109
T i t l u l IV TERMENELE Capitolul I CALCULAREA TERMENULUI Art. 259. Instituirea termenului (1) Termenul se instituie prin lege, hotarire judecatoreasca sau prin acordul partilor. (2) Indiferent de temeiul aparitiei, termenul se calculeaza dupa regulile stipulate in prezentul articol. 1. Activitatea subiectelor raporturilor juridice de drept civil este intimidata nu numai de limitele drepturilor subiective si ale obligatiilor. Aidoma oricarei activitati omenesti, activitatea subiectelor raporturilor juridice de drept civil, in rezultatul carora se nasc, se realizeaza si se executa drepturile subiective civile si obligatiile, este limitata si in timp. Factorul timpului este utilizat de drept ca un mijloc de reglementare consecventa a activitatii omului. Existenta drepturilor si obligatiilor civile in timp – masura eficace de influentare din partea dreptului asupra comportamentului subiectelor de drept civil. Timpul exercita o influenta considerabila in dezvoltarea raporturilor juridice civile. Realizarea sau apararea drepturilor civile incalcate de asemenea este cuprinsa in limitele timpului. Timpul curge continuu si omului acest proces nu-i sta in puteri. Iata de ce importanta juridica o are nu insusi procesul de curgere a timpului, ci anume etape, perioade ale lui, numite in drept „termeni”. Termenii regleaza circuitul civil, contribuie la executarea la timp a obligatiilor. Daca curgerea timpului este obiectiva si nu depinde de vointa omului, atunci instituirea unor etape, perioade, pentru efectuarea unor actiuni de importanta juridica tine de vointa acestuia. Instituirea, modificarea, incetarea, prelungirea si repunerea in termen, dupa natura sa juridica reprezinta actiunile volitive. Valoarea juridica o are nu insusi timpul in sine, ca fenomen al lumii materiale, supus legilor ei, ci „termenul”, ca o perioada stabilita de om, ce are ca efect producerea anumitor consecinte juridice.

T i t l u l IV

Embed Size (px)

DESCRIPTION

cod civil

Citation preview

Page 1: T i t l u l IV

T i t l u l IV

TERMENELE

Capitolul I

CALCULAREA TERMENULUI

Art. 259. Instituirea termenului

(1)      Termenul se instituie prin lege, hotarire judecatoreasca sau prin acordul partilor.

(2)      Indiferent de temeiul aparitiei, termenul se calculeaza dupa regulile stipulate in prezentul articol.

1. Activitatea subiectelor raporturilor juridice de drept civil este intimidata nu numai de limitele drepturilor subiective si ale obligatiilor. Aidoma oricarei activitati omenesti, activitatea subiectelor raporturilor juridice de drept civil, in rezultatul carora se nasc, se realizeaza si se executa drepturile subiective civile si obligatiile, este limitata si in timp. Factorul timpului este utilizat de drept ca un mijloc de reglementare consecventa a activitatii omului. Existenta drepturilor si obligatiilor civile in timp – masura eficace de influentare din partea dreptului asupra comportamentului subiectelor de drept civil. Timpul exercita o influenta considerabila in dezvoltarea raporturilor juridice civile. Realizarea sau apararea drepturilor civile incalcate de asemenea este cuprinsa in limitele timpului. Timpul curge continuu si omului acest proces nu-i sta in puteri. Iata de ce importanta juridica o are nu insusi procesul de curgere a timpului, ci anume etape, perioade ale lui, numite in drept „termeni”.

Termenii regleaza circuitul civil, contribuie la executarea la timp a obligatiilor. Daca curgerea timpului este obiectiva si nu depinde de vointa omului, atunci instituirea unor etape, perioade, pentru efectuarea unor actiuni de importanta juridica tine de vointa acestuia. Instituirea, modificarea, incetarea, prelungirea si repunerea in termen, dupa natura sa juridica reprezinta actiunile volitive. Valoarea juridica o are nu insusi timpul in sine, ca fenomen al lumii materiale, supus legilor ei, ci „termenul”, ca o perioada stabilita de om, ce are ca efect producerea anumitor consecinte juridice.

      2. Legislatia civila a R.Moldova nu contine notiunea de „termeni” in drept civil. In pofida importantei sale deosebite in reglementarea raporturilor patrimoniale si a celor legate de acestea personal nepatrimoniale. In drept sub notiunea de „termen” este obisnuit sa intelegem un moment sau o perioada anumita, de curgerea sau scurgerea caruia, actele normative cu forta juridica diferita, leaga survenirea anumitor consecinte juridice. Dupa caracterul sau generic „termenul” in drept civil – interval de timp, instituit prin lege, hotarire judecatoreasca sau acordul partilor, survenirea sau scurgerea caruia duce la aparitia, modificarea sau stingerea raporturilor patrimoniale (raporturi ce apar in legatura cu patrimoniul – o totalitate de bunuri materiale ce au o forma economica) sau a celor personale nepatrimoniale legate de cele patrimoniale, cit si unele cazuri ale celor nelegate de cele patrimoniale.

      3.Temei de aparitie a raporturilor juridice ne apar imprejurarile, numite fapte juridice. Un tip deosebit al faptelor juridice sunt „termenii”. Specificul termenilor ca fapte juridice se explica prin caracterul lor dualist. Pe de o parte, stabilirea termenilor este conditionata de cointa legislatorului, vointa instantei de judecata or vointa subiectilor conventiei. In acelasi timp curgerea lor este supusa legilor obiective ale curgerii timpului, care nu se supun factorilor volitivi. In virtutea celor expuse, multe dintre „termenele” de insemnatate juridico-civila pot fi

Page 2: T i t l u l IV

atribuite la evenimente sau actiuni. Astfel potrivit art.260 CC RM, termenul poate fi instituit prin referire la un eveniment viitor si sigur ca se va produce. De exemplu, potrivit al.1 art.1440 CC, in ziua decesului persoanei fizice se deschide succesiunea. Un astfel de termen se atribuie la evenimente. Termenul de incarcare a navei (art.154, 155 al Codului navigatiei maritime comerciale RM) sau de descarcare (art.164 al Codului navigatiei maritime comerciale RM), se calculeaza in Codul navigatiei maritime comerciale din momentul punerii la dispozitie a navei spre incarcare, ceea ce ne vorbeste despre faptul ca este vorba despre fapte juridice-actiuni, care doar se comensureaza cu curgerea obiectiva a timpului.

In acelasi timp, se cere mentionat faptul ca majoritatea termenilor in dreptul civil reprezinta o atare categorie de fapte juridice, care nu sunt considerate nici evenimente si nici actiuni. Pentru acestea sint caracteristice alte particularitati si ele sint tratate separat in sistemul faptelor juridice din dreptul civil. La ele se atribuie toate termenele instituite de legislator, acordul partilor sau hotarirea instantei de judecata sub forma anumitor perioade de timp si calculate in ani, luni, saptamini, zile, ore sau termenele legate de un anumit moment al succesivitatii obisnuite a timpului (data calendaristica). Astfel, data executarii obligatiei de catre cumparator de predare a marfii determina momentul trecerii riscului pieirii sau deteriorarii fortuite de la vinzator la cumparator.

Importanta juridica a termenelor in dreptul civil, dupa regula generala, se determina nu in dependenta de curgerea lor, ci de inceputul sau sfirsitul curgerii. Aparitia, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor civile in unele cazuri poate fi determinata doar de survenirea sau scurgerea termenului. De exemplu al 3. art.17 al Legii RM privind dreptul de autor si drepturile conexe din 23 noiembrie 1994 prevede ca dreptul de autor al succesorilor automat se sfirseste numai reesind din scurgerea celor 50 ani din ziua decesului autorului. In alte cazuri survenirea sau scurgerea termenului naste efecte juridico-civile numai in ansamblu cu anumite actiuni ale subiectilor de drept civil. De exemplu, potrivit art. 595 CC RM, intirzierea acceptarii prestatiei de catre creditor serveste drept temei de reparare a prejudiciului cauzat astfel debitorului.

4. Legislatia civila a RM contine norme generale pentru toate termenele (art.259-246 CC RM) si norme speciale, care se refera la anumite tipuri de termene, numarul carora este mare (de exemplu termenele de prescriptie exctinctiva art. 267-283 CC RM). Pentru corecta aplicare a normelor des[re termene, e necesar de orientat bine prin diferite tipuri ale acestora.

In legislatia civila termenele sint nu numai multiple, dar si diverse. Ele se clasifica pe tipuri in dependenta de diverse criterii: dupa efectele juridice; in dependenta de faptul daca pot fi modificate sau nu prin acordul partilor; in dependenta de caracterul determinabil sau nedeterminabil; in dependenta de cine sint stabilite; dupa utilitatea lor etc. Este obisnuit de deosebit urmatoarele tipuri de termene in dreptul civil: imperative si dispozitive; determinabile si nedeterminabile; termene de aparitie, de realizarare, de existenta a drepturilor civile; precluzive; de garantie; termene de valabilitate si de utilizare; termenele executarii obligatiilor; termenele de aparare a drepturilor civile (termeni de pretentie si de prescriptie extinctiva); termene normative; termenele stabilite prin acordul partilor sau de catre instanta de judecata (sau alt organ jurisdictional); determinat in dependenta de o data calendaristica, dupao perioada de timp sau precizarea unui fapt care trebuie sa se produca numaidecit; termene generale si speciale; de inceput si de sfirsit; determinate ca „intervale de timp” si „moment de timp”.

Imperative - termene general obligatorii, care nu pot fi modificate prin acordul partilor raportului civil. Astfel de termene sint, in special, cele de prescriptie extinctiva ( art.267, 268 CC RM, etc.); termene succesorale (art. 1492, 1517,1518, 1519, 1525, 1538 CC RM, etc.); termene de prescriptie achizitiva (art. 332,333 CC RM); termenele dreptului de autor (art.17,25,33 al

Page 3: T i t l u l IV

Legii cu privire la dreptul de autor si drepturile conexe); termene de rascumparare 9art.791 CC RM) si altele.

Dispozitive – termene care sint stabilite de legislatie, dar pot fi modificate prin acordul partilor in dependenta de imputernicirile acestora. Un astfel de termen este termenul maxim al contractului de locatiune (art. 887 CC RM). In cadrul acestui termen partile prin acordul sau pot stabili termene mai mici. Termenul valabilitatii procurii – nu mai mare de trei ani (art.254 CC RM).

 Mandatarul are dreptul dupa propria consideratiune sa stabileasca orice termen de valabilitate in limita de trei ani. Durata persoanei juridice (art.65 CC RM) este nelimitata, daca prin documentele de constituire nu este prevazut altfel. Termenul de inaintare a pretentiilor creditorilorfata de persoana juridica ce se lichideaza este de sase luni din momentul publicarii comunicatului in Monitorul Oficial al Republicii Moldova. In hotarirea de lichidare poate fi prevazut si un termen mai mare (art.92 CC RM). Termenul dispozitiv continua sa ramina astfel chiar si in cazul cind partile prin acordul sau nu au stabilit un alt termen (mai mare sau mai mic). Pentru termenele dispozitiveeste caracteristica posibilitatea modificarii lr. Legea sau actul normativ poate prevedea fie termenul dispozitiv maxim fie minim. Astfel termenul arendei nu poate fi mai mic de un an (art.914 CC RM), iar contractul de locatiune poate fi incheiat pe termenul ce nu depaseste nouazeci si noua ani (art.877 CC RM).

Termene determinate – acestea sunt termene in care este indicat inceputul si sfirsitul, care stabilesc un interval concret de timp sau care determina o fapta concreta sau moment. Termenul poate fi absolut determinat sau relativ determinat. Absolut determinate sint acelea care indica la inceputul si la sfirsitul lor (prin indicarea momentului sau a faptei). Termenele absolut determinate se marcheaza prin date calendaristice (de exemplu 31 decembrie 2003) sau scurgerea perioadei de timp, calculat in ani (art.267 CC RM- termenul general a prescriptiei extinctive este trei ani), in luni (de exemplu termenele reduse ale termenului de prescriptie extinctiva – sase luni – art.268 CC RM), in saptamini, zile sau ore (de exemplu cindfata de darea de seama a comisionarului exista pretentii, comitentul e obligat sa-l anunte pe acesta in termen de cincisprezece zile din ziua primirii darii de seama, daca prin contract nu e prevazut alt termen – art.69 CC; sau vinzatorul si persoana care cumpara imobilul la licitatie, sint obligati sa intocmeasca contractul de vinzare-cumparare a imobilului in termen de 10 zile de la cererea celeilalte parti – art.814 CC RM). Calcularea termenului in ore sau minute este prevazut, de exemplu de Regulamentul transporturilor auto de calatori si bagaje din 9.12.1999.

Termene relativ determinate – indica doar reperele aproximative – termen rezonabil (art.799, 828, 984, 1010 CC RM,s.a.), termenul normal necesar (art. 688 CC RM), imediat (art.863, 1067, 1070 CC RM, la timp (art. 1077 CC RM), in orice moment (art.1096, 1143, 1183 CC RM), din momentul executarii actului juridic (art. 1204 CC RM). Termenele relativ determinate pot fi deasemenea stabilite prin indicarea faptului, care trebuie neaparat sa se intimple (de exemplu decesul cetateanului, atingerea unei anumite virste, inceputul si sfirsitul navigatiei, pina la solutionarea litigiului s.a.). Aceste termene inevitabil survin, dar nu se stie cu certitudine cind anume, iata de ce sint numite relativ determinate. In cazul cind sintem in prezenta incertitudiniica fapta stipulata va surveni or in cazul cind este imposibil de a vorbi cu siguranta ca fapta in general se va intimpla in viitor, sintem loviti de o conditie, dar nu termen (art.234 CC RM).

Termene nedeterminate. De obicei pentru executarea obligatiei se indica un termen anumit. Termenele nedeterminate – sunt astfel de termene, care se contin in legislatia civila si se aplica in cazurile cind nici prin lege, nici prin actul juridic sau contract, termenul in general nu e prevazut, sau e dependent de momentul solicitarii de catre una din parti. Astfel daca in contractul de

Page 4: T i t l u l IV

imprumut nu a fost stabilit nici termenul restituirii, nici termenul preavizarii, atunci acest contract de imprumut se considera incheiat pe un termen nedeterminat (art.871 CC RM), adica termenul restituirii poate fi dependent de momentul cererii (art.575 CC RM). Deci cind termenul executarii obligatiilor nu e instituit prin lege, contract sau e determinat in dependenta de momentul cererii, sintem in prezenta obligatiilor cu termen nedeterminat de executare. In unele cazuri termenul poate fi nedeterminat doar pentru executarea unei sau citorva obligatii, dar nu a obligatiei complete. Astfel, pentru transmiterea bunului de la vinzator la cumparator poate fi stabilit termen corespunzator, iar plata pretului de cumparare poate fi determinata de momentul inaintarii cererii. In astfel de cazuri regula alin. 1 art.575 CC RM este aplicabila doar fata de obligatiile cu termen nedeterminat de executare - in cazul nostru doar fata de plata pretului de cumparare.

De obligatia cu termen nedeterminat de executare trebuie sa deosebim obligatiile continuie cu termen determinat, in cadrul caruia obligatiile se executa. La astfel de termene continuie se refera termenul stabilit la incheierea contractului de instrainare a bunului cu conditia intretinerii pe viata (art.839 CC RM) sau a obligatiilor relativ continuie, executarea carora nu este limitata de un careva termen (mai detaliat despre aceatsa la comentariul art.575 CC RM). Obligatiile cu termen nedeterminat ofera creditorului dreptul de a cere executarea in orice moment. Cu toate acestea debitorului ii este stabilit un termen de gratie, calculat din ziua inaintarii cererii de catre creditor.

Astfel termenul se considera nedeterminat daca nu se cunoaste momentul survenirii lui. Cazul cind termenul nu este determinat trabuie deosebit de cazurile cind unul sau altul drept subiectiv este fara termen. De exemplu dreptul subiectiv de proprietate nu este limita de careva termene. Ca regula, fara termen sint si multe dintre drepturile personal nepatrimoniale. Daca in cazul termenului nedeterminat dreptul totusi are termen, dar nu se stie cind acesta va surveni, la drepturile fara termen acesta in general nu curge.

Termenele de aparitie a drepturilor civile – termenele de nastere a drepturilor si obligatiilor civile. Termenele de nastere a drepturilor civile se refera la categoria faptelor juridice de aparitie a drepturilor. Astfel calcularea termenului de prescriptie achizitiva, in corespundere cu art. 332,333 CC RM, reprezinta temei de aparitie a dreptului de proprietate – respectiv daca bunul este mobil sau imobil.

Termenele de realizare a drepturilor si obligatiilor civile – este perioada de timp, in cadrul careia detinatorul dreptului subiectiv este imputernicit sa-si realizeze dreptul sau. Tot aici se refera si dreptul de a cere de la debitor savirsirea unor actiuni concrete. Varietati ale termenului de realizare a drepturilor civile sint: a) termenul de existenta a dreptului; b) precluziv; c) de garantie.

Termen de existenta a drepturilor civile – termenele de actiune in timp a drepturilor civile, inauntrul carora detinatorul dreptului subiectiv are dreptul, iar uneori chiar si obligat, sa-si realizeze dreptul ce-i apartine or sa ceara luarea unor masuri pentru realizarea dreptului sau propriu-zis de la persoana obligata. La scurgerea termenului de existenta a dreptului civil, dreptul subiectiv al persoanei imputernicite inceteaza, iar posibilitatea realizarii lui se pierde. Astfel dreptul de autor, dupa regula generala, actioneaza pe parcursul vietii autorului plus cincizeci de ani dupa moartea lui (al.3 art.13 al Legii cu privire la dreptul de autor si drepturile conexe); realizarea imputernicirilor mandatarului conform procurii nu poate depasi trei ani (art. 254 CC RM). Fiind dat faptul sint cunoscute drepturi subiective fara termen, asupra acestora nu se rasfringe actiunea termenului de existenta a drepturilor civile: astfel dreptul de proprietate se refera la categoria drepturilor fara termen.

Page 5: T i t l u l IV

Termene precluzive (punitive) – termene instituite de legislatie pentru realizarea de catre subiectul dreptului civil a posibilitatilor oferite de dreptul subiectiv. Acestea stabilesc persoanei imputernicite un timp strict determinatpentru realizarea drepturilor sale sub sanctiuneapierderii acestui drept. Astfel pentru acceptarea mostenirii succesorilor se stabileste un termen de sase luni din ziua deschiderii ei (art.1517 CC RM) La expirarea acestui termen dreptul la acceptarea mostenirii se pierde. Art.122 al Codului navigatiei maritime comerciale al RM vorbeste despre un astfel de termen, ca termen de inconstiintare a portului despre intentia proprietarului de a ridica bunurile scufundate – un an din ziua scufundarii. Termenele precluzive, dupa esenta sa, sunt sanctiuni pentru realizarea necorespunzatoare sau nerealizarea dreptului – incetarea inainte de termen a dreptului subiectiv. Despre faptul ca termenele precluzive poarta caracter sanctionatoriu ne vorbeste si norma din dreptul cambiilor. Astfel potrivit art. 19 al Legii cambiei din 23 iunie 1993 in orice cambie trataemitatorul cambiei poate stipula ca cambia trebuie inaintata la accept cu indicarea termenului. Al.2 art.47 al Legii cambiei prevede ca in cazul neprezentarii cambiei la accept in termenul, stabilit de emitatorul cambiei, detinatorul cambiei pierde dreptul la regres ca urmare a neacceptului, adica a dreptului la actiune de regres a detinatorului de cambie (creditorul cambiei) va fi pierdut definitiv. In cazul de fata scurgerea termenului precluziv pentru inaintarea cambiei spre plata are ca efect incetarea termenului la actiune in regres.

Particularitatea termenelor punitive consta in aceea ca asupra lor nu se rasfring regulile de suspendare, intrerupere si restabilire, cum aceasta se intimpla in cazul termenelor de prescriptie extinctiva. Potrivit art.15 al Legii RM despre patenta de inventator din 18 mai 1995, pentru primirea patentei de inventator se depune o cerere. La examinarea cererii Agentia de stat pentru protectia proprietatii intelectuale efectuiaza o expertiza formala si preliminara, iar la demersul petitionarului si expertiza inventiei in esenta. Un astfel de demers se depune odata cu cererea sau in termen de 30 luni de la data depunerii cererii. Daca demersul nu a fost depus in termen, cererea se considera ca a fost retrasa (al.8 art.16 al Legii cu privire la patenta de inventator). Termenul indicat este sanctionatoriu si potrivit al.1 art.21 al Legii mentionate nu poate fi restabilit.

In anumite cazuri termenele precluzive pot fi doar prelungite. Astfel la scaparea din motive intemeiate a termenului pentru acceptarea mostenirii art. 1519 prevede prelungirea termenului pentru primirea mostenirii. Poate fi prelungit termenul sanctionatoriu de pastrare a spatiului locativ persoanei temporar absente (art.63 Codul Locativ RM). Termenele punitive se stabilesc de lege sau de contract, daca aceasta e prevazut de lege.

Termene de garantie. Prin termen de garantie se intelege termenul inauntrul caruia debitorul poarta raspundere pentru calitatea bunului, iar creditorul are dreptul inauntrul acestui termen de a cere remedierea gratuita a bunului, preschimbarea bunului, serviciul sau aplicarea altor urmari prevazute de lege sau contract. Dar dupa natura sa termenele de garantie sint asemanatoare cu cele punitive. Termenul de garantie nu poate fi lungit, nici restabilit prin hotarire judecatoreasca. In cazurile prevazute de lege termenele de garantie pot fi doar prelungite.

Termenele de garantie sint prevazute pentru marfurile si bunurile vindute ( art.772, 783, 784, 804 CC RM); pentru rezultatele lucrarilor de antrepriza (art.969) etc. Ele servesc ca garantie juridica a calitatii marfii, productiei. Despre termenele de garantie, ca despre o masura ce asigura calitatea corespunzatoare a productiei, direct se vorbeste in art.1 al Legii cu privire la protectia drepturilor consumatorului. Legislatia civila deosebeste termene de garantie de exploatare a bunului, de pastrare a produselor, termene de utilizare etc. Termenele indicate se stabilesc prin acordul partilor, de standarde. De conditiile tehnice. Prin acordul partilor pot fi instituite termene mai indelungate decit cele stabilite de standarde sau conditiile tehnice. O varietate a termenelor de garantie sint termenele de utilitate. Potrivit Legii RM privind protectia consumatorilor,

Page 6: T i t l u l IV

termenele de utilitate sint stabilite pentru produsele de uz indelungat. Termenul de utilitate – intervalul de timp in cadrul caruia producatorul marfii se obliga sa asigure consumatorului posibilitatea utilizarii ei conform destinatiei si sa poarte raspundere pentru viciile aparute din vina sa. Lista marfurilor fata de care producatorul este obligat sa stabileasca termene de utilitate sint instituite de actele normative. Acestea sint marfurile care dupa scurgerea termenului stabilit pentru ele vor prezenta pericol pentru viata, sanatatea consumatorului sau pot provoca daune patrimoniului sau mediului inconjurator. Termenul de utilitate se rasfringe si asupra elementelor componente: detalii, agregate. Termenul de utilitate se stabileste de Legea RM privind protectia consumatorilor documentele tehnice normative, dar poate fi declarat si de catre producator sau discutat de parti. Inauntrul termenului de utilitate marfurile trebuie sa-si mentina calitatile precise, daca au fost respectate conditiile de transport, manipulare, depozitare si exploatare.

Prin lege, standarde sau alte cerinte obligatorii poate fi stabilit termenul de valabilitate a produsului (art.773 CC RM, art.1,23 al Legii RM privind protectia consumatorilor). Acest termen se deosebeste de termenul de garantie si de utilizare. Termenul de valabilitate este intervalul de timp dupa expirarea caruia produsul devine impropriu pentru utilizare conform destinatiei. Potrivit art.1 al Legii RM privind protectia consumatorului termenul de valabilitate este limita de timp, in car eprodusul poate fi consumat si in care acestea trebuie sa-si mentina caracteristicile calitative, daca au fost respectate conditiile de transport, manipularea, depozitarea, consum. Legea RM privin protectia consumatorulu art. 9, prevede obligatoa producatorului de a stabili termenul de valabilitate pentru produsele alimentare, medicamente, produsele chimice si altele asemanatoare lor. La expirarea termenului de valabilitate produsul se considera impropriu pentru utilizarea lui conform destinatiei si nu poate fi supus realizarii. Expirarea termenului de valabilitate duce la interzicerea realizarii a astfel de produse. Iata de ce acesta poate fi considerat ca varietate a termenului sanctionatoriu si trebuie deosebit de termenul de garantie si de utilitate ( mai detaliat despre aceasta la comentariul art. 773 CC RM).

Termenele de executare a obligatiilor. Este limita de timp in cadrul careia creditorul si debitorul trebuie sa savirseasca actiunile ce constituie continutul drepturilor si obligatiilor acestora. Dupa natura sa juridica, termenele de executare a obligatiilor stabilite cel mai des prin acordul partilor intervale de timp indreptate spre incetarea obligatiilor existente. Termenele de executare a obligatiilor se determina, in primul rind, in functie de specificul fiecarui tip de obligatii. Particularitatile contractelor de vinzare-cumparare, mandat, antrepriza, depozit etc. Determina si perioada executarii obligatiilor. In virtutea acestui fapt, cerinta de respectare a termenelor de executare, inaintata catre comportamentul participantilor la executarea obligatiilor, se releveaza in compartimentele codului civil si ale altor acte normative, dedicate tipurilor concrete de obligatii (mai detaliat la com. Art.575). Pentru executarea obligatiilor o importanta deosebita o au termenele generale si speciale de executare. In multe cazuri executarea obligatiilor urmeaza nemijlocit dupa aparitia lor (utilizarea autobusului, troleibusului). Alte ori invers, intre aparitia si executarea obligatiei trece un interval de timp (la comandarea produselor cu livrarea lor la domiciliu). Executarea unui sir de obligatii necesita o perioada mai indelungata de timp. La acestea pot fi atribuite obligatiile ce apar din contractul de antrepriza de constructie capitala sau obligatiile aparute din contractele de deservire a populatiei de catre diferite intreprinderi de deservire sociala (spalatorii, reparatia incaltamintei, ceasurilor s.a.). Unele contracte (in special cel de antrepriza in constructii capitale) se indica atit termenul general de executare a obligatiei, cit6 si termenele speciale. Caracterul nedeterminat al termenului de executare este prezent in cazurile cind termenul de executare nu este stabilit sau este dependent de momentul inaintarii cererii. Creditorul in acest caz este in drept de a cere executarea in orice moment, iar debitorul sa execute in orice timp.

Executarea obligatiilor reciproce de catre parti trebuie sa se faca simultan, daca din lege, contract sau esenta obligatiei nu rezulta altfel. De exemplu, la contractul de vinzare-cumparare

Page 7: T i t l u l IV

actiunea regulii date se exteriorizeaza prin aceea ca vinzatorul este obligat sa transmita bunul vindut, iar cumparatorul sa-l receptioneze si totodata sa achite pretul (Art.753). Potrivit unor tipuri de obligatii, una din parti trebuie sa-si execute obligatia anterior celeilalte parti (alin.1, Art.966 clientul trebuie sa plateasca antreprenorului remuneratia dupa primirea lucrarii, daca prin lege sau contract nu este prevazuta plata in rate sau in alt mod).

Partea ce nu si-a indeplinit obligatiile, nu este in drept sa ceara executarea obligatiilor sale celeilalte parti, deoarece in contractele sinalagmatice obligatiile partilor sint reciproce. Daca din lege, continutul obligatiei sau contract nu reese altfel atunci debitorul este in drept sa execute obligatia inainte de termen. Posibilitatea executarii obligatiei inainte de termen depinde de faptul in favoarea cui este stabilit acest termen – creditorului sau debitorului. Daca in interesele creditorului (contract de depozit), atunci acesta este in drept sa ceara executarea inainte de termen indeplinirea obligatiei, debitorul, insa, fara acordul creditorului nu poate efectua executarea inainte de termen, deoarece aceasta echivaleaza cu neexecutarea obligatiei. Daca termenul este stabilit in favoarea debitorului (contract de imprumut), atunci debitorul poate sa-si stinga datoria inainte de termen, creditorul la rindul sau poate cere executarea obligatiei doar la scadenta.

Termenele de aparare a drepturilor civile – intervale de timp, inauntrul carora persoanele abilitate sint in drept sa se adresese la delicvent, in instanta de judecata sau alt organ jurisdictional cu pretentia despre apararea sau executarea silita a dreptului incalcat sau interesului contestat. La termenele de aparare a drepturilor civile se refera termenele de inaintare a pretentiilor si termenele de prescriptie extinctiva.

Termenele prealabile – sint termenele stabilite de normele dreptului civil, in cadrul carora persoanele abilitate, trebuie inainte de adresarea in judecata sau altui organ jurisdictional, sa inainteze o pretentie pentru transarea conflictului intre parti. Forma prealabila de solutionare a conflictului nu este o metoda fortata, cum aceasta apare in cadrul formei judecatoresti. Pentru inaintarea pretentiilor se stabileste un termen, numit prealabil. In dependenta de temeiul si categoria conflictului, durata termenului prealabil poate fi diversa, dar nu depaseste sase luni. Sint instituite de actele normative, acordul partilor sau uzante. Termenele prealabile stabilite prin acordul partilor sau de uzante nu poarta caracter imperativ si nu impiedica persoana abilitata sa-si realizeze nemijlocit dreptul la aparare judiciara. Termenele prealabile, prevazute de actele normative, dupa esenta sa sunt punitive. Respectarea lor este o conditie obligatorie pentru adresarea in judecata de drept comun sau specializata. Pericolul pierderii dreptului la inaintarea actiunii din cauza nerespectarii formei prealabile obligatorii, in esenta face aceste termene punitive. Aceasta contravine principiilor libertatii si disponibilitatii in realizarea drepturilor civile. Noua legislatie civila a micsorat considerabil numarul cazurilor de utilizare a procedurii prealabile de solutionare a litigiilor si le-a pastrat in astfel de sfere cum sint obligatiile de transport (art.1020 CC RM, art. 383 al Codului Navigatiei maritime comerciale, art. 49 al Codului transporturilor auto, p.116 al Regulamentului transporturilor de marfuri din 09.12.1999, si alte acte normative ce reglementeaza raporturile de transport), obligatiile de antrepriza (art.959), turism (art.1141), s.a. In cazul refuzului debitorului de a satisface pretentia, recunoasterii partiale sau neprimirii in termenul stabilit a raspunsului la ea,persoana imputernicita este in drept de a inainta o actiune in judecata, in termenul stabilit de legislatie, calculat din ziua primirii raspunsului sau expirarii termenului prevazut pentru raspuns. Astfel in cazurile prevazute de lege, prezentarea pretentiilor in cadrul termenului prealabil serveste drept temei obligatoriu pentru o ulterioara adresare in organul respectiv in scopul realizarii dreptului la executarea silita,termenul prealabil nu este o modalitate de executare silita a obligatiilor.

Dupa efectele juridice,termenele se impart nu numai in termene de aparitie a dreptului (termene care duc la nasterea raporturilor juridice, a unor drepturi si obligatii, de exemplu:

Page 8: T i t l u l IV

atingerea majoratului serveste ca temei pentru aparitia capacitatii de exercitiu depline – art.20), dar si in termeni de modificare si incetare.

Termenele de modificare a drepturilor – termenele care duc la modificarea raporturilor juridice, a anumitor drepturi si obligatii. Astfel potrivit art. 715 de ziua semnarii actului de transmitere si bilantului de repartitie in cazul reorganizarii persoanelor juridice (art.69-70), legea leaga trecerea drepturilor si obligatiilor, adica are loc modificarea componentei subiective a raportului juridic.

Termenele de incetarea a drepturilor – termenele care duc la incetarea raporturilor juridice, a anumitor drepturi si obligatii. De exemplu: la expirarea a sase luni (al.1 art.1544), sau al unui an (al.2 art.1544), creditorii isi pierd dreptul la inaintarea pretentiilor.

Termenele se pot imparti in generale si speciale. Speciale – nu sint exceptii de la regula, ele doar concretizeaza termenele generale. De exemplu la incheierea contractului pe un termen indelungat, partile pot prevedea termene speciale de executare in cadrul termenului general. Astfel partile in contractul de antrepriza pot stabili un termen general de executare, iar in caz de necesitate – termenul de inceput, termenul de executare a anumitor etape si termenul de incheiere a lucrarilor (art.954).

Se deosebesc de asemenea termene de inceput si de sfirsit. Primele determina inceputulraportului juridic sau a anumitei stari ( de exemplu dreptul la actiune ca stare specifica a dreptului subiectiv); celui de-a doilea – sfirsitul lor. Se aplica si astfel de termene care marcheaza inceputul, continuitatea si sfirsitul raportului juridic ( de exemplu termenul de valabilitate a procurii – art.254).

