DREPTUL CONSUMULUI

Lect. univ. dr. Ion-Catalin Voiculescu

I. Apecte generale privind dreptul consumului

II. Izvoarele si principiile dreptului consumului

III. Raportul juridic de drept al consumului

IV. Notiuni fundamentale privind dreptul consumului- consumatorul; Drepturi

fundamentale

V. Notiuni fundamentale privind dreptul consumului - profesionistul

VI. Protectia consumatoului in dreptul intern si european

VII. Autoritati implicate in protectia consumatorului

VIII. Actiunile de control

IX. Contractele incheiate cu consumatorii – privire generala

X. Contractele incheiat in sistemul de comert electronic

XI. Contractele incheiate in afara spatiilor comerciale si Contractele incheiat la distanta

XII. Contractele de credit de consum

XIII. Clauzele abuzive in contractele de consum – aspecte generale

XIV. Clauzele abuzive in contractele de consum – conditii, efecte, sanctiuni

I. Apecte generale privind dreptul consumului

În condițiile în care peste 70% din veniturile din gospodăriile românilor sunt

direcționate către consum , stabilirea unui regim juridic stabil și coerent pentru drepturile a

ceea ce denumim consumator este de o importanță deosebita. România a transpus în

aquis-ul comunitar fără derogări, însă în continuare consumatorul roman nu își utilizează

prerogativele pe care le are și nici comercianții se pare că nu au nici un interes în a îi educa

să le utilizeze.

Contractele pe care le încheiem și care își produc efecte poate în cele mai multe situații

ale vieții cotidiene sunt rar citite, dar și mai rar sunt înțelese. Dacă în situația încheierii unui

contract clasic, cum ar fi de exemplu un contract de închiriere sau de vânzare cumpărare,

cei mai mulți ar solicita un ajutor specializat sau cel puțin aloca un timp mai lung pentru

analiză, în situația achiziționării ultimului tip de telefon mobil, contractul cu furnizorul de

telefonie mobilă este semnat fără nici o umbră de îndoială, cu toate că unele clauze sunt

de-a dreptul înrobitoare pentru consumator.

Situația este și mai complicată în cazul contractelor de creditare. Discuțiile din ultima

vreme pe marginea Ordonanței 50/2010 și ”războiul” din bănci pe de o parte și Autoritatea

Națională pentru protecția Consumatorului și cetățeni pe de altă parte au demonstrat

dimensiunea atât financiară, cât și cea socială a fenomenului creditării, în condiții

netransparente si defavorabile, in mai toatee cazurile consumatorului.

La data formularii prezentului material, septembrie 2014, hotararile pronuntate

impotriva bancilor sunt o normalitate. Clauzele abuzive sunt recunoscute ca atare si

modalitatile prin care bancile au incercat sa modifice aceste clauze (cum ar fi de exemplu

redenumirea comisioanelor) nu au prea avut succes.

Mai mult, exista creat un precedent deosebit de interesant si anume o hotarare

judecatoreasca, definitiva, prin care o banca a fost obligata sa accepta rambursarea unui

credit contractat in franci elvetiei la cursul de la data rambursarii, majorat cu un procent de

10%.

Iata cum norme de protectie a consumatorului isi produc efecte si incet, incet scopul

sistemului de protectie este indeplinit – readucerea pe pozitii de egealitate a celor doua

parti si anume consumatorul si profesionistul.

In Romania suntem la inceput in ceea ce priveste aceasta disciplina a Dreptului

consumului. Explicatiile sunt de natura obiectiva, determinate de noutatea reglementarilor.

Insa nu trebuie sa subestimam importanta acestui domeniu. Asa cum am spus, peste

70% din ceea ce castigam intr-un an se duce pe cheltuieli de consum, deci necesitatea de a

aloca aceste procente, trebuie sa fie insotita si de o siguranta a consumatorului.

Putem defini dreptul consumului ca ansamblu de reglementari ce stabilesc drepturile

persoanelor fizice, in calitatea lor de consumatori si obligatiile corelative ale celor care

stabilesc raporturi juridice cu acestia, in vederea protejarii intereselor legitime ale

consumatorilor.

Dreptul consumului apartine ramurilor de drept public, partile neputand prin conventie

contrara sa deroge de la normele de drept. Acest caracter este deplin justificat avand in

vedere ca intre partile contractante exista un mare decalaj.

“Art. 6. - Prevederile cuprinse în prezentul Cod sunt obligatorii pentru toţi consumatorii

şi operatorii economici care efectuează acte şi fapte de comerţ, în condiţiile legii.” – Legea

296/2004.

O particularitate a dreptului consumului este aceea ca in multe situatii are rolul unei

suprareglementari a unui raport juridic care apartine unei alte ramuri de drept.

El de asemenea actioneaza in multe cazuri ca o parghie care readuce cele doua parti pe

o pozitie de egalitate in ceea ce priveste drepturile si obligatiile asumate.

II. Izvoarele si principiile dreptului consumului Izvorul de drept este sursa dreptului. In materia dreptului consumului, nu avem un

sistem unitar de acte normative. Putem vorbi de reglementari sectoriale, de natura verticala si de putine acte normative cu natura orizontala. Poate singurul act normativ ci aceasta caracteristica este Codu consumului, aprobat prin Legea nr. 296/2004, care instituie o serie de reguli, cu valoare de principiu, aplicabile in orice raport de drept al consumului.

Enumerarea de mai jost nu are un caracter limitativ. Si alte acte normative instituie reguli de dreptul consumului, insa aceste acte au o aplicabilitate restransa.

Fara o prioritizare, urmatoaree acte normative sunt izvoare ale dreptului consumului:

Ordonanţă nr. 21 din 21/08/1992 privind protecţia consumatorilor

Lege nr. 296 din 28/06/2004 privind Codul consumului

Ordonanţa urgenţă nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Ordonanţă nr. 107 (r2) din 30/07/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice

Ordonanţă de urgenţă nr. 14 din 16/02/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb

Hotărâre nr. 947 din 13/10/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare

Lege nr. 449 din 12/11/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora

Lege nr. 363 din 21/12/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor

Legea Nr. 193 /2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori

Ordonanţă de urgenţă nr. 50 din 09/06/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

Lege nr. 365 din 07/06/2002 privind comerţul electronic;

Lege nr. 455 din 18/07/2001 privind semnătura electronică

Trebuie avute in vedere si reglementarile europene, la fel importante ca si cele nationale, daca nu chiar mai importante:

Directiva 1985/577 Directiva Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protecția consumatorilor în cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale (aborgata, insa cu efecte deosebit de importante)

Directiva 1990/314 Directiva Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite

Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii

Directiva 2008/122/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 ianuarie 2009 privind protecția consumatorilor în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, precum și la contractele de revânzare și de schimb (Text cu relevanță pentru SEE)

Directiva 98/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1988 privind protecția consumatorului prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor

Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe

Directiva Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum

Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic)

Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum și de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului și a Directivelor 97/7/CE și 98/27/CE

Rectificare la Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului ( „Directiva privind practicile comerciale neloiale” ) ( JO L 149, 11.6.2005 (Ediția specială în limba română, capitolul 15, volumul 14, p. 260)

Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului Text cu relevanță pentru SEE

Raportul juridic de drept al consumului

Raportul juridic de drept al consumului poate fi definit doar partial utilizand

conceptul clasic de raport juridic si anume reprezinta o relatie sociala, suprareglementata

de o norma de dreptul consumului.

Raportul juridic de drept al consumului se caracterizeaza prin aceea ca intotdeauna

se stabileste intre un consumator si un profesionist si nu este generat intotdeauna de

manifestari de vointa exprese.

Vom face urmatoarele precizari: un consumator, de regula intra in relatie

comerciala cun un profesionist pentru satisfacerea unei anumite nevoi. El poate incheie un

contract de vanzare a unui bun, un contract de inchiriere, un contract de leasing. Fara

indoiala ca aceste contracte beneficiaza de reglementari speciale. Insa odata incheiate cu

un consumator, lor li se aplica si o suprareglementare, aceea de drept al consumului.

Aceasta suprareglementare are un prim efect - regulile de baza ale contractului

suprareglementat raman in vigoare numai in masura in care nu contravin legislatiei

protectioniste.

In acest sens este relevanta si dispozitia Art. 1.177 din Codul civil – “Contractul

încheiat cu consumatorii este supus legilor speciale şi, în completare, dispoziţiilor

prezentului cod.”

Aplicarea regimului protectionist este independenta de vointa partilor, dispozitiile

de drept al consumului neavand caracater dispozitiv.

Cu titlu de exemplu art. 25 din OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor

în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi

completarea unor acte normative, este intitulat “Caracterul imperativ al legii” si are

urmatorul continut:

“(2) Orice clauză contractuală prin care se renunţă sau se restrâng în mod direct sau

indirect drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă nu este obligatorie pentru

consumator.”

Caracterul imperativ se manifesta pe toata durata raporturilor juridice, inca de la

formare si aduce atingere principiului autonomiei de vointa.

Limitarea principiului autonomiei de vointa presupune si obligativitatea de a intra

intr-un raport juridic cu un consumator:

Ordonanţa nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă

prevede la art. 56. ca se interzice a se refuza consumatorului fără un motiv justificat,

conform prevederilor legale în vigoare, vânzarea unui produs sau prestarea unui serviciu.

Nerespectarea acestei obligatii legale sa sanctioneaza contraventional cu amendă

de la 500 lei la 2.000 lei, aceasta dublandu-se in cazul persoanelor juridice.

In ceea ce priveste sintagma “motiv justificat”, este interesanta decizia CEDO Pichon

şi Sajous versus Franta, 4 octombrie 2001.

Curtea a decis ca nimeni nu are dreptul de a impune altora conceptiile sale

religioase. In speta, reclamantii au primit o sanctiune contraventionala pentru refuzul de a

vinde catre 3 femei contraceptive, prescrise de medic, refuz motivat de considerente

religioase si etice. Ca atare, protectia libertatii religioase nu poate duce la incalcarea unor

legi.

De asemenea, Consumatorul nu poate fi obligat sa cumpere. Ordonanţa nr. 99/2000

privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, stabileste ca orice vanzare fortata

este interzisa, expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu către o persoană

facandu-se numai în baza unei comenzi prealabile din partea acesteia.

O alta particularitate a raportului de dreptul consumului este aceea ca intodeauna o

parte este reprezentata de un consumator (adica o persoana fizica sau o asociatie de

persoane fizice care actioneza in scopuri in afara activitatii lor profesionale, artizanale,

liberale).

Raportul de drept al consumului genereaza sau poate genera o discriminare pozitiva

in favoarea consumatorului, cu scopul de a asigura sau a readuce cele doua parti pe o

pozitie de egalitate. Pozitia aceasta de egalitate nu are doar o componenta juridica, ci se

refera in mare masura la componenta economica, pecuniara a raportului juridic.

Raportul de drept al consumului se regaseste in mare parte sub forma unor raporturi de conformare, cand relatia consumator profesionist respecta prescriptiile sau sub forma unui raport de conflict, cand profesionistul abuzeaza de pozitia sa si atunci prin mijloace specifice, acesta este readus intr-un echilibru contractual. Aceasta suprareglementare incuba o serie de obligatii specifice, care se adauga la cele reglementate prin regulile clasice aplicabile contractelor carora li se aplica. Obligatiile sunt plasate atat inainte de semnarea contractului cat si pe parcursul executarii acestuia.

Notiuni fundamentale privind dreptul consumului- consumatorul;

Drepturile fundamentale

Definiția consumatorului în dreptul intern. Consumatorul se regăsește,

independent de modul în care este reglementat de lege, in fiecare dintre noi. Modul actual

de organizare a societății, specializarea deosebita intre diversele ramuri ale economiei,

profesionalizarea prestațiilor de orice fel, determina și ne obliga pe fiecare dintre noi sa

devenim consumatori. Viața noastră se desfășoară de altfel, prin încheierea unor contracte

cu diverși furnizori sau prin simpla utilizare de bunuri sau servicii când de exemplu sunt

procurate de alții.

Conturarea noțiunii de consumator este astfel prioritară în orice demers care are

drept scop să analizeze cadrul legal al protecției de care beneficiază consumatorul.

Fără îndoială, termenul a fost consacrat de economiști. Ei au analizat consumatorul pentru

a vedea ce nevoi are și pe ce ar fi dispus să își cheltuie banii. Au creat produse și servicii în

consecință. Din ce în ce mai multe și mai variate, însă nu neapărat mai bune. De altfel,

interesele celor care vând și ale celor care cumpără nu sunt neapărat convergente ci

dimpotrivă. Anii de prosperitate de după cel de-al doilea război mondial de care a

beneficiat Europa și America de Nord au reprezentat terenul perfect pentru explozia

consumului de orice fel.

Însă, în timp ce bunurile și serviciile au devenit din ce în ce mai promovate, mai ales

prin intermediul televiziunii, consumatorii au realizat ca sunt la dispoziția furnizorilor când

este vorba să reclame ceva legat de calitatea sau valoarea noului lor produs sau servicii.

Varietatea domeniilor determină o varietate de reglementări. Transpunerea aquis-

ului comunitar în legislația românească a dus la instituirea, pe parcursul timpului a mai

multor definiții ale noțiunii de consumator, care au fost ulterior unificate.

Definiția dată în articolul 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21 din 21/08/1992 (în

versiunea modificata de O.U.G. nr. 71/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 637

din 06/09/2011 și care este în vigoare) este următoarea: ”consumator - orice persoană

fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din

afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.”

Conținutul definiției a cunoscut, așa cum am precizat, o evoluție în timp. Forma

inițială a Ordonanței prevedea că este consumator persoana fizică care dobândește,

utilizează ori consumă, ca destinatar final, produse obţinute de la agenţi economici sau

care beneficiază de servicii prestate de aceştia Prin modificarea efectuată prin Ordonanța

58/2000 definiția este următoarea: ”consumator - persoana fizică care cumpără,

dobândeşte, utilizează ori consumă produse sau servicii, în afara activităţii sale

profesionale”. Prin Legea nr. 37/2002 de aprobare a Ordonanței nr. 58/2000, se modifică

definiția după cum urmează: ” - consumator - persoană fizică sau grup de persoane fizice

constituite în asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori consumă produse sau

servicii, în afara activităţii sale profesionale”.

Intervine apoi și ultima modificare asupra definitiei, prin Legea nr. 363/2007 , care

în articolul XI modifica definiția din Ordonanța 21/1992 după cum urmează: ”consumator -

orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în

scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori

liberale”.

În texul Legii nr. 363/2007 la art. 2, alin. (1), lit. a. Consumatorul este definit ca fiind

orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în practicile

comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale

comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”

De altfel, acest din urma act normativ, în TITLUL II Modificarea unor acte normative

privind protecţia consumatorilor, face o unificare a definițiilor date noțiunii de consumator,

ceea ce nu poate avea decât un efect pozitiv asupra coerenței reglementărilor naționale.

Această ultimă variantă a definiției este de altfel și cea menționată în Legea nr.

296/2004 a Codului Consumului: consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane

fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale,

industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

În Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi

consumatori prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice

constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi,

acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie,

artizanale ori liberale.

In Ordonanţă de urgenta 34/2016 privind drepturile consumatorilor în cadrul

contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor

acte normative, consumatorul este definit ca consumator - orice persoană fizică sau grup

de persoane fizice constituite în asociaţii, aşa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 din

Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare”.

Definitii similare sunt cuprinse si in:

- Ordonanţă de urgenţă nr. 14 din 16/02/2011 pentru protecţia consumatorilor la

încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o

perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen

lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de

revânzare, precum şi a contractelor de schimb: „orice persoană fizică ce acţionează în

scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori

liberale;”

- Lege nr. 449 (r1) din 12/11/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate

acestora: „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în

cadrul contractelor care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara

activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;” - Ordonanţa nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă:

consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care

cumpără, dobândeşte, utilizează ori consumă produse sau servicii în afara activităţii

profesionale;

Nuante ale acestei definitii se regasesc si in O.U.G. nr. 107/1999 - privind activitatea

de comercializare a pachetelor de servicii turistice: „consumator - orice persoană sau grup

de persoane fizice constituite în asociaţii care cumpără sau se angajează să cumpere

pachetul de servicii turistice - contractant principal - sau orice persoană în numele căreia

contractantul principal se angajează să cumpere pachetul de servicii turistice - alţi

beneficiari - sau orice persoană în favoarea căreia contractantul principal ori alţi beneficiari

cedează pachetul de servicii turistice - cesionarul.”

Definitia consumatorul in dreptul Uniunii

Așa cum am precizat, definiția adoptata de legiuitorul român transpune definiția din

directivele europene. Astfel, în conformitate cu Directiva 85/577 consumatorul este ”o

persoană fizică care, în tranzacții acoperite de această directivă acționează în scopuri care

pot fi privite ca nefăcând parte din activitatea sa comercială sau profesională”. Variante

ușor modificate sunt utilizate în directivele 93/13/CEE , 97/7/CE , 99/44/CE , 2000/31/CE și

2002/65/CE , care definesc consumatorul ca o persoană fizică care acționează în scopuri în

afara activității comerciale, de afaceri sau profesionale. Directiva 2008/122/CE definește

„consumatorul” ca orice persoană fizică care acționează în scopuri care nu sunt legate de

activitățile sale comerciale, de afaceri, artizanale sau profesionale.

Directiva 98/6/CE definește consumatorul ca fiind orice persoană fizică ce cumpără

un produs în scopuri care nu intră în domeniul său de activitate comercială sau

profesională.

Definiția folosită de directiva 90/314/CEE are o abordare diferită a noțiunii. Astfel,

consumatorul este persoana care cumpără sau se angajează să cumpere pachetul

(„contractantul principal”) sau orice altă persoană în numele căreia contractantul principal

se angajează să cumpere pachetul („ceilalți beneficiari”) sau căreia contractantul principal

sau oricare dintre ceilalți beneficiari îi cedează pachetul („cesionarul”).

Directiva 2005/29/CE este în aceeași linie: „consumator” înseamnă orice persoană

fizică ce acționează, în legătură cu practicile comerciale reglementate de prezenta

directivă, în scopuri care nu se încadrează în activitatea sa comercială, industrială,

artizanală sau liberală

După cum se poate observa, în ciuda diferențelor de terminologie sau limbaj, toate

definițiile au elemente comune: Se referă la persoane fizice; scopul in care acționează

acestea este în afara activității de afaceri, de comerț, profesionale sau artizanale, aceste

fiind de altfel rezultatul unei evoluții în timp a noțiunii.

Aquis-ul comunitar este în curs de revizuire . Până la adoptarea în 2005 a Directivei

privitoare la practicile comerciale neloiale, legislaţia aferentă protecţiei consumatorilor a

urmat o abordare verticală, cu scopul de a reglementa probleme specifice pentru anumite

sectoare. Implicit, cadrul juridic a cunoscut un proces de fragmentare.

Cele mai multe directive care fac parte din acquis-ului consumatorilor sunt

prescriptive mai degrabă decât bazate pe principii. Cele mai multe dintre ele nu mai

îndeplinesc în totalitate cerinţele de astăzi ţinând seama de evoluţia rapidă a pieţelor.

Acest lucru este deosebit de important în faţa creşterii importanţei tehnologiei digitale şi

serviciilor digitale (de exemplu, descărcarea de muzică), care ridica probleme controversate

referitoare la drepturile de autor, în comparaţie cu vânzarea de fizică bunuri.

Dezvoltările tehnologice determină crearea de noi canale pentru tranzacţii între

comercianţi şi consumatori, care nu sunt reglementate de legislaţia privind obişnuită

privind protecţia consumatorilor. Licitaţiile on-line sunt un bun exemplu al acestui

fenomen. Directiva vânzarea la distanţă, care a fost realizat înainte de extinderea recentă a

comerţului electronic, permite Statelor membre să excepteze licitaţiile de la aplicarea ei.

