PREZENTAREA CURSULUI

SCOPUL – familiarizarea cu problematica şi modul de activitate didactică specifică disciplinei, în sistemul formării iniţiale a profesorilor

OBIECTIVELE formarea competenţei pedagogice a viitorilor profesori; facilitarea dezvoltării personalităţii studenţilor prin comunicare şi autoeducaţie; modelarea rolurilor de profesor / student (elev) în interacţiunea didactică reală; deschiderea perspectivei psihopedagogice la nivelul comunităţii.

EVALUAREA - cerinţe minime – participare la activităţi, - realizarea lucrărilor aplicative; - promovarea examenelor.

TEMATICA (submodul I – Introducere in pedagogie) Pedagogia Educaţia Educaţia în lumea contemporană Factorii educaţiei Consilierea şcolară şi profesională Educaţia permanentă Educaţia intelectuală Educaţia morală Conţinutul educaţiei morale Educaţia estetică Educaţia fizică

SUPORTUL CURSULUI

1. PEDAGOGIA

1.1. Pedagogia este principala ştiinţă a educaţiei şi o disciplină de învăţământ.Ea se integrează în sistemul larg al disciplinelor socioumane cu care interacţionează,

formând discipline conexe. În acest context interdisciplinar, pedagogia şi psihologia au o relaţie specifică.

Analiza epistemică în domeniul sociouman relevă relaţia de complementaritate dintre cunoaşterea comună şi cea ştiinţifică şi necesitatea studierii disciplinelor teoretice, respectiv a pedagogiei.

1.2. Statutul epistemologic al pedagogiei este demonstrat de faptul că are un obiect de studiu (educaţia), dispune de metode proprii de investigare, formulează teorii şi stabileşte, prin raportare axiologică ( raportare la valori ), norme şi principii care reglementează practica educaţională.

Pedagogia este o ştiinţă descriptivă, o teorie normativă şi activitate practică; este o ştiinţă sintetică a educaţiei.

1

1.3. Sistemul disciplinelor pedagogice este desemnat prin termenul clasic pedagogie sau prin cel generic educaţie (education) şi se subdivide în ramuri şi subramuri.

Pedagogia generală cuprinde două subramuri principale: Teoria educaţiei şi Didactica.Pedagogia se raportează la două niveluri de abordare a problemelor educaţiei:

macro- / micropedagogic.

Teme aplicative .1. Argumentaţi necesitatea studierii pedagogiei.2. Caracterizaţi pedagogia ca ştiinţă a educaţiei.3. Clarificaţi ce veţi studia în cadrul acestui curs de pedagogie (ramuri şi subramuri ) şi în ce

scop (revedeţi obiectivele prezentate).

2. EDUCAŢIA

2.1. Educaţia este un drept universal al omului (conform cu “DecalaraţiaUniversală a Drepturilor Omului” ,1948, art. 26 ) şi un drept constituţional al cetăţeanului român.

Etimologic, termenul derivă din cuvintele latineşti educo-educare (a creşte, a cultiva); educatio ( creştere, cultivare, îndrumare, educaţie).

Definirea clasică, de exemplu aceea formulată de Rene Hubert (1965) concepe educaţia ca un proces unilateral, dirijist, dominant formal şi limitat la vârstele tinere.

Actualizarea definirii educaţiei ia în considerare perspectivele: culturală – omul este o fiinţă culturală; valorile sunt elementele esenţiale ale culturii;

- educaţia este o activitate culturală care sprijină individul să devină o fiinţă culturală ( o persoană care asimilează valori şi modele culturale, le comunică şi le creează);

psihosocială – educaţia este un proces de influenţă psihosocială interactivă şi formativă managerială - bazată pe conducere, organizare,eficienţă,valorizare,costuri, beneficii; - educaţia este şi un sistem ce dispune, în formele sale organizate, de conducere, planificareşi coordonare; - este şi un produs / beneficiu al activităţii formative. Sintetizând, educaţia este o activitate culturală, interactivă şi formativă, care prilejuieşte

beneficii (schimbări cu sens optimizator) pentru dezvoltarea personalităţii umane şi dezvoltarea societăţii; este şi produsul acestei activităţi.

Noţiunea este tot mai utilizată şi ca sinonim al pedagogiei, dresemnând ştiinţele educaţiei din perspectivă interdisciplinară.

2.2.Modelarea structurii educaţiei este influenţată de modul de definire.Modelul propus de I. Nicola, centrat pe relaţia dintre subiectul şi obiectul educaţiei este

raportat la definirea clasică şi adecvat mai mult educaţiei formale.Preferăm o adaptare a modelului general al comunicării umane (W. Meyer-Eppler, 1963),

care descrie relaţia de comunicare interactivă dintre un emiţător şi un receptor, ca roluri alternative, pe baza unui cod interiorizat comun, fiecare actor (participant) dispunând de un anumit repertoriu cultural. Pe măsură ce progresează comunicarea (dialogul), domeniul de intersecţie al repertoriilor – repertoriul comun – se amplifică în beneficiul cultural al partenerilor. Dialogul este integrat într-un câmp de interacţiuni socioculturale, respectiv educaţionale. Repertoriile culturale individuale se îmbogăţesc, astfel, permanent prin toate formele educaţiei.

2.3.Funcţiile formative, individuale şi socioculturale ale educaţiei sunt:

2

cognitivă - de comunicare şi perpetuare a valorilor culturale; axiologică - de valorizare şi creaţie; economică - de utilitate socială ; metacognitivă - formând conştiinţa, resort al autoreglării şi autoafirmării bazate pe

cunoaştere şi autocunoaştere. corectivă – de recuperare, compensare.

2.4.Formele complementare, intercondiţionate ( în viziune holistă) ale educaţiei sunt: formală - instituţională, intenţionată, organizată de persoane calificate;

- asigură formarea sistematică şi complexă a personalităţii; - modelată de comandamente sociale şi politice; - centrată pe funcţiile cognitivă şi economică; -modelată după particularităţile de vârstă, mai puţin adaptată celor individuale; - riscul uniformizării, superficialităţii, formalismului ; nonformală - activităţi extra-, para-, peri- şcolare; opţionale şi

facultative; - flexibilă şi mai adecvată particularităţilor individuale;- riscul vulgarizării ştiinţei, promovării subculturii;

informală - câmp vast de influenţe neintenţionate, difuze, eterogene; - adecvată explorării, experimentării şi dezvoltării personale prin experienţă

directă; - riscul amestecului influenţelor formative cu cele nocive.Formele educaţiei se mai numesc, impropriu, credem, “educaţii paralele”.

2.5.Caracteristicile educaţiei:2.5.1. Educaţia este un factor major al dezvoltării personalităţii şi societăţii. Ea este un

mijloc principal de integrare socioculturală, prin învăţarea solidară a faptelor, cunoştinţelor şi valorilor, modelelor.

Educaţia trebuie să formeze următoarele caracteristici de personalitate cerute de societate de la omul contemporan:

- competenţă în specialitate ( cunoştinţe şi abilităţi temeinice );- orizont cultural larg ( umanism );- independenţă în judecată şi decizie ( moralitate, voinţă, conştiinţă);- responsabilitate în rolurile sociale ( conştiinţă civică, solidaritate umană). 2.5.2. Prin raportare la sisteme esenţiale de valori ( universale, naţionle, ale epocii -

contemporane), educaţia are, în acelaşi timp, caracter naţional, universal şi intercultural.2.5.3. Specificul civilizaţiei actuale, în care schimbarea e tot mai accelerată şi mai amplă,

este descris de conceptul “problematica lumii contemporane” ( A. Peccei ), caracterizat prin: - universalitate – afectează tot mapamondul;- globalitate – se manifestă în toate sectoarele vieţii;- interdependenţă – necesită soluţii inter- şi pluri- disciplinare, bazate pe cooperare;- evoluţie greu previzibilă – cu situaţii neaşteptate, fără soluţii pregătite, necesită solidaritate - urgenţă – evoluează rapid spre criză; sunt presante pentru umanitate.

Ca răspuns la prvocările lumii contemporane, este necesar ca educaţia să devină: permanentă - cantitativ şi calitativ - datorită accelerării schimbărilor; prospectivă - pentru ca omul să poată anticipa şi creea schimbările; dinamică - se schimbă ea însăşi, sprijinindu-se pe participare şi sprijinind participarea la

schimbările dezirabile ce exprimă solidaritatea umană.