5. Dupa sensul al.1 art.259, toate tipurile de termene in dreptul civil, in dependenta de subiectul care le stabileste se imparte:

a) stabilite de le sau legislative. Legile, ca izvoare a dreptului civil ocupa un loc central, principal in sistemul actelor normative, care impreuna alcatuiesc legislatia civila. Termenele juridico-civile se determina nu numai de legi, deoarece legislatia civila este compusa nu doar din Codul civil si a legilor adoptate in conformitate cu el, dar si din acte subordonate legii, care reglementeaza statutul juridic al participantilor la raportul juridic de drept civil, temeiurile si procedura realizarii dreptului de proprietate, a obligatiilor contractuale si de alt tip, alte raporturi patrimoniale si cele legate de ele nepatrimoniale, relatiile legate de realizarea si apararea drepturilor si libertatilor fundamentale si altor valori nemateriale. La grupa actelor normative subordonate legii se atribuie hotaririle Parlamentului, decretele Presedintelui, ordonantele si hotaririle Guvernului, hotaririle organelor administratiei publice locale, ordinile si instructiunile Ministerelor si Departamentelor, actele subordonate legii ale patronilor intreprinderilor,organizatiile – ordinile, regulile, unele acte ale organizatiilor obstesti (statutele). Caracterul subordonat al acestor acte normative nu inseamna ca ele dispun de o forta juridica mai mica decit legile. Termenele juridico-civile, stabilite de actele subnormative poseda ca si termenele stabilite de lege o forta juridica suficienta pentru respectivii subiecti ai raporturilor juridice civile (art.2, 192). Deosebirea consta doar in faptul ca forta juridica a termenelor stabilite de actele subnormative nu are aceeasi generalitate si superioritate dupa cum o au cele instituite prin lege. De exemplu sfera de aplicare a termenelor de prescriptie extinctiva, stabilite de legislatie (art. 267), au o aplicabilitate generala fata de termenele stabilite in Regulamentul transporturilor auto de marfuri, adoptate de Ministerul Transporturilor si Comunicatiilor la 9.12.1999. Sfera de actiune a ultimelor se rasfringe doar asupra relatiilor de transportare a marfurilor cu transportul auto. Principalul e ca termenele stabilite de actele civle subnormative nu pot denatura esenta si continutul termenelor stabilite de lege. De exemplu reglementarile

Page 9: T i t l u l IV

despre termene, care se contin in Regulamentul transporturilor auto de marfuri, nu trebuie sa denatureze esenta si continutul termenelor stabilite in Codul transporturilor auto. Termenele juridico-civile stabilite prin lege sau act subnormativ, poarta caracter imperativ si nu pot fi midificate prin acordul partilor sau hotarirea instantei de judecata. Respectarea lor e obligatorie pentru cetateni, organizatii, judecata, arbitri sicelelalte organe jurisdictionale, abilitatesa solutioneze conflicte juridice-civile.

b) termenele stabilite de judecata sau arbitri alesi – termenele judiciare mai sint numite termenele organelor de jurisdictie. Prin hotarire judecatoreasca pot fi stabilite, de exemplu: termene de lichidare a restantierilor de catre pirit; termene de desmintire a informatiilor ce ponegresc onoarea, demnitatea sau reputatia profesionala; eliberarea localului; termenele pentru remedierea gratuita a deficientelor de catre antreprenor; termenul de preschimbare a bunului necalitativ la cererea cumparatorului; suspendarea pe un anumit termen a executarii hotaririi luate de ea. In toate hotaririle judecatoresti, care obliga pe pirit sa savirseasca anumite actiuni, se stabileste un termen, in cadrul caruia ele trebuie efectuate. In multe cazuri chiar legislatia obliga instantele judecatoresti sa stabileasca unele termene. Astfel art. 31 al Legii cu privire la reclama din 27 iunie 1997, prevede ca in cazul stabilirii de catre instanta a faptului incalcarii legislatiei cu privire la reclama, delicventul este obligat sa opreasca total sau partial reclama respectiva si in termenul stabilit de instanta sa dea o dezmintire. Alin. 7 art.38 al Legii cu privire la dreptul de autor si drepturile conexe, prevede ca in cazul incalcarii grave unice sau incalcarii sistematice a drepturilor de autor si drepturilor conexe de catre persoana juridica, instanta este in drept sa emita o hotarire de suspendare a acesteia pe un termen de 30 zile.

c) termenele instituite prin acordul partilor. Termenele conventionale – stabilite prin acordul partilor si incluse in contract, perioade de timp in cadrul carora vinzatorul, antreprenorul si altii trebuie sa transmita cumparatorului, clientul s.a.m.d. lucrarea, marfa s.a. Termenele in contracte se stipuleaza diferit: a) fixarea unei date; b) fixarea unei perioade de timp, adica a intervalului de timp in cadrul caruia partile trebuie sa-si realizeze drepturile si obligatiile: decada, luna, cvartal, an, cu utilizarea unor termeni specifici – „imediat”,”in orice moment”, „ in termen rezonabil”, „in momentul predarii”, „pina la expirarea termenului rezonavil” etc.; c) prin dispozitia executarii conditiilor contractuale pe parti sau pe etape cu aprobarea unui plan, unde sint stipulate termene de transmitere a fiecarei partide de marfuri. Acest plan, potrivit uzantelor comertului, se numeste de exemplu: „Planul de expediere a marfurilor in 1 trimestru al anului 2003” (art.758). Planul dat este anexat la contract sub denumirea de „Anexa nr.1 (sau nr.2) la contract”, cu indicarea obligatorie a datei si numarului contarctului. Plus la aceasta in textul contractului trebuie de mentionat ca anexa nr.1 sau nr.2 este parte integranta a contractului (cu trimitere la numarul si data incheierii contractului). Fixarea acestei clauze exclude in continuare invocarea de catre parti a lipsei anexei. Trimiterea in anexa la numerul si data incheierii contractului exclude total posibilitatea contragentului de a declara (chiar si in judecata) ca anexa „nu s-ai ntocmit”, iar „s-a pierdut”, „a disparut” etc. Prin acordul partilor poate fi stabilit un grafic de predare a marfii: de decada, de diurna, de ora, s.a.m.d. In majoritatea cazurilor termenul, stabilit prin acordul partilor, este conditia esentiala a diferitor tipuri de contract. Tranzactiile unilaterale deasemenea contin conditii despre termene. In acest tip de tranzactii termenul se stabileste prin dispozitia persoanei care o efectuiaza. Astfel potrivit art.1371, termenul de prezentare a lucrarilor la concursul public si anuntarea rezultatelor acestuia se stabilesc de organizatori.

Spre deosebire de termenele instituite prin lege, termenele stipulate de parti in contract sau in tranzactie unilaterala, pot fi modificate prin acordul partilor si pot fi stabilite termene speciale de executare.

Page 10: T i t l u l IV

Al.1 art.259 este o norma de imputernicire si indica cercul subiectelor (legislatorul, instanta de judecata, partile in contract), care au dreptul de a stabili termene juridico-civile, survenirea sau expirarea carora duca la aparitia, modificarea sau stingerea raporturilor civile. Spre deosebire de aceasta norma al.2 art.259 este o norma ce obliga si stabileste obligatia tuturor subiectelor care aplica normele civile despre termene, independent de cine acestea sint stabilite (legea,instanta de judecata sau parti), sa se conduca la calcularea lor de regulile stabilite de Codul civil: regulile date sint reglementate de titlul IV „termenele”, capitolul „Calcularea termenelor”. Fiind o norma imperative, alin2. art.259 contine prescriptia categorica: „indiferent de temeiul aparitiei, termenul se calculeaza dupa regulile stipulate in prezentul titlu”. Regulile de calculare stabilite de Codul civil pot fi modificate de catre participantii raporturilor civile, de asemenea de instanta de judecata, legi sau alte acte normative subordonate legilor, cu exceptia legilor ce introduc modoficari sau completari in titlu IV al Codului civil, care reglementeaza modalitatea calcularii termenilor.

 

Art.260. Modul de stabilire a termenului

Termenul se instituie prin indicarea a unei date calendaristice, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor şi sigur că se va întîmlpa.

Timpul exercită o influenţă deosebită asupra apariţiei, modificării sau încetării raporturilor civile. Apărarea drepturilor încălcate, de asemenea, este limitată în timp. Deosebit de important este rolul termenelor ca intervale de timp, referitor la drepturile civile, existenţa cărora este limitată în timp, de exemplu - de termenul de acţiune a contractului, deoarece să-şi realizeze drepturile şi obligaţiile reciproce, părţile pot doar în cursul acestui termen.

Respectarea şi aplicarea termenelor juridico-civile este în mare parte determinată de corectitudinea calculării lor, ceea ce la rîndul său depinde de modul de determinare a termenelor. Regulile de calculare a termenelor sîn t expuse în art.260 şi se răsfrînge asupra termenelor, stabilite de lege, contracte, sau instanţa de judecată.

După modul de marcare a termenelor, acestea se împart în termene determinate de:

a) Dată calendaristică. De exemplu, termenul de predare a mărfii conform contractului de vînzare-cumpărare, stabilit de părţi este o dată concretă + 20 septembrie 2003. Termenele se determină printr-o dată calendaristică în cazurile, cînd acţiunea drepturilor şi obligaţiilor este necesar de a lega de un moment concret, de exemplu, cu o dată concretă – 5 august 2003, sau de o dată concretă a fiecărei luni, caz ce apare cel mai des la efectuarea plăţilor periodice : comunale, de asigurare, plata procentelor conform depozitului bancar (al. 2 art. 1225). Dacă altfel nu este stabilit de contractul de depozit bancar, procentele la suma depozitului se plătesc deponentului la cererea lui, la data scurgerii fiecărui cvartal. Prin dată calendaristică se determină nu numai un moment concret, dar şi începutul şi sfîrşitul lui. Astfel în corespundere cu Legea RM din 22 septembrie 1995 cu privire la mărcile comerciale şi denumirea locului de provenienţă a mărfii, pentru înregistrarea mărcii comerciale sau denumirii locului de provenienţă a mărfii se depune o cerere în Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale. Potrivit al.2 art.11 al acestei legi, petiţionarul este în drept, de la data parvenirii cererii şi pînă la data primirii unei hotărîri în baza acesteia, să concretizeze şi să corecteze documentele, fără a modifica marca comercială sau denumirea locului de provenienţă a mărfii. Printr-o dată calendaristică se poate determina şi încheierea unei perioade de timp, în cadrul căreia persoanele cointeresate sînt în drept să efectuieze acţiuni juridice concludente. Astfel potrivit al.2 art.14 al Legii RM din 15 octombrie 1996 despre Protecţia desenelor şi modelelor industriale, petiţionarul este în drept să-

Page 11: T i t l u l IV

şi retragă cererea despre înregistrarea desenului sau modelului industrial în orice timp, dar nu mai tîrziu de data primirii hotărîrii despre înregistrare sau refuzul înregistrării desenului sau modelului industrial.

Termenele calculate printr-o dată calendaristică, totdeauna sînt determinate şi se referă la termenele absolut determinate.

b) Termenele, determinate de scurgerea unei perioade. Termenul se determină printr-o perioadă de timp, dacă este necesar să evidenţiem un interval de timp, înăuntrul căruia drepturile şi obligaţiile civile trebuie să acţioneze ( să apară, să existe, să se modifice şi să dispară ). În aşa cazuri durata unei astfel de perioade se calculează în ani, luni, săptămîni, zile, ore şi chiar în astfel de termen cum este momentul. Astfel obligaţia vînzătorului de predare a mărfii se consideră executată în momentul predării acesteia cărăuşului saula oficiul poştal pentru a fi transportat la cumpărător, dacă contractul nu prevede altfel (al.2 art. 760). Dreptul de proprietate asupra întreprinderii ca complex patrimonial, apare din momentul predării şi este supus înregistrării imediate (art.822). Continuitatea perioadei de timp, determinată în ore şi minute, este prevăzută, de exemplu, de Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje. Potrivit Regulamentului în cauză, pasagerul în cazul restituirii biletului în casă, nu mai tîrziu de 2 ore înainte de plecarea autobusului, este în drept să primească preţul integral al biletului, cu deducerea comisionului achitat pentru vînzarea preliminară, iar la restituirea biletului mai tîrziu de termenul dat, dar nu mai tîrziu decît cu 15 cu 15 minute pînă la plecarea autobusului, să primească costul călătoriei minus 15% şi a comisionului pentru vînzarea prealabilă. În unele cazuri, intervalul de timp, ca termen juridico-civil, se marchează prin utilizarea diferitor noţiuni : „imediat”, „îndată” etc. Astfel al.2 art 1137 prevede că în cazul depistării cărorva neajunsuri în timpul călătoriei, turistul are dreptul să ceară înlăturarea lor imediată. Reclamaţiile referitor la viciile ascunse sau abaterile de la condiţiile contractului care nu au putut fi descoperite în momentul recepţionării lucrării, urmează a fi prezentate antreprenorului imediat după constatarea lor (art.959). Cumpărătorul este obligat să anunţe cumpărătorul despre viciile depistate de îndată ce le-a descoperit (art.765). etc.

Des în actele normative şi cele subnormative cu caracter civil, se aplică şi o astfel de modalitate de determinare a perioadelor de timp cum sînt „termenele rezonabile” (al.4 art.765, art.799, 984,1010). Legiuitorul nu dezvăluie noţiunea de termen rezonabil, iar normele respective nu conţin condiţiile ce ar determina acest termen. Aceasta se explică prin multitudinea de pricini, inclusiv şi a celor care stipulează unele categorii de obligaţii trebuie executate în virtutea uzanţelor comerciale ( operaţiunile bancare, depozit le cerere, ş.a.). Stabilind termenul rezonabil, părţile raportului juridic trebuie să reiasă din circumstanţele concrete ale cauzei, caracteristice pentru tipul dat de raporturi juridice. Termenul rezonabil trebuie să fie suficient pentru efectuarea acţiunilor juridice ( realizarea obligaţiei civile ) şi în plus nu prea îndelungate, pentru ca să nu creeze condiţii pentru întîrzierea apariţiei, modoficării şi încetării drepturilor şi obligaţiilor civile. „Termenul rezonabil”, în ultima instanţă, se determină de instanţă în cazul conflictului de executare tardivă a obligaţiilor.

Legiuitorul în normele de drept, părţile în contract, instanţele de judecată în hotărîrile sale, trebuie prin orice metode să diminueze utilizarea unei astfel de modalităţi de determinare a termenelor, ca „termen rezonabil”. Lipsa unui termen concret de executare a obligaţiilor sau utilizarea unui „termen rezonabil”, complică raporturile contragenţilor, creeazăo stare de incertitudine în aplicarea sancţiunilor pecuniare pentru încălcarea condiţiilor contractuale, legate, de exemplu, de stabilirea termenelor de final al vînzării bunurilor, de verificarea calităţii bunlui, la informarea vînzătorului despre existenţa viciilor, pentru darea acordului vis-a-vis de bunul cumpărat la probă sau la vedere, la transportarea pasagerilor etc. Existenţa în normele de drept

Page 12: T i t l u l IV

sau în contracte a definiţiei de „termene rezonabile” duce la complicarea procesului de sancţionare a contragenţilor pentru încălcarea acestor termene.

Legislaţia civilă prevede, de asemenea, cazuri cînd determinarea intervalului de timp are loc în mărimi zecimale faţă de unităţile de măsură a timpului: jumătate de an, un an şi jumătate, jumătate de oră ş.a. Trebuie totuţi de avut în vedere că termenele, determinate în funcţie de un interval de timp, cel mai des se calculează în ani, luni, zile. Termenele civile se determină cu preferinţă în zile. Dacă termenul civil se stabileşte absolut determinat (ora, ziua, data), atunci şi fapta juridico-civilă trebuie realizată în termenul în termenul strict indicat. Cînd termenul este indicat printr-o perioadă de timp anumită ( lună, săptămînă), atunci fapta juridică trebuie realizată în cadrul intervalului de timp, dar nu mai tîrziu de scurgerea lui.

c) Termenul poate fi determinat prin referire la un eveniment viitor şi sigur că se va produce: de exemplu decesul persoanei, începutul şi sfîrşitul navigaţiei, începutul sezonului respectiv ( de încălzre), atingerea unei vîrste anumite, decesul beneficiarului întreţinerii sau a dobînditorului în contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, etc. Termenele-evenimente survin inevitabil, dar nu se ştie cînd concret. Trebuie de avut în vedere că în cazurile,cînd termenele civile se determină prin indicarea unei împrejurări, care trebuie să survină, atunci raporturile civile, potrivit legislaţiei civile în vigoare, pot să apară, să existe, să se modifice şi înceteze, pînă la şi după survenirea evenimentului stipulat, sau în timpul acestuia. De exemplu, succesiunea se deschide numai după moartea cetăţeanului (art.1440); capacitatea deplină de exerciţiu apare la 18 ani (art.20); tutela îşi păstrează acţiunea pe tot termenul tulburării psihice a persoanei fizice (bolii psihice sau debilităţii mintale) şi pînă în momentul, în care temeiurile, în virtutea cărora persoana a fost declarată incapabilă, vor decădea (art.24).

În cazul incertitudinii că evenimentul în general se va întîmpla, sîntem în prezenţa condiţiei, dar nu a termenului (art,234). Astfel dacă apariţia sau modificarea drepturilor şi a obligaţiilor într-un contract se pune în dependenţă de evenimentul incert, atunci astfel de eveniment nu determină un termen, dar o condiţie.

Art.261. Începutul curgerii termenului

1)        Dacă începutul curgerii termenul este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, atunci ziua survenirii evenimentului sau momentul nu se ia în consideraţie la calcularea termenului.

2)        Dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această zi se include în termen. Regula se extinde asupra zilei de naştere la calcularea vîrstei.

Pentru calcularea corectă a termenelor este nvoie de stabilit momentele sale de început şi de sfîrşit. Termenele, determinate prin perioade de timp (ani, luni sau zile), se calculează după regulile stabilite de lege. Începutul termenului se stabileşte după regula indicată în al.1 art.261, potrivit căruia, termenele în dreptul civil încep a curge din ziua următoare după data calendaristică sau survenirea evenimantului, care determină începutul acestora. Această regulă se referă şi la calcularea termenelor în ore şi minute – termenul începe a curge de la unitatea următoare.Ziua care marchează începutul calculării termenului nu se ia în considerare la calculare. Astfel termenul de 6 luni pentru acceptarea moştenirii, începe a curge din ziua următoare a zilei decesului defunctului, spre exemplu dacă defunctul a murit la 1 martie 2003, termenul pentru acceptarea moştenirii sau refuzul de la moştenire începe a curge la 2 martie 2003. Dacă evenimentul, dela care se calculează termenul a avut loc la 23 noiembrie, prima zi de curgere a termenului va fi 24 noiembrie. Sau: dacă transmiterea bunurilor conform contractului

Page 13: T i t l u l IV

de vînzare-cumpărare (art.757), încheiat la 15 septembrie 2003, trebuie să fie efectruată în termen de 10 zile din momentul încheierii, atunci aceasta va însemna că termenul de predare a bunului va fi 25 septembrie 2003 (al.1 art.757). Astfel, independent de faptul cum se determină termenul civil – în ani, luni, zile, - curgerea lui, după regula generală începe din ziua următoare după data calendaristică sau evenimentul, care marchează începutul termenului. Această regulă foarte importantă, care decurge din conţinutul art.261, are o însemnătate practică pentru acele relaţii juridice, termenele de apariţie, modificare, existenţă sau încetare a cărora se calculează în zile.

2. Regula comentată este şi mai mult concretizată în al.1 art. 261: dacă începutul curgerii termenului este legat de un eveniment anumit sau moment în timp, atunci ziua survenirii evenimentului sau momentului ne se ia în considerare la calcularea termenului. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că data calendaristică sau ziua survenirii evenimentului în calcul nu se iau şi termenul, determinat de perioada de timp, începe a curge din ziua următoare după data calendaristică sau producerii evenimentului, care marchează începutul. Regula a fost introdusă pentru a simplifica calcularea curgerii termenului. În afară de aceasta, spre deosebire de luna calendaristică, care întotdeauna începe cu data de „1”, curgerea lunii juridice poate să înceapă şi respectiv să se termine nu numai cu data de ”1”, dar şi cu orice altă dată.

Regula generală potrivit căreia calcularea termenelor în ani, luni, zile, începe cu următoarea zi după data calendaristică sau producerii evenimentului, care marchează începutul lor, poate avea şi excepţii. Actele normative speciale pot stabili alte reguli de stabilire a momentului de început a termenului. Astfel potrivit art. 49 începutul calculării termenului de 1 an pentru recunoaşterea persoanei fizice absente fără veste, este ziua parvenirii ultimelor ştiri despre cel dispărut. Dacă această zi nu poate fi stabilită, atunci începutul calculării termenului de 1 an, se consideră data de unu a lunii ce urmează după luna în care au fost primite ultimele ştiri despre dispărut, iar dacă nu se poate stabili şi luna - de la 1 ianuarie a anului următor. Al.1 art 272 stabileşte regula generală, care determină momentul de început al calculării prescripţiei extinctive. Această regulă se conţine atît în CC RM (al.2 art. 233, art.2, 3, 5, 6 ş.a. art. 272, al.2 art.1021, ş.a.), cît şi în alte legi. Astfel o modalitate deosebită de calculare a termenului de prescripţie se conţine în Codul navigaţiei maritime comerciale, art.388; art.60 al Legii cambiei; art.13 al Legii cu privire la protecţia dreăturilor consumatorului, etc. Separat este stabilit modul de calculare a termenului de transportare a încărcăturilor prin intermediul căii ferate – de la ora 24 a zilei primirii încărcăturii.

Excepţii de la regula generală că termenele, determinate prin intervale de timp, încep a curge din ziua următoare după data calendaristică a evenimentului, care marchează survenirea lor, este regula al.2 art. comentat: dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această zi se include în termen. Regula se extinde şi asupra zilei de naştere la calcularea vîrstei. Momentul de debut de la care trebuie calculat timpul (2ani), necesar pentru declararea morţii militarului sau altei persoane, care a dispărut fără veste în legătură cu operaţiunile militare, nu este ziua următoare după terminarea operaţiunilor militare, ci ziua încheierii acestor operaţiuni. Începutul curgerii termenului, prevăzut la al.2 art. 52, este legat de începutul zilei de încheiere a operaţiunilor militare şi anume această zi se ia în considerare la calcularea termenului dat.

Vîrsta matrimonială pentru bărbaţi este 18 ani, iar pentru femei este 16 ani (art.12 Codul Familiei RM). Înregistrarea de stat a încheierii căsătoriei poate avea loc şi în ziua atingerii vîrstei matrimoniale, deoarece persoana, care doreşte să înregistreze căsătoria, trebuie să atingă vîrsta stabilită de lege, la momentul înregistrării căsătoriei, şi nu la ziua depunerii declaraţiei de căsătorie în organele stării civile. Ziua de naştere se calculează pentru calcularea vîrstei matrimoniale.

Page 14: T i t l u l IV

Existenţa criteriilor alternative, care nu corespund cu regula generală de determinare a debutului curgerii termenului (termenele încep a curge nu din ziua următoare după survenirea datei calendaristice sau evenimentului; ziua cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său), necesită din partea persoanelor cointeresate şi organelor jurisdicţionale în fiecare caz aparte cunoaşterea şi analiza circumstanţelor concrete, prevăzute de normele juridice.

Regula art. 261 despre determinarea începutului curgerii termenului se extinde numai la termenele, determinate prin perioade de timp, începutul cărora este marcată de o dată calendaristică sau eveniment. Anumite termene determinate prin perioade de timp – curg. Regula articolului comentat nu se extinde şi asupra termenelor, care se scurg de la o dată anumită sau eveniment anumit ( de exemplu termenul deplată a datoriei sau alt termen de executare a obligaţiilor), deoarece aceste termene nu curg, dar survin, şi nu este nevoie de calcularea şi determinarea momentului de început la calcularea lor.

Art.262. Diferitele modalităţi ale termenului

1)       Prin jumătate de an ori semestru se înţeleg 6 lunim prin semestru – 3 luni, prin jumătate de lună – 15 zile, prin decadă – 10 zile.

2)       Dacă termenul este stipulat printr-o perioadă şi o fracţiune din această perioadă, fracţiunea se calculează la urmă.

3)       În cazul în care este indicat începutul, mijlocul sau sfîrşitul lunii, se are în vedere data de întîi, de cincisprezece sau respectiv ultima zi a lunii.

Unităţile de măsură general recunoscute a termenelor sînt anul, luna, săptămîna, ziua, ora, minutul. Actele juridice civile prevăd determinarea intervalului de timp în perioade şi fracţiuni din aceste perioade, faţă de unităţile de măsură a timpului, de exemplu faţă de lună. Aceasta poate fi un trimestru, jumătate de an, decadă, diurnă etc. Trimestru este echivalent cu trei luni, iar calculare lui se face de la începutul anului, adică începutul primului trimestru este 1 ianuarie a anului respectiv, al doilea trimestru - de la 1 aprilie, al treilea – de la 1 iunie, al patrulea – de la1 octombrie. La termenul stabilit prin jumătate de an, se aplică regulile pentru termenele, calculate în luni şi jumătatea de an echivalează cu 6 luni.

Termenul stabilit de jumătate de lună, se priveşte ca termen calculat în zile şi echivalează cu 15 zile, indiferent de numărul zilelor în luna respectivă, adică termenul se scurge la a 15 zi din ziua de debut. Respectiv şi termenul de o decadă este privitca termen calculat în zile şi este echivalent cu 10 zile. Regula art. 262 poate fi reprodusă sau concretizată de norme juridice separate de fiecare dată în dependenţă de specificul raporturilor juridice. Astfel al3,5,6,7 art.22 al Legii cambiei, în context cu art. 262, prevăd următoarele: dacă cambia trată este eliberată pe un termen de o lună şi jumătate sau pe cîteva luni şi jumătate de la întocmire sau prezentare, atunci trebuie calculate mai întîi lunile pline. Dacă termenul plăţii este stabilit pentru începutul, mijlocul sau sfîrşitul lunii, atunci semnificaţia acestor noţiuni este data de 1, 15 sau ultima zi a lunii. Îmbinarea „opt zile” sau „cincisprezece zile” înseamnă nu una sau două săptămîni, dar termenele de opt sau cincisprezece zile pline. Îmbinarea „jumătate de lună” echivalează cu 15 zile.

Art. 263. Calcularea termenului de un an şi de o lună

Dacă termenele de un an şi de o lună se calculează fără a se ţine cont de curgerea lui neîntreruptă, se consideră că luna are 30 zile şi anul – 365 zile.

Page 15: T i t l u l IV

1. Timpul se scurge într-un singur sens – înainte. Nu poate fi oprit în loc sau întors, ci îşi continuă curgerea. Tot ce putem e să-l măsurăm în minute, ore, zile, luni, ani etc. Pe lîngă zi, următoarea măsură de timp folosită de oameni a fost luna sinodică. Luna ia aceleşi forme la intervale de timp regulate, între o fază de lună nouă şi următoarea scurgîndu-se 28 zile. În realitate, intervalul este de aproximativ 29,5 zile. Aceasta este luna sinodică. Intervalele între fazele lunii nu se cuprind exact în cele 365 sau 366 zile ale unui an, deci, de-a lungul istoriei, luna pe care o folosim astăzi ca măsură de timp, numită „lună calendaristică”, a suferit mici modificări, devenind mai lungă şi mai scurtă. Aprilie, iunie, septembrie şi noiembrie, au fiecare cîte 30 zile. Toate celelalteluni au cîte 31 zile, cu excepţia lui februarie care are 28 de zile, sau 29 în anii bisecţi. Anul nu cuprinde un număr întreg de zile şi aproximativ 365 şi un sfert. Adăugînd în calendar o zi suplimentară, o data la patru ani, evităm apariţia treptată a unui decalaj între anotimpuri şi datele calendaristice specifice lor. De atîta există ani bisecţi. Pe 4 octombrie 1582 Papa Grigore al XIII-lea a introdus calendarul gregorian, care este cel mai precis de pînă atunci şi care îl folosim şi astăzi. Dar mai există şi alte calendare, religioase şi tradiţionale, utilizate încă în anumite regiuni ale globului. În calendarul evreiesc durata anului variază între 353 şi 385 zile. Calendarul musulman are 354 sau 355 zile. În comunicaţiile internaţionale (inclusiv relaţiile juridice civile internaţionale ), întreaga lume foloseşte calendarul gregorian, conform căruia anul are 365 sau 366 zile.

2. Raportul juridic civil există în timp, care curge neîntrerupt. Totodată, importanţă juridică îl are nu propriu-zis procesul de curgere a timpului, dar etapele, intervalele lui, numite în drept termene. Exactitatea determinării termenului (începutul, continuitatea şi sfîrşitul) duce la consecinţe juridice, în forma apariţiei, modificării sau încetării raportului juridic. În virtutea acestui fapt, legiuitorul încearcă să determine exact durata termenului juridic, care nu totdeauna coincide cu curgerea obiectivă a termenului calendaristic. Astfel dacă termenele de un an sau o lună se calculează fără a se ţine cont de curgerea lui neîntreruptă, se consideră că luna are 30 zile şi anul – 365. Dacă termenele de un an sau o lună se calculează ţinîndu-se cont de curgerea lui neîntreruptă, se consideră că luna are respectiv 28, 29, 30, 31 zile, iar anul 365 sau 366 zile.

Art.264. Expirarea termenului

1) Termenul stabilit în ani expiră în luna şi ziua respectivă a ultimului an al termenului.

2) Termenul stabilit în luniexpiră pe data respectivă a ultimei luni a termenului. Dacă ultima luna nu are data respectivă, termenul expiră în ultima zi a lunii.

3) Termenul stabilit în săptămîni expiră în ziua respectivă a ultimei săptămîni.

4) Termenul expiră la ora 24 a ultimei zile a termenului. Dacă acţiunea trebuie săvîrşită la o organizaţie, termenul expiră la ora cînd acestă organizaţie, în conformitate cu normele stabilite, încheie programul de lucru.

5) În cazul în care este mai scurt de o zi, termenul expiră la expirarea unităţii de timp respective. Dispoziţia a doua din alin.4 se aplică în modul corespunzător.

6) Documentele depuse la oficiile poştale sau telegrafice pînă la ora 24 a ultimei zile a termenului se consideră depuse în termen. Echivalează cu depunerea la poştă transmiterea textului documentului prin teletip, fax şi prin alte mijloace de comunicaţie.

Sfîrşitul termenelor este legat, de regulă, de expirarea lor. Sfîrşitul curgerii termenului civil este determinat de regulile art. 264, 265. Regulile despre expirarea termenelor sînt diverse pentru

Page 16: T i t l u l IV

diferite categorii de termene şi expirarea termenului depinde de unitatea de măsură, prevăzută în caz concret.

Sfîrşitul perioadei calculate, calculate în ani, are loc pe data respectivă, care a marcat începutul ei. Aceasta înseamnă că, termenul, calculat în ani expiră în ultimul an al termenului, în aceeaşi lună după denumire, şi la aceeaşi dată care a marcat începutul lui. Astfel dacă evenimentul sau acţiunea de la care se calculează termenul de trei ani al prescripţiei extinctive (art. 267) sau termenul de declarare a morţii (art.52), a avut loc la 15 iulie 2003, termenul respectiv va expira la 15 iulie 2006 şi nici o zi mai devreme. Aceasta este posibil, deoarece momentul de început al curgerii termenului, determinat printr-o perioadă de timp, este stabilit de art. 261, astfel încît expirarea termenului, calculat în ani, va reveni la aceeaşi dată, deoarece ziua, care marchează începutul termenului, nu se ia în considerare la calculare, iată de ce zilele de început şi de sfîrşit coincid. Aceasta permite în cazul termenului calculat în ani, să referim expirarea lui la luna respectivă şi la data ultimului an al termenului.

Modul de determinare a începutului termenului, instituit de art. 261, face posibil expirarea termenului, calculat în luni, să coincidă cu aceeaşi dată a ultimei luni a termenului, care a pus începutul acestuia. Astfel termenul de 6 luni al prescripţiei extinctive de încasare a penalităţilor art.268, calculat de la tada încălcării comise pe 18 martie 2003, va expira la 18 septembrie2003. Aceasta ne demonstreză că termenul stabilit în luni expiră pe data respectivă a ultimei luni a termenului. Tot acest exemplu mărturiseşte despre aceea că la calculareatermenului în luni se va schimba luna ( în cazul nostru a fost martie şi a devenit septembrie), iar în unele cazuri posibil şi anul. Astfel termenul de 6 luni, început la 30 decembrie 2003, va expira la 30 iunie 2004. Termenele calculate în jumătăţi de an sau în trimestre, se calculează în aceeaşi ordine, ca şi termenele, calculate în luni. Termenul stabilit în jumătate de lună, este privit ca termen ce este calculat în zile şi echivalează cu 15 zile, indiferent de numărul zilelor ce-l are luna respectivă, adică termenul expiră în a 15 zi de la momentul începutului. Termenul de o lună şi jumătate sau două luni şi jumătate, va fi echivalent cu o lună, respectiv două luni şi cincisprezace zile.

Data respectivă în ultima lună a termenului poate şi să nu fie. De exemplu termenul începe la 31, iar în ultima lună a termenului sînt doar 30 zile. În acest caz termenul expiră în ultima zi a lunii. Astfel termenul de 6 luni,calculat de la 30 august, expiră la 28 februarie, iar în anul bisect la 29 februarie. Situaţia analogică poate apărea şi la calcularea termenului în ani, dacă curgerea lui a început în ultima zi a lui februarie, în an bisect.

Termenul stabilit în săptămîni expiră în ziua respectivă a ultimei săptămîni. Aici ca ţi în cazul calculării termenului în ani şi luni, sub această zi se înţelege ziua care corespunde datei calendaristice sau producerii evenimentului, care determină începutul curgerii termenului. De exemplu termenul de o săptămînă (două sau trei săptămîni), calculat de la un eveniment sau acţiune, care a avut loc miercuri, va expira tot miercuri în ultima săptămînă a termenului.

