Fondator: Penitenciarul nr.6 Soroca.

Deviza: "Duralex sed lex" – legea e dură, dar e lege...

Pag. 2,3,4 – Activităţi penitenciarului

Pag. 5 –Scurt istoric

Pag. 6 – Buletin informativ-juridic

Pag. 7 –Tânăr naturalist

Pag. 8 – Voluntar

Pag. 9,10 – Din viaţa unui deţinut

Ediţia lunară fondată la 11.11.11 Nr. 6 (2) 30 aprilie 2012

Paştele la bucătăria din Soroca

În Bucătăria din Soroca sunt încadraţi 17 deţinuţi în câmpul muncii în funcţie

de bucătari care pregătesc zilnic bucatele pentru o Instituţie întreagă, dar acum

recent făcând vizită în bucătăria penitenciarului unde am găsit pe bucătari cum

pregăteau bucatele pentru masa de Paşti, în meniul zilei de paşti au fost prezente

oule roşii, pârjoale,clătite care au fost servite cu mulţumire,bucătarii sau stăruit

să creeze o atmosferă de sărbătoare dând dovadă de profesionalism în pregătirea

bucatelor.

CONCERT “ Ziua glumei”

O învălmăşeală mare, zâmbete, farse, glume prin care abia feţele mascate a actorilor

de pe scena casei de cultură a penitenciarului le mai puteai distinge, satira prezentată de

către cei 10 deţinuţi care au provocat o atmosferă de sărbătoare şi anume sa simţit că la

Soroca se sărbătoreşte 1 Aprilie, această zi se va memoriza în viaţa multora, nu în

fiecare an în penitenciare au loc concerte cu Genericul” Ziua glumei” şi din amintirile

zugrăvite în privaţiune vor fi şi pozitive. În program au fost prezentate scenete

compuse de înseşi deţinuţi („Banda lui Borea banditu” şi „Planul Uragan”), sceneta (

„Ivan Turbincă”). Doar lucrând în comun şi prin susţinere vom putea dezvălui

capacităţi pozitive ce trebuiesc dezvoltate în fiecare din noi”acesta a fost motoul

participanţilor la concertul de 1 Aprilie în mica societate din P-6.

Participanţii au fost menţionaţi şi sau bucurat de oportunitatea oferită de către

administraţia penitenciarului pentru a reflecta pe scena casei de cultură

însemnătatea zilei de 1 Aprilie. Din partea redacţie noastre le dorim succese, curaj

şi eliberare condiţionată cât mai curând.

Din viaţă penitenciarului

În rînd cu celelalte activităţi educative care se petrec în Penitenciarul nr.6 Soroca,

destinate reeducării, resocializării şi reintegrării deţinuţilor în societate, stă şi corectarea lor

prin muncă.

Astăzi în Penitenciarul nr. 6 Soroca sunt antrenaţi la munci remunerate zilnic câte 80 – 90

condamnaţi, dintre care în jur de 40 - 50, adică 50 la sută, sunt angajaţi la zona de producere a

penitenciarului în diferite sectoare de lucru, iar cealaltă jumătate este preocupată zilnic la

deservirea gospodărească a penitenciarului.

Dacă acum 20 ani, fosta zonă industrială, actuala ,,Întreprinderea de Stat Soroca” era o

întreprindere de o însemnătate sovietică deoarece confecţiona produse unice alături doar de

încă un penitenciar al URSS, iar condamnaţii lucrau în trei schimburi, astăzi spectrul de servicii

ce e prestat de condamnaţi e minimalizat, asigurând cu front de lucru puţini deţinuţi din cauza

lipsei de materie primă şi a ofertelor din partea agenţilor economici.

La ziua de azi, la ,,Întreprinderea de Stat Soroca” condamnaţii sunt încadraţi în câmpul

muncii remunerate la câteva sectoare de muncă, avem contracte permanente de muncă cu doi

agenţi economici, iar restul produselor fabricate de condamnaţi sunt efectuate la comanda

diferitor agenţi economici sau sunt depozitate în stocuri care aşteaptă realizarea sa.

Istoria sărbătorii Paştelui Mareste imea.

Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului, pentru primă dată fiind

sărbătorit în jurul anului 1400 înainte de Hristos.

Deşi mulţi sărbătoresc şi astăzi Paştele, pentru mulţi această sărbătoare nu mai are nimic de

a face cu Dumnezeu, este doar un prilej de mâncare si băutură.

