Tehnica Elaborarii Actelor Normative-referat

Embed Size (px)

Citation preview

TEHNICA ELABORARII ACTELOR NORMATIVE Prezenta actului normativ in sistemul izvoarelor formale ale dreptului este rezultatul activitatii constructive desfasurate de organe specializate, abiIitate prin Constitutie, legi sau regulamente cu competenta normativa (cu dreptul de a elabora norme cu putere general-obligatorie). Aceste organe poarta denumirea de organe legiuitoare (denumite si 'legiuitorul' sau 'legislatorul') si ele sunt, inainte de toate, organele puterii legiuitoare, indreptatite sa reglementeze primar si originar relatiile sociale fundamentale dintr-o societate, sa organizeze ordinea juridica a unei natiuni sau a unei comunitati de natiuni. Activitatea acestor organe se desfasoara in conformitate cu anumite reguli de tehnica juridica si potrivit cu scopurile generale, impuse de buna functionare a mecanismului social, de coexistenta a libertatilor sociale. 1. NOTIUNEA TEHNICII JURIDICE Crearea dreptului, in baza necesitatilor pe care viata le infatiseaza, reprezinta o actiune de mare rezonanta sociala si cu adanci implicatii in derularea normala a raporturilor esentiale dintre oameni. In acest proces, un rol, daca nu exculsiv, cel putin fundamental, il are mai ales in societatile moderne cunoasterea stiintifica, teoria juridica. Au, de asemenea, importanta lor, procedeele tehnice, artificiile, modalitatile practice de constructie normativa. Prin intermediul acestora, cerintele vietii sociale imbraca forma specifica a reglementarilor legale. Pentru ca realitatile sa poata primi reglementare juridica trebuie ca inteligenta sa in 737j99h tervina spre a le face accesibile spiritului omenesc. Datorita caracterului sau imperativ, dreptul cere o precizie si o sistematizare pe care numai perceptele intelectuale i le pot da. Prin generalizari si abstractiuni, tehnica juridica tinde la economia gandirii sau a mijloacelor. Din faptul ca dreptul este 'construit' nu trebuie dedus ca aceasta constructie ar putea fi edificata in mod arbitrar. Legiuitorul nu extrage regula din neant si nu o edifica in vid. Creatia juridica este o opera a ratiunii care apreciaza faptele, relatiile si, in general, toate realitatile care intereseaza ordinea sociala, securitatea raporturilor umane, 'binele public'. Ideea in conformitate cu care trebuie operata distinctia necesara intre stiinta si tehnica, merita a fi retinuta. In cadrul acestei distinctii stiinta supune investigatiei mediul social ce solicita interventia legiuitorului, iar tehnica determina modalitatile prin care aceasta interventie devine posibila, prin actiunea nemijlocita a legiuitorului. Retinand aceasta distinctie, consideram ca nu poate fi vorba, in nici un caz, de o rupere a acestor

doua preocupari, ci, dimpotriva, ar trebui sa se vorbeasca despre unitatea actiunii stiintifice si tehnice in procesul elaborarii normativ-juridice, unitate in care operatiile stiintifice asigura cadrul esential de rationalitate care previne voluntarismul creatiei, interventia subiectiva, nefondata pe cunoastere, a legiuitorului. Tehnica prin procedeele sale, indelung si migalos conturate, proiecteaza modelele de conduita, fixeaza aceasta conduita in raport de categoriile de subiecte participante si in legatura cu anumite categorii de valori ce trebuie ocrotite prin mijloace specifice juridice[1]. Intr-un asemenea cadru de intelegere, stiinta juridica se preocupa si de crearea dreptului, ea nu este o simpla 'juristica' care sa fie preocupata doar de ce este dreptul si cum este si cum nu ar trebui sa fie. In concluzie, tehnica juridica constituie ansamblul mijloacelor, procedeelor, artificiilor prin care necesitatile pe care le infatiseaza viata sociala capata forma juridica (se exprima in continutul normei de drept) si se realizeaza apoi in procesul convietuirii umane. Continutul notiunii de tehnica juridica ne apare astfel ca deosebit de complex, el implica momentul receptarii de catre legiuitor a comandamentului social, aprecierea sa selectiva si elaborarea normei (tehnica legislativa), dar cuprinse, de asemenea, si momentul realizarii (transpunerii in viata) a normei de drept construite de legiuitor (tehnica realizarii si interpretarii dreptului). 2. NOTIUNEA TEHNICII LEGISLATlVE Tehnica legislativa este parte constitutiva a tehnicii juridice si este alcatuita dintrun complex de metode si procedee, menite sa asigure o forma corespunzatoare continutului (substantei) reglementarilor juridice. Uneori se confunda tehnica juridica cu legiferarea (cu tehnica legislativa), printr-o reducere a sferei tehnicii juridice doar la procesul elaborarii normative. Tehnica legislativa priveste, strict, construirea solutiilor normative de catre legiuitor, actiune ce se prezinta ca o sinteza si un bilant al experientelor dobandite in trecut de participantii la viata sociala, experiente filtrate din perspectiva judecatilor de valoare a legiuitorului. Pentru a putea intra in exercitiul practic al administratiei justitiei, stiinta legislatiei formuleaza mai intai ideile, principiile calauzitoare ale dreptului pozitiv. In acest fel, legiferarea cunoaste doua mari momente: a) constatarea existentei situatiilor sociale ce reclama reglementare juridica; b) desprinderea idealului juridic, care trebuie sa se aplice acestor situatii in functie de constiinta juridica a societatii[2].

Actiunea legiuitoare implica tendinta de schimbare, de inovare a unor solutii juridice normative noi, apreciate ca superioare, sau mai bune decat solutiile de reglementare existente. Modul de apreciere al legiuitorului, scara sa proprie de valori, mijloacele de care se serveste, sunt foarte variate si depind de un numar mare de factori. Misiunea legislativa poate avea caracterul de institutie permanenta sau de delegatie ocazionala. Regula de drept nu poate ajunge la o forma tehnica satisfacatoare, sau cel putin suficienta, decat prin actiunea constienta a legiuitorului. In acelasi timp, insa, trebuie prevenit exclusivismul metodologic; dreptul nu trebuie redus la o simpla punere in forma (dictata de metode si reguli tehnice specifice) a 'dat'-ului social. El presupune, pe langa maiestria legiuitorului, luarea in considerare a influentei sistemului de valori, fiind intr-un anume sens o rezultanta a acestui sistem. Pentru acest motiv, arta de a formula legi este extrem de dificila si cere nu numai o serioasa informatie, ci si un sentiment de utilitate sociala si un fel de intuitie pe care nu o au decat putini oameni. A legifera a devenit element central si definitoriu al activitatii statului, a devenit sinonim cu a guverna. Alegerea procedeelor tehnice ale legiferarii apartine legiuitorului. Dar ea nu poate fi nici pe departe arbitrara. Exista anumite principii care stau la baza actiunii de legiferare, principii deduse din reglementari constitutionale sau inscrise ca atare in metodologii de tehnica legislativa, adoptate de parlamente. Asemenea principii sunt urmnarite, atat in practica normativa parlamentara, cat si in activitatea desfasurata de alte organe statale cu competente normative. 3. PRINCIPIILE (CERINTELE) lEGIFERARII A. Principiul (cerinta) fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a normelor juridice Cresterea semnificatiei dimensiunii juridice a realitatii sociale, in conditiile amplificarii si adancirii complexitatii relatiilor interumane, ridica in fata legiuitorului aspecte de reglementare cu totul noi. Apar, astfel, domenii noi de reglementare, cum ar fi: domeniul concurentei, domeniul dezvoltarii, domeniul cosmic, spatiul submarin etc. Abordarea acestor domenii implica o specializare accentuata, o intelegere a corelatiilor, interne si internationale, in procesul reglementarii, o inarmare cu cunostinte noi. Necesitatea cunoasterii aprofundate a realitatilor, il obliga pe legiuitor sa indeplineasca investigatii prealabile economice, sociologice, de psihologie sociala. Legiuitorul nu ajunge niciodata in mod intamplator la definirea propozitiei normative (a normei), ci, prin practica si rationament (prin ceea ce s-a chemat progressio a singularibus ad universale).