Cînd termenul este stabilit pentru a efectua careva acţiuni juridico-civile, aceasta va putea fi efectuată pînă la orele 24 a ultimei zile a termenului. Aceasta se referă la persoanele fizice şi juridice cu orar nelimitat de lucru. Dacă acţiunea trebuie efectuată într-o organizaţie cu orar limitat de lucru, atunci termenul se consideră expirat la ora, cînd organizaţia dată, după regulile stabilite, î-şi încheie ziua de lucru sau operaţiile respective (chiar dacă organizaţia continuă să lucreze). De exemplu unele operaţiuni bancare se petrec de bancă numai pănă la orele 14, deşi banca lucrează pînă la 18. În acest caz executarea privind aceste operaţiuni poate fi realizată doar pînă la orele 14, iar altele – pînă la 18. Dacă în organizaţie nu sunt stabilite reguli privind efectuarea respectivelor acţiuni, ele trebuie efectuate pînă la încheierea zilei de muncă: astfel dacă regimul interior de muncă este de la ora 8-18, pînă la 18.

Page 17: T i t l u l IV

Obligaţiile trebuie executate în mod corespunzător, cu bună-credinţă, în locul şi în termenul stabilit. Iată de ce, cînd acţiunea trebuie efectuată doar într-o organizaţie anumită şi ca urmare a încălcării regimului ei de lucru (în ultima zi a termenului în organizaţie, prin încălcarea regimului de lucri, munca s-a terminat înainte de program sau nu s-a efectuat) obligaţia nu a putu fi executată, atunci se consideră că termenul nu a expirat şi că executorul nu este în întîrziere. Astfel dacă marfa trebuie livrată la depozit, atunci această operaţiune urmează a fi efectuată pînă la închiderea depozitului. Este vorba de orele de lucru a depozitului, stabilit prin reguli anumite. Dacă depozitul s-a închis mai devreme în această zi, iar marfa nu a fost livrată pînă la ora normală de închidere a depozitului, debitorul nu va fi considerat în întîrziere. Cele spuse mai sus pot fi formulate într-o regulă: dacă în ultima zi a termenului, lucrul în organizaţie, cu încălcarea regimului interior de muncă, s-a sfîrşit mai înainte sau în general nu s-a efectuat, ceea ce a împiedicat efectuarea acţiunilor respective, atunci termenul nu poate fi considerat scăpat.

La comentariul al.4, art. 264, vorba este despre fapte, cum ar fi intrarea în posesia bunurilor succesorale, transmiterea de fapt a banilor sau bunurilor, primirea bunului dat spre păstrare, etc. De asemenea este vorba şi despre acţiuni legate de înaintarea diferitor cereri sau reclamaţii (acţiunii civile, a reclamaţiei, înştiinţarea îndreptată de antreprenor clientului despre terminarea lucrării şi predare).

Timpul de scurgere a termenului în articolul comentat se determină după locul efectuării acţiunilor respective, adică se ia în considerare aşa numita vreme locală, ceea ce trebuie să se ia în seamă în cazurile în care părţile raportului juridic litigios locuiesc în zone cu diferite fuse orare. În cazurile prevăzute de lege, termenul îndreptării a unor asemenea cereri şi înştiinţări are importanţă juridică. Iată de ce la înaintarea diferitor cereri ( a acţiunii civile, a cererii de apel, de recurs) şi altor documente scrise, care pot fi predate la poştă sau la telegraf, se aplică regula generală de expirare a termenului la orele 24 a ultimei zile. Aşadar, nu va fi scăpat termenul de achitare a plăţii pentru apartament sau plata oricărei alte datorii dacă transferul s-a efectuat la poştă pînă la orele 24 a ultimei zile a termenului. Toate documentele scrise, predate la poştă sau telegraf, pe teletip, fax, prin alte mijloace de comunicare pînă la orele 24 a ultimei zile a termenului, se consideră transmise în termenul stabilit, chiar dacă au fost adresate organizaţiei cu regim limitat de muncă. Cu toate acestea trebuie de avut în vedere că potrivit Art. 23 al Legii cu privire la poştă din 15 mai 1996, „ Poşta Moldovei” organizează şi asigură prestarea serviciilor poştale principale pe tot teritoriul republicii, în toate zilele de lucru. În oraşe şi oraşe-reşedinţe, oficiile poştale lucrează sîmbăta pînă la orele 16, iar duminica lucrează cel puţin un oficiu poştal de serviciu. Duminica se asigură transmiterea textelor prin telegrame urgente.

Art. 265 Expirarea termenului într-o zi de odihnă

Dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sîmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare.

         Nelucrătoare se consideră zilele de odhină generale şi zilele de sărbătoare. Zi de odihnă generală este duminica. În săptămîna de lucru de 5 zile, se stabilesc 2 zile de odihnă, iar în săptămîna de lucru cu 6 zile lucrătoare – o zi de odihnă. A doua zi nelucrătoare, în cadrul săptămînii de 5 zile lucrătoare, se stabileşete de legislaţie, iar dacă nu se stabileşte de legislaţie, se reglementează de regulamentul de ordine interioară a muncii. După regula generală, zile nelucrătoare sunt zilele de sîmbătă şi duminică – în săptămîna de lucru de 5 zile şi duminica – în săptămîna de lucru de 6 zile. Zile de sărbătoare sunt zile nelucrătoare. La ele, potrivit Codului muncii se atribuie: 1 ianuarie – Anul Nou; 7,8 ianuarie – Crăciunul; 8 martie – Ziua internaţională a femeilor; prima şi a doua zi de Paşte după calendarul religios; a doua lune după Paşte – Paştele Blajinilor; 1 mai – Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii; 9 mai –

Page 18: T i t l u l IV

Ziua vicoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei; 27 august – Ziua Independenţei; 31 august – sărbătoarea „ Limba Noastră”; Ziua Sfîntului în al cărui nume este sfinţită biserica din localitatea respectivă (Hramul bsericii).

Nelucrătoare sunt şi zilele de odihnă şi de sărbătoare transferate de Guvernul RM.

Ziua nelucrătoare influenţează asupra calculării termenului doar atunci, cînd asupra ei cade ultima zi a efectuării acţiunii juridico-civile respective. Ziua nelucrătoare nu se ia în calcul, doar dacă ea este ultima zi a termenului. În acest caz este indiferent dacă termenul expiră într-o zi de odihnă generală, într-o zi de sărbătoare sau într-o zi de odihnă transferată de Guvernul RM. În aceste cazuri termenul civil, se prelungeşte pînă la următoarea zi lucrătoare. Astfel dacă expirarea termenului, stabilit pentru realizarea unor sau altor acţiuni îndreptate la realizarea sau dobîndirea drepturilor şi obligaţiilor civile, survine într-o zi nelucrătoare, ziua expirării termenului se va considera următoarea zi lucrătoare. De exemplu, în cazul expirării termenului stabilit de lege, contract sau hotărîre judecatorească are loc la 1 ianuarie, expirarea lui se va transfera la 2 ianuarie, iar dacă 2 ianuarie este zi de odhnă – atunci se va transfera în următoarea zi lucrătoare.

Regula articolului comentat se extinde şi asupra zilelor de odihnă ( care nu coincid cu cele generale) determinate prin graficul de lucru al unor sau altor organizaţii, unde trebuie săvîrşite anumite acţiuni, dacă ele nu pot fi realizate nu în timpul de lucru al acestor organizaţii. De exemplu obligaţia poate fi executată prin întroducerea banilor la depozit (art.645 ). Dacă debitorul este obligat să introducă bani, hîrtii de valoare sau alte documente sau obiecte de giuvaierie în depozitul băncii sau a notarului, instanţei de judecată luni, dar în legătură cu orarul acestora (a băncii, a notarului, a instanţei de judecată) ei nu lucrează, atunci ziua expirării termenului executării obligaţiei va fi marţi – următoarea zi lucrătoare.

Regulile prevăzute de articolul respectiv, se extind asupra expirării termenului şi nici într-un caz această regulă nu se răsfrînge asupra începutului curgerii termenului, şi zilele de odihnă şi cele de sărbătoare nu se exclud la calcularea duratei acestuia.

Art. 266. Prelungirea termenului

În cazul prelungirii termenului, termenul nou se calculează din momentul expirării termenului precedent.

1. Prelungirea termenului presupunemărirea duratei termenului stabilit de cineva anterior şi este determinată de oferirea posibilităţii ca participanţii raporturilor civile să-şi poată îndeplini acţiunile juridico-civile, să-şi realizeze dreptul lor subiectiv, etc. Prin prelungire se stabileşte un nou termen, egal după durata sa cu cel anterior pentru executarea căreiva acţiuni juridice sau realizarea dreptului în termen. Necesitatea prelungirii termenului poate apărea în legătură cu imposibilitatea efectuării unei acţiuni juridico-civile în termenul stabilit, din motive întemeiate.

2. După sensul articolului comentat, termenul poate fi prelungit cît pînă la expirarea lui, cît şi după aceasta. Însă, în toate cazurile calcularea termenului nou va avea loc de la momentul expirării termenului anterior (vezi comentariul art. 264). Reeşind din conţinutul al.1 art.259, termenele se stabilesc prin lege, hotărîre judecătorească sau acordul părţilor.

Articolul comentat nu indică care termene – stabilite prin lege, de hotărîre judecătorească sau acordul părţilor – pot fi prelungite. În legislaţia procesuală civilă, referotior la termenele stabilite de instanţade judecată se utilizează noţiunea de prelungire, iar faţă de termenele stabilite de lege

Page 19: T i t l u l IV

noţiunea de restabilirea în termen. Diferenţa se explică prin aceea că instanţa nu este în drept să mărească durata termenului stabilit de lege, dar poate doar restabili curgerea lui.

Termenele civile sînt foarte variate şi printre ele se evidenţiază în special termenele imperative şi dispozitive. Termenele imperative nu pot fi modificate şi prelungite prin acordul participanţilor la raporturile civile. Imperative sînt majoritatea termenelor civile, stabilite de normele corporative şi succesorale. Spre deosebire de ele, normele dispozitive pot fi modificate prin acordul părţilor.După demersul persoanei interesate, instanţa de judecată prelungeşte termenul stabilit tot de ea, prin istituirea unui nou termen. Aceasta este inadmisibil faţă de termenele stabilite prin dispoziţia legii.

Participanţii la raporturile juridice civile nu sînt în drept nici să excludă acţiunea normelor imperative, nici să le prelungească sau scurteze aceste termene, instituite prin lege, nici să determine o altă modalitate de calculare a acestora, decît cea preavăzută de lege. În toate cazurile instanţele de judecată, alte organe jurisdicţionale, aplică termenele imperative şi dispoziţiile cu privire la ele, prevăzute de lege. În cazuri excepţionale legea admite prelungirea termenelor civile, instituite prin lege. Astfel termenul de acceptare a succesiunii, stipulat în art. 1517, poate fi prelungit de instanţa de judecată (art.1519). Unele termene civile se prelungesc propriu-zis de lege. În virtutea avestui fapt, ele reprezintă o categorie aparte a termenelor, care nu pot fi prelungite nici de participanţii la raporturile juridice, nic de instanţa de judecată. Cele menţionate se referă la termenele art. 915 al.2; 977; 1176; 1208, s.a. Un astfel de caz este cel prevăzut în art.971, ce reglementează problema termenului de răscumpărare: un astfel de termen nu poate fi prelungit. După regula generală, nu se supun prelungirii termenele de garanţie, termenele de valabilitate, termenele de utilitate. Indiferent de motivele omiterii, nu se prelungesc majoritatea termenelor punitive ( cu excepţia celui de acceptare a moştenirii).

Instituirea prin lege, acte subnormative, acordul părţilor sau hotărîrea instanţei de judecată, a termenelor civile, reprezintă o garanţie de asigurare a dobîndirii, realizăriii şi apărării drepturilor subiective şi un instrument juridic de influenţare a comportamentului participanţilor la raporturile juridice civile. Termenele disciplinează circuitul comercial, contribuie la executarea contractelor. În cumul cu alte instrumente juridice civile, ele asigură cert şi la timp apariţia, modificarea sau încetarea raporturilor juridice. Menirea termenelor – să asigure posibilitatea satisfacerii anumitor cerinţe ale persoanei împuternicite la timp. În virtutea acestui fapt, termenele trebuie respectate de toţi participanţii la raporturile juridice, şi prelungirea lor trebuie să se bazeze pe motive întemeiate.

Capitolul II

PRESCRIPTIA EXTINCTIVA

Articolul 267. Termenul general de prescripţie

(1) Termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată dreptul încălcat este de 3 ani.

(2) Acţiunile privind apăarea drepturilor personale nepatrimoniale se prescriu numai în cazurile expres prevăzute de lege.

1. Prescripţia extinctivă – instituţie a dreptului civil. După natura sa juridică prescripţia extinctivă este termen juridico-civil, adicăo perioadă determinată de timp. Articolul comentat nu dă o definiţie legală a prescripţiei extinctive. Stabilirea esenţei termenului de prescripţie extinctivă se poate realiza pe calea răspunsului la următoarele întrebări : Prescripţia extinctivă –

Page 20: T i t l u l IV

pentru ce e acest termen? Asupra cui se răsfrînge? Timpul existenţei cărui fapt juridic termenul de prescripţie extinctivă sabileşte? Dacă prescripţia extinctivă este o perioadă de timp (interval de timp), atunci care obiect este marcat de întinderea termenului de prescripţie? Analiza articolelor capitolului II „Prescripţia extinctivă” a Titlului IV CC RM (cartea I) ne permite să determinăm obiectul prescripţiei extinctive şi astfel să răspundem la la întrebarea : asupra ce totuşi se răsfrînge prescripţia extinctivă? Prescripţia extinctivă ca termen juridico-civil se răsfrînge asupra posibilităţii apărute la persoană (fizică sau juridică) de a-şi apăra dreptul încălcat pe calea acţiunii civile. Posibilitatea persoanei fizice sau juridice de a primi apărarea pe calea acţunii civile reprezintă dreptul subiectiv la apărare pe calea acţunii civile, denumit dreptul la acţiune. Apărut din cadrul raportului juridic civil, dreptul la acţiune reprezintă dreptul de a cere de la instanţa de judecată emiterea hotărîrii, care ar admite acţiunea, sau dreptul la admiterea acţiunii. Aşadar, prescripţia extinctivă este termenul, la expirarea căruia în cazul în care acţiunea n-a fost înaintată, se stinge dreptul civil, apărut în urma delictului civil, la admiterea acţiunii- dreptul la apărare pe calea acţiunii civile – dreptul la acţiune . Expirarea prescripţiei extinctive nu duce la încetarea a dreptului subiectiv civil încălcat, ci stinge dreptul subiectiv civil la apărare pe calea acţiunii civile. Dreptul subiectiv încălcat poate fi benevol executat de către persoana obligată şi după expirarea prescripţiei extinctive. Prescripţia extinctivă nu afectează dreptul subiectiv încălcat, prescripţia se răsfrînge asupra posiblităţii exercitării forţate a dreptului la admiterea acţiunii, adică a dreptului la acţiune. De aici rezultă că prescripţia extinctivă este determinată ca teremenul pentru apărarea dreptului pe calea acţiunii ăn justiţie (dreptul la admiterea acţiunii) a persoanei, dreptul căreia a fost încălcat.

 Acţiunea prescripţiei extinctive ar trebui să fie legată cu dreptul la acţiune, care are posibilitatea de a fi exercitat în mod forţat de către organul jurisdicţional (instanţa de judecată, judecata arbitrală, etc.). Aşa de exemplu, în cazul încălcării dreptului de proprietate prin lipsirea dreptultui la posesie, prescripţiri extinctive i se supune nu propriu-zis dreptul de proprietate încălcat, ci astfel apărută prin încălcare cerinţa de revendicare (p.1. art. 374 CC RM). De aceea prescripţia extinctivă trebuie înţeleasă ca termen care determină graniţele de timp ale cerinţelor respective, dispunînd de posibilitatea de exercitare forţată în ordine jdecătorească.

 Prescripţia extinctivă nu poate fi determinată ca termen pentru înaintarea acţiunii. Prescripţia extinctivă - termen stabilit de către lege în scopul exercitării forţate a cerinţelor reclamantului. Prescripţia extinctivă nu se aplică la acţiuni. Înaintarea fcţiunii este posibilă şi după expirarea termenului de prescripţie (p.1. art. 270 CC RM), aceasta deoarece expirarea prescripţiei nu duce la stingerea dreptului subiectiv. Art. 270 CC RM stabileşte regula generală : cererea de apărare a dreptului încălcat este primită spre examinare de către instanţă indiferent de scurgerea teremenului de prescripţie. Acţinuea civilă este acţiunea, îndreptată la intentarea procesului civil în scopul realizării forţate a cerinţelor indicate ale reclamantului. Reieşind din aeasta, acţinuea civilă nu face obiectul prescripţiei extinctive. Prescripţia extinctivă nu se aplică şi raporturilor juridice civile ca raporturi sociale reglementate de norma de drept. Raportul juridic civil nu poate fi examinat sub aspect de obiect al prescripţiei extinctive. Obiect al prescripţiei extinctive este dreptul de a cere, adică dreptul îndreptat la apărarea dreptului subiectiv încălcat sau interesului protejat de lege.

 2. Termenele de prescripţie se referă la la termenele de apărare a drepturilor civile şi a intereselor protejate de lege. De pe această poziţie ele sînt examinate ca peroade de timp pentru adresare în instanţa de judecată cu cereri de apărare sau exercitare forţată a a dreturilor sale sau a intereselor protajate de lege. Stabilirea termenilor de prescripţie este îndreptată spre asigurarea funcţionării normale a circuitului civil. Scopul acestui institut – a contribui la stabilitatea ordinei de drept, stabilitatea raporturilor patrimoniale deja apărute. Prescripţia extinctivă dusciplinează particicpanţii la circuitul civil, stimulează activitatea în realizarea drepturilor sale şi îndeplinirea obligaţiilor. Serveşte întăririi disciplinei contractuale, rapidităţii circulaţiei mărfurilor.

Page 21: T i t l u l IV

 Prescripţie extinctivă este necesară participanţilor la circuitul civil în scopul apărării drepturilor sale şi intereselor – împrejurările litigioase după scurgerea unui interval de timp îndelungat nu totdeauna pot fi stabilite cu exactitatea dorită şi persoanele, cărora le sînt înainate cerinţe neîntemeiate şi demult stinse, deseori nu dispun de probe în apărarea sa : - ca urmare a scurgerii unei periaode de timp însemnnate unii martori pot să decedeze, alţii să plece, ceilalţi să uite despre unele înmprejurări, documentele pot fi pierdute, etc.

 Prescripţe extinctivă este importantă şi pentru organele judiciare – respectarea termenilor de prescripţie asigură corectitudinea hotărîrii luate de către instanţă. În cazul existenţei termenilor de prescripţie este mai uşor de a găsi probele necesare pe dosar şi cu ajutorul lor de a stabili adevărul în litigiu. De aceea, dacă acţiunea este înaintată în interiorul teremenilor de prescripţe, există o garanţei destul de mare de păstrare a probelor, prin intermediul cărora organele jurisdicţionale vor fi în stare să stabilească împrejurările de fapt ale cauzei.

 Aplicarea prescripţei extinctive împinge părţile în raport la timp să-şi exercite drepturile sale, astfel contribuind esenţaial la întărirea disciplinei finaciare şi antreprenoriale în circuitul civil. Numai prin respectarea termenilor de prescripţie organele jurisdicţionale sunt în stare să contribuie la admiterea pretenţiilor legale ale deţinătorilor de drepturi încălcate. Nu este permisibil, o tranzacţie realizată, un drept obţinut, să-l lăsăm o perioadă nedeterminat de lungă sub riscul contestării din partea terţelor persoane, iar patrimoniul – sub riscul confiscării, etc.

 3. Termenele de prescripţie extinctivă trebuie de deosebit de la alte termene, aplicate în circuitul juridic civil şi care au de asemenea o omportanţă impunătoare pentru realiuarea drepturilor civile.

 De termenii de prescripţie trebuie de deosebit termenele de prescripţie achizitivă (art. 333-336 CC RM). Prescripţia achizitivă reprezintă teremenul, la expirarea căruia asupra bunului străin, care se află în posesia îndelungată de bună credinţă a persoanei, apare dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate, în virtutea perscripţiei achitive, poate fi căpătat atît asupra unui bun ce nu aparţine nimănui, cît şi asupra unui bun care se află în proprietatea altei persoane.Prescripţia achizitivă incipient a apărut în sfera relaţiilor civile şi anume prin necesităţile circuitului civil trebuie de explicat includerea acestui institut de apariţie a dreptului de proprietate în legislaţia noastră civilă. Pentru apariţia dreptului de proprietate trebuie îndeplinită condiţia posesiunii îndelungate de bună credinţă în decursul unui termen anumit. Buna credinţă înseamnă că posesorul confundînd scuzabil împrejurările de fapt, pe motive suficiente presupune că temeiul pe baza căruia bunul a nimerit la el îi acordă dreptul de proprietate asupra lui. (art. 333 – 336 şi comentariu la ele).

 Termenele de prescripţie extinctivă şi termenele de precripţie cambială.  Termenele de prescripţie cambială reprezintă unul dintre institutele dreptului cambiilor, care-şi sediul în Legea cambiei din 22.06.1993 (art. 60-61). Prescripţia cambială se referă la tipul de prescripţie specială. Institutul prescripţiei cambiale determină intervalele de timp pentru protejarea drepturilor creditorilor pe calea exercitării forţate a pretenţiilor sale. Cambia – document, reprezentînd o obligaţie scrisă, oformată în conformitate cu cerinţele Legii cambiei, care acordă posesorului acesteia dreptul necontestabil şi exigibil ca la scadenţă să ceară de la debitor, iar în cazul neîndeplinirii cererii şi de la alte persoane obligate prin cambie, plata sumei indicate în aceasta. În cambie este stabilit un drept subiectiv – dreptul de a cere plata unei sume de bani stabilită. La refuzul acceptantului de a face plata conform cambiei la persoana împuternicită apare un drept nou, care nu a existat pînă atunci, dreptul de a cere (acţiune civilă), conţinutul căruia este descris în art. 60-61 al Legii cambiei. Aceast drept la acţiune, acordat creditorului în scopul prozejării dreptului încălcat din cambie, reprezintă obiectul prescripţiei cambiale. Expirarea prescripţiei cambiale stinge posibilitatea (obiectului) de a fi realizat forţat de către

Page 22: T i t l u l IV

instanţa de judecată sau alt organ jurisdicţional. Expirarea prescripţiei cambiale nu duce la stingerea dreptului creditorului, ci are drept efect stingerea la el a dreptului la exercitare forţată prin intermediul organului juriscdicţional. Prescripţia cambială poate fi suspendată, întreruptă şi restabilită conform regulilor art. 274, 277, 279 CC RM. Ea nu poate fi aplicată din iniţiativa instanţei. (art. 271 CC RM).

 Termenele de prescripţie extinctivă şi termenele punitive (precluzive) . Termenele indicate se aseamănă prin aceea că în cadrul unora şi altora se permite apărarea drepturilor subiective. Între ele există şi deosebiri însemnate : 1) termenele de prescripţie extinctivă se referă la pretenţiile legate de încălcarea dreptului, pe cînd cele punitive cele mai deseori sînt legate cu drepturile care nu sînt încălcate – acestea reprezintă termenele stabilite de lege pentru exercitarea de către persoană a posibilităţilor acordate lui de dreptul subiectiv. Acestea sunt teremenele de existenţă propriu-zisă a dreptului neîncălcat. Astfel de termene, de exemplu, sînt termenul de acceptare a succesiunii, termenul de înştiinţare a portului despre intenţia proprietarului de a ridica de la fund bunurile scufundate, etc.; 2) La expirarea termenului punitiv dreptul subiectiv respectiv se stinge, pe cînd la expirarea prescripţiei extinctive dreptul continuă să existe, încetează doar posibilitatea exercitării lui forţate cu ajutorul organului judiciar sau altui organ jurisdicţional. Stingerea înainte de termen a dreptului subiectiv civil în legătură cu expirarea termenului punitiv reprezintă o sancţiune de drept pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a dreptului; 3) Prescripţia extinctivă se aplică de către organul jurisdicţional numai în cazul în care una dintre părţile aflate în proces declară pîna la încheierea dezbaterilor judiciare despre expirarea lui. (art.271 CC RM). Termenul punitiv , dimpotrivă, se aplică de către instanţă din proprie iniţiativă; 4) Necesitatea delimitării termenilor de prescrpţie de la termenele punitive este condiţionată şi de faptul că în cazul termenelor punitive se aplică doar unele reguli ale prescripţiei. Asupra termenelor punitive se răsfrîng regulile despre întrerupere, suspendare. Prelungirea lor este posibilă doar în cazuri exclusive şi numai la indicaţia concretă a legii, cum aceasta are loc la scăparea termenului pe motive întemeiate a acceptării succesiunii sau a termenului de păstrare pentru persoana temporar absentă a dreptului de folosire a spaţiului de locuit.Termenele de prescripţie pot fi suspendate (art. 274, 275, 276 CC RM), ]ntrerupte (art. 277 CC RM) şi în unele cazuri, dependente de personalitatea reclamantului, restabilite de către instanţa de judecată ()art. 279 CC RM); 5) plus la toate, termenele de prescripţie extinctivă sunt stabilite de lege şi de aceea nu pot să fie modificate prin acordul părţilor. Termenele punitive se stabilesc prin acordul părţilor şi de către lege, dacă aceasta este revăzut de lege: 6) Termenele punitive în circuitul civil – sînt termene exclusive, stabilite de lege în ambele cazuri. Prescripţia extinctivă, dimpotrivă, poartă un caracter general în sensul că ele sunt aplicate tuturor relaţiilor civile, excepţie făcînd cazurile prevăzute de lege.

 Termenele de prescripţie extinctivă şi teremenele de garanţie. Cum a fost deja menţionat, sub termen de garanţie trebuie de înţeles acel termen în interiorul căruia debitorul (vînzătorul, antreprenorul) poartă răspundere pentru calitatea necorespunzătoare a bunului (spre exemplu uzina-producător garantează funcţionarea corespunzătoare a frigiderului, televizorului, video recorderului sau a computerului pe parcursul unui termen (6 luni, 12 luni, 18 luni etc.) din momentul procurării bunului în magazin). Termenele de garanţie servesc scopului creşterii calităţii bunurilor şi protejării interesului consumatorului. Prescripţia extinctivă – termenul protejării corecitive a dreptului la cererea persoanei, dreptul căreia este încălcat. Dacă reclamaţia (pretenţia) înaintată în interiorul termenului de garanţie nu a fost satisfăcută, persoana cointeresată poate în termenul de prescripţie să-şi realizeze forţat dreptul său prin intermediul instanţei de judecată sau a unui alt organ jurisdicţional. După natura sa termenul de garanţie este unul punitiv. Termenul de garanţie nu poate fi restabilit de către instanţa de judecată. Asupra acestuia nu se răsfrîng regulile art. 297 CC RM despre restabilirea termenului de prescripţie. În cazuri foarte rare, legea prevede că termenele de garanţie pot fi prelungite, dar aceasta nu modifică caracterul general al termenului de garanţie ca termen punitiv.

Page 23: T i t l u l IV

 De termenele de prescripţie extinctivă trebuie deosebite şi termenele reclamative. Acestea din urmă sînt stabilite pentru soluţionarea pretenţionistă (reclamaţională), prealabilă a unora dintre litigiile juridice civile. Aşa cum ele oferă posibilitatea realizării benevole a drepturilor civile, sub termenele reclamative trebuie de subînţeles termenele, în interiorul cărora persoana împuternicită (care posedă dreptul de a cere ) este în drept, iar în unle cazuri este obligată, pînă la adresarea în instanţa de judecată să se adreseze la persoana obligată cu cererea (propunerea) despre îndeplinirea benevolă (restabilirea) dreptului încălcat, despre satisfacerea benevolă a pretenţiei. Numai după ce părţile au luat măsuri de aplanare nemojlocită a conflictului, litigiul poate fi transmis spre soluţionare în judecată sau alt organ jurisdicţional. În majoritatea cazurilor este prevăzută obligaţia înaintării scrise a pretenţiei la apariţia litigiilor economice, care sînt în competenţa instanţelor de judecată. Întreprinderile, organizaţiile, organele administraţiei de stat, precum şi persoanele fizice-antreprenori, primind pretenţia, sunt obligaţi să o examineze în termenul stabilit de actul normativ sau de acordul părţilor şi să înştiinţeze în scris rezultatul petiţionarului. În cazul refuzului total sau parţial în satisfacerea pretnţiei sau neprimirea răspunsului în termen, petiţionarul este în drept să înainteze în instanţa de judecată sau alt organ în competenţa căruia intră acest litigiu o acţiune civilă.Respectarea căii pretenţioniste nu este obligatorie în toate cazurile. Astfel potrivit art. 763 CC RM, cumpărătorul este în drept să înainteze vînzătorului cerinţele sale, legate de neajunsurile mărfii, despre care vînzătorul nu a înştiinţat cumpărătorul pînă la transmitere, imediat după constatatrea lor, dar nu mai tîrziu de termenul indicat în contract. Dacă de contract nu este stabilit nici un termen, pretenţiile pot fi înaintate nu mai tîrziu de 6 luni din momentul predării, iar în cazul bunurilor imobile – în decursul unui an. În cazul imposibilităţii de a stabili momentul transmiterii bunului, supus înregistrării, sau în cazul predării bunului pînă la încheierea contractului, termenul se calculează din momentul înregistrării bunului în modalitatea stabilită de lege. Potrivit art. 785 CC RM, acţiunile referitoare la viciile bunului pot fi înaintate pe parcursul unui an din momentul înaintării pretenţiei, iar în cazul în care pretenţiile n-au fost înaintate sau stabilirea datei înaintării lor nu poate fi stabilită, - în decursul unui an de la expirarea termenului indicat în art. 783 CC RM. Astfel, în acest caz, înaintarea pretniei nu este obligatorie. Înaintarea pretenţei sau a acţiunii rămîne la discreaţia însuşă a persoanei cointeresate. În alte cazuri creditorul este obligat pîna l a înaintarea acţiunii să depună o pretenţie debitorului. Astefl în conformitate cu art. 383 al Codului Navigaţiei maritime comerciale al RM, pînă la înainatrea cărăuşului a cerinţelor sale , legate cu transportul maritim al mărfurilor, pasagerilor şi bagajului, este obligatriu de a depune o pretenţie. Aceeaşi regulă este prevăzută şi de art. 49 al Codului transporturilor auto al RM – pînă la înainaterea acţiunii în legătură cu transportarea auto este obligatorie depunerea reclamaţiei faţă de persoanele particpante la transport. În astfel de cazuri, înaintarea acţiunii în judecată sau alt organ, în comptenţa căruia este soluţionarea litigiului, fără depunereqa reclamaţiei nu este posibilă.

 După regula generală termenul pentru depunerea reclamaţiei nu prelungeşte prescripţia extinctivă, ci dimpotrivă se onclude în termenul de prescripţie stabilit de lege. Depunerea reclamaţiei şi aşteptarea răspunsului la ea nu suspendă curgerea prescripţiei (art. 274-276 CC RM). De către legile speciale pot fi prevăzute excepţii de la regulă. Codul navigaţiei maritime comerciale (p.2. art. 387) stabileşte că din momentul depunerii reclamaţiei cărăuşului, curgerea termenului de prescripţie se suspendă pînă la primirea răspunsului la reclamaţie sau expirarea termenului stabilit pentru răspuns. P.2 art. 1141 CC RM de asemenea prevede că în cazul înaintării pretenţiilor din partea turistului, curgerea prescripţiei este suspendată pînă în ziua în care organizatorul respinge scris pretenţiile turistului. În cazul în caretermenul pentru depunerea şi examinarea pretenţiilor este inclus în termenul de prescripţie, atunci pretenţia poate fi înaintată şi după expirarea termenului stabilit pentru ea, dar înăuntrul termenului de prescripţie. Legislaţia civilă poate prevedea şi alte reguli, potrivit cărora termenul reclamaţionist nu se include în termenul de prescripţie. În aşa cazuri curgerea prescripţiei începe din ziua primirii răspunsului negativ la pretenţie sau expirarea termenului, stabilit pentru răspuns. Termenul pentru înainatera

Page 24: T i t l u l IV

pretenţiei, după regula generală, se calculează din ziua cînd organizaţia, întreprinderea, instituţia sau cetăţeanul au aflat sau trebuiau să afle despre încălcarea dreptului său. Dacă termenul pentru depunerea reclamaţiei se include în termenul stabilit de lege al prescripţiei, atunci momentul apariţiei dreptului la acţiune şi a dreptului la pretenţie coincid.

 4. Reglementarea juridică a prescripţiei extinctive se axează mai întîi de toate pe Capitolul II „Prescripţia extinctivă” a Titlului IV „Termenele” a Cărţii I a CC RM. Normele insluse în capitolul comentat „Prescripţia extinctivă” sunt determinante pentru termenele de prescripţie. Împreună cu aceasta, regulile de comportament regeritoare la prescripţia extinctivă se găsesc şi în alte capitole al celorlalte cărţi ale CC RM (sistemul CC este alcătuit din 5 cărţi). Poţi vedea, spre exemplu, art. 92, 233, 785, 968, 1021, 1141, 1424, 1474, 1538, 1545, 1624 CC RM. Prescripţiile referitoare la prescripţia extinctivă se găsessc şi în alte acte legislative şi acte subordonate legilor. În domeniul prescripţiei extinctive trebuie de sublinita codurile de transport şi statutele de transport. Termene de apărare a drepturilor sînt incluse şi în Codul navigaţiei maritime comerciale al RM ( capitolul 3 „Prescripţia extinctivă” a Titlului XI „Pretenţii şi acţiuni”); în Codul transporturilor auto al Rm (art. 49,50”; în Codul transportului feroviar (art. 155, 156). Pe întrebările prescripţiei extinctive există reglementări şi în Codul Familiei al RM (art. 8, p.8 art. 25, p.4 art. 49, art. 98, art. 159), cît şi în alte acte codificate din RM.