Astfel cum sa confirmat prin evaluările naționale, utilizarea diferită a acestei opţiuni

de reglementare de către statele membre creează fragmentare şi a condus la o creştere a

reclamaţiilor consumatorilor cu privire la aceste licitații online.

Excluderea software-ului şi a datelor din domeniul de aplicare al Directivei privind

vânzările către consumatori a determinat producătorii să încerce să evite responsabilitatea

pentru posibilele daune / neconformitate a acestor produse prin intermediul condiţiilor în

utilizator final Licenţele pentru utilizatorul final (EULA), împiedicând consumatorii să

utilizeze căi de atac pentru neconformitate.

Normele privind protecţia consumatorilor sunt fragmentate în esenţă în două

moduri. În primul rând, actualele directive permit statelor membre să adopte norme mai

stricte în legislaţiile lor naţionale (armonizare minimă) şi multe state membre au făcut uz

de această posibilitate în scopul de a asigura un nivel mai ridicat de protecţie a

consumatorilor.

Aceste exemple de fragmentare a reglementării generează costuri suplimentare de

conformare pentru întreprinderi: costurile de achiziţie relevante, consiliere juridică,

informaţii şi materiale de marketing sau contracte, sau în caz de nerespectare, eventual,

costurile de litigii.

Apare astfel necesitatea creării unui instrument orizontal care să reglementeze

sistematic anumite aspecte. Noțiunea de consumator și profesionist în domeniu sunt doar

două dintre ele. De asemenea se poate crea un asemenea instrument și în ceea ce privește

contractul de vânzare, care este de departe cel mai des întâlnit în relația consumator-

profesionist.

In acest sens s-a adoptat Directiva 2011/83 privind drepturile consumatorilor, de

modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului

European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei

97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului unde consumatorul este definit ca „orice

persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în

scopuri care se află în afara activității sale comerciale, industriale, artizanale sau

profesionale”

Rezultatele consultării asupra modificării aquis-lui sunt diferite, însă nu și în cazul

noțiunilor de consumator și profesional, unde există un larg consens printre statele

membre.

Majoritatea au optat pentru o definiție restrictivă a noțiunii de consumator:

persoană fizică care acționează scopuri care nu se încadrează în activitatea sa comercială,

de afaceri sau profesională.

În aceeași direcție este și poziția României care a optat pentru menținerea definiției

și implicit limitarea consumatorului la categoria persoanelor fizice si a asociatiilor de

persoane fizice de protecti a consumatorului.

Nu este relevanta cunnoasterea de catre profesionist a calitatii de consumator,

aceasta nefiind o conditie pentru aplicarea regimului protectionist.

Reprezentarea prin profesionist – se aplica regulile consumeriste. Asadar, chiar si in

situatia in care un consumator este reprezentat de un profesionist, deci acel dezechilibru

informational nu mai subzista, nu exista un temei legal pentru a permite inlaturarea

regimului protectionist.

Un contract in care consumatorul este reprezentat sau asistat de un profesionist va

fi reglementat de regulile de drept al consumului, orice clauza care are ca efect inlaturarea

directa sau indirecta a acestui regim fiind, de principiu, interzisa.

Nu pot avea așadar calitatea de consumatori, indiferent de poziția pe care se afla,

utilizator final sau doar intermediar, persoanele juridice. Activitatea acestora, indiferent

de forma de organizare – societăți comerciale, regii autonome, organizații non

guvernamentale, instituții publice este orientata spre obținerea de profit,prestarea unor

alte servicii esențiale de administrare publică, reprezentarea unor interese de grup.

Pentru a avea calitatea de consumator nu este obligatorie cumpărarea bunului sau

al serviciului ci este suficienta utilizarea lui, in baza unei relații contractuale exprese (de

exemplu plata utilităților aferente unui contract de închiriere) sau chiar in lipsa unei

asemene relații (utilizarea unor produs primite prin posta in urma unei campanii

promoționale)

Asa cum am precizat este esențială utilizarea privata a bunului sau a serviciului:

personal sau in cadrul familiei sau in cadrul unor activități sociale (de exemplu utilizarea in

cadrul unui grup de oameni care nu sunt rude intre ele)

Legislația românească, adaptată prevederilor aquis-ului comunitar, îmbrățișează

astfel orientarea obiectivă a noțiunii de consumator, in detrimentul celei subiective.

Aceasta din urma presupunea un grad mai mare de cuprindere a noțiunii, putând fi

consumatori si persoanele juridice care achizitioneaza bunuri si servicii prin intermediul

unor contracte atipice pentru activitatea lor.

Extinderea noțiunii de consumator in mod excesiv nu este însa in interesul protejării

celor care pana la urma folosesc bunuri sau servicii pentru existenta proprie. Daca in cazul

acestora nevoia de protecție este evidenta, nu se poate susține același lucru si in cazul unor

societăți comerciale care acționează in vederea obținerii de profit. Eventualele prejudicii pe

care aceste persoane le suferă își pot găsi remediul în oricare din mijloacele juridic puse la

dispoziție de legislația generala, in condițiile prevăzute de răspunderea contractuala sau

delictuala după caz.

In acelasi timp, nu se justifica nici introducerea unor criterii suplimentare de

caracterizare a persoanei consumtorului, asa cum exista in alte legislatii.

Orientarea legislativă adoptata pune astfel capăt unor controverse care ar putea

apărea în legătură cu sfera de aplicabilitate a regimului juridic la protecţiei consumatorului.

Având în vedere că doctrina românească este la început de drum pe acest domeniu, este

util să efectuăm o scurta trecere în revista a ceea soluțiilor existente în alte state membre

ale Uniunii Europene .

Problemele se ivesc în situația în care achiziționarea unui bun sau serviciu se face de

către o persoană juridică, însă pentru scopuri care exced activității sale obișnuite. În acest

caz se poate pune în discuție aplicarea regimului juridic specific sau a dreptului comun.

Noțiunea de adresant final.

Extinderea noțiunii de adresant final se întâlnește în legislațiile relevante din Spania,

Grecia, Ungaria și Luxemburg. În Spania este necesar ca utilizatorul sau consumatorul să

”dobândească, folosească sau să se bucure de produs ca adresant final” și fără a intenționa

să folosească respectivul bun în producție, să îl transforme sau să îl comercializeze.

O soluție similară este prevăzută și în Grecia, cu deosebirea că legea nu impune și

condiția utilizării private. Astfel, în conformitate cu prevederile Art. 1(4)(a) din Actul privind

protecția consumatorilor nr. 2251/1994 un consumator este orice persoană fizică sau

juridică care utilizează produse sau servicii care îi sunt oferite pe piață, atât timp cât are

calitatea de utilizator final.

În Ungaria, o tranzacție cu un consumator reprezintă furnizarea de bunuri sau

prestarea de servicii, inclusiv furnizare de mostre gratuite direct către consumator, ca

destinatar final. În Luxemburg, se utilizează noțiunea de destinatar final (consommateur

final prive).

Noțiunea de destinatar final este mai largă decât cea de consumator pentru că

include și acele situații în care o persoană juridică acționează în tranzacții care nu sunt

specifice obiectului lor de activitate, ceea ce nu poate genera decât dificultăți în aplicarea

legii, atât timp cât demonstrarea calității de utilizator final sau uz privat trebuie efectuată

în fiecare caz în parte.

Cazul profesioniștilor care încheie contracte atipice.

În Franța, consumatorul este o persoană (fizică sau morala) care încheie contracte

care nu sunt direct legate cu profesia exercitată. În acest sens este relevantă decizia Curții

de Casație din 28 aprilie 1987 (disponibila la adresa

http://legifrance.gouv.fr/affichJuriJudi.do?idTexte=JURITEXT000007018721). În acest caz,

o agenție imobiliară a achiziționat un sistem de alarmă pentru biroul propriu, care nu a

funcționat corespunzător. O clauză în condițiile generale de furnizare a bunului preciza că

nu se pot solicita daune si nu se poate rezilia contractul de către beneficiar.

Curtea a apreciat că se poate fac aplicarea legii privind protectia consumatorului a

Codului francez al Consumului, deoarece contractul incheiat cu societatea furnizoare de

alarme este strain de obiectul de activitate al agentiei imobiliare și nici cunoștințele tehnice

ale acesteia nu se suprapun cu cele relevante pentru acest domeniul al alarmelor.

Ca atare, agenția, existand aceasta stare de ignoranta, trebuie tratată ca un

consumator obișnuit. Ulterior, interpretarea Curții s-a limitat la criteriul legăturii directe a

contractului cu activitatea propriu zisă a persoanei juridice.

În Marea Britanie, în conformitate cu secțiunea 12(1) din UCTA , profesioniștii care

acționează în afara obiectului lor de activitate pot solicita să fie tratați ca și consumatori.

Decizia Relevantă este R&B Customs Brokers Ltd. V United Dominions Trust Ltd. . În acest

caz, s-a pus problema daca anumite clauze contractuale care excludeau posibilitatea de a

cere daune pot fi aplicate, având în vedere că actul normativ menționat exclude acest tip

de clauze în cazul contractelor încheiat cu un consumator. Considerându-se că în speță

reclamanta a acționat în scopuri care nu sunt direct legate de afacerea proprie

(achiziționarea unei mașini second-hand pentru uzul angajaților) s-a apreciat că ea poate fi

tratata ca un consumator și ca atare clauzele care exclud dreptul la despăgubiri nu pot fi

invocate.

Revenind la legislația națională, așa cum am arătat, beneficiază de protecția

specifică doar persoanele fizice și asociațiile acestora constituite în scopul apărării și

protejării intereselor consumatorilor. Apreciem că aceasta este și soluția cea mai lipsită de

echivoc, o eventuală extindere a noțiunii de consumator către persoanele juridice care

încheie acte care nu sunt în legătură directă cu activitatea lor va genera o aplicare

neunitară a legii.

Este foarte dificil să separi contractele obișnuite de cele care nu sunt legate de

activitatea propriu zisă, de exemplu în cazul unei societăți comerciale, atât timp cât prin

natura lor activitățile acestora sunt specializate, iar sfera unor contracte care nu sunt direct

legate este astfel foarte largă.

O persoană juridică atunci când prestează o activitate în vederea obținerii unui

avantaj economic o face utilizând resurse diverse, care toate combinate duc la rezultatul

urmărit. De exemplu, fabricarea unui produs presupune cheltuieli cu materii prime,

materiale, cheltuieli cu personalul, utilitățile și alte tipuri de cheltuieli indirecte. Oricare din

contractele încheiate pentru obținerea acestor prestații ar putea fi privit ca un contract

care excede activității curente a societății care este producerea și comercializarea anumitor

bunuri și ca atare ar putea beneficia de un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun.

Această orientare obiectivă, care nu introduce criterii suplimentare pentru definirea

consumatorului sau nu lasă deschisă calea la interpretări subiective este și mai utilă în

condițiile revizuirii aquis-ului și a necesității dezvoltării pieței comune.

Notiuni fundamentale privind dreptul consumului – profesionistul

Reglementari europene:

Directiva 85/577, art. 2 "comerciant" înseamnă o persoană fizică sau juridică care, la

încheierea tranzacţiei în cauză, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale sau

profesionale, precum şi orice persoană care acţionează în numele sau pe seama unui

comerciant.

Directiva 90/314, art. 2 (2) şi (3) "organizator" înseamnă persoana care, altfel decât

ocazional, organizează pachete de servicii şi le vinde sau le oferă spre vânzare, direct sau

prin intermediul unui detailist; "detailist" înseamnă persoana care vinde sau oferă spre

vânzare Pachetul puse împreună de către organizator;

Directiva 93/13, art. 2 lit. (C) "vânzător sau furnizor" înseamnă orice persoană fizică sau

juridică care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acţionează în

scopuri legate de meseria, de afaceri sau de profesie, indiferent dacă este publică sau

privată.

Directiva 2008/122/CE prin care se abroga Directiva 94/47, art. 2 "comerciant" înseamnă

orice persoană fizică sau juridică ce acționează în scopuri legate de activitatea sa

comercială, de afaceri, artizanală sau profesională și orice persoană care acționează în

numele sau în folosul unui comerciant;

Directiva 97 / 7 (ABROGATA), art. 2 alineatul (3) "furnizor" înseamnă orice persoană fizică

sau juridică care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acţionează în

capacitatea sa comercială sau profesională.

Directiva 98 / 6, art. 2 lit. (D) comerciant înseamnă orice persoană fizică sau juridică care

vinde sau oferă spre vânzare produse care intră în cadrul activităţii sale comerciale sau

profesionale.

Directiva 99/44, art. 1 (2) lit. (C) "vânzător" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care,

în temeiul unui contract, vinde bunuri de consum în exercitarea meseriei, activităţii

comerciale sau profesiei.

Directiva 87/102, art. 1 alineatul (2) litera (b) "creditor" înseamnă o persoană fizică sau

juridică care acordă credite în cadrul activităţii sale comerciale sau profesionale, sau un

grup de astfel de persoane.

Directiva 2000/31, art. 2 litera (b) "furnizor de servicii": orice persoană fizică sau juridică

furnizoare de servicii ale societăţii informaţionale.

Directiva 2002/65, art. 2 litera (c) "furnizor" înseamnă orice persoană fizică sau juridică,

publică sau privată, care, acţionând în capacităţii sale comerciale sau profesionale, este

furnizorul contractual al serviciilor care fac obiectul contractelor la distanţă.

Directiva 2005/29, art. 2 litera (b) "comerciant" înseamnă orice persoană fizică sau juridică

care, în practicile comerciale reglementate de prezenta directivă, acţionează în scopuri

legate de activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală şi orice persoană care

acţionează în numele sau pe seama unui comerciant

Caracteristici comune

Spre deosebire de termenul de "consumator", dreptul european nu foloseste un

termen uniform pentru cealaltă parte a unui contract de consum. Aceasta parte (denumită

în continuare profesionistul) este descrisă ca "comerciant" (Directiva 85/577; 98 / 6,

2005/29), "furnizor" (Directiva 93/13, 97 / 7; 2002/65), "vânzător" (Directiva 93/13, 99/44),

"vânzător" (Directiva 94/47), "furnizor de servicii" (Directiva 2000/31) sau "creditor"

(Directiva 87/102).

O trăsătură comună a acestor directive, însă, este că profesionistul

• poate fi fie o persoană fizică sau o persoană juridică,

• care acţionează în scopuri legate de liber profesinist, care desfăşoară activităţi

independente comerciale, de muncă sau profesie.

Intenţia de a face un profit este trăsătură care se regăseşte reglementată diferit în

structura directivelor. Intenţia de a face profit este în unele cazuri nerelevantă, de exemplu

în cazul structurilor publice. Ceea ce trebuie să intereseze în aplicarea regimului juridic al

consumului este dacă cealaltă parte acţionează în temeiul capacitaţii sale profesionale sau

comerciale.

"Acţionând în numele sau pe seama unui comerciant"

Dreptul comunitar nu cuprinde, uneori, o definiţie extinsă a "profesionistului". Astfel, un

"comerciant" în vânzări la domiciliu este, de asemenea, o persoană care este "acţionează în

numele sau pe seama unui comerciant" (art. 2 din Directiva 85/577). În acelaşi mod

Directiva 2005/29 prevede că "comerciant" este, de asemenea, orice persoană care

acţionează în numele sau pe seama unui comerciant ". În conformitate cu art. 1 (2) lit. (B)

din Directiva 87/102, un "creditor" nu este doar o persoana care acordă credite în cadrul

activităţii sale comerciale sau profesionale, dar, de asemenea, "un grup de astfel de

persoane".

Atunci când o persoană care acţionează "în numele sau pe seama unui comerciant"

până în prezent nu a fost clarificat de către CEJ. În C-229/04 - Crailsheimer Volksbank

Curtea de Justiţie a făcut cel puţin clarifice faptul că Directiva 85/577 "trebuie să fie

interpretată în sensul că, atunci când intervine un terţ în numele sau în numele unui

comerciant în negocierea sau încheierea de un contract, aplicarea directivei nu poate fi

supusă condiţiei ca agentul economic a fost sau ar fi fost conştient că respectivul contract a

fost încheiat într-o situaţie de vânzare la domiciliu”.

Includerea persoanelor juridice / organisme de drept public

Unele directive (cum ar fi Directiva 93/13 şi Directiva 2002/65) fac în mod explicit clar că

organismele publice pot fi, de asemenea, "profesionişti". Directiva 93/13 subliniază în

considerentul 14 că directiva se aplică, de asemenea, meseriilor, afaceri sau profesiilor de

natură publică. În plus, art. 2 lit. (C) din directivă în mod clar în versiunea în limba engleză

că natura dreptului de proprietate asupra "comerciant sau furnizor" este lipsit de

importanţă (Art. 2 litera (c): "Vânzător sau furnizor" înseamnă orice persoană fizică sau

juridică care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acţionează în

scopuri legate de meseria, de afaceri sau de profesie, indiferent dacă este publică sau

privată."

Directiva 83 din 2011 foloseste urmatoarea terminologie: comerciant “înseamnă

orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care acționează,

inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele sau în contul ei, în

scopuri ce țin de activitatea sa comercială, de afaceri, meșteșugărească sau profesională în

legătură cu contractele care intră sub incidența prezentei directive;”

Se observa includerea fara echivoc in domeniul de reglementare al Directivei a persoanelor

juridice de drept public.

Reglementari nationale

Ordonanţa Guvernului nr 106/1999 cu privire la contractele negociate

consumatorilor în afara spaţiilor comerciale de punere în aplicare a Directivei 85/577,

defineşte în felul următor:

Comerciant - orice persoană fizică sau juridică autorizată, care acţionează în cadrul

activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, în cadrul

tranzacţiilor care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe, precum şi orice persoană care

acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia;

Ordonanţa Guvernului 21/1992 nu foloseşte un termen comun pentru a defini cealaltă

parte a contractului de consum. Astfel există următoarele categorii de persoane care pot

încheia un contract cu un consumator:

- operator economic - persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii

sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părţi

din acestea sau prestează servicii;

- producător:

a) operatorul economic care fabrică un produs finit sau o

componentă a unui produs;

b) operatorul economic care fabrică materie primă;

c) operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt

semn distinctiv pe produs;

d) operatorul economic care recondiţionează produsul;

e) operatorul economic sau distribuitorul care prin activitatea sa

modifică caracteristicile produsului;

f) reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic

care nu are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia,

importatorul produsului;

g) operatorul economic care importă produse în vederea realizării

ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice

altă formă de distribuţie specifică derulării afacerii;

h) distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte

importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;

i) distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi

identificat, dacă nu informează persoana prejudiciată în termen de 30

de zile de la cererea acesteia asupra identităţii importatorului;

- distribuitor - operatorul economic din lanţul de distribuţie;

- vânzător - distribuitorul care oferă produsul consumatorului;

- prestator - operatorul economic care furnizează servicii;

Situaţia este perpetuată şi în Codul Consumului unde nu se foloseşte o definiţie unitară şi

se folosesc următoarele definiţii:

comerciant - persoana fizică sau juridică autorizată să desfăşoare activitatea de

comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă

producător:

a) operatorul economic care fabrică un produs finit sau o componentă a

unui produs;

b) operatorul economic care fabrică materie primă;

c) operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn

distinctiv pe produs;

d) operatorul economic care recondiţionează produsul;

e) operatorul economic sau distribuitorul care prin activitatea sa modifică

caracteristicile produsului;

f) reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic care

nu are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia, importatorul

produsului;

g) operatorul economic care importă produse în vederea realizării

ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă

formă de distribuţie specifică derulării afacerilor sale;

h) distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte

importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;

i) distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi

identificat, dacă nu informează persoana prejudiciată în termen de 30 de

zile de la cererea acesteia asupra identităţii importatorului;

prestator - operatorul economic care furnizează servicii;

Protectia consumatoului in dreptul intern si european

PROTECTIA CONSUMATORULUI IN DREPTUL INTERN

Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de

consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării

lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor

şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participării

acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.