3

3. EDUCAŢIA ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

3.1. Criza educaţiei Poate educaţia să satisfacă cerinţele societăţii şi să ţină pasul cu schimbarea ?Problematica lumii contemporane, nesoluţionată, poate evolua rapid spre criză !Există şi o criză a educaţiei ?S-au constatat numeroase contradicţii şi disfuncţii în relaţia dintre societate şi educaţie: contradicţii între - declaraţiile politice şi statutul socio- economic

relativ scăzut al educatorului, resursele şcolii; - costurile reale ale educaţiei şi strategiile dezvoltării sociale; tendinţa disfuncţională a educaţiei de a reproduce, într-o anumită măsură, inegalităţile

socioculturale şi economice.În acest context eficienţa educaţiei scade din următoarele cauze: cererea crescută de educaţie; penuria mijloacelor şi resurselor în raport cu cererea; creşterea costurilor reale pentru fiecare educat; inerţia structurilor şi protagoniştilor. 3.2. Direcţii de soluţionare3.2.1. Reforma sistemului educaţiomalCe soluţii s-au propus pe baza analizei ştiinţifice a crizei educaţiei? (Ph.Coombs, 1967) Soluţii - destructive – renunţarea la şcoală ( I. Illich); - constructive - revalorizarea disciplinelor de învăţământ existente; - noi conţinuturi ale educaţiei (noile educaţii); - reforma întregului sistem educaţional.3.2.1. Revalorizarea disciplinelor şcolare existente poate forma posibilităţi complexe şi

diversificate de abordare a schimbărilor.Disciplinele ştiinţifice: fizica, chimia, matematica - oferă - modele dinamice ale schimbărilor; - exprimarea lor formalizată; biologia – prezintă - diversitatea variantelor adaptative; - interdependenţa factorilor schimbărilor ecologice; informatica – creează - scenarii alternative ale viitorului; - posibilitatea experimentării în realitatea virtuală; disciplinele socioumane - caută explicaţii ale schimbărilor determinate şi suportate de

om.Disciplinele artistice - propun imagini alternative ale lumii; - dezvoltă dimensiunea intuitivă; - deschid noi perspective de interpretare a schimbărilor. Disciplinele sportive - dezvoltă - sănătatea şi ancorarea în realitate; - promptitudinea şi perseverenţa în acţiune; - mobilitatea şi adaptarea mai uşoară la schimbări;

3.2.2. Noi conţinuturi ale educaţieiObiectivele generale:1. conştientizarea problemelor specifice;2. dezvoltarea responsabilităţii personale;3. învăţarea abilităţilor de intervenţie ameliorativă.

4

Noile educaţii ed. pentru schimbare şi dezvoltare ed. ecologică ed. interculturală ed. pentru pace şi cooperare ed. pentru participare şi democraţie ed. pentru comunicare şi mass-media ed. demografică ed. nutriţională ed. economică şi casnică modernă ed. pentru timpul liber

3.2.2.1 Educaţia pentru schimbare şi dezvoltareEducarea omului pentru a construi schimbări dezirabile în sine şi în lumea sa.Obiective specifice: conştientizare – analiza - pe criterii ştiinţifice a - problemelor contemporane; - tendinţelor de schimbare; - “rece” – economică, tehnologică; - “caldă” – umaistă, psihologică, sociologică, pedagogică. (Modelul interacţiunilor implicate în schimbarea individului). responsabilizare - a) prevenirea - şocului schimbării şi rezistenţei la schimbare; - inerţiei şi stagnării; - b) construirea – variantelor dezirabile. abilitare – prin: - a) învăţare - inovativă - anticipativă, bazată pe formularea şi reformularea problemelor - formativă - formarea caracteristicilor de personalitate implicate în schimbare: - curiozitate, - imaginaţie anticipativă, - înţelegerea corelaţiilor şi complexităţii, - indepenţa în evaluare şi decizie, - responsabilitate, - solidaritate;- b) conflict constructiv care - previne stagnarea, - stimulează motivaţia, - deblochează creativitatea, - intensifică experienţa de viaţă, - generează schimbări în individ / societate.Educaţia pentru schimbare şi dezvoltatare face ca schimbările culturale să devină

accesibile pentru individ, dezvoltă caracterul prospectiv şi dinamic al educaţiei, promovează autoeducaţia permanentă, dezvoltă creativitatea şi participarea, acceptarea şi construirea schimbărilor dorite.

3.2.2.2. Educaţia ecologicăOmul este influenţat de mediul natural şi îl influenţează din ce în ce mai mult.Obiective specifice: conştientizarea interdependenţei om – natură şi a efectelor - în lanţ - imediate / pe termen lung, - în mediul local / global;

5

responsabilizarea fiecărei persoane ca factor ce influenţează mediul; abilitarea – prin - metode de – pevenire / ameliorare a degradării mediului natural; - modele de comportament şi stil de viaţă ecologic.

3.2.2.3. Educaţia interculturală Educaţia este “ereditatea culturală” a omului.Obiective specifice: coştientizarea - diversităţii culturale ca diversitate de adaptări ale civilizaţiei umane prin analiza studiilor interculturale dar şi intraculturale, cunoaşterea

propriilor prejudecăţi etnocentrice; ☼ de exemplu, modelul eco – cultural - omul se adaptează - ecologic- prin - ereditate - educaţie - cultural - prin - enculturaţie - socializare - educaţie responsabilizare – formarea atitudinilor de respect faţă de - sine - ceilalţi - mediu abilitarea prin -intercunoaştere culturală, cooperare care evită şi depăşeşte

etnocentrismul; -rezolvarea constructivă a conflictelor – exarciţii şi transfer în viaţa

curentă.

3.2.2.4. Educaţia pentru participare şi democraţieDezvoltă caracterul participativ al educaţiei / personalităţii şi caracterul democratic al

societăţiiObiective specifice: conştientizarea drepturilor şi libertăţilor / a zonelor socioculturale controlabile

individual; responsabilizarea pentru asumarea îndatoririlor şi solidarităţii umane / spaţiul

sociocultural comun şi mediat controlabil; abilitarea - comportamentele civice ca modalităţi de exprimare / participare democratică: ( dezbateri, alegeri, decizii de interes comun, competiţie integrată cooperării).În societatea democratică “fiecare învaţă de la fiecare” ( G. Văideanu, 1988, p.173).

4.EDUCAŢIE ŞI COMUNITATE

1.Factorii educaţionali Familia Şcoala Universitatea Biserica Instituţii specializate în educaţie nonformală Organizaţii comunitare

2.Managementul educaţional Definiţie ştiinţa conducerii sistemului educaţional.

6

Funcţii planificarea şi orientarea metodologică organizarea şi coordonarea activtăţii şi participanţilor: perfecţionarea formatorilor prin controlul şi evaluarea activităţii educative: cercetarea pedagogică Principii conducerea democratică îmbinarea conducerii/ răspunderii unice cu conducerea/ răspunderea

colectivă promovarea la conducere pe baza competenţelor manageriale/profesionale operativitatea şi eficienţa în decizie / execuţie respectarea deontologiei profesionale şi manageriale instituţia educaţională. Organizarea model ierarhic - tradiţional modelul reţelei - modern Niveluri manageriale ( ale organizării în sistem de reţea) macrosistemic - al deciziilor de politică educaţională ale fiecărui stat; mediu - al deciziilor de la nivelul instituţiilor autonome ( şcoli, licee,

universităţi); microsistemic - al deciziilor de la nivelul familiei / clasei – grupelor şcolare

şi al individuluiPersoanele investite cu funcţii educaţionale au şi atribuţii manageriale

3.Consilierea şcolară şi profesionalăCompetenţe☺ Psihologul şcolar psihodiagnoză consilierea elevilor psihoterapie consultanţă coordonare☺ Profesorul – activităţi / influenţe formale nonformale informale ☺Profesorul consilier cunoaştere consiliere terapie consultare coordonare .☺Părinţii educatori candidaţi la educaţie

5.EDUCAŢIA PERMANENTĂ

5.1. Dimensiunile definitorii ale educaţiei permanente: holistă ( integrează educaţiei),

7

existenţială (funcţionează toată viaţa); multiformă ( formală, nonformală, informală); formativă (dezvoltă calitativ personalitatea); responsabilă ( toţi factorii) ; heteroeducaţie / autoeducaţie; dinamică (adecvată schimbărilor ); variată (în modul de realizare); activă (metode de învăţare participativă şi experienţială); culturală (cultură generală şi specializare); creativă (adaptare / inovare ); corectivă / suportivă; ameliorativă (a calităţii vieţii); condiţionată (de ocazie, motivaţie şi educabilitate).

5.2. Modele culturale şi ideal educativ Modelele educaţionale se discută în relaţia dintre individ – educaţie – cultură.Modelele sunt expresii mai accesibile ale valorilor.Categorii de modele: reale - directe – immediate - indirecte – mediate ideale – construite de noi pe baza celor reale şi a modelelor culturale; ficţionale / virtuale Educaţia se orientează după idealul educaţional care exprimă modelul de personalitate

dezirabilă sociocultural. Acest model se confruntă permanent cu idealurile personale. Se pune problema armonizării celor două categorii de idealuri: educaţional şi personal.Trebuinţele în funcţie de care persoana se orientează spre interior şi exterior pentru a găsi

mijloacele de satisfacere. Mecanisme perturbatoare ale autoactualizării influenţează raportarea la modelele

educaţionale: introiecţia – modelele sunt preluate necritic; proiecţia – atribuim propriile dorinţe, nevoi, altor persoane; retroflexia – ne reprimăm comunicarea şi rezistăm schimbării; evitarea – teama de eşec orientează persoana spre evitarea acţiunii, a confruntării; simbioza – dependenţa de nivelurile (structurile) depăşite împiedică progresul

Esenţa idealului educaţional: - vocaţia - armonizarea componentlor - psihologice interne / sociale externe Idealul educaţiei - sinteză între idealul social / psihologic Idealul educaţiei este finalitatea cea mai generală şi abstractă care orientează întregul

sistemului educaţional, pe termen lung, mediu şi scurt.Idealul educaţiei se schimbă istoric.Sistemul de valori la care se raportează idealul educaţional actual cuprinde:- ADEVĂRUL, BINELE, FRUMOSUL, SACRUL;

- LIBERTATEA, EGALITATEA ÎN FAŢA LEGII, SOLIDARITATEA; - LEGALITATEA; RESPONSABILITATEA

5.3. Heteroeducaţie şi autoeducaţie Educaţia permanentă integrează heteroeducaţia (educaţia prin alţii) şi autoeducaţia (sau

educaţia personală, prin sine însuşi). Autoeducaţia este posibilă numai pe baza autocunoaşterii care, la rândul său, se poate realiza doar cu ajutorul intercunoaşterii

Autoeducaţia poate fi.