Sărbătoarea Paştelui poate fi asociată cu primăvară. Retrezirea naturii la viaţă simbolizează

noua viaţa pe care creştinii au câştigat-o prin crucificarea şi Învierea lui Iisus. Paştele creştin este

similar cu două tradiţii antice: una evreiască şi altă păgână. Ambele tradiţii sărbătoresc Învierea,

trezirea la viaţă.

Paştele creştin derivă din Paştele evreiesc, numit Pesach, cuvântul de origine al cuvântului

Paşti.

Pentru primă dată, Paştele a fost sărbătorit în jurul anului 1400 înainte de Hristos. În această

dată, evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura in cartea Exod (Ieşirea) din

Vechiul Testament ne oferă instrucţiunile date de Dumnezeu pentru sărbătorirea Paştilor în

timpul lui Moise. Evreii din antichitate îşi aminteau de faptul că Dumnezeu i-a salvat din robia în

care se aflau în Egipt.

Cu ocazia ieşirii din Egipt, când au sărbătorit pentru prima data Paştele, toţi evreii trebuiau

să ia un miel şi să îl sacrifice. Apoi, cu sângele mielului erau unse ramele de lemn ale uşilor de la

casele în care locuiau aceştia. În noaptea aceea, îngerul morţii trimis de Dumnezeu a trecut prin

Egipt şi a omorât toţi fiii întâi născuţi ai egiptenilor in casele care nu aveau pe uşa sângele

mielului. În casele israeliţilor, nu a murit nimeni, pentru că aceştia ascultaseră poruncă lui

Dumnezeu şi au pus sângele mielului pe uşile lor. Sângele mielului oferea o garanţie, un semn

vizibil prin care credincioşii dădeau de înţeles că au luat în serios avertismentul lui Dumnezeu.

În ceea ce priveşte creştinii, Dumnezeu a reînnoit legământul făcut cu israeliţii, de dată

această nu printr-un om, (Moise) ci prin Fiul Său, Iisus Mesia. Legământul cel nou nu mai este

un legământ făcut doar cu evreii, ci cu toate popoarele, care vor să primească iertarea păcatelor

prin jertfa lui Iisus Hristos. Legământul cel vechi purta sigiliul sângelui unui miel care trebuia

sacrificat de Paşti după instrucţiunile date de Dumnezeu.

La Cina cea de Taina, în noaptea când a fost trădat, înainte de a fi prins şi arestat, Domnul

Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testament, după porunca ce I-a fost dată de Dumnezeu.

De Paşti se sărbătoreşte Învierea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Duminică - a treia zi după

Scripturi - femeile purtătoare de mir au găsit mormântul gol. Mormântul era gol pentru că

Hristos înviase. Împotrivă lor, a tuturor, a celor care L-au acuzat şi batjocorit de atunci şi până

astăzi, numit în derâdere Regele Iudeilor, rege încoronat cu spâni, rege al cărui tron era o Cruce,

părăsit de ai Săi, păzit sub grea şi rece lespede de piatră, Hristos a izbândit cea mai strălucita

biruinţă ce s-a văzut vreodată: biruinţă asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti. Această biruinţă

a putut fi tăgăduită, dar nu I-a putut fi smulsă niciodată.

Hristos a Înviat şi a biruit, pentru El şi pentru noi. Credem şi biruim prin Moartea şi

Învierea lui Hristos, murim pentru a învia şi înviem pentru a trăi în veci cu Hristos. Prin suferinţă

şi moarte ne bucurăm de Înviere; prin Înviere ne bucurăm şi triumfăm în triumful lui Hristos, că

triumf al nostru. El a murit pentru noi şi a triumfat pentru noi. În Moartea Lui stă mântuirea

noastră, în Învierea Lui stă biruinţă noastră.

Buletin informativ-juridic

În capitolul precedent ne-am referit la unele dispoziţii şi modalităţi de examinare a petiţiilor şi acum

aş dori să continuăm cu dispoziţiile art. 20 a aceleiaşi legi, care spune:

-“Petiţiile adresate a doua oară, care nu conţin argumente ori informaţii noi nu se reexaminează- fapt

despre care este informat petiţionarul”, însă (citesc art. 18 ) – “ refuzul neîntemeiat de a examina petiţia

sau tărăgănarea examinării ei, adaptarea unor de decizii ce contravin legislaţiei, divulgarea informaţiilor

privind viaţa personală a petiţionarului contra voinţei lui atrage după sine răspundere administrativă” ce

are ca scop conform dispoziţiei art. 13 prin care “nu se admite elucidarea unor informaţii privind

personalitatea petiţionarului dacă aceasta nu se referă la conţinutul petiţiei” şi mai ales” persecutarea

petiţionarului în legătură cu înaintarea petiţiei ori cu exprimarea unor aprecieri critice ce se con ţine în ea ,