In acest proces complicat el trebuie sa asigure, pe baza unui studiu aprofundat al realitatii corespondenta necesara intre fapt si drept. Legiferarea presupune previziune si raspundere. Pregatirea legilor implica preparare metodica, o fundamentare a acestora pe rezultatele unor cercetari stiintifice serioase, care sa previna si sa inlature 'empirismul rutinar'. Opera legislativa trebuie sa se inspire dintr-o cunostinta profunda si exacta a trebuintelor sociale si nationale si dintr-o perspicacitate clara a sesizarii faptelor reale si, numai dupa ce aceste operatii vor fi fost terminate, se vor construi, prin imaginatia constructiva a legiuitorului, solutiile normative. O insuficienta cunoastere a faptului poate conduce la solutii juridice nefondate, poate oferi o falsa imagine asupra efectelor sociale ale respectivei reglementari, cu toate consecintele negative ce se pot ivi. Simplul apel la posibilitatea impunerii unei legi prin forta coercitiva a statului, indiferent de gradul acceptarii sale de catre societate, nu poate fi nici suficient si nici hotarator in durabilitatea si eficienta acesteia. Mai curand, sau mai tarziu, o asemenea reglementare, care nu tine cont de trebuintele sociale reale, se va confrunta cu fenomenul de respingere, de revolta a faptelor impotriva dreptului. Fundametarea stiintifica a unui proiect legislativ trebuie sa cuprinda: descrierea situatiilor de fapt ce urmeaza sa fie transformate in situatii de drept, analiza judecatilor de valoare cu privire la determinarea situatiilor de fapt care trebuie transformate, schimbate si care se gasesc in contact cu judecatile de valoare din care se inspira insasi schimbarea, determinarea (anticiparea) efectelor posibile ale viitoarei reglementari, costul social al proiectatei reforme legislative, oportunitatea sa etc. Cercetarea stiintifica, trebuie, de asemenea, sa conduca la fundamentarea unor prognoze legislative, pe termene scurte, medii sau lungi si sa reduca terenul de manifestare al actiunii legislative conjucturale, lipsita de o baza de analiza corespunzatoare. Intrucat organele de decizie juridica (parlamentele) nu au ele insele posibilitatea sa intreprinda asemenea operatiuni, se apeleaza, de obicei, la organisme juridice specializate, care sunt indrituite sa avizeze proiectele de acte normative. B. Principiul (cerinta) asigurarii unui raport firesc intre dinamica si statica dreptului In procesul elaborarii normative, legiuitorul se confrunta cu presiuni sociale dintre cele mai variate (economice, politice, culturale, ideologice). Schimbarile rapide ce intervin in societate conduc la mutatii in continutul raporturilor sociale, la modificari institutionale. Rolul regulii de drept este acela de a ordona aceste raporturi, de a le garanta securitatea si siguranta juridica, de a calma posibilele conflicte, conferind

sentimentul de liniste si relativa stabilitate. Pentru ca dreptul sa-si poata atinge acest scop este necesar ca regula de conduita sa se incorporeze in patrimoniul psihologic al individului si al grupurilor sociale. In general, legea reglementeaza pentru perioade lungi. In relatiile sale cu politica dreptul apare mai conservator, el cauta sa apere si sa asigure unitatea dintre existenta si norma, dintre fapt si valoare. Avand un caracter organizatoric, dreptul isi perfectioneaza necontenit tehnica de reglementare. Ca produs al activitatii sociale a oamenilor, prin elementele sale tehnice, dreptul poate atinge nu numai grade relativ mari de independenta, dar poate circula de la o societate la alta, dand nastere la difuziune si traditie. Are loc, la scara istorica, un proces de imprumut, de propagare peste timp, de contaminare juridica. Autonomia relativa a dreptului il face mai rezistent la presiunile modificatoare. In mod special politica tinde sa desfaca in permanenta relatiile, sa inoveze mereu alte forme de manifestare a acestora. Legiuitorul va trebui sa tina in echilibru dreptul, asigurand, prin politica sa legislativa, stabilitatea fireasca a relatiilor sociale reglementate juridic. C. Principiul (cerinta) corelarii sistemului actelor normative Actele normative, intr-un stat, exista intr-o stransa legatura unele cu altele. Sistemul actelor normative (sistemul legislatiei sau sistemul legislativ) implica legaturi multiple intre partile care-l compun. Diversele categorii de acte normative legi, decrete, hotarari, decizii actioneaza, in reglementarea raporturilor sociale, in cadrul unui proces caracterizat printr-o acuta interferenta. In cadrul acestui proces, legea asigura reglementarea relatiilor esentiale pentru buna functionare a mecanismului social. Legea insa nu exclude, ci presupune actiunea reglementatoare si a altor categorii de acte normative. In momentul edictarii actelor normative legiuitorul va trebui sa tina cont de existenta acestor corelatii, sa ia in calcul totalitatea implicatiilor unei noi reglementari, modificarile normative subsecvente, domeniile afectate ca urmare a introducerii unor noi solutii normative, precum si eventualele conflicte de reglementari. In momentul aparitiei, spre exemplu a unei reglementari noi realizate printr-o lege, se impune ca si actele normative cu forta juridica inferioara legii sa fie abrogate si puse de acord cu noua reglementare. D. Principiul accesibilitatii si economiei de mijloace in elaborarea normativa Acest principiu aduce in discutie in mod nemijlocit elemente ce subliniaza contributia mijloacelor de tehnica legislativa in fizionomia actului normativ. Continutul normei juridice, modul de imbinare a elementelor structurale ale acesteia, caracterul clar, lipsit de echivoc al textului, sunt intotdeauna probe ale maiestriei legiuitorului. Legiuitorul trebuie sa aiba in vedere faptul ca destinatarii normelor juridice sunt oameni cu nivele culturale diferite, cu posibilitati diferite de receptare a unui mesaj normativ, ca

