1.NOTIUNI INTRODUCTIVE

Majoritatea definitiilor incadreaza ca ‘’ persoane de varsta a III-a’’ oamenii de peste 65 ani sau mai mult. Unii autori definesc ca atare persoanele trecute de 60 ani, iar altii considera perioada varstei a treia ca incepand odata cu pensionarea.

Perioada de viata care incepe odata cu atingerea varstei de 65 ani, este caracterizata in primul rand printr-un “ declin’’ fiziologic, psihologic, economic si social. Cauzele deteriorarii pe toate aceste planuri sunt biologice, dar si sociale (culturale si economice in principal). Modificarile care se petrec in organismul varstnicului scad abilitatea individului de adaptare la mediul inconjurator si ridica grave probleme individuale si sociale. Expresia ’’persoane varstnice’’ infatiseaza cel mai bine persoanele care au depasit mijlocul vietii. Societatea ofera un rol social procesului de imbatranire, considerand ca orice membru al unei clase de varsta trebuie sa se conformeze cerintelor asociate grupei din care face parte. Din aceasta perspectiva persoanele varstnice sunt cele care isi pierd treptat rolurile sociale si care trebuie sa se adapteze la o serie de schimbari ce determina apoi, aparitia unor noi roluri pe care sunt nevoite sa le invete. Daca luam in calcul o periodizare a vietii in cate 30 ani, dupa prima perioada rezervata educarii si studiului, urmeaza o a doua destinata productiei si implinirii profesionale, iar a treia este batranetea libera peste 60 ani.

Perioada varstei a treia este subimpartita in:

1. Intre 65(60) si 75 ani este considerata ’’ trecerea spre batranete’’ a ’’ tanarului batran’’ sau ‘’perioada de varstnic’’; in aceasta perioada se restrang ariile profesionale, ocupationale si sociale. Raman active subidentitatea maritala, antrenarea emotionala si mintala in cresterea nepotilor. Barbatii sunt afectati in general de boli respiratorii iar femeile sufera de tulburari afective.

2. Intre 75 si 85 (90) ani este perioada ’’ varstei medii’’ sau ‘’perioada de batran.’’ In aceasta perioada persoanele se cantoneaza in rolul de bunici. Autorii considera ca aceasta este etapa in care se aplica noul principiu intergenerational, al solidaritatii, bazat pe ajutor informal limitat, pe acompanierea copiilor si tinerilor din familia largita. Implicarea in activitatea de crestere si educare a nepotilor inregistreaza diferente geografice, dar si cultural. Predomina bolile degenerative, iar mortalitatea este mare.

3. Dupa varsta de 85 (90) de ani este ’’ batranetea mare” sau perioada de longeviv’’.

Cu toata prezenta asistentei sociale si a serviciilor medicale pe care le au varstnicii la dispozitie, persoanele din acest grup practic sunt incapabile de modul viata independent si nevoia de ingrijie in institutii speciale este imperioasa.

Unii autori definesc imbatranirea ca proces dinamic indiferent de varsta cronologica, pentru ultima parte a vietii rezervand termenul de senescenta si finalului deteriorativ pe acela de senilitate.

Organizatia Mondial a Sanatatii a identificat in anul 1963 urmatoarele etape ale varstei adulte a omului:

- Varsta mijlocie, medie de tranzitie, pana la varsta de 59 ani;- Perioada varstnica, de la 60 ani la 74 ani;- Batranetea, dupa 75 ani;- Longevitatea, pentru persoanele care depasesc 85 ani. Asistam la o

diferentiere intre ’’ varstnic’’ si ’’batran’’, la o acceptare a disocierii imbatranirii, dictata de modificarile socio-economice. Heterogenitatea grupului celor de 60 de ani si peste i-a determinat pe mai multi autori sa faca subdiviziuni:

- batrani- tineri sanatosi, singuri;- batrani- tineri sanatosi , in cuplu;- batrani- batrani fragili, singuri;- batrani-batrani, fragile, cuplu.

In secolul precedent s-a inregistrat in intreaga lume o crestere a proportiei persoanelor varsnice, fenomenul fiind numit’’ imbatranire a populatiei’’si in viitor este prognosticata o crestere a numarului persoanelor varsnice. Cresterea nivelului de trai, progresele in medicina, scaderea natalitatii si schimbarea mentalitatilor justifica aceasta apreciere. In afara de ’’imbatranirea populatiei’’ se constata si o ’’feminizare a populatiei ’’prin cresterea ratei de supravietuire a femeilor. Tendintele demografice mentionate antreneaza probleme de ordin social, economic si stiintific. Consecintele individuale ale imbatranirii sunt multiple. Proportia persoanelor cu handicapuri severe, cu incontinente, cu demente si cu insumari de boli creste cu inaintarea in varsta. De aici o adevarata ‘’geriatrizare’’ a medicinii odata cu cresterea solicitarilor de prestatii medicale si ingrijiri ale persoanelor varstnice.

Exprimand latura umana a imbatranirii , varsta biologica este adesea denumita varsta psihologica, unii autori preferand sintagma sintetica de varsta psiho-sociala sau socio-psihologica. Aprecierea acestor elemente porneste de la diferentieri intre tineri si batrani, pe baza unor teste de laborator, a unor examene medicale si clinice. Rezultatele se raporteaza

la indicele global de imbatranire, pentru a regasi ’’orarul imbatranirii’’: normal si anormal.

Unii autori impart perioada batranetii intr-una autonoma si o alta de dependenta. La randul ei, prima dintre ele reflecta doua categorii:

1. Batranetea propriu-zisa autonoma sau varsta intermediara, cuprinzand personae in etate de 60-74 ani, care au un rol socio-economic activ ;

2. Batranetea autonoma, desemnand persoanele care locuiesc in propriile domicilii, fara un ajutor semnificativ din exterior.

3. Batranetea dependenta se caracterizeaza prin incapacitatea functional psihica sau fizica a persoanei de a-si asuma , fara ajutor, actiuni cotidiene. Aceste persoane sunt cele orientate spre institutii sau mentinute la domiciliu, dar primind o forma de sprijin. Statutul lor social va fi astfel tributar unor actori intermediari, legaturile cu tinerii marginindu-se la un ajutor informal. Dependenta persoanelor varstnice a devenit o problema a intregii societati. Desi constituie o responsabilitate a familiei, aceasta poate considera ca nu si-o poate asuma.

Pe plan socio-familial se constata o crestere a numarului de familii care au in ingrijire mai multi batrani ( s-a ajuns chiar ca unele familii sa numere 4-5 generatii). Pe langa ingrijirea copiilor, persoanelor adulte le revine sarcina, deloc usoara a ingrijirii a 1-2 generatii de batrani.

Repercusiunile economice si solicitarilor persoanelor adulte s-au amplificat. Intreaga societate este influentata de imbatranirea populatiei:

1. Cresterea necesarului de servicii medicale genereaza implicatii in plan medical si social:- cresc disproportionat serviciile medicale atribuite respectivului

segment de populatie, ceea ce impune regandiri ale programelor de invatamant, eforturi material si educative, pregatiri specifice, in primul rand pentru medicii de familie ( in domeniul morbiditatii mai frecvente sau a celei particulare persoanelor varstnice);

- creste consumul de medicamente, in mare parte suportat tot de societate;

- se ridica, alaturi de asistenta medicala propriu-zisa, problema ingrijirilor persoanelor in varsta (“ medicina ingrijirilor’’) in parte preluata tot de medicii de familie, deci iarasi investitii educative si economice consecutive prestarii serviciilor.

2. Prin incetarea activitatii profesionale are loc o nivelare sociala si psihologica a varstnicului. El pierde sentimentul de utilitate sociala si rolul social activ, ceea ce actioneaza ca un veritabil agent patogen inductor al ’’patologiei de retragere’’, o drama, o ’’moarte sociala’’. Se adauga o pierdere a prestigiului social, a responsabilitatii, cu truda castigate in anii anteriori, precum si pierderea rolului si statutului in familie. Si acesti factori sunt stresanti, senectogeni. In acest context asistenta sociala se profileaza pe rolul psihosocial de ’’ terapie sociala’’, desigur cu investitii materiale si umane din partea societatii. Sustinerea varstnicului in familia acestuia apare ca o necesitate, ca o datorie sociala.

3. Asistenta batranului institutionalizat, unde rolul asistentului social este deosebit de important alaturi de rolul echipei de ingrijire a persoanei de varsta a III-a.

Dintre problemele de educatie care se profileaza pot fi enumerate:- instructia la cat mai multe niveluri privitoare la cunoasterea

procesului de imbatranire normala si patologica, tehnicile de ingrijire psiho -fizice, tehnicile de ingrijire psiho-fizice al batranilor, factor de risc si prevenirea lor, notiunile de etica in sprijinul respectului fata de varstnic si a necesitatii pastrarii legaturilor afective;

- educatia varstnicului si familiei in sensurile anterioare;- educatia fiecarei persoane in sensul’’pregatirii pentru

imbatranire’’. In unele privinte astazi este mai greu ca inainte sa te pregatesti pentru batranete si pentru moarte. Sunt numeroase aspectele pe care le primim intr-o masura cu mult mai mica decat generatiile precedente ca pe un dat al destinului.Abundenta exploziva a informatiilor ingreuneaza adaptarea

batranilor la viata sociala, inducandu-le acestora o stare de neputinta. Exista o multime de modele de imbatranire si fiecare trebuie sa il gaseasca pe cel care i se potriveste. Destinele oamenilor si inclinatiile lor sunt atat de diferite, incat pentru imbatranire nu poate exista un raspuns universal.

