în alimentele servite asistatului şi după aceea se va spăla pe mâini cu apă curentă şi săpun.2. Pregătirea asistatului.

2.1. Se aşează asistatul în poziţie semişezândă cu ajutorul pernelor, sau culcat pe spate, cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura înghiţirea.

2.2. Se protejează lenjeria de pat cu un prosop curat, iar cu un alt prosop se va proteja lenjeria de corp a asistatului.

2.3. Se adaptează măsuţa specială la patul asistatului şi se aşează mâncarea asistatului pe tavă, pe noptieră sau pe un taburet lângă pat, astfel încât asistatul să poată vedea ce i se introduce în gură.

3. Alimentarea asistatului3.1. Îngrijitorul se va plasa în partea dreaptă a asistatului pe un scaun; cu mâna stângă se ridică uşor

capul asistatului, eventual împreună cu perna şi se serveşte asistatului supa cu lingura.3.2. Se taie alimentele solide în prezenţa asistatului, iar cele lichide se servesc din vase semiumplute sau

din căni cu cioc (dacă asistatul nu se poate ridica din poziţie orizontală).3.3. La asistaţii adinamici,în stare gravă, se supraveghează debitul lichidului care merge în gura

asistatului, pentru a se evita încărcarea gurii peste posibilităţile de înghiţire.3.4. Se verifică temperatura alimentelor, prin gustare, cu o altă lingură, îndeosebi la asistaţii în stare

gravă, care nu simt temperatura şi gustul alimentelor.3.5. Asistaţilor în stare foarte gravă, precum şi celor cu tulburări de înghiţire li se vor administra

lichidele cu lingura sau linguriţa (sprijinind vârful acesteia de buza inferioară a asistatului, se declanşează deschiderea cavităţii bucale în mod reflex); se introduce uşor lingura dincolo de arcada dentară şi, ridicând coada lingurii, conţinutul se varsă în gura asistatului.

3.6. Asistaţii în stare foarte gravă se alimentează cu ajutorul pipetelor.3.7. după terminarea alimentării se şterge asistatul la gură, se spală mâinile (la nevoie), se aranjează

patul îndepărtând eventualele resturi alimentare, mai ales de pâine, care dacă sub asistatul imobilizat, pot contribui la formarea escarelor.

4. Reorganizarea dormitorului4.1. Se schimbă lenjeria murdărită în timpul alimentării.4.2. Se aşează asistatul în poziţie comodă, pentru a se odihni după ce a fost alimentat.4.3. Se strânge vesela utilizată şi se transportă la bucătărie.

În timpul alimentării asistatul trebuie încurajat şi trebuie să i se amintească faptul că alimentele contribuie la procesul de vindecare.!

Asistatului i se vor oferi înghiţituri nu prea mari, pentru că dacă acesta nu poate înghiţi ar putea să le aspire în căile respiratorii şi, în acest fel, se pot produce accidente.

Nu suflaţi ca să răciţi conţinutul lingurii, sau al farfuriei. Nu atingeţi alimentele care au fost în gura asistatului.

MODUL 12 MOBILIZAREA ŞI TRANSPORTUL BĂTRÂNULUI ASISTAT

http://www.uem.ro/




Tipul de mobilizare este identificat, conform indicaţiilor echipei medicale şi de particularităţile persoanei asistate. Tipul şi timpul de mobilizare necesare sunt stabilite cu corectitudine, prin consultarea tuturor surselor de informare: indicaţiile echipei medicale, familiei, preferinţele persoanei asistate.

Mobilizarea este efectuată prin acordarea ajutorului la deplasare. Frecvenţa şi tipul de mobilizare sunt adaptate permanent la necesităţilor persoanei asistate. Mobilizarea bătrânilor asistaţi este efectuată prin utilizarea corectă a accesoriilor specifice. Transportul este asigurat conform tehnicilor de transport specifice. Persoana asistată este transportată cu îndemânare prin utilizarea accesoriilor (cadru, baston, scaun cu rotile etc) conform programului zilnic de îngrijire/ ori de câte ori este nevoie.

Particularităţile persoanei asistate: vârstă, caracteristici psiho-fizice, stare de sănătate.

MOBILIZAREA ŞI TRANSPORTUL PERSOANELOR ASISTATE IMOBILIZATE

Tipul de imobilizare (totală/ parţială) este identificat, conform indicaţiilor echipei medicale şi în funcţie de particularităţile persoanei asistate. Exerciţiile de mobilizare necesare sunt stabilite cu corectitudine în corelare cu tipul de imobilizare constatat. Mobilizarea este efectuată prin exerciţii corespunzătoare scopului imobilizate urmărit. Frecvenţa şi tipul exerciţiilor sunt adaptate permanent la necesităţilor persoanei asistate. Mobilizarea persoanei asistate imobilizate este efectuată conform tehnicilor specifice pentru evitarea complicaţiilor. Orice progres în recâştigarea independenţei de mobilizare a persoanei asistate este anunţat imediat familiei/echipei medicale pentru adaptarea mobilizării la situaţia nou creată. Transportul este asigurat conform tehnicilor de transport specifice tipului de imobilizare. Persoana asistată este transportată cu ajutorul accesoriilor ori de câte ori este necesar. Accesoriile utilizate sunt adecvate tipului de imobilizare.

Exerciţii pentru: menţinerea tonusului muscular; menţinerea mobilizării articulaţiilor; stimularea metabolismului; stimularea circulaţiei sanguine; stimularea aparatului excretor.

http://www.uem.ro/




MOBILIZAREA ASISTATULUI

Mobilizarea asistatului are ca scop prevenirea apariţiei unor complicaţii (escare, tromboze).

Înainte de a trece la mobilizarea efectivă a unui asistat care a stat o vreme la pat se va anunţa asistatul despre intenţia noastră de a îl mobiliza şi i se va explica importanţa acestei tehnici în menţinerea unui tonus fizic şi psihic bun.

1. Mobilizarea capului şi membrelor.1.1. Se examinează faţa şi pulsul asistatului.1.2. Se efectuează cu blândeţe mişcări pasive de gimnastică la pat: mişcarea capului, ridicarea şi

schimbarea poziţiei membrelor superioare şi inferioare.1.3. După efectuarea mişcărilor pasive de gimnastică se controlează pulsul asistatului.

2. Ridicarea în poziţie şezândă la pat.2.1. De mai multe ori pe zi, se ridică asistatul în poziţie şezândă, la început în mod pasiv şi mai târziu

activ; mişcarea ppoate fi asociată cu fenomene de respiraţie.3. Aşezarea asistatului în poziţie şezândă la marginea patului.

3.1. Se îmbracă asistatul cu halatul şi ciorapii.3.2. Dacă poate, se solicită asistatului să se prindă de gâtul îngrijitorului; dacă nu poate, îngrijitorul va

prinde cu o mână spatele asistatului şi cu cealaltă mână poziţionată sub genunchii asistatului va roti picioarele asistatului într-un unghi de 90º, astfel încât picioarele să atârne la marginea patului.

3.3. Se va verifica dacă poziţia asistatului este comodă, dacă marginea patului nu comprimă vasele din spatele genunchilor.

3.4. Dacă asistatul devine palid sau cianotic, dacă are ameţeli se aşază imediat în pat, cu aceleaşi mişcări, dar cu sens invers.