derularea concreta a relatiilor de viata poate conduce la situatii dificile in aplicarea normei. Arta sa consta in a construi norme care sa previna asemenea dificultati. Cerintele principale pe care le implica realizarea acestui principiu constau in: a) alegerea formei exterioare a reglementarii; b) alegerea modalitatii reglementarii juridice; c) alegerea procedeelor de conceptualizare si a limbajului normei. a) Alegerea formei exterioare a reglementarii este o cerinta de tehnica legislativa intrucat de forma exterioara a reglementarii depinde valoarea si forta ei juridica, pozitia sa in sistemul actelor normative, corelatia cu celelalte acte normative, etc. In raport cu materia reglementata, cu natura relatiilor supuse reglementarii, legiuitorul va proceda la alegerea formei exterioare de reglementare. Astfel, daca relatiile ce urmeaza a capata forma juridica fac parte din ceea ce se cheama 'domeniul legii', este obligatoriu ca ele sa dobandeasca reglementarea juridica prin lege si nu prin alt act normativ. b) Alegerea modalitatii de reglementare priveste optiunea legiuitorului in legatura cu un anumit mod de impunere a conduitei prescrise prin norma subiectelor de drept. Dupa cum stim, o regula juridica poate reglementa imperativ (prohibitiv sau onerativ) o anumita conduita, poate lasa la dispozitia partilor dintr-un raport juridic alegerea conduitei sau poate stimula subiectii in legatura cu adoptarea conduitei. Totodata, metoda reglementarii difera de la o categorie de norme la alta. Legiuitorul opteaza, in mod deliberat, pentru un gen de conduita sau altul, pentru o metoda de reglementare sau alta, in functie de specificul relatiilor sociale, de caracteristicile subiectilor participanti la aceste relatii, de natura intereselor ce urmeaza a fi satisfacute si de semnificatia valorica a reglementarilor. c) Cerinta accesibilitatii normei de drept si cea a economiei de mijloace sunt transpuse in practica prin folosirea unor procedee de conceptualizare si a unui limbaj adecvat. Aceasta cerinta priveste in mod nemijlocit: constructia normei, cuprinderea in norma a elementelor structurale, fixarea tipului de conduita, stilul si limbajul juridic. Norma de drept este rezultatul unui proces de abstractizare, urmare directa a unor complexe operatiuni de evaluare si valorificare a relatiilor din societate. Nevizand cazuri concrete, ci ipoteze generale, norma nu poate fi descriptiva, ea opereaza in mod necesar cu o serie de concepte, categorii, definitii, etc. O alta constructie a tehnicii juridice o constituie fictiunile si prezumtiile.

Fictiunea juridica este un procedeu de tehnica, in conformitate cu care un anumit fapt este considerat ca existent sau ca stabilit, desi el nu a fost stabilit sau nu exista in realitate[3]. Fictiunea pune in locul unei realitati, alta inexistenta. Spre exemplu, situatia in care o persoana este declarata incapabila permanent, desi poate sunt cazuri cind ea este capabila, are momente de luciditate, totusi, printr-o fictiune, interzisul este socotit permanent incapabil. Copilul conceput este socotit ca deja nascut, el fiind subiect de drept, cat priveste drepturile sale. Prezumtiile, sunt, la randul lor, procedee tehnice pe care legiuitorul le utilizeaza in constructiile juridice. Art. 1199 Cod civil defineste prezumtiile: 'consecintele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut'. In anumite situatii, legiuitorul presupune ca ceva, fara a fi fost dovedit, exista cu adevarat. Spre exemplu, prezumtia cunoasterii legii, cu consecinta sa: nemo censetur ignorare legem (nimeni nu se poate scuza invocand necunoasterea legii); prezumtia de paternitate, potrivit careia copilul are ca tata prezumat pe sotul mamei, etc. Un alt aspect care priveste cerinta accesibilitatii normei juridice este stilul si limbajul acesteia. Limbajul juridic este, prin excelenta, un limbaj specializat, institutionalizat[4]. S-a recunoscut limbajului juridic faptul ca este un limbaj special de tip preferential, in sensul ca ofera un model de comportament de un anumit tip, considerat preferabil, sub aspect de utilitate si interes public, fata de un alt tip de comportament. Textul normei juridice trebuie sa se caracterizeze prin maxima claritate, precizie, concizie si caracter stereotip. Ca limbaj institutionalizat, limbajul actelor normative juridice este guvernat de reguli pragmatice; in evolutia sa el strabate un proces de specializare si modernizare la toate nivelele (textual, sintactic si lexico-semantic). In redactarea textului actului normativ legiuitorul va trebui sa utilizeze termeni de larga circulatie, cu evitarea neologismelor, a regionalismelor. Modul de construire a frazei si amploarea exprimarii se vor subordona cerintei de intelegere corecta si usoara a textului de catre orice subiect[5]. Terminologia legi trebuie sa fie constanta si uniforma. Aceasta cerinta se refera atat la continutul unui singur act normativ, in care sunt cuprinse anumite norme, cat si in ce priveste sistemul global al legislatiei, ce trebuie sa se caracterizeze prin unitate terminologica. Unitatea terminologica a unei legislatii creaza atat premisele pentru intelegerea clara de catre subiecti a mesajului legii (a comandamentului normativ), dar ofera si posibilitatea introducerii unui sistem de informatica legislativa. In textul actului normativ trebuie sa se evite folosirea cuvintelor (expresiilor) nefunctionale sau a acelora cu un sens ambiguu. 4. PARTILE CONSTITUTIVE ALE ACTULUI NORMATIV

Un act normativ este compus, de regula, din urmatoarele parti: expunerea de motive, titlul actului normativ, preambulul si formula introductiva, dispozitii sau principii generale, dispozitii de continut, dispozitii fomale si tranzitorii. Expunerea de motive insoteste unele acte normative de importanta deosebita. In ea se face o prezentare succinta a actului normativ, a conditiilor care au impus aparitia acestuia, a finalitatilor urmarite prin adoptarea respectivului act normativ. Titlul actului normativ este elementul sau de identificare. El trebuie sa fie scurt si sugestiv (sa exprime cu claritate continutul actului normativ). Preambulul actului normativ constituie o introducere, o punere in tema a subiectilor in legatura cu motivatia social-politica a interventiei legiuitorului. Aceasta parte nu este obligatorie, ea se va regasi in continutul actelor normative de importanta deosebita. Formula introductiva cuprinde temeiul constitutional sau legal al reglementarii. Aici sunt institutionalizate normele de competenta pentru organul care adopta actul normativ respectiv. Dispozitiile generale cuprind prevederile prin care se determina obiectul, scopul, sfera relatiilor ce se reglementeaza, definirea unor notiuni, etc. Dispozitiile de continut formeaza, propriu-zis, continutul actului normativ. In aceasta parte sunt cuprinse regulile ce stabilesc drepturi si obligatii, se stipuleaza un anumit comportament, sunt reglementate urmarile nefavorabile, in cazul nerespectarii conduitei impuse. Dispozitiile finale si tranzitorii cuprind prevederi in legatura cu: punerea in aplicare a reglementarii, intrarea sa in vigoare, relatiile cu reglementarile preexistente, etc. Actele normative mai pot cuprinde si Anexe, care fac corp comun cu legea si au aceeasi forta juridica. Necesitatea lor este determinata de faptul ca prin continutul lor sunt redate organigrame, tabele, schite, statistici, etc. 5. ELEMENTELE DE STRUCTURA ALE ACTULUI NORMATIV Norma juridica, cu structura sa interna, este cuprinsa in articolele actului normativ. Elementul structural al actului normativ il formeaza articolul (asa cum norma juridica alcatuieste celula de baza a dreptului). Continutul normei juridice este redat in articolele actului normativ in mod variat. Articolul, de regula, contine o dispozitie de sinestatatoare. Exista cazuri insa cand, in cuprinsul actului normativ, un articol contine o