8

spontană, neintenţionată; conştientă, intenţionată, definindu-se prin: - cunoaştere de sine şi autodefinire, - conştientizarea necesităţii autoeducaţiei, - obiective de dezvoltare personală pe termen lung, - modelele semnificative, - abilităţi de autoeducaţie,- efort cognitiv, - motivaţie intrinsecă, - autoevaluare şi autoreglare Metodele autoeducaţiei: metode ale cunoaşterii de sine metode de autoeducaţie.Specificul autoeducaţiei constă mai ales în asumarea conştientă a responsabilităţii

propriei deveniri. Pe parcursul vieţii raportul dintre heteroeducaţie şi autoeducaţie tinde să se inverseze.

5.4. Educaţia adulţilorSunt adulţii şi persoanele vârstnice capabili să mai înregistreze progrese pe baza învăţării?!Studiile asupra învăţării evidenţiază ponderea mare al învăţării implicite (neconştientizate)

în prelucrările informaţionale şi posibilitatea de dezvoltare prin învăţare formativă a adulţolor.Cercetările metacogniţiei relevă impactul conştientizării propriului potenţial, motivaţiei

superioare şi a propriei eficienţe asupra performanţelor în învăţare Obiectivele în funcţie de direcţiile şi domeniile formative;Se conturează, în raport cu obiectivele, modalităţi diferite de: formare iniţială – profesionalizare; formarea continuă – specializarea, perfecţionarea permanentă şi periodică; recalificarea şi policalificarea, care include modalităţi din celelalte două categorii dar

obiective diferite. Învăţarea adulţilor se sprijină şi ea pe modele şi modelare în contexte diverse.

Învăţarea activă, experienţială utilizează ca formă de organitzare atelierul experienţial.

5.5. Dimensiunile formative ale educaţiei permanenteEducaţia permanentă are mai multe dimensiuni (laturi) interdependente: educaţia imtelectuală; educaţia morală şi civică, educaţia estetică; educaţia corporală / fizică, educaţia vocaţională..Ele ţintesc formarea dimensiunilor corespunzătoare ale personalităţii, în raport cu idealul

educaţional. De aceea, fiecare dimensiune se orientează dominant după una din valorile idealului educaţional Obiectivele fiecărei laturi a educaţiei se înscriu în trei categorii principale:

conştientizare; abilitare; responsabilizare.Necesităţile educaţionale se raportează la mai multe niveluri: mediu - educaţie fundamentală; performant - educaţie pentru înaltă performanţă / specializare special / integrator - educaţie compensatoare şi recupetratorie.

9

Educaţia ca activitate cultural urmăreşte, prin laturile sale, să formeze stilul cultural individualizat de cunoaştere, de existenţă şi expresie, de relaţionare şi activitate. Educaţia şcolară este asistată psihologic şi pedagogic de sistemul consilierii şcolare.

6. EDUCAŢIA INTELECTUALĂ

1. Obiectivele educaţiei intelectualeA. Formarea repertoriului culturalB. Formarea sistemului şi structurilor psihice cognitive.C. Formarea structurilor motivaţionale, afective şi volitive ale învăţăriiD. Educarea performanţei şi creativităţii intelectuale

2. Condiţii pentru realizarea obiectivelor Calitatea cunoştinţelor: Echilibrarea calitativă / cantitaticvă: Cantitatea şi calitatea optimă a cunoaşterii: Prelucrare şi comunicare adecvate.

3. Principii ale educaţiei intelectuale (cerinţe generale): observarea / cunoaşterea stilului de învăţare asigurarea unor condiţii adecvate ritmului şi stilului personal de învăţare; problematizarea învăţării prin întrebări şi autochestionare; împuternicirea elevilor cu proiectarea, dozarea studiului şi autoevaluarea rezultatelor; implicarea în rezolvarea unor probleme reale care să-i pasioneze, să-i “provoace” un parteneriat intelectual cu colegii şi cu profesorii, bazat pe recunoaşterea şi

valorificarea reciprocă a competenţelor cognitive.

A. Formarea repertoriului cultural cunoştinţe - explicite, conştientizate / implicite, cu care operăm inconştient. competenţe, valori culturale modele culturale de conduită. filosofia de viaţă concepţia despre lume - informaţională prin cunoaştere

senzorială şi raţională- experienţă, ştiinţă - spirituală.- intuiţie şi judecată metafizică repertoriul cultural personal - beneficiu esenţial al educaţiei intelectuale

B. Formarea sistemului şi structurilor psihice cognitive.Sistemul cognitiv este un sistem fizic cu proprietăţi:- de reprezentare – de reflectare într-un mediu intern a evenimentelor din realitatea externă;- de calcul – de prelucrare a reprezentărilor pe baza unor reguli. comportamente:- modificabile cognitiv – care se schimbă în funcţie de cunoştinţele şi intenţiile subiectului;- impenetrabile cognitiv – nu pot fi modificate de factorii subiectivi; astfel,o serie de

operaţii performante pot fi realizate şi de computer după un program predeterminat. niveluri de prelucrare informaţională:

10

- primar, al procesărilor senzorial – perceptive şi - secundar, al procesărilor simbolice ( imagini mentale, noţiuni, judecăţi). componente.- baza de cunoaştere – sau memoria permanentă - cunoştinţe declarative şi procedurale sub formă de - imagini mentale (simboluri figurative), - noţiuni (simboluri verbale) , - propoziţii (judecăţi);- scopul / intenţiile care-l orientează;- baza de fapte – sau memoria de lucru care cuprinde zona procesărilor imediate (15-20 sec.);- sistemul de inferenţă – care controlează metacunoştinţele. subsisteme:- percepţie,- memorie,

- gândire,- limbaj, etc. caracteristici:- comportament flexibil, în funcţie de dinamica mediului;- comportament intenţional, adaptativ;- operare în timp real;- operativitate în medii complexe prin - perceperea unei enorme cantităţi de detalii;

- capacitate mare de memorare - bază de cunoştinţe; - sistem motor cu mai multe grade de libertate; - utilizarea simbolurilor şi abstractizărilor;- folosirea limbajelor - naturale, - artificiale;- învăţarea din - mediu, - proprie experienţă;- dezvoltărea abilităţilor învăţate;- viaţă autonomă dar integrată în comunitatea socială;- conştiinţa şi identitatea de sine.

C.Formarea structurilor: motivaţionale, - curiozitatea- motivaţia intrinsecă a cunoaşterii - interes de cunoaştere - orientarea constantă asupra unui anumit domeniu cultural şi de activitate.- scopuri, aspiraţii, idealuri - prin care se proiectează rezultatele dorite, aşteptate. afective - emoţii şi sentimente intelectuale. volitive- voinţa - reglează efortul, susţine atenţia, cogniţia, asigură decizia eficientă. D. Educarea performanţei şi creativităţii intelectuale Cunoaştere cât mai realistă a capacităţilor intelectuale- indici psihocomportamentali: sentimentul diferenţei faţă de ceilalţi emotivitate exagerată de o mai acută conştirentizare sau de imaturitae uşurinţa extraordinară de a învăţa care uneori nu este valorificată educaţional Predicţii despre tendinţele şi nivelurile probabile ale evoluţiei ulterioare Programe educaţionale

11

Educaţia formală, prin instruirea şcolară, se adresează tuturor elevilor, cu un sistem de cunoştinţe şi abilităţi intelectuale fundamentale.

Educaţia nonformală - poate asigura oferta educaţională diferenţiată în funcţe de potenţialul şi interesele elevilor..

Programe educaţionale speciale pentru elevii cu potenţial peformant sunt orientate, în general, pe îmbinarea instruirii speciale din şcoală cu cea extraşcolară (programele MENSA, APOGEE, RDIM)..

Elevii cu potenţial intelectual de excepţie – pot fi defavorizaţi prin: status socio-economic scăzut; “alteritae culturală”, handicapuri motorii ori senzoriale, boli cronice somatice şi boli psihice – de exemplu cardiopatii, diabet, nevroze,psihoze, dificultăţi de învăţare – de exemplu disgrafii, dislexii dificultăţi emoţionale – de exemplu timiditate, imaturitate sexul feminin, subrealizarea şcolară - determinată de factori de: - personalitate;- mediu familial;- mediu şcolar. .Prevenirea şi combaterea subrealizării prin: colaborarea şcolii cu familia, oferta diferenţiată de educaţie, cunoaşterea potenţialului şi nevoilor fiecărui elev, respectul exprimat de educatori, evaluarea rezultatelor sarcinilor de studiu, evidenţierea succeselor parţiale, centrarea atenţiei pe soluţionarea problemelor şi nu pe ipostazierea greşelilor ca

trăsături de personalitate. asigurarea unui regim de viaţă echilibrat dar cu anumite posibilităţi de autoorganizare, atenţie şi sprijin constante şi competente pentru elev şi familie, asigurarea unor sisteme de selecţie deschise la toate nivelurile. Eudcaţia copiilor cu dizabilităţi intelectuale - are nevoie de programe speciale de

instruire adecvate potenţialului lor de dezvoltare, compensare, recuperare, integrare care pot funcţiona întoate formele educaţiei..