3.5. Dacă asistatul nu a mai stat de mult la marginea patului, această poziţie se va menţine numai câteva minute, timp în care se va supraveghea cu stricteţe culoarea tegumentului la nivelul feţei. Dacă asistatul nu a prezentat ameţeli şi a suportat bine aşezarea la marginea patului, va putea fi aşezat într-un fotoliu lângă pat.

4. Aşezarea în fotoliu.4.1. Se îmbracă asistatul cu halatul şi ciorapii.4.2. Se aşază fotoliul cu rezemătoarea laterală lipită de marginea patului.4.3. Se introduc mâinile sub braţele asistatului, se ridică uşor în picioare, se roteşte în direcţia fotoliului

şi se aşază cu precauţie.4.4. Se acoperă asistatul cu pătura.4.5. Se repune asistatul în pat cu aceleaşi mişcări, dar executate în ordine inversă.

5. Ridicarea asistatului în poziţie ortostatică.5.1. Se aduce asistatul în poziţie şezândă pe margine patului, în aşa fel încât să ajungă cu picioarele pe

duşumea.5.2. Situat în faţa asistatului, îngrijitorul îl solicită să se sprijine de umerii lui şi, susţinându-l cu mâinile

sub braţ, îl ridică în picioare.6. Efectuarea primilor paşi.

http://www.uem.ro/




6.1. Îngrijitorul îl sprijină pe asistat de sub braţ în poziţie ortostatică şi îl va ajuta să facă doar câţiva paşi prin dormitor, la început.

TRANSPORTUL CU FOTOLIUL RULANT

Asistaţii slăbiţi, convalescenţi, sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare pot fi transportaţi cu fotoliul rulant.

1. Pregătirea materialelor necesare.1.1. Se pregăteşte fotoliul cu o pătură, cearşaf, muşama şi aleză.2. Pregătirea asistatului.2.1. Se anunţă asistatul şi se îmbracă cu halat, şosete şi, eventual, papuci.3. Efectuarea tehnicii.3.1. Dacă nu se poate ridica în picioare, asistatul este ajutat să se aşeze în fotoliul rulant. Dacă asistatul nu se

poate ridica singur, aşezarea lui în fotoliu se va face de către două persoane.3.2. Prima persoană va aduce asistatul în poziţie şezândă şi îl va sprijini.3.3. Cea de-a doua persoană va îmbrăca asistatul cu halatul şi şosetele.3.4. Prima persoană ajută asistatul să se întoarcă cu spatele la marginea patului şi va sprijini asistatul.3.5. A doua persoană aduce căruciorul la marginea patului, în dreptul spatelui asistatului.3.6. Cele două persoane, de o parte şi de alta a fotoliului, fixează roţile cu picioarele lor (cea din dreapta cu

piciorul stâng, cea din stânga cu piciorul drept).3.7. Fiecare apucă asistatul cu o mână de sub axilă, iar cu cealaltă de sub genunchi şi îl ridică, aşezându-l în

fotoliu.3.8. Prima persoană retrage fotoliul.3.9. A doua persoană susţine membrele inferioare ale asistatului, îi aşază papucii şi îi pune picioarele pe

suportul fotoliului.3.10. Fotoliul este împins din spatele asistatului, în timpul transportului asistatul fiind aşezat cu faţa în

direcţia de mers.! Bătrânii trebuie însoţiţi, chiar dacă sunt mobilizabili, sprijinindu-i în timpul mersului da braţ.

MODUL 14 RESPECTAREA ŞI APLICAREA PRESCRIPŢIILOR MEDICALE

http://www.uem.ro/




Prescripţiile medicale sunt analizate şi interpretate corect pentru adaptarea programului zilnic de îngrijiri la situaţia creată. Indicaţiile şi contraindicaţiile sunt analizate pentru asigurarea respectării şi aplicării corespunzătoare a prescripţiilor medicale. Administrarea medicamentelor este efectuată cu respectarea cu stricteţe a prescripţiilor medicale. Medicamentele sunt administrate conform tehnicilor specifice cu respectarea orelor de tratament. Ajutarea personalului medical este efectuată cu promptitudine ori de câte ori i se solicită. Modalităţile de ajutor acordat personalului medical sunt corespunzătoare cerinţelor acestuia. Asistarea personalului medical este efectuată cu respectarea tehnicilor de îngrijire.

Prescripţiile medicale conţin indicaţii şi contraindicaţii referitoare la alimentaţie, odihnă, tip de mobilizare etc.

Tehnici de administrare a medicamentelor: pe cale orală, rectală, instilaţii.

Ajutarea personalului medical constă în: imobilizarea persoanei asistate la efectuarea tratamentelor dureroase; menţinerea persoanei asistate în anumite poziţii solicitate de personalul medical.

Medicamentele = substanţe (de origine minerală, animală, vegetală sau chimice de sinteză) transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de administrare (comprimat, fiolă, etc.) folosite pentru prevenirea, ameliorarea sau vindecarea bolilor.

Dacă din punct de vedere chimic nu există o deosebire esenţială între medicament, aliment şi otravă (de exemplu, sarea de bucătărie = clorură de sodiu poate fi consumată zilnic ca aliment dar poate fi folosită şi ca medicament, în cazul unor transpiraţii abundente; vitaminele, obligatorii în raţia alimentară sunt folosite ca medicamente, dar supradozajul are efecte toxice), doza administrată determină diferenţierea acţiunii asupra organismului ca aliment, medicament sau toxic. De aceea trebuie să se cunoască pentru fiecare medicament:

- doza terapeutică = cantitatea utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit;- doza maximă = cantitatea cea mai mare suportată de organism fără apariţia unor fenomene toxice;- doza letală = cantitatea care produce moartea.

Reguli de administrare a medicamentelor. Deoarece administrarea medicamentelor este o muncă de mare răspundere, efectuată doar la îndrumarea medicului, pentru evitarea erorilor care pot fi fatale, se vor respecta cu stricteţe următoarele reguli:

1. respectarea medicamentului prescris. Acesta nu se va înlocui cu un alt medicament cu efect asemănător fără aprobarea medicului;

2. identificarea medicamentului administrat, prin verificarea etichetei înainte de administrare, precum şi a medicamentului însuşi;

3. verificarea calităţii medicamentelor: să nu fie alterate, degradate. Medicamentele îşi schimbă culoarea sau aspectul (decolorare, tulburare, precipitare, sedimentare, la medicamentele lichide, lichefierea sau schimbarea consistenţei la cele solide);

4. respectarea căii de administrare este obligatorie. Nerespectarea acesteia poate duce la accidente grave;5. respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic este obligatorie, deoarece unele

substanţe se descompun sau se elimină din organism într-un anumit timp. Medicamentele la care doza

http://www.uem.ro/




terapeutică este apropiată de cea toxică, dacă nu se respectă orarul, se pot transforma în otravă prin acumularea dozelor. De asemenea, nerespectarea orarului, prin distanţarea dozelor, la medicamentele care se elimină rapid din organism, duce la anularea efectului terapeutic, iar în cazul antibioticelor sau chimioterapicelor se produce rezistenţa germenilor la tratament.

Trebuie să se respecte şi prescripţiile cu privire la administrarea anumitor medicamente înainte de masă (ex. pansamente gastrice), în timpul alimentării (ex. fermenţi digestivi) sau după mese (ex. cele împotriva vărsăturilor).