singura norma sau, dimpotriva, o norma este cuprinsa in mai multe articole. Totodata, diversele componente ale structurii logice a normei juridice (ipoteza, dispozitia, sanctiunea) pot fi regasite in articole diverse. Pentru acest motiv nu se poate identifica norma juridica cu articolul actului normativ. Ideal ar fi ca fiecare articol dintr-un act normativ sa cuprinda o singura regula (norma) cu toate trasaturile care o caracterizeaza. Aceste caracteristici trebuie redate in asa fel incat ele sa exprime, in mod cat mai complet, norma juridica si sa delimiteze, in mod precis, continutul acelei norme in raport cu celelalte norme ale actului normativ. Intr-o buna tehnica legislativa articolele actului normativ trebuie sa se afle in stransa legatura, iar structurarea pe articole sa se faca intr-o ordine de expunere logica. Complexitatea reglementarii este impusa de natura relatiilor sociale. Pentru acest motiv, articolul se subdivide, uneori, in paragrafe si alineate. Articolele se numeroteaza cu cifre arabe. In cazul unor acte normative care modifica reglementarea din alte acte normative, se utilizeaza numerotarea cu cifre latine. De obicei, alineatele si paragrafele nu se numeroteaza. In cazul unor acte normative de mare importanta (Constitutia, Codul) articolele au si note marginale, care redau, intr-o forma sintetica, continutul articolului respectiv. Atunci cand intr-un act normativ se introduc articole noi, fara sa se modifice numerotarea veche a actului normativ, se foloseste metoda introducerii unor indici. Pentru o mai buna sistematizare a actului normativ, articolele acestuia se pot grupa in sectiuni, capitole, titluri. Unele coduri sunt organizate pe parti (partea generala si partea speciala). Sectiunile, capitolele, titlurile, au denumiri care evoca pe scurt continutul prevederilor pe care le contin. In cazul in care un act normativ face referire la dispozitii dintr-un alt act normativ, deja existent, noul act normativ nu va reproduce dispozitiile din actul normativ preexistent, ci va face trimitere la dispozitiile respective printr-o norma de trimitere. 6. TEHNICA SISTEMATIZARII ACTELOR NORMATIVE Varietatea actelor normative impune necesitatea sistematizarii lor. Sistematizarea actelor normative este determinata de nevoia organizarii acestora in baza unor criterii precise, in scopul bunei cunoasteri si aplicari a normelor juridice in relatiile sociale. Principalele forme de sistematizare a actelor normative sunt: incorporarea si codificarea. A. Incorporarea Incorporarea este o forma inferioara (initiala) de sistematizare si priveste o simpla asezare a actelor normative, in raport de criterii exterioare cronologice, alfabetice, pe ramuri de drept sau institutii juridice etc. O asemenea forma de sistematizare poate fi

oficiala sau neoficiala. Este oficiala incorporarea realizata de organe de drept (spre exemplu: colectiile de legi, decrete, hotarari publicate periodic, colectii in care se imbina criteriul cronologic cu cel al fortei juridice a actului normativ). In afara acestor colectii pot sa alcatuiasca culegeri de acte normative si persoane particulare (sub forma unor indrumare legislative). In continutul acestor incorporari nu se procedeaza la prelucrarea materialului normativ, nu sunt aduse modificari continutului normelor juridice adunate in colectii sau culegeri (se corecteaza doar anuniite erori materiale sau eventuale greseli gramaticale). B. Codificarea Codificarea este o forma superioara de sistematizare. Ea presupune cuprinderea intr-un cod (act normativ cu forta juridica de lege) a normelor juridice apartinand aceleiasi ramuri de drept. Actiunea de codificare implica o bogata activitate a legiuitorului, de prelucrare complexa a intregului material normativ, de indepartare a normelor depasite, perimate (inclusiv a obiceiurilor), de completare a lacunelor, de novatie legislativa (introducerea unor norme noi, cerute de evolutia relatiilor sociale), de ordonare logica a materialului normativ si de utilizare a unor mijloace moderne de tehnica legislativa (alegerea modalitatii de reglementare, a formei exerioare de reglementare, a folosirii mijloacelor adecvate de conceptualizare). Codificarea este o forma superioara de sistematizare realizata de legiuitor, intrucat ea porneste totdeauna de la principiile generale ale sistemului dreptului si ale unei ramuri de drept, cautand sa redea, intr-un singur act, cu un continut si o forma unitare, cat mai complet si mai inchegat, toate normele juridice dintr-o ramura (a dreptului civil, penal, financiar etc.). Desi are forta juridica a unei legi, Codul nu este o lege obisnuita, el este un act legislativ unic, cu o organizare interna aparte, in care normele juridice sunt asezate intr-o consecutivitate logica stringenta, dupa un sistem bine gandit, care reflecta structura interna a ramurii de drept respective. In compozitia unui cod intra patru grupe de factori: politici, economici, ideali si juridici[6]. Conditiile calitative ale unui cod sunt: claritate, precizie, integralitate in expunere, caracter practic, logica, frumusetea stilului etc.

[1] A. Naschitz, Teorie si tehnica in procesul de creare a dreptului, cit.supra; N. Popa, Aspecte teoretice privind tehnica elaborarii actelor normative, AUB, Drept, 1993; V.D. ZIatescu, Introducere in legistica formala, Ed.Oscar Print, 1996 [2] M. Djuvara, Teoria generala a dreptului, Vol.!l, p.563; I. Mrejeru, Tehnica legislativa,

Bucuresti, 1979[3] M. Djuvara, op.cit. vol.lI, p. 457; Ath. Joja, op.cit. p.154 [4] A. Stoichitoiu, Stilul juridic in Romania contemporana, Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea Bucuresti, 1984, p.6; Bergel, op.cit., p.220-239 [5] I. Mrejeru, op.cit., p.101; V.D. ZIatescu, op.cit., p.127 [6] A.C. Angelesco, La technique legislative en matiere de codification civile, Bochard, Paris, 1930, p.96

Tehnica elaborarii actelor normativePartile constitutive ale actului normativ Un act normativ este compus, de regula din urmatoarele parti: - expunerea de motive; - titlul actului normativ; - preambulul si formula introductiva; - dispozitii sau principii generale; - dispozitii de continut; - dispozitii finale si tranzitorii. Expunerea de motive insoteste unele acte normative de importanta deosebita. In ea se face o prezentare succinta a actului normativ, a conditiilor care au impus aparitia acestuia, a finalitatilor urmarite prin adoptarea respectivului act normativ. Titlul actului normativ este elementul sau de identificare. El trebuie sa fie scurt si sugestiv (sa exprime cu claritate continutul actului normativ). Preambulul actului normativ constituie o introducere, o punere in tema a subiectilor in legatura cu motivatia social-politica a interventiei legiuitorului. Aceasta parte nu este obligatorie, ea se va regasi in continutul actelor normative de importanta deosebita. Formula introductiva cuprinde temeiul constitutional sau legal al reglementarii. Aici sunt institutionalizate normele de competenta pentru organul care adopta actul normativ respectiv. Dispozitiile generale cuprind prevederile prin care se determina obiectul, scopul, sfera relatiilor ce se reglementeaza, definirea unor notiuni. Dispozitiile de continut formeaza propriu-zis continutul actului normativ. In aceasta parte sunt cuprinse regulile ce stabilesc drepturi si obligatii, se stipuleaza un anumit comportament, sunt reglementate urmarile nefavorabile in cazul nerespectarii conduitei impuse.