Regimul juridic privind protectia consumatorilor se aplică la comercializarea

produselor noi, folosite sau recondiţionate şi a serviciilor destinate consumatorilor, cu

excepţia produselor care se comercializează ca antichităţi şi a produselor necesar fi

reparate sau recondiţionate pentru a fi utilizate, cu condiţia ca operatorul economic să

informeze cumpărătorul despre aceasta. (art. 1 din OUG nr. 21/1992)

Cu titlu general si cu valoare de principiu, drepturile consumatilor sunt urmatoarele:

a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un

serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze

drepturile şi interesele legitime;

b) de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor

şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât

mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;

c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;

d) de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a

produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;

e) de a se organiza în asociaţii de consumatori, în scopul apărării intereselor lor.

Protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor

Se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii care, utilizate în

condiţii normale, pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor, dupa

cum se interzice si producerea, importul şi comercializarea produselor falsificate sau

contrafăcute.

Produsele se comercializează numai în cadrul termenului de valabilitate/datei de

minimă durabilitate pentru produsele nealimentare sau al datei-limită de consum pentru

produsele alimentare/datei durabilităţii minimale stabilite de producător, termene care nu

pot fi modificat pe pe etichetă, pe ambalaj sau, după caz, în documentele însoţitoare.

Termen de valabilitate/data de minimă durabilitate pentru produsele nealimentare

este definit ca limita de timp/data stabilită de producător până la care un produs îşi

păstrează caracteristicile specifice iniţiale, dacă au fost respectate condiţiile de transport,

manipulare, depozitare şi păstrare;

Data-limită de consum pentru produsele alimentare este limita de timp/data stabilită de

producător până la care produsele care din punct de vedere microbiologic au un grad

ridicat de perisabilitate şi sunt susceptibile ca după un timp scurt să prezinte un pericol

imediat pentru sănătatea consumatorilor îşi păstrează caracteristicile specifice, dacă au

fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi păstrare.

In acest context, operatorii economici sunt obligaţi:

a) producătorii:

- să pună pe piaţă numai produse sigure şi, dacă actele normative în vigoare prevăd,

acestea să fie testate şi/sau certificate;

- să pună pe piaţă numai produse care respectă condiţiile prescrise sau declarate;

- să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piaţă şi/sau de la consumatori produsele la

care organele abilitate ori specialiştii proprii au constatat neîndeplinirea caracteristicilor

prescrise, declarate sau care ar putea afecta viaţa, sănătatea, securitatea ori interesul

economic al consumatorilor, dacă această măsură constituie singurul mijloc prin care se

pot elimina neconformităţile respective;

- să asigure, atât pe durata de fabricaţie, cât şi după scoaterea din programul de fabricaţie,

pentru perioada cel puţin egală cu durata medie de utilizare, calculată de la data vânzării

ultimelor produse, direct sau prin terţi abilitaţi, piesele de schimb aferente şi service-ul

necesar produselor de folosinţă îndelungată;

- să folosească în activitatea de producţie şi depozitare spaţii corespunzătoare.

Durata medie de utilizare - intervalul de timp, stabilit în documente tehnice

normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia

produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă

au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare;

b) distribuitorii:

- să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi respectă condiţiile

prescrise sau declarate;

- să nu comercializeze produse despre care deţin informaţii sau consideră că pot fi

periculoase;

- să anunţe, imediat, autorităţile publice competente, precum şi producătorul despre

existenţa pe piaţă a oricărui produs de care au cunoştinţă că este periculos;

- să retragă de la comercializare produsele la care organele abilitate de lege au constatat că

nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, dacă aceasta constituie singurul

mijloc prin care se pot elimina neconformităţile respective;

- să asigure condiţiile tehnice stabilite de producător pe timpul transportului, manipulării,

depozitării şi desfacerii produselor;

c) prestatorii de servicii:

- să folosească, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure şi, după caz,

dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate, şi să

anunţe imediat existenţa pe piaţă a oricărui produs despre care au cunoştinţă că este

periculos;

- să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea sau securitatea

consumatorilor ori interesele economice ale acestora;

- să respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum şi clauzele prevăzute în contracte;

- să asigure, la prestarea serviciilor nealimentare, condiţii igienice, condiţiile stabilite de

producător, de actele normative în vigoare, precum şi cele specifice desfăşurării activităţii;

Protecţia intereselor economice ale consumatorilor

Operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care

corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile

cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive.

În cazul serviciilor financiare, consumatorul are dreptul de a fi informat în mod

corect, încă din faza precontractuală, asupra tuturor condiţiilor contractuale.

La solicitarea unei oferte de credit, furnizorul de servicii financiare are obligaţia de a oferi

gratuit consumatorului, pe hârtie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare ori alt

document care să menţioneze costurile totale ce vor fi suportate de consumator şi un

exemplar al proiectului contractului de credit.

Orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit care indică o rată a dobânzii

sau orice alte cifre referitoare la costul creditului pentru consumator va cuprinde

următoarele informaţii standard, prin intermediul unui exemplu reprezentativ:

În cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt

obligaţi să respecte următoarele reguli:

a) contractele vor fi redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, cu o mărime a fontului utilizat

de minimum 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în cel puţin două exemplare, fiind

remis câte un exemplar original fiecărei părţi. Culoarea de fond a hârtiei pe care este

redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;

b) dobânzile, precum şi toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte

costuri aferente acordării şi derulării contractului, respectiv aferente unor servicii în

privinţa cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi menţionate în

contract, fără a se face trimiteri la condiţii generale de afaceri ale furnizorului de servicii

financiare, lista de tarife şi comisioane sau orice alt înscris;

c) în situaţiile în care există drept de rambursare anticipată, comisionul de rambursare

anticipată a creditului se determină în strânsă legătură cu pierderile creditorului aferente

rambursării anticipate şi nu trebuie să constituie un obstacol disproporţionat în exercitarea

dreptului consumatorului de a rambursa anticipat creditul;

d) în contractul de credit/depozit se vor menţiona şi costurile de administrare, de retragere

numerar şi/sau de depunere numerar aferente contului curent, care cad în sarcina

consumatorului, dacă furnizorul de servicii financiare percepe astfel de comisioane.

Costurilor aferente contului curent menţionate mai sus nu le sunt aplicabile prevederile lit.

e);

e) fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării

contractului:

1. se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a

oricăror altor costuri menţionate în contract;

2. se interzice introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare

sau orice alte costuri care nu au fost menţionate în contract;

f) în contract se va menţiona tipul de dobândă, variabilă şi/sau fixă, iar dacă dobânda este

fixă numai pentru o anumită perioadă, aceasta va fi precizată cu exactitate;

g) în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:

1. variaţia ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voinţa furnizorului de servicii

financiare, raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi în

contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;

2. dobânda poate varia în funcţie de dobânda de referinţă a furnizorului de servicii

financiare, cu condiţia ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate

persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv şi să nu fie majorată peste un

anumit nivel, stabilit prin contract;

3. formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în

contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei

dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia;

h) sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare

să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de

consumator;

i) orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare

la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea acesteia

în vigoare. Consumatorul are la dispoziţie un termen de 15 zile de la primirea notificării

pentru a comunica opţiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiţii.

Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menţionat anterior nu

este considerată acceptare tacită;

j) pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, conform condiţiilor

contractuale, furnizorul de servicii financiare este obligat să notifice consumatorul, în

funcţie de opţiunea scrisă a acestuia, exprimată în contract, prin una sau mai multe

metode: scrisoare recomandată, e-mail, sms, şi va pune la dispoziţia acestuia un nou grafic

de rambursare;

k) furnizorul de servicii financiare va lua toate măsurile necesare pentru a efectua

repararea în termen de maximum 15 zile a eventualelor prejudicii cauzate consumatorului

prin nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract şi va face dovada demersurilor

întreprinse în acest sens;

l) contractul de credit va conţine obligatoriu o prevedere prin care consumatorul să fie

atenţionat despre raportarea la Biroul de Credit, Centrala Riscurilor Bancare şi/sau la alte

structuri asemănătoare existente, în cazul în care acesta întârzie cu achitarea ratelor

scadente, dacă există această obligaţie de raportare;

m) la încetarea contractului, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere sau denunţare

unilaterală din partea consumatorului, furnizorul de servicii financiare va oferi gratuit

consumatorului un document care să ateste faptul că au fost stinse toate obligaţiile dintre

părţi. Totodată, se vor închide şi conturile aferente serviciului financiar de bază furnizat,

fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator şi fără plata unor costuri

suplimentare. Contul nu va fi închis în situaţia în care acesta este poprit sau indisponibilizat,

conform legii, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligaţii asumate faţă de

furnizorul de servicii financiare însuşi sau faţă de terţi.

Serviciile de intermediere imobiliara

În cazul serviciilor de intermediere imobiliară, consumatorul va fi informat în scris,

corect, complet şi precis, încă din faza precontractuală, cu privire la:

a) preţurile practicate în piaţă pentru tipul de imobil ce urmează a face obiectul

intermedierii imobiliare, conform informaţiilor existente în baza de date a agenţiei

imobiliare;

b) deficienţe şi alte inconveniente cunoscute de agenţia imobiliară sau pe care în mod

rezonabil putea să le cunoască, incluzând surse de zgomot, umezeală, poluare, miros,

pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor manifestări populare

periodice, istoricul terenului sau al clădirii, posibile dezavantaje ale vecinătăţilor;

c) nivelul comisionului practicat de agenţia imobiliară;

d) situaţia juridică a imobilului;

e) nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de consumator, pentru

obţinerea documentelor şi întocmirea actelor necesare încheierii contractului.

PROTECTIA CONSUMATORULUI IN DREPTUL EUROPEAN – AGENDA CONSUMATORULUI

EUROPEAN – 2020

ÎMBUNĂTĂTIREA SIGURANTEI CONSUMATORILOR

Garantarea siguranței produselor, serviciilor și alimentelor este un obiectiv de bază

al politicii privind consumatorii. O politică eficientă în domeniul siguranței produselor

urmărește să creeze un sistem de siguranță fără întreruperi, de la fermă sau din fabrică

până la consumator. Prin îmbunătățirea sistemului de asigurare a siguranței, UE va reuși să

abordeze în mod mai eficace provocările legate de lanțurile de aprovizionare globale, să

comunice mai bine și să abordeze mai rapid și mai eficient riscurile emergente în domeniul

siguranței produselor.

Având în vedere că consumatorii folosesc mai frecvent serviciile transfrontaliere,

este necesar să se examineze cu mai multă atenție întrebarea dacă siguranța lor ar trebui

abordată la nivelul UE sau prin reglementări la nivel național. Sistemul UE de controale

oficiale de-a lungul lanțului alimentar ar trebui să devină și mai eficient. Aceasta va permite

statelor membre, responsabile pentru realizarea unor astfel de controale, să maximizeze

valoarea adăugată, minimizând în același timp costurile pentru operatori.

CONSOLIDAREA CUNOSTINTELOR

O responsabilizare adecvată a consumatorilor necesită ca aceștia să aibă acces la

informații clare, fiabile și comparabile, precum și la instrumentele necesare pentru a

înțelege informațiile respective. De asemenea, atât consumatorii, cât și comercianții

trebuie să-și cunoască mai bine drepturile și obligațiile stipulate de legislația UE, pentru a

îmbunătăți încrederea reciprocă și a găsi soluții ușor de aplicat atunci când apar probleme.

Îmbunătățirea cunoștințelor consumatorilor este deosebit de importantă în cazul serviciilor

financiare, iar băncile, băncile centrale, autoritățile de supraveghere a pieței financiare și

sistemele de protecție a depozitelor și a investițiilor joacă un rol central în educația

financiară, inclusiv în ceea ce privește persoanele care nu au acces deloc sau care nu au

acces suficient la serviciile bancare și financiare de bază.

OPTIMIZAREA PUNERII ÎN APLICARE, CONSOLIDAREA APLICĂRII LEGISLATIEI SI

GARANTAREA MĂSURILOR REPARATORII

Pentru ca piața unică să aibă succes în continuare, sunt necesare îmbunătățiri în

ceea ce privește încrederea participanților din cadrul pieței în aplicarea eficace a

drepturilor lor și în existența unor mecanisme reparatorii adecvate. Comerțul

transfrontalier din UE va continua să se dezvolte doar în cazul în care consumatorii își vor

putea exercita drepturile pe tot teritoriul UE și comercianții onești vor constata că

concurenții lor necinstiți sunt sancționați în mod corespunzător.

ADAPTAREA DREPTURILOR SI A POLITICILOR-CHEIE LA SCHIMBĂRILE ECONOMICE

SI SOCIETALE

În contextul schimbărilor prin care trece piața în prezent, este esențial să se asigure

încrederea necesară pentru ca consumatorii să cumpere online bunuri și servicii

tradiționale, materiale, precum și digitale. Prin urmare, este necesară actualizarea

legislației de protecție a consumatorilor pentru a răspunde necesităților generate de

schimbările pieței, ținând cont de noile perspective oferite de științele comportamentale

asupra modului în care consumatorii acționează în practică. În plus, este necesar să se

elimine barierele actuale în calea unui acces simplu, legal și ieftin al consumatorilor la

produsele și serviciile digitale.

Conform unei anchete realizate recent de Comisia Europeană, care prezintă primele

20 de preocupări ale cetățenilor și întreprinderilor din cadrul pieței unice, consumatorii

sunt în continuare nemulțumiți de facturile lor pentru energie, consideră că este complicat

să-și apere drepturile în calitate de pasageri și nu reușesc să se orienteze cu ușurință în

sectorul serviciilor bancare și financiare.

Drepturile consumatorilor la încheierea contractelor:

a) libertatea de a lua decizii la achiziţionarea de produse şi servicii, fără a li se impune în

contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte

în vânzare, de natură a influenţa opţiunea acestora;

b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă

a preţurilor şi

c) de a fi exoneraţi de plata produselor şi serviciilor care nu au fost solicitate, precum şi

de achitarea preţurilor, tarifelor, taxelor, comisioanelor, dobânzilor şi penalităţilor care nu

au fost stipulate iniţial în contracte sau în alte documente aferente contractelor;

d) de a fi despăgubiţi pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu

corespund clauzelor contractuale;

e) de a li se asigura service-ul necesar şi piese de schimb pe toată durata medie de

utilizare a produsului, stabilită în documentele tehnice normative sau declarată de către

producător ori convenită de părţi;

f) de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu

exactitate, în prealabil; majorarea preţului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobânzilor,

penalităţilor şi a altor eventuale costuri stabilite iniţial este posibilă numai cu acordul scris

al consumatorului;

g) de a sesiza asociaţiile de consumatori şi organele administraţiei publice asupra

încălcării drepturilor şi intereselor lor legitime, în calitate de consumatori, şi de a face

propuneri referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor;

h) de a fi notificaţi în scris cu privire la orice modificare ca urmare a prevederilor

contractuale referitoare la valoarea dobânzilor, comisioanelor, penalităţilor sau oricăror

altor costuri, cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea noilor valori;

i) de a fi notificaţi cu 30 de zile înainte de data la care contractul se prelungeşte în mod

automat pentru o perioadă de timp determinată sau nedeterminată, în vederea formulării

în scris de către consumator a unei opţiuni de prelungire a valabilităţii acestuia.

Dreptul la repararea sau inlocuirea produselor; Dreptul la despagubiri

Consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor sau prestatorilor de servicii

remedierea ori înlocuirea gratuită a produselor şi serviciilor obţinute, precum şi

despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul

termenului de garanţie sau de valabilitate.

După expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau

înlocuirea produselor/serviciilor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost

realizate, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare a acestora.

Viciu ascuns este deficienţa calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat

care nu a fost cunoscută şi nici nu putea fi cunoscută de către consumator prin mijloacele

obişnuite de verificare

Vânzătorul sau prestatorul de servicii suportă toate cheltuielile legate de aceste

deficienţe, situaţie care nu îl exonerează de răspundere pe producător în relaţia cu acesta.

Remedierea deficienţelor apărute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor

care nu corespund în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate şi care nu sunt

imputabile consumatorului se face în termen de maximum 15 zile din momentul când

operatorul economic a luat la cunoştinţă de deficienţele respective.

În cazul unor vicii ascunse, termenul maxim stabilit la alin. (1) curge de la data

finalizării expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru.

În cazul produselor şi serviciilor alimentare, al produselor nealimentare pentru care

producătorul stabileşte termen de valabilitate/data de minimă durabilitate, care pot afecta

viaţa sau sănătatea consumatorilor ori care prezintă abateri de la caracteristicile prescrise

sau declarate, vânzătorul/prestatorul de servicii este obligat, la cererea consumatorului, să

le înlocuiască de îndată, să le refacă sau să restituie contravaloarea acestora.

Refacerea serviciului sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, restituirea

contravalorii serviciului prestat se face imediat după constatarea neîncadrării acestuia în

condiţiile prescrise sau declarate de prestatorul de servicii, dacă această situaţie nu este

imputabilă consumatorului. Restituirea contravalorii serviciului se face la valoarea stabilită

în contract. Operatorul economic are aceleaşi obligaţii pentru serviciul refăcut ca şi pentru

serviciul prestat iniţial.

Consumatorul poate solicita plata unor despăgubiri, potrivit clauzelor contractuale

sau dispoziţiilor legale, în cazul remedierii ori al înlocuirii produselor sau serviciilor

necorespunzătoare.

Soluţionarea solicitării plăţii unor prejudicii morale sau daune conexe remedierii ori

a înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare cerute de consumatori sau de

operatorii economici este de competenţa instanţei judecătoreşti competente ori a

organismului de mediere competent.

În cadrul termenului de garanţie, prestatorii de servicii asigură toate operaţiunile

necesare remedierii deficienţelor constatate la serviciile prestate sau înlocuirii produselor

utilizate în cadrul serviciilor respective, inclusiv transportul, manipularea, diagnosticarea,

expertizarea, demontarea, montarea şi ambalarea acestora.

INFORMAREA SI EDUCAREA CONSUMATORILOR

Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra

caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici,

astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele

lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei

acestora, în deplină securitate.

Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în

mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu

în mod vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu permită ştergerea şi să nu fie

inscripţionate în locuri obscure, să nu fie întrerupte prin desen sau imagini, după caz, pe

produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, contract, instrucţiunile de

folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura

acestuia.

Producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului, denumirea şi/sau

marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de valabilitate/data de minimă

durabilitate sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale, durata medie de

utilizare, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, despre

eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, transport, depozitare,

conservare sau păstrare, despre contraindicaţii.

Producătorii şi importatorii din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene au

obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social în elementele de identificare.

Producătorii, ambalatorii sau distribuitorii din state membre ale Uniunii Europene au

obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social unde pot fi contactaţi.

Produsele de folosinţă îndelungată trebuie să fie însoţite de certificatul de garanţie

şi, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de

cartea tehnică ori de instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate

de producător.

Vânzătorii şi prestatorii de servicii trebuie să informeze consumatorii despre preţul

final al produsului sau despre tariful serviciului prestat, pe care îl suportă consumatorul,

care să cuprindă toate costurile, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi toate costurile

suplimentare, şi să le ofere acestora toate informaţiile şi documentele tehnice, după caz,

care trebuie să însoţească produsul sau serviciul.