Orice manifestare de intoleranţă va fi adusă la cunoştinţa medicului.

6. respectarea dozei prescrise;7. respectarea somnului fiziologic al asistatului: orarul de administrare al medicamentelor va fi stabilit astfel

încât să nu fie necesară trezirea asistatului, cu excepţia antibioticelor şi a chimioterapicelor al căror ritm impune trezirea (se va face cu multă blândeţe);

8. evitarea incompatibilităţii dintre medicamente, deoarece unele medicamente pot deveni ineficiente sau chiar dăunătoare dacă sunt asociate cu alte medicamente. De aceea se impune consultarea medicului la asistaţi cu tratamente pentru multiple boli.

9. servirea asistatului cu doza unică de medicament, care va fi administrat personal de către îngrijitor, sau va fi luat în prezenţa sa;

10. respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor, constă în a păstra următoarea regulă: tablete, capsule, soluţii, picături, injecţii, ovule vaginale, supozitoare;

11. anunţarea imediată a greşelilor de administrare (schimbarea medicamentului, nerespectarea dozei, a căii de administrare sau a orarului) va fi adusă la cunoştinţa familiei şi a medicului, pentru a preîntâmpina apariţia unor complicaţii.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ ŞI SUBINGUALĂ

Calea orală (bucală) = cale naturală de administrare a medicamentelor. Per oral se administrează (prin înghiţire sau sublingual) medicamentele care se absorb la nivelul mucoasei bucale, la nivelul intestinului subţire şi al intestinului gros.

Absorbţia unor medicamente la nivelul mucoasei bucale impune administrarea lor sublingual (ex. faringoseptul, în faringo-amigdalită). Se administrează sub formă de drajeuri sau tablete care vor fi ţinute în gură până la topirea lor completă, sau sub limbă, de unde se absorb integral.

Medicamentele administrate pe cale bucală pot fi: lichide şi solide.

A. Medicamentele lichide pot fi sub formă de: - soluţii – substanţe dizolvate în apă, alcool;- mixturi – amestecuri de soluţii au soluţii cu substanţe insolubile, care rămân în suspensie;- infuzii – soluţii care se obţin din produse vegetale (e obicei frunze, flori) menţinute în contact cu apa la o

temperatură aproape de fierbere;- decocturi – soluţii extractive obţinute prin fierberea unor materii prime farmaceutice în apă;

http://www.uem.ro/




- tincturi – soluţii extractive alcoolice, obţinute din produse de origine vegetală sau animală;- extracte – lichide rezultate din concentrarea soluţiilor extractive obţinute din produse vegetale sau animale;- uleiuri,- emulsii – preparate din două lichide ce nu se pot amesteca, unul fluid dispersat în celălalt.B. Medicamentele solide pot fi sub formă de:- prafuri sau pulberi;- tablete – discuri mici de diferite culori şi mărimi;- drajeuri – forme medicamentoase asemănătoare tabletelor, dar acoperite cu un strat protector, colorat

diferit, care are rolul de a masca gustul, mirosul preparatului sau de a-i preveni degradarea, protejându-l faţă de agenţii atmosferici. În unele cazuri, stratul protector favorizează acţiunea medicamentului numai în intestin;

- granule – preparate farmaceutice de formă sferică sau vermiculară;- substanţe mucilaginoase.

A. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LICHIDE1. Siropurile, uleiurile, ceaiurile, vinurile medicinale sau apele minerale, dacă sedimentează, se agită înainte

de administrare, pentru omogenizare.2. Soluţiile, mixturile, infuziile, decocturile, uleiurile se administrează calde, cu lingura sau cu linguriţa.3. Tincturile, extractele şi soluţiile foarte active se administrează cu sticla picurătoare sau cu pipeta, pe zahăr

sau în apă, ceai, etc.4. Medicamentele cu bază d gelatină se administrează încălzite, cu adaos de suc de fructe.

B. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR SOLIDE1. Prafurile divizate se administrează direct pe limba asistatului şi apoi i se serveşte apă, ceai, limonadă, lapte

etc.2. Capsulele cerate sau caşetele amilacee se înmoaie înainte şi se administrează la fel.3. Prafurile nedivizate (în pungă) se dozează cu linguriţa după indicaţia medicului şi, la copii, se amestecă cu

ceai.4. Tabletele, drajeurile se asază direct pe limba asistatului sau pot fi transformate în pulbere şi dizolvate în

apă, ceai, mai ales la copii. Se servesc lichide pentru înghiţirea tabletelor şi a drajeurilor.5. granulele vor fi servite asistaţilor cu linguriţa;6. purgativele saline vor fi oferite cu paharul.

!După administrarea unui medicament în formă solidă asistatul bea apă, ceai, limonadă, lapte etc.

Ceaiurile medicinale se prepară cu puţin timp înainte de administrare; se utilizează proaspete deoarece substanţele active se volatilizează.

Gustul neplăcut al medicamentelor poate fi mascat astfel:

- diluare cu apă, ceai, sirop – în cazul celor amare;- uleiul de ricin prin amestec 2/3 cu cafea neagră, bere, lapte cald, vin rosu, sirop de zmeură după înghiţire.

http://www.uem.ro/




ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ

Introducerea medicamentelor pe cale rectală se efectuează când medicamentul are o acţiune iritantă asupra mucoasei stomacale şi asistatul prezintă tulburări de deglutiţie sau intoleranţă digestivă (greaţă, vărsături) etc.

Medicamentele pot fi administrate sub formă de clisme medicamentoase sau sub formă de supozitoare.

În cazul supozitoarelor, substanţa activă din medicament este cuprinsă într-o masă solidă (unt de cacao) care se topeşte la temperatura corpului. Ele au formă conică sau ovală, cu o extremitate mai ascuţită.

Administrarea supozitoarelor poate avea scop terapeutic sau scop purgativ. În scop terapeutic, supozitoarele pot fi indicate pentru: calmarea durerilor, constipaţii, atenuarea peristaltismului intestinal etc.

1. Pregătirea materialelor necesare.1.1. Se pregătesc materialele necesare (mănuşi de cauciuc, vaselină, supozitoare) şi se transportă lângă

asistat.2. Pregătire fizică şi psihică a asistatului.

2.1. Se anunţă asistatul şi i se explică necesitatea şi simplitatea tehnicii.2.2. Se aşează asistatul în poziţie întins pe o parte, cu picioarele uşor îndoite.

3. Efectuarea tehnicii.3.1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!3.2. Se îmbracă mănuşile de cauciuc.3.3. Se despachetează supozitorul din ambalaj, menţinându-l puţin în atmosfera caldă sau se unge cu

vaselină.3.4. Se depărtează fesele asistatului cu mâna stângă şi se descoperă orificiul anal,; cu mâna dreaptă se

introduce supozitorul (cu partea sa ascuţită înainte) în anus şi se împinge în sus cu indexul sau inelarul, până când extremitatea sa trece de sfincterul intern al anusului.

3.5. Dacă asistatul are senzaţia necesităţii de defecare după introducerea supozitorului, trebuie să i se explice că acesta se va topi în câteva minute şi va dispărea şi senzaţia de defecare.

