.3 Tactica - partea componentă a artei militare

SECVENŢA   DE   BAZĂ

Arta militară şi componentele ei.

                        Arta militară  - domeniu specializat al organizării şi conducerii luptei armate. Arta militară include două laturi principale:latura teoretică (teoria artei militare);latura practică.

Latura teoretică studiază şi generalizează experienţa luptei armate în vederea elaborării principiilor, procedeelor, metodelor şi regulilor de pregătire şi ducere a acţiunilor militare.

Latura practică se referă la pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă în timp de război.

Aceste laturi nu pot fi concepute izolat, ele se află într-o unitate dialectică. Conţinutul teoretic al artei militare este confruntat şi verificat în activitatea militară practică. La rîndul ei, partea aplicativă a artei militare dă posibilitatea generalizării experienţei practice, îmbogăţirii şi perfecţionării laturii teoretice. În raport cu nivelul la care se desfăşoară lupta armată arta militară cuprinde:-  strategia militară;-  arta operativă;-  tactica.

Arta militară s-a constituit şi s-a dezvoltat ca urmare a apariţiei războiului în viaţa societăţii, sub influienţa condiţiilor social economice, politice şi cultural-ideologice ale fiecărei epoci. Iniţial ea a fost identificată cu îndemînarea, talentul, măiestria şi geniul comandantului. Pînă nu demult, prin arta militară se înţelegea numai arta de a organiza şi conduce lupta în conformitate cu anumite principii, norme şi reguli elaborate pe cale empirică, cărora li se adaugă talentul personal al comandantului militar (arta). Implicaţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice în domeniul militar au marcat o nouă etapă în dezvoltarea artei militare. Numeroase procedee, metode şi reguli ale artei militare clasice s-au învechit şi au fost înlocuite cu altele noi, corespunzătoare cu stadiul, posibilităţile şi cerinţele noilor mijloace tehnice de luptă.

În actuala etapă a dezvoltării sale, arta militară cunoaşte o puternică tendinţă de scientizare, ca urmare a aplicării în domeniul militar a rezultatelor şi metodelor elaborate de serie de ştiinţe cum ar fi:-  ştiinţa conducerii;-  cercetarea operaţională;-  cibernetica;-  radioelectronica etc.

Dezvoltarea fără precedent a tehnicii militare, automatizarea conducerii acţiunilor de luptă nu diminuează rolul comandantului, talentul, măiestria şi aptitudinile sale în organizarea şi desfăşurarea cu succes a luptei armate şi nici însemnătatea artei militare.Trebuie de avut în vedere că fiecare situaţie de luptă are particularităţile sale, reprezintă un caz unic, a cărui soluţionare necesită din partea comandanţilor atît cunoştinţe ştiinţifice, cît şi măiestrie, arta de a conduce trupele şi a obţine succesul în luptă.

Strategia militară – ramură a artei militare, care studiază problemele conducerii războiului în ansamblu şi a acţiunilor militare de mare amploare, modalitatea folosirii forţelor şi mijloacelor pentru atingerea scopurilor politice ale războiului, elaborează planurile pregătirii ţării şi armatei pentru război. Strategia militară se subordonează politicii, care elaborează liniile directoare ale doctrinei militare, stabileşte scopurile războiului şi mijloacelor militare de bază care vor fi folosite pentru atingerea lor.În cadrul artei militare, strategia militară are un rol conducător faţă de arta operativă şi de tactică, orientînd acţiunile acestora şi integrîndu-le într-o concepţie de ansamblu asupra purtării războiului.

Funcţiile principale ale strategiei militare sînt:-   definirea caracterului viitorului război;-   pregătirea ţării, a populaţiei şi a forţelor armate pentru război;-   conducerea de ansamblu a războiului;-   conducerea companiilor şi a operaţiilor strategice;-   pregătirea generală a cadrelor de comandă.

În conformitate cu legile obiective ale luptei armate, strategia militară elaborează principiile de bază ale organizării şi ducerii acţiunilor militare, care reflectă experienţa îndelungată a războaielor. Între cele mai importante principii ale strategiei militare se înscriu:-   economia forţelor;-   acţiunea şi reacţiunea;-   libertatea de acţiune;-   concentrarea forţelor şi mijloacelor pe direcţiile principale;-   surpinderea;-   manevra;-   cooperarea.