Dispozitiile finale si tranzitorii cuprind prevederi in legatura cu: - punerea in aplicare a reglementarii; - intrarea sa in vigoare; - relatiile cu reglementarile preexistente. Actele normative mai pot cuprinde si Anexe, care fac corp comun cu legea si cu aceeasi forta juridica. Necesitatea lor usor este determinata de faptul ca prin continutul lor sunt redate organigrame, tabele, schite, statistici, etc. Elementele de structura ale actului normativ Norma juridica, cu structura sa interna (ipoteza, dispozitie, sanctiune), este cuprinsa in articolele actului normativ. Elementul structural de baza al actului normativ il formeaza articolul (asa cum norma juridica alcatuieste celula de baza a dreptului). Continutul normei juridice este redat in articolele actului normativ in mod variat. Articolul, de regula, contine o dispozitie de sine-statatoare. Exista cazuri insa cand in cuprinsul actului normativ un articol contine o singura norma sau, dimpotriva, o norma este cuprinsa in mai multe articole. Totodata, diversele componente ale structurii logice a normei juridice, pot fi regasite, in articole diverse. Pentru acest motiv, nu se poate identifica norma juridica cu articolul actului normativ. Ideal ar fi ca fiecare articol dintr-un act normativ sa cuprinda o singura regula (norma) cu toate trasaturile care o caracterizeaza. Aceste caracteristici trebuie redate in asa fel incat ele sa exprime in mod cat mai complet norma juridica si sa delimiteze in mod precis continutul acelei norme in raport cu celelalte norme ale actului normativ. Intr-o buna tehnica legislativa articolele actului normativ trebuie sa se afle in stransa legatura, iar structurarea pe articole sa se faca intr-o ordine de expunere logica. Complexitatea reglementarii este impusa de natura relatiilor sociale. Pentru acest motiv, articolul se subdivide uneori in paragrafe si aliniate. Articolele se numeroteaza cu cifre arabe. In cazul unor acte normative care modifica reglementarea din alte acte normative se utilizeaza numerotarea cu cifre latine. De obicei aliniatele si paragrafele nu se numeroteaza. In cazul unor acte normative, de mare importanta (Constitutia, Codul) articolele au si note marginale, care redau, intr-o forma sintetica, continutul articolului respectiv. Atunci cand intr-un act normativ se introduc articole noi, fara sa se modifice numerotarea veche a actului normativ, se foloseste metoda introducerii unor indici. Pentru o mai buna sistematizare a actului normativ, articolele acestuia se pot grupa in sectiuni, capitole, titluri. Unele coduri sunt organizate pe parti (partea generala si partea speciala - cum este cazul Codului penal). Sectiunile, capitolele si titlurile au denumiri, care evoca pe scurt continutul prevederilor pe care la contine. In cazul in care un act normativ face referire la dispozitii dintr-un alt act normativ deja existent, noul act normativ nu va reproduce dispozitiile din actul normativ preexistent, ci va face trimitere la dispozitiile respective printr-o norma de trimitere.Norma juridic 1.1. Normele sociale. Caracteristici generale

No iunea de norm social Caracteristici generale ale normelor sociale Clasific ri ale normelor sociale

2.TEHNICA LEGISLATIV Tehnica legislativa este acea parte constitutiva a tehnicii juridice si este alcatuita dintr-un complex de metode si procedee, menite sa asigure o forma corespunzatoare continutului reglementarilor juridice. Tehnica legislativa se ntemeiaza pe norme juridice specifice (denumite norme de tehnica legislativa) si pe principii proprii (denumite principiile legiferarii). A legifera a devenit element central si definitoriu al activitatii statului, a devenit sinonim cu a guverna. Principiile legiferarii: -principiul fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a normelor juridice; -principiul asigurarii unui raport firesc ntre dinamica si statica dreptului; -principiul corelarii sistemului actelor normative; -principiul accesibilitatii si economiei de mijloace n elaborarea actelor normative. 3. ETAPELE ELABORARII ACTELOR NORMATIVE ETAPA 1 -initierea proiectului de lege Initiativa legislativa apartine Guvernului, deputatilor, senatorilor precum si unui nr. de 250 000 cetateni cu drept de vot (conform art. 73 Constitutie). ETAPA 2-dezbaterea proiectului de lege ncepe cu prezentarea expunerii de motive si continua cu analiza fiecarui articol. ETAPA 3-adoptarea proiectului de lege Presupune o procedura speciala, conform prevederilor art. 74 din Constitutie: -legile organice se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei camere; -legile ordinare se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.

ETAPA 4-promulgarea legii Dupa ce legea este votata, ea este adoptata n Parlament, sub semnatura presedintilor celor doua Camere. Promulgarea legii este de competenta Presedintelui Romniei, prin acest act dispunndu-se publicarea ei n Monitorul Oficial. ETAPA 5-publicarea legii Legea se publica n Monitorul Oficial al Romniei si intra n vigoare dupa 90 de zile de la data publicarii. 4. TEHNICA SISTEMATIZ RII NORMELOR JURIDICE Procesul de sistematizare a actelor normative este determinat de necesitatea gruparii acestora pe baza unor criterii riguros stabilite, astfel nct normele juridice sa fie mai bine cunoscute si aplicate n realitatea juridica. Formele de sistematizare a actelor normative sunt: Incorporarea Incorporarea nseamna asezarea, pozitionarea actelor normative dupa criterii exterioare acestora, respectiv cronologice, alfabetice, pe ramuri de drept, pe institutii juridice. Incorporarea poate fi: y Oficiala -se realizeaza de organele de stat, de cele mai multe ori cele care elaboreaza actele normative (ex. hotarri publicate periodic, colectii de legi etc); Neoficiala -este realizata de persoane particulare, birouri de avocati, norati, edituri etc.

y

Codificarea Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative, n sensul ca propune cuprinderea sintetica si sistematizata ntr-un act normativ (cod) cu forta juridica a legii, a tuturor normelor juridice apartinnd aceleasi ramuri de drept. Desi are forta juridica a unei legi, codul nu este o lege obisnuita, el este un act normativ unic, cu o organizare interna aparte, n care normele juridice sunt asezate ntr-o consecutivitate logica stringenta, dupa un sistem bine gndit, care reflecta structura interna a ramurii de drept respective.