3.6. Se scot mănuşile şi îngrijitorul se va spăla pe mâini cu apă curentă şi săpun.!Supozitoarele nu vor fi încălzite prea tare deoarece se topesc şi nu mai pot fi introduse în rect.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFAŢA TEGUMENTELOR

http://www.uem.ro/




Aplicarea medicamentelor pe suprafaţa tegumentelor, urmărindu-se un efect local, se face sub formă de: pudre, comprese medicamentoase, badijonări, unguente, paste, linimente, săpunuri terapeutice, mixturi, stilete caustice, emplasture, băi medicinale.

1. Pudrajul constă în presărarea unui medicament pe suprafaţa pielii sub formă de pudră. Pudra este un praf de origine minerală sau vegetală ca: talc, oxid de zinc, caolin, făină de grâu, in care s-au înglobat diferite substanţe active (chimioterapice, antibiotice etc.). Se execută cu: tampoane, pudriere cu capac perforat, pulverizatoare, având scopul de a absorbi excesul de grăsimi de pe suprafaţa tegumentelor, de a usca şi răcori pielea.

2. Compesele medicamentoase sunt bucăţi de material textil, împăturite după caz, îmbibate în soluţiile medicamentoase prescrise de medic (Burow, ceai de muşeţel, Rivanol etc.). Ele pot fi aplicate reci sau calde şi trebuie menţinute la temperatura indicată şi în timpul aplicării.

3. Badijonarea se efectuează cu tampoane de vată, montate pe porttampon, îmbibate cu o soluţie medicamentoasă lichidă sau tampoane mânuite cu ajutorul penselor. Tampoanele se îmbibă prin turnarea soluţiei din borcan, niciodată prin scufundarea tamponului în soluţia medicamentoasă. Tamponul nu se va utiliza de mai multe ori, ci se va arde după utilizare.

4. Unguentele sunt preparate farmaceutice semisolide, care având substanţa activă încorporată în vaselină, grăsimi animale sau vegetale, se înmoaie la temperatura corpului; se păstrează la rece. Ele se aplică prin întinderea cu ajutorul spatulei , prin fricţionare sau direct din tub pe mucoase.

5. Pastele sunt preparate din grăsimi şi pudre, mai consistente decât unguentele; se aplică pe tegument cu ajutorul spatulei.

6. Linimentele sunt preparate farmaceutice lichide sau semisolide, cu aspect limpede sau lăptos. Se pot aplica: cu mâna liberă, cu mâna protejată de o mănuşă de cauciuc, cu tampoane.

7. Mixturile sunt formate dintr-un amestec de substanţe lichide şi solide (pudre) nemiscibile; înainte de utilizare vor fi bine agitate. Se întind pe suprafaţa pielii într-un strat subţire, cu tampoane, fiind apoi lăsate să se usuce.

8. Săpunurile medicinale conţin substanţe medicamentoase ca: sulf, gudron, ihtiol etc. înglobate într-un săpun neutru. Sunt utilizate pentru spălarea regiunii de tratat sau obţinerea unui efect medicamentos mai puternic, când săpunul este întins pe suprafaţa pielii, lăsat să se usuce şi îndepărtat de la câteva ore la 1-2 zile. Adăugate la clisme,au acţiune purgativă.

9. Creioanele cu stilete caustice (din sulfat de cupru sau nitrat de argint) au forma unor bastonaşe şi sunt introduse în tuburi protectoare. Servesc la servesc la cauterizare.

10. Emplasturele medicamentos este format dintr-o substanţă vâscoasă, aderentă, neiritantă, care în unele cazuri este lipită pe o bucată de pânză, în compoziţia sa intrând diverse substanţe medicamentoase. Pentru ca emplaturele să adere mai bine la piele, aceasta este pregătită prin spălare cu apă caldă şi săpun, eventual degresată. Emplasturele lichid se întinde direct pe piele, cu ajutorul unei pensule; după evaporarea solventului se prezintă sub forma unui strat subţire aderent. Emplasturele de consistenţă vâscoasă,înainte de utilizare, va fi încălzit în baie de apă.

11. Băile medicinale au efect: dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruriginos asupra tegumentelor. Băile medicinale pot fi: parţiale sau complete. Temperatura lor va fi apropiată de cea a corpului. În funcţie de scopul urmărit, se pot prepara soluţii foarte slabe de permanganat de potasiu, din plante (muşeţel) etc.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE

http://www.uem.ro/




Pe cale respiratorie, medicamentele se administrează sub formă de: gaze sau substanţe gazeificate, prafuri dizolvate, lichide fin pulverizate sau vapori, precum şi soluţii pentru instilaţie traheală.

Scopul administrării medicamentelor pe această cale este dezinfecţia sau decongestionarea căilor respiratorii.

Inhalaţia = introducerea unor substanţe medicamentoase (esenţe aromatice, antiseptice, săruri etc.) în organism. Substanţele pot fi inhalate, pulverizate în stare lichidă sau cu ajutorul vaporilor de apă.

Inhalaţiile sunt indicate în rinite, rinofaringite, bronşite, astm bronşic.

1. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare (inhalator, vaselină, substanţă medicamentoasă prescrisă, pelerină de cauciuc - prosop).

2. Pregătirea fizică şi psihică a asistatului2.1. Se anunţă asistatul şi i se explică inofensivitatea tehnicii şi scopul efectuării ei.2.2. Se aşază asistatul confortabil pe un scaun şi va fi invitat să-şi sufle nasul.2.3. I se asează un prosop în jurul gâtului2.4. Se ung buzele şi tegumentele peribucale ale asistatului cu vaselină.2.5. I se explică asistatului că va trebui să inspire pe gură şi să expire pe nas.

3. Efectuarea tehnicii.3.1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!3.2. Se toarnă apă în recipientul mare până când se umple pe jumătate. Se aşează pe foc.3.3. Se introduce în recipientul mic medicamentul destinat inhalării.3.4. Când apa începe să fiarbă, vaporii formaţi se ridică şi antrenează medicamentul pulverizându-l.3.5. Se aduce inhalatorul cu rezervorul încălzit în faţa asistatului.3.6. Se acoperă asistatul cu pelerina de cauciuc, explicându-i-se să stea la o distanţă de 30-80 cm de

inhalator şi invitându-l să inspire pe gură şi să expire pe nas.3.7. Durata inhalaţiei este de 5-20 de minute.

4. Îngrijirea asistatului după tehnică.4.1. După inhalare se şterge faţa asistatului cu un prosop.4.2. Se acoperă bine asistatul pentru a îl feri de răceală şi i se explică să rămână aşa cel puţin un sfert de

oră.5. Reorganizarea locului de muncă.

5.1. Se curăţă, se spală şi se dezinfectează inhalatorul duppă utilizare. Nu va fi lăsat asistatul să inhaleze imediat din aparat, deoarece curentul de vapori antrenează şi picături de apă fierbinte.!

APLICAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFAŢA MUCOASELOR

http://www.uem.ro/




Medicamentele aplicate pe suprafaţa mucoaselor sub formă de soluţii, unguente, pulberi,au scopul de a dezinfecta şi decongestiona mucoasele. Se aplică diferit în funcţie de mucoasa care se tratează.

APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA CONJUNCTIVALĂ

1. Instilaţia = picurarea unor soluţii pe mucoasa conjunctivală, necesită următoarele materiale: pipetă, tampon de vată steril, soluţie medicamentoasă izotonică, recipient pentru materialele utilizate.

