33
PLAN TEMATIC Noi tendinţe în criminalistică-Psihocriminalistica. Metode şi tehnici de investigaţie şi valorificarea acestora de către avocat, în cursul procesului penal.Strategia probei celei mai favorabile.Minciuna-sursă de adevăr. Invitat : Conf.univ.dr. N.Zamfirescu , UNIVERSITATEA BABES BOLYAI CLUJ NAPOCA, FACULTATEA DE DREPT INTRODUCERE Hotărârea Cartaziană / „Să studiez şi în mine însumi”./ Consecinţele acestei hotărâri sunt legate de patru precepte: „Să nu accept niciodată un lucru ca adevărat fără să ştiu cu certitudine că este aşa”. „Să împart fiecare dintre dificultăţile pe care le examinez între atâtea părţi câte se poate şi este necesar să fie rezolvate mai bine”. „Să-mi conduc gândirea ordonat, începând cu obiectele cele mai simple şi cele mai uşor de cunoscut, pentru a mă uşura puţin câte puţin şi treptat până la cunoaşterea celor mai complexe” „Să fac peste tot enumerări aşa de complete şi revederi aşa de generale, încât să fiu încredinţat că nu am lăsat nimic deoparte”. BIBIOGRAFIE 1 CE ESTE PSIHOCRIMINALISTICA Istoria criminalisticii romaneşti este marcată de istoria şcolii europene de ştiinţe criminale adusă in rafturile ştiinţei penale romaneşti de către Ionel Tanoviceanu; istoria criminalisticii romaneşti a fost marcată de creaţia fraţilor Minovici – şcoala romană de poliţie 1 Ionel Tanoviceanu – Tratat de drept şi procedură penală Ed. C.J.Bucureşti 1936 / Karl Popper: Logica cercetării, Editura ştiinţifică, Bucureşti,1981 / Emilian Stancu – „Tratat de criminalistică”, Ed. Actami, 2001 / Ghe. Scripcaru „Medicina legala expertala in Romania” / V.Bercheşan – „Metodologia investigaţiei criminalistice a omorurilor”, Ed. Parlela 45/ T. Butoi, T. Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară: teorie şi practică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2006, / Augustin Lazar „Criminologie” 2008 / S. Alamoreanu, N. Zamfirescu, Introducere în interpretarea fenomenologică a urmelor./ Sorin Alamoreanu – Criminalistica Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca, 2001 / Neculai Spirea Zamfirescu, Expertiza criminalistica mijloc de proba si identificare Ed.ERA 2007, / Neculai Spirea Zamfirescu, Alexandru Oancea Expertiza criminalistica, Discurs al stiintei adevarului Ed.Z&Z Rm.Sarat / 2008 / Neculai Spirea Zamfirescu Logica cercetării criminale Ed.Printeuro Ploieşti, 2002, / Neculai Spirea Zamfirescu Elemente de psihocriminalistică Ed. Naţional, Bucureşti, 2000, / Neculai Spirea Zamfirescu, Oana Maria Zamfirescu, Criminologie,–Ed. ERA 2008 / Neculai Spirea Zamfirescu, Oana Maria Zamfirescu, Evoluţia conceptului de persoană în dreptul roman Ed.ERA 2008 / Neculai Zamfirescu, Oana Zamfirescu, Elemente de criminalistica si tehnica criminala / Neculai Spirea Zamfirescu, Oana Maria Zamfirescu, Guniţă Foarfecă Logica probabilitatilor Ed.Primteuro Ploiesti 2005 / Neculai Spirea Zamfirescu, Oana Maria Zamfirescu, Alexandra Zamfirescu, Andreea Zamfirescu, Strategia probei favorabile Ed. Z&Z Rm.Sarat 2009 / Anuarele Revistei Romane de Psihocriminalistica / Ed Z& Z / Spiridon Voinea Magdalena, Ana Maria Gherghe, Alexandra Zamfirescu,. Alexandru Oancea / Note cercetare stiintifica, / N. Zamfirescu „Tratat practic de psihocriminalistica” Ed. U.J. 2010 / N. Zamfirescu, compilaţie privind „Filosofia crimei si a descoperirii”

Suport de Curs

  • Upload
    ecatek

  • View
    480

  • Download
    1

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Suport de Curs

PLAN TEMATIC

Noi tendinţe în criminalistică-Psihocriminalistica. Metode şi tehnici de investigaţie şi valorificarea acestora de către avocat, în cursul procesului penal.Strategia probei celei mai favorabile.Minciuna-sursă de adevăr.

Invitat : Conf.univ.dr. N.Zamfirescu , UNIVERSITATEA BABES BOLYAI CLUJ NAPOCA, FACULTATEA DE DREPT INTRODUCERE Hotărârea Cartaziană / „Să studiez şi în mine însumi”./ Consecinţele acestei hotărâri sunt legate de patru precepte:

• „Să nu accept niciodată un lucru ca adevărat fără să ştiu cu certitudine că este aşa”. • „Să împart fiecare dintre dificultăţile pe care le examinez între atâtea părţi câte se

poate şi este necesar să fie rezolvate mai bine”. • „Să-mi conduc gândirea ordonat, începând cu obiectele cele mai simple şi cele mai

uşor de cunoscut, pentru a mă uşura puţin câte puţin şi treptat până la cunoaşterea celor mai complexe”

• „Să fac peste tot enumerări aşa de complete şi revederi aşa de generale, încât să fiu

încredinţat că nu am lăsat nimic deoparte”. BIBIOGRAFIE1 CE ESTE PSIHOCRIMINALISTICA

Istoria criminalisticii romaneşti este marcată de istoria şcolii europene de ştiinţe

criminale adusă in rafturile ştiinţei penale romaneşti de către Ionel Tanoviceanu; istoria criminalisticii romaneşti a fost marcată de creaţia fraţilor Minovici – şcoala romană de poliţie

1Ionel Tanoviceanu – Tratat de drept şi procedură penală Ed. C.J.Bucureşti 1936 / Karl Popper: Logica cercetării, Editura ştiinţifică, Bucureşti,1981 / Emilian Stancu – „Tratat de criminalistică”, Ed. Actami, 2001 / Ghe. Scripcaru „Medicina legala expertala in Romania” / V.Bercheşan – „Metodologia investigaţiei criminalistice a omorurilor”, Ed. Parlela 45/ T. Butoi, T. Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară: teorie şi practică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2006, / Augustin Lazar „Criminologie” 2008 / S. Alamoreanu, N. Zamfirescu, Introducere în interpretarea fenomenologică a urmelor./ Sorin Alamoreanu – Criminalistica Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca, 2001 / Neculai Spirea Zamfirescu, Expertiza criminalistica mijloc de proba si identificare Ed.ERA 2007, / Neculai Spirea Zamfirescu, Alexandru Oancea Expertiza criminalistica, Discurs al stiintei adevarului – Ed.Z&Z Rm.Sarat / 2008 / Neculai Spirea Zamfirescu Logica cercetării criminale Ed.Printeuro Ploieşti, 2002, / Neculai Spirea Zamfirescu Elemente de psihocriminalistică Ed. Naţional, Bucureşti, 2000, / Neculai Spirea Zamfirescu, Oana Maria Zamfirescu, Criminologie,–Ed. ERA 2008 / Neculai Spirea Zamfirescu, Oana Maria Zamfirescu, Evoluţia conceptului de persoană în dreptul roman Ed.ERA 2008 / Neculai Zamfirescu, Oana Zamfirescu, Elemente de criminalistica si tehnica criminala / Neculai Spirea Zamfirescu, Oana Maria Zamfirescu, Guniţă Foarfecă Logica probabilitatilor Ed.Primteuro Ploiesti 2005 / Neculai Spirea Zamfirescu, Oana Maria Zamfirescu, Alexandra Zamfirescu, Andreea Zamfirescu, Strategia probei favorabile Ed. Z&Z Rm.Sarat 2009 / Anuarele Revistei Romane de Psihocriminalistica / Ed Z& Z / Spiridon Voinea Magdalena, Ana Maria Gherghe, Alexandra Zamfirescu,. Alexandru Oancea / Note cercetare stiintifica, / N. Zamfirescu „Tratat practic de psihocriminalistica” Ed. U.J. 2010 / N. Zamfirescu, compilaţie privind „Filosofia crimei si a descoperirii”

Page 2: Suport de Curs

ştiinţifică; istoria criminalisticii romaneşti aduce in prim plan organizarea poliţiei criminale pe principiile criminalisticii prin strădania dr. Constantin Ţurai.

Iată reperele istorice ale criminalisticii romaneşti! In contextul acestora, “criminalistica este ştiin ţa care studiază fenomenologic viaţa criminalului şi crima aşa cum se petrece în realitatea faptelor cu scopul de a contribui la descoperirea făptaşilor şi la definirea şi identificarea faptelor criminale” ( C. Ţurai).

Din această perspectivă, criminalistica era incadrată criminologiei. Criminalistica işi propune să răspundă alaturi de criminologie la 7 intrebări fundamentale2.

Cele mai importante sunt ,,Cine este autorul “ la care raspunde criminalistica si “De ce” la care raspunde criminologia.

In această raţiune, criminalistica alaturi de criminologie aveau ca menire descoperirea autorilor necunoscuţi prin identificarea modului caracteristic în care au operat.

Operaţiunile erau adresate ofiţerilor de poliţie criminală criminologi si criminalisti in acelasi timp. Activitatile lor erau facilitate de operaţiunile de tehnică criminală realizate de specialiştii laboratoarelor (specialişti de tehnică criminală) şi de operaţiunile de tehnică poliţienească realizate de specialiştii cartotecilor de identificare (cazier şi identificare judiciară), şi unii şi alţii auxiliarii ofi ţerilor de poliţie criminală

Odată cu a doua etapă a istoriei criminalisticii romaneşti (după 1950) etapa conceptului răsăritean –, noţiunea de criminalist este recunoscută numai oamenilor de laborator care dezvoltă o criminalistică a laboratoarelor, străină de criminalistica ce studia fenomenologic viaţa criminalului şi crima, o criminalistică ruptă de criminologie, o criminalistică a constatării, nu a descoperirii.

E greu să faci pe cineva azi să recunoască, să inţeleagă acest fapt, după 60 ani de criminalistică nonconformistă, dar aceasta este realitatea, o realitate care nu este recunoscută în România nici de criminologi, nici de criminaliştii laboratoarelor. De aceea este necesar conceptul de psihocriminalistică. Psihocriminalistica este chemată a reflecta asupra problemelor şcolii române de poliţie ştiinţifică, tinde să devină un ghid de conştiin ţă şi studiul formator al spiritului analitic în profesiile judiciare şi medico judiciare.

Întrebarea cum se poate defini psihocriminalistica este chiar şi ea una a psihocriminalisticii, dat fiind recenta aşezare a acestei noţiuni în rafturile şcolii române de cercetare ştiinţifică.

Pentru introducerea conceptului putem spune că este studiul înţelesurilor şi justificărilor sau credinţelor despre elementele de fapt şi drept ce însumează acţiunea judiciară atât din perspectiva subiecţilor particulari cât şi din perspectiva subiecţilor oficiali.

Psihocriminalistica presupune investigaţia sau studiul realizat prin observaţie şi raţionament, prin interpretarea elementelor şi argumentarea afirmaţiilor relative la întreg.

Teoria şi practica psihocriminalistică integrează condiţiile cercetării ştiinţifice, respectiv: minuţiozitatea, falsificabilitatea şi interogaţia sceptică.

Psihocriminalistica studiază acţiunea autorului necunoscut pentru a-i determina reperele identificatoare fizice, operaţionale şi poziţionale.

Psihocriminalistica studiază acţiunea suspectului relativă la afirmarea alibiului sau asumarea acţiunii.

Psihocriminalistica studiază mărturia şi redimensionează operaţiunile anchetei judiciare pentru a le determina obiectivitatea.