în urma cărora au fost prejudiciate considerabil drepturile petiţionarului atrage după sine răspundere

penală “ (art.19). Conform legii cu privire la petiţionare şi chiar legii supreme orice persoană îşi exercită

drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă fără ca cumva să limiteze sau să încalce drepturile

altora, de aceia petiţionarul reieşind din interesele prioritare a lui prin opiniile sale, ideile ori comentariile,

prin expunerea de fapt şi mai ales în scris va fi cointeresat să se abţină de la expresii care lezează onoarea,

demnitatea sau reputaţia altor persoane vizate indiferent este persoana în exercitarea atribuţiilor de

serviciu sau are alt statut.

Până la moment împreună am făcut referinţă la legea N 190-XIII din 19.07.94 cu privire la petiţionare

şi dacă cineva consideră că i-au fost încălcate careva drepturi la soluţionarea petiţiilor adresate

persoanelor oficiale consider necesar de a proceda conform dispoziţiei art.16 a legii date care spune:

Punct 1. Petiţionarii care consideră că drepturile lor sunt lezate şi nu sunt de acord cu deciziile

organului sau persoanei oficiale care au examinat petiţia, au dreptul de a se adresa în instanţa de

contencios administrativ în termen de 30 zile de la data comunicării deciziei, dacă conform legii se

adresează direct în instanţă, sau de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau dacă în intervalul

menţionat nu a primit răspuns – din ziua când trebuia să primească.

Punct 2. Petiţionarul depune în instanţa de contencios administrativ concomitent cu cererea şi răspunsul

organului sau persoanei oficiale, care iau refuzat restabilirea dreptului.

Punct 3.În cazul când petiţionarul nu a primit nici un răspuns în termenele stabilite de (art. 8 ) el va

menţiona acest fapt în cererea depusă, iar instanţa de contencios administrativ va cere răspunsul respectiv.

Punct 4. Instanţa de contencios administrativ examinează cererea conform prevederilor legii

contenciosului administrativ N 793-XIV din 10.02.2000 cu modificările ulterioare.

Obiectul şi subiectul acţiunii în contenciosul administrativ, competenţa şi procedura examinării acţiunii

în aceeaşi instanţă vom face referinţă în capitolul următor, însă aş dori să atrag atenţia asupra faptului că

la orice etapă de examinare sau contestare a unor decizii ilegale, petiţionarul va fi nevoit să depună odată

cu cererea de chemare în instanţă de contencios administrativ , copia cererii prealabile cu dovada

expedierii sau primirii. În acest context aş sfătui să păstraţi copiile la orice petiţie expediată sau răspuns

primit.

Prodan Vasile

Tânărul naturalist

Despre lilieci – unde trăiesc şi cu ce se hrănesc?

Din ordinul Chiroptera, liliecii sunt singurele

mamifere capabile să zboare. Această specie are o amplă

varietate de comportamente, printre ele numărăm

modalitatea lor de-a vâna, locurile unde aleg s-o facă şi

evitarea concurentei. Pentru a identifica speciile de lilieci

este necesară capturarea acestor mamifere şi studierea lor

de îndeaproape pentru a observa şi cele mai mici detalii

(urechi, forma nasului, dinţii, organele sexuale). Aripile

acestor animale sunt extensii de piele, prinse de picioarele

din spate.

Pentru a se orienta, folosesc ecolocaţia, o metodă

similară a radarului, prin care aceştia emit ultrasunete prin

gură sau nas, ultrasunete ce ricoşează din obiecte (care apoi

se întorc către aceştia) şi le proporţionează informaţii despre distanţă, mărime etc.

Pentru a evita uscarea, aceştia îşi petrec ziua în peşteri, grote sau pe pereţi zgrunţuroşi, iar noaptea

pornesc la vânătoare. Aripile liliacului îi facilitează pierderea umidităţii şi căldurii, iar acest lucru îl face

să consume energie mai mult decât oricare mamifer pentru a-şi menţine temperatura corpului. Majoritatea

liliecilor se alimentează cu insecte (prea puţine specii se alimentează şi cu sânge), dar trebuie să tragă tare

(să mănânce cât pot de mult) între lunile martie şi octombrie deoarece în iarna este mai greu să găsească

hrană.