Efectuarea tehnicii presupune:

1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!2. Se aşază asistatul culcat pe spate sau pe un scaun cu capul aplecat pe spate şi sprijinit.3. Se apasă uşor pe pleoapa inferioară cu degetul mare al mâinii stângi.4. Se invită asistatul să privească în sus.5. Cu partea laterală a mâinii stângi sprijinită de fruntea asistatului, se va trage în acelaşi timp de pleoapa

superioară cu arătătorul şi de pleoapa inferioară cu degetul mare. Din pipeta ţinută în mâna dreaptă se lasă să cadă 1-2 picături de soluţie medicamentoasă, în fundul de sac conjunctival inferior, înspre unghiul extern.

6. Se solicită asistatului să mişte globul ocular.7. Se pune şi a doua picătură în acelaşi fel şi se va continua, dacă e necesar, cu celălalt ochi.8. Se şterge picătura de medicament sau lacrima care se scurge cu un tampon şi se aruncă în recipientul

folosit pentru acest scop.! Nu se vor şterge ambii ochi cu acelaşi tampon. Fiecare ochi se va şterge cu un tampon care se va arunca.

2. Unguentele se aplică în fundul de sac conjunctival sau direct pe marginea pleoapelor, din tub sau cu ajutorul unor baghete de sticlă rotunjită fin pe toate laturile şi lăţită sub formă de lopată la una din extremităţi.


1. Spălare pe mâini cu apă şi săpun!2. Aşezarea asistatului în poziţie şezândă, cu capul aplecat spre spate.3. Se invită asistatul să privească în sus.4. se trage în jos şi în afară pleoapa inferioară, cu degetul mare all mâinii stângi, folosind un tampon.5. Se aplică unguentul încărcat pe extremitatea lăţită a baghetei (cât un bob de grâu) pe faţa internă a

pleoapei sau se presează din tub.6. Se dă drumul pleoapei şi se solicită asistatul să închidă şi să deschidă ochiul pentru a antrena unguentul

pe toată suprafaţa globului ocular.7. Se ştarege cu tamponul unguentul în plus.

3. Pulberile se introduc în sacul conjunctival cu ajutorul unor tampoane de vată montate pe baghete de sticlă.

http://www.uem.ro/





1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!

2. Aşezarea asistatului în poziţie şezândă, cu capul aplecat spre spate.

3. Se încarcă fin tamponul cu pudră.

4. Se trage în jos pleoapa inferioară cu policele mâinii stângi.

5. Se presară pudra prin uşoare lovituri exercitate asupra baghetei, pe suprafaţa sacului conjunctival inferior.

6. Se solicită asistatul să închidă ochii, antrenând astfel şi pudra pe toată suprafaţa sacilor conjunctivali.

APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA NAZALĂ

1. Instilaţia = picurarea unor soluţii medicamentoase pe mucoasa nazală.

Efectuarea tehnicii:

1. Se invită asistatul să-şi sufle nasul.2. Se aşează asistatul întins pe spate, fără pernă, sau în poziţie şezândă cu capul aplecat spre spate şi

puţin lateral de partea opusă nării în care se face instilaţia.3. Se introduce vârful pipetei în vestibulul fosei nazale fără a atinge pereţii ei.4. Se lasă să cadă numărul de picături prescrise.5. Se repetă operaţia şi în nara opusă, aplecând capul de partea cealaltă.6. Se anunţă asistatul să rămână în aceeaşi poziţie 30-40 secunde pentru ca soluţia să ajungă în

faringe. Medicamentul lichid nu trebuie să fie aspirat pentru că ar putea ajunge în laringe unde ar putea tuse şi spasme laringiene.!

2. Unguentele se aplică cu ajutorul unor tampoane montate pe porttampoane.


1. Se invită asistatul să-şi sufle nasul.2. Se aşează asistatul întins pe spate.3. Se încarcă tamponul cu o cantitate de unguent de mărimea unui bob de grâu.4. Se ridică uşor vârful nasului cu degetul mare al mâinii stângi, pentru a evidenţia mai bine orificiul

extern al fosei nazale.5. Se depune unguentul pe suprafaţa internă a vestibulului nazal.6. Se scoate tamponul, se închide nara, se apleacă capul asistatului uşor înainte şi se solicită să aspire

medicamentul, în mod treptat, pentru a nu îl înghiţi.

http://www.uem.ro/




7. Se repetă procedeul şi de partea opusă.

APLICAREA MEDICAMENTELOR ÎN CONDUCTUL AUDITIV EXTERN

1. Instilaţia = picurarea unor soluţii medicamentoase în conductul auditiv extern.


7. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.8. Se aşează asistatul întins pe o parte, sau în poziţie şezândă cu capul şi trunchiul aplecate lateral de

partea opusă urechii în care se face instilaţia.9. Se curăţă conductul cu un tampon de vată pe o baghetă.10. Se încălzeşte soluţia medicamentoasă, în baie de apă, până la 37ºC.11. Se trage uşor pavilionul urechii în sus şi înapoi, cu mâna stângă.12. Se lasă să cadă numărul de picături prescrise.13. Se menţine asistatul în aceeaşi poziţie câteva minute.14. Se introduce în ureche un tampon de vată în mod lejer.15. se procedează la fel şi cu urechea opusă.

2. Unguentele se aplică cu ajutorul unor tampoane înfăşurate pe porttampoane.


1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.2. Se aşează asistatul întins pe o parte, sau în poziţie şezândă cu capul şi trunchiul aplecate lateral de

partea opusă urechii în care se face instilaţia.3. Se curăţă conductul cu un tampon de vată pe o baghetă. 4. Se încarcă tamponul cu o cantitate de unguent de mărimea unui bob de grâu.5. Se introduce tamponul cu foarte mare precauţie în conductul auditiv extern.6. Se depune unguentul în porţiunea bolnavă a conductului sau se întinde pe toată suprafaţa lui.7. Se introduce un mic tampon steril în pavilion după terminarea tehnicii.

!A nu se pătrunde în ureche peste limita vizibilităţii pentru a nu leza membrana timpanului. Se utilizează tampoane separate, pentru fiecare ureche, folosindu-se numai o singură dată.

APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA BUCALĂ ŞI FARINGIANĂ

http://www.uem.ro/




- se face cu tampoane sterile, montate pe porttampoane sau prinse cu pense.

1. Badijonarea mucoasei bucale se efectuează total sau parţial.


16. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.17. Asistatul va sta în poziţie şezândă, cu capul aplecat spre spate.18. Se solicită asistatul să deschidă larg gura.19. Se inspectează faţa dorsală a limbii, palatul dur, vălul palatin, pilierii anteriori.20. Cu ajutorul unei spatule se depărtează obrajii de arcadele dentare şi se inspectează suprafaţa lor

internă şi mucoasa gingivală.21. Se ridică buzele pentru a inspecta suprafaţa lor internă22. Se solicită asistatul să-şi ridice limba sau va fi ridicată cu ajutorul spatulei şi se examinează faţa sa

ventrală şi planşeul bucal.23. Se apasă asupra feţei dorsale a limbii cu spatula şi se inspectează lojile amigdaliene, pilierii

posteriori, amigdalele, precum şi peretele posterior al faringelui.24. Se îmbibă tamponul steril cu substanţa medicamentoasă, prin turnare, se descoperă porţiunea de

mucoasă afectată, cu ajutorul spatulei ţinute în mâna stângă.25. Se atinge sau se şterge regiunea afectată cu tamponul ţinut în mâna dreaptă.26. Se respectă ordinea descrisă la inspecţia cavităţii bucale, în cazul în care badijonarea trebuie să se

execute pe toată suprafaţa cavităţii bucale.Tamponul de vată folosit se aruncă şi se înlocuieşte cu un tampon nou. Nu se reintroduce niciodată în soluţia medicamentoasă.!