2 Die sieben goldenen ’’W’’ / 1.Was ? = ce ? 2.Wann ? = cand? / 3.Wo ? = unde? / 4.Wie? = cum? / 5. Womit ? = cu ce ? / 6. Warum? = de ce ? / 7 . Wer? =cine? / Ce faptă sa comis / Unde sa comis / Când sa comis / Cum sa comis / Cine este autorul / Cu ajutorul cui sa comis/ În ce scop sa comis

Page 3: Suport de Curs

Psihocriminalistica studiază voinţa civilă sesizând sugestia şi captaţia, eroarea, violenţa şi dolul.

În termeni generali, psihocriminalistica este studiul critic, nespeculativ al exteriorului şi interiorului operaţiunilor judiciare pentru descoperirea necunoscutelor, eliminarea erorilor şi evidenţierea subiectivismului.

Obiectul de studiu al operaţiunilor de psihocriminalistică îl constituie mijloacele de probă, sau dovezile cauzei.

Având în vedere modalităţile expertale de folosire a acestora, raportul de cercetare psihocriminalistică se constituie într-un procedeu probatoriu care relevă noi fapte şi împrejurări.

Psihocriminalistica este orientată spre acţiunea socială, căutându-şi aplicaţii în toate domeniile, ca strategie judiciară a descoperirii autorilor şi adevărurilor necunoscute.

DRUMUL DE LA IPOTEZA LA SINTEZA 3

Dacă filosofia ştiinţei moderne ne apare ca reformatoarea spiritelor, este neîndoielnic sa reprezinte pentru psihocriminalistică un punct de referinţă. IPOTÉZĂ, ipoteze, s.f. Presupunere, enunţată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenţa fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiţiei, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăţilor date într-o demonstraţie şi cu ajutorul cărora se obţin noi propoziţii. Dialectica lui Hegel este privita in general ca un proces de confruntare ce se desfasoara in triade, fiecare triada fiind alcatuita din teza, antiteza si sinteza. Se porneste de la propozitia initiala, teza; aceasta se dovedeste a fi inadegvata si genereaza opusul sau, antiteza. Aceasta se arata a fi, la rindul ei, inadegvata, opusele fiind atunci integrate intr-o sinteza. Sinteza e ceea ceHegel numeste depasire a tezei si antitezei; ea pastreaza, adica,ceea ce este rational in ele, eliminind ceea e irational. Intreg acest process triadic poate fi repetat, sinteza ducind la o noua teza s.a.m.d Triada in filozofia dreptului consta in trei conceptii despre drept, numite de Hegel, respectiv, dreptul abstract ( teza) moralitatea (antiteza) si etica (sinteza )

3 AFIRMÁ ŢIE , afirmaţii, s.f. Declaraţie, susţinere a unei păreri (exprimtă cu tărie)./ POZÍŢIE , poziţii, s.f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva / NEGÁŢIE, negaţii, s.f. 1. Faptul de a nega. ♦ Cuvânt, gest, fapt etc. care neagă, contrazice, contestă (ceva sau pe cineva). ♦ Functor logic pe baza căruia se contestă valoarea de adevăr susţinută într-o afirmaţie. / OPOZÍŢIE, opoziţii, s.f. I. 1. Raportul dintre două lucruri sau două situaţii opuse, contradictorii; deosebire izbitoare, contrast. Loc. adv. În opoziţie cu... = în contrast cu..., spre deosebire de... / Negare a negáţiei, / COMPOZÍ ŢIE , compoziţii, s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; structură, compunere, alcătuire /„Cauzalitatea” se referă la conceptul de relaţii de cauză sau cauză-efect. Caracteristicile principale care identifică o astfel de relaţie includ: relaţiile între evenimente - Evenimentul A (cauza) este pricina pentru un eveniment ulterior, evenimentul B (efectul). Primul eveniment A este precedentul cronologic evenimentului B. Un eveniment de tip A este oricând urmat de evenimentul B.

Page 4: Suport de Curs

INTRODUCERE ÎN PROFILING 4

Cuvântul englez „profiling” va fi unul din neologismele limbajului juridic şi este echivalentul termenului dezvoltat de Dr. Nicolae Zamfirescu – prihocriminalistica. Profiling – Profilul Infractorului ca nouă tehnică investigativă a diferitelor crime mai este cunoscut şi sub numele de Profiling Criminal, Psihologie Investigativă, Evaluarea sau Analiza Scenei crimei, Profilul Criminologic, Profiling Comportamental sau Psihocriminalistica în România. Aceste denumiri au fost adoptate de pionerii acestei noi tehnici în descoperirea autorului unei crime. Fiecare agenţie de investigaţii – departamente de poliţie, FBI şi alte agenţii ale justiţiei penale – academicienii, folosesc una din denumirile de mai sus, dar cu toţii se referă la aceeaşi ştiinţă – ştiinţa de a indentifica făptaşul unei crime bazându-se pe analiza naturii crimei şi modul în care aceasta a fost comisă. DEFINI ŢII / Holmes & Holmes descriu profiling ca o „tentativă academică de a furniza agenţiilor de investigaţii informaţii specifice despre tipul de infractor care comite o anumită crimă.” (Holmes & Holmes, 3) / Brent Turvey: „ procesul de a deduce caracteristicile de personalitate distinctive ale indivizilor responsabili de comiterea actelor criminale.”(Turvey, 1) / Palermo & Kocsis numesc această ştiinţă profiling criminal şi sociopsihologic şi definiţia ei conţine „combinaţia de cunoştinţe din disciplinele sociologiei, psihiatriei, psihologiei şi criminologiei în analiza comportamentului criminal.” (Palermo & Kocsis, 5) Se observă similaritatea cu termenul dezvoltat de Dr. Zamfirescu, Psihocriminalistica, deoarece ei, ca şi Dr. Zamfirescu, au încercat să coreleze definiţia cu ştiinţele componente ale acestei tehnici de investigare. / Prinsloo & Pistorius folosesc termenii Profiling Psihologic sau Analiza Scenei Crimei, termeni care se suprapun cu abordarea criminalistică a modului de operare (M.O.). Obiectul acestei ştiinţe este de a identifica infractorii prin estimarea caracteristicilor lor psihologice din analiza urmelor şi a altor informaţii detectabile la scena crimei. „Informaţiile de această natură, implică printre altele, scena crimei în general şi în particular prezenţa sau absenţa obiectelor semnificative, elucidarea la ceea ce s-a făcut victimei, ordinarea evenimentelor şi comportamentul infractorului înainte, în timpul şi după comiterei crimei.” (Van der Westhuizen, 52) Profiling, ca ştiinţă se dezvoltă rapid şi îşi extinde ramurile prin contribuţia diferiţilor profesionişti în psihologie, psihiatrie, criminologie şi ofiţeri de poliţie cu educaţie universitară şi experienţă de lucru în prinderea infractorilor. Un exemplu concludent este Profiling Geografic care a fost computerizat şi dezvoltat de Dr. Kim Rossmo, un ofiţer de poliţie de la Poliţia Roială Canadiană. De asemenea, elemente ale Profiling Geografic şi psihologia de mediu al lui David Canter şi alte metode de investigare dezvoltate de Dr. Maurice Godwin au fost aplicate în prinderea criminalilor în serie. (Mai mult despre Profiling Geografic şi metodele Dr. Maurice Godwin într-un capitol viitor.) Iniţial, multe departamente de poliţie au refuzat să fie asistate de „profileri” în soluţionarea unei crime, pe motiv că rapoartele „profiling” sunt vagi şi nu oferă un ajutor concludent în prinderea infractorului. Un alt motiv invocat de profilers în refuzul detectivilor de a lucra cu ei este percepţia detectivilor că ei şi numai ei ca ofiţeri de poliţie pot rezolva o crimă, profiler-ii sunt „detectivi de fotoliu” care nu au habar de munca de poliţie şi care caută să îşi facă publicitate prin cazurile faimoase. 4 Mihaela Brooks, M.A. Criminal Justice student, American Military University, USA.

Page 5: Suport de Curs

Într-adevăr, în unele cazuri de renume, au fost şi profileri care nu au reuşit să ajute la identificarea infractorului, dar care şi-au făcut un nume prin apariţiile în media, dar în cele mai multe cazuri ajutorul acestor „noi detectivi” a ajutat cu adevărat la prinderea unor criminali periculoşi. Recent, această tehnica care era numită o „artă şi nu o ştiinţă”, a fost acceptată ca o ştiinţă, şi doar unele universităţi din lume acum oferă cursuri şi diplome în criminal profiling şi de aceea este de salutat iniţiativa Centrului de Cercetări Ştiinţifice, Studii şi Practică Universitară Rm-Sărat să facă parte din pioneratul aplicării şi educării în această disciplină. Dihotomia artă – ştiinţă a profiling-ului este încă în dezbatere, cu adepţi acerbi de fiecare parte, dar recent, balanţa se înclină mai mult către ştiinţă. Profiling este considerat o artă, deoarece în întocmirea raportului de profiling mulţi autori au inclus şi flerul lor de detectivi, intuiţia înnăscută sau dezvoltată pe parcursul investigării diferitelor crime. Iniţial nu a fost acceptată ca ştiinţă deoarece nu există aplicabilitate în toate tipurile de crime şi nu îndeplineşte toate condiţiile unei ştiinţe, dar după întocmirea multor statistici şi rapoarte de studiu şi cercetare, caracterul ştiinţific al profiling a fost în sfârşit acceptat. Chiar dacă universal vorbind, agenţiile de investigaţii urmează acelaşi procedeu în investigarea unei crime, din punct de vedere al profiling încă nu există un sistem universal acceptat de pionerii acestei ştiinţe şi de agenţiile din care fac parte. Din păcate, există un „război” între pionierii diferitelor stiluri de profiling, (exceptând Dr. Zamfirescu), fiecare dintre ei revedincându-şi superioritatea stilului lui, şi mulţi critică stilul celor care nu fac parte din agenţia lor sau nu aplică stilul lor. Există un prim stil de profiling american – care are la bază stilul dezvoltat de F.B.I. cu faimoasa dihotomie „infractor organizat / dezorganizat”, apoi un alt stil american din care fac parte Brent Turvey, Robert Holmes, Maurice Goldvin şi alţii, care într-o mare măsură critică stilul F.B.I. şi care şi-au dezvoltat fiecare în parte un alt stil de profiling. În partea opusă, avem stilul britanic, care are la bază metodologia de profiling dezvoltată de David Canter şi pe care americanul Maurice Godwin o acceptă (Dr. Godwin este influenţat de stilul britanic deoarece şi-a luat doctoratul în Psihologia Investigaţiei Criminale în Marea Britanie). Alte stiluri, care nu au renumele internaţional al celor de mai sus menţionate este stilul profiling sud-african şi psihocriminalistica românească. Punctul de asemănare între aceste ultime doua stiluri, şi prin care diferă de stilul american şi cel britanic constă în includerea iter criminis (România) şi Planning Phase (Faza de planificare) a modului de operare. (Aceste două faze vor fi detailate în paginile care urmează.) Din punctul de vedere al autoarei acestui ghid de studiu, fiecare metodă de profiling ale diferitelor stiluri are avantajele şi dezavantajele ei. Pentru un raport profiler care să fie concludent, elemente din fiecare stil pot fi aplicate în soluţionarea crimelor cu autori necunoscuţi.

Page 6: Suport de Curs

ŞCOALA AMERICAN Ă DE POLIŢIE ŞTIIN ŢIFIC Ă5

Analiza dovezilor comportamentale

Paşi principali: 1. analiza criminalistică relativă - este relativă în sensul că o dovadă poate avea mai

multe înţelesuri, şi scopul acestui pas este să aprecieze înţelesul cel mai potrivit al dovezii. Analiza criminalistică relativă implică o varietate de surse care pot include: - fotografiile, înregistrările video şi schiţele de la faţa locului - rapoartele celor care au investigat fapta - jurnalele cu dovezi şi formele dovezilor de ascultare - raportul de autopsie, fotografiile şi înregistrările video ale autopsiei - interogatoriul martorilor şi al vecinilor - orice alt document important, interviu sau informaţie - traseul victimei înainte de a muri - trecutul victimei. 2. evaluarea victimei - o analiză victimologică completă este destinată să contureze un

portret exact al victimei, determinând când, unde, cum1 şi de ce o anumită victimă a fost aleasă de infractor. Portretul victimei poate ajuta la realizarea portretului psihologic al infractorului.