Masculii caută refugii mai răcoroase pentru a economisi energie, în timp ce femelele vor căuta

refugii mai calde pentru a putea naşte şi pentru a-şi putea îngriji puii. De aici se deduce că masculii şi

femelele trăiesc separat in timpul creşterii puilor, rămânând ca în toamna să se întâlnească şi pe final,

iarnă se produce hibernarea ce durează până primăvară.

Scrisoare deschisă

Pe parcursul vieţii fiecare din noi am avut de parcurs mai multe etape de

dezvoltare, începând cu grădiniţa, şcoala, facultatea, crearea unei familii, cea ce

determină până la urmă succesul formării unei personalităţi şi dacă la etapa

preşcolară ori şcolară am fost dependenţi de persoane care puteau influenţa

formarea caracterului, apoi pe parcursul atingerii majoratului (după caz)

dependenţa a fost redusă la minim însă totuşi mulţi dintre noi am rămas cu aceiaşi

percepţie a trecutului pe când totul era permis, toţi erau datori, totul era iertat. Dacă

e să ne uităm în urmă pot fi sigur că fiecare din noi găsim în trecut bune şi mai

puţin bune, chiar multe critice însă la acea etapă schimbări semnificative nu se

produceau, nici în comportament şi nici în subconştientul nostru. Eram dependenţi

şi toate acţiunile noastre erau dirijate şi coordonate într-un fel sau altul şi desigur

modul în care sau petrecut acele măsuri a şi determinat formarea ori crearea

personalităţii. Condiţiile de trai, comportamentul celor apropiaţi, celor din jur şi nu

numai au format în sufletul fiecăruia acel nucleu care va trebui să se dezvolte

atunci când vom fi adulţi la situaţia de a păşi de sinestătător în viaţă. A trecut

repede timpul şi astăzi suntem puşi în situaţia cu mai multă atenţie să facem o

analiză celor ce au fost, sunt şi vor fi în viitor, doar să ţinem cont de acel nucleu

care s-a format acolo, atunci, încă în copilărie sau pe parcurs, şi la care etapă a

dezvoltării noastre răul a prelevat?

Spun aşa pentru că simt necesitatea de a atrage atenţie că stringent este necesar

ca la nivel statal de făcut rectificări la politicile sistemului penitenciar şi de găsit

acel echilibru care ne-ar permite multora din noi ridicarea culturii în primul rând

spirituale prin promovarea pozitivului accentuat după necesităţi, chiar aş spune

promovarea frumosului, cea ce poate influenţa ori schimba calitatea nucleului

format deja sau în curs de dezvoltare.

La moment răul este acumulat în sufletul omului şi la un moment dat se va

răsfrânge în aceiaşi măsură negativ şi asupra intereselor lui proprii cât şi asupra

societăţii în întregime, creând noi probleme pe care cineva va fi nevoit să le

rezolve.

De fapt multe din ele nici nu sunt probleme ci consecinţe a altor factori negativi

nerezolvaţi la timpul şi în direcţia cuvenită.

P.S Sistema de bază a dezvoltării şi existenţei unei societăţi se formează atunci

când e dezvoltată deja cultura!

O poveste adevărată

Va redau mai jos un articol scris de un prieten al meu, Mihai, care conduce Serviciul

Umanitar pentru Penitenciare în Moldova. Mi s-a părut foarte interesanta aceasta "poveste"

care însa, se pare, mai are unele amănunte nedezvăluite in articol. Voi încerca sa le aflu

personal de la autor si, daca el e de acord, le voi publica tot aici.

Dragi prieteni,

aş vrea să cunoaştem povestea primului vieţaş pus în libertate. Pentru că am stat ani la

rând, (poate nu atât cât ar fi trebuit), lângă el, am încercat să îi iau un interviu cu privire la

viaţa lui. Mă numesc Valentin şi sunt născut în în Moldova la 26 Iulie 1968. Părinţii mei,

Vasile şi Maria şi-au construit o căsuţă în localitatea Bogdăneşti unde mi-am petrecut primii

ai din viaţă.

De la vârsta de 11 ani am rămas fără tată… Copilăria şi mai ales tinereţea, nu a fost uşoară.