Principiile strategiei militare au un caracter istoric. În funcţie de condiţiile generale ale fiecărei epoci, de scopul şi caracterul războaielor, de evoluţia mijloacelor de luptă apar noi principii ale strategiei, iar cele vechi îşi schimbă conţinutul sau încetează de a mai fi folosite.

Arta operativă – parte a artei militare care studiază operaţiile desfăşurate de mari grupări de trupe de diferite genuri de armă, cuprinzînd un complex de acţiuni de luptă duse pe uscat, în aer şi pe mare, pe direcţii care conduc la îndeplinirea unor scopuri de o importanţă deosebită.Arta operativă elaborează procedeele de pregătire şi ducere a operaţiilor conform legilor ştiinţei militare, mijloacelor de acţiune creată de ştiinţa şi tehnica modernă, caracteristicilor teatrului de acţiuni militare.

Elementele caracteristice ale artei operative moderne sînt:-    ducerea operaţiilor cu mase mari de luptători, pe fronturi şi adîncimi mari;-    puterea considerabilă a mijloacelor de distrugere moderne;creşterea rolului manevrei operative;cooperarea armelor şi categoriilor de forţe armate pentru atingerea scopurilor operative;ritmul înalt în ducerea operaţiilor.

Tactica   – ramură a artei militare al cărei obiect îl constituie studiul acţiunilor de luptă desfăşurate în spaţiul terestru, aerian şi maritim de către M.U. tactice (divizie, corp de armată) şi de către unităţi şi subunităţi (de arme întrunite şi de celelalte arme), elaborarea principiilor, procedeelor, formelor şi metodelor de organizare şi ducere a acestora.Tactica se află într-o strînsă corelaţie cu arta operativă şi cu strategia, subordonîndu-se acestora, ceea ce impune întotdeauna integrarea acţiunilor tactice într-o concepţie strategică.

Conţinutul şi misiunile tacticii generale.

            Tactica provine de la cuvîntul grecesc “taktika” – arta de construire a trupelor.            Elementele de bază cu care operează tactica sînt:            -   forţele şi mijloacele de luptă proprii;            -   inamicul;            -   terenul.

            Esenţa tacticii o constituie stabilirea modalităţii optime de utilizare a forţelor, a mijloacelor şi terenului, în conformitate cu legile obiective ale luptei armate, astfel încît inamicul să fie înfrînt, nimicit sau capturat.

            Acţiunile principale care duc la obţinerea succesului tacticii sînt:            -   manevra;            -   lupta.            Manevra asigură gruparea cea mai potrivită a trupelor pentru luptă.            Lupta asigură lovirea inamicului în scopul nimicirii lui. Ambele se realizează prin forme variate.

            Domeniul tacticii cuprinde:            -   tactica generală;            -   tactica armelor.

            Tactica generală   studiază şi elaborează principiile, formele şi procedeele luptei armelor întrunite. Regulile şi normele stabilite de tactica generală orientează acţiunile tactice ale tuturor celorlalte arme (de exemplu, normele privind structura apărării diviziei impun adoptarea unor reguli corespunzătoare de întrebuinţare în luptă a tancurilor, artileriei, trupelor de geniu).            Tactica armelor elaborează principiile şi procedeele de întrebuinţare în luptă a fiecărei arme. De exemplu:            -   tactica trupelor de tancuri;            -   tactica artileriei;

            -   tactica geniului;            -   tactica aviaţiei;            -   tactica marinei militare.

            Tactica generală şi tactica armelor se află într-o legătură strînsă una cu alta. Tactica generală determină misiunile pentru subunităţi, unităţi şi mari unităţi ale armelor în lupta de arme întrunite, modul şi procedeele de întrebuinţare în comun a acestora şi prin aceasta contribuie la dezvoltarea tacticii armelor. La rîndul său, schimbările în tactica armelor influenţează asupra dezvoltării tacticii generale, cer unele concretizări şi perfecţionări a recomandărilor acesteia.            Rolul tacticii în condiţiile contemporane, după cum confirmă experienţa războaielor şi conflictelor locale este mare. Aceasta se determină prin aceea, că o mare importanţă în obţinerea victoriei asupra inamicului continuă să fie lupta de arme întrunite, deasemenea posibilităţile mari, de care dispune comandamentul tactic pentru rezolvarea misiunilor de luptă. Deaceea tactica (pregătirea tactică) este una din cele mai importante părţi a pregătirii de luptă a trupelor, disciplina de bază în instituţiile de învăţămînt militare.            Tactica este cel mai dinamic domeniu al artei militare. Schimbările în tactică se petrec pe măsura accelerării progresiunii tehnice şi perfecţionării  mijloacelor a luptei armate, capacităţilor morale şi de luptă a efectivului armatei. Tactica este maximal apropiată de activitatea practică a trupelor. Nivelul de dezvoltare a tacticii, calitatea pregătirii tactice a ofiţerilor, statelor majore şi a trupelor într-o măsură mare vor contribui la obţinerea victoriei în luptă.            Cercul misiunilor a tacticii este amplu. El este determinat de:nivelul de dezvoltare a armamentului şi tehnicii de luptă;aparenţa strategiei asupra caracterului unui război posibil, procedeele de dezlănţuire şi ducere a acestuia;misiunile concrete, care decurg din arta operativă.