3. determinarea trăsăturilor scenei crimei - respectiv trăsăturile distinctive ale scenei

crimei precum dovezile legate de deciziile comportamentale ale autorului cu privire la victimă şi la locul infracţiunii şi înţelesul subsecvent al acestora în mintea infractorului. Acest pas implică determinarea mai multor factori referitori la locaţia scenei crimei şi modul în care autorul a abordat victima sau victimele. O scenă a crimei lipsită de informaţie criminalistică presupune că este doar una din multe altele.

4. determinarea şi notificarea trăsăturilor infractorului - respectiv a caracteristicilor

comportamentale şi de personalitate care se desprind din informaţiile obţinute din etapele anterioare şi inspirate de aici. Acestea pot conţine următoarele informaţii2: constituţia fizică, sexul, loc de muncă şi obiceiuri, remuşcare sau vinovăţie, tipul de vehicul al infractorului, trecut infracţional, grad de agresivitate, domiciliul infractorului în raport cu infracţiunea, antecedente medicale, stare civilă, rasă.

FAZELE ANALIZEI DOVEZILOR COMPORTAMENTALE 6 Faza investigaţiei - se referă la un infractor necunoscut pentru o crimă cunoscută. Scopurile principale ale acestei faze sunt: - de a reduce cercul de suspecţi în cadrul unei investigaţii şi de a concentra (canaliza)

investigaţiile doar pe aceşti suspecţi - de a contribui la realizarea unei conexiuni între posibilele infracţiuni aflate în relaţie

pentru a identifica indicii unici ai locului infracţiunii şi tiparul comportamental - de a ajuta în evaluarea potenţialului criminal al infractorului de a săvârşi infracţiuni

mult mai grave - de a furniza investigatorilor indicaţii relevante şi strategii - de a ajuta păstrarea investigaţiei generale pe o anumită pistă şi fără a fi influenţată.

5 Oana Maria Zamfirescu – Note cercetare ştiinţifică, Centrul Universitar Rm. Sărat, 2005 6 (după Brent Turvey)

Page 7: Suport de Curs

Faza procesului - se referă la un infractor cunoscut pentru o infracţiune cunoscută. Scopurile principale ale acestei faze: - de a ajuta în procesul de evaluare a naturii şi valorii dovezilor criminalistice pentru un

caz particular - de a contribui la procesul de dezvoltare a strategiilor pentru interogatorii şi interviuri - de a ajuta dezvoltarea şi pătrunderea psihologică în ceea ce priveşte motivaţiile şi

fanteziile autorului - de a înţelege modul de gândire al autorului înainte, în timpul şi după crimă (de ex:

gradul în care a planificat-o, dovezile privind căinţa, actele de de acoperire etc.) - de a ajuta la coroborarea indicilor locului infracţiunii în virtutea modului de operare7

şi a semnăturii comportamentale.

Factorii care pot fi determinaţi într-un profil de personalitate - Age vârstă

- Sex sex

- Race rasă

- Marital status/adjustment stare civilă

- Intelligence nivel de inteligenţă

- Scholastic achievement/adjustment pregătire şcolară

- Life style stil de viaţă

- Rearing enviroment mediul în care a crescut

- Social adjusment statut social

- Personality style/characteristics caracteristici de personalitate

- Demeanor comportament

- Emotional adjustment adaptare emoţională

- Evidence of mintal decomposition dovezi ale degradării psihice

- Pathological behavioral characteristics trăsături comportamentale patologice

- Employment/occupational history loc de muncă

- Work habits ocupaţie;

- Residency in relation to crime scene locuinţa în raport cu locul crimei

- Socioeconomic status statut socio economic

- Sexual adjustment orientare sexuală

- Type of sexual perversion or disturbance tip de perversiuni sexuale/devianţă

- Motive mobil

7 Modul de operare este definit ca fiind acele lucruri pe care autorul a trebuit să le facă pentru a comite crima. Şcoala românească de poliţie ştiinţifică defineşte modul de operare ca fiind acel complex de activităţi, deprinderi şi procedee folosite ce caracterizează activitatea unui infractor înainte, în timpul şi după comiterea unei infracţiuni intenţionate.

Page 8: Suport de Curs

ŞCOALA ROMÂN Ă DE POLIŢIE ŞTIIN ŢIFIC Ă8

Autori si Adevaruri necunoscute

1. STRATEGIA REDIMENSIONARII ANCHETEI / Adevaruri necunoscute

Etapa cunoaşterii situaţiei de fapt şi a obiectivităţii probelor administrate Analiza modului de apreciere a probatoriului / stabilirea erorilor, când acestea există

Etapa descoperirii adevărurilor necunoscute Stabilirea elementelor situaţiei de fapt ce nu au fost cunoscute anchetatorului, parţilor sau instanţei / stabilirea necunoscutelor

Etapa sesizarii si demonstrarii manifestarilor subiective în anchetă Demonstrarea reducerii realităţii la conştiinţa anchetatorului; suspectului sau martorului / stabilirea subiectivismului

Etapa expertizei ipotezelor Extrapolarea ipotezelor expertale / modele logico-matematice aplicate în psihocriminalistică

Etapa interpretării fenomenologice a urmelor acţiunilor infrac ţionale Interpretarea fenomenologica a urmelor în cazul evenimentelor (accidente de trafic, muncă etc.) Interpretarea fenomenologica a urmelor în cauzele cu autori neidentificaţi

Etapa punerii în acord a datelor Structurarea demonstratiilor şi concluziilor cercetărilor din etapele precedente

2. STRATEGIA CUNOASTERII MODULUI DE OPERARE /Auto ri necunoscuti

Etapa celor sapte intrebari Determinarea elementelor şi particularităţii acţiuni infractionale Poziţionarea faptelor şi făptuitorilor (sistemul informatic de identificare judiciară şi ghidul de individualizare)

Etapa tehnicilor investigative Redimensionarea C.F.L. prin interpretare fenomenologica a urmelor Reconstructia scenei unei crime Realizarea profilului făptuitorului Executarea portretului schita / psihofotografiei judiciare

Etapa expertizei modus operandi Crimele în serie / unicul autor

Etapa investigatri suspectului Verificarea directa sau acoperita a alibiului investigativ Verificarea directa a alibiului /aparent Verificarea suspectului acţiunii infracţionale cu latură obiectivă prezumată

Verificarea motivaţiei asumării acţiunii infracţionale 3. STRATEGIA PROBEI FAVORABILE / atunci când ele există

Aplicarea normelor dreptului natural / principii de drept si proverbiale Aplicarea modelelor logice si matematice privind interpretarea situaţiilor de fapt şi de drept Minciuna, sursa de adevar

8 N. S. Zamfirescu, / Practica Centrului de Cercetări Ştiinţifice Studii şi Practică Universitară Rm.Sărat Vezi„Logica cercetării criminale“2003 şi “Tratat practic de psihocriminalistica”, Ed. Universul Juridic 2010

Page 9: Suport de Curs

1. STRATEGIA REDIMENSIONARII ANCHETEI

Adevăruri necunoscute

EXTRAS RAPORT DE CERCETARE

Constatari privind: 1. Faza rezoluţiilor infracţionale şi scuza provocării 2. Momentele execuţiei: a. Momentele de debut al acţiunii infracţionale b. Momentul elementului material tanatogenerator

c. Momentul desistării inculpatulului Cernat Remus şi acţiunea sa pentru înlaturarea amplificării acţiunii inculpatului Ungureanu Damian Ion

3. Imaginile stocate de camerele video ca procedeu probatoriu 4. Obiectivitatea / subectivitatea relatărilor testimoniale Faza rezoluţiilor infrac ţionale şi scuza provocarii Club 69 se afla în incinta complexului comercial SC TEHNO COMIXT SRL Comaneşti, unitate administrată de martorul Coman Daniel. Pentru zilele de vineri şi sâmbătă cilenţii obijnuiţi ai clubului rezervau mese. Cernat Remus, permanent în ultima vreme avea rezervata o masă corespunzatoare numarului de prietein care îl însoţeau. Grupul era format din: Cernat Remus, Ungureanu Daniel, Avramescu Remus, Bouros Mihai, Elvis, Romario, Albina, Robertel..... În seara zilei de sâmbătă 11.07.2009 în faţa mesei rezervată de Cernat Remus se afla masa rezervată cu două săptămâni înainte de prietena lui Cernat Remus, Enachioie Andreea Marina şi un grup de fete care se aflau în relatii de prietenie cu grupul de tineri care îl însoţea pe Cernat Remus. ( roomi si romani) În club, respectiv pe un scaun din colţul barului, langă perete aproape de holul grupului sanitar, se afla şi un binecunoscut tânar din Comanesti, fost sportiv, respectiv Pimicheru Vasile Dan. Pozitia pe care o avea permitea să fie atins sau să atingă persoanele care se îndreptau spre bar sau grupul sanitar. Pozitia pe care o avea Pimicheru Vasile Dan şi reacţia sa faţă de persoanele care teceau pe langa el a generat două conflicte cu persoane apropiate grupului Cernat / Ungureanu. Iniţial Avramescu Remus la jenat prin trecerea sa pe Pimicheru Vasile Dan motiv pentru care acesta din urma la lovit cu pumnul în barbie, incidentul a fost adus imediat la cunoştinţa comeseanului Ungureanu Daniel. Acesta din urma la temperat pe Avramescu Remus. Un al doilea conflict, este legat de atitudinea lui Pimicheru Vasile Dan faţă de prietena lui Cernat Remus, respectiv Enachioie Andreea Marina care a fost acostată în mai multe râduri de Dan Pimicheru şi atinsă în zone intime ale corpului. Cernat Remus nu se afla in club in acele momente.

Page 10: Suport de Curs

De retinut: Cernat Remus şi grupul sau de prieteni, locuiau în oraşul Moineşti şi veneau la Clubul 69 din Comaneşti, motivaţi de relaţiile de prietenie cu grupul de fete din localitate. În seara zilei de sâmbătă 11.07.2009 Enachioie Andreea Marina sărbătorea anticipat ziua de naştere având în vedere reluarea prieteniei cu Cernat Remus după o perioada de desparţire de trei săptămâni. Pentru cei doi si grupul lor de prieteni era o dublă sărbătoare. Cernat Remus alaturi de prietenul sau Ruffo Bourosu Mihai a părpsit clubul din Comanesti pentru circa o ora, timp în care au loc cele doua conflicte care au generat nemulţumirea liderului de varstă al grupului venit de la Moineşti, Ungureanu Damian Ion Pimicheru Vasile Dan, de nationalitate româna, şi-a exteriorizat verbal acumularile motivaţionale şi reacţiile intenţionale faţă de grupul roomilor care saptamanal veneau de la Moineşti prin formularea “ in seara asta am sa omor toti tiganii”. Reactiile lui Pimicheru Vasile Dan atrag progresiv si cumulat deliberari in cadrul grupului de prieteni veniţi de la Moineşti, în principal Ungureanu Damian Ion sa aflat permanent intr-un proces de deliberare. In momentele urmatoare venirii în Club a lui Cernat Remus prietena sa este acostată din nou de Pimicheru Vasile Dan. Cernat Remus aflat in acel moment langa prietena sa încearcă să discute cu Pimicheru. Drept raspuns Pimicheru Vasile Dan în loveşte în faţa prietenei sale9. Acţiunea infracţională se declansază, generatoare fiind doua rezolutii diferite, una luată de un tanar care îşi apără onoarea neinfluienţat de grupul de prieteni, iar a doua rezolutie luata de un matur care în concepţia sa trebuia sa raspundă afrontului adus grupului în cadrul caruia se considera lider. Deci rezoluţia lui Cernat Remus este spontană, determinată direct de atitudinea lui Pimicheru Vasile Dan faţă de Enachioie Andreea Marina precum şi de lovirea sa.