Nu e uşor să trăieşti fără tată când eşti copil, când ai nevoie de protecţie… Cel mai dureros

este că le-am trăit departe de Dumnezeu, într-un anturaj în care alcoolul şi tutunul erau pe

primul loc şi care în cele din urmă m-au dus… departe de toţi. Eram departe de Dumnezeu

dar am ajuns departe şi de familie şi de prieteni. Mi-e ruşine de ce o să vă povestesc dar,

sunt lucruri reale pe care nu le pot ascunde. La vârsta de 21 de ani, diavolul mi-a sucit

minţile prin alcool şi… m-a târât în cea mai de jos mocirlă a păcatului, provocându-mă să

iau viaţa la doi vecini de-ai mei. Sigur că, moştenim această înclinaţie încă de la Adam de a

ne motiva cumva faptele dar, nu am curajul, nu îndrăznesc să aduc victimelor mele vreo

acuzaţie. Încă simt vina asupra mea chiar dacă sunt conştient şi cred din toată inima că prin

sângele Mântuitorului nostru care a curs pe dealul Golgotei şi eu pot fi iertat. Dar , am fost

arestat, judecat şi condamnat la închisoare pe viaţă. Impactul condamnării a fost foarte dur

pentru mine. Eram un tânăr, debusolat, iresponsabil, fără nici un plan de viitor. Mi-am

analizat… spiţa neamului şi după părerea mea urma ca să petrec între 80 şi 90 de ani după

gratii. Iar acest gând m-a terminat pur şi simplu. Timp de 13 zile am fost ca în comă sau

transă, eram… dar nu eram, nu gândeam, nu realizam ce este cu mine… iar după ce mi-am

revenit, am realizat că nu pedeapsa în sine era cea mai mare tragedie ci faptul că, luasem

viaţa la doi semeni ai mei. Dumnezeu le dăruise viaţa iar eu fusesem săgeata din arcul

diavolului care le-a luat viaţa…

Dincolo de durerea faptului că luasem viaţa la două persoane, lucru care nu se mai putea

remedia nicidecum, durerea mea cea mai mare era alta. Toţi cei din jurul meu mă

considerau un monstru. Toţi, şi pe bună dreptate îmi vorbeau urât, se purtau urât şi nu am

ce să le reproşez pentru că poate şi eu aş fi avut aceeaşi purtare dacă aş fi fost în locul lor.

Dar, în acele momente, am început să mă întreb la modul cel mai serios: oare, chiar sunt un

monstru? Să aibă dreptate societatea când în dreptul meu pune această etichetă? Doar la

atât s-a rezumat viaţa mea? E posibil să pot primi oare cândva iertare? Va fi posibil să mi se

ofere cumva o a doua şansă? Şi dacă da, voi şti eu să o valorific, să profit de ea? Din

păcate, nu… Nimeni nu avea timp pentru un criminal… Ei bine, aceste gânduri, aceste

întrebări, neavând cu cine să le… discut, de la cine să aflu răspunsuri au început să-mi

provoace coşmaruri. Urâte, dureroase, de nedescris. Coşmaruri care se accentuau de la o zi

la alta. Gândiţi-vă, eram un tânăr totuşi. La vârsta mea, toţi tinerii au vise frumoase,

realizări frumoase iar eu… singurul lucru pe care îl aveam şi îl conştientizam erau cătuşele

de la mâini şi lanţurile de la picioare pe care le purtam şi la toaletă şi la culcare, mereu şi

peste tot. Sigur că da… eram în stare să fac orice mi s-ar fi cerut să scap nu de pedeapsă ci

de povara păcatului făptuit. Şi, am apelat şi la cel care, poate, ar fi trebuit să mă caute el

pe mine, păcătosul. Am apelat la cel care ar fi trebuit să îmi vorbească de Dumnezeu dar…

în loc să aflu alinare mi s-a spus clar şi categoric că, în urma faptei mele, şapte ani de zile

nu mai am trecere în ochii lui Dumnezeu, nu am voie să mă spovedesc sau să mă

împărtăşesc… Înţelegeţi? A doua condamnare. Nu doar greu. Simţeam atunci că, chiar îmi

este imposibil să trăiesc. Pe de o parte, remuşcările şi coşmarurile, pe de altă parte, vestea

că Dumnezeu şi-a întors faţa de la mine pentru şapte ani, cătuşe şi lanţuri la mâini şi

picioare. Ce rost mai are viaţa mea? Pentru ce să mai trăiesc? Ca să scap de coşmaruri, îmi

făceam rost de medicamente pe care luam cu pumnul ca să nu dorm noaptea, să stau cât

mai mult timp treaz… dar… nici asta nu era bine… Mă vedeam deja o… arătanie de om trăind

la un ospiciu… În cele din urmă, am îndrăznit să strig la acel Dumnezeu care, aşa cum mi se

spusese îşi întorsese faţa de la mine. Îmi aminteam cum, atunci când greşeam cu ceva, şi

am greşit mult, mama, în ciuda pedepsei administrate, totuşi, mă ierta, mă primea în casă…

nu mă izgonea… Oare, îmi spuneam, Tatăl nostru ceresc să se poarte altfel decât mama

mea? Nu ştiu dacă pentru mine special, dar sunt convins că şi pentru mine, Dumnezeu a

făcut o minune, au venit Penitenciare lângă noi nişte creştini să discute cu noi, să ne