În legătură cu perfecţionarea mijloacelor a luptei armate misiunile principale ale tacticii sînt: elaborarea şi realizarea în viaţă a măsurilor, care asigură gătinţa de luptă permanentă a subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi pentru îndeplinirea misiunilor de luptă în condiţiile complicate ale situaţiei terestre, aeriene şi radioelectronice;elaborarea şi perfecţionarea procedeelor de ducere a acţiunilor de luptă la etapa iniţială a războiului.

Implimentarea armei nucleare şi altor mijloace contemporane a luptei armate radical au schimbat caracterul luptei şi condiţiile de ducere a acesteia.Misiunea tacticii este de a descoperi aceste schimbări, de a cerceta natura luptei moderne, trăsăturile caracteristice ale acesteia, legitimităţile, pregătirea, principiile şi procedeele de ducere.Tactica elaborează procedeele de întrebuinţare a diferitor categorii de armament modern, deasemenea de protecţie a trupelor împotriva unui astfel armament al inamicului.Nimicirea inamicului în luptă se obţine prin combinarea strînsă a focului, loviturii şi manevrei subunităţilor şi unităţilor de diferite arme. Misiunea tacticii constă în aceea, ca să găsească cea mai optimală combinare a acestor elemente a luptei de arme întrunite şi a forţelor şi mijloacelor participante în luptă.Una din misiunile principale ale tacticii este studierea forţelor şi mijloacelor inamicului, privirilor acestuia asupra întrebuinţării a acestora în luptă, deasemenea asupra procedeelor de

ducere a diferitor forme de luptă; determinarea părţilor tari şi slabe a armamentului, tehnicii, organizarea trupelor şi tacticii de acţiuni a inamicului.În afară de aceasta, tactica studiază întrebările de conducere, de asigurare multelaterală a luptei şi elaborează recomandările practice pentru rezolvarea lor în diferite situaţii.

Tactica are două aspecte: teoretic şi practic.

Teoria tacticii studiază:conţinutul şi caracterul luptei contemporane;dezvăluie legitaţiile şi principiile desfăşurării ei cu forţe şi mijloace;studiază calităţile şi posibilităţile formaţiunilor militare tactice;elaborează metodele de pregătire şi desfăşurare a luptei.

Tezele teoretice ale tacticii îşi găsesc reflectare în regulamente de luptă, îndrumări, manuale şi alte lucrări teoretico – militare.

Practica tacticii cuprinde activitatea comandanţilor, statelor majore în pregătirea şi desfăşurarea luptei. Ea conţine:acumularea şi studierea datelor despre situaţie;primirea hotărîrii;aducerea la cunoştinţa subordonaţilor a misiunii;organizarea cooperării;organizarea nimicirii cu foc a inamicului;planificarea luptei;pregătirea M.U. şi subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor de luptă;ducerea acţiunilor de luptă;conducerea unităţilor şi subunităţilor în timpul luptei;asigurarea multelaterală a luptei.

Ambele aspecte ale tacticii sînt strîns legate şi se completează reciproc. Teoria se bazează pe practică şi-i luminează calea. Practica se bazează pe teorie şi dă materialele sale din viaţa şi activitatea de luptă a trupelor pentru noi generalizări teoretice.Tactica este apropiată maxim de activitatea practică a trupelor. Cu ea se ocupă tot efectivul Forţelor Armate. Nivelul de dezvoltare a tacticii, calitatea pregătirii tactice a ofiţerilor, statului major şi trupelor sînt un factor principal în cîştigarea victoriei.