II. ASPECTE DEFINITORII ALE VARSTEI A III- A

Batranetea este perioada de viata in care stigmatele involutiei normale devin evidente, ele sunt rezultatul unor modificari structurale si functionale aparute in timp, la nivelul sistemelor si subsistemelor organismului. Natura imbatranirii umane a relevat complexitatea acestui proces biologic si a evidentiat aspectele acestui proces si dificultatea elucidarii mecanismelor.

Factorii de mediu- geoclimaterici, alimentari, psihici, socio-profesionali, influenteaza calitatea si durata vietii. Factorii genetici, actioneaza programat, guvernand modificarile ce sustin odata cu inaintarea in varsta. Varsta biologica exprima starea morfologica, metabolica, functionala si permite evaluarea ritmului de imbatranire.

Imbatranirea normala:Imbatranirea este procesul normal, fiziologic, constand in principal:

- depopularea neuronala a scoartei cerebrale;- reducerea lansarii si receptivitatii hormonale;- diminuarea vitezei proceselor metabolice;- degradarea morfofunctionala a aparatelor si sistemelor

organismului;- micsorarea rezervelor functionale;- diminuarea adaptabilitatii la solicitari.

Perioada varstei a treia este o perioada de treptat declin psihologic si social. In cursul acestei perioade apar sau/si se agraveaza numeroase disfunctii si insuficiente. Imbatranirea este inevitabila si universala. Dupa varsta de 65 ani, aproape 50% dintre persoane prezinta diverse boli sau deficiente / disabilitati, care se adauga imbatranirii fiziologice. Rezulta un tablou clinic si social, in care este foarte greu, uneori imposibil, de precizat cat din deficiente se datoreaza imbatranirii propriu-zise si cat se datoreaza diverselor afectiuni contractate in timp.

Din ce in ce mai multi gerontologi sunt de acord ca procesul de imbatranire are o dimensiune socio-psiho-medicala. In contradictie cu o astfel de persepectiva apare concluzia lui Sahleanu ( Sahleanu V, Omul si Imbatranirea, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1971), care, in urma unor analize a factorilor medicali, biologici, sociali si psihologici prezenti in viata unei persoane, o data cu inaintarea in varsta, ajunge la concluzia ca ” imbatranirea este un proces diferit de la un individ la altul, sub raportul timpului, manifestarii si mecanismelor actionale’’. Autorul sustine ca oamenii varstnici ar fi mai diferiti intre ei decat tinerii, avand experiente de viata, obiceiuri, profesii si modalitati de reactie diferite in fata bolilor:

pentru unii primeaza afectiunile organelor, pentru altii deficitul energetic ale organismului, in vreme ce pentru altii sunt pe primul loc tulburarile de reglare, adaptare si compensare.

Varsta a treia este caracterizata cu modificari specifice la toate nivelurile organismului: la nivel molecular si celular, la nivelul organelor si al functiilor si la nivelul personalitatii. A treia perioada a vietii, sau ’’ varsta a treia’’ poate fi un proces de imbatranire normal, ’’ senescenta’’, sau unul de imbatranire patologica, o accelerare si o exegerare a procesului normal de imbatranire definit prin ’’ senilitate’’.

Aspecte ale imbatranirii fizice:

1. Imbatranirea sistemului nervos se manifesta prin distrugerile celulelor nervoase ( neuronii) si a celor nonneuronale. In cursul vietii celulele nervoase sufera deteriorari si reparatii, mitoze si distrugeri. In viata adulta persista doar neuronii care reusesc sa stabileasca contacte functionale, o importanta rata neuronala generand si disparand. Dar si neuronii efectiv functionali treptat se degradeaza , proportional cu inaintarea in varsta. Intregul creier scade in greutate treptat, ajungand ca la varsta de 70 ani sa aiba greutatea celui al unui copil de 7 ani.

Nervii periferici , la varste inaintate sufera de asemenea modificari degenerative: subtierea sau scurtarea si deminielinizarea neuronilor. Atrofia cerebrala se traduce printr-o gama larga de manifestari, intre care dereglarea miscarilor voluntare, afazie (pierderea facultatii de a vorbi) si dementa senila. Scade senzatia de foame si cea de sete, scade adaptarea la variatiile de temperatura, cu posibile hipo sau hipertermii. Toate reflexele se diminueaza, miscarile devin lente si mersul nesigur. Frecvent, la batrani survin tulburari ale somnului.

2. Imbatranirea organelor de simt;Pielea se atrofiaza, apare hiperpigmentarea regiunilor expuse la lumina, iar mai tarziu se instaleaza o tenta galbuie a tegumentelor. Albirea, uscarea si subtierea parului impreuna cu ridicarea tegumentelor, angioamele, purpura si ingrosarea unghiilor sunt caracteristice perioadei varstei.La ochi se observa inca de pe la varsta de 45 ani, modificari care se accentueaza cu inaintarea in varsta, cornea se ingroasa, cristalinul se sclerozeaza.

Auzul sufera si el cu inaintarea in varsta, apar si se accentueaza in timp simptome de hipoacuzie.Scaderea senzatiilor olfactiva si gustativa contribuie la diminuarea apetitului, fiind mai pronuntata pierderea gustului de dulce.

3. Imbatranirea sistemului endocrin: hipofunctia sau disfunctia glandelor endocrine influenteaza negativ intregul organism al varstnicului si conduce la diminuarea simturilor si la scaderea capacitatii de adaptare la mediu si la stres.

4. Imbatranirea sistemului cardio-vascular: Schimbarile functionale ale inimii si pirderea elasticitatii vaselor de sange, care se inregistreaza odata cu inaintarea in varsta antreneaza tulburari ale intregului organism si predispunerea la boli.

5. Imbatranirea sistemului respirator: rezultatele modificarilor survenite in cadrul aparatului respirator sunt: scaderea fiziologica a capacitatii vitale a plamanilor si cresterea volumului residual pulmonar. Aceste modificari determina vulnerabilitatea batranului la boli respiratorii.

6. Imbatranirea sistemului digestiv: Se caracterizeaza prin modificari moderate. Principalele consecinte fiziologice sunt: reducerea perceptiei gustative, cresterea sensibilitatii dintilor la cald si la rece, aparitia cariilor la radacinile danturii, diminuarea productiei bazale si stimulate de suc gastric, reducerea productiei de enzime pancreatice, diminuarea sintezei hepatice si de cholesterol si reducearea vitezei tranzitului intestinului gros.

7. Imbatranirea aparatului urinar: rinichiul scade in greutate cu 30-35% fata de varsta adulta. Functional, persoanele de varsta a treia sunt marcate de mictiuni frecvente, de multe ori nocturne. La nivelul tractului urinar inferior se constata: diminuarea tonusului vezicular, diminuarea la jumatate a capacitatii vezicale si alterarea controlului nervos al contractiilor vezicale.

8. Imbatranirea aparatului locomotor: cele mai semnificative modificari involutive sunt inregistrate la nivelul coloanei vertebrale si a suprafetelor articulare. Masa musculara si forta

musculara se diminueaza, celulele musculare isi pierd elesticitatea musculara. Inactivitatea favorizeaza involutia.

9. Imbatranirea aparatului genital: la femei survine menopauza intre varsta de 45-55 ani, cand colul uterin si corpul uterin se atrofiaza, ovarele scad in volum si in greutate. La barbati se instaleaza andropauza, care se realizeaza cu aproximativ 10 ani mai tarziu decat la femei, respectiv in jurul varstei de 60-70 ani. Testiculele isi reduc volumul si greutatea, iar prostata creste in volum. Capacitatea reproductiva a barbatului se pastreaza adeseori timp indelungat.

10. Imbatranirea intregului organism. Prin scaderea activitatii sistemului nervos central si a sistemului endocrin scad relatiile dintre organe si dintre tesuturi, scade raspunsul la efort si la factorii de stres. Peste modificarile de senescenta se suprapun adesea modificari cauzate de boli (in primul rand degenerative), iar cele mai multe ori se realiza complexe polipatologice.

Se poate concluziona ca perturbarile homeostazice genereaza reactii deficitare la stres, vulnerabilitate crescuta si diminuare a viabilitatii. Involutia intereseaza functiile de reproducere, apoi pe cele psihice si in final pe cele vegetative. Deteriorarea progresiva a mecanismelor fiziologice genereaza perturbari ale adaptabilitatii.

Competenta functionala a varstnicului trebuie inteleasa in complexitatea sa integrativa, gradul de adaptabilitate a varstnicului fiind modificat. Diferenta principal inre organismul tanar si cel varsnic consta in rapiditatea si eficienta cu care functiile perturbate in conditii de stres revin si se mentin la normal.