9Provocarea penala consta in acte externe de violenta, exercitate de o persoana fizica cotra altei persoane fizice. Dupa natura actelor de violenta provocarea poate fi materiala, cand violentele constau in acte materiale si sunt indreptate fie contra sanatatii, integritatii corporale sau vietii; loviri, raniri, etc. si morala , cand violentele constau in ofense adresate contra onoarei sau considreatiei morale.Din alt punct de vedere provocarea poate fi directa, cand violentele privesc insusi persoana care reactioneaza, si indirecta cand violentele se refera la alta persoana decat cea care riposteaza.

Page 11: Suport de Curs

Ungureanu Damian Ion parcurge etapa deliberării acumuland timp de doua ore afronturile aduse grupului prin lovirea lui Avramescu Remus de catre Pimicheru Vasile Dan si ameninţarea adresată grupului etnic10 “ in seara asta am sa omor toti tiganii”. Momentul lovirii lui Cernat Remus de catre Pimicheru Vasile Dan închee procesul psihic al inculpatului Ungureanu Damian Ion în ansamblul sau prin luarea hotararii, a rezoluţiei infracţionale al cărui conţinut nu putea fi cunoscut sau intuit de Cernat Remus. Cei doi au început actiunea infractionala sub rezoluţii de execuţie imediată cu conţinut diferit, rezoluţii constitutive a unor laturi subiective diferite. Cernat Remus NU îşi propusese ca scop eliminarea fizică a lui Pimicheru Vasile Dan, şi NU întrevedea în momentul începerii execuţiei o asemenea eventualitate. Monentele execuţiei:

10 Dr. Delia Grigore „Onoarea şi familia în cultura tradiţională rromani” / RROMANIPEN-ul este legea fundamentală a rromilor. Conceptele esenţiale ale familiei tradiţionale a rromilor sunt: „phralipe” (fraternitate), ca formă de ajutor reciproc şi responsabilitate colectiv împărtăşită; „pakiv” (respect, cinste, împăcare / reconciliere, încredere, onoare, credinţă, credinţă în Dumnezeu), ca formă de reconciliere intracomunitară şi construcţie a imaginii de sine pozitive; „ujimos” (curăţenie, puritate), ca normă de control social şi sancţiune intracomunitară în cadrul opoziţiei ritualice pur / „ujo” versus impur / „mahrime”. Acela care respectă aceste principii fundamentale ale culturii tradiţionale rromani este „rrom pakivalo” (rrom cinstit, de onoare, de încredere, înţelept, cu credinţă în Dumnezeu), ceea ce înseamnă, în comunitatea de rromi, „rrom ciacio” (rrom adevărat), altfel spus „phral” (frate).Acela care nu respectă aceste principii poate fi declarat „mahrime” (spurcat) şi exclus din comunitate: astăzi, când rromii sunt sedentarizaţi, excluderea nu se mai referă la plecarea fizică din comunitate, ci la excluderea spirituală: persoana nu va mai fi invitată la sărbătorile tradiţionale, iar dacă are fete, se vor mărita mai greu.În relaţie nemijlocită şi profundă cu fundamentalul concept de „pakiv” se află şi acela de„ujimos”, ca determinant al „pakiv”-ului. Întreaga filosofie de viaţă a culturii tradiţionale a rromilor se bazează pe opoziţia pur / „ujo” – impur / „mahrime”, puritatea rituală reprezentând respectarea ordinii şi armoniei universale prin conformarea la model, iar impuritatea rituală, invizibilă, dar pregnantă spiritual, fiind devierea de la model, deci ruperea echilibrului intracomunitar prestabilit printr-o serie de legi de comportament şi conduită, a căror valabilitate a fost îndelung verificată prin experienţă.Rromii au obligaţia să respecte regulile purităţii, în caz contrar putând fi excluşi din cadrul comunităţii. Respectarea acestor norme ţine de responsabilitatea individuală şi colectivă şi se manifestă prin simţul ruşinii – „lajipe” –: în acest spirit sunt educaţi copiii. În comunităţile tradiţionale ale rromilor (căldărari, ursari, argintari etc.), majoritatea conflictelor se rezolvă în interior – „maśkar e phralenqe” (între fraţi), prin adunarea de judecată – „i kris”. Judecata o fac înţelepţii, oameni bătrâni, independenţi din punct de vedere al rudeniei faţă de cei în cauză, hotărârea se ia prin consens şi justiţia este distributivă. Rolul judecăţii tradiţionale rrome este de a stinge conflictele din interiorul comunităţii, dar, când nu se reuşeşte judecata de pace, conflictul poate degenera şi în crimă, mai ales în cazuri grave de înşelăciune, inclusiv în relaţia dintre soţi.În concluzie, „phralipe” (fraternitate de tip ierarhic, bazată pe structura societăţii tradiţionale, pe ajutorul reciproc şi pe responsabilitatea colectiv împărtăşită), „ujimos” (puritate ritualică) şi „lajipe” (element esenţial al relaţionarii cu modelul familial de la care orice deviere este fie sancţionată / supusă puniţiei, fie supusă unui proces ritual reparatoriu), toate trei concepte subordonate şi determinând „pakiv”-ul (cinste, respect, onoare, credinţă în Dumnezeu, împăcare) formează laolaltă RROMANIPEN-ul, legea fundamentală a identităţii rromilor.

Page 12: Suport de Curs

Momentele de debut al acţiunii infracţionale M 1. Ora 02.06 patronul localului Coman Daniel se interpune înter Cernat Remus, Ungureanu Damian Ion, Avramescu Remus şi Pimicheru Vasile Dan, reuşeşte să-l reţină pe Cernat Remus şi Avramescu Romeo,

M 2. Ungureanu Damian Ion trece de Coman Daniel şi intră în conflict deschis cu Pimicheru Vasile Dan. Acesta din urma îl loveste puternic pe Ungureanu propulsând-ul în grupul sanitar.

M 3. Revenirea lui Ungureanu Damian Ion din grupul sanitar, atacul asupra lui Pimicheru Vasile Dan şi apărarea acestuia cu o coadă de mop.( posibil iniţial cu cuţitul tip briceag gasit pe hol după epuizarea acţiuni infracţionale. Conform procesului verbal de cercetare la faţa locului vârful briceagului era îndoit şi prezenta urme de var. Acest fapt coroborat cu lovitura de pe zid ( proces verbal “ pe perete .... se observă un orificiu .....”) duce la concluzia căderii briceagului din mâna atacatorului în momentul lovirii zidului) Momentele nu sunt reflectate de nici o relatare testimoniala întrucât cei doi combatanţi se aflau pe hol în afara razei vizuale a martorilor şi a inculpatului Cernat Remus.

M 4. Coman Daniel care îl ţinea în braţe pe Cernat Remus cade jos înpins de Avramescu Remus. Cernat Remus eliberat de opoziţia patronului discotecii trece de Ungureanu Damian Ion (intimidat de modalitatea apărării iprovizate de Pimicheru Vasile Dan) şi îl urmareste pe Pimicheru Vasile Dan în incinta magazinului alimentar, fară a sesiza modalitatea de atac cu cuţitul adoptată de Ungureanu Damian Ion.

Page 13: Suport de Curs

Momentele elementului material tanatogenerator M 5. Ungureanu Damian Ion vine din urmă, se implică în schimbul de lovituri libere dintre Cernat Remus şi Pimicheru Vasile Dan. Dinamica acţiunii infracţionale face ca Cernat Remus să perceapă o lovitură cu cuţitul care are ca efect plaga superficiala la degetul 2 mâna dreaptă.

M 6. Ungureanu Damian Ion aplică cu cuţitul lovitura tanatogeneratoare victimei Pimicheru Vasile Dan.

Alegerea inaginii privind elementul material tanatogenerator are ca suport poziţionarea în această imagine a victimei şi autorului, faţa în faţa, poziţionare coroborată cu descrierea leziunii în cuprinsul raportului medico legal de necropsie “plaga taiata fusiforma11 obica de sus in jos si de la dreapta la stinga”. Relatările testimoniale nu reflectă acest moment. M 7. Momentul desistării inculpatulului Cernat Remus relaiv la rezoluţia sa şi acţiunea imediată pentru înlaturarea amplificării acţiunii inculpatului Ungureanu Damian Cernat Remus sensibilizat de plaga ce i sa produs cu cutitul, şi sesizand intenţia de înjunghiere a victimei Pimicheru Vasile Dan de catre Ungureanu Damian Ion îşi schimbă atitudinea agresivă şi încearcă să stopeze atacul promovat de Ungureanu Damian Ion. Cernat R Pimicheru D Cernat R UngureanV Pimicheru D Ungureanu V

11 Plaga fisiforma – plaga pe distanta mica

Page 14: Suport de Curs

Dacă în segvenţele anterioare aplicării loviturii tanatogeneratoare Cernat Remus este reflectat printr-o gesticulaţie indicând atacul, momentul acestuia îl detaşează de această atitudine motiv pentru care imaginile urmatoare reflectă acte de împiedicare activă a acţiuni inculpatului Ungureanu Damian Ion acte promovate de Cernat Remus care încearcă prin acestea să se interpună între Pimicheru Vasile Dan şi Ungureanu Damian Ion în scopul îndepărtării celor doi. Ungureanu Damian Ion

Cernat Remus Pimicheru D In finalul acţiuni din spaţiul cumpărătorilor Cernat Remus aflat înte Ungureanu Damian Ion şi Pimicheru Vasile Dan este împins cu putere de acţiunea celor doi circa doi metri spre dreapta . De retinut: Cernat Remus, venit în urma derularii evenimentelor precedente care afectase onoarea grupului etnic, nu a acţionat sub presiunea reacţiei grupului ci conform rezoluţiei sale, respectiv rezoluţia demonstrării atitudinii sale la o viitoare repetare a gesturilor faţă de prietena sa. Cernat Remus nu a avut posibilitaea cunoaşterii sau intuirii rezolutiei inculpatului Ungureanu Damian Ion, întrucat din momentul revenirii sale pană la momentul începerii execuţiei acţiuni infracţionale propriu zise NU a avut un contact de sfat cu acesta şi grupul de tineri care cunoşteu afirmaţiile intenţionale ale inculpatului Ungureanu Damian Ion.

Page 15: Suport de Curs

3. Imaginile stocate de camerele video ca procedeu probatoriu Imaginile stocate de camerele video INTOTECH cu placa de captura / 420 TV infrarosu 10mm / IR-9115A-PAL 40 mm12 au servit organelor de cercetare penala pentru identificarea autorilor şi stabilirea acţiunii victimei Pimicheru Vasile Dan, inculpatilor Ungureanu Damian Ion şi Cernat Remus, precum şi a celor trei martori oculari, Coman Daniel, Avramescu Remus şi Prisceanu Stefan. Organele de urmarire penală au aplicat elemente strategice degajate, specifice urmăririi şi anchetării autorilor identifica ţi. Faţă de aceştia sa formulat o învinuire susţinută de vizualizarea imaginilor stocate de camerele video ale magazinului. Imaginile prezentate instanţei de judecată NU sunt însă imaginile originale ci copia acestora rezultată din preluări de pe un monitor13 care ulterior au fost prelucrate14 în vederea vizualizării segvenţiale. Calitatea acestor inregistrării nu permite marirea rezoluţiei în vederea eliminarii unor confuzii15. Viteza de înregistrare la copierea imaginilor difernţiază în timp acţiunea infracţională captată de cele două camere de supraveghere.(45 secunde si 75 secunde). Martorii precizeaza o dreulare a acţiunii infractionale de circa 30 secunde.