În educaţia contemporană tendinţele de integrare domină opţiunile de segregare (separare) a copiilor cu potenţiale de performanţă sau a celor cu dificultăţi intelectuale.

Este necesar ca şi profesorii, educatorii în general, să fie formaţi ca “educatori ai creativităţii”, (S. Marina Bădulescu, 1998), ca educatori de sprijin pentru elevii defavorizaţi sau cu dizabilităţi intelectuale.

7. EDUCAŢIA MORALĂ

7.1. Obiectivele educaţiei morale şi structurile personalităţii pe care le formează. Formarea conştiinţei morale cu următoarele componente:

12

cognitivă percepţii şi reprezentări socioculturale interiorizate sub formă de reguli, repere valorice şi modele de comportament dezirabile ( cum este bine şi cum nu e bine să te comporţi);

noţiuni şi judecăţi morale-imitate conformist; -acceptate ca necesare şi respectate; -asumate şi interiorizate într-o interpretare personală ( după stadializarea lui Kohlberg).

se formează gândirea critică şi capacităţile de evaluare, autoevaluare morală;

motivaţională pe baza trebuinţelor de stimă şi status social se formează aspiraţiile benefice, idealul moral de viaţă;

afectivă emoţii şi sentimente morale – mulţumirea , bucuria de a face bine, de a–i bucura pe alţii, de a fi preţuit de ceilalţi;

volitivă autocontrolul conduitei, puterea de a transforma cunoaşterea binelui în fapte bune;

atitudinală convingerile morale ca structuri complexe şi foarte consistente şi stabile ale personalităţii generate de interacţiunea componentelor conştiinţei morale; stau la baza deciziei morale.

Formarea conduitei morale care are vizează dezvoltarea următoarelor componente ale personalităţii:

deprinderile morale sunt acţiuni morale automatizate;

obişnuinţele morale acţiuni care se automatizeză asociindu-se cu o trebuinţă;

trăsăturile pozitive de caracter atitudini relativ stabile şi consistente de respect faţă de:

-divinitate–credinţă credinţă -patrie-patriotism patriotism -sine-demnitate demnitate -oameni – umanism -societate – disciplină-muncă – competenţă-lume – creaţie

LIBERTATE / RESPONSABILITATE

7.2. Principiile educaţiei morale1. Principiul activismului şi participării2. Principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale3. Principiul îmbinării exigenţei cu respectul4. Principiul valorizării calităţilor în prevenirea sau corectarea defectelor5. Principiul valorizării efectului facilitator şi fornmativ al grupului

13

6. Principiul continuităţii, consecvenţei, unităţii de cerinţe

7.3. Metodele educaţiei moraleStrategii – individuale / de grup Metode:1. Metoda experienţială – experienţă directă şi imediată – ateliere, echipe, joc2. Metoda exerciţiului - deprinderi, obişnuinţe, stil3. Metoda exemplului / modelării – exemple - directe / indirecte - personale, reale / imaginare4. Metoda convingerii morale - convorbirea - explicaţia - dezbaterea5. Metoda studiului de caz6. Metode de autoeducaţie morală

8. CONŢINUTUL EDUCAŢIEI MORALE

Conţinutul educaţiei morale este sistemul etic prelucrat pedagogic şi transmis fiecărei persoane educate. El are mai multe componente.

8.1. Dezvoltarea personală poate integra şi conţinuturile noi ale educaţiei.Modul de prezentare personală devine tot mai mult un mod de reprezentare publică. Dezvoltarea personală presupune formarea competenţelor de. autocunoaştere şi autoevaluare, autoactualizare şi autoeducare; valorizare personală şi prevenirea şi depăşirea eşecurilor şcolare şi existenţiale pentru ca

personalitate să se armonizeze în sine şi să devină eficientă sociocultural. cultivarea expresivităţii personale.Imaginea de sine este o componentă a conştiinţei de sine. Conştiinţa de sine este

componenta esenţială a conştiinţei morale. Formarea acestor structuri se realizează prin dezvoltarea omului în contextul social real, cu

sprijinul educaţiei morale.Educatorii sunt totodată exemple pozitive, sau, rareori, negative, de expresivitate şi

prezentare personală. Moda, ca fenomen psihosocial şi sociocultural este un factor de modelare. Elevii optează pentru un anumit model şi îl experimentează în diverse variante în grupurile

de apartenenţă, cu precădere cele de covârstnici. În aceste confruntări, modelele sunt dezvoltate creator şi individualizate, conturând stilul expresiv personal.

Expresivitatea destinată special relaţionării interpersonale se raportează la codul manierelor elegante (codul bunelor maniere).

Asumarea responsabilităţii propriei deveniri este competenţa esenţială a dezvoltării personale şi atitudinii de respect pentru sine (self- estime) – demnitatea.

8.2. Educaţia pentru muncă are ca obiective specifice: familiarizarea cu principalele domenii de activitate formarea trăsăturilor de personalitate:

- respectul pentru aceste valorile materiale şi spirituale ; - responsabilitatea pentru propria activitate;

- hărnicia, punctualitatea, conştiinciozitatea, disciplina.;- competenţa de organizare şi eficienţă. - abilitarea cu deprinderi şi obişnuinţe de activitate eficientă, generatoare de satisfacţii.

14

Pentru ca respectul pentru muncă şi produsele ei să funcţioneze, copilul, tânărul, trebuie să cunoască complexitatea proceselor de producere a acestora şi investiţia de efort şi creativitate înglobate în ele.

Trăsăturile de personalitate implicate în muncă îmbină motivaţia cu ataşamentul şi respectul pentru propria mncă şi cu. voinţa asigură autocontrolul.

Obişnuinţele asigură un program de viaţă şi activitate sănătos se formeazăsîncepând de la naştere, prin integrarea într-un regim ritmic şi economic de activităţi alternative.

Părinţii sunt primii care organizează regimul de viaţă al copilului şi este necesar să colaboreze apoi cu şcoala lor.

Formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de muncă sau a competenţei de a fi eficient ca trăsătură de personalitate se bazează pe stimularea pozitivă, aplicând principiile participării, valorizării calităţilor, al efectelor activităţii în grup.

Orice activitate poate deveni extrem de atractivă dacă este bine motivată.Disciplina, ca trăsătură de personalitate, decurge şi ea din regimul de viaţă bine organizat şi

se dezvoltă şi în funcţie de formularea cerinţelor şi evaluarea realizarilor. Se propun trei dimensiuni definitorii ale termenului de disciplină: preventivă (pro-activă), corectivă (re-activă), suportivă – (activă) de menţinere. Competenţa generală de a valoriza eficient şi de a respecta munca, de a fi disciplinat,

este esenţială atât pentru succesul profesional cât şi pentru cel existenţial. 8.3. Educaţia umanistă Formează competenţele de relaţionare eficientă şi elegantă cu ceilalţi oameni. Educaţia

umanistă integrează obiectivele şi conţinuturile noilor educaţii şi este integrată în obiectivele consilierii şcolare.

Conştientizează existenţa umană ca valoare de neînlocuit cu drepturi inalienabile care trebuie respectate de toţi ceilalţi oameni.

Umanismul este o atitudine totodată raţională, afectivă şi relaţională.

8.4. Educaţia patrioticăPatriotismul este o atitudine care se raportează la o dimensiune fundamentală a identităţii

omului, identitatea socioculturală. Această atitudine extinde dimensiunea demnităţii personale ca demnitate naţională.

Demnitatea patriotică. ne face să înţelegem şi să ne bucurăm de valorile umanităţii, modelate de cultura fiecărui popor.

Educaţia patriotică are menirea de a ne oferi competenţe socioculturale care să ne ghideze ferm printre iluziile periculoase ale aroganţei ori umilirii naţionale, ale etnocentrismului şi xenofobiei ori sociocentrismului.

Patriotismul este o atitudine fundamental umanistă.Educaţia patriotică este o componentă a educaţiei umaniste

8.5. Educaţia religioasăEducaţia religioasă se raportează la valoarea de sacru.Religia propune o modalitate specifică de cunoaştere şi trăire spirituală prin comuniunea

omului cu divinitatea. Pe aceasta se bazează asumarea unor convingeri şi atitudini morale, a unui angajament moral.

Omul pare să aibă o nevoie esenţială de transcendenţă. Creativitatea deosebeşte omul de toate celelalte fiinţe dar omul îşi identifică natura sa divină numai împreună cu moralitatea.

Credinţa se dezvoltă ca atitudine şi trăsătură de caracter.

15

Credinţa nu înseamnă credulitate, ignoranţă, ci o modalitate specifică de înţelegere care conferă un sens spiritual integrator cunoaşterii.Ea presupune o opţiune liberă pentru valorile sacre.