FIZIOPATOLOGIA VARSTEI A III-A

Durata medie de viata a crescut spectaculos in decursul istoriei umane: de la 19 ani in epoca de piatra, la 25-30 ani in sec. al XVII-lea, la 40 ani in sec al XIX-lea atingand 73-74 ani in zilele noastre. Particularitatile imbatranirii umane rezida in elemente proprii ale dezvoltarii onto si filogenetice a specie. Dezvoltarea sistemului nervos, aparitia activitatii psiho-sociale sunt elemente care individualizeaza imbatranirea. Lipsa unei explicatii unitare si general valabile a procesului de imbatranirea facut ca aceasta sa fie corelata cu influenta unor sisteme si a unor subsisteme afectate de stari patologice, cu diversi factori care au un rol determinant in mecanismul de involutie.

Astazi nu se mai raporteaza batranetea ca la o boala. Mai potrivita si mai folosita este considerarea varstei de peste 65 ani ca fiind fiziologica. Insificienta cunoastere a cauzelor si a mecanismelor de inducere a imbatranirii fiziologice, explica dificultatile de intelegere a unor alternative de imbatranire. Astfel putem identifica:

- Imbatranirea prematura, caracterizata de o morfofiziologie mai avansata decat varsta cronologica a subiectului;

- Imbatranirea accelerata, in care ritmul de imbatranire biologica este rapid, in relatie cu o anumita situatie, de exemplu pensionarea;

- Imbatranirea patologica, care caracterizeaza imbatranirea marcata de boli, traumatisme sau sechele.

Patologia batranetii este obiectul de studiu al unei ramuri speciale a stiintelor medicale, numita geriatrie ( in limba greaca ’’geron’’ inseamna ’’batran’’ ’’iatreia’’= ’’vindecare’’). Aceasta disciplina studiaza procesele imbatranirii normale, mecanismele si natura involutiei umane, a implicatiilor medico-psiho-sociale ale imbatranirii demografice a populatiei. Totodata cerceteaza aspectele fundamentale ale istoriei biologiei umane, demonstrand determinismul plurifactorial, diversitatea, asincronismul si implicatiile involutiei organismului uman. Geriatria este medicina varstnicului, batranului si a longevivului, se ocupa cu prevenirea, tratarea si recuperarea persoanelor cu imbatranire precoce si care apartin varstei a treia.Specificul fiziopatologiei geriatrice este generat de o suma de factori:

- Din cauza modificarilor morfofunctionale caracteristice varstei inaintate, diferite organe si sisteme, inclusiv cele neafectate de boala, sunt mai vulnerabile si lucreaza la limita; de aici o mai mare posibilitate de evolutie severa a unor boli acute;

- Reactivitatea la batrani este scazuta si la fel si perceptia durerilor (deci la batrani pragul de percepere a durerilor este inalt). Acest aspect face ca unele boli caracterizate prin dureri mari sa evolueze la batrani estompat si astfel sa ajunga netratate pana in stadii avansate, caracterizate prin complicatii;

- Manifestarile de boala sunt ignorate adesea de catre batranul bolnav, in conditii de slabire a memoriei, intelegerii si comunicarii;

- Debutul si evolutia unor boli la batrani sunt lente si este posibil ca unele afectiuni ale batranilor sa nu se manifeste in fazele precoce ale evolutiei lor, din cauza modului de viata schimbat al acestora;

- Comunicarea simptomelor lasa de dorit din cauza hipoacuziei, slabirii memoriei, izolarii si neintegrarii;

- La batrani sunt modificate efectele medicamentelor si riscul efectelor secundare ale acestora.

Din cele expuse mai sus reiese faptul ca:- Persoanele de varsta a treia prezinta morfofiziologii diferite de

cele caracteristice tinerilor si adultilor;- Varstnicii sunt pasibili de imbolnaviri, mai frecvent si mai

periculos decat persoanele din celelate grupe de varsta;- Pluripatologia si terenul batranilor determina un tablou al

bolilor atipic, ceea ce poate antrena consecinte neplacute.Imobilizarea este o problematica si in acelasi timp de rau augur pentru

varstnic. Cauzele sunt numeroase:- Afectarile sistemului nervos central constituie cea mai frecventa

cauza neurologica de imobilizare la pat. Cam 80% din afectati de atac cerebral supravietuiesc si, ulterior sunt chinuiti de deficite motorii reziduale, tulburari de perceptie, vorbire si uneori de gandire;

- Modificarile si bolile organelor de simt (cataracta, glaucom, degerescenta maculara, tulburari de conducere a sunetelor sau de cele de translare a unor impulsuri electrice, il determina uneori pe batran sa prefere imobilizarea;

- Afectarile aparatului locomotor pot fi la originea imobilizarii la pat;

- Maladiile articulare degenerative, caracterizate de dureri si tumefieri, sunt frecvente dupa varsta de 50 ani si adesea obliga la imobilizare la pat. Obezitatea le accentueaza si la fel traumatismele repetate din perioada tineretii.

Consecintele imobilizarii sunt uneori devastatoare: dezvolta o stare de confuzie generala insotita deseori de stari depresive. Starea de confuzie este o dezorientare pasagera manifestata din cauza unei amnezii severe, a depresiei, senilitatii sau a dementei.

Incontinenta urinara este o alta problema cu mare incidenta la persoanele de varsta a treia. Prezenta acesteia compromite serios ’’starea de bine fizica, psihologica si sociala’’. Aceasta infirmitate intrerupe uneori relatiile interpersonale in familie si in societate. Cu toate ca multa lume are tendinta de a atribui incontinenta urinara modificarilor morfofunctionale caracteristice varstei inaintate, in fapt, incontinenta urinara apare de cele mai multe ori in cadrul unor afectiuni, care merita investigate din perspectiva ajutorarii batranilor bolnavi.

Tulburarile de somn sunt foarte frecvente la varsta a treia si pot fi de natura somatica, ca reactii la unele boli, sau de natura psihiatrica in caz de anxietate, depresie, etc.Pornind de la aptitudinea individului de a realiza activitatile cotidiene, capacitatea sau incapacitatea sa functionala, se procedeaza la definirea rolului si statutului sau social. Autonomia devine astfel o norma importanta careia i se raporteaza varstnicul contemporan.Lalive d’Epinay a definit trei categorii functionale, corespunzand etapelor de clasificare:

1. Independentii- persoane care reusesc sa deruleze fara nici o dificultate activitati cotidiene;

2. Fragilii, care intampina dificultati in indeplinirea unei activitati sau a mai multora;

3. Handicapatii, cei care sunt incapabili sa realizeze singuri mai mult de o activitate.Instrumentul folosit pentru masurarea gradului de autonomie este Grila nationala pentru evaluarea nevoilor persoanelor varstnice, prin care se stabileste intensitatea activitatilor mintale, avand ca variabile coerenta, orientarea, relationarea cu cei din jur, a activitatilor senzoriale (vaz, auz, vorbit), a activitatilor corporale ( toaleta personala, imbracarea, abilitatea de a se hrani, de a elimina, de a se ridica/ culca, de a se deplasa si de a muta obiecte), activitati casnice ( gestiune, bani, menaj, comunicare in situatii de urgenta), activitati sociale: transport, cumparaturi, urmarea unui tratament, activitati pentru timpul liber. Alti autori impart perioada batranetii intr-una autonoma si o alta de dependenta. Perioada autonoma cuprinde batranetea propriu-zis autonoma, persoane cu varsta cuprinsa intre 60 -74 ani, care au un rol socio-economic activ si batranetea autonoma- dependenta desemnand persoane care

locuiesc in propriile domicilii, fara un ajutor major din exterior. ( Daniela Garleanu Soitu- Varsta a treia, Institutul European, 2006)

Cresterea considerabila a numarului persoanelor varsnice, si, in mod deosebit a grupelor de peste 70 si 80 ani este evidenta si ne indreptateste afirmatia ca ne aflam in fata unui fenomen fara precedent in istoria omenirii. Imbatranirea populatiei este un fenomen social cu consecinte importante dintre care putem mentiona (Sorin Radulescu, Socilologia varstelor, ed. Hyperion, 1994):1. dezechilibre marcate intre populatia active sic ea inactiva, cu o frecventa

ridicata a celei din urma;2. scaderea nivelului productivitatii muncii, implicit a ritmului de crestere

economica;3. diminuarea tendintelor de mobilitate sociala, in sensul unei incetiniri a

procesului de reinnoire a resurselor profesionale si de promovare a tinerilor in ierarhia sociala;

4. devalorizarea cunostintelor, amplificarea inertiei si rutinei, scaderea nivelului creativitatii;

5. scaderea numarului de casatorii, acompaniata de scaderea natalitatii;6. cresterea costurilor asistentei medicale si dependenta sporita a

varstnicilor fata de societate.Fenomenul de imbatranire demografica si cresterea sperantei de viata au

generat o schimbare profunda in raporturile dintre diferite grupuri de varsta, ca si transformarea radicala a atitudinilor tinerilor fata de varstnici. Asfel, fata de societatile traditionale, in societatea industriala si postindustriala, batranetea este defavorizata, nemaiavand importanta ei din trecut. Varstnicul nu mai reprezinta pentru tanar un tezaur de intelepciune, ci, dimpotriva, un simbol al rutinei si inertiei, un individ conservator, plin de prejudecati cu privire la rolul tanarului in societate. La randul sau, varstnicul tinde sa priveasca adeseori pe cei tineri din perspectiva paternalista autoritara, care identifica tineretea cu superficialitatea si ’’devianta’’. Aceasta incompatibilitate crescuta intre tineri si varstnici a generat o segregare puternica a grupurilor de varsta.