Din această perspectivă reflectivitatea în plan juridic a imaginilor poate fi apreciată numai în măsura coroborării cu concluziile medico legale şi relătările testimoniale / NU printr-o simpla vizualizare.16

12Procesul verbal de cercetare la fata locului nu consemneaza marca si conviguratia tehnica a camerelor de supravegere . Datele relative la conviguratia tehnica au fost obtinute prin contactarea patronului discotecii. Acesta afirma ca in prezent camerelor de supraveghere si placa de captara sunt in custodia organelor judiciare. Ne rezervam posibilitatea de a solicita examinarea acestora in cazul aparitiei unor neconcordante intre imaginile puse la dispozitie si eventuale alte imagini detinute de organele judiciare si neprezentate pana in prezent apararii. 13Prezenta exaninare priveste DVD–ul atasat dosarului de cate organele de urmarire penala. ( poza 1; poza 2; poza 3 de pe DVD-R 4,7 GB sp 120min. / 1-8 X speed / DVD R –R 4,7 8x / 1x PRINCO / DVD pus la dispozitzie ) 14 Cu consecinta posibilitatii diminuarii calitatii imaginilor sau alterarii sucesiunii actiunii infractionale. 15Eventuala folosire a unor posibilitati tehnice de marirea rezolutiei poate fi facuta numai pe originalul inaginilor stocare de camerele de supravegere detinute in prezent de organele judiciare, folosidu-se un PC dedicat procesarii imaginilor (Hardware necesar pentru buna procesare a imaginilor cu software-ul - Adobe photoshop cs 4 sau 5 / procesor intel dual sau quatro core / cel putin 3 GB memorie / cel putin 100 GB HDD / cel putin 1 GB placa video ). In aceasta etapa procesuala, de plin drept, o asemenenea utilizare trebuie facuta in prezenta specialistilor propusi de aparare. (argumentum a pari / argument fondat pe egalitate) 16 Drumul de la ipoteza la teza / ipoteza – ipoteza de lucru – ipoteza stiintifica – concluzie stiintifica ( de identificare, de probabilitae sau iposibilitate )

Page 16: Suport de Curs

......................................................................................................................................................................................

4. Obiectivitatea / subectivitatea relatarilor testimoniale, Din relatarile testimoniale se desprind elementele de certitudine privind scuza provocarii, debutul acţiunii infracţionale şi finalitatea accesteia. Conţinutul elementelor privind scuza provocării, mobilul şi scopul în această cauză sunt în masură să departajeze NET aspectul participaţiei cu consecinţa încadrării juridice diferite. Nici o relatare testimoniala nu conţine fixarea momentelor esenţiale, respectiv, momentele elementului material tanatogenerator şi cele concomitente şi imediat următoare care releva poziţia şi acţiunea activă a inculpatului Cernat Remus pentru întreruperea acţiunii inculpatului Ungureanu Damian Ion. Martorul Coman Constantin sa aflat într-o permanentă acţiune de împiedicare a martorului Avramescu Remus de a se angaja şi acesta în conflict, iar martorul Prisceanu Stefan sub emoţia evenimentelor şi emotivitatea personala a fost într-o continuă dinamică pentru a informa patronul şi a primi sprijin de la aceata. Astfel evocarea, adică reactivarea informaţiilor stocate de fiecare martor şi participant la comiterea acţiunii infracţionale a fost afectată de apariţia unor dificultăţi, a unor erori . Trebuie subliniat faptul că orice persoană dezvoltată normal din punct de vedere psihofiziologic poate percepe, reţine şi reda evenimentul la care a participat, în mod suficient de exact, cu excepţia cazului în care au intervenit în acest proces de cunoaştere unele condiţii obiective sau subiective care pot stânjeni procesul de cunoaştere. Aprecien ca în cauza de faţă politistul şi magistratul care sa ocupat cu ascultarea persoanelor NU a ţinut seama, în aprecierea obiectivităţii celor declarate, de toate condiţiile obiective şi subiective prin care a trecut procesul său de cunoaştere a martorilor şi inculpaţilor. In cazul de faţă martorii si inculpaţii au invocat, direct sau indirect urmatorii factori care au influenţat procesul perceptiv, memorarea si evocarea, respectiv: Condiţii improprii de luminozitate / Zgomotul de fond existent într-un anumit loc / Durata percepţiei / Distanţa şi unghiul de observaţie / Fluctuaţiile atenţiei / Existenţa unor reprezentări eronate în legătură cu anumite lucruri cunoscute din existenţa anterioară / Nivelul de vârstă / Starea emoţională / Scopul şi intenţia de a memora.

Page 17: Suport de Curs

Aceşti factori alături de faptul că prima problemă a anchetei NU a fost problema identificarii autorilor, ci problema prinderii acestora a impus adoptarea unei strategii profesionale care desi admise a atras unele compromisuri care au afectet reţinerea în cuprinsul declaraţiilor a unor importante aspecte privind circumstanţierea acţiunii participanţilor. Reluarea audierilor în această fază procesuală va negativa şi mai mult procesul de aflare a adevarului. Adâncirea procesului de apreciere logică a materialului probator administrat poate scoate din întunericul probelor în defavoare întunericul încât să ramână numai lumină17. Concluzii: Întrucât ancheta a indicat autorii pe baza unor depozitii sumare iar copia imaginilor captate de camerele de supraveghere nu au calitatea necesară obiectivizării conţinutului probator sa impus reconstrucţia scenei acţiunii infracţionale şi redarea reflectivitătii acesteia în strânsă concordanţă cu actul medico legal, mobilul şi scopul acţiunilor infractionale. Reconstrucţia scenei acţiunii infracţionale şi redarea reflectivităţii acesteia în strânsă concordanţă cu actul medico legal, mobilul şi scopul acţiunilor infracţionale se constituie într-un nou procedeu probatoriu, care reflectă:

- Corespondenţa declaraţiilor celor doi inculpaţi cu realitatea a fost strâns legată de o serie de factori specifici momentului audierii, respectiv: Emotivitate mărită care a dus la erori în ceea ce priveşte redarea evenimentului / Apariţiei confuziilor în ceea ce priveşte desfăşurarea succesiunii actiuni infractionale / Temerea de a face anumite declaraţii în prezenţa altora / Sub imperiul promisiunilor facute pentru prezentarea de buna voie a inculpatilor in fata organelor de urmarire penala au aparut interuperi care au facut sa se piardă firul desfăşurării evenimentelor, sa se faca relatari sumare si să se omită unele amănunte. Inculpatii au fost sugestionati de gesturile aprobative sau dezaprobative ale anchetatorului, aceaste aspece sunt reflectate de declaraţiile lor.

- Cernat Remus a delibereat şi rezolutionat în urma unei duble provocari, respectiv o provocare morală ce a constat în ofensa adusă timerei pe care o însoţea şi o provocarea materială îndreptată împotriva integritatii sale corporale (lovira acestuia de catre Pimicheru Vasile Dan chiar in faţa prietenei sale). - Cernat Remus reactionază sub ipulsul tânăului care îşi apară onoarea într-o manieră bărbătească, respectiv prin folosirea forţei sale fizice opusă forţei fizice ofensatoare, opune prin proportionalitate forţa demnităţii, o legitimă aparare în faţa nededmnităţii.

17 Rolul activ al organului de urmarire penala / Art. 202. - Organul de urmarire penala este obligat sa stranga probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, in vederea justei solutionari a acesteia. Organul de urmarire aduna probele atat în favoarea, cat si în defavoarea invinuitului sau inculpatului / Parfarază / Emil Cioran „ Scoate atâta energie din întunericul tau încat să nu mai ramămâna decât lumină”

Page 18: Suport de Curs

- Reacţia sa NU este legată de precepte tradiţionale ale etniei din care face parte, întrucât este sensibilizat de mediul social în care a păşit cu succes, respectiv cel universitar.18. - Deliberarea inculpatului Ungureanu Damian Ion ca proces complex de apreciere, evaluare şi comparare între diverse opţiuni posibile cu privire la luarea unei hotarari anume – de a comite fapta ori de a nu o comite, în caz pozitiv de a o săvarşi în anumite modalitaţi sa realizeat în circa două ore, respectiv din momentul în care a fost sensibilizat de lovirea lui Avramescu Remus de catre Pimicheru Vasile Dan, urmat de momentul perceperii amenintarii “ în seara aceasta am să omor toţi ţiganii”. - Deliberarea inculpatului Ungureanu Damian Ion a precedat rezoluţia printr-un proces de acumulari negative amplificate de o noua provocare, lovirea sa de către Pimicheru Vasile Dan. - Din aceaste perspective activitatea infracţională se autostructurează în doua acţiuni disticte întrucat între cei doi inculpaţi nu a preexistat şi nu sa omogenizat pe parcursul execuţiei o unitate rezoluţională şi executională. Întrucat nu a preexistat şi nu sa omogenizat pe parcursul execuţiei o unitate rezoluţională şi execuţională, aprecierea faptelor trebie să corespundă prevederilor art. 28 C.pen. prevederi relative la circumstantele presonale si reale, respectiv „ Circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se rasfrang asupra celorlalţi. / Circumstantele privitoare la faptă se rasfrang asupra participantilor, numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevazut.” - Dacă diferenţierea privind circumstanţele personale este notorie, diferenţierea circumstanţelor reale trebuie constatatî din însasi derularea situaţiei de fapt. Cernat Remus pozitionat în timp şi spatiu NU putea cunoşte sau intuii rezoluţia inculpatului Ungureanu Damian Ion. NU a conceput şi NU putea prevedea o asemenea actiune. - Întrucât acţiunea tanatogeneratoare a inculpatului Ungureanu Damian Ion nu avea corespondenţă în rezoluţia inculpatului Cernat Remus, acesta realizează că peste acţiunea sa concepută în limetele lovirii şi vătămării corporale se suprapune o acţiune ce trebuie îndepartată.

18 Cunoasterea personalitatii inculpatului Cernat Remus prezinta importanta tactica pentru ca in functie de trasaturile psihice precum si de factorii care au influentat sau conditionat evolutia somato-psihica si sociala, se poate stabili cu certitudine imprejurarile cauzei si conditiile in care a fost savarsita fapta precum si daca se face vinovata sau nu de coautorat in cauza privind omorul cercetat. / Astfel, dintre principalele elemente de natura sa conduca la definirea personalitatii invinuitului Crenat Remus si care sa influenteze actiunile sale in mediul extern, mentionam: Caracterul, trasatura psihica ce defineste manifestarile de conduita cu semnificatie morala pozitiva, demnitate, sociabilitate, etc. pot fi retinute in detrimentul celor cu semnificatie negativa (egoism, susceptibilitate, ingamfare, etc.) Cernat Remus desi era de etnie rooma, era component al unui cerc de prieteni mixt a caror prere era unanima in sensul „este un baiat bun, nu fumeaza, nu consuma alcool, impune respect, corect, rezervat.” / Temperamentul, il plaseaza in tipul sanguinic (puternic, echilibrat, mobil), Aptitudinile , unele avand un sens mai special, ajungand pana la talent pentru sport. In privinta factorilor externi care au o oarecare influenta asupra manifestarilor inculpatului se cuvin a fi mentionati : / Cernat Remus este un membru al unei familii respectate in cadrul etniei si societatii bacaoane, familie capabila sa restabileasca echilibrul psihic al acestuia. Cernat Remus a urmat liceul teoretic “Siru Haret” si este in prezent student al Facultatii de Stinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii din Bacau, comportamentul in familie ii asigura sustinerea pentru derularea studiilor licentiale, iar in societate a fosrt detasat de imputarea unor atitudini negative.