Conditiile calitative ale unui cod sunt: claritate, precizie, integralitate n expunere, caracter politic, logica etc. n dreptul nostru actual sunt n vigoare: Codul penal, Codul civil, Codul comercial, Codul vamal, Codul muncii, Codul de procedura civila, Codul familiei, Codul de procedura penala, Codul fiscal. I. BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:y

C. Popa, 2001, Teoria generala a dreptului, Editura Lumina Lex, Bucuresti ;

y C.Voicu, 2002, Teoria generala a dreptului, Bucuresti, Editura Lumina Lex,; y D.Clocotici, 2002, Teoria generala a dreptului, Constanta, Editura Europolis;

y Gh. Bobos, 1999, Teoria generala a dreptului, Cluj-Napoca, Editura Argonaut; y N. Popa, 1998, Teoria generala a dreptului, Bucuresti, Editura Actami; BIBLIOGRAFIE SELECTIV :y

A. Popescu, 1999, Teoria dreptului, Editura "Fundatia Romnia de Mine", Buceresti;

y Gh. Mihai, 1999, Interpretarea juridica, Bucuresti, Editura All; y I. Ceterchi, Momcilo Luburici, 1991, Teoria generala a dreptului, Bucuresti, Editura Dimitrie Cantemir; y M. Djuvara, 1999, Teoria generala a dreptului, Bucuresti, Editura AllBeck;

VIII. Elaborarea normelor juridice.Tehnica juridic normativ [37]1. Con inutul no iunii de "elaborare" a normelor juridice S-a putut constata c orice norm prezint con inut i form , fiecare avnd o anumit modalitate de exprimare: con inutul - prin structura logic intern , forma prin structura exterioar a acesteia, prin stilul formal-juridic de redactare a con inutului respectiv ce apare ca un articol, grupaj de articole sau act normativ determinat. Primul aspect de la care pornim n analiza noastr este acela c normele juridice nu sunt o existent aprioric a ontisului socio-istoric; prin originea lor normele juridice sunt: fie preluate din norme sau reguli sociale constituite n afara dreptului, investind aceste norme cu

for juridic , deci consacrndu-le ca norme juridice (din nevoi practice); fie create sau elaborate prin voin a expres a organelor de putere public competente (n virtutea legitimit ii i reprezentativit ii lor), n vederea reglement rilor de raporturi sociale n coresponden cu interesele i voin a puterii de stat. Istorice te vorbind, n faza ini ial a constituirii dreptului a fost predominant prima procedur ( preluarea fie integral , fie prin adaptare i consacrarea juridic a unor norme sociale precum cele morale, economice, religioase, familiale, de origine cutumiar ), n modernitate i modernitatea trzie, normele dreptului pozitiv sunt produsul aproape exclusiv al ac iunii normative de elaborare de c tre factorii de putere. Tehnica normativ - ca no iune ce exprim ansamblul principiilor metodelor i procedurilor ce fundamenteaz elaborarea tuturor categoriilor de norme sau acte juridice normative nu se identific cu no iunea de "tehnic legislativ ", sau de "legiferare" ntruct aceasta de pe urm are o sfer mai restrns , viznd doar procesul de elaborare a legilor - ca principale forme ale actului normativ sau ale izvorului de drept; asimil rile conceptuale sunt datorate ponderii "tehnicii legislative" n elaborarea normelor juridice ("tehnica legislativ " con ine, pe lng legiferarea propriu-zis i ansamblul principiilor, mijloacelor, metodelor, deci - modelele de interpretare i aplicare a normelor juridice). "Tehnica normativ " ( juridic ) = "tehnica legislativ ", nso it de modele de interpretare i aplicare. "Legiferarea", pentru a r spunde finalit ii ei, trebuie s se fundamenteze pe urm toarele condi ii: a) cunoa terea realit ii i nevoilor de legiferare, o ordonare a priorit ilor prin criterii tiin ifice (analize socio- juridice) - existen a unui "dat" al procesului de legiferare; b) aplicarea adecvat a tehnicii legislative n vederea realiz rii unei "construc ii" de drept. Corela ia ntre cele dou condi ii este realizat prin interdependen a dintre reflectarea realit ii i reglementarea realit ii. Fr. Geny afirma c "dat-ul" dreptului este cercetat de tiin , care formuleaz principiile generale ale viitoarei reglement ri, pe cnd construitul este rezultatul tehnicii". Aici apar urm toarele obiec ii: realitatea reflectat , ca dat al dreptului, nu apar ine exclusiv cunoa terii tiin ifice: n norma elaborat sunt ncorporate pe lng elementele cunoa terii tiin ifice i alte forme de reflectare- extratiin ifice - precum cele politice, morale, ideologice, valori sociale, tradi ii, elemente subiectiv-voli ionale ale legiuitorului etc. (n multe cazuri, cea mai mare influen o are factorul politic); n corela ia "dat" i "con inut", norma juridic elaborat (construitul), devenit norm a dreptului pozitiv, se constituie uneori ca "dat" pentru viitoarele construc ii juridice n sfera realit ii (respective) ce se reglementeaz ; procesul de elaborare a dreptului este un proces continuu, influen at de evolu ia "datelor" care l condi ioneaz (este un proces deschis, nelimitat n timp, continuu; el este deosebit de intens n perioade ce succed unor evenimente ce produc schimb ri sociale structurale).

Mai trebuie precizat c n sfera no iunii de "elaborare" sunt cuprinse uneori i procese complementare elabor rii, precum "amendarea" - completarea unor norme juridice anterioare i "modificarea schimbarea par ial a con inutului unor acte normative anterioare.

2. Principiile i etapele tehnicii normativeModelarea normei, att din punctul de vedere al structurii sale interne, ct i al celei formal-externe necesit respectarea urm toarelor principii: a) Fundamentarea tiin ific a activit ii de elaborare, respectndu-se premisele demersului cognitiv: realizarea unor studii, sub form de prognoze, documenta ii, constat ri de ordin economic, juridic, politic sociologic, statistic, istoric; inventarierea legisla iei n vigoare, n scopul sesiz rii caren elor, incompatibilit ilor, paralelismelor ntre reglement rile existente i cele proiectate; stabilirea corela iilor i realizarea unor compara ii ntre inten iile normative proiectate i sistemul na ional al dreptului, precum i cu alte sisteme de drept; respectarea legilor i principiilor logice, i utilizarea unui aparat conceptual adecvat n elaborarea proiectului. b) Principiul respect rii unit ii de sistem al dreptului n sensul c : noua norm proiectat i elaborat s se integreze n sistemul dreptului, ea avnd un rol definit n integralitatea sa i autoreglarea sistemului, sporindu-i eficien a i finalitatea; s contribuie la "corelarea" sistemului actelor normative, asigurnd echilibrul dintre stabilitatea i mobilitatea sistemului, precum i unitatea reglement rilor juridice. c) Principiul suprema iei legii - elaborarea normei juridice trebuie s in seama de ierarhia for ei juridice a acelei norme n raport cu legea (sau legea suprem ) n func ie de care se realizeaz i principiul unit ii de sistem al acestui proces; d) Principiul accesibilit ii actelor normative - prin construc ia ei, norma juridic elaborat s fie u or receptat de destinatarii ei, indiferent de preg tirea lor juridic ; accesibilitatea are aici sensul de "inteligibil" i presupune desprinderea a dou conota ii: conota ia de limbaj al formul rii ei - claritate, concizie, coeren logic ; conota ia de facilitate a recept rii mesajului, a con inutului pe care l exprim ; adresabilitate la nivelul con tiin ei comune a oamenilor, acest sens ilustreaz compatibilizarea con inutului acelei reglement ri cu n elegerea ct mai direct , mai simpl a existen ei supus norm rii i cu necesitatea acelei norm ri. Principiul accesibilit ii normei impune ca cerin e: alegerea formei exterioare a reglement rii innd seama de forma actului normativ din care face parte (decret, lege, hot rre, decizie, dispozi ie, ordin etc.) adic de organul de stat emitent, de ierarhia for ei juridice a acelui act normativ. Ex: un consiliu jude ean nu poate alege forma "legii pentru