ASPECTE PSIHICE SI PSIHOLOGICE ALE PERSONELOR DE VARSTA A III-A

Caracterul complex al proceselor si fenomenelor care caracterizeaza inaintarea in varsta atinge un maxim in cazul imbatranirii psihologice. In analiza imbatranirii din aceasta perspectiva se are in vedere nu numai involutia sistemului somato- fiziologic care genereaza functiile si procesele psihice, ci si factori pur psihologici, dependenti de istoria vietii sufletesti a individului.

Unul dintre cele dintai semne de imbatranire intelectuala il constituie slabirea memoriei care incepe aproximativ la varsta de 50 ani si este mult mai accentuata la femei decat la barbati. Reprezentarile mai vechi, traditionale realizeaza urmatorul profil psihologic al unei persoane varstnice: uituc si dezorientat. ’’Uituc’’ deoarece se cunoaste faptul ca intai se altereaza memoria de scurta durata si ca la aceasta varsta apar numeroase confuzii si inexactitati cauzate de starea generala de sanatate a varstnicului, care influenteaza si memoria. ’’ Dezorientat ’ ’ deoarece apare uzarea capacitatii interne de evaluare cronologica, deopotriva interna legata de ritmurile biologice (ora mesei, a somnului…) cat si externa (data, anul…), precum si difunctionalitati legate de orientarea in spatiu a varstnicului. Mai intai se sterg din memorie numele proprii, apoi cele comune, adjectivele si in ultimul timp verbele. Memoria vizuala si cea auditiva sunt mai putin afectate de procesul de imbatranire decat memoriile secundare care fac sa intervina functiile cerebrale de observatie, judecata si organizare. Modificarile pe care imbatranirea le produce in sfera instinctiva si in ce priveste factorii elementari ai intelectului pot fi usor apreciate in ansamblul vietii psihice a batranului. Unii specialisti considera ca varstnicii nu mai sunt capabili sa actioneze la excitanti afectivi slabi, ceea ce confera o aparenta de apatie si blazare. Este cunoscuta hiperemotivitatea si impresionabilitatea batranilor.

Depresia cunoaste cel putin trei tipuri esentiale:Depresia blanda: persistenta, in care individul se simte cel mai bine

dimineata, dar desfasoara un registru bogat de trairi precum: tristete, descurajare, oboseala marcanta, dezinteres generalizat (incapacitatea de a se bucura), manifesta iritabilitate, oscilatie emotionala, anxietate, insomnie, lipsa de concentrare.

Depresia majora- se manifesta prin toate caracteristicile formei precedente, dar mai ingrosat, iar individul are perioade lungi de imobilitate totala, refuz alimentar, halucinatii auditive si suspiciuni.

Studiul analitic al functiilor intelectuale arata o scadere a memoriei pentru datele recente. Cu toarte acestea, posibilitatile de sinteza ale varstnicului, ca urmare a experientei si antrenamentului, se pot mentine. Atentia si concentrarea sufera de asemenea de pe urma impactului cu senectutea.

In sfera instinctelor asistam la manifestari diferentiate legate de sex si de nota individuala. La varsta inaintata se semnaleaza o crestere a instinctului de

alimentatie. Pe de alta parte exista specialisti care vorbesc de’’ instinctul mortii’’ in sensul unor preocupari exagerate fata de moarte. Aceste aspecte vorbesc deschis despre accentuarea instinctului de conservare la varstnici.

Importanta de semnalat este si complexitatea modificarilor ce apar in sfera afectiva, in psihicul celor care traverseaza ultima etapa a vietii. Personalitatea individului se dovedeste rezistenta la scurgerea anilor, parand sa nu sufere modificari importante. Sunt cunoscute labilitatea afectiva, hiperemotivitatea si impresionabilitatea batranului. Adeseori batranetea este insotita de o stare depresiva si de o tendinta de izolare si singuratate. Frecvent tulburarile somatice imprumuta masca psihica, dupa cum si o stare depresiva se poate asocia cu fenomene somatice. Depresia la batran comporta un diagnostic atent, o evaluare riguroasa a multiplelor situatii somatopsihice care pot induce o modificare a tonusului psihic.

In sfera afectiva, atitudinea fata de pensionare si batranete joaca un rol important. Acestea sunt associate cu inutilitatea, mizeria si singuratatea. Sentimentul de izolare sociala, de abandonare a profesiei accentueaza imbatranirea psihologica iar implicatiile lor pot fi prevenite. Trebuie invinse rigiditatea varstnicului, dificultatea de adaptare la noua situatie creata. Atitudinea ’’critica’’ fata de o situatie nou creata poate sa insemne insa si vigoare psihica si o buna adaptabilitate. Complexitatea, variabilitatea si asincronismul functiilor psihice schiteaza profilul psihologic al varstnicului. Tendinta la egocentrism, conservatorismul, lentoarea unor functii cognitive pledeaza pentru conturarea unor tipuri de imbatranire psihologica.

Definirea profilului psihologic al batranului necesita in continuare observatii si studii psihometrice secventiale si longitudinale asupra unor persoane cu imbatranire psihica si somatica normala.

Cu toate ca literatura de specialitate subliniaza unicitatea proceselor psihologice, fiecare persoana varstnica trebuie investigata si asistata ca atare, totusi aspectele psihologice includ numeroase criterii printre care etnicitatea si pensionarea. Etnicitatea este importanta sub aspectul sistemului de valori, al modului in care varstnicul isi stabileste prioritatile, dar si cum recepteaza asistenta sociala. Abilitatile verbale, viteza proceselor intelectuale, memoria, procesul de invatare reprezinta facultati intelectuale pretioase, care, daca au fost bine antrenate in timpul perioadei active, profesionale, chiar daca au mai suferit modificari legate de imbatranirea fiziologica, marcheaza profund individualitatea si trasaturile personalitatii varstnicului. Personalitatea omului este hotaratoare pentru modul de a imbatrani, adica cu sau fara succes, ’’inflorind’’ sau ’’ clatinandu-se’’. Unele persoane in curs de imbatranire devin mai interiorizate si necesita o atentie aparte, in timp ce altele interpreteaza constant diferitele incercari si provocari ale vietii. Diferentele apar nu numai in functie de etnicitate si personalitate, ci si in functie de

satisfactiile pe care varstnicul le-a avut intr-o anumita perioada a vietii, de rolul de parinte, dar si de sexul persoanei.

Pentru multi oameni imbatranirea devine o adevarata criza de viata.Criza se manifesta atunci cand omul se afla intr-o situatie in care atitudinilie

sau comportamentele obisnuite pana in momentul respectiv nu mai corespund. Situatia se prezinta sub un dublu aspect: exista sansa ca persoana respectiva sa se schimbe, sa se reorienteze, sau pericolul ca ea sa se cramponeze de obiceiurile dobandite in timp. Reorientarea faciliteaza o schimbare, cramponarea poate furniza baza unui atac de panica. Constientizarea varstei poate sa se manifeste ca un semnal ca ne-am pozitionat gresit fata de noi insine sau fata de viata si ca traim trecand pe langa ce este esential. In momente de criza se comit sinucideri ca expresie a celei mai profunde resemnari. Din acest punct de vedere pericolul apare pentru cei care au avut de timpuriu succese neobisnuite si este vorba despre oamenii care si-au datorat satisfactiile exclusiv tineretii, frumusetii si atractivitatii lor. Aceste valori, o data disparute pot genera o disperare profunda, la depresii impinse pana la melancolie, iar unii incearca sa la suprime prin consumul de alcool.

In general, toti varstnicii se confrunta cu cele doua adevaruri grave: perioada scurta de viata ce le-a mai ramas si ceea ce numim ’’boala pensionarii’’ sau ’’ patologia pensionarii’’. Varstnicul percepe modificarile fiziologice caracteristice etapei sale de viata ca pe o ’’criza’’ ce peate fi resimtita dureros din punct de vedere fizic, dar si psihic sub aspectul afectarii demnitatii. Acest moment de ’’criza’’ apare atunci cand preocuparea pentru propriul corp devine explicita si manifesta. Ca o consecinta fireasca a acestui moment dramatic al vietii sale este problema conceptiilor individului (filosofice, stiintifice, morale si religioase). Incep sa apara intrebari de genul ’’ daca viata a meritat sau mai merita sa fie traita’’, daca propria viata a fost un succes sau esec. Pesimismul este cel care incepe sa castige teren, explicabil si prin intelepciunea populara conform careia ’’ nimeni nu este fericit inainte de moarte’’. Optimismul nu este complet absent, poate exista sub forma de proiecte, uneori artificiale sau chiar fanteziste. Simtirea si trairea religioasa se amplifica cu inaintarea in varsta, argumentata la persoanele bolnave, care au suferit pierderi personale. Practica ritualurilor religioase a varstnicilor o intrece pe aceea a altor categorii de varsta, influenta religiei asupra calitatii vietii batranilor fiind pozitiva.