Toate valorile umane au o dimensiune sacră iar credinţa este o cale esenţială de perfecţionare spirituală pe toate dimensiunile personalităţii

Educaţia religioasă este latură aparte a educaţiei.cu obiectivele: formarea conştiinţei religioase, a convingerilor religioase prin sensibilizare şi

informare; formarea conduitei religioase - deprindederi şi obişnuinţe care exprimă credinţa. asumarea conştientă, la maturitate, a responsabbilităţii pentru opţiunea sa religioasă, Libertatea credinţei este unul din drepturile inalienabile ale omului. Principii fundamentale ale educaţiei religioase: Enculturaţia religioasă şi educaţia continuă în comunitate. Accesul la un sens spiritual al vieţii - opţiunea liberă pentru credinţă, nu dogmatism. Orizont cultural şi spiritual, ecumenic - opţiunea liberă pentru religie, nu prozelitism.În situaţii paradoxale, religia este profanată – devine mijloc de manipulare.Educaţia religioasă dezvoltă participarea comunitară, deci are o mare valoare de

comuniune şi socializare.Metodologia educaţiei religioase - pe criteriile formelor şi nivelurilor educaţionale. Educaţia religioasă precoce şi continuă în familie /comunitate. Educaţia religioasă sistematică de nivel elementar – integrată programei şcolare. Educaţia religioasă din perspectivă culturală - în regim opţional pentru elevii mari. Educaţia religioasă de nivel academic pentru cei care se formează ca profesionişti. Educaţia şi autoeducaţia religioasă prin studiu individual şi practicare a cultului. Educaţia religioasă asigură formarea virtuţilor. Acestea sunt trăsături de caracter ce

decurg din atitudinea religoioasă – din credinţă. Virtuţile conferă proprietăţi de excelenţă caracterului.Educaţia religioasă asigură şi accesul la toate valorile promovate în mod specific de

celelalte laturi ale educaţiei.

9. EDUCAŢIA ESTETICĂ

9.1. Valorile şi atitudinile esteticeEstetica este disciplina care studiază aspectele esenţiale, legile şi categoriile frumosului.

exprimate în natură, artă, ambient. Estetica pune în discuţie problemele: legitimităţii estetice, semnificaţiilor valorice a operei de artă, interpretărilor produsului creaţiei.

Valoarea estetică se detaşează ca valoare permanentă la nivel abstract conservată şi transmisă cultural.

Opera estetică este în acelaşi timp obiect al admiraţiei şi subiect de meditaţie.

9.2. Obiectivele educaţiei estetice

16

9.2.1.Capacitatea de receptare cultivată a frumosului - structură de atitudini raportate la valoarea de frumos din toate domeniile realităţii.

Atitudinile estetice presupun formarea şi dezvoltarea: sensibilităţii estetice - gustul pentru frumos - trebuinţe primare cunoştinţelor estetice - repertoriului cultural estetic- elemente ale limbajului artistic (codul) specific fiecărui domeniu, - cunoştinţe despre opere şi creatori de prestigiu din patrimoniul cultural, naţional şi universal, - experienţe estetice în relaţii directe (sau virtuale) cu operele artistice.

capacităţii de evaluare estetică independentă - judecăţi şi opinii estetice , - înţelegerea conceptelor şi principiilor abstracte, permanente ale valorilor estetice. imaginaţiei, structurilor afective - emoţiilor şi sentimentelor estetice, pasiunilor prin experienţe

directe motivaţiei estetice - autenticitatea psihologică a valorii operei artistice

Comunicarea estetică–interacţiune socioculturală bazată pe repertoriul cultural comun

Îmbogăţeşte posibilităţile de relaţionare şi comunicare mediată cultural a omului. Spectator / creator - status / roluri parteneriale, complementare, în comunicarea

estetică.Cultivarea receptivităţii estetice prin educaţie este necesară atât spectatorului cât şi

creatorului. Cultura estetică oferă artistului un sistem de referinţă, modele valoroase dar şi conştiinţa

originalităţii sale. Interpretarea - proces multistratificat - capacitatea de interpretare independentă Receptarea - act de creaţie în comunicarea estetică

9.2.2. Dezvoltarea creativităţii artistice Aptitudinile creative în diverse domenii se dezvoltă dintr-un potenţial ereditar deosebit. Fiecare persoană are dreptul să se dezvolte la nivelul maxim al posibilităţilor sale -

performant / extrem de redus. Vocaţia educaţiei este tocmai deschiderea accesului la cultură. Obiective specifice fiecărei forme şi fiecărui nivel al creativităţ dezvoltării creativităţii fiecărei persoane la nivelul maxim al posibilităţilor sale; dezvoltării aptitudinilor creatoare la nivel performant; experienţierea creativităţii estetice ca mijloc de recuperare, compensare a personalităţii

celor cu cerinţe speciale.

Exerciţiului creator al celor cu potenţial obişnuit trebuie măsurat cu acelaşi sistem de valori

Educarea creativităţii e solidară cu:- educarea receptivităţii estetice, - a capacităţii de evaluare şi autoevaluare critică în raport cu valorile estetice.

Educarea creativităţii estetice se adresează tuturor persoanelor.

17

Educarea creativităţii artistice la nivel performant este destinată celor cu potenţial aptitudinal specific.

Artele au importante valenţe terapeutice: de compensare – ca alternativă de comunicare, activitate sau chiar de performanţă; de recuperare fizică şi psihică, prin terapie. de reintegrare socială prin expresie / comunicare estetică.

9.2.3. Educarea expresivităţii personaleEste partea cea mai importantă a educării creativităţii personale. În societatea tradiţională omul sacraliza spaţiul său cotidian şi se exprima în el prin magia

artei integrate ambientului şi modului de viaţă. În contemporaneitate, esteticul face parte din confortul cotidian şi ambiental. Mai mult,

expresivitatea estetică a personalităţii devine tot mai mult o dominantă a identităţii persoanei, un limbaj estetic specific.

Modul de prezentare personală - reprezentativ pentru identitatea fiecăruia,

- un mod sintetic şi sugestiv de exprimare şi intercunoaştere - cu un rol tot mai pregnant în comunicarea interpersonală.

- importantă în interevaluare.- responsabilitate pentru - armonia estetică -autenticitatea psihologică.Stilul expresiv – estetic - eleganţa. ca reper valoric de performanţă -obişnuinţele estetice -“bunul gust”-aspectul interiorizat al valorilor estetice -funcţionează ca reper selectiv intern, -performant atât în receptarea / exprimarea estetică

competenţa esteticăAmbientul - unitate estetică - spaţiul natural şi arhitectural imtegrate Omul obişnuit participă la estetica ambientală prin: - integrarea selectivă şi constructivă în ambientul de utilitate socială amenajat de specialişti; - prin microamenajările personale din spaţiile sale intime.

9.3.Metodologia educaţiei esteticePrincipii (C.Cucoş) educaţia prin confruntarea cu valorile autentice receptarea creatoare a valorilor perceperea globală şi unitară a conţinutului cu forma obiectului estetic situarea şi înţelegerea în context a fenomenului estetic

Metodologia diferenţiată în funcţie de: formele şi nivelurile educaţiei, obiectivele specifice fiecărui domeniu, nivelul potenţialului personal al creativităţii.

Strategiile educaţiei pentru: performanţa artistică, educaţia estetică fundamentală, educaţia expresivităţii personale, educaţia estetică terapeutică şi recuperatorie.Carmen Creţu propune o strategie a succesului.

18

Metodele specificeExperienţierea participării directe în rolurile de receptor / creator la spectacolul estetic

din natură sau artă.Exerciţiul estetic exerciţii perceptive cu material prezentat:- direct, în concerte, vizionări ale expoziţiilor, spectacolelor - indirect, prin audiţii şi vizionări virtuale; exerciţii de translare dintr-un limbaj artistic în altul exerciţii de tehnică executivă, interpretativă şi creatoare.Explicaţia şi demonstraţia însoţesc şi întregesc metodele experienţiale şi asigură eficienţa

exerciiilor.Metoda de evaluare şi autoevaluare specifică - analiza produselor estetice.

Criterii de evaluare estetică: - armonizarea cromatică ori acustică, - ritmul, - proporţionalitatea, - acurateţea tehnică şi stilistică a interpretării -originalitatea, - elaborarea, -nivelurile semnificate etc.

Metode psihoterapeutice specifice de influenţare / recuperare prin: receptare estetică: ambientală, cromatică, plastică, muzicală, ritmică. literară, dramatică

etc.; expresie artistică: plastică, muzicală, literară (metaforică), gstuală, sau în psihodramă.- desenul copilului- fantazarea,- modelajul,- colajul,- jocul cu nisip,- crearea poveştilor şi povestirilor,- dramatizarea,- comunicarea în cadrul metaforei terapeutic (I. Mitrofan şi E. Vladislav).Soluţii metodologice de adecvare artei moderne (C. Cucoş): deschiderea spre diverse abordări intrerpretative şi participarea la comunicarea artistică; cunoaşterea complexităţii limbajelor specifice şi judecata critică; informarea competentă şi integrarea interdisciplinară a educaţiei estetice; modelarea selectivă a câmpului valoric şi sprijinirea autoeducaţiei estetice Principala problemă metodologică a educaţiei estetice:Cum să dezvoltăm la maximum potenţialul creativ al fiecărei persoane?