Page 19: Suport de Curs

- Din această perspectivă Cernat Remus se desistează din acel moment de acţiunea rezoluţiei sale, (lovirii cu consecinta vatamarii corporale) şi încearcă stoparea acţiunii inculpatului Ungureanu Damian Ion prin acte unilaterale de împiedicare activă. - Aceste acte coroborate cu argumentele rezoluţiei instantanee a inculpatului Cernat Remus conduc la constatarea lipsei laturei subiective relativa la infractiunea de omor. De menţionat că în cazul de faţă desistarea devine operantă pentru faptele de lovire săvârşite de Cernat Remus din momentul imediat anterior sesizarii atacului tanatogeneratoar al inculpatului Ungureanu Damian Ion. Faptele de lovire anterioara acestui moment raman sub incidenţa legii penale. Cernat Remus şi Ungureanu Damian Ion au început acţiunea infracţională sub rezoluţii de execuţie imediată cu conţinut diferit, rezoluţii care NU sau realizat printr-o legătură subiectivă anterioara începutului actului de executare sau pe parcursul desfăşurării actului de executare. Deci NU exista coautorat / de asemenea , NU a exista o intenţie de înlesnire sau ajutare din partea lui Cernat Remus pentru suprimarea veţii victimei, acesta NU a procurat mijloacelor de săvârşire a infracţiunilor, NU a înlăturat unele piedici pe care le-ar fi putut întâmpina autorul şi nici NU a ajutat pe acesta întrucât în plan subiectiv nu-i cunoştea intenţiile. Analiza situaţiei de fapt duce la concluzia certă că nu a existat nici o complicitatea intelectuală, respectiv Cernat Remus NU putea întări o rezoluţie necunoscuta. Deci NU exista complicitate Învinuirea adusă inculpatului Cernat Remus pentru infracţiunea de omor calificat, prevazută de art. 174 -175 ali.1 lit. i) C. pen. NU este susţinută de elementele situaţiei de fapt, elemente relative la rezoluţia infracţională, elementele acţionale şi circumstanţele intervenite pe parcursul desfaşurării acţiunii infracţionale. Raportul dintre actele inculpaţilor indică faptul că aceste acte în raţiunea lor de a exista şi de a se produce nu sunt condiţionate în mod reciproc, adică între ele nu există un raport ca de la cauză la efect, astfel că faptele inculpaţilor pot fi examinate seapart şi independenţă unele de altele.

Conf.univ.dr. N. Zamfirescu

Page 20: Suport de Curs

2. STRATEGIA CUNOASTERII MODULUI DE OPERARE

A lua cunoştin ţă / A înţelege, a aprecia, a judeca. / A deduce, a conchide / A observa, a remarca. / A şti, a avea în minte, a-şi da seama de ceva. / A recunoaşte, a identifica / A dovedi. IMAGINEA PSIHOCRIMINALISTIC Ă

De la început, trebuie precizat că psihocriminalistica nu are nimic în comun cu

ansamblul de concepţii şi practici care proclamă existenţa în natură a unor forţe supranaturale misterioase cu care ar putea comunica pretinşii ini ţiaţi. Psihocriminalistica nu este o pseudoştiinţă. Ea este, prin excelenţă, ştiinţa organizării sistematice, a experienţei profesionale.

Psihocriminalistul abordează ideile de specialitate înainte de a le asimila, de a şi le

însuşi, el trebuie să le privească din afară, să se disocieze de ele, apoi o dată cu maturitatea, făureşte un sistem cu care nu se confruntă niciodată pe de-a-ntregul. Detaşarea este esenţială pentru toţi cei preocupaţi de problematica descoperirii.

Imaginea psihocriminalistică se formează pe fondul imaginii reale dobândite prin

operaţiunile de observare a faptelor – respectiv vizualizarea directă şi personală a locului faptei, a împrejurărilor – a urmelor materiale, a poziţionării fireşti a obiectelor şi prin perceperea mutaţiilor intervenite ca urmare a dinamicii victimei şi a autorului.

Imaginea reală are, de asemenea, ca fundament interpretarea tehnică, medico-legală şi

fenomenologică a urmelor acţiunii infracţionale cu adâncul lor suport ştiinţific. Perceperea – sesizarea trinomului modului de operare: „iter criminis”, „modus operandi”, „punctum saliens” şi a caracteristicilor acestora – dă stabilitate imaginii reale. Am văzut că semnificantul central al imaginii psihocriminalistice este făptuitorul. Imaginea psihocriminalistică este, de fapt, o imagine reală, în care aducem un personaj real nedefinit în acel moment şi urmează să-l definim, bazându-ne pe posibilităţile noastre / făptuitorul este constituit din propriile sale manifestări prin puterea, decizia şi curajul experienţei noastre profesionale.

EXERCIŢIU PRACTIC

Imaginea locului faptei o aveţi deja formată, pornind de la imaginile concrete percepute cu ocazia observării stărilor de fapt şi a mărturiilor / Rezervaţi-vă timp şi reveniţi singur la locul faptei, respectând ziua şi ora critică. / Imaginaţi-vă venirea făptuitorului – intrarea acestuia în locuinţa victimei, contactul cu aceasta, acţiunea sa asupra victimei şi reacţiile acesteia din urmă – deznodământul şi plecarea autorului. / Important este ca aceste imagini să fie cât mai vii, dinamice şi amănunţite. Trebuie să acordaţi mare atenţie micilor amănunte, imaginilor, sunetelor, obiectelor care-i înconjoară şi chiar mirosurilor. Observaţi detaliile atribuind urmele făptuitorului sau victimei, obiectelor dinamizate de aceştia. Amănuntele mediului imaginat sunt extrem de importante în acest exerciţiu, pentru a percepe experienţa făptuitorului şi, pe această cale, personalitatea sa./ Vizualizaţi-i acţionând, simţind, reacţionând./ Acest exerciţiu construieşte imaginea fizică şi imaginea psiho-socio-psihiatrică a făptuitorului, imaginează reperele pe care urmează să le consemnaţi. După ce-l veţi aplica pentru o vreme, veţi fi foarte surprins să descoperiţi că „reuşiţi, fără să vă străduiţi”. Acest

Page 21: Suport de Curs

sentiment introdus în mecanismul dumneavoastră automat va funcţiona tot automat şi în alte cazuri. Notificaţi semnalnentele si caracteristicile identificatoare ale celor doua personaje

Ei, Petre! Nu se vede încă nimic?” întreba – la 29 martie 1859 – un bărbat de 45 de ani, îmbrăcat într-un palton şi cu nişte pantaloni cadrilaţi, plini de praf, stând în picioare, cu capul gol, pe pragul unei cârciume de pe şoseaua X, din Rusia. Servitorul, către care se îndreptau aceste vorbe, era un tânăr bălan, cu obrajii plini, cu ochii mici, întunecaţi, cu bărbia rotundă, acoperită cu puf de culoare nehotărâtă. Servitorul acesta, la care totul – de la păru-i pomăduit şi de la cercelu-i cu o piatră scumpă, atârnat la o ureche şi până la gesturile-i învăţate pe dinafară – arăta un servitor de modă nouă, ca să facă pe placul stăpânului, îşi aruncă privirea în zarea şoselei şi răspunse pe un ton grav: - Nu se vede nimic!

- Nimic? întrebă stăpânul. - Absolut nimic! – răspunse servitorul. Stăpânul suspină şi se aşeză pe bancă. În vreme ce şedea acolo, picior peste

picior, cercetând cu ochii împrejuru-i – îngăduit fie-ne să ne folosim de această odihnă pentru a-l face cunoscut cititorului.”19

STATICE

DINAMICE SEMNE

PARTICULARE

VESTIMENTAŢIE Vârsta: Înălţime: Culoare piele: Culoare păr : Corpolenţa: Contur faţă: Nasul:

Urechi:

Mers: Gesturi:

Exemplificare / Caracteristici identificatoare

- merge cu bărbia în piept, poartă helancă peste gură şi fes tras pe ochi; - nebărbierit, barbă brunetă, rară şi ţepoasă; - haine foarte murdare; - faţa ascuţită, osoasă; - merge târşâit sau şchiopătat; - posibil ţigan; - fumează ţigări fără filtru (ieftine);

19I. Turgeniev – „Părinţi şi copii”

Page 22: Suport de Curs

RECONSTRUCTIA SCENEI UNEI CRIME

Model ipotetico-deductiv / faptuitor gerontofil 20

Moment Acţiune Rezultat Motivaţia interpretării acţiunii

Metodă

1. aprox. 10 min

Prealabilă supraveghere a locului faptei şi vecinătăţilor din grădină şi verificarea prezenţei victimei în casă

Hotărâre infracţională

Logico-deductivă

2. aprox. 1 min

Pătrunde în locuinţă împingând uşa din spatele locuinţei (uşa “C”)

Deschiderea uşii

Poziţia celor două topoare şi a levierului în unghiul de deschidere a uşii

Logico-ştiinţifică

3. aprox. 3 min

Pătrunde în holul 1, după care traversează locuinţa prin camera 2,5,7. Găseşte victima dezorientată în camera 9. Relaţionează la nivel minimal cu victima, constată repulsia, refuzul victimei şi intră în prima fază de transă afectivă asociată cu manifestări sexuale. Momentul se caracterizează printr-o dinamică a autorului în încăpere

Primul contact cu victima

Prezenţa victimei în camera 9 este explicată de dorinţa de a se depărta de acţiunea autorului

Explicaţii medico-legale examinarea foto judiciară, pe calculator

4. aprox. 1 min.

Se orientează mental în configuraţia locuinţei pentru a alege locul cel mai potrivit spre a acţiona asupra victimei. Împinge victima spre camera 2, lovind-o de două ori cu mânerul cuţitului

Cele două escoriaţii de pe obrazul drept

Poziţia victimei faţă de agresor, respectiv împinsă şi lovită cu mânerul cuţitului pe obrazul drept, pentru determinarea victimei să se supună acţiunii sale

Interpretări foto judiciară + declaraţie martori (uşa 4 mereu este închisă)

5. aprox. 1 min.

Ajunge cu victima în camera 2, o împinge către uşa camerei4, încearcă să pătrundă în această cameră, dar constată că uşa camerei este închisă. Acţiunea este dinamică şi din partea autorului şi din partea victimei

Urgentarea acţiunii finale ca răspuns la trăirile afective ce-l marchează în acest moment

Poziţionarea preşurilor din faţa camerei 4 (vezi planşa foto)

Interpretarea urmelor ca rezultat al cercetării la locul faptei-explicaţii med.legale

6. aprox. 2 min.

Împinge victima spre cam.3, deschide uşa şi se decide să înceapă acţiunea finală asupra victimei (chiar în pragul uşii). Ţine cu braţul stâng obrazul drept al victimei, iar cu dreapta aplică victimei 5 lovituri cu extremitatea prăselei cuţitului. Roteşte antebraţul şi aplică două lovituri succesive cu lama cuţitului.

Cele cinci escoriaţii de pe hemifaţa stângă a victimei, plaga înţepată de la nivelul gâtului şi plaga deschisă

Picături de sânge în cădere verticală pe pragul uşii şi lângă acesta, precum şi zone cu crustă de sânge pe masa din dreapta intrării încăperii

Tehnico-ştiinţifică

7. Victima cade (liber) pe spate cu o uşoară înclinaţie a corpului spre partea stângă

Scurgerea sângelui şi îmbibarea vestimentaţiei spre centru stânga, cu scurgere pe linoleum. Pata de sânge se află la o

Examinare şi interpretare fotografiei judiciare

20 N.Zamfirescu – Magdalena Voinea – note cercetare ştiinţifică.

Page 23: Suport de Curs

distanţă de 1,30m faţă de tocul uşii.

8. aprox.10 min.