Schimbarile aduse de batranete, desi, fara indioala importante, au la baza raportul intre elemente de continuitate, astfel, stilul de viata al persoanei varstnice se intemeiaza in mare masura pe stilul de viata pe care l-a adoptat si l-a practicat in mod constant in timpul vietii sale adulte. Batranetea este marcata de existenta unei relatii semnificative intre continuitate si dicontinuitate, ceea ce face ca tot ce se pierde intr-o parte sa fie compensata in alta parte.

Este stiut faptul ca batranetea nu-i afecteaza in acelasi mod pe toti indivizii unii, dintre ei avand ’’resurse’’ acumulate inca din tinerete pentru a se adapta schimbarilor si evenimentelor care marcheaza aceasta perioada de varsta, in timp ce altii reactioneaza intr-un mod negativ, neavand capacitate de a se adapta modificarilor si evenimentelor legate de vicisitudinile varstei inaintate.

Exista multiple teorii cu privire la procesul de imbatranire si factorii fiziologici, patologici sau genetici care il determina si sunt mai putine toerii care se ocupa de rezistenta individuala la agresiunile batranetii.

Problemele adaptarii psihice la procesul de imbatranire au evidentiat rolul proceselor de compensare. Exista o serie de stari sufletesti care submineaza sanatatea si scurteaza viata: tristetea, supararile frecvente, atitudinea pesimista in viata. Impotriva durerilor fizice exista medicamente analgezice, durerile sufletesti au insa un singur leac: uitarea. Toate starile sufletesti negative pot fi combatute, chiar anihilate prin altele positive, favorabile sanatatii si logevitatii. Buna dispozitie reprezinta un remediu dintre cele mai eficiente.’’Persoanele care vorbesc mult se bucura de obicei de o viata indelungata’’- arata prof Wiliams de la Institutul de Psihologie din Ohio. Cercetatorul sustine ca oamenii care vorbesc mult ’’elibereaza ’’ energia acumulata. Autosugestia poate fi folosita de orice om pentru imbunatatirea vietii.

Comparativ cu batranii de acum 20-30 de ani, cei de astazi au mai pierdut putin din singuratate, iar compozitia sociologica s-a transformat: a crescut numarul celor cu studii superioare, nu mai este aceeasi proportie de agricultori, desi majoritatea batranillor traiesc in mediul rural. Situatia lor economica este inca disolubila, dar pentru multi mai favorabila: pensiile, pana la un anumit nivel, nu sunt impozabile, iar unele din sistemul asigurarilor agricole s-au dublat in ultimii ani. Locuinta lor este mai confortabila si s-au inregistrat ameliorari si in privinta starii de sanatate.

Unii autori constata ca persoanele varstnice sunt mai tolerante astazi decat la inceputul anilor’80, in privinta homosexualitatii sau a avortului. Acest fenomen se explica, pe de o parte prin reinonirea populatiei varstnice, iar pe de alta parte prin ’’ contagiune intergenerationala’’.

Se considera ca inaintarea in varsta este mai mult legata de pierderea unor roluri decat de achizitionarea unora noi: pierderea partenerului de viata, prin decesul acestuia, pierderea rolului de persoana activa social, diminuarea drastica a rolului de parinte, odata cu cresterea copiilor. In compensare, apare accentuarea responsabilitatii persoanei varstnice fata de activitatea gospodareasca si intretinerea spatiului de locuit.

Implicarea in unele activitati va contribui la mentinerea stimei de sine si la intretinerea satisfactiei existentiale a persoanei de varsta a III a.

PENSIONAREA SI PATOLOGIA PENSIONARII PREGATIREA PENTRU PENSIONARE

Robert Atchley considera pensionarea –’’separarea cu caracter institutionalizat a unui individ de pozitia sa ocupationala, care ii da dreptul de a primi in continuare venituri pe baza anilor anteriori de munca’’. Factorul principal care determina aceasta separare este varsta cronologica a individului, desi exista numeroase cazuri in care starea precara de sanatate si nu varsta determina pensionarea ( pensionarea anticipata).

Munca este o conditie a vietii omenesti, fiind binecunoascute influentele ce le exercita aceasta asupra tonusului fizic si psihic. De-alungul intregii vieti, incepand cu perioada de educatie, de instruire si continuand cu perioada de maturitate, de activitate propriu-zisa, omul este implicat neintrerupt in procesul de instruire. Varsta a III-a este este perioada in care aceasta activitate neintrerupta inceteaza, modificand statutul ocupational si social. Varsta sociala de pensionare are tendinta de crestere si preocuparile legate de aceasta perioada nu au scapat investigatiilor sociologice, economice si psihologice. La reuniunea privind ocrotirea persoanelor varstnice defasurata sub egida ONU (1982, Viena), s-a propus si s-a acceptat conceptul de ’’varstnic activ’’, care include avantaje pentru batrani si societate.

Transpunerea in practica a acestui concept presupune:- pregatirea organizata a pensionarii in cadrul programului

complex de pregatire pentru batranete;- lupta varstnicilor insisi pentru un nou statut si rol social.

Pensionarea este un moment important din viata individului si este privita diferit nu numai in functie de tipul pensionarii (de boala sau de varsta), ca si multi alti factori (temperament, sex, preocupari extraprofesionale anterioare).

In linii mari sunt trei tipuri de reactii:1. reactia echilibrata de acceptare fireasca, oarecum resemnata;2. reactia optimista, in care pensionarea este acceptata si dorita, subiectul

urmand sa se ocupe de odihna, de timp liber, de realizarea unor planuri pentru care nu a avut niciodata timp suficient;

3. reactia pesimista (’’pensionarea catastrofa’’) care ia in calcul numai aspectele negative: nesiguranta pentru viitor, perspectiva imbolnavirii si a mortii.

In anii ’ 70, Anne Marie Guillemard a identificat cinci tipuri logice de pensionare:

1. pensionarea retragere- ce se caracterizeaza prin activitati care se limiteaza la dimeniunea functionala destinata intretinerii vietii: hrana, igiena, somn. Un pensionar care se incadreaza in aceasta categorie se

retrage din viata sociala, nu participa la activitati culturale, isi limiteaza deplasarile in mediul apropiat, in vecinatate. Motivul acestei actiuni consta in faptul ca pensionarul a ramas in acest moment fara satisfactii. Parteneriate nesatisfacatoare, o profesiune nedorita si fara sa fi oferit acestuia bucurii, trecerea pe langa propria viata si pe langa propria menire pot fi si ele o cauza. Din acest insuficient curaj pentru o schimbare, din rutina si din considerente conventionale, din nesinceritate fata de sine, multi traiesc o viata care nu este, propiru-zis viata lor, dar fara sa si-o marturiseasca;

2. pensionarea varsta a III-a, angajeaza varstnicul in dezvoltarea unei noi activitati creatoare si care ia locul celei profesionale. Astfel, pensionarul se orienteaza spre lectura, literatura, creatii artistice, gradinarit, spre o activitate pe care o desfasoara cu placere adesea in compania altora;

3. pensionarea consum- se poate manifesta prin participarea pensionarului la excursii, vacante, spectacole sau prin dedicarea pensionarului vietii de familie;

4. pensionarea revendicare- reuneste toate practicile de contestare a locului ocupat de batrani in societate si de vitalizare a rolului social al pensionarilor. Un astfel de pensionar se simte mereu nedreptatit si identifica multiple situatii dicriminatorii. Rasfatati prin educatie sau prin succese obtinute timpuriu, care se poate sa le fi revenit fara prea mari prestatii proprii, unii emit pretentii de la viata, care li se par absolut firesti, pentru ca apoi sa se simta dezamagiti si inveninati, atunci cand viata li le refuza. Aceste atitudini revendicative fata de viata conduc cu cea mai mare probabilitate la o criza. Ele sunt expresia unei insuficiente pregatiri pentru batranete.

5. pensionarea participare- care marcheaza o adeziune la societate, manifestandu-se printr-o participare intensa si cu un grad ridicat de consum mass media. Implicarea sociala a acestui pensionar, in ciuda titulaturii, este redusa, bazata doar pe consumul de emisiuni radio TV.

Aceeasi autoare sutine ca determinantii sociali ai activitatilor din timpul pensionarii sunt resursele din timpul vietii active sub forma acumularilor, veniturilor, relatiilor sociale, starii de sanatate, gradului de imatranire sau al potentialitatilor- nivelul de instructie, muncile prestate anterior si mijloacele propice initiativei, precum si existenta unei activitati in afara celei de la locul de munca. Autoarea explica legatura dintre resurse si practici, astfel:

- persoanele care nu dispun nici de acumulari, nici de potentialitati tind sa dezvolte pensionarea retragere;

- cei care nu dispun decat de un tip de resurse, vor dezvolta un tip de pensionare revendicare, daca dispun de potentialitati, fie un alt gen de pensionare, daca dispun de acumulari;

- pensionarii care dispun de doua tipuri de resurse, dar de facturi inegale, vor fi caracteristici fie ale pensionarii- varsta a IIIa, daca resursele sunt inseminate in categoria potentialitati, fie unei pensionari de tip consum, daca nivelul resurselor este mai mare la capitolul acumulari.