 O importanţă deosebită în sistemul actelor normative codificate ale dreptului civil, pe întrebările prescripţiei extinctive, o au şi astfel de acte normative ca Legea cambiei din 23.06.1993 (Capitolul 9 „Prescripţia extinctivă”), Legea RM cu privire la protecţia consumatorului din 13 martie 2003 (art. 26), Legea RM despre protecţia soiurilor de plante din 11 iulie 1996 ( Capitolul VIII „Răspunderea pentru încălcarea drepturilor deţinătoruluin de patentă”), Legea RM cu privire la brevetele de invenţie din 18 mai 1995 (art. 36) şi multe altele. Prescripţii pe întrebările termenelor de prescripţie pot fi regăsite şi în actele subordonate legilor. De exemplu, p. 116 al Regulilor transportului auto de mărfuri, aprobate de Ministerul Transporturilor şi telecomunicaţiilor al RM din 9 decembrie 1999, reprezintă o normă de blanchetă, care indică că acţiunile pe marginea transporturilor auto se examinează după procedura stabilită de lege.

 Potrivit art. 8 al Constituţiei, Republica Moldova se obligă să-şi stabilească relaţiile cu alte state în baza principiilor general recunoscute ale dreptului internaţional, să respecte Statutul ONU şi tratatele, una din părţi la care ea este. Art. 7 al CC RM prevede că dacă prin tratatul internaţional la care RM este parte sînt stabilite alte dispoziţii decît cele prevăzute de legislaţia civilă, se vor aplica dispoziţiile tratatului internaţional.

 Republica Moldova este participantă la multe tratate internaţionale care conţin norme ale dreptului civil.Printre ele de o importanţă deosebită se bucură tratatele despre principalele tipuri de contracte (vînzare-cumpărare, transport, etc). Dispoziţiile acestor acte internaţionale sunt pasibile aplicării ralaţiilor internaţionale cu participarea întreprinzătorilor moldoveni, precum şi unor relaţii ale persoanelor fizice şi juridice, de exemplu transporturilor internaţionale, executate de către transportatorii autohtoni. Astfel faţă de dispoziţiile cu privire la prescripţia extinctivă sînt aplicabile prevederile art. 7 CC RM, potrivit cărora regulile tratatului internaţional au prioritate faţă de regulile legislaţiei naţionale. Din numărul convenţiilor internaţionale , care conţin norme referitoare la prescripţia extinctivă trebuie de subliniat Convenţia despre prescripţia extinctivă în vînzarea-cumpărarea internaţională de mărfuri (New York 11 iunie 1974, cu modificările din 11 aprilie 1980 - Viena), intrată în vigoare la 1 august 1988. Republica Moldova a ratificat această convenţie prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1214 din 25 iunie 1997 şi este obligatorie pentru RM începînd cu 1 martie 1998. Regulile Conveţiei din 14 iunie 1974 vor fi aplicate în locul regulolor corespunzătoare din CC RM referitoare la prescripţia extinctivă în ceea ce priveşete contractele de vînzare-cumpărare internaţională de mărfuri, încheiate de antreprenorii RM cu partenerii străini.

Page 25: T i t l u l IV

 La numărul actelor internaţionale ale RM care ar conţine reguli referitoare la prescripţia extinctivă se referă şi un şir de convenţii din domeniul tarnsporturilor – Convenţia de la Varşovia din 12 octombrie 1929 referitoare la transportul aerian internaţional, ratificată de RM la 6 martie 1996 şi intrată în vigoare pentru rM din 19 iunie 1997; Convenţia de la Geneva despre contractul de transport feroviar internaţional de mărfuridin 19mai 1956, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1318 din 2 martie 1993 şi care este obligatorie pentru RM din 26 mai 1993.

 Curtea Supremă de Justiţie reprezintă instanţa de judecată superioară, care asigură aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către instanţele de judecată. În virtutea p. d art. 16 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul Curţii Supreme de Justiţie face explicaţii pe întrebările aplicării legislaţiei moldoveneşti, inclusiv în ceea ce priveşete dispoziţiile CC RM cu privire la prescripţia extinctivă. De exemplu, p. 18, 22 al Hotărîrii Plenului despre aplicarea legislaţiei referitor la apărarea onoarei, demnităţii şi reoutaţiei profesionale a cetăţenilor şi organizaţiilor din 27 martie 1997 cu modificările de 20.12.1999 şi 19. 06.2000; p. 22 al Hotîrîrii Plenului CSJ despre practica aplicării legislaţiei la examinarea cauzelor despre apărarea drepturilor consumatorilor din 10.07.1997 cu modoficările din 20.12. 1999,; p.20 al Hotărîrii Plenului CSJ despre practica aplicării de către instanţele de judecată a unor prevederi ale legislaţiei referitoare la proprietatea industrială şi activitatea de raţionalizator din 24.12.2001; p. 26 al Hotărîrii Plenului CSJ despre examinarea cauzelor cu privre la succesiune din 10 iunie 1998 cu modoficările din 20.12.1999 şi 16.09.2002 şi alte hotărîri cu caracter explicativ.

 5. Deoarece prescripţia extinctivă este considerată drept termenul de apărare pa calea acţiunii a dreptului încălcat al persoanei, atunci reieşind din art. 267 CC RM, sub drept al persoanei supus apărării judiciarte se subînţelege dreptul subiectiv al persoanei concrete. În primul rînd se are în vedere drepturile subiective civile al persoanelor participante la raporturi patrimoniale, reglemetate de dreptul civil – cetăţenii, persoanele juridice, statul, cînd acesta apare în raport ca purtător de drepturi patrimoniale. Aşadar prescripţia extinctivă se aplică mai întîi de toate raporturilo patrimoniale. Raporturile patrimoniale, reglementate de dreptul civil, ca regulă, se exprimă sau pot fi exprimate în formă bănească, iar raporturile propriu-zise poartă un caracter oneros. Trebuie de avut în vedere şi aceea că în dreptul civil nu sînt excluse şi raporturile cu caracter patrimonial, în care germenele de onerozitate lipseşte. De exemplu, contractele de donaţie şi alte tranzacţii gratuite săvîrşite cu scop de sponsorizare şi reclamă.

 Alături de raporturile patrimoniale, în obiectul de reglementare al dreptului civil intră şi două grupe de raporturi nepatrimoniale. Prima grupă, despre care se vorbeşte în p.1 art. 2 CC RM, o formează raportirile personale nepatrimoniale, strîns legate de cele patrimoniale; mai întîi de toate este vorba de raporturile din domeniul proprietăţii intelectuale (dreptul de autor şi inventator), subiecţii căreia pe lîngă drepturi patrimoniale, posedă şi drepturi persoanle nepatrimoniale ( dreptul de a se numi autor, inalienabilitatea operei create). A doua grupă de drepturi nepatrimoniale, care se referă la obiectul de reglementare al dreptului civil, o formează aşa-numitele drepturi inalienabile şi libertăţile persoanei şi alte bunurr nemateriale, care conform p.3 art.2 CC RM, sunt apărate de legislaţia civilă, dacă altceva nu reiese din caracterul acestor bunuri nematriale. La acestea pot fi atribuite viaţa şi sănătatea, onoarea şi bunul nume şi reputaţia (art. 16 CC RM), neatingerea vieţii private şi altele, prevăzute de legislaţia RM. Potrivit p.2 al articolului comentat, acţiunilor referitoare la încălcarea drepturilor subiective nepatrimoniale. prescripţia extinctivă se aplică doar în cazurile strict indicate de lege (comentariu la art. 280 CC RM).

 Prescripţia extinctivă – instrument al dreptului civil, se supune principiilor dreptului civil şi de aceea statutului ei juridic îi este caracteristic caracterul juridico-privat. Prescripţia extinctivă este parte componentă a dreptului privat şi nu public. Încă în secolul XIV şi XX juriştii indicau că normele referitoare la prescripţia extinctivă sînt proprii doar acţiunilor juridice civile şi sînt

Page 26: T i t l u l IV

inaplicabile, de exemplu, încasării restanţelor la impozite şi alte plăţi nelegate de impozite.Raporturile fiscale sunt raporturi juridico-publice şi nu se referă la raporturile juridico-private. Apărarea pe calea procedurii civile a drepturilor subiective, apărute din raporturile juridico-publice (în mod special cele fiscale) nu presupune că ele se transformă în juridico-civile şi sunt private. Raporurilor fiscale le sunt proprii relaţii de putere şi subordonare, cu toate că actul respectiv al aficiului fiscal ca organ de stat poate fi contestat în instanţa de judecată. Din punctul de vedere al art.2 CC RM şi Capitolului „Prescripţia extinctivă” al Titlului IV CC RM (cartea I), prescripţia extinctivă este stabilită în calitate de termen pentru apărarea dreptului patrimonial încălcat (iar în cazurile prevăzute de lege şi a celor nepatrimoniale). Raporturilor juridico-publice prescripţia extinctivă nu trebuie aplicată cu excepţia cazurilor strict indicate de lege. La stabilirea prescripţiei extinctive raporturilor juridico-civile trebuie de luat în consideraţie caracterul ei juridico-civil, bazat pe principiul autonomiei de voinţă şi în special dispoziţiile referitoare la faptul că prescripţia extinctivă se aplică de instanţa de judecată numai la cererea persoanei, în favoarea căreia curgea prescripţia. (art. 271 CC RM).

 Prescripţia extinctivă nu poate fi aplicată şi în cazul contestării actului normativ, dacă altceva nu este prevăzut de lege. Recunoaşterea nulităţii actului organului administraţiei publice, care contravine legislaţiei, se referă la forma de apărare a drepturilor civile (p. d art. 11 CC RM) alături de astfel de forme cum sunt neaplicarea de către instanţă a actului organului administraţiei publice, caer contravine legii (p. k art. 11 CC RM). Acţiunile despre declararea nulităţii actelor arganelor administraţiei publice ( actelor organelor de stat şi a organelor administraţiei publice locale) constituie partea esenţială a dosarelor civile. Potrivit p. 1. art. 12 CC RM, actele emise de o autoriate publică pot fi declarate nule dacă: 1) nu corespunde legii sau altor acte normative; 2) încalcă drepturile civile şi interesele protejate de lege ale persoanelor fizice şi juridice ca subiecţi ai dreptului civil; Art. 12 CC RM arată că în aşa cazuri actul autorităţii publice trebuie să încalce nemojlocit un drept civil subiectiv sau interes protejat de lege.

Art. 268 Termene speciale de prescripţie extinctivă

Se prescriu în termen de 6 luni acţiunile privind:

a) încasarea penalităţii;

b) viciile ascunse ale bunului vîndut;

c) viciile lucrărilor executate în baza contractului de deservire curentă a persoanelor;

d) litighiile ce izvorăsc din contrcatul de transport.

 1.Codul Civil al RM din 6 iunie 2002 spre deosebire de CC RSSM din 26.12.1964 stabileşte doar un termen de prescripţie general – de trei ani, indiferent de faptul cine intră în raporturile juridice în calitate de beneficiar al apărării pe calea acţiunii civile – cetăţeanul sau organizaţia. Aceasta corespunde principiului de bază al legislaţiei civile – cel al egalităţii tuturor participanţilor la raporturile reglementate. Acestui principiu îi corespunde şi principiul egalităţii căilor de apărare a tuturor formelor de proprietate, măcar că apărarea drepturilor încălcate nu se reduce doar la aceasta. Spre deosebire de art. 267 CC RM, art. 268 CC RM şi alte norme ale legislaţiei civile prevăd că pentru diferite categorii de cerinţe de către lege pot fi stabilite termene speciale ale prescripţiei : prescurtate (mai mici de 3 ani) sau mai lungi faţă de termenul de prescripţie general (de 3 ani). De menţionat este faptul că denumirea art. 268 CC RM „Termene speciale de prescripţie extinctivă” nu corespunde conţinutului lui. Reieşind esenţa articolului comentat, ieşim la concluzia că termenele speciale sunt doar cele de şase luni. Comentarea în ansamblu al CC RM ne permite să vorbim despre faptul că pentru anumite tipuri de cereri sînt

Page 27: T i t l u l IV

stabilite şi alte termene speciale de prescripţie extinctivă – mult mai îndelungate atît faţă de termenul special de şase luni, cît şi faţă de termenul general de trei ani. Exemplu elocvent poate fi art. 968 CC RM : în acţiunile legate de îndeplinirea unei lucrări în baza contractului de antrepriză constituie un an din momentul primirii lucrării. În acelaşi timp potrivit p.2 al aceluiaşi articol, pentru acţiunile în legătură cu construcţiile se stabileşte un termen prescripţie extinctivă de 5 ani.

 Astfel legislaţia despre prescripţie extinctivă stabileşte două categorii de termene de prescripţie extinctivă specială în raport cu termenul general de trei ani : a) termen de prescripţie extinctivă special mai scurt de 3 ani; b) termen de prescripţie extinctivă mai lung de trei ani.

 La termene speciale de prescripţie extinctivă se aplică regulile generale ale CC RM referitor la nulitatea convenţiei despre modificarea termenului de prescripţie extinctivă (art. 270 CC RM), începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă (art. 272 CC RM); termenul de prescripţie extinctivă în cazul modificării persoanelor în obligaţie, la cesiune de creanţă sau de datorie (art. 273 CC RM); suspendarea şi întreruperea curgerii termenului de prescripţie extinctivă (art. 274-277 CC RM); curgerea prescripţiei în cazul scoaterii cererii de pe rol (art. 278CC RM); restabilirea termenului de prescripţie extinctivă (art. 272 CC RM); executarea obligaţiei după expirarea termenului de prescripţie (art. 281 CC RM); şi prescripţia aplicabilă la prestaţiile suplimentare (art. 283 CC RM).

 După izvorul de stabilire a normelor juridice cu privire la prescripţia extinctivă deosebim următoarele legi şi acte subordonate legii:

 Codul Civil al RM (p.3 art. 116 referitor la cererea de reparare a prejudiciului sau cesiunii de drepturi şi obligaţii sau venitului căpătat în rezultatul săvîrşirii unei tranzacţii de către participanţii la societatea comercială; p.3. art. 128 referitor la răspunderea participantului, plecat din societatea în nume colectiv; art. 231 despre recunoaşterea tranzacţiei drept nule ca rezultat al înţelegerii dolosive dintre reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte; art. 233 despre declararea nulităţii actului juridic în temeiurile prevăzute de art. 227, 228, 229 CC RM; art. 268 – de încasare a penalităţii , pentru viciile ascunse şi alte temeiuri prevăzute în acest articol; p.3 art. 352 referitor la transferarea asupra coproprietarului a drepturilor şi obligaţiilor cumpărătorului; p.2 art. 785 – acţiunile referitor la viciile bunului vîndut; p.1 art. 986 referitor la neajunsurile lucrărilor în contractul de antrepriză; art. 1021 – prescripţia în contractul de transport; art. 1141 referitor la pretenţii şi acţiuni înainate de către turist organizatorului călătoriei; art. 1439 – recunoaşterea persoanei ca succesor nedemn; art. 1474 – prescripţia referitor la recunoaşterea nulităţii testamentului; art. 1492 referitor la cererea legatarului despre executarea legatului; art. 1538 acţiunile despre contestarea acceptării sau refuzului la succesiune).

 Legea RM cu privire la protecţia consumatorului ( art. 10,13,14,15 referitor la înaintarea de către consumator a pretenţiilor în legătură cu viciile (calitatea) mărfurilor şi serviciilor).

 Legea cambiei (art. 60-61 referitor la acţiunea înaintată de creditor faţă de andosanţi şi debitor).

 Codul navigaţiei maritime comerciale (art. 388-391 referitor la reclamaţiile ce reiese din contractul de transport maritim a mărfurilor, pasagerilor, bagajului şi în legătură cu alte cerinţe, rezultate din raporturile legate de navele maritime, de repararea prejudiciului cauzat de poluare, de poluare atomică de către navele atomice).

 Codul transportului auto al RM (art. 49 referitor la acţiunile pasagerilor, ale expeditorilor către organizaţiile de transport. Trebuie de avut în vedere că Codul transportului auto nu prevede

Page 28: T i t l u l IV

teremene concrete de prescripţie extinctivă. Probabil în aceste cazuri se ţine cont de termenul de un an sau de trei, stabilite de art. 1021 CC RM).

 Articolul comentat în dependenţă de durata termenului evidenţiază doar un termen prescurtat de prescripţie extinctivă – termenul de şase luni. Conţinutul legislaţiei civile despre termenele prescurtate de prescripţie extinctivă indică şi la alte tipuri de durată a termenelor prescurtate de prescripţie extinctivă :

trei luni . Dacă asociatul societăţii comerciale a realizat fără acordul celorlaţi asociaţi o activitate similară celei pe care o exercită societatea, atunci în temeiul art. 116 p.3 al CC RM, societatea are drept ca în termen de trei luni să înainteze o reclamaţie de reparare a prejudiciului cauzat sau cedarea drepturilor şi obligaţiilor sau venitului, căpătat în urma exercitării tranzacţiei, calculate din ziua cînd asociaţii au aflat sau trebuiau să afle despre tranzacţie, dar nu mai mult de un an din momentul săvîrşirii.

 Potrivit art. 352 p.3 al CC RM în cazul vînzării cotei-părţi din patrimoniu fără respectarea dreptului de preemţiune, orice coproprietar este în drept în termen de 3 luni să intenteze o acţiune pentru a i se atribui drepturi şi obligaţii de cumpărător. Cum prevede art. 1539 CC RM acţiunea referitor la contestarea acceptului sau refuzului la succesiune poate fi înaintat în termen de 3 luni din ziua, cînd persoana cointeresată a aflat despre aceea că are pentru aceasta cauze întemeiate.

 Şase luni. În articolul comentat (268) este înşirată lista termenelor prescurtate de şase luni de prescripţie extinctivă. Cu toate că şirul relaţiilor asupra cărora se răsfrînge termenul de prescripţie extinctivă de şase luni este dat în formă exhaustivă (adică nu suportă interpretări extensive), alte norme ale legislaţiei civile ne vorbesc despre contrariul. Analiza legislaţiei civile ne permite să evidenţiem destul de multe relaţii asupra cărora se răsfrînge termenul de prescripţie extinctivă de şase luni. Termene de prescripţie extinctivă de şase luni sînt stabilite de însuşă Codul Civil pentru acţiunile de declarare a nulităţii (art. 253) în temeiurile art. 227, 228, 229, 230; în acţiunile rezultate din contractul deservicii turistice ş.a. Termenul de prescripţie extinctivă al andosanţilor unul către celălalt şi către creditor este egal cu şase luni, calculate din ziua cînd andosantul a achitat cambia sau din ziua înaintării acţiunii către acesta.

Un an. Potrivit p.2 art. 231 CC RM, acţiunea de declarare a nulităţii actului juridic, încheiat în urma înţelegerii dolosive dintre reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte, poate fi înaintată în termen de un an din ziua în care persoana cointeresată a aflat sau trebuia să afle despre încheierea actului juridic. În corespundre cu art. 785 CC RM, acţiunea referitor la viciile bunului pot fi înaintate în termen de un an din data înaintării cererii, iar dacă pretenţiile n-au fost înaintate sau nu este cunoscută data înaintării – în termen de un an de la expirarea termenelor prevăzute de art. 783 şi 784. Termenul de prescripţie extinctivă în contrcatul de antrapriză potrivit art. 968 p.1 CC RM este de un an din mometl recepţiei lucrării. P.1 art. 1021 CC RM stabileşte termenul de prescripţie extinctivă de un în relaţiile din domeniul transportării. Termenul de prescripţie extinctivă de un este prevăzut şi pentru declararea persoanei drept nedemnă pentru venirea la succesiune(art. 1438) CC RM. Tremenul de prescripţie împotriva creditorului şi andosanţilor şi debitorului este egal cu un an din ziua protestului, săvîrşit în termenul stabilit sau din ziua plăţii în cazul notei „circuit fără cheltuiel”. P.2 art. 389 Codul navigaţiei maritime comerciale stabileşte că în cazurile prevăzute de p.2 art. 306 al codului acţiunilor în regres li se aplică termenul de un an, calculat dn ziua achitării sumei respective.

Doi ani. Potrivit p.2 art. 128 CC RM asociatul plecat din societatea în nume colectiv răspunde pentru obligaţiile societăţii, născute pînă la părăsirea societăţii în egală măsură cu asociaţii rămaşi şi lui îi poate fi înaintată acţiunea în termen de 2 ani din ziua aprobării dării de seamă despre activitatea societăţii din care acesta a ieşit.

Page 29: T i t l u l IV

 2. Termene de prescripţie extinctivă prescurate se stabilesc pentru reclamaţii aparte, cel mai des faţă de relaţiile dintre antreprenori şi au drept scop de a determina contragenţii de a cere cît mai rapid restabilirea dreptului încălcat. Acestui scop nu-i contribuie normele de colizie incluse în CC RM despre termenul de prescripţie extinctivă. Prescripţiile conţinute în Cartea I a CC RM referitoare la termenul de prescripţie extinctivă nu rareori diferă esenţial de prescripţiile referitoare la termenul de prescripţie extinctivă din celelalte cărţi. În special p. d art. 268 CC RM stabileşte termenul de prescripţie de şase luni în litigiile izvorîte din contractele contractele de transport. În acelaşi timp p.1 art. 1021 CC RM „Termenul de perscripţie în contractul de transport” al Capitolului XII „Transportul” al titlului III „Categoriile de obligaţii” prevăd că termenul de prescripţie în relaţiilde transport constituie un an. În cazul intenţiei sau a culpei grave acesta constituie trei ani. De faţă sînt două norme care reglementează unul şi acelaşi raport şi care contravin una celeilalte.Soluţia este aplicarea regulilor normei speciale : dacă în lege se conţin reglementări generale cu privire la unul sau altul cerc de relaţii şi în acelaşi timp se prevede o normă specială cu privire la aceste raporturi, atunci se aplică norm aspecială – adică art. 1021 CC RM. Astfel de situaţii de colizie se admit şi în cazul altor raporturi. De exemplu se conţine o colizie în ceea ce priveşte înaintarea cerinţelor despre îndeplinirea lucrărilor de construcţie ce se conţin în art. 269 şi 968 CC RM. Este necesară aducerea în concordanţă a acestor reguli ale CC.

 3. Legislaţia veche (CC RSSM din 1964) prevedea stabilirea doar a termenelor prescurtate de prescripţie în raport cu termenul general de prescripţie extinctivă, dar care nu depăşeau aceste termene. Cu toate acestea dintr-un şir de norme din CC RM din 06 iunie 2002 şi alte acte normative decurge că termenele speciale de prescripţie pot fi mai lungi faţă de termenul general de prescripţie extinctivă (de trei ani). Nu rareori termenele mai îndelungate servesc mai bine intereselor persoanelor împuternicite.

 Termenele speciale de prescripţie, mai lungi decît termenul general de prescripţie, se aplică în cazurile următoare : 10 ani – despre introducerea modificărilor în cadastrul bunurilor imobile ( p.2 art. 506 CC RM); 5 ani – referitor la viciile în construcţii (art. 269 CC RM); 5 ani – în contractul de antrepriză referitor la construcţii (p.2 art. 968); potrivit p.2 art. 51 CL RM, ordinul de repartiţie poate fi declarat nul în termen de 3 ani din ziua primirii lui. Astfel de acţiune poate fi înaintată şi după trei ani, dacă ordinul a fost eliberat ca rezultat al acţiunilor nelegitime din partea persoanelor ce l-au primit; 6 ani şi 15 ani – în cazul reparării prejudiciului cauzat de poluare şi prejudiciu nuclear (art. 309 Codul navigaţiei maritme comerciale) ş.a.

 4. Natura juridică a termenelor speciale de prescripţie coincide cu esenţa juridică a termenului general de prescripţie. Reglementările referitoare la termenul general de prescripţie extinctivă sunt aplicabile şi în cazul termenlor speciale. Stabilirea pentru unele categorii de raportuei a termenelor speciale este condiţionată de specificul acestor raporturi. De accea normele dreptului civil, luînd în considerare specificul raporturilor respective (mai ales a celor de transport), în unele cazuri, admit posibilitatea abaterii de la regula generală. Unul din astfel de cazuri este neaplicarea regulei generale a începutului calculării termenului de prescripţie unor termene speciale. Drept exemplu poate servi p.2 art. 1021 CC RM, care determină diferit începutul calculării termenului special în cazul reclamaţiilor din contrcatul de transport : a) în cazul pierdere parţială, de deteriorare sau încălcare a termenului de transportare – din ziua predării încărcăturii către destinatar; b) în cazul distrugerii sau pierderii totale – în a 30-a zi de la expirarea termenului de transportare, iar dacă acest termen nu este stabilit de părţi sau de lege – în cea de-a 60-a zi din ziua preluării încărcăturii de către cărău.; c) în celelalte cazuri – în ziua expirării unui termen de 3 luni de la data încheierii contrcatului de transport. Legislaţia transporturilor, normele de apărare a drepturilor consumatorilor şi alte acte normative, stabilind un moment special de la care se calculează termenele speciale de perscripţie, iau în considerare faptul că de lege pentru astfel de cerinţe este stabilită calea pretenţionistă de soluţionare a

Page 30: T i t l u l IV

litigiului. De aceea momentul, de la care se începe calcularea termenul special de prescripţie, nu rareori se determină cu luarea în seamă a a timpului necesar pentru examinarea pretenţiei şi primirii răspunsului la ea. Astfel potrivit p.1 art. 387 Codului navigaţiei maritime comerciale, în cazul transportului maritim, cărăuşul este obligat să examineze pretenţia în termen de 3 luni şi să înştiinţeze petiţionarul despre satisfacerea sau respingerea ei. În cazul transportului combinat, pretenţiile se examinează în termen de 6 luni. Art. 383 CNMC reglementează momentele speciale, de la care se calculează începutul curgerii termenului de prescripţie în cerinţele, iyvorîte din contractul de transport maritim.

Art. 269 Prescripţia în cazul viciilor construcţiei

(1) În contrcatul pentru executarea de lucrări, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei se prescrie în termen de 5 ani.

(2) În contractul de vînzare-cumpărare, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei nu se prescrie înainte de trecerea a 5 ani de la executarea lucrării de construcţie.

(3) Pentru viciile materiilor prime sau ale materiilor livrate, destinate realizării unei construcţii, care au cauzat viciul acesteia, dreptul se prescrie în termen de 5 ani.

 Viciile construcţiilor sînt legate mai întîi de toate de calitatea lucrărilor îndeplinite de antreprenor. Calitatea lucrărilor trebuie să foe stabilită mai întîi de toate în contrcatul de antrepriză, iar în cazul caracterului incomplet al condiţiilor – să corespundă condiţiilor obişnuite. Calitatea lucrărilor de construcţie poate stabilită nu numai în contarctul de antrepriză, dar şi în anexele la el – descrierile, schiţele sau formulate în formă de trimitere la documentele de construcţie respective ( standarturi, norme tehnice). Cerinţele faţă de lucrările de construcţie pentru clădiri sunt diverse şi sunt formulate în diferite documente juridice : standarte, norme tehnice, norme şi reguli în construcţie. Responsabilitatea antreprenorului pentru calitatea lucrărilor de construcţie survine pentru executarea lucrărilor cu deviere de la contrcat, de la proiect, devizul de cheltuieli, cît şi de la normele şi regulile de construcţie, în vigoare la momentul îndeplinirii categoriilor de lucrări. Trebuie de avut în vedere că pentru fiecare tip de lucrări în construcţie există diverese norme şi regule. În afară de normele şi regulile de construcţie în sistemul actelor normative, care reglementează procedura de elaborare, avizare, aprobare şi componenţă a documentaţiei de proiect pentru construcţia clădirilor pe teritoriul RM şi care sînt menite să fie aplicate de către clienţi şi antreprenori, organele adminstraţiei de stat şi controlului de stat, persoanele fizice şi juridice – participanţi la relaţiile de construcţie.

 Calitatea lucrărilor de construcţie depinde şi de calitatea materialelor, detaliilor puse la dispoziţie de client sau antreprenor. Calitatea lucrărilor de construcţie, cît şi atingerea indicilor în construcţie, aşa cum ar fi capacitatea de producţie a întreprinderii, depind de calitatea materiei prime şi a materialelor, îndreptate pentru realizarea construcţiei. Viciile construcţiei se găsesc în dependenţă directă de viciile materiei prime şi a materialelor, folosite pentru realizarea construcţiei.

 Clientul este în drept în decursul întregii perioade a construcţiei să execute controlul asupra activităţii antreprenorului în ceea ce priveşte nivelul înalt al calităţii lucrărilor de construcţie şi folosirea materialelor calitative în realizarea construcţiei. În cazul depistării viciilor în executarea lucrărilor de construcţie sau folosirea materialelor necalitative, clientul este în drept să ceară de la antreprenor înlăturarea lor. Existenţa defectelor în lucrările de construcţie poate fi percepută şi după finisarea lucrărilor de construcţie, lşa expirarea unei perioade de timp mai îndelungate. Cu acest scop legiuitorul a stabilit termene mai îndelungate pentru cerinţele legate de viciile în

Page 31: T i t l u l IV

construcţii, de calitatea necorespunzătoare a lucrărilor privitor la construcţii. Acestora li se aplică alte termene de perscripţie.

 2. Prescripţia în cazul viciilor în construcţii se referă la prescripţia specială. Termenele stabilite pentru astfel de cerinţe sunt mult mai îndelungate în raport cu termenul general de prescripţie extinctivă. Termenul special de prescripţie extinctivă în cerinţele despre viciile în construcţii sunt stabilite de lege, şi nu de contrcatul de antrepriză, de normele şi regulile în construcţie, de GOSTuri în domeniul construcţiei, regulile de proiectare şi de recepţie în exploatare a construcţiilor finisate.

 Stabilirea termenelor mai îndelungate de prescripţie cu durata de cinci ani pentru reclamaţiile clientului cu privire la calitatea lucrărilor de construcţie îndeplinite este determinată de necesitatea unei verificări mai îndelungate a calităţii acestora. Termenul de cinci ani, fiind un termen mai îndelungat decît cel general, serveşte în primul rînd intereselor clientului. Aceste termene sunt legate de viciile ascunse ale construcţiilor, care nu pot fi stabilite în cazul unei examinări obişnuite.

 Prescripţia cu durata de cinci ani trebuie aplicată nu doar în cazurile cînd obiect al lucrărilor de construcţie au fost lucrările de ridicare, reconstruire sau reparaţie a cladirilor. Această regulă se aplică şi faţă de dreptul, născut din contrcatul de vînzare-cumpărare al obiectului, vîndul cu vicii de construcţie. Calitatea obiectului construit trebuie să corespundă nu doar cerinţelor obişnuite faţă de lucrările de genul respectiv, dar şi faţă de materialele întrebuinţate, detalii. Dacă pentru executarea construcţiei au fost utilizate materiale şi materie primă cu vicii, atunci acţiunea cu privire la viciile materialelor şi materiei prime, care au avut drept efect vicii ale construcţiei se prescrie tot în cinci ani. Sub vicii ale materialelor şi materiei prime despre care se vorbeşte în p.3 al articolului comentat, trebuie de înţeles vicii care dau naştere la răspunderea antreprenorului pentru calitatea necorespunzătoare a materialelor propuse de el, întrebuinţate la executarea lucrărilor, cît şi răspunderea lui pentru prezentarea materialelor grevate de drepturile terţilor.

 În art. 269 CC RM este vorba despre prescripţia de 5 ani numai în problemele legate de calitatea necorespunzătoare a lucrărilor de construcţie executate şi calitatea materialelor, destinate pentru executarea lucrării şi care au dat naştere la vicii în construcţie. În articolul comentat nu sînt indicaţii despre termenele de prescripţie pentru alte cerinţe, legate de contractul de antrepriză în construcţie. Cum, de exemplu, ar fi încălcarea termenului de construcţie în parte sau total, litigiile de calcul, ş.a. În astfel de litigii ne vom conduce de termenul general de prescripţie extinctivă de trei ani, stabilit de art. 267 CC RM.

 Articolul comentat nu stabileşte execepţii în ceea ce priveşte momentul de început al calculării termenului de prescripţie (art. 327 CC RM). Curgerea prescripţiei, legate de viciile construcţiei depinde de faptul despre care vicii este vorba : vicii iminente sau ascunse. În cazul celor iminente, curgerea prescripţiei se începe odată cu momentul cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său- adică din momentul depistării viciului. În cazul viciilor ascunse ale construcţiei, ne vom conduce de partea 1 a subpunctului b) al punctului 7 art. 272 CC RM – la expirarea a 3 ani de la data preluării construcţiei.

 Articolul comentat de asemenea nu menţionează nimic despre momentul de început al curgerii prescripţiei de 5 ani în cazul existenţei unui termen de garanţie pentru construcţie sau materialele livrate pentru executarea construcţiei, termen stabilit de lege, act subordonat legii sau contractul de antrepriză. Dacă pentru lucrările executate este stabilit un termen de garanţie, atunci momentul de început al curgerii prescripţiei trebuie de considerat data expirării termenului de garanţie, reieşind din aceea că clientul putea şi trebuia să înainteze reclamaţiile sale pînă la acea dată.