reglementarea unor raporturi locale, legile reglementnd raporturi de interes general; alt cerin const n alegerea corespunz toare a metodei de reglementare pentru norme elaborat , metod ce poate fi: imperativ , permisiv , de recomandare, stimulare, etc. n func ie de dorin a legiuitorului Etapele procesului tehnicii normative sunt: ini ierea proiectului normei sau actului normativ, potrivit competen ei i prevederilor legale specifice pentru fiecare organ emitent dezbaterea proiectului ini ial, n cadrul organului de stat competent; adoptarea proiectului; promulgarea - dac este cazul; realizarea publicit ii oficiale a actului normativ, aspect ce vizeaz i comunicarea datei intr rii n vigoare a normei. Pentru Parlament, Pre edinte, Guvern, publicarea se face n Monitorul Oficial, data public rii reprezentnd i data intr rii efective n vigoare, cu excep ia unor alte specific ri. Pentru celelalte acte normative publicarea se realizeaz prin: pres , comunicare, afi aj, iar data intr rii n vigoare este inclus n corpul acelui act normativ.

3. P r ile constitutive i structura formal a actelor normativeForma normei juridice sau a unui act normativ este dat a textului normativ respectiv. i de componentele sale, modul de structurare

O norm juridic poate fi exprimat printr-un articol sau mai multe articole conexe. Forma prin care se exprim o norm juridic poart i denumirea de act normativ, n sensul de izvor de drept. Actul normativ poate fi, deci, constituit fie dintr-o norm juridic elaborat sub forma unui singur articol sau grupaj de articole, fie dintr-un grupaj mai larg de norme juridice. Fiecare categorie de acte juridice este elaborat conform unor reguli de redactare proprii. Legea, de exemplu, presupune ca regul general , urm toarele elemente constitutive: titlul, preambulul, dispozi ii generale, dispozi ii speciale, dispozi ii finale, i tranzitorii. Proiectul este nso it de o expunere de motive a ini iatorului. Titlul: - exprim denumirea general a actului normativ i este principalul element prin care aceasta se identific n cadrul sistemului de norme. Este formulat concis. Ex: Lege cu privire la .. , fiind uneori precedat de un supratitlu, care denume te forma sau izvorul de drept din care face parte actul normativ (ex: lege, ordonan , ordin de urgen , decizie, etc.). n formularea titlului mai apare i nscrierea

num rului de ordine i succesiunea de apari ie a acelui act normativ. Ex: Legea num rul Pentru actele normative publicate se re in i date calendaristice. Preambulul:

cu privire la

Nu este un element necesar; este folosit n cazul actelor normative ample i foarte importante. Prin con inutul s u se realizeaz o introducere (n sintez ) asupra reglement rilor actului normativ, urm rindu-se motiva ia i n elegerea con inutului. Este o form succint a "expunerii de motive". n lipsa preambulului, sau la sfr itul acestuia, se practic uneori o "formul introductiv " prin care se face trimitere la temeiul legal sau constitu ional n baza c ruia este emis actul. Ex: "Avnd n vedere prevederile art. din Constitu ie" sau " innd seama de " Dispozi iile generale : Constituie, pentru reglement rile mai ample, prima parte din structura propriu-zis a acelui act normativ. Ele sunt prezentate sub forma unui titlu, capitol, sec iune distinct sub denumirea de "Dispozi ii generale", "Principii generale", "Principii de baz ". Con inutul acestora este redactat sub forma unor text- articol, i constituie cadrul juridic general n care se vor redacta n continuare, reglement rile propriu-zise ale actului normativ respectiv . Dispozi iile speciale (de con inut): Constituie con inutul propriu-zis al actului normativ (n acest context, termenul "special" prin raportare la "general" nu exprim aspectul "derogator" sau de "excep ie" utilizate pentru denumirea unor acte normative speciale ci normele ce formeaz con inutul propriu-zis al acelui act normativ fiind "speciale" n raport cu preciz rile "generale"). Au ca subdiviziuni: titlu, capitol, sec iune, paragraf, articol, liter , aliniat. Unele acte normative con in i dispozi ii finale i tranzitorii, cele finale specific expres data intr rii n vigoare a acelui act normativ sau normele care se abrog prin acel act, n timp ce cele tranzitorii au caracter de intermediere, prin care se realizeaz trecerea de la vechea la noua reglementare n acel domeniu. n absen a unor titluri sau capitole distincte (cu acest aspect), asemenea prevederi pot fi inserate ca articole ultime ale actului normativ. Articolul este elementul structural fundamental n elaborarea unui act normativ; el este expresia concentrat a normei juridice n formularea c reia este cuprins , de regul o dispozi ie privitoare la conduita solicitat . ntruct conduitele umane se manifest printr-o complexitate si diversitate (cumuleaz fapte multiple, ac iuni sau inac iuni produse n mprejur ri i condi ii diferite) aceste

conduite nu pot fi impuse i reglementate prin formularea unui singur articol, ci al unui grupaj de articole. Tehnic, articolele trebuie redactate prin propozi ii de maxim conciziune i claritate, ele fiind ordonate n aliniate sau paragrafe (fie alfabetic, fie prin cifre arabe). n unele acte normative (Constitu ia, C. pen.) articolele sunt nso ite de note marginale prin care se men ioneaz institu ia juridic la care se refer acel articol sau grupaj de articole. Articolele noi se introduc prin "amendare" sau "modificare" printr-un indice: ex: 182, 1202 etc. n privin a elabor rii i redact rii textului unui act normativ trebuie precizat c limbajul i stilul juridic trebuie s r spund unui dublu imperativ: asigurarea rigorii i exactit ii aparatului conceptual de specialitate i formularea accesibil a con inutului informa ional pentru ca individul uman comun s poat n elege con inutul dispozi iei textului. n acest sens, este necesar respectarea unor reguli ale limbajului: |textele trebuie redactate prin folosirea termenilor literari uzuali, cu n elesul curent pe care l au n limba romn , evitndu-se pe ct posibil, neologismele; dac sunt utiliza i termeni cu n elesuri diferite, pentru evitarea neclarit ilor este bine ca n cuprinsul acelui act normativ s se precizeze accep iunea n care este utilizat acel termen; la fel, sunt necesare preciz rile pentru termenii juridici care au sens diferit comparativ cu cei utiliza i n limbajul cotidian; textul trebuie s fie neredundant, simplu, f r cuvinte care se repet , f r metafore n leg tur cu limbajul i stilul de elaborare a normei juridice, trebuie f cute unele preciz ri referitoare la "fic iunea juridic " i "prezum iile dreptului" . Fic iunea, ca reprezentare imaginar (nu are un corespondent n realitate) este (ca i prezum ia) o modalitate prin care se creeaz o "realitate juridic " - ca realitate conven ional acceptat : din perspectiva dreptului deci, fic iunea juridic este un artificiu creat prin construc ia legislativ prin care "realitatea juridic " exprimat i consacrat n textul normativ nu exist n realitatea factual . Exemple: se consider (prin fic iune) c bunurile fixate pe imobile sunt i ele imobile (art. 468 C. civ.) sau: bunurile accesorii urmeaz regimul juridic al bunurilor principale; sau: capacitatea de folosin a copilului este recunoscut din momentul concep iei (art. 7 al Decretului nr. 31/1954), fic iunea extrateritorialit ii etc. Prezum iile juridice n sens uzual, prezum ia exprim o supozi ie ntemeiat pe aparen e, pe ipoteze sau deduc ii sau o recunoa tere a unui fapt ca autentic pn la proba contrar .