Cerinţele generale ale dzvoltării prin: programa şcolii obligatorii vizează educaţia elementară, minimă şi fundamentală disciplinele opţionale programele care pot fi organizate sau modulate la nivelul şcolii modalităţi de educaţie adresate celor care au terminat şcoala sau preocupărilor

extraşcolare. integrarea ergonomică a esteticului în ambientul educaţional. - estetica educaţiei

19

Cerinţele de antrenament performant prin: învăţământul specializat artistic - antrenament timpuriu, permanent şi intens învăţământul superior artistic - antrenament nuanţat, individualizat de excelenţă valorică a creaţiei şi culturii estetice Cerinţele speciale de recuperare prin: programe speciale de recuperare cu mijloace terapeutice artistice: muzicale, plastice,

coregrafice, dramatice. alternarea activităţilor ştiinţifice cu cele artistice în programul şcolar pentru recuperarea

energetică (funcţia de “nutriţie psihică” a artei)

Competenţa culturală şi axiologică a profesorului.☺ Profesorul de specialitate În învăţământul de masă responsabilitatea axiologică de “ultimă instanţă” în comunicarea valorilor - consacrate - din

actualitate sprijină - clarificarea influenţelor estetice informale - experienţele de receptare estetică - evaluările estetice independente ale elevilor În învăţământul artistic apecializat sprijină dezvoltarea şi autodezvoltarea creativităţii profesorul este - artist al educaţiei - antrenor al performanţei - sursă culturală de formare a competenţei estetice de nivel performant În sistemul educaţiei integrate ori în şcoli / grupe speciale sau chiar în spitale, centre de

recuperare trebuie să dobândească minime cunoştinţe despre - particularităţile personalităţii cu anumite tipuri de decompensare şi despre - posibilităţile de recuperare prin educaţie / terapie estetică. prin absolvirea unor cursuri de psihopedagogie specială poate să elaboreze programe de educaţie estetică specială în colaborare cu psihologul- individualizate - pentru grupe de terapie

☺ Profesorul consilier al clasei consultă profesorii care predau disciplinele estetice şi alţi specialişti în domeniu cunoaşte personalitatea şi preocupările elevilor din clasa pe care o conduce le creează condiţii cât mai diverse de exprimare îi orientează spre programele de dezvoltare cele mai potrivite

☺ Profesorul care predă alte discipline decât cele estetice respectă, încurajează şi valorizează cât este posibil performanţele sau preocupările

estetice ale elevilor îşi dezvoltă stilul elegant de prezentare se preocupă de păstrarea acurateţii estetice a ambientului subliniază relaţiile interdisciplinare dintre diversele domenii culturale şi valorile

estetice profesorul este un om de cultură

20

10. EDUCAŢIA FIZICĂ

10.1. Obiectivele educaţiei fiziceEducaţia fizică - este educaţia prin mişcare. - dezvoltă dimensiunea corporală a personalităţii - se raportează esenţial la valorile de sănătate şi frumos..

Obiective specifice conştientizarea propriei corporalităţi; dezvoltarea armonioasă şi fortificarea fizică; formarea deprinderilor, obişnuinţelor şi atitudinilor de viaţă sănătoasă; dezvoltarea aptitudinilor fizice; dezvoltarea calităţilor morale şi a voinţei; recuperarea capacităţilor fizice.Educaţia fizică poate integra şi conţinuturi ale noilor educaţii: educaţia nutriţională; educaţia demografică, educaţia pentru sănătate;De asemene, se poate integra unor demersuri mai complexe ale noilor educaţii: educaţia ecologică educaţia pentru timpul liber.Educaţia fizică, abordând mişcarea ca factor formativ, sanogen şi terapeutic, se integrează

educaţiei umaniste (I.Neacşu, M.Ene).

10.2. Creşterea şi dezvoltarea armonioasă Corporalitatea - este cea mai concretă dimensiune a personalităţii - conferă personalităţii unitate şi unicitate - este o parte a identităţii personale şi imaginii de sine - primul mijloc de explorare şi cunoaştere al omuluiMişcarea - motricitatea - este modul specific corporal de relaţionare cu mediul extern / intern.

Psihomotricitatea - motricitatea ca activitate psihică, legată în primul rând cu sensibilitatea Componente schema corporală; coordonarea dinamică; lateralitatea; echilibrul (coordonarea statică), coordonarea perceptiv - motrică ( bazată pe percepţiile spaţiale, ritmice, de mişcare ); rapiditatea; ideomotricitatea sau relaţiile funcţionale dintre schema corporală şi coordonarea

perceptiv – motrică (M. Epuran) nevoia de mişcare. Schema corporală - reprezentarea mentală a propriului corp- se exprimă în desenele copiilor şi în posibilitatea lor de a recunoaşte/denumi părţile

corpului - organizarea şi orientarea spaţială - spaţiul se organizează mai întâi prin raportarea

poziţiilor obiectelor din mediu la poziţia propriul corp; reprezentarea mentală a poziţiilor / direcţiilor stau la baza orientării spaţiale; este necesară în toate activităţile umane şi în învăţarea conţinutului unor discipline şcolare cum sunt: geografia, geometria

- antrenează mi mult imaginile spaţiale (vizuale, tactil- kinestezice,de mişcare)

21

- orientarea temporală a copilului are ca repere primare ritmurile biologice şi aspectele concrete ale percepţiilor spaţiale succesive

- antrenează dominant imaginile temporale (auditive, kinestezice, de mişcare) Lateralitatea - asimetrie senzorială şi motrică a jumătăţilor dreaptă / stângă a corpului- se bazează pe asimetria funcţională a emisferelor cerebrale din care una este dominanntă- este înnăscută dar influenţabilă sociocultural şi educaţional

- dominanta laterală – utilizarea predilectă a unuia din membre, ochi, ureche în activităţi care necesită fidelitate - preferinţa manuală – utilizarea preferenţială a uneia din mâini în activităţi de precizie

Echilibrul - static - asigură controlul postural spontan sau voluntar

- se realizează prin contracţia reflexă a unor grupe musculare în raport cu poziţia capului;- se bazează pe senzaţiile proprioceptive de - echilibru - verticalitate - mişcare rectilinie - rotaţie

- dinamic- disponibilitatea de a trece rapid la mişcări de locomoţie şi prehensiune - asigură eficienţa şi armonia mişcărilor- atitudinea corporală - obişnuinţă posturală ce apare progresiv, inconştient şi involuntar în dezvoltare - se bazează pe o reprezentare mentală asupra echilibrului general - este ecomnomic dar fragil Coordonarea dinamică- coordonarea între mişcările segmentelor corpului şi ale întregului corp- se bazează pe control şi echilibru- presupune calităţi motrice (forţă, viteză, rezistenţă, îndemânare)- se dezvoltă prin învăţare - stă la baza formării deprinderilor motrice: mers, vorbire, scriere-se poate antrena la nivel performant – în sport, dans, interpretare muzicală, măiestrie

profesională Deprinderile perceptiv motrice de mers, vorbire, scriere, citire ş.a. - mijloace corporale cognitive şi acţionale-se bazează pe coordonarea mişcărilor în raport cu schema corporală, senzaţiile

proprioceptive şi kinestezice, percepţiile spaţiale şi de mişcare, ale ritmului, orientarea spaţiotemporală

- se formează prin învăţare, cu efort considerabil, în etape - se automatizează devenind economice pentriu activitate – se realizează cu efort minim şi

eficienţă maximă ( precizie, rapiditate, coordonare) - sunt activităţi implicite, nu mai necesită control conştient Ideomotricitatea – reprezentarea mişcării- componenta cognitivă a deprinderilor motrice- participă la formarea şi desfăşurarea deprinderilor motrice ( A.Albu, C.Albu)- contribuie la antrenare a mişcărilor - determină o execuţie mai corectă, precisă (M.Epuran)- face posibil antrenamentul virtual – activ (pe simulator) sau relativ pasiv (ca spectator) Motivaţia - nevoia de mişcare este o motivaţie care funcţionează pe parcursul întregii vieţi.

22

- se dezvoltă, prin educaţie,- de la trebuinţe primare de mişcare şi de joacă, exprimare a agresivităţii → la - trebuinţa de performanţă, de autorealizare (I. Neacşu, M.Ene),

- trebuinţe şi interese culturale - cognitive, morale, estetice - trebuinţe şi aspiraţii sociale - de statut, afiliere, competiţie şi artistice. - susţin şi orientează performanţa

Dezvoltarea psihomotricităţii - se bazează pe dezvoltarea creşterea, maturizarea neuromusculară - şi contribuie la aceasta.

Educarea psihomotricităţii în perioada creşterii - integrată educaţiei permanente,

- condiţionată de perioada / stadiul de creştere, principiile creşterii, legile dezvoltării psihomotrice.

Probleme ale dezvoltării fizicePostura statică ce devine predilectă în contemporaneitate insuficientă. Ponderea insuficientă a activităţii fizice în viaţa omului, la toate vârstele.Pot să apară disfuncţii ale procesului de creştere care marchează întreaga existenţă. Disfuncţiile creşterii pot afecta dezvoltarea psihică şi socială.

Educaţia fizică şi sportul - contribuie la - creşterea armonioasă a corpului - armonizarea lui în mişcare prin coordonări complexe.- esenţială pentru dezvoltarea personalităţii - singura disciplină de învăţământ integrată curriculum-ului şcolar la toate nivelurile - asigură măririrea bugetului / capitalului de energie al organismului care poate fi, apoi→ reinvestit în activităţi fizice → investit în activităţi - intelectuale, - sociale relaţionale, - profesionale (I.Neacşu, M.Ene).