Pentru persoanele nepregatite, pensionarea poate reprezenta un stres major, determinand o adevarata criza morala (’’criza pensionarii’’, ’’drama pensionarii’’). Frecventa si intensitatea tulburarilor legate de pensionare este direct legata de atitudinea fata de pensionare, de personalitatea individului, sexul si profesiunea pe care acesta a exercitat-o. In lipsa unei pregatiri prealabile, pensionarea atrage lipsa de initiativa, pierderea ritmului, a relatiilor sociale, accentueaza tendinta de anchilozare psihica si fizica. La pesoanele suferinde se constata accentuarea preocuparii pentru starea de sanatate, acestea devenind anxioase si depresive, sfarsind prin a se izola, traindu-si viata in solicitudine. Asistentului social ii revine sarcina de a imprima o conceptie optimista asupra batranetii si a pensionarii. Printre remediile atenuante ale’’bolii pensionarii’’ amintim:

- stimularea dorintei de a fi util;- dezvoltarea creativitatii;- folosirea experientei acumulate;- o informare teoretica larga privitoare la mecanismele de

intarziere a procesului de imbatranire; dislocarea mentalitatii ca pensionarea este inceputul sfarsitului, sau o ’’o anticamera a mortii’’, ea fiind o etapa a existentei cu caracteristici proprii, pozitive si negative, careia i se imprima un sens constructiv si optimist;

- stimularea unei atitudini de acceptare, nu de impotrivire sau negare;

- incurajarea continuarii activitatii intelectuale, fizice si stimulative de folosire a timpului liber.

O contributie hotaratoare la pregatirea pentru pensionare o are omul insusi prin autoeducare, acest lucru fiind posibil numai daca subiectul are o conceptie pozitiva, realista si optimista privind aceasta perioada a vietii. Valorificarea batranetii este o conceptie aparuta in societatile dezvoltate unde varsta a treia este privita ca o varsta a recuperarii timpului liber pe care adultul nu l-a putut folosi pentru el insusi.

S-au identificat trei faze prin care trece succesiv persoana pensionata:1. perioada imediat post pensionare, in care individul manifesta un sentiment de frustrare si o stare de insecuritate. Aceasta perioada de stres favorizeaza aparitia tulburarilor nevrotice;2. o faza de nelisniste si de cautare a unui nou rol social si psihologic;3. faza de dupa 6-12 luni de la pensionare este aceea de stabilizare, in care individul accepta de obicei situatia.

Unii autori identifica urmatoare conditii necesare bunei adaptari dupa pensionare:1. mentinerea unei activitati deoarece sentimentul de inutilitate familiala si

sociala grabeste deteriorarea individului care imbatraneste;2. activitatea trebuie sa aiba neaparat o utilitate sociala;3. intelegerea intrafamiliala (sot-sotie) poate conditiona reusita sau, din

contra, esecul pensionarului;4. egocentrismul asigura o dezvoltare crescuta a interesului pentru propria

persoana reprezinta pentru pensionar o conditie necesara a adaptarii;5. aparenta eliberare pe care pensionarul o resimte fata de multiple

nerealizari sau tensiuni in viata profesionala;6. factorul economic joaca de asemenea un rol important deoarece numerosi

pensionari se considera satisfacuti de soarta lor daca au venituri suficiente, iar majoritatea persoanelor resimt o o scadere a nivelului de trai.Pensionarea apare ca o cotitura in viata individului care imbatraneste, dar

si un moment in care incepe un nou stil de viata. Depasirea acestui moment critic, adaptarea individului la noua etapa din ciclul vietii sunt dependente de modul in care reactioneaza grupul familial si social fata de persoana pensionata.

Longevitatea, ca si o mai buna stare de sanatate a oamenilor in varsta poate ridica o serie de probleme pentru societate si se refera la fondurrile sociale de pensionare, al caror necesar creste din ce in ce mai mult. A doua problema se refera la fondurile de asistenta medicala.

ASISTENTA SOCIALA A PERSOANELOR VARSNICE

Ca parte componenta a sistemului de protectie sociala, asistenta sociala asigura prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare sau permanente, ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a unor persoane.Asistenta sociala este in responsabilitatea institutiilor publice specializate ale autoritatilor publice centrale sau locale si a organizatiilor societatii civile.Serviciile speciale vizeaza mentinerea, refacerea si dezvoltarea capacitatilor individuale pentru depasirea unei situatii de nevoie, cronica sau de urgenta. Aceste servicii sunt acordate persoanelor care se afla in imposibilitatea de a desfasura activitatile vietii normale, temporar sau sau definitive, cauzate de afectiuni fizice, psihice sau senzoriale. Serviciile sociale sunt prestate la domiciliul persoanelor varstnice sau in institutii/unitati specializate in asistenta persoanelor cu nevoi speciale. Prin lege sunt precizate persoanele care au dreptul la asistenta sociala. Intre acestea se regasesc so persoanele varstnice. Tot de lege sunt precizateconditiile pe care trebuie sa le indeplineasca personalul din sistemul de asistenta sociala ( pregatire, calificare, competente, responsabilitati si atributii specifice domeniului de activitate). Formarea personalului de specialitate de asistenta sociala

CADRUL ASISTENTIAL

Asistenta sociala este in responsabilitatea institutiilor publice specializate ale administratiei publice locale si centrale si a organizatiilor societatii civile. Asistenta sociala se acorda in servicii si in bani.Serviciile sociale vizeaza mentinerea, refacerea si dezvoltarea capacitatilor individuale pentru depasirea unei situatii de nevoie, cronica sau de urgenta. Aceste servicii sunt acordate persoanelor care se afla in imposibilitatea desfasurarii unei vieti normale, temporar sau definitive, din cauza unor afectiuni fizice, psihice sau senzoriale. Serviciile sociale sunt prestate la domiciliul persoanelor cu nevoi sau in institutii specializate de asistenta sociala.Prin lege sunt precizate persoanele care au dreptul la asistenta sociala. Intre acestea se regasesc si persoanele varstnice. Tot prin lege sunt precizate conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca personalul din sistemul de asistenta sociala (pregatire, calificare, competente, responsabilitati, atributii specifice domeniului de activitate. Formarea personalului de asistenta sociala se realizeaza in institutii de invatamant superior, postliceal sau prin alte forme de invatamant cu profil de asistenta sociala, desigur cu respectarea prevederilor legislatiei in vigoare.Atat personalul angajat cat si voluntarii care practica asistenta sociala au obligatia sa respecte:

1. confidentialitatea informatiei;2. intimitatea persoanei si libertatea ei de a decide;3. etica profesionala.Nerespectarea obligatiilor atrage raspundere disciplinara, civila sau

penala, dupa caz. Practica asistentiala porneste de la ancheta sociala prin care se

urmareste identificarea situatiei sociale care constituie problema de rezolvat si studiul sistematic si complex al clientului, mediului sau social, studiu finalizat prin diagnosticul psiho-social, prin ipoteze referitoare la disfunctia sociala existenta si la mijloacele de interventie.

Modele de asistenta sociala

Prima dintre conceptele globale care au orientat practica asistentiala provine din medicina. Inca de la aparitia preocuparilor de asistenta sociala, la sfarsitul secolului al IX-lea, s-a considerat ca dupa tratamentul din spital pacientul necesita sprijin post tratament. Astfel, asistenta sociala a aparut ca

o prelungire a actului medical si strategiile de interventie, limbajul si teoriile au fost imprumutate din medicina.La inceputul secolului al XX -lea au aparut stiinte precum – psihoterapia, sau tratamentul direct, care se adresa nemijlocit clientului individual, oferindu-i sprijin psihologic si dezvoltandu-i capacitatea de intelegere de sine, socioterapia sau tratamentul indirect, centrat pe ameliorarea mediului exterior, familie, grup profesional, prieteni, vecini, ca sursa de schimbare comportamentala a clientului.

Din perspectiva asistentei sociale, clientul este orice persoana care se afla la un moment dat in incapacitatea de a-si asuma dificultatile vietii si care are nevoie de sustinere temporara si de o relatie de sprijin.

Dezangajarea si izolarea atrase de bolile cronice ca si durerile cronice conduc la refuzul comunicarii, autoconsum si obsesii. Pentru o asistare adecvata este necesar un diagnostic complet, adica, pe langa cel medical obisnuit sa existe si precizari referitoare la gradul de autonomie al batranului si la conditia sa psiho-sociala.

Persoana varstnica poate fi in una din urmatoarele situatii:1. se autodeserveste total, partial sau nu se autodeserveste;2. capacitatea sa de autodeservire poate fi recuperabila sau

nerecuperabila;3. poate fi un client cooperant, partial cooperant sau necooperant;4. poate prezenta modificari psihologice si psihice, respectiv poate

avea o stare depresiva si poate manifesta dezangajare sociala si familiala.

Nemultumiti de tot si uneori de intreaga viata, unii batrani manifesta tentative de sinucidere. Aceste persoane sunt foarte dificile sub aspectul asistentei sociale.