Toate informaţiile privitoare la produsele şi serviciile oferite consumatorilor,

documentele însoţitoare, inclusiv cele referitoare la informaţiile privind securitatea

produsului şi instrucţiunile de utilizare, precum şi contractele, inclusiv cele preformulate,

trebuie să fie scrise în limba română, indiferent de ţara de origine a acestora, fără a exclude

prezentarea acestora şi în alte limbi.

Operatorii economici de transport internaţional care îşi desfăşoară activitatea pe

teritoriul României sunt obligaţi să ofere în scris consumatorilor, în completare la biletul de

transport, indiferent de forma de prezentare a acestuia, informaţii în limba română

referitoare la: itinerar, program, durată, distanţă, locul alocat în mijlocul de transport,

condiţiile generale de transport, precum şi orice alte informaţii utile pentru consumatori,

referitoare la serviciul respectiv.

Informaţiile referitoare la serviciile prestate trebuie să cuprindă categoria calitativă

a serviciului, timpul de realizare, termenul de garanţie, tariful, riscurile previzibile şi, după

caz, declaraţia de conformitate.

Operatorii economici sunt obligaţi să demonstreze consumatorilor, la cererea

acestora, cu ocazia cumpărării, modul de utilizare şi funcţionalitatea produselor ce urmează

a fi vândute; la lansarea pe piaţă a produselor, aceştia sunt obligaţi să efectueze

demonstraţii de utilizare.

Obligaţia de a informa pe consumator potrivit nu poate fi înlăturată prin invocarea

secretului comercial sau profesional. Se interzice prezentarea, prin orice mijloace, a

afirmaţiilor şi indicaţiilor care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizează produsele

şi serviciile şi care nu pot fi probate. Preţurile şi tarifele trebuie indicate în mod vizibil şi

într-o formă neechivocă, uşor de citit. Comercializarea produselor şi prestarea serviciilor se

fac în locuri şi în spaţii autorizate, conform reglementărilor legale în vigoare.

Sunt obligatorii afişarea, în mod vizibil, a denumirii unităţii, a codului unic de

înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate

al/ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze, precum şi afişarea şi

respectarea orarului de funcţionare. Orarele de funcţionare vor fi stabilite, după caz, în

conformitate cu hotărârile administraţiei publice locale.

Autoritati implicate in protectia consumatorului; Actiunile de control

La infiintare, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor era o parte a Comisiei

Naţionale pentru Standarde, Metrologie şi Calitate.1992 este anul în care Comisia se

reorganizează în organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, respectiv

Institutul Român de Standardizare, Biroul Român de Metrologie Legală şi Oficiul pentru

Protecţia Consumatorilor.

Ordonanţa nr. 18/1992 reprezintă actul de naştere al instituţiei care actionează

pentru realizarea strategiei politicii şi a obiectivelor guvernamentale în domeniul protecţiei

vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, precum şi al intereselor legitime ale acestora.

În acea perioadă, activităţile de bază ale Oficiului erau supravegherea pieţei şi cea

de rezolvare a reclamaţiilor venite de la consumatori.

Un nou context de funcţionare este stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

2/2001, care reglementează înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia

Consumatorilor ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate

juridică, în subordinea Guvernului. De asemenea, în toate actele normative în vigoare s-a

înlocuit denumirea de “Oficiu pentru Protecţia Consumatorilor” cu “Autoritate Naţională

pentru Protecţia Consumatorilor”.

În prezent, actul normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea

Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor este Hotărârea Guvernului nr. 700

din 11 iulie 2012. (Hotararea)

Autoritatea coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul

protecţiei consumatorilor, acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care

dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor (art. 2 din

Hotarare).

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, denumită în continuare

Autoritate, este instituţie publică şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei

publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea

ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri. (art. 2 din Hotarare).

Autoritatea are fixate prin actul de functionare o serie de obiective specifice:

a) crearea unui cadru legislativ naţional în domeniul protecţiei consumatorilor

compatibil cu cel din Uniunea Europeană;

b) desfăşurarea activităţii de informare şi educare a cetăţenilor privind

drepturile pe care le au în calitate de consumatori;

c) desfăşurarea activităţilor de supraveghere a pieţei produselor şi serviciilor

destinate consumatorilor;

d) protejarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale incorecte;

e) efectuarea activităţii de analiză şi marcare a metalelor preţioase şi de

expertizare a acestora şi a pietrelor preţioase;

f) autorizarea persoanelor fizice şi juridice, în condiţiile legii, să efectueze

operaţiuni cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase;

g) asigurarea, ca autoritate română desemnată, a aplicării Programului de

atestare a Procesului Kimberley.

Aceste obiective pot fi atins prin exercitarea atributiilor specifice, stabilite in sarcina acestei

autoritati (art. 3 alin. 1 din Hotarare). Atributiile pot fi clasificate in urmatoarele categorii:

Atributii legate de cadrul legislativ, informare si consultanta:

- elaborarea stategiilor din domeniul protectiei consumatorilor, avand in vedere

corespondenta si corelarea cu strategia europeana in acest domeniu. Autoritatea nu

decide adoptarea unei anume strategii, insa este parte a procesului amplu, in colaborare cu

alte institutii, de elaborare si adaptare a strategiei, in raport de constrangerile mentionate;

- armonizarea reglementarilor nationale cu cele europene;

- avizeaza proiecte de acte normative si propune Guvernului Romaniei spre adoptare

acte normative in ceea ce priveste fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea,

depozitarea, transportul, importul, comercializarea produselor, prestarea serviciilor,

inclusiv a serviciilor financiare, precum şi interzicerea penalităţilor asimetrice dintre client

şi prestatorul de servicii publice şi alte servicii de interes general pentru abaterile

contractuale, astfel încât acestea să nu pună în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea

consumatorilor ori să afecteze drepturile şi interesele lor legitime;

- elaborează, împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice,

proceduri privind obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare în desfăşurarea activităţii de

protecţie a consumatorilor;

- elaboreaza informari catre Guvern in aria sa de competenta;

- coordonează schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente,

naţionale şi internaţionale, privind produsele şi serviciile care reprezintă risc pentru

sănătatea şi securitatea consumatorilor;

- sesizează factorii de decizie şi operatorii implicaţi în sistemul de certificare a calităţii

produselor şi serviciilor, în baza constatărilor proprii şi a informaţiilor primite de la

organismele neguvernamentale şi de la consumatori, cu privire la neconformităţile

produselor şi serviciilor destinate consumului populaţiei în raport cu documentele de

certificare şi propune îmbunătăţirea sau elaborarea de reglementări în domeniu;

Atributii de control:

- controlează respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor,

referitoare la securitatea produselor şi serviciilor, precum şi la apărarea drepturilor legitime

ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piaţă la producători, importatori,

distribuitori, vânzători, prestatori de servicii, inclusiv servicii financiare, şi în unităţile

vamale, având acces la locurile în care se produc, se depozitează ori se comercializează

produsele sau în care se prestează serviciile, precum şi la documentele referitoare la

acestea, excepţie făcând controalele igienicosanitare şi sanitar-veterinare la producători, în

cazul produselor alimentare;

- constată contravenţii şi dispune măsuri de limitare a consecinţelor producerii,

prestării, importului, comercializării sau oferirii gratuite a unor produse alimentare ori

nealimentare şi servicii, inclusiv servicii financiare, care nu sunt în concordanţă cu

dispoziţiile legale din domeniile de activitate ale Autorităţii, prin aplicarea sancţiunilor

contravenţionale prevăzute de lege, sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori

constată încălcări ale legii penale;

- controlează dacă mijloacele de măsurare folosite pe piaţă sunt însoţite de

documentele prevăzute de lege care atestă verificarea acestora din punct de vedere

metrologic;

- solicită organelor emitente suspendarea sau retragerea autorizaţiei de funcţionare,

a licenţei de fabricaţie ori a certificatului de clasificare, în condiţiile legii;

- urmăreşte, potrivit legii, legalitatea publicităţii pentru produsele şi serviciile

destinate consumatorilor;

Atributii legate de relatia cu consumatorii si asociatiile de protectia consumatorilor:

- activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor persoane fizice cu

privire la produsele şi serviciile destinate acestora; editează publicaţii de

specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor;

- sprijină asociaţiile de consumatori în vederea atingerii obiectivelor prevăzute de

lege;

- sprijină asociaţiile de consumatori în acţiunea de înfiinţare şi funcţionare a

centrelor de consultanţă, informare şi educare a consumatorilor;

- susţine înfiinţarea unor organisme de mediere în domeniul protecţiei

consumatorilor;

- informează permanent consumatorii asupra produselor şi serviciilor care prezintă

riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor sau care le pot afecta interesele

economice;

- primeşte şi rezolvă sau, după caz, transmite spre soluţionare celor în drept,

potrivit competenţelor, sesizările asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor,

precum şi sesizările persoanelor fizice cu privire la încălcarea drepturilor

consumatorilor, în condiţiile legii;

- desfăşoară activităţi de pregătire a specialiştilor în domeniul protecţiei

consumatorilor;

- acordă consultanţă de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor pentru

operatorii economici;

Atributii legate de testare, certificare:

- efectuează, prin prelevări de probe din produsele alimentare şi

nealimentare, analize şi încercări în laboratoare acreditate conform legii sau în

laboratoare proprii ori agreate;

- efectuează sau finanţează studii, teste comparative şi cercetări în domeniu

cu privire la calitatea produselor şi serviciilor destinate consumatorilor, pe care le

aduce la cunoştinţa publicului;

- stabileşte relaţii de colaborare cu institute de cercetare, laboratoare de

expertizare şi certificare, inclusiv din străinătate, pentru realizarea de studii,

cercetări şi teste comparative;

- asigură aplicarea sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley, ca

autoritate desemnată;

- autorizează operaţiunile cu metale preţioase şi pietre preţioase, potrivit

prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul

metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare;

- stabileşte şi aprobă mărcile de certificare, de garanţie proprie şi de

trasabilitate, pe bază de tarife proprii, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 190/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- efectuează expertize ale metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, potrivit

prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare;

- efectuează operaţiuni de marcare a bijuteriilor şi obiectelor din metale

preţioase, la cererea persoanelor fizice şi juridice interesate;

STRUCTURA AUTORITATII

Structura de conducere este formata dintr-un preşedinte, ajutat de 2 vicepreşedinţi,

numiţi prin decizie a primului-ministru.Funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte sunt

asimilate cu funcţia de secretar de stat şi, respectiv, subsecretar de stat.

Preşedintele Autorităţii are calitatea de ordonator secundar de credite si conduce

activitatea acesteia şi o reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu ministerele, cu celelalte

autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu instituţii naţionale şi

internaţionale şi cu persoane juridice şi fizice române şi străine.

În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Autorităţii emite ordine şi instrucţiuni.

Ordinele şi instrucţiunile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I, în condiţiile legii, iar vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile şi însărcinările delegate

de preşedinte prin ordin.

Autoritatea are în subordine, ca entităţi cu personalitate juridică, 8 comisariate

regionale pentru protecţia consumatorilor şi Centrul Naţional pentru Încercarea şi

Expertizarea Produselor "Larex" Bucureşti.

Comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor sunt organizate ca

structuri teritoriale subordonate, cu competenţe limitate teritorial, şi sunt conduse de

comisari-şefi.Comisarii-şefi au calitatea de ordonatori terţiari de credite şi îndeplinesc în

această calitate toate atribuţiile legale care le revin pentru comisariatul regional respectiv.

Comisariatele regionale au în structură comisariate judeţene pentru protecţia

consumatorilor, instituţii publice fără personalitate juridică, ce sunt coordonate de

comisari-şefi adjuncţi.

Autoritatea are personal specializat pentru supraveghere şi control, având calitatea

de funcţionar public, care poate lua măsuri de sancţionare, de suspendare/sistare a

activităţii ca urmare a constatării încălcării legislaţiei de protecţie a consumatorilor şi a

măsurilor stabilite prin procesele-verbale de constatare a contravenţiei.

În exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul împuternicit al Autorităţii are

dreptul să aplice sigilii sau semne distinctive cu valoare de sigiliu, în condiţiile prevăzute de

lege şi este învestit cu autoritatea publică a statului, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea

atribuţiilor, precum şi a obligaţiilor de serviciu.

Personalul Autorităţii beneficiază de protecţia legii şi este apărat de orice ingerinţă

sau amestec în activitatea sa, de natură să îi influenţeze libertatea de apreciere, de

execuţie, de decizie sau de control si sunt obligati să păstreze secretul profesional în

legătură cu aspectele tehnologice, economice şi comerciale de care ia cunoştinţă în

exercitarea atribuţiilor de serviciu, conform actelor normative în vigoare.

ACȚIUNI DE CONTROL

Controlul reprezinta o activitate legala, necesara si utila, exercitata cu obiectivitate

si nepartinire, destinata mentinerii sau restabilirii echilibrului intre dispozitiile normative

aplicabile domeniului protectiei consumatorilor si modul concret in care actioneaza

operatorul economic controlat sau structurile sale si personalul acestora in acel domeniu.

Controlul are ca scop obtinerea de date si informatii concludente, a caror analiza,

prelucrare si interpretare sa permita evaluarea corecta a nivelului de intelegere, acceptare

si respectare a obligatiilor din domeniul protectiei consumatorilor, stabilite in sarcina

operatorului economic controlat.

Controale operative, sunt controale care constau in verificarea, limitata in timp si

sub raportul sferei de cuprindere, a operatorului economic ori a unei filiale, sucursale sau

punct de lucru al acestuia, verificarea punctuala a unei stari, situatii sau consecinte,

determinate de incalcarea directa de catre operatorul economic controlat, de una din

filialele sau sucursalele sale, in vederea stabilirii existentei sau inexistentei unor incalcari

ale reglementarilor legale din domeniul protectiei consumatorilor.

Obiectivele concrete urmarite, se refera la verificarea punctuala a realizarii masurilor

dispuse pentru prevenirea unui risc si/sau a celor cu termene scadente, verificarea

mentinerii /sistarii activitatii si/sau opririi comercializarii a unor produse si prestarii

serviciilor pana la realizarea conformitatii, verificarea conformitatii produselor sau

serviciilor in cazul aparitiei unui pericol iminent.

Controlul operativ se dispune, de seful ierarhic al personalului cu atributii de control si se

executa in baza delegatiei de control si a legitimatiei.

În cazuri temeinic justificate, controlul operativ se poate efectua fara o aprobare prealabila

sau delegatie numai in baza legitimatiei, cu obligatia persoanei care a efectuat controlul sa

justifice actiunea dupa efectuarea controlului, în fata sefului ierarhic superior.

Controale tematice, sunt controalele programate, cu obiective precis stabilite si cu

o durata determinata. Controalele tematice se efectueaza periodic, si sunt menite sa

asigure verificarea conformitatii produselor si serviciilor cu normele aplicabile din domeniul

protectiei consumatorilor.

La stabilirea controalelor tematice vor fi avute in vedere sesizarile si reclamatiile

consumatorilor, precum si constatarea unor cazuri frecvente de incalcare a legislatiei dintr-

un anumit domeniu al protectiei consumatorilor.

PRINCIPIILE ACTIUNII DE CONTROL

a) legalitatea – principiul potrivit caruia orice actiune de control poate fi efectuata daca

este prevazuta expres de lege sau de un alt act normativ, aplicabil domeniului de protectie

a consumatorilor;

b) oficialitatea – principiul care impune ca orice actiune de control sa se execute in temeiul

unei imputerniciri exprese;

c) regularitatea – principiul conform caruia actul de control sa se desfasoare la intervale

rezonabile de timp, in asa fel incat sa asigure cunoasterea si stabilirea modului in care

operatorul economic controlat isi indeplineste obligatiile legale si sa nu afecteze activitatea

normala a acestuia ;

d) egalitatea de tratament – principiul care instituie garantia ca personalul imputernicit cu

atributii de control isi exercita indatoririle cu respectarea normelor si regulilor deontologice

fata de toti operatorii economici controlati ;

e) confidentialitatea – principiul care obliga personalul cu atributii de control sa nu divulge,

in nici o imprejurare, date, documente sau informatii, in legatura cu obiectul de activitate,

tehnicile si tehnologiile utilizate, retetele de fabricatie, orice alte procedee asupra carora

operatorul economic controlat conserva drepturi proprii, precum si identitatea persoanelor

care au formulat sesizari;

g) profesionalism – principiul care presupune exercitarea cu competenta, responsabilitate,

eficienta, constiinciozitate si corectitudine a activitatii de catre personalul cu atributii de

control;

h) integritatea – principiul conform caruia personalul cu atributii de control este obligat sa-

si indeplineasca indatoririle cu buna credinta, sa respinga orice incercare de influentare sau

de deturnare de la obiectivele si scopul actiuniii, sa nu pretinda si sa nu primeasca, in nici o

imprejurare, bani ori alte foloase sau promisiuni de astfel de daruri pentru tainuirea

rezultatelor reale ale activitatii de control sau pentru avantajarea, in orice mod, a agentului

economic controlat ;

i) obiectivitatea si impartialitatea - principii care obliga personalul cu atributii de control sa

indeplineasca actiunea propriu-zisa, sa constate si sa dispuna masurile, pe baza datelor si

documentelor examinate si sustinute de acestea, cu eliminarea interpretarilor personale,

subiective, nesustinute si partinitoare, in dezacord cu realitatea;

j) consecventa si proportionalitatea – principii care impun personalului cu atributii de

control sa dispuna masuri cu continut si consecinte corespunzatoare la incalcari sau

nerespectari ale reglementarilor legale si sa asigure corelarea intre gravitatea faptelor si

sanctiunile aplicate;

Constatarea contraventiilor

In cazurile in care se constata incalcari ale legislatiei in domeniul protectiei consumatorilor,

inspectorii A.N.P.C. vor incheia procese verbale de constatare a contraventiei in trei

exemplare .

La actiunile desfasurate in comun cu alte organe, inspectorii pot intocmi procese

verbale proprii. Personalul de control al A.N.P.C. poate semna, dupa caz, procese verbale

intocmite de celelalte structuri, dupa cum poate solicita ca si personalul acestora sa

semneze procesele verbale proprii.

Procesele verbala trebuie încheiate cu respectarea O.G. nr 2/2001 cu modificarile si

completarile ulterioare, care reglementeaza, in mod expres, elementele obligatorii pe care

trebuie sa le cuprinda procesele verbale.

In conformitate cu aceste prevederi, procesul verbal va cuprinde in mod

obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din

care face parte inspectorul – agent constatator; datele personale din actele de identitate,

inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului;

descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita,

precum si inscrierea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la

evaluarea pagubei pricinuite;semnaturile pe fiecare pagina a agentilor constatatori si a

reprezentantului operatorului economic; indicarea actului normativ prin care se stabileste

si se sanctioneaza contraventia; posibilitatea achitarii in termen de 48 ore a jumatate din

minimul amenzii prevazute in actul normativ daca acesta prevede o asemenea posibilitate;

termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea; posibilitatea

operatorului economic de a avea obiectiuni.

Daca aceeasi persoana a savarsit mai multe contraventii, sanctiunea se aplica

pentru fiecare contraventie în parte. Nu se va putea aplica o singura sanctiune pentru mai

multe contraventii constatate prin acelasi P.V.C.C . Cand contraventiile au fost constatate

prin acelasi proces verbal, sanctiunile contraventionale se cumuleaza fara a putea depasi

dublul maximului amenzii prevazut pentru contraventia cea mai grava sau, dupa caz,

maximul general stabilit prin OG 2/2001. In situatia in care contravenientul este persoana

juridica, in procesul verbal se vor face mentiuni cu privire la denumirea, sediul,numarul de

inmatriculare la registrul comertului si codul fiscal al acesteia, precum si datele de

identificare a persoanei care o reprezinta. In cazul in care contravenientul nu se afla de

fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste

constatari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor, iar procesul verbal va

cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia.

Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se face prin acest proces verbal de

constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Contraventiile prevazute in legislatia specifica

se sanctioneaza cu amenda daca nu au fost savirsite in astfel de conditii incit, potrivit legii

penale, sa fie considerate infractiuni.

Cuantumul amenzii se stabileşte, avand in vedere :

• obligatiile si raspunderile celui care a savirsit contraventia – producator,

importator, distribuitor, vinzator, prestator de servicii – potrivit prevederilor legale;

• gradul de periculozitate al produsului/serviciului evaluat in conformitate cu

cerintele minime de securitate prevazute in actele normative;

• categoria de consumatori expusa riscului prin folosirea produsului/serviciului;

• imprejurarile in care a fost savarsita fapta;

• incalcarea repetata a dispozitiilor sau a mai multor prevederi legale in domeniul

protectiei consumatorilor;

• prejudiciul adus consumatorilor;

• reluarea activitatii fara indeplinirea masurilor stabilite in procesele verbale;

TIPURI DE MASURI CE POT FI DISPUSE DE ORGANELE DE CONTROL

Pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate dispune

următoarele măsuri:

1. oprirea definitivă a comercializării şi retragerea din circuitul consumului uman a

produselor care:

a) sunt periculoase, falsificate sau contrafăcute;

b) au termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate expirat/expirată sau data-

limită de consum/data durabilităţii minimale depăşită;

c) sunt interzise consumului uman prin reglementări legale;

d) nu respectă condiţiile de depozitare, păstrare şi expunere la comercializare sau la care

s-a schimbat starea termică iniţială fără ca operatorul economic să fie autorizat în acest

sens;

e) prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii,

consistenţei, gustului, mirosului;

f) prezintă semne de infestare cu paraziţi - ouă, larve, forme adulte, vii sau moarte -,

precum şi resturi ori semne ale activităţii acestora, cu excepţia celor pentru care sunt

prevăzute limite prin acte normative;

g) prezintă urme de contact cu rozătoare;

h) prezintă miros şi gust străine de natura produsului;

i) prezintă miros şi gust sau pete de mucegai, cu excepţia mucegaiurilor selecţionate,

j) conţin corpuri străine, cu excepţia produselor pentru care sunt stabilite limite prin acte

normative;

2. oprirea temporară a prestării serviciilor, importului, fabricaţiei, comercializării

produselor sau a utilizării acestora la prestarea serviciilor, până la remedierea

deficienţelor, în cazul în care:

a) produsele nu sunt testate şi/sau certificate conform normelor legale;

b) produsele nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, fără ca acestea să fie

periculoase;

c) produsele nu prezintă elementele de identificare şi de caracterizare, precum şi

documentele de însoţire, conform prevederilor art. 18-22;

d) se prestează servicii care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea sau

interesele economice ale consumatorilor;

3. distrugerea produselor periculoase oprite definitiv de la comercializare, dacă aceasta

constituie singurul mijloc care face să înceteze pericolul.

SANCŢIUNI COMPLEMENTARE APLICABILE

Odata cu aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale, agentul constatator poate

propuneuna dintre urmatoarele sanctiuni complementare:

a) inchiderea temporara a unitatii pe o durata de cel mult 6 luni;

b) inchiderea temporara a unitatii pe o durata de la 6 luni la 12 luni;

c) inchiderea definitiva a unitatii;

d) suspendarea sau retragerea definitiva, dupa caz, a avizului, acordului sau a autorizatieide

exercitare a unei activitati.

a) Sanctiunea complementara privind inchiderea temporara a unitatii pe o durata

de cel mult 6 luni poate fi aplicata in cazurile in care se constata:

a) lipsa condiţiilor igienico-sanitare pentru produsele şi serviciile nealimentare;

b) folosirea unor spaţii şi condiţii necorespunzătoare pentru producţie, depozitare,

comercializare sau prestare de servicii;

c) nerespectarea condiţiilor impuse de producători privind manipularea, transportul,

depozitarea şi comercializarea, dacă acestea sunt de natură să modifice, în mod periculos,

caracteristicile iniţiale ale produsului respectiv;

d) lipsa specificaţiilor tehnice, a instrucţiunilor şi a procedurilor de lucru la producătorii şi

prestatorii de servicii;

e) lipsa certificatelor sau a avizelor necesare eliberate de laboratoarele de încercări sau

de omologări specifice;

f) lipsa certificatelor de conformitate.

g) comercializarea alimentelor care nu respectă condiţiile prescrise sau declarate,

produse nepericuloase, dar care afectează interesele economice ale consumatorilor;

h) comercializarea alimentelor la care s-a modificat data-limită de consum/termenul de

valabilitate/data durabilităţii minimale.

b) Sanctiunea complementara privind inchiderea temporara a unitatii pe o durata

de la 6 luni la 12 luni poate fi aplicata in cazurile in care se constata:

a) folosirea practicilor de comercializare abuzive sau săvârşirea repetată a unor abateri

sancţionate de organele de control în decurs de 6 luni de la prima constatare;

b) refuzul operatorului economic de a permite, în prima fază, controlul organelor de

specialitate şi la care, în urma unui control ulterior, se constată deficienţe grave;

c) nerespectarea sau neacordarea certificatelor de garanţie pentru lucrările de prestări de

servicii;

d) utilizarea în activitatea de service a unor piese sau componente neomologate.

c) Sanctiunea complementara privind inchiderea definitiva a unitatii poate fi aplicata in

cazurile in care se constata:

a) importul cu bună ştiinţă al produselor care nu respectă condiţiile calitative prescrise sau

declarate ori care sunt periculoase;

b) prestarea de servicii care pun în pericol viaţa, sănătatea sau siguranţa consumatorilor;

c) punerea în vânzare a produselor despre care operatorii economici controlaţi au

cunoştinţă că sunt falsificate sau contrafăcute ori care au parametrii de securitate

neconformi;

d) recondiţionarea şi/sau comercializarea de alimente pentru care agenţii constatatori au

dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din consumul uman;

e) în cazul în care operatorul economic nu a sistat livrările sau nu a retras de la

comercializare ori de la beneficiar produsele pentru care organele abilitate prin lege au

constatat că sunt periculoase sau că nu îndeplinesc caracteristicile calitative prescrise ori

declarate;

f) împiedicarea sub orice formă de către operatorul economic sau de către angajaţii

acestuia a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor şi

supravegherea calităţii produselor şi serviciilor să îşi exercite atribuţiile de serviciu

referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor ce pot afecta viaţa, sănătatea ori

securitatea consumatorilor sau instigarea oricărei alte persoane împotriva acestor organe;

g) comercializarea de produse interzise prin reglementările legale în vigoare;

h) continuarea desfăşurării activităţii după dispunerea măsurii de închidere temporară;

i) , nerespectarea masurilor dispuse cu privire la oprirea definitivă a comercializării şi

retragerea din circuitul consumului uman a unor produse.

d) Suspendarea sau retragerea definitiva, dupa caz, a avizului, acordului sau a

autorizatiei de exercitare a unei activitati - se aplica de catre autoritatile publice

competente instiintate in acest sens.

Contractele incheiate cu consumatorii – aspecte generale

Regimul juridic general

Stabilirea unui cadrul legisativ unitar pentru contractele incheiate cu consumtorii

vizeaza asigurarea unui nivel ridicat de protectie a consumatorilor si o buna functionare a

pietei, stabilind un standard minim pentru profesionisti. Acestia, in functie de politica lor

comerciala nu sunt impiedicati sa ofere conditii mai avantajoase pentru clientii lor

consumatori, insa nu pot in niciun caz oferi conditii sub standardu prevazut de lege.

Orice intelege incheiata intre consumator si profesionist care vizeaza reducerea

standardului mimin prevazut in lege, direct sau indirect, nu este obligatorie pentru

consumator ssi ca atare el nu poate fi constrans sa o execute, dispozitiile legale fiind

imperative.

Asadar, drepturile consumatorilor stabilite prin acte normative nationale sau ale

dreptului uniunii, nu pot face obiectul renuntarii prin conventie.

Regimul juridic protectionist se aplica oricărui contract încheiat între un profesionist

şi un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice

destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii

electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu

furnizarea serviciului.

Acelasi regim juridic exista si in cazul contractelor de furnizare a apei, gazelor

naturale, energiei electrice sau energiei termice, inclusiv de către furnizorii publici, în măsura

în care aceste utilităţi sunt furnizate pe bază contractuală.

Domeniul de aplicare. Exceptii.

Acest regim juridic reprezinta regula in materie, reglementarea generala, astfel daca

exista o dispoziţie a unui alt act din legislaţia naţională ce transpune un act al Uniunii

Europene care reglementează sectoare specifice, dispoziţiile acestuia din urmă prevalează

şi se aplică sectoarelor specifice în cauză (specialia generalibus derogant).

Pe langa aceste exceptii reglmentate cu titlu potential, exista o serie de contracte

care benefeciaza de un regim juridic specific si care nu se supun regimului general sau se

supun numai partial, dupa cum urmeaza:

a) de prestare a unor servicii sociale, printre care cele de cazare socială, de îngrijire

a copiilor şi de susţinere a familiilor şi a persoanelor aflate permanent sau temporar în

nevoie, inclusiv cele de îngrijire pe termen lung;

b) având ca obiect serviciile de sănătate furnizate pacienţilor de către cadrele

medicale pentru evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv

prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente şi dispozitive medicale, indiferent dacă

acestea sunt sau nu furnizate în cadrul unor unităţi medicale;

c) având ca obiect jocurile de noroc care implică mizarea pe un pot cu valoare

pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou şi tranzacţii de tipul pariurilor;

d) referitoare la servicii financiare;

e) pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil sau al unor drepturi

asupra unui bun imobil;

f) având ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanţială a unor

clădiri existente şi închirierea de locuinţe în scopuri rezidenţiale;

g) care intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea

de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată;

h) care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru

protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea

dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a

contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă,

a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb;

i) având ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri destinate

consumului casnic, livrate fizic de un profesionist care se deplasează frecvent şi periodic la

locuinţa, reşedinţa sau locul de muncă al consumatorului;

j) de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepţia unor obligatii de

informare si a interzicerii de plari suplimentare si comisioane;

k) încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate;

l) încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice

cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice, care

presupune executarea unei singure prestaţii, realizată simultan încheierii contractului şi

nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare a solicitării

consumatorului.

m) contractelor în afara spaţiilor comerciale în care plata ce trebuie efectuată de

către consumator este mai mică decât echivalentul în lei a 10 euro la cursul de zi al Băncii

Naţionale a României, cu excepţia dreptului la retragere şi a prevederilor referitoare la

livrare. În cazul contractelor de prestări servicii valoarea contractului este stabilită prin

înmulţirea valorii lunare a serviciului cu durata contractului.

Tipuri de contracte incheiate cu consumatorii.

Dupa obiect:

- contract de vânzare - orice contract în temeiul căruia profesionistul transferă sau se

angajează să transfere proprietatea asupra unor produse către consumator, iar

consumatorul plăteşte sau se angajează să plătească preţul acestora, inclusiv orice contract

care are drept obiect atât produse, cât şi servicii;

Produsul - orice bun corporal mobil, cu excepţia bunurilor vândute prin executare silită sau

valorificate ca urmare a aplicării prevederilor legale; apa, gazele naturale, energia electrică şi

energia termică sunt considerate "produse" atunci când acestea sunt puse în vânzare în

volum limitat sau în cantitate fixă; produse realizate conform specificaţiilor clientului - orice

produse care nu sunt prefabricate, realizate pe baza opţiunilor individuale sau a deciziei

clientului;

- contract de prestări de servicii - orice contract, altul decât un contract de vânzare, în

temeiul căruia profesionistul prestează sau se angajează să presteze un serviciu

consumatorului, iar acesta plăteşte sau se angajează să plătească preţul acestuia;

Dupa modul de incheiere:

- contract la distanţă - orice contract încheiat între profesionist şi consumator în cadrul unui

sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanţă organizat, fără prezenţa fizică

simultană a profesionistului şi a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai

multor mijloace de comunicare la distanţă, până la şi inclusiv în momentul în care este

încheiat contractul;

- contract în afara spaţiilor comerciale - orice contract dintre un profesionist şi un

consumator, într-una din următoarele situaţii:

încheiat în prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, într-un loc

care nu este spaţiul comercial al profesionistului;

încheiat ca urmare a unei oferte din partea consumatorului într-un loc care nu este

spaţiul comercial al profesionistului;

încheiat în spaţiile comerciale ale profesionistului sau prin orice mijloace de

comunicare la distanţă, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod

personal şi individual, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului, în

prezenţa fizică simultană a acestuia şi a consumatorului;

încheiat în cursul unei deplasări organizate de profesionist cu scopul sau efectul de a

promova şi a vinde consumatorului produse sau servicii;

Dupa executantul obligatiilor contractuale:

- Contract principal – obigatiile executate de catre profesionist;

- Contract auxiliar - un contract prin care consumatorul obţine produsele sau serviciile care

fac obiectul unui Contract la distanţă sau al unui contract în afara spaţiilor comerciale, iar

aceste produse sau servicii sunt livrate, respectiv prestate de profesionist sau de o parte

terţă, pe baza unui acord între partea terţă respectivă şi profesionist.

Cerinţe în materie de informare:

Înainte ca un contract, altul decât un contract la distanţă sau un contract în afara spaţiilor

comerciale, sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii asupra consumatorului,

profesionistul trebuie să îi furnizeze consumatorului următoarele informaţii în mod vizibil,

lizibil şi uşor de înţeles, în cazul în care respectivele informaţii nu reies în mod evident din

context:

a) principalele caracteristici ale produselor sau serviciilor, având în vedere mediul de

comunicare, precum şi produsele sau serviciile în cauză;

b) identitatea profesionistului, incluzând denumirea sa, adresa poştală la care profesionistul

este stabilit, precum şi, în cazul în care există, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa

de poştă electronică ale acestuia la care poate fi efectiv contactat, pentru a-i permite

consumatorului să ia rapid legătura cu profesionistul şi să comunice cu acesta în mod eficient

şi, dacă este cazul, adresa poştală şi identitatea profesionistului în numele căruia acţionează;

c) preţul total al produselor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care preţul

nu poate fi calculat în avans în mod rezonabil dată fiind natura produselor sau a serviciilor,

modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de

livrare sau taxele poştale sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans în mod

rezonabil, menţionarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de

consumator;

d) după caz, modalităţile de plată, livrare şi executare, data până la care profesionistul se

angajează să livreze produsele sau să presteze serviciile şi politica profesionistului de

soluţionare a reclamaţiilor;

e) în plus faţă de o menţiune a existenţei unei garanţii legale de conformitate pentru

produse, existenţa şi condiţiile privind serviciile postvânzare şi garanţiile comerciale, după

caz;

f) durata de valabilitate a contractului, după caz, sau, pentru un contract pe durată

nedeterminată ori un contract care urmează să fie prelungit în mod automat, condiţiile de

încetare a contractului şi penalităţile aplicabile, dacă este cazul;

g) acolo unde este cazul, funcţionalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de protecţie

pentru conţinuturile digitale;

h) acolo unde este cazul, orice interoperabilitate relevantă a conţinuturilor digitale cu

componentele hardware şi software de care profesionistul are cunoştinţă sau se aşteaptă în

mod rezonabil să aibă cunoştinţă;

i) despăgubirile aplicabile şi procedura de acordare a acestora în cazul nerespectării

nivelurilor de calitate convenite şi a celorlalte clauze contractuale;

j) opţiunea consumatorului de a se include sau de a nu se include datele sale cu caracter

personal în baze de date în vederea furnizării de servicii de informaţii privind abonaţii sau de

registre ale abonaţilor, precum şi, în cazul în care acesta optează pentru includerea în

registrul abonaţilor, indicarea datelor în cauză, în conformitate cu prevederile Legii nr.

506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în

sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare.

Sarcina demonsstrarii indeplinirii cerintelor de informare apartine profesionistului, existand

asadar o prezumtie de neiformare favorabila consumatorului.

Termenul de livrare a produseor in cazul contractelor incheiate cu consumatorii:

Regula este aceea ca livrarea efectiva a produselor, prin transferul posesiei fizice sau

controlului asupra acestora se face cat mai repede posibil, fara intarzieri nejustificate, dar nu

mai mult de 30 de zile de la incheierea contractului.

Prin conventie, partile pot stabili un alt termen de livrare, in aceasta materie legea

permitand derogari.

Daca profesionistul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra produsele în momentul convenit cu

consumatorul sau în termenul general, consumatorul îi solicită să efectueze livrarea într-un

termen suplimentar, corespunzător circumstanţelor.

În cazul în care profesionistul nu livrează produsele în termenul suplimentar respectiv,

consumatorul are dreptul, după caz, la rezoluţiunea sau rezilierea contractului.

Acordarea acestui termen suplimentar nu este necesara in cazul contractelor de vânzare în

cazul în care profesionistul a refuzat să livreze produsele sau în cazul în care livrarea în

termenul convenit este esenţială având în vedere toate circumstanţele existente la

încheierea contractului sau în cazul în care consumatorul informează profesionistul, înainte

de încheierea contractului, că livrarea înainte de sau la o dată precizată este esenţială- de

exemplu consumatorul urmareste sa achizitioneze un produs care sa il foloseasca special

pentru un eveniment fixat la o anumita data. Livrarea intarziata a produsului, dupa data

evenimentului respectiv, il lipseste pe consumator de folosinta asteptata asupa bunului.

În aceste cazuri, dacă profesionistul nu livrează produsele în momentul convenit cu

consumatorul sau în termenul general, consumatorul are dreptul, după caz, la rezoluţiunea

sau rezilierea contractului.

In aceasta situatie, la rezoluţiunea sau, după caz, la rezilierea contractului, profesionistul

rambursează fără întârzieri nejustificate toate sumele plătite în temeiul contractului de către

consumator şi în decurs de cel mult 7 zile de la data la care consumatorul a comunicat

profesionistului decizia sa de terminare a contractului.

În plus faţă de rezoluţiunea sau rezilierea contractului, consumatorul poate recurge la alte

căi de atac prevăzute de legislaţia în vigoare - de exemplu poate aplica regimul general

prevazut in Codul civil.

Transferarea riscului

În cazul contractelor în care profesionistul livrează produsele către consumator,

riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor este transferat consumatorului în

momentul în care acesta sau o parte terţă desemnată de acesta, alta decât transportatorul,

intră în posesia fizică a produselor. Cu toate acestea, riscul este transferat consumatorului

în momentul livrării produselor către transportator, dacă transportatorul a fost însărcinat

de către consumator să transporte produsele, iar această opţiune nu a fost oferită de către

profesionist, fără a aduce atingere drepturilor consumatorului faţă de transportator.

Comisioane si plati suplimentare in cazul contractelor incheiate cu consumatorii

Profesioniştilor nu pot percepe de la consumatori comisioane aferente utilizării unui

anumit mijloc de plată care depăşesc costul suportat de profesionist pentru utilizarea unor

astfel de modalităţi de plată. De asemenea el nu poate percepe, in situatia in care opereaza

o linie de telefon pentru dedicata contactarii sale, un alt tarif decat acela de baza.

Înainte ca un consumator să încheie un contract sau să accepte o ofertă,

profesionistul solicită consimţământul explicit din partea consumatorului cu privire la orice

plată suplimentară faţă de preţul stabilit anterior pentru obligaţia contractuală principală a

profesionistului. În cazul în care profesionistul nu a obţinut consimţământul expres al

consumatorului, însă l-a dedus utilizând opţiuni incluse în mod automat pe care

consumatorul trebuie să le respingă pentru a evita plata suplimentară, consumatorul poate

pretinde rambursarea acestei plăţi.