Autorul începe dezbrăcarea victimei astfel: desface şi trage de pantaloni, dezbracă victima de lenjeria intimă şi o păstrează. Păşeşte peste victimă, ajunge în dreptul capului, ridică victima astfel încât să o poată dezbrăca de geacă şi pulover. Aşază vestimentaţia sub corpul victimei (coapse), păşeşte spre uşă (peste victimă) şi are loc o manifestare sexuală

Poziţionarea victimei şi a elementelor reprezentative de la locul faptei

Măsurători efectuate cu ocazia recercetării locului faptei

9.aprox.3 min

Încearcă să părăsească încăperea şi să tragă uşa, dar constată că nu se poate, din cauza picioarelor victimei; păşeşte peste victimă, o apucă de mâna dreaptă şi o trage pe o distanţă de 40 cm spre interiorul camerei

Rularea şosetei stângi, urmele de deplasare ale corpului evidenţiate pe pata de sânge în lungime de 40 cm şi poziţia braţului drept al victimei

Logico-deductivă

10. 1.min Păşeşte înapoi spre victimă, închide uşa şi părăseşte locuinţa pe unde a venit (uşa “C”), închizând uşa din spate (locuinţa rămâne închisă)

Finalitatea acţiunii

Rămânerea în locuinţă a căţelului victimei (caniche)

Exemplificare repere psihocriminalistice / criminal la comanda

A. Repere psihiatrice – aparent clinic sănătos

B. Repere psihologice a) Tulburare de personalitate – cu predominarea manifestărilor asociale * nu este adaptat regulilor vieţii sociale, prin refuz. În general nu manifestă agresivitate sau ostilitate faţă de aceste reguli, fiindu-i indiferente; * se remarcă prin dorinţa de a-şi păstra libertatea existenţială şi de a se proteja de orice dependenţă psihosocială; b) Inteligenţă – medie sau peste medie; c) Temperament – predominant flegmatic; * critic faţă de alţii şi faţă de ceea ce se întâmplă; * rece, neimpresionabil, inafectiv; d) Este organizat – acţiunile sale sunt calculate, planificate, consideră că există un loc pentru orice şi toate trebuie să fie la locul lor; e) Imagine despre sine – pozitivă, nu acceptă critica, manifestă grijă pentru persoana sa şi confortul său; f) Tip de om – amabil, vigilent, îngrijit, cu abilităţi motrice şi reflexe (viteză de reacţie); g) Este un cerebral – aşteaptă ceea ce i se cuvine, fiind sigur că i se va da; h) Nu acţionează singur, dar nici cu o a treia persoană. Este loial faţă de partenerul infracţional pe care l-a ales, apreciind calmul şi indiferenţa. Bioritmuri coincidente. C. Repere sociologice: a) A practicat mai multe tipuri de meserii şi a avut mai multe locuri de muncă; b) Mobil geografic, deşi are un loc unde îşi păstrează obiectele preferate, pe care le îngrijeşte (armele) de câte ori are ocazia. Manifestă grijă faţă de funcţionarea ireproşabilă a acestora şi a oricăror bunuri personale; c) Îl găsim într-o lume interlopă, unde manifestă siguranţă de sine. Aici îi este recunoscută poziţia, deşi nu i se cunosc preocupările; d) Are antecedente penale şi a executat pedepse private de libertate. În penitenciar a fost retras, nu a bravat, dar a controlat psihologic liderii, asigurându-şi astfel echilibrul bio-psihic;

Page 24: Suport de Curs

e) În mediul obişnuit este adaptat social. Doreşte să trăiască singur. Nimeni nu este pentru el suficient de bun şi de sigur.

3. STRATEGIA PROBEI FAVORABILE

Probele în acuzare servesc la dovedirea vinovăţiei învinuitului sau inculpatului. Aceasta e misiunea de căpetenie a judecătorului de instrucţiune, care este mai înainte de toate instructor, adică adunător de probe ale vinovăţiei, în caz când ele există.21 Probele in favoare servesc la demonstrarea lipsei de temeinici a probelor in acuzare sau circumstantierea acestora. Aceasta e misiunea de căpetenie a aparatorului, care poate fi mai înainte de toate instructor, adică adunător de probe favorabile, în caz când ele există22

Cuvânt din suflet

Sunt rugat de colegul şi bunul meu prieten Zamfirescu să recenzez lucrarea „Strategia probei favorabile”. Îmi expune pe şleau noul concept, îmi spune că avem o datorie de împlinit, rechemarea la realitate, o altă expertiză, un alt expert, un alt anchetator, un alt judecător, un alt apărător, un alt mod de apreciere a probelor, cel ştiinţific, deci voi recenza lucrarea, iată!

Strategia probei favorabile preconizată a fi folosită pentru redimensionarea anchetei judiciare este nu numai bine venită ci chiar se impune. Urmărirea tendinţelor actuale din cercetarea ştiinţifică naţională şi mondială, promovarea colaborării cu practicieni, instituţii de cercetare şi învăţământ superior din ţară şi spaţiul european, aplicarea experimentală a cercetărilor preliminare şi a celor în curs de desfăşurare presupune utilizarea modelor autocorectoare de erori, metodelor de sesizare a necunoscutelor şi stabilire a subiectivismului.

Trinomul „Zamfirescu” erori, necunoscute, subiectivism. Scop, cercetare ştiinţifică pentru demonstrarea nevinovăţiei şi circumstanţierea vinovăţiei, prilej pentru impunerea unui proces concurenţial adresat corpului experţilor şi a unei provocări adresate aspirantilor catre o noua profesie, aceea de cercetător în domeniul strategiilor judiciare. Asta doreste subtilul meu coleg si se pare că va reuşi.

Urmăresc ideea „dispoziţia art. 202 C.pr.pen. relativă la probele în favoare, aceasta indică nu numai necesitatea adunării acestor probe dar şi necesitatea aprecierii lor în cadrul unei strategii ius imperativum. Ignorarea acestei dispoziţii prin inabilitate, lipsa de diligenţă trebuie urmată firesc de o sancţiune logică, respectiv transferul beneficiului probei favorabile. Acest beneficiu se transferă de drept (pro domo sua) apărării chiar din momentul sesizării probei favorabile, probă pe care apărarea o poate impune prin apreciere ştiinţifică.”

Conceptul „Strategia probei favorabile” ne sugerează faptul că probele preexistă dezbaterii judiciare, şi asa şi este. Conceptul pretinde un nou mod de apreciere a probelor, aprecierea ştiinţifică şi impune aşa cum am văzut în cuprinsul rapoartelor de cercetare motivarea aprecierii probelor . Acest ultim aspect permite acceptarea şi susţinerea afirmaţiei „Psihocriminalistica este chemată a reflecta asupra problemelor şcolii române de poliţie ştiinţifică, tinde să devină un ghid de conştiinţă şi studiul formator al spiritului analitic în profesiile judiciare”.

Atâta timp cât „conceptul strategiei probei favorabile” este un concept care apelează la metode şi tehnici aparţinând unor diferite domenii ştiinţifice (logica juridică, logica matematică, psihologie judiciară, criminalistică, biocriminalistică şi psihocriminalistică, filozofie, chimie etc.), în scopul degajării anchetei de erori, necunoscute şi manifestări subiective, acest concept trebuie să primeze în actuala dezbatere academică şi aplicaţie practică.

„Strategia probei favorabile” este hotărârea, raţiunea însănătoşirii aprecierii probelor prin intermediul operaţiunilor ştiinţifice.

Prof.univ. dr. Vasile Bercheşan

21 Centrul Universitar Rm.Sarat / Studiu dupa I. Tanoviceanu ,Tratat de drept si procedura penala 1936 22 Centrul Universitar Rm.Sarat / parafraza potrivit rationamentului a pari .

Page 25: Suport de Curs

MINCIUNA, SURSA DE ADEVAR

Minciuna 23 este o afirmaţie care este contrazisă de către experienţă, observaţie sau bun simţ, care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parţială a faptelor şi a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor. De regulă, minciuna se consideră o acţiune intenţională de declarare a unei stari modale necomfirmabile sau imediat (ori uşor) confirmabilă, pentru a produce confuzie, a oferi false speranţe, a determina o anume acţiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială ori afectivă care serveşte într-un fel sau altul mincinosului. Deşi minciunile premeditate sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare şi de neiertat, se pot totuşi identifica şi minciuni spontane, nepremeditate, posibil determinate de lipsa de informare, de înţelegere corectă şi/sau de interpretarea greşită a informaţiilor existente sau accesibile la un moment dat.

Privit dintr-o anumită perspectivă, se poate afirma că minciuna caracterizează personalitatea iar adevărul realitatea, în sensul că personalitatea poate produce afirmaţii confirmabile sau infirmabile cu privire la realitate, dar reflectarea realităţii în individ, care este un adevar, este o distinctă transpunere a unei cantităţii purtătoare de informaţii care se metamorfozează "realitate" cu o structură şi fenomenalitate distinctă.

Abuzul de drept şi frauda la lege. / Acestea sunt probleme conexe cu interpretarea normei juridice.

23 Vezi / Wikipedia, enciclopedia liberă / SURSE: Adler, J. E., “Lying, deceiving, or falsely implicating”, Journal of Philosophy, Vol. 94 (1997), 435-452. / Aquinas, T., St., “Question 110: Lying”, in Summa Theologiae (II.II), Vol. 41, Virtues of Justice in the Human Community (London, 1972). /Augustine, St., "On Lying" and "Against Lying", in R. J. Deferrari, ed., Treatises on Various Subjects (New York, 1952). / Bok, S., Lying: Moral Choice in Public and Private Life, 2d ed. (New York, 1989)./ Carson, Thomas L. (2006). "The Definition of Lying." Nous 40:284-306. / Chisholm, R. M., and T. D. Feehan, “The intent to deceive”, Journal of Philosophy, Vol. 74 (1977),143-159. / Davids, P. H., Bruce, F.F., Brauch, M.T., & W.C. Kaiser, Hard Sayings of the Bible (InterVarsity Press, 1996)./ Fallis, Don. (2008). "What is Lying?" Paper presented at the Pacific Division Meeting of the American Philosophical Association./ Flyvbjerg, B., "Design by Deception." Harvard Design Magazine, no. 22, Spring/Summer 2005, 50-59. / Frankfurt, H. G., “The Faintest Passion”, in Necessity, Volition and Love (Cambridge, MA: CUP, 1999). / Frankfurt, Harry, On Bullshit (Princeton University Press, 2005). / Kant, I., Groundwork of the Metaphysics of Morals, The Metaphysics of Morals and "On a supposed right to lie from philanthropy", in Immanuel Kant, Practical Philosophy, eds. Mary Gregor and Allen W. Wood (Cambridge: CUP, 1986). / Lakoff, George, Don't Think of an Elephant, (Chelsea Green Publishing, 2004). / Mahon, J. E., “Kant on Lies, Candour and Reticence”, Kantian Review, Vol. 7 (2003), 101-133. / Mahon, J. E., “The Definition of Lying and Deception”, Stanford Encyclopedia of Philosophy (2008). / Mahon, J. E., “Lying”, Encyclopedia of Philosophy, 2nd ed., Vol. 5 (Farmington Hills, Mich.: Macmillan Reference, 2006), p. 618-19 / Mahon, J. E., “Kant and the Perfect Duty to Others Not to Lie”, British Journal for the History of Philosophy, Vol. 14, No. 4 (2006), 653-685. / Mahon, J. E., “Kant and Maria von Herbert: Reticence vs. Deception”, Philosophy, Vol. 81, No. 3 (2006), 417-44. / Mannison, D. S., “Lying and Lies”, Australasian Journal of Philosophy, Vol. 47 (1969), 132-144. / O'Neill, Barry. (2003). "A Formal System for Understanding Lies and Deceit." Revision of a talk for the Jerusalem Conference on Biblical Economics, June 2000. / Siegler, F. A., “Lying”, American Philosophical Quarterly, Vol. 3 (1966), 128-136. / Sorensen, Roy. (2007). "Bald-Faced Lies! Lying Without the Intent to Deceive." Pacific Philosophical Quarterly 88:251-64.

Page 26: Suport de Curs

Abuzul de drept constă în exercitarea drepturilor conferite de lege cu rea credinţă, cu încălcarea scopului pentru care ele au fost instituite, de fapt în scopul de a produce consecinţe vătămătoare pentru altcineva. Litera legii este folosită în mod nelegitim. Mobilul acestui comportament nociv poate fi dorinţa de şicană, răzbunare etc. De exemplu introducerea unei acţiuni în justiţie cu scopul de a-l şicana pe cel reclamat, cel care reclamă ştiind foarte bine că nu are dreptate, un funcţionar care în exerciţiul atribuţiilor sale nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte defectuos pentru a cauza o vătămare drepturilor sau intereselor legale ale unei persoane. Frauda la lege constă într-o manevră nelegitimă făcută cu scopul de a eluda aplicarea unor norme care sunt în mod normal aplicabile, pentru a promova ilegal unele interese sau a ocoli consecinţe legale care nu convin. Şi aici avem de a face cu utilizarea literei legii şi cu încălcarea spiritului ei. De exemplu, în cazul unui contract de vânzare-cumpărare se trece în înscris un preţ mai mic decât cel real pentru a evita aplicarea integrală a taxelor fiscale. Sau: două persoane încheie o căsătorie nu pentru a întemeia o familie, ci pentru a obţine, să zicem, cetăţenia unei ţări. În cazul fraudei la lege, nu întotdeauna scopul în sine urmărit este ilegal, ci metoda de atingere a lui, de aceea sancţiunea nu este neapărat una penală.