O analiza severa a conditiei persoanei varstnice reflecta o reala tendinta de izolare si de insingurare. Totusi, o buna parte din persoanele in varsta se angajeaza in masuri de autoprotectie si fac eforturi de adaptare. Ingrijirea persoanei varstnice se poate face fie la domiciliu fie intr-un camin pentru batrani, in functie de evaluarea nevoilor, a situatiei economice si a gradului de dependenta. Atat timp cat este posibila interventia sociala la locuinta batranului, aceasta reprezinta solutia cea mai buna.Asistenta sociala a persoanelor varstnice se acorda la cererea: persoanei varstnice, a reprezentantului legal al acesteia, la solicitarea instantelor judecatoresti, a personalulului de specialitate din cadrul consiliului local, al politiei sau al organizatiilor de cult recunoscute in Romania.

Persoanele varstnice pot beneficia de:- servicii sociale, de ingrijire, prevenirea marginalizarii,

sprijinirea reintegrarii sociale, ingrijirea locuintei, ajutor pentru menaj, sprijin pentru plata unor servicii si obligatii curente, consiliere juridica si administrative;

- servicii medico-sociale- ajutor pentru realizarea igienei personale, readaptare fizica si psihica, antrenare in activitati sociale, culturale sau economice, adaptarea locuintei la nevoile varstnicului, ingrijire temporara in centre de zi sau in alte centre specializate;

- servicii medicale (consultatii, ingrijiri medicale la domiciliu sau in institutii de specialitate, administrarea tratamentului).

Succesul ingrijirilor la domiciliu depinde de functionarea sistemului de ocrotire dar si de ambientul in care traieste persoana varstnica si de batranul insusi.

Ca o ultima solutie ramane institutionalizare varstnicului. De Legea 17/2000 beneficiaza persoana care a atins varsta pensionarii si se gaseste in una din urmatoarele situatii:

- nu are familie sau nu se afla in intretinerea unei sau mai multor persoane obligate la aceasta;

- nu are locuinta si nici posibilitatea de a-si asigura conditiile de locuit pe baza resurselor proprii;

- nu realizeaza venituri proprii sau acestea sunt insuficiente pentru a-si asigura ingrijirea necesara

- nu se poate gospodari singura sau necesita ingrijire specializata;- se afla in imposibilitatea de a-si asigura nevoile socio-medicale,

datorita bolii ori starii fizice sau psihice.Nevoile persoanelor varstnice, medicale si socio-medicale sau

psihoafective, se stabilesc pe baza grilei nationale de evaluare a nevoilor persoanelor varstnice. Pentru a fi psibila incadrarea corecta se intocmeste fisa de evaluare socio-medicala (geriatrica) ce constituie piesa obligatorie in dosarul persoanei varstnice care solicta ingrijire la domiciliu sau internare intr-o instituie de ocrotire. In functie de nevoile stabilite de medicul specialist impreuna cu asistentul social, varsnicii incadrati in gradele 1A,1B, 1C vor fi ingrijiti in sectii pentru persoane dependente, cele incadrate in gradele IIA,IIB,IIC vor fi ingrijiti in sectii pentru persoane semidependente, iar persoanele cu gradele IIIA, IIIB, IIIC vor fi considerate persoane independente. Caminele pentru pensionari, cele de batrani si pentru batrani bolnavi cronici vor functiona sub forma de camine pentru persoane varstnice

cu sectii pentru: persoane dependente, persoane semidependente si persoane care nu sunt dependente.

Principalele obiective ale unei institutii de ocrotire a persoanelor varstnice sunt:

- oferirea conditiilor de ingrijire care sa respecte identitatea, integritatea si demnitatea persoanei varstnice;

- mentinerea sau ameliorarea capacitatilor fizice si intelectuale ale persoanei vartnice;

- stimularea participarii persoanelor varstnice la viata sociala;- facilitatea si incurajarea legaturilor interumane, inclusiv cu

familiile persoanelor varstnice;- supravegherea si ingrijirea medicala;- prevenirea si tratarea consecintelor legate de procesul de

imbatranire. Dintre varstnicii institutionalizati, aceia care dispun de venituri proprii

au obligatia sa plateasca lunar o contributie de intretinere.Exista opinii conform carora institutionalizarea varstnicului nu este alceva decat o forma mascata de izolare pe care o promoveaza familia si societatea, dar, atat timp cat mentinerea varstnicului in mediul familial este un ideal frumos, dar de nerealizat, institutionalizarea devine necesitate. Luati in ordinea ’’urgentei sociale’’, instutionalizabilii sunt in primul rand persoanele singure, fara familie sau complet abandonati de aceasta. Instututionalizarea ridica probleme uneori severe legate de adaptarea varstnicului la noul mediu, din cauza faptului ca s-a redus considerabil capacitatea sa de acomodare , iar stresul mutarii din locuinta sa de care s-a atasat si pentru care a muncit ani in viata provoaca deseori consecinte dezastruoase. Pentru persoanele internate in camine, schimbarea mediului apare ca o ultima agresiune din partea societatii , dupa retragerea din activitatea profesionala, schimbarea raporturilor cu familia, pierderea unor roluri, plecarea copiilor, pierderea partenerului conjugal. Echilibrul psihic este astfel profund zdruncinat pentru ca, pe masura inaintarii in varsta si a reducerii mobilitatii, locuinta devenise principala scena de desfasurare a vietii sale, singurul sau univers. In camin ii lipseste cadrul intim, obiecte si amintiri legate de familia sa, tot ceea ce-i da sentimentul de siguranta si chiar linistea sufleteasca. Exista diferente de nuante intre adaptarea varstnicilor din mediul urban fata de cea a celor proveniti din cel rural. Astfel, asistatul provenit din mediul urban a fost supus de-alungul vietii unor stresuri legate de schimbarea resedintei din cauza restrangerii conditiilor de viata ca urmare a plecarii copiilor si suporta mai usor schimbarea de

domiciliu fata de cei din mediul rural care, in general au locuit in aceeasi casa intreaga viata.

In multe situatii instututionalizarea determina o adevarata ’’criza de dezradacinare’’, chiar daca institutiile ofera confortul fizic si servicii specializate. Exista si o alta explicatie, aceea ca asistatul percepe institutionalizarea ca premergatoare mortii, iar aceasta teama actioneaza ca un ’’agent patogen psihosocial’’. Printre ’’simptomele psihice’’, dominante si constante la toate cazurile de inadaptare la mediul institutionalizat s-a observat anxietate, insomnie, agitatie psihomotorie, oboseala, negativism ipohondrie si igrijorare exegerata fata de cei de acasa.Institutionalizarea ocroteste persoana varstnica, iar neutralizarea si ameliorarea efectelor acesteia este un demers lent, de durata, de perseverenta din partea echipei de lucru in beneficiul asistatului, care din pacate uneori nu colaboreaza in acest sens.

Notiunea de ’’ ingrijire’’ este adecvata pentru unitatile de asistenta sociala. O parte dintre asistati sunt ’’ doar batrani’’ insa unii sunt infirmi, imobilizati la pat, cu boli grave in evolutie. Toti sufera adesea de izolare, de abandon sau semiabandon, de carente afective, de pierderea autonomiei, a tonusului vital, de neputinte fizice, de deficiente de memorie care trebuie attenuate si limitate in evolutie. Tratamentul de cele mai multe ori nu este medicamentos, deoarece imbatranirea nu poate fi prevenita, ci psihologic, ajutand batranul sa invinga sau sa suporte neputintele.

Asistentii sociali se ocupa de organizarea vietii celor asistati, indeosebi de intocmirea programelor culturale, instructive, recreative care au efecte curative si chiar profilactice. Important este ca echipa sa aiba calitati morale, fara de care activitatea ei in favoarea varstnicului este de neconceput pornind de la idea lui I. Simeone ” singura prevenire valabila a senescentei este redarea demnitatii omului care imbatranesti’’.

INTERVENTIA ASISTENTULUI SOCIAL

A ajuta persoanele in varsta inseamna, pentru persoana care acorda ajutorul, a fi atent la trebuintele si nevoile lor. Deseori, inainte de a interveni in situatia persoanei varstnice inventariem ansamblul sarcinilor pe care le avem de indeplinit. Demersul porneste de la noi, de la ceea ce credem noi ca avem de facut. Adevaratele trebuinte, nevoi trebuie identificate impreuna cu persoana in cauza pentru a ne asigura ca sarcinite prestabilite de noi sunt acelea pe care varstnicul le asteapta.

Acest demers trebuie sa porneasca de la trebuintele persoanelor (si nu de la propunerile pe care noi le avansam) si face parte din modelul de interventie.

Asistentul social, pornind de la intelegerea dinamicii sociale, psihosociale in care se afla clientul defineste obiectivele si mijloacele necesare, ambele preocupari fiind inscrise in planul de interventie.

Acesta cuprinde:1. reperarea problemei sociale sau a nevoii (cererii);2. analiza situatiei folosind ca metode: interviul, povestirea si

autobiografia;3. etapa evaluarii preliminare si operationale consta in constituirea

unui model explicativ al realitatii in care urmeaza sa se deruleze interventia. Se foloseste descrierea, clasificarea, analiza comparata si teoretizarea.