Garantia acordata produselor

Regula in materie este aceea ca orice consumator are dreptul la livrarea unui produs

conform celui descris in contractul de vanzare cumparare. Conformitatea exista atunci cand

produsele corespund descrierii făcute de vânzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe

care vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau model sau corespund oricărui

scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut vânzătorului şi acceptat de

acesta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Exisra conformitate si atunci cand

produsele corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de

acelaşi tip sau cand, fiind de acelaşi tip, prezintă parametri de calitate şi performanţe

normale, la care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil, date fiind natura

produsului şi declaraţiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de

vânzător, de producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin

înscriere pe eticheta produsului.

Vanzatorul este raspunzator pentru lipsa de conformitate aparuta in termen de 2 ani de la

momentul livrarii. Peste acest termen, el este raspunzator numai daca lipsa de

conformitate apare ca urmare a unor vicii ascunse apărute în cadrul duratei medii de

utilizare. In cazul produselor folosite, consumatorul şi vânzătorul pot conveni reducerea

termenului general de garantie, dar nu la mai puţin de un an de la data livrării produsului.

Garanţia este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant, în condiţiile

specificate în declaraţiile referitoare la garanţie şi în publicitatea aferentă. Ea trebuie să

cuprindă menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului şi să ateste în

mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanţia oferită. Clauzele contractuale sau

înţelegerile încheiate între vânzător şi consumator înainte ca lipsa de conformitate să fie

cunoscută de consumator şi comunicată vânzătorului, care limitează sau înlătură, direct ori

indirect, drepturile consumatorului prevăzute de prezenta lege, sunt nule de drept.

Garanţia trebuie să precizeze în termeni simpli şi uşor de înţeles, elementele de

identificare a produsului, termenul de garanţie, durata medie de utilizare, modalităţile de

asigurare a garanţiei - întreţinere, reparare, înlocuire şi termenul de realizare a acestora,

inclusiv denumirea şi adresa vânzătorului şi ale unităţii specializate de service. La cerere va

fi oferită în scris sau pe orice alt suport durabil, disponibil şi accesibil acestuia.

Contractele incheiat in sistemul de comert electronic

Validitatea, efectele juridice şi proba contractelor încheiate

prin mijloace electronice:

Contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care legea

le recunoaşte contractelor, atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru

validitatea acestora. Pentru validitatea contractelor încheiate prin mijloace electronice nu

este necesar consimţământul prealabil al părţilor asupra utilizării mijloacelor electronice.

Proba încheierii contractelor prin mijloace electronice şi a obligaţiilor care rezultă din aceste

contracte este supusă dispoziţiilor dreptului comun în materie de probă şi prevederilor

Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Obligatia de informare

Furnizorul de servicii este obligat să pună la dispoziţie destinatarului, înainte ca

destinatarul să trimită oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta

făcute de furnizorul de servicii, cel puţin următoarele informaţii, care trebuie să fie

exprimate în mod clar, neechivoc şi într-un limbaj accesibil:

a) etapele tehnice care trebuie urmate pentru a încheia contractul;

b) dacă contractul, odată încheiat, este stocat sau nu de către furnizorul de servicii

şi dacă este accesibil sau nu;

c) mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le pune la dispoziţie

destinatarului pentru identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia

introducerii datelor;

d) limba în care se poate încheia contractul;

e) codurile de conduită relevante la care furnizorul de servicii subscrie, precum şi

informaţii despre modul în care aceste coduri pot fi consultate prin mijloace

electronice;

f) orice alte condiţii impuse prin dispoziţiile legale în vigoare.

Furnizorul de servicii are obligaţia să ofere destinatarului posibilitatea de a utiliza un

procedeu tehnic adecvat, eficace şi accesibil, care să permită identificarea şi corectarea

erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării

acesteia.Clauzele şi condiţiile generale ale contractului propus trebuie puse la dispoziţie

destinatarului într-un mod care să îi permită acestuia să le stocheze şi să le reproducă.

Încheierea contractului prin mijloace electronice

Dacă părţile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat în momentul în

care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoştinţa ofertantului. Contractul care,

prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediată a prestaţiei

caracteristice se consideră încheiat în momentul în care debitorul acesteia a început

executarea, în afară de cazul în care ofertantul a cerut ca în prealabil să i se comunice

acceptarea. În cazul în care destinatarul trimite prin mijloace electronice oferta de a

contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii,

furnizorul de servicii are obligaţia de a confirma primirea ofertei sau, după caz, a acceptării

acesteia, în unul dintre următoarele moduri:

a) trimiterea unei dovezi de primire prin poştă electronică sau printr-un alt mijloc de

comunicare individuală echivalent, la adresa indicată de către destinatar, fără întârziere;

b) confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, printr-un mijloc echivalent celui

utilizat pentru trimiterea ofertei sau a acceptării ofertei, de îndată ce oferta sau acceptarea a

fost primită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca această confirmare să poată fi stocată şi

reprodusă de către destinatar.

Oferta sau acceptarea ofertei, precum şi confirmarea primirii ofertei sau a acceptării

ofertei, efectuate în unul dintre modurile prevăzute la alin. (3), se consideră primite atunci

când părţile cărora le sunt adresate pot să le acceseze.

Semnatura electronica:

Semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic

asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare;

Semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplineşte

cumulativ următoarele condiţii:

a) este legată în mod unic de semnatar;

b) asigură identificarea semnatarului;

c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;

d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice

modificare ulterioară a acestora este identificabilă;

Regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică

Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o

semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la

momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii

electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub

semnătură privată.

Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o

semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul

autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile.

În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau

de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă

dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe

un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a

semnăturii.

În cazul în care una dintre părţi nu recunoaşte înscrisul sau semnătura, instanţa va

dispune întotdeauna ca verificarea să se facă prin expertiză tehnică de specialitate.

Contractele incheiate in afara spatiilor comerciale si Contractele incheiate la

distanta. Aspecte particulare

Domeniu de aplicare:

Contract la distanţă - orice contract încheiat între profesionist şi consumator în cadrul unui

sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanţă organizat, fără prezenţa fizică

simultană a profesionistului şi a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai

multor mijloace de comunicare la distanţă, până la şi inclusiv în momentul în care este

încheiat contractul;

Contract în afara spaţiilor comerciale este orice contract dintre un profesionist şi un

consumator, într-una din următoarele situaţii:

încheiat în prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, într-un loc

care nu este spaţiul comercial al profesionistului;

încheiat ca urmare a unei oferte din partea consumatorului în aceleaşi circumstanţe

ca cele menţionate la lit. a);

încheiat în spaţiile comerciale ale profesionistului sau prin orice mijloace de

comunicare la distanţă, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod

personal şi individual, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului, în

prezenţa fizică simultană a acestuia şi a consumatorului;

încheiat în cursul unei deplasări organizate de profesionist cu scopul sau efectul de a

promova şi a vinde consumatorului produse sau servicii;

Spaţiu comercial - orice unitate care îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:

a) unitate imobilă de vânzare cu amănuntul, în care profesionistul îşi desfăşoară

activitatea în permanenţă;

b) unitate mobilă de vânzare cu amănuntul, în care profesionistul îşi desfăşoară

activitatea în mod obişnuit;

Condiţii de formă pentru contractele în afara spaţiilor comerciale

În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, profesionistul transmite

consumatorului informaţiile obligatorii lizibile şi redactate într-un limbaj simplu şi inteligibil,

pe suport hârtie sau, în cazul în care consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil,

adica pe orice instrument care permite consumatorului sau profesionistului să stocheze

informaţii care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referinţe ulterioare

pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării, şi care permite reproducerea

neschimbată a informaţiilor stocate;

Profesionistul furnizează consumatorului un exemplar original al contractului

semnat sau confirmarea contractului pe suport hârtie sau, dacă consumatorul este de acord,

pe un alt suport durabil, inclusiv, dacă este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al

consumatorului. În cazul în care consumatorul doreşte ca prestarea unor servicii sau

furnizarea de apă, gaze naturale, energie electrică, atunci când acestea nu sunt puse în

vânzare într-un volum limitat sau cantitate fixă, sau de energie termică să înceapă în timpul

perioadei de retragere de 14 zile, profesionistul solicită consumatorului să formuleze o astfel

de cerere expresă pe un suport durabil.

În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, unde consumatorul a solicitat

expres serviciile profesionistului pentru a efectua lucrări de reparaţie sau de întreţinere, iar

profesionistul şi consumatorul îşi îndeplinesc imediat obligaţiile contractuale care le revin,

iar suma care trebuie plătită de consumator nu depăşeşte echivalentul a 200 euro la cursul

Băncii Naţionale a României din ziua respectivă profesionistul furnizează consumatorului

informaţiile şi informaţii referitoare la preţ sau la maniera de calculare a preţului, împreună

cu o estimare a costului total, pe suport hârtie sau, dacă consumatorul este de acord, pe un

alt suport durabil;

Condiţii de formă pentru contractele la distanţă

În cazul contractelor la distanţă, profesionistul transmite informaţiile sau pune la

dispoziţia consumatorului respectivele informaţii într-un mod adecvat mijlocului de

comunicare la distanţă utilizat, folosind un limbaj simplu şi inteligibil.

Profesionistul se asigură că, atunci când consumatorul face comanda, acesta din

urmă recunoaşte în mod explicit că această comandă implică o obligaţie de a plăti. Dacă

pentru a face comanda este necesar să se activeze un buton sau o funcţie similară, butonul

sau funcţia similară este etichetat/tă de o manieră lizibilă doar cu menţiunea "comandă ce

implică o obligaţie de plată" sau o formulare neambiguă corespunzătoare, care să indice că a

face comanda implică obligaţia de a plăti profesionistului.

Dacă profesionistul încalcă prevederile prezentului alineat, consumatorul nu are

nicio obligaţie în temeiul contractului sau al comenzii. Site-urile comerciale indică clar şi

lizibil, cel mai târziu la începutul procesului de formulare a comenzii, dacă se aplică vreo

restricţie în ceea ce priveşte livrarea şi care sunt mijloacele de plată acceptate.

În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare la distanţă

ce permite un spaţiu sau un timp limitat pentru afişarea informaţiei, profesionistul

furnizează prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii contractului, cel puţin

informaţiile precontractuale referitoare la principalele caracteristici ale produsului sau

serviciului, identitatea profesionistului, preţul total, dreptul la retragere, durata contractului

şi, în cazul contractelor pe durată nedeterminată, modalităţile de încetare a contractului.

Celelalte informaţii obligatorii sunt furnizate consumatorului de profesionist într-un mod

adecvat. In cazul în care profesionistul apelează telefonic consumatorul în vederea încheierii

unui contract la distanţă, profesionistul îşi declină identitatea la începutul conversaţiei cu

consumatorul şi, dacă este cazul, declină identitatea persoanei în numele căreia a efectuat

apelul telefonic şi specifică scopul comercial al apelului.

În cazul în care urmează să se încheie un contract la distanţă prin intermediul

telefonului, profesionistul trebuie să confirme oferta consumatorului, al cărui angajament

începe doar după ce acesta a semnat oferta sau după ce şi-a trimis consimţământul scris.

Aceste confirmări trebuie făcute pe un suport durabil.

Profesionistul transmite consumatorului confirmarea încheierii contractului, pe un

suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului la distanţă şi

cel târziu la momentul livrării produselor sau înainte de începerea prestării serviciului

solicitat. Respectiva confirmare include:

a) toate informaţiile obligatorii, cu excepţia cazului în care profesionistul a transmis deja

informaţiile respective consumatorului, pe un suport durabil, înaintea încheierii contractului

la distanţă;

b) acolo unde este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al consumatorului.

În cazul în care consumatorul doreşte ca prestarea unor servicii sau furnizarea de

apă, gaze naturale, energie electrică, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un

volum limitat ori cantitate fixă, sau de energie termică să înceapă în timpul perioadei de

retragere de 14 zile, profesionistul solicită consumatorului să facă o cerere expresă în acest

sens.

Momentul încheierii contractului la distanţă îl constituie momentul confirmării, pe

un suport durabil, de către profesionist a acceptării comenzii transmise de consumator.

Dreptul la retragere a consumatorului din contractele incheiate in afara spatiilor

comerciale si Contractele incheiate la distanta

Consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un

contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să

justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute de lege

(costurile unor livrari speciale si ale diminuarii produselor mai mult decat diminuarea

determinata de verficicarea conformitatii)

Exceptii de la dreptul de retragere

Sunt exceptate de la dreptul de retragere în ceea ce priveşte contractele la distanţă

şi contractele în afara spaţiilor comerciale următoarele:

a) contractele de prestări de servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă

executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a

confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere după executarea

completă a contractului de către profesionist;

b) furnizarea de produse sau servicii al căror preţ depinde de fluctuaţiile de pe piaţa

financiară pe care profesionistul nu le poate controla şi care pot avea loc pe parcursul

perioadei de retragere;

c) furnizarea de produse confecţionate după specificaţiile prezentate de consumator sau

personalizate în mod clar;

d) furnizarea de produse care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;

e) furnizarea de produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii

sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator;

f) furnizarea de produse care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil

amestecate cu alte elemente;

g) furnizarea de băuturi alcoolice al căror preţ a fost convenit în momentul încheierii

contractului de vânzare, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30 de zile şi a căror

valoare reală depinde de fluctuaţiile de pe piaţă pe care profesionistul nu le poate controla;

h) contractele în cazul cărora consumatorul a solicitat în mod special profesionistului să se

deplaseze la domiciliul său pentru a efectua lucrări urgente de reparaţie sau de întreţinere.

Dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, profesionistul prestează alte servicii în afara celor

solicitate în mod expres de consumator sau furnizează alte produse decât piesele de schimb

indispensabile pentru executarea lucrărilor de întreţinere sau de reparaţie, dreptul de

retragere se aplică respectivelor servicii sau produse suplimentare;

i) furnizarea de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate

care au fost desigilate după livrare;

j) furnizarea de ziare, periodice şi reviste, cu excepţia contractelor de abonament pentru

furnizarea de astfel de publicaţii;

k) contractele încheiate în cadrul unei licitaţii;

l) prestarea de servicii de cazare, pentru alt scop decât cel rezidenţial, transport de mărfuri,

închiriere de maşini, catering sau serviciile privind activităţile de agrement, în cazul în care

contractul prevede o dată sau o perioadă de executare specifică;

m) furnizarea de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a

început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat

cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere.

Perioada de retragere expiră în termen de 14 zile de la:

a) data încheierii contractului, în cazul contractelor de prestări de servicii;

b) ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este

indicată de consumator, intră în posesia fizică a produselor, în cazul contractelor de vânzare,

sau:

(i) în cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă produse multiple care

vor fi livrate separat, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul

şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs;

(ii) în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese, ziua în care

consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de

consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs sau a ultimei piese;

(iii) în cazul contractelor pentru livrarea periodică de produse pe o perioadă de timp

determinată, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care

este indicată de consumator, intră în posesia fizică a primului produs;

c) în cazul contractelor pentru furnizarea de apă, gaze naturale, energie electrică, atunci

când acestea nu prevăd vânzarea într-un volum limitat sau cantitate stabilită, de energie

termică sau de conţinuturi digitale care nu sunt livrate pe un suport material, data încheierii

contractului.

Înainte de expirarea perioadei de retragere, consumatorul informează

profesionistul cu privire la decizia sa de retragere din contract. În acest scop, consumatorul

poate alege una dintre următoarele variante:

a) de a folosi modelul de formular de retragere standard

b) de a face orice altă declaraţie neechivocă în care îşi exprimă decizia de retragere din

contract.

Consumatorul şi-a exercitat dreptul de retragere în perioada de retragere în cazul în

care comunicarea cu privire la exercitarea dreptului de retragere este transmisă de către

consumator înaintea expirării perioadei respective. Profesionistul poate, în plus faţă de

posibilităţile menţionate anterior, să acorde consumatorului opţiunea de a completa şi de a

transmite în format electronic, pe site-ul profesionistului, fie modelul de formular de

retragere prevăzut în partea B din anexă, fie o declaraţie neechivocă de orice alt tip. În

aceste cazuri, profesionistul comunică consumatorului, fără întârziere, pe un suport durabil,

confirmarea de primire a formularului de retragere.

Sarcina probei privind exercitarea dreptului de retragere în conformitate cu

dispoziţiile din prezentul articol revine consumatorului.

Exercitarea dreptului de retragere pune capăt obligaţiilor părţilor contractuale, după caz:

a) de a executa contractul la distanţă sau contractul în afara spaţiului comercial;

b) de a încheia un contract la distanţă sau în afara spaţiului comercial, în cazul în care

consumatorul a efectuat o comandă.

Obligaţiile care revin profesionistului în cazul retragerii

Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea

consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice

caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din

contract a consumatorului.

Profesionistul rambursează sumele folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele

folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a

fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina

consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.

Profesionistul nu este obligat să ramburseze costurile suplimentare în cazul în care

consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de

profesionist.

Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi

produsele, în cazul contractelor de vânzare, profesionistul poate amâna rambursarea până la

data recepţionării produselor care au făcut obiectul vânzării sau până la momentul primirii

unei dovezi din partea consumatorului conform căreia acesta a trimis produsele către

profesionist, luându-se în considerare data cea mai apropiată.

Obligaţiile consumatorului în cazul retragerii

Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi

produsele, consumatorul returnează produsele sau le înmânează profesionistului sau unei

persoane autorizate de profesionist să recepţioneze produsele, fără întârziere nejustificată şi

în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta a comunicat profesionistului decizia sa

de retragere din contract. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi de

consumator înainte de expirarea perioadei de 14 zile.

Consumatorul suportă doar costurile directe legate de returnarea produselor, cu

excepţia cazului în care profesionistul acceptă să suporte acele costuri sau în care

profesionistul nu a informat consumatorul că aceste costuri trebuie suportate de

consumator. În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, în cazul cărora produsele au

fost livrate la domiciliul consumatorului la momentul încheierii contractului, profesionistul

preia produsele pe cheltuiala sa dacă produsele, prin natura lor, nu pot fi returnate în mod

normal prin poştă.

Consumatorul este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii

produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru

determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor.

Diminuarea valorii produselor nu trebuie să fie descurajantă pentru consumator în a-şi

exercita dreptul de retragere. Indiferent de situaţie, consumatorul nu este responsabil

pentru diminuarea valorii produselor în cazul în care profesionistul a omis să îl informeze cu

privire la dreptul de retragere. Profesionistul trebuie să poată face dovada diminuării valorii

produselor care rezultă diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii,

caracteristicilor şi funcţionării produselor.

Contractele de credit de consum

Contract de credit este contractul prin care un creditor acordă, promite sau

stipulează posibilitatea de a acorda unui consumator un credit sub formă de amânare la

plată, împrumut sau alte facilităţi financiare similare, cu excepţia contractelor pentru

prestarea de servicii în mod continuu ori pentru furnizarea de bunuri de acelaşi fel, atunci

când consumatorul plăteşte pentru asemenea servicii sau bunuri în rate, pe durata

furnizării lor.

Obligatii specifice de informare. In faza de publicitate:

Informaţiile standard specifică, prin intermediul unui exemplu reprezentativ,

următoarele:

a) rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii

privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;

b) valoarea totală a creditului;

c) dobânda anuală efectivă;

d) durata contractului de credit;

e) în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau

serviciu, preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans;

f) după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.

Aceste informatii trebuie scrise în mod clar, concis, vizibil şi uşor de citit, în acelaşi

câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime.