Page 32: T i t l u l IV

Art. 270 Interzicerea modificării termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de calculare

Actul juridic de modificare a termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de calculare ori privind renunţarea la dreptul de a invoca prescripţia este nul.

 

 1. Articolul comentat stabileşte un principiu de drept foarte important, potrivit căruia actul juridic de modificare a termenului de prescripţie extinctivă sau a modului lui de calcul fie referitor la refuzul de la dreptul de a face trimitere la prescripţia extinctivă nu corespunde normelor dreptului civil despre termenul de prescripţie extinctivă şi de aceea este nul. Astfel de acte juridice se se referă la categoria actelor, care nu corespund legii sau altor acte normative. Această prevedere cu caracter de axiomă decurge din esenţa şi destinaţia reglementării juridice a prescripţiei, de altfel în cazul unei reglementări opuse, norma de drept referitor la termenul de prescripţie extinctivă şi-ar pierde caracterul său regulativ şi ar fi încălcată.

 Din punct de vedere juridic actele juridice despre modificarea prescripţiei extinctive, despre modificarea modalităţii de calcul sau despre refuzul de dreptul a face trimitere la termenul de prescripţie extinctivă, sunt întemeiate pe necorespunderea lor faţă de cerinţele legislaţiei. Termenul de prescripţie extinctivă şi regulile referitoare la termenul de prescripţie extinctivă sunt stabilite de lege, poartă caracter imperativ şi nu pot fi modificate de acordul părţilor. Convenţia despre modificarea prescripţiei extinctive, despre modificarea modalităţii de calcul sau despre refuzul de dreptul a face trimitere la termenul de prescripţie extinctivă contravine scopului prescripţiei – să asigure stabilitatea raporturilor patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice, disciplina participanţilor circuitului civil, stimularea activitţii lor în executarea drepturilor şi obligaţiilor, să întărească disciplina contractuală şi financiară, să întărească controlul reciproc asupra executării obligaţiilor contractuale, să asigure protejarea dreptului încălcat.

 2. Normele referitoare la termenul de prescripţie şi regulile de calculare a lor au caracter imperativ. Termenele imperative şi modul de calculare a lor nu pot fi modificate prin acordul părţilor. De aceea, potrivit p.1 art. 220 CC RM, actul juridic sau o condiţie a acestuia, care contracvine normei imperative sunt nule.

 Dreptul la prescripţie reprezintă o garanţie sigură de protejare a drepturilor civile sau altor drepturi materiale ale cetăţenilor, organizaţiilo, întreprinderilor, statului. Reprezintă dreptul în corespundere cu care instanţa de judecată sau alt organ jurisdcţional este obligat să acorde protecţie persoanei (fizice sau juridice), dreptul căreia a fost încălcat. Drept garanţie a realizării dreptului subiectiv al cetăţenilor sau organizaţiilor la adresare în judecată şi acordarea protecţiei persoanei, dreptul căreia a fost încălcat reprezintă şi regula cuprinsă în art. 270 CC RM, în virtutea căruia refuzul de la dreptul de a invoca prescripţie este nul. Refuzul de la dreptul a invoca prescripţia este nul indiferent de faptul cum acesta a fost făcut, în formă generală sau pentru o categorie anume de raporturi juridice sau litigii, care au apărut sau pot apărea în viitor dintr-un contract concret.

 3. Actul juridic de modificare a prescripţiei extinctive sau modului de calculare a acesteia,fie refuzul de la dreptul de a invoca prescripţia nu corespunde cerinţelor legii şi se declară nulă în temeiul p.1. art.220 CC RM. Pentru aplicarea acestui temei este ecesar doar depistarea faptului încheierii actului juridic contrar prevederilor legislaţiei (art. 220, 270 CC RM), indiferent de faptul au avut părţile sau nu intenţia într-adevăr de a încălca legea sau cunoşteau că actul încheiat contravine acesteia. Potrivit art. 217 CC RM, instanţa de judecată face trimitere la nulitatea actului juridic referitor la modificarea prescripţiei extinctive, despre modificarea modalităţii de

Page 33: T i t l u l IV

calcul sau despre refuzul de dreptul de a face trimitere la termenul de prescripţie extinctivă din proprie iniţiativă.

 4. Caracterul imperativ al normelor referitoare la termenul de prescripţie şi modul lor de calculare se răsfrînge asupra actelor juridice cu participarea subiecţilor naţionali. În cazul tranzacţiilor cu element de extranietate, Codul Civil oferă posibilitatea subiecţilor de a alege dreptul aplicabil. Aşa potrivit art. 1610 CC RM, contractul este guvernat de legea aleasă de părţi. În virtutea art. 1624 CC RM întrebările referitoare la prescripţia extinctivă se soluţionează după dreptul statului aplicabil pentru reglementarea raportului respectiv – „Prescriptia extinctiva a dreptului la actiune este guvernata de legea aplicabila dreptului subiectiv”, Respectiv acordul părţilor despre alegerea dreptului străin ca aplicabil contrcatului (p.1 art. 1610 CC RM) presupune şi acordul lor de a aplica alte termene de prescripţie şi modului de calculare a lor, dacă astfel sunt prescripţiile legii străine. Asupra astfel de acte juridice nu se răsfrînge dispoziţia art. 270 CC RM.

Articolul 271. Aplicarea prescriptiei extinctive

Actiunea privind apararea dreptului incalcat se respinge in temeiul expirarii termenului de prescriptie extinctiva numai la cererea persoanei in a carei favoare a curs prescriptia, depusa pina la incheierea dezbaterilor in fond. In apel sau in recurs, prescriptia poate fi opusa de indreptatit numai in cazul in care instanta se pronunta asupra fondului.

 1. În conformitate cu regulile CC RM din 26 decembrie 1964, instanţa de judecată şi alte organe jurisdicţionale, care au fost împuternicite să soluţioneze litigii juridico-civile, erau obligate să aplice normele referitoare la prescripţia extinctivă indiferent de cererea părţilor, adică chiar şi dacă pîrîtul nu făcea trimitere la scăparea termenului de prescripţie.

 CC RM din 6 iunie 2002 a luat în această direcţie o poziţie cu totul contrarir – prescripţia extinctivă se aplică doar la cererea persoanei interesate. Cu late cuvinte, dacă pîrîtul nu a atenţionat asupra faptului de scăpare a termenului de prescripţie de către reclamant, atunci instanţa de judecată sau alt organ jurisdicţional, împuternicit cu soluţionarea cauzei, nu poate din oficiu să refuze în acţiune pe motivul scăpării termenului de prescripţie. Poziţia CC RM din 6 iunie 2002 este corectă şi în concordanţă cu principiul dreptului civil şi procesual civil – cel al disponibilităţii – principiului independenţei şi iniţiativei în obţinerea, exercitarea şi apărarea drepturilor civile ( art. 1, 9, 10 CC RM). Principiul disponibilităţii, adică de statornicire asupra subiecţilor dreptului civil a posibilităţii de sine stătător să dispună de drepturile sale materiale şi procesuale, ceea ce referindu-se la dreptul la prescripţie – presupune aplicarea prescripţiei numai la cererea persoanei interesate.

 Numai pîrîtului îi aparţine dreptul de a refuza reclamantului în acţiune pe motivul expirării termenului de prescripţie. Trimiterea pîrîtului la scăparea de către reclamant a termenului de prescripţie nu este unicul mijloc de apărare a pîrîtului împotriva reclamantului. Prescripţia începe să curgă doar din momentul în care este încălcat dreptul subiectiv sau interesul protejat de lege. Dacă pretenţiile reclamantului către pîrît sunt neîntemeiate în fond, prescripţia în general nu începe să curgă. De aceea în acele cazuri cînd pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate în fond, prescripţia extinctivă nu începe să curgă, nu poate fi vorba de scăparea lui şi pîrîtul nu este în drept să utilizeze dreptul său de aplicare a termenului de prescripţie. În aşa cazuri pîrîtul poate să cîştige procesul nu pe motivul scăpării de către reclamant a termenului de prescripţie, ci pe motivul că pîrîtul în general nu avea nici un fel de obligaţii faţă de reclamant.

 În aşa fel regula despre faptul că prescripţia extinctivă se aplică de către instanţă numai la cererea persoanei cointeresate înseamnă că prescripţia nu se răsfrînge asupra pretenţiilor de

Page 34: T i t l u l IV

apărare judiciară, ea se aplică la cerera părţilor. Potrivit normelor dreptului procesual civil, părţi în proces sînt reclamantul şi pîrîtul. În virtutea art. 1 şi 9 CC RM, persoanele fizice şi juridice la libera sa laegere exercită drepturile ce le aparţin, inclusiv dreptul de a declara în instanţă despre omiterea termenului de prescripţie.

 Cererea de omitere a termenului de prescripţie, făcută în procesul examinării cauzei de către terţa persoană, nu este temei de aplicare de către instanţă a prescripţiei extinctive, dacă o stfel de cerere nu a fost făcută de către partea în proces. Această prescripţie este corectă, dar în practică un astfel de punct de vedere poate fi pus sub semnul întrebării. Nu se poate de a nu fi de acord cu aceea că legislaţia procesuală (art. 68 CPC RM) nu acordă terţei persoane care nu înaintează pretenţii proprii, a dreptului la refuz la acţiune, recunoaştere a acţiunii sau încheierea unei tranzacţii de împăcare şi aceste terţe persoane doar fac uz de drepturile părţii, nefiind astfel. Această împrejurare ne permite să vorbim despre aceea că terţa persoană este lipsită de dreptul de a invoca omiterea termenului de prescripţie. Cu toate acestea este corectă şi o altă prevedere : art. 271 CC RM nu vorbeşte categoric despre aceea că prescripţia extinctivă se aplică doar la cererea părţii în litigiu, care sunt reclamantul şi pîrîtul. Reieşind din conţinutul şi sensul art. 271 CC RM consider posibil aplicarea termenului de prescripţie şi la solicitarea terţei persoane care nu are pretenţii proprii. Articolul comentat nu utilizează termenul de „parte”, „pîrît”, ci expresia „ la cererea persoanei în folosul căreia curgea prescripţia” , adică în folosul oricărei persoane cointeresate. Din punct de vedere formal, o astfel de prevedere legislativă permite şi terţei persoane să vină cu cererea despre omiterea termenului de prescripţie. În practica judiciară pot fi cazuri cînd terţa persoană , lipsită de dreptul undicat, practit pierde posibilitatea de a apăra interesele sale. În acest sens este convingător următorul argument întîlnit în literatura de specialitate : în cazul înaintării acţiunii la unul dintre debitorii solidari, alt debitor, ce participă în proces ca intervenient, neavînd posibilitatea de a depune cererea despre omiterea teremenului de prescripţie, riscă în consecinţă să răspundă faţă de pîrît, acţiunea faţă de care a fost admisă, în procedură de regres, deoarece curgerea termenului de prescipţie începe din momentul executării obligaţiei de bază.

 Cererea de aplicare a termenului de prescripţie, făcută de unul dintre copîrîţi, nu se răsfrînge asupra celorlalţi copîrîţi, inclusiv şi în cazul obligaţiei solidare. Fiecare dintre coreclamanţi şi copîrîţi participă faţă de cealaltă parte în proces în mod de sine stătător şi în acţiunile sale nu depinde de alţi coparticipanţi : el poate de exemplu să declare despre omiterea termenului de prescripţie sa să refuze de la acest drept fără acordul cu ceilalţi. Aşa prevedere este conformă cu principiul realizării drepturilor sale în interes propriu, care nu admite a extinde manifestarea de voinţă a unuia dintre copîrîţi asupra celuilalt fără acordul celui din urmă. Cererea despre aplicarea termenului de prescripţie făcută de unul dintre copîrîţi nu se răsfrînge asupra celorlalţi pîrîţi. În cazul coparticipării procesuale pasive nu se exclude posibilitatea declarării omiterii termenului de prescripţie de fiecare dintre pîrîţi. Cu toate aceste instanţa de judecată este în drept să refuze în acţiune în cazul existenţei cererii de omitere a termenului de prescripţie de la unul dintre copîrîţi cu condiţia, că în virtutea legii sau contractului sau reieşind din caracterul raportului litigios pretenţiile reclamantului nu pot fi admise din contul celorlaţi copîrîţi ( de exemplu în cazul înaintării acţiunii despre revendicare a bunului indivizibil, care se află în proprietate comună).

 Nu de rareori acţunea se înaintează faţă de persoana corectă, care se află în raport litigios cu creditorul. O astfel de persoană este pîrîtul necorespunzător. Partea necorespunzătaore (pîrîtul) - este o persoană procesuală cu capacitate juridică. Astfel de persoană poate înainta demersuri, să facă cereri şi să exercite alte drepturi procesuale. Cerera părţii necorespunzătoare depsre aplicarea termenului de prescripţie nu are importanţă juridică pentru partea corespunzătoare care a întrcat în proces (art. 64 CPC RM), cu toate că termenul de prescripţie într-adevăr a expirat. Nimeni nu poate să dispună de dreptul care nu-i aparţine. De dreptul de a cere aplicarea

Page 35: T i t l u l IV

termenului de prescripţie beneficiază doar acel subiect al circuitului civil care este răspunzător în acţiune. Aceată persoană este pîrît necorespunzător, anume aceteia îi aprţine dreptul de a aplica prescripţia perosnal sau prin reprezentant. (art. 75 CPC RM)

 Deoarece succesorul în drepturi continuă să partcipe în procesul succedatului, toate acţiunile săvîrşite în proces pînă la întrarea lui, sunt obligatorii pentru acesta în acea măsură, în care ele ar fi fost obligatorii pentru persoana pe care succesorul a înlocuit-o ( conform noului CPC p.2 art. 70). Instanţa de judecată aplică prescripţia extinctivă dacă pîrîtul pe care l-a înlocuit succesorul, a făcut o astfel de cerere pînă la încheierea dezbaterilor judiciare în fond. O cerere repetată de la succesor referitor la aplicarea termenului de prescripţie nu este necesară.

 Subiect al dreptului de înaintare a cererii faţă de instanţă despre expirarea termenului de prescripţie est reclamantul şi pîrîtul. În virtutea art. 271 CC RM, reclamantul se include de prevederea „ la cererea persoanei, în favoarea căreia a curs prescripţia”. Din punct de vedere practic, legislaţia civilă cunoaşte cazuri, cînd la reclamant poate să apară necesitatea în apărarea intereselor sale pe calea cererii referitor la omiterea termenului de prescripţie. Dee exemplu reclamantul poate să protesteze în temeiul subpunctului „a” p.1 art. 659 CC RM împotriva compensării în legătură cu expirarea termenului de prescripţie.

 2. În conformitate cu art. 116 al Constituţiei RM, judecătorii sînt imparţiali. Acest principiu constituţional se asociază cu principiul exercitării dreptrilor sale în interes propriu şi voinţă proprie. Această prevedere a dreptului civil acordă soluţionarea întrebării despre eliberarea de la încasarea în favoarea creditorului la discreţia debitorului. Iată de ce aplicarea termenului de prescripţie este posubilă doar la solicitarea persoanei în a cărei favoare a curs termenul de prescripţie. Instanţa nici într-un caz nu trebuie să intenteze problema despre termenul de prescripţie din proprie iniţiativă, ex offcio.

 Potrivit art. 202 CPC RM, judecătorii sunt obligaţi să explice părţilor şi altor persoane, ce paricipă în proces drepturile şi obligaţiile lor procesuale. Cu toate acestea instanţa nu trebuie să amintească persoanelor cointeresate despre necesitatea aplicării termenului de prescripţie extinctivă. Explicînd drepturile şi obligaţiile procesuale, judecătorii nu trebuie să se ocupe de comentariul art. 271 CC RM despre consecinţele aplicării sau neaplicării termenului de prescripţie. Aceasta va fi considerată ca un ajutor pîrîtului, ceea ce contravine principiilor imparţialităţii şi contradictorialităţii procedurii civile. În virtutea împuternicirilor sale instanţa de judecată poate să pună în discuţie din proprie iniţiativă orice întrebare, care are, după părerea ei, importanţă juridică, exceptînd cele referitoare la termenului de prescripţie, deoarece norma specială a dreptului material (art. 271 CC RM) leagă aplicarea termenului de prescripţie numai cu aceea că vafi aceasta invocat de persoana în favoarea căreia curgea termenului de prescripţie. În astfel de situaţii instanţa de judecată nu este în drept să pună în discuţie din proprie iniţiativă în timpul dezbaterilor judiciare întrebarea despre aplicarea termenului de prescripţie. La fel instanţa nu este în drept să propună oricărei părţi pe dosar să aducă probe sau să facă explicaţii referitoare la expirarea termenului de prescripţie, dacă nu există o cerere despre aplicarea termenului de prescripţie.

 Din prevederile art. 271 CC RM este destul de clar că cererea persoanei în favoarea căreia curgea termenul de prescripţie trebuie făcută pînă la finisarea dezbaterilor judiciare. Această cerinţă a legii cuprinde fazele intentării acţiunii civile, pregătirea pricinii către dezbaterile judiciare şi propriu-zis faza examinării acţiunii în fond. Faza pregătirii pricinii către dezbaterile judiciare – parte componentă a procesului civil. În faza pregătirii pricinii către dezbaterile judiciare instnţa este în drept să întreprindă diferite acţiuni procesuale. Luînd în consideraţie că termenul de prescripţie se aplică de instanţă numai la cerera persoanei în a cărei favoare a curs termenul de prescripţie, în faza pregătirii pricinii către dezbaterile judiciare instanţa nu este în

Page 36: T i t l u l IV

drept să propună uneia din părţi să să aducă probe sau să facă explicaţii (inclusiv în încheierea de pregătire a pricinii către dezbaterile judiciare) referitoare la expirarea termenului de prescripţie. Dacă însă persoana cointeresată ( pîrîtul în referinţă (art.186 CPC) se referă la omiterea teremenului de prescripţie., instanţa este în drept în procedura pregătirii a pricinii către dezbaterile judiciare, în scopul soluţionării în termen şi corect, să propună oricăreia din părţi să aducă probe corespunzătoare ( art. 119, 185, 186 CPC RM). Indicarea în încheierea despre pregătirea pricinii către dezbaterile judiciare despre faptul expirării termenului de prescripţie, dacă nu a existat o cerere corespunzătoare din partea persoanei cointeresate, nu este admisibilă, cum aceasta nu ar fi considerat de instanţă de incorect.

 3. În sensul art. 271 CC RM cererea despre termenul de prescripţie poate fi făcută doar pînă la finisarea dezbaterilor judiciare în fond. Este vorba de dezbaterile judicare în prima instanţă. În practica judiciară au fost nu rareori cazuri cînd hotîrîrea primei instanţe a fost anulată şi dosarul poate fi examinat în prima instanţă necontenit. Această împrejurare naşte întrebarea despre necesitatea cererii repetate referitor la aplicarea termenului de prescripţie după îndreptarea dosarului de instanţa de apel şi de recurs la o nouă examinare. Aplicarea termenului de prescripţie norma CC RM o leagă de manifestarea de voinţă a persoanei în folosul căreia curgea termenul de prescripţie. Dacă pîrîtul a făcut o cerere de aplicare a termenului de prescripţie pînă la emiterea hotărîrii anulate, atunci în cazul anulării hotărîrii şi trimiterii la o nouă examinare, instanţa trebuie să aplice norm art. 271 CC RM despre termenul de prescripţie, chiar dacă pîrîtul nu a cerut aplicarea termenului de prescripţie.

 Dreptul de a cere aplicarea termenului de prescripţie pîrîtul l-a utilizat la examinarea cauzei în fond la prima examinare. Pîrîtul la o nouă examinare a cauzei poate să refuze de la aplicarea lui, anulînd prima sa cerere. Aceasta nu vine în contradicţie cu voinţa şi principiul disponobilităţii. Cu toate acestea, dacă persoana în favoarea căreia a curs termenul de prescripţie la examinarea anterioară a cauzei (pînă la anularea hotărîrii) nu a cerut aplicarea termenului de prescripţie, atunci pentru aplicarea lui în cadrul examinării repetate (după anularea hotîrîrii) este necesară cererea respectivă (scrisă sa verbală) adresată instanţei.

 Regula despre faptul că trimiterea de către partea interesată la omiterea termenului de prescripţie trebuie să fie făcută în prima instanţă pînă la încheierea dezbaterilor judiciare în fond nu înseamnă deloc că persoana în favoarea căreia a curs termenul de prescripţie nu poate să facă o astfel de cerere la o stadie mai evoluată, adică în apel sau recurs. După sensul art. 271 CC RM cererea despre termenul de prescripţie poate fi făcută de persoana împuternicită în apel şi recurs cu condiţia emiterii hotîrîrii în fond. Admiţînd aceasta legiuitorul probabil a reieşit din aceea că persoana respectivă poate cere aplicarea normelor referitoare la termenul de prescripţie şi după emiterea hotărîrii de prima instanţă, dacă instanţa ierarhic superioară va stabili existenţa împrejurărilor nu numai cu caracter subiectiv ( inalfabetismul, starea de neputinţă, vîrsta înaintată a persoanei în a cărei favoaer curgea termenul de prescripţie), dar şi cu caracter obiectiv ( stabilirea unor împrejurări noi), care acordă posibilitatea persoanei cointeresate să se folosească de dreptul său.

 4. Acţiunea despre apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul omiterii termenului de prescripţie numai la cererea persoanei, în favoarea căreia curgea prescripţia. Articolul comentat (271 CC RM), cît şi normele dreptului procesual civil nu prevăd careva cerinţe faţă de forma şi conţinutul cererii persoanei cointeresate referitor la expirarea termenului de prescripţie. Cererea de aplicare a termenului de prescripţie poate fi făcută atît în formă scrisă, cît şi verbală, atît în faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, cît şi nemijlocit pe parcursul procesului. În formă scrisă - în cadrul cererii separate sau în referinţă la acţiune sau pretenţie, cînd de lege este prevăzută faza prealabilă de examinare a litigiului. Aplicarea termenului de prescripţie este posibilă şi la cererea verbală a persoanei cointeresate. În acest ultim caz, despre

Page 37: T i t l u l IV

cererea făcută, în corespundere cu normele CPC RM (codul nou art. 274) se indică în procesul verbal al şedinţei judiciare. Cererea depsre aplicarea termenului de prescripţie făcută în formă scrisă nu poate servi drept temei pentru refuzul în aplicarea termenului de prescripţie de către instanţa de judecată. Legea (materială şi procesuală) nu numai că nu stabileşte o formpă specială pentru o astfel de cerere, dar şi nu prevede şi rechizitele obligatorii ale conţinutului ei.

 Nu rareori persoanele în favoarea cărora curgea prescripţia, în corespundere cu art. 56 CPC RM, făceau cereri scrise şi verbale, depun demersuri, în timpul şedinţei de judecată faceau explicaţii, în care se conţin trimiteri la articolele corespunzătaore ale CC RM despre prescripţie ( în acelaşi timp şi la art. 271), în acelaşi timp neînaintînd cereri despre aplicarea termenului de prescripţie. Includerea trimiterilor la articolele corespunzătoare al CC RM despre prescripţia extinctivă (respectiv la art. 271 CC RM) trebuie apreciată ca voinţa reală a persoanei în favoarea căreia curgea prescripţia, de a realiza dreptul său la aplicarea termenului de prescripţie  în interes propriu. Un alt punct de vedere cu privire la aceste cazuri nu este corect. Astfel independent de forma pe care o ia voinţa persoanei cointereaste – cerere directă, demers, explicaţie (scrisă sau verbală), adresată instanţei de judecată despre aplicarea regulilor referitoare la expirarea termenului de prescripţie sau pur şi simplu trimiterea persoanei, în a cărei favoare curgea prescripţia în cererea scrisă sau verbală (inclusiv în referinţa la acţiune), la ert. 270 CC RM sau alte articole referitoare la prescripţie, fără cererea directă despre aplicarea termenului de prescripţie, în toate cazurile trebuie examinată ca temei pentru aplicarea termenului de prescripţie.

 5. Cerera persoanei, în a cărei favoare curgea termenul de prescripţie despre aplicarea termenului de prescripţie este temei pentru refuzul în apărarea dreptului încălcat (respingera acţiunii) cu condiţia că omitera termenului de prescripţie este confirmat de probe. Trebuie de accentuat că cererea persoanei despre aplicarea termenului de prescripţie nu împiedică examinarea cererii reclamantului –persoană fizică (art. 279 CC RM) despre recunoaşterea motivelor întemeiate de omitere a termenului de prescripţie şi restabilirea lui, co condiţia existenţei motivelor întemeiate legate de persoana reclamantului.

Articolul 272. Inceputul curgerii termenului de prescriptie Extinctiva

(1) Termenul de prescriptie extinctiva incepe sa curga de la data nasterii dreptului la actiune. Dreptul la actiune se naste la data cind persoana a aflat sau trebuia sa afle despre incalcarea dreptului.

(2) Daca legea prevede altfel, prescriptia incepe sa curga de la data cind obligatia devine exigibila, iar in cazul obligatiei de a nu face, de la data incalcarii acesteia. In cazul in care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o conditie suspensiva, termenul de

 prescriptie extinctiva incepe sa curga de la data implinirii termenului ori a realizarii conditiei.

(3) In raporturile juridice in care nu este stipulat termenul executarii obligatiei sau in care executarea poate fi ceruta oricind, termenul de prescriptie extinctiva incepe sa curga de la data cind debitorul trebuie sa execute obligatia.

(4) In actiunile privind raspunderea delictuala, termenul de prescriptie extinctiva incepe sa curga de la data cind pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea.

Page 38: T i t l u l IV

(5) Termenul de prescriptie extinctiva in cazul actiunii in anulare a unui act juridic pentru violenta incepe sa curga de la data la care a incetat violenta. In celelalte cazuri de anulare, termenul de prescriptie extinctiva incepe sa curga de la data la care cel indreptatit,

 reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i incuviinteze actele a cunoscut temeiul anularii.

(6) In cazul obligatiilor regresive, termenul de prescriptie extinctiva incepe sa curga de la data cind trebuia executata obligatia principala.

(7) Prescriptia dreptului la actiune pentru viciile ascunse incepe sa curga:

a) in cazul unui bun instrainat sau al unei lucrari executate alta decit o constructie, de la implinirea unui an de la data preluarii (predarii) bunului sau lucrarii, afara numai daca viciul a fost descoperit mai inainte, cind prescriptia va incepe sa curga de la data descoperirii;

b) in cazul unei constructii, de la implinirea a 3 ani de la data preluarii (predarii) constructiei, afara numai daca viciul a fost descoperit mai inainte, cind prescriptia va incepe sa curga de la data descoperirii.

(8) Pentru executarea unor lucrari curente, termenele prevazute la alin.(7) sint de o luna in cazul prevazut la lit.a) si, respectiv, de 3 luni in cazul prevazut la lit.b).

(9) Cind este vorba de prestatii succesive, prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la data la care fiecare prestatie devine exigibila, iar daca prestatiile alcatuiesc un tot unitar, de la data ultimei prestatii neexecutate.

 1.Legislaţia civilă face legătura dintre acţiunea tremenului de prescripţie cu încălcarea dreptului. Aceasta înseamnă că pînă în momentul în care dreptul subiectiv sau interesul protejat de lege nu sunt încălcate, nu poate fi vorba despre începutul curgerii termenului de prescripţie. Termenul de prescripţie poate să-şi aibă începutul nu doar în momentul în care dreptul subiectiv a fost încălcat, dar şi mult mai tîrziu, moment despre care se vorbeşte în articolul comentat şi alte acte normative. Termenul de prescripţie în general nu curge dacă dreptul subiectiv, care se cere a fi protejat în general nu există. Deoarece acţiunea civilă este acţiunea îndreptată spre realizarea forţată a pretenţiei indicate de reclamant, atunci această acţiune poate fi exercitată după începutul curgerii termenului de prescripţie. În p.1 art. 272 CC RM este stabilită regula generală, care determină momentul începutului calculării termenului de prescripţie : dreptul la înaintarea acţiunii apare din ziua cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său. Din această zi după regula generală începe curgerea termenului de prescripţie. Pînă la acest moment persoana dreptul căreia a fost încălcat nu putea să se adreseze în instanţele de judecată sau alte organe jurisdicţionale pentru apărarea dreptului încălcat. După sensul articolului comentat, începutul termenelor generale, cît şi speciale de prescripţie, este condiţionat de monentul cînd persoana în favoarea căreia curge termenul de prescripţie, poate să se adreseze în judecată pentru realizarea forţată a dreptului său.

 Determinarea momentului încălcării dreptului depinde de faptul dacă este încălcat un drept absolut, de creanţă sau un drept părut din aşa-numitele raporturi continuie. În acţiunile despre apărarea dreptului de proprietate şi altor drepturi absolute ( dreptul la demnitate, reputaţie comercială, alte drepturi nepatrimoniale) momentul de încălcare a dreptului nu creează dificultăţi – ziua în care proprietarul a aflat despre încălcarea dreptului său. Dacă proprietarul nu a ştiut

Page 39: T i t l u l IV

despre încălcarea dreptului din neglijenţă, sau alte motive întemeiate, atunci începutul curgerii prescripţiei se calculează din momentul în care el trebuia să afle despre încălcarea dreptului său.

 Drepturile juridice civile sunt destul de diverse şi nu rareori foarte complicate, în rezultatul cărui fapt momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie este foarte greu de determinat. Articolul comentat mai detaliat reglementează începutul curgerii termenului de prescripţie referitor la drepturile ce decurg din raporturi obligaţionale.

 2. Dreptul de înaintare a acţiunii sau a pretenţiei aparţine persoanei dreptul subiectiv sau interesul căreia a fost încălcat. Curgerea termenului de prescripţie începe din momentul, cînd anume această persoană a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său, indiferent de faptul cine s-a adresat după apărare – propriu-zis persoana dreptul căreia a fost încălcat, sau în interesul acesteia alte persoane, în cazurile cînd legea materială sau procesuală le acordă dreptul la adresare în judecată. (art. 7, 71, 73 CPC RM).

 În practica judiciară sunt destul de dese cazurile cînd acţiunile sînt înainate de procurori, organele conducerii de stat, sindicate, avocaţii parlamentari, organizaţiile obşteşti sau alte persoane în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane. Practica judiciară uneori ne mărturiseşte că persoanele protestează împotriva demersului persoanei în a cărei favoare curgea prescripţia, despre aplicarea consecinţelor expirării termenului de prescripţie. Protestul împotriva demersului pîrîtului este motivat de aceea că începutul curgerii termenului de prescripţie trebuie de calculat nu din ziua în care despre încălcarea dreptului i-a devenit cunoscut deţinătorului lui (reclamantului), în interesele căruia este înaintată acţiunea (p.2 art. 34 CPC RM), ci din momentul cînd despre încălcarea dreptului reclamantului i-a devenit cunoscut organului care s-a adresat cu cererea în cauză (procuror, organele conducerii de stat, sindicate, avocaţii parlamentari, organizaţiile obşteşti, etc.). Această poziţie contravine p.1 art. 272 CC RM. Articolul comentat vorbind despre persoana, dreptul căreia a fost încălcat, are în vedere posesorul (deţinătorul) nemijlocit al dreptului subiectiv încălcat, şi nu oricare altă persoană, împuternicită prin lege cu atribuţii de adresare în judecatăcu cerei de apărare drepturilor şi intereselor altor persoane. Pentru determinarea începutului curgerii procurori, organele conducerii de stat, sindicate, avocaţii parlamentari, organizaţiile obşteşti, importanţă juridică o are o are ziua în care deţinîtorul dreptului subiectiv ( persoana – după formularea art. 272 p.1 CC RM) a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său, şi nu are importanţă juridică ziua, în care despre încălcarea dreptului reclamantului i-a devenit cunoscut persoanei, care în virtutea legii are dreptul de adresare în judecată cu cererea de apărare a drepturilor terţelor persoane.

 Aceeaşi este situaţia şi în cazul dosarelor despre lichidarea persoanelor juridice. La înaintarea acţiunii de către lichidator sau administrator fiduciar din numele persoanei juridice în proces de lichidare către terţele persoane, care au datorii faţă de organizaţie, în interesele căreia se depune acţiunea, termenul de prescripţie trebuie calculat din ziua în care despre încălcarea dreptului i-a devenit cunoscut deţinătorului acestui drept, şi nu lichidatorului sau administratorului fiduciar. Termenul de prescripţie începe să curgă , după regula generală, din ziua în care despre încălcarea dreptului a aflat sau trebuia să afle deţinătorul acestui drept. Potrivit p.1 art. 61 CC RM, persoana juridică îşi realizează drepturile şi execută obigaţiile prin organul său de conducere. Ziua nominalizată trebuie determinată de ziua, cînd despre încălcarea dreptului a aflat sau trebuia să afle organul de conducere al persoanei juridice. Concluzia este următoarea : înaintarea acţiunii de către lichidator sau administartorul fiduciar nu modifică regula generală de calculare a termenului de prescripţie, deoarece administratorul fiduciar (lichidatorul) în acest caz acţionează din numele creditorului, care ştia sau trebuia să ştie despre încălcarea dreptului său din momentul, cînd executarea stabilită de contract nua fost efectuată la timp sau dreptul subiectiv a fost încălcat în alt mod.

Page 40: T i t l u l IV

 În practica judiciară se întîlnesc cereri ale noii conduceri (noi alese) despre aceea că el a aflat despre încălcarea dreptului întreprinderii conduse de el doar din momentul în care el a fost numit în funcţie, astfel momentul de început al curgerii termenului de prescripţie trebuie considerat ziua cînd el a aflat despre încălcarea dreptului. Aşa o împrejurare nu poate servi drept temei pentru modoficarea momentului de început al curgerii termenului de prescripţie. În astfel de situaţii este înaintată acţiunea despre apărarea drepturilor persoanei juridice, şi nu a conducătorului ca persoană fizică.