2. Badijonarea mucoasei faringiene


1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.2. Asistatul va sta în poziţie şezândă, cu capul aplecat spre spate.3. Se solicită asistatul să deschidă larg gura.4. Se apasă limba cu ajutorul pensei linguale ţinută în mâna stângă.5. Cu mâna dreaptă se şterg pilierii, peretele posterior al faringelui şi amigdalele, se răsuceşte cu

delicateţe tamponul la nivelul acestora, pentru ca soluţia medicamentoasă să pătrundă în criptele amigdaliene.

4. Gargara se face cu soluţii medicamentoase la temperatura corpului. Se execută în două faze: spălarea gurii şi spălarea orofaringelui.

APLICAREA MEDICAMENTELOR LA NIVELUL MUCOASEI VAGINALE

http://www.uem.ro/




1. Tampoanele vaginale permit introducerea în vagin a medicamentelor sub formă de soluţii sau unguente.

2. Globulele vaginale sunt preparate farmaceutice de formă ovoidă sau sferică; au medicamentul activ înglobat în substanţe care se topesc sub influenţa temperaturii vaginale.


1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!2. Se îmbracă mănuşile de cauciuc.3. Se aşază asistata în poziţie ginecologică.4. Se efectuează mai întâi o spălătură vaginală.5. Se depărtează labiile cu degetele mâinii stângi, pentru a pune în evidenţă vaginul.6. Se introduce cu mâna dreaptă globulul şi se împinge spre colul uterin cu indexul.

http://www.uem.ro/




MODUL 15 SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE A PERSOANEI ASISTATE

Unitatea se referă la competentele necesare îngrijitorului la domiciliu bătrâni de a supraveghea starea de sănătate a persoanei asistate pe tot parcursul activitătii si de a semnala familiei si echipei medicale orice modificare apărută.

Parametrii funcţiilor vitale sunt urmăriţi cu conştiinciozitate, zilnic, în procesul de îngrijire. Controlarea parametrilor funcţiilor vitale este efectuată prin utilizarea tehnicilor specifice. Rezultatele obţinute sunt înscrise lizibil în fişa de îngrijire şi semnalate familiei/echipei medicale. Parametrii funcţiilor vitale sunt urmăriţi periodic/ori de câte ori este necesar pentru evitarea incidentelor / accidentelor în procesul de îngrijire. Evoluţia stării de sănătate a persoanei asistate este evaluată zilnic pe baza analizării şi coroborării tuturor datelor specifice. Persoana asistată este evaluată zilnic din punct de vedere comportamental pentru înscrierea datelor specifice şi a parametrilor în fişa de îngrijiri. Orice modificare în comportamentul persoanei asistate este semnalată cu promptitudine familiei/echipei medicale. Informaţiile sunt analizate amănunţit pe baza datelor reale şi verificabile culese/primite de la persoana asistată, după caz.

Apetitul este evaluat prin urmărirea cu conştiinciozitate a cantităţii de alimente/lichide consumate zilnic de către persoana asistată. Refuzul de alimente este analizat pentru identificarea corectă a cauzelor care l-au provocat şi a modificărilor în starea de sănătate. Eventuala motivare a refuzului este luată în considerare pentru eliminarea cauzelor. Refuzul de alimente/lichide al persoanei asistate este semnalat cu promptitudine familiei/echipei medicale.

Date specifice: aspecte medicale, alimentaţie, apatie, medicamentele administrate etc.

Comportamentul persoanei asistate: orientare în spaţiu şi timp, atitudinea faţă de boală, apetit etc.

Refuzul de alimente/lichide se poate datora aspectului, gustului (sărat, nesărat, ars, afumat, etc.)

Parametrii se referă la tensiune arterială, puls, temperatura corpului, număr de respiraţii/min, felul scaunului, etc.

MĂSURAEA TEMPERATURII

http://www.uem.ro/




Temperatura – rezultatul proceselor oxidative, generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.

Termoreglarea – funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii (termogeneza) de 36,70–370 C dimineaţa şi 370–37,30 C seara.

Scop : descoperirea unor modificări patologice ale valorii temperaturii corpului.

Locul de măsurare : cavităţi semiînchise (axilă, plica inghinală, cavitatea bucală) sau cavităţi închise (rect, vagin).

Materiale necesare : termometru maximal individual; caselotă mică cu tampoane de vată şi comprese de tifon nesterile; prosop individual; săpun sau detergenţi; pahar de ¾ soluţie de cloramină 1% până la 5%; tavă; sticlă cu ulei de vaselină; sticlă cu alcool medicinal.

1. Pregătirea materialelor şi instrumentelor:

Se pregătesc materialele necesare. Termometrul se verifică pentru a-i observa integritatea, funcţionalitatea şi dacă mercurul este coborât în

rezervor. Se şterge termometrul de soluţie dezinfectantă (irită tegumentele).

2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:

Se anunţă bolnavul. Se aşează bolnavul în decubit dorsal, confortabil, cu capul pe pernă sau în poziţie şezândă, pe scaun.

3. Efectuarea tehnicii:

A. Măsurarea în axilă.

Se ridică braţul bolnavului. Se şterge bine axila bolnavului, prin tamponare cu prosopul lui (frecarea ridică temperatura). Termometrul se ţine ca un creion la poziţia pentru scris. Se aşează termometrul cu rezervorul de mercur pe pielea centrului axilei, paralel cu toracele (se

evită lenjeria). Se apropie braţul bolnavului de trunchi cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui. Se menţine termometrul timp de zece minute. Se scoate termometrul din axila bolnavului şi se aşează pe tava medicală. Bolnavul este aşezat în poziţie comodă. Se şterge termometrul cu o compresă uscată şi se citeşte gradaţia. Ţinut strâns ca un creion, termometrul se scutură cu mişcări rapide (departe de obstacole) pentru ca

mercurul să coboare în rezervor. Se aşează termometrul la loc.

B. Măsurarea în cavitatea bucală (se foloseşte termometrul utilizat numai în acest scop).

http://www.uem.ro/




Se lubrifiază termometrul cu apă rece. Se atrage atenţia bolnavului: să păstreze gura închisă timp de 5 minute; să nu spargă termometrul cu

dinţii. Se scoate termometrul şi se citeşte.

C. Măsurarea rectală.

Se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină. Când bolnavul ştie şi poate, îşi introduce singur termometrul în rect. Când bolnavul nu poate, aşezat în decubit dorsal sau lateral, i se introduce uşor bulbul

termometrului în rect cu mişcări de rotaţie. Se menţine timp de trei minute. Se scoate termometrul şi se şterge cu un tampon de vată şi alcool. Se citeşte gradaţia.

4. Interpretarea rezultatelor:

Temperatura normală (fiziologică) : 360–370 C – afebril. Valori patologice – hipertermie: 370–380 C subfebril; 380–390 C – febră moderată; 390–400 C febră ridicată;

400–410 C – hiperpirexie. Hipotermie – sub 360 C.