încurajeze şi mai mult, să ne vorbească de Dumnezeu. Ştii, e greu să îţi închipui dacă nu ai

trecut pe aici, ce înseamnă să ţi se spună că Dumnezeu şi-a întors faţa de la tine pentru

şapte ani şi apoi să vină cineva la tine şi să îţi citească – parcă cunoscându-ţi gândurile, din

Biblie că Dumnezeu te iubeşte cu o iubire veşnică, veşnică, şi îţi păstrează bunătatea Lui…

Sau, ţi-am spus că făceam o analogie între iubirea mamei şi a lui Dumnezeu. Şi, să ţi se

citească, tocmai atunci când te întrebai cum este, că chiar dacă o mamă îşi poate uita

copilul ei, Dumnezeu, nu mă va uita niciodată… E greu de explicat ce am putut trăi în acele

momente. Cuvintele citite din Scriptură, din Biblie, m-au bulversat, mi-au întors viaţa pe

dos… Nu ştiam ce să cred… E adevărat ce ne citeşte omul ăsta sau nu?… Nu cumva vrea

doar să ne… anestezieze cu încurajări nereale? Trăiam cele mai contradictorii sentimente. Pe

de o parte începeam să încerc să cred că… nu e totul pierdut, în timp ce parcă la urechile

mele cineva îmi şoptea: „Nu te îmbăta cu apă chioară…Uiţi cine eşti? Acum eşti un număr,

nici măcar o persoană.” ( Aşa ne strigau gardienii…deţinutul numărul…la apel…). Iar când în

final ni s-a citit frumosul text de aur prin are am aflat că Dumnezeu vrea ca nimeni să nu

moară, să nu piară ci toţi cei ce cred în El să aibă viaţă veşnică… a umplut paharul stors al

inimii mele şi mi-a dat curaj să sper.

Crezi că asta se poate uita vreodată? Primul om de care s-a folosit Dumnezeu pentru

a ajunge la inima mea a fost un pastor Constantin care mi-a oferit şi prima Biblie.

Atunci era o avere. Şi astăzi este la fel. Gândeşte-te că erau primele Biblii ce

ajungeau în mâna unui condamnat. Erau primele raze de speranţă pe care Dumnezeu le

trimitea în celulele şi inimile noastre întunecate. Cine avea o Biblie… era mare atunci. Iar

pentru omul sincer şi dornic de a descoperi voia lui Dumnezeu, chiar dacă cineva plăteşte o

sumă pe ea, pentru cel de după gratii valoarea ei este de nedescris. De aceea îndrăznesc să

vă rog, nu fiţi zgârciţi, puneţi Biblia în mâna celor condamnaţi. Sigur că unii, nu le vor

preţui, le vor vinde pe ţigări sau alimente, dar oricum Cartea asta va ajunge în mâna unuia

care suspină şi geme după răspunsuri de la Dumnezeu. Dacă pastorul m-ar fi catalogat cum

au făcut alţii spunând: „ ăsta este un monstru, este un criminal, nu are nevoie de Biblie”

astăzi fie nu mai eram în viaţă, fie eram o epavă… Pastorul m-a îndemnat să scriu o

scrisoare familiei pe care am îndurerat-o prin cele făcute de mine. Nu îmi trecuse prin

minte să fac aşa ceva. Dar, am ascultat şi am scris. Mi-am cerut iertare pentru nelegiuirea

mea şi îmi exprimam regretul. Ei bine, începând cu momentul în care am pus scrisoarea la

cutia poştală, Dumnezeu a făcut o altă minune în viaţa mea. Mi-a luat coşmarurile şi am

început încet, încet, să dorm liniştit. De ce? Atunci nu găseam răspuns. Acum ştiu că

Dumnezeu voia să mă înveţe lucruri minunate dar pentru asta aveam nevoie de linişte, de

pace şi de o minte clară. Şi Îi mulţumesc pentru încrederea acordată atunci, când mi-a fost

cel mai greu, imposibil aproape.