 3. Excepţiilde la regula generală de calculare a momentului de început al curgerii termenului de prescripţie sunt stabilite în însuşi CC RM. Mai întîi de toate excepţiile de la această regulă se conţin în articolul comentat (p.2-9), unele prevederi ale căruia au nevoie de precizări.

 În obligaţiile cu indicarea termenului de executare a obligaţiei termenul de prescripţie începe să curgă la survenirea acestui termen, dacă executarea din partea debitorului nu a urmat. De exempli, dacă debitorul este obligat să restituie mijloacele băneşti în baza contractului de împrumut (art. 867 CC RM) la 10 mai 2003, atunci în cazul nerestituirii datoriei în acest termen şi în modul, prevăzut de contract, termenul de prescripţie începe să curgă de la 11 mai 2003. În cazul neexecutării obligaţiei cu indicarea termenului de executare are loc încălcarea dreptului creditorului bazat pe un ansamblu de împrejurări: creditorul cunoaşte despre încălcarea dreptului său (el nu poate să nu ştie despre aceasta), creditorului îi este cunoscut debitorul, este cunoscut termenul de xecutare de către debitor a obligaţiei, este cunsocut faptul neexecutării. În cazul obligaţiilor, îndreptate spre abţinerea de la acţiune ( obligaţia de a nu face), curgerea termenului de prescripţie începe din ziua încălcării acestei obligaţii – adică din momentul în care debitorul a săvîrşit careva acţiuni, de la care s-a obligat săs e abţină. Astfel în baza contractului de regizare, autorul s-a obligat să nu transmită regizia altui teatru, dar în pofida acestei obligaţii a săvîrşit această acţiune. Curgerea termenului de prescripţie începe din ziua în care primul teatru a flat sau trebuia să afle despre acest fapt, adică din momentul încălcării. Dreptul subiectiv poate apărea şi cu termen suspensiv sau rezolutoriu – adică în dependenţă de termenul sau împrejurarea, care poate să se petreacă sau să nu se petreacă în viitor. În calitate de condiţie poate apărea atît evenimentul, cît şi acţiunile persoanelor fizice şi juridice. În acelaşi timp ca condiţie pot servi acţiunile terţelor persoane, cît şi acţiunile participanţilor nemijlociţi la actul juridic. Momentul de apariţia a acestor drepturi şi obligaţii este considerat momentul survenirii termenului sau a condiţiei, indiferent de aceea cunoşteau părţile că condiţia s-a realizat sau nu. Aşa în contractul de vînzare-cumpărare un cetîţean vinde altei persoane un cîine de rasă cu condiţia că cîinele va aduce pe lume mai mult decît un ţînc sau cetăţeanul se obligă sub condiţie suspensivă să vîndă casa sa, dacă el va procura sau construi una nouă. Din momentul construirii casei noi la cumpărător apare dreptul de a cere transmiterea casei. Din momentul realizării condiţiei indicate se începe să curgă termenul de prescripţie, dacă de către vînzător nu este îndeplinită condiţia contractului.

 Dacă termenul executării obligaţiei nu este indicat sau este condiţionat de momentul cererii din partea creditorului, atunci debitorul este obligat din momentul înaintării cererii de către creditor să-l execute în orice moment. De exemplu, persoana care a plasat la păstrare un bun este în drept

să-l ceară de la depozitar în orice moment (art. 1096 CC RM). În aşa situaţii curegerea termenului de prescripţie se începe din ziua următoare după înaintarea cererii de către creditor. Dacă executarea imediată nu decurge din lege, contract sau natura obligaţiei, debitorul este obligat să execute obligaţia în teremen de 7 zile din momentul prezentării cererii respective. La creditor, în cazul neexecutării obligaţiei în termen de 7 zile, apare dreptul la acţiune în ziua următoare şi din acest moment începe curgerea termenului de prescripţie.

Page 41: T i t l u l IV

 Curgerea termenului de prescripţie la cererea părţii vătămate în acţiunile de răspundere civilă delictuală nu poate începe mai devreme de ziua , cînd partea vatămată a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său şi a faptuitorului. Pînă ce părţii vătămate nu-i este cunoscut făptuitorul încăclcării, el este lipsit de posibilitatea înaintării acţiunii către făptuitorul încălcării, cu toate că despre faptul încălcării el este deja conştient. Doar din momentul cînd părţii vătămate i-a devenit cunoscut nu numai despre cauzarea prejudiciului, dar şi despre persoana ce l-a cauzat, începe să curgă termenul de prescripţie în acţiunile de răspundere civilă delictuală. Dacă părţii vătămate îi este cunoscut faptul cauzării prejudiciului, dar el nu conoaşte pîrîtul, curgerea termenului de prescripţie nu începe.

 Actul juridic, săvîrşit cu aplicarea violenţei, se referă la grupul celor contestabile şi instnaţa este în drept la acţiunea părţii vătămate să-l declare nul. Violenţă este considerată cauzarea participantului la actul juridic de suferinţe fizice şi psihice cu scopul a-l determina la încheierea ctului juridic. Suferinţele fizice şi psihice pot fi cauzate pe calea violenţei şi faţă de persoanele apropiate celei participante la actul juridic. De exemplu, violenţă va fi considerat influenţarea ilegală asupra contragentului pe calea abuzului situaţiei de serviciu. Faţă de actele juridice, încheiate prin aplicarea violenţei, curgerea termenului de prescripţie se începe din ziua încetării acţiunilor de violenţă, sub influenţa cărora a fost încheiat actul juridic, şi nu din ziua încheierii lui.

 Calcularea termenului de prescripţie în acţiunile de regres de asemenea are specificul său. Executarea obligaţiei solidare de către unul dintre debitori liberează ceilalţi codebitori de la executarea obligaţiei faţă de creditor, dar ei vor fi obligaţi să repare respectiv cheltuielile suportatedebitorului, care a executat obligaţia totalmente. Respectiv pentru debitorul ce a executat obligaţiafaţă de creditor calcularea termenului de prescripţie începe din momentul, cînd la el apare dreptul de a cere de la ceilalţi debitori. După logică dreptul de regres apare din momentul executării obligaţiei de bază. Dreptul de regres apare din momentul reparării daunei, cauzat de altă persoană. Legislaţia în vigoare nu admite examinarea acţiunilor de regres înainte de termen referitor la sumele încă nerestituite în baza obligaţiei de bază. De exemplu, curgerea termenului de prescripţie în acţiunea de regres a întreprinderii de comercializare către întreprinderea – producător al bunurilor necalitative, legat de restituirea cumpărătorului a preţului de comercializare a produsului, începe din ziua satisfacerii în termenul stabilit de către întreprinderea de comercializare a pretenţiilor cumpărătorului. Potrivit art. 1025 CC RM, cărăuşul capătă drept de regres doar după aceea ce el a a plătit pentru alţi cărăuşi repararea încărcăturii pierdute, pierite sau deteriorate. În baza contrcatului de factoring la debitor apare dreptul de regres dacă debitorul a efectuat plăţile factorului, iar factorul a efectuat plăţile aderentului. Debitorul posedă dreptul de reparare a prejudiciului doar de la aderent în cazul neexecutării de către el a obligaţiilor contractuale, şi nu de la factor, cu excepţia cazului, cînd factorul a efectuat plăţile aderentului, cu toate că cunoştea că obligaţiile n-au fost executate în conformitate cu prevederile contractului (art. 1298 CC RM). Curgerea termenului de prescripţie a debitorului în contrcatul de factoring se începe din ziua în care factorul a efectuat plăţile aderentului. Pretenţiile sale de regres debitorul le înaintează aderentului. Termenul pretenţiilor de regres ale statului către persoanele cu funcţie de răspundere ale organelor de cercetare penală, anchetă preliminară, procuraturii şi instanţelor de judecată începe să curgă din ziua reparării de către stat a prejudiciului în baza art. 1405 CC RM (p.2 art. 1415 CC RM) ş.a. Începutul curgerii termenului de prescripţie nu poate fi mai înainte decît apariţia dreptului de regres. Dreptul de regres către persoana, care a cauzat daune, apare la persoana, care a reparat aceste daune (art. 1415 p.1 CC RM). Pînă la repararea prejudiciului dreptul de regres nu apare. Respectiv şi termenul de prescripţie în obligaţia de regres nu începe să curgă. Aşa. P.2 art. 389 CNMC a RM stabileşte că în cazurile prevăzute de p.2 art. 306 (proprietarii de nave, vinovate de accident, răspund solidar faţă de terţele persoane pentru prejudiciile, legate de pierderea vieţii sau cauzării daunelor sănătăţii, printre altele proprietarul de navă, care a achitat o sumă superioară decît cea

Page 42: T i t l u l IV

datorată, are dreptul la înaintarea pretenţiei în regres altor proprietari de nave) la înaintarea cerinţelor în regres se aplică termenul de prescripţie de un an, calculat din ziua achitării sumei respective.

 Sub termenul de lucrări de construcţie curentă, în sensul art. 272 p.8 CC RM, trebuie de subînţeles nu lucrările de construcţie capitală ( înălţarea de clădiri şi construcţii) sau reconstrucţie capitală, ci astfel de lucrări de antrepriză ca cele de reparaţie, văruire, ş.a. lucrări similare. Pentru depistarea calităţii lucrărilor de construcţie curentă nu este nevoie de o perioadă de timp îndelungată şi de aceea curgerea termenului de prescripţie se începe odată cu expirarea a trei luni din momentul de la recepţia lucrărilor de construcţie curentă.

 Curgerea termenului de prescripţie în acţiunea, rezultată din încălcarea de către o parte contractuală a condiţiei despre achitarea mărfii (lucrărilor, serviciilor) în rate, începe pentru fiecare rată în parte din ziua cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său. Termenul de prescripţie în acţiunile despre achitările succesive începe să curgă din momentul cînd fiecare plată devine exigibilă (din momentul apariţei dreptului respectiv). Este vorba despre obligaţiile, dreptul de a cere în care apare nu simultan, ci succesiv pe zile sau perioade ( de exemplu penalităţi sau procente pentru utilizarea banilor străini- art.869 CC RM, plata de arendă ş.a.). În contractul de antrepriză poate fi prevăzut că recepţia lucrărilor va fi executată pe părţi, dar executarea în contractul de antrepriză reprezintă un obiect unitar. De aceea, potrivit p.3 art. 968 CC RM, dacă contractul de antrepriză prevede recepţia lucrărilor pe părţi, curgerea termenului de prescripţie se începe de la data recepţiei lucrărilor în total.

 4. În afară de excepţiile cuprinse în Codul Civil de la regula generală privind începutul termenului de prescripţie, alte reguli, care determină momentul de început al calculării termenului de prescripţie se conţin şi în alte legi. Astfel art. 389 CNMC, prevede că potrivit legislaţiei termenul de prescripţie se aplică în cazul înaintării pretenţiilor, apărute din contractul de transport maritim al pasagerilor, de acostare temporară a navelor, despre leasingul navei, despre acordarea serviciilor de loţman, despre asigurarea maritimă, cît şi a pretenţiilor, legate de actele juridice, încheiate cu căpitanul navei, cu repararea prejudiciului, cauzat de acroşarea navelor, cu efectuarea operaţiilor de salvare. Acest termen se calculează:

 a) pentru revendicarile care nasc din contractul de transport

maritim de pasageri:

 - privind pasagerul - de la data cind pasagerul a parasit sau trebuia sa paraseasca nava, iar daca revendicarea a fost expusa in legatura cu lezarea in timpul cursei a sanatatii lui, finalizata cu moartea, - din ziua decesului, insa in cel mult 3 ani de la data cind pasagerul a parasit nava;

 - privind bagajele - de la data predarii sau de la data cind bagajele trebuiau predate;

 b) pentru revendicarile care nasc din contractul de navlosire, de leasing, de remorcaj, de pilotaj, de asigurare maritima, din tranzactiile incheiate de comandant, in temeiul art.62, 72,73, - de la data aparitiei dreptului de a intenta actiune;

 c) pentru revendicarile de reparatie a daunelor cauzate de abordajul navelor - de la data abordajului;

 d) pentru revendicarile generate de operatiuni de salvare - de la data incheierii lor.

Page 43: T i t l u l IV

 O modalitate deosebită de calculare a termenului de prescripţie este prevăzută de Legea cambiei a RM. Astfel termenul de prescripţie împotriva acceptantului, născut din cambia trată, este egal cu trei ani şi începe să curgă din ziua pentru plată. Termenul de prescripţie a deţinătorului cambiei împotriva andosanţilor şi trăagătorului este egal cu un an şi începe să curgă din ziua protestului, săvîrşit în termenul stability sau din ziua achitării în cazul notei “circuit fără cheltuieli”. Termenul de prescripţie a andosanţilor unul faţă de altul şi faţă de deţinătorul de cambia este egal cu şase luni, curgerea căruia începe din ziua în care andosantul a achitat cambia sau din ziua înaintării faţă de el a acţiunii (art.60).

 Plenul CSJ al RM în Hotarîrea nr.9 din 23 februarie 1998 “Despre practica aplicării legislaţiei referitor la repararea prejudiciului cauzat sănătăţii” explică, că moment al apariţiei dreptului la acţiune referitor la repararea prejudiciului cauzat sănătăţii, se consideră ziua survenirii incapacităţii de muncă, cînd pătimaşul a fost lipsit de cîştigul obţinut anterior, fie recunoaşterea la pătimit a bolii profesionale, iar în cererile de recalculare a plăţilor lunar – ziua în care o aşa acţiune trebuia să fie îndeplinită în virtutea legii. În sensul Regulilor de reparare de către organizaţii, întreprinderi, a prejudiciului cauzat lucrătorilor, funcţionarilor prin leziuni sau altă daună adusă sănătăţii, în tmpul îndeplinirii de către aceştia a obligaţiilor de serviciu din 3 iulie 1984, în cazurile cauzării prejudiciului sănătăţii sau cauzarea morţii, termenul de prescripţie în acţiunile de restituire a pagubei aduse persoanelor aflate l aîntreţinerea celui decedat se calculează din ziua morţii pătimitului. Tremenul de prescripţie de trei ani referitor la repararea prejudiciului, în cazul dacă cauzarea leziunilor sau pierderea venitului nu coincid în timp, trebuie calculat din ziua pierderii venitului.

 Reguli deosebite sunt stabilite pentru calcularea curgerii termenului de prescripţie în cazul pretenţiilor de apărare a drepturilor consumatorilor, din contractul de transport, înaintate faţă de cărăuş, cît şi în litigiile, legate de transporturile în traffic internaţional, în litigiile cu privire la dreptul de autor asupra invenţiilor, descoperirilor sau propunerilor de raţionalizator.

Articolul 273. Efectul asupra prescriptiei extinctive al cesiunii

creantei sau al preluarii datoriei

Cesiunea creantei sau preluarea datoriei nu afecteaza cursul prescriptiei extinctive.

 Articolul comentat reglementează întrebarea despre efectul adus termenului de prescripţie şi momentului de calculare a acestuia în cazul subrogării părţilor în obligaţie. Subrogarea părţilor în obligaţie presupune intrarea în raportul obligaţional a unei persoane noi în locul creditorului sau debitorului iniţial. Regula art. 273 CC RM poartă un caracter general şi este aplicabil atît în cazul cesiunii de creanţă (comentariul art. 556 CC RM), cît şi în cazul cesiunii de datorie (comentariul art. 567 CC RM). Acestea reprezintă cazurile aşa-numitei succesiuni private (singulare) în drepturi – adică transferul de la o persoană la alta a unui drept sau obligaţii (sau ambele simultan), izolat de la celălalt patrimoniu al persoanei ce cedează dreptul sau obligaţia.

 Prevederile art. 273 CC RM sunt aplicabile şi în cazul succesiunii universale – în cazul moştenirii (art. 1540 CC RM), cît şi la reorganizarea persoanei juridice (comentariul art. 70 CC RM).

 În toate cazurile enumerate se produce subrogarea creditorului sau a debitorului în raportul obligaţional şi transferul de drepturi şi obligaţii la alte persoane pe calea succesiunii. Analiza art. 273 CC RM „Efectul asupra prescriptiei extinctive al cesiunii creantei sau al preluarii datoriei” şi conţinutul acestei norme ne permite să facem concluzii că modoficarea produsă în componenta subiectivă a obligaţiei nu aduce nici o atingere atît duratei termenului de prescripţie, cît şi asupra

Page 44: T i t l u l IV

momentul de început al curgerii acestuia. De exemplu, curgerea termenului de prescripţie în acţiunea înaintată de succesorul debitorului începe să curgă cînd a apărut dreptul la acţiune la creditor, successorul în drepturi al căruia este reclamantul. La fel curgerea termenului de prescripţie începe în acţiunea înaintată faţă de succesorul debitorului din ziua apariţiei la creditor a dreptului la acţiune faţă de debitor, şi nu din ziua transferului obligaţiei executorului la succesorul acestuia.

 Subrogarea părţilor în raportul obligaţional nu duce la modificarea nu numai a termenului de prescripţie sau a modului de calculare a acestuia, dar şi în alte reguli are termenului de prescripţie. Respectiv nu creează dubii că modificarea în curgerea termenului de prescripţie, legată de suspendarea (art. 274, 275, 276), întreruperea (art. 277) sau restabilirea în termen (art. 279) şi altele, întîmplate pentru predecessor, îşi continuă acţiunea şi pentru successor.

 Expirarea termenului de prescripţie în raporturile părţilor iniţiale acţionează şi în raporturile care continuă între noii creditori şi debitori, care au intrat în acest raport. Aceasta înseamnă că dacă debitorul a transmis în modul stabilit de lege obligaţiile sale terţei personae sau ele au trecut la successor după moartea debitorului sau în alt temei, atunci această terţă persoană este în drept să se folosească de expirarea termenului de prescripţie pentru a protesta împotriva acţiunii.

 Regula art. 273 se aplică nu doar în cazul modificării persoanelor în obligaţie. Asupra raporturilor reale regulile articolului comentat de asemenea se răsfrîng.

 Regula art. 273 CC RM trebuie să fie aplicată în ansamblu cu celelalte reguli ale CC RM şi altor legi, care au referinţă la termenul de prescripţie.

Articolul 274. Suspendarea curgerii termenului de prescriptie extinctive

1) Curgerea termenului de prescriptie extinctiva se suspenda daca:

a) inaintarea actiunii este imposibila din motive de forta majora;

b) executarea obligatiilor este aminata (moratoriu);

c) creditorul sau debitorul face parte din rindul fortelor armate puse pe picior de razboi;

d) creditorul este incapabil sau este limitat in capacitatea de exercitiu si nu are un reprezentant legal, cu exceptia cazurilor in care creditorul are capacitate de exercitiu procesuala;

e) este suspendat actul normativ care reglementeaza raportul juridic litigios;

f) activitatea autoritatilor judecatoresti de a caror competenta tine solutionarea litigiului dintre parti este suspendata.

(2) Cursul prescriptiei extinctive se suspenda doar daca temeiurile de suspendare au aparut sau au continuat in ultimele 6 luni ale termenului de prescriptie extinctiva, iar daca acest termen este de 6 luni sau mai scurt, inauntrul lui.

(3) Curgerea termenului de prescriptie extinctiva continua de la data incetarii imprejurarilor care servesc drept temei pentru suspendarea cursului prescriptiei extinctive si termenul scurs in perioada in care cursul prescriptiei extinctive este suspendat nu se

Page 45: T i t l u l IV

include in termenul de prescriptie extinctiva. Termenul ramas se prelungeste pina la 6 luni, iar daca termenul de prescriptie extinctiva este mai scurt de 6 luni, pina la durata lui.

 1. Termenul de prescripţie extinctivă – termenul în cursul căruia se poate pretinde realizarea forţată a dreptului încălcat prin intermediul organului jurisdicţional. Termenul de prescripţie, ca regulă, curge neîntrerupt. În perioada indicată pot apărea împrejurări care în mod obiectiv împiedică persoana cointeresată să înainteze acţiunea în limitele termenului de prescripţie. Temporar se pierde posibilitatea apărării dreptului încălcat sau interesului protejat de lege.

 Împrejurările, care împiedică persoana la timp să înainteze acţiunea în apărarea dreptului său încălcat trebuie să aibă caracter obiectiv, adică să se manifeste independent de voinţa persoanelor cointeresate. Dacă împrejurările apărute se recunosc de către lege întemeiate, curgerea termenului de prescripţie se suspendă pe toată perioada acţiunii lor. Un astfel de eveniment în dreptul civil poartă denumirea de suspendare a termenului de prescripţie. Suspendarea cursului prescripţiei înseamnă că timpul, cît acţionează împrejurările, recunoscute de lege ca temei de suspendare a curgerii termenului de prescripţie, nu se ia în calculul termenului de prescripţie. Se suspendă curgerea termenului de prescripţie care a început, dar care încă nu s-a scurs. Suspendarea îndepărtează momentul expirării termenului de prescripţie. După finisarea acţiunii împrejurărilor, care au servit temei pentru suspendarea termenului de prescripţie, acesta continuă să curgă mai departe.

 2. Împrejurările apărute, recunoscute de lege ca temei pentru suspendarea curgerii termenului de prescripţie, înseamnă că pentru reclamant a apărut imposibilitaea de a-şi apăra dreptul său pe calea acţiunii. La aceste împrejurări se referă :

forţa majoră, adică împrejurările particularităţile cărora sunt următoarele: caracterul excepţional, neîntrerupt, de neînvins. Împrejurările de forţă majoră nu depind de voinţa părţilor în raport şi se referă la evenimente, care nu au legătură cu activitatea lor. Forţa majoră se examinează ca o forţă de neînvins, dacă ea este neobişnuită, ce exclude posibilitatea posibilitatea prevenirii. Forţa majoră se caracterizează ca o forţă obiectivă de neînvins, adică lipsa în astfel de condiţii a mijloacelor necesare, cu ajutorul cărora s-ar putea preveni efectele condiţionate de forţa majoră. Legea nu explică ce trebuie de avut în vedere prin forţă majoră. Acestea pot fi de două tipuri : calamităţi distructive ale naturii şi unele evenimente sociale. La primele se referă inundaţiile, alunecările de teren, cutremurile. La evenimente sociale se referă acţiunile militare, grevele, epidemiile şi alte evenimente sociale. De reţinut este că pentru a produce suspendarea prescripţiei, potrivit art. 274 al.1 lit. “a”, este nevoie ca în situaţia de forţă majoră să fi fost “cel împotriva căruia prescripţia curge”, adică titular al dreptului la acţiune (şi nu cel în favoarea căruia curge prescripţia), care a fost împiedicat să facă actele de întrerupere a prescripţiei, adică să formuleze cererea de chemare în judecată. Prin cauză de forţă majoră trebuie înţeleasă acea situaţie pe care partea nu o poate prevedea şi înlătura , chiar dacă ar fi luat toate măsurile de prevenire.

Moratoriu ( de la lat. “moratorius” – cel care încetinează, acordă timp suplimentar). În dreptul civil sub moratoriu se subînţelege suspendarea executării obligaţiei, care se stabileşte pe o perioadă determinată sau pînă la finisarea cărorva evenimente excepţionale ( război, calamitate naturală). Moratoriul duce la imposibilitatea pentru creditori de a-şi realiza drepturile sale pe calea înaintării acţiunii despre executarea forţată. Timpul pentru care se declară suspendarea executării obligaţiei nu se include în termenul de prescripţie. Temei pentru declararea de către Guvern a moratoriului este survenirea căruiva eveniment excepţional în viaţa ţării. Moratoriul ca suspendare a executării obligaţiilor se întîlneşte foarte rar. Declararea moratoriului este posibilă atît pe teritoriul întregii ţări, cît şi în teritoriile unelor raioane ale ţării în legătură cu situaţiile excepţionale. Moratoriul ca temei de suspendare a termenului de prescripţie are o răspîndire

Page 46: T i t l u l IV

practică în relaţiile economice externe. Astfel de moratorii Guvernul poate să declare pe perioada aplicării faqţă de unele state a sacţiunilor economice la hotărîrea ONU.

 creditorul sau debitorul face parte din rindul fortelor armate puse pe picior de razboi. Situaţia de război – un regim juridic deosebit în ţară sau în unele sectoare ale acesteia, care se stabileşte, de obicei, prin hotîrîrea organului superior al statului în situaţii excepţionale (răyboi, calamitate naturală, altele). În cazul situaţiei de război, toate funcţiile ale organelor puterii de stat pe problemele apărării, ordinii publice şi securităţii de stat trec la organelle militare. Legea limitează suspendarea curgerii termenului de prescripţie doar la situarea creditorului sau debitorului în rîndul forţelor armate puse pe picior de război. Chemarea creditorului sau debitorului în timp de pace în rîndurile forţelor armate nu serveşte drept temei al suspendării termenului de prescripţie. De reţinut că simpla participare la forţele armate ale ţării ( ca militar activ ori pentru satisfacerea stagiului military) nu este cauză de suspendare a prescripţiei extinctive, condiţia impusă de lege este aceea ca forţele armate ale ţării să fie puse pe picior de război. De reţinut că pentru a produce suspendarea prescripţiei, potrivit art. 274 CC RM alin.1 lit “c”, este nevoie ca într-o asemenea situaţie (participarea în forţele armate care sînt puse pe picior de război), trebuie să fie “creditorul” sau “debitorul”. Suspendarea va avea loc şi în ipoteza în care, atît creditorul, cît şi debitorul, în acelaşi timp, fac parte din forţele armate ale ţării puse pe picior de război.

creditorul este incapabil sau este limitat in capacitatea de exercitiu si nu are un reprezentant legal, cu exceptia cazurilor in care creditorul are capacitate de exercitiu procesuala. Capacitatea de exerciţiu procesuală – posibilitatea ca prin acţiunile proprii de a realiza drepturile într-un process concret (de a înainta acţiunea, de a rechema cererea, a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, a mări sau micşora cuantumul pretenţiilor, de a încheia tranzacţia de împăcare, ş.a.), de a împuternici ducerea dosarului reprezentantului. Creditorii minori în vîrstă dintre 16 la 18 ani posedă capacitatea deplină de exerciţiu procesuală din momentul încheierii căsătoriei sau emancipării, cît şi în cazul, cînd ei se ocupă de activitatea de întreprinzător (art. 26 CC RM) sau sunt membri ai cooperativelor (alin.4 art. 21 CC RM). Posedă capacitate de exerciţiu procesuală parţială cetăţenii în vîrsta dintre 16 la 18 ani, cît şi minorii limitaţi în capacitatea de exerciţiu. După regula generală interesele lor sînt apărate în instanţa de judecată de către reprezentanţii lor legali (părinţii, adoptatorii, tutorele). Dar instanţa este obligată în aşa cazuri să invite la process şi nemijlocit minorii sau persoanele limitate în capacitatea de exerciţiu. Cu toate acestea persoanele între 14 şi 18 ani personal îşi apără interesele în cazurile prevăzute de lege. Este vorba de raporturile ce se nasc din relaţii civile, de muncă, de familie sau alte relaţii, cît şi din actele juridice, legate de dispunerea de veniturile primite sau accumulate ca rezultat al activităţii de antreprenoriat. Atragerea părinţilor, tutorilor, adoptatorilor, la participare în aşa cazuri, în scopul acordării de către aceştia de ajutor, depinde de discreaţia instanţei. În cazul în care creditorul posedă capacitate de exerciţiu procesuală ( alin.4 şi 5 art.58 CPC RM) curgerea termenului de prescripţie nu se suspendă.

 este suspendat actul normativ care reglementeaza raportul juridic litigious. Sistemul actelor normative ale RM, care reglementează relaţiile sociale pe calea stabilirii de drepturi şi obligaţii, este reprezentată de următaorele tipuri : legi şi hotărîri ale parlamentului, decretele preşedintelui, hotărîrile şi ordonanţele guvernului, ordinele şi instrucţiunile ministerelor şi departamentelor, hotărîrile cu caracter normative ale organelor administraţiei publice locale, ordineşe şi regulamnetele conducătorilor întreprinderilor, organizaţiilor, care conţin norme de acţiune internă. Elaborat în modul stabilit de lege, de către organul împuternicit al statului, actul normative are limite de acţiune : în timp, spaţiu, cercul de persoane şi obiecte . Suspendarea acţiunii actului normative, care reglementează raportul litigios, înseamnă imposibilitatea temporară de aplicare a normelor acestuia, condiţionată de împrejurările obiective. Suspendarea aplicării actului normative duce la nefucnţionarea reală a normelor incluse în el. Prin actul

Page 47: T i t l u l IV

normative, care suspendă acţiunea actului juridic normative, ce reglementează raportul litigious, se stabilesc limitele suspendării, care de asemenea pot fi exprimate în timp, spaţiu, obiect de reglementare şi cercul de subiecţi asupra cărora actul juridic suspendat nu se va aplica. În actul normativ suspendat se conţin indicaţii la faptul, că regulile conţinute în actul normativ suspendat, nu vor acţiona în limitele unui raion, oraş, asupra tuturor localităţilor, situate într-o zonă anumită, faţă de toţi cetăţenii sau organizaţiile, aflate pe acest teritoriu. Acţiunea legii civile poate fi suspendată şi faţă de raporturile reglementate de el, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile. La survenirea împrejurărilor, cu care se leagă încetarea suspendării acţiunii actului normative, care reglementează raportul litigious, se reîncepe forţa lui juridică. Temeiul indicat pentru suspendarea termenului de prescripţie cu certitudine ne vorbeşte şi despre faptul că dacă prin hotărîrea organului competent este suspendată acţiunea actului normative, care reglementează raportul letigios, atunci nu există temeiuri juridice pentru pretenţiile bazate pe acest act normative.

activitatea autoritatilor judecatoresti de a caror competenta tine solutionarea litigiului dintre parti este suspendata. Acesta este un temei nou pentru suspendarea prescripţiei, necunoscut anterior de legislaţia civilă. Cu toate acesta este cert, că dacă prin hotărîrea organului competent este suspendată activitatea organelor judiciare în competenţa cărora intră soluţionarea litigiului dintre părţi, atunci drept ieşire din situaţia dată ne poate servi prevederea subpunctului “g” aliniatul 2 art.43 CPC RM, care prevede dreptul instanţei de a transmite dosarul spre examinarea altei instanţe în cazul, în care ca rezultat al împrejurărilor excepţionale instanţa de judecată, în competenţa căreia se referă dosarul, nu poate funcţiona timp îndelungat.

 3. În sensul alin.1 art.274 CC lista temeiurilor de suspendare a termenului de prescripţie este exhaustivă. Cu toate acestea, în cazul actelor juridice cu element de extranietate, legislaţia civilă a RM reiese din dreptul părţilor de a-şi alege de sine stătător dreptul aplicabil. În afară de aceasta, potrivit art. 1624 CC RM, termenul pe prescripţie referitor la dreptul la acţiune se determină după legea aplicabilă dreptului subiectiv. Respectiv alegerea de către părţi a dreptului străin în calitate de drept aplicabil actului juridic, practic înseamnă că părţile au convenit asupra faptului aplicării altor temeiuri de suspendare a curgerii termenului de prescripţie, dacă astfel sunt prevederile dreptului străin respectiv.

 Analiza legislaţiei civile a RM indica asupra faptului că, de către alte legi pot fi stabilite şi alte temeiuri de suspendare (în afară de cele indicate în p.1. art. 274 CC RM) a termenului de prescripţie. În calitate de exemplu, poate fi indicat alin.2 art. 100 CC RM, în conformitate cu care perioada, în cursul căreia persoana juridică n-a existat, se suspendă curgerea termenului de prescripţie în ceea ce priveşte dreptul la acţiune a persoanei juridice respective sau faţă de aceasta.

 Alte cazur de suspendare a curgerii termenului de prescripţie legea numeşte suspendarea curgerii prescripţiei în cazul raporturilor de familie (art. 275 CC RM) şi suspendarea în cazul administrării cu patrimoniul altei persoane ( art. 276 CC RM).

 Suspendarea termenului de prescripţie este prevăzută pentru acţiunile despre repararea prejudiciului. Repararea prejudiciului este întotdeauna legată de stabilirea cuantumului acestuia. De aceea în cazul, cînd între persoana obligată să repare prejudiciul şi pătimitului se poartă negocieri, curgerea termenului de prescripţie se suspendă pînă în momentul în care una din părţi nu va refuza de la negocieri (alin.2 art. 1424 CC RM). Art. 392 CNMC indică asupra altei împrejurări, care duce la suspendarea termenului de prescripţie. În acest articol este indicat că dacă calcularea sumei pretenţiilor depinde de calculul daunelor în cazul accidentului general, curgerea termenului de prescripţie se suspendă pe perioada din ziua emiterii hotărîrii despre existenţa unui accident general şi pînă la primirea dispaşei de către persoana cointeresată.