Obligatii specifice de informare. In faza contractuala:

Informaţiile obligatorii cuprind următoarele:

a) tipul de credit;

b) identitatea şi adresa sediului social şi a punctului de lucru al creditorului,

precum şi, după caz, identitatea şi adresa sediului social şi/sau a punctului de lucru ori,

după caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat;

c) valoarea totală a creditului şi condiţiile care guvernează tragerea;

d) durata contractului de credit;

e) în cazul unui credit acordat sub forma unei amânări la plată pentru un anumit

bun sau serviciu şi în cazul contractelor de credit legate, bunul ori serviciul respectiv şi

preţul de achiziţie al acestuia;

f) rata dobânzii aferente creditului;

g) condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula

de calcul al ratei dobânzii, precum şi termenele, condiţiile şi procedura pentru modificarea

ratei dobânzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii

aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile de mai sus pentru toate ratele

aplicabile;

h) dobânda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator,

ilustrate prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menţionează toate ipotezele

folosite pentru calculul ratei respective; în cazul în care consumatorul a informat creditorul

în legătură cu una sau mai multe componente ale creditului preferat, precum durata

contractului de credit şi valoarea totală a creditului, creditorul trebuie să ia în considerare

aceste componente;

i) în cazul în care un contract de credit prevede modalităţi de tragere diferite, cu

costuri diferite sau cu rate ale dobânzii aferente creditului diferite, şi creditorul foloseşte

ipoteza prevăzută în anexa nr. 1 pct. II lit. b), acesta trebuie să indice faptul că aplicarea

altor mecanisme de tragere pentru acest tip de contract de credit poate avea drept rezultat

aplicarea unei dobânzi anuale efective mai mari;

j) suma, numărul şi frecvenţa plăţilor care vor fi efectuate de către consumator şi,

după caz, ordinea în care plăţile vor fi alocate pentru rambursare diferitelor solduri

restante cu rate diferite ale dobânzii aferente creditului;

k) comisioanele de administrare ale unuia sau mai multor conturi care

înregistrează atât operaţiuni de plată, cât şi trageri din credit, cu excepţia cazului în care

deschiderea unui cont este opţională, împreună cu costurile pentru utilizarea unui mijloc

de plată atât pentru operaţiuni de plată, cât şi pentru trageri din credit, orice alte costuri

rezultând din contractul de credit, precum şi condiţiile în care aceste costuri pot fi

modificate;

l) existenţa taxelor, onorariilor şi costurilor pe care consumatorul trebuie să le

plătească în legătură cu încheierea, publicitatea şi/sau înregistrarea contractului de credit şi

a documentelor accesorii acestuia, inclusiv taxele notariale;

m) obligaţia, după caz, de a încheia un contract privind un serviciu accesoriu

aferent unui contract de credit, în special o asigurare, în cazul în care încheierea

contractului de servicii este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru

obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate;

n) rata dobânzii aplicabile în cazul ratelor restante, măsurile pentru ajustarea

acesteia şi orice alte costuri intervenite în caz de nerespectare a contractului;

o) o avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor. Avertizarea trebuie să

conţină, în mod obligatoriu, termenele la care se fac raportările la Biroul de Credit şi

termenul minim la care creditorul poate declanşa procedura de executare silită;

p) garanţiile solicitate;

q) existenţa sau lipsa dreptului de retragere;

r) dreptul de rambursare anticipată şi, după caz, informaţii privind dreptul

creditorului la compensaţie şi modul în care aceasta va fi stabilită potrivit prevederilor art.

66-69;

s) dreptul consumatorului de a fi informat de îndată şi gratuit asupra rezultatului

consultării bazei de date pentru evaluarea bonităţii sale, potrivit prevederilor art. 32 alin.

(1);

ş) dreptul consumatorului de a primi la cerere şi gratuit un exemplar al proiectului

de contract de credit. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care în momentul cererii

creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale

interne;

t) dreptul consumatorului de a primi gratuit un exemplar al proiectului de contract

de credit în cazul creditelor garantate cu ipotecă, cu o altă garanţie comparabilă sau cu un

drept asupra unui bun imobil, precum şi contractelor de credit al căror scop îl constituie

dobândirea ori păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau

proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creşterea

valorii unui bun imobil.

ţ) după caz, perioada în care informaţiile precontractuale au forţă juridică

obligatorie pentru creditor.

Contractele de credit sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat

fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p, pe hârtie sau pe un alt suport durabil.

În cazul în care contractul este redactat pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este

redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat. Contractele de credit

trebuie să conţină informaţii complete, clare şi uşor de înţeles, în limba română. Aceste

informaţii vor fi detaliate sau explicate suplimentar de către bancă, la cererea expresă a

consumatorului, înainte de semnarea contractului sub forma unei note, anexă la contract.

La momentul semnării contractului, toate părţile contractante primesc câte un exemplar

original al contractului de credit, cu excepţia contractelor încheiate la distanţă.

Pe parcursul derulării contractului de credit:

a) se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor şi spezelor bancare, cu

excepţia costurilor impuse prin legislaţie;

b) se interzic introducerea şi perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte

speze bancare, cu excepţia costurilor specifice unor produse şi servicii suplimentare

solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite

consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute

numai pe baza unor acte adiţionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile

impuse prin legislaţie;

c) se interzice perceperea unui comision de depunere numerar pentru plata ratelor

la credit, indiferent dacă depunerea se efectuează de către titular sau de către o altă

persoană;

d) se interzice perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din

credit.

e) se interzice perceperea unui comision, unui tarif, unei speze bancare sau a

oricărui alt cost, în cazul în care consumatorul doreşte schimbarea datei de scadenţă a

ratelor;

f) se interzice perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicită

schimbarea garanţiilor, în condiţiile în care consumatorul plăteşte toate costurile aferente

constituirii şi evaluării noilor garanţii.

Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar,

comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în

cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda

penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii

prestate la cererea consumatorilor.

În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:

a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o

anumită perioadă sau din rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în

funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată

perioada derulării contractului;

b) în acord cu politica comercială a fiecărei instituţii de credit, creditorul poate

reduce marja şi/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinţă, acesta având dreptul

ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menţionate în contract

la data încheierii acestuia şi/sau la nivelul real al indicelui de referinţă;

c) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu

precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii

variabile, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia;

d) elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile şi valoarea

acestora vor fi afişate pe site-urile de internet şi la toate punctele de lucru ale creditorilor.

Sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice

unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de consumator.

Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea

consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale.

În cazul modificărilor impuse prin legislaţie, nesemnarea de către consumator a

actelor adiţionale considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în

actele adiţionale a altor prevederi decât cele impuse prin legislaţie. Introducerea în actele

adiţionale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislaţie sunt considerate nule

de drept.

Se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care:

a) consumatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea prevederilor şi a

condiţiilor contractuale;

b) creditorul poate declara scadent sau denunţa unilateral contractul ori poate

penaliza consumatorul în cazul afectării reputaţiei creditorului;

c) creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul

nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform altor contracte de credit încheiate cu alţi creditori;

d) creditorul impune consumatorului încheierea contractului de asigurare a

bunurilor aduse în garanţie cu o societate agreată de bancă.

La încetarea contractului de credit, creditorul oferă consumatorului gratuit, din

oficiu, un document care fie atestă faptul că au fost stinse toate obligaţiile dintre părţi

decurgând din contractul respectiv, fie indică obligaţiile contractuale neîndeplinite.

Totodată, se închid şi conturile creditului, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de

către consumator şi fără plata unor costuri suplimentare, cu excepţia următoarelor situaţii:

a) contul curent a fost deschis anterior contractării creditului, în vederea derulării

altor operaţiuni;

b) la data încetării contractului de credit, contul curent este utilizat pentru alte

servicii contractate de către consumator;

c) conturile sunt poprite sau indisponibilizate, conform prevederilor legale, pentru

îndeplinirea de către consumator a unor obligaţii asumate faţă de creditorul însuşi sau faţă

de terţi.

Dreptul de retragere

Consumatorul are la dispoziţie un termen de 14 zile calendaristice în care se poate

retrage din contractul de credit fără a invoca motive. Acest termen nu se aplică în cazul

contractului de credit legat, acordat exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii.

Clauzele abuzive in contractele de consum – aspecte generale

Condiţiile cerute de lege pentru ca o clauză să poate fi considerată abuzivă

Legea definineşte ca fiind abuzivă o clauză contractuală care nu a fost negociată

direct cu consumatorul dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract,

creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru

semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Sistemul de protecție pus în aplicare prin directivă şi implicit transpus prin Lege, se

bazează pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un

vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de

informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de către

vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (a se

vedea Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C‑240/98-

C‑244/98, Rec., p. I‑4941, punctul 25, Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro,

C‑168/05, Rec., p. I‑10421, punctul 25, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2009,

Asturcom Telecomunicaciones, C‑40/08, Rep., p. I‑9579, punctul 29.)

Aşadar pentru a fi considerată abuzivă o clauză trebuie să nu fi fost negociată direct cu

consumatorul şi să producă, contra cerinţelor bunei credinţe, prin ea însăşi sau împreună

cu alte clauze din contract, un dezechilibru contractual semnificativ.

Prima condiţie se referă la lipsa negocierii. Legea oferă în cotinuare o serie de

instrumente care permit verificarea acestui aspect. Astfel, o clauză contractuală va fi

considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a

da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard

preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa

produsului sau serviciului respectiv – art. 4, alin. (2) din Lege.

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a

fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi

pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că

acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză

standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să

prezinte probe în acest sens - art. 4, alin. (3) din Lege.

Se instituie în consecinţă o prezumţie1 de ne-negociere a clauzelor din contractele standard

preformulate, consumatorul fiind eliberat aşadar de sarcina probei. Aceasta revine

comerciantului, care trebuie să prezinte probe în acest sens2.

1 Camelia Toader, Andreea Ciobanu, Un pas important spre integrarea europeana: Legea nr. 193/2000 privind clauzele

abuzive, OG nr. 87/2000 privind raspunderea producatorilor si OUG 130/2000 privind contractele la distanta, RDC nr.

3/2001

Pentru a garanta eficacitatea protecției consumatorilor urmărită de legiuitorul

Uniunii, instanța națională trebuie, în toate cazurile și indiferent de normele de drept

intern, să determine dacă clauza în litigiu a făcut sau nu a făcut obiectul unei negocieri

individuale între un vânzător sau un furnizor și un consumator3.

Ce înseamnă negociere, nu este prevăzut în lege. Informarea consumatorului cu

privire la anumite clauze nu exclude caracterul abuziv al acestora. Negocierea pesupune

posibilitatea efectivă a consumatorului de a modifica dispoziţiile contractuale într-o

manieră care să îi fie acceptabilă. Oferirea posibilităţii de a opta între diverse tipuri de

clauze prestabilite,cum ar fi alegerea unui plant tarifar în cadrul unui contract pentru

servicii de tefonie, nu poate fi considerată o negociere de natură a înlătura posibilitatea

atragerii sancţiunii specifice pentru clauze abuzive.

Există numeroase decizii de speţă. Astfel, s-a considerat a fi abuzivă o clauză

cuprinsă în Condiţiile generale de excludere dintr-un contract de asigurare, care nu a fost

negociată direct cu persoana asigurată. În cauză ( soluţia s-a dat prin Decizia nr. 620/2009 a

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. Dosar nr. 10490/105/2006)

reclamanţii B.N. şi SC H. SRL, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, au

solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată pârâta SC O. SA Bucureşti la plata

sumei de 108.000 lei despăgubiri din care 100.000 lei indemnizaţie de asigurare şi 8.000 lei

dobândă legală, precum şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 201 din 11 februarie 2008 Tribunalul Prahova, după administrarea

probatoriilor cu înscrisuri şi proba testimonială, a respins acţiunea precizată formulată de

reclamanţi ca neîntemeiată, obligându-i pe aceştia să plătească pârâtei 3.000 lei cheltuieli

de judecată.

În fundamentarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut, referitor la refuzul pârâtei

de a plăti despăgubirile solicitate de către reclamant, pentru lipsa autorizaţiei de

construcţie a imobilului, care reprezintă o clauză de excludere a acordării despăgubirilor

pentru bunurile asigurate, conform art. 5.1.III din condiţiile de asigurare, că această clauză

contractuală nu reprezintă o clauză abuzivă, în sensul Legii nr. 193/2000.

Astfel, a reţinut prima instanţă, că chiar dacă nu a fost negociată direct cu reclamantul,

clauza cuprinde transpunerea unei obligaţii legale, pe care o au toţi cetăţenii, anterior

edificării unei construcţii, stabilită cu valoare de principiu în art. 1 din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, ea nefiind o obligaţie impusă

2 In acest sens, a se vedea F. Prip, Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de consum, in Consumerismul

contractual. Repere pentru o teorie general a contractelor de consum, coordonator P. Vasilescu, Ed. Sfera Juridica, Cluj-

Napoca, 2006 3 Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 9 noiembrie 2010, VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva Ferenc Schneider.

Cauza C-137/08, punctul 51, Culegerea de jurisprudenţă a Curţii Europene a Justiţiei 2010, disponibilă la http://eur-

lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:62008J0137:RO:NOT

unilateral de pârâtă, ci o obligaţie legală, preexistentă edificării oricărei lucrări de

construcţie, că nu este contrară bunei-credinţe şi nu creează un dezechilibru semnificativ

între drepturile şi obligaţiile părţilor.

De asemenea, instanţa de fond a considerat că nimeni nu se poate prevala de

propria culpă în valorificarea unui drept şi nici de necunoaşterea legii, astfel încât s-a

respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind despăgubirile solicitate pentru imobilul

asigurat, distrus de incendiu.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal, prin

decizia nr. 133 din 18 iunie 2008, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa

apelată în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta SC O. SRL să plătească

reclamantului B.N. despăgubiri în valoare de 95.000 RON pentru clădire, 15.974 lei

dobândă legală, 6.533 lei cheltuieli de judecată, şi a respins ca nefondat apelul reclamantei

SC H. S.R.L. privind despăgubiri vizând contravaloare marfă de 5.000 RON şi a menţinut

sentinţa sub acest aspect.

Răspunzând motivelor de apel instanţa de control judiciar a reţinut că nu există

consimţământul reclamantului asigurat pentru aplicarea prevederilor art. 5.1 din „Condiţii

generale de asigurare”, care conţin clauza de excludere a despăgubirilor pentru anumite

situaţii, de care acesta nu a avut cunoştinţă, rubrica din poliţa de asigurare privind anexele

înmânate asiguratorului nefiind completată.

Împotriva acestei decizii pârâta SC O. SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile

art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în dezvoltarea criticilor formulate, în sinteză,

că hotărârea recurată cuprinde o motivare contradictorie întrucât, deşi reţine că şi

condiţiile generale fac parte integrantă din poliţa de asigurare pe care intimatul reclamant

a consemnat că a primit un exemplar original, apreciază totuşi că aceste condiţii generale

ce cuprind şi clauzele restrictive de răspundere cât priveşte asigurătorul nu au fost aduse la

cunoştinţa asiguratului intimat, că instanţa de apel a dat o greşită interpretare contractului

de asigurare cât privesc clauzele restrictive de răspundere, respectiv art. 9.1.2. din cap. VIII

al Condiţiilor generale, ignorând că acestea au fost cunoscute asiguratului, că decizia

recurată este rezultatul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 136/1995 ca şi ale

dispoziţiilor art. 1191 alin. (1) şi (2) C. civ. fiind inadmisibilă proba cu martori în combaterea

conţinutului unui înscris, respectiv a conţinutului contractului de asigurare, precum şi a

dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi ale art. 36 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 vizând

necesitatea autorizaţiei de construire pentru intabularea unei construcţii; recurenta critică

instanţa de apel şi pentru ignorarea faptului că valoarea imobilului în litigiu nu a fost

dovedită.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate întemeiate pe

dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului şi de

dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea

sau modificarea deciziei instanţei de apel.

Se reţine, în acest sens, că decizia recurată este corect şi coerent motivată, instanţa de apel

stabilind justificat că, deşi există menţiunea pe declaraţia asiguratului că a luat cunoştinţă

de condiţiile şi clauzele contractului, aceasta nu este semnată de către reclamantul asigurat

(fila 6), iar pârâta-asigurator nu a dovedit că a înmânat un exemplar din menţionatele

condiţii generale asiguratului sau că deţine un exemplar semnat de acesta, precum şi că

nici rubrica special destinată din poliţa de asigurare pentru cazurile de excludere a

răspunderii asigurătorului nu este completată (fila 5), iar agentul de asigurări nu a cerut

asiguratului prezentarea autorizaţiei de construcţie şi nici nu i-a comunicat că existenţa

respectivei autorizaţii condiţionează încheierea de către asigurator a contractului de

asigurare, astfel că, în mod judicios, a reţinut instanţa că reclamantul asigurat nu şi-a

exprimat consimţământul cu privire la clauza referitoare la cauzele de excludere de

răspundere a asigurătorului, aceasta făcând şi o corectă interpretare a clauzelor

contractului de asigurare în litigiu.

Se constată, de asemenea, că decizia recurată a fost pronunţată cu corecta aplicare a legii,

respectiv a prevederilor Legii nr. 136/1995 în coroborare cu art. 4 din Legea nr. 193/2000,

ca şi dispoziţiilor art. 1191 alin. (1) C. civ., întrucât contractul de asigurare este un contract

comercial, respectiv un act unilateral de comerţ [art. 6 alin. (1) C. com.], iar „obligaţiunile

comerciale ... se probează” cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că

trebuie să admită proba testimonială şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 C.

civ. „ (art. 46 C. com.).

A doua condiţie este aceea a creării unui dezechilibru contractual semnificativ,

noţiune care nu este definită nici ea în cuprinsul textului de lege, după cum nici in doctrină

nu există o opinie unitară4. Revine aşadar instituţiilor implicate în protecţia consumatorului

sau instanţei de judecată să aprecieze acest aspect, prin raportare la un echilibru ideal5.

Legea oferă în schimb o serie de criterii, care sunt preluate din Directivă6 şi care pot fi

utilizate în a se stabili dacă o clauză este abuzivă sau nu: a) natura produselor sau a

serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care

au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte

de care acesta depinde – art. 4, alin. (5). Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se

asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface

cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb,

pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor

inteligibil - art. 4, alin. (6).

4 I. Fl. Popa, Reprimarea clauzelor abuzive, in P.R. nr. 2/2004 5 L. Pop, Tratat de drept civil. Obligatiile, vol II (Contractul), ed. Universul Judiciar, 2009 6 Le droit communautaire de la consommation, Fasquelle /Meunier, La Documentation Française

Instanţele au făcut aplicarea acestui text de lege în numeroase decizii. Astfel, s-a apreciat

că este abuzivă clauza prin care se percepe o penalitate de 1% pe fiecare zi de întârziere în

situaţia în care nu se achită o factură telefonică (Decizia 136/com din 10.09.2008

pronunţată de Curtea de Apel Constanţa).

Fără a insista în acest moment asupra sancţiunii care intervine în situaţia în care o

clauză este apreciată ca fiind abuzivă, problema dezechilibrului contractual semnificativ nu

trebuie să se rezume la analiza aspectelor financiare.

Astfel, o clauză care stabileşte competenta teritorială exclusivă a instanţelor de

judecată de la sediul comerciantului pentru litigiile apărute în legătură cu executarea

contractului cu consumatorul, va fi considerată abuzivă atât timp cât creează un

dezechilibru contractul semnificativ7.

7 Hotărârea Curţii din 27 June 2000. - Océano Grupo Editorial C-240/98 C-244/1998, disponibilă la adresa http://eur-

lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:61998J0240:EN:HTML

Paratii din dosare, toti domiciliati in Spania, au incheiat, fiecare intre 4 mai 1995 si 16 octombrie 1996, un contract prin care au

cumparat in rate, in scopuri personale, cate o enciclopedie. Societatile reclamante sunt vanzatorii acestor enciclopedii.