Principiile educaţiei fizice pentru creşterea/dezvoltarea armonioasă echilibrarea raportului dintre activităţile statice / dinamice alternanţa activităţilor - statice / dinamice,

- de învăţare / relaxare - activă, - prin somn, - intelectuale / fizice.- teoretice, practice. ritm de activitate adecvat particularităţilor de vârstă şi individuale; regim de viaţă echilibrat sub aspectul:- nutriţiei - conţinut, calitate, cantitate, complexitate, periodicitate;- odihnei - alternanţa activităţilor, a formelor de odihnă, a cantităţi;- efortului - dozare, alternanţa cu odihna, alternanţa tipurilor de efort, adecvarea la specificul activităţii şi la obiectivele dezvoltării calităţilor fizice şi motrice;

23

- posturii - învăţarea şi manţinerea poziţiilor corporale adecvate fiecărei activităţi - studiu, scriere, mers etc.;- mişcării - dozare, calităţi fizice şi motrice, alternanţă, coordonare, adecvare, ritm, expresivitate, integrare în activităţi complexe;- sănătăţii – condiţii şi obişnuinţe igienice; prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor (protecţie şi profilaxie), informarea profilactică, terapie precoce; dezvoltarea sensibilităţii interne, proprioceptive, exteroceptive cunoaşterea modalităţilor de protecţie şi prevenire a îmbolnăvirilor în activităţile fizice şi

sport; dezvoltarea motivaţiei pentru mişcare organizată, sport. responsabilizarea individului pentru calitatea propriei vieţi. abilitarea cu deprinderi şi obişnuinţe igienice, de mişcare şi sportive şi creative.

Responsabilitatea factorilor educaţiei☺ Părinţii asigură condiţiile libertăţii de mişcare şi explorare organizează regimul ordonat de viaţă, de activitate şi odihnă care - formează competenţele de - menţinere a sănătăţii - reglare a psihomotricităţii - modelează timpuriu şi eficient ritmul şi dinamica individuală - valorizează maxim potenţialului înnăscut. formează motivaţia pentru petrecerea timpului liber prin mişcare în natură dozează adecvat combinarea factorilor naturali cu mişcarea previn accidentele şi îmbolnăvirile observa înclinaţiile copiilor şi asigură practicarea timpurie a unor sporturi asigură condiţiile igienice şi ergonomice ale activităţii de învăţare. au cea mai mare responsabilitate în: - apelarea tratamentului precoce al disfuncţiilor de creştere - menţinerea sănătăţii.

☺ Profesorul de educaţie fizică şi sport - persoana cea mai specializată la nivelul şcolii - coordonează educaţia fizică în perioada şcolară - colaborează cu ceilalţi factori educaţionali în domeniuAria curriculară “educaţie fizică şi sport” din noul program de învăţământ este: -mai adecvată posibilităţilor fizice şi intereselor elevilor, - orientată accentuat spre dezvoltarea fizică armonioasă şi activităţile sportive, - urmăreşte întărirea sănătăţii, dezvoltarea psihomotrică şi comportamentală.

10.3. Educaţia pentru sănătateSănătatea este o dimensiune esenţială a calităţii vieţii la nivel individual şi social.

Educaţia pentru sănătate are ca obiective şi mijloace specifice : conştientizarea valorii esenţiale a sănătăţii pentru existenţa umană, prin: cunoaşterea influenţelor sanogene ale mişcării în aer liber şi a riscurilor

poluării/contaminării mediului; cunoaşterea condiţiilor şi căilor de transmitere şi a mijloacelor de prevenţie a bolilor

contagioase şi incurabile (TBC, hepatite, SIDA etc.); cunoaşterea pericolelor de accidentare şi a mijloacelor de prevenire şi acordare a

primului ajutor, cunoaşterea şi apelarea serviciilor de salvare specializate;

24

cunoaşterea riscurilor pentru sănătate a conduitelor de tip alcoolic, a consumului de droguri etc.;

cunoaşterea şi prevenirea riscurilor care decurg din abuzuri şi violenţă şi a mijloacelor de asistenţă şi consiliere în acest domeniu;

abilitarea cu competenţe sanogene: deprinderi şi obişniunţe igienice, de protecţie, profilactice; deprinderi de apelare a serviciilor de asistenţă medicală şi psihologică specializate; dezvoltarea sensibilităţii interne şi a spiritului de observaţie pentru semnele elementare

de îmbolnăvire; dezvoltarea motivaţiei şi voinţei pentru păstrarea sănătăţii şi îndeplinirea prescripţiilor

medicale de tratament şi de viaţă; deprinderi de combatere a stresului şi anxietăţii iatrogene (care favorizează

îmbolnăvirile) prin tehnici simple de relaxare / mişcare. formarea tonusului afectiv- motivaţional care susţine starea de sănătate şi favorizează

însănătoşirea; formarea şi nuanţarea competenţelor de organizare a unui regim de viaţă sănătos la toate

vârstele;

responsabilizarea individuală pentru propria sănătate şi pentru sănătatea celor din jur: formarea convingerilor şi atitudinilor sanogene faţă de sine, de mediu, de ceilalţi.

10.4. Educarea corporalităţii ca dimensiune a euluiIdentitatea corporală, eul corporal - prima construcţie a identităţii persoanei, - înglobată treptat eul psihosocial - se construieşte - sub influenţa educaţiei - în mediul sociocultural care atribuie anumite valori corporalităţii, - prin confruntarea experienţială dintre - posibilităţile corporale proprii - obstacolele din mediu - propriul corp este - “luat în stăpânire” - utilizat ca mijloc foarte complex de - cunoaştere, - expresie, - acţiune, - voluntară, - relaţionare, - comunicare - creaţie.- pornind de la autocontrolul corporal.- posibilităţi de reglaj a - stării psihice - stării de sănătate - fizică - psihică- corpul omului - teatru al expresiei motrice

repere ale dezvoltării eului corporal pot fi :- raportul efort / eficienţă, - raportul dorinţă / realizare - gradul şi nivelul coordonării, armonizării şi autocontrolului corporal ( psihomotric ↔psihofiziologic ↔ psihosocial)

Expresia motrică

25

-“ansamblu de atitudini simbolice a căror finalitate este sentimentul de bine al persoanei”( A.Albu, C.Albu)- porneşte de la o exteriorizare spontană a emoţiilor simbolistică diferenţiată a expresivităţii: unor părţi corporale;- “ limbajul ochilor”, mimica; - gestica manuală în limbajul surdo – muţilor; unor conduite motrice, codificate în “limbajul trupului” .- mersul,- caracteristicile motrice ale vorbirii, - expresiile globale ale afectivităţii: bucuriei / tristeţii etc.- expriesiile unor atitudini relaţionale ca: siguranţă, neîncredere, timiditate, expansiune,- expresiile emblematice ale statusului social: şef, subaltern, comandant etc.- atitudini profesionale.- atitudini de expresie şi comunicare erotică.

- baza comunicării verbale, prin scriere / citire, prin modalităţi paraverbale şi nonverbale. - se dezvoltă şi se nuanţează prin educaţie până la niveluri de performanţă - sportivă - artistică Comunicarea nonverbală prin intermediul corpului - realizează un limbaj al trupului care exprimă gestual - dinamica personală, - afectivitatea, - atitudinile relaţionale. comunicarea este solidară cu expresivitatea motrică deoarece: - gestul spontan are valoare de semnalizare.- expresivitatea cultivată este pregnant adresativă funcţiile gesturilor în comunicare:- ilustrative, - reglatoare a vorbirii,- adaptative,- expresive pentru emoţii, - emblematice sociocultural - magice, rituale- creatoare, artistice. modularea ale gesturilor în funcţie de factori sociali: modularea distanţei faţă de partenerii relaţiilor sociale în funcţie de:- persoana cu care interacţionăm,- tipul de activitate care implică interacţiunea,- cultura / grupul de apartenenţă,.- vârstă,- sex, - gradul de relaţie stabilă. zone de distanţă supuse constrângerilor socioculturale (Edward Hull):

1. distanţa intimă – 4–50 cm.2. distanţa personală – 50–70 cm.,3 distanţa socială – 2-3 m.4. distanţa publică – 5-10 m.

→ anumite roluri profesionale sunt exceptate constrângerilor de distanţă

Stilul motric

26

- expresiile motrice care, pe parcursul dezvoltării, dobândesc o amprentă personală. influenţează, prin exersare predilectă, fizionomia şi corporalitatea persoanei.- diferenţiază persoanele după următoarele repere de mişcare: relaţiile dintre forţele interne / externe; poziţia predilectă a corpului şi segmentelor sale; traiectoria mişcărilor definită de - direcţie, - formă, - amplitudine; tempoul – frecvenţa repetării mişcărilor, ritmul - coordonarea temporală a mişcărilor (după A.Albu, C.Albu)Valorizarea culturală a corporalităţii la nivel individual se exprimă în.- eleganţa atitudinilor corporale, a mimicii, gesturilor, - măiestria profesională.