Page 48: T i t l u l IV

 4. Împrejurările enumerate poartă un caracter obiectiv. Acţiunea lor are loc independent de voinţa părţilor. În p.2 art. 274 CC RM este stabilit, că împrejurările enumerate mai sus se iau în considerare, dacă ele au avut loc în ultimele şase luni ale termenului de prescripţie, iar dacă acest termen este egal cu şase luni sau este mai mic decît şase luni – în decursul termenului de prescripţie. Piedicile indicate trebuie să apară sau să continuie acţiunea sa în intervalul de timp, care nemijlocit împiedică curgerea termenului de prescripţie. După încetarea împrejurărilor, care au servit ca temei de suspendare a curgerii termenului de prescripţie, pînă la expirarea acestuia rămîn mai puţin de şase luni, de aceea termenul de prescripţie se prelungeşte pînă la şase luni, iar dacă termenul de prescripţie a fost mai mic de şase luni, atunci partea rămasă se prelungeşte pînă la durata completă a termenului de prescripţie. De exemplu : agenţia de transport era împiedicată în înaintarea acţiunii pe parcursul ultimei luni a termenului de prescripţie de faptul că debitorul se afla în rînduriel forţelor armate pe picior de război. Deoarece termenul de prescripţie pentru categoria dată de litigii este de şase luni ( p.3 art.66 al Regulelor de transportare de călători şi bagaje, aprobate de Hotărîrea Guvernului nr. 1348 din 10.10.2003), partea rămasă a termenului se prelungeşte pînă la şase luni. Dacă în decursul ultimelor şase luni din nou va apărea un temei de suspendare a termenului de prescripţie, atunci după ce el va decade, pentru înaintarea acţiunii din nou se deţin 6 luni sau un alt termen de prescripţie respectiv.

Articolul 275. Suspendarea cursului prescriptiei extinctive in cazul raporturilor familiale

Cursul prescriptiei extinctive se suspenda:

a) pentru cererile dintre soti - pe durata casatoriei;

b) pentru cererile dintre parinti si copii - pina la atingerea majoratului de catre copii;

c) pentru cererile dintre tutori sau curatori si persoanele aflate sub tutela sau curatela lor - pe durata tutelei sau curatelei.

 1. În cadrul raporturilor de familie locul cel mai important îl deţin raporturile nepatrimoniale, caracterul continuu al cărora necesită protecţie pe tot parcursul existenţei acestora, pînă ele nu încetează în temeiurile prevăzute de lege (moarte, desfacerea căsătoriee, nuliatea tutelei, ş.a.). De aceea, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul Familiei al RM, care reies din raporturile de căsătorie sau de familie, drepturile pot fi apărate în orice moment indiferent de timpul, care a curs de la încălcarea dreptului respectiv.

 2. Pretenţiilor ce decurg din raporturile de familie şi căsătorie aplicarea termenului de prescripţie are loc doar în cazurile prevăzute de Codul Familiei. Codul prevede aplicarea tremenului de prescripţie în cazul partajului averii, care este proprietatea comună a soţilor, căsătoria cărora a fost desfăcută (art. 25 CF RM); declarării actului juridic de dispunere a averii comune, săvîrşită de unul dintre soţi (art. 21 CF RM); despre contestarea paternităţii ( art. 49 CF RM). La prescripţia extinctivă autorii atribuie şi termenul de trei ani, prevăzut de art. 104 p.1 CF RM, pentru care se pot încasa alimentele.

 3. La palicarea termenului de prescripţie este necesar de a respecta un şir de reguli, de care trebuie să se conducă atît participanţii la raporturile familiale, cît şi instanţa de judecată, soluţionînd litigiile între ei. Aceasta decurge din p.2 art. 8 CF RM despre aceea că, la examinarea pretenţiilor, care decurg din raporturile de familie, instanţa de judecată aplică normele, care reglementează termenul de prescripţie, în conformitate cu articolele respective ale CC RM. Una din astfel de reguli este şi prevederea despre faptul că referitor la acţiunile ce decurg din raporturile de familie, termenele de prescripţie de asemenea pot fi suspendate. Potrivit articolului comentat, suspendarea termenului de prescripţie în cazul raporturilor de familie are loc numai în

Page 49: T i t l u l IV

cazul acelor raporturi de familie, în care ca participanţi sunt soţii, părinţii şi copiii minori, tutorii sau curatorii şi persoanele, care se află sub tutelă sau curatelă. Suspendarea termenului de prescripţie se aplică faţă de acele pretenţii, care decurg din raporturile de familie, faţă de care CF RM stabileşte termen pentru apărarea lor.

 Împrejurările, care suspendă termenul de prescripţie în cazul raporturilor de familie, poartă un caracter exclusiv şi ele influienţează asupra duratei suspendării termenului de prescripţie – pe întreaga perioadă a căsătoriei, a tutelei sau curatelei. Altceva din articolul comentat nu rezultă. Din formularea punctului „a” al art. 275 CC RM, rezultă cu claritate, că presripţia este suspendată pe durata căsătoriei şi este irelevant dacă soţii sunt sau nu despărţiţi în fapt, căci textul nu distinge altfel. Din formularea punctului „b” art. 275 CC RM, rezultă că această cauză de suspendare priveşte părinţii (adoptatorii), minorul sub 14 ani şi minorul între 14-18 ani. Suspendarea prescripţiei operează pe durata atingerii majoratului de către copii. Cauza de suspendare, prevăzută de p.”c” art. 275 CC RM, se aplică raporturilor dintre totore ori curator, de o parte şi cealaltă parte minorii în vîrstă de pînă la 14 ani, persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu de către instanţa de judecată din cauza consumului abuziv de alcool, consumului de droguri şi de late substanţe psihotrope. Suspendarea prescripţiei operează pe durata tutelei sau curatelei. În aceste cazuri de suspendare a prescripţiei debitorul se găseşte în imposibilitate morală sau juridică de a-şi valorifica drepturile sale pe calea acţiunii, adică să formuleze cererea de chemare în judecată.

 Toate cauzele de suspendare menţionate produc efectul suspensiv numai dacă ele intervin după ce prescripţia a început să curgă, deoarece nu poate fi suspendat ceva ce nu există. Odată cu atingerea majoratului de către copil ori după ieşirea sa din funcţie a tutorelui, de asemenea după ce căsătoria a fost desfăcută, prescripţia începe să curgă. Astfel după încetarea suspendării în legătură că copilul a devenit major, prescripţia îşi reia cursul, iar copilul devenit major poate să-l tragă pe tutore (curator) la răspundere pentru faptele administrării sale şi invers, tutorul poate acţiona împotriva persoanei, care a devenit capabilă să acţioneze de sine stătător (dobîndirea sau restabilirea capacităţii de exerciţiu).

Articolul 276. Suspendarea prescriptiei in cazul administrarii bunurilor unei alte persoane

Prescriptia nu incepe sa curga iar cea inceputa se suspenda intre persoana care, in temeiul legii, al unei hotariri judecatoresti sau al unui act juridic, administreaza bunurile unei alte persoane si cel ale caror bunuri sint astfel administrate, cit timp administrarea nu a incetat si socotelile nu au fost date si aprobate.

 Administrarea bunurilor terţelor persoane reprezintă prin sine un raport juridico-civil de administrare a patrimoniului proprietarului în interesele proprietarului sau persoanei indicate de acesta. Administrarea patrimoniului terţelor persoane poate să se bazeze pe lege, hotărîre judecătorească sau act juridic ( mai detaliat vezi comentariul art. 41, 44, 88, 1053, 1060 CC RM, ş.a.). Administrarea bunurilor altor persoane în virtutea legii sau administrarea fiduciară în baza hotărîrii judecătoreşto sau actului juridic este prevăzută de normele CC RM şi alte legi speciale. Fondator al administrării poate fi atît proprietarul ( unipersonal sau deţinătorii patrimoniului în baza proprietăţii comune – de exemplu soţii), aşa şi alte persoane – organ de tutelă şi curatelă (art. 41,44 CC RM), instanţa de judecată ( art.50,88 CC RM), executorul testamentului ( art. 1475 – 1485, 1555 CC RM), ş.a.

 Din formularea art. 276 CC RM, rezultă că această cauză de suspendare priveşte pe : persoana care în temeiul legii, al hotărîrii judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile unei alte persoane şi persoana ale cărui bunuri sînt astfel administrate. Aşa cum dispune textul, suspendarea operează pînă “administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate”.

Page 50: T i t l u l IV

Articolul 277. Intreruperea cursului prescriptiei extinctive

(1) Cursul prescriptiei extinctive se intrerupe:

a) in cazul intentarii unei actiuni in modul stabilit;

b) in cazul in care debitorul savirseste actiuni din care rezulta ca recunoaste datoria.

 (2) Dupa intreruperea cursului prescriptiei extinctive, incepe sa curga un nou termen. Timpul scurs pina la intreruperea cursului prescriptiei extinctive nu se include in noul termen de prescriptie extinctiva.

 1.Alături de suspendarea curgerii termenului de prescripţie, legea admite şi întreruoerea lui în virtutea împrejurărilor determinate în formă de acţiuni ale creditorului sau debitorului.Spre deosebire d suspendare, întreruperea termenului de prescripţie, înseamnă că timpul care s-a scurs pînă la împrejurarea, ce aservit temei de întrerupere, nu se ia în considerare. După întrerupere termenul de prescripţie începe să curgă din nou pentru un termen deplin, prevăzut de lege pentru categoria dată de pretenţii. Timpul scurs pînă la întrerupere nu se ia în calcul. Timpul scurs pînă la suspendare, dimpotrivă se ia în calcul, după suspendare el continuîndu-şi cursul mai departe.

 Împrejurările indicate în art. 277 CC RM de întrerupere a termenului de prescripţie (spre deosebire de cele ce suspendă), poartă în caracter subiectiv, adică se manifestă în dependenţă de voinţa persoanelor, şi de aceea sunt acţiuni, dar nu evenimente. La ele se referă: a) înaintarea acţiunii; b) recunoaşterea datoriei.

 Lista temeiurilor de întrerupere a termenului de prescripţie, stabilită de art. 277 CC RM şi alte legi, nu poate fi modificată sau completată la decizia părţilor ce se află în litigiu şi nu se supune interpretării extensive. Luînd în considerare, că împrejurările prevăzute de art. 277 CC RM sunt cu certitudine temeiuri de încetare a termenului de prescripţie, iar hotîrîrea instanţei trebuie să fie legală şi întemeiată, ea, la soluţionarea cererii părţii cu privire la expirarea termenului de prescripţie aplică regulile de întrerupere a prescripţiei şi în cazul lipsei demersului despre acest fapt din partea persoanei cointeresate, cu condiţia existenţei în dosar a probelor suficiente, care demonstrează faptul întreruperii termenului de prescripţie.

 2. Pentru întreruperea termenului de prescripţie este necasar ca acţiunea să fie înaintată în instanţa de judecată, judecat arbitrală, a arbitrilor aleşi, sau alt organ jurisdicţional, în modul stabilit de lege. În conformitate cu art. 277 CC RM, curgerea termenului de prescripţie se întrrupe, în special, prin înaintarea acţiuniiîn modul stabilit, adică cu aplicarea regulilor de competenţă generală şi jurisdicţională, de formă şi conţinut al cererii, de achitare a taxei de stat, cît şi a altor cerinţe, prevăzute de actele normative, încălcarea cărora poate duce la refuz în primirea cererii şi restituirea acesteia reclamantului.

 Potrivit p.6 art. 264 CC RM, cererile scrise, prezentate în oficiul psştel pînă la orele douăzeci şi patru a termenului, se consideră înaintate în termen. De aceea zi a înaintării acţiunii în termen trebuie considerată data, conţinută pe plic, pusă de oficiul poştal.

 Pretenţiile creditorului despre încasarea sumelor băneşti sau revendicarea bunurilor imobile de la debitor, pot fi exercitate nu numai pe cale de acţiune civilă, dar şi pe calea ordonanţei judecătoreşti, ceea ce este o procedură simplificată a examinării cauzei. Înainatera de către creditor a cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti cu respecatarea regulilor, prevăzute de CPC RM, întrerupe curgerea termenului de prescripţie, la fel ca şi înaintarea acţiunii. Dacă

Page 51: T i t l u l IV

acţiunea civilă se depune nemijlocit în instanţa de judecată, dată a înaintării acesteia va fi consideraă ziua depunerii acţiunii la instanţa de judecată.

 În primirea cererii reclamantului îi poate fi refuzat în temeiurile, care nu împiedică adresarea repetată, sau acţiunea paote fi restituită reclamantului, ca necorespunzătoare cerinţelor. În aşa cazuri, termenul de prescripţie se întrerupe doar din ziua, cînd cerera va fi depusă în instanţă cu respectarea procedurii stabilite. În cazul îndeplinirii la timp a tuturor cerinţelor, conţinute în încheierea înstanţei despre lăsarea cererii fără examinare, cît şi în cazul anulării încheierii despre restituirea cererii, ea, în virtutea prescripţiilor CPC RM se consideră depusă în ziua înaintării iniţiale, şi anume din ziua aceea se întrerupe curgerea termenului de prescripţie. Din ziua înaintării iniţiale în judecată se întrerupe curgerea termenului de prescripţie în cazul anulării încheierii înstanţei despre refuzul de a primi cererea, despre refuzul în primirea cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, sau refuzul de a elibera ordonanţa.

 Legea prevede dreptul reclamantului la mîrirea sau micşorarea cuantumului acţiunii. Această acţiunde de dispoziţie nu prezintă o modificare a obiectului acţiunii.. În aşa cazuri moemntul întreruperii al curgerii termenului de prescripţie rămîne neschimbat – prescripţia se consideră întreruptă din momentul înaintării acţiunii, valoarea căreia se măreşte sau se micşorează de către reclamant. Astfel, creşterea sau micşorarea valorii acţiunii pînă la adoptarea hotărîrii de către instanţă, în special referitor la micşorarea sau mărirea valorii pretenţiilor, nu modifică momentul întreruperii termenului de prescripţie, survenit c aurmare a depunerii acţiunii în modul prevăzut.

 În art. 277 CC RM nu este stabilit, dacă influienţează cumva asupra întreruperii termenului de prescripţie, faptul atragerii altui pîrît pe cauză sau a celui de-al doilea pîrît. Înaintarea cţiunii, care duce la întreruperea termenului de prescripţie, este legată de începutul exercitării forţate a dreptului încălcat de o persoană concretă. În cazul menţionat, curgerea termenului de prescripţie la cererea către pîrîtul sau ce de-al doilea pîrît atras se întreruoe în ziua emiterii încheierii despre atragerea lor în proces.

 În practica judiciară sunt foarte dese cazurile, cînd părţile procesului nu sunt subiectele raportului material litigios, adică sunt părţi necorespunzătoare în proces. Se ceează situaţia, cînd curgerea termenului de prescripţie se întrerupe la depunerea acţiunii de către o persoană neîmputernicită (reclamant necorespunzător) sau faţă de pîrîtul necorespunzător. O astfel de situaţie nu răspunde sensului legii despre înaintarea caţiunii în modul stabilit.. Reclamantul trebuie să fie subiectul corespunzător, iar pîrîtul cel obligat să răspundă. Luînd în considerare acest fapt, se cere subliniat faptul că art. 277 CC RM lasă fără răspuns şi întrebarea cu privire la momentul întreruperii termenului de prescripţie în cazul subrogării părţii care figurează greşit în proces. Moment al întreruperii termenului de prescripţie va fi ziua cînd va fi adoptată încheierea despre subrogarea părţii necorespunzătoare după regulile CPC RM.

 În literatura juridică ( comentariul la CC RM, M.1998, pag. 408-410) referitor la norma depsre întreruperea termenului de prescripţie prin depunerea acţiunii în modul stabilit, se menţionează, că conţinutul normei date nu se referă la indicaţiile concrete şi referitor la alte întrebări importante, care apar în practică. Lit.”a” alin 1 art. 277 CC RM adoptat la astfel de întrebări se referă la următoarele : 1) încălcarea modului stabilit de înaintare a acţiunii este depistată nu de prima, ci de cea de apel sau recurs după scurgerea unui timp îndelungat, după primirea acţiunii spre examinare în prima instanţă; 2) În execuatera hotărîrii, adoptată de judecată, este refuzat şi este necesar de a depune o nouă acţiune. De exemplu, instanţa neîntemeiat a primit spre examinare un litigiu, care nu se află în competenţa sa (în cazul existenţei clauzei de arbitri aleşi), sau hotărîrea adoptată nu poate fi executată peste hotare, deoarece RM nu are un contract de asistenţă în materie civilă, penală, etc. cu ţarta unde se află pîrîtul; 3) Este refuzat în executarea hotărîrii arbitrilor aleşi pe motiv că este nulă clauza de arbitarj, fie din cauza că va fi recunoscut

Page 52: T i t l u l IV

că hotărîrea este luată în litigiul, ce iese din limitele unui astfel de acord. În aşa cazuri se propune de a aplica regula, analogică art. 278 CC RM. Termenul de prescripţie trebuie să se suspende pe timpul din momentul primirii acţiunii iniţiale şi pînă la momentul refuzului în examinare. Această regulă nu trebuie aplicată, cînd încheierea despre refuzul în examinarea cererii este adoptată de prim ainstanţă. Soluţi ar fi terbuit să fie aceeaşi şi în cazul imposibilităţii executării hotărîrii adoptate de instanţă. Termenul de prescripţie trebuie de recunoscut ca suspendat pe timpul din momentul depunerii acţiunii şi pînă la refuzul în executare.

 Curgerea termenului de prescripţie se întrerupe cu condiţia depunerii acţiunii în modul stabilit. Dacă acţiunea a fost depusă în modul necorespunzător, de exemplu cu încălcarea regulilor de competenţă, prescripţia nu se întrerupe. Nu se întrerupe prescripţia ţi în cazul cînd reclamantul a refuzat de la acţiune.

 3. Un alt temei de întrerupere a termenului de prescripţie este recunoaştera de către persoana obligată a pretenţiilor persoanei împuternicite – recunoaşterea datoriei sau obligaţiei. Recunoaşterea obligaţiei, înclusiv şi a datoriei, întrerupe prescripţia în raporturile, atît cu participarea persoanelor fizice, cît şi a persoanelor juridice. Aceasta decurge din legislaţia în vigoare, care prevede că băncile de stat şi cele comerciale, persoanele juridice, independent de forma de proprietate, dar şi cetăţenii, pot să acored unul altuia împrumuturi ( cu sau fără dobîndă).

 În cazul întreruperii termenului de prescripţie în legătură cu efectuarea de către persoana obligată a acţiunilor, din care rezultă că recunoaşte acţiunea ( p.”b” alin.1 art. 277 CC RM), instanţa de judecată şi persoana cointeresată trebuie în fiecare caz să stabilească, cînd concret au fost săvîşite aceste acţiuni. Această împrejurare este foarte importantă, deoarece întreruperea poate opera doar înăuntrul termenului de prescripţie, dar şi nu după expirarea lui. Săvîrşirea de către debitor sau altă persoană obligată a acţiunilor prin care se recunoaşte pretenţia după expirarea termenului de prescripţie, nu este temei pentru întrerupere. Astfel, din data săvîrşirii acţiunilor de către persoana din care rezultă recunoaşterea acţiunii, depinde hotărîrea întrebării despre faptul dacă a expirat sau nu termenul de precripţie. În cazurile în care, acţiunile de recunoaştere a datoriei au fost făcute după expirarea termenului de prescripţie, astfel de acţiuni deja nu întrerup prescripţia. Ceea ce nu curge, nu poate fi întrerupt.

 La acţiuni de recunoaştere a datoriei, în scopul întreruperii curgerii termenului de prescripţie, reieşind din situaţia concretă, pot fi atribuite : admitera pretenţei, achitarea de către debitor sau cu acordul cu creditorul de o altă persoană a suemi datoriei de bază şi/sau penalităţilor, de altfel cum ar fi şi admiterea parţială a pretenţiei de achitare a sumei de bază a datoriei, dacă ultima are sub siendoar un temei şi nu mai multe; achitarea procentelor în vaza datoriei de bază; modoficarea contractului de către persoana împuternicită, din care rezultă că se recunoaşte datpria, la fel şi cererea debitorului de a petrece o aşa modificare a contractului ( despre amînarea sau eşalonarea datoriei); acceptul incassoului ; cererea de compensare: diferite scrisori conţinînd intenţia de achitare datoriei, făcute chia şi persoanei neîmputernicite. În conţinutul recunoaşterii nu este obligatoriu să fie clar individualizată datoria sau cuantumul ei. Este suficien ca să fie clar faptul că se recunoaşte. În toate cazurile de recunăaştere a datoriei, curgerea termenului de prescripţiese reîncpe de fiecare dată pentru un termen nou, din momentul săvîrşirii de către debitor a acţiunilor indicate.

 În acele cazuri, înd obligaţia prevedea executarea în rate sau în forma plăţilor periodice şi debitorul a săvîrşit acţiunile, ce dovedesc recunoaştera numai a unei părţi a datoriei, astfel de acţiuni nu pot fi considerate temei pentru întreruperea termenului de prescripţie pentru celelalte părţi ale datoriei. Existenţa în dreptul civil al RM a institutului încasării incontestabile a sumelor datoriei de la debitor nu serveşte temei pentru întreruperea termenului de prescripţie pe calea

Page 53: T i t l u l IV

înaintării pîrîtului a dispoziţiei de plată respectiv. Încasarea incontestabilă reprezintă prin sine exercitarea forţată a dreptului, dar aceasta nicidecum nu presupune recunoaştera datoriei de către debitor.

 CC RM 1964 nu prevedea recunoaşterea datoriei ca temei de întrerupere a termenului de prescripţie în raporturile dintre organizaţii. La moemntl actual ( CC RM 06 iunie 2002), recunoaşterea obligaţiei, inclusiv şi recunoaştera datorie, întrerupe curgerea termenului de prescripţie şi în raporturiel dintre organizaţii. Organizaţiile ca subiecte ale dreptului civil acţionează în raporturile juridice prin reprezentanţi, inclusiv prin persoanel cu funcţie de răspundere ( art. 61 CC RM). În legătură cu aceasta un interes practic o reprezintă problema determinării cercului de lucrători ai organizaţiei, acţiunile de recunoaştere a datoriei din partea cărora, pot fi recunoscute ca acţiuni ale persoanei juridice. Săvîrşire de către lucrătorul întreprinderii-debitor a acţiunilor de executare a obligaţiei, de recunoaştere a datoriei, întrerupe prescripţia cu condiţia, că aceste acţiuni intrau în cercul obligaţiilor sale de serviciu şi se bazau pe împuternicirea lucrătorului de a efectua astfel de acţiuni. (art. 242 p.1 CC RM) .

 Legislaţia civilă deosebeşte aşa-numita datorie de bază şi cerunţe suplimentare.Neexecutarea cerinţelor suplimentare reprezintă prin sine datoria suplimentară, nu de bază. Recunoaştera de către debitor a datoriei de bază, inclusiv şi a formei de plată, singură prin sine nu poate servi drept dovadă a recunoaşterii de către debitor şi a datoriei suplimnetare ( penalităţi, dobînzi), cît şi a pretenţiilor de reparare a daunelor şi respectiv, nu poate fi considerată ca întrerupere a curgerii termenului de prescripţie în ceea ce priveşte pretenţiile suplimentare şi cele de raprare a daunelor.

 Normele dreptului civil leagă efectele juridice nu numai cu acţiuni, dar şi cu inacţiuni. Deoarece lit.”b” alin.1 art. 277 CC RM indică, că curgerea termenului de prescripţie se întrerupe prin săvîrşirea , de către persoana obligată a acţiunilor ce demonstrează recunoaşterea datoriei, termenul de prescripţie n poate să se întrerupă prin inacţiunea persoanei menţionate. De aceea, împrejurarea, că debitorul nu a contestat documentul de încasare incontestabilă a suemi datoriei, posibilitatea contestării căruia este oferită de lege sau contract, nu poate fi considerat drept dovadă a recunoaşterii datoriei. Pentru astfel de temei ca recunoaştrea datoriei, nu poate să se întrerupă curgerea termenului de prescripţie în cazul pretenţiilor de recunoaştere a nulităţii actului juridic şi a organelor administrării publice.

 Alin.2 art. 277 CC RM indică asupra consecinţelor întreruperii : Dupa intreruperea cursului prescriptiei extinctive, incepe sa curga un nou termen. Timpul scurs pina la intreruperea cursului prescriptiei extinctive nu se include in noul termen de prescriptie extinctiva.

Articolul 278. Cursul prescriptiei in cazul scoaterii cererii de pe rol

Daca instanta judecatoreasca a scos cererea de pe rol, cursul prescriptiei extinctive care a inceput pina la intentarea actiunii continua fara intrerupere.

 1. Primind cererea, instnaţa este obligată să verifice, dacă are petiţionarul sau nu dreptul la înaintarea ei şi dacă este respectat modul stabilit de înaintare. Dacă acţiunea a fost înaintată cu respectarea procedurii procesuale, curgerea termenului de prescripţie se întrerupe ( lit. “a” art. 277 CC RM) din stadia întentării acţiunii civile. Nerespectarea procedurii de depunere a acţiunii atrage după sine consecinţe nagative. Judecata fie refuză în primirea cererii, fie nu dă curs acesteia. Refuzul în primirea acţiunii, fie nedarea cursului cererii înseamnă, că acţiunea a fost înaintată fără respectarea procedurii stabilite. În aşa cazuri curgerea termenului de prescripţie nu se întrerupe, ci continuă.

Page 54: T i t l u l IV

 2. De obicei persoana interesată şi instanţa de judecată respectă procedura stabilită de înaintare a acţiunii. Litigiul juridico-civil se examinează în fond şi se încheie cu adoptarea hotărîrii, care dă răspuns la fondul pretenţiilor înaintate. Sunt cazuri, cînd la stadia examinării se depistează, că nu a fost respectat modul de înaintare a acţiunii stablit de lege. Respectiv, curgerea termenului de prescripţie nu a fost efectuată şi acesta continuă să curgă. Concluzia – regula art. 278 CC RM diferă de la regula lit.”a” art. 277 CC RM doar printr-o circumstanţă : întrebarea despre faptul neîntreruperii termenului de prescripţie a fost aflată nu în ziua depunerii acţiunii, care trebuie primită sau lăsată fără curs, ci mai tîrziu – în momentul, cînd instanţa, a început să examineze cauza în fond.

 Lăsarea acţiunii fără examinare – una din formele de încetare a procedurii judecătoreşti, cînd hotărîrea judecătorească nu se adoptă ca rezultat al nerespectării de către persoana interesată a procedurii de realizare a dreptului constituţional la apprare. Toate temeiurile de scoatere a cererii de pe rol convenţional se divizează în trei grupe. La I grupă se referă împrejurările, care dovedesc faptul că la primirea cererii de către persoana interesată şi instanţa de judecată a fost comisă o greşeală : de către persoana ce s-a adresat în judecată, nu a fost respectată procedura prealabilă, stabilită pentru categoria dată de cauze şi ea mai poate fi exercitată; cererea este depusă de o persoană incapabilă; cererea este depusă în numele unei persoane de către altă persoană, care nu are pentru aceasta împuternicirile necesare ; în procedura instanţei date sau altei instanţe este o cauză între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi cu aceleaşi temeiuri. Al doilea grup de temeiuri este legată de nerespectarea de către părţi a procedurii de prezentare în judecată. Cererea poate fi scoasă de pe rol, de exemplu, dacă părţile nu au solicitat examinarea cauzei în absenaţa lor, nu s-au prezentat fără motive întemeiate la citarea repetată, iar instanţa consideră posibil de a examina cauza în baza materialelor existente în dosar; reclamantul, care nu a silicitat examinarea cauzei în absenţa sa, nu s-a prezentat la citarea repetată, iar pîrîtul nu silicită examinarea cauzei în fond. În sfîrşit, al treilea grup include acele împrejurări, apariţia cărora împiedică examinarea în continuare în virtutea indicaţiei concrete a legii. La acestea se referă, de exemplu, apariţia litigiului de drept în cauzele cu procedură specială, ş.a.

 Scoaterea cererii de pe rol în conformitate cu aceste temeiuri nu lipsesc reclamantul de dreptul de a se adresa repetat în instanţă, după ce va înlătura împrejurările, care au servit drept temei pentru scoaterea cererii de pe rol. În acest caz, din momentul în care a fost înaintată acţiunea iniţială şi pînă la emiterea încheierii de scoatere a cererii de pe rol, termenul de prescripţie nu curge ( se suspendă); însă din data acestei încheieri curgerea teremenului de prescripţie continuă după regula generală, adică în termenul de prescripţie se include timpul scurs pînă la înaintarea iniţială a acţiunii. Dar nu orice lăsare fără examinare a acţiunii are ca efect consecinţele prevăzute de art. 278 CC RM. Cum este menţionat, în cazul apariţieilitigiului de drept în cauzele u procedură specială, instanţa lasă cererea fără examinare şi explică părţilor, că ele sunt în drept de a se adresa cu acţiune în procedura contencioasă. Termenul de prescripţie începe să curgă numai din momentul apariţiei litigiului de drept, în cazul examinării cauzei în procedura specială. Regula este următoarea – nu poate fi intrerupt sau suspendat termenul care nu a început să curgă.

 Dacă la depunerea cererii acţiunea a fost examinată şi admisă, întrebarea despre o nouă curgere atermenului de prescripţie decade, deoarece pretenţia material-litigioasă a reclamantului a fost realizată şi raportul litigios a încetat. În cazurile de adresare repetată a reclamantului, cînd aceasta este admisă de CPC RM, curgerea termenului de prescripţie se întrerupe în ziua depunerii din nou a aceleiaşi acţiuni. Dacă instanţa de apel sau recurs au anulat încheierile despre scoaterea cererii de pe rol, atunci termenul de prescripţie se calculează interrupt de acţiunea iniţială, deoarece adresarea în judecată de la bunul început a fost efectuată în modul stability de normele procesuale.

Page 55: T i t l u l IV

 3. Spre deosebire de CC RM 1964, CC RM din 6 iunie 2002, nu reglementează separat consecinţele curgerii termenului de prescripţie în cazul lăsării cererii fără examinare, în cazul procesului civil. Din punct de vedere practice, p.5 art. 82 CC RM 1964, ar fi trebuit să fie împrumut de CC RM din 2002. Deoarece reclamantul este în drept să se adreseze în instanţă cu aceeaşi acţiune, dacă instanţa a lăsat fără examinare acţiunea, înaintată în procesul civil. În aşa caz, curgerea termenului de prescripţie se suspendă din momentul înaintării acţiunii pînă la intrarea în vigoare în vigoare a sentinţei, prin care acţiuna civilă a fost lăsată fără examinare. Cazurile, cînd acţiunea civilă în procesul penal este lăsată fără examinare, sunt prevăzute de CPP RM: Din momentul adoptării hotărîrii, însă, curgerea termenului de prescripţie continuă. Aici nu are loc întreruperea termenului de prescripţie, curgerea lui continuă, şi nu se întrerupe. Începerea curgerii termenului de prescripţie, pînă la depunerea acţiunii civile în procesul penal, continuă din ziua intrării în vigaore a sentinţei, prin care acţiunea civilă a fost lăsată fără examinare. În cazul suspendării termenul de prescripţie nu curge un anumit timp, iar apoi continuă să curgă. Şi invers, timpul, scurs pînă la întrerupere, în termenul de prescripţie nu se include. Din momentul întreruperii termenul de prescripţie curge din nou.

Articolul 279. Repunerea in termenul de prescriptie extinctive

(1) In cazuri exceptionale, daca instanta de judecata constata ca termenul de prescriptie extinctiva nu este respectat datorita unor imprejurari legate de persoana reclamantului, dreptul incalcat al persoanei este aparat.

(2) Repunerea in termen nu poate fi dispusa decit daca partea si-a exercitat dreptul la actiune inainte de implinirea unui termen de 30 de zile, calculat din ziua in care a cunoscut sau trebuia sa cunoasca incetarea motivelor care justifica depasirea termenului de prescriptie.

 1. Omiterea termenului de prescripţie nu întotdeauna înseamnă că dreptul încălcat al persoanei este retras din regimul exercitării forţate a acestuia prin intermediul instanţei de judecată sau altui organ jurisdcţional. Nu este aşa. Dacă în cadrul examinării cauzei va fi stabilit că, partea pe dosar a omis termenul de prescripţie, atunci instanţa de judecată este împuternicită să-l restabilească. CC RM 1964 acorda instanţelor de judecată posibilităţi foarte largi de repunere în termen, independent de obiectul şi componenţa subiectivă ce necesită apărare. Pentru repunerea în termen era necesar doar existenţa unui motiv întemeiat de omitere a termenului. Spre deosebire de CC RM 1964, regula cuprinsă în p.1 art. 279 CC RM din 6 iunie 2002 cuprinde limite esenţiale referitor la repunerea în termen. Repunerea în termen se admite doar faţă de persoanele fizice şi numai în cazul existenţei unor motive, legate de personalitatea reclamantului.

 După sensul articolului comentat, repunerea în termen, indifferent de motivele omiterii lui, nu se admite în cazul acţiunilor persoanelor juridice, cît şi cetăţenilor-antreprenori, în raporturiile ce decurg de practocarea activităţii de antreprenoriat.