Contractele contineau o clauza prin care se atribuia competenta exclusiva instantelor din Barcelona, Spania, oras in care nici

unul dinte parati nu-si avea domiciliul, dar in care se gasea sediul socitatilor reclamante.

Intrucat cumparatorii enciclopediilor nu au platit la termen ratele convenite, intre 25.7 si 19.12.1997 vanzatorii au sesizat

Juzgado de Primera Instancia nr.35 din Barcelona, in cadrul unei proceduri sumare rezervate litigiilor privitoare la sume

limitate, in scopul obtinerii obigarii paratilor la plata sumelor datorate.

Aceste cereri nu au fost comunicate paratilor, intrucat instanta sesizata a pus in discutie competenta sa. A retinut astfel ca in

mai multe randuri Tribunalul Suprem a declarat abuzive clauzele atributive de competenta, asa cum era si ce din speta.

Totodata, potrivit instantei, jurisprudenta spaniola nu este unitara in privinta aprecierii din oficiu a nulitatii clauzelor abuzive, in

cadrul procedurilor referitoare la protectia intereselor consumatorilor.

In aceste conditii Juzgado de Primera Instancia nr.35 din Barcelona, considerand ca o interpretare a Directivei este necesara

pentru solutionarea litigiilor cu care a fost investit, a decis sa suspende cauzele si sa adreseze Curtii intrebarea prejudiciala

urmatoare, formulata in termeni identici in toate cele cinci adrese catre Curte:

Protectia pe care directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive din contractele incheiate cu consumatorii asigura

acestora/permite judecatorului national sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract, atunci cand

examineaza o cerere fondata pe acel contract??

Prin ordonanta prsedintelui Curtii din 20 iulie 1998 cele cinci cauze (C-240/1998 ? C-244/1998) au fost conexate.

Pentru inceput se impune precizarea ca o clauza cum este cea in discutie, daca a fost inserata fara sa fi facut obiectul unei negocieri individuale intr-un contract incheiat intre un consumator si un profesionist in sensul directivei, intruneste toate

crtieriile pentru a putea fi calificata drept abuziva.

O asemenea clauza, care are ca obiect atribuirea competentei exclusive, pentru toate litigiiile decurgand din contract, numai

instantei de la sediul profesionistului il obliga pe consumator sa se supuna competentei exclusive a unui tribunal care poate fi

indepartat de domiciliul sau, ceea ce face sa ingreuneze prezenta sa in instanta. In cazul litigiilor privind sume mici (judicio de

cognicio), cheltuielile aferente prezentarii consumatorului in instanta pot sa-l determine sa renunte la orice aparare sau cale de

atac. O asemena clauza intra astfel in categoria acelora ce au ca efect sa suprime sau sa restranga exercitarea actiunilor in

justitie sau a cailor de atac ce pot fi formulate de consumator, categorie vizata la pct.1 lit.q din anexa Directivei.

In schimb, aceasta clauza permite profesionistului sa-si concentreze actiunile la tribunalul de la sediul sau, ceea ce ii usureaza

in acelasi timp orgnizarea participarii sale in instanta, ducand la scaderea costurilor aferente.

In consecinta, o clauza atributiva de competenta, care este inserata fara a fi facut obiectul unei negocieri individuale intr-un

contract incheiat intre un consumator si un profesionist si care confera competenta exclusiva instantei de la sediul

profesionistului, trebuie sa fie considerata ca fiind abuziva, in sensul art.3 al Directivei, in masura in care acesta creaza, cu

incalcarea bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului intre drepturile si obligatile partilor

contractante.

In privinta intrebarii daca un tribunal sesizat intr-un litigiu vizand un contract incheiat intre un profesionist si un consumator

poate aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze, trebuie amintit ca sistemul de protectie instituit prin Directiva se

bazeaza pe ideea potrivit careia consumatorul sa afla intr-o situatie de inferioritate fata de profesionist, atat in ceea ce priveste

puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il face sa adere la conditiile redactate in prealabil de catre

profesionist, fara ca el sa poata modifica acest continut.

Caracterul abuziv al unei dispoziţii contractuale poate fi deerminat şi din oficiu de

către instanţele naţionale. Natura şi importanţa interesului public care stă la baza

sitemului de protecţie confecit de Directivă, justifică obligaţia instanţelor naţional de a se

sesiza dacă o clauză este abuzivă, compesând astfel dezechilibru existent în consumator şi

comerciant8.

Având în vedere o astfel de situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din directiva

menționată prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator. Astfel

cum reiese din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să

substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile

cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre

Obiectivul urmarit prin articolul 6 al Directivei, care impune statelor membre sa prevada ca aceste clauze abuzive nu ii leaga pe

consumatori, nu ar putea fi atins daca acestia din urma ar trebui sa se gaseasca in fata situatiei de a invoca ei insisi caracterul

abuziv al acestor clauze. In litigiile a caror valoare este deseori limitata, onorariile avocatilor pot fi superioare sumelor

indiscutie, ceea ce-l poate descuraja pe consumator de a se apara impotriva aplicarii unei clauze abuzive. Daca este adevarat

ca in unele state membre normele procedurale permit particularilor sa se apere ei insisi, exista un risc, deloc neglijabil, ca din

ignoranta, consumatorul sa nu invoce caracterul abuziv al clauzei ce i se opune. In consecinta, protectia efectiva a

consumatorului nu poate fi asigurata decat in masura in care judecatorului national i se recunaoste prosibilitatea de a aprecia

din oficiu o asemenea clauza.

In definitiv, astfel cu a observat si dl.avocat general la pct.24 din concluziiile sale, sistemul de protectie stabilit de catre

Directiva se bazeaza pe conceptia ca situatia inegala dinte consumator si profesionist nu poate fi indeptata decat printr-o

interventie pozitiva, exterioara partilor contractante. Este motivul pentru care art.7 alin.1 al Directivei impune statelor membre

sa adopte mijloace adecvate si eficiente in scopul de a impiedica utilizaea clauzelor abuzive. Iar alin.2 precizeaza ca aceste

mijloace include posibilitatea pentru asociatiile consumatorilor sa sesizeze instantele in scopul determinarii caracterului abuziv

sau nu al unor clauze redactate in scopul unei utilizari generalizate si dupa caz, sa le interzica, chiar daca acele clauze nu au

fost folosite in contracte determinate.

Astfel cum a observat Guvernul francez, este greu de conceput ca intr-un sistem care impune punerea in practica cu titlu

preventiv a unor actiuni colective specifice ce au ca obiect incetarea abuzurilor in detrimentul intereselor consumatorilor

judecatorul sesizat cu un litigiu vizand un contract determinat, in care este stipulata o clauza abuziva sa nu poate indeparta

aplicarea acestei clauze numai pentru ca acel consumator nu a invocat caracterul abuziv. Dimpotriva, se impune aprecierea ca

posibilitatea judecatorului de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze constituie un mijloc adecvat, pe de o parte sa

atinga scopul stabilit de art.6 al Directivei, iar pe de alta parte de a contribui la realizarea obiectivului prevazut de art.7, de

indata ce un astfel de examen poate avea un efect descurajant pentru profesionistii care insereaza clauze abuzive in contractele

incheiate cu consumatorii.

Rezulta din considerentele expuse ca protectia pe care Directiva o asigura consumatorilor implica posibilitatea pentru

judecatorul national de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei caluze continute intr-un contract cu neexecutarea caruia

este investit.

Fiind vorba despre o situatie in care o directiva nu a fost transpusa, se impune observatia ca, potrivit unei jurisprudente

constante (deciziile din: 13.11.1990 Marleasing, C-106/1989, Rec.p.I-4135, pct.8; 16.12.1993, Wagner Miret, C-334/92,

Rec.p.I-6911, pct.20 si din 14.7.1994, Faccini Dori, C091/92, Rec.p.I-3325, pct.26) in aplicarea deptului national, fie ca este

vorba de dispozitii anterioare sau posterioare directivei, instanta nationala chemata sa o interpreteze este tinuta sa o faca in

lumina textului si finalitatii directivei, pentru a atinge rezultatul vizat de aceasta si pentru a se conforma, in felul acesta, art.189

alin.3 al Tratatului CE (devenit art.249 alin.3 CE).

Astfel, revine judecatorului investit cu un litigiu ce tine de domeniul de aplicare al Directivei, pentru fapte posterioare expirarii

termenului de transpunere al acesteia, atunci cand aplica dispozitiile dreptului national in vigoare la data faptelor, ca cele

mentionate la punctele 10 si 11 din prezenta decizie, de a le interpreta, pe cat posibil, conform Directivei, in asa fel incat sa fie

aplicate din oficiu.

Rezulta din consideratiile anterioare ca instanta nationala este tinuta, atunci cand aplica dispozitiile dreptului national anterioare

sau posterioare Directivei, sa le interpreteze, pe cat posibil, in litera si spiritul Directivei. Exigenta unei interpretari conform

impune judecatorului national sa refuze din oficiu competenta care i s-a atribuit printr-o clauza abuziva.

8 Hotărârea Mostaza Claro, Cauza C‑40/08, disponibilă la adresa http://eur-

lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:62008J0040:RO:HTML

aceste părți (Hotărârea Mostaza Claro, citată anterior, punctul 36, și Hotărârea din 4 iunie

2009, Pannon GSM, C‑243/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 25)

Dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe

care Directiva 93/13 o asigură consumatorilor, articolul 6 din aceasta trebuie să fie

considerat o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii juridice

interne, rangul de norme de ordine publică 9.

Dacă în materia caracterului abuziv Legea şi Directiva oferă cel puţin o serie de

instrumente de lucru, nu acelaşi lucru se poate spune şi în ceea ce priveşte condiţia ca o

clauză să fie contrara cerinţelor bunei credinţe. Reamintim că Legea definineşte ca fiind

abuzivă o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul dacă, prin ea

însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului

şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi

obligaţiile părţilor.

Având în vedere că buna credinţă se prezumă, înseamnă că sarcina demonstrării ar

aparţine consumatorului, ceea ce poate determina impedimente majore. Din practica

instanţelor a rezultat că cerinţa unei acţiuni contra bunei credinţe din partea

comerciantului este demonstrată prin simpla demonstrare a dezechilibrului contractual,

concretizat in avantaje materiale, logistice sau de altă natură în favoarea sa.

Reaua redinţă ar mai putea rezulta eventual şi din inserarea unor clauze considerat ab initio

ca fiind abuzive. Astfel, textul art. 1, alin. (3) din Lege statuează cu titlu de principiu că: „Se

interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu

consumatorii”, iar la Anexa la Lege se enumeră, cu titlu exemplificativ, clauze considerate

abuzive. Ori, în condiţiile în care se introduc într-un contract asemenea termeni, acţiunea

este evident în contra cerinţelor bunei credinţe.

Condiţia bunei credinţe este reluată în Directiva Palamentului European şi a

Consiliului privind drepturile consumatorului, adoptată de Parlament în 23 iunie 2011, cu

termen de transpunere 2013. Sunt însă enumerate două categorii de clauze abuzive în

anexele la această Directiva, unele care sunt considerate abuzive în orice situaţie precum şi

o serie de clauze care se presupune că ar fi abuzive.

9 Cauza C‑40/08, Asturcom Telecomunicaciones SL, împotriva Cristina Rodríguez Nogueira, disponibilă la adresa

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:62008J0040:RO:HTML

Clauzele abuzive in contractele de consum – conditii, efecte, sanctiuni

Legea stabileşte în anexă care sunt considerate a fi abuzive clauzele. Nu vom face o

redare a acestora, însă trebuie menţionat că această listă are un caracter orientativ şi

general, instanţa fiind cea care în concret urmează a aprecia.

Cu titlu de exemplu, sunt considerate abuzive clauzele care: dau dreptul

comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv

întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în

temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata

dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor

taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie

întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând

posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a

rezilia imediat contractul.

Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul

îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată,

în condiţiile în care comerciantul are obligaţia de a-l informa pe consumator, printr-o

notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă

libertatea de a rezilia contractul. (lit. a)

Instanţele de judecată (Curtea de Apel Iaşi, Decizia 8/2010, rămasă irevocabilă prin

respingerea recursului de ÎCCJ) au sanţionat introducerea acestui tip de clauză în contract:

Prin necircumstanţierea în niciun mod a elementelor care îi permit băncii modificarea

unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea

băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă

prevederile legale incidente în materie. Clauza care dă dreptul băncii de a modifica

unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind

menţionat generic drept „situaţia financiară la nivel naţional şi internaţional”, fiind de

netăgăduit că piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele de raportare.

Clauza contravine şi legislaţiei comunitare, încălcând prev. art. 3 şi 4 din Directiva

87/102/CEE a Consiliului din 22.12.1986 cu privire la armonizarea dispoziţiilor legislative,

reglementare administrative ale statelor membre în materia de credit destinat consumului.

Sancțiuni aplicabile în cazul constatății unor clauze abuzive. Modalităţi de constatare

Legea în art. 8 -15 descrie procedura de urmat în cazul constatării formulării unor clauze

abuzive. Controlul se face de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru

Protecţia Consumatorilor, precum şi de specialişti autorizaţi ai altor organe ale

administraţiei publice, potrivit competenţelor. Verificările se efectuează la sesizarea

consumatorilor prejudiciaţi sau din oficiu. Comercianţii au obligaţia de a prezenta organelor

de control, în original, contractele încheiate cu consumatorii.

În urma verificării, organele de control abilitate încheie procese verbale prin care se

consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, precum şi articolele din lege

încălcate de comerciant. Procesul-verbal se transmite, după caz, la judecătoria în a cărei

rază teritorială s-a săvârşit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul îşi are

domiciliul sau, după caz, sediul.

Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, aplică

sancţiunea contravenţională prevăzută la art. 16 (amendă de la 200 lei la 1000 lei) şi

dispune, sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care

contractul rămâne în fiinţă, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune-interese, după caz. În

caz contrar, instanţa va anula procesul-verbal întocmit.

În situaţia în care un consumator se consideră prejudiciat prin contracte încheiate

cu un comerciant, acesta are dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate

cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă. În cazul în care părţile

contractante aleg ca lege aplicabilă contractului legea unui stat care nu face parte din

Uniunea Europeană, iar contractul are o strânsă legătură cu teritoriul României sau cu al

altor state membre ale Uniunii Europene şi în cazul în care prezenta lege are prevederi mai

favorabile pentru consumator, se vor aplica acestea din urmă10.

Aşadar, constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se face de către

instanţa de judecată, indiferent de modul de sesizare, iar finalitatea trebuie să fie în

permanntă readucerea echilibrului în raporturile contractuale11. Sancţiunea aplicabilă este

una contravenţională şi obligarea la modificarea clauzelor sub sanţiunea plăţii de daune, al

căror cuantum se stabileşte tot prin hotărârea judecătorească – sancţiune civilă delictuală.

Această sancţiune trebuie privită şi în lumina art. 6 din Lege care stabileşte că „Clauzele

abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor

abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula

în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate

continua.”

10 Art. 13, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000 au făcut obiectul unei execpţii de neconstituţionalitate respinsă de

Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1535 din 17/11/2009 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 54 din

25/01/2010. Curtea de reţinut în esenţă că în ambele situaţii, fie că este sesizată direct de către consumator, fie prin

intermediul procesului-verbal de constatare a faptelor contrare legii întocmit de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii

Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de specialiştii autorizaţi ai organelor administraţiei publice, instanţa este

unica autoritate care se va pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract. Curtea reţine

că, în prima ipoteză, răspunderea comerciantului are natură civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile Codului civil, în

vreme ce, în cea de-a doua ipoteză, potrivit dispoziţiilor art. 13 coroborate cu cele ale art. 16 din Legea nr. 193/2000,

răspunderea are natură contravenţională, fapta fiind sancţionată cu amendă contravenţională. Însă împrejurarea că actul de sesizare al instanţei, care circumscrie cadrul procesual al controlului efectuat de către aceasta, este diferit în funcţie de

calea aleasă de persoana care are calitatea de consumator nu impietează cu nimic asupra dreptului la apărare al

comerciantului. În faţa instanţei de judecată, părţile au în egală măsură posibilitatea de a-şi exercita garanţiile prevăzute

de legea procesual civilă, formulând apărările pe care le consideră pertinente şi utile cauzei. 11 A se vedea şi J. Goicovici, Dreptul consumatiei, Ed. Sfera Juridica, Cluj-Napoca, 2000

Se realizează astfel o transpunere a principiilor din Directivă, care impun Statelor

membre să se asigure că că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un

consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu

creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste

clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive – art. 6 din Directivă.

Legea nu vorbeşte de nulitatea clauzelor abuzive, însă apreciem că aceasta sanţiune poate

fi aplicată de instanţa de judecată, prin raportare şi la dispoziţiile art. 5 din Codul civil, care

stabilesc că nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile care

interesează ordinea publică şi bunele moravuri.

Ori legile care reglementează dreptul consumului sunt legi care privesc ordinea

publică. În acest sens, există şi o jurisprudenţă constantă a Curţii care stabileşte că sistemul

de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se

găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce

priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la

adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita

o influenţă asupra conţinutului acestora (Hotărârea din 27 iunie 2000, Oceano Grupo

Editorial şi Salvat Editores, C-240/98-C-244/98, Rec, p. 1-4941, punctul 25, precum şi

Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C-168/05, Rec, p. 1-10421, punctul 25).

Având în vedere o asemenea situaţie de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din Directiva

93/13 prevede că clauzele abuzive nu creează obligaţii pentru consumator. Astfel cum

rezultă din jurisprudenţă, este vorba despre o dispoziţie imperativă care urmăreşte să

substituie echilibrului formal pe care îl instituie contractul între drepturile şi obligaţiile

cocontractanţilor un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părţi

(Hotărârea Mostaza Claro, citată anterior, punctul 36, şi Hotărârea din 4 iunie 2009,

Pannon GSM, C-243/08, Rep., p. 1-4713, punctul 25).

Curtea a hotărât că instanţa naţională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv

al unei clauze contractuale (Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, punctul 32).

Dreptul astfel recunoscut instanţei a fost considerat necesar pentru a se asigura o

protecţie efectivă a consumatorului, având în vedere în special riscul destul de important

ca acesta să nu îşi cunoască drepturile sau să întâmpine dificultăţi în exercitarea acestora

(Hotărârile citate anterior Cofidis, punctul 33, precum şi Mostaza Claro, punctul 28)

Astfel, dată fiind natura şi importanţa interesului public pe care se întemeiază

protecţia pe care Directiva 93/13 o asigură consumatorilor, articolul 6 din aceasta trebuie

să fie considerat o normă echivalentă cu normele naţionale care ocupă, în cadrul ordinii

juridice interne, rangul de norme de ordine publică (Hotărârea Asturcom

Telecomunicaciones, citată anterior, punctul 52)12.

12 ORDONANŢA DIN 16.11.2010 - CAUZA C-76/10, Pohotovost' s. r. o. Împotriva Iveta Korckovskâ

Pornind de al aceste constatări şi de la dispoziţiile din C. Civ., obligaţia de a nu

insera clauze abuzive în contracte cu consumatorii apare aşadar ca o obligaţie imperativă,

iar încălcarea unei asemenea obligaţii în momentul naşterii acordului de voinţă, nu poate fi

decât nulitatea absolută.

Instanţele de judecată au posibilitatea de a aplica sancţiunea pe care o consideră

adecvată speţei, pentru a se asigura că finalitatea legii, protecţia efectivă a consumatorului

este astfel asigurată.