Vida de Jaufré Rudel Jaufres Rudels de Blaia si fo mout gentils hom, e fo princes de Blaia. Et enamoret se de la comtessa de Tripol, ses vezer, per lo ben qu'el n'auzi dire als pelerins que venguen d'Antiocha. E fez de leis mains vers ab bons sons, ab paubres motz. E per voluntat de leis vezer, el se croset e se mes en mar. E pres lo malautia en la nau, e fo condug a Tripol, en un alberc, per mort. E fo fait saber a la comtessa et ella venc ad el, al son leit e pres lo entre sos bratz. E saup qu'ella era la comtessa, e mantenent recobret l'auzir e.l flairar, e lauzet Dieu, que l'avia la vida sostenguda tro qu'el l'agues vista. Et enaissi el mori entre sos bratz. Et ella lo fez a gran honor sepellir en la maison del Temple. E pois, en aquel dia, ella se rendet morga per la dolor qu'ella ac de la mort de lui. (Texte original: Les vies des troubadours, UGE, textes repris des Biographies des troubadours, Toulouse, Privat, 1950, J. Boutière et A. H. Schutz éd.; imaginea reproduce miniatura dintr-un manuscris italian din secolul al XIII-lea ce înfăţişează pe Rudel murind în braţele Hodiernei din Tripoli, manuscris aflat în posesia Bibliotecii Naţionale a Franţei, coll. Manuscrits Français 854, fol. 121)

Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil şi generos şi prinţ de Blaia. Şi s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, şi numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Şi a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Şi pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat şi s-a pornit pe mare. Şi pe corabie a căzut bolnav şi a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Şi aceasta a ajuns la urechile contesei şi ea a venit la el, la căpătâiul său şi l-a luat în braţe. Şi a ştiut că ea era contesa, şi pe loc şi-a redobândit vederea şi auzul şi l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ţinut în viaţă până a văzut-o. Şi astfel a murit el în braţele sale. Iar ea l-a aşezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Şi pe urmă, în aceeaşi zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui.

Bertran de Born

Rassa, tan creis e monta e poia Rassa, tan creis e monta e poia Cela qu’es de totz engans voia, Sos pretz a las autras enoia; Qu’una no-i a que ren i noia, Que’l vezers de sa beutat loia los pros a sos ops, cui que coia. Que’lh plus conoissen e’lh melhor Mantenon ades sa lauzor, E la tenon per la genzor; Qu’ilh sap far tan entier’onor, No vol mas un sol preiador. Rassa, domn’ai qu’es fresca e fina, Coinda e gaia e mesquina; Pel saur ab color de robina, Blancha pel cors com flors d’espina, Coude mol ab dura tetina, E sembla conil de l’esquina. A la fina frescha color, Al bo pretz et a la lauzor, Lieu podon triar la melhor, Cilh que si fan conoissedor De me, ves qual part ieu ador. Rassa, als rics es orgolhosa, E fai gran sen a lei de tosa, Que no vol Peitieus ni Tolosa Ni Bretanha ni Saragosa; Ans es de pretz tan enveiosa Qu’als pros paubres es amorosa. Puois m’a pres per chastiador, Prec li que tenha char s’amor, Et am mais un pro vavassor Qu’un comte o duc galiador, Que la tengues a desonor. Rassa, rics om que re no dona, Ni acuolh, ni met ni non sona, E que senes tort ochaisona E, qui merce’lh quier, no perdona, M’enoia, e tota persona Que servizi no guizerdona. E li ric ome chassador M’enoian, e’lh buzatador; Gaban de volada d’austor, Ni ja mais d’armas ni d’amor No parlaran om entre lor. Rassa, aisso’us prec que vos plassa: Rics om que de guerra no’s lassa, Ni no s’en recre per menassa Tro qu’om si lais que mal no’lh fassa, Val mais que ribiera ni chassa, Que bo pretz n’acolh e n’abrassa, Maurin ab N’Aigar, son senhor, Te om per bon envazidor; E’l vescoms defenda s’onor, E’l coms deman la’lh per vigor, E veiam l’ades al pascor! Mariniers, vos avetz onor, E nos avem chamjat senhor Bon guerrier per torneiador. E prec a’N Golfier de la Tor Mos chantars no’lh fassa paor. Papïols, mon chantar recor En la cort mon mal Bel Senhor.

Rassa, într-atât creşte şi se preamăreşte şi se înalţă cea care este lipsită de orice înşelătorie, că meritele sale neplăcute sunt dinaintea celorlalţi şi nu se află nici o doamnă căreia să nu-i stârnească vreo neplăcere; căci doar la vederea frumuseţii ei şi numai ce şi-a câştigat pe cei viteji în slujba sa (oricine ar fi ei), iar cele mai luminate şi cele mai delicate o preaslăvesc, ţinând-o drept cea mai nobilă dintre toate; căci ea ştie să-şi împartă atât de desăvârşit graţiile, încât nu doreşte decât un singur slujitor. Rassa, este o doamnă proaspătă şi fină şi veselă , pe de-a-ntregul tânără: are şuviţe bălaie de culoarea rubinului şi un trup alb ca de lămâiţă; umăru-i gingaş şi tare-i e pieptul, iar spatele-i arcuit asemeni celui al unui iepure. Din alcătuirea-i pură şi desăvârşită, din înaltele-i merite şi laude ce i se aduc, pot afla cu uşurinţă că este cea mai de seamă, acei care spun că ştiu către cine merge lauda mea. Rassa, este mândră cu cei puternici, ceea ce dovedeşte înţelepciunea acestei fecioare: căci nu râvneşte nici la Poitiers, nici la Toulouse, nici la Bretagnia, nici la Saragosa, ci caută într-atât valoarea încât dăruieşte dragostea sa celor bravi, chiar de aceştia nu sunt nobili. Şi pentru că m-a luat drept sfetnic, o rog să poarte la mare preţ dragostea sa şi să aleagă mai degrabă un vavasor curajos unui conte sau duce prefăcut care ar acoperi-o de ruşine. Rassa, puternicul ce nu dăruieşte nimic, cel care nu găzduieşte pe nimeni, nu dăruieşte pe nimeni, nici nu glăsuieşte cuvinte curtenitoare, care fără pricină caută sfadă şi nu iartă atunci când i se cerşeşte îndurarea; îmi displace oricine care nu înapoiază ajutorul primit; la fel cum nu îmi plac nici cei mai mari, iubitori de vânătoare şi vânători cu şoimul şi cei ce se laudă cu zborul lui şi care între ei nu suflă o vorbă despre faptele de arme sau despre iubire. Rassa, iată, pleacă-ţi urechea: un om de vază care nu se depărtează de faptele de arme şi nu renunţă la lupte până ce duşmanii săi nu încetează să-l mai ameninţe este mai de preţ decât un iubitor de pescuit sau de vânătoare, căci gloria sa va fi mai mare şi va dura mai mult. Maurin, luptând împotriva seniorului său, Aigar, şi-a câştigat faima. Fie ca vicontele să-şi apere binele său, pe care contele îl cere prin puterea sa şi fie să-l vedem numaidecât printre noi, în vremea Paştilor! Marinari, voi aveţi onoare, însă noi am schimbat un senior luptător de seamă pe unul iubitor de turniruri. Îl rog pe messire Golfier de la Tour să nu-şi facă griji de cântecul meu. Papiol, du cântecul meu până la curtea răului meu Bun Domn!