Realizarea motrică expresia dezvoltării - calităţilor motrice şi coordonărilor complexe. Relaţia de influenţă între atitudinile corporale şi cele psihice este bilaterală. Aceasta permite influenţarea educaţională / terapeutică a uneia prin cealaltă:- starea şi atitudinea psihică pot fi induse prin mişcări corporale;☼ de exemplu, dacă ne relaxăm corpul ne eliberăm şi de o parte din tensiunea psihică; - starea corporală poate fi ameliorată prin stări şi atitudini psihice pozitive,☼ de exemplu, însănătoşirea, armonizarea mişcărilor, relaxarea.

Educaţia fizică şi sportul dezvoltă cu precădere anumite structuri şi funcţii psihice: - calităţile voinţei – forţa, independenţa, promptitudinea, perseverenţa – prin confruntarea

directă cu cerinţa de efort;- autocontrolul voluntar – prin confruntarea cu propriile posibilităţi;- motivaţia – nivelul de aspiraţie, interesele, motivele de performanţă şi autoactualizare;- trăsături caracteriale – încrederea în sine şi respectul de sine, respectul pentru adversari,

spiritul de observaţie, disciplina, responsabilitatea, capacitatea rezolutivă;- atitudini – implicarea în situaţii, cooperarea în echipă, competiţia loială.

☺ Fiecare profesor, în timpul lecţiilor, poate influenţa pozitiv dezvoltarea fizică a elevilor: sprijinind formarea deprinderilor de menţinere a curăţeniei corectând discret dar perseverent poziţiile în bancă şi în timpul diverselor activităţi de

învăţare, observând şi semnalând consilierului şcolar dificultăţile particulare ale unor elevi; formulând cerinţe rezonabile şi ferme de autocontrol corporal pentru elevi, dar stimulând

o atitudine relaxată, lipsită de crispare; prin exemplul personal al eleganţei ţinutei corporale, mimicii, gesturilor armonizate cu

atitudinea psihică şi cerinţele relaţionării sociale; prin autocontrolul expresivităţii corporale, a vocii, gesurilor, mersului, poziţionării faţă

de auditoriu, faţă de materialele pe care le prezintă, care se dezoltă ca măiestrie profesională a cadrului didactic;

prin urmărirea sistematică a realizării cerinţelor (după principiul continuităţii); prin păstrarea consecventă a aceloraşi principii şi criterii pentru toţi elevii, în toate

situaţiile şi, de asemenea, pentru sine; prin integrare cerinţelor sale într-un sistem unitar de cerinţe ale factorilor educaţionali; prin valorizarea conduitelor corporale elegante şi a autocontrolului static şi dinamic ale

elevilor;

27

stimulând interesul şi favorizând familiarizarea elevilor cu formele cultivate ale expresivităţii corporale prin cursuri şi antrenamente de sport, dans, cercuri de creaţie (pantomimă, teatru- dans), vizionarea unor spectacole şi concursuri sportive;

punând respectul pentru elevi şi valorizarea personalităţii lor la baza oricărei evaluări a conduitelor corporale şi igienice ale acestora; de multe ori, o observaţie discretă într-un dialog separat şi scurt cu elevul are un efect educativ mult mai mare decât blamarea lui publică; să nu uităm că puberul şi adolescentul se confruntă, uneori dificil, cu o nouă identitate corporală pe care trebuie să o reconsidere şi reintegreze în imaginea de sine; profesorii sunt şi oglinzi în care elevii îşi clarifică această imagine;

Oferta de educaţie fizică- se adresează tuturor persoanelor- cuprinde programul şcolar - obligatoriu şi opţional - extraşcolar, preşcolar şi postşcolar.

-asigură modele de viaţă sănătoasă care integrează mişcarea şi pot fi adecvate schimbărilor -să includă condiţiile pentru petrecerea dinamică a timpului liber - că experimenteze unor amenajări în aer liber / în spaţii dinafara claselor - să implice elevii cu - inventivitatea , nevoile şi dorinţele lor, -participarea lor activă la realizarea acestor condiţii. autoeducaţie.

- incluse activităţi sportive diversificate înafara programului şcolar organizate în şcoală, în colaborare cu cluburi şi baze sportive, antrenori, părinţi, comunitatea locală - poate modula adecvat orarul şi se pot combina resursele.- poate extinde educaţia fizică de conservare - adaptare pentru vârstele adulte şi ale

senectuţii. 10.5. Educaţia fizică la nivel de performanţă sportivă şi artisticăPerformanţa sportivă - se bazează pe un potenţial înnăscut şi aptitudini - poate dezvolta capacităţile fizice şi performanţa plecând de la in potenţial mediocru. trăsături necesare pentru performanţa sportivă: (Irina Holdevici) dominanţa, stabilitatea emoţională, rezistenţa la stres, agresivitate, anxietate redusă, lipsa unor tendinţe nevrotice accentuate.Autoaprecierea pozitivă - creşte solidar cu creşterea performanţei sportive şi se extinde asupra imaginii de sine - sporeşte încredere în capacitatea proprie de mobilizare şi efort voluntar.Efect subiectiv paradoxal, de subapreciere nejustificată

Antrenamentul sportiv de performanţă - îşi are resursele în educaţia fizică şi sportul pentru toată populaţia.- este o secvenţă înalt specializată a educaţiei fizice şi artistice (coregrafice) - dezvoltă şi utilizează creativitatea motrică şi artistică Este important ca antrenorii, părinţii, profesorii de toate specialităţile, medicii sportivi,

psihologii, kinetoterapeuţii - să colaboreze - să asigure împreună o orientare sportivă adecvată - să sprijine realizarea programului - de antrenament performant - şcolar.

28

Învăţământul artistic şi sportiv - şcoli cu programe specializate - specializări universitare şi postuniversitare.

10.6. Educaţia fizică şi sportul pentru recuperareTulburările de psihomotricitate (dificultăţi, deficienţe, boli)→ afectează - anumite segmente ale corpului - o anumită activitate corporală → modifică - relaţiile psihomotrice de la nivelul întregului corp. -.funcţionarea şi dezvoltarea normală a organelor interne - funcţiile psihice: atenţia, percepţia, reprezentările şi orientarea

spaţiotemporală - imaginea şi stima de sine - complexe de inferioritate - inserţia socială a persoanei.Clasificarea după criteriile complexitate - niveluri afectate diversitate - a cauzelor - neurologice, psihice, sociale, educaţionale - a manifestărilor - de diferite forme, mai mult sau mai puţin generalizate complicarea cu tulburări asociateCategorii de tulburări psihomotorii ( R. Dailly et. col.) infirmitatea motrică de origine cerebrală - se datorează unei leziuni cerebrale - se ameliorează / agravează cu vârsta în funcţie de condiţiile de - viaţă, - tratament, - educaţie (A.Albu, C.Albu) tulburările de învăţare ale funcţiei motrice - deficienţe în învăţarea şi automatizarea atitudinilor corporale şi gesturilor; tulburări motorii de comportament – expresia motrică a tulburărilor de personalitate.

Modalităţi de realizare a educaţiei şi sportului pentru recuperare: programele de educaţie specială şi terapie complexă, individualizate şi de grup din educaţie specială - inclusivă - integrate - procesului învăţământului de masă - comunităţii grupele, clasele şi şcolile speciale pentru centrele de asistenţă medicală şi recuperare programe de antrenament al performanţelor sportive din sistemul sportului pentru persoane cu cerinţe speciale - antrenament- competiţii până la nivel de olimpiadă programe de socializare şi integrare socio- profesională din faamilie comunitatea imediată sistemul asistenţei sociale organizaţiile şi asociaţiile persoanelor cu cerinţe speciale instituţii medicale, şcolare, culturale, economice, productive

Responsabilitatea factorilor educaţionali☺Medicul

29

- recomandă măsurile profilactice - descoperă şi tratează cu mijloace specifice. patologia psihomotricităţii - recomandă asistenţa logopedică, psihoterapeutică, kinetoterapeutică necesare.- coordonează programul terapeutic☺ Părinţii - asigură prevenirea unor accidente, boli- apelează şi colaborează cu specialiştii - participă la diagnoză, terapie şi evaluare - asigură condiţiile de viaţă - îngrijirea - suportul afectiv, motivaţional şi volitiv - integrarea socială şi şcolară -tratamentul- sprijină activ programul terapeutic ☺Profesorul de educaţie fizică şi sport - asigură prevenirea accidentelor, bolilor- cunoaşte şi recunoaşte aceste tulburări - orientează elevii şi părinţii spre serviciile de asistenţă medicală ☺Profesorul de altă specializare - să cunoască o schemă generală după care ar pute recunoaşte şi diferenţia aceste tulburări ☺ Specialistul kinetoterapeut - lucrează în programele, serviciile şi instituţiile speciale de recupere psihomotorie - realizează activităţi de depistare şi orientare a persoanelor cu cerinţe speciale- elaborează, realizează şi coordonează programe terapeutice individualizate şi pe grupe - colaborează cu medicii / psihologii pentru diagnostic şi evaluare- colaborează cu şcoala şi părinţii pentru realizarea programului de sprijin ☺ Comunitatea imediată - sprijină - persoanele cu cerinţe speciale - familiile acestora - şcolile inclusive şi speciale - sistemul asistenţei sociale - organizaţiile şi asociaţiile → prin - atitudine solidară – suport moral şi afectiv - procurarea şi alocarea resurselor necesare - asigurarea condiţiilor de integrare socială - activităţi inclusive - activităţi de sprijin şi asistenţă socială - integrarea şi colaborarea unitară a factorilor educaţionali - iniţiative legislative şi politici locale

30