 P.1 art. 279 CC RM nu stabileşte lista îprejurărilor, legate de personaliatea reclamantului, care au dus la omiterea termenului de prescripţie şi care instanţa sau alt organ jurisdicţional este în drept să-l considere întemeiat. În afară de aceasta, evaluarea unelor sau altelor împrejurări în calitate de motive întemeiate de omitere a termenului de prescripţie, este totalmente acordată instanţelor de judecată sau altor organe jurisdicţionale. Practica judiciară consideră întemeiate motivele pentru omitera termenului de prescripţie următoarele: care fac imposibilă sau deosebit de complicată depunerea acţiunii, în lipa neglijenţei sau neatenţiei din partea persoanei interesate în apărarea dreptului său. În calitate de listă de exemplu a motivelor, pentru care este posibilă repunerea în termen se poate de indicat : boala gravă, situaţia de neputinţă sau analfabetism, care au împiedicat reclamantului să recurgă la apărarea drepturilor sale prin reprezentant; o deplasare

Page 56: T i t l u l IV

îndelungată în interesele organizaţiei sau a statului; lipsa adresei pîrîtului în legătură cu schimbarea locului de trai; introducerea contragentului în eroare, ş.a. Aşa în practica judiciară motivul de omitere a termenului de prescripţie din cauza inducerii în eroare, atunci cînd pîrîtul din scrisorile sale îl ruga pe reclamant să nu depună în instanţă cerera de încasare a datoriei, promiţînd să livreze marfa care lipseşte. În unul din cazuri, ca temei pentru omiterea termenului de prescripţie au servit acţiunile incorecte ale judecătorului, care primind din instanţa ierarhică cererea de chemare în judecată, îndreptată acolo de către reclamant, şi depistînd neajunsuri în ea, restituie cererea în loc ca să stabilească termenul pentru corectarea neajunsurilor depistate. În astfel de situaţie au fost toate temeiurile de a considera omiterea întemeiată şi repunerea în termen. Cauzele omiterii termenului de prescripţie trebuie să sublinieze caracterul lor exclusiv, cînd repunerea în termen este posibilă. Normele dreptului civil reies din aceea că termenul de prescripţie poate fi omis doar din motive ce nu depind de voinţa părţilor. De aceea, în aşa cazuri, independent de expirarea termenului de prescripţie, legea prevede repunerea în termen, cu scopul acordării persoanei împuternicite a protecţiei. Repunerea în termen poate avea loc doar după expirarea termenului de prescripţie.

 Faptul repunerii în termen este examinat în cadrul dezbaterilor judiciare în fond, cu citarea părţilor. Despre posibilitate repunerii în termen hotărăşte instanţa de judecată, reieşin din circumstanţele concrete ale cauzei, stabilind de fiecare dată temeinicia motivelor de omitere a acestuia. La repunerea în termen, în hotărîre este obligatoriu de indicat motivele pentru care, temeiul de repunere a fost considerat întemeiat.

 Repunerea în termen de către instanţa de judecată a prescripţie omise din motive întemeiate, prin sine prestabileşte soarta litigiului. Verificarea şi evaluarea probelor, invocate de către reclamant, pot duce atît la admitera pretenţiilor reclamantului, cît şi la refuz în repunere, dacă după materialele dosarului pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiat. Dacă în cadrul examinării cauzei va fi stability, că partea în cauză care a omis termenul de prescripţie şi motive întemeiate pentru repunerea în termen nu sunt, atunci în cazul existenţei cererii din partea pîrtului despre expirarea termenului de prescripţie, instanţa de judecată este în drept să refuse în satisfacerea cerinţelor anume din acest motiv, deoarece potrivit art. 271 CC RM, expirarea termenului de prescripţie este temei de sine stătător de refuz în acţiune.

 Indiferent de faptul care va fi hotărîrea, repunerea în termenul, omis din motive întemeiate, duce la obligativitatea instanţei de a examina cauza în fond, deoarece în lege (p.1 art. 279 CC RM) este indicat: “daca instanta de judecata constata ca termenul de prescriptie extinctiva nu este respectat datorita unor imprejurari legate de persoana reclamantului, dreptul incalcat al persoanei este aparat”.Aceasta înseamnă că repunerea în termen obligă instanţa, indifferent de cererea pîrîtului despre expirarea prescripţie, de a examina cauza, aşa cum ar ea examinată în cazul în care prescripţia nu ar fi expirat. Deoarece legea acordă instanţei dreptul de a hotărî întrebarea despre temeinicia sau netemeinicia motivelor de omitere a termenului, atunci hotărîrea despre restabulirea termenului nu se supune revizuirii de către organul ierarhic superior.

 Sensul art. 279 p.1 C RM referitor la repunerea în termense reduce la următaorele:

regula despre repunerea în termenul de prescripţie omis, acţionează în cazurile, cînd termenul de prescripţie este scăpat, dar nu există motive pentru suspendarea sau întreruperea lui;

repunerea în termenul de prescripţie omis se petrece la decizia instanţei de judecată sau altui organ jurisdicţional;

Page 57: T i t l u l IV

repunerea în termenul de prescripţie omis presupune stabilirea momentului subiectiv, legat de persoana reclamantului – imposibilitatea pentru această persoană în condiţii concrete de timp şi spaţiu de a depune acţiunea.

repunerea în termenul de prescripţie omis este posibilă în cazurile exclusive, în cazul existenţei împrejurărilor, care sunt recunoscute ca motive întemeiate de omitere a termenului de prescripţie. Recunoscînd motivul omiterii întemeiat, instanţa de judecată nu poate refuza în acţiune pe motivul expirării prescripţiei.

 Dacă instanţa de judecată recunoaşte motivul de omitere a termenului de prescripţie întemeiat, dar examinarea cauzei în fond în virtutea unor împrejurări, prevăzute de legea procesuală, nu va avea loc, atunci din momentul încheierii procedurii, se reîncepe să curgă termenul de prescripţie în conformitate cu regulile despre întrerupere. În fond, aceasta inseamnă nu altceva decît repunerea în termen.

 Dacă motivele omiterii termenului de prescripţie sunt considerate de instanţă întemeiate, atunci trebuie să aibă loc repunerea în termen, atît pentru pretenţia de bază, cît şi pentru cele suplimentare (penalitate,etc.).

 Regula despre repunerea în termen se răsfrînge asupra termenelor generale, cît şi speciale de prescripţie. Cu toate acestea, dacă faţă de termenele generale regula despre repunerea în termen se aplică fără excepţii, atunci faţă de termenele de prescripţie speciale, aceeaşi regulă poate fi aplicată în cazurile prevăzute de lege. De exemplu, potrivit p.2. art. 1170 CC RM, în cazul cînd termenul de fidejusiune nu este stabilit, ea încetează dacă creditorul în timpul unui an de la expirarea termenului pentru executarea obligaţiei garantate, nu a înaintat acţiune faţă de fidejusor. Deoarece, astfel termenul de un an se consideră termenul de existenţă a fidejusiunii, el nu poate să se suspende şau întrerupă, să se restabilească la hotărîrea instanţei. Regulile despre suspendarea şi repunerea în termen nu se răsfrîng asupra termenului de prescripţie despre executarea tabulară şi în acţiunile despre introducerea corectărilor (comentariul la art. 511 CC RM). Astfel, legea poate să stabilească excepţii de la regula generală despre repunerea în termen şi să să excludă unul sau altul termen special de prescripţie de la acţiunea regulii generale de repunere în termen.

 Tremenul de prescripţie, ca şi orice alt termen, poate fi restabilit, dar şi prelungit (art. 266 CC RM). Cazuri de prelungire pot fi prevăzute de legi specviale. Astefel potrivit art. 313 CNMC RM, termenul de prescripţie, stabilit pentru pretenţiile, prevăzute de codul de faţă, se prelungesc de instanţele de judecată, în cazurile cînd nava, faţă de care sînt înaintate astfel de pretenţii, nu putea să se afle pe durate termenului de prescripţie în apele interioare ale RM.

 2. Cauzele de omitere a termenului de prescripţie pot fi recunoscute întemeiate, dacă persoana interesată a luat măsuri de realizare a dreptului său la înaintarea acţiunii în termenul stabilit de lege. Potrivit p.2 art. 279 CC RM hotărîrea despre repunerea in termen nu poate fi dispusa decit daca partea si-a exercitat dreptul la actiune inainte de implinirea unui termen de 30 de zile, calculat din ziua in care a cunoscut sau trebuia sa cunoasca incetarea motivelor care justifica depasirea termenului de prescriptie. Termenul de 30 zile indicat este un termen de existenţă a dreptului la înaintarea caţiunii ( adică precluziv) şi el nu poate fi prelungit sau restabilit.

 3. Repunerea în termen naşte întrebarea despre faptul, pentru care perioadă sau din care moment este pasibilă apărarea dreptului încălcat şi în ce volum. Un răspuns ferm nu-l putem da. Dar trebuie de reieşit din împrejurarea, că repunerea în termen nu presupune înnoirea pe un nou termen. Esenţa reounerii în termen constă în aceea că , instanţa de judecată va afectua apărarea dreptului încălcat, cu toate că termenul pentru aceasta a expirat. În legătură cu întrebările puse se

Page 58: T i t l u l IV

poate menţiona, că se admit diferite hotărîri, în dependenţă de conţinutul pretenţiei apărate, iar în unele cazuri şi cu luarea în considerare a comportamentului pîrîtului. Referitor la volumul apărării dreptului, atunci, ca regulă, el se apără în volumul, existent la momentul expirării prescripţiei. De exemplu, dacă instanţa de judecată a repus în termenul, expirat cu patru ani înainte de înaintarea acţiunii în revindecare, atunci atribuirea bunului în folosul reclamantului este egală cu neaplicarea prescripţiei în cazul dat. Sau, p.2 art.98 CF RM, pensia alimentară se încasează, începînd cu ziua adresării în judecată. Alimentele pot fi încasate pentru perioada trecută, dacă este stabilit că pînă la adresarea în judecată a creditorului, au fodt luate măsuri de primire a lor, dar debitorul se eschiv ade la plata lor ( p.3 art. 98 CF RM). Potrivit p.3 art. 98 CF RM alimentele pentru aperiada anterioară, se încasează din momentul apariţiei dreptului la alimente, dacă va fi stabilit că persoana împuternicită, pînă la adresarea în judecată, a luat măsuri de primire a pensiei alimentare, dar ele nu au fost primite ca rezultat al eschivării persoanei obligate să le achite. Se are în vedere că neexecutarea cu vinovăţie a obligaţiilor de plată a pensiei de întreţinere, de exemplu prin refuzul de a încheia contractul cu privire al achitarea pensiei de întreţinere, ascunderea locului aflării sale, etc. În volum deplin şi pentru toată perioada sunt pasibile încasării orice surplusuri primite de către pensionar, ca rezultat al abuzului din partea sa, dacă acţiunea a fost înaintată în interiorul termenului de prescripţie. Aceasta decurge din p.39 al Regulamentului despre modul de achitare a pensiilor, aprobat prin HG RM nr. 868 din 22.09.1999 ( MO, 1999, nr. 106-108), în care se prevede că sumele pensiilor, achitate illegal în rezultatul încălcării din partea pensionarului ( prezentarea documentului cu date eronate, ascunderea veniturilor, etc.) se restituie în volum deplin organelor, care au efectuat plata pensiei.

 De la regula generală despre apărarea dreptului subiectiv în volumul, existent la data expirării termenului de prescripţie, de către legislaţie pot fi stabilite excepţii. Astfel de excepţii sunt acţiunile de reparare de către întreprinderi, organizaţii, a daunelor cauzate lucrătorilor şi funcţionarilor prin leziuni corporale sau altă daunare a sănătăţii, legate de serviciu. În aşa cazuri, la depunerea acţiunii despre repararea prejuduciului cauzat sănătăţii, la expirarea a trei ani după pierderea venitului anterior în legătură cu boala de muncă sau moartea întreţinătorului, rapararea prejudiciului are loc din ziua adresării către administraţia întreprinderii, iar în celelalte cazuri – din ziua, cînd ca rezultat al traumei, lucătorul a pierdut venitul anterior sau din ziua morţii întreţinătorului (p.18 al Regulilor de reparare de către organizaţii, întreprinderi, a prejudiciului cauzat lucrătorilor, funcţionarilor prin leziuni sau altă daună adusă sănătăţii, în tmpul îndeplinirii de către aceştia a obligaţiilor de serviciu din 3 iulie 1984 – aplicabile ca nefiind în contradicţie cu legislaţia naţională). Legislaţia poate să prevadă şi o altă soluţie a întrebăriipentru ce perioadă sau din care moment este pasibilă apărarea dreptului încălcat. O soluţie ar stabilirea volumului pretenţiilor admise în dependenţă de limitele termenului restabilit. Uneori repunerea în termen în general nu atinge raporturile juridice trecute. De exemplu art. 1416 CC RM prevede, că repararea daunelor în echivalent bănesc se realizează pe calea încasării sumei generale în folosul pătimitului sau pe calea stabilirii plăţilor periodice. Dacă este prevăzută modalitatea plăţilor periodice, instanţa de judecată trebuie să admită acţiunea despre încasarea plăţilor periodice pentru repararea prejudiciului din ziua înaintării acţiunii. În aşa cazuri repunera în termen nu trebuie să aducă atingere pretenţiilor trecute.

Articolul 280. Pretentiile imprescriptibile extinctive

Sint imprescriptibile extinctiv pretentiile:

a) privind apararea drepturilor personale nepatrimoniale daca legea nu prevede altfel;

b) deponentilor fata de institutiile financiare privind restituirea depunerilor;

Page 59: T i t l u l IV

c) cu privire la repararea prejudiciului cauzat vietii sau sanatatii persoanei. In acest caz, se repara prejudiciul pentru o perioada anterioara intentarii actiunii, dar nu mai mare de 3 ani.

 1. Termenul de prescripţie se aplică faţă de majoritate araporturilor juridice şi este chemat nu numai să disciplineze părţile, dar şi să acorde raporturilor patrimoniale o stabilitate în viitor. Probabil, că nu se poate contractul încheiat sau dreptul subiectiv căpătat a-l lăsa pentru o perioadă îndelungată sub riscul contestării din partea terţelor personae, iar patrimonial – sub pericolul confiscării. Cu trecerea unei perioade de timp îndelungate din momentul achiziţionării proprietăţii, chiar şi persoana, care administrează legitim bunul, ar putea în cazul apărării dreptului său să se confrunte cu duficultăţi în soluţionarea litigiului din cauză insuficienţei de probe : unii martori au plecat, alţii s-au îmbolnăvit grav sau au decedat, terţii ar putea uita despre fapte, documentele ar putea fi pierdute. De aceste şi multe altele motive se explică faptul, că apărarea majorităţii drepturilor subiective este limitată în timp de un termen determinat, stabilit de lege. Expirarea lui stinge posibilitatea exercitării forţate a dreptului prin judecată sau alt organ jurisdicţional.

 2. Dar, asupra unor raporturi civile, prescripţia nu se răsfrînge. Ea nu este aplicabilă în pretenţiile ce decurg din raporturile de apărare adrepturilor personale nepatrimoniale daca legea nu prevede altfel. Articolul comentat prevede nu unele execpţii de la prevederile institutului termenului de prescripţie, ci neaplicarea acestui institut în general. Pretenţiile, asupra cărora prescripţia nu se răsfrînge, sunt stabilite mai întîi de toate în art. 280 CC RM. Acestea în primul rind cererile de apărare a drepturilor care, după regula generală, nu sunt limitate în timp. Aşa, prescripţia extinctivă nu se răsfrînge asupra cererilor deponentilor fata de institutiile financiare privind restituirea depunerilor. Relaţiile de deposit în instituţiile financiare sunt prevăzute, ca regulă, pe un termen îndelungat al păstrării lor şi o astfel de prevedere este îndreptată spre apărarea drepturilor deponenţilor. P.”b” art. 280 CC RM trebuie înţeles în mod extensiv, deoarece prescripţia nu este aplicabilă atît asupra pretenţiilor de restituire a depunerilor, dar şi de repartizare a veniturilor primite ca rezultat al depunerilor, în formă de procente sau căştiguri. Tipul depozitului nu este relevant.

 P,”c” art. 280, stabileşte că prescripţia nu se aplică în ceea ce priveşte la repararea prejudiciului cauzat vietii sau sanatatii persoanei. Tot aici este prevăzut că se repara prejudiciul pentru o perioada anterioara intentarii actiunii, dar nu mai mare de 3 ani. După sensul acţiunii, în acest caz este aplicabil termenul general de prescripţie ( art. 267 CC RM), dar calcularea termenului este efectuată după regulile pretenţiilor continuie, dreptul la înaintarea cărora apare nu simultan ( comentriul art. 272 CC RM). Trebuie de atras atenţia că p.”c” art. 280 CC RM se răsfrînge asupra raporturilor juridice, apărute ca rezultat al cauzării de prejudiciu sănătăţii şi vieţii şi norma dată este cuprinsă în cartea I a CC RM “Dispoziţii generale”. În capitolul XXXIV CC RM “OBLIGATIILE CARE SE NASC DIN CAUZAREA DE DAUNE”, se conţine art. 1424, în care se prevede, că actiunea in reparare a prejudiciului se prescrie in termen de 3 ani incepind cu momentul in care persoana vatamata a cunoscut sau trebuia sa cunoasca existenta prejudiciului si persoana obligata sa-l repare. După logică, avem o colizie între două norme ale dreptului civil (p.”c” art. 280 şi art. 1424 CC RM), care reglementează una şi aceeaşi problemă, adoptate ambele de acelaşi organ legislative. Astfel art. 1424 CC RM nu stipulează că acţiunea lui se răsfrînge asupra pretenţiilor de reparare a prejudiciului cauzat vieţii saă sănătăţii cetăţeanului. La soluţionarea coliziei date trebuie de reieşit din faptul, că sub prejudiciu în cazul capitolului XXXIV CC RM se are în vedere prejudicial material, exprimat în micşorarea patrimoniului pătimitului. Cauzarea de prejudiciu vieţii şi sănătăţii cetăţeanului este o încălcare de lege, care poartă un caracter continuu, adică permanent şi asupra unui astfel de prejudiciu nu se pot răsfrînge prevederile prescripţiei. De aceea asupra pretenţiilor de reparare a prejudiciului cauzat vieţii să sănătăţii, prescripţia nu se răsfrînge şi la soluţionarea astfel de categorii de acţiuni,

Page 60: T i t l u l IV

trebuie de condos de prevederile p.”c” art. 280 CC RM, iar de art. 1424 CC RM. Prescripţia nu se răsfrînge şi asupra altor cerinţe despre apărarea bunurilor nemateriale şi drepturilor nepatrimoniale. La ele se referă pretenţiile cetăţenilor şi organizaţiilor despre apărarea demnităţii, onoarei şi reputaţiei profesionale, apărarea drepturilor personale ale autorilor ( vezi p.26 al Hotărîrii Plenului CSJ nr.32 din 9.11.1998 cu modificările introduse prin hotărîrea Plenului nr.38 din 20.12.1999 “Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti ale unor prevederi ale legislaţiei despre despre dreptul de autor şi drepturile conexe”, alin.2 p.20 al Hotărîrii Plenului CSJ nr.26 din 24.12.2001 “Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti ale unor prevederi ale legislaţiei privind protecţia proprietăţii industriale şi activităţii de raţionalizator”, ş.a.). Prescripţia nu se răsfrînge şi asupra altor cerinţe, stabilite de lege. De exemplu p.3 art. 217 CC RM stabileşte că asupra nulităţii actului juridic nu se răsfrînge prescripţia. La unele raporturi, legate de elaborarea, ducerea cadastrului bunurilor immobile, termenul de prescripţie de asemenea nu ar fi trebuit să se aplice. Aşa p.1 art. 506 CC RM prevede că sub rezerva prescriptiei dreptului la actiune in fond, actiunea in rectificare este imprescriptibila fata de dobinditorul nemijlocit de rea-credinta si subdobinditorii de rea-credinta care si-au inscris dreptul in folosul lor. Despre neaplicarea termenului de prescripţie este indicat şi în art. 1369 CC RM. Termenul de prescripţie nu se aplică şi faţă de acţiunile nagatorii de apărare a drepturilor proprietarului împotriv atingerilor, nelegate de lipsirea de posesie (art. 376 CC RM) şi asupra altor raporturi, prevăzute de lege.

 În legislaţie pot fi special prevăzute cazuri, cînd asupra pretenţiilor de apărare a drepturilor personale nepatrimoniale prescripţia extinctivă se aplică. Această situaţie este prevăzută de p.2 art. 267 şi p. “a” art. 280 CC RM. Excepţiile de la regula neaplicării prescripţiei extinctive trebuie special prevăzute de lege. O astfel de excepţie este Legea RM privind marcile si denumirile de origine a produselor N 588-XIII din 22.09.1995. Potrivit art. 13 In functie de rezultatele examinarii semnului solicitat, Agentia ia decizia de a publica sau de a respinge cererea, ceea ce se notifica socilicitantului în termen de 10 zile. Potrivit p.2 art.14 al legii menţionate, în cazul in care solicitantul nu este de acord cu decizia Comisiei de apel a Agentiei, el o poate ataca in instanta judecatoreasca de drept comun competenta in termen de 3 luni de la primirea deciziei mentionate. P.7 art. 17 al aceleiaşi legi prevede, că decizia Comisiei de apel a Agentiei poate fi atacata in instanta judecatoreasca in termen de 6 luni de la data adoptarii ei. Potrivit p.6 art. 35 al Legii RM cu privire la protecţia desenelor şi modelelor industriale nr. 991 din 15.10.1996, persoanele care nu sint de acord cu decizia Comisiei de Apel a Agentiei au dreptul sa sesizeze instanta judecatoreasca de drept comun

competenta in termen de 3 luni de la data primirii notificarii. Legislaţia RM prevede şi alte cazuri cînd asupra pretenţiilor de apărare a drepturilor nepatrimoniale termenul de prescripţie nu se aplică.

Articolul 281. Executarea obligatiilor dupa expirarea termenului de prescriptie extinctive

(1) Dupa expirarea termenului de prescriptie extinctiva, debitorul poate refuza executarea obligatiei.

(2) Executarea benevola a obligatiei dupa expirarea termenului de prescriptie extinctiva nu constituie un act lipsit de temei juridic.

(3) Persoana care a executat obligatia dupa expirarea termenului de prescriptie extinctiva nu are dreptul sa ceara restituirea celor executate, chiar daca, la data executarii, nu cunostea faptul expirarii termenului de prescriptie extinctiva. Aceeasi prevedere se aplica si pentru recunoasterea datoriilor conform contractului, precum si pentru garantiile asiguratorii date de debitor.

Page 61: T i t l u l IV

 

 1. Sensul apărării creditorului se conţine în faptul posibilităţii aplicării forţei faţă de debitorul incorijabil în scopul executării obligaţiei. În legătură cu aceasta, sarcina termenului de prescripţie este în aceea de a limita în timp posibilitatea aolicării măsurilor de onfluienţare împotriva voinţei peroanei obligate. La expirarea Prescripţiei se pierde posibilitatea exercitării forţate a dreptului subiectiv prin intermediul acţiunii. Expirarea termenului de prescripţie acordă pîrîtului posibilitatea contrapunerii cerinţelor reclamantului faptul expirării prescripţiei. În acest caz pretenţiile reclamantului nu vor fi satisfăcute, nu poate fi utilizată procedura compensării.

 Dacă termenul de prescripţie a expirat, persoana obligată se eliberează de executarea obligaţiei. Această obligaţie aduce ultimului un cîştig anumit. De exemplu, dacă proprietarul bunului a pierdut dreptul de a cere prin instanţă înapoi bunul aflat în posesia ilegală a terţei personae, atunci după expirarea termenului, începe să curgă prescripţia achizitivă. După expirarea termenului de prescripţie extinctivă şi achizitivă, bunul poate intra în proprietatea posesorului. Astfel bunurile care au rămas la debitor după expirarea prescripţiei, pot să devină obiect al proprietăţii acestuia î baza regulilor de prescripţie achizitivă.

 2. Legea nu consideră expirarea termenului de prescripţie drept temei de stingere a dreptului subiectiv al creditorului. Expirarea termenului de prescripţie nu duce la stingera dreptului, ea doar îl lipseşte de posibilitatea exercitării lui forţate. Apare situaţia cînd însăşi dreptul încălcat se păstrează, ca jus nudum. De aceea legea nu exclude că debitorul şi după expirarea termenului de prescripţie poate de sine stătător să execute obligaţia. Aceasta poate fi făcut conştient, cît şi din cauza lipsei cunoştinţelor referitor la efectele juridice ale expirării termenului de prescripţie. Legea nu acordă importanţă juridică faptului că, cunoştea sau nu debitorul despre expirarea termenului de prescripţie. De aceea, independent de motivele ce l-au determinat pe debitor să execute obligaţia după expirarea termenului de prescripţie, el nu este în drept să ceară înapoi ceea ce a executat, cu toate că în momentul executării nu ştia despre faptul că termenul de prescripţie a expirat, cu atît mai mult că ultimul se aplică acum doar la cerere ( art. 271 CC RM).

 Executaera, primită de către creditor după expirarea termenului de precripţie, nu poate fi privită ca îmbogăţire fără just temei ( art. 1389 CC RM). Persoana, care benevol a executat obligaţia după expirarea prescripţiei nu este în drept să ceară restituirea bunurilor. Trebuie de avut în vedere şi altceva – executarea benevolă a cerinţelor după expirarea termenului de prescripţie nu poate fi considerată ca donaţie din partea debitorului.

 Executarea benevolă a obligaţiei de către debitor după expirarea termenului de prescripţie nu reprezintă acţiune, lipsită de temei juridic. O astfel de executare benevolă nu contravine normelor dreptului civil şi este legală. Legea (art. 281 p.2 CC RM) recunoaşte în aceste cazuri acţiunile fostului debitor ca un fapt juridic, îl examinează ca un temei juridic de primire a executării de fostul creditor şi acordă executării date un caracter ireversibil. Îndeplinirea benevolă stinge faptul expirării termenului de prescripţie. În legătură cu aceasta şi dreptul subiectiv se consideră că nu a fost stins prin prescripţie, ci, prin urmare, el continuă să fie privit de lege ca drept existent.

Articolul 282. Efectele prescriptiei in cazul drepturilor garantate

(1) Prescrierea unui drept garantat prin gaj nu impiedica pe cel indreptatit sa ceara satisfacerea din bunul grevat.

Page 62: T i t l u l IV

(2) In cazul in care pentru garantare a fost transferat un drept, restituirea nu poate fi ceruta din cauza ca dreptul se prescrie. In cazul proprietatii, restituirea lucrului poate fi ceruta daca dreptul garantat s-a prescris.

(3) Alin.(1) si (2) nu se aplica la prescrierea drepturilor la dobinzi si la alte prestatii succesive periodice.

 1.Articolul comentat reglementează aplicarea prescripţiei în cazul garantării executării unei obligaţiuni prin gaj. Gajul poate garanta doar o creanţă valabilă, determinată sau determinabilă. Creanţa greditorului gajist poate consta deci, în dreptul privind rambursarea unei sume de bani de către debitorul gajist, întoarcerea sau transmiterea unui bun, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. Gajul garantează obligaţia propriu zisă, dobănzile ,cheltuielile de urmărire şi de întreţinere a bunulzui gajat.

Pentru asigurarea executării acestor prestaţii, debitorul gajist poate depune în gaj, potrivit art.457, orice bun, universalitaţi de bunuri, titluri de valoare şi drepturi confirmate prin certificate de acţiuni. Potrivit art.8, alin.1 al Legii nr.449-XV din 30.08.2001 cu privire la gaj, obiect al gajului poate fi orice drept patrimonial sau creanţă bănească, inclusiv dreptul de creanţă al debitorului gajist asupra creditorului gajist ( cu excepţia drepturilor legate nemijlocit de persoana debitorului gajist, precum şi drepturile, a căror cesiune este interzisă de lege).

Potrivit art.454 alin.2 gajul este condiţionat în timp de durata obligaţiei principale, dacă legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.

Putem conchide că părţile contractului de gaj pot negocia un termen al contractului relativ îndelungat, astfel cătermenul de executare al obligaţiei principale, inclusiv termenul în care aceasta se va prescrie, potrivit legii, poate fi mult mai redus. Astfel dacă dreptul de creanţă garantat prin gaj s-a prescris, potrivit art.282 alin 1 Cod civil, creditorul gajist poate pretinde satisfacerea creanţei sale din bunul gajat. Important este să nu fie expirat termenul, pentru care a fost constituit gajul or, aceasta va duce la încetarea dreptului de gaj, potrivit art.495,lit.b) al Codului Civil.

Alin.1 al art. Comentat stabileşte dreptul creditorului gajist de a pretinde satisfacerea din bunul gajat, dar nu şi executarea obligaţiei garantate, or, în virtutea art.281 alin.1, expirarea termenului prescripţiei extinctive oferă debitorului oputunitatea de a refuza executarea obligaţiei.

 2. Dacă obligaţia de bază este garantată prin transferul unui drept, termenul de prescripţie al căruia expiră, creditorul gajist nu poate invoca acest temei (adică faptul prescrieriiacelui drept), pentru a pretinde restituirea (transmiterea,executarea) a ceea , ce constituie conţinutul obligaţiei de bază (garantate).

De regulă potrivit art.487, alin.1 Cod Civil exercitatea dreptului de gaj poate fi întreprinsă de către creditorul gajist cînd debitorul gajist nu a executat conform contractului sau a executat în mod necorespunzător obligaţia garantată ori o parte a cestuia, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege şi contract.Prin urmare dacă legea ori contractul nu prevede expres, exercitarea dreptului de gaj nu poate avea loc înainte de expirarea termenului de executare a obligaţiei, adică înainte de a începe să se prescrie obligaţia principală. Totodată crditorul gajist trebuie să se asigure că dreptul ce i se oferă în gaj nu se va prescri, cel puţin pînă a începe să se prescrie obligaţia principală, or, în acest caz gajarea unui astfel de drept ar fi lipsită de sens.

Page 63: T i t l u l IV

Dacă obiectul creanţei creditorului gajist este un lucru pe care debitorul gajist trebuie să i-l restituie, atunci primul poate cere restituirea lucrului chiar dacă dreptul garantat, adică dreptul de a cere restituirea acestui lucru s-a prescris.

 3.În cazul în care debitorul gajist datorează careva prestaţii succesive periodice sau trebuie să achite creditorului gajist dobînzi, de exemplu pentru angajarea unui credit bancar atunci prescrierea dreptului creditorului gajist de a pretinde executarea acestei obligaţii are drept efect imposibilitatea de a le recupera di contul bunului sau dreptului gajat,(chiar dacă valoarea nbunului ar fi suficientă ar permite pentru a le acoperi).Prin urmare ,în partea ce ţine de dobînzi şi prestaţii periodice ,creditorul gajist poate rămîne fără satisfacere.

Articolul 283. Prescriptia prestatiilor suplimentare

O data cu dreptul principal, se prescrie si dreptul la prestatiile suplimentare legate de dreptul principal, chiar si atunci cind termenul de prescriptie special pentru acest drept nu a inceput sa curga.

 1. Obligaţiile în dreptul civil se divid în diverse grupe, inclusive ele se impart în cele de bază şi cele suplimentare(accesorii) obligaţiile suplimentare de obicei asigură executarea corespunzătoare a obligaţiilor principale. De exemplu, obligaţia de achitare a penalităţii sau gajul bunurilor garantează restituirea la timp şi în volum deplin a creditului bancar. Obligaţiile accesorii, după regula generală, depind totalmente de obligaţiile de bază şi işi pierd sensul în absenţa lor. Nulitatea obligaţiei de bază duce la nulitatea obligaţiei accesorii, dacă alt ceva nu este prevăzut de lege. Stingerea obligaţiei de bază în toate cazurile duce la stingerea obligaţiei accesorii.

 2.Cu expirarea termenului de prescripţie în obligaţia de bază expiră şi termenul de prescripţie în obligaţia accesorie, apariţia şi existenţa căreia presupune existenţa datoriei de bază, spre exemplu pretenţia de achitare a procentelor a penalităţilor. Astfel de pretenţii se sting prin prescripţie împreună cu datoria de bază indeferent de faptul, achitarea procentelor, a penalităţii este bazată pe lege sau contract, chiar şi în cazul dacîă termenul special de prescripţie pentru ele a expirat sau curgerea acestuia din urmă pentru dreptul respective nici nu a început. Protestele pîrîtului impotriva acţiunii în baza obligaţiei principale, în legătura cu scurgerea termenului de prescripţie, dacă în acest temei în acţiune a fost refuzat, se referă la asigurarea obligaţiei prin gaj, fidejusiune, arvună, adică în cazul respingerii acţiunii pentru motivul omiterii termenului de prescripţie toate cerinţele accesorii deasemenea îşi pierd protejarea juridică, independent de faptul dacă este declarat impotriva lor un protest bazat pe lege sau nu. De aceea toate prevederile despre prescripţie, aplicabile dreptului principal, se răsfrîng şi asupra executărilor accesorii, legate de dreptul principal.

 3.Spre deosebire de art.87 CCRM 1964, art.283 CCRM din 06.06.2002 nu conţine lista pretenţiilor suplimentare, faţă de care se poate aplica articolul comentat. Cu toate acestea, în alte norme ale CCRM alături de metode tradiţionale de garantare (penalitate, gaj, arvună şi fideojusiune) sunt prevăzute şi altele: retenţia(art.637 CCRM), garanţia debitorului (art.634CCRM). În conformitate cu art.1290,1300 CCRM obligaţia poate gi garantată prin transmiterea creditorului a creanţelor băneşti(contractul de factoring). Cesiunea creanţei băneşti poate fi utilizată în calitate de modalitate de executare a unei obligaţii a clientului faţă de agentul financiar. Pentru aceasta în contarct se indică obligatoriu că derptul de a cere mijloace băneşti trece la agentul financiar numai în cazul neexecutării obligaţiei garantate prin cererea dată. Mai ales trebuie de indicat asupra unei modalităţi de executare ca garanţia bancară.(art.1246 CCRM). Garanţia bancară, spre deosebire de alte modalităţi de garamtare nu este lagată de obligaţia de bază şi nu-i urmează soarta. Ea nu reprezintă prin sine executare accesorie. Aceasta înseamnă că

Page 64: T i t l u l IV

prevederea conţinută în art. 283 CC RM, nu sunt aplicabile la cerinţele, bazate pe o modalitaet de garantare a executării independentă de obligaţia de bază.