5. Reorganizarea locului de muncă:

Se scutură termometrul până când Hg coboară în rezervor (termometrul se ţine ca un creion în timpul scrisului).

Se spală termometrul cu apă curentă şi detergenţi sau săpun lichid. Se spală paharul şi se schimbă soluţia dezinfectantă. Se introduce termometrul în pahar.

Observaţii:

Termometrul se menţine timp de zece minute, altfel înregistrarea nu este reală! Dacă axila bolnavului nu este uscată, umiditatea modifică valoarea temperaturii.

Recomandări:

Dimineaţa măsuraţi temperatura pe la ora 8 şi seara spre ora 17. Susţineţi termometrul la copii, bătrâni, inconştienţi, agitaţi şi măsuraţi în cavităţile semiînchise. În situaţia unor valori prea ridicate sau scăzute neprevăzute, repetaţi măsurarea temperaturii sub

supraveghere.

Contraindicaţii:

Nu măsuraţi în cavitatea bucală la bolnavii agitaţi, la copiii care nu cooperează, la bolnavii cu respiraţie nazală dificilă sau inflamaţii bucale.

Nu măsuraţi rectal la bolnavii agitaţi, cu inflamaţii anale, rectale, cu operaţii rectale.

http://www.uem.ro/




OBSERVAREA RESPIRAŢIEI

Respiraţia – funcţia importantă prin care se realizează aportul de oxigen necesar proceselor vitale ale organismului, în paralel cu eliminarea în atmosferă a dioxidului de carbon rezultat din acestea. Prima etapă este ventilaţia pulmonară (circulaţia aerului prin plămâni), care se realizează prin cele două mişcări ventilatorii de sens opus – inspiraţia şi expiraţia – în care volumul cutiei toracice creşte şi respectiv descreşte.

Scop: constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, aprecierea evoluţiei bolii, recunoaşterea complicaţiilor, prognosticul bolii.

Caracteristici ale frecvenţei respiraţiei: suplă, regulată, amplă, pe nas, lentă şi profundă.

Materiale necesare: ceas cu secundar, foaie de notare, cerneală sau pix cu pastă.

1. Pregătirea materialelor:

Se pregătesc materialele necesare.2. Pregătirea bolnavului:

Se aşează bolnavul în decubit dorsal. Nu se anunţă bolnavul ! Altfel se modifică ritmul respirator (nu se mai obţin valori reale). Se preferă

perioada de somn a bolnavului.3. Efectuarea tehnicii:

Se numără frecvenţa mişcărilor de respiraţie, prin inspecţie (când bolnavul este treaz, conştient sau când doarme).

Se aşează mâna uşor, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui bolnavului. Se numără inspiraţiile (mişcările de ridicare a peretelui toracic), timp de un minut.


Frecvenţa mişcărilor respiratorii variază în funcţie de: sex, vârstă, poziţie, temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau somn.

În stare fiziologică, curba respiratorie merge paralel cu cea a temperaturii şi a pulsului. Patologic, respiraţia dificilă (sete de aer):

a. dispnee cu accelerarea ritmului respirator: tahipnee (polipnee);b. dispnee cu rărirea ritmului respirator: bradipnee (12-10-8 resp/min);

http://www.uem.ro/




c. dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei: - dispneea Cheyne-Stockes – respiraţie cu amplitudini crescânde până la maximum şi apoi

scăzând până la apnee ce durează 10-20 s;- dispneea Kussmaul – respiraţie în patru timpi, o inspiraţie profundă urmată de o scurtă pauză şi

o expiraţie scurtă zgomotoasă, după care urmează o altă pauză scurtă.

MĂSURAREA PULSULUI

Pulsul arterial – senzaţie de şoc percepută la palparea unei artere superficiale, comprimată incomplet pe un plan rezistent.

Formarea pulsului arterial: sincron cu sistolele ventriculare, pereţii arteriali sunt destinşi ritmic prin volumul de sânge expulzat de ventriculul stâng şi aortă; destinderea pereţilor arteriali se propagă o dată cu coloana de sânge sub formă de undă pulsatilă.

Calităţile pulsului: frecvenţă (rapiditate), ritmicitate (regularitate), amplitudine (intensitate), volum (tensiune), celeritate. Ele depind de frecvenţa şi ritmicitatea inimii, debitul sistolic, elasticitatea arterială, presiunea arterială.

Scop: obţinerea de informaţii privind starea anatomo - funcţională a inimii şi vaselor.

Materiale necesare: ceas cu secundar sau cronometru; creion; hârtie.

1. Pregătirea bolnavului psihică şi fizică:

Se anunţă bolnavul că i se va măsura pulsul. Se explică bolnavului modul de măsurare; o stare emotivă creată de necunoscut îi poate modifica valorile

pulsului. Bolnavul se menţine în stare de repaus fizic şi psihic 5-10 minute cu braţul sprijinit, pentru relaxarea

muşchilor antebraţului.2. Executarea tehnicii:

A. Măsurarea în artera radială.

Spălarea pe mâini cu apă şi săpun. Se reperează şanţul radial pe extremitatea distală a antebraţului, în continuarea policelui.

http://www.uem.ro/




Se fixează degetele palpatoare pe traiectul arterei şi cu ajutorul policelui se îmbrăţişează antebraţul la acest nivel.

Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor (index, mediu şi inelar) de la mâna dreaptă şi se percep zvâcniturile pline ale pulsului.

Se numără zvâcniturile percepute urmărind secundarul cronometrului sau ceasului timp de un minut (se începe numărătoarea de la 1/4, 1/2, 3/4 sau un minut).

B. Măsurare în aceeaşi succesiune de timpi, în alte artere: carotidă, cubitală, humerală, femurală, poplitee, tibială posterioară, pedioasă, etc.

3. Interpretarea frecvenţei pulsului:

Frecvenţa pulsului variază fiziologic după vârstă, emoţii, efort, etc. Variaţii fiziologice ale frecvenţei pulsului:

- puls tahicardic în: ostostatism, efort fizic şi psihic, emoţii puternice, în

cursul digestiei;

- puls bradicardic în: decubit, stare de repaus, linişte psihică.

Variaţii patologice ale calităţii pulsului:- frecvenţa – puls tahicardic (mai rapid) sau bradicardic (mai rar);

- ritmicitatea – puls ritmic sau puls aritmic;

- amplitudinea – puls cu amplitudine mică, filiform sau puls cu amplitudine crescută;

- volum (tensiunea) – puls dur sau puls moale;

- celeritatea – puls săltăreţ (creştere rapidă a tensiunii urmată de o scădere bruscă) sau puls tard (cădere lentă).

MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

Tensiunea arterială – presiunea exercitată de pereţii arteriali asupra presiunii sângelui circulant.

http://www.uem.ro/




Factorii determinanţi – forţa de contracţie a inimii elasticitatea şi calibrul vaselor, vâscozitatea sângelui.

Valoarea tensiunii arteriale fiind determinată în primul rând de forţa de contracţie a inimii va fi mai mare în sistolă – tensiunea arterială maximă (sistolică) – 140 mmHg şi mai mică în diastolică –tensiunea arterială minimă (diastolică) – 80 mmHg.

Diferenţa dintre T.A. maximă şi T.A. minimă se numeşte tensiune diferenţială, având de asemenea importanţă diagnostică.