Din perspectiva dreptului, prezum iile juridice sunt artificii create n construc ia legislativ , prin care se accept sau se impune ceva ca fiind existent i adev rat f r a fi necesar ntotdeauna demonstrarea sau proba lor. Art. 1199 C. civ. precizeaz c "Prezum iile sunt consecin ele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut" iar art. 1200 C. civ. men ioneaz drept prezum ie, printre altele recunoscute de lege pe cea a "autorit ii lucrului judecat", prezum ie clarificat n art. 1201 C. civ. sub forma: "Este lucru judecat, atunci cnd a doua cerere n judecat are acela i obiect, este ntemeiat pe aceea i cauz i este ntre acelea i p r i, f cut de ele i n contra lor n aceea i calitate." Tot n C. civ. (art. 1201-1203) se precizeaz c prezum iile sunt "legale" (acelea care sunt expres stabilite prin norma de drept) i mpotriva acestora nu este admis nici o dovad contrar (cu excep ia n care legea care consacr prezum ia respectiv o permite: ex: art. 492 C. civ. "prezum , pn la proba contrar , c orice construc ie, planta ie sau lucru f cut asupra p mntului . sunt f cute de proprietarul acelui p mnt") i prezum ii l sate la latitudinea ("n elepciunea") instan ei - prezum ii judec tore ti. Art. 1203 C. civ. precizeaz c mpotriva acestor prezum ii este permis i dovada contrar . Deci, n construc ia juridic , situa iile prezumate pot fi sau nu considerate adev rate , n func ie de caracterul lor de prezum ii "legale" sau "judec tore ti" (consecin a respingerii sau admisibilit ii probei) De aici apare i distinc ia ntre : prezum iile absolute (irefragrabile - juris et de jure)- mpotriva c rora nu este admis nici un fel de prob contrar , fiind considerate adev rate (ex: prezum ia de cunoa tere a legii, prezum ia de autoritate de lucru judecat etc.) i prezum iile relative (jus tantum) n care adev rul prezumat poate fi contestat i r sturnat prin proba contrar admis de lege, prob ce revine celui ce contest acea prezum ie (ex: prezum ia de nevinov ie, prezum ia de paternitate conform c reia tat l copilului este so ul mamei etc.).

[37] Vezi N. Popa, op.cit., pag.215-237 ; A. Sida, op.cit., pag.132-144. Tehnica elaborari dreptului Actul normativ are intotdeauna mai multe parti constructive menite sa-i dea forma finala. Aceasta regula nu este obligatorie ci se adapteaza functie de caracterul si intinderea actului normativ. Actul normativ cuprinde de regula; titlu, preambul si forma introductiva, cand este cazul dispozitii sau principii generale si dispozitii de continut, dispozitii finale, dispozitii tranzitosii. -Titlul trebuie sa fie concis si sa exprime precis obiectul reglementari. -Preambulul actului normativ reprezinta o succinta introducere unde se arata consideratiile sociale, economice politice, avute in vedre la elaborarea actului. -Forma introductiva este acea parte a actului normativ unde se arata temeiul constitutional sau juridic legal in baza caruia este data reglementarea respectiva

-Reglementarea propiuzisa, in functie de volumul reglementarilor, se divide in mai multe parti; o parte este data de "dispozitii" sau "principii generale" si o parte de "dispozitii de continut" care pot fi mult mai numeroase si sa se imparta in "subdiviziuni" . -Partea finala contine, dispozitii finale propiuzise ce se refera la data intrari in vigoare . In textul legii pot exista si dispozitii tranzitorii. Acestea se unifica de obicei cu dispozitiile finale, alteori se alcatuiesc distinct. Elementele de structura ale actelor normative. Elementul structural de baza este "articolul". Articolul cuprinde mai multe aliniate, cand dispozitia cuprinde mai multe propozitii si contine mai multe variabile. Articolele sunt numerotate cu cifra arabe. Exista si articole unice ce nu cuprind aliniate. Modificarea actelor normative se face printr-un act normativ sau print-un act de aceeas categorie. Cand se adauga sau se modifica un act normativ astfel incat din vechiul act normativ nu mai ramane nimic sau aproape nimic, este bine sa se inlocuiasca vechiul act normativ. Stilul si limbajul. O cerinta elementara este claritatea actelor normative. Ele terbui sa fie accesibila maselor prin precizia si termeni folositi cu sensuri de exprimare fara echivoc. O alta modalitate tehnica folosita pentru reglementarea juridica este aceea a prezumtiilor juridice. Prezumtia juridica presupune ca ceva fara a fi fost dovedit exista cu adevarat. Se disting : prezumtii absolute - irefragabile si prezumtii relative - refragabile. Un alt procedeu este acela al fictiunilor juridice. Potrivit acestui procedeu un anumit fapt este considerat ca existent sau ca stabilit desi el nu a fost stabilit sau nu exista inca in realitate. Tehnica sistematizari actelor. Structuira interna a dreptului cuprinde urmatoarele parti independente: norma juridica, institutia juridica, ramura de drept. Astfel sistematizarea actelor normative contine o activitate juridica importanta ce se sprijina pe aceasta structura. Elaborarea dreptului consta in primul rand in activitatea normativa a statului. Unitatea de baza a sistemului actelor normative consta in actul normativ in diverse forme ca: lege, decret, hotarare, ordin, instructie. Organizarea actelor normative se fac pe verticala in functie de organele ce le emana si pe orizontala in functie de categoriile sau modalitatile actului normativ. Sistematizarea are drept obiect o anumita asezare a actelor normative in vigoare conform unor criterii obiective si/sau subiective. Sistematizarea actelor normative are ca efect elaborarea unor colectii, culegeri de acte normative a codurilor. Formele principale ale sistematizari : acte normative -incorporate -codificate -In incorporare este considerata ca fiind forma simpla de sistematizare a actelor normative prin care legile decretele, hotararile de guvern si alte acte normative se grupeaza in anumite colectii dupa institutia juridica sau ramura de drept : oficiala, neoficiala.

-Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative si se deosebeste de sistematizarea incorporata atat dupa obiectul sistematizari, subiectele sistematizari cat si dupa forta juridica a rezultatului sistematizati.