Domnule Comandant

Subsemnatul XX, domiciliat în com. Podgoria jud. Buzau, cercetat în dosarul privind accidenul de circulaţie produs la data de 09.09.2007 pe raza localităţii Tigmandru jud. Mureşi, cu respect va aduc la cunostinţă urmatoarele;

Vazând şi înţelegând modul subiectiv în care expertul a efectuat şi redactat Raportul de Expertiză Tehnico Judiciară24 în cauza ce mă priveşte am decis să-mi formulez apararea din momentul în care voi avea la dispoziţie în copie xerox întreg materialul de urmarire penală.

Invocând prevederile art. 66 al 2 si 67 C.proc.pen25 , respectos vă rog să-mi pune-ţi la dispoziţie (în copie xerox) întreg materialul cauzei în vederea studierii şi formulării aparării.

Urmează ca pe baza întregului material studiat să formulez motivat cererea privind contraexpertiza ce se ipune în acest dosar.

Cu stimă, Marcu Ştefan

24 Depun alaturat Raportul de Cercetare Stiintifica relativ la examinarea continutului probator al Raportului de Expertiza Tehnico judiciara. 25 Prezumptia de nevinovatie Art. 66. - Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa. In cazul cand exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie. Concludenta si utilitatea probei Art. 67. - In cursul procesului penal partile pot propune probe si cere administrarea lor. Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsa, daca proba este concludenta si utila. Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.

Page 27: Suport de Curs

EXTRAS RAPORT DE CERCETARE

1. Situatia de fapt reflectata de procesul verbal si schita locului faptei a. Înainte de începerea cercetării la faţa locului rudele victimei şi ulterior personalul medical au acordat primele măsuri de ajutor victimei. Deci: victima a fost repoziţionată în vederea acordarii primului ajutor. Pata de sânge poziţionată la 40,08 m faţă de punctul de reper indică repozitionarea victimei NU finalul unui spaţiu de proiectare ca urmare a impactului. b. Autoturismul implicat în accident prezintă următoarele avarii: far dreapta spart, capotă motor înfundată, , parbriz spart. Prin interpretare fenomenologică avariile autoturismului indică urmatoarele momente poziţionale ale victimei după impact, respectiv: lovirea corpului la nivelul farului .... preluarea corpului pe capotă urmată de ... lovirea parbrizului şi cadere laterală. NU sa produs o proiectare spre înainte a corpului victimei ci o preluare pe capotă, lovire de parbriz urmată de cadere laterală la finalul efectului frânării. c. Urmele de frânare indică dinamica autoturismului în spaţiul critic ( prima apasare pe frană 18,90 m / usoară eliberare a pedalei pe distanţa de 4,10 m / a doua apasare pe distanţa de 2,10 m. ) Deci: aplicarea modelelor matematice de calcul expertal se face relativ la valorile dimensionale ale spatiului critic, respectiv 25,1 m NU si pentru spatiul exterior dinamicii accidentului. 2. Situaţia de fapt reflectată de probele testimoniale: a. Declaraţia conducatorului auto Marcu Stefan Alin „ ... am lovit pietonul cu partea din dreapta faţă a autoturismilui. Maşina mea sa oprit pe loc undeva aproape de mijlocul drumului şi, fiindăcă din sens opus circulau alte maşini am parcat imediat pe partea stângă a drumului în direcţia mea de mers.” Deci: sa produs repoziţionarea autoturismului în afara spaţiului de calcul expertal printr-o manevră exterioară dinamicii accidentale. b. Declaratia martorului Nicolescu Gheorghe Romeo “ Rulam în spatele autoturismului Skoda Octavia ... cu o viteză de aproximativ 65 Km./ h....... victima a căzut pe banda mea de deplasare aproape de acostament la o distanţă de aproximativ 6 m faţă de locul de impact”. Deci: depoziţia confirmă logica avariilor autoturismului respectiv spatiul fenomenologic ocupat de: lovirea victimei, preluarea pe capota, lovirea de parbriz si caderea laterala pe carosabil. c. Declaratia martorului Sandu Constantin “ In urma impactului victima a cazut pe carosabil pe sensul nostru de mers cu capul pe linia care delimitează partea carosabila şi cu restul corpului( perpenticular cu axul drumulu) la circa 2 - 3 m în spatele maşinii oprite”.

Page 28: Suport de Curs

Deci: depoziţia confirmă caderea corpului victimei de pe capota acestuia. d. Declaratia martorului Luscan Petrica Catalin “ După impact femeia a fost proiectata pe parbrizul masinii care sa spart iar apoi a cazut jos în partea dreapta a drumului cu fata spre Sighisoara” Deci: depozitia reconfirmă elementele interpretării fenomenologice. 3. Raportul de ExpertizăTehnico Judiciară intră în contradicţie cu situaţia de fapt în principal datorită: a. Ignorarea depozitiilor testimoniale mai sus notificate şi direcţionarea cercetării în sensul declaraţiilor date de rudele victimei care susţin proiecţia spre înainte a victimei. b. Condiţiei ipuse programului de simulare, respectiv „ se impune condiţia ca poziţia finală, obtinută prin simulare, a victimei să se suprapună peste pata de sânge, consemnată de organele de politie.” c. Introducerii în calcul a unei valori declarate privind viteza de deplasare a autoturismului (declaratia martorului Nicolescu Gheorghe Romeo “ Rulam in spatele autoturismului Skoda Octavia ... cu o viteza de aproximativ 65 Km./ h) NU a unei valori calculate pe baza unui model matematic afectat spatiului real cauza – efect. Concluzii: 1. Raportul de Expertiză Tehnico Judiciară este afectat de:

a. eroarea în examinare care constă în falsa reprezentare de către expert a dinamicii victimei în momentele imediate impactului cu autoturismul. b. eroarea în examinare care constă în falsa reprezentare de către expert a dimensiunii spatiului critic al accidentalităţii c. introducerea în calculul expertal a unor valori neverificate ştiinţific.

2. Reconstrucţia scenei accidentalităţii şi formularea concluziilor relative la încadrarea juridică o putem realiza pe baza examinarii punctuale a întrgului material al dosarului cauzei.

Page 29: Suport de Curs

EXTRAS RAPORT DE CERCETARE

2. Concluzii privind pozitionarea în spaţiu a mărturiei: Procesul verbal din data de 26.10.2007 încheiat de organele de pliţie consemnează şi fixează prin fotografiere indicaţiile petentului Chituc Ilie Tase privind locul unde la lăsat pe martorul Gherghina Constantin. ( pansa fotografica, foto 3 ) Fotografia realizată cu ocazia operaţiunii poliţieneşti lasă posibilitatea constatării faptului că fereastra de la care pretinde ca a privit martorul este o fereastră în două canate, unul fix în stănga şi unul activ în dreapta. Canatul activ poate avea două posibilităţi de deschidere, respectiv deschiderea spre dreapta sau semideschiderea prin rabatare de sus spre interior. Fereastră în două canate cu unul activ (dreapta) Semideschidere prin rabatare de sus spre interior

PERETE /XXXXXXXXXXX XXXXXXXXXXX / PERETE Deschidere spre dreapta

Page 30: Suport de Curs

Plan de amplasament si detalii - str. Eroilor Locul evenimentului stabilit prin calcul expertal Locul evenimentului indicat de petent

Locuinţa fam. Dumitrana Locuinţa fam. Marin Locuinţa fam. Radu Camera de unde a “privit” martorul Martorul Gherghina Constantin afirmă ca a fost lasat de petent “ într-o cameră a imobilului acestuia, situată la parter, care avea vizibilitate spre strada Eroilor”, precizând ca “................ m-am uitat pe fereastra.. care era în poziţia întredeschisă” ocazie cu care a vazut evenimentul.

Page 31: Suport de Curs

Martorul NU afirmă în nici una din declaraţiile sale “am scos capul pe fereastră” / afirma că, “ m-am uitat pe fereastra” DECI a pastrat o poziţie veritcală în faţa ferestreiîintredeschise spre dreapta sau de sus in jos. In aceasta situaţie era poziţionat la o distanta de circa 20 cm faăa de canatul fix. Omul are o vedere binoculara. Informaţiile vizuale din spaţiul înconjurător intră prin ambii ochi. Zona din spaţiu, care se vede fară a misca ochii sau capul se numeşte câmp vizual. Zona de spaţiu percepută prin poziţia capului spre stânga sau dreapta cu ochii nemiscaţi o definim de asemanea câmp vizual. / Unghiul de câmp al ochiului uman este de aproximativ 47gr., acesta fiind şi unghiul de câmp al unui obiectiv fotografic cu f 50 motiv pentru care este numit obiectiv cu distanţă normală.

Ochi experimental / unghi de câmp 45 gr. Câmpul vizual al martorului în condiţiile descrise de aceata a fost determinat experimantal folosind un obiectiv fotografic cu f 50 în următoarele condiţii: înalţimea executantului 1,72 poziţionat în faţa ferestrei, la circa 20 cm., capul întors spre stânga; ferestră termopan în două canate,dimensiuni 1,25 / 105 Ecranarea peretelui Ecranarea ghiurgiuvelelor

XXXXXX XXXXXXXX PERETE PERETE

Câmp vizual experimental26 măsurat pe lungimea bordurii trotoarului învecinat / 6 m / total

2,70 stânga, (avem în vedere ecranarea giurguvelei)

26 Experimantul NU a fost realizat din casa petentului

Page 32: Suport de Curs

Fereastra la care sa aflat martorul

Locuinţa Radu Maria / lungimea gardului 15,77 m cămpul vizual al martorului în condiţiile arătate a fost limitat la 6 m masuraţi de la mijlocul gardului pană la stâlpul din stânga

Locuinţa Marin Ion / 14,51m Locuinţa Dumitrana Angelica / 20,11m Puctul evenimentului indicat de petent Puctul evenimentului calculat se află se află la distanţa de 10 m faţă de limita la distanţa de 28 m faţă de limita campului vizual obiectiv câmpului vizual obiectiv27 Concluzii

27 Calculele au fost realizate făcând apel la dimensiunile reflectate de planul de amplasament şi detalii al zonei alăturat de conţinutul declaraţiilor petentului

Page 33: Suport de Curs

1. Condiţiile de vizibilitate oferite de poziţionarea martorului Gherghina Constantin NU permiteau perceperea unui eveniment produs după caz în faţa locuinţei familiei Marin Ion sau Dumitrana Angelica.28

2. Este cunoscut faptul că orice marturie are dublu aspect: subiectiv şi obiectiv. Întotdeauna există o anumită direcţie a cercetării fenomenelor psihologice ce însoţesc formarea mărturiei judiciare, avandu-se în vedere anumite atribute cu privire la mărturie şi la martori, deoarece chiar şi marturia de bună credinţă poate fi pândită de falsitate şi de un anumit relativism29.

3. Martorul Gherghina Constantin nu a relatat fapte şi înprejurări percepute vizual, în procesul mărturiei sale sunt implicate reprezentări auditive, mai precis relatare din relatare.

4. Având în vedere modalităţile ştiinţifice concrete în care s-a procedat la folosirea mijloacelor de probă ale cauzei, prezentul raport de cercetare se constituie într-un procedeu probatoriu care relevă fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.30

EXTRAS SUPORT CURS PSIHOCRIMINALISTICA, Conf.univ.dr. N.Zamfirescu UNIVERSITATEA BABES BOLYAI CLUJ NAPOCA, FACULTATEA DE DREPT

28 La aprecierea probelor nu sa avut în vedere principiul de drept natural “TESTIS UNUS TESTIS NULUS” / un singur martor (inseanma) nici un martor. 29 Art. 66 - Dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor / (1) Invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia. (2) In cazul cand exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.