Valorile tensiunii arteriale sunt variabile cu tonusul neurovegetativ, starea glandelor endocrine, starea vaselor, volumul urinei şi al sângelui circulant.

Scop: descoperirea modificărilor morfofuncţionale ale inimii şi vaselor.

Materiale necesare: tavă instrumente medicale, tensiometru cu mercur (Riva-Rocci), sfigmomanometru, stetoscop biauricular, creion, hârtie, tampon de vată cu alcool.

1. Pregătirea materialelor:

Adunarea şi transportul materialelor necesare la locul examenului. Controlul stării de funcţionare a instrumentelor şi aparatelor.

2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:

Se informează bolnavul asupra scopului investigaţiei. Se explică măsurile necesare pentru o măsurare corectă: 15 minute repaus înainte de măsurare; efectuarea

măsurării se face după cel puţin trei ore de la masă.3. Execuţia tehnicii propriu-zisă:

A. Cu aparatul Riva-Roci.

- Spălarea pe mâini cu apă curentă!

- Se aşează manometrul pe noptieră într-o poziţie fără vizibilitate

pentru bolnav.

- Se aplică strâns manşeta pe braţul bolnavului, sprijinit şi în extensie.

- Cu mâna stângă se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei şi olivele în urechi.

- Cu mâna dreaptă se pompează aer în manşeta pneumatică cu para de cauciuc, până la dispariţia zgomotelor pulsatile.

http://www.uem.ro/




- Privind manometrul, se decomprimă progresiv aerul din manşetă cu ajutorul ventilului, până când se aude zgomotul pulsului şi se observă gradaţia din momentul dat de zgomotul trecerii primei unde pulsatile.

- Se memorează valoarea tensională – tensiunea maximă – indicată de manometrul de mercur.

- Se continuă decomprimarea, ascultând zgomotele pulsului până la dispariţia ultimei unde pulsatile.

- Se memorează a doua valoare tensională – tensiunea minimă – indicată de manometru cu mercur.

- Se îndepărtează manşeta de pe braţul bolnavului.

B. Cu aparatul Pachon.

- Se execută aceleaşi operaţii ca cele prezentate anterior.

- Citirea valorilor T.A. se face pe cadranul manometrului

Pachon.

4. Reorganizarea locului de măsurare (muncă):

Se aşează tensiometrul şi stetoscopul pe tava medicală. Se aşează bolnavul în poziţie comodă. Spălarea pe mâini cu apă şi săpun ! Se dezinfectează stetoscopul cu tampoane de vată cu alcool. Se aşează aparatul în dulapul pentru instrumente şi materiale medicale.


Valorile normale şi patologice ale T.A. sunt în funcţie de vârsta bolnavului.

OBSERVAREA APETITULUI ŞI A MODULUI ÎN CARE BOLNAVUL RESPECTĂ PRESCRIPŢIILE MEDICALE

http://www.uem.ro/




Apetit – poftă de mâncare.

Inapetenţă – lipsa poftei de mâncare pe care bolnavul o prezintă faţă de anumite alimente.

Anorexie – scăderea sau lipsa poftei de mâncare.

Scop: observarea apetitului urmăreşte descoperirea şi combaterea inapetenţei sau anorexiei bolnavului. Apetitul poate fi un indiciu important în stabilirea unui diagnostic. Astfel: bolnavii cu cancer gastric refuză carnea de vacă; în faza preicterială a hepatitei virale, bolnavii refuză grăsimile; apetitul exagerat sau polifagia este specifică diabetului; apetitul preferenţial apare în cazul unor carenţe în organism (de exemplu, calciu la gravide).

Pentru combaterea anorexiei şi inapetenţei bolnavului, se procedează astfel:

1. Se verifică dacă inapetenţa bolnavului este totală sau repulsia lui se manifestă numai faţă de alimentele din regim în comparaţie cu cele preferate.

2. Se asigură servirea mesei într-un cadru cât mai estetic.3. Bolnavii inapetenţi se alimentează la intervale de 2-3 ore, cu porţii mici.4. Se serveşte bolnavului lichide reci, uşor acidifiate cu lămâie, alternându-le pentru a asigura o variaţie

cât mai mare.5. Bolnavului inapetent nu i se administrează alimente hiperzaharate (gustul dulce provoacă relativ repede

o senzaţie de plenitudine şi favorizează adesea diareea).6. Profitând de setea bolnavului, i se vor oferi elemente nutritive sub formă lichidă (de exemplu: laptele,

sucurile de fructe vor fi îmbogăţite cu praf de lapte, cacao, gălbenuş de ou, preparate de zahăr; bulionul de legume va fi îmbogăţit cu brânză, unt, făină, cacao şi completat cu zeamă de lămâie sau portocală, ridicând astfel valoarea calorică a alimentelor introduse).

7. Se asigură necesităţile calorice (2500 – 3000 calorii zilnic) prin administrarea de preparate lichide hipercalorice.

8. În momentul în care apetitul începe sa revină, se administrează bolnavului o alimentaţie solidă, repartizată în 4-5 mese.

9. Se va urmări ca bolnavul să consume numai alimente conforme prescripţiilor medicale.

Atenţie !

Orice încălcare a prescripţiilor medicale va fi comunicată medicului.

TIPURILE DE HANDICAP CARE NECESITĂ ÎNGRIJIRE PERMANENTĂ, CONDIŢII ŞI REGULI DE ÎNGRIJIRE

Handicapul fizic reprezintă o categorie extremă de eterogenă (diversă), din punct de vedere al etiologiei (cauzelor care-l produc). O mare diversitate de anomalii congenitale (defecte din naştere), boli şi accidente, precum

http://www.uem.ro/




şi fenomenele de involuţie (deteriorare) specifice vârstelor înaintate, produc o gamă foarte largă de dizabilităţi, care au repercusiuni directe asupa mobilităţii (capacităţii de a se mişca) fizice a persoanei.

Persoanele handicapate în acest fel întâmpină dificultăţi majore în efectuarea mişcărilor posturale (menţinerea poziţiei corpului), de coordonare şi de deplasare.

Principalele boli cornice care generează acest tip de handicap sunt:

- bronchopneumonia cronică cu semne de insuficienţă cardio-respiratorie severă;- unele hemopatii maligne cu complicaţii severe neurologice sau cardiace cu deficienţă funcţională gravă;- amputaţiile membrelor inferioare (picioarele, şoldul) cu deficienţă funcţională gravă, cu imposibilitatea

realizării mersului şi ortostatismului (şezut) fără cârje sau cărucior;- artritele grave;- leziuni ale măduvei spinării;- paralizia cerebrală;- distrofia musculară.

Pe lângă handicapurile grave, generate de maladiile mai sus enumerate, de asistenţă permanentă mai au nevoie şi:

- unele handicapuri senzoriale (ale văzului şi auzului);- unele handicapuri mintale severe;- unele handicapuri psihice, generate de boli psihice cronice ce pun în primejdie viaţa bolnavului ori a celor

din jurul său;- tulburările psihice din presenium (tulburările psihice ale vârstelor înaintate).

BIBLIOGRAFIE:

- Emil Verza, Ursula Schiopu, (1981), "Psihologia varstelor", Editura Pedagogică

http://www.uem.ro/


Documents

Suport Curs Ingrijitor Batrani La Domiciliu