Planul de interventie contine:1. definirea clientului si a nivelului la care se intervine;2. precizarea obiectivelor specifice ale interventiei in ordinea

importantei lor;3. alegerea strategiilor, metodelor si tehnicilor de lucru in vederea

inducerii schimbarilor sociale;4. in caz de reusita, clientul a devenit ’’responsabilizat’’ si poate da

actului existential o dimensiune comunitara;5. strategia ingrijirii batranilor include si asistenta modificarilor de

comportament: cazul batranului ’’normal’’, ajustarile determinante pentru personalitate sunt cauzate de pierderile firesti, de la reactiile fata de sarcinile zilnice si fata de procesul de imbatranire, iar in cazul ’’batranului bolnav’’ trebuie avut in vedere faptul ca tratamentul bolilor cronice este de durata, iar reactiile cognitive si

emotionale ale familiei influenteaza negativ comportamentul acestuia. Si din acest motiv depistarea precoce si tratamentul oportun este benefic pentru integrarea familiala a batranului. Uneori persoana in varsta suferinda de o boala cronica ’’intra in rolul de bolnav’’ exagerandu-si disabilitatile si renuntand la unele abilitati functionale si la independenta. Bolile cronice conduc la izolare ca rezultat al reducerii mobilitatii si comuncabilitatii.

6. Asistentul social joaca un rol pozitiv in aceste cazuri prin demersul de resocializare. Uneori tot ajutorul care poate fi acordat este simpla prezenta a asistentului social, calm si intelegator care asculta.

Cele mai frecvente evenimente generatoare de confuzii si crize pentru persoanele varstnice sunt: pierderea celor apropiati, pierderea locuintei, abandonarea lui de catre cei dragi. Moartea unei rude apropiate este o experienta cu care batranii vor fi mai familari decat ceilalti si se poate spune ca multi dintre ei au invatat sa faca fata pierderii unor fiinte apropiate. Profesionistul nu poate sa intervina pe baza acestei presupuneri dat fiind actualul stadiu al cunoasterii- este mult mai util sa consideri ca lipsa unor semne exterioare ale pierderii suferite poate pur si simplu sa insemne ca ele sunt exprimate alt fel, cum ar fi: ipohondria, boala, lipsa de atentie sau confuzia. Merita sa amintim o lectie bine invatata cand este vorba de tineri, dar rar aplicata cand sunt in atentie varstnicii: deciziile nu trebuie luate imediat dupa o pierdere. Pe cat posibil, discutiile privind institutionalizarea sau mutarea batranului din locuinta sa trebuie amanate o perioada de timp. Pierderea temporara sau pemanenta a locuintei este un factor important generator de situatii dificile pentru varstnici.

Atunci cand sunt foarte speriati, oamenii mint uneori, iar batranii pot sa isi ascunda infirmitatile daca acestea sunt percepute ca o piedica in calea rezolvarii situatiei asa cum ar vrea ei. De multe ori batranii se simt victime si nu stapanii propriei lor sorti.

Asistentul social trebuie sa inteleaga dinamica situatiei prin asigurarea unei interventii competente si prin faptul ca este pregatit sa stea alaturi de batrani, oferindu-le sprijin si siguranta.

La cealalta extrema fata de interventia in caz de criza se afla un mic grup de batrani care sufera de boli cronice sau handicapuri si care au nevoie de ajutor intr-un grad mai ridicat fata de ceilalti. Ei sufera adesea de plictiseala, frustrare, neputinta si disperare. Oamenii a caror vieti sunt afectate de boala si infirmitati pot sa-si piarda cu usurinta identitatea de vreme ce preocuparea celor din jur este de a se asigura ca ei sunt fizic bine ingrijiti. Astfel, in sectiile de internare de lunga durata si in institutiile de

ocrotire, personalul se concentraza asupra asigurarii ca batranii sunt curati, hraniti si igienizati. Adesea sunt singurele lucruri de care au timp sa se ocupe, iar primejdia este ca vor pierde constiinta personalitatilor pe care le au in ingrijire. Rutina ingrijirii fizice va avea importanta prioritara. Asistentii sociali trebuie sa isi petreaca timpul comunicand cu batranii la nivelul emotional si intelectual al acestora. Acest lucru poate fi foarte dificil, pentru ca acestia de multe ori nu aud sau nu vad bine si din cauza problemelor suplimentare pe care le ridica situatia lor. Uneori infirmitatile fizice le da un aer inspaimantator. Este nevoie de calitati deosebite pentru a te putea concentra asupra personalitatii in asemenea conditii.

In timpul intrevederii asitentul social va fi situat la acelasi nivel fizic cu clientul: daca acesta sta pe scaun, asistentul social se va aseza si el pe scaun, in fata clientului. Un alt aspect important este evitarea intrebarilor, de exemplu,’’astazi este o zi frumoasa’’ in locul intrebarii’’nu este asa ca astazi este o zi frumoasa?’’, pentru ca, s-ar putea ca batranul sa nu fi observat acest lucru si va resimti acest fapt ca pe o pierdere.

Asistentul social va folosi cat mai des numele intreg al clientului, pentru a intari sentimentul valorii individuale in institutie, in care se folosesc cuvinte de genul’’puiule’’, ’’dragule’’.

Practica asistentiala cu batranii foarte in varsta creste in mod considerabil afectarea de stress, asa cum este mai dificila si asigurarea unei ingrijiri cotidiene acestora decat altor persoane. Persoanele varstnice cu care interrelationeaza profesional asistentul social sunt acelea care au cele mai mari probleme: oameni cu grave infirmitati fizice sau mentale sau oameni cu dificultati majore in ce priveste resursele, personalitatea sau comportamentul. La marimea problemelor se adauga si complexitatea lor. O sursa suplimentara de stress pentru asistentul social este prezenta inevitabilitatii mortii a celor cu care lucreaza. Multi dintre clienti vor muri in vreme ce ne ocupam noi de ei. Moartea este continuu prezenta si poate face munca cu batranii demoralizanta. Aceste probleme sunt comune tuturor profesionistilor implicati in ingrijirea batranilor. O abordare optimista poate fi dificila in astfel de situatii. Asistentii sociali care lucreaza cu persoanele varstnice se vor obisnui cu aceasta realitate, si, chiar daca se lucreaza cu placere trebuie avut grija de noi insine pentru a nu ne epuiza si pentru a nu deveni prea insensibili.

Un alt aspect important in munca de asistenta sociala cu persoanele varsnice il reprezinta supervizarea. Derivata din psihoterapie si ca o necessitate de a te cunoaste pe tine insuti inainte de a ajuta pe altii, supervizarea a fost adaptata util in activitatea de asistenta sociala fiind destinata analizei regulate a activitatii practice a asistentilor sociali.

Un alt mod de a face fata stresului si de a mentine optimismul asistentilor sociali care lucreaza cu persoane varstnice este organizarea unui grup de specilalisti. Acest grup poate fi formal, ca in cazul intalnirilor regulate sau centrate pe o sarcina, sau informal ca in cazul dezbaterii unor cazuri.

Important este ca se legitimeaza timpul cheltuit pentru a impartasi experiente, pentru a descarca sentimente si pentru a reflecta la actiunile inteprinse.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Balaceanu Stolnici, C. - Geriatrie Practica, Editura Medicala Amaltea, Bucuresti, 1998;

2. Bocancea, C, Neamtu, G. - Elemente de Asistenta Sociala, Editura Polirom, Iasi, 1999;

3. Bogdan, C. - Elemente de Geriatrie Practica, Editura Medicala, Bucuresti, 1984;

4. Caldarariu, G. - Stadiile dezvoltarii umane, Universitatea ’’Eftimie Murgu’’, Resita, 2001;

5. Dumitru, Mircea Batranete Activa, Editura Medicala, Bucuresti, 1984;

6. Gal, Denizia, Asistenta Sociala a Persoanelor Varstnice, Editura Todesco, Cluj Napoca, 2003;

7. Ilut, Petru- Abordarea calitativa a socio-umanului, Editura Polirom, Iasi, 1997;

8. Marshall, Mary, Asistenta Sociala pentru Batrani, Editura Alternative, 1993;

9. Manoiu, F, Epureanu, V – Asistenta Sociala in Romania, Editura ALL, Bucuresti, 1996;

10. Mateescu, Rodica- Bazele Fiziologice ale Gerontoprofilaxiei, Editura Helicon, Timisoara, 1996;

11. Popa, R.- Introducere in Psihologia Varstei a Treia, Timisoara, Editura Augusta, 1999;

12.Radulescu Sorin - Sociologia Varstelor, Bucuresti, Editura Hyperion, 1994;

13. Sahleanu, V., Omul si Imbatranirea, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1971;

14.Schiopu, U., Verza, E- Psihologia Varstelor, editia a III-a revizuita si adaugita, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997;

15.Voiculescu, M. - De Veghe pe Frontul Vietii, Editura Medicala, Bucuresti, 1984;

16.*** Legea 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice;

17.*** Grila Nationala de eveluare a persoanelor persoanelor varstnice;

18. Legea nr. 705 / 5.11.2001, privind Sistemul National de Asistenta Sociala.